TOBIA

INTRODUCERE

Titlu şi conţinut. Textul grec poartă titlul de „Cartea Faptelor lui Tobit”; versiunea ebraică are titlul: „Cartea lui Tobit”. Numele „Tobit” (sau „Tobeit”) este o transliterare greacă a formei ebraice „†ôBî”, care înseamnă, literar, „bunătatea mea”. Acest ultim termen este o prescurtare a numelui teoforic „†ôbiyyäh”, care înseamnă „Domnul este bun”. Vg foloseşte acelaşi nume, „Tobias”, pentru a-i indica atât pe tatăl, cât şi pe fiul, protagoniştii relatării. Este de preferat totuşi să se facă distincţie între ei: Tobit pentru tatăl şi Tobia pentru fiul.

Cartea canonică a lui Tobia este plasată uneori între Cărţile Sapi-enţiale, însă cel mai des printre Cărţile Istorice. În ediţia grecească se găseşte după Estera şi Iudita, în timp ce în Vg le precede.

La o primă lectură, Cartea lui Tobia se prezintă ca o naraţiune istorică din epoca asiriană, plasată într-un cadru precis geografic, cronologic, social şi juridic. Totuşi, o analiză atentă a conţinutului revelează că autorul nu este preocupat de a fi exact în câmp istoric, geografic şi topografic.

Pentru forma şi conţinutul ei, Cartea lui Tobia aparţine mai degrabă genului sapienţial. Scopul autorului este acela de a transmite o învă-ţătură morală şi religioasă sub forma unei relatări dramatice, artifici-ale şi fictive. Unele elemente ale relatării sunt luate din istoria trecută (de ex.: numele regilor asirieni, unele coordonate geografice); alte elemente provin dintr-o perioadă contemporană autorului, din reflecţia asupra Scripturilor inspirate sau din fantezia hagiografului. Genul literar al cărţii poate fi considerat ca o compoziţie midraşică cu scop didactic.

Pentru a-şi compune relatarea edificatoare, autorul face uz de dife-rite izvoare biblice şi extrabiblice. Importantă este influenţa exerci-tată asupra relatării lui Tobia de istoriile patriarhale din Cartea Gene-zei. Cadrul istoric este luat din Cărţile Regilor. Nu lipseşte nici influenţa literară şi de conţinut din cărţile profetice, în special din oracolele care tratează captivitatea lui Iuda şi restaurarea, conţinute

178

în Trito-Isaia şi în Ieremia. În exortaţiile morale, este evidentă influ-enţa Cărţii Proverbelor şi a Înţelepciunii. Fondul de idei este identic cu cel din Cartea lui Ben Sirah, chiar dacă sunt greu de stabilit influ-enţele literare. În rugăciuni, este evidentă influenţa Psalmilor.

În ciuda influenţelor extra-biblice, Cartea lui Tobia este o operă literară ebraică şi biblică. Unitatea internă a cărţii, caracterul definit al personajelor (şi în special al lui Tobit), noţiunea pură despre Dum-nezeu şi despre atributele lui, înalta doctrină morală deosebesc această carte de orice altă operă non-biblică.

Autorul, necunoscut, trebuie să fi fost un evreu bun cunoscător al Sfintelor Scripturi, un om legat de practicile religioase, de tendinţă tradiţionalistă. Era la curent cu literatura şi cu legendele populare ale propriului ambient. Se poate trage concluzia că această carte a fost compusă în diaspora semitică. Ambientul oriental, familiaritatea cu câinele, faptul că această carte nu a fost inclusă în canonul palestinian sunt indicii în favoarea unei origini extra-palestiniene. Cartea a fost scrisă pentru iudeii din diaspora.

Diferite argumente sugerează ca dată a compoziţiei perioada post-exilică. Autorul nu posedă cunoştinţe exacte despre epoca pre-exilică, dar cunoaşte bine evenimente şi idei din secolele ulterioare, cum ar fi restaurarea Israelului şi noul templu de la Ierusalim. Cunoaşte codi-ficarea Pentateuhului şi o legislaţie canonică foarte dezvoltată. Este la curent cu Cărţile Profetice şi foarte familiarizat cu Psalmii.

Originalul Cărţii lui Tobia a fost scris într-o limbă semitică. Exe-geţii discută dacă este vorba despre limba ebraică sau cea aramaică. La Qumran au fost găsite fragmente din manuscrise ale cărţii în ara-maică şi dintr-unul în ebraică; dar este greu de stabilit dacă aceste texte reprezintă originalul sau care dintre ele poate să se bucure de precedenţă. De obicei, se foloseşte varianta greacă.

Teologia. Tema centrală a cărţii este învăţătura generală cu privire la retribuţia temporală. Dumnezeul cel bun şi drept îl pune la încer-care pe cel care se teme de el. Providenţa lui iubitoare îl însoţeşte, îl susţine în timpul încercării, îl eliberează de ea şi îi redă fericirea, care constă într-o viaţă lungă şi în abundenţă.

179

Întrebarea pe care o lansează cartea este dacă într-adevăr virtutea este recompensată şi dacă merită efortul de a o trăi. Nimeni nu ar putea să-l acuze pe Dumnezeu de răutate. Dumnezeu ascultă rugă-ciunile celor drepţi, trimiţându-l pe îngerul său care vindecă toate infirmităţile. Tobit refuză să-l considere pe Dumnezeu vinovat de relele care se abat asupra lui, dar îi atribuie lui Dumnezeu fericirea recuperată. În felul acesta, Tobit compensează excesele înţelepţilor care au adus critici teoriei retribuţiei temporale (cf. Iob 35,2: discur-sul lui Elihu). În timp ce Dumnezeul din Qohelet este atât de înde-părtat, încât poate fi considerat absent, în Cartea lui Tobia, Dumne-zeu nu este nici indiferent, nici absent: el este ascuns. Azaria este instrumentul lui Dumnezeu, iar descoperirea lui se face numai în momentul dispariţiei sale. Tobit mărturiseşte o providenţă care ştie să scoată binele din rău. Această învăţătură nu suprimă răul, dar poa-te să-l facă mai suportabil.

Hagiograful scoate cu putere în relief maiestatea şi transcendenţa divină. Dumnezeu este numit „regele veacurilor, regele cerului, regele cel mare” care este bine să fie celebrat, să fie preamărit şi binecuvân-tat. Dumnezeu este cel sfânt, înconjurat de glorie, dar este şi plin de îndurare şi grijă părintească. El locuieşte în ceruri şi în templul din Ierusalim.

Pentru a intra în dialog cu oamenii, Dumnezeu se foloseşte de slujirea îngerilor. Figura lui Rafael este unică în Biblie. El nu este numai un păzitor al oamenilor, ci este şi însoţitor în călătorie, vinde-cător, mediator în căsătorie, mijlocitor la Domnul.

Căsătoria pe care o propune Cartea lui Tobia este o alianţă endo-gamă, prin care străbunii s-au păstrat de contaminarea păgână. Fami-lia nu poate fi gândită fără rude care, în cazul nostru, se interesează de căsătorie mai mult decât mirii înşişi. De aici se naşte un tip de iubire fără pasiune, exorcizat.

În testamentul lui Tobit, catalogul virtuţilor şi al faptelor de milos-tenie demonstrează idealul înalt al vieţii morale şi religioase propriu hagiografului şi propus evreilor din diaspora. Fondată pe teama de Dumnezeu, pietatea personală este caracterizată de fidelitatea faţă de

180

lege, care se traduce în observarea sărbătorilor iudaice, în iubirea pentru templul din Ierusalim, în căsătoria endogamă, în respectul pentru părinţi şi pentru rude, în răsplata dreaptă dată lucrătorilor. Viaţa morală a iudeilor pioşi este caracterizată de onestitate, de sobri-etate şi de castitate matrimonială.

Viziunea viitorului asumă forme apocaliptice şi escatologice. Se aşteaptă sfârşitul exilului şi adunarea poporului lui Dumnezeu din toate neamurile între care a fost împrăştiat. În acelaşi timp, toate naţiunile păgâne se vor converti la adevăratul Dumnezeu şi-l vor binecuvânta practicând dreptatea. Ierusalimul, ale cărui ziduri vor fi reconstruite cu pietre preţioase, va deveni o cetate cerească şi va fi centrul mondial al cultului Dumnezeului celui adevărat şi al stăpâni-rii lui asupra lumii.

Structura. Cartea lui Tobia poate fi împărţită astfel: I. VIRTUŢILE ŞI ÎNCERCĂRILE LUI TOBIT (1,1 – 3,6)II. NECAZURILE SAREI (3,7-25)III. CĂLĂTORIA LA ECBATANA (4,1 – 6,17)IV. CĂSĂTORIA LUI TOBIA CU SARA (7,1 – 10,13)V. ÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ (11,1 – 12,22)VI. RUGĂCIUNEA LUI TOBIT (13,1 – 14,1)VII. EPILOG (14,2-15).

2Rg 15,29

I. PROLOGa; VIRTUŢILE ŞI ÎNCERCĂRILE LUI TOBIT

11 Cartea istorieib lui Tobit, [fiul] lui Tobielc, [fiul] lui Ananiel, [fiul] lui Aduel, [fiul] lui Gabael, [fiul] lui Rafael, [fiul] lui Raguel din

descendenţa lui Asiel, din tribul lui Neftalid. 2 În zilele lui Salmanasare, regele asirienilor, a fost luat captiv din Tisbef, care este la dreapta de Cadeşg al lui Neftali, în Galileea de Sus, mai sus de Aşerh, pe drumul spre apusul soarelui, la stânga de Fagori.

1. a Textul tradus este una dintre vari-antele din limba greacă (textul lung pre-zent în Codex Sinaiticus şi care se apropie cel mai mult de un original aramaic). Există o altă variantă scurtă în Codex Vati-canus şi în cel Alexandrinus. Diferenţele remarcabile vor fi menţionate în notele de la subsol.

b Lit.: „cuvintelor”. Poate însemna „tratat despre cuvintele şi faptele lui Tobit” (cf. 1Rg 11,41; 14,19.29; Neh 12,23).

c Genealogia este compusă din patru strămoşi, cărora li se adaugă menţionarea familiei şi a tribului. Numele „Rafael” şi „Raguel” prezente în Codex Sinaiticus sunt omise în celelalte manuscrise. Sem-nificaţia lor este, respectiv, următoarea: „Tobiel = Dumnezeu mi-a fost binevoi-tor”; „Aduel = Dumnezeu s-a bucurat”; „Gabael = Dumnezeu este înalt”; „Asiel = Dumnezeu a împărţit”. Faptul că numele strămoşilor se termină toate în „el” este unic în Biblie şi puţin probabil din punct de vedere istoric. Aceasta vrea să demon-streze că atât Tobia, cât şi strămoşii lui se bucurau de o protecţie divină specială.

d Este unul dintre triburile din nord unde se găsea sanctuarul de la Dan.

2. e Lit.: „Emenessar”, o alteraţie a nume-

lui „Salmanasar”. Prima deportare a tribu-lui lui Neftali a avut loc în anul 734 î.C., sub regele Tiglat-Pileser al III-lea (745-727 î.C.). În 2Rg 17,2.10; 18,9-16, cuceri-rea Samariei şi deportarea care a urmat îi sunt atribuite lui Salmanasar al V-lea (727-722 î.C.), în timp ce monumentele asiriene le atribuie succesorului său, Sar-gon (722-705 î.C.).

f Localitate neidentificată din Galileea, diferită de Tişbe din Galaad, locul de ori-gine al profetului Ilie.

g O cetate de refugiu (cf. Ios 15,3; Jud 4,6) situată în partea de nord a Galileii. Corespunde actualului Qadas, situat la cca. 7 km nord-vest de intrarea Iordanului în Lacul Merlom sau El-Qadis, care se găseşte pe malul de sud-vest al Lacului Genezaret.

h Se poate referi la teritoriul tribului Aşer sau la o localitate care se află în cores-pondenţă cu Cadeş (cf. Jud 4,2-4; 1Sam 12,9). În acest ultim caz, este identificată cu Tell-Waqqas, localitate situată în apro-piere de Lacul Hule.

i Sau Sefet, aşa cum redau unele tra-duceri; este identificat cu localitatea Sefat din timpul cruciaţilor, situată la 12 km nord de Lacul Tiberiadei.

182

Dt 10,12;19,9;28,9

Ps 86,11;119,30

Dt 12,5-11

14,5

1Rg 12,26-33

Dt 16,6.16

Dt 14,22-23

Num 18,8.12;Dt 14,27

Viaţa pioasă a lui Tobit3 Eu, Tobita, am umblat pe căile adevărului şi ale dreptăţiib în toate

zilele vieţii mele şi am făcut multe fapte de milosteniec fraţilor mei şi poporului meu care a venit cu mine în captivitate în ţara asirieni-lor, la Ninived. 4 Când mă aflam în ţara mea, în pământul lui Israel, şi când eram tânăr, tot tribul lui Neftali, tatăl meu, s-a îndepărtat de casa lui David, strămoşul meu, şi de Ierusalim, cetatea aleasă dintre toate triburile lui Israel ca toate triburile lui Israel să aducă jertfe [acolo] şi a fost sfinţit templul locuinţei lui Dumnezeu, fiind el con-struit în ea pentru toate generaţiile în veci. 5 Toţi fraţii mei şi casa părintelui meu, Neftali, aduceau jertfe viţelului pe care îl făcuse Iero-boam, regele lui Israel, în Dane, peste toţi munţii din Galileea.

6 Numai eu singur mergeam de multe ori la Ierusalim de sărbă-torif, aşa cum este scris pentru întregul Israel prin hotărâre veşnică. Aveam cu mine primele roadeg şi întâii născuţi, zeciuiala din animale şi prima tunsoare a oilor şi mergeam la Ierusalim. 7 Le dădeam preo-ţilorh, fiii lui Aaron, pentru altar. Iar zeciuiala din grâu, din vin, din untdelemn, din rodii, din smochine şi din celelalte fructe o dădeam

3. a Numele protagonistului corespunde prescurtării „†öbiyyâ” (Neh 2,19; Zah 6,10) sau „†ôbiyyähû” (2Cr 17,8). Este un nume teoforic şi înseamnă: „Domnul este binele meu”. Este o distincţie între numele tatălui, „Tobit”, şi cel al fiului, „Tobia”, chiar dacă ambele nume derivă de la aceeaşi rădăcină. Diferenţa este păs-trată în codicele greceşti, textele de la Qumran şi cele din VL, în timp ce numele se confundă în Vg.

b Arată conformitatea cu legea, în sens obiectiv, şi echivalează cu sinceritatea faţă de Dumnezeu. Dreptatea este o dis-poziţie subiectivă care îndeamnă la a face binele şi care se revelează în faptele bune săvârşite în favoarea aproapelui.

c Se exercită faţă de cei slabi şi săraci (Is 1,27; 59,16; Ps 24,5; 35,24; 103,6; Sir 17,29).

d Este capitala regatului Asiriei, situată pe malul de est al fluviului Tigru.

5. e Varianta scurtă a textului are: „toate triburile care s-au îndepărtat de credinţă sacrificau viţelului Baal, chiar şi casa lui Neftali, părintele meu”.

6. f Adică: Paştele, Sărbătoarea Săp-tămânilor şi Sărbătoarea Corturilor (cf. Ex 23,17; Dt 16,16).

g Oferirea lor este o caracteristică a pietăţii post-exilice; sublinia observarea prescrierilor legale, uneori în detrimentul conţinutului mai larg şi obiectiv al alian-ţei de pe Sinai.

7. h După Num 18,26-28, zeciuiala era prezentată leviţilor, care, la rândul lor, luau a zecea parte din ea şi o dădeau pre-oţilor.

Tob 1,3

183

Dt 14,24-26

Dt 14,28-29

4,12-13;6,16;Gen 24,4.38;28,2

Gen 39,4;41,39-40;Dan 2,48

2Rg 17,6

fiilor lui Levi care slujeau la Ierusalim. A doua zeciuială o transfor-mam în arginta pentru şase ani, mergeam şi o cheltuiam la Ierusalim în fiecare an. 8 [A treia zeciuială]b o dădeam orfanilor, văduvelor şi prozeliţilor care locuiau cu fiii lui Israel: le-o aduceam şi le-o dădeam o dată la trei ani. Iar noi o mâncam după hotărârea dată cu privire la acestea în legea lui Moise şi după poruncile pe care le dăduse Deborac, mama tatălui meu Ananiel, pentru că tata m-a lăsat orfan şi a muritd. 9 Când am devenit bărbate, mi-am luat soţie din descendenţa neamului nostruf şi mi s-a născut din ea un fiu, căruia i-am dat numele Tobia.

