RADU TEODORESCU

SFÂNTUL ŞI SFINŢENIA CREŞTIN ORTODOXĂ ÎNTIMPURILE DE AZI

Cugir 2014

1

CUPRINS

1. Introducere2. Sfântul şi sfinţenia în Vechiul Testament3. Sfântul şi sfinţenia în Noul Testament4. Sfântul creştin ortodox ca şi model pentru zilele noastre5. Actualitatea sfinţilor şi a sfinţeniei pentru lumea de azi6. Locul şi rolul sfinţilor în lumea de azi7. Concluzii

2

INTRODUCERE

Sfinţii şi sfinţenia sunt o temă delicată pentru timpurile pe care le trăim. Acest lucrufiindcă de cele mai multe ori lumea de azi este o lume care de ce nu a uitat „gustul” sfinţilorşi a sfinţeniei. Trăim într-o lume de secol al XXI-lea care de mai multe ori nu ştie cuexactitate ceea ce este un sfânt şi cum se manifestă sfinţenia. Sunt mai multe surogate alesfinţilor în zilele noastre pe care mai mulţi le consideră ca fiind adevărata sfinţenie. Ceea cese poate spune sau mai bine spus ceea ce putem afirma este că sfinţenia nu este o stare sauun lucru imposibil. Au existat mai mulţi sfinţi în trecut şi acest lucru demonstrează căsfinţenia este o stare care poate fii dobândită. Ceea ce vom insista mai mult în rândurilecare vor urma este că sunt mai multe tipuri de sfinţenie şi de exemplu numai în istoriareligiilor se cunoaşte o sfinţenie hindusă, una buddhistă, alta islamică, alta taoistă sau existăo sfinţenie zoroastriană. S-a vorbit de mai multe ori de o gâlceavă sau de ce nu de unconflict al sfinţilor şi al sfinţeniei. Ceea ce trebuie să ştim este că de mai multe ori sfinţeniaeste o noţiune care este asociată cu libertatea. De ce spunem acest lucru? Spunem acestlucru fiindcă sunt mai mulţi care nu vor să înţeleagă sau mai bine spus să asimileze noţiunede sfânt ca fiind una care iasă din libertatea pe care omul o are de a fii sau nu în comuniunecu Dumnezeu. Omul este o fiinţă care a fost creată de Dumnezeu cu libertate şi în acestsens, omul este o fiinţă care are libertatea de a Îl alge sau nu pe Dumnezeu. Atunci cândomul Îl alege pe Dumnezeu, el păşeşte pe calea sfinţeniei şi atunci când îl refuză peDumnezeu, el păşeşte pe calea păcatului şi a viciului.1

Prin urmare, când vorbim despre sfinţenie nu vorbim despre ori ce sfinţenie ci vorbimfoarte mult despre o sfinţenie creştin ortodoxă. Acest lucru a fost contestat de mai multe oriîn istoria lumii şi mai ales în istoria creştinismului. O primă mare contestaţie sau negare asfinţeniei creştin ortodoxe a avut loc în jurul anului 1054 când a avut loc separaţia sauschisma dintre Biserica Creştin Ortodoxă şi Biserica Romano Catolică. Nemulţumiţi deortodoxie şi de Biserica Creştin Ortodoxă, acum 1000 de ani catolicii vor păşii pe un drumpropriu nu numai în materie de religie ci şi în materie de aghiografie sau mai bine spus înmaterie de sfinţi. Acest lucru se v-a axa foarte mult pe sfinţi care susţineau foarte multexistenţa purgatoriului sau mai bine spus a unui loc pe care Dumnezeu l-a creat intermediarîntre iad şi rai şi care este foarte mult un loc de expiere a păcatelor uşoare pe carecredincioşii le-au făcut în această viaţă. Realitatea este că mai multă lume consideră căsfinţenia este un lucru care nu mai poate fii dobândit în zilele noastre. Se vorbeşte din ce înce mai mult despre faptul că sfinţenia a fost un lucru al trecutului şi în nici un caz ea nu maieste un lucru al prezentului. Dar în sine şi în sens ultim ce este sfinţenia şi cine sunt sfinţii?Ridicăm această întrebare pentru a arăta sau mai bine spune pentru a evidenţia faptul cădeşi mai mulţi oameni şi mai multă lume este credincioasă totuşi ea nu este sfântă. Credinţaşi sfinţenia sunt două lucruri înrudite dar nu identice. Sfântul este desăvârşirea,perfecţiunea şi corectitudinea ultimă.2 La fel de bine se poate spune că într-un sfânt coincidmai toate atributele şi virtuţile morale pe care le poate gândii cineva: bunătate, iubireduhovnicească, blândeţe, cumpătare, credinţă, iertare şi cele asemenea. Ceea ce puţini ştiueste că se poate vorbii despre sfinţenie fiindcă vorbim despre Dumnezeu care este izvor sau1 Nichifor Crainic, Sfinţenia împlinirea umanului (Editura Trinitas: Iaşi, 1993, reeditare). 2 Virgil Gheorghiu, Cum am vrut să mă fac sfânt (Editura Deisis: Sibiu, 2008, ediţia a II-a).

3

sursă a sfinţeniei. Sunt mai multe religii şi mai multe credinţe care consideră că sfinţeniaeste foarte mult un lucru sau o stare care ţine numai de eforturile şi de încercările propriiale omului şi în nici un caz sfinţenia nu vine de la Dumnezeu.

Realitatea este că trăim într-o lume care de mai multă vreme a renunţat să mai creadăîn sfinţi şi în sfinţenie. Acest lucru fiindcă de mai multe ori lumea noastră nu mai crede înDumnezeu. Sfinţii sunt cei care au apucat sau mai bine spus cei care păşesc pe caleabinelui. Orice om sănătos la minte îşi poate da seama că în lumea noastră există în planmoral două căi: una a binelui şi alte a răului. Calea binelui este foarte mult calea care ducela sfinţenie şi în cele din urmă la desăvârşire în timp ce calea răului este o cale care duce lapervertire şi depravare. Trăim într-o lume media care de mai multe ori ne învaţă cusurogate ale sfinţeniei. Mai multe producţii cinema au ca şi temă sfinţenia însă ea de celemai multe ori este exploatată într-o direcţie şi o înţelegere deviată pentru senzaţia artisticăsau uneori pentru scopuri electorale şi politice. Acest lucru este o realitate. Mai mulţi marilideri politici ai lumii se impun pe sine ca şi modele de sfinţenie şi de ce nu ei se suprapuncu sfinţii tradiţionali ai Bisericii Creştin Ortodoxe. În realitate aceştia nu sunt sfinţi dar uniichiar pozează în chipul sau imaginea sfântului. Lumea de azi de mai multe ori neobişnuieşte cu o cultură electorală a sfinţilor şi a sfinţeniei. În mai multe state dictatoriale şitotalitare, liderul politic este de ce nu sfântul ultim. Este o realitate că lumea de azi îi scoatepe sfinţi din contextul lor religios şi îi adaptează la ceea ce se poate spune nevoile şicerinţele societăţii politice din jur. Acest lucru este o mare greşeală. Să nu uităm că acestlucru s-a încercat şi la vremea Domnului Iisus Hristos care s-a voit a fii nu calea de mântuirea omului ci mai mult în contextul timpurilor, un eliberator de sub stăpânia romană careexista în acele timpuri asupra poporului ales, poporul evreu.3 Prin urmare se poate vedea căde mai multe ori sfinţenia a fost o noţiune care a fost exploatată şi de ce nu manipulată înspre diferite alte sensuri şi alte înţelesuri ale necesităţilor şi utilităţilor omului care trăieştesub auspiciile istorice. În acest sens de cele mai multe ori sfinţenia este o noţiune fie greşitînţeleasă sau uneori este o noţiune înţeleasă doar parţial adevărat. De mai multe ori sepoate vedea că sfinţenia este o realitate cât se poate de mult morală şi de ce nu ascetică şimistică. Se mai poate spune că în mod real în om sau în fiinţa umană există o nevoie desfinţenie şi de tot ceea ce este sfinţenia. De ce spunem acest lucru? Atunci când omultrăieşte într-un mediu viciat şi pătimaş în cele din urmă el ajunge la o înţelegere saucuprindere a sfinţeniei. Acest lucru s-a putut vedea de mai multe ori. Sunt mai mulţi dintrenoi care ajung să înţeleagă şi să aprecieze sfinţenia numai prin ceea ce este opus sau maibine spus prin ceea ce este negaţia sfinţeniei. Sunt mai mulţi care atunci când se află pe uncâmp de război îşi vor da seama de marea diferenţă care există dintre câmpul de război şispaţiul unei mănăstiri ortodoxe. În timp ce pe un câmp de război oamenii se omoară şi sevatămă unii pe alţii, într-o mănăstire ortodoxă călugării se roagă şi postesc din iubire deDumnezeu. Am putea spune că numai un om cu o minte nebună nu ar putea vedea aceastămare diferenţă.

Se spune că mai de mult un om mergea printr-o pădure. La un moment dar un leu aînceput să îl urmeze. Omul a fugit şi s-a căţărat într-un pom. După ce a ajuns în pom a pututvedea că au venit doi şobolani, unul alb şi unul negru care au început să roadă creangă pecare stătea el. În puţin timp creanga se v-a rupe. La puţin timp a venit un şarpe urât care s-apus sub el şi care stătea cu gura căscat pentru ca el să cadă în ea. Omul nostru era disperat.Nu ştia ce să mai facă. S-a uitat în jur şi a putut vedea că pe creanga de lângă el era un3 Ioan Fruma, Grigorie T. Marcu, Procesul Mântuitorului: studiu juridic şi teologic (Editura Romcart, 1945).

4

mare fagure de albine. Mierea curgea din el. Ispitit omul nostru a gustat din acea miere. Eraextrem de bună la gust. Mierea l-a făcut să uite de leu, de şarpe şi de şobolani. Care estetâlcuirea povestirii? Leul este moartea care te pândeşte oricând. Cei doi şobolani, unulnegru şi altul alb sunt ziua şi noaptea. Ei se tot învârtesc şi în acest fel vor consuma timpulvieţii tale. Şarpele cel urât este mormântul care te aşteaptă să cazi în el. Fagurele estelumea şi mierea din el sunt plăcerile iluzorii ale acestei lumi. Adevărul este că ne place săgustăm din plăcerile lumii şi în acest mod uităm de timpul nostru scurt în această lume, demoartea şi de mormântul nostru. De cele mai multe ori se poate spune că aşa este cu fiecaredintre noi. Vrăjiţi şi de ce nu biruiţi de plăcerile iluzorii ale acestei lumi de mai multe oriuităm de Dumnezeu şi de chemarea noastră la sfinţenie. În acest sens, este greu să vorbimdespre sfinţenie într-o lume care la nivel general de mai multă vreme nu mai crede însfinţenie. Sunt mai multe fapte care ne spun acest lucru.

Sfinţii şi sfinţenia sunt un lucru demodat şi care nu mai sunt de mult in vogă pentrulumea şi zilele noastre. Acest lucru este aşa fiindcă ei nu vin să întâmpine şi să satisfacănevoile şi plăcerile noastre imediate. Ce fac sfinţii? În timp ce lumea petrece liber şi fărălimite în cluburi de noapte şi baruri nonstop, sfinţii asemenea Sfântului Antonie cel Mare seretrag în pustie unde duc o viaţă de rugăciune şi de priveghere. În timp ce lumea noastrăurmăreşte să îşi satisfacă la infinit şi nelimitat plăcerile culinare şi gastronomice, sfinţiipostesc şi fac asceză de la toate mâncările. În timp ce lumea noastră caută să îşi satisfacătoate plăcerile erotice şi sexuale dând frâu liber instinctului sexual pe toate canalele deteleviziune şi în mai multe publicaţii obscene, sfinţii trăiesc în abstinenţă şi castitate. Întimp ce lumea noastră se dă în vânt după faimă şi celebritate prin toate mijloacele masmedia, sfinţii sunt anonimi şi de ce nu necunoscuţi. Acest lucru îi face pe sfinţi şi pe sfinţiicreştin ortodocşi extrem de incofortabili şi de inconvenineţi pentru lumea şi zilele noastre.Acest lucru nu este o noutate, fiindcă de cele mai multe ori sfinţii sunt în contradicţie culipsa de ierarhie morală a lumii în care trăim.4 Este de remarcat în acest sens, că sfinţii nuurăsc lumea în care s-au născut ci ei vor ca lumea să fie curată şi bună. Atunci când acestlucru nu este aşa, de mai multe ori ei intervin şi protestează. Trăim într-o lume care de celemai multe ori ajunge să îi neglijeze total pe sfinţi ori ajunge să îi idolatrizeze. Aceste douăextreme trebuie evitate de cele mai multe ori. Ceea ce este o mare realitate este că de maimulte ori sunt oameni care nu cred în sfinţi şi nici în sfinţenie. Acest lucru are loc în specialîn cadrul sectelor neoprotestante care refuză să creadă că sfinţenia este un lucru care poatefii trăit şi împărtăşit de oameni. Pentru mai multă lume singurul sfânt este Dumnezeu. Acestlucru este adevărat doar că Dumnezeu nu ţine sfinţenia numai pentru Sine ci El comunicăaceastă sfinţenie. În timp ce Dumnezeu este sfânt prin fiinţa Sa, sfinţii ajung la sfinţenie prinparticipare. Această participare este de cele mai multe ori un lucru sau o realitate careizvorăşte din comuniunea cu Dumnezeu.5 Sunt mai mulţi dintre noi care nu văd rolul saufuncţia sfinţeniei şi a sfinţilor în această lume fiindcă ei ştiu că viaţa se termină cu moarteaşi din moarte nu mai este cale de întoarcere. La ce bun sfinţii şi sfinţenia care nu pot opriivenirea cruntei şi nemiloasei morţii? Mai ştiu morţii în cele din urmă despre sfinţenie şi desfinţii? Adevărul este că sfinţenia este o noţiune care merge dincolo de moarte. De fapt sepoate spune că moartea este testul ultim al sfinţeniei. De ce este aşa? Fiindcă omul are oistorie. Din istorie omul ştie că au fost oameni buni şi oameni răi. Oamenii buni au fost sfinţiişi oamenii răi au fost cei depravaţi. Deşi moartea îi ia şi pe sfinţi şi pe depravaţi, se poate4 Benedicta Ward, Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate (Editura Deisis: Sibiu, 1997). 5 Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei (Ediura Doxologia, 2013) ediţia a II-a.

5

spune că valoarea lor morală nu este identică în faţa morţii. Sfinţii sunt în cele din urmăvalori şi realităţi care continuă să existe şi după moarte. Cum fac ei acest lucru? Prin fapteleşi consecinţele faptelor lor. Atunci când cineva ajută o persoană care se află în nevoie sepoate spune că acest lucru are unele consecinţe. La fel de bine, atunci când cineva face unrău unei persoane acest lucru are şi el consecinţe. Consecinţele sunt pozitive şi negative.Aceste consecinţe de cele mai multe ori depăşesc moartea şi mormântul.6

Se spune despre un om că avea o fiică. Acest om era sărac şi din acest motiv era cât sepoate de mult îngrijorat că nu v-a putea să dea fiicei sale o zestre potrivită pentru căsătorie,fiindcă fiica sa ajunsese la timpul căsătoriei. Nişte prieteni de ai săi i-au spus că dacă v-aintra în comerţul cu alcool cu siguranţă v-a reuşii să strângă o avere pentru fiica lui.Disperat omul nostru acceptat această ofertă şi a intrat în comerţul cu băuturi spirtoase. Afăcut o mare investiţie în rachiu care trebuia transportat într-o localitate învecinată. Dinnefericire în timpul transportului care a fost făcut cu trenul mai toate sticlele de rachiu s-auspart din cauza trepidaţiilor pe care trenul le-a făcut pe linie. Omul nostru era devastat. Nunumai că era sărac dar acum devenise şi mai sărac. Trist şi necăjit el a pus mâna pe un coşpentru a face cumpărături cu ultimii bănuţi pe care îi mai avea. Se gândea să cumpere niştemirodenii. A plecat cu coşul la piaţă şi pe drum i-a venit în minte să se ducă să ceară sfatulunui mare înţelept care locuia în acea regiune. Drumul spre înţelept trecea pe sub un pod.

- Bună ziua, a spus omul nostru.- Bună ziua, a răspuns înţeleptul. - Am o mare problemă.- Ce problemă?- Uite vezi eu sunt un om sărac şi am dat de un mare necaz. - Dumnezeu lasă necazurile în viaţa noastră cu scopuri bine întemeiate. - Nu cred acest lucru. - De ce?- Am investit în băutură şi toată băutura care am plătit-o cu bani grei a fost vărsată

de trepidaţiile trenului cu care o transportam. - Tu ai auzit că după furtună vine şi timp bun?- Nu înţeleg. - Ai încredere în Dumnezeu şi nu deznădăjdui. - Bine mulţumesc pentru înţelegere a răspuns omul nostru, şi a plecat de la înţelept. Pe drum s-a întors pe aceiaşi cale pe sub podul cel mare cu coşul în spate în care avea

câteva mici pungi cu mirodenii pe care şi le-a mai putut cumpăra. A ajuns acasă cu bineunde şi-a dat coşul jos. S-a pus în pat pentru a se odihnii şi deşi înţeleptul îl mai mângâiasese simţea tot trist. De-o dată fiica lui a strigat:

- Tată, problemele noastre sunt rezolvate, a spus fiica arătându-i un săculeţ plin cumai multe sute de monede de aur.

- De unde ai acel săculeţ?- Din coşul tău.- Din coşul meu? Nu am avut nici un săculeţ cu aur în coş. Hmmm....poate Dumnezeu

a făcut o minune. Ce se întâmplase? În momentul în care omul nostru trecuse cu coşul în spate pe sub

pod, pe pod trecea un hoţ rus cu multe pungi de aur care venise de la un jaf. Din neatenţie,

6 Jean Claude Larchet, Tradiţia ortodoxă despre viaţa după moarte, (Editura Sophia, Bucureşti, 2006).

6

o pungă căzuse exact la săracul nostru în coş. De acum problemele lui erau rezolvate.7 Sepoate spune că această pildă sau parabolă se potriveşte şi sfinţilor creştini ortodocşi. Sfinţiisunt cei care prin sine nu se pot face sfinţi. Acest lucru este un mare adevăr. Nimeni nu sepoate face pe sine sfânt indiferent cât de multe încercări şi eforturi ar face. Dumnezeu însăpoate face ca anumite persoane care au fost constante în încercările şi eforturile lor săajungă la sfinţenie şi ca ei să devină sfinţi. După cum am spus nimeni nu poate devenii sfântdincolo de comuniunea şi de participarea la Dumnezeu.

De ce să nu recunoaştem că sunt mai multe concepţii şi opinii care susţin că sfinţeniaşi sfinţii sunt un lucru sau o realitate care ţine foarte mult de istorie şi de trecut. Sunt maimulte glasuri în lumea noastră care susţin că sfinţii şi sfinţenia sunt o epocă sau o erătrecută din istoria lumii şi a omului. Ne aflăm într-o eră sau o epocă post-aghiografică saumai bine spus o eră şi o epocă care nu mai au de mai multă vreme de a face cu sfinţii şisfinţenia. Evident acest lucru este fals. Sfinţii sunt la fel de actuali în zilele noastre dupăcum au fost în primele zile ale creştinismului. Omul modern care se poate spune că s-ainaugurat istoric începând cu secolul al XX-lea are foarte rar în vocabularul său noţiuneasau ideea de sfânt. Ideea sau noţiunea de superstar, vedetă mondială, erou de cinema estede mai multe ori mult mai de interes pentru omul modern. Sunt foarte puţini cei care ştiu căsfinţenia este un atribut sau o însuşire a lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl este Cel care vreaca acest lucru să fie împărtăşit. El vrea ca şi noi să fim sfinţi. Evident, este greu de fim sfinţişi pentru acest motiv se ştiu de atât de puţini sfinţi. Totuşi, există sfinţi pentru fiecare zii aanului. Prin urmare, sfinţenia nu este inaccesibilă. Ceea ce s-a putut vedea din studiulaghiografiei şi a vieţilor sfinţilor este că majoritatea sfinţilor, cu mici excepţii au fost oamenicare s-au nevoit, au făcut asceză, s-au rugat, au postit şi în cele din urmă şi-au dedicat toatăviaţa lor slujirii lui Dumnezeu. Chiar şi sfinţii care au fost păcătoşi mai înainte, au trecutprintr-o perioadă de pocăinţă. Un caz de excepţie de om care s-a pocăit în ultimul moment afost Dismas [el apare în unele scrieri şi cu numele de Dima sau Dimas] care a fost răstignitalături de Domnul Iisus Hristos. Acesta era un om care stătea în pustie şi jefuia chiar cupreţul vieţii pe toţi cei care treceau prin pustie. Unele tradiţii ne spun că el era vinovat defraticid, mai bine spus şi-a omorât propriu frate. Totuşi, Dismas se pocăieşte în ultimulmoment. El este cel care a auzit din gura Domnului Iisus Hristos: Adevăr îţi spun ţie: astăzivei fii cu mine în rai. Se cunoaşte foarte bine faptul că tâlharul pocăit se afla în faţa morţii, omoarte se poate spune extrem de dură. Celălalt tâlhar care a fost răstignit cu Domnul IisusHristos i-a cerut să îi scape fiindcă şi-a dat seama că este Fiul lui Dumnezeu. DomnulHristos nu i-a răspuns nimic. Dismas a intervenit şi i-a cerut să Îl lase pe Hristos în pacefiindcă ei îşi merită pedeapsa fiindcă au făcut multe rele în timpul vieţii. În cele din urmăDismas îi spune Domnului Iisus Hristos: „Iisuse pomeneşte-mă când vei venii întru împărăţiaTa.” Ceea ce este de remarcat aici este că aceşti tâlhari şi-au dat seama că Domnul IisusHristos este Fiul lui Dumnezeu fără să Îl cunoască. Se crede că pe tâlharul nepocăit l-achemat Gestas. Biserica Creştin Ortodoxă consideră că răstignirea pentru faptele rele făcuteşi pocăinţa pe care a făcut-o i-au câştigat lui Dismas mântuirea şi acum el se află în rai.8 7 Ioan Teşu, Teologia necazurilor şi a încercărilor: gânduri de folos duhovnicesc (Apologeticum, 2005). 8 Temă răstignirii este o temă extrem de dezbătută în lumea teologiei creştin ortodoxe. Ceea ce trebuie să ştimeste că răstignirea nu a fost o pedeapsă inventată de romani ci ea a fost preluată. Aici sunt mai multe ipotezereferitor la unde s-au făcut primele răstigniri. Unii susţin că răstignirea a fost inventată în Persia, alţii înCartagina Africa şi alţii cred că a fost inventată în Fenicia. Balanţa înclină foarte mult în favoarea Cartagineicare a fost un oraş din Nordul Africii care nu mai există astăzi. Frederic T. Zugibe, The crucifiction of Jesus:completly revised and expanded: a foresic inquiry (Editura M. Evans, 2005).

7

Este cât se poate de adevărat că sfinţii se află în contradicţie şi în conflict cu răutateaşi răul. Acest lucru este în cele din urmă ceea ce se poate spune sensul ultim şi final alsfinţeniei. Un sfânt nu v-a susţine niciodată ceea ce este răul în lumea noastră: violenţa,crima, războiul, înşelăciunea, terorismul, sabotajul, minciuna, hoţia sau tâlhăria. Aceasta casă enumerăm câteva rele din zilele noastre. Este clar că există o cale a răului pe care dacăcineva păşeşte îşi pierde foarte mult calea sau posibilitatea de a ajunge la sfinţenie. Acestlucru de mai multe ori a fost contestat şi de ce nu negat de mai multă lume. Sfinţii sunt ceicare în cele din urmă ne duc în spre definiţia ultimă şi supremă a binelui şi a virtuţii. La felde bine, sfinţenia este o noţiune dinamică care presupune un dialog real şi eficent cuDumnezeu. În această carte vom prezenta că au existat mai mulţi sfinţi care realmente s-auarătat la unii dintre cei vii. Vom insista mai mult asupra faptului că de mai multe orisfinţenia este ceea ce se poate spune un lucru sau o stare care se câştigă treptat saugradual şi nu dintr-o dată. Au fost foarte rare cazurile în care unii au devenit sfinţi dintr-odată. Sfinţenia este un proces în sine şi au fost mai mulţi sfinţi care nu au fost cunoscuţi saurecunoscuţi în viaţa lor ca şi sfinţi. La fel de bine, sfinţii şi sfinţenia nu este posibilă fără deDumnezeu sau dincolo de voia şi de pronia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care lucreazăîn cele din urmă prin sfinţi şi El este Cel care duce la îndeplinire anumite scopuri în ceea ceîi priveşte pe sfinţi. Sfinţii sunt oameni ai binelui şi în cele din urmă ei sunt cei care ajung lasmerenie. Se ştie celebra întâmplare cu Sfântul Antonie cel Mare care la un moment datajunsese să se întrebe dacă mai este cineva în lume la fel de desăvârşit sau de avansat ca şiel. Dumnezeu i-a răspuns în cele din urmă rugăciunilor.

- Antonie, mergi în cetatea cutare şi acolo vei întâlnii pe strada cutare un curelar.Acela este mult mai desăvârşit decât tine.

Sfântul Antonie cel Mare a ascultat de glasul lui Dumnezeu şi a mers în locul de care i-a spus Dumnezeu [cel mai probabil a fost vorba de Alexandria din Africa]. Aici el s-a pretinsun om simplu care vroia să ştie mai multe despre viaţa curelarului.

- Ce faci tu bine?- Merg în fiecare duminică şi sărbători la biserică, postesc şi mă rog. - Asta o fost şi eu, i-a răspuns Sfântul Antonie cel Mare. - Altceva ce mai faci?- Din tot ceea ce câştig o parte o dau milostenie pentru cei săraci. - Asta o fac şi eu, a răspuns Sfântul Antonie cel Mare. - În fiecare dimineaţă când mă apuc de lucru spun: toţi se vor mântui numai eu nu

mă voi mântui. - Ei acest lucru eu nu îl fac. Întâmplarea ne arară că curelarul era superior Sfântului Antonie cel Mare fiindcă era

smerit şi nu se considera pe sine mai bun decât restul.9

CAPITOLUL 1

SFÂNTUL ŞI SFINŢENIA ÎN VECHIUL TESTAMENT

Vechiul Testament este o perioadă trecută din trecutul umanităţii care istoric coincidecu ceea ce istoria denumeşte antichitate. Estimativ Vechiul Testament se întinde pe operioadă de 5000 de ani. Ea începe cu Adam şi Eva şi se sfârşeşte cu întruparea Domnului9 Patericul egiptean, (Alba Iulia, 1991).

8

Iisus Hristos care s-a născut la anul 1 în Betleemul Iudei. Este de remarcat aici că primiioameni creaţi sau făcuţi de Dumnezeu Tatăl au fost trecuţi în rândul sfinţilor în BisericaCreştin Ortodoxă şi sunt pomeniţi pe data de 18 decembrie. Prin urmare se poate spune căprimii oameni din istoria lumii şi a umanităţii au fost sfinţi. Deşi la început nu a fost aşa,Vechiul Testament se v-a concentra foarte mult asupra poporului evreu care până la DomnulIisus Hristos a fost poporul ales al lui Dumnezeu. În aceste rânduri nu vom ţine o prelegeresau conferinţă despre Vechiul Testament ci vom vorbii mai multe despre modul în care a fostînţeleasă sfinţenia în Vechiul Testament. Este cât se poate de clar să Vechiul Testament esteo carte care este respinsă de mai mulţi dar în cele din urmă, sfinţenia este un lucru careeste cât se poate de bine conturat de Vechiul Testament. Un prim mare caz de sfinţenie sepoate spune că a fost în Vechiul Testament dreptul sau Sfântul Abel care a fost ucis dininvidie de fratele său fiindcă aducea jertfe lui Dumnezeu din toate roadele lui cele mai bune.Se poate spune că Abel a fost un prototip de sfinţenie şi de ce nu o prefigurare a DomnuluiIisus Hristos care la un anumit nivel a avut aceiaşi soartă.10

Sunt mai mulţi care au susţinut că nu se poate vorbii despre o sfinţenie a lui Adam şiEva pe fondul păcatului originar sau mai bine spus a păcatului strămoşesc. Acest lucru esteun fapt contestabil. Trebuie să ţinem cont că după ce i-a creat Dumnezeu Tatăl a interzisprimilor oameni posibilitatea sau capacitatea de a face o diferenţă între bine şi rău. Acestlucru a primit interpretări şi înţelegeri diverse pe parcursul timpului, dar este bine să neaducem aminte că Adam şi Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu nu prin proprie iniţiativăci din instigaţiile sau lucrarea celui rău şi a diavolului. Deşi mai multă lume contestă acestlucru, Biserica Creştin Ortodoxă îi consideră pe Adam şi Eva sfinţi. După cum am spus, eisunt pomeniţi în Biserica Creştin Ortodoxă ca şi sfinţi pe data de 18 decembrie. Adam şi Evaau căzut în păcat dar au făcut acest lucru din lucrarea celui rău sau a diavolului. Acest lucrueste uitat de mai multă lume. Evident, ei nu au fost deplin nevinovaţi dar este cât se poatede adevărat că dacă nu ar fii existat cel rău sau diavolul, primii oameni nu ar fii încălcatporunca lui Dumnezeu de a cunoaşte binele şi răul. Sfinţii părinţi ne spun că DumnezeuTatăl le-a interzis primilor oameni capacitatea de a cunoaşte binele şi răul din motive foartebine întemeiate. Aceste motive se legau foarte mult de starea de imaturitate a primiloroameni. Spre deosebire de noi care ne naştem copii, devenim adolescenţi şi mai apoi adulţii,primii oameni nu au fost copii niciodată. Se poate spune că ei au fost copii în interior saumai bine spus aveau sentimentele şi gândirea unor copii în trupul unui adult. Cel maiprobabil acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu le-a interzis o cunoaştere imediată abinelui şi a răului. Consecinţele ar fii fost ca şi cum am pune un copil de 3 ani la volanulunui tir de marfă. Puţin probabil că acest copil care nu a luat lecţii de condus ar puteaconduce un tir de marfă pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie.11

Prin urmare, este cât se poate de adevărat că de mai multe ori sfinţii sunt persoanecare şi-au făcut cunoscută existenţa şi realitatea. Un astfel de caz avem de pe vremeaimperiului bizantin şi se leagă foarte mult de Sfântul Nicolae cel care a combătut erezia luiArie. Se spune că în Constantinopol era un om credincios. Aceasta avea obiceiul de a seruga la icoana Sfântului Nicolae la care avea mare evlavie. Într-o zii credinciosul a trebuit săfacă o călătorie lungă pe mare. S-a suit în corabie şi a pornit la drum. S-a înnoptat şi pevremea aceea nu existau becuri sau curent electric şi pe punte era întuneric. Din neatenţie

10 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abdrudan şi Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 1994). 11 Christfried Bottrich, Adam und Eva in Judentum, Christentum und Islam (Gottingen, 2011).

9

omul s-a împiedicat şi a căzut în mare. Fiind întuneric, marinarii au auzit glasul lui carestriga după ajutor dar nu au putut să îl ajute cu nimic fiindcă nu îl vedeau. Puterile omuluiera în spre capăt când el a început se roage la Sfântul Nicolae:

- Sfinte Nicolae ajută-mă! Sfinte Nicolae scapă-mă! Sfinte Nicolae nu mă lăsa să măînec!

L-a puţin timp după ce a strigat aceste cuvinte s-a putut vedea în mijlocul casei sale.Era speriat şi din cauza strigătelor sale a crezut că a avut un coşmar. Auzind că ţipă au venitşi vecinii să îl vadă. În cele din urmă şi-a dar seama că nu a fost un coşmar fiindcă hainelesale erau ude şi prin urmare Sfântul Nicolae realmente l-a ajutat scăpându-l de la înec.

Aceasta este o întâmplare mai puţin cunoscută din viaţa Sfântului Nicolae un sfânt pecare mai multă lume din zilele noastre îl consideră demodat şi învechit. Sfinţii ne ajutăatunci când le cerem sincer ajutorul. Ce dovadă mai mare a existenţei sfinţilor putem aveadecât cea pe care am spus-o mai sus.12 Prin urmare, este cât se poate de evident că de maimulte ori lumea nu crede în sfinţi. Sunt fapte incontestabile ca şi cel pe care l-am enunţatmai sus care ne spun că sfinţii nu sunt simple imaginaţii ci ei sunt persoane alese ale luiDumnezeu care prin voia lui Dumnezeu pot schimba cursul evenimentelor istoriei şi altimpului omului. În acest sens, Vechiul Testament este foarte mult o istorie a sfinţilor şi asfinţeniei în lumea antică. Lumea antică a avut şi ea noţiunea de sfinţenie dar poate la un altgrad sau un alt nivel de înţelegere. Un alt mare caz de sfinţenie pe care ni-l enunţă VechiulTestament a fost dreptul Noe care a trăit pe vremea potopului. Vechiul Testament ne spunecă lumea s-a înrăutăţit şi acest lucru a dus la decizia lui Dumnezeu de a pedepsi lumea.Pedeapsa a fost în cele din urmă inundaţiile care s-au făcut prin ploaie. Un singur om a fostgăsit drept de Dumnezeu şi acesta se spune că a fost Noe. Dumnezeu i-a cerut lui Noe săfacă o arcă în care să i-a din toate animalele şi păsările pământului câte o pereche şi aşaviaţa se v-a perpetua. Noe a ascultat de Dumnezeu şi în acest mod şi-a salvat viaţa. Se credecă pe arca lui Noe au fost 8 persoane care era familia lui. O pildă inspirată din viaţa lui Noeşi mai puţin cunoscută se referă la cei care înjură.

Se spune că atunci când Noe a adunat animalele pentru a le pune în arcă, berbecul nua voit să intre în nici un fel şi s-a pus de-a curmezişul. Noe a făcut toate încercările pentru aîl pune pe berbec în corabie. Aceasta nu a voit să intre în ruptul capului. Mânios Noe ar fiispus:

- Da, intră [dracului] odată! În cele din urmă după multe încercări berbecul a intrat în arcă. După ce arca s-aînchis şi apa a crescut Noe l-a putut vedea pe cel rău sau diavolul în arcă întrecelelalte vieţuitoare. - Tu cum ai intrat aici? A întrebat Noe mirat. - Tu m-ai chemat când ai băgat berbecul în arcă şi eu am venit îndată.Evident, această întâmplare nu a avut loc în realitate, dar ea ne poate învăţa un lucru:

că atunci când drăcuim şi acest lucru are loc de mai multe ori în lumea noastră, nu facemdecât să îl chemăm sau mai bine spus să îl invocăm pe cel rău să vină la noi. După cum amspus Noe a fost un caz de sfinţenie incontestabil. Exemplul său nu a fost uitat deşi mai multălume îl consideră extrem şi de ce nu inoportun. Mai mult decât atât, cazul lui Noe nedemonstrează că Dumnezeu Tatăl nu rămâne indiferent în ceea ce priveşte faptele pe carenoi le facem pe acest pământ şi în această lume. Astăzi se ştiu foarte puţine despre Noe şi

12Igor Filin, Noi minuni ale sfântului Nicolae (Editura Sofia: Bucureşti, 2004).

10

timpurile sale dar se presupune că rămăşiţe ale arcei lui Noe s-au găsit pe muntele Araratdin Turcia de azi.13

Imediat după Noe povestirile biblice se vor îndrepta foarte mult în spre persoana luiAvraam şi ulterior a cetăţilor Sodomei şi Gomorei. Sodoma şi Gomora erau două cetăţiantice prospere dar imorale. Dumnezeu Tatăl hotărăşte distrugerea lor şi în locul numitMamvri Avraam este cel care încearcă să mijlocească pentru Sodoma şi Gomora. Acest lucruel îl v-a face fără succes fiindcă păcatele Sodomei şi Gomorei erau foarte mari. În modmiraculos Dumnezeu v-a pogorî foc din cer care v-a distruge aceste cetăţi definitiv. Pe locullor stă azi drept mărturie Marea Moartă. Sfântul Avraam este o altă persoană care se poatespune este un model de sfinţenie în Vechiul Testament. El intervine pentru cei care urmausă fie pedepsiţi de Dumnezeu. Acest lucru ne spune că sfinţii pot mijlocii în faţa luiDumnezeu pentru noi la fel cum fără succes Avraam a mijlocit pentru Sodoma şi Gomora.Faptul că Avraam nu a avut succes atunci când a mijlocit pentru Sodoma şi Gomora nespune că atunci când păcatele oamenilor sunt prea grave sfinţii nu ne mai pot ajuta.14 Uncaz excepţional este cel al lui Lot care locuia în Sodoma şi Gomora şi care a fost avertizat deun înger al lui Dumnezeu să părăsească oraşul fiindcă aceasta v-a fii distrus. Lot primeşteporunca să nu privească înapoi atunci când oraşul v-a fii distrus ceea ce nu v-a fii făcut desoţia sau nevasta sa care fiindcă nu a ascultat de poruncă v-a fii transformată instantaneu înstană de piatră. Cazul Sodoma şi Gomora ne vorbeşte foarte mult de contrastul dintre viciuşi virtute care există în lumea noastră. Se ştie că păcatul cel mai grav făcut la Sodoma şiGomora a fost homosexualitatea şi se pare că Dumnezeu Tatăl nu a îngăduit acest păcat. Unlucru care le reaminteşte şi azi celor care trec prin regiunea Sodomei şi a Gomorei de faptulcă aici a avut loc un lucru rău este faptul că apa Marei Moarte este atât de sărată că nucreşte nici un peşte în ea. Sodoma şi Gomora ne spune foarte clar că Dumnezeu iubeştevirtutea şi urăşte viciul. Acest lucru se conturează din ce în ce mai mult în VechiulTestament.

Se poate spune că Vechiul Testament a conceput noţiunea de sfinţenie şi de sfinţiextrem de bine şi acest model de sfinţenie v-a fii actual şi valabil pentru toate epocile şitoate timpurile de mai apoi. Vechiul Testament şi-a conturat ideea de sfinţenie cât se poatede mult experimental şi existenţial în funcţie de evenimentele concrete în care şi-au dusviaţa sfinţii din acele timpuri. Este clar că în cazul Sodomei şi Gomorei Avraam şi Lot şi-audemonstrat sfinţenia în timp de sodomiţii şi gomoriţii au păşit pe calea depravării şi arăutăţii. Acest lucru este prin urmare ceea ce defineşte şi ceea ce susţine viziunea genericăa sfinţilor şi a sfinţeniei în Vechiul Testament. Ceea ce se sconta şi ceea ce se dorea foartemult în Vechiul Testament era ca poporul ales să fie un popor sfânt. Acest lucru se simţeadatorită faptului că în timpurile Vechiului Testament lumea căzuse în idolatrie şi înînchinarea la zei. Idolatria şi politeismul se poate spune că au fost constante ale lumii anticeşi acest lucru se poate vedea foarte bine din Vechiul Testament. De mai multe ori în VechiulTestament sfinţenia a constat în a ţine de ceea ce este monoteismul sau credinţa într-unsingur Dumnezeu. Imediat după dreptul Avraam v-a urma migraţia celor 12 fii ai săi în Egiptîn căutarea unei vieţi mai bune. Aici evreii se vor înmulţii dar condiţiile lor de viaţă se vorînrăi din cauza faptului că au fost luaţi în robie de faranonii egipteni. Este foarte posibil ca

13 Angelo Palego, Cum am găsit arca lui Noe (Editura Humanitas: Bucureşti, 2003). 14 În realitate nu au fost numai 2 oraşe care au fost distruse, Sodoma şi Gomora ci au fost 5 de toate Sodoma,Gomora, Adma, Țeboim și Bela sau Țoar. Aşa se explică că Marea Moartă este pe locul fostelor cetăţi distrusede Dumnezeu. Salomon Lastik, Czy Sodoma I Gomora (Lodzkie, 1961).

11

marile edifici egiptene cum sunt piramidele, în special cele trei piramide grupate în jurulpiramidei lui Keops sau Sfinxul şi multe altele, să fii fost făcute prin munca sclavilor evrei.După aproape 200 de ani evreii cer eliberarea din robia egipteană şi îşi vor găsii un lidersau conducător în persoana Sfântului Moise. Cartea Ieşirii sau a Exodului din VechiulTestament ne relatează foarte mult despre persoana Sfântului Moise. Se naşte într-o familiede evrei dar este crescut într-o familie de egipteni de la palatul imperial. Aici Sfântul Moisev-a căuta să obţină libertatea poporului din care provenea lucru care s-a soldat cu un eşec.Faranoul nu era dispus să îi lase liberi pe evrei fiindcă dorea mână gratis de muncă. Moiseaduce mai multe plăgi peste Egipt şi în cele din urmă episodul se încheie cu despărţireaMării Roşii în două. Sfântul Moise a devenit un model incontestabil de sfinţenie în VechiulTestament. El a fost persoana providenţială care v-a elibera pe poporul ales din robiaegipteană. Armatele egiptene sunt convinse că adevărul este de partea lor şi îi urmăresc peevreii şi prin marea Roşie. Dumnezeu închide marea pe care o deschisese numai pentruevrei şi armatele egiptene mor înecate. Sfântul Moise este un sfânt de excepţie care fărănici o îndoială a avut mare credinţă în Dumnezeu. El a rămas până în zilele noastre singurulprooroc al evreilor care la ora actuală încă nu Îl recunosc pe Domnul Iisus Hristos în modoficial.15

Vechiul Testament se v-a concentra mai apoi asupra persoanei lui Aaron. Aaron estecel care v-a devenii liderul religios al evreilor după ce aceştia vor ieşii din Egipt şi se vorstabilii în pământul făgăduinţei sau regiunea Canaanului. La fel de bine o altă persoanăsfântă din această perioadă a fost Iosua. Aaron a fost fratele mai mare a lui Moise un altmare merit al lui Aaron este că el a fost cel care a fondat sărbătoarea paştilor care era ocomemorare a trecerii prin Marea Roşie. Prin urmare, după Moise, conducerea religioasă afost preluată de Iosua Navi sau în unele traduceri Isus Navi. Iosua îşi v-a dovedii sfinţeniaprin două mari fapte. Primul a fost cucerirea Ierihonului. Aici Biblia ne istoriseşte douăminuni pe care le-a făcut Iosua. El a voit să cucerească Ierihonul şi pentru acest lucrutrebuia să treacă râul Iordan. Acest lucru putea fii inconvenient atunci când era vorba de oarmată. În urma rugăciunilor lui Iosua, în ziua când armatele evreieşti au trecut Iordanulapa şi-a oprit cursul său, fapt supranatural. Mai apoi, Iosua le v-a spune armatelor sale săcânte din trompete în jurul cetăţii. Evreii au cântat şapte zile din trompetă şi în a şaptea ziizidurile Ierihonului s-au prăbuşit. Unii cred că acest lucru a avut loc din cauza vibraţiloremise de sunetul de trompetă mai multe zile la rând. Alţii cred că a fost în realitate rodulrugăciunilor lui Iosua.

