Dăruire

Deschid această carte pentru cei care cred. Credinţa

înseamnă cunoaştere, cunoaşterea înseamnă iubire,

Iubirea este Dumnezeu. Omul este Dumnezeu în

manifestare.

Deschid această carte pentru cei care cunoaşterea

înseamnă dezrobirea de dogme, de cutume, de încrederea

în proiecte iluzorii şi cuvinte deşarte.

Deschid această carte pentru cei care au depăşit orice

formă de fanatism, pentru cei care nu condamnă pe nimeni,

pentru cei care nu biciuiesc prin cuvânt, pentru cei care nu

se consideră superiori celorlalţi oameni, pentru cei care nu

înjură, nu judecă şi nu doresc să învingă sau să cucerească

pe nimeni.

Deschid această carte pentru cei care ştiu că orice

privilegiu este o grea încercare şi că Misiunea României în

Era Vărsătorului în care am intrat în acest început de

mileniu, e încercarea divinităţii omului din acest spaţiu,

despre care au vorbit iluminaţi ca Sundhar Sing sau

Valeriu Popa, cu reverberaţii asupra existenţei Planetei

Pământ.

Prieteni, să ne bucurăm aşadar, iartă, Lucrarea a

început!

EVENIMENTUL ÎN DATE CRONOLDGICE

20 noiembrie 2001. Într-un grup de prieteni aflaţi în

meditaţie la Cluj-Napoca, a apărut în chip energetic o

Fiinţă de Lumină:

- Sunt Stefan!... Vă chem să lucrăm împreună în

Misiunea României în Era Vărsătorului. Eu va voi da trei

chei, alte trei rămân la mine...

6 ianuarie 2002. La uşa casei unui important Om de

origine română din Atena au bătut trei oaspeţi: un

tibetan, un egiptean şi un indian. Spre surprinderea lui,

aceştia i-au vorbit despre misiunea României în acest

început de mileniu şi că ştiu că el este cel care va conduce

Lucrarea. Aceasta va începe acolo unde Divinitatea a

emanat pentru prima dată Fiinţa Divina a Omului.

Silabiseau cu greu cuvântul unei localităţi aflate în estul

spaţiului locuit de romani: „Ta...pa...va... Tu ştii locul, noi

ştim alte lucruri”. Şi i-au mai spus că ei ştiu că el este cel

care a fost... Ştefan. Băiatul celui numit de aici înainte

Ştefan, cu calităţi deosebite de vizionar, prezent la această

întâlnire, sări în sus şi zise: „Tată, este la 37 km de

Orhei!”...

11 ianuarie 2002, ora 16.00. După măsurătoarea

biblică, a fost ceasul al doisprezecelea...Cei trei vestitori

clujeni trimişi de Ştefan pentru a afla acest loc, pe numele

lor sacru Iacob, Luca şi Mihai, descoperă localitatea fără

să aibă date precise de orientare. Pe malul drept

prăpăstios al Nistrului, la 37 km de Orhei! au coborât în

plină iarna în nişte nişe săpate în stancă. Călugărul de la

mănăstirea din buza dealului le-a spus că aici a fost de

când lumea lăcaş de închinare, de reculegere, de

vindecare, că locul în sine reverberează o vibraţie

deosebită...

7 iunie 2002 În Casa de Cultură din Piatra Neamţ se

petrece un eveniment deosebit. Cei trei vestitori au venit

cu un tânăr blond, mic de statura, cu o făptură

îngerească. Venea de la Athos, unde crescuse de mic copil

alături de bunicul lui, un călugăr originar din Ucraina.

Vorbea în limba rusă, cu luare aminte, încet, dar sigur pe

el, cu o voce egală, fără stridenţe, semnul celor căliți intru

spirit: „Eram, zice el, lângă muntele Athos, la pescuit, în

mare. Deodată, s-a stârnit o furtună violentă. Valurile mi-

au răsturnat barca şi eram pe punctul să mă înec. L-am

rugat pe Iisus Christos să mă salveze: Doamne, voi

îndeplini orice voinţă a Ta! Am fost aruncat pe mal de

valuri într-o gradină. Atunci, un om mi-a întins mana...

- Cere-mi orice şi voi îndeplini

- Mergi în Romania şi vesteşte Lucrarea...

Acel om era Ştefan...

20 iulie 2002. Telefonul suna prelung:

- Doamne ajută; ce mai faci, Arbore?

- Sunt în familie; astăzi e ziua de naştere a soţiei

mele...

- Te simt cam abătut...

- Nu avem apa aici, pe acest platou, e greu cu apa.

Umblu prin grădinile oamenilor să dau de apă, s-o folosim

împreună, dar unii spun că nu voi găsi aici apă niciodată,

alţii ar dori să colaboreze dar nu au cu ce, iar a treia

categorie m-a alungat de la poarta ei...

- O, dar nu trebuie să mergi prin grădinile altora. La

21m de casă, în gradina ta, spre stânga, la 11m

adâncime, ai apă să dai şi la alţii.

- Cum să o localizez?

- Ia două nuieluşe de răchită, pune-le în unghi drept

pe palme şi unde unghiul lor se schimbă, acolo să sapi.

Am căutat cu nuieluşele şi ele s-au mişcat la... 21 m

de casă, spre stânga... Pentru o precizare mai exactă a

locului, am solicitat să facă experienţa cu nuieluşele şi

colaboratorilor mei apropiaţi. Acelaşi rezultat. Apoi am

chemat şi un radiestezist. Acesta, cu aparatură

sofisticată, a descoperit la aceeaşi distanţă apa, însă mi-

a spus că este la 16 m adâncime, dar el da o toleranta de

2 m în plus întotdeauna.

Fântânarii au început să sape. La 11m au dat de

izvoraşul izbăvitor, dar au continuat să sape până la 18m!

Fie că au vrut să dea de apă mai multă, fie că acest lucru

presupunea că vor încasa nişte bani în plus, oricum a

fost, izvoraşul a dispărut...

- Alo, te simt iar necăjit...

- Da, iată, mi-au pierdut izvoraşul.

- Astupa la loc cu pământ bătătorit până la 14-15 m.

Pune un strat de argilă amestecată cu ciment pe fundul

fântânii.

Am procedat întocmai. Izvorul a reapărut, apa s-a

ridicat în fântână...

Telefonul izbăvitor a sunat din nou:

- Ei, totul e bine?

- E bine, prietene, care de la Atena ai avut grija că noi

să avem aici apa.

La capătul firului, aţi înţeles, a fost Ştefan...

DARUL INOCENŢEI (I)

28 iulie 2002. Ştefan dă poruncă: „Luaţi-l pe Arbore

şi duceţi-l la Ţâpova!”... (Precizez că porunca lui Ştefan

este o mângâiere, adică o rugăminte. Începe şi se termină

cu Doamne ajută!).

Cei trei vestitori îmi dau în dar locul din faţă, lângă

Luca, care şofa... Toţi trei se poartă curtenitor şi cu multă

iubire. Acum ştiu de ce în tinereţe mai semnam cu

pseudonimul Arbore... Dar ţin acest lucru pentru mine.

Lor nu le dezvălui.

Pentru prima dată sosit în Moldova de dincolo de

Prut, am avut surpriza să întâlnesc oameni minunaţi. Am

poposit în Chişinău o noapte şi a două zi am ajuns la

Ţâpova. Pe un platou, în fata mânăstirilor rupestre, am

stat în linişte şi am admirat zările fără de sfârşit ale

Nistrului. Fiind duminică, în vale, pe malul apei, erau

familii cu mulţi copii. Am coborât printre ei. Mânat parcă

de un resort, am aruncat hainele de pe mine şi am...

devenit copii. Cei trei vestitori au făcut la fel. Nu ne-a

pasat nici măcar că nu aveam costume de baie adecvate.

Ca să nu deranjam copiii, ne-am dus mai sus, unde erau

pescarii. Când am intrat în apă şi am început să înot,

Mihai, care înota în urma mea, îmi zice:

- Alexandre, şarpele!

Venea spre mine în unduirile valurilor făcute de

corpul meu. Am făcut un val puternic cu mâinile şi m-am

retras spre mal. Apoi ne-am dus înapoi între copii, că

atunci acela era locul nostru de scăldat. Ne-am zbenguit

şi am înotat sub apa, am luat copiii în braţe, ne-am

întrecut cu ei la înot. Ne-am fotografiat.

Pescarii îşi vedeau de treaba lor, păziţi de şarpele

salvator, iar noi de ale noastre („Fiţi intelepţi că şerpii şi

blânzi că porumbeii” a spus Iisus Christos!)...

O zi întreagă am mers desculţi; exact că în copilărie,

eu mi-am pierdut haina şi ghetele. Am avut noroc,

vestitorii mi le-au găsit. Am fost la o cascada aflată pe un

râuleţ la vreo 3 km de Nistru. Râulețul taie canionul în

două şi se varsă în Nistru pe malul lui drept. Am lăsat apa

să ne bată în vâjâitul cascadei preţ de vreo două ore.

Fugeam la soare, ne încălzeam, apoi nu ne induram să

plecam şi iar intram în vârtejul cascadei. Am plecat de aici

tot desculţ şi cu pantalonii în braţe. Am gustat din ciorba

de peşte a pescarilor. Am râs. Ne-am bucurat şi o lacrimă

mi s-a prelins pe obraz când am văzut că soarele bate în

asfinţit...

A două zi, în Chişinău, întâlniri şi... Întâlniri. Datorită

unei idiosincrazii nu ne-am vorbit aproape deloc până la

graniţă. Devenisem iar maturi...

- Alo, Arbore, ce faci; te simt... cam supărat, aşa-i că

te- au obosit băieţii? Fii atent, aceasta vine din tine...

Eram într-o pauză prelungită la punctul de trecere a

graniţei de peste Prut. O, Doamne, graniţă între fraţi de

acelaşi sânge!? Îi răspund lui Ştefan prin telefonul mobil:

- O, nu! Îmi plânge sufletul pentru că acolo am fost

copii, Ştefane („Am fost şi vin de-acolo şi ce frumos era!”);

iar acum am re(descoperit) că am 66 de ani... Am avut

sau mi-am ales o copilărie fără copilărie. Acolo, pe malul

prăpăstios al Nistrului, Divinitatea mi-a redat cea mai de

preţ avere a omului: Darul inocentei. Pentru că nu am

primit niciodată vreun dar când eram copil, încă mă mai

întreb după acea minunata trăire de la Nistru: „A fost

acest dar pentru o clipă sau pentru totdeauna?” La vârsta

mea, clipa e o veşnicie...

Iată de ce mi-a venit ideea că pe înaltul promontoriu

al malului stâng al acelui canion, să construiesc din scoici

şi nisip un monument pe care să scriu cu litere de foc

văzute din toate cele patru vămi ale pustiei stepelor

sufleteşti:

SUNTEM CU TOŢII COPIII LUI DUMNEZEU!

POVESTEA UNEI INIMI FRUMOASE

Când meditam şi scriam aceste vibraţii sufleteşti, cei

trei vestitori clujeni mi-au transmis pe ecranul

computerului editurii aceasta povestire trimisă lor de

Monica Vişan. V-o redau vouă, celor care aţi păşit deja pe

Cărarea lui Sirius în profunzimile inimii:

Trăia odată un tânăr care avea cea mai frumoasă

inima din lume. Tânărul nostru mergea din ţară în ţară, din

oraş în oraş, din sat în sat, arătând tuturor inima lui

minunata. Oamenii se adunau cu mic cu mare şi se

minunau de frumuseţea şi perfecţiunea inimii lui.

Toţi privitorii erau de acord că inima tânărului nostru

era cea mai frumoasă din câte văzuseră ei vreodată. Nu

avea nici o pată, nici o greşeală, nici un semn. Tânărul era

foarte mândru de el şi de inima lui. Nimeni nu avea o inimă

la fel de frumoasă.

Într-o zi, pe când se afla într-un sat, de el s-a apropiat

un bătrân cu privire blajină, care i-a spus: „Dragul meu,

inima ta este frumoasă, dar nu este nici pe departe atât de

valoroasă precum a mea!” Atât mulţimea cât şi tânărul cu

inima perfecta s-au uitat cu uimire la bătrân.

„Ce spui tu, bătrâne? Ai tu o inima mai valoroasă ca a

mea?” a întrebat tânărul mirat.

„Arată-ne-o!”

Bătrânul şi-a dat cămaşa jos, iar oamenii văzură o

inimă care bătea puternic, dar care era plină de pete negre,

de râni şi cicatrici. Inima lui avea foarte multe rupturi şi

multe găuri. Unele părţi din inima bătrânului erau

descompletate şi completate cu altele care nu se potriveau

foarte bine. În unele locuri avea găuri mari din care lipseau

bucăţi de inimă.

Oamenii se uitară unii la alţii complet nedumeriţi. „

Cum poate spune bătrânul că inima lui este mai

frumoasă?” se întrebară cu toţii.

Tânărul cu inima perfecta începu să râdă:

„Cred că dumneata glumești, moşule! Nu-ţi poţi

compara inima cu a mea! Inima mea este perfectă, iar a

dumitale e plină de cicatrici şi de rupturi. ”

„Da, spuse bătrânul, a ta arata într-adevăr perfect, dar

nu mi-aş schimba inima cu a ta pentru nimic în lume. Inima

mea este cu mult mai frumoasă şi mai valoroasă decât a

ta. Ştii tu de unde sunt aceste rupturi? ”

Tânărul clatină din cap, iar bătrânul a continuat:

„Să ştii, copile, că fiecare gol pe care-l vezi acolo

reprezintă o persoana căreia eu i-am dăruit iubirea mea.

De fiecare dată când am iubit pe cineva, am rupt o bucată

din inima mea şi am dat-o acelei persoane. Adesea, ele mi-

au dat înapoi o bucată din inima lor, iar eu am pus-o pe

locul gol care lipsea din inima mea. Fiindcă bucăţile nu se

potriveau exact, m-am ales şi cu câteva margini dure de

care mă bucur pentru că îmi amintesc de iubirea pe care

am împărţit-o cu aceste persoane.

Uneori nu am primit nimic înapoi, iar în inima mea au

rămas locuri goale.

NU UITA! A da iubire cuiva înseamnă a-ţi asuma

un anumit risc.

Deşi aceste goluri sunt dureroase, rămânând

deschise, ele îmi amintesc de iubirea pe care le-am oferit-o

acestor oameni. Sper că într-o bună zi, ei se vor întoarce şi

vor umple aceste goluri.

Ei, acum vezi ce înseamnă adevărata frumuseţe?”

Tânărul ramase o clipa pe gânduri, apoi rupse o

bucata din inima să tânără şi perfectă şi, cu lacrimi în ochi

şi mâinile tremurânde, i-o oferi bătrânului. Acesta lua

bucata şi, cu infinita delicateţe, o puse pe inima sa. Apoi,

la rândul său, luă o parte din inima să bătrână şi sfâşiată

şi o potrivi în golul făcut în inima tânărului.

Tânărul îşi privi inima care acum nu mai era perfectă,

dar era cu mult mai frumoasă decât fusese vreodată, căci

IUBIREA din inima bătrânului trecuse acum şi-ntr-a lui.

MEDITAŢIE ÎN VIBRAŢIA LUI CHRIST

4 octombrie 2002. Undeva, între cer şi pământ,

unde dealurile Carpaţilor Meridionali coboară spre

Bărăgan, într-o livadă a bunicilor, se afla casa a două

vizionare: Alexiada şi Alina. Ba dacă o mai pun şi pe cea

mica, Maria, sunt trei... Că şi ea are intuiţii şi clarvedere.

Punem la cale detaliile editării cărţii „Corpul eteric -

Fluidele corpului eteric”, scrisa de Alexiada şi apărută

ulterior la Solteris. Propun să facem o meditaţie în

vibraţia lui Christ, pe care am intuit-o şi pe care o practic

în stările mele de adâncă linişte, şi încă una primita de la

Elohimi - Cărarea lui Sirius...

...Linişte! Semiîntuneric. Aprindem lumânări şi

bețișoare parfumate. Pun muzică celestă, creez mai întâi

o linişte a trupului prin câteva exerciţii de respiraţie. Apoi

spun liniştit, cu glas aproape şoptit, mantra:

„Eu de la Tatăl vin,

una cu El sunt

şi mă bucur

că aceasta poate exista”...

Rog pe participant! să închidă ochii, să-şi fixeze

privirea în Ajna chakra, aflată, după cum se ştie, între

sprâncene, şi repet de trei ori orice zicere. Întăresc apoi

comuniunea cu Divinitatea:

„Eu cred în Dumnezeu

Iisus Christos este fratele meu desăvârşit

şi Maica Domnului ocroteşte căminul meu”...

Aduc slava Creatorului:

„Slava Trinităţii Absolute Divine!

Slava lui Dumnezeu!

Slava Mamei Divine Creatoare!”

Curăţ apoi locul spunând:

„Binecuvântată fie casa aceasta!

Binecuvântată fie familia aceasta!

Binecuvântată fie camera aceasta!

Binecuvântaţi fie Alina, Alexiada, Gabriel, Maria şi

Alin! Această sfântă familie!

Pace sufletului vostru!”

Cer colaborare prin binecuvântare către Sistemul

Solar din care fac parte:

„Binecuvântez Soarele, Ra!

Binecuvântez Pământul, Mama Geea!

Binecuvântez sora mea, Luna, Si!

Binecuvântez planeta Marte!

Binecuvântez planeta Jupiter!

Binecuvântez planeta Venus!

Binecuvântez planeta Mercur!

Binecuvântez planeta Saturn!

Binecuvântez planeta Neptun!

Binecuvântez planeta Uranus!

Binecuvântez planeta Pluto!”

Binecuvântez apoi şi cer protecţie şi ajutor pentru

Lucrarea Misiunea României în Era Vărsătorului:

„Binecuvântez pe Ştefan!

Binecuvântez pe cei ce se afla acum în aceasta

Lucrare!

Binecuvântez pe cei care vor veni în aceasta Lucrare!

Binecuvântez romanii de pretutindeni!

Binecuvântez reprezentanţii celorlalte popoare

Care vor adera la aceasta Lucrare!”

Creez apoi o stare de beatitudine, propunând

participanţilor să se gândească la un lucru frumos

petrecut în viaţa lor şi care le-a rămas că o amintire

plăcută. Eu m-am gândit la Darul inocenţei... Le spun să-

şi pună o dorinţă benefică în minte. Se înţelege că în

aceasta nu încape egoismul, minciuna, idolatria, ura,

gelozia, posesivitatea şi agresiunea de orice fel a omului

de către om. Cer apoi un moment de câteva minute de

tăcere şi conectare mentala a Anahatei către Vischudha

şi Ajna chakra cu îndreptare pe verticală către Sahasrara.

E drumul Iubirii.

Când consider că timpul propus pentru clipa de

linişte a trecut, spun şoptit rugăciunea Trinităţii Absolute

Divine, pe care am intuit-o într-o stare de gratie divina:

„Eu sunt Tatăl - Fiul - Spiritul

În măsura în care trăiesc

În Iubire, Admiraţie şi Veneraţie

Faţă de Lucrarea cosmică divină a Tatălui,

Unicul Creator,

Sunt şi eu în aceasta Lucrare

Prin voia Lui

şi în puterea cu care mă învrednicesc

Ma ȋnalţ intru Iubire - Cunoaştere - Faptă.”

Rugăciunea aceasta accede către nonseparare şi are

menirea să contopească Divinitatea din Om în Trinitatea

Absoluta Divina.

Închei cu mulţumiri în plenitudinea rugăciunii

adresate înaltelor Divinităţi:

„Slava Mamei Divine Creatoare!

Slava Trinităţii Absolute Divine!

Slava lui Dumnezeu!”

După câteva minute, propun deschiderea ochilor şi

destindere. Las la latitudinea fiecăruia să se destindă cum

voieşte. La un asemenea nivel de vibraţie ajunşi, întreb

apoi care sunt impresiile lor. Nu am căderea să spun

acum tot ce mi-au relatat cele două vizionare. Ambele însă

au văzut înalte fiinţe de lumină coborând către noi.

Ambele au văzut culorile mai terne aflate pentru început

în partea de jos a corpurilor noastre, cum se transformau

în culori dulci astrale. La apariţia aceste fiinţe de lumină,

Alinei i s-a transmis prin clarauz:

„Acesta e un avatar din Cercul IV.”

Era Ştefan...

Însă acest om care, fără să fi fost vreodată acasă la

mine, a văzut şi mi-a transmis telefonic unde se afla

izvorul subpământean în gradină, care nu vrea glorie,

recompense, statui şi decoraţii, spune de fiecare dată

când îmi telefonează: „Doamne ajută!” Iată de ce am

consemnat aceste rânduri cu o strângere de inima:

deschid aceasta carte pentru cei care ştiu că orice privilegiu

e o grea încercare...

Namaste, prieteni!

Adică Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine

şi se bucura că aceasta poate exista!

31 decembrie 2002. Surpriză! Copilul blond cu chip

de înger care este Daniil, cel salvat din valuri şi apoi

vestitor în Romania, mi-a telefonat spunând într-o

românească curata:

- Ce mai faci, Alexandru? Sărbători fericite şi la mulţi

ani!

Bucuraţi-vă, prieteni, Lucrarea a început!

Alexandru Arbore

Bistriţa (Neamţ), la 13.01.2003, h: 11.55

Motto:

Peste 20 de ani, România va fi

cea mai puternică naţiune a lumii.

Această ţară va dispune de cele mai

noi descoperiri ale ştiinţei, având

la baza o înaltă spiritualitate.

Renaşterea spirituală şi economică

a poporului român se va datora faptului

că aici s-a primit programul de formare

a omului nou şi tot din acest loc

va începe punerea lui în aplicare.

MESAJUL LUI ŞTEFAN

Doamne ajută la toată lumea!

Binecuvântat eşti tu, omule, care în vâltoarea acestor

vremuri nu ţi-ai clătinat credinţa şi ca răspuns pentru

ostenelile tale, ne-a dăruit Domnul un timp în spaţiu, ca să

mai putem face ceva împreună.

Trecând prin acest spaţiu, am ajuns la toate culmile

lumeşti şi cu regret îţi spun, că n-am avut nici o bucurie, în

afară de drumul de duce către Dumnezeu.

Având fericirea să stau cu El de vorbă, mi-a oferit o

şansă mare: să seamăn pe pământul românesc o

înţelepciune, apoi, împreună cu voi, să culegem roadele

care vor veni în Împărăţia Domnului, eliberându-se fără

probleme, de haos.

Locul nostru e în Împărăţia Domnului, pământul este

numai o şcoală. Prin această şcoală trecem cu toţii şi

bucuria trebuie să fie că am ajuns în şcoală.

Prin această înţelepciune care mi s-a dat, nu vom risipi

timpul în zadar.

De la începutul lumii, fiecare popor râvneşte către

Dumnezeu.

În primul rând să mulţumim la toţi cei care au adus pe

acest pământ înţelepciunile care au fost legate de

Dumnezeu. Într-un fel sau altul, au fost bune toate. Nu-i

treaba omului să judece.

Dacă această nouă înţelepciune răscoli sufletul, ia-o şi

nu te îndoi!

Dacă ţi-i bine să stai în învăţăturile vechi, tot nu faci

mimic rău. Poate va veni şi timpul tău să înţelegi că pe o

temelie veche, nu poţi construi op casă nouă.

Ştiu că astăzi nici nu mai ştii în ce să crezi, ascultă-ţi

inima şi gândeşte-te că această bătaie vine de undeva şi

acel undeva eşti tu, un mic Dumnezeu, care pus şi simplu

ţi-ai uitat originea.

Tu, acel ce eşti mai treaz... nu te ridica deasupra

fratelui tău. Străduieşte-te şi trezeşte-l şi pe el, pentru că

numai împreună suntem o avere.

Prima ce-o putem face, e să scoatem la suprafaţă

puterea cuvântului. De ce vorbesc despre cuvânt?

Dumnezeu era cuvântul şi cuvântul era El; toate prin

cuvânt s-au făcut.

Deci, vezi frate dragă, că ceea ce e fost mai de preţ e

călcat în picioare!

Noi, cândva, în spaţiu, dăm unul altuia cuvântul că ne

vom ajuta, dar ştim cu toţii: când ţi-e greu ajutorul vine de

la Dumnezeu.

Ne-a măgulit omul de la putere: dă cuvântul pe care

nu-l ţine... Şi de când lumea se spune că peştele de la cap

se strică...

Nu te încredinţa în om, mai ales în cel care-ţi promite

multe, că rămâi numai cu promisiunea.

Nu copia pe nimeni, că devii tu o copie.

Avem, noi, românii, zăcămintele pe care le putem

folosi, tezaurul ţării sunt bătrânii noştri pe care, din păcate,

i-am abandonat.

Dar nu te întrista! A mai rămas în lumea asta o lume,

ca nişte albinuţe, neobservate de haos, strâng din mierea

creinţei, cu nădejdea că cineva se va îndulci din ea.

Vă mulţumesc la toţi şi celor care aţi făcut cărarea să

revină Dumnezeu pe acest Pământ.

Nu vă îngrijoraţi! Toţi îmi sunteţi cunoscuţi.

Şi dacă eşti trist şi neapreciat de lume, eu te strâng la

piept şi-ţi spun „Cu adevărat eşti un suflet mare! Va veni

şi timpul tău. Nu e departe. Fii sigur că Dumnezeu

niciodată nu întârzie. Nici o clupă nu-ţi pierde credinţa, căci

numai prin credinţă ajungi pe calea virtuţii”.

Să ne închinăm cu toţii la înaintaşii noştri, prin care

astăzi suntem ceea ce suntem. Şi vă spun cu adevărat că

sunteţi o lume a lui Dumnezeu.

Şi uită-te aşa în jur şi vezi că nimeni nu-i ca tine. Şi

dacă Bunul Dumnezeu te-a făcut unic, neasemănător unul

cu altul, eşti o personalitate.

Tu să-ţi ştii preţul! Omul nu-i în stare să ţi-l dea. Numai

Dumnezeu îl ştie.

De la tine, femeie dragă, multe am de învăţat. Şi în

această viaţă, ţi-am adus înapoi iubirea cu care m-ai

călăuzit peste tot. Domnul să te aibă în pază, fiindcă mai

mare minune ca tine, pe acest pământ, eu n-am mai

întâlnit. Şi de-atâta, am cu tine o vorbă mai aparte. Se va

face o minune prin tine, Numai conştientizează că tu eşti

acea minune. Se va z-misli viitorul om prin tine. Şi prin

acest om, va supravieţui lumea. Te întrebi dacă poţi face

acest lucru? Da! Îl poţi face, fiindcă cu credinţă, toate-s cu

putere.

Cel mai înţelept lucru pe care-l putem face, este să

pregătim terenul de desfăşurare pentru omul nou.

Noi, cei de astăzi, trebuie să deţinem înţelepciunea

răbdării. Cu răbdare, smerenie şi credinţă, vom îndeplini

voia lui Dumnezeu.

Toţi cei care sunt treji, veţi primi informaţii nescrise şi

la timpul şi locul potrivit ne vom sprijini în lucrul şi fapte

concrete.

Totul este o realitate. Cui i se pare un vis, poate să

doarmă liniştit.

Această lucrare nu se face prin bătaia clopotelor, se

face prin înţelepciune şi trezire spirituală. Baza lucrării este

iubirea. Dacă nu ştii ce înseamnă iubirea, eşti un om gol şi

n-ai ce transmite altuia.

Te întrebi dacă ai putea să faci ceva, acum? Sigur că

poţi!

Învinge frica şi umple spaţiul cu Iubire şi numai atunci

vei vedea că primeşti înapoi ceea ce dai.

Controlează-ţi gândul, fiindcă numai gândul este

creator. Gândeşte la ceea ce vorbeşti! Gândul ascuns şi

vorba goală este ecoul fals în care ne aflăm cu toţii.

Toţi cei care mă aşteaptă, cunosc vibraţia sufletului.

Numai sufletul nu se schimbă. Şi atâta, prima întâlnire este

prin viu grai. Mulţi din voi cunosc acest glas. Dacă l-ai uitat,

nu te întrista. Cu siguranţă ţii minte altceva.

Ne-a dăruit Dumnezeu un loc care ne aparţine. Nu

degeaba se spune că omul sfinţeşte locul. Cine îl caută îl

va găsi.

Acest loc va deveni punctul de sprijin al lumii întregi,

în care e sădit pomul ce va sătura lumea.

Lumea nu l-a răstignit pe Christos, ci s-a răstignit pe

sine însăşi. Şi când nu-ţi dai seama ce faci, închipuie-ţi că

eşti un om răstignit.

Dacă aştepţi minuni, vă spun că cea mai mare minune

este desăvârşirea lumii.

Vă spun la toţi: „Bine v-am găsit!”. lung a fost acest

drum, dar aşteptarea este pe măsură. Acum numai

aceasta contează: că ne-am întâlnit.

Un lucru îmi doresc: să fii la fel de bucuros la fel ca

mine.

Bătut de vremuri, necăjit cum eşti, am mare nevoie de

tine, fiindcă fără tine m-am simţit întotdeauna trist, unde

nu m-aş fi găsit.

