33
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ/LIMBĂ STRĂINĂ ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ PROGRAMA ANALITICĂ Disciplina: Sintaxa latină (limbă veche de profil) Specializarea: Română-limbă străină Anul II Semestrul I Titularul disciplinei: lect.univ.dr. Marcu Mihaela I.OBIECTIVELE DISCIPLINEI: - cursul urmăreşte însuşirea noţiunilor de sintaxă tradiţională latină. - cunoaşterea limbii latine serveşte la mai buna înţelegere a gramaticii istorice a limbii române. - noţiunile de sintaxă latină vor fi aprofundate printr-o serie de exemple, de exerciţii aplicative. II. TEMATICA CURSULUI: Cursul de faţă are un caracter practic, iar în realizarea lui am avut în vedere posibilităţile studenţilor de a-şi însuşi limba latină, dificultăţile întâmpinate de ei şi de aici ideea întocmirii unor teme de sinteză care să-i ajute efectiv pe cei care studiază latina ca limbă veche de profil. Sintaxa limbii latine înmănunchează regulile gramaticale absolut necesare, ilustrate prin numeroase exemple, unele extrase din diferiţi autori latini, altele alcătuite de noi. Toate acestea servesc asimilării şi punerii în practică a regulilor învăţate. În cele ce vor fi prezentate ulterior, ne vom strădui să expunem cu seriozitate ceea ce trebuie ştiut în domeniul sintaxei latineşti, alăturându-ne la tot ceea ce s-a scris în învăţământul clasic, oferind explicaţii concrete şi îndemnuri frecvente de a medita la specificitatea şi evoluţia fenomenelor lingvistice. 1

Lb latina an2

  • Upload
    maruan1

  • View
    264

  • Download
    7

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Limba latina

Citation preview

Page 1: Lb latina an2

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ/LIMBĂ STRĂINĂÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

PROGRAMA ANALITICĂ

Disciplina: Sintaxa latină(limbă veche de profil)

Specializarea: Română-limbă străină

Anul II Semestrul I

Titularul disciplinei: lect.univ.dr. Marcu Mihaela

I.OBIECTIVELE DISCIPLINEI:

- cursul urmăreşte însuşirea noţiunilor de sintaxă tradiţională latină.

- cunoaşterea limbii latine serveşte la mai buna înţelegere a gramaticii istorice a

limbii române.

- noţiunile de sintaxă latină vor fi aprofundate printr-o serie de exemple, de

exerciţii aplicative.

II. TEMATICA CURSULUI:

Cursul de faţă are un caracter practic, iar în realizarea lui am avut în vedere

posibilităţile studenţilor de a-şi însuşi limba latină, dificultăţile întâmpinate de ei şi de

aici ideea întocmirii unor teme de sinteză care să-i ajute efectiv pe cei care studiază

latina ca limbă veche de profil.

Sintaxa limbii latine înmănunchează regulile gramaticale absolut necesare,

ilustrate prin numeroase exemple, unele extrase din diferiţi autori latini, altele

alcătuite de noi. Toate acestea servesc asimilării şi punerii în practică a regulilor

învăţate.

În cele ce vor fi prezentate ulterior, ne vom strădui să expunem cu seriozitate

ceea ce trebuie ştiut în domeniul sintaxei latineşti, alăturându-ne la tot ceea ce s-a

scris în învăţământul clasic, oferind explicaţii concrete şi îndemnuri frecvente de a

medita la specificitatea şi evoluţia fenomenelor lingvistice.

1

Page 2: Lb latina an2

Cursul nu are un caracter exhaustiv, am căutat să împărţim materia în capitole

şi paragrafe scurte, creând oportunitatea de a alege ceea ce va fi învăţat, ceea ce se

poate omite şi asupra cărui element ne putem întoarce cu mai mult folos în momentele

următoare.

Materialul cursului nostru a fost structurat pe trei mari teme, la rândul lor

cuprinzând mai multe subteme:

1.Sintaxa propoziţiei:

- Funcţiile cazurilor (nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, ablativul).

- Complementul comparativului, complementul superlativului.

- Complementul circumstanţial de loc şi de timp.

2.Propoziţia independentă (principală)

- Modurile şi timpurile în propoziţiile principale

3.Sintaxa frazei – propoziţia formată prin subordonare

- Propoziţiile relative (atributive şi circumstanţiale).

- Propoziţiile completive (infinitivale, conjunctivale, interogative indirecte, cu

indicativul, introdusă prin quod).

- Propoziţiile circumstanţiale (temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,

consecutive, comparative).

III. EVALUAREA STUDENŢILOR: examen scris sau oral.

IV. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

-Academia R.P.R., Gramatica limbii române, Ed. A II-a, vol. I-II, Buucreşti, 1963.

-N.I.Barbu, Sintaxa limbii latine după metoda istorico-stilistică, Ed. A II-a, Bucureşti,

1947.

-N.I.Barbu, Toma Vasilescu, Gramatica limbii latine, Bucureşti, E.D.P., 1961.

-I. Bujor, Fr. Chiriac, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.

-Ovid Denusuşianu, Istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.

-Eugen Dobroiu, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1994.

-A. Ernout, F.Thomas, Syntaxe latine, Paris, C.Klincksieck, 1953.

-I. Fischer, Latina dunăreană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.

2

Page 3: Lb latina an2

-Nicolae Lascu, Manual de limba latină pentru învăţământul superior, Litografia şi

tipografia învăţământului, 1957.

-Virgil Matei, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Scripta, 1994.

-A. Meillet, Esquisse d une histoire de la langue latine, Paris, Editura Hachette, 1938.

-H. Mihăilescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman,

Bucureşti, Editura Academiei, 1960.

-Maria Pârlog, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

1966.

-Sextil Puşcariu, Limba română, vol. I, Bucureşti, Fundanţia pentru literatură şi artă,

1940.

-Dan Sluşanschi, Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1984.

-Dan Sluşanschi, Sintaxa limbii latine (vol. II, Sintaxa frazei), Bucureşti, Editura

Universităţii, 1994.

-Toma Vasilescu, Curs de sintaxă istorică a limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică

şi Pedagogică, 1962.

3

Page 4: Lb latina an2

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE LITERE SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ/LIMBĂ STRĂINĂÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

SUPORT DE CURSDisciplina: Sintaxa latină

(limbă veche de profil)

Specializarea: Română-limbă străină

Anul II Semestrul I

Titularul disciplinei: lect.univ.dr. Marcu Mihaela

I. PREZENTAREA CURSULUI

Acest curs este structurat pe următoarele teme:

1. Sintaxa propoziţiei cu subtemele:

- Funcţiile cazurilor (nominativul, genitivul, dativul, acuzativul, ablativul).

- Complementul comparativului, complementul superlativului.

- Complementul circumstanţial de loc şi de timp.

2. Propoziţia independentă (principală) cu subtema:

- Modurile şi timpurile în propoziţiile principale

3. Sintaxa frazei – propoziţia formată prin subordonare cu subtemele:

- Propoziţiile relative (atributive şi circumstanţiale).

- Propoziţiile completive (infinitivale, conjunctivale, interogative indirecte, cu

indicativul, introdusă prin quod).

- Propoziţiile circumstanţiale (temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,

consecutive, comparative).

