MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA ldquoDUNĂREA DE JOSrdquo GALAŢI
FACULTATEA ŞTIINŢA ŞI INGINERIA ALIMENTELOR
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
CERCETĂRI PRIVIND OBŢINEREA DE PRODUSE SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE
ŞI AROMATICE CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Prof dr ing Gabriela Cătălina ROTARU
DOCTORAND Ing Gabriel - Dănuţ MOCANU
GALAŢI ndash 2010
Mulţumiri
Atunci cacircnd ajungi la capătul unui drum uiţi de greutăţile icircntacircmpinate pe parcursul acestuia şi rămacirci doar cu sentimentul plăcut al icircmplinirii Pentru icircntreg sprijinul icircndrumarea şi icircnţelegerea acordată icircn elaborarea tezei cacirct şi de-a lungul anilor de colaborare icirci adresez PROFESORULUI şi OMULUI Gabriela Cătălina Rotaru cele mai alese gacircnduri şi recunoştinţă profundă
Tuturor celor care m-au sprijinit pentru desfăşurarea experimentărilor aş dori să le aduc mii de mulţumiri
Calde mulţumiri d-nei prof dr ing Elisabeta Botez pentru recomandările utile şi pentru răbdarea cu care mi-a icircndrumat paşii
Mulţumesc d-nei prof dr ing Gabriela Bahrim şi şef lucr dr ing Aida Vasile pentru ajutorul oferit icircn aprofundarea modului de viaţă şi creştere a bacteriilor probiotice
Doresc să le adresez mulţumiri doamnelor farmacist Gabriela Vlăsceanu chimist Alina Dune (SC Hofigal Export Import SA) şi conf dr Irina Stoian (UMF bdquoCarol Davilardquo Bucureşti) cărora le sunt profund icircndatorat pentru sprijinul pe care l-am primit
Bunelor mele colege prep drd ing Oana Nistor şi prep drd ing Doina Andronoiu le mulţumesc că mi-au fost şi-mi sunt alături
Nu icircn ultimul racircnd aş dori să mulţumesc familiei mele care a avut icircncredere icircn mine şi care icircncurajacircndu-mă mereu cu multă icircnţelegere m-a ajutat să duc la bun sfacircrşit această muncă uriaşă
Ing Gabriel ndash Dănuţ Mocanu
CUPRINS
OBIECTIVELE ŞTIINŢIFICE ŞI STRATEGIA DE CERCETARE STUDIUL DOCUMENTAR Capitolul I LAPTELE DE VACĂ 1 Introducere1 11 Compoziţia chimică a laptelui de vacă 2 12 Calitatea nutriţională a laptelui de vacă 6 13 Calitatea igienică a laptelui de vacă9 131 Microorganismele din lapte 9 132 Contaminanţii chimici ai laptelui 11 133 Legislaţie cu privire la calitatea laptelui13
Capitolul II PLANTE MEDICINALE ŞI AROMATICE 17 Introducere17 21 Tipuri de plante medicinale şi aromatice 18 22 Moduri de utilizare22 221 Forme fitoterapeutice de uz intern 23 222 Forme fitoterapeutice de uz extern 24
Capitolul III PROBIOTICE PREBIOTICE SIMBIOTICE 27 Introducere27 31 Definirea şi terminologia probioticelor 28 32 Prebiotice şi simbiotice 29 33 Principalele bacterii probiotice 30 331 Specii de bacterii probiotice 30 3311 Genul Lactobacillus30 3312 Genul Streptococcus32 3313 Genul Bifidobacterium33 332 Selectarea tulpinilor probiotice35 34 Produse lactate probiotice 36 341 Tipuri de produse lactate probiotice36 342 Potenţialul terapeutic şi beneficiile pentru sănătate ale produselor lactate probiotice37 3421 Activitatea antimicrobiană şi infecţiile gastrointestinale 40 3422 Prevenirea şi reducerea simptomelor de diaree 40 3423 Ameliorarea intoleranţei la lactoză 41 3424 Tratamentul şi prevenirea alergiilor42 3425 Efectul hipocolesterolemiant 42 3426 Inhibarea lui Helicobacter pylori şi a agenţilor patogeni intestinali43 3427 Efectul inhibitor faţă de mutagenitate şi carcinogenitate43 3428 Prevenirea bolilor intestinale inflamatorii 44
Capitolul IV COMPUŞI CITOPROTECTORI 46 Introducere46 41 Conceptul de citoprotecţie 47 42 Rolul fiziologic al principalelor bioelemente care intervin icircn fiziologia organismului 51 43 Factori care dereglează citoprotecţia56 431 Radicalii liberi ai oxigenului 56 432 Reglarea proceselor de lipoperoxidare 58 433 Antioxidanţi 59 STUDIUL EXPERIMENTAL Capitolul V MATERIALE METODE ECHIPAMENTE 61 51 Materiale utilizate la fabricarea produselor lactate simbiotice 61 511 Lapte de vacă standardizat61 512 Cultură probiotică 61
513 Plante medicinale61 52 Metode utilizate la analiza laptelui materie primă 62 521 Metode de analiză fizico-chimice 62 5211 Determinarea impurităţilor62 5212 Determinarea acidităţii 62 5213 Determinarea pH-ului63 5214 Determinarea compoziţiei chimice (proteine lipide glucide săruri minerale densitate temperatură punct crioscopic) 63 5215 Determinarea conţinutului icircn metale (zinc cupru plumb arsen)63 5216 Determinarea conţinutului de pesticide64 522 Metode de analiză microbiologice64 5221 Determinarea numărului total de bacterii aerobe mezofile (NTG) 64 5222 Determinarea numărului de celule somatice (NCS)65 53 Metode utilizate la analiza plantelor medicinale65 531 Metode de analiză fizico-chimice 65 5311 Determinarea cenuşii insolubile icircn acid clorhidric 65 5312 Determinarea conţinutului de proteine totale 66 5313 Determinarea conţinutului de zaharuri totale 67 5314 Determinarea conţinutului icircn acid ascorbic 68 5315 Determinarea conţinutului icircn cianidin ndash 3 ndash glucozid70 5316 Determinarea conţinutului icircn acid glicirizic 70 5317 Determinarea conţinutului icircn metale grele (plumb) 72 532 Metode de analiză microbiologice73 5321 Determinarea numărului total de bacterii coliforme 75 5322 Determinarea speciei Escherichia coli 75 5323 Determinarea bacteriilor din genul Salmonella spp 76 54 Metode utilizate la analiza produselor lactate fermentate simbiotice cu extracte de plante medicinale 76 541 Metode de analiză fizico-chimice 77 5411 Determinarea acidităţii titrabile77 5412 Determinarea pH-ului77 5413 Determinarea conţinutului de grăsime 77 5414 Determinarea conţinutului icircn substanţă uscată 77 5415 Determinarea capacităţii de reţinere a apei 77 5416 Determinarea glucidelor reducătoare77 5417 Determinarea sinerezei78 5418 Determinarea conţinutului de minerale 78 5419 Determinarea conţinutului icircn polifenoli totali exprimaţi icircn acid cafeic79 54110 Determinarea conţinutului icircn polifenoli totali exprimaţi icircn catechină 80 54111 Determinarea capacităţii antioxidante totale (TEAC) 81 54112 Determinarea activităţii superoxiddismutazice 83 542 Metode de analiză microbiologice83 543 Metode de determinare a caracteristicilor reologice 84 544 Metode de analiză senzorială 84 545 Metode de analiză statistică Metoda ANOVA 85 5451 Componenţe ale variaţiei Tipuri de ANOVA86 5452 Analiza dispersională ANOVA bifactorială 87
Capitolul VI CERCETĂRI PRIVIND CALITATEA LAPTELUI DE VACĂ DIN JUDEŢUL GALAŢI 89 Introducere89 61 Caracterizarea fizico-chimică a laptelui-materie primă 91 611 Corelaţia dintre parametrii chimici şi calitatea laptelui 96 62 Analiza calităţii laptelui din punct de vedere al contaminanţilor chimici 100 63 Calitatea microbiologică a laptelui de vacă recoltat din judeţul Galaţi 104 Concluzii 107
Capitolul VII CERCETĂRI PRIVIND CALITATEA PLANTELOR MEDICINALE 109 Introducere109 71 Determinarea caracteristicilor fizico-chimice ale plantelor medicinale 110 711 Afin (Vaccinium myrtillus L)110
712 Cătină albă (Hippophaeuml rhamnoides L) 113 713 Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra L) 117 714 Măceş (Rosa canina L) 120 Concluzii 124
Capitolul VIII EVOLUŢIA UNOR CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE IcircN TIMPUL FABRICĂRII ŞI DEPOZITĂRII PRODUSELOR SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE 126 Introducere126 81 Stabilirea schemei tehnologice de obţinere a produselor lactate fermentate cu extracte de plante medicinale126 82 Caracterizarea fizico-chimică a produselor simbiotice 129 83 Dinamica transformării glucidelor reducătoare 132 84 Dinamica acidităţii 139 85 Evoluţia pH-ului 146 86 Capacitatea de reţinere a apei 153 87 Sinereza157 Concluzii 160
Capitolul IX DINAMICA CULTURII PROBIOTICE IcircN TIMPUL FABRICĂRII ŞI DEPOZITĂRII PRODUSELOR SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE 163 Introducere163 91 Evoluţia bacteriilor probiotice 163 Concluzii 174
Capitolul X CERCETĂRI PRIVIND CONŢINUTUL IcircN COMPUŞI CITOPROTECTORI IcircN PRODUSELE SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE 175 Introducere175 101 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali 176 102 Conţinutul de minerale al produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale 178 103 Conţinutul icircn compuşi biologic activi a produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale180 104 Relaţia dintre activitatea superoxiddismutazică şi conţinutul de fier 181 105 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic 183 Concluzii 185
Capitolul XI CALITATEA ŞI SIGURANŢA PRODUSELOR LACTATE FERMENTATE 187 Introducere187 111 Analiza senzorială a produselor lactate fermentate 188 1111 Efectuarea analizei senzoriale a produselor lactate fermentate 188 1112 Proprietăţile reologice ale produselor lactate fermentate214 112 Caracteristicile fizico-chimice ale produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale 221 113 Siguranţa icircn consum a produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale 223 1131 Asigurarea inocuităţii produselor pe bază de lapte şi plante medicinale223 1132 Model de plan HACCP pentru produsele pe bază de lapte şi plante medicinale224 Concluzii 232
CONCLUZII FINALE 234 BIBLIOGRAFIE 243 LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE SAU COMUNICATE IcircN DOMENIUL TEZEI DE DOCTORAT
Structura tezei de doctorat
Teza de doctorat cuprinde 259 pagini din care partea de documentare 60 pagini (4 figuri şi 25 tabele) şi
partea experimentală 182 pagini (102 figuri şi 69 tabele) Bibliografia conţine 225 titluri
OBIECTIVELE ŞTIINŢIFICE ŞI STRATEGIA DE CERCETARE
Cea mai importantă funcţie a alimentaţiei o reprezintă asigurarea nevoilor metabolice ale omului precum şi a stării bdquode binerdquo şi de satisfacţie indusă de caracteristicile senzoriale ale alimentelor Icircn acelaşi timp icircnsă prin modularea anumitor funcţii ţintă ale organismului componenţii hranei pot avea efecte psihologice şi fiziologice benefice pe lacircngă cele nutriţionale deja acceptate
Ne aflăm la o nouă frontieră a nutriţiei icircn care alimentele sunt evaluate după potenţialul lor biologic şi aptitudinea de a reduce riscul pentru dezvoltarea unor maladii Putem afirma astăzi că alimentele pentru sănătate reprezintă un domeniu icircn plină efervescenţă al alimentelor funcţionale
Alimentele funcţionale definite ca produse şisau componente cu efecte benefice asupra sănătăţii sunt considerate ca fiind fenomenul major icircn ştiinţa şi producţia alimentelor la acest icircnceput de mileniu Pe măsură ce se evidenţiază noi efecte privind influenţele benefice ale alimentelor funcţionale pentru prevenirea şi chiar tratamentul unor boli producţia acestora se dezvoltă şi se diversifică Concomitent se semnalează o creştere a interesului consumatorilor pentru produsele alimentare sau componente ale acestora capabile să asigure o stare bună de sănătate şi să prevină icircmbolnăvirile Comisia Europeană a Ştiinţei Alimentelor Funcţionale (CESAF) apreciază că un aliment poate fi considerat ca fiind bdquofuncţionalrdquo dacă este demonstrat icircn mod satisfăcător că pe lacircngă efectele nutriţionale afectează icircn mod benefic una sau mai multe funcţii bdquoţintărdquo icircn organism Astfel acesta are ca efect icircmbunătăţirea stării de sănătate sau de bunăstare generală şisau reducerea riscului de apariţie a unor boli
Apariţia şi dezvoltarea alimentelor funcţionale sunt un răspuns al producţiei la amplele date furnizate de intensele cercetări din domeniul biologiei celulare şi moleculare şi care demonstrează implicaţiile componenţilor alimentelor asupra echilibrului celular şi structurilor subcelulare Importanţa unor astfel de studii este esenţială icircn etapa contemporană icircn care mediul agresează pe diferite căi organismul solicitacircndundashi la maximum sistemele de protecţie de adaptare şi menţinere a echilibrului
Prin acţiunea lor specifică componentele alimentelor pot contribui la menţinerea icircn parametri normali a edificiului celular şi implicit a echilibrului organismului Asistăm astăzi la o intensificare a eforturilor cercetării icircn domeniul relaţiei alimentndashalimentaţiendashsănătate Ideea că alimentul poate promovaapăra sănătatea datorită componenţilor biologic activi pe carendashi conţine cacircştigă tot mai mult acceptabilitatea icircn comunitatea ştiinţifică iar publicaţiile pe această temă sunt numeroase Luacircnd icircn considerare importanţa produselor probiotice pentru menţinereaicircmbunătăţirea sănătăţii organismului uman icircn corelaţie cu virtuţile curative ale plantelor medicinale şi aromatice reinvestigate şi valorificate cu ajutorul tehnologiilor moderne putem afirma că cercetările icircntreprinse icircn cadrul tezei de doctorat pot conduce la obţinerea unor produse eficiente terapeutic şi mai puţin nocive pentru organismul uman