Doamne, ajută-ne să pornim pe acest drum!

(Mesaj preluat de pe casetă audio)

CEASUL ROMANIEI

Ceasul României a venit. Acest neam a privit şi a

sperat veşnic în ajutorul lui Dumnezeu. Durerea şi

suferinţa sufletească au iluminat mai adânc scânteia

Divină din omul care s-a născut în Romania. Adevărat vă

spun că pentru oamenii din lume, va deveni o laudă că

sunt legaţi prin rude de această Ţară Românească.

Romania va deveni un focar de lumina şi credinţă

pentru toate popoarele din lume. Ţara lui Ştefan se va

transforma într-o cetate a înţelepciunii.

Pregătirea acestui drum vine de la Dumnezeu, fiind

vorbită de mulţi mari iniţiaţi şi destăinuită pentru o Lume

Aleasă, din Romania, care ştie de începutul misiunii

Divine. Oamenii aceştia sunt duhuri mari care s-au

încarnat special pentru aceasta misiune.

De la alinierea planetelor, din 20 aprilie 2002, s-a

început semănatul şi trezirea celor ce stau în aşteptarea

şi refacerea firii omeneşti, prin cele 9 luni de adopţie şi

eliberare a Evei din capcanele haosului.

Avem tot dreptul să ne întoarcem la părinţii noştri

adevăraţi şi nimeni nu ne poate opri fiindcă noi am înviat

înainte de moarte.

Cine va sta împotriva acestei lucrări va simţi mana

lui Dumnezeu, care de aceasta dată nu va permite

nimănui să-şi bată joc de Aleşii Săi.

Iisus a învins moartea şi l-a scos pe primul Adam din

lanţurile iadului. Noi am venit după Eva, femeia care este

născătoare de Dumnezei, sedusă de haos pentru

satisfacţia sa (a haosului).

Prin evlavia celor Aleşi de Dumnezeu, se vor deschide

larg porţile tăcerii din Ţara lui Ştefan şi lipsurile din noi

vor fi umplute cu lumina Dumnezeiască, că să ne trezim

cu toţii.

Ţara lui Ştefan este locul pășunii unde e sădit răsadul

care este păzit de 7 milioane de oşteni.

Sofia (Înţelepciunea), care a fost aruncată în haos, a

stat neclintită lângă apele Moldovei; ţipând, lumina din

ea, a dat naştere locului ŢÂPAVA, de unde se va auzi acest

ţipăt în toată lumea.

Aceasta lucrare este sprijinita de mâna Domnului cea

care biruie.

Cine aşteaptă învierea după moarte, nu ştie că

trăieşte. Nimeni nu se înalţă respingând pe fratele sau.

Fiindcă micşorând fratele iţi pare că ai ajuns sus...

În 20 aprilie 2002, s-a deschis Cerul asupra

României. Toata ziua s-au veselit îngerii; dar din mulţi,

puţini au auzit, fiindcă omul se află în haos, adică în

falsitate, una din cele mai mari înșelări ale omului, luând

întunericul drept lumină, minciuna drept adevăr, răul

drept bine.

Adevărata lumină vine numai de la Dumnezeu. Cine

şi-a pierdut lumina din el, nu vede nici întunericul. Când

ochiul lăuntric este luminat de Dumnezeu, el se coboară

şi ne luminează mintea.

Prin aceasta lucrare aveţi făgăduinţa măririi ce ne

aşteaptă, dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate

se găsesc adunate în pregătirea Noului Om.

Planul misiunii este să ne lepădam de omul vechi şi,

prin formarea omului nou, să devenim şi noi oameni noi,

părăsind acest spaţiu, neobservaţi de haos. Stăpânii

naturii fizice nu sunt spiritele cereşti, nici cele negative,

căci unicul stăpân în acest spaţiu fizic este spiritul

împreună cu sufletul, care sunt ascunse în om. Trezindu-

se, el devine deplinul stăpân al haosului, modificându-l

în continuare spre folosul omului.

Femeia, în aceasta misiune, are un loc important:

cheie. Dumnezeu a binevoit punerea temeliei Omului Nou

prin microcosmosul femeii. Ajutaţi-o să iasă din gândirea

de sclavă, fiindcă o sclavă naşte numai sclavi.

Dumnezeu ştie cât de greu ne este să ieşim din

capcanele haosului, dar fiţi tari şi îndrăzneţi. Având cele

mai tari cunoştinţe din toate veacurile, pentru formarea

Omului Nou, vom ieşi cu siguranţă pe calea virtuţii,

întorcându-ne cu toţii la locul de unde provenim.

PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI

Dumnezeu s-a făcut Om, pentru că omul să devină

Dumnezeu şi prin taina Luminii cea necreata conlucrează

cu Dumnezeu la nivelul credinţei sale.

Pământul românesc a născut mulţi fii şi fiice care, din

timpuri străvechi, prin sfinţenie şi mare credinţă, L-au

rugat pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze poporul

roman, ce de veacuri îl aşteaptă pe Mesia.

Credinţa şi aşteptarea voastră n-au fost în zadar.

Între voi s-au născut mai multe lumini care vor pune

temelia lucrării divine.

Aceste lumini vor lumina calea şi drumul spre

împărăţia Cerului.

Cine are ochi, o să vadă.

Cine arc urechi, o să audă.

Pentru Dumnezeu, toţi oamenii de pe Pământ sunt la

fel între ei. Dumnezeu nu judeca. El iubeşte. Şi Legea o

împlineşte prin oamenii pe care îi voieşte El.

Primii care se vor împotrivi vor fi cei ce L-au făcut pe

Dumnezeu în bani şi putere; la fel, cei ce poarta haine

luxoase, lăudând pe Dumnezeu şi în acelaşi timp jefuind

pe cel sârman. Dar ei n-au nici o putere fiindcă sunt fără

credinţă.

Omul fără credinţă e că un templu gol.

Pentru voi, cei neîndreptăţiţi şi flămânzi, se va

termina suferinţa. Împăraţia Cerului e aproape.

Bucuria va fi mare.

Domnul să va ajute!

Mesaj primit de vizionara Mana Luz, la întâlnirea

grupului de lucru Cetatea Focului din Cluj, la dezbaterea

cu tema: IUBIREA, transmis de prietenii din Cluj

PACE VOUĂ!

Scântei din trupul Meu de Lumină şi iubire, fiţi

binecuvântate, pentru că în starea voastră de conştienţă

a putut prinde rădăcină imperativul marilor timpuri

anunţate de Noua Eră în care aţi intrat.

Eu sunt Eonul, Marele Eon, ce trebuie să finalizez

Lucrarea începuta conform Voii Tatălui Ceresc, iar voi v-

aţi angajat să răspundeţi chemării Mele în calitatea de

instrumente ale manifestării şi materializării, în plan

pământean, a Supremei Voinţe. Ca atare, aici, în lumea

materiei dense, dacă vă manifestaţi rupţi de legătura cu

Mine, manifestarea voastră se poate desfăşura anarhic.

De aceea a fost necesar ca Lucrarea voastră să fie

coordonată de către un suflet care, pe Pământ, să

reprezinte ceea ce Eu reprezint, pentru voi, din invizibil.

El va primi, la timpul potrivit, toate detaliile cu privire la

modul cum trebuie să se desfăşoare această Lucrare, atât

în prezent cât şi în viitor, pentru că Ea are menirea să se

universalizeze.

În etapa actuală, nu sunteţi decât o celulă încă

„nefecundată” în ceea ce priveşte „naşterea” voastră,

întrucât va lipseşte legătura „în direct” cu razele mele

reverberatoare. Iubirea de care vorbiţi trebuie să fie O

PREZENŢĂ în inimile voastre şi nu doar în cuvinte, pentru

că este unica forţă ce vă poate apropia şi poate, totodată,

suda elementele constitutive ale acestei Lucrări.

În colaborare cu Mine şi invocându-Mă în mijlocul

vostru, activitatea voastră se va dezvolta şi se va întări,

conturându-şi, treptat, în oceanul cosmic de lumină,

contrapartea necesară naşterii fiinţei ce trebuie să vă

reprezinte. Voi trebuie să aveţi aici în lumea cosmică

„ambasadorul” vostru sau cu alte cuvinte Egregorul

vostru, ce trebuie să vă reprezinte interesele şi să ţină

calea deschisă între cele două lumi.

Cetatea de Foc este deja vie în lumea astrală şi

fiinţează prin prezenţa tuturor acelor suflete ce se

pregătesc să coboare la întrupare pe Pământ. Multe dintre

aceste suflete sunt impacientate de panorama înceţoşată

a lumii în care trebuie să coboare, pentru că sunt suflete

din sfere celeste înalte, care au misiunea să reînnoiască

toate structurile pământene, conform imperativelor Erei

Vărsătorului. Ele doresc ca această „Cetate” astrală să

aibă o copie pe Pământ pentru ca, la timpul prestabilit,

întâlnind-o, să le retrezească în suflet obiectivele pentru

care s-au angajat să le indeplinească în sfera

pământeană. Acest lucru este necesar pentru faptul că

religiile voastre încă nu au o structură iniţiatică şi nici nu

vor avea degrabă, din cauza rigidităţii şi a haosului din

sânul lor, iar un suflet prins în capcana unor dogme şi

tradiţii înţepenite în reţeaua de manipulare malefică a

unor fanatici religioşi, riscă să-şi piardă întreg potenţialul

adus şi să se rătăcească pe cărările vreţi.

De aceea, este necesar să lucraţi, mai întâi, cu voi

înşivă şi apoi, cu forţe cumulate, să daţi forţe celor ce

coboară cu misiuni înalte pe Pământ. Aş dori să am, între

voi, mai multe „canale” de manifestare, prin care să vă pot

vorbi, să mă pot apropia de voi cu Prezenţa, cu vorba, cu

îndemnul. Însă, pentru moment, Mă servesc de acest

instrument” al Meu, ce nu întâmplător l-am adus între

voi. Numai aşa puteţi beneficia de toate forţele ce pot să

vi le dăruiesc. Aceste forţe vor fi simţite şi nu doar

imaginate căci sunt Eonul şi voi luminiţele Mele.

Amin.

Cluj-Napoca, 6 decembrie 2002, orele 18:00

FLORI DIN GRĂDINA LUI ŞTEFAN

Mulţi iniţiaţi ai lumii au vorbit despre Marea Lucrare

pe care Dumnezeu o va face prin poporul român, în Era

Vărsătorului, pentru ridicarea Pământului pe o nouă

treaptă de evoluţie. Această Lucrare a poporului român i-

a fost revelată lui Ştefan şi confirmată de înţelepţii

Egiptului, Indiei şi Tibetului. Ea va fi a Întregii lumi şi nu

poate fi monopolizată de o singură ţară.

Pentru că Lucrarea să se manifeste în plan material,

a fost necesară deschiderea a trei coduri fizice.

Evenimentul s-a petrecut în ziua de 11 ianuarie 2002,

prin prezenţa a trei pelerini romani - Iacob, Luca şi Mihai

- călăuziţi de energia lui Ştefan, în mănăstirile rupestre

de la Ţâpova (Horodişte) - Republica Moldova.

Ţâpova (Horodişte) este Cetatea Focului Sacru şi nu

reprezintă manifestarea unei singure fiice (biserici) a lui

Dumnezeu pe acest Pământ. Prin Ţâpova, Divinitatea

lucrează cu toate fiicele Sale.

Această Mare Lucrare se va manifesta printr-un

program concret şi va cuprinde întreaga ţară, fiind

coordonată de către Cetatea Focului Cluj sub îndrumarea

directă a lui Ştefan.

ŢÂPOVA (HORODIŞTE)

Este Ierusalimul românilor. În acest perimetru de

pământ, românii şi fostele civilizaţii au pus „banca” de

baza a Energiilor Divine. Ţâpova este locul în care

Dumnezeu a lăsat pe pământ primii oameni. Din acest loc

s-a revărsat apoi neamul omenesc pe întreg Pământul.

Sfȃnta Treime, prima emanaţie a lui Dumnezeu, şi-a creat

o copie a Sa, Ţâpova, locul în care a coborât înţelepciunea

primordiala: Sofia. „Drumul zeilor” porneşte din acest loc.

Omul venind aici se întâlneşte cu sinele primordial.

Sufletul care a depus în acest loc matricea sa energetică

o găseşte cu siguranţă, numai el are codul de a şi-o lua şi

numai a lui este.

Pentru palma aceasta de pământ s-au dus cele mai

mari conflicte. Au ştiut de acest loc Gingis-Han, turcii,

astrologii. În acest loc erau aduse oştile, pentru a fi

curăţite de vibraţia vărsatului de sânge. Cazacii ruşi

veneau cu eşaloane întregi şi călugări speciali îi

conduceau pe cărări ale purificării. Aceste cărări sunt în

istoria Basarabiei. În acele locuri erau trataţi oamenii de

boli. În anii 1953-54, au fost împuşcaţi ultimii 11 călugări

aflaţi acolo.

Numele Ţâpova vine de la „Ţâpa-vă”, adică „va striga”

(vocea, vibraţia care suna în pustiu).

Trezirea României este prin trecerea prin energia de

la Ţâpova. Romanii care trec pe-acolo poartă apoi energia

lor prin lume, sunt că nişte baterii încărcate divin.

Romanii să le mulţumească basarabenilor pentru

păstrarea locului. Prin venirea românilor la Ţâpova, se vor

întregi romanii din toată lumea, mesageri ai Energiei

Divine.

Această lucrare nu e anunţată prin bătaia clopotelor

şi să mulţumim că, la începutul ei, avem pace. Evreii n-

au avut. E o mare şansă. Cu pace, toate se pot face.

Ţâpova (Horodişte) este locul care ne aparţine, în care

creşte copacul ce va sătura lumea. Cine-l caută, îl va găsi.

ADEVĂRATA FERICIRE

Dacă sufletul nu evoluează în carne, în afara ei este

neputincios. Această întelepciune este pentru

desăvârşirea omului ca apoi să poată trăi cu adevărat în

virtutea divină. Neavând desăvârşirea în carne, stă omul

în Cer şi nu pricepe ce se petrece în jurul său. Dumnezeu

ne-a arătat poarta prin care sufletul evoluează în carne,

prin adopția mamei. Prin cele nouă luni de adopţie din

pântecele mamei, omenirea va regăsi razele luminii

pierdute. Lumea preocupată de modelarea materiei nu

vrea să privească spre drumul desăvârşirii.

Cine din voi ascunde un lucru de preţ într-o cutie

înfrumuseţată cu diamante?

Aşa şi Dumnezeu a pus sufletul omului într-un trup

nevrednic, pentru a-l păzi de hoţi. Cine trece prin acest

timp fără stricăciune, acumulând întelepciune, va avea cu

adevărat în Cer, mâncare, apă şi veşminte; în trup, cu

toţii suntem goi, flamanzi şi însetaţi.

Această nouă întelepciune este alimentaţia principală

pentru formarea omului nou, în pântecele mamei, bazată

pe ideea că putem obţine mai mult de la destinul nostru

ascuns. Trezind din noi resursele principale, acestea ne

vor ajuta să păstrăm mandatul ceresc, încredinţat nouă

românilor, în Era Vărsătorului. Prin această trezire ne

vom armoniza gândurile, comportamentul, în cadrul

contextelor cuprinzătoare de cer, pământ şi omenire. A

trai în aceasta concepţie este ca şi când ai cânta într-o

orchestră. Frumuseţea muzicii depinde de modul în care

fiecare muzician îşi potriveşte acordurile, ritmul şi

volumul după structura piesei. Această misiune este

pentru a-i oferi omenirii o viaţă care-l va ajuta pe om să

intre în armonia Cerului fără nici o problemă. Înţelegerea

naturii unui ansamblu de modele duce la căi de înţelegere

ale altui ansamblu.

Pământul este o navă Dumnezeiască încredinţată

omului pentru evoluţia spiritului. Duhul, venind în acest

spaţiu, îmbracă haina pământului (trupul) care este

însufleţită de energia Lunii şi e călăuzită de Soare pentru

viaţa veşnică.

Totul a fost creat prin Cuvânt. Cuvântul a născut

nădejdea, care devine realitate prin Iubire.

Înţelepciunea divină este transmisă prin duh

sufletului. Sufletul, la rândul său, o transmite trupului,

spre a o păstra în memorie.

Centrul emoţional al omului este firul de legătură

între trup, suflet şi duh. Când centrul emoţional este în

armonie cu gândul creator Divin şi cu rolul pe care ţi l-ai

asumat „sus”, numai atunci te afli pe drumul evoluţiei.

ACEASTA ESTE ADEVARĂTA FERICIRE!

CALEA SPRE ÎNŢELEPCIUNE

În jurul omului, este revărsată toată înţelepciunea

Divină. Omul o poate primi numai prin iniţiaţi, ca să

devină om înţelept. Poţi să ştii, fără să înţelegi de unde

ştii, dar e imposibil să înţelegi fără să ştii. A înţelege

înseamnă a cunoaşte şi a cunoaşte înseamnă a înţelege.

Dacă nu înţelegi, înseamnă că nu eşti pregătit să ştii.

Înţelepciunea se propovăduieşte la oameni treji, dar

această întelepciune nu e a veacului actual şi nici a

puterilor actuale. Noi propovăduim înţelepciunea lui

Dumnezeu, cea care nu poate fi deţinută de puterile

haosului.

Trecând prin acest spaţiu haotic, omul, ajungând la

bătrâneţe, crede că toate se vor sfârşi odată cu moartea.

Este cea mai mare iluzie în care e împăienjenită lumea.

Că moare omul actual într-o corabie performanta în

cosmos sau pe o corabie dotata în mare, lumea nu are

nici o schimbare în treapta de evoluţie.

Pentru că omul să nu rămână cu această falsă

împăcare, spre sfârşitul vieţii, este necesară punerea în

aplicare a informaţiei corecte despre ceea ce face sufletul

după moarte.

Să nu trăiască omul cu gândul acesta, că, după ce-şi

rânduiește toate cele pământeşti, „poate să moară

liniştit”, pentru că omul este cu gândul că numai o viaţă

are şi aceasta concepţie greşită duce la arderea vieţii fără

sens.

Daca un bătrân ajunge la vârsta de 70 de ani şi el îşi

păzeşte moșia cu arma, VAI DE SUFLETUL ACELA. A trăit

în zadar, fără sens, aceasta viaţă.

Acum, cu înţelepciunea dată de sus, se va aduce la

cunoştinţă şi bătrânilor actuali, cum să se pregătească

pentru a părăsi această planetă.

CETATEA

Ne naştem liberi, dintr-o dorinţă manifestă a Eului

Divin, de a veni în lumea materială pentru a cunoaşte. În

viaţa sa omul ralizează cunoaşterea exterioară, prin

implicarea sa în modelarea materiei precum şi

cunoaşterea interioară prin revelarea legilor Tatălui, legi

care guvernează întreaga existenţă.

Trecerea în Noua Eră a Vărsătorului şi deschiderea

Lăcașurilor Leului, dau un nou impuls omenirii în

cunoaşterea Adevărului Divin, prin sine însuşi.

În cadrul programului de formare a Omului Nou,

apare ca necesară organizarea societăţii pe noi criterii

umano-spirituale, sub o conducere teocratică formată din

oameni de cea mai înaltă spiritualitate, întrupaţi, care vor

fi în legătură directă cu Dumnezeu Tatăl; prin ei, Divinul

îşi va manifesta Voinţa Sa.

Aceste criterii nu vor fi determinate de gradul de

cunoştinţe intelectual-profesionale acumulate de oameni

în cursul vieţii, ci de gradul de evoluţie al spiritelor

întrupate.

În acest mod, organizarea socială se va impune de la

sine. Toţi oamenii vor şti locul lor în evoluţie, astfel că

nimeni nu va simţi această structurare primordială că o

povară sau că o constrângere.

Fiecare entitate (om) va înţelege legătura şi

raporturile sale cu ceilalţi, fapt pentru care se va

subordona sau, după caz, îşi va asuma responsabilitatea

organizări şi conducerii societăţii, în vederea evoluţiei

spirituale a omului.

În acest mod, se va da viaţă cuvântului lui Christos,

care spune: „Cine este stăpânul vostru, trebuie să vă

slujească!”.

Înţelegând şi respectând voinţa Tatălui, nici o

entitate, care ar trebui îndrumată (coordonata) pe drumul

ei evolutiv (spirite tinere), nu va dori să devină

conducător; că este conştientă că acest rol implică o

foarte mare responsabilitate şi capacitate de conducere,

însuşiri pe care nivelul ei spiritual nu i le poate oferi.

Abia atunci Omenirea va intra pe făgaşul ei normal şi

astfel, fiecare va contribui la bunul mers al societăţii, cu

zestrea să spirituală: cel care a primit un talant va

„agonisi” încă unul, iar cel care a primit cinci talanți, va

„agonisi” alţi cinci. Realitatea nou creată nu va mai da

nimănui vreun motiv de a se eschiva de la drumul sau

evolutiv.

Omul nou va conştientiza valoarea sa prin simpla

reflecţie asupra lui şi a lumii înconjurătoare, având

libertatea de a lua singur şi conştient hotărâri care

privesc raporturile sale cu semenii şi cu Divinitatea.

Legea Tatălui se va manifesta prin fiecare, la nivelul

la care se afla, fără a naşte invidie şi dezbinări, păstrând

buna înţelegere - „Armonia Stupului”.

Aşa vom afla că nu exista „albine lucrătoare” şi

„albine nelucrătoare” (trântori), pentru că fiecare are un

drum al sau de parcurs, iar orice abatere aduce

dezechilibru şi suferinţă în interiorul stupului.

Prin forma de organizare a stupului, Dumnezeu ne

arata modul armonios în care omenirea ar putea trai. În

stup convieţuiesc patru categorii de albine: lucrătoare, cu

functii de organizare, paznicii şi cele nelucrătoare

(trântorii). Regina (matca) este sufletul stupului.

Albinele lucrătoare sunt acelea care din zori şi până

în seara aduc cele necesare stupului, construiesc fagurii,

prepară hrana puietului. Aceşti truditori universali stau

la baza structurii piramidale a stupului.

Lor le corespund spiritele tinere care au venit în

„şcoala Pământ” pentru prima treapta de evoluţie. Acum

ele fac cunoştinţă cu toate formele de viaţă, prin lucrarea

fizică asupra materiei (minerală, vegetală, carnală). Sunt

însetate de cunoaştere muncind fără reţinere, conştiente

fiind că numai astfel vor trece pe treapta următoare de

evoluţie. Aceşti oameni alcătuiesc baza societăţii (Cetăţii)

- familia.

Albinelor cu rolul de organizare, funcţionare şi

curăţare a stupului, le corespund spiritele ce au venit în

„şcoala Pământ” pentru treapta a doua de evoluţie.

Aceştia sunt conducătorii societăţii, care au datoria de a

organiza şi administra activitatea truditorilor şi de a o

pune la dispozitia întregii Cetăţi.

Paznicii stupului au menirea de a nu lăsa să

pătrundă în interior ceea ce este străin şi vătămător,

pentru a nu dezechilibra buna funcţionare a stupului. Ei

corespund spiritelor care au venit pentru al treilea grad

de evoluţie în „şcoala Pământ”. Aceştia sunt legiuitorii,

oamenii de cultura şi învăţământ. Ei sunt canale prin

care Divinitatea revarsă înţelepciunea Sa asupra Cetăţii.

Albinele nelucrătoare (trântorii) sunt singurele din

stup care participa la „nunta cosmică” a reginei mama.

Printr-o formă superioară de înţelegere, ele alcătuiesc

scutul care apără regina de pasările răpitoare, lăsându-

se de buna voie sacrificate, conştiente fiind de naşterea

de jos, a stupului, dintru înălţime. Fără ele viaţa stupului

ar înceta.

Aici se găsesc spiritele care au venit pentru gradul al

patrulea de evoluţie în „şcoala Pământ” - iniţiaţii. Prin ei

Divinitatea îşi manifestă Voinţa Sa asupra întregii vieţi a

Cetăţii.

Ei nu participă direct la lucrarea materiei, precum

spiritele din primele trei nivele, ci au misiunea de a veghea

la păstrarea armoniei spiritual-umane în interiorul

Cetăţii. Pasările răpitoare sunt gândurile întunecate care

nasc acţiuni ce dezechilibrează şi otrăvesc buna

înţelegere, iniţiaţii fiind chemaţi să reverbereze sublimul

Divin, în profunzimea tuturor nivelelor de evoluţie. Ei

sunt Candela Cetăţii în care străluceşte veşnic Lumina

Biruitoare.

Acest tip de cetate nu poate fi construit acum de către

omul contemporan. Prin urmare, sunt pe cale să se

împlinească cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Copacul care

nu face roade, trebuie tăiat!”.

La început de mileniu trei, prin deschiderea porţii

Shambalei româneşti, s-a primit programul formării

noului om, aceasta fiind ultima şansa de evoluţie a

umanităţii.

COPILUL VIITORULUI - ZIDIRE DE MARE PREŢ

Să ne luminăm cu lumina cunoaşterii şi apoi să

vorbim despre înţelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsă

în taină, ca mai târziu să-i luminam şi pe alţii.

Omul vine din nefiinţă în fiinţă şi după ce trece toate

treptele de evoluţie în lumea văzută, trecătoare, se

reîntoarce la cea care nu se vede, netrecătoare. Şi ca omul

să nu se piardă în cele trecătoare, s-a primit aceasta

misiune - Programă pentru omul nou.

Aceasta misiune este insuflată de Duhul Sfânt, iar

Duhul Sfânt sufla nu numai unde vrea, ci şi când vrea.

Viaţa o avem de la Dumnezeu - prin El trăim, ne

mişcăm şi suntem.

Doamne, ce este omul că i te-ai făcut cunoscut, sau

fiul omului ca-l iei în seama? Dumnezeu nu numai că-l ia

pe om în seamă, ci omul trăieşte prin El şi împreună cu

El, în acest spaţiu.

A venit timpul când omenirea îşi pune o singură

întrebare: „Cum de am ajuns ca cei drepţi nu se mai află

printre noi?”. Foarte simplu: „Pentru că nu se mai nasc,

deoarece cu toţii mergem într-o direcţie greşită, în ecou -

deşert al materiei”.

Forţa spiritului alimentată de credinţa în Dumnezeu

şi de ajutorul său, prevalează asupra forţelor materiale,

oricât ar fi ele de bine orânduite.

Acum e vremea ta, scumpă mamă, să-ţi îndrepţi

purtările tale către Dumnezeu, care săvârşeşte prin tine

minunea formării noului om, spre a se putea ridica la Cer

răsplată de fericire pentru ostenelile tale.

În fiecare om ce vine în lume, Dumnezeu ascunde un

gând al său şi această programă urmăreşte trezirea

gândului divin pierdut în timpul naşterii.

Spiritul care-l însoţeşte pe suflet de la zămislire până

la moarte, trece prin cele 7 culori ale curcubeului,

îmbrăcând cele 7 haine cosmice pentru a-l putea însoţi pe

om în acest macrocosmos. Trecerea primei trepte, care

este cea mai importanta, are loc în timpul când sufletul

îşi crează corpul terestru în pântecele mamei, ajutat fiind

de spirit. Aceasta treapta microcosmică corespunde

primei trepte macrocosmice, care este perioada din Sânul

Tatălui (Mamarul). Următoarele trepte de şcoală în care

sufletul pune în practică înţelepciunea să divină lucrând

în materie, sunt: naşterea, copilăria, adolescenţa,

maturitatea, bătrâneţea şi moartea (descătuşarea

sufletului).

Dumnezeu a înzestrat sufletul omului cu capacitatea

de a-şi formula o dorinţă ca plan de perspectivă, ca dar a

lui Dumnezeu. Dorinţa poate fi împlinita prin aplicarea

programei în cele 9 luni de adopţie în pântecele mamei.

Omul făcut din pământ, este acel pământ făgăduit de

Dumnezeu, restaurat în cele 9 luni de adopţie în

pântecele mamei, prin puritatea şi Dumnezeirea de la

început.

În momentul naşterii, sufletul întrupat uită foarte

mult din înţelepciunea sa, chiar şi dorinţa de reîntoarcere

la Tatăl (ceea ce-i provoacă frica de moarte). Prin urmare,

omul se face pe sine stăpânul „viei” care i-a fost

încredinţată că formă de lucru.

Copilul ce se va naşte prin aplicarea acestui program

special, va şti care este rolul său fără a mai fi nevoit să

parcurgă ani de zile de suplicii, cum ar fi: izolarea de

lume, folosirea unor tehnici exagerate, exerciţii forţate

etc... El va fi în măsură să între în lucrarea sa, imediat ce

vârsta biologică i-o va permite. Poporul a cărui evoluţie a

fost în concordanţă cu etapele de evoluţie ale pământului,

va avea acces mai uşor la acest program.

Această taină este dată pentru oamenii care au un

nivel de evoluţie conform programei. Cu ajutorul acestei

programe vor fi eliminate problemele actuale, pe care noi

de veacuri nu le-am putut rezolva. Programa a fost

descoperita în Romania şi ca atare, prima favoare de a o

primi, o au femeile şi copiii din Romania.

