Viorel Prelici
OARE? 64 DE POEZII
Cu ocazia jubileului unui sfert de veac a învățământului și cercetării în asistență socială la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru asistenții sociali, cei care în strădania nobilă de schimbare în bine a semenilor, nu o dată se confruntă cu dileme,
Viorel Prelici
Viorel Prelici - “Oare!” 5
Oare?
Nu a fi
Sau a nu fi
E întrebarea
Ci,
După ce a fost,
Cum va fi,
Oare?
6 Viorel Prelici - “Oare!”
Narcis (I)
S-a oglindit în luciul apei:
Apa l-a lucit.
În străluciul ochilor lui
S-a descoperit
În luciul apei.
Ochii lui
I-au strălucit
Chipul lui,
Din apă.
Străluciul ochilor
Oare
Dragoste să fi fost?
Da, o floare.
Viorel Prelici - “Oare!” 7
Narcis (II)
Că Narcis-Îndrăgostitul-De-Sine-Însusi
S-a
meta-
morfo-
zat
Într-o floare
E de notorietate
Publică.
Dar, auziţi,
Ceva ce nu se ştie:
Înainte de metamorfozarea sa,
Narcis
Şi-a văzut umbra
Care era, de fapt, vis.
În primul moment
S-a speriat rău
Dar, când soarele a dispărut
În nori, s-a trezit.
Visul - umbră dispăruse.
8 Viorel Prelici - “Oare!”
O floare ca Narcisa
Visează în soare
Şi se trezeşte
Când el
Nu-i lasă umbra, visul.
Ce ziceţi de asta?
Viorel Prelici - “Oare!” 9
Papagalul
La început a fost Cuvântul.
Poate,
Ca să înţelegem,
Să ne convingem
De-acest lucru,
Dumnezeu a creat papagalul.
Sunetele lui,
Deşi par cuvânt
Nu sunt. Doar
Cuvintele noastre sunt
Copii palide
Din ce a fost
La început Cuvântul.
10 Viorel Prelici - “Oare!”
Pastel
Vai, azi noapte iarba a plâns.
Dimineaţa, boabele de rouă,
Lacrimi, atârnau de fiecare fir.
Dar a răsărit soarele:
Cu zumzetul lor,
Cântec alinător,
Alintător,
Al albinelor, bunelor,
Arătând flori firelor
Înveseliră pajistea covor.
Viorel Prelici - “Oare!” 11
Drept de copyright
Există Marea Roşie
Şi Mare Galbenă,
Marea Neagră
Şi, poate, Marea Albastră
Dar nu avem Marea Verde,
Deşi, fiecare are în ea
Ceva de peruzea.
Verdele este al Pământului
Drept de copyright color,
Colorofil.
12 Viorel Prelici - “Oare!”
Fără discriminare
V-aţi întrebat, vreodată,
De ce atunci când eşti numit stângaci,
În general, e lucru de ocară?
Când, de fapt,
Stângaciul e stângaci cu dreapta
Dar cu stânga lui e ca dreptacii.
În consecinţă,
Stângaciul poate da drept replică
dreptaciului
“Dreptaciule stângaci!”
Iar, când vor vrea să se măgulească,
Vor zice:
Dreptaciul stângaciului
“Dragul meu stângaci dreptaci”
Iar stângaciul dreptaciului
“Te simt ca şi cum ai fi stângaci”;
Dar, şi mai şi, când spunem
“Sărută cu stângăcie”
E aproape sau de fapt
“Sărută cu gingăşie”.
Viorel Prelici - “Oare!” 13
Cărămida
La început,
Când Dumnezeu a făcut pământul,
L-a plămădit mai moale,
Era o planetă moluscă,
Absolut originală,
Sigur unică.
După care
L-a lăsat să se întărească
Şi au apărut
Munţi semeţi
Văi minunate
Şi deasupra lor a presărat norii
Din care au început să cadă picături de
ploaie;
Câte şi mai câte minunăţii
Apăruseră apoi.
Omul, care răsărise,
Tot făcut de Dumnezeu,
Hop si el:
Şi-a băgat mâinile în lutul ud
14 Viorel Prelici - “Oare!”
După ploaie,
A luat câte un gogoloţ,
Nu prea mare,
Cât să-l cuprindă în palme,
L-a frământat
Si i-a dat ce a ştiut şi el,
Trei dimensiuni:
Lungime,
Lăţime,
Înălţime.
Le-a lăsat
Să se întărească
Şi a ieşit o cărămidă
Pe care, pentru a semăna cu stânca
În apusul soarelui,
A băgat-o în foc
Şi a tot repetat asta
Că i-au trebuit multe cărămizi
Cu care Dumnezeu l-a lăsat,
Să se joace, într-un fel,
Dar nu uşor, ci din greu
Chiar cu sudoarea frunţii,
Să construiască adică,
Atât cât a putut
Cu mintea lui de om.
Cât a fost singur
Treaba a mers,
Viorel Prelici - “Oare!” 15
Dar când au fost mai mulţi,
S-au babilonit.
Aşa le-a trebuit!
Vroiau prea multe cărămizi,
Să ajunga la cer
Şi lui Dumnezeu nu i-a plăcut,
S-a supărat şi a zis:
”Nu aşa se ajunge la mine, sus!”
16 Viorel Prelici - “Oare!”
Voi
Va veni o zi
Când nu voi mai vedea,
Nu voi auzi
Şi nu voi mai simţi,
Nici a gândi
Nu voi mai voi
Şi, mă tem,
Nu voi mai putea iubi.
