Tehnologii de plantare
Alegerea terenului - [mergi sus ↑ ]
Pomii fructiferi se pot planta până la altitudinea de 1.500 m, unde se adaptează bine arbuştii fructiferi.
Pentru o plantare reuşită terenul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie plan sau să aibă o pantă uşoară de până la 10%
terenurile cu pante de peste 10% şi până la 15% nu sunt recomandate pentru cais, piersic şi nectarin
solurile uşoare, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase sunt favorabile pentru cultura căpşunului
solurile lutoase şi luto-argiloase nu sunt favorabile pentru cultura pomilor
cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, bogate în humus, solurile brun-roşcate de pădure
solul trebuie să corespundă cerinţelor argofitotehnice ale speciei ce urmează a fi plantată
pe solurile mai puţin fertile, se recomandă utilzarea unei culturi premergătoare (lucerna) care fertilizează natural terenul
să fie permeabile, pentru a se evita băltirea apei
pânza de apă freatică trebuie să se afle la peste 2-3 m adâncime
se vor evita terenurile puternic înierbate
reacţia solului este de preferat să fie neutră, slab acidă sau slab alcalină, cu pH-ul cuprins între 5-8
terenurile vor fi expuse la soare, orientarea preferată a rândurilor fiind N- S; se vor evita expoziţiile nordice
nu se recomandă plantarea în văile înguste, cu curenţi de aer, precum şi zonele cu frecvente îngheţuri târzii de primăvară
sursele permanente de apă pentru udarea pomilor şi pentru tratamente fitosanitare să nu fie poluate
în zonele cu frecvenţă mare a vânturilor sunt obligatorii perdelele de protecţie cu arbori înalţi (stejar, frasin, arţar, salcâm) sau chiar cu alun
Zonarea speciilor pomicole - [mergi sus ↑ ]
onarea se va face în funcţie de pretenţiile fiecărei specii şi chiar a soiurilor faţă de lumină şi căldură, precum şi de rezistenţa la geruri, oscilaţii de temperatură şi alte accidente climatice
specile: măr, păr, gutui, prun, cireş, vişin, se pot cultiva în zona dealurilor subcarpatice
în zonele calde de câmpie, se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin, migdal, fără a exclude celelalte specii
în zonele înalte şi reci se pot cultiva doar arbuştii fructiferi
deşi în cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomandă folosirea a cel puţin 2-3 soiuri, pentru o mai bună polenizare
este recomandat ca soiurile să fie amplasate în funcţie de epoca de coacere, astfel încât să fie uşurate tratamentele fitosanitare, irigarea şi recoltarea
Epoca de plantare - [mergi sus ↑ ]
optimă este plantarea în toamnă, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului îngheţ; există avantajul că prinderea este sigură, deoarece există în sol umiditate suficientă; în perioada de iarnă rănile de pe rădăcini au timp suficient să se cicatrizeze, emiţând noi perişori absorbanţi, care permit reluarea vegetaţiei primăvara timpuriu; pomii plantaţi în această perioadă se vor proteja în mod obligatoriu de rozătoare
plantarea de primăvară este recomandată a se efectua înainte de umflarea mugurilor, prinderea fiind condiţionată de udările repetate, ce devin absolut obligatorii în perioada de secetă
se mai pot planta pomi şi în "ferestrele iernii", cu condiţia ca temperaturile din timpul plantării să nu scadă sub 0°C
Procurarea materialului săditor - [mergi sus ↑ ]
este indicat ca materialul săditor să fie procurat din toamnă, din pepiniere consacrate, recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea pomului
pomii cumpăraţi se vor transporta direct în gospodărie, menţinând rădăcinile protejate de contactul cu aerul, de căldură sau curent, pentru a nu se deshidrata; în funcţie de data când are loc plantatul, pomii se pot ţine în beciuri, cu umiditate corectată prin udarea rădăcinilor
pentru păstrarea un timp mai îndelungat, pomii se vor stratifica în şanţuri sau gropi adânci de 30-40 cm, cu lăţimea de 30-50 cm, făcute la adăpostul clădirilor, în scopul protecţiei pomilor
materialul săditor se va aşeza în picioare, în legături, cu etichetă, şi se va acoperi pe rădăcini şi pe 20-30 cm din tulpină cu nisip sau pământ bine mărunţit
se mai pot păstra pomii în spaţii cu atmosferă controlată, plantaţi individual în containere sau pungi de plastic cu amestec de pământ
Cum trebuie să arate un pom corespunzător pentru plantare - [mergi sus ↑ ]
să aibă 1-2 ani, şi o înălţime de peste 1m
rădăcinile principale să fie sănătoase, de peste 20-30 cm, iar în cazul pomilor altoiţi pe portaltoi vegetativi să fie cu un smoc de rădăcini subţiri
tulpina şi rădăcina nu trebuie să fie deshidratate sau cu răni
la pomii de 2-3 ani, coroana trebuie să fie deja formată
PLANTAREA CAPSUNULUI
Operaţiunea de plantare a căpşunului este diferită în funcţie de sistemul de cultură: cultură liberă, direct în câmp sau cultură protejată, în solarii sau seră.
