View
35
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
1
STUDIU PRIVIND
CONTRACTAREA
SOCIALĂ
AUTOR: Oxana Miron, dr. în drept
„Această publicație este finanțată integral de Guvernul Suediei. Guvernul Suediei nu împărtășește
neapărat opiniile și termenii exprimați. Autorul poartă responsabilitatea exclusivă pentru conținut. ”
2
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………3
Sumar………………………………………………………………………….5
1. Analiza legislației și a politicilor publice privind contractarea
(achiziționarea) serviciilor sociale în Republica Moldova………………….7
2. Noțiunile și tipologia serviciilor sociale (Nomenclatorul serviciilor sociale
în Republica Moldova)………………………………………………………..14
3. Rolul și organizațiilor neguvernamentale la prestarea și contractarea
serviciilor sociale………………………………………………………………23
4. Implicarea eficientă a administrației publice locale la contractarea
serviciilor sociale. Provocările actuale………………………………………26
5. Modele de contractare a serviciilor sociale……………………………….28
6. Recomandări pentru perfecționarea legislației și a mecanismului de
contractare a serviciilor sociale………………………………………………38
Bibliografie…………………………………………………………………….41
3
ACRONIME
APL I – administrația publică de nivelul I
APL II - adminsitrația publică de nivelul II
APC - administrația publică centrală
OSC - organizațiile societății civile
MSMPS - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
CNAM- Compania Națională de Asigurări în Medicină
4
INTRODUCERE
Acest Ghid, reprezintă un instrument de referință pentru organizațiile nonguvernamentale
din Republica Moldova în vederea posibilității contractării serviciilor sociale.
Contractarea socială a devenit o opțiune pentru creșterea calității serviciilor sociale.
Funcționarea eficientă și durabilă a serviciilor sociale reprezintă o prioritate pentru organizațiile
nonguvernamentale și pentru instituțiile statului.
Orice contractare a unui serviciu social reprezintă implicarea a doi actori importanţi, pe de
o parte a instituţiilor publice în rol de evaluator extern și finanțator și a prestatorilor privaţi de
servicii interesaţi să menţină calitatea serviciilor și să sporească sustenabilitatea financiară.
Strategia națională în domeniu a fost axată pe reducerea costurilor serviciilor sociale fără
micșorarea numărul serviciilor oferite. Pentru a nu reduce calitatea serviciilor acordate
beneficiarilor, au fost analizate și modalități noi pentru asigurarea durabilității serviciilor
sociale și investițiilor nestatale. În acest context a crescut interesul instituțiilor statului pentru
contractarea serviciilor sociale furnizate de către organizațiile neguvernamentale.
În practica internațională, serviciile sociale sunt preponderent finanțate din bugetul public,
chiar dacă prestatorul de servicii este unul privat. Majoritatea statelor europene au dezvoltat un
sistem de politici sociale în care serviciile sociale sunt oferite complementar, de către
organizații publice și private, ambele respectând aceleași standarde de calitate, având acces egal
la fondurile publice și măsuri de sustenabilitate.
Un număr semnificativ de bune practici din experiența internațională atestă avantajele
dezvoltării unor mecanisme de achiziționare a serviciilor sociale dezvoltate de furnizori privați.
Cea mai mare provocare pentru asigurarea continuității serviciilor sociale, atât pentru
organizațiile nestatale prestatoare, cât și pentru administrația publică locală și administrația
publică centrală din Republica Moldova, este asigurarea durabilității financiare, mai ales în
mediu rural.
Consolidarea parteneriatelor public-private, bazate pe implicarea organizațiilor
neguvernamentale în prestarea serviciilor sociale, precum și elaborarea unui cadrul legislativ
adecvat ce ar permite achiziția de servicii sociale de la organizațiile neguvernamentale și
nestatale, precum și a mecanismelor de implementarea a acestor legilor, este calea reală de
asigurare și sporire a accesului populației Republicii Moldova la servicii sociale.
Achiziționarea serviciilor sociale de la organizațiile neguvernamentale de către administrația
publică locală și administrația publică centrală trebuie să devină o bază a asigurării calității,
durabilității și accesibilității serviciilor sociale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
5
Sumar
Într-o societate în permanentă transformare, în care problemele sociale se modifică cu
rapiditate, politica publică privind contractarea serviciilor sociale trebuie să se adapteze la noile
cerinţe şi să răspundă nevoilor persoanelor aflate în dificultate. Creşterea calităţii serviciilor
sociale şi diversificarea acestora astfel încât să răspundă necesităților, trebuie să fie unul din
obiective centrale al politicii Guvernului în domeniul protecţiei sociale. Dacă statul îndeplineşte
funcţia de reglementare, stabilind prin politicile pe care le adoptă cadrul de prestare și
contractare a serviciilor sociale, organizaţiile societăţii civile au o serie de instrumente prin care
pot crește calitatea serviciilor prestate.
Instrumentul cel mai important pentru creşterea calităţii serviciilor îl deţine administraţia
publică, respectiv Guvernul şi Parlamentul, şi este reprezentat de politicile publice pe care le
adoptă.
Politica publică în domeniul contractării sociale trebuie să prevadă următoarele aspecte:
obiectivele pe care statul doreşte să le atingă prin aplicare politicii respective, tipurile de
serviciile sociale care pot fi realizate în parteneriat cu un terţ, care pot fi furnizorii de servicii
sociale publice, ce acreditări trebuie să dețină furnizorii de servicii, responsabilităţile fiecărei
părţi, standardele minime de calitate ce trebuie respectate pentru fiecare serviciu în parte,
indicatorii de performanţă utilizaţi în monitorizare, procedura de monitorizare şi evaluare,
procedurile de exit.
Fenomenul contractării în politica socială presupune aducerea împreună a statului şi a pieţei
şi îndeplinirea a trei condiţii:
(a) separarea atribuțiilor între finanţare, control, management şi furnizare de servicii,
(b) concurenţa loială între furnizori publici și privați a serviciilor sociale
(c) „libertatea de a alege” a consumatorului.
Reforma în domeniul contractării serviciilor sociale are în vedere nu numai actorii implicaţi
(publici sau privați), ci şi modul cum se realizează această procedură de contractare.
În prezent, asistăm la o reformă în ceea ce priveşte logica acordării acestor servicii, trecându-
se de la servicii bazate pe principiul universalităţii (cetăţenia ca statut) la servicii personalizate
în funcţie de nevoile cetăţenilor (cetăţenia ca contract).
Tipologia contractării sociale este stabilită de literatura de specialitate în funcţie de
cumpărătorul serviciilor : instituţiile publice sau cetăţean.
În cazul în care cumpărătorii sunt instituţii publice avem de-a face cu contracte de furnizare
de servicii în care finanţarea este publică, iar implementarea privată.
Administraţia publică va fi cea care va constrânge furnizorii privaţi să respecte standardele
de performanţă şi să răspundă cât mai adecvat nevoilor cetăţenilor.
Dacă cumpărătorii sunt cetăţenii, vom întâlni un alt instrument de politică publică Acest
sistem este centrat pecetăţean ca şi consumator care este liber să-și aleagă serviciul dorit.
Instituţiile publice eliberează vouchere cetăţenilor, care apoi sunt liberi să îşi aleagă orice
serviciu necesar din oferta existentă pe piaţă. Nu putem vorbi de o libertate de a alege a
cetăţeanului, ci doar de o libertate de alegere a furnizorului, fără a avea un cuvânt de spus în
definirea sau personalizarea serviciilor dorite. Cetăţeanul este condiţionat de furnizor, fiind
constrâns să accepte servicii predefinite şi standardizate. Pentru a putea să fie implementat un
sistem bazat pe vouchere este nevoie de o piaţă dezvoltată a furnizorilor de servicii sociale care
să fie atent monitorizaţi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Problema cea mare este legată
de sancţiunile aplicate furnizorului care nu respectă standardele de performanţă.
Organizaţiile societăţii civile sunt cele care au adus o contribuţie importantă la creşterea
calităţii serviciilor sociale oferite persoanelor aflate în nevoie. Pe lângă faptul că ele sunt cele
care au introdus numeroase tipuri de servicii sociale pe piaţa de servicii din Republica Moldova,
ele sunt primele care au stabilit şi standarde de calitate pentru realizarea şi furnizarea acestor
6
servicii. Guvernul nu numai că a preluat aceste servicii, dar cea mai mare parte din standardele
de performanţă stabilite de către stat sunt elaborate împreună cu ONG pe baza experienţei
acestora. ONG sunt poate, pentru anumite tipuri de servicii sociale, cele mai abilitate să ofere
consultanţă de specialitate şi training-uri pentru pregătirea personalului.
În ultimii ani ONG au avut o activitate susţinută de lobby şi advocacy pentru a le fi
recunoscută activitatea în domeniul social. O piaţă dezvoltată de servicii sociale, în care să
activeze mai mulţi furnizori privaţi de astfel de servicii, ar conduce nu numai la scăderea
costurilor pe care le implică aceste servicii, ci şi la o creştere calitativă a acestora. Pentru a îşi
putea păstra clienţii şi a atrage alţii noi, prestatorii privaţi sunt nevoiţi să reducă costurile şi să
sporească calitatea.
Finanțarea prestatorilor non-publici de servicii sociale este deosebit de importantă – de cele
mai multe ori este mai eficientă decât prestarea publică. Finanțarea trebuie însă să fie
transparentă, multi-anuală, prestatorul de servicii să fie îndeaproape monitorizat și evaluat atât
de autoritatea centrală/locală ce-l finanțează, cât și de organele abilitate cu inspecție, iar
interesele beneficiarilor să prevaleze.
7
1.1. Analiza legislației și a politicilor publice privind contractarea serviciilor
sociale în Republica Moldova
În opinia mai multor autori, „contractarea serviciilor sociale desemnează transferul
resurselor necesare, al responsabilității şi al dreptului de organizare, administrare şi
management al serviciilor sociale destinate diferitor categorii de populații defavorizate şi
marginalizate de la autoritățile publice către prestatorii privaţi de servicii sociale”.
„Contractarea socială” nu este un termen stabilit la nivel internațional care ar avea o singură
definiție obiectivă relevantă pentru toate țărișe.
Fiecare țară are propria sa abordare și concepțiune, în cazul Republicii Moldova se vorbește
clar în termen de „achiziții publice”.
Legea nr. 547 din 25 decembrie 2003 asistenței sociale este legea de bază, care
reglementează finanțarea asistenței sociale.
Potrivit art. 22 (1) din Legea sus-numită, acțiunile de asistență socială se finanţează de la
bugetul de stat, din bugetele locale, din Fondul de susținere a populației, din donaţii,
sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.
Conform art. 23 din lege modul de finanţare a asistenţei sociale se stabileşte prin legile care
reglementează acordarea prestaţiilor sociale şi a serviciilor sociale.
Administrația publică locală, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură baza
materială necesară pentru organizarea şi funcţionarea structurilor teritoriale de asistenţă socială,
pentru acordarea serviciilor sociale proprii şi sprijină acţiunile de asistenţă socială întreprinse
de persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi de
organizaţiile societăţii civile. Iar conform legislației în vigoare, funcția de organizare și
finanțare a serviciilor sociale este una descentralizată, autoritățile publice locale fiind cele care
sunt responsabile de planificarea, organizarea și finanțarea serviciilor sociale
Conform art. 7 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 123 din 18.06.2010 cu privire la serviciile sociale,
asociațiile obștești, fundațiile, instituțiile private fără scop lucrativ – cu domeniul de activitate
în sferă socială sunt recunoscuți în calitate de prestatorii privați de servicii sociale.
Modul de finanţare a serviciilor sociale se stabileşte conform cadrului legislativ care
reglementează relaţiile inter bugetare.
Finanţarea serviciilor sociale se face în baza principiilor concurenţei şi calităţii. Finanţarea
serviciilor sociale poate fi realizată în parteneriat de la bugetul de stat, de la bugetul unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi al doilea, conform atribuţiilor prevăzute.
La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate veniturile proprii ale prestatorilor de servicii
sociale, donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice din ţară şi
din străinătate, precum şi alte surse, conform legislaţiei.
Cadrul legal şi normativ care reglementează mecanismul cu privire la contractarea
serviciilor sociale în Republica Moldova include:
• Legea cu privire la serviciile sociale nr.123 din 18.06.2010;
• Legea asistenței sociale cu nr. 547 din 25.12.2003;
• Legea cu privire la asociațiile obşteşti nr. 837-XIII din 17.05.1996;
• Legea nr. 581 din 30.07.1999 cu privire la fundații;
• Legea privind achizițiile publice nr.131 din 03.07.2015
8
În funcţie de venituri, beneficiarul poate să contribuie la finanţarea prestării serviciilor
sociale, conform legislaţiei (art. 27 şi 28 din Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din
18.06.2010). 1
Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă, în art. 6¹
stabileşte că, competenţele autorităţilor publice centrale în domeniul asistenţei sociale se
deleagă autorităţilor publice locale şi se finanţează din contul transferurilor cu destinaţie
specială de la bugetul de stat prevăzute în legea bugetară anuală.
Prin Hotărârea nr. 800 din 01.08.2018 pentru aprobarea a pachetului minim de servicii
sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului
material în temeiul legii Fondului de susținere a populației nr. 827/2000 Guvernul a hotărât:
1. Pachetul minim de servicii sociale include următoarele servicii sociale:
1) serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;
2) serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii;
3) serviciul social Asistență personală,
Iar pct. 3 al Hotărîrii de Guvern nominalizate menționează faptul că finanțarea sumei alocate
pentru fiecare serviciu social inclus în pachetul minim indicat în pct.1 se va efectua de către
autoritățile publice locale de nivelul al doilea în limitele plafoanele stabilite de către Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și de altfel prin Legea nr. 81 din 28.02.2003 privind
cantinele de ajutor social, finanțarea cantinelor de ajutor sociale se efectuează din contul
Fondului de susținere a populație, al sponsorilor, a organizațiilor neguvernamentale,
filantropice și religioase, al altor persoane juridice și fizice.
Sistemul actual de finanţe publice locale confuz în diferite domenii împiedică elaborare unor
structuri administrative la nivel local care să permită autorităţilor locale să se focuseze asupra
realizării competenţelor proprii orientate spre necesităţile nemijlocite ale colectivităţilor locale,
dezvoltarea socio-economică şi asigurarea unor servicii publice calitative.
Totodată, art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea asistenței sociale nr. 547 din 25.12.2003 stabilește
că autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea susţin pe reprezentanţii societății
civile în activitatea de elaborare şi implementare a programelor locale de dezvoltare a asistenței
sociale.
Legislația Republicii Moldova permite contractarea OSC serviciilor medico-sociale în
cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Potrivit art. 4 alin. (8) din Legea
nr. 1585 din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, organizațiile
(instituțiile) specializate în îngrijiri la domiciliu, inclusiv paliative, pot fi contractate de CNAM
în vederea acordării acestor servicii în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență
medicală.
