Asociatia pentru Consiliere, Calificare, Recalificare Ploiesti Sud, Romania

SUPORT CURSMECANIC VULCANIZATOR

1

COMUNICAREA INTERACTIVĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

Comunicarea este o întrebare la care au încercat să ofere răspuns toţi autorii literaturii de specialitate. Definiţiile sunt numeroase şi diferite. În cele ce urmează vom prezenta două dintre acestea, mai largi ca sferă de cuprindere. Foarte simplu, comunicarea este definită ca un proces prin care sunt schimbate informatii sub forma de mesaje, ştiri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ş.a. între două sau mai multe persoane, numite interlocutori, saumai formal, emiţători şi receptori. Comunicarea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare. Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate şi este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei societăţi. Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva elemente caracteristice:

existenta a cel putin doi parteneri – emitator (cel care trimite mesajul) si receptor (cel care primeste mesajul) - intre care se stabileste o anumita relatie;

capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod cunoscut de ambii parteneri (de mentionat este faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii „joaca” pe rand rolul de enuntiator si receptor);

existenta unui mesaj ce poate fi un sentiment, o idee, un gand. Mesajul are ca scop informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obtinerea unui actiuni, etc.

existenta unui canal/mijloc de transmitere a mesajului. existenta unui raspuns – feedback – un mesaj specific prin care emitentul primeste de la

destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat, fapt care permite continuarea comunicarii

se realizeaza intr-un anumit context spatio-temporar. Contextul este foarte important pentru ca aceleasi cuvinte vor suna altfel intr-un birou decat intr-un mediu neoficial.

este influentat de o serie de bariere de comunicare, perturbatii care intervin in comunicare si care reduc fidelitatea transferului de mesaj.

În acest context, se impune distincţia dintre informare şi comunicare, termeni adesea confundaţi. Altfel spus, termenul de informare se referă la situaţiile în care rolul activ îi revine exclusiv receptorului, în timp ce comunicarea vizează un sistem de relaţii interactive. Informarea constă deci, în relaţionarea oamenilor cu faptele, iar comunicarea în relaţionarea interpersonală.

Ascultarea activa

Desi poate parea paradoxal, cel mai dificil lucru in procesul de comunicare, fie ca se desfasoara fata in fata cu cel care poseda sau doreste informatia, fie ca il purtam cu mai multi parteneri deodata in cadrul unor intalniri este ASCULTAREA.

2

Informarea- tine exclusiv de transferul de continut (emisie si receptare);- se refera la situatiile in care rolul activ ii revine exclusiv receptorului;

Informarea functioneaza intr-un singur sens, de la emitent catre receptor.

Comunicarea- se refera la schimburile de idei ce vizeaza schimbarea comportamentului celuilalt;- vizeaza un sistem de relatii interactive;- consta in relationarea interpersonala.Comunicarea se realizeaza in mai multe directii, fiecare emitent devenind la randul lui receptor si invers, in cadrul aceleiasi secvente de comunicare. Comunicarea implica existenta feedback-ului.

De cele mai multe ori, intelegem ascultarea ca un proces in care rolul nostru este de a gasi punctele slabe ale celui din fata noastra, de a anticipa ceea ce vrea sa spuna, de a pregati un raspuns imediat. O alta abordare uzuala a procesului este de a considera apriorii nesemnificativ mesajul si implicit informatia furnizata de interlocutor.Care sunt calitatile unui bun ascultator?

Deschiderea, disponibilitatea de a comunica, de a stabili relatii, si de a asculta. Receptivitatea, in sens de manifestare a intersului fata de celalalt, de dorinta de a primi

mesajele sale. Empatia. Capacitatea de intelegere si rezonanta emotionala cu cel cu care comunici. Acceptarea partenerului de discutie, o pozitie pozitiva lipsita de ironie sau agresivitate. Rabdarea, capacitatea de a astepta ca persoana sa se deschida, sa vorbeasca, care este asociata

cu o buna toleranta la frustrare. Implicarea si prezenta in relatie, nu doar fizica ci mai ales mentala si emotionala. Aceste feedback-uri includ elemente verbale, precum si elemente de mimica si pantomimica si

se refera mai ales la adecvarea acestora la situatie si persoana. Capacitatea de a oferi feedback-uri interlocutorului, astfel incat acesta sa poata sti ca este

ascultat cu interes si ca celalalt intelege ceea ce spune.

Obstacole pentru o buna ascultare: mesajul supraincarcat si concentrarea asupra tuturor datelor duce la pierderea ideii esentiale

(din cauza copacilor nu se observa padurea); lipsa atentiei – de multe ori ascultatorul pare interesat doar pentru a-i oferi confort vorbitorului.

Atentia poate fi de fapt orientata spre afaceri, preocupari sau probleme personale etc; stimulii fizici – frig, zgomot, o alta conversatie auzita in paralel; critica exprimarii si a infatisarii – din cauza prejudecatilor si perceptiilor personale multi

oameni au tendinta sa-i judece spontan pe ceilalti in legatura cu modul in care se infatiseaza si in care vorbesc. Aceasta atitudine de snobism comunicational creeaza artificial categorii de persoane pe care merita sau nu merita sa le asculti;

evaluarea subiectului ca fiind neinteresant – aceasta este o justificare rationalapentru a nu asculta, insa aprecierea in acest caz este facuta inaintea discursului;

evitarea ascultarii dificile – multe persoane nu sunt obisnuite sa asculte intamplari detaliate care nu ii privesc direct;

gandirea poate prelucra 800 de cuvinte pe minut, iar vorbitorii pot debita maximum 200 de cuvinte pe minut – din aceasta diferenta rezulta un timp de rezerva pe care unele persoane o pot utiliza in vederea explorarii viziunii interlocutorului;

presupunerea falsa ca ascultarea este o activitate fundamental pasiva – de fapt ascultatorii buni sunt foarte activi: pun intrebari, parafrazeaza ideile vorbitorului, se asigura ca au inteles sensul. Nici tacerea nu inseamna pasivitate: ascultarea este obositoare, consuma energie mentala si solicita sistemul nervos in mare masura.

Mijloacele de comunicare (prin ce comunicam?)

Mesajul pe care o persoana vrea si poate sa il transmita poate fi de natura: scrisă, verbala sau nonverbala.

Comunicarea scrisăTrebuie sa intelegem comunicarea scrisa prin cele trei aspecte ale sale obligatoriu de urmarit:1. Evidentierea clara a obiectivelor a. Care este scopul unui documentb. Care sunt urmarile pe care le avem in vedere c. Redactarea unui document este o forma de comunicare si nu o acoperire birocratica.

2. Receptorul mesajului

3

a. Cui se adreseaza mesajul. Este receptorul ales personajul indreptatit sa primeasca acest mesaj?b. Care este nivelul de cunostinte al receptorului despre informatiile prezentate in mesaj? Este foarte posibil ca receptorul sa fie format din mai multe persoane fiecare cu nivelul sau de pregatire profesionala, fiecare cu un set diferit de abilitati in comunicare.c. Care sunt abilitatile de comunicare ale receptorului?d. Care este gradul de simpatie si sensibilitate existent intre noi si receptor?e. Care este starea profesionala si mentala a receptorului? (care sunt sarcinile lui, ocuparea profesionala in general si la acel moment de timp, relatia acestuia cu subiectul mesajului, starea de oboseala si de surmenaj, puterea lui de decizie si influenta in cadrul procesului ce face obiectul mesajului).

3. Mesajul in sinea. Necesitatea acestuia: este necesara transmiterea mesajului in forma scrisa? Nu trebuie sa omitem faptul ca un mesaj transmis verbal poate realiza o apropiere suplimentara fata de interlocutor, poate induce o crestere calitativa a relatiei manager-angajat, poate fi o forma de motivare.b. Respecta procedurile? Avem calitatea ca manager sau angajat sa transmitem acest mesaj?c. Avem abilitatile necesare pentru a scrie acest mesaj? Uneori trebuie sa admitem ca un document prost intocmit poate produce mai multe daune decat un mesaj transmis verbal chiar cu inadvertentele si punctele slabe pe care le poate avea.d. Trebuie sa analizam foarte exact necesitatea lui profesionala si nu in ultimul rand trairile noastre emotionale; trebuie mesajul transmis la acel moment de timp?

Consideratii generale asupra redactarii unui document1. Stabiliti in scris obiectivele documentului2. Stabiliti ideile de baza care vor reprezenta esenta documentului3. Ordonati ideile in functie de obiective4. Structurati planul in functie de tipul de document pe care il aveti in vedere5. Fiecare fraza sau propozitie trebuie sa fie eficienta. De aceea trebuie sa scrieti scurt si concis, in termeni intelesi si apreciati de catre receptorul mesajului. Incercati sa gasiti o forma de comunicare care sa fie inteleasa de cat mai multi dintre receptori. Nu uitati ca cei cu care comunicati nu sunt o “masa” compacta si reprezinta personalitati distincte.6. Incercati sa nu alterati mesajul prin imixtiunea naturii umane. Pe cat de reala este aceasta, pe atat subiectivismul pe care il introduce va produce pagube. Cel care receptioneaza mesajul va privi aspectul sentimental al acestuia ca pe ceva inadecvat care nu poate, in cel mai bun caz, decat sa scada calitatea procesului de comunicare. Daca simtim imperios nevoia de a “umaniza” mesajul atunci este recomandat sa pastram forma impersonala a acestuia si implicit calitatea profesionala si sa transmitem apoi verbal sentimentele sau gandurile noastre. Oricum hartia nu va reflecta ceea ce traim.7. Respectati procedurile de adresare si redactare acceptate in cadrul organizatiei. In acest fel, mesajul va fi analizat prin prisma continutului si calitatii sale si nu va suporta critici legate de forma.Gradul de formalism al unui document trebuie sa fie in stransa corelatie cu relatia pe care o aveti cu cel caruia ii transmiteti mesajul precum si cu obiectivele mesajului.

În cadrul institutiilor este inevitabilă această formă de comunicare. Ea se concretizează în documente precum:

Procesul verbal – reprezintă un document oficial în care se înregistrează o anumită constatare sau se consemnează pe scurt discutiile si hotărările unei anumite adunări

Minuta – este un document care consemnează anumite lucruri, asemănându-se cu procesul verbal de constatare. Se deosebeste de acesta prin faptul că ea înregistrează si propuneri sau actiuni întreprinse la un moment dat care urmează a fi completate ulterior.

Referatul – este documentul scris în care sunt prezentate aspecte concrete, date si aprecieri în legatură cu o anumită problemă, precum si propuneri de modificare a situatiei existente.

Structura sa este compusă din: – prezentarea succintă a problemei abordate;

4

– concluzii si propuneri; – semnătura.

Raportul – cuprinde o relatare a unei activităti (personale sau de grup). Se face din oficiu sau la cererea unui organ ierarhic. Se bazează pe cercetări amănuntite, schimburi de experientă, diverse documentări.

Structura raportului:1. Introducere:

o este obligatorie chiar daca poate fi structurata intr-o singura frazao poate pune in evidenta contextul in care este redactat raportul managerial; la cerere sau ca

urmare a unei initiative proprii precum si contextul in care este realizat2. Scopul raportului:

o motivul realizarii raportuluio obiectivele raportuluio subiectele atinse sau cele pe care nu isi propune sa le atingao modalitatea de redactare a documentului: se prezinta pe scurt argumentele

3. Continutul raportului:o poate avea exclusiv una dintre formele mentionate anterior (de activitate, situatie, strategic) sau

poate fi un mixt intre acesteao pentru a evita neclaritati si lipsa de fond este bine sa concluzionam de la bun inceput care este

obiectivul raportului. Este foarte posibil ca un raport initial conceput ca unul de activitate sau situatie sa se transforme pe parcurs in unul de tip strategic. In general aceste transformari ar trebui sa aiba loc atunci cand raportul este adresat unui factor de decizie. Din pacate insa, se intampla exact invers. Cu cat destinatarul ocupa o functie mai inalta, cu

o atat primeste mai putine sugestii si cai posibile de actiune si cu atat mai putin recomandario in cadrul cuprinsului este mult mai importanta coerenta si abordarea logica decat forma pe care

o ia redactareao nu incercati sa eludati sau sa alterati informatia in mod constient sau involuntar

4. Concluziile raportului:o liste de afirmatii clare si concise care exprima rezumatul cuprinsuluio nu se vor introduce date sau argumente noi

5. Recomandari:o este etapa in care este permisa exprimarea opiniei personaleo se recomanda de catre expeditor alegerea unei anumite cai de actiuneo recomandarea va fi insotita de argumentele propriio se va intocmi o lista cu toate persoanele care, in viziunea autorului, sunt sau vor fi implicate in

procesul aferent subiectului raportului Memoriul – este o prezentare amănuntită si documentată a unei probleme, a unei situatii.