10 Când am fost deportat în Asiria şi am ajuns în captivitate la Ninive, toţi fraţii mei şi cei din familia mea mâncau din pâinea neamurilor. 11 Eu, însă, îmi apăram sufletul ca să nu mănânc din pâinea neamurilorg. 12 Şi pentru că mi-am amintit de Dumnezeul meu din toată inima mea, 13 Cel Preaînalt mi-a dat harh şi trecere înaintea lui Salmanasar; eu cumpăram pentru el tot ce avea nevoie. 14 Mergeam în Mediai şi cum-păram de acolo pentru el, până când el a murit. I-am încredinţat lui Gabael, fratele lui Gabri din ţinutul Mediei, zece talanţij de argint în saci.

7. a Slujea la pregătirea banchetelor sa-cre; făcea excepţie anul sabatic.

b Această practică se inspiră din regle-mentarea expusă în Dt 14,22-29.

c Se poate vedea în această învăţătură familială (cf. 4,19; 6,16; 14,8-9) în ace-laşi timp canalul de transmitere a credin-ţei (Dt 11,19) şi originea unei tradiţii (cf. Ier 35,6-10; Mt 15,2 şi par.).

d Textul scurt are următoarea variantă pentru v. 8: „Dădeam a treia zeciuială celor în drept, după învăţăturile Deborei, mama tatălui meu”.

9. e Circa 20 de ani.f Tobit merge dincolo de toate prescri-

erile legale, alegându-şi soţie dintre membrii propriului trib. În acest fel, îi imită pe patriarhi (Gen 24,4.37-38; 28,2-4). Endogamia este una dintre învăţăturile fundamentale ale cărţii.

11. g Adică pâine pregătită fără a se ţine cont de prescrierile legale (cf. Gen

9,4; Lev 11,2-47; Dt 14,3-11). Observarea prescrierilor alimentare este unul dintre criteriile fidelităţii ebraice, în special după exil (Dan 1,8; Idt 12,2).

13. h Evreii, care în lumea păgână nu puteau să deţină funcţii directe de condu-cere, visau să devină consilieri ai celor puternici. Avem exemple în persoana lui Iosif (Gen 39,5; 41,4-10), Nehemia (Neh 1,11 – 2,1; 5,14), Daniel (Dan 1; 2; 5), Mardoheu (Est 8,1-2). În timpul exilului, mulţi evrei s-au îmbogăţit datorită activi-tăţilor comerciale şi au ajuns la poziţii înalte în societate.

14. i Regiune a imperiului asirian unde au fost deportaţi evreii (cf. 2Rg 17,6). Erau trei regiuni diferite care purtau acest nume.

j Este o sumă mare, pur convenţională, echivalentă a 3000 de sicli, care în Babi-lonia însemnau 60 de kg de argint, iar în Palestina 34 kg. Banii erau calculaţi în vechime după greutate, nu după valoare.

Tob 1,14

184

4,16

Is 58,7;Iob 31,16-20;Mt 25,35-36

2Rg 19,35-36;Is 37,36-37;

2Cr 32,21

2Rg 19,37;Is 37,38;

2Cr 32,21

15 Când a murit Salmanasar şi a devenit rege Senaheriba, fiul său, în locul lui, drumurile Mediei erau nesigureb şi nu mai puteam să merg în Media. 16 În zilele lui Salmanasar am făcut multe fapte de milostenie pentru fraţii mei care erau din neamul meu. 17 Le dădeam pâine celor înfometaţi şi haine celor goi, iar dacă vedeam pe cineva din neamul meu mort şi aruncat peste zidurilec din Ninive, îl îngropam. 18 Dacă Senaherib ucidea pe cineva atunci când se întorcea vreun fugard din Iudeea în zilele judecăţii pe care o făcea regele cerului pentru blasfemiile pe care le rostise, îl îngropam. Căci pe mulţi din-tre fiii lui Israel i-a ucis în mânia lui, iar eu furam trupurile lor şi le îngropam. Senaherib le căuta, dar nu le găsea. 19 Dar cineva dintre cei din Ninive s-a dus şi i-a făcut cunoscut regelui despre mine că eu îi îngrop. Atunci m-am ascuns. Când am înţeles că regele a aflat de mine şi că sunt căutat spre a fi dat morţii, mi s-a făcut frică şi am fugit. 20 Mi-au fost confiscate toate cele pe care le aveam şi nu mi-a rămas nimic – au fost luate pentru [vistieria] regelui – în afară de Ana, soţia mea, şi de Tobia, fiul meu.

21 Nu au trecut patruzecie de zile până când l-au ucis cei doi fii ai săi, [după care] au fugit în munţii Ararat. Apoi a devenit rege Asar-hadon, fiul său, în locul lui, iar acesta l-a pus pe Ahicarf, fiul lui Anael,

15. a În realitate, succesorul lui Sal-manasar a fost Sargon al II-lea (722-705 î.C.), predecesorul adevărat al lui Senahe-rib (704-681 î.C.).

b Este un fapt istoric sigur că, atunci când Senaherib a urcat pe tron, în multe părţi ale imperiului asirian au izbucnit revolte (cf. 2Rg 18,13-15).

17. c Adică în afara cetăţii, unde se aruncau resturile şi unde câinii şi hienele mergeau în căutarea hranei (cf. Ier 8,1-2; 14,16; 22,19). A fi abandonat fără înmor-mântare era considerat cel mai mare bles-tem (cf. Dt 21,22-23; 1Rg 14,11; Ier 16,4; 25,33; Ez 29,5). Aşadar, era o datorie sacră aceea de a înmormânta morţii (cf. 2Sam 2,5; Sir 7,33; 38,16). Această formă de

pietate ocupă un loc important în Tobia, fie că cei morţi sunt coreligionari (1,17-18; 2,4.7; 12,12-13), fie că sunt rude apropiate (4,3-4; 8,10-12; 14,2.11-13).

18. d Senaherib s-a retras de la porţile Ierusalimului ca urmare a ciumei. Este probabil ca, reintrat în ţară, să se fi răzbu-nat pe evreii care erau exilaţi acolo întru-cât erau consideraţi rude ale iudeilor din Palestina.

21. e În realitate, faptul s-a întâmplat în 681 î.C., adică două decenii mai târziu (2Rg 19,35).

f Menţionarea lui Ahicar (1,22; 2,10; 11,18; 14,10; cf. Idt 5,5 şu) pune în legă-tură istoria lui Tobia cu Înţelepciunea (sau Cartea) lui Ahicar, o operă veche,

Tob 1,15

185

Ex 34,22;Dt 16,10

fiul fratelui meu, peste toată contabilitatea regatului, şi el avea putere asupra întregii administraţii. 22 Atunci, Ahicar a intervenit pentru mine şi m-am întors la Ninive. Căci Ahicar era primul dintre pahar-nici şi [responsabil] cu inelul, cu administraţia şi cu contabilitatea în timpul lui Senaherib, regele asirienilor, iar Asarhadon l-a stabilit al doilea după el. Era nepotul meu, din rudenia mea.

Orbirea lui Tobita

21 În timpul regelui Asarhadon, m-am întors acasă şi mi-au fost redaţi Ana, soţia mea, şi Tobia, fiul meu. În Sărbătoarea noastră

a Rusaliilorb, adică Sfânta [Sărbătoare] a celor Şapte Săptămâni, mi s-a făcut un prânz bun şi m-am aşezat să mănânc. 2 Mi s-a pregătit masa; mi s-au pregătit multe feluri de mâncarec. I-am spus lui Tobia, fiul meu: „Copile, mergi, şi dacă vei găsi vreun sărac dintre fraţii noştrid luaţi captivi la Ninive care îşi aminteşte din toată inima [de Domnul], adu-l să mănânce împreună cu mine! Iată, eu te voi aştepta, copile, până te vei întoarce!”. 3 Tobia s-a dus să caute pe cineva sărac cunoscută în diferite forme şi în diferite limbi. Este vorba de o relatare care ser-veşte drept cadru pentru două culegeri sapienţiale al căror ecou se găseşte în Tobia şi în Sirah. Înţeleptul Ahicar, cancelarul regilor Asiriei Senaherib şi Asarhadon, l-a educat pe nepotul său Nadab (sau Nadun), pregătindu-l ca să-i ia locul: aceasta este introducerea pentru o primă serie de maxime. Nadab, care este un par-venit şi nerecunoscător, face în aşa fel încât binefăcătorul său să fie condamnat la moarte. Ahicar reuşeşte să scape de la moarte printr-un subterfugiu şi devine urmă-rit. Asarhadon primeşte o cerere de la Faraon ca să-i prezinte un înţelept capabil să dea răspuns enigmelor sale şi îi pare rău de dispariţia lui Ahicar. Acesta iese atunci din ascunzătoare, îi face faţă Fara-onului şi, reabilitat, îl pedepseşte pe nepot şi îi adresează o serie întreagă de repro-şuri care constituie a doua serie de maxime.

1. a Capitolul nu urmăreşte o ordine cronologică exactă. V. 4-5 presupun o situ-aţie istorică ce se plasează în timpul dom-niei lui Senaherib. Banchetul celebrat de Rusalii (v. 1-2) presupune că nu a avut încă loc confiscarea bunurilor (1,20). Uci-derea evreului în piaţă (v. 3) ne aduce din nou în zilele persecuţiei lui Senaherib. Cele trei necazuri care i se întâmplă lui Tobit – tulburarea sărbătorii, orbirea şi neînţelegerea familială – sunt prezentate în mod rapid, armonios şi eficace.

b Lit.: „a cincizecea zi după Paşti”. Este numele grecesc al sărbătorii care în ebraică este numită „a săptămânilor” (Lev 23,15-22; Dt 16,9-11). În Palestina, săr-bătoarea era celebrată cu un pelerinaj la templul din Ierusalim. În exil se făcea o simplă comemorare festivă.

2. c Lit.: „peşte”.d Dt 6,11 poruncea ca să fie invitaţi la

sărbătoare străinii, orfanii şi văduvele.

Tob 2,3

186

Am 8,10

2,5

Mc 5,26

11,19

dintre fraţii noştri. Întorcându-se, mi-a zis: „Tată!”, iar eu i-am răs-puns: „Iată-mă, copile!”. Răspunzând, el a zis: „Tată, iată, unul din neamul nostru a fost omorât; zace în piaţă după ce tocmai l-au stran-gulat”. 4 Am sărit, uitând de prânz, înainte de a fi gustat ceva din el. L-am ridicat din piaţă şi l-am pus într-una dintre camere până la apusul soareluia, urmând să-l îngrop. 5 Întorcându-mă, m-am spălatb şi am consumat hrana cu tristeţe, 6 amintindu-mi de cuvintele profe-tului Amosc, care a vorbit împotriva [cetăţii Betel], spunând:

„Sărbătorile voastre se vor schimba în durereşi cântecele voastre în bocet şi plânset”.7 Când a apus soarele, m-am dus şi, săpând o groapă, l-am îngropat.

8 Vecinii mei mă luau în râs, spunând: „Tot nu se teme. A fost căutat ca să fie ucis pentru o astfel de faptă, dar a fugit. Iată, îngroapă din nou morţii!”.

9 În acea noapte, m-am spălatd, am venit şi am adormit lângă zidul curţii, iar faţa mea nu era acoperită din cauza căldurii. 10 Nu ştiame că sus pe zid sunt păsărelef. A căzut găinaţ cald peste ochii mei şi mi-a apărut o albeaţăg. M-am dus la medici ca să fiu vindecat, dar cu cât mă ungeau mai mult cu medicamente, cu atât orbeau ochii mei mai mult din cauza albeţii, până când am orbit de tot. Am fost orbh timp de patru ani şi toţi fraţii mei sufereau cu mine. Ahicar s-a îngrijit de mine timp de doi ani, până când a plecat la Elimaisi.

4. a Adică până a doua zi (ziua ebraică începea de cu seară), în aşa fel încât să nu fie profanată Sărbătoarea Săptămânilor (Lev 23,21).

5. b Purificare rituală după contactul cu un cadavru (cf. Num 19,1-13).

6. c Evreul pios, după exil, meditează cu plăcere oracolele profetice din trecut (cf. Tob 14,4; Is 34,16; Ez 38,17; Zah 7,7; Dan 9,2).

9. d Textul scurt nu menţionează această a doua spălare şi indică, dimpotrivă, că Tobit s-a culcat impur, probabil pentru a justifica încercarea prin care va trece.

10. e Vg adaugă la acest verset: „Dom-nul a permis ca această încercare să i se întâmple pentru ca răbdarea lui să fie dată de exemplu urmaşilor, la fel ca aceea a sfântului Iob”.

f Termenul ebraic este generic, iar Vg traduce cu „rândunele”.

g Termen medical folosit pentru o anumită formă de orbire. Este vorba de o pieliţă care se formează pe corneea trans-parentă a ochilor, făcându-i opaci.

h Lit.: „am fost neputincios cu ochii”.i Este o provincie din Persia, numită şi

Elam, situată între Tigru, Golful Persic şi

Tob 2,4

187

Dt 22,1-3

1,3;Iob 2,9

Dan gr. 3,27-32;Bar 1,15–2,10

Ps 119,137;Neh 9,33

Ps 25,10

11 În acel timp, Ana, soţia mea, şi-a luat de lucru treburi de femeiea. 12 Ea trimitea stăpânilor, iar ei îi dădeau plata. În luna a şaptea, adică Dystrosb, a scos pânza şi a trimis-o stăpânilor, care i-au dat toată plata; [mai mult] i-au dat şi un ied pentru masă. 13 Când a intrat la mine, iedul a început să zbiere. Eu am chemat-o şi i-am spus: „De unde este iedul? Nu cumva a fost furat? Dă-l înapoi stăpânilor pentru că nu avem voie să mâncăm nimic furat!”. 14 Ea mi-a zis: „Mi-a fost dat pe lângă plată”. Dar eu nu am crezut-o şi i-am spus să-l dea îna-poi stăpânilor, roşind înaintea ei. Atunci ea a răspuns şi mi-a zis: „Unde sunt faptele tale de milostenie şi faptele tale de dreptatec? Iată, se ştie ce ţi-au adus!”.

Rugăciunea lui Tobitd

31 Având inima mâhnită şi suspinând, am plâns şi am început să mă rog cu suspine:2 „Drepte eşti tu, Doamne,

şi toate faptele tale sunt drepte.Toate căile tale sunt îndurare şi adevăr.Tu judeci veacurile.

munţii sud-estici ai Persiei (cf. 1Mac 6,1). Textul nu vorbeşte despre motivul călăto-riei, care pare să fi fost legat de afaceri, sau de misiunea pe care o îndeplinea Ahicar. După relatarea tradiţională, Ahicar ar fi trebuit să se ascundă, întrucât era perse-cutat.

11. a După Prov 31,19.22.24, muncile specific feminine erau torsul şi ţesutul. Pentru un bărbat evreu, culmea umilinţei era să trăiască din munca soţiei.

12. b Este termenul macedonean care dă nume ultimei luni din calendarul babi-lonian, adică luna Adar (februarie-martie). Terminologia macedoneană folosită pen-tru a indica lunile anului s-a răspândit în Palestina în epoca elenistică.

14. c Acuza se bazează pe ideea popu-lară utilitaristă conform căreia faptele bune

salvează din încercări. După o concepţie populară răspândită în lumea semitică, în-cercările şi calamităţile erau consecinţe ale păcatului (cf. 3,3-5; Ex 20,5; 34,7; Num 14,18; Dt 9,5; Ez 18,20; Iob 20,5-7).

1. d Rugăciunile ocupă un mare spaţiu în Cartea lui Tobia. Cele două rugăciuni paralele, a lui Tobit (3,2-6) şi a Sarei (3,11-15) – cea de-a doua este reluată în 8,5-7 – amorsează acţiunea, provocând inter-venţia îngerului Rafael. Îndeplinirea lor provoacă mulţumirea lui Raguel (8,15-17) şi a lui Tobit (11,14). Cartea este încoro-nată de cântarea lui Tobit (13,2-18).

