1
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE
ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA
ŞCOALA DOCTORALĂ
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
IOVU ANAMARIA IOANA
TOXOPLASMOZA LA RUMEGĂTOARE MICI ŞI SUINE –
EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ŞI CONTROLUL BOLII
REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. Dr. VASILE COZMA
Cluj-Napoca
2011
2
Introducere
Toxoplasma gondii a fost prima dată identificată acum 100 de ani
în ţesuturi provenite de la mamifere şi păsări. T. gondii a fost descoperită de
Nicolle şi Manceaux în 1908 la un rozător din Africa de Nord -
Ctenodactylus gondi - întreţinut în laborator, la Institutul Pasteur din Tunis
(Black şi Boothroyd, 2000). Parazitul a fost descoperit, în acelaşi an, la
iepure de către Splendore, care l-a numit Toxoplasma cuniculi, apoi la
numeroase alte specii şi la om, şi a primit denumiri după gazde. În realitate,
specia este unică şi legea priorităţii impune numele de Toxoplasma gondii.
În anii 1970-1971, Hutchison (1971) şi Frenkel (1970) au descoperit,
aproape în acelaşi timp, că T. gondii este o coccidie şi că evoluţia sa
biologică se realizează la pisică (gazda definitivă) (Cosoroabă, 2005).
T.gondii, o coccidie formatoare de chişti tisulari, taxată în fam.
Sarcocystidae, este unul dintre cei mai polixeni paraziţi cunoscuţi până
astăzi (Şuteu and Cozma, 2004). T. gondii are un ciclu biologic facultativ
heteroxen şi poate infecta, probabil, toate animalele homeoterme
(mamifere, păsări) şi omul. Felinele sunt specia de animale cheie în ciclul
biologic al parazitului, deoarece sunt gazdele definitive la care parazitul se
dezvoltă la nivelul tubului digestiv şi care elimină în mediul exterior
elementul de rezistenţă şi contaminare, reprezentat de oochist (Dubey şi
Jones, 2008).
Toxoplasmoza este una dintre cele mai comune zoonoze parazitare
din întreaga lume (Dubey şi Beattie, 1988; Dubey, 2007). Acest parazit şi-a
dezvoltat numeroase căi potenţiale de transmitere în gazdă şi între diferite
specii de gazde. Se consideră ca fiind răspândită la aproape o treime din
populaţia umană de pe glob.
Gazdele intermediare (animale, om) se infectează prin consumul de
alimente sau apă contaminate cu oochisturi, prin consumul de carne
insuficient preparată termic cu chisturi tisulare sau transplacentar cu
tachizoiţi (Dubey şi Jones, 2008). Chisturi de T. gondii au fost găsite în
ţesuturi provenite de la suine, ovine, caprine şi alte animale (Dubey, 1996).
3
Teza a fost structurată în două părţi. Partea de Cercetări bibliografice
cuprinde două capitole, iar partea de Cercetări proprii este alcătuită din
şapte capitole. În partea de Cercetări proprii au fost urmărite aspecte
privind diagnosticul şi epidemiologia infecţiei cu T. gondii la pisică (gazda
definitivă) şi la rumegătoare mici şi suine (gazde intermediare). De
asemenea, au fost urmărite aspecte privind sănătatea publică, prin
evidenţierea prevalenţei parazitului T. gondii la nivelul ţesuturilor
musculare la miei şi cabaline.
I. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.
GONDII LA PISICI ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL
ROMÂNIEI
Scopul acestui capitol a fost de a estima prevalenţa oochisturilor de
T. gondii din probele de fecale, prin metode coproparazitologice şi PCR; de
a evalua 3 teste comerciale şi 2 teste serologice “in-house” pentru
detectarea anticorpilor anti-T. gondii la pisică; de a estima seroprevalenţa
anticorpilor specifici, de tipul IgG, anti-T. gondii şi de a stabili factorii de
risc ai infecţiei toxoplasmice la gazda definitivă.
