Cunoa terea multiaspectuală a elevului-ș caracteristicile temperamentale.

„Familia este de o foarte mare importan ă ț în ceea ce prive te structurarea i formareaș ș

personalită ii copilului. ț Părin ii influen ează ț ț copiii prin concep ia lor despre lume, dar i ț ș prin comportamentele lor în care ac ionează ț temperamente, atitudini, dorin e, intoleran e.ț ț

Mama influen ează mai mult la formareaț laturii afective a psihicului copilului, tatăl ac ionează mai mult asupra identită ii i ț ț ș

autorită ii”ț Calot Farsons i ș T.

Osterrith.

Interac iunea părintelui cu copilul său este una specială, profundă i formatoare. Părin ii se ț ș țconfruntă cu realitatea lor, dar i cu a ceea a copilului. Psihologii î i rezervă dreptul de a ș școrecta deprinderi sau comportamente nepotrivite ale părin ilor fa ă de copii lor.ț ț Educa ia părin ilor preocupă azi multe din politicile ărilor avansate, i nu numai. Se ț ț ț șeviden iază tot mai pregnant nevoia de antrenare a părin ilor în deciziile i ac iunele formate ț ț ș țprofesionale care îi privesc pe copiii lor. Părin ii, profesorii i psihologul trebuie să- i ț ș șcunoască for ele i să formeze parteneriate de lucru în beneficul copilului. Părintele trebuie să ț șfie informat de tot ce se întîmplă cu copilul lui. Copilul vede i înva ă năzdrăvănii, trăie te ș ț șinevitabil i evenimente traumatizate, se mai îmbolnăve te i se mai accidentează, uneori. ș ș șPărin ii nu controlează totul în jurul copilului i nu-l pot feri de tot ce i s-ar putea întîmpla ț șrau. Ceea ce îi poate oferi părintele copilului sau, este iubirea necondi ionată, acceptare, țîn elegere, un mediu sigur, cald i cu deschidere social. Oferindu-i acestea, copilul poate face ț șfa ă el însu i vie ii cu tot ce îi aduce ea.ț ș ț Meseria de părinte este una dintre cele mai dificile pe care adul ii o aleg pentru a o aplica în țpractică i de aceea se cere o instruire aparte, pentru ea. Nevoia de informa ie privitoare la ș țcaracteristicile temperamentale i ale particularită ilor de vîrstă este necesară pentru formarea ș țdeprinderilor de autoreglare emo ională i dezvoltarea încrederii în sine i respectului de sine ț ș ș

i ameliorarea comportamentelor deviante.ș

Temperamentul constitue una din instituţiile individual-tipologice prin care oamenii se deosebesc între ei după cantitatea de energie de care dispun, după modul cum îşi organizează conduita. Unii sunt hiperactivi, agitaţi, veseli, dispun de o inepuizabilă energie, rezistă la solicitări maxime. Alţii sunt hipoactivi conduita lor se caracterizează printr-un nivel inergetic inferior, sunt fără vlagă, astenici, se dispun uşor. Unii sunt foarte rapizi în mişcări, în vorbire, alţii se mişcă lent, unii sunt năvalnici, nerăbdători, impulsivi, nestăpîniţi, alţii echilibraţi. Unii autori compară oamenii cu apa,aerul, focul, pămîntul-scurgeri de ape line şi furtunoase, o mişcare neobservată a aerului şi o furtună puternică. Temperamentul se referă la dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se manifestă mai pregnant în comportamentul exterior (în motricitate, în special în vorbire) în activitatea intelectuală şi afectivitate. Dacă am spune observaţiei activitatea unor persoane într-o împrejurare sau alta, urmărind mişcările, reacţiile afective, unele caracteristici ale vorbirii, am reuşi relativ uşor să identificăm o serie de particularităţi temperamentale.

