1

Caracterictici contabilitatemanageriala vs. financiara

Sa asigure informatii utile desprepozitia financiara si rezultateleobtinute de firma.

Sa asigure managerilor informatii utilepentru planificarea si controlul activitatilorsi pentru luarea deciziilor manageriale.

Scop

Unitatea monetara.Orice unitate de masura, adecvata tipuluisi scopului raportarii.

Unitati demasura

De obicei: an, semestru,luna.Perioade post factum.

Orice perioada: an, semestrutrim, luna, saptamana, zi.Perioade post factum, previzionale.

Perioada deraportare

Raportarile financiare suntconsolidate la nivel de firma.

Rapoartele contin informatii despre oricesubdiviziune organizatorica, produse, etc

Entitatea deraportare

Stabilite prin stardardele deraportare externa.

Personalizate, adaptate nevoilormanageriale.

Standarde deprezentare

Si persoane din exterior.Raportari publice.

Persoane din interior.Raportari manageriale.

Utilizatoriiinformatiei

Contabilitatea financiaraContabilitatea manageriala (“de afaceri”)Caracteristici

Scopul si structura situatiilor specificecontabilitatii manageriale

Pe produse si servicii

Pe clase de clienti

Pe zone de desfacere

Pe canale distributie

Pe puncte de lucru

Pe agenti de vanzare

Analiza veniturilor sioptimizarea vanzarilor

Analiza incasarilor

Analiza platilor

Optimizare echilibru intreincasari si plati

Pe produse si servicii

Pe clase de clienti

Pe zone de desfacere

Pe canale distributie

Pe puncte de lucru

Pe agenti de vanzare

Pe produse si servicii

Pe clase de clienti

Pe zone de desfacere

Pe canale distributie

Pe puncte de lucru

Pe agenti de vanzare

Pe departamente

Pe procese de lucru

Pe activitati

Analiza si optimizarealichiditatii firmei

Analiza si optimizareaprofitabilitatii firmei

Analiza si optimizareaconsumurilor si cheltuielilor

2

Costurile – elemente de analiza si decizii de afaceri

Contabilitatea opereaza intr-un prezent care are o “istorie” si un “viitor” pe care trebuie sa-lprefigureze in functie de ceea ce a constatat trecutul, a verificat prezentul si asteapta de laun viitor mai mult sau mai putin imprevizibil.

Cum proiectam viitorul?Ce trebuie sa luam in calcul?Care sunt riscurile si incertitudinile?Ce obiective strategice avem in vedere?Cum se reflecta pe termen scurt?Cu ce efort se poate realiza o performanta?

A previziona corect un profit inseamna a construi costuri aferente unor venituri posibile.

Activitati de achizitie & productie & desfacere & administratieCost complet = cost produs + costurile perioadei

Chelt directe & indirecteChelt directe & indirecteChelt directe & indirecte

Consum de serviciiConsum de manoperaConsum de materialeElementele costului

Clasificarea cheltuielilorIn functie de fazele mari ale circuitului mijloacelor economiceü Cheltuieli de aprovizionare / de productie / de desfacere / cheltuieli generale

Cheltuielile de productie = cheltuieli directe + cheltuieli indirecte (CIFU + CGS)CIFU = cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, SDV-uriCGS = cheltuieli generale comune ale sectiei (salarii, iluminat, incalzire, amortizare, etc)

Dupa natura si continutul lor economic:ü Cheltuieli materiale: cu consumul de materii prime, marfa, materiale consumabile, obiecte de

inventar, amortizarea mijloacelor fixe;ü Cheltuieli cu personalul: cu salarii, asigurari sociale, bonuri de masa, etc;ü Cheltuieli cu serviciile externe furnizate de terti: energia si apa, intretinere si reparatii, chirii,

transport, telecomunicatii, posta, alte servicii, etc.

Dupa componenta (omogenitate sau neomogenitatea lor):ü Cheltuieli simple = exprima consumul unui singur tip de resurse

ex: chelt cu materii prime, cheltuieli cu salarii, cheltuieli cu transport, etcü Cheltuieli compuse (costuri) = exprima consumul integrat al mai multor resurse

costuri pentru intretinerea retelei IT, costuri departamentale, etc.

