Download pdf - Suport Comunicare AP

ŞCOALA NAłIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAłIE PUBLICĂ

COMUNICARE ÎN ADMINISTRłIA PUBLICĂ

- Suport de curs -

Conf. univ. dr. Rosemarie Haineş

BUCUREŞTI

2

CUPRINS

I. INFORMAłII GENERALE ........................................................................... 3

II. Suportul de curs propriu zis .............................................................................. 6

1. Cultura organizaŃională .................................................................................. 6

• Bibliografie modul ................................................................................... 7

2. Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii ................................................ 8

• Bibliografie modul ................................................................................. 10

3. Planificarea strategică şi comunicarea ......................................................... 11


4. Procesul de luare a deciziei şi comunicarea .................................................. 14


5. Auditul comunicării ....................................................................................... 17


6. Comunicarea politică vs. Comunicarea administraŃilor .............................. 19


III. Anexe ............................................................................................................... 22

Glosar ..................................................................................................................... 23

• Scurtă biografie a titularului de curs ............................................................ 24

3

I. INFORMAłII GENERALE

• Date de contact ale titularului de curs Nume: HAINEŞ ROSEMARIE Birou: str. Povernei, nr. 6, sector 1 Telefon: 021/318.08.97 • Date de identificare curs şi contact tutori Numele cursului: Comunicare în administraŃia publică Codul cursului: Anul, semestrul: An III, sem. II Tipul cursului: opŃional • CondiŃionări şi cunoştinŃe prerechizite Nu este cazul. • Descrierea cursului

Cursul se ocupă de comunicarea în executarea puterii, proprie instituŃiilor publice.

Comunicarea guvernamentală, Comunicarea parlamentului, Comunicarea executivelor teritoriale, Comunicare unui primar, Comunicarea comunală şi Comunicarea municipală, sunt speciile comunicării puterilor publice.

Pe altă parte descentralizarea şi deconcentrarea, dezvoltarea unor noi tehnici de gestionare a socialului, impun existenŃa unei politici de comunicare globală în structurile administrative.

• Organizarea temelor în cadrul cursului

Voi pleca în elaborarea cursului de la conceptul de cultură organizaŃională – specific oricărui tip de organizaŃie, în general; voi trece în revistă principalele tipuri de comunicare în organizaŃii, şi tehnicile de comunicare corespunzătoare.

Voi aborda în continuare tema planificării strategice a comunicării şi tema procesului de luare a deciziei şi a comunicării.

Voi releva importanŃa conceptului de audit al comunicării, urmând ca în final să aibă timpul necesar pentru discutarea distincŃiei comunicarea politică/vs/comunicare a administraŃilor.

Astfel temele cursului se vor succeda logic, după cum urmează: - Cultura organizaŃională, - Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii, - Planificarea strategică şi comunicarea, - Procesul de luare a deciziei şi comunicarea, - Auditul comunicării, - Comunicarea politică/vs/comunicarea administraŃiilor

Temele cursului se regăsesc în lucrările:

4

„Imaginea instituŃională”, 2003, Rosemarie Haineş, Editura Tribuna Economică, Bucureşti „Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş, Editura Universitară, Bucureşti Acele lucrări pot fi achiziŃionate de la biblioteca facultăŃii sau din librării.

• Formatul şi tipul activităŃilor implicate în curs

StudenŃii vor participa la prelegerile de sinteză, vor accesa pagina web a cursului şi pot solicita întâlniri faŃă în faŃă pentru discutarea unor teme individuale de lucru sau pentru a solicita biografie suplimentară.

• Materiale bibliografice obligatorii

„Imaginea instituŃională”, 2003, Rosemarie Haineş, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti; „Tipuri şi tehnici de comunicare in organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş,

Editura Universitară, Bucureşti. „Comunicare în instituŃii şi organizaŃii”, 2008, Alex Mucchielli, Editura

Polirom, Iaşi. Aceste lucrări pot fi consultate la biblioteca facultăŃii sau pot fi procurate din

librarii. Lucrările includ temele din curs, prezintă studii de caz şi oferă sugestii de

elaborare a comunicării în instituŃii şi organizaŃii.

• Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Calculator

• Calendar al cursului

Temele cursului se succed în următoarea ordine logică:

1. Cultura organizaŃională, 2. Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii, 3. Planificarea strategică şi comunicarea, 4. Procesul de luare a deciziei şi comunicarea, 5. Auditul comunicării, 6. Comunicarea politică/vs/comunicarea administraŃiilor.

Pe parcurs, studenŃii vor avea teme de lucru individual pentru a exersa în

vederea elaborării proiectului final destinat lucrării finale. Voi organiza prelegeri de sinteză la date stabilite împreună cu tutorii, discuŃii

faŃă în faŃă, orice informaŃie fiind transmisă pe pagina web a cursului. Astfel, va exista un feed-back permanent cu studenŃii, care vor parcurge temele cursului în mod individual, într-un ritm propriu de studiu.

Lucrările recomandate sunt obligatorii.

5

• Politica de evaluare şi notare

Voi anunŃa studenŃilor, la începutul semestrului modalitatea de evaluare finală, respectiv elaborarea unui proiect aplicativ. Prin acest proiect aplicativ studenŃii vor face dovada asimilării temelor teoretice şi vor fi puşi în situaŃia practică de a rezolva o problemă. Dacă studenŃii vor depune proiectul peste data limită fixată vor fi depunctaŃi, iar dacă solicită mărire de notă vor primi ca sarcină elaborarea unui proiect aplicativ mai complex.