Copiii, chiar de la vîrste fragede, se desting între ei după anumite trăsături temperamentale: mobilitate sau inertitate, calmitate sau agitaţie, trăsături ce rămîn aproape neschimbate pe tot parcursul vieţii. Simultan cu maturizarea, sub influenţa educaţiei prin exersarea intenţionată se dezvoltă capacităţile persoanei de a-şi regla emoţiile, de a fi reticientă, de a-şi dirija activitatea intelectuală, conduita în colectiv şi în societate. Toate acestea confirmă constituirea temperamentului în cadrul interacţiunii individului cu mediul. Prin exersare putem modela anumite trăsături, le putem compensa pe altele, dar nu le putem schimba radical.

Flegmaticul nu poate deveni coleric, sau invers, oricît de mult am dori.La definirea temperamentului e necesar să ţinem cont de următoarele semne distinctive.

• temperamentul caracterizează particularităţile dinamice ale activităţii psihice care se exprimă în rapiditatea reacţiilor emoţionale, tempoul, ritmul mişcărilor, viteza, intensitatea şi orientarea activităţii proceselor psihice.

• trăsăturile temperamentului se manifestă fregvent, sunt tipice în diferite situaţii, între ele există o interacţiune naturală, formând o anumită structură ce caracterizează tipul de temperament, noţiunea prin care se înţelege un ansamblu de însuşiri psihice legate între ele şi comune unui grup de oameni.

• temperamentul are o gamă foarte largă de manifestări şi în comparaţie cu alte însuşiri de personalitate, trăsăturile temperamentale sunt mult mai constante.

Tipologia temperamentului Pentru prima dată cercetările asupra temperamentului au fost realizate de renumiţi medici din antichitate Hypocrates (400 în e.n.) şi Galenus (150 în e.n.). Ei considerau că în organism există patru „umori” (hormones): sînge,

flegmă, bilă neagră, bilă galbenă. În funcţie de predominarea uneia din ele, se determină tipul de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.

Tipul de sistem nervos reprezintă baza filozofică a tipului de temperament. Fiecare dintre cele patru tipuri de sistem nervos au fost puse în corespondenţă cu un anumit temperament: tipul puternic, echilibrat mobil stă la baza temperamentului sangvinic, tipul puternic, echilibrat inert corespunde temperamentului flegmatic, tipul puternic,

neechilibrat excitabil-temperamentului coleric, şi cel slab temperamentului melancolic. Cunoa terea tipurilor de temperament este necesară pentru fiecare dintre noi cu ș

scopul de a ne în elege mai bine pe noi în ine, de a ne autocunoa te i pentru a ine ț ș ș ș țcont de laturile pozitive i de acele slăbiciuni care pot fi compensate prin unele virtu i ș ț

educate special.

Sangvinicul – se dosebeşte prin ritmicitate, echilibru, rapiditatea mişcărilor şi vorbirii, printr-o mare efervescenţă emoţională. E temperamentul bunei dispoziţii, al

adaptabilităţii prompte şi economicoase. Dincolo de viociune şi exuberanţă se evidenţiază calmul, stăpînirea de sine. EL poate aştepta fără o încordare chinuitoare şi poate sa renunţe fară a suferi mult. Extrema mobilitate îngreunează fixarea scopurilor,

consolidarea intereselor şi prejudiciază persistenţa în acţiuni si relaţii. Hiperactiv în plan motor, rapid în activitate, emoţii intense, dar sentimente superficiale, dispoziţie stenică, sangvinul resimte nevoia de variaţie în decor şi activitate, adaptabilitate, fire

deschisă, comunicativă, îşi menţine rezistenţa şi echilibrul psihic în orice condiţii, situaţiile dificile le suportă fără „crize”. În colectiv sangvinicul e vesel, plin de viaţă. Înţelege repede ceea ce e nou, îşi comutează cu uşurinţă atenţia. E productiv în cadrul

lucrului dinamic şi variat. Fiziologul rus I.P. Pavlov caracterizează sangvinicul ca fiind o persoană iute, foarte productivă, însă numai atunci cînd are o ocupaţie interesantă adică un stimul permanent. De regulă e sociabil, optimist nu se jenează nici într-un

mediu nou.

