PE URMELE LUI ALEXANDRU CEL MAREPE URMELE LUI ALEXANDRU CEL MARE

Alegeţi succesiunea cronologică care vi se pare corectă:  Alegeţi succesiunea cronologică care vi se pare corectă:  

R1.Razboaiele medice; b. Razboiul peloponeziac; c. Grecia supusa de R1.Razboaiele medice; b. Razboiul peloponeziac; c. Grecia supusa de Macedonia.Macedonia.R2.Razboiul peloponeziac; b.Razboaiele medice; c.Grecia supusa de R2.Razboiul peloponeziac; b.Razboaiele medice; c.Grecia supusa de Macedonia.Macedonia.

Alegeţi afirmaţia care vi se pare adevărată, dintre cele două propuse. Alegeţi afirmaţia care vi se pare adevărată, dintre cele două propuse. R1. Macedonia se află în nordul Greciei, iar Alexandru s-a născut în capitala ţării, R1. Macedonia se află în nordul Greciei, iar Alexandru s-a născut în capitala ţării, Pella. Pella.    R2. Macedonia este situaţă la nord de Peloponez, şi Alexandru a văzut lumina R2. Macedonia este situaţă la nord de Peloponez, şi Alexandru a văzut lumina zilei în capitala sa, Apellzilei în capitala sa, Apellee..

Origini

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356 î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. PPrinţesrinţesaa epirot epirota a

pretindepretindeaa ca este urmasa a lui ca este urmasa a lui AhileAhile, pe cand tatal , pe cand tatal că descinde din Heraklescă descinde din Herakles..Tatăl i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că l-a

aruncat în mijlocul unui grup de lei[1]. Zilnic, Alexandru se antrena din greu, să lupte si să comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a

deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă.Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. După

istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece, ii spunea lui Alexandru ca este fiul lui Zeus. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el

28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce

s-a și întamplat, în cursul unei lupte.1. 100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini Hellas,

Ediție săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009

Copilaria si educatia

Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoaștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii.[2] .

2. Adelina Piatkowski, O istorie a Greciei antice. Ed. Albatros, București, 1988

Bucefal

Se povestește că micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră, de proveniență grecească, vândut regelui de către un comerciant, pe care nu l-au putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip și nici regele însuși. Alexandru a exclamat: „Ce cal pierd (ei, suita lui Filip). Și numai pentru că ei nu știu să se poarte cu un cal”. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca. De atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a numit Bucefal („cap de bou”). Filip, tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Hr. pentru o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de sălbatic încât nimeni nu-l putea încăleca. Descris ca provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte și era mai mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru.

Aspectul fizicÎn ceea ce privește aspectul lui Alexandru, mulți istorici cred, pe baza picturilor antice, sculpturi și documente, că el a fost foarte frumos. Mulți îl descriu că avea părul lung, blond, ajungând până la gât, un nas drept, o frunte proeminentă, bărbie scurtă, fără barbă și o privire intensă. „Buzele sale au fost caracteristice unui nobil, părul cârlionțat a crescut într-un vârf pe frunte, pielea lui era netedă și ușor colorată”. Este clar, totuși, cât de înalt a fost de fapt, dar se pare că există un consens printre istorici că în realitate a fost destul de scund, dar bine proporționat. Alexandru avea o constituție robustă,un trup fizic bine dezvoltat (care atestă că era asemeni macedonenilor și grecilor). Trăsăturile sale faciale erau însă feminine. Avea ochii mari, un nas neobișnuit de mare și alungit, păr cârlionțat, culoarea părului său era șaten deschis, iar pielea era de culoare măslinie. Nu era blond, iar părul său a fost inițial șaten, dar s-a albit în urma campaniilor militare care l-au epuizat, în cele din urmă devenind de culoarea coamei de leu. În ceea ce privește culoarea ochilor lui Alexandru, istoricul grec Arrian l-a descris ca fiind „un comandant puternic, frumos, cu un ochi căprui închis ca noaptea și unul albastru ca cerul”, din aceasta rezultând că ar fi suferit de heterocromie.