• Elemente de deontologie academică

Proiectele aplicative trebuie să îndeplinească cerinŃe originalităŃii şi creativităŃii şi nu sunt admise proiecte plagiate. În caz plagiat, studentul nu va obŃine nota de trecere a examenului.

• StudenŃi cu dezabilităŃi Voi manifesta toată disponibilitatea mea pentru persoanele cu dezabilităŃi care vor solicita întâlniri şi discuŃii faŃa în faŃă sau orice informaŃie suplimentară.

• Strategii de studiu recomandate

Voi recomanda studenŃilor modalitatea de lucru şi studiul individual pe pagina web a cursului şi la întâlnirile cu aceştia.

StudenŃii vor face o lectură integrală a lucrărilor recomandate şi după ce studiază şi prelegerile de sinteză îşi vor putea clarifica conceptele şi sedimenta cunoştinŃele prin discuŃiile faŃă în faŃă.

Fiecare student îşi va fixa propriul calendar individual de lucru, care depinde în mod obiectiv de puterea de asimilare a fiecăruia şi de nivelul de cunoştinŃe anterior, de experienŃa instituŃională a fiecăruia.

6

II. Suportul de curs propriu zis

• Titlul şi numărul modului

1. Cultura organizaŃională

• Scopul şi obiectivele

Scop: ÎnŃelegerea de către studenŃi a conceptului de cultură organizaŃională, concept absolut necesar în abordarea oricărui tip de organizaŃie ca instrument strategic în managementul organizaŃional.

Obiective: - Cunoaşterea de către studenŃi a tipurilor de cultură

organizaŃională, - Cunoaşterea elementelor culturii organizaŃionale, - Cunoaşterea rolului culturii organizaŃionale în schimbarea organizaŃională. • Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

Nu este cazul.

• Schema logică a modului

Voi pleca de la definirea culturii organizaŃionale în sens general, ca un set mai

mult sau mai puŃin coerent, mai slab sau mai puternic articular de valori, semnificaŃii, comportamente, practici organizaŃionale ce oferă principala grilă atât de interpretare a realităŃii organizaŃionale, cât şi de orientare a conduitei organizaŃionale.

Voi prezenta viziunea lui Hofstede privind cultura organizaŃiei, voi analiza cultura organizaŃională din spaŃiul est-european, ulterior din spaŃiul organizaŃional românesc, cu concluzia că istoria organizaŃilor este dependentă de întregul context politico-social, dar şi de factori conjuncturali.

Mă voi referi apoi la cultură ca modalitate de a înŃelege lumea şi voi identifica diferenŃe semnificative în atitudinile şi comportamentele oamenilor în procesul muncii.

• ConŃinutul informaŃional detaliat

În abordarea lui Hofstede cultura organizaŃională este acel software al practicilor şi comportamentelor organizaŃionale împărtăşit de membrii unei organizaŃii. El afirmă că dimensiunea valorică este esenŃa culturală a unei naŃiuni.

Hofstede susŃine că sistemele valorice pot fi identificate în funcŃie de patru dimensiuni semnificative:

- distanŃa faŃă de autoritate sau putere, - individualism/colectivism, - masculinitate-feminitate, - gândul de evitare a incertitudinii. Culturile organizaŃionale pot fi diferenŃiate în funcŃie în următoarele şase

dimensiuni:

7

- centrare pe rezultat vs. centrare pe proces, - centrare pe angajat vs. centrare pe muncă, - sistem parohial vs. sistem profesional, - sistem deschis vs. sistem închis, - control slab vs. control strict, - normativism vs. pragmatism. Grila de analiză a lui Hofstede reprezintă un bun cadru de referinŃă pentru o

analiză asupra determinanŃilor dimensiunilor valorice, atitudinale şi comportamentale ce influenŃează existenŃa organizaŃională într-un spaŃiu dat.

Sociologul Piotr Sztompka, analizând procesele reformatoare în spaŃiul central şi est-european, porneşte de la ideea existenŃei unui spaŃiu cultural valoric specific considerat componentă soft a schimbărilor sociale sau a tranziŃiei spaŃiu, ce are ca conotaŃie comună, aceea a unei culturi de bloc comunist.

În spaŃiul organizaŃional românesc sunt greu de identificat criterii care să conducă la diferenŃierea unor culturi organizaŃionale distincte, deoarece acest spaŃiu are particularităŃi specifice:

a) factorii structurali nu reprezintă o stabilitate suficient de mare în timp pentru a permite o articulare specială a mentalităŃilor, atitudinilor şi comportamentelor organizaŃionale;

b) istoria prezentă a organizaŃiilor româneşti este mai degrabă legată direct de regimul politic şi de politicile economice, adoptate după 1990.

Schimbarea organizaŃională nu poate fi un simplu efect al dorinŃei şi intenŃiei de restructurare şi reformare, ea nu poate fi efectivă şi eficientă atâta timp cât aceasta se rezumă la factori strict structurali, de organizare şi strategie managerială. O schimbare ce nu Ńine cont de cultura organizaŃională se poate dovedi foarte repede a fi doar o schimbare de formă, adesea blocată şi obstrucŃionată de o serie de factori ce Ńin de tipul şi de modul de structurare şi, înŃelegere a relaŃiilor formale şi informale din cadrul organizaŃiei.