4

Page 5: Lb latina an2

5

Page 6: Lb latina an2

II. CURSUL

1. Sintaxa propoziţiei

Funcţiile cazurilor

NOMINATIVUL

În primul rând este cazul subiectului. El este partea principală a propoziţiei şi

poate fi exprimat prin : substantiv, adjectiv, pronume, verb la infinitiv:

1. Discipulus laborat ( elevul lucrează).

2. Sapiens suadet (înţeleptul sfătuieşte)

3. Ille pugnat (acela luptă)

4. Errare humanum est (a greşi este omenesc)

În nominativ mai pot sta atributul adjectival şi apoziţia (atributul

substantival). Ex. Puer sedulus lectionem discit (atribut adjectival) Vegilius,

celeberrimus poeta, scripsit Aeneidem (apoziţie).

GENITIVUL

În cazul genitiv stă atributul substantival care poate fi exprimat prin substantiv,

pronume sau un verb la modul gerunziu.

Tot în cazul genitiv există şi complemente indirecte cerute de unele verbe şi

adjective.

A. Atributul substantival

Acesta poate fi de mai multe feluri:

a) possessivus, posesiv

b) subiectivus, subiectiv

c) obiectivus, obiectiv

d) partitivus, partitiv,

e) auctoris, al autorului sau originii

f) materiae, al materiei

g) qualitatis, al calităţii

h) explicativus, explicativ.

a) Genitivul posesiv

Arată numele posesorului unui obiect exprimat prin substantivul determinat;

răspunde la întrebările al, a, ai, ale cui.

Exemple:

6

Page 7: Lb latina an2

Templum Iovis (templul lui Jupiter)

Forum Populi Romani (forul poporului roman)

Domus patris (casa tatălui)

b) Genitivul subiectiv

Determină numai substantive de origine verbală sau cu înţeles verbal.

Transformând aceste substantive în verbele respective, vom obţine o propoziţie în

care genitivul trece în nominativ, cu funcţie de subiect; de aici denumirea de

subiectiv.

Exemple:

Periculum belli Bellum periclitatur

(Primejdia războiului) (Războiul pune în primejdie)

Adventus magistri Magister advenit

(Sosirea profesorului) (Profesorul soseşte)

c) Genitivul obiectiv

În explicarea acetui tip de atribut substantival în genitiv, sunt valabile cele arătate

la genitivul subiectiv, însă prin transformarea substantivelor de origine verbală în

verbele din care derivă, genitivul va deveni complement obiect; de aici denumirea de

obiectiv.

Exemple:

Spes victoriae Victoriam speramus

(Speranţa victoriei) (Sperăm o victorie)

Studium litterarum Litteras studeo

(Studiul literaturii) (Studiez literatura)

d) Genitivul partitiv

1. Acest atribut determină substantive cu sens colectiv sau care esprimă o măsură

sau o cantitate, arătând totul din care se ia o parte; de aici denumirea de

partitiv.

Exemple:

Multitudo hominum O mulţime de oameni

Manus latronum O ceată de tâlhari

7

Page 8: Lb latina an2

2. Genitivul partitiv mai este cerut de adverbe de cantitate: multum, parum, plus,

satis etc.

Exemple:

Multum laboris, multă muncă

Satis curae, destulă grijă

e) Genitivul autorului (auctoris)

Acest atribut arată autorul sau originea unui fapt.

Exemple:

Opera clarorum poetarum magnifica sunt, operele poeţilor vestiţi sunt măreţe

Oratio Ciceronis, cuvântarea lui Cicero

f) Genitivul materiei (materiae)

Acest atribut exprimă materia din care este construit substantivul determinat.

Exemple:

Flumina iam lactis, iam flumina nectariae ibant, aici curgeau fluvii de lapte,

acolo fluvii de nectar

Statuae marmoris sunt, statuile sunt de marmură

g) Genitivul calităţii (qualitatis)

Acest atribut exprimă calitatea fizică deosebită sau morală permanentă. Este

însoţit de un adjectiv calificativ.

Exemple:

Homines magnae virtutis, bărbaţi de mare curaj

Mulier clari ingenii, femeie de un vestit talent

f) Genitivul explicativ

Arată o precizare, o explicare a substantivului determinat, arată un sens mai

concret al acestuia.

Exemple:

Urbs Romae, oraşul Roma

Vox voluptatis, cuvântul plăcere

8

Page 9: Lb latina an2

B. Complemente în genitiv

În afară de atributul substantival, există şi complemente indirecte ăn cazul genitiv,

cerute de următoarele grupe de verbe:

-verba memoriae (verbe de memorie): memini-isse, recordor, -ari, -atus sum:

Meministi mei, aminteşte-ţi de mine

-verba iudicalia (existente în limbajul juridic): Damnatus est capitis, a fost

condamnat la moarte

-o serie de adjective cu sens verbal au un complement indirect în genitiv: avidus-

a,-um, cupidus,-a,-um; studiosus,-a,-um etc.

DATIVUL

1.Este cazul complementului indirect al verbelor şi al unor adjective, răspunzând

la întrebările cui, pentru cine.

Exemple:

Faber est suae quisque fortunae, fiecare este făuritorul norocului său.

2.În dativ este şi complementul unor verbe tranzitive în limba română, dar

intranzitive în latină: parco, suadeo, persuadeo etc.

3.Cer complement indirect în dativ şi verbele compuse cu prepoziţiile: ad, ante,

cum, in, inter, post, prae, sub, super etc.

Exemple:

Salus patriae omnibus commodis nostris anteponatur, salvarea patriei să fie mai

presus de toate intersele noastre

4.Dativul posesiv sau dativul cu esse

Pentru a exprima ideea de posesiune, în locul vebului habere, se poate folosi

verbul esse. În acest caz, posesorul trece în dativ, iar obiectul posedat în

nominativ.

Ego habeo libros – Mihi libri sunt.

9

Page 10: Lb latina an2

ACUZATIVUL

1.În primul rând este cazul complementului direct al verbelor active sau

deponente. Acesta poate fi exprimat prin substantiv, adjectiv, pronume, numeral,

verb la infinitiv, toate răspunzând la întrebările pe cine, ce.

Exemple:

Manus manum lavat, o mână o spală pe alta

2.Complementul direct în acuzativ poate fi cerut de verbe intranzitive în română,

dar tranzitive în latină: timeo, metuo (a se teme), caveo (a se păzi), effugio (a fugi)

etc.

Exemple:

Cavete canem! Păziţi-vă de câine!

3.Acuzativul dublu

Denumirea acestui complement se explică prin faptul că unele verbe cer un

acuzativ al persoaneu şi altul al lucrului, care îndeplineşte uneori funcţia de nume

predicativ.

Exemple:

Doceo pueros grammaticam, îi învăţ pe copii grmatica

Avaritia homines caecos reddit, lăcomia îi face orbi pe oameni

4.Acuzativul intern

Unele verbe intranzitive se construiesc cu acuzativul unui substantiv care are

aceeaşi rădăcină sau acelaşi înţeles cu verbul respectiv. Acest acuzativ se numeşte

intern sau etimologic.

Exemple:

Vivere vitam beatam, a trăi o viaţă fericită

ABLATIVUL

Ablativul, foarte mult folosit în limba latină, este un caz specific acestei limbi, pe

care româna nu l-a moştenit. El serveşte, în general, ca determinant al unor verbe,

fiind deci mia totdeauna cu rol de complement circumstantţial. Ablativul a absorbit cu

timpul două cazuri străvechi care au dispărut din limba latină: instrumentalul, care

arăta cu ce se săvârşeşte acţiunea verbului; locativul care arăta unde şi când se

întâmplă ceva.

