View
87
Download
1
Category
Preview:
DESCRIPTION
Stil Si Ornamentica
Citation preview
Căderea milenarului Imperiu Bizantin în anul 1453, dar și ajungerea la un consens politic
și religios în 1417 – o dată cu sfârșitul schismei bisericii catolice, favorizează deplasarea
centrului de greutate al creștinătății din sfera răsăritean apuseană în sfera apusean europeană.
Acest context permite apariția și dezvoltarea unei epoci artistice unitare, caracterizată de
eliberare de sub dogma Evului Mediu, fiind reînviate, renăscute concepte ale antichității clasice
greco-romane în noul curent renascentist.
În acest context tensionat, Italia s-a afirmat ca principal factor de unitate spirituală
europeană, pentru centrul de cultură și civilizaţie consacrat din Antichitate a rămas în conştiinţa
europeană lumea romană. În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice,
economice, culturale și religioase care au marcat tranziția de la societatea medievală către
societatea modernă. În plan artistic, Renaşterea a revoluţionat spaţiul plastic aplicînd metoda
perspectivei liniare inventată de Filippo Brunelleschi. Aceasta era o metodă raţională deci o
convenţie, prin care se crea un spaţiu tridimensional coerent, omogen şi infinit pe o suprafaţă
bidimensională [3].
Atenția îndreptată de la divinitate la om, readuce arta în spațiul public cetățenesc, operele
de artă încetând să rămână anonime, ci devenind puternic individualizate; apariția tiparului
survine nu numai ca un factor extrem de favorabil în răspândirea ideilor umaniste și a
fundamentelor ideologice ale perioadei, conform cărora omul este viu, lăsat să vadă și să
cunoască, dar și ca fenomen ce permite eradicarea omenirii de analfabetism pe parcursul
următorilor 200 de ani.
Periodizare:
Pregătirea Renașterii – Prerenașterea sec XIV ;
Renasterea Timpurie – Quattrocentro (1420-1500) ;
Renaşterea Înaltă (Apogeul Renașterii) – Cinquecento (1500-1550) ;
Renaşterea Târzie (Manierismul) – (1550-1580).
Dezvoltarea artei în Renaștere pornește în secolul XV în Florența, cu o fundamentală
componentă laică și umană, având din punct de vedere ideologic ca reper omul, măsură a tuturor
lucrurilor (Protagoras, secolul V î.Hr), iar din punct de vedere plastic reperele sunt reprezentate
de natură și de nud, devenit obiect de studiu pentru artiști.
1
Stâlpii acestei Renasteri sunt redescoperirea și dragostea pentru lumea antică (de la
filosofie la literatură, de la artă la mitologie), pentru filosofia neoplatonică și cultura umanistă.
Interesul știintific al perioadei se extinde asupra cercetărilor naturii și a ființei umane: printre
altele se intalneste anatomia, aprofundată prin noi tehnici, cu artele principale până în acel
moment „mecanice”, dar care acum devin „liberale” datorita aptitudinilor de acum recunoscute
ale artistilor.
Pictura în Renașterea timpurie este dominată de Massacio, al cărui ciclu de fresce din
biserica "Santa Maria delle Carmine" din Florența impresioneaza prin plasticitatea și prezența
elementelor naturaliste. Aplicarea perspectivei în desen îl fascinează pe Paolo Ucello (1397-
1475) –în lucrările Battaglia di San Romano, Il Condottiere Giovanni Acuto, precum și pe
ceilalți reprezentanți din această perioadă, călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455),
Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492) [4].
Masaccio - Izgonirea din Eden - Capella
Brancacci, Florența
Jacopo Bellini - Madona și Leonello d'Este
Piero della Francesca - Autoportret. Detaliu din fresca Învierea
lui Christos
În cea de-a doua perioada a Quattrocento reprezentați sunt: Domenico Ghirlandaio
(1449-1494) - în Florența; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-
1516) și Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneția. Spre deosebire de pictorii florentini,
2
reprezentații școlii venețiene au reorânduit organizarea spațială în picturile lor, prin tehnici noi
ale luminii și culorii. Sandro Botticelli (1445-1510), care a lucrat pentru familia Medici din
Florența și pentru Vatican reprezinta unul dintre cei mai de seamă și cunoscuți pictori ai
perioadei sale, printre cele mai cunoscute opere ale sale fiind Nașterea lui Venus (1482) și
Primăvara (1474) [4].