Oare, voi şti că am fost?
Poate nici asta
Nu va mai avea
Vreun rost.
Sau nu cumva
Tocmai asta va-nsemna
Că, de fapt,
Voi fi cu adevarat.
Viorel Prelici - “Oare!” 17
Toma necredinciosul
La Masa Tăcerii
Stau cei doisprezece apostoli
Dar unde e Hristos?
Poarta Sărutului
Să fie, oare,
Sărutul lui Iuda?
Sau,poate, sărutul Evei?
Coloana Fără Sfârşit,
Ridicare la ceruri,
Capătul ei este, totuşi, finit.
Atunci unde este Hristos?
Păşiţi pe Calea eroului Om:
Vedeţi?!
Între sărutul lui Iuda
Şi ridicarea la ceruri
Acolo este El şi ei,
Acolo este Biserica.
S-au adunat întru Hristos
Înainte de ridicarea la ceruri
El si ei
Împreuna cu noi.
Doamne!
18 Viorel Prelici - “Oare!”
Îţi multumesc,
Mi-ai trimis omul
Care a cioplit piatra nemuririi
Şi a turnat bronzul credinţei
Ajutând necredinţei mele.
Viorel Prelici - “Oare!” 19
Idei la pachet
Ideile sunt, reprezintă, un produs
Deci, se procesează.
Unele se vând la pachet,
Cu termen de garanţie.
Chiar spunem despre anumite idei
Că sunt depăşite, expirate.
Se impune să fie proaspete,
De dată cât mai recentă,
Pe buzele tuturora,
Să umble lumea cu ele,
Cum spunea cineva,
Ca gaia
Cu maţu-n cioc
Şi astea par mai bune.
Oare aşa să fie?
Există idei care nu sunt propritatea
Celui care vrea să spună că le emite,
Furate de la alţii
Şi vor să câstige, într-un fel, cu ele,
20 Viorel Prelici - “Oare!”
Asta numindu-se plagiat
Şi se arată cu degetul.
Exista idei care se ţin la macerat
Ca vânatul, iar în reţeta
Pentru prepararea bunătăţii
Se recomandă a se adăuga şi sângele........
trofeului.
Însă trebuie mare atenţie:
Dacă unele idei se macerează greşit,
Se descompun,
Miros urât,
A dictatură, de pildă.
Pe acestea din urmă, de altfel,
Unii le găsesac deliciose
Şi le susţin cu tărie
Pe care o dau pe gât,
Dorind s-o repete:
Au stomac tare.
Dar multora
Le stârnesc greaţă.
Există idei care nu se învechesc
Nu se alterează,
Rămân delicatese perene
Precum măslinele
De sub pomul lui Platon.
Dar roadele din pomii grădinii
Ghetsimani?
Viorel Prelici - “Oare!” 21
Ce să mai vorbim!
Nu avem grai!
Ce roade dau pomii de acolo
În inima noastră,
Şi încă de când!
22 Viorel Prelici - “Oare!”
Cascada
Zâmbesc
Râd
Râd in hohote
Râd cu lacrimi
Râsu-plânsu
Plâng
Plâng jalnic
Plâng in hohote
Plâng cu sughiţuri.
Viorel Prelici - “Oare!” 23
Cuminţenia Pământului
Mai presus de ceru-nstelat
Fecioară,
Veneră din spuma mării-ai învins,
Biruita-i zâmbetul Giocondei
Si mărul muşcat cu păcat,
Mai mult decât Evă:
Înţelepciune,
Dincolo de toate
Pământ Cuminţenie.
24 Viorel Prelici - “Oare!”
Femeie vis
Se făcea că astâmpăr n-avea
Cuminţenia Pâmântului,
Zâmbea şi din picioare tropotea.
Venera cu grabă se-mbrăca
Şi de frig dârdâia.
Fecioara din zodie
Centura Căii Laptelui făcea.
Mona Lisa bozumflată arăta (de alfel,
buze umflate cu botox).
Eva cu un baţ şarpele-alunga
Şi nu cu mărul,
Ci cu torsul ca o pară
Pe Adam ispitea.
Oare astea ce-n vis au fost
Să–nseamne
O lume pe dos?
Viorel Prelici - “Oare!” 25
Comunism afon
Ce tot sunet?
Ce tot ritm?
Armonie nu mai fie!
Acest zumzet să dispară!
Să-nţelegem ce vorbim,
Nu să ne tot păsărim.
Egali cu toţi să fim!
Hai la lupta cea mare,
Robi cu robi de armonie
Ne vom uni pe vecie,
Vrem ca toţi afoni să fie!
26 Viorel Prelici - “Oare!”
Infinit
Oridecâteori
Când suprapunem
Verticala pe orizontală
Şi ridicăm privirea la cer
Facem, în fapt, cruce,
Semnul sfânt din
Lemn
Piatră
Fier
Aur…
Din ruga noastră fierbinte:
A celor ce suntem
Ce am fost
Pâna la primii
Ce l-au văzut răstignit,
A celor ce vor fi
Pâna El va reveni
Când ne va izbăvi
Şi atunci cu toţii
28 Viorel Prelici - “Oare!”
Odă olfacţiei canine Se dedică lui Piky
Prietenul meu
Despre care
Beethoven a zis
Că dacă n-ai mamă
Şi vrei un prieten
Să ţi-l iei,
Aţi ghicit cine-i oare?
E căţelul meu -
Ne privi cu nasul în vânt,
Apoi se uită cu înţeles
La mine:
Nepricepuţilor!
Ce înţlegeţi voi despre mirosuri?
Nu-s de nasul vostru.
Eu le citesc,
Le –nţeleg,
Le savurez
Cu nasul ăsta.
Viorel Prelici - “Oare!” 29
Voi simţiţi doar atât:
Parfumat, plăcut/neplăcut,
Urât mirositor.
Vă zic eu,
Asta e ca şi cum ai spune
Alb şi negru.
Dar unde aţi lăsat nuanţele
Culorile?
Mirosurile nu sunt doar
Atractive/respingătoare,
Aşa cum aţi zice voi,
Frumoase/urâte.
Eu nu fac greşeala
Să consider că mirosul e
Parfumat sau urât mirositor
Şi atât.
Există atâtea nuanţe
Pe care voi nu le simţiţi.
Şi apoi eu cred
Că urâtmirositorul
Poate fi frumos
Aşa cum
Pentru voi
O femeie urâtă
Poate fi interesantă.
Şi-acum dă-mi voie să-mi las
Cotidienele mele SMS-uri.
Viorel Prelici - “Oare!” 31
Mlădiţa
Contorsionat, corpul,
Pe cruce ţintuit,
Se răsuceşte
Spre nemurire,
Lujer de vie.
Mugurelul prunc
În ieslea tulpină
Bucurie,
Spre lumină.
Astăzi
Pruncul s-a născut,
Cum s-a proorocit,
Mugur viaţă
Te-ai deschis prin iubire
Şi-au înflorit,.
Printre stele,
Florile dalbe.
32 Viorel Prelici - “Oare!”
Aripile
Dacă-n loc de mâini
Ne-ar creşte aripi
Şi-n loc de picioare, la fel,
Dar mai mari?
Am zbura, n-am merge,
Toate le-am împlini,
Fâlfâind din ele.
Ar rămâne, totuşi, lucruri identice
Între mâini îndemânatice,
Picioare iutepăşitoare
Şi-n locul lor
Aripi fâlfâietoare .
De exemplu,
Între aripi şi mâini:
Mângâiatul,
Dar si diferenţe
Specifice aripilor:
Atunci când nu mai eşti
Pe-acest pământ
34 Viorel Prelici - “Oare!”
Desufletizare
Ce-ar fi fost dacă
Dumnezeu
Ne făcea
Să putem umbla
Numai pe mare,
Adică pe apă?
Dacă păşeam pe pământ
Ne proiectam în aer
Şi, fără contact cu apa,
Sufletul ieşea din noi.
Ei, veţi spune,
Si dacă pământul era umed?
Atunci deveneai imponderabil
Şi exista pericolul
Ca la umezeală mare,
Să cazi într-un fel de letargie,
Periculoasa, de alfel.
Căci dacă te mişcai în vreun fel,
Exista riscul sa te desufletizezi.
Viorel Prelici - “Oare!” 35
Visul cireşului
A-nflorit cireşul!
Florile dalbe
Sunt visul lui
De-asta iarnă
Când fulgii pe mlădiţe
Se-aşezau molcom,
Buchetele reci,
Când viaţa-i vis
Şi visul viaţă,
Dalb,
Când oamenii
De naşterea Lui
Cântau
Şi se bucurau.
36 Viorel Prelici - “Oare!”
Mareea fluturilor
Cum se face
Că apele sunt atrase de lună
Şi fluturii de noapte nu?
Doar ei sunt mai uşori ca apa.
Totuşi,
Pe unii
Îi apucă un fel de nebunie,
O atracţie irezistibilă
Sau poate numai din greşeală
Confundă luna cu becurile,
Vă daţi seama,
Incandescente,
Prea fierbinţi pentru aripile lor
Şi ei fără ele mor.
Viorel Prelici - “Oare!” 37
Declaraţie de dragoste
Te iubesc
Aşa cum ai fost,
Cum eşti
Şi cum vei fi
Când eu,poate, nu voi mai fi
Sau când aş putea, dar n-aş dori a mai fi,
Te voi iubi şi când nu vom mai fi.
Aici.
38 Viorel Prelici - “Oare!”
Cuminecare alba
O, Doamne!
Dă-ne tu
În loc de vin
Cu lapte să ne cuminecăm
De viaţă să ne-mbătăm
Cu sângele tău
Alb imaculat,
O, Doamne!
Trupul tău,
Mielul meu.
Viorel Prelici - “Oare!” 39
Ciorchinele
Ţii minte când ne bucuram din acelaşi
singur ciorchine:
O boabă tu, o boabă eu, câte o boabă?
Si erai dulce. Boaba sângerie în auriul
toamnei strălucea.
Buzele tale cu milă-o mângăiau
Spre-a o abandona dinţilor albi
strălucitori, ce o zdrobeau:
O boabă tu, o boabă eu, o boabă.
Să te gândeşti la mine, atunci îmi ziceai,
Când vei gusta boabele dulci,
Acolo unde-oi fi nu voi găsi asemenea
dulceaţă.
Mă voi gândi la tine, îţi ziceam,
O boabă tu, o boabă eu, aş vrea o boabă.
Azi mă mai gândesc la tine, în apusul........
toamnei cenuşii
Şi-aş vrea să mai împărtăşim
Iubirea ciorchine sângeriu,
O boabă tu, o boabă eu, aş mai vrea doar
o boabă.
40 Viorel Prelici - “Oare!”
Mersul pe poezie
A face poezie
E ca mersul pe sârmă:
Când vorbeşti obişnuit
Păşeşti pe pământ sigur,
Dar cu poezia
E cu totul altfel:
Ceea ce vrei să spui
Poate nu e înţeles la fel
De cel ce te ascultă.
E aici vorba de un echilibru
Instabil.
Cu poezia nu e uşor
Poţi să-ţi frângi şi gâtul
Spunându-ţi-se:
Ce, asta-i poezie?
Viorel Prelici - “Oare!” 41
La steaua
Ştii?
O stea îmi făcea
Cu ochiul,
Poate mă plăcea
Dar, în realitate,
Mi se părea.
De fapt,
M-am îndrăgostit
Eu de ea.
Tot privind-o
Am văzut
Că, parcă,
Lăcrima.
Steaua mea,
Soarta mea.
42 Viorel Prelici - “Oare!”
De câte ori privim, iubim
De câte ori ne-am privit
Nu putem număra
Pentru că privirea nu stă pe loc,
Noi doar credem că ea este fixă.
Chiar dacă m-am oglindit în ochii tăi
Eu nu te-am privit
Pentru că dacă te-am iubit
Am crezut că te privesc,
Dar n-a fost aşa:
Te-am iubit
Nu te-am privit.
Dar, atunci, cât dureaza o privire?
Atât cât poţi sorbi cu ochii
Din pâlpâirea unei imagini
Între doua clipiri
Şi cât poţi vedea
Când iubeşti
Închizând clipa clipirii.
Poate că te-am văzut mai bine
Atunci când am închis pleoapele.
Viorel Prelici - “Oare!” 43
Dar asta nu este decât o parte a privirii
Căci mai este şi partea cealaltă
Şi, dacă ne privim amândoi,
Într-adevăr privim.
De fapt, iubim.
Nu cumva atunci când iubim
De-adevăratelea privim?
Dincolo de tine
Şi de mine
Dincolo de amândoi
Şi de noi.
44 Viorel Prelici - “Oare!”
Poate a fost fericirea
Am sperat
Dar când zâmbeai, mă temeam,
Zâmbetul acela
Ca amintire
Care mai doare.
Nu credeam
Când zâmbeai
Şi totuşi, speram.
De fapt,
Pe chipul tău
Căutam
Liniştea.
Zâmbetul acela era
Dureroasa mea fericire.
Astăzi când ne vedem
Zâmbetul tău e altceva,
Cel de altădată
A fost fericirea mea.
Mă doare
Că poate
A fost aşa.
Viorel Prelici - “Oare!” 45
I.N.R.I.
Vedem în mai multe feluri,
De fapt, fiecare vede în felul lui
Şi poate, de aceea putem avea
Mai multe adevăruri,
Personalizate,
În spatele unei măşti:
Lumină/întuneric,
Învingătoarea întunericului,
Întuneric ce păleşte,
Ce curge prefăcându-se- în lumină.
Dar fără intuneric?
Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat
Din Dumnezeu adevărat,
Singurul Adevăr,
Adevărul singur: Unul.
46 Viorel Prelici - “Oare!”
Speranţa izbăvirii
Norii – insule tăcute pe oceanul cerului
Se oglindesc pe pământ,
În valul lanului, pe luciul brazdelor
holdei
Şi-al dunelor fierbinte tremur.
Stau pe spate şi visez
Privind în sus, spre pământul cer
Unduirile vieţii, frământarea lumii,
Valuri, murmurul mării.
Dar ce văd dedinjos
Şi aud peste tot?
Vai, flăcări, ţipete,
Mi-e frică!
Doamne, putea-voi, eu, vreodată,
Izbăvit,
Să privesc
Unduirea vieţii, frământările lumii,
Fără teama păcatelor mele?
Viorel Prelici - “Oare!” 47
Iubirea, felină catifelată
Iubirea, felină catifelată,
Credeam că m-ai uitat:
Imi dai târcoale,
Visez şi mă simt fericit.
Unde-ai stat până acum
La pândă-n umbră?
Când te-ai ghemuit
În sufletul meu?
Sunt fericit,
Mi-e dor,
Te aştept,
Vreau să te-aud,
Visez,
Te simt,
Iubire.
Urechea mea pândeşte încordat,
Tresar:
“Alo? Ceau! Ce faci?”
“Sunt eu, Picasso, fericirea mea”
48 Viorel Prelici - “Oare!”
Visul
Seara, când mă dezbrac de haine,
Pentru culcare,
Rămân gol pe dinafară,
Ca într-un fel de foame,
Dar nu complet
Şi nu pentru mult timp.
Îmi îmbrac apoi pijamaua
Şi îmi servesc, mai întai, visul treaz,
Cu cele de peste zi.
Mă culc.
Dup ce adorm
Vine viaţa visului din somn,
Pe care eu mi-o servesc
Poate chiar şi fără să vreau.
Găsesc acolo
Cele trebuinciose
Dar ambalate si deghizate.
Să nu mă înţelegeţi greşit,
Nu sunt doar himere
Viorel Prelici - “Oare!” 49
Dupa care întinzi mâinile
Şi nevoile tale
Sau de care vrei să fugi,
Sunt vii,
Au rădăcini şi sevă,
Dar rodesc altfel decât realitatea.
50 Viorel Prelici - “Oare!”
Cârcotaşul
“Vezi rândunelele se duc”
A spus poetul.
Dar de unde ştia că dacă zboară
Chiar se duc?
*
“Se scutur frunzele de nuc”,
Dar de ce nu cele de tei
Care au insoţit
Florile neîntrecut înmiresmate?
*
“Se-aşează bruma peste vii”,
Nu cumva e vorba de ruginiul viţei?
Căci, poate, e mai frumoasă
Bruma argintie de pe pajişte.
*
“De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”
Cred că este la mijloc
O relaţie circulară
Între depresie şi dor.
Viorel Prelici - “Oare!” 51
*
Să mai încercam ceva,
Versurile de la coadă la cap:
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
Bruma peste vii se-aşterne
Frunzele de nuc se scutur
Se duc rândunele, vezi?
*
Din demolare si cioburi
N-a ieşit nimic.
Deci:
“Vezi rândunele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
Se-aşterne bruma peste vii,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”
52 Viorel Prelici - “Oare!”
Cârtiţa, liliacul şi omul
Cum arată pentru voi ziua?
Ce răsare pentru viaţa voastră?
Sunteţi mai săraci fără lumină?
Nu! Fericiţi cei săraci întru simţuri
Căci a lor este frumuseţea simplităţii.
Sunteti mai curaţi decât noi!
Vă împodobiţi prin simplitate viaţa
Adunând întunericul către care aspiraţi
În sus şi în jos.
Dar şi voi vă iubiţi,
Înndrăgiţi puii,
Sunteţi mai siguri când vă regăsiţi
împreună.
Cerul si pământul
Există la fel pentru voi şi pentru noi?
Noi privim cerul, dar oare ce vedem?
Simţim sub tălpi pământul
Dar cât de sigur păşim pe el?
Ne e teamă de ceea ce voi iubiţi,
Întunericul.
Viorel Prelici - “Oare!” 53
Fugiţi de ceea ce noi iubim, lumina.
Sunteţi fraţi întru întuneric, părintele
vostru,
Dar întru iubire si teamă suntem la fel.
Te-ndrepţi spre inălţimi fără să le vezi:
Aspiratia-lumină.
Sapi spre întuneric:
Măreţia perseverenţei.
Aspiraţie, perseverenţă,
La voi si la noi.
54 Viorel Prelici - “Oare!”
Cele trei stări ale
copacului
Pentru tine, copacule,
Frigul este noapte:
Tu dormi, nu ingheţi iarna;
Noaptea este timpul generozităţii tale,
Ne restitui viaţa ce-o respirăm;
Ziua, harnic strângi lumina vieţii
Ca apoi să ne-o oferi
Verde si multicoloră.
La noi nu găseşti recunoştinţă,
Şi nu-ţi dăm socoteală de ce respirăm
Puterea verdelui tău.
Noi, nelegiuit,
Îţi curmăm viaţa
Fără milă
Şi nu-ţi cerem iertare.
Viorel Prelici - “Oare!” 55
Baladă lui Pufi Se dedica Shnauzer-ului Pufi
Pufilică, Pufilică
Barbă mare, coadă mică,
Suflet mare de căţel
Mititel si voinicel.
*
Caţelus cu părul creţ
Ce ai tu cel mai de preţ,
Sufleţelul tău cel mic,
Ni-l oferi chiar pe nimic.
*
Însuşi Beethoven zicea
De vrei prieten a avea
Şi n-ai mama lânga tine
Găseşte-ţi atunci un câiine.
*
Meriţi chiar “Oda bucuriei”
Oameni să ţi-o cânte ţie
Cum aş face s-o –nţelegi
Ciulindu-ţi urechiuşile blegi?
56 Viorel Prelici - “Oare!”
*
Dacă a iubi ar fi
Mai mult decât a gândi
Stăpânul tău ar putea sta
Cu sfiiciune-n faţa ta
*
Câine cuvânt de ocară
Nu odat-am auzit
Pe nedrept fiind numit
Sufleţelul tău iubit.
Viorel Prelici - “Oare!” 57
Iosif, Copacul Platanului din Parcul Crucii
Crengile tale cu albul lor,
Pe geamul meu,
Vitraliu de puritate,
Ţi le înalţi spre cer,
Te rogi pentru vieţile tuturor,
Ale copacilor din jurul tău
Şi ale noastre de sub binefăcătoarea-ţi.....
umbră,
Ale păsărilor flori cântătoare
Ce-ţi înalţă osanale.
Vântul te leagănă,
Îmbrăţişându-te
Frăţeşte, cu un sărut.
Când cad fulgii de nea,
Se pierd în albul tulpinii şi crengilor tale,
Solidari cu puritatea ta.
Alături de bradul luminat-împodobit-feeric
Eşti un fel de (p)om de zăpadă
Un Moş Crăciun al pomilor.
58 Viorel Prelici - “Oare!”
Nu, de fapt esti un ierarh, un sfânt,
Iosife, Copacule, roagă-te pentru noi!
Viorel Prelici - “Oare!” 59
Copacule, învăţătorule
Măreţia ta e nemişcarea,
Virtutea ţi-o păstrezi în nedurere;
Înţelepciunea, necuvântul,
De la tine le putem învăţa,
Copacule, învăţătorule!
60 Viorel Prelici - “Oare!”
Gânguritul
Gânguritul copilului
Opintirea cuvântului,
Nesigur se-nalţă
Şi devine
Gândul,
Cântul.
Viorel Prelici - “Oare!” 61
Apropiere
O mână-ntinsă
Poate fi
Lumea prinsă,
Aproape,
Departe,
De mine,
De tine,
De noi.
62 Viorel Prelici - “Oare!”
Aici şi dincolo, ca un pom
Mă îndreptam în jos
Prin rădăcini din ce în ce mai subţiri,
Auzeam tot mai multe sunete
Şi tot mai stranii, tot mai capilare.
Dar de ce simt, parcă, o asimetrie...............
irezistibilă
Care mă îndreaptă în sus, spre lumină?
În loc cu verdeaţă, umbros?
Asta nu ştiu. Încă.
Viorel Prelici - “Oare!” 63
Dincolo
Ce este dincolo de viaţă, de aici?
Iată-ntrebarea:
Credem?
Ştim.
Nu credem?
Neant.
Am descoperit în geana purpurie
A răsăritului
Cum să aflu ce e dincolo de aici:
E lumina!
Cum voi considera că exist ?
Doar dacă voi crede cu putere că sunt......
lumină,
Aş afla.
Dar cât de puternic trebuie să cred?
Oricât de puternic aş crede
Nu voi deveni lumină,
Sunt prea slab.
Dar daca voi crede cu putere în El,
64 Viorel Prelici - “Oare!”
Care ne luminează
Cu doua raze ce se întretaie:
Una verticală,
A ridicării spre nemurire,
Cealaltă orizontală,
A netemerii
De moarte?
Atunci nu voi fi doar însetat de lumină
Ci luminat
Şi salvat.
Viorel Prelici - “Oare!” 65
Progres/Regres
De ce am fost făcuţi cu ochii în faţă?
Ca să vedem cum mergem înainte,
Desigur veţi răspunde,
Căci dacă am merge înapoi
Cei doi ar fi în ceafă
Şi înapoiul ar deveni înainte
Da, dar acest înainte dinapoi,
S-ar putea zice,
Mai înseamnă înainte?
Dacă păşeşti înapoi
Ai înaintea dinainte,
Şi doar crezi că progresezi .
66 Viorel Prelici - “Oare!”
Oraşele, oglindă strâmbă
a pădurii
Oraşele au crescut
Luând drept model pădurile,
Râvnind la ele
Să le ia locul.
Casele s-au luat după copaci,
Dar nu să aspire spre lumină
Ci crescând spre nori să-i zgârie.
Iubirea omului unul către altul
S-a vrut oglinda florilor,
Dar casele, deşi drepte,
Se înalţă strâmb.
Oraşele se lăţesc urât, geometric
Iar noi, la umbra lor,
Ne oferim, unul altuia,
Florile urii.
Viorel Prelici - “Oare!” 67
Gonind pe o autostradă
din Huston
(truisme)
Gonim cu sârg, dârz, cu duşmănie,
Aliniaţi unul după altul, unul contra
altuia,
De la un firesc natural la unul artificial.
Ne grăbim tot mai mult
Să ne îmbogăţim
Şi sărăcim tot mai tare.
Acoperim totul cu nimicul netedului pe
care ne grăbim
Şi cu urâtul ce rămâne după noi.
Urâţim cerul cu larma zborului ,
Înnegurăm luciul albastru al planetei
Cu pete negre tot mai mari,
Extirpăm pădurile, plămâni sănătoşi ai....
planetei
Şi o facem găunoasă lăsând să ţâşnească
68 Viorel Prelici - “Oare!”
Tot mai multă şi mai multă energie.
Până când?
Căci totul ce începe va avea şi un sfârşit,
Fugim de el sau poate îl aşteptăm
Crezând cuvântul Cărţii Sfinte?
Dar , vai!
Noi nu mai credem
Decât în plăcere şi în fuga de durere.
Viorel Prelici - “Oare!” 69
Porto
La o degustare de vinuri,
Setubal, Portugalia.
Porto, Porto,
Tot în top,
De bei mult te face trop
Şi-i zici invers,
Otrop, Otrop
70 Viorel Prelici - “Oare!”
Credintă/Ştiinţă
“De crezi, aruncă-te,
Dumnezeul tău te va salva,
Teama ta e necredinţă
Şi e păcatul tău”
Ispitea cel Viclean
Pe Isus.
“De cred
N-am trebuinţă de dovezi”
Şi a rămas pe culmea Templului
Viorel Prelici - “Oare!” 71
Bradul
Bradul a murit pentru noi, jucându-şi
rolul:
Împodobit,
Plin de surprize,
Globuri,
Daruri
Şi lumună,
Veselie,
Masă plină.
Fericiţi
I-am tot cântat
Verdeaţa şi
Credinţa.
Şi am dansat in jurul lui.
A stat cuminte
Şi stingher,
Emoţionat
Şi fericit,
Clipind molcom
72 Viorel Prelici - “Oare!”
Din luminiţe.
A fost zglobiu,
A fost bogat.
Şi, într-o bună zi,
S-a terminat.
L-au dezbrăcat de rol,
Era uscat şi gol.
Şi, dragă, ştii,
Lăsa şi ace.
A deranjat.
L-au aruncat,
Gunoi stingher.
Afară ninge,
Sub stele de zăpadă
O brad frumos,
Uitat si pur,
O brad frumos!
Viorel Prelici - “Oare!” 73
Bârfa fulgilor de nea
Ştii, tu, Omul de Zăpadâ
Este fratele vitreg al lui Moş Crăciun!
Iar noi, fulgii de nea, nepoţii lor.
Nepotul meu, scumpul meu, tu eşti
fulgul meu
Hai să ne copilărim, moşnegindu-ne
Şi să ne moşnegim, copilărindu-ne.
74 Viorel Prelici - “Oare!”
Şarpele (I)
Dumnezeu a creat şarpele
Şi l-a făcut cu picioare
Şi a zis: “Ăsta nu a ieşit chiar bine!
El trebuie să fie fără picioare,
Virtutea lui e şerpuirea.”
Şi i le-a luat.
Viorel Prelici - “Oare!” 75
Şopârla (II)
Când cu şopârla,
De fapt a fost multiplicat şarpele
Isprăvit mai înainte.
Şi s-a zis: “Săraca, e neajutorată,
Trebuie să-i pun picioare”
Ce frumoasă eşti, şoparlă de smarald.
76 Viorel Prelici - “Oare!”
Crocodilul (III)
A venit la rând
Să fie creată şopârla
Dar a iesit prea mică.
Ce mă-ncurc cu fleacuri
De-astea mici,
Si-a zis enervat
Cel ce a creat-o,
I-a dat drumul
Şi a făcut crocodilul.
Viorel Prelici - “Oare!” 77
Cumpăna defectelor
Dacă răutatea s-ar măsura cu lenea,
Pentru a avea numitor comun şi deci,.......
comensurabile,
Când se vor pune în cumpănă
Cele două,
Ce va trage mai greu
Spre în jos şi întunecat?
Trebuie să apelăm la Judecător
Căci altfel nu se va clinti nicio piatră.
78 Viorel Prelici - “Oare!”
Picătura lacrimă
Dacă picătura de ploaie ar fi
Lacrimă
Iar plânsul vânt,
Pentru tot ce e verde
Şi moare,
Din lacrimi s-ar naşte
Viaţa verde
Dar, oare, doare?
Viorel Prelici - “Oare!” 79
Platan cu ciori (I) (grafică în tuş negru)
Platan alb,
Cer gri.
Ciori, pete negre,
Fructe zgribulite,
Zborul lor
Linii frânte.
În zare puncte stol.
Mi-e dor de albastru
Şi roşu,
Cer si soare.
Alb static
Şi negru zbor
Mă dor cu tristeţea lor.
80 Viorel Prelici - “Oare!”
Pesimism alb/negru
salvator (II)
Ciori - rod negru al frigului alb –
Agăţate-n copaci,
Cârâitul lor, negru sonor
De ger prevestitor.
Mi-e frig şi trist în alb,
Vreau şi nu pot evada spre cald.,
Aştept spre negru sa adorm,
Neantul meu salvator
Viorel Prelici - “Oare!” 81
Întunericul paradis
Ce ar fi ca infernul să fie lumină
Cu agitaţie si tentaţii
Iar întunericul paradis
Liman liniştit şi calm?
Poate atunci să dorim
A vedea cât mai puţin
Şi de lumină să fugim
Spre tărâmul întunericului.
Fericiţi ar fi atunci,
Oare,
Cei săraci de lumină?
82 Viorel Prelici - “Oare!”
Măsura iubirii
Dacă ar trebui să ne măsurăm iubirea
Cum vom face
Să vedem unde este mai multă?
Dintre noi doi cine este mai îndrăgostit?
Poate cel care este mai tare
Sau poate puterea iubirii este.......................
slăbiciunea?
Iubeşte, oare, mai tare cel care varsă........
mai multe lacrimi
Atunci când ce-a fost mai frumos este.....
trecutul?
Dar de ce unul dintre noi doi trebuie să...
iubească mai mult?
Poate putem iubi egal: iubirea mea eşti...
tu şi eu a ta
Şi amândoi să fim unul singur,
Ca în “Sărutul” lui Brâncuşi.
Şi dragostea noastră
Să devină Pasăre Maiastră.
Viorel Prelici - “Oare!” 83
Dar cum putem face asta
Oare?
Să ne strângem în braţe tare, tare,
Pâna vom fi unul singur,
Să uităm fiecare de el
Până vom simţi că ne desprindem de........
pământ,
Vom zbura pâna uităm totul
Şi va rămane doar iubirea noastră
Şi n-o vom mai putea măsura.
84 Viorel Prelici - “Oare!”
Dor de Nichita
A plecat toamna
Bătrâne
Luceafăr de stihuri
Veşnic nebătrân.
S-a aşezat albul
Cu care te acoperim
Ca să-ţi dormi aripile pâna la cer
Să le ridici şi să te înalţi cu ele
Când vin primăveri
Şi apoi să te îmbeţi de sorii verilor.
A venit iarna, e la geam,
Iubito, hai să ieşim prin nea!
Nu te teme, de frig
Iţi voi pune pe umeri, să te-ncălzesc,
Dragostea mea
Şi de-ţi va fi grea
Doar speranţa în ea.
Un fulg va poposi pe geana ta,
Ca să-l ocrotesc
Viorel Prelici - “Oare!” 85
Voi vrea să-ţi iau obrazul rece
În căuşul mâinilor mele,
Ce vor vrea sa fie calde.
Fulgul va dispărea
Oare într-o lacrimă?
Şi eu doar în gând negrăit voi regreta:
Nu plânge!
Şi-ţi voi spune:
Ştii ceva?
Semeni cu Madam Pogany,
Muza mea.
86 Viorel Prelici - “Oare!”
Florile de trandafir
Au crescut
Drepte şi înalte,
Sub pază straşnică de
Spini credincioşi.
Au îmbobocit.
Priviri lacome
Sorbeau
Bobocii alungiţi
Cu petalele nedesfăcute:
Sâni minunaţi
Abia înmiresmati.
Au inflorit:
Rochii multicolore
Răsfrânte provocător.
Frumuseţea lor,
Tăiată, cumpărată,
Pusă în glastră,
Prostituată.
Ofilite,
Viorel Prelici - “Oare!” 87
Fructe n-au mai dat
Soartă hărăzită
Fără voia lor,
Biete flori de trandafir.
88 Viorel Prelici - “Oare!”
Straele poeziei
În poezie, de fapt,
Punem strae cuvintelor.
Multă vreme ne plăceau
Elegante, în costum,
Cu cravată
Sau rochii lungi si decoltate:
Acelaşi număr de silabe,
Ritm,
Rimă
Strofe.
Poezia trebuia să fie
Impecabilă,
Frumoasă.
Şi plăcea.
Dar nu mai e aşa:
Purtăm blugi,
Pe noi tricouri colorate, imprimate
Si adidaşi.
Ba chiar la fel,
Viorel Prelici - “Oare!” 89
Ea şi el.
Făra rimă, nici chiar ritm
Cuvinte tari,
Fără perdea
Şi totusi este poezie,
Place.
Cât despre ştiintă,
Aici ele, cuvintele,
Au fost întotdeauna
Dezbrăcate,
Să rămână pure, nude,
Noţiuni,
Aşezate ordonat,
În rânduri, cât mai clar
Nu cu intenția de a plăcea,
Aici n-are loc eroticul
Unde credeti că vă aflaţi?
Doar facem ştiinţă!
Câteodată se mai acceptă
Şi aici câte ceva, acolo, sumar,
Puţină metaforă
Dar, în principal,
Vorbim de cuvinte abstracte.
90 Viorel Prelici - “Oare!”
Ţestoasa faraon
Seminţia broaştelor
Are faraon: Ţestosa.
Dovada?
Şi-a făcut piramidă!
Cum unde?
Şi-o poartă în spinare.
Nu mai este chiar
Perfect geometrică,
Dar cu puţină îngăduinţă
Şi imaginaţie
Se mai poate recunoaşte.
Apar chiar amprentele
Blocurilor de piatră
Ce ţineau greul măreţiei,
Dar, cu timpul, s-au cam laminat.
Faraonul ţestoasă
Îşi păstrează solemnitatea
Sub povara piramidei sale
Dar, mai ales, a timpului.
Viorel Prelici - “Oare!” 91
Într-o bună zi,
Strălucitoare -
Căci atunci când se arată
Poporului de broaşte
Ce se holbează
Ridicându-i osanale
Cu orăcăitul lor,
Trebuie, neapărat,
Să fie orbitor -
Păşi puţin strâmb
Pe calea faraonică
Ce, pe nesimţite,
S-a denivelat,
Căci s-a înmuiat puţin
Datorită ploilor abundente
Din ultima vreme,
N-a observat
Şi s-a răsturnat
Pe spate.
În momentul acela
Avu o revelaţie
Despre piramida sa
Răsturnată:
Poate aspira să zboare,
Căpătând blazon
De broască ţestoasă zburătoare.
Din asta nu şi-a mai revenit
92 Viorel Prelici - “Oare!”
Şi a obligat tot poporul său orăcăitor
Să-i recunoască
Sacralitatea zborului,
De fapt, un vis faraonic.
Cu timpul, sub piramida sa carapace
În poziţie normală
A devenit
Mai plină de sine:
S-a mumificat.
Din convexitatea
Aeriană,
Ascendentă,
Agresivă,
Sfidătoare
S-a clădit -
Nu uitaţi -
Subteran,
Concavitatea
Blândă,
Ovală
Primitoare.
Carapacea piramidă, se spune,
A devenit sarcofag.
Cât de uşor ai lovi-o
Emite sunete-lacrimi
Ce devin perle preţioase,
Împodobind-o.
Viorel Prelici - “Oare!” 93
Arheologi ai batracienilor
Căutaţi degrabă
Mumia,
Sarcofagul,
Comoara
Misterioasei
Ţestoase faraon.
Grăbiţi-vă
Să nu fie prădat
De broaşte nelegiuite,
Acest lucru
S-a mai petrecut
Şi se mai poate întâmpla
În hăţisul de
Mătase a broaştei.
Cuprins
Oare 5 Narcis (I) 6 Narcis (II) 7 Papagalul 9 Pastel 10 Drept de copyright 11 Fără discriminare 12 Cărămida 13 Voi 16 Toma Necredinciosul 17 Idei la pachet 19 Cascada 22 Cuminţenia Pământului 23 Femeie in vis 24 Comunism afon 25 Infinit 26 Odă olfacţiei canine 28 Grila 30 Mlădita 31 Aripile 32 Desufletizare 34 Visul cireşului 35 Mareea fluturilor 36 Declaraţie de dragoste 37 Cuminecare alba 38 Ciorchinele 39 Mersul pe poezie 40
La steaua 41 De câte ori privim, iubim 42 Poate a fost fericirea 44 I.N.R.I. 45 Speranţa izbăvirii 46 Iubirea, felina catifelata 47 Vis 48 Cârcotaşul 50 Cârtiţa, liliacul şi omul 52 Cele trei stari ale copacului 54 Balada lui Pufi 55 Iosif, Copacul 57 Copacule, invatatorule 59 Gânguritul 60 Apropiere 61 Aici si dincolo, ca un pom 62 Dincolo 63 Progres/Regres 65 Oraşele, oglindă stâmbă a pădurii 66 Gonind pe o stradă din Hustron 67 Porto 69 Credintă/Ştiinţă 70 Bradul 71 Bârfa fulgilor de nea 73 Şarpele (I) 74 Soparla (II) 75 Crocodilul (III) 76 Cumpăna defectelor 77 Picatura lacrimă 78 Platan cu ciori (I) 79
Pesimism alb/Negru salvator 80 Intunericul paradis 81 Măsura iubirii 82 Dor de Nichita 84 Florile de trandafir 86 Straele poeziei 88 Ţestoasa Faraon 90