48
Vineri, 4 septembrie 2015 REMEMBER Motto: „O cultură nu e făcută de cinci sau zece oameni, ci de sute şi mii de scriitori, cărturari, oameni de ştiinţă, gânditori critici, artişti, gazetari” Mircea Eliade - "Ziua Tipogafilor Militari"; la 4 septembrie 1920 a luat fiinţă Tipografia Ministerului de Răsboiu (în prezent Centrul Tehnic- Editorial al Armatei) - 422: A murit Papa Bonifaciu I. A fost papă al Romei în perioada 28 decembrie 418–4 septembrie 422. L-a susţinut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrări. Papa Bonifaciu I l-a convins pe Împăratul Teodosiu al II-lea să returneze Illyricul Sfântului Scaun, apărându- și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care Împăratul Teodosiu al II-lea o atașase în 421 Constantinopolului — „Noua Romă”. Pelagianismul este doctrina provenită, ca denumire, de la teologul Pelagius (354 - c.420) cu privire la antropologia şi soteoriologia creştină. El considera că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertăţii voinţei umane, independent de harul divin (graţia divină). Cu alte cuvinte, libera voinţă a unei persoane Maxima zilei: Este de o mie de ori mai bine să ai bun simţ fără educaţie decât să ai educaţie fără bun simţ. Robert

Calendar cultural 4 septembrie

  • Upload
    ioan-m

  • View
    356

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Calendar cultural 4 septembrie

Vineri, 4 septembrie 2015REMEMBER

Motto: „O cultură nu e făcută de cinci sau zece oameni, ci de sute şi mii de scriitori, cărturari, oameni de ştiinţă, gânditori critici, artişti, gazetari”

Mircea Eliade

- "Ziua Tipogafilor Militari"; la 4 septembrie 1920 a luat fiinţă Tipografia Ministerului de Răsboiu (în prezent Centrul Tehnic-Editorial al Armatei)

- 422: A murit  Papa Bonifaciu I. A fost papă al Romei în perioada 28 decembrie 418–4 septembrie 422.

 L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrări.Papa Bonifaciu I l-a convins pe Împăratul Teodosiu al II-lea să returneze Illyricul Sfântului Scaun, apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care Împăratul Teodosiu al II-lea o atașase în 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.Pelagianismul este doctrina provenită, ca denumire, de la teologul Pelagius (354 - c.420) cu privire la antropologia şi soteoriologia creştină.El considera că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertăţii voinţei umane, independent de harul divin (graţia divină). Cu alte cuvinte, libera voinţă a unei persoane este pe de-a întregul capabilă să-l aleagă pe Dumnezeu şi/sau să facă bine sau rău fără ajutorul intervenţiei divine. Pelagianismul spune că firea omului este bună, la bază. Astfel ea neagă păcatul originar, doctrina conform căreia omul a moştenit o fire păcătoasă de la Adam.

- 476: Generalul foederat germanic Odoacru l-a înlăturat de pe tron pe împăratul roman Romulus Augustulus. Imperiul Roman de Apus isi inceteaza existenta.  

Maxima zilei: Este de o mie de ori mai bine să ai bun simţ fără educaţie decât să ai educaţie fără bun simţ.

Robert Ingersoll (1833 – 1899), om politic american, veteran al Războiului Civil

Page 2: Calendar cultural 4 septembrie

Odoacru si Romulus Augustulus  - 1063: A murit Tughril, fondatorul Marelui Imperiu Selgiuc, și primul sultan al imperiului său din 1037 pana in 1063.  

 Tughril (n.990) a unit războinicii turci din stepele eurasiatice într-o confederație de triburi, care considerau că se trag dintr-un singur strămoș numit Selgiuc, conducându-i în campania inițială de cucerire a estului Iranului. El va fonda mai târziu, Sultanatul Selgiuc după cucerirea Persiei și dupa cucerirea  capitalei abbaside, Bagdad, de la dinastia Buyidă în 1055. 

- 1504: Amerigo Vespuci trimite o scrisoare demnitarilor florentini, anuntandu-i ca a descoperit Mundus Novus - Lumea Noua.

Page 3: Calendar cultural 4 septembrie

- 1541: Transilvania intră sub suzeranitatea Porţii Otomane.

