Raze de lumină

Raze de lumină

2

Raze de lumină

3

A scris, a scris

Mult şi frumos,

Poezii despre viaţă.

Luceafărul său încă răsare,

Seara, pe bolta albastră.

Şi păsărelele alinta,

La ceasuri târzii, noaptea,

Şi luna o dezmierda duios

Cu vorbele dulci ca mierea.

Şi cu un codru tinerel

Vorbea, vorbea neîncetat.

Şi îi spune tot despre el,

Şi iarba-i ţinea loc de pat.

Şi România o iubea,

Cu poezii el a slăvit-o.

Istorioare vechi citea,

Şi ţara şi-a cinstit-o.

Şi-n urma sa, el a lăsat

Mare tezaur de poezie,

Cu pană şi cerneală a scris

Cuvinte şi versuri o mie.

Comoara sa, la noi se afla,

Se află în sufletul nostru.

Iubire, cultură și dor,

Îi mulţumim lui Eminescu!

Jigoreanu Maria, V A

Vers

O adiere de vânt,

Comoară de toamnă,

Bucurie-n inimă,

Magie-n cuvânt.

Ea cutremură-n vânt.

Aduce-n suflete toamnă.

Intră şi topeşte orice inimă

Al crăiesei cuvânt.

Robu Alexandra, VIII B

Raze de lumină

4

Călimara de argint

Sunt istovit, dar nu îmi este somn! De mult nu am

mai prins un cuvânt pe câmpul alb al unei pagini deschie în

faţa mea. Înmoi peniţa în călimara mea de multe ori ...

poate ... poate mai prind ceva în zbor de la muza mea. Sunt

prea istovit. Mă culc ... dezamăgit.

Mii de semne se întind în faţa mea, unele se

contureză în imagini miniaturale, altele în negre arabescuri.

Mâna mea, precum un fluture, ce încearcă să-şi ia

zborul se străduie să aşeze toate acestea, să le dea un sens, o formă ... Oare un

tablou? Dar cine le controlează? Cine aşterne aceste închipuiri neplăsmuite şi

gânduri negândite încă?

Tresar! Îmi cade perna şi mă trezesc. Sunt transpirat, mai obosit decât atunci

când m-am culcat, dar, ca hipnotizat, mă aşez la masa mea şi încep să scriu ... să

scriu. Încet, încet îmi vin în minte idei pe care abia reuşesc să le strunesc, să adun

recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.

În faţa mea parcă îmi zâmbeşte şi călimara, lucind în soare, reflectănd sclipiri

de argint.

Robu Alexandra, VIII B

Copilăria, un tablou de amintiri

Credeam în mine...

Oricând, oriunde

Prieteni aveam alături de mine.

Împreună făceam lucruri mărunte.

Luceafărul visurilor mele,

Aprindea scânteia jocului

Râdeam de lucrurile rele,

Înaintea norocului

Era copilărie….

Năstase Beatrice, VII A

Sima Alexia, IV A

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

5

Nuanțe - o lume deformată

Mă plimb pe străduțele lăturalnice ale cartierului doar

ca să văd exact lucrul de care voiam să scap: dezolanță.

Nu mă potrivesc aici, nu mă potrivesc nici dincolo...

Totul a fost împărțit în două grupe: cei care au puterea și cei

care nu au nimic. Deocamdată nu am fost repartizată

nicăieri. Mi-au lăsat nouă zile să aleg.

Toți adepții lui Ron sunt cei care îi batjocoresc pe cei diferiți. Nimeni nu

se aliază împotriva lor deoarece le e frică.

Chiar ieri cartierul a primit mâncare dintr-o sursă necunoscută, iar

adepții au atacat pentru a o lua.

Cam asta e ideea. Dacă nu te supui lor, rămâi pe dinafară. Dacă ai păreri

diferite, rămâi pe dinafară. Dacă nu faci ce zic ei, muști țărâna.

Mi-o imaginez pe mama ținându-mi o predică și spunându-mi că e foarte

dezamăgită de mine. Mi-ar spune că în trecut toți se supuneau puterii și că n-ar

mai trebui să stau pe gânduri.

Mama e o adeptă.

Însă știu că minte. Știu că în trecut au avut loc proteste și revolte, iar

adepții vor o comunitate uniformă, fără divergențe.

Eu nu vreau. Îmi continui plimbarea prin cartier și văd copii care aruncă

pietre într-un câine. Simt cum mă ia furia și i se aprind obrajii.

Merg spre ei și le smulg pietrele din mâini.

- Lăsați-l în pace! Credeți că dacă vă bateți joc de un biet animal sunteți

mai presus? Vă credeți mai buni dacât el? Credeți că dacă îl loviți o să aveți ce

mânca, o sa vă asculte cineva, o să primiți ceva? Se presupune că noi, cei care

nu suntem adepți, suntem diferiți, mai curajoși, mai inteligenți. Vreți să

deveniți versiuni stricate ale lor? Întreb arătând spre un afiș cu sloganul

adepților:” Uniformitate pentru umanitate.”Acum luați câinele, mergeți acasă

și-l îngrijiți cum puteți. S-a-nțeles?

- Da, spun copii cu părere de rău în glas.

Atunci realizez că am folosit cuvântul “noi” în mini-discursul meu

pentru cei care nu suntem adepți. Îmi smulg banderola roșie din jurul brațului

care atenționa că încă sunt indecisă. Nu sunt pentru uniformitate, mofturi sau

superficialitate. Nu sunt o adeptă. Sunt mai bună de atât. Sunt pentru nuanțe și

diversitate!

Costin Bianca, VII A

Raze de lumină

6

Clipe

La orizont se

vede soarele. Pare

nesemnificativ, dar

el este cauza

căldurii. În viteza

cu care merge

trenul, reuşesc să

zăresc un câmp plin cu flori de

maci. "Ce privelişte superbă!"

mă gândesc.

Clipele trec încet, sacadat.

În compartiment se află un

domn care poartă la mână un

ceas. În liniştea ce se lasă se

aude sunetul provocat de

mişcarea acelor. Număr

secundele şi mai arunc din când

în când o privire fugară pe

geam. Aceeaşi privelişte ne

înconjoară: lanuri de grâu şi pe

ici pe colo un câmp cu flori sau

câte o mică pădurice.

Timpul parcă stă în loc.

Secundele trec greu. Mai este

mult până la destinaţie.

Priveliştea de afară e de vis. Ah,

un vis...închid ochii şi mă las

purtată de liniştea ce mă

înconjoară.

Ciobanu Karina, VIII B

Barbu Tudor, IV A

Cântecul toamnei

De după deal lumina zboară

În raze galbene ca un tezaur.

Noaptea în luncă iar coboară

Și-nghite iar soarele de aur.

Adieri sporadice de vânt

Molcom zvon împrăștie în luncă.

Se-aude șoptind pe pământ

Ecoul toamnei. Acum e o nălucă.

De pe coastă vine miros de mir.

Se îmbracă via în struguri copți.

Pe întinsul luncii ca un patrafir,

Se scrie povestea unei nopți.

Candelabrele bolții se-aprind.

Luna, mireasa cerului, se-arată.

Straiele-i par codri de argint,

Iar iarba de omăt ca văl o poartă.

Maftei Briana-Ștefania, VII A

Raze de lumină

7

LANSARE DE CARTE

Micii scriitori din clasa a II- a D au reușit deja să lanseze la biblioteca

școlii primele lor “cărţi”. Puteţi găsi ȋn ele creaţii

literare cum ar fi: poezii, ghicitori, scurte

povestioare, chiar și rebusuri despre toamnă.

Iată cȃteva fragmente selectate:

“ E toamnă iar. Mă uit pe geam și un soare, nu

foarte prietenos, ȋmi face cu mȃna. Copacul din faţa

casei pare puţin speriat de ce i s-a ȋntȃmplat: toate

frunzele i s-au ȋngălbenit și au ȋnceput să se astearnă

pe jos. In bătaia firavă a vȃntului pare că-și tot

ȋnvȃrte crengile ȋn stȃnga și-n dreapta.”

(Dudău Alexia, Toamna)

“Carte scumpă, carte mică,

Te iubesc ca pe-o bunică!

Iţi sunt paginile toate

Chiar de Făt-Frumos umblate!

Carte scumpă orișicui,

Astăzi ce povești ne spui?”

( Muntenescu Gabriela, Cartea )

Pe insulă

Au fost odată ca niciodată trei frați. Ei au jucat la loterie și au câștigat o

croazieră. Au urcat pe vapor și au plecat.

Dar un angajat de la Loto și-a dat seama că s-a făcut o eroare, nu erau ei

câștigătorii. Au fost aruncați de pe vas.

- Ce o să ne facem acum?

- Exact... nu știu!

- Poate o să dormim aici!

Ei s-au gândit la o soluție. Au început să-și construiască lucruri. Fratele mai

mare și-a construit un nai. Fratele mijlociu a construit un joc, iar cel mic, o armă.

Într-o noapte au fost atacați de o panteră. Noroc de fratele cel mic, și-a folosit

arma și a omorât pantera. Așa au scăpat cu viață.

Iar dimineață a apărut din depărtare un vapor. Au fost salvați și au ajuns acasă.

Cei trei frați au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Sandu Mihnea, I C

Raze de lumină

8

Neacșu Ioana, VI A

Dor de cățelul meu, Bobiță

După ce m-am născut, am stat cu mami și tati acasă la bunici la Huși. Bunicii

mei aveau un cățel de rasă canish și era tare mic. Însă și eu eram la fel de mic și

părinții mei nu-l lăsau pe Bobiță la mine în cameră.

Când am mai crescut, am avut și eu voie să mă joc cu el. Mi-a devenit cel

mai bun prieten. Ne jucam împreună, îi dădeam de mâncare, îl mai trăgeam de

codiță, dar el niciodată nu mi-a făcut rău, pentru că era mic și cuminte. Mergeam

împreună afară și ne jucam.

Eu îi mai spuneam Calu. Așa îmi plăcea mie.

Când ne-am mutat la Vaslui a trebuit să mă despart de cel mai bun prieten și

să ne vedem doar când merg la mămaia și tătaia. Mi-aș fi dorit să poată să stea cu

mine, dar venea doar în vizită cu bunicii.

Într-o zi m-a sunat tătaia și mi-a spus că Bobiță s-a îmbolnăvit tare și că a

trebuit să îl ducă la un spital de căței din București.

Am plâns foarte mult și l-am certat pe tătaia, de ce a trebuit să-l ducă așa

departe.

Tătaia mi-a spus că numai la București este spital de căței, dar ar fi putut să-l

aducă și la Vaslui, pentru că știam eu pe tatăl unei colege de la grădiniță că este

doctor veterinar și ar fi putut el să-l facă bine.

