UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAŞIFACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
MASTER BĂNCI ŞI PIEŢE FINANCIAREDISCIPLIA: POLITICI MONETARE
Rolul băncilor centrale
în asigurarea stabilităţii financiare
Prof
2014
CUPRINS
Capitolul 1. Conceptul de stabilitate financiară...............................................................................3
1.1. Definirea conceptului de stabilitate finaciară şi caracteristicile sale................................3
1.2. Relaţia dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară............................................5
Capitolul 2. Rolul băncilor centrale în asigurarea stabilităţii financiare.........................................7
2.1. Criteriile urmărite pentru asigurarea stabilităţii financiare...................................................8
2.2. Rolul Băncii Centrale Europene în asigurarea stabilităţii financiare....................................9
Capitolul 3. Rolul BNR în asigurarea stabilităţii financiare..........................................................11
Concluzii........................................................................................................................................15
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................16
Capitolul 1. Conceptul de stabilitate financiară
1.1. Definirea conceptului de stabilitate finaciară şi caracteristicile sale
Menţinerea si realixzarea stabilităţii financiare a devenit un obiectiv politic cheie în societăţile noastre. Criza economică, care a fost declanşată în anul 2007, a receptionat interesul economiştilor în privinta conflictului dintre menţinerea stabilităţii financiare si păstrarea stabilităţii preţurilor. Aceste obiective, urmărite de băncile centrale, intră în conflict pentru că unele măsuri care au fost adoptate, de exemlu, pentru păstrarea stabilităţii preţurilor pot avea consecinţe negative asupra stabilităţii financiare. Aceasta teorie economică precizează că stabilitatea preţurilor simbolizeaza o condiţie esenţială pentru stabilitatea financiară.
Totuşi stabilitatea financiară este definită ca o condiţie în care sistemul financiar - format
din pieţe, intermediari financiari si infrastructuri de piaţă – este capabil să facă faţă şocurilor,
micsorand astfel riscul unor deranjamente în procesul de intermedier financiară, care sunt destul
de severe cât să afecteze semnificativ prevederii economiilor spre oportunităţi de investiţii
profitabile.1
În sens larg, stabilitatea financiară poate fi defint ca fiind punctul în care sistemul
financiare poate să asigure investirea economiilor în mod eficient spre oportunităţi de investiţii şi
care să poată faţă şocurilor, fără dezordine majore2. Această definiţie se poate baza pe
funcţionarea generală a sistemului financiar şi sugerează că rolul central în promovarea
stabilităţii financiare care poseda supravegherea prudenţială. Politica monetară este foarte
importantă din perspectiva alocării drastice a resurselor în raportul în care poate ajuta la
stabilitatea preţurilor.
În sens restrâns, stabilitatea financiară este abordată ca fiind situaţia definita de lipsa
crizelor bancare şi de existenţa unui nivel anume de echilibrul preţurilor activelor şi a ratelor
dobânzii. Putem sa infrastructuri de piaţă şi definim stabilitatea financiară,simbolizand traiectoria
netedă a ratelor de dobândă, politica monetar obtine un rol mai important şi spaţiul de manevră
1 BCE, Financial Stability Review, iunie 2012, p. 5 2 Isărescu, Mugur, Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergent. Cazul României, Barcelona, 2008, p.18
in ceea ce priveste la utilizarea instrumentului său3 care să facă obiectul unei limitări – conflictul
dintre stabilitatea financiară si cea a preturilor.
Stabilitatea financiară a unui sistem se poate constata în condiţiile în care nu are loc vreo
criză sistemică. Astfel putem spune că un sistem financiar, este stabil în conditiile în care acesta
prezintă următoarele insusiri cheie:
Sistemul financiar ar trebui să fie în stare să absoarbă surprizele si şocurile din
economia financiară şi reală;
Sistemul financiar trebuie să fie îm măsură să transfere eficient şi fără probleme
resurse de la deponenţi (persoane excedentare) la persoane deficitare.
Riscurile financiare ar trebui să fie evaluate cu precizie şi bine gestionate.
