29
Generatori de Energie Minte Corp 1

Generatori de energie

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Generatori de energie

Generatori de

Energie

Minte – Corp

1

Page 2: Generatori de energie

Introducere

Nimic în lume nu funcționează fără energie.

Obiectivele tale, dorințele cele mai arzătoare,

planurile minuțioase sau fiecare decizie

minoră pe care o faci zilnic au nevoie de

energie pentru a fi implementate.

Există multe surse, dar și consumatori de

energie de care deseori nu suntem conștienți.

2

Page 3: Generatori de energie

Minte – Corp

Mintea și corpul lucrează mereu împreună.

Deși urmează exemple de generatori pe care i-

ai putea încadra clar într-una din cele două

categorii, toți hrănesc în aceeași măsură atât

corpul, cât și mintea.

Clasificarea este făcută mai degrabă în funcție

de ce parte trebuie activată mai mult pentru a

te umple de acea energie necesară.

3

Page 4: Generatori de energie

I. Energia mentală

Eu cred că energia mentală provine în mare

parte din trei surse: scopul pe care îl urmărim,

acțiuni semnificative pentru noi și atitudinea

pozitivă abordată indiferent de situație.

În acest context, această atitudine reprezintă

mai mult o îmbinare de emoții frumoase și

forță interioară ce generează energia care

produce mișcarea.

4

Page 5: Generatori de energie

1. Scopul

Pasiunea pentru NLP mă duce la unul dintre principiile

acesteia: Toate acțiunile au un scop.

În multe cărți sau alte materiale, scopul va fi sinonim al

obiectivului. Totuși, prin scop mă refer aici la un rost, un

motiv al fiecărei acțiuni.

Nu mă gândesc la ceea ce vrei să atingi sau să obții

(obiectiv), ci mai degrabă la ce anume te motivează și te

îndeamnă să urmezi acea cale spre rezultatul dorit.

Acțiunile noastre nu se petrec la întâmplare și uneori nici nu suntem conștienți ce urmărim.

5

Page 6: Generatori de energie

Căutăm mereu să realizăm ceva semnificativ, indiferent

dacă e recunoscut doar de noi înșine sau un grup imens

de oameni. Încercăm să ne găsim rostul în lume, să

înțelegem ce se presupune că ar trebui să facem atâta

timp cât existăm. Căutăm sentimentul de împlinire.

O notiță mentală a scopului concret sau a ideei că există

unul încă nedescoperit ne atenționează că devenim

importanți și necesari. Simțim că merită și asta ne

reconfortează. În mintea noastră se produce un declic ce

va genera energie.

6

Page 7: Generatori de energie

Trecutul și părinții noștri – sau persoanele care au

contribuit considerabil la formarea și educația noastră –

fac din noi ceea ce suntem astăzi și ne oferă modele de

referință. Nu suntem conștienți cât de mult semănăm cu

cineva care ne-a fost alături până în momentul în care ne

maturizăm suficient încât să decidem dacă rezonăm cu

ceea ce ni s-a transmis sau am vrea să modificăm ceva.

Pentru a descoperi ceea ce ne ghidează viața în

ansamblu, îl voi cita din nou pe Tony Robbins, dar cu

două întrebări de data aceasta:

• După dragostea cui tânjești mai mult, a mamei sau a tatălui?

• Cine și cum și-ar dori acea persoană să fii?

7

Page 8: Generatori de energie

După ce răspunzi sincer la aceste întrebări cu maximul de detalii posibil, încearcă să compari motivațiile și scopurile tale principale cu ceea ce își dorește acel cineva pentru tine. Există corelații? Poți spune că acționezi în așa fel încât să-l mulțumești?

Nu există un răspuns bun sau rău.

Exercițiul este unul de introspecție, menit să te ajute să

descoperi mai multe despre tine.

Poți să faci acum o listă cu lucruri care te motivează

ce nu se regăsesc pe prima. Vei descoperi valorile după care te ghidezi și ceea ce este inconștient

important pentru tine.

8

Page 9: Generatori de energie

2. Acțiuni

Dacă păstrăm la bază scopul și ne construim un plan de

acțiuni care ne plac, atunci generăm și energie.