Structura unui memoriu este următoarea:– formula de adresare;– numele, prenumele, functia si adresa celui care l-a întocmit;– prezentarea si analiza problemei;– solutii preconizate;– semnătura;– functia adresantului si organizatia.

Darea de seamă – este documentul care cuprinde prezentarea si analiza activitătii unei organizatii, într-o anumită etapă sau justificarea unei gestiuni. Se prezintă lunar, trimestrial, semestrial sau anual de către conducerea în fata salariatilor sau a actionarilor. Materialul prezentat este critic, evidentiind dificultătile si cauzele lor, propunând totodată si solutii de remediere.

De asemenea, forme ale comunicarii scrise mai pot fi: note,

5

circulare, propuneri, decizii, scrisori, etc.

Comunicarea scrisa are avantajul unei pregătiri atente a mesajului, care îi conferă claritate, precizie şi posibilitatea utilizării unor procedee corespunzătoare. Marele dezavantaj constă în faptul că necesită mult timp pentru reacţie, iar costurile sunt ridicate, atât cele directe (hârtie, tipar, transmitere), cât şi cele indirecte (arhivare, deteriorarea mediului).Pentru a fi eficientă, comunicarea scrisă trebuie să fie formulata intr-o maniera pozitivă, care ţine de: politeţe, consideraţie, claritate, concizie, completitudine şi mod de organizare. Documentele scrise este bine sa fie întocmite cu multa grijă, respectându-se cateva recomandari: – redactare îngrijită si estetică; – limbaj simplu, fără a exagera în acest sens; – stilul energic pentru a sugera siguranta si încrederea în sine; – evitarea amănuntelor neimportante; – evitarea promisiunilor ce nu pot fi respectate; – evitarea unor critici nefondate.

Comunicarea verbala Foloseşte limbajul oral şi este utilizată pe scară foarte largă, reprezentând aproximativ 70-75% din timpul destinat comunicării. O importanţă deosebită o are maniera de adresare, de a transmite mesajul astfel încât acesta să fie convingător, clar, scurt şi precis pentru a-şi atinge ţinta. Această modalitate de comunicare prezintă o serie de avantaje:

o schimb rapid de informaţii directe, adeseori sub forma dialogului,o personalizarea relaţiei şef-subaltern,o flexibilitatea exprimării, folosirea chiar a jargonului (limbaj specializat al unei colectivităţi),o costuri mai reduse etc.

Adresarea verbală are şi dezavantaje, legate de faptul că dialogul poate conduce la pierdere de timp şi nu se încheie întotdeauna cu acordul părţilor, iar în cazul transmiterii succesive, prin trepte ierarhice, se poate pierde şi o parte a informaţiilor, deoarece sunt filtrate de fiecare şef ierarhic. De obicei oamenii când vin în contact cu altii iau o figură serioasă, oficială care provoacă o impresie rece. Sunt rezervati în discutie, de aceea este greu să comunici cu ei. Sunt si oameni care zâmbesc de la prima întâlnire si se poartă atât de prietenos încât discutia se desfăsoară de la sine.Nu există o retetă perfectă pentru o buna comunicare, însă folosind zîmbetul, tonul prietenesc, ascultarea atentă, privitul în ochii celuilalt putem rezolva multe probleme încă de la început.Printre regulile unei comunicări eficiente se numără: • orientarea pozitivă a comunicării (pe fapte plăcute, stimulative) • comunicarea trebuie să fie bilaterală (permite schimbul de mesaje, punerea de întrebări) • comunicarea sa fie securizată (nu un prilej de abuz afectiv, emotional al unui asupra celorlalti) • concordanta comunicării verbale cu cea mimico-gesturală • evitarea ambiguitătilor (subîntelegerilor, incertitudinilor) • evitarea suprapunerilor mesajelor (interventia peste cuvântul celuilalt) • constituirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale)Nu există un stil de comunicare valabil pentru toti oamenii sau pentru toate situatiile, dar iată câteva reguli care pot să crească sansa de succes în domeniul comunicării: - fiecare să-si rezerve timp pentru dialog - să se asigure o atmosfera favorabila - să fie obiectivi - să se evite contrazicerile directe, atacul la persoana si conflictele - să se dea răspunsuri clare si la obiect pentru a evita neîntelegerea mesajului - să se evite ca unul din cei implicati in comunicare sa acapareze toata discutia - sa existe disponibilitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale tuturor celor implicati in

6

discutie si de a le accepta dacă sunt bune - crearea unor ocazii de feedback, oferind ocazia celor in discutie sa să explice si să argumenteze opiniile sale

Comunicarea nonverbalăConstă în transmiterea mesajelor prin alt mijloc decât scrisul sau vorbitul, cum ar fi: gesturi, mimică, mişcări ale corpului etc. şi care sunt de fapt ,,mesaje parţiale sau adiţionale ce completează conţinutul mesajelor verbale“. Poate fi un mijloc eficient de descifrare a mesajelor pe care le transmite emitentul. Limbajele nonverbale, completate de limbajul paraverbal (forma vocală de limbaj nonverbal precum: inflexiunea şi tonalitatea vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele între cuvinte etc.) apelează la toate simţurile noastre şi se bazează pe seturi de simboluri care pot avea un înţeles clar sau ambiguu. Principalele tipuri de comunicare nonverbală sunt: – comunicarea senzorială - se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor; – comunicarea estetică – prin care se transmit diferite emoţii artistice; – comunicarea însemnelor (insigne, fanioane, uniforme) şi a simbolurilor (titulatură, decoraţii). Cele mai utilizate mijloace de transmitere a mesajelor nonverbale sunt: limbajul corpului (expresia feţei, a ochilor, poziţia fizică, în special a capului şi a mâinilor), decorul biroului, modul de folosire a paţiului şi îmbrăcămintea. Formele de manifestare ale comunicării neverbale cele mai eficiente sunt ilustrările (când se face apel la prezentarea unor obiecte) şi manifestările afective (stări emoţionale, inflexiunea vocii). Limbajele nonverbale însoţesc şi comunicarea scrisă; ele sunt legate de aspectul grafic al foii, structura şi formatul scrierii. Specialiştii consideră comunicarea nonverbală ca fiind subtilă şi complexă, iar gradul ei de conştientizare este destul de redus şi de aceea comunicăm adesea neintenţionat. În proporţie de 55% omul se exprimă prin limbaj neverbal, 38% prin limbaj paraverbal şi doar 7% prin limbaj verbal. Prin urmare, managerii trebuie să acorde atenţie deosebită comunicării neverbale, pentru a putea comunica eficient cu subalternii. De fapt, eficienţa comunicării depinde de abilitatea managerului de a combina cuvântul scris şi verbal cu limbajul neverbal şi paraverbal, pentru a exprima cu claritate sensul mesajului transmis.Elemente ale comunicarii nonverbale:

1.Orientarea corpului: persoanele stau cu spatele la cei pe care doresc sa ii evite;2.Postura: semnalele posturale care arata relaxare sau tensiune sunt corelate cu statutul persoanei3.Gesturile: frecventa crescuta a anumitor gesturi arata o stare de tensiune si disconfort sau lipsa

onestitatii, de exemplu gesturile prin care se maseaza, freaca, strange, culege, inteapa o parte a corpului – aceste gesturi sunt descurajate in public

4. Privirea:o privirea directa: onestitate, intimitate, amenintare;o privirea intr-o parte: lipsa de interes si raceala;o privirea evitanta poate transmite nesiguranta, lipsa increderii in sine etc.;o evitarea privirii: ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie;o miscarea ochilor in sus: incercarea de a ne aminti ceva;o miscarea ochilor in jos: tristete, modestie, timiditate, ascunderea unor emotii.5. Zambetul:o poate exprima o complexitate de informatii: placere, bucurie, satisfactie, promisiune, cinism,

jena.6. Mimica:o figura cu comisurile buzelor lasate poate indica tristete marcata;o fruntea incruntata: preocupare, manie, frustrare;o sprancene ridicate: mirare, surpriza;o nas incretit: neplacere;

7

o buze stranse: nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.7. Gestica:o ridicatul din umeri: neintelegere;o gestul acoperirii gurii: demascarea unei situatii de nesinceritate;o gesturi facute cu palma;o strangerea de mana: dominare (cu palma in jos), supunere (cu palma in sus), egalitatea (cu

palma perpendiculara);o frecarea palmelor: asteptari pozitive;o inclestarea mainilor: frustrare, reprimare a atitudinii negative.

Comunicarea organizationalaSpre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea organizationala nu este un proces spontan si natural. Ea trebuie proiectata in asa fel incat sa permita:

coordonarea: proces ce are in vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru realizarea scopului final al organizatiei

armonizarea: activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comunPentru cursul de fata am considerat a fi necesara detalierea ultimului punct al acestei categorii deoarece reda tipurile de comunicare adaptate la tipurile de organizare a institutiilor, iar aceasta adaptare ajuta la construirea mesajelor de comunicare interna.Astfel:

comunicarea descendenta urmeaza, de obicei, relatiile de tip ierarhic, derulandu- se de la nivelul managementului de varf catre nivelurile de executie. Continutul este dat de decizii, reglementari, instructiuni, transmiterea de sarcini, solicitarea de informatii. Principala problema a acestui tip de comunicare o constituie marea probabilitate ca mesajul sa fie filtrat in timp ce este vehiculat de la un nivel la altul, deoarece fiecare nivel poate interpreta mesajele in functie de propriile necesitati sau obiective;

comunicarea ascendenta consta in transmiterea de mesaje de catre subordonati sefilor directi si, succesiv, nivelurilor superioare ale managementului. Prin ele se rapoarte, opinii, nemultumiri. Rolul comunicarii ascendente este esential pentru eficienta procesului de comunicare, deoarece atesta receptarea mesajelor transmise de manageri. De asemenea, prin intermediul ei se informeaza managementul de nivel superior asupra starii morale a personalului, asupra obstacolelor din calea comunicarii, nivelului si formei abaterilor inregistrate cel mai frecvent. Faptul ca mesajul circula de la executanti la manageri nu-l scuteste de filtrele cognitive sau psihologice. Astfel, in cazul transmiterii unor informatii, rapoarte, sugestii privind continutul muncii si modalitatile de imbunatatire ale acesteia, sefii intermediari pot fi incercati de teama ca subordonatii lor ar putea fi apreciati de superiori ca fiind mai competenti decat ei; ori, in cazul in care informatia constituie un feedback la un mesaj anterior, seful poate interpreta comunicarea subordonatului drept o incercare de a-i testa competenta profesionala ori autoritatea. In asemenea situatii, se pot instala blocaje cu efecte asupra capacitatii de control si mentinere a procesului de comunicare;

comunicarea pe orizontala (sau laterala) se stabileste intre persoane sau compartimente situate la acelasi nivel ierarhic. Rolul acestui tip de comunicare este de a facilita coordonarea activitatilor ce vizeaza obiective comune, excluzand interventia managerilor de nivel superior;

comunicarea diagonala este practicata in situatiile in care membrii organizatiei nu pot comunica prin celelalte canale. Spre exemplu, in cazul utilizarii managementului prin proiecte, apar frecvent omunicarile diagonale intre echipa de proiect si restul compartimentelor structurii. Spre deosebire de comunicarile clasice, acest tip prezinta avantajele economiei de timp si costuri, ale folosirii unor relatii informale, ale potentarii unui climat bazat pe apreciere reciproca.

Stiluri de comunicare organizationala de instruire – ajuta angajatul sa-si cunoasca atributiile si modul in care sa le indeplineasca. E o

comunicare intr-un singur sens, de la superior la subordonat, desfasurata sub motto-ul „Fa 8

asta!” informativ – este tot o comunicare intr-un singur sens prin care salariatul primeste doar

informatia pe care conducerea vrea sa i le dea, dupa principiul „Fa asta pentru ca!” consultativ – comunicarea in dublu sens prin care salariatului i se ofera posibilitatea sa discute

cu superiorii sai si sa-si exprime pareri proprii, dupa reteta „Sa discutam cum se face asta!” de implicare – comunicarea de jos in sus care inlesneste schimbul de experienta intre angajatii

tineri si colegii care au o vechime mai mare in organizatie, prin indemnul „Cum ai face tu asta?”

participativ – implica personalul in procesul de luare a deciziilor, prin lansarea intrebarii „Cum sa facem asta?”