Pe lângă aceste prevederi, Programul Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală2
permite contractarea serviciilor de îngrijiri comunitare și a serviciilor de intervenție timpurie,
care de asemenea pot fi furnizate de OSC specializate în domeniu. Prestatorii privați de servicii
medicale/medico-sociale au dreptul de a presta asemenea servicii dacă sunt acreditați și
licențiați conform legislației în vigoare.
În același timp, rolul principal de prestare a serviciilor sociale îl revine Autorităților Publice
Locale de nivelul I și II (APL I și APL II).
MSMPS organizează şi gestionează instituțiile prestatoare de servicii sociale doar în cazul
în care asemenea instituții nu pot fi organizate şi gestionate de către autorităţile administraţiei
publice locale (organizează și gestionează instituțiile prestatoare de servicii sociale cu
specializare înaltă).
Astfel, organul principal de stat în domeniul serviciilor sociale substituie funcțiile APL în
acest sens în cazurile în care nu există capacitățile necesare la nivel local. Totuși, asemenea
1 Art. 26, 27, 28 din Legea cu privire la serviciilor sociale
2 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1387din 10.12.2007
9
cazuri servesc mai curând drept excepții, tendința fiind de a atribui pe deplin funcția de prestare
a serviciilor sociale APL, care cunosc mai bine necesitățile locale. În acest context, problema
capacității de acoperire financiară a acestor responsabilități ale APL este una crucială, în special
pe fondul reformei descentralizării financiare locale.
Repartizarea responsabilităților privind prestarea serviciilor sociale dintre APL I și APL II
este, deseori, ambiguă.
Conform Nomenclatorului serviciilor sociale aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii,
Protecției Sociale și a Familiei nr. 353 din 15 decembrie 2011, dezvoltarea serviciilor sociale
primare este în responsabilitatea APL I, a serviciilor sociale specializate este în
responsabilitatea APL II, iar a serviciilor sociale de specializare înaltă este în responsabilitatea
administrației centrale (MSMPS).
Totuși, această repartizare nu este atât de clară în baza altor legi și regulamente care
gestionează prestarea serviciilor sociale primare și specializate. Astfel, Legea nr. 123 din
18.06.2010 cu privire la serviciile sociale nu stipulează o delimitare clară a responsabilităților
dintre APL I și APL II, iar la unele aspecte atribuțiile chiar se dublează (articolele 9 și 10 din
legea menționată).
Astfel, atât administrația publică de nivelul I căt și adminsitrația publică de nivelul II:
(i) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile
persoanei la aceste servicii;
(ii) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;
(iii) planifică tipurile de servicii sociale conform necesităților populației;
Lipsa unei delimitări clare a responsabilităților între autoritățile publice locale a contribuit
la dezvoltarea unei game largi de diverse tipuri de servicii sociale, neomogene. Aceasta
constituie o provocare majoră la capitolul reglementării eficiente a acestora.
O altă problemă ține de lipsa unei responsabilizări clare a actorilor implicați în acest proces,
deoarece la finanțarea serviciilor sociale nu se iau în considerație criterii de performanță și nu
există un sistem funcțional de monitorizare și control al calității serviciilor.
În ultima instanță, aceasta afectează negativ calitatea și durabilitatea majorității serviciilor
sociale. Rolul APL de nivelul întâi este, deseori, marginalizat în favoarea APL de nivelul II,
fapt ce contravine bunelor practici de descentralizare.
În general, Legea cu privire la serviciile sociale creează senzația că rolul principal în
prestarea serviciilor respective aparține APL II, pe când APL I servește doar în calitate de
asistent sau, în cel mai bun caz, partener în acest sens.
Astfel, legea stipulează doar în cazul APL II atribuția de a înființa, reorganiza sau lichida, în
modul stabilit, instituții ce prestează servicii sociale şi asigură funcționarea acestora, iar APL I
este obligată să ofere doar susținerea necesară în acest sens. Totodată, APL I prestează serviciile
primare în baza unității de asistență socială prin intermediul asistenților sociali şi al lucrătorilor
sociali, care de jure se află în componența structurii raionale de asistență socială înființate de
consiliile raionale. Mai mult decât atât, legea respectivă pune un mai mare accent pe APL II în
calitate de prestator principal de servicii sociale, fiind marginalizat rolul APL I.
Spre exemplu, conform art. 9, al. (1), APL de nivelul II asigură dezvoltarea şi gestionarea
serviciilor sociale, în timp ce conform art. 10, al. (1), APL de nivelul I doar contribuie la
dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale.
Sistemul de verificare a calității a serviciilor sociale implică anumite conflicte de interese.
Conform Legii privind serviciile sociale, APL de nivelul II monitorizează procesul de prestare
a serviciilor sociale şi organizează evaluarea calității acestor servicii acordate de prestatorii de
servicii, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, în teritoriul
administrat (art. 9, al. (3), lit. h). În același timp, APL de nivelul II pot înființa și asigura
funcționarea instituțiilor ce prestează servicii sociale (art. 9, al. (3), lit. d). În așa mod, legislația
permite APL II să acționeze, atât în calitate de prestator de servicii sociale, cât și în calitate de
10
evaluator al calității acestora. Mai mult decât atât, potrivit aceleiași legi, APL de nivelul I nu
sunt investite nici cu dreptul de a organiza și nici de a verifica calitatea serviciilor sociale, fiind
iarăși dezavantajate în raport cu APL II. Cadrul regulator este incoerent în ceea ce privește
divizarea responsabilităților între APL I și APL II privind prestarea serviciilor sociale.
Lipsa de coerență este atestată între 2 legi importante care stipulează responsabilitățile APL
I și APL II la capitolul prestării serviciilor sociale:
(i) Legea nr. 123 din 18.06.2010 cu privire la serviciile sociale, și
(ii) Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.
Astfel, dacă prima lege pune un accent mai mare pe rolul APL II la organizarea, prestarea și
verificarea calității serviciilor sociale (art. 9), atunci cea de-a doua lege învestește anume
consiliile locale și primarii cu funcțiile de coordonare a activităților de protecție și asistență
socială. De fapt, legea privind administrația publică locală nu stipulează în mod expres nici o
competență a consiliului raional sau a președintelui raionului la capitolul organizării serviciilor
sociale, toate fiind transferate pe seama APL I.
Ambiguitatea legislației Republicii Moldova în delimitarea atribuțiilor în prestarea
serviciilor sociale între APL de nivelul I și cel de nivelul II, impune amprentă și în dezvoltarea
contractării a serviilor sociale de către organizațiile neguvernamentale. Lipsa unei
descentralizării financiare bine delimitată, în multe cazuri duce la refuzul direct sau indirect
administrației publice locale de a contracta serviciile sociale de la prestatori privați.
Pornind de la modele europene în furnizarea de servicii sociale, vom face o diagnoză a
instrumentelor de politică publică în domeniul contractării serviciilor sociale în Republica
Moldova.
Prin prisma legislației autohtone, se menționează faptul că în Republica Moldova,
contractarea serviciilor sociale poate fi realizată prin intermediul achiziţiilor publice, a
subvenţiilor și a parteneriatului public-privat.
Parteneriatul public privat
Termenul de parteneriat public-privat are o accepţiune foarte largă. De cele mai multe ori,
(inclusiv și în Republica Moldova) conceptul este utilizat limitat la concesionarea bunurilor de
infrastructură, dar această accepţiune nu exclude toate formele de parteneriat public-privat din
punctul de vedere al zonei de business.
În sectorul de afaceri, acest termen include toate modalităţile de administrare a bunurilor
publice de către companii private. În sectorul non-guvernamental, termenul corespondent este
„parteneriat ONG– Guvern”.
Acesta are trei aspecte, ce reflectă diferitele roluri în care unii parteneri se pot afla în relaţie
cu ceilalţi: participarea, finanţarea şi iniţiativele comune. Participarea ONG poate avea diferite
forme, dar este necesară dezvoltarea unui cadru sau mecanism instituţionalizat pentru
participarea acestora.
Alt aspect al parteneriatului ONG–Instituție publică este relaţia de finanţare. Mecanismele
de finanţare cel mai des întâlnite în Europa sunt granturile şi contractele. Totuşi, în cazul aşa
numitelor servicii de bunăstare (servicii sociale, sănătate, educaţie) pot exista şi finanţări din
parte unor terţi.
Plăţile din partea terţilor includ forme de finanţare în care statul (ca terţă parte) plăteşte
serviciile în numele clientului, astfel încât prestatorul primeşte o sumă care este de regulă
stabilită prin lege, în funcţie de beneficiar. Formele tipice sunt finanţările normative şi
voucherele. În Republica Moldova sunt achitate în așa mod serviciile de îngrijire la domiciliu
(transferă ONG responsabilitatea prestării acestor servicii). În plus, Guvernele adeseori oferă
ONG sprijin material, punându-le la dispoziţie birouri/ clădiri pentru nevoile acestora, cu o
chirie lunară foarte mică sau chiar gratis.
Pentru implementarea cu succes a contractării sociale, este necesară o înţelegere a
parteneriatelor public-privat şi voinţa politică.
11
La rândul său, art. 2 din Legea Republicii Moldova nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la
parteneriatul public-privat recunoaște asociațiilor obștești dreptul de încheia contracte de lungă
durată cu partenerul public pentru desfășurarea activităților de interes public, dar nu pentru
închierea parteneriatelor publice-private în domeniul prestării serviciilor sociale de către
organizațiile non-guvernamentale.
Ceea ce pune în imposibilitatea organizațiile nonguvernamentale de a contracta serviciile
sociale în baza Legii cu privire la parteneriatul public privat.
Contractul/ achiziţia de servicii reprezintă o formă de finanţare prin care organizaţiile
neguvernamentale furnizează pentru autorităţile publice servicii la un preţ şi în condiţiile
prevăzute în cadrul unui contract.
Termenul de „contractare” diferă de la un stat la altul, în România este expus în calitate de
furnizare a servciilor sociale, în Republica Moldova mediul academic definiște termenul de
„contractarea serviciilor sociale”, iar legislația Republicii Moldova stipulează noțiunea de
„achiziționarea” serviciile sociale.
De cele mai multe ori condiţiile de furnizare a serviciilor sunt stabilite de autoritatea publică
într-un caiet de sarcini, iar organizaţia va oferi metodologia de furnizare şi preţul.
Contractarea organizaţiilor se face în baza unei proceduri de licitaţie, care de cele mai multe
ori este deschisă tuturor furnizorilor privaţi de servicii sociale acreditaţi, în care orice
organizaţie are posibilitatea de a participa. Este declarat câştigător acea organizaţie care oferă
cea mai bună calitate la un preţ avantajos.
Legislația Republici Moldova stipulează direct că Achiziţia publică reprezintă procurarea de
bunuri, executare de lucrări sau prestare de servicii pentru necesităţile uneia sau câtorva
autorităţi contractante3.
Reieșind din prevederile art. 1 din Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice,
autoritățile publice au dreptul să încheie cu persoanele juridice de drept privat (inclusiv cele cu
scop nelucrativ) contracte de achiziții publice de servicii prevăzute în anexele nr.1 şi 2 la Legea
nominalizată.
Contractul de achiziţii publice este încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori
economici şi una sau mai multe autorităţi contractante, are ca obiect procurarea de bunuri,
executarea de lucrări sau prestarea de servicii.
Republica Moldova deţine un şir de reglementări privind activitatea economică a ONG-
urilor şi procedura de achiziţie după modelul bunelor practici internaţionale.
Astfel cadru normativ în vigoare prevede că o organizaţie necomercială este în drept să se
lanseze direct într-o activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut sau
poate fonda o filială comercială pentru desfăşurarea oricărei alte activităţi economice.4
Totodată, în conformitate cu art.19 al Legii cu privire la fundaţii şi art.8 al Legii cu privire
la asociaţiile obşteşti, asociaţiile obşteşti ce urmăresc beneficiul public pot fi scutite parţial sau
integral de plata unor impozite. Astfel, activităţile economice conexe ale organizaţiilor
necomerciale care au fost certificate ca asociaţii care urmăresc beneficiul public și sunt scutite
de impozitul pe venit. De aceea, tranzacţiile care rezultă dintr-o procedură de achiziţie ar fi o
excepţie pentru organizaţiile ce urmăresc beneficiul public, în cadrul angajării într-o licitaţie.
Aceasta ar acorda asociaţiilor ce urmăresc beneficiul public un avantaj faţă de organizaţiile
comerciale sau alte organizaţii necomerciale angajate în aceeaşi licitaţie, care nu beneficiază de
scutire de impozit.
3 Legea privind achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.1. 4 Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837 din 17.05.1996, art.26; Legea cu privire la fundaţii nr.581 din 30.07.1999 art.23; privire la
12
Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.2 prevede aplicarea contractelor de
achiziţii publice care nu sunt specificate la art.45 a căror valoare estimativă, fără taxa pe
valoarea adăugată, este egală sau mai mare decât următoarele praguri:
b) pentru contractele de achiziţii publice de lucrări şi servicii - 25 000 de lei.
Prezenta lege prevede şi particularităţi privind contractele de achiziţii publice care nu sunt
specificate la art.4 şi a căror valoare estimativă, fără taxa pe valoare adăugată, este egală sau
mai mare decît următoarele praguri:
a) pentru contractele de achiziţii publice de bunuri şi servicii - 2 500 000 de lei;
Contractul de achiziţii publice poate fi atribuit prin următoarele proceduri6:
a) licitaţie deschisă (publică) - cuprinde oferte ale tuturor operatorilor economici care doresc
să participe la licitaţie.
Se consideră câştigătoare oferta, desemnată cea mai avantajoasă economic.
Oferta cea mai avantajoasă economic este oferta desemnată câștigătoare în temeiul
următoarelor criterii:
a) calitatea oferită, costul unei unităţi a produsului ofertantului;
b) preţul total;
c) experienţa ofertantului etc. în cazul contractelor de achiziţii publice de servicii.
Ponderea preţului în totalul evaluării ofertelor nu va fi mai mică de 40 la sută.
