169201859-victimologie-juvenila (1).pdf

8/19/2019 169201859-victimologie-juvenila (1).pdf

1/242

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

Cu titlu de manuscris

C.Z.U: 343.9 (043.2)

RAILEAN DANIELA

PREVENIREA VICTIMOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR

CONTRA INVIOLABILITĂŢII SEXUALE A MINORILOR,

SĂVÂRŞITE PRIN VIOLENŢĂ

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal

(criminologie, drept penal)

Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific: GLADCHI Gheorghe,

doctor habilitat în drept,

profesor universitar

Autorul:

CHIŞINĂU, 2012


2/242

2

© R ailean Daniela, 2012


3/242

3

C U P R I N S

ADNOTARE...................................................................................................................................5

LISTA ABREVIERILOR.............................................................................................................8

INTRODUCERE...........................................................................................................................9

1. ABORDĂRI CONCEPTUALE ŞI REGLEMENTĂRI JURIDICE CU PRIVIRE LA

VICTIMOLOGIA CRIMINOLOGICĂ ŞI CEA JUVENILĂ

1.1. Noţiunile de bază ale victimologiei criminologice.................................................................17

1.2. Victimologia juvenilă – pr obleme teoretice şi metodologice.................................................25

1.3. Reglementări juridice privind protecţia minorilor victimizaţi prin infracţiune......................34

1.4. Concluzii la capitolul 1 ..........................................................................................................46

2. ANALIZA VICTIMOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR CONTRA INVIOLABILITĂŢII

SEXUALE A MINORILOR, SĂVÂRŞITE PRIN VIOLENŢĂ

2.1. Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a

minorilor, săvârşite prin violenţă ..................................................................................................50

2.2. Formele, determinantele şi consecinţele victimizării minorilor ............................................58

2.3. Personalitatea minorului – victimă a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale, săvârşite

prin violenţă ..................................................................................................................................74

2.4. Comportamentul victimal al minorului în mecanismul infracţiunilor contra inviolabilităţii

sexuale, săvârşite prin violenţă .....................................................................................................86

2.5. Situaţii de victimizare a minorilor prin infracţiuni sexuale săvârşite prin violenţă ..............97

2.6. Concluzii la capitolul 2 ........................................................................................................110

3. MĂSURI DE PREVENIRE VICTIMOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR CONTRA

INVIOLABILITĂŢII SEXUALE A MINORILOR, SĂVÂRŞITE PRIN VIOLENŢĂ

3.1. Conceptul şi etapele prevenirii victimizării minorilor .........................................................114

3.2. Măsuri generale şi individuale de prevenire victimologică a infracţiunilor contrainviolabilităţii sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă ........................................................121

3.3. Subiecţii prevenirii victimologice a infracţiunilor sexuale săvârşite cu violenţă împotriva

minorilor ....................................................................................................................................139

3.4. Reabilitarea socio- psihologică a minorilor - victime ale violenţei sexuale .........................152

3.5. Concluzii la capitolul 3 ........................................................................................................164


4/242

4

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI...............................................................168

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................173

ANEXA nr. 1 Date statistice ale MAI privind cazurile de abuz faţă de copii înregistrate pe

teritoriul Republicii Moldova în perioada anilor 2006-2011 prelucrate în figuri................205

ANEXA nr. 2 Rezultatele cercetării victimologice a infracţiunilor contra inviolabilităţii

sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă.............................................................................208

ANEXA nr. 3 Rezultatele chestionării sociologice privind măsurarea susceptibilităţii

minorilor faţă de diverse forme de comportament victimal .................................................222

ANEXA nr. 4 Cazuri de viol şi acţiuni violente cu caracter sexual în Republica Moldova,

semnalate de mass-media în perioada anilor 2010 - mai 2012...............................................228

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII....................................................240

CV-ul AUTORULUI..................................................................................................................241


5/242

5

ADNOTARE

Railean Daniela, „Prevenirea victimologică a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a

minorilor, săvârşite prin violenţă”, teză de doctor în drept, Chişinău, 2012

Structura tezei: Introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie

din 484 numiri, 172 pagini de text de bază, 4 anexe. Rezultatele obţinute sunt publicate în 11

lucrări ştiinţifice.

Cuvinte cheie: victimă, minor, victimologia juvenilă, vulnerabilitate victimală a

minorului, inviolabilitate sexuală, comportament victimal, victimizarea minorului, determinante

victimogene, situaţii victimogene, prevenire victimologică.

Domeniul de studiu şi obiectivele tezei. Analiza victimologică a infracţiunilor contra

inviolabilităţii sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă în R epublica Moldova. Obiectivele

principale constau în dezvoltarea ramurii victimologiei criminologice - victimologia juvenilă;

stabilirea măsurilor de prevenire victimologică a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a

minorilor, săvârşite prin violenţă; elaborarea recomandărilor de lege ferenda în domeniu.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Este prima cercetare victimologică complexă a

infracţiunilor săvârşite cu violenţă contra inviolabilităţii sexuale a minorilor, în baza căreia au

fost relevate legităţile procesului de victimizare a minorilor în raport cu acest tip de infracţiuni şi

elaborat un sistem de prevenire a victimizării minorilor şi de reintegrare psiho-socială a acestora.