Concluzia: Patern-urile comportamentale şi atitudinale structurale în timp în cadrul unei organizaŃii sunt nu numai mult mai dificil de schimbat, datorită inerŃiei lor, dar reprezintă practic cele mai importante structuri de rezistenŃă la schimbare. Pentru a induce o schimbare efectivă, este necesară atât înŃelegerea culturii organizaŃionale, cât şi a factorilor semnificativi ce determină sau influenŃează această cultură organizaŃională.

Teme de lucru individual: propuneŃi un tip ideal de cultură organizaŃională.

• Sumar • Sarcini şi teme ce vor fi notate

Pentru a rezolva tema de lucru individual studenŃii, pot solicita discuŃii faŃă în

faŃă, prin intermediul tutorelui.

• Bibliografie modul „Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş, Editura Universitară, Bucureşti, cap.1, cap.3 „Imaginea instituŃională”, 2003, Rosemarie Haineş, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, cap.1

8

• Titlul şi numărul modulului

2. Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii


Scop: introducerea unei noi viziuni asupra comunicării instituŃionale ca instrument al managementului strategic

Obiective: - Cunoaşterea de către studenŃi a formelor de comunicare

internă şi externă în organizaŃii. - Cunoaşterea modalităŃii de evaluare a comunicării dintr-o

organizaŃie. - Cunoaşterea rolului comunicării în procesul de management.

• Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

Voi relua conceptul de natură organizaŃională care stă la baza

comportamentului unei organizaŃii şi implicit care fundamentează politica de comunicare globală a acesteia.


Comunicarea în organizaŃii este abordată din perspectiva conceptului de comunicare deschisă care presupune comunicarea internă articulată cu comunicarea externă a organizaŃiei.

Voi trece în revistă suporturile comunicării interne, arătând importanŃa lor în procesul managerial. De asemenea, mă voi ocupa de auditul comunicării interne.

Voi dezvolta conceptul de proiect de întreprindere în strânsă corelaŃie cu conceptul de cultură organizaŃională şi, voi releva că o bună comunicare organizaŃională internă este fondată pe un proiect de întreprindere motivant.

Proiectul de întreprindere propune viziunea şi misiunea unei organizaŃii, în funcŃie de care se construieşte identitatea sa.


Orice întreprindere, organizaŃie sau instituŃie trebuie să aibă în vedere o politică de comunicare globală, un proiect de comunicare – care să preia în linii mari, caracteristicile proiectului de întreprindere, anumite valori-pivot, care urmează să fie promovate atât în faŃa diverselor publicuri interne, cât şi pe scena publică în faŃa publicurilor externe. Proiectul de comunicare, ca şi politica de comunicare se elaborează, şi se adoptă în zona leardership-ului.

Comunicarea internă-înglobează ansamblul actelor de comunicare care au loc într-o întreprindere sau organizaŃie. Deşi diferă de la o organizaŃie la alta, ea îndeplineşte în esenŃa aceleaşi funcŃii: informează, transmite şi explică.

Comunicarea se înscrie într-o perspectivă socială răspunzând aşteptărilor de informare ale organizaŃilor. Aceştia trebuie să ştie încotro se îndreaptă organizaŃia, au nevoie să fie recunoscuŃi pentru competenŃele lor, să fie ascultaŃi. O bună comunicare are efect pozitiv asupra climatului intern, asupra opiniei pe care salariaŃii o au despre organizaŃie şi, implicit, despre imaginea globală a organizaŃiei.

9

Suporturile de informare, internă sunt următoarele: Mesaj scris: note, dosare, fotocopii, scrisori, afişaj, analize, cutia ideilor, sondaje, jurnal, revista presei, broşuri; Mesaj oral: conversaŃie faŃă în faŃă, şedinŃa, conferinŃa, întâlnirea de grup, vizita, dialogul prin telefon.

La anumite intervale de timp este bine ca organizaŃia să efectueze un audit al comunicării interne. Ancheta realizată periodic va furniza rezultate care vor permite orientarea conŃinutului comunicării interne şi vor putea, de asemenea, sugera reforma de fond.

O eventuală grilă de analiză rapidă a comunicării interne ar putea cuprinde următoarele întrebări:

- SituaŃia - Cine informează ? - În ce context ? - Când ? - Rezultatele – Care sunt aşteptările personalului în materie de informare ?

- Personalul îşi cunoaşte propria organizaŃie ? - Ce imagine a organizaŃiei propagă în exterior personalul ?

Comunicarea externă a unei organizaŃii are în vedere toate tipurile şi formele de comunicare ale organizaŃiei cu mediul său exterior.

Astfel, comunicarea comunitară este comunicarea orientată către instituŃiile locale, naŃionale sau internaŃionale.

Comunicarea evenimenŃială este un demers asociat totdeauna unui eveniment; principalele forme de comunicare evenimenŃială sunt mecenatul şi sponsorizare.

Comunicarea financiară furnizează informaŃii strict financiare şi informaŃii economice generale.

Comunicarea vizuală a unei organizaŃii constă într-un discurs grafic care vehiculează un mesaj foarte clar şi universal şi care se supune unor coduri culturale specifice.