Indiferent de sistemul de cultură, materialul săditor comportă două operaţii premergătoare lucrării-fasonarea şi mocirlirea stolonilor.
Fasonarea constă în îndepărtarea resturilor de filamente, frunze uscate şi reducerea aparatului foliar la 1-2 frunzuliţe.
Mocirlirea se realizează prin introducerea sistemului radicular într-un amestec de consistenţa smântânii realizat din pământ (de preferinţă galben), bălegar proaspăt de bovină şi apă.
Plantarea căpşunului în cultura neprotejată
Epoca de plantare se realizează toamna între 10 septembrie şi 15 octombrie, primăvara în perioada martie - aprilie sau vara în perioada iunie-iulie.
Lucrările se realizează manual sau mecanizat (în situaţia plantării pe suprafeţe mari).
Plantarea manuală implică trei operaţiuni:
execuţia gropii cu plantatorul sau cu sapa la 10-15 cm adâncime
introducerea stolonilor în gropi
strângerea pământului pe lângă rădăcini, astfel încât acestea să facă masă cu solul
Plantarea mecanică se realizează cu ajutorul maşinilor de plantat răsaduri de legume care se adaptează la sistemul de plantare al stolonilor de căpşuni.
Principalele condiţii pentru reuşita culturii sunt:
poziţia rădăcinilor care trebuie să fie perfect verticală şi dreaptă în gropi
coletul stolonilor să fie la nivelul solului
mugurele central să fie deasupra solului
solul să fie bine tasat prin călcare în jurul plantelor, astfel că, la prinderea uşoară de frunze, plantele să opună rezistenţă
irigarea culturii
Sistemele de plantare folosite sunt:
în rânduri simple, cu distanţa între rânduri de 60-100 cm, în funcţie de sistemul de întreţinere a solului (manual sau mecanizat) şi 20-25 cm între plante pe rând pe teren nemodelat
n benzi, pe teren modelat, în biloane de 2 sau 4 rânduri. Distanţele de plantare sunt de 35 cm între rândurile din bandă, 85-95 cm între benzi şi 20-25 cm între plante pe rând
Plantarea căpşunului în cultura protejată
Modalitatea de plantare este aceeaşi ca la plantarea în cultură liberă. Schema de plantare este în benzi de 2-5 rânduri pe teren modelat, în biloane, sau plan cu distanţa între benzi de 85-95 cm, între rânduri pe bandă de 35 cm, iar între plante pe rând de 20-25 cm.
Epoca de plantare
Infiinţarea culturii în solarii şi tunele se poate face în perioada 1-15 iunie, dar această lucrare implică folosirea la plantare a stolonilor refrigeraţi care dau rezultate mult mai bune la prindere (90-91%), faţă de stolonii proveniţi direct din stolonieră (60-75%).
Plantarea în seră se realizează cu stoloni fortificaţi în câmp, ce se păstrează în celule frigorifice până la plantare.
Cultura se poate realiza direct pe sol sistem clasic sau pe verticală. Epoca de plantare este în ultima decadă a lunii noiembrie.
Cultura la sol se face pe teren plan sau modelat în biloane, în benzi de 2-4 rânduri, cu distanţa între benzi de 70 cm, între rânduri de 40 cm şi între plante pe rând de 20-25 cm. Tehnica plantării este aceeaşi ca la cultura neprotejată.