10

Page 11: Lb latina an2

Tipuri de ablativ:

1.Ablativul originii

Este un complement al punctului de plecare, arătând originea, locul de naştere,

familia.

Exemple:

Mercurius Iove et Maia natus est, Mercur s-a născut din Juppiter şi Maia

2.Ablativul cauzei

Îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial de cauză. Se poate construi

singur sau cu prepoziţiile ex sau prae.

Exemple:

Exercitus fame periit, armata a pierit de foame

Laboro ex capite, sufăr de cap (mă doare capul)

3.Ablativul autorului

O propoziţie în care există un complement direct şi verbul la forma activă, suferă

unele modificări dacă predicatul va trece la forma pasivă:

-complementul trece în nominativ, deci devine subiect,

-subiectul trece în ablativ precedat de prepoziţiile a sau ab dacă este vorba de

nume de fiinţă şi fără prepoziţie dacă este vorba de nume de lucru. Subiectul logic din

nominativ poartă numele de nomen agentis, iar ablativul, de ablativ al autorului

(ablativus auctoris).

Exemple:

Activ: pueros (nos) laudamus, noi îi lăudăm pe copii

Pasiv: pueri a nobis laudantur, copiii sunt lăudaţi de noi

4.Ablativul instrumental

Este complementul care arată, în general, fiinţa sau lucrul cu ajutorul căruia se

desfăşoară acţiunea verbului.

-când complementul instrumental este exprimat prin nume de lucru, el stă în cazul

ablativ fără prepoziţie: Lacte atque pecore vivunt, trăiesc cu lapte şi carne

-când instrumentalul este o persoană, acesta se contruieşte cu prepoziţia per şi

cazul acuzativ: Res per exploratores cognita est, lucrul a fost aflat prin cercetaşi

11

Page 12: Lb latina an2

5.Ablativul de mod – Ablativul sociativ

Complementul care arată în ce chip sau mod se desfăşoară acţiunea, stă în cazul

ablativ singur, îndeosebi când este exprimat prin cuvinte care înseamnă mod, fel,

chip: ratio, modus, ritus, consuetudo etc.

Exemple:

Ritu latronum, în felul hoţilor

More maiorum, după obiceiul strămoşilor

Când este un substantiv, complementul de mod stă în cazul ablativ + cum: cum

voluptate librum lego, citesc cartea cu plăcere

6.Ablativul de relaţie sau referinţă (ablativul relationis sive limitationis)

Acest complement este tot un instrumental care determină verbe la care se pot

pune întrebările: în ce privinţă, din ce punct de vedere ?

Complementul circumstanţial de relaţie poate sta în ablativ singur sau în ablativ

cu prepoziţia de:

Corpore ades, animo abes, cu trupul eşti prezent, cu spiritul absent

Dialogus de amicitia, dialog despre prietenie

7.Ablativul calităţii (qualitatis)

Este, de asemenea, un instrumental format dintr-un substantiv şi un adjectiv care,

împreună, exprimă însuşiri sau calităţi fizice sau morale ale unor fiinţe. Este concurat

de genitivul calităţii, uneori apărând împreună.

Vir magni ingenii summaque prudentia, un bărbat de un mare talent şi de o

înaltă înţelepciune

Teste de evaluare:

1.Să se precizeze tipurile de genitiv, dativ, acuzativ sau ablativ, identificând

părţile de vorbire prin care sunt exprimate. 2.În ce caz stă complementul direct al

verbelor tranzitive? 3.În ce caz stau complementele verbelor timeo, metuo? 4.Unele

verbe se construiesc cu un acuzativ dublu. Care este verbul cel mai folosit? 5.Ce fel de

complement cer verbele care înseamnă a acuza, a condamna? 6.Există verbe

intranzitive care cer complement direct în acuzativ? Care sunt acestea? 7.Cum se

poate exprima posesia în locul verbului habere? 8.Care sunt modalităţile prin care se

poate construi complementul circumstanţial de cauză în limba latină?

12

Page 13: Lb latina an2

Complementul comparativului

Când într-o propoziţie există un adjectiv la gradul comparativ, al doilea termen al

comparaţiei se numeşte complement al comparativului; acest complement se poate

exprima în două variante:

- cu adverbul quam-decât, după care urmează complementul comparativului care

stă în acelaşi caz cu primul temen al comparaţiei; ex: Paulus sedulior este quam

Petrus.

- complementul comparativului stă în ablativ singur; ex: Consilia tua luce sunt

nobis clariora.

Complementul superlativului

Când într-o propoziţie există un adjectiv la gradul superlativ, al doilea termen al

comparaţiei se numeşte complement al superlativului; acest complement se poate

exprima în trei variante:

- cu prepoziţia inter şi cazul acuzativ (complementul în cazul acuzativ); ex: Paulus

sedulissimus inter omnes discipulos est.

- cu prepoziţia ex şi cazul ablativ (complementul în cazul ablativ); ex: Paulus

sedulissimus ex omnibus discipulis est.

- fără prepoziţii, complementul trecând în genitiv plural (genitiv partitiv); Paulus

sedulissimus omnium discipulorum est.

Un superlativ însoţit de pronumele nehotărât quisque (cineva, fiecare), se traduce

în limba română prin pluralul toţi, toate, iar superlativul trece la gradul pozitiv, tot la

plural.

Ex.: Optimus quisque a nobis amantur (toţi cei buni sunt iubiţi de noi)

Teste de evaluare

Definiţi complementul comparativului şi al superlativului. Cum se exprimă, în

general, complementul comparativului? Cum se exprimă complementul

superlativului? Cum se traduce acest complement dacă superlativul este însoţit de

pronumele nehotărât quisque?

13

Page 14: Lb latina an2

Complementul circumstanţial de loc

Acest complement, bine cunoscut şi în limba română, răspunde unor întrebări

care în limba latină sunt în număr de patru: ubi?(unde), quo?(încotro), unde?(de

unde), qua?(pe unde).

A. La întrebarea ubi? – complementul determină verbe care arată locul unde se

întâmplă ceva sau există ceva.

a) Construcţia generală: in, sub cu ablativul

Exemple:

In imperio populi Romani, în stăpânirea poporului roman

Excepţii: numele de oraşe şi insule mici de declinarea I şi a II-a singular,

precum şi substantivele domus, humus şi rus stau în cazul genitiv, numit locativ ,

de la vechiul locativ, dispărut din limba latină.

Domi sumus, suntem acasă

Ruri habitamus, locuim la ţară

Vidi homine humi iacentem, am văzut un om zăcând la pământ

Corinthi multi iuvenes artem loquendi discebant, în Corint mulţi tineri învăţau

arta de a vorbi

b) numele de oraşe şi insule mici de declinarea I şi a II-a plural (care au

forme numai plural, pluralia tantum), cele de declinarea a III-a, se pun în ablativ

fără prepoziţie.

