1. Gacsály, biserica reformat. Desenul lui Ferenc Schulcz (1868) · 2014-10-29 · Atyai). 27 Nu se cunoate anul stingerii familiei pe linie brbteasc, tim doar c Andrei Atyai a decedat

1. Gacsály, biserica reformată. Desenul lui Ferenc Schulcz (1868)

Mănăstirea din Sárvár (lângă Nagyecsed, Ungaria), fondată

în a doua treime a secolului al XI-lea într-un centru al

domeniului regal, a ajuns ulterior, probabil pe la începutul

secolului al XIII-lea – împreună cu (Kis)Várda (Ungaria) –

prin donaţie regală în posesia ramurii principale a neamului

Gutkeled. La vremea respectivă, aceasta deţinea proprietăţi

în comitatele Borsova şi Sătmar. Această nouă posesiune se

va reflecta şi în atributul purtat ulterior de ramura respectivă

a neamului (de Sárvármonostor) care îşi va stabili centrul

domenial tocmai în Sárvár. Iniţial, domeniul aferent

mănăstirii cuprindea doar aşezările (Nagy)Ecsed (Ungaria),

Szentmárton, Terem (Ungaria), Vállaj (Ungaria), Cămin şi

Apáti, acesta din urmă aflat pe malul Someşului. Într-o

primă perioadă, membrii ramurii de Sárvármonostor nu au

reuşit să-şi extindă domeniul, fapt care se explică prin aceea

că aşezările din vecinătatea mănăstirii ajunseseră deja mai

devreme în proprietatea diferitelor ramuri ale neamurilor

Hont-Pázmány (Bohol – Fábiánháza, Ungaria), Káta

(Csaholy – Nyírcsaholy, Ungaria), Szente-Mágocs (Mácsa

– localitate dispărută; Ökörító – Ököritófülpös, Ungaria;

Tyukod – Ungaria) şi Kaplony (Bodvaj –localitate dispărută,

Căpleni).1

Neamul Gutkeled, atestat în rândul proprietarilor din

Sătmar deja în prima jumătate a secolului al XIII-lea, a

obţinut cea mai mare parte a posesiunilor sale din zonă doar

mai târziu, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea

şi la începutul veacului următor,2 majoritatea acestora

situându-se în zona Someşului. Între ele, după 1264 apare

Gacsály (Ungaria),3 iar în prima treime a secolului al XIV-lea

a fost dobândită şi Zajta (Ungaria).4

După această scurtă introducere propunem trecerea în

revistă a datelor istorice referitoare la proprietarii localităţilor

Gacsály şi Zajta între secolele al XII-lea şi al XIV-lea.

Toponimul Gacsály provine dintr-un onomastic la nominativ

ceea ce sugerează colonizarea relativ timpurie a locului5,

situaţie similară, probabil, şi în cazul localităţii Zajta.6 Prima

atestare documentară a satului Gacsály datează din 1264.7

La vremea respectivă acesta constituia deja proprietatea

comitelui Pelbárt (II) din ramura Várdai, desprinsă din

ramura principală de Sárvármonostor a neamului Gutkeled.

Actul, redactat în prezenţa episcopului Transilvaniei, se

referă la soţia amintitului Pelbárt care renunţa la zestrea sa

în favoarea soţului, restituindu-i acestuia şi proprietatea

Palád – primită cadou de la amintitul Pelbárt – aflată la nord

de Gacsály.8 Trebuie precizat că în repertoriul monumentelor

comitatului acest document fusese interpretat greşit, autorul

lucrării susţinând că soţia lui Pelbárt donase bunurile

menţionate episcopului. Pornind de la această premisă

greşită, toate concluziile formulate în repertoriu, legate de

istoricul satului după 1264, s-au dovedit a fi false.9 Să vedem

totuşi cum s-au succedat evenimentele în realitate? Actul

întocmit în 1264 se justifică probabil prin faptul că Pelbárt

şi soţia sa nu au avut copii. Întâmplările mai târzii par să

susţină această ipoteză. Pelbárt II murise în preajma anului

1280 şi, se pare, nici văduva sa nu a mai trăit mult după

dispariţia lui. În această perioadă îşi face apariţia în istoricul

domeniului o rudă destul de îndepărtată: comitele Nicolae

I, fiul lui Tiba II, din subramura Tiba a ramurii de

Sárvármonostor a neamului. În 1270 regele a răsplătit

serviciile credincioase ale acestuia prin domeniul Feketepatak

(comitatul Ugocea) care cuprindea la vremea aceea şi

hotarele satelor Shalanky şi Velyki Komiaty (Ucraina).10 Nu

deţinem un document similar referitor la Gacsály, însă nu e

exclus ca Nicolae I să fi obţinut acest domeniu în dar de la

Pelbárt II mai devreme. Cert este că Gacsály, care fusese în

proprietatea lui Pelbárt II, apare ulterior tocmai printre

posesiunile urmaşilor lui Nicolae I. 11 În sprijinul ipotezei

noastre ar mai fi de notat că dăruirea de proprietăţi nu pare

să fi fost ceva neobişnuit, acelaşi Pelbárt II fiind cel care, în

preajma anului 1280, donase posesiunea sa Vodoz

(Pelbárthida, Parhida, RO?) unei rude îndepărtate. Datele

istorice menţionate par să sugereze aşadar că, neavând

urmaşi direcţi, Pelbárt II a dăruit o bună parte a domeniilor

sale rudelor îndepărtate, restul trecând probabil, după

dispariţia sa, în proprietate regală.12 Ultima ştire documentară

despre Nicolae I datează din 1295. Fie că dobândise satul

Gacsály ca dar, fie că îl obţinuse prin donaţie regală, cert este

că la începutul secolului al XIV-lea satul figura deja printre

proprietăţile fiului său.

Documentele relevă că fiii lui Tiba III (frate de-al lui

Nicolae I) – Mihail (strămoşul familiei Apagyi), Petru

(întemeietorul familiei Atyai) şi fraţii lor, Ladislau, Toma şi

Juan Cabello – Zoltán Simon

Cercetarea a două biserici

din Câmpia Tisei (microregiunea Erdőhát),

ctitorite de neamul Gutkeled

143

144

CERCETAREA A DOUĂ BISERICI DIN CÂMPIA TISEI (MICROREGIUNEA ERDŐHÁT), CTITORITE DE NEAMUL GUTKELED

Ioan – au început deja în 1313 să-şi împartă proprietăţile

deţinute până atunci în comun.13 În 1314 a avut loc o altă

împărţire domenială, care includea, se pare, toate bunurile

imobile ale neamului Gutkeled, aflate în microregiunea

Erdőhát. Astfel, pe de-o parte, Mihail (fiul lui Tiba III), în

numele propriu şi al fiului său, Ştefan, iar pe de altă parte

Petru (fiul aceluiaşi Tiba) împreună cu fraţii săi (Ladislau,

Ioan şi Toma) şi-au împărţit proprietăţile Tisztaberek,

Pozdich (?), Bence, Újlak, Zajta, Kis-rozsály (altfel Sár),

Uszka, Atea, Pócsa, Kosmota şi Olaszi. În vecinătatea

satului Atea se afla posesiunea nespecificată – probabil

Gacsály – aparţinând lui Ellős şi Grigore, fii lui Nicolae.14

Referitor la fiul lui Nicolae I, Ellős – întemeietorul familiei

Gacsályi (de Gacsály), născut spre sfârşitul anilor 1280 şi

decedat pe la 1341 –15 deţinem date mult mai multe, decât

despre predecesorii săi. La începutul secolului al XIV-lea

acesta împlinea funcţia de vicecomite al comitatului Satu

Mare,16 funcţie pe care au purtat-o de altfel şi ambii fii ai lui

Ellős, chiar şi unul dintre nepoţii săi.17 Exercitarea acestei

funcţii de către membrii a trei generaţii succesive indică

influenţa politică semnificativă a familiei, dar presupunea în

acelaşi timp şi domenii importante. Începând cu mijlocul

secolului al XIV-lea membrii familiei figurează în documente

în mod consecvent cu atributul de Gacsály, indicând faptul

că acest sat a rămas în posesia lor pentru o perioadă

îndelungată. Mai mult, se pare, că deja Ellős îşi stabilise

centrul domenial acolo. Biserica satului avea, probabil,

hramul Sf. Ladislau şi a fost ridicată cândva înainte de

1332.18 Ambiţiile lui Ellős de a întemeia un centru domenial

propriu rezultă şi din faptul că, înainte de 1337, acesta

vânduse familiei Bátori porţiunile sale de proprietăţi din

domeniul Sárvármonostor. În paralel urmărea să-şi extindă

proprietăţile, fapt indicat şi de actul întocmit în 1341, prin

care Ellős a achiziţionat, împreună cu verii săi Petru şi

Gheorghe (acesta din urmă, fiul lui Grigore, fratele lui Tiba

II, fiind strămoşul familiei Kun de Rozsály,) o jumătate din

posesiunea Vámosatya (Ungaria).19 Deşi se cunosc numeroase

cazuri în care membrii familiei Gacsályi împărţiseră domeniul

– deţinut anterior în comun – cu verii lor şi urmaşii acestora,

posesiunea Gacsály a rămas în întregime, cu siguranţă, în

posesia familiei pe tot parcursul secolelor XIV-XV.20

Revenind asupra împărţirii domeniale din anul 1314, Zajta

a intrat atunci în posesia lui Toma, deoarece acesta apare

împreună cu fiul său, Ioan în calitate de localnici delegaţi ai

regelui (homo regius).21 În 1341, ca parte a înţelegerii

încheiate între Ştefan şi Ladislau Peleskei din neamul Zsidó,

respectiv verii lor, Ioan şi Tiba Atyai (fiii lui Petru) s-au

hotărnicit posesiunile Zajta, Atea şi Peleş/Pelişor?. În urma

acesteia, fiii lui Toma, Ladislau şi Ioan, figurează deja cu

specificaţia de Zajta.22 În 1369 se amâna deja pentru a patra

oară procesul intentat de Ştefan şi Ladislau Peleskei împotriva

lui Ioan Zajtai/de Zajta, fiul lui Toma.23 S-a amânat de

asemenea şi procesul intentat de fiii lui Ladislau împotriva

lui Ioan şi Tiba de Zajta, fiii lui Petru.24 Curios este că Petru,

menţionat în documente în repetate rânduri cu specificaţia

de Atya, aici apare drept de Zajta. Toate acestea par să indice

că Petru şi urmaşii săi aveau totuşi pretenţii asupra domeniului

Zajta. În procesele amintite s-a ajuns la o înţelegere doar în

1370, şi pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, în

documentul respectiv tatăl lui Ioan şi Tiba, Petru figurează

cu specificaţia mai frecventă, de Atya, şi nu drept de Zajta.25

În 1373 Ioan de Zajta, fiul lui Toma, este menţionat drept

”homo regius”.26 După această dată nu mai avem ştiri

despre fiii lui Toma de Zajta, nici despre urmaşii lor.

Cert este că în 1418 Zajta, sau cel puţin o parte a satului,

se afla în posesia lui Ladislau Atyai (fiul lui Ioan al lui Petru

Atyai).27 Nu se cunoaşte anul stingerii familiei pe linie

bărbătească, ştim doar că Andrei Atyai a decedat fără urmaş

în preajma anului 1472.28 Regele Matia a donat domeniile

acestuia familiei Kun de Rozsály – pe temeiul înrudirii

familiilor –,29 care peste câţiva ani, în 1476 urmau să

cumpere mai multe proprietăţi aparţinând familiei Gacsályi,

printre care şi porţiunile din Zajta.30 Astfel deducem că

domeniile familiei Zajtai, dispărută la începutul secolului al

XV-lea, au ajuns probabil în posesia familiilor înrudite, Atyai

şi Gacsályi.

În concluzie putem afirma că până la mijlocul secolului

al XIV-lea familiile desprinse din ramura Tiba (Atyai, Kun

de Rozsály, Apagyi, Zajtai şi Gacsályi) au reuşit să

dobândească pentru o perioadă mai îndelungată posesiunile

răsăritene din domeniile strămoşeşti ale neamului Gutkeled.31

Izvoarele istorice relevă de asemenea că nobilimea mijlocie a

comitatului era formată de fapt din familii înrudite, relaţiile

lor fiind însă nelipsite de conflicte.32 Anumite aspecte a vieţii

lor se desprind din procesele în care apar fie ca reclamanţi,

pârâţi sau simpli martori.33 Aceştia s-au prezentat în faţa

instanţei în numeroase cazuri în vederea împărţirii domeniilor

comune, alteori s-au adresat regelui pentru a obţine întărirea

drepturilor de proprietate asupra anumitor posesiuni. În

perioada în care vicecomiţii Sătmarului au provenit din

familia Gacsályi, de-a lungul a trei generaţii, actele juridice

semnalate apar mai rar, datorită probabil beneficiilor

materiale consistente pe care le-a obţinut familia în acea

perioadă.

Gheorghe, ultimul reprezentant pe linie bărbătească al

familiei Gacsályi – care fusese delegat în dietă în 150534 – a

murit cândva înainte de 1525 (eventual la începutul anului

respectiv). Cert este că în documentul emis la 22 martie

1525 figurează deja văduva acestuia, Ecaterina.35 O parte a

domeniilor sale i-au revenit lui Ladislau Kun de Rozsály, iar

cealaltă parte – inclusiv Zajta – a fost dobândită, datorită

înrudirii prin alianţă, de familia Újhelyi, care a dispărut la

rândul ei, la sfârşitul secolului al XVII-lea.36 În 1550 regele

Ferdinand înscria întreg domeniul Gacsály în posesia familiei

145


Kun de Rozsály, iar în 1588 regele Rudolf conferea satului

şi dreptul de a ţine târg.37 În 1590 proprietatea satului a fost

împărţită în mod egal, pe drept de rudenie, între Nicolae

Kun, fiul lui Ladislau şi Mihail Károlyi.38

Cercetarea bisericii reformate din Gacsály a avut loc în

2006, iar edificiul bisericii romano-catolice din Zajta a fost

investigat în 2010.39 Ţinem să subliniem că nu considerăm

aceste cercetări finalizate, timpul acordat investigaţiilor fiind

limitat din cauza lipsei fondurilor. Sperăm totuşi ca în cursul

lucrărilor de renovare să găsim răspuns la nelămuririle

existente încă în legătură cu construcţia clădirilor, şi de

asemenea, să avem posibilitatea cercetării anumitor detalii

pe care le-am omis anterior, din cauza împrejurărilor

schiţate.

Gacsály, biserica reformată

Gacsály este un sat aşezat pe firul văii, situat în Câmpia Tisei

(microregiunea Erdőhát). Biserica, orientată pe axa est-vest,

se află la începutul unei lărgiri în formă de pâlnie a străzii

principale (il. 2). Biserica se compune dintr-o navă

dreptunghiulară urmată spre răsărit de un cor încheiat cu

trei laturi ale unui octogon. Faţada sudică a navei este

sprijinită de patru contraforturi cu două trepte, iar cea

nordică de două. Retragerile contraforturilor sunt acoperite

2. Gacsály, biserica reformată dinspre sud-vest 4. Gacsály, biserica reformată. Turnul dinspre sud

3. Gacsály, biserica reformată. Partea vestică a faţadei sudice

a navei cu turnul

146


cu tablă. Zidul corului este ritmat la rândul său de cinci

contraforturi treptate. Zidul sudic al navei (il. 2) este

străpuns de trei ferestre încheiate în arc frânt. Corul prezintă

două deschideri similare, aflate pe laturile sudică şi sud-

estică. Ferestrele au ambrazuri evazate, neprofilate, excepţie

făcând doar fereastra de pe porţiunea sud-estică a navei, a

cărei ambrazură prezintă retrageri treptate. Sub această

deschidere se află portalul bisericii caracterizat printr-un

lintel drept şi o ambrazură treptată. Vizavi de portalul sudic,

pe peretele nordic al navei remarcăm încă o fereastră

încheiată în arc frânt. La limita dintre acoperişul în două ape

al navei şi cel al corului – mai scund cu cca. 50-60 – se înalţă

un pinion. Acoperişurile sunt învelite cu plăci de ardezie.

Zidurile bisericii sunt încununate cu o cornişă continuă, la

aceeaşi înălţime pe faţada corului şi a navei, profilată cu o

cavetă accentuată cuprinsă între listeluri şi planuri înclinate.

Cele patru colţuri ale navei şi vârful pinionului răsăritean al

acoperişului sunt decorate cu ornamente piramidale, de

dimensiuni semnificative, cioplite din piatră.

Turnul vestic (il. 4) prezintă şase niveluri, cele inferioare

având secţiunea pătrată, iar ultimele trei fiind de plan

octogonal.40 În faţada vestică a turnului este încastrat

portalul încheiat în arc frânt, încadrat de un rezalit în

grosimea căruia a fost amenajată ambrazura treptată.

