1. CO�SIDERAŢII I�TRODUCTIVE
Actualul Cod de procedură penală a intrat în
vigoare în ianuarie 1969, fiind iniţial adaptat rigorilor
procesului penal dintr-un stat totalitar, pentru ca
ulterior, cu nenumărate modificări, să trebuiască să
facă faţă atât exigenţelor unui stat democratic, ce
adoptase o nouă Constituţie, cât şi celor ale Convenţiei
europene pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului.
Modificările succesive ale legislaţiei procesual
penale operate în ultimele două decenii au urmărit
acoperirea carenţelor legislative, în special în materia
garanţiilor procedurale ale echitabilităţii procedurii,
ale respectării dreptului la libertate ori ale dreptului la
viaţă privată, nereuşind însă să restructureze logica
procesului penal în scopul asigurării fiabilităţii
procedurilor.
În acest context, elaborarea proiectului noului
Cod de procedură penală (în continuare Proiectul), a
avut în vedere aşezarea procesului penal pe pilonii
unor noi principii care, alături de cele clasice, să
contribuie la o mai bună înfăptuire a justiţiei penale
cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Totodată, elaborarea şi adoptarea Proiectului
reprezintă unul dintre obiectivele principale în domeniul
reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva
corupţiei, în contextul în care prima condiţionalitate în
cadrul angajamentelor stabilite de România cu Comisia
Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare si
verificare instituit, prin Decizia Comisiei Europene nr.
2006/928/CE din data 13 decembrie 2006
1
, vizează
reforma sistemului judiciar
2
.
În procesul de elaborare a Proiectului, comisia
constituită în cadrul Ministerului Justiţiei a avut în
vedere atât evoluţia legislaţiei şi a jurisprudenţei
române, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale ori a
Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi alte
codificări din state membre ale Uniunii Europene sau
din state din sud-estul Europei în care au fost
adoptate recent noi coduri, cum ar fi de pildă: Codul
de procedură penală german, Codul de procedură
penală italian, Codul de procedură penală francez,
Codul de procedură penală sârb, Codul de procedură
penală al Bosniei Herţegovina. Tot astfel, au fost
avute în vedere o serie de instrumente juridice
comunitare ori adoptate în cadrul Consiliului Europei
dintre care amintim următoarele: Convenţia ConsiliuluiEuropei privind criminalitatea informatică, rezoluţiişi recomandări ale Adunării Parlamentare aConsiliului Europei (de pildă, Rezoluţia nr. 1165
(1998) privind dreptul la viaţă privată; Recomandarea
nr. 1245 (1994) privind privarea de libertate în cursul
judecăţii); recomandări ale Comitetului de Miniştrial Consiliului Europei (de exemplu, Recomandarea
nr. 10 (2005) privind tehnicile speciale de anchetă în
legătură cu infracţiunile grave, inclusiv acte de
terorism; Recomandarea nr. 9 (2005) cu privire la
protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei;
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 3
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Unele reflecţii asupra reglementăriisistemului procedural în proiectul noului Cod
de procedură penală
drd. Mihail UDROIU
*
judecător
Tribunalul Bucureşti
1
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.
354 din data de 14 decembrie 2006
2
De pildă, Raportul intermediar al Comisiei Europene
COM(2009) 70 din data de 12 februarie 2009 către Parlamentul
European şi Consiliul Uniunii Europene privind progresele
realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi
verificare evidenţiază importanţa pentru sistemul judiciar român
a adoptării Codului de procedură penală şi a Codului penal.
* membru al Comisiei de redactare a Proiectului noului Cod de
procedură penală, precum şi al Comisiei de redactare a
Proiectului noului Cod penal, din cadrul Ministerului Justiţiei şi
Libertăţilor Cetăţeneşti
4
Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în
cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează
cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte
sesizări privind:
a) măsurile preventive;
b) măsurile asigurătorii;
c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;
c) actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
d) încuviinţarea percheziţiilor, tehnicilor speciale de
supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit
legii;
e) administrarea anticipată a probelor;
f) orice alte cazuri prevăzute de lege.
5
Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în
cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia:
a) verifică legalitatea trimiterii în judecată precum şi a
administrării probelor ori a efectuării actelor procesuale de către
organele de urmărire penală;
b) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în
judecată;
c) soluţionează orice alte cauze prevăzute de lege.
3
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul
oficial al României, nr. 511 din data de 24 iulie 2009, după ce
Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului la data
de 22 iunie 2009.
4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
procesuale (subdiviziuni ale unei faze a procesului
penal). Astfel, faza urmăririi penale are trei etape:
etapa de investigare a faptei, cea de investigare a
persoanei şi rezolvarea cauzei de către procuror;
camera preliminară are o singură etapă: judecata în
camera preliminară; faza judecăţii cuprinde:
judecata în primă instanţă şi judecata în apel (singura
cale ordinară de atac); faza executării cuprinde
punerea în executare a hotărârii penale şi, dacă este
cazul, modificări ce ar putea interveni în cursul
executării.
În acest cadru procesual sunt întâlnite
următoarele categorii de participanţi:
i) organele judiciare: instanţele judecătoreşti,
judecătorul de drepturi şi libertăţi
4
, judecătorul de
cameră preliminară
5
, procurorul, organele de
cercetare penală;
ii) părţile (subiecţii procesuali care exercită
sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară):
inculpatul, partea civilă, partea responsabilă
civilmente;
iii) avocatul care asistă sau reprezintă părţile
ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii;
iv) subiecţii procesuali principali: suspectul şi
persoana vătămată;
v) alţi subiecţi procesuali sunt : martorul,
expertul, interpretul, agentul procedural, organele
speciale de constatare, precum şi orice alte persoane
sau organe prevăzute de lege, având anumite drepturi,
obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
Potrivit Proiectului, în procesul penal se
exercită următoarele funcţii judiciare:
a) funcţia de urmărire penală; în exercitarea
acestei funcţii, procurorul, organele de cercetare ale
Recomandarea nr. 19 (2000) cu privire la rolul
procurorului în sistemul justiţiei penale;
Recomandarea nr. 12 (1994) cu privire la
independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului;
Recomandarea nr. 18 (1987) cu privire la
simplificarea justiţiei penale) sau documenteadoptate la nivelul Uniunii Europene (Decizia-cadru
a Consiliului (2001/220/JAI) din 15 martie 2001
privind statutul victimei în cadrul procesului penal;
Rezoluţia Consiliului din 23 noiembrie 1995 privind
protecţia martorilor în cadrul luptei împotriva
criminalităţii organizate la nivel internaţional.
Proiectul se află în prezent în dezbaterea
„Comisiei parlamentare speciale comune pentru
dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a
Codului penal, a Codului de procedură penală, a
Codului civil şi a Codului de procedură civilă”
(subcomisia Cod penal – Cod de procedură penală).
Însă, după adoptarea Codului penal
3
, finalizarea
dezbaterilor cu privire la proiectul noului Cod de
procedură penală a devenit cu atât mai necesară.
2. STRUCTURA PROCESULUI PE�AL
Proiectul a avut în vedere crearea unui nou
model de proces penal, în cadrul căruia să fie
constatate la timp, în mod complet şi fără echivoc,
faptele care constituie infracţiuni, astfel încât nicio
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune
să fie pedepsită potrivit legii, în vederea unei mai
bune înfăptuiri a justiţiei penale cu respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, se urmăreşte, pe de o parte, asigurarea
eficienţei procesului penal şi definirea unor limite ale
puterilor coercitive ale statului, iar, pe de altă parte,
garantarea drepturilor suspectului sau inculpatului şi
ale celorlalte părţi şi subiecţi procesuali principali
astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei,
ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale
celorlalte reglementări comunitare, precum şi ale
pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte.
Proiectul structurează procesul penal în patru
faze procesuale: urmărirea penală, camera
preliminară, judecata şi executarea hotărârii penale
definitive. În cadrul acestor faze există multe etape
9
Potrivit art. 318 alin. 3 din Proiect: „Procurorul poate dispune
ca inculpatul să îndeplinească una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii:
a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba
produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare
a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să plătească o anumită sumă către un centru pentru protecţia
drepturilor victimelor infracţiunilor;
d) să-şi îndeplinească obligaţiile de întreţinere scadente;
e) să execute un anumit serviciu umanitar sau în folosul
comunităţii, cu acordul inculpatului.”
6
Ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare funcţionează
lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor
anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, numai dacă au
primit avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori avizul procurorului prevăzut
de lege
7
Ca organe de cercetare penală speciale funcţionează ofiţeri
anume desemnaţi în condiţiile legii, numai dacă au primit avizul
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
8
Procurorul are posibilitatea de a dispune renunţarea la urmărire
numai în cazul în care:
i) urmărirea penală a fost începută pentru infracţiuni de
o gravitate mică şi mijlocie, pentru care legea prevede pedeapsa
amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 5 ani;
ii) a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceste
infracţiuni, din probaţiunea administrată în cauză existând motive
întemeiate de a se crede că inculpatul a săvârşit infracţiunea de
care este acuzat;
iii) în raport de persoana inculpatului, de conduita avută
anterior săvârşirii infracţiunii, de conţinutul faptei, de modul şi
mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările
concrete de săvârşire, de eforturile depuse de inculpat pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, nu există
un interes public în urmărirea acestuia. Aceste criterii generale au
fost stabilite pentru a se evita arbitrariul în dispunerea acestei
soluţii de către procuror
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 5
Studii, opinii, informări
inculpatului respectarea uneia sau mai multor
obligaţii
9
. Neîndeplinirea în termenul stabilit a
obligaţiilor atrage sancţiunea revocării măsurii şi
interdicţia de a se dispune ulterior o nouă renunţare la
urmărirea penală în aceeaşi cauză.
b) funcţia de instrucţie (în sens modern),
obiectivată în Proiect prin:
i) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şilibertăţilor fundamentale ale persoanei în faza deurmărire penală. Astfel, asupra actelor şi măsurilor
din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile
şi libertăţile fundamentale ale persoanei (de pildă,
arestarea preventivă, arestul la domiciliu, controlul
judiciar) dispune judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Prin intermediul instituţiei judecătorului de drepturi
şi libertăţi se aduce o garanţie suplimentară contra
arbitrariului în materia măsurilor privative sau
restrictive de libertate sau în materia ingerinţelor în
dreptul la viaţă privată.
ii) funcţia de verificare a legalităţii trimiteriisau netrimiterii în judecată. Asupra legalităţii actului
de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează
acesta, precum şi a legalităţii soluţiilor de netrimitere
în judecată se pronunţă judecătorul de cameră
preliminară.
Activitatea acestui judecător reprezintă o
noutate absolută în sistemul procedural românesc,
fiind intim legată de instituţia camerei preliminare,
prin care Proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor
de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal.
Camera preliminară este o instituţie nouă,
inspirată din dreptul german, ce are ca scop
rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii
în judecată şi de legalitatea administrării probelor,
asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu
celeritate a cauzei în fond. În cadrul acestei proceduri
se efectuează un control de legalitate a posteriori atât
poliţiei judiciare
6
şi organele de cercetare penală
speciale
7
strâng probele necesare cu privire la
existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor
care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea
răspunderii penale a acestora, pentru a se constata
dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în
judecată.
Procedura în cursul urmăririi penale este, în
principiu, nepublică şi necontradictorie.
Dispoziţiile date de procuror în legătură cu
efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatoriişi prioritare pentru organul de cercetare, precum şi
pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute de lege în
constatarea infracţiunilor.
Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să
exercite acţiunea penală din oficiu, atunci când există
probe din care rezultă motive întemeiate cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni. Obligativitatea exercitării
acţiunii penale a fost atenuată prin introducerea
principiului oportunităţii urmăririi penale, ce este
inerent activităţii parchetelor (regimul legalităţiitemperate a urmăririi penale), în baza căruia,
procurorul va putea renunţa motivat la urmărirea
penală în cazurile şi condiţiile strict şi limitativ
prevăzute de lege
8
. Odată cu dispunerea renunţării
la urmărirea penală procurorul poate impune
12
Potrivit. art. 97 alin. 2 din Proiect, suspectul sau inculpatul nu
este obligat să-şi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu
contribui la propria incriminare
13
A se vedea CEDO, hotărârea din 6 decembrie 1988, în cauzaBarberà, Messegué şi Jabardo contra Spaniei, § 67-77
14
Potrivit art. 63 din Proiect : „(1) Orice judecător este
incompatibil, dacă în cauza respectivă:
a) a fost reprezentant sau avocat al vreuneia dintre părţi sau al
unui subiect procesual principal;
b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv ori se află
într-o altă situaţie dintre cele prevăzute în art.176 din Codul penal
cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul
ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor;
d) este tutore sau curator al uneia dintre părţi sau al unui subiect
procesual principal;
10
În cazul în care judecătorul de cameră preliminară dispune
excluderea uneia sau a mai multor probe, revine conducătorului
parch etului care a emis rechizitoriul, să decidă dacă, faţă de
probele legal administrate se mai impune susţinerea acuzării. În
cazul în care procurorul decide că trimiterea în judecată se poate
întemeia numai pe probele apreciate de judecătorul de cameră
preliminară ca fiind legal administrate, poate menţine cererea de
începerea judecăţii. În acest caz, având în vedere că numai
procurorul exercită în procesul penal funcţia de acuzare,
judecătorul de cameră preliminară va dispune începerea judecăţii
11
A se vedea CEDO, hotărârea din 25 august 1987, în cauza Lutzcontra Germaniei, paragraful 52. Menţionăm că toate hotărârile
Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) la care facem
referire în acest studiu sunt accesibile pe site-ul CEDO,
www.echr.coe.int
6 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
omului şi a libertăţilor fundamentale exclude
posibilitatea stabilirii vinovăţiei în afara procedurilor
penale desfăşurate în faţa instanţei competente,
indiferent de garanţiile procedurale conferite în
cadrul unor proceduri paralele şi de consideraţiile
generale de celeritate a procedurii.
Prezumţia de nevinovăţie este de asemenea
garantată şi în procedura specială a acordului de
recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul fiind prezumat
nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii
prin care este validat acordul.
În procesul penal există o legătură indisolubilă
între sarcina probei şi prezumţia de nevinovăţie. În
îndeplinirea funcţiilor lor, judecătorii unei instanţe nu
trebuie să pornească de la ideea preconcepută că
acuzatul a comis infracţiunea de care este acuzat.
Sarcina probei revine acuzării, iar dubiul profită
suspectului sau inculpatului
12
. Incumbă acuzării să
ofere probe suficiente pentru a fonda o declaraţie de
vinovăţie şi să indice persoanei trimise în judecată
care sunt acuzaţiile formulate împotriva sa, în scopul
de a-i da ocazia de a-şi pregăti apărarea şi de a
propune probe
13
.
Principiului in dubio pro reo, ce constituie o
expresie particulară a principiului prezumţiei de
nevinovăţie, este de asemenea reglementat în Proiect,
prevăzându-se că după administrarea întregului
probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii
organelor judiciare se interpretează în favoarea
suspectului sau inculpatului.
Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de
noţiunea de imparţialitate a instanţei, Proiectul
preocupându-se de reglementarea detaliată a
cazurilor de incompatibilitate
14
în vederea garantării
dreptului la un proces echitabil. Numai în faţa unei
instanţe independente şi imparţiale, probele pot fi în
mod adecvat administrate cu respectarea principiilor
a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor
10
pe
care se bazează acesta, astfel încât întreaga faza de
urmărire penală să fie purgată de actele procesuale
sau procedurale sau de probele sau procedeele
probatorii efectuate sau obţinute prin încălcarea
echitabilităţii procedurilor. Judecătorul de cameră
preliminară este, de asemenea, competent să
soluţioneze şi plângerile formulate împotriva
soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de
procuror.
c) funcţia de judecată, ce se realizează de
către instanţa de judecată, în complete legal
constituite. Proiectul operează o nouă stabilire a
competenţei de primă instanţă între judecătorii şi
tribunale, acestea din urmă urmând a avea
plenitudine de competenţă. Astfel, judecătoria va
judeca în primă instanţă infracţiunile pentru care
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau
pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani. Tribunalul
va judeca în primă instanţă toate infracţiunile, cu
excepţia celor date în mod expres în competenţa
judecătoriei. Curţile de apel vor judeca toate
apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
va judeca recursul în casaţie – cale extraordinară de
atac.
3. PREZUMŢIA DE �EVI�OVĂŢIE
Prezumţia de nevinovăţie este garantată tuturor
persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni
11
până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre
penală definitivă, fiind unul din elementele unui
proces penal echitabil.
Acest drept, apreciat în lumina obligaţiei
generale a unui proces echitabil potrivit art. 6 § 1 din
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
15
Potrivit art. 76 şi art. 81 lit. a) , respectiv art. 106 alin. 2 din
Proiect în cursul procesului penal, suspectul sau inculpatul are
dreptul de a nu da nicio o declaraţie pe parcursul procesului
penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu
va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii,
acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa
16
Această procedură este derivată din jurisprudenţa instanţelor
americane, fiind cunoscută sub denumirea „avertismentul
Miranda” sau „regulile Miranda”. Analizând detaliat această
hotărâre, D. Ionescu arată că: „decizia din cauza Miranda a fost
fundamentată pe următoarele considerente: 1. dreptul la tăcere,
nu teoria declaraţiilor voluntare reprezintă criteriul prioritar în
verificarea valabilităţii declaraţiilor; 2. dreptul la tăcere nu are ca
obiect fiabilitatea probei, ci dreptul liber de opţiune; 3. testul de
verificare în baza acestui criteriu nu este caracterul voluntar, ci
constrângerea exercitată de organele judiciare; 4. constrângerea
se apreciază obiectiv indiferent de starea psihică a acuzatului şi
de maniera în care a perceput constrângerea.”(D. Ionescu,Procedura avertismentului. Consecinţe în materia validităţiideclaraţiilor acuzatului în procesul penal în: Caiete de drept
penal, nr. 2/2006, p. 28)
e) a efectuat orice acte de urmărire penală sau a participat, în
calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui
judecător sau a unei instanţe de judecată;
f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului
este afectată
(2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii
care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea
inclusiv ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute în
art.176 din Codul penal.
(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai
poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau
la rejudecarea cauzei după desfiinţarea sau casarea hotărârii.
(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră
preliminară nu pot participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond
sau în căile de atac.
(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate fi, în aceeaşi
cauză, judecător de cameră preliminară.”
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 7
Studii, opinii, informări
organiza apărarea într-un mod adecvat, asigurându-se
că dispun de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii
apărării.
Printre înlesnirile de care pot beneficia
menţionăm, cu titlu de exemplu, dreptul de a consulta
dosarul pe tot parcursul procesului penal, ce
presupune: dreptul de a studia actele dosarului,
precum şi dreptul de a nota date sau informaţii din
dosar, fiind astfel respectat principiul egalităţii
armelor în procesul penal.
De asemenea, este prevăzut dreptul suspectului
de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta
pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a
acesteia, precum şi dreptul inculpatului de a fi
informat în cel mai scurt timp, despre fapta pentru
care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui
şi încadrarea juridică a acesteia.
Garanţia dreptului de a nu da nicio declaraţie
este însoţită de procedura avertismentului
15
, ce
presupune obligaţia autorităţilor de a atrage atenţia
învinuitului sau inculpatului că ceea ce declară poate
fi folosit şi împotriva sa
16
.
şi garanţiilor echitabilităţii procedurii, astfel încât
situaţia de fapt să fie stabilită în mod corect, pentru a
se evita erorile judiciare (fie condamnarea unui
nevinovat, fie achitarea unui vinovat).
4. DREPTUL LA APĂRARE
Proiectul garantează dreptul părţilor şi
subiecţilor procesuali principali de a se apăra prin
propria persoană sau de a beneficia de apărarea
calificată din partea unui avocat ales sau desemnat
din oficiu. Totodată organele judiciare au obligaţia de
a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la
apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali
în tot cursul procesului penal.
În procesul penal, apărarea calificată va putea
fi realizată în mod legal numai prin intermediul unui
avocat, membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din
România, iar nu prin intermediul altor apărători.
Părţilor, subiecţilor procesuali principali
(indiferent dacă aleg să îşi exercite apărarea prin
avocat sau prin propria persoană) precum şi
avocatului le este garantată posibilitatea de a-şi
Motto:
„Când dau un telefon Europei, cine îmi răspunde?”(Henry Kissinger)
Întrebarea – pusă în anii ’80 de secretarul de
stat al SUA – care implica discret şi o uşoară
nedumerire în legătură cu faptul că preşedintele
american nu avea un omolog pe continentul european
care să reprezinte Comunităţile Europene, şi-a găsit
răspunsul, evident la nivel simbolic şi cu o întârziere
de peste un sfert de veac, în recentele schimbări
intervenite în legislaţia fundamentală a UE, mai
exact, în dispoziţiile recentului Tratat de la
Lisabona.
I. PREZE�TARE GE�ERALĂ
Întrucât în perioada care a trecut de la data
semnării lui (decembrie 2007) şi până în prezent,
Tratatul de la Lisabona a fost analizat, examinat şi
comentat – fiind apreciat sau contestat, în funcţie de
perspectiva şi viziunea analistului – acest material va
sintetiza numai principalele elemente de noutate
introduse de Tratat, pe care le apreciem ca având
caracter benefic în funcţionarea pe viitor a Uniunii
Europene.
Precizăm că, deşi fiecare dintre noutăţile
legislative incluse în tratat se pretează la o analiză
mult mai complexă, ce poate implica aspecte
nuanţate, de natură politică sau economică, articolul
se va referi numai la principalele aspecte juridice.
Intitulat complet Tratatul de la Lisabona
de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13
decembrie 2007, ratificat de România prin Legeanr.13/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.107 din
12 februarie 2008, (fiind a patra ţară semnatară),
documentul (care cuprinde 287 de pagini) a avut
nevoie de aproape doi ani până să convingă toate cele
27 de state membre că rolul lui fundamental este de
a consolida rolul Uniunii Europene în raport cu
celelalte forţe politice ce operează pe plan mondial
şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
Tratatul de la Lisabona deşi reia într-o
proporţie semnificativă inovaţiile aduse de eşuatul
proiect al Tratatului Constituţional din 2004, nu
intenţionează să înlocuiască tratatele existente printr-
un document unic (cum intenţiona acesta) ci,
conform consacratei tradiţii juridice comunitare, le
completează (procedează la modificarea tratatelor
constitutive), stabilind o mai strânsă corelare între
ele, pentru ca în final să conţină:
– Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), pe care îl modifică, dar căruia îi păstrează
numele, şi care cuprinde 55 de articole, dintre care
unele dezvoltate în cuprinsul celui de-al doilea Tratat
(TFUE).
– Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene (TFUE) care se substituie de fapt
Tratatului Comunităţii Europene, pe care îl modifică
şi îl adaptează, şi care conţine 358 de articole.
Tratatul de la Lisabona cuprinde, de asemenea,
37 Protocoale şi 65 de Declaraţii, iar forma lui
consolidată (deci mult mai uşor de urmărit) a fost
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JO C nr.115 din mai 2008).
Ulterior semnării Tratatului, comentariile şi
analizele doctrinare efectuate asupra noilor texte au
condus la concluzii diferenţiate, în ceea ce priveşte
intensitatea caracterului novator al acestora, în sensul
dacă noile dispoziţii conferă sau nu, un caracter
reformator Tratatului şi implicit, întregii construcţii
europene. Precizăm că opiniile sunt argumentate şi
de pe o poziţie şi de pe alta, unele teorii susţinând că
Tratatul de la Lisabona nu aduce atingere pe fond
construcţiei şi naturii deja bine definite a Uniunii
Europene, iar pentru alţii, noile inovaţii instituţionale,
Succinte consideraţii asupra recentului Tratat de la Lisabona
Niculina VRÎNCEANU
consilier
Consiliul Legislativ
8 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
1
Andrei Popescu, „Tratatul de la Lisabona – modificarea şireformarea Uniunii Europene”, în: Revista română de drept
comunitar, nr.2, 2008
2 idem
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 9
Studii, opinii, informări
stabilind în art. 1 din TUE: „Prezentul tratatmarchează o nouă etapă în procesul de creare a uneiuniuni tot mai profunde între popoarele Europei...”.
Această nouă etapă (care se construieşte, de
fapt, pe realizările economice obţinute în decursul a
mai mult de jumătate de secol de funcţionare a
clasicelor Tratate ale Comunităţilor Europene,
modificate şi completate) prezintă o trăsătură
fundamentală, comună tuturor noilor modificări în
sensul că, în prezent, accentul construcţiei şi
funcţionării Uniunii Europene s-a deplasat din
sfera economicului, în sfera domeniilor ce ţin de
respectul valorilor umane: pacea, libertatea,
demnitatea umană, democraţia, egalitatea, statul de
drept, aspecte ce se regăsesc, implicit sau explicit în
toate noile amendamente. De altfel, noul art. 3
prevede expres:
„(1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea,valorile sale şi bunăstarea popoarelor.
(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu delibertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne,în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie apersoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privindcontrolul la frontierele externe, dreptul de azil,imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şicombaterea acestui fenomen.”
Derivând din importanţa acordată valorilor
umane fundamentale, Tratatul de la Lisabona acordă
o importanţă sporită şi mult mai categorică politicii
de securitate şi apărare comună, aşa cum rezultă
din art. 42:
“(1) Politica de securitate şi apărare comunăface parte integrantă din politica externă şi desecuritate comună. Aceasta asigură Uniunii ocapacitate operaţională bazată pe mijloace civile şimilitare…”.
În cuprinsul aceluiaşi articol se instituie o
clauză de apărare mutuală şi o clauză de securitate
generală, (art.42, alin 7) invocându-se pentru prima
oară, la nivelul UE, de o manieră clară şi fără nici un
echivoc, o solidaritate de natură militară proprie. De
asemenea, în cuprinsul art. 333 alin. 3 din TFUE este
invocată posibilitatea unor „decizii cu caractermilitar sau în domeniul apărării.”
b) Principii fundamentale de organizare şi
funcţionare
1. Includerea principiului supremaţiei
dreptului comunitar, consacrat până în prezent
numai pe cale jurisprudenţială, este expres prevăzută
în Declaraţia nr.17 intitulată chiar Declaraţia cu
privire la supremaţie şi în care se statuează expres
procedurale şi metodologii de lucru, îi conferă
caracter reformator
1
.
Având în vedere că tratatul conţine şi
reglementări ce vor intra în vigoare mai târziu (cum
ar fi: noua componenţă a Comisiei Europene sau
stabilirea competenţelor în domeniul justiţiei şi
afacerilor interne) apreciem că, numai după ce va
trece o anumită perioadă de timp (situată probabil
între 2014-2017) de la punerea lui integrală în
aplicare, şi numai prin analiza rezultatelor obţinute
în îndeplinirea obiectivelor statuate în noile dispoziţii
ale Tratatului, se va putea da un răspuns acestei
actuale dileme.
Ceea ce este unanim admis este faptul că
Tratatul de la Lisabona, procedează la fuziunea celor
3 piloni, statuaţi prin Tratatul de la Maastricht
(Comunitatea Europeană, Politica Externă şi de
Securitate Europeană, respectiv Justiţie şi Afaceri
Interne), astfel încât se poate spune că în prezent
Uniunea Europeană se bazează pe un tratat de
principiu (TUE) şi pe un tratat executiv (TFUE)
1
,
ambele având valoare juridică egală.
Cu titlu informativ, precizăm că Tratatul
privind Comunitatea Europeană a Energiei şi
Atomului (Euratom) rămâne în vigoare, dar prezintă
unele amendamente aduse prin Protocolul A la
Tratatul de la Lisabona, adoptat prin Actul Final al
Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor
membre de la Bruxelles din iulie 2007, intitulat
Protocolul de modificare a protocoalelor anexate laTratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul deinstituire a Comunităţii Europene şi/sau la Tratatulde instituire a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice.
II. ELEME�TE DE �OUTATE
Într-o prezentare pe scurt şi, pe cât posibil,
sistematizată, a elementelor de noutate, aduse
construcţiei europene de Tratatul de la Lisabona, –
definit prin Tratatele TUE şi TFUE, menţionate mai
sus, acestea se pot structura, în funcţie de obiective,principii, instituţii şi mecanisme de lucru, astfel:
a) Obiective
Autorii Tratatului au enunţat caracterul
novator şi mai ales importanţa acestui document
fundamental pentru evoluţia construcţiei europene,
10 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
Ca o excepţie de la aceste delimitări de
competenţe, există posibilitatea legală, în baza aşa
numitei „clauze de flexibilitate”, prevăzută în art.
352 din TFUE, ca în situaţia în care o acţiune a
Uniunii se dovedeşte necesară pentru a atinge unul
dintre obiectivele menţionate în Tratat, competenţa
să fie direcţionată către instituţiile comunitare (în
acest sens Consiliul, hotărând în unanimitate la pro -
punerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului
European).
Pentru clarificarea oricăror dubii, ce pot apărea
în punerea în aplicare a articolelor menţionate,
Declaraţia nr.18 anexată la Tratat, intitulată
Declaraţia cu privire la delimitarea compe ten -
ţelor, confirmă, o dată în plus: „Conferinţa subli -niază că, în conformitate cu sistemul partajăriicompetenţelor între Uniune şi statele membre, astfelcum este prevăzut în Tratatul privind UniuneaEuropeană şi în Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene, orice competenţă care nu a fostatribuită Uniunii prin tratate aparţine statelormembre”.
3. Consolidarea principiului subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, rezultă din textul art.5 din TUE,precum şi din adoptarea unui nou Protocol privind
aplicarea principiilor subsidiarităţii şi propor -
ţionalităţii care are drept scop luarea deciziilor “laun nivel cât mai apropiat de cetăţenii Uniunii” şi care
instituie un sistem concret de control al aplicării
acestor instrumente juridice.
În situaţia în care Uniunea Europeană şi statele
membre au competenţe partajate (ex. politica îndomeniul sănătăţii, politica în domeniul protecţieiconsumatorului, politica de libertate, securitate şijustiţie) se aplică principiul subsidiarităţii care
stabileşte o prezumţie relativă în favoarea luării
de măsuri la nivelul statelor membre, în sensul că
aceste competenţe nu trebuie să fie localizate la un
nivel mai înalt decât este necesar.
Principiul subsidiarităţii reprezintă, astfel, o
formă de control asupra puterilor instituţiilor comu -
nitare, fiind perceput ca un instrument pentru descen -
tralizarea puterii politice (şi în mod indirect, a puterii
legislative). S-a apreciat astfel că statele membre
trebuie să beneficieze de o cât mai mare putere în
acele domenii în care nici Uniunea Europeană, nici
statele membre nu au competenţă exclusivă.
Un alt principiu aflat la baza organizării şi
funcţionării UE, ce nu poate fi despărţit de principiul
subsidiarităţii cu care se află într-o strânsă conexiune
şi la care se face trimitere în alin.3 al aceluiaşi art.5
este cel al proporţionalităţii.
că:“...tratatele şi legislaţia adoptată de Uniune pebaza tratatelor au prioritate în raport cu dreptulstatelor membre...”.
Conform acestei Declaraţii-anexă la tratat,
şi care include în text şi Avizul Serviciului juridic
al Consiliului, astfel cum figurează în documentul
11197/07 (JUR 260) se precizează, detaliat: “ Dinjurisprudenţa Curţii de Justiţie reiese că supremaţiadreptului comunitar este un principiu fundamental aldreptului comunitar. Conform Curţii, acest principiueste inerent naturii specifice a ComunităţiiEuropene... Situaţia nu s-a schimbat nici astăzi.Faptul că principiul supremaţiei nu va fi inclus înviitorul tratat nu va schimba în niciun fel existenţaprincipiului şi jurisprudenţa în vigoare a Curţii deJustiţie.”
2. Instituirea expresă a principiului atri -
buirii în partajarea competenţelor între Uniune şi
statele membre (art.2-6 din TUE)
Prin sintetizarea problematicii, noul tratat
defineşte trei categorii de competenţe:
– competenţe exclusive (art.3 din TFUE), în
care Uniunea Europeană are dreptul de a legifera şi
adopta acte juridice, domeniile cele mai importante în
acest sens fiind: uniunea vamală, regulile deconcurenţă necesare Pieţei Interne, politica mone -tară, conservarea resurselor biologice ale mării încadrul politicii comune a pescuitului, politicacomercială comună. Precizăm că statele membre pot
interveni aici numai pe baza abilitării dobândite de la
Uniune.
– competenţe partajate (art.4 din TFUE) –
care sunt împărţite între statele membre şi Uniune.
Aici lista cuprinde principalele domenii de interes
pentru statele membre, cum ar fi: piaţa internă,energia, politica socială pentru aspectele definite întratat, spaţiul de libertate securitate şi justiţie,coeziunea economică, socială şi teritorială, agri -cultura şi pescuitul cu excepţia conservării resurselorbiologice ale mării, mediul, protecţia consu -matorului, transporturile, reţelele transeuropene, ş.a.
– acţiuni complementare (art.6 din TFUE) –
care sunt acţiuni în sprijinul statelor membre care se
derulează în domenii sensibile sub aspectul tradiţiilor
naţionale şi dintre care menţionăm: protecţia şiîmbunătăţirea sănătăţii umane, industria, cultura,turismul, educaţia, sportul, protecţia civilă, ş.a.
Acestor tipuri de competenţe li se adaugă, ca
politici separate şi cu specificitate crescută,
Politica externă şi de securitate comună (PESC)
şi Coordonarea politicilor economice şi de ocupare
a forţei de muncă.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 11
Studii, opinii, informări
cu procedura legislativă ordinară, adoptă dispoziţiilereferitoare la procedurile şi condiţiile necesarepentru prezentarea unei iniţiative cetăţeneşti înînţelesul articolului 11 din Tratatul privind UniuneaEuropeană, inclusiv numărul minim de state membredin care trebuie să provină cetăţenii care prezintă oastfel de iniţiativă.”
c) Modificări instituţionale
– Dobândirea personalităţii juridice unice
de către Uniunea Europeană, prevăzută expres în
art. 47 din TUE şi care-i va permite o coerenţă şi
vizibilitate crescute pe scena internaţională, prin
capacitatea de reprezentare sau prin capacitatea de a
deveni membru al unei organizaţii mondiale/inter -
naţionale.
Tratatul consacră în acelaşi timp, egalitatea
statelor membre în faţa tratatelor, Uniunea
trebuind să respecte în mod egal identitatea
naţională a statelor membre, în ceea ce priveşte
autonomia locală şi regională.
Uniunea Europeană trebuie de asemenea să
respecte: „ funcţiile esenţiale ale statului şi în spe -cial, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţiisale teritoriale, menţinerea ordinii publice şiapărarea securităţii naţionale. În special securitateanaţională rămâne responsabilitatea exclusivă afiecărui stat membru ” (art.3 a din TUE).
