View
36
Download
7
Category
Preview:
DESCRIPTION
senztia cromatica oftalmologie
Citation preview
Functiile Functiile analizatorului analizatorului vizualvizualConf Pasenco TatianaConf Pasenco Tatiana
Functiile analizatorului Functiile analizatorului vizualvizual
1.1. Vederea centrala Vederea centrala 2.2. Senzatia cromaticaSenzatia cromatica3.3. Vederea periferica Vederea periferica 4.4. Senzatie de luminaSenzatie de lumina5.5. Vederea binocularaVederea binoculara
Senzatia cromatica Senzatia cromatica
Senzatia cromaticaSenzatia cromatica
Senzaţia cromatică, alături de cea luminoasă şi de perceperea formelor constituie cele trei elemente esenţiale ale vederii. Ochiul percepe stimuli coloraţi din spectrul vizibil, cuprins între 375-760 nm, între infraroşu şi ultraviolet (cam 1/8 din spectrul radiaţiilor din Univers).
Culorile spectrale (aşa cum se obţin în urma descompunerii luminii la trecerea printr-o prismă) se întâlnesc doar în condiţii experimentale, lumea înconjurătoare fiind formată practic din amestec în cantităţi variabile a mai multor culori spectrale.
Senzaţia cromatică e prezentă imediat după naştere, nou-născuţii distingând culori din mediul înconjurător chiar dacă macula nu este pe deplin dezvoltată. Discriminarea cromatică ulterior creşte progresiv şi este educabilă.
Stimulii coloraţi au anumite caracteristici fizice: lungime de undă, intensitate şi puritatea sursei luminoase. Acestora le corespund anumite caracteristici senzoriale: tonalitate, saturaţie şi luminozitate (nesuperpozabile în totalitate).
Tonalitatea este definită ca lungime de undă a stimulului luminos, în fond este vorba despre lungimea de undă predominantă. Ochiul distinge mai uşor culori din partea centrală a spectrului, faţă de periferie unde zonele corespunzătoare unei anumite tonalităţi sunt mai întinse, altfel spus, nuanţe de portocaliu-galben-verde; albul reflectă întreg spectrul, iar negrul îl absoarbe.
Subiecţii cu tulburări cromatice au o extensie a zonelor unitonale şi chiar benzi cenuşii în locul tonurilor pe care nu le percep.
Saturaţia reprezintă bogăţia în radiaţii de aceeaşi lungime de undă. O culoare este cu atât mai saturată cu cât pare mai puţin amestecată cu alb (este percepută mai intens). Culorile saturate sunt roşu şi violet, iar cele mai puţin saturate, galben şi verde.
Luminozitatea e corelată cu uşurinţa cu care stimulul cromatic e văzut. Regiunea medie a spectrului este mai luminoasă decât extremităţile. Luminozitatea clasifică culorile în culori mai clare şi culori mai întunecate.
CuloareCuloare
Fara culoareFara culoare
Luminozitatea (intensitatea) este Luminozitatea (intensitatea) este importanta pentru orientarea in importanta pentru orientarea in spatiuspatiu
Bastonase Bastonase ConuriConuri10^9 celule/ochi distribuite prin 10^9 celule/ochi distribuite prin toata retina raspund pentru toata retina raspund pentru vederea periferica vederea periferica
10^6 celule/ochi, se gasesc 10^6 celule/ochi, se gasesc numai in fovea determina numai in fovea determina formarea imaginii in centrul retineiformarea imaginii in centrul retinei
Sensivitatea sporitaSensivitatea sporita Sensivitatea redusaSensivitatea redusa
Numai 1 tip (1 tip de pigment) Numai 1 tip (1 tip de pigment) vederea monocromaticavederea monocromatica
3 tipuri (R,G,B) vederea 3 tipuri (R,G,B) vederea cromaticacromatica
Citeva bastonase se conecteaza Citeva bastonase se conecteaza cu o singura celula bipolara cu o singura celula bipolara acuitatea redusa = rezolutie acuitatea redusa = rezolutie redusaredusa
Fiecare con corespunde unei Fiecare con corespunde unei singure celule bipolare singure celule bipolare acuitatea sporita = rezolutie acuitatea sporita = rezolutie maritamarita
R (red - rosu), G (green - verde), B (blue - albastru)
Exista 3 tipuri de conuri Exista 3 tipuri de conuri dupa forma pigmentului, dupa forma pigmentului, fiecare tip e sensibil la o fiecare tip e sensibil la o anumita parte a spectrului:anumita parte a spectrului:
10% 10% B–conuriB–conuri - absorbtie - absorbtie maxima 440 nmmaxima 440 nm
45% 45% G-conuriG-conuri - absorbtie - absorbtie maxima 540 nmmaxima 540 nm
45% 45% R-conuriR-conuri - absorbtie - absorbtie maxima 560 nmmaxima 560 nm
Exista doua teorii care incearca sa explice vederea cromatica:
a) Teoria tricromatica Helmholz; b) Teoria Hering sau teoria culorilor
oponente galben-albastru.