2. e Afirmarea dreptăţii lui Dumnezeu şi mărturisirea păcatelor prezente şi trecute, personale şi ale poporului, sunt tipice epocii post-exilice (cf. Esd 9,6-15; Neh 9,3-37; Bar 1,15 – 3,8; Dan 3,26-45 (greacă); 9,4-19).

Tob 3,2

188

Ps 79,8

Esd 9,7

Dt 28,37;1Rg 9,7;Ier 24,9;

Ps 44,14;79,4

Num 11,15;1Rg 19,4

3,13

Gen 3,19;Qoh 12,7

Iona 4,3.8

Iob 7,15

3,10.13

3 Acum, Doamne, aminteşte-ţi de mine!Priveşte şi nu mă pedepsi pentru păcatele şi neştiinţa mea şi ale părinţilor meia

cu care am păcătuit înaintea ta!4 Nu am ascultat de poruncile tale,

iar tu ne-ai dat prăzii, captivităţii şi morţiişi am devenit de exemplu, de batjocură şi de ruşinepentru toate popoarele între care ne-ai împrăştiatb.

5 Acum, multele tale judecăţi sunt adevăratecă faci cu mine după păcatele mele,pentru că nu am împlinit poruncile tale şi nu am umblat cu adevărat în faţa ta.

6 Fă cu mine după cum îţi place!Porunceşte să fie luat duhul meu din mine,ca să fiu dezlegat de pe faţa pământuluişi să devin pământc!Căci mai de folos îmi este să mor decât să trăiescd,pentru că am auzit reproşuri mincinoaseşi am multă durere în mine.

Porunceşte, Doamne, să fiu dezlegat de strâmtorarea aceasta!Dezleagă-mă înspre locul de veci şi nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne!Căci îmi este mai de folos să mordecât să privesc strâmtorare multă în viaţa meaşi să mai aud reproşuri!”.

3. a Tobit ia asupra lui păcatele stră-moşilor, mai precis consecinţele păcatelor lor. Poporul descoperă comuniunea în vino-văţie, împreună cu strămoşii, experimen-tând comuniunea de destin a întregului popor în mijlocul încercărilor.

4. b Poate fi un indiciu că această carte a fost compusă în diaspora.

6. c Este aluzie clară la Gen 2,7; cf. Qoh 12,7.

d Dorinţa morţii exprimată de Tobit este asemănătoare cu cea a lui Moise (Num 11,15), a lui Ilie (1Rg 19,4) şi a lui Iona (Iona 4,3.8; Sir 30,17), dar se dife-renţiază de ei, întrucât Tobit se lasă com-plet la dispoziţia voinţei lui Dumnezeu.

Tob 3,3

189

6,14;7,11;Mt 22,25-27 par.

2Rg 4,10-11;Dan 6,11;Idt 8,5;Fap 1,13

3,15;6,15

Gen 37,35;42,38;44,29.31

II. NENOROCIREA SAREI7 În aceeaşi zi, i s-a întâmplat Sareia, fiica lui Raguel din Ecbatanab

Mediei, să audă reproşuri de la una dintre slujitoarele tatălui său. 8 Căci fusese dată [ca soţie] la şapte bărbaţic, iar Asmodeud, demonul cel rău, îi ucisese pe aceştia înainte de a fi ei împreună cu ea, aşa cum se cuvine soţiilor. Slujitoarea i-a zis: „Tu i-ai ucis pe bărbaţi. Iată, ai fost dată la şapte bărbaţi şi nu ai rămas cu numelee de la niciunul! 9 De ce ne loveşti pe noi pentru bărbaţii tăi fiindcă au murit? Du-te după ei şi să nu vedem nici fiu, nici fiicăf de la tine în veci!”. 10 În aceeaşi zi, a fost mâhnită în suflet şi a plâns. Mergând în camera de sus a tatălui, a vrut să se spânzureg. Dar, înainte, s-a gândit şi a zis: „Să nu i se aducă reproşuri tatălui meu şi să i se spună: «Ai avut o singură fiicăh iubită şi aceasta s-a spânzurat din cauza relelor». Voi duce bătrâneţea tatălui meu cu durere în lăcaşul morţilori! Este mai bine pentru mine

7. a Nume biblic (cf. Gen 17,15) care înseamnă „principesă”.

b Capitală a regatului Mediei, fondată în anul 700 î.C. de Deioce. Ruinele sale se găsesc în apropiere de localitatea actu-ală Hamadan, în Iran.

8. c Numărul 7 este convenţional. Apare şi în 3,15; 6,14; 7,11 şi indică o cantitate nedeterminată: mai mult de unul, mulţi (cf. Gen 4,15; Jud 16,13; Rut 4,15, 1Sam 2,55; Prov 24,16).

d Numele unui demon care nu mai apare în altă parte în Biblie. Termenul ar putea fi o adaptare a numelui iranian „Aesmadaeva”, care indică unul dintre cele şapte spirite maligne menţionate în cartea sacră persană Avesta. Totuşi, ter-menul ar putea să derive şi de la rădăcina semitică „šmD”, care în etimologia popu-lară înseamnă „a desfiinţa, a distruge” şi ar fi în relaţie cu îngerul exterminator din Exod, numit „mašHît”. Acest demon este amintit şi în cartea apocrifă Testamentul lui Solomon, unde se prezintă ca duşman

al uniunii conjugale.e Trecând să locuiască împreună cu

soţul, femeia ebraică lua numele acestuia. A rămâne necăsătorită era o mare ruşine (Jud 11,37; 2Sam 13,20).

9. f Este cea mai mare injurie ce i se poate aduce unei femei (1Sam 1,6).

10. g Unicul caz de spânzurătoare în Vechiul Testament este cel al lui Ahitofel din 2Sam 17,23. Gândul sinuciderii, suge-rat Sarei din cauza suferinţei, reprezintă culmea literară a naraţiunii.

h A fi fiica unică era un semn special al bunăvoinţei divine (cf. Gen 20,2).

i Lit.: „ade”. Cuvântul grec traduce o expresie ebraică ce înseamnă „mormânt” (cf. Ps 49,12 LXX; Qoh 12,5). Tobit nu pare să spere într-o viaţă fericită după moarte. Odată cu decesul se termină sufe-rinţa pământească. Totuşi, nu se vorbeşte despre locuinţa înspăimântătoare şi întu-necată a Şeolului. Contrastul între viaţa chinuită prezentă şi permanenţa în mor-mânt, la fel ca şi mărturisirea încrederii

Tob 3,10

190

3,6.13

Dan 6,11

3,6

3,6.10

3,10; 6,15;

Num 27,8

3,17;6,12-13;

7,10.12-14

12,12.14-15

să nu mă spânzur şi să mă rog Domnului să mor şi să nu mai aud reproşuri în viaţa mea!”. 11 În acel moment, întinzându-şi mâinile spre fereastrăa, s-a rugat şi a spus:

„Binecuvântat eşti tu, Dumnezeule al îndurărilor, şi binecuvântat este numele tău în veci!Să te binecuvânteze toate lucrările tale în veci!

12 Acum, către tine îmi îndrept faţa şi ochii mei.13 Spune ca să fiu dezlegată de pe pământ

şi să nu mai aud reproşuri.14 Tu ştii, stăpâne, că sunt pură

de orice impuritate cu vreun bărbat.15 Nu mi-am pătat numele

şi nici numele tatălui meu în ţara captivităţii mele.

Sunt singură la tatăl meu şi nu are un alt copil care să-l moşteneascăb. Nu are niciun frate apropiat şi nici rudăc,ca să mă păstrez de soţie pentru el.Mi-au pierit deja şapte [soţi]:pentru ce să mai trăiesc?Dar dacă ţie nu-ţi place să mă dai morţii, Doamne,ascultă acum reproşul [adus] mie!”.

16 În acelaşi timp a fost ascultată rugăciunea amândurora înaintea gloriei lui Dumnezeud. 17 A fost trimis Rafaele ca să-i vindece pe cei

senine în providenţă, pregătesc calea spre credinţa mângâietoare a vieţii fericite de după moarte (cf. Cartea Înţelepciunii).

11. a Probabil în direcţia Ierusalimului (cf. 1Rg 8,44.48; Dan 6,11).

15. b După Num 36,6-9, fiicele moşte-nitoare trebuiau să se căsătorească în cla-nul tatălui lor, în aşa fel încât să păstreze patrimoniul.

c Afirmaţia pare surprinzătoare întru-cât, după 7,2-7, părinţii ştiau multe lucruri

despre Tobit, iar Tobia era la curent cu situaţia Sarei (6,13).

16. d Expresie care evită antropomor-fismul şi echivalează cu: „Dumnezeu cel glorios” (cf. 12,12.15).

17. e Nume teoforic ce înseamnă „Dumnezeu vindecă/însănătoşeşte”. În ebraică şi aramaică, este un joc de cuvinte între numele şi misiunea îngerului, care este aceea de a vindeca boala fizică a lui Tobit şi suferinţa morală a Sarei datorate

Tob 3,11

191

3,15

1,14

3,6

Ex 20,12;Dt 5,16;Mt 15,4

Prov 23,22

Sir 7,27

doi. Pe Tobit să-l scape de albeaţa de pe ochi ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu, iar pe Sara, [fiica] lui Raguel, să i-o dea de soţie lui Tobia, fiul lui Tobit, şi să-l îndepărteze de la ea pe Asmodeu, demonul cel rău. Căci îi era menit lui Tobia să o aibă ca moştenire dintre toţi cei care voiau să o ia. În aceeaşi clipă, Tobit s-a întors din curte spre casa lui, iar Sara, [fiica] lui Raguel, a coborât din camera de sus.

IV. CĂLĂTORIA LA ECBATANA

41 În acea zi, Tobit şi-a adus aminte de argintul pe care i-l încredin-ţase lui Gabael din Raghesa din Media. 2 Şi-a zis în inima lui:

„Iată, eu mi-am cerut moartea; oare nu ar fi bine să-l chem pe Tobia, fiul meu, şi să-i spun de acest argint înainte să mor?”. 3 L-a chemat pe Tobia, fiul său, iar el a mers la dânsul. Şi i-a spusb:

„Înmormântează-mă cum se cuvinec! Cinsteşte-o pe mama tad şi nu o părăsi pe mama ta în toate zilele ei; fă ceea ce este plăcut înain-tea ei şi nu-i întrista sufletul prin nimice! 4 Aminteşte-ţi de ea, copilef, căci a văzut multe pericole cât timp erai în sânul ei, iar când va muri, îngroap-o lângă mine, în acelaşi mormântg!

acţiunii diabolice. Despre îngerul Rafael se vorbeşte şi în Cartea apocrifă a lui Enoh. Pe lângă vindecarea lui Tobit şi Sara, Rafael are misiunea de a-l conduce pe Tobia (5,17), aşa cum îngerul l-a con-dus pe Israel prin pustiu (Ex 23,20-23) sau cum l-a condus pe slujitorul lui Abra-ham până la Rebeca (Gen 24,7.40).

1. a Raghes, cetate situată la sud de Marea Caspică, la 13 km sud-vest de Tehe-ran, la 1000 de km de Ninive, spre răsărit. Este localizată astăzi în situl arheologic numit Rai. În Idt 1,6, localitatea este numită Ragau.

3. b V. 3-19 aparţin genului literar biblic „testament”, care are drept scop încredin-ţarea moştenirii spirituale transmisă îna-

inte de moarte. Colecţia de maxime adu-nate aici reflectă cu exactitate pietatea unei comunităţi ebraice din diaspora (Gen 49,1 şu; Dt 33,1 şu; 1Mac 2,49 şu).

c Lit.: „frumos”.d Este exprimată preocuparea gingaşă

pentru o văduvă care va depinde la bătrâ-neţe de fiul ei (cf. Ex 20,22; Prov 32,22; Sir 3,5; Mt 15,4).

e Lit.: „prin nicio lucrare”.4. f Repetarea frecventă a acestui ter-

men este tipică scrierilor sapienţiale (cf. Prov 1,8-10.15; 2,1 etc.).

g Soţul şi soţia trebuie să se odihnească în acelaşi mormânt, la fel ca patriarhii Abraham şi Sara (Gen 25,10), Isaac şi Rebeca, Iacob şi Lea (Gen 49,31).

Tob 4,4

192

13,6;In 3,21

4,16;Dt 15,10;2Cor 9,7

Prov 19,17;Sir 4,4

Sir 35,9;2Cor 8,11-13

Mt 6,20;1Tim 6,19

12,9;Sir 3,30;

29,12

Sir 35,2

Mt 5,32;19,9;

Fap 15,20.29

1,9

Ps 37,22

5 În toate zilele tale, adu-ţi aminte de Domnul, copile, şi nu-ţi dori să păcătuieşti şi să încalci poruncile lui: fă ce-i drept în toate zilele vieţii tale şi nu umbla pe căile nedreptăţii! 6 Căci celor care împlinesc adevărul le va mergea bine în toate lucrările lor.

7 Iar celor care săvârşesc dreptatea dăb-le pomană din bunurile tale şi ochiul tău să nu ezite când dai de pomană! Nu-ţi întoarce faţa de la niciun sărac şi nici faţa lui Dumnezeu nu se va întoarce de la tine! 8 După cum ai, după mulţimea [bunurilor], dă de pomană: dacă ai puţin, după puţinul acela nu te teme să dai de pomană! 9 Căci îţi vei aduna o frumoasă comoară pentru ziua strâmtorării. 10 Căci pomana te scapă de la moarte şi nu te lasă să intri în întuneric. 11 Pomana este un dar bun pentru cei care o fac în faţa Celui Preaînaltc.

12 Fereşte-te, copile, de orice desfrânared şi, înainte de toate, ia-ţi soţie din descendenţa părinţilor tăi: nu-ţi lua femeie străină, care nu e din tribul tatălui tău, căci suntem fiii profeţilore Noe, Abraham, Isaac şi Iacob. Aminteşte-ţi, copile, că părinţii noştri din vechime şi-au luat soţii dintre rudelef lor şi au fost binecuvântaţi în fiii lor; descendenţa lor va moşteni pământulg. 13 Acum, copile, iubeşte-i pe

6. a Lit.: „le va fi dat bine în lucrările lor”. Este o declaraţie extraordinară în gura unuia a cărui experienţă contrazice un astfel de act de credinţă. Oricum, a face binele este întotdeauna o garanţie a reuşi-tei (1,12-13; 4,21; cf. Dt 8,18; Ps 1,3).

7. b Textul următor, scris în italic (7b-18), lipseşte din Codex Sinaiticus şi este refăcut după Codices Vaticanus et Alexandrinus.

11. c Grija faţă de cei săraci este anume descrisă de Dt 15,7-11 şi este una dintre practicile constante ale pietăţii ebraice: cf. Ps 112,9; Prov 19,17; 28,27; Sir 3,30 – 4,10; 29,8-13; Mt 6,1-4; 19,21 şi par.; Lc 11,41; 12,33; 19,8; In 13,29; Fap 9,36; 10,2; 2Cor 9,9; Gal 2,10.

12. d Termenul lasă să se înţeleagă semnificaţia de imoralitate, prostituţie (cf. Prov 6,29-32), dar este vorba, înainte

de toate, despre căsătoriile interzise de legis-laţia mozaică (Lev 18,6-18; cf. Mt 5,32; Fap 15,20).

e Termenul este aplicat aici patriarhi-lor (cf. Ps 105,15) şi poate fi aplicat oame-nilor din Vechiul Testament care au avut relaţii speciale cu Dumnezeu, devenind în felul acesta intermediarii lui.

f Lit.: „surorile”. Abraham a luat-o de soţie pe Sara, sora vitregă (Gen 20,12); Isaac avea aceiaşi strămoşi cu soţia Rebeca (Gen 24,4); Lea şi Rahela erau verişoare ale lui Iacob (Gen 28,2). Vechiul Testa-ment nu vorbeşte despre soţia lui Noe, dar din Cartea Jubileelor, o carte apocrifă contemporană cu cea a lui Tobia, aflăm că s-a căsătorit cu verişoara lui.

g Această expresie însemna la început ocuparea Palestinei ca ţară a făgăduinţei

Tob 4,5

193

Prov 16,18

12,1;Lev 19,13;Dt 24,15

Sir 35,10

Mt 7,12;Lc 6,31

Prov 23,20.31

1,17

4,7

Ier 16,7

Sir 12,4-5.7

Prov 12,15;13,10

14,8-9;Ps 34,2

Prov 3,6;16,3

Dt 4,6

13,2;1Sam 2,6-7;Ps 75,8

1,14

fraţii tăi şi nu te mândria în inima ta faţă de fraţii tăi, de fiii şi de fiicele poporului tău încât să nu-ţi iei soţie de la ei. Pentru că în mândrie este pieire şi tulburare multă. În lene este lipsă şi nevoie mare; lenea este mama foamei.