Comunicarea internă are scopul de a trimite către categoriile de public intern mesajele potrivite pe care organizaţia doreşte să le difuzeze în societate. Printre beneficiile programelor de comunicare internă trebuie meţionată în primul rand asigurarea eficienţei. Stabilirea unui climat de lucru normal, deschis, bazat pe colaborare şi înţelegere are efect direct asupra eficientizării activităţii.

LUCRUL IN ECHIPA

Ce este munca in echipa? Munca in echipa este o competenta care se regaseste in cerintele pentru aproape fiecare post disponibil intr-o unitate economica. Specialistul in recrutare analizeaza aceasta competenta pe parcursul procesului de selectie, utilizand diferite mijloace de investigare: intrebari specifice care evalueaza capacitatea de interrelationare personala si de intelegere a nevoilor persoanei cu care interactioneaza. Prezenta calitatilor necesare pentru a fi un bun membru de echipa sau, din contra, lipsa lor pot fi factori decisivi in angajarea unei persoane ori in mentinerea ei in organizatie.

Comportamente care demonstreaza aceasta competenta

• Manifesti interes pentru stabilirea contactelor cu colegii; • Interactionezi in mod eficient cu angajatii in diferite situatii;• Intelegi rolul fiecarei persoane in grup;• Te concentrezi pe obiectivele echipei, nu doar pe obiectivele personale;• Respecti drepturile si convingerile altora;• Esti empatic: asculti si intelegi nevoile si sentimentele celor din jur;• Apreciezi si recunosti participarea activa la realizarea unei actiuni;• Incurajezi discutiile deschise, impartasesti idei si sugestii cu colegii. Contrar conceptiei gresite care priveste lucrul in echipa ca o suma de individualitati, adica un grup de profesionisti cu mentalitati si tipuri diferite de personalitate, care colaboreaza in cadrul unor proiecte profesionale complexe, in realitate lucrul in echipa impune din start anularea individualitatii si inlocuirea sa cu o mentalitate foarte productiva, care pune accentul pe relatiile profesionale solide, respect reciproc si functionarea grupului de profesionisti ca un tot unitar. Pentru a pune bazele unui astfel de mediu propice de munca se poate muta accentul pe anumite conditii minime, toate special gandite pentru a creste randamentul profesional atunci cand sunt tintite obiective ambitioase, care sa garanteze ducerea la bun sfarsit a unui proiect comun, indiferent de cat de complex ar fi acesta. Intr-o astfel de organizatie profesionala, toti membrii sai trebuie tratati in mod egal, incurajati sa dezvolte relatii solide cu colegii de munca si stimulati sa ofere o contributie importanta in plan profesional, indiferent de pozitia ocupata de dansii in cadrul companiei unde activeaza. Respectarea cu strictete de catre fiecare membru al unei echipe de profesionisti a termenelor-limita propuse din start va creste randamentul la locul de munca, iar impartirea judicioasa a sarcinilor de indeplinit are la baza cunoasterea in profunzime a abilitatilor profesionale pe care le poate oferi fiecare dintre profesionistii implicati in realizarea unui proiect. Aici, succesul profesional nu se bazeaza prioritar pe calitatile personale ci pe buna cooperare in echipa, pe adoptarea unanima a celor mai eficiente tactici profesionale si pe comunicarea continua intre toti profesionistii implicati.

9

Managerii nu sunt de regula priviti ca parte activa intr-o echipa profesionala, ei avand totusi sarcina de a inchega o astfel de echipa de succes si de a monitoriza si a interveni cu promptitudine atunci cand obiectivele tintite tind sa fie lasate deoparte, iar randamentul la locul de munca incepe sa scada de la o saptamana la alta. Incurajandu-ti propriii angajati sa colaboreze strans in cadrul unei echipe de profesionisti reprezinta de cele mai multe ori cheia succesului oricarei afaceri, iar acest obiectiv managerial nu se poate atinge imediat ci va cere timp mai indelungat, fiind nevoie de o selectare atenta a tuturor angajatilor cu bune perspective si de stimularea eficienta a acestora pentru cresterea randamentului lor profesional. Lucrul in echipa reprezinta in zilele noastre un factor economic major de care va depinde intotdeauna succesul unei companii de pe piata romaneasca sau cea externa. Din pacate, nu orice angajat se va putea adapta cu usurinta cerintelor specifice lucrului in echipa si este nevoie sa ne dezvoltam din timp si aceasta abilitate profesionala pentru a ne mari sansele la angajare si, implicit, pentru a avea succes sporit in cariera noastra profesionala.

PLANIFICAREA ACTIVITATII ZILNICE

In cadrul acestui modul se va prezenta:1) Identificarea sarcinilor de efectuat şi cerinţele legate de acestea astfel incat:

• Sarcinile, procedurile şi instrucţiunilereferitoare la lucrarea de executat sunt identificat e corect şi complet. • Se clarifică eventualele neînţelegeri privind sarcinile, procedurile, instrucţiunile identificate/ primite, apelând la persoanele competente. • Se identifică cu responsabilitate frontul de lucru şi obiectivele de realizat. 2) Planificarea unei activitati curente astfel incat: • Se identifică corect şi realist timpul necesar pentrurealizarea lucrării. • Se stabileşte etapele de lucru şi modul deabordare, în funcţie de sarcinile de îndeplinit şi de timpul alocat. • Se planifică succesiunea fazelor, în conformitate cu cerinţele procedurii de lucru şi de eventualele situaţii care pot interveni.

1.1. Comunicare şi informaţiePe baza procesului de comunicare-intelegere, mai multe entitati ce comunica intre ele pot ajunge la concluzii, teluri, norme, valori si principii comune fiind capabile, astfel, sa creeze structuri sociale intragrup. Prin procesul de comunicare comunitatile nu numai ca se creeaza dar ele se si dezvolta si din pacate se si distrug. Comunicarea vazuta ca participare sau coparticipare. Comunicarea este un proces in care se cedeaza si se primesc informatii. Este un proces implicativ in care participarea membrilor unui anumit grup este necesara. Aceasta participare nu trebuie înteleasa ca fiind existenta doar la nivelul procesului de comunicare deoarece existenta grupurilor si a actiunilor comune ale acestora implica participarea. Coparticiparea reprezinta o implicare partiala. In orice grup exista un nucleu constant care participa efectiv la realizarea telului propus si duce tot greul actiunilor si exista si anumite elemente care nu sunt nici ostile dar nici pasive dar care participa, uneori, doar la anumite actiuni in vederea atingerii acelui tel comun. Comunicarea poate fi inteleasa si ca organizare. Existenta grupurilor si mai ales a structurilor sociale formale din cadrul acestora implica, alaturi de norme, legi, reguli, ierarhizare, automat si organizarea. Putem afirma ca unul dintre marile avantaje ale organizarii actiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de timp in care se atinge telul propus. Un alt mare avantaj al organizarii este cresterea nivelului de siguranta al membrilor grupului precum si increderii in ceea ce priveste atingerea telului propus. Ultimul mare avantaj pe care o sa-l evidentiem legat de organizare este reprezentat de

10

posibilitatea controlului actiunilor.La nivel macro, comunicarea-organizare se imparte in doua, rezultand comunicarea-organizare intrasistemica, caz in care focalizarea se manifesta in interiorul sistemului si comunicarea-organizare intersistemica, situatie in care actiunile sunt axate pe legatura sistem-sistem. Deoarece informatia constituie obiectul principal al comunicarii, trebuie sa atinga urmatoarele calitati:

o Consistenta - suficient de cuprinzatoare incat sa poata furniza cat mai multe cunostinte;o Relevanta - sa poata furniza acele cunostinte care lipsesc, in vederea luarii unei decizii;o Exactitate - continutul ei sa reflecte situatia reala a fenomenului;o Oportunitate - sa fie furnizata in timp util;o Accesibilitate - sa fie clara, usor de inteles.

Dezvoltarea activitatilor sociale, care au ca obiect transmiterea, memorarea sau tratarea informatiei, a generat o diversificare fara precedent a naturii informatiilor, concomitent cu cresterea exponentiala a volumului acesteia. Se impune astfel clasificarea informatiei atat dupa forma sa cat si dupa natura si suportul utilizat.

Clasificarea informatieiA. Clasificarea informatiei dupa forma sa:

Forma analogica a informatiei consta in reprezentarea fenomenelor fizice, imagini fixe, sunete si imagini in miscare asa cum sunt ele percepute de dispozitivele tehnice de inregistrare, fara a fi necesara o conversie sau codificare a acestora inainte de transmiterea sau memorarea pe suporturile tehnice de informatii.Exemple de reprezentare analogica a informatiei:

1. inregistrarea mesajelor si a altor informatii sonore pe banda magnetica sau caseta magnetica cu ajutorul echipamentelor audio de tip analogic (magnetofon, casetofon) precum si a dispozitivelor de captare a sunetului (microfon);

2. inregistrarea imaginilor unor documente sau filmarea unor activitati, operatii, procese prin folosirea echipamentelor analogice pentru imagine si sunet de tip videorecorder si a camerei de luat vederi adecvate.

Forma digitala a informatiei se realizeaza, fie pornind de la fenomenul real, fie de la forma analogica a acestuia, in ambele cazuri avand loc o codificare numerica, o evaluare cantitativa, o cuantificare a fenomenului care face obiectul reprezentarii.

B. Clasificarea informatiei dupa natura sa: date: numerice, alfabetice, alfanumerice. texte organizate sub forma de documente, pagini de texte, paragrafe, fraze, cuvinte si caractere,

destinate a fi prelucrate cu programe adecvate de editare si tehnoredactare a textelor, control gramatical si semantic al cuvintelor, punerii in forma si apoi in pagina a textului redactat.

documente grafice ce pot contine reprezentari grafice, desene schite tehnice etc. si care pot fi vizualizate prin afisare pe monitorul calculatorului, tiparirea lor la imprimanta sau la dispozitivul de realizare desene (plotter) etc.

secvente audio generate de vocea umana, fenomene din realitate, instrumente muzicale sau sintetizoare electronice de voce si acustice.

secvente video de natura animata sau film, insotite de cele mai multe ori de informatie sonora: voce sau sunet.

C. Clasificarea informatiei din punct de vedere al suportului tehnic utilizat:1.informatie aflata pe suporturi tehnice :a) suporturi magnetice : banda magnetica, caseta magnetica, discul magnetic, discul flexibil, cartela magnetica etc.b) suporturi cu lectura optica : discurile optice a caror informatie este citita optic cu dispozitive lasser.2. informatie aflata pe suporturi grafice:

11

a) suporturi opace realizate din hartie, cum sunt: documentele clasice, documentele informatice obtinute la imprimanta, documentele realizate cu ajutorul mesei de desen (plotter).b) suporturi transparente realizate din pelicula fotografica, pelicula film, microfilm etc.