În cazul în care o combinaţie sau o caracteristica a acestora, nu este menţinută este
probabil ca sistemul financiar să devină mai puţin stabil, iar la un moment dat s-ar putea expune
instabilităţii. Drept urmare stabilitatea sistemului financiar se poate menţine atat timp cât acesta
este capabil să duca ;a bun sfarsit funcţia de intermediere, uşurând în acest fel performanţele unei
economii şi este capabil să incoporeze şocurile prin corectarea unor lipsuri ivite ca urmare a
unor evoluţii adverse4.
Stabilitatea financiară este foarte importantă pentru orice economie. Datorita ajutorului
instituţiilor financiare se efectuează indeletniciri esenţiale pentru alte sectoare economice –plăţi,
finanţări, achiziţii, schimburi valutare, de companii, ş.a. Criza sistemului financiar poate să ducă
la blocaje economie finalizate în pierderi directe şi în scăderea ritmului de creştere economică,
putand duce chiar la recesiune, în cazuri mai grave.
Asigurarea stabilităţii financiare presupune recunoasterea celor mai importante surse de
risc şi vulnerabilitate cum ar fi ineficienţa în alocarea resurselor financiare de la deponenţi la
investitori şi estimarea incorectă a stabilităţii preţurilor sau gestionarea greşită a riscurilor
financiare. Identificarea vulnerabilităţilor si a riscurilor este necesară deoarece monitorizarea
echilibrului financiar trebuie să fie orientată spre viitor: ineficienţa alocării capitalului sau
3 Rata dobânzii de politică monetară4
neajunsuri în precizarea preţurilor şi în gestionarea riscului poate compromite viitorul stabilităţii
sistemului financiare şi prin urmare stabilitatea economică.
În procesul de apreciere a stabilităţii financiare există doua feluri de analiză a riscurilor şi
anume: analiza macroprudentiala şi analiza microprudentiala Prima analiză se concentrează
asupra evolutia din cadrul instituţiilor individuale şi urmăreşte restrangera instabilităţii acestora
prin protejarea deponenţilor. Examinarea macroprudenţială se îndreaptă asupra sistemului
financiar ca întreg iar acesta are ca scop limitarea instabilităţii la nivelul întregului sistem.
Notiunea este de a încredinţa autoritatea responsabilă de politica macroprudenţială cu sarcina de
identificare, monitorizare şi atenuare a riscurilor sistemice. Riscurile sistemice se referă la
problemele de lichiditate ori de solvabilitate ale unei bănci care este din sistem care pot genera
probleme de lichiditate şi altor insituţii.
O altă acostare face referire la riscurile ce provin din exteriorul sistemului financiar.
Sporirea seminificativă a datoriilor publice şi a preţurilor activelor, împreună cu
disfuncţionalităţile macroeconomice pot avea un impact dăunător stabilităţii financiare.
În contextul crizei actuale, o problemă de interes naţional şi internaţional este şi
diviziunea responsabilităţii pentru menţinerea stabilităţii financiare. Autorităţile interesate de
asigurarea stabilităţii financiare sunt: băncile centrale, autorităţile de supraveghere bancară,
autorităţile de supraveghere a pieţelor, autorităţile din domeniul asigurărilor, din domeniul
concurenţei, Ministerele Finanţeor Publice, Ministerele de Justiţie, etc. În cele mai multe ţări,
asigurarea stabilităţii financiare cade în sarcina băncii centrale, Ministerului Finanţelor Publice şi
autorităţii de supraveghere financiară5.
Există un consens general potrivit căruia băncile centrale au un rol esenţial în asigurarea
stabilităţii financiare, deşi nu există reguli ori modele care să reflecte modalitatea de concretizare
a acestui proces, iar în analiza acestui proces ştiinţa economică trebuie completată întotdeauna de
intuiţie6.