PLANTAREA COACAZULUI
Epoca de plantare
toamna după căderea frunzelor, în octombrie - noiembrie
primăvara înainte de pornirea în vegetaţie, după dezgheţul solului
Terenul folosit la înfiinţarea plantaţiei trebuie să fie fără exces de umiditate, cu sol argilo-lutos, reavăn, cu fertilitate ridicată
Distante de plantare
Pentru plantaţiile comerciale unde lucrările de întreţinere se execută mecanizat, distanţa între rânduri poate fi de 2,8-3m, iar între plante pe rând de 1-1,2m
Pentru plantaţiile cu suprafeţe mici, din incinta locuinţelor sau instituţiilor, distanţele pot fi de minim 1,2m între rânduri şi 0,8m între plante pe rând.
Plantarea
Plantarea se face în gropi sau rigole. Gropile se realizează manual, după pichetarea terenului, sau mecanizat, la dimensiunile de 45/45/30cm. Deschiderea rigolelor se realizează cu un plug special la adâncimea de 32-35cm. înainte de plantarea materialului săditor se execută o fertilizare la groapă sau pe rigolă folosind 5-6kg gunoi de grajd bine fermentat, 30-40g superfosfat, 20-25g sulfat de potasiu şi 15-20g azotat de amoniu.
Materialul săditor ce urmează a fi plantat se fasonează astfel: se îndepărtează prin tăiere rădăcinile vătămate sau rupte, se scurtează butaşul la 3-4 muguri lungime, după care se mocirleşte într-un amestec consistent compus din pământ galben, bălegar proaspăt de bovină şi apă.
Butaşii astfel pregătiţi se aşează în gropi sau rigole cu rădăcinile răsfirate şi cu vârful către pichet. Se adaugă pământ şi se tasează bine în jurul plantei, după care se execută o copcă în care se toarnă 5-8 1 de apă. După infiltrarea apei în sol, se execută un muşuroi până la mugurele terminal. Partea care se află deasupra solului şi care se muşuroieşte, trebuie să aibă 2-3 muguri pe lungimea butaşului.
PLANTAREA ZMEURULUI
Epoca de plantare
toamna după căderea frunzelor
primăvara după dezgheţ, înainte de pornirea în vegetaţie
Cultura se pretează la orice tip de sol, dar recolte maxime se obţin pe soluri fertile, calde şi reavene.
Plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 40/40/40 cm sau dacă solul nu este arat de 60/60/40 cm, şi în şanţuri executate cu plugul la 30/32 cm adâncime.
Distanţa pe rând între plante este de 40-50 cm, iar între rânduri, în funcţie de sistemul de conducere:
cultura în benzi cu spalieri - 2,5-3m
cultura sub formă de gard fructifer - 2,5-3m
cultura sub formă de evantai - 1,5-2,5m, iar distanţa pe rând 1-l,2m
cultura pe araci -1,2m
Tehnica plantării este asemănătoare cu cea a coacăzului.
PLANTAREA MURULUI
Epoca de plantare
primăvara după ce a trecut pericolul de îngheţ, datorită sensibilităţii acestei specii la temperaturile scăzute
Plantarea
Plantarea se face în gropi de 40/40/40 cm sau de 60/60/40 cm, dacă terenul este nearat.
Pregătirea materialului şi tehnica de plantare este similară cu cea a coacăzului şi zmeurului.
Distanţa de plantare
Distanţele de plantare sunt de 2,5-3m între rânduri şi de 1,5-2 m între plante pe rând, aceasta fiind diferită în funcţie de modul de execuţie al lucrărilor de întreţinere a culturii (manual sau mecanizat) şi de sistemul de conducere a ramurilor.
DESCARCA OFERTAsi lista de preturi
Pomi fructiferi:
cais
cires
mar
piersic
gutui
par
prun
nectarin
visin
migdal.
Arbusti fructiferi:
Capsun
Coacaz Negru
Coacaz Rosu
Zmeur
Mur
Tehnlogii de plantare:
Alegerea terenului
Zonarea speciilor pomicole
Epoca de plantare
Procurarea materialului saditor
Cum trebuie să arate un pom corespunzător pentru plantare