Soliman Magnificul Sultanul otoman Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zapolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie), iar pe George Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui.  Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă la razboiul de o suta de ani  și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate.De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660, nici Crisana, transformată de asemenea în vilayet turcesc, cu centrul la Oradea .

Page 4: Calendar cultural 4 septembrie

Ioan Sigismund Zapolya - 1768: S-a născut François-René de Chateaubriand, scriitor francez (m. 1848).

François-René de Chateaubriand  (4 septembrie 1768 - 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este "Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine" (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.Scrieri1797: Eseu asupra revoluțiilor ("Essai sur les révolutions");1802: Geniul creștinismmului ("Le génie du christianisme");1809: Martirii ("Les martyrs");1811: Itinerar de la Paris la Ierusalim ("Itinéraire de Paris à Jérusalem");1814: Despre Buonaparte și despre Bourboni ("De buonaparte et des Bourbons")1826: Călătorie în America ("Voyage en Amérique");1826: Miscelanee politice și polemice ("Mélanges politiques et polémiques")1826: Natcezii ("Les Natchez");1828: Miscelanee literare ("Mélanges littéraires");1836: Eseu despre literatura engleză ("Essai sur la littérature anglaise");1849: Memorii de dincolo de mormânt ("Mémoires d'outre-tombe").

- 1774: James Cook a descoperit Noua Caledonie, anexată de Franţa în 1853.

Page 5: Calendar cultural 4 septembrie

 James Cook a descoperit insula Grande Terre si a denumit-o Noua Caledonia, Caledonia fiind numele latin al Scotiei.Noua Caledonie (franceză Nouvelle-Calédonie) este un arhipelag în vestul Oceanului Pacific în regiunea Melanezia, situat la câteva grade nord fată de Tropicul Capricornului. Este un teritoriu de peste mări atasat Frantei, cu un statut particular în urma semnării Acordurilor de la Nouméa, în asteptarea unui referendum local prevăzut a avea loc in perioada 2016-2018 privind independenta sau mentinerea sa în cadrul Republicii Franceze.

- 1781: Colonistii spanioli au intemeiat o asezare in sudul Californiei pe care au denumit-o El Pueblo Nuestra Señora la Reina de los Ángeles de Porciúncula, pentru ca mai tirziu sa se ajunga la prescurtarea Los Angeles sau si mai simplu L.A. - 1824: S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 1896). Creaţia sa cuprinde simfonii, cantate, mise, muzică de cameră şi se caracterizează prin monumentalitate, forţă epică şi printr-o înaltă măiestrie polifonică. Alături de Brahms, este unul dintre marii simfonişti după Beethoven.

- 1851: S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910.)

 Lucrări de referinţăA publicat, în 1876, ca răspuns la lucrarea lui Robert Roesler, Romanische Studien, un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei.

Page 6: Calendar cultural 4 septembrie

În 1877 a mai publicat un amplu studiu istorico-etnografic, privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către Aurelian (Romer und Romanen in den Donaulandern).Asemenea idei au fost reluate şi în alte scrieri ale sale:• Die Romanischen Landschaften des Romischen Reiches, 1881;• Leben und Sitten der Romer in der Kaiserzeit, vol. I-II, 1883-1884;• Zur Geschichte der Passe Siebenburgens (1892, apărută, în 1895, în limba română sub titlulContribuţiune la istoria trecătorilor Transilvaniei);• Fasten der Provinz Dacien mit Beitragen zur Romischen Verwaltungsgeschichte, 1894;• Mitteilungen aus Apulum, 1900.

- 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj).

- 1870: S-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir “Descriptio Moldaviae”. Descriptio Moldaviae, sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae sau, în română, Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:- Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă cunoscută a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.- În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau

Page 7: Calendar cultural 4 septembrie

scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări.- În ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, "după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești".Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.

- 1870: Împăratul Napoleon al III-lea al Franței este  detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză.  

Imparatul Napoleon al III-lea - Charles-Louis-Napoléon Bonaparte; (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873).

- 1881: S-a nascut Radu Codreanu, biolog şi citolog român, membru al Academiei Române (d. 1987).

- 1881, 4/17: S-a născut poetul George Bacovia (m. 1957).