5 Spulbăr, Cristi, Revista Provocările viitorului, Consideraţii privind rolul şi importanţa stabilităţii financiare în contextul integrării bancare europene, 20066 După cum susţinea Alan Blinder în lucrarea Central Banking in Theory and Practice, “Pot depune mărturie că activitatea băncii centrale înfăţişează, în aceeaşi măsură artă şi ştiinţă. Totuşi, în timp ce practicam această artă obscură, am observat întotdeauna că ştiinţa nu strică deloc”,
1.2. Relaţia dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară
La nivel internaţioal este acceptat faptul că stabilitatea preţurilor pe termen lung
constituie obiectivul principal adecvat al politicii monetare. Astfel stabilitatea preţurilor
contribuie la echilibrul macroeconomic şi la atingerea unei creşteri economice sustenabile astfel
putem spune că aceasta este atât un mijloc pentru politica monetară, cât şi un scop în sine7. În
acest fel, ridicarea stabilităţii preţurilor este singura activitate pe care politica monetară o poate
realiza într-un mod eficient şi în acelaşi timp şi cel mai bun lucru pe care îl poate realiza cu
privire la nivelul general de prosperitate, bunăstar în plan social. Potrivit Tratatului privind
funcţionarea UE, SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale are ca principal obiectiv
„menţinerea stabilităţii preţurilor”8. Spre deosebire de SEBC, Sistemul Federal de Rezerve
(FED) are o misiune multi-obiectiv: „un grad maxim de ocupare a foreţei de muncă, stabilitatea
preţurilor şi rate de dobândă pe termen lung moderate”. În România, în legea privind statutul
Băncii Naţionale a României se precizează că principalul obiectiv al băncii este „asigurarea şi
menţinerea preţurilor”.
Asadar putem spune ca, eficacitatea politicii monetare este limitată în lipsa unui sistem
financiar durabil şi stabil, mai ales în cazul ratelor de inflaţie cu o singură cifră. Este răspândită
accepţiunea potrivit căreia un principiu macroeconomic de bază afirmă că neintelegerile pe plan
financiar deţin un rol decisiv în cadrul oscilaţiilor ciclului economic. Complementaritarea
accentuata dintre stabilitatea preţurilor şi cea financiară este legată de globalizarea economică şi
în particular de elimnarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a fluxului de capital. În
contextul deschiderii economiilor naţionale, stabilitatea financiară s-a transformat într-un
element esenţial al consecventei macroeconomice, ţinând cont că intrările de capital profita de
vulnerabilitatea sistemului financiar pentru a penalizaoperativ eroile ori alte acţiuni nesustenabile
de politică economică.
Figura nr. 1 - Complementaritatea dintre stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor
7 Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20068 Art. 127, http://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf
Echilibrul macroeconomic
Eliberarea politicii monetare de obiectivele conflictuale
Stabilitatea preţurilor
Stabilitate financiară
Sursa: Isărescu, Mugur, Stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, Piteşti, p. 11
Academic, relaţia dintre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara consideră inflaţia
drept cea mai importantă sursă de instabilitate financiară. Practica pare să întărească această
opinie pentru că cele mai multe perioade instabilitate financiară si de criza severă la nivelul
sectorului bancar au avut loc în perioade cu rate ale inflaţiei ridicate ori chiar de inflaţie
galopantă şi în perioade marcate de retragere ca urmare a adoptării, de către autorităţi, de măsuri
nepotrivit de moderare a procesului inflaţionist.
Practica financiara semnalează că un nivel al inflaţiei scăzut nu este o condiţie suficientă
pentru pastrarea stabilităţii financiare pe termen lung. Practica ţărilor asiatice este extrem de
relevantă: în perioada dinaintea declanşării unei crizei financiare s-a constatat acumularea unor
tulburări însemnate la nivelul economiilor acelor ţări, în ciuda manifestarii unui grad oarecum
înalt de stabilitate a preţurilor. Criza financiară actuală şi-a făcut apariţia după aproximativ
douăzeci de ani de inflaţie relativ mică şi stabilă. Mai mulţi factori au făcut ca nivelul scăzut al
inflaţiei să coexiste cu o lichiditate abundentă. Lichiditatea abundentă a modificat sistemul
financiar până când politica monetară a căzut în capcană. Neacţionarea ar fi dus la mărirea
inflaţiei. Acţiunea a condus la instabilitate financiară. Dacă reglementarea si supravegherea ar fi
prevenit acumularea exagerată a riscurilor de către întreprinzători, creşterea ratelor de dobândă
nu ar fi condus la producerea instabilităţii financiare. Aceste evoluţii evoca că politica monetară
şi supravegherea şi reglementarea trebuie să colaboreze eficient. Uneori politica monetară a fost
prea lejeră, inclusiv în relaţia cu sistemul de supraveghere şi reglementare existent.”9
9 Isărescu, Mugur, Nouă lecţii din actuala criză financiară, 2009, p. 3
Crizele financiare internaţionale din ultimii ani au „forţat” băncile centrale din mai multe
ţări să dea o atenţie mai mare stabilităţii financiare. Astfel crizele financiare recente scot în
evidenţă, după cum spun unii autori, aşa numitul „paradox al credibilităţii” politicii monetare,
conform căruia o politică monetară ce urmăreşte stabilitatea preţurilor, poate determina
înrăutăţirea dezechilibrelor macrofinanciare. Rationamentul credibilităţii scoate în evidenţă
faptul că un mediu economic cu o rată scăzută şi stabilă a inflaţiei poate crea un climat de
încrede rereferitor la ce ar stimula asumarea unor riscuri considerabile.Cu toate ca nu s-a ajuns
la verificarea ipotezei new environment, problema legăturii dintre stabilitatea preţurilor şi
stabilitatea financiară a rămas între preocupările băncilor centrale10.