Declaraţia politică nr.24, ataşată Tratatului şi
intitulată Declaraţia cu privire la personalitatea
juridică a Uniunii Europene, afirmă din nou că
personalitatea juridică nu conferă Uniunii Europene
dreptul de a se substitui statelor membre în chestiuni
pentru care nu a primit mandat să o facă „... faptulcă Uniunea Europeană are personalitate juridică nuo va autoriza în niciun fel să legifereze sau săacţioneze în afara competenţelor care îi suntconferite de către statele membre prin tratate“.
Tot pentru prima oară în tratatele Uniunii
Europene se face trimitere expresă la relaţia insti -
tuţiilor europene cu structurile religioase naţionale,
cu organizaţiile filozofice şi neconfesionale, cărora
le respectă statutul recunoscut de dreptul naţional.
Articolul 17 din TUE prevede:
„(1) Uniunea respectă şi nu aduce atingerestatutului de care beneficiază, în temeiul dreptuluinaţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţilereligioase din statele membre. (2) Uniunea respectă,de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiuldreptului naţional, organizaţiile filosofice şi necon -fesionale.”
Conform acestuia, orice măsură luată pe plan
comunitar, trebuie să fie adecvată şi corespun -
zătoare scopului urmărit. Dacă în timp ce în dreptul
naţional aplicarea principiului proporţionalităţii
operează în materii cum ar fi exproprierea, legitima
apărare, excesul de putere ş.a., în dreptul comunitar
el primeşte aplicaţii legate de limitele competenţelor
comunitare şi mijloacele prin care acestea se
înfăptuiesc. În acest scop, are rolul de a identifica
substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate
prin tratatele constitutive, fiind complementarprincipiilor de justiţie şi echitate iar, în acest sens,
acţiunile Comunităţii nu vor depăşi ceea ce este
necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în
tratat.
4. Principiul democraţiei reprezentative,
statuat de principiu sau de o manieră implicită, în mai
multe articole, în mod expres, în cele două tratate
constitutive ale Tratatului de la Lisabona, este
menţionat clar şi concret în art.10 din TUE:
„ (1) Funcţionarea Uniunii se întemeiază peprincipiul democraţiei reprezentative.
(2) Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelulUniunii, în Parlamentul European”.
Tot în cadrul procedurilor ce vizează
democratizarea Uniunii Europene, art.11 alin. 4 din
TUE reglementează dreptul cu privire la iniţiativa
legislativă cetăţenească. TUE prevede astfel
posibilitatea ca un milion de cetăţeni dintr-un anumit
număr semnificativ de state membre să poată
propune Comisiei prezentarea unei propuneri de act
normativ. La o analiză detaliată a textului, pare că
formularea este destul de circumstanţiată, uşor
alambicată şi interpretativă cu privire la numărulstatelor şi cu privire la domeniile de competenţă:
„ (4) La iniţiativa a cel puţin un milion decetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui numărsemnificativ de state membre, Comisia Europeanăpoate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilorsale, o propunere corespunzătoare în materii în careaceşti cetăţeni consideră că este necesar un actjuridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.
Procedurile şi condiţiile necesare pentruprezentarea unei astfel de iniţiative sunt stabilite înconformitate cu articolul 24, primul paragraf dinTratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”.
Din examinarea art.24 alin 1 din TFUE rezultă
că această procedură nu este fixă sau strict
determinată, ci este până la urmă, lăsată la latitudinea
instituţiilor europene legiuitoare, în funcţie de do me -
niu şi importanţa acestuia: „Parlamentul European şiConsiliul, hotărând prin regulamente în conformitate
12 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
11 ianuarie 2010, cu votul Parlamentului European
în 20 ianuarie 2010.
Tot în cuprinsul aceluiaşi articol 14 din TUE
se stabileşte numărul membrilor Parlamentului
European la 750, plus Preşedintele, pragul minim de
parlamentari europeni pentru fiecare stat fiind fixat
la 6 parlamentari, iar pragul maxim la 96 de
parlamentari.
Precizăm că prin derogare, în perioada 2009-
2014, Parlamentul European are 754 de europar -
lamentari. (Aici ţinem totodată să amintim că prin
Raportul europarlamentarilor Alain Lamassoure şi
Adrian Severin, adoptat de Parlamentul European în
data de 12 octombrie 2007, s-a propus o modalitate
concretă de repartizare a parlamentarilor europeni,
iar pentru România a rezultat un număr de 33 de
europarlamentari, număr existent şi în prezent în
urma alegerilor din 2009).
România îşi păstrează numărul de 33 par la -
mentari europeni alocat conform prevederilor
Tratatului de la Nisa, până la alegerile europene din
2014, când numărul reprezentanţilor în Parlamentul
European aleşi pe teritoriul României va fi cel
prevăzut de decizia Consiliului European, adoptată
în temeiul art. 2 din Protocolul privind dispoziţiile
tranzitorii, anexat la Tratatul privind Uniunea
Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice.
– Instituirea funcţiei de Preşedinte alConsiliului European, ales pentru un mandat de doi
ani şi jumătate, ales cu majoritate calificată, cu
posibilitatea reînnoirii, o singură dată, aspect ce
conferă Uniunii mai multă continuitate şi vizibilitatepolitică.
Conform art. 15-5 şi art. 15-6 din TUE,
Preşedintele asigură reprezentarea externă a Uniunii
Europene pentru domeniile de Politică Externă şi
Securitate Comună, fără a prejudicia competenţele
Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe
şi politică de securitate. (La Consiliul European
Extraordinar din 19 noiembrie a fost ales primul
Preşedinte al Consiliului European, în persoana
fostului premier belgian Herman Van Rompuy, care
îşi începe mandatul odată cu intrarea in vigoare a
Tratatului).
– Comisia Europeană îşi păstrează com po -
nenţa actuală, bazată pe principiul reprezentării,numai până în anul 2014.
Din acest an, structura Comisiei va cores -
punde la două treimi din numărul statelor membre
şi anume: „atât timp cât Consiliul European nu
– Acordarea forţei juridice obligatorii
Cartei Drepturilor Fundamentale a UniuniiEuropene din 7 decembrie 2000, caracter proclamat
în mod solemn în cadrul sesiunii plenare a
Parlamentului de către Preşedinţii Parlamentului,
Consiliului şi Comisiei din data de 12 decembrie
2007 şi prevăzut expres în art.6 din TUE, conform
căruia aceasta obţine „aceeaşi valoare juridică cucea a tratatelor”.
Precizăm că acest caracter se regăseşte şi în
Declaraţia nr.1 cu privire la Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Tratatul oferă, în acelaşi timp, o nouă bază
legală pentru aderarea Uniunii Europene la
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a
Consiliului Europei, dar, aici trebuie făcute două
menţiuni statuate în acelaşi art.6 şi anume:
i. aderarea nu va aduce modificări compe -
tenţelor Uniunii Europene, astfel cum sunt definite
de tratate;
ii. drepturile fundamentale garantate de această
Convenţie vor constitui „ principii generale aledreptului Uniunii ” (art.6 alin. 3).
Precizăm că un Protocol anexat Tratatului
introduce anumite măsuri speciale pentru Regatul
Unit al Marii Britanii şi Poloniei, căutând să sta bi -
lească excepţii naţionale în ceea ce priveşte justi -
ţiabilitatea Cartei. (Cu toate acestea, noul guvern
polonez ales în oct. 2007 a declarat intenţia de
aderare la Carta drepturilor Fundamentale).
– Creşterea rolului Parlamentului European– care exercită (de comun acord cu Consiliul) funcţiilegislative şi bugetare şi exercită funcţii de controlpolitic şi consultanţă, fiind implicat într-o măsură
mai mare în aceste demersuri şi care votează la
egalitate cu Consiliul de Miniştri pentru toate
proiectele de acte legislative.
Tratatul aduce astfel Parlamentului European,
conform art. 14 din TUE, o consolidare a puterii
legislative, bugetare şi de control politic şi nu mai
este compus din reprezentanţii popoarelor statelor
(cum precizau tratatele anterioare), ci textul are o
nouă formulare menită să nuanţeze orientarea spre
creşterea rolului democratic al acestei instituţii:
„Parlamentul este compus din reprezentanţiicetăţenilor Uniunii”.
Numărul domeniilor de co-decizie, deci în
care este implicată şi instituţia Parlamentului creşte
de la 40 la 90. Un exemplu relevant este acela că
Parla mentul European devine co-decident în for -
marea Comisiei Europene, audierile pentru viitorul
colegiu de comisari fiind prevăzute să debuteze la
4
Andrew Duff, reprezentantul Parlamentului European la
negocierile Tratatului, în cadrul Conferinţei Interguvernamentale
2007, Ghidul Tratatului de la Lisabona 2009, publicat pe site-ul
Parlamentului European
5
clauza „pasarelă” permite Consiliului European să hotărască în
unanimitate trecerea de la procedura votului prin unanimitate la
cea a votului prin majoritate calificată, în anumite domenii, în
special în chestiunile legate de problematica socială.
3
Diana Traşcu; Monica Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna funcţionare a vehiculului UE, în:
Revista de drept comunitar nr.2/2008
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 13
Studii, opinii, informări
rezultă din textul art.5 şi la adoptarea unui nou
Protocol privind aplicarea principiilor subsi -
diarităţii şi proporţionalităţii, ce are drept scop
luarea deciziilor “la un nivel cât mai apropiat decetăţenii Uniunii” şi care instituie un sistem concret
de control al aplicării acestor principii.
Rolul pe care parlamentele naţionale îl ocupă
în acest proces este regândit în profunzime dacă
facem comparaţie cu Protocolul iniţial, anexat la
Tratatul de la Amsterdam (care nu prevede obligaţia
instituţiilor comunitare de a consulta în mod expres
parlamentele naţionale), iar în baza art.7 din actualul
Protocol, instituţiile legislative comunitare „...ţinseama de avizele motivate adresate de parlamentelenaţionale sau de o cameră a unuia dintre acesteparlamente naţionale”.
Alte dispoziţii care permit o mai mare
implicare a parlamentelor naţionale în construcţia
europeană sunt cele referitoare la acţiunile ce privesc:
– solicitarea de adeziune la Uniunea
Europeană a unui nou stat. Articolul 49 din TUE
prevede: „Orice stat european care respectă valorileprevăzute la articolul 2 şi care se angajează să lepromoveze poate solicita să devină membru alUniunii. Parlamentul European şi parlamentelenaţionale sunt informate cu privire la aceastăcerere...”
– notificarea proiectelor de modificare a
tratatelor (art.48 alin 2 din TUE) sau a actelor
adoptate în baza art.353 din TFUE. Toate proiectele
de acte legislative şi alte documente ale instituţiilor
europene iniţiatoare vor fi transmise parlamentelor
naţionale. Se instituie astfel un mecanism de alertă
timpurie, cunoscut ca “procedura cartonaşuluigalben si a cartonaşului portocaliu”4
care permite
parlamentelor naţionale să examineze proiectele de
acte legislative şi să emită avize motivate cuprivire la
respectarea principiului subsidiarităţii.
– posibilitatea opunerii introducerii „clauzeipasarelă” 5. Parlamentele naţionale pot bloca trecerea
decide modi ficarea acestui număr, hotărând înunanimitate”.
Procedura ulterioară de constituire a Comisiei
Europene este stabilită de art.17 conform căruia:
„Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţiistatelor membre în conformitate cu un sistem derotaţie strict egal între statele membre care să reflectediversitatea demografică şi geografică a tuturorstatelor membre. Acest sistem se stabileşte de cătreConsiliul European, care hotărăşte în unanimitate înconformitate cu articolul 244 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene”.
Astfel, pentru o Uniune cu 27 de state membre,
Comisia va avea 18 membri, ceea ce înseamnă că o
ţară va fi reprezentată în două colegii din trei, pe
baza unei rotaţii egale.
– Crearea postului de Înalt Reprezentant alUniunii pentru afaceri externe şi politica desecuritate şi care coordonează Politica externă şi de
securitate comună a Uniunii (PESC), precum şi
Politica externă pentru securitate şi apărare (PESA).
Înaltul Reprezentant al Uniunii este totodată şi
vicepreşedintele Comisiei Europene şi prezidează
Consiliul privind afacerile externe ce reuneşte toţi
miniştrii de externe din statele membre. (La Consiliul
European din 19 noiembrie 2009 s-a decis de
asemenea asupra persoanei care va ocupa aceasta
poziţie în premieră, respectiv doamna Catherine
Ashton).
– Sporirea rolului parlamentelor naţionaleîn realizarea politicilor Uniunii, cărora li se conferă
(prin intermediul unor proceduri clar stabilite)
puterea de a influenţa elaborarea actelor normativecomunitare.
În doctrină s-a discutat deja despre teoria că
prin dezvoltarea unui nou sistem democratic de
adoptare a reglementărilor la nivelul Uniunii s-a
procedat la o „ inversare a sensului de abordare aproblemelor. Dacă până acum abordarea se făcea însensul că acţiunea Uniunii este justificată doar dacăla nivelul naţional nu se pot găsi soluţii, prin Tratatse urmăreşte implicarea Parlamentelor naţionaleprin aprecierea şi soluţionarea prioritară aproblemelor pe plan local regional naţional, şi abiaapoi se face aprecierea la nivelul Uniunii”3.
Tot cu referire la competenţele parlamentelor
naţionale, Tratatul de la Lisabona a procedat, aşa cum
14 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
Amintim că un milion de cetăţeni dintr-un
număr semnificativ de state membre pot solicita
Comisiei să înainteze o propunere într-un domeniu
în care consideră că este necesară o acţiune a Uniunii.
(art.11 alin 4 din TUE).
3. Introducerea clauzei de apărare mutuală
şi a clauzei de solidaritate generală
Clauza de apărare mutuală (art.42 alin.7 dinTUE) preia din dispoziţiile art. V din Tratatul de
instituire a Uniunii Europene Occidentale din
1948, conform căruia: „ art.42 (7.) În cazul în care unstat membru ar face obiectul unei agresiuni armatepe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligatesă îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacelede care dispun, în conformitate cu articolul 51 dinCarta Organizaţiei �aţiunilor Unite. Aceasta nuaduce atingere caracterului specific al politicii desecuritate şi apărare a anumitor state membre.Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu suntconforme cu angajamentele asumate”.
Conform dispoziţiilor următoare, această
clauză nu afectează caracterul specific al politicii
de securitate şi de apărare al statelor membre şi
care vizează în principal statele neutre ale UE, cum
sunt Austria, Finlanda, Irlanda şi Suedia. Pentru
statele care sunt membre ale NATO, rămân valabile
angajamentele din cadrul acestei organizaţii.„Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu suntconforme cu angajamentele asumate în cadrulOrganizaţiei Tratatului Atlanticului de �ord, carerămâne pentru statele membre ale acestei organizaţiifundamentul apărării lor colective şi cadrul depunere în aplicare a acesteia”.
În ceea ce priveşte existenţa altor ameninţări
cum ar fi: terorism, catastrofe de origine umană sau
naturală, clauza de solidaritate (art.31 din TUE şiart.222 din TFUE) impune de asemenea Uniunii şi
fiecărui membru, obligaţia de a acorda asistenţă prin
toate mijloacele, unui stat membru lovit de o
catastrofă sau de acte de terorism: „ (1) Uniunea şistatele sale membre acţionează în comun, în spiritulsolidarităţii, în cazul în care un stat membru faceobiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofenaturale sau provocate de om”. (Semnalăm că, în
urma atentatelor din Spania din 11 martie 2004, a
existat în practică, o punere în aplicare anticipativă a
acestei clauze prin adoptarea Declaraţiei privind
lupta împotriva terorismului, adoptată de Consiliul
European din 25 martie 2004).
la votul cu majoritate calificată, (în cazul în care se
constituie unanimitatea în acest sens in Consiliul
European), dacă apreciază că domeniul vizat de actul
în discuţie este prea important pentru a fi reglementat
prin majoritate calificată. Este suficientă opoziţia
unui singur parlament naţional pentru ca propunerea
de act legislativ să fie supusă în continuare procedurii
de vot prin unanimitate (art. 48-7 din TUE);
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile
punctului 8 din Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,
orice stat membru poate solicita „în numeleparlamentului său naţional sau al unei camere aacestuia”, înaintea Curţii de Justiţie a UE, anularea
unui act legislativ comunitar, dacă apreciază că
acestea nu respectă principiul subsidiarităţii.
d) Proceduri, mecanisme şi metodologii de
lucru
1. Extinderea domeniilor în care deciziile se
adoptă cu majoritate calificată (art.7)
Întrucât Tratatul de la Lisabona simplifică
procesul decizional, statele membre vor vota în
Consiliul Uniunii Europene, prin procedura
majorităţii calificate, în peste 20 de domenii, printre
care amintim: piaţa internă, guvernarea economică şi
Uniunea Economică şi Monetară, bugetul european,
agricultura, proprietatea intelectuală, ş.a., votul prin
recurs la unanimitate devenind o excepţie.
Astfel, începând cu anul 2014 (în mod
excepţional, din 2017), un act legislativ european va
fi adoptat în Consiliu prin votul a 55% din statele
membre, reprezentând 65% din populaţie.
Precizăm că cel mai important domeniu scos
de sub incidenţa votului prin unanimitate este cel
al justiţiei si afacerilor interne. UE va lua decizii cu
majoritate simplă în domeniul cooperării poliţieneşti
şi al cooperării judiciare în materie penală. De
asemenea, tot în domeniul justiţiei si afacerilor
interne, noul Tratat conferă Curţii de Justiţie dreptul
de a judeca în unele cazuri, (pe baza legislaţiei UE –
JAI,) cum ar fi: azilul, vizele, imigraţia ilegală sau
cooperarea în materie juridică.
Rămân supuse votului prin unanimitate
domenii încă sensibile la nivelul unor state membre:
impozitarea, măsurile de armonizare în domeniul
securităţii şi clauza de flexibilitate a protecţiei
sociale, ş.a.
2. Introducerea dreptului de iniţiativă
legislativă pentru cetăţeni (aceasta fiind de facto o
aplicare a principiului democraţiei)
6
Aşa cum arată prof. Thomas Rupp, coordonator al Campaniei
pentru Referendumul European, liderii unionali adunaţi la
Lisabona “s-au lăudat că au reusit să depăşească crizainstituţională, dar de fapt nu au făcut decât să amplifice crizademocraţiei, prin evitarea completă a cetăţenilor “ (EU
Observer, 23 octombrie 2007).
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 15
Studii, opinii, informări
În rest, în acest moment este şi aici prematur de
concluzionat dacă obiectivele fundamentale – cevizează pe fond, eficientizarea şi democratizareaprocedurilor Uniunii – reprezintă cu adevărat un
succes pentru popoarele Europei care, în mod
implicit şi evident din altă perspectivă, va contribui şi
la înlăturarea opiniilor (nu puţine!) împotriva acestui
document
6
, formulate de aşa numiţii „ eurosceptici ”.
4. Relaţiile de vecinătate
Pentru prima dată în istoria construcţiei
europene, importanţa relaţiilor de vecinătate ale
Uniunii este consacrată la nivel de tratat, ca politică
integrată. Tratatul de la Lisabona conferă aşadar un
cadru legal stabilirii de relaţii privilegiate între
Uniune şi statele din vecinătate. Totodată, această
politică implică încheierea de acorduri specifice între
Uniune şi statele respective privind instituirea de
drepturi şi obligaţii reciproce, precum şi posibilitatea
întreprinderii de acţiuni comune. Implementarea
acestora este supusă consultărilor periodice (art.8 dinTUE).
Textul articolului se completează cu
Declaraţia nr.3 cu privire la articolul 8 din
Tratatul privind Uniunea Europeană, anexată la
Tratat, (cuprinsă la punctul A. Declaraţiile cu privirela dispoziţiile Tratatelor) şi care prevede: „ Uniuneaia în considerare situaţia specială a ţărilor dedimensiuni mici cu care întreţine relaţii specifice deproximitate.”
5. Posibilitatea legală de retragere din UE
Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit,
pentru prima dată în existenţa construcţiei europene
a posibilităţii pentru un stat membru de a părăsi
Uniunea Europeană (art. 50 din TUE). În
conformitate cu acest articol, statul membru care
decide să se retragă, notifică intenţia sa Consiliului
European, care analizează cererea şi propune Uniunii
negocierile unui acord de stabilire a aranjamentelor
referitoare la retragerea sa, ţinând seama de cadrul
viitoarelor sale relaţii cu Uniunea.
III. CO�CLUZII
Deoarece Tratatul de la Lisabona se află în
vigoare numai de 4 luni (cu excepţia dispoziţiilorprocedurale ce vor intra in vigoare în perioada 2014-2017), ceea ce se poate spune cu certitudine despre
acest document juridic fundamental pentru Uniunea
Europeană este faptul că:
– acesta continuă procesul de reformă al
construcţiei europene, început cu Tratatul de la
Amsterdam şi Tratatul de la Nisa;
– a marcat depăşirea impasului instituţional după
eşecul ratificării Tratatului Constituţional;
– realizează o clarificare a relaţiilor dintre
Uniunea Europeană şi statele membre, incluzând aici,
în principal, clasificarea explicită a competenţelor
fiecăruia.
I. REGLEME�TĂRI CO�STITUŢIO�ALE,
DOCTRI�A ŞI JURISPRUDE�ŢA
CO�STITUŢIO�ALĂ EUROPEA�Ă
I.1. FRA�ŢA
I.1.1. Art. 26 din Constituţie, revizuită în
2008:
1. “�iciun membru al Parlamentului nu poatefi urmărit, cercetat, arestat, deţinut sau judecatpentru opiniile sau voturile emise în exerciţiulfuncţiilor sale.
2. �iciun membru al Parlamentului nu poateface obiect, în materie criminală sau corecţională, alunei arestări sau a oricărei alte măsuri privative saurestrictive de libertate, decât cu autorizaţia Birouluiadunării din care face parte. Această autorizaţie nueste cerută în caz de crimă sau flagrant delict ori decondamnare definitivă.
3. Detenţia, măsurile privative sau restrictivede libertate ori urmărirea unui membru alParlamentului sunt suspendate pe durata sesiuniidacă adunarea din care face parte a cerut aceasta.Adunarea se reuneşte de plin drept in şedinţesuplimentare pentru a permite, în acest caz, aplicareadispoziţiilor din alineatul precedent”.
I.1.2. Art. 27 (1): “Mandatul imperativ este�UL”.
I.1.3. Doctrina constituţională franceză cea
mai recentă
1
:
“De la victoria Revoluţiei s-a impusnecesitatea de a proteja mandatul de parlamentar,
pentru ca el sa poată fi exercitat liber, fără ca niciexecutivul şi nici judiciarul să-i poată restrângeindependenţa sa, condiţie absolută de suveranitate.Două imunităţi au rezultat: iresponsabilitatea pentrupropunerile şi voturile date în exerciţiul mandatuluişi inviolabilitatea care-l protejează pe titularulmandatului contra urmăririlor penale sau arestărilorabuzive”
“Iresponsabilitatea este absolută, pentru căea este condiţia absolută a libertăţii de cuvânt şi aunei convingeri total libere, dar această imunitateeste destinată să apere mandatul şi nu pe titularulsău; ea este limitată numai la acele acte direct legatăde exercitarea mandatului sau priveşte, de exemplu,actele din campania electorală. Iresponsabilitateanu este sinonimă cu impunitatea, căci ea opereazănumai pe durata acestui mandat şi doar în limitelefixate expres şi clar de textul constituţional” (p. 189).
“Acest sistem este coerent cu principiul dupăcare imunitatea protejează mandatul si nu persoana,iar urmărirea nu împiedică exercitarea mandatului”.
I.2. ROM�IA
I.2.1. Art. 72 din Constituţia, revizuită înoctombrie 2002:
1.” Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi larăspundere juridică pentru voturile sau pentruopiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
2. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şitrimişi în judecată penală pentru fapte care nu aulegătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimateîn exercitarea mandatului, dar nu pot fi perche -ziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţareaCamerei din care fac parte, după ascultarea lor.Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se potface numai de către Parchetul de pe lângă Înalta
1 “La Constitution”, introduite et comentée par Guy
Carcassonne, IX édition, Points Essais, Paris, 2009, p.155, ca şi
“Droit Constitutionnel”, Louis Favoreau et autres, Ed. Dalloz,
XI édition, Paris, 2008, p.721
Imunitatea parlamentară în dreptul european şi în jurisprudenţa CEDO
– studiu documentar – sinteză –
prof. univ. dr. Marin VOICU
fost judecător la CEDO
16 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecatăaparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sausenatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pepreşedintele Camerei asupra reţinerii şi apercheziţiei. În cazul în care Camera sesizatăconstată că nu există temei pentru reţinere, vadispune imediat revocarea acestei măsuri”.
I.2.2. Art. 69:1.”În exercitarea mandatului, deputaţii şi
senatorii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este �UL”.I.2.3. Doctrina constituţională română cea
mai recentă este pe aceeaşi linie de gândire cu cea
franceză, susţinând neechivoc teza caracterului
obiectiv al imunităţii, ca aparţinând dreptului public
şi la care titularul mandatului nu poate renunţa,
soluţie consacrată şi în jurisprudenţă, dar şi de CEDO
în 2009
2
.
I.3. GERMA�IA
I.3.1. Imunitatea deputaţilor – art. 46 din
Constituţia Germaniei reunificate:
Art. 46. Indemnitatea si imunitatea deputaţilor„(1) Un deputat nu poate fi urmărit în nici un
moment, judiciar sau disciplinar, din cauza votuluisau a unei declaraţii pe care a făcut-o în Bundestagsau într-una din comisiile sale sau să fie tras larăspundere, în alt mod, în afara Bundestagului.Aceasta nu se aplică pentru injuriile defăimătoare.
(2) Un deputat nu poate fi tras la răspunderesau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cuîncuviinţarea Bundestagului, afară numai dacă a fostarestat în flagrant delict sau în cursul zilei următoarecomiterii faptei.
(3) Încuviinţarea Bundestagului este, deasemenea, necesară pentru orice altă îngrădire alibertăţii personale a unui deputat sau pentrupornirea unei proceduri judiciare împotriva unuideputat în baza articolului 18.
(4) Orice acţiune penală şi orice urmărire înbaza articolului 18 împotriva unui deputat, sau oricealte îngrădiri ale libertăţii sale personale trebuiesuspendate, la cererea Bundestagului”.
I. 3.2. Dreptul de refuz ca martor – art. 47:“Deputaţii sunt îndreptăţiţi să refuze să
depună mărturie cu privire la persoanele care le-au
confiat fapte, în calitatea lor de deputaţi sau căroraei le-au încredinţat fapte în această calitate, precumşi cu privire la aceste fapte. Atâta timp cât acest drepteste în vigoare este inadmisibilă sechestrarea dedocumente”.
I.4. SPA�IA
I.4.1. Imunitatea – art. 71 din Constituţie:(1) “Deputaţii şi senatorii se bucură de
inviolabilitatea opiniilor exprimate în exercitareamandatului.
(2) În timpul mandatului, deputaţii şi senatoriise bucură de imunitate şi pot fi arestaţi numai încaz de infracţiune flagrantă. �u vor putea fiinculpaţi şi nici trimişi în judecată fără autorizareaprealabilă a Camerei respective.
(3) În cauzele îndreptate împotriva deputatuluisau senatorului este competent Tribunalul Suprem,Secţia Penală.”.
I.4.2. �atura mandatului – art. 67 pct. 2:“Membrii Parlamentului nu sunt legaţi de un
mandat imperativ”.I.4.3. Tribunalul Constituţional al Spaniei a
pronunţat decizia
3
istorică relativă la imunitatea
parlamentară, amplu dezbatută în doctrină
4
. Instanţa
constituţională a decis, ca unic interpret suprem al
Constituţiei şi garant al conformităţii actelor parla -
men tarilor cu Constituţia, că este competentă să
controleze, din această perspectivă, actele Con gre -
sului Deputaţilor şi ale Senatului, care, în cadrul
exercitării libere a prerogativelor de imunitate,
recunoscută prin art. 71 (2) din Constituţia spaniolă,
statuează asupra cererii de autorizare a punerii sub
acuzare a unuia din membrii lor, control efectuat pe
calea şi în condiţiile cerute de recursul de amparo,
fondat pe afirmarea violării dreptului la integritate
morală (art. 15 (1) din Constituţie), dreptul la onoare,
la intimitatea personală şi familială şi a imaginii sale
(art. 18-1) şi dreptul de a obţine protecţia efectivă a
judecătorilor şi tribunalelor (art. 24).
Textul constituţional spaniol – art. 71 –
consacră trei prerogative: inviolabilitatea (art. 71-1),
imunitatea (art. 71-2) si privilegiul de jurisdicţie (art. 71-3), ceea ce îl apropie, până la conformitate,
cu textul art. 72 din Constituţia României.
2
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, “Drept constituţional şiinstituţii politice”, ed. C.H. Beck, 2008, p. 197
3
Pierre Bon; Didier Maus, “Les grandes décisions des coursconstitutionelles européennes”, Dalloz, 2008, p. 529-537
4 Idem, p. 531-537, Maria Fraile
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 17
Studii, opinii, informări
I.5. ITALIA
I.5.1. Imunitatea este consacrată de art. 68-1
din Constituţia italiană, care dispune că parlamentarii
nu pot fi urmăriţi pentru opiniile exprimate şi voturile
date în exerciţiul funcţiilor lor.
Fundamentul juridic îl constituie, ca şi în
constituţiile Franţei, Spaniei, Germaniei si României,
protecţia autonomiei şi independenţei camerelor
alese faţă de oricare altă putere a statului, dreptul
celor aleşi la mandatul liber, exerciţiul normal al
funcţiei jurisdicţionale şi dreptul la onoare şi la
reputaţie, garantat pentru toţi cetăţenii.
I.5.2. Curtea Constituţională italiană are o
abundentă jurisprudenţă asupra imunităţii parla -
mentare
5
, o parte însemnată vizând soluţionarea
conflictului dintre autoritatea judiciară şi Parlament
6
.
Formulând teza distinctivă dintre faptele susceptibile
şi cele nesusceptibile de a fi supuse ori excluse de la
imunitate (Decizia nr. 589/2002), Curtea a sprijinit,
astfel, adoptarea Legii nr. 140/2003, care în art. 3 (1)
dispune: “Articolul 68-1 din Constituţie se aplică întoate cazurile de prezentare de proiecte şi propuneride legi, de amendamente, ordine de zi, moţiuni şirezoluţii, interpretări sau întrebări, intervenţii înadunări, ca şi în celelalte organe ale camerelor, laorice vot exprimat, indiferent de formularea sa,pentru orice act parlamentar, orice activitate de inspecţie, de divulgare, de critică şi demni -tate politică, având o legătură cu activitateaparlamentară, exercitată chiar în afaraParlamentului“.
I.6. JAPO�IA
I.6.1. Conform art. 50 din Constituţie:
“Membrii celor două Camere, în afara cazurilorstabilite prin lege, nu pot fi arestaţi în timpul sesiuniiparlamentare, iar parlamentarul arestat înainte desesiune, dacă există o cerere a Camerei respective,trebuie să fie eliberat pe timpul sesiunii”.
I.6.2. Dispoziţia din art. 51 prevede că:
“Membrii celor două Camere nu pot fi traşi larăspundere în afara Dietei pentru cuvântările,opiniile şi voturile exprimate in Dietă“.
I.7. TURCIA
I.7.1. Imunitatea parlamentară – art. 83 din
Constituţie:
(1) „Membrii Marii Adunări �aţionale aTurciei nu pot fi răspunzători de voturile pronunţateşi de intervenţiile făcute de aceştia în timpullucrărilor Adunării şi nici pentru opiniile pe care leexprimă în Adunare, nici pentru repetarea saucomunicarea acestora în afara Adunării, dacăAdunarea nu a decis în alt fel în timpul unei sesiunistabilite la propunerea Biroului prezidenţial.
(2) �ici un deputat acuzat că a comis undelict înainte sau după alegeri nu poate fi reţinut,interogat, deţinut sau judecat fără a exista o decizieîn acest sens a Adunării. Cazurile de flagrant delictpasibile de o pedeapsă grea şi cazurile prevăzute laarticolul 14 din Constituţie, cu condiţia ca urmăririlerespective să fi fost începute înainte de alegeri, facexcepţie de la aceste dispoziţii. Cu toate acestea,autoritatea competentă trebuie ca în acest caz săinformeze Marea Adunare �aţională a Turciei despresituaţia respectivă, fără întârziere şi în mod direct.
(3) Executarea unei condamnări penalepronunţate împotriva unui membru al Marii Adunări�aţionale a Turciei înainte sau după alegeri estereportată până când acesta îşi pierde calitatea demembru; prescrierea nu este valabilă pe duratamandatului.
(4) În cazul realegerii unui membru, ancheta şicercetarea respectivă sunt subordonate unei noiproceduri de ridicare a imunităţii acestuia de cătreAdunare.
(5) Grupurile parlamentare ale partidelorpolitice din Marea Adunare �aţională a Turciei nupot dezbate imunitatea parlamentară şi nici nu potlua decizii asupra acestui subiect”.
I.7.2. Art. 85 – căile de atac:„În cazul în care imunitatea parlamentară a
unui deputat a fost ridicată (…), deputatul res pec -tiv sau un alt deputat pot formula un recurs înanulare asupra acestei decizii la Curtea Constitu -ţională, invocând nerespectarea Constituţiei, alegii sau a Regulamentului interior, în termen deşapte zile de la data deciziei luate de Adunareaplenară. Curtea Constituţională statuează cu titludefinitiv asupra cererii în anulare în termen decincisprezece zile.”
5
Pierre Bon; Didier Maus op. cit., p. 537-538
6 Ibid, p. 538-540: deciziile nr. 9150/1988; 289/1998, nr. 10-11 şi
82 din 2000 şi nr. 589/2002.
18 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
7
Speţele nr. E. 1994/11, K. 1994/30; E. 1994/6, K.1994/25; E.
1994/18, K. 1994/37; E. 1994/13, K. 1994/32; E. 1994/5, K.
1994/24; E. 1994/20, K. 1994/39; E. 1995/21, K. 1994/40.
8
Sinteză extrasă din jurisprudenţa CEDO – Hotărârea Kart c.Turciei (nr. 8917/2005) din 3.12.2009
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 19
Studii, opinii, informări
europene recunosc două tipuri de imunităţi
parlamentare pentru parlamentarii lor: pe de o
parte, iresponsabilitatea parlamentarului, care îl
sustrage pe acesta de la orice urmărire judiciară în
urma opiniilor şi voturilor exprimate în exercitarea
funcţiunilor acestuia; pe de altă parte, inviola bi -litatea parlamentară, care îl scuteşte pe parlamentar
de orice arestare, detenţie sau procedură judiciară,
cu excepţia celor autorizate de camera de care apar -
ţine, pentru actele săvârşite pe parcursul exercitării
funcţiunilor sale (conform raportului Comisiei de la
Veneţia referitor la regimul imunităţilor parla -
mentare, 1996).
II.1.2. Gradul de extindere al inviolabilităţiivariază mult de la o ţară la alta. Natura însăşi a
acestui aspect al imunităţii dă naştere, pentru
aplicarea ei, la o diversitate de regimuri juridice.