14 Nu lăsa să aştepteb plata niciunul dintre cei care muncesc pentru tine, ci dă-le-o imediat! Iar dacă îl vei sluji pe Dumnezeu, şi ţie ţi se va da răsplată. Fereşte-te, copile, în toate lucrările tale şi fii bine-crescutc în orice situaţie! 15 Ce urăşti, tu să nu faci nimănui!d Să nu bei vin până când te îmbeţi şi să laşi beţia să meargă pe drum cu tine!

16 Dă din pâinea ta celui înfometat şi din hainele tale celui gol! Ceea ce îţi prisoseşte, dă de pomană şi ochiul tău să nu privească cu dispreţ când dai de pomană! 17 Adu din pâinea ta pe mormântul celor drepţie, dar nu le da păcătoşilor!

18 Caută sfat de la orice înţelept şi nu dispreţui niciun sfat folositor! 19 Domnul le va da gânduri bune şi pe cine vrea, Domnul îl coboară până în adâncul lăcaşului morţilor. Acum, copile, aminteşte-ţi aceste porunci şi nu le lăsa să se şteargă din inima ta!

20 Acum, copile, îţi fac cunoscut că i-am încredinţat zece talanţi de argint lui Gabael, [fiul] lui Gabrif, la Raghes, în Media. 21 Nu te

(Gen 15,7-8; 22,17; Dt 4,22); mai apoi a început să arate orice tip de binecuvântare considerată ca o răsplată a fidelităţii faţă de Dumnezeu şi de lege (Ps 37,9.11.22); în sfârşit, conceptul s-a spiritualizat şi arată dobândirea împărăţiei mesianice (Is 60,21; 61,4-9). În Noul Testament, expresia semnifică împărăţia lui Dumnezeu (Mt 5,4).

13. a În Prov 8,13; 16,18; 29,12; Sir 10,12-13, mândria este prezentată ca fiind cauza pierderii materiale şi morale.

14. b Lev 19,13 porunceşte să nu se reţină plata muncitorului până în dimi-neaţa următoare, iar Dt 24,15 spune că salariul trebuia dat muncitorului în ace-eaşi zi, înainte de asfinţit (cf. Gen 22,13).

c Termenul grec implică şi instruirea civilă şi profană.

15. d Este formulată pentru prima şi singura dată în Vechiul Testament, în formă negativă, regula de aur a vieţii morale. Se găseşte şi în Înţelepciunea lui Ahicar.

17. e Versetul surprinde, întrucât pare să fie în contrast cu prescrierea din Dt 26,14 şi Sir 30,18 care interzice oferirea sacrifi-ciilor funerare pe mormintele celor morţi şi oferirea mâncărurilor pentru întreţine-rea celor răposaţi. Tobit nu-l sfătuieşte pe fiul său să facă oferte morţilor, ci să facă pomană în cinstea lor (cf. 2Sam 3,25; Ier 16,7; Ez 24,17): este vorba de banchetul funerar care avea scopul de a consola rudele răposatului după postul ritual.

20. f În 1,14 fusese prezentat ca fratele lui Gabri.

Tob 4,21

194

1Tim 6,6

Jud 13,16

teme, copile, că am devenit săraci: tu ai multe bogăţii dacă te temi de Dumnezeu, fugi de orice păcat şi fă ce este bine înaintea Domnului, Dumnezeului tău”.

Pregătirea de călătorie

51 Tobia, răspunzând, i-a zis lui Tobit, tatăl său: „Tată, toate câte mi le-ai poruncit le voi face. 2 Cum voi putea să primesc acest [argint]

de la el? Căci el nu mă cunoaşte şi nici eu nu-l cunosc. Ce semn să-i dau ca să mă recunoască, să mă creadă şi să-mi dea argintul? Nu cunosc nici drumurile spre Media ca să merg acolo”. 3 Atunci, Tobit, răspunzând, i-a zis lui Tobia, fiul său: „El mi-a dat o scrisoare sem-natăa de el şi eu i-am dat lui scrisoarea semnată de mine. Am rupt-o în două şi fiecare a luat o [bucată]. I-am dat-o împreună cu argintul şi, iată, sunt şapte ani de când eu i-am încredinţat argintul. Acum, copile, caută-ţi un om de încredere care să meargă cu tine şi-i vom da răsplată când te vei întoarce. Adu acest argint!”.

4 Tobia a ieşit să caute un om care să meargă cu el în Media şi care să cunoască drumul. A ieşit şi l-a găsit pe Rafaelb, un înger, stând înaintea lui; însă el nu ştia că este îngerul lui Dumnezeu. 5 Şi i-a zis: „De unde eşti, tinere!”. Iar el i-a zis: „Sunt dintre fiii lui Israel, fraţii tăi, şi am venit aici să muncesc”. [Tobia] i-a zis: „Cunoşti drumul care duce în Media?”. 6 [Rafael] i-a zis: „Da, am fost de multe ori acolo; cunosc şi ştiu toate drumurilec. Am fost de mai multe ori în

3. a Lit.: „document scris cu mâna”. Textul grec este dificil şi se schimbă în versiunile diferite pe care le cunoaştem din cauza procedeelor diferite folosite în contracte. Procedura veche apare în Ier 32. Aici întâlnim două lucruri: un schimb de contracte scrise fiecare cu semnătura unuia dintre contractanţi şi ruptura unuia dintre texte. Această practică reprezintă o aplicaţie particulară a regulei privind depozitele prevăzute în Codul Alianţei (Ex 22,6-12; cf. Lev 5,21-26). Exemplare din astfel de contracte au fost descoperite

la asirieni şi printre papirusurile aramaice de la Elefantina (sec. V î.C.).

4. b Este menţionat numai în Cartea lui Tobia, în timp ce în Dan 8,16; 10,13 apar numele lui Gabriel şi Mihael. Figura îngerului, ca persoană distinctă care împli-neşte o misiune divină între oameni, a fost scoasă în evidenţă mai mult în perioada post-exilică, atunci când s-a subliniat în mod special transcendenţa lui Dumnezeu.

6. c Îngerul cunoaşte ţara (v. 6), faptele ascunse (6,11-12) şi forţele naturii (6,7 – 9,17).

Tob 5,1

195

4,14

7,1

7,17;8,21;11,11

Media şi am fost găzduit la Gabael, fratele nostru care locuieşte la Raghesa, în Media. Este cale de două zileb de la Ecbatana la Raghes, căci se află pe munte. 7 [Tobia] i-a răspuns: „Rămâi cu mine, tinere, până când merg să-i dau de ştire tatălui! Am nevoie să vii cu mine şi-ţi voi da plată”. 8 El i-a zis: „Iată, te aştept! Numai nu întârzia!”.

9 Tobia a intrat şi i-a dat de ştire lui Tobit, tatăl său: „Iată, am găsit un om dintre fraţii noştri, fiii lui Israel!”. El i-a zis: „Cheamă-l la mine pe [acest] om ca să aflu care este neamul lui şi din ce trib este, dacă e de încredere ca să meargă cu tine, copile”.

10 Tobia s-a dus şi l-a chemat: „Tinere, tata te cheamă!”. A venit la el şi l-a salutat el mai întâi pe Tobit: „Să ai parte de multe bucurii!”. Tobit i-a răspuns zicându-i: „De ce aş avea să mă bucur? Căci sunt cu ochi neputincioşi şi nu văd lumina cerului, ci zac în întunericc asemenea morţilor care nu văd lumina. Deşi trăiesc, sunt printre morţi; aud glasul oamenilor, dar nu-i văd”. [Rafael] i-a zis: „Ai încre-dered că vei fi în curând vindecat de Dumnezeue; ai încredere!”. Tobit i-a răspuns: „Tobia, fiul meu, vrea să meargă în Media. Vei putea merge împreună cu el ca să-l conduci? Îţi voi da plată, frate”. El i-a zis: „Pot să merg cu el, ştiu toate drumurile. Am călătorit de multe ori în Media şi am străbătut toate câmpiile şi munţii ei şi-i cunosc toate drumurile”. 11 [Tobit] i-a zis: „Frate, din ce familie şi din ce trib eşti? Lămureşte-mă, frate!”. 12 El i-a zis: „Ce nevoie ai să cunoşti tribul?”. [Tobit] i-a zis: „Vreau să ştiu într-adevăr al cui eşti, frate, şi care este numele tău”. 13 El i-a zis: „Eu sunt Azaria, [fiul] lui Anania

6. a Aşa apare în VL. Codex Sinaiticus citeşte Ecbatana, care este destul de departe de Raghes.

b Geografie inexactă. Ecbatana se găseşte la 300 km de Raghes şi parcursul dintre cele două cetăţi, pe jos sau călare, cere cel puţin o săptămână. Hagiograful nu este preocupat de exactitatea geografică. Preo-cuparea lui este aceea să localizeze relata-rea într-o regiune îndepărtată.

10. c Întunericul care domină în Şeol este simbolul morţii. Orbirea, întunericul

şi moartea se întrepătrund la fel ca în Ps 88 (cf. 49,20; Iob 3,16).

d Cartea lui Tobia îndeamnă cu plăcere la a avea încredere (5,10; 7,17; 8,21; 11,11) şi a nu se teme (5,21; 6,16.18; 10,6), sublini-ind astfel că numai răbdarea şi încrederea pot să conducă pe calea lentă şi tainică a planurilor lui Dumnezeu.

e Este o prezicere fermă în gura lui Rafael, dar o simplă dorinţă în sufletul lui Tobia: fraza este cu dublu sens, la fel ca în 5,17.

Tob 5,13

196

7,1

1,6-7

4,14

12,1

5,22;Gen 24,7.40;

Ex 23,20;Ps 91,11

6,16.18;10,6

cel Mare, dintre fraţii tăi”. 14 [Tobit] i-a zis: „Mergi sănătos şi teafăr, frate! Nu te supăra pe mine, frate, că am vrut să ştiu adevărul despre familia ta! Se întâmplă că-mi eşti rudăa şi dintr-o familie bună şi cinstită. I-am cunoscut pe Anania şi pe Natan, cei doi fii ai lui Seme-lias cel Mare. Ei mergeau cu mine la Ierusalim şi se închinau cu mine acolo şi nu au rătăcit. Fraţii tăi sunt oameni cinstiţi, eşti dintr-un neamb bun. Fii binevenit!”.

15 Apoi a zis: „Îţi voi da ca plată o drahmăc pe zi şi cele de trebu-inţă pentru tine ca şi pentru fiul meu. 16 Mergi cu fiul meu şi-ţi voi mai adăuga la plată!”. 17 [Rafael] i-a zis: „Voi merge cu el, nu te teme: vom merge sănătoşi şi sănătoşi ne vom întoarce la tine, pentru că drumul este sigur!”. [Tobit] i-a zis: „Fii binecuvântat, frate!”. Apoi l-a chemat pe fiul său şi i-a zis: „Copile, pregăteşte cele [nece-sare] pentru drum şi du-te cu fratele tău! Iar Dumnezeul din cer să aibă grijă de voi acolo şi să vă aducă înapoi la mine sănătoşi! Înge-ruld lui să vă însoţească cu grijăe, copile!”.

Şi au ieşit ca să plece la drum, i-au îmbrăţişat pe tatăl şi pe mama lui, iar Tobit i-a zis: „Mergi sănătos!”. 18 Mama lui a plâns şi i-a zis lui Tobit: „De ce l-ai trimis pe copilul meu? Nu era el toiagul mâinii noastre când intra şi ieşea dinaintea noastră? 19 Să nu pui argint după argintf, ci acesta să fie gunoi faţă de copilul nostru! 20 Felul cum ne-a fost dat de la Domnul să trăim ne este suficient”. 21 Dar [Tobit] i-a zis: „Nu te îngrijorag! Copilul nostru va merge sănătos şi sănătos se va întoarce la noi. Iar ochii tăi îl vor vedea în ziua în care va veni

14. a Lit.: „frate”.b Lit.: „rădăcină bună”.15. c Termen grec ce reproduce măsura

antică ebraică echivalentă cu jumătate de siclu, adică cca. 6 g de argint (cf. Gen 24,22), răsplată abundentă pentru timpurile şi locu-rile acelea. Drahma veche era o monedă de argint de 4,36 g, iar cea feniciană, de 3,54 g (cf. 2Mac 4,19; 12,43; Lc 15,8-9). Reprezenta plata zilnică pentru un munci-tor obişnuit. Era plata care se cerea în Orient pentru o călătorie cu calul.

17. d Formula se inspiră din binecu-vântarea pe care Abraham i-a dat-o sluji-torului trimis să caute soţie pentru fiul său Isaac (Gen 24,7.40).

e Lit.: „cu mântuire”.19. f Interpretarea este discutabilă, întru-

cât expresia admite o mulţime de variante de traducere. Totuşi, sensul general este clar: este inutil a aduna bogăţii. Nimic nu e mai preţios decât viaţa fiului.

21. g Lit.: „să nu ai cuvânt / nu-ţi fă probleme!”.

Tob 5,14

197

5,17

6,17;8,2-3

sănătos la tine. 22 Nu te îngijora şi nu te teme pentru ei, sorăa! Îngerul cel bun îl va însoţi şi îi va arăta drumul cel bun şi se va întoarce sănă-tos”. 23 Iar ea a încetat să mai plângă.

Plecarea în călătorie

61 Copilul a ieşit şi îngerul era cu el. A ieşit şi câineleb cu el şi a mers împreună cu ei. Au mers amândoi până când s-a lăsat noap-

tea şi au poposit lângă râul Tigruc. 2 Copilul a coborât să-şi spele picioa-rele în râul Tigru, iar un peşte mared a sărit din apă voind să-i înghită piciorul copilului, însă el a strigat. 3 Îngerul i-a zis copilului: „Apucă şi prinde peştele!”. Băiatul a prins peştele şi l-a adus la mal. 4 Îngerul i-a zis: „Spintecă peştele şi scoate-i fierea, inima şi ficatul şi păstrează-le la tine; iar intestinele aruncă-le! Folositoare sunt ca medicament fie-rea, inima şi ficatul lui”. 5 Copilul a spintecat peştele şi i-a luat fierea, inima şi ficatul. Apoi a fript peştele, a mâncat şi a luat din el ca să sărezee. 6 Au mers amândoi împreună până s-au apropiat de Media.

7 Atunci, băiatul l-a întrebat pe înger şi i-a spus: „Frate Azaria, ce medicament poate fi în inima, în ficatul peştelui şi în fiere?”. 8 El i-a zis: „Inima şi ficatul peştelui afumă-le în faţa bărbatului sau a femeii pe care îi bântuie un demon sau un duh rău! Va fugi de la ei orice bântuială şi nu va mai rămâne la ei în veci! 9 Cu fierea să ungi ochii

22. a Este termen plin de iubire, de origine egipteană, dat soţiei sau logodni-cei (cf. 7,15; 8,4.7; Ct 4,9-11).

1. b Acest câine fidel îl va urma pe stă-pânul lui până la capăt (11,4). Evenimen-tul situează bine relatarea în afara Palestinei, unde câinii care trăiau în haite, pe jumătate sălbatici (Ps 22,17; 59,7.15-16; cf. Lc 16,21) şi întotdeauna în căutarea hoiturilor aban-donate (Ex 22,30; cf. 1Rg 14,11; 16,4; 21,24), erau consideraţi ca animale de dispreţuit (Prov 26,11; 2Pt 2,22; cf. Dt 23,19; 1Sam 24,15; 2Sam 3,8; 9,8; 16,9; 2Rg 8,13; Mt 7,6; Fil 3,2; Ap 22,15).

c Este unul dintre cele două mari fluvii din Mesopotamia; izvorăşte din munţii Arme-

niei şi se varsă în Golful Persic după ce se uneşte cu Eufratul. Ninive era aşezată pe malul oriental al Tigrului. Nu se înţelege cum, fiind îndreptaţi spre Orient, după o zi de călătorie, cei doi nu s-au îndepărtat încă de malul râului.