E nevoie să te uiți cu drag la lista de activități pentru a

avea forța necesară de a le realiza. Odată aflat în acțiune,

nu vei percepe efortul fizic sau mental drept o povară

atâta timp cât ceea ce faci are o semnificație pentru tine.

Chiar dacă uneori ceea ce faci ar putea să nu corespundă

exact planului, rămâi implicat complet pentru că

ansamblul de acțiuni te va conduce la rezultat.

9

Page 10: Generatori de energie

Gândește-te la activități la care nu poți rezista niciodată și la cele în fața cărora eziți. În ce te implici cu plăcere și ce nu îți

este tocmai la îndemână?

Chiar dacă poți alcătui o listă generoasă de activități pe care

nu îți vine să le faci, pe unele ai putea să le consideri drept

slăbiciuni de ale tale care cer dezvoltarea unor abilități.

Gândește-te de ce anume nu te atrag unele lucruri și dacă

crezi totuși că ți-ar fi de folos să te implici uneori indiferent

de acest instinct de retragere. Apoi fă lista de abilități

necesare și descoperă căi de dezvoltare.

Amintește-ți că singurele limite ale omului sunt cele impuse de el însuși.

10

Page 11: Generatori de energie

Tony Robbins spune

”We create emotion, which comes from motion”

Eu interpretez acest citat astfel: Dacă vrei să îți schimbi

emoțiile și felul în care situația actuală te face să te simți,

acționează corespunzător.

Chiar dacă pare greu, dacă va dura mai mult timp și va

necesita efort, fericirea este o alegere și deții capacitatea de

a-ți transforma starea de spirit într-una benefică prin

schimbarea prezentului și aplicarea altor alternative.

De ce ți-ai irosi energia concentrându-te pe aceeași situație negativă la nesfârșit? Nu ai puterea să schimbi trecutul, însă îți poți canaliza energia și forțele spre

îmbunătățirea prezentului și crearea viitorului.

11

Page 12: Generatori de energie

3. Atitudine

Am pornit de la premiza că emoțiile pozitive generează

energie. Este perfect valabil în contextele frumoase ale

vieții, care ne mulțumesc și ne aduc fericire. Cu cât ești

mai fericit, cu atât vei fi mai încrezător în tine, optimist

și motivat să acționezi în continuare.

Pe de altă parte, există și situația inversă. Circumstanțele

mai puțin fericite ne seacă de energie și putem cădea ușor în capcana nesiguranței, frustrării și a neputinței.

12

Page 13: Generatori de energie

Împrejurări nefaste

De multe ori nu putem controla totul și ne regăsim în

situații copleșitoare. În primă instanță, conștientizăm

senzațiile pe care le avem referitor la această întâmplare

nefericită și apoi, involuntar și automat, reacționăm

agresiv sau ne retragem în colțișorul nostru (depinde de

personalitate) pentru a încerca să gestionăm sau chiar să

schimbăm situația.

În acele momente ne simțim energici fiindcă avem un

scop bine clarificat în minte – să depășim cu bine

momentul. Însă când toate faptele și gândurile au fost

consumate, începem să ne simțim obosiți și fără vlagă. 13

Page 14: Generatori de energie

Poate că până acum nu te-ai întrebat de ce apare brusc

această lipsă de energie, ci mai degrabă ai găsit instinctiv

explicații precum ”N-am dormit destul, m-am enervat, e

prea cald, prea înghesuit, nu mai am răbdare, mă doare

capul, etc”.

De fapt, orice emoție negativă devine un consumator

avid al energiei. Ne concentrăm atât de mult pe acei

nervi, frustrare sau tristețe încât ajungem la capătul

puterilor. Se poate să fi pierdut ceva important, dar nu

realizăm că mai este de unde lua și în loc să salvăm ce a

mai rămas, ne irosim energia pe ceea ce nu mai putem

schimba.

14

Page 15: Generatori de energie

Sfatul meu este să nu te panichezi. Chiar dacă pare un

fapt ireversibil și imposibil de răsturnat în avantajul tău,

nu renunța să lupți dacă ești sigur că merită.

Când orice forță îți părăsește corpul, ai grijă de tine.