În acest context creat, este destul de important să se aprecieze măsura în care băncile
centrale deţin capacitatea de a asigura în acelaşi timp stabilitatea preţurilor şi stabilitatea
financiară, utilizând instrumentele pe care le au la dispoziţie, precum şi procedeul în care cele 2
stabilităţi pot fi împăcate în ipoteza în care atingerea acestora presupune adoptarea unor măsuri
conflictuale.
Se pot emite o serie de împrejurări în care necesitatea menţinerii stabilităţii financiare să
fie mult mai importantă decât menţinerea echilibrului preţurilor; schimbarile rapide ale ratelor
dobânzilor menite refacerii durabilitatii preţurilor pe termen scurt se vor demonstra ineficiente pe
termen mai lung dacă ratele contribuie la inmagazinarea unor tulburări în alte sectoare
economice. Trebuie reţinut faptul că nu există reguli general valabile în asemenea situaţii –
trebuie să se aibă în vedere particularităţile fiecărui caz.
10 Roman, Angela, Politici monetare, Ediutra Universităţii Al. I. Cuza, 2012, p. 99
Capitolul 2. Rolul băncilor centrale în asigurarea stabilităţii
financiare
Sprijinirea stabilităţii sistemelor financiare atât la nivel naţional, cât şi internaţional
prezinta un aspect important pentru orice bancă centrală şi pentru orice guvern, mulţumită
potenţialelor costuri macroeconomice majore ale distrugerii sistemelor financiare. Interesul
băncii centrale este acela pentru o mai bună funcţionare a sistemelor financiare se justifică prin
rolul major pe care îl au sistemele financiare în politica monetară.
2.1. Criteriile urmărite pentru asigurarea stabilităţii financiare
În ceea cee priveste asigurarea stabilităţii financiare băncile centrale trebuie să realizeze o
serie de criterii, precum:
Cooperarea dintre banca centrală şi alte organisme de supraveghere trebuie să fie obiectul
unor aranjamente formale ori chiar cuprinderea în textul unor legi - aspect foarte
important important în supravegherea crizelor bancare;
Instituţia de supraveghere trebuie să aibă o bunǎ reputaţie, astfel încît sǎ dispună de
personal şi de resurse corespunzǎtoare;
Orice bancă centrală are nevoie de un acces adecvat la informaţiile de supraveghere,
astfel încât sǎ îşi ducă la bun sfârşit responsabilitǎţile de politicǎ monetarǎ şi funcţia de
împrumutǎtor de ultim rang;
bǎncile tind sǎ îşi exercite funcţiile în economiile dezvoltate şi în cele sǎrace,
responsabilitǎţile autoritǎţilor monetare fiind strâns legate cu nivelul PIB/locuitor;
împărţirea responsabilitǎţilor între banca centralǎ, guvern şi autoritǎţile de supraveghere,
trebuie sǎ fie publicǎ şi transparentǎ, ceea ce ridică posibilitatea de îndeplinire a acestora.
Băncile centrale execută funcţiile de reglementare şi supraveghere, ele au un rol extrem de
important în: supravegherea şi gestionarea crizelor bancare şi în promovarea unei infrastructuri
sănătoase.
