MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
SPECIFICUL CALIFICĂRII INFRACTIUNILOR COMISE
DE PERSOANELE CU FUNCTII DE RASPUNDERE
(Ciclul II)
AUTOR:
Valeriu CUȘNIR
dr. hab. în drept, prof. univ.
Total ore 150
Contact direct: 50
Lucru individual:100
Forma de evaluare: examen
Nr. de credite: 5
Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
2
CUPRINS
INTRODUCERE ............................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I. INFRACŢIUNI COMISE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE
RĂSPUNDERE .................................................................................................................................. 6 Secţiunea 1. Generalităţi. ............................................................................................................. 6
§ 1. Sistemul părţii speciale a dreptului penal ..................................................................... 6
§ 2. Temeiurile răspunderii penale şi calificarea infracţiunilor. .......................................... 8
Secţiunea 2. Noţiune de subiect special al infracţiunii .............................................................. 12
Secţiunea 3. Persoanele cu funcţii de răspundere ................................................................. 17
Secţiunea 4. Autorităţile publice ............................................................................................ 21
Secţiunea 5. Caracteristica infracţiunilor comis de persoane cu funcţii de răspundere ............ 23
CAPITOLUL II. INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL ... 28 Secţiunea 1. Activităţile de interes public ................................................................................. 28
Secţiunea 2. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu ............................................................... 31
Secţiunea 3. Abuzul în serviciu contra intereselor publice ....................................................... 34
§1. Abuzul de serviciu ....................................................................................................... 37
§2. Depăşirea atribuţiilor de serviciu ................................................................................. 38
Secţiunea 4. Subiectul la infracţiunea de mituire ...................................................................... 40
§ 1. Luarea de mită ............................................................................................................ 51
§ 2. Darea de mită .............................................................................................................. 64
CAPITOLUL III. IFRACŢIUNI COMISE DE PEROANE CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
ÎN DREPTUL COMPARAT .......................................................................................................... 72 Secţiunea 1. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răspundere în legislaţia penală a
României .................................................................................................................................... 72
§ 1. Infracţiunile săvârşite prin abuz ................................................................................. 72
1.2. Abuzul in serviciu contra intereselor generale.................................................. 73
1.3. Abuzul în serviciu în forma calificată ................................................................ 74
1.1. Abuzul în serviciu prin ingradirea unor drepturi ............................................... 72
§ 2. Alte categorii de infracţiuni ........................................................................................ 74
§ 3. Infacţiunile de mituire sau de corupţie ....................................................................... 76
§ 4. AUnele crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de funcţionari publici şi
funcţionari în noua legislaţie penală a României .............................................................. 82
Secţiunea 2. Reglementarea infracţiunilor comise de către persoane cu fucţie de răspundere în
legislaşia penală a Federaţiei Ruse. ........................................................................................... 83
Secţiunea 3. Infracţiunile comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a
altor ţări eurpoene. ..................................................................................................................... 84
§ 1. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a Franţiei
........................................................................................................................................... 84
§2. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a Marii
Britanii ............................................................................................................................... 86
§ 3. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a
Germaniei .......................................................................................................................... 87
§4. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a SUA ... 88
§ 5. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a Italiei . 89
ÎNCHEIERE .................................................................................................................................... 91
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................. 95
3
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare ştiinţifică: În lupta cu corupţia din sistemul organelor de
stat şi administraţie un rol important îi revine mijloacelor judiciar penale. Un pericol deosebit de
mare prezintă mita, abuzul de putere, abuzul de serviciu.
Obiectul de studiu: Subiecţi ai infracţiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcţie,
ai infracţiunilor militare – militarii şi persoanele egale cu ele, înşelarea cumpărătorilor – lucrătorii
întreprinderilor de comerţ şi alimentare socială.
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciu este
persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. La infracţiunile de
serviciu subiectul activ (autorul) este calificat, adică este o persoană cu o anumită calitate, aceea de
„funcţionar public‖ sau de „funcţionar‖.Această calitate trebue să existe în momentul săvârşirii
faptei,după cum pierderea ei nu-i modifică situaţia în raport cu existenţa infracţiunii de serviciu pe
care, a comis-o având această calitate.
Subiectul pasiv la aceste infracţiuni, poate să fie orice altă persoană juridică sau fizică care a
fost prejudiciată material sau moral prin infracţiune. În cazurile cînd persoana vătămată a suferit
unele prejudicii ea poate solicita despăgubiri.
Obectul juridic special al acestor infracţiuni constă în relaţiile sociale privitoare la buna
desfăşurare şi realizare a activităţii de serviciu, activitatea a cării bună desfăşurare presupune
executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit şi corect, precum şi relaţiile sociale privind
apărarea drepturilor şi intereselor oricărei persoane, împotriva abuzului funcţionarilor publici sau
funcţionari.
Obectul material al infracţiunilor pe care le vom analiza în lucrarea dată, de regulă lipseşte.
În unele cazuri însă, cum ar fi atunci când fapta se realizează asupra unui bun (lucru ), obectul
material este acel bun – de pildă, redactarea ilegală a unui act sau sechestrarea ori ridicarea abuzivă
de obecte, valori sau înscrisuri etc
Scopul lucrării:
Scopul lucrării este de a constata particularităţile speciale, care transformă persoana în subiect
special al infracţiunii, pot fi şi calităţile proprii ale subiectului.
De exemplu, subiecţi speciali ai infracţiunii sunt recidiviştii deosebit de periculoşi şi persoanele
judecate, care au săvîrşit crime grave.
Un alt criteriu poate fi considerat şi cetăţenia subiectului infracţiunii.
De exemplu, pentru trădare de patrie art. (337 al C.P.), răspunderea penală o poartă numai
cetăţenii Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.), cetăţeni din alte state sau fără
cetăţenie.
Relaţiile speciale dintre pătimaş şi vinovat pot fi criteriul caracteristicii subiectului.
4
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art. 150 al C.P.), răspunderea penală o
poartă numai subiecţii speciali: persoanele cu care pătimaşul se afla într-o oricare dependenţă fie
materială, fie de serviciu etc.
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care, evident nu suferă
amânare), unei persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viaţă, dacă acest ajutor putea fi
acordat în mod vădit de cel vinovat fără un pericol serios pentru sine sau pentru alte persoane,
precum şi neînştiinţarea persoanelor respective despre necesitatea acordării ajutorului (art. 163 al
C.P.), răspunderea penală o duc numai subiecţii speciali.
Condiţiile indispensabile pentru existenţa subiectului infracţiunii sunt de două tipuri:
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al
oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată
fi subiect al anumitor infracţiuni.
Obiectivele propuse în lucrare sunt:
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi prevăzute în
componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă
calitatea impusă de lege în momentul săvârşirii infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi participanţi, care
pot să nu posede această calitate.
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii e persoana care, pe
lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta minimă cerută de lege – trebuie să
mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau
nemijlocit să rezulte din ea, condiţie ce restrânge cercul de persoane, ele putând fi trase la
răspundere penală în conformitate cu legea dată.
Metodologia şi suportul metodologic al lucrării
Metodica lucrării este aprecierea în cazul abuzului de serviciu contra intereselor publice
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act poate îmbrăca forme concrete dintre cele mai
variate. Astfel, fapta poate consta în vânzarea unor mărfuri pe credit, atunci când acest lucru nu este
permis, în folosirea unui tractor sau a unei maşini pentru efectuarea unor transporturi în folosul unor
cetăţeni, în schimbul unei sume de bani sau în interes personal ş.a.
Inacţiunea sau acţiunea făptuitorului, săvârşită de acesta în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, trebuie să cauzeze o tulburare a bunului mers al unui organ sau instituţie de stat ori a unei
alte unităţi sau o pagubă patrimoniului acestuia.
La elaborarea respectivei teze de licenţă am utilizat următoarele metode de cercetare
ştiinţifică cum ar fi: metoda empirică prin care am abordat diverse aspecte şi definiţii precum şi
5
unele analize ale noţiunilor de „subiect sau persoană cu funcţie de răspunderes” „apuz de putere”,
„exces de putere” „mită”, „corupţie”. Metoda istorică ne-a fost una utilă la abordarea conceptul
infracţiune comisă de persoană cu funcţie de răspundere printr-o analiză evolutivă a conceptelor şi
a reglementărilor, metoda comparativă prin care am încerat să abordăm noţiunile şi conceptele
dintr-o perspectivă a analizei dreptului şi legislaţiilor penale ale altor ţări. De asemenea metoda
sociologică, dar şi cea sistematică ne-au fost de asemenea unele utile la elaborarea şi întocmirea
respectivei teze de licenţă. Tot în acelaşi sens au mai fost utilizate metoda raţională de interpretare
(logic) care constă într-o abordare dintre cele mai complexe a conţinutului normativ, presupunînd
aflarea cauzei reale care a determinat delimitarea normei şi scopului urmărit de legiuitor. Metoda
tehnică în privinţa identificării unor imperfecţiuni în legislaţie, realizarea unor formulări de ―lege
ferenda‖, optimizarea legii penale autohtone. Metoda literară pe care am folosit-o la stabilirea
etimologiei cuvintelor.
Ca suport metodologic sau baza normativă folosită pentru cercetarea subiectului propus
este şi de documentare la elaborarea respectivei teze de licenţă ne-au servit legi şi convenţii şi alte
acte normative cum ar fi; Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994; Codul Penal
al Republicii Moldova adopat la 12 iunie 2003; Codul de procedură penală al Republicii Moldova,
adoptat la 24 martie 1961; Codul civil al Republicii Moldova, adoptat la 26 decembrie 1964;
Codul Penal al Federaţiei Ruse adoptat 24 mai 1996; Codul Penal a Republcii România. Practică
judiciară: Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de justiţie nr.5 din 17 februarie 1998 “Cu privire la
practica aplicării de către instaţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind
infraţiunile săvîrşirii de minori. Buletinul Judecătoriei Supreme a R.M. 1996 nr4; Legea privind
alegerile locale şi Legea privind administraţia publică din 7 noiembrie 1994; Buletinul
Judecătoriei Supreme a RSSM 1990 nr3; Бюллетень Верховного Суда CCCP №6 1985
c.8;Hotărârea Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din 11.03.1996; Бюллетень Верховного
Суда CCCP №7 1986; Сборник Постаноылений Пленума Верховного Суда СССР, 1986;
Бюллетень Верховного Суда CCCP № 4 1983; Бюллетень Верховного Суда CCCP №1 1982
стp. 19-20.
De asemenea pentru a răspunde cît mai eficace la obiectivele preconizate am apelat pe tot
parcursul dezvoltării temei la un larg spectru de surse ale autorilor atît din Republica Moldova, cît şi
din România şi Rusia astfel utilizând manuale didactice, monografii şi dicţionare ale unor aşa autori
cum ar fi: G.Antoniu, C. Bulai, Al. Barbăneagră, Al. Borodac, S. Brînză, A. Filipaş, C. Mitrache,
V. Dobrinoiu, N. Conea, O. Loghin, T. Toader, I. Macari, Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, А.А.
Аслаханов, Б.В. Волженкин, А.А. Здравомыслов, Н. Кондрашков, В.Н. Кудрявцева, А.В.
Наумова, А.Я. Светлов, Ю.Д. Северин, A.A. Сила.
6
CAPITOLUL I. INFRACŢIUNI COMISE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE
RĂSPUNDERE
Secţiunea 1. Generalităţi.
§ 1. Sistemul părţii speciale a dreptului penal
Toate legile cu privire la răspunderea penală pentru diferite categorii de fapte prejudiciabile
sunt incluse într-un singur act legislativ codificat — Codul penal al Republicii Moldova, la ale cărui
articole se fac trimiteri atunci când are loc calificarea infracţiunilor.
Dispoziţiile juridico-penale ce prevăd responsabilitatea pentru anumite infracţiuni sunt
structurate în cadrul Părţii speciale într-o anumită ordine, numită Sistemul Părţii speciale a dreptului
penal.
Dispoziţiile juridico-penale ce prevăd responsabilitatea pentru anumite infracţiuni sunt
integrate în capitole. Drept bază a acestui sistem este luat obiectul generic af acestor categorii de
infracţiuni, iar în ceea ce priveşte ordinea articolelor unui capitol, ca se bazează pe obiectul nemij-
locit al infracţiunii.
Aşadar, sistemul Părţii speciale a dreptului penal reprezintă ordinea unirii dispoziţiilor
juridico-penale ce cuprind componente concrete de infracţiuni aranjate in capitole in dependenţă de
obiectul atentării, adică de valorile sociale apărate de dreptul penal.
Sistematizarea dispoziţiilor Părţii speciale favorizează studierea lor. ne ajută să înţelegem
mai bine caracterul şi gradul prcjudiciabil atât al unui şir întreg de infracţiuni omogene, cât şi al
unor categorii aparte de fapte infracţionale, înlesnind evidenţierea conţinutului diferitelor semne ale
componenţelor de infracţiune, delimitarea lor strictă.
Astfel, sistemul Părţii speciale contribuie la calificarea corectă a infracţiunilor, totodată
luând în considerare comunitatea semnelor unor grupe aparte de infracţiuni, e! face posibilă
elaborarea şi realizarea de măsuri pentru organizarea luptei contra criminalităţii şi prevenirii ei.
Sistemul Părţii speciale a dreptului penal arc un caracter variabil, deoarece, pe măsura
dezvoltării stalului, perfecţionării relaţiilor sociale, se schimbă şi importanţa diferitelor valori
sociale, creşte rolul unora, se schimbă metodele si mijloacele de apărare ale altora etc.
La sistematizarea dispoziţiilor juridico-penale ale Părţii speciale a noului Cod penal,
legiuitorul a pornit de la ierarhia valorilor fundamentale sociaie unanim recunoscute în ţările bazate
pe drept: omenirea, persoana, societatea, statul.
Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova în vigoare este alcătuită conform
următorului sistem:
Capitolul întâi - Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război.
Capitolul al doilea - Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Capitolul al treilea- Infracţiuni conlra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei.
7
Capitolul al patrulea - Infracţiuni privind viaţa sexuală.
Capitolul al cincilea - Infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă şi alte drepturi constituţionale
ale cetăţenilor.
Capitolul al şaselea - Infracţiuni contra patrimoniului.
Capitolul al şaptelea - Infracţiuni contra familiei şi minorilor.
Capitolul al optulea - Infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale.
Capitolul al nouălea - Infracţiuni ecologice.
Capitolul al zecelea - Infracţiuni economice.
Capitolul a! unsprezecelea- Infracţiuni în domeniul informaticii.
Capitolul al doisprezecelea - Infracţiuni în domeniul transporturilor.
Capitolul al treisprezecelea —Infracţiuni contra securităţii publice şi a ordinii publice.
Capitolul al paisprezecelea - Infracţiuni contra justiţiei.
Capitolul al cincisprezecelea - Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere.
Capitolul al şaisprezecelea - Infracţiuni săvârşite de persoane care gestionează organizaţiile
comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale.
Capitolul al şaptesprezecelea - Infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat.
Capitolul al optsprezecelea — Infracţiuni militare.
Pârlea specială reprezintă elementul cel mai dinamic al dreptului penal, punând în discuţie
numeroase probleme de interpretare, de explicare a sensului şi a sferei de aplicare a dispoziţiilor
incriminatorii.
Deci, atât în cadrul analizei teoretice, cât şi în aplicarea practică, conţinutul dispoziţiilor
juridico-penale ale Părţii speciale trebuie dezvăluit in corespundere cu acea apreciere moral-politică
şi juridică, pe care legiuitorul a dat-o anticipat tuturor faptelor prejudiciabilc similare în dispoziţiile
normelor penale.
Sensul si destinaţia acestor norme sunt determinate de sarcinile pe care le urmăreşte statul,
aplicând normele dreptului penal. Scopul general al legii penale este de a apăra împotriva
infracţiunilor persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător,
orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii
Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. In felul acesta, sensul şi
destinaţia dispoziţiilor Părţii speciale constau în apărarea valorilor sociale împotriva infracţiunilor
prin aplicarea pedepselor penale persoanelor care Ic-au săvârşit sau prin ameninţarea de a le aplica.
Procesul evidenţierii sensului şi destinaţiei proprii unei dispoziţii a Părţii speciale trebuie să
includă un şir de împrejurări pentru a clarifica următoarele chestiuni: a) a fost comisă o faptă
prejudiciabilâ; b) poate fi ea calificată ca infracţiune şi corespunde unei norme juridico-penale; c)
poate pedeapsa penală să asigure în cazul concret atingerea scopurilor pedepsei prevăzute de
8
legiuitor. Dacă răspundem pozitiv la aceste chestiuni, vinovatul este pedepsit conform articolului
corespunzător al Părţii speciale, aplicându-i-se astfel o măsură concretă de pedeapsă penală.
O importanţă deosebită pentru interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Părţii speciale a
legislaţiei penale o are studierea şi sintetizarea practicii judiciare.
Studierea practicii judiciare permite a releva anume acele forme concrete prin care pot fi
exprimate semnele distinctive ale componenţei de infracţiune, prevăzute de legea penală. Aceasta le
dă posibilitate organelor de cercetare penală, de anchetă penală şi instanţelor judecătoreşti să
descopere rapid şi să califice corect infracţiunile comise. Sintetizarea practicii judiciare permite a
constata cauzele şi condiţiile ce favorizează comiterea unor categorii aparte de infracţiuni, precum
şi creşterea criminalităţii.
Datorită sintetizării şi studierii practicii judiciare, specialiştii pot scoate la iveală cele mai
frecvente erori comise de instanţele judecătoreşti la examinarea anumitor categorii de procese
penale şi să Ic rectifice prin adoptarea hotărârilor Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova. Hotărârile plen uri l or joacă un rol important în munca de efectuare a justiţiei: ele asigură
unitatea politicii penale pe întreg teritoriul republicii şi ajută la descoperirea lipsurilor şi lacunelor
legislaţiei în vigoare. Deci pentru a interpreta şi aplica corect o normă penală, trebuie, mai întâi,
ţinut cont şi de indicaţiile plenurilor Curţii Supreme de Justiţie asupra problemei date.
§ 2. Temeiurile răspunderii penale şi calificarea infracţiunilor.
Articolul 21 (prezumţia nevinovăţiei) al Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994
stipulează că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa
va fi dovedita în mod legal, în cursul unu i proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat
toate garanţiile apărării sale".
Pentru desfăşurarea acestei teze art. 51 C.P. prevede că „răspunderii penale este supusă
numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală". Alineatul întâi al
acestui articol stipulează că „temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudicîabilă
săvârşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al
răspunderii penale". Deci componenţa de infracţiune descrisă în lege reprezintă unicul temei juridic
(de jure) al răspundem penale, în timp ce faptul săvârşirii infracţiunii constituie unicul temei real
(de fado) al răspunderii penale. Această formulă a răspunderii penale, preluată de legiuitor, pentru
prima dată în literatura noastră de specialitate a fost expusă de autorul acestei lucrări.
Majoritatea semnelor componenţelor de infracţiuni cu al căror ajutor sunt apreciate faptele
prejudiciabile ca infracţiuni au fost descrise în articolele Părţii speciale a legislaţiei penale. Ele
caracterizează în special fapta (acţiunea sau inacţiunea), particularităţile, denumirea ci şi delimitarea
unei categorii de infracţiuni de altele. De exemplu, în art. 186 C.P. este definită noţiunea de furt al
9
avulului proprietarului ca sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane ce deosebeşte această
formă de însuşire de celelalte (jaf, tâlhărie, escrocherie ctc.), precum şi de toate celelalte infracţiuni
(omor, vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, huliganism, samovolnicie etc.).
Însă dispoziţiile articolelor Părţii speciale nu descriu toate semnele componenţelor de
infracţiune. Semnele inerente (proprii) majorităţii infracţiunilor, pentru a nu le repeta de nenumărate
ori, legiuitorul Ic trece în Partea generală a legislaţiei penale. De exemplu, teza despre faptele
neînsemnate, care. deşi formal, conţin trăsăturile unei infracţiuni prevăzute de legea penală, însă,
fiind lipsite de importanţă nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin. 2 art. 14 C.P), în
majoritatea articolelor Părţii speciale nu se menţionează subiectul infracţiunii ca clement necesar al
fiecărei infracţiuni (art. 21, 22 şi 23 C. P.), răspunderea pentru pregătirea unei infracţiuni (art. 26
C.P.), pentru tentativa de infracţiune (art. 27 C.P.), despre caracteristica participanţilor care
contribuie la săvârşirea unei infracţiuni (ari. 42 C.P.) etc.
Astfel, componenţa fiecărei infracţiuni constă din trăsăturile indicate atât în Partea specială,
cât şi în cea generală ale legislaţiei penale, ceea ce demonstrează încă o dată unitatea şi legătura
organică dintre ele.
Este de observat si faptul că nu toate semnele obligatorii ale unei componenţe concrete de
infracţiuni sunt direct nominalizate de legiuitor în articolele Părţii generale şi ale celei speciale ale
Codului penal. Indicarea tuturor semnelor componenţelor de infracţiuni în articolele Codului penal
ar duce la supraîncărcarea lor cu informaţii de prisos, construcţia legislativă devenind extrem de
voluminoasă şi incomodă pentru aplicare în practică. De exemplu, dispoziţia art. 186 C.P., definind
noţiunea de furt a bunurilor altei persoane, nu nominalizează toate semnele obligatorii ale acestei
componenţe de infracţiuni. Rle se pol deduce prin confruntarea dispoziţiei art. 186 C.P. cu cele ale
art, 126 şi 273 C.P., din care reiese că dispoziţia alin. 1 al art. 186 C.P. are următorul conţinut:
furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunuri lor al tei persoane în proporţii esenţiale, a cărei valoare
esle de la cinci până la cinci sule unităţi convenţionale de amendă, săvârşită intenţionat şi cu scop
de profit. Lipsa măcar a unui semn din cele indicate exclude componenţa furtului. De exemplu, P. a
fost tras la răspundere penală potrivii alin. 4 al art. 119 C.P. din 1961 pentru sustragerea a două
ceasuri din aur din secţia magazinului, unde lucra soţia sa. Examinând fapta lui P., judecata a
respins incriminarea propusă de organele de anchelă şi a recalificat acţiunile lui P. conform art. 127
C.P. din 1961 (nimicirea sau deteriorarea intenţionată a avutului proprietarului). Anchelă judiciară a
conslalal că P., bănuindu-şi soţia de relaţii intime cu şeful magazinului, i-a cerut să se concedieze
din serviciu. După ce ea a refuzat, P, a sustras pe ascuns ceasurile si le-a aruncai înlr-un lac, crezând
că deficilul de marfa apărui ca rezultai al acţiunilor sale va servi drept temei penlru concedierea
soliei din iniţiativa administraţiei. Recalificarea este corectă, deoarece fapta examinată n-a urmării
scopul de profil.
10
Determinarea semnelor obligalorii ale fiecărei componenţe de infracţiune concretă esle
uneori destul de dificilă, însă credem că juriştii cu o bună pregătire profesională vor depăşi acesle
dificullăţi.
O sarcină importantă a dreptului penal o constituie aplicarea cu stricteţe a normelor penale.
Ea depinde de calificarea corectă şi argumentată a infracţiunii. Calificarea infracţiunii este una
dintre cele mai importante noţiuni ale ştiinţei dreptului penal, utilizate pe larg în practica organelor
justiţiei, este una dintre instituţiile principale ale dreptului penal.
A califica în general înseamnă a atribui unor fenomene, faple sau categorii, genuri anumite calităţi,
semne sau particulari taţi, în domeniu! dreptului a califica o faplă ca dclicl înseamnă a alege acea
normă juridică, prin care esle prevăzută fapta dată, adică se cere a o potrivi regulii generale
corespunzătoare.
Calificarea infracţiunii în dreptul penal înseamnă determinarea şi consacrarea juridică a
corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei de
infracţiune, prevăzute de norma juridică penală.
Calificarea infracţiunii are două semnificaţii (sensuri): a) un proces de idenlificare înfaplaunei
persoane a caraclerislicilor infracţiunii şi b) o consecinţă a acestei activităţi a organelor de drept -
recunoaşterea şi consacrarea oficială în documentele juridice respective (de exemplu, ordonanţa de
intentare a unui proces penal sau de punere sub învinuire, sentinţa judecăţii etc.) a coincidenţei
semnelor faptei săvârşite cu normele juridico-penale, invocând articolele concrete ale Codului
penal.
Studiind faptele infracţionale ale oamenilor, de fiecare dată, organele de drept trebuie să hotărască
dacă ele constituie o infracţiune şi dacă ele alcătuiesc o infracţiune unică (art. 28 C.P.), o pluralitate
de infracţiuni (art. 32 C.P.) sau o concurenţă a normelor penale (art.115 C.P). În funcţie de aceasta,
faptele infracţionale trebuie calificate în conformitate cu un singur sau mai multe articole ale Părţii
speciale a Codului penal.
Dacă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) nimeresc sub dispoziţia unei
singure norme penale, adică a unui articol sau a unui alineat al unui articol al Părţii speciale a
Codului penal, astfel de fapte reprezintă o infracţiune unică. De exemplu, dacă o persoană a sustras
pe ascuns 150 lei, alta a sustras deschis de două ori din diferite izvoare câte 100 lei, a treia i-a
produs victimei vătămări intenţionate medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii în procesul
sustragerii averii, iar o bandă armată a săvârşit timp de o lună zece furturi, jafuri, tâlhării, omoruri,
atunci astfel de fapte constituie fiecare o infracţiune unică, fiindcă ele sunt încadrate pe deplin
corespunzător în următoarele articole ale Codului penal: 186 alin. 1; 187 alin. 2 lit. a); 188 alin. 1 şi
283.
11
Se consideră pluralitate de infracţiuni săvârşirea a două sau a mai multor infracţiuni în
acelaşi timp sau la intervale diferite de timp de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată
definitiv pentru vreuna dintre ele sau comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de o
persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Deci, pentru pluralitatea
de infracţiuni este caracteristic faptul că nici una dintre nonnele penale nu include fapta comisă în
întregime, ea poate primi o calificare juridico-penală corectă numai prin aplicarea laolaltă a două
sau a mai multe norme penale. De exemplu, o persoană a dat foc casei vecinului cu scopul de a-l
lipsi de viaţă, iar alta, după săvârşirea unui jaf, a comis un omor. O analiză juridică completă se
poate efectua numai dacă acţiunea primei persoane va fi încadrată potrivit articolelor 145 (omor
intenţionat) şi 197 (distrugerea sau deteriorarea intenţionata a bunurilor), iar acţiunile următoarei
persoane - potrivit articolelor 145 (omor intenţionat) şi 187 (jaf).
Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoana sau de către un grup
de persoane a unei fapte prejudiciii-bile, cuprinsă în întregime de dispoziţiile a două sau a mai
multe norme penale si constituind o singură infracţiune. De exemplu, acţiunile unui judecător, care
cu bună ştiinţă a pronunţat o sentinţă ilegală, sunt pe deplin cuprinse de art. 307 (pronunţarea unei
sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii) cât şi de art. 327 (abuzul de putere sau abuzul
de serviciu). Însă potrivit art. 116C.P. acţiunile acestui judecător trebuie calificate numai în baza art.
307 C.P.
Calificarea infracţiunilor reprezintă numai o etapă în procesul de aplicare a normelor
juridice. Aplicarea normelor juridice ca o formă de realizare a dreptului include atât procesul
calificării infracţiunilor, cât şi stabilirea pedepselor penale şi executarea lor.
Calificarea justă are o mare importanţă pentru promovarea politicii penale şi în marc măsură
determină succesul luptei contra criminalităţii, consolidarea ordinii de drept, ea este o condiţie
absolut necesară pentru respectarea legalităţii şi este o garanţie a drepturilor cetăţenilor.
Calificarea incorectă creează o imagine falsă despre caracterul si gradul prejudiciabil al fraudei
comise. Ea exclude individualizarea corectă a răspunderii şi a pedepsei penale şi are consecinţe
juridice negative pentru vinovat: imposibilitatea aplicării amnistiei, imposibilitatea graţierii,
reabilitării, condamnării condiţionate, liberării de pedeapsă înainte de termen, aplicării incorecte a
regimului şi a categoriilor penitenciarilor în care se execută pedeapsa cu închisoarea etc.
Prin urmare, calificarea corectă este o garanţie: a) a drepturilor cetăţenilor; b) a politicii statului
privind pedepsirea infracţiunilor; c) a aulori-tăţii justiţiei; d) a statisticii judiciare. De exemplu,
calificarea unei lipsiri de viaţă din imprudenţă ca un omor intenţionat constituie o încălcare
flagrantă a drepturilor cetăţenilor, deoarece în acest caz infractorului, conform art. 59 C.P., nu i se
poate aplica liberarea condiţionată de răspundere penală.
12
Trebuie menţionat faptul că chiar dacă o calificare incorectă n-a atras după sine aplicarea
unei măsuri de pedeapsă necorespunzăloare faptei comise, şi în asemenea caz vinovatul nu este
indiferent faţă de aprecierea juridică şi social-politică legată de calificare - a fost condamnat ca o
persoană care a nimicit în mod intenţionat avutul proprietarului (art. 197 C.P.) sau ca diversionist
(art. 343 C.P.), ca o persoană care a participat la dezordini de masă (art. 285 C.P.), sau ca
organizator al uzurpării puterii de stat (art. 339 C.P.), ca o persoană care a manifestat neglijenţă în
serviciu (art. 329 C.P.) sau ca o persoană care a abuzat de putere sau de serviciu (art. 327 C.P.).
Calificarea corectă a infracţiunilor ridică autoritatea justiţiei, menţine prestigiul ei în faţa
tuturor cetăţenilor. După cum s-a remarcat, calificarea corectă a infracţiunilor arc o mare importanţă
şi pentru statistica judiciară, deoarece erorile cornişe pot forma opinii greşite despre situaţia şi
structura criminalităţii în ţară, iar aceasta, la rândul său, influenţează corespunzător asupra politicii
penale a statului şi asupra evoluţiei legislaţiei penale.
Procesul calificării se efectuează la toate etapeie procedurii penale şi se finalizează cu stabilirea
concordanţei exacte între trăsăturile faptei comise şi semnele componenţei de infracţiune descrise
de una sau de mai multe norme penale.
Şi în sfârşit, trebuie să menţionăm faptul că pentru a demonstra că infracţiunea, din punctul
de vedere a! calificării, n-a fost dusă până la capăt, este necesar să facem trimitere la art. 26 C.P.,
care conţine noţiunea pregătirii unei infracţiuni sau la art. 27 C.P., care conţine noţiunea tentativei
de infracţiune, alături de articolul corespunzător al Părţii speciale a Codului penal. Dacă la
săvârşirea infracţiunii participă şi alte persoane cu roluri de organizator, instigator sau complice,
atunci acţiunile lor trebuie calificate ţinând cont de situaţia concretă, potrivit art. 42 C.P. şi articolul
corespunzător al Părţii speciale a Codului penal.