Teza de doctorat bdquoCercetări privind obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale şi aromaticerdquo are ca scop experimentarea unor variante tehnologice de cultivare a bacteriilor probiotice pe un substrat format din lapte şi componente active ale plantelor medicinale şi aromatice Lucrarea a abordat următoarele obiective ştiinţifice
Icircn cadrul primului obiectiv cercetări privind caracterizarea fizicondashchimică şi microbiologică a laptelui de vacă sndasha avut icircn vedere stabilirea calităţii lapteluindashmaterie primă utilizat la fabricarea produselor probiotice
Cel de al doilea obiectiv cercetări privind caracterizarea componentelor active ale unor plante medicinale şi aromatice sndasha umărit selectarea unor plante medicinale şi aromatice cu un conţinut ridicat icircn principii active care să le asigură valoarea terapeutică
Cel de al treilea obiectiv cercetări privind dezvoltarea bacteriilor probiotice icircn medii conţinacircnd plante medicinale şi aromatice a avut icircn vedere stabilirea culturilor probiotice şi a mediilor optime de cultură pentru obţinerea de produse probiotice
Cel de al patrulea obiectiv urmărit icircn cadrul acestei teze de doctorat a avut drept scop stabilirea schemei tehnologice optime pentru obţinerea de produse simbiotice şi a caractacteristicilor fizicondashchimice şi microbiologice ale acestora Icircn cadrul acestui obiectiv sndasha putut obţine la nivel de laborator produse lactate simbiotice cu microfloră specifică viabilă numeroasă
Icircn final realizarea celor patru obiective prezentate anterior sndasha materializat prin obţinerea unor produse simbiotice la nivel de laborator cu ajutorul unor culturi probiotice cu un pronunţat caracter de inocuitate şi un nivel ridicat al microflorei probiotice
Cel de al cincilea obiectiv al tezei de doctorat urmăreşte cercetări privind punerea icircn evidenţă a aspectului funcţional al produsului
Ultimul obiectiv al acestei teze de doctorat este reprezentat de cercetări privind asigurarea calităţii şi siguranţei icircn consum a produselor simbiotice Pentru a asigura inocuitatea produselor simbiotice icircn vederea implementării unui sistem de management al siguranţei conform standardului SR EN ISO 220002005 va fi icircntreprins un studiu bazat pe principiile HACCP
Strategia de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape prezentate schematic icircn figura 11
Figura 11 Strategia de cercetare
OBIECTIV GENERAL
Cercetări privind obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale şi aromatice
OBIECTIVE SPECIFICE
Cercetări privind caracterizarea componentelor active ale unor plante medicinale şi aromatice
Selectarea unor plante medicinale şi aromatice cu
concentraţie ridicată icircn principii active
Cercetări privind dezvoltarea bacteriilor probiotice icircn medii
conţinacircnd plante medicinale şi aromatice
Stabilirea culturilor probiotice Stabilirea mediilor optime
de cultură Stabilirea schemei tehnologice optime de obţinere a produselor
simbiotice Carecterizarea fizico-chimică şi
microbiologică a produselor simbiotice
Cercetări privind punerea icircn evidenţă a caracterului funcţional al produselor simbiotice obţinute
Determinarea unor compuşi citoprotectori cu rol benefic asupra
organismului uman
Cercetări privind asigurarea calităţii şi siguranţei icircn consum a
produselor simbiotice
Elaborarea unui SMSA stabilirea
planului HACCP
Cercetări privind caracterizarea
fizico-chimică şi microbiologică a laptelui de vacă
Stabilirea calităţii laptelui-materie primă utilizat la fabricarea
produeslor simbiotice
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 1
CAPITOLUL V
MATERIALE METODE ECHIPAMENTE
51 Materiale utilizate la fabricarea produselor lactate simbiotice La fabricarea produselor simbiotice au fost folosite următoarele materii prime şi materiale lapte de vacă standardizat cultură probiotică şi extracte din plante medicinale
511 Lapte de vacă standardizat Pentru fabricarea produselor lactate probiotice s-a folosit ca materie primă lapte standardizat de vacă cu un conţinut de grăsime de 15 colectat de pe trei rute diferite şi recepţionat la rampa fabricii SC GALACTA SA Galaţi
512 Cultură probiotică La fabricarea produselor lactate simbiotice s-au utilizat două culturi probiotice ABY 3 şi ABT 5 produse de firma Chr Hansen Tabelul 51 Compoziţia culturilor ABY 3 şi ABT 5
Cultură probiotică Compoziţie Bifidobacterium lactis Lactobacillus acidophilus Lactobacillus delbrueckii subsp bulgaricus ABY 3
Streptococcus thermophilus Bifidobacterium lactis Lactobacillus acidophilus ABT 5 Streptococcus thermophilus
513 Plante medicinale Plantele medicinale luate icircn studiu (afin cătină lemn dulce măceş) sub formă de pulbere sau fructe ca atare au fost achiziţionate de la firma SC Hofigal Export Import SA Bucureşti
52 Metode utilizate la analiza laptelui materie primă 521 Metode de analiză fizico-chimice 5211 Determinarea impurităţilor s-a efectuat icircn conformitate cu STAS 6346-89 5212 Determinarea acidităţii s-a efectuat conform SR 24182008 5213 Determinarea pH-ului s-a efectuat conform STAS 8201-82 5214 Determinarea compoziţiei chimice s-a realizat utilizacircnd un aparat automat MILK LABndashLACTOSCAN MCC prevăzut cu un senzor cu ultrasunete 5215 Determinarea conţinutului icircn metale zinc cupru plumb arsen s-a efectuat prin metoda spectrofotometrică cu un spectrofotometru de absorbţie atomică model AVANTA conform standardelor STAS 83423-88 pentru cupru STAS 83424-89 pentru plumb STAS 83426-89 pentru arsen STAS 83425-90 pentru zinc 5216 Determinarea conţinutului de pesticide s-a realizat prin cromatografie icircn fază gazoasă conform STAS 12587-87 şi STAS 1288-89 folosind un cromatograf HPLC KNAUER 522 Metode de analiză microbiologice 5221 Determinarea numărului total de bacterii aerobe mezofile (NTG) s-a efectuat conform SR SR EN ISO 48332005 cu ajutorul numărătorului rapid de colonii STUART 5222 Determinarea numărului de celule somatice (NCS) s-a realizat conform standardului SR ISO 13366-32001 cu ajutorul aparat special SOMACOUNT 150 avacircnd la bază principiul fluorescenţei din optică (metoda fluoro-optoelectronică)
53 Metode utilizate la analiza plantelor medicinale 531 Metode de analiză fizico-chimice s-au realizat icircn conformitate cu Farmacopeea Europeană 5311 Determinarea cenuşei insolubile icircn acid clorhidric 5312 Determinarea conţinutului de proteine totale 5313 Determinarea conţinutului de zaharuri totale cu ajutorului unui spectrofotometru UV-VIS 5314 Determinarea conţinutului icircn acid ascorbic cu ajutorului unui spectrofotometru UV-VIS 5315 Determinarea conţinutului icircn cianidin ndash 3 ndash glucozid cu ajutorului unui spectrofotometru UV-VIS 5316 Determinarea conţinutului icircn acid glicirizic 5317 Determinarea conţinutului icircn metale grele (Pb) s-a efectuat prin metoda spectrofotometrică cu un spectrofotometru de absorbţie atomică model AVANTA 532 Metode de analiză microbiologice s-au realizat icircn conformitate cu Farmacopeea Europeană 5321 Determinarea numărului total de bacterii coliforme 5322 Determinarea speciei Escherichia coli
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 2
5323 Determinarea bacteriilor din genul Salmonella spp
54 Metode utilizate la analiza produselor lactate fermentate simbiotice cu extracte de plante medicinale 541 Metode de analiză fizico-chimice 5411 Determinarea acidităţii s-a efectuat conform STAS 9535-87 5412 Determinarea pHndashului s-a efectuat conform STAS 8201-82 5413 Determinarea conţinutul de grăsime s-a efectuat icircn conformitate cu STAS 63522-87 5414 Determinarea conţinutului icircn substanţă uscată s-a efectuat conform standardului AOAC 92523 Cap 33209 5415 Determinarea capacităţii de reţinere a apeindash s-a efectuat prin centrifugare conform metodei propusă de Pyo şi Song 2009 5416 Determinarea glucidelor reducătoare s-a realizat icircn conformitate cu STAS 10902-77 5417 Determinarea sinerezeindash s-a efectuat prin centrifugare conform metodei propusă de Amatayakul şa 2006 5418 Determinarea conţinutului de minerale S-a efectuat prin metoda spectrofotometrică cu un spectrofotometru de absorbţie atomică model AVANTA 5419 Determinarea conţinutului de polifenoli totali exprimaţi icircn acid cafeic se determină conform Farmacopeei Europene ediţia a 6-a prin cromatografie icircn strat subţire (CSS) 54110 Determinarea conţinutului de polifenoli totali exprimaţi icircn catechină Conţinutul total de polifenoli a fost estimat conform metodei McCue şi Shetty modificată cu (+) catechină ca standard fenolic (McCue şi Shetty 2003 McCue şi Shetty 2005) 54111 Determinarea capacităţii antioxidante totale (TEAC ndash Trolox Equivalent Antioxidant Capacity) Tehnica spectrofotometrică (Miller şa 1996 Re şa 1999) de determinare a capacităţii antioxidante totale (TAA) măsoară abilitatea relativă a antioxidanţilor de a transforma radicalul cationic colorat ABTS+ icircn forma neradicalică incoloră Curba de etalonare se face folosind TROLOX (acid 6-hidroxi-2578-terametilcroman-2-carboxilic) un analog hidrosolubil al vitaminei E Rezultatele sunt exprimate final icircn mmoli echivalenţi TROLOXL La 1ml soluţie conţinacircnd radicalul cationic se adaugă 10 μL probă iar absorbanţa se citeşte exact după 1 minut la 734 nm 54112 Determinarea activităţii superoxiddismutazice Activitatea SOD a fost determinată cu pirogalol (Filho şa 2009) S-a calculat procentul cu care SOD aflat icircn mediul de reacţie a inhibat viteza de autooxidare a pirogalolului şi rezultatul a fost exprimat icircn unităti SODmL 542 Metode de analiză microbiologice S-a utilizat metoda de numărare indirectă Rezultatele s-au exprimat icircn ufcmL produs 543 Metode de determinare a caracteristicilor reologice Se măsoară vacircscozitatea dinamică utilizacircnd vacircscozimetrul rotaţional Brookfield DVndashE echipat cu un spindler LV 2 (Kip şa 2006) 544 Metode de analiză senzorială Analiza senzorială a presupus aplicarea unui test hedonic (gr hedone = plăcere) analitic de diferenţă direcţionată prin clasificare (Stone şi Sidel 2004 Nollet şi Toldraacute 2010) şi a metodei coeficientului de calitate general KQ 545 Metode de analiză statistică Metoda ANOVA Rezultatele analizei senzoriale au fost prelucrate statistic folosind metoda ANOVA bifactorială cu factor de replicaţie ANOVA este denumirea sub care este cunoscut procedeul de analiză dispersională (analysis of variance) respectiv un procedeu de analiză a variaţiei unei variabile icircn raport cu factorii de influenţă
CAPITOLUL VI
CERCETĂRI PRIVIND CALITATEA LAPTELUI DE VACĂ DIN JUDEŢUL GALAŢI
Pentru a se obţine o imagine cacirct mai detaliată privind calitatea laptelui din judeţul Galaţi studiul s-a axat pe analiza laptelui materie primă o perioadă de timp care să cuprindă atacirct influenţele legate de furajarea animalelor cacirct şi condiţiile climatice de transport şi păstrare (cuprinzacircnd perioada de vară de vacircrf de producţie şi perioada de toamnă cacircnd producţia de lapte scade substanţial) Studiul privind evaluarea calităţii laptelui de vacă din judeţul Galaţi a vizat mai multe aspecte
1 stabilirea caracteristicilor fizico-chimice 2 stabilirea prezenţei unor contaminanţi chimici toxici 3 stabilirea caracteristicilor microbiologice
Au fost alese pentru studiu trei rute de colectare (Schela Brăneşti Barboşi) a laptelui de vacăndashmaterie primă recepţionat la rampa unităţii de procesare SC GALACTA SA Galaţi Cele trei rute acoperă icircntreagă zonă de colectare a laptelui icircn judeţul Galaţi
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 3
61 Caracterizarea fizico-chimică a lapteluindashmaterie primă Pentru a determina calitatea laptelui materie primă pentru produsele ce vor fi realizate sndashau efectuat lunar 3 recoltări de probă (la icircnceputul mijlocul şi sfacircrşitul lunii) de la fiecare rută şi pe baza rezultatelor obţinute sndasha calculat o valoare medie lunară a fiecărui component al laptelui Icircn baza rezultatelor obţinute din analiza fizico-chimică sndasha calculat o medie anuală a componentelor laptelui pentru cele 3 rute pentru anul 2008 (tabelul 61)
Tabelul 61 Compoziţia chimică medie anuală a laptelui de vacă Ruta ParametruComponent
1 2 3 Grad de impurificare clasa II III III Densitate gcm3 1029 1027 1026 Aciditate ordmT 1875 1858 1825 Substanţă uscată totală 1198 1156 1123 Substanţă uscată negrasă 850 814 783 Grăsime 356 353 344 Proteine 336 320 311 Lactoză 438 419 406 Săruri minerale 068 064 062
Variaţia conţinutului de substanţă uscată totală
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie0 1 2 3 4
Ruta
95
100
105
110
115
120
125
130
SU
T
Figura 61 Variaţia lunară a substanţei uscate
Variaţia conţinutului de proteine