Colericul – este iritabil şi inegal în toate manifestările sale: fie că acest om este eruptiv, năvalnic, nestăpînit, fie deprimat, cuprins de panică şi teamă. El prezintă ascensiuni şi căderi ale capacităţii de lucru, oscilaţii între entuziasm,

temeritate şi stare de abandon, decepţie. Înclinaţiile spre exagerare periclitează echilibrul emoţional. Colericii sunt oameni neliniştiţi, nerăbdători, predispuşi

la violenţă în caz de furie, dar şi la afecţiuni neadecvate cu relaţii ce accentuează atît amiciţia cît şi ostilitatea. În funcţie de semnificaţiile activităţii lor, de idealul de viaţă, se pot afirma ca oameni ai marilor iniţiative, fiind uşor captivaţi de activităţi de lungă durată. Colericii sunt extravertiţi, comunicativi,

sociabili, sunt orientaţi spre prezent şi viitor.

Melancolicul – mai este numit hipotonic, i el văde te un tonus scăzut, ș șdisponibilită i energetice reduse, sensibilitate, emotivitate, deosebită, ț

înclinare, spre depresiune, în condi ii de solicitări crescute. Are dificultă i în ț țadaptarea socială, încredere redusă în for ele proprii. Este slabă rezisten a ț ț

neuropsihică. Activitatea are un randament scăzut dar calitativ. Melancolicul este puternic afectat de insuccese; neînarmat pentru de pă irea dificultă ilor ș ț

mai grele ale vie ii. În condi ii de grup manifestă dependen ă. Este capabil de ț ț țmunci de fine e i ac iuni de migală cu pre ul epuizării mai rapide. ț ș ț ț

Melancolicii sunt necomunicativi, mai ales când se întâlnesc cu oameni noi. Dar într-o atmosferă obi nuită, în special într-un colectiv bun, prietenos șmelancolicul poate fi destul de comunicativ, poate îndeplini cu succes

misiunea încredin ată, e capabil să manifeste, perseveren ă i să învingă ț ț șgreută ile.ț

Flegmaticul – este o persoană lentă în tot ceea ce face, neobi nuit de calmă. șDispune de un fel de răbdare naturală i de aceea, prin educa ie, atinge performan e ș ț țîn perseveren a voluntară, meticulozitate. Este temeinic în munca de lungă durată. ț

Flegmatic e solid, el nu- i consuma for ele în zadar, calculându- i-le, el duce la bun ș ț șsfâr it lucrul început. Este cumpătat în rela ii, e sociabil cu măsură. Dintre ș ț

neajunsurile flegmaticului se pot men iona iner ia i mobilitatea redusă, nepăsarea, ț ț șlenea, indiferen a. În unele cazuri aceste calită i pot să-i creeze probleme legate de ț ț

integrarea în via a activă a societă ii.ț ț De i pare indiferent afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem de ș

consistente i durabile. De obicei este pu in comunicabil, orientat mai mult spre ș țtrecut, pentru el este caracteristică lentoarea în mi cări i limbaj, toleran a, ș ș țstereotipia. Echilibrul i o anumită iner ie a proceselor nervoase îi permit ș ț

flegmaticului să rămână calm în orice condi ii.ț

Temperamentul este o însu ire de personalitate i generalitatea lui nu se ș șreferă numai la forma iunile par iale mai complexe cum sunt aptitudinile, ț ținteligen a, caracterul psihomoral. Acestea sunt într-adevăr susceptibile de țevaluări calitative pentru că reprezintă dimensiuni func ional-creative i ț ș

rela ional-morale specifice omului. E clar, însă, că alte însu iri de ț șpersonalitate corelează cu temperamentul, dar nu pot fi reduse la temperament.

