Transcript
Page 1: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

337

Partea a patra. Literatură post-patristicăl)TarasieS-a născut la Constantinopol, pe la anul 730. Tatăl său ocupa o importantă

funcţie în administraţia imperiului. A primit o educaţie aleasă. A ajuns la rândulsău Într-o funcţie importantă, ca secretar al Împărătesei Irina. Când patriarhul Pavelal Constantinopolului a murit, Irina a organizat alegerea unui nou patriarh, fiindales Tarasie. Acesta a cerut convocarea unui sinod ecumenic, ca să se pună capătcrizei iconoclaste. Dorea reluarea bunelor legături cu celelalte patriarhate. A fosthirotonit la 25 decembrie 784 şi întronizat la Constantinopol. A trimis o enciclică,însoţită de o mărturisire de credinţă papei Adrian I al Romei şi patriarhilorrăsăriteni, care, datorită iconoclaştilor din Constantinopol, intrerupseseră legăturilecu Constantinopolul. Pentru că Tarasie fusese mai înainte de alegere simplu laic,papa şi-a arătat nemulţumirea, reamintind încălcarea normelor canonice. S-a cerutlui Tarasie ca să condamne hotărâri le sinodului iconoclast de la Hieria. În şedinţa adoua a Sinodului VII ecumenic (26 septembrie 787), Tarasie a ştiut să poarte astfeldiscuţiile, încât să dea satisfacţie papei, fără a recunoaşte în vreun fel pretenţiile luide primat.

La Sinodul ecumenic au participat reprezentanţii cei mai de seamă aibisericilor de atunci. Sinodul s-a întrunit la 7 august 786, în biserica SfinţilorApostoli din Constantinopol. Pentru că militarii prezenţi în capitală aveau vederiiconoclaste, s-a hotărât amânarea şi mutarea sinodului. În septembrie 787, sinoduls-a redeschis la Niceea, aproape de Constantinopol, cu 330 de episcopi. Tarasie aprezidat lucrările cu fermitate şi inteligenţă. A reprimit pe foştii episcopiiconoclaşti în biserică, dacă ei depuneau o mărturisire de credinţă şi îşi recunoşteaugreşelile.

Tarasie a contribuit la respingerea definiţiei dogmatice a sinoduluiiconoclast de la Hieria (754). Avea ca punct de plecare scrierile Sfântului IoanDamaschinul, ale papei Grigorie al II-lea şi ale patriarhului Gherman alConstantinopolului. În definiţia dogmatică a Sinodului al Vll-lea ecumenic seregăsesc toate aceste puncte de vedere ale teologilor ortodocşi anteriori, dar şi alecelor de atunci, precum Sfântul Teodor Studitul, sau Nichifor, viitorul patriarh alConstantinopolului (806-815), ce era atunci secretar imperial.

Tarasie, respingând definiţia iconoclastă de la Hieria, a descoperit şipericolul ascuns al aşa-zisei teologii iconocIaste, condanmându-l. A arătat căiconodulii păstrează corectă hristologia calcedoniană şi toată tradiţia bisericii.

Tarasie a luptat până la sfârşitul vieţii sale pentru respectarea hotărâri lorSinodului VII ecumenic. A murit la 806, fiind pomenit la 25 februarie. Nu a apucatsă vadă reînvierea iconoclasmului prin Leon V Armeanul (din 815).

Page 2: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

338

Alte lucrări rămase de la Tarasie: 5 epistole, legate de Sinodul VIIecumenic; Cuvânt rostit la Întronarea ca patriarh; Cuvânt la Intrarea În biserică aMaicii Domnului.

Bibliografie: Constantin Voicu, Patrologie, vol. 3, p. 182-184.

2)Sfântul Teodor StuditulDeopotrivă personalitate a monahismului şi a literaturii postpatristice, este

un luptător neobosit contra iconoclasmului, în a doua perioadă a acestei erezii.Trei autori au lăsat biografii ale lui Teodor. Este vorba mai întâi despre

monahul Mihail, apoi despre un alt Mihail monahul şi în fine despre un autor cenu-şi lasă numele, datând din secolul al IX-lea. Epistolele lui Teodor sunt şi ele osursă de informaţie preţioasă.

Teodor s-a născut la anul 759, la Constantinopol, dintr-o familieimportantă a vremii, care i-a oferit o educaţie aleasă, deopotrivă intelectuală şicreştină. A studiat disciplinele învăţământului vremii, precum retorica, saufilosofia. A fost influenţat de către unchiul său, egumenul Platon, care a venit laConstantinopol pe la anul 780 şi l-a luat pe tânărul Teodor ca ucenic. La anul 787era hirotonit preot, luând apoi locul lui Platon, ca stareţ. A arătat voinţă de fier şicalităţi administrative. S-a opus căsătoriei a doua a împăratului Constantin VIPorfirogenetul (780-797), fiind exilat la Tesalonic şi închis. Nici patriarhul Tarasienu a fost de acord la început. Totuşi, ca să câştige de partea sa pe împărat, înrestabilirea cultului icoanelor, Tarasie a recunoscut, pedepsindu-I pe Teodor.

În anul 797, Irina a ajuns împărăteasă şi, având toată puterea (797-802), arechemat pe monahul Teodor la mănăstirea sa. Tarasie a anulat căsătoria a doua afostului împărat şi l-a caterisit pe cel ce o oficiase. Teodor a fost poftit de Tarasiesă reorganizeze mănăstirea Studion din Constantinopol. Aceasta a ajuns centrulmonastic cel mai important, cu numeroşi vieţuitori.

La venirea unui nou împărat, Nichifor 1 (802-811), după ce patriarhulTarasie a murit, Teodor şi-a exprimat nemulţumirea pentru numirea unui laic,Nichifor. Noul împărat Nichifor a ţinut un sinod la Constantinopol, exilându-I dinnou pe Teodor, din 809 în 811, când a venit împăratul Mihail 1Rangabe.

În a doua etapă a iconoclasmului (813-842), Teodor a luptat împreună cuNichifor patriarhul contra ereziei, cu toate încercările lui Leon V Armeanul. În 815,împăratul a hotărât exilarea iconodulilor. Astfel, Teodor a plecat în cel de al treileaexil, preferând să rămână iconofil. A murit la 826, în Nicomidia. Este prăznuit laIl noiembrie. Patriarhul Metodie a adus moaşte le sale la Constantinopol,aşezându-le la mănăstirea Studion.

Sfântul Teodor a rămas în amintirea Bisericii ca unul ce a reorganizat viaţamănăstirească în Bizanţ. A creat o teologie ascetică complexă, în care găsimaplicată chintesenta doctrinară a personalităţilor spiritualităţii răsăritene, ca SfinţiiVasile, Maxim, sau Ioan Scărarul. După principiul "ora et labora", Sfântul Teodorcerea monahi lor să trăiască în rugăciune, în viaţă de obşte, chinovială. A dezvoltatrânduiala Sfântului Vasile cel Mare, răspunzând cerinţelor timpului şi locului său.

Page 3: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

339

Regulile mănăstirii Studion au devenit model pentru Locurile Sfinte şi MunteleAthos, influenţând şi monahismul ortodox.

Diversitatea operelor lui Teodor arată multitudinea preocupărilor sale. S-aevidenţiat prin scrierile sale contra ereziei iconoc1aste, ale căror titluri le amintim:Trei cuvinte împotriva iconoclaştilor (primele două sunt în formă de dialog,sistematizând teologia icoanelor); Respingerea poemelor iconoclaştilor; Şaptecapitole Împotriva iconoclaştilor; Unele probleme către iconoclaşti; Cuvânt cătreiconoclaşti: Epistolă către Platon, despre cultul icoanelor.

lată un fragment din Epistola către Platon, părintele lui duhovnicesc:"Orice icoană lucrată printr-un meşteşug (tehnică) este o asemănare a celei a căreiicoană este şi poartă în ea prin imitaţie chipul (efigia) arhetipului, după cum zicemult iscusitul în cele divine Dionisie (Areopagitul): "Adevărul este în asemănare,arhetipul în icoană, fiecare în fiecare, afară de diferenţa de fiinţă (substanţă)".Astfel încât cel ce se închină la icoană, se închină la cel pe care îl arată icoana.Căci nu se închină la substanţa icoanei, ci la cel înscris (zugrăvit) În ea şi icoana nueste scindată de prototipul ei în ce priveşte identitatcade închinare. Căci icoanaeste prin asemănare identică cu prototipul...

Altceva este icoana naturală şi altceva icoana imitativă. Prima nu are faţăde cauza ei o diferenţă de natură, ci de ipostas, ca Fiul faţă de Tatăl... Cealaltă însă,dimpotrivă, are (faţă de cauza ei) o diferenţă de natură, nu însă şi ipostas, ca icoanalui Hristos faţă de Hristos (Însuşi). Căci una este natura zugrăvelii materiale şi altacea a lui Hristos (Însuşi), dar nu este un alt ipostas, ci unul şi acelaşi (ipostas) al luiHristos (şi În sine) şi Înscris (zugrăvit) în icoană.

Aceasta este, deci, închinarea la icoana lui Hristos, după cum o ştiu eu şieste întărită de învăţătura Sfinţilor Părinţi. Dacă ea este suprimată, se suprimă înpotenţă (însăşi) iconomia lui Hristos, şi dacă nu este (şi ea) închinată, se suprimă deasemenea şi închinarea lui Hristos.

Pentru aceasta, o, dumnezeiescule Părinte, trebuie să ne apropiem de ea şisă ne închinăm ei cu frică şi evlavie, pentm că închinarea ei trece la Hristos(însuşi), şi să credem că în ea ne vine un har dunmezeiesc şi se împărtăşeşte osfinţenie celor ce se apropie de ea cu credinţă. Pentru că şi la tipul făcătoarei deviaţă Cruci, şi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor,toată închinarea sfinţitoare a icoanelor urcă prin intermediul prototipuri lor lor laDumnezeu. Şi de aceea, închinarea de adorare a Treimii celei sfinte şi deofiinţăeste unică: căci pentru Ea se aduc diferitele închinări şi la celelalte, şi la ea se faceraportarea unică a tuturor închinărilor".

lată o listă a scrierilor sale ascetice: o Cateheză mică (în 134 de capitole,adresate monahilor, vorbind despre îndatoririle vieţii monahale şi despre idealuldesăvârşirii creştine); Cateheza mare (s-au păstrat 77 de cateheze); TipiculMănăstirii Studion (rânduieli privitoare la slujbe, post, sau îmbrăcăminteamonahilor); Despre timpurile de post; Rânduiala Liturghiei darurilor mai Înaintesfinţite; Întrebări şi răspunsuri despre probleme canonice: Pedepse date monahilorpentru neîndeplinirea îndatoririlor; Comentariu la lucrarea Sfântului Vasile

Page 4: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

340

Rânduieli ascetice; Despre desfătarea cu mâncăruri şi despre înfrânare;Testamentul său.

Sfântul Teodor a fost şi un talentat poet liturgic. Au rămas de la el idiomeleşi canoane. A contribuit la redactarea Triodului şi la completarea Penticostarului.În poeziile sale cinsteşte sfinţii, icoanele. Vorbeşte şi despre el însuşi.

Din scrisorile lui Teodor s-au păstrat 550 de epistole, de întindere inegală.Unele sunt tratate antiiconocIaste sau antimaniheice. Alte scrisori sunt pastorale, demângâiere, recomandare, sau către prieteni, dovadă a sufletului său nobil.

O atenţie aparte se cuvine să arătăm lucrărilor sale omiletice, predici şipanegirice, 9 rostite la sărbători împărăteşti şi ale sfinţilor şi 3 cuvântăriencomiastice la Arsenie, Platon şi mama sa.

Dintre titlurile cuvântărilor (cateheze şi alte scrieri ascetice) SfântuluiTeodor amintim: Despre spovedania pururea luminătoare şi cum să ne ostenim spretoată fapta bună, prin smerenie; Despre despărţirea sufletului de trup şi despreajutorul lacrimilor; Cei ce trăiesc de obşte (monahii) urmează viaţa apostolilor luiHristos; Despre smerenie şi despre datoria celui sârguitor ca să strălucească înslujbe, cu plecăciune, cu smerenie şi cu gând bun; Vieţuitorii de obşte seÎncununează întocmai ca mucenicii; Se cuvine să ne supunem stareţului, ca fierul înmâna fierarului, pentru ca să vieţuim fără nici o grijă; Înfrânarea şi datoria de a neferi de multe feluri de mâncare; Despre săvârşirea lucrului duhovnicesc, cu timp şifără timp; Gândurile rele trebuie descoperite prin mărturisire; Să ne pregătimpentru ziua înfricoşatei judecăţi; Cum să fie viaţa călugărului; Să ne ostenim laslujbele mănăstireşti cu silinţă şi luare aminte, ca şi când am sluji Domnului; Nueste viaţă mai vrednică de laudă decât viaţa de obşte; Despre traiul călugărilor şidespre legătura stareţului.

Dintre cuvântările la praznice amintim: Despre Naşterea Mântuitoruluinostru Iisus Hristos şi despre străduinţa vitejească în viaţa călugărească; LaDuminica Ortodoxiei: să nu ne silim la săvârşirea faptelor bune peste putinţanoastră şi să hrănim sufletul cu cugetări duhovniceşti; La Sfinţii 40 de mucenici: săîndurăm patimile, întocmai ca Iisus; La Bunavestire a Preasfintei Născătoare deDumnezeu: despre taina întrupării Domnului şi despre prăznuirea duhovnicească;În Vinerea Floriilor: cum să ne ferim de meşteşugurile diavolului; În DuminicaFloriilor: despre bucuria sârguinţei şi vitejia silinţei la lucrul duhovnicesc; ÎnSfânta şi Marea Vineri: despre înfricoşatele patimi ale Domnului nostru IisusHristos; În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor: cuvânt înainte la predica SfântuluiIoan Gură de Aur; Despre Înălţarea Mântuitorului Hristos şi despre împărtăşirea cuSfintele Taine; În Duminica Cincizecimii: despre Pogorârea Duhului Sfânt; LaAdormirea Născătoarei de Dumnezeu: să prăznuim duhovniceşte şi să dorimîmpărăţia cerurilor; La Înălţarea Crucii: despre înşelăciunea dulce ţii păcatului şidespre căderea în patimi necinstite.

Sfântul Teodor a lăsat un impresionant Testament, "prin care a orânduitcum să vieţuiască monahii in toate obştile", în care citim: "De vreme ce ticălosulmeu trup este bolnav fără leac şi nu vă pot aduna pe toţi la mine, fiilor, fraţilor şipărinţilor, în ziua sfârşitului meu ... , m-am apucat să scriu acest testament. .. ca toţi

Page 5: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

341

să audă cuvântul meu cel mai de pe urmă şi, auzind, să priceapă cum cred, cemărturisesc şi pe cine las egumen după moartea mea, ca să rămână între voi unireaşi pacea lui Hristos".

"Despre săvârşirea lucrului duhovnicesc", Sfântul Teodor spune: "Dupăcum fiecare dintre voi este dator să răspundă de împlinirea slujbei sale, aşa şi eudator sunt să nu Încetez cuvântul învăţăturii ... Toţi vă puteţi mântui, cu vrerea luiDumnezeu ... Diavolul este potrivnic binelui. El lucrează şi impotriva mântuiriinoastre, ispitindu-ne în multe feluri şi fără vrerea noastră ... Nu pot povesti toate cucâte ne înşeală în orice zi".

În "Cuvântarea despre Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos" citim:"Fraţilor şi părinţilor. .. , ziua bucuriei a ajuns la uşile noastre. Bucurie ca aceastanu s-a făcut de când este lumea, căci Fiul lui Dumnezeu a venit la noi, nu ca învremea veche, prin prooroci .... ci prin naşterea cea din Fecioară... Aceasta esteminunea cea mai înaltă, decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de laînceputul lumii. Drept aceea, ingerii propovăduiesc taina şi steaua cerească vesteştepământului pe împăratul ceresc ... Dar cei ce sunt ţinuţi de patimi trupeşti, nu pot săprăznuiască, deşi gândesc că prăznuiesc ... , fiindcă sunt robi patimilor şi vânduţipăcatelor" .

În "Cuvântul la Sfânta şi Marea Duminică a Paşti lor, cuvânt inainte lapredica Sfântului Ioan Gură de Aur", citim: "O, adâncime nemăsurată. O, înălţimenesocotită. 0, taină nouă, ce covârşeşte toată priceperea minţii, Îngerii laudământuirea noastră bucurându-se, proorocii dănţuiesc, văzând împlinireaproorociilor lor. Toată lumea se bucură şi saltă duhovniceşte, căci a strălucitaceastă zi mântuitoare, a strălucit soarele în dreptate. Cine poate lăuda cu vredniciedarul zilei, cine altul în afară de Părintele nostru, vestitorul cel cu mare glas almilostivirii lui Dumnezeu, din al cărui rost izvorăsc dumnezeieştile cuvinte aleDuhului, mai mult decât râul Nilului, cel ce are mintea şi limba cu totul de aur,Hrisostom? Numai el poate să mărească, să laude, să plesnească cu mâinile şi săproslăvească Invierea Domnului".

Iar în cuvântarea la Rusalii citim: "Fraţilor şi părinţilor, cu darul DuhuluiSfânt ne-am învrednicit să prăznuim şi această sărbătoare a Pogorârii DuhuluiSfânt. .. Duhul Sfânt mângâie sufletul scârbit şi amărât, ca să nu se îngreuieze deîntâmplările ce vin ... Mângâie şi întăreşte inima înfricoşată de diavoli, umplând-ode bărbăţie, vitejie şi îndrăznire, ca să nu se biruiască ... Mângâie gândul vrăjmaş,ca să se împace şi să se astâmpere ... Duhul Sfânt jos pe pământ se roagă luiDumnezeu şi-L îmblânzeşte şi pe noi ne mângâie În multe chipuri ... Deci, devreme ce avem pe Duhul Sfânt mângâietor şi ajutor. .. , să nu ne temem, nici să nesperiem de frica vrăjmaşului".

Bibliografie: Sfântul Teodor Studitul, Despre Închinarea la sfintele icoane.Epistola către Platon, părintele lui duhovnicesc, trad. şi note de Drd. Ioan I. Ică, înrev. M.A., an XXXII, nr. 6/1987, p. 78-80; Idem, Iisus Hristos. prototipul icoaneiSale, studiu introd. şi trad. de Diac. Prof. DT. Ioan 1. Ică, Edit. Deisis 1994; Idem,Cuvântări duhovniceşti, ediţia a III-a, Alba Iulia 1994; Săndulescu, c., O culegerenecunoscută de cateheze, în rev. M.O., nr. 5-6/1958, p. 449; Corugă, Drd. Matei,

Page 6: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

342

Sfântul Teodor Studitul şi opera sa în vechea literatură românească, în rev. S.T.,nr. 9-10/1972, p. 723-732; Streza, Drd. L., Aspectul dogmatic al cultului icoanei laSfântul Teodor Studitul, în rev. S.T., nr. 3-4/1977, p. 298-306; Breda, Pr. Prep.Drd. Nicu, Contributia specifică a Sfântului Teodor Studitul la teologia icoanei, Înrev. Teologia, nr. 1/2001, p. 103-115; Voicescu, Pr. Drd. Mihail, Locul şiimportanţa monahismului În viaţa Bisericii, după Sfântul Teodor Studitul, în rev.S.T., seria a II-a, an XXXVI, nr. 5-6/1984, p. 352-364; Voicu, Arhidiac. Prof.Constantin, Patrologie, vol, 3, p. 189-196.

3)Nichifor al Constantinopolului (758-829)Viaţa. S-a născut la Constantinopol, la mijlocul secolului al VIII-lea, Într-o

familie ce ocupa înalte demnităţi În conducerea imperiului bizantin, în vremeaîmpăraţilor iconoclaşti Leon III şi Constantin V. Pentru că era iconodul, tatăl său afost exilat în Capadocia, apoi la Niceea.

Nichifor a studiat şi, graţie culturii lui, a ajuns secretar al împăratului LeonIV Hazarul. Acum a început să scrie contra ereziei iconoclaste. Participă la SinodulVII ecumenic. Se dedică studiului. Conduce un spital al unei mănăstiri, După cemoare patriarhul Tarasie (806), devine patriarh al Constantinopolului, deşi erasimplu mirean. Este trecut prin toate treptele. Teodor Studitul, Împreună cu alţimonahi, se opune unei asemenea alegeri, ce nu era conformă canoanelor în cepriveşte trecerea rapidă prin toate treptele ierarhiei bisericeşti.