Secţiunea 2. Noţiune de subiect special al infracţiunii
Subiect special al infracţiunii este considerată persoana, care, în afară de particularităţile
generale ale subiectului (vârsta, responsabilitatea), se caracterizează prin criterii specifice,
prevăzute de normele din partea generală a Codului Penal.
În calitate de particularităţi adăugătoare, uneori, se consideră criteriile, care depind de
funcţiile de serviciu şi de profesie a subiectului.1
Subiecţi ai infracţiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcţie, ai infracţiunilor
militare – militarii şi persoanele egale cu ele, înşelarea cumpărătorilor – lucrătorii întreprinderilor
de comerţ şi alimentare socială.
Particularităţile speciale, care transformă persoana în subiect special al infracţiunii pot fi şi
calităţile proprii ale subiectului.
1 C. Bulai , A. Filipaş, C. Mitrache, "Drept penal român", Bucureşti, 1994, p. 128;
13
De exemplu, subiecţi speciali ai infracţiunii sunt recidiviştii deosebit de periculoşi şi
persoanele judecate, care au săvîrşit crime grave (art. 66 al C.P.).
Un alt criteriu poate fi considerat şi cetăţenia subiectuluiinfracţiunii.
De exemplu, pentru trădare de patrie art. 337 C.P. răspunderea penală o poartă numai cetăţenii
Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.) – cetăţeni din alte state sau fără cetăţenie.
Relaţiile speciale dintre pătimaş şi vinovat pot fi criteriul caracteristicii subiectului.2
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art.150 al CP) răspunderea penală o poartă
numai subiecţii speciali: persoanele cu care pătimaşul se afla într-o oricare dependenţă fie materială,
fie de serviciu etc.3
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care, evident nu suferă
amânare), unei persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viaţă, dacă acest ajutor putea fi
acordat în mod vădit de cel vinovat fără un pericol serios pentru sine sau pentru alte persoane,
precum şi neînştiinţarea persoanelor respective despre necesitatea acordării ajutorului (art. 163
C.P.), răspunderea penală o duc numai subiecţii speciali.
Condiţiile indispensabile pentru existenţa subiectului infracţiunii sunt de două tipuri4:
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al
oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată
fi subiect al anumitor infracţiuni.
Condiţiile generale ale infracţiunii nu sînt prevăzute în conţinutul ei juridic, ci rezultă din
momentele cu caracter general, cuprinse în partea respectivă a Codului Penal.
Condiţiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenţei subiectului anumitor infracţiuni,
trebuie să fie prevăzute în conţinutul juridic al acestor infracţiuni sau să rezulte nemijlocit din ea.5
Dar, cum am spus mai înainte pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită
sau anumite calităţi,.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi prevăzute în
componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă
calitatea impusă de lege în momentul săvârşirii infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi participanţi, care
pot să nu posede această calitate.6
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii e persoana care, pe
lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta minimă cerută de lege – trebuie să
2 Al. Borodac, "Drept penal" Calificarea infracţiunilor, Chişinău, 1996, p.155;
3 Gh. Nistoreanu, Al. Boroi , ş.a. Drept penal, Bucureşti 1999, p. 247;
4 Hotărîrea Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din 11.03.1996;
5 O. Loghin, "Drept penal român" Bucureşti, 1994, p. 654;
6 Н. Кондрашков, «О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7;
14
mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau
nemijlocit să rezulte din ea, condiţie ce restrînge cercul de persoane, ele putînd fi trase la răspundere
penală în conformitate cu legea dată.
Majoritatea subiecţilor speciali, de exemplu, cetăţeanul Republicii Moldova (art. 337 al CP),
cetăţeanul unui stat străin sau persoană fără cetăţenie (art. 338 al CP), mama (art. 147 al CP),
medicul (alin. 1 al art. 159 al CP), recidivistul deosebit de periculos (alin 4 al art. 186 al CP),
anchetatorul penal, procurorul sau persoana care efectuează cercetarea penală (art. 306 al CP),
judecătorul (art. 307 al CP), militarul (art. 364-390 al CP) etc, posedă o singură calitate specială
prevăzută în norma de drept.7
În legislaţia penală se întîlnesc subiecţi speciali care sunt caracterizaţi prin două sau mai
multe calităţi speciale combinatorii. De exemplu, subiectul infracţiunii, prevăzut de art. 297 al CP,
poate fi persoana cu funcţii de răspundere (prima calitate specială), împuternicită să asigure
respectarea regulilor de protecţie a muncii pe un anumit sector de muncă (a doua calitate specială);
aliniatul doi al art.286 al CP – persoana ce-şi ispăşeşte pedeapsa sub formă de privaţiune de
libertate (prima condiţie), recidevist deosebit de periculos sau persoană condamnată pentru
infracţiuni grave (a doua condiţie), dar pentru a 3-a şi a 4-a condiţii ale componenţei de bază a
acestei infracţiuni – de la subiect se cere a fi organizator sau participant activ al grupărilor criminale
(a treia condiţie) ş.a.8
Pentru tragerea la răspundere penală conform articolelor date, e obligatorie prezenţa tuturor
condiţiilor subiectului special în ansamblu. Lipsa unei singure condiţii, conform articolelor
corespunzătoare ale Codului Penal, exclude calificarea faptei comise.9
Condiţiile subiectului special al infracţiunii sunt descrise în norma de drept sau nemijlocit,
rezultă din ea. În majoritatea cazurilor (circa 80%) aceste condiţii sunt indicate direct în dispoziţiile
părţii speciale a C.P., adică legislatorul descrie concret persoana care poate fi subiectul infracţiunii
date. Uneori, asemenea condiţii sunt descrise în unele norme aparte ale C.P. Aşadar, noţiunea
recidivistului deosebit de periculos, a persoanei oficiale, a militarului sînt fixate corespunzător în
art.66, 306, 366 ale C.P. al RM. Acest lucru se lămureşte prin faptul că aceşti trei subiecţi speciali
sunt întîlniţi în partea specială a C.P.
Condiţiile (calităţile) subiecţilor speciali ai infracţiunii în majoritatea cazurilor (circa 60%)
sunt formulate concret în componenţa de bază a infracţiunii descrise în partea specială a Codului
Penal.10
7 Сборник Постаноылений Пленума Верховного Суда СССР, 1986 cтp. 240;
8 Legea privind alegerile locale şi Legea privind administraţia publică din 7 noiembrie 1994;
9 А.Я. Светлов, «Борьба со взяточничеством и поборами» Москва, 1994, p. 178;
10 Бюллетень Верховного Суда CCCP №4 1983 cтp.240;
15
Acestea pot fi: persoana căreia i-au fost încredinţate informaţiile ce constituie secret de stat
s-au i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa (art.344 al CP.), lucrător al
transportului feroviar, pe apă sau aerian (art. 272 al C.P.), persoana care administrează avutul
proprietarului sau cărei i-au fost încredinţată această avere (art.191 al C.P.) ş.a. Celelalte condiţii
sînt prevăzute în componenţele calificate ale infracţiunii: recidivistul deosebit de periculos (alin.4
art. al 186 C.P., alin 3 al art. 187 C.P., art. 147 C.P., alin. 3 al art. 171 C.P.), prezenţa condamnării
anterioare (art. 186 alin. 4 al C.P., art. 199 alin. 2 al C.P., art.218 alin. 2, art. 219 alin. 2 al C.P.).
În Codul Penal al Republicii Moldova majoritatea componenţilor de infracţiune (de bază,
calificative) conţin condiţiile unui singur subiect special, de exemplu, mama (art. 147), cetăţanul
R.M. (art. 337), persoana căreia i-au fost încredinţate documente ce conţin un secret de stat sau
obiecte, ale căror date constituie un secret de stat (art.344), judecătorul (art. 307), persoana care
execută pedeapsa sau se se află sub arest preventiv (art. 317).11
În unele cazuri, în dispoziţiile articolelor sunt descrise condiţiile alternative ale câtorva
subiecţi speciali. Astfel, în art. 338 al C.P., în calitate de subiecţi speciali sunt numiţi cetăţenii unui
stat străin sau persoana fără cetăţenie; în art. 308 – persoana care înfăptuieşte cercetarea penală,
anchetatorul penal, procurorul; în art. 311 – martorul, partea vătămată, expertul, translatorul; în art.
307 – recidivistul deosebit de periculos şi persoana condamnată pentru infracţiuni grave.12
Uneori, subiectul special este indicat, ca alternativă, în dispoziţia articolului paralel cu
subiectul general. De exemplu, răspunderea pentru omorul intenţionat săvârşit cu consecinţe
agravante (art. 145 al C.P.) o poartă atât subiecţii generali, cât şi subiectul special – recidevistul
deosebit de periculos sau persoana care anterior a mai săvîrşit o infracţiune prevăzută de articolul
sus-nimit, al C.P. De asemenea, răspunderii penale pentru contrabandă (art. 248 al C.P.), paralel cu
subiectul general, e supusă şi persoana oficială ca reprezentant al subiectului special.
Condiţiile subiecţilor speciali ai infracţiunii sunt descrise în lege atât sub formă pozitivă, cât
şi sub cea negativă.13
Dacă subiectul special e descris sub formă pozitivă, în dispoziţia articolului vor fi oglindite
concret condiţiile ce contribuie la caracterizarea lui. Sub formă pozitivă sînt prevăzute condiţiile a
circa 98% dintre subiecţii speciali. Drept exemple pot servi: martorul, partea vătămată, expertul,
translatorul (art. 311 al C.P.), judecătorul (art. 307 al C.P.), persoana care conduce mijlocul de
transport (art. 264 al CP.), persoana responsabilă pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de
transport (art. 265 al C.P.).
11
Волженкин Б.В. «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11; 12
I. Macari , Drept penal: partea penală, Ed.‖Ştiinţa‖, Chişinău 1999, p. 170;
13
А.А. Аслаханов, «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993
№4;
16
Condiţiile subiecţilor speciali, descrise sub formă negativă, se întîlnesc în lege numai în
cazuri excepţionale, pe cînd o descriere a lor sub formă pozitivă va cere o dispoziţie mult prea
voluminoasă a articolului şi, prin urmare, incomodă la aplicare. Ca exemplu poate servi art. 160 al
C.P. – practicarea ilegală a medicinii de către o persoană fără studii medicale corespunzătoare, în
care condiţiile subiectului special sînt descrise sub formă negativă.14
Descrierea condiţiilor subiectului special sub formă negativă este justificată şi raţională.
Teoreticienii au apelat la această formă, precum şi la caracterizarea subiectului general al
infracţiunii. Astfel, în Codul Penal, prin descrierea iresposabilităţii (art. 23 al C.P.) sub formă
negativă, e formulată una dintre condiţiile subiectului general al infracţiunii – resposabilitatea.
Legislatorul, în unele cazuri, descrie condiţiile subiectului special şi sub formă pozitiv-
negativă. Astfel, în art. 191 al C.P. este vorba de persoana, căreia i-a fost încredinţată paza avutului
proprietarului (forma pozitivă), nefiind persoană oficială (forma negativă); subiectul infracţiunii,
prevăzut în art. 348 al C.P., poate fi un lucrător din sfera de deservire a populaţiei (forma pozitivă),
nefiind persoană oficială (forma negativă).
Analizând chestiunea referitoare la metoda descrierii subiectului special, e necesar, de
asemenea, a indica condiţiile (calităţile) unor subiecţi care nu sunt indicaţi în dispoziţiile articolelor
Codului Penal. În art. 165, 167, 171, 180 al C.P. nu sunt prevăzute indicaţii directe privind
condiţiile subiectului special. Ele sunt stabilite datorită interpretării, pornind de la analiza altor
elemente ale conţinutului infracţiunii (obiectului, laturii obiective), întrucât este vorba de
interacţiunea elementelor ei componente, de interdependenţa lor, ceea ce creează o dependenţă între
ele, precum şi o condiţionare reciprocă. Conţinutul normei nu există în afara legii, el este
întotdeauna întruchipat în totalitatea elementelor normei de drept penal.15
Art. 180 al C.P. prevede răspundere penală pentru refuzul intenţionat a furniza date statistice
sau prezentarea intenţionată dedate statistice, denaturate care cauzează pagube economiei naţionale.
Subiectul infracţiunii, în dispoziţia articolului, nu este însă indicat concret, dar evident e faptul că
un atare subiect nu poate fi oricare persoană16
.
În articolul 180 al C.P. sub protecţia normelor de drept penal se află relaţiile sociale din
domeniul economiei naţionale a R.M., latura obiectivă cuprinzând refuzul intenţionat de a furniza
date statistice sau prezentarea intenţionată a datelor statistice neautentice.17
Bazându-ne pe obiectul şi specificul acţiunilor laturii obiective a infracţiunii date,
concluzionăm: de înălcarea relaţiilor sociale din domeniul economiei naţionale, prin refuzul de a
furniza sau a prezenta date statistice autentice, nu poate fi învinuită oricare persoană, ci numai un
14
А.А. Здравомыслов, «Уголовное право», Москва, 1988, p. 102. 15
Бюллетень Верховного Суда CCCP №6 1985 c.8; 16
V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal: partea specială, Bucureşti 2002, p. 174; 17
A.A. Сила, «Закон и взятка», Кишинев 1984, p. 117.
17
lucrător investit cu împuterniciri de a furniza date statistice corespunzătoare şi care poartă
răspundere pentru autenticitatea lor. Din această categorie de persoane fac parte: conducătorul
întreprinderii, al instituţiei, al organizaţiei, contabilul-şef, contabilul principal sau interimarii lor.
Secţiunea 3. Persoanele cu funcţii de răspundere
În legislaţia penală sunt prevăzute 3 categorii de persoane care pot fi atribuite subiectului
special şi anume persoanei cu funcţie de răspundere:18
1. persoane, care funcţionează permanent sau temporar în instituţii, organizaţii sau întreprinderi
de stat sau individuale, funcţiile cărora sunt legate de obligaţiunile organizaţionale sau
administrativ-gospodăreşti;
2. persoane cu împuterniciri speciale;
3. persoane cu funcţii de reprezentant al puterii de stat.
Definiţie. Este recunoscută persoană cu funcţie de răspundere, persoana înzestrată cu
drepturi şi obligaţiuni la îndeplinirea funcţiei puterii de stat sau acţiunilor cu caracter organizaţional
sau administrativ-gospodăreşti la întreprinderile de stat sau particulare, instituţii, organizaţii,
permanent sau prin încredinţarea anumitor împuterniciri.19
O particularitate determinantă a persoanei cu funcţie de răspundere este caracterul
obligaţiilor atribuite de către lege persoanei conform funcţiei executate.
În conformitate cu Codul Penal, persoanele cu funcţii de răspundere sunt în primul rînd
funcţionarii publici, înzestraţi cu funcţii din sfera conducerii de stat. Lipsa acestor funcţii la
persoane ne demonstrează că ele nu pot fi subiecţi speciali cu funcţii de răspundere.
Anume de aceasta în lista subiecţilor cu funcţii de răspundere nu pot fi incluşi persoane care
deşi lucrează la întreprinderi de stat, obligaţiia lor funcţionale sunt legate de lucrările tehnice şi de
secretariat. De exemplu: paznicul, portarul, dactilografa, curierul etc.
Analiza practicii judiciare ne demonstrează că în mai multe cazuri subiect cu funcţie de
răspundere sunt persoanele care în corespundere cu posturile ocupate, îndeplinesc obligaţiuni
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti ori sunt reprezentanţii puterii de stat.
În mod diferit sunt rezolvate problemele legate de recunoaşterea ca subiect special cu
funcţie de răspundere a anumitor categorii de persoane cum ar fi: profesorii, medicii şi vînzătorii.
18
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de justiţie nr.5 din 17 februarie 1998 ―Cu privire la practica aplicării de către
instaţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infraţiunile săvîrşirii de minori. Buletinul
Judecătoriei Supreme a R.M. 1996 nr.4; Buletinul Judecătoriei Supreme a RSSM 1990 nr3; 19
В.Н. Кудрявцева, А.В. Наумова, «Российское Уголовное Право», Москва 1997, p. 154;
18
Divers se interpretează întrebarea, dacă e necesară, pentru recunoaşterea persoanei ca
subiect cu funcţie de răspundere îndeplinirea formelor legale a înlocuirii interimare a funcţiilor ori
este de ajuns îndeplinirea de facto a funcţiei cu caracter de răspundere20
.
Cert este faptul că caracterul funcţiilor îndeplinite de către unele persoane cu funcţii de
răspundere, este baza generală pentru recunoaştere lor. Unele şi aceleaşi categorii de lucrători
conform caracterului şi conţinutului activităţii sale pot îndeplini funcţii legate de obligaţiile
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti şi funcţii profesionale sau de producere.21
De aceea
elementul hotărâtor în aceste cazuri va fi determinarea faptului dacă persoana dată îndeplinea în
cazul concret obligaţiuni de serviciu sau profesional-productive. Acest criteriu se aplică la toate
categoriile de lucrători nominalizaţi mai sus.
Principalul în determinarea subiectului cu funcţii de răspundere constă în caracterul deosebit
al obligaţiilor, întrucît una şi aceeaşi persoană poate îndeplini atât obligaţii de serviciu cât şi
obligaţii profesionale22
.
Printre lucrătorii medicali, practic, mai des apare întrebarea tragerii la răspundere ca subiecţi
cu funcţii de răspundere a medicilor, surorilor medicale şi felcerilor. În unele cazuri, ei pot fi traşi la
răspundere pentru eliberarea buletinelor de boală false, constatarea invalidităţii, refuzul internării în
spital, în alte cazuri - tratasea incorectă, care duce la urmări grave, stoarcere de bunuri de la bolnavi
în legătură cu tratarea, luarea de mită pentru executarea operaţiilor sau avorturilor. Cu toate acestea,
caracterul acţiunilor lucrătorilor, medicali în primul şi în al doilea caz este cu totul diferit. Dacă în
primul caz ei îndeplinesc funcţii de serviciu şi anume obligaţiuni organizaţionale, atunci în cazul al
doilea îndeplinesc numai funcţii profesionale. De aceea numai pentru prima categorie de acţiuni ei
pot fi traşi la răspundere ca persoane cu funcţii de răspundere, iar în celelalte cazuri răspunderea lor
este pur profesională şi nu de serviciu. Cu toate acestea lucrătorii medicali care ocupă posturi cu
funcţii organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti (medicul-şef, şeful secţiei, medicul de
serviciu, sora superioară, medicul-expert etc.) sunt consideraţi subiecţi cu funcţii de răspundere,
când înfăptuiesc o acţiune ilegală de serviciu, dar nu profesională.
De exemplu: judecata nu l-a recunoscut ca subiect special pe R, şeful secţiei, care primea
cadouri pentru ajutorul medical de la bolnavi după eliberare din spital. În acelaşi timp, întemeiat a
fost recunoscut ca subiect cu funcţie de răspundere şi condamnat pentru luare de mită medicul şef
K, care lua recompensă pentru internarea în spital şi accelerarea ajutorului medical, adică pentru
acţiunile cu caracter organizaţional, legate de funcţia îndeplinită.23
20
Н. Кондрашков, «Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах» Москва, 1994, p.
248.; 21
S. Brînză , Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Ed. Ştiinţa, Chişinău 1999, p. 85. 22
Бюллетень Верховного Суда CCCP №7 1986 c. 12 23
Ю.Д. Северин, «Коментарий к Уголовному Кодексу РСФСР», Москва, 1980, p. 234.
19
Analogic trebuie să fie hotărîtă problema atribuirii categoriei de subiect cu funcţie de
răspundere şi profesorilor instituţiilor de învăţămînt (instituţii superioare, medii, şcoli etc), precum
şi educatorilor instituţiilor de învăţămînt şi preşcolare. Ei, la fel, în unele cazuri pot îndeplini funcţii
de serviciu (şeful de studii, şeful de catedră, directorii etc.), în altele numai obligaţiuni profesionale
(instruire, educare).
Nici în procesul de instruire şi transmitere a cunoştinţelor, nici în procesul controlului
însuşirii materialului de învăţământ (evaluarea prin metoda lucrărilor de control, colocviilor,
examenelor), profesorii şi învăţătorii nu îndeplinesc funcţii organizaţionale. Organizarea lecţiilor
are un caracter pur tehnic. În aşa mod, profesorii de rînd şi învăţătorii nu pot fi traşi la răspundere ca
persoane cu funcţii de răspundere.24
În teorie şi în practică în mod deosebit se rezolvă problema subiecţilor cu funcţii de
răspundere, a persoanelor din sfera comerţului şi deservirii sociale.
În primul rând aceasta se referă la vînzători, bucătari, casieri ş. a., lucrători care poartă
răspundere materială. Analiza practicii ne demonstrează că de regulă, aceste persoane sunt trase la
răspundere ca subiecţi cu funcţii de răspundere.
Ele sunt trase la răspundere pentru aşa infracţiuni ca luarea de mită, abuz de serviciu,
neresponsabilitate etc. Însă se cunosc unele cazuri când aceste persoane nu sunt subiecţi cu funcţii
de răspundere.25
Poziţii diferite în acest caz îl ocupă şi savanţii. Unii criminalişti sunt categoric împotriva
recunoaşterii acestor persoane ca subiecţi cu funcţii de răspundere, alţii, invers, consideră că orice
vânzător poate fi considerat ca subiect cu funcţie de răspundere. Pentru argumentarea acestui fapt se
afirmă că în relaţiile cu cumpărătorii vânzătorul ocupă rol de reprezentant al întreprinderii de
comerţ şi participă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. De el depinde rezultatul
contractului. În aşa fel, activitatea profesională în vinderea mărfii are însemnătate juridică legată de
obligaţiunile administrativ-gospodăreşti şi subiectul ei este persoană de răspundere.
În practica judiciară, ca bază de recunoaştere a lucrătorului din comerţ ca persoană cu
funcţie de răspundere, se ia împuternicirea lui cu răspundere materială.
Din legislaţia în vigoare reiesă că recunoaşterea lucrătorilor de rând din sfera comerţului ca
subiect cu funcţie de răspundere este discutabilă.26
Vânzătorii, tarabagii, gheretarii ş. a. lucrători de rând îndeplinesc numai obligaţiuni
profesionale şi nu au nici un fel de împuterniciri de serviciu din cele nominalizate în lege.
Obligaţiile lor, după cum menţionează A.I. Svetlov, se limitează numai la primirea banilor
24
O. Loghin, T. Toader, Drept penal român: Partea Specială. - Bucureşti: Şansa, 1998, p. 158. 25
Бюллетень Верховного Суда CCCP №1 1982 стp. 19-20. 26
А.А. Здравомыслов, «Уголовное право», Москва, 1995 oc/чacть, p. 114.
20
(bonurilor) şi eliberarea mărfurilor cumpărătorilor. Aceste abligaţii pot fi considerate gospodăreşti,
dar nu pot fi recunoscute ca administrativ-gospodăreşti.27
Nu sunt întemeiate nici argumentările aduse de către B. V. Voljenkin, care spune că
vânzătorul participă la contractul de vânzare-cumpărare şi în aşa mod încheie acte juridice.
Participarea la contractul de vînzare-cumpărare nu ne demonstrează că persoana dată este cu funcţie
d răspundere. Participantul la contract nu este persoană cu funcţie de răspundere, iar acţiunile
juridice înfăptuite de el, dacă nu sunt obligaţii organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, nu
sunt particularităţi ale subiectului special.
Un interes deosebit trezesc ideile lui M.D. Lâsov, care, în mod întemeiat este împotriva
atribuirii persoanelor cu răspundere materială subiecţi speciali cu funcţii de răspundere. Însă
propunerea lui M.D. Lâsov despre excluderea din cercul subiecţilor cu funcţii de răspundere a unor
categorii de lucrători, cum ar fi şeful magazinului, întreprinderilor de alimentaţie publică şi
depozitelor, care nu au în supunerea sa subalterni nu se poate de spus că este aceptabilă.28
Argumentul principal al autorului constă în aceea că dacă persoanele enumerate nu au
subalterni, atunci reiese că ele nu au funcţii de conducere. Acest argument nu poate fi considerat
drept unul convingător.29
Funcţiile organizaţionale şi cu atât mai mult cele gospodăreşti despre care
vorbeşte legea, nu trebuie reduse numai la conducerea subalternilor. După cum se ştie mulţi
funcţionari publici ai aparatului de stat n-au subalterni, dar sunt atribuite la persoane cu funcţii de
răspundere. Excluderea lor din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere nu ar fi favorizat
îmbunătăţirea practicii judiciare în lupta cu infracţiunile de serviciu.
De rând cu persoanele, care ocupă funcţii de răspundere, legate de îndeplinirea obligaţiilor
organizaţionale sau administrativ-gospodăreşti, din categoria subiecţilor cu funcţii de răspundere
fac parte acele persoane care îndeplinesc aceste obligaţiuni conform împuternicirilor speciale.30
În legătură cu aceasta, este important de concretizat în primul rînd ce se subînţelege sub
noţiune de ―împuterniciri speciale‖ şi, în al doilea rând, se referă aceste indicaţii ale legii numai la
învestirea funcţiilor organizaţionale şi administrativ-gospodăreşti sau şi la funcţiile reprezentanţilor
puterii.
Împuternicirile speciale reprezintă îndeplinirea fără ocuparea funcţiei cuvenite a
formaţiunilor necesare prin împuternicirea de unică dată cu caracter de răspundere sau îndeplinirea
în baza unui act juridic (ordin, contract de muncă, procură) a obligaţiunilor organizaţionale sau
administrativ-gospodăreşti, adică a funcţiilor persoanei de răspundere. Împuternicirile se acordă pe
un termen determinat sau pentru îndeplinire unei însărcinări concrete.
27
«Советская Юстиция» 1990 №2, «Получение взятки должностных лиц», p. 149. 28
Gh. Antoniu, C. Bulai, " Practica Judiciară Penală", vol.1., p. specială, Bucureşti, 1992, p. 134. 29
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, ş.a., op. cit., p. 247. 30
А.А. Здравомыслов , op. cit., 1995, p. 114.
21
La persoanele care posedă astfel de împuterniciri putem atribui, de exemplu, inspectorii şi
controlorii publici, persoanele care îndeplinesc obligaţiuni publice în organele puterii de stat
(inspectorii publici de poliţie, ajutorii anchetatorilor şi procurorilor etc). Aceste persoane, conform
legii, obţin obligaţiunile persoanei cu funcţie de răspundere.31
În legătură cu aceasta, se prezintă neîntemeiate indicaţiile anumitor autori despre aceea că în
aceste cazuri persoana numai se asimilează în sensul răspunderii cu persoana cu funcţie de
răspundere.
Cu toate acestea întemeiat a fost supusă criticii propunerea de a considera persoane cu
funcţii de răspundere avocaţii. Această propunere a fost expusă în legătură cu aceea că odată cu
primirea ordinului de a deschide un dosar, avocaţii îndeplinesc obligaţiuni conform împuternicirilor
speciale, care le atribuie drepturi largi. Însă avocatul nu poate fi considerat subiect special cu funcţii
de răspundere, deoarece el nu este înzestrat cu împuterniciri nici conform funcţiei, nici cu
împuterniciri speciale.32
Ceea ce se referă la întrebarea a doua, cu toate că în literatura de specialitate, de regulă, nu
se indică direct despre aceea că reprezentanţii puterii nu pot să îndeplinească obligaţiuni conform
împuternicirilor speciale, dar indâcînd persoane concrete, care sunt cu funcţii de răspundere în
această bază, de obicei, se numesc persoane, care, conform împuternicirilor speciale, îndeplinesc
funcţiile reprezentanţilor puterii. Cu o astfel de interpretare a situaţiei examinate trebuie să fim de
acord deoarece sunt toate motivele de a presupune că dacă conform împuternicirilor speciale, se
îndeplinesc funcţiile organizaţionale şi administrativ-gospodăreşti, atunci, în aceeaşi bază,
îndeplinesc funcţiile sale şi reprezentanţii puterii (autorităţile publice).
Secţiunea 4. Autorităţile publice
Autorităţile publice: reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcţii de răspundere. În
corespundere cu riscul comun a persoanelor cu funcţii de răspundere ca subiecte speciale,
autorităţile publice posedă particularităţi specifice, aprecierea corectă a cărora are o importanţă
deosebită pentru aplicarea normelor care prevăd răspundere pentru infracţiunile de serviciu. O
dificultate în aprecierea noţiunii de autoritate publică constă în aceea că în legislaţia penală ea nu
este prevăzută.
Nu s-a găsit un numitor comun în privinţa acestei noţiuni nici în celelalte ramuri de drept.33
Este evident că una dintre particularităţile specifice ale autorităţilor publice a unor acţiuni de
serviciu este atribuirea dreptului săvîrşirii de către ele, care vor da naştere unor urmări necesare
pentru o anumită categorie de persoane, iar, uneori, şi pentru toţi cetăţenii. Aproximativ la fel se
31
S. Brînză , op. cit., p. 85. 32
V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 174. 33
O. Loghin , T. Toader op. cit., p. 158.
22
apreciază conţinutul principal al funcţiilor autorităţilor publice de către majoritatea autorilor. Cu
unele deosebiri particulare, în apreciere se subliniază esenţialul şi anume că autorităţilor publice le
sînt caracteristice următoarele: investirea cu împuterniciri legale în relaţii cu persoanele care se află
în sistema organelor puterii sau conducerii, adică nu cu subalternii în relaţiile de serviciu.34
Este necesar de reţinut că termenul ―autoritate publică‖ nu trebuie tratat exact, adică numai
ca funcţionari care reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.35
La categoria autorităţilor publice se referă de asemenea, colaboratorii organelor de
conducere (de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângă activitatea sa, mai sunt
înzestraţi cu funcţii de putere.
Din categoria autorităţilor publice mai fac parte, de exemplu, deputaţii, funcţionarii
ministerelor, departamentelor, primăriilor prefecturilor, consiliilor locale şi judeţene, înzestraţi cu
funcţii de putere, judecătorii, procurorii, colaboratorii operativi din sistema Ministerului Afacerilor
Interne, Ministerului Justiţiei, Inspectoratelor de Stat etc.
Este evident că persoana care funcţionează într-un organ sau altul al puterii, dar nu este
înzestrat cu funcţii de putere, nu poate fi autoritate publică. Aşa, nu pot fi autoritate publică
secretarele procuraturii, grefierele, secretarele tehnice etc.
În aşa mod pot fi evidenţiate trei particularităţi esenţiale ale autorităţilor publice ca subiecte
speciale cu funcţii de răspundere:36
a) înzestrarea cu funcţii de putere;
b) dreptul de a săvârşi acţiuni care dau naştere efectelor juridice pentru toţi sau
pentru majoritatea cetăţenilor;
c) inadmisibilitatea incoerenţei activităţii de serviciu.