Personalitatea

Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, care, fără îndoială, a contribuit la unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost încăpățânat și nu a răspuns la toate comenzile primite de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A avut o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost, fără îndoială, datorită tutelei lui Aristotel. Alexandru a fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. 

Alexandru trece Helespontul şi Granicul      Grecii se adunară în Istmul Corintului şi hotărâră să pornească în expediţie

împreună cu Alexandru împotriva perşilor. Ei îl proclamară pe acesta comandant suprem. Deoarece veniseră în număr mare să-l vadă atât bărbaţi care se

îndeletniceau cu treburile statului, cât şi filozofi, felicitându-l cu toţii, Alexandru s-a gândit că şi Diogene din Sinope – care trăia atunci la Corint – are să facă acelaşi

lucru.      Cum acestuia puţin îi păsa de Alexandru şi rămânea în tihna lui pe Craneion, regele se duse la el şi-l găsi întins la soare. Sosind acolo oameni atât de mulţi,

Diogene s-a ridicat puţin – ca să poată şedea – şi l-a privit pătrunzător pe Alexandru. Acesta l-a salutat şi i-a vorbit, întrebându-l dacă are nevoie de ceva. „Dă-te – zise

Diogene – puţin la o parte din lumina soarelui”.Se povesteşte că Alexandru a rămas atât de impresionat de cele auzite, încât deşi acela se uitase la el cu dispreţ, îl cuprinse admiraţia pentru mândria şi demnitatea

omului aceluia. Astfel, pe când, la întoarcere, însoţitorii lui îl luau în râs pe Diogene şi făceau mare haz de el, regele spuse : „Ei bine, dacă n-aş fi Alexandru, aş vrea să fiu

Diogene”...      

Perdiccas a refuzat bunurile ce urmau a-i fi date lui; tot aşa au făcut şi alţi prieteni. Celor care primeau şi cereau, Alexandru le dăruia cu mare bunăvoinţă. împărţind cea mai mare parte a avuţiilor sale din Macedonia, regele le-a cheltuit în chipul acesta.      Cu astfel de simţăminte şi însufleţit de asemenea nădejdi, Alexandru trecu Helespontul.

... Oastea lui Alexandru, după spusa scriitorilor care dau cifra cea mai joasă, număra treizeci de mii de pedestraşi şi patru mii de călăreţi. Cei care ne dau, însă, cifra cea mai mare sunt de părere că au fost patruzeci şi trei de mii de pedestraşi şi cinci mii de călăreţi.      Pentru întreţinerea trupelor, Aristonul spune că Alexandru n-ar fi avut mai mult decât şaptezeci de talanţi, iar Duris susţine că el şi-a luat hrană doar pe treizeci de zile. După ce, în felul acesta, fuseseră cheltuite şi atribuite în scris aproape toate bunurile regale, Perdiccas l-a întrebat: „Rege, dar ţie ce-ţi laşi ?” Alexandru îi răspunse că lui îşi lasă speranţele. Atunci Perdiccas zise: „Ei bine, vom porni şi noi în expediţie împărtăşindu-ne şi noi din aceste speranţe”.      

Batalia de la Granicus

Armata persană condusă de Memnon din Rhodos (un general grec exilat care s-a alăturat Persiei și care comanda o armată de mercenari greci), mult superioară numeric, încearcă să oprească trupele macedonene pe malul râului Granicos, în mai 334 î.Hr. Deși au fost obligați să traverseze râul și să escaladeze un mal abrupt, macedonenii i-au pus pe fugă pe perși, după o luptă crâncenă dintre cele două cavalerii, în cursul căreia Alexandru a fost de câteva ori în pericol de moarte, mai ales atunci când un general persan și-a înfipt sabia în coiful lui, iar Alexandru l-a străpuns cu sulița pe atacator. Perșii credeau că macedonenii le căzuseră în capcană, odată ce traversau râul. Astfel, cavaleria persana a atacat. După lupte grele,distanța dintre cele două armate inamice s-a micșorat, macedonenii reușind să urce malul. Când au văzut cavaleria macedoneană punând piciorul pe mal, armata persană s-a retras îngrozită. Mercenarii greci din armata persană, ultimii rămași, au fost masacrați. În această luptă au murit doar 100 de soldați macedoneni și peste 1000 de mercenari greci din armata persană. Bătălia de la Granicus s-a încheiat cu victoria macedonenilor.

