IMUL Ш І Х . - Wo« 18. 1 leu exemplarul Оошшіса 13 Maiu 1923

Universul Literar ABONAMENTULUI I i tară: pe un an 60 lei. ta străinătate pe u aa 120 lei.

B A L T A

(led niHmUi ib m. I »i ?)

«

2 . Nr. 18. UNIVERSUL LITERAR Duminică 13 M íj И)2"

In ziarul „Universul" am începi o campanie pentru crearea din grădina Cişmegiului a unui loc de recreaţiu-ne şi de plăceri estetice pentru bucu-reşteni şi pentru cei cari trec vre­melnic prin Bucureşti .

Revista l i terară a ziarului nu poate să înlăture, din preocupările ei de că-ţpetenie. această chestiune şi de a-coia găsim astăzi prilejul să a.şter nem câteva rânduri şi gânduri, des­pre ea.

Înainte ѵгеніе. boeiii cu jupânesele şi jupâniţele ilar cercetau cu dragoste superbul ршж ál (Trçmeghibai. Acolo erau zaiafeturile boiereşti şi locurile de întâlnire, iîa vereteaCă, ale străbu­nilor noştri.

Păr inţ i i mugfcm аш apucat şi eî -zäe când păriiipi 'lor se аишшм, .ояюиіі de stare hmm, negastami şl .cetăţeni ide starostiß. ca sä реашаей.свйэша li-bere în Cişmegm, рвджвЕа äe-aflasa dimineaţa .In zori şi anajiarnée-se seara, în aile de яшйвЕапі, dnpà ee Van ospătai -o zi întreaga, ca. saerift-dele lor şi ші рвежш ряишйві iaver-zit.

Lucruri ІЕІШШШБ Ѣ'Ж poftea laee pentru ínKBHtatorKl таввеги Cişme-

giu. Comißekfl cetaţeaelor iaatófctói pentru ыйсшшівфігеа Capitalei are un rost іщретЖапІ; în luarea ma­surilor de Зшряаиішж a parcului .

Cetăţenii înşişi a n ашіюгіа шосаіа ' să propună ншваай, sg, dea зоіифіяш. să preconizeze iâsi care, îmbrăţ işate 'de factorii ѵЩттшктя. în aceasta direcţiune, vor ссааішіЬш, desigur, la înflorirea Ішзшішіш- Івршоазе în a-

cest centru de verdeaţă şi de flori al Capitalei.

Statui răspândite in parcuri, fân­tâni luminoase în puterea nopţii, p lantaţ iuni şi boschete înflorite, ghir­lande de flori revărsate peste statui, rânduiri de serenade pe Iac, răzoare de flori şi bolţi de trandafiri, ia tă un program de lucrări estetice pentru bucureşteni.

Lume se va îndrăgi a tunci de Ciş-megiu. Muzici mili tare vor cănfca su­perbe arii în aerul îmbăta t de tran­dafiri, iar bucureştencele în feeria nopţilor de Mai, se vor plimba în­cântă toare prin acest modern para­dis.

Copilaşii micuţi, în lungile zile de vară, vor avea locul lor de jocuri ne­vinovate, i m h ă t a ţ i fiind de mires-n\ele foirilor #i la шпЬка raooritoare şi parfumată a teilor.

Şi astfel, nu va ша і Ii părăsi i Ciş-megiwi ; nu va mai fi un sanctuar pe

. aedrep t uáiat de oam-eui. Artişti i iar găsi motive de inspîrăi!î

fericite. Retorii peisagii superbe, Şoer ţ i i poeme -, іаѵіожаЖе de zràneJe par-CB&tt.i

H a i - s ă . f a c e m noi, cei ce -stăm în jurai acestei reviste, o Mtovăr&şire idealistă pentru salvarea -de rmuă a С і§ші^Ыш. АШтсі de datera ziarului ѵеш făuri falanga iubitori-Jer de artă, rasàKagaatiti de Cişaregiu cari vom cere Ьшш arauadoiaiă pentru înfăptuirea operei ce mai sws amia-turăm,

iubi tor i i CişmegHilui au cuvântul. . .

Prunele păroitelui - Loca l i za re á«M U»x $i.»Aiexti Flicber»—

— Bună ziua, d-le învăţător . — B u n ă ziua, păr inte . Păr inte le reluă : — Inchjpueşte-ţi că sunt ziluic vic­

t ima unui furt din par tea unuia din elevii d-tale. Luna t recută , prunul care se află în spatele bisericet era încărcat cu fructe'. Acuma nu e zi în care să nu dispară câte o prună două. Nu puteam bănui pe bă t râna mea servitoare Stanca, fiind-că e o fe­meie cinstită. Eri şi alaltăieri m'ara pus la pândă şi am observat în mai multe rânduri o mut ră de copil furi-şându-se pe lângă pom.

— Şi cui aparţ inea mutra asta. pă­rinte ?

— Yai ! d-lc învăţător. , n'aşî puica spune. Nu prea văd bine. aşa că n ' am putut distinge urmele hoţului şi fiind­că nu mai «unt tânăr n'am putut să mă iau climă el.

Părintele- MU intenţ ionează să se dea ѵіпаѵаілЫш o ? pedeapsă exem­plară, dsn-efte zmanai să se pună ca­pă t hoţiilor zilnice.

— Gândeşte-te. ttemnuie învăţător, la prunele mele zemoase«şirbune care îmi plac atâta. . . Aveam aproape cinci sute, azi nu mai am decât einci-zeci şi cinci.

I I

I n t impul lecţii d?nul învăţător nu se gâudi decât să găsească un mijloc iscusit pentru a díssfígpert iden t i ta tea tânărului .răufăcător.-'Se jgpnâi сЙіаг să întrebe d e o d a t ă :

— Care e acela dintre 'voi care fură. în fiecare seară ţprunele din grădina părintelui ?

Se teme însă că elevii de -frica pe­depsei, să nu spună adevărul.

Din când în când cave un elev vine la catedră să bulbii ie o snoavă de Spe­ran ţă . D-nul- învăţător îl fixează în ochi. ast-fel ca să citească în oglinda asin a sufletului, dovada furtului, h) în zadar însă. Pen t ru a dobândi cer­

t i tudinea ar trebui să-şi cufunde pri­mirea nu în ochi ci în pântece .

Ca t emă de dictando. ,în loc să Іт.< pro vizeze o bucată l i terară despre moar tea lui Mihai Viteazul .despre reforma învăţământului încercată do d. Mihalache, sau despre victoriile lui Ştefan-cel-Mare, silabiseşte câte-va rânduri care au ca titlu : „Gustul prunele părintelui".

„Există într 'un orăşel din F ran ţa pe care îl cunoaşteţi cu toţii (virgulă), dragii mei (virgulă) un băiat foarte rău (punct). Se comportă ca un hoţ, (punct de exc lamare ) ! Se introduce pe furiş în grădina părintelui (punct). Se apropie de un prun (punct). înt in­de bra ţu l (punct). Fu ră o prună (vir­gulă) două (virgulă) trei. (Punct) Pru­nele îi par nespus de gustoase (punct) Dar mâine va căpăta nişte dureri în­grozitoare de pântece". . .

încheierea afirmă că dacă hoţul ar mărturis i îndată insti tutorului furtul pe care l a săvârşit, îi s'ar putea da un medicament care să-1 scape de du-JKBEL

D-nui învuţătnr tace. Mici unul din сѳі оіпеіивоі ş i apt >de elevi nu se !ho-tărăşfie s ă cötíteanteae o asigurare fematoAva ѵѵШадііівІнг саішші. ©aii îşi іхШатшн, diinéle atieefeea de răgaz emangäiind diferite ofturi pe caiete. I a r al$ii inchiaimil -muşte in outii de " chibritul'i.

Lecţ ia e peaaEârşite, d-nnl învăţător recurge la o s t ra tagemă::

— РрпМше voi *e -află unui. — prefer să nu-rl numeec. — n a r e a i u r a t рлнпе din curtea Ьиегісеі. N'am să-1 -pedeptÄesc eu aeprüme. Ii cer numai, că după sfârşitul lecţiei, să se ducă să l a o prună din grădina părintelui. Pen t ru a fi admis azi după amiază la şcoală, va trebui să poarte o p m n ă re ţ inută la gât cu ajutorul unei pan­glici roşu. Podoaba asta o va purta opt zile în şir. drept pedeapsă. Bria u rmare aceasta eete singura peda&p» să pe care o va căpăte . Ne-am înţe­les ?