A trecut mult timp de atunci și mie îmi este foarte dor de prietenul meu,

Bobiță.

Într-o zi mi-a venit o idee și l-am rugat pe unchiul meu care stă în București

să meargă la spitalul de căței să-mi spună ce face Bobiță. Așa am aflat, că acolo la

spital, Bobiță a găsit-o pe mămica lui și a rămas cu ea.

Îi înțeleg bucuria de a fi lângă mama sa, dar mie tot îmi este foarte dor de el

și chiar și acum plâng după Bobiță al meu.

Apetrei Liviu, I C

Știrbu Miruna, I C

Raze de lumină

9

Toamna

Toamna cu a ei albă frunte s-a lăsat peste sat. Noiembrie se

plimbă pe poteci lăcrimȃnd ȋn frunze ruginii arse de brumă.

Eram la bunici cȃnd a căzut negura bătrȃnă. Pădurea din

spatele casei și-a dezbrăcat haina verde și probează haina

ruginie a toamnei. Frunzele cad alene spre pămȃnt formȃnd un

covor multicolor. Cerul și-a schimbat veșmȃntul. Vȃntul suflă

aducȃnd nori cenușii.

Păsările călătoare ȋnnegresc cu zborul lor zarea. Pe

ramurile copacilor tot mai goi au rămas doar gălăgioasele

vrăbiuțe.

Toamna e zȃna belșugului. Pămȃntul ȋși dăruiește roadele.

Bunicul are hambarul ȋmbelșugat. Din nucul bătrȃn una cȃte una

cad nuci lemnoase ȋn cămăși zdrențuite. Ȋntr-un coș bunicul ȋmi

pregătise: mere ca focul, pere gălbui, prune brumate și gutui cu puf auriu. Am foarte

ȋncȃntată de darul bunicului.

Gȃzele plăpȃnde, amorțite de frig ȋși caută adăpost sub stratul gros de frunze

uscate. Ȋn pădurea posomorȃtă animalele ȋși caută vizuini călduroase pentru iarnă.

Vȃntul a adus primele picături de ploaie din norii plumburii. Am fugit ȋn casă.

Picăturle grele de ploaie loveau geamurile. Au urmat zile umede și reci care prevesteau

apropierea iernii.

Antochi Giulia, IV-a A

Cioburi de toamnă

Ar fi un covor, dacă iei fiecare frunză.

Ar fi un uragan, dacă iei fiecare pală de vânt.

Ar fi o ploaie, dacă iei fiecare ceață.

Ar fi o poveste, dacă iei fiecare viață.

Toamna ar fi o sticlă, dacă nu ar fi un pom.

Ar fi o cerneală căzută dintr-un nor.

Pomul e un om, iar sticla-i o cerneală,

Am pus niște cuvinte doar la încâlceală...

Costin Bianca Ioana, VII A

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

10

Darnica toamnăDarnica toamnăDarnica toamnă

Toamna ȋși desprinde straiele ȋn trei părți: septembrie, octombrie și noiembrie.

Ȋn zilele lunii septembrie ea a lăsat pe pămȃnt frunze, poleindu-le ȋn culori

naturale, de o rară frumusețe, ȋmprăștiindu-le ȋn desișul pădurii. Vȃntul pribegește ca

o albină prin atmosferă. Ceața ȋși lasă cȃte o picătură sentimentală ca semn că se

apropie iarna aprigă. Soarele ȋși mai ȋntinde din cȃnd ȋn cȃnd o rază fină ca de

mătase. Brazii mohorȃți vestesc că ȋn curȃnd va veni iarna. Unele viețuitoare ȋși

rostuiesc odihna, iar altele ȋși strȃng provizii.

Un urs rătăcit merge agale prin pădure căutȃndu-și un bȃrlog.

Țăranii ȋși strȃng recoltele muncite din primăvară, iar cămările

ȋncep să se umple de fructe aromate și legume gustoase. Ȋn vii

strugurii atȃrnă ca niște cercei uriași pe vițele cu frunze arămii.

Păsărelele speriate ȋși pregătesc bagajele de plecarea ȋn lunga

călătorie spre țările calde. Cȃte un văl de brumă argintie se

ȋntinde pe cȃmpul ruginiu.

Cȃteodată, ȋn vremea prȃnzului, se mai deapănă ca o amintire

din freamătul verii cȃte o luminiță blȃndă de căldură.

Sima Alexia-Elena, IV A

ToamnaToamnaToamna

Toamna cu galbeni conduri coboară dinspre munte.

Peste pajiștile adormite, trece-n taină mare, Zȃna Toamnă, cu alaiul ei de vȃnt,

de ploaie, de neguri. Zȃna smulge cu greu o rază de soare și o aruncă peste

luminișuri fără flori și singuraticele poieni.

Din ce ȋn ce mai mult, ploaia pune stăpȃnire pe lume.

Vȃntul vuiește printre brazi, către vale. Apele murmură printre stȃnci. Totul

pare pustiu. Brazii ȋși plȃng singurătatea unul pe

umărul celuilalt.

Munții țin pe umeri negura bătrȃnă.

Brazii și munții așteaptă iarna pentru a fi

ȋmbrăcați ȋn mantia argintie ȋn care să-și poată dormi

ȋn pace somnul tainic.

Barbu Tudor, IV A

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

11

S-a aurit ţara

Uite cum a trecut timpul şi suntem deja în luna octombrie.

Doamna Toamnă deja s-a aşezat comod în casa noastră primitoare, România. Şi-a aşezat

frumos lucrurile din desaga cu bogăţiile pe care ni le oferă în semn de mulţumire că am primit-o

la noi. Bineînţeles că ni le oferă treptat, ca să vadă dacă suntem gazdă bună.Ce-i drept, ne mai dă

şi când nu merităm, că aşa e ea, sufletistă.

Deja ne-a dăruit straie aurii de sărbătoare. Sărbătorim zi de zi lucruri minunate, cum ar fi

soarele, florile, familia. Îmbrăcată în aceste straie, ţara primeşte cu bucurie fructe pe alese.

Primeşte mere, pere, nuci , gutui, struguri, fructele pe care le mâncăm cu atâta încântare.

Bineînţeles, nu poate fi totul doar lapte şi miere. Frigul, pruncul Toamnei, nu este chiar aşa de

cuminte. Ne cam dă bătăi de cap, dar e copil, trebuie înţeles.

Darurile sunt trecătoare, se duc odată cu Toamna. Dar bucuria și farmecul ei rămân veșnic în

sufletul nostru.

Jigoreanu Maria

Clasa a V-a A

Un pui de lup se juca în pădure cu

prietenii săi. Micuțul lup se bucura de

ultimele clipe de căldura și de soare.

Știa de la părintii săi că după vară

vine toamna.

Nu înțelegea de ce toată lupimea se

întrista când venea toamna. Lui îi

plăcea. Putea sări în mormane de

frunze, avea la dispoziție o grămadă

de mere și nuci pe post de mingi, și se

putea tăvăli pe salteaua de ciuperci de

la poalele regilor stejari.

Vântul își mâna nervos caii prin

satele de frunze. Norii îi vegheau de

sus de pe cer, parcă înnegrindu-se de

furie. Puținele păsări rămase în pădure

zburau speriate.

Unul dintre lupi s-a oprit din joacă,

s-a uitat în sus și a văzut că lăncile

norilor, fulgerele, deja au început

lupta cu pământul.

Lupișorul nostru a observat că

șeful haitei norilor a început o luptă cu

cel al copacilor și cu cel al pământului.

Ploaia și vântul cel rece, pentru acei

mici pui de lup, nu erau altceva decât o

luptă între haita norilor și haita

copacilor. Au fugit la adăpost. Lupta

devenea tot mai crâncenă.

Furtuna, adică haita norilor, a învins

haita copacilor.

Puiul de lup a ieșit din ascunzătoare

și și-a spus:

- Deci așa e toamna! Haita lupilor

norilor se bate în continuu cu cea a

copacilor!

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

12

Regatul Zânei-Toamna

Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte armonia specifică verii. Peisajul sobru și plin de tristețe domină natura într-un mod plăcut. Pe cer, o armată zburătoare se îndreaptă spre țările calde - pleacă păsările călătoare. Copacii, ca niște tovarăși îndurerați de plecarea prietenelor lor din timpul verii, plâng cu lacrimi uscate, frunzele. Tot acest peisaj este completat de nervozitatea vântului și de lacrimile chiar ale Celui-de-sus: plouă. Plantele plâng și ele cu lacrimi firave: bruma. Toamna s-a folosit însă de tristețea copacilor pentru a îmbrăca aleile în fel de fel de culori.

Gâzele încep să iasă de prin ascunzători, neștiind ce le așteaptă. Până și ele simt tristețea din jurul lor, chiar dacă văd în lacrimile copacilor doar niște frunze care le creează un adăpost cât de cât primitor. Zâmbetul de copil însă alungă orice supărare și ieșirea copiilor de la ore înviorează frunzele și le dă sens unora mai norocoase, care sunt folosite de copii la școală și puse chiar la expoziție. Această selecție lasă însă în urmă și mii de frunze disperate, care tot speră că, într-o zi, un școlar le va lua de pe jos și le va ajuta să redevină ce au fost odată - niște bogății ale naturii. În tot acest peisaj, însă predomină o singură regină, care rânduiește totul, Zâna-Toamna, o regină rea, dar corectă în felul ei...

Chiriac Laura-Florina, VI A

Inainte de începerea jocului, copilul

trebuia să recite o poezie. De fiecare dată se

încurca, iar versurile deveneau un plâns

amar.

Dar anul acesta se întamplase un lucru

bizar. Copilul, care trecea în clasa a patra, nu

mai voia să participe la joc. El sugera că

jocul acela era copilăresc și că el era, la cei

zece ani ai săi, matur.

A urcat încet scările și s-a dus în camera

lui. Acolo, pe pat, se afla o carte de povești.

Băiatul o luă și o așeză în dulap.

Când se întoarse, cartea căzu și se

deschise la o pagină cu o imagine sub care

scria “Castelul copilăriei”. Deodată, cartea

dispăru, împreună cu băiatul.

Se trezi într-o împărăție de nedescris.

Acolo, în poarta castelului se afla un

spiriduș supărat.

-De ce m-ai concediat? Ce am greșit?

Copilul se uită în spatele lui, apoi iar la

spiriduș, cu o privire uimită. Apoi îl întrebă:

-Cine ești?

-Paznicul copilăriei tale.Trebuia să te mai

păzesc șapte ani, dar tu ai renunțat la mine.

Spune-mi, de ce vrei să renunți la copilărie?

Băiatul muți. Spiridușul ii explică: cu cât

copiii renuntă mai repede la copilărie, cu atât

lumea aceea va dispărea mai repede.