Iosua îşi v-a demonstra sfinţenia şi cu o a doua ocazie. În timpul luptei de la Gabaoncu gabaoniţi, Iosua se roagă la Dumnezeu şi soarele se opreşte pe cer până în momentul încare evreii îi biruie pe gabaoniţi. Acest lucru ne spune că Iosua avea o credinţă atât de marecă putea să stăpânească nu numai pământul ci şi soarele şi luna. Persoana lui Iosua se poatespune că este una care a incitat pe parcursul timpului mai multe interogaţii şi au fost maimulţi erudiţi şi cărturari care au voit să ajungă să ştie de unde a venit sfinţenia lui Iosua.Este cât se poate de adevărat că sfinţenia lui Iosua a venit de la Dumnezeu. Iosua este unexemplu tipic al sfinţeniei lumii antice. Este cât se poate de adevărat că atunci când vorbimdespre sfinţenie în Vechiul Testament nu se poate să nu vorbim despre ceea ce este sau maibine spus despre modul în care a trăit şi a experimentat sfinţenia Iosua. El este pentru maimulţi un exemplu şi de ce nu o realitate care ţine foarte mult de sensul şi de expresia finalăa ceea ce este sau a modului în care este trăită sfinţenia şi cum trebuie să înţelegem15 Sfântul Grigorie de Nyssa, Viaţa lui Moise (Editura Bisericii Gheorghe cel Vechi; Bucureşti, 1995).

12

sfinţenia. Sfinţenia este un lucru care după cum am spus s-a aflat în proces de definire şi dece nu de conturare în Vechiul Testament. Lumea se afla la începuturi şi se poate spune că demai multe ori noţiunea de sfânt şi de sfinţenie era una confuză. Acest lucru nu v-a durafoarte mult fiindcă noţiunea de sfinţenie v-a ajunge să se limpezească cu timpul.16

Se poate spune că odată cu moartea lui Iosua Navi poporul ales a fost cât se poate demult stabilit în noul său pământ. Acum se putea lucra la o identitate şi o etnie proprie şiacest lucru a fost făcut în timpul a ceea ce Biblia a denumit ca şi judecători. Judecătorii aufost prin urmare o nouă etapă din istoria Vechiului Testament. Tema judecătorilor dinVechiul Testament evident se leagă foarte mult de noţiunea de dreptate şi de justiţie.Judecătorii biblici pe care i-a menţionat Biblia sunt: Otniel, Aod, Şamgar, Debora împreunăcu Barac, Ghedeon împreună cu Abimelec, Tola, Iair, Ieftae, Ibţan, Elon, Abdon şi Samson.

Pentru a arăta cum este văzută sfinţenia în sensul dreptăţii vom ilustra acest lucru cuo întâmplare mai puţin cunoscută dar cu mult farmec. Se spune că la un moment era un omextrem de bogat şi care era proprietarul unei companii economice mari. Acest mare magnatşi-a chemat într-o zii toţi consilierii şi le-a spus:

- V-am chemat aici azi fiindcă inteţionez să mă retrag şi să aleg un nou directorexecutiv.

- Bine dar aveţi copii, nu v-aţi gândit la binele copiilor?- Copii sunt şi ei importanţi dar nu sunt mai presus de companie. Plus de asta eu

sunt un om drept şi corect. Copii mei au alte surse de venit şi nu vor duce lipsă denimic. O să vă spun cum o să procedăm.

- Cum? Au întrebat consilierii. - Ei bine, eu am să vă dau la fiecare o sămânţă. Voi veţi lua această sămânţă şi o veţi

planta. După un an veţi venii cu planta crescută la mine. Eu o voi analiza şi carecred eu că este cea mai bună plantă acela v-a fii următorul director executiv şisuccesorul meu.

Magnatul le-a dat la fiecare dintre consilierii lui o sămânţă. Unul dintre consilieri penume Jim era mai sărac şi evident a primit şi el o sămânţă. A dus sămânţa acasă şi a plantat-o. A trecut o săptămână, două, trei, patru dar din ghiveci nu creştea nimic. Colegii lui Jim cutoţii vorbeau cât bine crescute sunt plantele lor. Jim era îngândurat fiindcă din ghiveciul luinu crescuse nimic. A trecut anul şi a venit vremea ca consilierii să se prezinte cu plantele lorla magnat. Jim nu ştia ce să facă. În cele din urmă după ce a vorbit cu soţia lui a decis căeste bine să ducă ghiveciul cum îl primise, adică fără nici o plantă. L-a bătut gândul săcumpere un ghiveci cu flori pentru a face o impresia bună dar a decis că este mai bine să fiecorect. A ajuns în birul şefului său unde aceştia aveau toţii plante mari şi frumoase. Jim s-apus într-un colţ şi se simţea ruşinat fiindcă prietenii lui râdeau de el fiindcă venise fără nicio plantă. Magnatul a intrat. A văzut florile şi după ce şi-a rotit ochii prin cameră l-a văzut peJim care stătea cu un ghiveci gol în mâini.

- Jim ce faci?- Să vă spun sincer mie nu mi-a crescut nici un fel de plantă. Colegii lui au izbugnit toţi în râs. Magnatul a ascultat povestea şi apoi l-a spusconsilierilor: - Astăzi voi anunţa cine va fii succesorul meu şi directorul executiv al acestei

companii care valorează mai multe miliarde de euro. - Cine este?

16 Vladimir Petercă, De la Avraam la Iosua Navi (Bucureşti, 1996).

13

- Succesorul meu este Jim. - Cum? Păi el nu a adus nici o plantă. - Nici nu trebuia. Vedeţi voi, eu v-am dat la toţi câte o sămânţă care în prealabil a

fost fiartă. O sămânţă fiartă nu poate da rod. Ei bine, Jim a fost singurul dintre voicare a fost drept şi corect şi a venit fără nici o plantă. Pentru acest lucru el v-a fiinoul director general

Se spune că între consilieri s-a făcut linişte şi mai apoi ei au ieşit pe uşă ruşinaţi numai înainte de a îşi cere iertare de la Jim fiindcă îşi bătuseră joc de el.

Am spus acest lucru pentru a arăta că de mai multe ori sfinţenia poate fii înţeleasă caşi dreptate sau mai bine spus ca şi corectitudine. Trăim într-o lume care de mai multe ori nueste ancorată în dreptate sau mai bine spus evită dreptatea. Vedem că în jurul nostru se facnedreptăţi, se fac multe înşelăciuni şi exrocherii. Oameni nevinovaţi de mai multe ori suntînşelaţi pentru ca alţii să poată profita de pe ei. Aceste lucruri aduc cu sine imagineasfântului ca şi un om al dreptăţii. Acest lucru a fost simţit foarte bine în Vechiul Testament.17

În Vechiul Testament a devenit cât se poate de evident că nu poate exista sfinţenie fără dedreptate. De mai multe ori însă s-a putut vedea că dreptatea lui Dumnezeu Tatăl nu este şidreptatea omului sau mai bine spus, omul nu are aceiaşi înţelegere a dreptăţii pe care o areDumnezeu Tatăl. Acest lucru a fost exprimat într-una din rugăciunile Bisericii CreştinOrtodoxe „căci toată dreptatea noastră este înaintea Ta ca şi o cârpă lepădată.”18 Prinurmare se poate vedea bine că nu poate fii sau mai bine spus nu poate exista sfinţeniepentru oamenii sau pentru cei care nu au noţiunea de dreptate. Acest lucru se poate vedeade mai multe ori la mai multe nivele. Dreptatea este un lucru care în cele din urmă duce lasfinţenie. Dumnezeu Tatăl îi iubeşte pe cei care caută şi pe cei care fac dreptatea. Nutrebuie să uităm acest lucru şi trebuie să îl avem în vedere. Sfinţii nu sunt un fel de justiţiarisau un fel de haiduci ci ei sunt cei care ştiu ceea ce este drept şi ceea ce este nedreptfiindcă sunt în legătură cu Dumnezeu care este autor al dreptăţii. Să nu uităm că de maimulte ori sfinţii părinţi vorbesc despre Dumnezeu ca şi despre un drept judecător. Sunt maimulţi în zilele noastre la fel cum au fost şi în Vechiul Testament care nu au noţiunea dedreptate. Orfanii aşteptă dreptate de la Dumnezeu. Sunt mai mulţi orfani care sunt părăsiţide părinţii lor pentru totdeauna şi singurul lor ajutor şi sprijin este în acele momenteDumnezeu Tatăl. Mai multă lume consideră că orfanilor nu trebuie să li se facă dreptate lafel cum în vechime sclavilor nu li se cuvenea nici un drept. Acest lucru este eronat şi fals.Orfanii sunt oameni care au nevoie de dreptate fiindcă ei se simt părăsiţi şi fără nici unspijin într-o lume ostilă şi rece. Mai mulţi orfani au rămas cu traume pentru toată viaţafiindcă organele în cauză nu au intervenit când trebuia. Aceste lucruri se cuvine să le avemîn vedere şi să nu le uităm. La fel de bine văduvele de mai multe ori au fost nedreptăţile. Aufost mai multe femei văduve care au rămas văduve de tinere şi au fost de mai multe oriforţate să accepte căsătorii de compromis cu persoane pe care nu le iubeau. Este bine să lefacem dreptate şi văduvelor şi atunci când ele sunt tinere să nu le obligăm la o căsătorieforţată. Mai multe văduve au ales calea abstinenţei şi a castităţii. Dacă au ales acest lucrucel mai bine este să le respectăm voinţa. Evident sunt şi văduve care la o lună după moartea

17 Liviu Stan, Biserica şi dreptul (Editura Andreiană: Sibiu, 2009 ediţia a II-a). 18 A se vedea Molitfenic (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 2013). Este de remarcat că Molitfelnicul este ocarte de cult a Bisericii Creştin Ortodoxe care este cunoscută sub mai multe nume: Evhologhion, Slujebnic sauTrebnik. Aceste nume au fost date de diferite popoare ortodoxe care au folosit această carte de cult. În ea segăseşte rânduiala sfântului Maslu care este o rugăciune ce se citeşte de cele mai multe ori pentru cei bolnavi.

14

soţului dacă sunt mai tinere ajung să se recăsătorească, lucru care ridică cu sine semne deîntrebare despre iubirea pe care au avut-o faţă de defunctul lor soţ.19

Vom intra acum într-o nouă etapă a Vechiului Testament, momentul în care poporulales v-a devenii un regat. Acest regat v-a fii unul care se poate spune v-a rămâne unic înistoria lumii şi se v-a evidenţia prin doi mari regi: David şi Solomon. Deşi Biblia îimenţionează pe David şi Solomon ca şi regi ai poporului ales nu ei au fost primii regi ciprimul rege a fost Saul care a domnit mai înainte de David. Perioada regilor a fost o mareprovocare pentru poporul ales fiindcă pentru prima dată credinţa în Dumnezeu şi sfinţeniase confrunta cu ceea ce se poate spune aspectul politic sau de ce nu politica. Liderulpoporului ales nu putea fii unul ca şi al restului popoarelor. Cum se putea el atunci separasau mai bine spus evidenţia de conducătorii restului popoarelor? O metodă în acest sens afost foarte mult sfinţenia. Cu siguranţă dacă un rege ajungea la sfinţenie el nu era ca şirestul. Se poate spune că acest lucru a fost unic în istoria poporului ales. Până la evrei niciun popor sau mai bine spus nici o naţionalitate nu se gândise la liderul lor sau la regele lorîn termenii unui sfânt. Ei bine evreii o vor face şi nu numai că o vor face far vor venii şi cudouă nume mari de sfinţi regie: David şi Solomon. Aceştia se vedeau pe sine ca şi slujitoriilui Dumnezeu pe pământ şi în primul rând vor căuta să facă voia lui Dumnezeu Tatăl. Eracât se poate de evident că voia lui Dumnezeu era mai mare decât voia regelui. Este deremarcat aici că atât David cât şi Solomon ne-au lăsat scrieri cu caracter religios şi nupolitic. Acest lucru se poate spune că este cu adevărat remarcabil. Dacă liderii marilorimperii care existau la timpul poporului ales se concentrau pe scrieri politice, Solomon şiDavid au lăsat în urma lor scrieri religioase. David este cunoscut până în zilele noastrepentru Pslamii săi, cântări compuse pentru un cult de la templu care era în epoca incipientă.Solomon ne v-a lăsat şi el scrieri dintre care poate cea mai cunoscută este înţelepciunea luiSolomon. Este de remarcat aici că spre deosebire de predecesorul său la tron David care afost şi tatăl său, Solomon s-a concentrat foarte mult pe ideea de înţelepciune. El a voit săştie şi să experimenteze ceea ce este înţelepciunea.20

Este cât se poate de adevărat faptul că concepţia Vechiului Testament era foarte multurmătoarea: prosperitatea sau bunăstarea unui regat ţinea foarte mult de ceea ce se poatespune gradul de sfinţenie şi de credinţă la care a ajuns un popor. Dacă poporul era un poporcredincios se poate spune că el avea mari şanse la prosperitate şi la bunăstare. Acest lucrude mai multe ori a fost contestat de ceea ce se poate spune mentalitatea seculară care şi eaera prezentă în antichitate. Deşi în antichitate se spunea că David şi Solomon erau regi,forma de guvernământ a poporului ales a fost foarte mult teocraţia. Poporul ales era în celedin urmă un popor teocrat care era sub ascultarea ultimă şi finală a lui Dumnezeu. Acestelucruri sunt cât se poate de mult ceea ce se poate denumii realitatea sau experienţa unuistat care era condus direct de Dumnezeu. Aceste lucruri sunt prin urmare cele care de maimulte ori definesc modul în care a fost concepută sfinţenia în Vechiul Testament. De maimulte ori teocraţia a fost considerată ca şi o formă de manifestare a sfinţeniei. A devenitastfel în Vechiul Testament cât se poate de mult obişnuit să se conceapă ca şi un fel de stare

19 Cordoneanu Felicia, Condiţia socială a femeii în ortodoxia contemporană românească (Editura Lumen: Iaşi,2012). 20 Referitor la persoana dreptului Solomon sunt mai multe opinii care susţin că el a fost în realitate un regefilosof. Acest lucru este adevărat dacă nu total cel puţin parţial. Însă după cum se ştie Solomon nu a fost numaiun simplu filosof ci el a fost rege mai întâi. Acest lucru este bine să îl avem în vedere. Daniel Boyarin, Socratesand the fat rabbis (Chicago, 2009).

15

a sfinţeniei ceea ce se poate spune o realitate că nu se poate concepe sfinţenia dincolo deteocraţie. Acest lucru a devenit o concepţie cât se poate de mult pregnantă în timpul regiilorcare a fost o perioadă care a durat mai mult timp. Începând cu Saul şi sfârşind cu Irod celMare poporul ales a fost mai multe secole un regat, poate unul dintre cele mai trainice şimai bine consolidate regate din istoria lumii. Irod cel Mare a fost regele care stăpânea lavremea naşterii Domnului Iisus Hristos. În Vechiul Testament ne sunt prezentate mai multeaspecte din ceea ce a însemnat domnia regilor în Palestina. Acest lucru după cum am spuseste cât se poate de mult o realitate care a ţinut de Vechiul Testament. Regii poporului alesde cele mai multe ori trebuiau să fie sfinţi. Acest lucru a dus cu sine mai multe nemulţumirişi în cele din urmă se pare că şi contextul favorabil a dus tot în spre acest lucru. Odată cuAlexandru cel Mare poporul ales v-a devenii parte din imperiul grecesc care era condus deAlexandru. Acest lucru a avut foarte multe repercusiuni în cazul evreilor care dintr-o dată s-au văzut a fii elinizaţi şi a împărăţii convingerile de viaţă eline. Se pare că acest lucru nu afost bine văzut de evrei care vor căuta eliberare de sub stăpânia grecească.21

Un alt mare exemplu de sfinţenie creştin ortodoxă a fost în Vechiul Testament SfântulIlie Tezviteanul care a se poate spune că a dat dovadă de o mare sfinţenie şi de o marecredinţă în Dumnezeu. Sfântul Ilie Tesviteanul a fost o persoană care s-a opus foarte multidolatriei unui rege evreu pe nume Ahab şi a reginei sale Isabela. Lupta Sfântului Ilie a fostprin urmare împotriva idolatriei şi se poate spune că el v-a ieşii în cele din urmă biruitor.Sfântul Ilie este o persoană care continuă să fie pomenită în calendarul Bisericii CreştinOrtodoxe pe data de 20 de iulie. Timpurile sale erau timpuri în care regele şi regina seînchinau la un zeu idolatru pe nume Astatra. Având în vedere că regele şi regina au crezutde la credinţă, Sfântul Ilie a voit ca acest lucru să nu se extindă şi la popor. El v-a interveniiîn mod direct pentru ca de cele mai multe ori credinţa dreaptă în Dumnezeu să rămânăneschimbată. Pe muntele Carmel Sfântul Ilie v-a face o minune prin credinţa sa mare înDumnezeu. În timp ce preoţii Astartei au susţinut că vor pogorî foc din cere pentru a lemistui jertfele aduce Astartei, acelaşi lucru l-a făcut şi Sfântul Ilie Tesviteanul. Larugăciunile sfântului Ilie s-a pogorât foc din cer care a mistuit jertfa aducă de el luiDumnezeu.22 Fără nici o îndoială că sfântul Ilie a fost un model de sfinţenie. Acest lucru el l-a demonstrat şi arătat prin mai multe minuni pe care le-a făcut. Nu se poate să uităm deacest lucru şi pentru acest motiv când vorbim despre sfinţenie în Vechiul Testament nu sepoate să nu vorbim şi despre sfântul Ilie. Ca şi mai toţii sfinţii, Sfântul Ilie a fost prigonitpentru dreptate. El a mustrat pe regele Ahab pentru idolatria sa şi aceasta a decis să îlomoare. Atunci sfântul Ilie v-a merge în pustie unde Dumnezeu v-a face din nou o minunefiindcă în fiecare zii îi trimitea sfântului un corb cu mâncare. Sfântul Ilie este un model desfinţenie incontestabil şi acest lucru este bine să îl avem în vedere când vorbim despresfinţenia în Vechiul Testament. Din perioada regilor evrei Sfântul Ilie nu a fost singurul sfântsau mai bine spus singurul model de sfinţenie. În timpul regelui David a mai activat sfântulprooroc Samuel care a fost cel care l-a inspiraţia lui Dumnezeu l-a ales pe David rege fiindcăSaul devenise un conducător rău. Un alt sfânt al perioadei regilor la evrei a fost SfântulProoroc Natan care a trăit mai mult pe vremea lui Solomon. Se poate spune că aceştiprooroci aveau menirea de a îl îndruma pe rege cu să menţină credinţa în Dumnezeu. Estede remarcat aici că poate cea mai profundă minune pe care a făcut-o Sfântul Ilie este că elnu a cunoscut moartea trupească. Atunci când Sfântul Ilie era pe punctul de murii Biblie ne21 John Joseph Collins, Hellenism in the land of Israel (Universitatea Notre Dame, 2001). 22 Eliane Poirot, Sfântul Prooroc Ilie în cultul bizantin (Editura Desis: Sibiu, 2002).

16

spune că s-a pogorât un car de foc sau de ce nu un fel de ascensor de foc din cer şi a fostridicat la ceruri. Sfântul Ilie este unul dintre puţinele cazuri de sfinţi din istoria lumii carenu a cunoscut moartea trupească. El avea să fie succedat la treapta proorociei de uceniculsău Sfântul Elisei.

Imediat după această mare perioadă a regilor, după cum am spus poporul ales v-a fiiluat de mai multe ori în robie de alte imperii. O primă robie a poporului a fost făcută deasirieni în timpul regelui Iezechia. În această perioadă de timp se v-a ridica un alt mareprooroc în persoana Sfântului Isaia. Acesta v-a face mai multe proorociri nu numai despredezrobirea de sub asirieni a evreilor ci şi despre Mesia care a fost mântuitorul promis deDumnezeu la începuturi primilor oameni. Mesajul pe care l-a adus Sfântul Isaia este căDumnezeu a îngăduit ca pedepsele lui Dumnezeu să vină peste poporul ales datorităpăcatelor lor. În cele din urmă poporul ales se v-a elibera de sub robia asirienilor dar lascurt timp v-a cădea sub o altă robie. Este vorba de robia babilonienilor. Se ştie din istoriecă Nabucodonosor fost cel care cucerit pe evrei în timpul Vechiului Testament. În perioadade domnie a lui Nabucodonosor se v-a ridica un alte mare prooroc în persoana SfântuluiDaniel. Se poate spune că în această perioadă a robiilor în care poporul ales a fost luat demai multe ori în robie au apărut ceea ce Biblia denumeşte prooroci. Ei au fost patru mariprooroci: Isaia, Ieremia, Iezechil şi Daniel. Cu toţii aceşti au lăsat scrieri din care se poatevedea foarte bine sfinţenia lor. Mai toţi aceşti mari prooroci ai Vechiului Testament au muritde moarte martirică fiind de mai multe ori persecutaţii fiindcă şi-au menţinut credinţa înDumnezeu intactă. Acest lucru este de mai multe ori trecut cu vedere. Au mai existat înaceastă perioadă de timp alţi 12 prooroci mai mici care le fel de bine şi ei au activat subvoia lui Dumnezeu: Osea, Amos, Mihea, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu,Zaharia şi Maleahi. De la toţi aceştia ne-au rămas unele scrieri despre contextul sau despreperioada de timp în care au activat. Acest lucru după cum am spus este menită să ne spunăfoarte mult că în Vechiul Testament s-a definitivat foarte bine care este sau cum este unsfânt. Aceste mari cazuri de sfinţi au ajuns să fie considerate normative în antichitate. Dacăantichitatea a fost de mai multe ori confuză în ceea ce îi priveşte pe sfinţi, ei bine VechiulTestament a fost cartea şi la fel de bine perioada de timp care a izgonit această confuzie.23

Se poate spune că modelul de sfinţenie care a fost stabilit în Vechiul Testament v-a fiifoarte mult valabil pentru toate epocile şi pentru toate timpurile. Acest lucru evident avea săfie contestat de mai mulţi şi mai ales de alte religii care au urmat după Vechiul Testament. Oastfel de religie care de mai multe ori neagă principiile pe care este stabilită şi pe care estedefinită sfinţenia în Vechiul Testament a fost foarte mult islamul, o religie care a apărut însecolul al VI-lea de la Mahomed. Prin urmare este cât se poate de evident că VechiulTestament a fost conştient de ceea ce este sau mai bine spus de modul în care sfinţenia estetrăită şi experimentată. Sfinţenia nu este un lucru extrem dar atunci când ea se confruntăcu răul şi răutatea acestei lumi de mai multe ori ea devine un lucru sau o realitate extremă.De cele mai bune ori sfinţenia a fost gândită în termeni etnici în Vechiul Testament. Nuputeai să fii sfânt sau mai bine spus nu se putea concepe sfinţenia în afară de graniţelepoporului ales. Acest lucru avea să fie cauză în cele din urmă a pierderii calităţii de poporales a evreilor de la Domnul Iisus Hristos. Evreii au devenit cât se poate de multfundamentalişti în ceea ce priveşte problema sfinţilor şi a sfinţeniei şi ea după cum am spuseste concepută ca şi o problemă sau temă naţională.24 Aceste lucruri sunt prin urmare cele23 Radu Teodorescu, Aghiografie creştin ortodoxă (Cugir, 2010). 24 Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi românism (Sibiu, 1936, prima ediţie).

17

care în cele din urmă definesc parametrii a ceea ce este sau a modului în care sfinţenia afost concepută în Vechiul Testament. Acest lucru după cum am spus este cât se poate de utilpentru a ne da seama că timpurile vechiului testament nu sunt fundamental diferite detimpurile noastre. Acest lucru duce în cele din urmă la ceea ce se poate spune o concepţiecât se poate de bine definită despre ceea ce este sau despre cum ar trebui să gândimsfinţenia în zilele noastre. Când gândim sfinţenia în zilele noastre, trebuie să fim conştienţică ea nu este radical diferită sau separată de ceea ce a fost sfinţenia în Vechiul Testament.Sunt mai mulţi care consideră că acest lucru este cât se poate de mult o realitate care numai are nimic de a face cu timpurile şi zilele noastre. La fel de bine, sunt mai multe secteneoprotestante care susţin că nu se poate vorbii despre sfinţenie în afară de timpurilebiblice. La fel de mult sunt mai multe glasuri care ne spun că sunt destui sfinţi cât au trăit înVechiul şi Noul Testament. Acest lucru după cum am spus este o realitate care nu poate fiicontestată. Se poate spune că de mai multe ori sfinţenia este un lucru care pentru mai mulţidintre noi ţine numai de timpurile şi de perioada biblică. Dincolo de aceasta auzim de maimulte ori că nu există sau mai bine spus nu poate exista sfinţenie. Realitatea este alta. Bibliacare este formată din Noul şi Vechiul Testament este mai mult numai o definire a ceea ceeste sfinţenia. Sfinţenia este o stare sau o realitate mult mai complexă decât pare la primavedere. Ceea ce este sfânt este în cele din urmă ceea ce ţine de tradiţie. Această tradiţieeste cât se poate de mult vie prin biserică şi prin credinţă. De mai multe ori acest lucru estecontestat de mai mulţi în zilele noastre.

La fel de bine ceea ce este particular Vechiului Testament este că de mai multe ori el asusţinut că nu numai oamenii sunt sfinţi ci şi anumite locuri sunt sfinte. În acest sens sepoate vedea că de mai multe ori Vechiul Testament face referinţă la anumite locuri care suntsfinte. Aceste locuri sunt cât se poate de mult locuri unde Dumnezeu şi-a făcut simţităprezenţa. Un astfel de loc a fost muntele Sinai, loc în care Moise a primit tablele legii sauDecalogul. Aceste lucruri se cuvine să le avem în vedere şi să le prezentăm aşa cum suntele. Odată cu ieşirea din robia egipteană evreii vor începe să facă sinagogi sau cum lespunea în acele vremuri corturi ale mărturiei sau case ale mărturiei. Aceste locuri vor aducecu sine un cult de preamărire şi de doxologie a lui Dumnezeu Tatăl. În cele din urmăSolomon v-a fii cel care v-a ridica primul templu mare în cinstea sau pentru preamărirea luiDumnezeu. Acest templu avea să fie unul considerat sfânt nu numai în istoria evreilor ci şi alumii. Templul de la Ierusalim este considerat un templu sfânt şi care este locuinţa sau casapământească a lui Dumnezeu Tatăl. La fel de bine Vechiul Testament se poate spune călansează ceea ce este foarte mult ideea sau conceptul de obiecte sfinte. Sunt mai multeobiecte sfinte în Vechiul Testament: Tora, veşmintele preoţilor, vasele folosite în cult,catapeteasma care despărţea sfânta de sfânta sfintelor. Toate aceste lucruri sunt prinurmare cele care definesc în antichitate nu numai conceputul de sfânt şi ci conceptul desfinţenie. Se poate spune că Vechiul Testament confirmă proverbul că „omul sfinţeşte locul.”Înţelegem că acolo unde există un sfânt şi locul pe care stă el este sfânt. Sunt mai mulţi careconsideră că sfinţenia este un lucru sau o realitate cât se poate de mult care ţine numai depersoane. Vechiul Testament a infirmat acest lucru. Sfinţenia este o stare activă şi de ce nuîmpărtăşibilă. Sfinţenia nu se poate împărtăşii sau mai bine spus nu poate să fie comunicatăacolo unde o anumită persoană nu voieşte. Se poate spune că sfinţenia este un lucru la careomul trebuie să adere din liberă iniţiativă sau mai bine spus în libertate. Evident, sunt maimulţi care contestă acest lucru.25

25 Christos Yannaras, C, Libertatea Moralei, (Ed. a III-a, Atena, 1989).

18

În cele din urmă ultima mare etapă a Vechiului Testament este cuprindă în ceea ce sepoate spune apariţia a două mari imperii care îşi vor disputa suveranitatea asupra poporuluiales. Este vorba despre Persia şi Imperiul roman. O puternică mişcare de rezistenţă se v-aridica în această perioadă de timp prin ceea ce istoria a cunoscut ca şi neamul macabeilorcare în evreieşte înseamnă ciocan. Prin urmare se poate spune că istoria VechiuluiTestament se încheie în momentul în care evreii ajuns sub stăpânie romană după ce ulteriorau trecut prin stăpânia asiriană, babiloniană, persană şi grecească. Acestea sunt prinurmare principalele mari evenimente ale Vechiului Testament. Evident sunt mai multe alteevenimente dar aici ne-am oprit asupra celor mai semnificative. Se poate spune că toatăistoria Vechiului Testament este o istorie a modului în care omul a conceput sau mai binespus a înţeles sfinţenia.26 Prin urmare este cât se poate de adevărat că sfinţenia a fost onoţiune care a existat şi în lumea antică. Sunt mai mulţi care contestă faptul de a se vorbiidespre sfinţenie în zilele noastre fiindcă după cum am spus ceea ce este sau mai bine spusceea ce a fost sfânt şi sfinţenie nu poate fi considerat sfânt şi sfinţenie în zilele noastre.Acest lucru de mai multe ori a fost cât se poate de mult afirmat de mai multă lume. Sfinţeniaeste un lucru care este actual pentru toată timpurile. Este adevărat că mai multe perceptesau mai bine spus mai multe aspecte de detaliu din antichitate nu mai sunt actuale în zilelenoastre. Sfinţenia este un lucru care este cât se poate de mult actual şi de ce nu de interespentru zilele şi timpurile noastre. Sunt mai mulţi care în planul sau în lumina teoriilormoderne evoluţiniste consideră că sfinţenia este o etapă care a ţinut numai de Vechiul şiNoul Testament. Acest lucru fiindcă sunt mai mulţi care ne prezintă că sfinţenia v-a încetaodată cu păşirea omului în ceea ce îi rezervă viitorului. Ce îi rezervă viitorul după cei caresusţin teoriile de emancipare a omului şi a omului? Viitorul îi rezervă omului contacte cufiinţe extraterestre, civilizaţii din alte părţi ale universului care eventual nici nu au fostcreate sau mai bine spus făcute de Dumnezeu pe care Îl ştim şi Îl cunoaştem noi pe pământ.

În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deşi tânăr de ani, el era bătrânla minte, milostiv şi smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mănăstire vecină, unde se afla stareţul său întru rugăciune. Şi cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac şi foarte bătrân, că vrând să meargă la stareţul, la care mergea şi Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie şi-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate şi l-a dus pânăla mănăstire. Stareţul său, care văzuse totul cu ochii duhovniceşti, a început să strige la fraţi: –Alergaţi şi deschideţi poarta mănăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu! La poarta mănăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfăţişat ca în icoane,în lumină şi i-a spus: –O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea şi ai căutat cu milă la Mine, tot aşa te voi milui, când ajungi în Cer, şi miluit vei fi! Apoi s-a ridicat la Cer. Stareţul a alergat la poartă şi văzând pe Martirie singur l-a întrebat:

26 Referitor la sfinţenia se poate spune că au existat mai multe concepte. Sunt mai mulţi care susţin că sfinţeniaeste în cele din urmă numai o stare sau o realitate conceptuală şi nu reală. La fel de bine sunt mai mulţi carecontestă sfinţenia în sine şi consideră că sfinţenia este numai sacralitate. Mircea Eliade a fost cel care însecolul al XX-lea a emis opinia să sfinţenia este foarte mult sacralitate şi a scris o carte pe această temă.Mircea Eliade, Sacrul şi profanul (Editura Humanitas: Bucureşti, 1995 reeditare).

19

–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate? –De aş fi ştiut cine este Acela, m-aş fi ţinut tare de piciorul lui! Seara, fraţii l-au înconjurat pe Martirie şi l-au cercetat cu tot felul de întrebări: –Era greu? –N-am simţit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, şi numai prin Cuvânt o ţine...

Am spus acesta întâmplare pentru a evidenţia şi a arăta că de mai multe ori omul îşicreează concepţii diferite şi de ce nu cât se poate de mult străine de ceea ce este sau maibine spus de modul în care există Dumnezeu. Acest lucru după cum am spus este foartemult o definiţie ultimă a iubirii pe care Dumnezeu o are faţă de noi şi care nu ne-a ascunsalte civilizaţii de pe alte planete şi de pe alta galaxii. Este adevărat că de mai multe oriDumnezeu vine la noi în chiar micimea noastră fiindcă la Dumnezeu Tatăl nu îi este ruşinede noi fiindcă chiar El ne-a creat. Dumnezeu Tatăl prin urmare este centrul aghiografieicreştin ortodoxe. Se poate spune că atunci când omul ajunge să Îl iubească sincer şidezinteresat pe Dumnezeu el ajunge de mai multe ori să vrea să trăiască un alt mod deviaţă. Acest mod de viaţă este foarte sfinţenia. Nu poate fii un sfânt sau nimeni nu poateajunge la sfinţenia dacă nu Îl iubeşte pe Dumnezeu Tatăl.27 Prin urmare este cât se poate deadevărat că de mai multe ori ceea ce ţine de sfinţenie este un lucru care nu poate fii gânditşi nici conceput în termenii a ceea ce este viaţa duhovnicească sau mai bine spus viaţapnevmatică. Aceste lucruri sunt prin urmare cât se poate de mult tipice în ceea ce priveşteaghiografia creştin ortodoxă. Sfinţii Vechiului Testament nu sunt monade închise ci se poatespune că ei sunt deschişi pentru toate timpurile şi toate veacurile. Acest lucru după cum amspus a fost contestat de mai multe ori. Trebuie să avem în vedere că noţiunea de sfânt s-aconturat foarte bine în Vechiul Testament. Aceste lucruri sunt prin urmare cât se poate demult adevărate şi merită să le expunem în rândurile care vor urma. În acest sens, perioadaVechiului Testament este o perioadă care de mai multe ori a fost contestată. VechiulTestament nu este actual ca şi timp istoric ci este cât se poate de mult actual ca şi timp alsfinţilor şi al aghiografiei. Aceste lucruri prin urmare sunt cele care definesc foarte multceea ce a fost noţiunea de sfânt în antichitate. Încă din antichitate se poate vedea că omul aavut noţiunea de sfânt şi de ce nu a tânjit după noţiunea de sfânt. Aceste lucruri este bine săle ştim. Sunt mai multe concepţii care susţin că sfinţii nu sunt deloc existenţi în antichitate.În acest sens, s-au ridicat mai multe interogaţii care ţin foarte mult de sensul a ceea ce estesfânt şi a ceea ce este sfinţenie în antichitate raportat la lumea modernă. Părerile suntîmpărţite dar se aduce de mai multe ori opinia că sfinţii sunt cât se poate de mult imposibilsă fi existat în antichitate care era o perioadă de timp care nu este similară sau identică cu anoastră. Prin urmare, această opinie susţine că ceea ce nu a existat în modernitate nu poatefii actual şi real în modernitate. Acest lucru după cum am spus este cât se poate de multceea ce menţine şi ceea ce susţine tema sfinţeniei ca şi un lucru cât se poate de mult potrivitpentru timpurile şi vremurile care le trăim. Sfinţenia este un lucru care după cum am spusare un anumit context de manifestare. Contextul sfinţilor Vechiului Testament a fost foarte27 Deşi nu este cel mai potrivit context se poate afirma aici că există o întreagă dezbatere referitor la care estenatura iubirii cu care Îl iubesc sfinţii pe Dumnezeu Tatăl? Este iubirea de Dumnezeu o iubire agapică sau oiubire erotică? Sfinţii părinţi ne spun că iubirea de Dumnezeu Tatăl este foarte mult o iubire agapică. Aceastăiubire agapică este o iubire superioară la fel cum o mamă îşi iubeşte copii sau un frate îşi iubeşte pe fratelesău. La fel de bine această iubire agapică a lui Dumnezeu este şi o iubire pnevmatică sau mai bine spus oiubire spirituală. Acest lucru este asemenea cum un preot îşi iubeşte parohia sau un episcop eparhia. AndersNygren, Agape and eros (Chicago, 1982).

20

mult legea mozaică. Acest lucru după cum am spus este cât se poate de mult o realitate decare trebuie să ţinem cont. Lumea antică este prin urmare o lume în care s-a conturat foartebine ceea ce este sau mai bine spus cum este noţiunea de sfânt şi de sfinţenie. Acest lucru afost ulterior trecut cu vederea şi de ce nu evitat de mai multă lume. Ştim ceea ce estesfinţenie şi ceea ce este un sfânt în zilele noastre foarte mult din ceea ce se poate denumiica şi antichitate. Au existat sfinţi în antichitate şi ei trebuie acceptaţi şi înţeleşi în contextullumii în care au trăit.28

Aceste fapte, realităţi şi trăiri ale lumii antice sunt prin urmare ceea ce se poate spunerealităţi care au dus la ceea ce este sau mai bine spus la modul în care este format cultulsfinţilor în Biserica Creştin Ortodoxă. Biserica Creştin Ortodoxă a ajuns la concluzia căoamenii şi persoanele care s-au nevoit o viaţă întreagă pentru credinţă şi adevăr trebuiecinstite şi acceptate ca şi persoane sfinte. Aşa s-a instituit cultul sfinţilor. După cum amspus, primii sfinţi au fost sfinţii Vechiului Testament. Sfinţenia lor s-a centrat foarte mult peideea poporului ales al lui Dumnezeu. Acest popor ales al lui Dumnezeu trebuie să fie unpopor sfânt şi prin urmare trebuiau să fie mai mulţi exponenţi ai acestui lucru. Pe mareamajoritate i-am enunţat în acest capitol. Se poate spune că au fost mai mulţi sfinţi pe careeventual nu îi cunoaştem. Din studiul vieţilor sfinţilor şi a aghiografiei se poate ajunge laconcluzia că sfinţii sunt cei care au ajuns în cele din urmă să aibă anumite trăsături comune.Acest trăsături se poate spune că le-am enunţat în rândurile de mai sus. Sfinţii sunt prinurmare realităţi care ţin de sensul şi de expresia ultimă a adevărului, a binelui, a virtuţilor, acumpătării, a iubirii agapice, a milosteniei, a iubirii de semeni, a păcii şi a înţelegerii. Acestlucru după cum am spus de mai multe ori ne duce la ceea ce se poate spune definirea a ceeace este cultul sfinţilor. După cum ne cinstim părinţii la fel de bine ajungem să ne cinstim şisfinţii care au ajuns la această vrednicie. De mai multe ori se poate vedea că sfinţii nu s-aufăcut pe sine cunoscuţi pe sine lumii şi eventual ştim mai puţini sfinţi care au existat de laînceputurile lumii. Sfinţii sunt prin urmare realităţi şi lucruri care ţin de sensul şi definalitatea a ceea ce este sau a modului în care se defineşte starea de sfinţenie. Aceastăstare după cum am spus mai mulţi ajung să o aprecieze şi să o înţeleagă numai în antagoniecu ceea ce este opus sfinţeniei: ură, dezbinare, invidie, crimă, perversiune, înşelăciune,violenţă sau minciună. Aceştia se poate spune că sunt vectorii negativi care de mai multe oriajung să definească ceea ce este sau cum este sfinţenie şi ce sunt în cele din urmă sfinţii.29

CAPITOLUL 2

SFÂNTUL ŞI SFINŢENIA ÎN NOUL TESTAMENT

Perioada Noului Testament este o perioadă care istoric a durat timp de 100 de ani. Eaa început în jurul anului 1 după Hristos sau mai bine spus cu anul naşterii Domnului IisusHristos şi s-a încheiat cu moartea ultimului apostol al Domnului Iisus Hristos, Sfântul IoanTeologul care a murit la anul 100 în Efes din Turcia de azi după ce a fost ţinut captiv maimulţi ani pe insula Patmos. Persoana centrală a Noului Testament a fost Domnul IisusHristos care a fost Fiul lui Dumnezeu întrupat. Motivele întrupării Domnului Iisus Hristossunt cunoscute de mai multă lume: este vorba foarte mult de mântuirea omului şi iertarea

28 Alexandru Babeş, Sfinţi: mit legendă, adevăr; eseu asupra antropologiei religiei (Editura Enciclopedică: Bucureşti, 1972). 29 Constantin Virgil Gheorghiu, Sfântul Ambrozie al Milanului (Editura Sofia: Bucureşti, 2013).

21

păcatelor oamenilor. Acest lucru după cum am spus este o realitate pe care nimeni nu opoate contesta. Se poate spune că în cele din urmă de cele mai multe ori concepţia noastrădespre ceea ce este sau cum este concepută sfinţenia în Noul Testament este cât se poatede mult o realitate care ţine ceea ce a fost experimentat sau mai bine spus susţinut înVechiul Testament. Noul Testament ne spune că Domnul Iisus Hristos nu a fost numai un omcare s-a născut în Nazaret ci a fost foarte mult Fiul lui Dumnezeu care şi-a asumat naturasau condiţia umană pentru a o mântui. Devine astfel un adevăr central al Noului Testamentcă nu există mântuire afară de persoana Domnului Iisus Hristos la fel cum nu existământuire nici afară de Biserică. Acest lucru a fost de mai multe ori contestat şi evident afost din nefericire cauza la mai multe diviziuni şi schisme istorice. Trebuie să ne aducemaminte că în sine Biserica care a fost întemeiată de Domnul Iisus Hristos este o instituţiesfântă. Ea a fost de mai multe ori comparată cu arca lui Noe. Biserica este o corabie carepluteşte pe valurile învolburate ale acestei lumi. În sine Biserica Creştin Ortodoxă estesfântă însă evident sunt mai multe obiecţii la acest lucru. Deşi biserica este sfântă în esenţaei, se poate spune că sunt mai mulţi care de mai multe ori nu văd bine ceea ce este sau maibine spus cum este sfinţenia Bisericii. Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unuicreştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci laBiserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot?

Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte!Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără seteaşi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi lafântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi neastâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfinţii părinţi sunt de părere că faptul că se poate vedea că Biserica este divizată înmai multe facţiuni şi în mai multe secte este cât se poate de mult lucrarea celui rău sau adiavolului.30 În sine nici un om sau sfânt nu poate ieşii biruitor sau învingător peste cel rău.Totuşi prin voia şi prin mila lui Dumnezeu acest lucru este posibil. Biblia şi sfinţii părinţi nespun că din pricina răutăţii cel rău sau diavolul a fost aruncat în iad. Ceea ce mai puţinioameni care lucrează răul ştiu este că atunci când ei lucrează răul ei se pun pe sine în slujbaiadului care de ce nu este centrul ultim al răului. În acest sens, asceza şi nevoinţele sfinţilornu sunt foarte mult împotriva lumii fizice ci de cele mai multe ori împotriva lumii spiritualesau a lumii nevăzute. Nu vom insista prea multe pe viaţa pământească a Domnului IisusHristos. S-a născut în anul 1 la Betleem şi naşterea Sa a fost mai presus de fire fiindcă nu acunoscut un tată trupesc. Regele Irod v-a fii cel care v-a dorii moartea lui Hristos fiindcă elcredea că este un posibil pretendent la tron. Familia sfântă v-a fugii sau mai bine spus v-amigra în Egipt Africa unde vor sta până la moartea regelui Irod cel Mare. Vârsta de 12 anini-L prezintă pe Domnul Iisus Hristos la templu de la Ierusalim unde le spune părinţilortrupeşti că se află „în casa Tatălui Său.” Urmează o perioadă de tăcere în viaţa DomnuluiIisus Hristos care v-a dura până la vârsta de 30 de ani când v-a ieşii la propovăduire. V-aieşii în pustie după ce a fost botezat în Iordan de Sfântul Ioan Botezătorul. În pustie v-a fii

30 Să nu uităm că în limba elină termenul de diavol însemnă dezbinator [διαβολεω în greaca veche însemna adezbina, a deviza]. Fiind în sine o fiinţă a răului, cel rău sau diavolul nu mai poate accepta noţiunea de unitateşi de unire sau de comuniune. Principiile prin care activează el sunt de cele mai multe ori ura şi nu orice ură,ura de dragul urii sau ura ca şi scop în sine. Constantin Pavel, Problema răului la fericitul Augustin (Bucureşti,1937).

22

ispitit de cel rău sau diavolul. V-a ieşii biruitor peste aceste ispitiri. Unii sfinţii părinţi suntde părere că aceste ispitiri au răscumpărat păcatul primilor oameni Adam şi Eva.31

Ceea ce este cât se poate de specific Noului Testament este că noţiunea de sfinţenieeste pusă în legătură cu noţiunea de mântuire. Dacă până la întruparea Domnului IisusHristos mântuirea a fost imposibilă chiar şi pentru sfinţi, de la Domnul Iisus Hristos,mântuirea a devenit posibilă. Se ştie că după cum am spus în Vechiul Testament au existatmai multe persoane sfinte. Ei bine, din cauza păcatului originar sau a păcatului strămoşescaceste persoane nu au ajuns să dobândească mântuirea. Acest lucru se poate spune că estenoutatea cu care vine Noul Testament. Mântuirea era interzisă tuturor mai înainte deDomnul Iisus Hristos. Acest lucru însă a devenit posibil prin voia şi prin activitateamesianică pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos.32 Prin urmare, după cum am spus,sfinţenia nu este o stare pasivă, ci ea implică de mai multe ori activitate. Este vorba deactivitatea pe care sfântul o face pentru semeni şi pentru lume. Sfântul este cât se poate demult o realitate care are de a face cu lumea care v-a venii. Acest lucru îi face pe sfinţi decele mai multe ori repere în ceea ce priveşte cotidianul. De mai multe ori lumea de azi nu segândeşte foarte mult la viaţa cotidiană ca şi la o viaţă care nu are nevoie de sfinţi şi desfinţenie. Trebuie să ne aducem aminte că de mai multe ori sfinţii au fost cei care au realizatsau au împlinit voia lui Dumnezeu deplin. Ceea ce este de remarcat este că Domnul IisusHristos ca şi Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost şi el un exemplu de sfinţenie. Evident, auexistat mai multe nemulţumiri în jurul Domnului Iisus Hristos. Ele s-au iscat din cauzafaptului că Domnul Iisus Hristos a mâncat de mai multe ori cu păcătoşi, în specialdesfrânaţi. Acest lucru a stârnit nemulţumirea contemporanilor referitor la Domnul IisusHristos. Domnul Iisus Hristos însă a mâncat cu păcătoşii şi desfrânatele pentru a îi aduce lapocăinţă. Un astfel de caz mai puţin cunoscut avem din viaţa Sfântului Atanasie cel Mare.Se spune că în mănăstirea Sfântului Atanasie cel Mare era o colecţie de cărţi foarte scumpe.Între aceste cărţi de afla un volum vechi extrem de scump care valora o avere. Un călugărnu a rezistat ispitei şi a furat acest volum scump pentru a îl vinde. A luat volumul şi s-a dusla un om extrem de bogat şi i-a cerut un preţ destul de pipărat. În mănăstire s-a aflat căcineva a furat cartea. Sfântul Atanasie a dat ordin ca nici un fel de căutare a vinovatului săfie făcută fiindcă nu vroia să îi facă mai mult rău decât făcuse el deja. Se face că acest ombogat îl cunoştea pe Sfântul Atanasie cel Mare.

- Doamne ajută părinte Atanasie.- Domne ajută. - Am venit la tine fiindcă am nevoie de opinia ta într-o problemă. - Ce problemă?- Vezi tu, un călugăr vrea să îmi vândă o carte extrem de veche dar scumpă. - Da şi?- Păi nu ştiu, chiar este atât de scumpă pe cum spune?Sfântul Atanasie şi-a dat seama că este cartea furată din mănăstire. Pentru a îl

întoarce la pocăinţă pe călugărul care a furat iată cum a procedat el. - Da, să ştii că acea carte este extrem de scumpă fiindcă este veche şi preţul pe care

ţi-l cere călugărul este mare dar este preţul adevărat.

31 O lucrare profundă despre implicaţiile păcatului strămoşesc a fost scrisă în secolul al XX-lea de părinteleIoannis Romanides. Ioanis Romanides, Păcatul strămoşesc (Atena, 1957). 32 Constantin V. Triandafillu, Sfântul Cosma Etolianul: viaţa şi învăţăturile (Editura Evanghelismos: Bucureşti, 2010).

23

A doua zii, bogatul s-a întâlnit cu călugărul care a furat cartea. - Să ştii că am să cumpăr cartea. Am cerut sfatul cuiva şi am decis că o merită să ocumpăr, a spus bogatul. - Pe cine ai consultat?- Pe călugărul Atanasie de la mănăstire. Faţa călugărului care a furat cartea a devenit pală. - Şi ce altceva a mai spus Atanasie?- Nimic. Doar că această carte merită preţul pe care l-ai cerut. - Ştii ce? Nu mai vând cartea. - Îţi dau un preţ dublu. - Îmi pare rău, nu mai vreau să vând cartea fiindcă m-am răzgândit, a spus călugărul

hoţ. Călugărul a luat cartea şi mişcat de gestul Sfântului Atanasie a venit cu ea la el: - Aceasta este cartea pe care am furat-o din mănăstire părinte. - Poţi să o ţii. Mi-am dat seama că tu ai luat-o. Vreau să ţi-o las ţie ca şi cadou. - Nu, te rog pune-o din nou în colecţia mănăstirii. Vreau ca şi eu să învăţ

înţelepciunea de la tine. Se spune că din acea zii acest călugăr mişcat de exemplul dat de Sfântul Atanasie nu a

mai furat şi a petrecut toată viaţa ca şi un adevărat călugăr. Acesta este un mic exemplu de sfinţenie se poate spune care ne arată că prin răbdare

de mai multe ori îi putem cucerii pe semenii noştri şi îi putem aduce la Hristos şi laDumnezeu. Trăim într-o lume care în realitate nu vrea să audă de predici şi de teorii despresfinţi ci vrea să vadă exemple ale sfinţilor şi a modului în care sfinţi ajung să trăiască.Exemplul sfinţilor de mai multe ori ajunge să convingă mai mult decât cărţile sau zecile devolume despre sfinţenie pe care le-ar putea citii cineva.33 Prin urmare, se poate spune căDomnul Iisus Hristos nu a convins lumea prin diferite metode teoretice despre sfinţenia Saci El a convins prin exemplu sau mai bine spus prin pilda propriei Sale vieţii. Acest lucru afost cât se poate de mult evidenţiat prin vinderea şi patima Sa. Cu toţii ştim că dacă de floriiDomnul Iisus Hristos a fost primit ca şi rege ale evreilor, la o săptămână după aceastăprimire cu strigăte de osana şi ramuri de finic el a fost găsit vinovat de blasfemie şi hulăîmpotriva lui Dumnezeu şi răstignit pe Golgota. Domnul Iisus Hristos a fost Mesia Cel pecare Dumnezeu Tatăl l-a primit în Vechiul Testament. Acest lucru este cât se poate de mult orealitate care nu poate fii contestată dar evident s-au găsit mai mulţi care să o nege.Realitatea faptului că Domnul Iisus Hristos a fost Mesia este găsită în faptul că după Elporţile raiului s-au deschis din nou. De fapt aşa şi cântăm într-o colindă de Crăciun: „raiulcel cel închis, azi iar s-a deschis şi strămoşii iară prin sfânta fecioară iar s-au înnoit.”34

După cum am spus scopul întrupării sau a venirii Domnului Iisus Hristos în aceastălume nu a fost de a ne arăta sau mai bine spus de a ne demonstra ceea ce este sau cum este

33 Începând cu evul mediu se poate spune că s-a ajuns la concluzia a două genuri de sfinţenie. Este foarte multun fel de sfinţenie orientală şi un fel de sfinţenie occidentală. Acest lucru a avut loc datorită faptului cămedievalii au dus la extrem separaţia care a existat între orient şi occident. Ioan G. Savin, Mistica şi asceticaortodoxă (Sibiu, 1996). Ioan G. Savin, Mistica apuseană (Sibiu, 1996, ediţia a II-a, 2009). 34 Colinda se numeşte Praznic luminos şi este specifică poporului român. Mai multe colinzi conţin texteputernice de teologie şi de teologhisire creştin ortodoxă. De mai multe ori marile concepte ale teologiei creştinortodoxe au fost conceptualizare şi de ce nu popularizate prin colinzi. În atmosfera de iarnă a postului şi asărbătorii crăciunului de fapt mai mulţi dintre noi am ajuns să ne familiarizăm cu ceea ce se poate spuneconceptele majore ale teologiei creştin ortodoxe.

24

trăită sfinţenia ci a fost cât se poate de mult mântuirea omului. A fost necesar un act final şiultim prin care omul să ajungă la ceea ce se poate spune mântuirea sa. Domnul Iisus Hristosa făcut acest act şi datorită lui sfinţii ne spun că azi raiul este deschis pentru cei buni şidrepţi. Fără de Domnul Iisus Hristos raiul ar fii fost închis veşnic. Noul Testament ne spuneînsă că Domnul Iisus Hristos nu a acţionat singur. Acest lucru trebuie să ne fie o pildă cământuirea nu o putem dobândii singuri. De mai multe ori dorinţa noastră de mântuire esteuna egoistă şi egolatră. Voim să ne mântuim şi acest lucru îl facem cât se poate de multindividual. Ei bine, Domnul Iisus Hristos când a venit să Îl mântuiască pe om nu a făcutacest lucru singur ci şi-a ales 12 apostoli: Sfântul Andrei, Sfântul Petru, Sfântul Bartolomeu,Sfântul Iacob [el mai este numit uneori şi Iacob cel Bătrân), Sfântul Ioan, Sfântul IudaTadeul (a nu se confunda cu Iuda Iscarioteanul), Sfântul Matei, Sfântul Filip, Sfântul SimionZilotul, Sfântul Iacob al lui Alfeu, Sfântul Toma, Sfântul Matia (este cel care a fost ales înlocul lui Iuda Iscarioteanul). Se poate spune că alegerea celor 12 apostoli ne spune foartemult că sfinţenia nu este un lucru individual şi de ce nu comunitar. Mai mulţi dintre noiavem această concepţie şi înţelegere că sfinţenia este cât se poate de mult un act individual.Ei bine acest lucru este fals. Sfinţenia este un lucru care stă în strânsă legătură cuconceptul de comuniune. Comuniunea este prin urmare un lucru care este propriusfinţeniei. În acest sens, de mai multe ori se poate vedea că sfinţenia este un lucru careexclude egoismul şi egolatria. În acest sens, cei care cred că sfinţenia este o concepţieindividualistă de viaţă este bine sau ar fii preferabil să îşi reformuleze concepţiile.Individualismul şi sfinţenia nu sunt compatibile. Au fost mai mulţi care au susţinut că sfinţiisunt cât se poate de mult eroi ai religiei. Acest lucru nu este adevărat. De mai multe ori s-aputut vedea că sfinţii sunt cât se poate de mult o categorie aparte şi în nici un caz nu îiputem pune în categoria eroilor. Mai multă lume consideră că există o triadă de persoane deexcepţie: sfântul, eroul şi geniul. În cele din urmă această categorie este cât se poate demult una arbitrară. Sfinţii nu pot fii asimilaţi cu geniile fiindcă se poate spune căpreocupările lor sunt de o cu totul altă natură. Ceea ce este cât se poate de incontestabileste faptul că sfinţenia este un act de comuniune şi de ce nu comunitar.

Despre filosoful antic Socrate se spune la un moment dat că avea un obicei destul deinteresant pentru a îşi selecta viitori studenţi. Acest obicei a părut ciudat mai multora.Înainte de a îşi alege un student, Socrate se spune că avea obiceiul de a îl lua şi a îl duce peaceasta pe un pod sub care era un lac cu apă cu peşti. Acolo, de obocei Socrate îl întreba petânăr:

- Ce vezi?Pe lângă peştii care erau în lac se mai putea vedea şi reflecţia studentului în apă. Dacăstudentul răspundea: - Mă văd pe mine însumi.Ei bine şansele lui de a fii acceptat ca şi studentul lui Socrate erau mici. Dacă studentul răspundea: - Se văd peştii din lac. Ei bine şansele sale de a fii acceptat ca şi student erau mari. De ce proceda Socrate în acest fel? Socrate era interesat dacă potenţialii săi studenţi

aveau tendinţe narcisiste sau egocentrice. El putea să îşi dea seama că cei care se vedeau

25

pe sine însuşi reflectaţi în imaginea de pe lac de mai multe ori erau fie narcisişti sau fiepredispuşi la narcisim.35

Este adevărat că Noul Testament are ca şi persoană centrală pe Domnul Iisus Hristosdar se mai vorbeşte şi de alte persoane sfinte care au urmat după Domnul Iisus Hristos. Oastfel de persoană a fost Sfântul Apostol Pavel despre care Noul Testament ne spune că s-aconvertit în mod miraculos pe drumul Damascului. Sfântul Pavel a fost un iudeu fervent dinşcoala rabinică a lui Gamaliel. Hotărât să îi înăbuşe pe creştini el v-a merge la Damasc cuscopul de a îi distruge pe creştini. Pe drumul Damascului i se arată chiar Domnul IisusHristos cel înviat într-o lumină care l-a orbit pe Pavel. Domnul Hristos îl mustră pe Pavelpentru învârtoşarea sa. Pavel renunţă la iudaism şi devine creştin. Odată revenit lacreştinism îşi primeşte din nou vederea. Sfântul Pavel se retrage în deşert unde petrece maimulţi ani. După această perioadă de asceză şi nevoinţă, Sfântul Pavel se v-a întâlnii cusfântul apostol Petru şi împreună vor merge la propovăduire. Moartea Sfântului Pavel a fostuna tragică fiind decapitat la Roma în 29 iunie 67 de împăratul Nerone. Ca şi modalitate decinstire a Sfântului Pavel Biserica Creştin Ortodoxă a rânduit un post în cinstea lui carepremerge data de 29 iunie. Acest post nu are o dată fixă dar el premerge ziua de 29 iunie afiecărui an. Se poate spune că perioada Noului Testament s-a extins pe o 100 de ani, maibine spus pe 2 generaţii. Generaţia de la timpul Domnului Iisus Hristos şi generaţiaapostolilor. Este cât se poate de adevărat că Sfântul Pavel s-a convertit la creştinism în modmiraculos. Noul Testament se poate spune că este cartea care conţine foarte mult puncteleesenţiale ale doctrinei creştine sau a ceea ce este creştinismul. Nimeni nu poate fii creştinîn sens adevărat şi real dacă nu acceptă învăţăturile sau tot ceea ce ţine de Noul Testament.Noul Testament este cartea care ne relatează învierea Domnului Iisus Hristos care a fost unact sau un fapt supranatural sau metafizic. Învierea Domnului Iisus Hristos este privită deNoul Testament ca şi o anticipare a propriei noastre învieri. Vom învia deşi nu ştim exactcând şi cum. Noul Testament este cartea care afirmă învierea tuturor sau învierea de obşte.La sfârşitul lumii, vor învia toţi oamenii. Sunt mulţi care susţin un iminent sfârşit al lumii. Eibine, Noul Testament ne spune foarte clar că atunci când vom vedea că morţii învie, ei bineatunci este sfârşitul lumii. Învierea Domnului Iisus Hristos este un act care face ca potenţialtoţi creştinii din toate timpurile să poate devenii creştini şi să se bucure de comuniuneaduhovnicească a Domnului Iisus Hristos. Evident, învierea a fost un act care a avut loc întrecut şi sunt mai mulţi care consideră că ea nu mai este de actualitate pentru timpurilenoastre. Învierea Domnului Iisus Hristos este un act sau un fapt pe care îl acceptăm princredinţă.36 Ceea ce este singur este că Noul Testament deşi este o carte care a fost scrisăacum 2000 de ani ne pune în faţă mai multe modele de sfinţenie. Un prim model saumodelul suprem a fost Domnul Iisus Hristos care pe cruce a avut tăria şi puterea de a seruga pentru cei care L-au răstignit: „Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce fac.” Credem că sunt

35 Termenul de narcisim provine foarte mult din mitologia greacă. Narcis a fost un tânăr care era îndrăgostit deimaginea lui proprie. Când el a apucat să îşi vadă imaginea proprie într-un lac, s-a îndrăgostit de ea dar amurit de durere fiindcă de fiecare dată când încerca să o atingă această imagine se tulbura. Narcisismul nueste numai o temă a mitologiei ci ea este şi o temă a psihologiei. Sunt mai mulţi psihologi care ne spun că maimulţi dintre noi avem un comportament narcisit. În special în cazul femeilor se poate vedea acest lucru. Suntfemei care investesc foarte mulţi bani şi timp în modul cum arată şi stau mai mult timp în faţa oglinzii. Acestesimptoame sunt cât se poate de mult tendinţe narcisiste. Au fost mai multe actriţe care atunci când au ajuns lavârsta bătrâneţii au ajuns la concluzia că fără de frumuseţea de la tinereţe viaţa nu mai merită trăită şi şi-aucurmat zilele. Louis Dumont, Eseu asupra individualismului (Editura Anastasia: Bucureşti, 1996). 36 Teofil Pârâian, Învierea lui Hristos, învierea vieţii noastre (Editura Doxologia: Bucureşti, 2013).

26

puţini care au tăria de a se ruga pentru cei care le fac rău, îi duşmănesc sau îi insultă,calomniază şi de ce nu abuzează. Prin aceasta în cele din urmă demonstrăm că suntemsuperiori lor. Nu ne demonstrăm superioritatea faţă de cineva care ne face rău prin faptulde a răspunde cu aceiaşi monedă. În termenii populari se spune că „răzbunarea este armaprostului.”

Se poate spune că viziunea Noului Testament asupra sfinţeniei este una cât se poatede experimentală. Pentru a trăi sfinţenia, este nevoie de cele mai multe ori de ceea ce sepoate spune trăire şi experienţă. Sfinţenia nu este în Noul Testament o stare teoretică cieste foarte mult o stare cât se poate de mult experimentală care se bazează pe concret şi pefapte concrete: „căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat săbeau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţicercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 25-26). Acestea nu sunt criteriilemântuirii ci sunt şi criteriile sfinţeniei. Se poate ridica întrebarea dacă sfinţenia are aceleaşicriterii cu mântuirea? Am a enunţat mai sus cazul tâlharului Dimnas care a fost răstignitdimpreună cu Domnul Iisus Hristos şi care evident nu a fost un sfânt dar care s-a mântuit.Noul Testament vine cu o viziune cât se poate de incitată în acest sens. Sfinţenia are criteriisau standarde mai presus de mântuire. Mai multă lume a întrebat dacă în cele din urmă semântuiesc numai sfinţii? Acest lucru trebuie să spunem că este reprobabil fiindcă astfel arfii foarte puţini cei care s-ar mântui. Se poate spune că şi oamenii credincioşi, buni, drepţi şivirtuoşi se vor mântui.37 Ceea ce se poate vedea din Noul Testament este că mântuirea şisfinţenia sunt două lucruri asemănătoare dar nu identice. Acest lucru a fost subiectul laample dezbateri teologice, aghiografice şi soteriologice. Sfinţenia este prin urmare un lucrupe care trebuie să îl studiem şi să îl avem în vedere. Referitor la ceea ce înseamnă sfinţeniase poate spune că Noul Testament vine cu o precizare cât se poate de clară în acest sens:„în casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri. Dacă nu aş fii fost aşa v-aţi fii spus. Eu mă duc săvă pregătesc vouă loc” (Ioan 14, 2). Este clar că raiul nu are numai un loc ci sunt mai multelocuri sau de ce nu mai multe spaţii în rai. Este cât se poate de posibil ca sfinţii să aibă ostare mai bună sau de ce nu superioară în rai decât cei care s-au mântuit.

Se poate spune că dacă Vechiul Testament a anticipat sfinţenia Noul Testament adesăvârşit-o. Acest lucru este prin urmare o realitate cât se poate de evidentă şi de ce nudeplină. Sfinţenia este o stare cât se poate de mult care ţine de persoana lui Dumnezeu şi dela Domnul Iisus Hristos ea este actualizată prin rugăciune şi prin slujbele Bisericii. Dupăcum am spus Noul Testament ne propune un model de sfinţenie în persoana Domnului IisusHristos şi a celor 12 apostoli la care s-au mai adăugat Sfântul Matia şi Sfântul Pavel. Sepoate spune că Noul Testament ne pune 12 sau 13 modele de sfinţenie în faţă. Aceştia aufost cu adevărat oameni sfinţi care de ce nu au schimbat faţa lumii. Apostolii au fost oamenisimpli de meserie, pescari dar care prin credinţa lor au avut mai multe influenţă şi putereasupra lumii decât împăraţii şi marii conducători politici. Acest lucru ar trebuie să ne dea degândit. Nici un apostol nu a fost împărat, rege sau prinţ dar au avut mai multă credinţă înDumnezeu decât toţii împăraţii şi regii lumii la un loc. Mesajul Noului Testament după cumam spus este încă actual pentru cei care sunt în drumul sfinţeniei şi a ceea ce este sfinţenia.Este adevărat că de cele mai multe ori lumea ajunge să îi preţuiască pe sfinţi numai după ceau plecat din această lume sau mai bine spus după ce au murit. Chiar Domnul Iisus Hristosa fost un prigonit, un persecutat şi un anonim pentru timpurile lui. Centrul de interes era învremea lui mai mult imperiul şi împăratul. Cine ar fii dat atenţie unui obscur predicator din37 Radu Teodorescu, Mântuirea ca şi ortodoxie în religia comparată (Cugir, 2014).

27

Nazaretul Galileii? El nu purta nici purpură şi nici mantie imperială? Ei şi mai mult decâtatât, acest predicator „obscur” părea să nu se împace prea bine cu imperiul. Un asemeneaact trebuia pedepsit şi nu orice pedeapsă: răstignirea. Aici se poate vedea foarte binesfinţenia lui Iisus. Oamenii din timpul Său erau mult mai interesaţi de rangurile şi poziţiilesociale mari decât de cea ce avea de spus un ciudat şi un anonim din Nazaretul Palestinei.Domnul Iisus Hristos este o dovadă a sfinţeniei şi care este bine să o actualizăm ca şi omodalitate de cinstire şi de iubire pe care o avem faţă de El. Este de remarcat că de 2000 deani de când lumea ştie despre Domnul Iisus Hristos nimeni nu a rămas fără o mângâiere sauun gând bun care a venit din partea Lui. Acest lucru ne spune cât se poate de mult căsfinţenia Domnului Iisus Hristos continuă să lucreze în lumea noastră, ea continuă să fieactivă şi dinamică. Această sfinţenie o putem primii şi experimenta şi noi. Sfinţenia dupăcum am spus este o realitate pe care unii sfinţi au trăit-o chiar prin prezenţa în NoulTestament.

Ni se spune că la un moment dar prin secolul al IV-lea, în Egipt era un monah sfânt.Acest monah era foarte bine versat în cea ce se poate spune dogmele şi credinţele bisericii.La un moment dat în acele timpuri se spune că era o erezie foarte puternică [este posibil săfi fost arianismul]. Unul dintre ucenicii acestui sfânt bătrân i-a adus o carte a ereticilorpentru a o citii şi a vedea ceea ce susţineau ereticii. Sfântul a luat cartea, a citit-o şi maiapoi a aruncat-o.

- De ce ai aruncat cartea? l-a întrebat ucenicul. - Nu îmi este de folos să o ţin.- Eu ţi-am dat-o şi puteai să o ţii, era de gratis. - Acea carte are cu sine un duh rău [diavol]. Am citit-o pentru a vedea care v-a fii

lucrarea celui rău. Acum că m-am lămurit nu mai are rost să o ţin. - Părinte să mă iertaţi că v-am judecat aşa de greu. Acum îmi dau seama de ce aţi

făcut acest lucru. Ei bine la un aşa grad de sfinţenie a ajuns acest sfânt bătrân al trecutului secolului al

IV-lea pe care istoria nu îi mai cunoaşte numele că el putea simţii nu numai conţinutul uneicărţi ci şi duhul [înger sau diavol] care însoţea acea carte. Chiar dacă nu putem să ajungemla un aşa grad de sfinţenie este bine să ştim la ce grad de sfinţenie au ajuns unii sfinţi.38

Noul Testament ne spune că sfinţenia are două dimensiuni. Ele sunt ceea ce Domnul IisusHristos denumea pe Marta şi Maria. Marta a fost femeia care atunci când a fost vizitată deDomnul Iisus Hristos „se silea să facă ospăţ mare”. Maria în schimb care era şi sora Mateistătea şi asculta cuvintele Domnului Iisus Hristos. Sunt mai multe opinii referitor la acestlucru. Oricum, după Noul Testament sfinţenia este o stare cât se poate de mult activă şi dece nu o realitate care se demonstrează prin fapte. Care sunt faptele concrete ale sfinţeniei?Aceste fapte sunt: a ajuta pe cei săraci, a mângâia pe cei necăjiţi, a adăpa pe cei însetaţi, ahrănii pe cei înfometaţi, a întării pe cei slabi sau a îmbrăca pe cei goi. Aceste fapte suntfoarte mult cele care definesc ceea ce se poate spune sensul şi finalitatea a ceea ce este saua modului în care se poate sau mai bine spus este concepută sfinţenia. Sfinţenia este o starecare se poate spune este un cumul maxim de bine şi de tot ceea ce este bun. Nu putemgândii sau mai bine spus nu se poate concepe sfinţenia ca şi o stare care ţine foarte mult desensul şi de expresia binelui. În această carte evident vom lua timp şi vom vorbii mai multedespre acest lucru. Sunt mai mulţi care susţin că binele şi sfinţenia nu au nimic în comun.Evident, acest lucru este fals. Binele şi sfinţenia sunt cât se poate de mult ceea ce se poate38 Anton Caragea, Sfântul şi cultul sfinţilor (Editura Herald: Bucureşti, 2009).

28

spune realităţi care ţin de expresia şi finalitatea a ceea ce a fost şi a modului în care definimbinele.

Binele este o stare ontologică care de mai multe ori este o realitate cât se poate demult asimilat sfinţeniei. Binele absolut este evident Dumnezeu dar se poate spune că suntmai multe sensuri şi expresii ale binelui. Dacă binele absolut este Dumnezeu, binele totalsau mai bine spus binele deplin este sfântul. Realitatea este că de mai multă vreme trăimîntr-o lume fără de sfinţi. Fără de sfinţi mai mulţi dintre noi nu ştiu ceea ce este sau cum semanifestă un sfânt.39 Sfinţii sunt cei care atunci când îi întâlnim inspiră în noi un sentimentde iubire de Dumnezeu. De mai multe ori se poate vedea acest lucru. Sfinţii au marcat şi auinspirat pe cei din jurul lor la bine şi la tot ceea ce este bun. Un astfel de caz a fost fericitulAugustin care rătăcea prin erezii şi prin destrăbălare când l-a întâlnit pe Sfântul Ambrozieal Milanului. Sfântul Ambrozie îl v-a aduce pe Augustin la ortodoxie şi în cele din urmăacesta v-a ajunge episcop de Hipo. Se poate vedea în sfântul Ambrozie lucrarea unui sfânt.Augustin era un tânăr rebel şi nonconformist. Avea un fiu Adeodatus cu o soţie şi el trăia cualtă soţie. Prin blândeţe, prin bunătate şi prin iubire sfântul Ambrozie îl v-a aduce din nou laHristos pe Augustin.40 După cum am spus, cu excepţia Sfântului Ioan Teologul toţi apostoliiDomnului Iisus Hristos au fost martirizaţi. Acest lucru ar trebui să ne de-a de gândit. Ce agăsit aşa de periculos lumea din primul secol în apostoli că nu a putut să îi ignore sau să nuîi bage în seamă? Se poate spune că era foarte mult lumina lui Dumnezeu care s-adescoperit în persoana Domnului Iisus Hristos şi care era în antagonie cu forţele sauputerile răului sau a întunericului. Este de remarcat că anticii i-au găsit atât de periculoşi pesfinţii apostoli că sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos. Nu puteau fii apostolii evitaţi,nebăgaţi în seamă sau ignoraţi? Nu. Ei primiseră lumina şi puterea lui Dumnezeu. Aceastălumină este imposibil de stopat pentru forţele şi puterile întunericului. Acest lucru estemotivul pentru care toţii sfinţii apostoli au fost omorâţi şi motiv pentru care ei au devenitsfinţi. Un sfânt însă nu trebuie să fie martirizat sau mai bine spus omorât pentru a fii sfânt.Sunt sfinţi cum a fost Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile celMare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi mulţii alţii care nu au fost martirizaţi şi au murit de omoarte bună.41

Prin urmare, putem să spunem că în timp ce Vechiul Testament a conturat ideea sauidealul de sfinţenie, Noul Testament l-a desăvârşit. Acest lucru este un principiu cât se poatede evident pe care îl descoperă Biblia şi pe care Augustin l-a definit ca şicomplementaritate. Realitatea este că de mai multe ori lumea noastră a păşit pe căi sau pedrumuri străine de Dumnezeu şi de credinţa în Dumnezeu. Când lumea s-a înstrăinat deDumnezeu după cum am fost cazul în antichitate când politeismul [închinarea la mai mulţidumnezei] şi păgânismul [practici oculte] au dominat, sfinţii au avut greaua misiune de aţine credinţa nealterată. Unii au făcut acest lucru cu preţul vieţii.42 Poate cele mai celebrecazuri au fost cele ale sfinţilor Petru şi Pavel care au predicat lumii pe Domnul Iisus Hristos.

39 Sotos Hondropulos, Sfântul Nectarie din Eghina: sfântul secolului nostru (Editura Bunavestire: Bacău, 2001).40 Referitor la sfântul Ambrozie există mai multe opinii şi mai multe păreri. El a fost un oficial de stat, fiindguvernator sau prefect al Milanului. Fiind un om extrem de vrednic a fost în cele din urmă ales episcop deMilan. Unii susţin că în realitate sfântul Ambrozie ar fii fost un intrus în biserică. Chiar dacă acest lucru ar fiifost adevărat, în cele din urmă el a ajuns la creştinism şi la Biserică din propria convingere. V-a fii foarte multun aprig combatant ar arianismului, o mare erezie a secolului al IV-lea. 41 Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate (Editura Diogene: Bucureşti, 1996). 42 Daniel Boyarin, Dying for God: martirdon and the making of Christianity and Judaism (Universitatea Stanford, 1999).

29

Omul este înzestrat de Dumnezeu cu un anumit interval de timp în această lume. PsalmistulDavid spunea că 70 de ani sunt anii vieţii noastre, pentru cei care sunt în putere 80 de ani şiceea ce este mai mult decât atât este osteneală şi durere. În aceşti 70 sau 80 de ani se poatespune că la un nivel generic omul are două alternative: să caute să ducă o viaţă în sfinţeniesau să ducă o viaţă de perversitate. După cum am spus nu toţi dintre cei care doresc săajungă la sfinţenie vor ajunge la ea dar cel puţin vor ajunge să ştie şi să cunoască sfinţenia.Acest lucru este o realitate care nu poate fii contestată. Sfinţenia dacă ea nu este realizatădeplin în viaţa cuiva, ea cel puţin poate fii experimentată parţial. Se poate spune că îninteriorul omului sunt doi vectori: unul care îl duce pe om în spre ceea ce este bine şi altulîn spre ceea ce este rău. Când omul simte iubire faţă de Biserica Creştin Ortodoxă, faţă deDomnul Iisus Hristos şi faţă de sfinţi dintre care cea mai mare este sfânta Maria, se poatespune că el ajunge să guste sau mai bine spus să trăiască sfinţenia. Prin urmare sfinţenia nueste o stare numai teoretică ci ea este o stare cât se poate de mult concretă care poate fiitrăită. Faptul că omul trăieşte sfinţenia se poate spune că nu înseamnă că omul este sfânt.Când omul participă la o slujbă a Bisericii în care poate auzii cântări sau texte sfinte sepoate spune că el experimentează sfinţenia dar nu este neapărat un om sfânt. Sunt maimulţi care minimalizează ceea ce este sfânt sau sfinţenia în zilele şi lumea noastră. De maimulte ori se poate auzii opinia că în realitate lumea noastră nu are nevoie de sfinţi. La ce săne ajute aceşti bărboşi care de cele mai multe ori stau prin mănăstiri din pustii şi se roagăzii şi noapte? Ceea ce avem noi nevoie în zilele noastre este cât se poate de mult o economieprosperă, roboţi şi utilaje industriale robotizate, navete spaţiale sau staţii interplanetare. Eibine, cum mai putem vorbii de o lume a sfinţilor? Ei sunt în realitate arhaici şi oameni carese opun unei societăţi moderne şi dinamice.

Cei care gândesc aşa sunt cât se poate de mult în eroare sau mai bine spus greşesc.Sfinţii sunt cât se poate de mult necesari lumii în care trăim fiindcă după câte ştim omul nueste numai trup ci şi suflet. Omul nu are nevoie numai de hrană trupească ci şi de hranasufletească. Hrana sufletească este foarte mult sfinţenia. Aşa se face că prin sfinţenieDomnul Iisus Hristos a cucerit sufletele la atât de mulţi. S-a mai spus că Noul Testament avenit cu legea iubirii agapice lege care este cât se poate de definitorie pentru sfinţenie.Iubirea agapică este cât se poate de mult un lucru definitoriu pentru sfinţi. Sfinţii iubesc înmod agapic pe toată lumea. La fel de bine ei sunt o speranţă pentru noi pentru toţi. Se poatevedea că de mai multe ori cei care au întâlnit sau au avut contacte cu sfinţii au putut simţiisau mai bine spus au putut vedea din partea lor acest frumos sentiment de speranţă şi deîncredere în viitor. Acest lucru este un fapt care nu trebuie să îl trecem cu vederea. Suntoameni în lumea noastră care atunci când intrăm în contact cu ei din cauza răutăţii ne lasăun gust amar şi de ce nu ne lasă fără nici o speranţă. Evident aceştia sunt oamenii răi. NoulTestament este cât se poate de mult o carte care ne spune că sfinţenia este o noţiune carese defineşte prin speranţă şi nădejde. În timp ce la cel rău sau diavol nu există nici osperanţă şi nici o nădejde, la Dumnezeu Tatăl totdeauna poate fii o nădejde sau o speranţă.În acest sens se poate spune că sfântul ortodox este o persoană a nădejdii şi a speranţei.Trebuie să avem acest lucru în vedere şi să nu îl uităm. Nu poate fii sfânt cel care ne dăsentimentul de deznădejde şi de lipsă de speranţă. Se ştie că acest sentiment este cel caredomină iadul. Nu există nici un fel de speranţă sau nădejde în iad. Totul acolo este menit săfie etern fără nici o posibilitate de schimbare în spre mai bine.43

43 Sfântul Siluan Atonitul, Între iadul dezbădejdii şi iadul smereniei (Editura Deisis: Sibiu, 1996).

30

După cum am spus, Noul Testament este o carte care s-a scris acum 1900 de ani. Atrecut multă vreme de la scrierea ei, dar principiile de bază sunt încă actuale în NoulTestament. Aceste principii au făcut ca sclavia să fie abolită în antichitate, ca oamenii săînceapă să construiască biserici, ca unii să iese în pustie şi să devină călugări, ca azile debătrâni să fie construite, ca orfelinate să fie deschise, ca mai multe spitale să fie construite.Ei bine se poate vedea că Noul Testament a dat rezultate în lumea noastră. Spre deosebirede alte cărţi, Biblia în care se cuprinde şi Noul Testament este o carte sfântă care a fostinspirată de Dumnezeu. Pentru acest lucru Noul Testament v-a rămâne actual cât v-a existaaceastă lume. Acest lucru a fost contestat de multe alte scrieri religioase: Coranul, Avestazoroastriană, Upanişadele hinduse sau Cartea lui Buddha. Ceea ce trebuie să ştim este cănumai Noul Testament ne poate duce la mântuire şi la sfinţenie. După reforma protestantăau fost mai mulţi care au spus că tot ceea ce trebuie să facă omul pentru a se sfinţii şi a semântui este să citească şi să respecte Biblia. După cum am spus, Biblia a fost scrisă cu mulţiani în urmă. Ea a enunţat mai multe principii care sunt actuale pentru toate timpurile însăaceste principii trebuie actualizate în fiecare generaţie. Cum actualizăm aceste principii.Actualizăm aceste principii foarte mult prin sfinţi. Sfinţii sunt cei care prin trăirea şi viaţalor ajung să actualizeze tot ceea ce ţine de principiile de bază ale Bibliei: binele, virtutea,credinţa sau nădejdea. Aceste lucruri prin urmare sunt cât se poate de mult cele careactualizează mesajul sau cuvântul lui Dumnezeu.44

Se spune că la un moment dat într-o mănăstire era un călugăr sfânt dar care nu făceacaz de acest lucru fiindcă era smerit. În mănăstirea sa, se spune că acest călugăr sfânt eracât se poate de mult invidiat şi pentru acest motiv a fost ocolit de mai toţi ceilalţi călugări.Ascultarea călugărului sfânt era cea de bucătar. Într-o zii el trebuia să facă de mâncare ca şide obicei. Unul dintre călugări ca să îi fac rău din invidie a luat şi a ascuns toate lingurile cucare acest călugăr gătea. Acela care a ascuns lingurile s-a dus şi s-a ascuns şi el ca să vadăce se v-a întâmpla. Când a venit timpul să gătească, călugărul nostru cel sfânt a căutat olingură cu care să mestece în mâncarea care clocotea. S-a uitat în stânga şi apoi s-a uitat îndreapta dar nu a găsit nimic. Atunci el şi-a suflecat mânecile şi a mestecat în mâncare cumâinile. Ceea ce a văzut cel care se ascunsese este că deşi apa clocotea, călugărul nu s-avătămat şi nici opărit. În acel moment şi-a dat seama că este sfânt. Era însă prea târziu. S-aîntâmplat ca în bucătăria mănăstirii să intre şi egumenul. Acesta l-a văzut pe călugăr cămesteca în mâncare cu mâinile dar enervându-se nu a remarcat că nu se opărea.

- Ce faci aici?- Mestec în mâncare. - Dar cu mâinile mesteci tu?- Nu ştiu cine a luat lingurile de mestecat. - Măi dar tu ştii că nu se mestecă cu mâinile. - Da părinte egumen.- Te-ai spălat? - Da preacuvioase părinte. - Bine. De mâine să pleci din mănăstirea noastră. Eu nu vreau călugări care să îşi

bage mâinile în mâncarea mea. În cele din urmă călugărul cel sfânt a plecat din acea mănăstire în care din cauza

sfinţeniei sale restul călugărilor nu îl preţuiau.

44 Georges Florovsky, Biblie, Biserică, Tradiţie (Alba Iulia, 2006).

31

Se poate vedea şi aici că de mai multe ori asemenea sfinţilor din Noul Testament,sfinţii din zilele noastre sunt şi ei dispreţuiţi şi persecutaţi. În cele mai multe cazuri lumeaîşi dă seama de acest lucru dar nu are tăria să recunoască păcătoşenia ei. Sfinţii apostoli aupredicat lumii adevărul şi binele şi în cele din urmă au fost toţi condamnaţi la moarte. Demai multe ori ni se spune că lumea a progresat sau mai bine spus a evoluat de la timpul saude la vremea sfinţilor apostoli şi că dacă ei ar fii trăit azi sau în zilele noastre cu siguranţănu s-ar mai fii făcut aceiaşi greşeală. Să fie acest lucru adevărat? Puţin probabil. În materiede sfinţi, lumea de azi dă dovadă de aceiaşi opacitate şi închistare de care a dat dovadă întimpurile biblice. De ce este aşa? Fiindcă sfinţii nu vin sau mai bine spus nu se fac cunoscuţipe sine în lumina reflectoarelor, a camerelor de televiziune sau bliţurilor aparatelor foto dela marile reviste internaţionale cu tiraj pe mai multe continente. După 2000 de ani decreştinism se poate spune că şi azi lumea este greu confortabilă cu ideea de smerenie şi demodestie. Extravaganţa sfinţilor de cele mai multe ori scandalizează. În timp ce marilevedete stau în locuinţe de lux, sfinţii de mai multe ori îi întâlnim în pustie şi locuri părăsite.În timp ce marii lideri politici doresc ovaţionarea şi aclamarea mulţimilor, sfinţii ledispreţuiesc şi fug de slava sau gloria lumii. În timp ce marii magnaţi ajung uneori să ucidăpentru a îşi mării averea, sfinţii de mai multe ori trăiesc într-o sărăcie lucie. În timp ce regiişi preşedinţii se luptă cu preţul vieţii pentru a îşi menţine puterea politică, sfinţii părăsescaceastă lume şi se însingurează de ea. Este clar că o asemenea atitudine nu poate fiiacceptată.

Aşa se face că mai mulţi sfinţi au pozat ca şi nebuni pentru a scăpa de viclenia acesteilumi. Un astfel de caz a fost Sfântul Sava Vatopedinul care a trăit pe vremea împărăţieiotomane. Sfântul Sava era călugăr. La un moment dat a fost trimis cu o ascultate amănăstirii într-o localitate. Când trecea prin acea localitate, o femeie de moravuri uşoare depe un balcon l-a remarcat şi a dorit să îl aducă în casa sa pentru a îşi face cu el dorinţa eipăcătoasă. Ea a intrat în vorbă cu el şi i-a făcut mai multe avansuri. Ce a făcut sfântul Sava?Nu departe de locuinţa femeii era o mică mlaştină cu multă mocirlă. Sfântul Sava s-a dus şis-a aruncat în acea mocirlă unde s-a tăvălit ca şi un porc. Când l-a văzut femeia a spus:

- I-a uite mă, eu am crezut că el este un partener bun pentru amor, dar el nu esteîntreg la minte.