De obicei, nu există persoane cu un tip de temperament pur. În orice om există un aliaj de temperamente cu proeminen a unor însu iri mai specifice ț ș

pentru unul din ele. Oameni cu cele mai avariate temperamente pot să ob ină țrezultate remarcabile în unul i acela i domeniu de activitate: Ion Luca ș ș

Caragiale, Liviu Rebreanu erau colerici; Vasile Alecsandri, George Co buc – șsangvinici; Mihai Sadoveanu – flegmatic, iar Mihai Eminescu i Lucian Blaga ș

erau melancolici.

Trăsături dinamico-energetice în raport cu dimensiunile fundamentale ale personalită ii.ț

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

20

Clasa 7a Clasa 7 b Clasa 7 c Clasa 7 d

Introvertiți

Extrovertiți

Introverti ii: flegmaticii i melancoliciiț șExtroverti ii: sangvinicii i colericiiț ș .

Metode de combatere a tulburărilor comportamentale la adolescenți: 1. Adresarea la un specialist competent (psiholog, psihoterapeut, asistent social).2. Atenţie şi susţinere din partea părinţilor, colegilor, profesorilor.3. Atmosfera prielnică şi favorabilă în familie.4. Înlaturarea obstacolelor şi barierilor ce împiedica libera dezvoltare fiziologică şi a personalităţii adolescentului.5. Situaţia social-economică şi materială favorabilă.6. Situarea copilului într-un mediu social satisfăcător.7. Educaţia adecvată8. Exemplul şi sfatul adulţilor (pozitiv). 9.Încurajarea şi susţinerea comportamentului prosocial,includerea în activităţileextraşcolare(dans,sport,muzică) etc.10.Alimentaţie bună cu un regim al zilei suportabil.11.Conştientizarea de către copil a propriilor acţiuni şi urmărilor acestora asupra celorlalţi.12.Dorinţa adolescentului de a avea un comportament onest şi disciplinat.13.Acordarea de către părinţi a unei mici independenţe şi libertăţi de care copilul are nevoie, fără însă ai da libertate totală în acţiuni.14.Aprobarea atît a calităţilor,cît şi a încercărilor de a face ceva.15.Comunicarea frecventă cu copilul.16.Stabilirea unei relaţii de prietenie cu copilul (din partea părinţilor, rudelor, profesorilor).17.Stimularea auto-disciplinii şi respectului pentru ceilalţi.18.Încurajarea fără a da ordine sau instrucţiuni.19.Dezvoltarea sentimentului stimei de sine.

Sugestii pentru menţinerea unor relaţii pozitive cu adolescenţii: 1. Respectaţi intimitatea adolescentului.2. Daţi sfaturi, dar şi exemple de comportare.3. Arătaţi afecţiune faţă de adolescent.4. Încurajaţi ideile, căutările adolescentului.5. Demonstraţi suport emoţional.6. Păstraţi secretele încredinţate.7. Nu fiţi exagerat de posesiv, autoritar, fiţi deschis să negociaţi.8. Încurajaţi autonomia.9. Discutaţi despre administrarea banilor primiţi de la părinţi.10. Încercaţi să trataţi adolescentul ca pe un tînăr adult responsabil.11. Vorbiţi cu adolescentul despre lucrurile care îi interesează sau preocupă.12. Nu criticaţi alegerile prietenilor adolescentului.

Literatura recomandată:

1. Cuzne ov, L., 2008, „Tratat de educa ie pentru familie”, „CE-ț țP al USM” Chi inău. ș

2.Savca, L., 2008, „Sănatatea copiilor în  coală”, „Univers șPedagogic”, Chi inău.ș

3.Sălăvăstru, D., 2004, „Psihologia educa iei”, „Polerom”, Ia iț ș

4.  chiopu, U., Verza, E.,1995, „Psihologia Vârstelor”, „Ed. Did. Și Ped”, Bucure ti.ș ș