Dupa posibilitatile de control si interventie:ü Cheltuieli controlabile, pe cele doua componente: cantitati si costuri de achizitie, de consum;

pot fi influentate de actiunile persoanelor din centrele de responsabilitate ale firmei.ü Cheltuieli mai greu controlabile, mai ales pe componenta costuri de achizitie (ex: pret

carburanti, chirie, etc); ies de sub influenta actiunilor persoanei responsabile.

3

Clasificarea cheltuielilor

Dupa modul de identificare si repartizare pe “obiecte de calculatie”ü Cheltuielile directe sunt acelea care se identifica de la inceput, din momentul efectuarii lor,

pe obiecte de calculatie (produse, servicii, activitati, departamente, etc);ü Cheltuielile indirecte sunt acelea care nu se identifica de la inceput pe obiecte de

calculatie. In momentul efectuarii lor, ele se evidentiaza in conturi separate de cheltuieliindirecte, de unde la sfarsitul perioadei de gestiune, cand se face calculatia costurilor, serepartizeaza pe obiecte de calculatie pe baza unor chei de repartizare.

In functie de momentul efectuarii si cel al includerii in costul produselor si serviciilor:ü Cheltuieli efectuate in avans = contravaloarea platita a unor achizitii de bunuri si servicii

care vor fi folosite in perioada curenta si perioadele viitoare de gestiune, si care se introducesalonat in costul “obiectului de calculatie”: cheltuieli cu asigurarile, cu intretinerea sireparatiile, etc.

ü Cheltuieli curente = consumul resurselor are loc in perioada curenta

Dupa dependenta de volumul sau valoarea productiei de bunuri si servicii ale firmei:ü Cheltuieli variabile sunt direct proportionale cu dinamica productiei de bunuri si serviciiü Cheltuielile fixe / semifixe sunt conventional constante, raman relativ neschimbate pentru

modificari nerelevante ale dinamicii productiei firmei. Ex: cheltuieli cu chiriile, cu salariilepersonalului administrativ si de conducere, etc.

Principiile calculatiei costurilor1. Determinarea obiectului calculaţiei reprezintă punctul de plecare in organizarea calculaţieicosturilor si este delimitat prin obiectul pentru care se efectuează calculaţia astfel:in sectorul aprovizionării, obiectul calculaţiei este reprezentat de o materie prima, un material consumabil,de o anumita marfa sau grupa de marfa pentru care se face calculaţia;in sectorul producţiei, obiectul calculaţiei poate fi un produs sau o grupa de produse, o lucrare, unserviciu, o comanda, un loc de cheltuieli, etc.

2. Alegerea metodei de calculaţie reprezintă o problema cu implicaţii deosebite in determinareaconţinutului si exactităţii indicatorului ce constituie obiect de calculaţie.Organizarea contabilităţii de gestiune si de calculaţie a costurilor este necesar sa se facă potrivitobiectivelor urmărite si după aceeaşi metodologie de calculare a “costului de producţie” folosita cu ocaziaprogramării acesteia.In acest sens se impune ca la organizarea contabilităţii de gestiune sa se tina seama deaceeaşi divizare a întreprinderii pe secţii, faze de fabricaţie, instalaţii, etc.; ca centre de cheltuielicare au fost avute in vedere cu ocazia programării costurilor de producţie sa se folosească aceeaşinomenclatura a produselor lucrărilor si serviciilor, precum si articolelor de calculaţie care s-auutilizat cu ocazia întocmirii antecalculaţiilor pe produs, aceleaşi criterii de repartizare acheltuielilor indirecte de producţie si daca este cazul a cheltuielilor generale de administraţie.Prin respectarea stricta a acestui principiu se creează premisele necesare comparabilităţii datelorefective din contabilitate cu datele antecalculate si asigura contabilităţii rolul de principalinstrument de efectuare a controlului cu privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programaţiin scopul determinării abaterilor.

3. Delimitarea, in timp si spatiu, a datelor si informatiilor pe baza carora se efectueaza calculatiacosturilor

Principiile calculatiei costurilor1. Determinarea obiectului calculaţiei reprezintă punctul de plecare in organizarea calculaţieicosturilor si este delimitat prin obiectul pentru care se efectuează calculaţia astfel:in sectorul aprovizionării, obiectul calculaţiei este reprezentat de o materie prima, un material consumabil,de o anumita marfa sau grupa de marfa pentru care se face calculaţia;in sectorul producţiei, obiectul calculaţiei poate fi un produs sau o grupa de produse, o lucrare, unserviciu, o comanda, un loc de cheltuieli, etc.