Indignată femeia a plecat de la balcon şi a închis uşa balconului.45 Tema crucii se leagă foarte mult de tema nebuniei fiindcă crucea a fost în sine o

nebunie. A condamna pe cineva pe cruce la moarte era mai mult un act de nebunie fiindcăexistă şi alte modalităţi de a condamna pe cineva la moarte: otrăvirea, înecul [aruncarea cuo piatră mare în apă afundă] şi multe altele. Prin urmare, se poate spune că crucea aduce cusine în discuţie problema nebuniei în Hristos. Noul Testament ne spune că atunci cândDumnezeu Tatăl a ales crucea ca şi modalitate de mântuire a lumii şi a omului a făcut-o încunoştinţă de cauză fiindcă El a voit să ne spună că nu putem ieşii biruitori prin logicarăului care este tot una cu logica nebuniei. Putem ieşii biruitori peste rău numai prin logicabinelui. În acest sens, nu este de mirare că mai mulţi sfinţi s-au considerat pe sine nebunipentru a scăpa de lucrarea celui rău.

„A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise şi s-a dus la schit ca să-l vadă. Şi i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă; dar pe cale l-a întâlnitdregătorul (neştiind că este el) şi i-a zis:

- Spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise? 45 Sfântul Filotei Kokkinos, Sfântul Sava Vatopedinul (Editura Evanghelismos: Bucureşti, 2011).

32

Le-a zis lor avva: - Ce voiţi de la dânsul? Căci este om nebun. Şi venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici: - Auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Şi iată ne-au întâlnit un

bătrân care se ducea în Egipt şi i-am zis lui: unde este chilia lui avva Moise? Şi ne-azis: ce voiţi de la dânsul? Nebun este." Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând:

- Oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt?Iar ei au zis: - Un bătrân purtând haine vechi, înalt şi negricios. Atunci au zis: - El este avva Moise. Şi pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea. Şi mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.”46 Logica răului, logica păcatului este în realitate o nebunie. Lacomul se umple de

mâncare până la punctul de a plesnii, fumătorul fumează din ţigare până la punctul de a îşisparge plămânii, beţivul bea până pe punctul de a se îneca în băutură, mâniosul se mâniepână la punctul de a ucide. Ei bine, se poate spune că nu aceasta este logica binelui.Nebunii pentru Hristos nu sunt nebuni în sens patologic sau mai bine spus în sens medical.Ei sunt conştienţi că ignoranţa păcatului în care stă lumea şi semenii lor este atât de mareîncât numai un comportament ieşit din comun poate să îi aducă la conştiinţa că un anumitlucru sau ceva nu este în regulă.

Dionisie, „nebunul pentru Hristos” din Schitul Kavsokalivia, a trăit între 1814 şi 1880.În Marea şi Sfânta Vineri el se ruga în taină, în întuneric, lângă uşa bisericii principale amănăstirii. El a crezut că nimeni nu putea să-l vadă acolo şi s-a adâncit cu totul înrugăciune, iar curând a căzut în extaz, părând a fi netrupesc.Nişte părinţi care au văzut aceasta şi şi-au dat seama de ceea ce se întâmplă au spus unulcătre altul:– L-ai văzut pe «nebun»?– Da. Luaţi aminte unde este el acum!Numai cei ce erau duhovniceşti au putut simţi treapta la care a ajuns sufletul «nebunului»,urcând scara dulcii rugăciuni a minţii. Când a revenit în simţuri şi şi-a dat seama că ceilalţil-au observat, a început să se comporte ca un nebun, astfel ca ei să-l creadă nesănătos. Într-adevăr, acesta era planul lui Dionisie, calea «nebunului pentru Hristos». El îşi ascundeavirtuţile de cei mai mulţi oameni. Numai la puţine persoane şi-a deschis inima şi a vorbitdespre diferite subiecte duhovniceşti. Pentru cei mai mulţi călugări şi oameni mireni, el eraun om nebun, înapoiat.

Este cât se poate de adevărat că principiile sfinţeniei care sunt expuse în NoulTestament sunt valabile şi în zilele şi timpurile noastre. Acest lucru după cum am spus estecât se poate de mult ceea ce se poate definii ca şi sensul şi expresia a ceea ce este sau maibine spus a modului în care şi în zilele noastre trebuie să ne raportăm la sfinţenie. Sfinţeniaeste prin urmare un lucru şi o stare cât se poate de mult care ţine de modul în careînţelegem şi trăim Noul Testament. Învierea Domnului Iisus Hristos face posibilăcomuniunea cu El în toate timpurile şi în toate epocile istoriei până la sfârşitul lumii. Sepoate spune că în persoana Domnului Iisus Hristos timpul istoric coincide cu veşnicia.Domnul Iisus Hristos a fost o persoană istorică care a trăit între anul 1 şi anul 33 dar careca şi Dumnezeu este veşnic şi prin urmare accesibil în orice timp şi în orice loc. Este de46 Patericul Egiptean, (Alba Iulia, 1991).

33

remarcat aici că Noul Testament nu vorbeşte de faptul că pentru a ne mântui trebuie săieşim cu rachete în spaţiul cosmic, să explorăm alte galaxii şi să ajungem la punctul final aluniversului. Acest lucru este cât se poate de contrastant cu o umanitate de secol al XXI-leacare de mai multe ori concepe „mântuirea” prin contactul cu fiinţe extraterestre. Ca să semântuiască omul trebuie să fie credincios, să meargă la biserică, să postească, să se roageşi să facă fapte bune. În nici una dintre cărţile Noului Testament omului nu îi este spus căpentru a se mântui el trebuie să exploreze sistemul solar, să viziteze constelaţiile din CaleaLactee, să meargă pe galaxia Andromeda sau pe alta galaxii şi multe alte explorăriinterstelare şi intergalactice.47

Se poate spune că modul în care este trăită şi în care este experimentată sfinţenia înNoul Testament este un lucru care este actual şi cât se poate de mult bun şi pentru zilelenoastre. Acest lucru după cum am spus trebuie să îl avem în vedere. Sunt mai mulţi caresusţin că sfinţenia nu este un lucru pe care trebuie să îl înţelegem după Noul Testament.După cum am spus au trecut mai mulţi ani 1900 de ani de când s-a scris Noul Testament. S-a mai spus că Noul Testament este o tradiţie vie care se actualizează pe sine în fiecare timp,generaţie sau epocă prin sfinţii. Sfinţii sunt cei prin care se poate spune că Noul Testamentprinde viaţă. Sfinţii sunt cât se poate de mult realităţi care n-au fost cât se poate de multstabilite în Vechiul Testament. Acest lucru nu se schimbă deşi timpurile şi istoria se schimbăde mai multe ori. Realitatea este că de mai multe ori sfinţenia ni se pare desuetă în NoulTestament. Domnul Iisus Hristos a fost cel care a intrat în Ierusalim pe un asin. A fost omare dovadă de sfinţenie. Ei bine, azi nu se mai circulă cu cai şi cu asini.48

Noul Testament este compus din 27 de părţi dar aceste părţi este bine să le ştimfiindcă ele se poate spune definesc cât se poate de mult un contur exact al sfinţeniei şi alsfinţilor. Sfinţii sunt cei care de mai multe ori ajung să ne facă accesibil Noul Testament. Osimplă lectură fără a pune în practică învăţăturile din Noul Testament nu este de folosnimănui. Noul Testament se descoperă pe sine ca şi o modalitate de a definii ceea ce estesfinţenia. Este cât se poate de clar că opusul sfinţeniei este cel rău sau diavolul. Acesta esteantiteza la fost ceea este sfânt. Acest lucru este pricina pentru care nu mai există nici oposibilitate ca să iese din iad sau infern. Refuzul total sau deplin al sfinţeniei duce lafondarea iadului sau a infernului, spaţiu în care stăpâneşte teroarea, ura, violenţa,perversiunea şi întunericul. Acolo unde sfinţenia este respinsă total se poate spune că nu semai poate vorbii de nici o şansă de scăpare de iad. Acesta este motivul pentru care dinprimele timpuri ale existenţei sale Biserica a rânduit un cult al sfinţilor. Pentru cei care nupot sau pentru cei care nu au devenit sfinţi ei au mângâierea că au cultul sfinţilor. Cultulsfinţilor se poate spune că este bazat pe marea diferenţă dintre ceea ce este un criminal înserie şi un om bun care toată viaţa s-a străduit să fie pe placul lui Dumnezeu şi să lucrezevirtuţile. Raiul contrastează cu iadul, binele cu răul, lumina spirituală cu întunericulduhovnicesc şi sfinţenia cu depravarea. După cum am spus, dacă în Vechiul Testament s-avorbit de o imagine sau mai bine spus Dumnezeu a îngăduit un chip generic al sfinţeniei, înNoul Testament acest chip se v-a desăvârşii şi se v-a definitiva. El este acum un standard.Nu se poate vorbii de sfinţi şi de sfinţenie fără să ştim de Domnul Iisus Hristos, de sfinţiiapostoli, de sfânta Maria şi de ce nu de sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil. Aceste lucruri

47 Pr. Prof. Dr. Simeon Noul Teolog, Studii biblice neotestamentare. Cursuri universitare. (Partea întâi, Editura"Reîntregirea", Alba Iulia, 2001). 48 Ion Constantinescu, Noul Testament: manual pentru seminariile teologice (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 1981).

34

sunt prin urmare cele care de cele mai multe ori ajung să ne definească ceea ce ştim sauceea ce considerăm că este sfinţenia creştin ortodoxă. Sfinţenia creştin ortodoxă după cumam spus este un lucru care se fondează sau mai bine spus se întemeiază biblic pe vieţileapostolilor şi a celor care au acceptat propovăduirea Domnului Iisus Hristos. Aceste lucrurieste bine să le ştim şi să le avem în vedere. Şansa pe care ne-o dă Noul Testament estecultul sfinţilor prin care şi noi devenim simbolic şi în duh părtaşi ai sfinţilor din toatetimpurile. Noul Testament este o carte încă actuală pentru secolul al XXI-lea. Acest secoltrebuie să înţeleagă şi să accepte că sfinţenia nu se schimbă ci ea este doar dinamică.49

CAPITOLUL 3

SFÂNTUL CREŞTIN ORTODOX CA ŞI MODEL PENTRU ZILELE NOASTRE

Trăim într-o lume liberă şi de ce nu o lume care a fost creată de Dumnezeu cuposibilitatea de a alege sau cu posibilitatea opţiunilor. Acest lucru demonstrează faptul căde cele mai multe ori lumea noastră nu este o lume tiranică şi că Dumnezeu nu vrea o lumedespotică. Acest fapt este bine să îl ştim. Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere sau mai binespus fiinţe care avem posibilitatea sau libertatea de a Îl alege sau nu. Ceea ce mai trebuie săştim este că în cele din urmă există consecinţele alegerii pe care o facem. Cei care aleg sătrăiască fără de Dumnezeu vor suferii consecinţele acestei alegeri: iadul sau infernul. Ceeace trebuie să ştim este că în cele din urmă actul alegerii sau respingerii lui Dumnezeu şiconsecinţele acestui act sunt două fapte separate şi distincte la fel cum gândul de a neatinge de o plită înroşită este separată de faptul de a atinge acea plită. Ştim că dacă neatingem de o plită înroşită ne vom arde. Dar totuşi, avem posibilitatea să o facem sau nu. Eibine, Dumnezeu ne dă posibilitatea să alegem sau nu pe sfinţi sau să alegem alte modele.Orice om are nevoie de modele. Fie că sunt modele profesionale sau fie că sunt modeleartistice, omul fără de modele este de cele mai multe ori un om sortit eşecului. Acest lucrutrebuie să îl avem în vedere. Nu trebuie să uităm că de mai multe ori în special cei tinerisunt pe drumuri străine de Dumnezeu şi de credinţă. Pentru acest motiv, Biserica CreştinOrtodoxă a rânduit ca numele de botez de mai multe ori să fie numele unui sfânt. Esteadevărat că astăzi numele de actori sau de sportivi sunt mult mai populare decât numelesfinţilor. În sine, numele unui sfânt dat unei persoane este un exerciţiu pedagogic.50

După cum am spus de mai multe ori sfinţenia poate fii contrafăcută şi se ştiu maimulte surogate ale sfinţeniei. Aceste surogate sunt cele care ne spun că în sine cultulsfinţilor aşa cum îl avem din trecut şi din tradiţia bisericii nu este de semnificaţie şi deimportanţă. În realitate omul modern sau omul timpurilor de azi nu mai ştie de multă vremece este sau care este cultul sfinţilor. Auzim de mai multe ori că mai ales sectele şi cei careaderă la sectanţi ajung să considere sfinte anumite persoane din secete lor. Ei bine acestlucru este eronat. Nu putem considera pe oricine şi oricum un sfânt. Sfinţenia are niştecriterii după care ea se impune şi după care ea poate fii judecată. Ceea ce se poate vedea49 Andrei Andreicuţ, Dinamica despătimirii (Alba Iulia, 2001). 50 Criatian Benga, Idealul educaţional în pedagogia creştină: Clement al Alexandriei, Sfântul Ioan Gură de Aur,Fericitul Augustin (Editura Sofia: Bucureşti 2010). Este de remarcat aici că unul dintre primii părinţibisericeşti care a vorbit despre o pedagogie creştină a fost Clement al Alexandriei care s-a născut la mijloculsecolului al II-lea. Lui Clement datorăm ideea sau conceptul de pedagogie creştină care nu înseamnă numaieducaţia copiilor ci şi a adulţilor. Adulţii sunt şi ei prin Biserică educaţi pedagogic să ducă o viaţă în Hristos.Clement Alexandrinul, Scrieri (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 1982).

35

este că de mai multe ori fondatorii sectelor sau cei care întemeiază sectele ajung să fieconsideraţi sfinţi de aderenţii lor. Sfinţii nu trebuie să fie recunoscuţi numai de o anumităsectă ci ei trebuie să fie recunoscuţi de toată lumea. Sunt sfinţi care nu sunt recunoscuţinumai de ortodoxie ci de toate religiile. Un astfel de sfânt a fost Sfântul Nectarie din Eghinacare a fost recunoscut în secolul al XX-lea de mai multe religii şi de mai multe credinţe.Ceea ce pare destul de incredibil este că Sfântul Nectarie a fost recunoscut şi de musulmanicare nu sunt creştini. Sfinţenia este un lucru universal şi el nu se referă numai la o sectă saula o anumită confesiune. Prin urmare, este adevărat că mai mulţi sfinţi sunt contrafăcuţi şide ce nu falsificaţi. Acest lucru are loc pe fondul psihic a unei stări de rebeliune şinemulţumire cu Dumnezeu şi Biserica Sa. Un astfel de caz a fost Charles Taze Russell careeste considerat fondatorul martorilor lui Iehova. În realitate Russell este ţinut a fi un fel desfânt de martorii lui Iehova. Acest lucru ne demonstrează că atunci când vorbim de sfinţeniede cele mai multe ori discuţia nu poate rămâne numai pe câmpul lumii naturale. Sfinţeniaeste un lucru care vine de la Dumnezeu şi Dumnezeu o poate da oricui voieşte în cele dinurmă. Ceea ce s-a putut vedea din trecut este că mai în fiecare epocă sau timp al istorieiDumnezeu a chemat pe unii oameni la sfinţenie. Acest lucru după cum am spus a fost foartemult o cooperare sau sinergie a omului cu Dumnezeu. Sfântul nu a rămas numai un fel deerou care şi-a folosit puterile la maxim ci el a fost ajutat şi sprijinit şi de harul luiDumnezeu.51

Sfinţenia se poate spune că înseamnă la un anumit nivel a ne opune răului sau maibine spus a evita să facem răul şi să ducem la realizare numai ceea ce este bine. Orice omse poate spune că are noţiunea binelui şi a răului. Problema apare în momentul în care omulse decide să facă binele sau răul. Realitatea este că mai mulţi aleg răul. Răul este o metodăde a distruge mai repede sau mai târziu lumea în care trăim. Esenţa ultimă a răului estedistrugerea. Răul absolut coincide cu distrugerea absolută. Acest lucru după cum am spusde cele mai multe ori este trecut cu vederea de cei care devin adepţi ai răului. În realitaterăul are de mai multe ori capacitatea sau puterea seducerii: el ne poate seduce în specialprin plăcere, putere şi faimă. Aceste lucruri sunt realităţi care de mai multe ori câştigălumea şi timpurile noastre. Sunt mai multe aparenţe prin care răul seduce şi cucereşte dartrebuie să ştim că acestea sunt trei cauze principale pentru care mai mulţi oameni părăsesccalea binelui şi se îndreaptă spre calea răului. Răul ne promite plăceri nelimitate şi eternesau veşnice. Realitatea este că de cele mai multe ori acest lucru este numai o momeală. Înultimă instanţă de mai multe ori sfinţii sunt momiţi. Acest lucru se poate vedea la o simplăcitire a vieţilor sfinţilor. După mai mulţi ani de asceză şi de mistică creştin ortodoxă s-aajuns la concluzia că adevăraţii sfinţi sunt cei care se luptă în special cu 7 cauze sau duhuriale răutăţii: lăcomia pântecelui [gastrimargia], desfrânarea [pornia], iubirea excesivă debani şi de averi [argofilia sau filarghia], mânia [orghi], lenea [akedia] , invidia [o formă detristeţii este invidia, hiperfania după unii termenul grecesc este de hibris] şi mândria[kenodoxia].52

51 Cleopa Paraschiv, Rugăciunea lui Iisus. Unirea minţii cu inima şi a omului cu Dumnezeu (Alexandria, 2002). 52 Între teologii creştini ortodocşi există o dispută cât se poate de amplă referitor la ceea ce unii susţin ca şi aloptulea duh al răutăţii pe care unii sfinţi părinţi în denumesc slava deşartă. În realitate slava deşartă este oformă mai uşoară a mândriei. Slava deşartă apare atunci când omul se dă în vânt după celebritatea şi faimaacestei lumi care de cele mai multe ori este trecătoare şi nesigură. Slava deşartă se mai poate manifesta şiatunci când omul se vide pentru ranguri şi funcţii mari şi ajunge să le considere ca şi pe înseşi scopul vieţii.Savatie Baştovoi, Slava deşartă: apoftegme ale sfinţilor părinţi (Editura Catisma, 2007).

36

Răutatea din această lume nu este biruită cum cred unii cu arma în mână sau prindiferite noi tipologii de armamente sau echipamente nucleare ci foarte mult prin sfinţenie.În trecut au existat foarte mulţi regi şi împăraţi care sub pretextul că vor să ferească sau săapere lumea de cei răi au creat armate şi războaie. În realitatea acestea au fost doar un felde pretext pentru a îşi ascunde sau a îşi camufla setea lor de sânge şi de a omorî. Suntoameni care au o plăcere diabolică atunci când îi văd pe semenii lor că mor şi că suferă.Acest lucru a fost cauza la mai multe războaie şi conflicte în vechime. Este de remarcat căatât marii împăraţi şi regi ai trecutului la fel ca şi marii lideri politici ai timpurilor noastrenu îşi ridică problema sfinţeniei. Ei de mai multe ori ne fac să credem că numai o intervenţieconcretă în forţă sau armată poate duce la învingerea sau biruinţa asupra răului sau a celorrăi. În realitate mai mulţi mari lideri politici ai lumii de azi sunt atât de prinşi în jocul lorîngust al setei de dominaţie şi de putere că nici măcar nu mai au noţiunea de sfinţenie. Estegrav atunci când un mare lider politic nu mai are noţiunea sau mai bine spus nu îşi mairidică problema sfinţeniei.

Se spune despre un împărat că era foarte bun. Aceasta atunci când avea ocazia ajutape cei săraci pe cât putea şi cum putea. La un moment dat împăratul a făcut o călătorie şi aputut vedea pe un călugăr că murise undeva pe marginea drumului. S-a uitat la el dar numai era nici o şansă de viaţă. Împăratul era grăbit. A luat haina de pe el şi a pus-o pestecălugărul cel mort. Apoi a spus slujitorilor săi:

- Eu nu pot să stau, dar voi să îl luaţi şi să îl înmormântaţi. Împăratul şi-a continuat drumul. La puţin timp de la acest incident, el a căzut de pe

cal. S-a rănit foarte grav şi un picior i s-a infectat. A mers pe la mai mulţi doctori dar fărănici un rezultat. În cele din urmă un doctor i-a spus:

- Piciorul este pierdut. V-a trebuie să vi-l amputăm ori vei murii şi tu. - Nu este nici o altă posibilitate?- Nu. Mâine vă vom face operaţia. Împăratul s-a întristat. Acea noapte nu a putut dormii şi s-a rugat cu lacrimi în faţa

candelei şi a icoanelor. La un moment dar fereastra s-a deschis şi pe ea a intrat un călugăr. - Cine eşti tu? A întrebat speriat împăratul.- Nu mă ţii minte?- Nu. Ştiu mulţi călugări dar pe nici unul cum arăţi tu. - Eu sunt călugărul pe care l-ai văzut mort în drum şi peste care ai pus haina ta şi ai

dat ordin să fie înmormântat creştineşte. - Aaa.....da tu eşti? Dacă eşti mort cum eşti aici?- Dumnezeu m-a deslegat din legăturile morţii să vin şi să te vindec fiindcă şi tu mi-ai

făcut mie bine. Călugărul a făcut l-a salutat pe împărat şi a doua zii acesta s-a trezit sănătos. Este foarte adevărat că mai mulţi mari lideri ai lumii noastre se prezintă pe sine sau

mai bine spus ni se arată ca şi modele sau exemple pe care să le urmăm. Unii dintre ei facmari eforturi în acest sens: merg la universităţi şi şcoli prestigioase, alcătuiesc comitete şiorganizaţii anume pentru a le promova persoana şi ideologia, călătoresc distanţe maripentru a se face cunoscuţi, investesc în companii şi corporaţii pentru a îşi face cunoscutnumele. Aceste lucruri nu sunt rele, ceea ce este rău este că foarte mulţi dintre aceşti marilideri ai lumii noastre pe care îi vedem la televizor şi în mas media sunt foarte departe de aavea o noţiune clară şi bine definită referitor la ceea ce este sfinţenia şi cum se manifestăsfinţenia. Se ştie că mai mulţi mari lideri ai lumii au împărtăşit credinţe sincretice şi de ce

37

nu uneori chiar neortodoxe. Dalailama poate fii văzut de mai multe ori alături de marii lideriai lumii ca şi un garant al sfinţeniei. Mai mult, decât atât sunt mai mulţi lideri politici carede mai multe ori se promovează pe sine ca şi sfinţi. Un astfel de caz se poate spune că estemausoleul lui Lenin din Rusia. Se ştie că Lenin a fost marele lider al partidului comunist rusdin secolul al XX-lea. Lenin a ajuns să creeze atât de multă vâlvă în jurul său că lumea sepoate spune că la începutul secolului al XX-lea l-a privit ca şi pe un sfânt. Aşa se face că elnu a fost pur şi simplu înmormântat ci a fost îmbălsămat şi mumificat asemenea vechilorfaraoni egipteni. Aşa se face că cei care merg în Piaţa Roşie din Moscova pot vedea şi înzilele noastre mumia lui Lenin. Se poate spune că acest lucru este cât se poate de mult ocopie a sfinţeniei creştin ortodoxe care are mai mulţi sfinţi cu moaşte.53

În cele din urmă se poate spune că cea mai mare dovadă de sfinţenie este cât se poatede mult moaştele sfinţilor care de cele mai multe ori sunt cât se poate de mult doveziincontestabile ale sfinţilor. Ce sunt moaştele? Moaştele sunt rămăşiţele neputrezite ale unuisfânt. Trecutul a demonstrat că sunt sfinţi pe care Dumnezeu nu i-a lăsat să devină pradăputrezirii. Acest lucru se poate vedea cât se poate de mult din mai multe moaşte pe care lecunoaştem: moaştele sfinţilor apostoli, ale Sfântului Arhidiacon Ştefan, Sfântul Nicolae,Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Casian, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ghelasie de laRâmeţ sau Sfânta Melania. Aceste moaşte ale sfinţilor se poate spune că de mai multe ori s-au dovedit cât se poate de mult cu capacitatea de a influenţa şi a vindeca oamenii. Au fostmai multe mărturii de persoane care s-au rugat la moaştele sfinţilor şi au ajuns să sevindece. Ceea ce s-a putut vedea este că de mai multe ori moaştele acţionează atunci cândomul sau credinciosul se roagă. Ce este rugăciunea în acest sens?54

Se spune că la un moment dat într-un sat a venit într-o vară o mare secetă. Nu maiploua şi recoltele se uscau. Sătenii nu ştiau ce să mai facă. Era un sat sărac cum sunt maimulte în zilele noastre şi acest sat nu avea resurse pentru a îşi face o reţea de irigaţie. Înapropierea satului era un călugăr sfânt care era renumit pentru credinţa sa. Sătenii s-au dusla el.

- Părinte a venit necazul peste noi. - Ce necaz fii mei?- Părinte, a venit seceta şi nu mai avem ce să culegem din grădină. - Şi ce să fac eu?- Părinte, nu vă puteţi ruga pentru ploaie?- Ba da, fiilor. Am însă nevoie ca şi voi să faceţi un lucru. - Facem orice părinte.- Ceea ce trebuie să faceţi voi este să aveţi credinţă.- Avem părinte. A doua zii sătenii s-au adunat din nou la călugărul cu viaţă sfântă. Când i-a văzutacestea le-a spus:- Nu mai are rost să ne rugăm pentru ploaie.

53 L. S. Desertovici, Sfânta Cuvioasa Parascheva cu Sfintele Moaşte la Iaşi. Viaţa, istoricul moaştelor, minunile,acatistul şi paraclisul (Editura Sofia: Bucureşti, 2008). 54 Rugăciunea este o temă centrală a credinţei creştin ortodoxe şi se poate spune că de mai multe ori sfinţii aufost oameni ai rugăciunii. Ceea ce este mai puţin cunoscut este că în Noul Testament Domnul Iisus Hristos aputut fii văzut de mai multe ori rugându-se. Dacă Domnul Iisus Hristos a fost concomitent Fiul lui Dumnezeu şiom, la ce mai avea El nevoie de rugăciune. Sfinţii părinţi sunt de părere că Domnul Iisus Hristos nu aveanevoie de rugăciune dar s-a rugat pentru a ne da o pildă pe care să o urmăm. Bartolomeu Anania, Rugăciunea:izvor de putere în încărcările vieţii (Editura Doxologia: Iaşi, 2013).

38

- De ce părinte?- Fiindcă nu aveţi credinţă.- Cum v-aţi dat seama de acest lucru părinte?- Dacă aţi fi avut credinţă aţi fii venit cu umbrelele. Totuşi, călugărul s-a rugat pentru ploaie şi la scurt timp a venit şi ploaia.55 Adevărul este că de mai multe ori lumea de azi îi găseşte pe sfinţi demodaţi şi de ce nu

arhaici. Trăim într-un veac al muzicii pop, al socializării la mall, al cinematografului cuproiecţie digitală, al transmisiilor prin satelit şi al poştei electronice. Sfinţii se pare de maimulte ori că vin din altă lume: tămâie în cădelniţă, icoane bisericeşti, chilii de călugări şipustnici, slujbe compuse acum mai bine câteva sute de ani, muzică psaltică sau Doamnemiluieşte care se aude de mai multe ori. Este clar că lumea de azi contrastează cu lumeasfinţilor. Sunt două lumi foarte diferite şi de ce nu uneori în antagonie. Adevărul este căsfinţii nu sunt opuşi tehnici şi avansării în materie de tehnică după cum cred unii. Cei carecred acest lucru evident o fac din rea credinţă.

Se spune că în America într-una dintre comunităţile amiş un tată a decis să îşi ducăfiul la mall.56 Fiul se bucura foarte mult de genul de lucruri pe care le vedea la mall fiindcăfusese ţinut mai mulţi ani departe de lumea obişnuită. La un moment dat atenţia fiului a fostatrasă de un lift. El nu mai văzuse aşa ceva. Curios şi uimit fiul şi-a chemat tatăl:

- Tată uite!- Ce?- Ce este cutia aceea în care intră şi iasă oamenii?Pe lift tocmai intrase o bătrânică. Uşile s-au închis şi în câteva minute s-au deschis şi a

ieşit o femeie frumoasă şi tânără. - Ştii ce, nu contează ceea ce este! Mergi şi spune-i la mama ta să vină aici să o

băgăm în cutia aceea. Neştiinţa l-a făcut pe acest om să creadă că liftul este un aparat de întinerire. Adevărul este că de mai multe ori confortul şi luxul sau mai bine spus goana după lux

şi plăceri îi face pe unii dintre noi să nu mai vadă sau mai bine spus să nu mai simtă ceea ceeste şi cum se manifestă sfinţenia. Sfinţenia este prin urmare de mai multe ori o temăperiferică a lumii în care trăim. Este adevărat că sfinţenia este o temă sau problemă grea şinici nu este sigură. Sfântul se confruntă în persoană cu răul. Acest lucru este greu deacceptat pentru mai mulţi. Totuşi au fost unii care au reuşit în confruntarea cu răul să iesebiruitori şi ei sunt sfinţii pe care îi cunoaştem azi. Este greu pentru noi cei de azi să credemîn sfinţi care au trăit cu sute de ani în urmă. A fost greu pentru sfinţii apostoli să creadă cădupă răstignire Domnul Iisus Hristos v-a înviat şi totuşi El a făcut-o. S-a spus de mai multeori că sfinţii sunt instrumentele prin care Dumnezeu Tatăl lucrează pentru a duce lumea lascopul pentru care a fost creată. Credinţa noastră în sfinţi este cea care îi actualizează pesfinţi în timpurile în care trăim. Ceea ce se poate vedea în zilele noastre este că lumea nu

55 Este adevărat că de mai multe ori tema sfinţilor a fost asociată cu tema minunilor. Dacă cineva poate faceminuni atunci cu siguranţă el este un sfânt. Sfinţii nu sunt însă întotdeauna făcători de minuni ci ei sunt cât sepoate de mult şi apărători ai credinţei şi ai ortodoxiei. Este adevărat că de mai multe ori sfinţii au făcut prinvoia lui Dumnezeu minuni. Mihai Urzică, Minuni şi false minuni (Bucureşti, 1993). 56 “Amish” este o comunitate anabaptistă care resping folosirea descoperirilor moderne sau a tehnicii moderneîn viaţa de zii cu zii. Ei trăiesc după cum se trăia în secolele al XVII-lea şi secolul al XVIII-lea.

39

este preocupată de sfinţi şi de sfinţenie şi acest lucru se manifestă de cele mai multe oriprintr-o stare de nemulţumire şi de angoasă globală.57

Confruntat destul de timpuriu cu răul şi consecinţele lui nefaste de mai multe ori omulcaută un refugiu sau un remediu. Realitatea este că acest refugiu de mai multe ori omul îlcaută acolo unde el nu este. După cum am spus răul este distrugere şi răul absolut estedistrugerea absolută. Acest lucru de mai multe ori este greu şi şocant pentru om. În lumeanoastră de mai multe ori se poate vedea violenţă, terorism, sărăcie, război, tiranie, abuzurisau nevroze. Acest lucru duce ca în cele din urmă să ajungem să ne pierdem încrederea înDumnezeu şi sfinţii Săi. Se poate vedea chiar o ură nihilisă şi nebună a sfinţilor. După cumam spus, de mai multe ori acest lucru duce în cele din urmă la ceea ce se poate spune ostare de delăsare şi de degenerescenţă totală. Realitatea este că nu se poate să nu îi cinstimpe sfinţi. Să ne aducem aminte de cazul sfântului Ioan Hristostom. Acesta a intrat în ceartăcu familia imperială de la timpul său. Împărăteasa Eudoxia care domnea la timpul său înImperiul Bizantin a fost o împărăteasă care a susţinut foarte mult ceea ce se poate denumiicultul personalităţii care era manifestat prin adorarea statuilor familiei imperiale. SfântulIoan Hristostom a protestat împotriva acestui fapt şi a fost condamnat la moarte. De cemoarte a avut parte sfântul Ioan Hrisostom? A fost pus să fugă mai mulţi kilometrii pe jospână la locul exilului său. Probabil că a fugit mai mulţi kilometrii în timp ce era escortat desoldaţi pe cai. Epuizat, Sfântul Ioan Hrisostom avea să moară nu mai înainte de a rostiicuvintele:

-Mărire lui Dumnezeu pentru toate!Care dintre noi am avea tăria să îi mulţumim lui Dumnezeu după ce am fost

condamnaţi la moarte? Ei bine, sfântul Ioan Hrisostom a făcut acest lucru. A fostrecunoscător lui Dumnezeu pentru unul dintre cele mai crunte lucruri care i se pot întâmplasau produce unui om: condamnarea la moarte. Aceste lucruri ne fac să credem că cuadevărat unii dintre oameni au fost sfinţi. Este imposibil să credem că nu mai există nimicsfânt şi nici un fel de sfinţenie în lumea noastră. De mai multe ori lumea caută în sfinţenieun refugiu. Acest refugiu după cum am spus este cât se poate de mult vieţile sfinţilor. Sfinţiisunt cei care trec prin lumea noastră de mai multe ori nebăgaţi în seamă şi descosideraţi.De mai multe ori lumea este mult prea preocupată cu grija de a aduna averi şi de a îşi sporiicontul în bancă pentru a acorda importanţă sărbătorii sfinţilor. De ce să nu spunem că lamai mulţi dintre noi sfinţii le creează repulsie. Un astfel de caz fost sfânta Filotea de laCurtea de Argeş. Din viaţa sfintei Filotea, o sfântă mai puţin cunoscută se ştie că ea eratrimisă de tatăl ei cu mâncare la muncitorii de pe câmp. De mai multe ori sfânta Filotea adat din această mâncare săracilor. Uneori sfânta a dat din hainele sale celor sărmani. Acestlucru a atras mânia tatălui său care într-o zii din mânie a lovit-o cu o securea. Sfânta Filoteaera în vârstă de numai 12 ani. Doar o inimă fără de sensibilitate ar putea rămâne stană depiatră la o astfel de poveste.58

57 Angoasă este un termen german de origine şi înseamnă în sens original nelinişte. Starea de angoasă însăeste o stare de nelinişte combinată cu o stare de nemulţumire şi lipsă de odihnă. Acest lucru este o stare carecaracterizează lumea din timpurile noastre de mai multe ori. Acest lucru duce la un fel de tulburare a mediuluisocial în care trăim prin mai multe lucruri: demonstraţii de protest, scandaluri media, tendinţe rasiste, uncomportament agresiv, grija exagerată pentru ziua de mâine, nemulţumirea cu standardul de viaţă,nemulţumirea cu viaţa socială. În angoasă omul pierde orice simţ al sfinţeniei şi al cultului sfinţilor. Acest lucrui se pare inutil şi zadarnic. Cătălina Elana Dobre, Angoasa ca şi fenomen existenţial (Editura Galateea, 2000). 58 Gheorghiţă Ciocioi, Viaţa Sfintei Filotea de la Târnovo (Editura Sofia: Bucureşti, 2009).

40

Sfinţii sunt de cele mai multe ori persoane ale concretului. Binele pe care ei îl slujescnu este manifestă prin teorii sau superfilosofii complicate şi metafizice. Binele sfinţilor estebinele care hrăneşte pe cei flămânzi, adapă pe cei însetaţi, mângâie pe cei necăjiţi, îmbracăpe cei goi, oferă un acoperiş orfanilor, dă un ajutor celor săraci, sprijină pe văduve sauocroteşte pe cei neputincioşi. În jurul sfinţilor s-a creat de mai multe ori un fel de mitologieSF science fiction care ne spune că în realitate nu există sfinţi ci ei sunt doar invenţii aleinconştientului colectiv, ca să folosim un termen din psihanaliză. Sfinţii sunt cei care aducrealmente speranţă în lumea noastră. Adevărul este că lumea noastră are nevoie desperanţă. Se poate vedea de mai multe ori că în lumea noastră lipseşte speranţa. Oraşe şicomunităţi întregi de mai multe ori se „târâiesc” de pe o zii pe alta. Acolo unde au fost sfinţicomunităţile s-au unit, oraşele au înflorit, necăjiţii şi-au găsit mângâiere, bolnavii au pututgăsii un spital unde să se vindece şi starea morală a oamenilor s-a îmbunătăţit. Ei bine,toate acestea sunt lucrări ale sfinţilor. De cele mai multe ori sfinţii au activat pentru binelecelor din jur. Lumea de mai multe ori a beneficiat de pe urma sfinţilor. Sfinţii nu sunt scop însine. Ei sunt în realitate slujitori ai lui Dumnezeu. La fel de bine existenţa lui Dumnezeu,poate face posibilă existenţa sfinţilor. Auzim că de mai multe ori ni se spune că suntem multprea naivi şi creduli să mai credem în sfinţi. Au fost şi ei oameni cu păcate şi patimi ca şinoi. Care este atunci diferenţa dintre noi şi ei? Diferenţa este că atunci când sfinţii au făcutpăcate şi patimi ei s-au pocăit din adâncul inimii şi al sufletului. Să ne aducem aminte delacrimile şi de tânguirea Sfântului Petru. El care îi spusese Domnului Iisus Hristos că nu sev-a lepăda de El în veci s-a lepădat de El la numai câteva ore după ce spusese că nu o v-aface. Domnul Iisus Hristos i-a spus că atunci când v-a cânta cocoşul de 3 ori el deja se v-a fiilepădat de Hristos. Sfântul Petru şi-a adus aminte de acest lucru şi a plâns cu amar.59

Timpurile noastre sunt timpuri în care de cele mai multe ori sfinţii sunt confundaţi cumodele lumii care de cele mai multe ori sunt trecătoare şi de ce nu efemere. Realitatea estecă de cele mai multe ori sfinţii nu sunt mode şi ei sunt persoane care sunt valabile pentrutoate timpurile. Acesta se poate spune că este cât se poate de mult caracterul eshatologic alsfinţeniei. În persoana sfântului se poate vedea că timpul şi temporalitatea primeşte alteproporţii şi alte conotaţii. Despre moaştele sfintei Teodora de la Sihla există o întâmplaremai puţin cunoscută. La jumătatea secolului al XX-lea aceste moaşe au fost duse la Kiev. Înacea perioadă de timp la conducerea Uniunii Sovietice era Stalin. Se ştie că acesta nu aîmpărtăşit convingeri religioase profunde. Din ordinul lui Salin moaştele Sfintei Teodoradimpreună cu alte moaşte au fost aruncate într-un furnal pentru a fii arse. Incredibilul aavut loc, deşi aruncate în furnal moaştele au fost găsite la fel ca şi atunci când au fostaruncate fără să fi fost arse. Acest lucru este încă o dovadă în plus că se poate spune căceea ce Biserica Creştin Ortodoxă denumeşte cultul sfinţilor nu este o minciună şi nici oinvenţie. Realitatea este că trebuie să îi căutăm pe sfinţi nu numai pentru minunile pe careunii dintre ei le-au făcut. Există o pătură semnificativă a populaţiei care este dornică desenzaţional şi de ce nu de adrenalină. Aceşti oameni în realitatea nu cred în sfinţi ci cred în„miraculosul” care ţine de existenţa lor. De mai multe ori în lumea de azi sfinţii suntconfundaţi cu moda science fiction care este extrem de populară şi răspândită în zilelenoastre. Personificări ale nevoii de sfinţi se poate vedea foarte mult din genul de eroi şisupereroi cinema pe care îi putem vedea pe micul şi marele ecran. De ce să nu spunem căacest gen de modă a eroilor şi supereroilor de mai multe ori se inspiră şi se axează pe cultulsfinţilor. Sfinţii sunt prin urmare un fel de motiv de inspiraţie pentru supereroul cinema. Fie59 Damian Sorin Dan, Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, (Editura Herald, București,, 2010).

41

că vorbim de Robocop, de Ironman, Terminator, Matrix, Spiderman, Batman, CaptainAmerica sau Thor, în realitate în toate aceste personaje se poate vedea un fel de nevoie desfinţenie a omului. Lumea noastră nu ştie că de mai multe ori chiar inconştient ea tânjeştedupă sfinţenie, doar că sfinţenia este exprimată şi interpretată greşit. Supereroul cu caresuntem atât de obişnuiţi de pe micul şi marele ecran de mai multe ori trece prin exactprovocarea sau dilema sfântului: lupta cu răul, lupta cu nedreptatea, lupta cu absurdul.Supereroul lumii moderne este o realitate care este menită să de-a speranţă. Ei bine acelaşilucru îl face şi sfântul. Atunci când nu mai există nici o şansă, sfântul este cel care la fel caşi supraeroul de cinema aduce scăparea şi salvarea.

Nu se poate să nu remarcăm această asemănare dintre sfinţii creştini ortodocşi şimarii supereroi de cinema cu care suntem atât de obişnuiţi şi atât de mult familiari. Însă nutrebuie să ne facem iluzii. Supereroi de cinema nu sunt sfinţi ci scopul lor este de a aducefaima şi celebritatea celor care îi interpretează. Acest lucru după cum am spus se poatevedea foarte mult din modul în care sunt realizaţi şi făcuţi marii supereroi de cinema dinzilele noastre. Ceea ce îi diferenţiază pe sfinţii creştin ortodocşi de interpreţii marilorsupereroi ai timpurilor noastre este nu numai faptul că actorii fac acest lucru pentru a fiiapreciaţi ci şi faptul că sfinţii nu fac niciodată acţiunile lor pentru a obţine faima şi laudalumii. Din contră, sfinţii chiar fug de celebritate şi de faima lumii.