Rezalitul este încununat de un fronton simplu, triunghiular

(il. 5). Deasupra porţii, la nivelul al doilea, faţada este

5. Gacsály, biserica reformată. Portalul vestic 6. Gacsály, biserica reformată. Nivelurile superioare ale turnului

7. Gacsály, biserica reformată. Fragmentele pinionului vestic

anterior al navei pe faţada răsăriteană a turnului

147


străpunsă de două ferestre înguste, cu închiderea

triunghiulară. Nivelul următor prezintă pe faţadele vestică,

nordică şi sudică câte o fereastră caracterizată printr-o

ambrazura adâncă, evazată, încheiată în arc semicircular în

exterior, respectiv în arc frânt spre interior. Porţiunea

superioară, octogonală, a turnului are trei niveluri delimitate

de brâie zimţate (il. 6). Fiecare etaj este luminat de câte

patru ferestre orientate către direcţiile cardinale. Nivelul al

patrulea prezintă ferestre încheiate poligonal, amenajate în

panouri adâncite, în timp ce la ultimele două niveluri găsim

ferestre geminate cu ambrazură, încheiate în arc frânt. La

nivelul al patrulea, pe faţada răsăriteană a tunului, remarcăm

urmele pinionului triunghiular de odinioară al navei, alipit

turnului (il. 7). Cornişa turnului este profilată cu un fel de

talon, cavetă şi listeluri. Coiful piramidal cu muchiile uşor

arcuite este învelit cu tinichea.

Biserica prezintă un soclu scund acoperit cu tencuială

din ciment şi este înconjurată de un trotuar realizat de

asemenea din ciment. Faţadele sunt acoperite cu un strat de

tencuială cu ciment, văruit alb, aplicat în cursul ultimei

renovări (1959-1960). Tencuiala, deteriorată din cauza

umezelii, a căzut deja pe porţiuni destul de mari.

Interiorul bisericii constituie un spaţiu unitar, fără arc de

triumf, (il. 8) acoperit cu un tavan din scânduri tencuit. Pe

suprafaţa acestuia au fost montate casetele păstrate din

tavanul casetat vechi, pictat, datând din 1759. Motivele

decorative ale acestuia – ciorchini de struguri, lalele, cununi

italieneşti, rozete etc. – pictate cu roşu, maroniu, negru şi

vernil pe fond alb denotă o lucrare de calitate superioară

chiar şi în forma fragmentară păstrată.41

Tribuna răsăriteană construită din lemn se sprijină pe

două coloane cioplite, cu capiteluri decorate cu rozete.

Aceste coloane au fost aşezate, se pare, pe capiteluri de

piatră cu secţiunea octogonală, reutilizate în poziţie

secundară. Panoul central al parapetului tribunei este

decorat cu o rozetă sculptată, cele două panouri laterale

fiind împodobite cu motive elipsoidale. Suprafaţa construcţiei

este vopsită maro. Tribuna vestică este clădită din beton

armat, parapetul acesteia fiind decorat cu o friză de arcade

oarbe. Spaţiul de sub tribună este acoperit cu un tavan din

scânduri. Deschiderea largă, semicirculară de la nivelul

tribunei asigură accesul spre nivelurile superioare ale

turnului.

Tabernacolul (il. 9) de pe peretele nordic al corului are

ancadramentul dreptunghiular, profilat cu o baghetă. Piesa,

acoperită cu mai multe straturi de var şi tencuială, s-a păstrat

în stare foarte deteriorată. Sprânceana acestuia este profilată

cu un talon, iar pervazul cu o cavetă lată.

Vizavi de intrarea în biserică, pe peretele nordic este

montat amvonul zidit, de calitate artistică mai modestă. Nici

băncile din biserică nu prezintă o valoare deosebită.

Pardoseala este turnată din ciment, pereţii laterali şi tavanul

sunt văruiţi în alb.

Spaţiul de sub turn poartă o boltă în cruce pe ogive din

cărămidă. Deschiderea largă, încheiată aproximativ

semicircular, care comunică între parterul turnului şi nava

bisericii, are forma şi dimensiunile identice cu deschiderea

de la nivelul tribunei, care permite accesul spre etajele

turnului. Nivelurile superioare ale turnului sunt delimitate

de planşee din bârne.429. Gacsály, biserica reformată. Tabernacolul

8. Gacsály, biserica reformată. Interiorul bisericii

148


Cercetarea bisericii

Sub tencuiala actuală a faţadelor nu au fost identificate

straturi de tencuială mai vechi. În repertoriul monumentelor

judeţului se precizează că biserica din Gacsály a fost

construită din cărămidă.43 În cursul investigaţiilor noastre

am remarcat în schimb o cantitate relativ mare de pietre

profilate zidite în poziţie secundară, cu precădere în

porţiunea estică a zidului nordic al navei, respectiv în zidul

sudic al navei (il. 10). Cercetarea de parament a identificat

de asemenea multe reparaţii ulterioare, respectiv porţiuni de

zidărie reclădite complet, mai ales în cazul corului şi al navei.

Tocmai de aceea ni se pare esenţială analiza mai detaliată a

rezultatelor cercetărilor de parament. Pentru a înlesni

înţelegerea textului, în cele ce urmează, vom marca diferitele

faze de construcţie cu numere arabe.

Contraforturile oblice ale turnului sunt contemporane

cu turnul, la fel şi poarta cu ambrazura treptată a acestuia

(faza 1). Frontonul triunghiular al rezalitului porţii pare a fi

la rândul său contemporan cu turnul. Suprafaţa câtorva

cărămizi de lângă fronton prezintă urme de dăltuire, şi, de

asemenea, cărămizile frontonului au fost sprijinite în mai

multe cazuri cu bucăţi mai mici, sugerând reparaţii

ulterioare.44

Parterul turnului este acoperit cu o boltă în cruce

construită din cărămidă. Nervurile bolţii sunt clădite din

cărămizi cioplite la faţa locului. Pe intradosul bolţii s-au

păstrat fragmente dintr-un strat vechi de tencuială, însă

pictura acestuia s-a distrus. Pe peretele vestic al navei, pe un

tronson construit în prima fază, în imediata vecinătate a

ambrazurii sudice a deschiderii ce duce în spaţiul de sub

turn, pe o suprafaţă mică s-a păstrat primul strat de tencuială

vopsit cu alb şi roşu. Golul care asigură comunicarea între

navă şi baza turnului pare original (faza 1.), pilastrul din faţa

ambrazurii nordice a deschiderii s-a construit însă ulterior

(faza a 4-a).

Exact deasupra golului menţionat se află deschiderea

largă, semicirculară care comunică între tribună şi turn.

Faptul că nu s-au găsit urme ale unui cadru de lemn în

ambrazura deschiderii dovedeşte legătura strânsă care a

existat dintotdeauna între cele două spaţii.

La nivelul al doilea al turnului pereţii laterali sunt

acoperiţi cu un strat de tencuială subţire, gri-maronie, pe

alocuri martelat, dar care s-a distrus pe porţiuni mari. În

ambrazura deschiderii de la nivelul tribunei, am identificat

un strat alb şi gros de var aplicat direct pe suprafaţa

cărămizilor. Acesta este acoperit cu un strat de tencuială,

văruită în alb, respectiv alb-gălbui, pe suprafaţa căreia

remarcăm numeroase incizii, inclusiv cu date, cea mai veche

fiind o inscripţie cu anul 1569. Pe latura nordică a ambrazurii

se poate desluşi figura unui soldat cu sabia ridicată, care

poartă o curea, teacă şi, aparent, şi platoşă. Acest strat de

tencuială ar putea data chiar din faza a 2-a, inciziile fiind,

fireşte, ulterioare.45

Doar jumătatea nordică a zidului vestic al navei este

contemporan cu turnul. Dinspre interior paramentul acestei

porţiuni este uniform până la colţul nord-vestic al navei.

Pilastrul din colţ este mai nou (faza a 4-a). Situaţia diferă

complet pe latura sudică a peretelui vestic al navei. La parter,

exact în dreptul faţadei sudice a turnului, remarcăm o cezură

10. Gacsály, biserica reformată. Pietre profilate în poziţie secundară în

peretele sudic al navei

11. Gacsály, biserica reformată. Nişe în peretele vestic al navei

149


neregulată între zidul turnului şi cel al navei. Pilaştrii

tribunei situaţi spre sud de deschiderea dinspre turn sunt

mai noi nu numai în relaţie cu turnul dar şi faţă de zidul

navei (faza a 4-a). La nivelul al doilea (nivelul tribunei), pe

latura sudică a peretelui vestic al navei, zidul construit în

faza 1. se prelungeşte pe o distanţă de 1,5 m spre sud de

limita sudică a deschiderii dinspre turn, ceea ce corespunde

atât situaţiei de la parter, cât şi celei sesizate din exterior.

Porţiunea aflată la sud de această cezură a zidului vestic al

navei, până la colţul sud-vestic, a fost reclădită în repetate

rânduri (fazele 3, 4). De o parte şi de alta a deschiderii

dinspre turn au fost amenajate în grosimea zidului vestic al

navei câte două nişe de şedere încheiate în arc frânt (il. 11).46 Nişele aflate la nord de golul deschiderii (il. 12) sunt

contemporane cu zidul vestic, la fel ca şi prima nişă dinspre

sud de deschidere (il. 13). Aceasta din urmă diferă de

celelalte trei prin faptul că în centrul planului dorsal al

acesteia s-a descoperit o altă nişă mai mică, încheiată în

unghi ascuţit.47 După cum am menţionat şi anterior, zidul

aflat la sud de limita sediliei este rezultatul unei intervenţii

ulterioare (faza a 4-a). În concluzie nici nişa de şedere de pe

această porţiune nu poate fi contemporană cu celelalte trei,

ci a fost amenajată pe locul sediliei originale probabil, în faza

a 4-a. În zona celor două sedilii dinspre nord de accesul în

turn, pe suprafaţa zidului de cărămidă, am identificat urme

de dăltuire pe care deocamdată nu le putem explica.

Suprafaţa porţiunii respective este acoperită cu un strat de

tencuială brun-gălbui, văruit în alb, urmat de stratul actual.

Partea inferioară a zidului vestic al navei, până la o înălţime

de cca. 10-20 cm deasupra nivelului podelei tribunei actuale,

este mai groasă cu 30 cm decât partea superioară. Retragerea

accentuată a zidului, identificată la cca. 80 cm sub parapetul

nişelor de şedere din tribună, marchează nivelul tribunei

originale, medievale (din faza 1, il. 14).

Nivelurile 3-6 ale turnului sunt delimitate de planşee din

bârne. Circulaţia între etaje este asigurată de scări de lemn.

Tencuiala văruită în nuanţe de alb şi de alb-gălbui de pe

pereţii perimetrali lipseşte pe suprafeţe relativ extinse.

Tencuiala este de culoare gri deschis, conţine o cantitate

redusă de var şi are o consistenţă zgrunţuroasă. În stratigrafia

tencuielilor identificate în cursul cercetării bisericii, aceasta a

fost clasificată ca fiind stratul al treilea, ulterior aceluia

marcat de inciziile cu dată şi figura de soldat descrise

anterior. La nivelurile 3-6 ale turnului nu am găsit straturi

de tencuială mai vechi.

Ferestrele turnului şi-au păstrat înfăţişarea originală, cu

excepţia ferestrelor adâncite în panouri de la nivelul al

patrulea. Acestea din urmă au fost iniţial ferestre bipartite,

încheiate în arc frânt, menourile lor fiind îndepărtate

ulterior.

Pe jumătatea nordică a peretelui vestic al navei am

identificat urmele tavanului anterior, aflat la cca. 70-75 cm

sub cel actual. Având în vedere că în zidul de deasupra cotei

tavanului vechi s-a utilizat mortarul caracteristic fazei a 4-a,

considerăm că tavanul vechi trebuie datat în faza a 3-a.

La capătul vestic al faţadei sudice a navei, între cele două

contraforturi treptate, se află o fereastră cu ambrazura

evazată şi închiderea în arc frânt, amenajată în ax. Forma şi

dimensiunile actuale ale deschiderii sunt rezultatul mai

multor intervenţii.48 Doar partea inferioară (150 cm) a

13. Gacsály, biserica reformată. Cele două nişe dinspre sud

12. Gacsály, biserica reformată. Cele două nişe dinspre nord

150


14. Gacsály, biserica reformată. Peretele vestic al navei dinspre interior, releveul cercetărilor de parament

R – romanic

G – gotic

B – baroc

M – modern

151


ambrazurii vestice – respectiv cele două pietre profilate de

pe această porţiune – par a fi contemporane cu zidul

sudic.49 Acestea constituie de fapt un fragment al

ancadramentului cu ambrazura evazată de odinioară. (il. 15). Cu 28 cm deasupra parapetului actual şi până la baza

fragmentului de piatră remarcăm urme de dăltuire. Limita

superioară a acestei intervenţii ulterioare marchează nivelul

parapetului original. Pe latura dinspre deschidere a

fragmentului profilat s-a mai putut desluşi urma unei

cavete. Partea inferioară a ferestrei (2/3) s-a dovedit a fi

contemporană cu zidul sudic şi dinspre interior, putând fi

identificate pe suprafaţa celor două pietre profilate urmele

cavetei şi ale parapetului original cu plan înclinat. În

concluzie putem stabili aşadar că pe locul deschiderii

actuale era o fereastră cu ancadrament din piatră, a cărei

ambrazură era profilată cu o cavetă, parapetul deschiderii

fiind cu cca. 28-30 cm mai înalt decât cel actual. Nu

cunoaştem nici lăţimea, nici înălţimea deschiderii vechi (din

faza a 2-a) aceasta fiind distrusă – cu excepţia doar a

montantului vestic – odată cu amenajarea ferestrei din faza

a 3-a. Lăţimea celei din urmă corespundea aproximativ cu

lăţimea ferestrei actuale, dar parapetul acesteia era cu 80 cm

jos. Nu cunoaştem nici înălţimea, nici forma închiderii

ferestrei din faza a 3-a, aceasta fiind înlocuită la rândul ei cu

deschiderea actuală (în faza a 4-a).50

Analiza paramentului dintre cele două contraforturi

arată clar trei porţiuni de zidărie diferite. Cel mai vechi pare

a fi tronsonul dinspre vest de ambrazura apuseană a

deschiderii, contrafortul de pe colţul sud-vestic al navei fiind

ţesut cu această porţiune. Porţiunea de deasupra

contrafortului, până la cornişă, a fost clădită ulterior. Partea

inferioară a zidului, primele două treimi, datează cu siguranţă

din faza a 2-a de construcţie, această porţiune extinzându-se

şi pe zidul vestic al navei, până la limita sudică a turnului. Pe

tronsonul dintre ambrazura vestică a ferestrei şi colţul sud-

vestic al navei remarcăm pietre profilate înzidite în poziţie

secundară doar în structura contrafortului.51 În a 3-a fază de

construcţie, odată cu transformarea ferestrei sud-vestice, s-a

reclădit complet (din fundaţii) şi zidul navei la răsărit de axul

ferestrei amintite. Contrafortul de pe acest tronson este

ţesut cu zidăria navei.52 Pe această porţiune am remarcat

mult mai multe pietre profilate reutilizate, dintre care merită

menţionate fragmentele de nervuri trapezoidale, cioplite din

piatră (il. 16). Ultima intervenţie pe tronsonul delimitat de

primele două contraforturi ale zidului sudic al navei coincide

cu faza amenajării ferestrei actuale.53

Tronsonul delimitat de contraforturile 2-3 prezintă

caracteristicile zidăriei datate în faza a 3-a. Şi aici găsim un

număr relativ mare de pietre profilate în poziţie secundară.

Fereastra din ax are ambrazura evazată şi închiderea în arc

frânt, formă ce indică amenajarea ei în faza a 4-a de

construcţie. Cu toate acestea, pe latura vestică a ambrazurii

se pot identifica, până la nivelul naşterii arcului, urmele unei

ferestre mai vechi. Urmele parapetului acesteia din urmă au

fost descoperite cu 25 cm deasupra parapetului actual.54

Între fereastră şi contrafort am descoperit o uşă înzidită,

15. Gacsály, biserica reformată. Ambrazura gotică a ferestrei

sud-vestice a navei

16. Gacsály, biserica reformată. Fragment de ogivă gotică înzidită în poziţie

secundară

152


încheiată în segment de cerc, fără ancadrament din piatră.

Aceasta a fost datată în faza a 3-a. La desfiinţarea deschiderii

a fost distrusă şi latura estică a ambrazurii acesteia.55 De

vreme ce plomba a fost zidită din cărămizi fixate cu mortar

cu ciment, eliminarea accesului respectiv trebuie să se fi

făcut în faza a 4-a. Contrafortul estic (cel de-al treilea) este

ţesut cu zidul navei.

Următorul tronson de faţadă, cel delimitat de

contraforturile 3 şi 4, cuprinde poarta dreptunghiulară, cu

ambrazura treptată clădită din cărămidă. Aceasta fusese

amenajată ulterior în zidăria din faza a 3-a. Fereastra

încheiată în arc frânt, cu ambrazura clădită din cărămidă se

sprijină pe lintelul drept al porţii. Cele două deschideri sunt

unite într-un cadru comun de profilul exterior al ambrazurilor

acestora. Ambele datează din faza a 4-a de construcţie.