Acela e momentul în care trebuie să îți oferi timpul

necesar de reculegere. Consumă problema pentru a o

alunga din mintea ta prin tehnicile care funcționează mai

bine pentru tine – poate preferi să vorbești cu cineva, să

plângi, să lovești ceva, să te plimbi sau să scrii –

indiferent ce, atâta timp cât de scapă de tensiune.

Energia pozitivă trebuie reconstruită pentru a înfrunta următorul val, pentru că tu nu ești persoana care se lasă așa ușor în fața oricărui

obstacol și nu te lași învins până la explorarea ultimei alternative posibile!

15

Page 16: Generatori de energie

II. Energia fizică

Probabil că generatorii de energie fizică îți vor

părea mai accesibili. Amintește-ți totuși că toți

sunt importanți în egală măsură pentru a avea

o viață productivă și împlinită.

Există patru generatori principali care hrănesc

corpul și un al cincilea la care puțini dintre noi

s-ar fi gândit și pe care mulți nu îl îngrijesc

corespunzător.

16

Page 17: Generatori de energie

1. Mișcare

Orice exercițiu fizic și mișcare e benefică pentru corp.

Nu trebuie să fii campion la vreun sport ca să duci o

viață sănătoasă – trebuie doar să faci mai mult efort ca să

ieși din zona de confort.

Stabilește-ți un program de sport care-ți place și care

funcționează pentru tine. Sportul te eliberează de stres.

În plus, nu e vorba doar de sport profi sau de plăcere.

E vorba și despre plimbări, lucrat din picioare și nu doar

șezând la birou toată ziua, urcatul scărilor și orice alt

exercițiu care îți pune puțin sângele în mișcare și te

ferește de sedentarism.

17

Page 18: Generatori de energie

2. Alimentație

N-am de gând să fac pe nutriționistul fiindcă în mod

sigur nu mă apropiu de unul.

Ceea ce pot să afirm e că ceea ce mâncăm și lăsăm să

intre în corpul nostru trebuie să ne preocupe.

Alimentele de calitate și cu nutrienții potriviți vor

ajuta corpul să funcționeze normal și la un nivel

ridicat de energie.

Știi tu, un regim echilibrat, ore rezonabile și pe cât

posibil regulate, fără gustări nesănătoase sau fast

food, multă apă și cât de multe legume și fructe.

18

Page 19: Generatori de energie

3. Somn

Există persoane care funcționează mai bine noaptea și

preferă să doarmă ziua. Totul ține de felul în care ne-am

obișnuit să ne gestionăm energia.

Indiferent de când alegem să dormim, esențial este să

avem un program relativ fix și să dormim atâtea ore cât

cere corpul nostru. Un somn profund, netulburat de

aparate electronice sau alte persoane și distracții ne

reface forțele și ne pregătește fizic pentru următoarele

ore extraordinare din viața noastră.

De asemenea, mediul și condițiile în care dormim sunt

foarte importate, așa că asigură-te că investești într-o

saltea confortabilă și o draperie bună. 19

Page 20: Generatori de energie

4. Relaxare

Într-o lume atât de dinamică și bulversată din toate

direcțiile, este vital să ne oferim timp pentru noi și să

ne relaxăm corpul și mintea.

Nevoia de recuperare și de reîncărcare a bateriilor nu

este de neglijat, motiv pentru care trebuie să luăm

mereu o pauză atunci când ne simțim copleșiți, oricât

de scurtă ar fi.

Epuizarea este consecința consumului complet de

energie de către sarcinile zilnice și a refuzului de a

spune ”Stop” și ”Nu” mai des.

20

Page 21: Generatori de energie

Tindem să fim acaparați de perspectiva că țelurile pe care ni le propunem se realizează numai atunci când lucrăm la asta, ținând totul sub control. (”Cele 5 alegeri”, FranklinCovey Company)

Subestimăm puterea relaxării și ne grăbim pentru că

nu avem răbdare până să ajungem la linia de sosire.

Alergăm și ne forțăm capacitățile până când

rămânem fără energie.

Repausul trebuie integrat în viața noastră de zi cu zi

pentru că ne sporește productivitatea.