Deodată, apăru un alt personaj,

maturitatea, care îi strigă spiridușului să

înceteze. Acest personaj îi explică băiatului

avantajele maturității. Spiridușul nu se lăsă

mai prejos și le spunse și el pe cele ale

copilăriei.

Băiatul era indecis. Nu știa pe cine să

aleagă, până când o carte imensă i se deschise

în fața ochilor. Copilul o ridică și îi citește

titlul: “Responsabilitățile unui adult”.

După ce o răsfoiește, o aruncă și fuge la

spiriduș. Spiridușul spune fericit:

- A ales copilăria!

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

13

Era o dimineață liniștită de toamnă. Copacii se legănau ȋncet ȋn

adierea vȃntului, iar frunzele cădeau domol pe covorul ruginiu. Ȋntr-o

scorbură dintr-un copac ca toți alții, trăia o veveriță.

Acea veveriță a fost cam leneșă toată vara și nu și-a adunat

provizii pentru iarnă, așadar acum trebuia să cutreiere potecile sumbre

și fără soare pentru a găsi și ea măcar două ghinde. Merse ea ce merse

ȋnfruntȃnd vȃntul cel nemilos și văzu o coajă verde cu țepi. Crezȃnd că

e o ghindă, fugi repede către ea. O singură problemă era: nu putea să

deschidă coaja.

Ȋncercă și ȋncercă, dar nimic, niciun rezultat. Nu-și dădu seama ȋnsă că deasupra ei se

afla un copac plin cu aceste coji țepoase care conțineau ȋnăuntru un miez dulce și proaspăt.

Vȃntul sulfa din ce ȋn ce mai tare, rȃurile cristaline erau ȋmpodobite cu mici poduri din

frunzele salcȃmilor. La un moment dat, pe covorul colorat se auzi cȃțiva pași grăbiți. Era un

vȃnător!

„Mă paște ghinionul!”, zise veverița indignată.

Fără a lua vreun „fruct țepos” o luă la fugă, dar tot nu scăpă de ochii ageri ai

vȃnătorului.

A fost o alergare acerbă pe lȃngă copacii vestejiți ai Măritei Toamne, dar veverița văzu

alt „fruct țepos”. Ȋl aruncă pe fața rece a pădurarului, iar el căzu pe frunzele moi de parcă ar fi

leșinat.

Atunci, fericită, veverița căută alte fructe gustoase prin frigul aspru al toamnei care se

instalase ȋn toată pădurea.

Porumboiu Matei, IV A

Pulbere de stele

Din marea gri ce ne acoperă,

Din ochii strălucitori ai uriașului ce zilnic ne

descoperă,

Cad liniștit și tainic firave mărgele,

O prețioasă pulbere de stele.

O ploaie albă ne cuprinde lin,

Un cântec de argint ne-mbracă cu senin....

Al stelelor veac ne pătrunde în suflet,

Minunea ni se coboară în cuget....

Murmur de liniște ne cucerește deplin,

Luceafărul ne privește senin....

Vătămanu George,V A

Neacșu Ioana, VI A

Vintilă-Boroda Maria, I C

Raze de lumină

14

Numele meu este culoare. Sunt o pagină gri aruncată în lume. O poveste spusă tuturor și nespusă mie. Un joc de cuvinte,un joc de trăiri,un joc de sentimente… Scriu. Scrisul mi se lipește de trup ca o a doua ființă. E masca pe care o port când mă aplec peste coala inexpresivă ce, cu timpul, se umple cu oftaturi. Deși, din exterior, pare inofensivă, în interior este o ființă complexă ce a încercat de multe ori să mă domine, dar a sfârșit căzând în propria-i capcană. Umplându-se foaia, constat că sunt păpușarul tenace ce-și aruncă în joc cuvântul-păpușă, așteptând aplauzele unei lumi pe care nu o cunosc și care nu mă cunoaște. Cuvântul devine astfel cel mai de încredere aliat și, în același timp, cel mai perfid dușman pe care îl am în lupta cu masca, cu lumea, cu mine… A te juca cu sensul e ca și cum te-ai juca cu focul. O mișcare greșită, un cuvânt aruncat pe poziția nepotrivită la momentul nepotrivit poate să năruie totul, transformându-l până și pe cel mai bun jucător în cel mai anost meșteșugar al vorbei. În această luptă, pe care El a declanșat-o, eu am avut ultimul cuvânt. Am reușit să îi învăț toate trucurile, să-i cunosc toate fețele și să-i anticipez mișcările, empatizând cu fiecare stare pe care o exprimă și transpunându-mă în fiecare sens pe care părea să îl ascundă ca pe cea mai de preț comoară a sa. Cuvântul e puterea…Eu sunt forța. Și asta pentru că l-am inventat și din el am făcut seva ce îmi alimentează masca. Pentru că l-am îmblânzit și l-am determinat să se ditrugă singur, prin multitudiea sa de încercări de a distruge totul în jur. Pentru că am reușit să îi adopt atitudinea falsă și să o folosesc împotriva lui. Pentru că eu l-am absorbit pe el și nu el pe mine. Pentru toate acestea mă declar învingătoare, chiar dacă știu că se va întoarce și nici de data aceasta nu vom fi aliați.

Iacob Raluca Teodora, VIII B

MascaMascaMasca…

Raze de lumină

15

Lumea mea

Sunt într-o lume ciudată. Înaintez cu teamă pe o cărare din

turtă dulce, apărută parcă din senin.

,,Oare chiar e din turtă dulce?”mă întreb eu, auzindu-mi

ecoul.

Mai merg eu şi zăresc copaci, flori...Dar nu orice fel de

copaci; erau copaci cu trunchiul din lemn dulce şi cu o coroană

mare din vată de zahăr.

-Alo! E cineva ? Heeeeeei! întreb eu, neprimind niciun

răspuns.

Văzând că nu e nimeni şi făcându-mi-se poftă, rup puţin

din coroana copacului, adică...din vata de zahăr.

,,Mmmm...căpşuni!”Apoi încerc să gust şi din trunchiul

copacului de ciocolată. Nu mică mi-a fost mirarea că, m-am

trezit dintr-o dată în faţa unui palat pe care scria: ,,Şcoala

copiilor fericiţi”.

,, E imposibil! Visez! Oare aceasta este şcoala unde mi-a spus mama că mă va înscrie?

Şi eu care credeam c-o să mă plictisesc în oraşul acesta; dar m-am înşelat! spun eu, uitându-

mă mirată în jur.

Înaintez, fiind nerăbdătoare de ceea ce voi descoperi mai apoi. Cărarea din turtă dulce

s-a shimbat într-una din bomboane de caramel, vanilie, lapte; căci...nici ele n-au scăpat

negustate. Peisajul din jurul meu se schimba rapid, în imagini ameţitoare. Nu mai sunt pe

cărare; sunt pe o pajişte, pe o pajişte din...fistic! ce lume extraordinară! Nu vreau să mai

plec de aici! În faţa mea apăru o căsuţă cu acoperişul din zahăr caramelizat, cu pereţii din

bomboane gigant, un jeleu pentru uşă, iar bastonaşe acadele pentru gard. Bat la uşă, dar nu

răspunde nimeni. Intru cu precauţie şi, o lumină puternică mă făcu să clipesc. Când am

deschis ochii, o masă plină de bucate, un pat moale, pufos şi...bineînţeles confortabil. Mă

aşez pe pat şi adorm...

Deodată aud uşa. Mă trezesc brusc.

-Ce faci, Andreea? Te-ai trezit? întreabă mama.

Văd cum totul în jurul meu este schimbat. Sunt în camera

mea.

-Casa şi...zahărul...şi dulciurile. Au dispărut. Nuuuu! strig

eu dezamăgită.

-Ce dulciuri, Andreea?

-Of, mamă! Nu-nţelegi! Lumea mea din dulciuri! Am

visat că eram într-o lume plină de dulciuri, mamă!

-Vezi dacă-ai mâncat toate bomboanele din dulap? Of,

fata mea!

-Dar, casa...casa mea!

A fost doar un vis...un vis frumos de copil.

Dărângă Emanuela, IV D Rusu David, I C

Bordeianu Tudor, I C

Raze de lumină

16

Iarna ȋși ȋncepe cȃntecul cu o

adiere liniștitoare. Natura se ascunde

după o ramură ȋnghețată și suspină din

cauza frigului. Nemărginitul templu

alb, ȋncarcă atmosfera de splendoare.

Copacii, ca niște soldați tăcuți, triști ȋși

exprimă singurătatea. Fulgii se aștern

pe case, punȃndu-și mănuși de puf,

jucȃndu-se de-a prinselea prin aer.

Cerul este agățat ca un imens

policandru ȋncununat cu stelute. Brazii

cei tineri dau drumul la lumină șoptind

cȃte-o veste bună. Ȋmpodobiți cu nea,

se leagănă ȋn văzduh lin. Stelele de

sclipici ȋmpletesc un felinar ajutate de

gerul care-l decorează cu flori de

gheață. O ploaie de fluturași de argint

vestea apropierea gerului.

O tăcere domnea după nori și se

ascundea ȋn codrul adȃnc. Era ȋmbrăcat

ȋntr-o mantie de mătase, o perdea

groasă, cu peticele de sclipici.

Pentru o clipă vȃntul ȋși trăgea

sufletul.

Ȋnserarea umbrește cerul oțelit,

iar peste noapte, apa deveni pod de

gheață.

Fulgii cristalini amplifică magia

iernii.

Sima Alexia-Elena, IV-a

De prin meleaguri amorţite de ger, iarna se apropie de plaiurile

noastre înflăcărate.

Copacii trosnesc, aruncând în zare fiori de groază. Cerul înstelat pare

acoperit de un strat gros de gheaţă ce se topeşte cu fiecare faptă bună făcută.

Spiritul sărbătorilor, poveştile cu tâlc ale bătrânilor, mirosul bradului veşnic

verde transformă aerul rece şi soarele palid în două elemente în perfect echilibru.

Nerăbdarea copiilor ce îl aşteaptă pe cel mai bun moş, Moş Crăciun, mă face sa

înţeleg care e adevăratul sentiment de bucurie.

Zămbetele celor ce primesc reaprind focul bunătăţii din

sufletul celor ce dăruiesc.

Să stai la pieptul mamei şi să asculţi poveştile

bunicii e cu adevărat minunat. Mama e ca o rază

magică de soare.

Frigul iernii ne aduce mai aproape unii de

ceilalţi.

Jigoreanu Maria, V A

Neacșu Ioana, VI A

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

17

1939- Ȋn luna veverițelor

Era o zi frumoasă ȋn Vanglia. Veverița Țuțuș s-a hotărȃt să

strȃngă alune cu prietenul său, Pufosul.

