Cum a devenit un sat, capitalã a lumii?

De ce a devenit Roma metropolã?

A existat o planificare urbanã?

Erau spaţiile interioare mai importante decât faţadele?

Era Roma un oraş cu un milion de locuitori?

De ce a devenit Roma metropolã?Cu mult timp înainte de întemeierea

Romei, datatã ulterior la 753 î.Hr., existau aşezãri pe aproape toate cele şapte coline ale cetãţii, în estul Tibrului. In secolul al VIII-lea î.Hr., locuitorii s-au adunat sub conducerea gemenilor mitici Romulus şi Remus, fiii zeului Marte: astfel a luat naştere oraşul Roma, Urbs Roma. . Aşezarea se afla pe o rutã comercialã importantã, care traversa fluviul la sud de insula Tibru, determinând o dezvoltare rapidã a acesteia.

Roma regilor etrusci din secolul al VI-lea î.Hr. devenise un oraş impresionant. Incepând cu secolul al III-lea, tot mai mulţi ţãrani sãrãciţi s-au îndreptat spre capitalã, sporind numãrul proletariatului orãşenesc. Case de locuit cu mai multe etaje, neglijent construite, caracterizau imaginea anumitor cartiere; se pare cã unele s-au prãbuşit, provocând victime umane. In pofida apeductelor (structuri asemãnãtoare podurilor, construite începând din anul 312 î.Hr. pentru alimentarea cu apã) şi a şoselelor noi şi solide, ca Via Appia, care strãbãteau imperiul, viaţa din Roma republicanã târzie probabil cã nu era simplã.

Mulţimea luptelor de gladiatori şi cursele de care, marşurile triumfale, procesiunile religioase şi serbãrile erau desigur necesare şi din punct de vedere politic, pentru a îndepãrta gândurile populaţiei sãrmane din capitalã de la necazurile ei.

In perioada imperialã construcţiile destinate evenimentelor sportive şi divertismentului se evidenţiau în mod deosebit în peisajul citadin: Circus Flaminius din partea sudicã a Câmpului lui Marte, Circus Maximus din centru (cu o capacitate de 250 000 locuri), terenul sportiv (stadion) al împãratului Domiţian (81-96, Dinastia Flavilor) din zona nordicã a Câmpului lui Marte,

Colosseumul (Amphitheater Flavium) din centru şi bãile gigantice, rãspândite pe întreaga suprafaţã a oraşului – termele lui Agrippa, Nero, Titus, Traian, Caracalla, Diocleţian ş.a. Marile teatre (ale lui Pompei, Balbus şi Marcellus) din partea sudicã a Câmpului lui Marte nu erau scene destinate dramelor, ci serveau prezentãrii unor spectacole asemãnãtoare celor de revistã sau operetã.

Incendierea Romei, în timpul lui Nero, în anul 64, a fost doar unul dintre multele dezastre care s-au abãtut asupra oraşului. In perioada republicii, a existat un permanent pericol de incendii, din cauza clãdirilor mult prea

înalte şi neglijent construite, destinate închirierii. Impãratul Augustus se lãuda cã a transformat Roma într-un oraş de marmurã, dar de fapt era vorba numai de templele şi de clãdirile publice – casele sãracilor erau în continuare fãcute din chirpici şi lemn.

Nero, bãnuit cã ar fi incendiat Roma pentru a o reconstrui conform viziunii sale, s-a limitat la a-şi mãri palatul din centrul oraşului. Mãsurile luate de el au fost în mare parte abrogate de urmaşii sãi. Acolo unde se înalaţã astãzi Colosseumul se afla odinioarã un lac din parcul lui Nero, aşa-numita “Casã de aur” (domus aurea).