Exemple:

Athenis litters didicit, a învăţat literatura la Atena

Carthagine regebat, domnea în Cartagina

B) La întrebarea quo?(încotro) – întrebarea este pusă numai la verbe de

mişcare sau deplasare în spaţiu.

a) Construcţia generală: in, ad, sub, cu cazul acuzativ

Exemple:

In Italiam proficiscitur, el pleacă în Italia

Ad senatum venit, a venit la senat

c) Excepţii: numele de oraşe şi insule mici indiferent de declinare, precum şi

substantivele domus, humus, rus, stau în cazul acuzativ fără prepoziţie.

Exemple:

Abi domum! Pleacă acasă!

14

Page 15: Lb latina an2

Eo rus, merg la ţară

Hannibal Romam ire constituit, Hannibal a hotărât să meargă la Roma

C) La întrebarea unde?(de unde) – întrebare pusă tot la verbe de mişcare,

exprimând ideea de separaţie, de despărţire.

a) Construcţia generală: a(ab), e(ex), de cu cazul ablativ

Exemple:

Pugnavit ex equo, a luptat de pe cal

Venisti de illa regione, ai venit din acea regiune

Abstinere manus ab alienis, a-şi îndepărta mâinile de la bunuri străine

b) Excepţii: numele de oraşe şi insule mici (indiferent de declinare), precum şi

substantivele domus, humus, rus, stau în ablativ fără prepoziţie.

Exemple:

Pater domo profectus est, tata a plecat de acasă

Rure redeunt, s-au întors la ţară

D) La întrebarea qua? (pe unde) – întrebare pusă tot la verbe de mişcare,

exprimând ideea de străbatere.

a) Dacă complementul de loc este exprimat prin cuvintele următoare, arătând

calea sau drumul pe unde se trece, ele stau în cazul ablativ singur: terra; mare;

pars, iter; pons; porta.

Exemple:

Via Flaminia profectus est, a plecat prin calea Flaminia

Hostes terra marique devicti sunt, duşmanii au fost învinşi pe mare şi pe uscat

b) Numele de oraşe şi insule mici şi alte cuvinte care exprimă ideea de

străbatere, stau în acuzativ cu prepoziţia per.

Exemple:

Per Athenas iter fecit, a trecut prin Atena

Per manus tradere, a trece din mână în mână

15

Page 16: Lb latina an2

Complementul circumstanţial de timp

Acest complement răspunde la următoarele întrebări:

1.Quando? (când)

2.Quamdiu? (cât timp)

3.Ex quo tempore? (de când, de cât timp)

4.Quanto tempore? (în cât timp)

5.Quousque? ( până când)

1. La întrebarea quando ?(când)

Dacă complementul este exprimat prin cuvinte care se referă la timp, cu sens

propriu sau figurat, acestea stau în ablativ. Astfel de cuvinte sunt: dies; hora; annus;

tempus; aetas; initium; principium; adventus etc.

Când este exprimat un număr, se foloseşte numeralul ordinal.

Exemple:

Nostra aetate, pe vremea noastră

Eodem die castra promovit, în aceeaşi zi a ridicat tabăra

Tertio bello Punico , în al treilea război punic

2.La întrebarea quamdiu? (cât timp)

Răspunsul la această întrebare (complementul circumstanţial de timp) exprimă

durata acţiunii. Se construieşte cu cazul acuzativ şi numeral cardinal. Uneori se

pune prepoziţia per pentru a arăta mai exact durata.

Exemple:

Troia a Graecis decem annos oppugnatur, Troia a fost atacată de greci timp

de zece ani

Ludi per decem dies facti sunt, jocurile au fost făcute timp de zece zile

3.La întrebarea ex quo tempore? (de când, de cât timp)

Complementul circumstanţial de timp exprimă la această întrebare tot durata

unei acţiuni, respectiv timpul scurs de la începutul acesteia. Se construieşte cu cazul

acuzativ şi numeral cardinal sau ordinal, precedat de obicei de iam.

Exemple:

Sex dies rex in hac urbe versatur, regele se află de şase zile în oraş

Iam quartum annum litteras disco, învăţ de patru ani literatura

4.La întrebarea quanto tempore? (în cât timp)

16

Page 17: Lb latina an2

La această întrebare complementul arată precis timpul în care are loc o acţiune. Se

construieşte cu cazul ablativ, dar uneori şi cu prepoziţiile intra sau inter şi

acuzativul. Se foloseşte numeralul cardinal.

Exemple:

Agamemnon vix decem annis urbem cepit

Sau

Agamemnon vix intra decem annos urbem cepit, Agamemnon a cucerit oraşul

abia în zece ani

5.La întrebarea quousque? ( până când)

La această întrebare complementul se exprimă prin in sau ad folosindu-se cazul

acuzativ, însoţit de numeral cardinal sau ordinal.

Exemple:

Ad decem annos veniam, voi veni până în zece ani

Quem ad finem sese effrenata iactabit audacia?(Cicero) Până la care limită se va

agita această îndrăzneală dezlănţuită?

Teste de evaluare

Identificaţi complementele circumstanţiale de loc şi de timp din următoarele

enunţuri, precizând partea de vorbire prin care sunt exprimate:

In Italia hiemem agemus. Demostenes Athenis in Graecia vivebat. Romam via

Appia adveniemus. Ruinae urbis humi iacebant. Deturnare hostes de moenibus.

Antiquis temporibus multi scriptores vixerunt. Prima luce, hostium equitatus ad

castra accedit. Hac hieme multum nivis fuit. Bellum novem annis gessit. Meus filius

decem annos natus est.

2. Propoziţia independentă principală

Ca şi în limba română, propoziţia independentă exprimă o gândire care are un

înţeles deplin, care nu depinde în nici un fel de o altă propoziţie.

În propoziţiile independente predicatul poate fi la modul indicativ, conjunctiv,

imperativ sau infinitiv. Cazul care predomină este indicativul, pentru că exprimă

fapte, acţiuni sigure sau considerate de vorbitor ca fiind sigure; este, aşadar, modul

realităţii, al certitudinii.

17

Page 18: Lb latina an2

Modul indicativ este folosit în propoziţii enunţiative, afirmative sau negative,

în propoziţii exclamative şi în propoziţii interogative simple sau duble; pentru negaţie

se foloseşte adverbul non

INDICATIVUL.

Propoziţii enunţiative

Exercitus cum omnibus impedimentis ibat.

Discipuli a magistro laudantur.

Germani agriculturae non student (Caesar).

Propoziţii exclamative

Nunc vero quae tua est ista vita!(Cicero), acum însă ce fel de viaţă este asta a

ta!

Propoziţii interogative

- propoziţii interogative simple, introduse prin: pronume interogative: quid tu es

tristis?, (de ce eşti trist); adverbe interogative: grandia verba ubi sunt? (unde sunt

cuvintele mari?); particule interogative: num me fefellit, Catilina; dies? (oare m-a

înşelat ziua?)

- propoziţii interogative duble construite cu două elemente care se exclud.

Primul element este redat prin particula utrum (oare) sau forma enclitică-ne, iar al

doilea prin an (sau). Ex.: Haec utrum tandem lex est an legum omnium dissolutio?

(Cicero), aceasta este oare o lege sau negarea tuturor legilor?

CONJUNCTIVUL

Conjunctivul este perceput ca un mod opus indicativului; este modul

subiectivităţii, adică arată acţiunea aşa cum o gândeşte sau cum o apreciază cineva din

punctul său de vedere. În propoziţiile principale, conjunctivul indică diferite nuanţe,

exprimând:

- o dorinţă realizabilă sau nerealizabilă, iar ca negaţie se foloseşte ne- conjuntivul

optativ: Ex: Vivat amicus, velim diu vivat! (să trăiască prietenul, aş vrea să

trăiască mult!); Mallem tacuisses! (aş prefera să fi tăcut!)