─Salut, prietene! Ce mai faci?

─Bine! M-am pregătit de plecare.

Au plecat ȋmpreună vorbind diverse lucruri.

─Ai citit ziarul de astăzi?

─Nu. N-am avut timp.

─Țara noastră, Vanglia, a declarat război Vevermaniei! Urmează al doilea război

veverițian!

─Sperăm să nu vină vevernaziștii pe aceste meleaguri.

Și atunci au apărut ȋn fața lor ȋn jur de cinci sute de

soldați venglezi, conduși de generalul Veverilă.

─ Bună ziua, domnule general! Ne puteți spune unde

este paradisul alunelor?

─ Mergeți trei sute de sărituri ȋnainte, două sute la

dreapta și ați ajuns!

─ Mulțumim!

Veverițele au găsit paradisul alunelor, ba mai mult,

Pufosul a găsit chiar aluna de aur.

Alexandru Amitricioaei, IV A

Este iarnă.

Zăpada a acoperit furioasă toată

pădurea. Veverița s-a adăpostit ȋn

scorbură ronțăind timid alunele

adunate. Albert Lupul calcula posibilele

șanse de lapoviță. Leonardo di Ursul

repeta cascadoriile pentru filmul

„Titanic”, ȋnainte ca omătul să acopere

sala de repetiții ȋn care stătea.

Potecile străjuite de colibe ninse

erau acum pustii. Ludwing von Bufniță

zbura printre arbuști și jnepen

ȋncercȃnd să se inspire pentru a

compune „Simfonia a X-a”. Cȃteva

broaște dintr-o grotă din apropiere

jucau poker. Cȃștigătorul primea

douăzeci de milioane de muște sterline.

Peste rȃul de lȃngă grota broaștelor,

viezurele ȋși deschise propriul

restaurant italian de trei stele Michelin

și toată lumea s-a ȋngrămădit la el.

Ȋn concluzie, natura era liniștită

chiar dacă iarna cea geroasă a acoperit

codrul mereu verde și binedispus!

Porumboiu Matei, IV A

Talpalaru Ema, I C

Raze de lumină

18

Silivenschi Bianca, IV A

Se lasă seara, fulgii cad ușor pe

jos și țes un covoraș argintiu.

Acoperișurile caselor par învelite în

spumă de lapte. Copacii par niște

acadele uriașe.

Eu, stau lipită de geam, cu ochii

la derdeluș, doar, doar, să văd sania

moșului trasă de reni.

În casă, agitație mare. Mama

pregătește bunătăți,sora mea face

fursecuri în diferite forme și încălzește

lapte pentru moșul.

Bradul e făcut. Casa strălucește

de luminițe.

Totul e pregătit doar moșul se lasă

așteptat. În seara aceasta am hotărât să

îl aștept.

Stele strălucesc pe cer și

luminează orașul nostru.

Copiii au pornit pe la uși cu

colindatul și am plecat și eu la

colindat.

La întoarcerea acasă sunt convinsă

că vreau să îl aștept

pe moșul, să îl

servesc chiar eu cu

lapte și prăjituri, să

îl întreb cum sunt

ceilalți copii de pe

planetă și dacă a

fost deja la prietenii mei. Aș mai fi

vrut să îi arăt camera mea, însă mama

mă strigă să mă pregătesc de

culcare.Îmi iau pijamalele cu ochii

țintă pe brad. Timpul trece și încep să

cred că în loc de Moș Crăciun vine

Moș Ene pe la gene. Abia îmi mai pot

ține ochii deschiși. Oare îl văd pe

moșul?

În casă se aud colinde. E

dimineață și toată lumea forfotește prin

casă. Alerg la brad. Cadourile mă

așteaptă. Mă gandesc…iar l-am ratat

pe moșul.

Pușcașu Iarina, I C

A fost odată un regat alb, plin de

bucurie și seninătate.

Sursa lui de bucurie era Crăciunul,

cu darurile lui valoroase și comoara lui

albă.

Poarta spre acest tărâm este bradul,

cu cetina lui veșnic verde și mireasmă

misterioasă, cu strălucirea și farmecul

său.

Regatul acesta dăinuie și astăzi, iar

veșnicia lui este dată de bucuria copiilor

care vor aștepta mereu ca porțile sale să

se deschidă.

Vătămanu George-Daniel, V A

Regatul bucuriei

Raze de lumină

19

Iarna în Paint

A sosit iarna. Se apropie deja Crăciunul. Frigul mă pătrunde, vântul îmi bate în

față, însă pământul este rece și gol. Zăpada lipsește, n-am avut anul acesta niciun strat,

unul subțire măcar. A fost într-o zi o scurtă ninsoare, dar fulgii erau plini de apă și se

topeau la contactul cu pământul.

Am deschis laptopul și am început să desenez iarna în Paint, o iarnă pe care mi-o

doresc. Pământul este acum acoperit cu o plapumă albă de nea. Am luat sania și m-am

dus la derdeluș. Ce bucurie! Am întâlnit mulți prieteni care erau la fel de fericiți ca și

mine. Am construit împreună un om mare de zăpadă. I-am pus nas dintr-un triunghi

portocaliu și o oală dintr-un dreptunghi roșu. Am pus trei triunghiuri, unul peste altul, și

am făcut un brad. Am umplut totul cu culoare, folosind ,,găletușa”. Am salvat desenul.

Eram emoționată pentru că seara trebuia să vină Moș Crăciun. Am adormit la

gândul că moșul nu mai vine pentru că nu are zăpadă pentru sanie. Dimineață m-am

trezit în sclipirea instalației din brad și...

surpriză! Sub pom moșul lăsase multe cadouri.

Am alergat la fereastră și surpriza

devenise mai mare pentru că, pe pământ, se

așternuse un strat subțire de zăpadă. Fulgii pufoși

roiau prin aerul înghețat.

În sfârșit venise iarna adevărată, nu era

doar în Paint.

Știrbu Miruna Ștefania, I C

Într-o zi frumoasă de toamnă, am mers să mă plimb prin parc. M-am aşezat pe o bancă

şi am privit cum frunzele dansau prin aer, iar apoi, într-un ultim acord de mandolină, se

aşterneau tăcute, îngroşând covorul auriu.

Eram atât de fericit! Priveam în depărtare şi încercam să-mi imaginez visul pe care l-

am avut întotdeauna: să construiesc un oraş al bucuriei, unde toţi oamenii să zâmbească, să se

iubească şi unde aş aduce să trăiască toţi copiii necăjiţi din lume. Mi-aş dori să nu mai fie copii

bolnavi sau copii care să nu ştie gustul unei prăjituri...copii fără părinţi sau fără o casă...copii

fără un trai decent, fără să ştie cum este să mergi la şcoală unde să înveţi atâtea lucruri! Mi-aş

dori ca într-o astfel de lume, plină de lumină şi culoare să devenim toţi mai buni, mai grijulii,

mai atenţi la nevoile celorlalţi.

Mi-ar plăcea să construiesc o şcoală unde copiii să înveţe tot

ceea ce doresc ei şi să devină înţelepţi. Îmi imaginez un club sportiv

în care copiii să practice sporturi pentru sănătatea lor. În centrul

oraşului aş construi cel mai mare parc de distracţii, o Grădină

Zoologică cu multe animale de care copiii să aibă grijă.

Când voi fi mare mi-ar plăcea să devin arhitect şi toate aceste

lucruri să le construiesc pentru ca oamenii să fie fericiţi, să nu existe

războaie, să fie pace, flori şi copii fericiţi!

Grosu Cosmin, IV D

Copilărie-tărâm de vis

Raze de lumină

20

O furnică minusculă a hotărât într-o bună zi că nu mai poate rămâne

una dintre cele mai mici făpturi din lume. O fascina tot ce era mare și

puternic, ființele la care abia putea ajunge cu privirea. Așa că, într-o zi, a

părăsit liniștea mușuroiului, plecând în căutarea celei mai puternice

vietăți din țara sa.

A căutat urma lupului, pe care îl admira pentru puterea și

rapiditatea sa, dar pădurea i-a șoptit că acesta e un animal foarte fioros și

că ar fi bine să se ferească de el. A alergat apoi la iepure, pe care îl credea

frumos și iute, dar iarba înaltă a avertizat-o că e o vietate fricoasă, care se

teme până și de umbra sa. Dezamăgită, s-a avântat până la bârlogul

ursului bâtrân care o impresionase mereu prin forța și înțelepciunea sa. I-

ar fi plăcut să fie ca el! Insă copacii scorțuroși au atenționat-o că acesta e un animal morocănos și că

toate animalele fug de el.

Tristă și dezorientată, furnica a părăsit pădurea, îndreptându-se spre inima muntelui. Acolo a

descoperit o altă pădure deasă și fioroasă. Și-a spus că aici ar trebui să o găsească pe cea mai puternică

vietate din țara sa! A zărit printre copaci un zimbru! Trebuia să-i vorbească! Era atât de mare încât

furnicii i-a trebuit o zi pentru a ajunge pe fruntea lui. După ce i-a ascultat povestea, zimbrul s-a încruntat

și i-a spus:

-Ai bătut atâta drum degeaba. Să fii puternic nu înseamnă doar să fii mare. Tu ești mică, dar

rapidă și harnică, te poți strecura oriunde. Folosește-ți calitățile și poți deveni și tu una dintre cele mai

puternice vietăți din lume!

Vătămanu George Daniel

Clasa a V-a A

Bucurie nocturnă

Te întâlnesc pentru o clipă în vis,

Colorat luminez nocturna feerie,

Tu mă primești cald cu un surâs,

Cine ești? Îmi spune a ta privire.

Sunt un fluture venit din amintire,

Nu cocon din gogoașă de mătasă,

Nici uscat în insectar de nemurire.

Vin să-ți spun: Viața e frumoasă!

Vreau să-ți cânt pentru eternitate,

Pe aripile de dor un tril de iubire,

Ofer miresme de flori cutreierate,

Să te întinerească iar. Ce fericire!

Maftei Briana-Ștefania, VII A

Rusu David, IC

Raze de lumină

21

-Așa, pământenii, la fiecare 365

de zile, sărbătoreau trecerea unui an.

Dar după cum stiți, copii, ei aveau

împărțit anul în mai multe luni,

douăsprezece la număr, iar fiecare își

însemna ziua de naștere, serbând-o.

Dar v-am zis asta ca fapt divers. Noi

acum abordăm altfel trecerea

timpului, nu ne însemnăm zile, luni

sau ani. Asta ajută la eliminarea

stresului și la concentrarea pe

lucrurile importante precum evoluția.

Totul stă în evoluție. Fără ea, poate,

am ajunge ca strămoșii nostri și vom

muri din cauza meteoriților. Dar după

cum stiți, Ducalion a reușit să

formeze un scut de protecție în jurul

stației, așa că putem să stăm fără griji.