Anumite state nu cunosc această instituţie (Olanda,
San Marino). În anumite ţări, cum ar fi Marea
Britanie, extinderea acesteia este foarte limitată:
inviolabilitatea se aplică numai sub aspect civil, sub
aspect penal, parlamentarul nu beneficiază de nici o
protecţie anume şi este tratat în mod egal cu ceilalţi
cetăţeni. În Irlanda şi în Norvegia inviolabilitatea
parlamentară face ca parlamentarul să nu fie arestat în
timpul unei sesiuni parlamentare sau în drumul spre
sau de la locaţia sesiunii; oferindu-se deci o protecţie
limitată parlamentarului.
II.1.3. Majoritatea statelor, care fac parte din
Convenţie, acordă deputaţilor lor, pe durata
mandatului acestora, o imunitate extra-funcţionalăpentru situaţiile penale (Albania, Germania,
Austria – dacă fapta în sine nu este străină de
funcţiile politice – Cipru, Spania, Grecia, Ungaria,
Lituania, Polonia, Rusia, Serbia, Elveţia), şi/sau oprotecţie împotriva constrângerii şi măsurilor deprivare de libertate (arestarea sau detenţia în toate
ţările care prevăd imunitatea în faţa urmăririlor
penale, la care se adaugă Belgia, Franţa, Georgia,
Italia, Portugalia şi România). Aceste urmăriri sau
măsuri penale nu pot fi puse în aplicare decât cu
autorizarea Adunării, cu excepţia Ciprului, care
deţine puterea judiciară.
II.1.4. În multe state, extinderea invio -labilităţii a fost limitată prin unele reformeconstituţionale recente. Astfel, în Franţa, în urma
reformei constituţionale din 1995, autorizaţia camerei
nu mai este necesară pentru declanşarea procedurilor
penale, ci doar pentru reţinere, arestare şi celelalte
măsuri de control judiciar. Aceeaşi evoluţie s-a
produs în Italia, Legea constituţională nr. 3 din
I.7.3. Curtea Constituţională a Turciei
7
a dat
o interpretare unitară acestor prevederi
constituţionale prin mai multe decizii pronunţate în
anul 1994, din care, pertinente apar unele pasaje,
citate mai jos:
„a) Semnificaţia iresponsabilităţii şi aimunităţii legislative
Toate ţările democratice au recunoscut pentrumembrii adunărilor legislative unele privilegii şiimunităţi ce se referă la permisiunea de a-şi exercitafuncţiile legislative aşa cum se cuvine. Este absolutevident că această acordare a membrilor adunărilorlegislative a unui statut diferit de cel acordatcelorlalţi cetăţeni nu ar trebui considerată în sensulcă aceste persoane constituie un grup privilegiat careeste mai presus de lege.
Imunitatea legislativă nu este un scop: esteun mijloc pentru a permite parlamentarilor să ducăla îndeplinire în totalitate voinţa naţională prin aceeacă reflectă perfect voinţa poporului în cadrulAdunării.
Chiar dacă articolul 83 din Constituţie aretitlul „imunitate legislativă” acesta stabileşte douăinstituţii: iresponsabilitatea legislativă şi imunitatealegislativă.
S-a prevăzut că deciziile de ridicare aimunităţii luate de Marea Adunare �aţională aTurciei să fie controlate de Curtea Constituţionalăîn ceea ce priveşte conformitatea acestora nu numaicu Constituţia, dar şi cu regulamentul intern (…).
Cu ocazia controlului asupra unei decizii aMarii Adunări �aţionale a Turciei în materie,trebuie să se decidă asupra seriozităţii învinuirii şiasupra măsurii în care aceasta are sau nu la bazăintenţii politice. În plus, o astfel de decizie trebuie săfie în conformitate cu temeiul existenţei imunităţiica instituţie constituţională”.
II. DREPTUL COMPARAT AL STATELOR
EUROPE�E.
CARACTERISTICI GE�ERALE
8
II.1. Extinderea inviolabilităţii parlamentare
II.1.1. �oţiunea de imunitate parlamentarănu este o noţiune omogenă. Majoritatea statelor
20 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
declanşată printr-o propunere sau o cerere de
autorizaţie de la autoritatea publică competentă (cel
mai adesea procurorul general), de la reclamant sau
de la parlamentarul însuşi. Este transmisă
preşedintelui adunării, fie direct, fie în anumite cazuri
prin intermedierea unei alte autorităţi (ministrul
Justiţiei, primul ministru) şi este examinată ulterior
de o comisie parlamentară ad hoc sau specializată
care are sarcina de a emite un aviz după interogarea
parlamentarului respectiv. Îi revine camerei în plen,
în urma unei dezbateri sau nu, cu uşi închise sau nu,
sarcina de a acorda sau nu ridicarea imunităţii
parlamentare. Posibilitatea introducerii unui recurs
împotriva deciziei camerei de ridicare a imunităţii
parlamentare nu există decât în foarte puţine ţări
(Austria, Germania).
II.3. Posibilitatea parlamentarului de a renunţavoluntar la imunitatea parlamentară
II.3.1. Posibilitatea unui parlamentar de a
renunţa la imunitatea sa parlamentară este foarte
puţin răspândită (Polonia, Elveţia) şi se limitează
de obicei la infracţiuni minore (contravenţii, în
Ungaria) sau determinate (calomnie în Irlanda, în
Marea Britanie). În Polonia, Constituţia recunoaşte
dreptul parlamentarului de a consimţi la cercetarea
penală. În Elveţia, legea Adunării federale garantează
deputatului dreptul de accepta în scris procedurile
penale sau arestarea.
II.3.2. În majoritatea statelor membre,
imposibilitatea de a renunţa voluntar la imunitate
porneşte de la ideea că aceasta nu reprezintă un
privilegiu acordat parlamentarilor cu titlu in di -
vidual, ci un privilegiu atribuit Parlamentului
pentru garantarea bunei sale funcţionări. În
tradiţia juridică franceză, dispoziţiile referitoare la
imunitate sunt de ordin public şi parlamentarii nu pot
renunţa în mod voluntar la aceasta. Faptele săvârşite
cu violarea imunităţii sunt nule. Imunitatea trebuie
ridicată, din oficiu, de judecător. Practica Parla -
mentului European se sprijină pe această concepţie,
astfel încât renunţarea la imunitate nu are efecte
juridice.
II.4. Concluzie
II.4.1. Această observaţie comparativă ne duce
la concluzia că nu există o situaţie uniformă în ceea
ce priveşte practicile parlamentare existente.
Trebuie, totuşi, să subliniem că majoritatea statelor
continentului european au recunoscut imunitatea
29 octombrie 1993, excluzându-se necesitatea unei
autorizaţii prealabile a camerei pentru demararea
procedurilor penale în cazul parlamentarilor. În
România, de la reforma constituţională din 2003, un
senator poate face obiectul unei anchete judiciare sau
poate fi urmărit penal pentru fapte care nu au legătură
cu exprimarea voturilor sau opiniilor sale politice în
decursul mandatului parlamentar.
II.1.5. În Germania, există în Bundestag opractică ce constă în ridicarea de manieră generalăla începutul legislaturii a imunităţii parlamentarepentru toate tipurile de infracţiuni (cu excepţia celor
cu caracter defăimător din punct de vedere politic).
Această măsură vizează protecţia tuturor membrilor
Parlamentului, astfel încât aceştia să nu atragă asupra
lor atenţia mass-mediei în cazul în care se derulează
o procedură pe numele lor.
II.1.6. Pentru ceea ce se numeşte extinderea
ratione materiae a inviolabilităţii parlamentare, şi
anume faptele aflate sub imunitate parlamentară,
există în majoritatea statelor membre ale Convenţiei
o tendinţă de excludere a cazurilor de flagrant delictdin aria de extindere a imunităţii. În acest caz,
autorizaţia camerei nu e necesară, ceea ce nu o
împiedică pe aceasta de a se pronunţa ulterior asupra
urmăririlor penale sau arestării, pentru a solicita
eventual suspendarea sau ridicarea (printre altele,
Georgia şi România). Anumite legislaţii exclud din
câmpul inviolabilităţii anumite infracţiuni datorită
naturii sau gravităţii lor şi a pedepsei (Constituţia
portugheză exclude, în anumite condiţii, infracţiunile
intenţionale cu pedepse cu închisoarea de peste
trei ani).
II.1.7. Durata imunităţii parlamentarevariază şi ea de la stat la stat. Anumite regimuri
parlamentare extind acest privilegiu la procedurile
penale demarate în numele deputatului înaintea
alegerii sale (Germania, Belgia, Spania, Ungaria,
Italia, Portugalia). În alte state, deşi autorizaţia
Parlamentului nu este necesară pentru continuarea
procedurilor penale deja demarate, adunarea poate,
fie din oficiu, fie la cererea părţii interesate, să
solicite suspendarea procedurilor penale sau ridicarea
măsurilor de constrângere pe perioada mandatului
parlamentar (Franţa, Polonia, Elveţia).
II.2. Procedura de ridicare a imunităţii
II.2.1. Imunitatea parlamentară poate fi
ridicată în majoritatea statelor, procedura de ridicare
a imunităţii fiind în general aceeaşi; ea este
prevăzută, de regulă, de Regulamentul camerei. Este
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 21
Studii, opinii, informări
judiciară. Imunitatea se răsfrânge şi asupradeplasării la locaţia şedinţei Adunării Consultative(parlamentare) şi asupra deplasării de la aceastălocaţie. Aceasta nu poate fi invocată în caz deflagrant delict şi nu se poate opune dreptuluiAdunării de a ridica imunitatea unui reprezentant saua unui înlocuitor. “
III.1.3. Protocolul suplimentar la AcordulGeneral referitor la privilegii şi imunităţi alConsiliului Europei (6 noiembrie 1952) stipulează
următoarele:
“ Articolul 3: Dispoziţiile articolului 15 alAcordului se aplică – indiferent dacă Adunareaparlamentară este în sesiune sau nu – repre -zentanţilor Adunării precum şi înlocuitoriloracestora, indiferent dacă aceştia participă la oşedinţă a unei comisii sau a unei sub-comisii aAdunării, sau dacă se deplasează la sau de laşedinţă.
Articolul 5: Privilegiile, imunităţile şifacilităţile sunt acordate reprezentanţilor membrilornu ca un avantaj personal, ci pentru a asiguraindependenţa exercitării funcţiunilor lor în raportcu Consiliul Europei. Prin consecinţă, un membruare nu numai dreptul, dar şi datoria de a ridicaimunitatea reprezentantului său în cazul în care, înopinia sa, imunitatea parlamentară împiedicăprocesul de justiţie şi atunci când aceasta poate firidicată fără a se aduce prejudicii scopului pentrucare a fost acordată.”
III.1.4. În Rezoluţia 1490 (2006) referitoarela interpretarea articolului 15.a din AcordulGeneral referitor la privilegii şi imunităţi alConsiliului Europei, Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei a declarat:
„Adunarea Parlamentară aminteşte Rezoluţiasa 1325 (2003) şi Recomandarea 1602 (2003)referitoare la imunităţile membrilor Adunării par -lamentare, în care se stipulează că aceste imunităţisunt acordate pentru conservarea integrităţiiAdunării şi pentru a se asigura independenţa mem -brilor săi în exercitarea mandatului lor european.”(…)
Aceasta decide să interpreteze art. 15.a. după
cum urmează: indiferent de regimul naţional deimunitate al acestora, reprezentanţii Adunării şiînlocuitorii acestora sunt protejaţi împotriva tuturormăsurilor de reţinere şi urmărire judiciară înexercitarea funcţiunilor lor în calitate de membri aiAdunării sau când sunt în misiune oficială în numeleAdunării, fie în interiorul sau în exteriorul ţării deorigine. În cazul în care nu-şi exercită activitatea însensul definit mai sus sau nu sunt în misiune, în
parlamentară, sub aspect de inviolabilitate şi au
integrat-o în ordinea constituţională ca piesă
esenţială de bună funcţionare a adunării
legislative.
II.4.2. Este adevărat că există diferenţe care
nu pot fi neglijate referitoare la natura şi gradul
de protecţie oferită parlamentarilor prin in -
termediul inviolabilităţii. Reflectând experienţa
politică şi istorică proprii fiecărui stat, aceste diver -
genţe reflectă bine necesităţile pe care acesta este
fondat. Privită, de fapt, ca fiind indisociabilă de
separarea puterilor în stat, de păstrarea auto -
nomiei parlamentare sau de protejarea opoziţiei
în cadrul Parlamentului, extinderea acestui
privilegiu pare să se definească, în fiecare stat, în
funcţie de gradul de autonomie necesar pentru ca
Parlamentul să-şi poată îndeplini funcţiile.
III. DREPTUL EUROPEA� AL CO�SILIULUI
EUROPEI ŞI AL U�IU�II EUROPE�E
III.1. Dreptul european al Consiliului Europei
III.1.1. Dispoziţii relative la AdunareaParlamentară a Consiliului Europei
Articolul 40 din Statutul Consiliului Europei(5 mai 1949):
“a. Consiliul Europei, reprezentanţii mem bri -lor şi Secretariatul se bucură, pe teritoriilemembrilor, de imunităţile şi privilegiile necesareexercitării funcţiilor lor. În virtutea acestei imu -nităţi, reprezentanţii Adunării Consultative (parla -mentare), nu pot fi nici arestaţi nici urmăriţi penalpe teritoriile tuturor membrilor în urma opiniilor sauvoturilor exprimate în cursul dezbaterilor Adunării,în comitetele sau comisiile acesteia.”
III.1.2. Acordul General referitor la privilegiişi imunităţi al Consiliului Europei (2 septembrie
1949) stipulează următoarele:
“Articolul 14: Reprezentanţii Adunării Con -sultative (parlamentare) şi înlocuitorii acestora nupot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi penal în urmaopiniilor sau voturilor exprimate de aceştia înexercitarea propriilor funcţiuni”.
Articolul 15: Pe durata şedinţelor AdunăriiConsultative (parlamentare), reprezentanţii Adunăriişi înlocuitorii acestora, parlamentari sau nu, be ne -ficiază de:
a. Pe teritoriul lor naţional, de imunităţirecunoscute de membrii Parlamentului ţării res -pective;
b. Pe teritoriul oricărui alt stat membru, descutirea de toate măsurile de reţinere şi urmărire
22 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
– Pe teritoriul lor naţional, de imunităţirecunoscute de membrii parlamentului din ţara lor;
– Pe teritoriul oricărui stat membru, descutirea de toate măsurile de reţinere şi de urmărirejudiciară.
Imunitatea se răsfrânge şi asupra deplasăriila sau de la locaţia sesiunii Parlamentului European.
Imunitatea nu poate fi invocată în caz deflagrant delict şi nu se poate opune dreptuluiAdunării de a ridica imunitatea unuia din membriisăi.”
III.2.2. Articolul 6 al Regulamentului
Parlamentului European, care se referă la ridicarea
imunităţii parlamentare, precizează:
„1. În exercitarea puterilor sale privitoare laprivilegii şi la imunităţi, Parlamentul vizează înprimul rând conservarea integrităţii sale ca adunarelegislativă democratică şi asigurarea independenţeideputaţilor la îndeplinirea sarcinilor lor.
2. Orice cerere adresată Preşedinţilor de oautoritate competentă a unui stat membru, deridicare a imunităţii unui deputat, se comunică înplen şi se trimite la comisia competentă.
3. Orice cerere adresată Preşedinţilor de undeputat sau un fost deputat, de apărare a imunităţiişi privilegiilor sale se comunică în plen şi se trimitela comisia competentă.
Deputatul sau fostul deputat poate fireprezentat de un alt deputat. Cererea nu poate fiadresată de un alt deputat fără acordul deputatuluivizat.
4. În cazul în care un deputat este arestat sauprivat de libertate de deplasare ca urmare apresupusei violări a privilegiilor şi imunităţilor sale,Preşedintele poate lua o iniţiativă de urgenţă, dupăconsultarea cu preşedintele şi raportorul comisieicompetente, de a confirma privilegiile şi imunităţiledeputatului respectiv. Preşedintele va comunicainiţiativa sa comisiei şi va informa Parlamentul.”
IV. JURISPRUDE�ŢA CEDO
IV.1. În cauzele A. c. Marea Britanie (nr.
35373/1997, CEDH – 2002 -X), Cordova c. Italia (nr.
45649/1999, CEDH 2003– I) C.G.IL c. Italia (nr.
46967/2007 din 24.02.2009) si Tsatzitzis c. Greciei(nr. 11801/2004 din 16.11.2006), Curtea a afirmatprincipiul de control al compatibilităţii imunităţiide jurisdicţie cu dreptul la un tribunal consacrat deart. 6(1) din Convenţie, principiu dezvoltat în
hotărârea Kart c. Turciei din 3.12.2009 (§ 58).
numele Adunării, regimul de imunitate naţională aacestora se aplică în ţara de origine.
Adunarea consideră oportun ca, atunci când se
examinează cererile de ridicare sau de interzicere a
imunităţii membrilor săi, organele competente ale
Adunării să ştie dacă autorităţile naţionale com -
petente au respectat Convenţia Europeană a Drep -
turilor Omului aşa cum este interpretată aceasta de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului precum şi
celelalte instrumente şi texte juridice ale Consiliului
Europei ratificate sau acceptate de ţările respective.
Adunarea trebuie să-şi exprime preocuparea atunci
când normele Consiliului Europei au fost încălcate în
legătură cu unul din membrii acesteia. (…)
În consecinţă, Adunarea decide de a adăuga,
după paragraful 6 al articolului 64 din Regulamentul
său, paragraful următor: „Atunci când examinează o cerere de ridicare
sau de interzicere a imunităţii unui membru al său înnumele Consiliului Europei, organele competente aleAdunării interpretează după cum urmează articolul15.a. al Acordului General referitor la privilegii şiimunităţi al Consiliului Europei. ReprezentanţiiAdunării şi înlocuitorii acestora sunt protejaţiîmpotriva tuturor măsurilor de reţinere şi urmărirejudiciară în exercitarea funcţiunilor lor în calitate demembri ai Adunării sau când sunt în misiune oficialăîn numele Adunării, fie în interiorul sau în exteriorulţării de origine. În cazul în care nu-şi exercităactivitatea în sensul definit mai sus sau nu sunt înmisiune în numele Adunării, regimul de imunitatenaţională a acestora se aplică în ţara de origine.
Expresia în exercitarea propriilor funcţiunivizează toate sarcinile oficiale îndeplinite în statelemembre de reprezentanţii Adunării şi înlocuitoriiacestora, la aplicarea unei decizii luate de un organcompetent al Adunării şi în acord cu autorităţilenaţionale competente.
În caz de îndoială, Biroul Adunării decidedacă activităţile membrilor Adunării se încadreazăla exercitarea funcţiunilor acestora.”
III.2. Imunitatea în Parlamentul European
al Uniunii Europene
III.2.1. Conform termenilor articolului 10 din
Protocolul referitor la privilegiile şi imunităţile
Comunităţilor Europene (PPI) din 8 aprilie 1965:
„Pe durata sesiunilor ParlamentuluiEuropean, membrii acestuia beneficiază de:
9
Marin Voicu, “Preeminenţa dreptului într-o societatedemocratică”. în: Revista română de drept privat nr. 2/2009
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 23
Studii, opinii, informări
De asemenea, Curtea a precizat că:
“Vicisitudinile unei proceduri penaleprelungite sunt acompaniate în general de ostigmatizare a presupusului autor al unei infracţiuni.Situaţia respectivei persoane este deci afectată înmod obligatoriu de faptul că se află de o lungăperioadă de timp sub o acuzaţie penală pe rolîmpotriva sa. În consecinţă, nu există nici o îndoialăcă speţa de faţă influenţează dreptul reclamantuluide a beneficia de un proces într-un interval de timprezonabil, element inerent dreptului la un procesechitabil garantat de articolul 6 al Convenţiei (veziDeweer, citat mai sus, p 48). În concluzie, este validăaplicabilitatea articolului 6 (1) al Convenţiei” (§ 70).
IV.2.4. Principiile generale afirmate de Curte
IV.2.4.1. Dreptul de acces la un tribunal,
recunoscut de articolul 6 § 1 al Convenţiei, nu este
absolut; acesta se pretează la limitări implicite
admise, pentru că presupune chiar prin natura sa o
reglementare de către stat. Statele contractante
beneficiază în acest domeniu de o anumită marjă
de apreciere. Însă, aparţine Curţii stabilirea în ultimă
instanţă a exigenţelor Convenţiei. Trebuie să ne
asigurăm că limitările în discuţie nu restrâng
dreptul individului de o manieră sau până la un
punct în care aduc prejudicii esenţei însăşi a
acestui drept. În consecinţă, o asemenea limitare nu
este în concordanţă cu articolul 6 § 1 decât dacă
aceasta are un scop legitim şi dacă există un raport
rezonabil de proporţionalitate între mijloacele
utilizate şi scopul vizat (Waite şi Kennedy c.
Germania (GC), nr. 26083/94, § 59, CEDH 199 -I).
De fapt, dreptul de acces la un tribunal este
prejudiciat, în esenţa sa, atunci când reglementarea
nu mai serveşte scopurilor securităţii juridice şi bunei
administrări, ci constituie un fel de barieră care
împiedică justiţiabilul să-şi vadă litigiul rezolvat
penal de jurisdicţia competentă (Tsalkitzis, citat mai
sus, § 44).
IV.2.4.2. De altfel, Curtea a afirmat deja că
atunci când un stat recunoaşte o imunitate par la -
mentarilor săi, protecţia drepturilor fundamen -
tale ar putea fi afectată (Tsatzitzis, citat mai sus,
§ 45). În consecinţă, nu putem considera, de manieră
generală, că imunitatea parlamentară este o restricţie
disproporţionată cu dreptul de acces la un tribunal
conferit de articolul 6 § 1. Deoarece acest drept este
inerent garantării unui proces echitabil asigurat de
acest articol, nici anumite restricţii nu trebuie
considerate ca fiindu-i inerente; găsim un exemplu în
limitările admise în mod general de statele contrac -
Prin aceste hotărâri, în special cele două din
anul precedent 2009 (C.G.IL c. Italiei din 24.02.2009
si Kart – 3.12.2009), Curtea a “temperat efecteleimunităţii de jurisdicţie acordată parlamentarilor,consacrând principiul conform căruia nu estecompatibil cu preeminenţa dreptului9, într-osocietate democratică ca un stat să poată sustragede la competenţa tribunalelor o serie întreagă deacţiuni civile si penale şi să poată exonera de oriceresponsabilitate grupuri sau categorii extinse depersoane”. (§ 65).
IV.2. Hotărârea Kart c. Turciei din 3.12.2009 a Marii Camere
IV.2.1.Această hotărâre aduce în discuţie o
nouă situaţie, diferită, considerabil, de celelalte, atât
prin obiectul cererii formulate de beneficiarul
imunităţii parlamentare (se plânge că nu a fost
judecat şi nu s-a luat act de renunţarea la imunitate),
cât şi prin dreptul parlamentarului care este subiectul
unei acuzaţii penale, de a fi judecat de către
tribunal.
IV.2.2. În speţă, parlamentarul face obiectul a
două proceduri parlamentare, demarate înainte de
dobândirea primului şi a celui de-al doilea mandat
parlamentar, ambele suspendate (prima în faza de
urmărire penală şi a doua în cursul judecăţii),
datorită inviolabilităţii parlamentare şi a
ineficacităţii juridice a renunţării sale la
imunitate.
IV.2.3. Curtea a relevat că: “Inviolabilitateaparlamentară nu este decât o adaptare proceduralăcare nu are ca rezultat scutirea parlamentarului deconsecinţele propriilor sale fapte. Această invio -labilitate nu duce deci la suspendarea proce durilorpenale împotriva reclamantului ci doar la sus -pendarea cursului acestora. Deoarece prescriereainfracţiunilor nu este implicată atunci când pro -cedurile penale sunt suspendate pe motiv deimunitate parlamentară (paragrafele, 30, 34-36 demai sus), acţiunea în justiţie este doar amânată pânăla expirarea mandatului de parlamentar alreclamantului şi cercetările penale în cazul său pot fireluate la sfârşitul respectivului mandat. În speţă,partea interesată este sub influenţa acuzaţiilor penaleaduse împotriva sa de mai bine de şase ani” (§ 69).
tante referitoare la doctrina imunităţii parlamentare
(A c. Marea Britanie, citat mai sus, § 83).
IV.2.4.3. În acest sens, Curtea a recunoscut
deja faptul că statele acordă o imunitate par -
lamentară, mai mult sau mai puţin extinsă, şi că
aceasta este o practică de lungă durată, care
vizează scopurile legitime care sunt protecţia
libertăţii de exprimare a Parlamentului şi men -
ţinerea separării puterilor legislative şi judiciare
(A c. Marea Britanie, §§ 75-78, Cordova (nr. 1), § 55,
Cordova (nr. 2), § 56 şi De Jorio, § 49, citate mai
sus). Diferitele forme în care se poate manifesta
imunitatea parlamentară pot de fapt să servească
protecţiei unei democraţii politice eficiente, piatră
unghiulară a sistemului Convenţiei, tocmai în măsura
în care acestea tind să protejeze autonomia legislativă
şi opoziţia parlamentară.
IV.2.4.4. Curtea reţine că forma imunităţilor
parlamentare derivă din câmpul parlamentar,
pentru care o marjă foarte largă de apreciere este
lăsată la latitudinea statelor membre. Prin urmare,
crearea de excepţii de la imunitatea parlamentară, a
căror aplicare în funcţie de fapte particulare ce ţin de
fiecare caz în parte, poate avea ca efect prejudicierea
în mod considerabil a scopurilor urmărite (A c. MareaBritanie, § 88).
IV.2.4.5. Aşadar, din punctul de vedere al
compatibilităţii sale cu Convenţia, cu cât o
imunitate este mai largă, cu atât motivele care o
justifică trebuie să fie imperioase (A c. MareaBritanie, § 78). Absenţa unei legături evidente cu o
activitate parlamentară implică o interpretare
restrictivă a noţiunii de proporţionalitate între
scopul vizat şi mijloacele utilizate. Această situaţie
se aplică în mod deosebit atunci când restricţiile
dreptului de acces sunt consecinţa unei deliberări a
unui organ politic (Tsatzitzis, citat mai sus, § 49). În
acest sens, în cazul în care este vorba de un litigiu
între persoane particulare, nu putem justifica un refuz
al accesului la justiţie din simplul motiv că
dezacordul ar putea fi de natură politică sau legat
de activitatea politică (Cordova (nr. 1), § 62,
Cordova (nr. 2), § 63 şi De Jorio, § 53, citate mai sus).
IV.2.5. Aplicarea principiilor generale la speţă
IV.2.5.1. Cu titlu preliminar, Curtea constată
că, în cazul în care regimul constituţional din Turcia
garantează în acelaşi timp şi iresponsabilitatea şi
inviolabilitatea deputaţilor, numai şi numai asupra
acestui ultim aspect al imunităţii parlamentare se vor
răsfrânge faptele speţei de faţă. În această problemă,
Curtea estimează că este necesar să se precizeze că nu
este la latitudinea ei să se pronunţe in abstractoasupra compatibilităţii dintre Convenţie şi regimul de
inviolabilitate parlamentară din Turcia, ci de a aprecia
in concreto incidenţa aplicării dispoziţiilor
constituţionale asupra dreptului reclamantului la un
tribunal, aşa cum este acesta garantat de articolul 6 §
1 al Convenţiei.
IV.2.5.2. De fapt, Curtea nu trebuie să se
pronunţe asupra manierei abstracte de definire
constituţională sau asupra extinderii protecţiei
acordate de state deputaţilor lor, ci doar trebuie să
determine în ce măsură inviolabilitatea parlamentară
poate influenţa, în circumstanţele speţei, o limitare
legitimă şi proporţională a dreptului reclamantului de
a-şi vedea cauza judecată într-un tribunal, aşa cum
este garantat acesta de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
IV.2.5.3. Curtea a recunoscut deja că parti -
cularităţile inerente regimurilor de imunitate parla -
mentară şi derogarea de la dreptul comun implicat de
aceasta au ca scop libera exprimare a repre -
zentanţilor poporului şi împiedicarea unor pro -
ceduri partizane care ar putea aduce prejudiciu
funcţiilor parlamentare (A c. Marea Britanie,
§ 75-77, Cordova (nr. 1), § 55, Cordova (nr. 2), § 56
şi De Jorio, § 49, citate mai sus).
IV.2.5.4. Curtea admite în egală măsură că
urmăririle penale împotriva unui deputat, precum şi
măsurile coercitive asociate cu acestea pot afecta
funcţionarea chiar a adunării de care aparţine partea
interesată şi pot perturba serenitatea lucrărilor
parlamentare. Curtea recunoaşte, deci, finalitatea
instituţională a acestei prerogative care vizează
garantarea funcţionării normale şi integritatea
instituţiei parlamentare. În aceste circumstanţe,
Curtea nu poate decât să admită legitimitatea –
invocată de Guvern (paragrafele 75 şi 78 de mai sus) –
a scopurilor urmărite de acest regim derogatoriu
de la dreptul comun.
IV.2.5.5. În acest context, Curtea trebuie să
verifice dacă inviolabilitatea parlamentară, aşa
cum este aplicată aceasta de instanţele parla -
mentare, nu restrânge dreptul reclamantului
stipulat de articolul 6 al Convenţiei de o manieră
sau până la un punct în care aduce prejudiciu
chiar esenţei acestuia. Acest control al propor -
ţionalităţii implică luarea în considerare a echilibrului
just dintre interesul general care constă din
prezervarea integrităţii Parlamentului şi interesul
individual al reclamantului.
24 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
IV.2.5.6. „În cazul majorităţii sistemelorconstituţionale, inviolabilitatea parlamentară asi -gură deputaţilor o protecţie împotriva urmăririlorjudiciare pentru fapte care nu au legătură cufuncţia parlamentară. În acest caz, cercetărilepenale împotriva reclamantului se referă la pre -supuse fapte comise înaintea intrării în parlament.În acest context, este bine să se reţină că scutirilecare caracterizează inviolabilitatea parlamentarătind să protejeze, dincolo de deputatul însuşi,integritatea reprezentării naţionale. Pornind de laexigenţele de prezervare a finalităţii instituţionale ainviolabilităţii parlamentare trebuie să apreciemincidenţa aplicării acesteia asupra dreptului indi -vidual al reclamantului. De aceea, cu cât măsura deprotecţie luată în discuţie serveşte mai puţin inte -grităţii parlamentului, cu atât justificarea acesteiatrebuie să fie imperioasă”.
IV.2.5.7. Curtea subliniază că, dacă trebuie să
se pronunţe asupra limitelor imunităţii parlamentare
care se răsfrâng asupra drepturilor prevăzute de
Convenţie, nu este nici o îndoială că deciziile de
ridicare sau de neridicare a imunităţii aparţin marjei
de apreciere a statelor şi că nu aparţine Curţii să-şi
substituie propria apreciere în scopul de a determina
dacă beneficiul imunităţii este sau nu necesar sau
aplicabil într-un caz dat. Din moment ce practica
parlamentară este în consens cu imperativele
priorităţii drepturilor prevăzute de Convenţie, Curtea
nu reprezintă un mecanism de control al pertinenţei
alegerilor operate de instanţele parlamentare în acest
domeniu.
IV.2.5.8. Sub acest aspect, trebuie să subliniem
că, înainte chiar de a se prezenta la alegerile
legislative, reclamantul făcea obiectul cercetării
penale de care se plânge. Ori, în calitate de avocat,
acesta nu putea ignora consecinţele alegerii sale.
Prezentându-se pentru un prim şi apoi un al doilea
mandat legislativ, acesta a fost conştient de
aderarea la un statut particular de natură să
întârzie finalizarea urmăririlor penale în numele
său. De asemenea, acesta ştia că, ţinând cont de
statutul la care adera, nu poate renunţa la
inviolabilitatea sa şi nici nu poate obţine, doar
prin manifestarea propriei voinţe, ridicarea
acesteia.
IV.2.5.9. În speţă, nu numai că efectul
inviolabilităţii parlamentare asupra urmăririi
procedurilor penale este temporar, dar în acelaşi
timp instanţele parlamentare nu intervin din
principiu asupra cursului justiţiei aşa cum este el.
Examinând cererea de ridicare a imunităţii
parlamentare de către reclamant, respectivele
instanţe par să fi apreciat doar dacă invio -
labilitatea, în calitatea sa de întrerupere tem -
porară a procedurii din justiţie, trebuie ridicată
pe loc sau dacă nu este cumva preferabil să se
aştepte până la expirarea mandatului de
parlamentar. Astfel, acestea doar au suspendat
cursul justiţiei, fără a interveni sau a participa la
acesta.
IV.2.5.10. Referitor la acuzaţiile reclamantului
conform cărora cercetările penale al căror obiect
prejudiciază reputaţia sa, Curtea apreciază că este în
natura însăşi a acestui prejudiciu de a lua naştere
atunci când se face o acuzaţie oficială. Acestea fiind
spuse, în cazul de faţă nu există nici o îndoială pentru
Curte că protecţia onoarei şi reputaţiei reclamantului
este asigurată de respectarea principiului prezumţiei
de nevinovăţie.
IV.2.5.11. ConcluzieCurtea estimează că, dacă întârzierea
inerentă a procedurii parlamentare este de natură
a afecta dreptul reclamantului de a vedea cauza
sa judecată într-un tribunal, prin întârzierea
exercitării, totuşi nu se aduce atingere, în speţă,
esenţei însăşi a acestui drept. De fapt, limitată în
timp şi reglementată prin reguli specifice,
referitoare mai ales la suspendarea cursului
prescrierii, imunitatea litigioasă nu constituie
decât un obstacol procedural temporar în calea
desfăşurării procedurilor penale, obstacol care
însă nu-i anulează părţii interesate posibilitatea
de soluţionare definitivă a litigiului.
IV.2.5.12. Totuşi, în raport de exigenţele pre -
emţiunii dreptului, o imunitate de tipul celei specifice
mandatului reclamantului nu poate funcţiona decât în
raport cu legitimitatea scopurilor vizate, şi anume
păstrarea integrităţii Parlamentului şi protejarea
opoziţiei. În acest sens, Curtea constată că, în cauză,
imposibilitatea reclamantului de a renunţa la bene -
ficiul inviolabilităţii sale se înscrie în perspectiva
scopurilor legitime, astfel, definite. Aşadar, Curtea
admite că o renunţare individuală a reclamantului
nu poate surclasa o decizie a Adunării parla -
mentare.
IV.2.5.13. În sfârşit, dreptul de a obţine o
judecare a acuzaţiilor penale nefiind absolut, mai
ales în cazul în care nu rezultă nici o consecinţă
fundamentală ireversibilă în detrimentul părţilor,
Curtea decide că în circumstanţele speţei de faţă
neridicarea imunităţii parlamentare a recla -
mantului nu a prejudiciat dreptul părţii interesate
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 25
Studii, opinii, informări
11
A se vedea Marin Voicu, “ Avocatul între independenţă şidelaţiune. Critica hotărârii Marii Camere a CJUE” în : Revista
română de drept privat nr. 5/2009
10
A se vedea Marin Voicu, «CEDO – 50 de ani de existenţă »,
Ed. Universul Juridic, 2009
26 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Studii, opinii, informări
V.4. Într-adevăr Marea Adunare Naţională a
Turciei refuză să ridice imunitatea tuturor
deputaţilor săi, ceea ce împiedică cercetările şi
eventual, aplicarea sancţiunilor legale, independent
de culoarea politică a celor acuzaţi, ceea ce ne atrage
atenţia asupra unei practici de grup protecţioniste
excesiv şi în mod vădit, pe deasupra intereselor
generale, adică total disproporţionat faţă de
scopul legitim al protecţiei constituţionale, prin
beneficiul imunităţii mandatului.