Modificarile din structura sistemelor financiare au dus la o anumită structură a
organisemelor de supraveghere şi totodata au făcut obiectul multor dezbateri politice, în care s-a
pus problema daca băncile centrale îşi pierd din atributiile lor macroeconomic, în favoarea
supravegherii prudenţiale.
2.2. Rolul Băncii Centrale Europene în asigurarea stabilităţii financiare
Banca Centrală Europeană trebuie să realizeze, la nivelul întregii Europe, 3 atribuţii în
domeniul menţinerii si supravegherii stabilităţii financiare, ce sunt stipulate în Tratatul privind
funcţionarea UE:
monitorizarea şi evaluarea stabilităţii financiare;
consilierea financiară;
promovarea cooperării între băncile centrale şi autorităţile de supraveghere.
BCE, alături de Eurosistem evaluează si monitorizeaza stabilitatea financiară la nivelul
UE şi al zonei euro. Activitatea aceasta întregeşte și susţine activitatea paralelă la nivel naţional,
care este întreprinsă de băncile centrale naţionale, impreuna cu autorităţile de supraveghere în
vederea menţinerii stabilităţii financiare în acel stat.
Banca Centrală Europeană si Eurosistemul monitorizează sistematic transformarile
ciclice şi de structură din sectorul bancar al Uniunii Europene cat şi cel al zonei euro, dar şi din
alte sectoare financiare. Obiectivul activităţii de monitorizarea a stabilităţii financiare este acela
de a evalua posibilele vulnerabilităţi ale sectorului financiar şi rezistenţa acestuia la eventualele
şocuri.
Aceasta evaluarea este făcută în cooperare cu băncile centrale naţionale şi cu agenţiile de
monitorizare din Uniunea Europeană. În cadrul Băncii Centrale Europene, supravegherea
stabilităţii financiare presupune implicarea însemnată a mai multor direcţii. Rezultatul acţiunii
este publicat anual în rapoarte cum sunt: Consecventa sectorului bancar al Uniunii Europene –
„EU banking sector stability”, Analiza structurală a sectorului bancar al UE – „Structural
analysis of the EU banking sector” şi în rapoartele anuale ale băncii.
Instituţiile financiare au indatorirea să respecte normele specifice şi cerinţele de
supraveghere. Banca Centrală Europeană este frecvent invitată de către autorităţi competente la
nivel naţional, comunitar să împărtăşească din experienţa sa tehnică în vederea definirii si
elaborarii acestor norme şi cerinţe de supraveghere. Banca Centrală Europeană poate contribui
la acest proces şi din proprie iniţiativă, sustinand astfel luarea în considerare a perspectivei
stabilităţii financiare.
BCE poate oferi consiliere financiară prin:
consultări oficiale cu privire la proiectele legislative naţionale, comunitare
urmărind supravegherea şi stabilitatea financiară.
participarea sa la forumuri europene şi internaţionale (de exemplu:
Comitetul Basel pentru supraveghere bancară, Comitetul european pentru
valori mobiliare, Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni).
Eurosistem alături de BCE promovează cooperarea între autorităţile de monitorizare şi
băncile centrale din UE. Buna colaborare şi schimburile repetate de informaţii reprezintă una
dintre premisele menţinerii consecventei financiare în situaţii normale şi în situaţii de criză.
Atribuţia aceasta revine în principal Comitetului de smonitorizare bancară al Sistemului
European de Bănci Centrale şi are drept crepercursiune semnarea unor protocoale de înţelegere
de către autorităţile implicate. Aceste intelegeri sunt revizuite periodic în funcţie de evoluţiile
pietei si cele institutionale.
Capitolul 3. Rolul BNR în asigurarea stabilităţii financiare
În România sectorul bancar ocupă o pondere foarte însemnată în ansamblul sistemului
financiar. Facand comparatie cu sectorul bancar, piaţa asigurărilor,este la fel ca şi piaţa
instituţiilor financiare nebancare care deţine o pondere relativ redusă. Datorita acestor motive
impactul unor dereglări în sistemul bancar românesc asupra solidaritatii sistemului financiar ca
întreg ar fi mai mare decât dacă dezechilibrele s-ar fi produs în cadrul altei componente a
sectorului financiar. Valoarea supravegherii este importantă pentru oricare componentă a
sistemului financiar, monitorizarea bancară deţine rolul dominant în asigurarea stabilităţii
financiare din acest motiv este utilă ridicarea rapidă a supravegherii la nivelul celor mai înalte
standarde internaţionale. BNRin acest context şi-a asumat pe lângă rolul conferit de lege -
supraveghetor al pieţei bancare, şi rolul de monitorizare a stabilităţii financiare.