Conform legislaţiei în vigoare pentru recunoaşterea persoanei cu funcţie de răspundere, aşa
cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească obligaţiuni organizaţionale sau administrativ-
gospodăreşti, ori să ocupe posturi cu funcţii de putere. Cu toate acestea, nu au importanţă aşa
circumstanţe ca:
- modul încadrării în serviciu(prin alegere, numire, concurs sau angajare);
- caracterul cu plată sau fără plată al îndeplinirii funcţiei.
Din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere fac parte şi persoanele care au anumite
obligaţiuni în organizaţiile obşteşti care sunt organizate şi activează în scopuri obşteşti.
De aici rezultă că atribuirea unui sau altui funcţionar persoanelor cu funcţii de răspundere nu
este legată de momentul formal.37
34
C. Bulai , A. Filipaş, C. Mitrache, op. cit., p. 128. 35
I. Macari , op. cit., p. 170. 36
Gh. Antoniu , C. Bulai , op. cit., p. 134.
23
În aşa fel, după părerea noastră, pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu este de
ajuns executarea de facto a funcţiei, dar şi de iure, adică funcţia trebuie să fie ocupată conform legii.
Introducând în lege condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul precizează încă
o dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calităţile
(condiţiile) date.
Condiţiile introduse de legislator în conţinutul de infracţiune pentru caracterizarea
subiectului special al infracţiunii urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane pasibile de
răspundere penală pentru infracţiunea concretă, confirmând încă o dată principiul că nu oricare
persoană fizică şi responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.38
De exemplu, subiect al infracţiunii, prevăzut în articolul 257 al C.P., poate fi recunoscut
directorul întreprinderii, inginerul-şef, şeful secţiei de control tehnic sau înlocuitorii lor; în articolele
324 şi 333 al C.P. – numai persoana oficială.
Ideea precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei de drept
reduce numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracţiunea dată este
recunoscută şi de lucrătorii practici.
Un şir de infracţiuni sunt săvârşite de către persoane oficiale în timpul exercitării funcţiunii.
La cercetarea faptelor săvîrşite de către o persoană oficială, e important a stabili: a fost săvârşită
infracţiunea în perioada când persoana oficială îşi exercita obligaţiile, funcţiile de serviciu sau a fost
comisă o infracţiune de rând.
În ultimul caz, autorul faptei va răspunde ca o persoană de rând, de exemplu, persoana oficială
săvârşeşte un act de huliganism.39
Secţiunea 5. Caracteristica infracţiunilor comis de persoane cu funcţii de răspundere
În Capitolul al optulea din partea specială a Codului penal sunt incluse infracţiunile care
după cun arată denumirea lor aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi
reglementate de lege.40
Aceste infracţiuni deşi sunt numeroase şi de o mare verietate, au fost totuşi
incluse într-un titlu unic, deşi ele prezintă o trăsutără esenţială comună, constând în aceea că, prin
săvârşirea lor se aduce, atingerea unor relaţii sociale de aceeaşi natură, relaţii care privesc
activitatea de serviciu., înfăptuirea justiţiei, securitatea circulaţiei pe căile ferate, regimul stabilit
pentru anumite activităţi reglementate de lege.41
37
А.А. Аслаханов, «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993
№4; 38
В.Н.Кудрявцева, А.В. Наумова, op. cit., p. 154. 39
O. Loghin, op. cit., p. 654. 40
A.A. Силла op. cit., p. 117. 41
Ibidem.
24
2. Obiectul juridic comun. Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public
sau altor activităţi reglementate de lege au ca obiect juridic comun relaţiile sociale la care ne-am
referit mai sus şi a cărăr ocrotire este asigurată prin incriminările cuprinse în partea specială a
Codului Penal.
3 Obiectul material. Infracţiunile de care ne acupăm sunt lipsite, de regulă, de obiect
material. Totuşi, unele dintre aceste infracţiuni, presupunând exercitarea acţiunii incriminate
nemijlocit asupra unui bun sau asupra corpului unei persoane, au şi un astfel de obiect; de exemplu,
infracţiunea de favorizare a infractorului (art.323 al C.P.), atunci când se realizează printr-un ajutor
dat infractorului pentru a-şi asigura folosul sau produsul infracţiunii, infracţiunea de supunere la
rele tratamente ,etc.42
4. Subiectul. Categoria infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau
altor activităţi reglementate de lege incluse atât infracţiunii care pot fi săvârşite de orice persoană
cât şi infracţiunii al căror subiect nu poate fi decât o presoană care, în afara condiţiilor cerute de
lege subiectul oricărei infracţiuni, îndeplineşte şi o anumită condiţie specială. Astfel, dacă darea de
mită (art. 334 al C.P.),traficul de influenţă (art.326 al C.P.),favorizarea infractorului (art 323 al
C.P.), etc ,sînt infracţiuni care pot fi săvârşite de orice persoană, în schimb, infracţiunile de serviciu
nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar, unele dintre infracţiunile care împiedică înfăptuirea
justiţiei nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar cu o anumită calitate, iar unele dintre infracţiunile
contra circulaţiei pe căile ferate nu pot fi săvârşite decât de un angajat al căilor ferate.
Infracţiunile incluse în Capitolul al cinsprezecelea şi al şaisprezecelea din partea specială a
Codului Penal pot fi săvârşite, de regulă, cu participaţie în oricare dintre formele acesteia. Desigur,
acele infracţiuni care se săvârşesc din culpă sunt susceptibile numai de comiterea cu participaţie
improprie.43
5. Latura obiectivă. Infracţiunele care aduc atingere unor activităţi de interes public sau
altor activităţi reglementate de lege se realizează, sub aspectul elementului material, prin fapte –
acţiuni sau inacţiuni – extrem de variate, care aduc atingere într-un fel sau altul, relaţiilor sociale
care constituie obiectul juridic al acestor infracţiuni. Unele dintre ele sunt infracţiuni de pericol, pe
când altele sunt infracţiuni de rezultat. Astfel, de exemplu infracţiunile care împiedică înfăptuirea
justiţiei sunt infracţiuni de pericol, iar abuzul sau neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni de rezultat.
După cum s-a mai arătat, în cazul infracţiunilor de rezultat, este necesar să se stabilească legătura de
cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea săvârşită de făptuitor şi rezultatul pericolului care s-a
produs.
42
А.А. Здравомыслов, op. cit., 1988, p. 102; 43
Б.В. Волженкин, «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11.
25
6. Latura subiectivă. Infracţiunile de care ne ocupăm se săvârşesc cu intenţie, iar în unele
cazuri şi din culpă (de exemplu neglijenţa în serviciu, omisiunea de a incunoştiinţa organele
juridice, etc). uneori, latura subiectivă a acestor infracţiuni include şi cerinţa săvârşirii faptei într-un
anumit scop (de exemplu scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act
privitar la îndatiririle de serviciu ale subiectului sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, în
cazul luării de mită). În asemenea cazuri, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţia directă44
.
7.Desfăţurarea activităţii infracţionale. Fiind, în marea lor majoritate, infracţuini comisive
care se săvârşesc cu intenţie, infracţiunile incluse în partea specială a Codului Penal sunt
susceptibile, de regulă, atât de acte de pregătire cât şi de tentativă. Actele de pregătire, potrivit
regulii generale, nu sunt sancţionate. Tentativa este sancţionată, dar în puţine cazuri (la infracţiunea
de evadare şi la infracţiunea de înlesnire a evadării, la infracţiunea de distingere şi semnalizare
falsă).
8. Sancţionarea. Infracţiunile care aduc atingerea unor activităţi de interes public sau altor
activităţi reglementate de lege, caracterizându-se printr-o periculozitate socială abstractă care
variază între limite destul de largi, sunt prevăzute cu pedepse care variază şi ele destul de mult în
ceea ce priveşte severitatea lor45
.
9. Formele agravante. Unele dintre infracţiunile incluse în Capitolul al optulea, intitulat
„infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere‖, al părţii speciale a Codului Penal al
RM sunt prevăzute şi în formă agravată. Împrejurarea care determină agravarea se referă fie la
producerea unui anumit rezultat (în cazul neglijenţei de serviciu şi al abuzului în serviciu), fie la
săvârşirea faptei prin anumite mijloace (în cazul infracţiunii de evadare sau la o anumită calitate a
făptuitorului ( în cazul infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă).46
10. Gruparea. Din categoria infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public
sau altor activităţi reglementate de lege fac parte, după cum s-a arătat, infracţiuni numeroase şi de o
destul de mare varietate. Realizînd o bună sistematizare a acestor infracţiuni, legiuitorul le-a
împărţit în patru subgrupe47
.
a) infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul;
b)infracţiunea care împiedică înfăptuirea justişiei;
c)infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate;
infracţiuni care aduc atingere altor activităţi reglementate de lege.
De exemplu subiect activ al infracţiunii contra justiţiei poate fi numai persoana fizică, care a
împlinit vîrsta de 14 ani şi a săvîrşit sau a participat cu vinovăţie la comiterea unei fapte prevăzute
44
Ю.Д. Северин, op. cit., p. 234. 45
Ю.Д. Северин, «Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах» Москва, 1994, p.
248. 46
Borodac Al., op. cit., p.155. 47
Н. Кондрашков ,«О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7.
26
de legea penală. Însă pentru unele infracţiunii, subiectul activ trebuie să îndeplinească pe lîngă
aceste condiţii şi altele prevăzute expres în norma de incriminare.
Aceşti subiecţi poartă denumirea de subiecţi activi speciali (calificaţi sau circumstantiaţi)48
.
Majoritatea infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei pot fi săvîrşite de subiecţi
speciali: funcţionari de stat cu atribuţii pe linia administrării justiţiei (judecători, procurori,
anchetatori etc.) ori persoane cu o anumită calitate procesuală (martor, interpret, expert etc.) sau o
altă calitate (deţinut, funcţionari cu atribuţii de pază etc.)49
.
Pot fi săvîrţite de orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale,
infracţiunile de denunţare calomnioasă (art. 311 al C.P.), încercarea de a determina mărturia
mincinoasă (art. 312 al C.P.), neexecutarea intenţionată a hotărîrii instanţei de judecată (art. 320
C.P.), favorizarea (art. 323 C.P.), omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare (art. 314 C.P.),
reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 328 C.P.).
Subiectul activ al infracţiunii de înlesnire a evadării (art. 318 C.P.) şi a celei de neexecutare
a hotărîrilor judecătoreşti (art. 320 C.P.) de asemenea nu este special. Cu excepţia înlesnirii edavării
săvîrşită de un funcţionar cu atribuţii de pază. Precum şi neexecutarea hotărărilor judecătoreşti de
către o persoană în privinţa căreia s-a dispus o măsură de siguranţă din categoria celor prevăzute de
literatură50
.
Calitatea specială a subiectului activ în cazul unor infracţiuni care împiedică înfăptuirea
justiţiei poate să aibă ca efect nepedepsirea sau reducerea pedepsei. De exemplu, favorizarea
săvîrşită de către soţ sau de către o rudă apropiată nu se pedepseşte (al. 2 art. 323 C.P.). Dacă cel
care a săvîrşit denunţarea calomnioasă declară înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă
de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plîngerea ori împotriva căreia s-au produs
probele, că denunţul, plîngerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce.
În literatura juridică subiecţii se mai califică ca subiecţii primari, în această categorie fiind
incluse persoanele care au săvîrşit infracţiuni pentru prima dată şi subiecţi recidivişti sau cu
antecedente penale. Considerăm că majoritatea infracţiunilor contra justiţiei pot fi săvîrşite atăt de
subiecţi primari cît şi de subiecţi recidivişti. Legea penală cere ca subiectul să fie cu antecedente
penale numai în cazul infracţiunilor de nerespectare a hotărîrilor judecătoreşti prin sustragerea de la
executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în literatură, şi la evadarea (art. 317 al C.P.).51
În cazul
infracţiunii de evadare, excepţie o constituie evadarea din starea legală de reţinere a unui
contravenient, reţinut pentru săvîrşirea unei contravenţii administrative, in încălcare a unor norme
48
«Советская Юстиция» 1990 №2, «Получение взятки должностных лиц», p. 149. 49
А.Я. Светлов , op. cit., p. 178. 50
V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 175. 51
I. Macari, op. cit., p. 171.
27
de convieţuire sociale, a ordinii şi liniştii publice, în asemenea cazuri infracţiunea de evadare poate
fi săvîrşită atît de subiecţii activi primari cît şi de persoane cu antecedente penale.
Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei pe lîngă cele relatate dispun şi de un subiect
pasiv general şi un subiect pasiv secundar.
Subiectul pasiv general este statul ca titular al valorii sociale ocrotite – înfăptuirea justiţiei.
Persoana fizică sau juridică asupra căreia este îndreptată infracţiunea contra justiţiei, poartă
denumirea de subiect pasiv52
.
Existenţa unui subiect pasiv nu este caracterizează pentru toate infracţiunile contra justiţiei.
Unele din aceste infracţiuni au întotdeauna subiect pasiv adiacent (de exemplu,denunţarea
calomnioasă, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă etc. ).
Totodată astfel de infracţiuni cum ar fi încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art.
312 C.P.), nedenunţarea şi omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare (art. 313 C.P.) nu pot
avea nici într-un caz subiect pasiv adiacent.
Subiectului pasiv i se poate pretinde, de asemenea, prin conţinutul infracţiunii – tip să aibă
o anumită calitate, caz în care este denumit subiect pasiv special. De exemplu, subiect pasiv al
infracţiunii prevăzute de art. 267 C.P.poate fi numai o persoană aflată în stare de reţinere, deţinere
ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educaţie53
.
Un subiect pasiv special îl au şi infracţiunile prevăzute de art.370,378,388 al C.P. al RM.
Calitatea subiectului pasiv special poate fi şi o trăsătura care face să se agraveze conţinutul
infracţiunii. De exemplu, în al. 2 art. 317 C.P. al R M, este indicat expres că una din circumstanţele
agravante ale evadării este folosirea violenţei asupra pazei. Prin urmare, subiect pasiv al acestei
infracţiuni poate fi numai persoana care are atribuţii de a păzi deţinuţii.
Infracţiunile contra justiţiei, de regulă, sunt susceptibile de a fi săvîrşite cu participaţie atît în
forma coautoratului, cît şi în forma instigării sau a complicităţii. Astfel, arestarea nelegală şi
cercetare abuzivă sunt susceptibile de participaţie sub formă de coautorat, instigare sau
complicitaţe54
.
La rîndul sau mărturia mincinoasă nu poate avea decăt un singur autor, însă ea poate fi
săvîrşită sub forma de instigare sau complicitate. La fel şi nedenunţarea are numai un autor, însă nu
este susceptibilă de participaţie sub formă de complicitate etc.
52
Б.В. Волженкин, «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11. 53
A.A. Силла, op. cit., p. 118. 54
Аслаханов А.А. «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993
№4;
28
CAPITOLUL II. INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL
Secţiunea 1. Activităţile de interes public
Activităţile de interes public, ca şi celelalte activităţi reglementate de lege, se realizează prin
intermediul funcţionarilor. De aceea, este necesar ca funcţionarii să-şi îndeplinească corect şi
conştiincios îndatoririle de serviciu, să nu şi le exercite în mod abuziv sau neglijent, să nu facă din
exercitarea acestor îndatoriri a sursă de venituri necuvenute. Pe de altă parte, buna desfăşurare a
ctivităţilor de interes public, ca şi a celorlalte activităţi reglementate de lege este incompatibilă cu
acreditarea ideii că funcţionarii ar fi coruptibili, că ar putea fi influenţaţi în modul de exercitare a
atribuţiilor de serviciu de persoane din afară, care ar avea trecere asupra lor sau prin oferirea unor
foloase ce nu le se cuvine după lege.55
Faptele de încălcare a îndatoririlor de serviciu săvârşite de funcţionari, care pot prejudicia
grav, prin consecinţele lor activitatea de serviciu, ca şi interesele legale a persoanelor, precum şi
faptele săvârşite de particulari în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celor dintâi, fapte care pot
aduce şi ele grave prejudicii activităţii de serviciu, prevăzând pericolul pentru societate, au fost
incriminate şi incluse de legiuitor în categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu
serviciul.56
Aceste infracţiuni se găsesc în articolele 327 şi 328 partea specială a Codului Penal,
intitulate „abuzul de putere sau abuzul de serviciu‖, „excesul de puzere şi excesul de serviciu‖.
1. Obiectul juridic. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul au ca obiect juridic
relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu. În unele cazuri, prin
incriminarea faptelor incluse în această categorie de infracţiuni s-a urmărit în subsidiar şi apărarea
altor relaţii sociale care pot fi vătămate prin săvârşirea lor. Astfel de exemplu prin incriminarea
abuzului de serviciu contra intereselor publice s-a urmărit, în afară de asigurarea bunei desfăşurări a
activităţii de serviciu, şi acrotirea patrimoniului public.57
2. Obiectul material. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt lipsite, de
regulă, de un obiect material. Totuşi, în unele cazuri, când acţiunea incriminată este exercitată direct
asupra unui bun sau asupra corpului unei persoane,, există şi un asemenea obiect. Astfel, de
exemplu, în cazul abuzului sau al neglijenţei în serviciu,dacă îndeplinirea greşită a îndatoririlor de
serviciu priveşte direct anumite bunuri, acele bunuri constituie obiectul material al infracţiunii. La
fel, în cazul purtării abuzive, dacă fapta se realizează prin lovituri sau alte violenţe, corpului
persoanei lovite sau violentate constituie obiectul material al infracţiunii.58
3. Subiectul. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, cu numai câteva excepţii (
darea de mită, traficul de influenţă), când fapta poate fi săvârşită de orice persoană, sunt infracţiuni
55
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, ş.a., op. cit., p. 248; 56
Ibidem. 57
Ю.Д. Северин, «Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах» Москва, 1994, p.
249. 58
В.Н. Кудрявцева, А.В. Наумова, op. cit., p. 156;
29
cu subiect calificat (infracţiuni proprii); existenţa lor este condiţionată de calitatea specială a
făptuitorului, care trebuie să fie persoană cu funcţie de răspundere sau persoană cu înaltă funcţie de
răspundere.
Noţiunea de „persoană cu funcţie de răspundere‖ este oglindită în literatura de specialitate,
şi anume: „persoană cu funcţie de răspundere este considerată persoana căreia, într-o încăpere,
instituţie, organizaţie, indiferent de forma de proprietate, i se acordă permanent sau provizoriu, în
virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii
în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie şi
organizatorico-economice.59
Se consideră persoană cu înaltă funcţie de răspundere persoana cu funcţie de răspundere al
cărei mod de alegere sau numire este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de Legi
Organice, precum şi persoanele cărora persoana cu funcţie de răspundere indicată le-a delegat
împuternicirile sale‖.
Infracţiunile de serviciu dau în legătură cu serviciul sunt susceptibile de săvârşire cu
participaţie. În ceea ce priveşte coautoratul, pentru existenţa acestuia, în cazul infracţiunilor care au
ca subiect numai un funcţionar public sau un alt funcţionar este necesar ca făptuitorul care
săvârşeşte actele de executare să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Participantul care
săvârşeşte acte de executare dar nu este „persoană cu funcţie de răspundere‖ sau „persoană cu înaltă
funcţie de răspundere‖ răspunde pentru complicitate concomitentă la respectiva infracţiune.
Instigator sau complice, în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, poate fi orice
persoană.60
4. Latura obiectivă. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se realizează, sub
aspectul elementului material, de cele mai multe ori, printr-o acţiune (întrebuinţarea de expresii
jignitoare, în cazul purtării abuzive, primirea de bani sau de alte foloase, în cazul luării de mită, în
cazul primirii de foloase necuvenite, etc). la unele dintre aceste infracţiuni, cun sunt, de exemplu,
abuzul de serviciu ţi neglijenţa în serviciu, elementul material poate fi realizat fie printr-o acţiune
(îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu) fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea acestor
îndatoriri).
În cazul infracţiunilor care nu pot fi săvârşite decât de o persoană cu funcţie de răspundere
sau un alt funcţionar (infracţiunile de serviciu), acţiunea sau inacţiunea constă, de regulă, într-o
încălcare a îndatoririlor de serviciu.61
De aceea, în cazul acestor infracţiuni, trebuie stabilită
întotdeauna sfera atribuţiilor de serviciu ale celui vinovat de săvârşirea faptei, pe baza actelor
normative care reglementează activitatea serviciului respectiv. În cazul celorlalte infracţiuni din
59
А.Я. Светлов, op. cit., p. 179. 60
O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 159. 61
Ibidem.
30
acelaşi capitol din partea specială a Codului penal (infracţiunile în legătură cu serviciul), acţiunea
sau inacţiunea este dinstinctă de activitatea proprie serviciului, dar o influenţează pe aceasta într-un
fel oarecare (de exemplu, în cazul dării de mită), acţiunea făptuitorului, având ca scop îndeplinirea,
neîndeplinirea, etc, de către funcţionar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, afectează
indirect activitatea serviciului respectiv.62
Unele dintre infracţiunile de serviciu (abuzul de serviciu contra intereselor publice,
neglijenţa în serviciu) sunt infracţiuni de rezultat; în cazul lor, atingerea adusă relaţiilor sociale
ocrotite de lege se concretizează într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau
instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute, sau într-o pagubă produsă patrimonoiului
acesteia. În cazul acestor infracţiuni trebuie stabilită şi legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau
inacţiunea făptuitorului şi rezultatul efectiv produs.63
5. Latura subiectivă. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se săvârşesc, de
regulă, cu vinovăţie sub forme intenţiei. De cele mai multe ori, aceasta poate fi directă sau indirectă.
În unele cazuri (luarea de mită, darea de mită) latura subiectivă a infracţiunii include şi cerinţa
săvârşirii faptei într-un anumit scop. În asemenea cazuri, intenţia făptuitorului nu poate fi decât
directă. Din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul fac parte ţi infracţiuni
care se săvârşesc din culpă (neglijenţa în serviciu, neglijenţa în păstrarea secretului de stat).
Făptuitorul nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăţiei ordinul primit de la un superior,
deoarece principiul legalităţii nu îngăduie nici darea şi nici executarea unor ordine ilegale.
6. Desfăşurarea activităţii infracţionale. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu
serviciul fiind, cu numai câteva excepţii, infracţiuni comisive săvârşite cu intenţie, sunt susceptibile
atât de acte de pregătire cât şi de tentativă.64
Legea nu prevede însă, în cazul acestor infracţiuni,
nici sancţionarea actelor de pregătire şi nici sancţionarea tentativei.
Consumarea are loc, de regulă, în momentul când acţiunea făptuitorului este dusă până la
capăt, iar în cazul acelor infracţiuni care implică producerea unui anumit rezultat, în momentul
producerii rezultatului.
Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul pot fi săvârşite, de regulă, în forma
continuată, având, în aceste cazuri şi un moment al epuizării.
7. Sancţionarea. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt sancţionate cu
pedeapsa închisorii în diferite limite. În unele cazuri (luarea de mită, abuzul în serviciu contra
intereselor publice în formă agravată), este prevăzută şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor
drepturi. În sfârşit, în acele cazuri când fapta nu are un grad ridicat de pericol social (neglijenţa în
62
А.А. Здравомыслов, op. cit., 1988, p. 103. 63
Ю.Д. Северин, «Получение взятки должностных лиц», «Советская Юстиция» 1990 №2, p. 150. 64
C. Bulai , A. Filipaş, C. Mitrache op. cit., p. 129;
31
serviciu, purtarea abuzivă), pedeapsa închisorii în limite mai coborâte, este prevăzută alternativ cu
amenda.
8. Formele agravate. Unele dintre infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul
(abuzul în serviciu contra intereselor publice, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, luarea de
mită) sunt prevăzute şi în formă agravată65
. Circumstanţa agravată se referă fie la producerea unui
anumit rezultat (consecinţe deosebit de grave, în cazul abuzului în serviciu contra intereselor
publice ţi în cazul neglijenţei în serviciu), fie la săvârşirea faptei într-un anumit mod (prin lovire sau
alte violenţe, în cazul purtării abuzive) sau de către o persoană cu funcţie de răspundere cu anumite
atribuţii (cu atribuţii de control, în cazul luării de mită).
Secţiunea 2. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Deci, acum, referindu-mă la analiza fiecărui articol al Capitolui al optulea din partea
specială a Codului penal al R.Moldova şi anume la infracţiunile ce se referă la abuzul de putere şi
abuzul de serviciu (art.327 al C.P.) voi încerca să expun mai larg viziunea mea asupra abuzului de
putere sau abuzului de serviciu ce a dus spre urmare la cauzarea daunei considerabile a interelelor
publice şi abuzul de putere sau abuzul de serviciu ce duce la cauzarea daunei intereselor ocrotite de
lege ale persoanelor fizice şi juridice66
1. Noţiune şi definiţie. Prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, funcţionarul
public sau orice alt funcţionar poate aduce atingere intereselor legale sau unei persoane. Fapta prin
care s-a produs o astfel de urmare prezintă pericol social, deoarece constituie o încălcare a legalităţii
în activitatea de serviciu, săvârşită chiar de acela care este înarmat, în virtutea calităţii sale speciale,
să o apere.67
Prin abuz de putere sau abuz de serviciu se subânţelege folosirea intenţionată de către o
persoană cu funcţie de răspundere a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu, dacă ea a cauzat
daune considerabile intereselor publice, fie drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice şi juridice. Potrivit textului infracţiunea constă în „fapta funcţionarului public care, în
exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod
defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane‖.68
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă
că abuzul săvârşit de un funcţionar public sau de un alt funcţionar, se incadrează în dispoziţiile
at.327 Cod Penal numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul Penal. Astfel, de
exemplu, Codul Penal incriminând distinct abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,
65
Н. Кондрашков, «О борьбе со взяточничеством», Соц. Законность 1990, №7; 66
Al. Borodac, op. cit., p.156; 67
Ibidem. 68
А.А. Здравомыслов, op. cit., 1995, p. 115.
32
arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, represiunea nedreaptă, fapte
prin care se aduce, deasemenea, atingere intereselor legale ale persoanelor, abuzul în serviciu care o
stfel de urmare se încadrează în dispoziţiile art.327 C.P. numai dacă fapta nu întruneşte conţinutul
uneia dintre infracţiunile arătate mai sus.
2. Obiectul juridic special. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are ca obiect
juridic special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună
desfăşurare presupune îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect, cu respectarea intereselor
legale ale persoanelor.69
De regulă, infracţiunea este lipsită de un obiect material. Totuşi, dacă încălcarea îndatoririlor
de serviciu a fost săvârşită în legătură directă cu un anumit bun, infracţiunea are şi un astfel de
obiect, constând în acel bun.
3. Subiectul. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor nu poate fi săvârşită decît de o
persoană cu funcţie de răspundere sau cu înaltă funcţie de răspundere. La săvârşirea faptei pot
participa şi alte persoane în calitate de coautor, instigatori sau complici. În ceea ce priveşte
coautorul, acesta presupune că făptuitorul să iabă calitatea specială cerută de lege autorului
infracţiunii. Instigator sau complice poate fi orice persoană.
4. Latura obiectivă. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub
aspectul elementului material, fie printr-o inacţiune – neîmplinirea unui act, fie printr-o acţiune –
îndeplinirea defectuoasă a unui act.70
Temenul „act‖ este folosit de legiuitor în sensul de operaţie pe care făptuitorul trebuie să o
efectuieze în temeiul îndatoririlor sale de serviciu. În acest sens, prin, neîndeplinirea unui „act‖ se
înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua operaţia pe care era şinut să o efectuieze, iar prin
„îndeplinirea în mod defectuos a unui act‖ se înţelege efectuarea unei operaţii altfel de cum trebuia
efectuată.
Omisiunea sau acţiunea făptuitorului, pentru a realiza elementul material al infracţiunii,
trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Funcţionarul public sau orice alt
funcţionar este în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu atunci când desfăşoară activităţi legate de
îndatoririle sale de serviciu. De regulă, aceste activităţi se desfăşoară la locul unde trebuie îndeplinit
actul şi în timpul orelor legate de serviciu.
În sfârşit, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către
funcţionarul public sau de către orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu
trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane71
. Prin „vătămarea
intereselor legale ale unei persoane‖ se înţelege atingerea adusă intereselor persoanei, care sunt
69
Ю.Д. Северин, op. cit., p. 235. 70
S. Brînză, op. cit., p. 86. 71
Ibidem.
33
ocrotite de lege. Sfera acestor interese este extrem de largă; ea include toate acele posibilităţi de
manifestare ale persoanei, în concordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care legea i le
recunoaşte şi garantează. Desigur, pentru ca fapta să atingă răspunderea penală a făptuitorului
pentru infracţiunea de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca atingerea
adusă intereselor legale ele unei persoane să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar,
neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta va atnge numai o sancţiune
disciplinară sau administrativă.
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor include în latura sa obiectivă şi legătura de
cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi vătămarea adusă intereselor legale ale unei
persoane72
.
Constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor – de exemplu –
fapta funcţionarului care, în schimbul actului de serviciu pe care l-a îndeplinit, a obligat persoana
să-şi dea un folos necuvenit. Constituie, de asemenea, această infracţiune fapta de a vinde produs cu
depăşirea preţului legal, sau fapta ospătarului de a încărea nota de consumaţie. Tot astfel, constituie
un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta vânzătorului care încasează sume mari de
bani de la cumpărători, cu ocazia vânzării în rate a unor produse sau fapta funcţionarului de a incasa
taxe mai mari de la abonaţi. În practica judiciară s-a reţinut ca abuzul de serviciu contra intereselor
persoanelor şi fapta de a pretinde şi primi fără drept, de către un contabil a unor avantaje materiale
de la muncitorii aflaţi în subordinea sa, sub pretextul că, datorită deplasărilor pe care trebuia să le
efectuieze pentru procurarea materialelor, nu a fost în măsură să realizeze personal producţia
planificată pentru care să fie remunerat.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor poate intra în concurs cu alte
infracţiuni. Astfel, de exemplu, această infracţiune intră în concurs cu infracţiunea de creare de
plusuri în gestiune prin mijloace frauduloasă sau cu infracţiunea de delapidare, atunci când valorile
obţinute de gestionar ca urmare a practicării suprapreţului sunt însuşite de către acesta73
.