Tehnica cea mai importantă de comunicare externă a unei organizaŃii este relaŃia cu presa. Cele mai recomandate modalităŃi de lucru cu presa sunt: dosarul de presă, comunicatul de presă, conferinŃa de presă, vizita de presă, revista presei.

RelaŃiile cu mass-media sunt de o importanŃă strategică în construirea imaginii publice. O strategie de comunicare reclamă selectarea mass-media cu care vom colabora şi formulele cele mai convenabile pentru transmiterea mesajelor elaborate.

Comunicarea dintre organizaŃie şi mass-media poate fi iniŃiată de oricare dintre părŃi. Totuşi, organizaŃia nu trebuie să aştepte întrebările puse de presă, această abordare fiind ineficientă şi riscantă. RelaŃiile cu media vor di planificate în concordanŃă cu obiectivele generale ale organizaŃiei.

Concluzia: Comunicarea internă şi comunicarea externă contribuie la crearea

imaginii publice a organizaŃiei. Temă de lucru individual: PropuneŃi un plan de comunicare globală pentru o

organizaŃie.


10

StudenŃii vor iniŃia discuŃii faŃă în faŃă prin intermediul tutorelui, pentru dezbaterea temei de lucru individual.

• Bibliografie modul „Imaginea instituŃională”, 2003, Rosemarie Haineş, Editura Tribuna Economică, Bucureşti „Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş, Editura Universitară, Bucureşti

11


3. Planificarea strategică şi comunicarea


Scop: ÎnŃelegerea conceptului de planificare strategică şi a rolului său în organizaŃiile publice

Obiective: - Definirea planificării strategice, - Cunoaşterea de către studenŃi a modalităŃilor de implementare

a planificării strategice în organizaŃiile publice, - Cunoaşterea modalităŃilor de comunicare în procesul de

rezolvare a problemelor în organizaŃiile publice.


Vom reaminti tipurile şi tehnicile de comunicare întâlnite în organizaŃii pentru o bună integrare a lor în modulul ce vizează planificarea strategică şi comunicarea.


Voi pleca de la definirea conceptului de planificare strategică în organizaŃiile publice.

Voi arăta că, astăzi, organizaŃiile publice se confruntă cu probleme dificile şi, în această perioadă de schimbări rapide ele trebuie să supravieŃuiască. De asemenea, responsabilitatea publică a acestor organizaŃii a crescut, graniŃele dintre sectorul public şi sectorul privat s-a estompat, iar pentru a face faŃă acestei lumi tot mai interconectate, organizaŃiile publice trebuie să comunice.

OrganizaŃiile publice trebuie să promoveze gândirea şi acŃiunea, strategice. Aceasta necesită obŃinerea de informaŃii, în mod sistematic cu privire la mediul extern şi intern, o atenŃie deosebită acordată culturii organizaŃionale, clarificarea direcŃiei de viitor a organizaŃiei şi stabilirea unor priorităŃi organizaŃionale de acŃiune.

De asemenea, organizaŃiile publice trebuie să-şi îmbunătăŃească procesul de luare a deciziei.

Toate aceste argumente mă îndreptăŃesc să consider comunicarea fundamentul oricărei acŃiuni şi oricărui comportament organizaŃional şi, în consecinŃă, să aloc un modul discutării acestei teme.


Planificarea strategică – reprezintă un efort disciplinat de a produce decizii fundamentale şi acŃiuni care formulează şi modelează ceea ce este o organizaŃie, ceea ce face şi de ce face.

Pentru a obŃine cele mai bune rezultate, planificarea strategică presupune obŃinerea de informaŃii largi într-un mod eficient, elaborare în explorare de strategii alternative şi accentul pus pe implicaŃiile viitoare ale deciziilor prezente.

Planificarea strategică poate ajuta la facilitarea comunicării şi a participării, la acomodarea unor valori şi interese divergente, poate determina luarea unor decizii prudente şi rezonabil de analitice.

Planificarea strategică poate fi aplicată în;

12

- agenŃii publice şi departamente ale lor sau alte diviziuni organizaŃionale, - puterea executivă, în general, - organizaŃii fără scop lucrativ care oferă servicii publice, - organizaŃii ce oferă servicii specifice – cum ar fi: transport, sănătate sau

educaŃie – care transcend graniŃele organizaŃionale şi ale organelor administraŃiei publice,

- reŃele interorganizaŃionale în sectorul public şi sectorul fără scop lucrativ, - comunităŃi întregi, zone urbane sau metropolitane, regiuni sau state. Etapele planificării strategice pot fi acoperite prin conversaŃie, dialog,

negociere. Procesul de planificare strategică în zece stadii, este unul participativ şi

deliberativ: - IniŃierea şi acordul asupra procesului de planificare strategică. - Identificarea mandatelor organizaŃionale. - Clarificarea misiunii şi valorilor organizaŃionale. - Evaluarea mediilor externe şi interne ale organizaŃiei pentru a identifica

sunete forte, puncte slabe, şanse şi riscuri. - Identificarea problemelor strategice cu care se confruntă organizaŃia. - Formularea strategiilor pentru a rezolva aceste probleme. - Revizuirea şi adoptarea planului sau planurilor strategice. - Stabilirea unei viziuni eficiente a organizaŃiei. - Dezvoltarea unui proces eficient de implementare. - Reevaluarea strategiilor şi a procesului de planificare strategică. Tehnicile de comunicare utilizate în planificarea strategică sunt următoarele: - negocierea, - conversaŃia, - discuŃia de grup, - controversa, - raportarea, - brainstormingului, - tehnica grupului nominal, - scenariul, - dezbaterea, - analiza, - scenarii, - forumuri, - foi informative. OrganizaŃiile trebuie să acorde atenŃie structurilor şi reŃetelor de comunicare şi

mesajelor pe care le vehiculează. Oamenii din organizaŃii trebuie informaŃi permanent, pe mai multe căi, pentru

a recepta corect mesajele, pentru a le înŃelege şi a le încadra în propria schemă de interpretare.