30
31
32
33
34
35
36
Prot
eine
Figura 62 Variaţia lunară a conţinutului de proteine
Variaţia conţinutului de grăsime

06
12
18
24
30
36
42
Gratilde
sim
e
Figura 63 Variaţia lunară a conţinutului de grăsime
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 4
Variaţia conţinutului de lactoză

39
40
41
42
43
44
45
46
Lact
ozatilde
Figura 64 Variaţia lunară a conţinutului de lactoză
Variaţia conţinutului de săruri minerale

060
061
062
063
064
065
066
067
068
069
070
071
072
073
Săru
ri m
iner
ale
Figura 65 Variaţia lunară a conţinutului de substanţe minerale
Variaţia punctului crioscopic

-058
-056
-054
-052
-050
-048
-046
-044
Punc
t crio
scop
ic
0 C
Figura 66 Variaţia lunară a punctului crioscopic
611 Corelaţia dintre parametrii chimici şi calitatea laptelui
Figura 67 Corelaţia dintre conţinutul de proteine şi grăsime asupra SUT a laptelui colectat de pe ruta 1
3 3
3 4 6
3 6 2
3 78
3 9 4
Gratildesim
e g100g
315323331339347
P ro te in e g 1 0 0g
1 1 4
1 1 41 1 6 8
1 1 6 81 1 9 6
1 1 9 61 2 2 4
1 2 2 41 2 5 2
1 2 5 21 2 8
1 2 8
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
3 3
3 4 6
3 6 2
3 78
3 9 4
Gratildesim
e g100g
315323331339347
P ro te in e g 1 0 0g
1 1 4
1 1 41 1 6 8
1 1 6 81 1 9 6
1 1 9 61 2 2 4
1 2 2 41 2 5 2
1 2 5 21 2 8
1 2 8
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 5
Punctul care indică compoziţia medie a laptelui de vacă colectat de pe ruta 1 a stabilit pentru cei trei parametri luaţi icircn analiză următoarele valori SUT = 1198 P = 331 G = 392 Tabelul 62 Coeficienţii de corelaţie icircntre indicatorii fizico-chimici ai laptelui (p lt 005) colectat de pe ruta 1
Variabilă R2 (Grăsime ) R2 (Proteine ) R2 (SUT ) Grăsime 1000 0221 0745 Proteine 0221 1000 0801 SUT 0745) 0801) 1000
) 07 ndash 099 corelaţii puternice determinante 05 ndash 069 corelaţii intense 025 ndash 049 intensitate medie
Figura 68 Corelaţia dintre conţinutul de proteine şi grăsime asupra SUT a laptelui colectat de pe ruta 2
Punctul care indică compoziţia medie a laptelui de vacă colectat de pe ruta 2 a stabilit pentru cei trei parametri luaţi icircn analiză următoarele valori SUT = 1175 P = 32 G = 39 Tabelul 63 Coeficienţii de corelaţie icircntre indicatorii fizico-chimici ai laptelui (p lt 005) colectat de pe ruta 2
Variabilă R2 (Grăsime ) R2 (Proteine ) R2 (SUT ) Grăsime 1000 0049 0717 Proteine 0049 1000 0728 SUT 0717 0728 1000
Figura 69 Corelaţia dintre conţinutul de proteine şi grăsime asupra SUT a laptelui colectat de pe ruta 3 Punctul care indică compoziţia medie a laptelui de vacă colectat de pe ruta 3 a stabilit pentru cei trei parametri luaţi icircn analiză următoarele valori SUT = 1145 P = 313 G = 378 Tabelul 64 Coeficienţii de corelaţie icircntre indicatorii fizico-chimici ai laptelui (p lt 005) colectat de pe ruta 2
Variabilă R2 (Grăsime ) R2 (Proteine ) R2 (SUT ) Grăsime 1000 0177 0940 Proteine 0177 1000 0492 SUT 0940 0492 1000
62 Analiza calităţii laptelui din punct de vedere al contaminanţilor chimici Laptele provenit de pe cele trei rute a fost analizat pentru a evidenţia prezenţa pesticidelor şi a unor metale grele
32335
35365
38395
Gratildesim
e g1
00g
33132
3334
Proteine g100g
11
111125
1125115
1151175
117512
121225
1225125
125
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
32335
35365
38395
Gratildesim
e g1
00g
33132
3334
Proteine g100g
11
111125
1125115
1151175
117512
121225
1225125
125
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
31
33
35
37
39
Gratildesime
g100g
33053131532325
Proteine g100g
107
10711
11113
113116
116119
119122
122
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
31
33
35
37
39
Gratildesime
g100g
33053131532325
Proteine g100g
107
10711
11113
113116
116119
119122
122
SU
T
g10
0g
SU
T
g10
0g
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 6

00000
00004
00008
00012
00016
00020
00024
00028
00032
00036
00040
00044
00048
00052
Conţin
ut d
e pl
umb
mg
kg
Figura 610 Variaţia lunară a conţinutului de plumb

000
005
010
015
020
025
030
035
040
045
Conţin
ut d
e cu
pru
mg
kg
Figura 611 Variaţia lunară a conţinutului de cupru

320
324
328
332
336
340
344
348
352
Conţin
ut d
e zi
nc m
gkg
Figura 612 Variaţia lunară a conţinutului de zinc

00013
00026
00039
00052
Conţin
ut d
e ar
sen
mg
kg
Figura 613 Variaţia lunară a conţinutului de arsen
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 7

000000
000006
000012
000018
000024
000030
000036
000042
(α+β
) HC
H m
gkg
Figura 614 Variaţia lunară a conţinutului (α+β)HCH

00007
00014
00021
00028
γ H
CH
mg
kg
Figura 615 Variaţia lunară a conţinutului de γ HCH

0000
0001
0002
0003
0004
0005
0006
0007
DD
T m
gkg
Figura 616 Variaţia lunară a conţinutului de DDT total
63 Calitatea microbiologică a laptelui de vacă recoltat din judeţul Galaţi Calitatea microbiologică este determinată de numărul de microorganisme existente icircn lapte la un moment dat şi de natura lor Au fost investigaţi următorii indicatori microbiologici numărul total de bacterii aerobe mezofile şi numărul de celule somatice

59
60
61
62
63
64
65
66
Bac
terii
aer
obe
mez
ofile
log
ufc
mL
Figura 617 Variaţia numărului de bacterii aerobe mezofile icircn laptele de vacă recoltat din zona Galaţi
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 8
Din valorile lunare obţinute icircn urma analizelor de laborator reiese faptul că laptele provenit de la taurine icircn perioada 2008 (figura 619) din punct de vedere al numărului de celule somatice nu se icircncadrează icircn limitele impuse de Ordinul nr 682 2006 (400000 celulemL lapte)

550
555
560
565
570
575
580
585
590
Log
ncs
mL
Figura 618 Variaţia numărului de celule somatice (NCS)
Concluzii Temperatura laptelui recepţionat la rampa fabricii a depăşit constant valoarea de 15degC din cauza lipsei
unor instalaţii de răcire corespunzătoare la centrele de colectare Gradul de impurificare al icircntregii cantităţi de lapte pe tot parcursul anului este ridicat corespunzător
clasei a II-a respectiv clasei a III-a de calitate Densitatea laptelui se situează icircn jurul valorii de 1028 gcm3 Valorile acidităţii laptelui colectat icircn tot cursul anului sunt peste 18degT şi nu au depăşit 20degT icircn perioada
de vară ceea ce corespunde clasei a II-a de calitate Substanţa uscată totală a laptelui pentru majoritatea rutelor s-a situat sub 125 Conţinutul mediu de lactoză a fost icircn mod constant mai scăzut decacirct valorile normale variind icircntre 400
şi 459 Pentru majoritatea cantităţii de lapte grăsimea a avut valori mai mari de 38 Conţinutul de proteine s-a situat icircn general la valori ridicate peste 33 Conţinutul de substanţe minerale ale laptelui s-au situat pentru marea majoritate a probelor analizate la
valori sub 07 La aproape toate probele analizate punctul crioscopic a fost sub valoare standardizată şi tinde către
zero ceea ce icircnseamnă că laptele a fost falsificat prin adaosul unei cantităţi de apă (ruta 3) Pentru toate probele de lapte din judeţul Galaţi examinate nivelul reziduurilor de pesticide este scăzut
ele reprezentacircnd icircn medie 35 pentru (α+β) HCH 15 pentru γ HCH şi 15 pentru DDT din valorile maxime admise de legislaţia sanitară
Conţinuturile de plumb şi arsen din laptele materie primă analizat sunt foarte mici 35 şi respectiv 4 din valorile maxime admise iar cele de cupru şi zinc sunt şi ele sub limitele maxime admise de legislaţie reprezentacircnd 63 şi respectiv 70 din aceste valori
Laptele colectat din judeţul Galaţi se icircncadrează icircn clasa a III-a de calitate (calitate necorespunzătoare) din punct de vedere al contaminării microbiene Prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare de igienă la nivelul activităţii de colectare a laptelui precum şi atenţia mai mare acordată răcirii acestuia spre sfacircrşitul lunii mai şi icircn perioada de vară icircncărcătura microbiană a laptelui a scăzut considerabil
CAPITOLUL VII
CERCETĂRI PRIVIND CALITATEA PLANTELOR MEDICINALE Pentru a obţine o imagine asupra calităţii plantelor medicinale studiul s-a axat pe analizarea plantelor medicinale materie primă o perioadă de timp care să cuprindă influenţele legate de condiţiile de transport şi stocare Au fost luate icircn studiu cinci zone de colectare Buzău Bistriţa Năsăud Bucureşti Braşov Breaza Icircn scopul verificării compoziţiei chimice a produselor vegetale luate icircn studiu s-a apelat la analiza chimică care a presupus determinarea conţinutului icircn principii active considerate importante pentru profilul farmacologic al plantelor luate in studiu S-au mai determinat cenuşa insolubilă icircn acid clorhidric conţinutul de zaharuri totale şi conţinutul de proteine totale Principalele determinări microbiologice au fost numărul total de microorganisme aerobe (bacterii şi mucegaiuri) numărul total bacterii coliforme bacterii ce aparţin speciei Escherichia coli bacterii din genul Salmonella spp
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 9
711 Afin (Vaccinium myrtillus L)
03
033
036
039
042
045
048Cianidin-3-
glucozid clorid
Buzău BistriţaNăsăud
Bucureşti Braşov Breaza
Zona de recoltare
Figura 71 Variaţia conţinutului icircn antocianine a afinelor
Tabelul 71 Contaminarea microbiană a afinelor colectate icircn zona Breaza Denumire produs Caracteristici Limite de admisibilitate Rezultate
Număr total de microorganisme aerobe viabile - bacteriig - mucegaiurig
max 105
max 104
14middot104 13middot102
Bacterii coliformeg max 103 14middot102 Escherichia colig Absent 0
Afin fructe
Salmonela spp10g Absent 0 712 Cătină albă (Hippophaeuml rhamnoides L)
06
065
07
075
08
085
09Acid ascorbic
Buzău BistriţaNăsăud
Bucureşti Braşov Breaza
Zona de recoltare
Figura 72 Variaţia conţinutului icircn acid ascorbic
Tabelul 72 Contaminarea microbiană a fructelor de cătină colectate icircn zona Braşov Denumire produs Caracteristici Limite de admisibilitate Rezultate

11middot104 22middot102
Bacterii coliformeg max 103 12middot102 Escherichia colig Absent 0
Cătină fructe
Salmonela spp10g Absent 0 713 Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra L) Tabelul 73 Contaminarea microbiană a rădăcinilor de lemn dulce colectate din zona Bucureşti
Denumire produs Caracteristici Limite de admisibilitate Rezultate Număr total de microorganisme aerobe viabile
- bacteriig - mucegaiurig
max 105
max 104
104
3middot102
Bacterii coliformeg max 103 2middot102 Escherichia colig Absent 0
Lemn dulce rădăcină
Salmonela spp10g Absent 0
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 10
44
46
48
5
52
54Acid
glicerizic
Buzău BistriţaNăsăud
Bucureşti Braşov Breaza
Zona de recoltare
Figura 73 Variaţia conţinutului de acid glicerizic
714 Măceş (Rosa canina L)
176
179
182
185
188
191
194
197Zaharuri totale
Buzău BistriţaNăsăud
Bucureşti Braşov Breaza
Zona de recoltare
Figura 74 Variaţia conţinutului icircn zaharuri totale a fructelor de măceş
Tabelul 74 Contaminarea microbiană a fructelor de măceş colectate icircn zona Breaza Denumire produs Caracteristici Limite de admisibilitate Rezultate