Sursă: Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.45.
b) licitaţie limitată – se aplică în cazul în care bunurile, lucrările şi serviciile au un caracter
complex sau de ele dispune un număr mare de operatori economici pe piaţă.
c) acord-cadru - un acord încheiat între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau
mai mulţi operatori economici, având ca obiect stabilirea condiţiilor pentru contractele ce
urmează a fi atribuite în decursul unei perioade determinate, în special preţurile şi, după caz,
cantităţile prevăzute.
d) dialog competitiv - procedură de licitaţie deschisă, desfăşurată în două etape, aplicabilă în
cazul contractelor de achiziţii deosebit de complexe, la care poate solicita să participe orice
operator economic şi în cadrul căreia autoritatea contractantă întreţine un dialog cu ofertanţii
admişi la această licitaţie în vederea dezvoltării uneia sau mai multor soluţii alternative care să
răspundă cerinţelor pe baza cărora ofertanţii selectaţi urmează a fi invitaţi să îşi depună ofertele.
e) proceduri negociate - autorităţile contractante pot atribui contracte de achiziţii publice printr-
o procedură negociată.
f) achiziţie dintr-o singură sursă – se efectuează în cazul contractelor de achiziţii publice de
bunuri, de lucrări şi de servicii dacă nici o ofertă adecvată sau nici o candidatură nu a fost
depusă ca răspuns la o procedură deschisă sau din motive tehnice sau de maximă siguranţă etc.
g) cerere a ofertelor de preţuri - autoritatea contractantă, prin cererea ofertelor de preţuri, poate
atribui contracte de achiziţii de bunuri, lucrări sau servicii, care se prezintă conform unor
specificaţii concrete, cu condiţia ca valoarea estimativă a achiziţiei să nu depăşească 200 000
de lei pentru bunuri şi servicii.
h) sisteme dinamice de achiziţie – este un proces, în totalitate electronic, de achiziţie a bunurilor
de uz curent ale căror caracteristici, disponibile în general pe piaţă, îndeplinesc cerinţele
autorităţii contractante. Sistemul dinamic este limitat în timp şi deschis pe întreaga perioadă
oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de selecţie şi care prezintă o ofertă
orientativă conform cerinţelor solicitate.
i) licitaţie electronică - proces repetat care implică un dispozitiv electronic de prezentare, în
ordine descrescătoare, a noilor preţuri şi/sau a noilor valori referitoare la anumite elemente ale
5 Notă: art. 4 a Legii privind achiziţiile publice reglementează excepţiile/situaţiile în care legea nu se aplică 6 Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.33.
13
ofertelor, care se stabilesc după o primă evaluare completă a ofertelor, permiţînd clasificarea
lor pe baza unor metode automate de evaluare.
Legislaţia Republicii Moldova, referitoare la achiziţii, conţine prevederi cu referire la
participarea organizaţiilor comerciale, dar este problematică pentru participarea eficientă a
organizaţiilor necomerciale.
Ofertanţilor li se solicită garanţii, în cuantum nu mai mare de 3% din valoarea ofertei
prezentate, iar cuantumul asigurării executării contractului nu trebuie să depăşească 15 la sută
din valoarea de deviz a contractului de achiziţie7. În unele cazuri, este evident că va fi dificil
pentru ONG-uri să aloce fonduri în scopul acestor garanţii.
Pentru achiziţia de bunuri cu o valoare estimativă mai mică de 200 000 de lei şi de
lucrări cu o valoare estimativă mai mică de 1 000 000 de lei, autoritatea contractantă este
în drept să nu ceară operatorului economic garanţie pentru ofertă.
În mod ideal, legislaţia ar putea fi modificată pentru a specifica că întotdeauna se va
renunţa la prezentarea garanţiilor în cazul achiziţiei anumitor servicii cum ar fi serviciile
sociale, medicale, recreative, culturale şi servicii de selectare şi angajare a personalului –
servicii furnizate în mod tipic de organizaţiile necomerciale atunci când acestea nu sunt
furnizate de persoanele juridice de drept public8.
Dat fiind faptul că costul serviciilor sociale poate fi destul de mic, şi în circumstanţele în
care numărul prestatorilor existenţi este totuşi destul de limitat, chiar poate fi numai un singur
prestator care poate presta serviciul necesar, pot avea loc licitaţii cu participare limitată pentru
achiziţia de servicii sociale.
În cazul în care doar un singur prestator există pe piaţă, metoda de achiziţie dintr-o singură
sursă este autorizată prin lege (existentă, dar neeficientă pentru localitățile rurale)
Atât pentru procedura de achiziţie dintr-o singură sursă, cât şi pentru licitaţiile cu participare
limitată, este important ca statul să deţină informaţia cu privire la prestatorii existenţi pe piaţă.
În mod tipic, persoanele juridice de drept public pot efectua licitaţii cu participare limitată
doar dacă toţi prestatorii unui serviciu concret sunt invitaţi să participe la licitaţie.
La momentul actual nu se atestă ca organele de stat să dispună de informaţii complete şi nici
centralizate despre serviciile oferite de organizaţiile necomerciale din Moldova.
Este important ca informaţiile sistematizate despre organizaţiile necomerciale care
furnizează servicii adresare persoanelor în dificultate, inclusiv informaţii detaliate despre
tipurile de servicii pe care le oferă acestea, să fie colectate şi centralizate în vederea
implementării mecanismelor respective.
7 Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007 ,art.42 8 Lista propusă este conformă cu lista serviciilor a căror procedură de achiziţie poate fi simplificată în funcţie de cerinţele Directivei
Consiliului Europei N92/50/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la coordonarea procedurilor de încheiere a contractelor publice de servicii.
În prezent, licitaţia cu participare limitată, dacă nu procedura de achiziţie dintr-o singură
sursă, sunt cele mai posibile pentru a fi utilizate la achiziţia de servicii sociale în Moldova.
Această cerinţă nu apare clară pentru servicii.
Este de dorit ca această condiţie să fie flexibilă, aşa încât ONC-urile să poată participa la
procedura de achiziţie.
Se recomandă ca în cazul achiziţiei de servicii sociale să fie solicitate doar garanţii
simbolice din partea ofertanţilor şi contractanţilor care pot fi organizații non-
guvernamentale.
14
Societatea civilă din Moldova este interesată în elaborarea unei asemenea baze de date pentru
o viitoare utilizare de către autoritățile publice.
Subvenţiile / donaţiile9
Subvenţiile reprezintă mecanisme de sprijin furnizate de autorităţile publice organizaţiilor
necomerciale pentru a le ajuta să presteze serviciile lor către populaţie.
Subvenţiile pot fi acordate sub formă de sprijin financiar sau material. Se constată că dintre
tipurile de subvenţii tradiţionale, întâlnite în practica internaţională, subvenţiile în natură,
subvenţiile bazate pe proiecte, unele subvenţii minore şi subvenţiile din articolele bugetului
naţional sînt cele acordate organizaţiilor necomerciale din Moldova.
Subvenţiile în natură sunt practicate, de obicei, în ţările în tranziţie şi, de aceea, nu este
surprinzător faptul că astfel de subvenţii sunt acordate actualmente organizaţiilor necomerciale.
Subvenţiile bazate pe proiecte sunt alocate unui proiect sau unei activităţi specifice.
Organizaţia necomercială expediază autorităţii publice o propunere solicitată sau nesolicitată,
care descrie proiectul ce se doreşte a fi finanţat, împreună cu un buget detaliat şi justificat, care
se referă în exclusivitate la activităţile efectuate în cadrul proiectului. Se procedează în acelaşi
mod ca şi atunci când organizaţiile necomerciale solicită de la donatorii străini donaţii pentru
proiecte.
Subvenţiile minore nu sunt, de obicei, acordate pe bază de concurs, şi scopul lor este de a
completa activităţile finanţate din altă sursă şi de a stimula o organizaţie să continue o activitate.
De obicei, asemenea subvenţii sunt acordate organizaţiilor a căror surse de finanţare sunt foarte
diversificate, de exemplu, organizaţiile care există în special din veniturile obţinute din
activităţile lor economice auxiliare sau provenite de la diferiţi donatori. Aceste subvenţii trebuie
să fie utilizate doar pentru a suplimenta bugetul total al unui proiect şi trebuie să reprezinte o
mică parte din costul total al proiectului, de exemplu, nu mai mult de 20 la sută din el.
Practica curentă în Moldova, conform căreia autorităţile locale contribuie la cheltuielile
legate de serviciile comunale ale organizaţiilor necomerciale care efectuează activităţi în
domeniul asigurării protecţiei drepturilor copilului poate fi considerată drept un tip de subvenţie
minoră.
În Republica Moldova, la fel ca şi în multe ţări în tranziţie, alocaţiile guvernamentale directe
din bugetul de stat sunt acordate anumitor organizaţii necomerciale (uniuni de creaţie,
organizaţii), indicate în mod specific în buget. Aceste alocaţii sunt acordate în conformitate cu
aceleaşi principii întâlnite în alte ţări în tranziţie cînd, anual, Legea bugetului alocă subvenţii
unor asemenea organizaţii necomerciale. De obicei, fondurile alocate acestor organizaţii pot fi
utilizate doar pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităţilor lor non-profit.
Acest tip de subvenţii alocate din articolele bugetului naţional creează preocupări în privinţa
transparenţei procesului şi criteriilor utilizate pentru sprijinul acordat.
Ca urmare, există puţine oportunităţi pentru alte organizaţii de a solicita un asemenea tip de
sprijin financiar.
2. Noțiunile și tipologia serviciilor sociale (Nomenclatorul serviciilor sociale
în Republica Moldova)
Actualmente, una dintre sarcinile politicii sociale a statului constă în formare unui sistem
eficient de protecție socială.
Conform Constituției Republicii Moldova „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice
om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui,
9 A se vedea: Nadejda Mazur şi Caroline Newman Delegarea serviciilor sociale de către administraţia publică locală din Moldova
organizaţiilor non-comerciale. Ghid practic. Chişinău, 2006.
15
cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare. Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie,
bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor
împrejurări independente de voinţa lor.”
Analiza generală a cadrului normativ permite, de a evidenția faptul că la nivel formal,
sistemul protecției sociale din Republica Moldova este privit ca fiind compus din două
componente de bază:
1. Asigurări sociale;
2. Asistență socială.
1. Asigurări sociale
Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurări sociale este una dintre principalele
instituții de protecție socială în condițiile economiei de piață, care garantează realizarea
dreptului constituțional al cetăţenilor de asigurare materială la bătrânețe, în caz de boală,
pierdere totală a capacității de muncă, pierdere a întreținătorului, şomaj.
Administrarea şi gestionarea sistemului public de asigurări sociale se efectuează de către
Casa Naţională de Asigurări Sociale, care este o instituţie publică autonomă de interes naţional,
cu personalitate juridică.
2. Asistenţă socială
Asistenţa Socială este un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activităţi
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor, cu
probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură
economică, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin
mijloace şi eforturi proprii, un mod normal, decent de viaţă.
Serviciile sociale reprezintă o componentă importantă a sistemului de asistenţă socială, în
cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture
efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care
pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în
dificultate. Acestea au un rol important în promovarea incluziunii sociale a persoanelor aflate
în dificultate. Crearea și dezvoltarea unui sistem de servicii sociale de calitate și adaptate
nevoilor reale ale populației constituie o permanentă preocupare care urmărește drept rezultat
soluționarea mai rapidă și mai eficientă a situațiilor de dificultate.
Serviciile sociale sunt organizate la nivelul administrației publice locale de nivelul I și II, în
funcţie de nevoile identificate, de numărul potenţialilor beneficiari, de complexitatea situaţiilor
de dificultate cu care se confruntă cetățenii şi de gradul de risc social.
Dreptul la servicii sociale este stabilit în mod individual, în baza evaluării necesităţilor
persoanei/familiei de aceste servicii. Un accent sporit se pune prestarea serviciilor sociale
prestate preponderent în comunitate, în proximitatea beneficiarului, cu scopul de a menține pe
cât de mult posibil o viață independentă în sânul familiei și comunității. Acestea au menirea de
a mobiliza comunitatea în formarea unor mecanisme eficiente și durabile de combatere a
situațiilor de dificultate în care se află persoanele/familii și asigurarea unei integrări sociale,
precum și de prevenire a instituționalizării lor.
16
Sistemul de servicii sociale reprezintă un cadru instituțional structurat în care activitățile se
diversifică pe măsura apariției de noi resurse sau probleme; diversificarea problematicii
necesită crearea unui management eficient și eficace de sistem.
Serviciile sociale sunt acordate la bunăstarea individuală sau calitatea vieții cetățenilor este
afectată sau se află în situație de risc major.
La 15 decembrie 2011 a fost aprobat prin Ordinul nr. 353 Ministerului Muncii, Protecției
Sociale şi Familiei Nomenclatorul serviciilor sociale, care include cadrul normativ, definirea
serviciilor sociale, beneficiarii, serviciile sociale acordate, structura orientativă de personal de
specialitate.
Nomenclatorul serviciilor sociale include 41 servicii sociale, dintre care: 4 servicii sociale
primare; 30 servicii sociale specializate; 7 servicii cu specializare înaltă.
Serviciile sociale primare se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept
scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate care pot cauza marginalizarea sau
excluziunea socială.
Serviciul asistență socială comunitară este veriga-cheie în implementarea politicii sociale în
Republica Moldova.
Serviciul nominalizat supra, a fost instituit la începutul anului 2007 în subordinea structurii
teritoriale de asistență socială. Acesta are drept scop prestarea asistenței sociale la nivel de
comunitate pentru prevenirea și depășirea situațiilor de dificultate.
În prezent, familiile cu copii şi copiii aflaţi în dificultate pot beneficia de următoarele tipuri
de servicii sociale primare:
a) Serviciul Social „Cantină de Ajutor Social”
b) Centru comunitar de asistenţă socială.
c) Îngrijire socială la domiciliu;
d) Asistenţa socială comunitară;
Serviciul de alimentare în cantinele de ajutor social
Cantinele de ajutor social se înfiinţează de autorităţile administraţiei publice locale, iar
organizarea şi funcţionarea acestora se efectuează în conformitate cu Legea nr. 81-XV din
28.02.2003 privind cantinele de ajutor social și Regulamentul-tip privind funcţionarea
cantinelor de ajutor social, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 16.10.2003.
Conform legislației în vigoare, beneficiarii
serviciilor cantinelor de ajutor social sunt
persoanele care au atins vârsta de pensionare (fără
domiciliu, fără susținători legali, fără venituri sau
cu venituri mici), persoanele cu dizabilități și
copiii până la vârsta de 18 ani (din familii
numeroase, din cele monoparentale şi din alte familii socialmente vulnerabile).
Menirea cantinelor de ajutor social este de a oferi prânzuri calde gratuite persoanelor în
situații de dificultate. Potrivit datelor prezentate de structurile teritoriale de asistență socială,
numărul cantinelor de ajutor social este stabil în ultimii doi ani.
17
Serviciu social „Centru Comunitar de asistență socială”
Centrul comunitar de asistență socială (multifuncțional) este o instituție publică creată la
nivel comunitar/municipiu în cadrul căreia se organizează și se prestează o gamă largă de
servicii sociale pentru persoanele/familiile aflate în dificultate.
Beneficiarii acestui Centru pot fi persoanele, familiile și grupurile sociale aflate în situație
de dificultate din comunitate.
Centrele comunitare oferă servicii de: a) informare; b) consiliere; c) consultanță; d)
reintegrare în familie și în comunitate; e) servicii de dezvoltare a capacităților ocupaționale; f)
alimentare.
Conform datelor prezentate de către structurile teritoriale de asistență socială, pe parcursul
anului 2017, în Republică au activat 74 centre comunitare ce au prestat servicii pentru 2816
copii aflați în situație de risc și 445 copii cu dizabilități.