- un îndemn, o poruncă, o voinţă – conjunctivul hortativ; cu negaţia ne arată o

piedică, o oprire şi se numeşte conjunctiv prohibitiv. Ex: Amemus parentes! (să

ne iubim părinţii); Ne dubitaveris! (să nu vă îndoiţi)

18

Page 19: Lb latina an2

- o concesie, o presupunere că un fapt care nu este real se poate realiza –

conjunctivul concesiv. Ex: Ne sit summum malum dolor, malum certe est

(Cicero), să admitem că durerea n-ar fi răul cel mai mare, ea este totuşi un rău.

- posibilitatea unei acţiuni sau afirmarea cu modestie a unui fapt – conjunctivul

potenţial. Ex: Hoc sine ulla dubitatione confirmaverim (Cicero), acest lucru aş

putea să-l afirm fără nici o şovăire.

- o îndoială, nehotărâre, nedumerire în cazul unor discursuri sau cuvântări-

conjunctivul dubitativ. Ex: Quem rogarem? Pe cine să rog?

IMPERATIVUL

Este modul care exprimă o poruncă, un ordin. În limba latină clasică, poruncile,

îndemnurile eru redate numai prin propoziţii afirmative; pentru cele negative se

prefera folosirea conjunctivului sau expresia noli, nolite cu indicativul.

După cum se ştie, în limba latină imperativul are două timpuri:

- prezent, la persoana a II-a singular şi plural:

canta! cântă!

cantate! cântaţi!

- viitor cu persoana a II-a şi a III-a singular şi plural:

cantato! să cânţi!, să cânte! (persoana a II-a şi a III-a singular)

cantatote! să cântaţi! (persoana a II-a plural)

cantanto! Să cânte! (persoana a III-a plural).

Imperativul viitor este folosit în special în texte juridice, în texte de legi, în

maxime, în proverbe etc.

INFINITIVUL

Infinitivul este un mod nepersonal al verbului care poate fi utilizat în propoziţiile

independente în două moduri:

- ca substantiv, iar în această situaţie infinitivul poate fi subiect sau complement

direct. Ex: Victis parcere humanum est, a cruţa pe cei învinşi este un lucru

omenesc (subiect); Vincere scis, Hannibal, victoria uti nescis (Titus Livius),

Hannibal, ştii să învingi, dar nu ştii să te foloseşti de victorie (complement direct).

- ca predicat în propopziţiile principale, infinitivul are două valori:

a) infinitiv descriptiv sau istoric, folosit pentru a reda stilului o anumită

culoare, variaţie, vioiciune, mai ales cân faptele se succed cu repeziciune: At

19

Page 20: Lb latina an2

Romani domi militiaeque intenti festinare, parare, alius alium hortari,

hostibus obviam ire, libertatem, patriam, parentesque armis tegere

(Sallustius), dar romanii, neodormiţi în timp de pace şi de război, se

înflăcărau, se pregăteau, se îndemnau unii pe alţii, ieşeau în calea duşmanilor,

apărau cu armele libertatea, patria şi părinţii.

b) infinitiv exclamativ cu funcţie de predicat pentru a exprima sentimente de

uimire, de admiraţie, de revoltă, de milă etc.: Te nunc, mea Terentia, sic

vexari, sic iacere in lacrimis idque fieri mea culpa! (Cicero), acum tu,

Terenţia mea, să fii lovită astfel, să te afli în astfel de lacrimi şi toate acestea se

întâmplă din vina mea!

Teste de evaluare

Precizaţi modurile folosite în următoarele propoziţii principale:

Omnia Gallia est divisa in partes tres. Audaces fortuna iuvat. Quid facerem? Quis

potest negare? Vindicamus odium, semper pacem velimus. Utrum tu vir an femine

es? Male fecisti; ego melius fecissem, sed nolui.

Sintaxa frazei- fraza formată prin subordonare

Subordonarea poate fi definită ca raportul unei propoziţii faţă de alta, dintre care

cel puţin una este principală. Propoziţia subordonată completează înţelesul altei

propoziţii, iar acest raport de subordonare se realizează cu ajutorul conjuncţiilor,

pronumelor relative sau adverbelor de relaţie.

Conform clasificării tradiţionale, în limba latină clasică există următoarele tipuri

de subordonate:

1. relative: atributive, circumstanţiale.

2. completive: infinitivale, conjunctivale, cu indicativul şi introdusă prin quod,

interogativa ondirectă.

3. circumstanţiale: temporale, cauzale, concesive, condiţionale, finale,

consecutive, comparative.

20

Page 21: Lb latina an2

1.PROPOZIŢII RELATIVE

Propoziţia relativă-atributivă

Propoziţiile relative-atributive sunt subordonatele care sunt legate de regentă prin

pronume sau adverbe de relaţie, având rol de atribut al unui cuvânt din regentă.

Întotdeauna predicatul va fi la modul indicativ.

Exemple:

Pericula timidus etiam quae nuon sunt videt, fricosul vede chiar şi primejdiile

care nu există.

Ne amare incipias quem odisee olim potes, să nu începi să-l iubeşti pe cel pe care

poţi să-l urăşti cândva.

În exemplele anterioare, propoziţiile relativ-atributive au fost introduse prin

pronume relative; alt elemente introductive popr fi adverbele de relaţie sau chiar

adverbe nedefinite (ubicumque – pretutindeni).

Exemple:

Nunc me illuc ducis, ubi lapis lapidem terit? Acum mă duci acolo unde piatra

roade piatră?

Ubicumque erit gentium, a nobis diligetur, în orice ţară se va afla, va fi iubit de

noi.

Propoziţia relativă- circumstanţială

Aceste subordonate sunt propoziţii care încep cu pronumele relativ qui, quae,

quod, iar modul folosit este conjunctivul. În ele sunt exprimate gândurile lator

persoane, exprimând diverse nuanţe de scop, cauzale, condiţionale etc.

De aceea, această propoziţie devine o relativă circumstanţială, care poate fi:

cauzală, concesivă, condiţională, finală sau consecutivă. Aşadar, în locul

conjuncţiilor prin care sunt introduse, de regulă, aceste circumstanţiale, apare

pronumele relativ, cu înţelesul respectivelor conjuncţii. Deoarece acest pronume

determină tot un nume, el se va acorda cu acesta în număr şi gen, cazul fiind acela al

funcţiei pe care o are în propoziţie. Traducerea relativelor circumstanţiale se face, fie

prin pronumele relativ, fie prin conjuncţiile corespuntătoare nuanţei pe care o

exprimă.

21

Page 22: Lb latina an2

Subordonate relative circumstanţiale de cauză

-Philosophiae magnam gratiam habeo, quae me contra fortunae impetu armet,

am o mare mulţumire din partea filolzofiei, fiindcă mă întăreşte în faţa atacului

destinului.

-Flaminius fuit enim mirifica vigilentia, qui suo tuto consulatu somnium non

viderit, Flaminius a fost de o vigilenţă extrordinară, el care (fiindcă) în tot consulatul

său n-a cunoscut somnul.