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se
săvârşeşte, în ambele sale modalităţi, de realizare, numai cu intenţie. Cerinţa acestei forme de
vinovoţie ţi în cazul în care fapta constă în inacţiune rezultă din expresia „cu ştiinţă‖ folosită de
legiuitor tocmai pentru a indica caracterul intenţionat al infracţiunii şi în această modalitate de
săvârşire. Intenţia poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând că acţiunea sau
inacţiunea sa aduce atingere intereselor legale ale unei persoane, urmăreşte sau acceptă producerea
acestui rezultat.săvârşirea faptei din culpă nu cade sub incidenţa legii penale, afară de cazul când
72
O. Loghin, op. cit. , p. 655; 73
G. Antoniu, C., Bulai, op. cit., p. 135;
34
vătămarea adusă intereselor legale ale persoanei este importantă, caz în care fapta constituie,
potrivit articolului 329 din partea specială a C.P., infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
6. Latura subiectivă a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor nu include vreun
motiv sau scop special. De aceste împrejurări se va ţine însă seama la individualizarea juridică a
pedepsei74
.
7.Consumarea. În cazul formei omisive a abuzului în serviciu contra intereselor
persoanelor, tentativa nu este posibilă. În forma sa comisivă, infracţiunea este susceptibilă de
tentativă, dar legea nu prevede sancţionarea acesteia.
Consumarea are loc atunci când infracţiunea se realizează prin acţiune, în momentul
îndeplinirii actului în mod defectuos, iar atunci când infracţiunea se realizează prin inacţiune, în
momentul expirării termenului înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul respectiv.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuă, atunci când făptuitorul, în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, omite cu ştiinţă să îndeplinească în mod repetat un act sau în mod repetat
îndeplineşte defectuos un act, aducând o vătămare intereselor legale ale unei persoane sau unui
grup de persoane.
8. Sancţionarea. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu se pedepseşte cu privaţiune de
libertate pe un termen de până la trei ani sau cu amendă de la treizeci la o sută de salarii minime şi
destituire75
.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în mod repetat sau de o persoană cu înaltă
funcţie de răspundere, sau care a avut urmări grave se pedepseşte cu privaţiune de libertate de la trei
la opt ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un
termen de până la cinci ani.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesele unei organizaţii criminale se
pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la cinci la zece ani cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un termen de până la cinci ani.
Secţiunea 3. Abuzul în serviciu contra intereselor publice
1.Noţiune şi definiţie. Exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu poate avea ca urmare, în
anumite împrejurări nu o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, ci o tulburare însemnată a
bunului mers al unui organ sau instituţie de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute în art.327
al C.P. sau o pagubă cauzată patrimoniului acestora. Fapta având, datorită urmării produse a
caracterizare proprie atât sub aspectul conţinutului cât şi sub aspectul gravităţii, a fost incriminată
distinct, constituind infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Această infracţiune
74
O. Loghin , T. Toader, op. cit., p. 159; 75
Б.В. Волженкин, «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11;
35
constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu
îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare bunului
mers al unui organ sau instituţie de stat ori al unei alte unităţi sau o pagubă patrimoniului acesteia.76
Abuzul de serviciu contra intereselor publice, ca şi abuzul de serviciu contra intereselor
persoanei, are caracter subsidiar, aceasta înseamnă că o faptă de exercitare abuzivă a îndatoririlor de
serviciu, care a produs urmările prevăzute de art.327 C.P. se incadrează în dispoziţiile acestui text
de lege numai dacă nu are o incriminare distinctă în Codul penal. Abuzul de serviciu contra
intereselor publice are caracter subsidiar numai în raport cu alte infracţiuni al căror subiect este o
persoană cu înaltă funcţie de răspundere sau o persoană cu funcţie de răspundere.
2. Obiectul juridic special. Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile sociale care
asigură buna desfăţurare a activităţii de serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către
funcţionarii publici, precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor lor de serviciu.77
Dacă
fapta are ca urmare cauzarea unei pagube, abuzul în serviciu contra intereselor publice are şi un
obiect juridic secundar, constând în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Ca şi celelalte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, abuzul în serviciu contra
intereselor publice nu are, de regulă, un obiect material. Totuşi, dacă neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a actului s-a făcut în directă legătură cu un bun, infracţiunea are şi un astfel de obiect,
constând în acel bun.
3. Subiectul. Subiectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice nu poate fi
decât o persoană care, în afara condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească subiectul oricărei
infracţiuni, are şi calitatea specială de persoană cu înaltă funcţie de răspundere sau persoană cu
funcţie de răspundere. În ceea ce priveşte noţiunile de „persoană cu înaltă funcţie de răspundere‖ şi
de „persoană cu funcţie de răspundere‖, facem trimitere la explicaţiile care au fost date.78
Săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice – de exemplu –
angajatul unei cooperative de consum care, prin îndeplinirea defectuoasă a unor acte, în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu, a cauzat o tulburare bunului mers al cooperativei sau conducătorului
auto care face transporturi clandestine cu autovehicolul unităţii, obţinând venituri necuvenite. Tot
astfel, săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice responsabilul unei staţii
servici care dispune repararea autovehiculului personal în atelierele staţiei, fără a achita manopera şi
piesele de schimb sau pădurarul care vinde, fără forme legale, arborii scoşi din pământ din parcele
pe care o are în pază, însuşinsu-şi sumele incasate.
76
O. Loghin, op. cit. , p. 655; 77
Ibidem. 78
«Советская Юстиция» 1990 №2, «Получение взятки должностных лиц», p. 150;
36
Abuzul în serviciu contra intereselor publice poate fi săvârşită cu participaţie sub forma
coautoratului, a instigării sau a complicităţii. Pentru existenţa coautoratului, este necesar ca
făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de legea autorului. Instigator sau complice poate fi orice
persoană.79
4. latura obiectivă. Abuzul în serviciu contra intereselor publice ca şi abuzul în serviciu
contra intereselor persoanelor, se realizează, sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune
– îndeplinirea defectuoasă a unui act. În ceea ce priveşte inţelesul termenului „act‖ cât şi în ceea ce
priveşte explicarea inacţiunii şi a acţiunii incriminate, facem trimitere la cele arătate în cadrul
examenului făcut abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor.
În cazul abuzului de serviciu contra intereselor publice neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a unui act poate îmbrăca forme concrete dintre cele mai variate. Astfel, fapta poate
consta în vânzarea unor mărfuri pe credit, atunci când acest lucru nu este permis, în folosirea unui
tractor sau a unei maşini pentru efectuarea unor transporturi în folosul unor cetăţeni, în schimbul
unei sume de bani sau în interes personal ş.a.80
Inacţiunea sau acşiunea făptuitorului, săvârşită de acesta în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, trebuie să cauzeze o tulburare a bunului mers al unui organ sau instituţie de stat ori a unei
alte unităţi sau o pagubă patrimoniului acestuia.
5.Latura subiectivă. Abuzul în serviciu contra intereselor publice se săvârşeşte numai cu
intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând urmarea faptei sale,
doreşte sau acceptă producerea acestei urmări. Astfel, săvârşeşte infracţiunea cu intenţie indirectă,
de exemplu funcţionarul competent a trimis un şofer în cursă, care face acest lucru, deşi ştia că
şoferul era obosit ca urmare a efectuării unei curse anterioare. În acest caz funcţionarul prevede şi
acceptă posibilitatea producerii accidentului, care dacă a avut loc, atrage răspunderea sa penală.
Cerinţa intenţiei şi în cazul săvârşirii faptei prin inacţiune rezultă din expresia „cu ştiinţă‖, folosită
de legiuitor tocmai pentru a stabili caracterul intenţionat al infracţiunii şi în această modalitate de
săvârşire.81
Latura subiectivă a abuzului în serviciu contra intereselor publice nu include vreun
motiv sau scop special, dar de aceste împrejurări se va ţine seama la individualizarea juridică a
pedepsei. Dacă fapta este săvârşită din culpă, ea nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor publice, ci infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
6. Consumarea. Tentativa, posibilă numai în cazul formei comisive a infracţiunii, nu este
pedepsită de lege.
Abuzul în serviciu contra intereselor publice se consumă, în forma sa comisivă, în momentul
în care are loc îndeplinirea în mod defectuos a actului şi se produce urmarea periculoasă a faptei, iar
79
В.Н. Кудрявцева, А.В. Наумова, op. cit., p. 156; 80
Ibidem. 81
Nistoreanu Gh., Boroi Al., ş.a., op. cit., p. 248;
37
în forma sa omisivă, în momentul expirării termenului în care trebuie efectuat actul, a cărui
neîndeplinire, imputabilă făptuitorului, a avut ca urmare fie o tulburare însemnată a bunului mers al
unităţii, fie o bagubă cauzată patrimoniuluzi acesteia.
Abuzul în serviciu contra intereselor publice poate fi săvârşit în forma continuată şi anume
atunci când făptuitorul, în executarea aceleeaşi rezoluţii, repetă acţiunea sau inacţiunea sa la diferite
intervale de timp82
.
§1. Abuzul de serviciu
Conform articolul 335. (1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, în
interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor si intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de către un notar, auditor sau avocat se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 500 la 800 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la
5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
[Art. 335 modificat prin Legea nr. 211-XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12. 06. 03]
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu,
activitate a cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în mod corect
cu respectarea intereselor legale private şi obşteşti ale organizaţiilor comerciale, obşteşti sau ale
organizaţiilor nestatale de către persoanele care gestionează aceste organizaţii.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni defectuoase ale persoanei care
gestionează organizaţia în limitele obligaţiunilor de serviciu, dacă prin îndeplinirea sau
neîndeplinirea acestora se cauzează daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
82
Здравомыслов А.А. , op. cit., 1988, p. 103;
38
Comentariul prevăzut la p.3 al art. 327 are valoare şi se extinde şi asupra acestui articol ca
fiind similare prin gradul de prejudiciu.
3. Noţiunile prevăzute în alin. 3 lit. a) şi b) săvârşite în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale şi soldate cu urmări grave au la bază aceleaşi
comentarii expuse la art. 327 alin. 2 şi 3.
4. Noţiunile interes material sau alte interese personale care au cauzat daune în sensul
acestui articol sunt comentate la fel ca şi la art. 327, p. 6.
5. Noţiunile prevăzute în lege alin. 2: notar, auditor, avocat sunt stipulate în legile organice
{Legea cu privire la notariat (nr. 1453 din 18.11.2002, MO nr. 154-157 din 21.11.2002, Legea cu
privire la avocatură nr. 1260 din 19.07.2002, MO nr.126-127 din 12.09.2002 şi Legea cu privire la
activitatea de audit nr.729 din 15.02.1996, MO nr. 20-21 din 04.04.96) care se aplică
corespunzător, devenind un subiect special de răspundere penală în cazul comiterii unei fapte
prevăzute în acest articol.
6. Subiectul infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care cade sub incidenţa
prevederilor art. 124.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie. Forma vinovăţiei în
cazul în care fapta constă din acţiune sau inacţiune rezultă din intenţie directă: făptuitorul,
prevăzând că aceasta atinge interesele publice sau legale ale unei persoane, urmăreşte sau
acceptă producerea acestui rezultat.
8. Consumarea infracţiunii se realizează prin acţiune în momentul îndeplinirii
actului în mod defectuos, iar când infracţiunea se realizează prin inacţiune consumarea
faptei ilicite are loc în momentul expirării termenului prevăzut pentru îndeplinirea actului respectiv.
§2. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Aşadar, în cconformitate cu articolul 336.
1. Săvârşirea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
2. Depăşirea drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege de către un lucrător al unui
serviciu particular de asigurare a securităţii sau al unei organizaţii particulare de depistare-
protecţie, însoţită de aplicarea violenţei sau de ameninţare cu aplicarea ei,
39
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 700 unităţi convenţionale sau cu
închisoare depănă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen depănă la 5 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii se constituie din totalitatea de relaţii sociale referitoare la buna
desfăşurare a activităţii de serviciu a persoanelor care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală, care presupune un comportament corect şi conştiincios în
raport cu îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu faţă de persoanele cu care aceştia intră în legătură în
exerciţiul funcţiunii.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile unei persoane care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, care depăşesc în mod vădit
limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi dacă acestea au cauzat daune considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Expresia depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege
cuprinde atribuţii care pot fi efectuate numai de către organele colective sau de persoanele ierarhic
superioare ori sunt atribuite altor organizaţii în condiţii determinate prin lege sau prin acte
subordonate legii.
Comentariul de la art. 327 p. 4 poate fi acceptat în măsura în care subiectul acestei
infracţiuni trece în sfera activităţii autorităţilor publice sau a administraţiei publice centrale sau
locale şi privitor la noţiunile daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
3. Persoanele şi acţiunile acestora stipulate la alin. l şi 2, săvârşite în interesul unui grup
criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, urmează să fie interpretate în conformitate cu
prevederile art. 46 şi 47. Pentru sintagma soldate cu urmări grave stipulată în lit. b) sunt aplicabile
comentariile enunţate la p.7 art. 327 CP.
4. Subiect al infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care corespunde
prevederilor art. 124 CP.
5. în cazul acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile alin. 2, în calitate de subiecţi
speciali apar lucrătorii serviciilor părţi culare de asigurare a securităţii, angajaţi direct sau în bază de
contract în acestea şi în alte organizaţii, care îşi depăşesc atribuţiile, aplică violenţa sau ameninţă cu
40
aplicarea acesteia. Aceste acţiuni urmează să fie apreciate drept acţiuni care depăşesc vădit
drepturile şi atribuţiile acordate prin lege.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează
sub imperiul dorinţei de a depăşi limitele drepturilor şi obligaţiunilor sale, ceea ce aduce daune
considerabile interesului public sau drepturilor legale ale persoanelor, pe care el le prevede şi le
doreşte sau le acceptă.
7. Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produc urmările periculoase stipulate în
lege şi au survenit daunele considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor legale ale
persoanelor fizice şi juridice. Aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia se consumă
din momentul aplicării violenţei sau al ameninţării de a o aplica, indiferent de urmările care au
survenit.
Secţiunea 4. Subiectul la infracţiunea de mituire
Subiect al infracţiunii de luare de mita, potrivit hotărârii Plenumului Judecătoriei Supreme al
R.M. poate fi numai persoana cu funcţii de răspundere, investită cu împuterniciri, expuse în
articolul 123 din Codul Penal al R.M.
Astfel el poate fi reprezentant al autorităţii publice - funcţionar al organului de stat investit
cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executarea de către
cetăţeni, întreprinderi, instituţii, organizaţii indiferent de apartenenţă şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii consiliilor raionale şi locale,
judecătorii, procurorii, anchetatorii, lucratorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
Prin funcţii de ordin organizatorico - economic se înţeleg funcţiile de înfăptuire a conducerii
colectivelor sau sectoarelor de muncă, a activităţii de producere a unor lucrători (selectarea şi
repartizarea cadrelor, planificarea muncii, organizarea muncii subalternilor, menţinerea disciplinei
de muncă etc.)83
.
Asemenea funcţii îndeplinesc conducătorii şi adjuncţii întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor indiferent de forma de proprietate, conducătorilor subdiviziunilor structurale (şefii şi
adjuncţii şefilor, catedrelor etc.), conductorii sectoarelor de muncă (maiştrii, şefii de şantiere şi de
brigadă) etc.
Prin funcţii administrative de dispoziţie se înţeleg împuternicirile privind dirijarea şi
dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare şi realizare a acestui patrimoniu,
asigurarea controlului asupra acestor operaţii, organizarea deservirii sociale a populaţiei etc.
Astfel de împuterniciri au şefii secţiilor şi serviciilor economice de aprovizionare şi
financiare, şefii depozitelor, magazinelor, atelierelor etc. De asemenea pot fi recunoscute ca
83
S. Brînză, op. cit., p. 86;
41
persoane cu funcţii de răspundere şi acele persoane care au dreptul de a întreprinde în baza
funcţiilor de serviciu acţiuni ce pot da naştere unor consecinţe de ordin juridic (controlori,
revizori)84
.
Prin întreprinderi, instituţii, organizaţii indiferent de forma de proprietate se înţelege orice
întreprindere, instituţie, organizaţie care desfăşoară o activitate social - utilă potrivit legii şi se
bazează pe orice formă de proprietate, indiferent de forma organizatorico - juridică.
Conform dispoziţiei legii ca subiect al infracţiunii de luare de mită, alături de persoanele
care permanent sau provizoriu îndeplinesc funcţii de autorizaţii publice sau obligaţiuni de ordin
administrativ de dispoziţie şi organizatorico - economice, sunt şi persoanele care îndeplinesc aceste
funcţii în virtutea unei însărcinări speciale date de organele şi persoanele cu funcţii de răspundere
(controlorii şi revizorii obşteşti, antrenorii societăţilor şi echipelor sportive).
Persoanele care provizoriu exercită funcţii într-o anumită postură sau care îndeplinesc
însărcinări speciale, pot avea calitatea de subiect al infracţiunii de luare de mită numai în cazul când
ea a fost investită cu aceste funcţii în modul prevăzut de lege85
.
Subiect al acestei infracţiuni poate fi şi persoana cu funcţii de răspundere, care deşi nu avea
nemijlocit împuterniciri pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acţiunii în interesul celui care dă
mită, însă în virtutea atribuţiilor sale de serviciu putea să ia pentru mită măsuri în scopul săvârşirii
acestor acţiuni de către alte persoane cu funcţii de răspundere.
Nu sunt subiecţi al infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere lucrătorii
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor indiferent de forma de proprietate care exercită numai
funcţii pur profesionale sau tehnice.
Dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii ei sunt investiţi cu funcţii de ordin
administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, în caz de luare de mită, ei pot fi traşi la
răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută în articolul 333 din Codul Penal ( de exemplu,
medicul pentru luare de mită în legătură cu eliberarea certificatului de concediu medical,
participarea în calitate de membru al Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii sau medico-
militară; profesorii instituţiilor de învăţământ – pentru luare de mită la exercitarea funcţiilor lor ca
membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.)86
.
Persoana cu funcţii de răspundere, care a propus subalternului său de a obţine careva acţiuni
sau inacţiuni favorabile prin dare de mită altei persoane cu funcţii de răspundere, poartă răspundere
penală ca mituitor. Iar subalternul care s-a înţeles despre îndeplinirea acestor acţiuni pentru mită şi a
dat mită trebuie să poarte răspudere penală pentru coparticipare la darea de mită. Dacă el nu mai
84
Ю.Д. Северин, op. cit., p. 235; 85
А.А. Аслаханов, «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993
№4; 86
I. Macari, op. cit., p. 171.
42
transmite mita ştiind despre caracterul misiunii, acţiunile lui urmează a fi calificate ca mijlocire a
mituirii.
Instanţele judecătoreşti trebuie să facă deosebire între mijlocirea mituirii, darea şi luarea de
mită.
Mijlocitor este persoana care acţionând potrivit misiunii mituitorului sau mituitului
transmite nemijlocit mita. Totodată pentru încadrarea acţiunilor mijlocitorului în temeiul articolului
333 din Codul Penal nu are importanţă faptul că el a primit sau nu recompensa din partea
mituitorului sau mituitului pentru mijlocire.
Făptuitorul, care organizează darea sau luarea de mită, ori este complice la darea sau luarea
de mită şi concomitent exercită funcţii de mijlocire, poartă răspundere penală pentru coparticiparea
la darea sau luarea de mită. In acest caz calificarea acţiunilor coparticipatului depinde de intenţia
lui, reieşind din faptul - din iniţiativa, din partea şi în interesul cui activează - a mituitorului sau
mituitului87
.
In aceste cazuri acţiunile făptuitorului nu cer calificarea suplimentară în temeiul articolului
333 din C.P. al R.M.
La recunoaşterea mijlocitorului sau mituitului ca persoană cu înaltă funcţie de răspundere
instanţele judecătoreşti trebuie să reiasă din prevederile alineatului 2 articolul 123 din Codul
Penal.88
Conform Hotărârii Plenumului Judecătoriei Supreme din 11.03.1996 se consideră persoana
cu înaltă funcţie de răspundere, al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de Constituţia
R.M, Preşedintele, Vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii, Prim -
ministrul şi membrii Guvernului, Judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti, Magistraţii
Consiliului Superior al Magistraturii, Procurorul General şi procurorii ierarhici inferiori, membrii
Curţii de Conturi, Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale etc.
Drept persoane cu înalte funcţii de răspundere sunt acele persoane, al căror mod de alegere sau
numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe, organizarea
şi funcţionarea cărora sunt reglementate de legile prevăzute în alineatul 3 art. 72 din Constituţie.89
De exemplu, membrii Comisiilor electorale pentru alegerea Parlamentului şi pentru
alegerile locale (art. 10, 12,14 ale legii privind alegerea Parlamentului din 14.10.1993), consilierii
consiliilor raionale, orăşeneşti şi săteşti, primarii oraşelor şi satelor, preşedinţii comitetelor
executive raionale, primarii municipiilor, vice-preşedinţii, vice-primarii, membrii primăriilor şi
membrii Comitetelor executive raionale, secretarii acestor organe, ale administraţiei publice locale
(art.7, 36 ale legii privind administraţia publică locală din 7.12.1994), Consilierii Consiliilor
87
Ibidem. 88
«Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах» Москва, 1994, p. 249; 89
А.Я. Светлов, op. cit., p. 179;
43
raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale), primarii oraşelor şi satelor (comunelor)
preşedinţii comitetelor executive raionale, primarii municipiilor, vice-preşedinţii, vice-
primarii, membrii primăriilor membrii Comitetelor Executive raionale, secretarii acestor organe ale
Administraţiei Publice locale (art.1 alineatul 3, art.37 al Legii cu privire la alegerile locale, art.7, 36
ale Legii privind Administraţia Publică locală din 7.12.1994 etc.
Deci, subiect al infracţiunii pot fi persoane cu funcţii de răspundere sau persoane cu înaltă
funcţie de răspundere.
Colegiul Judecătoresc pe dosare penale al Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse nu 1-a
recunoscut pe B. subiect al acestei infracţiuni, necătînd la faptul că el nu o dată a luat mită de la
vânzătorii subalterni lui, dar el era director general a S.A. de tip închis, cu răspundere limitată
―Astros‖ şi de aceea nu putea fi recunoscut ca persoană cu funcţii de răspundere90
.
Latura subiectivă a infracţiunii. Infracţiunea se consideră că a fost săvârşită cu intenţie, dacă
persoana, care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul social pericula al acţiunii sau inacţiunii
sale, a prevăzut urmările ei social periculoase şi le-a dorit sau admitea în mod conştient survenirea
acestor urmări.
Din regula dată ruse că latura subiectivă a luării de mită se caracterizează numai prin
intenţie directă, datorită faptului că vinovatul înţelege că el primeşte o remuneraţie ilegală pentru
săvârşirea acţiunilor legate de serviciul ocupat cu întrebuinţarea stării de serviciu şi doreşte să o
primească.
Nici într-un caz luarea de mită nu poate fi săvârşită din imprudenţă sau cu intenţii inderectă.
Dar totodată infracţiunile săvârşite cu intenţie sunt mult mai periculoase pentru societate decât cele
săvârşite din imprudenţă91
.
Pericolul sporit constă în aceea că vinovatul, adică persoana cu funcţie de răspundere,
săvârşeşte fapta intenţionat, urmărind conştient scopul de a aduce daună, creează într-adevăr
posibilitatea survenirii acestei daune.
Deoarece luarea de mită presintă prin sine un mod special de abus de serviciu cu interes
acaparator semnul subiectiv obligatoriu este motivul de acaparare.
Scopul infracţiunii date este închipuirea consecinţelor dorite, spre a căror realizarea tinde
persoana cu funcţie de răspundere. La rândul său închipuirea despre rezultatul al faptei
infracţionale, caracterizează gândirea, raţiunea acestuia.
Săvârşind această infracţiune vinovatul înţelege că primeşte foloase ilegale pentru acţiunile
înfăptuite sau abţine înfăptuirea lor cu întrebuinţarea situaţiei de serviciu şi se stroduie să primească
aceste foloase urmând un interes acaparator.
90
V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 175; 91
Ibidem.
44
Când fapta se săvârşeşte prin mijlocitor funcţionarul trebuie să ştie că acţionează în numele
său şi cel puţin accepte anticipat aceasta.
La articolulul 333 C.P. a R.M. sunt arătate 3 semne calificative a mijlocirii mitei92
:
1. De o persoană ce aluat în mod repetat.
2. Prin abuz de serviciu
În mod repetat se socoate mijlocirea săvârşită de două sau mai multe ori dacă termenul de
prescripţie a mijlocirii anterioare nu au fost stinşi. Mijlocirea săvârşita m mod repetat se consideră
nu numai două episoade de sinestătătoare de mijlocire, dar şi acordarea serviciilor de mijlocire în
acelaşi timp la doi sau mai mulţi mituiţi (de exemplu, transmiterea în acelaşi timp a mitei de la doi
subiecţi la persoana cu funcţii de răspundere sau transmiterea mitei de la un mituitor la două
persoane cu funcţii de răspundere).
În repetate rânduri la mijlocirea mitei trebuie de înţeles la fel ca şi luarea mitei. Trebuie doar
să avem în vedere, că instigarea a două persoane la darea unei mite pentru o singură acţiune (de
exemplu, pentru rezolvarea întrebărilor ce ţin de viza de reşedinţă) nu se cuprinde în noţiunea de
repetate rânduri şi trebuie calificată ca coparticipare la dare de mită. Este necesar a deosebi
mijlocirea în repetate rânduri de acordare a câtorva servicii unui mituitor sau mituit pe unul şi
acelaşi episod a mituirii calificat conform alineatului 1 articolul 333al C.P. al R.M. (de exemplu,
suma mitei se transmite de la mituitor la mituit în părţi)93
.
Mijlocitorul ce nu o dată a jucat acest rol de obicei este persoana ce are relaţii bune cu
mituitul. El acţionează din interes acăpărător.
Prezenţa semnului "de o persoană anterior condamnată" trebuie de înţeles în sensul larg al
cuvântului: condamnarea persoanei nu pentru mijlocire, dar şi pentru luare sau dare de mita. Semnul
dat se omite dacă condamnarea pentru acţiunile anterioare a fost terminată sau stinsă.
Mijlocirea mitei prin abuz de serviciu, are loc în acele cazuri când vinovatul îndeplineşte
acţiuni de mijlocire folosind drepturile şi împuternicirile sale de persoană cu funcţii de răspundere.
Mijlocirea trebuie deosebită de aşa numitele cazuri a "mitei fictive", când vinovatul primeşte
de la mituitor bani sau alte foloase precum că le va transmite persoanei cu funcţii de răspundere în
calitate de mită şi ne dorind acest lucru, ia aceste obiecte lui. Calificarea "mitei fictive" depinde de
aceea, este iniţiatorul dării de mită mijlocitorul minciunos94
.
Dacă el cu scopul acăpărării banilor sau aşa mită fictivă formează cumul de excrocherie şi
instigare la dare de mită.
Dar când iniţiativa de dare a mitei este din partea mituitorului, acţiunile mijlocitorului fictiv
se califică numai ca excrocherie. Pentru aprecierea acţiunilor mijlocitorul excroc nu are importanţă,
92
A.A. Силла, op. cit., p. 118. 93
G. Antoniu, C. Bulai , op. cit., p. 135. 94
Bulai C., Filipaş A., Mitrache C. op. cit., p. 129;
45
a fost numita persoana concretă căruia trebuia sa i se dea mită. Acţiunile mituitorului în ambele
situaţii urmează a fi calificate ca tentativă la dare de mită.
Articolul 324 alineatul 3 menţionează: "Mijlocirea mitei săvârşită de o persoană cu înaltă
funcţie de răspundere sau în interesul unei organizaţii criminale".
Se consideră persoană cu înaltă funcţie de răspundere al cărei mod de alegere sau numire
este reglementat de Constituţia R. M. Preşedintele, vice-preşedinţii şi deputaţii parlamentului
(articolul 60-64), Preşedintele Republicii (articolul 77), Magistraţii Consiliului Superior al
Magistraturii.95
Magistrati: Judecătorii
Procurorii
Lucrătorii Ministerului Justiţiei
De asemenea, Prim ministru şi membrii Guvernului, judecătorii tuturor instanţelor
judecătoreşti (articolul 116), Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori (articolul 125),
membrii Curţii de Conturi (articolul 133), Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale
(articolul 134) etc.
Drept persoane cu înaltă funcţie de răspundere sunt acele persoane, al căror mod de alegere
sau numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe,
organizarea şi funcţionarea cărora sunt reglementate de legile prevăzute în alineatul 3 articolul 72
din Constituţie96
.
De exemplu: membrii Comisiilor Electorale pentru alegerea Parlamentului şi pentru
alegerile locale (articolul 10,12,14 al Legii privind alegerea Parlamentului din 14.10.1993, secţiunea
a doua a Legii cu privire la alegerile locale din 7.12.1994) Consilierii Consiliilor raionale,
orăşeneşti, municipale şi săteşti, primarii oraşelor şi satelor, preşedinţii comitetelor executive
raionale, primarii municipiilor, vice-preşedinţii, vice-primarii, membrii Comitetelor Executive
Raionale, secretarii acestor organe ale administraţiei publice locale (articolul 1 alineatul 3, articolul
37 ale Legii cu privire la alegerile locale, articolul 7, 36 ale Legii privind administraţia publică
locală din 7.12.1994 ) etc.
97
Pentru încadrarea juridică a faptelor în baza alineatului 2 articolul 333 al C.P. ca mijlociri a
mituirii în interesul unei organizaţii criminale este de ajuns faptul că mijlocitorul sa ştie că el ia
pentru a transmite mituitului mita de la organizaţia criminală.
În cazul când fapta de dare sau luare de mită de o organizaţie criminală pentru servicii
acordate ori de mijlocire a mituirii în interesul unei organizaţii criminale întruneşte şi elementele
95
Здравомыслов А.А., op. cit., 1995, p. 115;
96
Кондрашков Н. «О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7; 97
Al. Borodac, op. cit., p. 156.
46
componenţei de infracţiune prevăzută în articolul 283 din C.P., acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate respectiv în baza alineatului 3 articolul 324, alineatul 3 articolul 325, alineatul 2 articolul
334 şi în baza articolului 283 din C.P.
Din înţelesul alineatului 4 articolul 325 C.P. rezultă că auto-denunţarea despre darea de
mită sau mijlocirea mituirii îl eliberează de răspunderea penală nu numai pe mituitor şi mijlocitor,
dar şi pe coparticipanţii lor.
Autodenunţarea despre darea de mită sau mijlocirea mituirii adresată poliţiei, procurorului,
instanţei de judecată sau unui alt organ de stat, îl eliberează pe făptuitor de răspundere penală numai
în cazul când el nu ştia că organele de urmărire penală sau procurorul sunt la curent cu acţiunea
săvârşită de el, indiferent de motivele de care s-a călăuzit petiţionarul.
Eliberarea mijlocitorului din motivul auto-denunţării sale nu înseamnă lipsa componenţei
infracţiunii în acţiunile acestor persoane.