Serviciul de îngrijire socială la domiciliu își desfășoară activitatea în conformitate cu
Hotărârea Guvernului nr. 1034 din 31.12.2014 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru al
Serviciului de îngrijire socială la domiciliu şi a Standardelor minime de calitate.
Având ca scop prestarea calitativă a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu, pentru
îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor.
Serviciul menționat are ca
obiective primordiale
asigurarea prestării serviciilor
calitative de îngrijire la
domiciliu pentru facilitarea
integrării sociale a
beneficiarilor, în conformitate
cu necesităţile speciale şi cu
particularităţile de dezvoltare
individuală, precum şi pentru activizarea eforturilor proprii, prevenirea instituţionalizării prin
menţinerea persoanelor în mediul familial și comunitar, încurajarea beneficiarilor pentru a duce
un mod de viaţă independent, pe cât este posibil, în familie și comunitate, sensibilizarea opiniei
publice cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice și cele cu dizabilităţi,
mobilizarea comunităţii pentru soluţionarea necesităţilor cu implicarea voluntarilor, asigurarea
evidenţei centralizate a potenţialilor beneficiari care locuiesc în raza unităţii teritorial-
administrative.
Metodologia de calcul al costului serviciilor de îngrijire socială la domiciliu se aprobă prin
Hotărâre de Guvern. (capitolul IV al Hotărârii de Guvern nr. 1034 din 31.12.2014 cu privire la
aprobarea Regulamentului-cadru al Serviciului de îngrijire socială la domiciliu şi a Standardelor
minime de calitate.)
În temeiul Hotărârii nr. 800 din 01.08.2019 pentru aprobarea pachetului minim de servicii
sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului
material Pachetul minim de servicii sociale include următoarele servicii sociale:
1) Serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;
2) Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii;
3) Serviciul social de Asistență personală.
2352 2317 2069
22348 21362 20586
4973 4546 4191
0
10000
20000
30000
2015 2016 2017
Serviciu îngrijire socială la domiciliu
Nr. unităților Nr. beneficiarilor nr. potențialelor beneficiari
Este unicul serviciu care este finanțat din contul fondatorului, al bugetelor unităților
administrativ-teritoriale, al granturilor, al donațiilor oferite de persoane fizice şi juridice,
al contribuțiilor beneficiarilor, precum şi din alte surse, conform legislației.
18
1) Serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;
Serviciu dat a fost aprobat prin Hotărârea nr 716 din 18.07.2018 pentru aprobarea
Regulamentului-cadrul privind organizarea și funcționarea Serviciului social de suport monetar
adresat familiilor/persoanelor defavorizate.
În Hotărârea Guvernului este menționat că cheltuileile legate de organizarea și funcționarea
Serviciului se efectuează din contul miloacelor financiare ale bugetelor locale de nivelul II, din
donații, granturi și din alte surse, conform legislației.
Ulterior prin Hotărârea nr. 800 din 01.08.2019 pentru aprobarea pachetului minim de servicii
sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului
material acest serviciu fiind inclus în pachetul minim de servicii sociale.
Conform acestei Hotărârii finanțarea pachetului minim de servicii sociale se va realiza
proproțional mijloacelor financiare acumulate în fondul respectiv și sumei prevăzute pentru
pachetul minim de servicii sociale specificate în pct.1 per autoritate publică locală de nivelul
doi.
Finanțarea sumei alocate pentru fiecare serviciu social inclus în pachetul minim indicat în
pct.1 se va efectua de către autoritățile publice locale de nivelul al doilea în limitele plafoanelor
stabilite de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
2) Serviciu social de sprijin pentru familiile cu copii activează în baza Hotărârii nr. 889
din 11.11.2013 petru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea și funcționarea
acestui Serviciu. Este aceași situație ca și serviciu de mai sus modul de finațare sunt bugetele
unităților administrativ-teritoriale de nivelul al II, granturi, donații și alte surse în conformitate
cu legislația în vigoare.
Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii este orientat spre familiile cu copii, pentru
a preveni şi/sau a depăşi situaţiile de risc în vederea asigurării creşterii şi educaţiei copilului în
mediul familial.
Scopul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii constă în susţinerea dezvoltării
capacităţilor familiei în creşterea şi educaţia copilului, prin consolidarea factorilor protectori
din interiorul familiei şi conectarea ei la resursele relevante din comunitate. Serviciul numit se
prestează în două forme: sprijin familial primar şi sprijin familial secundar.
La sfârșitul anului 2017, Guvernul a aprobat o serie de modificări și completări a cadrului
normativ privind organizarea și funcționarea acestui serviciu, inclusiv fiind majorat cu 30 %
(de la 3000 la 4000 lei) cuantumul ajutorului bănesc acordat familiilor beneficiare de sprijin
familial 154 secundar.
Totodată a fost reglementată includerea și finanțarea în cadrul serviciului de sprijin pentru
familiile cu copii a unor programe specifice de lucru cu anumite grupuri de părinți și copii.
3) Serviciul social „Asistența Personală” (în continuare Serviciu) a fost instituit prin
Hotărârea Guvernului nr. 314 din 23 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
organizarea și funcționarea Serviciului social „Asistenta personală” și a Standardelor minime
de calitate.
Scopul Serviciului este de a oferi asistență și îngrijire copiilor și adulților cu dizabilități
severe, în vederea favorizării independenței și integrării lor în societate. Serviciul este destinat
19
pentru persoanele cu dizabilități severe care necesită îngrijire, însoțire și supraveghere
permanentă din partea unei alte persoane în procesul integrării lor în societate în domeniile
protecției sociale, muncii, asistenței medicale, instructiv-educativ, informațional, al accesului
la infrastructură și altele.
În prezent, funcția de organizare și finanțare a serviciilor sociale este una descentralizată,
fiind pe deplin atribuită APL-urilor. APL-urile în mod independent pot stabili caracterul
prioritar al cheltuielilor bugetului unității administrativ-teritoriale, inclusiv în domeniul
serviciilor sociale, fără a ține cont de poziția sau eventualele recomandări ale autorităților
publice centrale de specialitate.
Luând în considerație faptul, că serviciul „Asistența personală” se finanțează în principal din
sursele bugetelor unităților administrativ-teritoriale, în limita surselor disponibile, persoanele
eligibile pentru serviciul „Asistența Personală” nu beneficiază de acest serviciu în condițiile de
egalitate cu ceilalți. Or, posibilitatea încadrării în serviciul „Asistența Personală” depinde
exclusiv de bunăstarea economică a APL-ului responsabil de finanțarea serviciului, precum și
de decizia acestuia de a aloca surse financiare pentru crearea noilor unități de asistent personal.
Serviciile sociale specializate implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea,
reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate
în care se află beneficiarul sau familia acestuia.
Conform datelor furnizate de către
structurile teritoriale de asistență socială,
în anul 2017, în Republică au activat 100
instituții sociale care au prestat servicii
sociale pentru cca 7367 persoane
adulte/lunar.
Centrele de zi pentru persoane vârstnice activează în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
569 din 29 iulie 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi
funcţionarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice şi a standardelor minime de calitate-
scopul acestora este de a presta servicii specializate în vederea asigurării activităţilor de
îngrijire, reabilitare şi (re)integrare socială a beneficiarilor, în baza evaluării necesităţilor, în
regim de zi.
În anul 2017 în Republică au funcționat 15 centre, de serviciile cărora au beneficiat 3706
persoane lunar.
Centre de plasament temporar pentru perosane vârstnice are ca bază Hotărârea
Guvernului nr. 323 din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind
organizarea și funcționarea Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și a Standardelor
minime de calitate și scopul lor este asigurarea protecţiei sociale a beneficiarilor pentru
În special, Guvernul trebuie să crească eforturile pentru cofinanțarea serviciului
„Asistența Personală” din mijloacele bugetului de stat, astfel încât cererea populației în
serviciul respectiv să fie pe deplin acoperită.
20
depăşirea situaţiei de dificultate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora și reintegrarea
beneficiarilor în familie și comunitate.
Centre de plasament de lungă durată - instituții care asigură protecția socială persoanelor
care nu se pot îngriji singure, nu au suport din partea familiei și necesită supraveghere și ajutor
din partea unei persoane terțe.
Centre comunitare multifuncționale - instituții de asistență socială care prestează o gamă
largă de servicii sociale în regim de zi și plasament pentru mai multe grupuri de benficiari.
Centrele de reabilitare socio-medicală - servicii de asistență medicală și de recuperare
medicală prin terapii specifice, servicii de consiliere socială, respectiv furnizarea de informații
și acordarea sprijinului necesar în vederea obținerii unor beneficii și servicii sociale, precum și
a altor drepturi prevăzute de legislația în vigoare.
Centrele sociale regionale pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA şi a
membrilor familiilor își desfășoară activitatea în condițiile Hotărârii Guvernului nr.1010 din
26 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea
Centrului social regional pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA și a membrelor
familiilro acestora și a standardelor minime de calitate.
Scopul acestora este de a oferi servicii integrate specializate şi suport social persoanelor
infectate HIV/SIDA şi membrilor familiei acestora în situaţii dificile în vederea îmbunătăţirii
calităţii vieţii acestora, reabilitării sociale şi (re)integrării lor în societate, referirii la alte servicii
conform necesităţilor.
Suplimentar, pentru a asigura durabilitatea funcționării și prestarea serviciilor sociale de
calitate persoanelor infectate HIV/SIDA şi a membrilor familiilor, prin modificările operate
prin Hotărârea Guvernului nr. 484 din 29 iunie 2017 pentru modificarea și completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1010 din 26 august 2016, s-a stabilit că finanțarea Centrelor sociale
regionale pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA și a membrilor familiilor acestora
se efectuează prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat către bugetele locale
de nivelul al doilea.
În anul 2017, în Republică activau trei Centrele sociale regionale pentru asistența
persoanelor infectate HIV/SIDA şi a membrilor familiilor acestora:
- Centrul social regional „Renașterea”
- Centrul social regional „Viața cu Speranță”
- Centrul social regional „Împreună pentru Viață
21
Serviciul social integrat pentru consumatorii de substanțe psihoactive și pacienții
terapiei de substituție și Standardele minime de calitate. La data de 18 aprilie 2017,
Guvernul prin Hotărârea nr. 232 a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului social integrat pentru consumatorii de substanțe psihoactive și pacienții
terapiei de substituție și Standardele minime de calitate.
Scopul Serviciului social integrat este reabilitarea, incluziunea socială și îmbunătăţirea
calităţii vieţii persoanelor consumatoare de substanțe psihoactive și pacienții terapiei de
substituție prin asigurarea suportului psiho-social acestora întru depăşirea situaţiei de
dificultate.
Serviciul urmează să activeze pe o platformă compusă din trei tipuri de servicii, cu diferite
forme de organizare: Serviciu de zi, Locuință tranzitorie și Serviciul de reabilitare prin
comunitatea terapeutică.
Pentru copii aflați în situație de risc în Republica Moldova sunt prevăzute următoarele
servicii sociale specializate:
a) tutela (curatela);
b) asistența parentală profesionistă;
c) casa de copii de tip familial;
d) echipa mobilă;
e) echipa mobilă;
f) casă comunitară;
g) locuință protejată;
i) centru de plasament pentru copii separați de părinți;
j) centrul de zi pentru copii cu dizabilități;
k) centrul maternal.
Centrul de zi pentru copii în situații de risc reprezintă o instituţie publică sau privată de
asistenţă socială care prestează servicii sociale specializate de îngrijire în regim de zi a copiilor
în situaţie de risc, în vederea (re)integrării sociale şi familiale a acestora, precum şi în scopul
prevenirii separării copiilor în situaţie de risc de mediul familial.
Centrele de zi pentru copii în situație de risc activează în baza prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 441 din 17.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea
şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru copii în situaţie de risc şi a standardelor
minime de calitate.
Centrul de zi pentru copii cu dizabilități reprezintă o instituție publică sau privată de
asistență socială care prestează servicii în regim de zi pentru recuperarea/reabilitarea copiilor
în vederea (re)integrării sociale, precum și în scopul prevenirii separării copiilor de mediul
familial și excluziunii sociale.
Centrul de plasament pentru copii separati de părinți reprezintă o instituție publică sau
privată de asistenţă socială care prestează servicii sociale specializate de îngrijire pentru o
perioadă determinată copiilor separați de părinți. Centrele de plasament activează în baza
Hotărârii Guvernului nr. 591 din 24.07.2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de plasament pentru copiii separați de
părinți şi a Standardelor minime de calitate.
Centrul maternal este o instituție publică sau privată de protecție a cuplului mamă-copil în
scopul prevenirii abandonului copilului și asigurării formării, menținerii și consolidării
legăturilor familiale. Centrul activează în baza Hotărîrii Guvernului nr. 1019 din 02.09.2008
22
pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind serviciile sociale prestate în cadrul
centrelor maternale.
Asistența parentală
profesionistă este un serviciu social
specializat, care oferă copiilor
îngrijire familială substitutivă în
familia unui asistent parental
profesionist.Prin Hotărîrea
Guvernului nr. 760 din 17.09.2014 a
fost aprobat Regulamentul-cadru cu
privire la organizarea și funcționarea
Serviciului de asistență parentală
profesionistă și a standardelor
minime de calitate, acestea fiind
corelate cu Liniile directoare ONU pentru îngrijirea alternativă a copilului.
În perioada anilor 2007-2017 a crescut atît numărul persoanelor care au devenit asistenți
parentali profesioniști, dar și numărul copiilor care au fost plasați în serviciul dat.
Casa de copii de tip familial
este un serviciu social specializat,
care oferă copiilor îngrijire
familială substitutivă în familia
unui părinte-educator.
Potrivit Hotărârea Guvernului
nr. 51 din 17.01.2018 pentru
aprobarea Regulamentului-cadru
cu privire la organizarea și
funcționarea Serviciului social
„Casă de copii de tip familial” şi a
Standardelor minime de calitate,
scopul casei de copii de tip familial este de a oferi copilului îngrijire într-un mediu familial
substitutiv pentru o perioadă determinată de timp.
Casa comunitară pentru copii în situație de risc este un serviciu social specializat de
plasament temporar pentru creşterea şi educarea, într-o locuinţă de tip familial, a copiilor privaţi
temporar sau permanent de mediul lor familial, precum şi a copiilor aflaţi în situaţie de risc.
Actul normativ care reglementează activitatea Casei comunitare pentru copii în situație de risc
este Hotărârea Guvernului nr. 52 din 17.01.2013 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu
privire la organizarea și funcționarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situație
de risc.