„Un vânător iubea să cutreiere pădurile şi ţarinele după vânat. Odată, urmărindîndelung prada, a urcat pe un munte înalt şi, ostenit, s-a aşezat pe o piatră mare să seodihnească. Văzând un stol de păsări ce zburau de pe o culme pe alta, a început să segândească: „De ce Dumnezeu nu a dat aripi omului, să poată zbura?”. În aceeaşi clipătrecea pe acolo un smerit sihastru, şi cunoscând gândul vânătorului, i-a spus:

– Iată, tu gândeşti că Dumnezeu nu ţi-a dat aripi; dar dacă ar fi să ţi se dea aripi,oricum nu vei fi mulţumit, şi vei zice: „Aripile mele sunt slabe, şi nu pot zbura cu ele până lacer ca să văd ce este acolo”. Iar dacă ţi se vor da aripi atât de puternice cât să te poţi înălţapână la cer, şi atunci vei fi nemulţumit şi vei zice: “Nu înţeleg ce se petrece aici”. Iar dacă ţise va da înţelegere, iarăşi vei fi nemulţumit şi vei zice: “De ce nu sunt eu un înger?” Şi dacăte vei face înger, iarăşi vei fi nemulţumit şi vei zice: “De ce nu sunt eu heruvim?”. Şi dacă tevei face heruvim, vei zice: “De ce nu mi-a dat Dumnezeu să ocârmuiesc cerul?” Iar dacă ţi seva da să ocârmuieşti cerul, şi atunci vei fi nemulţumit şi, la fel ca un oarecare altul, cuîndrăzneală vei căuta şi mai mult. Deci totdeauna smereşte-te, şi mulţumeşte-te cu ce ţi s-adăruit, şi atunci vei trăi cu Dumnezeu. Vânătorul a înţeles că sihastrul grăise adevărul şi amulţumit lui Dumnezeu că-i trimisese monahul care să-l înţelepţească şi să-i descopere caleasmereniei.”60

Trebuie de mai multe ori să facem o distincţie fundamentală între ceea ce este unsfânt şi ceea ce este un erou sau un supererou. De mai multe ori în lumea noastrăcontemporană acest lucru este cât se poate de mult negat şi de ce nu confundat. Sfinţii şieroii sunt de cele mai multe ori persoane identice şi de ce nu persoane care nu au nici un felde distincţie sau nici un fel de asemănare. Sfântul şi eroul nu este una şi aceiaşi persoană cisunt două persoane care se poate spune că numai se aseamănă una cu alta. Aceste lucrurisunt de mai multe ori cât se poate de mult realităţi care nu ţin şi care nu au de a face una cualta. De mai multe ori eroi sunt confundaţi cu sfinţii. Acest lucru este cât se poate de multfals. Sfinţii nu sunt identici cu eroi şi acest lucru poate fii văzut prin faptul că eroii nu morsau mai bine spus nu îşi dau viaţa pentru o cauză religioasă sau pentru credinţă ci de cele60 Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei (Alba Iulia, 1993).

42

mai multe ori pentru anumite idealuri patriotice sau sociale. Acest lucru de mai multe orieste nebăgat în seamă şi trecut cu vederea de mai multe ori. Chipul sfântului se poate spunecă de mai multe ori este recunoscut în lumea şi în epoca noastră în situaţii limită. Acest faptse poate vedea din ceea ce se spune momentele grele prin care trec oamenii şi lumea dintimpurile noastre.61

După cum am spus de mai multe ori prin sfinţi se poate vedea că binele este operativîn lumea şi în viaţa noastră. Se poate spune că fără de sfinţi nu am putea sau mai bine spusnu am avea manifestate cât se poate de mult conceptele de bine şi de dreptate. Sfinţii suntîn acest sens entităţi care sunt menite să ne ajute să ne dăm seama despre ceea ce este saucum se poate manifesta calea binelui. Binele aduce cu sine de cele mai multe ori în discuţienoţiunea dreptăţii şi a sfinţeniei. Sfinţenia este un lucru cât se poate de mult activ şi de cenu real în lumea şi în viaţa noastră. Însă de mai multe ori ea nu este băgată în seamă şi dece nu este desconsiderată. Marea parte a celor care au avut de a face cu sfinţi şi care s-auîntâlnit cu sfinţi şi cu prezenţa lor ne-au spus că sentimentele pe care le degajă în jur sfinţiisunt de cele mai multe ori pozitive şi de ce nu bune. Sfinţii ne aduc bucurie, pacesufletească, înţelegere, speranţă şi de ce nu sentimentul că viaţa cu Dumnezeu estefrumoasă. Aceste lucruri se poate spune că sunt cele care definesc sensul şi existenţa a ceeace este şi a modului în care pot fii definiţii sfinţii şi sfinţenia. Avem un ajutor în persoanasfinţilor şi acest lucru se poate spune că nu trebuie să îl uităm.

Lumea timpurilor noastre sau lumea secolului al XXI-lea este de mai multe ori o lumecât se poate de mult ancorată în principii şi idealuri care nu sunt legate de sfinţenie. Sfinţiise poate spune că sunt lucruri şi realităţi care ţin foarte mult de o epocă trecută a lumii şi aexistenţei. Lumea de azi nu mai este interesată de calităţile sau de valorile sfinţeniei:feciorie, virtuţi, iubire de cei sărmani, facere de bine, dreptate sau blândeţe. S-a vorbit demai multe ori de o cultură a patimii şi a păcatului. Această cultură se poate spune că este demai multe ori una care domină lumea de azi. Se pot vedea că în timpurile noastre suntîncurajate de mai multe ori excesele. Aceste excese sunt cât se poate de mult realităţi careţin de sensul şi de formularea ultimă a ceea ce este sau a modului cum este manifestatăsfinţenia în zilele noastre. Sfinţenia se poate spune că ţine cât se poate de mult de starea decomuniune la care cu Dumnezeu au ajuns unii oameni. Această stare de comuniune de maimulte ori se poate vedea că este negată şi de ce nu contestată de mai multă lume din zilelenoastre. Se aude de mai multe ori în zilele noastre ideea sau opinia că Biserica este oinstituţie discreditată şi care nu mai are nici o menire şi nici un sens în această lume. Lumeade azi este mult mai interesată de „dinamica păcatului” în toate formele ei. Se poate vedeacă există o dinamică a păcatului în zilele noastre. Această dinamică uneori primeşteproporţii cât se poate de mult excesive şi poate duce la prăbuşirea unor state sau naţiuni.Sunt mai multe entităţi care în zilele noastre ajung să promoveze şi de ce nu să susţină ceeace se poate spune un mod de viaţă pervertit şi pătimaş. Sunt mai mulţi care ne spun că estela modă sau mai bine spus este frumos să ajungem la consumul de droguri, la consumulnelimitat de băuturi alcoolice, la un comportament obscen şi depravat. Aceste lucruri artrebui să ne ridice mai multe semne de întrebare. În cele din urmă, timpurile şi viaţanoastră ţin foarte mult sau se leagă foarte mult de ceea ce este sau de modul în avemdefinită noţiunea de sfinţenie. S-a putut vedea de mai multe ori în timpurile noastre cănoţiunea de sfinţenie este o noţiune cât se poate de mult ciudat înţeleasă. Acest lucru areloc din cauza a ceea ce se poate denumii făţărnicia mai multor semeni de ai noştri. Mai61 Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei (Editura Bizantină: Bucureşti, 1995).

43

mulţi semeni de ai noştri sunt cât se poate de mult adepţii a ceea ce se poate denumii oconcepţie superficială despre viaţă şi despre existenţă. Se poate vedea acest lucru din maimulte sensuri şi din mai multe unghiuri. Modul de viaţă superficial este un om care nespune că de mai multe ori viaţa noastră nu are nici un sens fără de plăcerile sau fără deceea ce este angajarea în cotidian. Cu cât omul trăieşte ancorat în cotidian cu atât mai multel are o înţelegere a sfinţeniei. Acest lucru este numai parţial adevărat. Sfinţenia este cât sepoate de mult un lucru sau o realitate care ne duce în spre Dumnezeu şi în spre viaţa cuDumnezeu.62

Sunt mai multe imagini în viaţa noastră cu sfântul ca şi un justiţiar sau mai bine spusca şi un om al dreptăţii. Acest lucru se poate vedea de mai multe ori prin diferitele cărţi şinuvele care sunt scrise în zilele noastre. În realitate sfântul nu este un „justiţiar singuratic.”De mai multe ori în moda western se poate vedea ceea ce este sau mai bine spus cum estesfântul în timpurile şi în vremea noastră. Sfântul este un chip al justiţiarului pentru maimulţi. Sunt mai mulţi care gândesc sfântul în termenii unui luptător continuu cu lumeainterlopă şi de ce nu cu lumea hoţilor şi a celor fără de lege. Mai mulţi dintre noi nu pot săconceapă o altă definiţie a sfântului. Sfântul este privit de mai multă lume dintre noi ca şi unchip al eroului. Este adevărat că mai mulţi sfinţi sunt cât se poate de mult similari cu ceeace este sau cu modul în care sunt reprezentaţi eroii poliţişti. Mai multă lume a văzut sauconsideră că sfântul este cât se poate de mult un chip al eroului poliţist. Aceasta este decele mai multe ori o persoană care se află într-o luptă continuă cu criminalii şi hoţii. Hoţiaeste o stare de fapt care ţine foarte mult de ceea ce este sau de modul decăzut de viaţă. Fiecă suntem iubitori ai dreptăţii cu toţii ştim de un anumit personaj din lumea eroilor poliţiştipe care îi iubim sau îi simpatizăm. Ceea este mai rău este că la mai mulţi, eroii poliţiştidevin tot una cu chipul sfinţilor. Pentru mai multă lume starea de sfinţenie este o stareactivă asemenea cum se poate vedea cu persoanele sau eroii filmului de cinema.

Nu se poate să nu amintim că în zilele noastre de cele mai multe ori sfinţii sunt cât sepoate de mult persoane care şi-au pierdut din interes la mai multe categorii de persoane.Sfinţii sunt cu adevărat oameni de excepţie. Unii dintre ei au renunţat la tot ceea ce estepământesc şi la tot ceea ce este plăcere lumească pentru a se dedica în întregime iubirii deDumnezeu. Sfinţii au putut fii văzuţi în deşerte, în locuri pustii, în peşteri sau în locuriîngheţate.63 Acest lucru ei l-au făcut din iubire faţă de Dumnezeu şi din dorinţa de a fugii detot ceea este rău şi pervers. Sunt mai multe glasuri în zilele noastre care ne spun că în sensultim nu se poate să vorbim despre sfinţi şi despre sfinţenia fără să nu aducem în discuţieun subiect demodat. În realitate nu este la modă să vorbim despre sfinţi şi despre sfinţenie.Acest lucru a putut fii văzut de mai multe ori şi în mai multe feluri în lumea şi în viaţanoastră. Sfinţenia este o stare de fapt şi ea dă rezultate de multe ori nu instantaneu. Esteadevărat că de mai multe ori lumea noastră îi trăieşte pe sfinţi prin ceea ce este poate spunepopularitatea lor. Trăim într-o lume pragmatică care se măsoară în euro şi dolari şi evident

62 Este cât se poate de adevărat că de mai multe ori omul modern s-a confruntat cu ceea ce se poate spuneviolenţa şi teroare. Există persoane care găsesc o plăcere diabolică şi sadică de a teroriza şi de ameninţa pesemenii lor. De mai multe ori acest gen de teroare şi de violenţă este văzut sau se poate vedea din ceea ce sepoate spune conflictele etnice şi regionale care există pe planetă şi pe pământ. Aceste lucruri sunt cât se poatede mult cele care definesc şi care susţin concepţia noastră despre sfinţenie. Iosif Dionisiatul, Arsenie Pustnicul(Editura Evanghelismos: Bucureşti, 2003). 63 Un sfânt care a trăit o viaţă extrem de aspră şi de grea a fost Sfântul Gherman din Alaska. El a fost o persoană care a plecat şi i-a sprijinit foarte mult pe eschimoşii din Alaska. Iustinian Chira, Portrete de sfinţi americani (Editura Anestis, 2008).

44

acest lucru poate fii aplicat şi sfinţilor şi a celor care intră în legătură cu ei. Sfinţii suntchipuri cât se poate de mult actuale şi de ce nu contemporane. Însă pe sfinţi nu îi putemnumii sau mai bine spus nu îi putem categorisii prin ceea ce se poate spune măsurătorile şiformele de apreciere contemporane. Sfinţii sunt cât se poate de mult realităţi care ţin deexistenţa şi de sensul prezenţei lui Dumnezeu în lume. Deşi mai mulţi dintre ei au fostdesconsideraţi, bătuţi, calomniaţi şi uneori chiar omorâţi pentru a cauză dreaptă acest lucrunu le schimbă starea sfinţeniei lor. S-a vorbit de mai multe ori dacă sfinţi fac sau nucompromisuri. În ceea ce priveşte răul şi lucrarea răului sfinţii nu fac nici un compromis.Ceea ce este trist este că de mai multe ori sfinţii sunt desconsideraţi sau mai bine spus suntluaţi în batjocură. Se ştiu de mai multe cazuri de acest fel. În realitate cei care îidesconsideră sau îi batjocoresc pe sfinţi nu fac decât să păcătuiască în faţa lui Dumnezeu.

Ceea ce se poate spune este că de mai multe ori sfinţenia a variat în timp şi în trecut.Se ştie foarte bine că în trecut nu a existat sau mai bine spus nu a fost viaţa monahală sauceea ce noi astăzi cunoaştem ca şi călugări creştini ortodocşi. O etapă care a sfinţenieicreştine a fost din ceea ce mai ştim astăzi epoca persecuţiilor creştine. Această epocă apersecuţiilor creştine a fost un capitol întunecat din trecutul Bisericii Creştin Ortodoxe.Persecuţiile anticreştine au durat timp de aproape 300 de ani. Ele au început prin împăratulNerone care i-a ucis pe sfinţii apostoli Petru şi Pavel şi s-au încheiat cu libertatea dată deîmpăratul Constantin cel Mare prin edictul de la Milano din anul 313. A devenit o modă înlumea mediteraneană de la sfârşitul antichităţii şi începutul modernităţii de a persecuta saumai bine spus era familiară persecuţia religioasă.64

Este cât se poate de adevărat că lumea de azi vrea foarte mult un cult al sfinţilorpopular şi pe înţelesul maselor. Acest lucru după cum am spus poate fii făcut însă sfinţii nueste bine să devină extrem de populari. Sunt mai mulţi dintre noi care nu mai sunt capabilisă mai facă în acest fel o distincţie cât se poate de clară între eroi de la cinema şi sfinţiicreştini ortodocşi. S-a mai putut vedea că de mai multe ori sfinţii sunt cât se poate de multînlocuiţi cu diferite surogate. Moda rock a pretins de mai multe ori un aşa grade adulare alevedetelor rock că de mai multe ori acest lucru seamănă cu un fel de cult al sfinţilor. Înindustria muzicală de mai multe ori se poate de vedea un fel de aură de sfinţenie în jurulmarilor idoli muzicali. Sute de mii şi uneori chiar milioane de oameni aderă deplin şi total lavedetele rock sau a altui gen de muzică uşoară. Aceste manifestări duc de mai multe ori laacte de fanatism în numele vedetei adorate. Mai multe persoane au leşinat sau mai binespus şi-au pierdut conştiinţa în timpul concertelor rock din zilele noastre. Sunt mai mulţi înzilele noastre care privesc foarte mult sfinţenia ca şi o stare de devoţiune a trupei rock pecare ajung să o idolatrizeze. Aceştia de mai multe ori scot din casele lor icoanele cu sfinţi şiDomnul Iisus Hristos şi le înlocuiesc cu poze sau imaginile formaţiilor rock pe are leidolatrizează. Evident, acest fenomen este unul greşit şi trebuie să spunem că în nici un felcultul sfinţilor nu se manifestă în acest fel. Se poate spune că marea diferenţă dintre sfinţi şiunele superstaruri din timpurile noastre este că de mai multe ori superstaturile devincentrul unui cult popular care se poate extinde la scară planetară. Acest cult sauidolatrizare pe care mai multe vedere o promovează nu duce în nici un caz la Dumnezeu cidin contră, aceste vedete internaţională promovează un mod de viaţă libertin şi supercifial.De cele mai multe ori în această plasă cad tinerii şi adolescenţii. Ei sunt uşor influenţabili şi

64 Cristian Bădiliţă, Şi cerul s-a umplut de sfinţi: martiriul în antichitatea creştină şi în secolul al XX-lea (EdituraCurtea Veche: Bucureşti, 2012).

45

realmente ajung să creadă despre soliştii unor formaţii rock că sunt chipuri ale sfinţilor şi asfinţeniei.65

Despre o mare vedetă rock se spune că la un moment dat se întorcea acasă înlimuzina sa. Mai înainte de se da jos din maşină superstarul i-a spus şoferului:

- Ştii ce, am să te întreb un lucru?- Anume?- Ce ai spune dacă m-ai lăsa să conduc şi eu această limuzină fiindcă nu am condus

niciodată o limuzină.- Bine. Să aveţi grijă de ea. Superstarul rock a luat limuzina şi a plecat cu ea. A vrut să vadă cum merge limuzina

cu viteză şi a călcat pedala. Un poliţist era în apropriere şi i-a făcut semne să se oprească.Superstarul a oprit.

- Permisul de conducere, a spus poliţistul.- Bine, a spus superstarul întinzându-i permisul său. - Îmi păreţi cunoscut. Nu sunteţi cumva un cântăreţ de muzică?- Ba da, a răspuns superstarul. Poliţistul a dat un telefon superiorului său pe care l-a întrebat: - Am o problemă. - Anume?- Am găsit un om foarte important la volan şi care a depăşit puţin viteza

regulamentară. - Nu este prefectul?- Nu. - Atunci cine este?- Trebuie să fie cineva extrem de important fiindcă şoferul lui este un superstar. După cum am spus de mai multe ori lumea în care trăim este o lume a confuzilor în

care scara tradiţională de valori este cât se poate de mult amestecată şi distorsionată. Acestlucru are loc şi în cazul sfinţilor. Sunt mai mulţi care la fel ca şi în timpurile Domnului IisusHristos se îmbogăţesc pe baza sfinţilor şi a sfinţeniei. De mai multe ori în lumea ortodoxăeste greu să se facă distincţia dintre un pelerinaj şi o excursie turistică. Sfinţii şi sfinţeniasunt folosiţi din nefericire pentru a obţine câştiguri şi profituri imediate. De mai multe ori secomercializează icoane contrafăcute, candele, aşa zise veşminte de la unele persoane sfintesau de ce nu chiar sculpturi care au pe ele chipuri de sfinţi. Atunci când sfinţii şi sfinţeniaeste contrafăcută se ajunge la ceea ce se poate denumii sacrilegiu sau hula împotriva luiDumnezeu. Acest lucru a avut loc de mai multe ori şi în mai multe feluri. Sfinţii sunt cât sepoate de mult persoane care nu urmăresc scopurile materiale şi hedoniste a mai multoradintre semenii noştri. Sfinţenia este cât se poate de mult un lucru sau o realitate care ţinede sensul şi de expresia finală a legăturii omului cu Dumnezeu. Sfântul este cel care face caprin el şi prin virtuţile sale să ajungă la comuniunea cu Dumnezeu. Ceea ce este deremarcat aici este că sfinţii nu ne duc numai la comuniunea cu Dumnezeu ci şi lacomuniunea între noi. Acest lucru este aşa fiindcă comuniunea cu Dumnezeu nu este un actegoist după cum crede mai multă lume. De mai multe ori suntem obişnuiţi să credem căatunci când un sfânt se dedică numai comuniunii cu Dumnezeu, el nu mai are timp pentru

65 Mihai Coman, Mass media, mit şi ritual o perspectivă antropologică (Editura Polirom: Iaşi, 2003).

46

comuniunea cu semenii sau pentru comuniunea cu cei din jur. Este cât se poate de adevăratcă acest lucru este fals şi neadevărat.66

Faptul că sfinţii sunt fiinţe ale comuniunii este indiscutabil. Nu se poate sau mai binespus nu putem vorbii despre sfinţenie dincolo de ceea ce este sau mai bine spus de modul încare este comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea pe care o experimentează sfinţii este câtse poate de mult o comuniune ecclesială sau mai bine spus o comuniune bisericească. Acestgel de comuniune este o comuniune deschisă nu numai pe planul semenilor ci şi pe planulduhovnicesc cu Dumnezeu. După cum am spus, nici un sfânt nu ajunge la sfinţenie prinîncercări sau mai bine spus prin efort propriu. Acest lucru sau această realitate s-a pututvedea de mai multe ori în lumea noastră. Sfinţii se nevoiesc, ei fac asceză, ei se deprind cuun mod de viaţă duhovnicesc şi de cele mai multe ori ajung la sfinţenie. Se poate spune căsfinţenia este un dar al lui Dumnezeu. Acest dar al lui Dumnezeu este nu fiinţa luiDumnezeu ci mai mult o lucrare sau o energie a lui Dumnezeu.67 Se aud de mai multe oriopinii care susţin că în cele din urmă sfinţenia este un lucru inutil. Aceasta fiindcă orice arface un om cu toţii vom murii sau mai bine spus sfinţenia nu face ca cineva să fie scutit demoarte. Atunci, dacă atât cei depravaţi cât şi cei sfinţi mor, la ce bun sau mai bine spus cediferenţă mai poate face sfinţenia în faţa morţii?

Răspunsul creştin ortodox la această problemă este că deşi moartea este o maredramă şi o tragedie ea nu schimbă diferenţa dintre cei buni şi cei răi, dintre cei drepţi şi ceinedrepţi sau dintre cei sfinţi şi cei depravaţi. Moartea este cât se poate de mult un lucru sauo realitate care din contră în loc să astupe diferenţele dintre sfinţi şi depravaţi le amplificăşi mai mult. Asemenea cum în şcoală se poate vedea de mai multe ori că la final de an, ceicare s-au ostenit şi au învăţat vor avea medii şi note bune, la fel de bine cei care s-au lenevitşi au tras chiulul vor avea note mici şi unii chiar vor repeta clasa sau mai bine spus nu o vortrece. La fel de bine, după o viaţă întreagă se poate vedea că unii au ajuns sfinţi în timp cealţii au ajuns depravaţi. Acest lucru poate fii văzut de mai multe ori în lumea noastră.

Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim. Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne: sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească cu ea un pui de cioară rănit. Pustincul se minună de faptul că un șoim hrănea un pui de cioară și se gândi:

- Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit. Dumnezeua făcut ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altăspecie. Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noine preocupăm într-atât de noi înșine… De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut. Nu am să-mi mai caut de mâncare !Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una dintre creaturile sale : nu mă va abandona nici pemine.

Zis și făcut: se aseză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga;nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop deapă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbitîncât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipit de putere, adormi.

Și iată că în vis i se arată un înger. Îngerul îl privi cu tristețe și grăi:- Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda

șoimului nu pe cea a ciorii!

66 Ioannis Ziziulas, Fiinţa ecclesială (Editura Bizantină: Bucureşti, 1996). 67 John Meyendorff, O introducere în studiul vieţii şi operei sfântului Grigorie Palama (Editura Nemira: Bucureşti 2014).

47

Este adevărat că de mai multe ori sfinţii sunt cinstiţi în zilele noastre însă noi nutrebuie să facem fapte bune pentru a fii cinstişi ca şi sfinţii ci trebuie să facem fapte bunepentru a face binele. A face binele este menirea ultimă a omului şi de ce nu ceea ce ne ducela sfinţenie. Acest lucru se poate spune că a fost contestat de mai multe ori în zilele noastreşi în timpurile noastre. Sfinţenia este cât se poate de mult o ştiinţă a binelui. Binele în formalui totală este în cele din urmă sfinţenia. Avem nevoie de sfinţenie şi avem nevoie de sfinţi.în timpurile noastre se simte o mare nevoie de sfinţi, de oameni buni, de oameni ai virtuţii şide oameni ai credinţei. Aceste lucruri sunt cât se poate de mult cele care definesc sensul şiexpresia finală a sfinţeniei şi a sfântului.68

CAPITOLUL 4

ACTUALITATEA SFINŢILOR ŞI A SFINŢENIEI PENTRU LUMEA DE AZI

Lumea de azi la fel ca şi alte epoci ale istoriei a manifestat cât se poate de mult ceeace se poate denumii setea sau dorinţa de miraculos şi ceea ce este supranatural. Setea desupranatural de mai multe ori coincide cu setea de sfinţi. Acest lucru se poate vedea cât sepoate de mult prin mai multe forme şi mai multe aspecte concrete ale vieţii de zii cu zii. Unastfel de caz îl întâlnim în Noul Testament atunci când în timpul patimilor, Domnul IisusHristos a fost dus la regele Irod. Este de amintit aici că regele Irod Antipa a fost cât sepoate de mult interesat de capacităţile supranaturale ale Domnului şi Mântuitorului IisusHristos. Noul Testament consemnează că Irod Antipa i-a spus Domnului Iisus Hristos cădacă poate face o minune pentru el ar fii dispus să îl elibereze. Este cât se poate deadevărat că Domnul Iisus Hristos a făcut minuni. Ceea ce nu a făcut Domnul Iisus Hristos afost minuni de dragul divertismentului sau mai bine spus minuni pentru amuzament. Acestlucru l-a făcut pe regele Irod Antipa să îl considere pe Hristos vrednic de a fii ignorat.Hristos nu a făcut nici o minune, El despre care se ştia că l-a înviat pe Lazăr, a vindecatparalitici, orbi, muţi, surzi sau lunatici. Ei bine, la porunca lui Irod Antipa Domnul IisusHristos respinge cererea de a face minuni. Această atitudine de mai multe ori poate fiivăzută în lumea noastră. De mai multe ori sfinţii sunt căutaţi nu pentru virtuţile şimoralitatea lor ci mai ales pentru faptul că ei pot face minuni. Acest lucru aduce de maimulte ori mulţimi frenetice de oameni la mănăstiri şi la diferite biserici unde se crede căsunt sfinţi sau locuri sfinte. În realitate oamenii nu caută sfinţenia ci senzaţionalul şi ceea ceeste extraordinar sau uimitor. Această atitudine este eronată şi greşită. Sfinţii nu sunt numaipersoane ale minunilor ci ei sunt cât se poate de mult ceea ce se poate spune persoane cares-au dedicat slujirii lui Dumnezeu. De mai multe ori acest lucru a fost răstălmăcit şiinterpretat în mai multe feluri şi în mai multe moduri. Sfinţii sunt cei care se poate spune neaduc în faţă un mod autentic de a vieţui şi de a trăi: viaţa pentru, cu şi în Dumnezeu.69

Prin urmare, când ne raportăm la sfinţi este bine să ştim că sfinţii sunt cât se poate demult persoane care nu trebuie abordate pentru senzaţional şi pentru ceea ce este uimitorsau ieşit din comun. Acest gen de abordare este una cât se poate de greşită şi de eronată.Este cât se poate de adevărat că de mai multe ori sfinţenia este un lucru cât se poate demult care este trecută sub un fel de tăcere exemplară în lumea de azi. Cu mai bine de 40 deani în urmă, se poate vedea că a vorbii sau a crede în sfinţi era un lucru cât se poate de mult68 Viaţa şi acatistul sfântului Stelian, (Craiova, 2009). 69 Radu Teodorescu, Dumnezeu: religie şi teologie (Cugir, 2012).

48

interzis. Lumea sovietică era o lume în care sfântul a fost înlocuit de omul sovietic. Acestlucru se poate spune că de mai multe ori a adus cu sine mai multe semne de întrebarereferitor la ceea ce este sau la modul în care este exprimată sfinţenia. Sfinţenia este cât sepoate de mult un lucru care ne duce în spre tot ceea ce este bun şi frumos. Ea nu este un felde modă muzicală cum a fost genul swing al secolului al XX-lea în anii ‘20 şi ‘30. De maimulte ori se poate spune că sfinţenia este un lucru cât se poate de mult actual şicontemporan. Mai mulţi dintre noi credem că sfinţenia la o adică poate fii un hobby. Se ştiumai multe cazuri de acest fel. Sfinţenia nu este în nici un caz un hobby şi nici o stare despirit sau bună dispoziţie. Sunt oameni care atunci când sub bine dispuşi sunt foarte multatraşi de sfinţi şi de sfinţenie şi sunt oameni care atunci când nu sunt bine dispuşi de maimulte ori nu vor să aibă nimic de a face cu sfinţii şi sfinţenia. Sfinţenia după cum am spuseste o stare existenţială şi cât se poate de mult perfectă. Este cât se poate de adevărat căsfinţenia este cu adevărat după cum spunea teologul Nichifor Crainic în secolul al XX-lea„împlinirea umanului.” Prin urmare sfinţenia este un lucru care ne duce în spre ceea ce sepoate spune o realitate care aduce cu sine un simţ al binelui şi al frumosului.70

Este adevărat că sfinţii nu pot fii produşi pe cale industrială şi nici pe altă cale deproducţie. Acest lucru fiindcă sfinţenia este un lucru sau o stare care vine de la DumnezeuTatăl, şi acesta o dă când consideră că este necesar sau momentul şi timpul potrivit.Evident, acest lucru a stârnit mai multe nemulţumiri între oamenii lumii de azi. Sfinţii nu vinsau mai bine spus nu apar programatic în lumea şi în timpurile noastre. Acest lucru nespune foarte clar că de cele mai multe ori sfinţii sunt persoane discrete sau mai bine spusoameni ai discreţiei. Ei nu fac faptele lor pentru a fii văzuţi de oameni şi a îşi lua plata lor.Acest lucru a putut fii văzut de mai multe ori în lumea noastră. Sfinţenia nu este o stare demotivaţie şi nici o stare care să se definească printr-un singur element psihologic. Esteadevărat că mai mulţi psihologi au considerat că sfinţii sunt cât se poate de mult persoanemelancolice sau meditative lucru care este în cele din urmă necofirmat. Starea de sfinţenienu este o stare de melancolie şi de nostalgie cum cred unii dintre noi. Din contră sfinţeniaeste cât se poate de mult o stare activă şi nu una pasivă. Se poate vedea acest lucru de maimulte ori din vieţile sfinţilor. Au fost sfinţi extrem de activi care au călătorit, au fost părtaşila viaţa socială, au construit şi au clădit diferite instituţii de folos obştesc. Aceste lucruri nufac din sfinţi impresia unor persoane melancolice.

Lumea de azi sau mai bine spus lumea secolului al XXI-lea are nevoie de o redefinire arelaţiei sau a raportului ei cu sfinţii şi cu cine sunt sfinţii. Sunt mulţi dintre noi care înrealitate nu credem în sfinţi. Acest lucru s-a putut vedea de mai multe ori în zilele noastre.Sunt foarte puţini cei care ştiu de existenţa şi de viaţa sfinţilor. Acest lucru a dus de maimulte ori la concluzia că este imposibil ca în timpurile şi în zilele noastre să mai existe saumai bine spus să mai trăiască sfinţi. Acest lucru este cât se poate de mult fals şi neadevărat.La fel ca şi în trecut sfinţii sunt posibili şi în zilele noastre. Ceea ce s-a putut remarca estecă de cele mai multe ori lumea de azi nu îi vrea pe sfinţi în cadrele lor tradiţionale ci foartemult în funcţie de concepţiile şi experienţele lumii de azi. Să ne aducem aminte că SfântulAtanasie cel Mare a fost exilat de 3 sau de 4 ori fiindcă nu a fost de acord cu modul de viaţăal lumii timpului său şi la fel cu erezia lui Arie care în acel timp făcea ravagii în tot bazinulmării Mediterane. În loc ca Sfântul Atanasie cel Mare să sprijine viaţa de exces şi de

70 Perioada imperiului bizantin v-a aduce cu sine ceea ce se cunoaşte ca şi sfinţenia filocalică. Ce este sfinţeniafilocalică? Sfinţenia filocalică este foarte mult o sfinţenie care s-a manifestat în trecut prin ceea ce cunoaştemca şi Filocalie. A se vedea Filocalia, volumele 1 la 12. Traducerea a fost făcută la Institutul biblic din Bucureşti.

49

păcătoşenie pe care mai mulţi o duceau în timpul şi zilele sale, din contră el a criticat-o şi anegat-o lucru care după cum am spus a dus la exilul său de mai multe ori. Acest lucru sepoate repeta şi în zilele noastre. Dacă Sfântul Atanasie cel Mare, o persoană care pentruzilele noastre este la fel de obscură ca şi cine ştie ce filosof din antichitate, ar fii trăit întimpurile noastre, eventual ar fii exilat şi prigonit şi exilat din nou.71

Se poate spune că unul dintre principalele motive pentru care sfinţii nu sunt actualisau mai bine spus pentru care nu prea sunt sfinţi în zilele noastre este şi din cauzatrecutului. Mai mulţi sfinţi din trecut au fost aspru pedepsiţi. Este destul să amintim numaide sfintele Perpetua şi Felicitas care au fost martirizate la anul 203 la Cartagina în NordulAfricii în timpul împăratului Septimiu Sever. Aceste două sfinte au avut parte de o moarteinfamă. Au fost aruncate într-o arenă unde au fost lăsate asupra lor animale sălbatice. Dupăce aceste animale le-au sfâşiat făcându-le să sufere foarte mult, au fost în cele din urmăucise cu sabia. Ei bine, acest fel de moarte şi de ce nu de tratament au avut mai mulţi sfinţiîn trecut. Poate din acest motiv contemporanilor noştri le este greu să vorbească în zilelenoastre despre sfinţi. La drept vorbind este greu de imaginat cruzimea de care au datdovadă unii dintre persecutorii sfinţilor şi mai ales a creştinilor din vechime. De cele maimulte ori faptul că un creştin respingea închinarea la idoli sau la diferiţi zei, care erau demai multe ori schimbători în antichitate, ducea la execuţie sau la condamnarea la moarte.Sfântul Gheorghe ştim că şi el a avut parte de o moarte la fel de ruşinoasă. Ştim că sântulGheorghe s-a născut în anul 280 în Lydda o localitate care la acel timp era parte dinimperiul roman. Sfântul Gheorghe a ales să facă o carieră militară şi v-a ajunge general înarmată. Se v-a încreştina şi în timpul domniei lui Diocleţian v-a fii chinuit, bătut şi în celedin urmă omorât prin decapitare pe 23 aprilie 303 pentru credinţa sa creştină şirespingerea crezului în zei şi idoli. Acest lucru şi multele altele au făcut din chipul sfântuluio imagine nepopulară. Sfântul de mai multe ori a mustrat autorităţi, regi, împăraţi sauprefecţi pentru faptele lor rele. Se poate vedea că de mai multe ori acest lucru nu a rămasfără de consecinţe. Este de remarcat că în antichitate de mai multe ori s-a vorbit desfinţenie ca şi de un fenomen de amploare. Au existat atât de multe cazuri de sfinţi înarenele imperiului roman care erau răspândite în tot bazinul Mediterane că nici nu se ştie ocifră exactă. Dacă sfinţenia era un lucru cât se poate de amplu în antichitate se poate vedeacă trecând prin evul mediu şi ajungând în contemporaneitate, sfinţii şi sfinţenia s-auîmpuţinat. Aşa se face că în zilele noastre sunt forte puţin sfinţi. Mare parte din sfinţii care îiavem azi au fost din vechime sau mai bine spus din antichitate: sfinţii 12 apostoli, SfântulDimitrie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul sau Sfântul IlieTezviteanul. Dacă ne vom uita în calendar vom vedea că în antichitate au existat mai mulţisfinţi decât există în timpurile noastre.72

În lumea modernă de mai multe ori noţiunea de sfânt este o noţiune inconfortabilă. Cutoţii ştim de mai multe obiecţii şi în cele din urmă de defăimări pe care unii le-au adus lor şicultului sfinţilor. După cum am spus, nici un sfânt nu se face pe sine sfânt ci acest lucru estefăcut de Dumnezeu Tatăl. A îi contesta pe sfinţi de mai multe ori presupune a Îl contesta peDumnezeu. Acest lucru a fost de mai multe ori negat şi contestat de cei care nu cred şi nicinu au credinţă în sfinţi şi în sfinţenie. Dumnezeu îi lasă pe sfinţi din iubire faţă de noi şi

71 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; tratat despre întruparea cuvântului; trei cuvinteîmpotriva arienilor (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2010). 72 Alexis Torrance, Pocăinţa în antichitatea târzie. Asceza la părinţii răsăriteni şi organizarea vieţii creştine(cca. 400-650 după Hristos) (Editura Doxologia: Iaşi, 2014).

50

pentru că vrea ca noi să ne mântuim. Sfinţii dacă îi ascultăm şi îi urmăm pot face acestelucruri pentru noi. De mai multe ori omul modern este mult prea orgolios ca să accepte căau existat unii mai buni decât el şi că aceştia au ajuns la un stadiu mai superior decât el. S-aputut vedea de mai multe ori că mândria nu acceptă sau mai bine spus nu vrea să acceptesfinţenia. Un om orbit de mândrie foarte greu poate accepta că alţii sunt mai buni sau aufost mai buni decât el. Omul orgolios se vede pe sine mai bun decât toţi şi este dincolo detoate şi de orice. Acest lucru este cât se poate de mult ceea ce defineşte şi ceea ce susţine încele din urmă realitatea faptului că în sfinţenie nu există mândrie şi orgoliu. Nu se poatespune că omul modern este un om mândru sau un om al orgoliului dar se poate vedea demai multe ori din mentalul contemporan o predispoziţie a omului modern sau a omuluicontemporan în spre mândrie şi orgoliu. Evident acest lucru nu este bun.73

Se spune că într-o mănăstire erau doi călugări. Unul dintre ei era mai vorbăreţ şicelălalt mai tăcut. Se poate spune că era o fire mai introvertită. Călugărul vorbăreţ de maimulte ori îl aborda în discuţii pe călugărul mai tăcut. Acest lucru îi crea celui tăcut şi maimeditativ un fel de disconfort. După mai mulţi ani când lucrurile au fost tot aşa, călugărultăcut s-a dus l-a un părinte mai în vârstă şi i-a spus:

- Părinte am o problemă. - Da fiule, ce problemă?- Vedeţi la noi în mănăstire avem pe acest călugăr care vorbeşte foarte mult. - Da, îl cunosc. - Părinte să ştiţi că este un om care mai tot timpul vorbeşte. - Te deranjează?- Uneori. Vedeţi eu nu sunt aşa de vorbăreţ. - Eu cred că ştiu ce trebuie să faci. - Ce trebuie să fac?- Vezi tu, trebuie să te smereşti. Smerenia este o stare care de cele mai multe ori ne

face să îi acceptăm şi pe ceilalţi şi să nu ne considerăm mai buni decât ei. În lume şi întreoamenii Dumnezeu a lăsat diversitate. Când tu îl vezi pe fratele tău că nu este ca şi tinetrebuie să te gândeşti la acest lucru şi în cele din urmă să îl accepţi ca şi fratele tău.Smerenia este cea care ne face să nu ne arătăm că suntem mai buni decât semenii noştri.Smerenia ta îl v-a convinge pe fratele tău când să vorbească şi când nu.

Călugărul cel tânăr a pus în aplicare acest sfat şi starea lui s-a îmbunătăţit. În acest fela început să îl înţeleagă mai bine pe călugărul vorbăreţ.

După cum am spus, trăim într-o lume diversă, şi de mai multe ori suntem puşi săvedem oameni şi persoane care nu sunt ca şi noi. Ei bine, acest lucru se poate vedea şi demai multe ori cu sfinţii. Sfinţii nu sunt oameni obişnuiţi. Ei sunt oameni în care iubirea deDumnezeu se face simţită la un nivel sau la o stare cât se poate de deplină şi desăvârşită.Iubirea de Dumnezeu este prin urmare un lucru cât se poate de mult exprimat de sfinţenie.În sens ultim nu poate exista sfinţenie fără de iubirea de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeueste de fapt este cea care face posibilă sfinţenia. Sfinţenia este prin urmare un lucru sau ostare cât se poate de mult reală şi efectivă. La sfinţenie de mai multe ori ajungem prin ceeace se poate spune credinţa în iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este prezentăoriunde. Ea este prezentă în cele mai îndepărtate galaxii ale universului şi ajunge să fieprezentă şi lângă ultimul fir de iarbă de pe pământ. Sfinţii sunt cei care actualizează deplinaceastă iubire a lui Dumnezeu. După cum am spus nu poate exista sfinţenie fără de iubirea73 Părintele Proclu Nicău, Lucrare pentru smerenie şi pocăinţă (Editura Agaton: Fărgăraş, 2010).

51

lui Dumnezeu. Sunt mai mulţi care cred că Dumnezeu Tatăl nu ne iubeşte. Dacă El neiubeşte de ce a lăsat moarte, boala, suferinţa şi necazurile în această lume? După cum amspus, Dumnezeu nu a făcut din această lume rai sau paradis ci raiul şi paradisul ne spunsfinţii părinţi este doar lumea care v-a venii. Sfinţii nu sunt oameni care să gândească lumeade aici ca fiind raiul. Sfinţii părinţi ne spun că Dumnezeu a lăsat lumea de aici pentru aajungem să câştigăm raiul prin ea.74

După teologia profundă a sfinţilor părinţi se poate spune că de cele mai multe orisfinţenia înseamnă a duce la îndeplinire raţiunile sau sensurile pe care Dumnezeu Tatăl le-alăsat în această lume. Care sunt aceste raţiuni şi sensuri despre care vorbesc sfinţii părinţi?Aceste raţiuni şi sensuri sunt foarte mult grupate în jurul idei că Dumnezeu Tatăl aintenţionat sau mai bine spus a plănuit ca această lume să fie o prefigurare a raiului.Realitatea este că raţiunile şi sensurile pe care Dumnezeu le-a făcut în această lume de maimulte ori pot fii deformate şi de ce nu înţelese greşit. Acest lucru a dus în cele din urmă laceea ce se poate spune realitatea că de mai multe ori această lume nu este o prefigurare araiului ci mai mult o prefigurare a iadului. Iadul înseamnă haos, absurd, iraţional, ură,nebunie sau teroare. Raiul este opusul acestor lucruri: ordine, raţionalitate, perfecţiune,iubire, înţelegere sau virtute. Se poate spune că sfinţii sunt cei care sunt loiali aceleichemări prime pe care Dumnezeu a lăsat-o în lume şi în această viaţă. Sfinţenia este ceacare rămâne fidelă primei chemări pe care Dumnezeu Tatăl a lăsat-o în această lume saumai bine spus în creaţia sa. După cum am spus, această chemare sau vocaţie pe careDumnezeu Tatăl a lăsat-o de mai multe ori poate fii uitată şi desconsiderată. În cele dinurmă, sfinţii sunt cei care actualizează chemarea lui Dumnezeu a de a face din această lumeo prefigurare a raiului.