1.2. Procesul de planificare si comunicareEtapele planificării strategice:1. Definirea problemei de soluţionat - Analiza situaţiei (internă sau externă).2. Planificarea şi programarea3. Derularea acţiunii şi comunicarea4. Evaluarea Lista de verificare pentru oportunităţile de comunicare1.Sursa mesajului2. Solicitările mesajului3. Comunicarea verbală/non-verbală

1.3. Elementele procesului de planificare Planificarea se află în strânsă legătură cu procesul decizional, calitatea planurilor fiind determinată în mare parte de abilităţile personale Planificarea este necesară mai ales pentru că creşte intervalul de timp dintre momentul adoptării deciziei şi cel al observării rezultatelor. Deciziile sunt mijloace de atingere a scopurilor, fiecare decizie fiind generată de un proces dinamic influenţat de mai mulţi factori. Alegerea corectă depinde de natura problemei, de timpul disponibil, de costul strategiei individuale, de abilităţile celui care ia decizia, de situaţiile conjuncturale din mediul internaţional. Planificarea presupune că managerii iau decizii în legătură cu cele patru elemente fundamentale ale planului: obiectivele, acţiunile, resursele, implementarea. Stabilirea obiectivelor- obiectivele sunt condiţiile pe care planificatorul le consideră satisfăcătoare şi necesare pentru funcţionarea ulterioară a organizaţiei. Stabilirea obiectivelor trebuie să ţină cont de: • Prioritatea obiectivelor. Resursele se alocă în funcţie de importanţa acordată anumitor obiective, care trebuie întâi evaluate şi clasificate. • Dimensionarea temporară a obiectivelor. Obiectivele pot fi pe termen scurt sau lung. • Interesele celor care sunt influenţaţi de stabilirea obiectivelor (angajaţi, clienţi, furnizori, agenţii guvernamentale). • Măsurarea obiectivelor. Stabilirea obiectivelor trebuie să ţină cont de: • Prioritatea obiectivelor. Resursele se alocă în funcţie de importanţa acordată anumitor obiective, care trebuie întâi evaluate şi clasificate. • Dimensionarea temporară a obiectivelor. Obiectivele pot fi pe termen scurt sau lung. • Interesele celor care sunt influenţaţi de stabilirea obiectivelor (angajaţi, clienţi, furnizori, agenţii guvernamentale). • Măsurarea obiectivelor. Principii folosite în planificare: 1. principiul perioadei de angajare se referă la stabilirea perioadei în care se pot recupera resursele investite într-o acţiune; 2. principiul flexibilităţii presupune ca planurile şi programele să se adopte în raport cu evenimentele şi situaţiile noi; 3. principiul coordonării planurilor pe termen scurt cu cele pe termen lung.

2. Planificarea activitatiiI. Se identifică corect şi realist timpul necesar pentru realizarea lucrării;

II. Se stabileşte etapele de lucru şi modul de abordare, în funcţie de sarcinile de îndeplinit şi de timpul alocat.

12

a) organizarea frontului de lucru b) stabilirea necesarului de material c) aprovizionarea d) stabilirea (si incadrarea) necesarului de muncitori ( conform calificarii ) e) realizarea lucrarii f) receptia lucrariiIII. Se planifică succesiunea fazelor, în conformitate cu cerinţele procedurii de lucru şi de

eventualele situaţii care pot interveni

ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ1. Identificarea particularităţilor frontului de lucru 1.1. Particularităţile frontului de lucru sunt identificate, cu atenţie, avându-se în vedere toate aspectele relevante pentru desfăşurarea activităţilor. 1.2. Lungimea frontului de lucru este identificată corect, funcţie de tipul lucrării de executat şi de metoda de lucru folosită. 1.3. Mărimea şi numărul sectoarelor de lucru sunt stabilite în corelaţie cu lungimea frontului de lucru şi metoda de lucru adoptată.2. Identificarea mijloacelor de muncă necesare 2.1. Mijloacele de muncă sunt identificate pe baza fişelor tehnologice ale lucrărilor planificate. 2.2. Materialele necesare sunt identificate în funcţie de tipul lucrării de executat. 2.3. Echipamentele de muncă sunt identificate avându-se în vedere toate activităţile planificate pentru ziua de lucru.3. Aprovizionează locul de muncă cu mijloacele de muncă necesare 3.1. Aprovizionarea se face conform necesarului, pe schimb sau pe zi, avându-se în vedere spaţiul de lucru disponibil. 3.2. Aprovizionarea locului de muncă cu mijloacele de muncă necesare este realizată în conformitate cu prevederile fişei tehnologice. 3.3. Starea echipamentelor de lucru este verificată cu atenţie, în momentul preluării acestora. 4. Organizarea spaţiului propriu de lucru 4.1. Uneltele, sculele şi materialele de lucru sunt aşezate ordonat având în vedere spaţiul disponibil. 4.2. Degajarea locului de muncă la finalul activităţilor se realizează asigurându-se recuperarea materialelor refolosibile, prin metode specifice. 4.3. Spaţiul propriu de lucru este organizat avându-se în vedere necesităţile de desfăşurare ale celorlalţi membrii ai echipei.

Gama de variabile: Particularităţile frontului de lucru: amplasare, configuraţie, extindere, vecinătăţi, etc. Aspecte relevante: spaţiu de lucru, spaţiu pentru depozitarea materialelor, spaţiu de circulaţie, căi de acces, puncte de aprovizionare cu materiale, locuri de depozitare a deşeurilor, surse de energie electrică, apă, grupuri sanitare, etc.Mijloace şi echipamente de muncă: scule, unelte, dispozitive, utilaje, etc. Metode de lucru: specifice tehnologiei. Starea echipamentelor de muncă: integritate, stare de funcţionare, stare de curaţenie, grad de uzură, etc.

APLICAREA NORMELOR DE SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA – NSSM SI STINGERE A INCENDIILOR- NPSI

4.1 Notiuni generaleCe reprezinta conceptul de sanatate si securitate ?

13

Conditiile în care se desfasoara procesele de munca, complexitatea echipamentelor de munca, intensitatea efortului mental, volumul din ce în ce mai mare si complexitatea informatiilor necesare de receptionat si prelucrat necesita organizarea si desfasurarea muncii si a activitatilor social-administrative pe baza noilor principii de cunoastere, întelegere si aplicare a standardelor si normelor de securitate si sanatate a muncii. Conceptul de sanatate si securitate constituie un ansamblu de activitati institutionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune conditii în desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca. Normele si standardele de securitate a muncii reprezinta un sistem unitar de masuri si reguli aplicabile tuturor participantilor la procesul de munca. Activitatea de prevenire si protectie are ca scop asigurarea celor mai bune conditii de munca, prevenirea accidentelor si a îmbolnavirilor profesionale în rândul lucratorilor si adaptarea la progresul stiintei si tehnicii.În ce consta securitatea si sanatatea în munca ?Obiectivele securitatii si sanatatii:

- armonizarea legislatiei nationale cu cea a Uniunii Europene pe probleme privind calitatea vietii, protectia mediului înconjurator, asigurarea vietii, securitatii si sanatatii angajatilor;

- constientizarea lucratorilor în cunoasterea si respectarea normelor si standardelor de securitate si sanatate a muncii în amenajarea, dotarea locurilor de munca, exploatarea în conditii de siguranta a echipamentelor de munca în scopul evitarii producerii accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale;

- eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala existenti în sistemul de munca (executant - sarcina de munca - mijloace de productie - mediul de munca), informarea, consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora;

Ce reprezinta activitatea de prevenire si protectie ? Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor în toate aspectele legate de munca. La nivelul angajatorului activitatea de prevenire si protectie se organizeaza având la baza principiile:

- obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, în toate aspectele referitoare la munca, revine angajatorului;

- obligatiile lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca nu vor afecta principiul responsabilitatii angajatorului;

- evitarea riscurilor;- evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;- combaterea riscurilor la sursa;- asigurarea aceluiasi nivel de protectie a muncii pentru toti angajatii, indiferent de natura sau

durata contractului de munca;

Organizarea activitatilor de prevenire si protectie este realizata de catre angajator, în urmatoarele moduri:

a) prin asumarea de catre angajator a atributiilor pentru realizarea masurilor prevazute de lege;b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si

protectie;c) prin înfiintarea unui serviciu intern de prevenire si protectie;

prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie.           4.2.     Tipuri de instructaje de protecţia muncii Instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate a muncii.        Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul tehnic (preuniversitar şi universitar), iar pentru persoanele juridice sau fizice prin instructajul de protecţia muncii.       

14

Instructajul de protecţia muncii pentru persoanele juridice şi fizice se realizează în trei etape, astfel:

1.      Instructajul introductiv general;2.      Instructajul la locul de muncă;3.      Instructajul periodic.

       Instructajul introductiv general       Acest tip de instructaj se face:

o       Persoanelor nou-încadrate în muncă;o       Persoanelor transferate de la o unitate la alta;o       Persoanelor venite în unitate prin detaşare;o       Elevilor şi studenţilor aflaţi în practica profesională;o       Persoanelor aflate în perioada de probă în vederea angajării.

       Scopul instructajului introductiv general - este de a informa despre activităţile specifice unităţii respective şi despre principalele măsuri de protecţie a muncii ce trebuie respectate în timpul lucrului.     Locul de desfăşurarea al instructajului - cabinetul de protecţia muncii sau alte spaţii special amenajate în acest scop.       Cine face instructajul - persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii (ingineri, tehnicieni, maiştri) care sunt numiţi prin decizie a conducerii unităţii să facă acest lucru     Durata instructajului - depinde de specificul activităţii, de complexitatea proceselor tehnologice, de gradul de mecanizare şi automatizare şi de nivelul de pregătire al persoanelor ce urmează a fi instruite.      Conţinutul  instructajului introductiv general va aborda, în general, următoarele probleme: o       Riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională ce sunt specifice unităţii respective; o       Legislaţia de protecţia muncii în vigoare; o       Consecinţele nerespectării legislaţiei de protecţia muncii.Conţinutul instructajului introductiv general de protecţia muncii şi durata acestuia se vor stabili de către persoanele care au atribuţii în acest sens, după se au fost aprobate de conducerea unităţii.     La finalul perioadei de instructaj persoanele instruite vor fi verificate prin aplicarea unor teste, iar rezultatul acestei verificări va fi consemnat în fişa de instructaj.Instructajul la locul de muncăSe face după efectuarea instructajului introductiv general.   Scopul   instructajului la locul de muncă - este de prezentare a riscurilor  specifice, a măsurilor de prevenire a accidentelor  la locul de muncă unde a fost repartizată persoana instruită       Pentru cine se face instructajul la locul de muncă - pentru persoane nou angajate sau pentru persoane transferate de la un alt loc de muncă din cadrul aceleiaşi unităţi, în grupe de maximum 30 de persoane.      Cine face instructajul - conducătorul direct al locului de muncă respectiv.     Durata instructajului - depinde de complexitatea utilajului sau a locului de muncă dar, nu va fi mai mică de 8 ore. Durata se stabileşte de şeful compartimentului respectiv împreună cu şeful compartimentului de protecţia muncii.      Conţinutul instructajului - are  la bază prevederile normelor specifice de  securitate a muncii, precum şi instrucţiunile proprii elaborate pentru locul de muncă la care va lucra persoana instruită. Instructajul va cuprinde: o   informaţii despre riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă; o   prevederile normelor specifice de securitatea muncii şi ale instrucţiunilor proprii.      Instructajul la locul de muncă cuprinde în mod obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura Instructajul periodic    Scopul instructajului periodic - este aprofundarea normelor de protecţia muncii. Va fi completat obligatoriu cu demonstraţii practice.       Cine face instructajul - acest instructaj este făcut de către conducătorul de muncă respectiv (inginer, tehnician, maistru, şef de echipă).       

15

Intervalul dintre două instructaje - se va stabili prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar nu va fi mai mare de şase luni. Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instructaje periodice va fi de 12 luni.       Există cazuri în care e necesar să se efectueze instructaj periodic suplimentar. Aceste situaţii sunt următoarele:

o       după o lipsă mai mare de 30 de zile din producţie;o       la modificarea procesului tehnologic sau schimbarea utilajelor şi sculelor;o       când apar modificări la normele de protecţia muncii;o       la reluarea activităţii după un accident de muncă;o       în cazul executării unor lucrări speciale.

       Fişa de instructaj de protecţia muncii  Instructajele de protecţia muncii (introductiv general, la locul de muncă şi periodic) se vor consemna în mod obligatoriu în Fişa individuală de instructaj, stabilită în model tipizat de Ministerul Muncii, Familiei  şi Egalităţii şanselor, în care se va indica:

o       materialul predat;o       data şi durata instructajului.

Fişa de instructaj va fi semnată de cel instruit şi de persoana care a efectuat instructajul. Fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul angajat permanent, pentru personalul angajat cu convenţii civile sau detaşat, pentru personalul angajat sezonier. Fişa de instructaj se păstrează la conducătorul procesului de muncă.       Fişa de instructaj colectiv - se întocmeşte pentru vizitatorii în grup, conform unui model tipizat elaborat de  Ministerul Muncii, Familiei  şi Egalităţii şanselor.       Pentru personalul tehnic din institute de cercetări şi pentru delegaţii străine este obligatorie prezenţa unei persoane din unitate care să-i însoţească, fără necesitatea întocmirii fişelor de instructaj.