©ela ora unsprezece până la dană iára un sfert, d-nul învăţător se fffeli-cifcă ne ideia'i ingenioasă. Se gândeş­te la mulţumirea peoaiB- i»ovaidatora pávintele, î n ' t i m p «ce va mânca ülti-

шіок* lui сіпоываі ч?і ; pa t ru • de prune. (instalat pe catedră, la ora două

-ifără zece, învăţătorul parcurge pagi­nile gramaticei cu privire la pronu­me. Micul Pe t re îşi face apar i ţ ia . D-nul învăţă tor constată că băiatul poar tă de gât o sforicică roşie.

— A ! A ! zâmbeşte el. Vinovotul e Pe t re .

Repede î.şi arun.-ă ochii pe gram a' tică preferând să-şî rezerve bucuria de a stigmatiza furtul lui Pe t re ÎÎI prezenţa conşcolarilor lui.

D-nul învăţător citeşte verbele aju­tă toare . Un alt băieţaş îşi face a p *

Duiirnică 13 Main 1923 . UNIVERSUL LITERAR Nr. i8. — 3 .

riţia :й зрго marea mirare a învăţă­torului şi copilul acesta poar tă la gât o ritualică roşîc.

— Nu se poate, se gândeşte el ; de vreme ce Fel:re e vinovatul nu pcafce îi Pavel . 8 e vede ca sunt în prada u-îisi iluzii optice.

Şi In timp ce se gândea ast-fel învă­ţă toru l parcurge шаі departe lecţia.

E o m două. Toţ i elevii trebuie sa fie Fa posturile îor. D-nul învă ţă tor îşî propune mai întâi să închidă gra­matica, apoi uşa şcoaiei, când de o-da tă preotul apare în prag.

— E îngrozitor, d-Je învăţă tor ! Po­sedam azi dimineaţă, după cum ţ r a m mai spus, cincize.cf şi cinci de prune. Acum nu mi-a mai rămas nici una.

Nu fără oare-care mândrie, d-nul învăţă tor caută cu privirea pe Pe t re . Îş i plimbă privirea de-alungul tutu-lor băncilor. Arhitectul le-a orânduit in amfiteatrul ast-fel în cât învăţăto­rul să-şi vadă toţi elevii. In jurul fie­cărui gât. pe toate piepturile se lea­gănă o prună a tâ rna tă de o sfoara rcşie.

Numai trei elevi nu poartă nimic îa gât . D-nul învăţător se pregăteşte aä-і felicite, in schimb ei izbucnesc în plâns :

Să nu credeţi că am fost mai puţini sinceri de cât eeifalţi . d-le în­văţător . Suntem cincizeci şt opt de elevi şi fiind că nu putem alerga aşa de iute ca şi conşcolariî noştri i ara sosit ultimii şi am rămas fără prune.

lacalizare de Const. A. I. Ghica

I g i e n a F r u m u s e ţ i * Sfaturi pratîtce psatra fobreţinerej fri*

museîti şi a sănătăţii fzmum. Ninetie. Loca. — Pielea delicata

se colorează repede, La brun, la ra­zele solare.

Mon! ii recomandă înt rebuinţarea unei soluţiuni de 2 la su tă de chlor-hydrat de chinină în glicerina. Cu a~ ceastă compoziţie se unge părţile ex­puse la soare

* 0 mamă. Temişoara. — împotr iva

petelor de pe faţă şi măştei pe care o cauzează sarcina sa se a p l i G e pe faţă pasta de mai jos şi să se lase să se usuce :

E p . Caolin 4 gr. Lanolină 10 gr.

Glicerina 4 gr. Carbonat d«í magn^rie \ 9

Oxid de zinc I J ** 4

M. S. A.

fícorfii't '<>. Chi şi H in;. — Aplicai.: pavţi'o îvii/.pntr de insecte sau ţânţari , o picătură din :

Rp. Pulv. d e Ipeca Alcool a 15 ; Eter sulfuric

ne de

M E L A N C O L I E Nespus de tainică poveste îţi poate plăsmui o floare 'De-aï sta alăturea cu mine s'asculţi poveşti o zi întreagă ! Dar cîne să-şi mai piardă vremea c'o biată foare, s'o'nţeieagă Şi să-i pătrundă desnădejdea şi jalea'n clipa care moare 1

îmi s-pune tainic trandafirul uitat pe-o mavgine de cupă, De creanga iegănatm'n soare ce îl crescuse pe'ndelete ; Şî cum de-odată ca în vise a stat de dragul umeî fete Privind nedumerit din ramttri la mâna ce a'®'ntins së-t mp&,~»

De~o mână albă, diafană legată-i viaţa lui întreagă..,. Dar dânsa l-a uitat : şi-acuma îşi cerne plânsul de petale. Şi nu e temerea de moarte, îl bîrue o-altă jale : Pe mâine vesela-i stăpână alt trandafir o să-i culeagă !

Se scutură firava floare uitată'n cupa din fereastră Se scutură şi în tăcere aşteaptă clipa când să moară : Iar tu când vei sosî pe-alături, ca dintro urnă funerară' Cu vestejitele petale ... vei strânge şi povestea noastră..^

I . Arnota.

foita mmm î В и і яі йШт Ш APROPOS d i o carte cu a c e s t tit­

lu a tf fur St. Cioban»

Alături de frământările şi. luptele cari se daci in Basarabia şi care sunt rezultatul contactului a două lumi noui cari se întâlnesc, se lucrează în. această provincie cu spor şi cu încredere şi la apropierea sufleteas­că a tâ t ţfe trebuincioasă pentru în­chegarea hotărî toare a tu turor ro­mânilor. P e n t r u realizarea acestei a-propieri nu este nimic mai necesar de cât de a căuta s'arăţi, că cea ce acum poate dezbina şi poate produ­ce o nepotrivire şi neîţelegere. în tre­cu t n a fost : dar a fost o unire şi o singură şi aceiaşi tendinţa de a lu­cra pentru binele şi propăşirea nea­mului românesc. De acea lucrările îndreptate in această direcţie trebiţ­esc salutate cu toată dragostea şi toa tă recunoştinţa. O astfel de lucra­re e ultima carte a d-lui Ştefan Cîo-banu ,.Cultura românească în Basa­rabia sub stăpânirea rusă". Autorul care este un căr turar moldovean is­cusit şi cunoscut încă de sub stăpâ-niea rusă şi care, pentru lucrările sale îndreptate cu scopul de a găsi urme româneşt i în trecutul îndepăr­t a t ar istoriei, a* fost ales şi me-m: bru a l . Academiei române, încearcă în cartea sa s 'arăte începuturile cuini rale româneşt i din Basarabia sub do-mi naţiunea ruseasca.

b'ând pe rând. d-sa. ne a raia in ce chip s'a den făşurat activihiiea cul­

turală românească, ne arată cari au fost pùmeîc tipuri! uri violdvvennşli ce curii didactice au Г'>st imprimate sub domnia ru-casră . ce soariă a a-vut limba românească în h/srrîcu. în în si i'uf/7/e de sfat şi în şcoala, basara­beanii. Nu nită d. Cioh.'iiiu siî ne vor­bească şî de tealrvJ ron,ánesc î-< Ba­

sarabie sub ocupaţia rusă, ne descrie câţi-va scriitori necunoscuţi până a-cum şi care prin scrisul lor au susţi­nut limba şi cultura românească. Nu sunt ui tate nici publicaţiile periodice româneşti cari au apărut sub ruşi, cum nu sunt. uitate şi alte studii ru­seşti asupra trecutului ş* culturii ro­mânilor..

I n t r ' u n volum de mai bine 340 de pagini vedem desfăşurându-se toate încercările făcute de basára* beni de a'şi menţine limba şi datinile lor. de a se manifesta ca reprezen­tanţi i unei culturi vechi şi puternice şi de a-şi găsi un ioc între cele l'alte popoare. Toate aceste încercări n ' au putut s t răbate dincolo de frontierile Basarabiei, n'au putut avea ecoul ne­cesar ca să se impure, multe din ele n'au trecut nici Pru tu l şi a u a » fost cunoscute nici românilor cari au t ră i t o viaţă liberă şi neatârnată , dar ele nici n 'au fost făcute cu acest scop si poate de acea sunt şi maî framoase moaşe şi mai scumpe. Isolaţi în ma­sa enormă a poporului, rusesc, stă­pâniţi de un neam mai pu t e rnk şi mai numeros şî care nu înţelege ea glumească cu supusui său. moldove­nii din Basarabia, totuşi, Lupta c u îndârjire saşi menţîe limba, s'f> dez volte, s'o înfrumuseţeze. Căci le­genda pe care mulţi voesc s'o acre diteze acum: că ruşii au fost áe o toleranţă demnă de laudă, că ei au favorizat începuturile culturale mol­doveneşti, cade prin nouile .cercetări făcute de d. Sî. f'iobanu şi publicate în lucrarea de caro vorbim. Diferite ialbe şi reclamaţi tu ii din .partea ţ&' rănilor şi bocrilor moldoveni dove* dose că stăpânien rusească n*a foefc tolerantă şi câ limba moldovenească ca si obiceiurile şi datinile moldove -

4, Kr. Î3. UNiVP.RS.l. LITERAR

heştî au fost urmări te şi persecutate-de către ruşi.