Material şi metode. Au fost luate în studiu 513 probe de fecale şi
243 probe de ser provenite de la pisici.
414 probe de fecale au fost prelucrate prin examen
coproparazitologic, în vederea identificării oochisturilor de T. gondii/H.
hammondi.
Datorită faptului că din punct de vedere morfologic nu se poate
face diferenţa între oochisturile de T. gondii şi cele de H. hammondi,
probele de fecale, în care au fost identificate oochisturi de dimensiuni mici,
au fost testate prin PCR.
402 probe de fecale au fost testate prin tehnici de biologie
moleculară (PCR), pentru punerea în evidenţă a AND-ului parazitar de T.
gondii.
Probele de ser au fost prelucrate în vederea identificării
anticorpilor, de tipul IgM şi IgG, anti-T. gondii. Pentru identificarea
4
anticorpilor de tipul IgM, au fost testate 92 de seruri, prin metoda
imunofluorescenţei indirecte (IFI – “in house”). Pentru identificarea
anticorpilor de tipul IgG, au fost testate toate serurile recoltate (243).
Pentru a alege metoda optimă de depistare a anticorpilor, de tipul
IgG, din serurile provenite de la acestă specie, au fost evaluate 5 teste
serologice: 3 comerciale (ELISA ID.VET - ID Screen Toxoplasmosis
Indirect Multi-Species, ID VET Innovative Diagnostics, Franţa; ELISA
ImmunoComb – Feline Toxo & Chlamydophila Ab Test kit
ImmunoComb, Glogal Galed Israel şi MAT - Biomerioux) şi 2 “in house”
(ELISA USAMV-CJ şi IFI).
Rezultate. În 5 probe de fecale din cele 414 examinate (1.2%, IC
95%: 0.4-3%), au fost identificate oochisturi de T. gondii/H. hammondi, cu
dimensiuni medii de 12.42/10.79 µm. Pe categorii de vârstă, 3 probe au
provenit de la pisici cu vârstă până la un an de zile (3-8 luni), o probă de la
o pisică adultă (3 ani) şi o probă de la o pisică bătrână (13 ani). La pisicile
provenite din mediul rural (3.1%) a fost obţinuţă o prevalenţă semnificativ
mai crecută decât la pisicile din mediul urban (0.4%) (p<0.02).
Cele 5 probe de fecale în care au fost observate oochisturi de T.
gondii/H. hammondi au fost testate prin PCR, cu primeri specifici pentru
cele două protozooze. ADN parazitar de T. gondii nu a fost pus în evidenţă
la niciuna dintre probele de fecale, iar ADN parazitar de H. hammondi a
fost detectat în 3 probe de fecale (Fig. 1.).
Fig. 1. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX4/TOX5
pentru T. gondii (T.g) şi cu primeri Hham3F/Hham34R pentru H. hammondi (H.h), din
probe de fecale de pisică.
5
În 19 probe de fecale din cele 402 testate prin PCR (4.7%, IC 95%:
2.9-7.4%), a fost identificat ADN genomic de T. gondii. Pe categorii de
vârstă, 6 probe au provenit de la pisoi (0-6 luni), 1 probă a provenit de la
pisici tinere (6 luni-1 an), 10 probe de la pisici adulte (1-10 ani) şi 2 probe
de la pisici bătrâne.
Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma evaluării a
cinci metode serologice (ELISA ID.VET, ELISA ImmunoComb, ELISA
USAMV-CJ, IFI şi MAT), a fost ales testul ELISA ID.VET datorită
faptului că a prezentat cei mai buni indicatori de performanţă.