Concluzia: Crearea şi comunicarea unui anumit sens este capacitatea unor conducători vizionari.

Conducerea vizionară – creează o viziune a succesului pentru organizaŃie. Conducătorii devin vizionari când joacă un rol important în interpretarea acŃiunii curente, dau sens acŃiunii şi îi ajută pe oameni sa dea sens experienŃei, - ei oferă răspunsuri la următoarele întrebări:

Ce se întâmplă aici ?

13

Încotro mergem ? Cum vor arăta lucrurile când ajungem acolo ?

Ei formulează contextul acŃiunii şi influenŃează percepŃiile acŃionarilor importanŃi cu privire la organizaŃie, strategiile sale şi efectele lor.

Temă de lucru individual: Nu este cazul.


Nu este cazul.

• Bibliografie modul „Comportament organizaŃional”, 1998, Garry Johns, Editura Economică, Bucureşti, cap. 1, 12, 16, 17 „Planificarea strategică pentru organizaŃii publice şi nonprofit”, 2002, Editura Arc, Chişinău

14


4. Procesul de luare a deciziei şi comunicarea


Scop: Integrarea deciziei în procesul de planificare strategică şi oferirea unui model de management bazat pe comunicare şi participare.

Obiective: - Cunoaşterea de către studenŃi a modalităŃilor de comunicare în

procesul de luare a deciziei. - Cunoaşterea de către studenŃi a etapelor procesului de luare a

deciziei.


Voi relua conceptul de planificare strategică şi voi arăta că decizia şi planificarea strategică sunt două noŃiuni inseparabile, ele sunt noŃiunile fundamentale ale managementului strategic.

• Schema logică a modului Voi defini conceptul de planificare strategică şi voi arăta că decizia şi planificarea strategică sunt două noŃiuni inseparabile; ele sunt noŃiunile fundamentale ale managementului strategic


FuncŃiile conducerii pot fi clasificate în patru categorii: organizarea, planificarea unor procedee şi tehnici de conducere. Prin realizarea acestor funcŃii se asigură realizarea obiectivelor, armonizarea acŃiunilor, eficienŃa activităŃilor, coeziunea şi dezvoltarea sistemelor conduse.

Activitatea de planificare se încheie cu luarea deciziilor, ImportanŃa aceste funcŃii este atât de mare, încât activitatea de conducere este privită uneori doar prin intermediul ei.

Decizia constă – în alegerea unei alternative din mai multe posibile. Luarea deciziei este condiŃionată de factori interni şi externi organizaŃiilor şi

de factori obiectivi şi subiectivi: natura organizaŃiei, resursele disponibile (tehnice, umane, organizaŃionale, financiare), valorile şi normele sociale existente în societate, volumul şi calitatea informaŃiei; structurile de conducere; calităŃile celor care iau decizia, perioada de timp acoperită de decizie.

Deciziile pot fi clasificate după mai multe criterii – după conŃinut şi domenii: decizii politice, economice,administraŃie, militare, religioase;

- după nivelul de cuprindere: decizii strategice (care stabilesc orientările de perspectivă), decizii tactice (care transpun în condiŃii concrete orientările strategice) şi operaŃionale (privesc rezolvarea unor probleme curente);

- după metodele utilizate; decizii programabile (se referă la acŃiuni repetabile, de rutină, care pot fi stabilite pentru-n algoritm) şi decizii neprogramabile (se referă la probleme noi care impun soluŃii noi);

15

- după gradul lor de cunoaştere: decizii în condiŃii de incertitudine, de risc, de certitudine;

- după natura decidentului: decizii unipersonale şi decizii colective. Deciziile colective prezintă o serie de avantaje: oferă o informaŃie mai bogată şi o viziune mai largă asupra domeniului în care se ia decizia şi permit o reprezentare mai adecvată a intereselor diferitelor niveluri din cadrul organizaŃiei sau colectivităŃii, stimulează creativitatea, fac să crească nivelul responsabilităŃii, şi coeziunii; asigură practicarea principiilor democratice ale organizării sociale.

Procesul elaborării deciziei, cuprinde mai multe etape: - analiza problemelor pe baza informaŃiilor disponibile şi stabilirea

alternativelor şi evaluarea. O problemă poate fi soluŃionată în diverse moduri. Conducerea trebuie să stabilească toate variantele posibile de soluŃionare şi să le evalueze în raport cu scopurile organizaŃiei, cu normele şi valorile sociale, resursele organizaŃiei, folosindu-se de experienŃa trecută, de experimente sociale, de datele cercetării ştiinŃifice. Dacă problemele sunt cuantificabile, variantele pot fi simulate pe calculator în vederea stabilirii consecinŃelor lor;

- alegerea variantei considerată optimă (criteriile optimului sunt de natură tehnică, economică, socială, politică, ecologică);

- comunicarea deciziei către cei care trebuie să o execute. OrganizaŃiile publice sunt raŃionale politic.