Se înţelege ca într'Q atmosferă de persecuţii şi de piedici cari se făceau începuturilor culturale româneşt i în Basarabia cari iVaveau nici sprijinul necesar al fraţilor liberi dia Princi­patele Unite, căci nu vedem in nici o pate a cartei d-lui. -C.ki.banu o siu-gură dovadă cu românii de dincolo de P r u t ar fi contribuit cu ceva ca să' susţină- mişcarea moldovenească din Basarabia se înţelege cat dé preţioa­se sunt lucrările pe tărâmul* limbei şi culturel româneşt i făcute de acei basarabenî de care vorbeşte d. Cio-banu în cartea sa„

Bine înţeles îutr 'o cronică, de ziar nu se poate spune tot cea ce ar t r e ­bui să se spuie despre o carte cum ' pste „Cultura romaneasco- în Basara­bia sub stăpânirea rusa" a d-lui Cio­banii 1) care nu trebuie şi nu poate să rămâie numai o carte de specialitate, de acea vom veni cu- spicuiri din cu­prinsul ei insistând asupra; părţilor principale care trebuesc sa, fie cunos­cute tntuor. P â n ă atunci o recoman­dăm să fie cetită de toţi; căci ea este un îsvor nesecat de energie, ea ne a-rată cum un popor lipsit de sprijinul necesar, lipsit de un reazem serios, şi bazat numai pe puterea lui sufle­tească, pe credinţele lui î-n viitor şi. tare pe conştiinţa obârşiei lui care se confundă cu a unuia din cele mai mari şt nobile popoare a ştiut în curs dé un 'veac să păstreze, să cultive, să întreţină, limba, credinţa şi gloria strămoşească.

Cărţ i de fehlt acesta ar trebui sS fie în toate şcolile şi în mâinile tine­retului, care trebuie să înveţe cunî s'a păst ra t neştirbită comoara unui neam şi cum ar trebui şi în viitor e& fie cultivată şi desvoltată.

Dr. I. Dnse ian

Diumuică 13 Mau 1023.

Plâng norii Eu sunt tristă, noaptea-t tristă, Amândouă tHste sidm... Şi durerea 'n noi persistă Fără să ne revoltăm I

Dragostea nu mai insistă Alte visuri să-i purtam, Şi durerea 'n, noi persistă Fură să ne révoltant!

Noaptea plânge toate plâng... $gudui(i ca de cutremur Nourii turbaţi se frăng...

Stropi de apă 'n jos curgând Plan* ф-г norii intr'utt tremur, Ne-a văzut pe noi p!â#gănd f

Jenica Bonteauu

•) Cultma rumenească în Basarabia sub stăpânirea nisă dc Ştefan Cio­banii membru al Academiei române. Editura „Asociaţia Uniunea Cultu­rală Bisericească din Chişinău 1923. Pre ţu l 60 lei.

Mărci româneşti foarte rare Suntem, in roăsuvS.- să a ră tam citi­

torilor noştri numărul fiecărei valori din remimiteie mărci Cop dc bou,, uu-.-'e dintre cele mai rare din Eu­ropa, ia câte exemplare s a u scos.

Vor deduce singuri cititorii noştr i de ce unele sunli a tâ t de preţuite, • — căci . valoarea Tor se află în proporţie cu numărul tirajnlui. Cu cât s'au e-Msis шагі рлфве cu a tâ t şi vaio«rea lör este mai r i s c a t » .

Unele dintre ele au atins chiar pre­ţur i foarte mar i — trecând de o sută' de mâi 1«K — după cum desigur sunt şi a4te caw simt foarte eftine>

Reproducem mai sus două «fin ol'e — aceia de Ш pasale din pr ima emi­siune ş> aceia de 3 parale din emisi­unea a treia.

Emisiunea I 15 Iulie 1858. 27 parale, neg/u pe rose pat. 3@9t excinpF. 54 , aiqastru azur pe verde 4772 SI „ atbastru pe azuriu 709 „

(cete mai rare} JOS „ albastru pe un toz viol. 2584

Emisia il 1 Noembrie 1858. Au diferite nuanţe căci sunt unele pe hârtie azarte, alb* şi gălbue. 5 parele nrgrn pe azuriu 70Ù8 exem.

40 , albisitu „ » 28,032 » 8Q . r o ş . „ 13,056 * 5 . negru pe albă şi gălbue 9,024 »

40 ! . „ . 49J68 » SO roşu 3Ï.960

Clişeele de mai sus n e a u fost puse la dispoziţie cu amabil i tate de d*-nii Birner din Calea Victoriei-

Sfătuim pe to ţ î cititorii noştri cari sunt începători în mater ie de filatelie să ne scrie ca să putem să le dăm părerile noastre cu privire la reuşi ta scopului ce şî-au propus.

Le putem ară ta modul cum să-şi formeze colecţia lor sau de a îmbo­gă ţ i colecţia.

Avem pentru ei put in ţa de a le pune la îndemână avantagios serii de mărci .

E ü f f l s ' M V Ä mărcile prçtato Jntr 'o zi, la un han sărăcăcios din

Anglia, factorul aduse hangioaieei o scrisoare pentru care cerea o t axă de 2 şilingi. Aceasta se petrecea în a-mi-i 1837. Femeea cercetă plicul, î>r torcându-l pe ambele feţe, apoi spuse facotrului : „nu pot să plătesc 2 şi­ling? pentru o scrisoare, e p*ea ' scump, refuz primirea".

De faţă era şi un călător. Rowiaiui Hill, om bxm la suflec. El, crezând că face uu bine hangioa ica . plăti cei 2

şilingi factorului, dar marea-i fu mî< rărea când a observat că această Xe< mee,. aruncă scrisoarea pe masă, fără măca r sa o deschidă. — Mirat, Rovv;-land НШ, îi atrase a ten ţ ia asupra] scrisorii. ^

,,La ce bun să o mai deschid, î i răspunse, numai adresa m'a intéres­sât . Fiul meu este însurat în Scoţiaj şi ca să nu mai piăeim taxa pentru scrisori, m " a m înţeles cu el ca fie^ care membru din famffia lui să scrie' câte un cuvânt din adresă. Jn felul a :

cesta, numai citind adresa ştiu c<$ băiatul meu, noră-mea şi cei pat ru nepoţi ai mei, sunt sănătoşi . Aceasta e to t ' ce mă interesa şi nu am vrut săi plătesc taxa, de oarece în plic nu e ni­mfe scris".

Această mişcătoare înşelătorie, Tal făcut pe Rowland Hill, să înţeleagă! că taxele a tâ t de ridicate pentru scri­sori consti tue o piedică la vulgariza­rea poştei. I n consecinţă, el a propuá guvernului englez să înlocuiască taxa' pe distanţă, cu o taxă fixă şi pentru a simplifica încasarea acestei taxei să se pună în vânzare de către s ta t mici păt ră ţe le de hârtie, împodobite cu diferite desenuri şi pe rari . rel ce' vrea să trime.ată o scrisoare, să le Kpească pe plic. *\

Astfel, s'au inventat mărcile pos 1

tale în Anglia, anul 1840 şi mai târ­ziu, sistemul acesta a 'fost adoptat de mai toa te ţările F r a n ţ a 1849,-Spania 1850, Germania 1852, Româ­nia 1-858, etc,....

ВДібраМ filatelice The China Journal. Ianuar ie . 45',;

Steîk Tiao Hu, r f ung, Tung Ssfl P a i Peking. GMna.

Säckisische Briefmarken Zeittwg. an. 7 Ko. 8 Aprilie. Redacţ ia Colditz-Sachsen.

Phflatelia. Martie. Fontaneila, 7< Entresuelos. Barcelona.

Parisiana Mai, an 4 No. 4. Editura Andre ferrain 49 Rue de lTTotel-de-Ville, Goneese (Seine et Oise^ France .