Sunt mai multe opinii care ne spun că în realitate sfinţenia nu este un lucru care ţinede firesc sau mai bine spus de ceea ce este natural. Acest lucru este fals, în cele din urmăsfinţii şi sfinţenia sunt cei care menţin în sine ceea ce este firesc şi natural. Sfinţenia de maimulte ori a fost un lucru care a fost considerat ca şi pe o stare care nu ţine de realitatea saude conturul acestei lumi. Dumnezeu Tatăl a voit la începuturi o lume a sfinţeniei. Din cauzapăcatului şi a patimilor omul a pierdut această cale a sfinţeniei în aşa măsură că aceastăstare i se pare acum o imposibilitate. Este bine să ştim că în sens original Dumnezeu aplănuit o lume a sfinţeniei şi a sfinţilor, indiferent cât de gratuită şi de naivă i s-ar păreacuiva această afirmaţie.75 În realitate se poate spune că lipsa de sfinţenie de cele mai multeori îşi are originea în cel rău sau diavolul. Acesta este o fiinţă care pe plan etern a fostbiruită şi ucisă, în plan temporal el îşi poate facem simţită apariţia atunci când are ocazia.Acest lucru este mai greu de priceput. Biblia ne spune foarte clar că Sfântul ArhanghelMihail l-a ucis sau omorât pe diavol (Apocalipsă 12, 7). Această biruinţă sau ucidere a celuirău însă poate să nu fie actuală în planul temporal sau al temporalităţii. Sfinţii sunt cei careprin credinţă, nădejde şi fapte bune pot să actualizeze şi în lumea noastră biruinţa sauvictoria Sfântului Arhanghel Mihail. Acest lucru a fost cel care a dus în cele din urmă la uncult sau mai bine spus la o cinstire a sfântului arhanghel Mihail şi la fel de bine a sfântuluiarhanghel Gavriil. Aceste lucruri sunt cât se poate de mult cele care ţin de lumeaduhovnicească. Sfinţii părinţi ne spun că diavolii şi demonii nu mai au noţiunea de sfinţenieşi nici noţiunea de sfânt. În realitate ei sunt împotriva oricărei noţiuni sau înţelegeri a

74 Jean Delumeau, Grădina desfătărilor: o istorie a paradisului (Editura Humanitas: Bucureşti, 1997). 75 Radu Teodorescu, Perfecţiunea şi desăvârşirea în viaţa duhovnicească (Cugir, 2014).

52

sfinţilor.76 În timp de depravarea îl duce pe om de mai multe ori în spre ceea ce se poatespune nebunie, sfinţenia îl duce la normalitate şi la firesc. Sunt mai mulţi care concepsfinţenia cât se poate de mult ca şi un lucru supranatural. Sfântul nu este o persoană sau oentitate care vine din altă lume şi are capacităţi supranaturale. Aceste lucruri sunt de maimulte ori auzite în zilele şi în timpurile noastre.

Realitatea este că de mai multe ori lumea de azi nu are o noţiune cât se poate de binedefinită a ceea ce este sau a cum este sfinţenia în sens autentic. Acest lucru fiindcă lumeade azi şi-a pierdut de mai multă vreme simţul tradiţiei şi a ceea ce este tradiţional. Dintr-oprea mare sete de senzaţional şi ieşit din comun, omul contemporan de mai multe origăseşte sfinţenia sau pe sfinţi ca şi o noţiune derizorie.77 După cum am spus, de la sfinţi nutrebuie să ne aşteptăm numai la tot ceea ce este uimitor şi la tot ceea ce este senzaţional şiextraordinar. Acest lucru este o atitudine care poate fii văzută de mai multe ori în lumea şiîn timpurile noastre. Sfinţii creştin ortodocşi sunt departe de modelul de „sfinţenie” pe careni-l pun în faţă mai multe religii ale extremului orient. Fakiri, guruşi şi yoghinii brahmani demai multe ori se autopromovează şi acest lucru se poate vedea prin afişe şi prin diferitereclame pe care ei le pun în faţa noastră. Pe sfinţii ortodocşi însă noi trebuie să îi căutăm.Nu vom vedea sfinţi sau mai bine spus nu au fost văzuţi sfinţi care să se autopromoveze saumai bine spus să îşi facă publicitate singuri.

Se spune că un turist a făcut o vizită într-o ţară străină. A ajuns în capitala acestei ţărişi a luat un taxi cu care să facă un tur al capitalei. Turistul se uita la clădirile din jur. A văzuto clădire mare de marmură.

- Îmi poţi spune ce este acea? A întrebat turistul pe şofer. - Este Platul Guvernului. - În cât timp s-a construit?- În 10 ani. - Ei, la mine în ţară noi am fii construit-o în 5 ani. Turistul a mai văzut o altă clădire impozantă. - Ce este acea?

76 O temă care a preocupat mai puţin lumea părinţilor duhovniceşti este legată de ceea ce se poate spunenebunia ultimă a diavolului. Sunt mai mulţi care ne spun că nu se poate vorbii de o nebunie a diavolului ci maimult numai de o răutate a lui. Adevărul este că răutatea absolută sau răutatea totală nu mai este o însuşire sauo caracteristică a cuiva ci este foarte mult o nebunie. Această nebunie a putut fii văzută în trecut prinrăstignirea Domnului Iisus Hristos care nu a fost numai un act de răutate ci şi un act de nebunie. Se poatespune că acestea sunt în cele din urmă parametrii în care se poate vorbii despre cel rău sau despre diavol.Deşi sunt mai mulţi de părere sau care susţin că atunci când vorbim despre cel rău sau diavol vorbim numaidespre răutate, în realitate vorbim despre nebunie. Sunt mai multe pasaje din Noul Testament care neconturează imaginea nebuniei a mai multor spirite malefice. Aceste spirite de mai multe ori au posedatoamenii la fel cum un nebun ajunge să facă lucruri care nu sunt obişnuite. În sine, se poate spune că tendinţade a poseda persoane sau oameni a demonilor este un semn de nebunie. Numai un nebun nu este mulţumit cusine şi cu ceea ce este el şi vrea să fie ca şi ceilalţi sau vrea să îi deţină pe ceilalţi. Se ştie că mai multe vedeteau fost atât de mult idolatrizate de unii susţinători sau fani că au ajuns să fie omorâte. La o scară mai mică,acest principiu este actual şi în cazul posesiunilor diavoleşti. Un demon atunci când posedă pe cineva se poatespune că nu este o entitate sau o fiinţă în deplinătatea facultăţilor mentale, la fel cum un terorist poateteroriza pe cei din jur pentru un motiv numai de el cunoscut. Demonii funcţionează pe principiul terorismuluişi în cele din urmă se poate vedea că teroriştii absoluţi nu sunt persoane întregi la minte. Manifestăriledemonice sunt de mai multe ori manifestările unui nebun: convulsie, încordare, rebeliune fără nici o îngrădire,spasme sau nelinişte continuă. 77 Antonie Plămădeală, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă (Editura Sofia: Bucreşti, 2010 ediţia a III-a).

53

- Acela este sediul primăriei capitalei. - În cât timp s-a construit?- În 10 luni. - La noi în ţară s-ar fii făcut numai în 5 luni. Privirea turistului a fost atrasă de un palat mare şi strălucitor. - Şi aceea ce este?- Acela este palatul preşedintelui. - Şi în cât timp s-a construit?- Nu ştiu, fiindcă azi dimineaţă nu era acolo. Trebuie să ştim foarte bine care este şi cum este atitudinea noastră faţă de sfinţi şi de

sfinţenie. Pe sfinţi nu trebuie să îi sfidăm şi nici să îi provocăm. Să ne aducem aminte dintimpurile de mult de Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul a fost considerat deregele Irod Antipa un om vrednic de a i se tăia capul [ceea ce a şi avut loc]. Irod Antipacredea că dacă îl v-a elimina pe Sfântul Ioan Botezătorul el v-a avea pace şi linişte pentrutotdeauna şi nu v-a mai găsii pe nimeni să îl mustre public până la sfârşitul vieţii. Se pare cănu a fost aşa. Moartea prin decapitare a Sfântului Ioan Botezătorul nu a rămas fărărepercusiuni în faţa lui Dumnezeu. Aşa se face că Dumnezeu a trimis o boală asupra regeluiIrod care făcea carnea sa să producă viermi şi el era mâncat de viu. Regele Irod Antipa aignorat un lucru şi poate cel mai important: Dumnezeu. În faţa lui Dumnezeu faptele şiacţiunile noastre nu rămân fără nici o repercusiune. Aceste lucruri după cum am spus demai multe ori definesc ceea ce este sau cum este viziunea noastră despre sfinţenie. Au a fostepoci în trecut în care sfinţii erau decapitaţi şi omorâţi ca şi animalele. Ridicăm întrebareapentru contemporanii noştri: dacă ar trăi sfinţi în zilele noastre am face aceleaşi aberaţiicare s-au făcut în vechime când mai mulţi sfinţi au fost daţi ca şi hrană „proaspătă” leilor şitigrilor? Sperăm ca greşelile trecutului să nu se mai repete. Ar fii poate cea mai maregreşeală a timpurilor şi a zilelor noastre dacă am introduce şi am accepta persecuţiasfinţilor.78

După cum am spus, atunci când vorbim de sfinţi nu vorbim despre modă socială saumai bine spus despre evoluţia ştiinţelor şi a tehnologiei sau a tehnicii. Sfinţii sunt cât sepoate de mult ceea ce se poate spune o realitate sau o existenţă care nu ţin de ceea ce sepoate spune sensul şi expresia avansării sau evoluţiei timpului. De ce este aşa? Fiindcă dupăcum am spus, de cele mai multe ori sfinţenia se leagă de moralitate şi de morală. Acestlucru după cum am spus este cât se poate de mult o realitate sau ceva care nu se schimbă.Preceptele morale şi ale moralităţii sunt aceleaşi în toate timpurile şi în toate epocile. Ceicare contestă morala de cele mai multe ori se poate spune că îi contestă pe sfinţi şi în celedin urmă contestându-i pe sfinţi Îl contestă pe Dumnezeu. Sfinţenia este prin urmare unlucru cât se poate de mult definit de ceea ce este moral şi de ceea ce este moralitatea.Trebuie însă să facem o distincţie sau mai bine spus o diferenţă dintre ceea ce este 1. un ommoral şi 2. un sfânt. Acest lucru după cum am spus nu este ceea ce se poate spune orealitate care ţine de sensul şi de importanţa a ceea ce a fost definit şi a ceea ce a fostsusţinut ca şi o expresie a sfinţeniei. Sfinţenia după cum am spus este un stadiu sau otreaptă mai sus decât moralitatea. Omul moral poate fii orice, sfântul însă este mult maimulte decât atât. Dacă omul moral respectă nişte precepte care se leagă de noţiuni cum arfii a nu fura, a nu ucide, ei bine sfântul este cel care este mult mai mult decât simplamoralitate. De mai multe ori în lumea noastră moralitatea şi morala este numai o simplă78 Lactanţiu, Despre moartea persecutorilor (Editura Polirom: Iaşi, 2010).

54

convenienţă. În realitate sunt puţini cei care îşi ridică serios problema sau tema moralei. Sepoate spune că în sens uman, moralitatea decurge foarte mult din sfinţenie. Fără desfinţenie, moralitatea ar fii un pom fructifer fără de fructe.79

Sunt mai mulţi în zilele noastre care consideră că a fii un om moral este tot una şiacelaşi lucru cu a fii sfânt. Ei bine acest lucru nu este adevărat. De mai multe ori se poatevedea că sfinţenia este o stare mult mai profundă decât moralitatea. Moralitatea dinnefericire este de mai multe ori exploatată în zilele noastre în mai multe sensuri şi în maimulte direcţii. Dacă din moralitate se face atât de mult exploatare şi caz cum să nu se facădin ceea ce se poate spune sfinţenie? După cum se poate vedea deşi mulţi dintre noi suntemoameni morali se poate spune că foarte puţini dintre noi ajungem la sfinţenie. Chiar dacă nuputem ajunge la sfinţenie, trebuie să ne ridicăm serios problema sfinţeniei. Sfinţenia este otemă sau o problematică care ţine foarte mult de seriozitate şi de tot ceea ce esteseriozitatea. După cum am spus, nu se poate gândii sfinţenia şi nici nu pot fii concepuţi sfinţiîn afară de moralitate şi de ceea ce este moral. Acest lucru trebuie să fie foarte bine înţelesşi priceput. Sunt mai multe curente religioase care susţin tocmai contrariul. În hinduism deexemplu se poate spune că de mai multe ori se poate vedea ceea ce se poate denumii unelepractici sexuale care sunt considerate ca şi sfinţenie. Practicile tantra hinduse susţin căsexualitatea fără nici un fel de graniţă sau de limite este foarte mult ceea ce duce laadevărata sfinţenie. După cum am spus, este bine să ştim ceea ce este cu adevărat un sfântfaţă de ceea ce este un impostor. Mohamed, Buddha, Confucius sau Pantajali s-au prezentatpe sine ca şi sfinţi. Să fie fost ei sfinţi? Ei bine, acest lucru este ceea ce se poate spune fals.O trăsătură a sfinţeniei este respectarea credinţei în Dumnezeu şi mai ales a drepteicredinţe. Dreapta credinţă este cât se poate de mult ceea ce susţine şi ceea ce menţinesfinţenia. După mai multe secole de trăire şi de experienţă se poate vedea că sfinţenia esteun lucru sau o realitate care ţine foarte mult de credinţa ortodoxă. Acest lucru nu estenumai o invenţie, dar s-a putut vedea de mai multe ori o deviere sau mai bine spus odeviaţie de la credinţa ortodoxă care a dus la apariţia a forme ciudate de spiritualitate:mormoni, new age, meditaţia transcendentală, adventişti sau începând din secolul al XX-leamodelul televangheliştilor.

După cum am spus, mai multă lume este de părere în zilele noastre că sfinţii şisfinţenia este o problemă care ţine foarte mult de etnie sau de lumea etnică. Acest lucrudupă cum am spus, este o realitate care poate fii văzută în zilele noastre. În antichitatenoţiunea de evreu era foarte mult asemănată cu noţiunea de sfinţenie. Sunt mai multe ţăricare dintr-un patriotism exagerat ajung să susţină că sfinţenia este foarte mult o realitatecare ţine de existenţa unui popor. Aceste ideologii sunt cu adevărat extreme şi de ce nuextremiste. Sfinţenia nu are prea multe de a face cu o anumită etnie dar sunt mai mulţi răuintenţionaţi care ne fac să credem acest lucru. După cum am spus sfinţenia nu este oproblemă etnică dar au fost mai mulţi cei care au făcut-o o problemă etnică. Trebuie săavem în vedere acest lucru şi să ţinem cont de el. Există în lumea ortodoxă opinia că sfinţiipot apare numai în cadrul popoarelor ortodoxe. Acest lucru este fals. Sfinţii pot apare acolounde voieşte Dumnezeu. Este adevărat că sunt mai multe şanse să apară sfinţi în cadrulpopoarelor ortodoxe şi acest lucru a fost de mai multe ori demonstrat de ceea ce se poatespune trecut sau timpurile din trecut.80

79 Nicolae Mladin, Teologie morală ortodoxă: manual pentru facultăţile de teologie (Editura Reîntregirea: Alba Iulia, 2003 reeditare). 80 Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi românism (Sibiu, 1939).

55

Prin urmare, după cum am spus, o trăsătură a sfinţilor şi a sfinţeniei nu este numaifaptul că mai mulţi dintre ei s-au învrednicit de darul de a face minuni: vindecări, controlasupra elementelor naturale sau apariţii dincolo de moarte ci şi faptul că sfinţii de cele maimulte ori au arătat şi discreţie. O întâmplare pe care am mai spus-o şi altă dată desprediscreţia sfinţilor o avem din viaţa Sfântului Macarie al Alexandriei: se povesteşte cum,odată, în chilia marelui nevoitor şi făcător de minuni Macarie din Alexandria, a intrat ohienă, aruncându-i la picioare puiul ei orb. Sfântul Macarie l-a luat şi, scuipându-l în ochi, asăvârşit o minune. Puiul a văzut de îndată, iar mama, hrănindu-l, a plecat cu el. În ziuaurmătoare, hiena i-a adus fericitului Macarie o piele mare de oaie, s-a lăsat în genunchi, şi-alăsat capul la pământ şi, dându-i această piele, părea că-l roagă să o primească în dar,pentru tămăduirea puiului ei. Marele făcător de minuni a primit darul hienei, dar i-a interzisacesteia să mai mănânce oi de la oamenii săraci. Sfântul Macarie a lăsat pielea aceea deoaie fericitului şi marelui Atanasie.81 De mai multe ori se poate spune că discreţia lipseştedin zilele noastre. Trăim într-o lume în care de mai multe ori senzaţionalul este atât desenzaţional încât durează 24 de ore. Acest lucru nu se poate aplica sfinţilor şi sfinţeniei.După cum am spus nu sfinţii sunt cei după care trebuie să se modeleze lumea ci lumea estecea care trebuie să se modeleze după sfinţi. Acest lucru poate fii văzut de mai multe ori înlumea noastră. De mai multe ori sfinţii au deranjat mentalităţile şi atitudinile lorcontemporane.82

Prin urmare, sfinţii şi sfinţenia este cât se poate de mult ceea ce defineşte în cele dinurmă o viziune profundă asupra lumii şi a mediului în care trăim. Acolo unde oamenii suntconştienţi sau mai bine spus au noţiunea de sfinţi şi de sfinţenie se poate spune că de maimulte ori ei sunt cât se poate de mult pe un drum mai bun. Se cunoaşte faptul că de maimulte ori cel puţin în iconografie sfinţii sunt reprezentaţi cu halouri de lumină în jurulcapului. Mai multă lume consideră că acest lucru este mai mult doar un simplu simbol.Nimeni nu l-a văzut în realitate pe Domnul Iisus Hristos având un halou de lumină în jurulcapului cu excepţia schimbării la faţă de muntele Taborului. Atunci de ce sunt sfinţiireprezentaţi cu halorui de lumină în jurul capului? Oamenii de ştiinţă din zilele noastre auputut vedea de mai multe ori că atunci când omul este bine dispus, în jurul capului creierulemite mai multe unde pozitive care cu aparate speciale pot fii detectate. Când un om estesupărat şi trist, oamenii de ştiinţă au putut vedea că creierul nu emite nici un fel de undă.Totuşi, de ce sfinţii după cum îi vedem în icoane iradiază lumină în jurul capului? Ei bine,acest halou nu este lumina fizică pe care o putem vedea că iese din soare sau foc, ci estefoarte mult lumina necreată a lui Dumnezeu. Au fost mai mulţi părinţi care au vorbit delumina necreată a lui Dumnezeu care învăluieşte pe sfinţi: un astfel de părinte duhovnicesca fost părintele Paisie Eznepidis care a trăit în secolul al XX-lea. El a lăsat în urma s-a omărturie a faptului că lumina pe care mai mulţi dintre noi o vedem în icoane în jurul sfinţilornu este o simplă ficţiune ci este o realitate: „într-o noapte, povestea el, în vreme ce rosteamRugăciunea, am simţit înăuntrul meu o mare bucurie. Am continuat să rostesc Rugăciuneaşi deodată chilia mea s-a umplut de lumină. Era albă, cu o mică nuanţă spre albastru. Inimamea bătea dulce. M-am rugat până când a răsărit soarele. Acea lumină care a rămas închilia mea până dimineaţa era foarte puternică, mai puternică chiar şi decât luminasoarelui. Acesta îşi pierdea strălucirea în faţa ei. Vedeam soarele, iar lumina lui mi se păreapalidă, lipsită de strălucire, aşa cum este lumina lunii atunci când este lună plină. Am văzut81 Paladie, Lavsaicon, (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 2007). 82 Cristi Pascal, Pe celălalt mal: un ghid de atitudine (Cugir, 2012).

56

mult timp acea lumină. După aceea, când ea a dispărut şi harul s-a micşorat, atunci nu ammai simţit nici o mângâiere sau bucurie. Şi deoarece căzusem dintr-o stare mai înaltă în unamai joasă, mă vedeam pe mine ca pe un animal. Mergeam să mănânc, să beau apă, să faclucru de mână şi mă simţeam ca un animal. Această întâmplare am uitat-o cu desăvârşire şimi-am amintit-o alaltăieri[1], când un avocat evlavios care practica rugăciunea minţii mi-aamintit-o, pentru că trăise şi el o experienţă dumnezeiască…”83 După cum am spus, luminacare poate fii văzută de noi în icoane în jurul capului sfinţilor nu este o imaginaţie ci este orealitate. Sfinţii de cele mai multe ori degajă în jurul lor lumină spirituală şi bucurieduhovnicească. Acest lucru se poate să fie văzut de mai multe ori. După cum am spus, sfinţiipărinţi ne spun că Dumnezeu este lumină şi în întregime lumină. Această lumină a luiDumnezeu Tatăl nu este o lumină cum este lumina noastră fizică ci este o luminăduhovnicească sau spirituală. Aceste lucruri se poate spune că definesc foarte mult ceea ceeste sau mai bine spus cum este conceput sensul sfinţeniei creştin ortodoxe. Sfântul creştinortodox nu este un mit şi la fel de bine nu este bine să fabulăm în jurul sfinţilor. Sunt maimulte legende şi de ce nu mituri în jurul sfinţilor. Aceste legende şi mituri se poate spune căsunt cât se poate de mult exagerări ale ceea ce au fost sfinţii şi a ceea ce sunt sfinţii.Trebuie să avem grijă în acest sens să nu distorsionăm chipul sfinţilor şi ceea ce ţine desfinţi. În acelaşi timp nu este bine să îi idolatrizăm pe sfinţi. Să ne aducem aminte că atuncicând Sfântul Pavel şi Sila a venit să propovăduiască în Grecia mai mulţi l-au considerat căeste Zeus cu slujitorul său Hermes. Aceste lucruri se poate spune că au fost deformărifoarte mult ale sfinţilor sfinţii nu sunt mai presus de Dumnezeu.

La fel de bine se cuvine să amintim aici că de mai multe ori greutăţile şi problemele cucare s-au confruntat sfinţii nu au fost identice în toate epocile. În antichitate sfinţii s-auconfruntat foarte mult cu idolatria şi închinarea la zei, în evul mediu sfinţii se poate spunecă s-au confruntat cu apariţia islamului şi a religiei musulmane care a făcut din nefericiremai multe victime prin conceptul de jihad care l-a lansat această nouă religie care a apărutîn secolul al VI-lea. Se ştie că islamul a făcut mai mulţi sfinţi creştini ortodocşi mai ales dincauza fundamentalismului extremist musulman: Sfântul Petru Damaschinul a fost ucis demusulmani, se mai ştie despre sfântul Constantin Brîncoveanu şi fii săi că a fost decapitat demusulmani sau am mai putea amintii pe sfântul Cosma Etolianul care şi el a fost ucis deturci. În cele din urmă avem pe sfinţii creştini ortodocşi din modernitate care s-auconfruntat foarte mult cu problemele timpurilor noastre pe care le ştim cu toţii. S-a vorbitde mai multe ori despre faptul că în Dumnezeu Tatăl există o unitate transcendentă atuturor sfinţilor din toate epocile şi din toate timpurile. Sfinţii sunt cât se poate de multrealităţi sau existenţe care nu ţin numai de o anumită epocă. Lumea de azi de mai multe orine obişnuieşte cu ideea că sfinţii ţin numai de o anumită epocă. Se poate spune că spredeosebire de modele muzicale sau de îmbrăcăminte sfinţenia este identică pentru toatetimpurile şi toate secolele.84

Adevărul este că de mai multe ori aghiografia creştin ortodoxă a fost mistificată şi dece nu falsificată în zilele noastre. Ceea ce se poate vedea de mai multe ori este principiileaghiografiei sunt simple. În lumea noastră sunt două principii ale binelui şi ale răului, alvieţii şi al morţii, al dreptăţii şi ale nedreptăţii. Este cât se poate de adevărat că aceste douăprincipii au fost de mai multe ori contestate şi de ce nu negate. Această contestare şinegaţie a dus în cele din urmă la ceea se poate spune starea de ambiguitate care există în83 Ieromonahul Isaac, Viaţa cuviosului Paisie (Editura Evanghelismos: Bucureşti, 2005). 84 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-români şi români (Editura Trinitas: Iaşi, 1994).

57

zilele noastre. În chip mistic se poate spune că o astfel de stare domnea şi în secolul al VI-lea pe vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul care s-a confruntat cu erezia monotelită,erezie care încerca să definească cânte voinţe sunt în Hristos: una sau două, unadumnezeiască şi una omenească. Sfântul Maxim Mărturisitorul avea să scrie o lucrare carea rămas celebră sau mai bine spus cunoscută pentru Biserica Creştin Ortodoxă: Ambigua.Această carte a fost una care a explicat foarte mult ceea ce se poate spune pasajele grele nunumai din Biblie ci şi de la mai mulţi sfinţi părinţi. În timpurile noastre se poate spune căexistă foarte multă ambiguitate şi de ce nu incertitudine. Nu ştim de exemplu care este saucum este mai bine să definim sfinţenia în zilele noastre, acest lucru fiindcă de ce să nuspunem ne-am înstrăinat mult de Dumnezeu şi de existenţa Sa. Sfinţenia prin urmare esteun lucru cât se poate de mult care după cum am spus nu trebuie să ne obsedeze şi nici să neducă la disperare. Aceste lucruri sunt prin urmare realităţi care ne duc în spre ceea ce sepoate spune sensul şi realitatea ultimă a iubirii de Dumnezeu. Condiţia sfântului se poatespune că este una excepţională care nu este identică cu cea a eroului dar de ce să nuspunem este cât se poate de mult cu cea a eroului. Sfinţii sunt prin urmare un lucru pe caretrebuie să îl cultivăm sau mai bine spus să îl avem în vedere atunci când vorbim despre ceeace este sau mai bine spus cum se manifestă sfinţenia. Sfinţenia este prin urmare un lucrucât se poate de mult care motivează sau mai bine spus ne face să mergem mai departe. Sepoate spune că de mai multe ori sfinţenia este o stare de fapt sau mai bine spus o realitate alumii în care trăim. Sfinţenia este o problemă sau o chestiune reală şi nu este pur şi simpluun lucru care ţine de imaginaţie. Ea este cât se poate de mult definită de capacitatea de amenţine sensurile morale tradiţionale pe care le-a lăsat Dumnezeu în lume. Acest lucru demai multe ori a fost contestat de mai mulţi dintre noi şi de mai multă lume. Sfinţenia a fostdin cele mai vechi vremuri un ideal care este foarte greu de atins. Nu trebuie să ne facemiluzii în acest sens. Sfinţii vin atunci când Dumnezeu Tatăl îi rânduieşte şi nu atunci cândcredem noi că este cel mai bine ca acest lucru. Cu riscul că ne vom repeta vom spune înacest sens o întâmplare adevărată care este menită să ne arată că sfinţii vin pe lume atuncicând Dumnezeu în rânduieşte. Se spune că la un moment dar un păstor de noi avea maimulte oi. Într-o zii a venit la stâna sa şi îi lipseau opt oi. Păstorul s-a întristat. A căutat înstânga şi în dreapta, în sus şi în jos dar cele opt oi ale sale au dispărut. Păstorul s-a întristatşi mai tare. Oile erau sursa lui de venit şi de câştig. Păstorul a dat mai multe anunţuri la maimulte locaţii. A mers şi la poliţie dar cele opt oi ale sale. Păstorul era descumpănit când i-avenit în minte o idee. Ce ar fii să mă rog lui Dumnezeu pentru cele opt oi ale mele? El aînceput a se ruga:

- Doamne Dumnezeule Tu ştii că sunt un om sărac şi care nu am avere multă, Te rogDoamne ajută-mă să îmi găsesc oile. Te rog Doamne, sunt sursa mea de venit.

La puţin timp după ce a rostit aceste cuvinte din pădurea din spatele lui a ieşit un ursmare şi fioros care s-a îndreptat în spre el. Păstorul s-a speriat şi şi-a dat seama că acest ursera cel care i-a mâncat cele opt oi ale sale. Atunci s-a rugat din nou:

- Doamne, acum ştiu cine a mâncat oile mele. Te rog, Domne scapă-mă şi nu lăsa săfiu mâncat de acest urs.

Ursul s-a potolit şi păstorul nostru nu s-a mai rugat la Dumnezeu pentru a afla cine i-afurat oile. După cum am spus de mai multe ori se poate spune că ceea ce credem noi despre

sfinţi este în cele din urmă ceea ce este adevărat şi ceea ce este bine. De mai multe oriaceste lucruri nu sunt adevărate. Ştim acest lucru din Vechiul Testament din cazul

58

proorocului Iona. Iona a fost trimis de Dumnezeu să meargă în Ninive, o localitate antică demai bine de un sfert de milion de locuitori. Iona a considerat că Dumnezeu greşeşte. Aplecat pe mare şi a dat o furtună mare, Ioan a înţeles că aceasta este o pedeapsă de laDumnezeu. A rugat să fie aruncat din corabie şi a fost înghiţit de balenă mare. A stat aici 3zile şi după mai multe zile a fost scuipat afară. A mers în Ninive şi a predicat pocăinţă.Ninivitenii s-au pocăit şi oraşul a fost salvat.85

Se poate spune că de mai multe ori lumea de azi îi vede sau mai bine spus îiimaginează pe sfinţi foarte mult ca şi un fel de persoane ale situaţilor extreme. Sfinţii suntcei care sunt buni şi sunt de folos atunci când omul ajunge în situaţii extreme cum ar fii boliincurabile, cataclisme naturale, secetă sau inundaţii, vindecări de bolnavi sau găsire deobiecte.86 Realitatea este că nu trebuie să îi găsim pe sfinţi ca şi simple instrumente sau maibine spus ca şi simple obiecte de folosit. Acest lucru ne duce în cele din urmă la ceea ce sepoate spune cultul sfinţilor. Suntem fideli sfinţilor şi prin sfinţi lui Dumnezeu Tatăl princultul pe care Biserica Creştin Ortodoxă l-a instituit. Trebuie să ştim că de mai multe oriacest cult a fost contestat şi negat. Se cunosc mai multe respingeri de sfinţi mai alesîncepând cu reforma protestată şi mai apoi cu cultele neoprotestante. Mai multă lume agăsit inacceptabil cultul sfinţilor. Aceste poziţii s-au bazat în special pe opinia că de cele maimulte ori a numii pe alţi sfinţi este foarte mult ceea ce se poate spune un sacrilegiu sau oblasfemie adusă lui Dumnezeu: protestanţii şi neoprotestanţii sunt cei care susţin că numaiDumnezeu Tatăl este sfânt şi nu există nimeni sfânt în afară de el. Sunt mulţi care contestăsfinţenia chiar şi a Domnului Iisus Hristos. După cum am spus, sfinţenia lui Dumnezeu Tatălse comunică pe măsura nevoinţei şi a ascezei şi la fel de bine a iubirii omului faţă deDumnezeu. Iubirea de Dumnezeu de mai multe ori este motorul principal al sfinţilor. Au fostmai mulţi sfinţi care au fost motivaţi sau mai bine spus impulsionaţi de iubirea deDumnezeu. Sfinţenia după cum am spus de cele mai multe ori este o realitate care nepriveşte pe toţi. Sfinţii sunt cei care duc la realizare planurile şi idealurile lui DumnezeuTatăl cu lumea şi cu umanitatea. Aceste lucruri de mai multe ori pot coincide sau nu cuintenţiile sau planurile noastre. Sfinţenia este cât se poate de mult o stare care are de a facecu intenţiile şi voia lui Dumnezeu. Pentru acest motiv s-a spus în rugăciunea Tatăl nostru:facă-se voia Ta. Suntem chemaţi să facem voia lui Dumnezeu Tatăl mai mult decât voianoastră. De mai multe ori se poate vedea că voia noastră nu este identică cu voia luiDumnezeu. Ei bine, voia lui Dumnezeu este cea care duce la realizare sau la îndeplinire încele din urmă sfinţenia şi tot ceea ce ţine de sfinţenie. Este adevărat că de mai multe ori întrecut chipul sfântului creştin ortodox a fost distorsionat şi deformat. El a fost înlocuit demai multe ori cu surogate pietiste cum sunt cultul inimii sacre a lui Iisus, fenomenulstigmatelor, rozariul, cultul papalităţii sau pelerinaje intense la Fatima. Aceste lucruri aratăo sete profundă a omului contemporan în spre sfinţi şi sfinţenie dar de cele mai multe ori eanu este o sete care este îndreptată în spre direcţia potrivită. Sfinţii sunt dispuşi să ne ajutecu condiţia să nu facem exces în acest lucru. Prin urmare, este respinsă atitudinea pe careevreii o avea în Vechiul Testament prin care ei spuneau că este destul că sunt urmaşiiSfântului Avraam şi ei nu trebuie să facă faptele lui Avraam. La fel de bine, şi pentru noieste bine să ştim că nu este destul să avem cultul sfinţilor ci trebuie să şi încercăm să facemfaptele lor.87

85 Stephen Dau, Book of Jonah (Tipografia Blue Rider, 2012). 86 Preot Cezar Ţăbârnă, Sfântul Policarp episcopul Smirnei (Editura Doxologia: Bucureşti, 2013).

59

Adevărul este că în vremurile şi în timpurile noastre ne-am pierdut credinţa şisperanţa în sfinţi. Sfinţii de mai multe ori sunt cât se poate de mult redus la un aspect purcomercial şi de tot ceea ce este sau mai bine spus de tot ceea ce ţine de lumea comercială.Se poate spune că de mai multe ori comercializarea sfinţilor nu a dat rezultate. Acest lucrudin cauza faptului că de mai multe ori lumea de azi este cât se poate de mult orientată înspre câştig şi în spre venituri mari şi cât mai mari. Comercializarea sfinţilor se poate spunecă este cât se poate de mult riscantă şi impredictibilă. De mai multe ori lumea din zilelenoastre consideră că sfinţii sunt un fel de produs pe care îl putem şi consuma în funcţie decererea de piaţă. După cum am spus, nu se poate vorbii în cazul sfinţilor de un aspect decomercializare. Aceste lucruri se poate spune că nu sunt în nici un fel ceea ce ţine sau ceeace defineşte modul în care ne raportăm la sfinţi. Acest aspect de comercializare al sfinţilor s-a putut vedea foarte mult în vremurile de demult când Simon Magul a venit la sfinţii apostolişi le-a cerut dacă poate să cumpere harul sau darul de a face minuni pe bani. Sfinţii apostolii-au spus că acest lucru se face prin credinţă mare în Dumnezeu. Se ştie că Simon Magul aplecat dezamăgit. Acest gen de atitudine poate fii văzut de mai multe ori în lumea noastră, olume care de mai multe ori este dominată de conceptul de producţie. Se produce şi de celemai multe ori se produce fără nici un fel de oprelişte sau limită. Sunt mai mulţi care atuncicând vorbesc despre sfinţi şi „aghiografie” se referă la ceea ce este sau mai bine spus lacum se poate denumii un fel de „industrie a sfinţilor.” După cum am spus, nu se poate vorbiidespre sfinţi nici într-un sens comercial şi nici într-un sens consumerist. Ceea ce sfinţiipărinţi ne spun este că sfinţenia nu este prezentă numai în lumea noastră ci şi în lumeanevăzută sau mai bine spus în lumea îngerilor. Dintre cei mai cunoscuţi arhangheli BisericaCreştin Ortodoxă îi denumeşte pe arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail. Aceştia au fostarhangheli care au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi prin urmare nu au căzut din harul şidin comuniunea cu Dumnezeu. Lumea îngerilor, care ne spune tradiţia ortodoxă şi sfinţiipărinţi a fost creată mai înainte de lumea materială a fost şi ea o lume liberă care aveaposibilitatea să aleagă sau nu pe Dumnezeu. Sfinţii părinţi sunt de părere că cca. o treimedintre îngerii lui Dumnezeu s-au întors de la Dumnezeu sau mai bine spus şi-au folositlibertatea pentru a se depărta de la Dumnezeu. Acest act a fost definitiv şi ireversibil. La felde bine a fost atât de deplin încât din îngeri ei s-au transformat sau mai bine spus s-auschimbat în diavoli. Separaţia de la Dumnezeu a dus la ceea ce se poate spune o pervertirefinală şi definitivă încât în aceste fiinţe nu mai există nimic sfânt sau ele nu mai au nici onoţiune de sfinţenie.88

87 În Biserica Creştin Ortodoxă există o duminică care anual îi comemorează pe toţi sfinţii: este vorba despreprima duminică după Rusalii sau Sfârbătoarea Cincizecimii ori a pogorârii Sfântului Duh al lui Dumnezeu.Această sărbătoare sau duminică anuală nu este întâmplătoare şi este pusă în legătură cu sfinţenia luiDumnezeu care este reprezentată de Sfântul Duh. Emil Jurcan, Sfântul Duh şi provocările contemporaneităţii(Episcopia Creştin Ortodoxă de Alba Iulia, 1999). 88 Referitor la căderea celui rău sunt mai multe opinii dar cea mai probabilă este că în cel mai probabil caz„căderea a fost liberă şi definitivă.” Prin acest lucru înţelegem că a fost un act conştient şi realizat îndeplinătate. S-a spus de mai multe ori dacă mai există posibilitatea unei pocăinţe a diavolilor. Se ştie foartebine din viaţa Sfântului Antonie cel Mare că la un moment dat cel rău sau diavolul l-a vizitat de mai multe oripentru a îi cere să mijlocească „iertarea” lui Dumnezeu. Sfântul Antonie s-a rugat şi a mijlocit la Dumnezeupentru acest lucru. În cele din urmă a şi primit răspuns de la Dumnezeu. Când cel rău l-a întrebat pe sfântulAntonie dacă este iertat de Dumnezeu, Sfântul Antonie cel Mare i-a spus exact ceea ce a spus Dumnezeu: ieştiiertare dacă te pocăieşti din toată fiinţa ta şi recunoşti că eşti urâciunea urâciunilor şi răutatea răutăţilor. Celrău sau diavolul i-a răspuns sfântului Antonie cel Mare că acest lucru nu îl v-a face niciodată. După care s-afăcut nevăzut. Prin urmare este sigur că există şansa de pocăinţă doar că aceste fiinţe ale răutăţii sau diavoli

60

După cum am spus forţele răului sunt deplin şi total împotriva noţiunii sau a idei desfinţenie. Acest lucru se poate vedea prin faptul că de mai multe ori sfinţii au fostpersecutaţi şi omorâţi. Au fost mai mulţi care au găsit o plăcere sadică de a tortura şi de aucide diferiţi sfinţi din mai multe epoci. Ei bine, oamenii răi totdeauna au făcut ca sfinţeniasă fie imposibilă. Ei au făcut acest lucru atât de bine că de mai multe ori lumea de azi nicinu mai crede că este posibil să vedem sau să avem sfinţi. Se poate spune că aceasta este olucrare a răului sau mai bine spus diabolică. Forţa diabolică este o formă care întotdeaunav-a fii împotriva şi v-a nega sfinţenia. Acest lucru se poate spune că este o realitate careexistă şi care nu poate fii contestată în nici un fel. Sfinţii şi sfinţenia sunt o noţiune actualăpentru lumea şi pentru zilele noastre. Timpurile noastre sunt timpuri în care de cele maimulte ori trăim ca şi cum nu ar exista sfinţi şi nici sfinţenie. În realitate în lumea noastră auexistat sfinţi. Este adevărat că nu putem cere lumii de azi să dea sfinţi automat şi automatic.Este bine să ne menţinem speranţa pe viitor în posibilitatea unor sfinţi pentru zilele şitimpurile noastre. Acest lucru se poate face mai ales dacă ne vom ruga mai mult laDumnezeu.89

CAPITOLUL 5

LOCUL ŞI ROLUL SFINŢILOR ÎN LUMEA DE AZI

După cum am menţionat în rândurile de mai sus, este cât se poate de adevărat cănoţiunea de sfânt se leagă de acele persoane care şi-au dedicat toată viaţa lui Dumnezeu. Laun anumit nivel toţii oamenii afirmă că viaţa lor este trăită numai pentru Dumnezeu. Înpractică se poate vedea că de mai multe ori acest lucru nu are loc. De mai multe ori oameniidin timpurile şi vremurile noastre afirmă numai un fel de credinţa formală în Dumnezeufiindcă în realitate ei sunt de cele mai multe ori preocupaţi de alte probleme sau de lucrurilepersonale. Sfinţenia după cum am spus este de semnificaţie şi de importanţă pentru zilelenoastre. Acest lucru fiindcă după cum am spus de mai multe ori sfinţii sunt cei care sunt încele din urmă modele sau exemple pentru mai multă lume din jur. Sfinţii se poate spune căau adus „lumină” în momente grele şi cât se poate de grele pentru anumite epoci sau ere.Este de amintit aici că mai toate erele şi epocile trecutului au avut sfinţi sau mai bine spusau fost reprezentate de sfinţi. Sfinţii de mai multe ori au fost respinşi ca şi persoane care arputea să aducă firescul sau normalitatea în lumea noastră. De mai multe ori lumea şi-a pussperanţele în liderii politici, în liderii militari, în liderii sociali sau în liderii marilor trusturimas media. Aceştia sunt cei care în cele din urmă sunt chemaţi să facă sau să alcătuiască olume mai bună. În faţa unui computer performant, cu un bolid de mare viteză în curte, cu uncont de bancă care este recunoscut în mai multe naţiuni şi în mai multe uniuni, cu fax pebirou, cu antenă tv şi radio conectată la satelit, în cele din urmă se ajunge la ceea ce sepoate spune că omul nu simte nevoia sfinţilor. Ce ştie în cele din urmă omul modern sauomul contemporan despre sfinţi? Ei sunt persoane care de mai multe ori au trăit cu secole înurmă. Unii au trăit în deşert, alţii în pustietăţi, alţii în locuri părăsite, mulţi dintre ei au fostdesconsideraţi şi persecutaţi. Mai pot fii aceşti sfinţi arhaici şi învechiţi actuali pentru

au ajuns la un aşa grad de depravare că nu mai vor şi nici nu se mai gândesc să se pocăiască. Mândria şirăutatea au devenit atât de mare că ea nu mai poate fii eradicată etern asemenea unei cangrene care atacăuna dintre părţile organismului. Ioannis Kotzabasis, Din Tibet la Sfântul Munte Athos (Editura Tesu, 2012). 89 Danion Vasile, Patericul mirenilor: pilde pentru secolul al XXI-lea (Editura Areopag, 2012).

61

nevoile media şi sociale ale secolului al XXI-lea? Mai poate fii Sfântul Vasile cel Mare cutoate vasiliadele90 sale actual pentru zilele noastre? Mai poate fii Sfântul Simeon NoulTeolog cu scrierile sale despre iubirea de Dumnezeu actual? Cât de actual este în zilelenoastre Sfântul Teodor Studitul cu evlavia sa faţă de icoane şi cu întreaga sa teologie aimaginilor lui Dumnezeu? Cât de actual este în zilele noastre Sfântul Grigorie Palama cumarea sa preocupare dacă lumina de pe muntele Tabor a fost creată sau necreată? Cât deactual este în zilele noastre Sfântul Irineu al Lyonului cu încercările lui de a face distincţiesau mai bine spus separaţie dintre învăţătura de credinţă actuală şi cea eretică sau falsă?