Ca patriarh, Nichifor a luptat contra iconoclasmului. Pentru că a recunoscuto căsătorie nelegitimă a împăratului Constantin VI cu Teodora, a avut o dispută cuSfântul Teodor Studitul, cel din urmă fiind exilat. Odată cu venirea unui nouîmpărat, Mihail, patriarhul Nichifor se împacă cu Sfântul Teodor Studitul. Noulîmpărat, Leon este încoronat de Nichifor patriarhul. Dar Leon este iconoclast.Patriarhul este exilat. Nou patriarh ţine un sinod iconoclast (815). Nichifor moaredupă mulţi ani de exil. Trupul său va fi adus de iconoduli, la sfârşitul prigoanei.Este cinstit ca mărturisitor, la 2 iunie.

Opera. Dintre lucrările sale, câte s-au păstrat, amintim mai întâi pe celeistorice: Breviarium (o cronică a vremii) şi Cronologie (a împăraţilor iconoclaşti).Ca titluri de lucrări polemice contra aceloraşi eretici, amintim: 1)Apologie micii;2)Apologie mare; 3)Scrisoare către papa Leon al III-lea (la alegerea sa capatriarh); 4)Antireticus (contra împăraţilor iconoclaşti şi a celor 2 sinoadeiconoclaste din 754 şi 815); 5)49 de canoane.

Doctrina. Nichifor merge pe linia tradiţională a bisericii. EI vorbeştedespre biserica luptătoare, care se opune iconoclasmului. Biserica este "locaş alînţelepciunii", în care dogmele ei sunt precum pietrele preţioase. Cei care nurespectă hotărârile sinoadelor ecumenice, s-au rupt de la credinţa bisericii. Nurecunoaşte tainele săvârşite de iconoclaşti şi nici cele săvârşite de clericiiiconoclaşti, fiindcă ei au căzut din har şi deci din comuniunea Duhului. Prin faptulcă iconoclaştii acuzau biserica de idolatrie, ei negau Împlinirea profeţiilor. Biserica,mireasa lui Hristos, nu poate greşi. Ierarhia bisericească o închipuie pe ceacerească.

Page 7: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

343

Nichifor 1 continuă linia hristologiei calcedoniene. El vorbeşte despreHristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Combate iconoclasmul, care îlprezintă pe Hristos ca fiind un om simplu, cu toate consecinţele unei astfel deînvăţături greşite. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat. Diniubire pentru oameni, se întrupează, mântuieşte lumea. Iconoclaştii socoteau căunirea ipostatică a celor două firi în Hristos se strică, dacă se păstrează icoana luiHristos. Asemenea Sfântului Ioan Damaschin, Nichifor atrage atenţia că atunci şi laNaştere au fost despărţite cele două naturi, căci Fecioara nu putea naşte fireadumnezeiască. Dar, continuă Nichifor, precum Fecioara a născut pe Hristos,Dumnezeu şi Om, tot la fel icoana zugrăveşte pe Hristos, fără să despartă fireadivină de cea umană. Prin Întrupare, oamenii L-au văzut pe Hristos ca Dumnezeuşi ca Om, iar nu doar pe omul Hristos. La fel de corectă este şi reprezentarea luiHristos după Învierea Sa. Firea umană a fost îndumnezeită, dar ea nu şi-a pierdutînsuşirile omenităţii. Firea Sa umană nu este absorbită de cea divină, ci esteîndumnezeită, făcută nemuritoare şi nestricăcioasă.

Tot ceea ce ne aduce aminte de lucrarea mântuitoare a Domnului, inclusivicoana Sa, trebuie venerat. Aducem icoanelor venerare, închinare, proskinisis.Cinstea adusă icoanelor se îndreaptă către cel reprezentat în icoană.

"Icoana este o reprezentare a prototipului, care se deosebeşte de acesta prinesenţă şi substrat". Icoana reprezintă prototipul, dar se deosebeşte de prototip prinnatura ei. Însă icoana este egală cu prototipul după ipostas şi după nume.

Prin pictura sa, pictorul nu circumscrie pe cineva, ci îl zugrăveşte. Apoi,icoana nu trebuie văzută ca fiind mai prejos decât cuvântul, ci ne pune mai repedeîn relaţie cu ceea ce este reprezentat in ea, decât face aceasta cuvântul. HristosÎnsuşi este icoana Tatălui.

Dintre canoanele lui Nichifor, unele au caracter practic. precum canonul 5,care prevede: "De se va întâmpla Bunavestire in joia sau în vinerea cea mare, nupăcătuim de vom dezlega atunci la vin şi la peşte". Iar canonul 9 rânduieşte: "Secuvine preotul a împărtăşi pe cel ce se primejduieşte la moarte, şi după ce amâncat". În canonul 13 citim: "Nu se cuvine ca preotul să liturghisească, fără decăldură, afară însă de mare nevoie şi de nu s-a aflat acolo nicidecum căldura".

Bibliografie: P.G. 100, col. 169-1068; Spătărelu, Drd. Mihai, SfântulNichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. Viaţa, opera şi învăţătura,în rev. G.B., nr. 2/1986, p. 63-75; Runcan, Pr. Drd. Nechita, Personalităţibisericeşti ortodoxe În mişcarea pentru apărarea icoanelor din preajma şi de dupăSinodul al VII-lea ecumenic, în rev. S.T., nr. 3/1990, p. 76-78; Schonborn,Christoph, Apogeul teologiei icoanelor: Patriarhul Nichifor al Constantinopolului(750-829), în voI.: Icoana lui Hristos, trad. de Pr. Dr. Vasile Răducă, Bucureşti1996, p. 161-170; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 184-186; Chifăr, Pr. Prof. N., Combaterea iconoclasmului reflectată in scrierileSfântului Teodor Studitul, în R.T., nr. 3/2007.

Page 8: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

344

4)Metodie al ConstantinopoluluiA fost patriarh al Constantinopolului la mijlocul sec. IX. A fost ales

patriarh de împărăteasa Teodora, după plecarea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. Venea din Sicilia. Ajunge stareţ al unei mănăstiri dinConstantinopol. Sub împăratul iconoclast Leon V Armeanul, fuge la Roma. Cândse Întoarce la Constantinopol, în 821, este închis de împăratul Mihail II, suspectatpentru relaţii cu cei din Roma. Noul împărat, Teofil, îl eliberează, apreciind culturalui. La 4 martie 843 este aşezat ca patriarh. La 11 martie 843 este sărbătorită pentruprima dată Duminica Ortodoxiei. Metodie a murit la anul 847 şi este pomenit camărturisitor la 14 iunie.

În fiecare an, în Duminica 1 din Postul Mare se citeşte în bisericiSinodiconul Ortodoxiei, completat de Metodie, în care sunt condamnate toateereziile în mod public, ultima fiind iconoclasmul.

Un frumos tropar a fost închinat lui Metodie: "Îndreptătorule al Ortodoxiei,învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii,podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Metodie înţelepte, cu Învăţăturiletale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sământuiască sufletele noastre".

S-a păstrat de la Metodie o Scrisoare către patriarhul Ierusalimului. S-apăstrat şi Mărturisirea de credinţă, de la alegerea sa ca patriarh. A alcătuit şi ocolecţie de texte aghiografice, în două volume. Dintre sfinţii cărora le-a închinatrândurile sale amintim: Sfânta Marina, Sfinţii Cosma şi Damian, Sfânta Agatha,Sfântul Teofan Mărturisitorul şi Sfântul Nicolae. Alte cuvântări sunt în cinsteaSfintei Cruci şi despre patimile Domnului,

Bibliografie: P.G. 18, col. 397-404; Colda, Lucian, Între Roma şiConstantinopol: Sfântul FOlie, Patriarhul Constantinopolului - o viaţă, o istorie,un destin, în R.T., nr. 3/2006, p. 138-152; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin,Patrologie, voI. 3, p. 186-188.

5)losif StuditulA fost fratele Sfântului Teodor Studitul. S-a născut la Constantinopol, în

anul 762. La 19 ani, a mers la mănăstire, Împreună cu fratele său, rămânând alăturide el toată viaţa, inclusiv în vremea exilurilor şi a prigoane lor iscate de iconoclaşti.

A fost pentru o vreme arhiepiscop al Tesalonicului, pentru doi ani, fiindexilat în 809 şi nu s-a mai putut întoarce la Tesalonic. In 832 a murit. Este pomenitla 15 iulie. Moaştele sale au fost aduse, împreună cu cele ale fratelui său, laConstantinopol, la mănăstirea Studion.

Dintre scrierile lui, amintim o Cuvântare la Sfânta Cruce, o Cuvântaredespre post, un Panegeric la Sfântul Dimitrie şi alta La Sfântul Nestor.

În imnografia creştină, a lăsat canoane de sfinţi. Sfântului Teodor Studitulşi fratelui său Iosif li se atribuie redactarea Triodului şi completareaPenticostarului.

Bibliografie: Voi cu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 197-198.

Page 9: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

345

6)FotieSecolul al IX-lea a fost o perioadă zbuciumată din istoria bisericească,

marcată de iconoclasm. Acum s-a evidenţiat Fotie ca intelectual, teolog şi om cu oviaţă aleasă. Fotie este una dintre personalităţile de prim rang ale vieţii bizantine.

Cei mai mulţi cercetători ai vieţii lui Fotie aşează naşterea lui la anul 820,în Constantinopol, dintr-o distinsă familie. Părinţii săi, Sergiu şi Irina proveneaudin rândul celor mai importante familii ale imperiului, înrudindu-se cu împărăteasaTeodora (După alţii, Fotie s-ar fi născut la anul 827. Se înrudea şi cu patriarhulTarasie, care a condus Sinodul al VII-lea ecumenic).

Familia lui Fotie era cinstitoare a sfintelor icoane şi a avut de suferit de peurma prigoanei împăratului iconoclast Teofil. Părinţii lui Fotie sunt cinstiţi debiserică pe 13 mai ca mărturisitori. Au fost chinuiţi şi surghiuniţi. Fotie a vorbit cumultă admiraţie despre tatăl său, lăudând dreapta lui credinţă.

Fotie a fost încă de mic copil înclinat spre viaţa monahală. Într-o scrisoarea sa, zicea: "Copil fiind, tânjeam a fi slobod de grijile şi nevoile vieţii ... Dincopilărie a crescut în mine şi odată cu mine dragostea pentru viaţa monahicească".

Cunoaşterea drumului urmat de Fotie pentru educaţia sa este dificilă. Esteprobabil ca, deşi părinţii lui Fotie să fi fost exilaţi din Constantinopol, copiii lor săfi rămas acolo, la şcoală, primind o educaţie aleasă. După unii, Fotie ar fi fostautodidact şi, graţie strădaniilor sale, să fi ajuns filosof şi profund teolog. Deasemenea, alţii socotesc pe Fotie ca fiind ucenic al lui Leon al Tesalonicului. Astudiat logica, poetica, retorica, medicina, dreptul şi teologia.

Fotie şi-a format cultura ca unul ce era un bun cunoscător al limbii eline. Afost admirat de toţi contemporanii săi, încă şi de către adversari.

În 842 a murit, în ianuarie, împăratul iconoclast Teofil. Puterea a fost luatăde Teodora, soţia sa, ajutată de fraţii ei Bardas şi Petronas. Ea a convocat un sinodşi au întărit hotărâri le Sinodului al VII-lea ecumenic. Pentru că patriarhul Ioan alVII-lea s-a opus, a fost ales Metodie. Soborul din 843 a condamnat iconoclasmul.Când în 847 Metodie a murit, Teodora a insistat pentru alegerea lui Ignatie capatriarh, fiul fostului împărat Mihail 1 Rangabe. Ignatie a dus o viaţă aspră demonah, cucernic şi milostiv. Ca patriarh, a fost inflexibil şi a pricinuit dezbinare.

În vremea Împăratului Mihail III, Fotie a ocupat funcţii importante lapalatul imperial, chiar senator fiind, sau ambasador. Ajungând profesor la şcoalaMagnavra, s-a ocupat de reorganizarea ei. A adus elevi din toate clasele sociale,sprijinindu-i. Fotie preda filosofia şi dialectica. În 851 a fost numit conducător alcancelariei împărăteşti.

Din această perioadă datează câteva dintre lucrările de referinţă ale luiFotie. Este vorba despre Biblioteca, sau Miriovivlion, adică mii de cărţi. Este unrezumat enciclopedic al literaturii greceşti laice şi religioase. Fotie însuşi avea omare bibliotecă. Dă extrase din numeroase lucrări. Găsim informaţii despregrămătici, retori, istorici, scriitori, sau vieţi de sfinţi, recenzii la 279 de cărţi, 158fiind creştine. O parte s-au pierdut. De asemenea, cunoscând nevoia unui dicţionar,a alcătuit un Lexicon, cu subiecte de gramatică, sau teologi ce.

Page 10: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

346

În anul 856, Bardas, fratele Teodorei, devine regent al lui Mihail III şi oexilează pe Teodora, închizând-o într-o mănăstire. Mihail III avea 17 ani.Patriarhul Ignatie a dezaprobat public comportamentul lui Bardas şi nu l-a maiprimit la împărtăşanie. Ignatie a fost acuzat de trădare şi exilat. Ignatie ademisionat, cu condiţia ca viitorul patriarh să recunoască legitimitateapatriarhatului său. Fotie a rămas departe de evenimente. Ignatie nu fusesecondamnat de un sinod, deci abuzul lui Bardas faţă de el nu era recunoscut debiserică.

Bardas a recomandat alegerea ca patriarh a lui Fotie, încercând să aducăpacea cu adepţii lui Ignatie. A întrunit un sinod, care l-a ales pe Fotie, chiar dacă elera mirean. Şi alţi patriarhi fuseseră mai înainte de alegere simplii mireni (Nectarie,381-397; Pavel, 686-693; Tarasie, 784-806; Nichifor, 806-815).

În 6 zile, Fotie a fost înscăunat ca patriarh. El mărturisea: "Niciodată nuam aspirat la acest rang. Cei mai mulţi ... ştiu asta bine". Cu numirea lui Fotie,biserica a trecut prin multe frământări. Mai întâi că hirotonia în grabă încălcarânduiala canonului 13 de la Sardica (342-343), potrivit căruia doar un preot cuvechime putea deveni ierarh.

Gruparea monahilor rigori şti nu era de acord nici cu demisia forţată a luiIgnatie, nici cu înlăturarea Teodorei. Gruparea ignatienilor s-a întrunit şi l-a socotitdepus din treaptă pe Fotie, recunoscându-l pe Ignatie ca patriarh legitim.

În 859, Fotie a întrunit un sinod. Tulburările produse au fost stinse cu forţade Bardas. Fotie a avertizat că se retrage. S-au luat măsuri contra adepţilor luiIgnatie. La Roma au ajuns în 860 câţiva călugări susţinători ai lui Ignatie, între careTeognost, fostul egumen de la mănăstirea Studion. Teognost s-a plâns papeiNicolae 1 pentru modul alegerii lui Fotie. Papa a găsit astfel prilejul de a mijlocirezolvarea situaţiei, ridicând problema Iliriei, ce cuprindea şi taratul bulgar. PapaNicolae voia supunerea întregii lumi creştine faţă de Roma. S-a hotărât ţinerea unuisinod, sinodul întâi-al doilea, la Constantinopol, în primăvara lui 861. Sinodul afost convocat de Mihail al III-lea, cu aprobarea lui Fotie. Au fost invitaţi patriarhiirăsăriteni, au venit trimişii papei şi peste 300 de episcopi. Trimişii papei Nicolae 1aveau misiunea ca, dacă constatau că Fotie a fost ales după canoane, să-Irecunoască, cu condiţia ca Iliricum-ul şi sudul Italiei să treacă sub jurisdicţiaRomei. Sinodul a confirmat corectitudinea alegerii lui Fotie, iar cererile papei nuau fost luate în seamă. Trimişii împăratului i-au adus papei documentele sinodului,inclusiv epistola trimisă de Fotie. În această epistolă, Fotie se adresa papei cu unton împăciuitor.

Papa Nicolae, aflând, a excomunicat pe Fotie, l-a reconfirmat pe Ignatie capatriarh şi a transmis hotărâre a sa celorlalţi patriarhi răsăriteni. A scris împăratuluiMihail III şi lui Fotie. Împăratul i-a răspuns papei că hotărârile luate de Nicolae llasinodul pe care el îl ţinuse la Roma, în 863, nu erau valide, fiindcă nimeni nu îlpusese pe papă să judece situaţia de la Constantinopol. Papa voia ca Fotie şi Ignatiesă fie trimişi la Roma, spre judecată. Fotie nu i-a răspuns papei la provocări.

Fotie a desfăşurat o impresionantă activitate misionară. În 863 a trimis peConstantin (Chiril) şi Metodie ca să propovăduiască în ţinuturile locuite de slavi.

Page 11: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

347

Fotie a înţeles că slavii şi bulgarii din Balcani trebuiau creştinaţi. În 864, regeleBoris I al bulgarilor a fost botezat, primind numele Mihail. El voia o bisericăindependentă. Fotie refuză. Mihail al bulgarilor se orientează spre Roma. PapaNicolae 1 profită şi îi trimite misionari latini, care impun obiceiurile apusese şipropovăduiesc Filioque. Fotie trimite patriarhilor răsăriteni o enciclică, atrăgândatenţia, pentru rătăcirea papei. La 867, la Constantinopol se convoacă un sinod,care îl excomunică pe papa Nicolae 1, condamnând Filioque, învăţătură introdusăîn rândul bulgarilor. Nicolae 1 moare între timp.

În 867, Vasile îl ucide pe împăratul MihaillII şi se proclamă el împărat, cunumele Vasile I Macedoneanul. Ca să facă pe plac papei, Vasile I îl înlătură de pescaunul de patriarh pe Fotie şi îl readuce pe Ignatie. Convoacă un sinod, pentru aconfirma decizia sa, sinod la care participă şi trimişii papei. Apusenii socotescsinodul acesta (Constantinopol 869-870) ca fiind al VIII-lea ecumenic. Se reafirmăcă biserica bulgarilor este sub ascultarea Constantinopolului. Fotie a acceptat săplece în exil, fără a provoca tulburări în biserică. Acum scrie lucrarea Amjilohia,dedicată mitropolitului Amfilohie al Cizicului, cu 320 de întrebări şi răspunsuri lalocuri grele din Scriptură, o lucrare enciclopedică. Tot acum scrie Împotrivamaniheilor, sau Tâlcuirea epistolelor Sfântului Apostol Pavel. Alcătuieşte şicântări bisericeşti.

În exil fiind, Fotie corespondează prin scrisori, din 869 în 875, de la 50 la55 de ani. Le scrie episcopilor săi, ii îndeamnă la răbdare, la suporta rea greutăţilor,zicând: "Mare şi vădită mângâiere se dă acelora ce îndură necazurile vieţii şi suferăce este mai rău, după pilda suferinţelor lui Hristos". Fotie scrie o scrisoare şiîmpăratului Vasile, plângându-se că este privat de dreptul de a avea cărţi, zicând:"Faptul că am fost lipsiţi până şi de cărţile noastre este nou şi neaşteptat ... Pentrucare pricină? Ca nu cumva să auzim fie şi cuvântul lui Dumnezeu?".

Papa Adrian al II-lea recunoscuse pe patriarhul Ignatie cu condiţia ca să ise respecte interesele referitoare la bulgari. Papa a murit în 872, urmaşul lui fiindIoan al VIU-lea. Noul papă a fost în conflict cu Ignatie, pe aceeaşi temă bulgară.

Fotie, chiar exilat, a avut o atitudine prin care şi-a păstrat respectul dinpartea adversarilor. Împăratul Vasile 1 l-a rechemat din exil, în 875, să se întoarcăla Constantinopol. A fost numit rector al universităţii Magnaura şi i-au fostîncredinţaţi, spre a-i educa, chiar fiii Împăratului. Fotie s-a împăcat cu Ignatie.

Ignatie, înainte de a muri chiar în braţele lui Fotie, la 877, i-a cerutîmpăratului să îl reaşeze patriarh pe Fotie. Va fi recunoscut de Roma. În 879, laConstantinopol, s-a ţinut un sinod, la care au participat şi reprezentanţii papei.Sinodul l-a recunoscut pe Fotie ca patriarh.