21

Page 22: Generatori de energie

Strategii de recuperare

Fiecare avem activitățile noastre preferate de relaxare,

motiv pentru care aceste strategii sunt unice. Din

multitudinea posibilităților, cele mai des întâlnite sunt:

muzica, filmele, plimbările, practicarea unui hobby,

meditația, somnul de amiază, jocurile, ieșirile în oraș și

discuțiile amuzante și reconfortante cu cei dragi.

Gândește-te care sunt activitățile care îți reîncarcă ție bateriile și alege câteva pe care să le poți integra

în programul zilnic. Odată ce faci din relaxare o prioritate exact ca orice altă activitate ce nu suportă

amânare, vei deveni mai productiv și energic.

22

Page 23: Generatori de energie

Gestionarea stresului

Abilitatea de a aborda situațiile stresante cu calm și la

obiect, luând decizii bune și cu încredere poate fi învățată.

Chiar dacă răpunsurile automate ar fi fuga, lupta sau

blocajul, răspunsul opus de relaxare și analiză rațională în

fața stresului poate fi dezvoltat prin diverse tehinici.

FranklinCovey Company menționează 4 tehnici validate:

• Distanțarea – micșorarea și îndepărtarea imaginii mentale a ceea ce provoacă stresul

• Reformularea – transformarea situației într-o provocare pozitivă pe care vrei să ți-o asumi

• Inspirația adâncă • Meditația – contribuie la eliminarea unor substanțe

chimice ce te ajută să gestionezi mai bine stresul 23

Page 24: Generatori de energie

5. Conectare

Credibil sau nu, oamenii din jur sunt o mare sursă de

energie. Relațiile pe care le construim ne încarcă cu

emoții pozitive sau negative, iar conectarea cu

persoanele potrivite ne aduce bunăstare și împlinire.

Relațiile satisfăcătoare necesită timp și angajament și

deseori uităm să le trecem pe lista de priorități.

Fără interacțiuni stimulate reciproc, oamenii și

neuronii se ofilesc și mor. (”Cele 5 alegeri”,

FranklinCovey Company)

24

Page 25: Generatori de energie

Interacțiunile umane adevărate presupun concentrare și

decuplare totală de la orice altă preocupare. Amintește-ți

să menții contactul vizual și să asculți activ pentru a te

conecta cu celălalt. Tony Robbins (da, din nou) spune:

Energy is transferred to people. Renew it.

Ne hrănim fiecare cu energia celuilalt așa că fii sigur că

transmiți, la rândul tău, vibrații pozitive.

O relație frumos întreținută se schimbă și evoluează

mereu. Există atât de multe lucruri de descoperit unul la

celălalt încât trebuie să rămânem deschiși și lipsiți de

prejudecăți.

25

Page 26: Generatori de energie

Gândește-te la cele mai importante persoane din viața ta

și contribuția pe care o au.

• Cât de atent ești la relația voastră? • Cât de mult timp acorzi pentru a vă conecta?

• Când ai putea să îți faci mai mult timp pentru fiecare din cei dragi?

• Prin ce modalități ai putea să consolidezi aceste relații-cheie?

• Ești la curent cu modalitatea în care îl influențezi pe celălalt și starea lui de spirit?

26

Page 27: Generatori de energie

Concluzii

Revin la ideea că toți generatorii de energie mentală

și fizică prezentați sunt la fel de importanți pentru o

viață armonioasă și productivă.

Strategiile de planificare și gestionare a activităților

pentru a nu-i neglija pe niciunul se află în mâinile și

imaginația ta.

Creează-ți propriul plan de bătaie astfel încât să îți

ordonezi și echilibrezi stilul de viață.

27

Page 28: Generatori de energie

Informații

Scopul meu este să împărtășesc cu oamenii cunoștințele

și experiențele relevante, ca să creăm valoare împreună

și să creștem lumea.

Îmi place și mă descurc mult mai bine la oferirea unui

ajutor în plus printr-o nouă perspectivă dacă îl pot aplica

la situații concrete cu care ai putea să te confrunți acum.

Dacă ești interesat(ă) să povestim mai multe sau vrei să-

mi oferi un feedback, aștept cu drag să mă contactezi pe

[email protected]

28

Page 29: Generatori de energie

La cât mai multă

energie și rezultate

frumoase!

Bucură-te de o viață plină,