Domenico Ghirlandaio (autoportret) (detaliu din tabloul "Adorazione dei
pastori")
Andrea Mantegna - Hristos mort, Pinacoteca di Brera,
Milano
Fra Angelico (1400 -1455), reprezentant al perioadei renașterii timpurii, este considerat
ca fiind cel mai valoros pictor de inspirație sacră din quattrocento, contemporan cu Masaccio;
lucrările sale sunt caracterizate de o pioșenie desăvârșită, alături de compoziții clare, simple,
precum și de emoția specifică devotamentului monastic [3].
Cromatica se distinge prin tonuri celeste, sacre, de rozuri și azuriuri, oferind chipurilor
pictate un aer de o anume suavitate religioasă, inspirate parcă din hieratismul bizantin specific
fondului auriu opac. Picturile lui Fra Angelico sunt marcate de tonuri și luminozități remarcabile,
însă cu o tehnică relativ limitată în ceea ce privește lumina și umbra; cu toate acestea, chiar dacă
personajele sale se apropie de ambianța abstractă specific bizantină, acestea au un volum bine
definit, cu o lumina ce dirijează spațiul spre omogenitatea de stil renascentist.
3
În lucrarea Bunavestire a lui Fra Angelico - Fig. 1 , desenul și elementele geometrice
redau tridimensionalitatea lucrării, pe când personajele sunt reprezentate mai degrabă
bidimensional, sugerând tendința pictorului de a pune accent mai mult pe redarea spiritului
credinței decât pe elementele de inovație artistică specifice perioadei. Regăsim atmosfera roz,
diafană, angelică, susținută de tehnica foiței de aur pentru reprezentarea aureolei personajelor.
Fig. 1 – Bunavestire, Fra Angelico (1432-1434), tempera pe lemn, 175 x 180 cm, Museo Diocesano,
Cortona, Italia
Analizând o altă pictură de scenă biblică, respectiv Sf. Gheorghe și balaurul, întâlnim
aceleași elemente care sunt legate de imaginarul colectiv, o scenă ce se întâmplă de această dată
la marginea orașului, nepăstrând intimitatea cadrului din Bunavestire a lui Fra Angelico. Între
1458 și 1460, Paolo Uccello pictează două variante ale aceleiași scene biblice; în lucrarea datată
1470, atmosfera este extrem de încărcată și de dramatică, cerul prevestind furtuna iar epicentrul
acesteia (ochiul de furtună de deasupra capului Sfântului Gheorghe), este aliniat cu lancea
eroului, evidențiind unghiul din care Sfântul Gheorghe atacă dragonul - se crează astfel spațiul
4
tridimensional [2]. În pictură sunt prezentate elemente decorative ce formează un model (în
partea de jos a picturii), ilustrând preocupările asidue ale lui Paolo Uccello legate de perspectiva
liniară.
Fig. 2 – Sf. Gheorghe și balaurul, Paolo Uccello, cca 1470, ulei pe pânză, 55.5 x 74 cm, National Gallery,
Londra, Marea Britanie
Paolo Uccello (1397-1475), pictor la mijlocul secolului XV, împărtășește cu Fra
Angelico o viziune scenografică imaginativă marcată de o atitudine convențională de tip
medieval, respectiv influențe ale goticului târziu. Studiul naturii este remarcat cu precădere în
picturile lui Paolo Uccello, aducînd astfel conceptul perspectival tipic renascentist în picturile
sale și preferând o tehnică bazată pe detalii și compunerea diferitelor perspective într-un spațiu
complex, coerent [4].
Conținutul narativ al picturii Sf. Gheorghe și balaurul este foarte schematic, scena
înfățișându-i pe Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria în pocăință. Din punctul de vedere al
5
dimensiunilor, personajele intensifică efectul dramatic al vizitei cerești prin exagerarea
proporțiilor; dacă îngerul ar fi așezat în picioare, acesta ar avea aceeași înălțime cu pilastrul ce
susține acoperișul porticului [2]. Elementele de arhitectură și veșmintele bogate situează scena în
epoca în care a fost realizată pictura, însă elementele de arc frânt (aripa Arhanghelulului) sunt de
influență gotică.