În 886, împăratul Vasile 1 a murit. Fiul şi urmaşul lui, Leon al VI-lea, l-asilit pe Fotie să demisioneze şi l-a exilat într-o mănăstire, unde Fotie a murit la893-894. În locul lui Fotie a fost pus Ştefan, fratele noului împărat, de 16 ani, carea murit la vârsta de 23 de ani. A urmat patriarhul Antonie Il, până la 901.

Biserica ortodoxă îl cinsteşte pe Fotie ca sfânt, pe 6 februarie.Opera. Dintre scrierile teologice fotiniene, amintim:

Page 12: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

348

1)Amjilohia, lucrare scrisă în vremea exilului din 867-877. În răspunsurilesale la cele 324 de întrebări, Fotie foloseşte lucrări ale Sfântului Ioan Gură de Aur,Sfântului Ioan Damaschinul, sau Teodoret al Cirului, Vorbeşte despre mântuire.Explică locuri din Pentateuh, Psalmi, sau Evanghelii. Lucrarea grupează şi epistolecu tematică antiiconoclastă. Arată strădaniile lui Fotie pentru stingerea erezii lor şimai ales grija sa pentru ca ei înşişi, creştinii să cunoască bine adevărata învăţăturăşi să răspundă acuzaţiilor eretice. Pentru Fotie, iconoclasmul este o rătăcire la felde gravă ca şi arianismul.

2)Despre mistagogia Sfântului Duh abordează tema disputată întrerăsăriteni şi apuseni a purcederii Duhului. Fotie îşi susţine punctul de vedere cuargumente scripturistice şi patristice, lucrarea fiind un model pentru urmaşi.

Tema aceasta despre Filioque a fost o preocupare constantă pentru Fotie.Aşa de pildă, la 883 el scria ierarhului din Aquileea, în Italia: "Ne-a ajuns la urechică unii dintre cei ce vieţuiesc în Apus ... au strecurat învăţătura că Dumnezeiesculşi Preasfântul Duh purcede nu de la Dumnezeu, adică de la Tatăl, ci şi de la Fiul şiprintr-o astfel de rostire pricinuiesc multă vătămare celor ce cred aceasta". Deaceea, Fotie scrie, la 885, un lung tratat cu acest titlu: Mistagogia Sfântului Duh, încare învaţă chiar despre Această Persoană a Sfintei Treimi. Autorul îşi propune săînveţe, să combată ereori, iar nu persoane. El scrie: "Atât Fiul, cât şi Duhul Sfânt seivesc din una şi aceeaşi Cauză, adică din Tatăl, chiar dacă Duhul este prinpurcedere, iar Fiul prin naştere... Arnândoi s-au ivit din Cauză cu aceeaşivrednicie ... Dacă Duhul este socotit a avea o îndoită cauză şi suferă o îndoităpurcedere, oare nu va urma de aici că este compus? Oare nu se va afirma în chiphulitor că Duhul Cel de aceeaşi cinste este mai puţin decât Fiul? .. Oare nu se vaafla stricată tocmai simplitatea, însuşirea osebitoare a Treimii?".

Fotie aminteşte sinoadele ecumenice care vorbesc despre purcedereaDuhului de la Tatăl: "Dintre soboarele a toată lumea, al doilea (Constantinopol,381) a dogmatizat de-a dreptul că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl". Filioque"împarte în două ipostasul Tatălui, sau, oricum, legiuieşte negreşit că PersoanaFiului subsumează o parte din ipostasul Tatălui ... Întrucât Fiul se face parte aTatălui, taina înfricoşată a Treimii este tăiată în două. Şi dacă însuşireadeosebitoare a Tatălui este făcută să devină însuşirea deosebitoare a Fiului, atunciîn chip limpede însuşirea deosebitoare a Fiului poate fi făcută să devină a Tatălui".

Părinţii apuseni ca Sfântul Ambrozie al Milanului şi Sfântul GrigorieDialogul par să susţină Filioque, Însă, atrage atenţia Fotie, fiindcă în vremea lor nuse pusese această problemă, ei nu deosebeau purcederea din veşnicie de trimitereaîn timp a Duhului. Cei doi amintiţi nu se referă la "Treimea transcendentă" sau la"Treimea iconomică", adică la Persoanele Treimii în legătura lor veşnică şilăuntrică, respectiv la legătura lor cu lumea. Unii Părinţi au spus că, din veşnicie,Duhul purcede din Tatăl, însă EI sălăşluieşte în Fiul.

Leon cel Mare al Romei a vorbit clar despre purcederea Duhului doar de laTatăl. Leon a rânduit ca să se rostească Simbolul de credinţă în greceşte, ca să nuexiste nelămuriri.

Page 13: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

349

Susţinătorii lui Filioque puneau în faţa lui Fotie cuvintele Domnului:"(Duhul) dintru al Meu va lua şi va vesti vouă" (Ioan XVI, 14). Lor le răspundeFotie: HA primi de la cineva pentru trebuinţă nu este totuna cu primirea fiinţăriiprin purcedere". Şi, ca un cunoscător al limbii eline, Fotie subliniază că Domnul nua spus că va lua de la El (ek emou), ci din al Său (ek to emou). "De la Mine" aratăpe vorbitor, iar "dintru al Meu" arată altă persoană decât vorbitorul, trimiţând la altipostas. Duhul ia de la Tatăl, drept Cauză, lucrarea de a da haruri.

Dacă purcederea Duhului din Tatăl este desăvârşită, atunci ce mai poateaduce în plus purcederea Duhului din Fiul? Şi ce lipsă mai împlineşte ea?

Prin Filioque, Fiul este mai apropiat decât Duhul de esenţa Tatălui. Fiulapare astfel mai mare ca Duhul, apare ca fiind cauză a Duhului şi Duhul este maidepărtat de Tatăl. "Fiecare Persoană a celei deofiinţă şi Dumnezeieşti Treimi esteîn chip negrăit împreună-unită cu cealaltă într-o nedespărţită părtăşie a firii. Dinpricina ipostasurilor, fiecare îşi păstrează neschimbate însuşirile deosebitoare.Această deosebire nu lasă loc de amestecare ori despărţire".

Un alt loc scripturistic citat de către susţinătorii lui Filioque este cel alcuvintelor pauline: "Trimis-a Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voaste,strigând: Avva, Părinte" (Galateni IV, 6). Lor le răspunde Fotie că Duhul Fiuluiînseamnă unitate a esenţei lor. "Duhul are o fire identică cu a Fiului şi este de oesenţă cu Fiul şi de o slavă, cinste şi stăpânire". În alt loc, arată Fotie, se vorbeştedespre "Duhul lui Dumnezeu" (Matei XII, 28), sau "Duhul Tatălui" (Matei X, 20).Nu se arată prin acestea purcederea.

3)0 altă lucrare importantă a lui Fotie este Biblioteca, sau Miriovivlion,scrisă înainte de 858, dar după 855. A fost socotită drept cea mai importantă lucrarede istorie literară a epocii. Importanţa operei vine şi din faptul că mulţi autori auajuns cunoscuţi nouă tocmai datorită menţionării lor de Fotie. Acesta arată spiritcritic, analizând lucările amintite. Titlul amintit nu a fost dat de către autor, ci aapărut în secolul al XVI-lea. Autorul nu şi-a propus să se oprească doar la lucrărileprezentate, ci voia să scrie şi despre altele. Dintre autorii prezentaţi, 82 sunt autoripatristici. Nu expune toate operele lor. Dă fragmente din unele opere, care altfel arfi rămas necunoscute. Fotie formulează unele aprecieri critice la adresa autorilor.

În Miriovivlion aflăm între altele că autorul creştin Adrian a alcătuit oIntroducere la Scriptură, lucrare utilă pentru neofiti, din sec. V. Apoi Theodor alAntiohiei a scris "Pentru Vasile contra lui Eunomie", o lucrare în 25 de cărţi.Despre autor spune Fotie că nu este strălucitor în stilul în care scrie, dar este densîn gândire şi oferă argumente scripturistice bogate, dovedind că Eunomie ignorăştiinţele profane şi teologice. Fotie îl identifică pe acest Theodor cu Theodor deMopsuestia. Îi atribuie o Interpretare a cărţii Facerii, dar şi lucrarea Contra celorcare zic că oamenii păcătuiesc prin natură şi nu prin intenţie.

Fotie vorbeşte despre scrierile Sfântului Grigorie al Nissei Contra luiEunomie, pe care le laudă pentru frumusete şi pentru rigoare logică. Despre Origen,cu lucrarea sa Peri Arhon, spune că greşeşte adeseori, fiind subordinationist,susţinând transmigrarea sufletelor şi alte greşeli. Aprecierile şi informaţiile lui

Page 14: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

350

Fotie sunt importante şi pentru că noi cunoaştem lucrarea aceasta Despre principiidin traducerea ei latină, realizată de Rufin.

Fotie aminteşte apoi câteva lucrări ale lui Eusebiu de Cezareea: Pregătireaevanghelică, în 5 cărţi; Demonstraţia evanghelică, cu o combatere a erorilorpăgâne; Pregătirea eclesiastică; Demonstraţia eclesiastică; Combatere şi apărare.Fotie sesizează neclarităţile învăţăturii lui Eusebiu de Cezareea despre PersoanaFiului. Este amintită şi Istoria bisericească a lui Eusebiu, ca şi Elogiul împăratuluiConstantin cel Mare, în patru cărţi.

Fotie vorbeşte apoi despre lucrarea lui Apolinarie, numită Contrapăgânilor şi despre pietate şi adevăr. Ştie despre Apolinarie că a scris şi altelucrări, pe care însă Fotie nu le-a citit personal. De asemenea, prezintă Actelesinoadelor ecumenice (mai puţin al doilea). Este amintit şi scriitorul Ioan Filipon,din sec. V, din Alexandria, cu lucrarea Despre Înviere, în care autorul respingeposibilitatea învierii trupurilor. Tot lui Ioan Filipon îi atribuie Despre Hexaemeron,despre care Fotie spune că este de acord cu Sfântul Vasile cel Mare. În ce priveştelucrarea lui Ioan Filipon despre Sinodul al IV -lea ecumenic, ea este criticată deFotie, împreună cu alte creaţii ale lui.

O atenţie aparte acordă Fotie Sfântului Ioan Gură de Aur. Vorbeşte apoidespre Sinesius de Cyrene şi lucrările sale Despre providenţă şi Despre Împărăţie.Consideră stilul lui prea poetic. Din Socrate, aminteşte Istoria bisericească. O altăIstorie a Bisericii este atribuită lui Evagrie din Epifania Siriei, ce continuă peSocrate şi pe Teodoret de Cir. Aminteşte şi despre Istoria bisericească a luiSozomen. Pe Teodoret de Cir îl consideră ca fiind cel mai bun. De la Teodoret,Fotie enumeră titlurile: Cerşetorul sau Multiforma, Cartea ereziilor, Comentariudespre Daniel, Exegeze la Octateuh (de fapt mai mult la Pentateuh; Fotie spunedespre lucrare că este clară şi uşor de înţeles), Comentariu la 12 profeti mici şi oaltă lucrare despre Sfântul Ioan Gură de Aur.

Din opera atanasiană, Fotie citează un Comentariu al Eclesiast şi un altComentariu la Cântarea Cântărilor. Este amintit şi Filip de Sida, preot din sec. VI,cu o Istorie a creştinismului. Fotie vorbeşte apoi despre o Istorie bisericească a luiFilostorgiu, pe care îl acuză de filoarianism. Din scriitorul Ioan de Scitopolis, Fotieenumeră titlurile: Contra celor care s-au separat de Biserică, Contra lui Eutihie şiDioscor şi a acelora care refuză a învăţa cei Hristos este În două firi. DespreGheorghe de Alexandria spune Fotie să a scris lucrările: Cu privire la Sfântul IoanHrisostom, Despre preoţie, Despre nepătimirea lui Dumnezeu şi Către Stagiritul,toate după anul 600.

Amintim şi pe Teogrrost de Alexandria, cu Schite exegetice; Vasile dinCilicia, cu Contra lui Ioan de Scitopolis; Theodor din Alexandria, cu o lucrarecontra lui Themistius, un eretic.

Dintre lucrările lui Clement Alexandrinul, Fotie redă titlurile: Schiţe(contra păgânismului); Despre Paşti, Despre post, Despre calomnie, Desprecanonul Bisericii şi Contra celor care au dat În eroarea evreiască. DespreGhelasie al Cezareei Palestinei spune că a scris o lucrare Contra anomeilor.

Page 15: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

351

Dintre lucrările lui Ipolit, Fotie vorbeşte despre Tratat contra a 32 deerezii, Comentar la Daniel şi Despre Hristos şi Antihrist (această din urmă lucrareeste socotită de Fotie ca fiind expunerea cea mai completă pe această temă dinvechea literatură creştină).

Dintre lucrările Sfântului lustin Martirul şi Filosoful, Fotie enumerătitlurile: Contra păgânilor, Contra evreilor, Contra primei şi celei de a doua cărţidespre fizică, contra formei, materiei, sărăciei, Contra celui de al cincilea corp,Contra mişcării eterne şi Soluţii sumare despre dificultăţile contrare drepteicredinţe.

Din opera lui Vasile de Seleucia, Fotie aminteşte 15 discursuri, între care:La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul (primul); Despre centurion (alnouălea) şi altele. De la Ioan Lydus, Fotie prezintă: Despre luni, Despre minuni şiDespre magistraţii publici. De la Evloghiu, patriarhul Alexandriei (580-607), redălucrările: Contra lui Novatus, Despre administaţie şi Despre evenimente (Evloghiufusese mai întâi preot la Antiohia, după care a condus biserica din Alexandria).

Mult mai multă atenţie acordă Fotie Sfântului Vasile cel Mare şi SfântuluiMaxim Mărturisitorul. Din opera Sfântului Efrem Sirul, Fotie rezumă 49 dediscursuri, dar vorbeşte şi despre alte tratate, traduse în greacă. Sunt amintite şi altelucrări, pierdute însă, între care patru tratate.

Fotie a citit şi fragmente din lucrări ale Sfântului Ioan Casian, ca şi dinLimonariu. Este citat şi Marcu Monahul, care a trăit în secolul V şi care a scris ocarte Despre legea spirituală, în 8 părţi (PG 65, col. 905-1117). Dintre lucrările luiIoan Carphatos sunt amintite: Consolarea călugărilor veniţi din India, DesprePaşti, Despre Înălţare (mai multe cuvântări, la fiecare sărbătoare).

Din Procopiu Sofistul (a trăit în Gaza, în 470-530), Fotie enumeră lucrăride exegeză la Octateuh, la Regi şi Paralipomena, dar şi un Comentariu la Isaia.

Fotie a citit şi o lucrare a fratelui Cezar, al Sfântului Grigorie Teologul, pediverse teme bisericeşti. Se vorbeşte şi despre o lucrare a călugărului Iov, din sec.VI, numită Tratat despre Întrupare şi o alta Contra lui Sever. Fotie a cercetat şilucrarea Contra destinului, a lui Diodor de Tars, dar şi un florilegiu al lui ŞtefanGobar, din sec. VI.

Din lucrările patriarhului Gherman al Constantinopolului (715-730), Fotiecitează pe cea cu tiltul Retribuitorul, sau cel Îndreptăţit, care vorbeşte desprerăsplata oamenilor după faptele lor şi în care autorul dovedeşte că Sfântul Grigorieal Nissei nu a fost atins de erorile origeniste pe această temă.

Dintre lucrările lui Metodiu de Olimp, Fotie aminteşte titlurile: DespreÎnviere, Despre creaturi, Despre liberul arbitru (referitor la originea răului) şialtele. Din Biblioteca lui Fotie aflăm şi despre unele lucrări ale Sfântului Grigoriecel Mare, sau despre Martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Citează şi unElogiu al Sfântului Andrei, cu chemarea sa la apostolat.

Din Asterie al Amasiei aflăm despre lucrarea sa Îndemn la pocăinţă, dar şidespre alte cuvântări ale acestuia. De la Leonţiu de Amabisos (sec. VII-VIII)enumeră Predica despre creaţie şi Predica despre Lazăr. Din lucrările lui Modestal Ierusalimului (sec. VII) citează cuvântarea lui Despre purtătoarele de mir, un

Page 16: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

352

Panegeric la Adormirea Maicii Domnului şi Despre aducerea Domnului laTemplu.

Cunoaşterea Bibliotecii lui Fotie este esenţială, căci el ne vorbeşte despreautori patristici şi scrierile lor, dintre care unele nu s-au păstrat până astăzi, ci suntpierdute. Astfel, ele nu vor fi date cu totul uitării. Redă din câteva dintre elefragmente. Nu doar că dă nume şi titluri din 82 de autori patristici, dar face şi oanaliză a stilului lor literar, dovadă a culturii sale deopotrivă elenistice şi teologice.Sau, cum spunea un teolog român ce a studiat această latură a preocupărilor luiFotie, acesta este "reprezentantul de frunte al criticii literare patristice din Răsărit".

4)Împotriva maniheilor este o lucrare scrisă de fapt contra pavlicienilor, pecare îi socotea ca urmaşi ai maniheilor; 5)Lexicon (ce uşurează lectura cărţilorSfinte şi a autorilor clasici greci). Se păstrează un exemplar. Trebuie menţionat şiun Etymologicum genuinum, care este o lucrare de lexicografie bizantină;6)Comentarii la diferite cărţi din Scriptură; 7)Sinlagma canonică; 8)128 de omiliişi cuvântări; 9)lucrări de imnogrcfie creştinii; 10)280 de scrisori.

Bibliografie: Găină, Magi str. Dtru 1., Din activitatea canonică aPatriarhului Folie, în rev. S.T., nr. 5-6/1963, p. 347-364; Iordache, Pr. L., Douăscrisori inedite ale Patriarhului Folie către armeni, în rev. M.O., nr. 5-6/1972, p.397-401; Bodogae, Pr. Prof. T., O scrisoare din exil a Patriarhului Fotie, în rev.M.B., nr. 4-6/1977, p. 342-346; ldem, O epistolă a Patriarhului Fotie şisemnificaţia ei, în rev. M.B., nr. 10-12/1982, p. 613-623; Bria, Diac. Ioan, LaÎmplinirea a 1100 de ani de la Enciclica Patriarhului Folie al Constantinopoluluicătre Patriarhii răsăriteni, în rev. O., nr. 4/1967, p. 608-614; Carebia, Pr. Florin,Personalitatea Patriarhului Fotie al Constantinopolului i'n contextual istoric.cultural şi bisericesc din veacul al IX-lea, în rev. A.B., 2003, p. 10-12; Cojoc, Drd.Marin, Literatura patristică În opera patriarhului Fotie, în rev. M.O., nr. 1-3/1990,p. 41-76; Colda, Lucian D., Figuri, conceptii şi evenimente din istoria Bisericii:Patriarhul Folie al Constantinopolului şi disputele cu latinii, în rev. OrizonturiTeologice, nr. 3/2000, p. 152-173; Idem, Între Roma şi Constantinopol: SfântulFotie, Patriarhul Constantinopolului, o viaţă, o istorie, un destin, în RT., nr.3/2006, p. 138-152; Moisescu, Pr. Prof. Gheorghe 1., Comemorarea mareluiPatriarh Fotie, în rev. M.O., nr. 3-4/1959, p. 198 şi unn.; Pătuleanu, Pr. Drd.Constantin, Raportul dintre Biserică şi sfat i'n timpul Patriarhului Fotie, în"Analele Universităţii din Craiova", seria Teologie, nr. 4/1999, p. 3-19;Săndulescu, Drd. Gh., Sinodul al V11I-lea ecumenic sub Patriarhul Fotie, în rev.O., nr. 4/1984, p. 506-516; Şesan, Pr. Prof. Dr. Milan, Patriarhul Fotie şi Roma, înrev. M.A., nr. 7-8/1960, p. 535-559; Ene, Pr. Ionel, Patriarhul Fotie alConstantinopolului, Focşani 2003; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie,voI. 3, p. 199-209; Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi Părintelui nostru Fotie celMare Patriarhul Constantinopolului, în colecţia Stâlpii Ortodoxiei, Apologeticum2006, trad. de Constantin Făgeţan.

Page 17: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

353

7)Leon VI Înţeleptul (sau Filosoful)A fost fiul împăratului Vasile 1 Macedoneanul. S-a născut la 865.