Lupta de la Issos 333 i.HrOdată ajuns în Tars, Alexandru îl cucerește, după care cade grav

bolnav; unii spun că din cauza oboselii, alții că pricina ar fi fost baia în apa rece ca gheața a râului Cidnus. Situația este cu atât mai gravă cu

cât regele Spartei încercă o revoltă, aliindu-se cu perșii. Cu toate acestea, Alexandru se mobilizează și, ajutat de locul propice al

bătăliei, dar și de abilitatea sa de a-și ordona și conduce trupele în luptă, reușește să pună pe fugă imensa armată de 600.000 de

oameni pe care perșii o strânseseră pe câmpia de la Issos. Darius fuge, lăsându-și în mâinile învingătorului mama, soția, fiicele și o

pradă de război imensă și se retrage dincolo de Eufrat.Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive. Alexandru, cu o armată experimentată și compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldați din mai multe țări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos.

Aici, oastea lui Alexandru a întâlnit armata persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în prima faza a luptei,

cavaleria. Alexandru a așteptat pe loc prima inițiativă a luiDarius al III-lea, așteptând cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre pintre ei și, prizând-o ca într-un clește, a distrus-o (vreo 80.000 de soldați). Apoi Alexandru a lansat un atac

puternic în flancul armatei persane. Perșii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur.

Bătălia de la Gaugamela (Arbela) 2 octombrie 331 î.Hr.

Alexandru și-a așezat tabăra pe malul râului Bulemus și a înaintat împreună cu oamenii săi, transportând doar echipamentele și proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns la Gaugamela în după amiaza zilei de 30 septembrie. Alexandru a dorit inițial să îi atace pe perși imediat după ce au ajuns, dar generali s-au opus. De asemenea, generalii lui Alexandru au propus un atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului. Alexandru nu a acceptat, motivând că aceasta ar fi o victorie furată. În aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea dinaintea luptei, în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas în veghe. Chiar în noaptea dinaintea bătăliei avusese loc o eclipsă lunară, considerată de greci un semn de rău augur. Alexandru a spus că pentru perși va fi de rău augur, căci "luna persană va fi umbrită de soarele macedonean" (simbolul Macedoniei fiind soarele).

Bătălia de la Gaugamela (Arbela)      Înainte de începerea luptei, Darius trimise soli la Alexandru ca să trateze pacea, cedându-i întregul ţinut

care se afla dincolo de râul Halis şi făgăduindu-i – pe deasupra – două mii de talanţi de argint.      Cum Alexandru nu s-a învoit, Darius trimise o a doua solie, prin care-i mulţumea că se purtase frumos cu mama lui şi cu prizonierii ceilalţi şi-i propunea să fie amândoi prieteni, primind Alexandru întregul ţinut de

dincoace de Eufrat, trei mii de talanţi de argint şi luând – totodată – de soţie pe una din cele două fiice ale lui Darius. Ca ginere al lui Darius, Alexandru trebuia, prin urmare, să fie socotit fiu al acestuia şi, în acelaşi timp,

asociat la cârmuirea întregii împărăţii.      Alexandru i-a chemat la sfat pe toţi prietenii lui şi, împărtăşindu-le propunerile făcute, a cerut fiecăruia să-i înfăţişeze – fără prefăcătorie – părerea lui. Din pricina însemnătăţii acestei întrebări, nimeni nu îndrăznea să-i

dea vreun sfat. Atunci – cel dintâi – a luat cuvântul Parmenion: „Eu, dacă aş fi Alexandru, aş primi cele oferite şi aş încheia pace”. Tăindu-i vorba, Alexandru îi spuse: „şi eu, dacă aş fi Parmenion, aş primi”.