La Bévue de l'Univers, an 3 No. 14 АргШе. Boulevard Pas teur . Par i s .

tön valurile gândului E mai bine să ai mul tă s tăruinţă şi

adâncă experienţă, decât un remarc ea-Ml spirit şi o va s t ă capaci ta te .

• Nici îutr'o direcţie nu poţi reuşi,

fără destulă s tăruinţă şi încordată muncă .

• Energia şi curaglul, când le între»

buinţezi cu prudenţă, t e fac să rr-alî-zez i ce îţî părea cu neputinţa. '

U e x a n d i o 1. Şonja

Duminică, 13 Mau 1923. UNIVERSUL LITERAR Nr. 18

î n c h i s e car tea , n e p u l n n d citi, fi sp i i j i nmdu-ş i c a p e i pe jiH. r ă m a s e cu p r iv i r ea în go!. l u a a b ă t u t ă ; suf letul Şi-1 s imţ ia sfâ­ş ia t de du re re , căci o r ăn i se ca t ă i şu l urnii p u m n a l vorbele lui Nicuşor , ca re a c u m d o r m e a : „ M a m ă , m i e doi- ,de tata . . . De ce n u m a i v ine a c a s à , m a m ă 1 Cu ce l-am S u p ă r a t noi? N u n* m a i iubeşte? Sp tme u n d e s a l găsesc?". .

Şoptise vorbele aces tea cu m u l t a d u l c e a ţ ă în g las , ea a-tunci c â n d faci o ) ugăciur ie tn fata a l t a r u l u i , şi în ochii-i al­baş t r i r ă s ă r i s e r ă două l a c r i m i m a r i , a r ză toa r e , pe ca re le şter­se incetinel , pe g â n d u r i . î ş i cul­că apoi capul pe pieptul ei, şi t ă c u oftând. Copilul se g â n d i a dorn ic la ta tă-saw, căci n**-l vă-«use de doi an i , delà d e s p ă r ţ i r e a lor, su fe r ind de d r agos t ea ce p i e rduse p r in p l eca rea lui d i n casă , pe ca re n u şi-o p u t e a ex­plica...

Nicuşor se cu lcă t r i s t : a ş a se cu l ca de rftteori o i sp i tea de ta ­tă l lui...

I-a r ă s p u n s ea ceva lu i Nieu-ţo r ? Nu! A t ăcu t . A t ă c u t ca o v inova tă , şi su î le tu- i t r e m u r a de o r e m u ş c a r e s fâş ie toare ; în t oa t ă f i inţa ei f a n a r ă s imţ ise o s g u d u i r e crâncenă . . .

Şi a c u m cugeta la v ia ţa ei de od in ioară . Se l u a s e r ă d in iub i re . T r ă i a u l iniş t i ţ i , feliciţ i . Andre i , bun , î ngădu i to r , îşi făcuse d in N ina iui o i coană , căreea îi m ă r -t u r i s i a g â n d u r i l e , t emer i l e şi p l a n u r i l e pen t ru vii tor. Veni co­pilul , si î n c u n u n ă r a s n i c i a lor cu o bucu r i e n o u ă . O s ă r b ă t o a ­re !e e r a v ia ţ a , şi c ă m i n u l lor, a s c u n s în mi j locu l u n e i g r ă d i n i de lilieci şi s a l c â m i , depa r t e de sgomotu l o r a ş u l u i , e r a im cu ib ca ld şi s c u m p . D a r t r a iu l aces­t a p r e a in t im , l ips i t de za rvă şi emoţ i i , pl ict is i p e N i n a şi, cu­r â n d apoi , c a s a lor se deschise l a r g pr ie ten i lor . O v i a ţ ă nouă. . . d e in t r igă , de bâ r i e l i , de cân t* ce... Andrei- î n să suferea. Vedea cu g r o a z ă c u m Nina , fu ra t ă de

p lăce rea vieţei luxoase, se de­p ă r t a de sufletul lui . de casa lor, de a v u t u l caro se p iApădea din zi în zi. Ba lu r i l e şi se ra te le se ţ ineau lanţ- Şi d u r e r e a lui c rescu şi m a i n m t t , când l u ă s e a m a că N ina făcea ochi du lc i u n u i t â n ă r , c a r e c â n t a d in vi­o a r ă p ă t i m a ş , ş t i a s ă vorbească f rumos , a v e a m i ş c ă r i t ea t ra le , c a r i a m e ţ e a » sufletele naive"...

î n t r ' o sea ră , d u p ă ce p lecase l u m e a , Andrei li vorbi cu g l a su l t r e m u r a t :

Nino.. . u n d e vrei să a jun­g e m cu v i a t a a s t a? Nu pricepi t u că...

— Ce anos t eşti , Andre i ! Mă pl ic t iseş t i grozav.. .

—- Jiu te. pl ict isesc? se r ă s t i Andrei . Bl n u te plictiseşte?.. .

N u !... căc i -mi-es te drag.» Vorbele aces tea c ă z u r ă ca u n

t r ă z n e t în suf le tul lu i Andre i , zăpăcindu-1, îngrozindu-1.

El înţelese că n u m a i e r a n i ­m i c de făcut, că i sbucn i r ea ei scoate la l u m i n ă adevă ru l , că e r a în casă o s a r c ină , o piedică , î ş i l uă p ă l ă r i a şi eşi ca o fur­tună. . .

De a t u n c i e r a u doi ani ?i Ni­n a n u l m a i văzuse.

î n t â m p l a r e a aceas t a se fră­m â n t a a c u m p r in m i n t e a ei. ca î n t r ' u n vâr te j .

Vai, c u m îl l ă sase să plece ? C u m n u 1-a opri t? De ce nu i-a m ă r t u r i s i t a l u n e i că e nevinova­t ă ; că în t r 'o cl ipă de r ă t ă c i r e şi nesocot in ţă s căpase n iş te voi-fee grele; că ед e n u m a i a lui şi n u m a i pe el îl iubeşte? Ce copi­lă fusese!...

Şi ' se gând i apoi la Nicuşor , caro suferea. „Mamă , mi-e dor de ta ta" . . .

Nu e ra oa re în vorbele aces­t ea calde, s t r i gă tu l şi c h e m a r e a in imi i ei? Nu e i a în do r in ţ a a-ceas ta , setea suf le tu lu i ei? Cum 1-a l ă sa t să plece?... Şi începu să p l â n g ă .

C â n d îşi tanălţă capul , N i n a ză r i d iscul ftmii. ca re cernea îfl c a s ă o pu lbere fină de aur , şi-şi a m i n t i de une le nopţ i , în ca r e

Andre i , p l i m b â n d u - s e cu ea p r i n g r ă d i n a p l i nă de f runz i şur i , li vorbea do copi lă r ia şi visele lui d rag i , de unele proiec te peni i u m a i t â rz iu . Co f ierbinte şi înfio­r a t îi e ra g lasu l ! Ce i n s p i r a t ă fi e r a faţa! Ce f rumoş i îi o rau oc in i î n s e r i l e ' a c e l e a do m ă r t u ­r i s i re ! O l u m i n ă vie s t r ă l u c e a în ei, ca o p â n z ă de argint . . .

N ina se aprop ie de p a t u l . în In ca r e d o r m e a Nicuşor , şi-1 să­r u t ă pe f runte . P r i v indu - i chi­pu l , t r e să r i . C u m s e m ă n a au An­d r e i !

Despr inse d in pere te p o r t r e t u l lu i şi c ă u t ă a m e ţ i t ă , r ă n i t ă de m o a r t e , c â n d Ia copil, c â n d ia f i gu ra lu i Andre i . N ic iode t a n u b ă g a s e de s e a m ă a t â t e a a s e m ă ­n a r e î n t r e u n u l şi a l t u l ! Ca d o u ă pică tur i . . .

B a r po r t r e tu l îi căzu d in m â i n i , căci în l in iş tea casi i pă­t r u n s e , de undeva , d e depa r t e , m u r m u r u l u n u i clopot. Şe auz i ­r ă apoi şi a l te clopote, c a r i r ă ­s u n a r ă m a i pu t e rn i c , vu ind , în-ftorjnd împre ju r imi l e . Noap tea înv ie r i i !

In sufletul Ninei coborî o e-v tavie b lândă , c a r e ii m a r i şi m a i m u l t r e m u ş c a r e a . G â n d u r i hune , g â n d u r i de o v ia (ă n o u ă , se de ş t ep t a r ă a c u m in cugetul ei, o î n ă l ţ a u d ' a s u p r a l u c r u r i ­lor omeneş t i , îmbă t ând -o ca pá r ­i á m u l u n u i buche t de roze p roa­spete...