Autodenunţarea despre darea de mită sau despre mijlocirea mituirii este, totodată, şi
plângerea despre luare de mită de către persoane cu funcţii de răspundere în caz de denunţare
calomnioasă, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută în articolul
311 din Codul Penal98
.
Răspunderea penală pentru "darea de mită" articolul 334 al C.P. al R.M. are careva
particularităţi, care cer o examinare specială. Legea penală în legătură cu claritatea îndeajuns să nu
dezvăluie noţiunea "dare" de mită.În teoria dreptului penal darea de mită se prezintă ca transmiterea
persoanelor cu funcţii de răspundere a remunerărilor ilegale pentru înfăptuirea sau ne înfăptuirea
de câtre aceasta a anumitor acţiuni, în legătură cu serviciul şi în interesul mituitorului99
.
Darea de mită organic este legată de luarea de mită şi toate semnele specifice acestei
componenţe de infracţiuni (în repetate rânduri, de o persoană anterior condamnată) au acelaşi
conţinut ca şi în componenţa luării de mită.
Răspunderea pentru aceste acţiuni este prevăzută în capitolul Nr. 7 a C.P. Român astfel
încât împreună cu luarea de mită formează o componenţă necesară. Pentru aplicarea articolului 174
al C.P. Român (Darea de mită) şi articolul 174 C.P. Român (Mijlocirea mitei) nu se cere ca
vinovatul să fie persoana cu funcţii de răspundere şi să săvârşească acţiuni (inacţiuni) în puterea
situaţiei sale de serviciu.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni prezintă prin sine transmiterea (acordarea) persoanei cu
funcţii de răspundere personal sau prin mijlocitori, a bunurilor materiale şi foloaselor patrimoniale
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea, în interesul celui ce le dă, a acţiunilor pe care persoana cu
funcţii de răspundere trebuia sau putea să le săvârşească cu întrebuinţarea situaţiei sale de
98
S. Brînză, op. cit., p. 87. 99
O. Loghin, T. Toader op. cit., p. 160.
47
serviciu.Dacă obiect al mitei sunt bani, hârtii de valoare, valori patrimoniale m cele mai multe
cazuri ele sunt transmise persoanei cu funcţii de răspundere personal sau prin mijlocitor: banii pot fi
transferaţi pe contul bancar al mituitului.
Dare de mită se referă la infracţiunile cu o componenţă formală. Ea se consideră terminată
din momentul transmiterii (acordării) persoanei cu funcţii de răspundere prin măcar a unei părţi din
mită. Dacă mita se transmite persoanei cu funcţii de răspundere prin mijlocitor, acţiunile ultimului
se califică ca complicitate la dare de mită cu condiţia că el ştia că transmite mită100
.
Câte odată practica întâlneşte şi cazuri de mijlocire fictivă, atunci când persoana primeşte de
la mituitor bani sau alte foloase materiale fără intenţia de a le transmite persoanei cu funcţii de
răspundere, dar cu scopul de a însuşi.Exemplu: o "mijlocire fictivă" a fost constatată în acţiunile lui
Ghecev, poliţist al CPS Botanica, care a luat bani (700 $ SUA), precum că le va împărţi cu alţi
lucrători ai CPS Botanica de la şeful firmei "Angelica".
Acţiunile, îndreptate la darea de mită, dar ne dorite de persoana cu funcţii de răspundere (de
exemplu, lăsarea pe masă a obiectului mitei, transmiterea sumei de bani ca mită în adresa persoanei
cu funcţii de răspundere prin poştă sau telegraf) se califică ca tentativă la darea de mită.101
În acelaşi timp la darea mitei persoanei cu funcţii de răspundere în părţi (rate), în câteva
procedee, oferirea măcar a uneia din părţi din suma stabilită formează nu tentativa la darea de mită,
dar o infracţiune terminată de dare de mită.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează numai prin intenţie directă.
Conştiinţa vinovatului este cuprinsă de faptul că persoanei cu funcţii de răspundere i se oferă mită
pentru săvârşirea în interesul mituitorului, a acţiunilor legate de folosirea stării de serviciu a
persoanei cu funcţii de răspundere (sau de obţine de aceste acţiuni). Înţelegând aceste circumstanţe
vinovatul doreşte să transmită persoanei cu funcţii de răspundere remunerarea ilegală (mita).
Componenţa dării de mită lipseşte, dacă la transmiterea remunerării cel ce dă presupune că
persoana cu funcţii de răspundere are dreptul la această remunerare la fel şi dacă transmiterea
constituie o parte acaparată pe cale infracţională şi se oferă persoanei nu pentru acţiuni de serviciu
în folosul celuia ce dă mită.
Motivele dării de mită la calificarea infracţiunii nu influinţează. Ele întotdeauna poartă un
caracter antisocial.102
Persoana se strădui sa-şi satisfacă interesele sale, să rezolve întrebări concrete pentru sine,
rudelor sale pe cale infracţională prin coruperea persoanei cu funcţii de răspundere.
100
V.Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 176; 101
O. Loghin, op. cit., p. 656. 102
А.А. , Здравомыслов op. cit., 1988, p. 104;
48
Nu se exclude componenţa de dare de mită şi în acele cazuri când mituitorul se conduce de
interesele greşite de serviciu a organizaţiei sale.
Subiectul dării de mită poate fi orice persoană, chiar şi acela care transmite persoanei cu funcţii de
răspundere mita în interesul organizaţiei de stat cooperative sau obşteşti.
Ea poate pe această cale să-şi realizeze interesele dorite şi priorităţile personal pentru dânsul,
rude, cunoscuţi ş.a.m.d. persoanei cu funcţii de răspundere ce propune subalternului mită pentru a-şi
realiza (pentru organizaţia, întreprinderea şi instituţia dată) acţiunile dorite sau inacţiuni altei
persoane cu funcţii de răspundere, poartă răspunderea ca mituitor.103
Persoana subalternă, ce s-a înţeles despre îndeplinirea în schimbul mitei, acţiunilor dorite şi
care a oferit mita, trebuie trasă la răspundere ca coparticipat la darea de mită. Dacă asemenea
lucrător transmite mita, ştiind despre caracterul însărcinării, acţiunile lui urmează o calificare ca
mijloc al mituirii.
Aceasta are nevoie de două concretizări: acţiunile persoanei cu funcţii de răspundere ce a
însărcinat subalternul să dea mită în interesul organizaţiei, trebuie calificată nu ca dare de mită, ci ca
participare la aceasta, deoarece persoana cu funcţii de răspundere singură nu dă mită, dar participă
în rol de organizator sau complice. Acţiunile subaltemului ce a dat mită din însărcinarea şefului său
pot fî calificate în doua feluri:
- dacă interesele organizaţiei din numele căreia acţionează coincid cu cele personale este
prezentă darea de mită (dar nu coparticipare).
- dacă subaltemul doar transmite obiectul mitei, ne având un interes propriu, este prezentă
mijlocirea mitei.
De obicei, mituitorii nu sunt persoane cu funcţii de răspundere, dar dacă sunt, acţiunile lor
de regulă nu sunt legate de starea lor de serviciu.
Mituitorul poate acţiona din motiv de lăcomie, cointeresare personală, la fel ca şi din
considerentul primirii unor foloase pentru organizaţiile de stat şi obşteşti.
Unele persoane cu funcţii de răspundere ce practică o activitate infracţională (sustrageri,
speculaţii) pentru atingerea scopului dorit-primirea unor venituri de înaltă calitate, mărfurilor
dificitare ş.a.m.d. ajung la (cumpărarea) coruperea altor persoane cu funcţii de răspundere.
Mituitorii pot fi împărţiţi în două grupe104
:
- ocazionali
- frauduloşi
103
C. Bulai, A. Filipaş , C. Mitrache op. cit., p. 130;
104
В.Н. Кудрявцева, А.В. Наумова , op. cit., p. 157.
49
Mituitorul ocazional ajunge la darea de mită pentru acordarea bunurilor necesare după lege
după multe ezităiri, pentru atingerea scopului dorit, cum li se pare lor, folosind toate mijloacele
legale. Activitatea lor criminală nu este totdeauna, ci uneori.
Mituitorii frauduloşi deseori ajung la dare de mită pentru atingerea intereselor lor legale şi
ilegale. Ei sunt persoane "cu legături", "cunoştinţe", socot că totul se vinde şi se cumpără. Nu
rareori mituitorii permit cheltuirea bunurilor de stat şi obşteşti şi aceşti bani sunt folosiţi pentru
transmiterea mitei. Aceste acţiuni se fac prin folosirea unor documente false.105
Mituitul mitei, ştiind despre aceea, că la remunerare lui sunt folosite asemenea mijloace, de
rând cu răspunderea pentru mită poartă deasemenea răspundere pentru sustragerea avuturilor
obşteşti şi statale şi persoana cu funcţii de răspundere ce dă mită, pe lângă darea ei, poartă
răspundere şi pentru coparticipare la sustragerea acstor bunuri. Daca darea mitei este legată cu
determinarea persoanei cu funcţii de răspundere la săvârşirea altor infracţiuni de serviciu, atunci ea
este nu altceva de cît instigarea la săvârşirea ei. Răspunderea mituitorului pentru asemenea acţiuni
survine prin cumul de infracţiuni: pentru dare de mită şi complicitate la săvârşirea infracţiunii
respective.
Cum menţionează Hotărârea numărul 6 a Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din
11.03.1996 "răspunderea pentru dare şi luare de mită nu exclude în acelaşi timp tragerea la
răspundere penală pentru acţiuni, care deşi sunt legate cu mituirea constituie însă alte infracţiuni
distincte: abuz de putere sau de serviciu, coparticipare la sustragerea avutului proprietarului etc. (de
exemplu: luarea de mită a bunurilor sustrase la instigarea mituitului).
Dacă mituitorul încurcă persoana pe care doreşte s-o corupă, socotindu-1 drept persoană cu
funcţii de răspundere, în timp ce el nu este, acest fapt nu-1 eliberează de răspunderea pentru
tentativă la darea de mită. în cazul dat infracţiunea va fi ne terminată deoarece persoana cu funcţii
de răspundere nu a primit remunerarea.
Uneori remunerarea se referă persoanei care de fapt nu poate înfăptui acţiuni ce îl
interesează pe mituitor. însă aceasta nu-1 eliberează pe acesta din urmă de răspundere, deoarece pe
de o parte legea menţionează numai despre darea de mită şi nu pune în dependenţă terminarea
infracţiunii de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni, dar pe de altă parte-mituitorul poate şi să
cunoască posibilităţile de fapt a persoanei cu funcţii de răspundere, căreia îi oferă mita.106
Deoarece în conştiinţă mituitorul are de a da mită persoanei cu funcţii de răspundere şi
intenţia în această parte el o îndeplineşte, acţiunile lui formează terminare a componenţei de
infracţiune107
.
105
А.Я. Светлов, op. cit., p. 180; 106
A.A. Силла op. cit., p. 119; 107
Gh. Nistoreanu, Boroi Al., ş.a., op. cit., p. 249;
50
Nu influinţează la existenţa componenţei acestei infracţiuni şi faptul dacă într-adevăr au fost
săvârşite acţiuni legate de serviciu şi caracterul lor.
O condiţie obligatorie la calificarea acţiunilor persoanei ca mituitor-prezenţa intenţiei
directe, ce constă în cunoaşterea caracterului ilegal a remunerărilor, transmise pentru acţiuni
săvârşite datorită stării: de serviciu şi dorinţa transmiterii lor.
Mituitorul îşi dă seama de caracterul pericolului social îndreptate la coruperea persoanei cu
funcţii de răspundere şi doreşte ca pentru mită să săvârşească acţiunile dorite.
Dacă cel ce transmite remunerarea nu ştie aceasta ( exemplu socoate că persoana cu funcţii
de răspundere are dreptul la această remunerare, sau o primeşte ca o parte de la sustragerea săvârşită
în comun) componenţa dării de mită lipseşte108
.
Componenţa coparticipării la darea de mită vor fi şi acţiunile persoanei care ne fiind
persoane cu funcţii de răspundere se dă drept persoana cu funcţii de răspundere primind foloase în
calitate de remunerare. De obicei ei îndeplinesc rolul ori de instigator, ori complice la darea de mită.
Instigatori - ei sunt în acele cazuri când dându-se drept persoana cu funcţii de răspundere
determină pe cineva la transmiterea lor a mitei. Bineînţeles, asemenea persoane recunosc că
determină la infracţiune, singuri sunt în rolul de coparticipant, şi doresc să participe la săvârşirea
acestei infracţiuni. Instigând la darea mitei, ei primesc bani sau alte valori ca mijlocitori pentru
transmitere persoanei cu funcţii de răspundere, dar de fapt le însuşesc lor. Asemenea acţiuni conţin
toate semnele instigării la darea de mită109
.
Complici - se socot persoanele, care nemijlocit singuri nu determină mituitorul la
transmiterea mitei, dar dându-se drept persoană cu funcţii de răspundere se folosesc de aceasta,
luând banii sau alte valori în calitate de mită.
Complicitatea lor la darea de mită constă în aceea că ei creează condiţii mituitorului pentru
săvârşirea infracţiunii, contribuie la aceasta şi de aceea în rezultatul acţiunilor lor are loc tentativa la
această infracţiune.110
"Dacă persoana primeşte de la mituitor bani sau alte valori chipurile de a le transmite
persoanei cu funcţii de răspundere ca mită, şi, ne având intenţia de a proceda astfel, le însuşeşte,
fapta constituie componenţa infracţiunii de înşelare sau abuz de încredere‖.
Când această persoană m scopul acaparării valorilor instigă mituitorul la dare de mită, atunci
acţiunile vinovatului pe lângă înşelăciune urmează a fi calificate ca instigare la dare de mită.
Acţiunile mituitorului în aceste cazuri trebuie calificate ca tentativă la darea de mită, indiferent de
faptul dacă era numită concret persoana cu funcţii de răspundere căreia îi era predestinată mita."
108
Al. Borodac, op. cit., p.157; 109
Ibidem. 110
А.А. Здравомыслов , op. cit., 1995, p. 116;
51
§ 1. Luarea de mită
În corespundere cu articolul 333 (1) Luarea de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani,
titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau
avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei
acţiuni în interesul mitu-itorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă asemenea acţiune
intră în obligaţiile de serviciu ale mituitului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu extorcarea mitei;
d) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la l. 000 la 3. 000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 5 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite juneţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvârşite:
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.
[Art. 333 completat prin Legea nr. 211-XVdin 29. 05. 03, în vigoare din 12. 06. 03]
1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii,
privilegii sau orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui
funcţionar ce gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre a
îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu
ori spre a săvârşi un act contrar acestor obligaţiuni.
2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care
gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de a
solicita sau primi, direct sau prin mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau
promisiunii privind un asemenea avantaj pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca această
persoană să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând obligaţiunile sale de
serviciu.
52
3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate juridică,
a cărei activitate se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul de bunuri)
sau în sfera serviciilor (transport, telecomunicaţii etc.).
4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări
comune, care se constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a
realiza nişte activităţi organizate.
5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe
un termen determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un
scop anumit (fundaţia etc.) în condiţiile legii.
6. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.
Obiectul nemijlocit al luării de mită îl constituie totalitatea de relaţii sociale legate
nemijlocit de activitatea normală a aparatului de stat, obştesc.
Deci, mita constituie primirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor bunuri
sau avantaje cu caracter patrimonial ce nu i se cuvin, pentru îndeplinirea unei acţiuni.
Referitor la obiectul nemijlocit a componenţei date de infracţiune sunt mai multe păreri.
Unii savanţi consideră că obiectul nemijlocit îl constituie principiile de activitate a
persoanelor oficiale în cadrul aparatului de stat şi obştesc ce constau în slujirea poporului fără vre-
un scop de profit.
Părerea lui I. A. Demidov este caracterizată prin faptul că obiectul nemijlocit al infracţiunii
respective îl constituie activitatea aparatului de stat şi obştesc, autoritatea şi prestigiul lui în faţa
cetăţenilor.
Mituirea ca infracţiune a fort cercetată de un şir de savanţi care au observat obiectul
infracţiunii date este activitatea normală a aparatului de stat şi obştesc.
Persoanele oficiale ce primesc mită de la cetăţeni, cointeresaţi în săvârşirea acelui sau alt
act cu caracter de serviciu încalcă bazele organizării şi activităţii aparatului de stat.
Obiectul infracţiunii şi obiectul mitei e necesar de delimitat unul de altul. La momentul de
faţă prin obiect predestinat mitei sub orice formă se înţelege bani, hârtii de valoare, valori
materiale, precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial cu ar fi transmiterea valorilor materiale
acordarea ilegală a premiilor, prestarea gratuită a foilor de sanatoriu şi turism, cît şi foloase de
ordin ne patrimonial, şi acestea la rândul lor sunt ca acordarea unui titlu sau a unui grad ori a altei
distincţii onoristice.
In manualul lui Kudreavţev, Naumov ―Российское уголовное право‖ 1997 se mai adaugă
ca obiect al mitei şi executarea reparaţiilor şi construcţia unor încăperi. De asemenea ca foloase ne
53
patrimoniale mai pot fi socotite şi acordarea de privilegii la arendarea unor încăperi şi altor acţiuni
de acest gen.
Unii criminalişti socot că obiectul mitei se referă la obiectul infracţiuni, însă acest punct de
vedere după părerea altora nu este potrivit, deoarece obiectul "mituirii" îl constituie activitatea
normală a aparatului de stat şi obştesc, iar obiectul mitei este orice bun sau serviciu ce are un
caracter material.
Profesorul Piotcovschii menţiona că la obiectul mitei nu se atentează spre deosebire de
obiectul infracţiunii.
Obiectul infracţiunii cu obiectul mitei nu trebuie de confundat. Obiectul mitei constituie
mijloc de atentare asupra activităţii date, pe când obiectul infracţiunii îl constituie totalitatea
relaţiilor sociale.
Nu poate fi considerată mită acordarea unui cadou m legătură cu comiterea sau abţinerea de
la înfăptuirea unor acţiuni, dar din alte considerente-prietenie, semn de recunoştinţă pentru
acordarea unor servicii sau unui ajutor material.
De asemenea nu se consideră mită extorcarea de către persoana cu funcţii de răspundere a
foloaselor cu caracter ne patrimonial (exemplu, caracteristicilor, referinţelor, recomandărilor etc.).
Ca obiect al mitei mai pot fi numite şi orice alte patrimonii ca de exemplu mobila, covoare,
televizoare, băuturi spirtoase şi produse alimentare, obiecte colecţionate şi alte foloase anticariat.
Asemenea foloase pot fi oferite fără vreun careva preţ sau redus considerabil.
In calitate de mită mai poate fi considerată servirea unui prânz, cină fără contra plată într-un
restaurant sau cafenea a persoanei cu funcţie de răspundere.
Ca obiect al mitei mai poate fi şi primirea neîntemeiata a unui spaţiu locativ sau a unui
serviciu.
În ultimii ani mita a mai căpătat o nouă formă. Pentru înfăptuirea din partea persoanei cu
funcţii de răspundere a unui "serviciu" se deschid conturi în băncile de peste hotare, sub diferite
pretexte se organizează diferite deplasări peste hotare, nu numai cu acordarea diurnilor, dar şi a
unor sume suplimentare de bani.
Exista unele divergenţe referitor la problema obiectului ne material ca obiect al mitei.
Unii savanţi ca Beleaev, Silla socot că bunurile şi serviciile ce nu poartă un caracter material
nu pot constitui obiectul mitei. Exemplu: acordarea unei caracteristici pozitive sau lăudarea unei
persoane m presă, acordarea unei fotografii sau desen menţionate pot constitui obiect al mitei.
Alţii - dimpotrivă, socot că cele menţionate pot constitui obiect al mitei. De exemplu,
lăudarea unei persoane oficiale în presă de către un ziarist în schimbul ridicării ultimului m postură
trebuie considerată ca obiect al mitei. Însă eu consider, că această opinie nu este adevărată, deoarece
ziaristul exercită numai funcţii pur profesionale şi el nu este persoană cu funcţii de răspundere.
54
Prin urmare, el nici nu poate fi considerat ca subiect al acestei infracţiuni.
Exemplu de unele forme de serviciu ce nu au caracter material: numirea într-un post oficial,
procurarea la cererea celui ce ia mită a unor bunuri dificitare.
Astfel divizarea bunurilor şi serviciilor în materiale şi ne materiale şi recunoaşterea ca
obiect al mitei doar celor materiale nu în toate cazurile trebuie socotită ca raţională. Aceasta duce la
ne examinarea multor fapte, de altfel social periculoase care în esenţa lor constituie mită. Deaceea
fiecare obiect al mitei trebuie sa fie evaluă în bani reieşind din preţurile sau tarifele pentru servicii ,
iar în lipsa lor - în baza rapoartelor expertizei la momentul săvârşirii infracţiunii.
Dacă recompensa ilicita în proporţii mari, sau foarte mari, se primeşte în părţi, însă aceste
acţiuni reprezintă episoade ale unei infracţiuni continue, fapta urmează a fi calificată ca luare de
mită corespunzător în proporţii mari sau deosebit de mari.
Se consideră mită în proporţii mari sau deosebit de mari, mita, mărimea căreia evaluată în
bani depăşeşte proporţiile indicate corespunzător în alineatul 2 al Notei la articolul 327 din Codul
Penal al R.M. Astfel, sustragerea în proporţii mari a unor bunuri, se consideră atunci, când costul
bunurilor, evaluate m bani depăşeşte de 500 de ori mărimea salariului minim, stabilit de legislaţie la
momentul săvârşirii infracţiunii.
7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale
mituitului în interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia că
asemenea acţiuni sau inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse
alimentare, bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau
dreptul de a primi avere în proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de la
obligaţii materiale, datorii etc.), acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport fără
plată, transportarea fără plată a mărfurilor, primirea fără plată a biletelor de tratament, lucrări de
construcţii şi reparaţii fără plată şi altele); titluri de valoare sunt determinate de către legislaţia în
vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199 din 18.11.98, MO nr. 27-28 din
23.03.99 şi HG nr. 770 din 03.08.2001, MO nr. 97-99 din 17.08.2001); privilegii sau avantaje (plata
premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare abuzivă, avansare în post,
prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin mituitului în coraport cu
circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau
grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă aceste acţiuni intră în
obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor
care se află într-o funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor
55
oficiale sau de serviciu, nu cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul
comentat.
Latură obiectivă a infracţiunii date constă în primirea de către o persoană cu funcţie de
răspundere a bunurilor cu caracter patrimonial în interesul celui ce dă mită pentru înfăptuirea unei
acţiuni ce trebuia sau putea fi săvârşită cu folosirea stării de serviciu.
O excepţie pentru persoanele cu funcţie de răspundere este că în cazul primirii unui bun cu
caracter ne patrimonial nu pot fi considerate ca mită. Ca bunuri cu caracter ne patrimonial poate fi
de exemplu o caracteristică bună, o recenzie sau o recomandare, sau primirea unui cadou în legătură
cu sărbătorirea unui jubileu.
În fine pot să spun că bunurile ce fac parte din categoria celor cu caracter ne patrimonial nu
pot fi considerate ca mită.
Însă sînt cazuri întâlnite ce caracterizează mita, sub toate aspectele ei şi anume când
persoana cu funcţii de răspundere pentru îndeplinirea unei acţiuni sau inacţiuni accepta primirea
unor bunuri cu caracter patrimonial, servicii sau avantaje în scop personal.
Acţiunile săvârşite în schimbul mitei pot fi de 4 tipuri:
1. Ele pot intra în categoria obligaţiilor de serviciu a persoanei cu funcţie de răspundere.
2. Aceste acţiuni pot să nu intre în categoria obligaţiilor de serviciu, dar persoana cu funcţie
de răspundere poate influenţa săvârşirea acţiunilor ilegale datorită autorităţii sale.
3. Pentru mită persoana cu funcţii de răspundere poate manifesta o ocrotire generală a
persoanei cointeresate, astfel fără careva merit a-i ridica slujba, al înainta la primirea ordinelor,
decoraţiilor.
4. Persoana cu funcţii de răspundere pentru mită poate "închide ochii" asupra unor greşeli
din partea mituitului.
Acţiunile săvârşite de persoana cu funcţii de răspundere pot fi efectuate atât până cît şi după
primirea mitei, ele pot fi de fapt ne săvârşite. Pentru calificarea infracţiunii aceasta nu are
importanţă. Aceasta componenţă de infracţiune se referă la numărul celor cu o componenţă formală
şi se consideră consumată din momentul luării de către mituit chiar şi numai a unei părţi din mită.
Reiese că dacă mita nu a fost luată de persoana cu funcţii de răspundere (de exemplu a fost
cerută), acţiunile acestuia nu pot fi apreciate ca infracţiune terminată. Dacă banii transmişi în bancă
pe contul persoanei cu funcţii de răspundere au fost luaţi de acesta, mita se consideră terminată.
Instanţele judecătoreşti trebuie să stabilească şi să indice în sentinţă pentru care acţiuni sau
inacţiuni în interesul mituitorului a primit mita persoana cu funcţii de răspundere. Totodată este
necesar de a se avea în vedere că răspunderea penală pentru mituire survine indiferent de faptul
când a fost înmânată mita până sau după săvârşirea acţiunii sau inacţiunii precum şi de faptul dacă
mita a fost dinainte condiţionată au fost sau nu îndeplinite careva acţiuni în interesul mituitorului.
56
Primirea banilor sau altor valori de către persoana cu funcţii de răspundere de la persoanele
aflate sub controlul sau subordonarea lui pentru protecţie sau exces de toleranţă în serviciu, pentru
favorizare în soluţionarea unor întrebări ce ţin de competenţa lui, urmează a fi apreciate ca luare de
mită.
Acţiunile făptuitorului trebuie recunoscute ca dare şi luare de mită şi în cazurile de primire a
valorilor sau serviciilor n-au fost condiţionate dinainte, însă participanţii la infracţiune înţeleg că
mita se înmânează cu scopul de a satisface interesele mituitorului
Luarea de mită, darea şi mijlocirea se consideră consumată din momentul luării de către
mituit chiar şi numai a unei părţi de mită. Dacă mita promisă şi acceptată n-a fost luată din motive
care n-au depins de voinţa mituitului, acţiunile lui trebuie calificate ca tentativă la luare de mita.
Metodele (modurile, mijloacele) mituirii sunt multiple, de aceea este imposibil de a le menţiona
pe toate m legislaţie. Practicii sunt cunoscute 2 forme de bază de luare de mită:
- DESCHISÂ
- ÎNCHISĂ (ASCUNSĂ)
Prima formă este mai des întâlnită. Obiectul mitei se înmânează nemijlocit persoanei cu
funcţii de răspundere. Nu rareori mita sub forma de bani se formează prin contul de depunere în
sucursalele băncii naţionale pe numele purtătorului.
Mituitorul se foloseşte de acest mijloc, deoarece el se eliberează de necesitatea transmiterii
obiectului mitei din mână în mână. Deseori obiectul mitei se transmite prin poştă.
Mita ascunsă este înfăţişată prin luarea mitei în următoarele tipuri: cumul, premii, diferite
plăţi. Specialistul A.A. Silla mai adaugă şi întoarcerea sau iertarea datoriilor, schimbul de lucruri,
vinderea lucrurilor scumpe la un preţ mic şi invers: cumpărarea lucrurilor ieftine la un preţ
deosebit de mare, transmiterea lucrurilor sub formă de cadou, pierderea intenţionată în jocul de
cărţi etc.
O aşa recompensă se califică ca mită când ea este primită ilegal (lucrul prin cumul nu s-a
înfăptuit, nu avea dreptul la primirea premiilor şi altor plăţi).
Componenţa acestei infracţiuni este prezentă şi atunci când remunerarea ilegală se oferă
membrilor familiei persoanei cu funcţii de răspundere sau apropiaţilor săi. Este necesar doar ca
remunerarea să se ofere cu consimţământul şi ştirea persoanei cu funcţii de răspundere şi anume cu
întrebuinţarea situaţiei de serviciu în interesul mituitorului. Dacă nu este prezent consimţământul
mituitului, nu este prezentă nici mita. Se întâlnesc şi cazuri de transmitere a mitei sub formă de
acordare ilegală a premiilor sau remunerarea prin cumul a lucrului ne exercitat.
Pericolul mitei creşte atunci când izvorul lucrurilor predestinate ca mită este sustragerea (din
avutul statului, înşelarea cumpărătorilor, activitatea legală de antreprenoriat şi alte infracţiuni.
57
Uneori furtul avutului obştesc se săvârşeşte pentru darea de mită şi este în aşa fel mijloc de
atingere a scopului mituitorului.
Când persoana cu, funcţii de răspundere primeşte în calitate de mită mijloace băneşti ştiind
cu siguranţă că ele aparţin unei organizaţii de stat sau obşteşti, sau mituitul ia mită cu scopul
înlesnirii intereselor jefuitorului, asemenea acţiuni se califică ca mită şi furt a bunurilor obşteşti şi
statale.
Prin întrebuinţarea stării de serviciu ca regulă se înţelege săvârşirea acţiunilor ce intră în
cercul competenţei de serviciu a vinovatului, ce se află în limitele drepturilor şi împuternicirilor
de serviciu (de exemplu, pentru conducătorul organizaţiei - primirea la lucru sau eliberarea din
funcţie).
Întrebuinţarea stării de serviciu va fi prezenta şi atunci când persoana cu funcţii de
răspundere va influenţa altă persoană cu autoritatea sa de serviciu, va folosi legăturile personal,
ş.a.m.d.
Mituirea este extragerea foloaselor şi atunci când vinovaţii în puterea stării de serviciu
puteau pentru mită să ia măsuri pentru săvârşirea de către o altă persoană cu funcţii de răspundere a
acţiunilor dorite de mituitor.
O altă echipă de criminalişti socot că componenţa de luare de mită este numai atunci când
vinovatul săvârşeşte acţiuni ce intră în limitele competenţei sale de serviciu. Părtaşii acestei idei
socot că mituirea pentru acţiuni ce nu intra în competenţa persoanei cu funcţii de răspundere
neîntemeiat lărgesc sfera aplicării normei juridice date, aduce la aceea că mituirea nu este legată în
genere de obligaţiile de serviciu.
După părerea mea prima idee este mai întemeiată decât a doua. In aşa fel pentru mită pot fi
săvârşite acţiuni cum cele ce intră în limitele drepturilor şi obligaţiilor vinovatului, aşa şi cu
întrebuinţarea stării de serviciu în sensul larg al cuvântului.
Formele de folosire de câtre vinovat a stării de serviciu pot fi diferite, însă obligatoriu
trebuie să existe prezenţa relaţiilor dintre persoana cu funcţii de răspundere şi alte persoane, relaţii
ce sunt întemeiate stării de serviciu al mituitului.