În ciuda faptului că au un fundament biblic comun, cele două picturi au atât o încărcătură
narativă diferită, cât și abordări diferite ale celor doi pictori; nu regăsim tonalitățile celeste,
diafane ale lui Fra Angelico în opera lui Paolo Uccello, vestimentația fiind mai luxuriantă la cel
din urmă, iar cromatica devenind dramatică prin tonuri de albastru închis și verde. Personajele
feminine au un rol important în cele două lucrări, completând semnificația scenelor prin aportul
narativ; conceptele religioase din filosofia lui Fra Angelico o înfățișează pe Fecioară în pocăință
și evlavie, pe când domnița din lucrarea lui Uccello înlesnește victoria Sfântului Gheorghe,
ținându-l pe balaur cu centura ca o lesă și trimitându-l la moarte [2]. Curajul extraordinar și forța
supranaturală necesară pentru a-l doborî pe balaur (care poate fi interpretată ca venind din partea
domniței) oferă privitorului un indiciu că furtuna cenușie ar putea reprezenta un semn al
intervenției divine.
6
Fig. 3 – Încoronarea Fecioarei Maria, Fra Angelico, cca 1432, tempera pe lemn, 112 x 114 cm, Uffizi
Gallery, Florența, Italia
În lucrarea Încoronarea Fecioarei Maria – Fig.3 , pictorul renascentist Fra Angelico
crează o compozițe curajoasă pentru stilul său, folosindu-se de tonul rupt, albastru completat cu
portocaliu, precum și tonuri mai puternice ca roșu. Pictura păstrează încărcătura de factură
medievală, fundalul aurit ce sugerează sacralitatea și imaterialitatea locului unde are loc
încoronarea Fecioarei (în Cer), înfățișându-i pe Hristos și pe Fecioară înconjurați de raze de
lumină divină (realizate prin gravarea fundalului auriu).
Asemenea celorlalte lucrări ale lui Fra Angelico, Încoronarea Fecioarei Maria are o
atmosferă mistică, favorizată de pleiada de personaje, sfinți, îngeri, compoziția fiind împărțită în
personaje masculine (stânga) și cele feminine (dreapta), între care se distinge o Maria Magdalena
îngenunchiată [2].
7
Fig. 4 – Vânătoare, Paolo Uccello, cca 1470, ulei pe pânză, 74 x 177 cm, Ashmolean Museum, Oxford,
Marea Britanie
În Vânătoarea – Fig. 4 lui Paolo Uccello, subiectul este o scenă de epocă cu elemente de
ordin social, plasată pe fundalul miezului de noapte, în care roșul reprezintă unul dintre pilonii
inovativi ai acestei lucrări, prin compuneri de pete de culoare în contrast cu tonul închis al
scenei. Covorul verde al naturii însuflețește compoziția, elementele florale și zoomorfe luând
parte la acțiune, iar tridimensionalitatea fiind puternic evidențiată de limbajul vizual al liniilor
octogonale din trunchiurile arborilor.
Fiind ultima lucrare cunoscută inaintea morții lui Paolo Uccello în 1475, opera reprezintă
un exemplu timpuriu al utilizării perspectivei în arta renascentistă, dezvăluind o multitudine de
personaje eterogene ce iau parte la vânătoare, incluzând oameni, cai, câini și căprioare ce dispar
în întunericul îndepărtat al pădurii. Cei patru copaci din prim plan împart lucrarea în trei spații
echidistante, echilibrând compoziția și atrăgând atenția privitorului către un punct nedefinit,
perspectival, din ambele direcții. Perspectiva geometrică este deosebit de bine reprezentată prin
modele repetitive; ca și în lucrarea Sf. Gheorghe și balaurul Fig.2 , Fra Angelico, sulițele
vânătorilor nu au o direcție aleatorie, ci sunt îndreptate astfel încât împreună cu buștenii tăiați din
8
fundal, crengile rupte, zona unde se distinge apa, precum și figurile umane și copacii ce descresc
în dimensiuni, crează senzația de profunzime și dinamică scenică.