Porţiunea scurtă a zidului de la est de deschideri, până la

limita navei marcată de cel de-al patrulea contrafort a fost

construită în faza a 3-a. Pe latura vestică a contrafortului şi

în zidul din vecinătatea acestuia a fost înzidită în poziţie

secundară câte o piatră profilată (în contrafort remarcăm şi

un fragment cu muchia teşită) (il. 17).

Peretele sudic al navei prezintă şi dinspre interior aceeaşi

structură cu numeroase intervenţii ulterioare, greu de

descifrat.56 Partea inferioară a porţiunii cuprinse între

fereastra sud-vestică şi colţul sud-vestic prezintă o structură

uniformă şi dinspre interior, aparţinând fazei a 2-a. În zidul

dintre tribună şi uşă – clasat în faza a 3-a –, mai ales în zona

inferioară a acestuia, au fost înzidite în poziţie secundară

numeroase pietre profilate refolosite ca material de

construcţie. Astfel amintim pilastrul mare cu muchiile teşite,

respectiv piatra profilată de mari dimensiuni, a cărei funcţie

originală nu o putem stabili, de deasupra acestuia (il. 18), de

asemenea cele două fragmente de ogive cu vârful trapezoidal

din vecinătatea uşii (il. 19), sau cei doi montanţi laterali de

dimensiuni semnificative, care au fost încastrate imediat

deasupra nivelului de călcare. În latura estică a ambrazurii

uşii am descoperit un fragment de cornişă, profilată cu o

cavetă flancată de listeluri, precum şi un fragment de menou

profilat tot cu cavete (il. 20).

Structura actuală a zidului sudic al corului (il. 17), clădit

în cea mai mare parte din cărămidă, reflectă aceleaşi faze de

construcţie succesive, pe care le-am semnalat şi în cazul

17. Gacsály, biserica reformată. Faţada sudică, releveul cercetării de parament

R – romanic

G – gotic

B – baroc

M – modern

153


zidului sudic al navei. Contrafortul de pe colţul sud-vestic al

corului (al patrulea) nu este ţesut cu zidul corului, fiind

construit ulterior.57 La 30-40 cm spre răsărit de contrafortul

menţionat, porţiunea peretelui corului, clasată în faza a 2-a,

se întrerupe printr-o cezură verticală, neregulată. Spre est de

cezură urmează un tronson de zidărie uniform, care se

sfârşeşte cu 7-10 cm înainte de contrafortul al cincilea. În

zona inferioară a zidului, cu precădere pe margini, au fost

înzidite în poziţie secundară blocuri fasonate mari, respectiv

pietre profilate cu funcţie iniţială necunoscută.58 Pe capătul

vestic al zidului care se racordează cu tronsonul descris am

remarcat un strat subţire de tencuială gri, văruită în nuanţă

alb-gălbuie, care se întrerupe pe faţada sudică a corului.

Această porţiune de zidărie ţesută cu contrafortul al cincilea,

care a fost acoperită odinioară de tencuială exterioară, este

fără îndoială mai vechi (faza a 2-a) decât tronsonul dintre

contraforturile 4-5 (faza a 3-a). (il. 21.) În secţiunile

arheologice trasate în dreptul contrafortului menţionat nu a

ieşit la iveală nici un fel de construcţie, sau zid orientat spre

sud. Această situaţie ciudată se poate explica doar dacă

18. Gacsály, biserica reformată. Pietre profilate în poziţie secundară în

peretele sudic al navei

19/A. Gacsály, biserica reformată. Ogive cu vârf trapezoidal

20. Gacsály, biserica reformată. Fragment de menou gotic

19/B. Gacsály, biserica reformată. Fragmentul ancadramentului de piatră al

ferestrei sud-vestice a navei

154


presupunem că în cursul acţiunilor militare relativ dese în

zonă, în secolele XVI-XVII biserica s-a ruinat parţial.

Supravieţuitorii, pentru a putea folosi în continuare lăcaşul,

au renovat, se pare, provizoriu partea cea mai intactă a

bisericii, anume corul. Cercetările de parament au evidenţiat

că atât zidurile cât şi contraforturile acestuia sunt anterioare

secolului al XVI-lea. După îndepărtarea rămăşiţelor bolţii

dărâmate, înzidirea cuiburilor impostelor bolţii partea

răsăriteană a corului a fost separată de restul clădirii printr-un

zid transversal, clădit în dreptul laturii vestice a contrafortului

al cincilea. Stratul de tencuială descoperit pe latura vestică a

peretelui corului este de fapt tencuiala exterioară a acestui zid

despărţitor. Doar după această fază provizorie a avut loc

reconstrucţia întregului edificiu (în faza a 3-a).

În interior, în partea superioară a peretelui sudic al

corului am identificat lăcaşul înzidit al unei porniri de boltă

vechi, desfiinţate, de asemenea urmele tavanului anterior

(faza 3) care era cu 70-75 cm mai jos decât cel actual. Se

observă de asemenea că după demolare tavanului anterior

zidurile au fost uşor supraînălţate (il. 21).59 Analiza de

parament a evidenţiat clar că zidul de despărţire a fost

tencuit doar după demolarea bolţii.

Faţada sudică a corului este străpunsă de o fereastră cu

ambrazura evazată, încheiată în arc frânt, amenajată în faza

a 4-a, pe locul unei deschideri mai vechi. Din aceasta din

urmă s-a mai păstrat doar un fragment pe latura vestică a

golului. Parapetul acesteia era cu cca. 20-25 cm mai înalt

decât parapetul ferestrei actuale.60 Porţiunea de zidărie

datată în faza a 2-a, ţesută cu contrafortul al cincilea, se

extinde până la limita vestică a ferestrei încheiate în arc

frânt.61 Partea vestică a ambrazurii ferestrei actuale a fost

amenajată ulterior în porţiunea de zidărie descrisă. Tronsonul

de zidărie de la est de fereastră şi până la limita vestică a

ferestrei încheiate în arc frânt din axul laturii sud-estice a

corului pare unitară. Contrafortul al şaselea este ţesut cu

zidăria respectivă, ambele fiind datate în faza a 4-a de

21. Gacsály, biserica reformată. Peretele sudic al navei dinspre interior, releveul cercetărilor de parament

R – romanic

G – gotic

B – baroc

M – modern

155


construcţie. Latura estică a ferestrei sud-estice a fost

amenajată ulterior, în zidul din faza a 2-a, păstrându-se doar

un mic fragment din parapetul deschiderii respective (faza a

3-a) (il. 22).62

Latura estică şi nord-estică a corului datează din faza a

2-a, împreună cu contraforturile din această zonă. Corul nu

are deschideri pe aceste laturi şi nici nu a avut vreodată.

Pe pereţii interiori, sub stratul de tencuială actual a fost

identificat un strat de tencuială văruit alb-gălbui al cărui

limită superioară coincide cu cota tavanului construit în faza

a 3-a. În cursul cercetărilor, în colţurile sud-estic, nord-estic

şi nordic am desfăcut impostele bolţii de odinioară cu

nervuri de piatră.63 În colţul nordic acesta s-a păstrat doar

parţial, mare parte a zidului nordic al corului fiind reconstruit

în cursul unei intervenţii ulterioare (faza a 4-a).64 Urmele

impostelor bolţii au fost înzidite în faza a 3-a cu cărămidă.

Pe latura vestică a peretelui nordic se află un tabernacol,

contemporan cu zidul corului (il. 9, 23). Nişa dreptunghiulară

de 58 × 38 cm (cadrul interior) este încununată cu o

sprânceană de piatră, profilată cu un talon. Ancadramentul

de piatră al tabernacolului a fost confecţionat dintr-una sau

două pietre profilate reutilizate, de dimensiuni diferite.

Latura interioară – acoperită parţial – a montantul sudic şi a

lintelului este profilată în stil renascentist, cu câte un talon.

În acelaşi timp, faţada exterioară a cadrului prezintă detalii

caracteristice goticului tardiv, fiind profilată cu o baghetă

cu baza răsucită (il. 24), flancată de cavete. Parapetul

tabernacolului se caracterizează printr-o cavetă accentuată.

Pe faţada nordică a corului, sub tencuiala actuală s-a

observat un strat văruit în alb. Contrafortul de pe colţul

nord-vestic, respectiv cel de pe mijloc s-au dovedit a fi

22. Gacsály, biserica reformată. Peretele estic al corului dinspre interior,

releveul cercetărilor de parament

23. Gacsály, biserica reformată. Releveul tabernacolului

24. Gacsály, biserica reformată. Baza răsucită a baghetei

tabernacolului

156


construcţii ulterioare.65 Singura fereastră de pe această

latură a corului este tot rezultatul unei intervenţii mai târzii

(faza a 4-a). Putem stabili aşadar că porţiunea dinspre vest

de colţul nord-vestic al zidului nordic al corului a fost

demontată aproape complet în faza a 3-a şi reclădită apoi

din pietre şi cărămizi. În cursul aceloraşi intervenţii s-a

reconstruit şi zidul nordic al navei, însă pe un traseu aşezat

mai spre interior faţă de traseul original, în prelungirea

peretelui nordic al corului.66 Cu siguranţă că şi arcul de

triumf a fost demolat în cursul acestor intervenţii, fără să se

fi reconstruit vreodată. Porţiunile din zidul din faza a 2-a

care au suferit avarii cu ocazia demolărilor au fost reparate

ulterior. Din aceste zone reparate am îndepărtat două

fragmente de ogive cioplite din piatră. În zidul construit în

faza a 3-a, pe latura nordică, s-au refolosit numeroase alte

fragmente profilate (il. 25), majoritatea acestora fiind

blocuri mari, făţuite şi fragmente de pilaştri. În porţiunea

reclădită în faza a 3-a, pe peretele nordic al corului am

descoperit două cuiburi mari de grindă, situate la acelaşi

nivel. Acestea aparţineau unei tribune anterioare, mai

scundă decât cea actuală, şi lată de cca. 250 cm (il. 26).

Cuibul vestic este flancat de două pietre mari, profilate.67

Nişele amintite sunt situate exact deasupra porţiunii păstrate

din zidăria mai veche, de faza a 2-a.

În cursul cercetărilor arheologice am trasat nouă secţiuni:

şase în exterior, respectiv trei în interiorul bisericii. În

secţiunile 1-3 şi 5, între stratul de humus şi stratul de lut – 25. Gacsály, biserica reformată. Pietre profilate în poziţie secundară

în zidul nordic

26. Gacsály, biserica reformată. Urmele tribunei vechi pe peretele nordic al corului

157


exceptând câteva gropi moderne nesemnificative – am găsit

doar straturi nivelate de moloz amestecat cu pământ, cu

urme de cărămidă şi de mortar.68 În secţiunea a 4-a trasată

în faţa zidului nordic al bisericii69 am determinat dimensiunile

sacristiei demolate. Aceasta fusese clădită din cărămidă,

fundaţiile fiind identificate la adâncimi de 30-40 cm.

Suprafaţa interioară a sacristiei era de 560 x 440 cm, iar

zidul de fundaţie avea grosimea de 60-65 cm. Fundaţia

zidului vestic al construcţiei a fost identificată până la

racordul acestuia cu peretele nordic al navei. Acesta din

urmă era contemporan cu sacristia, dar ambele au fost

demolate ulterior, în cazul zidului nordic al navei fiind

îndepărtată şi fundaţia acestuia.70

Secţiunea a 6-a a fost trasată în faţa colţului nord-vestic

al navei, la capătul nordic al zidului vestic ţesut cu turnul.71

Sub stratul de humus de cca. 20 cm am remarcat un strat de

umplutură cu pământ gri, dispus aproximativ orizontal şi

gros de cca. 40-50. Dedesubt a urmat, până la stratul de lut,

un strat de construcţie de cca. 20-30 cm, cu urme de

cărămidă şi moloz. La cca. 50-55 cm adâncime am identificat

umărul – lat de 20-25 cm – al fundaţiei zidului vestic al

navei. Stratul definit drept strat de construcţie acoperă

umărul fundaţiei. La această adâncime am descoperit

fundaţia contrafortului nord-vestic, demolat ulterior. Acesta

era amplasat oblic, pe colţ. 72 (il. 28)Secţiunea a 7-a a fost trasată în interiorul bisericii, pe

latura sudică a corului, pe locul arcului de triumf de

odinioară.73 Sub pavimentul de ciment de 8 cm am

identificat un strat de umplutură de 30-35 cm cu moloz de

cărămidă şi de mortar, acesta fiind, presupunem, peste

nivelul de călcare al clădirii din faza a 2-a. Urmează apoi un

strat de 20-28 cm, de pământ brun închis, amestecat cu

27. Gacsály, biserica reformată. Planul cu periodizarea construcţiilor

28. Gacsály, biserica reformată. Fundaţia contrafortului oblic de pe colţul

nord-vestic al navei

29. Gacsály, biserica reformată. Racordul zidului corului şi al navei din faza

1 cu fragmentul contrafortului oblic de pe colţul sud-estic

începutul secolului al XIV-lea

prima jumătate a secolului al XVI-lea

prima jumătate a secolului al XVIII-lea

către 1735

epoca modernă

158


puţine urme de cărămidă. Ultimul este un strat de pământ

brun închis. În secţiune am identificat, în zona de racord

(din exterior) a zidului original al navei cu zidul corului,

rămăşiţele fundaţiei de cărămidă din faza 1. de construcţie.

Aceste fragmente au fost descoperite la 40-45 adâncime faţă

de planşeul bisericii actuale. La 48 cm de peretele corului

am identificat un zid de cărămidă dispus pe axul est-vest,

care la 45 cm de colţul corului se frânge, întorcându-se spre

sud, unde, după 45 cm, se ţese cu fundaţiile unui contrafort

dispus oblic (il. 29). Din fundaţiile navei s-a păstrat doar un

tronson foarte scurt (20-25 cm), restul fiind distrus de o

criptă amenajată în această zonă. Fundaţiile corului au fost

identificate pe o lungime de cca. 70-80 cm, după care se

întrerup, restul zidului – dinspre răsărit – fiind desfiinţat de

înmormântări ulterioare.

În secţiunea a 8-a trasată în interiorul bisericii, în faţa

peretelui sudic al corului, am urmărit să stabilim lungimea şi

planimetria corului original (din faza 1).74 Sub planşeul de

ciment actual urmează un strat (30-35 cm) de umplutură

gri, amestecat cu pământ, cu urme de cărămizi şi mortar.

Acesta se aşterne peste un strat brun închis, de 6-8 cm,

având în compoziţie pământ cu urme de mortar, care

constituia un nivel de călcare anterior, contemporan cu

stratul subţire de tencuială văruită în alb, identificat pe

peretele corului. Dedesubt urma un strat de pământ brun

(cca. 10 cm) amestecat cu mortar şi moloz de cărămidă,

urmat apoi de un alt nivel de călcare, pavat cu cărămizi fixate

cu mortar.75 Acest strat se aşterne direct peste subsolul lutos,

de culoare brun închisă. Straturile arheologice din profilul

vestic al secţiunii sunt perpendiculare pe zidul sudic al

corului. Planşeul de ciment, stratul de umplutură şi nivelul

de călcare brun închis pot fi surprinse în profil, spre

deosebire de subsolul lutos, pavimentul realizat din cărămizi

şi stratul de umplutură, care apar în schimb în peretele

gropii de fundaţie aflate la 50 cm de zidul corului. Groapa

de fundaţie a fost umplută cu pământ conţinând urme de

mortar şi de cărămidă. Remarcăm o situaţie stratigrafică

identică şi în profilul nordic al secţiunii. Pe fundul secţiunii

s-a conturat perimetrul şanţului de fundaţie al contrafortului

amplasat odinioară oblic pe colţul sud-estic al corului vechi

(ulterior demolat). Nu cunoaştem explicaţia prezenţei

pavimentului de cărămidă, aflat la 10-20 cm în faţa marginii

exterioare a şanţului de fundaţie menţionat. Acesta putea fi

eventual trotuarul de cărămidă (?) amenajat în faţa zidului

sudic şi nordic al corului vechi.

În secţiunea a 9-a am surprins nivelul de călcare mai

vechi din turn, respectiv cota pragului de odinioară al

portalului.76 Umărul fundaţiei zidului nordic al turnului a

fost identificat la 45 cm adâncime. În cazul laturii vestice a

turnului, umărul lat de 30 cm al fundaţiei a fost găsit ceva

mai adânc, la 56 cm faţă de planşeul actual. Pe un strat de

nisip aflat la aceeaşi cotă au fost clădite (în dreptul planului

peretelui) şiruri de cărămizi, dintre care cel de-al patrulea

marchează nivelul pragului şi implicit nivelul de călcare

original, aflat la cca. 20-25 adâncime faţă de cel actual.

În secţiunea a 4-a am descoperit un capitel de mari

dimensiuni, cu muchiile decorate cu frunze şi care a

aparţinut unui pilastru. (il. 30). Acest fragment, datorită

dimensiunilor sale, nu putea proveni de la niciuna dintre

fazele de construcţie ale bisericii în discuţie. Astfel,

considerăm că piesa a fost destinată original unei alte

construcţii, eventual mănăstirii de la Császló (Ungaria),

ruinată deja, se pare, în evul mediu.