Fiecare spirit are o forma de evoluţie specială,

hotărâtă de Sfȃnta Treime şi nu de către om. La fel este

hotărâtă şi trecerea de la trup la cer precum şi trecerea

de la cer la trup (care au loc după anumite legi). Haosul,

care se afla aici pe Pământ ne obliga să atragem atenţia

asupra acestei programe (taine).

Venirea pe Pământ a spiritului este o forma de

adopţie. timp de 9 luni. În timpul adopţiei, are loc taina

primirii legilor. Trebuie accentuat că acest lucru poate

avea loc numai în timpul celor 9 luni în care fătul se

dezvolta în trupul mamei.

În momentul prezent, femeia şi bărbatul sunt doi

pasageri pe aceeaşi corabie, dar cu bilete diferite.

Daca o femeie este nemulţumită de personalitatea

bărbatului, ea poate plămădi bărbatul visat înăuntrul ei.

La fel şi tatăl, poate modela femeia visurilor sale, în trupul

soţiei.

Spiritul, aflându-se în timpul adopţiei în

microcosmosul mamei, are toată memoria existentelor

trecute. El vede cu ochii mamei, aude cu urechile mamei

şi în plus este mai deştept decât omul. Aceasta

deşteptăciune se şterge însă în momentul naşterii. Pentru

ca omul să rămână cu înţelepciunea şi după momentul

naşterii, s-a primit prin revelaţie această programă. Prin

neaplicarea programei, în memoria copilului rămân doar

cele văzute şi auzite în familie şi în locurile frecventate de

mamă, în timpul adopţiei. Multe dintre acestea pot avea o

putinică influenţă negativă (certuri, beții, etc...).

Femeia, având intuiţia foarte dezvoltată, va fi prima

colaboratoare a acestei programe. După ce femeia se

convinge că programa este foarte folositoare pentru

copilul ei, ea o va adopta fără să mai ceară permisiunea

cuiva.

Aceasta este ultima şansă de evoluţie a umanităţii.

Viitorii părinţi, care primesc aceste informaţii tainice,

devin colaboratori ai copilului ce se va naşte şi nu păzitori

ai lui.

Pentru început, fătului i se dau informaţii despre ţara

în care se întrupează şi istoria ei, cine îi sunt părinţii,

neamurile etc... Deci, noul om va fi mult mai evoluat decât

cel actual. Nu trebuie să apară însă, nici o forma de

invidie între oamenii actuali şi cei viitori. Omul viitorului

ne va mulţumi pentru această programă, care l-a format.

Din vechime se spunea că fiecare popor îşi are

Dumnezeul sau, dar fiecare om merge după propria lege.

Omul viitorului, născut după programă, nu va mai fi sub

Dumnezeu, ci se va afla în legătură directa cu El. Cei care

se credeau „unşi”, erau artificial puşi în această postură,

„ungând” lumea cu necunoaşterea lor.

Fătul dinăuntrul (din microcosmosul mamei) este

acel copac de care vorbea şi Ioan Botezătorul: „Copacul

care nu da roade trebuie tăiat”. Deci, dacă copilul nu

primeşte aceasta programa, dispare şansa de

supravieţuire a lumii; (copacul este lumea şi dacă nu dă

copii om-nou, va fi tăiat).

Prin viitorul copii vom primi cunoştinţe pure despre

Dumnezeu. Aceste cunoştinţe sunt în esenţă credinţa

(=cunoaşterea) şi nădejdea (=certitudinea), manifestate

prin iubirea fata de Dumnezeu. Pe această temelie vom

semăna tot ceea ce este frumos, pentru că el să rodească.

Oamenii care vor fi cei dintâi deschişi pentru primirea

acestor informaţii, sunt cei care au un nivel de evoluţie

mai ridicat.

Programa este dată pentru întreaga umanitate,

indiferent de rasă, popor sau religie şi ea face din mama

şi tatăl copilului, colaboratori direcţi ai lui Dumnezeu pe

timpul celor 9 luni, pe parcursul cărora Dumnezeu

lucrează asupra fătului. Timpul popoarelor alese a trecut

şi orice adept sau alt om, care duce în lume cunoştinţele

acestei programe, nu va putea să o folosească numai în

interesul unui grup oarecare, deoarece informaţia nu-i

aparţine (e venită din Cer şi nu se poate monopoliza).

Aceasta informaţie tainică va fi auzită mai întâi de cei cu

urechile deschise.

În momentul în care mama afla că este însărcinată

(în prima lună), ea intra în contact direct cu fătul. Mai

întâi trebuie să-l încurajeze, apoi îl lămureşte că ea este

mama lui, că va fi o mama bună şi totodată îi va arăta

cine este tatăl şi în ce familie se va naşte. Va fi prezentat

şi doctorul mamei. Este de preferat ca femeile să evite să

meargă la consultaţii la doctorii care s-au ocupat cu

avorturi, deoarece acest lucru îi provoacă o suferinţă

cumplita fătului, care poseda informaţia de la spiritele

celor avortaţi. (În acest sens, este cunoscut faptul că

embrionul se fereşte de racleta doctorului care face

avortul.) De asemenea, mamele care au avut avorturi, vor

cere iertare pentru ceea ce au făcut şi, în plus, vor trebui

să dea multe lămuriri fătului, că nu vor mai repeta o

asemenea greşeală.

Mama şi tatăl copilului trebuie să înţeleagă că ei nu

sunt creatorii acestui copil, ci li s-a încredinţat de către

Dumnezeu responsabilitatea de a-l aduce la viaţă, de a-l

creşte şi de a-l educa. Programa oferă posibilitatea ca

părinţii să-şi aducă propria contribuţie în ce priveşte

prezentarea către făt a unor informaţii pe care ei le doresc

(legate de tradiţii, obiceiuri, cultură, ...).

Este foarte important ca naşterea copilului să aibă loc

în apă. Aceasta, deoarece apa posedă toată memoria

proprie a fostelor civilizaţii de pe Pământ şi, în plus, ea

reprezintă o verigă de trecere. Pentru a păstra tradiţia

unor popoare, apa poate fi sfinţită, odată cu naşterea,

copilul trecând astfel prin botezul lui Ioan (botezul cu

apă).

Este de dorit ca la naştere sau chiar în timpul

sarcinii, mama să stea în bazine cu apă ascultând în

acelaşi timp sunete emise de delfini.

Informaţia tainică pentru noul om nu se află în

Cosmos, ci în apă. La patru mii de metri adâncime sunt

civilizaţii care vor fi descoperite de aceste spirite. Omul

trebuie să fie pregătit pentru deschidere spre aceste lumi,

pentru a nu intra în conflict cu ele. Aceste civilizaţii, aflate

la patru mii metri adâncime, ştiu că noi vom intra în

contact cu ele.

Toate aceste informaţii trebuie prezentate fătului,

pentru a ne pregăti noii noştri mesageri. Noi suntem, în

raport cu aceste civilizaţii, doar la nivelul de evoluţie al

epocii de piatra. Daca continuam să mergem în direcţia

materialistă, nu vom auzi decât despre bogăţie, putere

sau glorie.

Prin aplicarea acestei programe, vom înţelege cu

adevărat de ce anume ne-am născut, de ce trăim un

anumit timp pe pământ, cum părăsim aceasta viaţă şi

cum intram în cealaltă.

Viitorul om va fi însă pregătit sa intre în contact cu

aceste civilizaţii superioare. Daca avem temelia formarii

noilor oameni, ei ne vor putea ajuta.

EONUL

Pentru a putea duce lucrarea pe Pământ cu toată

tăria, eonul se divide în câte părţi doreşte. El deţine toată

priceperea, atât a lui, cât şi a celor care s-au desprins din

el.

Fiecare emanaţie prin naştere, este de aceeaşi esenţă

cu el, adică fiecare emanaţie prin naştere, este un eon,

aşa cum eonul este unul din fiecare emanaţie.

Fiecare parte îşi face lucrarea sa, contribuind la

Marele Plan. Însă această lucrare nu o poate desfăşura

decât numai împreună cu celelalte emanaţii, prin naştere,

coordonate de Centru, punctul central din care au pornit,

pentru că numai acolo se afla întreg planul de lucru.

Deseori un eon se divide în foarte multe părţi, mânat

fiind de gândul de glorie. El nu mai poate controla, în

lucrare, emanaţiile sale. Îi este imposibil să le găsească pe

toate pe Pământ şi astfel el devine doar cunoscut de ele.

Divizarea este în functie de gândul avut pe Pământ în

existenta anterioara.

Fig. 1 - Eonul lucrativ

Fig.2 - Eonul orgolios

ÎMPĂRAŢIA DOMNULUI

Împăraţia Domnului este adevărul din lumina

adevărată şi cine se împlineşte prin adevăr, are loc în

împărăţia Domnului.

Ce este împărăţia Domnului?

Toţi vorbesc de întelepciune, de taine, de lucruri

văzute şi nevăzute, dar mai puţin de împărăţia Domnului.

Cine are întelepciune de la Dumnezeu, are şi

cunoştinţă despre împărăţia Domnului, fiindcă cei ce

primesc întelepciune, vin la stăpân acasă, nu se duce

stăpânul la ei.

Orice fiinţă emanată prin naştere din Energia Divina,

are posibilitatea de a ajunge acolo de unde a fost

emanată.

Toata forma naturii, care este admirată de om, este

oglinda adevărului, este o emanaţie, adică o microcopie

din împărăţia Cerească.

Împărăţia Domnului este imposibil să fie oglindita

numai pe un singur pământ, pe o singură planetă, fiindcă

este imposibil să fii în pas cu gândul lui Dumnezeu în

creaţie.

În împărăţia Divină, emanației care vine în acest

spaţiu prin naştere i se arată toată creaţia de care se va

ocupa pe pământ, ca apoi, întorcându-se, să-i ştie

definiţia.

Emanația, acumulând întelepciune, va avea cu

adevărat în Cer, apa, hrana şi veşminte. Lăsându-se de

cele lumeşti prin şcoala Pământului, sufletul, intrând în

împărăţia Domnului, nu duce lipsa de nimic.

Sufletele care nu ajung în împărăţie, înseamnă că nu

şi-au terminat pe deplin şcoala.

După terminarea unei trepte de evoluţie pe pământ,

sufletele sunt pregătite de spiritele înalte ale Cerului, într-

un nivel mai jos al împărăţiei Domnului, care se numeşte

„carantină”. În carantină se face tratamentul necesar

pentru că sufletele corespunzătoare să se întoarcă fără

probleme pe Pământ, pentru a-şi continua şcoala

evoluţiei.

Sufletele care au rămas în capcanele haosului

(materiei) şi nu au ajuns în carantina, trebuie ajutate prin

spiritele curate de pe Pământ, care se vor ruga pentru

deschiderea porţii spre carantină şi pentru sufletele

infectate.

Acestea fiind infectate şi ramase în lanţurile haosului,

pricinuiesc neplăceri sufletelor care vin pentru evoluţie.

Toate i se pot lua omului aflat în şcoală, în afara de

suflet şi cunoştinţele acumulate, ce-i rămân ca baza pe

parcursul evoluţiei.

Cele mai mari piedici pentru sufletul care se află în

şcoala sunt: frica, invidia, mania, ura, gelozia, mândria şi

gândul ascuns. Toate acestea apar neavând în sine iubire.

Trecând prin acest spaţiu, cu iubire, înveţi cu

adevărat cum poţi trai în Împăraţia Domnului, prin

definiţie.

Pildă: mărul pe care l-ai mâncat aici pe Pământ este

înscris în banca de date a sufletului, iar acolo văzându-l

iți aminteşti gustul său, fără a-l manca, având cu totul alt

trup, căruia nu-i este necesară hrana pământească.

LĂCAŞURILE LEULUI S-AU DESCHIS

Nicăieri în lume poveştile nu încep că la noi:... „A fost

odată că niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti...”

Această sintagmă ne poartă gândurile în lumea

mirifică a vechilor poveşti nemuritoare româneşti, dar

pentru ochiul atent şi mintea treaza, ea este de fapt o

atenționare asupra înțelesului esoteric al mesajului care-

i urmează. În realitate nu este altceva decât una din

„cheile” pe care cititorul sau ascultătorul este îndemnat

să o folosească pentru desluşirea tainelor ascunse în

simplele istorioare.

Astfel, pentru a nu se pierde în uitarea timpului,

spiritualitatea primordială a fost înglobată de înţeleptul

anonim, în lumea fantastică a basmelor româneşti.

Totodată, ni se arată că evenimentele prezentate în basme

s-au petrecut în timpuri îndepărtate, pe aceste locuri. De

altfel, întregul folclor romanesc, tradiţiile şi obiceiurile

păstrate din timpuri imemoriale, au învins uitarea prin

simplul fapt că poarta încifrate în ele INŢELEPCIUNEA

PRIMORDIALĂ (MAREA INŢELEPCIUNE), care şi-a avut

lăcaşul originar pe teritoriul fostului stat geto-dac.

În acest fel se explică cum unul din cei mai viteji

argonauți, tracul Orfeu, a putut îmblânzi stâncile fioroase

numite SIMPLEGADE, a adormit balaurul cel groaznic,

care păzea lâna de aur şi a nimicit vraja amăgitoare a

unor fete-păsări, numite sirene. Şi toate acestea au fost

înfăptuite, nu cu arma, ci cu lira (iubirea), singura virtute

veşnică. Tot el a fost primul pământean, care a pătruns

pe Tărâmul Tăcerii al lui Hades.

Sa nu uitam că Orhea, în înţelepciunea esoterica,

înseamnă „sufletul primordial”. Acest nume a fost dat

locului (Orhei), de unde un reprezentant al sau (Orfeu) l-

a purtat în lume.

Pentru răspândirea acestei înţelepciuni, Divinitatea i-

a hărăzit o călătorie în timp şi spaţiu, având drept scop

deschiderea de noi centre spirituale (a se vedea „Drumul

Zeilor”). Aceste centre au fost cunoscute de-a lungul

timpului sub diferite denumiri: Regatul Lumii, Tărâmul

de Dincolo, Shambala...

Odată cu intrarea în Era Vărsătorului, acest „Drum

al Zeilor” revine la origine, închizându-se cercul, ceea ce

în înţelepciunea esoterica este reprezentat de şarpele

care-şi înghite coada. Închiderea cercului s-a manifestat

prin deschiderea porţii lăcaşului originar, care s-a

petrecut la începutul anului 2002.

Prin deschiderea Porţii, noi, pământenii, vom deveni

„împreună lucrători” cu o civilizaţie aflată la o adâncime

de patru mii de metri, înalt spiritualizată, faţă de care noi

suntem în „epoca de piatră” din punct de vedere al

relaţiilor interumane şi interplanetare.

Mesajul acestei civilizaţii este acela de a ne arăta

calea trecerii prin şcoala Focului, anunţată de Iisus când

spunea: „Prin foc veţi fi mântuiţi!”. Această şcoală este

legea universala a evoluţiei, prin care vibraţia Pământului

va fi ridicată la un alt nivel. Tot membrii acestei civilizaţii,

au fost aceia care i-au avertizat pe Noe şi pe

contemporanii săi că vor trece prin „şcoala Apei”.

Prin această deschidere, Divinitatea a revelat

programul prin care uneşte energiile creatoare ale tuturor

popoarelor, în vederea formării „noului om” şi a „noului

pământ”.

Acum 2000 de ani, Christos îndemna omenirea să

unească două căi într-una singură, pentru cunoaşterea

Sinelui, spunând: „Fiţi înţelepţi că şarpele şi blânzi ca

porumbelul!”. Acest drum impune „cunoaşterea

spirituală” prin „trăire mistică” (porumbelul) şi „trăirea

mistică” prin „cunoaştere spirituală” (şarpele).

Mesajul lui Christos a pregătit omenirea din punct de

vedere religios pentru intrarea într-o nouă eră, care

impune o religie unică. pe care o putem numi ştiinţa

spirituală.

Cu timpul, omenirea va înţelege că are un singur

Dumnezeu, care a promovat o unică religie şi astfel va lua

naştere poporul unic.

Ȋndată ce frământările rasiale şi religioase dispar,

omul devine curat sufleteşte şi va răsfrânge această

curăţenie asupra întregii planete, care va fi astfel

ecologizată.

Acestor trei deziderate li se va adăuga cel de al

patrulea, omul nou, formând Planul Divin pentru planeta

noastră, în noua Eră a Vărstorului.

Omul nou va cunoaşte ce sunt: naşterea, viaţa,

moartea.

Naşterea noului om are loc în cele 9 luni de zile de

adopţie în pântecele mamei. Pentru aceasta s-a primit un

program special, prin care fătul află de unde vine şi

pentru ce a venit (s-a întrupat) pe Pământ. (Suntem în

posesia acestui program; doritorii ne vor putea contacta).

Viaţa va fi trăită în conformitate cu investitura

primită în timpul celor 9 luni de adopţie.

Moartea va fi o glorificare a vieţii parcurse şi o bucurie

a întoarcerii la TATĂL.

Oamenii se află într-una din cele 4 categorii:

* prima categorie de oameni trăiesc cu ziua de astăzi;

* a două categorie de oameni trăiesc amintindu-şi;

* a treia categorie de oameni trăiesc amintindu-şi şi

gândind;

* a patra categorie de oameni trăiesc amintindu-şi,

gândind şi creând.

Când se va aplica pe deplin Legea Divină pe Pământ,

planeta noastră va fi o maternitate globală, unde Scânteia

Divină va stăpâni haosul prin cele 9 luni de adopţie

carnală.

Copilul, în microcosmosul mamei, va primi toată

programa vieţii, pe care o trăieşte omul în 70.. .80 de ani.

Astfel, copilul, până la vrâsta de 7 ani, va fi complet

evoluat şi va avea responsabilitatea de a lua hotărâri.

Viitorii oameni nu vor avea problemele materiale prin

care trece omul de astăzi. Rezolvarea problemelor

materiale va fi grădinița viitorilor copii, care vor face cu

adevărat din Pământ o copie a Raiului. Viaţa omului nu

va fi limitată; plecarea de pe aceasta planeta o va hotărî

singur omul, fără scene şi bocete; va fi cu adevărat o

sărbătoare pentru el. Adopția este timpul când se

formează omul, iar plecarea va fi naşterea lui.

ORGANIZAREA CENTRELDR PENTRU PREGĂTIREA

OMULUI NOU ÎN MICROCOSMOSUL MAMEI, INCA DIN

ZĂMISLIRE

Centrul de pregătirea a omului nou trebuie să fie

dotat cu toată aparatura tehnica ginecologica necesara

pentru a controla dezvoltarea copilului din punct de

vedere medical.

Totodată, este necesar să fie format nucleul de

specialişti În următoarele discipline:

GENEZA, ETICA,

TEOSOFIA, ANTROPOZOFIA,

ASTROLOGIA, ŞTIINŢELE NATURII,

PSIHOLOGLA, MATEMATICA,

PSIHOMETRIA, TELEKINEZIA,

ALCHIMIA, KINETOTERAPIA, etc...

Aceşti specialişti vor fi coordonaţi de centru, care

deţine înţelepciunea pentru copil. Ei vor fi pregătiţi şi

specializaţi, până vor aduce copilul în acest spaţiu, adică

până la naştere.

De la 1 până la 3 ani, pe baza învăţăturii primită de

copil în microcosmos, alţi specialişti vor prelua pregătirea

copilului, într-o grădiniţă specială, unde vor fi predate

disciplinele artelor, psihologiei şi tot ce este legat de

armonie, adică această pregătire va reprezenta şcoala

Artelor.

De la 3 până la 6 ani, copilul va fi pregătit în

grădiniţa-şcoală, cu programe concrete pentru

dezvoltarea sa.

De la vârsta de 6 ani, acest copil va fi preluat de către

pedagogi, care deţin toată înţelepciunea legată de Pământ

şi Cer.

După terminarea şcolii, la vârsta de 15 ani, aceşti

copii vor intra în instituţiile care vor fi pregătite din timp.

Centrul este necesar să aibă un design special şi să

fie dotat cu tot ceea ce va avea nevoie copilul. Este datoria

noastră să pregătim dinainte terenul, pentru ca acest

copil să aibă tot ceea ce are el nevoie. În centre, este

necesar să se găsească toate animalele domestice

existente la ţară, pentru a putea fi cunoscute de către

copii.

PLAN METDDIC PENTRU FEMEIA CARE SE

PREGĂTEŞTE SĂ NASCĂ DUPĂ ÎNŢELEPCIUNEA

DIVINĂ

Mama, care a hotărât din zămislire să-şi educe

copilul, dă de ştire pruncului, prin iubirea sa, să fie

iubitor de oameni şi în armonie cu natura.

Totodată, trebuie să-i spunã că revenirea lui în acest

spaţiu, este o binecuvântare dumnezeiască şi că această

şansa îi este dată pentru binele sufletului şi a omenirii

întregi.

Aceasta binecuvântare Dumnezeiasca de a naşte fii

de Dumnezeu, iţi este dată ţie, femeie, ca răsplată pentru

ostenelile tale şi că să fii demnă şi conştientă de

responsabilitatea pe care o ai în faţa omenirii.

Pentru a aduce pe lume acest copii, este indicat să se

ţină cont de următoarele aspecte:

♦ Conştientizarea de către tată şi mamă că sunt în

stare să devina părinţi buni pentru viitorul copii. Acest

copii se naşte conştient de sine, numai din părinţi treziţi.

♦ Pentru tinerii căsătoriţi, este de dorit să conceapă

copilul după un an de experienţă familială.

♦ Cunoaşterea arborelui genetic (genealogic) al

ambilor părinţi; cu cât este mai bogat, cu atât e mai

bine.

♦ Zămislirea, este de dorit să se facă la începutul lunii

noi, iar locul zămislirii să fie liniştit. De asemenea,

este necesară o armonie totală între viitorii părinţi.

♦ împăcarea cu părinţi şi cu neamurile sau cu cei cu

care eşti în dușmănie.

♦ Trei luni înainte de concepţie, e de dorit că părinţii

să ducă o viaţă în concordanta cu Legile Divine.

♦ Anunţarea sarcinii se face numai după 2 luni şi

doar în cercuri de oameni în care ai încredere.

♦ Pentru liniştea copilului din pântecele mamei, este

indicat ca, pe timpul sarcinii, mama să citească

poveşti, să asculte muzica liniştită, să se hrănească

ecologic, să-i dea copilului primele informaţii

astrologice, facându-i cunoştinţă cu Luna, stelele,

Soarele, să fie în contact direct cu natura: apa, focul,

vântul, lemnul, pământul, animalele, plantele.

♦ Controlarea plasmelor magnetice ale locului în care

doarme mama.

♦ Este necesar să fie îndreptată o atenţie deosebita

către fiecare copil aflat în zămislire, cu scopul de a

nu-l infecta cu frică, ură, neîncredere, invidie, manie

ş.a.m.d.

Baza principala de cunoştinţe pentru omul nou, este

dată de:

GENEZA, ETICA,

TEOSOFIA, ANTROPOZOFIA,

ASTROLOGIA, ŞTIINŢELE NATURII,

PSIHOLOGIA, MATEMATICA,

PSIHOMETRIA, TELEKINEZLA,

ALCHIMIA, KINETOTERAPIA,

etc...

REÎNTREGIREA ANDROGINULUI

Ambele jumătăţi ale androginului au păstrat

memoria Originii. Fiecare parte îşi caută cu străduinţă

locul, adică partea Yin sau Yang. Aceasta parte adevărată

din Sine iţi aduce totala linişte şi, alături de ea, eşti cu

gândul în Dumnezeu.

Iubirea se exprimă din inimă, prin mângâierea din

suflet. Forţa magnetică păstrată în forma corpului fizic

foloseşte numai pentru a te regăsi. Prin acumularea din

existentele trecute, s-a atins nivelul exprimării prin corp,

şi este foarte important ca omul care e plin de iubire să

nu fie sedus de exprimarea iubirii prin corp, aceasta fiind

o principală capcană, de care mulţi aşa-numiţi

„învăţători” s-au folosit.

Exprimarea prin corp este numai o treaptă evolutivă.

Nu înseamnă că trebuie să te fereşti de cei care „vânează”

energia prin corp. Şi ei sunt în căutarea jumătății lor.

Trebuie priviţi cu întelepciune şi, fie că eşti femeie sau

bărbat, transmite, în gând, jumătății lui, că partea sa o

caută.

Toate entităţile din prezent, care trec evoluţia prin

izolare, neavând legătura cu partea Yin (sau Yang, pentru

femeile care se izolează), nu pot da îndrumări corecte

pentru sufletul care este în căutare, fiindcă ei, în fapt,

stau. Iar sub piatra nemişcată, apa nu trece. Oricât de

mare curăţenie ar părea cineva că are în fata lumii, dacă

simţi că te seduce în folosul trupului, îndepărtează-te şi

nu te întrista. Daca cineva iţi vorbeşte frumos despre

Dumnezeu şi te tine de genunchi, fugi de acolo, căci nu

tu eşti cea care-l ispiteşti, ci ispititorul e cel care te-a

aşteptat şi te-a îndreptat spre acel lucru.

Schimbarea direcţiei energiei care merge spre

Divinitate, către corp, aceasta se numeşte adulter! În

slujirea lui Dumnezeu nu exista părţi bune şi părţi rele,

adică „aceasta se poate” şi „aceasta nu se poate”. Exista

însă o singura condiţie: să fii curat cu inima.

A venit timpul când totul trebuie scos la iveală.

Aceasta este spre binele viitorului copil, care vine în

această lume. Pentru că nimeni să nu poată, sub o

îmbrăcăminte sau formă oarecare, să-l duca în eroare.

Nu crede pe nimeni când iţi spune că se va schimba,

numai ca să nu-l divulgi. Dacă se lasă de bunăvoie de

acea haină, nu-l scoate în faţa lumii, căci a înţeles singur.

Dă-i deci sfatul acesta: lasă această mască şi du-te în

lume, fă o casă, fă copii şi nu ne mai minţi pe noi, că noi

apoi mințim pe alţii.

Cea mai mare energie trebuie îndreptată spre acele

lucruri care nu se vorbesc. De când e lumea se spune că

în balta liniştită, acolo se-învârte răul. Alege cu încredere,

cu inima, cui îi poţi spune ceva dintr-ale tale.

Dar cea mai adevărată cale este să-i împărtăşeşti

direct lui Dumnezeu, căci tu eşti un templu! şi când se-

ntâlnesc cei doi dintr-un întreg, se iubesc în numele lui

Dumnezeu, cu adevărat.

Partea din Tine te aşteaptă cu siguranţă. Când cele

două jumătăţi ajung la acelaşi punct de înţelegere, al

detaşării de partea fizică, ei cunosc că viaţa lor reală este

Sus şi aici Jos se implică în ajutorul celor care au nevoie

de ajutor.

Dac-ai întâlnit o parte din Tine şi eşti pe deplin

conştient că este partea ta adevărată, iar ea se afla într-o

legătură de evoluţie cu altcineva, nu o încurca, căci cel

sau cea cu care se află partea ta este o emanaţie, de mai

joasa vibraţie, din Tine. Afectând acest echilibru, prin

neglijenţă, totul se reîntoarce la suferinţă.

Pildă: Un om mare, aflându-se în serviciul sau, a pus

pe nedrept o parte din Sine în nelibertate. Dar nu suferă

acel care este închis, cât suferă acel care s-a străduit să

doboare partea din Sine.

Fiecare parte eonică se-mparte în şapte entităţii, care

sunt foarte asemănătoare şi se pot regăsi. E o fericire

când se regăseşte acest întreg. Din fiecare din cele 7 merg

alte 7 emanaţii (entităţi) divine şi tot aşa.

Iisus spunea: „Iubeşte-l aproapele tău că pe tine

însuţi”. Răspunde-ţi la cum te iubeşti pe tine însuţi şi vei

înţelege cum se exprimă iubirea prin tine.

Trezirea spirituală înseamnă terminarea rotirii în

Haos, şi ea se petrece numai atunci când toate simţurile

sunt îndreptate spre Gândul care Crează. Cel treaz este

ca o hartă într-un labirint, pentru acei ce sunt în căutare.

Cu cât mai multă lume din Tine se regăseşte, cu atât

eonul-mamă îşi ocupă poziţia reală.

Căutarea eonică este 90% în ţara în care te-ai născut

şi baza principală a eon-ului se face prin regăsirea şi

trezirea celor ce sunt în apropiere. Nimic nu este la

întâmplare. Totul este într-o perfecţiune divină. Femeia şi

bărbatul care s-au întâlnit cu adevărat nu au nici o clipă

un „gol” între ei. Şi contează ceea ce simţi, nu ceea ce

vorbeşti.

Fiecare se află pe o anumită treaptă de evoluţie.