Profesorul său a fost Fotie al Constantinopolului. A primit supranumele"Înţeleptul", căci avea o cultură deosebită.

La 10 ani, tatăl său l-a silit să se căsătorească cu o fată evlavioasă, numităTeofana, deşi iubea pe tânăra Zoe. Bănuit de complot împotriva tatălui său, estearuncat de acesta în închisoare. În 886 urmează tatălui său pe tron. L-a izgonit peFotie, aşezându-l pe fratele său Ştefan. După moartea primei soţii, se căsătoreşte cuZoe, ce moare şi ea. A treia soţie moare şi ea la naşterea unui copil. În 905 are uncopil ce va fi împăratul Constantin VII Porfirogenetul. Leon VI se căsătoreştepentru a patra oară, producând nemulţumiri în biserică. Exilează pe patriarh şiaduce pe scaunul din Constantinopol pe propriul duhovnic. Moare la 912.

Leon VI a avut un talent retoric deosebit. A alcătuit multe predici, pe carele rostea chiar el în biserică. S-au adunat 34 de cuvântări la praznice şi la sărbătoriale sfinţilor. A alcătuit şi imne liturgice.

Leon VI a iniţiat redactarea Vasilicalelor, lucrarea juridică cea maicompletă a dreptului bizantin, al cărui nume vine de la vasilevs, vasileos, adicăîmpărat. Vasilicalele Înseamnă "legi imperiale". A fost reluată astfel lucrarealegislativă a lui Iustinian.

Din vremea sa datează şi cartea Eparhului, sau a Prefectului, în care seexpune istoria Constantinopolului vremurilor. Eparhul sau prefectul păstra ordineaîn Constantinopol. Sunt enumerate în această lucrare diferitele categorii demeşteşugari ai capitalei imperiului.

În vremea lui Leon VI, învătământul, inclusiv cel bicericesc, a înflorit, iarpalatul împăratului era o adevărată academie, În care atmosfera era unaintelectuală.

Bibliografie: P.G. 107, col. 1-1120; Voicu, Arhidiac. Praf. Constantin,Patrologie, voI. 3, p. 210-216.

8)Nicolae I Misticul al ConstantinopoluluiS-a născut la Constantinopol, pe la 850. Era ucenic al patriarhului Fotie. A

vieţuit ca monah, Într-o mănăstire de lângă Calcedon. În 901 a fost ales patriarh alConstantinopolului. Fiindcă s-a Împotrivit căsătoriei a patra a împăratului Leon VI,s-a retras În 907. A fost aşezat patriarh Eftimie. Clerul bizantin era dezbinat,referitor la această a patra căsătorie a lui Leon VI, Între nicolaiţi şi eutimiţi, cumfusese dezbinat în disputa dintre Fotie şi Ignatie. Înainte ca Leon VI să moară (în912) l-a readus pe Nicolae ca patriarh.

Mai târziu, patriarhul a ţinut un sinod la Constantinopol, ce a dat un Tomosde unire. Acolo se arăta că a patra căsătorie este neiegitimiă şi nulă, fiind oprită debiserică. S-au restabilit legăturile cu biserica Romei, ce odinioară îşi dăduseacordul pentru a patra căsătorie a lui Leon VI.

Nicolae patriarhul a urmat pe dascălul său Fotie, pe care l-a admirat şiimitat. S-au păstrat de la Nicolae epistole valoroase pentru istoria bisericească şipentru cunoaşterea evoluţiei evenimentelor din secolul X. Să amintim şi cuvântări

Page 18: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

354

ale lui Nicolae: o cuvântare la cucerirea Constantinopolului de către saracini (904);o altă cuvântare la încheierea tratatului de pace între bizantini şi bulgari; un cuvântde sfătuire către monahii de la Athos.

Bibiogrcfie: P.G. 11, col. 28-405; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin,Patrologie, vol. 3, p. 217-220.

9)Constantin VII PorfirogenetulA condus imperiul singur intre 945-959. Avea 39 de ani. Până atunci, deşi

era oficial împărat, a condus în locul lui Roman Lekapenul. În acest timp a fost unscriitor rodnic. Se bucura de o pregătire aleasă şi de dorinţă de cercetare. Copiamanuscrisele, cerceta arhivele şi redacta lucrări moral-ştiinţifice, care constituieastăzi izvoare pentru istoria bizantină. Şi după ce a ajuns singurul împărat, şi-acontinuat studiile, utilizând informaţiile din arhiva imperială.

lată câteva titluri, mai întâi de lucrări profane: 1)Despre cum trebuieguvernat imperiul (tradusă în limba română de Vasile Grecu, având titlul Sfaturicătre Jiul său Romanos) este o lucrare ce urmărea să-I pregătească pe unicul fiu,Roman, ca să devină împărat; 2)Despre ceremoniile de la curtea bizantină estesocotită cea mai mare compilaţie de scrieri vechi, vorbind despre ceremoniilereligioase, civile şi militare, inclusiv de la STanta Sofia; 3)Despre theme, o lucrareadministrativă, dar şi istorică; 4)lstoria vieţii şi activităţii lui Vasile (1Macedoneanul); 5)Enciclopedia istorică, în 53 de cărţi, din care s-au păstratfragmente; 6)Geoponicele şi latrika, sunt enciclopedii agricole şi medicale.

Constantin Vll a reorganizat Universitatea din Constantinopol, cu catedreşi profesori noi. A sprijinit înscrierea unui număr mare de studenţi, ce deveneaudupă absolvire funcţionari ai imperiului. În şcolile bizantine erau pregătiţi clerici,dar şi jurişti şi militari.

Împăratul moare la 959. A fost foarte credincios şi se ruga mult luiDumnezeu. A fost generos, ajutând biserica, oferind daruri, inclusiv la Athos. Înbiblioteca sa, cărţile teologice erau numeroase. Interesant este un fragment, in carearată ce trebuia să facă armata sa, înainte de bătălii: "Când a sosit ziua luptei,armata trebuie să lase la o parte patimile pământeşti. Trebuie să se roage. Înnoaptea care precede lupta, să se cânte psalmi, iar preoţii să facă slujbe, întreagaarmată să primească împărtăşania",

Ne-a rămas de la Constantin VII un panegeric în cinstea Sfântului IoanGură de Aur, cu prilejul aniversării aducerii moaşte lor sale la Constantinopol. Altecuvântări au fost rostite la aducerea la Constantinopol, de la Edesa, a unei icoanefăcătoare de minuni a Mântuitorului şi un alt cuvânt la Închinarea lanţului SfântuluiPetru. Să adăugăm şi lucrările sale de imnografie creştină, cu svetilne şi canoane încinstea Maicii Domnului (Theotokarii).

lO)Leon DiaconulEste un autor ce şi-a desfăşurat activitatea la Constantinopol, în ultima

parte a primului mileniu creştin. Ne-a lăsat o Cronică, din anul 992, în 10 cărţi, încare vorbeşte despre evenimentele petrecute în timpul împăraţilor Roman II, Vasile

Page 19: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

355

II Bulgaroctonul şi Ioan Tzimisches şi despre trei războaie purtate de bizantini cuarabii. Cronica sa a fost continuată de către Mihail Psellos.

Bibliografie: Voi cu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 222-223.

ll)SuidasAcest autor de la jumătatea secolului al X-lea a fost un om de cultură şi

cleric. Mai puţin cunoscut pentru viaţa sa, el aproape că se confundă cu Lexiconulsău, în care se află informaţii despre Sfinţii Părinţi, autorul exprirnându-şi şipropriile opinii (ca în cazul lui Dionisie Areopagitul, pe care Suidas îl socoteşte a fiucenic al Sfântului Apostol Pavel).

Suidas îşi sistematizează informaţia în ordinea alfabetică (inclusiv diftongiidin limba greacă, aranjaţi după felul cum se aud, iar nu după cum se scriu). Deşi senumeşte lexicon, adică dicţionar, lucrarea este o enciclopedie cu 30.000 de articoledin istorie, geografie, teologie, literatură, sau lingvistică. Din acest Lexicon aflămdespre unele scrieri, care astăzi sunt pierdute.

Bibliograjie: Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 224-225.

12)Simeon MetafrastulSimeon Logofătul şi Magistrul, numit şi Metafrastul, a fost un demnitar de

la curtea bizantină şi un mare aghiograf, adică a alcătuit vieţi de sfinţi, A trăit însecolul al X-lea, în vremea împăraţilor Nichifor Foca şi următorii.

Mihail Psellos spune despre Simeon că provenea dintr-o familie importantădin Constantinopol. A primit o educaţie aleasă şi a avut un rol aparte înadministraţia imperiului. Marcu Eugenicul, cinci secole mai târziu, spunea despreSimeon că, în ultima parte a vieţii, a trăit ca monah, nevoindu-se şi smerindu-se. Şialte izvoare vorbesc despre lucrările sale, cuvântări de pocăinţă şi îndemn pentrucredincioşi. A fost trecut în Sinaxar pe (2) 8 noiembrie.

Asupra autenticităţii lucrărilor păstrate cu numele său există încă discuţii.De pildă, i se atribuie o Cronică ce merge până la anul 948, o colecţie de canoane(Epitoma) şi mai multe compoziţii irnnografice creştine. Autentic este Merologiul,adică Vieţile sfinţilor, pe zile calendaristice, cea mai cunoscută lucrare a luiSimeon. Aici autorul preia sursele anterioare şi le adaptează cerinţelor cititorilordin vremea sa. Le dă o formă potrivită unor lecturi biblice. Vieţile sfinţilor au fostcopiate şi adăugite în timp. Sunt 138 la număr, după Migne. Contribuţia autoruluieste una literară. Vieţile acestea, scrise pe zile, încep cu luna septembrie. Limbaeste elegantă, cultă, specifică secolului al X-lea. Aceste vieţi ale sfinţilor au trecutîn slujbele zilnice.

1 se atribuie lui Simeon şi o lucrare duhovnicească, numită Katanixis, în 32de capitole, care circula şi la noi în vremea lui Neagoe Basarab în slavonă, cunumele Umilenie, fiind folosită în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul săuTeodosie.

Page 20: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

356

Parafraza în 150 de capitole a Sfântului Simeon Metafrastulla cele 50 deCuvinte ale Sfântului Macarie este împărţită in: I)Despre desăvârşirea în duh (cap.1-32); 2)Despre răbdare şi discernământ (cap. 33-61); 3)Despre înălţarea minţii(cap. 62-83); 4)Despre dragoste (cap. 84-115); 5)Despre libertatea minţii (cap. 116-150). În demersul său, Simeon prescurtează frazele, le simplifică, face ca ele să fiemai uşor de înţeles. Înlocuieşte termenii vechi cu alţii noi. Se pare că Simeon nu afost el însuşi conducător al unei obşti monahale.

Aşadar, au rămas de la acest autor imne şi poezii liturgice, canoane, stihirişi tropare. Sfântul Simeon Metafrastul a alcătuit mai multe Culegeri de sentinţemorale, din operele Sfinţilor Vasile cel Mare, respectiv Ioan Gură de Aur şi dincele 50 de omilii ale Sfântului Macarie Egipteanul, traduse în limba română, înFilocalia VI. Este şi autorul a 131 de capete gnostice. Dintre cuvântările lui,amintim un Cuvânt la Plânsul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi un Cuvântla Sâmbăta Mare. A redactat şi o Sinopsă canonică, cu canoane ale Sinoadelorecumenice şi 25 de epistole.

În prima dintre Parcfrazele Sfântului Simeon Metafrastu/ la CuvântărileSfântului Macarie citim "despre desăvârşi rea în Duh": "Fiecare dintre noi primeştemântuirea prin harul şi darul dumnezeiesc al Duhului, dar poate ajunge princredinţă, prin iubire şi prin lupta voinţei lui libere la măsura desăvârşită a virtuţii,ca precum prin har, aşa şi prin dreptate să moştenească viaţa veşnică. Căci nu seinvredniceşte cineva numai prin puterea şi harul lui Dumnezeu, rară să aducă şilacrimile sale, de inaintarea desăvârşită. Dar nu ajunge numai prin sârguinta şiputerea sa, rară să ajute şi harul, la măsura desăvârşită a libertăţii şi curăţiei",

Răspunzând la întrebarea: "Care este voia lui Dumnezeu, la care îlîndeamnă şi îl roagă Apostolul pe fiecare din noi să ajungă?", zice: "Desăvârşitacurăţire de păcat, eliberarea de patimi şi de ocară şi înălţarea la virtutea supremă,care este curăţia şi sfinţenia inimii, la care ajunge cineva prin împărtăşirea deDuhul dumnezeiesc în chip desăvârşit întru simţire".

Marele monah care a fost Sfântul Macarie arată ce înseamnă a se lepădacineva de sine: "A se preda pentru totdeauna frătiei şi a nu mai asculta deloc devoia proprie, nici a mai fi domn peste ceva, afară de haine".

Despre necesitatea rugăciunii citim: "Lucrul de căpetenie al oricăreisârguinţe şi cea mai înaltă dintre fapte, este stăruinţa în rugăciune, prin caredobândim şi celelalte virtuţi, Dumnezeu pe care-L chemăm intinzându-ne o mânăde ajutor. Căci împărtăşirea de lucrarea tainică şi legătura sufletului cu Dumnezeuîntru sfinţire şi unirea minţii cu Domnul prin dragostea cea negrăită, li se întâmplăcelor învredniciţi, în rugăciune".

Cel ce a înaintat pe calea rugăciunii nu este ferit de ispite: "Precum lucrulrugăciunii e mai mare decât altele, tot aşa cel ce are dragoste pentru ea, aretrebuinţă de mai multă osteneală şi grijă, ca să nu fie furat pe nebăgate de seamă depăcat. Căci cei ce se străduiesc după un bine mai mare, sunt şi atacaţi de cel vicleancu o ispită mai mare. De aceea, unul ca acesta are lipsă de mai multă trezvie, caprin stăruinţa în rugăciune, să-i răsară zi de zi mai multe roduri de dragoste, desmerită cugetare, de simplitate, bunătate şi ... dreaptă socoteală, care să-i facă lui

Page 21: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

357

însuşi arătată sporirea şi întărirea în cele dumnezeieşti, iar pe alţii să-i îndemne laaceeaşi râvnă".

Bibliografie: Stăniloae, Pr. Prof. Dtru, Introducere la Simeon Metofrastul,În Filocalia V, Bucureşti 1976, p. 277-292; Duşe, Pr. Drd. Călin Ioan, Bizanţul întimpul Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. Orizonturi Teologice, nr. 1/2000, p.149-152.

13)Sfântul Simeon Noul TeologViaţa. S-a născut în ţinutul Paflogoniei, în Galata, pe la 949, într-o familie

nobilă. Şi-a făcut studiile la Constantinopol, unde erau pregătiţi cei ce aveau săocupe funcţiile de conducere ale administraţiei imperiale. A urmat educaţia vremii,cu cele 7 arte socotite liberale: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica,geometria, astronomia şi muzica. La terminarea şcolii, a fost o vreme funcţionarînalt.

L-a cunoscut pe Simeon Studitul, la mănăstirea Studion, care i-a insuflatdragostea pentru viata monahală. A citit scrierile Sfinţilor Părinţi. La 977 a intratîn monahism, la mănăstirea Studion.

După un an, s-a mutat la mănăstirea Sfântului Mamant, din apropiere,ajungând acolo stareţ. A ridicat faima acestei mănăstiri, care până la el era în ruină.Acolo vieţuia în muncă şi contemplaţie, împreună cu obştea monahală. SfântulSimeon le vorbea des monahi lor săi, rostindu-le cateheze şi fiind atât de ataşat deei. Cerea de la ei contemplaţie, deşi aceştia nu se puteau ridica de la vieţuireaobişnuită, liturgică. Viaţa contemplativă părea pentru cei mai mulţi un ideal deneatins. De aceea, unii s-au arătat nemulţumiţi faţă de stareţul lor. Mulţi ucenici aformat Sfântul Simeon, între care şi pe Nichita Stithatul (Pieptosul), care a fostbiograful lui.

Sfântul Simeon a arătat o evlavie deosebită faţă de dascălul său, SimeonEvlaviosul. În cei 25 de ani de stăreţie, şi-a întocmit lucrările sale. Sfântul Simeona fost exilat apoi la Hrisopolis, pe malul Mării Marmara, unde a întemeiatmănăstirea Sfânta Marina, unde a mai vieţuit 23 de ani, departe de agitaţia dinConstantinopol. A murit la anul 1022, sau poate la 1038, la 12 martie, când esteprăznuit. lmnografia Sfântului Simeon a fost repede însuşită de cultul bisericesc.Ideile sale teologice au fost preluate după trei secole de către isihasm. A fost numit"Teolog", titlu pe care biserica l-a acordat doar Sfinţilor Ioan Evanghelistul şiGrigorie de Nazianz. Catolicii nu îl cinstesc ca pe un sfânt, considerându-Iinspiratorul mişcării isihaste, pe care o înţeleg greşit.

Opera. Catehezele. Au fost scrise între anii 980 şi 1005. Sunt în număr de34. Se mai adaugă alte două, "de mulţumire". Reprezintă dovada strădanieiSfântului Părinte pentru mişcarea sa de reformă a vieţii monahale şi de înnoireduhovnicească a întregii vieţii religioase ortodoxe. Catehezele Sfântului Simeonsunt bogate în detalii biografice. Sunt apropiate ca formă de cele ale SfântuluiTeodor Studitul. Pun accentul pe "practica" virtutilor ascultării, smereniei,pocăinţei şi neînfrânării, ale vieţii contemplative şi ale unirii tainice a sufletului cuDunmezeu.

Page 22: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

358

Sfântul Părinte a recentrat întreaga viaţă exterioară a Bisericii pe aceastălegătură a sufletului cu Dunmezeu, pe unirea reală a creştinului, în Biserică, prinHristos şi Duhul Sfânt cu Dunmezeu. Această luptă a sa, care a ţintit unirea cuDumnezeu, i-a adus supranumele de "Noul Teolog".

Cele 34 de Cateheze ale Sfântului Simeon au fost adresate fraţilor monahi.Ele au scopul de a-i feri de patimi şi a-i ajuta ca să înainteze pe calea mântuirii,prin etape, progresiv. Sunt cateheze monahale, rostite din amvon, căci a fostegumen un sfert de veac.

Formula de adresare obişnuită este: "Părinţi şi fraţi". Ascultătorii erau şihirotoniţi, dar şi alţi vieţuitori ai mănăstirii. De pildă, vorbind despre datoria unuiegumen, ca unul ce era plin de dragostea şi smerenia sfântului, spunea: "Solicitdragostei voastre, Părinţii mei sfinţiţi, slujitori ai lui Dunmezeu, să nu fiţi surzi lacuvintele mele, la cuvintele părintelui vostru nevrednic, ca aceste cuvinte să nuaibă asupra voastră efectul unor vorbe goale. Chiar dacă sunt neputincios şiîncărcat de greşeli, vedeţi şi socotiţi mai degrabă că nu v-am sfătuit nimic în afarăde poruncile lui Dunmezeu şi de dunmezeieştile Scripturi".

Când cere ascultătorilor să se lepede de grija cea lumească, de lume şi decele lumeşti, Sfântul Părinte precizează sensul lor, zicând: "Ce este lumea şi cesunt cele lumeşti? Nici aurul, nici argintul, nici caii, nici chiar catârii. Toate acesteasunt spre slujirea noastră şi le avem pentru nevoile trupeşti. Nici carnea, nicipâinea, nici vinul, căci acestea ne sunt de trebuinţă şi le consumăm. Nici casele,nici băile, nici câmpiile, sau viile, căci acestea sunt proprii şi lavrelor şimănăstirilor. Ce înţeleg deci când zic "lumesc"? Înţeleg păcatul, ataşamentul lacele trecătoare şi patimile".

Sfântul Părinte condanmă pe cei care trăiau cu gândul de a se îmbogăţi cuorice preţ, făcând ca prăpastia dintre bogaţi şi săraci să fie tot mai adâncă, crescândmizeria celor mulţi. Sfântul Simeon proclamă Învăţătura despre drepturile egale aletuturor oamenilor, zicând: "Bunurile şi posesiunile în lume sunt comune tuturor,precum lumina şi aerul pe care-l respirăm, precum păşunea animalelor din câmpiişi munţii. Toate lucrurile au fost date în comun tuturor, numai pentru a se folosi şi ase bucura de ele, dar proprietatea nu e a nimănui. Lăcomia însă a invadat viaţa caun tiran".