În urma testării probelor de ser provenite de la pisicile domestice
din centrul şi nord-vestul României, 48.1% (111/243) au prezentat anticorpi
specifici (IgG) împotriva T. gondii. A fost observată o creştere a
seroprevalenţei o dată cu înaintarea în vârstă, de la 25.5% (12/47) la pisoi,
la 60% (6/10) la pisicile bătrâne. Au existat două vârfuri importante în
procentul de probe puternic pozitive, în jurul vârstei de 10 luni şi 8 ani.
În funcţie de mediul de provenienţă, seroprevalenţa anticoprilor
anti-T. gondii înregistrată la pisicile din mediul rural a fost semnificativ mai
crescută decât la pisicile din mediul urban (p<0.002). Pisicile hrănite cu
carne au avut o seroprevalenţă semnificativ mai crecută decât cele hrănite
cu hrană uscată (p<0.03), iar pisicile care au avut acces în mediul exterior
au avut, de asemenea, o seroprevalenţă semnificativ mai mare decât cele
care nu au avut acces în mediul exterior (p<0.009).
Anticorpi de tipul IgM au fost identificaţi la 12% dintre pisici
(11/92). Probele pozitive la IgM au fost pozitive de asemenea şi la IgG.
În modelul de regresie logistic multivariabil vârsta (adult: p<0.002
şi bătrân: p<0.01) şi acces în mediul exterior (p<0.003) au fost identificaţi
ca fiind factorii de risc semnificativi pentru infecţia cu T. gondii la pisici.
6
II. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.
GONDII LA OVINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL
ROMÂNIEI
Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei
infecţiei cu T. gondii la ovinele din centrul şi nord-vestul României şi
identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la
această specie.
1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la ovine din centrul şi
nord-vestul României
Material şi metode. Au fost luate în studiu 2650 probe de ser, din
care 2067 provenite de la ovine adulte (peste 1 an) şi 583 provenite de la
tineret (2.5 luni – 8 luni), din cinci regiuni din centrul şi nord-vestul
României şi din 16 judeţe. Probele de ser au fost prelucrate prin metoda
ELISA (Chekit Toxotest, IDEXX Laboratories, Elveţia).
Rezultate. În urma testărilor efectuate, 53.5% (1417/2650; IC
95%: 51.6-55.4%) dintre probele luate în studiu au prezentat anticorpi anti-
T. gondii de tipul IgG, iar la 4.6% (121/2650; IC 95%: 3.8-5.4%) dintre
seruri s-au obţinut rezultate echivoce. Seroprevalenţa obţinută la ovinele
adulte (61.1%; 1263/2067) a fost semnificativ mai crescută decât cea
obţinută la tineretul ovin (26.4%; 154/583) (p<0.001). La tineret
seroprevalenţa cea mai crescută a fost înregistrată la meii în vârstă de 4
luni.
2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în
ţesuturile avortonilor ovini
Material şi medode. Au fost colectaţi 76 de avortoni proveniţi de
la ovine din 4 judeţe din centrul României. Avortonii au fost examinaţi
necropsic şi au fost recoltate probe de cord (76), creier (73) şi epanşamente
toraco-abdominale (21). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR
utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).
7
Rezultate. A fost detectat ADN genomic de T. gondii la 9 dintre
avortonii luaţi în studiu, cu o prevalenţă de 11.8% (9/76). Probele biologice
prelevate de la avortoni, care au fost pozitive, au fost reprezentate de cord
şi creier.
III. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.
GONDII LA CAPRINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL
ROMÂNIEI
Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei
infecţiei cu T. gondii la caprinele din centrul şi nord-vestul României şi
identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la
această specie.
1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la caprine din centrul şi
nord-vestul României
Scopul acestui capitol, a fost de a seroprevalenţa anticorpilor anti-
T. gondii la caprele domestice, utilizând tehnica ELISA.
Material şi medode. Cercetările privind seroprevalenţa
toxoplasmozei la caprine, au fot efectuate pe un număr de 753 caprine, din
care 680 adulte şi 73 iezi. Caprinele au provenit din 9 judeţe din centrul şi
nord-vestul României, din turme şi din gospodăriile populaţiei, toate fiind
specializate pentru producţia de lapte. Probele de ser au fost prelucrate prin
metoda ELISA (Chekit Toxotest, IDEXX Laboratories, Elveţia).