Cele doua teorii constitue baza vederii cromatice
Teoria tricromaticaTeoria tricromatica
Se bazeaza pe posibilitatea perceptiei tuturor nuantelor culorilor prin amestecarea in diferite combinatii ale celor trei culori fundamentale
Cel putin doua tipuri de conuri trebuie excitate
Intensitate excitatiei fiecarui pigment este comparata de catre creier
Exemple: Portocaliu = 99 : 42 : 00 Verde = 31 : 67 : 36 Albastru = 0 : 0 : 97 Galben = 83 : 83 : 0
Teoria culorilor complementare galben-albastru
Propune existenta unui proces neurologic, care considera culorile a fi opuse
Culoarea rosie este opusa culorii verzi
Culoarea albastra este opusa culorii galbene
Culoarea rosie poate sa treaca in galben sau albastru, dar nu in verde Culoarea galbena poate sa treaca in verde sau rosu, dar nu in albastru
Culoarea verde poate sa treaca in galben sau albastru, dar nu in rosu Culoarea albastra poate sa treaca in verde sau rosu, dar nu in galben
DiscromatopsiiDiscromatopsii
Discromatopsiile pot fi congenitale sau dobândite.
Cele congenitale au o frecvenţă mai mare şi sunt 8% pentru bărbaţi şi 0,4% pentru femei (în Europa şi America de Nord-pentru populaţia albă, iar pentru amerindieni 1,5%); în Africa şi America de Sud 3,7%; în Asia între 4 şi 6%.
DiscromatopsiiDiscromatopsii Discromatopsiile congenitale pot fi: anomalii de limită- caracterizate prin ezitări şi erori la tabelele
pseudoizocromatice;- afectează 15% dintre normali;- pot apărea la femei purtătoare de genă patogenă.
tricromazii- reprezintă tulburări în perceperea uneia dintre culorile fundamentale.Pot fi:- protanomalie-alterarea perceperii pentru roşu;- deuteranomalie- alterarea perceperii pentru verde (cea mai frecventă);- tritanomalie- alterarea perceperii pentru albastru.
dicromazii- reprezintă imposibilitatea perceperii uneia dintre culorile fundamentalePot fi:- protanopie (daltonism)- lipsa receptorilor pentru roşu;- deuteranopie – lipsa receptorului pentru verde;- tritanopie- lipsa receptorului pentru albastru.
Acromatopsii- reprezintă lipsa totală a perceperii culorilor (lumea este văzută doar în alb şi negru. De regulă, sunt asociate cu alte afecţiuni oculare: nistagmus, fotofobie, ambliopie.
ProtanopieProtanopie
DeuteranopieDeuteranopie
TritanopieTritanopie
Genetica Genetica discromatopsiilordiscromatopsiilor
Ipoteza transmiterii discromatopsiilor de către femei neafectate a fost emisă în 1816 de către Nicholl. Modul de transmitere era similar cu cel din hemofilie: băieţii moştenesc discromatopsia de la bunic, prin intermediul mamei indemne.
Ulterior, au fost emise două teorii cu privire la transmiterea şi localizarea genelor patogene.
Prima, teoria biloculară postulează că, pe cromozomul X, pe braţul său scurt, există doi loci foarte apropiaţi unul de altul, şi de centromer, codificând deficitele protan respectiv deutan.