Biserica medievală

Faza 1. de construcţie (il. 31)

Din prima biserică s-a păstrat doar turnul şi latura nordică a

zidului vestic al navei, ţesut cu turnul. Cercetările au

descoperit în schimb fundaţiile contraforturilor oblice de pe

colţurile nord-vestic, respectiv sud-estic ale navei, şi, de

30/A–B. Gacsály, biserica reformată. Fragment profilat romanic

provenind eventual din mănăstirea de la Császló,

fotografie şi releveu

159


asemenea, fundaţia zidului sudic al corului pe un tronson

scurt de 70-75 cm, precum şi şanţul de fundaţie al colţului

sud-estic al corului, marcat tot printr-un contrafort dispus

oblic. Investigaţiile arheologice au evidenţiat faptul că

suprastructura corului şi a navei iniţiale (din faza 1) a fost

ulterior demolată, precum şi că, prin înmormântările din

incintă, au fost distruse în mare parte fundaţiile zidurilor

respective. Excepţie constituie doar porţiunea nord-vestică a

navei, anterior menţionată. Cu toate acestea cercetările

noastre au furnizat informaţii suficiente pentru reconstituirea

planului primei biserici.

Aceasta era compusă dintr-o navă dreptunghiulară,

urmată spre răsărit de un cor de asemenea dreptunghiular.

Cele două spaţii erau despărţite printr-un arc de triumf.

Colţurile navei şi ale corului erau sprijinite cu contraforturi.

Pe faţada apuseană a bisericii se înălţa turnul cu şase niveluri.

Parterul acestuia era acoperit cu o boltă în cruce pe ogive

clădite din cărămidă, etajele fiind delimitate de planşee de

bârne. Presupunem că nava şi corul primei biserici au fost

construite din cărămidă, la fel ca şi turnul. Fundaţiile clădite

tot din cărămidă par să susţinută această ipoteză.77 Accesul

în biserică se realiza prin portalul cu ambrazura de cărămidă

de pe faţada apuseană a turnului. Nu se ştie dacă această

primă biserică avea deja şi portal sudic. Deschiderea largă,

amenajată în zidul răsăritean al turnului, la nivelul tribunei

vestice asigura accesul spre etajele superioare ale turnului.

Remarcăm de asemenea cele patru nişe de şedere semicirculare

– amenajate câte două, pe o latură şi pe alta a deschiderii

amintite – descoperite în peretele estic al turnului (peretele

vestic al tribunei).

Nu se cunoaşte înălţimea navei şi a corului acestei prime

biserici, nici dispoziţia ferestrelor sau sistemul de acoperire.

Resturile frontonului triunghiular vizibile pe faţada

răsăriteană a turnului, la nivelul al patrulea, sugerează că

biserica avea în prima fază un acoperiş în două ape cu o

pantă mult mai abruptă decât cel actual. De asemenea,

presupunem, că zidul navei era ceva mai înalt decât în zilele

noastre. Credem că nava a fost tăvănită, iar corul probabil

boltit, în mod asemănător bisericilor cu plan similar din

regiune. Se pare că ferestrele primei biserici nu aveau

ancadramente din piatră. În interior, pereţii lăcaşului au fost

acoperiţi cu un strat subţire de tencuială văruită, cel puţin

aşa indică urmele identificate în turn. Totuşi, de vreme ce

acest strat a fost surprins doar pe o porţiune foarte mică, nu

e exclus ca pereţii să fi fost decoraţi cu fresce.

Repertoriul monumentelor din judeţ atribuise construcţia

bisericii familiei Gacsályi.78 Autorul a remarcat în acelaşi

timp că biserica din zilele noastre – datată pe baza

planimetriei şi a structurii acesteia la finele secolului al XV-

lea – nu putea fi identică cu aceea menţionată în conscripţiile

papale din 1332-1336/1337. Notăm că acesta a preluat

datarea de la Henszlmann Imre, menţionând chiar că nu

există izvoare scrise în sprijinul cronologiei propuse. Pentru

soluţionarea contradicţiei evidente autorul a afirmat apoi că

biserica menţionată în secolul al XIV-lea trebuie să fi fost o

construcţie din lemn sau chirpici. 79 În mod ciudat, acesta a

trecut cu vederea faptul că turnul este mai vechi decât nava

şi corul bisericii actuale, lucru evident şi fără cercetări mai

aprofundate.

Autorii studiului de faţă susţin în schimb că prima biserică

din Gacsály a fost ridicată în prima treime a secolului al XIV-

lea, anterior anului 1332, de către Ellős, care figurează în

documentele contemporane şi cu specificaţia de Gacsály. Astfel deducem că acesta locuia probabil în Gacsály şi

presupunem că deţinea resursele materiale necesare ctitoririi.

În cadrul edificiului, trebuie să acordăm turnului şi tribunei

31. Gacsály, biserica reformată. Planul bisericii ridicate la începutul secolului al XIV-lea, reconstituire

160


vestice o atenţie deosebită. Spaţiul boltit, de plan pătrat, din

spatele portalului turnului permitea accesul spre tribună

printr-o deschidere largă. Presupunem că şi spaţiul de sub

tribuna originală era iniţial boltit. Etajul tribunei comunica la

rândul ei cu turnul tot printr-o deschidere largă, practicată în

zidul răsăritean al turnului. Sediliile amenajate în zid accentuau

importanţa spaţiului respectiv în cadrul bisericii. Cu siguranţă,

în această zonă a fost construită o tribună patronală, destinată

ctitorului şi familiei sale, de unde aceştia urmăreau liturghia,

fiind oarecum izolaţi în interiorul bisericii. Având în vedere că

patronul şi familia sa ocupau loc de regulă în apropierea

altarului, în ciuda unor păreri contrare, nu excludem nici

posibilitatea existenţei unui altar în tribună.80 În lipsa

investigaţiilor arheologice în această zonă, presupunem doar

că familia ctitorului s-a înmormântat sub tribună, respectiv

sub turn.81

A 2-a fază de construcţie (il. 32)

După cum am menţionat mai sus, această fază a debutat cu

demolarea aproape integrală a primei biserici, din care s-a

păstrat doar turnul şi jumătatea nordică a zidului vestic al

navei. Pe locul lăcaşului original s-a construit o biserică

nouă, mai lungă şi mai largă decât cea anterioară. Aceasta

cuprindea turnul preexistent, o navă nouă dreptunghiulară,

urmată spre răsărit de un cor nou, decroşat, încheiat cu trei

laturi ale unui octogon. Corul, uşor asimetric, era despărţit

de navă printr-un arc de triumf. Muchiile corului şi colţurile

vestice ale navei au fost sprijinite de contraforturi. În

vecinătatea corului, pe latura nordică, s-a construit o sacristie

de plan aproape pătrat.82

Accesul în biserică se realiza în continuare prin portalul

vestic al turnului. Nu avem date despre un eventual portal

lateral sudic, însă chiar dacă admitem existenţa sa, acesta a

dispărut, se pare, fără urmă, la fel ca şi ferestrele originale sau

uşa sacristiei. Nu cunoaştem detalii prea multe nici despre

ferestrele bisericii în faza a 2-a. Acestea erau dispuse probabil

în felul următor: trei pe faţada sudică a navei, două în zidul

sudic al corului şi una pe latura sud-estică a corului. Cert

este că acestea aveau ambrazura evazată şi ancadramente

bipartite din piatră, încheiate în arc frânt. Nu cunoaştem în

schimb înălţimea şi lăţimea originală a deschiderilor. În

cursul cercetărilor au ieşit la iveală foarte puţine detalii ale

acestor ferestre, respectiv 2/3 din montantul vestic de piatră

al ferestrei sud-vestice a navei, precum şi un fragment de

menou refolosit într-o fază de construcţie ulterioară.

Nava era tăvănită. Aceasta era prevăzută cu o tribună

vestică, zidită, diferită însă de tribuna primei biserici, având

în vedere că şi nava nouă era mai lată, decât cea anterioară.

Din tribuna celui de-al doilea lăcaş nu s-a păstrat nimic,

astfel nu deţinem nicio informaţie referitoare la dimensiunile

sau structura acesteia. Cert este doar că exista, fapt indicat

de nişa de şedere de la nivelul tribunei, amenajată în zidul

nou al navei. Sedilia respectivă copiază forma celor păstrate

din faza 1. de construcţie. Judecând după fereastra sud-

vestică a navei – a cărei parapet este sub nivelul tribunei –

accesul la tribună se realiza cu siguranţă pe această latură.

Capitelul cu secţiunea octogonală, aflat în zilele noastre la

baza unei coloane a tribunei răsăritene, ar putea proveni din

structura tribunei vestice de odinioară. (il. 33)Corul avea o boltă pe nervuri trapezoidale, cioplite din

piatră. Un detaliu important îl reprezintă tabernacolul

gotic-tardiv de pe peretele nordic al corului. Nişa

dreptunghiulară a acestuia este delimitată de un ancadrament

de piatră, cu lintel drept, profilat cu un tor – răsucit în zona

soclurilor – flancat de cavete. Sprânceana de cornişă

respectiv latura dinspre nişă a montantului răsăritean sunt

32. Gacsály, biserica reformată. Planul bisericii de la începutul secolului al XVI-lea, reconstituire

161


profilate cu câte un talon renascentist, indicând clar că

pietrele profilate amintite provin din altă parte, fiind

reutilizate şi recioplite pentru tabernacolul descris. Astfel

tabernacolul trebuie datat într-o perioadă în care formele

gotice convieţuiau cu cele renascentiste, când putea fi vorba

chiar de recioplirea în stil gotic (în fază secundară) a unei

piese cu profilatură renascentistă. În peretele sud-estic al

corului din faza a 2-a era amenajată o nişă de şedere amplă,

încheiată în arc în formă de segment de cerc. Înfăţişarea

acesteia o cunoaştem pe baza desenului întocmit de Flóris

Rómer în 1864 (il. 34), dar figurează şi pe releveul din

1911 al lui Ottó Sztehlo (il. 36).83

Nu cunoaştem înălţimea navei şi a corului – cel din urmă

fiind mai scund –, dar presupunem că erau mult mai înalte

decât azi.84 Fragmentele unor brâie din piatră – profilate cu

cavete – îndepărtate din zidurile clădirii sugerează că soclul,

şi eventual şi cornişa bisericii, erau compuse din astfel de

piese. Şarpanta clădirii avea probabil panta mai abruptă faţă

de cea actuală.

În interior, pereţii celei de-a doua biserici erau acoperiţi

cu tencuială văruită de culoare albă şi alb-gălbuie. Pe baza 33. Gacsály, biserica reformată. Piatră profilată gotică sub coloana tribunei

34. Gacsály, biserica reformată. Notiţele lui Flóris Rómer, detaliu

162


inscripţiei cu anul 1569 incizat în ambrazura nordică a

deschiderii de la primul etaj al turnului acest strat de

tencuială era la suprafaţă în anul respectiv, dar încă şi în

prima jumătatea a secolului al XVII-lea. Pe faţadele exterioare

nu am găsit urme de tencuială originală, dar presupunem

totuşi că şi pereţii exteriori erau acoperiţi cu tencuială albă

sau alb-gălbuie.

Spre deosebire de prima, cea dea doua biserică nu s-a

clădit doar din cărămidă, ci s-au refolosit în poziţie secundară

o serie de pietre profilate provenite dintr-o altă ruină.

Presupunem este vorba de ruina mănăstirii de la Császló,

aflată la doar 2 km depărtare, de unde au fost aduse probabil

blocurile mari de piatră, montanţi, soclul unui pilastru şi un

fragment din fusul unui pilastru. Despre mănăstirea

respectivă, probabil benedictină, se ştie că fusese ctitorită de

neamul Káta spre finele veacului al XII-lea. Prima atestare

documentară a acesteia datează din 1341, fiind menţionată

doar ca locaţie. În 1350 în documente apare deja biserica

ruinată, cu bolta crăpată, fără acoperiş şi fără clopotniţă. În

1930, cu ocazia renovării podelei bisericii reformate din

Császló, au fost găsite sub nivelul de călcare pietre profilate

de dimensiuni semnificative, identificate de către cercetători

cu fragmente provenite din vechiul lăcaş. Németh Péter a

stabilit că mănăstirea de odinioară se situa pe locul bisericii

actuale.85 În orice caz după evacuarea timpurie a mănăstirii,

la mijlocul veacului al XIV-lea, clădirile ansamblului au fost

întrebuinţate drept carieră de piatră pentru construcţiile din

împrejurimi. Fără îndoială că şi constructorii celei de-a doua

biserici din Gacsály au mai găsit pietre suficiente pentru

lucrarea începută. Pe baza tabernacolului confecţionat din

35. Gacsály, biserica reformată. Proiectul de reconstrucţie al lui Ottó Sztehlo, 1911

163


pietre profilate renascentiste, refolosite, care în această

regiune nu pot fi datate înainte de secolul al XVI-lea, avem

convingerea că edificarea celei de-a doua biserici trebuie

pusă pe seama ultimului membru al familiei, Gheorghe

Gacsályi.

În veacul al XVII-lea biserica era deja în folosinţa

reformaţilor, fapt susţinut şi de clenodiile dăruite acesteia în

prima jumătate a secolului. Primul document scris care

dovedeşte clar aderarea comunităţii la ritul calvin este

cuprins într-un protocol de vizitaţie redactat în 1697, în

care se precizează că biserica din Gacsály „Calvinistae

administrant”.86

Următoarea reconstrucţie în istoricul bisericii a survenit

– după cum s-a evidenţiat şi în cursul cercetărilor

monumentului – în urma unui eveniment care a avariat grav

clădirea anterioară. În 1717 localităţile din zonă – printre

care şi Csengersima şi Gacsály – au fost devastate de tătari.

Invazia a avut consecinţe catastrofale în sat.87 Biserica, grav

avariată, a fost reconstruită începând cu 1734, fiind finalizată

în 1759. Această fază din evoluţia construcţiei este

documentată de notiţele şi schiţele lui Flóris Rómer, luate în

1864 (il. 34), respectiv de desenul întocmit de Ferenc

Schulcz în 1868 (il. 1). Ultima reconstrucţie a bisericii (faza

a 4-a) a avut loc între 1902 şi 1911, conform proiectelor lui

Ottó Sztehlo 88 (il. 35-36).

Zajta, biserica romano-catolică

Localitatea se situează la 3-4 km de Gacsály. Biserica din sat

a fost ridicată din cărămidă pe un deal (il. 37). Edificiul se

compune dintr-o navă dreptunghiulară, urmată spre răsărit

de un cor de asemenea dreptunghiular. Faţada apuseană a

clădirii este dominată de un turn cu patru niveluri, etajul

superior şi coiful în formă de bulb fiind de factură barocă

târzie (il. 38). Zidul vestic al turnului este străpuns de un

portal semicircular, fără relevanţă din punct de vedere al

datării, încununat de un fronton modelat din tencuială.

Acesta din urmă este flancat de câte o fereastră îngustă,

dreptunghiulară. Faţadele vestică, nordică şi sudică ale

nivelului al treilea al turnului prezintă câte o fereastră

îngustă, încheiată în arc frânt. Ultimul nivel – delimitat

printr-un brâu profilat de cel inferior – se caracterizează prin

ferestre baroce, încheiate în arc semicircular şi o cornişă cu

loc pentru orologiu. Pe învelitoarea de tinichea a coifului

citim anul renovării acestuia: 1913. Construcţia situată în

vecinătatea turnului, pe latura sudică a faţadei apusene, cu

acoperişul într-o singură apă, permite accesul spre tribună.

Intrarea dreptunghiulară este amenajată pe faţada sudică a

construcţiei, fiind încununată de o fereastră.

Turnul, nava şi corul bisericii sunt sprijinite la colţuri de

contraforturi treptate, amplasate oblic. Excepţie constituie

36. Gacsály, biserica reformată. Proiectul de reconstrucţie al lui Ottó Sztehlo, 1902

164


doar contrafortul perpendicular de pe faţada nordică a

bisericii, aşezat în linia racordului dintre navă şi cor. În

colţul delimitat de contrafortul amintit şi de faţada corului

remarcăm un fragment din bolta sacristiei de odinioară.

Faţada sudică a navei şi cea a corului sunt ritmate de două,

respectiv de o singură fereastră semicirculară, cu cadrul

maroniu, modelat din tencuială. Faţada nordică a navei este

străpunsă tot de o fereastră semicirculară, cu ambrazura

evazată dinspre interior, dar perpendiculară dinspre exterior.

O cornişă vopsită brun, bogat profilată, încununează

zidurile navei şi ale corului la aceeaşi înălţime.89 Faţadele

sunt acoperite de un strat gros de tencuială cu ciment,

aplicat în cursul ultimei renovări.