Evoluţia de bază se face prin Yin-Yang, pentru a merge

echilibrat la Cer. Cei care evoluează de unii singuri, au în

ei un gând ascuns, egoist. Ieşind în spaţiu, ei sunt trişti,

fiindcă nu-şi pot găsi echilibrul. TOTUL ESTE ÎN

PERECHE: noapte-zi, bun-rău, alb-negru. În regăsirea de

Sine nu se face nimic prin efort. Totul se face prin Iubire,

nu prin sacrificii. Dacă simţi că cineva vrea să-ţi ia cu

orice preţ ceva, prin abuz, nu te opune. Opunerea este o

hrănire artificială pentru părţile cointeresate. Nimic nu se

tine alături prin efort. Opoziţia ta face ca un lucru

neimportant să devină important. Fiindcă totul este o

valoare şi totul n-are nici o valoare. Numai astfel înţelegi

că faci primul pas pentru a umple spaţiul cu Iubire. În

Lumină nu e loc niciodată de întuneric.

IUBEŞTE TOTUL şi NU DEPINDE DE NIMIC şi atunci

eşti cu adevărat liber.

Orice formă de credinţă care nu are o realizare reală,

prin fapte, este doar o gândire a credinţei. Cine aşteaptă

înviere după moarte, nu-şi da seama că trăieşte. A TRĂI

ÎNSEAMNĂ A IUBI NECONDIŢIONAT. Între cele două

jumătăţi iubirea e împărtăşită egal.

Ceea ce poţi face concret este să aduci peste tot o

bucurie mică, ca apoi să se prefacă într-una mare! De

pilda, da o „Buna ziua” din suflet şi cu adevărat va fi bună

pentru tine. Aceasta-i o formă de sămânţă. Adună

seminţe de felul acesta şi vei fi bogat cu adevărat. „Lasă

totul şi urmează-ma” nu-înseamnă să laşi averea celui

care are mai multă avere, ci lasă ziua de ieri şi du-te în

ziua de mâine plin de încredere. Toţi cei cu credinţă fac

aceste lucruri, fără nici un interes egoist.

Aşa se împlineşte că de la teoria iubirii să trecem la

TRĂIREA IUBIRII.

PRINCIPIUL VENIRII ÎN ŞCOALĂ

În corpul mamei se găseşte toată informaţia

embrionului, a celor 5 elemente, pentru formarea

copilului, fără ajutor. Având posibilitatea să formeze de la

sine copilul, în microcosmosul mamei, în acest timp, noi,

oamenii, putem înzestra copilul cu înţelepciunile

acumulate de noi în acest spaţiu, pentru a-i trezi

dumnezeirea.

De la începutul lumii până în timpul prezent, lumea

a trecut prin evoluţie după legile haosului, acumulând din

cunoştinţele bune şi din cunoştinţele rele.

S-a primit hotărârea de sus, ca omenirea, acumulând

această bancă de cunoştinţe, să o folosească în educaţia

copilului, încă din zămislire, implicând legile divine.

Odată cu intrarea în Era Vărsătorului, sunt întrupate

pe acest Pământ multe spirite, care deţin această

informaţie, pentru pregătirea omului nou. Aceste spirite

vor fi recunoscute de lume prin comportamentul lor

ocrotitor fata de om şi prin faptul că ele nu aduc în lume

sminteala (frica de cataclisme, etc...) prin informaţii false.

Această formă de evoluţie haotică pe Pământ a fost

permisă ca omul să se desfăşoare liber în orice direcţie pe

care a simţit-o şi a dorit-o el pentru acumularea

cunoştinţelor.

S-a primit hotărârea că lumea a ajuns la toate

nivelurile care duc spre bine şi spre rău. Având în noi

intuiţia din emanaţia divină de a trăi şi a evolua, lumea

binevoitoare nu doreşte războaie, ucideri în masă, dându-

şi seama că pentru a ieşi din acest spaţiu este necesar să

evolueze, pentru a permite altor emanaţii să vina în

această şcoală.

Daca omenirea actuală nu înţelege că numai prin

evoluţie se deschid porţile cereşti, i se ia posibilitatea de

a termina şcoala, prin calamităţi naturale.

Această lume actuală de pe Pământ, se afla spre

sfârşitul timpului de-a trece prin şcoala haosului. Legea

divină, pentru evoluţia conştientă, este fără limita, dacă

pe Pământ se aplica în perfecţiune, pentru ca lumea să

vină şi să plece din şcoală, fără probleme.

AM FOST ŞI VIN DE-ACOLO ŞI CE FRUMOS ERA!

MĂRTURII DE LA HORODIŞTE (ŢÂPOVA)

DENUMIREA ORIGINARĂ

Propun să discutaţi o problemă care mi se pare destul

de importanta: să folosiţi intens denumirea originară a

mănăstirii rupestre de pe malul Nistrului, şi anume

Horodişte sau cel puţin Horodişte (Ţâpova). Voi încerca să

argumentez faptul.

Denumirea Ţâpova a apărut prin anii 30 ai secolului

al XIX-lea ca toponim/denumire a micii localităţi populate

de scutelnicii mânăstireşti (localitate apărută şi ea în acel

timp). Denumirea aceasta NICIODATĂ nu a fost folosită

pentru a numi MÂNĂSTIREA. Denumirea respectivă

(Ţâpova) a început să fie folosită pentru mănăstire doar

după ultima conflagrație mondială de către autorităţile

„eliberatoare” sovietice, unul dintre scopurile promovate

de către noua administrate a Basarabiei fiind

schimonosirea pe cât e posibil mai aprofundată a

realităţilor şi tradiţiilor româneşti de aici.

Vreau să subliniez în mod deosebit că denumirea de

Horodişte are aceeaşi rădăcină etimologică cu cea de

GRADIŞTE - aici să ne amintim de denumirea populară a

locului unde se află ruinele capitalei Daciei - GRADIŞTEA

MUNCELULUI (cu toate implicaţiile spirituale care decurg

inevitabil din acest fapt!).

Sper că veţi accepta aceste argumente. Dacă e

necesar, pot oferi şi alte detalii.

Sergius Ciocanu, Chişinău, decembrie 2002

LOCUL UNDE IŢI AMINTEŞTI DE INIMA TA

Aşa se întâmplă că cele mai adevărate şi adânci

momente ale vieţii nu le poţi spune decât ca o poveste şi

chiar sunt astfel. Iar când viaţa iţi devine o poveste, tu ai

devenit un Copil. 32 de ani a aşteptat cu răbdare Inima

mea s-o ascult şi s-o urmez. Îmi vorbise de multe ori

despre ce poate şi ştie şi că ar vrea să trăiesc împreună

cu ea întotdeauna. Şi a venit ziua când am hotărât s-o

ascult necondiţionat, să nu-i pun nici o întrebare şi să am

încredere că mă va duce acolo unde mă voi regăsi. Aveam

o inima ca noi toţi. O supărasem, o lovisem, o denigrasem,

o smulsesem de câteva ori din piept, o negasem, o

condiționasem şi hotărâsem că nu se poate trai omeneşte

decât dacă o ţii „sub control”. Dar ea m-a înţeles

întotdeauna şi n-a încetat niciodată să-mi vorbească,

refuzând să devină speriată şi temătoare, chiar după ce

Mintea încercase să-i dea atâtea lecţii. În ziua în care am

decis să o urmez, era o inima de om sfărâmată în multe

bucăţele, dar în jurul ei simţeam că există ceea ce o va

uni, o va linişti şi o va pune în adevăratul ei rol, de care-

mi spusese întotdeauna. Caci inima îmi spusese

întotdeauna că ea ştie un singur lucru, iar fără acel lucru

nu pot trăi cu adevărat, ci doar mă păcălesc că trăiesc. Şi

singurul lucru pe care-l cunoştea ea era să Iubească.

Am pornit astfel o călătorie interioară pe care am

mers şi în lumea aceasta, către Ţâpova. Şi am intrat în

străvechea Moldovă, străjuita şi acum de un oştean de-al

lui Ştefan, de nevăzut pentru cine priveşte cu ochii. Era

un loc uitat de timp, un loc al păstrării. Dacă nu m-aş fi

uitat în sufletele moldovenilor de acolo, aş fi trăit o adâncă

tristele. Dar am văzut suflete atât de puternice şi de

devotate încât m-a copleşit. Acolo nu este sărăcie, ci o

imensa bogăţie. Fiindcă ce e adevărat şi se va revărsa

cândva, oricât de încercat şi oprit ar fi, este ceea ce e în

inima omului.

Am ajuns la Ţâpova că pe firul unui râu. Şi în stâncile

acelea de pe malul Nistrului, făcute din nenumărate scoici

albe, în locul acela de fund de mare, păstrând Energia

Matriciala a Apei, a Străfundurilor, a Memoriei, am văzut

picturi vechi şi profund simbolice, supravieţuind cu greu

ştergerii timpului, pentru a fi văzute în acest Prezent pe

care îl trăim. Acestea erau într-o veche fostă biserică,

săpată în stancă, sfinţită de o nuntă a lui Ştefan cel Mare.

Peretele de stanca era plin cu lăcaşuri săpate. Într-unul

dintre ele a fost locul unde Inima mea mi-a dăruit prima

şi cea mai de preţ întâlnire a vieţii. Căci atingând un

perete pictat şi fiind atentă şi concentrată la ceea ce simt,

m-am văzut ieşind dintr-un cocon luminos, unde am

aşteptat tot Timpul Lumii să mă regăsesc pe mine, partea

Mea umană. Şi am ştiut că toţi ne aşteptam, răbdători şi

plini de iubire, să ne reîntregim în conştienţa Întregului,

ieşind din jocul Iluziei, din experienţa atât de dureroasă

şi de sublimă de a fi om pe Pământ. Că Spiritul nostru

veghează, ocrotit, să-l chemam într-o zi şi să trăim întregi.

Şi că inima este cea prin care îi deschidem poarta şi-i

permitem să iasă din somnul lui cosmic, reunindu-ne.

La Ţâpova s-au întâlnit toate firele vieţii mele, ceea ce

am socotit până atunci ca fiind Bun şi Rău, Lumina şi

întuneric, Sus şi Jos, Înlăuntru şi Înafara şi inima mea

m-a ajutat să le reîntregesc. M-a învăţat, direct, pe viu şi

fără să pot evita, cum să înving Frica de a iubi, cum să

nu mă mai leg, să nu mai depind, să înţeleg că ea nu poate

preţui vreodată o singură formă, un singur om sau câţiva,

să nu mai personific Iubirea. Când am învins toate fricile

pentru care Mintea avea atâtea argumente, când am

învins frica de „cădere”, de „păcat”, de „moarte”, de a „nu

fi iubită”, am înţeles că nu voi mai avea în viaţă de ales

niciodată între două drumuri, fiindcă va fi mereu unul

singur, care-mi apare cu fiecare pas pe care-l fac şi pe

care merg având în piept o Inimă înţeleaptă. Şi m-am

preţuit pentru că am ajuns totuşi într-o zi să o ascult, să

o urmez până la capăt, cu orice risc omenesc şi să ajung

să trăiesc Vie. Iar când m-am preţuit, am avut încredere

în mine, cea care sunt. Şi iubindu-ma pe Mine, am iubit

Tot Ceea ce Este.

Aceasta e povestea fiecărui om, fiindcă e povestea

fiecărei Inimi. Aceasta e povestea fiecărei Minţi, care se

aşează la locul ei cuminte. Aceasta este o poveste dinafară

şi dinlăuntru, din inima Axei Lumii, care trece prin fiecare

dintre noi. Şi prin care am trecut la Ţâpova.

Ioana Ştefan, 13.07.2002

DEZLEGAREA TAINELOR PECEŢILOR

În primul rând, când am privit fotografia cu imaginea

Leului, a fost ca o trezire, ca o aducere aminte vie. Acolo

se afla o Poarta către alte Universuri, nu fizice, ci mult

mai subtile, posibil către Shambala sau Agartha. Locul

acela are puterea de a transmuta vibraţiile dense în cele

mai subtile frecvente.

Acolo cred, se afla un tezaur nepreţuit de întelepciune

şi de adevăruri, pe care străbunii, într-o vreme foarte

îndepărtată, l-au ascuns şi care are un program de

activare foarte precis. Pecețile acelor taine se vor deschide

una câte una, şi foarte curând, exact atunci când cei care

le-au aşezat acolo au hotărât. După părerea mea, locul

are putere de regenerare şi întinerire şi acesta ar fi cel mai

mic har al sau. Nu am pretenţia că ceea ce spun eu este

şi adevărat. Este doar trăirea mea şi atât. Din clipa însă

când am văzut fotografia, mi s-au deschis nişte percepţii

şi capacităţi care erau foarte palide în mine.

E prea mult că să va povestesc totul. În clipa aceea,

a fost doar o clipă, mi s-a arătat facerea lumii, am palpat

conştient natura noastră cosmică şi spirituală şi mi s-au

revelat câteva existenţe pe care le-am parcurs pe acest

Pământ romanesc şi care, probabil, au legătură cu

aceasta întâlnire a noastră.

Într-un mod aparent ciudat şi întâmplător, neamul

meu se trage din Răzeşii lui Ştefan Cel Mare şi tatăl meu

pământean mi-a umplut copilăria cu poveştile de vitejie

ale acestui enigmatic Domnitor, despre care Tradiţia

ocultă afirmă că ar fi unul din chipurile pe care Domnul

Lumii le-ar fi îmbrăcat, că să lucreze pe Pământ.

Lidia Bârsan, 31.12.2002

APARIŢIA ÎNALTELOR FIINŢE DE LUMINĂ

Ţâpova (Horodişte): Cetatea Focului Sacru - gură

energetică - axă cosmică - zonă hiperboreană - templu

precreştin - mănăstiri ortodoxe...

În ziua de 11 octombrie 2002, un grup de 15 persoane

(care au primit informaţia prin diverse căi să viziteze

Ţâpova), din şase oraşe ale tarii - Timişoara, Deva,

Craiova, Bucureşti, Botoşani şi Galaţi - a plecat din Galaţi

în jurul orei 13.00 spre destinaţie. Aceasta localitate se

afla acum în Republica Moldova, deci peste graniţele

materiale terestre ale zonei ţării noastre. Spun aflată

acum, deoarece cândva şi zona Ţâpova din judeţul Orhei

făcea parte din marea noastră ţară. Iar pe timpul Marelui

Domn Ştefan, elita oastei Sale era din zona Orhei şi Cahul

şi intra în luptă doar atunci când Marele Domn şi Strateg

hotăra clipa în care trebuia să dea lovitura de gratie

cotropitorilor ţării.

După ce s-a inserat şi după multe obstacole, puse de

forţe potrivnice nouă de-a lungul drumului, am ajuns la

Mânăstirea Ţâpova care poarta hramul „Adormirea Maicii

Domnului”. Am fost primiţi cum se cuvine de stareţul

mănăstirii. După cazarea mănăstirească, aş zice în

condiţii nu tocmai plăcute celor obişnuiţi cu tot confortul

locuinţelor moderne, am hotărât să facem o plimbare

nocturnă, să ne mişcăm puţin în jurul mănăstirii, pentru

a lua contact cu energia şi vibraţia locului şi să ne

familiarizam cu acestea. Au fost persoane ca V.S. Şi M.C.

care şi-au exprimat dorinţa de a intra în biserică. Alte

persoane susţineau că biserica este închisă pe timpul

nopţii. Chiar şi eu credeam aceasta şi am afirmat că

dimineaţa vom vizita biserica.

Am ieşit afara din camera de oaspeţi şi din clădire.

Era noapte, frig şi ploua. Am stat puţin şi am adulmecat

atmosfera, apoi, ca într-o transa, paşii mi-au fost

direcționați spre biserică. O forţă mai presus de puterea

şi voinţa mea şi a întregului grup ne-a îndreptat spre

biserică. Aici, cum am pus mana pe clanţă, deodată uşa

s-a deschis şi am intrat în biserică (deşi cineva din grup

încercase uşa mai înainte şi o găsise închisă...).

Era întuneric beznă, dar mirosea tare frumos a...

busuioc, smirnă, tămâie, a ceva minunat, nedefinit şi

sfânt. Privirile ne- au fost atrase de scânteierile minuscule

din două candele care se aflau de o parte şi de alta a

altarului.

Câteva persoane din grup aveau lanterne, le-au

aprins şi astfel am avut posibilitatea să admirăm la

lumina lanternelor picturile proaspete de pe pereţii

bisericii. Totul decurgea în cea mai mare linişte. Nu se

auzea nici un sunet, nu se rostea nici un cuvânt, ci doar

se privea cu luare aminte la ceea ce ne înconjura.

Deodată, am primit un impuls telepatic prin care mi

se comunica să cer însoţitorilor mei să stingă lanternele.

Am făcut aceasta. Am rămas din nou în întuneric, doar în

faţa noastră scânteiau firav cele două candele aprinse.

Toţi stăteam în picioare. Deşi eram obosiţi după zeci de

ore de drum, nimeni nu se mişca, parca ne-am contopit

şi împământenit în poziție verticală în acel loc. Sesizam

că se întâmplă ceva, trăiam ceva ce încă nu putea fi numit

sau definit. Am rămas astfel în aşteptare, trecând într-o

stare de meditaţie profundă. A trecut aşa câtva timp.

Timp nedefinit. Trăiam într-o altă dimensiune, iar timpul

convenţional terestru nu mai corespundea stării şi trăirii

noastre. Era o tăcere, o linişte, o interiorizare şi o pace

interioară, de fapt, o regăsire a spiritului nostru. Simţeam

clar cum prin noi circulă vibraţia Luminii, a Păcii, a

Infinitului. Ne contopisem cu INFINITUL

MACROCOSMOS.

După un timp de pace, luminiţele celor două candele

au început să pulseze, să emită Lumina, scânteiau şi

emiteau Lumina în jurul lor. Din această clipă a emisiei

Luminii divine, am intrat într-o stare mult mai avansată

de înaltă vibraţie. Am observat că în jurul candelei din

partea dreapta a altarului, Lumina ajunsese de mărimea

şi înălţimea unui om.

Priveam uimiţi. Am văzut cu toţii cum a început să se

contureze ceva în acea sfera de lumina. În câteva minute,

scânteia iniţială şi roșiatică a candelei a devenit o inimă

din care ţâşneau raze de lumină. Apoi, de acolo a început

totul să se contureze, să se lumineze şi să se lase văzut

privirilor noastre, ochilor noştri carnali ceea ce s-a dorit

din înalt să ni se reveleze.

Încet, încet s-a conturat chipul DOMNULUI NOSTRU

IISUS CHRISTOS. Îl vedeam toţi cei prezenţi cu ochii fizici.

Am văzut că s-a luminat şi bolta cupolei, vedeam ca la

lumina zilei picturile de pe partea boltii. Ne uimea

delimitarea luminii de întuneric, într-un fel nemaivăzut în

plan fizic terestru. Spun aceasta deoarece numai o parte

din tavanul boltii cupolei era luminat, iar jumătatea

cealaltă se afla neluminată şi nevăzută nouă, întrucât nu

era luminată de acea Lumină Divină şi delimitatoare.

Eram într-o stare de înaltă şi profunda trăire. Unele

persoane din grup, văzând şi simţind pentru prima oară

Lumina Divină, au îngenuncheat, copleşite fiind de

Puterea Luminii. Cu toţii eram uimiţi şi extaziaţi de ceea

ce vedeam.

După un timp, Lumina care încadra chipul lui Iisus

a început să se estompeze din ce în ce, apoi ceva ca o

ceata s-a interpus între noi şi chipul Sau Sacru, iar

imaginea se estompa şi apoi a dispărut cu totul vederii

noastre. Lumina care l-a încadrat s-a redus treptat şi a

dispărut, a rămas doar mica şi infima luminiţă

scânteietoare a candelei care fusese vizibilă de la intrarea

noastră în biserică.

Desigur, încă mai trăiam bucuria Luminii Divine, dar

totodată şi regretul că nu ne-a oferit mai îndelung vederii

noastre imaginea înfăţişări Sale Sacre. Dar mulţumeam

în fiinţele noastre pentru ceea ce ni se oferise nouă,

păcătoşilor şi nevrednicilor Săi supuşi slujitori.

După câteva clipe de mulţumiri şi regrete, privirile ne-

au fost atrase spre tavan, spre partea din stânga boltii,

aproape de pronaos, parte care rămăsese neluminata de

Sfera în care s-a arătat noua Mântuitorul. Vedeam acolo

o lumina puternică în aura unei picturi. Vedeam cum

acea aura are o imensa strălucire şi se mişca încontinuu

în acelaşi loc, dar, alungindu-se când într-o parte când în

cealaltă, emitea totodată o lumina puternică, radiind în

jurul său, dar fără a ne lasă să distingem chipul al cărui

contur era strălucitoarea aură. Era o feerie şi o frumuseţe

dumnezeiasca acel joc-mişcare a aurei strălucitoare.

Apoi, din nou, privirea ne-a fost atrasă de candela din

faţa noastră, dar de data aceasta de cea din stânga

altarului. Priveam uimiţi şi extaziaţi, priveam, ne rugam,

mulţumeam şi parcă aşteptam ceva. Iată că tot la fel ca la

cealaltă candelă, scânteia acesteia a început să pulseze şi

să emită Lumina incandescentă, iar aceasta a format o

inimă, apoi aceasta inima a emis raze de lumină care au

format din nou o sfera de lumină, iar în interiorul acestei

sfere s-a conturat din nou chipul Mântuitorului Iisus

Christos. Trăiam iarăşi extazul, uimirea şi vibraţia înaltei

Lumini Divine. Vedeam din nou la fel jumătatea boltei

cupolei luminate ca ziua, atât doar că lumina era mult

diferita de cea a zilei obişnuite. Era o altfel de lumina care

o delimita clar şi concis de întuneric, fără ca acestea să

se întrepătrundă.

După un timp în care am privit cu uimire, extaz şi vie

încântare pe Iisus Christos, cel din Sfera de Lumina, care

avea în mijlocul Inimii Sale scânteia candelei care acum

nici nu mai exista, deodată chipul imaginii înfăţişării sale

s-a volatilizat parcă şi deodată a apărut imaginea chipului

Maicii sale Preasfinte, Fecioara Maria cu pruncul Iisus în

braţe. Din nou mare bucurie spirituală şi extaz în fiinţele-

noastre. Totul era Divin. Cuvintele nu sunt demne să

exprime cele văzute, trăite şi simţite atunci şi acolo. După

ce ni s-a arătat în toată strălucirea Sa, a început să se

estompeze şi imaginea Sfintei Fecioare Maria cu pruncul

Iisus în braţele Sale, încetul cu încetul, Lumina s-a

diminuat şi a rămas doar candela cea care era şi la

intrarea noastră în biserică.

Deodată, prin inducţie telepatica mi s-a transmis să

spun celor din grup că se doreşte ca fiecare să ţină în

mână câte ceva ce va primi vibraţia înaltă a locului sfânt

şi a acestor clipe. Eu am răspuns mental că poate nu au

la ei ceva anume. Atunci, entitatea care îmi comunică a

spus: „Oferă-le din pietricelele pe care le ai în geantă!”

Intr-adevăr, aveam într-o pungă, în geanta care îmi

atârna pe umăr, o mână de pietricele semiprețioase. Le

luasem special în scopul de a le oferi celor dragi, dar nu

mi-am putut închipui că am fost dirijată să fac aceasta.

Am scos punga cu pietricele şi i-am chemat pe toţi să-şi

ia câte una din punguță şi să le ţină în mâini pentru a fi

încărcate energetic. După ce s-a încheiat aceasta acţiune,

s-a lăsat din nou tăcerea, liniştea şi pacea interioară.

Imediat a început să pulseze şi să emită Lumina

candela din dreapta altarului. S-a repetat intru totul ca la

prima apariţie a lui Iisus Christos. Totul a fost identic că

prima oara. Apoi, din nou estomparea şi reapariția Sa, în

partea stângă. Aceasta s-a repetat de câte trei ori de

fiecare parte a altarului. În final, au rămas doar luminiţele

infime ale candelelor.

Acum s-a ivit o Lumina în interiorul altarului, în

mijlocul lui, iar în aceea lumină apărea când Iisus

Christos, când Fecioara Maria cu Pruncul Iisus în braţele

Sale. Dar ceea ce se revela acolo nu mai lumina şi în

exteriorul altarului, ci doar în interiorul lui. După un

timp, s-a estompat şi acea lumină.

Din nou privirile ne-au fost atrase de lumina aurei de

pe bolta bisericii, de acea aura mult strălucitoare şi

mişcătoare, care emitea şi asupra noastră lumină din

lumina Sa. Am continuat să privim acel joc de lumină

aurică, era feeric şi înălţător. După un timp, s-a estompat

şi această lumină şi totul a reintrat în forma în care a fost

la intrarea noastră în acel sfânt lăcaş de cult. Deşi nu mai

era la vedere lumina care ne încântase fiinţele, încă

simţeam vie acea lumină în fiinţele noastre. Aveam o

lumină în interiorul fiinţelor noastre şi nu ne mai

incomoda întunericul. De fapt, noi devenisem un fel de

făclii, dar lumina acumulată în fiinţele noastre răzbătea

prea puţin în exteriorul nostru pentru a fi văzută cu ochii

fizici că... există. O mai purtăm şi acum în noi...

Am mai rămas în reculegere, în acel loc al revelațiilor

divine, apoi am primit prin inducţie telepatică informaţia

că ne putem retrage, că ceea ce trebuia să vedem am

văzut şi că mai avem şi mâine ceva de îndeplinit.

Am anunţat grupul că este vremea să ne retragem,

dar am cerut posesorilor de lanterne să lumineze puţin

bolta acolo unde se vedea aura mişcătoare, pentru a lua

cunoştinţă pe cine încadrează acea aura. Trei lanterne au

luminat acel punct de pe bolta cupolei. Am rămas

stupefiaţi şi am exclamat cu toţii: SFÂNTA PARASCHEVA!

A fost că o binecuvântare şi că o confirmare a ocrotirii şi

grijii care o poarta Sfȃnta Parascheva tuturor românilor.

În aceea clipă, am înţeles că Sfȃnta Parascheva ne-a

îndrumat paşii spre acel loc, în acele clipe, că Ea era

ghidul noastră de grup care ne-a călăuzit spre Lumină.

Ne-am privit ceasurile, era ora 1.30 şi era deja ziua

de 12 octombrie, iar pe 14 era ziua Sfintei Parascheva.

Am simţit cu toţii binecuvântarea Sa.

Iată cine ne-a călăuzit paşii să ajungem în acel loc de

imensă şi înălţătoare slavă, de emisie energetică înaltă.

Iată cine a fost ghidul nostru de grup care ne-a însoţit pe

tot drumul şi ne-a direcţionat paşii prin lumina care o

emitea în fata maşinii, mergând spre acel loc de înaltă şi

slăvită vibraţie şi Lumina din Lumina Divină.

Am ieşit din biserica şi am constatat că stătusem

câteva ore în interiorul ei şi că am intrat acolo foarte

obosiţi, iar acum nimeni nu se mai simţea astfel. Nimănui

nu îi era nici frig şi nici foame. Cu toţii eram fericiţi,

împliniţi, luminoşi şi radioşi. Dar, cu toate acestea, ne-

am dus în linişte şi tăcere la culcare, savurând acele clipe

în interiorul fiinţelor noastre.

Câteva persoane din grup, cu care am mai parcurs

anumite etape în iniţierea ocultă de-a lungul anilor şi am

fost cu ele în locuri diferite - Munţii Retezat, Rarău,

Bucegi, Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei sau

chiar pe malul unui lac anume din Bucureşti, precum şi

pe malul Marii Negre erau deci obişnuite cu anumite stări

şi revelaţii asemănătoare. Cele care pentru prima oară se

aflau în preajma mea şi au trăit asemenea fenomene erau

stupefiate, încântate, dar radioase şi fericite.

Localitatea, zona Ţâpova, este considerată ca loc

primordial în care au apărut primii oameni pe Terra, din

Voia Creatorului Atotputemic şi a toate ştiutor. Anumiţi

iniţiaţi spun că din acest loc s-a extins peste întreg

Pământul rasa umană terestră, de la începuturile lumii.

Se mai consideră că tot în acest loc Dumnezeu a emis

înţelepciunea pentru ca rasa umană terestră să se

înfrupte din ea. Aici se află şi banca de date privitoare la

codul energetic-vibraţional al fiecărei fiinţe umane

terestre. Aici se află matricea fiinţei în întregimea ei ca

trup, suflet şi spirit.

Fiinţa umană, omul, spiritul întrupat care va ajunge

la Ţâpova îşi va lua cheia codului energetico-vibraţional.

Cu alte cuvinte, îşi va primi cunoaşterea acumulată de-a

lungul tuturor vieţilor anterioare terestre, prin contopirea

cu Sinele primordial, cu matricea sa, va intra în posesia

întregii cunoaşteri şi va beneficia de întreaga sa

cunoaştere dobândită prin vremi şi întrupări. Cei care au

ajuns în acel loc îşi reprimesc lumina, devin făclii vii,

purtători de lumină printre cei care încă nu au ajuns să

se trezească din somnul înconştienţei.