Excesul de orice fel, sub lozinca apărării
intereselor generale impune, oarecum, perma nen -
tizarea unor circumstanţe excepţionale, existente
numai pe timp foarte scurt, ca situaţii normale, de
natură a justifica orice îngrădire sau ingerinţă în
drepturile fundamentale, capcană în care, uneori, au
căzut chiar şi instanţele europene.
De altfel şi Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene a făcut dovada unei asemenea incon sec -
venţe sau excepţii, justificată de situaţii excepţionale,
când printr-o hotărâre a Marii Camere
11
a “statuat”
că directiva Parlamentului European prin care
avocatul este obligat să-şi denunţe clientul pe motiv
de “suspiciune”, rezultată din asistenţa juridică pe
care o prestează acestuia, privind spălarea de bani,
ş.a., nu încalcă prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţie
pri vind dreptul la un proces echitabil, soluţie
justificată de cerinţele luptei contra criminalităţii
trans frontaliere.
V.5. Cazul de faţă nu se referă la com pa -
tibilitatea dintre imunitatea parlamentară propriu-zisă
şi Convenţie; nici nu se referă la faptul că statul pârât,
în virtutea puterii sale discreţionare, aplică în general
acest principiu deputaţilor, situându-i astfel, cu câteva
excepţii, în afara dreptului penal chiar pentru cazuri
care nu au nici o legătură cu activitatea lor de
parlamentari. Speţa de faţă ridică problema de a şti
dacă reclamantul ar trebui autorizat să se debaraseze
de protecţia imunităţii sale oferită de funcţia sa
publică pentru a tranşa, într-un interval rezonabil de
timp, cercetările penale care erau deja pe rol înaintea
alegerii sale şi care sunt total străine de sarcinile sale
ca parlamentar.
Imunitatea parlamentară este un pilon
important al istoriei constituţionale, iar statele
membre beneficiază, în domeniu, de o marjă largă
de apreciere. Totuşi, indiferent de importanţa
la un tribunal astfel încât să pară disproporţionat
faţă de scopul legitim urmărit.
V. OPI�IILE SEPARATE ŞI U�ELE
ACCE�TE PRIVI�D LIMITELE
JURISPRUDE�ŢEI CURŢII
V.1. După opiniile separate ale judecătorilor
Bonello, Zupanćić si Gynlumyan (la care ne-am fi
raliat daca am fi exercitat această funcţie), această
hotărâre este prima din îndelungata jurisprudenţă
preţioasă a Curţii, în cei peste 50 de ani de
activitate
10
, în care se afirmă că “o persoană nu poatebeneficia, în acelaşi timp, de două drepturifundamentale: dreptul la un tribunal şi de a fi judecatîntr-un timp rezonabil, contra dreptului fundamentalde a fi ales în Parlament”.
V.2. Rezultă, aşadar, în esenţă, că “pentru a sebucura de un drept fundamental, o persoană ar trebuisă sacrifice exercitarea altui drept; dreptul de a fiales în Parlament este un drept fundamental,consacrat de art. 3 din Protocolul 1 la Convenţie, caşi dreptul de acces liber la un tribunal şi de a fijudecat într-un timp rezonabil” (Hotărârea citează
faptul că la această dată sunt în “stoc” 315 cereri de
ridicare a imunităţii parlamentare în Parlamentul
turc).
V.3. Opinia separată notează câteva întrebări
retorice clare si precise:
– “dacă imunitatea reclamantului ar fi fostridicată şi procedura penală pentru insultă şi-ar fiurmat cursul in fata jurisdicţiilor penale, democraţiaparlamentară turcă ar fi primit o lovitură fatală dincare nu şi-ar mai fi putut reveni?”;
– “dacă cererea reclamantului de a fi judecatar fi fost aprobată de Parlament, oare un “teribildezastru ar fi ameninţat instituţiile? “;
– “dacă Adunarea ar fi permis onorabiluluidomn Kart (avocat) să fie judecat, aşa cum el ainsistat, o lume îngrozită ar fi asistat la prăbuşireabinelui în universul uman? “;
– “Îmi vine greu să cred, afirmă domnuljudecător Bonelli, în opinia separată, că miculproces de insultă al dl. Kart riscă să confişteRevoluţiei Franceze titlul de tsunami politic almileniului; ah, dar tropotele de cai care se aud inzare ce să fie oare? Cavalerii Apocalipsei, posibil”.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 27
Studii, opinii, informări
devine imperios necesar să justificăm refuzul de aridica imunitatea parlamentară atunci când sunt înjoc drepturi fundamentale. Atunci când imunitateaoperează într-o aşa manieră astfel încât persoanelesunt protejate de acţiunea tribunalelor penale sau nupot avea acces la acestea chiar în cazuri care nu aulegătură cu funcţia publică, atunci trebuie stabilitclar, şi de o manieră convingătoare, motivaţiarefuzului de ridicare a imunităţii. Ori, în cazul defaţă, nu există nici un criteriu specific şi obiectiv caresă justifice un asemenea refuz”.
acestei instituţii, nu trebuie să pierdem niciodată
din vederea raţiunea sa de a fi. „Extinzând inutil şifără spirit critic chestiunea imunităţii parlamentarela problematici care nu au nimic de-a face cufuncţia publică respectivă, nu facem decât să riscămsă schimbăm gradul de încredere al publicului înînsuşi sistemul democraţiei parlamentare. Cu câtconduita de „acoperire” este mai îndepărtată desarcinile funcţiei publice respective, cu atât trebuiesă justificăm de o manieră mai solidă autorizareaaplicării beneficiului imunităţii şi, prin extensie,
Între membrii actualului Consiliu Legislativ,
al treilea în ordine cronologică, care continuă de fapt
tradiţia reputatului Consiliu Legislativ interbelic, s-a
remarcat în mod deosebit Adrian V. Mărăşoiu.
S-a născut
la 20 octombrie
1958 în satul
G l a m b o c a t a ,
comuna Leordeni,
judeţul Argeş, si -
tuat într-un ţinut
pro pice pentru că -
lirea caracterului
său de luptător,
care s-a ma nifestat
în di fe ritele mo -
men te ale vieţii
sale. De alt fel, de edu caţia sa în primii ani ai vieţii s-
au ocupat tatăl Victor Mărăşoiu şi mama Florica
Mărăşoiu.
În 1984 a ab solvit Facultatea de Drept, secţia
drept economic administrativ, din cadrul Universităţii
din Bucureşti. De remarcat că în 1993 a promovat
examenele de diferenţă pentru secţia juridică a
Facultăţii de Drept amintite. După cum relata fosta
sa colegă de facultate Lucia Negoiţă, în prezent
consilier la Ministerul Finanţelor Publice, „înperioada studenţiei, [Adrian Mărăşoiu] şi-a cunoscutşi viitoarea soţie, pe �icoleta, cu care a format uncuplu chiar din primul an de facultate, fiind unexemplu de urmat pentru maturitatea şi seriozitatea
de care dădeau dovadă împreună. Erau admiraţi decolegi, le stătea bine împreună, se armonizauperfect”. De remarcat că Nicoleta Mărăşoiu, în
calitatea sa de juristă, a lucrat şi ea, o scurtă perioadă,
în 1996, la Consiliul Legislativ. Fata lor, Adina Irina,
s-a născut la 25 iunie 1982.
După absolvirea facultăţii, Adrian Mărăşoiu
a activat, între 15 septembrie 1984 – 20 martie 1985,
ca secretar al Biroului Executiv al Consiliului
Popular al comunei Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa,
pentru ca, între 20 martie 1985 şi 22 februarie 1989,
să funcţioneze ca jurisconsult mai întâi la CAP
Crevedia şi apoi la CAP Costeşti Vale, ambele în
judeţul Dâmboviţa, iar între 27 februarie 1989 şi 15
februarie 1991 să fie angajat jurisconsult la
întreprinderea ”Energoutilaj” din Bucureşti. Şi-a
continuat activitatea, între 15 februarie 1991 – 1 iulie
1991, în calitate de jurisconsult, la compania ”Siluten
Doris” din Bucureşti, iar între 1 iulie 1991 – 16
aprilie 1992 a fost consilier juridic, Şef al serviciului
juridic al Regiei Autonome ”Apele Române” din
Bucureşti.
Între 4 aprilie 1992 – 1 aprilie 1995, Adrian
Mărăşoiu a fost numit expert guvernamental la
Secretariatul General al Guvernului, pentru ca la 1
aprilie 1995 să devină director al Direcţiei pentru
Coordonarea Cadrului Juridic şi Instituţional al
Reformei din cadrul Consiliului pentru Coordonare,
Strategie şi Reformă Economică, funcţie pe care a
deţinut-o până la 15 octombrie 1996. Această
perioadă a activităţii sale profesionale a fost foarte
M e d a l i o n
ADRIAN MĂRĂŞOIU – deschizător de drumuri în domeniul reformării conceptului juridic
al dreptului de proprietate
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
Preşedinte de Secţie
Consiliul Legislativ
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului
28 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
După o perioadă în care am colaborattangenţial, fiecare am avut evoluţii în carieră înplanuri diferite, dar în puţinele ocazii când neîntâlneam conversaţiile noastre erau deosebit deplăcute, atât în plan profesional cât şi în plan socio-politic.
Aveam să constat în timp, lucrând împreună,că îi plăcea să fie sfătos, generos, în sensul căîmpărtăşea mereu din experienţa lui şi celor cu carevenea în contact fără să aştepte ceva în schimb, îiplăcea să facă planuri şi strategii, ceea ce confirmaspiritul lui analitic şi previziunea de care dădeadovadă în managementul stărilor conflictuale sauchiar a momentelor de criză”.
La 15 octombrie 1996, Adrian Mărăşoiu a
fost încadrat expert, şef de colectiv, în Secţia de drept
privat a celui de-al treilea Consiliu Legislativ,
instituţie care şi-a început activitatea, în mod efectiv,
la 1 aprilie 1996. La 1 octombrie 1999 a fost
promovat consilier, şef de sector în Secţia de drept
privat a Consiliului Legislativ.
După cum evidenţia Liviu Vîtcă, consilier I,
superior, şef de sector în cadrul Secţiei de drept privat
a Consiliului Legislativ, „pe Adrian Mărăşoiu [în
imaginea alăturată primul din dreapta] l-am întâlnit,pentru prima dată, la sfârşitul anului 1996, când amfost angajat la Consiliul Legislativ. După puţin timp,am devenit colegi de birou şi pot să mă mândresc cufaptul că mi-a acordat prietenia sa. L-am preţuitpentru bunul simţ şi, totodată, pentru blândeţea,cinstea, generozitatea şi căldura sa sufletească. Înrelaţiile cu colegii era conciliant, cinstit, sincer,corect, plăcut în discuţii, chiar şi în cele contra -dictorii, debordând de energie şi entuziasm, plin desolicitudine şi înţelegere.
Era bine pregătit din punct de vedereprofesional, bun analist, meticulos, dotat cu omemorie foarte bună, ceea ce-i permitea să obţină
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 29
densă, reclamând cunoaşterea, abordarea şi corelarea
tuturor domeniilor juridice în procesul de elaborare
şi redactare a actelor normative. A fost, de altfel,
autor sau coautor al unor proiecte de acte normative
de referinţă, care au căpătat apoi consacrare
legislativă, cum sunt: Ordonanţa Guvernului
nr.15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea
regiilor autonome; Ordonanţa Guvernului nr.25/1993
pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii;
Legea nr.66/1993 privind contractul de management;
Ordonanţa Guvernului nr.12/1993 privind achiziţiile
de bunuri şi investiţii publice; Ordonanţa Guvernului
nr.49/1994 privind regimul juridic al societăţilor
comerciale cu capital de stat care se restructurează
prin divizare şi fuziune; Legea nr.64/1995 privind
insolvabilitatea comercială şi lichidarea judiciară;
Legea nr.55/1995 pentru accelerarea procesului de
privatizare. A fost, de asemenea, autor sau coautor al
proiectelor unor acte normative ce vizau: regimul
juridic al proprietăţii publice şi private a statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale; regimul
societăţilor comerciale de tip holding; regimul juridic
aplicabil operaţiunilor de leasing; privatizarea
societăţilor comerciale bancare cu capital de stat;
modificarea Legii nr.31/1990 şi Legii nr.26/1990.
Adrian Mărăşoiu a participat la diverse
simpozioane, la seminarii interne şi internaţionale
unde a prezentat expuneri privind sistemul legislativ
românesc în domeniile dreptului public şi al celui
privat, corelarea şi adaptarea cadrului juridic şi
instituţional intern cu dreptul comunitar.
„Viaţa ne-a intersectat drumurile abia dupădecembrie 1989, îşi amintea Lucia �egoiţă. �e-amrevăzut cu prilejul întâlnirii de 10 ani de laabsolvirea facultăţii, în 1994. Apoi, începând cu1996, am fost colegi la Guvernul României, îndepartamente diferite, dar prin specificul activităţilorjuridice pe care le desfăşuram ne-am intersectat înfinalizarea unor acte normative. Constatam cuplăcere că de fiecare dată întâlnirile erau agreabileşi constructive. Personal apreciam de fiecare datăfaptul că Adrian Mărăşoiu era acel tip de jurist activcare se documenta suplimentar, era selectiv şisintetic; citea multă literatură de specialitate şilegislaţie aferentă perioadei interbelice mai puţincunoscută şi chiar inaccesibilă multor specialişti îndomeniul juridic. Se implica în lucrările pe care legestiona cu multă dedicaţie şi găsea de cele maimulte ori soluţii ingenioase pentru acea perioadăcând se contura cadrul juridic pentru reformareainstituţiei proprietăţii.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
un randament maxim în activitatea de avizare aactelor normative”.
La 1 iunie 2001, Adrian Mărăşoiu şi-a
întrerupt activitatea la Consiliul Legislativ pe durata
numirii în funcţia de consilier de stat în cadrul
aparatului de lucru al Primului Ministru al
Guvernului României. La 4 februarie 2002 s-a emis
decizia Primului Ministru al Guvernului României
prin care Adrian Mărăşoiu a fost numit în funcţia de
secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei
Publice, preşedinte al Autorităţii pentru urmărirea
aplicării unitare a Legii nr.10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Dar iată ce preciza Lucia Negoiţă cu privire
la perioada mai sus menţionată: „Ulterior, în toamnaanului 2001, l-am regăsit [pe Adrian Mărăşoiu] cafiind unul dintre specialiştii în drept făcând parte dincorpul consilierilor Primului Ministru al Guvernuluidin acea perioadă. S-a afirmat rapid prin procesarearapidă a problemelor deosebite date spre rezolvare,prin recomandările şi soluţiile propuse din punct devedere juridic. Abnegaţia de care a dat dovadă şinenumăratele succese datorate analizelor salepertinente s-au finalizat prin desemnarea sa capreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţiipentru urmărirea aplicării unitare a Legiinr.10/2001. În acest context a primit o sarcină, atâtpolitică cât şi profesională, pentru tot ce urma agenera, implicit, o reformare a conceptului juridic aldreptului de proprietate, ancorată profund înperspectiva europeană a viitorului democraţieiromâneşti, prin organizarea implementării legislaţieişi realizarea efectivă a procesului de retrocedare aproprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunistîn perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
�ormal că dinamica unei astfel de activităţişi perspectivele ce intuiam că urmau să apară, darnu în ultimul rând colaborarea cu Adrian, caprofesionist şi ca om, m-au determinat să accept cuplăcere provocarea atât pentru domeniul absolut noupentru ţara noastră, dar şi pentru că simţeam căputeam fi la fel de dinamici şi de implicaţi în acestproiect.
Am realizat pe parcurs şi afirm acum cucertitudine că la momentul acela am făcut partedintr-o echipă unică, deschizătoare de drumuri,creatoare de istorie şi nu spun vorbe mari, ci esterealitatea dovedită de fapte.
Managerul acestui proiect naţional a fostAdrian Mărăşoiu. Un proiect integrat perfect încontextul drepturilor şi libertăţilor europene, altendinţei de armonizare cu procese similare parcurse
de democraţiile din ţările vecine. Acest proiect a adusmulte satisfacţii profesionale şi umane, dar cum erafiresc, şi o expunere pentru Adrian Mărăşoiu, cu multconsum nervos datorat nemulţumirilor unei părţi asocietăţii, cu oameni mai puţin pregătiţi să înţeleagăun fenomen al reparaţiei materiale, dar şi morale ceurma să schimbe nu numai ordinea de drept, darchiar şi mentalităţile unui popor crescut cu viziuneaproprietăţii comuniste a întregului popor, ca regulăde bază a existenţei noastre anterior anului 1989.
Revin şi îmi amintesc prima întâlnire lasediul Autorităţii din strada Smârdan, undedezamăgirea a fost mare, pentru că, exceptând faptulcă era zugrăvit recent, nu exista niciun telefon fix,nici mobilier şi nici alte dotări. În scurt timp s-auîntreprins demersurile pentru dotarea cu logisticanecesară desfăşurării unei activităţi normale.Totodată, s-a început recrutarea personalului despecialitate, marea majoritate fiind tineri absolvenţide drept.
Şi de această dată, Adrian Mărăşoiu s-adovedit a fi un fin cunoscător al oamenilor cu valoarelatentă şi cu caracter, reuşind să selecteze o echipătânără având media de vârstă sub 25 de ani. Acestortineri le repeta în permanenţă că este în folosul lor săînveţe şi să se specializeze într-un domeniu nou, carepoate constitui pentru fiecare dintre ei o rampă delansare într-o cariera juridică de succes. Încerca să-i conştientizeze, cu mândrie părintească, că prinrealizarea sarcinilor curente şi a activităţilor deîndrumare în aplicarea unitară a legislaţiei îndomeniu, de fapt, fiecare dintre noi şi toţi în echipăfăceam istorie.
A urmat o luptă permanentă, mareconsumatoare de energie şi de multe ori epuizantădin punct de vedere fizic, pentru a fundamenta fiecareinvestiţie atât materială cât mai ales umană, dindorinţa de a aduce la lumina rampei aceastăinstituţie de importanţă naţională a cărei activitateera monitorizată cu interes şi cu mari aşteptări atâtde persoanele îndreptăţite, de cultele religioase, destructurile Uniunii Europene, de statele membre, câtşi de mass-media.
Da, retrospectivă fiind, recunosc fără să fiuacuzată de lipsă de modestie că am trăit o perioadăefervescentă în care se lucra zi lumină, în careascultam permanent radioul şi urmăream la televizortot ce se referea la retrocedări sau cum se prezentaAdrian atunci când era invitat pentru dezbateri peaceastă temă. Aşa a devenit foarte cunoscut şi a ajunssă fie recunoscut şi pe stradă şi chiar lacumpărăturile din piaţa cartierului unde locuia.
30 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 31
Câteodată era puţin deranjat că lumea îlrecunoaşte: „uite-l pe domnul Mărăşoiu de la Legea10”. Era şi firesc, avea date de identificare uşor dereţinut: grizonat, cu mustaţă şi ochelari. Mai ales căsubiectul era unul de interes general, atât pentrucetăţenii români cât şi pentru cultele religioase, nunumai pentru cei aproximativ 120.000 de notificatori.
Pentru că, aşa cum se documentase şi ţineasă evidenţieze de fiecare dată când avea prilejul,comparativ cu ţările vecine unde legislaţia aferentăera adoptată încă din anii ‘90 şi procesulretrocedărilor era în curs de finalizare, în ţaranoastră peste 80% din cetăţenii români erauproprietari, indiferent care era subiectul acestuidrept.
Legislaţia românească în domeniu, adoptatăabia în anul 2001, a instituit ca regulă restituirea înnatură a tuturor categoriilor de imobile abuzivconfiscate de regimul comunist şi o procedurăadministrativă obligatorie şi prealabilă desoluţionare a notificărilor, tocmai din dorinţalegiuitorului de a scurta termenele de soluţionare şide a reduce costurile materiale şi timpul de aşteptaredin partea persoanelor îndreptăţite potrivit Legiinr.10/2001.
Adrian Mărăşoiu era omul proiectelor, înfiecare clipă avea un proiect de elaborat, altul în cursde execuţie şi unul în finalizare. Fie că era un proiectprofesional, legat de activitatea Autorităţii, deelaborarea normelor de aplicare a legii sau deîndrumări unitare pentru autorităţile locale implicateîn soluţionarea notificărilor, fie că era legat derenovarea casei, sau de viitorul studiilor fiicei sale.
Şi în aceste momente de implicare maximă avenit şi vestea că este bolnav, fiind diagnosticat cu ogravă anomalie a inimii. Sincer, am fost surprinşiatât prietenii cât şi colegii, fiind ferm convinşi că esteo eroare şi tocmai de aceea l-am sfătuit să mai cearăo a doua opinie medicală. După cât de dinamic şiplin de viaţă era Adrian nu am crezut în niciunmoment că este o boală atât de gravă, cu un orizontde speranţă de viaţă atât de redus. Din nefericirepentru el şi noi toţi diagnosticul a fost corect stabilit.A început să navigheze pe Internet, să sedocumenteze, printa materiale despre această boalăşi consecinţele ei, le citeam împreună, le dezbăteamşi de fiecare dată ne îngrozea gândul că Adrian, unom aparent calm, cu umor şi cu un suflet mare, înrealitate are inima bolnavă. Tot atunci a aflat,documentându-se, că speranţa de viaţă, în situaţia încare nu face un transplant, în condiţiile unui regim deviaţă foarte strict, ajunge până la 5 ani de la
momentul diagnosticării. Asta se întâmpla undeva înaugust – septembrie 2003.
Tocmai această notorietate crescută, pefondul acumulării negative de imagine a procesuluide retrocedare întârziat de deciziile politiceanterioare, a determinat şi momentul de cumpănăprin care a trecut Adrian atunci când a fost atacat cubrutalitate la intrarea în locuinţă. Aceste momentetraumatizante pentru el, familie şi colegi s-aupetrecut într-o seară de joi a anului 2004, cândrevenea de la o şedinţă de Guvern.
După ce a scăpat cu viaţă din agresiuneafizică şi inima nu i-a cedat, am ajuns la concluzia cătrebuie să privim partea plină a paharului, dacă măpot exprima astfel. Concluzia acelor momente a fostcă acolo sus cineva îl iubeşte şi că Adrian Mărăşoiumai avea multe sarcini de îndeplinit în lumeanoastră.
Acum când nu mai este printre noi, cei vii,îmi revine în minte permanent deviza impusă deAdrian, pentru lucrul de zi cu zi în echipă, să fimconsecvenţi orice am face. Şi el a încercat să fie unexemplu în tot ce întreprindea. Era permanentdedicat, responsabil şi nu uita niciodată, înnenumăratele întâlniri oficiale sau informale cuoamenii, să trateze problemele ca un adevăratprofesionist care să se facă înţeles, să ofere soluţiijuridice, dar să rămână, mai presus de toate, uman.
Adrian Mărăşoiu era un bun coleg, neuitândsă fie autoritar atunci când era cazul, darcunoscându-i şi familia, era şi un soţ şi un tatăexemplar. În pauzele de după orele de audienţe sauşedinţe de lucru de la comisiile de retrocedarepovestea cum îi face plăcere să facă cumpărăturipentru casă, să bricoleze şi chiar să se implice întreburile casnice. Pornind de la tradiţia poporuluiromân, putem spune fără echivoc că era un bungospodar.
Ca o evidenţiere a caracterului său şi abunului simţ care îl caracteriza, fac referire numai lamomentele anterioare schimbării Guvernului dinanul 2005, când renunţa, de cele mai multe ori, ladeplasarea cu maşina de serviciu şi mergea acasă cumetroul ca să se reobişnuiască cu stilul de viaţă alomului lipsit de facilităţile unei demnităţi publice.Ulterior, referindu-mă la momentul schimbărilordeterminate de votul exprimat cu prilejul alegerilorgenerale, deşi toţi eram profesionişti şi nu eramangajaţi politic, totuşi a considerat că este decent şimoral să îşi prezinte demisia din funcţia depreşedinte al Autorităţii.
Îi plăcea să fie independent şi să poatăacţiona ca atare în luarea deciziilor.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Am constatat în timp că Adrian Mărăşoiuera un iubitor de arhitectură tradiţională şi denatură; atunci când timpul liber îi permitea străbăteala pas zona istorică a Bucureştiului sau făceadeplasări de weekend ca să cosească iarba dincurtea casei părinteşti”.
După eliberarea din funcţia de preşedinte al
Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii
nr.10/2001, Adrian Mărăşoiu şi-a reluat, începând cu
data de 1 februarie 2005, activitatea la Consiliul
Legislativ în funcţia de consilier I, superior, şef al
sectorului de legislaţie economică şi de privatizare
din cadrul Secţiei de drept privat. Referindu-se la
activitatea pe care Adrian Mărăşoiu a desfăşurat-o la
Consiliu Legislativ, Laurenţiu Minescu, fost consilier
şi şef de sector în cadrul Secţiei de drept privat a
acestei instituţii, evidenţia: „�u l-am cunoscut pedomnul Adrian Mărăşoiu decât atunci când a fostintegrat în cadrul Consiliului Legislativ. Prezenţa safizică mi-a făcut o foarte bună impresie, semăna cu ofigură de artist de cinema din galeria celor deodinioară, respectiv George Brent. Intrând în discuţiecu dânsul , am aflat că i-a fost repartizat sectorul deprivatizare şi atunci am zâmbit, gândindu-mă că deşica origine a plecat din zona Topoloveni-Argeş, fief alunei gândiri cooperatiste, dânsul avea de îndeplinito sarcină inversă tradiţiei locurilor natale.
Am constatat [în ceea ce îl priveşte pe Adrian
Mărăşoiu] o mare dorinţă de cunoaştere a realităţiloristorice, o nevoie de documentare acerbă. Reţin unamănunt, cum se simţea dator spiritual lui RaduCiuceanu, pe care-l cunoscuse ca parlamentar şicare îi procurase lucrări tipărite de Institutul pe careacesta îl conducea şi care-i relevau situaţii şiîmprejurări ce îi erau străine şi care acum îisatisfăceau setea de cunoaştere a trecutului.
Îi plăcea polemica, se avânta în a susţineteze pe care apoi, uneori, le revedea, era corect decicu sine însuşi şi cu aceia din jur. Fiind foarte priceputîn utilizarea calculatorului, îl folosea intensiv,scriindu-şi totdeauna lucrările repartizate, făcândastfel economie de timp şi de personal. Exigent înredactare, lucrările sale aveau o fluenţă elegantă aexprimării, claritate şi conciziune. Era un bun coleg,sensibil la viaţa personală a celor care îl înconjurau.A luptat din greu cu boala care se instalase timpuriuşi, totuşi, era prezent în fiecare dimineaţă, la orematinale, frământându-se intens cu rezolvarealucrărilor repartizate.
A căpătat, desigur, cunoştinţe sporite atuncicând a fost numit conducător, şi anume în funcţia desecretar de stat la Autoritatea înfiinţată pentruproblemele decurgând din aplicarea Legii nr.10/2001
privind restituirea în natură sau prin compensaţiibăneşti a proprietăţilor trecute abuziv în proprietateastatului. Şi după revenirea la Consiliul Legislativ eracăutat de succesorii săi în funcţie, pentru consiliereşi discuţii, ceea ce dovedea că îşi câştigase respectulcuvenit pentru competenţa de care a dat dovadă”.
Din păcate boala de care suferea şi împotriva
căreia a luptat cu mult curaj l-a învins pe Adrian
Mărăşoiu, care a decedat la 31 august 2009. [Adrian
Mărăşoiu] „a lăsat în urmă un mare regret şi golsufletesc în peisajul nostru colegial, sublinia
Laurenţiu Minescu, lipsindu-ne de stilul său propriuce completa în mod fericit activitatea de zi cu zi acolectivului din Secţia de drept privat a ConsiliuluiLegislativ”. După cum preciza Liviu-Marian Vîtcă,
„în pofida calităţilor pe care le avea, consider că[Adrian Mărăşoiu] nu a putut să facă dovada a ceeace putea să realizeze, existenţa sa fiind bruscîntreruptă la numai 50 de ani, vârstă la care era înplină putere creatoare. Dispariţia sa prematură ne-aîntristat pe toţi cei care l-am cunoscut”. La rândul ei,
Lucia Negoiţă arăta: „Acum după ce fizic [Adrian
Mărăşoiu] nu mai este împreună cu noi, de fiecaredată când mă gândesc la el îmi aduc aminte numailucrurile plăcute şi cred că aşa şi trebuie, pentru că,în definitiv, acestea ne-au marcat existenţa, la unmoment dat, nouă celor care am avut onoarea să-lcunoaştem mai îndeaproape decât restul lumii şi, aşacum obişnuia să spună, împreună în acest domeniuam fost pionieri, deschizători de drumuri şi am făcutistorie”.
32 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Domnule Preşedinte al Academiei Române,
stimat auditoriu,
Nu voi face o retrospectivă a activităţii mele
ştiinţifice, didactice şi profesionale. Au făcut-o alţii
mult mai bine ca mine. Voi încerca să arunc o privire
asupra unui anumit spaţiu şi timp din care să desprind
sensul şi utilitatea unei deveniri şi în care s-a
consumat o experienţă, lecţia mea de viaţă, o viaţă
asumată şi trăită cu gravitate.
Ca fiinţe umane existăm prin ceea ce suntem,
prin ceea ce înfăptuim, prin ceea ce lăsăm, atât prin
faptă, cât şi prin idee, ca şi măsură a valorii. De aici
întrebarea: am atins oare starea necesară înţelegerii
vieţii, în general, a propriei vieţi, în special? Am
înţeles oare cu adevărat toate experienţele trăite?
Trecerea mea efemeră a fost oare folositoare, a lăsat
vreo urmă? Nu sunt sigur. De ceea ce sunt însă sigur
este faptul că sunt câte puţin din fiecare experienţă
de viaţă şi din fiecare om cu care mi-am încrucişat
destinul; că egalitatea dintre oameni se reduce la două
momente: la naştere şi în faţa morţii; că adevărul, ca
şi dreptatea, nu poate fi confundat cu justiţia; că am
reuşit să nu mai am certitudini; să am, în schimb,
nenumărate dileme, să nu mai fiu tributar unui mental
conservator şi limitat.
Prin cele ce vă voi prezenta, voi încerca să
răspund neîntrebat, pentru a putea tăcea la întrebări
încă nepuse. Comod ar fi să-mi caut refugiu la
Dostoievski (1821-1881) care afirma: “dacăDumnezeu există, el răspunde de actele mele, iardacă nu există, nu îmi asum nicio responsabilitate”.Nu o voi face. Îmi propun ca, la aniversarea unei
vârste, pe care Dumneavoastră aţi ţinut să mi-o
amintiţi cu obstinaţie, să mă răfuiesc cu propria-mi
conştiinţă, supunându-mă la cea mai grea lecţie:
despre viaţă.
Aşadar, o primă lecţie de la viaţă: istoria nu
uită şi nici nu iartă, totul se plăteşte.
Viaţa privită ca o călătorie în timp, între două
praguri, este o continuă lecţie în lupta cu noi înşine.
Ea „poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dartrebuie trăită privind înainte” (Kierkegaard S. A.,
1818 – 1855). Venim cu toţii dintr-un trecut de
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 33
R e s t i t u t i o
Academicianul VASILE STĂNESCUla 85 de ani
În ziua de 3 februarie 2010, Academia Română a sărbătorit, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, pe prof. univ.dr. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române, fost şef de secţie la cel de-al doilea ConsiliuLegislativ.
La manifestare, la care au participat numeroşi academicieni, cercetători ştiinţifici, cadre didacticeuniversitare, un numeros public, au luat cuvântul, printre alţii, acad. Ionel Haiduc, preşedintele AcademieiRomâne, acad. Radu Voinea, fost preşedinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion Dogaru, membrucorespondent al Academiei, dr. Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din România, SorinPopescu, preşedinte de secţie la Consiliul Legislativ, dr. Aurel Vainer, deputat, preşedintele FederaţieiComunităţilor Evreieşti din România, prof. univ. Şerban Dragomirescu, ş.a.
Au prezentat mesaje de felicitare şi de salut instituţii reprezentative şi personalităţi de marcă ale lumiiştiinţifice româneşti.
Redăm, în continuare, cuvântul sărbătoritului, academicianul Vasile Stănescu.
umbre: 40 de ani de comunism au lăsat cicatrici
adânci în trupul şi în memoria poporului. Ca
beneficiar al unei longevităţi norocoase – din care trei
sferturi de veac în secolul XX, abia încheiat –
am trăit, alături şi împreună cu mulţi dintre
Dumneavoastră, ca prizonieri ai unei epoci dra ma -
tice, o răscruce a istoriei, cu vânătoare de vrăjitoare
şi compromiteri iremediabile, un regim care a distrus
societatea, libertatea spirituală, intelectualii, a izolat
oamenii, a înfometat populaţia. Am trăit împreună
confiscarea personalităţii, frica, deznădejdea şi
delaţiunea, intimidările şi marginalizarea, dramele
arestărilor, detenţiilor şi asasinatului politic, pro -
movarea falselor valori, întârziind astfel istoria. Am
rezistat prin convenţional, ducând o viaţă paralelă,
printr-un exerciţiu de mimare, neverosimilă, degra -
dantă. Tolstoi (1883 – 1945) spunea că: „viaţa este evoluţie spirituală neîntreruptă”. Din această
perspectivă, ca trăitor şi martor al acelor timpuri,
conştiinţa mă obligă, chiar dacă personal nu am avut
niciun fel de implicare, să port cu mine povara
răspunderii epocii. Este o povară dureroasă pe care
mi-o asum. Trecerea şi, mai ales, răscumpărarea
fiecăruia va fi judecată, până la urmă, de istorie.
O a doua lecţie: perenitatea culturii.
Ideile, ca şi autorii lor, nu fac excepţie de la
procesul curgerii indiferente, impersonale, a timpului.
Există însă un timp şi un spaţiu al fiecărei idei mari,
cu o carieră proprie şi cu etapele călătoriei ei. Din
perspectiva trecerii timpului se conturează şi se
decelează judecăţile de valoare asupra traiectelor
parcurse şi a impunerii lor, a ceea ce reprezintă
flacără, perenitate. De aici, se desprinde concluzia că
numai cultura asigură continuitatea, legătura dintre
predecesori, contemporani şi generaţiile viitoare; că
marile personalităţi făuresc şi definesc istoria şi
cultura unei ţări şi îi dau identitate. Este motivul
pentru care trecutul nu dispare niciodată, el continuă
să fie prezent în actualitate, ca şi în viitor, prin idei şi
realizări perene, ca şi prin memoria unor creatori.