2. Alegerea metodei de calculaţie reprezintă o problema cu implicaţii deosebite in determinareaconţinutului si exactităţii indicatorului ce constituie obiect de calculaţie.Organizarea contabilităţii de gestiune si de calculaţie a costurilor este necesar sa se facă potrivitobiectivelor urmărite si după aceeaşi metodologie de calculare a “costului de producţie” folosita cu ocaziaprogramării acesteia.In acest sens se impune ca la organizarea contabilităţii de gestiune sa se tina seama deaceeaşi divizare a întreprinderii pe secţii, faze de fabricaţie, instalaţii, etc.; ca centre de cheltuielicare au fost avute in vedere cu ocazia programării costurilor de producţie sa se folosească aceeaşinomenclatura a produselor lucrărilor si serviciilor, precum si articolelor de calculaţie care s-auutilizat cu ocazia întocmirii antecalculaţiilor pe produs, aceleaşi criterii de repartizare acheltuielilor indirecte de producţie si daca este cazul a cheltuielilor generale de administraţie.Prin respectarea stricta a acestui principiu se creează premisele necesare comparabilităţii datelorefective din contabilitate cu datele antecalculate si asigura contabilităţii rolul de principalinstrument de efectuare a controlului cu privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programaţiin scopul determinării abaterilor.

3. Delimitarea, in timp si spatiu, a datelor si informatiilor pe baza carora se efectueaza calculatiacosturilor

Principiile calculatiei costurilor1. Determinarea obiectului calculaţiei reprezintă punctul de plecare in organizarea calculaţieicosturilor si este delimitat prin obiectul pentru care se efectuează calculaţia astfel:in sectorul aprovizionării, obiectul calculaţiei este reprezentat de o materie prima, un material consumabil,de o anumita marfa sau grupa de marfa pentru care se face calculaţia;in sectorul producţiei, obiectul calculaţiei poate fi un produs sau o grupa de produse, o lucrare, unserviciu, o comanda, un loc de cheltuieli, etc.

2. Alegerea metodei de calculaţie reprezintă o problema cu implicaţii deosebite in determinareaconţinutului si exactităţii indicatorului ce constituie obiect de calculaţie.Organizarea contabilităţii de gestiune si de calculaţie a costurilor este necesar sa se facă potrivitobiectivelor urmărite si după aceeaşi metodologie de calculare a “costului de producţie” folosita cu ocaziaprogramării acesteia.In acest sens se impune ca la organizarea contabilităţii de gestiune sa se tina seama deaceeaşi divizare a întreprinderii pe secţii, faze de fabricaţie, instalaţii, etc.; ca centre de cheltuielicare au fost avute in vedere cu ocazia programării costurilor de producţie sa se folosească aceeaşinomenclatura a produselor lucrărilor si serviciilor, precum si articolelor de calculaţie care s-auutilizat cu ocazia întocmirii antecalculaţiilor pe produs, aceleaşi criterii de repartizare acheltuielilor indirecte de producţie si daca este cazul a cheltuielilor generale de administraţie.Prin respectarea stricta a acestui principiu se creează premisele necesare comparabilităţii datelorefective din contabilitate cu datele antecalculate si asigura contabilităţii rolul de principalinstrument de efectuare a controlului cu privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programaţiin scopul determinării abaterilor.

3. Delimitarea, in timp si spatiu, a datelor si informatiilor pe baza carora se efectueaza calculatiacosturilor

4

Metoda standard - cost

• Conceptul de bază al metodei standard-cost constă în stabilirea cu anticipaţie a costurilor directe deproducţie (materiale, manoperă) care sunt denumite standarde şi a costurilor indirecte (costuricomune ale secţiilor, costuri generale, cheltuieli de desfacere) denumite bugete de costuri.

• Costurile standard sunt costuri fundamentate pe baze ştiinţifice, în funcţie de condiţiile impuse deprocesele de producţie, ele constituind etaloane de măsură şi de comparaţie a costurilor efective deproducţie. În general, standardele exprimă mărimi sau valori stabilite în mod ştiinţific, atât pe bazadatelor din perioadele anterioare cât şi pe baza unor elemente previzionate, adaptate condiţiilor dedesfăşurare a activităţii firmei.