Numai datorită acesteia el şi are posibilitate să influenţeze pe acei care nemijlocit săvârşesc
acţiuni m folosul mituitorului.
Componenţa luării de mită are loc, cum în cazurile când acţiunile săvârşite de vinovat au
fost condiţionate luării de mită şi în legătură cu aceasta a avut loc o înţelegere anterioară, aşa şi în
lipsa acestei determinări şi înţelegeri.
Nu are importanţă de asemenea şi timpul luării mitei - până sau după săvârşirea acţiunilor de
către vinovat în folosul celui ce a dat mita.
Legea consideră infracţiune atât mita - cumpărare, aşa şi mita recompensă.
58
Când obiectul mitei se transmite până la săvârşirea anumitor acţiuni sau inacţiuni
condiţionate de mită, are loc ‖mita cumpărare „.
Dar dacă obiectul este transmis după săvârşirea acţiunilor în interesul mituitorului, are loc "
mita - recompensă".
În ambele cazuri vinovatul ştie, că va primi o recompensă materială ilegală. Independent de
faptul dacă intenţionat vinovatul înfăptuia acţiuni legate de serviciu, este de ajuns numai faptul că el
înţelegea că lui i se transmite mită pentru îndeplinirea unor acţiuni concrete.
Răspunderea pentru mituire survine indiferent de timpul primirii mitei de câtre vinovat, până
sau după săvârşirea acţiunilor în folosul mituitorului la fel şi indiferent dacă mita a fost dinainte
determinată.
Savanţii Kurinov, Menşaghin, Kiricenco susţin că mita recompensă este mai puţin
periculoasă şi trebuie pedepsită mai blând, vinovaţii pot fi chiar eliberaţi de răspunderea penală.
Eu socot că această mită nu are legătură cauzală cu atribuţiile persoanei oficiale, deoarece
această recompensă nu poate influenţa persoana cu funcţii de răspundere.
Alt grup de savanţi socot că astfel de mită are de asemenea un pericol mare şi chiar pun
semnul egalităţii între mita recompensă şi mita cumpărare. Totuşi pedeapsa pentru astfel de fapte
trebuie să fie morală şi disciplinară. Astfel socoate savantul rus Svetlov.
Mita recompensă nu a fost dinainte prevăzută, nu a existat o înţelegere prealabilă, de aceea
trebuie pedepsită disciplinar. Totuşi, aceste foloase, "cadouri" în cele din urma degradează persoana
oficială şi duc la aceea că ei cu timpul pot să mai ceară careva foloase.
Mituirea are loc în cazurile primirii foloaselor ilegale pentru acţiuni concrete (eliberarea
bunurilor deficitare, reşedinţa, rezolvarea pozitivă a anumitor întrebări) aşa şi primirii pentru
obţinerea de la acţiuni concrete pe care vinovatul în puterea obligaţiilor sale trebuia să le
săvârşească (exemplu, de a petrece în termeni indicaţi revizia bunurilor).
Normele acestui articol nu pot fi aplicate dacă recompensa sa transmite persoanelor cu
funcţii de răspundere pentru acţiuni ne concrete, şi chiar pentru orice eventualitate de îngrădire a
mituitului de la neînţelegerile posibile legate de serviciu. Aşa cazuri pot fi pentru vinovat ce a luat
foloase ne cuvenite abuz de serviciu şi va fi calificat un alt articol.111
Practica judiciară recunoaşte componenţa acestei acţiuni de către persoana cu funcţii de
răspundere de la persoanele subalterne, subordonate pentru apărare sau tolerare. Aceste acţiuni
trebuie apreciate ca luare de mită, dacă condiţiile de primire a foloaselor sau serviciilor nu au fost
prevenite dinainte, dar participanţii la infracţiune mituitorul şi mituitul ştiau că mita se dă cu scopul
satisfacerii intereselor mituitului.
111
Comentariu C.P. RSFSR, p.340
59
Trebuie de avut m vedere că primirea de foloase pentru apărare sau tolerare formează
mituirea, dar numai în condiţiile ce îmbrăca o formă concretă (ridicarea în postură, eliberarea
bunurilor dificitare pentru realizare). în redacţia Codului penal cu modificări şi completări până la
10.06.98. articolul 333 se vorbeşte despre acţiunile persoanei cu funcţii de răspundere pe care "ar fi
trebuit" sau "ar fi putut " să le săvârşească.
Semnul "ar fi trebuit" trebuie înţeles ca acţiunile ce sunt în limitele drepturilor şi
îndatoririlor de serviciu pe care el trebuia să le înfăptuiască în corespundere cu obiectul şi profilul
postului. Aceste acţiuni pot fi numai legitime, nelegitime vor fi doar ne înfăptuirea lor. Semnul "ar
fi putut "trebuie înţeles în două sensuri:
- dintr-un punct de vedere el înseamnă săvârşirea acţiunilor în legătură cu îndeplinirea de
către vinovat a obligaţiilor însă a acţiunilor nelegitime (exemplu: micşorare intenţionată a taxei de
stat).
- din alt punct de vedere aici se referă acţiunile săvârşite nu în legătură cu îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu, dar cu întrebuinţarea situaţiei de serviciu în sensul larg al cuvântului.
Dacă acţiunile săvârşite pentru mită formează o infracţiune de sinestătătoare: furtul
proprietăţii de stat, abuz de serviciu, atunci acestea trebuie calificate în cumul de infracţiuni.
În legislaţia penală se menţionează despre "luarea de mită pentru săvârşirea acţiunilor în
interesul celui ce dă mită".
Sub noţiunea de ―interes al mituitorului‖ trebuie de înţeles atât interesul celui ce dă mită cît
şi interesul altor persoane (rude, apropiaţi, prieteni).
Componenţa de infracţiune este prezentă şi atunci când mita se transmite persoanei cu
funcţii de răspundere pentru săvârşirea acţiunilor în interesul altei organizaţii sau când mituitorul
acţionează fraudulos în interesul organizaţiei sau instituţiei sale.
Când vinovatul primeşte mita pentru acţiunile pe care el nu le poate obiectiv săvârşi (nu
intră în competenţa de serviciu, nu poate fi întrebuinţată situaţia de serviciu în sensul larg al
cuvântului) răspunderea pentru mituire nu se omite, deoarece legea nu leagă calificarea celor
înfăptuite cu acţiunile săvârşite în realitate. în asemenea cazuri vinovatul susţine eroarea
mituitorului sau singur îl duce m eroare referitor la atingerea scopului dorit.
Luarea de mită se referă la infracţiunile cu componenţă formală şi se socoate terminată din
momentul primirii de către vinovat a remunerării ilegale sau chiar a unei parţi.
Dacă mita nu a fost primită de vinovat din careva motive necunoscute a lui, aceasta trebuie
calificată ca tentativă de luare de mită.
Particularitatea mituirii constă în existenţa legăturii cauzale dintre luarea de mită şi
atribuţii de serviciu, adică mita să fie luată de persoana oficială pentru acţiunile (inacţiunile)
săvârşite folosind împuternicirile sale de serviciu.
60
8. Pentru noţiunile prevăzute la alin. 2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c)
cu estorcarea mitei este valabil comentariul de la p .7 al art. 327, iar noţiunea în proporţii mari de la
lit. d) se consideră mita exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi convenţionale şi
egală cu 10.000 lei. Pentru noţiunile prevăzute în alin. 3 lit a) - în proporţii deosebit de mari - şi
alin. 3 lit. b) - în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale - sunt
valabile explicaţiile date în comentariul art. 326, p. 6.
9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art. 124.
Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală, însă lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele plăţi
sau servicii cu caracter necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de mită.
Aceste acţiuni pot conduce doar la răspunderea disciplinară a făptuitorului.
Subiect al infracţiunii de luare de mita, potrivit hotărârii Plenumului Judecătoriei Supreme al
R.M. poate fi numai persoana cu funcţii de răspundere, investită cu împuterniciri, expuse în
articolul 327 din Codul Penal al R.M.
Astfel el poate fi reprezentant al autorităţii publice - funcţionar al organului de stat investit
cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executarea de către
cetăţeni, întreprinderi, instituţii, organizaţii indiferent de apartenenţă şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii consiliilor raionale şi locale,
judecătorii, procurorii, anchetatorii, lucratorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
Prin funcţii de ordin organizatorico - economic se înţeleg funcţiile de înfăptuire a conducerii
colectivelor sau sectoarelor de muncă, a activităţii de producere a unor lucrători (selectarea şi
repartizarea cadrelor, planificarea muncii, organizarea muncii subalternilor, menţinerea disciplinei
de muncă etc.).
Asemenea funcţii îndeplinesc conducătorii şi adjuncţii întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor indiferent de forma de proprietate, conducătorilor subdiviziunilor structurale (şefii şi
adjuncţii şefilor, catedrelor etc.), conductorii sectoarelor de muncă (maiştrii, şefii de şantiere şi de
brigadă) etc.
Prin funcţii administrative de dispoziţie se înţeleg împuternicirile privind dirijarea şi
dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare şi realizare a acestui patrimoniu,
asigurarea controlului asupra acestor operaţii, organizarea deservirii sociale a populaţiei etc.
Astfel de împuterniciri au şefii secţiilor şi serviciilor economice de aprovizionare şi
financiare, şefii depozitelor, magazinelor, atelierelor etc. De asemenea pot fi recunoscute ca
persoane cu funcţii de răspundere şi acele persoane care au dreptul de a întreprinde în baza
funcţiilor de serviciu acţiuni ce pot da naştere unor consecinţe de ordin juridic (controlori, revizori).
61
Prin întreprinderi, instituţii, organizaţii indiferent de forma de proprietate se înţelege orice
întreprindere, instituţie, organizaţie care desfăşoară o activitate social - utilă potrivit legii şi se
bazează pe orice formă de proprietate, indiferent de forma organizatorico - juridică.
Conform dispoziţiei legii ca subiect al infracţiunii de luare de mită, alături de persoanele
care permanent sau provizoriu îndeplinesc funcţii de autorizaţii publice sau obligaţiuni de ordin
administrativ de dispoziţie şi organizatorico - economice, sunt şi persoanele care îndeplinesc aceste
funcţii în virtutea unei însărcinări speciale date de organele şi persoanele cu funcţii de răspundere
(controlorii şi revizorii obşteşti, antrenorii societăţilor şi echipelor sportive).
Persoanele care provizoriu exercită funcţii într-o anumită postură sau care îndeplinesc
însărcinări speciale, pot avea calitatea de subiect al infracţiunii de luare de mită numai în cazul când
ea a fost investită cu aceste funcţii în modul prevăzut de lege.
Subiect al acestei infracţiuni poate fi şi persoana cu funcţii de răspundere, care deşi nu avea
nemijlocit împuterniciri pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acţiunii în interesul celui care dă
mită, însă în virtutea atribuţiilor sale de serviciu putea să ia pentru mită măsuri în scopul săvârşirii
acestor acţiuni de către alte persoane cu funcţii de răspundere.
Nu sunt subiecţi al infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere lucrătorii
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor indiferent de forma de proprietate care exercită numai
funcţii pur profesionale sau tehnice.
Dacă concomitent cu îndeplinirea acestor funcţii ei sunt investiţi cu funcţii de ordin
administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economic, în caz de luare de mită, ei pot fi traşi la
răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută în articolul 333 din Codul Penal ( de exemplu,
medicul pentru luare de mită în legătură cu eliberarea certificatului de concediu medical,
participarea în calitate de membru al Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii sau medico-
militară; profesorii instituţiilor de învăţământ – pentru luare de mită la exercitarea funcţiilor lor ca
membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.).
Persoana cu funcţii de răspundere, care a propus subalternului său de a obţine careva acţiuni
sau inacţiuni favorabile prin dare de mită altei persoane cu funcţii de răspundere, poartă răspundere
penală ca mituitor. Iar subalternul care s-a înţeles despre îndeplinirea acestor acţiuni pentru mită şi a
dat mită trebuie să poarte răspudere penală pentru coparticipare la darea de mită. Dacă el nu mai
transmite mita ştiind despre caracterul misiunii, acţiunile lui urmează a fi calificate ca mijlocire a
mituirii.
Instanţele judecătoreşti trebuie să facă deosebire între mijlocirea mituirii, darea şi luarea de
mită.
Mijlocitor este persoana care acţionând potrivit misiunii mituitorului sau mituitului
transmite nemijlocit mita. Totodată pentru încadrarea acţiunilor mijlocitorului în temeiul articolului
62
333 din Codul Penal nu are importanţă faptul că el a primit sau nu recompensa din partea
mituitorului sau mituitului pentru mijlocire.
Făptuitorul, care organizează darea sau luarea de mită, ori este complice la darea sau luarea
de mită şi concomitent exercită funcţii de mijlocire, poartă răspundere penală pentru coparticiparea
la darea sau luarea de mită. In acest caz calificarea acţiunilor coparticipatului depinde de intenţia
lui, reieşind din faptul - din iniţiativa, din partea şi în interesul cui activează - a mituitorului sau
mituitului.
In aceste cazuri acţiunile făptuitorului nu cer calificarea suplimentară în temeiul articolului
333 din C.P. al R.M.
La recunoaşterea mijlocitorului sau mituitului ca persoană cu înaltă funcţie de răspundere
instanţele judecătoreşti trebuie să reiasă din prevederile alineatului 2 articolul 327 din Codul Penal.
Conform Hotărârii Plenumului Judecătoriei Supreme din 11.03.1996 se consideră persoana
cu înaltă funcţie de răspundere, al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de Constituţia
R.M, Preşedintele, Vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului, Preşedintele Republicii, Prim -
ministrul şi membrii Guvernului, Judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti, Magistraţii
Consiliului Superior al Magistraturii, Procurorul General şi procurorii ierarhici inferiori, membrii
Curţii de Conturi, Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale etc.
Drept persoane cu înalte funcţii de răspundere sunt acele persoane, al căror mod de alegere
sau numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe,
organizarea şi funcţionarea cărora sunt reglementate de legile prevăzute în alineatul 3 art. 72 din
Constituţie.
De exemplu, membrii Comisiilor electorale pentru alegerea Parlamentului şi pentru
alegerile locale (art. 10, 12,14 ale legii privind alegerea Parlamentului din 14.10.1993), consilierii
consiliilor raionale, orăşeneşti şi săteşti, primarii oraşelor şi satelor, preşedinţii comitetelor
executive raionale, primarii municipiilor, vice-preşedinţii, vice-primarii, membrii primăriilor şi
membrii Comitetelor executive raionale, secretarii acestor organe, ale administraţiei publice locale
(art.7, 36 ale legii privind administraţia publică locală din 7.12.1994), Consilierii Consiliilor
raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale), primarii oraşelor şi satelor (comunelor)
preşedinţii comitetelor executive raionale, primarii municipiilor, vice-preşedinţii, vice-
primarii, membrii primăriilor membrii Comitetelor Executive raionale, secretarii acestor organe ale
Administraţiei Publice locale (art.1 alineatul 3, art.37 al Legii cu privire la alegerile locale, art.7, 36
ale Legii privind Administraţia Publică locală din 7.12.1994 etc.
Deci, subiect al infracţiunii pot fi persoane cu funcţii de răspundere sau persoane cu înaltă
funcţie de răspundere.
63
Colegiul Judecătoresc pe dosare penale al Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse nu 1-a
recunoscut pe B. subiect al acestei infracţiuni, necătînd la faptul că el nu o dată a luat mită de la
vânzătorii subalterni lui, dar el era director general a S.A. de tip închis, cu răspundere limitată
―Astros‖ şi de aceea nu putea fi recunoscut ca persoană cu funcţii de răspundere.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă.
Persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
conştientizează şi doreşte să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în
sfera obligaţiunilor de serviciu, un bun, un avantaj patrimonial sau un privilegiu.
Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege
că anume în asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la
mituitor bani şi alte valori, chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere drept
mită, dar nu are intenţia de a proceda astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa infracţiunii
de înşelăciune sau abuz de încredere (p. 20, HP CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere de hotărâri
explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Chişinău, 2002, pag. 350).
Infracţiunea se consideră că a fost săvârşită cu intenţie, dacă persoana, care a săvârşit-o îşi
dădea seama de caracterul social pericula al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei social
periculoase şi le-a dorit sau admitea în mod conştient survenirea acestor urmări.
Din regula dată ruse că latura subiectivă a luării de mită se caracterizează numai prin
intenţie directă, datorită faptului că vinovatul înţelege că el primeşte o remuneraţie ilegală pentru
săvârşirea acţiunilor legate de serviciul ocupat cu întrebuinţarea stării de serviciu şi doreşte să o
primească.
Nici într-un caz luarea de mită nu poate fi săvârşită din imprudenţă sau cu intenţii inderectă.
Dar totodată infracţiunile săvârşite cu intenţie sunt mult mai periculoase pentru societate decât cele
săvârşite din imprudenţă.
Pericolul sporit constă în aceea că vinovatul, adică persoana cu funcţie de răspundere,
săvârşeşte fapta intenţionat, urmărind conştient scopul de a aduce daună, creează într-adevăr
posibilitatea survenirii acestei daune.
Deoarece luarea de mită presintă prin sine un mod special de abus de serviciu cu interes
acaparator semnul subiectiv obligatoriu este motivul de acaparare.
Scopul infracţiunii date este închipuirea consecinţelor dorite, spre a căror realizarea tinde
persoana cu funcţie de răspundere. La rândul său închipuirea despre rezultatul al faptei
infracţionale, caracterizează gândirea, raţiunea acestuia.
Săvârşind această infracţiune vinovatul înţelege că primeşte foloase ilegale pentru acţiunile
înfăptuite sau abţine înfăptuirea lor cu întrebuinţarea situaţiei de serviciu şi se stroduie să primească
aceste foloase urmând un interes acaparator.
64
Când fapta se săvârşeşte prin mijlocitor funcţionarul trebuie să ştie că acţionează în numele
său şi cel puţin accepte anticipat aceasta.
11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii,
urmează să fie confiscate în beneficiul statului, în cazul în care obiectele, valorile date drept mită
sau prestări servicii au fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului echivalentul
acestora în bani.
Dacă mita determinată de proporţii mari (sau deosebit de mari) se primeşe de mituit în părţi,
atunci aceste acţiuni prezintă prin sine episoade a aceleaşi infracţiuni. Acţiunile trebuie calificate ca
primirea unei singure mite de proporţii mari sau deosebit de mari. în corespundere cu nota
articolului 195 C.P. al R.M. proporţii deosebit de mari se consideră dacă costul bunurilor costul
cărora evaluate în bani depăşeşte de 1500 ori mărimea salariului minim stabilite de legislaţie la
momentul săvârşirii infracţiunii.112
Răspunderea pentru dare şi luare de mită nu exclude în acelaşi timp tragerea la răspunderea
penală pentru acţiuni, care deşi sunt legate cu mituirea constituie însă alte infracţiuni distincte:
abuzul de putere sau de serviciu, coparticiparea la sustragerea avutului proprietarului etc. (de
exemplu: luarea de mită a bunurilor sustrase la instigarea mituitului).
În asemenea cazuri fapta urmează a fi calificată ca concurs de infracţiune.113
§ 2. Darea de mită
Aşadar conform articolul 334. (1) Darea de mită
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) în proporţii mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1. 000 la 2. 000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvârşite:
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, se
pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
112
Kyдрявцев, A.B. Hayмов «Poccискoe yroловнoe npaво» Mocквa 1997 CTp.390
113 Buletinul Judecătoriei Supreme a R.M. nr. 1996 p. 19
65
(3) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost
extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la
curent cu infracţiunea săvârşită de ea.
[Art. 334 completat prin Legea nr. 211 -XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12. 06. 03]
Incriminată în art. 334 C.P. RM darea de mită constă în fapta persoanei care promite, oferă,
sau dă bani ori alte bunuri ne cuvenite persoanei cu funcţie de răspundere pentru îndeplinirea unei
acţiuni sau inacţiuni din partea acestuia.
Luarea de mită şi darea de mită sunt două componenţe diferite dar totodată au şi câte ceva
comun.
Dacă să ne conducem după manualul românes a profesorului universitar de drept d-l Ion
Cheorghiu – Brodit observăm că obiectul juridic şi obiectul material al infracţiunii de luare de mită
nu diferă de obiectul juridic şi obiectul material al infracţiunii de luare de mită.
O caracteristică comună a acestor infracţiuni se datorează existenţei la dare de mită şi luare
de mită prezenţa intenţiei directe.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea examinată se săvârşeşte cu intenţie directă, forma de
vinovaţie fiind calificată de lege prin elementul ―scop‖ de dare de mită.
In manualul românesc a lui C. Bulai şi A. Filipaş este dată următoarea noţiune: "Coruperea
unui funcţionar prin promisiunea, oferirea sau darea unor foloase materiale m modurile şi
scopurile arătate în articolul 254 al C.P. Român este considerată de legiuitor infracţiune de dare de
mită". Darea de mită este o infracţiune corelativă aceleiaşi de luare de mită. Spre deosebire de
aceasta din urmă, însă darea de mită este o faptă în legătură cu serviciul, adică întotdeauna autorul
ei este exterior complexului de atribuţii din exercitarea căreia urmăreşte să obţină un avantaj, moral
sau material, legal sau injust.
Elementul material al faptei este alcătuit din 3 modalităţi normative şi alte mative:
promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase.
Promisiunea înseamnă făgăduială care se face de către subiect activ funcţionarului, de a-1
remite bani sau un alt folos material.
Oferirea reprezintă înfăţişarea folosului injust funcţionarului pentru că acesta, dacă
este de acord să şi-1 poată însuşi.
Darea folosului semnifică remiterea lui efectivă funcţionarului. Folosul injust este dat
funcţionarului pentru că acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui
act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau m scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.114
Răspunderea penală pentru „darea de mită‖ are careva particularităţi, care cer o examinare
specială. Legea penală m legătură cu claritatea îndeajuns să nu dezvăluie noţiunea "dare" de mită.
114
C. Bulai, A. Filipaş, „Drept Penal Român‖ Bucureşti 1997, p. 378
66
În teoria dreptului penal darea de mită se prezintă ca transmiterea persoanelor cu funcţii
de răspundere a remunerărilor ilegale pentru înfăptuirea sau ne înfăptuirea de câtre aceasta a
anumitor acţiuni, în legătură cu serviciul şi în interesul mituitorului.
Darea de mită organic este legată de luarea de mită şi toate semnele specifice acestei
componenţe de infracţiuni (în repetate rânduri, de o persoană anterior condamnată) au acelaşi
conţinut ca şi în componenţa luării de mită.
În Comentariul Codului Penal al RSFSR este menţionat că: "Darea de mită, la fel că şi
mijlocirea în sensul direct al cuvântului nu sunt infracţiuni săvârşite de persoana cu funcţii de
răspundere.
Răspunderea pentru aceste acţiuni este prevăzută în capitolul Nr. 7 a C.P. Român astfel încât
împreună cu luarea de mită formează o componenţă necesară. Pentru aplicarea articolului 283 al
C.P. Român (Darea de mită) şi articolul 283 C.P. Român (Mijlocirea mitei) nu se cere ca vinovatul
să fie persoana cu funcţii de răspundere şi să săvârşească acţiuni (inacţiuni) în puterea situaţiei sale
de serviciu.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni prezintă prin sine transmiterea (acordarea) persoanei cu
funcţii de răspundere personal sau prin mijlocitori, a bunurilor materiale şi foloaselor patrimoniale
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea, în interesul celui ce le dă, a acţiunilor pe care persoana cu
funcţii de răspundere trebuia sau putea să le săvârşească cu întrebuinţarea situaţiei sale de serviciu.
Dacă obiect al mitei sunt bani, hârtii de valoare, valori patrimoniale m cele mai multe cazuri
ele sunt transmise persoanei cu funcţii de răspundere personal sau prin mijlocitor: banii pot fi
transferaţi pe contul bancar al mituitului.
Dare de mită se referă la infracţiunile cu o componenţă formală. Ea se consideră terminată
din momentul transmiterii (acordării) persoanei cu funcţii de răspundere prin măcar a unei părţi din
mită.115
Dacă mita se transmite persoanei cu funcţii de răspundere prin mijlocitor, acţiunile
ultimului se califică ca complicitate la dare de mită cu condiţia că el ştia că transmite mită.
Câte odată practica întâlneşte şi cazuri de mijlocire fictivă, atunci când persoana primeşte de
la mituitor bani sau alte foloase materiale fără intenţia de a le transmite persoanei cu funcţii de
răspundere, dar cu scopul de a însuşi.
Exemplu: o „mijlocire fictivă‖ a fost constatată în acţiunile lui Ghecev, poliţist al CPS
Botanica, care a luat bani (700 $ SUA), precum că le va împărţi cu alţi lucrători ai CPS Botanica de
la şeful firmei „Angelica‖.
Acţiunile, îndreptate la darea de mită, dar ne dorite de persoana cu funcţii de răspundere (de
exemplu, lăsarea pe masă a obiectului mitei, transmiterea sumei de bani ca mită în adresa persoanei
cu funcţii de răspundere prin poştă sau telegraf) se califică ca tentativă la darea de mită.
115 Бюллетень Верховного Суда CCCР №4 1983
67
În acelaşi timp la darea mitei persoanei cu funcţii de răspundere în părţi (rate), în câteva
procedee, oferirea măcar a uneia din părţi din suma stabilită formează nu tentativa la darea de mită,
dar o infracţiune terminată de dare de mită116
.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează numai prin intenţie directă.
Conştiinţa vinovatului este cuprinsă de faptul că persoanei cu funcţii de răspundere i se oferă mită
pentru săvârşirea în interesul mituitorului, a acţiunilor legate de folosirea stării de serviciu a
persoanei cu funcţii de răspundere (sau de obţine de aceste acţiuni). Înţelegând aceste circumstanţe
vinovatul doreşte să transmită persoanei cu funcţii de răspundere remunerarea ilegală (mita).
Componenţa dării de mită lipseşte, dacă la transmiterea remunerării cel ce dă presupune că
persoana cu funcţii de răspundere are dreptul la această remunerare la fel şi dacă transmiterea
constituie o parte acaparată pe cale infracţională şi se oferă persoanei nu pentru acţiuni de serviciu
în folosul celuia ce dă mită.
Motivele dării de mită la calificarea infracţiunii nu influinţează. Ele întotdeauna poartă un
caracter antisocial.
Persoana se strădui sa-şi satisfacă interesele sale, să rezolve întrebări concrete pentru sine,
rudelor sale pe cale infracţională prin coruperea persoanei cu funcţii de răspundere.
Nu se exclude componenţa de dare de mită şi în acele cazuri când mituitorul se conduce de
interesele greşite de serviciu a organizaţiei sale.
Subiectul dării de mită poate fi orice persoană, chiar şi acela care transmite persoanei cu
funcţii de răspundere mita în interesul organizaţiei de stat cooperative sau obşteşti.
Ea poate pe această cale să-şi realizeze interesele dorite şi priorităţile personal pentru dânsul,
rude, cunoscuţi ş.a.m.d. persoanei cu funcţii de răspundere ce propune subalternului mită pentru a-şi
realiza (pentru organizaţia, întreprinderea şi instituţia dată) acţiunile dorite sau inacţiuni altei
persoane cu funcţii de răspundere, poartă răspunderea ca mituitor.
Persoana subalternă, ce s-a înţeles despre îndeplinirea în schimbul mitei, acţiunilor dorite şi
care a oferit mita, trebuie trasă la răspundere ca coparticipat la darea de mită. Dacă asemenea
lucrător transmite mita, ştiind despre caracterul însărcinării, acţiunile lui urmează o calificare ca
mijloc al mituirii117
.
Aceasta are nevoie de două concretizări: acţiunile persoanei cu funcţii de răspundere ce a
însărcinat subalternul să dea mită în interesul organizaţiei, trebuie calificată nu ca dare de mită, ci ca
participare la aceasta, deoarece persoana cu funcţii de răspundere singură nu dă mită, dar participă
în rol de organizator sau complice. Acţiunile subaltemului ce a dat mită din însărcinarea şefului său
pot fî calificate în doua feluri:
116 Бюллетень Верховного Суда CCCР №4 c.394
117 Бюллетень Верховного Суда CCCР №3 1990
68
- dacă interesele organizaţiei din numele căreia acţionează coincid cu cele personale este
prezentă darea de mită (dar nu coparticipare).
- dacă subaltemul doar transmite obiectul mitei, ne având un interes propriu, este prezentă
mijlocirea mitei.
De obicei, mituitorii nu sunt persoane cu funcţii de răspundere, dar dacă sunt, acţiunile lor
de regulă nu sunt legate de starea lor de serviciu.
Mituitorul poate acţiona din motiv de lăcomie, cointeresare personală, la fel ca şi din
considerentul primirii unor foloase pentru organizaţiile de stat şi obşteşti.
Unele persoane cu funcţii de răspundere ce practică o activitate infracţională (sustrageri,
speculaţii) pentru atingerea scopului dorit-primirea unor venituri de înaltă calitate, mărfurilor
dificitare ş.a.m.d. ajung la (cumpărarea) coruperea altor persoane cu funcţii de răspundere.
Mituitorii pot fi împărţiţi în două grupe:
- ocazionali
- frauduloşi
Mituitorul ocazional ajunge la darea de mită pentru acordarea bunurilor necesare după lege
după multe ezităiri, pentru atingerea scopului dorit, cum li se pare lor, folosind toate mijloacele
legale. Activitatea lor criminală nu este totdeauna, ci uneori.
Mituitorii frauduloşi deseori ajung la dare de mită pentru atingerea intereselor lor legale şi
ilegale. Ei sunt persoane „cu legături‖, „cunoştinţe‖, socot că totul se vinde şi se cumpără. Nu
rareori mituitorii permit cheltuirea bunurilor de stat şi obşteşti şi aceşti bani sunt folosiţi pentru
transmiterea mitei. Aceste acţiuni se fac prin folosirea unor documente false.
Mituitul mitei, ştiind despre aceea, că la remunerare lui sunt folosite asemenea mijloace, de
rând cu răspunderea pentru mită poartă deasemenea răspundere pentru sustragerea avuturilor
obşteşti şi statale şi persoana cu funcţii de răspundere ce dă mită, pe lângă darea ei, poartă
răspundere şi pentru coparticipare la sustragerea acstor bunuri. Daca darea mitei este legată cu
determinarea persoanei cu funcţii de răspundere la săvârşirea altor infracţiuni de serviciu, atunci ea
este nu altceva de cît instigarea la săvârşirea ei. Răspunderea mituitorului pentru asemenea acţiuni
survine prin cumul de infracţiuni: pentru dare de mită şi complicitate la săvârşirea infracţiunii
respective.