Subordonate relative circumstanţiale concesive

-Egomet, qui sero ac leviter Graecas litteras attigissem, tamen complures Athenis

dies sum commoratus (Cicero), chiar eu, care (deşi) am cunoscut târziu şi superficial

literatura greacă, totuţi am zăbovit la Atena mai multe zile.

-Croesus, qui ditissimus esset, non beatam vitam vivebat, Croesus, care (deşi) era

foarte bogat, nu trăia o viaţă fericită.

Subordonate relative circumstanţiale condiţionale

-Qui deum esse neget, eum hominem esse vix putem, dacă el neagă că există

Dumnezeu, eu abia îl mai consider om.

Subordonate relative circumstanţiale finale

-Legati missi sunt qui pacem peterent, au fost trimişi soli ca să ceară pace

-Delectus sum ab universa provincia, qui eius iura fortunasque defenderem

(Cicero), am fost ales de întraga provincie ca să-i apăr drepturile şi averile.

Subordonate relative circumstanţiale consecutive

-Nullus dolor est quem non longinquitas temporis minuat ac molliat (Cicero), nu

există nici o durere pe care (încât) durata timpului să n-o micşoreze şi să n-o

domolească,

-Nec quisquam est tam opulentus qui mihi obsistat in via (Plautus), nu e nimeni

aşa de puternic, care (încât) să-mi stea în cale.

22

Page 23: Lb latina an2

2.PROPOZIŢII COMPLETIVE

Propoziţiile completive îndeplinesc rolul de complement direct al unui verb din

regentă. În limba latină, ele sunt de patru feluri:

a) Completive infinitivale cu predicatul la infinitiv.

b) Completive conjunctivale introduse prin conjuncţii, cu predicatul la

conjunctiv.

c) Completive cu indicativul introduse prin conjuncţia quod.

d) Interogative indirecte introduse prin diferite particule sau cuvinte interogative.

Completiva infinitivală

Această subordonată numită şi acuzativ cu infinitiv, este o propoziţie care are

rolul de a complete înţelesul regentei, având uneori rol de subiect, alteori de

complement direct. Modul în care se construieşte este următorul:

- nu are o conjuncţie su un alt element introductiv

- subiectul stă în acuzativ

- predicatul este la modul infinitiv

Completiva infinitivală este un tip de subordonată întâlnită în toate etapele de

dezvoltare ale limbii latine, fiind frecvent utilizată de scriitorii latini.

Acuzativ cu infinitiv cu rol de subiect se pune după:

-expresii verbale impersonale construite cu verbul esse:

difficile est, este greu fama est, se zvoneşte

nefas est, nu este permis, fas est, este permis

scelus est, este o crimă, spes est, se speră

verum est, este adevărat satis est, este suficient

facile est, este uşor necesse est, este necesar

indignum est, este nedemn credibile est, este de crezut

Exemple:

Difficile est amicitiam manere, si a virtute defeceris (Cicero), e greu să dureze

prietenia dacă te-ai depărtat de virtute

Fama est etiam Homerum caecum fuisse, se zvoneşte că Homer a fost orb

-după verbe impersonale: decet, constat, oportet, placet, interest, refert etc.

Exemple:

Oratorem irasci minime decet, nu se cuvine ca un orator să se înfurie

23

Page 24: Lb latina an2

Ex malis minima eligere oportet, dintre cele rele trebuie alese cele mai mici.

Acuzativ cu infinitiv cu rol de complement direct se pune după patru categorii

de verbe:

1. Verba dicendi sau declarandi: dico, declaro, demonstro, affirmo, nego,

respondeo, scribo, narro, nuntio etc.

Exemple:

Caesar in senatum venit sed dixit se non esse dictatorem, Caesar a venit în senat,

dar a spus că nu este dictator

Affirmavi me esse facturum, am afirmat că voi face acest lucru.

2. Verba sentiendi: sentio, audio, video, cognosco, intellego, scio, nescio,

iudico, accipio, spero, obliviscor, recordor etc.

Exemple:

Helvetii angustos se fines habere arbitrantur (Caesar), Helveţii socoteau că ei au

hotare înguste

Omnes scimus exercitum pro victoria sua pugnare, toţi ştim că armata luptă

pentru victorie.

Patere tua consilia non sentis? (Cicero), nu simţi că planurile tale sunt date pe

faţă?

3. Verba voluntatis: volo, nolo, malo, cupio, opto, veto, studio, iubeo, prohibeo,

permitto etc

Exemple:

Volumus liberos nostros felices esse, vrem ca copiii noştri să fie fericiţi

Augustus carmina Vergilii cremari contra testamenti eius verecundiam vetuit,

Augustus a împiedicat ca poeziile lui Vergilius să fie arse, împotriva modestiei

testamentului acestuia.

4. Verba affectuum: gaudeo, laetor, glorior, doleo, indgnor, misereo etc.

Exemple:

Gaudeo tibi iucundas esse meas litteras (Cicero), mă bucur că îţi sunt plăcute

scrisorile mele

Cupio me esse clementem erga horum hominum errores qui non leges

cognoscunt, doresc să fiu îngăduitor faţă de greşelile acestor oameni care nu cunosc

legile.

24

Page 25: Lb latina an2

Nominativ cu infinitiv

În cadrul propoziţiei infinitivale intră şi nominativul cu infinitiv. Acest tip de

subordonată este cerută de aceleaşi categorii de verbe, în special verba dicendi, la

diateza pasivă, persoana a III-a singular sau plural. Dintre verbele declarandi,

sentiendi sau voluntatis care cer un nominativ cu infinitiv, cele mai frecvent întâlnite

sunt:

dicor, putor, existimor, iudicor, iubeor, videor etc

Exemple:

Non videmur esse victuri, nu părem că vom învinge

Thales primus defectionem solis praedixisse fertur (Cicero), se povesteşte că

Thales a prezis cel dintâi o eclipsă de soare

Regulus omnium iustissimus fuisse traditur, se povesteşte că Regulus a fost cel

mai drept dintre oameni

Teste de evaluare:

Despărţiţi frazele în propoziţii, identificaţi completivele infinitivale şi modul în

care acestea s-au format:

1. Spartacus servis persuasit se pro libertate pugnare.

2. Senatores omnes volebant eum Romae manere.

3. Cupio in tantis reipublicae periculis me non dissolutum videri.

4. Lucius dixit deos Romam iuvare.

5. Ubi Iugurtha Roma egrediebatur dixit Romam urbem venalem et mature

perituram esse.

6. Duces dixerunt suos exercitus in hostibus patriae pugnaturos esse.

Completiva conjunctivală

Ca şi cea infintivală, are funcţie de complement direct fiind strâns legată de

regentă căreia îi completează înţelesul. Este introdusă prin conjuncţiile;

-ut, să, ca; când este afirmativă

-ne, să nu, că nu; când este negativă.

În general, completiva conjunctivală urmează după verbe ca: rogo, postulo, peto,

moneo, hortor, censeo, suadeo, persuadeo, moveo, volo, nolo, malo, exspecto etc.

25

Page 26: Lb latina an2

Exemple:

Peto ut diligas eum, in tuis habeas (Cicero), te rog să-l iubeşti, să-l socoteşti

dintre ai tăi.

Videant consules ne quid respublica detrimenti capiat (Cicero), consulii să

vegheze ca republica să nu sufere vreo pagubă

Completiva cojunctivală este cerută şi de verbe de temere: timeo, metuo, vereor.