• Structura costului total de producţie, calculat după metoda costurilor standard, cuprinde următoarelearticole principale de calculaţie :

materiale + manoperă + costuri de regie

• Caracteristic metodei standard cost este faptul că standardele (costuri antecalculate) sunt consideratecosturi reale sau normale de producţie.

• Calculaţia costurilor se reduce la o singură calculaţie, şi anume la calculaţia costurilor standard, careconstituie baza de stabilire a preţurilor de vânzare, nemaifiind necesară calculaţia costului efectiv alproduselor. Diferenţele ce apar în plus sau în minus, dintre cheltuielile efective şi cele standard suntconsiderate abateri de la condiţiile normale de fabricaţie şi afectează direct rezultatele finale alefirmei.

• Aplicarea metodei standard-cost presupune parcurgerea următoarelor etape :a) Calculul costurilor standard pe produs;b) Organizarea sistemului de calcul şi evidenţă a abaterilor de la costurile standard;

c) Urmărirea costurilor de producţie potrivit cerinţelor metodei standard-cost;

Metoda costurilor directe

• La baza acestei metode stă principiul separării cheltuielilor variabile de cele fixe, în funcţie deevoluţia cheltuielilor în raport cu variaţia volumului producţiei. Cheltuielile variabile includ, pe lângăcheltuielile directe, cum ar fi materiile prime şi manopera directă, şi o parte din cheltuielile indirecte, şianume cele variabile.

• Prin metoda direct-costing se determină costuri parţiale, deoarece în costul produselor se includdoar cheltuielile variabile, cheltuielile fixe fiind considerate cheltuieli ale perioadei care trec directasupra rezultatului financiar al perioadei. Cheltuielile fixe se programează şi se urmăresc global sau înraport cu un număr redus de locuri de ocazionare a cheltuielilor şi nu se mai repartizează pe purtătoride costuri. Se elimină astfel posibilitatea denaturării costurilor de producţie, determinată de includereaîn acestea a cheltuielilor fixe, prin repartizare după criterii conven ţionale.

• Prin metoda direct-costing se urmăreşte, în primul rând, calcularea şi analiza rentabilităţii totale afirmei. Pentru fiecare produs în parte se calculează numai contribuţia brută la profit, pentru a secunoaşte în ce măsură au fost acoperite cheltuielile variabile ocazionate de fabricarea şi desfacereaprodusului şi ce contribuţie aduce în continuare la acoperirea cheltuielilor fixe pentru a obţine profit.

• Schema calculaţiei folosite de metoda direct-costing este :Cifra de Afaceri – Cheltuieli variabile = Contributia sau marja bruta – Cheltuieli fixe = Profit sau PierdereAtât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile şi contribuţia brută la profit vor fi evidenţiate pe purtătoride costuri.

• Cu ajutorul metodei direct-costing se pot analiza corelaţiile dintre cheltuielile fixe şi variabile, producţie,desfacere şi profit. Toate aceste corelaţii se pot exprima cu ajutorul unor indicatori, şi anume:punctul de echilibru, factorul de acoperire, coeficientul de siguranţă dinamic şi intervalul de siguranţă.

Metoda costurilor directe

• La baza acestei metode stă principiul separării cheltuielilor variabile de cele fixe, în funcţie deevoluţia cheltuielilor în raport cu variaţia volumului producţiei. Cheltuielile variabile includ, pe lângăcheltuielile directe, cum ar fi materiile prime şi manopera directă, şi o parte din cheltuielile indirecte, şianume cele variabile.

• Prin metoda direct-costing se determină costuri parţiale, deoarece în costul produselor se includdoar cheltuielile variabile, cheltuielile fixe fiind considerate cheltuieli ale perioadei care trec directasupra rezultatului financiar al perioadei. Cheltuielile fixe se programează şi se urmăresc global sau înraport cu un număr redus de locuri de ocazionare a cheltuielilor şi nu se mai repartizează pe purtătoride costuri. Se elimină astfel posibilitatea denaturării costurilor de producţie, determinată de includereaîn acestea a cheltuielilor fixe, prin repartizare după criterii conven ţionale.