Pe latura răsăriteană a corului se află o sacristie, mai

scundă, luminată de o fereastră obişnuită, amenajată în

peretele nordic al acesteia. Uşa de pe faţada sudică a sacristiei

asigură accesul spre exterior. Nava, corul şi sacristia au

acoperişuri separate, în două ape (în trei, în cazul sacristiei),

cu panta abruptă şi învelitoare din tablă (il. 39).

Parterul turnului este boltit cu o calotă boemă, la fel ca

şi spaţiul format din trei travee de sub tribună. Tribuna

vestică, sprijinită pe doi stâlpi, are parapet din grilaj de fier.

Nava este tăvănită, iar corul este acoperit la rândul său de o

calotă boemă. Arcul de triumf se încheie în ogivă. Pe laturile

37. Zajta, biserica romano-catolică. Faţada sudică

38. Zajta, biserica romano-catolică. Faţada vestică

165


nordică şi sudică ale corului sunt amenajate în perete câte o

nişă lată, încheiată în segment de cerc. În peretele sudic

remarcăm apoi şi o nişă de dimensiuni mai reduse. Sacristia

este acoperită cu două calote boeme. Cele două uşi înguste,

amenajate la extremităţile de nord şi sud ale zidului

răsăritean al corului asigură accesul în sacristie. În interior,

pereţii laterali sunt acoperiţi cu un strat de tencuială gălbui

decorat în epoca modernă cu figuri de sfinţi. Porţiunea

inferioară a pereţilor, până la înălţimea de cca. 150-250 cm,

a fost tratată cu un strat de tencuială conţinând mult

ciment.

Repertoriul monumentelor comitatului invocă lipsa

cercetărilor arheologice şi datează biserica în secolul al XV-

lea, citându-l pe Henszlmann Imre, deşi acesta nu excludea

refolosirea zidurilor unei biserici mai vechi. Autorul fişei

monumentului din repertoriu nu a acordat atenţie deosebită

arhitecturii turnului vestic, procedând în acelaşi fel ca şi în

cazul descrierii bisericii din Gacsály.90

Cercetarea bisericii

Ferestrele de pe faţada sudică a bisericii, identice ca formă şi

dimensiuni, sunt ulterioare.91 Cadrele acestora au fost

confecţionate din ciment. Forma ambrazurii şi a parapetului

ferestrelor de pe porţiunea sud-estică a navei şi de pe cor s-a

obţinut prin cioplirea cărămizilor din zid. Ambrazura vestică

a ferestrei sud-vestice a fost amenajată într-o porţiune de

zidărie ulterioară, prin care s-a eliminat aparent o fereastră

originală a navei. Cercetările au descoperit din fereastra

originală ambrazura vestică, jumătatea închiderii semicirculare

cu ambrazura evazată, parapetul şi o porţiune scurtă din

partea inferioară a ambrazurii estice, întreruptă de deschiderea

actuală.92 Urmele ferestrei vechi – partea interioară a

ambrazurii vestice – au fost identificate şi în interior, la

nivelul tribunei, la 165 cm de colţul apusean (la 40 cm de

deschiderea actuală). Umărul se afla la 250 cm faţă de

nivelul podelelor tribunei, fiind depistaţi încă 60-65 cm din

arcul propriu-zis. Parapetul ferestrei este acoperit de structura

tribunei actuale. În ambrazură am identificat două straturi

subţiri de tencuială, vopsite în alb, respectiv alb-sur.

În dreapta ferestrei actuale, la 254 cm de ambrazura

estică a acestuia, am descoperit încă o fereastră înzidită,

care era însă mai mică decât cea descrisă anterior. Faţă de

aceasta din urmă, parapetul ferestrei din dreapta se situa

mult mai sus.93 Deschiderea semicirculară era contemporană

cu zidul navei şi avea ambrazura evazată.94 Pentru zidirea

golului s-au folosit cărămizi de dimensiuni diferite,

sugerând că au refolosit şi materialul medieval obţinut din

demolare (il. 40).Fereastra de pe porţiunea răsăriteană a navei a fost

cercetată doar din interior. Nu am descoperit urme indicând

vreo deschidere mai veche în zona acesteia. Ambrazura

estică a ferestrei a fost clădită din cărămizi sparte, în timp ce

aceea vestică s-a amenajat prin spargerea zidului. Mortarul

utilizat în cele două ambrazuri are compoziţie uşor diferită.95

Cercetarea parapetului nu a dus însă la rezultatele preconizate,

deoarece acesta a fost amenajat dintr-un şir de cărămidă

fixată pe fragmentele unui parapet contemporan cu zidul

navei. S-a păstrat nu doar parapetul, mai scurt decât cel al

ferestrei actuale, dar şi un fragment de abia 3-5 cm din

pornirea ambrazurii evazate a ferestrei de odinioară.96

Sub fereastra sudică actuală din cor s-a păstrat, în mod

similar, parapetul unei deschideri mai vechi, respectiv

ambrazura evazată pe porţiuni de câte 70 cm. Închiderea

ferestrei şi partea exterioară a ambrazurilor acesteia au fost

distruse odată cu amenajarea deschiderii actuale. Suprafaţa

ambrazurilor a fost acoperită şi în acest caz cu două straturi

subţiri de tencuială, vopsite cu alb, respectiv cu alb-sur.97 În

cursul cercetării faţadei sudice a navei am descoperit şi

urmele portalului de odinioară (il. 41). Acesta avea ambrazură

treptată, în rezalit faţă de planul faţadei, şi era încununată de

39. Zajta, biserica romano-catolică. Biserica dinspre sud-est

166


un fronton triunghiular. Suprafaţa construcţiei a fost ulterior

nivelată drastic, fiind perceptibile doar dimensiunile şi

conturul portalului de odinioară.98 Poarta se încheia în arc

frânt, ambrazura vestică, parţial şi lintelul fiind distruse în

urma unei intervenţii ulterioare. Toată suprafaţa frontonului

a fost distrusă, inclusiv marginile acestuia, astfel că nu putem

stabili cu exactitate avansul rezalitului faţă de planul faţadei

(il. 42). Presupunem doar că aceasta nu depăşea 15-20 cm.99

Nu am găsit urmele soclului porţii, acesta fiind distrus

probabil de tencuiala cu ciment de pe faţadă. Nu am găsit

straturi de tencuială mai vechi.

În interiorul bisericii am identificat nişa încheiată în

segment de cerc al portalului sudic.100 De asemenea, în

cursul cercetării peretelui sudic al navei am descoperit şi alte

cinci nişe săpate în perete,101 una dintre ele fiind poziţionată

în stânga porţii, iar restul în dreapta. Nişa din stânga porţii

şi ultimele două de pe latura vestică au dimensiuni similare

şi se încheie toate în arc frânt. În schimb, cele două aflate

din vecinătatea apuseană a porţii sunt mai degrabă

semicirculare şi mult mai înguste decât celelalte trei.102

În peretele nordic al navei am identificat treimea

superioară a altor şapte nişe, încheiate în arc frânt (il. 43). Laturile şi dosul nişelor sunt acoperite de două straturi de

tencuială, identice cu acelea identificate în nişa de pe

peretele opus. Nu s-au găsit banchete în nişe, golurile

prelungindu-se până la nivelul de călcare.103 Ulterior, cu

ocazia unei cămăşuiri ample executată din necesităţi statice,

acestea au fost înzidite. Această intervenţie a distrus atât

ambrazurile cât şi montanţii laterali de cca. 20-30 cm lăţime

ai nişelor. (il. 44). S-au păstrat în întregime doar ambrazurile

exterioare ale nişelor de pe extremităţi.104 (il. 45) Fereastra

semicirculară de la capătul estic al zidului nordic aparţine

unei intervenţii ulterioare.

S-a stabilit de asemenea că şi tribuna vestică este

rezultatul unei intervenţii ulterioare, umerii calotelor boeme

fiind scobiţi în zidul medieval.105 Sub nivelul bolţii am

descoperit apoi suprafeţe ulterior dăltuite de 40 x 30 cm,

acestea fiind probabil urmele impostelor unei tribune mai

40. Zajta, biserica romano-catolică. Ferestrele şi portalul descoperite pe faţada

sudică a navei

41. Timpanul fragmentar al portalului sudic

167


vechi, demolate.106 Este ulterioară şi uşa de la nivelul

tribunei, amenajată în colţul sud-vestic, care comunică cu

scările de pe faţada apuseană.

Arcul de triumf cu închiderea ogivală pare a fi medieval

(il. 46). Pe latura interioară a acestuia, la 310 cm înălţime,

am identificat urmele unei imposte profilate cu un tor

accentuat, cioplit din cărămidă.107

În colţul sud-vestic al corului, la cota de 245 cm, am

surprins pornirea bolţii originale. Bolta în cruce fără ogive,

relativ abruptă a fost construită din cărămidă. Linia bolţii de

odinioară este indicată atât de cărămizile dăltuite din zona

colţurilor, cât şi de marginile răsfrânte ale straturilor de

tencuială originale care au fost surprinse până la 405 cm

înălţime.108 Nişa de dimensiuni reduse, cu închiderea în

segment de cerc turtit amenajată în peretele sudic al corului

este contemporană cu zidul.109 Nişele ample, cu închiderea

în segment de cerc, aflate în vecinătatea arcului de triumf, pe

laturile de sud şi nord ale corului sunt în schimb moderne,

ele fiind amenajate ulterior în peretele medieval.110

Pe peretele nordic al corului, la 355 cm de colţul nord-

estic, am identificat o cezură verticală lungă de 155 cm, care

poate fi surprinsă şi deasupra nişei moderne. Aceasta

42. Faţada sudică, releveul cercetării de parament

168


întrerupe straturile medievale de tencuială, indicând o

plombă care se extinde până la colţul nord-estic al corului.

Nişa amintită a fost amenajată ulterior în plomba respectivă,

ca dovadă că planul dorsal al acesteia constituie o suprafaţă

dăltuită. 111 Pe latura estică a nişei, în porţiunea inferioară a

plombei, am identificat urmele unei reparaţii ulterioare.

În peretele dorsal al nişei, în jumătatea vestică a acestuia

am descoperit o nişă de şedere încheiată în arc frânt, adâncită

într-o plombă mai recentă decât zidul corului, dar mai veche

decât nişa mare din jurul ei.112 Planul dorsal al sediliei este

acoperit cu un strat subţire de tencuială. De vreme ce nu

sunt urme de dăltuire nici pe laturile, nici pe planul dorsal al

nişei de şedere, aceasta este cu siguranţă contemporană cu

plomba respectivă. Spre uimirea noastră, am descoperit că

ambrazura vestică a nişei moderne a fost realizată prin

transformarea ambrazurii unei deschideri medievale,

încheiate în arc frânt. Din arcul de cărămidă al celei din

urmă am identificat doar o porţiune de 90-95 cm, restul

fiind distrus de plomba ulterioară, respectiv de arcul nişei

moderne. Pe latura interioară a ambrazurii, inclusiv pe o

porţiune a arcului, am identificat lăcaşul de 10-15 cm al

tocului de lemn de odinioară (il.47).113

Într-o secţiune arheologică trasată în această zonă

(secţiunea 4) am cercetat şi partea de sub nivelul de călcare

a zidului corului. Am stabilit astfel că plomba continuă încă

cca. 60-70 cm sub nivelul planşeului actual, sprijinindu-se

pe un strat nivelat de moloz amestecat cu pământ. Sub acest

43. Zajta. Peretele nordic dinspre interior. Releveul cercetării de parament

44. Nişele descoperite în peretele nordic

45. Nişele de pe marginea vestică a peretelui nordic

169


strat am surprins fundaţia zidului corului de pe care pornea

ambrazura vestică a deschiderii ulterior desfiinţate, fiind

vorba de urmele uşii sacristiei de odinioară. Ambrazura

estică a acesteia nu s-a păstrat. Uşa sacristiei avea 105 cm

lăţime şi aproximativ 190 cm înălţime. Nişa de şedere s-a

amenajat aşadar în plomba care a obturat uşa medievală. Sub

nivelul sediliei stratul de tencuială se răsfrânge, indicând un

nivel de călcare anterior.

În peretele răsăritean al corului am descoperit două

ferestre, contemporane cu zidul.114 Ambrazura evazată a

deschiderilor semicirculare era acoperită cu două straturi de

tencuială văruite. Între arcurile de închidere ale ferestrelor

există o plombă de 140 cm lăţime, în vecinătatea căreia am

identificat amprenta bolţii de odinioară. 115 Bolta avea cca.

600 cm înălţime faţă de nivelul de călcare actual,116 calota

boemă ulterioară fiind mai înaltă cu 20 cm. Am identificat de

asemenea stratul de tencuială martelat, văruit în mai multe

rânduri, respectiv stratul de tencuială mai subţire, tot văruit.

Aceleaşi straturi au fost descoperite şi pe pereţii navei.117

Cele două uşi care duc în sacristia actuală, aflată în

spatele corului, sunt moderne, contemporane cu sacristia.

Aceasta din urmă pare a fi o construcţie unitară, fără urme

de intervenţii ulterioare. Accesul spre tribună de pe faţada

vestică a bisericii s-a construit în perioada renovării din anii

1989-1992, pe locul unei scări mai vechi, astfel că nu am

efectuat cercetări de parament în acest spaţiu. Înfăţişarea

scării demolate este redată de o fotografie din 1960, iar

planul acesteia este reprodus în repertoriul monumentelor

din comitat.118

46. Arcul de triumf şi ferestrele descoperite în peretele răsăritean al corului 47. Peretele nordic al corului cu latura vestică a ambrazurii uşii sacristiei

şi cu nişa ulterioară

48. Ferestrele descoperite în peretele răsăritean al corului

170


Profilul compus din toruri şi impostele portalului încheiat

în arc semicircular de pe faţada turnului au fost modelate

integral din ciment, probabil în cursul renovării din perioada

1989-1992. În mod întâmplător, aceste detalii sunt

documentate şi pe fotografia din 1960.119 Între cele două

arce ale portalului, cel superior este semicircular, iar acela

care delimitează închiderea superioară a golului uşii trasează

un segment de cerc. Ambele sunt contemporane cu turnul.

Registrul de cca. 20-30 cm dintre arce a fost cămăşuit cu

cărămizi, după a căror îndepărtare am descoperit lăcaşul

unui ancadrament din piatră. Ambrazurile uşor evazate s-au

păstrat aproape intacte, dar latura sudică a arcului dinspre

interior, inclusiv zona din jurul impostei portalului, a fost

renovată ulterior. Cu toate acestea, portalul s-a păstrat în

forma şi dimensiunile originale. Se pare că intervenţiile

ulterioare au distrus doar impostele şi soclul acestuia (il. 49.)120 Cele două ferestre înguste de deasupra porţii şi-au

păstrat la rândul lor forma originală. În cursul cercetării

paramentului frontonului, am identificat sub tencuială un

strat de cărămidă, pe alocuri treptat, contemporan cu zidul

turnului. În câmpul frontonului nu am găsit suprafeţe

dăltuite, nici straturi de tencuială anterioare. Deasupra

arcului semicircular al portalului am descoperit o nişă lată,

care s-a dovedit a fi rezultatul unei intervenţii ulterioare.121

Aceasta era flancată de câte două nişe mai mici, contemporane

cu turnul. Cele de pe extremităţi se încheiau în arc frânt,

cele dinspre axul porţii fiind dreptunghiulare şi ceva mai

înalte. Acestea din urmă erau decorate în partea superioară

cu câte două ferestre oarbe, împodobite cu muluri, despărţite

prin câte o colonetă minusculă. Nişele mici ale frontonului

erau despărţite la rândul lor tot prin colonete, late de 10 cm.

Nişele dreptunghiulare erau delimitate pe latura dinspre

axul frontonului de câte o coloană angajată, aşezată pe soclu

înalt. Prin amenajarea nişei centrale aceste coloane au fost

distruse parţial, astfel că nu se pot stabili dimensiunile lor

iniţiale. Nişele erau acoperite cu două straturi de var (il. 50).122

Calota boemă de la parterul turnului este modernă. O

uşă amenajată ulterior în zidul apusean al navei comunică

între tribună şi primul etaj al turnului.123 Deasupra uşii

respective s-au păstrat însă două treimi din deschiderea

originală.124 În turn, în zona uşii noi, am remarcat până la

cca. 160 cm înălţime porţiuni cu suprafaţa dăltuită. Urmele

unei intervenţii de acest gen le-am găsit şi pe pereţii nordic,

sudic şi vestic, fiind vorba de urmele arcelor formeret ale

bolţii în cruce pe ogive de odinioară. În colţuri am

identificat şi fragmente din impostele bolţii.125 Sub nivelul

arcelor formeret pereţii erau acoperiţi cu un strat de

tencuială văruit gri.