Page 8: Calendar cultural 4 septembrie

George Bacovia (n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucuresti) a fost un scriitor român format la scoala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri si proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influente din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaste treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoasterea sa ca cel mai important poet simbolist român si unul dintre cei mai importanti poeti din poezia română modernă. Volume antumePlumb, Bucuresti, 1916Scîntei galbene, Bacău, 1926Bucăti de noapte, Bucuresti, 1926Poezii, Bucuresti, 1929Cu voi..., Bucuresti, 1930Poezii, prefată de Adrian Maniu, Bucuresti, 1934Comedii în fond, Bucuresti, 1936Opere, Bucuresti, 1944Stante burgheze, Bucuresti, 1946Poezii, Bucuresti, 1956 (editie revăzută si adăugită de autor, 1957)

Plumb 

Dormeau adânc sicriele de plumb,Si flori de plumb si funerar vestmint --Stam singur în cavou... si era vint...Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumbPe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --Stam singur lângă mort... si era frig...Si-i atirnau aripile de plumb.

Page 9: Calendar cultural 4 septembrie

Casa Bacovia din Bucuresti, astăzi muzeuMuzeul este deschis zilnic intre orele 10 - 18 cu exceptia zilei de luni cand este inchis. 

Telefon: 635 39 32, 650 74 95Adresa: Str. George Bacovia, nr 63

Page 10: Calendar cultural 4 septembrie

Casa Memorialã George Bacovia Str. George Bacovia nr. 13, Bacau 

- 1882: Thomas Edison a inceput sa furnizeze electricitate primilor clienti ai firmei sale, Edison Electrical Illuminating Company, din orasul New York, cartierul Manhattan. De altfel, sub conducerea lui s-a construit prima centrala electrica din lume (1882) la New York.

Page 11: Calendar cultural 4 septembrie

- 1886: S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971).

- 1886: După 25 de ani de lupte împotriva armatelor americane și mexicane, conducatorul războinicilor  apași, Geronimo, s-a predat.

- 1888: Numele Kodak a fost inregistrat de catre George Eastman din Rochester, New York (SUA). El a patentat aparatul de fotografiat cu rola de film: U.S. Patent #388.850.

Page 12: Calendar cultural 4 septembrie

George Eastman cu un Kodak- 1892: S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 1974).

- 1896, 4/17: S-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din "Grupul grafic" (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (m. 1992). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă naşterea la 17.IX.1896 (stilul nou).

Page 13: Calendar cultural 4 septembrie

Marcel Olinescu, s-a născut la Dorohoi judeţul Botoşani în 4/17-09-1896. În perioada 1903-1923 urmează cursurile elementare şi liceale la Dorohoi, studiază la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi cu profesorul Ion Mateescu şi apoi continuă la Bucureşti avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciura. După absolvirea Şcolii de Arte Frumoase, în anul 1923, obţine un post de profesor pentru caligrafie şi desen, la Liceul Avram Iancu din Brad şi aici va realiza zece gravuri din ,, Suita aurului”, portretele revoluţionarilor din munţi-Iancu, Blint, Buteanu. În 1926, ajunge la Botoşani la liceul ,, August Treboniu Laurian”, iar în 1927 se stabileşte la Arad, ca profesor de desen la liceul comercial de băieţi. Aici este şi redactor la ziarul ,, Ştirea” (1933-1937) şi pune bazele societăţii artistice ,, Ateneul Popular Arădean”. În curtea liceului comercial, într-un atelier improvizat, realizează busturile pedagogului Petru Pipoş, Crişan, D. Mărculescu. Marcel Olinescu a fost poet, în 1934 a publicat la Arad primul său volum de versuri ,, Eu-poeme în versuri şi linii” În anul 1928, începe să graveze. A fost printre puţinii gravori din lemn din aceea vreme. Lucrările sale au fost prezentate în volumele : ,, Păreri de rău”, ,, Vin ţiganii”, ,, Botoşani care se duc”. Despre această tehnică, maestrul spunea: ,, Am ajuns la gravura de lemn când pictura nu-mi satisfăcea dorinţa de a ajunge la linia mea proprie. Numai când am descoperit tehnica gravurii, în 1928, mi-am dat seama că am găsit tehnica artistică în care puteam să-mi torn gândurile” . La Arad, în anul 1944, la editura Casa Şcoalelor din Bucureşti, la imprimeria naţională, cu ilustraţii gravate în lemn de către autorul ei, apărea ,, Mitologia românească”. În 1937 este profesor la Şcoala Normală din Bucureşti, unde are elevi printre care Marin Preda, Râzvan Theodorescu si altii.A realizat expoziţii personale în ţară şi străinătate, de la Buenos Aires la Phenian, din Botoşani, Deva. A fost distins cu Premiul Lecomte de Nouy în anul 1921, premii pentru gravură la Salonul de desen şi gravură în anii 1931 şi 1932. Marele premiu de grafică la Concursul de pictură şi grafică Voroneţiana în 1977, Premiul UAP la Concursul Voroneţiana în 1979, la Suceava. Lucrarea „Mioriţa”, reeditată în 1985- după 45 de ani, la Editura „Junimea” din Iaşi, rămâne una dintre capodoperele liricii noastre populare.A decedat la 15.02 1992 si este inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Page 14: Calendar cultural 4 septembrie
Page 15: Calendar cultural 4 septembrie