Servicii sociale cu specializare înaltă
Servicii de plasament pentru persoanele vârstnice și persoanele cu dizabilități fizice
constituie un ansamblu de măsuri de natură socială în vederea depășirii unor situații de
dificultate și integrării sociale, acordate persoanelor vîrstnice și cu dizabilități, aflate în situații
de risc condiționate de mediul în care trăiesc, mijloace insuficiente de subzistență sau prezența
unor boli cronice ori a unor fenomene nocive. Acestea sunt printre cele mai solicitate și
23
costisitoare forme de îngrijire, prin care seacordă asistență persoanelor vîrstnice și persoanelor
cu dizabilităţi care, din cauza anumitor circumstanţe, sunt limitate în posibilităţile de participare
la viaţa socială în aceeași măsură cu alte persoane.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale exercită funcția de fondator în 2 instituții
pentru persoane vârstnice şi persoane adulte cu dizabilităţi fizice, amplasate în municipiul
Chișinău și satul Cocieri raionul Dubăsari.
Totodată, Agenția Națională Asistență Socială este responsabilă de gestionarea activității
instituțiilor de asistență socială și de reabilitare/recuperare, potrivit prevederilor Hotărîrii
Guvernului nr. 1263 din 18 noiembrie 2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind
organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială, a structurii și efectivului-
limită ale acestuia.
În Nomenclatorul de servicii sînt incluse următoarele servicii cu specializare înaltă adresate
familiilor și copiilor în situație de risc:−casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale;−centru
pentru asistență și protecția victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe
umane.Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale coordonează activitatea a două
instituții sociale rezidențiale pentru copii (gestionate de Agenţia Naţională Asistență Socială, în
conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 1263d in 18 noiembrie 2016):
•Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (fete) din or. Hîncești;
•Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) din or. Orhei.
Tipoligia serviciilor sociale în Republica Moldova, dă posibilitate din start de a delimita
servicile care pot fi prestate doar de instituții de stat și cele care pot fi create și dezvotlate de
prestatori privați de servicii (ca exemplul OSC).
Serviciile primare sunt servicii care soluționează pe un termen scurt problemele persoanelor
care au intrat în dificultate. Analiza capitolului precedent conturează clar importanța și obligația
administrației publice locale de a presta astfel de servicii la nivel de comunitate.
În cazul, serviciilor specializate pentru toate categoriile de beneficiari: adulți, copii, persoane
infectate HIV, servicii care în majoritatea cazurilor au fost dezvoltate de către organizațiile
neguvernamentale, ele pot fi lesne achiziționate de către stat.
În cazul serviciilor sociale și contractarea lor de către Stat (APC, APL de nivelul I și APL
de nivelul II) sunt indentificate două probleme:
Lipsa Regulamentelor și Standardelor minime de calitate pentru fiecare Serviciu
social din Nomenclatorul Serviciilor sociale.
Lipsa unor reglementări stabilite la nivel guvernamental „cost-serviciu per
beneficiar„.
24
3. Rolul și organizațiilor neguvernamentale la prestarea și contractarea
serviciilor sociale
Potrivit legislației internaționale și naționale Statul este responsabil de situația socială a
cetățenilor ei, el nu poate transfera în totalitate responsabiltiatea unui prestator privat de servicii
sau asistență.
Astfel, el devine principalul actor pentru finanțarea acestor servicii, iar pentru OSC este un
model complemtar pentru a spori disponibilitatea resurselor.
Consolidarea sustenabilității financiare a societății civile va fi posibilă prin sporirea
accesului la contractarea socială şi a participării societăţii civile la implementarea politicilor
publice.
In contextul international există ţări care se bazează aproape în totalitate pe furnizarea privată
de servicii sociale şi ţări care asigura aceste servicii majoritar prin sectorul public. In general,
majoritatea statelor europene au dezvoltat un sistem de politici sociale în care serviciile sociale
sunt oferite complementar, de către organizații publice și private, ambele respectând aceleași
standarte de egalitate și principii de sustenabilitate și maximizarea a impactului.
Un număr semnificativ de bune practici din experiența internațională atestă avantajele
dezvoltării unor mecanisme de achiziționare și contractare a serviciilor sociale dezvoltate de
OSC.
Pentru implementarea cu succes a mecanismului de contractare a serviciilor sociale se
necesită anumite ajustări care ulterior vor asigura eficientizarea acestuia prin identificarea
bunelor practici în domeniu şi dezvoltarea capacităţilor autorităţilor publice care
implementează contractarea socială.
Contractarea serviciilor sociale reprezintă o mare provocare atât pentru sistemul
guvernamental, care este pus în situaţia de a redefini modalitatea de prestare a serviciilor, de
restructurare şi mai ales de reducere a structurii prin transferul către furnizorii privaţi, cât şi
pentru organizaţiile nonguvernamentale ce vor oferi servicii utilizând banii publici alocaţi
pentru acestea.
Majoritatea țărilor europene au acceptat politici legislative care presupun obligația statului
de a finanța obligatoriu serviciile sociale, indiferent dacă este furnizat de o instituție
guvernamentală sau de un furnizor nestatal. Este, de asemenea mai obișnuit că guvernele să
ofere finanțare furnizorilor privați pentru acele servicii care sunt considerate obligatorii și
pentru care ar trebui să plătească guvernele oricum (de exemplu, adăposturile de noapte din
Ungaria).
Obligația legală a statului de a asigura furnizarea anumitor servicii este criteriul principal în
vederea dezvoltării contractării serviciilor sociale.
Alt element important al întregii relații dintre OSC și Guvern este elementul de parteneriat
care are mai multe dimensiuni și sunt primoridale în organizarea întregului sistem finanțarea
OSC-urilor.
Astfel, rolul organizațiilor ne-guvernamentale se atestă prin:
➢ În anumite zone, OSC este unicul partener al Guvernului, deoarece nu există alți furnizori
de servicii sociale, iar beneficiarii serviciilor nu pot achita prestarea serviciilor (exemplu
concludent multe localități rurale din Republica Moldova).
25
➢ OSC, datorită modului de funcționare, sunt capabili să atragă resurse suplimentare pentru
a dezvolta serviciile lor - pot utiliza voluntari, pot atrage finanțarea donatorilor și pot atrage
donații de la persoane fizice/persoane juridice. Aceste resurse pot ajuta la creșterea calității
serviciilor furnizate. Desigur, este foarte important ca atunci când Guvernul oferă finanțare,
să fie suficientă pentru a acoperi costurile de bază ale activități OSC.
➢ În unele regiuni anumite tipuri de servicii, nu sunt atractive pentru creare și dezvoltare de
către furnizori privați de servicii sociale. În acest îi revine sarcina Guvernului de a convinge
că potențialii furnizori și să-i ajute să dezvolte servicii acolo unde nevoia este mai mare.
➢ OSC în majoritatea cazurilor sunt surse de inovație și de buni practice pe care statul le
poate folosi, în cazul când elaborează servicii sociale noi, precum și când le reforemează
pe cele existe.
➢ OSC în majoritatea cazurilor au parteneriate cu rețelele internaționale, astfel sunt posibile
schimburi de cunoștințe și adaptarea unor modele noi care pot funcționa în alte contexte.
Deseori OSC sunt promotori la dezvoltarea de servicii sociale noi care coincid cu nevoile
și necesitățile beneficiarilor.
➢ OSC dispun de expertiză specializată. Majoritatea OSC se axează asupra unor servicii
sociale sau beneficiari grup –țintă. Astfel având cunoștințe vaste și specializate în domeniu.
➢ OSC prestează servicii de calitate superioară datorită orientărilor specifice și a
modalităților de lucru.
➢ OSC sunt flexibile, axându-se pe ideea „cerere- ofertă” și de altfel trecând de la ideile
biurocratice la cele de voluntariat.
În activitatea organizațiile neguvernamentale în calitate de prestator de servicii sociale
întâlnesc un șir de impedimente:
Dacă notăm situația Republicii Moldova menționăm următoarele:
▪ imperfecțiunea legislației în vigoare;
▪ birocrația exagerată a cadrului normativ;
▪ lipsa prevederilor legislative privind contractarea socială în reglementarea
parteneriatului public-privat;
▪ lacunele în cadrul normativ privind posibilitatea finanțării directe a OSC de către
autoritățile publice.
Principalele avantaje ale prestatorilor privaţi se explică prin faptul că:
• Cunosc în profunzime specificul regiunii în care activează şi nevoile comunităţilor;
• Atrag finanţări adiţionale prin intermediul proiectelor şi campaniilor, ceea ce
reprezintă potenţiale oportunităţi de extindere a serviciului şi de îmbunătăţire a
calităţii;
• Personalul este bine pregătit;
• Nu au proceduri birocratice, ceea ce uşurează accesul la servicii în anumite cazuri;
• Activităţile acestora sunt axate pe problematica socială (în cazul ONG-urilor).
26
4. Implicarea eficientă a administrației publice locale la contractarea
serviciilor sociale. Provocările actuale.
La fel ca în cazul capacităţilor organizațiilor neguvernamentale, și capacitatea autorităţilor
locale trebuie luată în considerare la elaborarea unui sistem care implică organizațiile
neguvernamentale în prestarea serviciilor sociale.
Domeniul asistenței și protecției sociale avînd la bază art. 47 din Constituția Republicii
Moldovaă rezultă că ar fi un domeniu de interes statal.
Dacă notăm careva puncte privind realțiile dintre organile administrației centrale și cele locale
depistăm următoarele:
Între autorităţile centrale şi cele locale, între autorităţile publice de nivelul întâi şi cele de nivelul
al doilea nu există raporturi de subordonare, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
• Orice control administrativ exercitat asupra activităţii desfăşurate de către autorităţile publice
locale nu trebuie să urmărească alt scop decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor
constituţionale, iar controlul de oportunitate poate viza doar realizarea competenţelor care le-
au fost delegate, în condiţiile legii.
• Autorităţile administraţiei publice centrale consultă asociaţiile reprezentative ale autorităţilor
administraţiei publice locale în problemele ce ţin de administraţia publică locală.
• Autorităţile publice locale îşi desfăşoară activitatea în domeniile stabilite de Legea privind
descentralizarea administrativă, dispunând în acest scop de competenţe depline care nu pot fi
puse în cauză sau limitate de nici o autoritate publică, decât în condiţiile legii.
• Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe
autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste
competenţe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător
şi fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare.
În conformitate cu Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă pentru
adminsitrația publică locală se stabilesc:
➢ Domenii proprii de competență;
➢ Domenii/atribuții delegate de competență.
Comepetențele delegate a administrației publice:
Pe lângă competenţele proprii, autorităţile administraţiei publice locale pot fi învestite şi cu
unele competenţe delegate de stat.
• Art. 6 din Legea privind descentralizarea administrativă stabileşte:
„competenţele care ţin de autorităţile publice centrale pot fi delegate autorităţilor publice
locale de nivelul întâi şi al doilea, respectîndu-se criteriile de eficacitate şi de raţionalitate
economică. Delegarea de competenţe poate fi efectuată de Parlament, la propunerea
Guvernului”.
27
• Autorităţile centrale nu pot delega competenţe autorităţilor locale fără ca să
le asigure cu mijloace financiare necesare pentru realizarea acestor
competenţe.
• Delegarea de competenţe este efectivă doar din momentul în care a avut loc
transferul resurselor financiare şi materiale necesare şi suficiente.
Astel domeniul de asistență socială este o
competență delegată, administrația publică
locală nefiind cointersantă la soluționare ei
în cele mai multe cazuri din lipsa surselor
financiare.
Contractarea socială/achiziția socială este
strâns legată de descentralizarea serviciilor
sociale.
Republica Moldova a întreprins măsuri de
descentralizare, inclusiv și a serviciilor
sociale. Serviciile primare fiind transferate sub competența administrației publice locale.
Transferul obligațiilor pentru prestarea serviciilor sociale către autoritățile locale ridică atât
necesitatea, cât și oportunitatea de a implica actori neguvernamentale, deoarece autoritățile
locale nu pot asigura nivelul necesar de servicii sociale.
Contractarea din exterior necesită resurse semnificative şi un set specific de abilităţi noi din
parte a autorităţilor locale.
În baza art. 6 și 6¹ din Legea 435 privind descentralizarea administrativă în ceea ce privește
finanțarea putem nota următoarele:
Competenţele care ţin de autorităţile publice centrale pot fi delegate autorităţilor publice locale
de nivelurile întâi şi al doilea, respectându-se criteriile de eficacitate şi de raţionalitate
economică.
➢ Delegarea de competenţe este însoţită obligatoriu de asigurarea resurselor financiare
necesare şi suficiente realizării acestora.
➢ Delegarea de competenţe este efectivă doar din momentul în care a avut loc transferul
resurselor financiare şi materiale necesare şi suficiente.
➢ Competenţele autorităţilor publice centrale în domeniul asistenţei sociale se deleagă
autorităţilor publice locale şi se finanţează din contul transferurilor cu destinaţie specială de
la bugetul de stat prevăzute în legea bugetară anuală (Notă: Legea bugetului pe anul 2019
(anexa 7) nu prevede nici un leu pentru APL de nivelul I)
Fireşte, sunt necesare resurse financiare dedicate pentru finanţarea serviciilor contractate,
precum și anumite capacităţi ale resurselor umane, inclusiv competenţa şi abilitatea de a:
❖ Evalua necesităţile şi elabora servicii adecvate la nivel comunitar (precum şi la nivel
instituţional, dacă este aplicabil);
❖ Evalua piaţa furnizorilor şi a elabora o strategie pe termen lung pentru contractare;
❖ Elaborarea şi implementarea procedurei locală pentru contractarea din exterior;
28
❖ Elabora procesul de evaluare a ofertelor prezentate de potenţialii prestatori de servicii
neguvernamentali;
❖ Gestiona contractele;
❖ Monitoriza şi evalua prestarea serviciilor; şi include lecțiile învăţate în noile cicluri de
contractare.
Pentru a realiza acest lucru, autoritatea locală trebuie să investească în instruirea personalului
său şi/sau a membrilor consiliului, pentru ca aceştia să poată îndeplini astfel de cerinţe.
Acesta este un aspect foarte important de care trebuie să se țină cont, deoarece fără capacitatea
necesară, chiar şi cel mai bun sistem de servicii sociale nu poate fi implementat în mod adecvat.
În acelaşi timp, există presiune permanentă şi imediată asupra autorităţilor locale de a presta
serviciile pentru a satisface necesităţile curente.
Din acest motiv, stabilirea termenului pentru activităţi de instruire/consolidarea capacităţii
devine o problemă – având resurse limitate, autorităţile locale au tendinţa să le cheltuiască
pentru a satisface necesităţile curente, ceea ce tărăgănează posibilitatea de a reforma
ineficienţele sistemului de prestare a serviciilor sociale.
Concluzionăm faptul că domeniul social pare a fi un domeniu de interes statal și:
➢ Sistemul existent nu este cert în aspectul descentralizării sau delegării de atribuţii APL.
➢ Se impune asigurarea principiului subsidiarităţii în domeniul social.
➢ APL ne nivelul I nu beneficiază de finanţare în domeniul social ceea ce reduce la zero
crearea mecanismelor instituţionale şi a serviciilor eficiente apropiate de cetăţeni.