Primii paşi întreprinşi au fost încă din anul 2003, când BNR a avut initentia de a încheia,
cu entităţile implicate in monitorizaea celorlalte segmente ale pieţei financiare, acorduri de
cooperare. Banca centrală din anul 2006 s-a angajat şi în supravegherea stabilităţii financiare şi a
început sa publice rapoarte în acest sens. În aceste rapoarte se realizează un diagnostic asupra
modului în care transformarile petrecute de curând în zona instituţiilor financiare, a cadrului
macroeconomic şi a sectorului companiilor şi populaţiei pot afecta stabilitatea financiară.
Riscurile care sunt asociate acestor evoluţii sunt studiate cu ajutorul unui set de indicatori, iar
unde este posibil sa se realizează şi un stres, test pentru a se măsura în mod direct efectul unor
potentiale şocuri asupra caracterului solvabil sectorului bancar.
Cele mai importante riscuri care sunt analizate în sectorul bancar românesc sunt riscul de
credit riscul de lichiditate, riscul de piaţă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu este de părere că
cele mai importante riscuri pentru stabilitatea financiară sunt în continuare deficitul contului
curent şi inflaţia, mişcările de capitaluri ce pot afecta pieţele emergente şi în cazul României şi
creditul personal.
Banca Naţională a României defineşte rolul său în garantarea stabilităţii financiare drept
un „rol intrinsec în menţinerea stabilităţii financiare, date fiind responsabilităţile ce rezultă din
dubla sa ipostază de autoritate monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate obiectivelor de
stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a
instituţiilor aflate sub autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă a măsurilor de
politică monetară şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a sistemelor de plăţi şi
decontări de importanţă sistemică”11.
În vederea pastrarii stabilităţii financiare, BNR cooperează cu autorităţile de reglementare
şi monitorizare a diferitelor sectoare din sistemul financiar românesc. Cooperarea s-a intensificat
progresiv dintre acestea, pe măsură ce întregul sistem financiar românesc a devenit mult mai
dinamic si complex, producând întrepătrunderi la nivel instituţional. Astfel a devenit necesară
colaborarea dintre autorităţile care răspund de reglementarea, autorizare, supravegherea şi
controlul pieţelor constituente ale sistemului financiar în privinta asigurării transparenţei şi
integrităţii sistemului financiar şi a pieţelor componente, respectării cadrului legal aplicabil,
precum şi lărgirii cadrului naţional de stabilitate financiară. Pentru a fi implementate aceste
cerinţe, la 31 iulie 2007, Ministrul Finanţelor Publice, guvernatorul BNR, preşedintele CNVM,
preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii, preşedintele Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor şi directorul executiv al Fondului de Garantare a Depozitelor în
Sistemul Bancare au semnat „Acordul pentru cooperare în domeniul stabilităţii financiare şi al
gestionării crizelor financiare” înfiinţând astfel Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară.
Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară are ca principale atribuţii:
-evaluarea analizelor periodice asupra stabilităţii sistemului financiar şi asupra riscurilor la care
sunt expuse instituţiile şi pieţele financiare;
-coordonarea gestiunii crizelor financiare;
- analizarea problemelor legate de asigurarea depozitelor, protecţia investitorilor şi instituţiilor,
precum şi a altor probleme legate de protecţia consumatorilor;
- examinarea proiectelor de acte normative ce prezintă interes pentru autorităţi din perspectiva
stabilităţii financiare şi a gestionării crizelor financiare;
- evaluarea capacităţii componentelor sistemului financiar de a rezista la şocuri extreme.