Vom vedea că toţi aceşti sfinţi sunt actuali şi cât se poate de mult actuali şi încă foartebuni pentru a fii în atenţie noastră. Lumea de azi de mai multe ori nu îi mai găseşte pe sfinţiactuali în special din două motive: primul motiv este că sfinţii sunt pentru mai mulţiinexistenţi. Lumea de azi de mai multe ori atât de mult se vede bună pe sine în toateaspectele existenţei că de mai multe ori nu mai trebuie să îi cinstească pe sfinţi. Ştim căprocesul de canonizare al unui sfânt nu este un lucru care se face cu una cu două. De celemai multe ori canonizările sfinţilor se fac atunci când Dumnezeu descoperă acest lucru.Realitatea este că Dumnezeu a descoperit de mai multe ori astfel de sfinţi. Una astfel de caza fost sfântul Dimitrie Basarabov care a trăit în secolul al XIII-lea. Acest sfânt a trăit şi amurit fără să îl cunoască nimeni. La acea perioadă de timp Vlahia şi Bulgaria erau o singurăţară. După ce sfântul a murit la un moment după mai multe arătări se spune că în locul undestătea trupul neputrezit al său s-a putut vedea o lumină care lumina pe locul unde se aflaacest sfânt. Acest lucru a fost eventual un semn că acesta a fost sfânt. Mai mulţi teologi suntde părere că Dumnezeu a făcut ca acea lumină să lumineze deasupra moaştelor pentru calumea să poată să îşi dea seama că acolo se află un sfânt. Astăzi Sfântul Dimitrie Basaraboveste considerat sfânt ocrotitor al Bucureştiului din România.91

Sfinţenia este un lucru care de mai multe ori impune în lumea în care trăim oconcepţie morală şi de ce nu o concepţie superioară a existenţei. Se ştiu de mai multeconcepţii care pot domina sau mai bine spus pot ajunge să domine existenţa şi viaţa lumii şia omului. Realitatea este că de mai multe ori în lumea noastră domină „legea junglei.”Această lege este o lege care se bazează pe dominaţia celui mai puternic. Asemenea cum înjunglă din cauza puterii sale leu este „animalul rege” sunt mai mulţi care consideră că acestgen de regulă sau lege poate fii aplicată şi în lumea noastră şi de ce nu în viaţa cotidiană. Înlumea interlopă sau în lumea gangsterilor se poate spune că legea junglei este la ea acasă.Reglările de conturi din lumea interpolă dintre diferite clanuri de mai multe ori sunt făcutepe principiul legea junglei, mai bine spus, cel care are cele mai multe arme sau cel care estecel mai puternic stăpâneşte. Legea junglei se poate spune că este o lege care ţine numai delumea animală şi ea nu este sau mai bine spus nu poate fii impusă în viaţa cotidiană sau însocietatea umană. În societatea umană cel mai puternic este pus pentru a îl sprijinii şipentru a îl ajuta pe cel slab. Acest lucru nu are lor în legea junglei. Cel slab trebui stăpânitşi dominat şi dacă opune rezistenţă el v-a trebui eliminat. Lumea sfinţilor evident nu este olume care se bazează pe legea junglei. Este cât se poate de adevărat că există o pătură

90 Vasiliadele au fost un fel de organizaţii de amploare din secolul al IV-lea care urmăreau foarte mult păturiledefavorizate ale populaţiei cum sunt: bolnavii, orfanii, văduvele şi cei săraci. Organizatorul acestor organizaţiia fost Sfântul Vasile cel Mare. Ele s-au materializat prin construcţia de mai multe orfelinate, spitale, azile debătrâni şi case de ajutor familiar care au schimbat foarte mult viaţa socială din imperiul bizantin. SfântulVasile cel Mare, Scrieri (Editura Institutului Biblic: Bucureşti, 1988). 91 Gheorghiţă Ciocioi, Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul Bucureştilor (Editura Agapis: Bucureşti, 2014).

62

socială sau mai bine o latură a societăţii în lumea noastră care se bazează pe ceea ceînţelegem putere. Mai ales în lumea politică, factorul puterii este factorul definitoriu.

Puterea politică de mai multe ori poate fii cât se poate de mult o putere iluzorie şi carela fel de bine se bazează pe principiul distrugerii adversarilor. Se ştiu în acest sens de maimulte formaţiuni politice care au pendulat foarte uşor de la alianţe la rivalitate. De maimulte ori rivalitatea s-a soldat cu distrugerea sau anihilarea duşmanului. Principiul expus deDomnul Iisus Hristos în Noul Testament de a ne iubii vrăşmaşii este şi acum după 2000 deani unul neactual şi inconvenient. Trăim într-o lume care şi în secolul al XXI-lea se bazeazăpe principiul dominaţiei celui puternic faţă de cel slab. Marile puteri ale lumii de mai multeori stăpânesc şi domină naţiunile mai mici. După cum am spus, poate părea pentru maimultă lume din zilele noastre un lucru cât se poate de mult exagerat dar şi în zilele noastre„legea junglei” este prezentă în lumea noastră. Sunt mai multe state din ceea ce sociologiidenumesc „lumea a treia” care resping civilizaţie şi cultura. Aceste spaţii de mai multe orisunt transformate în terenuri de luptă dintre diferite mari puteri politice ale lumii în caretrăim. Se poate vedea în zilele noastre amăgirea că în realitate trăim în secolul al XXI-lea şide ce nu am evoluat şi am avansat. În realitate acest lucru este la o scară foarte mică. Existăstare puternic dezvoltate care consumă mai bine de 50% din resursele planetei în timp cealte state trăiesc la limita sărăciei. Toate aceste lucruri aduc cu sine în discuţie reevaluareaconcepţiei noastre despre sfinţi şi sfinţenie. După secole de istorie şi de trecut tema şiproblematica sfinţilor este una cât se poate de clară şi de bine definită în timpurile şi înzilele noastre. Omul secolului al XXI-lea ştie foarte bine ceea ce este sau cum se manifestăsfinţenia spre deosebire de omul Vechiului Testament.92

Deşi mai toată lumea din secolul al XXI-lea ştie ce este sfinţenia sau mai bine spus areo noţiune referitor la sfinţenie se poate spune că evident sunt puţini cei care pun principiileşi acţiunile sfinţeniei în aplicare şi la fel de bine recunosc sau respectă cultul sfinţilor. Dupăcum am spus, nu este deloc uşor să fii sfânt. Ştim dintre trecut după cum am afirmat deja cămai mulţi sfinţi au fost omorâţi, bătuţi, chinuiţi, sau torturaţi pentru credinţa lor înDumnezeu. Paradoxul este că atunci când aceste lucruri au avut loc, Dumnezeu a venit înajutorul acestor sfinţi şi i-a făcut să treacă cu bine. Cel mai concludent caz este însuşiDomnul şi Mântuitorul Iisus Hristos care la trei zile după ce a fost răstignit infam şi ruşinospe Golgota avea să învie. Dumnezeu este dispus să ne ajute şi să se susţină atunci când voimsă devenim sfinţi sau mai bine spus când voim să ajungem la sfinţenie. Dacă acest lucru nuare loc se poate spune că eventual nu a fost voia lui Dumnezeu. Sfinţii părinţi ne spun foartemult de ceea ce este pronia lui Dumnezeu. Pronia lui Dumnezeu Tatăl se poate spune că esteun „plan etern sau preetern” pe care Dumnezeu l-a avut atunci când a creat lumea. Spredeosebire de noi oamenii, Dumnezeu nu face nimic la întâmplare. Lumea în care trăim esteo lume în care de mai multe ori ni se pare că nu există sens şi logică. În realitate Dumnezeueste Cel care deţine sensurile şi logica ultimă a lumii în care trăim. Este adevărat că acestlucru a fost găsit inconvenient de mai mulţi pe parcursul istoriei dar nu trebuie să ne uitămmenirea şi vocaţia pentru care ne-a creat sau mai bine spus ne-a făcut Dumnezeu. ÎnDomnul Iisus Hristos care a fost sfânt suntem chemaţi toţi să devenim sfinţi. Nu este otragedie dacă nu am ajuns să fim sfinţi. Este foarte important în plan duhovnicesc şi în planspiritual să ne ridicăm problema sfinţeniei. Nu este bine să fabulăm în ceea ce priveşte

92 Şcoala ortodoxiei pentru începători: poveţe ale sfinţilor pentru toate împrejurările vieţii (Editura Sofia, 2014).

63

sfinţenia dar este bine să ştim că există posibilitatea sfinţeniei. Acest lucru este văzut de maimultă lume ca şi un lucru extrem şi cât se poate de mult final.93

Aceste lucruri prin urmare sunt cât se poate de mult cele care definesc şi cele caremenţin sensul şi finalitatea a ceea ce este sau cum se manifestă sfinţenia în sens adevărat.Sfinţenia este un lucru care de cele mai multe ori ţine de modul în care un om sau o fiinţăajunge să îl trăiască sau să îl experimenteze pe Dumnezeu. Atunci când omul trăieşte sincerîn Dumnezeu şi cu Dumnezeu Tatăl se poate spune că el ajunge la un grad mai avansat desfinţenie. Trebuie însă să ştim că de mai multe ori sfinţenia se manifestă conform anumitorreguli sau mai bine spus anumitor reguli sau precepte. Acestea sunt cât se poate de multrealităţi şi lucruri care definesc ceea ce este sau cum este sensul final al iubirii deDumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este foarte mult o realitate care este cea care se poatespune este „motorul” principal al sfinţeniei. Sfinţenia prin urmare este un lucru cât se poatede mult care ţine de sensul şi de viaţa noastră cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Pentrucele mai mulţi dintre noi a fii sfânt este un lucru sau o realitate care nu este deloccompatibilă cu lumea noastră. Sunt mai mulţi care ne spun că tot ceea ce ţine de sfinţi suntcât se poate de mult povestiri sau poveşti inventate pentru a refula energia negativă careapare în sânul maselor mari de oameni. Aceste lucruri sunt false. Sfinţii după cum am spussunt persoane care au menirea şi funcţia de a combate şi a condamna răul. Răul s-amanifestat în mai multe feluri şi în mai multe forme în lumea noastră. O formă demanifestare a răului este foarte mult magia şi vrăjitoria. Practicile magice care au fostcunoscute de mai multe ori sunt lucruri care se fac prin energie negativă sau prin tot ceeace este răul. Lumea noastră de mai multe ori a căzut în magie. Ghicitul viitorului,posibilitatea de a avea noroc, dobândirea banilor şi a funcţiilor înalte, controul minţii şi alsentimentelor celorlalţi sunt cu toate fenomene care ţin de lumea magiei sau a magicului.Magia şi vrăjitoria sunt discipline ale răului în cele din urmă. Aceste lucruri este bine să leştim şi să le avem în vedere.94

După cum am spus, sfinţii nu sunt puşi să rezolve toate problemele noastreeconomice, sociale, ştiinţifice sau artistice. Sunt mai mulţi care aşteaptă acest lucru de lasfinţi şi tot ceea ce ţine de sfinţenie. La fel de bine sunt mai multe opinii care susţin că însens ultim sfinţii nu se poate sau mai bine spus sunt un episod încheiat din istoria lumii şi aumanităţii. Acest lucru fiindcă după cum am spus, timpurile noastre se confruntă sau maibine spus au de a face cu noi provocări: arme nucleare, complexe industriale, supermarkete,economia de consum, aeroporturi sau mal-uri. Lumea de mai demult nu avea toate acestelucruri şi se poate spune că de mai multe ori se consideră că pentru acest motiv sfinţenia nueste mai actuală sau mai bine spus sfinţenia este o superstiţie a lumii antice şi medieval. Însens real pentru mentalitatea din secolul al XXI-lea, noţiunea de sfânt este de cele mai multeori una arhaică şi învechită. Acest lucru se datorează foarte mult şi relaţiilor interumanecare în zilele noastre sunt cât se poate de mult superficiale şi de convenienţă. Acest lucruduce în cele din urmă la ceea ce se poate spune deprecierea noţiunii de sfinţenie. Copii şimai ales adolescenţii sunt expuşi de foarte timpuriu în timpurile şi zilele noastre la toatecurentele şi la toate răutăţile acestei lumii. Aşa se face la finalul adolescenţei foarte mulţidintre adolescenţi nu mai au noţiunea de sfinţenie. Noţiunea de sfinţenie se formează decele mai multe ori în om în timpul adolescenţei. Dacă adolescentul este împins în spre agusta din toate relele lumii cu siguranţă el nu v-a avea puterea să lupte. 93 Atanasie I. Sakmoghani, Mamele eroine ale sfinţilor trei ierarhi (Editura Egumeniţa: Galaţi, 2012). 94 Emilia Guzman, Controlul mental: noua dimensiune a gândirii umane (EPS System: Timişoara, 2012).

64

La fel de bine se poate spune că de cele mai multe ori sfinţii sunt cei care aducechilibrul în lumea şi în viaţa noastră. Echilibrul şi balanţa sunt noţiuni care de mai multeori se poate spune că lipsesc din lumea noastră. De la sfinţi se poate spune că de cele maimulte ori învăţăm ceea ce este sau mai bine spus cum se manifestă echilibrul. Acest lucruare loc pentru faptul că starea de echilibru este o stare de fapt sau o constantă a sfinţeniei.Lumea noastă de mai multe ori este bântuită de ideologii extreme şi de ce nu extremiste:fascism, antisemitism, terorism, kamikaze, kabala sau ocultism. Toate acestea au adus demai multe ori în discuţie problema echilibrului şi a balanţei. Pentru a îşi câştiga balanţa şipentru a se menţine de mai multe ori lumea noastră are nevoie de ceea ce se poate spunesfinţenie. Toţii sfinţii se poate spune că sunt modele şi exemple de sfinţenie şi de tot ceea ceeste sfânt. Aceste lucruri sunt prin urmare cele care de mai multe ori definesc noţiuneanoastră de ceea ce este sau cum este sfântul şi sfinţenia.95 Despre balanţă se ştie că vorbescnumai creştinismul ortodox ci sunt şi multe alte curente sincretice care vorbesc despreacest lucru. Prin urmare, trebuie să fim cât se poate de mult precauţi despre ceea ce estesau mai bine spus despre cum este concepută sfinţenia. Sfinţenia nu este numai o simplănoţiune de echilibru. Este adevărat că nu trebuie să absolutizăm rolul sau importanţasfinţeniei. Sfinţenia este un lucru care trebuie să ne preocupe în sensul echilibrului. Sepoate spune că de mai multe ori ne pierdem echilibrul. Acest lucru are loc de mai multe orişi sub mai multe forme în zilele noastre. Se poate spune că trebuie să fim conştienţi de ceeace este sau mai bine spus de modul în care este echilibrul. Sfinţenia nu este un lucruextrem, deşi cei care nu îi iubesc pe sfinţi ne spun de mai multe ori acest lucru. Ce facsfinţii? Sfinţi stau departe de lume şi de mai multe ori se ascund de oameni, se feresc să fielăudaţi, se îmbracă modest şi sărăcăcios, unii stau pe vârfuri de munte şi alţii în locuripustii, au luat atitudine de mai multe ori împotriva exceselor şi a aberaţiilor lumii din jur. Sepoate spune că sfinţii sunt oameni ai echilibrului? După cum am spus, echilibrul nu este ostare care se defineşte în raport cu omul în sine ci de cele mai multe ori în raport cuDumnezeu.

Sfinţenia este prin urmare un lucru cât se poate de profund şi de amplu pe care demai multe ori se poate spune că lumea noastră ori tinde să îl ignore sau tinde să îlidolatrizeze. Sfinţenia din cele mai vechi vremuri a devenit un fel de lei motiv al epocilorlumii noastre. Deşi în timpurile noastre ni se pare că acum descoperim ceea ce se poatespune pentru prima dată sfinţenia dacă vom studia mai în amănunt şi mai în profunzimevom vedea că nu este chiar aşa. Sfinţenia de cele mai multe ori a avut o înţelegere cât sepoate de mult ambiguă şi de ce nu eronată în mai multe timpuri. S-a căutat ca sfinţenia săfie cât se poate de mult adaptată la interesele unor epoci sau perioade ale istoriei. Sfinţii şisfinţenia după cum am spus au scop sau o destinaţie precisă care nu se schimbă şi care lafel de bine nu variază. Este adevărat că trăim într-o epocă în care intervenţiile genetice potschimba culoarea ochilor sau a părului unui embrion, că trăim într-o epocă care de maimulte ori a ridicat problema clonării umane, că trăim într-o epocă în care transplantul deorgane este o posibilitate, că trăim într-o epocă care poate crea roboţi caznici sau industrialişi multe alte de acest fel. Toate aceste lucruri se poate spune că au adus cu sine în discuţieproblema sau tema sfinţeniei după cum este ea văzută în secolul al XXI-lea. Sfinţii dinsecolul al XXI-lea dacă ar fii sau dacă vor fii mai pot fii ei identici cu cei din antichitate saudin timpurile de demult? Realitatea este că sfinţenia nu se schimbă. Sfinţii din vechime vorfii la fel de mult cu sfinţii din toate timpurile. În timpurile noastre se încearcă o sciziune în95 Radu Teodorescu, Cumpătarea în religia comparată (Cugir, 2014).

65

acest sens care este direcţionată în spre faptul de a nu mai avea deloc sfinţi şi sfinţenie.Este adevărat că problematica sfinţilor şi a sfinţeniei antice nu este identică cu sfinţeniamedievală. În primele trei secole de după Hristos, de cele mai multe ori sfinţenia însemnamartiriul. Este de amintit aici că acest lucru este în sine o anomalie dar dacă vom studia curăbdare vom vedea un impresionat număr de sfinţii omorâţi în primele secole. Să neamintim de Sfânta Ecaterina a Alexandriei, Sfânta Varvara, Sfântul Zoticos, Sfântul Atalos,Sfântul Kamasis, Sfântul Ignatie Teoforul sau de Sfântul Policarp episcopul Smirnei care aufost cu toţii ucişi şi martirizaţi. Se poate spune că atât de degenerescentă a fost înţelegereasfinţeniei în antichitate încât ea se putea realiza cât se poate de mult prin ceea ce se poatespune martirizare. Antichitatea a fost în acest sens o perioadă extremă. Este greu de crezutpentru noi cei de azi că timp de 300 de anii sfinţii au fost martirizaţi din nou şi din nou.Aceste lucruri au fost realităţi şi nu simple imaginaţii. Cruzimea de care au dat dovadăpersecutorii lor era una drăcească cu adevărat. În realitate aceasta a fost antichitatea. Sepoate spune că în antichitate s-a ajuns la o aşa măsură că nu se mai putea vorbii de ceea cese poate spune de sfinţenie fără de a fii martirizat. Dacă în secolul al II-lea şi în secolul alIII-lea martiriul a ajuns să fie considerată aproape singura metodă sau modalitate de aajunge la sfinţenie, ei bine în secolul al IX-lea acest lucru nu mai era actual sau mai binespus nu mai este cât se poate de mult definitoriu. Acest lucru se poate vedea dacă vom faceo comparaţie cu un sfânt din secolul al IX-lea, poate cel mai cunoscut sfânt al secolului al IX-lea, sfântul Fotie cel Mare Patriarh al Constantinopolului.96 Ei bine, se poate vedea că dacăîn secolul al III-lea sfinţenia era de cele mai multe ori asimilată cu martiriul în secolul al IX-lea acest lucru nu mai era actual. Sfântul Fotie cel Mare şi-a câştigat sfinţenia nu prinmartiriu ci apărarea credinţei creştin ortodoxe şi mai ales prin lupta împotriva ereziilor. Însecolul al IX-lea una dintre cele mai puternice erezii a fost filioque care susţinea că DuhulSfânt al lui Dumnezeu purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Se poate vedea o mare diferenţă şide ce nu o mare schimbare de mentalitate în acest sens referitor la ceea ce însemnatsfinţenia în secolul al III-lea şi cum a fost înţeleasă sfinţenia în secolul al IX-lea ca săenunţăm numai un exemplu. După cum am spus, sfinţenia nu se schimbă. Ea rămâne la fel şinici nu este o modificare deplină în modul în care o înţelegem.97

După cum am spus, se poate afirma că de mai multe ori sfinţenia a variat în istorie şiîn trecut ca şi problematică dar nu cred că au existat timpuri şi vremuri în care să nu fi fostnevoie sau mai bine să nu fi existat sfinţi. Sfinţenia a adus cu sine de mai multe ori amplecontestaţii în timpurile noastre. Acest lucru fiindcă de cele mai multe ori lumea de azi şi-apierdut simţul sau mai bine spus sensul a ceea ce este şi a cum este tradiţia şi tradiţionalul.Sfântul modern sau mai bine spus sfântul contemporan este un sfânt care construieşteblocuri zâgrienori, construieşte navete spaţiale pentru a explora ale galaxii şi alte sistemesolare, sfântul modern este un sfânt care este capabil să facă colonii interspaţiale, sfântulmodern este un sfânt care construieşte roboţi capabili să rezolve toate problemeleeconomice şi sociale cu care se confruntă umanitatea secolului al XXI-lea. Trăim într-oepocă laser şi nu una a tâmplăriei pe care a practicat-o Domnul Iisus Hristos în viaţa s-apământească. Ceea ce vom putea vedea este că toate aceste motive şi motivaţii pe care le-am enumerat mai sus sunt de fapt forme ale omului de a se debarasa de noţiunea desfinţenie şi de a se ferii de cultul sfinţilor. Sfinţii în mentalitatea secolului al XXI-lea nu96 Constantin Făgeţean, Viaţa şi nevoinţele celui întru sfinţi părintele nostru Fotie cel Mare patriarh alConstantinopolului (Apologeticum, 2006). 97 Rose Marie Guilley, Enciclopedia sfinţilor (New York, 2001).

66

trebuie să poarte haine bisericeşti şi haine călugăreşti ci costume de cosmonaut. Acest gende sfinţenie se poate spune că nu este extrem de conformă cu ceea ce ştim din trecut şi dintradiţie. Este adevărat că sfinţii apostoli au fost pescari de meserie şi cel mai probabil eipescuiau cu undiţa şi năvodul. În zilele noastre pescuitul cu undiţa este numai un hobby. Înzilele noastre pescuitul a avansat şi azi vorbim despre pescuitul industrial care se face cuferryboaturi şi vapoare speciale. Totuşi, în zilele noastre există pescuit la fel cum a existat şipe vremea sfinţilor apostoli. Se ştie despre Sfântul Maxim Mărturisitorul că a fost demeserie sau de profesie sfetnic şi secretar imperial. Este adevărat că astăzi nu mai existăimperiul bizantin şi se poate vedea că de mai multe ori lumea de azi consideră imperiidemodate. Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit în secolul al VII-lea şi se poate spune cătimpurile lui sunt de mult apuse şi uitate. Ei bine, totuşi, şi în zilele noastre sunt mai multefuncţii şi ranguri mari cum sunt: secretar de stat, miniştrii, consilieri statali şi enumerareaar putea continua. Este cât se poate de evident că ceea ce trăit Sfântul MaximMărturisitorul în secolul al VII-lea este actual şi adevărat şi pentru zilele noastre.

Ceea ce trebuie să amintim este că începând cu secolul al XII-lea se poate spune că s-aajuns foarte mult la un fel de ruptură sau mai bine spus de separaţie în ceea ce priveştesfinţii. Dacă până în acea perioadă de timp sfinţenia a fost foarte mult un fel de lucruobişnuit atât în occident cât şi în orient se poate vedea că în cele din urmă sfinţenia a ajunssă fie cât se poate de mult o realitate separată. Biserica Creştină Catolică a început să îşialeagă sfinţii ei, în timp ce Biserica Creştin Ortodoxă şi-a continuat tradiţia ei. În occident s-au făcut mai multe canonizări de sfinţi care nu au fost acceptate în orient. Dintre cei maiimportanţi amintim pe Ecaterina de Siena, Francisc de Sales, Padre Pio, Francisc de Assisi,Toma Aquino, Anton de Padova sau Bonavetura. Marea schismă a adus în anul 1054 şi oseparaţie foarte mare între orient şi occident în ceea ce îi priveşte pe sfinţi şi ceea ce ţine desfinţi.98 Prin urmare se poate spune că de cele mai multe ori sfinţii sunt cât se poate de multrealităţi şi modalităţi de a îl duce pe om acolo unde este necesar sau mai bine spus undetrebuie. Occidentul de mai multe ori a început să îşi croiască o sfinţenie proprie care nu amai avut de a face cu ceea ce a fost şi cu ceea ce înţelegem prin noţiunea tradiţională asfinţilor. Această sfinţenia a pendulat între mai multe modele şi a fost definitorie în evulmediu. În secolul al XXI-lea se mai ridică încă întrebarea dacă diferenţele de mentalitate şide spiritualitate dintre orient şi occident mai pot fii depăşite. Realitatea este că de maimulte ori occidentul a respins creştinismul ortodox şi a pretins că este pe calea cea bună. Înfaptul concret acest lucru nu este adevărat. În occident au apărut mai multe mari deviaţiireligioase şi spirituale cum au fost: cruciadele, inchiziţia, reformele protestante şi se poatespune că toate acestea au culminat cu marea schismă de la anul 1054. Se poate spune căorgoliul şi mândria de mai multe ori au perturbat sau mai bine spus au făcut imposibiledialogurile dintre orient şi occident. În mare parte teologii bisericii creştin ortodoxe sunt depărere că o întoarcere deplină a occidentului la creştinismul ortodox nu mai este posibilă.Totuşi, în occident au existat în secolul al XX-lea o sumă destul de considerabilă a anumitorpersoane la creştinismul ortodox. Edificiul occidental începe să se simtă din secolul al XX-lea extrem de arid şi de secătuit în cele din urmă. Aceste lucruri sunt tematici care se poatespune au afectat sau mai bine spus au influenţat şi ceea ce cunoaştem ca şi cultul sfinţilor.Cultul sfinţilor este cel care ne spune că sfinţii după moarte au ajuns cu Dumnezeu Tatăl în98 August Schuchert, Von den Anfängen der Kirche bis zum griechischen Schisma 1054 (Verein v. hl. KarlBorromäus, 1955).

67

rai. Ei nu sunt persoane care s-au remarcat sau mai bine spus au evidenţiat viaţapământească cu fapte bune ci au ajuns să rămână şi în viaţa de apoi la fel. Acest cult alsfinţilor este negat şi contestat de mai mulţi ca fiind o pură fantezie şi o pură imaginaţie aomului. În realitate prin sfinţi şi prin viaţa lor a acţionat însuşi Dumnezeu Tatăl.99

Sfinţii prin urmare au o funcţie bine definită în zilele noastre. Sfinţii nu suntrecunoscuţi pentru a ţine partea unui cult sau a unei confesiuni creştine anume ci ei suntcinstiţi pentru a Îl preamării pe Dumnezeu care a binevoit să se descopere pe sine prin ei.Trăim într-o lume de secol al XXI-lea în care violenţa şi războiul încă mai fac ravagii. Suntregiunii ale lumii în care după 2000 de ani de istorie creştină oamenii înţeleg să îşi rezolveneînţelegerile şi disputele pe cale armată. Acest lucru se poate spune că demonstrează încăactualitatea sfinţilor pentru zilele şi vremurile noastre. Sunt mulţi care resping cultulsfinţilor şi spun că el nu este de nici un folos. La ce folos să îi cinstim pe sfinţi fiindcă eioricum nu ne vom mării veniturile şi nici nu ne vor aduce mai mulţi bani? Aceastămentalitate se poate spune că este una inferioară şi greşită. La mai multă lume se poatespune că iubirea de bani şi de averi este mai mare decât interesul pentru sfinţi şi pentrucine sunt sfinţii. În acest sens se pot vedea şi rezultatele. De cele mai multe ori lumea de aziare mari semne de întrebare referitor la moralitate. Se aud mai multe glasuri care ne spuncă în realitate trebuie să trăim într-o lume cât se poate de mult eliberată de orice îngrădiremorală. Moralitatea şi ceea ce este moral ţine de trecut şi de lumea antică eventual. Maiales în occident se cunosc mai multe aşa zise mişcări de emancipare „morală” careurmăresc liberalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, lipsa de criterii morale alemarilor lideri politici, liberalizarea prostituţiei sau uneori poligamia. Aceste lucruri nu potdecât să îl depărteze pe om de ceea ce este sau mai bine spus de modul în care poate fiidefinită sfinţenia. După cum am spus, sfinţenia se manifestă în special în cadrul sfinţilor darsunt şi acte sau locuri sfinte. Aceste lucruri au loc pe fondul nevoii omului de sfinţenie.Omul secolului al XXI-lea are nevoie de sfinţenie. Acest lucru se poate vedea de mai multeori din genul de eroi de cinema sau supereroi pe care el îi promovează. Se poate vedea cămai mulţi dintre ei sunt într-o luptă continuă cu forţele răului. Supereroul de cinema de maimulte ori se intersectează cu sfântul creştin ortodox. Ambii se opun răului, ambii luptăpentru dreptate şi pentru libertate, ambii apără pe cei oprimaţi, ambii se dedică slujiriibinelui. La fel de bine, omul secolului al XXI-lea simte nevoia a ceea ce se poate spune„spaţiul sacru” sau locul. Omul secolului al XXI-lea trăieşte în mari metropole care de maimulte ori sunt lipsite de un simţ elementar şi convenţional al sfinţeniei şi al ceea ce estesacrul. Biserica devine astfel de cele mai multe ori un spaţiu sacru. Obişnuit cu periferiile şicu viaţa de gheto pe care o duc mai multe comunităţi din zilele noastre, în cele din urmăomul secolului al XXI-lea vrea foarte mult un loc în care să nu mai vadă sau mai bine spus sănu mai simtă aceste realităţi nefaste.100

Biserica este prin urmare un loc sfânt care este cât se poate de mult ceea ce se poatespune o modalitate de a oferii omului o modalitate de susţinere sau de sprijin al omului. Prinlocul sfânt omul aşteaptă un loc în care să poată simţii sau mai bine spus să poate ajunge lao cunoaştere sau experimentare a lui Dumnezeu. Adevărul este că în lumea noastră se ştiude mai multe spaţii pseudo-sfinte. Se ştiu de mai multe spaţii de rugăciune ale sectanţilorcare sunt de părere că orice spaţiu poate fii consacrat rugăciunii şi lui Dumnezeu. Înrealitate acest lucru este fals. Pentru cei care vor studia mai bine ei vor putea afla că o99 Radu Teodorescu, Dumnezeu Tatăl în patrologia creştin ortodoxă (Cugir, 2014). 100 Antonie Plămădeală, Preotul în biserică,în lume, acasă (Sibiu, 1996).

68

biserică nu poate fii făcută oriunde. Este nevoie de un spaţiu bine ales pentru o biserică şieste nevoie să se facă mai multe rugăciuni de sfinţire ale acelui spaţiu şi biserici. La fel debine, se poate spune că toate obiectele pentru cult dintr-o biserică sunt sfinte. Acest lucruse poate spune că de cele mai multe ori este contestat de cei care nu au sau mai bine spusresping noţiunea sfinţeniei. Sfinţenia este un lucru care poate încorpora un anumit spaţiu încare se fac slujbe şi rugăciuni. Faptul că o biserică este un spaţiu sfânt şi mai ales o BisericăCreştin Ortodoxă a fost demonstrat de mai multe ori. Un caz mai puţin cunoscut de aceastănatură se referă la o Biserică Creştin Ortodoxă în care cu 2 zile mai înainte de slujba pepaşti o femeie a adus un buchet de flori. Până în dimineaţa zilei de paşti florile s-au ofilit.Când preotul a început slujba de paşti a putut vedea că încet, încet florile au înflorit din nousă înflorească şi au stat aşa tot timpul celor 3 zile de paşti. Aceste lucruri se poate spune căaduce cu sine în discuţia realitatea faptului că biserica este în sine un spaţiu sfânt. În easunt mai multe obiecte sfinte pe care nu se cuvine să le ponegrim şi să le aruncăm ca şi pealte simple lucruri: iconostasul, cădelniţa, stranele cărţile de cult, altarul şi chivotul de pealtar. Un alt obiect sfânt este crucea. Crucea este un obiect sfânt pe care îl putem vedea întoate Bisericile Creştin Ortodoxe. În timp ce bisericile protestante şi neoprotestanteconsideră că crucea nu este un obiect sfânt, crucea este un obiect sfânt în Biserica CreştinOrtodoxă. Crucea poate fii văzută în orice Biserică Creştin Ortodoxă şi ea este folosită demai multe ori în slujbe şi în diferite procesiuni. La fel de bine există zile de sărbătoareînchinate crucii.101 „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că seîngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moarteao a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii.”102

Este bine să amintim aici că ideea sau noţiunea de sfinţenie şi de sfinţi a existat dincele mai vechi timpuri sau mai bine spus se pot vedea forme sfinţi şi de sfinţenie la maimulte religii primare sau mai bine spus în mai multe religii de început ale lumii şi aleomului. Se ştie astfel de mai multe religii animiste care aveau pe aşa numitul şaman, un felde vrăjitor animist care era foarte mult preotul comunităţii. În vechime aceşti şamani de maimulte ori ajungeam să fie consideraţi sfinţi. Sfinţenia după cum am spus este un lucru carepoate aduce mult bine lumii noastre. În realitate sfinţenia este cea care să înseşi sensul finalsau chemarea finală a lumii în care trăim, mai bine spus sfinţenia oferă omului adevărataîmplinire. Orice om are noţiunea de sfinţenie. Unii însă o au mai mult decât alţii şi devin maiconştienţi de ea. Ceea ce trebuie să ştim este că sfinţenia este un concept universal şi el nuse bazează sau mai bine spus nu se axează numai pe anumite persoane. Sfinţii sunt foarterari în timpurile noastre fiindcă şi preocuparea noastră despre sfinţenie este mică. Omulsecolului al XXI-lea este interesat de mai multe ori în bani, averi, plăceri, câştig mare şiimediat, lux sub orice forme, maşini şi vile cu 4 sau 5 etaje. Este foarte clar că în zilelenoastre preocupările legate de sfinţi şi de sfinţenie sunt de mai multe ori mici şi dacă nuchiar inexistente. Sfinţii nu au ajutat prea mult ca noi să câştigăm averi fabuloase şi nici nune-au ajutat să devenim milionari şi miliardari. De ce am fii atunci interesaţi de ei? Sunteminteresaţi de sfinţii fiindcă de la sfinţi învăţăm lucruri mult mai mari şi mult mai importantedecât banii şi averile pe care le-am putea strânge în această lume: este vorba despre iubireaşi adorarea sau preamărirea lui Dumnezeu. Sunt mai mulţi care se întreabă ce este rău în a

101 Crucea nu a fost numai instrumentul pe care a fost jertfit Domnul Iisus Hristos ci a fost în lucrul prin careomul a fost mântuit. În acest sens, forţele demonice nu iubesc crucea ci se tem de ea. Fabian Seiche, Sfântacruce şi cele trei cruci ale omului (Editura Agaton, 2009). 102 Rugăciune de la Maslu. A se vedea Molitfelnicul.

69

avea averi şi bani mulţi şi a Îl cinstii şi preamării pe Dumnezeu? Realitatea este că de celemai multe ori cei care au câştiguri imense uită de Dumnezeu. Omul care este putred debogat de cele mai multe ori este sau devine atât de mult preocupat de averile şi de câştigulsău că Dumnezeu şi existenţa Sa devine un lucru secundar. Sunt foarte rare cazurile în carecei putrezi de bogaţi au menţinut credinţa şi evlavia lor în Dumnezeu. La fel de bine bogăţiaşi bani aduc un sentiment care este potrivnic lui Dumnezeu: mândria şi orgoliul. Omul bogatde cele mai multe ori este un om orgolios. El poate tot ceea ce îşi doreşte şi nu întoarce dela inima sa nici un fel de plăcere. Pe această cale se poate spune că foarte mulţi se pierd dela credinţa în Dumnezeu. Acest lucru a fost afirmat în Noul Testament unde ni se spunea că„nu putem slujii la doi domni.” Prin urmare nu putem să slujim pe Dumnezeu şi averilecolosale pe care unii dintre noi le avem.

În realitate au existat şi sfinţi bogaţi să nu uităm că sfânta Elena, mama sfântuluiConstantin cel Mare a fost împărăteasă. Un alt sfânt bogat a fost Sfântul Arsenie cel Marecare a fost parte din curtea imperială bizantină. În timpurile mai recente un caz de sfântbogat a fost domnitorul român Constantin Brâncoveanu care a fost decapitat la anul 1714 deimperiul otoman. Prin urmare bogăţia nu este deplin incompatibilă cu sfinţenia cu condiţiaca să fie păstrată credinţa ortodoxă sau credinţa în Dumnezeu. S-a putut vedea că de maimulte ori când omul ajunge la bunăstare materială şi nu îi mai lipseşte nimic de cele maimulte ori el uită de Dumnezeu şi duce o viaţă în care nu mai simte nici un fel de nevoie spresfinţenie. Acest lucru nu este actual în toate cazurile dar este bine să ştim că el a avut loc demai multe ori. Sfinţenia este un lucru care după cum am spus, atunci când este ridicată înlumea şi timpurile noastre ori plictiseşte sau ridică semne de întrebare. Când avem atât demulte plăceri de experimentat, când avem atât de multe averi de câştigat, când avem atâtde multe funcţii mari şi înalte de dobândit, când avem atât de multă faimă şi celebritate dedobândit mai avem noi oare timp să ne gândit şi să ne punem sau să ne ridicăm problemasfinţeniei? Cu siguranţă că nu. Un sfânt stă undeva în vârful munţilor şi este desconsideratşi nebăgat în seamă, în timp ce o vedetă este în centrul atenţiei şi toate mişcările ei suntsurprinse de bliţurile nerăbdătoare ale paparazzilor. Este clar că sfinţenia nu estealternativa pe care am voi să o apucăm. Atunci, totuşi, de ce a lăsat Dumnezeu acestcontrast între calea sfinţilor şi calea depravării? Ei bine, tocmai aceasta a fost scopul pentrucare am purces să scriem aceste rânduri. Libertatea este cea prin care omul poate să îşiexprime iubirea sau dezinteresul faţă de Dumnezeu. Sfinţenia este o cale greu de atins dartrecutul a demonstrat că au existat şi persoane care au ajuns la sfinţenie. Pe acestepersoane se cuvinte să le cinstim, nu ca şi pe Dumnezeu dar să avem încredere în ele şi îndreptatea lor.103

După cum am spus, sfinţii îşi au locul lor în timpurile şi în zilele noastre, dar trebuiesă avem în vedere că de cele mai multe ori sfinţenia este un lucru care se defineşte sau maibine spus este definit după o foarte bună cunoaştere a conceptului şi a idei de sfinţenie.Fiecare religie şi mai nou fiecare sectă creştină sau necreştină vine cu propria idee desprecine sunt şi ceea ce sunt sfinţii. Aceste lucruri trebuie să le avem în vedere. De mai multeori sfinţii şi sfinţenia a fost contrafăcută. Este după cum am spus incredibil când de multăostilitate au putut întâmpina unii sfinţi din trecut. Am insistat mai mult aici pe sfinţii creştinicare au fost persecutaţi şi prigoniţi timp de 300 de ani după Hristos. Totuşi, persecuţiile nuau fost simple poveşti. Forţele răului şi forţele binelui s-au încleştat în această lume şi noi sepoate spune că am fost martorii sau cei care au privit această încleştare. Din mila lui103 Vasiliki Ralis, Karies: colina sfinţilor (Editura Evanghelismos: Bucureşti, 2004).

70

Dumnezeu a ieşit învingător binele sau mai bine spus forţele binelui. Rolul sfinţeniei nu estede a teoretiza despre ea ci de a o trăi concret. Primii oameni au fost creaţi de Dumnezeupentru a fii sfinţi şi a ajunge la sfinţenie. Acest lucru ne spune că nu este nimic neobişnuit însfinţi şi în sfinţenie dar din cauza păcatelor şi a patimilor sau a viciilor sfinţenia a ajunsastăzi o raritate. Trebuie să ştim că în lumea noastră au existat persoane care au doritdistrugerea lumii şi a tot ceea ce există şi au existat persoane care au ajuns la sfinţenie. Întimp ce unii au creat războaie mondiale, alţii au ajuns sfinţi. Este o lume a paradoxurilor ceaîn care trăim dar se poate spune că în cele din urmă aceasta este realitatea. Timpurilenoastre sunt timpuri în care după cum am afirmat interesul faţă de sfinţi şi de sfinţenie esteunul scăzut. Sunt în realitate foarte puţini cei care i-au în serios sfinţenia. Acest lucru nutrebuie să ne descurajeze. Marea masă de oameni din timpurile noastre manifestă oostilitate şi o neîncredere faţă de conceptul de sfinţi şi de sfinţenie pentru acest motiv lumeanoastră este aşa cum este ea şi nici nu se mai văd şanse de a face o lume mai bună. Suntmulte persoane şi mulţi oameni care se complac într-o viaţă a patimii şi a viciului la o aşamare măsură că pentru ei nu mai există sfinţi şi nici sfinţenie. Evident, acest lucru este rău.Dacă nu am ajuns sfinţi este bine să nu desnădăjduim şi să continuăm încercările noastre dea ajunge la sfinţenie.

Se spune despre un arab că la un moment dat umbla prin deşert. A mers şi a dat de opiatră mare pe care a putut citii:

- Rostogoleşte-mă şi vei avea foarte mult de câştigat. Arabul s-a gândit că acolo cu siguranţă este o comoară. Aşa se face că s-a pus pe

treabă. După mai multe minute de încercări şi de efort, el a reuşit să rostogolească piatracea mare. Nu a găsit nici o comoară ci numai o inscripţie pe o placă de piatră:

- Lăcomia este rădăcina tuturor relelor, adu-ţi aminte de acest lucru şi vei fii un ommai bun.

De cele mai multe ori când avem de a face cu sfinţii dorim ca ei să ducă la îndepliniredorinţele noastre pătimaşe de o viaţă mai bună şi de mai multe plăceri şi bogăţii. Sfinţii însăne învaţă alte lucruri: virtuţile şi moralitatea ceea ce îi fac pe mai mulţi să abandonezecredinţa în Dumnezeu. Sunt mulţi care atunci când intră în contact şi în legătură cu sfinţiiajung să considere că ei sunt cât se poate de mult exemple extreme imposibil de urmat.Acestea sunt în cele din urmă pretexte. Iubirea de sine este mult prea mare pentru omulsecolului al XXI-lea pentru ca el să îşi facă loc pentru sfinţi şi sfinţenie.104 În realitate puţinisfinţi pe care îi ştim din toate timpurile şi din toate epocile sunt cu adevărat cei care au dusla împlinire şi la realizare natura umană sau mai bine spus ei au dus la îndeplinire scopulsau voia lui Dumnezeu cu omul şi lumea. Lumea din timpurile noastre de mai multe ori îipreţuieşte pe preşedinţi şi pe marii lideri politici mai mult decât pe sfinţi. În mai multe stateale lumii preşedintele este un fel de sfânt laic sau mai bine spus un sfânt secular. Pentru maimulţi liderul politic poate da răspuns la toate marile probleme şi problematici care îlfrământă pe om, chiar şi la problema sfinţeniei. Este cu adevărat un lucru trist că mai mulţilideri politici pozează sau mai bine spus îşi asumă chipul sfinţeniei sau al sfinţilor. Ei nu facdecât să se suprapună adevăraţilor sfinţi care de mai multe ori au trăit fără să îi cunoascănimeni şi fără să ştie nimeni de ei. Ceea ce lipseşte se poate spune lumii de azi şi ceea ceface de cele mai multe ori sfinţenia ca şi o noţiune greu de dobândit şi uneori imposibilăeste foarte mult egoismul sau de ce nu individualismul omului contemporan. Egoismul esteun lucru care nu este caracteristic sfinţilor şi care ştiu că fericirea adevărată nu constă în a104 Radu Teodorescu, Ascetul şi asceza creştin ortodoxă în secolul al XXI-lea (Cugir, 2013).