2. d După Codices Vaticanus et Alexan-drinus, în care lipseşte adjectivul „mare”, peştele voia să-l devoreze pe Tobia sau să-i muşte piciorul. Unii cercetători cred că ar fi fost vorba de un crocodil sau de o ştiucă mare, întrucât în vechime fierea de ştiucă era folo-sită pentru a vindeca anumite boli de ochi.

5. e Scopul acestei acţiuni pare să fie nu acela de a păstra hrana, ci de a îndepărta de la ea influxul spiritelor maligne.

Tob 6,9

198

11,8.11-12

3,15

8,21;10,10;14,14

3,8

omului peste care s-a ridicat albeaţă. Să sufli peste ei, peste albeaţă, şi se vor vindeca”.

10 Când a ajuns în Media şi se apropia de Ecbatanaa, 11 Rafael i-a zis băiatului: „Frate Tobia!”. El i-a zis: „Iată-mă!b”. [Rafael] i-a zis: „În noaptea aceasta trebuie să poposim la Raguel. Omul este ruda ta şi are o fiică al cărei nume este Sara. 12 Nu are alt fiu sau altă fiică în afară de Sara singură. Tu eşti cel mai apropiatc dintre toţi bărbaţii ca să o obţii. Şi pentru tatăl ei tu ai dreptul să o ai ca moştenire. Fata este inteligentă şi curajoasă, foarte frumoasă, iar tatăl ei este [un om] bun”. 13 I-a mai spus: „Ţie ţi se cuvine să o iei. Ascultă-mă, frate! Voi vorbi cu tatăl despre fată în noaptea aceasta ca să ţi-o luăm ca mireasă. Când ne vom întoarce din Raghes, îi vom face nunta. Ştiu că Raguel nu ar putea să ţi-o refuze şi să o logodească cu altul, căci atunci ar fi vrednic de moarted, după judecata cărţii lui Moise, pentru că ştie că ţie ţi se cuvine să o ai pe fata lui înaintea oricărui bărbat. Acum, ascultă-mă, frate! Vom vorbi despre fată în noaptea aceasta şi o vom logodi cu tine. Când ne vom întoarce de la Raghes, o vom lua şi o vom aduce cu noi la tine acasă.

14 Tobia, răspunzând, i-a zis lui Rafael: „Frate Azaria, am auzite că a fost dată deja [de soţie] la şapte bărbaţi, iar ei au muritf în camera

10. a Îndreptându-se de la Ninive spre Raghes, nu se trecea prin Ecbatana.

11. b Formula imită stilul tradiţiilor patriarhale; ea marchează disponibilitatea celui care o pronunţă de a primi un mesaj solemn: cf. Gen 22,1.11; 27,1; Ex 3,4; 1Sam 3,4.16 etc.

12. c După tradiţia patriarhală, căsăto-ria are loc în interiorul clanului (cf. 4,12-13 şi relatarea căsătoriei lui Isaac, Gen 24). Şi legea leviratului (Dt 25,5) derivă pro-babil din aceeaşi tradiţie. Pentru triburile stabilite în Palestina, acest obicei asigura stabilitatea părţilor fixate la împărţirea ţării Canaanului (cf. Num 36,6-8). În diaspora, menţinea simţul de conservare în ambientul aceleiaşi rudenii, pentru a păstra bunurile de familie. De asemenea, exprima voinţa de

a rămâne fideli dreptului vechi din Israel.13. d Niciun text biblic nu afirmă o aşa

pedeapsă în astfel de cazuri. Dt 7,3-11 insi-nuează că responsabilii căsătoriilor dintre evrei şi străini sunt din principiu sortiţi pieirii. Aluzia la pedeapsa cu moartea e un indiciu al respectului şi al stimei pen-tru lege pe care hagiograful intenţionează să le-o transmită cititorilor săi.

14. e Rafael nu făcuse nicio aluzie la situaţia Sarei. Tobia are informaţii despre nenorocirea tinerei şi despre vorbele care circulau în popor cu privire la atacurile demonului faţă de ea.

f Pusă în legătură cu declaraţia din v. 13, moartea mirilor apare ca pedeapsă a unei încălcări a legii (cf. 3,17). Mirii au pierit deoarece căsătoria cu Sara era contrară

Tob 6,10

199

3,10.15

4,19

1,9

5,21

6,8

8,4

Gen 24,14.44

5,21

lor nupţială; chiar în noaptea în care au intrat la ea au murit. Am auzit spunându-se că un demon i-a omorât”. 15 Acum, mi-e teamă pentru că nu-i face răua ei, ci, dacă cineva se apropie de ea, îl omoară. Eu sunt singur la tatăl meu: nu vreau să mor şi să cobor viaţa tatălui meu şi a mamei mele cu suferinţă din cauza mea în mormântul lor, căci nu au un alt fiu care să-i îngroape. 16 [Rafael] i-a zis: „Nu-ţi aduci aminte de poruncile tatălui tău, care ţi-a poruncit să-ţi iei soţie din casa tată-lui tău? Acum, ascultă-mă, frate, şi nu te preocupa de demonul acesta! Ia-ob, căci eu ştiu că în noaptea aceasta îţi va fi dată ca soţie!c

17 Când vei intra în camera nupţială, ia din ficatul peştelui şi inima şi pune-le peste jăratecul pentru incens: diavolul va mirosi şi va fugi şi nu se va mai arăta în preajma ei în veci. 18 Când vei fi aproape să fii cu ea, mai întâi ridicaţi-vă amândoi, rugaţi-vă şi cereţi de la Domnul cerului ca să aibă milă şi să vă ocrotească! Nu te teme, pentru că ţie ţi-a fost menită din vecid! Tu o vei elibera, iar ea va merge împreună cu tine. Eu cred că vei avea copii de la ea şi-ţi vor fi ca fraţii. Nu te

legii mozaice, întrucât Tobia, ruda cea mai apropiată, era obligat să o ia în căsă-torie pe tânără.

15. a Respectând-o pe Sara, demonul pare că o iubeşte (cf. textul scurt), împie-dicându-i pe alţii să se unească cu ea. În acest caz, demonul a fost doar un instru-ment al providenţei divine. După credinţa populară, demonii erau consideraţi fiinţe intermediare între îngeri şi oameni şi aveau posibilitatea să iubească femeile şi să procreeze.

16. b Îngerul vorbeşte cu autoritate şi cititorul ştie că Rafael, vorbind în numele lui Dumnezeu, revelează planurile provi-denţei.

c VL prezintă următoarea variantă: „16 Atunci, îngerul i-a spus: «Ascultă, vreau să-ţi arăt cine sunt cei care pot să-l învingă pe demon. 17 Cei care la căsătoria lor îl exclud pe Dumnezeu din simţămintele lor şi se lasă

în voia instinctelor până la a fi ca un cal sau un măgar lipsiţi de raţiune (Ps 32,9; cf. Rom 1,21-26) sunt învinşi de diavol. 18 Dar tu, când te vei căsători cu ea, petrece trei zile în absti-nenţă, rugându-te împreună cu ea. 19 În pri-ma noapte, demonul va fi pus pe fugă de fumul ficatului de peşte. 20 În a doua noapte, tu vei fi primit în adunarea sfinţilor patriarhi. 21 În noaptea a treia, vei dobândi binecuvân-tarea ca să vi se nască fii sănătoşi. 22 După noaptea a treia, în frica de Domnul, tu o vei lua pe fecioară, nu atât împins de instinct, cât de iubirea faţă de descendenţă, pentru a obţi-ne asupra fiilor tăi binecuvântarea descen-denţei lui Abraham»”.

18. d Concepţia că mireasa îi este des-tinată mirelui încă din veşnicie este nouă în Vechiul Testament. Este un concept teo-logic şi o mărturisire de credinţă în provi-denţa specială veşnică a lui Dumnezeu faţă de aleşii săi.

Tob 6,18

200

Gen 24,67

5,10

5,14

9,6

Gen 29,4-6

Gen 43,27-28

Gen 29,13;33,4;

45,14-15

9,6

îngrijora!”. 19 Când Tobia a auzit cuvintele lui Rafael şi că ea este sora lui, din descendenţa casei tatălui său, a îndrăgit-oa foarte mult şi inima lui s-a alipit de ea.

IV. CĂSĂTORIA LUI TOBIA CU SARAb

71 Au ajuns la Ecbatana, [Tobia] i-a zis: „Fratec Azaria, du-mă direct la Raguel, fratele nostru!”. L-a dus la casa lui Raguel şi l-au găsit

şezând la intrarea curţii. L-au salutat ei mai întâi, iar el le-a zis: „Bucu-raţi-vă mult, fraţilor! Bine aţi venit sănătoşi!”. Şi i-a dus în casă. 2 I-a zis Edneid, soţia lui: „Cât de mult seamănă tânărul acesta cu Tobit, fratele meu!”. 3 Edna i-a întrebat şi le-a spus: „De unde sunteţi, fraţi-lor!”. Ei i-au răspuns: „Suntem dintre fiii lui Neftali luaţi captivi la Ninive”. 4 Ea le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Tobit, fratele nostru?”. Ei i-au răspuns: „Îl cunoaştem”. 5 Ea le-a zis: „Este sănătos?”. Ei i-au răspuns: „Este sănătos, trăieşte!”. Iar Tobia i-a spus: „Este tatăl meu”. 6 Raguel a sărit în picioare, l-a îmbrăţişat şi a plâns. Apoi i-a zis: „Binecuvân-tarea să fie cu tine, copile! Eşti [fiul] unui tată cinstit şi bun. O, ce rău nefericit că a fost orbit un om drept şi care dădea de pomană!”. Şi, căzând pe grumazul lui Tobia, fratele său, a plânse. 7 A plâns şi Edna,

19. a În timp scurt, Tobia trece de la frica de moarte la iubire gingaşă. Inima nobilă a lui Tobia se pleacă în totalitate în faţa voinţei divine reprezentată de înger (cf. atitudinea lui Isaac, Gen 24,66, şi a lui Ionatan, cf. 1Sam 18,1).

1. b Ne este pus în faţă un cadru de aleasă ospitalitate orientală, considerată la semiţi ca o datorie religioasă. Ospitali-tatea generoasă era una dintre virtuţile cele mai apreciate de familia ebraică. Oaspeţilor primiţi cu respect le erau spă-late picioarele şi în cinstea lor era pregă-tită o masă abundentă (cf. Gen 18,1-8; 19,1-3.8; 24,28-33; 29,13; Jud 19,10-21; Lc 7,44-46).

c Aici cu sensul de: „prietene!”. În acest capitol este foarte frecvent acest

epitet ca expresie de curtoazie şi pentru a indica diferite grade de rudenie.

2. d Numele înseamnă: „Dulceaţa, Plăcerea, Desfătarea!”. Acest nume, necu-noscut altundeva în Biblie, se găseşte în literatura apocrifă (Cartea Jubileelor, 4,27). În VL, numele ei este „Ana”.

6. e Pentru v. 6-12, Codices Vaticanus et Alexandrinus au: „6 Atunci, Raguel a sărit şi l-a îmbrăţişat, a plâns şi l-a bine-cuvântat, zicând: «Eşti [fiul] unui om cin-stit şi bun». Şi, aflând că Tobit şi-a pierdut vederea, s-a îndurerat şi a plâns. 7 Iar Edna, soţia lui, şi Sara, fiica lui, au plâns şi i-au primit din toată inima. 8 Şi au jertfit un berbec din turmă şi au pus o masă cu multe feluri de mâncare. 9 Şi i-a zis Tobia lui Rafael: «Frate Azaria, să vorbim despre

Tob 6,19

201

3,15

3,8

Gen 24,33

3,15

Gen 24,50

10,13

8,4.17

soţia lui [Raguel]. Şi Sara, fiica lor, a plâns şi ea. 8 Au înjunghiat un berbec din turmă şi i-au întâmpinat din toată inima.

Căsătoria9 După ce s-au îmbăiat şi s-au spălat, s-au întins ca să mănânce.

Tobia i-a zis lui Rafael: „Frate Azaria, spune-i lui Raguel să mi-o dea pe Sara, sora mea!”. 10 Raguel a auzit cuvântul şi i-a zis băiatului: „Mănâncă şi beaa, simte-te bine în noaptea aceasta! Căci nu este un alt om căruia să i se cuvină să o ia pe Sara, fiica mea, în afară de tine, frate, după cum nici eu nu am putere să o dau unui alt om în afară de tine. Căci tu eşti [ruda] mea cea mai apropiată şi îndată îţi voi arăta adevărul, copile! 11 Am dat-o [de soţie] la şapte bărbaţi dintre fraţii mei şi toţi au murit în noaptea când au intrat la ea. Acum, mănâncă şi bea, copile, şi Domnul va avea grijă de voib!”. 12 Tobia i-a spus: „Nu voi mânca şi nu voi bea până când nu vei fi de acord cu minec!”. Raguel a zis: „Voi face să-ţi fie dată după judecata cărţii lui Moise. Căci din cer a fost hotărât să-ţi fie dată ţie. Ia-o pe sora ta! De acum, tu eşti fratele ei, iar ea este sora ta. Ea îţi este dată de astăzi şi până-n veşnicie. Domnul ceruluid să fie binevoitor cu voi, copile, în noaptea aceasta şi să aratee faţă de voi îndurare şi pace!”f. 13 Raguel a chemat-o

ce-mi spuneai pe drum şi să se împlinească şi acest lucru!». 10 Şi i-a împărtăşit lucrul acela lui Raguel, iar Raguel a zis către Tobia: «Mănâncă şi bea şi simte-te bine, căci ţie se cuvine să o iei pe copila mea: doar să-ţi arăt adevărul. 11 Am dat-o pe copila mea după şapte bărbaţi şi, de cum intrau la ea, mureau în acea noaptea. Dar până una-alta, simte-te bine!». 12 Şi a zis Tobia: «Nu voi gusta nimic aici până ce nu vă învoiţi şi nu rămâneţi neclintiţi faţă de mine». Şi Raguel a zis: «Ia-o de acum aşa cum s-a hotărât: tu eşti fratele ei, iar ea, sora ta, şi Dumnezeu cel milostiv să vă călăuzească pe drumul cel mai bun!»”.

10. a Raguel face probabil aluzie la Is 22,13: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine

vom muri!”.11. b Lit.: „va face pentru voi”.12. c Lit.: „până când nu vei trece la

lucrurile mele”.d Titlu folosit în iudaismul târziu (cf.

Dan 2,18-19.37 etc.) pentru a scoate în evidenţă sublimitatea şi puterea divină. Binecuvântarea dată de Raguel revelează sentimentul profund religios al hagiogra-fului.

e Lit.: „să facă”.f Redactarea Vg este diferită: la cere-

rea prezentată de Tobia (v. 10), într-un prim moment, Raguel clatină din cap fără a da vreun răspuns (v. 11) şi cedează numai la insistenţele lui Rafael (v. 12): „[…] «14 Eu cred – spune el – că dacă Dumnezeu v-a

Tob 7,13

202

Gen 24,54

5,10

In 16,20

6,8

Mt 12,43;Lc 11,24

Mt 12,29;Mc 3,27;Ap 20,2

pe Sara, fiica lui, şi ea s-a dus la el. Luându-i mâna, i-a dat-o lui [Tobia] şi i-a zis: „Ia-o după lege şi după judecata scrisă în cartea lui Moise: îţi este dată de soţie. Ia-o şi du-o la tatăl tău sănătos! Dumnezeul cerului să vă dăruiască pace!”a.

14 A chemat-o pe mama ei şi i-a zis să aducă o carte. A scris în carte contractul de căsătorieb şi aşa i-a dat-o de soţie după judecata legii lui Moisec. După aceasta, au început să mănânce şi să bea. 15 Raguel a chemat-o pe Edna, soţia lui, şi i-a zis: „Soră, pregăteşte cealaltă cameră şi condu-o [pe Sara] acolo!”. 16 Ea a mers şi a pregătitd camera după cum i-a spus. A adus-o acolo şi a plâns pentru ea. Apoi şi-a şters lacrimile şi i-a zis: 17 „Ai încredere, fiică! Domnul să-ţi dea bucurie în locul suferinţei! Ai încredere, fiică!”. Şi a ieşit.