11 http://www.bnr.ro/Stabilitate-financiara---Rolul-BNR-3114.aspx
Acţiunile de cooperare în cadrul acestui acord se desfăşoară fără a se prejudicia
responsabilităţile si competentele autorităţilor semnatare, care se desfasoara din prevederile
legislaţiei în vigoare în baza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea.
BNR participă, alături de celelalte state membre, la stabilizarea arhitecturii create de UE
în domeniul gestionării crizelor financiare. La 1 august 2007, guvernatorul BNR a semnat
declaraţia de aderare la „Acordul privind principiile de bază pentru cooperarea în domeniul
gestionării situaţiilor de criză„ (semnat de ţările Uniunii Europene în 2003) şi la „Acordul de
cooperare între autorităţile cu responsabilităţi de supraveghere a sistemelor de plăţi şi autorităţile
de supraveghere bancară” (semnat de ţările Uniunii Europene în 2001). De la 1 iunie 2008 a
intrat în vigoare „Acordul de cooperare între autorităţile de monitorizare financiară, băncile
centrale şi ministerele de finanţe din Uniunea Europeană privind solidaritatea financiară
transfrontalieră”. Acest acord a înlocuit Acordul de cooperare dintre autorităţile de supraveghere
bancară, băncile centrale şi ministerele de finanţe din ţările UE în domeniul situaţiilor de criză
financiară, care a fost semnat în anul 2005.
Pentru a realiza o cooperare eficientă în domeniul stabilităţii financiare, BNR organizează
în fiecare an, împreună cu FMI, un seminar regional pe teme de stabilitate financiară.
Rolul BNR în asigurarea stabilităţii sistemului financiar poate fi apreciat şi prin măsurile
întreprinse de-a lungul timpului pentru a riposta la unele ameninţări apărute în contextul
economic ori pentru a preîntâmpina apariţia anumitor dezechilibre. Rolul BNR în managementul
manifestărilor revoltei recente este extrem de important. De cand a inceput criza actuala,
economia românească cunoscuse deja o perioadă mai lungă de creştere economică, dar însoţită
de creşterea deficitul extern şi adatoriei externe pe termen scurt. Sectorul bancar a făcut faţă cu
bine acestor constrangeri.
Stabilitatea financiară a fost pusă in primejdie de o vulnerabilitate nouă - volatilitatea
finanţării externe. Un mic decalaj s-au manifestat şi repercusiunile inrautatirii climatului
economic extern asupra economiei româneşti, cu rezultate negative asupra calităţii portofoliului
de credite; riscul de credit rămâne vulnerabilitatea maririi sectorului bancar.
BNR, ca autoritate de supraveghere, a răspuns urmatoarelor ameninţări prin:
măsuri de optimizare a cadrului de reglementare prudenţială;
monitorizarea mult mai strictă a băncilor;
semnarea unor acorduri de finanţare cu FMI şi UE, alături de Guvern -
acorduri ce asigură finanţarea corespunzătoare a deficitului de cont curent;
asigurarea punctuală de lichiditate.
Stabilitatea financiară a rămas riguroasa în ciuda contextului economic internaţional si
national din ultimii ani. Pericolele cu privire la sectorul bancar au fost oprite de instituţiile de
credit prin eforturile lor proprii executate în contextul activităţii BNR în privinţa reglementării
prudenţiale, a supravegherii si gestionarii adecvate a riscurilor din sistem, incercari ce s-au
concretizat în consolidarea nivelulrilor de solvabilitate, lichiditate şi provizionare.
Intrebuintarea prevederilor acordului de finanţare semnat cu UE, FMI şi a altor instituţii
financiare de la nivel internaţional a protejat aplicarea fermă a politicilor macropudenţiale.
Iniţiativa Europeană de Coordonare Bancară s-a dovedit a fi prielnic pentru stabilitatea
financiară, iar cele 9 bănci participante executand la nivel agregat angajamentele de păstrare a
angajamentelor si expunerile de asigurare a unei capitalizări individuale a instituţiilor de credit
din ţara noastra care poate trece peste pragul de 10%. Acest acord a fost unul de tip preventiv,
constituind ancore pentru pentru prelungirea reformelor structurale în vederea impulsionării
potenţialului de creştere economică si asigurarea stabilităţii financiare.
In 2012 riscul de credit era principala vulnerabilitate a sectorului bancar românesc.