5. Modele de contractare a serviciilor sociale
Finanţarea competitivă a serviciilor sociale se poate întâlni atât în cazul unei pieţe
competitive publice închise (non-market competition), cât şi al unei pieţe deschise tuturor
tipurilor de furnizori publici sau privaţi interesaţi de prestarea serviciului (market competition).
În cazul pieţei competitive închise se poate întâlni competiţia bazată pe indicatori sau sisteme
de referinţă, situaţie în care autorităţile publice locale îşi stabilesc indicatori de performanţă şi
de rezultat pe care îi analizează cu alte autorităţi publice în dorinţa de a-şi îmbunătăţi sistemul
şi mecanismul de furnizare a serviciilor publice, şi modelul pieţei interne în care furnizorii
publici de servicii au un grad foarte mare de autonomie în raport cu autoritatea finanţatoare.
În cazul pieţei libere de servicii se poate întâlni contractarea către furnizorii privaţi a
furnizării serviciilor publice pe o perioadă limitată de timp, iar dacă externalizarea este pentru
o perioadă nelimitată sau pe un termen foarte lung putem vorbi despre privatizare.
În aceste două cazuri prestatori de servicii publice pot deveni şi organizaţiile
neguvernamentale dar de obicei acestea intră în competiţie cu sectorul de afaceri.
Pentru anumite servicii publice cum ar fi cele de sănătate, sociale sau educaţie, datorită
caracterului nonprofit al acestora şi a slabei contribuţii a beneficiarilor acestea, sunt transferate
spre administrare organizaţiilor neguvernamentale.
Sublinem faptul că modelele de contractare socială și sarcinile văzute de legislativ în acest
domeniu pot fi diferite de la un stat la atul.
Abordarea diferențiată este influențată de circumstanțele locale, tradițiile și principiile
generale pe care este axat Guvernul.
De atfel, menționăm faptul că sarcinile guvernamentale se schimbă în timp fiind influențate
de evoluțiile sociale și economice.
29
Studiul „Ghid privind modele de prestare a serviciilor sociale neguvernamentale„ a analizat
contractarea socială, sau situatia parteneriatului, bazat pe doua caracteristici de baza ale
sectorului ONG în diferite țări europene.
Prima caracteristica este instituționalizarea ONG-urilor – abilitatea acestora de a desfățura
proiecte ample, stabilitatea în ceea ce priveste birourile, echipamentele și angajatii calificati.
A doua caracteristica este independența – abilitatea ONG-urilor de a fucționa independent
de Guvern, în special fără finanțări din partea acestuia. Acesta înseamnă ca ambele părți sunt
egale.
Studiul prezintă 4 modele de relații ONG – Guvern:
- Corporatist (Continental) – în acest model ONG-urile sunt principali prestatori de servicii,
în timp ce statul finanțeaza prestarea acestor servicii. Acest model este tipic în Germania,
unde parțile au nevoie una de alta și sunt interdependente. Adeseori relația este bazata pe
lege.
- Liberal (Anglo-Saxon) – acesta este un model din țarile anglo-saxone (Regatul Unit). În
acest caz statul caută cele mai bune căi de prestare a anumitor servicii și deschide licitatii în
acest sens. De regulă, datorită unor avantaje comparative, prestatorii selectați sunt ONG-uri.
Relația dintre ONG-uri ți stat este bazată pe contract.
- Social-Democratic (Scandinav) – acesta este un model specific țărilor scandinave. ONG-
urile nu sunt de regulă prestatori de servicii, ci sunt purtătorii intereselor propriilor membri
săi ai anumitor grupuri. Statul este principalul prestator de servicii în acest model.
- Emergent (Mediteranean) – acesta este cel mai puțin clar model, aflat înca în dezvoltare.
Statutul ONG-urilor nu este clar, iar regulile sunt create odată cu dezvoltarea sectorului
ONG. In afara țărilor mediteraneene, majoritatea celor din Europa de Centrala și de Est se
încadrează în acest model.
Termenul de contractare socială se referă la o zona specifica a parteneriatului ONG – Guvern
și poate lua diferite forme în diferitele modele sociale precum și în cadrul fiecărei țări.
Descrierea termenului poate porni de la definirea componentelor sale. „Social” se referă la
activitațile și serviciile din domeniul social – prestarea acelor servicii al caror scop este ajutarea
cetatenilor de a avea șanse egale și acces la viata publică. Există, totuți, concepte diferite
despre conținutul specific al serviciilor sociale.
In sensul cel mai larg acestea se pot numi servicii de bunăstare, cum în anumite legislații
acestea includ o întreagă serie de servicii publice precum sănătate, cultură etc (în Polonia și
Ungaria). În alte legislatii (Bulgaria) serviciile sociale și contractarea acestora se refera la
asistența socială (modelul Republicii Moldova).
„Contractarea” se refera la faptul există un contract/întelegere juridică între părți. Exista
diferite căi de a contracta un anumit prestator.
O optiune este aceea de a invita o organizație spre a negocia necesitățile. Altă opțiune ar fi
organizarea unei licitații și alegerea celei mai bune oferte.
O a treia cale este stabilirea unui standard de autorizare și să se asigure fiananțarea
„normativă” a oricarui prestator care îndeplinește acele standarde, în baza a numărului de
beneficiari pe care îi poate avea. O a patra cale este cea a „sistemului voucherelor”. In acest
sistem, contractul cu prestatorul nu garantează plata. Acesta garantează că dacă atragi
beneficiari eligibili (presupuți a beneficia de servicii), statul va plăti o taxă fixă pentru fiecare
beneficiar.
Contractarea socială (oferta socială) este o formă de parteneriat public-privat între
stat/instituții centrale sau autorități locale și așa numitele entități de drept privat, furnizori de
servicii sociale.
30
➢ Scopul parteneriatului: Statul contractează activități legate de serviciile sociale către
furnizori privați. Rolul statului este limitat la finanțarea prestării și controlul absorbției
fondurilor și a calității serviciilor prestate.
➢ Subiectul parteneriatului: atribuirea tuturor tipurilor de servicii sociale.
➢ Parteneri: statul (ca actor privat) și entitățile private furnizoare de servicii sociale.
➢ Metodologia: în general, pașii contractării sociale sunt reglementați de către legislație unde
competențele autorităților publice relevante sunt subliniate. Este o combinație a normelor
legale exprese cu posibilități de dispoziție asupra procesului de negociere sau a
documentelor (pentru a include diversitățile și specificul local și condițiile contractării
sociale).
În Germania cum am menționat contractarea serviciilor sociale se bazează pe principiul
subsidiarităţii – cei care se află cel mai aproape de nevoile oamenilor pot avea cel mai bine grijă
de ei. Bazat pe o lungă tradiţie, există o cooperare solidă între autorităţile locale şi organizaţiile
sociale, incluzând planuri comune şi înţelegeri consensuale privind împărţirea funcţiilor şi
responsabilităţilor. Organizaţiile sociale sunt (re)finanţate în mare parte din servicii, sub o
formă sau alta. Veniturile din contractele cu statul şi rambursarea serviciilor din asigurările
sociale reprezintă aproximativ 80% din totalul veniturilor şi 10% sunt din granturi publice.
Contractarea directă, fără proceduri de licitaţie, este cea mai frecventă modalitate de a
încheia un contract de atribuire a serviciilor sociale în Germania. Instituţia responsabilă de
furnizarea diferitelor servicii sociale (acesta poate fi municipalitatea locală sau o instituţie
specializată) decide dacă va organiza o licitaţie publică sau va încheia un contract direct cu un
furnizor privat. Furnizorii privaţi de servicii sociale (profit sau non-profit) pot aplica pentru
fonduri publice în vederea dezvoltării de servicii suplimentare (cum ar fi sprijinirea persoanlor
infectate HIV/SIDA sau copii abuzaţi sexual).
În Marea Britanie contractarea socială este bazată pe principiul eficienţei costurilor –
contractarea se bazează pe preţul redus şi calitate.
Aşa numita „cultură de contractare„ este bazată pe trei elemente cheie:
✓ delegarea serviciilor către sectorul independent; l
✓ licitaţiile publice şi
✓ un bun sistem de control.
Furnizarea serviciilor este în responsabilitatea autorităţilor locale prin intermediul
Consiliului. Tendinţa este pentru Consiliu de a direcţiona de la furnizarea directă spre
încredinţarea serviciilor altor furnizori.
Totuşi, furnizorii ce obţin profit sunt, de asemenea, actori importanţi, întrucît au intrat pe
o piaţă de servicii sociale. Relaţia dintre Consiliu şi furnizor este reglementată de contract.
Ultimele tendinţe demonstrează schimbarea culturii contractării către „cultura parteneriatului”.
Acesta este rezultatul unor lungi ani de experienţe în domeniul contractării serviciilor sociale
către terţi şi arată că (datorită unei naturi specifice a serviciilor, a grupurilor-ţintă şi a resurselor
necesare) furnizarea serviciilor este mai rapidă şi mai eficientă cînd relaţia dintre furnizori -
municipalitate şi ONG-uri este bazată pe parteneriate (egali şi cu distribuirea clară a drepturilor
şi obligaţiilor şi includerea implicării comune în furnizarea serviciilor) mai degrabă decât în
cazul relaţiilor între mandant şi mandatar (ierarhice, excluzînd într-o mare măsură posibilitatea
unei cooperări pe termen lung şi a durabilităţii serviciului).
Belgia
Serviciile sociale din Belgia pun accentul pe ocuparea forţei de muncă în rândul
persoanelor vulnerabile, pe acreditarea angajatorilor şi pe sistemele de bonuri. Ele sunt
disponibile în mod universal şi sunt considerate ca făcând parte din politica de incluziune
31
socială pentru întreaga populaţie, nu doar pentru persoanele vulnerabile. Competenţele sunt
descentralizate. Sistemul de bonuri folosit în Belgia are drept scop crearea de noi locuri de
muncă, contracararea muncii la negru, oferirea de oportunităţi de muncă persoanelor
dezavantajate pe piaţa muncii şi îmbunătăţirea echilibrului dintre muncă şi viaţa personală a
utilizatorilor de servicii. Furnizorii sunt acreditaţi pe baza unei evaluări a capacităţilor
financiare. Calitatea serviciului furnizat nu este o componentă explicită a procesului de
acreditare, cu toate că diverşi actori din sectorul economiei sociale şi ONG-urile doresc un nivel
de reglementare mai ridicat în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi condiţiile de muncă.
În Europa centrală şi de est este o combinaţie a celor două modele de
contractare/parteneriat social.
În Croaţia au avut loc multe schimbări, în prezent, pentru a ameliora sistemul de asistenţă
socială în general şi, mai specific, calitatea în cadrul furnizării de servicii sociale. Aceste
schimbări au fost stimulate de aspiraţia Croaţiei de a deveni membru al Uniunii Europene şi de
nevoia corespunzătoare de a îndeplini criteriile de aderare. Obiectivele principale ale reformei
au fost în a obţine o furnizare de servicii sociale mai eficientă şi în a garanta un acces egal la
servicii. Descentralizarea se află într-un stadiu incipient. Croaţia nu foloseşte, încă, un sistem
de acreditare; calitatea se măsoară prin caracteristici structurale precum spaţiul şi
echipamentele. Noile iniţiative privind calitatea se focalizează asupra implicării utilizatorilor şi
asupra dirijării standardelor de calitate spre rezultate.
În Estonia, administrarea sistemului de asistenţă socială se împarte între Ministerul de
Afaceri Sociale şi 224 de guvernatori de judeţe. Furnizarea de servicii (precum şi de protecţie
socială şi de asistenţă în general) intră în responsabilitatea fiecărui judeţ. Populaţia din zonele
rurale întâmpină mai multe dificultăţi în accesarea serviciilor de care are nevoie. Resursele
financiare şi umane insuficiente explică, în parte, deficienţele din cadrul sectorului de servicii
sociale. Până în prezent, nu a fost creat niciun sistem uniform de acordare de licenţe sau de
acreditare în Estonia. Responsabilităţile pentru acordarea de licenţe sunt determinate de tipul
de serviciu; de exemplu, guvernatorii de judeţe au puterea de a acorda licenţe pentru structurile
de îngrijire a copiilor sau pentru serviciile de îngrijire la domiciliu, iar Casa de Asigurări Sociale
este responsabilă cu serviciile de reabilitare şi cu contractarea de furnizori.
Legea privind ajutorul social descrie, în detaliu, condiţiile privind calitatea impuse
serviciilor de ajutor social oferite de furnizorii din sectorul public, însă condiţiile privind
calitatea pentru alte servicii sociale sunt limitate. Guvernatorii de judeţe au sarcina de a
monitoriza calitatea serviciilor sociale, a asistenţei sociale de urgenţă şi a altor ajutoare furnizate
în cadrul jurisdicţiei administrative a acestora. Municipalităţile tind să creeze propriile lor
sisteme de calitate pentru fiecare serviciu în parte sau să se refere la standardele minime legale.
Lituania îşi împarte serviciile sociale în trei grupuri.
Serviciile de îngrijire socială sunt atotcuprinzătoare şi necesită o abordare integrată;
serviciile sociale comune (individuale) includ furnizarea de informaţii, consilierea şi medierea,
în timp ce serviciile de asistenţă socială includ servicii precum asistenţa la domiciliu şi
adăposturile sociale pentru persoane vârstnice. Ultimele două tipuri se află în responsabilitatea
municipalităţilor.
Serviciile de îngrijire socială s-au aflat în responsabilitea autorităţilor centrale de la
adoptarea legii privind serviciile sociale din 2006. În cadrul Ministerului Serviciilor Sociale şi
al Muncii, departamentul de monitorizare a serviciilor sociale este responsabil de toate
aspectele privind dezvoltarea calităţii în domeniul îngrijirii sociale, inclusiv de furnizarea de
32
asistenţă procedurală privind aplicarea normelor în domeniul îngrijirii sociale, de evaluarea
calităţii serviciilor de îngrijire socială, de eliberarea de licenţe pentru furnizarea de servicii de
îngrijire socială şi de monitorizarea conformităţii cu condiţiile impuse de activităţile supuse
unei licenţe. Legea privind serviciile sociale din 2006 reglementează, de asemenea, emiterea de
licenţe pentru furnizarea de servicii. Există 11 tipuri de licenţe, în funcţie de grupurile de
utilizatori şi tipurile de servicii oferite.
O procedură sistematică a criteriilor şi a standardelor privind calitatea este pe cale de a fi
dezvoltată. Acestea vor include protejarea drepturilor, participarea centrată pe persoană şi
cooperarea, referinţe la evaluarea nevoilor şi posibilităţile de a efectua o alegere, non-
discriminarea, integrarea socială şi autonomia financiară. Standardele vor fi personalizate
pentru diferite grupuri şi anume pentru copii sau pentru persoane cu handicap. Sistemul de
calitate nu este, încă, complet operaţional în parte din cauza crizei economice actuale şi a lipsei
de resurse financiare dar şi din cauza dificultăţilor întâmpinate privind găsirea unui acord cu
privire la aplicarea politicii privind calitatea. Primele evaluări privind calitatea care sunt
planificate se vor focaliza asupra aspectelor structurale.