- 1907: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul norvegian Edvard Grieg (n. 1843).

Page 16: Calendar cultural 4 septembrie

Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale.

- 1908: S-a născut Richard  WRIGHT (m.1960), scriitor american. Stabilit la Paris (1945). A abordat romanul psihologic modern (Intrusul, 1953; Visul cel mai lung, 1958; Azi e zi de leafă, 1963).

- 1911: S-a născut Gabriel Georgescu, poet şi traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) (m. 1973).

Page 17: Calendar cultural 4 septembrie

Opera literară• Poemul fără flăcări, Bucureşti, 1934, 1969;• Versuri, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, Satu Mare, 1996. Traduceri• Ady Endre, Scăpărătorul focului, Cluj, 1948 (în colaborare cu V. Herman), Spre mâine, Cluj, 1970;• Paul Verlaine, Versuri, Bucureşti, 1967;• Charles Baudelaire, Mici poeme în proză, Bucureşti, 1971.

- 1912: A încetat din viaţă, la Paşcani, jud. Iaşi, Mihai BUSUIOC (Domnul Trandafir) (n.1847), institutor român. În povestirea Domnul Trandafir, Mihail Sadoveanu l-a imortalizat pe învăţătorul său in semn de adâncă recunoştinţă, dar mai ales pentru a face din personajul său literar un simbol al adevăratului dascăl de oricând şi de oriunde. Astfel, M. Sadoveanu a reuşit să înfăţişeze cea mai frumoasă figură de învăţător din literatura română. Mormântul lui Mihai Busuioc se află în cimitirul din Paşcani, nu departe de acela al părinţilor scriitorului Mihail Sadoveanu.

- 1912: S-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă (m. 2006).

Page 18: Calendar cultural 4 septembrie

Raoul Sorban (n. 4 septembrie 1912 Dej- d. 18 iulie 2006 Cluj-Napoca) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist, academician si memorialist român. În 1944, în timpul celui de al II-lea Război Mondial a făcut acte de înalt eroism si umanitate salvând vietile a mii de evrei, pentru care a primit titlul si medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.LucrăriFriedrich von Bömches, București, Editura Meridiane, 1975.Fantasma imperiului ungar și casa Europei, Editura Globus, București, 1990, ISBN 973-49-0000-5Chestiunea maghiară, Editura Valahia, București, 2001, ISBN 973-95092-4-XInvazie de stafii. Însemnări și mărturisiri despre o altă parte a vieții (Editura Meridiane, București, 2003), ISBN 973-33-0477-8Rețelele Omeniei (împreună cu Adrian Riza), Editura R.A.I., 1995, ISBN 973-570-018-2Vida (album), București, Editura Meridiane, 1981Theodor Pallady (Mică bibliotecă de arta), Editura Meridiane, 1975Constantin Mustață, Raoul Șorban - Dialoguri cu Raoul Șorban, Editura Anotimp, Oradea, 2002, ISBN 973-98564-1-1Aurel Ciupe, Editura Meridiane, București, 1967,Aurel Popp (Raoul Șorban, Zoltan Banner; monografie, col. Maeștrii Artei Românești, Editura Meridiane, București, 1968)Constantin Baraschi, Editura Meridiane, București 1966Nicolae TonitzaO viață de artist între München și Maramureș (Hollósy Simon), Editura Meridiane, București 1986Ter Borch, Editura Meridiane, București 1985Theodor Pallady (album)

- 1913: S-a născut biochimistul american Stanford MOORE; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m.23.VIII.1982).