Iată care este cuprinsul celor 34 de Cateheze: 1)Despre iubirea agapică;2)Despre virtuţile din Fericiri; 3)Despre supunerea monahilor la program; 4)Desprepocăinţă; 5)larăşi despre pocăinţă; 6)Despre lucrarea duhovnicească a sfinţilor dinvechime; 7)Despre ispită; 8)Despre iubirea desăvârşită; 9)Despre milostenie;10)Criteriile adevăratei sfinţenii; Il )Despre post şi binefacerile lui; 12)Despre post,înfrânare, răbdare şi tăcere; 13)Despre Învierea lui Hristos, ce se săvârşeşte tainicîn cei ce cred; 14)Împlinirea poruncilor; 15)Cum se petrece unirea lui Dunmezeucu fiii luminii; 16)Relatare autobiografică; 17)Despre contemplaţie şi rugăciunealuminată; 18)Virtuţiile necesare egumenilor şi păstorilor; 19)Purtarea de grijă faţăde ucenici; 20)Ce înseamnă a urma pe Hristos; 21)Cuvânt la moartea cuviosuluiAntonie; 22)Altă relatare autobiografică; 23)Pocăinţa şi frica lui Dunmezeu;24)Comoara cunoştinţei duhovniceşti este ascunsă În litera Scripturii;

Page 23: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

359

25)Schimbările între suflet şi trup; 26)Programul unui monah; 27)Împlinireatuturor poruncilor; 28)"Mortificarea" trupului prin asceză; 29)Este posibilăajungerea pe culmea virtuţii; 30)Pocăinţa statornică; 31 )Examenul conştiinţei;32)0 nouă "erezie"; 33)Virtuţile singure nu sunt suficiente; 34)"Talantul" trebuiefăcut lucrător.

"Noile erezii", la care se referă Sfântul Simeon, se manifestau mai ales încreştinismul occidental şi însemnau desprinderea de experienţa duhovnicească şifixarea ei exclusiv fie pe morală, fie pe Scriptură, fie pe dogmă sau doctrină, fie pecult sau autoritatea ierarhică. Marele merit al Sfântului Părinte este acela de a fimenţinut şi transmis epocii noastre concepţia autentic-patristică.

Cateheza 1. Despre iubirea creştină. Este o cuvântare prin care SfântulSimeon şi-a început slujirea de egumen al mănăstirii din Constantinopol, numită aSfântului Mamas. Avea 30 de ani.

lată un fragment: "O, iubire dumnezeiască, unde Îl ţii pe Hristos? Unde Îlascunzi pe El? De ce L-ai luat pe Mântuitorul lumii şi te-ai depărtat de la noi?Deschide-ne şi nouă nevrednicilor uşa ta cea mică, pentru ca şi noi să vedem peHristos, Cel ce a pătimit pentru noi, şi să credem că prin milostivirea Lui nu vommai muri odată ce L-am văzuL Să ne facem îngăduiţi (iertaţi) de tine, sfânrăiubire, şi prin tine să ajungem la desfătarea celor bune ale Stăpânului nostru, acăror dulceaţă nimeni nu o va gusta decât prin tine. Căci cine nu te-a iubit cum secade şi n-a fost iubit de tine cum trebuie, aleargă poate, dar n-a apucat încă, iar totcel ce aleargă se află încă în îndoială înainte de a sfârşi alergarea. Dar cel ce te-aapucat pe tine, sau a fost apucat de tine, este negreşit sigur, pentru că tu eştisfârşitul Legii".

Cateheza 2. Spre Hristos, pe calea poruncilor şi Fericiri/ar. Fragment:"Dacă vrei să ajungi la cele pe care le doreşti, adică la bunătăţile lui Dumnezeu şisă devii între oameni un înger pământesc, iubeşte, frate, strâmtoarea (şi necazul)trupului, îmbrăţişează pătimi rea celor rele şi iubeşte încercările ca pe unele ce ţi sevor face cauza a tot binele. Căci ce este mai frumos, spune-mi, decât un suflet înnecazuri care are cunoştinţa faptului că răbdând va moşteni bucuria a toate?".

Cateheza 27. Despre necesitatea păzirii tuturor poruncilor şi rabdareaîncercărilor. "Închipuie-ţi, omule, un vas preţios, făcut din toate ponmcile luiDunmezeu: din credinţa, din frica de Dumnezeu, din smerenie, din tăcerea faţă detot cuvântul deşert, din ascultarea până la moarte, din tăierea voii şi mişcării celeilăuntrice a inimii, din pocăinţa şi zdrobirea neîncetată a inimii, din rugăciuneaneîncetată, din paza ochilor, din lipsa de ataşament pătimaş faţă de aproapele şi diniubirea deopotrivă faţă de toţi, din lipsa iubirii de arginţi şi cuminţenie (castitate),din nădejdea şi iubirea desăvârşirii faţă de Dumnezeu, şi din toate celelalte virtuţicare urmează acestora. Căci fiecare din acestea fiind în sine ca o foaie, una de aur,alta de argint, alta de bronz, alta din piatră preţioasă, şi aşa mai departe şi celelaltefăcute din alte diferite materii, unite fiind toate prin Duhul, sudate şi asamblatearmonios într-una, fac din om, precum am zis, un vas mult folositor, în care setoarnă, ca un vin nou, harul lui Dumnezeu. Spune-mi deci: dacă va lipsi una dintoate virtuţile zise mai jos şi din care şi prin care este alcătuit şi asamblat vasul,

Page 24: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

360

oare va mai suferi Dumnezeu să toarne în el măcar vreunul din darurile (harurile)Duhului Lui, chiar dacă gaura foii care lipseşte, adică a locului virtuţii, pare foartemică? Nicidecum".

Cateheza 29. O nouă "erezie": a socoti imposibile poruncile Evangheliei."Ce (spun) cei mai religioşi ...? Dacă am fi fost în vremurile Sfinţilor Părinţi, ne-amfi luptat şi noi. Căci, privind la vieţuirea lor cea bună şi la luptele lor, ne-am fiaprins şi noi de zel. Acum, însă, vieţuind cu oameni leneşi şi uşuratici, suntem duşişi târâţi, împreună cu ei şi fără să vrem, pierim împreună cu ei, neştiind, nici eu, pecât se pare, că noi, mai mult decât aceia, suntem la liman (adăpost). Căci învremurile Părinţilor noştri erau multe erezii".

lmnele iubirii dumnezeieşti. Primul dintre ele vorbeşte despre luminareadumnezeiască şi despre lumina Sfântului Duh. Autorul se simte copleşit de măreţiacelor divine: "Limba mea nu are cuvinte şi mintea mea priveşte cele săvârşite, darnu le exelică. Le vede şi voieşte să le spună, dar nu găseşte cuvânt".

In al doilea imn, arată ce schimbare s-a petrecut cu Sfântul Părinte, cum s-acurăţit el: "Care e mila Ta nemăsurată, Mântuitorule? Cum ai binevoit să mă facimădular al Tău pe mine necurăţitul, risipitorul şi desfrânatul? Cum m-ai îmbrăcatîn veşmântul atotstrălucitor, din care fulgeră strălucirea nemuririi şi face toatemădularele mele lumină? .. Dă-mi mie Tu să grăiesc şi să fac cele ce grăiesc,Făcătorule, Creatorule şi Dumnezeul meu! Căci dacă cele ce le vorbesc, nu leîmplinesc prin fapte, m-am făcut aramă ce scoate sunete mai deşerte, ne simţinddulceaţa sunetului loviturilor ... Aşa miluieşte-mă şi acum, Milostive, sau mai binezis, mai mult, Dumnezeul meu, şi Te îndură şi mă apără".

Imnul al III-lea arată ce este monahul şi care este lucrarea lui: "Monahuleste cel ce nu se amestecă cu lumea şi vorbeşte pururea numai cu Dumnezeu".Imnul al IV-lea este o învăţătură către monahii care s-au lepădat de curând de lumeşi de cei din lume şi despre ce încredere trebuie să aibă cineva în părintele săuduhovnic. Sfântul Părinte îndeamnă astfel: "Lasă toată lumea şi pe cei din lume, iacu tine numai plânsul fericit! Plânge numai cele făcute rău de tine ... De nimicaltceva să nu te îngrijeşti, afară de aceasta ... Suspină pururea din adâncul inimii şispală-ţi faţa numai cu lacrimi ... Ascultă numai sfaturile părintelui tău şi spune-ilui, ca lui Dumnezeu, gândurile tale până la ispite şi nimic să nu-i ascunzi, nici săfaci ceva fără părerea lui... Iar când ai păzit acestea în decurs de ani, să nusocoteşti că ai izbândit vreun lucru mare. Căci ai semănat în sudoare şi osteneală,dar încă n-ai secerat rodul osteneli lor tale".

Imnul al V -lea este un îndemn şi o călăuzire spre desăvârşire, pentru cei ceau părăsit lumea de curând. Imnul al VI-lea descrie iubirea lui Dumnezeu, zicând:"Cum eşti izvor de foc, cum eşti şi apă răcoritoare, cum şi arzi şi indulceşti ... O,iubire care ne îndumnezeieşti, Tu eşti Dumnezeu ... Cum faci dumnezei pe oameni,cum faci întunericul lumină".

Imnul al XIII-lea este un îndemn la pocăinţă: "Plâng şi mă doare inimacând îmi străluceşte lumina şi văd sărăcia mea şi cunosc unde sunt şi în ce lumemuritoare locuiesc, fiind muritor. Şi mă desfătez şi mă bucur, când înţeleg starea şislava dată mie de Dumnezeu şi mă văd pe mine ca un înger al Domnului,

Page 25: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

361

împodobit întreg în haină nematerială. Bucuria aprinde dorul meu de Dumnezeu ...Ascultaţi voi, care aţi păcătuit ca mine lui Dumnezeu, siliţi-vă şi alergaţi cu putereîn fapte ... ".

Imnul al XIV -lea este o mulţumire către Dunmezeu, pentru darurile de careSfântul Părinte s-a învrednicit. Imnul XXI este o scrisoare către un monah, care îlîntreb ase cum deosebeşte pe Fiul de Tatăl, prin raţionamente, sau în mod real?Imnul XXII vorbeşte despre numirile date harului dumnezeiesc, deduse din lucrări.Imnul XXV învaţă despre vederea luminii dumnezeieşti, de care s-a învrednicitSfântul Simeon şi cum lumina dumnezeiască este necuprinsă de întuneric. ImnulXXVII arată cum trebuie să fie monahul: "Preta casa sufletului tău în palat, ca sălocuiască în el Hristos şi împăratul tuturor. Fă-o aceasta prin şiroaiele lacrimi lortale, prin strigăte şi tânguiri, prin înconvoieri ale genunchi lor. .. , de vrei, rnonahule,să fii cu adevărat monah". Imnul XXVIII arată în ce constă lucrarea spirituală şidumnezeiască a vieţii virtuoase. În imnul XXIX spune că bunătăţile dumnezeieştise fac vădite numai acelora cu care s-a unit Dumnezeu prin împărtăşirea DuhuluiSfânt: "Precum orbul, de va vedea, vede întâi lumina, apoi şi toată creaţia cea înlumină, aşa şi cel luminat în suflet de Duhul dumnezeiesc, ajunge întâi părtaş delumină şi vede lumina lui Dumnezeu şi neîndoielnic pe Dumnezeu, apoi în El levede pe toate, mai bine zis pe toate câte le porunceşte El, câte le voieşte şihotărăşte". În imnul XXX, scriind unui ucenic, Sfântul Părinte spune că foculdumnezeiesc al duhului mişcă sufletele prin lacrimi şi pocăinţă, le lucrează şi lecurăţă şi, luminând părţile lor întunecate de păcat şi vindecându-le rănile, levindecă desăvârşit, încât ele strălucesc de frumuseţea dumnezeiască. În imnulXXXI arată că firea dumnezeiască rămâne de nepătruns şi cu totul neinteleasă deoameni. În Imnul XXXIV aflăm că PreaSfântul Duh se uneşte cu sufletele curăţiteşi le face pe ele luminoase. Toţi sfinţii văd slava lui Dumnezeu, pe cât este cuputinţă firii omeneşti să o vadă (Inmul XXXV). Mintea celor ce se curăţesc,scăldată în lumina lui Dumnezeu, se îndumnezeieşte întreagă (Imnul XXXIX).Când Duhul străluceşte în noi, toate patimile sunt puse pe fugă, ca întunericul delumină. Dar când El îşi retrage razele, cădem in patimi şi în gânduri rele (ImnulLI). Duhul Sfânt rămâne cu cei ce au păstrat curat Sfântul Botez, dar se depărteazăde cei ce l-au întinat (Imnul LV).

Pline de adâncime teologică sunt cele 225 de capitole teologice şi practiceale Sfântului Simeon Noul Teolog. Sfântul Părinte învaţă că "Dumnezeu nu estenicăieri, pentru cei ce privesc trupeşte, căci este nevăzut. Dar pentru cei ce înţelegduhovniceşte, este pretutindeni. Căci este de faţă, fiind în toate şi în afară de toate"(cap. 1). Credinţa, frica de Dumnezeu şi păzirea ponmcilor Lui ne răsplătesc, dar înmăsura curăţirii noastre (cap. 6). "Credinţa în Hristos, Adevăratul Dunmezeu, naştedorinţa după cele bune şi frica de chinuri", iar acestea aduc păzirea poruncilor. Iarpăzirea poruncilor, la rândul ei, îi învaţă pe creştini să îşi cunoască neputinţa, ce neaduce aminte de moarte. Este ca o scară a virtuţi lor, cu multe trepte (cap. 13). Mulţisunt cei care se leapădă de viaţa aceasta şi de lucrurile vieţii, dar puţini sunt cei cese leapădă şi de voile lor (cap. 31). "Cel ce se teme de Domnul, nu are frică deasaltul demonilor, nici de neputincioase1e lor atacuri, nici de ameninţările

Page 26: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

362

oamenilor răi, fiind în întregime ca o flacără, sau un foc arzător" (cap. 68)."Trândăvia este moartea sufletului şi a minţii" (cap. 74). Când mintea omului esteamăgită de mândrie, iar omul îşi închipuie că este ceva prin sine însuşi, fiindcă senevoieşte, atunci harul se depărtează de la om, căci înţelege neputinţa sa. Căcipatimile năvălesc asupra minţii noastre, "ca nişte câini turbaţi şi caută să o sfâşie"(cap. 75). "A nu pofti ceva din plăcerile şi dulceţile lumii nu este egal cu a doribunătăţile veşnice şi cereşti ... Cele dintâi le dispreţuiesc mulţi, dar de celelalte,puţini oameni s-au îngrijit" (cap. 88).

"Precum casa fără acoperiş, lăsată aşa din neglijenta zidarului, nu numai cănu este de nici un folos, dar îl face şi pe zidar de râs, aşa şi cel ce pune temeliilelucrării poruncilor şi ridică zidurile virtuţilor înalte, de nu va primi şi harul DuhuluiSfânt..., este nedesăvârşit ... El s-a lipsit de har pentru una din aceste două pricini:sau pentru că nu a avut grijă de pocăinţă, sau pentru că, nefiind iscusit la adunareaporuncilor ... , a lăsat ceva din cele ce ne par nouă neînsemnate, dar sunt detrebuinţă la clădirea casei virtuţilor. Astfel fără ele nu a putut să-şi acopere casaprin harul Duhului!" (cap. 157).

Un loc aparte în ansamblul operei Sfântului Simeon îl ocupă Cuvântărilesale morale. În Cuvântarea 1 morală el vorbeşte despre: creaţia lumii, facereaomului, căderea şi alungarea lui Adam din rai; Întruparea Cuvântului şi în ce chips-a făcut aceasta; cum se unesc cu Hristos şi cu Dumnezeu toţi sfinţii.

Toţi sfinţii zămislesc în ei pe Cuvântul lui Dumnezeu: "Fiul lui Dumnezeuşi Dunmezeu, intrând în pântecele PreaSfintei Fecioare şi luând trup din ea şifăcându-se om, s-a născut om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, fiind acelaşiamândouă în chip neamestecat. Deci cum se petrece cu noi acest lucru mai mare canoi? Fiecare dintre noi oamenii credem în EL .. şi crezând, primim cuvântul despreEl cu credinţă în inimile noastre. Ca urmare, mărturisindu-L cu gura şi pocăindu-neîndată din suflet. .. , precum a intrat Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, în pânteceleFecioarei, aşa Cuvântul se află şi în noi ca o sămânţă. Minunează-te, auzind aceastătaină înfricoşătoare şi primeşte acest cuvânt vrednic de credinţă cu toată încredereaşi credinţa".

Alte cuvântări morale vorbesc despre credinţă şi fapte, sau desprecunoştinţa sfinţilor între ei. Pe scurt, cuprinsul Cuvântării a V-a morale este: desprecei ce socotesc cum că au în ei pe Sfântul Duh în chip neştiut, fără să simtă deloclucrarea Lui; despre realitatea Întrupării; prezenţa Duhului; condiţia vederii luiDumnezeu; învăţătura şi pilda Sfântului Apostol Pavel; prezenţa Duhului.

"Dacă vrei, spune Sfântul Simeon, să-I asculţi pe Pavel, sau să-I cinsteşti,urmează-i şi fă-te şi tu ca el prin credinţă. Şi atunci îl vei cinsti cu adevărat şi el teva primi pe tine şi te va socoti ca pe slava sa şi ca pe coroana laudei sale".

Sfântul Părinte este şi autorul a 3 Cuvântări sau Tratate teologice şi a 15Cuvântări sau Tratate etice şi 4 Epistole.

Doctrina. Sfântul Simeon vorbeşte pe larg despre prezenţa tainică aharului, în spiritul învăţăturii ortodoxe. Constă în sesizarea şi cunoaşterea prinexperienţă a energiei divine, în actualizarea acesteia, care este ataşată deja în noi,prin Taina Sfântului Botez.

Page 27: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

363

Prezent fiind harul, operează în om o transformare duhovnicească. Estemijlocul cel mai eficient de a practica virtuţile. Simţirea harului este, după SfântulSimeon, pecetea Duhului Sfânt în credincioşi, care tind astfel spre sfinţenie. SfântulPărinte spunea: "Împărăţia lui Dumnezeu este, doar dacă tu vrei aceasta, chiarînlăuntrul tău, tot aşa precum sunt şi toate bunurile veşnice la îndemâna mâinilortale".

Duhul Sfânt se revarsă peste credincioşi prin Sfintele Taine. Acesteaconstituie aspectul pnevmatologic al Sfintei Biserici. Comuniunea sacramentalăeste deopotrivă comuniune cu persoana lui Hristos. Căci, spune Sfântul Părinte,"creştinii sunt fraţii lui Hristos, după Duhul, care i-a făcut fii ai lui Dumnezeu şidumnezei după har".

Desăvârşirea creştină, ca ideal al credincioşilor, înseamnă deci a ajungeasemenea cu Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt. Desăvârşirea înseamnă decichemare şi misiune, înseamnă un proces îndelungat, dar la îndemâna tuturorcreştini lor, înseamnă urmarea lui Hristos, de la pruncia duhovnicească şi până lastatura bărbatului desăvârşit. Desăvârşirea creştină este darul lui Dunmezeu şisemnul iubirii Sale.

Pentru Sfântul Simeon, lumina dumnezeiască reprezintă pecetea supremăşi semnul comuniunii integrale cu Dumnezeu, care este Lumina. Trăsăturileconceptului său de Lumină sunt: supleţea modului cum redă el această experienţănegrăită, bucuria vederii acestei Lumini neapropiate, conştiinta unirii persoanei cuDunmezeu, izvorul luminii. Lumina aceasta apare când credinciosul Îl invocă peDumnezeu, iar Acesta îi dăruieşte Lumina în schimb. Aceasta se întâmplă cândviaţa creştinului ajunge să fie o rugăciune permanentă, când viaţa este trăită lacotele ei maxime de perfecţiune.

Foarte frumos este modul cum Sfântul Părinte invocă Lumina aceasta:"Vino, Lumină adevărată, / Vino, Viaţă veşnică, / Vino, taină ascunsă, / Vino,comoară fără nume, / Vino, lucrare negrăită, / Vino, fiinţă neînteleasă, / Vino,fericire nesfârşită!".