      Rostind apoi şi alte cuvinte pline de însufleţire (căci el punea gloria mai presus decât darurile pe care i le făgăduiau perşii!) respinse cele ce-i fuseseră oferite de regele acestora.      

      ...Alexandru stătu toată noaptea fără să închidă ochii ... Pe la straja din zori, 1-a furat un somn adânc, din care nu l-a mai putut trezi lumina zilei care se ivise ... Deoarece somnul lui Alexandru a ţinut mult timp,

Parmenion – cel mai în vârstă dintre prietenii săi – a dat el poruncă trupelor să se orânduiască pentru bătălie.      Dar somnul nu-l mai lăsa pe Alexandru. Atunci s-au apropiat de el prietenii şi cu greu l-au trezit. Mirându-se toţi de cele ce se întâmplase şi voind să afle pricina somnului celui adânc al lui Alexandru, acesta le spuse: „Întrucât Darius şi-a adunat trupele într-un singur loc, el m-a făcut să nu mai am vreo nelinişte. Hotărând

într-o singură zi totul, voi pune capăt ostenelilor, precum şi tuturor primejdiilor care atâta vreme m-au pândit”.

Divinizarea lui Alexandru      Alexandru porni spre oracolul lui Ammon – pe un drum lung şi plin de piedici... După ce a străbătut pustiul, sosind la templu, prorocul 1-a salutat în numele zeului, ca şi cum acesta ar fi fost tatăl lui Alexandru. Regele l-a întrebat dacă nu scăpase cineva dintre

ucigaşii tatălui său.      Dar prorocul îl îndemnă să vorbească mai cuminte, întrucât tatăl său nu este

muritor. Regele – schimbându-şi felul de a vorbi – l-a întrebat dacă fuseseră pedepsiţi de el toţi omorâtorii lui Filip, apoi, dacă zeul îi încuviinţează să domnească asupra

întregii lumi. Când oracolul îi răspunse că se învoieşte cu aceasta şi că Filip se simte întru totul satisfăcut, Alexandru îi oferi zeului daruri strălucite, iar preoţilor le dădu bani...      ... Alexandru se purta de obicei foarte mândru cu barbarii şi se înfăţişa ca şi cum ar

fi fost cât se poate de convins că se trage dintr-un zeu. Cu elenii, însă, vădea cumpătare, îndumnezeindu-se pe sine însuşi cu măsură.

(Plutarh, Viaţa lui Alexandru, 27–28)

Regele se conformează obiceiurilor persane      De aici Alexandru a pornit în Partia şi, având acolo parte de răgaz, s-a îmbrăcat pentru

întâia oară în portul barbarilor. într-adevăr, el voia să se deprindă cu obiceiurile băştinaşilor, fie pentru că socotea că, pentru îmblânzirea acestor oameni, este de mare însemnătate faptul de a le îmbrăţişa obiceiurile şi de a părea din acelaşi neam cu ei, fie din dorinţa de a-i pune la încercare pe macedoneni, ca să vadă dacă aceştia vor sau nu să i se închine şi, totodată, pentru a-i obişnui, încetul cu încetul, cu schimbarea vechiului

lor fel de viaţă ...      ... Sărbătorind căsătorirea tovarăşilor săi la Susa şi luând el însuşi în căsătorie pe

Stateira, fiica lui Darius, a dat celor mai nobili pe femeile cele mai nobile1 ...(Plutarh, Viaţa lui Alexandru, 44 şi 70)