În acest loc de înaltă vibraţie şi în jurul lui, îşi avea

Marele Ştefan, Domnul Moldovei de odinioară, grupată,

elita oastei sale. Iată de unde îşi trăgeau oştenii Marelui

şi inegalabilului Domn încărcătura energetică. De

asemenea, acolo se adunau după lupte şi se reculegeau,

cereau iertare lui Dumnezeu pentru sângele vărsat în

lupte, închinându-se în această veche mănăstire şi loc

sacru. Uneori şi cazacii veneau şi se închinau aici,

simţind că se reconfortau şi se eliberau de greutatea

păcatelor săvârşite prin luptele în care se angajau.

Despre puterea locului ştiau vechii astrologi chinezi,

iniţiaţii indieni, rabinii, mahomedanii, că mai apoi să fie

încunoştiinţaţi şi conducătorii otomani prin cărturarii şi

iniţiaţii lor, precum şi împăraţii romani şi elita şcolilor

oculte de pe întreg mapamondul.

Multi învăţaţi ştiu şi în zilele noastre despre Ţâpova,

precum şi iniţiaţii, cei care studiază şi practică ocultismul

şi cunoaşterile tainelor metafizice. Chiar şi în acest timp

sunt puteri şi interese terestre care ştiu despre

însemnătatea acestui loc şi doresc să între în posesia lui.

Vechile temple creştine şi precreştine care au

funcţionat aici de-a lungul timpului prin cei care erau

chemaţi să ţină făclia aprinsă, şi-au lăsat amprenta pe

interioarele nişelor, a catacombelor, a chiliilor şi altarelor

care încă mai sunt vizibile şi astăzi în malul stâncos care

veghează Nistrul. În acele interioare de cult atât creştin

cât şi precreştin se mai pot vedea şi astăzi picturi

rupestre, embleme, semne zodiacale, simboluri de înaltă

vibraţie şi acumulare energetica. Toate aceste lăcaşuri de

cult, închinăciune şi jertfă se află pe mai multe nivele

pana la circa 150 metri înălţime faţă de nivelul Nistrului,

care unduieşte molatec, spălând picioarele marelui şi

verticalului canion, gazda primordială a umanităţii.

În acel loc şi lăcaş întotdeauna se vor afla spiritele

întrupate, care sunt vrednice să transmită vizitatorilor

cunoaşterea şi neasemuita unda fluidico-energetică prin

care aceştia îşi reîncarcă bateriile fiinţelor lor, nu în toate

cazurile suficient de bine trezite la întreaga capacitate de

recepţionare şi acumulare energetică.

Deşi prin anii 1953-1954, ultimii călugări ortodocşi

români au fost executaţi din „înalte” ordine terestre, iată

că acum o nouă biserică este ridicată şi prin dăruirea

câtorva aleşi din înalt, călugări cu înaltă chemare şi har

divin, locul îşi continuă şi cu ajutorul acestora, menirea

de energizator, vindecător şi iluminator.

Cu cât mai multe fiinţe umane terestre vor atinge

acest loc, cu atât mai multă lumina se va revărsa printre

oameni şi va aduce împlinirea lor. Dar cu cât mai mulţi

români vor ajunge acolo şi îşi vor lua cheia codului

energetic, cu atât mai curând se va lumina zona, iar

oamenii acestui ţinut îşi vor relua locul în ierarhia

naţiunilor purtătoare de lumină divină.

Iată de ce, la chemarea tainică a acestei înalte vibraţii,

mulţi români au început deja să străbată lungul şi

obositorul drum pentru a-şi relua cheia codului

vibraţional-energetic. Astfel, şi grupul din care făceam şi

eu parte ne-am aflat într-o slăvită zi în acel loc

inconfundabil şi inegalabil. Iată cum şi de ce a fost auzită

chemarea vibrației matricei noastre şi de ce ne-am aflat

acolo într-o zi anume, şi am sosit şi la o ora anume.

Acestea toate s-au întâmplat fiindcă din înalt s-a dat

startul şi „unda verde” poporului roman să-şi

redobândească cunoaşterea şi tot ceea ce-i aparţine prin

drept divin.

Despre cele simţite şi trăite acolo, fiecare din cei din

grup, cei doritori, vor consemna ceea ce au simţit şi trăit.

Dacă numai unii ar fi avut anumite trăiri, bucuria noastră

ar fi fost mult mai mică, dar pentru că toţi au avut şi au

trăit REVELAŢIA, este semnul divin că în acel loc este

ceva ce depăşeşte deocamdată raţiunea şi inteligenţa

umană, totuşi limitată. Cei chemaţi au fost aleşi să-şi

reprimească lumina şi cunoaşterea unor vremi de mult

apuse. Aşa s-au readunat câţiva din elita oastei Marelui

Domn Ştefan, că să se reculeagă şi să-şi elimine greutatea

luptei cu viaţa grea cu care se confrunta acum urmaşii

Marelui Domn şi Sfânt Ştefan...

Într-una din catacombele canionului se afla locul şi

axa, fluxul fluidico-energetic prin care cei ajunşi acolo şi

pătrunşi de acel flux îşi redobândesc cunoaşterea

trecutului şi a viitorului ca spirite întrupate pe Terra în

diferite epoci şi vremi. Astfel, s-a ajuns la cunoaşterea

trecutului, precum şi la cunoaşterea viitorului şi a

misiunilor celor care au fost chemaţi şi aleşi să-şi

conştientizeze misiunile prin penetrarea energiilor din

aceea axă energetică primordială.

Întrucât îmi cunosc trecutul şi viitorul ca spirit, nu

am intrat în acea încăpere. Deodată, o voce interioara mi-

a spus: Ramai aici, lasă grupul să-şi urmeze ghidul

terestru! Am rămas pe loc, executând ceea ce îmi

transmitea Zen-ZVMTZ, ghidul şi maestrul meu astral, cu

corespondent şi în plan fizic. Deci, am rămas în vestibulul

salii fluxului axa-timp.

Nu după mult timp de la intrarea celorlalţi în

următoarea încăpere, am simţit o chemare de a mă

reîntoarce în sălile - grote pe unde am trecut. Am ieşit

afara din acea grotă. Prin inducţie telepatica primeam ce

trebuie să fac. Am privit muntele, canionul calcaros. În

fata mea era SFINXUL sculptat în calcar. Din fruntea lui

a ţâşnit spre fruntea mea o rază şi, odată cu ea, mesajul

atât vizual cât şi telepatic. Am executat ceea ce mi se

cerea. Am intrat în cea de a doua încăpere unde am rămas

(înmărmurită, privind un perete pe care se aflau iniţialele

mele, cu litere de-o şchioapă, de circa 50 cm. Priveam la

ele uimită, aveam motive să fiu uimită deoarece pe acolo

trecuserăm şi nu le-am văzut când, deodată, privind acele

litere, am primit prin inducţie telepatică următoarele:

Melfior Ra, du-te şi pune palmele pe acele litere. Astfel

iţi vei relua cheia după care ai venit aici. Ştii că ai fast

anunţată prin viu grai de Marele Spirit întrupat acum şi

care cândva era întrupat în fiinţa Marelui Domnitor şi Domn

al Moldovei, STEFAN. El te-a anunţat că trebuie să vii aici

pentru a-ţi prelua cheia cunoaşterilor tale pentru a putea

merge mai departe.

Iată ce a trebuit să faci aici. Tu nu aveai nevoie să intri

în sala vindecărilor, a fluxului energetic axa-timp, întrucât

ţie acestea iţi erau cunoscute. Ci tu, aici, în acest loc şi

încăpere trebuia să te afli singur câteva clipe, clipe în care

să-ţi preiei ceea ce ţi s-a oferit din înalt, CHEIA

CUNOAŞTERILOR OCULTE, pentru a putea merge mai

departe. Ai ajuns la un prag, într-o clasă de evoluţie

anume, iar pentru a merge mai departe trebuia să-ţi preiei

cunoaşterea acumulată prin multe vieţi anterioare, trăite şi

experimentate pe Terra.

Stăteam cu mâinile lipite de stancă, pe cele două

iniţiale, iar pe ecranul mental se derulau anumite

secvenţe. După un timp de revelaţii şi tăcere, mi s-a

transmis:

Acum ştii bine cine erai pe timpul Marelui Stefan. Ai

acum această cunoaştere. Şi s-a mai transmis aceasta prin

inducţie telepatică, dar nu i-ai dat crezare. De acum nu va

mai exista în fiinţa ta neîncrederea şi îndoiala în această

privinţă, întrucât acum vezi ca într-un film cele trăite atunci

în apropierea Domnului Moldovei. Când va fi vremea, vei

face cunoscut semenilor tai rolul tău şi rostul pe lângă

Marele Stefan, dar numai când vei primi încuviinţarea

pentru aceasta.

Deocamdată rămâne o taina a sufletului tău. Acum,

Melfior Ra, te poţi întoarce acolo unde te aşteaptă cei doi

sfetnici ai tai, sfetnici şi acum că şi în urmă cu câteva sute

de ani.

M-am reîntors în „anticamera” salii axei. Acolo mă

aşteptau cei doi, V.S şi T.B., cei care nici ei nu au intrat

în sala axei şi a fluxului energetic. Deodată, în mentalul

meu se auzea din nou „vocea” lui Zen:

Te întrebi, Melfior Ra, de ce nu au intrat cei doi în

următoarea sală? Ei, afla că ei erau şi sunt ocrotitorii şi

sfetnicii tai de taină şi adevăr. Ei erau cei care ţi-au fost

mult supuşi cinstiţi şi conştiincioşi sfetnici şi prieteni. Poţi

avea şi acum mare încredere în ei. Urmează să-şi

conştientizeze şi ei misiunile. Pe aceştia trebuie să-i

conduci într-un loc anume unde şi ei îşi vor prelua cheia

clasei lor. Acolo, în acel Templu Sacru, îi aşteaptă pe ei

absolvirea ciclului clasei în care se află acum.

În acest scurt timp în care Zen îmi transmitea prin

inducţie telepatică cele descrise mai sus, vedeam din nou

pe ecranul mental Marele Templu Sacru din Munţii

Orăştiei, numit Sarmizegetusa Regia, Templul Marilor

Preoţi Daci. Deodată, îi vedeam pe V.S. Şi T.B. Într-un

ritual în care erau investiţi cu un grad preoţesc anume.

Apoi, totul a reintrat în clipa prezentă şi locul prezent. Am

început să comunic cu cei doi, apoi au început să se

reîntoarcă cei care intraseră în lăcaşul axei.

Acum, când scriu, vad din nou pe ecranul mental şi

pe banda memoriei secvenţe cărora atunci nu le-am dat

importanţă. De asemenea, Zen îmi spune că multe îmi vor

mai fi dezvăluite pe parcursul scrierilor despre cele trăite

atunci la Ţâpova, întrucât cheia îmi aparţine şi doar

trebuie să mă racordez la vibraţia şi fluxul energetic de

acolo că informaţiile să curgă prin mine spre ceilalţi. Zen

mai spune:

Toţi cei care aţi fast atunci acolo sunteţi cei care aveţi

o misiune anume în redresarea spirituală a zonei şi a

naţiunii.

Voi toţi, cândva aţi lucrat la graniţele energetice care

încă şi acum veghează la hotarele zonei româneşti. Voi şi

acum aveţi în menire întărirea acelor graniţe energetice şi

încărcarea lor cu Lumină, cu Pace şi Iubire spirituală.

Sunt din nou uimită de cele aflate atunci, precum şi

de cele ce şi acum mi le transmite iubitul meu maestru şi

ghid spiritual astral şi terestru, Zen.

Iată că este dat ca la Ţâpova să ajungă cei care în alte

încarnări au slujit cu credinţă creştinismul, credinţa în

Dumnezeu precum şi pe Marele Domn al Moldovei de

odinioară, ŞTEFAN. Toţi aceştia s-au trezit din somnul

crunt al înconştienţei, au auzit glasul Domnitorului

Ştefan, ceva în fiinţa lor s-a cutremurat şi au început să-

şi caute cheia cunoaşterilor oculte şi să se pregătească

pentru îndeplinirea misiunii lor ca spirite întrupate în

plan tridimensional. Toţi aceşti treziţi, care mai devreme,

care mai târziu, iau drumul spre Ţâpova, unde îşi

regăsesc matricea energetică, dublura fiinţei lor materiale

şi spirituale şi îşi reintră în atribuțiunile destinate lor prin

vrere divină.

Dintre cele 16 persoane care am făcut parte din acel

grup şi am fost împreună la aceeaşi dată la Ţâpova, câteva

dintre acestea mi-au trimis în scris ulterior impresiile,

trăirile, viziunile şi revelaţiile lor, din acel loc de puternică

încărcătură energetică. Iată câteva din acestea, pe care le

voi nota doar cu iniţialele numelor şi prenumelor lor, dar

voi nominaliza oraşul din care provin. Aceste persoane

treze, spirite întrupate şi conştiente că se afla aici în

misiune, au hotărât să-şi aducă contribuţia la trezirea

celorlalte spirite întrupate şi aflate în stare de

inconştientă, prin relatarea celor trăite în mânăstirea din

Ţâpova, precum şi în catacombele templului vechi. Aceste

fiinţe conştiente de menirea lor ajuta astfel la îndeplinirea

misiunii lor pe Terra, şi nu întâmplător în această zonă.

Voi reda mai jos cele primite şi relatate de câteva

persoane (care au dorit să rămână în anonimat) din grupul

cu care am călătorit la Ţâpova, grup cu care nu pentru

prima oară conlucrez spre slava Divinităţii Absolute.

* I.I. - Galaţi: După multe ezitări, ne-am hotărât să

mergem la Ţâpova. Aflasem câte ceva despre acest loc

sacru, gura energetica şi zona de înaltă vibraţie. Am

plecat la drum cu trei zile înaintea sărbătoririi zilei Sfintei

Parascheva, prin intermediul lui Melfior Ra, căreia i se

datorează constituirea grupului şi nu numai... Fiindcă

toţi cei din grup sunt persoane cu care Melfior Ra

conlucrează de mai multă vreme şi mare parte din ei au

fost iniţiaţi de ea în tainele ocultismului. Astfel, s-a format

un grup compus din 15 persoane, din mai multe oraşe

din ţară; erau cinci persoane din Botoşani, patru

persoane din Timişoara, două din Craiova, două din

Galaţi, una din Bucureşti şi una din Deva.

Întrunirea grupului şi plecarea propriu-zisa a fost din

Galaţi. Am stabilit în prealabil să plecam la ora 11.00, dar

din cauza unui incident, abia am plecat la ora 14.30 şi

am trecut frontiera la ora 17.00. Toate întâmplările

neprevăzute au condus la sosirea noastră târzie la

Ţâpova, în jurul orei 22.30. Altfel, tot ce ni s-a întâmplat,

atât pe drum, precum şi ulterior sosirii, poate nu ar fi fost

posibil, dacă am fi ajuns în cursul zilei. Acum îmi dau

seama că trebuia să sosim pe întuneric şi că nimic nu-i

întâmplător. Melfior Ra chiar mi-a relatat că a avut

viziunea sosirii noastre la Ţâpova pe întuneric.

După ce am trecut pe rând prin judeţele Cahul,

Chişinău şi Orhei, la un moment dat, am părăsit drumul

asfaltat intrând pe un drum de ţară, desfundat şi fără

indicatoare. Eu mă aflam în spatele şoferului. Fiind

întuneric, întrucât se înnoptase, era şi un timp ploios,

mergeam oarecum pe bâjbâite, dar vedeam în fata maşinii

la aproximativ 100 metri o luminiţă care apărea la

intersecții. În două rânduri, când am ajuns la intersecţia

a două drumuri de ţară, luminiţa ne arata drumul pe care

trebuia să-l urmăm pentru a ajunge la mănăstire. şoferul,

deşi repeta mereu că ştie drumul, totuşi la intersecţii ne

întreba în ce direcţie să o luăm. La întrebările şoferului

privind direcţia de mers, noi îi indicam drumul pe care îl

urma luminiţa călăuzitoare. Astfel călăuziţi am ajuns la

Mânăstirea Ţâpova, fără să rătăcim drumul, fără

indicatoare şi fără ca cineva din autocar să mai fi fost

vreodată acolo.

Ajunşi la Mănăstire, după ce am discutat cu stareţul,

ne-am cazat şi am mâncat ceva frugal, în jurul orei 23.30,

am intrat în biserica Mânăstirii, care era luminată doar

de patru candele, trei la icoanele împărăteşti şi una la

Sfântul Altar. Fiecare dintre noi s-a rugat şi a meditat. La

un moment dat, icoana Sfintei Parascheva a început să

lumineze. Lumina a devenit din ce în ce mai puternică,

încât în biserica se putea vedea ca ziua. Aproape în acelaşi

timp, deasupra policandrului, care era stins, a apărut o

lumina eliptica, cu înălţimea de 2,5 m; lângă ea s-a mai

adăugat încă o lumină ovală de aceeaşi dimensiune. La

apariţia luminilor, câţiva din grup au îngenuncheat, dar

cu toţii am fost copleşiţi de minunea dumnezeiasca. A

apărut apoi din nou o lumina puternica deasupra

policandrului timp de circa 15-20 minute. Melfior Ra a

oferit fiecăruia dintre noi pietricele semipreţioase, pentru

a le încărca energetic în timpul rugăciunii sau al

meditaţiei. În timpul apariţiilor luminilor, unei persoane

din grup i s-au înmulţit în palmă pietricelele, din 3

facându-se 11, dar având aceleaşi dimensiuni şi culori cu

cele iniţiale.

Pe la ora 01:30 – 01:45, am ieşit din biserică. Dar

eram cu toţii copleşiţi de ceea ce ni s-a întâmplat, de ceea

ce am trăit ca stare în interiorul bisericii. A doua zi

dimineaţa, analizând cele petrecute în ziua anterioară,

ne-am dat seama că incidentele care ne-au întârziat

plecarea au fost dirijate din Înalt, pentru a putea fi

martori la minunile petrecute în biserica Mânăstirii

Ţâpova.

De o deosebita importanta a fost şi vizitarea templului

precreştin din grotele aflate în muntele calcaros din

spatele bisericii. Prin explicaţiile date de către ghidul

nostru, părintele- călugăr Severian, am înţeles multe din

practicile efectuate de preoţii creştini şi precreştini care

îşi îndeplineau misiunile de preoţi în acele nişe din

munte, unde se ofereau diferite jertfe divinităţii, de-a

lungul miilor de ani, indiferent cum numeau cei din

vechime pe Marele Tată Creator.

De asemenea, chiar pictogramele şi picturile

rupestre, care încă mai există în interiorul grotelor,

dovedesc îndeletnicirea din vechi timpuri, în aceste locuri,

şi a dorinţei omului de a imortaliza, chiar pe stancă,

urmele culturii vremurilor apuse. În acest sens, aş

menţiona bolta din vechiul templu, care s-a dorit să

reprezinte bolta cerească, pictata pe un fond albastru,

având stele galbene pe ea. Impresionante sunt şi picturile

rupestre care reprezintă Soarele şi semnele zodiacale,

care s-au dorit să fie planetele. Iată că şi vechii astrologi-

astronomi au dorit să-şi ofere cunoaşterile lor astrologice

şi astronomice celor care vor trăi pe aceste vechi

meleaguri. Tot ce este la Ţâpova este încărcat de istorie şi

de cunoaşterea celor care au vieţuit şi vieţuiesc în acel

minunat loc de înaltă vibraţie.

* V.S. - Bucureşti: Am fost acolo, la Ţâpova, şi-mi

amintesc cu mare bucurie cele trăite în noaptea aceea în

biserica mânăstirii. Am ajuns târziu, după un drum lung

şi pentru mine foarte neplăcut căci nu mă simţeam bine

deloc, (nesuportând drumul lung în maşină), stand aşa,

cu capul aplecat şi suferind în tăcere, deodată am simţit

nevoia să ridic capul şi să privesc înainte prin geamul

maşinii. Afara era întuneric beznă, farurile maşinii

luminau slab, dar în fata noastră, la o anumita depărtare,

am văzut brusc un flash luminos. După câteva momente,

maşina a cotit exact unde am văzut eu semnalul luminos

şi iată ca, la capătul potecii, se afla poarta mânăstirii

Ţâpova. Melfior Ra mi-a spus că semnalele luminoase

începuseră mai demult să ne ghideze drumul şi am fost

pur şi simplu uluită de grija, răbdarea şi atenţia cu care

eram îndrumați să găsim drumul spre această mănăstire

de către cei care ne veghează din Înalt. Le transmit toată

iubirea şi recunoştinţa mea.

Obosiţi, dar bucuroşi că am ajuns, am coborât cu toţii

din microbuz şi am început să cercetam locul. Afară era

frig şi cădea o ploaie măruntă, dar îmi amintesc bucuria

pe care am simţit-o la vederea bisericii care se profila pe

cerul înnorat, luminoasă şi impunătoare. Turla strălucea,

zidurile erau albe şi locul îmi părea cunoscut şi familiar.

Ma simţeam perfect. După ce ne-am cazat şi-am mâncat,

am ieşit cu toţii afară. Doream neapărat să intram în

biserică, cu toate că cineva a spus că e închisă. Cu Melfior

Ra înainte, am pornit-o spre biserică şi iată că poarta s-a

deschis şi noi am intrat în tăcere înlăuntrul ei. În

interiorul bisericii era o atmosferă de pace şi linişte care

ne-a cuprins şi pe noi, iar la lumina lanternelor pe care le

aveam cu noi am zărit puţin interiorul bisericii. Ciudat că

nu mă interesa ce era pe pereţi sau cum era acolo, ci

doream să se stingă luminile, ca şi cum aş fi vrut să

rămân eu cu mine însămi şi cu Dumnezeu. Dorinţa mea

cred că a fost a tuturor, căci Melfior Ra ne-a spus să

stingem lanternele şi am rămas toţi în picioare în mijlocul

bisericii.

În faţa noastră se vedeau trei luminiţe care pâlpâiau

de la cele trei candele din faţa altarului: una în mijloc şi

două în lateral. Stăteam de minute întregi în picioare, ca

într-o reculegere, ca într-o meditaţie şi nu simţeam nici

un fel de oboseală. E greu să descrii o stare perfectă.

Deodată, luminiţa din mijloc a început să crească şi s-a

transformat într-un ochi mare de lumină în care la un

timp am zărit chipul drag al marelui Domn Ştefan cel

Mare, care ne ura bun venit. Am simţit iubirea lui pentru

noi şi că un fel de încurajare şi ordin totodată. Stăteam în

picioare, nu visam, vedeam cu ochii fizici şi-mi repetam

mereu: e real, e real ce se întâmpla. Apoi lumina a scăzut

şi a început să lumineze cea din stânga noastră, adică din

dreapta altarului. Şi la fel, am văzut şi simţit mai ales,

prezenta sfântă a Maicii Domnului care ne binecuvânta.

Bolta altarului se luminase aproape jumătate că ziua.

Afara şuiera vântul şi se auzeau pocnituri, dar înăuntru

era o altă lume. În faţa altarului, după alt timp pe care

nu-l mai puteam măsura terestru, a apărut o lumină de

alta consistenţă, mult mai strălucitoare şi mai albă, la

care mă uitam vrăjită.

Melfior Ra a spus: Doamne, Domnul nostru Iisus

Christos este cu noi! în glasul ei am simţit toată iubirea şi

recunoştinţa pe care o simţeam noi toţi. EL era cu noi, a

venit pentru noi, măreţ şi neasemuit de frumos, să ne dea

din Lumina Sa, nouă, celor mici şi neştiutori. Minutele

treceau, simţeam cum devin din ce în ce mai împlinită,

mai întreagă, primeam ceva de mare preţ a cărui valoare

doar inima mea îl ştia. Cele două candele laterale s-au

transformat pe rând în globuri de lumină, iar noi,

încremeniți în picioare, primeam darul de Lumină dăruit

nouă de Părintele Ceresc. Încet luminile au început să

scadă şi am perceput din nou prezenta celorlalţi din grup.

Deşi eram împreună, fiecare a avut trăirea lui.

Nu ştiu de ce, dar dintr-o dată am simţit dorinţa să

mă legăn uşor, că într-un dans, că într-o plutire! şi toată

fiinţa mea simţea o bucurie fără margini. Ceva strălucitor

mi-a atras atenţia în partea mea stânga, acolo unde stătea

Melfior Ra. Deasupra ei se mişca şi se unduia o lumină

pregnantă ca o aură de înger. Priveam cum pulsa şi

simţeam că emite iubire şi protecţie, dar nu ştiam ce

poate fi. Mai târziu, când am aprins lanternele, am

luminat şi am văzut că în locul acela era icoana Sfintei

Parascheva şi am înţeles că ea ne-a vegheat şi călăuzit

paşii noştri spre acest loc de înaltă şi slăvită vibraţie. Am

înţeles că ea a fost ghidul nostru de lumină, căreia îi

mulţumim din tot sufletul. Am ieşit din biserică, afară m-

am uitat la ceas, era deja dată de 12.10.2002, iar în data

de 14 octombrie era ziua Sfintei Parascheva.

Planul divin funcţionează fără greş spre slava

Părintelui Ceresc şi împlinirea noastră. Eram în faţa

bisericii cu toţii, dar parcă nu mai eram cei care intrasem

cu câteva ore înainte, deoarece am ieşit din biserica atât

de transformaţi, de puternici şi luminoşi. Mulţumesc

pentru toate aceste trăiri Tatălui Ceresc, eu, fiica Lui de

lumină.

* M.C. - Craiova: Drumul ascendent al omenirii pe calea

evoluţiei spirituale nu a fost şi nu va fi uşor. Dimpotrivă,

evoluţia spirituală presupune probe şi încercări de trecut,

lecţii de învăţat, dar şi greşeli făcute, care odată

conştientizate nu mai trebuie repetate.

Aşa s-a întâmplat în călătoria noastră la Ţâpova,

unde am avut de înfruntat tot felul de obstacole pe care

le-am trecut cu bine, ajutaţi fiind de cei care ne

chemaseră în lucrarea spirituală şi anume de FORŢELE

DIVINE.

Nu eram la prima ieşire care o făceam cu Melfior Ra,

în scop spiritual. Am mai făcut parte din grupurile ei de

lucru, de pelerinaje şi întâlniri cu fiinţe imateriale. Cu

aproximativ zece ani în urmă, am făcut parte din alt grup

format de Melfior Ra, grup cu care am fost în Muntele

Retezat, unde în câteva ore de noapte, au trecut prin fata

noastră 12 nave energetice extraterestre. Am comunicat

cu cei din nave, ne-au oferit sfere - cristale pentru a

declanşa lumina în încăperea-cabanei în care eram

cazaţi. De asemenea, cu un alt grup am fost în

Sarmizegetusa Regia, iar altădată pe litoralul Marii Negre.

Eram conştient că se pot ivi multe oprelişti, dar

cunoşteam şi ştiam că dacă am plecat la drum cu Melfior

Ra, ajungem unde trebuie şi unde ne-am propus. Deci nu

mă speriau obstacolele, indiferent ce formă ar fi luat.

ştiam că Lumina învinge întotdeauna. Astfel am pornit la

drum spre Ţâpova.

Dar să vedem ce reprezintă şi ce înseamnă Ţâpova

pentru umanitate în general şi pentru Romania în special.

Ţâpova reprezintă locul sacru unde se află matricea

omenirii de pe planeta Terra. Fiecare suflet care a depus

matricea sa energetică în acest loc o găseşte aplicând

codul ce-i aparţine.

Ţâpova este IERUSALIMUL ROMÂNIEI. Trezirea

românilor se face numai trecând prin energia de la

Ţâpova, energie pe care apoi o vor purta peste tot în lume.

La Ţâpova s-au deschis Lăcaşurile Leului, adică

drumul spre CUNOAŞTERE, SPRE ADUCERE AMINTE,

că suntem SPIRITUL şi nu trupul. Privind cu atenţie

forma de relief de deasupra vechilor lăcaşuri ale Marelui

Domn Ştefan, vom observa un LEU CULCAT, care

strajuieşte impunător lângă apa Nistrului graniţele

ciuntite ale plaiurilor noastre româneşti.

Revenind la grupul celor 16 persoane care ne-am

deplasat la Ţâpova, pot spune că nu a fost întâmplător

alcătuit, ci dimpotrivă bine ales şi consolidat. Cei care am

mers la acest loc al începuturilor milenare, am primit o

INIŢIERE SPIRITUALĂ, căci ce altceva au însemnat

trăirile pe care le-am simţit şi revelaţiile la nivel colectiv şi

individual, dacă nu O NOUĂ INIŢIERE!

Iniţierea s-a produs la nivel de grup şi anume,

apariţiile din biserică ale Domnului Iisus Christos şi ale

Fecioarei Maria cu pruncul în braţe. Apariţii percepute şi

văzute cu ochii fizici de către cei din grup, dar şi la nivel

individual prin comunicările telepatice care s-au primit.

Personal, prin clar audiție am primit comunicării de

la Tatăl Ceresc, Iisus Christos şi Ştefan cel Mare,

comunicări pe care le redau spre cunoaştere:

1. „Bine aţi venit, copii mei. Vă aşteptam de mult timp

să veniţi în acest loc sacru pentru a lua contact cu

matricea voastră energetică. Aţi trecut prin multe

obstacole, iar forțele potrivnice luminii au încercat să vă

oprească din drumul vostru, dar nu au reuşit.