Cam atât pentru astăzi, ne vedem

mâine la ora de mecanică spațială.

Mi-am luat tableta și am ieșit

din clasă, cu obișnuita mea expresie,

plină de oboseală. Talia se apropie de

mine entuziasmată:

-Cristina, astăzi este ploaia de

meteoriți pe care o așteptăm cam de

când… ne-am născut. Haide, spune-

mi că nu ești și tu încântată…

-Ba da sunt foarte încântată,

spun eu pe un ton neutru. Știi… nici

măcar nu ai luat în considerare faptul

că ploaia de meteoriți nu se vede din

nicio capsulă, iar singurul loc cu o

priveliște mai bună ar fi platforma de

lansare a cardinalelor….

-Așa, și?

-Mda… facem cum vrei tu.

Mi-am dat seama că Talia vrea

să mergem pe platforma de lansare.

Este un lucru interzis, dar cum să

spun… nu prea țin cont de reguli. Ce

pot să spun… Locuiesc pe o stație

spațială, faimoasa stație

LD56TERRA04, plină cu urmași ai

supraviețuitorilor invaziei de pe Terra.

Acum o sută de ani, “Planeta

Albastră”, cum se mai numea, a fost

victima unei ploi de meteoriți, iar

după ce totul se distrusese, se spune

că gazele toxice au creat monștrii, cu

mutații genetice, din vechile animale.

Noroc de stația aceasta, unde nu au

reușit să ajungă decât în jur de o mie

trei sute o mie patru sute de

pamânteni.

Printre supraviețuitori s-au aflat

și străbunicii mei. Mda… Se spune că

stația aceasta oferă condiții

extraordinare pentru a duce o viață

lipsită de griji. Părinții mei mereu îmi

spun să mă bucur, deoarece viață mai

bună ca aici nu găsești nicăieri. Eu,

sincer, detest stația. Oameni

plictisitori egal viață plictisitoare. Toți

sunt setați pe “evoluție”. Eu una vreau

să explorez Terra. Să aflu mai multe

despre cei ce au trăit acolo odată. Să

văd copacii și cum arată cerul de

O lume subestimată

Raze de lumină

22

acolo de jos. Am auzit că la

descendența soarelui, cerul devine

violaceu. Aici sus cerul este albastru,

negru în unele zile.

Revenind, am decis să mergem pe

platformă, chiar dacă este interzis,

deoarece o ploaie de meteoriți ca

aceasta este de neratat. Așa că eu,

împreună cu Talia, fratele meu geamăn

Caleb, Henri, Galactia și Zlendar, am

pornit, la câteva vârfuri după stingere

spre locul “interzis”. Am intrat ușor,

deoarece Henri avea copiate toate

cartelele de acces ale stației și ne-am

așezat fix pe marginea platformei.

Chiar atunci ploaia a început. Era…

uimitoare. Roșu, verde, albastru, negru,

toate aceste culori se îmbinau și formau

ceva de nedescris. Toți am rămas muți

de uimire la vederea nebuloasei din fața

noastră. Captivați de eveniment, nici

nu am observat când luminile s-au

aprins. Am simțit o atingere rece pe

umărul drept. Și da, cum mă

așteptam… Carlos. El este

supraveghetorul stației:

-Ce căutați după ora de stingere,

pe platforma de lansare a cardinalelor?

Ați luat-o razna? Treceți acum fiecare

în capsula lui.

Am pornit în fugă spre capsule

știind că la o a treia avertizare am fi

ajuns în biroul lui Ducalion. Am intrat

cu Caleb în liniste, ca să nu-i trezim pe

mama și tata și ne-am dus în camera

noastră.

-Ce ai? mă întreba el.

-N-am nimic, doar m-am săturat.

Vreau și eu măcar odată puțină

aventură. Îmi aplec capul și mă trântesc

în pat.

-Știi că atât timp cât stăm aici,

așa va fi viața noastră. Nu putem să

facem nimic.

-Așa este, zic dezamăgită.

Mă înfofolesc în pături și aștept ca

somnul să mă ia. Adorm cu greu, tot

gândindu-mă la planeta visurilor mele,

“Terra”.

Dimineață mă trezesc plină de

viață. Am o idee genială.

Caleb deja plecase să se

întâlnească cu Henri și Zlendar. M-am

îmbrăcat repede cu ce aveam la

îndemână, mi-am luat geanta și am ieșit

pe ușa capsulei. La prima oră nu am

putut fi atentă din cauza entuziasmului

meu. În pauză i-am strâns pe toți în

jurul meu și le-am spus:

-Mai țineți minte cărțile și

informațiile despre pământeni?

-Mmm…

-Exact. Nici eu. Ne-au privat de

ele, ne-au spălat creierele cu ideile lor

preconcepute. Bine, la noi au încercat,

dar nu au reușit. Așa că, eu zic, astăzi în

timpul ceremoniei de mărire a lui

Ducalion, noi ne vom strecura în

parcarea navelor și plecăm pe Terra în

cercetare.

-

Raze de lumină

23

- Super idee! Dar stai, cine va

pilota? spuse Galactia.

-Eu! strigă Henri. Tatăl meu m-a

învățat. O mânuiesc precum o jucărie.

-Perfect! Deci suntem toți de

acord?

-Daaa! Au strigat toți în cor.

Ne-am continuat ziua, fără să dăm

nimic de bănuit. Când am intrat în

capsulă, după terminarea orelor, mama

și tata erau plecați. Ei se ocupau cu

organizarea evenimentului. Împreună

cu fratele meu am adunat cam tot ce ne

trebuia și le-am pus în niște saci.

La nouă stele ne-am întâlnit în fața

întrării în parcare. Preamărirea lui

Ducalion începuse, astfel culuarele erau

pustii.

Am intrat în fugă și ne-am

îmbarcat pe navă. După aproximativ

două vârfuri, Henri a pornit nava.

Acum suntem la mii de kilometri de

stație.

-Ce priveliște! Abia aștept să

ajungem pe Terra. Vai, uite ce culori

superbe, aceea e Terra?

-Da, aprobă Galactia.

M-am uitat uimită la sfera de care

părinții noștri se tem atât de tare. Pare

atât de primitoare și inofensivă.

-Mai avem cinci vârfuri și

ajungem.

Ne-am pregătit pentru aterizare.

Ne-am lovit însă de acea fâșie numită

atmosferă. Ne-am prăbușit undeva…

nu știu… ciudat. Nu era nimeni rănit,

proviziile erau în regulă, însă naveta

era distrusă. Talia începu să se

panicheze.

-Calmează-te, Talia, totul va fi

bine. Inspiră adânc aer în piept.

Aceasta s-a mai calmat și am

apucat să mă uit în jur. Erau copaci.

Toată viața mi-am dorit să văd un

copac. E verde, toți sunt. Am atins unul

și e aspru. Dar are un aspect protector.

Acum stăm toți în cerc și privim

în jur. Oare ce ne așteaptă pe această

planetă plină de mister?

Cenușă Diana, VIII B

Cartea este comoara de mărgăritare a vieții, speranța

vie din sufletul noastru. Ea este singurul lucru care ne-a fost,

ne este și ne va fi prieten, la bine și la rău.

Cărțile ne-ajută să iubim natura, dar și persoanele din

jurul nostru. Dumnealor ne-arată că răul se va preschimba în

bine și că totul va avea un final fericit.

Cartea este scrisă de împovărații autori care trudesc ca

niște copii obijduiți zi de zi pentru a-i da viață. Cărțile îi

răsplătesc pe autori, purtând învățăturile din mână în mână.

Ele ne comunică despre dragoste și ură, bine și rău, prieten

și dușman.

În lumea ștrengăriilor m-a purtat Ion Creangă împreună cu „Amintiri din copilărie”.

Cartea-izvor de bucurii

Raze de lumină

24

Fulgușorul de nea

A fost odată un fulgușor de nea

și el cădea din cer cu familia sa.

Pe drum familia sa s-a topit.

După aceea el a ajuns pe pământ.

Fulgi s-a întâlnit cu o vulpe.

Vulpea l-a întrebat:

- Unde te duci, frățioare?

- Îmi caut familia.Tu cine ești?

- Eu sunt doamna vulpe. Vrei să

vii acasă la mine să te încălzești la

sobă?

- Da, vreau, a spus fulgușorul.

Astfel Fulgi a căzut în capcana

vulpii și s-a dus acasă la cumătra

vulpe. Fulgi, cât era de înghețat, s-a

lipit de sobă și s-a topit. Vulpea era

bucuroasă că l-a prins în castron. Ea

nu a văzut că acel castron era spart.

Fulgi a văzut crăpătura și s-a dus la ea.

Astfel Fulgi a trecut prin crăpătură.

Când a ajuns afară s-a întâlnit cu un

iepuraș.

Iepurasul l-a întrebat:

- Tu cine ești?

- Eu sunt Fulgi și îmi caut

familia. Tu cine ești?

- Eu sunt Iepurilă. Știu unde ți-e

familia.

- Unde?

- Este pe un patinoar.

- Hai să mergem!

Când au ajuns la patinoar Fulgi s

-a întâlnit cu famila sa.

Astfel au trăit fericiți până la

adânci bătrâneți.

Ionel Diana, I C

Am mers și la Polul Nord alături de Fram,ursul polar și Cezar Petrescu; și împreună cu

Clementina și Sara Pennypacker am învățat că nu toți vedem lucrurile la fel, fiecare este

original și unic.

O să-mi amintesc mereu de Nikki Maxwell, o cuceritoare nu chiar atât de fericită, și îl

voi purta mereu în sufletul meu pe Nică ștrengarul, căci datorită poveștilor sale, acum

scriu această compunere, și tot datorită lui, acum citesc multe cărți.

Cred că, dacă aș scrie o carte aș încerca să comunic că binele învinge răul și că viața ne

oferă multe încercări la care noi nu trebuie să cedăm atât fizic, cât și psihic.

În afară de familie, cartea îmi este singurul prieten care este mereu cu mine și în care

mă pot baza. Atunci când prietenele mele nu erau cu mine, ea era acolo!

Dărângă Emanuela, IV D

Rășcanu Maria, I C

Raze de lumină

25

Într-o zi, pe coridor,

L-am văzut pe-Apolodor.

Era micuţ, curat, dar trist.

Nu părea că e corist.

Eu, ca un copil educat,

L-am întrebat:"Ce s-a întâmplat?"

El, sfios, cu ochii mici,

Mi-a răspuns precum un pici:

"Azi, la şcoală-am învăţat

Joaca de-a cuvintele,

Dar cum nu am fost atent,

Mi-au fugit cuvintele.