Nume precum Socrate, Shakespeare, Michelangelo,
Beethoven, Goethe, Einstein, Edison sau Mircea
Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Eminescu,
Enescu, Brâncuşi sau invenţia tiparului, cucerirea
cosmosului, comunicaţiile nonverbale trăiesc un timp
etern, în slujba lumilor care se succed. Oamenii mor
cu adevărat numai atunci când îi uităm.
A treia lecţie de viaţă: munca, făuritor şi
modelator.
Am învăţat de la viaţă că fiecare om este unic,
fiecare are propria sa filosofie de viaţă şi de înţelegere
a raportării sale la Cosmos, la Sacru, la Divin, că
fiecare vine cu propria încărcătură somatică, de
cultură şi civilizaţie; că viaţa continuă să fie un
miracol, un mister, care cumulează materialul şi
sacrul, realul şi contemplaţia, în sfârşit, că libertatea
spiritului şi frumuseţea cunoaşterii nu se pot obţine
decât prin dăruire de sine.
De aceea, am făcut din muncă o adevărată
religie. Ea m-a eliberat de multe obsesii, fiind
închinată devotamentului, abnegaţiei şi pasiunii,
perfecţionării şi căutărilor şi, mai ales, întrebărilor –
fără de care raţiunea moare – întrebări unele rămase,
şi în prezent, fără răspuns. M-am străduit să fac
diferenţa dintre a şti, a înţelege şi a te îndoi.
Am trăit conectat la lumea valorilor şi a
performanţelor, la lumea ideilor, a libertăţii de gân -
dire şi de expresie. Am avut, astfel, bucuria creaţiei şi
a cunoaşterii, a neliniştilor, incertitudinilor şi aştep -
tărilor, a meditaţiilor şi reflecţiilor, a inspiraţiei şi
intuiţiilor.
Am avut, de asemenea, bucuria trăirilor în
respect faţă de cei din jur, în morală, în adevăr şi
dreptate, cu demnitate şi responsabilitate, toate per -
cepute ca şi dispoziţii testamentare ale părinţilor şi
profesorilor mei. Această responsabilitate îmi amin -
teşte de întrebarea – îndemn a marelui Simion
Mehedinţi (1868 – 1962) adresată studenţilor la orele
de curs, cu privire la rosturile lor în viaţă: „puteţi săcreaţi şi să adăugaţi elemente noi de civilizaţie şicultură românească? Dacă da, atunci sunteţi ogeneraţie nouă, dacă nu, atunci nu sunteţi decât nişteexemplare tinere, o simplă continuare „.
Din dialogul cu stelele, în singurătate şi tăcere,
cred că am reuşit să mă cunosc mai bine, să-mi aud
vocea interioară, să-mi obţin libertatea de spirit,
liniştea sufletească, pacea, echilibrul şi iubirea. Acolo
unde nu este loc pentru a visa se moare încet,
iremediabil. De aceea, mi-am dat toată silinţa să nu
trec degeaba prin viaţă, să trăiesc frumos şi cu folos,
să pot lăsa ceva în urmă.
Mi-a trebuit multă putere pentru a înfrunta
toate valurile vieţii – şi nu au fost puţine – să forţez
destinul şi să supun cronologiile, să înfrâng barierele
psihologice şi să promovez o atitudine pozitivă.
Am căutat, atât cât mi-a stat în putinţă, să mă
detaşez pentru a putea fi propriul meu obiect de
studiu, propriul meu critic şi, mai apoi, îndrumător.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
34 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Am plecat întotdeauna de la ideea că nu
întrunim condiţiile de a fi nici ceea ce pretindem că
suntem, nici ceea ce ne spun alţii că suntem şi nici
ceea ce dorim să fim.
Nu am intrat în gâlceava cu lumea. Am căutat
liniştea şi împlinirea în mine însumi. Astfel, prin
intermediul luminii tiparului, am încercat, şi în bună
măsură am reuşit, să promovez şi să readuc în
memoria colectivă şi în patrimoniul naţional multe
valori ale culturii române, marginalizate sau excluse
ideologic şi politic, unele chiar după executarea unor
ani grei de închisoare. Mi-am asumat o atitudine
nonconformistă, de ,,susţineri suspecte”, care meritau
însă riscul, de care eram perfect conştient. Nu am
considerat niciodată şi nu voi considera atitudinea
mea ca acte de dizidenţă sau de rezistenţă. Ea a
decurs firesc, ca o atitudine de moralitate şi respon -
sabilitate, o atitudine de conştiinţă. Mărturisesc că nu
m-au ocolit vanitatea şi orgoliul, libertatea de a
judeca pe alţii, după cum nu m-au ocolit nici eşe cu -
rile, ameninţările, vise spulberate, speranţe înşelate.
Nu este uşor să trăieşti... Atât m-am priceput.
Cred că totuşi pot să privesc înapoi cu împăcare şi
mulţumire... Până la urmă totul depinde de unde te
situezi între sublim şi ridicol, virtute şi viciu, armonie
şi confruntare, bunătate şi intoleranţă. Emmanuel
Kant (1724 – 1804) spunea: « nu importă ce facenatura din om, ci ceea ce el însuşi face din sine ».
A patra lecţie: „toţi oamenii mor, dar nu toţioamenii trăiesc cu adevărat „ (William Wallace,
1270 – 1305).
Privită ca valoare supremă, viaţa prezintă
importanţă în funcţie de modul cum o cheltuieşti.
Aceasta îmi aminteşte de o comparaţie făcută de
Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984), în MartorulEternităţii (Editura Herald, Bucureşti, 2002, pag. 94),
unde citim următoarele: „între morfină şi spiritua -litate există o diferenţă imensă de calitate, dar scopulera acelaşi: căutarea fericirii... Morfina doreşte săuiţi, spiritul să înţelegi”. De aceea, privesc cu uimire
şi durere la ceea ce se întâmplă în jur: vidul exis -
tenţial, lipsa de afecţiune, o lume fără modele, fără
repere, fără perspectivă, o lume dezinteresată de
trecut, de valorile ei, de latura inefabilă, de igiena
sufletului. Trăim o lume care nu mai ştie să se bucure
şi să plângă, simplu şi curat, o lume în care s-a
instalat violenţa şi cinismul, lichelismul, incom -
petenţa, dispreţul şi mitocănia, o lume, paradoxal, a
internetului dar şi a zgomotului, a gălăgiei, o lume
devastatoare, în care competenţele nu mai prezintă
interes social, virtutea este înlocuită cu oportunismul,
verticalitatea cu slugărnicia, o nelume.
Mai există oare inefabil, trăiri interioare, visări,
nelinişti, melancolii, nostalgii sau remuşcări? Sunt
nespus de tulburat. Nu mă mai regăsesc în condiţiile
timpului şi mediului în care trăiesc. Democraţia
noastră, extrem de permisivă, continuă să legitimeze
mediocritatea, care nu face decât să prelungească
deriva societăţii, să întârzie, de fapt, istoria. Familia
tradiţională – această componentă fundamentală a
societăţii – este pe cale de dispariţie. Cum se mai
asigură în prezent acel univers intim, special, suportul
afectiv şi moral, în care se promovau dragostea,
respectul, căldura, înţelegerea, valorile comune?
Stau şi mă întreb: ce se întâmplă cu noi?
Încotro ne îndreptăm? Omenirea se găseşte oare într-
o criză de destin? Oare inteligenţa se va lăsa învinsă
de instinct? Să fi ajuns, aşa cum spunea Mihail Ralea
(1886 – 1964), „în epoca în care idealurile audispărut, omul se întoarce violent de unde a plecat,adică de la biologic?”
Cu peste două secole şi jumătate în urmă,
filosoful şi eseistul irlandez Edmund Burke (1729 –
1797) atrăgea atenţia asupra acestui pericol. El
spunea: „pentru ca răul să triumfe este suficient caoamenii să nu facă nimic”. Fără comentarii...
A cincea lecţie: fiecare etapă de viaţă ne dă
o altă dimensiune a cunoaşterii şi conştiinţei.
Ca o caracteristică a trecerii noastre, am
perceput, ca şi Dumneavoastră, fiecare etapă a acestui
implacabil proces. În copilărie, totul este trăire de vis
edenic, miracol, poezie şi uimire, ingenuitate şi
candoare, inocenţă şi imaginaţie fără de hotare. În
adolescenţă, încerci iluzia de nemurire şi îţi proiectezi
viaţa – de fapt vise şi speranţe, idealuri şi entuziasme
– într-un orizont nemărginit de timp, orizont pe care
nu-l vei atinge însă niciodată pentru că prezentul se
confundă cu viitorul, destinul nu are coborâşuri, iar
timpul nu l-ai descoperit încă, îl trăieşti numai. Marin
Preda (1922 – 1980) caracteriza tinereţea ca fiind “otrufie, rareori o valoare”. La maturitate, pragm tismul
învinge emoţia, iar vârsta se simte ca o abstracţie,
pentru ca la bătrâneţe să predomine amintirile.
Fiecare etapă ne modifică fundamental. Se
trece astfel de la elanul juvenil, prin cumulare şi
discernământ, la reflecţie, apoi la contemplare şi
înţelepciune. Este vorba de alte vibraţii, de alte
dimensiuni, de o altă încărcătură.
Toate etapele trăiesc eternitatea, dar în ultima
devenim obsesiv conştienţi de ea şi de avatarurile ei.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 35
Te trezeşti deodată cu amintirile care nu îţi mai dau
pace, accepţi renunţările, insatisfacţiile, frustrările,
fără a te revolta. Devii conştient abia când factorul
biologic îţi atrage atenţia. Oare Machiavelli avea
dreptate când afirma că este „mai bine să faci şi săgreşeşti, decât să regreţi când nu mai poţi face? „Cred totuşi că principiile machiavelismului nu aveau
în vedere numai latura pozitivă a lucrurilor...
Cu excepţia bătrânilor prin naştere, bătrâneţea
rămâne o stare de spirit. Ea trebuie învăţată. Depinde
de măsura în care reuşim să ne cunoaştem din
interior, de acolo de unde izvorăşte înţelegerea,
înţelepciunea, împăcarea cu sine şi cu viaţa şi, mai
ales, iubirea. Cât de frumos formulează, indirect,
Umberto Eco (1932) în Memoria vegetală, bătrâ -
neţea: „cărţile sunt bătrânii noştri „.Închei cu cea de a şasea lecţie, fără a fi însă şi
ultima: „la sfârşit nu contează anii din viaţă, ci viaţadin anii tăi” (Abraham Lincoln, 1809 – 1865).
Uit mereu ce vârstă am cu adevărat şi aceasta
pentru că nu las clepsidra uriaşă a timpului să se
scurgă, o întorc fără întrerupere.
Tinereţea nu este legată de vârstă, o avem în
noi, este o victorie a spiritului. Ea înseamnă a-ţi pune
mereu întrebări şi a încerca să răspunzi la ele.
Pentru mine, viaţa continuă să fie un miracol,
un mister, ceva între realitate şi visare. Cred că am
reuşit să conserv în suflet o parte din propria-mi
copilărie, ca şi o rază de lumină, de regenerare
sufletească şi de rezistenţă împotriva răului şi urâtului
din jur, că nu m-au părăsit reveriile, nostalgiile, chiar
speranţele, că am reuşit să-mi însuşesc o minimă
înţelepciune şi libertate interioară, să mă împac cu
lumea, cu mine însumi şi cu Dumnezeu. Totul este să
intri în rezonanţă cu istoria, cu lumea şi cu mediul
înconjurător, cu Universul sau cu o idee.
Toate acestea fac să mă pot bucura de viaţă, de
un răsărit sau de un apus de soare, de frumuseţea
florilor, de un clipocit de apă, de adierea unui vânt, de
faptul că încă se poate vorbi cu mine, nu despre mine,
că am conştiinţa datoriei împlinite, ca fiinţă umană şi
socială, că nu am pierdut vremea şi că nu am rămas
dator. Cel mai mult însă mă bucur când pot oferi
dragoste celor din jur, ca şi atunci când o primesc,
cum se întâmplă acum, când sunt înconjurat cu
afecţiune, atât prin prezenţa Dumneavoastră, cât şi
prin vorbele frumoase şi calde de apreciere.
Mulţumesc, în primul rând, Conducerii
Academiei Române, care a iniţiat şi organizat această
manifestare, colegilor din Academia Română şi,
în special, celor din secţia căreia îi aparţin,
Dumneavoastră, conducători ai unor instituţii şi
organizaţii prestigioase. Vă mulţumesc, de asemenea,
pentru înaltele distincţii cu care m-aţi onorat.
Un gând bun colegilor care trudesc anonim,
dar eficient, la Spitalul Elias şi la Fundaţia cu acelaşi
nume.
Vă mulţumesc tuturor şi vă ofer, la rândul meu,
dragoste, admiraţie şi respect.
Soţiei mele îi mulţumesc pentru tot ceea ce a
însemnat în viaţa mea, ca şi pentru toate privaţiunile
pe care le-a suportat de-a lungul a 57 de ani de
convieţuire. Ea va rămâne mereu, împreună cu copiii
şi nepoţii noştri, în sufletul meu.
Toată această atmosferă pe care aţi creat-o m-a
mişcat profund, transformând acest eveniment cu
caracter festiv într-o manifestare de suflet, o
adevărată sărbătoare spirituală, într-un prinos de
respect şi preţuire reciprocă.
În încheiere, doresc să vă fac unele destăinuiri:
cunoscând faptul că trecerea pragului fiecăruia dintre
noi este proprie numai spiritului; că ea, trecerea, nu
va schimba nimic fundamental în Univers; că “niciofiinţă nu trăieşte destul de mult ca să fie luată înserios” (Tenessee Williams, 1914 – 1983) şi că
nimeni nu este pregătit să plece, dar şi că bătrâneţea
nu îngăduie aşteptare şi nici amânări, sunt din ce în ce
mai grăbit să îmi duc proiectele până la capăt şi
apoi..., apoi să îmi propun altele...
De asemenea, vă promit că voi ieşi din viaţa
activă numai odată cu desfiinţarea impozitelor.
Vă mulţumesc.
3 februarie 2010
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
36 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 37
Facultatea de Drept a Universităţii din
Bucureşti, condusă de dl. decan Flavius Baias, a
organizat o ceremonie aniversară, în data de 25
noiembrie 2009, pentru a marca 150 de ani de
existenţă. Au participat şi au ţinut discursuri, cu această
ocazie, Preşedintele României – domnul Traian
Băsescu, Rectorul Universităţii din Bucureşti –
domnul prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Preşedintele
Curţii Europene de Justiţie – domnul Vassilios Skouris,
reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, Consiliului
Legislativ, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Ministerului
Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ai Academiei
Române, precum şi ai organizaţiilor şi structurilor
asociative profesionale cum ar fi: Uniunea Naţională a
Barourilor din România, Uniunea Naţională a
Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea
Juriştilor din România. De asemenea, au fost de faţă
reprezentanţi ai învăţământului juridic, foşti rectori,
decani, prodecani, cadre didactice din România, din
Republica Moldova dar şi din Franţa, Spania, Italia,
Germania, Austria, Republica Cehă, Statele Unite ale
Americii şi Tunisia, personalităţi ale vieţii politice şi
culturale, cercetători, foşti studenţi ai facultăţii.
În semn de apreciere pentru activitatea
meritorie avută de-a lungul celor 150 de ani de
existenţă, Preşedintele României Traian Băsescu, în
numele statului român, a decis decorarea Facultăţii de
Drept a Universităţii din Bucureşti cu Ordinul
„Meritul pentru învăţământ” în grad de „Mare Ofiţer”.
În cadrul acestei manifestări, a fost lansată, sub
egida Editurii Monitorul Oficial, în condiţii grafice
deosebite, o monografie aniversară semnată de istoricul
Mihail M. Andreescu – Facultatea de Drept aUniversităţii din Bucureşti: 1859-2009: File de istorie.
Lucrarea are un profund caracter monografic,
vizând evoluţia complexă a instituţiei de la origini şi
până astăzi. Autorul respectă, în acelaşi timp, caracterul
festiv al lucrării, încercând să se încadreze în anumite
limite, ca formă şi ca fond. Astfel, accentul cade mai
mult pe aspectele descriptive şi iconografice, în acelaşi
timp, informaţia ştiinţifică fiind dozată perfect.
Structura lucrării cuprinde o parte intro -
ductivă cu generalităţi istorice privind învăţământul
juridic din Bucureşti, iar apoi trei părţi care descriu
evoluţia Facultăţii în diferite etape istorice, de la
înfiinţare şi până în prezent. De asemenea, acestea
sunt urmate de rezumate ale lucrării în limbile
franceză şi engleză.
Partea I – Originile şi evoluţia învăţă -
mântului juridic în Bucureşti până la întemeierea
Facultăţii de Drept (1859) – abundă de informaţii
despre intro du cerea studiului dreptului odată cu
întemeierea Academiei Domneşti la „Sf. Sava”, despre
învă ţă mântul juridic în perioada 1832-1848 şi evoluţia
acestuia între anii 1849-1859. Anul 1859 marchează
înfiinţarea „primei Facultăţi din Bucureşti – aceea deDrept – punându-se astfel bazele învăţământuluisuperior în capitala Ţării Româneşti şi a României, actcare preceda cu cinci ani înfiinţarea Universităţiibucureştene, al cărei palat era încă în faza deconstrucţie.”
Astfel, înfiinţarea Facultăţii de Drept, urmată
de înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Bucureşti,
a însemnat o nouă ipostază în evoluţia învăţământului
superior, în general, şi a celui juridic, în special.
NOI APARIŢII EDITORIALE
Mihail M. Andreescu
Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti: 1859-2009: File de istorie
Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2009, 312 p.
�oi apariții editoriale
38 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Partea a II-a – Organizarea şi evoluţia
Facultăţii de Drept în perioada 1859-1948 – evocă o
epocă extrem de complexă a Facultăţii de Drept a
Universităţii din Bucureşti, în care ea s-a afirmat
continuu, ocupând un binemeritat loc pe harta
învăţământului juridic al lumii. Autorul evocă momente
referitoare la organizarea Universităţii din Bucureşti şi
a facultăţilor componente în baza Legii învăţământului
din 1864, precum şi la construcţia noului local al
Facultăţii de Drept. De asemenea, autorul dă detalii
despre regulamentele de funcţionare din acea perioadă,
cursuri şi catedre, profesori, lucrări şi studenţi.
În partea a III-a – Evoluţia Facultăţii de
Drept în perioada 1948 – 1989 – autorul reaminteşte
uriaşa mişcare de cadre, care a afectat nu numai
învăţământul românesc, ci întregul ansamblu al
instituţiilor politico-administrative ale statului,
precum şi perioada de liberalizare şi deschidere reală
extrem de benefică dezvoltării învăţământului,
ştiinţei şi culturii româneşti, reintegrării şi reafirmării
lor în plan internaţional, dublată ulterior de o
perioadă de stagnare şi apoi de îngheţ şi regres în
toate domeniile, când relaţiile internaţionale au fost
rupte parţial sau total, România intrând iarăşi într-un
con de umbră, din care va ieşi după decembrie 1989.
Dintre numeroasele personalităţi ale acelei
epoci de deschidere şi stagnare, în acelaşi timp, de
evoluţii social-politice şi economice controversate,
autorul a ales să evoce figura profesorului Tudor R.
Popescu, care s-a dovedit a fi în acelaşi timp un
specialist de marcă al primului Consiliu Legislativ,
activând, rând pe rând, ca referent stagiar, referent titular
şi referent şef. „�ăscut în 1913 la Brăila şi decedat la2 septembrie 2004 în Bucureşti, profesorul a slujitFacultatea de Drept şi învăţământul juridic, din posturade profesor şi profesor consultant, până la vârsta de 90de ani, când a hotărât că e cazul să se retragă. Înperioada la care ne referim – 1948-1989, dar şi ulterior –Tudor Popescu a fost invitat să conferenţieze în 10 ţărişi 25 de facultăţi şi centre universitare.”
Partea a IV-a – Perioada 1989-2009 –
analizează atent situaţia studenţilor, a cadrelor didactice
ale Facultăţii, planurile acesteia de învăţământ şi
colaborările internaţionale din ultimii 20 de ani.
În Partea a V-a se prezintă anexe docu men -
tare cuprinzând două regulamente ale Facultăţii de
Drept din Bucureşti (din 1866 şi din 1913), precum şi
patru liste, cuprinzând: cadrele didactice ale facultăţii
până în 1948, cadrele didactice din 1948 până în 2009,
decanii facultăţii, de la înfiinţare până la redactarea
prezentei lucrări, şi, în sfârşit cadrele didactice care
au îndeplinit diverse demnităţi publice (inclusiv înalţi
magistraţi, membri ai Academiei Române etc.).
Dintre decanii de-a lungul celor 150 de ani
de activitate ai Facultăţii de Drept din Bucureşti, care
cu onoare şi devotament au condus această instituţie
de învăţământ, amintim pe Constantin Bosianu,
Vasile Boerescu, Nicolae Basilescu, Anibal
Teodorescu, Ioan Ceterchi, Stanciu Cărpenaru,
Corneliu Bîrsan, Viorel Mihai Ciobanu, în prezent
fiind decan conf dr. Flavius-Antoniu Baias ajutat de
prof. dr. Elena-Simina Tănăsescu, conf. dr. Marieta
Avram şi conf. dr. Radu-Romeo Popescu, prodecani.
Dovadă a faptului că Facultatea de Drept a
reprezentat punctul de plecare în carieră a unor
importanţi oameni în stat sunt cei 5 primi-miniştri ai
României – Constantin Bosianu, Gheorghe Mironescu,
Mihail Antonescu, Adrian Năstase şi Victor Ciorbea; 22
de miniştri ai justiţiei, dintre care amintim pe Vasile
Boerescu, Constantin Dissescu, Istrate Micescu, Mircea
Djuvara, Gheorghe Diaconescu, Constantin Stătescu,
Ioan Ceterchi şi Valeriu Stoica; 12 membri ai Academiei
Române – Iacob Negruzzi, Andrei Rădulescu, Vespasian
Pella, Ion Tanoviceanu, Gheorghe Mironescu, Victor
Bădulescu, George Fotino, Ioan Ceterchi, Traian
Ionaşcu, Costin Kiriţescu, Tudor Popescu, Ion Filipescu
– dar şi numeroase alte personalităţi care au îndeplinit
demnităţi cultural-ştiinţifice, teoreticieni şi practicieni de
o deosebită valoare, pe care corpul profesoral al acestei
Facultăţi i-a dat României de-a lungul timpului şi datorită
cărora s-a făcut remarcată.
În lucrarea sa, autorul ţine să evidenţieze
faptul că, la cei 150 de ani oficial împliniţi, învă ţă -
mântul juridic bucureştean, deşi tânăr în comparaţie
cu alte sisteme juridice europene, este unul prestigios,
care s-a afirmat încă de la începuturi prin dascălii şi
reprezentanţii săi.
În prefaţa lucrării, istoricul Mihail M.
Andreescu mărturiseşte că timpul extrem de scurt pe
care l-a avut la dispoziţie l-a împiedicat să acopere în
volumul de faţă toată informaţia care există în
legătură cu acest subiect. De aceea, acesta se
angajează ca în ediţiile viitoare, fie printr-o abordare
exhaustivă, fie printr-o abordare graduală şi tematică,
să alcătuiască o monografie pe măsura renumelui
acestei facultăţi bucureştene, cea mai prestigioasă
instituţie de învăţământ juridic superior din România.
Adresându-se tuturor celor interesaţi de
istoria acestei Facultăţi, datorită modului clar de
prezentare a ideilor dar şi caracterului festiv, volumul
Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti:1859-2009: File de istorie se constituie într-o
realizare meritorie, făcând ca imaginea învăţă mân -
tului juridic românesc să fie mai deplin conturată.
Alina PALOMINO TUERO
expert, Consiliul Legislativ
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 39
În toamna anului trecut a văzut lumina
tiparului un volum inedit şi valoros pentru lumea
juridică românească contemporană. Acesta conţine,
conform titlului pe care îl poartă, cursuri de drept
procesual penal şi de criminalistică, prelegeri, studii,
articole, comentarii şi opinii juridice ale lui George
G. Vrăbiescu, doctor în ştiinţe juridice al Facultăţii
de Drept din Paris, conferenţiar la Facultatea de Drept
din Bucureşti (1926-1951) şi reputat membru al
Consiliului Legislativ interbelic (1926-1948), precum
şi articole, comentarii şi opinii juridice, sociale şi
politice aparţinând fratelui acestuia, Nicolae G.
Vrăbiescu, doctor în ştiinţe juridice al Facultăţii de
Drept din Paris, avocat în fostul Barou Ilfov, om
politic şi deputat în perioada interbelică.
În cuvântul de prezentare din deschiderea
acestui volum, Simona Maria Vrăbiescu Kleckner,
fiica lui George G. Vrăbiescu, evocă personalitatea
remarcabilă a celor doi fraţi Vrăbiescu şi contribuţia
lor la dezvoltarea ştiinţei dreptului românesc.
O contribuţie de seamă la apariţia în bune
condiţii a volumului au adus-o Lavinia Valeria
Lefterache, conferenţiar universitar doctor la
Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, şi
avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, decanul Baroului
Bucureşti, care sunt şi autorii unor prefeţe substan -
ţiale în conţinut, incluse în volum.
Lavinia Valeria Lefterache consideră, de
pildă, că această lucrare reprezintă un excelent
exemplu de exerciţiu intelectual al echilibrului dintre
tradiţie şi inovaţie. La rândul său, Ion-Ilie Iordăchescu
apreciază că lucrarea în ansamblul ei, redactată într-un
stil accesibil, se adresează nu numai juriştilor, dar şi
politicienilor, politologilor şi sociologilor.
Volumul este împărţit în patru părţi. Primele
trei părţi includ lucrările lui George G. Vrăbiescu, iar
partea a patra cuprinde scrierile lui Nicolae G.
Vrăbiescu. Prima parte este dedicată cursurilor,
veritabile lucrări clasice ale doctrinei penale, fiind
reproduse Cursul de procedură penală aprofundatăpentru Doctoratul Juridic (1946-1947), Cursul dedrept procesual penal, curs aprofundat pentruDoctoratul Juridic (1947-1948) şi Cursul decriminalistică (1950-1951).
Un curs de doctorat se evidenţiază prin faptul
că permite dezvoltarea unei părţi din totalitatea
materiei din cuprinsul cursului general al unei
discipline, permiţând aprofundarea unui subiect
determinat, astfel încât autorul parcurge o veritabilă
călătorie în timp şi spaţiu, de la dreptul roman la cel
modern, de la sistemul common law la cel romano-
germanic, pentru a demonstra că circulaţia valorilor,
principiilor şi preceptelor nu poate fi împiedicată de
graniţele naţionale, astfel încât multe instituţii
au sensuri comune în întregul sistem de drept
continental.
În partea a doua a lucrării sunt grupate
prelegerile, studiile, articolele, comentariile, opiniile
juridice şi recenziile lui George G. Vrăbiescu, publicate
în perioada 1922-1943, iar partea a treia conţine
documente privitoare la activitatea ştiinţifică a lui
George G. Vrăbiescu şi diverse alte documente. Partea
a patra include articole, comentarii şi opinii juridice,
sociale şi politice ale lui Nicolae G. Vrăbiescu, apărute
în perioada 1918-1945.
George G. Vrăbiescu
Cursuri de Drept procesual penal şi de CriminalisticăPrelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice
Nicolae G. Vrăbiescu
Articole, comentarii şi opinii juridice,sociale şi politice
Bucureşti, Editura Themis Cart, 2009, 808 p.
�oi apariții editoriale
George G. Vrăbiescu analizează în cele 16
prelegeri ale Cursului de procedură penalăaprofundată pentru doctoratul juridic (1946-1947) şi
respectiv în cele 21 de prelegeri ale Cursuluiaprofundat pentru doctoratul din 1947-1948, evoluţia
acţiunii în procesul penal (atât acţiunea penală cât şi
cea civilă) şi a sistemelor procedurale (inchizitorial,
acuzatorial, mixt). Cursul de criminalistică (1950-
1951) examinează raportul care există între
criminalistică şi normele de procedură penală,
precum şi teoria probelor în penal, respectiv
identificarea criminalistică. În conceperea acestor
cursuri, George G. Vrăbiescu s-a bazat pe o
bibliografie selectivă, precum şi pe o foarte bună
cunoaştere a legislaţiei procesuale penale franceze şi
belgiene. Prelegerile sale de procedură penală
analizează instituţiile dreptului atât sub aspect
teoretic, cât şi legislativ, demonstrând o profundă
cultură juridică europeană. George G. Vrăbiescu a
acumulat o bogată experienţă în domeniul legislativ,
în perioada 1926-1948, când a lucrat la Consiliul
Legislativ interbelic. S-a ocupat, de altfel, timp de 12
ani, în calitatea pe care o avea de referent titular în
cadrul Secţiunii de drept public a acestei prestigioase
instituţii juridice, sub directa coordonare a mentorului
său, Ioan Ionescu-Dolj, fost prim-preşedinte al
Consiliului Legislativ interbelic în perioada 1938-
1943, de întocmirea noului Cod penal şi a noului Cod
de procedură penală, adoptate în 1936. De altfel, în
acest volum există numeroase referiri la activitatea
bogată desfăşurată de George G. Vrăbiescu la
Consiliul Legislativ interbelic.
Deşi au trecut mai bine de 60 de ani de la
prima publicare a acestor cursuri, iar instituţiile
juridice au suferit între timp o serie de transformări,
valoarea lor a rămas la fel de importantă, pledând
pentru crearea unei ordini juridice bazată pe ideea de
libertate şi siguranţă.
Un deosebit interes pentru cititor prezintă
corespondenţa şi articolele publicate în ziarele vremii
de George G. Vrăbiescu şi de fratele său Nicolae G.
Vrăbiescu, incluse în ultimele părţi ale volumului.
Stilul literar al lucrării nu afectează rigoarea sa
ştiinţifică în domeniul penal, în cazul lui George G.
Vrăbiescu sau în cel civil, în cazul lui Nicolae G.
Vrăbiescu şi constituie un element antrenant pentru
lectura ei.
Atractivitatea volumului este sporită şi de
condiţiile grafice deosebite asigurate de Editura
Themis Cart din Bucureşti.
Tudor PRELIPCEANU
40 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
�oi apariții editoriale
„Înainte de toate, ceea ce veţi citi este oistorie recentă...este o istorie despre nişte oameni şidespre umanitatea lor covârşitoare, mai presus deorice. Şi despre ceea ce au făcut. Care include,esenţial, efortul lor de a-şi face datoria. Fără să-ipreocupe sau să-i emoţioneze nimic. Pentru că mizalor a fost şi este una care merită acest efort –interesul naţional”. Astfel debutează cartea
„Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga –Memoriile unui tânăr diplomat”, apărută sub egida
Editurii Monitorul Oficial, carte în care se detaliază
desfăşurarea Procesului de la Haga dintre România
şi Ucraina, pentru delimitarea maritimă în Marea
Neagră, precum şi momentele anterioare acestuia,
astfel cum au fost trăite, în mod direct, de către autor,
diplomatul român Bogdan Aurescu, precum şi de
către echipa românească, care a făcut posibilă
aducerea a 9700 km
2
sub jurisdicţia suverană a
României.
Diplomat de carieră, reprezentant valoros al
şcolii de diplomaţie româneşti, cu un curriculumvitae impresionant şi o experienţă vastă în domeniul
în care profesează, autor sau coautor a 14 cărţi,
Bogdan Aurescu reuşeşte să prezinte, într-un limbaj
deloc rigid, pe alocuri colocvial, şirul evenimentelor
care au precedat Procesul de la Haga, precum şi
desfăşurarea amănunţită a acestuia, cu informaţii
avizate şi foarte bine documentate, oferind o viziune
pertinentă, atât asupra detaliilor cât şi în ansamblu.
Structura prezentei lucrări este schiţată cu
ajutorul unor elemente preluate din arta teatrală,
capitolele principale fiind denumite „Avanscena”,
„Culisele”, „Scena”, „Ziua judecăţii şi cortina”,
parcă pentru a reliefa pentru cititor dramatismul
momentelor care au culminat cu pronunţarea
verdictului favorabil României de către Curtea
Internaţională de Justiţie de la Haga.
Aceste capitole, la rândul lor, conţin
subcapitole care prezintă, coerent şi punctual, din
punct de vedere istoric şi diplomatic, procedurile şi
negocierile care au fost întreprinse şi care au condus
la sesizarea Curţii Internaţionale de Justiţie de către
România, pentru susţinerea procesului care a condus
la rezolvarea diferendului dintre România şi Ucraina
cu privire la linia de delimitare maritimă care să
indice cât platou continental şi zonă economică
exclusivă revine României şi cât Ucrainei, din zona
de dispută de 12.200 km
2
.
Autorul reuşeşte, fără a neglija aspectele ce
ţin de natura tehnică a procesului, să nu transforme
prezenta lucrare într-o expunere impersonală şi
detaşată a aspectelor complexe ce ţin de susţinerea
unei cauze în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de
la Haga, şi nici a unei culegeri impresionante de
biografii a persoanelor implicate în proces, ci din
contra, cartea este captivantă şi atractivă, fiind
presărată cu fotografii ce reprezintă principalii
protagonişti în proces, anumite documente şi detalii,
precum şi echipa românească de la Haga, în diverse
ipostaze pe tot cuprinsul pregătirilor şi a desfăşurării
procesului.
Cartea conţine totodată şi ilustraţii grafice şi
hărţi folosite în timpul procesului de către România,
care au ajutat echipa noastră în reprezentarea şi
Bogdan Aurescu
Avanscena şi culisele Procesului de la Haga: memoriile unui tânăr diplomat
Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2009, 254 p.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 41
susţinerea fundamentată a cauzei, amănunte care oferă,
celor interesaţi, informaţii cartografice fascinante.
Stilul personal folosit de către autor este
definit de către relatările unor amănunte interesante şi
inedite, a unor întâmplări amuzante şi prin mărtu -
risirea propriilor trăiri şi stări emoţionale, precum şi
prin modul în care cei cu care a interacţionat şi
colaborat au perceput evenimentele la care au luat
parte .
Astfel, Bogdan Aurescu reuşeşte cu măiestrie
să echilibreze aspectele tehnice, procedurale şi
juridice, cu cele personale şi sufleteşti, transformând
astfel cititorul într-un martor direct la momentele care
au avut loc în acele zile importante, oferindu-i
acestuia acces la culisele atât de interesante ale
Procesului de la Haga ...şi nu numai.