Sfântul Simeon descrie stările în care el însuşi s-a învrednicit de vederealuminii dumnezeieşti: "O lumină mare strălucea imaterial peste mine, mi-a cuprinsîn întregime mintea şi sufletul astfel că am fost izbit de uimire la neaşteptataminune şi am fost în extaz". Este aşadar ridicat la o supraconştintă, contemplândcele ale lui Dumnezeu în unire cu El. Cunoaşterea lui Dumnezeu devine unită cuvederea Luminii divine.

Botezul în Duhul Sfânt. Sfânta Taină a Botezului nu este un simplu ritual,ci are următoarele consecinţe, i'n viaţa primitorului: iertarea păcatelor, dezlegareade vechiul blestem, consacrarea prin prezenţa Duhului Sfânt, naşterea din nou,înfierea, primirea veşmântului dumnezeiesc, adică a lui Hristos Însuşi, eliberareade sub influenţa vrăjmaşului, primirea unui înger păzitor şi protecţia sfinţilorîngeri, în general.

Cei care păcătuiesc după primirea Botezului, greşesc mai rău decât Adam,căci nesocotesc opera de mântuire a lui Hristos şi lucrarea Sfântului Duh: "Deci,cei ce au intrat în via Ta sau în rai, / Chemaţi prin Botez, cu totul nepăcătoşi sau şi

Page 28: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

364

sfinţi, I S-au făcut ca Adam cel dintâi, I Dar apoi, nesocotind o astfel de mântuire IŞi un ajutor aşa de mare şi de negrăit al Tău, Hristoase, I Au săvârşit fapte mai releca Adam, I Dispreţuind, totodată, iubirea Ta de oameni I Şi ne luând în seamăînfricoşătoarea lucrare a iconomiei Tale, / Arătată în baia Botezului în DuhulSfânt" (Imnul LV).

Rugăciunea. Sfântul Părinte dă importanţă atitudinii exterioare, ce trebuiepăstrată în timpul rugăciunii din biserică. El spune: "Silindu-te spre a nu lăsa sătreacă fără lacrimi slujba pravilei bisericeşti, tu te obişnuieşti cu acest mare bine.Şi, vărsând lacrimi dulci, petrecerea ta În biserică este ca în cer, cu puterile de sus".Cere concentrare lăuntrică şi înălţare cu duhul: "Stai cu bărbăţie, concentrândgândurile tale, în loc să le laşi, să fie în altă parte, împreună mâinile, apropiedeopotrivă picioarele tale, nemişcate pe un singur plan".

Una dintre rugăciunile Sfântului Părinte este rostită ca el să poată împlinivoia lui Dumnezeu: "Da, Păstorule milostiv, bun şi blând, care voieşti mântuireatuturor celor ce cred în Tine, milostiveşte-Te, auzi rugăciunea mea; nu Te mânia,nu-Ţi întoarce faţa de la mine, ci învaţă-mă să fac voia Ta, căci eu nu caut să facvoia mea, ci a Ta, spre a-Ţi sluji, Mult Milostive!", În altă parte, Sfântul Simeon seroagă pentru ca Hristos să nu-i ia harul: "Nu mă lepăda acum, spune el, nu-miascunde lumina feţei Tale, ca să nu mă acopere din nou întunericul, adâncul să numă înghită, cerul să nu se închidă din nou asupra mea".

Faptele bune. Sfântul Părinte învaţă că orice lucrare săvârşită pentruîmplinirea poruncilor lui Dumnezeu este o faptă bună. Virtuţile nu sunt văzute capasi ve, ca dispoziţii, spre bine, ci ca unele ce sunt permanent lucrătoare. CăciSfântul Simeon face o legătură permanentă între virtute şi faptă bună. Faptele celebune dezrădăcinează patimile din suflet, împrumutându-i acestuia transparenţanecesară pentru primirea harului. Faptele bune nu pot lipsi din desăvârşirea, dinmântuirea omului. Ele sunt rezultatul împreună-lucrării dumnezeiescului cuomenescul. Se cer a fi lucrate sistematic, pornind de la smerenie şi sfârşind cuvirtutea iubirii creştine.

Soteriologia Sfântului Părinte este conformă cu cea a celorlalţi SfinţiPărinţi. În centrul ei stă Hristos. Mântuirea credincioşilor este văzută ca fiind oextindere a stării lui Hristos în toată făptura, prin naşterea şi creşterea spirituală aFiului Omului în toţi, în Biserică.

Bibliografie:Traduceri: P.G. 120, col. 321-710; P.G. IS0, col. 899; P.G. 9S, col. 283-

304; SC SI; Cele 225 de capitole teologice şi ascetice; Capete morale; Cuvântărilemorale Întâi şi a cincea, trad. de Pr. Prof. Dtru Stăniloae, în Filocalia, voI. 6,Bucureşti 1977, p. 6-204; Imnele, trad. de Pr. Prof. Dtru Stăniloae, în voI. Studii deTeologie Dogmatică Ortodoxă, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 307-70S; Discursuri teologice şi etice. Scrieri 1, trad. şi studiu introd. de Diac. Ioan l.Ică Junior, Sibiu 1998; Cateheze. Scrieri II, trad. şi studiu introd. de Diac. Ioan 1.Ică Junior, Sibiu 1999; Imne, epistole şi capitole. Scrieri III, trad. şi studiu introd.de Diac. Ioan l. lcă Junior, Sibiu 2001; Viaţa şi epoca. Scrieri 1V, trad. şi introd. deDiac. Ioan 1. Ică Junior, Sibiu 2006; Cateheza 1. Despre iubirea creştină, în R.T.,

Page 29: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

365

an 1 (73), nr. 1/1991, p. 42-44, trad. de Diac. Asist. Ioan 1. Ică; Cateheza lI. SpreHristos, pe calea poruncilor şi Fericirilor, trad. de Diac. Asist. Ioan 1. lcă, în R.T.,an 1 (73), nr. 2/1991, p. 55-60; Cateheza a XIII-a, trad. de Diac. Asist. Ioan 1. lcă.,în rev. M.A., nr. 2/1990, an XXXV, p. 45-47; "Catehezele" Sfântului Simeon NoulTeolog, un program de Înnoire duhovnicească a vieţii Bisericii Ortodoxe. SfântulDuh, cheia Scripturii şi vieţii creştine autentice (Catehezele 24 şi 33), trad. şiprezentare de Diac. Asist. Ioan I. Ică, in rev. M.A., an XXXIV, nr. 6/1989, p. 63-75; Despre necesitatea păzirii tuturor poruncilor şi răbdarea încercărilor,Cateheza 27, în rev. M.A., an XXXV, nr. 4/1990, p. 51-56 (trad. de Diac. Asist.Ioan 1. Ică); Despre vederea luminii dumnezeieşti şi preoţie. Cateheza 28, trad. deDiac. Asist. Ioan 1. lcă, în rev. M.A., an XXXV, nr. 511990, p. 37-43; O nouă"erezie ": a socoti imposihile poruncile Evangheliei. Cateheza 29, trad. şiprezentare de Diac. Asist. Ioan 1. Ică, în rev. M.A., an XXXV, nr. 6/1990, p. 61-68.

Studii: Banu, Drd. Emanuel, Lucrarea Sfântului Duh i'n opera SfântuluiSimeon Noul Teolog, în rev. S.T., nr. 1-2/1980, p. 81-94; Bria, Magistr. Ion 1.,Simţirea tainică a prezenţei harului după Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev. S.T.,an VIII, seria a II-a, nr, 7-8/1956, p. 470-486; Duşe, Pr. Drd. Călin Ion, Bizanţul Întimpul Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. Orizonturi Teologice, nr. 112000, p.138-158; Idem, Îndumnezeirea după Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev.Orizonturi Teologice, nr. 2/2000, p. 108-126 şi în rev. Teologia, nr. 2/2001, p. 81-104; Idem, Vederea luminii dumnezeieşti după Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev.Teologia, nr, 4/2000, p. 102-122; Idem, Taina Sfântului Botez la Sfântul SimeonNoul Teolog, în rev. Orizonturi Teologice, nr. 3/2000, p. 164-172; Idem, TainaSfintei Spovedanii la Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev. Orizonturi Teologice, nr.1/2001, p. 104-115; Ică Junior, Drd. Ioan 1., Teologie şi spiritualitate la SfântulSimeon Noul Teolog, în rev. M.A., nr. 3/1987, p. 21-47; loanicescu, Pr. LectorIoan, Tâlcuirea Sfintelor Taine după opera Sfântului Simeon al Tesalonicului, înrev. M.O., nr. 1-2/1955, p. 16-36; Krivocheine, Arhiepiscopul Vasile, Învăţăturadespre rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. S.T., seria a H-a, anXLVIII, nr. 3-4/1996, p. 73-81; Idem, În lumina lui Hristos. Sfântul Simeon NoulTeolog (949-1022). Via/a. Spiritualitatea. Învăţătura, trad. din limba franceză dePr. Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1997;Moldovan, Drd. Ilie, Teologia Sfântului Duh, după Catehezele Sfântului SimeonNoul Teolog, în rev. S.T., seria a II-a, an XIX, nr. 7-8/1967, p. 418-445; Moşoiu,Pr. Nicolae, Botezul În Duhul Sfânt În învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog, înR.T., nr. 3/1995, p. 55-71; Petea, Liviu, Experienţa luminii dumnezeieşti la SfântulSimeon Noul Teolog, în rev. Teologia, nr. 2/2007, p. 184-194; Petraru, Pr. Drd.Gheorghe, Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev.O., nr. 3/1988, p. 111-133; Pop, Pr. Lector Dr. Vasile, Omul şi Dumnezeu. ImneleSfântului Simeon Noul Teolog În scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae, în rev.Orizonturi Teologice, nr. 112001, p. 69-73; Popescu, Magistr. Dtru, Faptele bunedupă Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev. O., nr. 3/1962, p. 540-555; Popescu, Pr.lector Mihail Gabriel, Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. S.T., nr. 1-2/1974, p. 38-44; Sandu, Drd. Nicuşor, Consideratii privind conceptul de "lumină"

Page 30: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

366

în gândirea Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. O., nr. 1-2/2005, p. 153-195;Idem, Elemente pentru o antropologie duhovnicească în gândirea Sfântului SimeonNoul Teolog, în rev. S.T., nr. 1/2008, p. 133-159; Idem, Modele de interpretare aSfintei Scripturi în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. O., nr. 1-2/2008, p.172-182; Idem, Sfânta Scriptură În opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev.B.O.R., nr. 7-12/2006, p. 352-357; Sima, Drd. Gheorghe, Lucrarea Sfântului DuhIn Taina Pocăinţei, după Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev. S.T., nr. 3/1990, p.46-61; Stan, Pr. Dr. Nicolae Răzvan, Sfântul Simeon Noul Teolog, apologetul vie/iiduhovniceşti autentice, în rev. A.B., nr. 4-6/2005, p. 53-68; Stoenescu, leromonahNacu Daniil, Învăţătura despre Sfânta Treime în imnurile Sfântului Simeon NoulTeolog, în rev. M.B., nr. 5-6/1985, p. 323-334; Idem, Influenţa operei SfântuluiSimeon Noul Teolog asupra vieţii monastice româneşti, în rev. M.B., nr. 1/1988, p.43-50; Stoina, Dr. Liviu, Desăvârşirea creştină după Sfântul Simeon Noul Teolog.în rev. S.T., seria a II-a, an XXXVII, nr. 5-6/1985, p. 390-407; Telea, Lector Of.Marius, Preoţia şi duhovnicia în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev.Orizonturi Teologice, nr. 1/2003, p. 36-48 şi în nr. 3/2003, p. 83-95; Teşu, Ioan c.,Paternitate şi filiaţie duhovnicească la Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev.Teologia, nr. 4/2004, p. 171-204; Ungureanu, Pr. Drd. Vasile, Explicarea SfinteiLiturghii în literatura teologică românească, în rev. G.B., nr. 1-2/1978, p. 125-138; Vârlan, Drd. Ion, Învăţătura despre mântuire la Sfântul Simeon Noul Teolog,în rev. O., nr. 4/1974, p. 624-633; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie,vol. 3, p. 234-239; Zamfirescu, Dan, Probleme teologice şi aghiografice legate desupranumele Sfântului Simeon Noul Teolog, în rev. O., nr. 3/1958, p. 395-429;Idem, Manuscrise slave cu traduceri din Sfântul Simeon Noul Teolog, în rev. O.,nr. 4/1959, p. 535-566.

14)Nichita StithatulNichita, numit în traducere Pieptosul, a fost ucenic al Sfântului Simeon

Noul Teolog. A fost monah trăitor în mănăstirea Studion din Constantinopol. Înanul 1053 a scris contra latinilor, vorbind despre folosirea azimei, despre postul desâmbătă şi despre căsătoria preoţilor. Are lucrări cu caracter ascetic, mistic,epistole şi ne-a lăsat o viaţă a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Când Sfântul Simeon a murit la 1022, Nichita era la vreo 17 ani. Deci s-anăscut pe la anul 1005. A intrat în mănăstire la 14 ani. Când Sfântul Simeoncompunea cunoscutele sale imne, Nichita le copia. Într-o viziune, la 13 ani de lamoartea sa, Sfântul Simeon se arată lui Nichita, cerându-i să-i editeze scrierile.

Nichita moare pe la 1090, după ce fusese staret la Mănăstirea Studion.Lucrările sale cele mai importante sunt: 300 de capete practice şi gnostice; olucrare Despre suflet; Despre rai; Despre ierarhie (în S.C. 81).

Nichita a participat la conflictul dintre patriarhul ConstantinopoluluiMihail Cerul arie şi cardinalul apusean Humbert, la 1054. Ca gândire teologică, esteinfluenţat de către Sfântul Simeon, dascălul său. Subliniază rolul Duhului Sfânt înzidirea spirituală a creştinului şi în urcuşul lui duhovnicesc. Expune totul Însă închip mai logic. La Sfântul Simeon se simte trăire a sa puternică, pe când la Nichita

Page 31: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

367

se observă strădania sa de a trece totul prin filtrul intelectual. Amândoi autoriivorbesc despre efectul curăţi tor al lacrimi lor.

Se pare că Nichita a alcătuit Viaţa Sfântului Simeon, la 30 de ani dupămoartea dascălului său, la 1052, când osemintele lui au fost mutate.

Cele trei tratate polemice, scrise contra latinilor sunt: Dialogul,Antidialogul şi Sinteza despre Filioque. A scris şi Cuvântări împotriva armenilor(5 la număr), anterioare celor antilatine. Altă scriere teologică este Despre limite.

Dintre scrierile liturgice, i se atribuie: Despre brâul diaconilor, Despresalutarea cu mâinile şi Despre Aliluia treptelor.

Lucrarea Vederea raiului prezintă sistematic doctrina despre lume aautorilor patristici anteriori: Sfântul Grigorie al Nissei, Sfântul MaximMărturisitorul şi Sfântul Ioan Damaschinul. Arată posibilitatea transfigurăriicosmosului prin omul eliberat de patimi. Lucrarea are 8 capitole, cu cuprinsulurmător: l)în câte feluri ni se arată raiul sensibil după o tâlcuire evlavioasă; 2)încâte feluri se poate tâlcui în cuvinte ale înţelegerii duhovniceşti raiul cunoscut deminte (inteligibil); 3)care sunt roadele celor două feluri de pomi ai raiului cunoscutcu mintea; 4)alte explicaţii; 5)un înţeles mai înalt dat poruncii lui Dumnezeu cătreAdam; 6)un alt înţeles dat raiului, care este poarta prin care se intră în el şi ce pomicresc în el; 7)ce bunătăţi aduce împărtăşirea de roadele cele din rai, celor celucrează în el în diferite feluri; 8)ce Înseamnă cele două porţi ale raiului.

"Dumnezeu, spune Nichita, zidind pe om de la început ca pe o fiinţăîndoită, adică din fire văzută şi nevăzută, văzut şi nevăzut, supus simţurilor şiînţelegător, i-a făcut şi locaşul lui, potrivit firi lor lui, adică raiul supus simţurilor şicel cunoscut cu mintea, văzut şi nevăzut, sădind în mijlocul lui pomul vieţii şipomul cunoştinţei, care se numeşte cunoştinţa binelui şi a răului. Pe unul din acesteraiuri l-a sădit în Eden, în lumea aceasta văzută ... Pe celălalt rai l-a sădit în lumeagândită cu mintea şi nevăzută, aflându-se şi fiind aşezat în mijlocul omului, ca olume mare în cea mică văzută, în mijlocul omului zidit de Dumnezeu şi aşezat pepământ. Noi vom vorbi aici despre acest rai cunoscut cu mintea, căci pe el avemtrebuinţă să-I cunoaştem. Pentru că celălalt rai a fost închis de la greşeala luiAdam ... Noi credincioşii nu mai avem trebuinţă de el acum, întrucât tuturor ni s-adeschis intrarea la ceruri şi Împărăţia lui Hristos e făgăduită de către El tuturor".

"În mijlocul (raiului) s-a sădit pomul vieţii şi un alt pom numit pomulcunoştinţei binelui şi răului. Ce sunt aceştia? Pomul vieţii este Însuşi Dumnezeu,Făcătorul tuturor. .. Iar pomul cunoştinţei, sau al cunoştinţei binelui şi răului, estefirea noastră şi alcătuirea omului. Căci omul este o fiinţă capabilă de bine şi de rău.El este cu adevărat pomul pururea roditor de cunoştinţă, sădit în acest rai al lumii".

"Pomul vieţii este Dumnezeu, a Cărui lucrare este să procure viaţă şi Caredă rod bun de mâncat numai celor vrednici de viaţă, ca unii ce nu sunt supuşimorţii. El produce o dulceaţă negrăită celor ce se împărtăşesc de El şi le dăruieşte oviaţă nemuritoare ... Iar pomul cunoştinţei binelui şi răului este deosebirea privirii,precum au spus şi au gândit şi alţii înainte de noi (Sfântul Ioan Damaschinul). EI edescoperirea alcătuirii firii noastre, care e bună celor ce au urcat la bărbatuldesăvârşit şi la măsura vârstei lui Hristos prin toată nepătimirea şi înţelepciunea

Page 32: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

368

Duhului, înălţându-se prin contemplarea ŞI frumuseţea ei la măreţia lucrăriiFăcătorului" .

Roadele celor doi pomi (cunoştinţei binelui şi răului) sunt plăcerea şidurerea. "Cel ce s-a îmbogăţit cu roadele acestea şi cu darurile Sfântului şiînchinatului Duh, a intrat încă de acum în raiul în care a intrat dumnezeiesculapostol Pavel, răpit în el ca în al treilea cer, unde s-a desfătat de pomul vieţii, aauzit cuvinte care nu-i sunt îngăduite omului pătimaş şi robit păcatului să le audă şia mâncat din pomul cunoştinţei, care e cunoştinţa binelui şi a răului, fără să sevateme. Mai bine zis a ajuns el însuşi rai dumnezeiesc şi casă a Treimiineimpărţite, având în mijlocul inimii sale sădit pomul vieţii, adică pe DumnezeuÎnsuşi, încărcat de roadele nemuritoare ale Duhului Dumnezeiesc şi Sfânt".

O atenţie aparte trebuie acordată celor 300 de capete despre făptuire,despre fire şi despre cunoştinţă. Aici citim: "Patru sunt cauzele virtuţi lor îmbinateîn treimea desăvârşită ... Cea dintâi este libertatea, adică nepătimirea sufletului ... Adoua este curăţia minţii prin lacrimi şi rugăciune ... A treia este sălăşluirea SfinteiTreimi în noi ... A patra este trebuinţa care sileşte pe tot cel ce a luat talantulcuvântului cunoştinţei, să-I propovăduiască" (cap. 1).

"Când suntem supăraţi de gânduri necurate, încă nu ne aflăm de parteacelor ce lucrează cele rele. Acolo ne aflăm numai când sufletul s-a moleşit dinîncordarea lui, şi mintea... are năluciri tulburi şi ceţoase, iar ostenelile virtuţiilipsesc din pricina lenevirii la rugăciune şi la cugetarea la Dunmezeu" (cap. 5).