La 660 cm de planşeul parterului (deasupra bolţii de

odinioară) peretele apusean al turnului este străpuns de

două ferestre înguste (il. 51). Acestea se caracterizează prin

ambrazura adâncă, evazată spre interior, încheiată în segment

de cerc.126 Nivelul al doilea al turnului este acoperit cu un

planşeu de lemn de 10 cm grosime, montat la cota înălţimii

arcului închiderii ferestrelor. La nivelul al treilea, în axul

pereţilor de nord, sud şi vest sunt amenajate câte o fereastră

cu ambrazura adâncă, evazată spre interior, încheiată în

segment de cerc la partea interioară, respectiv în arc frânt

spre exterior (il. 52). 127 O uşă încheiată în segment de cerc,

amenajată în zidul răsăritean al turnului asigură accesul spre

podul navei. Ferestrele şi, probabil, această uşă sunt

contemporane cu zidurile turnului. În axul pereţilor vestic,

estic şi sudic, cu 100 cm deasupra ferestrelor, remarcăm câte

o plombă, 128 a căror lăţime corespunde cu aceea a ferestrelor

de la nivelul al treilea, lipsind însă arcul de închidere. Zidul

medieval poate fi depistat până la 13,8 m înălţime, deasupra

acestei cote fiind urmat de zidul baroc.129

Pinionul răsăritean al corului a fost reclădit de la nivelul

cornişei principale. Pe faţada acestuia remarcăm amprenta

unui acoperiş anterior cu panta mai abruptă. Urma acestui

acoperiş poate fi surprinsă şi pe faţada pinionului vestic al

navei.49. Portalul vestic al turnului

171


În faţa laturii nordice a corului am trasat două secţiuni

arheologice pentru a stabili suprafaţa sacristiei demolate.130

În secţiunea a 2-a am cercetat zidurile de fundaţie nordic şi

răsăritean ale sacristiei. După stratul subţire de humus a

urmat un strat de culoare gri, amestecat cu cioburi de

cărămidă şi mortar. Acest strat se desfăşura pe o lungime de

300-340 cm, având 40 cm grosime până la subsolul brun-

gălbui. Lângă zidul sacristiei este un strat de pietriş de 70

cm lăţime şi cca. 90 cm adâncime. La 340 cm de cor am

surprins şanţul de fundaţie, lat de 95-100 cm, al zidului

nordic al sacristiei. Şanţul era umplut cu molozul rămas

după îndepărtarea zidului. Pe latura nordică a şanţului am

identificat doar un strat de umplutură gri, fără moloz, sub

care urma subsolul lutos, de culoare brună. În aceeaşi

secţiune am surprins şi fundaţia zidului răsăritean al sacristiei.

În secţiunea a 3-a am descoperit apoi o porţiune scurtă din

fundaţia, scoasă ulterior, a zidului apusean al sacristiei.131

Contrafortul perpendicular pe faţadă este de fapt un

fragment de 80 cm păstrat din zidul vestic al sacristiei. Pe

latura răsăriteană a contrafortului, la cca. 270-300 cm

înălţime se mai vede un mic fragment din bolta

semicilindrică(?) a sacristiei de odinioară.132 Spaţiul interior

al sacristiei era de 350 x 390 cm, zidurile construcţiei fiind

de cca. 70 cm grosime. Nu avem date despre podeaua

sacristiei, dar molozul de cărămidă nivelat pe spaţiul cercetat

pare să indice un paviment de cărămidă. Nivelul de călcare

din exterior era probabil cu cca. 30 cm mai jos decât cel din

interiorul sacristiei.133

50. Frontonul portalului vestic al turnului cu nişele descoperite

51. Ferestre la nivelul al doilea al zidului vestic al turnului,

dinspre interior

172


Biserica medievală (il. 53)

Veduta realizată de arhitectul german, Josef Bittheuser, în

1789134 ne-a fost de mare folos la efectuarea cercetărilor de

parament în exterior (il. 54), imaginea indicându-ne locul

portalurilor sudic şi vestic precum şi cel al ferestrelor

existente încă la vremea respectivă. În ciuda transformărilor

de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui

următor biserica şi-a păstrat în mare parte înfăţişarea

medievală, exceptând demolarea sacristiei medievale de pe

latura nordică şi ridicarea celei noi în axul corului.

Transformările au afectat în majoritatea cazurilor doar

deschiderile, respectiv bolţile turnului şi ale corului.

Faza întâi de construcţie a bisericii cuprindea o navă

aproximativ dreptunghiulară (uşor neregulată), sprijinită de

contraforturi amplasate oblic, urmată spre răsărit de un cor

aproape pătrat, acoperit cu o boltă în cruce, sprijinită din

exterior cu contraforturi dispuse oblic. Un arc de triumf cu

închiderea ogivală despărţea nava de cor.135 Zidul răsăritean

al corului era străpuns de două ferestre semicirculare, înalte

şi înguste, cu ambrazura evazată. Faţada sudică a bisericii era

ritmată de patru ferestre de dimensiuni diferite, dintre care

una era pe peretele corului. Deschiderile semicirculare se

caracterizau prin ambrazura evazată. Faţada sudică a navei

era străpunsă şi de un portal cu ambrazura treptată,

încununat de un fronton, de asemenea treptat. Deschiderea

porţii se încheia în arc frânt.

Portalul vestic de odinioară, amenajat în faţada apuseană

a turnului se caracteriza printr-o ambrazură clădită din

cărămidă. Poarta de încheia, se pare, în arc semicircular.

Frontonul triunghiular care încununa portalul era decorat,

aparent, cu şase nişe, ale căror înălţime creştea treptat spre

axul porţii.136 Parterul turnului purta o boltă în cruce, clădită

din cărămidă.137 Nivelul al doilea al turnului era străpuns de

două ferestre înguste amenajate în dreptul vârfului

frontonului porţii. Nivelul următor al turnului a fost

străpuns de câte o fereastră îngustă, încheiată în arc frânt,

amplasate pe laturile nordică, vestică şi sudică. Ilustraţia din

1789 marchează ferestre similare şi la ultimul nivel al

turnului. Conform aceleiaşi reprezentări, coiful original a

fost clădit din cărămidă, în formă piramidală.

Cercetările de parament nu au depistat straturi medievale

de tencuială pe faţade, dar straturile surprinse în ambrazurile

deschiderilor sugerează că pereţii exteriori au fost acoperiţi

iniţial cu un strat gros de var. Ulterior, dar tot în evul

mediu, au fost aplicate două straturi subţiri, văruite în

repetate rânduri în culoare alb-gălbuie.

În aceeaşi primă fază de construcţie, în vecinătatea

nordică a corului a fost ridicată o sacristie cu suprafaţa de

350 x 390 cm, acoperită probabil cu o boltă semicilindrică.

O uşă încheiată în arc frânt asigura comunicarea între cor şi

sacristie.

Nu se cunoaşte forma originală a cornişei care încununa

zidurile navei şi ale corului în prima fază. Detaliile acesteia

nu pot fi surprinse nici pe desenul din 1789. Pe baza

desenului se poate remarca în schimb că nava şi corul aveau

aceeaşi înălţime, pinionul dintre cele două spaţii, care se

înălţa deasupra arcului de triumf, fiind mai înalt decât

pinionul de la capătul răsăritean al corului. Deducem aşadar

că acoperişul corului era mai scund decât cel al navei.

Nava tăvănită prezenta cinci, respectiv şapte nişe

amenajate în pereţii sudic şi nordic. Nişele porneau de la

nivelul de călcare, o parte fiind semicirculare, iar restul

încheiate în arc frânt. Conform unei opinii, faţă de care

avem foarte mari rezerve, nişele de acest gen serveau pentru

lărgirea spaţiului.138 Se cunosc câteva situaţii în care –

asemenea nişelor de şedere din cor – s-au amenajat nişe cu

banchetă şi în pereţii navei, sugerând că acestea nu au fost

realizate neapărat pentru lărgirea spaţiului interior.139

Tribuna vestică originală, construită probabil – conform

urmelor descoperite – din cărămidă, era doar puţin mai

52. Fereastră la nivelul al treilea al zidului vestic al turnului, dinspre interior

173


53. Planul bisericii cu periodizarea construcţiilor

54. Ruina bisericii în 1789. (Desenul lui Josef Bitheuser)

prima jumătate a secolului

al XIV-lea

secolul al XVII-lea?

după 1791

1818

174


scundă decât tribuna actuală. Scările construcţiei vechi erau

amenajate, se pare, în capătul nord-vestic al navei.140

Corul bisericii, clădit din cărămidă, a fost acoperit cu o

boltă în cruce, care pornea de la o cotă relativ înaltă.

Presupunem că pe latura nordică a corului era iniţial un

tabernacol similar ca înfăţişare nişei de dimensiuni reduse de

pe peretele sudic.141

Cercetările de parament din biserică au evidenţiat doar

două straturi de tencuială văruite în alb. Singura excepţie îl

constituie un fragment de frescă, reprezentând probabil un

apostol, descoperit pe peretele nordic al navei.142 (il. 55.) Această pictură care apare, credem, pe primul strat, este

contemporană, se pare, cu stratul de tencuială extrem de

subţire, aplicat direct pe suprafaţa zidului de cărămidă. Acest

strat a fost surprins însă doar în câteva puncte.143

Remarcăm, de asemenea, că la Zajta uşa scundă şi

îngustă amenajată în zidul răsăritean – deasupra bolţii de la

parter – a turnului reprezenta singura legătură dintre turn şi

tribuna vestică. Pragul uşii era, se pare, mult mai înalt decât

nivelul de călcare al tribunei medievale.144 Este evident că

această deschidere servea doar accesului la nivelurile

superioare ale turnului şi în pod. Cu toate acestea, portalul

vestic cu fronton triunghiular, decorat cu nişe, respectiv

spaţiul impozant de la parterul turnului, acoperit cu o boltă

înaltă de 460 cm, şi, nu în ultimul rând, tribuna apuseană

evidenţiază că turnul vestic constituia, fără îndoială, un

spaţiu esenţial în topografia bisericii.

Nu avem indicii precise referitoare la momentul demolării

sacristiei, cert este doar că a avut loc înainte de 1789. Având

în vedere că la vremea respectivă bisericile aşezărilor din

zonă erau deja toate în folosinţa reformaţilor – inclusiv

lăcaşul din Zajta – renunţarea la sacristie este foarte

verosimilă. Nişa de şedere amenajată în plomba deschiderii

uşii sacristiei indică o datare anterioară secolului al XVIII-

lea. Tehnica de zidire medievală şi tencuiala folosită în

planul dorsal al acesteia – similară tencuielii văruite al celui

de-al doilea strat descoperit în nişele din navă – sugerează în

mod indirect că sacristia trebuie să fi fost demolată deja în a

doua jumătate a veacului al XVI-lea, dar mai probabil la

începutul celui următor.145

În 1671 (şi nu în 1767 cum se precizează greşit în

repertoriul monumentelor146) trupele lui Carlo Strassoldo

au devastat aşezările Rozsály şi Zajta (Ungaria).147 În 1767,

în localitate au fost colonizaţi şvabi, care s-au stabilit la o

anumită depărtare de nucleul vechi al satului.148 În 1777, cu

ocazia vizitaţiei din Jánk (Jánkmajtis, Ungaria) episcopul de

Eger, Károly Esterházy, a aflat că lângă Rozsály (la Zajta) era

o biserică părăsită.149 Această clădire ruinată a fost desenată

de către amintitul Josef Bittheuser în 1789. (il. 54.) S-a

păstrat şi proiectul de reconstrucţie a bisericii, semnat tot de

Bittheuser în acelaşi an. (il. 56.) Construcţiile demarate

după 1791 – şi executate cel puţin în două faze – s-au

finalizat doar în 1819.150 Proiectul de factură barocă propus

de Bittheuser nu s-a realizat în toate detaliile sale, după cum

o dovedeşte şi înfăţişarea actuală a clădirii.151

Câteva considerente asupra istoricului

construcţiei bisericilor

Bisericile cu absidă dreptunghiulară aflate în comitatul

Szabolcs-Szatmár-Bereg din zilele noastre au captat atenţia

cercetătorilor destul de devreme, iar ca dovadă stau

numeroase studii care investighează analogiile acestui tip,

împrejurările apariţiei şi limita superioară a cronologiei

edificării acestora.152 Părerile formulate de cercetătorii temei

au fost preluate în studiile lui Károly Kozák, care, în

strădania sa de a rezolva problema datării acestor monumente,

a încercat să formuleze unele reguli general-valabile.153

Aceste exerciţii intelectuale, călăuzite de dorinţa de a

descoperi ordinea logică a fenomenelor petrecute în

55. Pictură murală medievală descoperită pe peretele nordic al navei, detaliu

175


arhitectura vremii, denotă o viziune eronată. După cum

sublinia şi Ernő Marosi „problema cea mai mare în

reconstituirea istoricului, a fazelor de construcţie şi a

sistematizării arhitecturii bisericilor săteşti o constituie faptul

că abordarea acestor monumente prin metodele tradiţionale

ale cercetării istoriei artei este aproape imposibilă. Acest gen

se caracterizează prin structuri arhitectonice simple […]

Datorită faptului că servea unor funcţiuni simple şi, de

regulă, invariabile […] un anumit tip de clădire putea

supravieţui o perioadă îndelungată, spre deosebire de acelea

din regiunile receptive la evoluţia stilistică din arhitectură,

precum şi la schimbările survenite în interpretarea funcţiilor

multiple atribuite unui lăcaş de cult.”154 Bisericile săteşti

trebuiesc datate aşadar cu mare prudenţă. Conscripţiile

papale ne comunică în mod indirect doar că la vremea aceea

exista o biserică în localitatea respectivă, dar în cursul

investigaţiilor trebuie avute în vedere neapărat şi izvoarele

scrise referitoare la aşezare şi la proprietarii acesteia.

Graţie investigării mai aprofundate a împrejurărilor

istorice ale construcţiilor, coroborată cu cercetarea fizică a

clădirilor în cauză s-a conturat în ultima vreme o imagine

mai clară în legătură cu acest grup de biserici. Németh Péter,

care şi-a formulat părerea în această temă după analiza

aprofundată a documentelor vremii, a plasat începutul

construcţiei bisericilor cu absida dreptunghiulară din judeţ

în prima jumătate a secolului al XIII-lea – Napkor şi Csaroda

(Ungaria) au fost datate către 1216 –, limita cronologică

superioară a construcţiilor de acest gen fiind stabilită în cea

dea doua treime a veacului al XIV-lea.155 Juan Cabello şi

Zsuzsa Lukács consideră că începuturile au avut loc doar

spre mijlocul secolului al XIII-lea, în privinţa perioadei

dispariţiei genului ei fiind practic de acord cu Németh Péter.

156 Avem convingerea că marea majoritate a bisericilor săteşti

au fost ctitorite de membrii aparţinând primei sau celei de-a

doua generaţii a familiilor care s-au desprins din neamuri şi

deţineau domenii proprii. Biserica s-a construit de regulă în

centrul domenial al cărui denumire a fost preluat şi de

numele (atributul) familiei respective. Cu siguranţă că

centrul domeniului a servit şi ca loc de înmormântare al

membrilor familiei. Nu avem dubii în privinţa faptului că

aceste biserici au fost construite în primul rând pentru

familia şi descendenţii ctitorului, şi nu neapărat pentru

locuitorii satului. Trebuie remarcat în orice caz că în rândul

posesiunilor neamului Gutkeled sunt atestate parohii –

conform conscripţiei papale – deja în 1332, şi nu numai la

Gacsály, dar şi la Rozsály, Tiszaberek, (Bot)Palád şi Sár

(Ungaria).157 În acelaşi timp Zajta şi Atea158 nu figurează în

izvorul citat. Acest lucru nu înseamnă neapărat, după

părerea noastră, că satele nu aveau încă biserică la vremea

respectivă, omiterea lor din conscripţie putând avea şi

numeroase alte cauze. Nu se poate stabili cu certitudine

dacă bisericile din Zajta şi Atya s-au clădit înainte de 1332,

cu toate acestea construcţia lor poate fi datată practic

oricând după împărţirile domeniale din 1313 şi 1314. După

împărţirea posesiunilor proprietarii aveau tot interesul şi,

aspect deloc neglijabil, deţineau şi resursele materiale

necesare edificării. Fără îndoială că şansa construcţiei

bisericilor din Gacsály şi Zajta s-a ivit tocmai în urma unui

act juridic – similar celor prezentate anterior în detaliu –

încheiat deja în prima treime a secolului al XIV-lea.

Fotografi ile din Gacsály au fost executate de Attila Mudrák, releveele

de Zsuzsa Arnóti, respectiv fotografi ile din Zajta de către Tibor Kollár,

iar releveele de Ildikó Pisch, cu excepţia fotografi ilor realizate de autor

(19, 20, 28, 29, 30).