Eu îi răspund supărată,

Pe un ton uşor sever:

"Măi, măi, măi, Apolodor,

Poate că eşti tu tenor,

Însă trebuie să înveţi

Ca să devii bun, să creşti.

Acum, lecţia n-o ştii

Şi probleme o să ai!

Hai să te-nvăţ eu ceva!

Joaca de-a cuvintele

E un minunat ceva,

E o jucărie mică,

Dar utilă va să zică.

Cu ea faci unelte mari.

Cu uneltele ridici

O căsuţă minunată

Plină, plină cu pitici.

Toţi aceşti pitici formează

Minunatul dicţionar.

Dicţionar nu-i bine zis!

Să-i zicem vocabular!"

Apolodor tace un pic.

Probabil se mai gândeşte.

Ridică privirea un pic,

Şi uşor, uşor şopteşte:

"Ai dreptate, tu, Maria!

Stai puţin, să îmi notez!

Gata, uite, mi-am notat.

Acum sper să te distrezi

Cu această jucărie

Plină, plină cu poveşti!"

Jigoreanu Maria, V A

Neacșu Ioana, VI A

Raze de lumină

26

Antoine Laurent de Lavoisier

Antoine Laurent de Lavoisier s-

a născut la data de 26 august 1743 și a

decedat pe 8 mai, 1794. A fost

un chimist, filozof și economist francez.

În 1771 s-a căsătorit cu Marie-

Anne Pierrette Paulze care avea atunci

13 ani. Lavoisier a fost decapitat

pe ghilotină de revoluționarii francezi.

Deși a fost respectat pe vremea

sa, el a avut mai multe erori. De

exemplu, a greșit când a spus că

toți acizii conțin oxigen, dar la acea

vreme nu fusese descoperit încă acidul

clorhidric. A clasificat substanțele anor-

ganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De

asemenea, el a elaborat o listă a tuturor

elementelor chimice cunoscute atunci și

a enunțat legea conservării masei

substanțelor.

A introdus noțiunea de

element chimic și a demonstrat că

tot ce ne înconjoară este compus

din elemente chimice. De ase-

menea, a dovedit că arderile care

se produc în aer au loc deoarece

acesta conține oxigen.

Lucache Denisa, VIII B

Raze de lumină

Benjamin Franklin (n. 17 ianu-

arie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790)

este una dintre cele mai cunoscute

personalități din istoria Statelor Unite,

diplomat, omdeștiință, inventator, filo-

zof, profesor și om politic.

A organizat prima bibliotecă

din America, a fost un inventator care a

creat multe obiecte, care sunt

indispensabile astăzi, printre care se

pot menționa ochelarii bifocali și

paratrăsnetul, și i-a uimit pe oamenii de

știință din toată lumea cu experi-

mentele sale din domeniul electricității.

În vremea sa era extrem de cunoscut și

de influent și în Europa. Franklin a fost

cel care i-a convins pe englezi să

retragă "Legea timbrului", respectiv i-a

convins pe francezi să intervină

în Războiul de Independență al Statelor

Unite de partea acestora. În Statele

Unite, a fost unul din semnatarii de

frunte ai Declarației de Independență a

Uniunii și ai Constituției americane.

Copilăria și adolescența

Benjamin Franklin s-a născut

la Boston pe 17ianuarie 1706, tatăl său,

Josiah, fiind un fabricant de săpun și

lumânări, iar mama sa, Abiah, era a

doua soție a lui Josiah. Benjamin

Franklin era cel mai tânăr din cei 17

copii.

La vârsta de 10 ani, Benjamin a

început să ajute la magazinul de

lumânări al tatălui său, tăind lumânări.

Deși a studiat la școală doar doi ani, el

citea mult în timpul său liber. De

asemenea, îi plăcea și să înoate, una din

invențiile sale fiind un dispozitiv cu

care să înoate mai repede.

La 12 ani, a mers să lucreze ca

ucenic la tipografia fratelui său, James.

În fiecare noapte, studia scriitorii

clasici și pe cei ai timpului său, și de

asemenea aritmetica, navigația și

gramatica. După un timp a devenit un

expert în jurnalistică și tipografie, dar

nu era mulțumit de aceasta, un ucenic

câștigând puțini bani și fiind forțat să

semneze un contract în care promitea

să rămână timp de nouă ani.

Când James a lansat săptămânalul

Raze de lumină

28

numit "The New England Courant",

Benjamin a scris în secret o serie de

scrisori umoristice pe care le-a trimis la

gazetă sub numele de "Mrs. Silence

Dogood". În acestea Franklin râdea de

studenții de la Harvard College și de

poeții netalentați. El devine faimos cu

publicația “Poor Richard’s Almanac”,

care este cunoscută în toată America

și-n Europa, devenind la fel de

populară ca și Biblia. Cumpără

“Pennsylvania Gazette”, unde este

director și redactor. În 1730 s-a

căsătorit cu Deborah Read, care i-a

dăruit un fiu și o fiică

Când Franklin a auzit că un

european a reușit să stocheze electri-

citate în niște tuburi speciale, a

cumpărat niște tuburi din acelea, și-a

construit un laborator în casa sa. A

realizat multe experimente și a publicat

o carte despre electricitate. Pe princi-

piile sale se bazează Teoria Electri-

cității moderne. Franklin și-a dat seama

că fulgerul este o descărcare electrică

din nori. În cartea sa a sugerat un

experiment pentru a testa aceasta. Cu

ajutorul fiului său William, Franklin a

realizat acest experiment în 1752. Cei

doi au mers într-un câmp în timpul unei

furtuni, au înălțat un zmeu, și au atras

sarcina electrică cu ajutorul unei chei.

Văzând o scânteie, teoria lui era

demonstrată. Franklin era și un om

practic pe lângă un bun teoretician,

inventând paratrăsnetul pentru a apăra

clădirile de fulgere.

Benjamin Franklin a murit la

vârsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790.

El a fost înmormântat alături de soția sa

în cimitirul Bisericii Creștine din Phi-

ladelphia.

Alexandru Alexandra, VIII B

Raze de lumină

29

Oare e bine, dacă în organism e prea

mult fier?

Credinţa populară a asociat din

totdeauna fierul cu tăria şi energia. De la

celebrele desene animate cu Popeye dând pe

gât conservele de spanac (unul din alimentele

bogate în fier) una după alta şi până la

legendarul “ John de Fier”, fierul a intrat în

conştiinţa oamenilor ca mineralul care te face

puternic, care nu poate lipsi din alimentaţie.

Prea mult fier însă, strică, iar excesul poartă şi

un nume: hemocromatoză.

Celulele organismului nu-şi pot

desfăşura activitatea fără prezenţa fierului.

Însă excesul de fier perturbă activitatea

celulară, devenind toxic. O persoană cu

constituţie normală nu trebuie să depăşească o

cantitate totală de 6-7 grame de fier ( normal 4

-5 grame fier). Pacienţii cu hemocromatoză au

cantităţi mari de fier, în general peste 20 de

grame, în cazuri extreme chiar 40-80 de

grame.

Hemocromatoza: este una dintre cele

mai frecvente boli genetice din Europa. Mai

ales bărbaţii sunt afectaţi de această boală,

decât femeile. Se estimează că pe glob există

circa 250 000 000 de oameni care suferă de

această boală. Hemocromatoza este

caracterizată prin acumulări excesive de fier

în organism, predoninând în anumite organe

ca ficatul, pancreasul, inima. Boala poate fi

moştenită (ereditară) sau dobândită

(secundară).

Simptomele hemocromatozei apar de

cele mai multe ori la varsta de 40-60 de ani,

fapt explicat prin acumularea lentă a fierului

de-a lungul vieții.

Simptomele includ: oboseală, dureri

articulare, de obicei la nivelul mâinilor,

șoldurilor, genunchilor și/sau gleznelor,

slăbiciune, scădere în greutate, dureri

abdominale, poliurie (micțiuni în cantitate

crescută).

Fără tratament, fierul se acumulează în

continuare în organimsul uman. Când

nivelurile serice de fier sunt periculos de

crescute, poate apărea afectarea organelor și

țesuturilor. Pot apărea complicații, cum ar

diabetul.

Elisei Eliana, VIII B

Raze de lumină

30

Istoria automobilului

Istoria automobilului începe în 1769, odată cu crearea automobilului, a motorului

cu abur și care putea transporta persoane la bord. În

1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere

internă care funcționau cu combustibil lichid. În jurul

anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric.

Germanul Nikolaus Otto realizează motorul

cu benzină în patru timpi, iar cel similar cu moto-

rină este creația lui Rudolf Diesel.

Primul vehicul acționat de abur

poate fi considerat cel realizat în jurul

anului 1672 de către călugărul iezu-

it Ferdinand Verbiest. Acesta era

incapabil să transporte pasageri. Primele

încercări de construire a unor astfel de

motoare au fost sortite eșecului, deoarece

combustibilii fluizi necesari arderii încă

nu apăruseră. Un exemplu ar fi

dispozitivul cu cilindru și piston realizat

de Christian Huygens și asistentul său,

Denis Papin, care poate fi considerat o

primă formă a motorului cu ardere

internă.

În 1807, elvețianul François Isaac

de Rivaz realizează un motor cu ardere

internă care utiliza un amestec

de hidrogen și oxigen și aprinderea se

efectua prin scânteie electrică.

Belgianul Étienne Lenoir testează

în 1860 automobilul său, ce consuma

hidrogen, deplasându-se cu acesta de

la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9

km în aproape 3 ore. Ulterior acesta

aduce și unele inovații, cum ar

fi carburatorul modificat care permitea și

utilizarea petrolului lampant drept com-

bustibil.

La începutul secolului XX asistăm

la o dezvoltare fără precedent a industriei

automobilului mai ales în țările

dezvoltate. Astfel, firmele america-

ne constructoare de automobile, pre-

cum Ford și General Motors, cunosc o

dezvoltare rapidă fără precedent.

Butucel Teodora, VI B

Raze de lumină

31

Lumea macro-

şi microcosmosului a

repezentat una dintre

cele mai fascinante

atracţii spre cercetare

a omului.

Incă din secolul

al V-lea î.e.n., teoria atomistă sugerată de

filosoful grec Leucip şi desvoltată ulterior de

către Democrit a pus la baza constituţiei

materiei particule individuale ce diferă intre

ele prin dimensiuni şi forme, fiind în continuă

mişcare. El a emis şi ipoteza plurităţii

lumilor ,” Lumile ordonate sunt nelimitate şi

diferă ca mărime, iar intervalele cosmice

dintre ele sunt inegale...”.deci, încă din cele

mai vechi timpuri se intrevedea corelaţia

dintre infinitul mic şi infinitul mare, dintre

microunivers şi macrounivers.