Şji clopotele s u n a u mereu', ves t ind învierea. . .

N i n a se î m b r ă c ă , eşi. o l u ă g r ă b i t că t re b iser ica Sf. Oheor-g h e din r ă s p â n t i a s t răz i lor , un­de ş t i a că se duce A n d r e i în fiecare a n să se înch ine . .

Sbura , şi sufletul îi a r d e a de u n dor n e m ă r g i n i t , de o iub i r e a leasă , cu r a t ă , m a i p u t e r n i c ă de cât aceea de od in ioa ră c â n d s 'au cunoscu t ; iubi re 1 r e n ă s c u t ă cu a v â n t în n o a p t e a înv ier i i , în susp ine le clopotelor, s u b razele luni i , în l u m i n a amint i r i lor . . . „ M a m ă , mi-e dor de tata". . .

I n t r ă în b iser ică cu i n i m a bă-tândw-i r a la o p a s ă r e spe r ia tă , şi începu să cerceteze l u m e a din ju ru - i . F u m de t ă m â i e î n v ă l u i a ÎB cea ţă m u l ţ i m e a . G la su r i se

r c l ăd i au , r i d i c â n d u - s e ca lde că­t r e bol ţ i ' e îna l te . L u m â n ă r i l e

r l ipo tcau , tn fa ţa a l t a r u l u i , c« stelele pe t ă r i a ceru lu i .

St clopotele s u n a u mereu , ves­t i n d Învierea.. .

N i n a în t rezăr i pe Andrei în-t r ' u n u n g h e r al bisericei şi, ca m â n a t ă dc o p u t e r e u r i a şe , îm­p inse în l ă t u r i m u l ţ i m e a din ca-Ic-i, se înfipse î na in t ea lui, ti luă mâine le , în m â i n e l e ei tre-m u r à n d e , i le s t r â n s e cu sete, şi-i zise p l â n g â n d : ::

— Cris tos a învia t , Andre i ! . :

t . . . . . . « Meogea'u a c u m pe s t r a d ă tă­

c u ţ i N i n a p ă ş e a l â n g ă Andre i , încă sf ioasă şi t u r b u r a t ă . N u cu teza să se u i te drep t în ochii lui , căci Andre i tăcea . Ea era p r e a m u l t vinovată. . . Ochii lui Лвбгеі e r a u plini de o me lan ­colie dulce , ca re d ă d e a feţii lui pa l ide u n ae r de su fe r in ţă po­tol i tă , înv insă ; şi m â h n i r e a as­t a pe N i n a o n imicea , o dispe­ra.. .

N ina vedea a c u m cât îl făcu­se să sufere! Dar o va ie r ta?

I n t r a r ă în casă , to t t ăcu ţ i , ch inu i ţ i de g â n d u r i . P r i n l u m i n a d imine ţ i i , Nicuşor se ză r i a , în p a t u l lui , d o r m i n d cu faţa în sus , cu m â i n e l e p u s e s u b căpă­tâ i , cu pletele-i b ă l a n e ş i creţe r e v ă r s a t e pe b ra ţe , cu p iep tu l desgolit...

Andre i Ii l u ă capul î n t r e m â i n i şi-şi l ipi buzele lung , cu pas iune , pe f run tea a l b ă a copi­lu lu i .

N icuşor se t rezi şi u n ţ i pă t svâcn i în ca să : .

— T a t a ! A venit t a t a ! şi s ă r i de g â t u l lui Andre i , înebuni t de bucur ie .

N i n a căzu în g e n u n c h i la pi­c ioarele lor, acoperindu-ş» faţa în pa lme . Dar Andrei o r id ică şi Nicuşor îi a p u c ă de g â t ; şi , a-p rop i indu- i , începu să-i s ă ru te , pe r â n d , pe ochi, pe g u r ă , ame­ţi t , îmbătat . . .

Soare le r ă s ă r i n d , îi î nvă lu i î n t r ' o c u n u n ă de roze a u r i i , şi le m â n g â i e ch ipur i l e b r ăzda t e de lacrimi.!.

Ioan £»roe

FULGI DE SOARE í u g a sc lavului

Da dormi iţă î . . . Floarea mândră, răsădiră pe răzorul amintirii tale. noaptea, legănându-se uşor. plânge în paşnica 'ncăpore ca o umbră fără. umbră, şi durerei nepricepute ţese-n calea tuturor,-....

Trec pe lângă ea. o mângâi câte odată o întreb ce are : dar privirea.-i se desnodă tot mai tristă-n ochii mei : parca-ar vrea să-mi şoptească marginile amărăciunii , ce se strâng de un timp de vreme, peste voalul frunţii ej....

P e o vânt. în vânt so-apleacă, de e SOÎ\re. ofelirea se aşterne peste trvr pn-î ca o pânză de îngropare ; nicî în umbră, nici sub rouă nici răzorul nu-i mai place ; dintre toate , ea-i

domniţa, cea mai ne'nţeieasă floai.^

Când răsună-n miezul nopţii ; de cântări . în larg, poiana, toate florile din luncă, smulg din zâmbetele lor, parfumări. şi le destramă, peste cujmî şi peste ape, .numai floarea ta domniţă, doarme, plânsă pe răzor....

Nn-mă pedepsi domniţă, sânt ace* la.ş sclav în m in tea-mi, nu păstrez de cât robia zâmbetului tău ; mă doare, ofilirea far do vi;eme ; neîţelesul ce se încinge ca un ropot şi'ngenim'che pân'la . .Ţărnă" mândra floare...

Pe-aşi cunoaşte v r e - u n descântec, prea 'ndrăgita mea stăpână, floarea t a înbolnăvită ar simţi tămăduire ; dar păşind pe lângă dânsa, n o a p t e a n miez şi-n zori de ziuă. din al planşe­telor game trece în gândul meu, mâhnire.. . .

Şî neputincios, domniţă, sclavul tău, rămâne-o umbră, printre florî necercetate, fără-a ща і avea çuyân t j

doar la marginea 'ngropării u n d e i fi să-mi fac popasul, sub tăiuşul urmi tale, pe lângă bătăile de vânt. . .

G e o r g e Nutzesci i

ta ce bun?! Când te araţi s räluettoare La geam, ca să te văd mai des, FQ, O in zămbea-ţi plin de 'nfeles îmi faute c o sătbătoare, tn care clipe dulci îmi Ţ:S.

Din zâmbetu-ţi o poezie Fără sfârşit am plăsmuit, Şl fdndcă-i fără ue sfârşit Va tine-o 'ntreagă veşnicie Fur1 a o fi mărturisit.

Căci, a fi scrisă nu să poate. Fragmente iar PU pot s'o spun; — Mai face poate fi nebun De nu spun versurile toate; Ş'atunci iubit- o la ce bun ?/...

St. Delaeftmpiaa

Ö. — Nr. 18. UN|Ví:RS!J!. I.ITÜKAR Duririi'c' 1 :.î M . u 19J3

D E N E C R E Z U T Te-am văzut ieri ie-am, văzut Sub cireşul înflorii, Eu credeam că ai murit. Floii din ramuri tot ningeau. Clipele treceau, treceau Ca un vis de necrezut !....

Te-am privit ieri, te-am privit Ca pe moaşte, ca pc sfinţi, Ca pe un fecior de prinţi ; Inima ţi-am dat in dar, Dataţi fuse în zadar, Iar întrinsa ai lovit ?!...

Şi am, plâns cri şî am plâvs, Sub cireşul înflorit.... O mai bine-aî ţi murit, Mii de flori mii te-ar fi nins ; Rămâneam c'un dor aprins ; Dar cu sufletul nestrâns

Te-am văzut eri, íe-шті văzut, Palid şî îmbătrânit : Parcă-un veac ai fi trăit ! Mi-aî părut ca un strein, Trist, nepăsător, hain.... Vis urât de necrezut, !

S m a i a

!l I I I — Duduţa Oragomires-cu —

Atât de tânără, a tâ t de fragedă, a-;ât de dulce şi ..cum nu mai este", ú plecat spre Universala întâlnire , in marş triumfal ai pornit spre ce­ruri, cari, de frumoasă şi de nease­măna tă ce ai fost, te-au răpit pă­mântului !