Portofoliile de credite şi-au continuat acelaşi traseu de deteriorare, înr-un ritm mai lent decât se
întâmpla în 2009. Creditele care sunt nepreformante au ajuns la 16,8% în iunie 2012 de la 14,3%
în decembrie 2011 (în anul 2009 creşterea a fost de 5%, în 2010 – 4%, iar în 2011 de 2,5%).
Evaluarea mai susţinută din ianuarie 2012 reflectă ajustările impuse de IFRS şi reevaluarea
calităţi creditelor care au fost restructurate în anii trecuţi.
Evoluţiilor pozitive de la nivel macroeconomic, sectorul bancar românesc se compara cu
o deteriorare a rezultatelor financiare din 2010 şi până în prima jumătate a lui 2012. Rezultatul
financiar a înregistrat o pierdere semnificativa în prima jumătate a lui 2012.
Ultimele rezultate ale acestui exerciţiu de testare la stres a platniciei sistemului bancar,
acoperă un orizont de 2 ani, aratand menţinerea unei capacităţi bune a instituţiilor de credit, de a
rezista la şocuri macroeconomice. In schimb, un număr restrâns de instituţii de credit manifestă o
vulnerabilitate în creştere,care se datoreaza efectelor induse asupra veniturilor nete din dobânzi
drept urmare a creşterii costurilor de finanţare, dar şi asupra volumului crescut decomision pe
fondul scăderii valorii de piaţă si al a garanţiilor deteriorării calităţii portofoliului de credite.
Concluzii
Raspundereaa băncilor centrale stă în analizarea şi monitorizarea sistemului financiar.
După cum sustine şi criza actuală, stabilitatea financiară joacă un rol important în ceea ce
priveşte sistemul financiar şi economia pe ansamblu. Tinand cont ca un numărul din ce în ce mai
mare de instituţii financiare active la ora actuală în două sau mai multe ţări, respectiv pe două sau
mai multe continente, consecventa financiară la nivel mondial a devenit şi mai importantă. Orice
bancă centrală trebuie să acorde o vigilenta sporită modificărilor de pe pieţele financiare
deoarece un sistem financiar permanent este o condiţie foarte importantă pentru asigurarea unei
emiteri eficiente şi lipsite de tensiuni a politicii monetare, luand parte în ultimă instanţă la
realizarea obiectivului variabilitatii preţurilor pe termen lung. Pe plan mondial, variabilitatea
preţurilor reprezintă practic o dorinta de îndeplinit în multe ţări, însă aceasta nu garantează
stabilitatea financiară. Pentru protejarea sistemul financiar şi a asigura sechilibrul financiar,
trebuie recunoscute principalele surse de risc şi de vulnerabilitate, iar toate părţile implicate
trebuie documentate asupra riscurilor.
În concluzie, stabilitatea preţurilor prezintă o importanţă deosebită pentru stabilitatea
financiară. În cazul în care sunt constrângeri pentru a opta între un proces promt de dezinflaţie şi
menţinerea stabilităţii financiare, considerand că cel din urmă trebuie să fieintaietor pentru banca
centrală a unei ţări în vederea realizarii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor pe
termen lung.
BIBLIOGRAFIE
1. Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20062. Siteul Sistemului Federal de Rezerve - www.fed.gov3. Siteul Băncii Centrale Europene - www.ecb.int4. Siteul Băncii Angliei - www.bankofengland.co.uk5. Siteul Băncii Japoniei - www.boj.or.jp/en/6. Siteul Băncii Naţionale a României – www.bnr.ro7. Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20068. Spulbăr, Cristi, Revista Finanţe - Provocările viitorului, Consideraţii privind rolul şi
importanţa stabilităţii financiare în contextul integrării bancare europene, 20069. Isărescu, Mugur, Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergent. Cazul
României, Barcelona, 200810. Isărescu, Mugur, Nouă lecţii din actuala criză financiară, 200911. Isărescu, Mugur, Stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, Piteşti12. Roman, Angela, Politici monetare, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi,
201213. BNR, Raport asupra stabilităţii financiare 201114. BNR, Raport asupra stabilităţii financiare 201215. BCE, Financial Stability Review, iunie 2012