"Precum trupul are cinci simţuri: vederea, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul,aşa şi sufletul are acelaşi număr de simţuri: mintea, raţiunea, simţirea înţelegătoare,cunoştinţa şi ştiinţa" (cap. 10). "Puterile cuprinzătoare ale minţii sunt patru:cuminţenia, agerimea, înţelegerea şi destoinicia" (cap. 12). "Furia diavolilor e mareîmpotriva celor ce au făcut sporuri mari în contemplaţie (în vedere). Ei stau lapândă ziua şi noaptea împotriva acelora. Ei le stâmesc ispite cumplite prin cei cevieţuiesc împreună cu ei" (cap. 93).

"Scurtă e viaţa, lung e veacul viitor şi mic e răstimpul vieţii de aici. Iaromul, vieţuitoare a aceasta mare şi de scurtă vreme, căruia i s-a dat vremea îngustăde acum, e neputincios. Vremea e îngustă, iar omul e slab. Dar cununa care îlaşteaptă, ca răsplată a luptelor, e mare, deoarece are nenumărate ţepuşe care-iprimejduiesc viaţa cea atotscurtă" (cap. 113).

În ce priveşte lucrarea Despre suflet, aceasta este o lucrare importantăpentru a înţelege teme precum: crearea îngerilor, a lumii văzute şi a celei nevăzute,crearea omului, fiinţa sufletului şi starea lui după moartea trupului. Despre creareaîngerilor, Nichita spune: "Îngerii sunt cea de a doua lumină, strălucirea lor primind-O de la Stăpânul luminii. .. Deci prima făptură creată a lui Dumnezeu ... suntputerile cetelor de îngeri cereşti şi dumnezeieşti. Şi spunem că este primul lucrucreat de Dumnezeu, pentru că mai înainte de orice lucru creat, Dumnezeu a ziditaceste cete din nimic". Vorbind despre crearea omului, Nichita face trimiteri lateorii ale lui Aristotel şi ale unor filosofi presocratici. Sufletul omului a fost creatdin patru virtuţi: cumpătare, curaj, înţelepciune şi dreptate. Faptul că omul a fostcreat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu arată că omul are menirea să-şi

Page 33: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

369

depăşească rădăcina lui biologică şi să meargă mai departe îndumnezeindu-se.Înpartea finală a lucrării, Nichita vorbeşte despre moartea omului. Locul undesufletele se odihnesc după moarte sunt sau raiul, sau iadul. "Pentru că sufletelepăcătoşilor sunt vinovate şi condamnate, acolo unde sunt ele în iad, acestea stau înnişte locuri întunecate, înfricoşătoare şi lipsite de soare. Stau închise în continuu caîntr-o temniţă, găsindu-se într-o stare de mâhnire, tristeţe şi suspinuri dintre celemai grele, în timp ce memoria lor reia astfel şi prezintă din nou faptele lor fără niciun ascunziş, exact cum au fost înfăptuite în viaţă".

Bibliografie: (Nichita Stithatul) Cuviosul Nichita, Despre suflet, trad. dePr. Ion Andrei Gh. Ţârlescu, Edit. Andreas, Bucureşti 2012; Idem, Viaţa SfântuluiSimeon Noul Teolog, trad. de Ilie Iliescu, Edit. Herald; ldem, Cele 300 de capitoledespre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă şi Vederea duhovnicească araiului, în Filocalia 6, cu o introd. de Pr. Prof. Dtru Stăniloae; Voicu, Arhidiac.Prof. Constantin, Patrologie, vol. 3, p. 246-248.

15)Mihail PsellosS-a născut pe la anul 1018 în Nicomidia. Şi-a format o cultură vastă, din

fragedă pruncie. A studiat teologia şi dreptul, în şcolile timpului. În vremea luiMihail IV (1034-1041), împăratul Bizanţului, a fost judecător, iar sub urmaşul lui,Mihail V, a ajuns chiar secretar imperial. În vremea lui Constantin IX devine opersonalitate de prim rang. Deschide universitatea din Constantinopol, unde predăel însuşi, fiind vestit în toată lumea de atunci pentru cursurile sale de filosofie. Esteatras de filosofia platonică, socotind pe Platon mai important decât Aristotel. Cândadversarii îl acuză pentru necredinţă, Mihail Psellos redactează propria mărturisirede credinţă.

Acest autor este legat de conducerea imperiului, alcătuind cele maiimportante acte oficiale ale împăratului (novele, sentinţe). În 1054 îmbracă hainamonahală şi apoi se retrage în mănăstirea de pe muntele Olimp din Bitinia. După ovreme, părăseşte mănăstirea, revenind în Bizanţ, spre nemulţumirea multora. Învremea Împăratului Isaac Comnenul (l057-1059), Mihail Psellos întocmeşte actulde acuzare a patriarhului Mihail Cerularie. Ocupă importante funcţii până subMihail Vll, căci moare la )078.

Opera. Dintre scrierile exegetice amintim comentariile: I)La CântareaCântărilor; 2)La Suprascrierea Psalmilor; 3)La Hexaimeron; 4)La cuvintele: Săfacem pe om după chipul şi asemănarea; 5)Despre paradis; 6)Despre păcatulîmpotriva Duhului Sfânt; 7) Scolii la scrieri ale Sfinţilor Vasile cel Mare, GrigorieTeologul, Grigorie al Ntssei şi Ioan Scărarul.

Dintre cuvântări, amintim: 1)La Schimbarea la Faţă; 2)La Intrarea ÎnBiserică a Maicii Domnului; 3)La Sfântul Arhanghel Mihail; 4)La SfântulGheorghe; 5)Cuvântări funebre la Mihail Cerularie, sau Constantin 111;6)Engomioane la Teodota (mama sa), împăratul Constantin IX Monomahul şi laIoan Mavropos al Evhaitelor; 7)Trei cuvinte despre post.

Mihail Psellos este şi autorul câtorva scrieri dogmatico-polernice:l)Învăţătura de multefeluri (lucrare enciclopedică, tratând teme diverse); 2)Dialog

Page 34: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

370

despre lucrarea demonilor (contra ereziei mesalienilor dualişti, care învăţauprofund eronat că Dumnezeu are doi fii, pe Hristos şi pe Satana, adică binele şirăul; 3)Miirturisirea de credinţă; 4)11 capete teologice.

Dintre lucrările imnografice ale autorului amintim Slujba închinatăSfântului Simeon Metafrastul, diverse imne liturgice şi un canon. A compus şimulte versuri religioase. S-au păstrat şi 500 de epistole, preţioase pentrucunoaşterea istoriei şi a culturii bizantine. În limba română s-a tradus Chronografiasa (aici îi numeşte pe strămoşii noştri sciti, mai ales pe cei din Dobrogea).

Bibliografie: Mihail Psellos, Cronografia, trad. de Radu Alexandrescu,introd. şi note de Nicolae Şerban Tanosoca (lucrarea acoperă perioada anilor 976-1077, inclusiv domnia împăratului Vasile Il (976-1025), Edit. Polirom, Iaşi 1998,264 p. Lucrarea poartă şi subtitlul Un veac de istorie bizantină (976-1077); Voicu,Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, vol, 3, p. 249-255.

16)Eutimie ZigabenulEutimie, sau Eftimie a fost un monah cultivat, pregătit teologic, bun retor.

A trăit la Constantinopol, în vremea împăratului Alexie 1 Comneanul, care i-a şicerut să formuleze un punct de vedere teologic împotriva rătăcirilor pavlicienilor şia bogomililor, ce se răspândiseră în tot imperiul. Aşa a apărut Panoplia dogmatică,În 28 de capitole. Eutimie expune învăţătura de credinţă a bisericii despreDumnezeu, creaţia lumii şi soteriologie (cap. 1-7) şi combate toate ereziile,începând cu cea a lui Simon Magul şi mergând până la pavlicieni, bogomili şiarmeni (cap. 23-28). Lucrarea a fost publicată în Ţara Românească încă de laînceputul secolului al XVIII-lea.

Alte lucrări dogmatice poartă titlul: Despre ziua l11 care a avut loc Cinacea de Taină şi impotriva mesalienilor sau evhiţilor. Cuvântările lui EutimieZigabenul sunt Despre brâul Maicii Domnului, La Sfântul ferotei al Atenei şi LaSfântul Apostol Toma. Mai cunoscute sunt lucrările sale exegetice, tâlcuindPsalmii, Epistolele pauline, precum şi cele patru Sfinte Evanghelii. EutimieZigabenul a scris şi scolii la unele fragmente din lucrările lui Dionisie Areopagitulşi mai ales la lucrări ale Sfântului Grigorie Teologul, precum: Cuvânt la TeofaniaDomnului, La Paşte (Cuvântările 28 şi 45).

Tâlcuirea Evangheliei după Luca are ca principale capitole: despre păstoriice petreceau în câmp (2); despre Simeon (3); despre cuvântul ce s-a făcut cătreIoan (5); despre ispitirea Mântuitorului (7); despre soacra lui Petru (9); despre ceivindecaţi de felurite boli (10); despre slăbănog (l3); despre alegerea apostolilor(16); despre fiul văduvei (19); despre pilda semănătorului (22); despre fiica maimarelui sinagogii (25); despre Schimbarea la Faţă a lui Iisus (30); despre Marta şiMaria (37); despre fariseul care L-a poftit pe Iisus la masă (42); despre bogatulcăruia i-a rodit ţarina (46); pilda despre cele 100 de oi (56); despre bogat şi despreLazăr (59); despre fariseu şi despre vameş (62); despre Zaheu (65); despre tâlharulcare s-a pocăit (81).

Bibliografie: Efthimie Zigaben, Tâlcuire la Evanghelia după Luca, trad. deAdrian Tănăsescu- Vlas, Edit. Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2006; P. G. 128-131;

Page 35: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

371

ldem, Tâlcuirea Psaltirei (1), Ps. 1-5, trad. rom. Mitr. Veniamin, transliterare şidiortosire Mihail Iorgovan, Schitul românesc Prodromu, Sf. Munte Athos, 2001;Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, vol. 3, p. 260-261; Branişte, Pr.Marin, Împrejurările în care a fost alcătuită Panoplia (Panop/ia dogmatică, inEditio Princeps, Târgovişte 1710), în rev. M.O., nr. 7-8/1958, p. 501-5lO.

17)TeofiJact al OhrideiS-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea în insula Eubeea, din

Marea Egee. Era de neam grec. Unul dintre fraţii lui era slujitor la Sfânta Sofia, înConstantinopol. Teofilact studiază la Universitatea din Constantinopol, fiind ucenical lui Mihail Psellos. Şi-a desăvârşit studiile şi a rămas ca profesor de retorică laşcoala patriarhală. A fost monah, diacon la Sfânta Sofia. A fost dascăl al fiuluiîmpăratului Mihail VII Ducas (1071-1078).

Teofilact a fost un bun cunoscător al Sfintei Scripturi, dar şi al operelorSfinţilor Părinţi, lucrări pe care el le foloseşte la redactarea propriilor lui comentariiscripturistice. A cunoscut filosofia greacă şi latină. Pentru viitorul împăratConstantin Ducas Porfirogenetul a scris lucrarea Învăţătura împărătească(Basilikos logos), un scurt manual de educaţie moral-politică şi de pedagogie,necesar pregătirii celui ce avea să ocupe tronul bizantin. Lucrarea lui Teofilact afost întrebuinţată pentru alcătuirea Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul săuTeodosie. Este un tratat scurt, despre educaţia fiilor de împăraţi. Tânărul ConstantinPorfirogenetul este îndemnat să imite pe mama sa, care a fost virtuoasă şimilostivă, intelegând adevărata măsură a jertfei duhovniceşti. Sunt date exemple deurmat din Scriptură.

În 6 ianuarie 1088, Teofilact rostea un cuvânt de elogiu înainteaîmpăratului Alexie 1 Comnenul şi a curţii imperiale (din care aflăm despre lucrareaistorică a Anei Conmena, numită Alexiada).

Prin anii lO88-1090, Teofilact ajunge arhiepiscop de Ohrida (azi oraşulOhrid, în Macedonia, fosta republică a Iugoslaviei), păstorind peste slavi şi vlahi.Provincia fusese cucerită de Vasile II Bulgaroctonul. Teofilact era văzut deenoriaşii săi ca trimis al împăratului Alexie I Comnenul, care le impusese birurigrele, încât localnicilor le erau luaţi adesea copiii ca sclavi.

Teofilact a continuat să fie grec în gândire, dar a fost un părinte spiritual,apărând pe păstoriţi contra abuzurilor. Totodată a combătut pe pavlicieni şi pebogomili. A hirotonit preoţi educaţi. A răbdat el însuşi nedreptăţile la care a fostsupus. A câştigat pe credincioşi de partea sa. De acum datează o colecţie de 130 deepistole, corespondenţă cu alţi ierarhi bizantini, cu curtea împărătească şi cu fostaîmpărăteasă Maria.

Teofilact a scris şi un tratat Despre cele ce se impută latinilor, sau Asupraplângerilor împotriva latinilor (P.G. 126). Deşi trecuse puţin timp de la schismadin 1054, Teofilact arată modera ţie, deşi nu face concesii apuseni lor în privinţaînvăţăturilor, ci apără credinţa dreptmăritoarei biserici împotriva rătăcirii Filioqueşi a primatului papal. Reaminteşte că simbolul niceo-constantinopolitan nucuprindea Filioque.

Page 36: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

372

Corespondenţa lui Teofilact permite reconstituirea evenimentelor istoriceale vremurilor acelea. Aflăm de acolo de pildă despre invazia armatelor apusese înlliria şi Bulgaria, la primele expediţii cruciate, la începutul sec. XII (P.G. 123).

Teofilact arată un simţ pastoral şi practic pronunţat. Cunoaşte nevoilebisericii şi pe ale creştini lor şi lucrează pentru îmbunătăţirea stării lor. Ia apărareapăstoriţilor săi. Acum se petrece năvălirea cumanilor, care au făcut mult rău.Impresionantă este o scrisoare de mângâiere trimisă episcopului de Vidin, care îiceruse ajutorul, încurajându-l: "Ai duşmani mulţi? Dar, desigur. nu mai cruzi decâtaceia care sunt prin părţile acestea şi care duc în robie unul din cinci copii şi ca pedobitoace obişnuiesc a-i ucide, din cinci sau din zece unul. .. O singură scăpare esteşi un singur leac la cei ce suferă, că, deşi din pricina atâtor necazuri ne-am întristat,să nu ne mai plângem, chiar de am suferi încă şi mai multe supărări. Dacă însă nevom ruga şi cu lacrimi vom cere ajutorul lui Dumnezeu, cred că vom vedeaarătându-se mila şi îndurarea Sa către noi".

Din vremea păstoririi sale datează două vieţi de sfinti: Pătimirea celor f 5mucenici din Tiberiopole (Strumiţa) (lucrare tradusă în limba română de episcopulGherasim Timuş, cu acest titlu, apărută în Bucureşti, la 1907 - Martirii dinTiberiopole) şi Viaţa Sfântului Clement arhiepiscopul Bulgariei (+916; acesta erasocotit apostolul bulgarilor, P.G. 126). Teofilact, deşi grec, era apropiat de viaţa şide tradiţia bisericească slavă, fiind deschis faţă de cultura popoarelor ce fuseserăconvertite la creştinism de Sfinţii Chiril şi Metodiu.

Dintre cuvântările lui Teofilact amintim: Omilie la Evanghelia a XI-a ainvierii (la Utrenie); Omilie la Intrarea În Biserică a Maicii Domnului şi o alta LaCinstirea Sfintei Cruci (toate în P.G. 126).

S-au păstrat 14 poezii religioase ale lui Teofilact şi două poeme în cinsteaSfântului Simeon Noul Teolog şi a imnelor sale, pe care le recomanda spre lecturătuturor.

Teofilact se arată astfel unul dintre cei mai mari scriitori bizantini, dar şi caun sfânt trăitor al Evangheliei în propria viaţă. Se pare că a murit pe la 1125-1126.Înainte de a-şi da sfârşitul, s-a întors la Tesalonic.

În sinaxarele recente este pomenit la 31 decembrie (ex. Sinaxarul îngrijitde arhimandritulloanichie Bălan). Cuvioşii Grigorie şi Gherontie au tradus în 1805Tâlcuirea celor patru Evanghelii a lui Teofilact, numindu-l pe acesta "dumnezeiescpărinte". Iar Veniamin Costachi, în prefata acestei lucrări, îl numeşte "fericit".Sfântul Nicodim Aghioritul a tradus din greacă, în greaca vorbită atunci tâlcuirilelui Teofilact la epistolele pauline (Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, Cele14 trimiteri ale Sfântului, SIăvitului şi întrutotlăudatului Apostol Pavel, cuînsemnări de Nicodim Aghioritul, trad. în româneşte de Mitropolitul VeniaminCostachi, vol. l, ediţie îngrijită de Mitropolitul Atanasie Mironescu, Bucureşti, voI.1, 1904).

Există şi un alt Teofilact (+842), episcop al Nicomidiei, cu care este greşitconfundat.

Prăznuirea lui Teofilact, făcându-se la 31 decembrie, la odovaniaPraznicului Naşterii Domnului, nu are o slujbă deosebită, citindu-se doar sinaxarul.

Page 37: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

373

La îndemnul împărătesei Maria, Teofilact a tâlcuit cele patru Evanghelii(P.G. 123 şi 124). De asemenea, a tâlcuit Faptele Apostolilor, epistolele pauline şipe cele sobomiceşti. S-a îngrijit de cărţile Vechiului Testament, explicând cărţileprofeţilor Osea, Avacum, Iona, Naum şi Miheia (toate în P.G. 125 şi 126).

Tâlcuirea dată de Teofilact la Sfintele Evanghelii a avut o largă circulaţieîn Ţările Române, în Bizanţ, Serbia, Grecia, Bulgaria şi Rusia. Munca lui Teofilactse caracterizează prin claritate şi simplitate. Exegeza sa are rol de a zidi spiritual pecreştini, făcându-i să înţeleagă sensul poruncilor evanghelice.

Teofilact vine în continuitate a tradiţiei patristice. Merge pe linia SfinţilorPărinţi anteriori lui, mai ales a Sfântului Ioan Gură de Aur, dar şi a Sfmţilor Vasilecel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie al Nissei, Chiril al Alexandriei, DionisieAreopagitul, sau Maxim Mărturisitorul.

Uneori, tâlcuirea lui Teofilact este una alegorică-spirituală. Exegeza sapoate fi socotită ca sinteză a învăţăturii Sfinţilor Părinţi. Teofilact explică texteleconcis, dă lămuriri utile şi vorbeşte din propria experienţă de trăire creştină. Ţinecont şi de tulburările şi învăţăturile greşite care erau sus ţinute în vremea sa.

Teofilact a tâlcuit Evangheliile după 1085 şi, deşi ele aveau ca destinatarpe viitorul împărat Constantin, ce îi fusese încredinţat spre educare, aceste lucrărisunt la fel de utile oricărui creştin.

Teofilact expune pe scurt înţelesul istoric, moral, alegoric şi anagogic alversetelor scripturistice. Principalii destinatari sunt creştinii simpi (Anagogic =

după o înţelegere înaltă).Desigur, scrierile lui Teofilact, ca şi majoritatea celorlalte lucrări exegetice

din perioada postpatristică sunt puternic influenţate de lucrările de referinţă aleMarilor Părinţi bisericeşti. Totuşi, cei mai importanţi autori postpatristici, între careşi Teofilact, arată puternice elemente de originalitate, cunoaşterea izvoarelorliteraturii creştine, înaltă trăire spirituală şi strădania constantă de a apăra învăţăturabisericii de rătăcirile timpului lor.