Aţi învins graţie ajutorului nostru (care am fost cu voi

tot timpul), dar şi dorinţei voastre lăuntrice, care va

mobilizat în această nouă misiune de iniţiere pe care

trebuia să o parcurgeţi.

Aţi primit fiecare ceea ce trebuia să deţineţi, conform

gradului vostru de evoluţie spirituală.

Veţi conştientiza, fie mai devreme sau mai târziu, ce

iniţiere a fost aceasta şi ce trebuie să faceţi în continuare

pentru a sprijini PLANUL DIVIN pentru planeta TERRA.

Vă binecuvântez cu iubire!” - Tatăl Cerului de Lumina.

2. „Cunoaşterea va fi în continuare problema de care

te vei ocupa şi pe care trebuie să o împărtăşeşti şi altor

fiinţe, semeni de-ai tai. Să dai mai departe cu iubire şi

bucurie toate acumulările primite.

Îi vei ajuta pe cei care te solicită, dar să ai grijă să nu

forțezi nimic, lăsând ca totul să vină de la Mine, pentru

ca în felul acesta se poate respecta liberul arbitru al

fiecărei persoane.

Pe calea de lumină se află mulţi pământeni şi

rândurile lor se vor mări în viitorul apropiat. PACEA ŞI

IUBIREA MEA SĂ FIE CU VOI!” - Iisus Christos.

3. „Am ştiut că veţi veni, am ştiut că veţi avea oprelişti

din partea celor care nu iubesc lumina, (vezi de ce şi

accidentul de maşină a lui M.R. Şi I.I.). Dar v-am ajutat

să ajungeţi cu bine la Ţâpova, zona sacră a umanităţii.

Bucuria mea este şi a voastră pentru că în curând

veţi afla cine sunteţi fiecare cu adevărat. Va veni timpul

când vom comunica telepatic şi aşa ne vom înţelege. Voi

sunteţi cei chemaţi, aşteptaţi şi aleşi să duceţi la împlinire

o parte (atât cât vă revine) din Planul Divin de redresare

a planetei Terra, de formare A OMULUI NOU ÎN NOUA

ERĂ A VĂRSĂTORULUI. Vă îmbrăţişez cu mare dragoste!”

- Ştefan

Acestea au fost comunicările primite de mine în

biserica de la Ţâpova în noaptea de 11 spre 12 octombrie

2002, pentru care mulţumesc cu iubire Tatălui Ceresc,

Domnului nostru IISUS CHRISTOS şi lui ŞTEFAN,

Domnul Moldovei, pentru sfaturile şi învăţătura

transmisă nouă de la locul de origine ŢÂPOVA.

Ca o concluzie generală vis-a-vis de călătoria noastră

pe meleagurile lui Ştefan, pot spune că:

- La Ţâpova am cunoscut bucuria regăsirii cu Sinele

meu şi orice om care ajunge aici îşi redescoperă Sinele

primordial.

- La Ţâpova s-a petrecut ADEVARATA TREZIRE, de

aceea şi eu, la rândul meu, ŢÂPA-VOI:

Clipa a sosit! TREZIŢI-VĂ, ROMÂNI!

* M.B. - Botoşani: Ţâpova. O stare de poveste, aşa cum

o trăiesc toţi copiii. Aşa aş putea descrie călătoria mea la

Ţâpova. O poveste care n-ar fi prins viaţa fără de cea care

mi-a oferit certitudini şi o nouă atitudine în fata vieţii şi

căreia îi mulţumesc nespus pentru tot ceea ce îmi oferă.

Este vorba de Melfior Ra, un mare spirit şi un om de

excepţie, un minunat mesager al iubirii.

Drumul până acolo a fost precum încercarea şi

parcurgerea unui labirint la capătul căruia sălăşluia

misterul.

Sunt locuri şi oameni care iţi dau conştienţa senzaţiei

de bine, când totul în tine vibrează şi un mare zâmbet

interior apare.

Eram obosiţi, înfrigurați, oarecum contrariați dar

totul s-a şters când, ca o invitaţie specială, uşa bisericuței

s-a deschis. Când am păşit înăuntru, tot corpu-mi CÂNTA

şi aveam un sentiment ca de abandon în braţele mamei.

O senzaţie fizică puternică a pus stăpânire pe mine: un

şuvoi de energie s-a revărsat în creştet coborând şi

îmbrăcându-mă parca. Dintr-o dată, conştienţa de sine s-

a redus la un punct, iar limitele corpului s-au risipit,

topindu-se şi contopindu-se cu ale celorlalţi. Nu mai eram

persoane distincte x, y, z, ci o ECUAŢIE a IUBIRII şi a

liniştii depline.

Ce sărac e acela care măcar o dată nu a adresat un

gând de iubire pură DIVINITĂŢII ca să vadă ce răspuns

primeşte...!

Îmi place JOCUL când îi ştiu REGULILE, îmi place să

cred doar dacă cercetez. Când luminiţele candelelor şi-au

început jocul într-un întuneric deplin, mi-am spus că este

doar o variaţie firească a intensităţii luminozităţii. Dar

când icoana Maicii Domnului a devenit fosforescentă şi

nu mi-am mai putut explica, atunci când o mare LUMINĂ

mov pulsa parca în altar, când cineva lângă mine a oftat

ritmic din toate puterile sau altcineva număra parca din

ce în ce mai multe pietre semipreţioase, sau când am

început să pendulez cu tot corpul şi apoi să mă rotesc cu

trunchiul în sens antiorar (de obicei nu fac gesturi

necontrolate), atunci... atunci am realizat că trebuie să

renunţ la a mai gândi ca întotdeauna ci... altfel, de fapt,

să nu gândesc că sunt, ci să FIU! Această dualitate m-a

sfâşiat în ultimii ani, dar tot mai des trec puntea şi încerc

să mă apropii de sufletul, de spiritul meu... Lupta e în

fiecare din noi şi izbânda e LUMINA.

Ca nişte copii am fost şi a doua zi când am vizitat

locurile împreună cu părintele Severian, care cu atâta

iubire în glas ne- a spus: „Dac-aţi şti voi de când v-

aştept... !”

La Ţâpova pietrele vorbesc, trecutul e prezent, iar

prezentul e o STARE, o stare etenă a DIVINITATII.

Dragii mei, eu am băut acolo paharul care mi-a

astâmpărat setea. Va doresc şi vouă să învăţaţi A IUBI.

Eu vă iubesc!

* KARERA - Craiova: Impresia mea în urma călătoriei

la ŢĂPOVA, în data de 11-12 octombrie 2002, este

următoarea:

Este greu să exprim în cuvinte ceea ce am simţit şi

trăit în puţinul timp petrecut acolo, în acel loc SACRU.

Dar totuşi voi reda schematic o parte din ceea ce am

înţeles în acel loc, pe lângă revelaţiile trăite în biserică.

ŢÂPOVA, anagramat - Povaţă.

ŢÂPOVA - este locul în care înveţi istorie fără a şti

modul!

ŢÂPOVA - este locul în care auzi strigatul de ajutor al

GEEI.

ŢÂPOVA - este locul din care Divinul strigă şi ŢÂPA-

VA mereu - TREZIŢI-VĂ!

ŢÂPOVA - este locul în care Dumnezeu şi-a început

creaţia.

ŢÂPOVA - este locul care te cheamă şi negreşit vei

reveni.

ŢÂPOVA - este locul unde uiţi de timp şi spaţiu.

ŢÂPOVA - este locul străbătut de AXA energetică

susținătoare a ÎNTREGII CREAŢII.

Aţi înţeles ceva? Poate unii da, poate alţii... ba. Poate

aceste trăiri au fost numai pentru persoana mea, dar am

simţit nevoia să vi le împărtăşesc şi vouă pentru a vă da

seama ce pierdeţi dacă nu vizitaţi acest însemnat loc

numit ŢÂPOVA.

După ce am ajuns acasă, am constatat că spiritul

meu a rămas încă o săptămână la Ţâpova, iar corpul

bântuia debusolat şi nemulţumit unde se afla. Deşi eram

acasă, în acelaşi timp eram şi acolo, la Ţâpova, între Cer,

Pământ şi Nistru. Ca să mă adun într-un loc, mi-am

promis că la vară să merg din nou acolo şi măcar o noapte

să îmi las trupul în relaxare în una din catacombele

străvechi săpate în calcar deasupra Nistrului molcom, iar

EU-SPIRITUL voi poposi la şcoala Cunoaşterii, la ŞCOALA

INIŢIERII ASTRALE, obţinând preţioase informaţii pe care

să le pun în practică aici, în şcoala Terestră.

* M.G.- Timişoara: Despre locul numit Ţâpova nu este

uşor de povestit... Pe cât de greu a fost de găsit acest loc

sfinţit de Divinitate cu milenii în urmă, pe atât de greu

sunt de descris trăirile avute acolo...

Ştiu că am pornit la drum bolnavă, obosită şi fără

prea mare entuziasm, pentru că aveam de parcurs într-o

noapte şi o zi încheiată mai bine de 1400 km în maşină,

după care aveam să facem a două zi cale întoarsă...

Curata nebunie, ar spune unii şi ar avea dreptate! Dar

noi, „cei nebuni intru Christos” - cum ar spune apostolul

- am „zis şi făcut” acest lucru... pentru că El ne-a chemat

şi noi am mers unde ne-a chemat fără nici o ezitare.

Nu voi descrie aici greutăţile drumului pentru că ele

nu mai au acum nici o relevanţă. Important este că după

ce am rătăcit câteva ore pe „cărările” Moldovei de peste

Prut, cel ce ne-a dus acolo ne-a reaşezat pe drumul cel

bun şi în 11 octombrie, orele 22.00, am ajuns la poarta

Mănăstirii Ţâpova, cu hramul Adormirii Maicii Domnului,

în momentul în care credeam că am rătăcit din nou

drumul.

Câţiva călugări ne-au primit şi găzduit cum s-au

priceput mai bine, în jurul orelor 23.00, am ieşit în curtea

mânăstirii şi am intrat în biserica nouă, construită în stil

clasic ortodox. Am intrat în biserică tot grupul. Eu, ca de

obicei, am intrat ultima... şi... am amuţit. Interiorul

bisericii era animat şi plin de viaţa, până şi cei cu clar

simțuri mai slăbuțe au simţit aceasta. În fata noastră,

străjuind intrările în altar, ardeau 3 candele micuţe, ca

nişte licurici şi tot în faţa intrării principale din altar ne

aştepta... Iisus.

L-am văzut şi L-am simţit şi dintr-o dată parca toţi

eram una cu El. Cele trei candele au început să ne

„vorbească” într- un limbaj straniu şi tainic: flăcările lor

creşteau, se micşorau, pulsau, vibrau în timp ce biserica

se lumina din ce în ce mai tare. La un moment dat, cupola

bisericii s-a luminat din interiorul ei şi în prelungirea

acesteia spre podea s-a format un fel de abur albicios la

care mă uitam că vrăjită pentru că în interiorul coloanei

de abur dansau sfere şi punctuleţe de lumină... În acel

moment, mi „s-a tăiat filmul” realităţii obiective şi mi-am

amintit întrebarea pe care a pus-o sufletul meu când am

aflat cum că Ţâpova ar fi locul unde Dumnezeu a lăsat pe

Pământ primii oameni. Mai exact spus, întrebările: „Cum

s-a întâmplat de fapt acest lucru?, Oare cum au fost

„lăsaţi” primii oameni la sol?” în altă ordine de idei, se mai

spune şi că aici ar fi fost adus pentru prima dată Focul

Sacru; cum? de unde? în ce mod? Cine l-a adus şi cine l-

a păzit în tot acest timp şi unde este el acum?... Sunt tot

atâtea întrebări pe care mi le-am pus şi la care în acea

noapte de 11 octombrie petrecuta la Ţâpova, am primit

răspuns viu!

Spre deosebire de unii membrii ai grupului care

aveau darul clarvederii bine definit, eu ştiam că la mine

acesta nu este încă foarte dezvoltat, în schimb, am

căpătat de la Tatăl darul clarviziunii (al vederii în timp

înainte şi înapoi), care uneori se declanşează în momente

neaşteptate, cum a fost şi acesta.... Se făcea că în mijlocul

bisericii, chiar sub cupola luminata din interior de o

lumina tainica şi acoperită în întregime de un nor (să fi

fost o navă-nor?), au coborât trei unde transportoare

(coloane de lumină) în interiorul cărora am distins trei

fiinţe: doi bărbaţi şi o femeie, îmbrăcaţi în stilul purtat în

Grecia antica sau ceva asemănător. Femeia era mai în

faţă şi ţinea în mâini un fel de vas, că o farfurie de lut

vechi, în care ardea un foc ciudat, când alb, când

multicolor, iar bărbaţii stăteau puţin mai în spate şi am

avut senzaţia că o păzeau pe femeia cu focul. Vedeam şi

implicit mi se explica telepatic ce se întâmpla... Aşa am

aflat că cele trei personaje au ajuns pe Pământ exact pe

locul unde eram noi acum, adică actuala biserică,

coborând din planurile existenţiale superioare, prin

scăderea vibraţiilor lor, cu sute de mii de ani în urma

(începutul perioadei Lemuriene) şi au fost cu adevărat

primii „oameni” întrupaţi care au „pus piciorul pe

Pământ” (chiar dacă din punct de vedere fizic ei nu erau

chiar ce suntem noi acum)! Ce s-a întâmplat mai apoi nu

mi s-a spus pentru că nu am mai întrebat, dar ştiam clar

că ceea ce vedeam era aducerea „focului sacru” pe Pământ

şi că acei oameni nu erau chiar oameni, ci fiinţe evoluate

din alta lume, care au coborât mai întâi pe Pământ pentru

a-l pregăti pentru cei ce vor veni... Mai târziu, ei au fost

socotiţi zei!!!

Şi a venit ziua a doua.

Ne-am sculat de dimineaţă. Între timp, sosise

părintele Severian, care urma să ne conducă la ceea ce

călugării denumesc Biserica Veche, înainte de a pomi, ne-

a prezentat un scurt istoric al locului, neuitând să

precizeze că acolo se găseşte „o energie aparte” care, odată

acumulată, o iei cu tine în lume, dăruind-o tuturor celor

care vor intra în contact cu tine. Desigur, noi ştiam deja

de la Ştefan acest lucru, ba chiar mai mult de atât, aşa că

am tăcut cu toţii şi l-am lăsat pe părinte să ne spunã ceea

ce simţea că trebuie... Şi simţea destule!

Iată-ne coborând la vale spre Nistru. Acesta se vedea

acum în toată lăţimea lui. Admiram muntele în forma de

leu adormit cu botul îndreptat spre Nistru, având în burta

lui acele lăcaşuri tainice atât de căutate de toţi marii

iniţiaţi ai tuturor timpurilor. Am ajuns. Unde? La...

Lăcaşurile tainice ale leului, fără nici o îndoială!!! Ele s-

au deschis acum pentru noi şi iată-ne scăldând-ne în

acea baie de energie plină de informaţii divine

primordiale!!!

Am ştiut când am plecat încolo că nefiind încă cu

sacul karmic chiar goluţ, s-ar putea să suport

consecinţele acţiunii acelei energii asupra mea prin

accelerarea uluitoare a unor evenimente, dar am zis:

AMIN! şi m-am pregătit să le suport, aşa că agravarea

imediata a stării mele de sănătate nu m-a uimit deloc...

înainte de a ajunge la lăcaşurile propriu-zise, părintele

Severian ne-a arătat o dală de piatra aşezată vertical în

munte, căreia i se spune „locul dorinţelor” şi care, spunea

dansul, iţi îndeplinea orice dorinţa... Aşa să fie? Sigur că

trebuia să verific, fiindcă sunt curioasa din fire (poate

prea...), aşa că am pus ambele mâini pe piatra şi mă

pregăteam să-i spun dorinţa când, dintr-o data, am simţit

furnicături în tot corpul urmate de o căldură care mi-a

deschis Anahata şi m-am trezit plângând din adâncul

fiinţei mele şi cerând cu totul altceva! „Doamne, ajută-mă

să pot duce Lumina Ta în lume!” Atât am fost în stare să

spun şi nimic mai mult, dar forţa interioară cu care am

cerut acest lucru era mult peste ceea ce eu ştiam că sunt

capabilă şi în acelaşi timp eram conştientă că eu-l meu

superior şi-a spus răspicat cuvântul, fără să mai ţină cont

de mine! Doamne ajută! am zis şi am plecat mai departe,

deoarece rămăsesem mult în urma grupului...

Pe drum mi-am amintit că-mi propusesem să-mi iau

o piatră de acolo, aşa că în prima clipă am vrut să rup o

bucăţică direct din stâncă, dar... nu m-a lăsat! Granitul

şi bazaltul erau brânză de burduf pe lângă duritatea

acelui leu bătrân de piatra, aşa că am cerut în final

muntelui să-mi dea piatra pe care vrea el şi care mi se

cuvine... Şi mi-a dat... ce credeţi? Tocmai un cap de leu

în miniatură! L-am luat în mână şi la scurt timp s-a

încălzit şi a început să ardă mocnit în palma mea, iar din

palmă mi se răspândea în tot corpul o căldură, o forţă

nouă, ciudată... forţa locului!

Mi-am continuat drumul pe potecă şi la câţiva paşi

mai încolo am dat peste domnul X din Galaţi,

conducătorul grupului nostru din punct de vedere

organizatoric, pentru că, desigur, aveam cu noi ca lider

spiritual pe d-na Y din Deva... M-am uitat la peisajul din

jur, la domnul care s-a oferit să mă ajute, fiindcă drumul

era tot mai dificil şi dintr-o dată iar mi s-a tăiat filmul

clipei prezente şi m-am trezit în perioada argonauţilor

care ajunseseră în acele locuri, căutând lâna de aur. Am

văzut lâna antamată pe un colţ de stancă deasupra

prăpastiei şi ce credeţi? când m-am uitat mai atent, am

constatat că stanca semăna cu un cap de berbec. Era

prea de tot şi totuşi... ştiam că am mai fost în acele locuri

şi ca-l cunoşteam pe acel om (dl. X) de atunci, pentru că

el a fost Iason! Am încercat din răsputeri să revin în

timpul fizic prezent unde mă aflam la acea oră şi să-mi

spun că probabil ceea ce am văzut şi simţit era ficţiune...

Dar dacă nu era?!

* A.C. - Botoşani: Mi-am dorit nespus de mult să o

reîntâlnesc pe Melfior Ra. Bucuria mea a fost deosebită

când am fost anunţat că voi face parte din grupul care o

va însoţi pe Melfior Ra la Ţâpova. Din clipa aceea, totul s-

a transformat într-o sărbătoare în sufletul meu. Din clipa

întrunirii grupului la Galaţi am înţeles că nimic nu-i

întâmplător şi realizam că fiecare clipă, gând şi cuvânt au

o mare însemnătate.

Deşi am călătorit toată ziua era extraordinar că nu

simţeam oboseala. Când am văzut că s-a întunecat şi nu

am ajuns la Ţâpova, am început să mă alarmez. Dar când

Melfior Ra a spus că nu contează ora la care ajungem, din

clipa aceea toate îndoielile şi temerile mele au dispărut,

revenind la calm şi pace în interiorul meu, savurând doar

bucuria de a fi în preajma persoanei care îmi inspira

pacea interioara, Melfior Ra.

Am ajuns la mănăstire, după ce am stat la masă, m-

am obişnuit cu gândul că abia mâine vom vizita biserica

şi peştera. După un timp, mergând la maşină să-mi iau o

haina, când am ieşit din maşină am văzut grupul, în faţă

cu Melfior Ra, intrând în biserica. Am mers imediat şi m-

am aliniat lor. Am intrat în biserica. Ni s-a spus să

stingem lanternele. Am rămas pe întuneric dar era

deosebit că ardeau acele candele. Am îngenuncheat şi am

început să mă rog la Dumnezeu şi să mulţumesc pentru

ziua aceasta. Alternau momente când mă simţeam gata

să mă prăbuşesc şi când simţeam că mă ȋnalţ. Din starea

aceasta m-a scos Melfior când ne-a invitat să luăm

pietricele semipreţioase pentru a le încărca energetic de

Lumina din jur.

Am rămas apoi în picioare în stare de meditaţie. Darul

primit mi-a înfierbântat palmele amplificând sentimentele

de recunoştinţă, de iubire şi pace. Am închis ochii şi am

rămas aşa mult timp, înconjurat de Lumină. Nu am mai

deschis ochii până am înţeles că era timpul să ieşim din

biserică. Dar când am auzit după ce am ieşit din biserică

ce viziuni au avut unele persoane, m-am simţit nespus de

fericit numai că am fost în preajma lor. Consider un dar

Divin că am fost acolo în acele momente, că Legea

Divinităţii este dreaptă şi că fiecare primeşte atât cât

merită. Că fiecare trebuie să meargă spre Lumină oricât

ar fi de greu uneori.

Văzută la lumina zilei, Mânăstirea, biserica pare ceva

obişnuit, dar câtă Lumină şi Iubire oferă celor ce vin cu

credinţă şi cu dorinţa de a înţelege. Cât de impresionant

este să mergi pe urmele strămoşilor în locurile unde ei s-

au rugat mii de ani. Cuvintele nu pot exprima

întotdeauna ce simţim. Doresc mai mult ca oricând să pot

să fiu de folos celor din jur, să mai am momente în care

să mă aflu lângă Melfior Ra pentru a simţi înălţarea

sufletească, pentru a trăi şi a învăţa să devin iubitor cu

spiritul, iar faptele şi realizările noastre să ne reprezinte,

atât în faţa semenilor noştri precum şi în faţa lui

Dumnezeu.

* M.A. - Timişoara. Iată-ma în microbuzul care ne

transporta din Galaţi spre Ţâpova. Ma gândeam ce

norocoasă sunt să pot călători atâtea ore alături de

Melfior Ra. Am ajuns la mănăstire. Înainte de a intra în

biserică mi-a fost puţin frig. Dar după ce am intrat în

biserică, am simţit o căldură plăcută de parcă cineva

făcuse focul. Am înaintat în interiorul bisericii şi am văzut

deodată trei luminiţe foarte mici. Lumina candelelor nu

era suficientă pentru a vedea ce este în jur. Atunci cineva

din grup a aprins o lanternă. Astfel am văzut ce era în

jurul nostru. Melfior Ra a spus să stingă lanternele. Am

stat aşa în picioare în întuneric. Am închis ochii. Mă

simţeam uşoară ca fulgul plutitor, nu mai existau nici

gânduri şi nici timp. La un moment dat, am simţit o

căldură prin mâini, căldură care mi-a inundat tot corpul

şi parcă cineva mi-a spus să deschid ochii. Am făcut

aceasta, iar când am deschis ochii am rămas profund

impresionată, deoarece în faţa mea cele trei luminiţe ale

candelelor erau acum lumini mari, erau trei flăcări care

îşi măreau intensitatea şi pulsau încontinuu. A fost

magnific. Lumina din mijloc, în dreptul căreia eram, era

în altar. Flacăra era portocalie, strălucea ca soarele şi era

înconjurata de alte culori, care nu se pot asemui cu

culorile pe care le ştiu. A fost magnific, tot altarul era

luminat, apoi din spatele acestei flăcări a apărut chipul

Domnului Iisus Christos. Nu ştiu cât timp am stat aşa,

dar nu îmi puteam lua privirea. M-am uitat după un timp

la lumina din dreapta, care şi aceasta pulsa şi lumina cu

aceeaşi intensitate şi pentru câteva clipe am văzut-o

încadrată într-un triunghi cu vârful în sus. Mi-am ridicat

privirea şi din nou am fost tare surprinsă întrucât am

văzut luminiţe alb-argintii, asemănătoare stelelor.

Acestea parca dansau şi din nou am văzut o lumină albă.

În acel moment, s-a luminat şi bolta de deasupra noastră.

A fost magnific, nemaipomenit de frumos şi înălţător.

Cuvintele sunt prea sărac pentru a reda întru totul ce am

văzut şi trăit acolo, atunci.

Pentru mine a fost şocant, deoarece pentru prima

oara în viaţa mea am vizualizat ceva mai mult decât ceea

ce se vede obişnuit cu cei doi ochi şi aproape că nu îmi

venea să cred că vedeam ceea ce vedeam. A fost ceva că

un vis, dar mult mai mult decât un vis frumos, deoarece

nu dormeam, nu visam, ci vedeam aievea, treaza fiind şi

totuşi vedeam aşa ceva, ce credeam că numai în vis se

poate vedea.

Acum, după ce am ajuns acasă, stau şi mă gândesc

că a fost un dar din partea Tatălui Ceresc şi consider că

tot un dar din partea Tatălui Ceresc a fost şi faptul că în

acele clipe înălţătoare eram lângă Melfior Ra, eram alături

de ea şi ştiu că datorită ei am ajuns în acel loc sacru.

Atunci, în noapte şi pe întuneric în biserică, Melfior

Ra ne-a oferit, dintr-o punguță, pietricele semipreţioase,

noi le-am luat fără să vedem ce luam, dar spre

surprinderea mea am constatat la lumina zilei că

pietricica minusculă care mi-a dăruit-o şi eu am luat-o

din punguță pe întuneric, era chiar piatra care îmi

aparţine prin zodie. Din nou, stupefacţie!

Pentru toate acestea mulţumesc Tatălui Creator şi

tuturor celor din Înalt care veghează asupra noastră şi ne

îndrumă paşii spre Lumina Divină.

* Julia D. - Galaţi: Sinceră să fiu, nu ştiu dacă voi reuşi

să pot exprima în scris ceea ce am trăit la Ţâpova. Totul

a fost ca un vis din care nu aş fi vrut să mă trezesc.

Vedeam în biserică Lumina aceea care nu ştiam de unde

vine, dar care m-a transpus şi mi-a încântat fiinţa.

Lumina era fără de asemănare şi fără să poată fi descrisă.

Atunci, în aceea stare de plenitudine, în minte mi-a venit

un cântec, care se derula în mentalul meu pe tot

parcursul stării de Lumină, spun stării de Lumină

deoarece aceea Lumină era o stare. Cântecul îl auzeam în

fiinţa mea astfel:

...Am văzut Lumina cea Adevărată. Am primit Duhul

cel Ceresc. Am aflat credinţa cea Adevărată Nedespărţitei

Sfintei Treimi închinându-ne. Că aceasta ne-a Mântuit pe

noi...

Atunci am făcut un legământ cu mine însămi şi

anume, să port Lumina în sufletul meu toată viaţa. Încerc

să-mi ţin făgăduinţa.

* A. A. - Timişoara: Pelerinajul la Ţâpova, privit prin

ochii unui catolic de naţionalitate maghiară.

Ţâpova. Locul în care realitatea se întrepătrunde cu

misticul.

De când am fost copil, mi-am dorit să aduc oamenilor

încrederea în viitor, să fiu un luptător pus în slujba

Adevărului şi Luminii. Sunt convins că de acolo de unde

am venit la întrupare pe Geea nu se pune niciodată

problema religiei sau a naţionalităţii.

Mi-am pus întrebarea de ce vreau să ajung la Ţâpova?

Dacă eu sunt de religie catolică, de ce nu merg la

mânăstirile catolice? Sunt absolut sigur că aceste

întrebări ne frământă pe mulţi dintre noi. Însă din

cunoaşterea pe care am asimilat-o am înţeles faptul că

Iisus nu a fost nici catolic, nici ortodox, ci EL a adus o

învăţătura pe care trebuie să o urmam cu toţii, adevăratul

CREŞTINISM.

Am căutat şi caut oameni şi locuri cu energie maximă

pentru a putea asimila cât mai multă cunoaştere, ceea ce

înseamnă o lărgire a conştiintei (de fapt, o trezire

spirituală).

Am tot auzit de Ţâpova că fiind un loc de o energie

benefică şi totodată un loc cu o istorie bogată. Astfel, am

ajuns să doresc să plec la Ţâpova. Iar dacă iţi doreşti ceva

pentru înălţarea ta spirituală, Ierarhia Divină te ajută să

ți se materializeze acel lucru. După ce am aflat de la

Melfior Ra că şi ea merge cu un grup la Ţâpova şi că mai

au un loc şi pentru mine, m-am bucurat foarte tare. Mă

gândeam că o să pot cunoaşte persoane cu aceleaşi

înclinaţii ca şi mine, cu care să pot colabora în viitor.

Lucru care s-a şi întâmplat de altfel. Această călătorie m-

a ajutat să primesc răspuns la unele întrebări pe care le

aveam. Am primit informaţiile care îmi lipseau şi prin

intermediul colegilor mei de pelerinaj.

În cele din urmă, am ajuns la Ţâpova.