Page 19: Calendar cultural 4 septembrie

- 1915: Bulgaria se alătură de partea Puterilor Centrale, în Primul Război Mondial.- 1919: Înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii Opera - artiştii asociaţi; la 22 septembrie acelaşi an va lua numele de Societatea lirică română Opera si va constitui nucleul Operei Române de mai târziu (din decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocarascu. Debutul are loc la 17 martie 1920, in localul Teatrului National, cu spectacolul "Aida". - 1927: S-a născut artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 1975).

Page 20: Calendar cultural 4 septembrie
Page 21: Calendar cultural 4 septembrie

Lucrari de tapiserie

- 1928: România a aderat la „Tratatul Briand-Kellog”, semnat la Paris, la data de 27 august 1928, privind interzicerea războiului ca instrument al politicii internaţionale.- 1929: Dirijabilul german "Graf Zeppelin" a terminat calatoria de lux in jurul lumii, calatorie la care au participat 21 de pasageri deserviti de 41 de membri ai echipajului.

Page 22: Calendar cultural 4 septembrie

Graf Zeppelin deasupra Los Angeles-ului- 1934: S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit "Mr. Trololo" (m. 2012).

- 1934: S-a născut pictorul canadian Claude Theberge. 

Page 23: Calendar cultural 4 septembrie

Claude Theberge (1934-2008) este un pictor canadian.  Acesta a fost cunoscut în primul rând pentru pictura sa, dar, de asemenea, a  realizat vitralii si sculpturi pentru multe locuri publice. Claude Théberge este cel mai bine cunoscut pentru "umbrelă". În multe dintre picturile sale, vom vedea oameni cu umbrele sau chiar animale. Umbrelele si eşarfele sunt adesea prezente. El a creat, de asemenea, lucrari de arta pentru complexul Parlamentului European şi Teatrul du Capitole în oraşul Quebec . Tablourile sale pot fi găsite în colecţii prestigioase: Aerospace, Franţa, L'Oréal / Lancôme, Muzeul de Arta Contemporana de la Montreal, Royal British Museum Columbia, World Trade Centre din Toronto, First Canadian Bank, Esso, Canada şi multe altele.  De asemenea, el a servit ca designer grafic la UNESCO în Paris .  

Page 24: Calendar cultural 4 septembrie

- 1930: S-a născut graficiana Xenia Eraclide-Vreme.

Page 25: Calendar cultural 4 septembrie

Structuri vegetale

Page 26: Calendar cultural 4 septembrie

Sfânta Treime(valoare estimată 200 E)

icoană pe sticlă32 x 40 cm

Page 27: Calendar cultural 4 septembrie

Forme ascendente- 1940: Demisia guvernului condus de Ion Gigurtu; în timpul guvernării sale, iulie-septembrie 1940, România este constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940); Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern (acesta acceptă, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline).- 1943: In URSS, a fost ales cu acordul lui Stalin în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Mitropolitul Serghei, cu scopul de a-i mobiliza pe credincioși în războiul contra Germaniei.- 1958, 4-22: S-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului internaţional de muzică "George Enescu"; au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto; au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate.- 1959: A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885).

Page 28: Calendar cultural 4 septembrie

- 1962: Prima repetiţie (în Studio-ul 2 EMI) a grupului The Beatles. Primele înregistrări în formula celebră John, Paul, George, Ringo - "Love Me Do", P.S. I Love You"

- 1962: S-a nascut Shinya Yamanaka, medic japonez, laureat Nobel.

Page 29: Calendar cultural 4 septembrie

Shinya Yamanaka (n. 4 septembrie 1962, Higashiosaka, prefectura Osaka, Japonia) este un medic şi cercetător japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 2012, împreună cu John B. Gurdon, pentru „descoperirea faptului că celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”.

- 1963: A murit Robert SCHUMAN, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului - CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre "părinţii Europei unite"; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n.29.VI.1886.)Nota: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit "Ziua Uniunii Europene", cunoscută şi ca "Ziua Schuman" (marcată, anual, la 9 mai). 

- 1965: A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace pe 1952 (n. 1875).