      1   Peste 10.000 de soldaţi şi comandanţi macedoneni s-au căsătorit cu persane.

Slăbit de zece ani de oboseală, slăbit de rănile primite în Slăbit de zece ani de oboseală, slăbit de rănile primite în timpul atâtor campanii, Alexandru fu răpus de malarie, în timpul atâtor campanii, Alexandru fu răpus de malarie, în Babilon, în iunie 323 Î.Chr. După unii, moartea ar fi consecinţa Babilon, în iunie 323 Î.Chr. După unii, moartea ar fi consecinţa unui exces de băutură: în urma unui pariu regele a golit o unui exces de băutură: în urma unui pariu regele a golit o cupă uriaşă de cermonie, ce datora mărimii sale numele de cupă uriaşă de cermonie, ce datora mărimii sale numele de „cupa lui Herakles”. „cupa lui Herakles”. Dar care au fost ultimile cuvinte ale lui Alexandru? Cand Dar care au fost ultimile cuvinte ale lui Alexandru? Cand tovarăşii săi îl întrebară cui va lăsa imperiul, el a răspuns: tovarăşii săi îl întrebară cui va lăsa imperiul, el a răspuns: R1.„Piesa este jucată.”R1.„Piesa este jucată.”R2.„Celui mai puternic”.R2.„Celui mai puternic”.

Alexandru, însă, este întemeietorul a peste şaptezeci de cetăţi, pe Alexandru, însă, este întemeietorul a peste şaptezeci de cetăţi, pe carecare le-a clădit el  le-a clădit el pentru neamurile barbare...pentru neamurile barbare...      Aceste popoare nu s-ar fi îmblânzit dacă nu ar fi fost subjugate. Egiptul n-ar       Aceste popoare nu s-ar fi îmblânzit dacă nu ar fi fost subjugate. Egiptul n-ar avea avea AlexandriaAlexandria, nici Mesopotamia Seleucia, nici Sogdiana Prophthasia, nici India , nici Mesopotamia Seleucia, nici Sogdiana Prophthasia, nici India Bucefalia, nici Caucazul cetăţi greceşti aşezate în jurui.Bucefalia, nici Caucazul cetăţi greceşti aşezate în jurui.      Iar dacă filozofii se mândresc cel mai mult atunci când schimbă în bine şi fac       Iar dacă filozofii se mândresc cel mai mult atunci când schimbă în bine şi fac să fie blânde deprinderile cele aspre ale unor oameni lipsiţi de învăţătură, este să fie blânde deprinderile cele aspre ale unor oameni lipsiţi de învăţătură, este limpede că Alexandru a schimbat firea sălbatică a foarte multor neamuri şi – pe limpede că Alexandru a schimbat firea sălbatică a foarte multor neamuri şi – pe bună dreptate – poate fi socotit cel mai mare filozof.bună dreptate – poate fi socotit cel mai mare filozof.(Plutarh, (Plutarh, Despre soarta sau virtutea lui AlexandruDespre soarta sau virtutea lui Alexandru, 5), 5)

Opera lui Alexandru, totuşi nu a dispărut: imensul său imperiu a fost Opera lui Alexandru, totuşi nu a dispărut: imensul său imperiu a fost dezmembratdezmembrat,, lumea intră în perioada elenistică, în timpul căreia vechii generali ai lumea intră în perioada elenistică, în timpul căreia vechii generali ai lui Alexandru, deveniţi regi, îşi vor disputa teritoriile se va mai întoarce niciodată lui Alexandru, deveniţi regi, îşi vor disputa teritoriile se va mai întoarce niciodată la cadrul îngust al cetăţii, şi Imperiul roman, fără îndoială, nu s-ar fi realizat fără la cadrul îngust al cetăţii, şi Imperiul roman, fără îndoială, nu s-ar fi realizat fără exemplul dat de monarhia macedonexemplul dat de monarhia macedoneeană. Oraşul Alexandria a fost un centru ană. Oraşul Alexandria a fost un centru cultural de primă mărime, ale cărui raze vor străbate secolele. Limba greacă cultural de primă mărime, ale cărui raze vor străbate secolele. Limba greacă a a cunoscucunoscutt o expansiune remarcabilă şi datorită ei se va difuza creştinismul. o expansiune remarcabilă şi datorită ei se va difuza creştinismul.

AtentieAtentie

Cate orase a construit Alexandru cel Mare?Cate orase a construit Alexandru cel Mare?

SfarsitSfarsit

Multumesc pentru vizionare!Multumesc pentru vizionare!Clasa a IX a CClasa a IX a C

Profesor. Ciric GeaninaProfesor. Ciric Geanina