Rezultate. În urma testărilor efectuate, 50.7% (382/753; IC 95%:
47.1-54.4%) dintre probele luate în studiu au prezentat anticorpi anti-T.
gondii de tipul IgG, iar la 2.4% (18/753; IC 95%: 1.5-3.8%) dintre seruri s-
au obţinut rezultate echivoce. Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii, obţinută
la caprinele adulte (55.9%; 380/680; IC 95%: 52.1-59.6%), a fost
semnificativ mai crescută decât la tineret (2.7%; 2/73; IC 95%: 0.3-9.5%)
(p<0.001). Seroprevalenţa a fost semnificativ mai crescută la caprele
provenite din gospodăriile populaţiei (74.5%) faţă de caprinele crescute în
turme (47.2%) (p<0.001).
8
2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în
ţesuturile avortonilor caprini
Scopul acestui capitol a fost detectarea ADN-ului genomic de T.
gondii în diverse ţesuturi provenite de la avortonii caprini.
Material şi medode. Au fost colectaţi 35 de avortoni proveniţi de
la caprine din 2 judeţe din centrul României. Avortonii au fost examinaţi
necropsic şi au fost recoltate probe de cord (35), creier (35) şi epanşamente
toraco-abdominale (17). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR
utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).
Rezultate. A fost detectat ADN genomic de T. gondii la 4 dintre
avortonii luaţi în studiu, cu o prevalenţă de 11.4% (4/35). Probele biologice
prelevate de la avortoni, care au fost pozitive, au fost reprezentate de cord
şi epanşamente toraco-abdominale.
IV. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.
GONDII LA SUINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL
ROMÂNIEI
Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei
infecţiei cu T. gondii la suinele din centrul şi nord-vestul României şi
identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la
această specie.
1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la suine din centrul şi
nord-vestul României
Scopul acestui studiu a fost acela de a evalua 4 metode serologice
de detectare a anticorpilor anti-T. gondii din serurile provenite de la suine şi
de a determina seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la suinele din sistemul
intensiv, extensiv şi mistreţi, din mai multe judeţe din centrul şi nord-vestul
României.
Material şi metode. Au fost luate în studiu 1031 suine din sistemul
intensiv, din care 371 scroafe de reproducţie şi 660 grăsuni (5-7 luni), din
şapte judeţe, 2564 suine din sistemul extensiv, din opt judeţe, din centrul şi
9
nord-vestul României, precum şi 150 de mistreţi proveniţi din judeţul
Harghita.
Pentru a alege metoda optimă de depistare a anticorpilor de tipul
IgG, la această specie, au fost evaluate 4 teste serologice: 2 comerciale
(ELISA ID.VET - ID Screen Toxoplasmosis Indirect Multi-Species, ID
VET Innovative Diagnostics, Franţa; ELISA Safe-Path – SafePath
Laboratories, USA) şi 2 “in house” (MAT şi IFI).
Rezultate. Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma
evaluării a patru metode serologice (ELISA ID.VET, ELISA Safe-Path,
MAT şi IFI), a fost ales testul IFI. Metoda IFI are avantajul că rezultatul se
obţine într-un timp scurt, citirea se face cu uşurinţă fără a fi necesară o
aparatură specială. Prin diluţii seriate ale serurilor, se poate stabili titrul
anticorpilor anti-T. gondii din serul de cercetat.
În urma testărilor efectuate, 4.5% (46/1031; I.C. 95%: 3.3-6.0%)
din suinele crescute în sistemul intensiv, 30.5% (783/2564; I.C. 95%: 28.8-
32.4%) din suinele provenite din sitemul extensiv şi 16% (24/150; I.C.