15middot104 13middot102

Măceşe fructe
Salmonela spp10g Absent 0 Concluzii
Cenuşa insolubilă icircn acid clorhidric icircn cazul tuturor plantelor medicinale s-a situat sub valoarea maximă admisă de specificaţia tehnică a SC Hofigal SA şi Farmacopeea Europeană (maximum 25)
Conţinutul de zaharuri totale pentru toate probele de plante medicinale luate icircn analiză a respectat literatura de specialitate Cantităţi mai mari de zaharuri s-au icircnregistrat icircn cazul lemnului dulce (1822) şi pentru fructele de măceş (1962) ambele plante fiind colectate din zona Bucureşti
Icircn cazul proteinelor totale s-a observat că pentru toate cele cinci zone de colectare acestea s-au situat peste valoarea minimă admisă Un conţinut mai mare de proteine a fost stabilit pentru lemnul dulce (24 icircn cazul probelor colectate din zona Bucureşti) cea mai mică valoare de 047 a prezentatndasho cătina colectată din zona Braşov
Icircn ceea ce priveşte conţinutul de principii active (acid ascorbic acid glicirizic şi antocianine exprimate ca cianidinndash3ndashglucozid clorid) s-a demonstrat că toate plantele medicinale luate icircn analiză respectă specificaţia tehnică a SC Hofigal SA
Conţinutul de plumb din plantele medicinale materie primă este foarte mic respectacircnd valoarea prezentată icircn Farmacopeea Europeană (maximmum 10ppm) Icircn cazul probelor analizate acesta a variat icircntre 1divide3ppm
Din punct de vedere al contaminării microbiene plantele medicinale analizate se icircncadrează icircn limitele de admisibilitate prezentate icircn specificaţia tehnică a SC Hofigal SA Luacircnd icircn considerare caracteristicile fizicondashchimice şi microbiologice determinate sndasha optat ca pentru obţinerea produselor lactate fermentate să se utilizeze plantele medicinale provenite din următoarele surse
Afin din zona de colecatare Breaza Cătină din zona de colectare Braşov Lemn dulce şi măceş din zona de colectare Bucureşti
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 11
CAPITOLUL VIII
EVOLUŢIA UNOR CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE IcircN TIMPUL
FABRICĂRII ŞI DEPOZITĂRII PRODUSELOR SIMBIOTICE PE BAZĂ DE
LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE
Cercetările prezentate icircn cadrul acestui capitol au fost realizate pe 14 variante de produse simbiotice (codificate conform tabelului 85) fabricate din lapte de vacă şi extracte de plante medicinale (afine cătină măceşe şi lemn dulce) fermentate cu două tipuri de culturi probiotice ABY 3 şi ABT 5 Scopul cercetărilor l ndash a constituit
obţinerea şi caracterizarea extractelor apoase de plante medicinale stabilirea variantelor optime de amestec laptendashextract de plante medicinale şi cultură probiotică icircn
funcţie de caracteristicile fizicondashchimice din timpul fabricării şi depozitării verificarea schemei de fabricaţie alese şi a parametrilor operaţiilor tehnologice
81 Stabilirea schemei tehnologice de obţinere a produselor lactate fermentate cu extracte de plante medicinale Pentru fabricarea produselor lactate simbiotice s-a folosit lapte de vacă standardizat la 15 grăsime Rezultatele analizei senzoriale fizico-chimice şi microbiologice sunt prezentate icircn tabelele 81 82 şi 83
Tabelul 81 Caracteristici senzoriale ale laptelui de vacă standardizat Caracteristica Lapte de vacă
Aspect Lichid omogen opalescent lipsit de impurităţi şi sediment Consistenţă Fluidă Culoare Albă cu nuanţă gălbuie Miros Plăcut specific laptelui crud fără miros străin Gust Plăcut dulceag caracteristic laptelui proaspăt
Tabelul 82 Caracteristici fizicondashchimice ale laptelui de vacă standardizat Caracteristica Valoarea
Aciditatea degT 19 Densitate relativă gcm3 1029 Grăsime 15 pH 66
Tabelul 83 Caracteristici microbiologice ale laptelui de vacă standardizat Caracteristica Valoarea
Bacterii aerobe mezofile ufcmiddot106mL 087 Celule somaticemL 326000
S-au utilizat extracte apoase de plante medicinale obţinute conform schemei din figura 81 Caracteristicile extractelor apoase concentrate de afine cătină măceşe şi lemn dulce determinate prin analize fizico-chimice sunt prezentate icircn tabelul 84 Tabelul 84 Caracteristicile extractelor concentrate de plante medicinale
Probă Caracteristică
Extract de afine Extract de cătină
Extract de măceşe
Extract de lemn dulce
Substanţă uscată g100g 484 484 529 4 Cenuşă insolubilă icircn acid clorhidric g100g
074 083 067 081
Glucide totale g100g 469 02 719 729 Proteine totale g100g 021 041 062 215 Calciu mg100g produs 132 44 345 30 Magneziu mg100g produs 154 44 138 60 Sodiu mg100g produs 66 44 805 9 Potasiu mg100g produs 132 110 300 230 Mangan mg100g produs 22 22 138 04 Fier mg100g produs 11 22 046 06 Zinc mg100g produs 066 044 069 06 Cupru mg100g produs 022 022 023 06 Plumb mg100g produs ND ND ND ND Cadmiu mg100g produs ND ND ND ND Acid cafeic g100g 147 169 163 054
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 12
Cianidinndash3ndashglucozid g100g 055 - - - Acid ascorbic g100g - 026 018 - Acid glicerizic g100g - - - 196 TEAC mML 076 058 062 055
Procesul tehnologic de obţinere a produselor lactate fermentate cu extracte de plante medicinale (figura 81) cuprinde următoarele operaţii principale
Figura 81 Schema tehnologică de obţinere a produselor simbiotice cu extracte de plante medicinale
Tabelul 85 Variante experimentale Nr Crt Denumire
produs Cod produs Cultură
utilizată Descriere probe
1 Martor M ndash 3 Lapte+002 cultură DVS 2 A ndash 3 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de afine
3 Afinolact
LD+A ndash 3 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de afine+6 extract de lemn dulce
4 C ndash 3 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de cătină
5 Cătinolact
LD+C ndash 3 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de cătină+6 extract de lemn dulce
6 Măndash 3 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de măceşe 7 Rosalact LD+Mă ndash 3
ABY 3
Lapte+002 cultură DVS+6 extract de măceşe+6 extract de lemn dulce
8 Martor M ndash 5 Lapte+002 cultură DVS 9 A ndash 5 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de afine
10 Afinolact
LD+A ndash 5 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de afine+6 extract de lemn dulce
11 C ndash 5 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de cătină
12 Cătinolact
LD+C ndash 5 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de cătină+6 extract de lemn dulce
13 Mă ndash 5 Lapte+002 cultură DVS+6 extract de măceşe
14 Rosalact
LD+Mă ndash 5
ABT 5

CULTURĂ DVSPAHARE PP PLANTE MEDICINALE
Extracţie 20 ordmC2h
Filtrare
Concentrare 50ordmC200 mbar
EXTRACTE DE PLANTE
MEDICINALE
LAPTE STANDARDIZAT
Adăugare ingrediente
Amestecare
Ambalare
Termostatare 40 ordmC5h
PRODUSSIMBIOTIC CU EXTRACTE DE
PLANTE MEDICINALE
Pasteurizare 95 ordmC15-20
Răcire 42 ordmC
Inoculare
APĂ CULTURĂ DVSPAHARE PP PLANTE MEDICINALE
Extracţie 20 ordmC2h
Filtrare
Concentrare 50ordmC200 mbar
EXTRACTE DE PLANTE
MEDICINALE
PLANTE MEDICINALE
Extracţie 20 ordmC2h
Filtrare
Concentrare 50ordmC200 mbar
EXTRACTE DE PLANTE
MEDICINALE
LAPTE STANDARDIZAT
Adăugare ingrediente
Amestecare
Ambalare
Termostatare 40 ordmC5h
PRODUSSIMBIOTIC CU EXTRACTE DE
PLANTE MEDICINALE
Pasteurizare 95 ordmC15-20
Răcire 42 ordmC
Inoculare
LAPTE STANDARDIZAT
Adăugare ingrediente
Amestecare
Ambalare
Termostatare 40 ordmC5h
PRODUSSIMBIOTIC CU EXTRACTE DE
PLANTE MEDICINALE
Pasteurizare 95 ordmC15-20
Răcire 42 ordmC
Inoculare
APĂ
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 13
Produsele realizate au fost supuse analizelor icircn următoarele momente ale procesului de fabricaţie icircn timpul termostatării din două icircn două ore pacircnă la 5 ore şi la intervale de două zile icircn timpul depozitării pacircnă la 8 zile de depozitare S-au efectuat următoarele determinări aciditate titrabilă pH substanţa uscată grăsime glucide reducătoare exprimate icircn lactoză icircntrucacirct se găseşte icircn cantitate mai mare faţă de glucidele extractelor apoase de plante medicinale capacitate de reţinere a apei şi sinereză
82 Caracterizarea fizico-chimică a produselor simbiotice Tabelele 86 87 88 şi 89 prezintă caracteristicile fizicondashchimice ale produselor fabricate cu ABY 3 respectiv ABT 5 şi analizate la sfacircrşitul perioadei de termostatare respectiv depozitare Tabelul 86 Caracteristicile fizicondashchimice ale produselor simbiotice cu ABY 3 după 5 h de termostatare
Produsul Caracteristica A ndash 3 LD+A ndash 3 C ndash 3 LD+C ndash 3 Mă ndash 3 LD+Mă ndash 3
Substanţă uscată totală 124 121 1245 1205 125 122 Grăsime 12 04 12 05 13 06 Glucide reducătoare 398 389 396 387 397 387 Aciditate titrabilă ordmT 67 70 68 73 68 72 pH 5135 5254 5095 5287 5075 5197
Tabelul 87 Caracteristicile fizicondashchimice ale produselor simbiotice cu ABY 3 după 8 zile de depozitare Produsul
Caracteristica A ndash 3 LD+A ndash 3 C ndash 3 LD+C ndash 3 Mă ndash 3 LD+Măndash 3
Substanţă uscată totală 124 121 1245 1205 125 122 Grăsime 12 04 12 05 13 06 Glucide reducătoare 359 349 36 354 359 353 Aciditate titrabilă ordmT 84 86 85 89 85 90 pH 4489 4567 4466 4516 4471 4553
Tabelul 88 Caracteristicile fizicondashchimice ale produselor simbiotice cu ABT 5 după 5 h de termostatare Produsul
Caracteristica A ndash 5 LD+A ndash 5 C ndash 5 LD+C ndash 5 Mă ndash 5 LD+Mă ndash 5
Substanţă uscată totală 124 1205 1235 1215 124 122 Grăsime 12 06 12 06 11 07 Glucide reducătoare 401 391 399 392 403 393 Aciditate titrabilă ordmT 74 79 71 76 71 78 pH 5035 5176 5107 5278 5056 5199
Tabelul 89 Caracteristicile fizicondashchimice ale produselor simbiotice cu ABT 5 după 8 zile de depozitare Produsul

Substanţă uscată totală 124 1205 1235 1215 124 122 Grăsime 12 06 12 06 11 07 Glucide reducătoare 361 347 359 352 358 35 Aciditate titrabilă ordmT 92 96 93 96 93 97 pH 4225 4307 4296 4397 4258 4348
83 Dinamica transformării glucidelor reducătoare Procesul de transformare a glucidelor reducătoare este evidenţiat prin reducerea valorii pH-ului şi implicit prin creşterea acidităţii Degradarea glucidelor reducătoare icircncepe imediat după adăugarea culturii DVS şi continuă icircn timpul perioadei de termostatare respectiv icircn timpul perioadei de depozitare Icircn tabelele 810 şi 811 sunt prezentate valorile conţinutului de glucide reducătoare pe parcursul fabricării respectiv depozitării produselor lactate simbiotice cu extracte de plante medicinale
Tabelul 810 Dinamica fermentării glucidelor reducătoare icircn probele cu extract de afine Glucide reducătoare
din valoarea iniţială din valoarea iniţială Durata
fermentării h M ndash 3 A ndash 3 LD+A ndash 3 M ndash 5 A ndash 5 LD+A ndash 5 0 100 100 100 100 100 100 2 9815 9813 9881 9701 9720 9671 4 9699 9615 9667 9586 9557 9437 5 9468 9321 9169 9356 9347 9225
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 14
Icircn timpul perioadei de depozitare se continuă fermentaţia lactică cu intensitate mai mare la icircnceputul intervalului datorită perioadei de timp icircn care scade temperatura de la temperatura de termostatare la cea de depozitare
Tabelul 811 Dinamica fermentării glucidelor reducătoare icircn probele cu extract de cătină Glucide reducătoare
din valoarea iniţială din valoarea iniţială Perioada de depozitare
zile M ndash 3 C ndash 3 LD+C ndash 3 M ndash 5 C ndash 5 LD+C ndash 5 0 100 100 100 100 100 100 2 9707 9747 9793 9779 9749 9694 4 9347 9419 9535 9509 9474 9489 6 9221 9293 9302 9238 9248 9286 8 9020 9091 9147 9017 8997 8979
84 Dinamica acidităţii Evoluţia pH-ului şi acidităţii este corelată cu intensitatea fermentaţiei lactice Aciditatea şi pH-ul produsului lactat fermentat simbiotic cu extracte de plante medicinale au o mare importanţă atacirct senzorială cacirct şi prin faptul că influenţează dezvoltarea şi viabilitatea microorganismelor probiotice Pentru cele 14 produse temperatura de termostatare a fost de 40ordmC acest aspect reprezentacircnd un compromis icircntre valorile optime pentru streptococci (toptim = 39 ordmC) şi lactobacili (toptim = 45 ordmC)
y = 00194x + 05868R2 = 09898
y = 00198x + 06102R2 = 09918
y = 00189x + 06498R2 = 09735
055
061
067
073
079
085
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9Perioada de depozitare zile
Aciditate titrabilă g acid
lactic
M - 3 C - 3 LD+C - 3
Figura 82 Evoluţia acidităţii probelor cu ABY 3 icircn timpul perioadei de depozitare
y = 00229x + 06228R2 = 0952
y = 00198x + 06858R2 = 09308
y = 00189x + 07218R2 = 09735
06
065
07
075
08
085
09