Cum menţionează Hotărârea numărul 6 a Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din
11.03.1996 „răspunderea pentru dare şi luare de mită nu exclude în acelaşi timp tragerea la
răspundere penală pentru acţiuni, care deşi sunt legate cu mituirea constituie însă alte infracţiuni
69
distincte: abuz de putere sau de serviciu, coparticipare la sustragerea avutului proprietarului etc. (de
exemplu: luarea de mită a bunurilor sustrase la instigarea mituitului)‖118
.
Dacă mituitorul încurcă persoana pe care doreşte s-o corupă, socotindu-1 drept persoană cu
funcţii de răspundere, în timp ce el nu este, acest fapt nu-1 eliberează de răspunderea pentru
tentativă la darea de mită. în cazul dat infracţiunea va fi ne terminată deoarece persoana cu funcţii
de răspundere nu a primit remunerarea.
Uneori remunerarea se referă persoanei care de fapt nu poate înfăptui acţiuni ce îl
interesează pe mituitor. însă aceasta nu-1 eliberează pe acesta din urmă de răspundere, deoarece pe
de o parte legea menţionează numai despre darea de mită şi nu pune în dependenţă terminarea
infracţiunii de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni, dar pe de altă parte-mituitorul poate şi să
cunoască posibilităţile de fapt a persoanei cu funcţii de răspundere, căreia îi oferă mita.
Deoarece în conştiinţă mituitorul are de a da mită persoanei cu funcţii de răspundere şi
intenţia în această parte el o îndeplineşte, acţiunile lui formează terminare a componenţei de
infracţiune.
Nu influinţează la existenţa componenţei acestei infracţiuni şi faptul dacă într-adevăr au
fost săvârşite acţiuni legate de serviciu şi caracterul lor.
O condiţie obligatorie la calificarea acţiunilor persoanei ca mituitor-prezenţa intenţiei
directe, ce constă în cunoaşterea caracterului ilegal a remunerărilor, transmise pentru acţiuni
săvârşite datorită stării: de serviciu şi dorinţa transmiterii lor. Mituitorul îşi dă seama de
caracterul pericolului social îndreptate la coruperea persoanei cu funcţii de răspundere şi doreşte ca
pentru mită să săvârşească acţiunile dorite.
Dacă cel ce transmite remunerarea nu ştie aceasta ( exemplu socoate că persoana cu funcţii
de răspundere are dreptul la această remunerare, sau o primeşte ca o parte de la sustragerea săvârşită
în comun) componenţa dării de mită lipseşte.
Componenţa coparticipării la darea de mită vor fi şi acţiunile persoanei care ne fiind
persoane cu funcţii de răspundere se dă drept persoana cu funcţii de răspundere primind foloase în
calitate de remunerare. De obicei ei îndeplinesc rolul ori de instigator, ori complice la darea de mită.
Instigatori - ei sunt în acele cazuri când dându-se drept persoana cu funcţii de răspundere
determină pe cineva la transmiterea lor a mitei. Bineînţeles, asemenea persoane recunosc că
determină la infracţiune, singuri sunt în rolul de coparticipant, şi doresc să participe la săvârşirea
acestei infracţiuni. Instigând la darea mitei, ei primesc bani sau alte valori ca mijlocitori pentru
transmitere persoanei cu funcţii de răspundere, dar de fapt le însuşesc lor. Asemenea acţiuni conţin
toate semnele instigării la darea de mită.
118 Buletinul Judecâtoriei Supreme nr.4 1996 pag. 9
70
Complici - se socot persoanele, care nemijlocit singuri nu determină mituitorul la
transmiterea mitei, dar dându-se drept persoană cu funcţii de răspundere se folosesc de aceasta,
luând banii sau alte valori în calitate de mită. Complicitatea lor la darea de mită constă în aceea că
ei creează condiţii mituitorului pentru săvârşirea infracţiunii, contribuie la aceasta şi de aceea în
rezultatul acţiunilor lor are loc tentativa la această infracţiune.
În punctul 20 al Hotărârii Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din 11.03.1996 se
menţionează că:
"Dacă persoana primeşte de la mituitor bani sau alte valori chipurile de a le transmite
persoanei cu funcţii de răspundere ca mită, şi, ne având intenţia de a proceda astfel, le însuşeşte,
fapta constituie componenţa infracţiunii de înşelare sau abuz de încredere‖.
Când această persoană m scopul acaparării valorilor instigă mituitorul la dare de mită, atunci
acţiunile vinovatului pe lângă înşelăciune urmează a fi calificate ca instigare la dare de mită.
Acţiunile mituitorului în aceste cazuri trebuie calificate ca tentativă la darea de mită, indiferent de
faptul dacă era numită concret persoana cu funcţii de răspundere căreia îi era predestinată mita."
1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase,
valori ori avantaje persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art. 333 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale
referitoare la activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii
nestatale, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere
asupra funcţionarilor din sectorul obştesc şi privat.
3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute
alternativ în textul art. 333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a
îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al
persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p. 8 al art.
333 CP se răsfrânge şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de dare de
mită şi comentariile ce vizează coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici naţionali
(art. 324 şi 325 CP).
4. Noţiunile prevăzute la alin. 2, lit. a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în
proporţii mari au aceeaşi interpretare ca în comentariile din p. 9 al art. 333, p. 7 al art. 327, p. 4 art.
324 CP. Noţiunile prevăzute în alin. 3 au fost explicate în comentariul de la art. 326, p. 6.
5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat, în
această calitate poate să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi
71
săvârşită de o singură persoană care a atins vârsta de 16 ani sau prin coau-torat, instigare,
complicitate.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă
bani, bunuri, avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatată şi acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume prin
intermediul mituirii pentru acţiunile sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.
7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă
sau dă mituitului bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a
realizat sau nu acţiunile pe care trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.
8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de
răspunderea penală dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a
autodenunţat înainte ca organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu ştia
că în privinţa lui se efectuează o urmărire penală.
Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente
(organele vamale, organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).
9. în cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în
condiţiile alin. 3 banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite
mituitorului, urmând ca instanţa să invoce motivele respective în sentinţa adoptată.
10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi
confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează a
fi încasate de la mituitor în valoarea lor exprimată în bani.
72
CAPITOLUL III. IFRACŢIUNI COMISE DE PEROANE CU FUNCŢII DE
RĂSPUNDERE ÎN DREPTUL COMPARAT
Secţiunea 1. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răspundere în legislaţia penală a
României
§ 1. Infracţiunile săvârşite prin abuz
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute în
Codul Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul funcţionarilor
săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind asigurarea normalei funcţionari
a unităţilor de la articolul corespunzător din Codul Penal prin protejarea persoanelor fizice
interesate, de eventualele acţiuni ale funcţionarilor publici prin care se depăşeşte legalitatea
atribuţiilor lor.
Obiectul material nu are decât în cazul în care abuzul s-a comis în legătură cu bunuri ale
persoanei fizice lezate prin acţiunea incriminată.
Subiectul activ este funcţionarul public ce nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod
defectuos.
Subiectul pasiv statul ca garant al normalei realizări a activităţii unităţilor sale; persoana
fizică lezată prin acţiunea incriminată.
Latura obiectivă
Elementul material - 1) inacţiune - nu îndeplineşte un act;
- 2) acţiunea de a îndeplini în mod defectuos un act pe care era obligat
să-l îndeplinească.
Urmarea imediată - vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Legătura de cauzalitate - se demonstrează între elementul material şi urmarea imediată.
Latura subiectivă o formează vinovăţia - intenţia directă sau indirectă. Mobilul îl constituie
reaua voinţa, nepăsarea ş.a.m.d. Scopul infracţiunii îl formează lezarea intereselor persoanei (rea
voinţă).
Pedeapsa pentru 1) şi 2) este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
1.1. Abuzul în serviciu prin ingradirea unor drepturi
La ART. 316 se menţionează:
(1) Ingradirea de catre un functionar public a folosintei sau a exercitiului drepturilor
vreunui cetatean ori crearea pentru acesta a unei situatii de inferioritate pe temei de nationalitate,
rasa, sex sau religie se pedepseste cu inchisoare stricta de la 2 la 5 ani.
73
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana
care exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani
sau cu zile-amenda.
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
Cod Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special constituie relaţiile sociale privind apărarea drepturilor persoanelor
fizice împotriva actelor ilegale prin care se încalcă drepturile persoanelor de către funcţionarii
publici.
Obiectul material nu are de regulă, decât dacă se restrâng drepturi în ceea ce priveşte acte
ce consfinţesc o situaţie pentru persoana lezată.
Subiectul activ este funcţionarul public. Subiectul pasiv îl reprezintă cetăţeanul ale cărui
drepturi sunt îngrădite (pe temei de rasă, sex, naţionalitate).
Latura obiectivă adică elementul material - 1) acţiunea de a îngrădi folosinţa sau
exerciţiul drepturilor unui cetăţean;
- 2) acţiunea de a crea o situaţie de inferioritate pentru cetăţean pe
temei de rasă, sex, naţionalitate.
· Prin „îngrădire" se înţelege limitarea exercitării unor drepturi sau
folosinţei unor drepturi de către un funcţionar în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
Urmarea imediată este îngrădirea drepturilor cetăţeanului. Legătura de cauzalitate rezultă
„ex re―.
Latura subiectivă o formează vinovăţia în forma intenţiei directe.
Mobilul nepăsarea, dispreţul pentru dreptul oricărui cetăţean, ura faţă de rasă, naţionalitate.
Scopul nu prezintă importanţă.
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
1.2. Abuzul in serviciu contra intereselor generale
La ART. 317 se prevede:
(1) Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu intentie, nu
indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare
insemnata bunului mers al unei autoritati sau institutii publice sau al unei persoane juridice ori o
paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare stricta de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani.
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
74
Articolul Codului Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul
funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la apărarea intereselor
publice în legătura cu abuzurile comise de funcţionarii publici în exerciţiul atribuţiilor lor.
Obiectul material în principiu nu are, dar uneori îl pot constitui anumite bunuri ale unităţii
păgubite.
Subiectul activ funcţionarul public ce săvârşeşte fapta (participaţia este posibilă).
Subiectul pasiv organul, instituţia de stat sau oricare altă unitate păgubită prin fapta
funcţionarului public.
Vorbind despre latura obiectivă Elementul material
- 1) acţiunea de îndeplinire în mod defectuos a unui act, cu ştiinţă;
- 2) inacţiunea de neîndeplinire a unui act de un funcţionar public, cu ştiinţă în dauna unui
organ, instituţii de stat sau din cele prevăzute de art. 145 Cod Penal în legătura cu serviciul.
Prin „mod defectuos" se înţelege într-un mod ce împiedică înfăptuirea dispoziţiilor legale.
Prin „act se înţelege un document eliberat de o autoritate prin care se atestă un fapt.
Urmarea imediată împiedicarea realizării conform legii a activităţilor unităţilor de interes
public. Legătura de cauzalitate la această componenţă de infracţiune se demonstrează.
Latura subiectivă o formează vinovăţia ce se manifestă în forma intenţiei directă sau
indirectă. Mobilul infracţiunii îl constituie dispreţul faţă de importanţa activităţii pe care o
desfăşoară funcţionarul public. Scopul infracţiunii în cauză îl formează producerea unei dereglări în
bunul mers al unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
1.3. Abuzul în serviciu în forma calificată
La ART. 318 se menţionează:
(1) Faptele prevazute in art. 315-317, savarsite de functionari publici, daca au avut consecinte
deosebit de grave, se pedepsesc cu inchisoare stricta de la 5 la 15 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
§ 2. Alte categorii de infracţiuni
Neglijenta in serviciu ART. 319
(1) Incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu prin
neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata
bunului mers al unei autoritati sau institutii publice sau al unei persoane juridice de drept public
ori o paguba in patrimoniul acesteia sau o vatamare importanta a intereselor legale ale unei
persoane, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amenda.
75
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a avut consecinte deosebit de grave, se pedepseste cu
inchisoare stricta de la 2 la 7 ani.
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
articolul Codului Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul
funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind asigurarea realizării în mod
ireproşabil a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
Obiectul material de regulă nu are, dar dacă prin neglijenţă sunt afectate, deteriorate sau
distruse anumite bunuri, atunci acestea reprezintă obiectul material al infracţiunii.
Subiectul activ funcţionarul public neglijent. Subiectul pasiv al infracţiunii îl constituie
unitatea de la art. 145 cod Penal sau persoana juridică lezată.
Latura obiectivă adică elementul material îl formează acţiunea de a încălca o îndatorire de
serviciu prin:
1) neîndeplinirea ei;
2) îndeplinirea defectuoasă a acesteia.
forma agravantă - dacă a avut consecinţe deosebit de grave.
Prin „îndatorire de serviciu" se înţeleg acele acte îi fapte pe care
funcţionarul public e obligat a le îndeplini conform atribuţiilor sale de
serviciu, instituite prin lege.
Urmarea imediată cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau
instituţii de stat sau a unei unităţi;
- paguba adusă patrimoniului acestora;
- vătămarea importantă a intereselor unor persoane.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată - se demonstrează.
Latura subiectivă a infracţiunii o formează vinovăţia în forma culpei cu uşurinţă sau
neglijenţă. Mobilul nu este unul calificat, scopul de asemenea.
Neglijenta in pastrarea informatiilor secrete de stat ART. 320
Neglijenta care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui
document ce contine informatii secrete de stat, precum si neglijenta care a dat prilej altei persoane
sa afle un asemenea secret, daca fapta este de natura sa aduca atingere intereselor statului, se
pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani.
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
Codul Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul funcţionarilor
săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind asigurarea realizării în condiţii
76
de bună cuviinţă îi respect a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarilor publici;
Obiectul juridic facultativ îl constituie relaţiile sociale privind apărarea vieţii, integrităţii
corporale.
Obiectul material nu are decât la forma agravantă şi anume corpul persoanei fizice.
Subiectul activ este funcţionarul public.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică lezată.
Latura obiectivă sau elementul material al acestei infracţiuni îl formează acţiunea de
întrebuinţare a unor expresii jignitoare faţă de o persoană.
forma agravantă - acţiunea de lovire sau alte acte de violenţă.
· Prin „expresii jignitoare" se înţeleg expresiile ce ating onoarea sau
demnitatea unei persoane.
Urmarea imediată încălcarea obligaţiei de respect şi bunăcuviinţă prin care se aduce
atingere renumelui unităţilor de interes public;
- vătămarea corporală a persoanei fizice.
Legătura de cauzalitate - între elementul material şi urmarea imediată există legătură de
cauzalitate.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni o formează vinovăţia în forma intenţiei directe sau
indirecte. Mobilul infracţiunii îl constituie dispreţul faţă de legi, ura, răzbunarea. Scopul
infracţiunii îl formează- demonstrarea puterii de care dispune funcţionarul public în mod exacerbat.
§ 3. Infacţiunile de mituire sau de corupţie
Luarea de mita ART. 308
(1) Fapta functionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde
ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase
sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act
privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se
pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 12 ani si
interzicerea unor drepturi.
(3) Prevederile alin. (1) se aplica si urmatoarelor persoane:
a) functionarilor sau persoanelor care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca
ori altor persoane care exercita atributii similare, in cadrul unei organizatii publice internationale
la care Romania este parte;
77
b) membrilor adunarilor parlamentare ale organizatiilor internationale la care Romania este
parte;
c) functionarilor sau persoanelor care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca
ori altor persoane care exercita atributii similare, in cadrul Comunitatilor Europene;
d) persoanelor care exercita functii judiciare in cadrul instantelor internationale a caror
competenta este acceptata de Romania, precum si functionarilor de la grefele acestor instante;
e) functionarilor unui stat strain;
f) membrilor adunarilor parlamentare sau administrative ale unui stat strain.
(4) In cazul in care luarea de mita a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este
detentiunea severa de la 15 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca
acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute în
Cod Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind îndeplinirea de către funcţionari
a atribuţiilor de serviciu în mod onest şi apărarea prin aceasta a intereselor persoanelor fizice sau
juridice împotriva abaterilor funcţionarilor.
Obiectul material este reprezentat potrivit unei opinii, de banii sau foloasele materiale
injuste. Într-o altă părere infracţiunea de luare de mită nu are obiect material decât dacă actul pretins
funcţionarului priveşte un obiect material119
.
Subiectul activ funcţionarul ce comite infracţiunea de la art. 254 (vezi art. 147 Cod Penal).
Subiectul pasiv îl reprezintă persoana juridică, organul de stat, autoritatea în al cărui
serviciu se află funcţionarul.
Latura obiectivă sau elementul material îl fomează - 1) acţiunea de pretindere; - 2) acţiunea
de primire; - 3) acţiunea de acceptare a promisiunii de bani ori alte foloase necuvenite; - 4)
inacţiunea - nerespingerea de funcţionar a acestei promisiuni.
Forma agravantă se manifestă atunci dacă fapta a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii
de control. Prin „pretindere" se înţelege formularea unei pretenţii sau impunerea de a i se da
anumite foloase. Prin „primire" se înţelege luarea în posesie a unui obiect ce se înmânează,
dăruieşte, sau a încasa o suma de bani. Prin „acceptarea promisiunii" se înţelege a consimţi, a
aproba, a fi de acord cu aceasta promisiune. Prin fapta „de a nu respinge" se înţelege
119
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Roşca - „Explicaţii teoretice
ale Codului Penal Român" vol. IV., pag 130
78
conduita persoanei care nu da la o parte, nu refuză, nu-şi manifesta dezacordul faţă de promisiunea
mituitorului120
.
Condiţii concomitente:
1) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect o sumă
de bani;
2) banii sau foloasele să nu fie datorate funcţionarului în mod legal;
3) acţiunile sau inacţiunea să fie anterioare sau concomitente îndeplinirii sau întârzierii
efectuării unui act ce intră în atribuţiile funcţionarului;
4) actul pentru care se realizează acţiunile ori inacţiunea să facă parte din atribuţiile de
serviciu ale funcţionarilor121
.
Urmarea imediată starea de primejdie pentru activităţile unităţilor este urmarea acţiunii
incriminate de art. 254 Cod Penal.
Legătura de cauzalitate - rezultă „ex re―.
Latura subiectivă a infracţiunii vinovăţia în fosta intenţiei directe. Mobilul infracţiunii îl
constituie - dorinţa de îmbogăţire. Scopul îl formează acela de obţinere a unui profit câştig în
mod injust.
forma agravantă este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Banii,
valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă
acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Darea de mita ART. 309
(1) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar
public sau unui functionar ori unei persoane care exercita un serviciu de interes public, pentru sine
sau pentru altul, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor
la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se
pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
(2) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar
al unui stat strain sau al unei organizatii publice internationale, pentru a indeplini sau a nu
indeplini un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul obtinerii unui folos necuvenit in
cadrul operatiunilor economice internationale, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 7
ani.
(3) Cu pedeapsa prevazuta in alin. (1) se sanctioneaza promisiunea, oferirea sau darea, direct
ori indirect, de bani sau alte foloase uneia dintre persoanele prevazute in art. 308 alin. (3), pentru
120
Vasile Dobrinoiu - „Corupţia în Dreptul Penal Român" - 1995, pag. 125-129 121
Drept Penal - Parte specială - V. Dobrinoiu, G. Nistoreanu şi colaboratorii, Editura Europa Nova, 1997, pag. 351.
79
sine sau pentru altul, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act
privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri.
(4) Fapta prevazuta in alin. (1), (2) sau (3) nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost
constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.
(5) Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de
urmarire sa fie sesizat pentru acea infractiune.
(6) Dispozitiile art. 308 alin. (5) se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost
urmata de acceptare.
(7) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazurile prevazute
in alin. (4) si (5).
Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
art. 145 Cod Penal precum şi a altor organe şi instituţii publice sau private, sub aspectul
activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin intermediul funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind apărarea legăturilor existente
între funcţionarifuncţionari publici şi persoanele cu care aceştia intră în raporturi ce implica
exerciţiul funcţiunii.
Obiectul material nu există. Subiectul activ orice persoană cu capacitate penală ce
săvârşeşte acţiunea incriminată.
Subiectul pasiv o unitate prevăzuta la art. 145 cod Penal, o organizaţie, o instituţie publică.
Latura obiectivă la asemenea infracţiune sau Elementul material îl constituie :
- 1) acţiunea de a promite;
- 2) acţiunea de a da sau de a oferi bani sau foloase în modurile şi scopurile arătate în prezentul
articol.
Cauze de nepedepsire:
1) fapta prevăzuta în 1) şi 2) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de cel care a luat mita;
2) mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţa fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost
sesizat pentru acea infracţiune.
·Dispoziţiile articolelor se aplică în mod corespunzător chiar dacă oferta nu a fost urmată de
acceptare.
Urmarea imediată o constituie - crearea unei stări de primejdie pentru raporturile dintre
funcţionari/funcţionari publici şi persoanele cu care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Legătura de cauzalitate - între elementul material şi urmarea imediată.
Latura subiectivă a infracţiunii o formează vinovăţia în forma intenţiei directe. Mobilul
infracţiunii îl constituie ura, răzbunarea. Scopul - obţinerea în mod ilegal a unor servicii în
80
alte condiţii decât cele legale.
ART. 310
Primirea de foloase necuvenite
(1) Primirea de catre un functionar public, direct sau indirect, de bani ori alte foloase dupa ce a
indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia se pedepseste cu
inchisoare stricta de la un an la 7 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
(3) Dispozitiile din alin. (1) se aplica si persoanelor prevazute in art. 308 alin. (3).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul
este obligat la plata echivalentului lor in bani.
Obiectul juridic generic- îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute
la articolul al Codului Penal sub aspectul activităţilor pe care acestea le desfăşoară prin
intermediul funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la desfăşurarea activităţilor
funcţionarilor/funcţionarilor publici, în mod onest, fără acceptarea unor foloase injuste de pe
urma desfăşurării activităţii lor.
Cu privirile la obiectul material părerile sunt diverse împărţite.
Subiectul activ - este circumstanţiat de calitatea persoanei de a fi funcţionar
public sau simplu funcţionar.
Subiectul pasiv- este autoritatea/instituţia publică sau statul cât şi societatea comercială,
regia autonomă etc.
Latura obiectivă sau elementul material îl formează - acţiunea de primire de bani şi de alte
foloase de către funcţionarul/funcţionarul public în mod direct sau indirect.
Urmarea imediată - crearea unei stări de primejdie pentru unităţile de la articolul în cauză.
sau organelor, instituţiilor sau persoanelor juridice în care îşi desfăşoară activitatea
funcţionarul ce săvârşeşte fapta incriminată la prezentul articol.
Legătura de cauzalitate - rezultă „ex re".
Latura subiectivă o formează vinovăţia în forma intenţiei directe. Mobilul îl
constituie
dorinţa de îmbogăţire, parvenire, avariţie. Scopul constă în obţinerea de foloase necuvenite.
Traficul de influenţă ART. 312
(1) Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri,
direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsite de catre o persoana care are influenta sau
lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public sau a unui functionar pentru a-l
81
determina sa faca, sa nu faca ori sa intarzie un act ce intra in atributiile sale de serviciu sau sa
faca un act contrar acestor atributii, se pedepseste cu inchisoare stricta de la 2 la 10 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri
ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are
influenta asupra unui functionar public sau a unui functionar, pentru a-l determina sa faca, sa nu
faca ori sa intarzie un act ce intra in atributiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar acestor
atributii.
(3) Fapta prevazuta in alin. (2) nu se pedepseste daca faptuitorul denunta autoritatii fapta mai
inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea fapta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul infractiunii prevazute in alin. (1)
sau (2) se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor in bani.
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazul prevazut in
alin. (3).
(6) In sensul alin. (1) si (2), prin functionar se intelege si oricare dintre persoanele prevazute in
art. 308 alin. (3).
. Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea unităţilor prevăzute la
art. 145 Cod Penal şi a persoanelor juridice sub aspectul activităţilor pe care acestea le
desfăşoară prin intermediul funcţionarilor săi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la buna şi normală
desfăşurare a activităţilor funcţionarilor, sub aspectul exercitării atribuţiilor de serviciu
conform legii, condamnând faptele celor ce ar putea influenţa sau ar lăsa să se creadă că ar
putea influenţa activitatea acestora.
Obiectul material nu există.
Subiectul activ este o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar public/funcţionar.
Subiectul pasiv este unitatea menţionată în dispoziţiile articolului corespunzător din Codul
Penal sau persoana juridică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul a cărui
poziţie este exploatată.
Latura obiectivă sau elementul material al infracţiuniiîl formează:
- 1) acţiunea de primire;
- 2) acţiunea de pretindere;
- 3) acţiunea de acceptare de promisiuni, daruri direct sau indirect
pentru sine sau pentru altul.
Urmarea imediată o constituie starea de primejdie ce apare după săvârşirea infracţiunii
82
pentru activităţile unităţilor de la art. 145 sau a persoanelor juridice.
Legătura de cauzalitate - rezultă „ex re―.
Latura subiectivă a respectivei infracţiuni o formează vinovăţia în forma intenţiei directe.
Mobilul infrcaţiunii îl constituie - dorinţa de îmbogăţire, grandomanie. Scopul infracţiunii
contă în efectuarea sau neexecutarea unui act ce intră în atribuţile de serviciu ale
funcţionarului.
§ 4. AUnele crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de funcţionari publici şi
funcţionari în noua legislaţie penală a României
Delapidarea ART. 314
(1) Insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar public sau un functionar in interesul
sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza se
pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 12 ani.
(2) In cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este detentiunea
severa de la 15 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor ART. 315
(1) Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu intentie nu
indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare a
intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani sau cu
zile-amenda.
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi ART. 316
(1) Ingradirea de catre un functionar public a folosintei sau a exercitiului drepturilor vreunui
cetatean ori crearea pentru acesta a unei situatii de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, sex
sau religie se pedepseste cu inchisoare stricta de la 2 la 5 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani sau cu
zile-amenda.
Abuzul în serviciu contra intereselor generale ART. 317
(1) Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu intentie, nu
indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare
insemnata bunului mers al unei autoritati sau institutii publice sau al unei persoane juridice ori o
paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare stricta de la 2 la 7 ani.
83
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani.
Abuzul în serviciu în forma calificată ART. 318
(1) Faptele prevazute in art. 315-317, savarsite de functionari publici, daca au avut consecinte
deosebit de grave, se pedepsesc cu inchisoare stricta de la 5 la 15 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a fost savarsita de un functionar sau de o persoana care
exercita un serviciu de interes public, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
Neglijenţa în serviciu ART. 319
(1) Incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu prin
neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata
bunului mers al unei autoritati sau institutii publice sau al unei persoane juridice de drept public
ori o paguba in patrimoniul acesteia sau o vatamare importanta a intereselor legale ale unei
persoane, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amenda.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), daca a avut consecinte deosebit de grave, se pedepseste cu
inchisoare stricta de la 2 la 7 ani.
Neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de stat ART. 320
Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui
document ce contine informatii secrete de stat, precum si neglijenta care a dat prilej altei persoane
sa afle un asemenea secret, daca fapta este de natura sa aduca atingere intereselor statului, se
pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani.
Profitul prin eroare ART. 321
Primirea sau retinerea, pentru sine ori pentru altul, de catre un functionar public de bani sau
alte foloase profitand de eroarea altuia, se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani sau
cu zile-amenda.
Purtarea abuzivă ART. 322
(1) Intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre un functionar public in
exercitarea atributiilor de serviciu se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 3 ani sau cu
zile-amenda.
(2) Lovirea sau alte acte de violenta savarsite in conditiile alin. (1) se pedepseste cu inchisoare
stricta de la un an la 5 ani.
Secţiunea 2. Reglementarea infracţiunilor comise de către persoane cu fucţie de
răspundere în legislaşia penală a Federaţiei Ruse.
În mod corespunzător şi în legislaţia Federaţiei Ruse se conţin unele dispoziţii prin care se
reglementează o serie de dispoziţii ale infracţiunilor comise de persoane cu funcţie de răspundere.
84
Respectivul capitol din legeslaţia penală a F. Ruse din 1 ianuarie, adică cu privire la infracţiunile
comise de către persoanele car conduc organizaţii comerciale obşteşti sau alte organizaţii nestatale
se conţin practic pentru prima oară. Astfel schimbările esenţiale în economia ţării, mai ales în ceea
ce priveşte domeniul proprietăţii private şi respectiv în ceea ce priveşte protecţia acesteia pe picor
de egalitate cu alte tipuri de proprietăţi cum ar fi: proprietatea de stat, municipală, şi alte tipuri de
proprietate, asigurarea libertăţii economiei de piaţă, libera şi loiala concurenţă, libera circulaţie a
mărfurilor, serviciilor şi a mijloacelor financiare (art. 8 din Constituţia Federaţiei Ruse) toate
acestea menţionate au cerut ca să fie modificate în mod substanţial legislaţia pe domeniul vizat.
Noile principii dar şi forme funcţionale ale economiei au constituit şi premizele ce făcut să
apară realitatea de zi cu zi noi tipuri de infracţiuni cu specificul acestora ceea ce de fapt a şi condus
la necesitatea incriminării nilor forme de infracţiuni în acest sens în legislaţia penală a Federaţiei
Ruse.
Ca de exempu în Capitolul 23 a Codului penal al Federaţiei Ruse din 1997 se prevede
răspunderea penală pentru aşa infracţiuni cum ar fi: abuzul de puterea la realizarea activităţii într-o
organizaţie comercială (art. 201); abuzul de atribuţii la activităţile notariale private şi a companiilor
de audit (art. 202); abuzul de putere din partea pesoanelor ce activează în slujbele de detectivi
particulari (203); mita comercială (art. 204).
Astfel abuzarea de către aceste atribuţii şi depăşirea lor se poate realiza de către persoanele
influiente, ce realizează sau exercită anumite funcţii în cadrul organizaţiilor comerciale şi a altor
organizaţii (indiferent de funcţia ocupată).
Abuzul şi excesul de putere la realizarea activităţii de notar sau a altor slujbe de audit şi
respectiv depăşirea atribuţiilor în cadrul altor tipuri de activităţi. Or această infracţiune trebuie
considerată comisă în totimpul împotriva intereselor acestor slujbe.
Злоупотребление полномочиями частными нотариусами и аудиторами и превышение
полномочий служащими частных охранных или детективных служб совершаются лицами,
имеющими особые полномочия в сфере специальной деятельности. Эти преступления
принято считать специальными видами преступлений против интересов службы.
Secţiunea 3. Infracţiunile comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a
altor ţări eurpoene.