95%: 10.5-22.9%) din mistreţi au prezentat anticorpi anti-T. gondii.
În sistemul intensiv de creştere, la categoria reproducători
seroprevalenţa a fost de 12.4% (46/371; IC 95%: 9.3-16.3%), în timp ce la
categoria grăsuni nici un ser din cele 660 testate nu a prezentat anticorpi
anti-T. gondii. Seroprevalenţa crescută la categoria reproducători este
datorată valorii crescute obţinută la scroafele de reproducţie dintr-o fermă
din judeţul Cluj (26.9%; 46/171; IC 95%: 20.4-34.2%).
2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în
ţesuturile avortonilor suini
Material şi medode. Au fost colectaţi 32 de avortoni proveniţi de
la suine din 3 judeţe (Cluj, Mureş, Bihor). Avortonii au fost examinaţi
necropsic şi au fost recoltate probe de cord (32), creier (32) şi epanşamente
toraco-abdominale (12). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR
utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).
Rezultate. Nu a fost identificat ADN genomic de T. gondii la
niciunul dintre ţesuturile testate.
10
V. PREVALENŢA T. GONDII ÎN ŢESUTUL MUSCULAR LA
ANIMALE
Obiectivul acestui capitol a fost de a evidenţia prevalenţa T. gondii
în ţesuturile provenite de la animale sacrificate, ce urmează a intra în
consumul public.
1. Prevalenţa T. gondii în ţesutul muscular la miel
Scopul acestui studiu a fost de a estima prevalenţa protozoarului T.
gondii în ţesutul musculat provenit de la miei, sacrificaţi în perioada
Paştelui, prin izolarea acestuia pe şoricei (bioprobă).
Material şi metodă. Au fost recoltate 328 probe perechi de ser-
muşchi diafragm, de la miei în vârstă de 2-4 luni, din ferme respectiv
turme, din 7 judeţe (Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Arad şi
Maramureş). Probele de ser au fost testate prin metoda MAT, în vederea
identificării anticorpilor anti-T. gondii. După prelucrarea serurilor, au fost
selectate, pe baza rezultatelor serologice obţinute la MAT, probele de
muşchi diafragmatic corespunzătoare, din care s-a efectuat bioproba pe
şoricei, pentru izolarea parazitului. Depistarea parazitului la şoriceii
inoculaţi cu digerat de muşchi diafragm provenit de la miei, a fost efectuată
prin examen direct între lamă şi lamelă şi completată prin PCR, din
creierele recoltate de la şoriceii inoculaţi.
Rezultate. Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la miei, prin
tehnica MAT, a fost de 37.5% (123/328; IC 95%: 32.3-43.0%).
Au fost testate prin bioprobă 56 probe de muşchi diafragmatic. Au
fost inoculaţi 112 şoricei de laborator (2 şoricei/ probă de ţesut) şi au rămas
în viaţă, la 4 săptămâni după inoculare, 57 de şoricei corespunzători a 30
probe de ţesut diafragmatic. Şoriceii au fost sacrificaţi, iar din creierul
acestora au fost făcute preparate native între lamă şi lamelă.
De la şoriceii inoculaţi cu 13 probe de muşchi diafragmatic au fost
izolate chisturi de T. gondii (Fig. 2).
11
Fig. 2. Chisturi de T. gondii, preparat nativ între lamă şi lamelă, din creier de la şoricei
inoculaţi cu ţesut diagragmatic provenit de la miei (40x) (original)
Pentru confirmare, probele pozitive obţinute la examenul direct
dintre lamă şi lamelă, au fost testate prin tehnica de biologie moleculară,
PCR. Astfel, din cele 13 probe de creier rezulate ca fiind pozitive prin
examen direct între lamă şi lamelă, doar la 7 probe a fost confirmată
prezenţa ADN-ului genomic de T. gondii (Fig. 3.; 4.).