M - 5 A - 5 LD + A - 5
Figura 83 Evoluţia acidităţii probelor cu ABT 5 icircn timpul perioadei de depozitare
85 Evoluţia pH ndash ului pHndashul iniţial al laptelui a fost de 6729 Prin adăugarea culturii DVS şi a extractelor de plante medicinale pHndashul probelor a scăzut
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 15
48
51
54
57
6
63
66
0 1 2 3 4 5 6Perioada de termostatare ore
pH
M - 3 Mă - 3 LD+Mă - 3
Figura 84 Evoluţia pH ndash ului probelor cu ABY 3 icircn timpul perioadei de termostatare
y = 00202x2 - 02501x + 48855R2 = 09668
y = 00194x2 - 02506x + 5012R2 = 09868
y = 0018x2 - 02501x + 51655R2 = 09978
41
43
45
47
49
51
53
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Perioada de depozitare zile
pH
M - 5 A - 5 LD + A - 5
Figura 85 Evoluţia pH ndash ului probelor cu ABT 5 icircn timpul perioadei de depozitare
86 Capacitatea de reţinere a apei Capacitatea de reţinere a apei reprezintă un parametru critic şi icircmpreună cu sinereza formează două caracteristici nedorite la fabricarea produselor lactate fermentate (Kovalenko şi Briggs 2002 Firebough 2004) La depozitare capacitatea de reţinere a apei variază icircntre 855 şi 476 pentru produsele obţinute cu ABY 3 respectiv icircntre 859 şi 483 pentru cele cu ABT 5 Capacitatea de reţinerea a apei la probele martor scade foarte puţin icircn timpul depozitării
87 Sinereza Sinereza sau separarea spontană a zerului pe suprafaţa produsului coagulat este considerată a fi un defect Această problemă poate fi redusă sau eliminată prin creşterea conţinutului de substanţă uscată din lapte pacircnă la aproximativ 15 (Shah 2003 Amatayakul şa 2006) Cantitatea de zer eliminată variază icircntre 34 şi 524 pentru produsele lactate fermentate icircn care s-a adăugat cultură ABY 3 şi icircntre 4 şi 54 pentru cele cu ABT 5
Concluzii Substanţa uscată totală are valori cuprinse icircntre 1205 şi 125 (mai scăzute la produsele care conţin
şi lemn dulce) depăşind valoarea minimă prevăzută icircn standardul romacircn pentru produsele lactate acide (12) Conţinutul de grăsime al probelor variază icircntre 06 şi 13 mai scăzut la produsele cu lemn dulce icircn
comparaţie cu celelalte datorită proporţiei mai mici de lapte din aceste produse Glucidele reducătoare sunt fermentate rapid icircn timpul termostatării Fermentaţia se continuă cu
intensitate mică şi icircn timpul depozitării Icircn primele 4 zile de depozitare la 5 ordmC are loc o reducere a cantităţii de glucide reducătoare cu aproximativ 5 faţă de valoarea iniţială la produsele obţinute cu cultură probiotică ABY 3 şi 6 la cele cu ABT 5 ceea ce evidenţiază o activitate mai intensă a acesteia din urmă Cel mai mic conţinut de glucide reducătoare atacirct după termostatare cacirct şi la sfacircrşitul perioadei de depozitare icircl prezintă produsele cu lemn dulce
Aciditatea titrabilă la sfacircrşitul termostatării este cuprinsă icircntre 67ordmT şi 78ordmT valori mai mari avacircnd produsele cu lemn dulce După 8 zile de depozitare aciditatea este cuprinsă icircntre 84ordmT şi 97ordmT Aciditatea titrabilă este puţin mai mare la produsele obţinute cu cultură ABT 5 faţă de cele cu ABY 3 Toate produsele la care sndasha
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 16
adăugat extract de lemn dulce pe lacircngă extract de afine cătină sau măceşe au aciditatea titrabilă puţin mai ridicată
Evoluţia pHndashului este corelată cu intensitatea fermentaţiei lactozei şi creşterea acidităţii titrabile dar este influenţată şi de substanţele tampon ce se găsesc icircn extractele de plante sau care se formează icircn timpul fabricării
pHndashul produselor după termostatare variază icircntre 5035 şi 5287 După 8 zile de depozitare el ajunge la valori de 4225ndash4553 mai scăzute la produsele obţinute cu cultură cu ABT 5
Toate probele care conţin extracte de plante medicinale au capacitatea de reţinere a apei mult superioară probei martor asemănătoare iaurtului clasic
Icircn cazul probelor la care s-au adăugat extracte de plante medicinale capacitatea de reţinere a apei după 8 zile de depozitare se reduce cu 1789 pentru proba LD+Cndash3 şi cu 1339 pentru proba LD+Andash5 dar rămacircne mult superioară capacităţii iniţiale de reţinere a apei de la proba clasică
Se poate presupune că datorită conţinutului ridicat de substanţe hidrofile de exemplu poliglucide capacitatea de reţinere a apei a probelor cu extracte de plante medicinale este superioară probei martor
Sinereza este influenţată de compoziţia produsului icircn special de conţinutul de substanţe minerale aciditate şi tipul de cultură utilizată Sinereza este uşor mai intensă la probele cu aciditate mai mare la cele care conţin extract de lemn dulce precum şi cele obţinute cu cultură probiotică ABT 5
CAPITOLUL IX
DINAMICA CULTURII PROBIOTICE IcircN TIMPUL FABRICĂRII ŞI DEPOZITĂRII
PRODUSELOR SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE MEDICINALE
Cercetările au fost realizate pe 6 produse lactate simbiotice cu extract de afine (Afinolact) de cătină (Cătinolact) şi măceşe (Rosalact) icircn paralel cu o probă martor fabricată numai din lapte Cele 6 produse sndashau fabricat icircn două variante utilizacircnd două culturi probiotice urmărind modul de dezvoltare şi viabilitatea Prin inocularea laptelui standardizat cu 002 cultură concentraţia iniţială de bacterii a fost de 08middot107 ufcmL produs pentru probele cu ABY 3 şi 06middot107 ufcmL produs pentru probele cu ABT 5 icircn cantitate suficientă pentru demararea proceselor fermentative Pentru fiecare probă s-a urmărit evoluţia numărului de microorganisme icircn timpul termostatării cacirct şi icircn timpul depozitării
65
7
75
8
85
9

Log ufcmL produs
M - 3 A - 3 LD+A - 3
Figura 91 Evoluţia microflorei viabile a probelor cu ABY 3 icircn timpul perioadei de termostatare
65
7
75
8
85
9
95
10
0 1 2 3 4 5 6
Perioada de termostatare ore
Log ufcmL produs
M - 5 Mă - 5 LD + Mă - 5
Figura 92 Evoluţia microflorei viabile a probelor cu ABT 5 icircn timpul perioadei de termostatare
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 17
Icircn timpul depozitării atacirct icircn cazul probelor cu ABY 3 (figura 93) cacirct şi a celor cu ABT 5 (figura 94) se observă că numărul de microorganisme viabile icircncepe să scadă icircncă din primele 2 zile de depozitare scăderea acestora continuă pacircnă la sfacircrşitul celor 8 zile de depozitare totuşi numărul de bacterii lactice probiotice este icircncă ridicat la terminarea acestei perioade
74
77
8
83
86
89
92
95
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Perioada de depozitare zile
Log ufcmL produs
M - 3 A - 3 LD+A - 3
Figura 93 Evoluţia microflorei viabile a probelor cu ABY 3 icircn timpul perioadei de depozitare
78
82
86
9
94
98

Figura 94 Evoluţia microflorei viabile a probelor cu ABT 5 icircn timpul perioadei de depozitare
Concluzii Adaosul de extracte apoase din plante medicinale a influenţat pozitiv numărul de microorganisme
probiotice viabilendashprobabil datorită prezenţei de zaharuri mai uşor fermenteşcibile şi a unor factori de creştere (săruri minerale azot neproteic uşor accesibil)
La sfacircrşitul perioadei de termostatare icircn cazul probelor cu extracte de plante medicinale cel mai mic număr de microorganisme a stabilit la probele Măndash3 (78108 ufcmL bacterii probiotice) respectiv Andash5 şi Cndash5 (18109 ufcmL bacterii probiotice) icircn schimb cel mai mare numărul de bacterii lactice probiotice a fost icircnregistrat la LD+Măndash3 (45109 ufcmL bacterii probiotice) şi LD+Măndash5 (54109 ufcmL bacterii probiotice)
După 8 zile de depozitare cel mai mare număr de microorganisme viabile se găsesc icircn produsul AFINOLACT (LD+Andash5 26108 ufcmL bacterii probiotice) icircn care s-a adăugat cultură ABT 5 iar cel mai mic număr de celule de bacterii probiotice a fost icircnregistrat pentru produsul CĂTINOLACT (Cndash3 09108 ufcmL bacterii probiotice) icircn care s-a adăugat cultură ABY 3
Depozitarea icircn condiţii frigorifice determină o reducere a numărului de bacterii probiotice de maximum 437 ori icircn cazul produselor obţinute cu cultură ABY 3 şi de 362 ori icircn cazul celor cu ABT 5
La sfacircrşitul perioadei de depozitare numărul de bacterii lactice probiotice atacirct pentru probele martor cacirct şi pentru probele cu extracte de plante medicinale este ridicat (Mndash3 03108 ufcmL bacterii probiotice Mndash5 08108 ufcmL bacterii probiotice LD+Măndash3 22109 ufcmL bacterii probiotice LD+Andash5 26109 ufcmL bacterii probiotice) ceea ce demonstrează că acestea icircşi păstrează caracterul funcţional şi icircn timpul perioadei de depozitare (1108divide1109 ufcmL bacterii probiotice)
Ambele culturi pot fi utilizate la fabricarea produselor probiotice CAPITOLUL X
CERCETĂRI PRIVIND CONŢINUTUL IcircN COMPUŞI CITOPROTECTORI IcircN PRODUSELE FERMENTATE SIMBIOTICE PE BAZĂ DE LAPTE ŞI PLANTE
MEDICINALE Pentru a demonstra caracterul citoprotector al celor 14 variante de produse pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale obţinute icircn cadrul tezei de doctorat sndashau determinat capacitatea antioxidantă totală conţinutul de polifenoli totali activitatea superoxiddismutazică conţinutul de minerale acid ascorbic antociani şi acid glicirizic
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 18
101 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali Rezultatele experimentale au arătat că produsele lactate fermentate simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale au un conţinut ridicat de polifenoli totali şi icircn consecinţă o capacitate antioxidantă totală mare Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali a arătat o corelaţie pozitivă mare (R2 = 09121 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 = 09779 pentru probele cu cultură ABT 5) aşa cum se arată şi icircn figurile 101 şi 102
Figura 101 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali pentru produsele obţinute cu cultură ABY 3
Figura 102 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali pentru produsele obţinute cu cultură ABT 5
104 Relaţia dintre activitatea superoxiddismutazică şi conţinutul de fier Rezultatele experimentale au arătat că produsele lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale au avut o activitate superoxiddismutazică ridicată Relaţia dintre cantitatea de fier şi activitatea SOD este prezentată icircn figurile 103 şi 104
Figura 103 Relaţia dintre activitatea superoxiddismutazică şi conţinutul de fier pentru produsele obţinute cu
cultură ABY 3
Rank 1621 Eqn 1594 y -1=a+bx 05 +ce -x
r2 =095434565 FitStdErr=016284582 Fstat=1045186a=0 b=00096982409
c=0097502122
01 015 02 025 03Fe mg100g produs
11
1125
115
1175
12
1225
125
1275
13
SO
D U
ImL
prod
us
11
1125
115
1175
12
1225
125
1275
13
SO
D U
ImL
prod
us
M-3 A-3
LD+Ma-3
Ma-3
LD+C-3
LD+A-3
C-3

Rank 87 Eqn 1093 y=a+bx 25+cx05lnxr2=091216837 FitStdErr=015265973 Fstat=51927101
a=0 b=33642315e-07 c=0010767368
50 100 150 200 250 300Polifenoli totali μgmL
0
033
066
099
132
165
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
ML
0
033
066
099
132
165
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
ML
M-3
C-3A-3
LD+A-3
LD+C-3
LD+Mă-3
Mă-3

Rank 231 Eqn 1022 y=a+bxlnx+cx2
r2=097797912 FitStdErr=0083702833 Fstat=2220572a=0 b=000072539485
c=58169083e-06

05
075
1
125
15
175
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
ML
0
025
05
075
1
125
15
175
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
ML
M-5
A-5C-5
LD+A-5LD+C-5
Mă-5
LD+Mă-5

Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 19
Figura 104 Relaţia dintre activitatea superoxiddismutazică şi conţinutul de fier pentru produsele obţinute cu
cultură ABT 5 Pentru toate produsele analizate atacirct cele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv ABT 5 a fost observată icircn general o activitate SOD mai mare icircn cazul probelor ce conţin extract de măceşe şi extract de lemn dulce faţă de restul probelor testate
105 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic Evidenţierea corelaţiei pozitive (R2 = 09646 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 = 09308 pentru probele cu cultură ABT 5) aşa cum arată figurile 105 şi 106 vine odată icircn plus să confirme contribuţia importantă a acidului ascorbic la capacitatea antioxidantă totală
Figura 105 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic pentru produsele obţinute
cu cultură ABY 3
Figura 106 Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic pentru produsele obţinute
cu cultură ABT 5
Rank 1530 Eqn 1168 y=a+bx 05+cx05
r2=090505729 FitStdErr=031671992 Fstat=47663337a=0 b=16814369
c=09351348
01 015 02 025 03Fe mg100g produs
8
86
92
98
104
11
SO
D U
ImL
prod
us
8
86
92
98
104
11
SO
D U
ImL
prod
us
M-5A-5
LD+A-5
C-5
LD+C-5Ma-5
LD+Ma-5

Rank 7 Eqn 10 y=a+b(lnx) 2
r2=096461718 FitStdErr=0087400546 Fstat=81786916a=0
b=14307964
2 22 24 26 28Continut de acid ascorbic mg100g
05
075
1
125
15
175
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
M T
rolo
xL

Rank 3 Eqn 68 y05=a+bx2lnxr2=093087206 FitStdErr=014584269 Fstat=40397795
a=0 b=0035333776
4 42 44 46 48Continut in acid ascorbic mg100g
025
05
075
1
125
15
175
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
M T
rolo
xL
025
05
075
1
125
15
175
Cap
acita
te a
ntio
xida
ntatilde
tota
latilde m
M T
rolo
xL
C-5
LD+C-5

Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 20
Concluzii Rezultatele experimentale au arătat că produsele lactate fermentate simbiotice pe bază de lapte şi
plante medicinale au un conţinut ridicat de polifenoli totali şi icircn consecinţă o capacitate antioxidantă totală mare Cea mai mare cantitate de polifenoli totali a fost stabilită pentru probele LD+Măndash3 (28078 μgmL)
respectiv LD+Măndash5 (28556 μgmL) Faţă de probele martor (care nu conţin extracte de plante medicinale) capacitatea antioxidantă totală a
crescut de 325ndash994 ori la produsele fabrricate cu cultură ABY 3 şi de 21ndash83 ori la produsele cu ABT 5 Cea mai ridicată valoare a capacităţii antioxidante totale icircn cazul probelor cu extracte de plante
medicinale a fost icircnregistrată de proba LD+Măndash5 (166 mM TroloxL) iar cea mai scăzută proba Andash5 (043 mM TroloxL)
Relaţia dintre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de polifenoli totali a arătat o corelaţie pozitivă mare (R2 = 09121 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 = 09779 pentru probele cu cultură ABT 5)
Icircn cazul tuturor probelor de produse lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale se observă o creştere a activităţii SOD icircn comparaţie cu proba martor
Cele mai mici valori pentru activitatea SOD au fost icircnregistrate de probele A-3 (11238 UImL produs) şi Andash5 (8666 UImL produs) iar cele mai mari valori au fost stabilite pentru probele LD+Măndash3 (12857 UImL produs) respectiv LD+Măndash5 (10476 UImL produs)
Relaţia dintre activitatea SOD şi conţinutul de fier a arătat o corelaţie pozitivă mare (R2 = 09543 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 = 09060 pentru probele cu cultură ABT 5)
Probele obţinute cu cultură ABY 3 au avut o activitate SOD mai mare decacirct probele cu ABT 5 Evidenţierea corelaţiei pozitive (R2 = 09646 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 =
09308 pentru probele cu cultură ABT 5) icircntre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic vine odată icircn plus să confirme contribuţia importantă a acidului ascorbic la capacitatea antioxidantă totală
CAPITOLUL XI
CALITATEA ŞI SIGURANŢA PRODUSELOR LACTATE FERMENTATE
Calitatea produselor lactate fermentate se apreciază prin o analiza fizico-chimică pentru evaluarea caracteristicilor fizice (pH sinereză capacitate de reţinere a apei vacircscozitate) compoziţionale (aciditate substanţă uscată grăsime substanţe de aromă) şi structurale icircn raport cu cele prevăzute sau impuse de standardele de producţie şi alte norme o analiza microbiologică pentru activitatea bacteriilor probiotice şi siguranţa microbiană o analiza senzorială icircn relaţie cu calitatea organoleptică
111 Analiza senzorială a produselor lactate fermentate 1111 Efectuarea analizei senzoriale a PLF S-au folosit 27 panelişti neantrenaţi cu vacircrste cuprinse icircntre 20 şi 25 ani care au afirmat că sunt consumatori de produse lactate fermentate (PLF) au prezentat interes faţă de analiza efectuată au prezentat capacitate de concentrare nu erau răciţi sau obosiţi nu erau icircn timpul unui tratament care să le poată afecta percepţia senzorială Ora degustării a fost 1130 Fiecare panelist a apreciat calităţile senzoriale ale celor 14 sortimente de produse lactate fermentate notacircndu-le icircn conformitate cu scala de punctaj prezentată icircn fişa de analiză senzorială
3
33
36
39
42Aspect şi consistenţă
Sinereză
Cremozitate
Miros
Gust acru
Gust dulce
Mouthfeel
Aftertaste
M-3 M-5 A-3 A-5 LD+A-3 LD+A-5
Figura 111 Diagrama analizei senzoriale pentru sortimentele cu extract de afine şi lemn dulce icircn funcţie de
treptele de apreciere
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 21
S-a acordat un punctaj cu valori cuprinse icircntre 0 (foarte rău) şi 5 (foarte bun) Rezultatele examinărilor au fost trecute de fiecare degustător icircn propria fişă de apreciere senzorială Pe baza punctajelor medii ale analizei senzoriale s-a realizat diagramele radar de unde putem remarca că toate cele 14 tipuri de produse au fost apreciate de către cei 27 degustători Rezultatele obţinute icircn urma analizei senzoriale au fost centralizate şi interpretate cu ajutorul metodei statistice ANOVA A fost aplicată metoda ANOVA bifactorială cu replicare unde s-au analizat simultan toate caracteristicile senzoriale aşa cum au fost ele apreciate de către cei 27 de degustători
Tabelul 111 ANOVA bifactorială cu replicare pentru proba LD+A-3 Sursa variaţiei SS df MS F P-value F crit
Degustători 1479121 12 12326 1985251 0034432 1860124 Atribute senzoriale 2131868 6 03553 0572271 0751438 2199905 Interacţiune DegustătoriAtribute senzoriale
3543956 72 04922 0792773 0846938 1439805
Eroare 565 91 06209 Total 1088626 181
SS ndash suma pătratelor df ndash numărul gradelor de libertate MS ndash medie sumelor pătratelor F ndash testul Fisher P-value - probabilitatea
Tabelul 112 ANOVA bifactorială cu replicare pentru proba Mă-5 Sursa variaţiei SS df MS F P-value F crit
Degustători 4835165 12 0403 0852713 0596786 1860124 Atribute senzoriale 8978022 6 1496 3166667 0007238 2199905 Interacţiune DegustătoriAtribute senzoriale
4116484 72 0572 1209948 0194083 1439805
Eroare 43 91 0473 Total 9797802 181
1112 Proprietăţile reologice ale produselor lactate fermentate Cea mai frecventă tehnică reologică utilizată pentru substanţele lichide este vacircscozimetria care măsoară rezistenţa la forfecare descrisă prin coeficientul de vacircscozitate Produsele alimentare sunt de cele mai multe ori fluide nenewtoniene ceea ce icircnseamnă că tensiunea şi viteza de forfecare nu sunt icircn relaţie de directă proporţionalitate (Skiver Curic şi Hansen 2005) Icircn figurile 112 şi 114 este prezentată variaţia tensiunii de forfecare ( Paτ ) icircn funcţie de viteza de forfecare ( 1 minussγamp ) a celor 14 variante de produs nou iar icircn figurile 113 şi 115 se poate observa variaţia vacircscozităţii dinamice ( sPa sdotη ) funcţie de tensiunea de forfecare
( 1 minussγamp ) Icircn timpul determinărilor experimentale a fost posibilă măsurarea directă a valorilor vacircscozităţii dinamice icircn timp ce valorile tensiunii de forfecare respectiv vitezei de forfecare au fost stabilite icircn urma unor calcule
R2 = 09865
R2 = 09865
R2 = 0962
01
02
03
04
05
06
07
0 006 012 018 024 03 036
Viteza de forfecare γ s-1
Tensiune de forfecare σ Pa
M - 3 A - 3 LD+A - 3
Figura 112 Tensiunea de forfecare icircn funcţie de viteza de forfecare pentru probele cu ABY 3
Icircn cazul tuturor probelor ce conţin cultură ABY 3 cacirct şi cultură ABT 5 s-a constatat că acestea au un comportament reologic similar cu cel al fluidelor nenewtoniene independente de timp respectiv un comportament
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 22
pseudoplastic Caracteristic pentru un fluid cu un astfel de comportament este scăderea rezistenţei la curgere ca urmare a creşterii vitezei de forfecare a fluidului
0
45
9
135
18
225
0 004 008 012 016 02 024
Viteza de forfecare γ s-1
Vacircscozitate dinamică η Pamiddots
M - 3 Mă - 3 LD+Mă - 3
Figura 112 Variaţia vacircscozităţii dinamice icircn funcţie de viteza de forfecare pentru probele cu ABY 3
R2 = 0965
R2 = 09884
R2 = 09979
005
01
015
02
025
03
035
04
045
0 006 012 018 024 03 036
Viteză de forfecare γ s-1
Tensiune de forfecare σ Pa
M - 5 MĂ - 5 LD+MĂ - 5
Figura 114 Tensiunea de forfecare icircn funcţie de viteza de forfecare pentru probele cu ABT 5
0
45
9
135
18
225
0 004 008 012 016 02 024
Viteza de forfecare γ s-1
Vacircscozitate dinamică η Pamiddots
M - 5 C - 5 LD+C - 5
Figura 115 Variaţia vacircscozităţii dinamice icircn funcţie de viteza de forfecare pentru probele cu ABT 5
112 Caracteristicile fizico-chimice microbiologice şi senzoriale ale produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale Icircn urma procesului tehnologic s-au obţinut 14 produse 2 probe martor şi 12 variante experimentale ale căror caracteristici fizico-chimice microbiologice şi senzoriale sunt evidenţiate icircn tabelele 113 şi 114 Toate produsele au fost urmărite din punctul de vedere al acestor caracteristici pe o perioadă de 8 zile stabilită ca termen de valabilitate
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 23
Tabelul 113 Caracteristicile produselor lactate fermentate cu cultură ABY 3 Produse Caracteristici
M-3 A-3 LD+A-3 C-3 LD+C-3 Mă-3 LD+Mă-3 Caracteristici fizico-chimice pH 438 448 4567 4466 4516 447 4553 Aciditate titrabilă 0T 82 84 86 85 89 85 90 Substanţă uscată totală 126 124 121 1245 1205 125 122 Grăsime 15 12 04 12 05 13 06 Glucide reducătoare 365 359 349 36 354 359 353 Capacitate de reţinere a apei 476 64 719 636 702 636 721 Sinereză 524 36 442 368 44 364 444 Vacircscozitate dinamică Pamiddots 223 151 14129 14612 13127 165 1407 Tensiune de forfecare Pa 012 021 0199 0207 0186 018 0124 Viteză de forfecare s-1 001 001 00141 00141 00141 001 00088 Ca mg100g 135 140 130 141 135 138 1375 Mg mg100g 6 7 78 75 78 9 93 Na mg100g 40 475 36 375 36 46 41 K mg100g 130 235 115 140 125 150 200 Mn mg100g - 01 01 01 01 01 01 Fe mg100g 02 02 02 025 03 015 025 Zn mg100g 04 045 05 05 05 05 05 Acid ascorbic mg100g - - - 21 28 2 25 Acid glicerizic mg100g - - 10 - 12 - 12 Antociani mg100g - 67 72 - - - - Polifenoli totali μgmL 621 999 15295 72086 13556 263 28078 SOD UImL 119 111 11238 10714 12428 128 12857 TEAC mML 016 057 070 052 081 119 159 Caracteristici microbiologice ufcmL produs 3middot107 1middot108 18middot108 9middot107 19middot108 12middot108 22middot108 Caracteristici senzoriale Aspect şi consistenţă Coagul consistent fără bule de gaz cu o uşoară eliminare de zer icircn cazul probelor cu
extracte de plante medicinale Miros Specific de fermentaţie lactică Gust Plăcut slab acrişor respectiv dulce icircn cazul probelor cu extract de lemn dulce fără gust
străin (amar racircnced de mucegai etc)
Tabelul 114 Caracteristicile produselor lactate fermentate cu cultură ABT 5 Produse Caracteristici
M-5 A-5 LD+A-5 C-5 LD+C-5 Mă-5 LD+Mă-5 Caracteristici fizico-chimice pH 414 422 4307 4296 4397 4258 4348 Aciditate titrabilă 0T 88 92 96 93 96 93 97 Substanţă uscată totală 127 124 1205 1235 1215 124 122 Grăsime 15 12 06 12 06 11 07 Glucide reducătoare 367 361 347 359 352 358 35 Capacitate de reţinere a apei 483 64 744 632 719 636 707 Sinereză 54 36 45 368 44 364 48 Vacircscozitate dinamică Pamiddots 218 197 1744 2079 1881 20285 18025 Tensiune de forfecare Pa 012 011 0092 0110 0099 0108 0096 Viteză de forfecare s-1 001 001 00053 00053 00053 00053 00053 Ca mg100g 150 130 150 145 140 140 140 Mg mg100g 7 5 75 78 8 8 9 Na mg100g 38 325 36 325 36 35 37 K mg100g 170 110 140 105 110 120 140 Mn mg100g - 01 01 01 01 01 01 Fe mg100g 02 01 02 011 014 01 015 Zn mg100g 04 05 045 045 04 04 04 Acid ascorbic mg100g - - - 4 45 42 47 Acid glicerizic mg100g - - 10 - 10 - 11 Antociani mg100g - 71 74 - - - - Polifenoli totali μgmL 821 106 1586 8773 1473 23947 28556 SOD UImL 867 829 1047 8952 9047 10333 10476
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 24
TEAC mML 02 043 073 048 062 127 166 Caracteristici microbiologice ufcmL produs 8middot107 14middot108 26middot108 11middot108 18middot108 13middot108 21middot108 Caracteristici senzoriale Aspect şi consistenţă Coagul compact fin cremos fără bule de gaz cu uşoară eliminare de zer icircn cazul probelor
la care s-au adăugat extracte de plante medicinale Miros Plăcut de fermentaţie lactică Gust Specific produselor lactate fermentate acrişor espectiv dulce icircn cazul probelor cu extract de
lemn dulce fără gust străin (amar racircnced de mucegai etc) 113 Siguranţa icircn consum a produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale 1131 Asigurarea inocuităţii produselor pe bază de lapte şi plante medicinale Analiza pericolelor este cheia pentru un sistem eficace de management al siguranţei produselor lactate acide Pe baza evaluării pericolelor funcţie de gravitatea posibilă a efectelor negative asupra sănătăţii şi probabilitatea de apariţie a acestora se stabileşte strategia pentru a se asigura controlul pericolelor prin combinarea programelor preliminare (PRP) programelor preliminare operaţionale şi a planului HACCP
1132 Model de plan HACCP pentru produsele pe bază de lapte şi plante medicinale Modelul de plan HACCP prezentat are scopul de a documenta procesele raţional implicate icircn conducerea unei analize a pericolelor Modelul se bazează pe principiile HACCP conturate de NACMCF (National Advisory Committe on Microbiological Criteria of Foods) şi adoptate de acest organism din SUA şi de Comisia Codex Alimentarius (1997) La realizarea studiului intreprins a stat varianta sistemului HACCP standardizat pentru utilizare internaţională (SR EN ISO 220002005) Planul HACCP stă la baza elaborării procedurilor operaţionale pe baza cărora acţionează personalul implicat după instruirea prealabilă şi este folosit drept referinţă pentru conducerea auditului sistemului
Concluzii Toate sortimentele de produse lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale luate
icircn studiu au fost apreciate ca fiind bdquobunerdquo şi bdquofoarte bunerdquo Icircn cazul produselor ce conţin doar un singur extract de plantă medicinală (afine cătină măceşe) cele
mai apreciate atribute senzoriale au fost aspectul şi consistenţa cremozitatea şi mirosul Pentru produsele ce conţin şi extract de lemn dulce cele mai apreciate atribute senzoriale au fost gustul
dulce mouthfeel şi aftertaste Studiul analizei senzoriale icircn funcţie de treapta de apreciere concluzionează că sunt icircndeplinite condiţiile
de calitate pentru sortimentele de produse lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale analizate
Conform metodei ANOVA bifactoriale icircn ceea ce priveşte caracteristicile senzoriale nu există diferenţe semnificative icircntre punctajele acordate produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale analizate dar nici icircntre părerile degustătorilor deoarece factorul cauză F este mai mic ca Fcrit
Analiza reologică a arătat faptul că adaosul de plante medicinale nu modifică semnificativ proprietăţile de curgere ale produselor lactate simbiotice
Icircn cazul tuturor probelor analizate s-a constatat că acestea au un comportament reologic similar cu cel al fluidelor nenewtoniene independente de timp respectiv un comportament pseudoplastic
Pentru a asigura inocuitatea produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale analizate icircn vederea implementării unui sistem de management al siguranţei conform standardului SR EN ISO 22000 a fost icircntreprins un studiu bazat pe principiile HACCP şi s-a elaborat un model de plan HACCP
Icircntrucacirct metoda HACCP are un grad icircnalt de specificitate planul HACCP trebuie realizat pentru fiecare organizaţie icircn parte cu dotarea ei şi personalul respectiv Planul HACCP poate fi util specialiştilor icircn vederea elaborării propriului sistem HACCP
Cele mai eficiente sisteme de siguranţă a produselor lactate simbiotice pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale analizate trebuie stabilite aplicate şi actualizate icircn cadrul unui sistem de management structurat şi icircncorporat icircn activităţile generale de management ale organizaţiei
CONCLUZII FINALE
Tematica tezei de doctorat a constituitndasho obţinerea de produse simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale produse care să icircmbine efectele benefice ale componentelor laptelui bacteriile probiotice şi principiile active ale unor plante medicinale Icircn vederea realizării acestui obiectiv ştiinţific s-au stabilit obiective specifice şi strategia de cercetare care a vizat următoarele obiective
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 25
bull Stabilirea şi caracterizarea materiilor prime utilizate pentru obţinerea produselor lapte de vacă şi plante medicinale
bull Stabilirea schemei tehnologice optime pentru obţinerea de produse simbiotice şi a caractacteristicilor fizicondashchimice şi microbiologice ale acestora
bull Punerea icircn evidenţă a aspectului funcţional icircn cazul produselor obţinute
Cercetări privind calitatea laptelui de vacă din judeţul Galaţi Studiul privind calitatea laptelui de vacă din judeţul Galaţi s-a efectuat pentru 3 rute de colectare care acoperă icircntreaga zonă de colectare a laptelui icircn acest judeţ Evaluarea calităţii laptelui s-a urmărit pe parcursul icircntregului an 2008 şi a vizat stabilirea caracteristicilor fizico-chimice şi microbiologice precum şi prezenţa unor contaminanţi chimici toxici Interpretarea rezultatelor obţinute a condus la următoarele concluzii
Parametrii fizico-chimici ai laptelui de vacă (aciditatea pH-ul densitatea laptelui de vacă colectat şi gradul de impurificare conţinutul de proteine grăsime lactoză substanţă uscată totală substanţă uscată negrasă substanţe minerale punct crioscopic apă adăugată pesticide plumb cupru zinc arsen) s-au icircncadrat icircn limitele admise de standardul romacircn Micile abateri pozitive sau negative de la unele valori standard nu influenţează direct fabricarea produselor lactate fermentate cu extracte de plante medicinale
Datorită condiţiilor improprii de mulgere şi colectare după gradul de impurificare (proba lactofiltru) laptele se icircncadrează icircn proporţie de 70 icircn categoria a III-a de calitate şi 30 icircn categoria a II-a de calitate
Temperatura laptelui la rampa de recepţie este peste limita de 15 ordmC prevăzută de standard (valori maxime 161 ordmC icircn perioada rece şi 227 ordmC vara) aceasta fiind principala cauză care conduce la aciditate mare peste 18 ordmT ceea ce corespunde unui lapte de vacă colectat ndash clasa a II-a
Din punct de vedere al contaminanţilor chimici (pesticide metale grele) laptele se icircncadrează icircn normativele impuse de legislaţia romacircnă şi internaţională Laptele conţine icircn medie 35 (α+β)HCH 15 γHCH 15 DDT 4 plumb 4 arsen 62 cupru şi 70 zinc din cantităţile maxime admise de legislaţie pentru fiecare din aceste substanţe
Laptele din judeţul Galaţi se caracterizează printr-o icircncărcătură microbiană ridicată care icircl situează icircn clasa a III-a de calitate (calitate necorespunzătoare) Icircmbunătăţirea calităţii microbiologice a laptelui presupune sporirea măsurilor de igienă pe tot circuitul colectării laptelui de la mulgere pacircnă la recepţia la fabrică De asemenea o măsură foarte importantă este aceea de a răci laptele imediat după mulgere pentru păstrarea calităţii iniţiale a acestuia Evaluarea calităţii şi salubrităţii laptelui din judeţul Galaţi precum şi inspectarea pe teren evidenţiază o serie de aspecte principale
hrănirea animalelor cu furaje inconstante calitativ cu compoziţii şi valori nutritive diferite de la un anotimp la altul
condiţiile climaterice diferite a dus la solicitarea termică a animalelor (foarte cald sau foarte rece) cu repercursiuni icircn compoziţia laptelui
lipsa mijloacelor financiare a producătorilor particulari icircn a asigura producţia furajeră şi icircngrijirea corespunzătoare a animalelor
lipsa cunoştinţelor necesare unei mulgeri corecte din punct de vedere igienic şi a condiţiilor de păstrare a laptelui crud pacircnă la colectare
existenţa unor animale cu slabă productivitate calitativă şi cantitativă lipsa mijloacelor tehnice de tipul instalaţiilor de muls mecanice şi a lanţului frigorific de la
colectare pacircnă la recepţia laptelui la fabrică Analizacircnd acestea se poate concluziona că producerea laptelui de vacă se realizează după un concept
tradiţional fiind preocuparea secundară icircn gospodăriile particulare din judeţul Galaţi şi că icircn momentul de faţă producătorii de lapte din judeţ pot fi grupaţi icircn trei categorii şi anume
producători particulari cu efective de 1ndash3 vaci fostele ferme de stat care sunt acum societăţi particulare aparţinacircnd acţionarilor lor fermele particulare
Cercetări privind calitatea plantelor medicinale Calitatea plantelor medicinale a fost stabilită prin analiza unor caracteristici fizico-chimice microbiologice şi a prezenţei unor contaminanţi chimici toxici Pentru fiecare plantă medicinală s-a determinat conţinutul icircn principii active considerate importante pentru profilul farmacologic al acesteia Caracteristicile fizico-chimice (cenuşa insolubilă icircn acid clorhidric conţinutul de zaharuri totale şi conţinutul de proteine totale) şi microbiologice (numărul total de microorganisme aerobe (bacterii şi mucegaiuri) numărul total bacterii coliforme bacterii ce aparţin speciei Escherichia coli bacterii din genul Salmonella spp) ale plantelor medicinale (afin cătină lemn dulce măceş) respectă specificaţiile tehnice ale SC Hofigal SA şi valorile prezentate icircn Farmacopeea Europeană
Conţinutul de zaharuri totale pentru toate probele de plante medicinale luate icircn analiză a respectat literatura de specialitate
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 26
Icircn cazul proteinelor totale s-a observat că la toate cele cinci zone de colectare acestea s-au situat peste valoarea minimă admisă Un conţinut mai mare de proteine a fost stabilit pentru lemnul dulce
Conţinutul de metale grele (plumb) din plantele medicinale este foarte mic respectacircnd valoarea prezentată icircn Farmacopeea Europeană (maximum 10ppm) Icircn cazul probelor analizate acesta a variat icircntre 1divide3ppm
Toate plantelor medicinale analizate au avut cenuşa insolubilă icircn acid clorhidric sub valoarea maximă admisă de specificaţia tehnică a SC Hofigal SA şi Farmacopeea Europeană (maximum 25)
Conţinutul de principii active caracteristic fiecărei plante medicinale (acid ascorbic acid glicirizic şi antocianine exprimate ca cianidinndash3ndashglucozid clorid) respectă specificaţia tehnică a SC Hofigal SA
Din punct de vedere al contaminării microbiene plantele medicinale analizate se icircncadrează icircn limitele de admisibilitate prezentate icircn specificaţia tehnică a SC Hofigal SA
Evoluţia unor caracteristici fizico-chimice icircn timpul fabricării şi depozitării produselor simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale Cercetările prezentate icircn cadrul acestui capitol au fost realizate pe 14 variante de produse probiotice fabricate din lapte de vacă şi extracte de plante medicinale (afine cătină măceşe şi lemn dulce) fermentate cu două tipuri de culturi probiotice ABY 3 şi ABT 5 Scopul cercetărilor l ndash a constituit