După aceste verbe completiva conjunctivală se introduce prin conjuncţiile:

-ut sau ne non, că nu, când subiectul regentei vrea să se întâmple faptul de care se

teme,

-ne, să nu, când subiectul regentei nu vrea să se întâmple faptul de care se teme.

Exemple:

Timeo ut pater veniat, mă tem că nu vine tata (vreau să vină)

Timeo ne pater veniat, mă tem să nu vină tata (nu vreau să vină).

Teste de evaluare:

Despărţiţi frazele în propoziţii, identificaţi completivele conjunctivale şi modul în

care acestea s-au format:

1.Deus quaeso ut salva pariam filium.

2.Alexander milites monuit ne multitudine hostium moverentur.

3.Suadeo ut filius tuus cursum honorum ineat.

4.Metuo ne amici tui facinoribus interfuerint.

5.Operam dabimus ut versus multos Latinos item Ciceronis operam legamus.

Completiva introdusă prin quod

Această completivă se construieşte cu modul indicativ, având rol de subiect sau de

complement direct al verbului din regentă. Conjuncţia quod (că) prin care

subordonata se leagă de regenta ei, este la origine un pronume relativ neutru în

acuzativ, având sensul: cu privire la faptul că, în ceea ce priveşte faptul că, deci este la

origine un acuzativ de relaţie.

26

Page 27: Lb latina an2

Completiva cu quod a fost frecvent folosită în limba latină vorbită şi astfel a

pătruns mai uşor în limbile romanice actuale, înlocuind acuzativul cu infinitiv (rom.

că, fr. que, ital.che).

În limba literară această completivă se folosea după verbele care construiesc un

acuzativ cu infinitiv. Dintre aceste verbe, cele mai frecvent întânite în construirea

acestei completive sunt verba affectuum.

Exemple:

Miror quod nemo nostrum sua sorte contentus est, mă mir că nimeni dintre noi

nu este mulţumit cu soarta sa.

Gaudeamus quod vivimus, să ne bucurăm că trăim.

Completiva cu quod se mai întâneşte şi după expresii verbale impersonale, după

verbul facere sau după impersonalele accidit, evenit, când sunt însoţite de adverbe.

Exemple:

Bene facis quod me adiuvas (Cicero), bine faci că mă ajuţi.

Propoziţiile interogative

Se împart în:

-propoziţii interogative directe care se construiesc cu indicativul şi conjunctivul.

-propoziţii interogative indirecte care se construiesc cu modul conjunctiv.

Propoziţiile interogative indirecte sunt principale şi au predicatul la indicativ sau

la conjunctiv.

Exemple:

Quid agis? Ce faci?

Quo vadis? Încotro mergi?

Quis nescit? Cine nu ştie?

Atât propoziţiile interogative directe, cât şi cele indirecte sunt introduse prin:

pronume interogative (quis, quid, quot, uter), adverbe interogative (ubi, quo, unde,

qua, quando), particule interogative (an, ne, nonne, num).

Exemple:

Quid dicis? Ce zici?

Te quando exspectemus fac ut sciam (Cicero), dă-mi de ştire când să te aşteptăm.

Dubito an aegrotus sit, mă îndoiesc că este bolnav.

Teste de evaluare:

27

Page 28: Lb latina an2

Despărţiţi fraza în propoziţii şi analizaţi subordonatele interogative:

Nihilne te nocturnum praesidium Palati, nihil urbis vigiliae, nihil timor populi,

nihil concursus bonorum omnium, nuhil hic munitissimus habendi senatus lucus, nihil

horum ora vultusque moverunt? Hic tamen vivit. Vivit? Immo vero etiam in senatum

venit, fit publici consilii particeps, notat et designat oculis ad ceadem unumquemque

nostrum (Cicero, In Catilinam orationem quattuor, I).

4. PROPOZIŢII CIRCUMSTANŢIALE

Subordonata temporală

Propoziţia circumstanţială de timp are rolul unui complement circumstanţial de

timp, arătând momentul în care se desfăşoară acţiunea exprimată de verbul regent.

Se introduce prin conjuncţiile: ut, ubi, ut primum, ubi primum, simul,

postquam şi se construieşte cu modul indicativ.

Exemple:

Ubi haec a tribuno relata sunt, Nero interrogat, când acestea au fost communicate

de tribun, Nero întreabă.

Postquam dictator occisus est, bellum civile redintegratum est, după ce dictatorul

a fost ucis, a reînceput războiul civil.

Subordonata temporală mai poate fi introdusă şi prin conjuncţia cum, construindu-

se fie cu indicativul, fie cu conjunctivul.

Exemple:

Cum Caesar in Gallia venit, alterius factionis principes erant Haedui, alterius

Sequani (Caesar), când Caesar a venit în Galia, conducătorii unei partide erau heduii,

ai celeilalte erau sequanii.

Cum Cicero consul esset, Catilina fecit coniurationem, pe când Cicero era

consul, Catilina a făcut o conjuraţie.

Subordonata cauzală

Propoziţia circumstanţială de cauză exprimă cauza sau motivul pentru care se

desfăşoară acţiunea verbului din regentă.

Se leagă prin conjuncţiile: quod, quia, quoniam, quando, propterea quod, cum; se

construieşte cu modul indicativ când cauza este reală şi cu modul conjunctiv când

cauza este ireală, ipotetică.

Exemple:

28

Page 29: Lb latina an2

Helvetii reliquos Gallos virtute praecedunt quod fere cotidianis proeliis cum

Germanis contendunt (Caesar), Helveţii îi întrec prin virtute pe ceilalţi gali fiindcă

poartă lupte zilnice cu germanii.

Maiores nostri, cum regum potestatem non tulissent, magistratus annuos

creaverunt, strămoşii noştri, fiindcă nu au suportat puterea regilor, au creat annual

magistraţi.

Subordonata concesivă

Propoziţiile circumstanţiale concesive arată o piedică, o împrejurare contrară care

nu poate totuşi opri desfăşurarea acţiunii din regentă.

În propoziţia regentă se află adverbe corelative ca : tamen, at, certe, nihilominus

etc.

Conjuncţiile introductive ale subordonatei concesive sunt: quamquam, tametsi,

etsi, etiamsi, ut, cum, licet; se folosesc ca moduri personale atât indicativul, cît şi

conjunctivul.

Exemple:

Tametsi vicisse debeo, tamen de meo iure decedam (Cicero), deşi trebuie să

înving, mă voi lipsi totuşi de dreptul meu.

Ut desint vires, tamen est laudanda voluntas, deşi lipsesc puterile, totuşi trebuie

lăudată voinţa.

Subordonata condiţională

Exprimarea condiţiei necesită existenţa a două propoziţii: una pricipală care

conţine rrezultatul şi cealaltă subordonată, care cuprinde condiţia.

Conjuncţiile introductive sunt: si, si forte, nisi, si non, dum, modo, dummodo.

În limba latină circumstanţiala condiţională cuprinde trei situaţii:

a) Cazul sau condiţia reală; subordonata condiţională se construieşte cu modul

indicativ.

Exemple:

Si post fata venit gloria, non propero (Martialis), dacă gloria vine după moarte,

nu mă grăbesc.

b) Cazul potenţial, în care condiţia este considerată posibil de realizat.

Predicatul subordonatei este la conjunctiv prezent sau perfect.