Datorită motivului laic al picturii, aceasta nu se poate asocia în niciun fel cu hieratismul
din Încoronarea Fecioarei Maria Fig.3 , Fra Angelico, de exemplu. Cu toate că avem în față o
colectivitate de personaje în ambele cazuri, pictura lui Fra Angelico pare un moment înghetat cu
semnificații profunde, care implică privitorul în scena biblică, aducându-l mai aproape de
divinitate (fețele sunt întoarse către privitor), spre deosebire de Vânătoarea lui Uccello, unde
privitorul este străin scenei, unde acesta trebuie să ghicească cursul narativ și să se adapteze
dinamicii create de spațiul spre care toate personajele pictate sunt îndreptate cu fața (personajele
pictate sunt așezate cu spatele la privitor). Este de amintit, așa cum am mai menționat că intr-
adevar Fra Angelico nu dezvaluie caracterul inovativ al perioadei, acest lucru putând fi
exemplificat îm faptul că în picturile sale nu sunt aduse elemente elemente naturale sau
zoomorfe. În pictura lui Uccello acestea sunt deosebit de evidențiate, devin chiar piloni ai
integrarii perspectivei liniare (cei patru copaci mari din primul plan, alături de cei care descresc
proporțional spre planul îndepărtat), aflându-se într-un număr semnificativ de mare în raport cu
personajele umane.
Sandro Botticelli (1445-1510), pictor renascentist italian, prezent în a doua jumătate a
secolului XV, crează o operă a epocii prin pictura sa, în care formele descriu un traseu al
frumuseții și grației, chipuri melancolice cu trăsături angelice. Sandro Botticelli este cunoscut ca
un fin observator al sufletului omenesc și al sentimentelor umane, plasându-și personajele într-o
lume de vis, pur imaginativă, guvernată de o frumusețe absolută ce atestă sensibilitatea și bagajul
emoțional al artistului [1].
9
Fig. 5 – Sf. Augustin în chilie, Sandro Botticelli, 1490-1494, tempera pe lemn, 41 x 27 cm, Uffizi,
Florența, Italia
Lucrarea Sf. Augustin în chilie – Fig. 5, realizată la cererea abației Santo Spirito, singura
mânăstire de călugări augustinieni din Florența, are desigur un subiect de natură religioasă,
înfățisându-l pe Sf. Augustin într-o atmosferă de izolare și devoțiune a călugărului penitent.
Fiind fascinat atât de legendele creștine cât și de cele păgâne, Sandro Botticelli îl prezintă pe Sf.
Augustin purtând robă episcopală peste rasa ordinului, cu toate că acesta nu fusese călugăr;
10
acesta poartă de asemenea o aureolă, însă psihologia personajului nu se aseamănă cu personajele
lui Fra Angelico, fiind plasat în austeritatea unei chilii cu bolte din piatra cenușie și tavan casetat.
Compozița de mici dimensiuni inspiră izolare, respectând principiul tridimensionalității, iar din
punct de vedere cromatic tonurile de gri sunt rupte de roba Sfântului și de nuanțele de galben ale
draperiei trase. La baza picturii sunt împrăștiate foi de hârtie aruncate, iar atașamentul Sfântului
la viața monastică este clar redată de atitudinea calmă de care acesta o are deasupra mesei de
scris. Întraga scenă pare să fie o aducere aninte a faptului ca însuși Sf. Augustin, unul dintre cei
mai mari teologi ai creștinismului, a trebuit să facă numeroase corecturi pentru a putea scrie
pagini de adâncă semnificație.
Fig. 6 – Primăvara, Sandro Botticelli, cca 1478, tempera pe lemn, 203 x 314 cm, Uffizi, Florența, Italia
Primăvara – Fig. 6 lui Sandro Botticelli omagiază Renașterea florentină atât pe plan
cultural, cât și pe plan politic și economic, pictura imaginând o scena armonioasă cu o pleiadă de
personaje, reprezentând: figura mitologică a zeului Mercur, cele Trei Grații, Venus – zeița
dragostei, nimfa Chloris, Flora – zeița fecundității și Zefir – Vântul de Vest. Cadrul este unul
11
paradisiac, cu elemente florale și prezența zeului iubirii sexuale – Cupidon (fiul lui Venus),
veșminte bogate cu modele și cusături și o spațialitate oferită de volumul personajelor – linii
curbe, feminine, senzuale [6].