A existat o planificare urbanã?Aşa cum Cetatea Romei era centrul

Public al republicii, tot aşa Forumul roman ( Forum Romanum ) era centrul Romei. Piaţa cea mare din centrul oraşului servea iniţial drept punct de adunare a poporului. In perioada imperialã, când Adunarea popularã din vremea republicii era de mult uitatã, Augustus şi împãraţii care l-au urmat au reconstruit-o într-o formã simetricã şi i-au oferit un loc de onoare în istoria Romei. Romanii din vremea republicii, ca şi imperialii puneau mare preţ pe simetria

pieţelor şi a templelor. Era vorba aici de modelul grecesc. Aşa-numitele forumuri ale împãraţilor, în special cele ale lui Cezar, Augustus şi Traian, erau pieţe mãreţe cu sãli hipostile pe laterale şi un templu de mari dimensiuni. Dacã facem abstracţie de vastele pie-ţe şi construcţii mãreţe din centru, pro-blemele de urbanism ale Romei nu au fost rezolvate. Majoritatea strãzilor erau mult prea înguste. In secolul al II-lea existau totuşi în centru blocuri de locu-inţe de mai multe etaje, solid construite. In zonele mãrginaşe ale oraşului – Augustus împãrţise Roma în 14 regiuni – este de presupus cã viaţa se desfãşura într-un stil foarte asemãnãtor aceluia dintr-un oraş mic.

Cum nu existau mijloace de trans-port public, mulţi oameni nu ieşeau poate niciodatã din cartierele lor.

Zidurile Romei, care în parte au rezistat pânã în zilele noastre, au fost ridicate de împãratul Aurelian (270-275). Din secolul al IV-lea î.Hr., Roma nu mai avusese nevoie de ziduri. Multã vreme, oraşul a rãmas practic neforti-ficat. Dar acum apãruse din nou primejdia germanicã. Nici zidurile lui Aurelianus nu au putut împiedica, în anul 410, pentru prima oarã dupã nãva-la galilor din 387 î.Hr., un duşman sã ocupe din nou Roma: regele Alaric în fruntea vizigoţilor sãi.

Erau spaţiile interioare mai importante decât faţadele?

Multe construcţii romane, printre care templele, sãlile hipostile din pieţe, amfiteatrele, teatrele, apeductele şi fântânile, aveau faţade deosebit de impunãtoare. Dar romanii erau deosebit de rafinaţi şi în amenajarea interioarelor. Cupola Panteonului (un templu dedicat tuturor zeitãţilor romane), construit sub împãratul Hadrian (117-138), pare modestã din afarã, în schimb înãuntru este una din cele mai frumoase construc-ţii de acest gen ale Antichitãţii, alãturi de Sfânta Sofia din Constantinopol.

Bolţile în cruce din bãile romane acopereau încãperi de bãi calde şi reci de dimensiuni uriaşe şi de o splendoare coleşitoare. Si palatele imperiale de pe Palatin, una din cele şapte coline ale Romei, îşi etalau bogaţia mai degrabã în interior decât în exterior.

Si numeroasele clãdiri publice dove-deau mãiestia arhitecturalã a romanilor: poduri romane care au rezistat pânã astãzi (Pont-du-Grant,Franţa), conductele romane pentru apã (apeductele – aprovi-zionau oraşele cu apã proaspãtã). Renu-mite sunt şi bãile termale, nu numai în capitalã, ci în toate oraşele romane. Aproape orice colonie nord-africanã de dimensiuni medii avea mai multe bãi

publice decât un oraş de dimensiuni medii din Europa actualã. Timgadul roman din Algeria poseda nouã terme! Iar zona centralã a oraşului nu depãşea dimensiunile unei tabere de legiune şi nu avea mai mult de 10 000 de locutori.

Basilica, sala de adunare publicã şi de judecatã din forumuri, a devenit modelul pentru interiorul bisericilor din Antichitatea Târzie şi din Evul Mediu.

Cu simţul lor practic, medicii şi arhitecţii militari romani au construit, sub împãratul Augustus, primul spital din istoria lumii, chiar dacã el era destinat armatei, şi nu civililor.

Era Roma un oraş cu un milion de locuitori?

Deoarece nu s-au pãstrat date despre densitatea populaţiei, se pot face doar aproximãri, ţinând seama de numãrul mediu de locuitori (insula), de numãrul muncitorilor din ateliere, precum şi de cel al palatelor. Dar parcurile, clãdirile publice şi pieţele, care ocupã o mare suprafaţã la Roma, trebuie sã fie scãzute din suprafaţa construitã. Si capacitatea sistemului public de aprovizionare cu cereale ne poate oferi un indiciu util.

Din toate acestea rezultã cã Roma avea în perioada imperialã ceva mai puţin de 1 000 000 de locuitori – circa 700-800 000, o cifrã giganticã pentru un oraş al Antichitãţii!