Studiul caracteristicilor fizicondashchimice a celor 14 variante de produse realizat imediat după obţinere şi pe parcursul a 8 zile de depozitare a relevat următoarele
Substanţa uscată totală are valori mai scăzute la produsele care conţin şi lemn dulce depăşind valoarea minimă prevăzută icircn standardul romacircn pentru produsel lactate acide
Conţinutul de grăsime al probelor este mai scăzut la produsele cu lemn dulce icircn comparaţie cu celelalte datorită proporţiei mai mici de lapte din aceste produse
Glucidele reducătoare sunt fermentate rapid icircn timpul termostatării Fermentaţia se continuă cu intensitate mică şi icircn timpul depozitării Icircn primele 4 zile de depozitare la 5 ordmC are loc o reducere a cantităţii de glucide reducătoare cu aproximativ 5 faţă de valoarea iniţială la produsele obţinute cu cultură probiotică ABY 3 şi aproximativ 6 la cele cu ABT 5 ceea ce evidenţiază o activitate mai intensă a acesteia din urmă
Fermentaţia lactică este mai rapidă la probele cu adaos de plante datorită conţinutului icircn mono şi oligoglucide provenite de la plantele medicinale (xiloză şi arabinoză ) care sunt fermentate mai rapid decacirct lactoza Cel mai mic conţinut de lactoză atacirct după termostatare cacirct şi la sfacircrşitul perioadei de depozitare icircl prezintă produsele cu lemn dulce
Icircn concordanţă cu fermentaţia lactozei evoluează aciditatea titrabilă Aceasta este puţin mai mare la produsele obţinute cu cultură ABT 5 faţă de cele cu ABY 3 Toate produsele la care sndasha adăugat extract de lemn dulce pe lacircngă extract de afine cătină sau măceşe au aciditatea titrabilă puţin mai ridicată Aciditatea titrabilă la sfacircrşitul termostatării este cuprinsă icircntre 67ordmT şi 78ordmT valori mai mari avacircnd produsele cu lemn dulce După 8 zile de depozitare aciditatea este cuprinsă icircntre 84ordmT şi 97ordmT
Evoluţia pHndashului este corelată cu intensitatea fermentaţiei lactozei şi creşterea acidităţii titrabile dar este influenţată şi de substanţele tampon ce se găsesc icircn extractele de plante sau care se formează icircn timpul fabricării pHndashul produselor după termostatare variază icircntre 5035 şi 5287 După 8 zile de depozitare el ajunge la valori de 4225ndash4553 mai scăzute la produsele obţinute cu cultură cu ABT 5
Toate probele care conţin extracte de plante medicinale au capacitatea de reţinere a apei mult superioară probei martor asemănătoare iaurtului clasic Icircn cazul probelor la care s-au adăugat extracte de plante medicinale capacitatea de reţinere a apei după 8 zile de depozitare se reduce cu maxim 18 dar rămacircne mult superioară capacităţii iniţiale de reţinere a apei de la proba clasică

Schema tehnologică stabilită conduce la obţinerea unor produse corespunzătoare din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice şi al stabilităţii la depozitare
Dinamica culturii probiotice icircn timpul fabricării şi depozitării produselor simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale Pentru a avea un efect probiotic tulpinile de bacterii probiotice trebuie să fie prezente icircn produs icircn număr suficient Icircn general se consideră că doza zilnică de tulpini probiotice trebuie să fie icircntre 1108 şi 1109 celule La o porţie de 100 g produsul probiotic trebuie să conţină icircntre 106 şi 107 ufcmL produs Doza de bacterii probiotice poate fi obţinută cu unul sau mai multe alimente funcţionale
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 27
Cercetările icircntreprinse icircn cadrul tezei de doctorat au evidenţiat că adaosul de extracte apoase din plante medicinale a influenţat pozitiv numărul de microorganisme probiotice viabile probabil datorită prezenţei de zaharuri mai uşor fermenteşcibile şi a unor factori de creştere (săruri minerale azot neproteic uşor accesibil)
La sfacircrşitul perioadei de termostatare icircn cazul probelor cu extracte de plante medicinale cel mai mic număr de microorganisme a fost de 18109 ufcmL bacterii probiotice la probele cu extract de afin şi cătină obţinute cu cultura ABT 5 Cel mai mare numărul de bacterii lactice probiotice a fost la proba ce conţine extract de lemn dulce şi măceşe obţinută cu cultura ABT 5 (54109 ufcmL bacterii probiotice)

Timpul de generaţie icircn cazul probelor cu extracte de plante medicinale termostatate la aceiaşi temperatură t = 40 ordmC timp de 5 ore se reduce icircn comparaţie cu proba martor Viteza de creştere este mai mare la probele ce conţin şi extract de lemn dulce comparativ cu cele la care există doar extract de plantă medicinală
La toate probelor analizate se poate observa că viteza specifică de producţie a acidului lactic este mai mare pentru probele ce conţin extracte din plante medicinale icircn comparaţie cu proba martor
La sfacircrşitul perioadei de depozitare (8 zile la 4-6 ordmC) numărul de bacterii lactice probiotice atacirct pentru probele martor cacirct şi pentru probele cu extracte de plante medicinale este ridicat variind icircntre 26108 ufcmL bacterii probiotice la produsul cu extract de afine lemn dulce şi cultură ABT 5 şi 09108 ufcmL bacterii probiotice la cel cu extract de cătină şi cultură ABY 3 Aceasta demonstrează că toate produsele icircşi păstrează caracterul funcţional şi icircn timpul perioadei de depozitare
Cercetări privind conţinutul icircn compuşi citoprotectori icircn produsele simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale Pentru a demonstra caracterul citoprotector al celor 14 variante de produse pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale obţinute icircn cadrul tezei de doctorat sndashau determinat capacitatea antioxidantă totală conţinutul de polifenoli totali activitatea superoxiddismutazică conţinutul de minerale acid ascorbic antociani şi acid glicirizic
Rezultatele experimentale au arătat că produsele lactate simbiotice pe bază de lapte şi plante medicinale au un conţinut ridicat de polifenoli totali şi icircn consecinţă o capacitate antioxidantă totală mare