Noaptea nunţii

81 Când au terminat de mâncat şi de băut, au vrut să se culce. L-au luat pe tânăr şi l-au dus în cameră. 2 Tobia şi-a amintit de cuvântul

lui Rafael şi a luat ficatul peştelui şi inima din desaga pe care o avea şi le-a pus pe jăratecul pentru incens. 3 Mirosul peştelui l-a oprit şi l-a îndepărtat pe demon spre părţile Egiptuluie. Rafael a mers, l-a împie-dicat acolo şi l-a legatf imediat.

făcut să ajungeţi în casa mea, este pentru ca ea să aibă un soţ dintre rudele ei, după legea lui Moise. De aceea, nu te îndoi: ţi-o voi da!» 15 Şi, luând mâna dreaptă a fiicei, a pus-o în mâna dreaptă a lui Tobia, zicând: «Dumnezeul lui Abraham, Dum-nezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob să fie cu voi! El însuşi să vă unească şi să vă umple de binecuvântarea lui!»”. Această formulă a inspirat binecuvântarea liturgică a mirilor.

13. a Aceste gesturi nu sunt întâmplă-toare, ci au valoare rituală.

14. b Textul din Codices Vaticanus et Alexandrinus are: „şi-au pus inelul”.

c Acest fragment oferă câteva detalii cu privire la instituirea şi ceremonia căsă-

toriei în iudaismul din diaspora. După v. 12-14, unirea trebuie să fie conformă cu dispoziţiile legii şi să primească consim-ţământul tatălui tinerei. Ea devine efectivă prin încredinţarea miresei şi prin decla-raţia solemnă confirmată de contractul scris.

16. d Lit.: „ea a mers cu calm şi a întins”.3. e Egiptul reprezintă aici fie capătul

lumii, fie locul de origine al duhurilor rele, întrucât în Antichitate se credea că demonii locuiesc regiunile îndepărtate şi pustii (cf. Is 13,21; 34,14; Mt 4,1; 12,43).

f Ca slujitor al vindecării, Rafael îl imobilizează pe agentul morţii. Interven-ţia arată că rămânerea în viaţă a lui Tobia este atribuită puterii lui Dumnezeu şi înge-rului, nu rolului fumului.

Tob 7,14

203

6,8

7,12;8,17

Dan gr. 3,26

Gen 2,7

Gen 2,18.22

Sir 36,29

Gen 2,18

4,12

4 [Părinţii] au ieşit şi au închis uşa camerei. Tobia s-a ridicat de pe pat şi i-a zis: „Scoală, soră, să ne rugăma şi să cerem de la Dumnezeul nostru să arate faţă de noi îndurare şi grijă!”. 5 S-a ridicat şi au înce-put să se roage şi să ceară să aibă grijă de ei. Şi a început să zică:

„Binecuvântatb eşti tu, Dumnezeul părinţilor noştri,şi binecuvântat este numele tău în toate generaţiile viitoare!Să te binecuvânteze cerurile şi toată creaţia ta în toţi vecii!

6 Tu l-ai făcut pe Adamşi i-ai dat-o pe Eva, soţia lui, ca ajutor şi sprijin.Din amândoi s-a născut tot neamul omenesc.Tu ai spus: «Nu este bine ca omul să fie singur.Să-i facem un ajutor asemenea lui!»c.

7 Şi acum, nu din desfrânared

o iau pe această soră a mea, ci întru adevăre.Binevoieşte să te înduri de mine şi de eaşi să îmbătrânim împreună!”.

8 Şi au zis împreună: „Amin! Amin!”f. 9 Apoi au dormit peste noapte. 10 Raguel, sculându-se, i-a chemat pe slujitori la sine, au mers şi au săpat o groapă. Căci spunea: „În caz că a murit, să nu ajungem de râs şi de ruşine!”. 11 Când au terminat de săpat groapa, Raguel a venit acasă şi a chemat-o pe soţia lui. 12 I-a zis: „Trimite-o pe una

4. a În conformitate cu textul prece-dent din 6,16 şu, Vg precizează că aceste rugăciuni au durat trei nopţi.

5. b Binecuvântarea triplă din rugăciune este aproape o repetiţie a începutului rugă-ciunii Sarei (3,11; cf. Dan 3,26); totuşi, al treilea membru al binecuvântării este mai explicit aici (cf. Ps 19,2; 98,1; Is 55,12).

6. c Acest verset este singurul din Vechiul Testament care leagă căsătoria de Gen

2,18 (cf. Mt 19,4-5). Mc 10,6-8 o rapor-tează la Gen 1,27 şi 2,24.

7. d Prin acest termen, este exclus faptul că ar fi vorba de o căsătorie ilegală, înche-iată împotriva prescripţiilor legii (cf. 4,12).

e Adică având intenţia de a rămâne fidel pentru toată viaţa, evitând uniunile ilegale.

8. f În Vg, după rugăciunea lui Tobia, Sara ia la rândul ei cuvântul şi invocă milos-tivirea lui Dumnezeu (v. 10 Vg).

Tob 8,12

204

3,15;6,15

7,12;8,4

Gen 18,6-7

Gen 24,54-55

dintre slujitoare să meargă să vadă dacă trăieşte. Dacă a murit, să-l îngropăm, ca să nu ştie nimeni!”. 13 Ei au trimis-o pe slujitoare. Au luat candela, au deschis uşa. Ea a intrat şi i-a găsit întinşi şi dormind împreună. 14 Slujitoarea a ieşit şi le-a făcut cunoscut că el trăieşte şi că nu s-a întâmplat nimic rău.

15 Atunci, ei l-au binecuvântat pe Dumnezeul cerului, zicând: „Binecuvântat eşti tu, Dumnezeule, cu toată binecuvântarea curată! Să te binecuvânteze în toate veacurile!

16 Binecuvântat eşti pentru că mi-ai făcut bine, nu după temerilea mele,ci după îndurarea ta cea marepe care ai arătat-o faţă de noi.

17 Binecuvântat eşti tupentru că ai arătat îndurare faţă de doi [fii] singuri [la părinţi]!Arată-le, Stăpâne, îndurare şi mântuireşi împlineşte-le viaţa cu bucurie şi îndurare!”.

18 Atunci le-a poruncit slujitorilor lui să astupe groapa înainte să se facă dimineaţă.

19 Apoi i-a zis soţiei sale să facă multe pâini, să meargă la staul şi să aducă doi boi şi patru berbeci. A zis să-i taie şi au început să-i pregăteascăb. 20 L-a chemat pe Tobia şi i-a zis: „Paisprezecec zile să

16. a Lit.: „nu după cum am suspectat eu”.19. b Banchetul de nuntă, care de obi-

cei avea loc în casa mirelui, are loc acum în casa socrului. El este celebrat după sti-lul ospeţelor nupţiale patriarhale (cf. Gen 18,7-8). Fragmentul are diferite trăsături în comun cu relatările referitoare la Rebeca (Gen 24), la Rahela (Gen 29), la Dina (Gen 34), la soţia lui Samson (Jud 14), la Mical (1Sam 18). În fragmentul de faţă, nu logodnicul aduce darul de nuntă („möhar”)

tatălui miresei (cf. Gen 34,12; 1Sam 18,15), ci tatăl Raguel îi acordă fiicei o zestre. În cazul nostru, Tobia şi Raguel urmează o tradiţie care corespunde contractelor matri-moniale babiloniene.

20. c Este o durată dublă faţă de cea obişnuită (cf. Gen 29,27; Jud 14,12). Cir-cumstanţele speciale ale căsătoriei (unici-tatea fiicei; întâlnirea neaşteptată cu Tobia) explică prelungirea festivităţilor.

Tob 8,13

205

Dt 24,5

6,12

5,10

10,12-13

5,3

10,1

7,6

7,2

nu te mişti de aici! Rămâi să mâncăm şi să bem la mine! Fă să se bu-cure inima fiicei mele care a fost întristată!”. 21 Din câte am, ia de aici jumătate şi mergi sănătos la tatăl tău! Iar cealaltă jumătate, când vom muri eu şi soţia mea, este a voastră. Ai încredere, copile: eu sunt tatăl tău şi Edna, mama ta! Noi suntem alături de tine şi de sora ta de acum şi până-n veac. Ai încredere, copile!”.

Retragerea argintului

91 Atunci, Tobia l-a chemat pe Rafael şi i-a zis: 2 „Frate Azaria, ia cu tine patru slujitori şi două cămile şi mergi la Raghes. Du-te la

Gabael, dă-i scrisoarea semnatăa ca să primeşti argintul şi ia-l şi pe el cu tine la nuntă! 3-4 Tu ştii că tatăl meu numără zilele, iar dacă întârzii o zi îl voi mâhni foarte tare. Vezi ce a juratb Raguel şi că nu pot să încalc jurământul lui”. 5 Rafael, cei patru slujitori şi cele două cămile au mers la Raghes în Media şi au poposit la Gabael. I-a dat scrisoarea sa semnată şi i-a adus la cunoştinţă că Tobia, fiul lui Tobit, şi-a luat soţie şi-l cheamă la nuntă. Ridicându-se, acesta i-a numărat sacii sigi-laţi şi i i-a încredinţat. 6 S-au sculat devreme şi au mers împreună la nuntă. Au mers la Raguel şi l-au găsit pe Tobia întins la masă. El a sărit şi l-a îmbrăţişat, iar [Gabael] a plâns şi l-a binecuvântat, zicându-i: „Cinstite şi bunule, tu, fiul unui om cinstit şi bun, drept şi milostiv! Să vă dea Domnul binecuvântarea din ceruri, ţie şi soţiei tale, tatălui tău şi mamei soţiei tale! Bincuvântat să fie Dumnezeu că l-am văzut pe Tobia, vărul meu, care seamnă cu el!”c.

2. a Se constată aici că recuperarea argintului nu mai este scopul primar al călătoriei (cf. 4,3): adevărata moştenire pe care Dumnezeu i-a rezervat-o lui Tobia era Sara. Desigur, bunurile materiale con-stituie o recompensă legitimă (6,12; 8,21; 10,10; 14,13), dar importanţa lor este secun-dară (4,21; 5,19-20; cf. 12,1-5) şi destinaţia lor este aceea de a fi împărţite ca pomană (1,3.16; 2,14; 4,7-11.16; 7,6; 12,8-9;

14,2.8-9; cf. 2,10; 14,10-11).3. b Adică a invocat numele divin pen-

tru a crea o obligaţie.6. c Codices Vaticanus et Alexandrinus

au: „5 Rafael a plecat; a petrecut noaptea la Gabael şi i-a dat documentul; acesta a adus sacii sigilaţi şi i-a dat lui. 6 S-au ridi-cat împreună dis-de-dimineaţă şi au ple-cat la nuntă. Tobia a binecuvântat-o pe soţia lui”.

Tob 9,6

206

9,3-4

11,13

5,21

11,5

8,20

9,3-4

Gen 24,54-56;30,25

Aşteptarea părinţilor lui Tobia

101 În fiecare zi, Tobit făcea numărătoareaa zilelor necesare ca să meargă şi să se întoarcă, iar când s-au împlinit zilele şi fiul său

nu venea, 2 a zis: „Oare nu au fost opriţib acolo? Sau oare a murit Gabael şi nu este nimeni care să-i dea argintul?”. 3 Şi a început să se întristeze. 4 Ana, soţia lui, a zis: „Copilul meu a pierit şi nu mai este printre cei vii!”. A început să plângă şi să jelească pentru copilul ei, zicând: 5 „Vai mie, copilul meu! Te-am lăsat să pleci, lumina ochilor mei!c”. 6 Însă Tobit îi spunea: „Taci, nu te îngrijora, soră! Este sănă-tos. Mai degrabă există un motiv de întârziere acolo. Omul care a mers cu el acolo este de încredere şi dintre fraţii noştri. Nu te mâhni pentru el, soră! Îndată va fi aici!”. 7 Ea însă îi spunea: „Taci şi lasă-mă, nu mă păcăli: fiul meu a pierit”. Şi în fiecare zi ieşea în fugă din casă, se uita pe drumul pe care plecase fiul ei şi nu se încredea în nimeni. Iar când apunea soarele, intra, îl jelea şi îl plângea toată noaptea şi nu avea somn.

Întoarcerea la Ninived

8 Când s-au împlinit cele paisprezece zile de nuntă pe care Raguel jurase să le facă pentru fiica lui, Tobia a mers la el şi i-a zis: „Lasă-mă să plec, căci eu ştiu că tatăl meu şi mama mea nu cred că mă vor mai vedea! Acum, te rog, tată, lasă-mă să merg la tatăl meu, căci ţi-am făcut cunoscut cum l-am lăsat!”. 9 Raguel i-a zis lui Tobia: „Rămâi, fiule, rămâi cu mine! Voi trimite mesageri la Tobit, tatăl tău, să-i ducă

1. a Lit.: „trecea şi retrecea cu el însuşi numărul zilelor”.

2. b Motivele neliniştii lui Tobit sunt diferite de cele ale Anei. Hagiograful este consecvent în descrierea caracterului ero-ului său (cf. 5,12-13): speranţa fermă a lui Tobit în încheierea fericită a călătoriei depă-şeşte orice încercare. Aşteptarea părinţi-lor subliniază unele aspecte psihologice, în special în contrastul dintre soţ şi soţie, la fel ca şi în incoerenţa reacţiilor. Tobit,

preocupat în interior, încearcă să se liniş-tească liniştind-o pe soţie; în cazul Anei, ea, după ce a afirmat că e mort, continuă să-l caute cu privirea.

5. c Este dureros că Ana îl desemnează astfel pe fiul ei în prezenţa soţului orb.

8. d Modelul fragmentului relatat în v. 8-14 se găseşte în Gen 24,54-61, text ce relatează despărţirea slujitorului lui Abra-ham şi a Rebecăi dată ca soţie lui Isaac de tatăl acesteia.

Tob 10,1

207

8,21

Gen 24,35

Gen 45,28

8,21

4,3

8,21

7,12

Gen 46,28

veşti despre tine”. Dar [Tobia] a zis: „Nicidecum, ci, te rog, lasă-mă să plec acum la tatăl meu!”. 10 Raguel, ridicându-se, i-a dat-o lui Tobia pe Sara, soţia lui, şi jumătate din bunurile sale: slujitori, slujitoare, boi şi oi, măgari şi cămile, haine, argint şi obiectea. 11 I-a lăsat să plece sănătoşi. L-a îmbrăţişat şi i-a zis: „Fii sănătos, fiule, şi mergi sănă-tos! Domnul cerului să fie binevoitor faţă de voi şi faţă de Sara, soţia ta, şi să-i pot vedea pe copiii voştrib înainte de a muri!”. 12 Sarei, fiicei lui, i-a zis: „Mergi la socrul tău, pentru că de acum ei sunt părinţii tăi ca şi cei care te-au născut! Mergi în pace, fiică, şi să aud veşti bune despre tine cât trăiesc!”. I-a îmbrăţişat şi le-a dat drumul.

13 Iar Edna i-a spus lui Tobia: „Fiule şi frate preaiubit: [Domnul] să te aducă înapoi şi să-i văd pe copiii tăi şi ai Sarei, fiica mea, cât trăiesc, înainte să mor! În faţa Domnului ţi-o încredinţez pe fiica mea. Să nu o întristezi în toate zilele vieţii tale! Mergi în pace, fiule! De acum, eu îţi sunt mamă, iar Sara, soră. Să ne meargă bine tuturor, la fel, în toate zilele vieţii noastre!”. I-a sărutat pe amândoi şi le-a dat drumul [să plece] sănătoşi.

14 Tobia a plecat de la Raguel sănătos, bucurându-se şi binecuvân-tându-l pe Domnul cerului şi al pământului, regele a toate, pentru că i-a călăuzit drumul. Şi i-a spus [lui Raguel]: „Să am bucuria să vă cinstesc în toate zilele vieţii voastre!”.

V. ÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ ŞI VINDECAREA LUI TOBIT

111 Când s-au apropiat de Caserisc, Rafael a zis: 2 „Tu ştii cum l-am lăsat pe tatăl tău. 3 Să mergemd înaintea soţiei tale şi să pregătim

10. a Codices Vaticanus et Alexandri-nus au: „10 Atunci, Raguel i-a încredinţat-o repede pe Sara şi jumătate din bunurile sale: sclavi, animale şi bani. 11 Apoi i-a binecuvântat şi i-a lăsat să plece, zicând: «Dumnezeul cerului să vă dea succes, fii-lor, mai înainte ca eu să mor!». 12 Apoi i-a spus fiicei: «Cinsteşte-i pe socrii tăi! Acum ei sunt părinţii tăi; să aud lucruri bune despre tine!». Şi a sărutat-o!”.