Aici am dat de oştenii lui ŞTEFAN, mă refer la stareţul

şi călugării de aici. Eu ştiam că trebuie să-l găsesc pe

părintele Severian, care ne va îndruma, dar el era plecat

la schit, la 30 km de acolo, iar stareţul, o fire foarte

prietenoasă nu ştia unde să ne găzduiască pe toţi cei care

am ajuns acolo la o oră aşa de târzie. Eu, necunoscând

obiceiul locului, nu ştiam cum să-i dau de înţeles că noi

am venit la Ţâpova nu pentru a dormi, ci pentru a intra

în contact cu ceea ce este acolo, adică energia locului. Mă

gândeam că dacă nu este loc de dormit, poate ne culcăm

în biserică, dar nu ştiam cum să-i spun acest lucru

stareţului pentru a nu fi necuviincios.

Doream tare mult să vizitez biserica dacă se putea

chiar atunci. Mi-am luat inima în dinţi şi am spus că dacă

nu este loc de dormit, noi suntem bucuroşi să rămânem

peste noapte în biserică. Aveam impresia că îmi înţelege

dorinţa acest stareţ, pentru că el mi-a spus că putem face

cum dorim, dar că pe jos este beton şi că ei au o cameră

de oaspeţi în care putem să petrecem noaptea, iar mâine,

când vine părintele Severian, ne va conduce peste tot

unde dorim.

După ce ne-am cazat însă, dorinţa noastră era să

vedem ceva, să simţim ce se petrece acolo şi astfel am

ajuns în biserică unde am văzut două candele mici care

pâlpâiau încet. Am închis ochii şi doream să nu mă mai

gândesc la nimic. Am stat o vreme aşa, dar simţeam că

nu îmi ţin prea bine echilibrul şi m-am aşezat pe o bancă

de pe margine, dar nici aici nu îmi găseam locul. Parcă

cineva îmi spunea: „Doar atât respect ai?”

Atunci am simţit nevoia să mă pun în genunchi. Am

îngenuncheat şi am închis din nou ochii. Am reuşit să

intru în starea fără gânduri. Nu ştiu cât timp a trecut fiind

în aceasta stare, când am început să aud foşnete în jurul

meu. Am auzit-o pe Melfior Ra când a oferit pietricele celor

din grup, pentru a le energiza, eu aveam o pietricică în

buzunar şi nu m-am dus la ea. Am deschis ochii şi am

observat că Lumina de la candela din stânga altarului a

crescut mult mai mult decât era în momentul când am

intrat în biserică, dar nu m-am întrebat de ce.

Deoarece starea mea dinaintea acelor foşnete era o

stare de bine şi linişte deplină, vroiam să reintru din nou

în acea stare şi am reuşit. Nu ştiu cum a trecut acel timp,

însă cum stăteam aşa cu pietricica în mână, deodată mi-

a alunecat din palma şi atunci am conştientizat unde

sunt şi am auzit-o pe Melfior Ra spunând să aprindem

lanternele. Am găsit pietricica mea şi nu îmi dădeam

seama cât timp a trecut, dar parca trecuseră doar 5

minute.

După ce am ieşit din biserică, am aflat că trecuseră

mai bine de două ore şi am mai aflat şi ce revelaţii au avut

ceilalţi. Atunci mi-a părut rău că nu am stat şi eu cu ochii

deschişi tot timpul şi că nu am dat atenţie la lumina

candelei pe care o văzusem că îşi schimbase

dimensiunea. Însă am plecat liniştit la culcare pentru că

ştiam că mai sunt locuri pe care trebuie să le vad

dimineaţa.

Noaptea a trecut foarte repede, am fost trezit de

clopotul bisericii care ne chema la slujba de dimineaţă.

Afară ploua, parca vremea vroia să spunã: „Nu aţi văzut

destul asta noapte? Va ajunge!” Am strâns bagajul şi am

ieşit să vad locurile, mi- am propus să fac o tură, să vad

împrejurimile înainte de a pleca. Unii colegi refuzau să

vină din cauza ploii. Am pornit singur pe cărare şi, în loc

să cobor spre Nistru, am urcat pe dealurile de deasupra.

Priveliştea era foarte frumoasă, cu toate că ploua. Când

am ajuns sus pe vârful dealului, mi-am dat seama că nu

am luat-o bine şi că trebuie să mă întorc. Au trecut vreo

30 - 40 minute până am ajuns înapoi la biserică. Am

căutat-o pe Melfior Ra să vad ce vor să facă ceilalţi şi mă

gândeam să mergem să vizitam grotele.

Când am întrebat-o pe Melfior ce face, am primit un

răspuns care m-a încântat: „Cum ce facem? Pai nu crezi

că am bătut atâta drum până aici că să nu mergem să

vedem ce este acolo!”

Între timp, Părintele Severian şi-a luat menirea de

ghid şi a început să povestească despre tainele locului.

Am vizitat biserica noua, de data aceasta pe lumină, după

care am plecat cu toţii să ne împărtăşim din vibraţia şi

istoria locului.

Ploaia s-a mai domolit, iar părintele Severian ne

povestea cu o deosebită bucurie tot ce ştia el despre acele

locuri, despre formaţiunile de stânci, care au luat naştere

parca prin pietrificarea eroilor din legende.

Este deosebit de interesant cum trăiau vechii călugări

traci în acele locuri. Încet, încet am ajuns şi în biserica

veche pe unde a trecut şi Marele ŞTEFAN, mai bine zis

unde s-a cununat cu una din soţiile sale. Părintele

Severian ne povestea despre acest loc că având o energie

deosebită. Am văzut cu ochii fizici cum o verighetă prinsă

pe un fir de păr culisează şi totodată se şi roteşte şi

simţeam că în acel loc trebuia să ajung. Pentru acel loc

am şi venit. Aşa că i-am cerut părintelui să mă

binecuvânteze şi pe mine.

Am intrat sub cupola din mijlocul bisericii vechi,

părintele mi-a pus mana pe cap şi am simţit cum mi se

ridica părul, cum trăgeam aer în piept aveam senzaţia că

sunt mai uşor şi parcă mă ridicam ca un baton. Mă

gândeam la Iisus şi mă rugam Ierarhiei spirituale că voia

Tatălui Ceresc să se împlinească. Îmi încredințam viaţa în

mâinile Tatălui şi mă rugam ca în viitor nu voia mea să

se facă, ci voia lui Dumnezeu să se manifeste prin mine.

Ma gândeam că şi eu sunt creat de Dumnezeu, după

chipul şi asemănarea Sa.

În acel moment părintele Severian m-a întrebat cum

mă cheamă. Dar ce contează cum mă cheamă? Sau ce

nume am mai avut înainte? În acel moment nu simţeam

nevoia de a răspunde. Nu contează cum te cheamă,

contează cine şi ce eşti, căci eşti o mica părticică din

creaţia Tatălui.

Părintele m-a mai întrebat o dată, dar colegii mei

văzând că nu răspund, au început să mă ajute să-mi

reamintească cine sunt. Părintele era convins că mi s-a

făcut rău şi că nu m-am spovedit demult Dar eu nu mă

gândeam la trecut, ci la viitor. Într-adevăr, nu m-am

spovedit de curând la biserică, la preot dar o fac atunci

când simt nevoia direct la Tatăl Ceresc.

Părintele m-a pus să fac trei mătănii până la pământ

În timp ce le făceam mă întrebam: Oare câţi am vor mai

trece până când oamenii vor înţelege că nu contează cum

te cheamă sau religia şi naţionalitatea de care aparții atât

timp cât eşti la Şcoala Terestră? Sunt sigur că dacă

reuşim să trecem prin această şcoală cu bine, nu vom mai

ţine cont de aceste mărunţişuri.

Mă gândesc că şi această biserică veche este un loc

de rugăciune în care oamenii ridicau mulţumiri

Dumnezeului nostru Unic. Oare vom opri vreodată

manifestarea ego-urilor din noi, prin care ne cream

gânduri? Oare noi suntem punctul central, oare noi

deţinem tot adevărul? Când vom deveni mai toleranți? Noi

ne-am născut liberi. Atunci de ce trebuie să avem graniţe

de prejudecăţi între noi?

Şi după această experienţă, ce ar trebui să fac? O

voce interioară mi-a răspuns: „Mergi mai departe.”

Şi aşa, împreună cu grupul mergeam mai departe

prin multele galerii săpate de călugări în stâncile de pe

muntele care străjuia Nistrul, până am ajuns să vedem

totul şi ne-am întors la maşină.

În viitor sper, mi-am propus să mai ajung în acel loc

şi să mai trăiesc aceea senzaţie de înălțare. Încercaţi şi voi

această experienţă.

* G.V. — Botoşani: 11 octombrie 2002, h. 05:00. Plini

de emoţii, eu şi soţul meu, ne pregătim de drum.

Împreună cu încă 14 persoane, printre care şi Melfior Ra,

urma să plecam într-o excursie-pelerinaj la Ţâpova, în

Republica Moldova.

Nu ştiam prea multe despre acel loc, dar pentru că

mergeam împreună cu Melfior Ra, eram sigură că este un

loc important şi se vor întâmpla lucruri minunate.

Nu am simţit oboseala chiar dacă drumul a fost lung

şi plin de obstacole. Tot drumul l-am parcurs în armonie.

Într-un târziu, pe la ora 22:15, am ajuns în faţa mânăstirii

„Adormirea Maicii Domnului” din Ţâpova. A durat ceva

timp până am găsit drumul adevărat spre mănăstire, aşa

că în momentele în care am ajuns în fata mânăstirii eram

bucuroşi şi parca nu ne venea să credem că am ajuns.

Am coborât din microbuz bâjbâind prin întuneric (în

Republica Moldova iluminatul stradal este un mare lux

care nu se întâlneşte nici în Capitală, darămite într-un

sat marginal).

Organizatorul excursiei, domnul I.I., ştia că trebuie

să-l contacteze pe Părintele Severian. Dar l-am găsit pe

stareţul mânăstirii întrucât părintele Severian lipsea,

fiind undeva la un schit la vreo 30 km distanţă. Stareţul

ne-a oferit două camere pentru odihnă. Bucuroşi, deşi

ploua şi era cam rece, am luat cele două camere în

primire, am servit cina şi apoi am ieşit afară.

Nu ştiam unde mergem, dar dacă Melfior Ra a spus

că este bine să luăm contact cu vibraţia locului, am

urmat-o. Paşii ne- au fost ghidaţi spre biserica din incinta

mânăstirii. Credeam că vom găsi uşa închisă, dar când

Melfior a încercat clanţa, uşa s-a deschis şi am intrat în

Iniște în biserică. Era întuneric. În faţa altarului ardeau

trei căndeluţe, cu o lumină slabă. Am aprins lanternele şi

am admirat pictura interiorului. Melfior Ra a spus să

stingem lanternele şi să stam liniştiţi şi atenţi la ceea ce

se va întâmpla. Se făcuse atât de întuneric, de nu te

vedeai om cu om.

Cu răsuflarea tăiată de emoţii, am stat nemişcată. Am

închis ochii şi am început să mă rog. Îmi doream mult să

vad, să simt şi eu ceva. La un moment dat, am simţit o

apăsare pe Ajna chakra. Am deschis ochii şi, surpriza, în

partea dreapta a altarului unde era aprinsă căndeluţa, la

Domnul nostru Iisus Christos, locul a început să se

lumineze. Inima a început să-mi bată atât de tare încât

am crezut că bătăile ei le aude toată lumea. De emoţie,

am îngenuncheat şi am început din nou să mă rog.

Lumina creştea, devenea tot mai mare, iar flacăra

căndeluţei se transforma într-o cruce de lumină galbenă-

portocalie mult strălucitoare. Chipul Domnului nostru

Iisus Christos se vedea atât de clar şi luminos!... Eram

înmărmurită şi nu-mi venea a crede că vad aşa ceva cu

ochii fizici. Din lumina-cruce au început să se desprindă

multe steluțe mici care parcă jucau în jurul crucii de

lumină. Era atât de bine şi de frumos încât îmi doream ca

acest spectacol să nu se termine niciodată. În acelaşi

timp, eram foarte mirată că era luminat doar acel loc, iar

în restul bisericii era atât de întuneric, de nu te puteai

vedea om cu om.

Nu-mi dau seama cât am stat aşa, dar lumina cea

divină a început să scadă în intensitate până s-a stins de

tot, iar în partea stângă a altarului unde era căndeluţa la

Maica Domnului cu Fiul în braţe, lumina a început să

crească. Nici nu am avut timp să regret că se stinsese

lumina în partea dreapta că aveam să vad acum ceva

minunat în partea stângă a altarului. Lumina creştea,

creştea..., iar flacăra s-a transformat din nou în cruce de

lumină galben-portocalie mult strălucitoare. Locul parcă

se lumina şi mai tare ca în partea dreaptă, iar chipul

Maicii Domnului cu Fiul sfânt în braţe se vedea atât de

clar şi luminos. Era atât de minunat! Parcă eram în al

nouălea cer de fericire şi emoţii. Nu-mi venea să cred că

mie mi se întâmplau şi revelau toate acestea. Era în mine

un amestec de emoţii, bucurie şi recunoştinţă. Cred că

niciodată nu am mulţumit şi nu m-am rugat mai mult

Domnului că atunci, în acele clipe de fericire.

Din nou, din crucea de lumină s-au desprins acele

steluţe mici şi jucăușe. Era un spectacol feeric..., divin

chiar. Lumina a început să crească în intensitate atât de

tare, încât se făcuse lumină ca ziua. Era o lumină

nepământeană, o lumină azurie care te învăluia în

căldură şi beneficitatea ei. De sus, a apărut o pată de

lumina alb strălucitoare. Nu ştiam ce este, dar deodată

am auzit-o pe Melfior Ra spunând plină de admiraţie:

Priviţi-l pe Iisus! Extraordinar! Priviţi-L, ni se arată în

toată splendoarea Sa! Este minunat, este minunat!”

Eu una parcă pluteam. Nu mai exista loc, timp şi

spaţiu. Eram doar noi şi HSUS! îmi pare atât de râu că

nu exista cuvinte potrivite pentru a exprima exact ce am

simţit şi trăit atunci, în acele momente! Cat era de

minunat! Câtă Pace şi Lumina au adus în sufletele

noastre acele revelaţii!

Nu ştiu cât a durat totul, dar la un moment dat o aud

pe Melfior Ra că ne roagă să luam câte o pietricică de la

ea din mână şi să-l rugam pe Iisus să ne-o lumineze-

energizeze. Aşa am făcut. A mai trecut un timp, apoi

Lumina, acea Lumină Divină, a început să se micşoreze

încet, încet, până s-a stins de tot. Mai rămăsese doar o

mică luminiţă în partea de sus, aproape de vitralii. Nu

ştiam ce iconița era acolo, dar lumina era de un vernil

fosforescent şi avea formă de semilună. Mă cuprindea

oboseală. Îmi venea să mă aşez pe jos şi să dorm. Nu ştiu

cât am stat aşa şi am admirat acea lumină fosforescentă.

Apoi s-au aprins câteva lanterne şi, după ce am mai

admirat o dată pictura bisericii, am ieşit în linişte afară.

M-am uitat la ceas, era ora 01:30.

Toţi eram transfiguraţi de cele văzute şi trăite în

biserică. În linişte, ne-am dus la culcare, bucuroşi, miraţi

şi mulţumiţi de cele ce s-au petrecut acolo. Am dormit

foarte bine, în ciuda condiţiilor nu tocmai plăcute.

Dimineaţă, cum s-au ivit zorile, ne-am trezit bine dispuşi

şi odihniţi. Eram curioşi să mai aflam ce ne mai oferă acel

loc şi acea zi.

După cele de cuviinţă, am mers la biserică să

aprindem lumânări. La intrare, era o măicuţă care parca

ne aştepta. Ne-a mai povestit câte ceva despre mănăstire

şi despre acele locuri străvechi. După ce am aprins

lumânările, am simţit că cineva priveşte la noi. M-am

întors. Era un preot. Un călugăr, care parca ne studia.

Zâmbitor. Dl. I.I., organizatorul excursiei, ni l-a prezentat:

dânsul este părintele Severian, cel pe care l-am căutat

aseară”.

Părintele a spus: „V-am aşteptat. Trebuia să veniţi în

luna Septembrie. Am venit de la schit pentru că trebuie

să va conduc să vedeţi ce n-aţi văzut încă. V-am văzut în

viziunile mele, ştiu multe despre voi şi de ce vă aflaţi acum

aici. Ma bucur mult că în sfârşit ne-am întâlnit. De acum

mă veţi urma să va arat locul cel Înalt.”

Într-adevăr, cât am mai stat acolo nu ne-am mai

despărţit de Părintele Severian. Ne-a povestit cu lux de

amănunte despre biserică şi despre mănăstire. Apoi l-am

urmat pe munte, pe acel canion, la grotele şi catacombele

aflate acolo şi locuite din ere precreştine. Drumul era

foarte îngust şi abrupt, dar am mers fără cea mai mică

frică. Ne-a condus la Templul vechi, bisericuţa în care s-

a cununat Ştefan cel Mare cu una din soţiile sale.

Părintele Severian ne-a încântat cu felul său simplu de a

povesti.

Printre cele multe grote şi încăperi, am reţinut „sala

vindecărilor”. Acolo erai aşezat într-un anumit loc şi într-

o poziţie anume, cum decidea părintele Severian şi te

punea să faci anumite mişcări, iar fluxul energetic care

străbate încăperea te pătrunde şi după cele efectuate

acolo omul se vindeca de orice boală. Ne-a mai condus

Părintele Severian la „Piatra dorinţelor”, am urcat apoi pe

„Scara păcătoşilor”, am vizitat grota în care se roagă

multe ore din zi părintele Severian, locul său de

reculegere şi regăsire. A fost minunat şi ar fi mult mai

multe de spus.

Foarte deosebit era faptul că urcam muntele aproape

pe verticală şi, cu o uşurinţă de nedescris, deşi erau

printre noi unele persoane mai în vârstă, care nu aveau

antrenament şi nici noi, cei mai tineri, nu practicam

vreun sport şi datorită muncii noastre suntem sedentari,

totuşi acolo parca pluteam, eram ca fulgii de uşori.

Absolut totul a fost minunat. Dar clipele treceau, iar

noi a trebuit să ne luăm rămas bun de la acele locuri

sacre, care ne-au făcut să renaştem şi să ne simţim atât

de bine şi de diferiţi de ceea ce am fost până am ajuns

acolo, în acel loc şi în acele clipe inegalabile.

Se făcuse amiaza zilei; cu mare regret ne-am luat

rămas bun de la Părintele Severian, apoi ne-am luat

bagajele şi am plecat din nou la drum, spre casa şi ţară.

Cu toţii eram bine dispuşi şi nemaipomenit de bucuroşi.

Timpul a trecut repede şi am ajuns din nou la Galaţi,

locul în care ne-am întâlnit noi, cei din câteva oraşe şi

zone ale ţării şi am format grupul care a fost chemat, ales

şi aşteptat în acel loc numit Ţâpova. Ne-am despărţit cu

regrete, dar aveam o bucurie şi o lumină în fiinţele

noastre. Această Lumină o mai purtam şi acum şi nu se

va stinge niciodată, căci ea ne uneşte pentru totdeauna.

Sunt recunoscătoare lui Melfior Ra că ne-a oferit ocazia

să o însoţim şi să facem parte din grupul cu care am făcut

împreună această minunată excursie-pelerinaj.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit şi

am trăit în aceste două zile.

* V.L. - Timişoara: Am ajuns la Ţâpova după un lung

drum şi multe peripeţii. Dar toate sunt atât de infime în

faţa trăirilor din biserica din incinta mânăstirii.

Acele candele şi luminiţele lor mi-au umplut inima şi

sufletul de bucurie prin revelaţiile oferite din Voia Tatălui

Ceresc, prin intermediul lor.

De multe ori am mai avut revelaţia Domnului nostru

Iisus Christos şi a Fecioarei Maria. Dar parcă niciodată

nu au avut strălucirea pe care au trăit-o aici, în această

biserică, în acest loc sacru.

Aici trăirea a fost mult mai profundă şi toţi cei din

grup au avut aproximativ aceeaşi revelaţie.

Ce mi s-a părut însă deosebit este faptul că, la

apariţia lui Iisus Christos, l-am văzut atât de clar în

dreapta Mântuitorului pe Ştefan cel Mare. Era atât de

clara înfăţişarea Sa, ne privea cu atâta iubire şi dragoste,

era deosebit de strălucitor şi luminos. Aceasta m-a uimit

peste măsură, încât nu îmi venea să-mi cred ochilor că

vedeam ceea ce vedeam prin ochii fizici.

Dar ceea ce m-a impresionat şi uimit cel mai mult a

fost întâmplarea cu pietricelele.

Când Melfior Ra ne-a invitat să luam pietricele din

punguță aflată în mâna ei, am luat în cele trei degete cât

se poate lua în vârful lor. Poate au fost două, poate chiar

trei pietricele. Le- am ţinut în mâinile mele şi am urmat

să mă rog la Dumnezeu în continuare. După un timp, am

simţit ceva inexplicabil în mâna în care ţineam

pietricelele. Deodată m-am gândit că poate o gânganie a

ajuns în mana mea şi se mişca şi parcă m-a trecut un fior

la acest gând. Apoi mişcarea s-a oprit, iar eu m-am

liniştit.

A urmat o altă apariţie a lui Iisus Christos. Îl priveam

extaziată şi mă minunam cum ni se arată să-l putem

vedea cu cei doi ochi. Am uitat de pietricelele din mâna

mea. După ce toate revelaţiile s-au derulat şi am înţeles

că trebuie să ne retragem, când cineva a aprins o

lanternă, m-am uitat în mâinile mele. Din cele două sau

trei mici pietricele acum aveam în mana o mulţime de

pietricele. Am arătat aceasta tuturor şi cu toţii ne-am

mirat cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Ma tot întrebam

cum să se înmulţească pietricelele în mâinile mele? S-a

uitat şi Melfior Ra şi a spus că ea nu a avut în punguță

atâtea pietricele nici înainte de a ne oferi nouă câte o

pietricică sau două.

Pentru mine a rămas şi este şi acum un miracol ce s-

a întâmplat chiar în mâinile mele. Dar ştiu precis că eu

nu am luat mai mult de maximum trei pietricele. Iar apoi

am avut şi eu de unde să ofer tuturor celor din grup câte

o pietricică sau două. Am întrebat-o pe Melfior Ra ce crede

că despre ceea ce mi s-a întâmplat? Poate crede ea că

pietricelele s-au înmulţit în mâinile mele? Ea a spus că se

poate, deoarece la Dumnezeu totul este cu putinţă. Ea

crede pentru că şi ei i s-a întâmplat când i s-au înmulţit

anumite obiecte şi crede că dacă Dumnezeu vrea să ne

arate ceva, totul este posibil.

Eu am rămas foarte uimită de cele ce mi s-au

întâmplat. Nici nu aş fi putut să mă gândesc la aşa ceva,

dar să mi se întâmple tocmai mie un asemenea miracol!

Dar Voia lui Dumnezeu este fără egal şi eu nu am decât

să mulţumesc Tatălui Ceresc pentru tot ceea ce am trăit

atunci la Ţâpova!

Iată, pe scurt, cele trăite de către cei cu care am făcut

aceasta incursiune în locul Sacru numit Ţâpova. Loc de

aleasă forţă energetică şi de înaltă vibraţie. Desigur, nu

toţi cei din grup şi-au exprimat în scris cele ce au trăit

acolo, dar de văzut, simţit şi trăit toţi au avut parte.

Foarte puţin diferă de la unii la alţii. Aceasta denotă că

fiecare suntem un unicat şi că fiecare vede, simte şi

primeşte în raport cu ceea ce este el că spirit. Fiecare

primeşte la nivelul lui de evoluţie spirituală. Dar toţi cei

cu care am fost acolo am împărtăşit aceleaşi stări

vibraţionale şi aceleaşi trăiri inegalabile şi

inconfundabile. Nimeni nu se va mai clătina şi nu se va

mai îndoi de existenta revelațiilor şi de iubirea cu care ne

învăluie Părintele nostru Ceresc.

Tuturor cititorilor acestor rânduri multă pace şi

iubire, Lumina din Lumina oferita noua în biserica din

Ţâpova.

Melfior Ra

SEMINŢELE LUMINII

În vara lui 2002, am primit de la Ştefan un text numit

Geneza. A fost o încercare a noastră de a descifra tainele

Creaţiei Divine la un asemenea nivel. Redau mai jos acest

text însoţit de o meditaţie personală atât cât Divinitatea

mi-a îngăduit să înţeleg la această dată. Textul Genezei în

sine îmi sugerează ideea că florile transmise de Ştefan dau

roade pe măsura efortului grădinarului...

Regele Luminii este tot. El este cu adevărat cauza a

tot ceea ce există. El este fără de sfârşit „AIN SOF”.

Numai singurul El este El. În El nu există nici un fel

de tu. Dar El nu poate fi cunoscut. El este ochiul închis.

Cosmosul este descoperirea Luminii Lui şi tot ce este

în Cosmos este numai El. Toate calităţile Lui se renasc în

Lumina prin diferite forme, schimbându-se.

Prin Lumina Sa sfântă e învelit în tăcere.

Totul este emanaţie din El Însuşi. Tot ce este în

apropierea Lui este desăvârşire. Îndepărtarea de El este

rătăcire.

Înaintea Creaţiei, totul a fost umplut cu Lumină din

El. Nimic nu a rămas, totul a fost Lumină.

Din Lumina Sa şi-a făcut Sieşi casă. Hotărât să-şi

vadă măreţia, s-a retras în Sine însuşi, formând un spaţiu

gol, în care a dat drumul primei emanaţii din El, alfa şi

omega, începutul hermafroditic.

Raza Luminii care este cauza pricinii şi principiul a

tot ceea ce exista, legând în El toată înţelepciunea, este

tata şi mama într-o sfântă taina, însuflețind totul, fără

suflarea Lui nimic nu poate exista.

Dumnezeu a creat prima formă universală şi ideea în

care vor trai toate fiinţele legate cu Raza Luminii din

Lumina adevărată.

El este creator, ocrotitor, primul care a dat suflarea.

El este Lumina luminii ce deţine toate puterile Sfintei

Treimi: Lumina, Duhul şi Viaţa.

Primind Lumina şi Viaţa, este numită prima emanaţie

(Sfȃnta Treime) de gen feminin, care dă viaţa prin naştere

Fiului de Dumnezeu, care este nemuritor, deţinând toată

înţelepciunea cerească, primind ca moştenire Pământul

şi doi oameni androgini creaţi de Dumnezeu: unul din

pământ şi altul din pulbere, care sunt la un nivel cu Fiul

de Dumnezeu.

Oamenii creaţi de Dumnezeu au fost înzestraţi cu

toată înţelepciunea evoluţiei de pe Pământ. Aceştia s-au

înmulţit prin ei înşişi, născând fiecare câte o fiică, care

devin soţiile Fiului. Prin această legătură, Dumnezeu,

prin emanaţiile Sale, devine bărbatul fiecărei femei de pe

Pământ.

Androginii nasc fiicele din ei, după care s-au întors în

pământul din care au fost creaţi.

Fiul lui Dumnezeu şi fiicele androginului dau naştere

omului actual, care prin înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu

dau sufletului nemurirea.

Emanaţia continuă din Dumnezeu este formată din

energie masculină care, intrând în contact cu Sfȃnta

treime ce este de gen feminin, echilibrează eonul cu yin şi

yang.

Acesta, echilibrat de Sfȃnta Treime, este prefăcut în

seminţe şi este transmis Fiului care, prin fiicele

androginului, zămisleşte şapte seminţe de gen feminin cu

fiica androginului născută din pământ şi şapte seminţe

de gen masculin cu fiica androginului născută din

pulbere. Acestea, la rândul lor, nasc eonul complet

emanat de Divinitate, prin naştere, în acest spaţiu.

Esenţa Energiei Divine este vibraţie, sunet şi culoare

şi poate fi, prin trup, simţită, auzită şi văzută.

Energia Divină, intrând în contact cu energia iluzorie,

devine conştientă, creatoare, ocrotitoare.

*

MEDITAŢIE PE TEXTUL LUI ŞTEFAN AL GENEZEI

- prima sesiune -

(Dumnezeu este totul, fără început şi fără de sfârşit

El nu poate fi pătruns fiindcă este Nepătrunsul. Poţi doar

să te contopeşti în Iubirea Lui dându-ţi prinosul de

IUBIRE DIVINĂ. Aceasta se realizează prin fapte de iubire

necondiţionată. Faptele sunt seminţele care dau roade în

grădina numită Legea Iubirii; iată-le:

MUNCA înţeleasă ca iubire manifestata;

ADEVĂRUL ca atribut al cunoaşterii;

COLABORAREA fără impulsuri de exclusivism

autoritar, că adică tu ai dreptul de a impune celuilalt

părerea ta; abilitatea de a lucra în echipă;

COMPASIUNEA pentru toate fiinţele creaţiei divine;

ALTRUISMUL prin generozitate fără pretenţie de

recompensă;

MODESTIA prin recunoaşterea Divinităţii celui de

lângă tine pe care trebuie să-l recunoşti drept învăţătorul

tău;

ÎNDUMNEZEIREA MATERIEI din om prin punerea în

subordinea Corpului Spiritual a celorlalte trei corpuri

(fizic, emoţional, mental), cât şi a celei din jur, ridicând

Omul de la dimensiunea tridimensională în care se

complace în prezent, la cea de a patra dimensiune,

Divină, se mai spune şi întoarcerea Divinului din exil;

evoluţia conştientă având drept scop binele omenirii şi

desăvârşirea ta;

SMERENIA fără făţărnicia şi ipocrizia falsei smerenii;

DĂRUIREA permanentă în serviciul umanităţii prin

ajutor dezinteresat şi asumarea dimensiunii echităţii prin

servire;

NONSEPARAREA - atingerea conştiintei divine EU

SUNT.