În aceeaşi familie, pot apărea în grade diferite deficitele protan şi/sau deutan. Aceasta a făcut să fie emisă o a doua teorie, a alelelor multiple, conform căreia există două serii de alele multiple, una deutan în care gena pentru deuteranopie e recesivă în raport cu cea pentru deuteranomalie şi aceasta recesivă în raport cu tricromatismul normal. Pentru protan există o serie similară.
Dacă pe cei 2 cromozomi X ai unei femei se află o genă normală (dominantă) şi una anormală (recesivă) femeia are o vedere cromatică normală (este fenotipic normală), dar este heterozigotă şi este conducătoare de genă patogenă, ea transmiţând gena anormală la jumătate din fii săi care manifestă deficitul şi la jumătate din fiicele sale care nu manifestă anomalia, dar o transmit. Perfecţionarea metodelor de examinare a vederii cromatice a permis depistarea heterozigotelor (ele au praguri diferenţiale pentru ton şi saturaţie diferit de al femeilor normale).
Discromatopsiile dobândite Discromatopsiile dobândite nu apar izolat, ele însoţesc alte afecţiuni retiniene şi
apar secundar alterărilor retinei sau nervului optic. Pot apărea în retinopatie (diabetică, pigmentară) miopie forte, decolare de retină.
Spre deosebire de cele congenitale, ele pot fi unilaterale şi chiar limitate la o parte a câmpului vizual. Evoluţia lor este în funcţie de afecţiunea determinantă.
Cromatopsiile reprezintă vederea colorată într-o anumită tonalitate a unei suprafeţe albe. Poate fi datorată perturbării sistemului de transmitere a senzaţiei luminoase, creşterii sau scăderii absorbţiei filtrelor naturale. Astfel, hemoragia vitreană dă o coloraţie în roşu (eritropsie) iar afachia duce la o perceţie mai puternică pentru culoarea albastră (cianopsie). Xantopsia reprezintă perceperea culorii galbene şi poate apare în intoxicaţia cu digitală iar iantinopsia (perceperea culorii violet) poate apărea în intoxicaţii cu ciuperci sau marihuana.
Agnoziile cromatice se datorează unor leziuni occipitale şi reprezintă imposibilitatea recunoaşterii culorilor, în ciuda unor receptori indemni.
Nu există tratament pentru discromatopsiile congenitale. Nici pentru cele dobândite decât într-o măsură extrem de mică. Rolul medicului constă în a stabili gradul afectării cromatice şi impactul acesteia asupra activităţii profesionale a subiectului (există meserii unde simţul cromatic normal reprezintă o condiţie obligatorie, adică cazul transporturilor feroviare, auto şi aeriene).
Discromatopsiile din afectări toxice
Reprezintă o patologie relativ frecventă, fie că este vorba de intoxicaţii accidentale, profesionale sau terapeutice. În intoxicatii, semnele funcţionale (scăderea acuităţii vizuale, alterarea perceperii culorilor sau afectări ale câmpului vizual) preced de regulă leziunile vizibile (oftalmoscopic, biomicroscopic).
Intoxicaţiile accidentale pot fi produse întâmplător (indigestie de ciuperci, muşcături de şarpe) sau datorate utilizării obişnuite a toxinelor mai mult sau mai puţin agresive (tutun, alcool, stupefiante).
În industrie, sunt cele mai frecvente intoxicaţiile profesionale (mercur, plumb, thaliu, derivaţi petrolieri, solvenţi organici, viscoză, stiren).
Grupa intoxicaţiilor terapeutice este poate cea mai vastă întrucât industria farmaceutică este în plină dezvoltare şi o dată cu apariţia noilor medicamente se devoltă şi potenţialul efect toxic asupra organismului al acestora. Imputarea discromatopsiei unui anume medicament poate fi dificilă în cazul polimedicaţiei (în tuberculoza ,ethambutolu şi izoniazida sunt răspunzătoare de discromatopsii). Alteori, discromatopsia poate fi accentuată de medicaţie pe un fond preexistent (alcoolismul tratat cu disulfiram).