Te văd încă cum dat mi-a fost să te văd şi nu te-aş mai fi văzut, şî adânc te-ai înfipt în mintea-mi roa-bă-ţî şi m inimă, palidă frumoasa

gingaşă floare de crin, pârguită de seceta morţii, s tând rece şi .nemişca­tă, dureros înţepenită în ungherile s t râmte şi veşnice ale morţeî, cu mâi­nile subţiri, fine şi albe cruce Ia piept, cu ochii adânc închişi, ale că­r o r a dulci şi rîzitoare lumini s-au stins pentru totdeauna, *— luceferi stinşi şi fără de noroc — din cerul unei vieţi fără prihană a tâ t de puţin şi scump t ră i tă ; cu genele lungi, de orientală... înţelenite pe cearcănile sure din juru-le ; gura, floare uscată, 'din care a curs mierea vorbei tale, uşor crispată de tristul şi supremul zâmbet al ceasului din urmă. Frun­tea netedă sub care a tâ ta înţelepciu­ne a t răi t până a nu fi murit . acum. înghirlan-dată cu floarea de iămâiţă . pe care s a ' întins solemn trista măre­ţie a. eternului repaos fără de vise.

Şi în alb înveşmântată . — mireasă fără ele prihană, — cu flori peste tot,

fiori din belşug, florile pr imärere î cu cari te-au troenit pietatea c

y\ iubirea sfâşiatelor inimi cari ţi-au sărbători t nunta- ţ i tristă şi veşnica cu cerescul mire !

Şi eu,... te-am plâns cu lacrimi dis­crete şi multe, isvorâte din zăgazu-rîle desfundate ale profundei Загегі cu care stâlp de aur, neclintit , p u r ate-voi în gândurile şi aducerile me le aminte, cu cele m a i dureroase la­crimi din, viaţa mea,, şi să te cred dtisă şi pentru totdeauna, n i rmi vine că prea tânără, prea frumoasă, pera isvor de viaţă şî prea scumpă şi prea trebuitoare vieţei ai fost

Şi în jalea nesfârşită şi nebună a lor tăi, cari pe tine singură te-au a-

-vut, de acasă te-au plecat, culcată dusă în culcuşul raclei a tâ t de încă­pătoare ţie. care menită ai fi fost sa împărăteşt i lumea toată, — îngropa­tă în flori şi în pologul durerei fără 'de margini, — şi casa-ţi pe care ai inobilat-o cu f i in ţa ţ i vie atât de ne­preţuită, pustie în urma-ţî a rămas, a tâ t de pustie, şî de tristă şi de năru­ită, pare-că, ca o moară părăsită şi pustie în care stocul apei a secat !...

Răpus de durere adâncă, am închis eâte-va clipe ochii, şi într 'o dureroa­să reverie, te-am văzut pare-că aevea luată pe bra ţe de serafimi înaripaţi. Cari cu două zile în urma, în ceasul Cel mare, s-au scoborît din cer. cău-tându-ţ i sufletul pe care ţi-l-au luat şi ca pe o pajură domnească l-au dus sus în cerurile eterne, s ă i depună deadreptul în sânul lui Dumnezeu!. . .

Ai tăi, gârboviţi de durere, şî cu noi toţi . până la groapă te -am dus. plângându-ţi cu înfiorare la căpătâiu, şi pământului ai fost dată, scumpă printre scumpe şi frumoasă printre cele mai frumoase !

De unde eşti regină a morţei , te în­dură,... tr imite, din haosul împără­ţiei lui Dumnezeu care. ţi s'a dat, mângâere acelora ce nu te pot crede dusă şi pentru totdeauna.

Floare rară. rămâi, cum ai fost, în etern înfloritele grădini ale Iu" Dumnezeu !...

Petro T. a&dei 1923, Aprilie-Huşi.

І. N . ROSNY

óh In І И П С & —

In răchitele din lunca Cântă pősetüe 'n cor, Cântă 'n mine tainic dor, Dor de Sumă, dor de ducă.

Pe sub ramuri umbiitoare Curge râul voluptos. Al meu sufiet e setos După sâmiri de fecioare.

% ffiion Udre cu-Baieştl

— Vezi ilnstraţ a din pag. I —

Se sfârşise o zi din Septembrie, V* brâul firmamentului grămădirea no­rilor întuneca strălucirea amurgului, Licărir i amăgitoare se ridicau de pa pămânfe'irile umede, o ceaţă înconju­ra capetele arborilor, şi totuşi o cor Ioare cireşie răsări pe zenit.

Bătrânul înceta d'à mai cosi iarba; îşi curăţă încet uneltele şi le pusese pe umăr. O porni d'a lungul drumu* lui argilos. Tălpile late ale încălţă­mintei sale plescăiau pe poteca au­ro ioasă.

O biserică îşi plânse vecernia. Lu­mina îngălbeni pegte câmpiile jalni­ce. Câteva ferme îşi a ră tau negrea!.;i lor şi la una din ele. cea mai îndestu­late, vibra o flacără de a r a m ăl gălbue, o lampă gata pentru ceasu­rile nopţii. Câini răguşiţi împrăştiau lă t rătur i prin spaţiu. Şi bătrânul merega înnainte tropăind stăruitor. !

In cenuşa zilei care se topea, iacă o colibă. Era de beton, sub un aco­periş de gresie, destul de solidă, cu obloane de stejar, cu uşă de aseme­nea, dar fără geamuri, golană ca vai de ea. 0 streaşină pe care crescuse muşchi ii îşi întindea marginile ei, şi de desubt dârdâia un băeţaş de cinci ani. Pe cap avea puţin păr, ochii îi emu visători şi trupul l'avea băgat într 'o cămaşă lungă, de pânză groa­să, albăstrie la faţă. Nu se mişca fiind ca avea pîeioarele-i goale legate cu fire de iarbă.

Bătrânul îl dete Ia o par te de dina­intea uşii, scoase cheia şi o odae să­pa tă în pământ îşi deschise încăpe­rea. 0 sobîţă de zid era aşezată în' faţa căminului, două aşternuturi d« frunze erau t rânt i te prin colţuri, şi o masă sărăcăcioasă, trei scaune şi câteva oale lângă o ladă. Ce mai ră­mase din opaiţul întru câtva lumi­nos îl puse pe masă funebru.

— Intră , îi strigă glasul aspru al bătrânului . Copilul intră sfios. A-tunci. descizând lada, bătrânul scoase ö bucată de pâine de secară, câteva bucăţele de brânză, din care el luă trei părţ i şi .ce mai rămânea le dete copilului.

Şi aceste două fiinţe începură să mănânce .

Sub privirea bătrânului, băiatul dârdâia mereu. Privirea îi era sti­cloasă, nemişcată pornită dtntr 'o faţă posomorită, barbară. Obiceiul acestei hoţii era la el vçchi. Dinţii t ineri încă, muşcau înverşunaţi dîn pâinea nea­gră, muşcau ca să se despăgubească de tainul ce-i lăsase băiatului . Tar sărăcuţul, un orfan, ehemuindu-se să «e facă şi mai mititel îşi potolea foa»

Duminică 13 Maiu 1923. UNIVERSUL LITERAR N r

jr.cvi abia îndrasuiad sa mănânce fi­rimituri.

— Mă sărăceşti, m ă sărăceşti ! zise bătrânul clănţenind din dinţi ca un »albatec.

Copilul se dete înnapoi cu spaimă, încetă pent r 'un moment sa mai muşce din merinde, invârtidu-şi ner-vo-s. ochii roşiţi. Cău ta să-şi ascundă căpceanul lui lipsit de păr. Bătrânul cont inua să-i pironească cu ochii lui sticloşi, neînduplecaţi . Şi odaia dără­păna tă , fără al tă podeală decât pă­m â n t bă tă tur i t muced şi jilav, cu a-ceste două vietăţ i mizerabile, era roai t r is tă de câ t o criptă.

E rau rude cu toa te acestea, el bu­nic şi cel l'ait nepoţel. Bătrânul , la moar t ea fiului său, nădăjduia să pue Jmâna pe moştenire. Da r creditorii luaseră tot din averea rămasă . El lu-pse din moştenie numai copilul, o po­v a r ă . Muncitor cu ziua, îşi; pusese tTo parte ceva, după lungi şi grele economii. Şi acum, sufletul lui aspru de ţă ran se întoarse cu ură în con t ra , copilului.

După a tâ tea ani de calicie, după a t â t a vreme de iad el cheltuia pentru gură cât mai puţin se putea din ce câştiga, ca să puie d'o par te în gaura ascunsă, ş t iută numai de le, ia tă că, p e lângă al lui se mai adaogă şi alt s tomac rău făcător.