29

Page 30: Lb latina an2

Etiam fera animalia si clausa teneas, virtutis obliviscuntur (Tacitus), chiar

animalele sălbatice dacă le ţii închise, îşi uită puterea.

Si, quotiens peccant homines, sua fulmina miserit Iuppiter, exiquo tempore

inermis erit, dacă, ori de câte ori greşesc oamenii, Iuppiter ar trimite fulgerele, în

scurt timp ar fi fără arme.

c) Cazul ireal, în care condiţia este percepută ca irealizabilă, contrară realităţii.

Predicatul subordonatei condiţionale este la conjunctiv imperfect sau mai mult

ca perfect.

Exemple:

Musae si Latine loqui vellent, Plautino sermone loquerentur (Quintilianus), dacă

muzele ar vrea să vorbească latineşte, ar vorbi limba lui Plaut.

Si tacuisses, philosophus mansisses, dacă tăceai, filozof rămâneai.

Subordonata finală

Propoziţia circumstanţială de scop sau finală exprimă scopul pentru care se

desfăşoară acţiunea verbului din regentă. Este introdusă prin conjuncţiile: ut, ne, quo.

În toate situaţiile predicatul este la modul conjunctiv; dintre timpurile acestuia,

preferându-se prezentul şi imperfecul.

Exemple:

Edo ut vivam, non vivo ut edam (Quintilianus), mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc

ca să mănânc.

Subordonata consecutivă

Circumstanţiala consecutivă exprimă o consecinţă a acţiunii din regentă. Este

introdusă prin conjuncţiile: ut, ut non, quin. Există în regentă câteva adverbe

corelative care o anunţă: talis, tantus, tam, ita, satis.

Modul subordonatei consecutive este numai conjunctivul.

Exemple:

Tanta vis probatis est, ut eam in hoste etiam diligamus (Cicero), atât de mare este

puterea cinstei, încât o iubim chiar şi la duşman.

Nemo est tam saevus ut pueri lacrimis non moveatur, nimeni nu este atât de

crud, încât să nu fie mişcat de lacrimile copilului.

30

Page 31: Lb latina an2

Subordonata comparativă

Exprimă o acţiune sau un fapt cu care se compară acţiunea din regentă, aceasta

fiind un termen al comparaţiei, iar subordonata comparativă al doilea termen al

comparaţiei.

Acţiunea poate fi reală, iar în această situaţie predicatuleate la indicativ, sau ireală

cu predicatul la conjunctiv.

Se introduce prin conjuncţiile: ut, velut, sicut, ut si, velut si, quasi.

Exemple:

Ut sementem feceris, ita metes (Cicero), cum vei semăna, aşa vei culege.

In bello Hannibal vivebat quasi gregarius fuit, în război Hannibal trăia ca şi cum

ar fi un om de rând.

Qualis eques, talis equus, cum este călăreţul, aşa este şi calul.

Bibliografia cursului:

-Academia R.P.R., Gramatica limbii române, Ed. A II-a, vol. I-II, Bucureşti, 1963.

-N.I.Barbu, Sintaxa limbii latine după metoda istorico-stilistică, Ed. A II-a, Bucureşti,

1947.

-N.I.Barbu, Toma Vasilescu, Gramatica limbii latine, Bucureşti, E.D.P., 1961.

-I. Bujor, Fr. Chiriac, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.

-Ovid Denusuşianu, Istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.

-Eugen Dobroiu, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1994.

-A. Ernout, F.Thomas, Syntaxe latine, Paris, C.Klincksieck, 1953.

-I. Fischer, Latina dunăreană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.

-Nicolae Lascu, Manual de limba latină pentru învăţământul superior, Litografia şi

tipografia învăţământului, 1957.

-Virgil Matei, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Scripta, 1994.

-A. Meillet, Esquisse d une histoire de la langue latine, Paris, Editura Hachette, 1938.

-H. Mihăilescu, Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman,

Bucureşti, Editura Academiei, 1960.

-Maria Pârlog, Gramatica limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

1966.

31

Page 32: Lb latina an2

-Sextil Puşcariu, Limba română, vol. I, Bucureşti, Fundanţia pentru literatură şi artă,

1940.

-Dan Sluşanschi, Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, Editura Universităţii, 1984.

-Dan Sluşanschi, Sintaxa limbii latine (vol. II, Sintaxa frazei), Bucureşti, Editura

Universităţii, 1994.

-Toma Vasilescu, Curs de sintaxă istorică a limbii latine, Bucureşti, Editura Didactică

şi Pedagogică, 1962.

Teste de evaluare:

1. Despărţiţi frazele în propoziţii, indicaţi felul subordonatelor, conjuncţiile

introductive, precum şi modurile verbale folosite:

Horum omnium fortissimi sunt Belgae, propterea quod a cultu atque humanitate

provinciae longissime absunt, minimeque ad eos mercatores saepe commeant atque ea

quae ad effeminandos animos pertinent important, proximique sunt Germanis, qui

trans Rhenum incolunt, quibuscum continenter bellum gerunt.

Post eius mortem nihilo minus Helvetii id quod constituerant facere conantur, ut e

finibus suis exeant.

Caesari cum id nuntiatum esset, eos per provinciam nostram iter facere conari,

maturat ab urbe proficisci et quam maximis potest itineribus in Galliam ulteriorem

contendit et ad Genevam pervenit. Caesar, quod memoria tenebat L.Cassium

consulem occisum exercitumque eius ab Helvetiis pulsum et sub iugum occisum,

concedendum non putabat. (Caesar, Commentarii de bello Gallico, Liber I).

2.Exerciţii – subordonata temporală

Cum Caesar in Galliam venit duae factiones ibi erant. Postquam consuli locutus

est, Catilina ex urbe profectus est. Cum Athenis essem, Zenonem frequenter

audiebam. Dum occideretur, Catilina fortiter pugnavit.

3.Exerciţii – subordonata cauzală

Quia civis sum, necesse est me parere civitatis legibus. Ad te non venio quod mihi

tempus deest. Cum id cupias, maneo. Gratias tibi ago quia me vivere coegisti. Cum

nobiscum venire nolitis, domi cum liberis manebitis.

4.Exerciţii – subordonata concesivă

32

Page 33: Lb latina an2

Etsi iam senex erat, Cato Graecam linguam didicit. Multi cives, cum rempublicam

servirent, tamen civitatis vim subierunt. Etiamsi mors veniat, malo domi in patria

mori. Homo, qumvis sit doctus, tamen multarum rerum ignarus est.

5.Exerciţii – subordonata condiţională

Si leges, bene respondes. Homo felix esset si semper virtutem exerceret. Nisi puer

Latine didicissem, Ciceronis libros legere non possem. Si verus fueris amicus, mihi

auxilium dederis.

6. Exerciţii- subordonata consecutivă: din propoziţiile juxtapuse formaţi o singură

frază în care să existe o subordonată consecutivă, având modelul:

Stultus est/non intelligit – Tam stultus est ut non intelligit.

Hic homo stultus est / omnes, cum loquitur, rident.

Bene Latine loqueris/ Romae natus esse videris.

Patronus clamat/ omnes eum audiunt.

Dicipuli bene laborabant/magister gaudebat.

Asinus miser erat/mori volebant.

Flumen altum erat/milites pedibus transire non poterant.

Puella pulchra est/ nulla pulchrior esse potest.

33