Page 30: Calendar cultural 4 septembrie

- 1968: Apare Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968).  - 1968: A murit (la Roma,) regizorul Victor ILIU, unul dintre maeştrii filmului românesc (n.24.XI.1912).

- 1972: Înotătorul american Mark Spitz câştigă cea de-a şaptea medalie de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care câştigă şapte medalii de aur la o singură Olimpiadă.

- 1978: A murit Ştefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creator al unei ramuri a acestei ştiinţe, psihocibernetica (n.14.10.1902).

Page 31: Calendar cultural 4 septembrie

- 1981: S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană Béyonce (Giselle) Knowles; a fost prima artistă care a avut şi un single şi un album în acelaşi timp pe prima poziţie în istoria Billboard, doar Men At Work, Beatles, Simon and Garfunkel şi Rod Stewart reuşind această performanţă. La ediţia din 2004 a Grammy-urilor a câştigat un număr record de 5 premii.

- 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste, "părintele" celebrului comisar Maigret (n. 1903).

Page 32: Calendar cultural 4 septembrie

Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903; d. 4 septembrie 1989) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și studii. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.Maigret este un personaj fictiv din romanele polițiste scrise prin anii 1920 de scriitorul belgian Georges Simenon. El este un comisar de poliție de vârstă mijlocie, fiind personajul principal în cele 75 de romane și 28 de nuvele ale scriitorului belgian. Jules Maigret este prezentat ca un tip calm, pe care nimic nu-l poate scoate din sărite, el fumează pipă și poartă pălărie și manta. În timpul investigațiilor este un bun observator, căutând să înțeleagă motivul care l-a determinat pe răufăcător să comită crima. Romanele lui Georges Simenon au fost ecranizate. Printre actorii care au jucat rolul comisarului Maigret se afla si Jean Gabin.

Jean Gabin in rolul comisarului Maigret, pe un bilet de cinema- 1991: Preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaşte independenţa celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania. - 1992: A murit poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, a început, de la sfârşitul anilor '70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (n. 31.08.1927).

Page 33: Calendar cultural 4 septembrie

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”. Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”. Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945. În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.Scrieri (selecție)

Goarnele inimii, 1949 Cântec pentru Legea cea Mare, 1949 Lazăr de la Rusca, 1949 [1]

Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949 Numele vieții (poeme), 1950 Minerii din Maramureș (poem), 1951 Versuri alese, 1953 Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956 Cântec de ruină (poem), 1957 Ceva mai greu (versuri), 1958 Poeme, 1961 Cercuri de copac (versuri), 1962 Poezii, Bucuresti. 1962 Minunile de fiecare zi. versuri, Bucuresti, 1964 În poartă, Voinescu!, 1968 Drumul spre Dikson, 1969 Luminile arenei, 1969 Regele X, 1969 Din țara lui Nu-mă-uita, 1970 În batalia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971 Visul și veghea, 1972 Sângele-voinicului, 1973 Cetatea de pe aer, 1974 Premiera se amână. Bucuresti, 1977 Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978

Page 34: Calendar cultural 4 septembrie

Visul și veghea, 1980 Păvaza putredă (versuri), 1981 Roman imaginar (versuri), 1991 Un glonț pierdut (versuri), 1991

- 1996: A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924).- 1997: A fost reinaugurată Catedrala Isus Hristos Mântuitorul (din Moscova), inaugurată în 1883 pentru prima dată şi dărâmată din ordinul lui Stalin, în 1931.

- 1998: La Menlo Park, California, SUA, Larry Page şi Serghei Brin au înfiinţat compania Google, cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford din California. 

Page 35: Calendar cultural 4 septembrie

- 2001: Se inaugurează Disney Sea, primul parc Disney pe mare din lume, situat în apropiere de Tokyo.

- 2002: A murit actorul Cornel Vulpe (n. 1930).