Fig. 3. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri
TOX4/TOX5, din creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de ţesut diafragmatic provenite de la
miei.
12
Fig. 4. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX 4 / TOX 5, din
creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de ţesut diafragmatic provenite de la miei.
2. Prevalenţa T. gondii în ţesutul muscular la cabaline
Scopul acestui studiu a fost de a izola T. gondii de la nivelul
ţesuturilor provenite de la cabaline sacrificate, prin bioprobă pe animale de
laborator şi de a evalua 3 metode serologice de detectarea a anticorpilor
anti-T. gondii la această specie.
Material şi metodă. Au fost recoltate 82 de probe perechi sânge-
cord, de la cai din 4 judeţe din centrul şi nord-vestul României, în
momentul sacrificării în abator.
Probele de ser recoltate de la cabaline au fost prelucrate prin 3
metode serologice, una comercială (ELISA ID.VET - ID Screen
Toxoplasmosis Indirect Multi-Species, ID VET Innovative Diagnostics,
Franţa) şi două “in house” (IFI, MAT), pentru a evalua care dintre acestea
se pretează pentru detectarea anticorpilor, de tipul IgG, anti-T. gondii la
această specie.
După prelucrarea serurilor, au fost selectate, pe baza rezultatelor
serologice obţinute la ELISA, probele de cord corespunzătoare, din care s-a
efectuat bioproba pe şoricei, pentru izolarea parazitului. Depistarea
parazitului la şoriceii inoculaţi cu digerat de cord provenit de la cabaline, a
fost efectuată prin examen direct între lamă şi lamelă şi completată prin
PCR, din creierele recoltate de la şoriceii inoculaţi.
13
Rezultate. Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma
evaluării a trei metode serologice (ELISA ID.VET, MAT şi IFI), a fost ales
testul MAT.
Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la cabaline a fost de 37.8%
(31/82; I.C. 95%: 27.3-49.2%).
Au fost testate prin bioprobă 10 probe de cord. Au fost inoculaţi 20
şoricei de laborator (2 şoricei/ probă ţesut), şi au rămas în viaţă, la 4
săptămâni după inoculare, 12 de şoricei corespunzători a 8 probe de cord.
Şoriceii au fost sacrificaţi, iar din creierul acestora au fost făcute preparate
native între lamă şi lamelă.
De la şoriceii inoculaţi cu o probă de cord au fost izolate chisturi de
T. gondii. Prin PCR a fost detectat ADN genomic de T. gondii în creierul
şoriceilor inoculaţi cu 2 probe de cord, cu o prevalenţă de 25% (Fig. 5.)
Fig. 5. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX 4 /
TOX 5, din creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de cord provenite de la cabaline.
VI. EFICACITATEA TOLTRAZURILULUI ÎN
TOXOPLASMOZA EXPERIMENTALĂ LA ŞORICEI
Scopul acestui capitol a fost de a testa eficacitatea toltrazurilului
asupra diferitelor stadii de dezvoltare intracelulară a T. gondii, pe şoricei,
prin administrarea acestuia în diferite doze şi intervale de timp.
Material şi metode. Şoricei albi de laborator, Swiss, femele, în
vârstă de aproximativ 1 lună au fost împărţiţi în 8 loturi, câte 5 şoricei/lot.
14
În total 6 loturi experimentale (A1, A3, B1, B3, C1, C3) şi două loturi
martor, unul negativ (M-) şi unul pozitiv (M+). Loturile experimentale au
fost împărţite în trei grupe A (loturile A1 şi A3), B (loturile B1 şi B3), C
(loturile C1 şi C3). În ziua începerii experimentului (Z1), toate loturile
experimentale şi lotul martor pozitiv (M +) au fost infectate cu 2 x 104
bradizoiţi de T. gondii în 0.5 ml soluţie de PBS şi antibiotic Penicilină-
Streptomicină 10.000 U.I. (200µl). Lotul martor negativ (M -) nu a fost
infectat.