4.3. Accidentele de muncăAccident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.     Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.  De asemenea, sunt considerate accidente de muncă: o accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; o  accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti; o  accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; o  accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică; o  accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; o  accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii profesionale; o  accidentul suferit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers.     Se consideră accident uşor acel accident care are drept consecinţe:

o       leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale;o       care antrenează o incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile.

16

Clasificarea accidentelor de muncă Clasificarea accidentelor de muncă în raport cu urmările produse:

o   accidente care produc incapacitate temporară de muncă  - determină întreruperea activităţii lucrătorului pe o anumită perioadă, cu o durată de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs.

   o   accident care produce invaliditate - determină pierderea totală sau parţială a capacităţii

de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept.

o accident mortal -   presupune decesul accidentatului imediat sau după un interval de timp, dacă acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit   

1. După numărul persoanelor accidentate:o   accident individual  - dacă a fost accidentată o singură persoanăo   accident  colectiv - dacă au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din

aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.2. După natura cauzelor directe:

o   accidente mecanice - se produc în urma acţiunilor fizice vătămătoare ale obiectelor, uneltelor şi agregatelor utilizate în procesul de producţie, în urma manipulării şi transportului necorespunzător al materialelor sau datorită manevrelor greşite în cadrul sarcinilor de muncă   o   accidente electrice - se produc prin acţiunea violentă şi vătămătoare a curentului electric asupra omului

     Accidentele electrice se clasifică în:§  electrocutări (şocul electric) sunt accidente provocate de trecerea prin corpul

omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă; prin electrocutare sunt vătămate organele interne

§   electrotraumatisme în care se încadrează celelalte accidente electrice şi care� produc de obicei vătămări externe   

o   accidente chimice - se produc în urma acţiunii vătămătoare a substanţelor chimice asupra organismului şi sunt reprezentate de arsuri chimice ale pielii şi intoxicaţii; pătrunderea substanţelor toxice, a gazelor sau vaporilor toxici în organism poate avea loc prin piele, prin aparatul respirator sau tubul digestiv.  

Din punct de vedere al profunzimii, arsurile se clasifică în trei grade, fiecare din aceste grade având semne caracteristice:

§    arsuri de gradul I - prezintă eritem (roşeaţă), edem, hipertermie, usturime;§   arsuri de gradul II - flictenă (băşică) albă, cu conţinut serocitrin (lichid alb-gălbui)

limpede, transparent, pete roşii accentuate, edem;§   arsuri de gradul III (cele mai grave) - escară (crustă) dermică totală, cu epiderm şi derm

distruse in totalitate, carbonizând musculatura şi chiar vasele. Culoarea escarei variază de la alb la negru, în raport cu gradul de temperatură care a provocat-o.

Intoxicaţiile pot fi:§   acute - când substanţa toxică pătrunde în organism într-un timp scurt, simptomele de

otrăvire manifestându-se imediat§   cronice - dacă substanţa toxică pătrunde în organism în cantităţi mici într-o perioadă mai

lungă de timp, provocând îmbolnăviri profesionale   o   accidente termice - se datorează acţiunii vătămătoare a temperaturii ridicate sau a temperaturii scăzute asupra organismului omenesc.

Consecinţele sunt producerea de arsuri termice sau degerături:§   arsurile  pot fi cauzate de  factori fizici (temperatura ridicată şi   curentul electric)

sau chimici (soluţiile acide sau   alcaline fierbinţi)

17

§   şocul termic sau caloric - este cauzat de supraîncălzirea generală a corpului în urma acţiunii intense a căldurii

§   degerăturile - pot avea loc datorită temperaturilor scăzute, dacă procesul tehnologic necesită muncă în exterior iarna sau în instalaţii frigorifice

o    accidente prin iradiere o   accidente combinate

 3. După natura leziunilor:o       contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, strivirio       arsurio       entorse, fracturi, amputărio       intoxicaţiio       electrocutărio       leziuni multiple

4. După locul leziunii:o       la capo       la trunchio       la membrele superioare sau inferioareo       cu localizări multiple

5. După momentul în care se resimt efectele:o       cu efect imediato       cu efect ulterior

Cauzele producerii accidentelor de muncăCauzele producerii accidentelor de muncă pot fi:

o  de natură tehnică:§   starea tehnică necorespunzătoare a sculelor, utilajelor, instalaţiilor mecanice sau

electrice§   lipsa dispozitivelor de protecţie,  a aparaturii de control şi semnalizare sau starea

lor necorespunzătoare   o  de natură organizatorică:

§   organizarea necorespunzătoare a locului de muncă sau a procesului de muncă, lipsa instructajului de protecţie a muncii

§    condiţii necorespunzătoare a mediului de munc㧠   lipsa echipamentului de protecţie sau  utilizarea  unui echipament degradat§   manipularea necorespunzătoare a materialelor, nerespectarea regulilor de

circulaţie la mijloacele de ridicat, de transport§     nerespectarea disciplinei în muncă şi a normelor de tehnică a securităţii muncii

4.4.     Măsuri de prevenire a accidentelor de muncăAccidentele mecanice

-   măsuri de tehnica securităţii muncii (îngrădiri şi apărători de protecţie, întreţinerea/ verificarea/ repararea/reglarea tuturor maşinilor şi utilajelor, utilizarea sculelor corespunzătoare calitativ, aşezarea corespunzătoare a obiectelor pe mijloacele de transport, etc)

-    măsuri de organizare a muncii (evitarea obosirii muncitorilor, instruirea temeinică a acestora pentru formarea deprinderilor corecte de muncă)

-    măsuri de protecţie individuală şi instructaje periodice de protecţie a muncii-    măsuri de organizare a primului ajutor la locul de muncă   

Accidente electrice-    aşezarea circuitelor de lucru la o înălţime la care să nu poată fi atinse-    micşorarea tensiunii de alimentare la valori care să fie nepericuloase-   legarea la pământ a carcasei tuturor utilajelor şi aparatelor electrice prin intermediul unei

instalaţii de legare la pământ a cărei rezistenţă electrică să fie mult mai mică decât rezistenţa omului (curenţii de defect se vor scurge direct în pământ)

18

-    izolarea suplimentară a circuitelor interioare-    folosirea dispozitivelor care deconectează automat utilajele în momentul apariţiei curenţilor de

defect-    ieşirea cu paşi foarte mici din zona în care se semnalează scurgeri de curent-   folosirea mijloacelor de protecţie individuală izolante (prăjini, cleşti, mănuşi, încălţăminte,

platforme, covoare)-   aplicarea măsurilor de tehnica securităţii muncii (indicatoare mobile de tensiune, plăci

avertizoare, garnituri mobile pentru scurtcircuitare şi legare la pământ, ochelari de protecţie, centură de siguranţă, etc. )

   Accidente chimice

-   măsuri tehnice (mecanizarea şi automatizarea proceselor de muncă în care se folosesc substanţe toxice, înlocuirea substanţelor toxice cu altele având gradul de toxicitate mai redus, controlul periodic al instalaţiilor)

-    măsuri de organizare şi supraveghere a locurilor de muncă periculoase-   introducerea instalaţiilor tehnico sanitare de ventilaţie-   utilizarea echipamentelor de protecţie individuală speciale   

Accidente termice-    izolarea suprafeţelor încinse cu materiale termoizolante-    manipularea pieselor fierbinţi cu dispozitive speciale-    controlul periodic al instalaţiilor care conţin vapori calzi sub presiune-    prevenirea incendiilor-    antrenarea la frig prin călire progresivă-    purtarea echipamentului de protecţie specific

   4.5. Măsuri şi mijloace de prevenire a incendiilor şi exploziilor1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor şi exploziilor, prin proiectarea procesului tehnologic.2. Evitarea formării în hale de producţie a amestecurilor explozive prin curăţarea în mod periodic a prafului de pe toate suprafeţele încărcate cu electricitate statică.3. Mărirea umidităţii relative a aerului, acolo unde produsele permit.4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de declanşare automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.6. Amenajarea unor spaţii pentru fumat7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor şi a bunurilor din clădire în caz de incendiu.8. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utilajul necesar (furtun cu lance, pompe etc.).9. Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcţii.10. Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri şi asigurarea unor bune condiţii pentru intervenţia rapidă la stingerea incendiilor.11. Organizarea de formaţii de pompieri voluntari şi special angajaţi.12. Interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului în medii periculoase.13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea şi combaterea incendiilor şi asigurarea prelucrării şi afişării lor.14. Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele şi prevenirea incendiilor.15. Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor (lopeţi, pompe de mână, stingătoare manuale, motopompe, autopompe, instalaţii cu reţele de apă etc.).

19

DIAGNOSTICAREA DEFECTELOR

Definiţii:Pneu: ansamblu rezistent şi elastic, cu care se echipează roţile autovehiculelor, cu rol de a micşora sarcina dinamică pe roată, de a reduce presiunea specifică roţii şi de a mări aderenţa la drum.Pneul poate fi construit din:

· anvelopă, cameră de aer, bandă de jantă;· anvelopă, cameră de aer;· anvelopă.

Janta: partea metalică a roţii autovehiculului, pe care se montează pneul; corpul metalic, care închide spaţiul dintre taloanele anvelopei.

Anvelope radiale. Constructie, componente. Cum se fabrica anvelopele

Banda de rulareBanda de rulare este facuta din compusi de cauciuc vulcanizat si are proprietati dintre cele mai variate: rezistenta la uzura, la taiere, la temperaturi inalte, la inaintare sau orice combinatii intre acestea. Scopul principal al benzii de rulare este sa transmita fortele dintre restul anvelopei si sol.FlanculFlancul este un invelis protector din cauciuc la exteriorul anvelopei. Este proiectat sa reziste la taiere, decojire, intemperii si crapare.IntarituraAceasta creste rigiditatea zonei talonului, limitand astfel deformarea si crescand durabilitatea talonului. Ajuta, de asemenea, talonul sa transmita cuplul de la janta catre carcasa (ranforsarea) anvelopei.Cauciucul interiorCauciucul interior este parte integranta a oricarei anvelope tubeless (fara camera). Acopera interiorul anvelopei de la un talon la altul si impiedica aerul sa iasa din anvelopa.Talonul anvelopeiTalonul consta intr-o impletitura din sarma de otel rezistent izolata cu cauciuc. este considerat baza anvelopei si o ancoreaza de janta.Ranforsarea (carcasa) anvelopeiLa anvelopele radiale, consta intr-un singur strat de sarma de otel. Aceasta se intinde de la un talon la altul, perpendicular pe directia de miscare, de aici termenul "radial". Ranforsarea este componenta principala care mentine presiunea care la randul ei suporta greutatea vehiculului. De asemenea, ea transmite cuplul si fortele de torsiune intre banda de rulare, breakere, talon si janta.BreakereBreakerele sunt straturi de sarma de otel (uneori si nylon) aflate intre banda de rulare si carcasa anvelopei. Anvelopele off-road pot avea si 5 straturi de breakere in timp ce anvelopele de strada au de

20

obicei unul sau doua. Sarmele din otel din constructia lor se intind diagonal pe directia de invartire. Breakerele cresc rigiditatea benzii de rulare ceea ce sa traduce intr-o mai mare rezistenta la taiere si deformare. Tocmai din acest ultim motiv, ele au o contributie majora la pastrarea formei petei de contact in viraje si ajuta la pastrarea tinutei de drum a vehiculului.

Cum se fabrica anvelopelePana la doua sute de materii prime diferite se combina intr-un mix de chimie, fizica si inginerie pentru a ne aduce noua, soferilor, cel mai inalt grad de confort, performanta, fiabilitate si siguranta pe care tehnologia moderna il poate oferi unei anvelope. Iata pasii principali:Proiectarea unei anvelopeMajoritatea anvelopelor sunt dezvoltate in colaborare cu producatorii auto, multe dintre ele fiind proiectate sa suporte cerintele si performanta unui anumit model de vehicul. Procesul incepe pe calculator, convertindu-se cerintele masinii in specificatii exacte pentru anvelope. O anvelopa prototip este produsa initial pentru a testa capacitatea anvelopei proiectate de a oferi performanta pe masura vehiculului. Acest proces de proiectare a anvelopelor presupune luni de testare, inspectie si verificari de calitate atat din partea producatorului de anvelope cat si din partea celui de automobile. Doar cand acest proces este terminat, producatorul auto lanseaza comanda pentru anvelopele de prima echipare.Productia efectiva a anvelopelorProcesul de productie a unei anvelope incepe cu o selectie a diferitelor tipuri de cauciuc, rasini speciale, negru de fum, pigmenti, antioxidanti, bioxid de siliciu si alti aditivi care se vor combina pentru a conferi caracteristicile dorite. Pentru fiecare din componentele principale ale anvelopei se folosesc compusi diferiti.Un malaxor special combina diferitele materii prime pentru fiecar ecompus intr-o pasta omogena de culoare neagra si consistenta gumei de mestecat. Pentru a asigura conformitatea amestecului, acest proces este supravegheat computerizat. Materialele compuse sunt trimise apoi spre a fi formate in flancuri (pereti laterali), benzi de rulare si alte componente ale anvelopei.In acest punct poate incepe asamblarea anvelopei. Primul compus care intra pe masina de produs anvelope este cauciucul interior, stratul de etanseizare produs dintr-un cauciuc care opreste trecerea apei si aerului si care va lua forma unui tub interior inlocuind functiile camerei la anvelopele clasice. Urmeaza apoi carcasa si breakerele (numite si centuri), cel mai adesea fabricate din otel si poliester. Acestea dau rezistenta anvelopei in acelasi timp lasand-o flexibila. Breakerele sunt taiate si montate la dimensiuni si unghiuri precise, specificate in proiectul anvelopei, pentru a-i conferi acesteia caracteristicile de manevrabilitate si tinuta de drum urmarite.Urmeaza montarea talonului, doua inele formate din impletituri de sarma de otel imbracate in bronz. Talonul asigura etanseitatea imbinarii anvelopei cu janta. Banda de rulare si peretii laterali (flancurile) sunt apoi pozitionate deasupra breakerelor si carcasei si presate puternic. Rezultatul este o anvelopa "necoapta" care nu a fost supusa inca vulcanizarii.Ultimul pas este vulcanizarea. Anvelopa "necoapta" este plasata intr-o matrita si umflata puternic pentru a forma profilul benzii de rulare si marcajele de pe exteriorul flancului. Intreg ansamblul este incalzit apoi la peste 150 de grade Celsius pentru 12-15 minute pentru a vulcaniza cauciucul. Acest interval de 12-15 minute se refera la anvelope de autoturisme si vehicule comerciale usoare, anvelopele offroad si industriale suporta procese de vulcanizare de pana la o zi.Fiecare anvelopa este verificata si mostre sunt extrase de pe banda si testate. Unele sunt inspectate cu raze X, altele sunt taiate pentru a cauta defectiuni, altele sunt rulate pe bancuri iar altele sunt testate pe strada pentru evaluarea tinutei de drum, durabilitatii si economiei de carburant.

Citirea anvelopelor. Marcaje, simboluri, semne.

21

1. Latimea sectiunii anvelopei in mm. In acest exemplu, 195 de milimetri.2. Raportul dintre inaltimea sectiunii si latimea sectiunii in %. In acest caz este 65. Inaltimea flancului anvelopei va fi 65% din 195 mm, deci 126.75 mm.3. Constructia anvelopei (R= Radiala). Majoritatea covarsitoare a anvelopelor moderne de autoturisme sunt de constructie radiala, adica pliurile carcasei sunt dispuse perpendicular pe directia de rotatie si paralel cu razele cercului anvelopei. Unele pneuri de uz industrial, unele anvelope pentru camioane si vehicule tot-teren au o constructie cu pliuri incrucisate pentru o rezistenta crescuta la sarcina, socuri si intepaturi. Pneurile de uz normal au renuntat la aceasta constructie in favoarea celei radiale datorita sporului semnificativ de performanta la rularea cu viteze ridicate.4. Diametrul jantei in inch. Diametrul cercului interior al anvelopei, in acest caz 15 inch (numiti si toli). Un inch (tol) = 2.54 cm.5. Capacitatea maxima de incarcare ( indice de sarcina). Desemneaza greutatea maxima pe care o poate suporta o anvelopa, in acest caz 91 = maxim 615 kg/anvelopa. Producatorii auto calculeaza greutatea autovehiculului + incarcatura maxima admisa si impun indicii de sarcina pentru anvelopele folosite. Respectarea acestui indice este deci importanta pentru reducerea riscului de explozie la rularea cu masina incarcata.6. Indice de viteza. Reprezinta viteza maxima la care este proiectata sa ruleze in siguranta o anvelopa. Este stabilit de catre producatorii auto peste viteza maxima constructiva a masinii. In acest caz, H desemneaza viteza maxima 210 km/h.7. TUBELESS - Anvelopa fara camera de aer. Anvelopele moderne de uz normal nu mai folosesc camere de aer pentru etanseizare ci un strat de cauciuc sintetic la interior care ia locul acesteia.  8. Marca si numar aprobare tip ECE.9. Amplasarea  indicatorului de uzura a benzii de rulare .10. Caracteristici de iarna M&S (Mud & Snow - Noroi & Zapada).11. Simbol "fulg de zapada", desemneaza o anvelopa testata si calificata pentru "Utilizare in conditiiservere de iarna cu zapada abundenta".12. Data de fabricatie (saptamâna, anul). Ultimele 4 cifre din numarul DOT. Exceptie: anvelopele fabricate inainte de 1999-2000 au data de fabricatie marcata cu 3 cifre.13. Simbol de conformitate al Departamentului de Transport SUA, literele "DOT".14. Cod producator D.O.T.

22

15. Tara de fabricatie.16. Denumirea comerciala. Numele comercial al profilului de anvelopa. Exemple: SP SPORT MAXX, EXCELLENCE etc 17. Detalii de constructie de anvelopei . Marcaje de importanta relativ redusa deoarece nu sunt bazate pe teste reglementate complet.

TRACTION, urmat de una din valorile: AA, A, B, C, denota capacitatea de franare a anvelopei pe doua suprafete: asfalt ud si beton ud. Acest indicator nu se refera la aderenta pneului la accelerare sau in viraje. Un cauciuc cu marcaj TRACTION AA este creditat de producator cu abilitati de franare la ud foarte bune. Acesta va avea de obicei in compozitie cauciuc si compusi cu aderenta ridicata.

TREAD WEAR, urmat de un numar de obicei de la 100 in sus se refera la rezistenta la uzura a anvelopei. Cu cat este mai mare acest numar, cu atat anvelopa va rezista mai bine in timp la uzura normala. Testele efectuate de producatori se desfasoara in conditii ideale iar 'notele', numerele (de exemplu: 240, 260 sau 300), sunt acordate pornind de la anvelopa considerata de referinta de catre producatorul respectiv, anvelopa care poate sa difere de la un producator la altul. Din aceste motive acest indicator are doar titlu informativ iar comparatia bazata pe el se face doar intre anvelope produse de acelasi grup industrial.

TEMPERATURE, urmat de o litera, A, B sau C. Se refera la capacitatea anvelopei de a disipa caldura si de a rula la viteze ridicate si temperaturi inalte. Pentru acordarea ratingului de temperatura se efectueaza doua teste standardizate, unul la 160 km/h si altul la 187 km/h. Simbolul A inseamna ca anvelopa a trecut ambele teste, Bdenota ca pneul a trecut doar testul la 160 km/h iar C inseamna ca anvelopa nu a trecut niciunul din testele respective.18. Marcaj al sarcinii si presiunii (dupa standarde D.O.T., pentru alegerea anvelopei este mai util indicele de la punctul 5).19. Tipul anvelopei (radial).20. Marca impusa de reglementarile SUA privind informarea consumatorului (Clasa de calitate).21. Amplasarea indicatorului de uzura al benzii de rulare pentru iarna.Indici de viteza anvelope. Indicele de viteza reprezinta viteza maxima la care o anvelopa poate transporta sarcina mentionata ca indice de sarcina. Indicii de sarcina si de viteza sunt marcati pe ambele flancuri ale anvelopelor.Indici de sarcina anvelope. Indicele de sarcina reprezinta sarcina maxima in kilograme pe care o anvelopa o poate transporta la viteza maxima indicata de indicele de viteza.Numar DOT anvelope. Data si locul fabricatieiNumarul DOT (sau codul DOT) este de fapt o combinatie de cifre si litere standardizata de Ministerul Transporturilor al SUA (Department of Transportation) care contine informatii despre producatorul anvelopei, tara de origine si, cel mai important, data fabricatiei.Unde se gaseste numarul DOT?In primul rand, codul DOT trebuie identificat corect pe peretele lateral (flancul) anvelopei. El este de forma DOT XXXX XXX(X) 0000 unde X reprezinta orice litera iar 0 orice cifra. Parantezele inseamna ca simbolul respectiv poate sa lipseasca.Atentie! Conform regulamentelor, Codul DOT este marcat complet pe cel putin un flanc al anvelopei. In practica, acest lucru inseamna ca tocmai grupul ultimelor 3 sau 4 cifre, cel care desemneaza data de fabricatie, poate sa nu apara pe ambele flancuri ale anvelopei ci doar pe unul dintre ele. Daca acesta se afla la interior, nu este vizibil la o inspectie din lateralul masinii ci doar la demontarea rotii sau ridicarea masinii pe elevator.In concluzie, daca numarul DOT nu este marcat complet pe o parte a anvelopei, va fi sigur complet pe cealalta.Exemplu de citire a codului DOTDOT ND OF JBLR 4708DOT = Department of TransportationPrimele doua simboluri ale primului grup de 4 dupa "DOT". Reprezinta tara (sau statul in cazul SUA) de fabricatie si producatorul, conform tabelelor de mai jos.In acest caz, ND = Germania, Goodyear.

23

Ultimele doua litere ale primului grup de 4 dupa "DOT". Reprezinta presa (autoclava) folosita in procesul de fabricatie.Al doilea grup de simboluri , de obicei 4 dar poate fi compus si din doar 3. Combinatie interna de litere si cifre a producatorului folosita pentru urmarirea loturilor de catre producatori.Ultimul grup de cifre reprezinta data de fabricatie sub forma saptamana-an. In acest exemplu, saptamana 47 a anului 2008. Acest ultim grup de 4 cifre este cunoscut in general ca si numar DOT chiar daca el este de fapt doar o componenta a codului complet.Nota: Anvelopele fabricate inainte de 1999-2000, au acest grup format din doar 3 cifre. Exemplu 238 = saptamana 23 a anului 1998. Dupa anul 2000 toti producatorii au trecut la notarea cu 4 cifre a datei fabricatiei anvelopei in codul DOT.

CAUZELE DEFECTELOR ANVELOPELOR:Umflarea cu prea putin aerCea mai comuna cauza este umflarea cu aer mai putin decat necesar a anvelopelor, ceea ce va conduce la o anvelopa sparta sau una dezumflata. Aceste roti se vor incalzi mult mai tare din cauza lipsei aerului. Astfel, uzura va fi diferita pentru fiecare roata in parte. O modalitate usoara de a evita acest lucru este verificarea constanta a anvelopelor pentru a avea presiune corecta a aerului. Umflarea excesivaMai putin obisnuit, dar e posibil sa iti umfli rotile excesiv. Oamenii fac acest lucru din diferite motive, cum ar fi sa mareasca economia de consum de combustibil, sau doar din greseala. Umflarea excesiva iti predispune anvelopele la avarii din cauza gropilor de pe drumuri.Prea multa greutateGreutatea excesiva pe roti poate fi o problema. Verifica limita maxima de incarcare pentru a te asigura ca masina ta este sub limita.Uzura anvelopelorIn timp, anvelopele vor incepe sa se uzeze. Acest lucru este normal, dar din acest motiv, ele trebuie inlocuite destul de des. Cu cat folosesti mai mult rotile peste limita lor de existenta, cu atat mai mult creste pericolul aparitiei problemelor la anvelope. Rotile isi vor pierde ridurile si, intr-un final, si tractiunea. Acest lucru poate fi periculos, existand un pericol mare de accident pe care il poti sau nu controla.