11. b Dorinţa de a-şi vedea asigurată

descendenţa este una dintre cele mai vii aspiraţii ale fiecărui israelit (cf. Ps 128,6).

1. c Numele, în transmiterea textului, este deteriorat. Locul vecin cetăţii Ninive nu este identificat. Nu avem niciun indiciu cu privire la itinerariul caravanei la întoar-cere. În momentele decisive, iniţiativa este luată de misteriosul personaj trimis de Dumnezeu (cf. 3,6-17; 6,11-12; 12,13-14).

3. d În acelaşi fel a plecat Iuda atunci când Iacob a mers în Egipt la fiul său Iosif

Tob 11,3

208

10,7

6,9;11,11-12

11,13

Gen 46,30

5,10

6,9;11,8

Fap 9,18

11,9;Gen 46,29;

Lc 15,20

10,5

casa în timp ce ei vin!”. 4 Au mers amândoi împreună, iar [Rafael] i-a zis: „Ia fierea în mână!”. Cu ei a mers câinelea, în urma lui şi a lui Tobia.

5 Ana stătea privind la drum după fiul ei. 6 Presimţind că el vine, i-a zis tatălui lui: „Iată, fiul tău vine împreună cu omul care a mers cu el!”.

7 Rafael i-a zis lui Tobia înainte să se apropie de tatăl [lui]: „Ştiu că ochii lui vor fi deschişi”. 8 Întinde-i fierea peştelui pe ochi; medi-camentul se va contracta şi va îndepărta albeaţa de pe ochi, iar tatăl tău va privi şi va vedea lumina”b.

9 Ana a alergat, a căzut pe grumazulc fiului ei şi i-a zis: „Te-am văzut, fiule! De acum pot să mor”. Şi a plâns. 10 Tobit s-a ridicat şi, împiedicându-se în picioare, a venit la ieşirea curţii. 11 Tobia a mers către el cu fierea peştelui în mână. I-a suflat pe ochi, l-a prins şi i-a zis: „Ai încredere, tată!”. A pus medicamentul şi l-a ţinut acolo. 12 Apoi a desprinsd cu amândouă mâinile sale [albeaţa] din colţul ochilor săi. 13 [Tobit] a căzut pe grumazul lui, a plâns şi i-a spus: „Te văd, fiule, lumina ochilor meie!”. 14 Apoi a zis:

„Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântat este numele său cel mare! Binecuvântaţi sunt toţi îngerii săi sfinţif!

(cf. Gen 33,13-14; 46,28). Îngerul Rafael vrea să ajungă la casa tatălui împreună cu Tobia înaintea Sarei pentru a-l vindeca pe Tobit de orbire.

4. a În loc de câine, textul lung are: „Domnul”. Textul este corectat după varianta scurtă. Unele versiuni fac, dimpotrivă, câi-nele să alerge înainte, în special Vg, care adaugă: „îşi arăta bucuria dând din coadă!”.

8. b Textele pe care le avem diferă în modul de a relata cum a fost vindecat Tobit. După Sinaiticus şi Vg, fierea produce înde-părtarea albeţii care este luată de Tobit sau de Tobia. După Codices Vaticanus et Alexandrinus, fierea produce doar o acţi-une iritantă: fierea era ca un lichid vâscos şi dens, un fel de unguent care putea fi aplicat pe răni sau pe părţile dureroase.

9. c Gestul, cuvintele Anei şi plânsul ei amintesc de scenele care se găsesc în Geneză (cf. Gen 28; 33,4; 45,14; 46,29-30; Lc 15,20).

12. d Subiectul poate fi Tobit sau Tobia. Recuperarea vederii a fost completă şi instantanee, Tobit putând să distingă ime-diat lucrurile.

13. e Expresia proclamă mesajul inten-ţionat de autor: revăzându-şi fiul, Tobit, asemenea lui Iacob, poate constata că fide-litatea lui faţă de lege este recompensată de Dumnezeu.

14. f Autorul invită să fie binecuvântaţi îngerii, pentru că este conştient de pre-zenţa îngerului Rafael. În mod tradiţional, îngerii sunt invitaţi să-l binecuvânteze pe Dumnezeu (cf. Ps 103,20; 148,2). Aici,

Tob 11,4

209

2,10;7,17

4,14

5,15

Să fie peste noi numele său cel mareşi binecuvântaţi să fie toţi îngerii în toţi vecii!Pentru că el m-a pedepsit, dar, iată, îl văd pe Tobia, fiul meu!”.15 Tobia a intrat bucurându-se şi binecuvântându-l pe Dumnezeu

cu glas puternica. Tobia i-a făcut cunoscut tatălui său că drumul a fost bun, că a adus argintul şi cum a luat-o pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie: iată, vine şi este aproape de poarta [cetăţii] Ninive.

16 Tobit a ieşit în întâmpinarea nurorii sale bucurându-se şi binecu-vântându-l pe Dumnezeu către poarta [cetăţii] Ninive. Cei din Ninive, văzându-l că umblă şi străbate [cetatea] în toată puterea şi fără a fi dus de mână de nimeni, s-au mirat. Iar Tobit a mărturisit înaintea lor că Dumnezeu a avut milă de el şi i-a deschis ochii. 17 Tobit s-a apro-piat de Sara, soţia lui Tobia, fiul său, a binecuvântat-ob şi i-a zis: „Intră sănătoasă, fiică! Binecuvântat să fie Dumnezeul tău, care te-a adus la noi, fiică! Binecuvântat să fie tatăl tău, binecuvântat să fie Tobia, fiul meu, şi binecuvântată să fii tu, fiică! Intră sănătoasă în casa mea cu binecuvântare şi bucurie! Intră, fiică!”. 18 În acea zi a fost bucurie mare pentru toţi iudeii care erau în Ninive. 19 Au venit Ahicar şi Nadab, nepoţii lui, bucurându-se pentru Tobit.

Descoperirea îngeruluic

121 Când s-a terminat nunta, Tobit l-a chemat pe Tobia, fiul său, şi i-a zis: „Copile, vezi să dai plata omului care a mers cu tine

şi pune ceva în plus la plată!”. 2 El i-a zis: „Tată, cât să-i dau ca plată? Nu aş rămâne păgubit nici dacă i-aş da jumătate din bunurile pe care

înşişi îngerii primesc binecuvântare în acord cu credinţa cărţii, deşi, în procesul narativ, Tobit nu ştie încă faptul că Rafael este un înger.

15. a Lit.: „cu toată gura”.17. b Întrucât este capul familiei, Tobit o

primeşte în casa lui pe tânăra noră, dându-i binecuvântarea (cf. 7,6; 1Sam 23,21; 25,33).

1. c Autorevelarea îngerului este una

dintre culmile narative ale relatării. Înde-părtată fiind orbirea fizică a lui Tobit odată cu revelarea lui Rafael, dispare şi orbirea spirituală a protagoniştilor cărţii. Misiu-nea încredinţată îngerului s-a terminat (3,17); s-a epuizat şi acţiunea dramatică. A ajuns momentul deplinei manifestări a misterului divinei providenţe. Revelarea mis-terului nu are loc dintr-o dată, ci gradual.

Tob 12,2

210

13,4

12,11

1Pt 3,13

4,10;Sir 3,30;

29,12;

Dan 4,24

12,7

3,2-6.11-15

le-am adus cu mine. 3 Pe mine m-a adus înapoi sănătos; pe soţia mea a vindecat-o; a adus argintul împreună cu mine şi pe tine te-a vindecat. Cât să-i dau ca plată?”. 4 Tobit i-a răspuns: „Este drept să ia jumătate din toate bunurile cu care a venit”. 5 L-a chemat şi i-a zis: „Ia jumătate din toate bunurile cu care ai venit ca plată pentru tine şi mergi sănătos!”.

6 Atunci el i-a chemat pe amândoi deopartea şi le-a zis: „Binecu-vântaţi-l pe Dumnezeu şi daţi mărturie în faţa tuturor celor vii pentru lucrurile bune pe care le-a făcut cu voi!b Lăudaţi-l şi cântaţi numele lui! Faceţi cunoscute cuvintele lui Dumnezeu tuturor oamenilor cu cinste! Nu încetaţi să daţi mărturie despre el! 7 Taina regeluic e bine să o ţii ascunsă, dar faptele lui Dumnezeu să le faci cunoscute şi să dai mărturie cu cinste! Faceţi binele şi răul nu va dad peste voi!

8 Este bună rugăciunea [făcută] în adevăr şi pomana cu dreptate: este mai bună decât bogăţia cu nedreptate. Mai bine să faci pomană decât să aduni aur. 9 Pomana te scapă de la moarte şi ea curăţă orice păcate. Cei care fac pomană vor fi umpluţi de viaţă. 10 Cei care săvâr-şesc păcat şi nedreptate sunt duşmanii propriului suflet.

11 Vă voi arăta tot adevărul şi nu voi ascunde nimic de la voi; v-am arătat deja şi v-am spus: «Taina regelui e bine să o ţii ascunsă, dar faptele lui Dumnezeu să le faci cunoscute, premărindu-l». 12 Acum, când vă rugaţi tu şi Sara, eu prezentam memorialulf rugăciunii voastre

6. a Lit.: „în secret”, detaliu ciudat care este în contrast cu formula: „înaintea tuturor celor vii”, repetată de mai multe ori în discursul lui Rafael şi care culmi-nează cu porunca din v. 20 de a pune în scris tot ce s-a întâmplat. În general erau spuse în secret lucrurile considerate de importanţă maximă.

b Hagiograful pune în gura lui Rafael lecţia morală a povestirii: a-l lăuda pe Dumnezeu, a se ruga, a săvârşi binele, a da de pomană. Îngerul ia asemănarea unui înţelept evreu. Tema laudei lui Dumnezeu şi a mulţumirii, subliniată în toată cartea, este scoasă în evidenţă în special aici.

7. c Lit.: „misterul” (cf. Sir 22,22;

27,16), adică un plan ocult (cf. Jud 2,2). A ţine ascunsă taina regelui nu se referă la nimic în special. Formula este luată din Înţelepciunea lui Ahicar.

d Lit.: „nu vă va găsi”.9. e Acest concept se găseşte în Dan

4,27 şi Sir 3,30. Acelaşi lucru este afirmat despre caritate în Prov 10,12; 1Pt 4,8 şi cf. Prov 16,6-7.

12. f Acest termen se referă în Biblie la orice act uman – invocaţie, sacrificiu, sărbătoare, faptă bună – capabil să-l invite pe Dumnezeu „să-şi amintească” cu bunăvo-inţă de cel care împlineşte acţiunea (cf. Ex 3,15; Fap 10,4). Termenul, care are un carac-ter oficial, poate să evoce şi „memorialul

Tob 12,3

211

3,16

1,17-18

2,4

3,17

Lc 1,19

Ap 8,2

Jud 13,20

Jud 13,16

Jud 13,20;In 20,17

Fap 1,9

înaintea gloriei Domnuluia. Iar când tu îi îngropai pe cei morţi, la fel. 13 Când nu ai ezitat să te scoli şi să părăseşti prânzul, să mergi şi să-l iei pe cel mort, eu eram trimis la tine să te încercb. 14 La fel m-a trimis Dum-nezeu ca să vă vindec pe tine şi pe Sara, norac ta. 15 Eu sunt Rafaeld, unul dintre cei şaptee îngeri care stau şi umblă înaintea gloriei Domnului”.

16 Cei doi s-au tulburat, au căzut cu faţa [la pământ]f şi s-au înspăi-mântat. 17 Dar el le-a zis: „Nu vă temeţi! Pacea să fie cu voi! Binecu-vântaţi-l pe Dumnezeu în toţi vecii! 18 Eu când eram cu voi, nu din bunăvoinţa mea eram cu voi, ci din voia lui Dumnezeu. Pe el bine-cuvântaţi-l în toate zilele şi lui să-i cântaţi! 19 Aţi văzut că nu mâncam nimic, ci aţi avutg o vedenie. 20 Acum, binecuvântaţi-l pe Domnul pe pământ şi daţi mărturie lui Dumnezeu! Iată, eu urc la cel care m-a trimis! Puneţi în scrish toate câte vi s-au întâmplat!”. Apoi a plecati.

sacrificiilor”, adică părţile din ofrandele arse pe altar „ca mireasmă plăcută” (cf. Lev 2,2).

12. a Expresie biblică ce indică maies-tatea divină, întrucât li se manifestă oa-menilor (cf. Ex 33,18-20; Ez 43,1-3). În acest pasaj îl indică pe Dumnezeu însuşi (cf. v. 5; 3,16).

13. b Este vorba de orbire. De obicei, Dumnezeu însuşi este cel care-i pune la încercare pe credincioşii săi. O învăţătură caracteristică Bibliei este că Dumnezeu îi pedepseşte pe cei pe care îi iubeşte (Dt 13,3; Idt 8,23; Ier 2,30; 5,5; 31,18; Prov 3,12; 22,15; 23,12-14; Înţ 3,5; 2Mac 6,12-18; Evr 12,6; Ap 3,19). Uneori şi Sa-tana, cu permisiunea lui Dumnezeu, îi pune la probă pe oameni (Iob 1 – 2). Acesta este singurul pasaj din Biblie în care încercarea îi este atribuită unui înger.

14. c Lit.: „mireasa”.15. d Cea mai mare parte dintre îngeri

nu are nume. Totuşi, în perioada în care era tendinţa de a-i identifica pe îngeri cu stelele, amintirea textelor biblice după care Dumnezeu „cheamă stelele pe nume” (Is 40,22; Iob 37,3; 38,15; Ps 137,4; Bar

3,33) a contribuit la acordarea unui nume determinat îngerilor care interveneau în istorie. Trei dintre ei au un nume propriu în Biblie: Mihael (Dan 10,13-21; 12,1; Iuda v. 9; Ap 12,7), Gabriel (Dan 8,16; 9,21; Lc 1,9) şi Rafael (Tob 3,17; 12,15). Cărţile apocrife, printre care cea a lui Enoh, 4Esd, Apocalipsul lui Baruh, Apocalipsul lui Moise, conţin şi alte nume: Uriel, Fanuel, Raguel, Sariel, Ieremiel, Faltiel.

e Numărul nu are semnificaţie mate-matică, ci una literară: este simbolul care indică totalitatea miniştrilor admişi în prezenţa lui Dumnezeu. Credinţa în şapte îngeri este reflectată şi în Zah 4,10; Ap 1,4; 3,1; 4,5; 5,6; 8,2.

16. f Lit.: „au căzut pe feţele lor”.19. g Lit.: „aţi văzut”.20. h Procedeu literar care prezintă

cartea ca fiind compusă din porunca înge-rului. Hagiograful intenţionează să dea lucrării sale o autoritate divină.

i Lit.: „a urcat”. Este o indicaţie a ceea ce se numeşte „natura spirituală a îngeri-lor”. Rafael dispare atunci când misiunea divină s-a terminat.

Tob 12,20

212

4,19;1Sam 2,6-7;

Înţ 16,13

Dt 32,39;Înţ 16,15

12,6

Is 63,16;64,7

21 Ei s-au ridicat şi nu au mai putut să-l vadăa. 22 Îl binecuvântau, îi cântau lui Dumnezeu şi dădeau mărturie despre el pentru toate aceste fapte mari ale sale şi pentru cum li s-a arătat îngerul lui Dumnezeu.

VI RUGĂCIUNEA LUI TOBITb

131 [Tobit] a zis:2 „Binecuvântat este în veci Dumnezeu cel viuşi [binecuvântată] să fie împărăţia lui!Căci el pedepseşte şi tot el se îndură;El coboară în lăcaşul morţilor, până în adâncul pământului,şi tot el scoate din pierzarea cea mare!Nimic nu scapă de mâna lui.

3 Daţi mărturie despre el, fii ai lui Israel, înaintea neamurilorc,căci el v-a împrăştiatd printre ele.

4 Acolo, el v-a făcut cunoscută măreţia sa;Înălţaţi-l înaintea a toată făpturae!El este Domnul şi Dumnezeul nostru.El este părintelef nostruşi el este Dumnezeu în toţi vecii.

21. a Există contacte literare între v. 16-21 şi relatările evanghelice ale schim-bării la faţă a lui Isus Cristos, ale învierii şi înălţării sale care se află în Evanghelii şi în Faptele Apostolilor. V. 16 este para-lel cu Mt 17,6; v. 17, cu Mt 28,5.10; salu-tul de pace, cu Lc 24,36; In 20,19; 21,26; v. 19 este înrudit cu Lc 24,29-42; v. 20, cu In 16,5; 20,17; 21,25; v. 21, cu Fap 1,9.