§ 1. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a
Franţiei
În 1992 în Franţa a fost adoptat un Cod Penal nou alcătuit din 4 cărţi. în acest cod mituirea
se împarte în :
85
1. Perceperea de către persoana cu funcţii de răspundere a unor sume de bani sub pretextul
câ aceasta este prevăzută de lege, aşa numita "mita pasivă"
2. Primirea ilegală a procentelor
În Republica Moldova, spre deosebire de Franţa, mituirea este prevăzută în 3 componenţe
diferite: luarea de mită, darea şi mijlocirea ei. Până în 1945 în Franţa se pedepseau slujitorii şi
agenţii conducerii cu degradarea civilă. Infracţiunea era săvârşită pe calea încheierii unei tranzacţii
dintre mituitor şi mituit şi se socotea terminată atunci când mituitorul reuşea să primească acordul
mituitului pentru săvârşirea acţiunilor legale sau ilegale, ori să se abţină de la săvârşirea acestora.
Legislaţia franceză prevede o legătură strânsa dintre cele două forme: pasivă şi activă.
În literatura moldovenească, spre deosebire de cea franceză, sunt folosiţi termenii de
deschisă şi închisă (ascunsă).
Persoanele cu funcţii de răspundere, dacă cer, primesc sau ordonă perceperea taxelor ilegale
sau altor foloase ale căror sume depăşesc cele indicate de lege, sunt pedepsiţi cu privaţiune de
libertate de 5 ani şi amendă până la 500.000 franci.
Dacă reprezentanţii puterii de stat, fără anumite împuterniciri, direct sau indirect propun sau
cer promisiunea unor cadouri sau altor foloase pentru înfăptuirea anumitor acţiuni sau reţinerea de
la aceasta, la fel şi abuzul influenţei sale reale cu scopul de a izbuti căpătarea anumitor ordine,
decoraţii atunci ei se pedepsesc cu privaţiune de libertate până la 10 ani şi amenda în sumă de 1
mln. franci.
O importanţă deosebită ocupă răspunderea pentru mituirea activă (darea de mită) care nu
este încadrată în capitolul II în cazul când vinovatul este judecător şi hotărăşte dosare penale, civile
sau administrative în favoarea unei părţi sau împotriva ei din duşmănie, atunci ei se socot vinovaţi
în săvârşirea infracţiunilor de serviciu şi se aplică o pedeapsă sub formă de degradare civilă.
Dacă vinovatul acestor infracţiuni este militar, atunci acestuia i se aplică o pedeapsă de 6
luni privaţiune de libertate. în cazul când vinovatul este judecător şi hotărăşte dosare penale, civile
sau administrative în favoarea unei părţi sau împotriva ei din duşmănie, atunci ei se socot - vinovaţi
în săvârşirea infracţiunilor de serviciu şi se aplică o pedeapsă sub formă de degradare civilă.
Literatura de specialitate rusă şi moldovenească nu menţionează nimic în această privinţă.
Vinovatului i se mai aplică şi pedepse ce constau în limitarea exercitării cărora drepturi. De
exemplu:
- dreptul de a alege şi a fi ales;
- purtarea armei de foc.
Codul Penal Francez menţiona şi pedepse mai aspre, câte o dată mai era folosit şi principiul
talionului.
86
§2. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a Marii
Britanii
Componenţele de mituire în Anglia sunt menţionate în capitolul "Infracţiuni săvârşite de
persoane cu funcţii de răspundere sau legate de acţiunile lor" din Codul Penal Englez.
Pe lângă partea generalî legislaţia penală se mai compune şi încă din următoarele 3 legi:
1. Legea despre mituire în organizaţiile publice 3289
2. Legea despre preîntâmpinarea corupţiei din 1906 şi 1916
3. Legea despre reprezentantul norodnic din 1983 legată de coruperea organelor
administraţiei locale şi pe timp de alegere parlamentară.
Legislaţia Republicii Moldova nu menţionează nimic referitor la coruperea persoanelor în
timpul alegerilor parlamentare.
Conform legilor sus menţionate mituirea constă în aceea că cineva oferă mită pentru a
îndreptăţi persoana cu funcţii de răspundere ca să acţioneze contrar obligaţiunilor de serviciu sau sa
reţină de la atitudinea favorabilă a înfăptuirii acestor obligaţiuni. Pedeapsa este hotărâtă de arbitri şi
nu poate depăşi 2 ani.
Orice persoană fizică sau juridică care singură sau împreună cu alţi extorcă mită sau este de
acord să primească pentru sine şi pentru alţii cadouri, onorarii în schimbul înfăptuirii sau abţinerii
de la înfăptuirea unor acţiuni ce ţin de afaceri reale este pedepsită conform legislaţiei engleze.
Vinovaţii acestor infracţiuni se pedepsesc cu privaţiune de libertate până la 7 ani sau
amendă, daca dosarul este pe seama arbitrilor şi privaţiune de libertate pînă la 6 luni sau amendă
maximă de 5000 lire dacă dosarul se hotărăşte fără arbitri.
În afară de aceasta vinovatul poate fi impus să plătească organizaţie publice costul
onorariilor, cadourilor oferite. Ca o măsură de pedeapsă mai poate fi şi limitarea pe o perioadă de 5
ani de a fi ales sau numit în careva funcţii publice.
Într-o componenţă deosebită de mituire legislatorul englez deosebeşte comperea cu scopul
primirii de ordine şi decoraţii.
Răspunderii penale este supus atât cel ce dă mită, cît şi cel ce o primeşte cu scopul de a
primi titlu, grad sau ordine, ori săvârşirea altor acţiuni legate de primirea lor.
Această infracţiune se examinează atât de curtea cu juraţi, cît şi de judecători într-o
generalizare totală.
În primul caz vinovatul se pedepseşte cu privaţiune de libertate până la 2 ani sau amendă, în
cel de-al doilea caz - până la 3 luni sau amendă în limitele statului. Obiectele mitei sunt sechestrate
în favoarea statului.
Legea despre reprezentanţii norodnici din 1983 prevede răspunderea penală pentru mituire
legate de desfăşurarea alegerilor parlamentare sau a organelor autoadministrării locale.
87
Infracţiunea constă în darea de mită direct sau indirect în formă de bani sau ajutor la
primirea postului delegatului prin aceea ca el să-şi dea votul său, să se reţină de la alegerea unui
candidat.
Pedeapsa pentru aceste acţiuni survine indiferent de faptul când a fost luată mita: până, în
timpul sau după desfăşurarea alegerilor.
Legislaţia engleză examinează într-o componenţă deosebită coruperea judecătorilor şi
slujitorilor judecătoreşti.
Persoanele ce propun, promit sau oferă onorarii cu scopul ajutorării acestora se pedepsesc cu
amendă, privaţiune de libertate până la 2 ani.
§ 3. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a
Germaniei
O importanţă deosebită în Codul Penal German ocupă darea şi luarea de mită. Trebuie de
deosebit mita în înfăptuirea acţiunilor legale ce intră în competenţa persoanei cu funcţii de
răspundere şi mita în înfăptuirea acţiunilor ilegale sau obligaţiunilor de serviciu contrare atribuţiilor
de serviciu.
Conform punctului 1 din paragraful 33 al Codului Penal German persoana cu funcţii de
răspundere care cere careva foloase sau pe care le primeşte, sau promisiunea în viitor de primire a
lor în schimbul înfăptuirii unor acţiuni în prezent sau viitor - se pedepseşte cu privaţiune de libertate
până la 2 ani sau amendă.
Conform punctului 3 al aceluiaşi articol persoana este absolvită de răspunderea penală dacă
primeşte înainte de aceasta acordul organelor competente despre propunerea sau luarea de mită.
În literatura româna de specialitate cît şi în cea însă referitor la această problemă nu este
menţionat nimic. 0 pedeapsă mai aspră se aplică judecătorilor şi arbitrilor: de la 1 la 10 ani
privaţiune de libertate.
Literatura moldovenească de specialitate nu face o delimitare aparte a categoriilor de
persoane cu funcţii de răspundere mai ales a judecătorilor şi ostaşilor unor anumite instituţii.
Judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti sunt persoane cu înaltă funcţie de răspundere, iar
referitor la ostaşi nu se menţionează nimic.
Conform Codului Penal German cel care propune, promite persoanei cu funcţii de
răspundere sau ostaşului bundestagului careva valori pentru săvârşirea anumitor acţiuni din
competenţa lor - se pedepseşte cu 2 ani privaţiune de libertate sau amendă.
În concluzie putem spune că pentru luare de mită sunt ameninţaţi judecătorii şi arbitrii. Alte
persoane chiar dacă ocupă" posturi de conducere nu sunt amintiţi în Codul Penal German şi cu
urmare nu pot fi pedepsiţi.
88
E necesar de a atrage atenţia la poziţia legislatorului german referitor la ostaşii
bundestagului. Ei nu sunt amintiţi printre subiecţii posibili de luare de mită (cum pentru acţiunile
legitime atât şi nelegitime). Insă cei ce oferă mită ostaşilor pentru înfăptuirea acţiunilor legale şi
ilegale sunt supuşi răspunderii penale.
§4. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a SUA
Codul Penal al SUA nu prevede un capitol aparte a acestor infracţiuni. Răspunderea pentru
săvârşirea lor se prevede în diferite articole a capitolului 18 "Mituirea foloaselor necinstite şi
abuzul de serviciu a persoanelor cu funcţii de răspundere publică".
Sub noţiunea celor ce primesc mita se înţeleg 3 categorii de persoane cu funcţii de
răspundere:
1. Persoane cu funcţii de răspundere publică la care se referă membrii Congresului SUA,
membrii comisiilor permanente "slujitorii #", lucrătorii angajaţi sau persoane ce acţionează din
numele SUA departamentelor, la fel şi arbitrii.
2. Persoanele cu funcţii de răspundere alese m calitate de candidaţi sau numiţi în aceasta
funcţie dacă ei sunt înştiinţaţi oficial despre viitoarea alegere sau numire.
3. Slujitorii speciali de conducere în numărul cărora întră funcţionari sau slujitori organelor
federale legislative şi executive, oricărui organ independent a SUA care activează în schimbul unei
remunerări sau fără aceasta, dar nu mai puţin de 130 zile în an.
Răspunderii penale îi este supusă orice persoană care dă, propune sau promite ceva de preţ
persoanelor cu funcţii de răspundere sau candidatului la această funcţie cu scopul:
1. De a influenţa cu ajutorul acţiunilor sale oficiale rezolvarea întrebărilor, chestiunilor şi
litigiilor.
2. De a influenţa altă persoană cu funcţii de răspundere pentru ca aceasta să săvârşească, să
rezolve careva acţiuni frauduloase sau să facă posibilă înfăptuirea fraudei.
3. Să abată persoana cu funcţii de răspundere de la acţiunile sau inacţunile la încălcarea
obligaţiilor ilegale.
în acest fel scopul mituirii poate fi atât săvârşirea acţiunilor legale, cît şi a celor ilegale.
Darea de mită poate fi directă sau indirectă m înfăptuirea acţiunilor din partea persoanei cu
funcţii de răspundere îndreptată asupra altei persoane pentru fraudarea în timpul slujbei
judecătoreşti, departamentale sau comitetului oricărei palate a congresului. Pedeapsa este de 2 ani
privaţiune de libertate sau amendă de 10.000 $ SUA.
Pentru membrii congresului se aplică aceeaşi pedeapsă plus interzicerea de a ocupa post de stat.
Ca vinovaţi pot fi $1 slujitorii băncilor care pot aduce pagube sistemului bancar federal. Pedeapsa
este de 5.000 $ SUA sau privaţiune de libertate timp de un an.
89
O categorie aparte de abuz de serviciu prevăzută de legea federală este coruperea cu
scopul folosirii influenţei in numirea pe viitor într-o funcţie de stat. Pedeapsa constituie 1000$
SUA sau privaţiune de libertate 1 an.
In acest caz nu este vorba despre mituire în sensul direct al cuvântului, remunerarea se dă
nu pentru săvârşirea anumitor acţiuni, ci numai pentru promisiunea că m viitor va influenţa
persoana respectivă.
Ca subiecţii poate fi nu numai o persoana particulară, dar şi o corporaţie firmă.
Legislaţia Republicii Moldova nu menţionează nimic referitor la conducătorul băncilor
însă persoanelor cu funcţii de răspundere şi poartă răspundere penală conform acestor norme
penale, dar nu aparte că în legislaţia SUA.
§ 5. Infracţiuni comise de persoane cu funcţii de răpundere în legislaţia penală a Italiei
Un loc important în capitolul Codului Penal Italian îl ocupă extorcarea mitei şi luarea de
mită.
Criteriul principal de delimitare a acestor infracţiuni este corelaţia dintre cel ce dă mită
(mituitor) şi cel ce o ia (mituit) în cazul extorcării mitei persoana cu funcţii de răspundere foloseşte
autoritatea sa şi influenţează psihic asupra celui ce o dă, influenţa de impunere obligatorie.
Pe când în cazul unei mituiri simple între mituitor şi mituit se formează nişte relaţii
benevole, ambii percep acţiunile criminale, dar le efectuează în scopul satisfacerii intereselor
mituitorului.
Conform articolului 137 din Codul Penal Italian extorcarea mitei are loc atunci când
persoana cu funcţii de răspundere face abuz de serviciu sau impune pe cineva , sau îl convinge să
dea sau să promită bani sau alte foloase.
Extorcarea mitei se caracterizează prin 3 elemente :
1. Abuz a împuternicirilor de serviciu a persoanei cu funcţii de răspundere
2. Revendicare ilegală
3. Acordarea influenţei psihice asupra mituitorului
Codul Penal Italian prevede trei componenţe în diferite articole :
1.Primirea mitei m scopul săvârşirii acţiunilor ce intră în componenţa persoanei cu funcţii de
răspundere
2.Primirea mitei în scopul săvârşirii acţiunilor contrare competenţei sale
3. Primirea mitei în instanţa de Judecată
Codul Penal al Republicii Moldova prevede de asemenea 3 componenţe de mituire în
diferite articole , dar diferite de cale din codul italian:
1 .Darea de mită (articolul 328 C.P. al R.M.)
90
2. Mijlocirea mitei (articolul 3331 C.P. al R.M.)
3.Luarea de mită ( articolul 333 C.P. al R.M.)
Primele două componenţe din Codul Penal Italian se subînţeleg în articolul 333 al Codului
Penal , iar referitor la cea de a treia vom vorbi mai târziu.
Conform articolului 318 al Codului Penal Italian, persoana cu funcţii de răspundere care
pentru săvârşirea unor acţiuni din competenţa sa ia pentru sine sau pentru o terţă persoană bani sau
alte valori ce constituie o recompensă nelegitimă sau primeşte o promisiune a acestor bunuri, se
pedepseşte cu privaţiune de libertate de la 6 luni la 3 ani. în cazul remunerării pentru unele acţiuni
deja săvârşite pedeapsa se micşorează până la un an .
O pedeapsă mai aspră se aplică persoanelor cu funcţii de răspundere in cazul ne efectuării
sau amânării acţiunilor ce intră în competenţa sa, sau ce vin în contradicţie cu competenţa sa.
În legislaţia Moldovei referitor la aceasta. prob temă nu se menţionează nimic şi nici în
legislaţia rusă.
Ca circumstanţe agravante la luarea mitei se socoate atunci când obiectul mitei constituie
primirea unui post de muncă, remunerarea cu pensie sau oformarea în scris a contractului în care
este cointeresată administraţia persoanei cu funcţii de răspundere.
91
ÎNCHEIERE
Importanţa practică şi valoarea aplicativă a lucrării
Cea mai veche definiţie, care se utilizează în actul explicativ al ONU despre lupta
internaţională cu corupţia este următoarea: „Corupţia este un abuz de funcţia de stat pentru
obţinerea unui profit personal‖. Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului defineşte
corupţia ca un fenomen antisocial ce reprezintă o înţelegere ilegală între două părţi, una propunând
sau promiţând privilegii sau beneficii nelegitime, iar cealaltă, antrenată în serviciul public,
consimţând sau primindu-le în schimbul executării sau neexecutării unor anumite acţiuni
funcţionale ce conţin elemente ale infracţiunii prevăzute de Codul penal‖.
Din punct de vedere istoric, mita constituie una dintre cele mai vechi infracţiuni cunoscute
omenirii şi prevăzute de legislaţie. Drept dovadă a acestei afirmaţii pot constitui cuvintele lui
Ovidiu (sec. 1 î.e.n.):
„Crede-mă, cadourile atrag oamenii şi zeii
Şi însăşi Jupiter se luminează în faţa cadourilor.‖
Acest fenomen era aşa de răspândit în toate timpurile la toate popoarele, încât însăşi clasicii
literaturii artistice nu l-au putut ocoli. Despre mită şi corupţie s-a scris atât proză cît şi poezii.
Statele prin intermediul, şi cu ajutorul legislaţiei se străduiau dacă nu să elimine acest flagel,
atunci cât de cât să-l diminueze. La început pentru infracţiunea de mită erau pedepsiţi doar
funcţionarii din cadrul organelor de drept. Trebuie de menţionat că pedeapsa pentru luarea de mită
era foarte aspră. Astfel, conform scriselor lui Herodot, regele persian Cambis (anii 600-559 î.e.n.) l-
a pedepsit pe un judecător care a luat mită şi a poruncit ca scaunul judecătorului să fie îmbrăcat cu
pielea jupită de pe corpul judecătorului vinovat, ca învăţătură pentru celelalte persoane care vor
ocupa acest post. Conform Legii celor douăsprezece table mita se pedepsea cu moartea.
Statul Roman interzicea acceptarea vre-unei compensaţii pentru îndeplinirea îndatoririlor
civice.
Conform vechiului drept francez erau pedepsiţi, pentru infracţiunea de corupţie, guvernatorii
şi intendenţii care luau bani pentru a scăpa anumiţi indivizi de corvezi ori pentru a obţine alte
avantaje, seniorii - pentru scutirea unor supuşi de impozite, ofiţerii de justiţie, grefierii, judecătorii,
portăreii, avocaţii, procurorii care făceau abuz de atribuţiile lor. În Codul penal francez (Codul
Napoleon) pentru prima dată au fost introduse sancţiuni foarte grave pentru corupţie.
Aceste norme penale au fost urmate în esenţă de majoritatea statelor europene.
O luptă aprigă cu mita a fost dusă de către Petru I. În anii lui de conducere pentru prima dată
s-a prevăzut răspunderea penală pentru persoanele care dădeau mită. Dar, necătând la acest fapt,
spre sfârşitele conducerii lui Petru I toţi susţinătorii săi erau implicaţi în acţiuni de corupţie.
92
Mita a dobândit aşa mari proporţii, încât în sec. XIX ministrul justiţiei al Rusiei, contele V.
N. Panin, încheind contractul de donaţie, prin care transmitea casa de locuit fiicei sale, personal a
înmânat funcţionarului „care trebuia‖, un cadou.
Fenomenul corupţiei nu a ocolit nici Republica Moldova, în care acesta are rădăcini
străvechi. Astfel în perioada sec. XIV-XVII pentru o anumită sumă de bani puteai răscumpăra orice
pedeapsă. Un alt domeniu al corupţiei era legat de politica imunităţilor (scutirea de impozite, taxe
vamale, acordarea unor titluri, privilegii etc.).122
În timpul dominaţiei otomane în Ţările Româneşti
are loc cumpărarea scaunului domnesc de la sultan. În timpul domniilor fanariote mita se
accentuiază tot mai mult. În această perioadă în Ţara Moldovei au fost 36 de domni.123
Estafeta luptei cu corupţia în formele sale specifice a fost preluată de către statul socialist. În
perioada anilor 1960 pedeapsa penală pentru darea sau luarea de mită era aşa de aspră, încât
sancţiunea prevedea pentru anumite cazuri chiar pedeapsa capitală. Însă necătând la acest fapt,
„cadourile‖ continuau să fie luate.
Mita, asemenea unui cariu, macină aparatele de stat dacă nu în toate, atunci în marea
majoritate a statelor. Cu comportamentul corupt al funcţionarilor se duc lupte chiar şi la nivel
internaţional. În Codul de comportament al persoanelor cu funcţii de răspundere din sfera menţinerii
ordinii de drept (adoptat de ONU la 17 decembrie 1979), este prevăzut: „cu toate că noţiunea de
corupţie trebuie să fie stabilită de legislaţia naţională, trebuie de înţeles că ea cuprinde săvârşirea
sau nesăvârşirea căreiva acţiuni în timpul îndeplinirii obligaţiilor sau în legătură cu îndeplinirea
acestor obligaţii în rezultatul primirii sau cererii cadourilor, promisiunilor sau stimulărilor, sau
primirea lor ilegală de fiecare dată, când are loc o asemenea acţiune sau inacţiune‖.
În literatura de specialitate există opinia că în principal fenomenul corupţiei este determinat
de următorii factori: a) factorii politici; b) factorii normativi-legislativi; c) factorii organizaţionali;
d) factorii cu privire la cadre; e) factorii economici; f) factorii moral-psihologici.
Noutatea ştiinţifică şi principalele rezultate ale lucrării.
Un pericol destul de însemnat pentru statul nostru este mituirea deoarece ea întra măsură
destul de însemnată încurcă la activitatea normală a aparatului de stat. Însă la moment mituirea este
ceva din cele mai răspândite forme a corupţiei în Republica Moldova. Anume pe această cale se
rezolvă unele divergenţe apărute între unele grupuri criminale şi organele ce luptă cu criminalitatea.
Luarea de mită în legislaţie se înţelege ca primirea de către o persoană cu funcţie de
răspundere, personal sau prin mijlocitor, a mitei sub formă de bani, hârtii de valoare, alte bunuri cu
caracter patrimonial care nu i se cuvin, pentru îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului ce
122 Primul caz de mituire a unui funcţionar otoman de către români datează cu anul 1521.
123 Epoca fanariotă – denumirea epocii vine de la cartierul Fanar din Constantinopol de unde se alegeau
domni în această perioadă.
93
intrau în obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţie de răspundere.
Actualmente există milioane de persoane oficiale care soluţionează cele mai diverse
probleme anume prin intermediul mitei, deoarece mita în Moldova a pătruns în toate sferele sociale
şi se practică pe larg ca o modalitate de remunerare pentru acţiunile săvârşite în interesul
mituitorului.
Una din cauzele care au dus la un nivel înalt de mituire cred că este nivelul scăzut de trai şi
grija indiferentă a statului faţă de cetăţenii săi.
Pe parcursul desfăşurării subiectului ales m-am străduit să redau toate aspectele, negative a
mituirii în Republica Moldova.
De asemenea am făcut o notă informativă referitor la unele state străine în această privinţă.
Am lămurit şi careva întrebări ce ţin de asemănarea şi deosebirea mituirii în ţara noastră şi statele
străine.
Pe parcursul desfăşurării capitalului I am observat unele idei ce trebuiesc introduse şi în
legislat, ia Republicii Moldova. Consider că o idee potrivită ar fi introducerea în legislaţia penală a
Moldovei caracteristica mai succintă a unor categorii de persoane cu funcţii de răspundere şi în
deosebi a persoanelor cu înaltă funcţie de răspundere. De exemplu Legislaţia penală a ţărilor străine
diferenţiază şi caracterizează aparte fiecare categorie de persoane cu funcţii de răspundere. De
asemenea o importanţă deosebită se, atrage la mituirea inssonţelor judecătoreşti pentru fovorizarea
unei părţi dintr-un proces pe când literatura noastră de specialitate numai numeşte categoriile de
persoane oficiale dar nu le dă o tălmăcire deosebită.
În condiţiile de tranziţie actuală desigur că este foarte grea întocmirea unui cod penal ce ar
include mai succint aceste forme de corupţie şi caracteristica mai detaliată a lor. Sarcina dată va fi
realizată foarte greu de specialiştii în domeniu deoarece avem puţină literatură refiritor la aceste
întrebări.
O cauză negativă de desfăşurare a unui asemenea subiect este şi faptul ne existenţei unor
norme concrete şi modificarea pe zi ce trece a normelor juridice existente.
Concluzii şi recomandări
În literatura de specialitate persoana cu funcţie de răspundere este definită ca:‖Persoană cu
funcţie de răspundre este considerată persoana căreia într-o interprindere, instituţie sau organizaţie
indiferent de forma de proprietate, se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin
numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea
exercitării funcţiei autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ţi organizatorico-
economice.‖
La baza noţiunii date este pus accentul pe funcţia de răspundere şi obligaţiunile, exercitarea
cărora serveşte drept criteriu pentru atribuirea lucrătorului la persoana cu funcţie de răspundere.
94
Acestea sunt funcţiile reprezentantului autorităţii publice, organizatorico-dispozitive sau obligaţiuni
administrativ-economice.
În teoria dreptului penal, infracţiunile săvârşite de către persoanele cu funcţie de răspundere,
este determinată drept fapta social periculoasă a persoanei cu funcţie de răspundere săvârşită,
reeşind din funcţia deţinută şi în pofida intereselor de serviciu, ce cauzează un prejudiciu
considerabil aparatului funcţionării de stat şi obştesc sau conţine ameninţarea de cauzare a unui
astfel de prejudiciu.
Infracţiunea săvârşită de către o persoană cu funcţie de răspundere se deosebeşte de altele
prin următoarele semne specifice:
1) este săvârşită de către un subiect special – persoana cu funcţie de răspundere;
2) se săvârşeşte prin folosirea funcţiei de serviciu sau prin intermediul încălcării unor
obligaţiuni concrete de serviciu;
3) cauzează sau poate cauza un prejudiciu esenţial funcţionării normale a aparatului de stat şi
obştesc.
Faptele de încălcare a îndatoririlor de serviciu săvârşite de funcţionari, care pot prejudicia grav,
prin consecinţele lor activitatea de serviciu, ca şi interesele legale a persoanelor, precum şi faptele
săvârşite de particulari în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celor dintâi, fapte care pot aduce şi
ele grave prejudicii activităţii de serviciu, prevăzând pericolul pentru societate, au fost incriminate
şi incluse de legiuitor în categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Aceste
infracţiuni se găsesc în articolele 327 şi 328 partea specială a Codului Penal, intitulate „abuzul de
putere sau abuzul de serviciu‖, „excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu‖.
Neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către funcţionarul
public sau de către orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu trebuie să aibă
ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Prin „vătămarea intereselor legale ale unei
persoane‖ se înţelege atingerea adusă intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege. Sfera acestor
interese este extrem de largă; ea include toate acele posibilităţi de manifestare ale persoanei, în
concordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care legea i le recunoaşte şi garantează.
Desigur, pentru ca fapta să atingă răspunderea penală a făptuitorului pentru infracţiunea de abuz de
serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei
persoane să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neprezentând gradul de pericol social al
unei infracţiuni, fapta va atinge numai o sancţiune disciplinară sau administrativă.
95
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994;
2. Codul Penal al Republicii Moldova adopat la 12 iunie 2003;
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat la 24 martie 1961;
4. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat la 26 decembrie 1964;
5. Codul Penal al Federaţiei Ruse adoptat 24 mai 1996;
6. Codul Penal a Republcii România;
Practica judiciară
1. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de justiţie nr.5 din 17 februarie 1998 ―Cu privire la practica
aplicării de către instaţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind
infraţiunile săvîrşirii de minori. Buletinul Judecătoriei Supreme a R.M. 1996 nr4;
2. Legea privind alegerile locale şi Legea privind administraţia publică din 7 noiembrie 1994;
3. Buletinul Judecătoriei Supreme a RSSM 1990 nr3;
4. Бюллетень Верховного Суда CCCP №6 1985 c.8;
5. Hotărârea Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din 11.03.1996;
6. Бюллетень Верховного Суда CCCP №7 1986 c. 12;
7. Сборник Постаноылений Пленума Верховного Суда СССР, 1986 cтp. 240;
8. Бюллетень Верховного Суда CCCP №4 1983 cтp.240;
9. Бюллетень Верховного Суда CCCP №1 1982 стp. 19-20.
Literatura specială
1. G. Antoniu, C. Bulai, Practica Judiciară Penală" vol.111 p. specială, Bucureşti, 1992;
2. Al. Barbăneagră, ş.a. Comentariu la Codul Penal al Republicii Moldova, Chişinău 2003;
3. Al. Borodac "Drept penal" Calificarea infracţiunilor, Chişinău, 1996;
4. Al. Borodac "Drept penal special al Republicii Moldova, Chişinău 2004,
5. S. Brînză , Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Ed. Ştiinţa,
Chişinău 1999;
6. C. Bulai , A. Filipaş , C. Mitrache "Drept penal român", Bucureşti, 1994;
7. V. Dobrinoiu , N. Conea , Drept penal: partea specială, Bucureşti 2002;
8. O."Loghin Drept penal român" Bucureşti, 1994;
9. O. Loghin , Toader T. Drept penal român: Partea Specială. - Bucureşti: Şansa, 1998.
10. I. Macari , Drept penal: partea penală, Ed.‖Ştiinţa‖, Chişinău 1999
11. Gh. Nistoreanu , Al. Boroi , ş.a. Drept penal, Bucureşti 1999;
96
12. I. Gheorghiu-Brădeţ, Drept penal român. Partea specială. Vol. I., Bucureşti, Europa Nova. 1993.
Gh. Nistoreanu ş.a. Drept penal. Partea specială. Editura „Europa-Nova‖, Bucureşti, 1997,
p.374.
13. M. Basarab, Drept penal. Partea generală, V.1., Editura „Lumina-Lex‖, Bucureşti, 1997 p.144.
14. C. Bulai. Drept penal român. Partea generală. V.1., Editura „Şansa‖, Bucureşti, 1992, p.144-
145.
15. V.Creţu, Drept internaţional penal. Editura „Tempus‖, Bucureşti, 1996.
16. А.А. Аслаханов, «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»;
Государство и право 1993 №4;
17. Б.В. Волженкин «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11;
18. А.А. Здравомыслов, «Уголовное право», Москва, 1988 oc/чacть;
19. А.А. Здравомыслов, «Уголовное право», Москва, 1995 oc/чacть;
20. Н. Кондрашков «О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7;
21. В.Н. Кудрявцева, А.В. Наумова «Российское Уголовное Право», Москва 1997;
22. А.Я. Светлов, «Борьба со взяточничеством и поборами» Москва, 1994;
23. Ю.Д. Северин, «Коментарий к Уголовному Кодексу РСФСР», Москва, 1980;
24. A.A. Сила, «Закон и взятка», Кишинев, 1984;
25. Ю.Д. Северин, «Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах»
Москва, 1994;
26. Я.М. Кульбер «Преступления против правосудия», Москова 1962.
27. И.С. Власов, И.М. Тяжкова, «Ответственность за преступления против правосудия»,
Москова 1968.
28. И.С. Власов, «Получение взятки должностных лиц», «Советская Юстиция» 1990 №2.
29. Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федерации. Под. ред. Ю.М. Лебедева,
Москова 1997.
Recommended