Astfel, orice tehnică ce pare să funcŃioneze bine în astfel de organizaŃii, trebuie să accepte şi să construiască pe baza naturii raŃionalităŃii politice.

Modelul planificării raŃionale şi, modelul deciziei politice sunt două modalităŃi diferite de decizie.

Modelul deciziei politice este necesar pentru a crea acorduri consensuale cu privire la programele şi politicile care pot rezolva cel mai bine problemele importante.

Modelul planificării raŃionale poate fi folosit ulterior pentru a aplica respectul consens sub forma Ńelurilor, politicilor, programelor şi acŃiunilor.

Analiza şi interpretarea importanŃei strategice a problemelor şi tendinŃelor poate fi realizată printr-un număr de tehnici, mai buna fiind discuŃia de grup.

Pot fi folosite şi tehnici adiŃionale pentru a informa cu privire la sensurile şi implicaŃiile unor probleme şi tendinŃe particulare. Brainstorming şi tehnica grupului normal, procesul de reprezentare prin scheme sunt tehnici simple; brainstormingul este bun pentru crearea de idei, tehnica grupului nominal poate ajuta la crearea şi ierarhizarea, ideilor, schemele pot fi folosite pentru structurarea ariilor de probleme.

Scenariile sunt povestiri care propun diferite forme de viitor pentru organizaŃii, pe baza unor propuneri legate de problemele şi tendinŃele cerute.

Pasul final al procesului de analiză şi interpretare este de a decide ce trebuie făcut în continuare.

Raportarea constatărilor oferă informaŃia necesară procesului de decizie. Planificatorii pot pregăti rezumate ale problemelor. Documentele de politică instituŃională de trei, cinci pagini pot fi folosite pentru a explora o anumită problemă sau tendinŃă în profunzime.

Se pot organiza seminarii şi forumuri pe baza unei probleme.

Concluzia: Comunicarea este esenŃială în procesul de luare a deciziei şi în cel de planificare strategică.

16

Temă de lucru individual: AnalizaŃi problemele de context cu care se confruntă o organizaŃie publică şi propuneŃi pe baza deciziilor luate, o planificare strategică a scopurilor şi tendinŃelor de dezvoltare.


StudenŃii pot solicita discuŃii faŃă în faŃă, prin intermediul tutorelui, pentru

dezbaterea temei de lucru individual.

• Bibliografie modul „Comportament organizaŃional”, 1998, Garry Johns, Editura Economică, Bucureşti, cap. 1, 12, 16, 17 „Planificarea strategică pentru organizaŃii publice şi nonprofit”, 2002, Editura Arc, Chişinău

17


5. Auditul comunicării


Scop: Modulul oferă cunoştinŃele necesare pentru realizarea auditului comunicării într-o organizaŃie.

Obiective: - Cunoaşterea de către studenŃi a conceptului de audit al

comunicării. - Cunoaşterea de către studenŃi a tehnicilor prin care se

realizează auditul..


Voi reactualiza cunoştinŃelor achiziŃionate de studenŃi în modulele anterioare, mai ale cele referitoare la tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii.

Voi corela aceste concepte cu conceptul de audit al comunicării în organizaŃie.


Voi defini conceptul de audit al comunicării. Voi arăta care sunt tehnicile de cercetare formală şi informală şi voi sintetiza într-o schemă, ce se constituie într-o bază de discuŃie, procedură tipică de auditare.


Auditul comunicării este o analiză a percepŃiilor publicurilor cheie (publicul intern şi publicul extern) de obicei, cu accent pe publicul intern, evaluând disparităŃile între cele două şi formulând recomandări pentru îmbunătăŃirea comunicării.

Un audit poate fi utilizat înainte de o schimbare (cum ar fi începerea unei campanii) pentru a stabili cota de nivel sau baza în raport cu care vor fi măsurate rezultatele ulterioare.

Procedura tipică de auditare

1. Intervievarea managerilor (corporaŃiei) organizaŃiei, 2. Determinarea obiectivelor adecvate, 3. Selectarea unor grupuri specifice, care vor fi audiate, 4. Punerea de acord a metodologiilor pentru fiecare grup, 5. Programarea activităŃilor:

- colectarea şi studierea informaŃiilor rezultate din cercetări ale respectivelor audienŃe,

- colectarea şi studierea politicilor şi planurilor de comunicare, - auditarea procedurilor de comunicare, - colectarea şi analizarea materialelor rezultate din comunicare, - colectarea şi studierea datelor existente asupra eficienŃei comunicării, - conducerea interviurilor de tip focus grup, - conducerea interviurilor individuale în persoană şi telefonice,

18

- pregătirea şi conducerea cercetării formale de tip anchetă, - prelucrarea formală şi cantitativă a datelor obŃinute din anchetă.

6. Compilarea, analizarea şi interpretarea datelor auditului, 7. Pregătirea raportului despre datele rezultate din audit. 8. Prezentarea descoperirilor şi a recomandărilor către management.

Concluzia: Auditul comunicării permite managerilor să ia măsurile necesare pentru corectarea comunicării în organizaŃie.

Temă de lucru individual: ImaginaŃi un audit al comunicării într-o organizaŃie

de tip public.