Iată cuprinsul pe scurt al Tâlcuirii Evangheliei după Matei: despre carteaneamului lui Iisus Hristos, zămislirea şi naşterea Lui (cap. 1); magii de la răsărit,fuga în Egipt, uciderea pruncilor de către Irod, întoarcerea din Egipt şi aşezarea înNazaret (cap. 2); Ioan Botezătorul şi botezul lui Iisus (cap. 3); despre ispitirea luiIisus, începutul propovăduirii Lui, chemarea primilor ucenici şi minunile Sale (cap.4); predica de pe munte, fericirile şi adevărata împlinire a Legii (cap. 5); despremilostenie, rugăciune şi post şi să nu ne străduim numai pentru cele pământeşti(cap. 6); sfârşitul predicii de pe munte, judecata semenilor, puterea rugăciunii (cap.7); vindecarea unor bolnavi şi liniştirea furtunii de pe mare (cap. 8); alte vindecări,învierea fiicei lui Iair şi ucenicii lui Ioan Botezătorul (cap. 9); chemarea apostolilorşi trimiterea lor la propovăduire (cap. 10); mărturia lui Iisus despre Ioan, laudaTatălui şi chemarea celor împovăraţi (cap. 11); o vindecare făcută sâmbăta şi hulaîmpotriva Duhului Sfânt (cap. 12); şapte pilde despre împărăţia cerurilor (cap. 13):tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, hrănirea a 5.000 de oameni şi umblareape mare (cap. 14); femeia canaaneeancă (cap. 15); semnele timpului şi mărturisirealui Petru (cap. 16); Schimbarea la Faţă (cap. 17); cine este mai mare în împărăţia

Page 38: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

374

cerurilor şi pilda datornicului (cap. 18); binecuvântarea copiilor şi tânărul cel bogat(cap. 19); pilda lucrătorilor viei şi vindecarea celor doi orbi (cap. 20); intrarea înIerusalim (cap. 21); parabola nunţii fiului de împărat şi dinarul cezarului (cap. 22);mustrarea fariseilor şi prezicerea dărâmării Ierusalimului (cap. 23); venirea a douaa lui Hristos şi sfârşitul lumii (cap. 24); pilda celor 10 fecioare şi a talanţi lor (cap.25); Cina cea de Taină, trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru (cap. 26); patimile şiîngroparea lui Iisus (cap. 27); Învierea şi arătările Mântuitorului (cap. 28).

Exemple: De pildă, tâlcuind numele "Iisus", Teofilact zice: "Numeleacesta Iisus nu este elinesc, ci evreiesc şi se tâlcuieşte Mântuitor. Pentru căevreieşte Iao înseamnă mântuire".

Explicând cuvintele rostite de Mântuitorul lui Petru: "Tu eşti Petru şi peaceastă piatră voi zidi Biserica Mea ... " (Matei 16, 18), Teofilact continuă:"Domnul îi răsplăteşte lui Petru, dându-i lui mare plată, a se zidi biserica pemărturisirea lui. Căci, de vreme ce Petru L-a mărturisit pe El că este Fiul luiDumnezeu, această mărturisire va fi temelia celor ce cred, încât tot omul care vreasă zidească (ridice) casa credinţei, să pună ca temelie această mărturisire. Că măcarmilioane de fapte bune de am zidi, dar temelie nu vom avea dreapta mărturisire,şubred zidim".

Despre Învierea Domnului citim: "Domnul a înviat a treia zi. Dar cum senumără cele trei zile? Întru al şaselea ceas al vinerii a fost răstignit, de la acestapână la al nouălea ceas a fost întuneric, răstimp pe care să-I socoteşti noapte. Iar dela al nouălea ceas a fost lumină. Aceasta este o zi. Iată deci o zi şi o noapte. Iarăşi,noaptea de vineri şi ziua sâmbetei, a doua zi şi a doua noapte sunt. Iar noaptea desâmbătă, până când se face de ziuă, căci de la luminarea de zi toată ziua se numără,iată a treia zi şi a treia noapte. încă şi în alt chip poţi să socoteşti cele trei zile:vineri Şi-a dat Domnul duhul - aceasta este o zi; sâmbătă a fost Înmormântat -aceasta este a doua zi: iar în noaptea duminicii, de când se lumina de ziuă, a înviat,deci din parte se numără şi duminica în loc de altă zi".

Iată pe scurt şi cuprinsul Tâlcuirii Evangheliei după Marcu: despre IoanBotezătorul, Botezul lui Iisus şi ispitirea Sa (cap. 1); despre vindecarea unuislăbănog şi chemarea lui Matei (cap. 2); alegerea celor 12 apostoli (cap. 3); pildedespre împărăţia cerurilor şi potolirea furtunii pe mare (cap. 4); învierea fiicei luiIair şi alte vindecări (cap. 5); trimiterea celor 12 apostoli şi moartea Sfântului IoanBotezătorul (cap. 6); femeia canaaneeancă şi fiica ei (cap. 7); alte vindecări şimărturisirea lui Petru (cap. 8); Schimbarea la Faţă (cap. 9); binecuvântarea copiilorşi tănărul cel bogat (cap. 10); intrarea în Ierusalim (cap. 11); pilda lucrătorilor viei(cap. 12); dărâmarea Ierusalimului şi a doua venire a Fiului Omului (cap. 13); Cinacea de Taină, rugăciunea din Ghetsimani, prinderea lui Iisus (cap. 14); judecarea,răstignirea şi îngroparea Sa (cap. 15); Învierea Domnului şi înălţarea la cer (cap.16).

O frumoasă tâ1cuire dă Teofilact pildei cu lucrătorii viei: "Via este norodulpe care l-a sădit Domnul. .. (Ps. 79,15-18) ... Iar gardul este legea, care îi oprea peiudei să se amestece cu alte neamuri. Turnul este templu, slăvit fiind, iar teasculeste jertfelnicul unde se vărsa sânge. Norodul a fost dat lucrătorilor, adică

Page 39: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

375

dascălilor şi stăpânitorilor celor după vremi ai iudeilor. Sluga trimisă poate fi Ilie,dintre prooroci, iar după acela pe alţii, precum Miheia ... Iar a doua slugă, pe careau împroşcat-o cu pietre ... , Oseea şi Isaia, proorocii. Iar a treia slugă ... , Daniil şiIezechiel. Iar în vremurile din urmă a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care din iubirede oameni s-a făcut om ... Iar lucrătorii cei răi, cunoscând că Acesta este Fiul luiDumnezeu, L-au scos afară din vie, adică afară din Ierusalim şi L-au ornorât, căciafară din cetate a fost răstignit Domnul. .. Deci Domnul viei, Tatăl Fiului Celuiomorât. .. îi va pierde pe lucrători, dându-i romanilor. Iar norodul îl va da altorlucrători, adică Apostolilor".

Iată şi cuprinsul pe scurt al Tâlcuirii lui Teofilact la Evanghelia dupăLuca: despre Bunavestire, naşterea lui Ioan şi cântarea lui Zaharia (cap. 1);Naşterea Domnului, Tăierea împrejur (cap. 2); predica lui Ioan şi BotezulDomnului (cap. 3); începutul predicii Domnului în Capemaum (cap. 4); pescuireaminunată şi vindecări (cap. 5); alegerea celor 12 apostoli şi predica de pe munte(cap. 6); alte minuni (cap. 7); pilda semănătorului şi învierea fiicei lui Iair (cap. 8);mărturisirea lui Petru şi Schimbarea la Faţă (cap. 9); samarineanul milostiv, Mariaşi Marta (cap. 10); rugăciunea Domnească (cap. 11); semnele vremii (cap. 12);pilde despre împărăţia lui Dumnezeu (cap. 13); pilda despre cina cea mare (cap.14); oaia cea pierdută, drahma cea pierdută şi fiul risipitor (cap. 15); bogatulnemilostiv şi săracul Lazăr (cap. 16); vindecarea celor 10 leproşi (cap. 17); altepilde (cap. 18); Zaheu (cap. 19); pilda lucrătorilor viei (cap. 20); banul văduvei şi adoua venire (cap. 21); Cina cea de Taină şi Ghetsimani (cap. 22); Judecata,răstignirea, moartea şi îngroparea (cap. 23); Învierea şi înălţarea (cap. 24).

Vorbind despre Zaharia şi Elisabeta că nu aveau copii, Teofilact zice:"Femeile drepţilor, chiar şi cele drepte, de multe ori au fost sterpe, ca să cunoşti tucă legea nu cere mulţime de copii trupeşti, ci duhovniceşti. Şi erau amândoi bătrânişi cu trupul şi cu duhul, pentru că şi cu sufletul îmbătrâni seră, adică sporiseră,suişuri în inimă punându-şi (Psalm 83, 6) şi zi avându-şi viaţa, iar nu noapte, caîntru lumină umblând cu bun chip".

Când îngerul se arată lui Zaharia şi spune că Ioan va fi mare înainteaDomnului, Teofilact explică astfel: "Mare se făgăduieşte îngerul că va fi Ioan, însăînaintea Domnului, că mulţi se zic a fi mari înaintea oamenilor, iar nu înaintea luiDumnezeu, precum sunt făţarnicii. Iar mare va fi Ioan cu sufletul, precum mic cusufletul este tot cel care se sminteşte".

Pilda semănătorului este tâlcuită astfel: "Ieşit-a semănătorul înseamnă căFiul lui Dunmezeu a ieşit dintru sânurile părinteşti ... şi s-a făcut arătat. Şi cine aieşit? Semănătorul, Cel Care pururea seamănă, căci Fiul lui Dumnezeu nuîncetează de a semăna pururea în sufletele noastre. Căci Domnul nu numai atuncicând învaţă, seamănă, ci şi prin zidirea aceasta şi prin cele ce ni se fac nouă înfiecare zi, seamănă în sufletele noastre seminţele cele bune ... Ieşit-a semănătorulsă semene sămânţa sa, căci al Său era cuvântul învăţăturii şi nu străin. Pentru căproorocii câte le grăi au, nu pe ale lor le grăiau, ci pe ale Duhului ... Şi semănândEl, adică învăţând, una a căzut lângă cale. Nu a zis că a aruncat-o semănătorul, ci

Page 40: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

376

ea a căzut. Căci Semănătorul seamănă şi învaţă, iar cuvântul cade la cei care îl aud,iar aceşti se află ori cale, ori piatră, ori spini, ori pământ bun".

Tâlcuirea Epistolei căte Romani, realizată de către Teofilact, are 16capitole, în care autorul explică verset cu verset epistola paulină. Astfel, explicândcuvintele: "Sfârşitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot cel ce crede" (RomaniX, 4), zice: "Fiindcă mai sus Apostolul a numit chiar dreptate pe aceea din Lege,evreii încreştinaţi ar fi putut să zică aşa: înseamnă deci că noi am făcut fărădelege,pentru că am lăsat dreptatea aceasta. De asemenea, evreii ce nu au crezut în Hristosar fi putut să zică şi ei: de vreme ce aceea din Lege este chiar dreptate, deşi nu amsăvârşit-o acum, negreşit o vom săvârşi cândva, De aceea, aici Apostolul răstoarnăşi opreşte aceste două Împotriviri, zicând că "Hristos este sfârşitul Legii", fiindcăHristos a săvârşit ceea ce voia Legea, dar nu putea săvârşi, anume faptul de aîndrepta pe om. Aşadar, să nu zici tu, creştin evreu, că ai nelegiuit, fiindcă ai lăsatcredinţa cea din Lege, căci chiar prin credinţa în Hristos ai văzut împlinite Întrusine-ţi voia şi scopul Legii. La fel, nici tu evreule, care încă nu ai crezut, nunădăjdui că vei împlini cândva dreptatea Legii, fiindcă numai Hristos esteimplinitorul îndreptării acesteia. De aceea, dacă vrei să dobândeşti îndreptarea,câştigă-L pe Hristos prin credinţă şi vei câştiga totul".

O altă explicaţie frumoasă dă el cuvintelor: "Să nu vă asemănaţi chipuluiveacului acestuia, ci să vă schimbaţi la faţă prin înnoirea minţii" (Romani XII, 2):"Să nu ne asemănăm cu lucrurile veacului acesta, fiindcă niciunul din ele nu esteadevărat şi statornic, ci toate sunt vremelnice ... Să nu vă asemănaţi voi, creştiniicei nemuritori şi veşnici, cu veacul acesta vremelnic şi fără fiinţă. Nici să cugetaţilucrurile acestea, ci schimbaţi-vă la faţă cu înnoirea necurmată a minţii voastre,adică totdeauna înnoiri-vă pe voi. De pildă: Ai păcătuit, creştine? Să ştii că ţi-aiînvechit sufletul şi de aceea, innoieşte-te prin pocăinţă! Ai săvârşit vreo faptăbună? Sileşte-te a săvârşi alta mai mare! Astfel, te înnoieşti tot timpul, totdeaunaschimbându-te la faţă întru mai bine!".

Tâlcuirea lui Teofilact la Epistola 1 către Corinteni are 16 capitole. Acolocitim, de pildă, cum explică el cuvintele: "Să nu fie credinţa voastră întruînţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu" (1 Corinteni II, 5): "Aici,Pavel numeşte înţelepciune a oamenilor cuvintele înduplecătoare şi buna limbuţie.Iar putere a lui Dumnezeu numeşte împuternicirea celor neputincioşi şi goniţi şilucrarea minunilor, acelea care au întărit credinţa ... corintenilor, iar nu retoricaînduplecare şi buna-limbuţie".

Iar cuvintele: omul "duhovnicesc le judecă pe toate, iar el nu se judecă denimeni" (1 Corinteni Il, 15) le explică astfel: "Omul duhovnicesc le ştie pe toatecum sunt: şi pe cele de faţă, că sunt vremelnice, şi pe cele ce vor fi, că sunt veşnice;şi a sa aşezare, că îşi va dobândi mântuirea, şi aşezarea celor necredincioşi, că sevor munci. Pentru aceea îi şi judecă, adică îi mustră. Dar el nu este judecat, adicănu este mustrat de nici un necredincios; la fel cum, de pildă, un om cu ochi sănătoşişi limpezi se vede şi pe sine, şi pe cei care nu văd, iar orbul nu le vede nici pe alesale, nici pe ale altora".

Page 41: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

377

Tâlcuirea lui Teofilact la Epistola a doua către Corinteni are 13 capitole.Iată cum explică el binecunoscutele cuvinte: "Darul Domnului nostru Iisus Hristos,şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi"(II Corinteni XIII, 13): "Fiindcă Pavel mai înainte i-a unit pe toţi creştinii dinCorint, pe unii cu sărutarea, iar pe alţii cu urarea, acum se roagă, după obiceiul săudin toate epistolele sale, să fie cu dânşii darul Fiului, dar prin care ne-am rnântuit,iar nu prin faptele noastre. Căci, pentru mântuirea noastră, Iisus Hristos S-ajunghiat, după darul Său cel osebit, iar nu după datorie. Apostolul îi mai roagă săfie Între dânşii şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, cu care ne-a iubit şi L-a dat peUnul Născut Fiul Său pentru noi. Şi, ca şi cum ar fi fost întrebat: De unde sepricinuieşte darul Fiului?, răspunde că se pricinuieşte din dragostea Tatălui. Şi ce asăvârşit darul acesta al Fiului şi ce ne-a dat nouă? împărtăşirea Sfântului Duh, princare ne sfinţim, prin venirea Sfântului Duh, făcându-ne părtaşi Lui şi făcându-ne şinoi Duh, nu după fiinţă, ci după Împărtăşirea Sfântului Duh. Unde sunt aşadar ceice tăgăduiesc dumnezeirea Sfântului Duh şi zic că Acesta nu e Dumnezeu ... ? Căciiată aici Pavel L-a numărat împreună cu Tatăl şi cu Fiul".

Bibliografie: Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea SfinteiEvanghelii după Matei, Edit. Sofia, Bucureşti 2007; din aceeaşi serie, voI. Ilcuprinde Tâlcuirea Sfintei Evanghelii după Marcu; voI. III cuprinde TâlcuireaSfintei Evanghelii după Luca; voI. IV cuprinde Tâlcuirea Sfintei Evanghelii dupăIoan; Idem, Tâlcuire la Faptele Apostolilor, Edit. Sofia; Idem, Tâlcuirea Epistoleicătre Romani, Edit. Sofia, Bucureşti 2005; Idem, Tâlcuirea Epistolei 1 şi Epistoleia Il-a către Corinteni, Edit. Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2005; Prof. Dr. AnaKalavrias, Opera ermineutică a lui Teofilact de Ohrida i'n literatura română veche,teză de doctorat, Universitatea Bucureşti 1986; Drd. Matei Corugă, Teofilact deOhrida şi opera sa i'n literatura teologică românească, în rev. S.T., seria a II-a, anXXV, Of. 9-10/1972, p. 714-724.

18)Eustatiu al TesalooiculuiA fost diacon la Sfânta Sofia din Constantinopol şi profesor de retorică. A

sprijinit pe tinerii dornici de studiu. La 1175 a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului,îndeplinindu-şi cu pasiune menirea. A ridicat nivelul moral şi teologic almonahilor, îndemnându-i la studiu. A murit la sfârşitul secolului. MitropolitulAtenei şi ucenicul său, Mihail Acominatul a rostit un necrolog în cinstea sa. Operasa se găseşte în P.G. 135-136. A alcătuit comentarii la l/iada şi Odiseea, folosindizvoare literare care s-au pierdut şi un comentariu asupra lui Pindar, dovadă aerudiţiei lui. Lucrările sale teologice sunt discursuri şi dialoguri, dar şi epistole (74)importante pentru istoria monahismului bizantin (Privire asupra vieţii monahale) şio lucrare morală Despre ipocrizie.

Bibliografie: Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 263-265.

19)1oao ZooarasScriitor din prima jumătate a secolului XII şi monah. A alcătuit o Cronică,

relatând evenimente de până la 1118 şi comentarii la canoane.

Page 42: Suport de Curs - Pr. Bajau (Master - Anul I Semestrul I)

378

Bibliografie: Voi cu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 265.

20)Alexie AristenSau Alexie Aristin. A trăit în secolul XII. S-a evidenţiat pentru lucrările

sale de comentare a canoanelor. Mai exact, la 1166, la cererea lui ManuilComnenul a prescurtat toate canoanele, întocmind un Nomocanon sau o Sinopsă,după Ioan Zonara şi înainte de Teodor Balsamon. A adăugat şi o serie de legi aleîmpăratului. Important pentru români este faptul că acest Nomocanon al lui AlexieAristen a constituit unul dintre izvoarele după care s-a întocmit Pravila Mare de laTârgovişte (1652), a monahului traducător Daniil Andrei Panoneanul. Lucrarea afost tipărită pe cheltuiala Mitropolitului Ştefan, cu titlul de indreptarea Legii (sauPravila Mare, sau Pravila lui Matei Basarab). În Pravila Mare, NomocanonulluiAristen este tradus aproape tot. El cuprinde canoanele Sinoadelor ecumenice şi pecele ale Sfinţilor Vasile cel Mare, Timotei al Alexandriei, Nicolae alConstantinopolului, sau Nichita al Herac1eei. La realizarea Pravilei Mari, în afaraNomocanonului lui Aristen s-a folosit şi Sintagma lui Matei Vlastares şi altele.

Bibliografie: Îndreptarea legii, sau Pravila Mare de la Târgovişte 1652,ediţie critică, Bucureşti 1962; lorgu D. Ivan, importanţa canonică şi juridică aPravilei de la Târgovişte, în rev. S.T., nr. 9-10/1952, p. 561-579; Lector Dr. IulianMihai Constantinescu, recenzie la Vlassios Phidas, Drept canonic - o perspectivăortodoxă, Iaşi 2008, în rev. M.O., nr. 9-1212008; Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin,Patrologie, voI. 3, p. 268.

21)Nichita AcominatulDupă locul naşterii, se numeşte şi Coniatul. Se naşte la jumătatea secolului

XII. Moare la 1210. Este un funcţionar important în conducerea bizantină a vremii.Este istoric, orator şi bun teolog. Lucrarea sa cea mai importantă se numeşteTezaurul Ortodoxiei, după modelul Panopliei dogmatice a lui Eutimie Zigabenul.Preocuparea principală a autorului este cea de a combate erorile dogmatice cuargumente raţionale şi patristice. Arată cunoaşterea celor mai mulţi autori patristicianteriori. Lucrarea are 26 de cărţi. Pleacă de la erezia lui Simon Magul şi mergepână în mileniul al doilea, cu disputele secolului său.

Bibliografie: Voicu, Arhidiac. Prof. Constantin, Patrologie, voI. 3, p. 269-271.

22)Mihail AcominatulA fost frate al lui Nichita. S-a bucurat de şansa de a avea o cultură

deosebită. A fost conducător bisericesc al Atenei. Când cruciaţii au cucerit oraşul la1204, a fost înlocuit cu un episcop latin. S-a retras in insula Hios şi a murit la 1220.De la el s-au păstrat predici şi discursuri, epistole şi poeme (P.G. 140).

23)Teodor BalsamonS-a născut în deceniul al treilea al secolului XII la Constantinopol. A trăit

din vremea lui Manuiii Comnenul (1143-1180) şi până la Isaac Il Anghelos (1185-1195). A fost diacon şi conducător al şcolii de drept din Constantinopol (nomofilax