• Prin metoda direct-costing se urmăreşte, în primul rând, calcularea şi analiza rentabilităţii totale afirmei. Pentru fiecare produs în parte se calculează numai contribuţia brută la profit, pentru a secunoaşte în ce măsură au fost acoperite cheltuielile variabile ocazionate de fabricarea şi desfacereaprodusului şi ce contribuţie aduce în continuare la acoperirea cheltuielilor fixe pentru a obţine profit.

• Schema calculaţiei folosite de metoda direct-costing este :Cifra de Afaceri – Cheltuieli variabile = Contributia sau marja bruta – Cheltuieli fixe = Profit sau PierdereAtât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile şi contribuţia brută la profit vor fi evidenţiate pe purtătoride costuri.

• Cu ajutorul metodei direct-costing se pot analiza corelaţiile dintre cheltuielile fixe şi variabile, producţie,desfacere şi profit. Toate aceste corelaţii se pot exprima cu ajutorul unor indicatori, şi anume:punctul de echilibru, factorul de acoperire, coeficientul de siguranţă dinamic şi intervalul de siguranţă.

5

Metoda ABC

Metoda costurilor bazate pe activităţi (ABC) caută să aloce cheltuielile indirecte la costurilede producţie pe o cale mai reală decât volumul simplu al producţiei şi în acelaşi timp, tinde să araterelaţia dintre costurile indirecte şi activităţile care le generează.

Metoda ABC presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează (generează) costurile,cunoscuţi drept inductori de cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activităţi, care la rândul lorconsumă resurse.

În multe întreprinderi costurile indirecte au o pondere mare în totalul costurilor, iar aplicareametodei ABC în cadrul acestora vizează nu numai o alocare mai bună a acestor costuri, ci, înprincipal, o înţelegere mai bună a factorilor care determină costurile. Metoda ABC poate fi aplicatăcu succes în aceste entităţi, în care producţia este diversificată, costul erorilor este ridicat, iarcompetiţia este acerbă.

Potrivit metodei ABC, calculaţia costurilor presupune parcurgerea mai multor etape, şi anume:• identificarea activităţilor principale ale întreprinderii (manipulare, ambalare, transport etc.);• identificarea factorilor care determină costurile unei activităţi (inductori de cost);• colectarea costurilor fiecărei activităţi ce sunt în mod direct echivalentul centrelor de cost

tradiţionale;• repartizarea cheltuielilor indirecte pe produse în funcţie de folosirea lor într-o activitate.

Metoda ABC este utilizată în cadrul managementului prin costuri şi a managementului performanţei.Performanţa înseamnă eficienţă, eficacitate şi economicitate (EEE).

Metoda ABC

Metoda costurilor bazate pe activităţi (ABC) caută să aloce cheltuielile indirecte la costurilede producţie pe o cale mai reală decât volumul simplu al producţiei şi în acelaşi timp, tinde să araterelaţia dintre costurile indirecte şi activităţile care le generează.

Metoda ABC presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează (generează) costurile,cunoscuţi drept inductori de cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activităţi, care la rândul lorconsumă resurse.

În multe întreprinderi costurile indirecte au o pondere mare în totalul costurilor, iar aplicareametodei ABC în cadrul acestora vizează nu numai o alocare mai bună a acestor costuri, ci, înprincipal, o înţelegere mai bună a factorilor care determină costurile. Metoda ABC poate fi aplicatăcu succes în aceste entităţi, în care producţia este diversificată, costul erorilor este ridicat, iarcompetiţia este acerbă.

Potrivit metodei ABC, calculaţia costurilor presupune parcurgerea mai multor etape, şi anume:• identificarea activităţilor principale ale întreprinderii (manipulare, ambalare, transport etc.);• identificarea factorilor care determină costurile unei activităţi (inductori de cost);• colectarea costurilor fiecărei activităţi ce sunt în mod direct echivalentul centrelor de cost

tradiţionale;• repartizarea cheltuielilor indirecte pe produse în funcţie de folosirea lor într-o activitate.

Metoda ABC este utilizată în cadrul managementului prin costuri şi a managementului performanţei.Performanţa înseamnă eficienţă, eficacitate şi economicitate (EEE).