71

îţi satisface plăcerile pe cont propriu ci în a ajunge la ceea ce se poate spune fericireaaltora. Fericirea sfinţilor de cele mai multe ori constă în a îi vedea pe ceilalţi fericiţi. Dupăcum am spus, sfinţenia nu este o noţiune care se adaptează sau mai bine spus o noţiunecare se poate supune unui negoţ. Sfinţenia este o stare care vine de la Dumnezeu Tatăl.Dumnezeu este acelaşi pentru toate epocile şi toate erele.105

Se spune că la un moment dat într-un sat, locuitorii au voit să rezolve problemaîngrijorări. Se ştie că îngrijorarea nu este un sentiment rău şi care de mai multe ori aducecu sine nelinişte şi angoasă. A avut loc un consiliu local în care primarul s-a angajat că v-arezolva această problemă. S-a ajuns la concluzia că cel mai bun care ar putea să i-a cu sinetoate grijile satului ar fii pantofarul satului. Primarul s-a dus la pantofar şi i-a spus:

- Bună ziua. - Bună ziua, domnule primar. - Am venit la tine fiindcă am nevoie de ajutorul tău. - Cu ce vă pot fii de folos?- Vezi tu la noi în stat oamenii sunt îngrijoraţi, şi avem nevoie de unul care să fie

îngrijorat pentru toţi. - Cât voi fii plătit pentru această treabă?- 100 de euro pe săptămână. - Atunci nu accept slujba. - De ce?- Fiindcă dacă o să am 100 de euro pe săptămână nu o să mai am să fiu îngrijorat de

nimic. După cum am spus, de mai multe ori lumea caută în sfinţi un fel de persoane prin care

ei se expiază sau mai bine spus un fel de ţapi ispăşitori. Sfântul nu este un ţap ispăşitor şiacest lucru este bine să îl ştim. Acolo unde oamenii îi transformă pe sfinţi în ţapi ispăşitori s-a putut vedea că pedeapsa lui Dumnezeu a venit imediat într-un fel sau altul. Este bine săştim în acest sens că sfinţii au fost cei care în vechime au dus la abolirea sclaviei şi dacă înzilele noastre nu mai există sclavie acest lucru se datorează şi sfinţilor. Se ştie că înantichitate sclavia a fost un lucru legal la fel cum este în zilele noastre posesia unuiautoturism. Mentalitatea antică era că stăpânul avea drept de viaţă şi de moarte asuprasclavilor. Acest lucru a dus la mai multe nemulţumiri fiindcă sclavii de mai multe ori nu sebucurat de dreptul de a fii o fiinţă umană ci din contră erau trataţi ca şi animalele. O marecontribuţie la abolirea sclaviei o datorăm sfântului apostol Pavel care a fost un luptătorînflăcărat pentru eliberarea sclavilor. În realitate toţii sfinţii din primele trei secole alecreştinismului au luptat pentru abolirea sclaviei. O dată exactă a abolirii sclaviei nu a existatdar se poate spune că deja în secolul al IV-lea şi al V-lea deja sclavia a fost abolită. Problemasclaviei v-a revenii ulterior după ce s-a descoperit America unde populaţia neagă de etnieafricană a fost luată în sclavie. Sfinţii din vechime cum au fost Sfântul Gheorghe şi SfântulDimitrie au susţinut şi au acţionat în vederea abolirii sclaviei. Dacă astăzi sclavia nu maieste o realitate a zilelor de secol al XXI-lea cu siguranţă se datorează şi sfinţilor din trecutdintre care pe mai mulţi nu îi mai cunoaştem cu numele.106 Se poate spune că în zilele

105 Peter Sarris, An age of saints (Editura Brill, 2011). 106 Sclavagismul a fost o gravă problemă a antichităţii şi puţin a evului mediu. Ea se baza pe drumul la viaţă şila moarte a mai multor dintre ceea ce vechimea denumea stăpânii de sclavi. În zilele noastre sclavia nu se maiexistă dar sunt forme de exploatare prin muncă care sunt foarte aproape de ceea ce se cunoştea în istorie ca şisclavagie. Jakob Schrenk, Arta expolatării de sine sau minunata lume nouă a muncii (Humanitas: Bucureşti,

72

noastre sfinţenia are un loc foarte bine determinat în plan social şi care se găseşte în ceeace se poate denumii sensul şi realitatea faptului că sfinţii de cele mai multe ori au ajutat alceea ce se poate denumii creaţia unei lumi mai bune. Acest lucru l-au făcut de mai multe oricu riscul propriei vieţi. În realitate sfinţii antici au voit o lume mai bune. Aşa se face că demai multe ori ei au părăsit lumea şi s-au retras în pustie unde au dus o viaţă liniştită şi câtse poate de mult departe de vacarmul şi de viciile lumii. Se poate spune că de mai multe orisfinţii au fost batjocoriţi, luaţi în râs, calomniaţi şi insultaţi de cei care au voit ca răul şipatima să stăpânească în această lume. Sfinţii ne spus foarte clar că nu este nici un amestecmai bine spus nu poate fii nici o legătură între bine şi rău deşi de cele mai multe ori acestedouă realităţi pot fii găsite în zilele noastre sau sunt amestecate. Deşi aparent binele şi răulsunt amestecate în zilele noastre în realitate ele nu sunt. Ontologia binelui este cât se poatede departe de ceea ce se cunoaşte ca şi răul. În timp ce binele sfinţilor este ontologic saumai bine spus se bazează pe o ontologică clară şi cât se poate de mult reală, răul esteiluzoriu şi himeric. Nu există în cele din urmă o realitate prin sine a răului şi a ceea ce esteel. Totul este fantasmagoric în sine. Răul însă poate da în cele din urmă rezultate. Acesterezultate sunt foarte mult cele care ţin de distrugere şi de a strica tot ceea ce este bun saumai bine spus tot ceea ce există. În sfinţi se poate spune că vom găsii energie vitală pentru ane putea opune răului şi pentru a putea ieşii învingători. În cele din urmă sfinţii sunt ceicare au ieşit învingători asupra răului şi a tot ceea ce este rău.107 După cum am spus, de maimulte ori în zilele noastre sunt secte şi unele confesiuni creştine care distorsionează foartemult problema sfinţilor şi a sfinţeniei. Aceştia adaptează tot ceea ce ţine de sfinţi şi desfinţenie cu propria lor opinie dintre ceea ce este sfinţenia şi în realitate vor ca sfinţii şisfinţenia să le slujească propriile interese. Este foarte grav atunci când cineva ajunge sădistorsioneze sau mai bine spus să sucească ceea ce ţine de sfinţi şi de sfinţenie.

Se spune că în vechime era un rege care îi plăcea să fie lăudat. El a chemat un poet săîi scrie mai multe poeme prin care să i să aducă un elogiu la ilustra sa persoană şi modul încare el ocârmuieşte regatul. Poetul i-a compus un poem de laudă. S-a prezentat în salatronului unde i l-a citit regelui în faţă la toată curtea. Regele s-a simţit măgulit.

- Îmi place poemul tău, este bine scris. - Vă mulţumesc maiestate. - Cu ce pot să te răsplătesc?- Maiestate mi-ar fii destul un câine de vânătoare. - Doar atât?- Da.- Bine, fie cum voieşti. Mari sfetnici de la curtea regelui au pufnit în râs. Acest om putea să ceară bani sau

averi dar a cerut un câine de vânătoare. Râsul lor a fost oprit de glasul regelui: - Îţi place să vânezi?- Dacă aş avea un cal cu siguranţă. - Nu ai cal?- Nu. - Ei bine, eu îţi voi da un cal. - Îmi place ca atunci când vin de la vânătoare să am pe cineva să îmi gătească.- Te referi la un bucătar?

2010). 107 Constantin C. Pavel, Problema răului la fericitul Augustin (Editura Universul: Bucureşti, 1937).

73

- Da. - Eu îţi voi da un bucătar. - Vă mulţumesc. Sunteţi un rege generos. Dar unde o să ţin aceste daruri pe care mi

le-aţi dat?- Îţi voi dărui o vilă.- Sunteţi extrem de amabil. Dar cum voi avea de grijă de vilă?- O să îţi dau şi câţiva servitori şi valeţi. - Nu cred că este un rege mai bune decât maiestatea voastră. Poetul a plecat lăsându-i pe sfetnicii regali uimiţi şi cu gura căscată.Ceea ce lumea din zilele noastre face de mai multe ori este să îi transforme sau mai

bine să îi schimbe pe sfinţi în funcţie de propriile interese şi de propriile scopuri. Sunt maimulţi care atunci când se raportează la sfinţi funcţionează după principiul scopul scuzămijloacele. După cum am spus, lumea de azi din lipsă de interes faţă de sfinţi şi de sfinţeniei-a adaptat pe sfinţi la propriile ei interese şi propriile ei scopuri care de cele mai multe orinu au fost ortodoxe. Să ne aducem aminte de sfântul Teodor Studitul, un sfânt al secolului alIX-lea care a fost chemat de curtea imperială pentru a se ocupa de problemele religioase aleimperiului bizantin. Când Sfântului Teodor Studiul i-a fost cerut compromisul care era omonedă curentă a acelor timpuri el a fost pedepsit şi reprimat: a fost exilat şi bătut pânăaproape de a murii.108 Cazul sfântului Teodor Studiul este unul cât se poate de mult neactualpentru zilele noastre. Cine mai ştie în zilele noastre că a existat un sfânt Teodor Studiul carea fost pus pentru meritele sale în funcţii bisericeşti foarte mari şi mai apoi a fost exilat şitorturat fiindcă nu a voit să îşi schime atitudinea. Sfântului Teodor Studiul la fel ca şi lamulţi alţii sfinţi i s-a întins o cursă sau o capcană. S-a putut demonstra că atunci cândcineva a făcut o capcană sau a organizat o înşelăciune asupra unui sfânt Dumnezeu nu arămas indiferent ci a acţionat şi a activat împotriva acelei persoane.109

CONCLUZII

Încheiem aici cartea şi excursul nostru despre sfinţi şi sfinţenia creştin ortodoxă. Peparcursul acestor pagini am încercat să prezentăm care este sau cum se poate aduce în prinplan relevanţa sfinţilor şi a sfinţeniei creştin ortodoxe. Am arătat că temei al sfinţeniei încredinţa creştin ortodoxă sunt foarte mult sfinţii Noului şi ai Vechiului Testament. La fel debine am mai prezentat şi faptul că în tradiţia creştin există o întreagă dispută cu privire lasfinţi şi la sfinţenie. Unele confesiuni creştine acceptă cultul sfinţilor în timp ce altele îlresping. Sfinţenia nu este numai o stare care se referă la anumite persoane ci se referă şi lalocuri şi obiecte care sunt dedicate sau consacrate lui Dumnezeu. În această carte am voitsă aducem în faţa omului secolului al XXI-lea necesitatea şi nevoia de a vorbii şi de a arătaimportanţa şi relevanţa sfinţilor. Trăind de cele mai multe ori într-un mediu materialist şisecularizat de cele mai multe ori acest om al secolului al XXI-lea nu îşi mai ridică sau maibine spus nu se mai gândeşte la sfinţi şi la care ar putea fii rolul şi semnificaţia lor în viaţalui. La fel de bine, în secolul al XXI-lea există concepţia că sfinţii fie sunt o epocă încheiată alumii sau fie sunt imposibili de realizat. Sfinţenia nu este un lucru imposibil dar ea este cât

108 Thomas Pratsch, Theodoros Studites: swischen dogma und pragma (Berlin, 1997). 109 Este de remarcat aici că Pilat din Pont cel care l-a judecat şi l-a condamnat la moarte prin răstignire peDomnul Iisus Hristos şi-a luat viaţa singur în jurul anului 37. Se pate că el nu a murit de o moarte bună. IoanFruma, Procesul mântuitorului (Editura Romcart, 1945, ediţia a II-a, 1997).

74

se poate de mult o stare care nu poate fii dobândită de oricine şi oricum. Am prezentat că demai multe ori sfinţii şi sfinţenia sunt o temă periferică a zilelor şi a timpurilor noastre. Sfinţiicreştini ortodocşi sunt cât de mult fundamentaţi biblic şi patristic şi prin urmare ei nu aparsau mai bine spus nu se poate vorbii de ei arbitrar.110 Sfântul creştin ortodox prin urmareare o tradiţie pe care o putem găsii în scrierile biblice şi în scrierile sfinţilor părinţi. Dupăcum ştim în trecut se poate spune că au existat mai multe tendinţe şi de ce nu mai multecurente în a îi privii şi în a ne raporta la sfinţi. Biserica Creştin Ortodoxă şi creştinismul aufost prigonite timp de 300 de ani după Hristos în imperiul roman, perioadă în care au fostmartirizaţi mai mulţi sfinţi. Această perioadă neagră de persecuţie se poate spune că acoincis foarte mult cu sfârşitul sau cu finalul imperiului roman care s-a încheiat odată cuîmpăratul Constantin cel care a mutat capitala de la Roma la Constantinopol şi care în anul313 a dat edictul de la Milano prin care creştinismul era recunoscut ca şi religie oficială înimperiu.111

Sfinţenia după cum am spus este cât se poate de mult o stare de perfecţiune moralăcare de cele mai multe ori se asociază cu o credinţă mare în Dumnezeu. După cum am spus,în diferitele epoci ale istoriei conceptul sau ideea de sfinţenie a variat foarte mult dar nu sepoate să nu remarcăm că de cele mai multe ori sfinţii şi sfinţenia sunt lucruri care nu seschimbă şi în cele din urmă imuabile. Este adevărat că de mai multe ori sfinţenia a primitforme multiple: sunt sfinţi mucenici şi martiri, sunt sfinţi mărturisitori pentru ortodoxie,sunt sfinţi ierarhi şi călugări, sunt sfinţi care au slujit în forţele armate, sunt sfinţi pustnici şienumerarea ar putea continua. Sfinţenia nu este de o singură formă sau de un singur fel darceea ce se poate spune este că în toate epocile sfinţenia a primit un contur. Am vorbit maimulte aici că tendinţa majoră din zilele noastre este de a îi exploata sau mai bine spus de a îireduce pe sfinţi şi tot ceea ce a ţinut de viaţa lor la simple interese comerciale şi de ce nuuneori la interese politice. Sfinţii în sine nu se pot schimba sau mai bine spus ei nu îşi pierddin sfinţenie sau din calitatea de a fii sfinţi în funcţie de atribuţiile pe care unii dintre noi i leacordăm. Am voit să vorbim mai multe despre legătura care există între soteriologie şiaghiografie şi am prezentat că de cele mai multe ori aceste două discipline teologice suntasemănătoare dar nu identice. Sunt mai mulţi care au susţinut în trecut că mântuirea o potobţine numai sfinţii. În realitate acest lucru nu este adevărat. Sfinţii nu sunt singurii carevor dobândii mântuirea dar cu siguranţă că ei vor avea un loc mai bun sau mai fericit înviaţa care v-a urma. S-a spus de mai multe ori că sfinţii sunt aleşi lui Dumnezeu. Funcţia loreste dublă: aceea de a Îl slujii pe Dumnezeu şi acea de a mijlocii la Dumnezeu pentruoameni şi pentru lume. De cele mai multe ori sfinţii s-au găsit pe sine în antagonie cu forţelesau puterile răului. În acest sens, acest lucru s-a manifestat de mai multe ori prin mai multefeluri: sfinţii au luptat pentru abolirea sclaviei în antichitate, pentru eliberarea şioficializarea religiei creştine, pentru drepturilor celor slabi şi nedreptăţiţi, pentru credinţacreştin ortodoxă, pentru ca lumea să urmeze calea bisericii şi a evlaviei, pentru ca orfanii săfie asistaţi social sau să fie adoptaţi, pentru ca văduvele să fie mângâiate, pentru ca ceisăraci să beneficieze de ajutor social sau pentru ca bolnavilor să li se facă spitale şi să fietrataţi cum se cuvine în plan medical. Acest lucru se poate spune au fost de mai multe oriacţiuni care au putut fii văzute în vieţile sfinţilor. Sfinţenia am prezentat aici este o stareactivă care urmăreşte binele celor din jur. Sfinţii prin urmare nu sunt oameni aiobscurantismului şi ai incertitudinii. De mai multe ori ei au luminat calea lumii pentru ca ea110 Mănăstirea Paraclitu, Minuni ale sfinţilor îngeri (Atena, 2000). 111 Petre Semen şi Liviu Petcu, Părinţii capadocieni (Editura Fundaţiei Axis: Iaşi, 2009).

75

să poate depăşii momente grele şi momente dificile. Sfântul creştin ortodox prin urmare aavut greaua misiune de a îl duce pe om la comuniunea cu Dumnezeu prin exemplul şi prindovada propriei vieţi. Acest lucru este o realitate care a avut loc de mai multe ori şi secuvine să o avem în vedere. Cultul sfinţilor prin urmare este o realitate cât se poate de multbenefică nu numai pedagogic ci şi experimental. În sfinţi, de cele mai multe ori credinciosulpoate intra în legătură cu un alt gen de realitate şi mentalitate. Lucrurile care îl definesc peun sfânt creştin ortodox sunt de natură religioasă şi nu de natură seculară cum cred unii:credinţa, virtuţile, capacitatea de a fii un model şi un exemplu pentru ceilalţi, simţulcomuniunii cu semenii şi cu Dumnezeu.112

Trebuie să ştim că sfinţii nu sunt un fel de persoane de rezervă pe care unii dintre noiîi pot folosii în momente grele şi dificile. Sfinţii se presupune că sunt cunoscuţi şi de ce nuurmaţi. Pentru a urma sfinţilor şi pentru a fii cât se poate de mult asemănători cu ei secuvine să fim cunoscători ai temelor şi a problematicii legate de sfinţi şi de sfinţenie. Sfinţiisunt persoane care de cele mai multe ori sunt chemate la sfinţenie de Dumnezeu şi se poatespune că Dumnezeu este Cel care le menţine în cele din urmă caracterul lor de sfinţi şi depersoane ale sfinţeniei. Meritul sfinţilor este că de cele mai multe ori ei ajung să colaborezesau mai bine spus să fie alături de Dumnezeu. În acest sens, între voia lui Dumnezeu şi voiasfinţilor este cât se poate de mult o armonie perfectă. Acest lucru a putut fii văzut de maimulte ori şi în mai multe feluri în trecut. Sfinţenia este o stare de comuniune cu Dumnezeuşi acest lucru este ceea ce defineşte foarte mult sfinţii şi sfinţenia. În cazul unui sfânt sepoate spune că el este o persoană care s-a dedicat în întregime lui Dumnezeu şi credinţei înDumnezeu.113

Sfântul şi sfinţii se poate spune că sunt persoane cât se poate de mult controversate înzilele şi timpurile noastre. Sunt mai multe secte care resping orice idee sau noţiune de sfinţişi de sfinţenie şi la fel de bine sunt mai multe alte religii mari ale lumii care vorbesc de sfinţişi de sfinţenie în termenii proprii. Se poate spune că aceste lucru a adus cu sine o criză asfinţilor şi a sfinţeniei în zilele noastre în care de mai multe ori lumea şi omul nu mai au bineconturat ceea ce este sau cum este concepută sfinţenia. Ceea ce am voit să demonstrămeste că sfinţenia este un lucru sau o realitate care se bazează pe fapte şi nu pe anumiteopinii religioase şi teologice. În acest sens, se poate spune că sfinţenia sfinţilor este cea maibună dovadă a sfinţeniei lui Dumnezeu. Sfinţii creştini ortodocşi de cele mai multe ori aduccu sine ceea ce se poate spune un simţ şi un sens al prezenţei lui Dumnezeu în aceastălume. S-a mai spus că prin sfinţi Dumnezeu vine şi lucrează în această lume. În acest senssfântul este omul lui Dumnezeu. Acest lucru după cum am spus, a stârnit de mai multe oriantipatii şi nemulţumiri în lumea şi în zilele noastre. Sfinţenia este o realitate care ţinefoarte mult de iubirea de Dumnezeu şi de ceea ce înseamnă a slujii pe Dumnezeu.

Într-un mare parc a fost organizată o serbare populara. Dar fără taxa de intrare nu eralăsat nimeni la serbare. Mulţi voiau să intre, însă nu puteau plăti taxa. Atunci un oarecarebogat vru să încerce patimile omeneşti şi aruncă spre grămada de copii adunaţi un pumn debani. Erau monede de aur false, bani calpi, iar între ele, un singur dinar de argint curat.Copiii au dat navală la banii calpi, s-au certat, s-au bătut, s-au zgâriat, pana ce i-au strâns petoţi. La dinarul din argint nu s-a uitat nimeni, căci fiecare gândea: “Mai de preţ este aurul caargintul”. Cei care înhăţaseră banii calpi şi îi ţineau în mâini se simţeau în acea clipa fericiţicu desăvârşire. De grabă însă s-a întâmplat un lucru neaşteptat şi nenorocit pentru ei. Când112 Radu Teodorescu, Dumnezeu: religie şi teologie (Cugir, 2012). 113 Cătălina Maria Beldianu, Comunicarea simbolistică în ritualul ortodox (Editura Mica Valahie, 2006).

76

au ajuns la poarta parcului şi li s-a cerut taxa de intrare, s-a arătat că au bani falşi şipoliţiştii i-au dus la închisoare. Înţelept a fost numai unul dintre ei, care a văzut ce s-aîntâmplat cu colegii lui, a aruncat repede banii calpi din mână şi a alergat de a luat dinaruldin argint. Cu acel dinar a plătit taxa şi a intrat în parc la serbare.

Se poate spune că de mai multe ori acest exemplu funcţionează şi în cazul sfinţilor. Demai multe ori mai multe religii ne vorbesc de sfinţi în modul în care aceste religii îi cuprindşi de ce nu îi susţin. După cum am spus, concepţiile sau modul de a îi privii pe sfinţi înorientul îndepărtat sunt foarte diferite şi de ce nu separate de concepţiile sau modul în caresfinţii sunt priviţi în occident. S-a vorbit de mai multe ori de sfinţi orientali şi de sfinţioccidentali. Acest lucru este cât se poate de mult în fals. Faptele sfinţilor sunt cele care îifac sfinţi şi nu conceptele religioase pe care aceştia le-au exprimat uneori. Concepte saucredinţe religioase poate exprima orice om dar în cele din urmă faptele sale sunt cele caresusţin sau mai bine spus cele care menţin sfinţenia şi ceea ce este definitoriu pentru unsfânt. De mai multe ori sfinţii sunt cât se poate de mult falsificaţi la fel cum am spus în pildade mai sus. Sfinţii creştini ortodocşi se poate vedea că au un rol şi o funcţie cât se poate demică şi nesemnificativă în zilele şi în timpurile noastre. Vremurile noastre sunt vremuri încare noţiunea de sfânt şi de sfinţenie este extrem de confuză şi de schimbătoare. Sunt maimulte mişcări cu caracter panteist şi sincretist care vorbesc despre o unire finală a sfinţilordin toate religiile şi din toate credinţele religioase ale umanităţii. Acest lucru este în cele dinurmă ridicol şi de ce nu o absurditate.114 La un nivel generic sunt mai mulţi care vorbescdespre faptul că sfinţii sunt sfinţi în toate religiile. Acest lucru însă este infirmat de ceea cese poate spune un studiu mai atent al vieţilor sfinţilor. Se poate spune că în acest sens şireligia comparată îl poate ajuta pe om. Prin comparaţie se poate spune că omul poateajunge la concluzia a cine este sfânt şi cine nu este sfânt. Se poate spune că sfinţii suntpersoane despre care trebuie să vorbească alţii şi nu ei.

Este cât se poate de adevărat că de mai multe ori în sfinţenie există o dimensiunesocială şi de ce nu o dimensiune a vieţii sociale. Această dimensiune de mai multe ori poatefii văzută prin ceea ce se poate spune simţul de comuniune. De la sfinţi de cele mai multe oriînvăţăm cât se poate de concret şi de practic ceea ce este şi cum se denumeşte comuniuneade iubire agapică dintre semeni şi dintre creştini. Se spune că era un om extrem de zgârcitşi de avar. Acest om toată viaţa a adunat bogăţii numai pentru sine însuşi. El nu a datniciodată la nimeni nimic. Aşa a trăit toată viaţa. În cele din urmă a îmbătrânit şi a dat oboală peste el. Acest lucru l-a făcut să îşi dea toţi banii adunaţi pe doctori şi pemedicamente. A ajuns atât de lipsit că atunci când a murit vecinii i-au plătit slujba deînmormântare. Se spune că după aceste lucruri mai mulţi au voit să ştie care este stareaavarului pe cealaltă lume. Ei s-au rugat şi au putut vedea pe un om care era într-o luminămare:

- Cum ai ajuns aici în rai?- Eu am fost slujitorul unui om rău şi nedrept care m-a tratat foarte rău toată viaţa.

Pentru acest motiv am ajuns aici. În timp ce în timpul vieţii am suferit acum măveselesc.

Apoi a putut fii văzut un alt om care era în rai într-o lumină şi mai mare decât aprimului.- Tu cum ai ajuns aici? A fost întrebat acesta.

114 Frithjof Schuon, Despre unitatea transcendentă a religiilor (Editura Humanitas: Bucureşti, 1994).

77

- Eu am suferit de o boală grea mai mulţi ani. Pentru această suferinţă şi pentru căam răbdat-o până la capăt şi în linişte am fost răsplătit cu bucuria veşnică a raiului.

Cei care s-au rugat pentru avar se spune că nu au reuşit să îl vadă în lumina raiului.Au văzut pe mai mulţi alţii dar pe el nu.

După cum am spus, sensul nu numai al sfinţilor ci şi a tuturor oamenilor este săajungem în rai. Acest lucru îl putem face dar trebuie să ţinem cont că unii au luat atât deserios viaţa şi nevoinţa creştin ortodoxă că în cele din urmă au ajuns la ceea ce se poatespune sfinţenie. Este adevărat că de mai multe ori sunt sfinţi care nu sunt conştienţi destarea lor de sfinţenie. Se ştie de mai mulţi sfinţi care în vechime nu au fost conştienţi căsunt sfinţi. Mai apoi s-a putut vedea că ei au ajuns la sfinţenie. Un astfel de caz a fost sfântulNectarie al Eghinei, care în secolul al XX-lea a fost episcop al Pentapolei, un oraş ce nu maiexistă în zilele noastre. Sfântul Nectarie s-a rugat şi a postit toată viaţa sa. El a ajuns sfântdar evident nu era conştient de acest lucru. Se spune că atunci când a murit el a murit laspirat şi doctorii i-au dat jos rasa sau veşmântul monahal cu care era îmbrăcat. Momentul încare acest veşmânt a fost aruncat pe patul unui bolnav care fusese în salon cu sfântulNectarie se spune că aceasta s-a vindecat imediat.115

Este adevărat că în cele din urmă Dumnezeu Tatăl este cel care conferă calitatea sautitlul de sfânt cuiva. De mai multe ori acest lucru a fost descoperit şi oamenilor şi se face căştim azi de sfinţi şi despre sfinţenie. Se ştie însă că există şi sfinţi necunoscuţi care au trăitpoate cu secole în urmă. Trecutul şi istoria de mai multe ori a uitat sau mai bine spus aignorat pe aceşti sfinţi. Ceea ce este bine să ştim este care sunt criteriile care îi definesc pesfinţi: iubire, înţelegere, pace, răbdare, blândeţe, cumpătare, credinţă, nădejde saudelicateţe. Aceste criterii de mai multe ori sunt găsite în cazul sfinţilor, dar nu toţi sfinţiisunt identici. Se spune despre sfântul Moise din Vechiul Testament că a fost omul cel maiblând din toate timpurile. Aceste lucruri după cum am spus sunt cât se poate de mult celecare definesc şi cele care susţin ceea ce este sau mai bine spus cum se manifestă sfinţenia.Despre sfântul Ioan Teologul se spune că degaja iubire în jurul său şi acest lucru l-a făcut demai multe ori să îşi primească apelativul de „apostol al iubirii.” După cum am spus, sfinţiisunt diferiţi dar acest lucru nu îi face mai puţini sfinţi. Sfântul Apostol Petru se ştie că eraun temperament mai aprins şi el a fost cel care în Gheţimani a scos sabia şi i-a tăiat urechealui Malchus. Aceste lucruri ne spun că se poate vorbii despre o „diversitate” a sfinţilor. Decele mai multe ori această diversitate poate fii văzută în vieţile sfinţilor. Zilele noastre suntzile în care sunt puţini cei care citesc vieţile sfinţilor. La fel de bine cei care o fac o fac câtse poate de contextual şi de ce nu formal.116 Trebuie să ştim prin urmare, că fenomenulexistenţei sfinţilor trebuie să fie un fenomen care să fie încurajat şi nu negat şidesconsiderat. Credem că sunt mai puţine şanse ca sfinţii să apară acolo unde nu suntoameni care să aibă foarte bine definită noţiunea de sfânt şi de sfinţenie. În timpurilenoastre acest lucru are loc de mai multe ori. Capacitatea omului contemporan de a seraporta la sfinţi şi la sfinţenie este foarte mică în zilele noastre. Cei mai mulţi sfinţi se vădpe sine cât se poate de mult persoane care au menirea de a îl slujii pe Dumnezeu.117

Realitatea este că mai multă lume a fost persecutată şi prigonită în trecut şi uneori şiîn timpurile noastre. Nu toţi cei care au fost persecutaţi şi prigoniţi din motive politice saudin alte motive au fost foarte mult sfinţi. Se cunosc cazuri de persecuţie şi cazuri de

115 Danion Vasile, Sfântul Nectarie: vindecări minunate (Editura Aeropag: Bucureşti, 2012). 116 A se vedea Vieţile sfinţilor, (Episcopia Huşilor, 1991-1997). 117 Teoctist Arăpaşul, Slujind altarului străbun (Editura Institutului biblic şi de misiune a BOR: Bucureşti, 1992).

78

prigoană care au avut o motivaţie politică sau socială. Aceste lucruri nu îl fac pe cel aflat încauză un sfânt. Am prezentat în această carte că de mai multe ori lumea de azi are foartemult în vedere ceea ce se poate spune un interes propriu şi particular referitor la sfinţi şi lasfinţenie. Acest lucru a avut loc din cauza faptului că de cele mai multe ori sfinţii sunt văzuţica şi metode de a obţine anumite beneficii şi anumite câştiguri imediate. Sfinţenia după cumam spus este o realitate care ţine foarte mult de sensul şi expresia a ceea ce duce lacomuniunea cu Dumnezeu Tatăl şi nu ţine de o anumită modă sau de un anumit curentsocial sau cultural. Sunt mai mulţi care asimilează noţiunea de sfânt şi de sfinţenie cu modaculturală sau mai bine spus cu ceea ce ţine de un anumit concept al unei anumite epoci. Dincele mai vechi vremuri sfinţii au fost cât se poate de mult persoane deosebite care au avutfuncţia de a face o lume mai bună şi de a îi duce pe oameni la Dumnezeu. Acest lucru a fostrealizat de mai multe ori şi se poate vorbii cât se poate de mult de o stare de impulsionare aomului în spre Dumnezeu. Sfinţii au fost de mai multe ori desemnaţi pentru a ajuta diferiteactivităţi ale omului în viaţa de zii cu zii sau în viaţa profesională. Se cunosc astfel mai multeocrotiri ale sfinţilor. Sfântul ocrotitor al pompierilor este sfântul Iosif cel nou de la Partoş.Sfântul protector al celor care lucră în construcţii şi în arhitectură este considerat sfântulapostol Toma, Sfânta Varvara este considerată ocrotitoarea minerilor, Sfântul Gheorghe esteconsiderat ocrotitor al celor care lucrează în armate, sfinţii ocrotitori ai doctorilor suntCosma, Damian şi Pantelimon şi sfânta Maria este considerată ocrotitoarea marinarilor şi acelor care lucrează pe mare.

Este cât se poate de adevărat că de cele mai multe ori sfinţenia şi sfinţii sunt realităţicare au de a face cu anumite împrejurări cheie şi situaţii limită la care este supus omul peparcursul vieţii sale. Ceea ce este poate cel mai important şi cel mai semnificativ este că decele mai multe ori sfinţii sunt cât se poate de mult realităţi care ţin de sensul şi de lumeacare v-a venii. Faptul că unii sfinţi s-au descoperit pe sine cu anumite ocazii este cât sepoate de mult un semn sau o dovadă că lumea nu se încheie aici. Acest lucru a fost atestatde mai multe ori. O astfel de mărturie avem din partea părintelui Dimitri Gagastathis (1902-1975). Iată ce ne spune el: „pe 2 noiembrie 1946, într-o sâmbătă, satul a fost încercuit deaproape o mie de gherile. Dar „Omul propune şi Dumnezeu dispune”… În urma eforturilormele, în sat s-au adunat 118 soldaţi naţionalişti. Înainte să înceapă lupta, un om evlavios mi-a mărturisit că un călăreţ pe un cal roşu l-a trezit şi i-a spus:

- Scoală-te, eşti în mare pericol! Dar nu te teme, am venit să te ajut. Biserica Sfântului Dimitrie era în apropiere. Eu eram în biserica Arhanghelilor

rugându-mă cu lacrimi. Lupta a durat aproape opt ore. Dar, în final, Dumnezeu, SfântulDimitrie şi Arhanghelii i-au nimicit de tot.”118

Astfel de intervenţii care ţin de ordinul metafizicului sau a supranaturalului au pututfii văzute de mai multe ori în lumea noastră. Este bine să ştim că de cele mai multe ori sfinţiişi sfintele au intervenit în momente sau situaţii limită sau de excepţie. Acest lucru a putut fiivăzut de mai multe ori în lumea şi în zilele noastre. Sfinţii au un rol sau mai bine spus joacăun rol cât se poate de semnificativ şi important în viaţa lumii fiindcă prin ei Dumnezeu Tatăleste cel care duce la îndeplinire sensul şi menirea finală a lumii şi a omului. DumnezeuTatăl este o realitate şi o situaţie care ţine foarte mult de lucrarea sfinţilor şi prin ceea ce sepoate spune sensul şi finalitatea ultimă: ceea ce El scontează sau vrea cu lumea. Întimpurile şi zilele noastre este din ce în ce mai greu să vorbim despre sfinţi. Lumea a ajuns118 Dimitrios N. Gangaris,Părintele Dimitri Gagastathis (Tesalonic, 1997). Aici este vorba cel mai probabil de o arătare a Sfântului Dimitrie.

79

la o stare în care de mai multe ori sfinţii nu au nici un sens. Ritualul ortodox care a fostrealizat sau mai bine spus făcut de sfinţi de mai multe ori nu are nici un fel de logică şi estemult prea obositor pentru o lume care se confruntă din plin cu problemele secolului al XXI-lea. De mai multe ori omul se vede neputincios şi părăsit ca să mai creadă în sfinţi.Cimitirele sunt pline de morţi. Cum să mai credem în sfinţi?

După cum am spus, sfinţii au fost oameni ca şi noi dar care prin fapte bune şi princredinţă au câştigat sfinţenia. Deşi atât sfinţii cât şi depravaţii mor ei nu sunt identici saumai bine spus nu sunt la fel pentru Dumnezeu. De mai multe ori în Vechiul şi în NoulTestament ni se spune că faptul că în această lume cei buni trăiesc alături de cei răi nuînseamnă că ei sunt identici. Omul este liber şi se poate spune că în timp ce unii au alescalea depravării şi a păcatelor alţii au ales calea sfinţeniei şi a virtuţilor. Lumea de azi demai multe ori şi-a pierdut simţul sau mai bine spus înţelesul căii sfinţilor. Mai mulţi semenide ai noştri nici măcar nu au noţiunea de sfinţenie. De mai multe ori zilele de sărbătoarededicate sfinţilor sunt zile ca şi celelalte. Se poate spune că numai o stare de nesimţirecrasă nu mai poate face diferenţa sau distincţia dintre sfinţi şi depravaţi. Sfinţii au plătit demai multe ori extrem de greu sfinţenia. Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă în cele dinurmă sunt importanţi cei care în contestă pe sfinţi? Există o categorie socială care de maimulte ori nu îşi ridică deloc problema sfinţeniei. Aceşti oameni se poate spune că suntvictime ale ignoranţei şi ale neştiinţei. În realitate lumea are nevoie de sfinţi. Trăim într-olume în care de mai multe ori violenţa, ultrajul, înşelăciunea, minciuna, urâtul şi depravareasunt la ele acasă. Aceste lucru creează la nivel colectiv nevoia unor persoane care să ofere oşansă la curăţenie şi la puritate. Aceştia sunt sfinţii.119

Sfinţii sunt actuali pentru timpurile noastre dacă voim să trăim şi să ducem o viaţă câtse poate de mult plăcută lui Dumnezeu. Ei nu sunt numai modele şi exemple în acest sens şisunt cât se poate de mult ceea ce se poate spune sensuri finale sau mai bine spus scopuri deurmat. Pentru timpurile noastre este bine să ştim că sfinţenia pleacă de la Dumnezeu Tatăldar sunt şi sfinţii în cele din urmă repere în acest sens. Lumea de azi de mai multe ori are oînţelegere ocultă şi de ce nu a ocultului în ceea ce îi priveşte pe sfinţi. De mai multe ori sepoate vedea că au existat curente şi tendinţe sincretice de natură teozofică şi antroposoficăcare îi pun pe sfinţi ca şi un fel de mari iniţiaţi sau mai bine spus mari iniţiatori ai maimultor tendinţe oculte sau gnostice. S-au dat mai multe definiţii sfinţilor: oculte, gnostice,sincretice, panteiste sau evoluţioniste. Sunt mai mulţi care consideră că în sens evoluţionistsfinţii sunt numai o etapă în drumul spre evoluţie al umanităţii şi al omului. Sfinţii nu ţin denici o teorie evoluţinistă sau a evoluţiei ci sunt persoane care au ajuns la ceea ce se poatespune legătura ultimă cu Dumnezeu dincolo de care ei nu mai au nevoie de nimic. Realitateaeste că cei care îi desconsideră pe sfinţi în cele din urmă se desconsideră pe ei înşişi.120 Sepoate vedea de mai multe ori în trecut un dispreţ pe care lumea l-a avut faţă de sfinţi. Demai multe ori după cum am spus ei au fost prigoniţi, calomniaţi şi de ce nu chiar torturaţi.Timpurile noastre sunt timpuri în care trebuie să facem ca aceste lucruri să nu se mairepete. Trebuie să creăm climatul unei lumi în care sfinţii să se poate manifesta sau maibine spus să acţioneze cât se poate de mult în libertate. Ceea ce s-a remarcat este căîntotdeauna acolo unde au fost sfinţi şi unde sfinţenia a putut fii simţită au fost şi opozanţicare s-au opus sfinţilor şi sfinţeniei. Ar fii trist dacă în zilele noastre după 2000 de ani decreştinism acest lucru s-ar întâmpla din nou. Nu am face decât să repetăm istoria din nou.119 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeieşti (Mitropolia Olteniei: Craiova, 1991). 120 Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, (Bucureşti, 1993).

80

În timpurile noastre se ştie despre faptul că în vechime sfinţii şi mai ales sfinţii creştiniortodocşi au fost persecutaţi şi de mai multe ori omorâţi în mod infam. Ceea ce puţiniremarcă este că la mai bine de 1700 de ani de când aceste persecuţii s-au încheiat lumea îşiaduce aminte de sfinţi şi nu de cei care i-au persecutat. Mai multe decât atât, lumea îicinsteşte pe sfinţi şi nu are nici un fel de desconsiderare pentru cei care i-au persecutat şitorturat. Aceste lucruri ne spun că toţi oamenii sănătoşi la minte au noţiunea sau mai binespus ştiu ceea ce înseamnă un sfânt. Realitatea este că marea majoritate aşteptă ca ceilalţisă fie sfinţi şi nu chiar ei. În lumea noastră există de mai multe ori ridicola situaţie în carede mai multe ori sfinţenia este cerută celor din jur fără să o dăm chiar noi. Se cuvine să nufacem acest lucru. Putem cere celor din jur şi lumii în general sfinţenia atunci când o dămnoi. Acest lucru are loc de foarte puţine ori. La fel de bine nu trebuie să ne pierdemnădejdea sau speranţa că poate Dumnezeu v-a mai rândui sfinţi în zilele noastre. Sfinţii potapare sau se pot manifesta acolo unde noi nici nu credem. Lumea de azi de mai multe ori înrealitate nu şi-a mai făcut de mai multă vreme loc pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. Atuncicând apare un sfânt cum a fost cazul Sfântului Nectarie al Pentapolei, a Sfântului SiluanAtonitul sau Sfântul Daniil Sihastrul,121 de mai multe ori lumea manifestă indiferenţă şi de cenu uneori chiar şi o stare de negaţie.

Scopul cărţii de faţă este de a aduce în faţa cititorului tema sau problematica sfinţilorşi a sfinţeniei. Am voit să actualizăm sau mai bine spus să readucem în centrul atenţieitematica sfinţilor creştini ortodocşi, o tematică care de ce să nu spunem este cât se poate demult delicată şi uneori spinoasă. Prin sfinţi ne putem vedea pe noi înşine. Sfinţii se poatespune că sunt vârfurile credinţei şi ale evlaviei. Atunci când voim să ştim ceea ce avem defăcut pentru a ne îmbunătăţii viaţa duhovnicească de cele mai multe ori se cuvine să neraportăm la sfinţi şi la existenţa lor. Sunt mai mulţi care se consideră pe sine uneori chiaregali şi de ce nu superiori sfinţilor. În realitate vom vedea că sfinţii au fost cu mult maiavansaţi decât noi. Secolul al XXI-lea aduce cu sine în discuţie tema şi tematica sfinţilor.Această carte este o carte scrisă pe nivelul de pricepere şi înţelegere a cititorului secoluluial XXI-lea. În secolul al XXI-lea aveam nevoie să ridicăm din nou tema şi problematicasfinţilor. Sperăm să fi oferit o lectură plăcută şi folositoare cititorului.

121 Este de remarcat aici că sfântul Daniil Sihastrul a fost un sfânt care a trăit în secolul al XV-lea şi a fost înmare necunoscut şi anonim. Mai înainte ca Ştefan cel Mare să ajungă domnitor la Moldovei el a prevăzut saumai bine spus a proorocit acest lucru. Viaţa şi acatistul sfântului Daniil Sihastrul (EIBMBOR: Bucureşti, 2013).

81

82