Manifestarea Legii Iubirii presupune continua ta

autodesăvârşire spirituală având drept fundament aceste

fapte de manifestare a binelui. Astfel, te afli conştient în

Lucrarea Tatălui. Nimeni nu poate face aceasta Lucrare

în locul tău. Daca ai norocul să apară în viaţa ta un

Maestru-ghid întrupat în Planul Fizic sau în alte

dimensiuni la care ai reuşit prin efort să ajungi, acesta

este un noroc; efortul însă este şi rămâne constant

manifestarea ta în Legea Iubirii, contopirea cu TATĂL -

totul în TOT.

Dumnezeu este emanaţie de Lumină. Omul este

rezultatul acestei emanaţii de Lumina.

Întregul Cosmos - cu toate galaxiile, intergalaxiile,

constelaţiile, stelele, planetele şi fiinţele - sunt emanaţia

acestei Lumini. Fiecare cum s-a străduit să atingă o

anumita treapta (vibraţie) de evoluţie, acolo este. De

aceea, o anumită mantră spusă mental în stare de

meditaţie (linişte) ajuta la ridicarea stării tale vibraţionale.

Mantra pentru ridicarea vibraţiei:

Sunt grăuntele de aur Pe care L-ai suflat Din palma

Ta pe Pământ Pentru a zămisli Din vibraţiile cosmice

Pacea şi Iubirea În sufletele oamenilor.

Prin Sufletul meu Ţie, Doamne, iţi mulţumesc!

Mantra poate Fi benefica numai în stare ta de

Conştiinţă Divină. Astfel, iţi aduci acea pace interioară,

împăcarea cu Sinele prin recunoaşterea că eşti FIUL.

Atingi treapta Conştiintei Divine prin expansiunea

celor trei trepte ale Conştiintei: 1) primitivă; 2) umană; 3)

divină. La rândul lor, acestea au fiecare mai multe trepte,

rămâne să le descoperi şi să le parcurgi odată trezit prin

efort propriu. Când le-ai parcurs în drumul tău către tine,

afli că, de fapt, există numai o singură Conştiinţă.

În taina creaţiei sale, Dumnezeu este deopotrivă Tatăl

şi Mama. Geneza Omului, arhetipul lui putea fi şi este

doar emanaţia acestei osmoze hermafroditice: Energie

Yang-Yin întrupată din Lumina Sa. LUMINA vine din

omnicunoaşterea Sa, DUHUL din energia Sa şi VIAŢA din

Iubirea Sa: Tatăl - Spiritul - Fiul - Trinitatea Absolută

Divină, că prima Întrupare - Osmoza - Creaţie. Cât preţ

pune Dumnezeu pe Fiul sau Omul daca i-a insuflat

emanaţia Iubirii, Sinteza sintezelor, fiindcă Dumnezeu

este Însuşi Iubirea. Iată de ce trebuie să învăţam iubirea

necondiţionată, sărbătoarea fără de sfârşit a Sufletului

nostru, înzestrarea noastră divină. Şi aceasta se face

numai prin efort propriu. Şi tocmai de aceea am venit pe

Pământ. În acest sens, munca trebuie înţeleasă ca iubire

manifestată. Nu laşi povara ta pe seama altuia, căci

procedând astfel nu poţi să evoluezi.

Trinitatea Absolută Divină sau Sfȃnta Treime, ca

prima emanaţie a lui Dumnezeu în Geneză după cum Ti

este şi numele, e în esenţă feminină. I-aş spune Marea

încărcătura Yin, Mama Cosmica, marea Mamă care

săvârşeşte miracolul (re)generării, al (re)naşterii, aceasta

a dat viaţă primului Fiu, Omul nemuritor. Iată de ce

Christos aflat întrupat în Iisus zis din Nazaret îşi mai

spunea şi Fiul Omului. Christos a fost Omul adamic,

adică primul om, hermafroditul, prototipul, arhetipul

venit apoi pe Pământ în mai multe întrupări să-şi ajute

fraţii mai mici din şcoala Geea să se reîntoarcă la Tatăl.

În acest chip şi-a făcut Lucrarea şi în Galileea...

Setea Omului de desăvârşire e, de fapt, găsirea

drumului de întoarcere Acasă. Trebuia, mai întâi, să

treacă prin şcoala Pământ. Din Principiul Christic s-au

născut Adam (din Pulbere - Lumina - Prana - Hrana zeilor)

şi Eva (din Pământ - Materie însufleţită). Adam şi Eva au

fost în esenţă tot androgini. Acestora doi li s-a relevat

Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii. Prin liberul arbitru,

Divinitatea i-a înzestrat să aleagă primordialitatea unuia

sau a altuia. Au ales Pomul Cunoaşterii şi astfel s-au

separat în Planul fizic cele două categorii Yin şi Yang,

Bărbatul şi Femeia, altfel spus, separarea Principiului

feminin de cel masculin. Prima mare schismă pe Geea. În

Biblie, aceasta e descrisa sub mitul Adam-Eva-şarpele-

Mărul: gustarea din fructul oprit. Sexualitatea. Mitul

ruperii Evei din coasta lui Adam întregeşte Geneza celor

doi, fiindcă nimic nu este în exclusivitate Yang şi nimic

nu este în exclusivitate Yin, ci doar preponderent.

Reîntregirea se face prin strădania aflării drumului şi

paşii făcuţi pe acest drum te duc în Iubirea Divină, cea

fără condiţii. În timp de eoni de la aceasta separare,

naşterea de fii/fiice din unirea celor două entităţi umane

acum separate, nu a fost nimic altceva decât o parte a

programului accesării la Pomul Cunoaşterii. A fost

necesară această schismă pentru evoluţie. Crearea celor

doi oameni din Pământ (=Materie) şi din Pulbere

(=Lumina=Prana=Suflul Divin) e încă o dovadă că Tatăl

nu şi-a părăsit Fiul/Fiica. Fiindcă orice entitate Yin are în

ea şi Principiul Yang şi orice entitate Yang are în ea şi

principiul Yin. Iată de ce se mai spune că Bărbatul este

mai solar, iar femeia este mai pământeană, mai telurica,

mai legată, prin menirea ei de a regenera viaţa umană, de

Mama Geea şi de Lună.

Momentul acesta de Apocalips (Trecere-Schimbare-

Tranziţie) este rezultatul expansiunii Conştientei Divine

la Geea şi implicit la Om, a stării de Fiu, creator,

reîntoarcerea la Pomul Vieţii, alcătuit din Suflarea Divină.

Altfel spus, Fiul Omului trebuie să îndumnezeiască

Materia în primul rând din El („Maestrul interior”,

„Cărarea Ascunsa”) şi cu repercusiune din jur, prin

colaborare şi efort propriu. Acum Mama Geea face un pas

înainte pe aceasta cărare şi noi, copiii ei, trebuie să

urmăm acest pas, ajutându-i prin manifestarea Legii

Iubirii şi pe ceilalţi fraţi din regnurile mineral, vegetal,

animal să evolueze în acest sens. Dar, în primul rând, Fiul

Omului odată trezit, trebuie să-i trezească şi pe ceilalţi

fraţi din dimensiunea lui umană. Trebuie şi iar trebuie

învăţată, însuşită şi aplicata Legea Iubirii, care începe cu

„Bună dimineaţa!” (Lecţia Colaborării).

Această mare misiune, după cum este inspirat

Ştefan, trebuie să înceapă cu noul născut din părinţi

treziţi la pomul Vieţii. Şi acest mare pas al apariţiei

Omului Divin trebuie să se facă în cele nouă luni când

Pruncul din matricea Mamei este receptiv să primească

informaţia cauzală. Acest pas începe în Romania şi

doctorul acestei naşteri este, prin investire divină, Ştefan.

*

CETATEA FOCULUI - PROIECT DE CDNSTRUCŢIE

HDLISTICĂ

CUNOAŞTEREA

Focul este Cunoaşterea. Cetatea este Inima.

Reîntoarcerea la iubire se face prin inimă. Combustibilul

este Sângele şi acesta este purtător de iubire. În

ezoterism, semnificativ laptelui mamei i se mai spune

sângele alb.

Ceea ce este Sus este că şi ceea ce este Jos; ceea ce

este Jos este că şi ceea ce este Sus. Şi prin acest al doilea

principiu al Legilor Universale este elocvent că Dumnezeu

este Marele Principiu care se manifestă în Univers, deci şi

pe Geea, prin cele 7 Legi Universale:

1. Legea mentalismului - Totul este spirit,

Universul este mental;

2. Legea corespondentei - Ceea ce este Sus este ca

şi ceea ce este Jos; ceea ce este Jos este ca şi ceea ce

este Sus;

3. Legea vibraţiei - Nimic nu stă (nu este în repaus);

totul se mişcă; totul vibrează;

4. Legea polarităţii - Totul este dublu, orice lucru

are doi poli; totul are două extreme; asemănătorul şi

neasemănătorul au aceeaşi semnificaţie; polii opuşi

au o natură identică, însă de grade diferite;

extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât

semi adevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate;

5. Legea ritmului – Totul se scurge înăuntru sau în

afară; orice lucru are durata sa; totul evoluează,

apoi degenerează; balansul pendulei se manifestă în

toate şi măsura oscilaţiei sale la dreapta este

asemănătoare cu măsura oscilaţiei sale la stânga,

ritmul este constant;

6. Legea cauzei şi a efectului - Orice cauză are

efectul său; orice efect are cauza sa; totul se

întâmplă conform legii; hazardul nu este decât un

nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase

planuri ale cauzalităţii, însă nimic nu scapă legii;

7. Legea genului - Este un gen în toate lucrurile;

totul are principiile sale, Masculin şi Feminin; genul

se manifestă, pe toate planurile. - (Kybalion - Legile

Universale cu 3 Iniţiaţi, Ed. Solteris, 1997)

HORODIŞTE (ŢÂPOVA)

(Pe timpul lui Ştefan i se spunea Horodişte. În

preajmă se afla Orheiul Vechi unde încă se vad urmele

unui sanctuar dacic asemănător celui de la

Sarmisegetuza. Sunt aici lăcaşuri de cult (mânăstiri

rupestre) săpate în malul prăpăstios al Nistrului.

Geografic, locul e aşezat pe un promontoriu. E şi malul

drept al unui canion tăiat de un râuleţ care se varsă acolo,

pe acest mal drept al Nistrului. Malul stâng al canionului

pare mai înalt şi pe acesta s-ar putea ridica, cum am

spus, Monumentul Credinţei. Pe el s-ar putea scrie cu

litere de foc (=electricitate) cuvintele:

SUNTEM CU TOŢII FII LUI DUMNEZEU.

La jumătate de oră de mers pe albia pârâului ce

desparte adânc cele două maluri ale canionului, se află o

cascadă. Locul, în holistica sa, imaginează că aici începe

o nouă lume. Sanctuarele sunt temelia începuturilor

lumilor care cred. Credinţa înseamnă Cunoaştere.

Cunoaşterea începe cu săvârşirea unui ritual. Când ai

atins nonseparare, ritualul se petrece în fiinţa ta. Cerurile

se deschid înlăuntrul tău.

Aici, pe Geea, în acest spaţiu şi în acest punct cerurile

s-au deschis. Pentru Cunoaştere. Aici începe Botezul

Cunoaşterii, Transformării şi Transfigurării Omului nou.

Ceea ce este Jos este ca şi ceea ce este Sus şi ceea ce este

Sus este ca şi ceea ce este Jos. Aşadar, vizita ta în acest

loc începe cu un moment de reculegere în mânăstirile

rupestre, mărturie vie că aici oamenii s-au aflat în

Lucrare din timpuri imemoriale, pecetluind sanctificarea

ta, fiindcă aici a fost dată pentru prima oara Lumina

(Scânteia Divină) Omului pe Pământ. Pecetea aceasta se

(re)găseşte acum în tine. Clipa de linişte e a ta. E în cerul

tău. Dar suntem încă pe Pământ. În sezonul cald, poţi să

faci o baie în Nistru, apoi poţi continua drumul prin

canion până la cascada, unde te poţi expune unui masaj

hidroterapeutic pe chakre, pe tălpile picioarelor, pe

întregul corp. Simţi o energie puternică pătrunzându-ţi în

întreaga fiinţă. Te expui căldurii şi luminii solare şi simţi

imediat nevoia să revii la „botez”, într-un ritual parcă fără

de sfârşit, e o sărbătoare a fiinţei tale. Drumul de la Nistru

până la cascadă şi apoi de la această până sus, deasupra

mânăstirilor rupestre, îl parcurgi fără să vrei desculţ, cu

hainele şi încălțările subsuoară, fiinţa ta cerându-ţi

prelungirea „botezului”. Fiindcă celor patru elemente din

alcătuirea Omului (pământul, focul, apa, aerul) li se

adaugă în acest loc cu prisosinţă cel de-al cincilea

(=Eterul, Prana, Hrana Zeilor, Lumina).

Cei cu sensibilitate sporită prin efort propriu, adică

cu vibraţiile acordate pentru a recepta dimensiunea a

cincea, în armonie fiind aceasta cu celelalte, simt

prezenţa energiei emanate de acest loc pe o rază de câţiva

zeci de kilometri. Aceasta energie se poate manifesta în

fiinţa ta în mod diferit de la o persoană la alta. Darul divin

este din grădina sufletului tău înălţat şi a conştiintei tale

aflată acum în expansiune. E (re)amintirea unui lucru de

mare preţ pe care Divinitatea te ajută acum să-l

(re)găseşti.

Doamne ajută! Pace şi iubire, prietene, oriunde eşti!

* Iubite Ştefan, Divinitatea din mine salută Divinitatea

din tine şi se bucură că aceasta poate exista. Iată, ce am

putut eu înţelege meditând pe textul tău. Aceasta e doar

o primă sesiune de meditaţie pe textul Genezei şi al

proiectului Cetatea de Foc - construcţie holistică. Eu pot

să scriu, să propun şi să înfăptuiesc doar ce înţeleg.

Aceasta eu o numesc Construcţie. Desigur, mai am de

învăţat paradigmele Colaborării şi a Lucidității. Dacă am

greşit cu ceva în acest proiect de Construcţie, accept

îndreptarea ta.

Avatarul tace... Tăcerea lui înseamnă Lucrarea mea,

drumul către Christ este al tău... În răstimpul zilelor

acestei sărbători a sufletului meu, prilejuita de Darul

inocentei, când geana mi s-a ridicat la lumina zilei, între

somn şi trezire, în memorie încă îmi răsunau cuvintele...

* ...Drumul de Lumină deschis de Christos se va releva

în seara zilei de 30/31 iulie...

* Paradigma Lucidităţii vine din fiinţa ta interioara.

Altfel spus, tu eşti răspunzător de ceea ce trebuie făcut şi

spus celorlalţi oameni. Pace Sufletului tău!

* Esenţa calităţii vieţii e viaţa însăşi, aşa cum o trăieşti.

* - Cine sunt eu?

- Eşti cel pe care îl voi reconstrui.

Bistriţa (Neamţ) la 30.08.2002, h: 11.42

*

COPILUL DE VANZARE

(adaptare după George Coşbuc)

Se dăruie mamei mele,

Maria, în memoriam –

A venit la noi la poarta

Un străin cu sacu-n spate,

Căuta copil pe care

Nu-l iubeşte mama lui.

- Tu, străin cu sacu-n spate

Ce tot umbli aşa, hai-hui!

N-ai tu-n sac, nici împăratul,

Bani să-mi cumpere băiatul;

Du-te! du-te! şi s-a dus...

Şi-a venit la noi la poartă

Un străin cu sacu-n spate

Căuta copil pe care-l Părăsise mama lui.

- Moşule, de ce-ai venit?

Niciodată nu sunt singur

Mama mea este în Cer.

Cerul este al meu Suflet.

Du-te! du-te! şi s-a dus...

Şi-a venit la noi la poartă

Un străin cu sacu-n spate

Căuta copil pe care-l Părăsise tatăl lui.

- Moşule, te ţii de glume,

Tatăl meu e-n Cer cu Mama

Cerul este al meu Suflet

Sufletul este Iubirea

De aici ei mă veghează

Şi nu vor că să mă vândă,

Du-te! du-te! şi s-a dus...

* DARUL INOCENŢEI (II)

- se dăruie lui Ştefan –

Motto:

Am fost şi vin de-acolo

şi ce frumos era!

Am fost şi vin de-acolo

şi ce frumos era!

-----------------------------

În pântecul Iubirii

Aud glasul divin

Şi vorbe ocrotitoare

Dau semn că se vor coace

Ca strugurii în vii

Când mama îmi şopteşte:

- Cu Darul inocentei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Etaje de coroane

Ţi-or grămădi pe creştet

Şi-n zgomot de fanfare

Îţi vor şopti mereu –

Învingător! Întâi! învingător! Întâi!

Tu însă aminteşte-ţi

De şoapta-mi de Iubire:

- Cu Darul inocentei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Când vise mari, deşarte,

S-or revărsa spre tine

Dând glas răsunător

De glorii, de porunca –

„Să ai un căpătâi!”

Atunci tu aminteşte-ţi

De glasul sfânt al mamei:

- Cu Darul inocenţei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Iar bine de vei face

Nu aştepta răsplata

Aici binele-adesea

E răsplătit cu rău,

Tu fii atent la vorba

Şoptită în Iubire,

În ea mereu revii:

- Cu Darul inocenţei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Iubirea adevărată

Nu cere bir, răsplată,

E dăruire pură,

Alină suferinţe

Şi ocroteşte flori,

Corăbii lin plutind

Pe-oceane de Iubire

Din inimi către inimi

Pun urii căpătai!

în Ea trăieşti de-a pururi:

- Cu Darul inocenţei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Şi-atunci de-ţi va veni

Un şarpe sâsâind

Veninul egocentric,

Vicleanul: „Eşti al meu”...

Tu să-i răspunzi dând glas

Aducerii aminte

La vorba mea dintâi:

- Cu Darul inocenţei

Eu te aduc în lume,

Copil tu să rămâi!

Când firul alb al vremii

S-o revărsa în tine

Şi nuferi albi din creştet

Or răsări pe viu

Din clocot de Iubire,

Nu cere monumente

Sau chip cioplit în piatră,

Nici vast mausoleu –

Întâi... întâi... întâi...

Ci aminteşte-ţi vorba

Din glasul dulce-al mamei:

- Cu Darul inocentei

Eu te aduc în lume,

De-a pururi să rămâi!

Memento

Închid această carte împreună cu cei care cred.

Credinţa înseamnă Cunoaştere, Cunoaşterea înseamnă

Iubire, Iubirea este Dumnezeu. Omul este Dumnezeu în

manifestare. Orice închidere cheamă o nouă deschidere

spre Iubire.

Alexandru Arbore

Învinge frica şi umple spaţiul cu iubire!

Ştefan

Dicţionar de cuvinte şi expresii rare

Ain-Suph — sau En-Soph - m metafizica Kabalei, Ain-

Suph reprezintă Absolutul, Fiinţa despre care nimic nu

poate fi spus sau gândit. Din el purced cei zece Sephiroth.

Androgin — fiinţă bisexuată care apare în aproape

toate vechile religii, despartă ulterior prin intervenţia

divinității (Zeus, Iahwe). Însăşi Fiinţa Supremă era

hermafrodită înaintea Creaţiei; ea s-a divizat apoi în două

fiinţe opuse din acuplarea cărora a apărut Universul.

Antroposofie — ştiinţă esoterică despre om;

fundamentată de Rudolf Steiner.

Aura - una din părţile nevăzute ale omului; alcătuită

din materie subtilă, ea radiază în jurul lui, fiind vizibilă

doar pentru clarvăzător.

Chrakra (sanscrită) - se numesc chakre - roti -

vortexuri sau lotuşi, centrele vitale ale corpului astral

care corespund unor centre eterice aflate în legătură cu

marile plexuri nervoase.

Clar-auz (claraudiţie) - perceperea sunetelor fără

ajutorul urechii fizice; aceasta percepere este realizată de

conştiinţa ce funcţionează pe plan hiperfizic.

Clarvedere - perceperea imaginilor fără ajutorul

ochilor fizici, capacitatea de a resimţi vibraţiile luminii

astrale sau a valurilor luminoase ale planului astral.

Facultatea pe care o posedă anumiţi mediumi de a vedea,

în plan îndepărtat sau în apropierea lor, entităţi ale

spaţiului sau diferite întâmplări. Clarvederea poate fi

eterică, astrală sau mentală, în funcţie de planul pe care

se exercită.

Contemplaţie - atitudine, stare a celui care

contemplă, faptul de a contempla, de a medita, de a visa.

Corpurile fiinţei umane - ansamblu de materie

organică, pe orice plan, care serveşte vieţii unui individ.

Exista un corp fizic, un corp eteric, un corp astral, un

corp mental, un corp cauzal (mentalul superior), un corp

buddhic şi un corp atmic. Primele patru (fizic, eteric,

astral şi mental) sunt perisabile şi fac parte din natura

primară a omului, ultimele trei subzista de la o încarnare

la alta.

Cutumă - normă de drept consfinţită printr-o practică

îndelungată; obicei.

Divinitate - fiinţă imaginară cu însuşiri

supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii;

Dumnezeu, zeu; esenţă divină.

Eon — (grec. fiinţă, creatura) - Emanaţie a Divinităţii

Supreme (sau Pleroma) la gnostici; personificări ale ideilor

sau ale esenţelor precum Sophia (Înţelepciunea), Nous

(Inteligenţa), Sige (Tăcerea), Achamoth (Prudenţa), etc.

Ego - în mod obişnuit, acest termen desemnează

unirea celor trei principii superioare şi permanente ale

omului (Atma, Buddhi şi Manas superior) spre deosebire

de personalitate.

Egregor - fiinţă psihică emanată de o colectivitate

(grupare, mişcare politica, artistică, ţară, continent)

formată din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor

membrilor care lucrează în acelaşi scop.

Elohim - (ebr. Dumnezei) - pluralul lui El, Fiinţa

Fiinţelor sau totalitatea gândurilor sale creatoare; evreii

au ajuns să definească prin acest cuvânt forţele creatoare

ale Cosmosului al cărui Dumnezeu inefabil nu ar putea fi

altceva decât Conducătorul sau centrul acestor forţe;

aşadar, Elohim este similar cu Dhyani Chohan.

Emanaţie — producerea directă şi imediată, spre

deosebire de Evoluţie; gnosticii, spre exemplu, considerau

că Eonii purced din Divinitate prin emanaţie.

Esoteric, esoterism - (grec. interior, ascuns) - doctrina

secretă, superioară oricăror dogme şi oricăror forme,

capabilă prin unitatea şi generalitatea sa să concilieze

multiplele aspecte ale adevărului. Esoterismul înseamnă

înţelesul profund al lucrurilor, acela care scapă înţelegerii

superficiale a neiniţiatului.

Extaz - stare psihică de mare intensitate,

caracterizata prin suspendarea contactului cu lumea

înconjurătoare; este corespunzătoare stării de Samadhi a

hinduşilor.

Fiinţă de lumină - entitate benefică cu un grad de

evoluţie ridicat, care are reper şi scop contopirea în

Trinitatea Absolută Divină, poate fi înger, arhanghel,

arheu, adică entităţi din ierarhiile cereşti, dar şi dintre

oameni.

Foc - în sens esoteric, ardere, purificare, înălţare.

Hermafroditic — care are organe de reproducere atât

feminine, cât şi masculine pe acelaşi individ; androgin,

bisexuat.

Holistic - holism - concepţie filosofică care

interpretează tema ireductibilităţii întregului la suma

părţilor sale, folosind drept factor integrator al lumii

principiul divin.

Intuiţie - capacitatea conştiintei de a descoperi în

mod spontan esenţa, sensul uni probleme, al unui obiect;

descoperire bruscă, neaşteptată, a unui adevăr, a unei

soluţii; pătrunderea spontană în esenţa unui lucru.

Karma — (sanscrită acţiune) - legea cauzalităţii

universale, consecinţa a cauzei şi a efectului, lanţ ce leagă

toate acţiunile de rezultatul lor.

Kinetoterapie - chinestezie - capacitatea

organismului uman şi animal de a percepe şi localiza

mişcarea imprimată diferitelor părţi ale corpului numai

pe baza sensibilităţii profunde, fără participarea văzului.

Maestru - persoană care a adus contribuţie deosebit

de valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea

considerate drept îndrumător, model, şef al unei şcoli,

creator al unui curent spiritual, etc.

Mantră - (sanscrită discurs) - versuri care prezintă o

anumită dispunere de sensuri şi ritmuri prin recitarea

cărora se stabileşte o legătură subtilă cu anumite puteri

cosmice, ceea ce determină producerea de puteri

neobişnuite; afirmare a unor Adevăruri Absolute folosind

cuvinte-cheie ce definesc şi atrag acele adevăruri.

Metafizician - cel care se ocupă de metafizică, de ceea

ce nu poate fi perceput cu simţurile noastre fizice,

depăşind cadrul realităţii imediate.

Orfeu — zeu tracic, avatar, considerat de unii

ezoterişti unul din învățătorii divini întrupat pe Pământ.

Ocultism — (lat. ascuns, secret) - în general,

ocultismul este ştiinţa despre ceea ce este ascuns, adică

se ocupă cu cercetarea tuturor problemelor naturii ce nu

au fost încă soluţionate de ştiinţa academică; în

particular, ocultismul este studiul lumilor superioare

planului material, adică planurile astral, mental, etc.

Prana — (sanscrită suflu, răsuflare) - viaţa universală

care se manifestă pe toate planurile. Sinele suprem.

Psihometrie - ramura a psihismului care constă în

reconstituirea, prin clarviziune, a unor scene din trecut,

prin simpla pipăire a unui obiect.

Radiestezist - radiestezie - ramura a medicinii

alternative bazată pe capacitatea magnetică omului,

aceea de a recepţiona sau a transmite curenţii fluidici

subtili.

Sinele - acest termen semnifică fie Spiritul universal,

centru de imitate a Universului, conştiinţa cosmică, fie

Spiritul individual, principiu de individualitate a

conştiintei umane.

Shambala — (Shamballah) - numele continentului

nepieritor sau Insula Albă, refugiul Marilor Iniţiaţi, pe

care nici un cataclism nu îl va putea distruge.

Spirit - partea cea mai înaltă a omului, scânteia

divină care se află în el. Spiritul, principiu permanent,

trebuie deosebit de suflet, principiu psihic, astral şi

perisabil.

Telekinezie - ramură a medicinii alternative care se

bazează pe capacitatea omului de a transmite de la

distanţă energii subtile vindecătoare.

CUPRINS Dăruire .........................................................................2

EVENIMENTUL ÎN DATE CRONOLDGICE .....................3

DARUL INOCENŢEI (I) ..................................................6

POVESTEA UNEI INIMI FRUMOASE .............................9

MEDITAŢIE ÎN VIBRAŢIA LUI CHRIST .........................11

CEASUL ROMANIEI ....................................................21

PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI .......................24

FLORI DIN GRĂDINA LUI ŞTEFAN ..............................27

ŢÂPOVA (HORODIŞTE) ...............................................28

ADEVĂRATA FERICIRE ..............................................30

CALEA SPRE ÎNŢELEPCIUNE .....................................31

CETATEA....................................................................33

COPILUL VIITORULUI - ZIDIRE DE MARE PREŢ .........37

EONUL .......................................................................45

ÎMPĂRAŢIA DOMNULUI ..............................................46

LĂCAŞURILE LEULUI S-AU DESCHIS .........................48

ORGANIZAREA CENTRELDR PENTRU PREGĂTIREA

OMULUI NOU ÎN MICROCOSMOSUL MAMEI, INCA DIN

ZĂMISLIRE .................................................................52

PLAN METDDIC PENTRU FEMEIA CARE SE

PREGĂTEŞTE SĂ NASCĂ DUPĂ ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ

..................................................................................54

REÎNTREGIREA ANDROGINULUI ................................56

PRINCIPIUL VENIRII ÎN ŞCOALĂ .................................62

AM FOST ŞI VIN DE-ACOLO ŞI CE FRUMOS ERA! ......63

LOCUL UNDE IŢI AMINTEŞTI DE INIMA TA ................64

DEZLEGAREA TAINELOR PECEŢILOR ........................67

APARIŢIA ÎNALTELOR FIINŢE DE LUMINĂ ..................69

SEMINŢELE LUMINII ................................................124

CETATEA FOCULUI - PROIECT DE CDNSTRUCŢIE

HDLISTICĂ ...............................................................132

HORODIŞTE (ŢÂPOVA) .............................................133

Dicţionar de cuvinte şi expresii rare ..........................143