Cartea se constituie în povestea unui succes
diplomatic românesc de proporţii, ce constă în
obţinerea a 79,34% din zona de dispută de 12.200
km
2
, adică a 9700 km
2
de platou continental şi zonă
economică exclusivă sub jurisdicţia României, dar
mai mult decât atât, reprezintă povestea unei echipe,
conduse de Bogdan Aurescu, care şi-a făcut datoria şi
a demonstrat că interesele naţionale pot fi apărate cu
succes, prin talent diplomatic, dedicaţia spre muncă
şi fără prejudecăţi, iar cititorul, datorită modului
personal şi sincer în care este scrisă cartea, simte că
a făcut parte din această echipă, chiar dacă, pentru a
cita autorul, „sunt multe care nu pot fi spuse aicipentru că ţin de sfera confidenţialităţii diplomaticesau personale, care le aşează momentan deoparte,pentru un alt timp istoric şi, poate, pentru un altdemers memorialistic.”
Emilian CERCEL
expert, Consiliul Legislativ
�oi apariții editoriale
42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 43
Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti
(semestrul II 2009)
– Bibliografie indexată şi adnotată* –
1. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Consideraţii referitoare la judicioasa interpretare a art. 61 lit.e din
Codul muncii. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.82-95
Autorul consideră necesară abrogarea art.56 lit.d din Codul muncii şi contopirea – în cuprinsul art.61 din Cod – dispoziţiilor
actuale ale textului, cât şi a celor din art.56 lit. d, deoarece reglementarea actuală este total nefirească. De asemenea, se
propune completarea art.61 lit.e din Codul muncii, în considerarea art.6 pct.1 alin.1 din Directiva nr.2008/78/CE, care permite
ca legislaţia naţională să fie aceea care să precizeze că unele diferenţieri de reglementare privitoare la vârsta salariaţilor nu
constituie totuşi discriminări dacă sunt obiectiv şi rezonabil justificate. Pentru identitate de raţiune, autorul este de părere că
şi art.98 alin.1 lit.d din Statutul funcţionarilor publici ar trebui abrogat.
Subiect: Codul muncii român ; discriminare după vârstă ; pensionare
2. BERCEA, LUCIA� – Creditul pentru consum: comparaţie între retragerea consumatorului din
contract şi rambursarea anticipată a creditului. În: Pandectele Române, nr.10, 2009, p.59-79
Autorul, consideră, “de lege ferenda”, oportună completarea prerogativelor oferite consumatorului de credite bancare cu un
instrument consacrat deja şi cvasi-generalizat în dreptul consumului – dreptul de retragere – constând în posibilitatea
consumatorului de a se retrage din contract într-un anumit termen de la încheierea acestuia, fără vreo justificare.
Subiect: consumator, protecţie ; credit, rambursare anticipată
3. BODOAŞCĂ, TEODOR – Examen de ansamblu şi observaţii critice privind familia şi căsătoria în
reglementarea noului Cod civil. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.11-33
“De lege ferenda”, autorul face o serie de observaţii la noul Cod civil. Astfel, la art.258 alin.(1), autorul propune o altă
formulare, unul din motive ar fi faptul că textul în cauză reproduce prevederile art. 48 alin.1 din Constituţie, ceea ce reprezintă
un paralelism, contrar dispoziţiilor art. 15 alin (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative. De asemenea, autorul sugerează legiuitorului să completeze dispoziţiile art.259 alin. (2), în sensul că bărbatul
şi femeia au dreptul să se căsătorească fără nicio restricţie pe criterii de rasă, religie sau cetăţenie. Faţă de împrejurarea că
libertatea consimţământului la căsătorie este de ordine constituţională, autorul consideră că, “de lege ferenda”, nesocotirea
acestei cerinţe ar trebui sancţionată numai cu nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei. Pentru evitarea interpretărilor
diverse, se opinează că, “de lege ferenda”, art.272 alin.2 ar trebui reformulat în sensul de a se referi expressis verbis la “minorul
de 16 ani cu capacitate de exerciţiu restrânsă”. Se propune, de asemenea, abrogarea dispoziţiilor art.272 alin. (2) teza a II-a şi
introducerea unui nou alineat în care să fie reglementată unitar competenţa instanţei de judecată în cazul refuzului încuviinţării
căsătoriei de către unul sau ambii părinţi ori de către persoana sau autoritatea care exercită drepturile părinteşti, după caz.
Totodată, autorul propune ca dispoziţiile art.276 să fie modificate în sensul de a prelua ambele teze ale art.9 din Codul familiei,
cu observaţia că este de preferat să se refere numai la alienaţia mintală, iar prevederile art.299 să fie abrogate. Art. 283 alin.(1)
ar trebui completat în sensul de a enumera, printre textele a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a căsătoriei, şi
dispoziţiile art.277 alin.(1). Pentru a fi în acord cu adevărata voinţă a legiuitorului, autorul consideră că dispoziţiile art.277
alin.(3) ar trebui reformulate în sensul că, în România, sunt interzise parteneriatele civile, iar cele încheiate în străinătate nu
sunt recunoscute. Autorul semnalează greşita formulare a denumirii marginale a art.277. De asemenea, autorul propune ca, “de
lege ferenda”, dispoziţiile art.48 alin. (1) din Constituţie să fie modificate în sensul de a se referi expressis verbis la căsătoria
dintre un bărbat şi o femeie.
Subiect: căsătorie ; familie ; Noul Cod civil
*
Lucrare realizată de Alina PALOMINO TUERO, expert şi Svetlana BACIU, expert, Consiliul Legislativ
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
4. BOGDA�, CAMELIA – Infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de tăinuire =. În: Revista de
drept penal nr.4, 2009, p.91-114
„De lege ferenda”, în acord cu Recomandările experţilor MONEYVAL, autoarea este de părere că legiuitorul ar trebui să
incrimineze în Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi fapta de spălare a banilor din culpă,
atunci când cel ce comite vreuna din acţiunile incriminate în art.23 alin.1 lit.a)-c) nu a prevăzut, deşi trebuia şi putea să prevadă
originea infracţională a bunurilor.
Subiect: infracţiune ; spălare bani ; tăinuire
5. CIOLCĂ, IULIA�A – Incompatibilitatea prevăzută în art. 48 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul de
procedură penală. �ecesitatea corelării deciziilor de interpretare cu dispoziţiile legale care o
reglementează. În: Curierul Judiciar, nr.9, 2009, p.520-522
Sunt semnalate unele dificultăţi ce apar în practică atunci când măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale nu este
luată de către instanţa de fond, ci de către instanţa de recurs, ca urmare a cenzurării hotărârii pronunţate în fond, precum şi faptul
că, într-un asemenea context, judecătorul de la instanţa de recurs care a emis mandatul de arestare preventivă este incompatibil
de a judeca, potrivit art.48 alin. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., întrucât a emis mandatul de arestare preventivă, dar nu este
incompatibil de a judeca faţă de considerentele Deciziei nr. VII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Autoarea se pronunţă în sensul că, într-un asemenea context, se impune intervenţia promptă a legiuitorului în sensul
reconsiderării noţiunii de incompatibilitate, nu numai pentru a evita asemenea “anomalii”, dar şi pentru a se gestiona
corespunzător activitatea de judecată.
Subiect: Cod de procedură penală ; incompatibilitate, judecători
6. CIORICIU ŞTEFĂ�ESCU, A�A – Discuţii privind formarea profesională a funcţionarilor publici.
În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2009, p.35-58
Analizând Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor
universitare, autoarea propune punerea acestora de acord, întrucât nu există o corelare ad litteram între aceste prevederi şi
acordarea priorităţii celor trei feluri de studii universitare – de licenţă, de masterat şi de doctorat – faţă de celelalte forme de
perfecţionare profesională, luând în considerare şi practica europeană în materie.
Subiect: formare profesională ; funcţionar public
7. CORAŞ, LEO�TI� – Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
– soluţie pentru rejudecarea după extrădare. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.160-165
Autorul face o propunere pentru modificarea proiectului noului Cod de procedură penală, şi anume menţionarea principiului
non reformatio in pejus şi pentru persoana judecată în lipsă care a formulat cererea de redeschidere a procesului penal, precum
şi precizarea că admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiinţarea de drept a hotărârii
pronunţate în lipsa persoanei condamnate şi anularea mandatului de executare a pedepsei.
Subiect: extrădare ; judecare în lipsă ; proces penal ; rejudecare
8. CORAŞ, LEO�TI� – Consideraţii critice asupra ridicării succesive, în aceeaşi fază procesuală, a
unor excepţii de neconstituţionalitate care au fost respinse anterior de Curtea Constituţională. În: Dreptul,
nr.7, 2009, p.174-179
Se consideră “de lege ferenda” ca suspendarea unui proces penal să fie facultativă, cu acceptarea efectelor ex tunc ale deciziilor
prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate pentru dispoziţii în baza cărora s-a dispus condamnarea şi este posibilă
achitarea sau un regim mai favorabil, iar remediul procedural să-l constituie revizuirea. Astfel, se impune şi modificarea
corespunzătoare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru a elimina suspendarea
obligatorie cauzată de aplicarea legii speciale. De asemenea, autorul propune ca atât încheierile prin care a fost sesizată Curtea
Constituţională, cât şi cele prin care a fost respinsă cererea de sesizare să fie supuse recursului în 24 de ore de la pronunţare,
recursul urmând a fi judecat în termen de 3 zile.
Subiect: excepţie de neconstituţionalitate ; Legea nr.47/1992, republicată ; principiul celerităţii judecăţii ; proces penal
9. CRISTEA, ADRIA� – Discuţii privind termenul de prescripţie extinctivă în materia asigurărilor
maritime. În: Dreptul, nr.12, 2009, p.113-117
Fiind de acord cu un enunţ încă din 1995 al profesorului Octavian Căpăţână, autorul, “de lege ferenda”, consideră că ar fi
indicat ca şi în dreptul nostru să fie reconsiderată durata termenului general de prescripţie extinctivă în materie comercială, în
sensul prelungirii acestui termen peste limita celor 3 ani.
Subiect: asigurare maritimă ; prescripţie extinctivă
10. DUVAC, CO�STA�TI� – Concursul de norme penale (texte). Drept comparat. În: Revista de drept
penal, nr.3, 2009, p.51-71
„De lege ferenda”, autorul consideră necesar ca legea penală română să prevadă expres criteriile de bază ale identificării
aparenţei de pluralitate (al specialităţii, al subsidiarităţii, al consumpţiunii, al alternativităţii), spre a face mai uşor de identificat
unitatea reală de infracţiune.
Subiect: concurs de norme penale
Referințe bibliografice
44 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
11. FEURDEA�, CRISTI�A-COR�ELIA. – Raporturile secretarului unităţii administrativ-teritoriale
cu autorităţile administraţiei publice locale. În: Revista de drept public, nr.4, 2009, p.92-100
Autoarea consideră că o mai bună reglementare în plan legislativ a raporturilor secretarului unităţii administrativ-teritoriale
cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale ar fi mai mult decât bine venită, începând cu reglementarea expresă şi
obiectivă, fără a lăsa loc de interpretări, a raporturilor de muncă ale secretarului, însumarea tuturor atribuţiilor acestuia într-
un singur act normativ, eventual un Statut al Secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi, bineînţeles, includerea acestei
funcţii în mod distinct atât în nomenclatorul meseriilor, dar şi în Legea salarizării.
Subiect: administraţie publică locală; consiliu local
12. GAVRILESCU, ALI�-GHEORGHE – Aspecte actuale privind decăderea din drepturile părinteşti.
În: Pandectele Române, nr.7, 2009, p.71-87
Autorul face unele propuneri “de lege ferenda” privind Codul familiei, respectiv capitolul referitor la drepturile şi îndatoririle
părinţilor faţă de copiii minori. Astfel, se propune ca părintele să poată fi decăzut din drepturile părinteşti în cazul în care ar
avea un comportament caracterizat prin agresiune sau violenţă prin care ar putea pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea
pe toate planurile a copilului, precum şi dacă prin atitudinea sa culpabilă părintele periclitează educarea, învăţătura sau
pregătirea profesională a copilului ori aduce atingere patrimoniului minorului.
Subiect: decădere, sancţiune ; dreptul familiei ; drepturi părinteşti
13. GÂRBULEŢ, IOA� – Judecătorul de drepturi şi libertăţi, o nouă instituţie de drept procesual penal.
În: Dreptul, nr.11, 2009, p.181-186
Având în vedere noua instituţie de drept procesual penal – judecătorul de drepturi şi libertăţi – reglementată de Proiectul
noului Cod de procedură penală, aflat în dezbaterea Parlamentului, “de lege ferenda”, autorul consideră că se impune
modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti. Astfel, autorul propune ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să fie desemnat potrivit procedurii care există în
prezent cu privire la judecătorii delegaţi, acesta urmând a fi desemnat de către colegiul de conducere al instanţei, în funcţie de
necesităţile acesteia, iar completele specializate în acest caz să poată fi înfiinţate ca şi în prezent, la propunerea colegiilor de
conducere, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, planificarea acestora urmând a fi făcută anual, iar repartizarea
cauzelor să se facă în mod aleatoriu, conform principiului instituit de art.53 din legea privind organizarea judiciară. De
asemenea, se consideră că toţi judecătorii secţiei penale ar trebui să fie desemnaţi ca judecători de drepturi şi libertăţi, iar acolo
unde instanţa nu are secţii, o parte importantă dintre judecători trebuie să îndeplinească aceste atribuţii, în caz contrar,
introducerea acestei noi instituţii ar fi lipsită de efecte practice, nerealizându-se scopul acestora, şi anume acela de accelerare,
de celeritate a procedurilor penale.
Subiect: judecător de drepturi şi libertăţi ; noul Cod de procedură penal ; organizare judecătorească
14. GÂRBULEŢ, IOA� – Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în cazul altor titluri
executorii. În: Dreptul, nr.7, 2009, p.146-154
Pentru a se evita orice discuţii ce pot apărea în doctrină sau în practica judiciară, autorul propune modificarea titlului marginal
al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti din Codul penal, astfel: “Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti sau
a altor titluri executorii”. De asemenea, se mai propune modificarea art.271, alin.1 şi 2 din Codul penal pentru a se putea oferi
o protecţie egală tuturor titlurilor executorii, fiind astfel în acord cu jurisprudenţa CEDO.
Subiect: hotărâre judecătorească, nerespectare ; titlu executoriu
15. GODÎ�CĂ-HERLEA, VASILE – Omisiunea de a depune contestaţie la cererea de deschidere a
procedurii insolvenţei. Efecte şi remedii. În: Revista de drept comercial, nr.9, 2009, p.34-79
Autorul aduce în discuţie caracterul necontencios al procedurii insolvenţei care permite închiderea acesteia în cazul în care
starea de fapt care a stat la baza deschiderii acestei proceduri nu mai există, chiar dacă nu există o reglementare expresă în acest
sens. Astfel, “de lege ferenda” se impune ca aceste aspecte să fie lămurite pentru ca practicienii dreptului să aibă criterii şi
temeiuri clare de închidere a procedurii insolvenţei, eliminându-se desfăşurarea acesteia în afara domeniului de aplicare şi
încetarea sa când scopul procedurii a fost atins.
Subiect: drept comercial ; insolvenţă comercială
16. HERGHELEGIU, LIVIU – Inconsecvenţe legislative în legătură cu revizuirea şi contestaţia în
anulare. În: Dreptul, nr.8, 2009, p.207-209
Autorul propune modificarea prevederilor art.124, art.125, art.127 şi art.128 din actualul Cod Penal, în sensul ca acestea să
fie puse în acord cu mecanismele de cooperare internaţională în materie penală.
Subiect: Cod penal ; contestaţie în anulare
17. LARIO�ESCU, LOREDA�A CRISTI�A; TRA�TEA, GEORGE – �otele scrise şi principiul
contradictorialităţii. În: Curierul Judiciar, nr.12, 2009, p.692-699
Autorii, inspirându-se din dreptul comparat internaţional şi comunitar, fac unele propuneri “de lege ferenda” referitoare la
Proiectul noului Cod de procedură civilă, susţinând că singurele remedii reale pentru respectarea contradictorialităţii sunt fie
suprimarea din lege a posibilităţii de a depune note scrise după închiderea dezbaterilor, fie, mai puţin radical, reglementarea
modului de depunere pentru a se respecta, măcar parţial, contradictorialitatea.
Subiect: note scrise ; noul Cod de procedură civilă ; principiul contradictorialităţii
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 45
18. LAZĂR, IOA�; LADA�YI, ARPAD – Condiţia prealabilă de intabulare a dreptului de proprietate
asupra proprietăţilor imobiliare care formează obiectul proprietăţii publice, în vederea efectuării actelor
de dispoziţie. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.105-117
“De lege ferenda”, autorii consideră necesară scutirea de la plata taxelor de intabulare a unităţilor administrativ-teritoriale.
Subiect: carte funciară ; drept de proprietate ; intabulare
19. MICU, BOGDA� FLORI� – Protecţia naţională a libertăţii ca drept fundamental. Instrumente
juridice şi garanţii. În: Pandectele Române, nr.12, 2009, p.81-103
În acord cu literatura de specialitate, se susţine propunerea “de lege ferenda” pentru eliminarea restricţiilor nejustificate
instituite în acest sens, în considerarea asigurării unei protecţii eficiente şi complete împotriva arbitrarului în materia privării
de libertate. “De lege ferenda”, pentru desemnarea momentului de la care ordonanţele procurorului de scoatere de sub urmărire
penală sau încetare a urmăririi penale produc efecte definitive, se propune înlocuirea din conţinutul art.506 din Codul de
procedură penală, a termenului “definitiv” (aplicabil exclusiv hotărârilor judecătoreşti), cu cel de “confirmat” printr-o hotărâre
judecătorească definitivă. În ceea ce priveşte reparaţia pagubei morale produsă prin privarea ilicită de libertate se propune “de
lege ferenda”, ca reparaţia bănească să fie dublată de publicarea, pe cheltuiala statului, a hotărârii definitive de achitare (în urma
rejudecării) sau a hotărârii definitive prin care se rezolvă măsura privativă sau restrictivă de libertate.
Subiect: libertate, drepturi fundamentale
20. MIHALCEA, MIHAI ALEXA�DRU; GHIMBĂŞA�U, VLAD-PETRU – �oţiunea de “alienat” în
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În: Dreptul, nr.10, 2009, p.210-215
“De lege ferenda”, autorii consideră că dispoziţiile art.430 din Codul de procedură penală ar putea fi modificate în sensul fixării
unor termene maxime şi succesive în interiorul cărora unitatea medicală în care cel internat se află sub tratament să comunice
informaţiile prevăzute la lit. c şi d ale art.430 C.pr.pen., precum şi alte informaţii despre starea de sănătate a acestuia care pot
avea relevanţă asupra punerii sale în libertate. De asemenea, se poate impune ca soluţionarea unor astfel de cauze să fie realizată
cu o celeritate sporită, fixându-se în acesta termene procedurale care să fie similare celor din materia dispunerii sau prelungirii
stării de arestare preventivă.
Subiect: bolnav mintal ; deţinut ; urmărire penală
21. �ICOLA, IORDA� – Guvernarea prin adoptarea excesivă a ordonanţelor. În: Revista de drept public,
nr.4, 2009, p.53-61
Autorul consideră „de lege ferenda” că, la revizuirea Constituţiei, ar trebui limitată competenţa Guvernului, în sensul de a i
se conferi atributul de a adopta ordonanţe numai în temeiul unei legi de abilitare.
Subiect: guvernare; ordonanţă; ordonanţă de urgenţă
22. PETRESCU, RODICA �ARCISA – Observaţii cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei
�aţionale de Integritate.În: Revista de drept public, nr.4, 2009, p.71-91
„ De lege ferenda”, autoarea propune eliminarea unor disfuncţionalităţi, completarea conţinutului unor articole din Legea
nr.144/2007 de organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată. Astfel, pentru a se putea asigura concordanţa între
textul art.23 cu cel al art.24, autoarea propune modificarea art.24 alin.(1). De asemenea, se semnalează lipsa precizării exprese
a dependenţei Agenţiei faţă de Senat. Se mai propune, pentru a fi în acord cu o serie de modificări legislative recente,
completarea art.42 alin.(1), în sensul că alături de celelalte persoane expres menţionate să fie prevăzut şi preşedintele consiliului
judeţean, dar şi a art.42 alin.(4) şi art.50 alin.(2) lit. i).
Subiect: Agenţia Naţională de Integritate; avere, control , conflict de interese
23. POPA �ISTORESCU, CRISTI�A – Contractul de consignaţie. În: Revista de drept commercial, nr.11,
2009, p.106-116
Autoarea consideră, “de lege ferenda”, că ar trebui să se prevadă în Legea nr.178/1934 privind reglementarea contractului de
consignaţie, obligaţia consignantului de a stabili în contract, încă de la încheierea acestuia, remuneraţia cuvenită consignatarului
pentru serviciile prestate. De asemenea, este de părere că ar trebui să se prevadă într-o viitoare reglementare dreptul de retenţie
pe care consignatarul să-l exercite, fie asupra bunurilor încredinţate în consignaţie, fie asupra sumelor sau a valorilor rezultate
din vânzarea acestor bunuri, în cazul în care nu-şi primeşte remuneraţia cuvenită.
Subiect: contract de consignaţie ; drept comercial
24. RĂDULESCU, OCTAVIA; RĂDULESCU, OCTAVIA� – O dispoziţie legală discriminatorie faţă
de avocaţi. În: Revista de drept comercial, nr.10, 2009, p.49-50
Autorii propun modificarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat întrucât, susţin aceştia, este
jignitoare pentru profesia de avocat obligarea de a frecventa cursuri obligatorii şi perpetue, având în vedere că, în rândul
avocaţilor, sunt profesori universitari de drept, doctori în drept, autori de manuale, articole şi studii de specialitate, care nu pot
fi obligaţi să frecventeze acele forme de pregătire, inferioare pregătirii pe care o au deja.
Subiect: avocat ; Legea nr.51/1995
Referințe bibliografice
46 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
25. ROŞU, CLAUDIA; FA�U-MOCA, ADRIA�– �econstituţionalitatea prevederilor art.278
1
alin.1 şi
2 din Codul de procedură penală. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.170-180
Autorii apreciază că legea, în speţă Codul de procedură penală, ar trebui să fie precisă atunci când reglementează termenul
exercitării unei căi de atac, stabilind cu certitudine momentul în care acesta începe să curgă, în scopul evitării unor situaţii care
ştirbesc drepturile fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie. Astfel, autorii propun “de lege ferenda” reglementarea
unei cauze de repunere în termen, în situaţia constatării unei imposibilităţi obiective de formulare a plângerii în cele 20 de zile
prevăzute de lege.
Subiect: acces la justiţie ; cale de atac ; procuror
26. SĂRARU, CĂTĂLI� SILVIU – Scurte consideraţii cu privire la autorităţile contractante din
contractele de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice şi de concesiune de servicii. În: Curierul
Judiciar, nr.9, 2009, p.512-515
Se remarcă faptul că prin O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, se realizează o traducere a unor termeni juridici din directivele
europene, fără să se ţină cont de terminologia juridică românească consacrată în domeniu, cum ar fi – întreprindere publică,
organism de drept public – iar unii termeni sunt definiţi prin ei înşişi. Sunt prezentate o serie de observaţii care vizează art.8
lit a) din O.U.G. nr.34/2006, considerându-se că legiuitorul ar fi trebuit să păstreze formularea din art.5 alin. 1 lit a) al fostei
reglementări cu privire la achiziţiile publice, respectiv O.U.G. nr.60/2001 privind achiziţiile publice. De asemenea, se consideră
că prevederea actuală din cadrul aceluiaşi articol este neconstituţională în raport cu titlul III din Constituţia revizuită, intitulat
“Autorităţile publice”. Se consideră că O.U.G nr.34/2006, în loc să vină să contureze mai bine noţiunea de organism de drept
public, îl defineşte în termeni echivoci.
Subiect: autoritate contractantă ; contract de achiziţie publică ; Directiva nr.2004/18/CE ; lucrări publice, concesiune ; O.U.G.
nr.34/2006 ; O.U.G. nr.60/2001
27. STOICA, CAMELIA; CRISTEA, SILVIA – Reglementarea în legislaţia română a noţiunii de
întreprindere, fond de comerţ şi patrimoniu de afectaţiune. În: Curierul Judiciar, nr.9, 2009, p.498-499
Conform opiniei autoarelor, în legislaţia românească, ţinând cont şi de reglementările la nivelul Uniunii Europene, noţiunea
de întreprindere trebuie să dobândească o nouă abordare, un nou concept legislativ.
Subiect: fond de comerţ ; întreprindere ; patrimoniu de afectaţiune
28. ŞERBA�, DUMITRU-DA�IEL – Opinii despre recentele intervenţii asupra Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.34/2006 cu relevanţă în privinţa procedurii de soluţionare a contestaţiilor în domeniul
achiziţiilor publice (II). În: Revista română de drept al afacerilor, nr.8, 2009, p.49-83
Autorul consideră că o propunere “de lege ferenda” asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2009 privind unele
măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice este binevenită constând în instituirea obligaţiei contestatorului
de a declara expres, în cuprinsul contestaţiei, că nu a formulat o acţiune cu obiect similar la instanţa de judecată şi că va anunţa
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dacă va depune o astfel de acţiune.
Subiect: achiziţii publice ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 ; procedura de soluţionare a contestaţiilor
29. ŞTEFĂ�ESCU, IO� TRAIA�; BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Privire analitică asupra corelaţiei
dintre noul Cod Civil şi Codul Muncii. În: Dreptul, nr.12, 2009, p.11-45
“De lege ferenda”, autorii apreciază că s-ar impune completarea Codului român al muncii, astfel cum prevede art.L-143-8 pct.1
din Codul muncii francez, în sensul preluării şi în acesta a normei înscrise în art.1856 din noul Cod civil român. Art. 1856 –
situat în capitolul intitulat „Contractul de antrepriză” – stipulează că, în măsura în care nu au fost plătite de antreprenor,
persoanele care, în baza unui contract cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării
contractate, au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează
antreprenorului la momentul introducerii acţiunii.
Subiect: Codul muncii român ; Noul Cod civil
30. TOMESCU, CAMELIA – Raporturile dintre şeful statului şi prim-ministru în ţările Uniunii
Europene În: Revista de drept public, nr.3, 2009, p.51-64
Tensiunile din interiorul puterii executive, precum şi succesiunea de evenimente ce au afectat funcţionarea normală a statului,
sunt considerate de autoare motive suficiente pentru care Constituţia trebuie modificată pentru a asigura echilibrul şi
funcţionarea unei bune guvernări. În vederea detensionării relaţiilor dintre prim-ministru şi Preşedinte, România poate avea
ca model regimul parlamentar german, regimul semi-prezidenţial cu şef de stat cu rol ceremonial sau regimul semi-prezidenţial
francez. În final, autoarea subliniază că ideea necesităţii revizuirii Legii fundamentale este acceptată, în mod unanim, ca o
caracteristică a democraţiei constituţionale.
Subiect: prim-ministru ; regim prezidenţial ; regim semiprezidenţial ; sistem parlamentar ; şef de stat
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 47
31. TUDORA�, MIHAI-VIOREL – �ecesitatea introducerii în Codul de procedură penală a unui nou
caz de revizuire a hotărârilor penale definitive cu privire la încălcarea dreptului comunitar. În: Dreptul,
nr.10, 2009, p.180-189
Autorul constată că legiuitorul român nu a luat în considerare posibilul caz de revizuire a hotărârilor judecătoreşti în materie
penală pronunţate în ultimă instanţă. Astfel, autorul consideră că se impune introducerea în Codul de procedură penală a unui
nou caz de cale extraordinară de atac care să vizeze hotărârile respective, ca o garanţie totală şi efectivă a respectării depline
şi până la ultimele consecinţe a normelor generale sau particulare care guvernează dreptul comunitar.
Subiect: drept comunitar ; hotărâre penală ; revizuire judecătorească
32. ŢICLEA, ALEXA�DRU; FODOR, MARIA – Consecinţe ale demisiei provocate de angajator cu
privire la reintegrarea în funcţie. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.96-104
Autorii propun adoptarea unui text expres în Codul muncii care să prevadă că demisia va fi considerată că nu a intervenit în
situaţia în care ea nu este consecinţa voinţei salariatului, ci a fost provocată de conduita abuzivă a angajatorului.
Subiect: concediere implicită ; contract individual de muncă ; demisie ; salariat
33. ŢICLEA, ALEXA�DRU – Restituirea cheltuielilor privind formarea profesională. În: Revista română
de dreptul muncii, nr.7, 2009, p.9-20
Autorul este de părere că unele cursuri sau stagii de formare profesională, mai ales cele desfăşurate în străinătate, deşi cu durata
sub minima legală, pot presupune cheltuieli ridicate din partea angajatorului, care, astfel, nu vor putea fi recuperate atunci când
este cazul. De aceea, s-ar impune, “de lege ferenda”, ca durata în discuţie să poată fi redusă proporţional cu cheltuielile suportate
de angajator. Ca elemente de referinţă pot fi avute în vedere o durată minimă a cursului sau stagiului de formare profesională
de 7 zile şi o valoare a cheltuielilor egală cu salariul pe o lună a celui în cauză.
Subiect: Codul muncii român ; formare profesională
34. ŢI�CA OVIDIU – Comentarii referitoare la discriminarea pe criteriul vârstei în raporturile de
muncă. În: Dreptul, nr.8, 2009, p.72-84
Autorul semnalează faptul că, în prezent, textul art.81 lit. d
1
din Codul Muncii, făcând referire doar la criteriul vârstei, încalcă
principiul nediscriminării, deoarece permite angajatorului să încheie un contract de muncă pe durată determinată cu salariatul
care va împlini în termen de 5 ani de la angajare vârsta de pensionare. Astfel, pentru a nu fi considerată discriminatorie, se
propune ca dispoziţia art. 81 lit. d
1
din Codul muncii să fie completată cu criterii obiective, considerate de legiuitor justificate,
prin care să răspundă unor obiective de politică socială.
Subiect: discriminare după vârstă ; raport de muncă
35. VERESS, EMŐD – Consideraţii privind procedura concilierii în litigiile comerciale. În: Curierul
Judiciar, nr.11, 2009, p.619-624
“De lege ferenda”, autorul este de părere că procedura concilierii ar trebui să aibă loc în localitatea în care are sediul instanţa
care are competenţa să judece acţiunea în fond, iniţiatorul concilierii având alegerea între mai multe localităţi dacă există
competenţe teritoriale alternative.
Subiect: procedura concilierii directe
Referințe bibliografice
48 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie adnotată* -
EUROPEA� PUBLIC LAW
1. BA�ASZAK, BOGUSLAW; �OWAKI, KO�RAD – Model of executive power in Poland: outline of
political evolution = Modelul puterii executive din Polonia: un contur al evoluţiei politice. În: European public
law, nr.2, 2009, p.171-182
Începând cu o descriere istorică a sistemului parlamentar al Republicii Polonia, autorii analizează în articol evoluţia politică
a acestui stat, aducând aminte de experienţele negative ale guvernului comunist. Se pune accentul pe ideea de divizare a puterii,
acceptată de Constituţia Poloniei şi respingerea, în acelaşi timp, a principiului unităţii puterii de stat. În opinia autorilor,
sistemul de guvernământ din Polonia, ales în 1997, nu constituie un model pur, renumit în literatura de drept constituţional.
De aceea, autorii relevă multe similarităţi cu sistemul parlamentar şi concluzionează că Parlamentul şi, în special, Sejm-ul
polonez are un avantaj clar în relaţia cu preşedintele ţării.
2. BIO�DI, A�DREA – How to go ahead as an EU law national judge = Continuarea în funcţia de judecătoreuropean naţional. În: European public law, nr.2, 2009, p.226-238
Protecţia efectivă a acelor drepturi pe care legile europene le conferă indivizilor a fost asigurată printr-un dialog continuu între
justiţia supranaţională, Curtea Europeană de Justiţie şi toate curţile naţionale. Un asemenea acord constituţional, care a
funcţionat rezonabil mulţi ani, este considerat acum de unii comentatori, ameninţător. Obligaţiile impuse curţilor naţionale sunt
percepute ca fiind prea grele şi deciziile judecătoreşti sunt privite ca fiind deranjante în interiorul procedurii naţionale. Articolul
analizează decizii recente precum Kempter, Impact şi Lucchini SPA şi demonstrează că aceste temeri sunt de cele mai multe
ori nejustificate pentru că şi Curtea Europeană de Justiţie şi curţile naţionale fac tot posibilul să promoveze aceleaşi scopuri.
3. BORGSTROM, KATARI�A ALEXIUS – Animal experiment regulations as a part of public law =
Reglementările privind experimentele pe animale ca parte a dreptului public. În: European public law, nr.2,
2009, p.197-205
Articolul descrie normele suedeze privind experimentele pe animale şi rolul comisiilor de etică din Suedia, cuprinzând o scurtă
examinare a reglementărilor din ţările scandinave precum şi din Uniunea Europeană privind acest subiect. Reglementările
suedeze privind experimentele pe animale sunt cercetate, spre a se vedea modul cum funcţionează acestea în relaţia cu teoriile
despre modurile de luare a unor decizii în dreptul public. Sunt analizate, totodată, dificultăţile întâmpinate în ceea ce priveşte
evaluarea etică, importanţa experimentelor şi suferinţa animalelor.
4. BROBERG, MORTE� – Preliminary references by public administrative bodies: when are public
administrative bodies competent to make preliminary references to the European Court of Justice? =
Rapoartele preliminare ale corpurilor administraţiei publice: când sunt acestea competente să ceară lămuririCurţii Europene de Justiţie cu privire la dreptul comunitar? În: European public law, nr.2, 2009, p.207-221
Potrivit art.234 al Tratatului Comunităţii Europene, o curte sau un tribunal ale unui stat membru pot cere Curţii Europene de
Justiţie lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. Art. 234 nu defineşte însă, în detaliu, curtea sau tribunalul
astfel că, de-a lungul timpului, Curtea Europeană de Justiţie a verificat un mare număr de cazuri. Pornind de la aceasta, nu doar
instanţele naţionale pot apela la procedura prejudicială ci şi celelalte organe, care, în general, sunt calificate drept corpuri de
administraţie publică. Articolul identifică un criteriu relevant în recunoaşterea unui organ competent în a cere interpretarea
dreptului comunitar şi examinează ce fel de instituţii de drept administrativ pot cere acest lucru.
5. HARDE�, IA� – Revision of Regulation 1049/2001 on public access to documents = RevizuireaRegulamentului 1049/2001 referitor la accesul public la documente. În: European public law, nr.2, 2009,
p.239-256
Regulamentul nr.1049/2001 reglementează dreptul fundamental al cetăţenilor şi rezidenţilor din Uniunea Europeană de a avea
acces la documentele deţinute de instituţiile Uniunii Europene. Adoptat într-o conjunctură politică favorabilă transparenţei,
acesta s-a dovedit a fi o piesă legislativă eficientă. Comisia a pus în discuţie propunerea pentru revizuirea acestui Regulament.
Referințe bibliografice
*
Lucrare realizată de Alina PALOMINO TUERO, expert şi Svetlana BACIU, expert, Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 49
Unele dintre propunerile de modificare sunt în mod clar justificate, dar altele vor reprezenta un pas înapoi în domeniul
transparenţei, în special în lumina jurisprudenţei curţilor comunitare. Se pare că Parlamentul European pune în discuţie propriile
planuri ambiţioase în aşteptarea alegerilor europene din 2009.