1. b Cântarea finală (cf. Ex 15; Idt 16) este compusă din două părţi. Prima (v. 1-8) este o cântare de mulţumire care reia motive din „Imnuri şi psalmi ai împărăţiei”; partea a doua (v. 9-17) este un apel pentru Ierusalim în stil profetic: se exprimă spe-ranţele celor captivi într-un Ierusalim ideal. Textul prezintă, în funcţie de Codices, dife-

renţe notabile şi lacune.3. c Misiunea Israelului este aceea de

a da mărturie în faţa popoarelor păgâne despre planul salvific al lui Dumnezeu.

d Exilul, consecinţă a păcatului popo-rului (v. 5; cf. 2Rg 17,7-9; 2Cr 36,14-21), este o ocazie providenţială pentru ca Dumnezeu să fie cunoscut printre păgâni (cf. Is 49,6). Chemarea misionară a Israe-lului, ca vocaţie naţională, este menţionată în Is 12,4-5; 42,10-12; Ps 10,12; 96,3 etc.

4. e Lit.: „a tot ceea ce este viu”.f Este un titlu rar în Vechiul Testament;

indică legăturile strânse existente între Dumnezeu şi poporul său (cf. Ex 4,22; Dt 32,6; Is 62,16; 64,7-8; Ier 3,4; 31,9; Os 11,1).

Tob 12,21

213

Dt 30,3

Dt 30,2;Zah 1,3;Mal 3,7

4,6;In 3,21

13,11;1Tim 1,17

Is 1,4

Dan 4,34

13,13.17

Is 52,1;Ap 21,2.10

5 El vă va pedepsia pentru nelegiuirile voastreşi el se va îndura de voi toţidintre toate neamurile printre care sunteţi împrăştiaţi.

6 Când vă veţi întoarce la el din toată inima voastră şi din tot sufletul vostruca să înfăptuiţi adevărul înaintea lui,atunci se va întoarceb spre voişi nu-şi va mai ascunde faţa dinaintea voastră.

7 Acum priviţi toate câte a făcut cu voişi daţi mărturie despre el cu glas puternicc!Binecuvântaţi-l pe Domnul dreptăţiişi înălţaţi-l pe regele veacurilor!

8 Eud dau mărturie despre el în ţara captivităţii meleşi arăt puterea şi măreţia lui neamului de păcătoşi.Întoarceţi-vă, păcătoşilor,şi înfăptuiţi dreptatea înaintea lui!Cine ştie dacă nu va vrea să-şi arate îndurarea faţă de voi!

9 Eu îl înalţ pe Dumnezeul meu şi sufletul meu, pe regele ceruluie

şi se va bucura de măreţia lui.

Ierusalimul cel nou10 Să spună toţi şi să dea mărturie despre el în Ierusalim!

Ierusalim, cetate sfântă,te va pedepsi [Domnul] pentru faptele fiilor tăişi din nou va arăta îndurare faţă de fiii celor drepţif.

5. a În Codex Sinaiticus, verbul este la viitor, în timp ce în Vg este la trecut.

6. b Expresie care conţine promisiu-nea protecţiei şi a milostivirii divine. În privirea binevoitoare a lui Dumnezeu se găseşte mântuirea şi în arătarea chipului său, simbolul îndurării lui (cf. Ps 4,7; 80,4.8.20; Lc 1,48).

7. c Lit.: „cu toată gura”.8. d De la v. 8 până la jumătatea v. 11,

există o lacună în Codex Sinaiticus. Este completat cu textul din Codices Vaticanus et Alexandrinus.

9. e Titlu tardiv care se mai găseşte numai în Dan 4,37.

10. f Gândul constant îndreptat spre Ierusalim îi dă iudeului pios care trăieşte în

Tob 13,10

214

13,7;1Tim 1,17

Is 9,1;49,6

Is 60,3.5;Ap 21,24.26

13,9.17

Is 65,18

Is 60,14

Bar 4,31

11 Dă mărturie despre Domnul cum se cuvine,binecuvântează-l pe regele veacurilor!Cortul tău va fi reconstruit pentru tine cu bucurie.

12 Să-i bucurea în tine pe toţi cei deportaţişi să-i iubească în tine pe toţi cei sărmaniîn toate generaţiile din veacuri!

13 Lumină strălucitoareb va lumina până la toate marginile pământului.Popoare multe vor veni la tine din depărtareşi locuitori de la toate capetele pământului,la numele tău cel sfânt,aducând în mâini daruri pentru regele cerului.Generaţie după generaţie îşi va găsi în tine bucuriaşi numele [cetăţii] alese va fi în generaţiile din veacuri.

14 Blestemaţi toţi cei care vor spune cuvinte grele!Blestemaţi vor fi toţi cei care te vor nimici şi vor dărâma zidurile taleşi toţi cei care vor răsturna turnurile taleşi vor arde casele tale!Însă binecuvântaţi vor fi în veaccei care se vor teme de tine!

15 Atunci, vino şi bucură-te de fiii celor drepţi!Căci toţi vor fi adunaţi împreunăşi-l vor binecuvânta pe Domnul veacurilor.

Fericiţi cei care te iubescşi fericiţi cei care se vor bucura de pacea ta!

diaspora – şi care consideră exilul ca fiind provizoriu – nostalgia cetăţii sfinte şi a cultului celebrat în ea, dar şi speranţa că cetatea transfigurată va deveni într-o zi locul păcii şi al reconcilierii universale (v. 13; 14,5-7).

12. a Tema bucuriei este tipic escato-

logică (reapare în v. 16; cf. Is 65,19; 66,14).

13. b Este simbolul aurorei unei epoci noi în care Ierusalimul este punctul de re-ferinţă universal (Is 49,6; 60,1; Fap 1,8; Ap 21,24).

Tob 13,11

215

13,9.13

Is 54,11-12;Ap 21,18-21

Ps 72,18-19

16 Fericiţi toţi oamenii care se vor întrista pentru tinedin cauza tuturor loviturilora tale!Căci se vor bucura de tineşi vor vedea toată bucuria ta în veac.Suflete al meu, binecuvântează-l pe Domnul, regele cel mare!

17 Ierusalimul va fi construit,iar în cetate o casă [va fi] a lui pentru toţi vecii!

Fericit voi fi dacă restul descendenţei mele va dăinuica să vadă gloria taşi să dea mărturie despre regele cerului!Porţile Ierusalimului vor fi construite cu safir şi cu smarald,cu piatră de preţ toate zidurile tale.Turnurile Ierusalimului vor fi construite cu aurşi meterezele, cu aur curat.Străzile Ierusalimului vor fi pavate cu rubin şi cu piatră de Sufir!b

18 Porţile Ierusalimului vor intona cântări de veselieşi toate casele lui vor spune: «Aleluia! Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel!».Şi cei binecuvântaţi vor binecuvânta numele cel sfântîn veac şi pururi!”.

16. a Binecuvântarea invocată asupra celor care se întristează pentru Ierusalim se inspiră din cântările de consolare ale profeţilor şi ale psalmilor (Is 66,10-14; Ier 30,18-20; 31,4-6; Ps 102,14-16; 122,6-8; 128,5-6). Participarea intimă, pro-fundă la durerea şi la bucuria Ierusalimu-lui este tema centrală din ultima parte a Cărţii lui Isaia şi din Ps 79; 80; 102; 137.

17. b Arhitectura fantastică şi apoca-liptică a cetăţii se inspiră din Is 60,11-14. Splendoarea materială este simbolul bunu-rilor spirituale de care se vor bucura cei drepţi în Ierusalimul reînnoit şi atunci când va ajunge la destinaţia cerească, în patria spirituală, întregul popor al lui Dumnezeu (Ap 21,9-21).

Tob 13,18

216

4,3;14,11

12,8-9

12,6.17-18.20

Gen 47,29;1Rg 2,1

14,15

VII. EPILOG

141 Tobit a terminat cuvintele de mulţumire.2 A murit în pace la o sută doisprezece ania şi a fost înmormân-

tat cum se cuvineb la Ninive. Avea şaizeci şi doi de anic când a deve-nit neputincios cu ochii, iar după ce şi-a recăpătat vederea, a trăit în prosperitate şi a dat de pomană. A continuat să-l laude pe Dumnezeu şi să dea mărturie despre măreţia lui Dumnezeu.

Prezicerile lui Tobia3 Când era pe moarte, l-a chemat pe Tobia, fiul săud, şi i-a poruncit,

zicând: „Fiulee, adu-i pe copiii tăi! 4 Fugi în Media, pentru că eu cred în cuvântul lui Dumnezeu despre Ninive, cele pe care le-a spus Nahumf – că toate vor fi şi se vor întâmpla la Aturg şi la Niniveh – şi câte au spus profeţii lui Israel pe care i-a trimis Dumnezeu, toate se vor întâmpla şi nimic nu se va pierdei din cuvintele lor: toate se vor împlini la timpul lorj. Mai degrabă în Media va fi salvarea decât între asirieni şi

2. a Textul scurt nu precizează aici vârsta lui Tobit, ci se referă la moartea lui (v. 11), unde cifra este de 158 de ani.

b Celor drepţi li se cuvine o înmor-mântare demnă. Hagiograful are un interes special pentru înmormântarea demnă a pro-tagoniştilor săi (4,3-4; 6,15; 14,11-14). Moartea fericită la o vârstă înaintată, aşa cum arată istoria patriarhilor, este înche-ierea vrednică a unei vieţi pioase şi fidele. Tobit este idealul israelitului care dă de pomană, îl binecuvântează pe Dumnezeu şi trăieşte în prosperitate.

c Textul scurt are 58 de ani şi adaugă faptul că infirmitatea a durat 8 ani.

3. d Textul scurt adaugă: „şi pe fiii acestuia”.

e Lit.: „copile”.

4. f Referinţă la Nah 1,1-2; 3,7. Codex Vaticanus citeşte „Iona”, care şi el a pre-zis distrugerea cetăţii Ninive (Iona 3,4).

g Ca şi în v. 15 (unde avem acelaşi ter-men, într-o formă mai lungă), este vorba de Asiria.

h Frază care se găseşte numai în această carte (cf. v. 15) şi în Înţelepciunea lui Ahi-car. Certitudinea că se va împlini cuvântul lui Dumnezeu se găseşte în Ios 21,45; 23,14; 2Rg 10,10. Este una dintre temele fundamentale ale lui Deutero-Isaia (cf. Is 40,8; 41,4.22-27; 44,7; 45,21; 46,8-11; 48,3-8; 55,10-11).

i Lit.: „împuţina”.j Adică în momentul determinat de

Dumnezeu, după planul său tainic.

Tob 14,1

217

1,4

Esd 3,12;Ag 2,3

Ez 40–42;Ag 2,9

Lev 26,5;Ier 32,37

Ez 33,24

Ps 104,35

la Babilona. Căci eu ştiu şi cred că toate cele pe care le-a spus Dum-nezeu se vor împlini şi vor fi. Nu se va pierde niciunul dintre cuvinte.

Iar fraţii noştri care locuiesc în ţara lui Israel, toţi vor fi împrăştiaţi şi vor fi luaţi captivi din acel pământ bun. Toată ţara lui Israel va fi pustie, Samaria şi Ierusalimul vor fi un deşert, iar casa lui Dumnezeu va rămâne în tristeţe şi va fi arsă pentru o vreme. 5 Dar Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va întoarce Dumnezeu în ţara lui Israel. Vor recon-strui templul, însă nu unul ca şi cel dintâi, până la vremea când se va împlini timpul potrivit. Iar după aceasta, se vor întoarce din captivi-tatea lor cu toţii şi vor construi Ierusalimulb cum se cuvine, iar casa lui Dumnezeu de acolo va fi zidită aşa cum au vorbit despre ea pro-feţii lui Israel. 6 Toate neamurile de pe întreg pământul, toate se vor întoarce şi se vor teme cu adevărat de Dumnezeu. Toţi îi vor părăsi pe idolii lor care i-au amăgit spre minciună prin amăgirile lor şi-l vor binecuvânta pe Dumnezeul veacurilor în dreptate. 7 Toţi fiii lui Israel care vor fi mântuiţi în acele zile îşi vor aminti de Dumnezeu în ade-văr, se vor aduna împreună şi vor merge la Ierusalim. Vor locui în siguranţă în veci pe pământul lui Abraham ce le va fi dat lor. Toţi cei care îl iubesc pe Dumnezeu în adevăr se vor bucura, iar cei care vor păcătui şi vor săvârşi nelegiuire vor dispărea de pe tot pământulc.

Ultimele îndemnuri8-9 Acum, copiiid mei, vă poruncesc: slujiţi-l pe Dumnezeu în ade-

văr şi faceţi ce este plăcut înaintea lui! Copiilor voştri să li se hotă-rască să facă dreptate şi pomană şi să-şi amintească de Dumnezeu, să

4. a Este prevăzută căderea Babilonu-lui datorită lui Cirus în 539 î.C.

5. b Dubla reconstruire a Ierusalimului şi a templului este curioasă. Prima se înca-drează bine în timpul lui Esdra; a doua ar putea să se refere la evenimente din sec. al II-lea î.C.: în campania egipteanului Scopas împotriva regelui seleucid Antioh al III-lea (201-200 î.C.), cetatea şi tem-plul din Ierusalim au suferit daune grave.

După ce a fost învins Scopas, Antioh a acordat ajutoare marelui preot Simon pen-tru a reînnoi şi a reconstrui templul şi ceta-tea. Este vorba de Simon din Sir 50,1-4.

7. c Găsim aici ecoul vechilor profeţii cu privire la restaurarea mesianică (cf. Is 2,2-5; Sof 3,9; Zah 14; Is 56,6-8; 66,18-19).

8. d Tobit se adresează nu numai pro-priului fiu, ci întregii descendenţe ca să imite idealul de pietate trăit de el.

Tob 14,8-9

218

4,19

4,4

2,10;4,10;12,9

4,3;14,12

4,4

14,4

10,13

8,21

14,4

Nah 3,19

binecuvânteze numele lui în orice clipă în adevăr şi cu toată puterea lor. Acum, tu, fiule, pleacă din Ninive şi nu mai rămâne aici! În ziua în care o vei îngropa pe mama ta alături de mine, chiar în ziua aceea, să nu mai poposeşti nicio noapte între hotarele ei! Căci văd multă nedreptate în ea şi multe înşelăciuni se fac într-însa şi nu le este ruşine. 10 Vezi, fiule, câte i-a făcut Nadab lui Ahicar, care l-a crescut! Oare nu a ajuns de viu în pământ? Dumnezeu i-a răsplătit nelegiuirea sub ochii săi şi l-a adus la lumină pe Ahicar, iar pe Nadab l-a dus în întu-neric pe veci, pentru că a căutat să-l ucidă pe Ahicar. Dând de pomană, l-a scos din laţul morţii pe care i-l întinsese Nadab, iar Nadab a căzut în laţul morţii şi a pierit. 11 Acum, fiilor, vedeţi ce face pomana şi ce face nelegiuirea: ucide. Iată, sufletul meu se stinge!”.

L-au pus pe pat şi a murit. Apoi a fost înmormântat cum se cuvine.

Sfârşitul lui Tobia12 Când a murit mama lui, Tobia a îngropat-o lângă tatăl lui. Apoi

au plecat el şi soţia lui în Media. S-a aşezat la Ecbatana, la Raguel, socrul său. 13 I-a îngrijit [pe socri] la bătrâneţe cum se cuvine şi i-a îngro-pat la Ecbatana, în Media. A moştenit casa lui Raguel şi pe a lui Tobit, tatăl său. 14 A murit la o sută şaptesprezece ania cu cinste. 15 A văzut şi a auzit înainte să moară de nimicirea [cetăţii] Ninive; a văzut ducerea ei în captivitate în Media pe care a făcut-o Ahiaharb, regele Mediei. Şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru toate câte le-a făcut celor din Ninive şi din Aturia. S-a bucurat înainte de moarte pentru [căde-rea cetăţii] Ninive şi l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeu în vecii vecilor.

14. a Textul scurt are 127 de ani.15. b Textul scurt îi menţionează pe

Nabucodonosor şi Asuer. În realitate sunt

Hiaxar şi Nabopolasar cei care au distrus cetatea Ninive în 612 î.C.

Tob 14,10