Toate loturile experimentale au fost tratate cu Toltrazuril
(Cevazuril, CEVA Sante Animals). Toltrazurilul a fost administrat
şoriceilor per os. Loturile experimentale A1, B1, C1 au primit o doză unică
de toltrazuril (32 mg/kg). Loturile experimentale A3, B3, C3, au primit trei
doze de toltrazuril, la interval de 5 zile (32mg/kg; 63 mg/kg şi 63 mg/kg),
datorită faptului că toltrazurilul atinge concentraţia maximă la 2 zile post-
infectant (p.i.), după care începe să scadă.
Rezultate.
Rezultatele experimentului au fost valorificate sub două aspecte, a
cuantificării numărului de chisturi şi a dimensiunilor acesora.
1. Cuantificarea numărului de chisturi. Nu au fost înregistrate
diferenţe semnificative statistic între loturile experimentale şi M+, precum
nici între loturile experimentale din aceeaşi grupă. Toltrazurilul a redus, în
medie, cu 46% numărul de chisturi la şoriceii din loturile experimentale
faţă de cei din lotul M+. Au fost observate două vârfuri negative, în ceea
ce priveşte numărul de chisturi, la lotul A1 (cu 88% mai puţine chisturi
decât la lotul M+) şi la lotul C1 (cu 57.4% mai puţine chisturi decât la
lotul M+) (Fig. 6).
15
Fig. 6. Numărul total de chisturi, pe loturi
2. Dimensiunea chisturilor de T. gondii. Au fost efectuate două
măsurători la fiecare chist (M1, M2). Media măsurătorilor chisturilor a fost
la M1: 37.26±12.97, iar la M 2: 35.67±12.79. La şoriceii trataţi cu
toltrazuril, dimensiunea chisturilor de T. gondii a fost semnificativ mai
scăzută (p<0.01) la loturile experimentale decât la lotul M+ (Fig. 7).
Fig. 7. Media dimensiunilor chisturilor de T. gondii, pe loturi, pe măsurători
Putem concluziona că, numărul administrărilor şi perioada de
administrare, pot influenţa numărul şi mărimea chisturilor de T. gondii, dar
fără a combate infecţia.
16
BIBLIOGRAFIE
1. Black, M.W. and J.C., Boothroyd, 2000. Lytic cycle of Toxoplasma gondii.
Microbiology and olecular Biology Reviews 64, 607-623.
2. Cosoroabă, I., 2005. Zoonoze parazitare. Ed. First Art-Press, Timişoara.
3. Dubey, J.P. and C.P., Beattie, 1988. Toxoplasmosis of animals and man,
CRC Press, Boca Raton, FL, pp. 1–220.
4. Dubey, J.P., 1996. Infectivity and pathogenicity of Toxoplasma gondii
oocysts for cats. J Parasitol. 82, 957-961.
5. Dubey, J.P., 1998. Advances in the life cycle of Toxoplasma gondii. Int. J.
Parasitol. 28, 1019-1024.
6. Dubey, J.P., 2007. Toxoplasma gondii. The model apicomplexan:
perspectives and methods. First Ed. Elsevier, London, UK, 341-367.
7. Dubey, J.P. and J.L., Jones, 2008. Toxoplasma gondii infection in humans
and animals in the United States. Int. J. Parasitol. 38, 1257-127.
8. Frenkel, J.K., 1970. Pursuing toxoplasma. J Infect Dis. 122, 553-559.
9. Hutchinson, W.M., J.F., Dunachie, K., Work and J.C., Siim, 1971. The
life cycle of the Coccidian parasite, Toxoplasma gondii, in the domestic cats.
Trans.R. Soc. Med. Hyg. 65, 254-269.
10. Şuteu, I. and V., Cozma, 2004. Parazitologie clinică veterinară. Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca.