6 Martie 2013

Criza moldoveană

Pentru context, două extrase din articole anterioare.

Moldova – 19 februarie 2013

Am sperat că putem spune sus și tare, fără să ne contrazică realitățile de la Chișinău, că prioritatea noastră este integrarea Moldovei în UE, din păcate nu mai putem face asta. O reprioritizare în politica noastră trebuie să se producă, cel târziu în toamnă. Ar trebui să punem pe primul plan relațiile bilaterale, să ne punem ordine în acest capitol și să nu mai facem un pas fără reciprocitate. Reflexele actualei clase politice din Molodova le știm, nu vor putea pune clar pe masă un proiect de stat la negocierile cu Transnistria, nu vor să își asume o poziție clară, preferă să facă declarații post-factum.

Despre Moldova, pe un ton sceptic – 19 martie 2012

Întrebarea majoră este: De ce ar impune un om politic 10 condiții legate de respectarea statalității unui Înalt magistrat, profesionist care s-a ocupat în toată activitatea sa de respectarea și aplicarea legilor și a Constituției ?

Posibile răspunsuri:

A. Comuniștii din Moldova au aplicat doar o primă etapă din strategia lor de a continua blocajul.

B. Cele 10 condiții nu se referă la ce trebuie să respecte noul președinte ci la ce NU trebuie să facă pe perioada mandatului.

Care este perspectiva pentru România?

Simplu.

În cel mai optimist caz, România va fi pusă în fața unei Alianțe care, conform înțelegerii cu comuniștii, va promova incrementalist doar măsuri de reformă mai puțin importante și deci modeste în relație cu așteptările Bucureștiului.

În cel mai pesimit scenariu, Moldova va intra într-un blocaj parlamentar, iar președintele va gira un parcurs spre noi alegeri și spre amânarea reformei.

În concluzie, nu sunt adeptul acelor interpretări din România, care salută pasul făcut și care consideră că a fost îndepărtat ultimul obstacol din calea reformei, cred că a mai fost pus un obstacol de către comuniști, însă este unul sofisticat.

Am menționat articolul de acum un an ca să nu ziceți că nu am scris. Acum am o imagine mai clară.

Probabil că toată tărășenia cu ascultările a fost doar picătura care a umplut paharul din coaliție. Coaliția oricum nu mai avea resurse, idei, inițiative, pe scurt era erodată și fiecare partid, luat

separat, nu prea mai dorea să preia din bagajul negativ al guvernării.

Președintele Timofti a jucat minimal partitura unui șef de stat neutru și a respectat cele 10 condiții de statalitate impuse de comuniști. Greu de spus care va fi contribuția lui la evoluțiile pe termen scurt. Nu îl creditez cu prea multă influență, nu are autoritate, are reflexe de magistrat care se plasează în sfera ambiguității când nu se conturează un sfârșit clar al crizei.

Naveta europeană, de aplaudat în intenție, nu dă rezultate în Europa de est, nu are o soluție pentru menținerea unui curs precis în țările foste sovietice. În cazul Moldovei, probabil că ritmul este impus de Berlin și Moscova, Bruxellesul fiind mai mult facilitator.

În orice caz, o alianță de conjuctură între comuniști și alte partide din AIE ar fi mult mai mult pe placul Berlinului, iar perspectiva menținerii interesului german pentru continuarea negocierilor pentru Transnistria ar putea fi un motiv destul de rezonabil ca să se producă și un asemenea scenariu.

Pentru România, criza din Moldova confirmă doar că anumite măsuri nu le facem bine sau chiar deloc la București.

– Nu avem un Roadmap (o cale de parcurs pe termen lung) cu guvernul moldovean, indiferent de orientarea politică, un plan cu obiective clare. Asocierea la UE nu poate suplini un asemenea plan. Planurile de cooperare bilaterală sectorială, mai ales economice, sunt fragmentate, anuale și nu au sponsori politici. Roadmapul ar trebui să ofere predictibilitate, să implice mai mulți actori din Moldova și să genereze o agendă comună.

– Nu avem nici măcar acum, când guvernul Ponta se pare că dorește o nouă poziționare pe problema Kosovo, o perspectivă privind Transnistria. Nici nu vreau să mă gândesc dacă și cum ar putea să redacteze USL un articol în viitoarea Constituție privind românii din vecinătatea României.

– Va trebui să analizăm care mai este viabilitatea strategiei enunțate de București privind traseele separate cu un singur punct de destinație în UE. În eventualitatea menținerii statutului neutru pe termen lung, cum gestionăm decalajul ?

– Nu există nici măcar un Grup de reflecție româno-moldovean transpartinic privind educația, cultura, situația în Europa de Est, riscurile transfrontaliere.

– Apropo de știrea aceasta: Conferinţa de lansare oficială a proiectului „Noua Enciclopedie a României”. Sper ca iluștrii noștri academicieni, experți, cunoscători în ale științelor să se gândeascăla o modalitate de a trimite o invitație Academiei Republicii Moldova să stabilească un grup de experți moldoveni care să scrie un capitol privind Moldova. Este un test de încredere între noi dar, mai ales, o obligație a României să abordeze aceste lucruri echilibrat.