Bulgaria
Guvernul bulgar a creat în cadrul programului său politic două principii pentru
dezvoltarea reformei sociale. Prima prioritate este descentralizarea serviciilor sociale văzută ca
o oportunitate pentru autoritaţile locale de a evalua nevoile comunităţilor şi de a oferi serviciile
sale sau de a contracta serviciile către furnizori privaţi, prin intermediul contractării sociale.
Acesta reprezintă o reflectare a unei tendinţe generale în Europa din anii'80, potrivit căreia
statul se retrage din sistemul de furnizare directă a a serviciilor unor beneficiari aflaţi în situaţii
de criză şi crează un sistem de control a furnizării acestor servicii de catre furnizori privaţi.
A doua prioritate este dezinstituţionalizarea - serviciile sunt prestate în cadrul comunitaţii
şi numai după epuizarea oricaror alte soluţii, persoanele sunt cazate în instituţii sociale speciale.
Această politică direcţionată spre o reformă pe termen lung a sferei sociale, a rezultat în
adoptarea respectivelor schimbări legislative (aceasta este una din specificul reformei în
Bulgaria - schimbările legislative au fost făcute primele, urmate de primele situaţii de
implementare practică). Pentru prima oară statul a fost autorizat să contracteze o parte a aşa-
numitelor servicii publice din sfere sociale importante către furnizori privaţi (aceasta nu este,
însa, încă valabil în domenii precum educaţia sau sistemul sanitar).
Pentru prima dată în legislaţia socială bulgară prestatorilor privaţi de servicii sociale li s-
au oferit ocazia de a aplica pentru finanţări de la bugetele centrale ori municipale pentru
prestarea de servicii sociale. Potrivit Legii Asistenţei Sociale şi a normelor sale de aplicare,
contractarea socială reprezintă oportunitatea prestatorilor privaţi de a contracta prestarea de
servicii sociale, inclusiv managementul anumitor instituţii sociale speciale şi a serviciilor
comunitare, prin intermediul contractelor cîştigate într-un proces competiţional. Autoritatea
decidentă cu privire la contractarea prestării serviciilor sociale este primarul (atât pentru
serviciile finanţate de la bugetul local, cât şi cel central).
Metodologia de contactare a serviciilor sociale în Bulgaria se axează pe următoarele
aspecte legale:
33
1. Scopul parteneriatului: Statul/autorităţile locale delegează prestarea serviciilor sociale
OSC. Rolul statului şi autorităţilor locale constă în finanaţrea şi exercitarea controlului
privind calitatea serviciilor prestate.
2. Subiectul parteneriatului: atribuirea tuturor tipurilor de servicii sociale, indiferent de
sursa de finanaţare (bugetul repulican sau/şi local)
3. Parteneri: municipalităţile şi entităţile private prestatoare de servicii sociale. Ca să
deţină capacitatea de a presta servicii sociale, organizaţiile private trebuie să fie
înregistrate şi dacă au ca grup-ţintă copii, atunci acestea trebuie să fie licenţiate de către
Agenţia de Stat pentru Protecţia Copilului.
Toate activităţile - la nivel cental sau local - în domeniul serviciilor sociale sunt
contractate prin competiţie sau prin intermediul unui contract dacă există un singur aplicant.
Practic, un concurs trebuie organizat mereu, pentru a se demonstra că nu există decît un singur
candidat. În cazul în care candidatul este eligibil din punctul de vedere al cerinţelor, în acel
moment contractarea poate începe.
În urma adoptării Legii privînd activităţile de interes public şi a voluntariatului (23 aprilie
2003) Polonia a stabilit principiile generale de interacţiune între stat şi sectorul non-profit,
ONG-urile fiind plasate pe poziţia de participanţi în procesul de decizie şi determinând politica
socială la nivel local şi central. Legea defineşte activităţile, serviciile şi domeniile care sunt
importante şi pot fi contractate către ONG-uri. Pentru prima oară adminstraţia este plasată pe
picior de egalitate în mediul concurenţial cu ceilalţi furnizori de servicii. Ideea este aceea de a
evita riscul că sectorul non-profit să contracteze numai activităţi "nedorite" sau ignorate de către
administraţie.
Legea privind activitaţile de interes public şi voluntariat stipuleaza că administraţia
publică trebuie să coopereze şi să fie parteneră cu organizaţiile din sectorul non-profit. Regulile
comune ale cooperării între administraţia publică şi ONG-uri sunt, potrivit legii: furnizarea
anumitor servicii şi sarcini în concordanţă cu legea; schimbul de informaţii şi interacţiunea în
vederea asigurării armonizării activităţilor; consultarea cu ONG-urile în privinţa legislaţiei
legate de sfera în care ei funcţionează; stabilirea de echipe comune cu funcţiuni de experţi şi
consultanţi care să includă reprezentanţi ai grupurilor-ţintă.
Contractarea între administraţia publică şi ONG-uri se poate realiza prin atribuirea
anumitor servicii publice şi prin sprijinirea activităţii organizaţiilor (prin granturi) şi/sau
implementarea comună a activităţiilor, pe baza unui parteneriat. Autoritatea locală decide
asupra acestor metode, precum şi dacă va percepe taxe în cazul în care încredintează serviciile
prin intermediul licitaţiei. O licitaţie deschisă este organizată în cazul în care şi o structură a
administraţiei publice poate aplica. Se prevede că atribuirea să poata fi facută şi prin alte căi,
dacă serviciul respectiv poate fi implementat mai eficient şi dacă metodele de calcul al taxelor
şi costurilor este similar. Este posibil ca furnizorii, din proprie initiativa, să vină cu oferte către
administraţia publică spre a asigura o serie de servicii, incluzând acele servicii care până la acel
moment fuseseră asigurate de către administraţia publică.
În legislaţia româneasca sunt mai multe forme de contractare a serviciilor sociale, după
cum urmează: 1) contractul / achiziţia de servicii, 2) subvenţiile şi 3) granturile10.
1) Contractul / achiziţia de servicii reprezintă o formă de finanţare prin care organizaţiile
10 Rusu O., Vîlcu I., Petrescu C. Locul şi rolul organizaţiilor neguvermentale pe piaţa de servicii sociale din România. Bucureşti, Fundaţia
pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, 2007.
34
neguvernamentale furnizează pentru autorităţile publice servicii la un preţ şi în condiţiile
prevăzute în cadrul unui contract. De cele mai multe ori condiţiile de furnizare a serviciilor sunt
stabilite de autoritatea publică într-un caiet de sarcini, iar organizaţia va oferi metodologia de
furnizare şi preţul. Contractarea organizaţiilor se face în baza unei proceduri de licitaţie, care
de cele mai multe ori este deschisă tuturor furnizorilor privaţi de servicii sociale acreditaţi, în
care orice organizaţie are posibilitatea de a participa. Este declarată câştigătoare acea
organizaţie care oferă cea mai bună calitate la un preţ avantajos.
2) Subvenţiile reprezintă o formă de suport financiar din partea bugetului de stat sau local pentru
acoperirea unor costuri directe ocazionate de furnizare a unor servicii. Subsidiile reprezintă o
sumă fixă pentru fiecare beneficiar şi se acordă proporţional cu numărul de beneficiari.
3) Granturile/finanţările nerambursabile reprezintă transferuri financiare către o organizaţie
neguvernamentală pentru a desfăşura o activitate de interes public fără a urmări generarea unui
profit şi este strâns legată de scopul organizaţiei. Organizaţia beneficiara va contribui la
desfăşurarea serviciului (proiectului) asigurând o cofinanţare din surse externe grantului.
Granturile sunt acordate pe baza unei competiţii şi în urma unui proces de evaluare a propunerii.
Parteneriatul reprezintă o relaţie contractuală între o autoritate publică şi un furnizor privat de
servicii, care îşi pun în comun resursele de care aceştia dispun pentru furnizarea unui serviciu
de interes public.
Alte forme de finanţare: Restituirea unor costuri operaţionale de către autorităţile publice
(utilităţi, energie, comunicaţii etc.), tichete pentru anumite tipuri de servicii suportate de la
bugetul de stat sau bugetele locale (tichete de grădiniţă, tichete sociale etc.).
În Armenia, contractarea socială este foarte strâns legată de sistemul general de asistenţă social,
care este focusat, în special, pe transferurile financiare. Sistemul de protecţie socială a fost creat
în anii 90 ai sec. al XX-lea şi a fost numit „Sistemul de Alocaţii pentru Familii Sărace”. În acest
sistem sunt incluse 55 de centre regionale la care familiile sărace trimit aplicaţii. Toţi
participanţii sunt evaluaţi în conformitate cu anumite criterii şi cei care se califică ca fiind
eligibili beneficiază suport financiar de la stat. Acest sistem este costisitor, deoarece circa 11 %
din bugetul statal se cheltuie pentru alocaţii de sărăcie.
Conform Indiciului USAID de Durabilitate a ONG, în Armenia sunt peste 4000 de OSC-uri,
însă doar circa 10-15 % din ele sunt active şi funcţionează în conformitate cu statutul şi
misiunea acesteia.
OSC din Armenia primesc finanţare de la donatorii străini şi sunt servicii sociale limitate, care
sunt finanţate de către stat şi aproape că nu există servicii sociale care să fie finanaţate de către
autorităţile locale.
Unele municipalităţi din Armenia au dezvoltat mecanisme pentru parteneriatul social, acesta
este un mecanism prin care OSC în comun cu autorităţile locale elaborează regulamentul local
cu privire la cooperare, acesta de obicei include un mecanism pentru asigurarea finanţării OSC
(sub formă de granturi). Aceşti bani, de obicei, se distribuie pentru a acoperi unele nevoi locale
de bază.
În Armenia cadrul legal prevede expres posibilitatea contractării sociale, însă nu există
legislaţie specifică sau detaliată care să reglementeze acest proces.
35
Legea cu privire la Asistenţă Socială prevede că „organizatorii asistenţei sociale pot semna
contracte cu organizaţii neguvernamentale şi non-profit în conformitate cu legislaţia în
vigoare, în ceea ce priveşte transmiterea celor din urmă a anumitor funcţii ale statului sau
programului comunitar cu privire la asistenţă socială, asigurîndu-le pentru acest scop cu
mijloacele financiare corespunzătoare şi, în cazuri separate, asigurîndu-le gratuit sau în
condiţii avantajoase cu proprietate ş.a. în modul stabilit de lege”. Plus la asistenţă financiară
şi cea „în natură”, legea de asemenea stipulează prestarea altor diferite tipuri de asistenţă, cum
ar fi aranjamentele de îngrijire şi asistenţă consultativă.
Posibilitatea creată de lege însă nu este pe larg utilizată. Sunt 3 principale cauze ale lipsei
de răspîndire a contractării sociale, chiar dacă există reglemetări în această direcţie:
1) Nu există reglementări specifice, clare şi detaliate pentru a implementa acest mecanism, în
special în ceea ce priveşte procedurile de delegare a prestării serviciilor.
2) Instituţiile de stat prestează un număr limitat de servicii sociale şi nu sunt alocaţii bugetare
pentru serviciile sociale prestate de către OSC. În cazul când finanţarea a fost asigurată OSC
din bugetul de stat, suportul a fost oferit sub formă de grant, însă fără licitaţie.
3) Legea cu privire la Asistenţa Socială permite contractarea socială, pe cînd Legea cu privire
la Organizaţiile Publice interzice angajarea OSC în activităţile care generează venituri,
inclusiv contractarea.
Prohibiţia legală elimină posibilitatea OSC de a se angaja în procurări publice, deoarece
aceasta ar implica obţinerea unor plăţi pentru servicii. Aşadar, în termeni de servicii sociale,
unica posibilitate este de a beneficia de un grant pentru efectuarea activităţilor sociale. Este
important de menţionat că această limitare nu se aplică pentru fundaţii.
În Ukraina serviciile sociale în principal se administrează de către Guvern. Totodată,
există deja de mai mult timp cîteva forme de OSC şi acestea sunt finanţate din fondurile
bugetului central sau local pentru prestarea serviciilor sociale. Sistemul de asigurare a
serviciilor sociale, la fel ca şi sistemul de susţinere a OSC în prezent implementează o reformă
comprehensivă privind îmbunătăţirea practicilor existente şi introducerea unor mecanisme noi
de contractare a serviciilor sociale.
Sunt câteva domenii, primordial este HIV/SIDA, în care OSC tradiţional sunt principalii
actori în asigurarea serviciilor cu finanţare dintr-un program global susţinut de donatori.
În prezent, Ministerul Educaţiei, Ştiinţei, Tineretului şi Sportului are cea mai largă reţea
de instituţii prestatoare de servicii sociale, care cuprinde un număr total de 1888 de centre
locale care se află în subordinea a 75 de instituţii (la nivel naţional). Acestea se adresează
primordial necesităţilor familiilor, copiilor şi tinerilor, pe când centrele teritoriale ale
Ministerului Politicilor Sociale din fiecare regiune sunt responsabile pentru nevoile persoanelor
în etate şi celor cu dizabilităţi. Ministerul oferă finanţare instituţiilor din subordine pe bază de
nivel de serviciu pe care l-au prestat în anii precedenţi, susţinând costurile operaţionale şi
personalul instituţiei, însă fără mecanismul clar de feed-back cu privire la aceea cum suportul
instituţiilor se raportează la schimbarea necesităţilor în comunitate.
Conform opiniilor experţilor de politici în domeniul dezvoltării copilului, este dificil de
vorbit despre finanţarea serviciilor sociale în Ucraina, deoarece este o lipsă de definiţie a
serviciilor concrete şi standardelor de calitate. În prezent, sunt aprobate doar standardele pentru
servicii sociale pentru persoanele cu HIV/SIDA şi grupuri de risc, atât pentru instituţii publice,
36
precum şi furnizorii non-guvernamentali. Există programe sociale care se implementează prin
susţinerea diferitelor părţi interesate, inclusiv OSC.
Conceptul cheie în noua politica este trecerea de la finanţarea instituţională, bazată pe
servicii sociale spre finanţarea serviciului nemijlocit, bazându-se pe costul unităţilor serviciului
care sunt calculate în conformitate cu anumite standardele corespunzătoare domeniului (de
exemplu, îngrijirea persoanelor în etate, celor cu dizabilităţi, a copiilor etc.). Acest proces
implică definirea fiecărui tip de serviciu, stabilind standardele şi calculând costurile sale – un
proces îndelungat şi dificil în sine. Totuşi, aceasta trebuie să fie fundamentul noii abordării:
crearea unei pieţi pentru servicii sociale în care Guvernul şi prestatorii non-guvernamentali
concurează pentru a asigura cea mai bună calitate pentru utilizatori.