Presiunea din anvelope joacă un rol definitoriu în ceea ce priveşte durata de viaţă a anvelopelor şi performanţele lor referitoare la siguranţă. Presiunile sunt determinate în mod individual funcţie de tipul vehiculului, de către producătorii acestui vehicul şi al anvelopelor.Supra- sau sub-presiunea anvelopei reduce capacitatea acesteia de a avea o aderenţă corespunzătoare. Nu numai că va contribui la o uzură excesivă si asimetrică a anvelopei, dar va influenţa substanţial şi manevrabilitatea, ceea ce poate crea pericole îndeosebi la virajele luate cu viteze mari. Dacă presiunea nu este adecvată funcţie de sarcina încărcată, temperatura anvelopei creşte datorită flexării sporite a flancului. O temperatură excesivă poate cauza deteriorări ireparabile ale structurii anvelopei. RecomandareVerificaţi presiunea din anvelope la fiecare două săptămâni şi reglaţi-o dacă este necesar. Controlul presiunii în anvelope se face doar când acestea sunt reci, şi nu atunci când sunt calde datorită şofatului. Anvelopa poate fi serios afectata in cazul in care se loveste de orice obiect solid pe drum, de exemplu bordura, groapa sau obiecte ascutite. Orice perforare vizibila, taiere sau deformare trebuie sa fie verificata cu atentie de catre un profesionist in anvelope. Numai ei pot sa va spuna daca anvelopa poate fi reparata sau trebuie schimbata. Anvelopa nu poate fi reparata in urmatoarele situatii:

Gaurire a peretelui lateral Fir talon vizibil sau distorsionat Separarea de cauciuc sau materiale textile Cute in cauciuc sau materiale textile

24

Daunele provocate de hidrocarburi sau substante corozive Desprinderea cauciucurilor interne prin rularea in stare sub-umflata

Uzura anormala si inegala a anvelopelor - in anumite puncte, in centru sau la margini - indica de asemenea o problema mecanica cum ar fi alinierea necorespunzatoare a rotilor, sau o problema de echilibrare, suspensie sau de transmisie. Cauza ar putea fi si faptul ca s-a rulat cu presiunea gresita. Pentru a preveni uzura inegala, se aliniaza si echilibreaza rotile la fiecare sase luni. Acest lucru va extinde, de asemenea, durata de viata a benzii de rulare si va va oferi o calatorie mai lina. Un alt mod de a va mentine longevitatea modelului benzii de rulare este chiar ca rotile sa fie schimbate intre ele in mod regulat.

Cauze comune ale uzurii anormale: Uzura pe o margine: o roata dezechilibrata sau nealiniata. Uzura pe ambele margini: anvelope sub-umflate. Uzura de-a lungul centrului suprafetei anvelopei: umflare prea mare.

DEMONTAREA ROTILOR

Ridicarea/coborârea vehiculului pe cric: Înainte de ridicarea vehiculului, se verifică aşezarea acestuia pe un teren solid şi plan. Cricurile folosite vor avea inscripţionată sarcina maximă şi vor fi în stare bună de funcţionare. Şurubul-ventil de descărcare, a cricului, trebuie să fie bine strâns. Pe cric trebuie să se aplice un material, pentru protecţia caroseriei vehiculului ridicat, în zona de contact (tampon de cauciuc). Cricul se pozitionează pe o suprafaţă ferma şi orizontală, după care se asigură autovehiculul: · se pune maneta de viteze în pozitie libera; · se trage frâna de siguranţă (de mână);· se pun pene la roţi împotriva rulării.Folosind levierul, se pompeaza, până când braţul se apropie de punctul, în care se doreşte ridicarea. Se verifică din nou poziţia cricului, astfel încât, să se poata efectua ridicarea vehiculului corect şi în siguranţă.După ce vehiculul a fost ridicat, acesta se asigură cu cel putin o capră pusă dedesubt. Se interzice cu desăvârşire sprijinirea pe obiecte sau materiale improvizate (lăzi, căramizi, recipienţi, etc). După terminarea lucrului, se aduce roata, se montează şi se apropie toate şuruburile/piulitele acesteia. Numai după apropierea şuruburilor/piuliţelor, se poate îndepărta capra ajutătoare. Se coboară cricul, prin rotirea uşoara a şurubului-ventil de descărcare cu ajutorul levierului. Viteza de coborâre se controlează prin rotirea, mai mult sau mai puţin a şurubului.

Ridicarea/coborârea vehiculului pe platforma elevator: Se slăbesc şuruburile/piuliţele roţii.Se poziţionează tampoanele de ridicare, pe punctele indicate de fabricantul vehiculului, sau în cele mai sigure puncte, în care nu se deteriorează caroseria.Se ridică platforma, apăsând pe pedala corespunzătoare, urmărind cu atenţie ca vehiculul să rămână tot timpul în poziţie orizontală. Se ţine pedala apasată, până la trecerea platformei pe siguranţa mecanică.La coborârea platformei, se apasă cealaltă pedală, care eliberează sistemul mecanic de siguranţă, numai după ce au fost avertizate persoanele din vecinătate.Urcarea sau coborârea vehiculului pe/de pe platformă se va face numai după ce lucrătorii din jur au fost avertizaţi referitor la manevra ce se execută.Lucrătorul, care deserveşte platforma, verifică cu atenţie poziţionarea corectă, centrală a vehiculului.

Ridicarea/ coborârea autovehiculului pe/de pe elevatorul cu coloane:Elevatoarele se află sub incidenţa ISCIR şi vor fi în stare bună de funcţionare şi în termenul de verificare prevăzut.Urcarea sau coborârea vehiculului pe/de pe elevator se va face numai după ce lucrătorii din jur au fost avertizaţi referitor la manevra ce se execută.

25

Lucratorul,care deserveşte elevatorul, verifică cu atenţie poziţionarea corectă, centrală a autovehiculului.Se poziţionează braţele elevatorului, sub autovehicul în zona punctelor de suspendare, prevăzute de constructor.Intrarea autovehiculului pe elevator se face numai cu faţa.Se interzice ridicarea autoturismului folosind doar o coloană sau un braţ al unei coloane.Nu este admisă elevarea unui autovehicul a cărui sarcină este mai mare decât sarcina maximă admisă a elevatorului şi înscrisă pe una din coloanele acestuia.

Demontarea roţilor înţepeniteUneori roţile pot fi dificil de demontat de pe vehicul, datorită mizeriei sau înţepenirii, care apare între orificiul central al roţii şi butucul sau discul de frână. Dacă demontarea unei roţi este dificilă, se parcurg următoarele etape:

se strâng toate şuruburile/piuliţele roţii înţepenite, iar apoi se slăbeşte fiecare şurub/piuliţă câte două ture;

se coboară vehiculul pe suprafaţa de aşezare; se balansează vehiculul lateral, cât de tare posibil, folosind greutatea uneia sau mai multor

persoane. Se mişcă vehiculul, în faţă şi în spate, permiţându-i să se deplaseze circa 1m, în ambele direcţii. Se apasă de câteva ori, rapid şi tare pedala de frână, pentru a slăbii roata;

se aduce pe poziţia iniţială şi se ridică vehiculul; se demontează şuruburile/piuliţele roţii şi roata.

După demontarea roţii, se îndepărtează orice depunere, datorată coroziunii de pe suprafaţa de montare a roţii, şi de pe suprafaţa de montare a tamburului sau discului, prin frecare cu o perie de sârma într-un loc special amenajat.Pneul se curătă înainte de montare de toate elementele străine ce au fost reţinute deprofil (pietre, cioburi, cuie, etc).Notă: Nu se vor demonta prezoanele sau piuliţeale roţilor cu temperatură ridicată, deoarece operaţia poate conduce la ruperea acestora. Introducerea de soluţie de deblocare nu s-a dovedit eficientă pentru demontarea roţilor înţepenite; totuşi, dacă este utilizată, soluţia trebuie folosită în mod economic, numai în zona orificiului central al roţii. Nu se permite ca soluţia să ajungă la suprafeţele verticale, dintre roată şi tambur (sau disc), fiindcă soluţia de deblocare, în această zonă, poate cauza o slăbire a strângerii roţii în timpul funcţionării. Nu se recomandă forţarea excesivă, prin lovirea jenţii sau pneului cu ciocanul, deoarece se pot produce avarii. Se acceptă doar o lovire uşoară a peretelui lateral, al pneului, cu mâna sau cu un ciocan de cauciuc. Nu se va utiliza niciodată căldura pentru a slăbi o roată deoarece aplicarea căldurii poate duce la scurtarea vieţii roţii,şuruburilor şi/sau rulmenţilor roţii.

Montarea roţii şi coborârea vehicululuiDupă reparaţiile efectuate, roata se montează pe vehicul şi se apropie şuruburile/piuliţele de roată la limita de strângere. Se coboară vehiculul pe suprafaţa de aşezare, se strâng şuruburile/piuliţele roţii în ordine şi la cuplul specificat mai jos, pentru a evita îndoirea jenţii, tamburului sau discului de frână.

ŞURUB--------------- CUPLUDiametru x pas(mm)--- (daNm)M8x 1,25-------------- 1,2– 2,3M10x 1,25------------- 2,8– 4,7M10 x 1,5------------- 2,8– 4,6M12 x 1,25------------ 6,2– 9,3M12 x 1,75------------ 5,8– 8,6M14 x 1,5------------- 9,5– 14,2M14 x 2--------------- 9– 13,4M16 x 1,5-- ---------- 13,8– 20,8M16 x 2-------------- 13,2– 19,8M18 x 1,5------------ 19,9– 29,9

26

M20 x 1.5------------ 27,5– 41,3M22 x 1,5-- --------- 37– 55,5M24 x 2-------------- 43,9– 72,5 Valorile acestor cupluri trebuie respectate, numai atunci când, un anume cuplu de strângere,nu este specificat. Operaţia se efectuează numai cu cheie dinamometrică, calibrată. Notă: Se interzice rămânerea de persoane în interiorul vehiculului sau sprijinirea persoanelor de vehiculul ridicat. Eventualele deşeuri,căzute din profilul roţilor, se adună şi se depozitează în containerul pentru deşeuri municipale amestecate. Dacă apar scurgeri de ulei, se adună cu materiale absorbante şi se depozitează în containerul pentru deşeuri inflamabile. Dacă este necesară înlocuirea şuruburilor, piuliţelor, cele uzate se depozitează în containerul pentru deşeuri metalice feroase. Nici o persoană neautorizată nu are dreptul de acces în zona de lucru sau în preajma echipamentelor sau materialelor de lucru. Spaţiul de lucru va fi întotdeauna eliberat de obiecte care nu fac uzul operaţiunilor.

ECHILIBRAREA ROTILOR

Termeni folositi in legatura cu echilibrarea rotilor:ALINIERE - Verificarea si reglarea unghiului de fuga, a unghiului de bracaj si a unghiului pivotilor din suspensia unui vehicul pentru pastrarea specificatiilor proiectate de producatorul vehiculului pentru un optimum de performanta.RAPORT GEOMETRIC - Relatia dintre inaltimea si latimea sectiunii unei anvelope, exprimate sub forma unui procent din latimea sectiunii. Daca inaltimea sectiunii este jumatate din latimea acesteia, raportul geometric este de 50%.ECHILIBRU - Distributia egala a masei anvelopei si a ansamblului vehiculului pentru o rulare linistita. Echilibrul se obtine prin montarea de contragreutati pe marginea jantei pentru a contrabalansa distributia inegala a greutatii anvelopei sau rotii.UNGHI DE BRACAJ - Unghiul dintre axa centrala a unei anvelope si o linie verticala, vazut din fata.UNGHI DE FUGA - Unghiul dintre axa de directie a vehiculului si o linie verticala, privit din lateral.DEZECHILIBRU - Starea existenta atunci cand masa unei anvelope nu este uniform distribuita imprejurul axei de rostogolire si a axei centrale, determinand socuri (dezechilibru static) sau zguduituri (dezechilibru dinamic).UNGHI DE ALUNECARE - Unghiul dintre directia in care este orientata sau manevrata o anvelopa si directia efectiva a deplasarii anvelopei.

DefinitieEchilibrarea rotilor consta in uniformizarea masei pe intreaga suprafata a benzii de rulare, in raport cu axa de rotatie, unde centrul de masa al rotii in momentul echilibrarii corespunde cu centrul de masa al rotii montate pe masina. Din acest motiv foarte importanta este prinderea rotii pe masina de echilibrat. Echilibrarea rotilor este metoda de diminuare a dezechilibrului masic al anvelopei. Dezechilibrul masic al rotilor este datorat imperfectiunilor de mase dintre sectoarele anvelopei si abaterilor geometrice si de densitate ale jantelor. Datorita acestora, sansele ca o anvelopa si o janta sa fie echilibrate, sunt reduse, chiar daca ambele sunt noi. O roata neechilibrata isi mareste dezechilibrul pe masura ce este utilizata. Metoda cea mai raspandita de echilibrare este cu adaugare de greutati, intr-un punct coliniar cu cel mai

27

greu sector al anvelopei. Echilibrarea rotilor se face pe un dispozitiv special, prevazut cu traductori masici, ce sesizeaza cel mai greu punct al anvelopei. Precautii generale la echilibrare:

Se curata depunerile de mizerie de pe interiorul jantei; Se inlatura eventualele pietre, din profil, pentru a evita ranirea lucratorului in timp ce roata se

invarte; Se verifica roata pentru a nu prezenta deformatii sau alte defecte mecanice

 Echilibrarea dinamica pe dispozitiv electronic:Masinile de echilibrat sunt capabile sa echilibreze roti, cu greutatea de pana la 65 kg.Masina detecteaza automat marimea, distanta si diametrul rotii, atunci cand sunt deplasate calibrele de masurat.Cand se folosesc calibrele de masurare, pe ecran apar pozitiile exacte calibrate,unde trebuie aplicate greutatile.Se poate folosi si sistemul manual, prin apasarea butonului, pentru un ecart de calibrare suficient de larg, care include roti non-standard, cum ar fi cele de motocicleta sau masini de curse.Calculatorul acopera functiile STANDARD, ALU , ALU 2, ALU 3, ALU 4 si ALU.Calculatorul efectueaza automat functia ALU S, pentru rotile din aliaj de aluminiu,corectate numai in interior.Inaintea montarii flansei, se curata conul masinii si gaura flansei. Acestea trebuie pastrate in permanenta curate si unse cu ulei anticoroziv. Se va folosi cheia aparatului, pentru a bloca flansa in pozitie pe ax.Nu se va incepe ciclul de echilibrare, pana nu se verifica corecta asezare  a rotii pe flansa.Masina de echilibrat este prevazuta cu o aparatoare de plastic, rezistenta la socuri, a carei forma si dimensiune au fost proiectate sa impiedice eventualele piese,desprinse sa zboare in alta directie decat in jos. Un microintrerupator impiedica masina sa porneasca, daca aparatoarea nu este in pozitie si opreste masina in momentul in care aparatoarea este ridicata.Pentru montarea rotii, se va utiliza una din flansele furnizate de constructor. Se va verifica inca o data, ca roata sa fie centrata perfect, altfel va putea apare un dezechilibru.Se introduc dimensiunile rotii automat sau manual.Tastele vor fi actionate numai cu degetele; nu se vor folosi clesti, ciocane sau obiecte ascutite care ar putea deteriora tastatura masinii.Se inchide aparatoarea (prin apasarea tastei START daca functia „Start cu aparatoarea inchisa” nu este activata). In cateva secunde roata este accelerata la   turatia de echilibrare, apoi franata. Instrumentele vor afisa valorile de dezechilibru pe interiorul si exteriorul jantei. LED-urile vor indica pozitia angulara corecta unde trebuie plasate greutatile.Daca se folosesc greutatile standard, din comert, care sunt calibrate din 5 in 5 grame, s-ar putea sa apara un dezechilibru rezidual de pana la 4 grame. Necazul acestor rotunjiri este accentuat si de dezechilibrul static, care constituie cauza majoritatii problemelor de pe vehicule. Computerul va indica automat greutatea   ideala ce trebuie aplicata, rotunjind-o „inteligent” conform pozitiei (in trepte de 5 grame). Functiile calculatorului sunt:NORMAL: echilibrarea rotilor de otel sau aliaj,prin aplicarea greutatilor pe muchia jentii.STATIC:  corectia statica este necesara pentru rotile de motocicleta sau in cazul in care este imposibil,  de a plasa greutatile pe marginea rotii.ALU1:  echilibrarea rotilor de aliaj usor, prin aplicarea de greutati adezive pe umarul rotii.ALU2:  echlibrarea rotilor de aliaj, aplicand greutati externe adezive ascunse.ALU3: echilibrare combinata,se ataseaza greutatea pe partea interioara, greutati ascunse pe partea exterioara. Pozitia greutatilor externe se face ca la ALU 2.ALU4:  echilibrare combinata, greutati adezive inexterior, greutati normale in interior.

28

ALUS: poate fi selectata numai prin masuratoarea automata, pentru roti care au greutati montate ininterior.Optional se pot masura deformatia radiala si excentricitatea.In unele cazuri se poate pune motorul in miscare, cu aparatoarea deschisa, pentru a se putea vedea conditia profilului. Se apasa F si cu cealalta mana START. Masina face un ciclu complet de masurare. La terminarea ciclului functiunea este dezactivata automat (aceasta functiune necesita o grija deosebita datoritariscului de accident).In timpul functionarii masinii pot apare urmatoarele erori:

nu exista semnal de rotire, datorita senzorului defect, motorului care nu porneste sau a unui obiect ce impiedica roata sa se invarteasca.

turatia rotii scade sub 60 rpm in timpul ciclului de masurare. In acest caz, se reia invartirea rotii.

erori de calcul, care de cele mai multe ori, se datoreaza dezechilibrarii excesive arotii. motorul se roteste in sens invers in timpul masurarii excentricitatii (se apasa EMS si se repeta). protectia este deschisa, inaintea inceperii rotirii (in acest caz se repune protectia). memorare gresita a valorilor in timpul autocalibrarii (in acest caz se repeta autocalibrarea). eroare in timpul autocalibrarii. Poate fi generata de o a doua rotire, fara adaugarea greutatii de

referinta, sau de o ruptura, in cablul de conectare a senzorilor de greutate. diametrul introdus pentru calibrare este prea mare (max. 18”).

 Inaintea fiecarei operatii de intretinere a masinii de echilibrat, se va decupla instalatia electrica de la sursa de alimentare.Periodic ( la o luna ) se va verifica tensiunea in curelele de transmisie. Se va verifica sa nu apara jocuri laterale ale curelelor in special la franare.Se va verifica filtrul de aer al circuitului pneumatic. Rezervorul de ulei trebuie sa fie plin 3 cu ulei mineral de vascozitate medie (WARSOL tip LXOL).Se va drena condensul din rezervorul filtrului cat mai des.Flansele vor fi in permanenta bine unse.Greutatile de echilibrare pentru jante pot fi cu clema sau adezive.Cand se face echilibrarea statica, daca este necesara o greutate mai mare de 85 grame, aceasta trebuie impartita in mod egal intre marginile interioara si exterioara ale janteiEchilibrarea rotilor, dotate cu jante de aluminiu, necesita folosirea greutatilor speciale tip clema, acoperita cu nailon sau a greutatilor adezive. Greutatile tip clema sunt proiectate pentru a fi montate peste marginea mai groasa a jantei de aluminiu si trebuie instalate cu un ciocan cu capul de plastic. Pentru instalarea greutatilor adezive se urmeaza urmatoarea procedura:

se curata janta prin sablare, pana se vede aluminiul curat, in locul unde va fi pusa greutatea. se sterge zona de prindere a greutatii, cu urmatorul amestec: jumatate apa,jumatate alcool

izopropilic. Pentru aceasta operatie trebuie utilizata o carpa curata sau un servetel de hartie. se usuca zona de prindere cu aer cald. suprafata jantei trebuie sa fie calda la atingere. suprafata cu adeziv a greutatilor trebuie sa fie incalzita la temperatura camerei. se scoate banda de pe spatele greutatilor, fara a se atinge suprafata adeziva. se pune greutatea pe janta si se apasa cu mana. se preseaza in continuare, pentru o aderenta buna, cu o rola asigurand o forta de70 – 90 N.

 Nota: Greutatile de echilibrare inlocuite se colecteaza in containerul marcat „ Deseuri de plumb ”.Daca apar scurgeri accidentale de ulei, acestea se curata  cu material absorbant, care se depoziteaza in containerul pentru deseuri inflamabile. Eventualele deseuri cazute din profilul rotilor se aduna si se depoziteaza in containerul pentru deseuri municipale amestecate.

29

Aparatul de echibrat electronic digital, cu microprocesor si afisaj cu LED. Este echipat cu joja de masura manuala a distantei si diametrului, 4 programe diferite de echilibrare pentru jenti din aliaj (echilibrare statica si dinamica) si functie de optimizare pentru procedura de echilibrare. Functiile START-STOP - automate, autodiagnostic, autoetalonare.Este livrat impreuna cu adaptor de conuri si garnitura circulara rapida.

OPTIMIZAREA ANSAMBLULUI ANVELOPA-JANTA

Daca ati echilibrat rotile, iar la viteze mari inca mai sesizati mici vibratii ale volanului, atunci problema poate fi rezolvata prin optimizarea ansamblului anvelopa-janta. Aceasta inseamna ca suprafata cea mai grea a anvelopei va fi pusa cu un defazaj de 180 grade fata de cea mai grea suprafata a jantei. 

Umflarea rotilor cu azot Introdusa in anii 70 in sporturile cu motor, umflarea rotilor cu azot are marele avantaj al inexistentei variatiilor de presiune in functie de temperatura. Astfel, daca in momentul in care dvs faceti presiunea in roti afara sunt 20C si anvelopa are 25C si rulati cu 130 km/h, dupa mai putin de 30km, intre brakerele anvelopei sunt 80-90 C, ceea ce duce la marirea presiunii in anvelopa si micsorarea petei de aderenta. Acesta inseamna ca stabilitatea si manevrabilitate autoturismului scad, iar distanta de franare creste.

Indreptarea jantelorSe face prin deformare plastica la rece. Uneori, la jantele din aluminiu este necesara o incalzire, nu mai mult de 140C (dupa aceasta temperatura in momentul racirii apar tensiuni remanente in material).  La fel ca in cazul echilibrarii, centrul de masa al rotii in momentul indreptarii corespunde cu centrul de masa al rotii montate pe masina. Din acest motiv, foarte importanta este prinderea rotii pe masina de indreptat

Reglat unghiurile suspensiei sau Geometrie rotiEste o operatie prin care diferite unghiuri ale suspensiei sunt reglate in conformitate cu valorile prescrise de fabricant. Este o operatie complicata in primul rand din prisma marjelor de eroare cu care se lucreaza (de ordinul secundelor si / sau zecimilor de milimetru). O reglare incorecta sau o dereglare a unuia sau mai multora unghiuri ale suspensiei conduce la o manevrare imprecisa a automobilului, tocirea rapida a anvelopelor, incapacitatea automobilului de a merge rectiliniu.Cele mai importante unghiuri ale suspensiei sunt:

unghi de cadere al rotii - unghiul ascutit dintre planul median al rotii si o perpendiculara pe planul caii de rulare. Acesta este pozitiv când partea superioara a rotii este inclinata spre exterior;

30

plan median longitudinal al autovehiculului – planul fix al autovehiculului, perpendicular pe calea de rulare, care trece prin mijlocul puntii din fata si sau din spate;

unghi de convergenta roata – unghiul format intre planul median longitudinal al autovehiculului si dreapta de intersectie a planului median al rotii cu planul caii de rulare. Acesta este pozitiv când partea frontala a rotii este inclinata spre planul median longitudinal al autovehiculului;

convergenta roti (ca lungime) - diferenta dintre lungimea bazei posterioare si cea a bazei anterioare ale trapezului isoscel ale carui vârfuri sunt determinate de extremitatile proiectiilor diametrelor jantelor pe dreapta de intersectie a planului median al rotii cu planul caii de rulare. Convergenta este pozitiva când rotile sunt mai apropiate in fata decât in spate, si negativa in caz contrar.

unghi de inclinare longitudinala a pivotului fuzetei; unghi de fuga - proiectia pe planul median longitudinal al autovehiculului a unghiului ascutit pe care il face cu verticala axa reala sau fictiva a pivotului fuzetei. Acest unghi este pozitiv când partea de sus a axei pivotului este inclinata spre spate;

unghi de bracaj - unghiul dintre planul rotii si planul median longitudinal al autovehiculului in viraj.

31

BIBLIOGRAFIE

1. D. Cartas - „Tehnologia anvelopelor si camerelor de aer” – manual pentru scolile profesionale, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1976

2. D. Marincas, E. Negrus - „Combustibili, lubrifianti si materiale speciale pentru automobile”, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1977

http://cartiere.ro/134506-anvelope-descrierea-generala-constructiei-si-functionarii-anvelopelorhttp://www.anvelopeweb.ro/help/anvelope-constructiehttp://www.anvelope.ro/blog/invata-sa-citesti-corect-marcajele-de-pe-anvelope.htm

32