6. HOGA�, GERARD – Lisbon Treaty and the Irish Referendum = Tratatul de la Lisabona şi referendumulirlandez. În: European public law, nr.2, 2009, p.163-170
Eşuarea Tratatului de la Lisabona, ca urmare a referendumului irlandez din 12 iunie 2008, a generat valuri de discuţii în
Uniunea Europeană. Autorul este de părere că este încă prematur a evalua acum consecinţele acestei înfrângeri şi readuce în
discuţie o situaţie asemănătoare, referitoare la primul vot negativ al Irlandei, acordat Tratatului de la Nisa, în iunie 2001.
Autorul, de asemenea, îşi pune întrebări legate de necesitatea referendumului, de ce electoratul a dat un vot negativ şi dacă
rezultatul referendumului este sau nu un pas înainte. Deşi i se pot aduce multe critici Tratatului de la Lisabona, morala acestui
referendum este aceea că un mic stat membru al Uniunii Europene nu poate opri, în mod real, progresul celorlalţi 26 de membri
fără să aducă pagube semnificative propriei reputaţii.
7. SCHWARTZ, WALTER; MAYR, IRE�E – A new broom sweeps clean? An attempt to gradually
change the Austrian Constitution = O încercare de schimbare graduală a Constituţiei Austriei. În: European
public law, nr.2, 2009, p.151-162
Autorii analizează Constituţia Austriei şi efectele unei posibile noi revizuiri a acesteia. Este examinată administrarea
descentralizată indirectă între entităţile locale -self-administration– şi se relevă faptul că spre deosebire de administrarea
descentralizată indirectă teritorială, cea non-teritorială (personală) nu a fost încă trasată explicit în Constituţia Austriei, deşi a
fost încorporată în art. 120a din Constituţie printr-un act de amendare. Concluzia finală a autorilor este că o reformulare
cuprinzătoare a Constituţiei Austriei nu va fi implementată prea curând şi aceasta este de acceptat având în vedere că
schimbările fundamentale ale unui sistem constituţional sunt întotdeauna răspunsuri la problemele unui stat.
8. SZYDLO, MAREK – Sector-specific regulation and competition law: between convergence and
divergence = Sectoarele specializate şi dreptul concurenţei: între convergenţă şi divergenţă. În: European
public law nr.2, 2009, p.257-275
Prezentul articol pune accentul pe problema relaţiilor mutuale dintre sectoarele de specialitate şi dreptul general al concurenţei.
Autorul examinează relaţiile de mai sus din trei puncte de vedere : 1. scopurile celor două seturi de reguli; 2. natura normelor
legale incluse în setul de reguli; 3. condiţiile aplicării normelor legale incluse în setul de reguli discutat. Concluzia finală este
aceea că, în ciuda numeroaselor opinii diferite, există o foarte mare convergenţă întrucât se poate pune în discuţie nevoia
absolută a existenţei sectoarelor de specialitate.
9. VETRAK, MILA� – Jurismetrics in Slovakia = Informatica juridică în Slovacia. În: European public law,
nr.2, 2009, p.185-196
“Legislaţia este o combinaţie între ştiinţă şi artă cu o contribuţie din partea tehnologiei computerizate”. Cu acest motto începe
Milan Vetrak o analiză a informaticii juridice, punând totodată accentul pe sistemul informaţional ISLAP. Acest sistem constă
în trei module : unul pentru monitorizarea procesului de aproximare a legislaţiei, al doilea pentru monitorizarea procesului
legislativ naţional şi cel de-al treilea care leagă informaţiile ce provin de la primele două cu informaţiile conţinute în Planul
de Sarcini Legislative al Guvernului Republicii Slovacia pentru anul respectiv sau cu informaţiile conţinute în tabelele de
concordanţă care cuprind opinii ale entităţilor participante la procesul legislativ.
JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL
10. AUMO�D, FLORIA� – La “convergence antarctique”. Radioscopie de l’actuel consensus
concernant la gestion du continent blanc = “Convergenţa antarctică”. Radioscopia actualului consensprivind gestionarea continentului alb. În: Journal du droit international, nr.4, 2009, p.1213-1236
Articolul îşi propune să analizeze problema consensului aparent căruia îi dă naştere gestionarea continentului alb. Sunt
semnalate aspecte vizând continuitatea modalităţilor de gestionare, precum şi clarificarea scopurilor acesteia.
11. BERGÉ, JEA�-SYLVESTRE – Interractions du droit international et européen = Interacţiuni aledreptului internaţional şi european. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.903-922
În fiecare an, revista “Journal du droit international” îşi propune să prezinte tema generală a interacţiunilor dreptului
internaţional şi european. Spaţiul mondial, regional, naţional, local şi transnaţional se constituie în teatrul raporturilor dinamice
între diferitele metode şi soluţii reţinute în dreptul internaţional şi european. Pentru acest prim număr este propusă o abordare
a fenomenului de interacţiune, schiţată în trei etape, în contextul Uniunii Europene şi, mai modest, în cel al Consiliului Europei.
Studiul oferă largi perspective pentru compararea şi ierarhizarea dreptului internaţional şi european.
12. BRIÈRE, CARI�E – Le droit international privé européen des contrats et la coordination des sources
= Dreptul internaţional privat european al contractelor şi coordonarea surselor. În: Journal du droit
international, nr.3, 2009, p.791-807
Transformarea recentă a Convenţiei de la Roma în regulament comunitar reprezintă pentru autor, ocazia de a analiza
coordonarea surselor dreptului internaţional privat european al contractelor. Regulamentul “Roma I” conţine mai multe reguli
Referințe bibliografice
50 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
menite să permită coexistenţa armonioasă a diferitelor surse, câteodată în detrimentul uniformităţii şi lizibilităţii, pentru
practicianul normelor aplicabile, în cadrul spaţiului judiciar european. În cadrul examinării problemei coordonării surselor
sunt vizate sursele intracomunitare şi cele extracomunitare.
13. CHEDLY, LOTFI – L’exécution des sentences internationales annulées dans leur pays d’origine:
cohérence en droit comparé et incohérence du droit tunisien = Executarea sentinţelor internaţionale anulateîn ţara lor de origine: coerenţă în dreptul comparat şi incoerenţă în dreptul tunisian. În: Journal du droit
international, nr.4, 2009, p. 1139-1179
Una din problemele cele mai controversate ale dreptului arbitrajului comercial internaţional a fost şi rămâne problema
sentinţelor arbitrale anulate în ţara lor de origine. Autorul analizează aspecte care se referă la concepţia teritorială a arbitrajului,
la dreptul tunisian al arbitrajului, identificând aici o incoerenţă juridică în ceea ce priveşte executarea sentinţelor anulate în ţara
lor de origine.
14. DECAUX, EMMA�UEL; TAVER�IER, PAUL – Chronique de jurisprudence de la Cour européenne
des droits de l’homme = Cronică de jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În: Journal du droit
international, nr.3, 2009, p.999-1077
Importanţa deciziilor emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2008 nu a diminuat, iar cronica de faţă pune
accent pe jurisprudenţa franceză.
15. FERRAUD-CIA�DET, �ATHALIE – La Commission du Codex Alimentarius = Comisia “CodexAlimentarius”. În: Journal du droit international nr.4, 2009, p.1181-1212
Comisia “Codex Alimentarius” este un organ internaţional creat de FAO şi de OMS, însărcinat să elaboreze norme garantând
securitatea alimentară. Autorul prezintă conţinutul acestui Cod ce conţine peste 200 de norme, aspecte legate de aplicarea,
acceptarea sa de către state, ca şi de acordurile OMC şi de impactul sistemului de reglare a diferendelor al OMC asupra
legitimităţii “Codex Alimentarius”.
16. GUILLEMARD, SYLVETTE – La Cour suprême du Canada et la compétence internationale des
tribunaux = Curtea Supremă a Canadei şi competenţa internaţională a tribunalelor. În: Journal du droit
international, nr.4, 2009, p.1115-1137
De aproximativ 20 de ani, Curtea Supremă a Canadei a fost sesizată de mai multe ori, în legătură cu probleme ce vizează
recunoaşterea hotărârilor “străine”, în dosare provenind atât din provinciile de “common law”, cât şi din Quebec, provincie
civilistă. Studiul analizează poziţia Curţii Supreme din Canada care, după părerea autorului, a construit o operă jurisprudenţială
completă în patru etape.
17. KARAGIA��IS, SYMÉO� – A propos de quelques incertitudes concernant la demande de prompte
mainlevée de l’immobilisation d’un navire devant le Tribunal international du droit de la mer = Câtevaneclarităţi privind cererea de ridicare promptă a sechestrului de imobilizare a unei nave la Tribunalulinternaţional al dreptului mării. În: Journal du droit international nr.3, 2009, p.809-851
Fără ca acest lucru să fie prevăzut, în cadrul celei de-a treia Conferinţe a Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, procedura
de promptă ridicare a sechestrului de imobilizare a unei nave a sfârşit prin a deveni principala procedură utilizată la Tribunalul
internaţional al dreptului mării. Studiul abordează două probleme, fiind vizate, în primul rând, caracteristicile celui care solicită
prompta ridicare a sechestrului şi/sau prompta liberare a echipajului, iar, în al doilea rând, sunt analizate aspecte care vizează
confiscarea navei de către statul care a procedat la imobilizarea acesteia.
18. PITTO�, MARIE-CAMILLE. – L’article 5, 1 b dans la jurisprudence franco-britannique, ou le
droit comparé au secours des compétences spéciales du règlement (CEE) n
o
44/2001 = Articolul 5, 1 b înjurisprudenţa franco-britanică sau dreptul comparat în ajutorul competenţelor speciale ale Regulamentului(CEE) nr.44/2001. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.853-862
Regulamentul CEE nr.44/2001, prevede la art.5, 1 b competenţe speciale ce se aplică contractelor de vânzare şi contractelor
de servicii. După cum indică autorul, studiul pune în lumină liniile de demarcaţie tradiţională între abordarea cazuistică şi cea
deductivă, la nivelul delimitării câmpului de aplicare al art.5, 1 b. Studiul arată de asemenea, că aceste noi competenţe speciale
invită la o apropiere a metodelor de raţionament la nivelul calificării contractului, cât şi a determinării locului de executare.
19. RUIZ-FABRI, HÉLÈ�E; MO��IER, PIERRE – Organisation Mondiale du Commerce =
Organizaţia Mondială a Comerţului. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.923-998
Autorii prezintă o cronică a reglării diferendelor în perioada 2008 – 2009. Pornind de la faptul că, începând cu anul 2004,
numărul anual al cererilor de consultare depuse în cadrul mecanismului de reglare a diferendelor s-a stabilizat la aproximativ
15, numărul anterior fiind dublu sau chiar triplu, autorii analizează această stagnare. Ei consideră că pot fi avansate două
puncte de vedere: un punct de vedere optimist care ia în considerare faptul că sistemul şi-a jucat în mod corect rolul, şi anume
cel de clarificare a obligaţiilor, iar, pe de altă parte, se poate remarca un anume dezinteres pentru un sistem a cărui eficacitate
rămâne de demonstrat.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 51
20. SALAH, MAHMOUD MOHAMED – Interrogations sur l’évolution du droit international pénal =
Întrebări legate de evoluţia dreptului internaţional penal. În: Journal du droit international, nr.3, 2009,
p.731-789
La ora la care dreptul internaţional penal intră într-o fază de dezvoltare, simbolizată de intrarea în vigoare a Statutului de la
Roma asupra Curţii Penale Internaţionale, el apare confruntat cu două provocări majore, cel al coerenţei şi eficienţei sale.
Prezentul studiu are drept scop să evalueze adecvarea răspunsurilor aduse la aceste provocări.
REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ
21. FERRARI, FRA�CO – Quelques remarques sur le droit applicable aux obligations contractuelles
en l’absence de choix des parties (art. 4 du règlement de Rome I) = Câteva observaţii asupra dreptuluiaplicabil obligaţiilor contractuale în lipsa de alegere a părţilor (art.4 al Regulamentului Roma I). În: Revue
critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.460-482
Intrarea în vigoare a Regulamentului Roma I care se va aplica obligaţiilor contractuale, apărute după 18 decembrie 2009
marchează etapa finală spre comunitarizarea dreptului internaţional privat al obligaţiilor, după intrarea în vigoare, la 11 ianuarie
2009, a rezultatului eforturilor depuse în scopul unei comunitarizări a dreptului internaţional privat al obligaţiilor
necontractuale. După părerea autorului, gradul de flexibilitate al art.4 din Regulament nu pare să-l atingă pe cel al omologului
său din Convenţie.
22. HAMMJE, PETRA – Réflexions sur l’article 515-7-1 du Code civil. Loi n
o
2009-526 du 12 mai 2009,
article 1
er
= Reflecţii asupra articolului 515-7-1 din Codul civil. Legea nr.2009-526 din 12 mai 2009, articolul1. În: Revue critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.483-491
Odată cu inserarea în Codul civil francez a noului articol 515-7-1, prin Legea nr.2009-526 din 12 mai 2009, Franţa s-a dotat
cu o normă de drept internaţional privat privind parteneriatele înregistrate. Intervenţia legiuitorului a fost precipitată de
necesitatea practică de a permite producerea de efecte în Franţa, unor parteneriate înregistrate în străinătate, în scopul de a evita
ca aceşti parteneri, odată stabiliţi în Franţa, să poată rupe uniunea lor iniţială pentru a se uni din nou prin intermediul PACS
(pact civil de solidaritate). Noul articol prevede: “condiţiile de formare şi efectele unui parteneriat înregistrat, cât şi cauzele şi
efectele dizolvării sale se supun dispoziţiilor materiale din statul unde autoritatea a procedat la înregistrarea sa”. Autoarea
analizează pe larg conţinutul articolului 515-7-1.
23. SI�AY-CYTERMA��, A��E – Une disparité étonnante entre le régime des clauses attributives de
juridiction et des clauses compromissoires dans le contrat de travail international et dans le contrat de
consommation international = O surprinzătoare disparitate între regimul clauzelor atributive de jurisdicţieşi a clauzelor compromisorii în contractul de muncă internaţional şi în contractul de consum internaţional. În:
Revue critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.427-459
Aspectele analizate vizează regimul de severitate privind clauzele atributive de jurisdicţie şi clauzele compromisorii inserate
în contractul de muncă internaţional şi regimul permisiv privind clauzele atributive de jurisdicţie şi clauzele compromisorii
inserate în contractul de consum internaţional.
REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ
24. BRACH-THIEL, DELPHI�E – De la nécessaire réécriture de l’article 113-8-1 du code pénal = Desprenecesara rescriere a articolului 113-8-1 a Codului penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé nr.3, 2009, p.523-534
Consideraţiile autorului vizează noul articol 113-8-1 din Codul penal francez care stabileşte un titlu de competenţă pentru
judecarea în Franţa, a autorilor infracţiunilor comise în străinătate, constituind astfel un răspuns la impunitate în dreptul penal
internaţional. După părerea autoarei, acest nou articol nu s-a bucurat de succesul scontat, el are un caracter restrictiv pe fond,
răspunsul acestuia la impunitate dovedindu-se a fi prea timid.
25. CASSA�I, URSULA – Droit pénal économique et financier suisse – Chronique législative (2008) =
Drept penal economic şi financiar elveţian – Cronică legislativă (2008). În: Revue de science criminelle et de
droit pénal comparé, nr.3, 2009, p.701-706
Anul 2008 a fost marcat de evoluţii legislative în materie de drept penal economic şi financiar, piesa de rezistenţă fiind
finalizarea procesului de adaptare a dreptului elveţian la exigenţe ce decurg din recomandările GAFI (Grupul de acţiune
financiară asupra spălării capitalurilor), revizuite în 2003.
26. DALLEST, JACQUES – Joseph Vacher, éventreur de bergers au XIXe siècle = Joseph Vacher,spintecătorul de ciobani în secolul al XIX-lea. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3,
2009, p.565-588
Referințe bibliografice
52 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Cazul lui Joseph Vacher, considerat a fi unul din cei mai mari criminali în serie, de la sfârşitul secolului al XIX-lea a avut un
mare impact. Judecătorul de instrucţie Emile Fourquet a avut ideea novatoare de a centraliza şi de a folosi informaţiile privind
fiecare din crime, demers inedit ce i-a permis formularea unei opinii globale, chiar dacă formal, Vacher n-a fost judecat decât
pentru o singură crimă. Duelul dintre judecător şi criminal a avut un puternic răsunet mediatic, dând naştere unei dezbateri
animate privind responsabilitatea penală a lui Vacher. Munca de instrucţie şi “profiling” realizată de judecător, împrumută în
unele aspecte, din modernitate. De asemenea, activitatea judecătorului prezintă trăsături arhaice, iar autorul este interesat ca
acestea să fie puse în evidenţă, în raport cu sistemul procedural actual francez.
27. OLLARD, ROMAI� – La fiducie: aspects de droit pénal = Fiducia: aspecte de drept penal. În: Revue
de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3, 2009, p.545-563
Fiducia a fost introdusă recent prin Legea din 19 februarie 2007 şi a fost modificată de mai multe ori, fiind privită întotdeauna
cu suspiciune în dreptul francez datorită riscurilor pe care le comportă. Studiul îşi propune să prezinte un punct de vedere
practic şi original asupra fiduciei, cercetând calificările penale ce pot fi aplicate în caz de utilizare frauduloasă a tehnicii
fiduciare, precum şi diversele responsabilităţi ce pot fi angajate.
28. PO�SEILLE, A��E – A propos du délit d’embuscade de l’article 222-15-1 du code pénal = Pemarginea delictului de ambuscadă din articolul 222-15-1 din Codul penal. În: Revue de science criminelle et
de droit pénal comparé, nr.3, 2009, p. 535-544
Izvorât din Legea franceză nr. 2007-297 din 5 martie 2007 privind prevenirea delincvenţei, delictul de ambuscadă vine să
completeze lista deja importantă a infracţiunilor denumite de “prevenire”. Problema utilităţii acestei noi incriminări poate să
se pună în mod legitim, în măsura în care definiţia sa se apropie de cea a “guet apens” (cursă-capcană), circumstanţă agravantă,
creată de aceeaşi lege şi de cea a participării la o asociere de răufăcători, altă infracţiune mai veche.
29. ROTH, ROBERT – Droit pénal suisse des sanctions: le temps des contre-réformes = Dreptul penalelveţian al sancţiunilor: vremea contrareformelor. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé,
nr.3, 2009, p.707-710
Noul Cod penal elveţian a intrat în vigoare în anul 2007 şi, odată cu acesta, un nou drept al sancţiunilor. Reforma a surprins,
legiuitorul elveţian reluând esenţialul revizuirilor din alte ţări europene, în special din Germania şi Austria, însă în mai multe
privinţe ea reprezintă o versiune radicală.
30. RUBI-CAVAG�A, ELIETTE – Réflexions sur l’harmonisation des incriminations et des sanctions
pénales prévue par le traité de Lisbonne = Reflecţii asupra armonizării incriminărilor şi sancţiunilor penaleprevăzută de Tratatul de la Lisabona. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3, 2009,
p.501-522
Tratatul de la Lisabona prezintă apropierea dispoziţiilor penale ale statelor membre ca reprezentând un element fundamental
al construcţiei cooperării judiciare în materie penală. Apropierea, chiar limitată a dispoziţiilor penale, prevăzută de Tratat, ar
putea, după părerea autoarei, să conducă la concepte penale comune, dar nu la un răspuns penal similar între statele membre.
REVUE DU DROIT PUBLIC
31. BEAUD, OLIVIER – Les personnels associés à l’université: une singulière discordance entre un
statut privilégié et le mode d’accès à ce statut = Personalul asociat din universitate: o discordanţă singularăîntre statutul privilegiat şi modul de acces la acest statut. În: Revue du droit public, nr.4, 2009, p.959-991
Articolul continuă seria studiilor publicate în revistă, dedicate temei “Facultăţile de drept în cadrul reformei universitare”.
Astfel, autorul prezintă o serie de observaţii, examinând statutul profesorilor asociaţi din instituţiile de învăţământ superior din
Franţa. După părerea sa, studierea statutului aduce următorul răspuns: statutul personalului asociat nu este cunoscut şi privilegiat
şi, mai ales, acesta a evoluat într-un sens care pare a fi foarte contestabil.
32. BROSSET, ESTELLE – Loi relative aux OGM (à propos de la décision du Conseil constitutionel n
o
2008-564 DC du 19 juin 2008) = Lege privind organismele modificate genetic, (pe marginea decizieiConsiliului Constituţional nr.2008-564 DC din 19 iunie 2008). În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1181-1215
După părerea autoarei, care analizează decizia Consiliului Constituţional francez cu privire la legea OGM, aceasta poate fi
considerată ca făcând parte din categoria “mari decizii ale Consiliului Constituţional”, permiţând acestuia să se exprime asupra
a două imperative de acelaşi nivel constituţional, respectarea Cartei Mediului integrată în Constituţia franceză, pe de o parte
şi cel al art. 88-1 al Constituţiei, din care Consiliul a dedus obligaţia constituţională de transpunere a directivelor comunitare.
Punând în balanţă interesele, Consiliul a ales să dea prioritate respectării dreptului comunitar, întrucât el acceptă, pentru a
permite satisfacerea exigenţelor de transpunere, să constate “provizoriu” constituţionalitatea unei dispoziţii legislative, totuşi
contrară Cartei Mediului.
33. CAMBY, JEA�-PIERRE – Le Conseil constitutionnel, l’Europe, son droit et ses juges = ConsiliulConstituţional, Europa, dreptul său şi judecătorii săi. În: Revue du droit public, nr.4, 2009, p.1216-1243
Autorul îşi prezintă consideraţiile privind Consiliul Constituţional francez, logica şi strategia acestuia, asupra Europei,
judecătorilor, ajungând astfel să formuleze mai multe observaţii.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 53
34. DELZA�GLES, BÉATRICE – La systématisation des activités d’intéret général en droit
communautaire = Sistematizarea activităţilor de interes general în dreptul comunitar. În: Revue du droit publi,
nr.4, 2009, p.1115-1135
Privite ca o categorie generică, serviciile de interes general (SIG) reprezintă un vast ansamblu de servicii care au “trăsături
caracteristice comune şi care ascultă de un regim comun”. Graţie acestei noţiuni, dreptul comunitar reuşeşte să regrupeze
activităţi eterogene, făcând din caracterul de interes general, un numitor comun şi supunându-le aceloraşi principii juridice.
35. GAUDEMET, YVES – Propos généraux sur la réforme universitaire = Consideraţii generale pemarginea reformei universitare. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.992-999
Consideraţiile autorului prezentate în articol sunt dedicate reformei universitare din Franţa şi reprezintă o comunicare făcută
cu prilejul deschiderii primelor reuniuni parlamentare asupra Universităţii care s-au ţinut la Adunarea Naţională, în 2009, sub
titlul general: “Universitatea franceză nereformabilă sau bolnavă de reformă”?
36. KERVICHE, ERWA�� – La Constitution, le chercheur et la mémoire = Constituţia, cercetătorii şimemoria. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1051-1080
Aspectele supuse dezbaterii de către autor privesc aşa numitele “legi memoriale” care, după părerea autorului, prezintă criterii
de definire deosebit de fragile, fiind necesar să fie examinat conţinutul acestei categorii artificiale.
37. LAFFAILLE, FRA�CK – Convention européenne des droits de l’homme et Constitution italienne:
la place du droit conventionnel au sein de la hiérarchie normative = Convenţia europeană a drepturiloromului şi Constituţia italiană: locul dreptului convenţional în cadrul ierarhiei normative. În: Revue du droit
public nr.4, 2009, p.1137-1154
În anul 2007, Curtea Constituţională italiană a emis două decizii importante care au contribuit la clarificarea situaţiei normative
a dreptului convenţional european şi capacitatea de interpretare a judecătorului de la Strasbourg, în cadrul ordonanţării juridice
italiene. Cele două decizii reprezintă o salutară etapă de clarificare în ceea ce priveşte natura relaţiilor complexe dintre dreptul
constituţional şi dreptul convenţional scris, dreptul constituţional şi convenţional jurisprudenţial.
38. LE ROY, MARC – Récupérer une aide publique = Recuperarea unui ajutor public. În: Revue du droit
public nr.4, 2009, p.1007-1036
Există situaţii în care administraţia poate fi obligată să reclame restituirea unui ajutor public, recuperare ce poate fi impusă
fie prin hotărârea unei jurisdicţii sau a unei instanţe comunitare. În toate situaţiile, administraţia trebuie să respecte reguli,
câteodată comunitare sau naţionale, pentru a respecta procedura de recuperare a ajutorului. Sunt analizate şi studiate procedurile,
fiind abordată atât recuperarea ajutoarelor nelegale cât şi cea a ajutoarelor legale.
39. MALIG�ER, BER�ARD – Réflexions sur l’état du droit relatif aux comptes de campagne = Reflecţiiasupra stării dreptului cu privire la conturile de campanie. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1081-1114
Autorul îşi prezintă reflecţiile pe marginea “simplificărilor” care ar putea fi aduse în domeniul legislaţiei asupra finanţării
campaniilor electorale. La întrebarea dacă este necesar sau nu să fie modificată legislaţia asupra finanţării campaniilor
electorale, răspunsul autorului este negativ. Sunt analizate reformele propuse, adeziunea la unele dintre ele sau poziţia
nefavorabilă sau lipsa unei opinii formate a autorului.
40. SHUKA�, IOULIA – L’instrumentalisaton des règles électorales en Russie et en Ukraine (2004-2009)
= Instrumentalizarea regulilor electorale în Rusia şi în Ucraina (2004-2009). În: Revue du droit public nr.4,
2009, p.1155-1180
Autoarea realizează o punere în paralel a reformelor electorale realizate în Rusia şi în Ucraina în 2004-2005 şi, respectiv, în
2005-2007, cât şi a alegerilor din Parlamentele naţionale. După părerea acesteia, compararea reformelor electorale prezintă
interes din punctul de vedere al similitudinii lor, ca şi al similitudinii argumentelor mobilizate în favoarea formulei electorale.
Demersul comparativ pune în evidenţă rezultatele contrastante produse de aceste reforme electorale.
41. TORTO�ESE, PAOLO – Eloge de l’universitaire = Un elogiu adus profesorilor universitari. În: Revue
du droit public nr.4, 2009, p.1000-1005
După părerea autorului, criza care a afectat universităţile franceze din anii 2008-2009 nu reprezintă un incident superficial,
ci demonstrează existenţa unui conflict latent între universităţi şi puterea politică. El consideră necesar să se afle care au fost
motivele acestui conflict ce vizează chiar concepţia privind universitatea, şi, mai ales, cu referire la profesorii universitari.
42. YOLKA, PHILIPPE – Les ventes immobilières de l’Etat = Vânzările imobiliare ale statului. În: Revue
du droit public nr.4, 2009, p.1038-1050
Pentru a sublinia interesul unui subiect care prezintă o importanţă, din ce în ce mai mare, pe măsură ce cesiunile imobiliare
ale statului se multiplică, autorul îşi prezintă observaţiile pe marginea procedurii de vânzare, politicii de vânzare şi
contenciosului vânzărilor.
Referințe bibliografice
54 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL
43. BAUDU, AURÉLIE� – La situation matérielle des anciens députés et sénateurs, un “privilège”
parlementaire? = Situaţia materială a foştilor deputaţi şi senatori, un “privilegiu” parlamentar? În: Revue
française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.697-724
Reforma regimurilor speciale a pensiilor din Franţa, din anul 2007, a relansat dezbaterea privind avantajele financiare ale
foştilor parlamentari, mai ales cu privire la regimul special al pensiilor deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii fiind acuzaţi
că beneficiază de “privilegii financiare” la momentul plecării la pensie; în plus, foştii parlamentari beneficiază de o indemnizaţie
la sfârşit de mandat, pe o perioadă determinată, confortabilă din punct de vedere financiar. Analiza autorului se referă la regimul
de sfârşit de mandat al parlamentarilor francezi, considerat a fi un sistem special, precum şi la situaţia materială a foştilor
deputaţi şi senatori, ca un corolar al principiului indemnizaţiei parlamentare. După părerea sa, Franţa nu reprezintă o excepţie,
întrucât există o corelare între introducerea indemnizaţiei parlamentare şi crearea unui regim de sfârşit de mandat legislativ în
numeroase democraţii europene, aspect căruia autorul îi consacră o analiză comparată.
44. CHARPY, CHLOÉ – Le statut constitutionnel du droit communautaire dans la jurisprudence
(récente) du Conseil constitutionnel et du Conseil d’Etat (1) = Statutul constituţional al dreptului comunitarîn jurisprudenţa (recentă) a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat. În: Revue française de droit
constitutionnel nr.79, 2009, p.621-648
Jurisprudenţa recentă a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat francez a marcat o cotitură decisivă în ceea ce
priveşte statutul constituţional al dreptului comunitar. Articolul îşi propune să studieze printr-o lectură comparativă a
jurisprudenţei constituţionale şi administrative recente, modul în care aceste două jurisdicţii au reînnoit statutul constituţional
al dreptului comunitar. Obiectul primei părţi îl face referirea la o dispoziţie specifică dreptului comunitar care este art. 88-1
al Constituţiei franceze. Acest nou fundament constituţional, recunoscut dreptului comunitar va avea o influenţă asupra locului
acestuia în contenciosul controlului de constituţionalitate.
45. CHARPY, CHLOÉ – Le statut constitutionnel du droit communautaire dans la jurisprudence
(récente) du Conseil constitutionnel et du Conseil d’Etat (2) = Statutul constituţional al dreptului comunitarîn jurisprudenţa (recentă) a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat. În: Revue française de droit
constitutionnel nr.80, 2009, p.795-815
Articolul continuă cronica publicată în numărul 79 al revistei “Revue française de droit constitutionnel”. Aspectele de care
este preocupat autorul se referă la problema integrării dreptului comunitar în normele de referinţă ale controlului de
constituţionalitate a legilor, precum şi la locul dreptului comunitar în ierarhia normativă internă.
46. DE DAVID BEAUREGARD-BERTHIER, ODILE. – Le contrôle du détournement de procédure en
matière d’élaboration des lois = Controlul deturnării de procedură în materie de elaborare a legilor. În:
Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.451-476
După o definire a ceea ce reprezintă deturnarea de procedură, autorul procedează la o analiză a întinderii controlului exercitat
în prezent de către judecătorul constituţional asupra deturnării de procedură în materie de elaborare a legilor, înainte de a pleda
pentru o extindere a acestui control.
47. DE LA ROSA, STÉPHA�E – L’article 6 §1 de la Convention européenne, le Conseil constitutionnel
et la question préjudicielle de constitutionnalité = Articolul 6 §1 al Convenţiei Europene, ConsiliulConstituţional şi chestiunea prejudicială de constituţionalitate. În: Revue française de droit constitutionnel
nr.80, 2009, p.817-836
După dezbaterile care au jalonat introducerea în dreptul francez a unei chestiuni prejudiciale de constituţionalitate, se consideră
că merită analizat cadrul procedural reţinut de către legiuitorul organic. Aspectele dezbătute se referă la aplicabilitatea articolului
6 §1 la noua procedură, aplicarea sa la dublul filtru exercitat de judecătorii de fond, apoi de Curtea de Casaţie şi de Consiliul
de Stat şi tratamentul chestiunii de către Consiliul Constituţional.
48. DROI�, �ATHALIE – Retour sur la loi constitutionnelle de 1884: contribution à une histoire de la
limitation du pouvoir constituant dérivé = Întoarcere la Legea constituţională din 1884: contribuţie la oistorie a limitării puterii constituante derivate. În: Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009,
p.725-748
Interdicţia de a revizui forma republicană de guvernământ alimentează o serie de controverse, la aproape un secol de existenţă.
Ea a fost introdusă prin revizuirea din anul 1884 a art.8 al Legii din 25 februarie 1875, fiind redactată în următorii termeni:
“forma republicană de guvernământ nu poate face obiectul unei propuneri de revizuire”. Autoarea consideră că este interesant
să revină asupra dezbaterilor provocate de adoptarea unei asemenea dispoziţii în cele două Camere, la Adunarea Naţională şi
la doctrina celei de-a III-a Republici, acestea putând clarifica anumite luări de poziţie actuale.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 55
49. DUARTE, BER�ADETTE – Le chef de l’Etat: un “corps législatif “ au sens de l’article 3 du
Protocole n
o
1 de la Convention européenne des droits de l’homme? = Şeful statului: un “corp legislativ”în sensul articolului 3 al Protocolului nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului? În: Revue française
de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.477-512
După cum arată autoarea, analiza a două decizii a CEDO din 2004 şi 2007 permite să se degaje un anumit număr de condiţii
de aplicare ale art.3 ale Protocolului nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului la alegerea unui şef de stat. Unele din
aceste condiţii sunt alternative sau necesită să fie consolidate cu alte indicii. Cu privire la gradul de exigenţă solicitat de către
Curte, aceste condiţii ar trebui satisfăcute în puţine state dintre care, aparent Franţa.
50. DUBUIT, THOMAS – Le juge constitutionnel et les concepts. Réflexions à propos des “exigences
constitutionnelles” = Judecătorul constituţional şi conceptele. Reflecţii cu privire la “exigenţeleconstituţionale”. În: Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.748-764
Arătând că doctrina franceză şi străină a manifestat dintotdeauna un interes deosebit faţă de analiza cuvintelor alese de către
judecătorul constituţional, unele din expresiile recurente folosite în motivarea deciziilor făcând obiectul unor lucrări aprofundate
de contencios constituţional, autorul ajunge la concluzia că există un termen ce nu a făcut obiectul unui veritabil studiu
doctrinar. Este vorba de un termen ce a pătruns sistematic în deciziile Consiliului Constituţional francez, cel de “exigenţe
constituţionale”, concept ce va fi propus spre studiere în articolul prezent.
51. GHEVO�TIA�, RICHARD; LAMOUROUX, SOPHIE; LE BOT, OLIVIER – Jurisprudence du
Conseil Constitutionnel = Jurisprudenţa Consiliului Constituţional. În: Revue française de droit constitutionnel
nr.79, 2009, p.587-600
Cronica este consacrată jurisprudenţei Consiliului Constituţional francez, prezentând o serie de decizii privind controlul legilor
de aplicare ale art. 25 al Constituţiei, reforma audiovizualului public etc.
52. HOCHMA��, THOMAS – Constitution et réligion: analyse de la jurisprudence américaine relative
au créationnisme = Constituţie şi religie: o analiză a jurisprudenţei americane cu privire la creaţionism. În:
Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.765-788
Începând cu anii ‘20, mai ales în ultimii 40 de ani, şcolile publice americane au reprezentat terenul unei bătălii ce eşuează în
faţa tribunalelor, asistându-se la tentative repetate ale unor persoane, convenit fiind a fi denumite “fundamentalişti creştini”,
de a face loc credinţelor lor în programul şcolilor publice, fiind vorba de a substitui predarea Evoluţiei, considerată de aceştia
ca fiind ostilă religiei, cu versiunea biblică a Creaţiei. Numeroase jurisdicţii americane au trebuit să poarte această luptă de-a
lungul secolului XX – Ştiinţă contra Religie. Ele au tranşat sistematic în favoarea Evoluţiei, schiţând un ansamblu variat.