56. Proiectul lui Josef Bitheuser din 1789

176


Note de subsol 1 MMT vol. X, pp. 120-122, precum şi: Németh 2008. 2 MMT vol. X, p. 122. 3 Németh 2008, pp. 182 (Hódos), 145 (Garbolc), 130 (Fekete –

localitatea denumită după pârâul Fekete a dispărută în urma invaziei

mongole. A nu se confunda pârâul Fekete cu pârâul omonim din Baia

Mare actuală), 142 (Gacsály), 341 (Palád), 295 (Markebteleke), 411

(Rozsály). 4 Németh 2008, pp. 21 (Atya, 1313), 48 (Bence 1313, ulterior înglobat

în Gacsály), 303 (Mélytelek – azi Méhtelek, Ungaria – întemeiat pe

teritoriul aşezării Garbolc la începutul secolului al XIV-lea), 377

(Pócsa, 1313, înglobat în localitatea Rozsály), 417 (Sár sau Kis-

Rozsály, 1314), 488 (Tiszaberek, 1314), 24-25 (Tisza/becs, ante

1334), 551 (Zajta, 1314). 5 Németh 2008, p. 89. (Satul s-a întemeiat după 1192.) 6 Németh 2008, p. 551. 7 Németh 2008, p. 142. 8 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 77; Karácsonyi 1995, p. 528. 9 MMT vol. X, p. 407.10 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 85; Karácsonyi 1995, p. 536.11 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 85; Karácsonyi 1995, p. 536.12 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 77; Karácsonyi 1995, p. 528.13 Foarte probabil cu această ocazie au fost împărţite şi Atea, Bence şi

Pócsa. Vezi Németh 2008, pp. 21, 48, 377 şi 258.14 DL 75534. 15 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 86; Karácsonyi 1995, p. 537.16 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 87; Karácsonyi 1995, p.

538,1322: DL 50709, DL 50715.17 Engel 1996, vol. II, pp. 185-189, DL 70633: Gacsályi Barc (adică

Bertalan/Bartolomeu), fiul lui Ellős, împreună cu Gheorghe Rozsályi şi

Petru Atyai au jurat că posesiunea Lipó, aflată în comitatul Ugocea,

este domeniul lor moştenit; DL 51772: în 1357 Ladislau Gacsályi,

celălalt fiu al lui Ellős, se număra printre familiarii lui Simion Meggyesi

din neamul Pok; DL 51968-51970: în 1362 acesta împlinea funcţia de

vicecomite al Sătmarului. C. Tóth 2000, p. 98: Emeric, fiul lui

Bartolomeu a exercitat această funcţie în 1390 şi1391.18 Conform conscripţiilor papale, în 1332 preotul Martin a contribuit cu

80 denari, în 1333 cu 5 pensa de denari, iar în 1334 cu 12 groşi. Mon.

Vat. vol. I/1, p. 107. Biserica a fost consacrată în ziua Sf. Ladislau.

Németh 2008, p. 90.19 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 87; Karácsonyi 1995, p. 538.20 DL 70647. Actului emis în 1365 prevedea ca, în a opta zi după Paşti,

Ladislau Gacsályi, fiul lui Ellős, precum şi Gheorghe Kun de Rozsály,

fiul lui Grigore (fratele lui Ellős) etc. să împartă domeniile Shalanky,

Velyki Komiaty şi Feketepatak în faţa unui membru al capitlului de la

Oradea. În caz contrar aceştia se obligau la plata unei amenzi de 50

mărci.21 DL 75534, Németh 2008, p. 551. 22 Németh 2008, p. 348 – într-un document emis în acelaşi an şi tatăl

lor, Toma, este adresat cu specificaţia de Zajta.23 DL 64924, 64925, 64926, 64927.24 DL 64927.25 DL 64924.26 Németh 2008, p. 348.27 ZsO vol. VI, pp. 432-433: No 1617. 28 DL 65107 – în decembrie 1472 Ştefan Álmosdi Csire a zălogit la

rândul său porţiunea din Zajta – proprietatea lui Andrei Atyai, care îi

fusese zălogită lui Álmosdi – lui Petru Szántai Bekcs.29 DL 68656.30 Németh 2008, p. 348 – porţiunile în discuţie erau: Shalanky

(comitatul Ugocea), Uszka, Nagyhódos, Kisrozsály, Atea şi Zajta.31 Karácsonyi 1900/1902, vol. II, p. 88; Karácsonyi 1995, p. 539.32 ZsO vol. VI, p. 91. O întâmplare deosebit de interesantă, ilustrând

conflictele menţionate, este aceea petrecută în februarie 1417: Nicolae

Gacsályi, fiul lui Ladislau, Ladislau Atyai, fiul lui Ioan, Toma Gacsályi,

fiul lui Toma precum şi Nicolae Kun de Rozsály, membri ai unui alai

de nuntă, odată ajunşi în faţa casei lui Dominic Pogány, au fost bătuţi

crunt de sus-numitul Pogány, de nobilii din jurul său precum şi de

iobagii acestuia.33 1402: ZsO vol. II/1, p. 171: No 1430; 1406: ZsO vol. II/1,

pp. 593-594: No 4808; 1411: ZsO vol. III, p. 355: No 1476; 1423:

DL 72412; 1436: DL 70878; 1439: DL 70887; 1455: DL 64374;

1463: DL 45070, DL 45070; 1471: DL 65102, DL 69045; 1472:

DL 65108.34 DL 39335.35 DL 71193.36 Szirmay 1809/1810, vol. I, p. 810, vol. II, p. 269; DL 38412;

U et C 64:40. 37 MOL, Magyar Kancellária Levéltára [Arhiva Cancelariei Maghiare],

Libri regii, A. 57. L. r. 2. k. 370-371. şi A 57. L. r. 4.k. 528; MOL,

Magyar Kamara Archívuma [Arhiva Trezoreriei Maghiare], Libri

donatiorum, E 227. L. d. 1. k. 486, E 227. L. d. 3. k. 410.38 Károlyi Okl. vol. III, pp. 257, 465. 39 Cabello, Juan – Simon Zoltán, A gacsályi ref. templom kutatása.

Tudományos dokumentáció, Budapest, 2006, KÖH Colecţia de Relevee,

cota: 41514; Cabello, Juan, A zajtai rk. templom műemléki kutatása. Tudományos dokumentáció, Budapest, 2010, KÖH Colecţia de Relevee,

cota: 42006.40 La limita nivelurilor 3 şi 4, colţurile pătratului au fost încununate prin

mici piramide angajate, învelite cu tinichea.41 MMT vol. I, p. 409, il. 320; Tombor 1968a, pp. 61-62, 132-133.42 MMT vol. I, p. 408, il. 318. Cripta familiei Bárczy, alipită zidului sudic

al turnului, este inaccesibilă în zilele noastre.43 MMT vol. I, p. 408.44 Frontonul, care iese în rezalit cu doar 15-20 cm faţă de planul faţadei,

a fost clădit din cărămizi adâncite 5-10 cm în zidul turnului.45 Dimensiunea cărămizilor turnului: 26,8-27,2 × 13,5-13,7 × 5,4-5,8 cm,

culoarea roşie închisă.46 Adâncimea planului dorsal al nişelor: 40-45 cm, înălţimea pornirii

arcului închiderii: 115 cm, înălţimea totală: 155 cm, lăţimea: 48-50 cm.47 Nişa amenajată în ax are 28 cm lăţime, 52 cm înălţime, 38 cm

adâncime, parapetul acesteia este la 56 cm înălţime faţă de parapetul

nişei cadru.48 Fereastra are 164 cm lăţime, 214 cm înălţime până la baza arcului

închiderii, 335 cm înălţime totală. Înălţimea parapetului faţă de muchia

superioară a soclului este de 1 m, 95 cm fiind lăţimea interioară, iar

268 cm înălţimea interioară a deschiderii.49 Porţiunea respectivă a zidului sudic al navei datează din faza a 2-a.50 În cursul amenajării ferestrei actuale (în faza a 4-a) parapetul a fost

supraînălţat şi s-a demolat închiderea superioară a ferestrei anterioare.51 Acest tronson cuprinde, fireşte, şi fragmentul din montantul vestic al

ferestrei originale. Dimensiunile cărămizilor sunt: 29,8-31 × 15,1-15,2

× 6,2-7,5 cm. Mortarul este gri-gălbui, cu mici bulgări de var.52 Dimensiunile cărămizilor sunt: 28,9 × 5,4-6,1 × 13,6-13,9 cm.

Mortarul este brun, având în compoziţie mult nisip şi doar puţin var.

Mortarul folosit la contrafort conţine mai mult var.53 Mortarul zidului de cărămidă este gri deschis şi conţine ciment.

Dimensiunile cărămizilor sunt: 30,6 × 13,9-14,1 × 6,7 cm. În cursul

amenajării ferestrei actuale a fost înălţat parapetul şi s-a modelat forma

nouă a închiderii.54 Fereastra datează probabil, ca şi zidăria, din faza a 3-a. Lăţimea

deschiderii coincidea cu cea actuală.55 Înălţimea deschiderii până la baza arcului este de 195 cm faţă de nivelul

trotuarului, înălţimea totală a acesteia fiind de 200 cm. Lăţimea

deschiderii era în jur de 160 cm.56 Cercetarea de parament din interior a fost efectuată de către Pintér

Attila.57 Zidăria din spatele contrafortului se caracterizează prin mortar gri-

gălbui, conţinând var. Compoziţia acestuia seamănă foarte mult cu cea

a materialului folosit în faza a 2-a.

177


58 Tronsonul descris are lungimea de 320-325 cm şi înălţimea până la

cota tavanului.59 Imposta bolţii este la 418 cm de nivelul de călcare. Traseul bolţii poate

fi urmărit pe o lungime de 110 cm.60 Cercetările au evidenţiat că parapetul ferestrei actuale (faza a 4-a) a fost

amenajat prin demontarea parţială a parapetului anterior, mai înalt.61 La 70-80 cm de latura vestică a ambrazurii ferestrei se întrerupe

printr-o cezură verticală, neregulată.62 Tavanul anterior (din faza a 3-a) era cu 65-70 cm sub tavanul actual. 63 Lăcaşul impostei din colţul sudic s-a distrus, zidăria din această zonă

datând din faza a 4-a.64 Baza lăcaşurilor este la 440-450 cm faţă de podea. Traseul bolţii poate

fi urmărit cca. 80-85 cm, unde se întrerupe la nivelul supraînălţării

zidului din faza a 4-a.65 Tencuiala gri-gălbuie conţine var în cantităţi reduse. Mortarul folosit la

zidirea contrafortului este brun-gălbui şi conţine var în cantitate redusă.66 Zidul şi contrafortul nord-estic al corului a fost încadrat în faza a 2-a.

În aceeaşi perioadă s-a construit şi tronsonul de cca. 2 m din zidul

nordic al corului, ţesut cu contrafortul răsăritean. Zidul nordic al navei

s-a reclădit cu 100 cm spre sud faţă de cel original.67 Cuiburile de grinzi sunt situate la 197 cm înălţime faţă de nivelul

planşeului. Cel din stânga este de 35 × 35 cm, iar cel din dreapta,

amenajat la 10 cm de colţ, este de 30 × 25 cm.68 Secţiunea 1. a fost trasată pe latura sudică, în faţa contrafortului situat

la limita corului şi a navei; secţiunea a 2-a în faţa contrafortului de pe

faţada sudică a corului; secţiunea a 3-a spre sud de cea anterioară;

secţiunea a 5-a în faţa zidului sudic al corului, pe latura apuseană a

contrafortului.69 Dimensiunile secţiunii: 710 × 175 cm; în cursul cercetărilor aceasta a

fost extinsă spre răsărit, dimensiunile extinderii fiind de 415 × 100 cm;

adâncimea secţiunii: 70-80 cm. Straturi: strat superior de humus, gros

de 15-20 cm, urmat de un strat de 15-25 cm, de culoare gri, respectiv

gri închis, amestecat pe unele porţiuni cu mortar, iar pe alte porţiuni cu

mortar şi cărămidă; acesta este urmat – până la fundul secţiunii – de un

strat gros de umplutură gri, amestecat cu mult moloz conţinând

cărămidă şi mortar; pe latura estică a secţiunii în locul acestui strat era

un strat maroniu, conţinând pământ cu moloz de cărămidă, fiind mai

vechi probabil decât stratul gri.70 Stratul gri-gri închis, cu mai puţine urme de cărămidă şi de mortar,

poate fi considerată drept o nivelare ulterioară demolării sacristiei şi a

zidului nordic al navei Zidul din faza 1 al navei a fost demolat, cu

siguranţă, în cursul construcţiilor din faza 2. Nu am reuşit să identifice

urmele arheologice ale zidului original.71 Dimensiunile secţiunii: 170 × 90 cm.72 Contrafortul de cărămidă avea lungimea de 140-150 cm şi lăţimea de

90-95 cm.73 Dimensiunile secţiunii: 150 × 150 cm.74 Dimensiunile secţiunii: 230 × 160 cm.75 Dimensiunile cărămizilor: 30,2-30,5 × 14-14,3 × 5,8-6,1 cm. Mortarul

este alb-gălbui, având în compoziţie mult var. 76 Secţiunea a fost trasată în interiorul turnului, în colţul nord-vestic al

acestuia.77 Zidurile navei şi ale corului aveau probabil în jur de 100-105 cm

grosime, zidul turnului fiind de 115 cm. În interior nava avea 12,35 m

lungime şi 8,45 m lăţime; corul: 5-5,1 m lungime şi 4,75 m lăţime.78 MMT vol. I, pp. 187-188.79 Mon. Vat. vol. I/1, pp. 107, 135; MMT vol. I, p. 407.80 Nu credem în schimb că tribuna servea drept loc de depozitare a

bunurilor de preţ ale patronului. Vezi ipoteza formulată de

Valter 2004, pp. 98-99; Entz 1980, p. 140 – susţine

următoarele: „Spre deosebire de bisericile sală săteşti, prevăzute

cu tribună vestică, în cazul ctitoriilor familiale tribuna vestică era

deja destul de amplă pentru oficierea anumitor acte liturgice în

spaţiul acesteia.” Exemplul bisericii de la Felsőörs (Ungaria) ne

îndeamnă la prudenţă în acest sens, dovedind că oficierea

liturghiei nu era condiţionată neapărat de un spaţiu amplu, vezi

Tóth S. 1980, pp. 24-25.81 Despre tribunele vestice vezi sintezele semnate de Entz 1959,

pp. 130-142; Entz 1980, pp. 133-141; Tóth M. 1983, pp. 429-455.

Despre înmormântările de sub turn, vezi Tóth S. 1980, 2, pp. 22-26;

Németh 1986, p. 117.82 Nava nouă avea lungimea de 13,9 m şi lăţimea de 9,78 m, grosimea

zidurilor fiind de 90-100 cm. Corul avea lungimea de 10,5 m şi lăţimea

de 7,70 m. Suprafaţa sacristiei era de 5,4 × 4,35 m.83 Sedilia a fost demolată probabil în faza a 4-a de construcţie. Flóris

Rómer a vizitat biserica în 1864. Contrar obiceiului său, nu pare să fi

desenat întreaga biserică, ci doar sedilia din cor, tabernacolul,

fragmentul menoului gotic zidit lângă portalul sudic, conturul

portalului apusean şi un detaliu al frizei turnului: KÖH Arhiva

Ştiinţifică, Flóris Rómer-protocoale, vol. XVI, pp. 4-5; KÖH Relevee,

cota: 1841 (Ottó Sztehlo). În 1868 Ferenc Schulcz a desenat turnul

dinspre vest, fiind descifrabile şi anumite detalii ale portalului, KÖH

Relevee, cota: 30.422.84 Nava putea atinge chiar 850 cm înălţime, iar corul – judecând după

pornirea abruptă a bolţii de odinioară – avea minim 700 cm.85 Császló. Régészeti Füzetek, Ser. 1, No. 21, 1968, p. 56 (Németh Péter);

Németh 1968a, p. 127. Pe latura sudică a navei s-a descoperit şi un

fragment de zid semicircular, vezi Németh 1968b, pp. 100-101 şi il.

15; F. Romhányi 2000, p. 18.86 Budapesta, Biblioteca Universităţii, Colecţia de Manuscrise, Collectio

Hevenessiana, vol. IX, p. 293. 87 Szirmay 1809/1810, vol. II, p. 269; Fényes 1851, vol. II, p. 31;

MMT vol. X, p. 407. Proporţiile devastării sunt sugerate de faptul că la

mijlocul secolului al XVIII-lea în sat trăiau doar 6 iobagi şi 3 jeleri.

Proprietarii aşezării erau în perioada respectivă soţia lui Francisc

Bárczay, Francisc Egry, Alexandru Madarassy, Adam Szilágyi şi

Gheorghe Maróthy. Aceleaşi familii împărţeau posesiunea şi peste un

secol, în perioada abolirii iobăgiei.88 Într-un raport din 1902 Ottó Sztehlo a semnalat,că săpăturile (sic!) au

stabilit faptul că zidul nordic al navei este mai nou. El propunea în

acelaşi timp demolarea acestuia şi reconstrucţia celui vechi, fapt ce nu s-

a executat până la urmă. Fără îndoială însă că accesul din stânga

turnului care ducea la criptă, precum şi nişa de şedere au fost demolate,

printre altele, la propunerea sa. În aceeaşi perioadă s-a prelungit în jos

şi fereastra din faza a 3-a, de pe porţiunea sud-vestică a navei. KÖH

Arhiva Ştiinţifică, MOB Documente, 1902/114, 332, 882. Proiectele

de reconstrucţie întocmite de Ottó Sztehlo: KÖH Colecţia de Relevee,

cota: 1839-1857. Reconstrucţiile de epocă modernă ale bisericii au fost

analizate în profunzime de către Tombor Ilona. Tombor 1980,

pp. 410-424.89 Aceasta este profilată cu un tor, listeluri şi o cavetă.90 MMT vol. XI, pp. 294-296, il. 346-350.91 Notăm că cercetarea de parament a fost mult îngreunată de stratul gros

(pe alocuri chiar şi de 10 cm) de tencuială cu ciment, aplicat atât în

exterior cât şi în interior, în cursul renovărilor din anii 1989–1992.