Giordano Bruno, Galileo Galilei, Isaac

Newton, etc., au susţinut teoria atomistă, care

a început să se impună tot mai mult la

începutul secolului al XIX-lea, dovedindu-se

necesară pentru explicarea unor constatări

experimentale, mai ales în fizică.

Principiile fundamentale ale teoriei

atomiste a lui Dalton au fost expuse pentru

prima dată la 21 octombrie 1803 în faţa

Societăţii Literare şi Filosofice din

Manchester şi abordate în scris după 5 ani în

lucarea „ Un nou sistem al filosofiei

chimice” .În această lucrare el a reuşit să

dovedească utilitatea ipotezei atomiste în

explicarea legii conservării masei emisă de

Lavoisier (1743-1794) şi a legii proporţiilor

constante emisă de Proust.

Cercetări

riguroase au făcut şi

chimiştii Gay- Lussac

şi Amedeo Avogadro,

În aceeaşi

perioadă a secolului al

XIX-lea, au luat avânt

şi cercetările în fizică.

Primul proces care a

demonstrat că atomul nu este „ indivizibil” a

fost electroliza soluţiilor studiată de Faraday

(1791 – 1867 ) şi apoi , descărcarea electrică

în gaze efectuată de Crookes. În 1874, Stoney

numeşte „ atomii de electricitate” ai lui

Helmholtz „ electroni”. În 1897 , fizicianul

Thomson i-a determinat sarcina specifică e/m

=0,77.1011 C/Kg, valoare foarte apropiată de

cea obţinută actualmente prin măsurători

precise.

Descoperirea radiaţiilor X sau Röntgen

în 1895, a radioactivităţii în 1896 şi a radiului

în 1898 au pus la dispoziţie noi şi puternice

mijloace de investigare. O importantă

contribuţie în studierea radiaţiilor X a adus-o

Horia Hulubei ( 1896 – 1972 ), care a obţinut

cele dintâi spectre de raze X în gaze, din

lume.

Cu paşi din ce în ce mai mari, fizica şi

chimia se apropiau de un hotar comun la care

însă, îi aştepta noi piedici în explicarea

microcosmosului.

În perioada în care cele două ştiinţe se

luptau cu microuniversul, au început să apară

noutăţi şi în descrierea hărţii cereşti, a

Universului. Ipoteza fabricantului englez de

instrumente, T. Wright din 1750 sugerând

că stelele sunt grupate ca într-o „ piatră de

moară” turtită şi-a găsit confirmarea actuală

în Calea Lactee. Pe măsură ce telescoapele se

perfecţionau, mii de nebuloase eliptice sau

spirale completau catalogul. I. Kant pare să fi

fost primul care a presupus că unele

nebuloase sunt galaxii asemănătoare cu a

noastră, ipoteză ce şi-a găsit confirmarea

experimentală la începutul secolului al XIX-

lea, după ce fizica şi-a completat aparatura ei

de investigare.

În prima jumătate a secolului nostru,

concluzia la care s-a ajuns, este că galaxiile

se depărteaxă de noi cu viteze proporţionale

cu distanţa. Prin urmare, iniţial galaxiile

trebuie să fi fost cu mult mai apropiate, iar

lumina, undele luminoase au reprezentat

factorul determinant în studierea

macrocosmosului.deci, cosmologia şi fizica –

stiinţa limitrofă astrofizicii – şi-au găsit un

obiect comun , undele luminoase.

Prin diversificarea metodelor ştiinţifice

teoretice şi practice, ale celor trei obiecte –

fizică, chimie , astrologie – imbinate cu

Raze de lumină

32

metodele matematice, s-a ajuns la înţelegerea

parţială a complexităţii naturii, visul de

milenii a umanităţii.

În acest context, fizica ne oferă primele

nume celebre: Newton, Maxwell şi Einstein,

cei mai mari gânditori de sinteză din toate

timpurile. Cu aproximativ 300 ani în urmă,

Newton a identificat şi a unificat gravitaţia

terestră – forţa ce determină căderea

corpurilor – cu gravitaţia cerească – forţa ce

păstrează planetele pe orbite în jurul Soarelui.

După două secole, Maxwell a unmificat forţa

electricităţii cu cea a magnetismului

explicând că lumina reprezintă o dovadă a

acestei unificări. În 1905, Einsten a unificat

noţiunile de spaţiu şi timp, iar în 1916, a

reuşit să dovedească matematic că gravitaţia

lui Newton este o manifestare a acestei

îndrăzneţe unificări ( spaţiu – timp), în

sensul că gravitaţia se manifestă printr-o

curbă a varietăţii spaţio-temporale. Einstein

nu s- a oprit aici, şi-a pus întrebarea dacă s-

ar putea unifica electromagnetismul lui

Maxwell cu gravitaţia lui Newton în acelaşi

mod în care Maxwell a unificat electricitatea

şi magnetismul. El a arătat că, după cum

gravitaţa lui Newton e o consecinţă a curburii

varietăţii spaţio – temporale, tot astfel

electromagnetismul lui Maxwell ar fi

manifestarea unei alte proprietăţi geometrice

a acestei varietăţi. A fost ultimul vis a lui

Einstein, vis care în 1979 se conturează a fi

foarte realist.

În 1935, cunoştiinţele privind alcătuirea

materiei din universul stelar şi atomic se

rezumau astfel: aproape întreaga materie din

jurul nostru, în cea mai simplă formă, este

constituită din 4 particule fundamentale – 2

particule nucleare - protonul şi neutronul -şi

2 particule uşoare –electronul şi neutrinul.

Atunci când aceste particule se află la

distanţe extrem de mici, comportarea lor este

determinată de 4 forţe fundamentale:

Forţa gravitaţională ce dirijează

mişcarea planetelor, stelelor şi

galaxiilor. Ea determină aspectele

globale ale universului în care trăim

deoarece toate cele 4 particule ce

alcătuiesc materia, se atrag reciproc cu

o forţă proporţională cu masa

particulelor;

Forţa electromagnetică prin care

protonii atrag electronii. Mărimea

acestei forţe este proporţională cu

sarcina electrică a celor două tipuri de

particule. Ea determină unitatea

atomului şi guvernează în mod esenţial

toate fenomenele vieţii de pe Terra.

Forţa nucleară slabă prin care toate cele

4 particule ( protoni, neutroni,

electroni, neutrini) interacţionează

unele cu altele cu condiţia ca ele să se

afle, una faţă de alta, la distanţe mai

mici de 10-16 cm şi să fie în stare de

polarizare stângă. Această forţă a fost

descoperită la începutul acestui secol.

Forţa nucleară tare prin care protonii şi

neutronii se atrag puternic dacă se află

la distanţe mai mici de 10-13cm. ..

Această forţă asigură existenţa

nucleelor atomice prin legarea

neutronilor şi protonilor.

Cercetătorii de fizică modernă speră să

unifice cele 4 forţe distincte într-o singură

forţă fundamentală, iar biologii şi medicii

speră să conlucreze cu fizica, chimia,

astrofizica şi matematica pentru a înţelege

esenţa vieţii pe Terra.

BIBLIOGRAFIE

G. Folescu, „ Din enigmele

microcosmosului”

E. Schördinger, „ Ce este viaţa ? şi Spirit

şi materie”

S. Weinberg, „ primele trei minuni ale

Universului”

Robu Alexandra, VIII B

Raze de lumină

33

Zahărul rafinat și

alimentele îndulcite Evitați alimentele cu zaharuri

rafinate, precum și cele foarte bogate

în fructoza sau sirop de porumb.

Bomboane, suc, sirop, jeleu, prăjituri

și produse de patiserie -

toate se află pe lista

alimentelor de evitat. În

schimb, putem consuma

alimente care sunt în mod natural

dulci, sau îndulcite cu fructe sau

100% suc de fructe. Putem folosi, de

asemenea, îndulcitori naturali, cum ar

fi mierea sau nectarul de agave.

Alimentele ambalate

Multe alimente

ambalate, care par

sănătoase, conțin

adesea materiale de

umplutură, conservanți

și alte ingrediente pe care nu le dorim

în dieta noastra. Dacă alegeți ceva

care a fost fabricat (conserve,

ambalate, etc), încercați să le evitați

pe cele care conțin ingrediente pe care

nu le recunoașteți.

Alimentele de dietă

Alimentele pentru

dietă sunt versiuni

mai mici ale celor cu un număr

ridicat de calorii, realizate prin

reducerea cantității de zahăr și / sau

de conținutului de grăsimi.

Alimentele și băuturile care conțin

foarte puțin zahăr, sunt adesea

foarte procesate, încărcate cu

derivate ale zahărului chimic, iar

alimentele cu un conținut mic în

grăsimi au, de obicei, multe

zaharuri adăugate. Ambele opțiuni

necesită aditivi și prelucrare, de

aceea e bine sa le evităm.

Alimentele prăjite

Alimentele prăjite,

mai ales cele care

sunt ambalate sau

provin de la

restaurantele fast-food, cel mai

adesea, nu conțin grăsimi saturate.

Aceste grăsimi sunt în legătură cu

diverse afecțiuni și probleme de

sănatate.

Fast-food

Oricât de supărător ar părea

acest lucru,

mâncarea de fast-

food este cea mai

periculoasă. Cele

mai multe produse

sunt produse în masă, procesate și

pline de conservanți, arome

artificiale, coloranți și aditivi. În

plus, restaurantele de tip fast-food

au tendința de a folosi ingrediente

de calitate inferioară combinate cu

grăsimi nesănătoase.

Tighici Roberto, VI B

Raze de lumină

34

Orice medic pediatru insistă ca părinții

să îi prepare acasă copilului toate mesele. Iar

nutriționiștii recomandă mâncarea de la

bunica de acasă, adica cea naturală. Au

dreptate, dar cu toate acestea există și așa-

numitele E-uri bune pe care puteți să le

ingerați fără efecte secundare negative.

Primul loc pe lista E-urilor

bune îl ocupă licopenul, un

colorant roșu-galben, obținut din

tomate. Îl găsiți în produse sub

denumirea comerciala de E 160.

Licopenul se obține din fierberea roșiilor. "Iar

natura a fost mai mult decât generoasă, pentru

că, prin fierbere, licopenul în loc să se distrugă,

se generează în cantitate și mai mare".

"Licopenul e un antioxidant puternic. Este

dovedit că scade riscul aparitiei cancerului de

prostată si chiar al cancerului de sân. Un alt

aditiv de culoare rosie care nu prezintă efecte

negative este E 162 sau roșul din sfeclă. "Un

colorant bun, sănatos, care nu prea are varianta

de sinteză și care poate fi găsit de multe ori în

iaurturi.

Și roșul din ardei e un colorant bun,

sănatos care conține o substantă

indicată în curele de slăbire.