S-a născut pe 19 mai 1930 la Băcăuţi, în Basarabia.A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1953.La Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde a jucat toată viaţa, a fost angajat în 1969. Bertolt Brecht, Jean Anouilh, Ben Jonson, Caragiale, Cehov, Tudor Popescu – celebrul “Concurs de frumuseţe” (1980), în regia lui Alexandru Tocilescu –, Marin Sorescu, Shakespeare, Dario Fo, Vaclav Havel, Goldoni, Feydeau sau inevitabilul Labiche…A avut nenumărate prezenţe la Teatrul Naţional Radiofonic, cu regizorii săi exemplari. Cu unul dintre aceştia, Cristian Munteanu, a colaborat şi la Teatrul “Ion Creangă”, în 1994, interpretând Cristea-Scrooge în “Noapte sfântă” de Ion Creangă

Page 36: Calendar cultural 4 septembrie

după Dickens. Tot la acest teatru a jucat şi în “Regele Cerb” (1996), de Carlo Gozzi, regia Florentina Enache.Între regizorii cu care a colaborat mai trebuie amintiţi Cătălina Buzoianu – cu excepţionalul spectacol “Strigoi la Kitahama” (1982), de Kobo Abe –, Florin Fătulescu, Alexandru Dabija, Grigore Gonţa, Cornel Todea, Valeriu Moisescu, Alexandru Darie, Horaţiu Mălăele şi Harag Gyorgy, în 1983, pentru spectacolul cu piesa “Procesul” de A. Suhovo-Kobâlin.

- 2002: A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii îşi rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste. - 2003: A murit Lola Bobescu, violonistă şi profesoară stabilită în Belgia (n. 1920). Fondatoare a ansamblului „Soliştii din Bruxelles”. A avut un amplu repertoriu concertant şi cameral.

- 2003: A murit violonistul ungar Tibor Varga (n. 1921).

- 2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi "The Crocodile Hunter" - Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul "Discovery" (n. 1962).

Page 37: Calendar cultural 4 septembrie

Stephen Robert Irwin (n.22 februarie 1962 – d. 4 septembrie 2006) a devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery ("The Crocodile Hunter") și a filmelor artistice în care a jucat. Acesta încetat din viață în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineața de luni, 4 septembrie 2006, a fost înțepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină. Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.El a devenit o adevărată legendă a curajului, îmbinând curiozitatea științifică cu spiritul de aventură. Steve Irwin a devenit foarte repede o vedetă în Australia, unde își avea chiar propria grădină zoologică. Revista People l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii.Mai ales după ce a apărut în filmul lui John Stainon, "Vânătorul de crocodili", în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internațională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol.Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriți atât de neprevăzutul situațiilor în care se punea, cât și de umorul care îi însoțea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă.

- 2008: A murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910).

Page 38: Calendar cultural 4 septembrie

Volume publicate Culise şi reflectoare, „Ideia” Bucureşti, 1935 Ion Brezeanu. Amintiri... vinurile mele pritocite de Gaby Michailescu, Editura

Ziarului Universul, Bucureşti, 1939 Iancu Brezeanu. O mie de ani într-o birjă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984 Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984 Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar, Ed. Meridiane, Bucureşti 1986 Cuşca suflerului. Însemnările unui impresar, Ed. Meridiane, Bucureşti 1990 Prinţul Ion Ghica, ilustrul director al Scenei Naţionale, Ed. Minerva, Bucureşti,

2000 Cu şi fără machiaj. Însemnările unui impresar, Ed. Minerva, Bucureşti 2001 Maria cea fără de moarte, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003. ISBN 973-8-6470-0-2 Giganţii teatrului românesc, vol. 1, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2004. ISBN 973-

7987-93-4 Leonard, soldatul de ciocolată, ediţie bilingvă, Ed. Eikon, Cluj-Napoca,

2009. ISBN 973-757-277-6

- 2008: A murit Marius Mircu, până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909).

Page 39: Calendar cultural 4 septembrie

- 2014: A murit Joan Rivers, actrita americana de comedie (n. 8 iunie 1933).

[Surse: Societatea Română de Radiodifuziune; Wikipedia]**********************************************************************************

Epigrama zilei:

Coada la români

Ce cozi ţineam noi în trecut!Venea Apusul să ne vadă...Azi toate însă-au dispărutŞi-n topuri, doar, mai stăm la coadă!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)

[sursa: http://epigrame.citatepedia.ro]**********************************************************************************

Să aveţi o zi plăcută! Claude Theberge 

Page 40: Calendar cultural 4 septembrie
Page 41: Calendar cultural 4 septembrie
Page 42: Calendar cultural 4 septembrie
Page 43: Calendar cultural 4 septembrie