Toate produsele lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale obţinute icircn cadrul tezei de doctorat sunt o excelentă sursă minerale (calciu magneziu sodiu potasiu mangan fier zinc) cu o icircnaltă biodisponibilitate icircn dieta omului Produsele obţinute nu conţin cupru plumb şi cadmiu
Conţinutul icircn acid ascorbic variază de la 2 mg100g pacircnă la 47 mg100g Icircn cazul tuturor probelor de produse lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale se observă
o creştere a activităţii SOD icircn comparaţie cu proba martor Probele obţinute cu cultură ABY 3 au avut o activitate SOD mai mare decacirct probele cu ABT 5 Relaţia dintre activitatea SOD şi conţinutul de fier a arătat o corelaţie pozitivă mare (R2 = 09543 pentru
probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv R2 = 09060 pentru probele cu cultură ABT 5) Evidenţierea corelaţiei pozitive (R2 = 09358 pentru probele obţinute cu cultură ABY 3 respectiv
R2 = 09735 pentru probele cu cultură ABT 5) icircntre capacitatea antioxidantă totală şi conţinutul de acid ascorbic vine odată icircn plus să confirme contribuţia importantă a acidului ascorbic la capacitatea antioxidantă totală
Calitatea şi siguranţa produselor lactate fermentate Calitatea produselor lactate fermentate a fost apreciată prin analiză senzorială fizico-chimică şi microbiologică Aprecierea caracteristicilor senzoriale sndasha realizat prin analiză senzorială efectuată de către 27 de panelişti şi prin determinarea proprietăţilor reologice
Toate sortimentele de produse lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale au fost apreciate din punct de vedere senzorial ca fiind bdquobunerdquo şi bdquofoarte bunerdquo
Icircn cazul produselor ce conţin doar un singur extract de plantă medicinală (afin cătină măceşe) cele mai apreciate atribute senzoriale au fost aspectul şi consistenţa cremozitatea şi mirosul
La produsele ce conţin şi extract de lemn dulce cele mai apreciate atribute senzoriale au fost gustul dulce mouthfeel şi aftertaste
Prelucrarea statistică prin metoda ANOVA bifactorială cu factor de replicaţie a datelor analizei senzoriale a scos icircn evidenţă că nu există diferenţe semnificative icircntre punctajele acordate produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi extracte de plante medicinale analizate dar nici icircntre părerile degustătorilor deoarece factorul cauză F este mai mic ca Fcritic
Analiza reologică a arătat că adaosul de extracte apoase de plante medicinale nu modifică semnificativ proprietăţile de curgere ale produselor lactate probiotice De asemenea s-a constatat că toate produsele obţinute icircn cadrul tezei de doctorat au un comportament reologic similar cu cel al fluidelor nenewtoniene independente de timp respectiv un comportament pseudoplastic
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 28
Caractersiticile fizico-chimice (pH aciditate titrabilă substanţă uscată totală lactoză grăsime) au valori ce corespund produselor lactate fermentate şi se icircncadrează icircn standardele pentru aceste produse
Toate probele care conţin extracte de plante medicinale au capacitatea de reţinere a apei mult superioară probei martor datorită conţinutului ridicat de substanţe hidrofile de exemplu poliglucide şa existente icircn extractele de plante medicinale adăugate
Sinereza este influenţată de compoziţia produsului aciditate şi tipul de cultură utilizată Ea este uşor mai intensă la probele care conţin extract de lemn dulce precum şi la cele obţinute cu cultură probiotică ABT 5
Cantitatea de compuşi citoprotectori care au fost determinaţi (polifenoli antociani acid ascorbic acid glicirizic) existenţi icircn produsele fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale fac din acestea alimente funcţionale foarte valoroase
Pentru a asigura inocuitatea produselor lactate fermentate pe bază de lapte şi plante medicinale icircn vederea implementării unui sistem de management al siguranţei conform standardului SR EN ISO 22000 a fost icircntreprins un studiu bazat pe principiile HACCP Modelul de plan HACCP prezentat poate fi util specialiştilor icircn vederea elaborării propriului sistem HACCP
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Celik F Kazankaya A Ercisli S 2009 Fruit characteristics of some selected promising rosehip (Rosa spp) genotypes from Van region of Turkey African Journal of Agricultural Research 4 (3) 236-240 Cho SS Finocchiaro ET 2010 Handbook of prebiotics and probiotics ingredients health benefits and food applications Taylor amp Francis Group New York Ciornea E Dumitru G Cojocaru SI Cojocaru D Oniciuc MV 2009 A biochemical study on the Vaccinium Myrtillus Ribes Rubrum and Ribes Nigrum fruits from the spontaneous flora Analele Ştiinţifice ale Universităţii bdquoAlexandru Ioan Cuzardquo Secţiunea Genetică şi Biologie Moleculară TOM X 81-88 Commission of the European Communities 2009 Dairy market situation 2009 Bulletin 3852009 Costin GM 2008 Alimente ecologice ndash Alimentele şi Sănătatea Editura Academica Galaţi Filho Bustamante IC Pederzolli CD Sgaravatti AM Gregory RM Filho Dutra CS Jobim MIM Mattos RC 2009 Skim milk-egg yolk based semen extender compensates for non-enzymatic antioxidant activity loss during equine semen cryopreservation Anim Reprod 6 (2) 392-399 Hărmănescu M Moisuc A Radu F Drăgan S Gergen I 2008 Total polyphenols content determination in complex matrix of medical plants from Romania by NIR spectroscopy Bulletin UASVM Agriculture 65 (1) 123ndash128 International Dairy Federation 2008 The world dairy situation 2008 Bulletin of the World Dairy Federation 4322008 Lee YK Salminen S 2009 Handbook of probiotics and prebiotics ndash 2nd John Wiley amp Sons New Jersey Lizcano LJ Bakkali F Ruiz-Larrea B Ruiz-Sanz JI 2010 Antioxidant activity and polyphenol content of aqueous extracts from Colombian Amazonian plants with medicinal use Food Chemistry 119 1566ndash1570 Manea I Buruleanu L 2009 Mathematical model for the evaluation of the sea-buckthorn juice preservation Ovidius University Annals of Chemistry vol 20 1 83-86 Morelli L 2007 In vitro assessment of probiotic bacteria From survival to functionality International Dairy Journal 17 1278ndash1283 Murphy MP 2009 How mitochondria produce reactive oxygen species Biochem J 417 1ndash13 Nollet LML Toldraacute F 2010 Handbook of Dairy Foods Analysis CRC Press Taylor amp Francis Group USA Paradies G Petrosillo G Paradies V Ruggiero FM 2010 Oxidative stress mitochondrial bioenergetics and cardiolipin in aging Free Radical Biology amp Medicine 48 1286ndash1295 Pyo YH Song SM 2009 Physicochemical and Sensory Characteristics of a Medicinal Soy Yogurt Containing Health-Benefit Ingredients J Agric Food Chem 57 170ndash175 Reddi AR Jensen LT Naranuntarat A Rosenfeld L Leung E Shah E Culotta VC 2009 The overlapping roles of manganese and CuZn SOD in oxidative stress protection Free Radical Biology amp Medicine 46 154ndash162 Roberfroid M 2007 Prebiotics the concept revisited J Nutr 137 830S-837S Seifried HE Anderson DE Fisher EI Milner JA 2007 A review of the interaction among dietary antioxidants and reactive oxygen species Journal of Nutritional Biochemistry 18 567ndash579 Shah AH Ahmed D Sabir M Arif S Khaliq I Batool F 2007 Biochemical and nutritional evaluation of seabuckthorn (Hyppophae rhamnoides L ssp Turkestanica) from different locations of Pakistan Pak J Bot 39 (6) 2059-2065 Tenea GN Călin A Gavrilă L Cucu N 2008 Manipulation of root biomass and biosynthetic potential of Glycyrrhiza glabra L plants by Agrobacterium rhizogenes mediated transformation Romanian Biotechnological Letters vol 13 5 3922-3932 Turgut L Hayirli A Kaya A 2008 Effects of various chemical treatments on nutritive value of the rosehip (Rosa canina L) seed for the ruminant animals Journal of Animal and Veterinary Advances 7(10) 1227 ndash 1236
Rezumatul tezei de doctorat
Universitatea bdquoDunărea de Josrdquo ndash Galaţi Gabriel ndash Dănuţ Mocanu 29
Vasiljevic T Shah NP 2008 Probiotics ndash From Metchnikoff to bioactives Journal of Dairy Scince 18 714-728 Voicu A Campeanu G Bibicu M Mohora A Negoita M Catana L Catana M 2009 Achievement of a Fortifying Product based on Apples Quinces and Sea Buckthorn Not Bot Hort Agrobot 37 (1) 224-228 Zed A Malook I 2009 Biochemical characterization of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L spp turkestanica) seed African Journal of Biotechnology vol 8 8 1625-1629 Farmacopeea Europeană Ediţia a VI-a 2008 Editura Medicală Bucureşti LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE SAU COMUNICATE IcircN DOMENIUL TEZEI DE
DOCTORAT 1 Mocanu GD Botez E Vlăsceanu G Andronoiu D Nistor O Dune A 2010 Studies concerning the production of probiotic yogurt with medicinal plant extracts Farmacia (icircn curs de publicare) 2 Mocanu D Rotaru G Botez E Andronoiu D Nistor O 2010 Probiotic yogurt with medicinal plants extract physical-chemical microbiological and rheological characteristics Journal of Agroalimentary Processes and Technologies vol XVI nr 4 (icircn curs de publicare) 3 Mocanu GD Rotaru G Botez E Nistor OV Andronoiu DG 2010 Physico-chemical characterization of a novel probiotic yoghurt obtained with medicinal plant extracts and modelling of bacteria cell growth during its production Journal of Agroalimentary Processes and Technologies vol XVI nr 4 (icircn curs de publicare) 4 Mocanu GD Gicirctin L Rotaru G Botez E Nistor O Andronoiu D Vlăsceanu G Dune A 2009 Physico-chemical characterization and modelling of bacteria cell growth for novel probiotic yoghurt obtained with extracts of medicinal plants Romanian Biotechnological Letters (icircn curs de publicare) 5 Mocanu DG Rotaru G Vasile A Botez E Andronoiu DG Nistor O Vlăsceanu G Dune A 2009 Researches on maintaining functionality in the storage of probiotic dairy product ndash Afinolact Journal of Agroalimentary Processes and Technologies vol 15 nr 2 pag 229 ndash 233 ISSN 1453 ndash 1399 6 Mocanu DG Rotaru G Vasile A Botez E Andronoiu DG Nistor O Vlăsceanu G Dune A 2009 Studies on the production of probiotic dairy products based on milk and medicinal plant extracts Journal of Agroalimentary Processes and Technologies vol 15 nr 2 pag 234 ndash 238 ISSN 1453 ndash 1399 7 Mocanu GD Rotaru G Botez E Vasile A Andronoiu D Nistor O Gicirctin L Vlăsceanu G Dune A 2009 Research concerning the production of a probiotic dairy product with added medicinal plant extracts The Annals of the University bdquoDunărea de Josrdquo of Galaţi Fascicle VI ndash Food Technology New Series Year III (XXXII) pag 37 ndash 44 ISSN 1221-4574 8 Mocanu GD Rotaru G Botez E Vasile A Andronoiu D Nistor O Gicirctin L Vlăsceanu G Dune A 2009 Sensorial characteristics and rheological properties of probiotic product Cătinolact The Annals of the University bdquoDunărea de Josrdquo of Galaţi Fascicle VI ndash Food Technology New Series Year III (XXXII) pag 64 ndash 69 ISSN 1221-4574 9 Mocanu GD Rotaru G Botez E Gicirctin L Andronoiu DG Nistor O Vlăsceanu G Dune A 2009 Sensory evaluation and rheological behavior of probiotic dairy products with Rosa canina L and Glycyrriza glabra L extracts Innovative Romanian Food Biotechnology Nr 4 pag 32 ndash 39 ISSN 1843 ndash 6099 10 Mocanu GD Botez E Vlăsceanu G Andronoiu D Nistor O Dune A 2010 Studies concerning the production probiotic yogurts with medicinal plant extracts Al XIV-lea Congres Naţional de Farmacie 13-16 octombrie Tacircrgu Mureş (lucrare acceptată spre publicare) 11 Mocanu D Rotaru GC Uliescu M 2007 Researches concerning the quality of cow milk in Braila county Papers of the International Symposium Euro-aliment 2007 20-21 septembrie Galaţi Romacircnia 12 Rotaru G Mocanu D 2008 Măsuri organizatorice icircn vederea implementării programului de calitate Calitate şi Management Nr 12 pag 37 ndash 43 ISSN 1582 ndash 8794 13 Mocanu D Rotaru G 2008 Program preliminar operaţional ndash Igienizarea icircn industria laptelui (I) Calitate şi Management Nr1 pag 39ndash43 ISSN 1582ndash8794 14 Mocanu D Rotaru G 2008 Program preliminar operaţional ndash Igienizarea icircn industria laptelui (II) Calitate şi Management Nr 2 pag 35 ndash 40 ISSN 1582ndash8794
CONTRACTE DE CERCETARE 1 Manager de proiect ndash 2622007 ndash Proiect tip Bursă BD ndash Cercetări privind obţinerea de bracircnzeturi probiotice icircn saramură prin procedee neconvenţionale httpwwwcncsisrogranturi_2009_bd_continuarephp 2 Membru icircn echipă ndash 1032006 ndash Grant CEEX tip PCD ndash Alimente funcţionale Cercetări privind creşterea calităţii şi siguranţa alimentelor prin conceperea producerea şi lansarea de produse simbiotice noi ndash CALISIN 3 Membru icircn echipă ndash 622006 ndash PLATFORMĂ ndash Centru integrat de cercetare şi formare pentru biotehnologie aplicată icircn industria alimentară ndash BIOALIMENT wwwbioalimentugalro 4 Membru icircn echipă ndash 5152006 ndash Grant CNCSIS tip A ndash Cercetări privind stabilirea unor criterii de performanţă pentru controlul şi monitorizarea eficientă icircn punctele critice de control pe grupe de produse alimentare