După gravitate, discromatopsiile pot fi: deficite minime (infraclinice)- evidente doar prin utilizarea unei metode
sofisticate (cazul teofilinei);deficite mai accentuate, reversibile- în cazul digitalicelor, vasodilatatoarelor periferice, anticoncepţionalelor orale, amiodaronei, tranchilizantelor, metazolamidei (uneori, afectarea simţului cromatic este minoră comparativ cu alte semne funcţionale oculare- în cazul medicaţiei anticanceroase sau supradozajului vitaminei A;deficit maxim – discromatopsia apare ca afectare funcţională majoră.
De regulă, o cromatopsie fără cauză oculară trebuie să ne ducă cu gândul la o intoxicaţie.
Metodele de testare a simţului cromatic, în funcţie de principiul care stă la baza lor sunt:
a) Colorimetre şi anomaloscoape b) Probe de asortare şi clasificare c) Metode de confuzie d) Probe de denumire
Metode de testareMetode de testare
a) Colorimetrele şi anomaloscoapele reprezintă aparatura utilizată în cercetare sau în centre specializate şi are ca principiu obţinerea unei senzaţii cromatice identice cu cea a unei plaje de referinţă, prin amestecul a altor culori pentru care se cunosc anumiţi parametri; pot stabili şi praguri pentru tonalitate şi saturaţie (în prezent se pot realiza şi pe calculator, aceste egalizări);
b) Probele de asortare şi clasificare presupun recunoaşterea de către subiect a unor eşantioane colorate cu tonalităţi diferite şi clasificarea lor în ordinea tonalităţilor; eşantioanele pot fi bucăţi de lână sau pioni coloraţi.
Metode de testareMetode de testare
c) Metodele de confuzie reprezintă metodele cele mai cunoscute.Se numesc astfel pentru că se bazează pe confundarea tonalităţilor la străluciri identice de către subiecţii cu vedere cromatică deficitară; există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai cunoscute fiind Isihara şi Rabkin; aceste tabele prezintă planşe în care anumite simboluri (cifre, litere, figuri geometrice) sunt formate din plaje colorate de aceeaşi tonalitate, saturaţie şi luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalităţi de aceeaşi saturaţie şi luminozitate cu simbolurile.
Metode de testareMetode de testare
Există planşe de contraprobă, percepute doar de către discromaţi nu şi de către subiecţii normali, uşoara diferenţă între semne şi fond e dată de componenta albastră şi mascată de roşu şi verde).
De asemenea, există şi planşe de demonstraţie- pentru înţelegerea principiului- percepute şi de către normali şi de către discromaţi.
Timpul de recunoaştere al simbolului prezentat este de 15 sec.
Metode de testareMetode de testare
d) Probe de denumire:din această categorie fac parte lanternele colorate (sau cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli coloraţi subiectului, de diferite mărimi ce trebuiesc recunoscuţi la distanţa de 5m, subiectul trebuind să precizeze tonul (culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu ajutorul unor filtre, simulând modificarea culorii în funcţie de condiţiile atmosferice.
Plansele IsiharaPlansele Isihara
Planşa 1 Toţi ar trebui să vadă
numărul 12.
Planşa 2Planşa 2
Vedere normală: 8Vedere normală: 8Deficit roşu-verde: 3Deficit roşu-verde: 3
Planşa 3 Planşa 3
Vedere normală: 6Deficit roşu-verde: 5
Planşa 4 Planşa 4
Vedere normală: 29Deficit roşu-verde: 70
Planşa 5 Planşa 5
Vedere normală: 57Deficit roşu-verde: 35
Planşa 6 Planşa 6
Vedere normală: 5Deficit roşu-verde: 2
Planşa 7 Planşa 7
Vedere normală: 3Deficit roşu-verde: 5
Planşa 8 Planşa 8
Vedere normală: 15Deficit roşu-verde: 17
Planşa 9 Planşa 9
Vedere normală: 74Deficit roşu-verde: 21
Planşa 10 Planşa 10
Vedere normală: 2Deficit roşu-verde: cei mai muţi discromaţi nu disting nimic, sau
ceva greşit.
Recommended