StudenŃii vor iniŃia discuŃii faŃă în faŃă prin intermediul tutorelui, pentru


• Bibliografie modul „Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş, Editura Universitară, Bucureşti „Totul despre relaŃiile publice”, 2003, Doug Newson, JudyVan Slyke Turk, Dean Kruckeberg, Polirom, Iaşi, cap. 6, 13

19


6. Comunicarea politică vs. Comunicarea administraŃilor


Scop: StudenŃii trebuie să facă distincŃia clară între comunicarea politica şi specificul acesteia şi comunicarea administraŃilor.

Obiective: - Cunoaşterea de către studenŃi a specificului comunicării

politice. - Cunoaşterea de către studenŃi a specificului comunicării

administraŃilor.


Voi reactualiza conceptele din modulele anterioare pentru a oferi studenŃilor o imagine clară asupra comunicării dintr-o organizaŃie şi a obiectivelor acesteia, ca instrument al managementului strategic.


Voi defini conceptul de comunicare politică şi voi arăta care sunt modalităŃile de realizare a acesteia.

Voi defini conceptul de comunicare a administraŃilor şi, voi arăta care sunt modalităŃile de realizare.

Voi releva modalităŃile dintre aceste două tipuri de comunicare.


Comunicarea politică semnifică fluxul informaŃiilor ce dau structură şi sens proceselor politice. ForŃele politice ale societăŃii caută să obŃină adeziunea maselor pentru ideile şi programele pe care le promovează folosind comunicarea directă şi indirectă, orală, scrisă, prin mass-media.

Structura comunicării politice se poate realiza prin corelarea următoarelor componente paradigmatice:

1. emitentul, 2. blocul doctrinar (repertoriu tematic şi mesaj politic), 3. canalul de comunicare (limbajul verbal şi praxisul politic, 4. destinatarul. Limbajul ideologic reprezintă materialul verbal al comunicării politice. Literatura de specialitate vehiculează diverse definiŃii pentru comunicarea

politică. Astfel, pentru Belanger (1995) comunicarea politică este o relaŃie socială

echivalentă cu influenŃarea, însă o influenŃare în primul rând voită, transformată apoi în acŃiune sau, dimpotrivă, în absenŃa acŃiunii, adică în omisiune. Este întotdeauna vorba de o intervenŃie intenŃionată în comportamentul potenŃial al receptorului.

Achache (1989) defineşte condiŃiile minimale necesare comunicării politice: „inspirându-ne din modelul clasic cu privire la condiŃiile generale de comunicare, vom spune că un act de comunicare politică se produce dacă sunt definite

20

următoarele: un emiŃător – condiŃiile în care un actor poate să producă un enunŃ politic; un receptor – condiŃiile în care un actor este vizat şi influenŃat de un enunŃ politic; un spaŃiu public – modalităŃile în care indivizii se constituie într-un receptor colectiv, Ńinând seamă că ne interesează modul în care comunicarea devine politică, deci, comunicarea în interiorul unei comunităŃi şi, pentru comunitate; unul sau mai multe canale media, adică selectarea unei sau mai multor modalităŃi, prin care enunŃul este transmis în mod pertinent în funcŃie de efectul pe care îl aşteptăm (convingere, persuasiune, adeziune, etc.)”.

Pentru Wolton (1995) comunicare politică este „un spaŃiu în care se relaționează discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima în mod public asupra politicii: oamenii politici, jurnaliştii şi opinia publică prin intermediul sondajelor de opinie”.

Norris (2001) spune: „comunicarea politică este un proces interactiv referitor la transmiterea de informaŃie între oamenii politici, noile media şi public. Procesul operează de sus în jos, de la instituŃiile guvernului către cetăŃeni, orizontal, între oamenii politici, şi de jos în sus, de la opinia publică – spre autorităŃi”.

Există mai multe tipuri de comunicare politică – dialogic propagandistic, marketing politic, care nu sunt exclusive şi pot coexista în situaŃiile de comunicare politică.

Putem identifica o comunicare prezidenŃială, comunicarea de partid, comunicarea unei personalităŃi politice.

Comunicarea prezidenŃială desemnează ansamblul practicilor şi tehnicilor de comunicare prin intermediul cărora instituŃia prezidenŃială şi/sau preşedintele desemnează informaŃii de interes public şi naŃional.

Comunicarea de partid vizează ansamblul resurselor şi practicilor de comunicare prin care o organizaŃie (partidul) interacŃionează cu proprii membrii, cu structurile locale, cu electoratul partizan, cu opinia publică precum şi cu organizaŃiile internaŃionale.

În prezent comunicarea de partid a devenit mult mai specializată, bazată pe o serie de mijloace şi tehnici prin care partidele împreună cu echipele de consultanŃi politici utilizează, mass-media astfel încât să poată maximiza mediatizarea şi să prevină mediatizarea care serveşte interesele partidului.

Comunicarea publică este apanajul administraŃiei; Comunicarea publică este comunicarea formală care tinde către schimbul şi împărtăŃirea de informaŃii de utilitate publică - şi spre menŃinerea liantului social, a căror responsabilitate revine instituŃiilor publice.

Comunicarea politică este o comunicare angajată în cucerirea puterii, în comunicarea publică se practică în numele interesului general prin intermediul unui executiv desemnat de o majoritate.