Aceasta are ca efect creșterea ratei

metabolismului, adică accelerează

arderea grăsimilor" .

Și E-urile 163 sunt considerate sigure.

Din această grupă fac parte coloranți de la roz la

albastru închis, în funcție de fructele și legumele

din care se extrag.

Vitaminele sunt aditivi alimentari

buni. Vitamina E sau E 306 are un rol

important în prevenția bolilor

cardiovasculare. E 306 e dovedit a

avea acțiune

antioxidantă foarte puternică și

astfel devine eficient în

prevenirea și tratarea

arterosclerozei. Si vitamina C sau E 300,

alaturi de betacarotenul numit E 160 nu

periclitează sanatatea.

De asemenea, echivalentul vitaminei B12,

E 101, are un rol important în metabolismul

glucidelor, grăsimilor și proteinelor. Mai

mult, E 100 este hepatoprotector

care favorizează secreția biliara și se

găsește cu preponderență în

amestecul cunoscut sub numele de

curry.

E 140 are un efect dezinfectant, iar E

322 înseamnă lecitina și se găsește în

ciocolată. Atenție însă! Pentru

acești aditivi există atât varianta

naturală, cât și cea de sinteză, iar

consumatorii nu le pot deosebi.

"Legea nu obligă producătorii să specifice

dacă e vorba de varianta naturală sau de

sinteză a acestor E-uri", Firesc, varianta de

sinteză e tot un produs chimic care nu are

de-a face cu ceea ce se găsește în natură. De

asemenea, aditivii buni sunt și mult mai

scumpi pe piața alimentară și acesta e

motivul pentru care nu sunt folosiți frecvent.

Citește eticheta ! Iată care este recomandarea pe care o

fac toți specialiștii în nutriție. Dacă nu ai

informații suficiente despre posibilele efecte

ale aditivilor, ghidează-te dupa un principiu

simplu: cu cât mai puține substante

componente, cu atât mai bine. Dar și aici

sunt nuanțe. Spre exemplu, într-un aliment

foarte simplu, borșul, poți să găsești acid

citric (tot un E) care nu e obținut prin

fermentarea naturală care stă la baza acestui

lichid.

Manea Alexandra, VI B

Raze de lumină

tiați ca TERMOMETRUL a

fost inventat de către părintele

știintei Galileo Galilei? În anul

1593, el a construit un termometru,

folosind dilatația și contracția

aerului dintr-un glob pentru a mișca

apa dintr-un tub atașat. Forma

etanșă a termometrului a fost

realizată abia în 1650. Fizicianul

german Gabriel Fahrenheit a fost

primul care a utilizat mercurul ca

lichid termometric și a fabricat

primele termometre de dimensiuni

reduse ce puteau măsura tempera-

tura umană și temperatura atmosfe-

rică până la 96 de grade. Tot el a

propus și prima scală termometrică

care îi poartă și numele. În anul

1742 astronomul suedez Anders

Celsius a propus o scară

termometrică ce-i poartă numele.

tiați că luminii de la Soare îi

ia 8 minute până atinge

Pamântul? Dacă Soarele s-ar

stinge acum, în 8 minute am

rămane în întuneric.

tiati că prima mașina

de calcul care poate realiza

operații de împărțire și

înmulțire apare în 1671 și

este realizată de Wilhelm

Gottfried Leibnitz?

Culese de Ailioaiei Bianca , VI B

tiati că oamenii au găsit soluții să-și

răcească locuințele din cele mai vechi

timpuri? Astfel, romanii reglau tempe-

ratura locuințelor construind canale în

zidurile caselor prin care, vara, circulă apa

rece. Totuși, doar cei bogați aveau acces la

aceasta metodă. Într-o formă mai avansată,

astfel de soluții se regăsesc și astăzi în

lume.

tiați că cea mai puternică

bombă atomică detonată vreodată

a avut o forță explozivă de 50

megatone de TNT (trinitrotoluen),

de 2.500 de ori mai mare decât

bomba de la Nagasaki? Numită

“Tsar bomba”, explozibilul a fost

detonat de URSS în cadrul unui

test desfășurat pe 30.10.1961 într-

un arhipelag din Oceanul Arctic,

în nordul Rusiei. Forța inițială a

bombei era de 100 de megatone

TNT însă a fost redusă pentru a

limita cantitatea de deșeuri

radioactive rezultate.

tiati că gazele dintr-o

pată solară sunt cu 1.650

grade Celsius mai reci

decât zonele înconjură-

toare de pe Soare?

Raze de lumină

36

corpul unui om de 70 de kg cuprinde 6

kg de hidrogen, 44 kg de oxigen și 14

kg de carbon? Numele hidrogenului

înseamnă "generator de apă".

metanul a fost descoperit de A. Volta

în anul 1778 în malul bălților?

1 km pătrat de pădure de conifere

elimină în atmosferă o cantitate de

oxigen de 10 ori mai mare decât

aceeași suprafață cultivată cu culturi

agricole?

Marea Moartă are o

salinitate de 240g/

litru?

cele 7 metale

cunoscute în antichi-

tate sunt: aur, argint, cupru, plumb,

mercur, fier și staniu?

din cele 109 elemente chimice

cunoscute, 92 se afla în natură, iar

restul s-au obținut pe cale artificială?

electronul gravitează în

jurul nucleului atomului cu

o viteză de aproximativ

2000 km/s? Cu o astfel de

viteză electronul ar putea

înconjura Pământul în 20 de

secunde?

clorul este primul halogen

obtinut în stare liberă

(1774)?

clorul a fost primul gaz

folosit ca armă de luptă, de

către germani, în primul

război mondial?

"azot" înseamnă "fără

viață"?

cel mai vechi material

plastic este celuloidul,

fabricat în Statele Unite în

1870 pentru a înlocui

fildeșul bilelor de biliard?

Culese de Budacea Mariana, VI B

diametrele aproximative ale atomilor sunt cuprinse între 0,0000001

mm (hidrogen) și 0,0000005 mm (cesiu)?

într-un punct minuscul desenat cu creionul sunt

30.000.000.000.000.000 de atomi?

numele celui mai rar element de pe Pământ este astatin (69 mg în toată scoarța

Pământului)?

pentru prima oară în lume, profesorul Hatsujiro Hashimoto de la

Universitatea din Osaka, a realizat fotografierea structurii interne

a atomului?

Raze de lumină

37

Propuse de Apetrei Liviu, I C

Veverița Dale și-a asigurat

provizii pentru iarnă și are în

cămară 30 de ghinde. Ea a

mâncat din ele 5.

Câte ghinde mai are

veverița în cămară? Mătușa Raluca a vândut la

piață 7 boboci de rață și 22 pui de

găină.

Câți pui a vândut mătușa în to-

tal?

În poiană

zburdau 6 miei.

Au mai venit încă

10.

Câți miei sunt

acum în poiană?

La o librărie s-au vândut într-o dimineață 6 ursuleți de

pluș, iar după-amiază cu 21 mai mulți.

Câți ursuleți s-au vândut după-amiază la acea librărie?

La ZOO s-au mai adus

câteva animale: 10 lupi, 2

urși, 3 tigri, un leu și un

zimbru. Câte animale s-au

mai adus la ZOO?

Matei are 20 iepurași, Ștefan

cu 2 mai mult, iar Maria cu 6 mai

puțini decât Ștefan.

Câți iepurași au Ștefan și

Maria?

Irina a desenat 4 căței, 12

pisicuțe și 10 iepurași.

Câte animale a desenat

Irina?

Bunica are 10 cai. Jumătate

sunt maro, negri sunt cât cel mai

mic număr impar de o cifră, iar

restul sunt albi.

Câți cai are bunica din

fiecare?

Raze de lumină

38

Culese de Robu Alexandra, VIII B

Mama vorbește cu fiul ei:

- Fiule, ți-am cumpărat manuale

noi pentru școală, au fost

scumpe, așa că, să ai mare grijă

de ele.

- Bine mamă, nici nu mă ating de

ele! La școală:

Învățătoarea: Copii, ce fapte bune ați făcut

în vacanță?

Ionel: Eu am ajutat o bătrânică să treacă

strada.

George: Eu l-am ajutat pe Ionel să o treacă

strada pe bătrânică.

Vasile: Eu i-am ajutat pe George și Ionel să

treacă bătrânica strada.

Învățătoarea: Dar de ce au fost nevoie de 3

persoane?

Ionel : Pentru că bătrânica nu voia să treacă

strada.

- Care sunt

păsările cele mai

înaintate in

vârstă?

- Cele

împăiate,

răspunde Ionel.

- În ce grupă de animale

clasificăm șarpele cu ochelari?

- În cea a animalelor cu

vedere slabă, răspunde

un elev.

Doi atomi de hidrogen mergeau pe drum. Unul spune:

- Cred că am pierdut un electron.

- Chiar? Ești sigur?

- Da, sunt (zero) pozitiv.

- Ce îi spune fluorul hidrogenului?

- Sunt atras de tine...

- Da? Atunci să formăm o moleculă.

Profesoara:

- Ionel, cum se numește animalul

cu 2 ochi si 150 de dinți?

- Crocodil !

- Bravo ! Dar ce are 150 de ochi

si 2 dinți?

- Un autobuz cu pensionari...

La grădina zoo un hipopotam

întreabă zebra:

- Auzi, de ce ai dungi?

- Pentru că la magazin nu mai

aveau buline.

- Care este cea mai

folositoare pasăre? Întreabă

învățătorul.

- Găina!

- De ce?

- Păi , ea poate fi mâncată și

înainte de a se naște și după moarte.

Raze de lumină

39

Culese de clasa a IV-a D

1. Alături de râul Timiş fac limita de sud a Carpaţilor Occidentali.

2. Brăzdează Munţii Făgăraşului, iar înainte de a se vărsa în Dunăre primeşte

apele Dâmboviţei.

3. Cel mai mare râu din vestul României ce traversează Depresiunea

Transilvaniei şi Câmpia de Vest, după care se varsă în Tisa.

4. Râul ce formează graniţa de est a ţării.

5. Râul ce primeşte apa Prahovei şi, înainte de a se vărsa în Dunăre formează o

minunată baltă.

6. Cel mai lung râu din partea de sud a ţării.

7. Râul ce curge prin vestul Podişului Moldovei de la nord la sud, până la

Dunăre, lunca sa a inspirând mulţi scriitori.

Raze de lumină

40

Coordonatori:

Colectivul de redacţie:

prof. Vatamanu Florența

prof. Diaconu Alina

prof. Jacotă Mihaela

prof. Neagu Monica

prof. Păduraru Delia prof. Dulan Ada Robu Alexandra, VIII B Lucache Denisa, VIII B Costin Bianca, VII A Iacob Raluca, VIII B Cenușă Diana, VIII B Budacea Mariana, VI B