Din primele zile ţ inu pe copil mai nemânca t . Din nenorocire, aruncat afară la uşă în fiecare dimineaţă, mi­ca fiinţă hoinară, sălbătăcită, fu în-t r o zi întâlnită de medicul locului. Ş i bunicul fusese chemat să se înfă-

* ţişeze, find ameninţa t cu închisoarea dacă mizeria copilului va rămâne s tărui toare . Aşi că trebuia să hră-bească mai bine. să îndoape mai mult gura parazitului. Astfel că bătrânul socotea nedrept să mai existe acest зоріі.

Visând în flecare zi. să scape de el, de două sau de trei ori, la slujba li­turghiei, s tătuse de vorbă cu D-zeu. Dar bunul D-zeu nir i lua buturuga as ta din drum. La fie care masa, d imineaţa şi seara, sufletul bătrânu­lui se înăcrea, se umplea de furie sălbatică. Fireşte că ideea să-şi facă s ingur . . .drepta te . ' î i trecuse mai de multe ori prin mintea lui greoaie. Dar era greu. Tebuia s'o săvârşească departe, prea departe de casa lui şi sä fie nelipsit la munca lui din toate zilele.

Se înnoptase bine ; prin uşa dată de perete numai venea nici o de lumină. Mititelul se cocoţase pe culca şui lui de frunze. în tăcere şi începuse a i so auzi răsuflarea poto­lită a somnului. Bătrânul stetea d.JS-tept mai mul t ca mai. innainte. Do ve-o două-trei orî căşunase în in t i r E e r e c . " Se ridică în fine din locul pe care se ghemuisc şî se dus spre işă.

In t re acestea, luna, lunecată iu

s t ra tur i de noroi, eşi Iar ia iveală, hi negura melancolică, răzbiră câ teva raze ră tăci te . Treptat , cu cât se ară­ta rotocolul lunii,o lumină slabă se revărsa peste câmpie. Ceaţa se risi­pise de adieea 'unui curnt cald. porni t din apus. Ia r băt rânul privea lung la aceste schimbări ale atmosferei.

p r ivea şi se gîndea că. peste câte-va ore, din cerul luminos acuma va că­dea o ploaie deasă, o ploaie care va şterge toa te urmele paşilor de pe po­teci.

Pen t ru ad întări în gândul, acesta analiza, din instinct, forma norilor, se asigura de direcţia vântului, mi­rosea aeul. Şi practica lui 'bătrână, pe jumăta te animalicească şi pe jumă­ta te omenească, îi asigura exactita­tea calcului.

,va urma)

G Â N D U R I Un ideal în v ia ţă ! E o necesitate

tot a tâ t de mare , tot a t â t de impe­rioasă pentru suflet, cum pentru t rup, e h rana lui.

A trăi pentru ideal căruia să-i jert­feşti din gândurile tale pe cele maî bune, întreaga ta putere de voinţă, toa te acele izvoare de tăi'ie ce ţ i le dă mintea, inima şi braţul , ia tă to t înţelesul vieţii, căreia r a r lipsi altfel, nu farmecul, ci însăşi ra ţ iunea de a fi.

Dacă numai astfel se poate conce* pe existenţa izolată a individului, cu a tâ t mai evidentă apare raţiunea u-nuî ideal, în viaţa colctivităţii, căreia îi aparţ ine.

Istoria omenirii, e mar to ră că a-cele dintre popoare cari. în calea desvoltării lor, au urmăr i t un ideal, au trăi t şl s'au înăl ţat până la splen­doare, dar au trebuit să dispară a-tunci când s'au despărţit de el.

Căci ce este un ideal? E năzuinţa spre perfecţiune, visul

de glorie şi mărire, l imanul mântui­rii spre care se întind înfiorate bra­ţele, cerşind lumina binefăcătoare a adevărului, a inimosului , şi a drep­t ă ţ i i !

Ce ar însemna dar, existenţa noas­tră, dacă singura ei năzuinţă ar fi. t raiul comod şi îndestulat de azi pe mâine, neîncălzit de niciun scop mai înalt, de niciun ideal ?

Sau dacă generaţiile. în loc de a ţ ine nestinsă flacăra idealului, pe care alţii l-au lăsat murind cu icoana lui în suflet, în loc de a duce mai de­par te lupta pentru isbândirea lui. şi-ar mărgini dorinţele în cercul unei s t râmte existenţe, cerând vieţii, nu onoareau neî lupte, ci bucuria, şi des­fătarea zilelor frumoase şi acelea pregăti te de iert fa al tora?

Ar mai exista vre-o putere a l t ^ care să mai poată s t rânge laolaltă^ pe acei cărora drept moştenire, ei la lasă t r is ta goliciune a unor sufleta secătuite, în loc do acea credinţă sa eră, singura ce poate încălzi şi a pro 1

pia inimele. credinţa intr 'un ideal?..* G. Sav iB

P o v e s t i r e m u s u l m a n ă — După Lafcadio Hearti *)—

...Mărire creatorului tuturor, a că" rui ta ină tu turor rămâne ta ină ; care toa te făpturile sale le-a însemnat, ca numai el să vadă semnul ; care-i su­fletul sufletului ; care-i ascuns unde i ascuns şi dacă ta ina cerurilor s'ai deschide nici chiar cei 10 mii de ochi nu l'ar putea contempla. Dar soarele în fiece seară îşi întoarece faţa că­t re răsărit , în semn de adoraţie că-tţe el, şi în fiecare lună se împrăştie din strălucirea măririi sale. Oceanul îşi ridică valurile, ca să-i caute glo ria ; focul se înal ţă către el ; vântu­rile murmură din tainele sale şi în cumpăna dreptăţii , chiar un suspin al lui îşi are greutatea.

In cea dintâi carte a lui Gulistan, care vorbeşte de pur tarea regilor, se spune că un monarh persan a osân­dit el însuşi pe un prizonier de răs-boi să fie omorât .

Şi prizonierul, care era încă în toa­t ă strălucirea tinereţii şi în plină des-voltare a puterii, se gândea la zilele,

-pe care le-ar fi putu t trăi, la frumu­seţea pe care ar fi putut-o alinta, la fericirea pe care ar fi pu tu t s'o cu­noască, la nădejdile abia înmugurite care ar fi putu t înflori, Se gândia la toa te acestea cu amărăciune. Ne vă­zând în faţa lui decât noaptea oarbă — fără lună —• a morţii, se gândea Ia soarele care pentru el nu se va ma i înălţa. Şi cu înverşunare începu să blesteme în limba lui neînţeleasă pe rege.

Oh, blestemele ! Şt i ţ i ce spune pro v e r b u l :

,,Cel ce se spală pe mâni de viaţă, acela to t ce are în inimă, spune" .

Văzând regele străşnicia condam* natului , care spunea, spunea mereu cuvinte neînţelese, cu glas aspru sa adresă primului vizir: ,

— Ce zice, câinele ăsta ? ' Vizirul răspunse : — Repetă, stăpâne, cuvintele căr­

ţii sfinte. Aud cuvintele Profetului, care în­

deamnă pe cei necăjiţi să-şi înăbuşe furia, ca să capete mângâierea lui Alah.

Regele simţi cum i se îmoaie ini?

") Lafoadio Heani a r e nenumăra t e p o v e s t i i a d u n i t e din toa te păr ţ i le lumii, L i t e r a tu ra a< ceas ta s impiă , na ivă , dar p u ü n aunoscu tă ei* ropenüo r . e ap rec i a t ă mull in Fran ţa , in Angliij In Belgia şi e c a r a e t e r i i a t ă ca l i t e r a t u r ă exotici

U N i V F R S U L L l T H P A ' J . ii

ma, para furiei se stinse şi fu cuprins de mila şi ordonă ca condamnatul sa l ie iertat.

Dar regele mai avu un vizir, cu '*cb* şireţi şi răi. Acesta ştia toate ' limbile pământului şi erea mereu -Vfornic de a înainta, înfundând pe cei «arH stau în cale. • Cu înfăţişarea unui derviş care se roagă, acest al doilea, vizir spuse :

— Nu stă bine, stăpâne, sfetnicilor cari se bucură de încrederea regală, eă mintă, cum a minţit primul vizir.