Privitorul are impresia că spaţiul pictural reprezintă o scenă de teatru, caracteristică în
epoca Renaşterii Florentine. Prezența zeiței Venus este o reflecție a intereselor de factură
umanistă ale perioadei, aceasta fiind înfățișată sub forma unei femei idealizate, cu o ușoară
deviere față de centrul compoziției, având capul aplecat și gesticulând către dreapta.
Vestimentația este dantelată, extrem de vaporoasă și ușoară, aproape radiantă, demonstrând
atenția pictorului asupra texturilor prezente.
Fig. 7 – Nașterea lui Venus, Sandro Botticelli, 1482 - 1486, tempera pe pânză, 172.5 x 278.5 cm, Uffizi,
Florența, Italia
Nașterea lui Venus – Fig. 7 înfățișează momentul când, ieșind din mare dintr-o scoică,
Venus ajunge pe țărm la Paphos, în Cipru [5]. În ciuda proporțiilor mai degraba exagerate ale
zeiței – gâtul alungit și brațul stâng mai lung – Venus este un personaj de o frumusețe izbitoare,
care emite senzualitate si o componentă profund laicizată, în antiteză cu personajele lui Fra
12
Angelico, spre exemplu. Venus s-a născut ca zeiță a frumuseții, privitorul fiind martor al acestui
act de creație.
În această capodoperă, Botticelli acordă multă atenţie zugrăvirii mişcării provocată de
vânt, cascada de păr a zeiţei , trupul zeiţei Venus, cu albastrul cerului şi turcoazul mării în
fundal, este subliniat cu o tonalitate deschisă, subtil diferenţiată, apropiată de auriu. Zeița
coboară dintr-o scoică aurită, vântul suflă trandafiri asupra ei, iar portocalul înflorit din spate este
și el punctat cu aur. Lucrarea este revoluționară având în vedere că anterior nudurile erau tolerate
de autoritatea bisericească doar atunci cand figurile îi reprezentau fie pe Adam și Eva parțial
înveșmântați, fie pe Hristos pe Cruce. Sandro Botticelli nu face niciun fel de trimiteri religioase
nudului său, ci mai degrabă recrează impresia unei statui clasice ideale, cu origine în antichitatea
greco-romană.
Nașterea lui Venus reprezintă primul nud fără conotație biblică prezent în arta italiană,
liniile trupurilor efeminate fiind continuate de umbre si tonuri într-o gamă cromatică foarte
complexă, dând o fluiditate paradisiacă întregii compoziții. În ambele lucrări, nuanțele diafane de
roz-auriu sunt prezente, însă nu pentru a sugera o anume sacralitate ca în picturile lui Fra
Angelico, ci pentru a evidența feciorelnicia personajelor feminine, senzualitatea personificată a
motivelor mitologice antice. Mai degrabă laic decât religios, Sandro Botticelli face trimiteri la
cultul antic, având un spirit foarte avangardist și fiind un excelent pictor al tipologiei și
personalității feminine, cărora le imprimă atât o candoare divină cât și o senzualitate
pământească.
13
BIBLIOGRAFIE:
[1] Bernard Berenson, Pictori italieni ai Renașterii, 1971, București, Editura Meridiane;
[2] Stephen Farthing, 1001 de picturi de privit intr-o viață, 2010, Editura RAO;
[3] http://ro.wikipedia.org/wiki/Quattrocento ;
[4] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/renasterea-istoria-unei-epoci ;
[5] http://www.italian-renaissance-art.com/Birth-of-Venus.html ;
[6] http://www.uffizi.org/artworks/la-primavera-allegory-of-spring-by-sandro-botticelli/ .
http://classroom.synonym.com/symbolic-meanings-animals-during-renaissance-
6419.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Roman_Catholic_art
http://www.robinurton.com/history/Renaissance/northrenaiss.htm
14
Recommended