În Ukraina nu există legislaţie care ar reglementa contractarea socială ca atare. Totuşi, un
şir de legi la nivel naţional prevăd asigurarea cu servicii sociale, precum şi susţinerea OSC.
Unele din legi au fost recent completate într-un mod favorabil pentru a facilita implicarea OSC
în prestarea serviciilor sociale şi în promovarea finanţării publice a OSC.
Acestea includ că prestatori de servicii sociale poate fi statul, instituţii şi întreprinderi
comunale, organizaţii non-profit şi persoane fizice.
Legea conţine o listă de tipuri de servicii sociale, ordinea, scopul etc., drepturile şi
obligaţiunile prestatorilor de servicii sociale, drepturile beneficiarilor, proceduri şi competiţie,
răspunderea pentru încălcarea legii.
Sistemul protecţiei sociale din Kazakhstan este diferit de cel din Armenia. Prima
diferenţă importantă este că în Kazakhstan există o focusare accentuată pe dezvoltarea
serviciilor sociale. Deoarece ţara este mare, iar distanţele între oraşe sunt semnificative,
Guvernul a decis să renunţe la serviciile de tip rezidenţial, care se asigurau anterior (de exemplu,
case de copii, case pentru persoanele cu dizabilităţi etc.), deoarece acestea izolau complet
persoanele de comunităţile lor. A doua diferenţă constă în faptul că în Kazakhstan se
implementează de câţiva ani mecanismul „comenzii sociale”.
Instituţia-cheie care asigură implementarea politicii sociale în ţară este Ministerul Muncii
şi Protecţiei Sociale, care este responsabil pentru designul politicii de stat, planificarea
serviciilor şi furnizarea fondurilor pentru implementarea lor.
Kazakhstan este împărţit în 14 regiuni, sunt 3 nivele de guvernare – naţional, regional şi
local. Astfel există un transfer de responsabilităţi de la nivelul naţional la cel regional.
Bazându-se pe obligaţiunile pe care le au regiunile, bugetul de stat le face transferuri
atunci când bugetele locale au deficit de resurse.
Kazakhstan deţine o experienţă de câţiva ani privind contractarea socială a OSC. În ianuarie
2002, Guvernul a adoptat „Conceptul suportului de stat pentru ONG-uri din Republica
Kazakhstan”. Ca rezultat al politicii de stat în acest domeniu, în 2005 a fost adoptată o Lege cu
privire la Contractele Sociale de Stat, care reglementează posibilitatea statului de a solicita de
la OSC să furnizeze diferite servicii în domeniile de asistenţă socială, cultură, ecologie etc.
Serviciile OSC pot fi contractate la nivelul local şi naţional, aşa că autorităţile locale de
asemenea au opţiune de contractarea serviciilor de la OSC, utilizând prevederile legii.
În decembrie 2008, Guvernul Kazakhstanului a adoptat Legea cu privire la Serviciile
Sociale Specializate, care are ca grup-ţintă copiii cu dizabilități şi persoanele în etate. Conform
acestei legi, sunt adoptate standarde speciale pentru aceste servicii şi statul asigură o linie
specială în bugetul său pentru implementarea acestor standarde noi. Bugetul asigură finanţare
adiţională pentru contractarea OSC, utilizând mecanismul de „comandă socială”; aceşti bani
37
sunt adiţionali la finanţarea deja oferită în cadrul acestui mecanism. Scopul legii este de a
asigura prestarea serviciilor sociale specializate mai aproape de comunitate, urmărind
respectarea standardelor profesionale şi de prestare a serviciilor. Iniţial (primii câţiva ani) statul
va finanţa aceste servicii cu intenţia ca autorităţile locale mai târziu să preia responsabilitatea
de a finanţa serviciile din bugetele lor locale. Alte servicii sociale, cum ar fi instituţiile social-
medicale ş.a., de obicei sunt în responsabilitatea autorităţilor locale.
Instituţia cheie în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii civile şi contractarea socială este
Ministerul Culturii. Acesta este un organ în cadrul Guvernului Kazakhstan, care are sarcina de
a comunica şi a stabili relaţii cu societatea civilă. Ministerul culturii este cea mai mare agenţie
care aplică contractarea socială de stat. Guvernului Kazastanului crează un organ coordoantor
al comenzilor sociale.
Indiferent de legislația aplicabilă, procedurile în modelele prezentat mai sus se încadrează în
mai multe categorii largi.
Astfel, le putem categoriza proceduri posibile pentru selectarea furnizorilor de servicii:
Licitație - aceasta este procedura în care administrația publică centrală sau locală invită mai
mulți furnizorii de a licita pentru un serviciu. În unele cazuri, acesta poate fi un apel deschis
și în alte cazuri Guvernul poate invita un număr limitat de candidați calificați. În Bulgaria
și Polonia acesta este modul tradițional de organizare a unei proceduri de contractare
socială.
Negociere - Această posibilitate este de obicei aplicată în cazurile în care există doar unul
din ofertanți potențiali (Bulgaria), când candidatul este un furnizor eligibil cu un solid
istoric (Noua Țara Galilor de Sud) sau când există o situație de urgență sau în cadrul unui
anumit anume suma posibile de oferit (Polonia).
Acord de parteneriat - Aceasta este o abordare în care Guvernul și furnizorul împărtășește
sarcina finanțării serviciului, de ex. furnizorul poate avea o clădire iar guvernul asigură
finanțare. Un alt exemplu este cazul cofinanțării proiecte diferite (unele proiecte finanțate
de donatori necesită o cotă de cost care poate fi furnizate de guvernul local sau național
respectiv).
Plata către terți - este un mecanism prescris prin pe care clientul servciului social îl
selectează pe furnizor.
În majoritatea țărilor există toate tipurile de modele de contractare; și care va fi folosit va
depinde de zona specifică, serviciile care urmează să fie furnizate, finanțarea, disponibilitatea
și capacitatea disponibilă a furnizorilor existenți ș.a.. Unele modele pot fi preferate, iar altele
nu.
Serviciile sociale în majoritatea cazuilor se contractează deoarece se consideră că dacă
statul oferă direct serviciile, acesta va fi un conflict de interese, deoarece autoritatea nu poate
asigura în același timp elaborarea de politici, obligația de a furniza servicii, furnizarea acestora
și monitorizarea calității serviciilor furnizate.
38
6. Recomandări pentru perfecționarea legislației și a mecanismului de
contractare a serviciilor sociale
Subliniem faptul că experienţa internaţională în domeniul contractării serviciilor sociale
ne demonstrează încă odată că responsabilitatea pentru prestarea serviciilor trebuie să fie
transferată de la autorităţile centrale la diferiţi prestatori de la nivel local.
Rolul autorităţilor centrale trebuie să fie axat pe reglementarea legislativă a contractării
sociale / elaborarea de politicii public.
Elementul de bază pentru implementarea cu succes a mecanismului de contractare a
serviciilor sociale rezidă în armonizarea prevederilor legale din diferite acte legale şi normative
existente în Republica Moldova.
Achiziționarea serviciilor sociale de la prestatorii privați de către APL și APC trebuie să
devină în baza asigurării calității, durabilității și accesibilității serviciilor sociale pe întreg
teritoriul Republicii Moldova pentru toți cetățenii.
Aceste obiective pot fi realizate prin:
1. Perfecționarea și completarea cadrului legal, normativ existent privind parteneriatul public
–privat, finanțele publice și administrația publică locală;
2. Organizarea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanții organizațiilor neguvernamentale
și nestatale, ai administrației publice locale/centrale și experți independenți, în vederea
estimării costurilor reale ale serviciilor sociale din Republica Moldova și elaborării
mecanismelor de contractare a furnizorilor privați de servicii sociale;
3. Elaborarea cadrului normativ legal privind posibilitatea contractării serviciilor sociale,
totodată armonizarea legislației în vigoare la acest cadrul normativ nou elaborat și la
standardele europene existente;
4. Elaborarea standardelor minime de calitate pentru tot spectrul larg de servicii sociale care
sunt prevăzute în Nomenclatorul de servicii aprobat prin ordinul Ministerului Muncii,
Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova nr. 353 din 15.12.2011, pentru
posibilitatea ulterioară de contractare de către furnizorii privați.
5. Formarea autorităților publice locale în domeniul contractării serviciilor sociale, în special
în ceea ce privește evaluarea necesităților beneficiarilor de servicii, negocierea și executarea
contractelor cu prestatorii de servicii, evaluarea și monitorizarea prestatorilor de servicii
etc.
De altfel menționăm faptul că există impedimente şi lacune privind divizarea clară a
competenţelor APL de nivelul I şi APL de nivelul II privind finanţarea serviciilor publice în
Republica Moldova, care este o consecință directă anume pe descentralizarea finanaciară a
administrației publice locale.
Majoritatea serviciile sociale prestate actualmente în R. Moldova nu deţin standarde de
calitate (din cele 41 servicii sociale incluse în Nomenclatorul serviciilor sociale doar 12 deţin
standarde de calitate).
Totodată sublinem faptul că la o parte bună de servicii sociale Regulamentul și
Standardele minime de calitate sunt exagerate, care sunt greu de finanțat de către administrația
publică (statele de personal, protecția securității muncii etc.)
39
RECOMANDĂRI
1. Elaborarea şi revizuirea cadrului legal şi normativ
1.1 Elaborarea şi aprobarea regulamentelor-cadru şi standardelor minime de calitate privind
organizarea şi funcţionarea tuturor serviciilor sociale;
1.2. Revizuirea regulamentelor cadru și standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale
primare și specializate, în vederea eficientizării costurilor reale a serviciilor.
1.3. Revizuirea Legei cu privire la parteneriatul public privat, anume prin introducerea
posibilitatea închierii unor parteneriate publice –private pentru prestarea serviciilor sociale.
1.4. Revizuirea Legei cu privire la achiziții, anume pe domeniu de o singură ofertă, minimul de
achiziții, posibilitatea încheierii contractelor multe anuale, scrisorii de garnție etc.
1.5. Operarea modificărilor în Legea nr. 435 privind descentralizarea administrativă, anume
axându-se pe descentralizarea financiară a resurselor pentru administrația publică locală,
precum și în Legea cu privire la administraţia publică locală nr.123 din 18.03.2003 în scopul
de a determina expres sarcinile şi atribuţiile administraţiei publice locale de nivelul I şi II.
1.6. Estimării costurilor reale ale serviciilor sociale din Republica Moldova (cost per serviciu)
și elaborării mecanismelor de contractare a furnizorilor privați de servicii sociale.
2. Consolidarea capacităţilor umane în domeniul contractării serviciilor sociale
2.1 Formarea autorităţilor publice locale în domeniul contractării serviciilor sociale pentru a
forma abilităţi şi deprinderi actorilor locali în vederea implementării contractării sociale cu
accent pe evaluarea necesităţilor beneficiarilor de servicii, negocierea şi executarea contractelor
cu prestatorii de servicii, evaluarea şi monitorizarea prestatorilor de servicii etc.;
2.2 Formarea şi informarea organizaţiilor societăţii civile privind asigurarea calităţii serviciilor
prestate şi mecanismul de contractare a serviciilor;
3. Asigurarea calităţii serviciilor prestate prin:
3.1 Adaptarea serviciilor la nevoile existente în comunitate, redimensionarea serviciilor
existente şi apariţia unor noi servicii.
3.2 Asigurarea condiţiilor pentru respectarea şi îndeplinirea standardelor minime ale serviciilor
contractate.
3.3. Perfecţionarea metodologiei de lucru pentru serviciile contractate în condiţiile dezvoltării
unei competiţii între prestatorii privaţi de servicii sociale.
3.4. Elaborarea unei metodologii transparente de monitorizare și evaluare a calității serviciilor
sociale.
Efectele dezvoltării unui mecanism de contractare a serviciilor sociale pot fi următoarele:
o Creşterea calităţii serviciilor sociale prin implicarea a doi actori importanţi cu atribuţii
diferite – pe de o parte, instituţiile publice cu rol de evaluare externă şi, pe de altă parte,
furnizorii privaţi de servicii interesaţi să menţină calitatea acestora;
40
o Transformarea actualelor structuri a serviciilor publice specializate în instituţii cu atribuţii
de coordonare metodologică, monitorizare, evaluare şi control al serviciilor contractate
ONG-urilor;
o Reducerea structurii prestatorilor publici de servicii, inclusiv prin transferul personalului
către organizaţiile nonguvernamentale contractante;
o Dezvoltarea sistemului privat de prestare a serviciilor sociale, prin transferul resurselor
necesare oferirii unor servicii de calitate;
o Marketizarea serviciilor sociale prin competiţia dezvoltată între diferiţi prestatori de
servicii sociale, proces care conduce, în timp, la o creştere a calităţii serviciilor oferite,
concomitent cu o scădere a costurilor eferente serviciilor contractate.
41
Bibliografia:
1. Rusu O., Vîlcu I., Petrescu C. Locul şi rolul organizaţiilor neguvermanetale pe piaţa de
servicii sociale din România. Bucureşti, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, 2007
2. Public Funding for Civil Society Organizations – Good Practices in the European Union and
Western
Balkans http://www.icnl.org/research/resources/ngogovcoop/engb54.pdf
3. Inclusion of Civil Society Organizations in Contracting of Government Tasks, ECNL, 2013
http://ecnl.org/wp-content/uploads/2015/10/Contracting-out-services-to-CSOs_ECNL-
preliminaryreserach-paper.pdf
4. Nilda Bullain and Luben Panov, Handbook on Non-State Social Service Delivery Models: A
Guide for Policymakers and Practitioners on the CIS Region, UNDP, 2012
http://ecnl.org/dindocuments/416_UNDPECNL_Handbook%20on%20social%20contracting_
2012.pdf 5. Evaluarea serviciilor sociale oferite de ONG-uri migranților și membrilor familiilor
NEXUS, Chișinău, 6. Diana Enachi Viorel Chivriga, Achizițiile publice în Republica Moldova
- probleme, reglementări noi și reforme așteptate, Mai 2016.
7. Provocările modificărilor la legea finanțelor publice locale asupra finanțării serviciilor
sociale. ExpertGrup, Chișinău, 2014
8. Raportul privind analiza mecanismului de contractare a serviciilor sociale, Centrul de
Resurse Tineri și Liberi, Chișinău, 2012 9. Victor Mocanu, Ghid de standarde în servicii sociale,
IDIS-Viitorul, 2017
10. Replies of the Republic of Moldova to the List of issues, in relation to the initial report on
Convention on the rights of persons with disabilities. October 2016
http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=CRPD%2f
C%2fMDA %2fQ%2f1%2fAdd.1&Lang=en
11. Claudia Petrescu, Octavian Rusu, Instrumente de politic publice în sistemul de furnizare a
serviciilor sociale, Calitatea Vieții, XIX, nr.1-2, 2008, pag. 159-184
Recommended