Mizerabilul acela condamnat n'a împărtăşit adineaori nici un gând pios, ci dîmpotrivă~a aruncat numai bleiSteme asupra ta. ; ' • Sprâncenele monarhului, se înfrun-;tară ş f îndreptându-se către al doilea vizir zise răspicat. : , : -— A răswiat mai plăcut în urechile mele minciuna primului vizir, decât adevărul din :gura ta uscată. Bl mi-a •pus mmciună cu gând bun, : im, mi-ai •pue adoyărul cu scop şiret. Mai, bine rainçiuna pentru o faptă bună, decât adevărul, .aducător de rele. ;

Pe ăeela Fam iertat şi nu-mi voi întoarce cuvântul. Iar pe tine să nu -te mai-văd în ochi. Piei. , T r a d . de Adina Bratu

M I C H L H K Ü V 1 N S

P r i e t e n u l c a s e i Urmare şL s fâ r ţ i ţ —

Pênllot, — DaS^de d-iia Шгаг&еИзе se mai spune ? Sărmana ïemee,' nu e chip să aibă şi ea un amant fără ca tot oraşul s'o ştie.

Amédée. — Se aude că va pleca în curând déla noi. Altceva ' mâi nos­t im: ©'•na'-Gaston ş i a schimbat iar •ervitoarea. ' P'efţUot. ' — Pentruce ?

Amédée. — Penţrucă a prins-o pe iasta cu bărbatu-său. Şi ştii pe cine a adus în loc ? E o halima : a adus ö negresă. . . "

Périllot. -— Ei ştii că are haz ; eu «unt sigur s'o să dea şi p'asta afară, penţrucă negresele au nişte calităţi (râde sgomótos).

Cécile. - - - I a mai tăceţi cu glumele răutăcioase, vorbiţi ca şi cum n'aşi fi de faţă. Mai bine să-ţi dau doctoria calmantă.

Amédée.-*- Să vă ajut şi eu la pre­pararea doctoriei,

Périllot. — Cu voi amândoi nu mi se urăşte niciodată.

Amédée şi Cécil prepară doc­toria pe care i-o dă- într'o lingir

.riţă... In acest moment" întră Bourdel şi rămâne mirat în faţa

tabloului familiar. Bourdel (ironic). — Frumos tablou

familiar. Vénllot.;— Ah! uite şi căpitanui!

«e mai facî Bourdel ? Bourdel (răutăcios). —- Bine ! fsa-

lutând pe Cécile şi Amédée) Doam­nă, Domnule.

Périllot, - - Nu prea pan bine dis­pus. Cine t e a mai «supărat ?

Bourdel. :— Eh ! prostiile altora. Périllot. — Şi asta te supără ? Bourdel. — Ei, ba nu l Cunosc oa­

meni cari se pretind inteligenţi, cari văd oarecari lucruri neperaüse, şi eu toate acestea sunt chiori.

Périllot. — Nu te înţeleg. Bourdel. — Nu mă miră... î Cécile (către Amédée). — N'am

mai văzut om nesuferit ca Bourdel. Deeâte ori vine pe la noi nu face alt­ceva decât să vorbească de rău pe unii şi pe alţii.. ..

Périilot. -.- Imi pare bine că ai ve­nit, luăm masa cu toţii şi pe urmă facem o partidă în patru.

Bourdel (răutăcios). — In trei o ju­caţi mai bine...

Périllot. — Haide, haide, nu maî face mofturi. ,

Bourdel.— Nu rămân, astăzi e Vi-• neri. Voi mâncaţi dulce şi eu postesc

Vinerea, — aşa m'am obişnuit. (Cé­cile zâmbeşte). De ce râdeţî coniţă, de obişnuinţa"mea ? •'

Cécile. — Ba nu căpitane, râd de ce mi-o spus Doamul Am-'dée.

Bourdel (jigni1,,,;), — Da -da, tre-.bue să fie grozav de interesant ceea-ce spune Domnul Amédée.

Périllot., — la lăsări în pace, omu­le ! Ce te priveşte pe tine dacă Cécile şi Domnul Amédée se distrează v o r

•'• bind... Şt i i -eşti curios. Eu găsesc foarte natural. Ei suntt tineri, noi. suntem bătrâni ; ce-î interesează pe ei ceeace vorbim noi ? !

Bourdel (decis s ă i spună tot adevă­rul). — A ş a ? Vreau să-ţi vorbesc în-

* tre patru ochi. Te interesează mai mult decât îţi închipui !

Bourdel. — Nu... nu mai am răbda-dare.

Pééritlot (către Cécile şi Amédée). Dragii mei, vă rog faceţi o plimbare prin grădină. Bourdel ae să-mi comu­nice ceva foarte important între pa­tru ochii nu vă supăraţi !... vă rog.

Bourdel. — Puteţi să întârziaţi mai mult.

Cécile (către Bourdel). — Dragă căpitane, te rog să uu-mi oboseşti prea mult bărbatul. Fii cât mai scurt.

Peritiot (petrecând cu privirea pé Cécile şi Amédée cari ies în grădină). — Ce drăgălaşe şi bună e....

Bourdel. — Da... da., dar... PeVt/iott^Nici'n'apuc să cer ceva,

căvnji-a-j şi ghicit gândul... Pe lângă toate acestea, - totdeauna cu zâmhe-tul pe buze'şi bine dispusă... o cama­radă şi o soră imposibil de schimbat.

Bourdel.-—-.Şi cu toate acestea va trebui s'o înlocueşti. -

Périllot (nedând atenţie la cele spu* lie de Bourdel). Iar Amédée este

' un băiat рИгі; Öe iatenţie^şJ îndatori­tor.

Bourdel (іжЬиспіпа). Oh ! pentru

numele lui Dumnezeu, esti un bou.* Périllot. — Poftim '? Bourdel. — Pe cât văd eşti legat

bine. Ja ochi ; în oraş nu se vorbeşte decât de voi. Până acum un sfert de oră nu credeam nimic, dar adineauri, trecând pe stradă am auzit... i-am vă* zut îmbrăţişaţi în grădină Iată ceea­ce vream eă ţi spun între patru ochi. Ei, acum înţelegi, nevastă-ta este, a manta lui Amédée !

Périlloti — Ei bată-te norocul să te bata, credeam eă eine ştie ce noutate îmi spui ! ! ! Păi tu crezi că eu nu ştiu.... Am aflat cbiar din prima и când a venit în casă !

BouredL — Cum ? Tu ? şi... ? Périllot. — Ce te miră ? Din noi

doi,'tu eşti cel mai prost. Crezi tu că aşi îndrăzni să mă lipsesc de Cé­cile, de ajutorul ei, de obişnuinţa cu éa, de intimitatea dulce, şi în sfârşit de tot ceeace face din viaţa mea de invalid o viaţă plăcută şi bună, sub pretext că ea, " fiinţă tânără şi ,plină de sănătate, iubeşte.pe Amédée — , după cum e şi natural — şi găseşte

,1a el © dragoste pe oare eu nu i-o pot da ? Aşi fi un mizerabil ! Numai oa­meni ca tine, răi şi eâinoşi la suflet, dau importanţă la astfel de lucruri ! Judecând drept, Cécile, îmi fură ceva mă lipseşte de ceva, iubind pe Amé­dée ? Nu dragul meu. O dragoste în­tre mine şi ea, ca acea dintre ea şî Amédée, nu i o mai pot da. Şi la urma urmei, pentru numele lui Dumnezeu, de ce să 4ăm atâta importanţă unui fapt atât de mărunt ? ! Nói, _ceî bă­trâni, cari ne-am trăit traiul, de ce sa fim mai pretenţioşi şî mai absurzi de cât cei tineri ? ©upă cele văzute şî trăite, ar trebui să privim viaţa sul) alt aspect ! Vezi tu, noi, n'ar trebui să avem pentru noi înşine decât o dorin­ţă, iar pentru celalţi foarte multă bună voinţă : aşa scrie în cartea de­stinului. Aşa este viaţa, nî s'a dat s'o trăim şi tre'bue la rândune să o dăm şi altora.

Bourdel (care tot timpul Ta ascultat încremenit şi cu ochii holbaţi). —• Eşti înspăimântător ! !

Périllot. — Aşa crezi tu. fiindcă judeci cu stomacul. Ti-ar trebui şi ţie zece ani de filozofie liniştită, legat de acest pat, bolnav şi suferind ca mine, ca şă înţelegi toată şcoala vieţii.

Bourdel.— Ia sfăbeşte-mă. cu şcoa­la vieţii. Toate acestea nu «unt decât teorîi. şi chiar în teorie, indulgenţa ta n'are nici o seu*ă. Eu unul nu mă împac cu vederile tale, şi pace. Eşti un adio ! !

Trad. de С о я м і і а І а м п