Acest strat ajungea în anumite zone şi la cota de 250–300 cm,

îndepărtarea sa soldându-se pe alocuri şi cu deteriorarea stratului de

cărămidă de dedesubt.92 Urmele ferestrei desfiinţate au fost identificate la 75 cm spre vest de

ambrazura deschiderii actuale. Prima avea un parapet lat de 109, situat

la 315 cm de nivelul de călcare. Porţiunea verticală a ambrazurii vestice

avea 272 cm înălţime, arcul închiderii fiind surprins pe un tronson de

cca. 24 cm. Din ambrazura estică s-a mai păstrat doar un fragment de

50 cm. Înălţimea originală a ferestrei era de 320-325 cm.93 Deschiderea semicirculară situată la 430 cm de sol s-a păstrat în

întregime. Lăţimea acestea este de 75 cm, înălţimea până la naşterea

arcului de 155 cm, înălţimea totală cifrându-se la 195 cm. Din cauza

picturii din această zonă nu am cercetat deschiderea dinspre interior.94 Plomba acesteia se caracterizează prin mortar gri-gălbui, conţinând o

cantitate redusă de var.

178


95 În ambrazura vestică s-a folosit mortar gri deschis, conţinând mai mult

var. Compoziţia tencuielii era asemănătoare. 96 Lăţimea parapetului era de 95 cm. 97 Lăţimea ferestrei era de 110 cm. Sub parapetul acesteia am descoperit

o plombă ulterioară. Aceasta avea aceeaşi lăţime ca şi fereastra şi se

încheia la 75-80 cm sub nivelul parapetului. S-a folosit un mortar gri,

fin, cu puţin var. Compoziţia acestuia corespunde cu cel al materialului

întrebuinţat la celelalte înzidiri ulterioare. 98 Lăţimea golului porţii trebuie să fi fost de cca. 120 cm; înălţimea sa

până la baza arcului: 180 cm, înălţimea maximă: 250 cm. Construcţia

cu fronton care încadra poarta avea lăţimea de 210 cm, înălţimea de

425 cm în total, respectiv de 255 cm până la baza frontonului. 99 La zidirea golului porţii s-a folosit mortar similar cu cel utilizat la

înzidirea ferestrelor medievale şi la amenajarea celor actuale: un

material gri-gălbui, cu relativ puţin var în compoziţie. În ceea ce

priveşte portalul, deşi nu am putut cerceta ambrazura acestuia, credem,

că avea o structură treptată.100 Înălţimile le-am măsurat de la nivelul planşeului de ciment actual din

navă. Din cauza stratului gros de tencuială cu ciment, a cărui

îndepărtare s-a dovedit foarte anevoioasă, nu am desfăcut decât

treimea superioară a nişei. Aceasta avea lăţimea de 130 cm, înălţimea

până la baza arcului: 210 cm, înălţimea maximă: 225 cm. Dimensiunile

cărămizilor arcului închiderii: 28,1 × ? × 6,5-6,9 cm.101 Pe de o parte din cauza tencuielii, iar pe de altă parte din cauza

apropierii băncilor, nu am desfăcut partea inferioară a nişelor.102 Nişa aflată la 100 cm spre răsărit de poarta de odinioară are lăţimea:

66 cm, înălţimea până la baza arcului: 135 cm, înălţimea maximă:

194 cm. Ultimele două nişe dinspre vest au lăţimea: 55-60 cm,

înălţimea până la baza arcului: 145 cm, înălţimea maximă: 180 cm,

adâncimea: 29-32 cm. Nişele semicirculare aflate la 90 cm de

ambrazura vestică a porţii de odinioară au lăţimea: 30 cm, înălţimea

până la baza arcului: 165 cm, înălţimea maximă: 180 cm. Nişele sunt

la 40-52 cm depărtare unele de altele. Acestea au fost înzidite cu

cărămizi fixate cu mortar fin, de culoare gri, conţinând o cantitate

redusă de var.103 Înălţimea nişelor: 190-200 cm, lăţimea: 70-75 cm, înălţimea până la

baza arcului: 125-130 cm, adâncimea: 30-35 cm, spaţiul dintre ele:

30-35 cm.104 La înzidirea nişelor s-a utilizat mortar gri deschis, cu puţin var în

componenţă.105 La zidirea bolţii şi a umerilor bolţii s-au folosit mortar gălbui, cu nisip,

fără var.106 Cuibul de grindă descoperit în dreapta ferestrei sud-vestice originale

aparţinea probabil de structura parapetului tribunei demolate.107 Pe latura nord-estică a arcului de triumf, remarcăm în partea superioară

o muchie teşită lată, probabil rezultatul unei intervenţii ulterioare.108 La această înălţime bolta originală s-a distanţat probabil deja cca. 42-

45 cm faţă de colţul sud-vestic. Am identificat urmele bolţii vechi şi în

colţul sud-estic. La înălţimea de 385 cm bolta se distanţase doar cu

28-30 faţă de colţul corului. Bolta originală era acoperită cu două

straturi de tencuială văruite.109 Lăţimea nişei: 40 cm, înălţimea: 40 cm, înălţimea până la baza arcului:

30 cm, cota parapetului: 90 cm de nivelul de călcare actual.110 La clădirea nişelor s-a utilizat mortar gri, fin, conţinând o cantitate

redusă de var. Lăţimea nişelor: 218 cm, înălţimea până la baza arcului:

180 cm, înălţimea maximă: 210 cm, diafragma: 40-45 cm.111 Mortarul plombei seamănă foarte mult cu materialul folosit în epoca

medievală.112 Lăţimea nişei de şedere: 60 cm, înălţimea până la baza arcului: 95 cm,

înălţimea maximă: 140 cm, lăţimea arcului: 40 cm. Bancheta nişei e la

25 cm faţă de nivelul planşeului.113 Înălţimea până la baza arcului: 105 cm. Nu putem exclude nici

existenţa de odinioară a unui ancadrament din piatră.114 Lăţimea ferestrelor: 60-62 cm, înălţimea până la baza arcului: 238 cm,

înălţimea maximă: 270 cm.

115 Ferestrele se situau la 75 cm distanţă una de cealaltă, parapetul

acestora era la 210 cm înălţime.116 Bolta pornea la cota de 443 cm.117 Straturile de tencuială au fost cercetate de restauratorul şi pictorul-

restaurator Pintér Attila.118 Suprafaţa sacristiei era de 540 × 330 cm, grosimea zidurilor fiind de

65 cm. KÖH Colecţia de Fotografii, cota: 59.193, MMT vol. XI, p.

295, il. 348.119 KÖH Colecţia de Fotografii, cota: 59.197.120 Lăţimea portalului: 183 cm, înălţimea până la nivelul impostelor: 220

cm, înălţimea arcului inferior: 260 cm, înălţimea arcului superior: 300

cm, lăţimea arcului inferior: 20 cm, lăţimea arcului superior: 30 cm. 121 Lăţimea nişei: 80 cm, înălţimea: 120 cm. Aceasta are închiderea în

segment de cerc turtit.122 Dimensiunile nişelor situate la 320 cm înălţime sunt următoarele:

lăţimea celor încheiate în arc frânt – 18 cm, înălţimea – 53 cm; lăţimea

nişelor dinspre interior – 18 cm, respectiv 28 cm în partea superioară,

înălţimea – 75 cm. Ferestrele oarbe bipartite au câte 10 cm lăţime şi

20 cm înălţime. Înălţimea soclului colonetelor dintre nişe este de 5

cm. Înălţimea soclului coloanelor angajate dinspre nişa centrală este de

30 cm, nişele dinspre interior câştigând în lăţime deasupra soclurilor

respective.123 Dimensiunile uşii sunt calculate de la nivelul planşeului turnului, aşezat

cu 38 cm deasupra nivelului podelei din tribună. Lăţimea uşii: 112 cm,

înălţimea până la baza arcului: 170 cm, înălţimea maximă: 190 cm,

lăţimea arcului închiderii: 16 cm.124 Lăţimea uşii încheiate în segment de cerc era de 135 cm, baza arcului

acesteia era la 117 cm faţă de deschiderea mai nouă, înălţimea maximă

a acesteia fiind de 130 cm. Iniţial, uşa avea probabil cca. 170 cm

înălţime.125 Înălţimea bolţii faţă de nivelul de călcare de la parterul turnului era de

460 cm, pornirea bolţii fiind cu cca. 40-45 cm sub planşeul actual.

Tencuiala este fină, de culoare gri, cu mult var în compoziţie.126 Golul ferestrelor are 75 cm înălţime, 20 cm lăţime. Ambrazura dinspre

interior, încheiată în segment de cerc turtit, are 75 cm lăţime, 75 cm

înălţime până la baza arcului, înălţimea maximă fiind de 85 cm.127 Lăţimea interioară a turnului este de 215-218 cm. La nivelul al treilea

(la exact 868 cm înălţime) zidurile se subţiază, astfel că dimensiunea

spaţiului interior creşte cu câte 15 cm. Deschiderea în arc frânt a

ferestrei are 30 cm lăţime, înălţimea până la baza arcului este de 90

cm, înălţimea totală fiind de 110 cm. („Arcul” frânt al ferestrei s-a

realizat prin două cărămizi aşezate oblic, îmbinate în unghi.) Lăţimea

ambrazurii dinspre interior este de 100 cm, înălţimea acesteia până la

baza arcului fiind de 97 cm, iar înălţimea maximă de 142 cm. În

repertoriul monumentelor se afirmă greşit că aceste ferestre ar fi fost

transformate ulterior, vezi MMT vol XI, p. 295.128 S-ar putea să existe o plombă similară şi pe peretele nordic, dar pe care

nu am putut-o observa, eventual, din lipsa unei iluminări adecvate.129 Nu am extins cercetările şi la ultimul nivel al turnului, deoarece

considerăm că acesta este o construcţie unitară, bine datată.130 Cabello, Juan, A zajtai rk. templom műemléki kutatása. Tudományos

dokumentáció, Budapest, 2010, KÖH Colecţia de Relevee, cota:

42006, desenele 1 şi 4.131 Grosimea fundaţiei era de 105 cm, iar cea a zidului suprastructurii de

70 cm.132 Din cauza stratului gros de tencuială cu ciment care acoperă peretele

am renunţat la cercetarea mai detaliată a bolţii de odinioară. Din

aceeaşi cauză nu am căutat pe faţadă nici urmele uşii sacristiei.133 În vederea cercetării nivelurilor am trasat o secţiune de 540 x 150 cm

în faţa frontului sudic, la 510 cm de capătul răsăritean al navei.

Adâncimea maximă a secţiunii a fost de 90-100 cm. Sub stratul de

humus gros de 10-15 cm, în capătul sudic al secţiunii urma deja stratul

mormintelor. Lângă zid s-a amenajat un strat de pietriş de 70 cm

lăţime şi 80 adâncime fiind urmat spre sud, pe cca. 400 cm lungime,

de un strat gri-maroniu de 30 cm adâncime, sub humus, urmat apoi

179


până la subsolul gălbui, lutos de un strat de pământ brun, de 40-50

cm grosime. Am stabilit că nivelul de călcare medieval era la 20-30 cm

adâncime faţă de cel actual şi avea o pantă uniformă, care scădea

dinspre zid spre sud. 134 Veduta reprezentând biserica ruinată a fost publicată pentru prima oară

de către Tombor 1968b, pp. 95-97. Proiectul şi veduta întocmită de

Bittheuser s-a publicat în MMT vol. XI, p. 294, il. 346. (Originalele

vedutei şi ale proiectul se află în posesia parohiei din Zajta.) Josef

Bittheuser, originar din Würzburg, a slujit ca maestru constructor pe

domeniul conţilor Károlyi. Vezi: B. Nagy 1970, pp. 193, 197, 198,

281; Erdei 2009.135 Suprafaţa navei este de 9,5 × 6,8 m, cea corului de 5 × 5 m. Zidul are

85-90 cm grosime.136 În cursul cercetării am descoperit doar cele patru nişe dinspre

marginile exterioare ale frontonului.137 La parterul tunului era astfel iniţial un spaţiu acoperit cu o boltă de

460 cm înălţime. Turnul cu suprafaţa de 210 × 200 cm prezintă ziduri

groase de 90 cm, respectiv de 65 cm de la nivelul al doilea.138 Valter 2004, p. 103.139 Nişe cu banchetă amenajate în pereţii navei întâlnim, printre altele, în

bisericile din Kallósd (Ungaria), Selo (Slovenia) şi Domanjševci

(Slovenia) etc. Vezi Valter 2004, pp. 102-103. 140 Atât pornirea de ogivă demolată, cât şi cuibul de grindă înzidit de

lângă fereastra sud-vestică, respectiv cuibul descoperit pe latura vestică

a peretelui nordic par a fi în legătură cu parapetul tribunei şi cu accesul

interior spre tribună.141 Nişa a dispărut probabil în cursul intervenţiilor ulterioare.142 Fresca a fost descoperită de pictorul-restaurator Pintér Attila.143 După cum am menţionat şi mai devreme, în cursul cercetărilor de

parament nu am îndepărtat toate straturile exterioare de tencuială. În

faza respectivă a investigaţiilor nici nu am considerat necesar lucru.144 Înălţimea deschiderii de odinioară era de 150 cm, pragul acesteia fiind

la 140 cm înălţime faţă de nivelul tribunei actuale.145 Ne referim în primul rând la zidirea îngrijită a bazei şi a arcului

închiderii nişei.146 MMT vol. XI, p. 294.147 Zajta, parohia romano-catolică, Historia Domus: „În 1671 a fost

devastată împreună cu Rozsály de către comandantul Carlo Stassoldo

(Szirmay Szathmár várm. leírása, p. 303).” [Titlul exact al volumului:

Szathmár vármegye fekvése, történetei, és polgári esmérete.] 148 Zajta, parohia romano-catolică, Historia Domus: „care au sosit din

Ardud şi din alte sate şvăbeşti.”149 Zajta, parohia romano-catolică: „Invenimus ecclesiam desertam […]

ubi ante possessio magna fuisse fertur, modo autem totum turrim in

silvas obit” – citat în: MMT vol. XI, p. 294.150 MMT vol. XI, p. 295.151 S-a renunţat la demolarea contraforturilor, la construcţia turnului

baroc şi a unei sacristii mari. Nu au fost amenajate nici cele trei ferestre

decorate cu sprâncene arcuite, cu pervazuri şi panouri ornamentale,

care au fost proiectate pe faţada sudică. Clădirea a dobândit în schimb

ferestre mult mai simple. În cursul reconstrucţiei s-a demolat pinionul

dintre navă şi cor, de deasupra arcului triumfal. Pinionul răsăritean, în

schimb, s-a păstrat. Nu s-a construit nici tribuna cu parapetul arcuit,

aparent prea mare pentru această biserică, chiar şi în stadiu de proiect.

Nici fereastra proiectată în capătul vestic al faţadei nordice nu s-a

amenajat până la urmă. 152 Henszlmann 1864, pp. 125-157; Lux 1940, pp. 234-238, 242-245;

Kováts 1942, vol. I, p. 141; Koroknay 1960, pp. 98-128.153 Kozák K. 1965a, pp. 223-257; Kozák K. 1965b, pp. 133-156;

Kozák K. 1966, pp. 111-133.154 Marosi 1975, p. 15.155 Szatmáriné 2000, p. 9. (Studiul introductiv al lui Németh Péter).156 Detalii referitoare la problematica datării vezi în Cabello–Lukács

1981, pp. 133-135; Cabello 2004, pp. 82-83; Henszlmann Imre a

plasat construcţia bisericii în secolul al XV-lea. Vezi Henszlmann

1864, p. 267.157 Vezi conscripţiile papale: Mon. Vat. vol. I/1, pp. 107, 121, 135.158 Biserica medievală din Atea s-a construit, în opinia noastră,

aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi cea din Zajta. Lăcaşul actual

din Atea se caracterizează prin absidă poligonală şi turn vestic. Se

poate însă stabili, chiar şi fără cercetări mai aprofundate, că absida

originală era dreptunghiulară şi că turnul fusese alipit faţadei

apusene doar ulterior. În peretele sudic al corului a fost amenajată

o nişă de şedere patronală semicirculară, bipartită, susţinută de

console. În peretele nordic al corului se mai vede uşa înzidită

a sacristiei.

Documents

1. Gacsály, biserica reformat. Desenul lui Ferenc Schulcz (1868) · 2014-10-29 · Atyai). 27 Nu se cunoate anul stingerii familiei pe linie brbteasc, tim doar c Andrei Atyai a decedat