Prezentarea se sprijină pe o serie de decizii de justiţie emise în ultimii 40 de ani, al căror istoric este evocat de autor.
53. LE ROY, THIERRY – Le constitutionnalisme dans les pays du Maghreb = Constituţionalismul înţările Maghreb-ului. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.543-586
Autorul propune o scurtă trecere în revistă a experienţei constituţionale din trei ţări din Africa de Nord – Maroc, Algeria,
Tunisia. El analizează o serie de probleme legate de constituţiile acestor ţări, de un posibil model juridic francez.
54. MAUS, DIDIER – Le recours aux précédents étrangers et le dialogue des Cours constitutionnelles? =
Recurgerea la precedentele străine şi dialogul dintre Curţile Constituţionale? În: Revue française de droit
constitutionnel nr.80, 2009, p.675-696
După părerea autorului, cu cât numărul Curţilor Constituţionale sau al curţilor cu competenţe în materie constituţională creşte,
cu atât devine mai actuală tema dialogului dintre aceste curţi şi/sau a utilizării de către unele dintre acestea a precedentelor
celorlalte curţi. Opiniile sunt diverse, astfel există cei care susţin că fiecare curte trebuie să ignore deciziile emise de celelalte,
precum şi cei ce preconizează, dimpotrivă, o cooperare consolidată. Scopul studiului este de a oferi o analiză care să încerce,
pe baza unor diverse surse, să prezinte o panoramă a poziţiilor şi realităţilor.
55. MAUS, DIDIER; HALPÉRI�, JEA�-LOUIS; FRA�ÇOIS, BASTIE� – Ecrire une Constitution =
A scrie o Constituţie. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.557-574
Revista “Revue française de droit constitutionnel” publică intervenţiile unor autori consacraţi cum ar fi: Didier Maus,
preşedintele Asociaţiei Franceze de Drept Constituţional şi o serie de profesori emeriţi, de la reputate universităţi din Franţa
– Jean-Louis Halpérin, Bastien François – pe tema scrierii Constituţiei, prezentate în cadrul ciclului “Istoria Constituţiilor
Franţei“.
56. SALES ERIC. – La dualité du “droit au logement opposable” = Dualitatea “dreptului la locuinţăopozabil”. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.601-620
Autorul îşi prezintă consideraţiile asupra unei legi adoptate în urgenţă instituind “dreptul la locuinţă opozabil”, după părerea
sa, un text inadaptat la circumstanţe. Este subliniată dualitatea dreptului la locuinţă. Dreptul de acces la locuinţă pentru persoanele
defavorizate este recunoscut pentru prima dată, în mod concret, fiind totodată contrabalansat, ceea ce a trecut aproape neobservat,
de către un drept la menţinere în locuinţă pentru ocupanţii cu titlu normal, bazat pe o procedură rapidă de expulzare.
Referințe bibliografice
56 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
57. SCOFFO�I, GUY; DUFFY, AURÉLIE – L’actualité constitutionnelle dans les pays de “common
law” et de droit mixte = Actualitatea constituţională în ţările de “common law” şi de drept mixt. În: Revue
française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.649-666
Sunt prezentate aspecte privind actualitatea constituţională din cursul anului 2007, din Marea Britanie, activitate marcată de
tendinţe contrastante.
58. TÜRK, PAULI�E – Le droit de grâce présidentiel à l’issue de la révision du 23 juillet 2008 = Dreptulde graţiere prezidenţială la sfârşitul revizuirii din 23 iulie 2008. În: Revue française de droit constitutionnel
nr.79, 2009, p.513-542
Modificat prin revizuirea constituţională din 2008, art.17 al Constituţiei franceze prevede faptul că “preşedintele Republicii
are drept de graţiere cu titlu individual”. Se pune întrebarea dacă dreptul de graţiere, chiar redefinit, îşi găseşte locul în cadrul
unui stat republican, bazat pe principiul separaţiei puterilor. De asemenea, se pune întrebarea dacă se poate considera că
limitarea la cazurile individuale, prevăzută de Constituţie va permite să fie înscrisă, în mod durabil, această prerogativă în
instituţiile celei de-a V-a Republici.
REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ
59. DORO�I�A, �ATALIA G – Approche russe de quelques aspects du règlement des litiges en matière
d’investissement = Câteva aspecte ale reglării litigiilor în materie de investiţii. O abordare rusă. În: Revue
internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.605-610
Codul civil rus este principala sursă de drept în materie de investiţii în Federaţia Rusă. Spre deosebire de Franţa, Rusia nu are
un Cod comercial. Codul civil rus include atât norme aplicabile relaţiilor de afaceri sau comerciale, cât şi reguli comune, adică
cele care guvernează relaţiile civile. Această caracteristică o determină pe autoare să examineze rolul Codului civil în reglarea
relaţiilor economice.
60. GAZIER, A��E – Le Code civil de la Fédération de Russie et la loi = Codul Civil al Federaţiei Ruseşi legea. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.525-536
Promulgarea primei părţi a Codului civil al Federaţiei Ruse, în anul 1994, a marcat debutul procesului de reînnoire a codificării, iar
cea a ultimei părţi (IV), în 2006, încheierea acestuia. Codul cuprinde norme ce servesc ca bază pentru dezvoltarea unei economii de
piaţă, juriştii ruşi, calificându-l drept “constituţie economică”. Situând Codul civil la acelaşi nivel cu Constituţia Federaţiei Ruse din
1993, ei consideră că cele două texte au o importanţă egală, dar se pune întrebarea dacă această egalitate are şi consecinţe juridice.
61. GUILLE�CHMIDT, MICHEL DE – Le Code civil russe et le règlement des litiges économiques en
Russie = Codul Civil rus şi reglarea litigiilor economice în Rusia. În: Revue internationale de droit comparé
nr.3, 2009, p.599-604
Scopul articolului este de a scoate în evidenţă modul în care sunt reglate litigiile economice în Rusia, cu referire şi la societăţile
străine. Astfel, autorul porneşte de la două întrebări şi anume: cum permite Codul civil rezolvarea litigiilor economice şi care
sunt cele mai bune căi jurisdicţionale şi/sau arbitrale care permit valorizarea recurgerii la Codul civil rus.
62. JAUFFRET SPI�OSI, CAMILLE – Le Code civil russe et la famille des droits romanistes = Codulcivil rus şi familia drepturilor romaniste. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.507-524
După părerea autoarei, este dificil de calificat noul drept privat rus, iar dacă se consideră că dreptul actual al Federaţiei Ruse
trebuie clasificat în familia romano-germanică, este necesar să fie amintite criteriile acestei familii, prin compararea acestora
şi a caracteristicilor dreptului rus. Aspectele dezbătute de autor se referă la Codul civil rus, structura şi rolul acestuia, pentru
a ajunge în final, la evocarea substanţei codului, mai ales pentru două domenii ale Codului civil, proprietatea şi contractul.
63. KOVLER, I. A�ATOLE – L’instance de supervision (�adzor) dans la procédure civile en Russie.
Regard de Strasbourg = Instanţa de supervizare (�adzor) în procedura civilă în Rusia. O perspectivă de laStrasbourg. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.537-550
Problema reformei instanţei de supervizare (Nadzor) în procedura civilă rusă este strâns legată de poziţiile Curţii Europene a
Drepturilor Omului şi de interpretarea Convenţiei europene a drepturilor omului. În virtutea art.15 § 4 al Constituţiei Federaţiei
Ruse, Convenţia însăşi a devenit parte integrantă a sistemului juridic al Rusiei, incorporarea acesteia, confirmată prin decizii
şi hotărâri ale Curţii Constituţionale, ale Curţii Supreme şi ale Curţii de Arbitraj, ridicând nivelul de protecţie a drepturilor
cetăţenilor care, de acum înainte, trebuie să corespundă standardelor europene.
64. LATOUR�ERIE, MARIE-AIMÉE. – Les organisations non commerciales dans le droit russe =
Organizaţiile necomerciale în dreptul rus. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.551-567
Juriştii ruşi consideră că dispoziţiilor Codului civil rus care se referă la organizaţiile necomerciale merită să li se acorde
atenţie, la nivel formal, dar şi la nivelul substanţei dreptului. Examinarea dispoziţiilor legislative privind organizaţiile
necomerciale poate contribui, după părerea acestora, într-un demers comparatist, la formularea unui punct de vedere mai precis
al cadrului juridic al vieţii sociale în Federaţia Rusă. Pornind de la o analiză a textelor ruse fundamentale în domeniu şi de la
experienţa juridică de membru al Consiliului de Stat francez, autoarea îşi prezintă reflecţiile asupra conceptului de organizaţie
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 57
necomercială a Codului civil rus, iar în scopul angajării unei dezbateri pe această temă ridică câteva probleme legate de practica
juridică actuală în materie de organizaţii necomerciale.
65. MAKOVSKY, L. ALEXA�DRE – Histoire et esprit du Code civil russe = Istoria şi spiritul Coduluicivil rus. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.479-506
Revista “Revue internationale de droit comparé” cuprinde în numărul 3/2009, o secţiune intitulată “Diverse consideraţii asupra
Codului civil rus de astăzi”. Articolele din cadrul acestei rubrici îşi propun să clarifice aspecte privind principiile şi spiritul
Codului civil, locul ocupat de acesta, precum şi influenţa jurisprudenţei CEDO asupra aplicării sale. Articolul de faţă se referă
atât la istoria Codului civil rus, cât şi la noul Cod civil al Rusiei.
66. MATSKEVITCH, IGOR M – La Mafia russe en Europe: mythe ou réalité? (aspects criminologiques)
= Mafia rusă în Europa: mit sau realitate? (aspecte criminologice). În: Revue internationale de droit comparé
nr.3, 2009, p.611-628
Autorul consideră ca fiind importantă înţelegerea faptului că “mafia” rusă există, ca şi criminalitatea organizată a
reprezentanţilor rusofoni proveniţi din fosta Uniune Sovietică. Aceste organizaţii criminale pot coopera, dar, de asemenea, se
pot înfrunta, iar aceste două tipuri de criminalitate organizată diferă. Ar fi mai judicios, consideră autorul, ca în locul expresiei
“mafia rusă”, să fie mai curând folosită aceea de grup criminal sau comunitate criminală.
67. TALAPI�A, ELVIRA VLADIMIROV�A – L’institution des organisations non commerciales dans
le Code civil russe = Organizaţiile necomerciale în Codul civil rus. În: Revue internationale de droit comparé
nr.3, 2009, p.567-586
Aspectele la care se referă autoarea articolului vizează înregistrarea de către stat a organizaţiilor necomerciale în Rusia,
activitatea şi administrarea organizaţiilor necomerciale, precum şi lichidarea acestora.
68. YAKOVLEV, VE�IAMI� FEDOROVITCH – Les litiges économiques aujourd’hui en Russie et les
mécanismes de leur réglement = Litigiile economice astăzi în Rusia şi mecanismele de reglementare. În:
Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.587-598
Data de 26 noiembrie 2008 a marcat bicentenarul existenţei în Rusia a tribunalelor de comerţ, denumite tribunale de arbitraj
în perioada contemporană. În Rusia, dreptul şi procedura în materie de comerţ s-au dezvoltat diferit de ceea ce s-a petrecut în
Europa de Vest, aspectele analizate de autor vizând aceste particularităţi.
69. ZACHAROVA, MARIA – Le système du droit russe sur la carte juridique du monde = Sistemuldreptului rus pe harta juridică a lumii. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.629-642
Arătând că reprezentanţii ştiinţei juridice contemporane s-au arătat deseori preocupaţi de problema “căutării de către Rusia a
unei căi juridice”, autoarea analizează aspecte ce se referă la aprecierea conceptuală şi formală a categoriei “sistem juridic”,
cât şi la dinamica dezvoltării fenomenului juridic ca atare.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
70. FORRAY, VI�CE�T – La jurisprudence, entre crise des sources du droit et crise du savoir des
juristes = Jurisprudenţa între criză a surselor de drept şi cea a ştiinţei juriştilor. În: Revue trimestrielle de
droit civil nr.3, 2009, p.463-480.
În Franţa, de peste 100 de ani, jurisprudenţa este cel mai des înţeleasă ca un ansamblu de decizii de justiţie, fiind, în sens tehnic,
“soluţia dată, în general, de către tribunale, unei probleme de drept”, ea figurând printre sursele dreptului. Articolul analizează
transformarea conceptului de jurisprudenţă, metamorfoza sa şi propune o întoarcere la originile conceptului.
71. JOBI�, PIERRE– GABRIEL – Peut-on, grâce au contrat, se faire justice soi-même en droit
québécois? = Oare este posibil să-ți faci singur dreptate, în urma contractului, în dreptul din Quebec? În:
Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.481-498
Este examinată clauza care conferă creditorului, în caz de lipsă a debitorului, dreptul de se deplasa la acesta, pentru a intra în
posesia bunului dat în garanţie, fără nici un fel de autorizaţie a tribunalului. Autorul va examina aspecte privind dreptul
american, “common law” din Canada, dreptul civil din Quebec.
72. PIAZZO�, THOMAS – Retour sur la violation des pactes de préférence = Întoarcere la încălcareapactelor de preferinţă. În: Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.433-462
În dreptul francez, pactul de preferinţă nu este supus niciunei reglementări în mod special. Instrumente de tehnică contractuală,
aceste pacte sunt guvernate numai de dreptul comun al obligaţiilor, astfel cum rezultă din articolele 1101 şi următoarele ale
Codului civil francez şi din interpretarea bicentenară de către doctrină şi jurisprudenţă. Autorul propune studierea
circumstanţelor pactului de preferinţă, având în vedere problema recentă a sancţiunilor pentru încălcarea acestuia.
73. PIMO�T, SÉBASTIE� – Peut-on réduire le droit en théories générales? = Poate fi redus dreptul lateorii generale? În: Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.417-432
În dreptul contractelor, ca şi în alte materii, doctrina construieşte “teorii generale”, iar autorul se arată preocupat de clarificarea
unor aspecte legate de teoriile generale, coduri şi jurisprudenţă, folosindu-se de numeroase exemple.
Referințe bibliografice
58 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL
ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE
74. AYMERIC, �ICHOLAS-HE�RI – Sur le sous-commissionaire de transport = Despre subintermediarîn transport. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique nr.3, 2009, p.493-516
Subintermedierea în transport reprezintă o operaţiune curentă, dar regimul operaţiunii ridică o serie de întrebări care nu pot
fi ignorate. Aspectele analizate se referă la bazele şi regimul substituirii intermediarului în transport.
75. LAMBERT, THIERRY – De l’harmonisation à l’intégration des législations fiscales nationales dans
le cadre de l’Union européenne = De la armonizare, la integrarea legislaţiilor fiscale naţionale în cadrulUniunii Europene. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique nr.3, 2009, p.517-528
Construcţia comunitară în materie fiscală a trecut prin două faze. Prima, care face trimitere la “piaţa comună” se baza pe un
principiu de armonizare. A doua care se instalează, în timp ce prima nu a dispărut în totalitate, se situează în cadrul “uniunii
economice şi monetare”, ea are ca principiu, integrarea fiscală.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�
76. BARBATO, JEA�-CHRISTOPHE – Le droit commmunautaire et les recours internes exercés contre
les ordonnances de renvoi = Dreptul comunitar şi recursurile interne exercitate contra ordonanţelor detrimitere. În: Revue trimestrielle de droit européen nr.2, 2009, p.267-286.
Proceduri naţionale prevăd posibilitatea de recurs împotriva ordonanţelor de trimitere adresate de o jurisdicţie, Curţii de
Justiţie pe baza articolului 234 TCE. Recunoaşterea validităţii acestor recursuri de către jurisprudenţă ridică probleme
importante, mai ales din punctul de vedere al respectării unităţii dreptului comunitar. Articolul expune şi analizează problemele
ridicate de aceste recursuri, cât şi răspunsurile aduse pentru a le rezolva.
77. MO�JAL, PIERRE-YVES – Les collectivités territoriales et le droit communautaire: un droit à
risque? = Colectivităţile teritoriale şi dreptul comunitar: un drept supus riscului? În: Revue trimestrielle de
droit européen nr.2, 2009, p.287-314
Cele 95.000 de colectivităţi locale ale UE reprezintă 16% din PIB-ul UE, 1/3 din cheltuielile publice, 2/3 din totalitatea
cheltuielilor de investiţii publice. Aproape 70% din reglementările comunitare sunt aplicate la nivel local. Or, colectivităţile
teritoriale franceze (aproximativ 40% din totalitatea colectivităţilor UE) sunt în mod obişnuit confruntate cu dificultăţi de
aplicare a dreptului comunitar. La întrebarea dacă colectivităţile teritoriale sunt asigurate că nu se expun la nicio sancţiune
jurisdicţională în ipoteza în care legile sau regulamentele pe care ele au sarcina să le aplice intră în contradicţie cu tratatele
sau alte directive comunitare, răspunsul este incontestabil negativ.
78. PUJOL-REVERSAT, MARIE CHRISTI�E. – La bonne foi, principe général du droit dans la
jurisprudence communautaire = Buna-credinţă, un principiu general al dreptului în jurisprudenţacomunitară. În: Revue trimestrielle de droit européen nr.2, 2009, p.201-229
Principiul bunei – credinţe este evocat din nou în decizii. Jurisdicţiile au adoptat, în mod sistematic, două atitudini diferite.
Ele au în vedere noţiunea de bună-credinţă obiectivă în funcţie de actele interne, acte adoptate de către instituţii şi derivate din
tratate şi de actele externe, acorduri sau convenţii încheiate cu state terţe. În cele două situaţii, jurisdicţiile asociază direct
buna-credinţă cu un alt principiu, cel al încrederii legitime, cu o legătură în cadrul acordurilor internaţionale cu cooperarea
loială.
79. LABAYLE, HE�RI; MEHDI, ROSTA�E – Le contrôle juridictionnel de la lutte contre le terrorisme.
Les “black lists” de l’Union dans le prétoire de la Cour de justice = Controlul jurisdicţional al lupteiîmpotriva terorismului. “Listele negre” ale Uniunii în sala de audiere a Curţii de Justiţie. În: Revue trimestrielle
de droit européen nr.2, 2009, p.231-265
Tehnica listelor anti-teroriste reprezintă un instrument privilegiat al luptei împotriva finanţării terorismului internaţional.
Afirmarea principiului unui control jurisdicţional al listelor anti-teroriste al Uniunii a întâmpinat obstacole variate, dar Curtea
de Justiţie le-a depăşit, afirmând prioritatea principiului de protecţie jurisdicţională. Jurisdicţia Uniunii avea obligaţia de a
preciza contururile intervenţiei, articolul analizează modalităţile de control.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 59
Cărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie indexată*
-
1 – ALEXA�DRU, IOA�. Despre drept şi ştiinţa administraţiei : Profesorul Ioan Alexandru
în dialog cu Mihail Albici / Ioan Alexandru. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 155 p. –
ISBN 978-973-127-204-7 : 12,75 lei
SUBIECT: drept; istoria dreptului; ştiinţa administraţiei.
34/A39
2 – A�DREESCU, MIHAIL M. Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti : 1859-2009 :
file de istorie / Mihail M. Andreescu. – Bucureşti : Monitorul Oficial, 2009. – 312 p. – 5 lei
SUBIECT: istoria dreptului; facultate, drept.
34(091)/A52
3 – A�DREŞA�-GRIGORIU, BEATRICE ; ŞTEFA�, TUDOREL. Tratatele Uniunii Europene
: versiune consolidată / Beatrice Andreşan Grigoriu; Tudorel Ştefan. – Bucureşti : Editura Hamangiu,
2009. – 253 p. – (Legislaţie). – ISBN 978-973-1720-59-3 : 18 lei
SUBIECT: Tratatul Comunităţii Europene; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Tratatul privind instituirea Uniunii
Europene.
341.217(4)UE / A51
4 – AURESCU, BOGDA�. Avanscena şi culisele Procesului de la Haga : memoriile unui
tânăr diplomat / Bogdan Aurescu. – Bucureşti : Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 2009. – 256 p. –
ISBN 978-973-567-691-9 : 45,90 lei
SUBIECT: procesul de la Haga.
34.096/A93
5 – BÎRSA�, COR�ELIU ; EFTIMIE, MARIUS. Convenţia europeană a drepturilor omului /
Corneliu Bîrsan; Marius Eftimie. – ediţia a 4-a actualizată octombrie 2009. – Bucureşti : Editura Hamangiu,
2009. – 198 p. – ISBN 978-973-522-176-5 : 12,60 lei
SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţie
europeană; Consiliul Europei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; drept european; drepturile omului.
342.7/B54
6 – BRAD, IO�. Revocarea actelor administrative : instituţia revocării sub exigenţele dreptului
european / Ion Brad. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 245 p. – ISBN 978-973-127-193-4 :
21,25 lei
SUBIECT: drept administrativ; act administrativ, revocare; drept european.
342.9/B75
7 – CĂRPE�ARU, STA�CIU D. ; STĂ�CIULESCU, LIVIU; �EMEŞ, VASILE. Contracte civile
şi comerciale : cu modificările aduse de Codul Civil 2009 / Stanciu D. Cărpenaru; Liviu Stănciulescu; Vasile
Nemeş. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 503 p. – ISBN 978-606-522-004-1 : 44,10 lei
SUBIECT: contract civil; contract comercial; Noul Cod civil.
347.4/C26
8 – CĂTA�Ă, EMILIA LUCIA. Principiile bunei guvernări. Evoluţii europene şi
studii comparative / Emilia-Lucia Cătană. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 354 p. –
ISBN 978-973-127-201-6 : 29,76 lei
SUBIECT: guvernare.
342.5/C29
Referințe bibliografice
60 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
*
Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert, Consiliul Legislativ
9 – CHEAGĂ, DUMITRU ; SAVA, GHEORGHE; CHEAGĂ, CLAUDIA. Urmărirea penală.
Modele de cereri şi acte procesuale şi procedurale / Dumitru Cheagă; Gheorghe Sava; av. Claudia
Cheagă. – ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 355 p. –
ISBN 978-973-127-212-2 : 31,44 lei
SUBIECT: drept procesual penal; organ de urmărire penală; urmărire penală; urmărire penală, începere; probe şi mijloace
de probă; măsuri preventive; măsuri asiguratorii.
343.1/C40
10 – CHIŞ, IOA�. Umanismul dreptului execuţional românesc : acordarea drepturilor în mediul
penitenciar / prof. dr. Ioan Chiş. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. – 232 p. – ISBN 978-973-1720-31-9 :
5 lei
SUBIECT: drept execuţional; drepturile omului; penitenciar.
343.8/C46
11 – Codul european al muncii şi securităţii sociale : adnotat. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer,
2009. – 1072 p. – ISBN 978-973-1911-38-0 : 80,01 lei
SUBIECT: Codul european al muncii; Codul muncii; securitate socială; libera circulaţie a forţei de muncă; piaţa muncii;
egalitate de tratament.
341.217(4)UE(094.4)/C60
12 – CRAIG, PAUL ; BURCA, GRÁI��E DE. Dreptul Uniunii Europene : comentarii,
jurisprudenţă şi doctrină / Paul Craig; Gráinne de Burca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – XLVII,
1544 p. – ISBN 978-606-522-124-6 : 207 lei
SUBIECT: integrare europeană; tratate europene; instituţii europene; politici comunitare; spaţiu de libertate, securitate
şi justiţie; drept comunitar; principiul supremaţiei dreptului comunitar.
341.217(4)UE/C82
13 – CRAIOVA�, IO�. Tratat de teoria generală a dreptului / prof.univ.dr. Ion Craiovan. – ediţia
a II-a,revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 536 p. – ISBN 978-973-127-206-1:
42,50 lei
SUBIECT: drept; teoria generală a dreptului; istoria dreptului.
340.1/C82
14 – CRIŞU, CO�STA�TI�. Codul Juristului / dr. Constantin Crişu. – Ediţia a XVII-a cu
modificările intervenite până la data de 5 octombrie 2009. – Curtea de Argeş : Editura Juris Argessis, 2009. –
1224 p. – ISBN 978-973-8974-28-9 : 59,50 lei
SUBIECT: România; legislaţie.
34(094)/C88
15 – HOTCA, MIHAI ADRIA�. �oul cod penal şi Codul penal anterior : Aspecte diferenţiale şi
situaţii tranzitorii / conf. univ. dr. Mihai Adrian Hotca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 412 p. –
ISBN 978-606-522-191-8 : 31,50 lei
SUBIECT: Cod penal; lege penală; infracţiune; pedeapsă.
343(094.4)/H84
16 – LAZĂR, VALERICĂ. Concurenţa neloială : răspunderea juridică pentru practicile
anticoncurenţiale din domeniul economic şi faptele abuzive de concurenţă comercială care se săvârşescpe
teritoriul României / Valerică Lazăr. – Bucureşti : Editura Universitară, 2008. – 295 p. – ISBN 978-973-749-
372-9 : 25,50 lei
SUBIECT: concurenţă comercială; concurenţă economică; concurenţă ilicită; concurenţă neloială; GATT; dreptul
concurenţei; practică anticoncurenţială.
347.776/L32
17 – LUPAŞCU, DA� ; CRISTUŞ, �ICOLETA. Practică judiciară şi legislaţie în materia
dreptului internaţional privat / dr. Dan Lupaşcu; Nicoleta Cristuş. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer,
2009. – 976 p. – ISBN 978-973-1911-60-1 : 92 lei
SUBIECT: drept internaţional privat; practică judiciară; legislaţie; conflict de jurisdicţie; norme conflictuale; regimul
străinilor; azil; acte normative.
341.9/L93
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 61
62 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Referințe bibliografice
18 – MREJERU, THEODOR ; MREJERU, BOGDA�. Cooperarea judiciară internaţională în
materie penală : asistenţa judiciară – extrădarea : doctrină şi jurisprudenţă / Theodor Mrejeru; Bogdan
Mrejeru. – Bucureşti : Editura Universitară, 2008. – 355 p. – ISBN 978-973-749-462-7 : 21,25 lei
SUBIECT: Cod de procedură penală; Legea nr.302/2004; comisie rogatorie; asistenţă judiciară internaţională; extrădare;
mandat european de arestare.
343/M93
19 – �EMEŞ, VASILE. Dreptul asigurărilor / conf. univ. dr. Vasile Nemeş. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2009. – 402 p. – ISBN 978-606-522-083-6 : 40,50 lei
SUBIECT: dreptul asigurărilor; contract de asigurare.
347.764/N46
20 – �ICULEASA, MĂDĂLI� IRI�EL. Legislaţia achiziţiilor publice : Comentarii şi explicaţii /
Mădălin Irinel Niculeasa. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – XIII, 797 p. – (Legi comentate). –
ISBN 978-973-115-631-6 : 71,40 lei
SUBIECT: drept administrativ; achiziţii publice; O.U.G. nr.34/2006; contract de achiziţie publică.
342.9/N70
21 – �IŢĂ, IO� ; VOICU, IULICA; SCĂRLĂTESCU, IULIA�A. Dicţionar explicativ al Uniunii
Europene / conf. dr. Ion Niţă; lect. dr. Iulica Voica; asist. drd. Iuliana Scărlătescu; asist. Isabella Sima. –
Bucureşti : Editura Irecson, 2009. – 227 p. – ISBN 978-973-7694-58-4 : 21,25 lei
SUBIECT: dicţionar; Uniunea Europeană.
(038)341.217(4)UE/D39
22 – OROVEA�U-HA�ŢIU, ADI. Drept procesual penal : Partea generală / Adi Oroveanu-Hanţiu. –
Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 341 p. – ISBN 978-973-115-624-8 : 29,94 lei
SUBIECT: drept procesual penal; probe; mijloace de probă; acţiune penală; acţiune civilă; proces penal; măsuri
preventive; măsuri procesuale; amendă judiciară.
343.1/O-80
23 – OŢEL, MO�ICA-ELE�A. Răspunderea internaţională în domeniul mediului / Monica Elena
Oţel. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 348 p. – ISBN 978-973-127-106-4 : 25,50 lei
SUBIECT: dreptul mediului; drept internaţional; ordine juridică; ordine juridică europeană; protecţia mediului;
răspundere internaţională; mediu.
349.6/O 88
24 – PIV�ICERU, MO�A-MARIA ; SUSA�U, CLAUDIA-A�TO�ELA; SUSA�U, MIHAI.
Procedura insolvenţei / Mona-Maria Pivniceru; Claudia-Antonela Susanu; Mihai Susanu. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2009. – 408 p. – ISBN 978-973-522-194-9 : 33,29 lei
SUBIECT: insolvenţă; practică judiciară; procedură de insolvenţă.
347.736/P69
25 – POE�ARU, EMIL ; MURZEA, CRISTI�EL-IOA�. Profesiile juridice liberale / Emil
Poenaru; Cristinel Murzea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 560 p. – ISBN 978-606-522-166-6 :
44,09 lei
SUBIECT: profesie juridică; profesii liberale; avocat; consilier juridic; notar public; executor judecătoresc; mediator;
practician în insolvenţă; evaluator.
347.96/P74
26 – POPA, IRI�EU IO�. Substanţa morală a dreptului / dr. Irineu Ion Popa. – Bucureşti : Editura
Universul Juridic, 2009. – 427 p. – ISBN 978-973-127-131-6 : 37,40 lei
SUBIECT: drept; istoria dreptului; conştiinţă juridică; normă juridică; morală.
34/P79
27 – Probleme juridice în dreptul bancar = Legal issues in banking field : lucrările Conferinţei
Internaţionale “Probleme juridice în domeniul bancar” : 29 octombrie – 1 noiembrie 2008 / organizate
de Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii
Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2009. – 405 p. – ISBN 978-973-1911-67-0 :
38,40 lei
SUBIECT: drept bancar.
347.73/P93
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 63
Referințe bibliografice
28 – RICU, CARME� SIMO�A. Moştenirea legală. Partajul succesoral : practică judiciară
adnotată / Carmen Simona Ricu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 425 p. – ISBN 978-606-522-190-1:
35,10 lei
SUBIECT: drept civil; drept succesoral; succesiune; moştenire.
347.6/R51
29 – SASU, HORAŢIU. Derularea corectă a raporturilor de muncă : Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple / Horaţiu Sasu. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 223 p. – ISBN 978-973-115-534-0 : 14,94 lei
SUBIECT: dreptul muncii; contract de muncă; contract individual de muncă; formare profesională; sancţionare
disciplinară.
349.2/S25
30 – STA�CU, MIRELA. Urmărirea şi predarea silită a bunurilor imobile / Mirela Stancu. –
Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 533 p. – ISBN 978-973-127-223-8 : 42,50 lei
SUBIECT: executare silită; executare silită imobiliară; O.G. nr.92/2003; O.U.G. nr.51/1998.
347.9/S76
31 – STOICA, VALERIU. Drept civil. Drepturile reale principale / Valeriu Stoica. – Bucureşti :
Editura C.H. BECK, 2009. – IX, 526 p. – ISBN 978-973-115-649-1 : 59,94 lei
SUBIECT: drept civil; drepturi reale; drepturi patrimoniale; publicitate imobiliară.
347/S88
32 – ŞUŞTAC, ZE�O ; DA�ILEŢ, CRISTI; IG�AT, CLAUDIU. Medierea : standarde şi
proceduri / Zeno Şuştac; Cristi Danileţ; Claudiu Ignat. – Bucureşti : Editura Universitară, 2009. – 120 p. –
ISBN 978-973-749-584-6 : 17 lei
SUBIECT: mediere; Directiva 2008/52/CE; Legea nr.192/2006; mediator; mediator european.
316.48/S96
33 – TURCU, IO�. Tratat teoretic şi practic de drept comercial / prof. univ. dr. Ion Turcu. –
Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2008– . – ISBN 978-973-115-395-7..
Volumul IV / prof. univ. dr. Ion Turcu. – Bucureşti : Editura C.H. Beck. – 2009. – 865 p. –
ISBN 978-973-115-616-3 : 71,39 lei.
SUBIECT: drept comercial; drept comercial român; obligaţii comerciale; fapte de comerţ; întreprindere comercială;
comerciant; fond de comerţ; capital social; concurenţă comercială; practică anticoncurenţială; instrumente de plată;
insolvenţă; jurisprudenţă.
347.7/T94
34 – ŢICLEA, ALEXA�DRU. Retorica / Alexandru Ţiclea. – ediţia a 2-a, revăzută. – Bucureşti :
Editura Universul Juridic, 2008. – 378 p. – ISBN 978-973-127-090-6 : 42,50 lei
SUBIECT: retorică; orator.
1/T58
35 – UDROIU, MIHAIL. Dicţionar de drept penal / Mihail Udroiu. – Bucureşti : Editura C.H.
BECK, 2009. – 437 p. – La elaborarea prezentei ediţii a fost avută în vedere legislaţia în vigoare la
15 septembrie 2009. – ISBN 978-973-115-425-1 : 29,94 lei
SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; dicţionar.
(038)343/U19
36 – UŢĂ, LUCIA ; ROTARU, FLORE�TI�A; CRISTESCU, SIMO�A. Contractul individual
de muncă : încheiere, executare, modificare, suspendare, practică judiciară / Lucia Uţă; Florentina Rotaru;
Simona Cristescu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 303 p. – ISBN 978-973-522-196-3 : 25,20 lei
SUBIECT: dreptul muncii; contract individual de muncă; practică judiciară.
349.2/U93
37 – VASILESCU, PAUL. Relativitatea actului juridic civil : repere pentru o nouă teorie generală
a actului de drept privat / Paul Vasilescu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 443 p. –
ISBN 978-973-127-055-5 : 34 lei
SUBIECT: drept civil; act juridic.
347/V33
64 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010
Referințe bibliografice
38 – VOICULESCU, �ICOLAE. Drept comunitar al muncii / Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu. –
Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2009. – 588 p. – ISBN 978-973-1911-50-2 : 47,21 lei
SUBIECT: Carta ONU; Declaraţia universală a drepturilor omului; Organizaţia Internaţională a Muncii; Convenţia
europeană a drepturilor omului; Consiliul Europei; Carta Europeană Socială; drept comunitar al muncii; securitate
socială.
341.217(4)UE/V83
39 – VRĂBIESCU, GEORGE ; VRĂBIESCU, �ICOLAE G. Cursuri de drept procesual penal
şi de criminalistică : prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice / George N. Vrăbiescu. Articole,
comentarii şi opinii sociale şi politice / Nicolae G. Vrăbiescu. – Bucureşti : Editura Themis Cart, 2009. –
808 p. – ISBN 978-973-1708-97-3 : 75,65 lei
Cuvânt de prezentare: Simona Vrăbiescu Kleckner – fiica lui George G. Vrăbiescu
SUBIECT: drept procesual penal; criminalistică; procedură penală.
343.1/V93
Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,
Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711
Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro
� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ
Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,
Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare
�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat
Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim
Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim
Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei
cu Reglementările Uniunii Europene
� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)
Svetlana Baciu
Alina Palomino Tuero
� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București
Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii
personale ale autorilor.
ISSN 1583-3178