Astfel, există mai multe tipuri de comunicare publică: - comunicarea guvernamentală, - comunicarea parlamentului, - comunicarea execuŃilor teritoriale, - comunicarea unui primar, - comunicarea comunală, - comunicarea municipală.

Concluzia: Comunicarea politică şi comunicarea publică sunt două tipuri de

comunicare socială, fiecare având scopurile sale şi un anume specific.

21

Temă de lucru individual: ExemplificaŃi toate tipurile de comunicare enumerate mai sus, imaginând si schiŃând diferite planuri de comunicare.

. • Sumar • Sarcini şi teme ce vor fi notate

StudenŃii vor iniŃia discuŃii faŃă în faŃă prin intermediul tutorelui, pentru


• Bibliografie modul ”. „Tipuri şi tehnici de comunicare în organizaŃii”, 2008, Rosemarie Haineş, Editura Universitară, Bucureşti „Comunicarea politică”, 2002, Camelia Beciu, Comunicare.ro, Bucureşti

22

III. Anexe

- John M. Bryson, 2002, Planificarea strategică pentru organizaŃii publice şi nonprofit, Editura ARC, Chişinău - Camelia Beciu, 2002, Comunicarea politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti - Sofia Chirica, 1996, Psihologie organizaŃională, Editura Casa de Editură şi ConsultanŃă Studiul Organizării, Cluj - Steve Duck, 2000, RelaŃiile Interpersonale, Editura Polirom, Iaşi - Gh. Gh. Ionescu, 1996, Dimensiunile culturale ale managementului, Editura Economică, Bucureşti - Gary Johns, 1996, Comportament organizaŃional, Editura Economică, Bucureşti - Bernard Miege, 2008, InformaŃie şi comunicare, Editura Polirom, Iaşi - Isabelle Pailliart, 2002, SpaŃiul public şi comunicarea, Editura Polirom, Iaşi

23

Glosar

auditul comunicării – o analiză a percepŃiilor publicurilor – cheie (interne şi externe), evaluând disparităŃile între cele două şi formulând recomandări pentru îmbunătăŃirea comunicării. cultura organizaŃională – seturi de atitudini, comportamente şi practici împărtăşite de membrii unei organizaŃii. comunicare instituŃională – termen generic care înglobează comunicarea internă şi comunicarea externă a unei organizaŃii. comunicarea comunitară – defineşte acŃiunile de interes general iniŃiate de întreprinderi sau organizaŃii. comunicarea evenimenŃială – este o nouă formă de comunicare, un demers asociat totdeauna unui eveniment , principalele forme de comunicare evenimenŃială fiind mecenatul şi sponsorizarea. comunicarea financiară – informaŃii strict financiare care construiesc imaginea financiară a organizaŃiei. comunicarea vizuală – un discurs grafic care vehiculează un mesaj foarte clar şi universal şi care se supune unor coduri culturale specifice; CV se referă la logotip, la identitate vizuală, la design, embleme, simboluri, ambalaje. comunicare politică – fluxul informaŃiilor ce dau structură şi sens proceselor politice. comunicare publică – comunicarea formală care tinde către schimbul şi împărtăşirea de informaŃii de utilitate publică şi spre menŃinerea liantului social, a căror responsabilitate revine instituŃiilor publice. mecenat – o susŃinere materială, financiară, morală care nu se realizează în contrapartidă directă şi care vizează un interes general. normă – model, regulă, prescripŃie care reglează comportamentul indivizilor, grupurilor, organizaŃiile, colectivităŃilor. planificarea strategică – un set de concepte, procedee şi instrumente destinate să îi ajute pe conducători, manageri şi planificatori să gândească şi să acŃioneze strategic. politică de comunicare – instrument prin care organizaŃiile îşi pot sistematiza toate activităŃile de comunicare pe care urmează să le realizeze. proiect de întreprindere – o sinteză a priorităŃilor economice şi sociale pe care şi le propune întreprinderea (organizaŃia), el arată căile şi mijloacele pe care aceasta le adoptă pentru a-şi atinge scopurile pe care şi le-a propus. socializare – proces psiho-social de transmitere –asimilare a atitudinilor, valorilor, concepŃiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităŃi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane. sponsorizare – susŃinerea materială, financiară adusă unei persoane, manifestări, organizaŃii, produs în vederea obŃinerii unui beneficiu direct şi pe termen scurt. valoare – aprecierea pe care un subiect o manifestă faŃă de un obiect (lucru, idee, atribut, relaŃie), după criteriul socialmente împărŃit al satisfacerii unei nevoi sau a unui ideal.

24

• Alte informaŃii relevante pentru curs

Pentru fiecare modul voi aloca cel puŃin un studiu de caz pentru a ilustra tema respectivă şi pentru a oferi studenŃilor un model de abordare a problemei.

• Scurtă biografie a titularului de curs Studiile: - Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti, - Profesor grad didactic II, în limba şi literatura franceză, - Facultatea de ŞtiinŃele Comunicării – SNSPA, Bucureşti, - Doctor în ŞtiinŃe Sociale – Specialitatea Sociologie. ExperienŃă: - ÎnvăŃământ preuniversitar şi universitar. - Jurnalist de televiziune şi radio. - Invatamant universitar Cursuri predate: - RelaŃii publice, - Publicitate, - Sociologie, - Psihosociologia conducerii şi a organizaŃiilor, - Imagine instituŃională, - Comunicare în administraŃia publică, - Jurnalism radio şi TV