Problema ştiinţifică soluţionată constă în elaborarea unui sistem de prevenire a

victimizării minorilor în raport cu infracţiunile sexuale săvârşite cu violenţă şi de reintegrare

psiho-socială a acestora.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa teoretică a lucrării

constă în cercetarea complexă a bazelor teoretice, juridice, metodologice privind victimologia

juvenilă, analiza victimologică a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a minorilor,

săvârşite prin violenţă. Valoarea aplicată a lucrării rezidă în elaborarea unui sistem de prevenire

a victimizării minorilor în raport cu infracţiunile sexuale săvârşite cu violenţă şi de reintegrare

psiho-socială a acestora, precum şi a propunerilor de lege ferenda.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele studiului pot fi utilizate în vederea

aplicării sistemului de prevenire a victimizării minorilor elaborat; optimizarea, sporirea activităţii

şi formarea subiecţilor de prevenire victimologică; aplicării ghidurilor şi instrucţiunilor practice

elaborate pentru potenţialele victime şi subiecţii sistemului de prevenire; în procesul educaţional

preventiv al minorilor; precum şi în procesul didactic în cadrul instituţiilor de învăţământ.


6/242

6

АННОТАЦИЯ

Райлян Даниела, «Виктимологическое предупреждение преступлений против половой неприкосновенности несовершеннолетних, совершенные с применениемнасилия », докторская диссертация по праву, Кишинэу, 2012.

Структура работы: Введение, 3 главы, общие выводы и рекомендации, литература в

484 наименованиях, 4 приложения, 172 страниц основного текста. Результаты опубликованы в 11

работах. Ключевые слова: жертва, несовершеннолетний, ювенальная виктимология,

виктимальная уязвимость несовершеннолетнего, половая неприкосновенность, виктимальное

поведение, виктимизация несовершеннолетнего, виктимогенные детерминанты, виктимогенные

ситуации, виктимологическая профилактика.

Область исследования и цели работы. Виктимологической анализ преступлений

против половой неприкосновенности несовершеннолетних, совершенные с применением насилия

в Молдове. Основные цели: развитие отделения криминальной виктимологии - ювенальная

виктимология, установление мер по виктимологической профилактики преступлений против

половой неприкосновенности несовершеннолетних совершеных с применением силы, разработка

законодательных предложений.

Новизна и оригинальность. Данная работа является первым комплексным

виктимологическим исследованием преступлений против половой неприкосновенности

несовершеннолетних, совершенные с применением насилия, в основе которого были выявлены

закономерности процесса виктимизации несовершеннолетних по отношению к данным

преступлениям и разработана система мер для предупреждения виктимизации детей и их

социально-психологическая реабилитация.

Решенная научная задача состоит в разработке системы предупреждения виктимизации

несовершеннолетних по отношению к сексуальным преступлениям, совершенных с применением

насилия и их социально-психологическая реабилитация.

Теоретическая значимость и практическая ценность работы. Теоретическая

значимость работы состоит в комплексном ислодовании теоретических, правовых и

методологических основ ювенальной виктимологии, виктимологического анализа насильственныхпреступлений против половой неприкосновенности несовершеннолетних. Прикладное значение

работы состоит в разработке системы предотвращения виктимизации несовершеннолетних по

отношению к сексуальным преступлениям, совершенных с применением насилия и их социально-

психологическая реабилитация, разработка законодательных предложений.

Внедрение научных результатов: приминение разработанной системы по

предотвращению виктимизации несовершеннолетних; оптимизации, развитие и формирование

субъектов виктимологической превенции; практические инструкций и руководства составленных

для потенциальных жертв и субъектов системы профилактики; в подготовительной процессеобучения несовершеннолетних а также для преподавания в учебных заведениях.


7/242

7

ANNOTATION

Railean Daniela, „Victimological prevention of crimes against sexual inviolability of

minors, committed with violence,” doctor degree thesis in law, Chişinău, 2012.

The structure of the thesis: Introduction, 3 chapters, conclusions and recommendations,

bibliography – 484 titles, 4 annexes, 172 pages of basic text. The results obtained are published

in 11 scientific works. Keywords: victim, a minor, juvenile victimology, victimal vulnerability of

the child, sexual inviolability, victimal behavior, child victimization, victimogen determinants,

victimogen situations, victimological prevention.

Study field and work objectives. Victimological analysis of crimes against sexual

inviolability of minors, committed with violence in Moldova. The main objectives are the

development of the criminological victimology’s branch – juvenile victimology, setting of the

measures to victimologically prevent crimes against sexual inviolability of minors, committed

with violence, to elaborate poposals of law ferenda in the field.

The scientific novelty and originality. It is the first victimological complex research of

crimes against sexual inviolability of minors, committed with violence, which revealed

regularities of the process of children’s victimization against this type of crime and developed a

system of prevention of the child victimization and psychosocial rehabilitation of them.

The solved scientific problem is to develop a system of prevention of the child

victimization in relation to sexual offenses committed with violence and psychosocial

rehabilitation of them.

The theoretical significance and practical value of the work. The theoretical

importance of the work consist in a complex research of the theoretical, legal and

methodological basis of the juvenile victimology, victimological analysis of the crimes against

sexual inviolability of minors, committed with violence. The applied value of the work lies in

developing a system of prevention of the child victimization in relation to sexual offenses

committed with violence and their psychosocial rehabilitation, as well proposals for law ferenda.

Implementation of the scientific results. The results of the study may be used to

implement the designed system of prevention of the child victimization; to optimize, enhance the

prevention activities and training the subjects involved in victimological prevention; to apply the

developed guidelines and practical instructions for potential victims and subjects of prevention’s

system in the juvenile prevention education’s process; in the didactic process in the frame of the

educational institutions.


8/242

8

LISTA ABREVIERILOR

CP = Codul Penal

CPP = Codul de Procedură Penală

CC = Codul Civil

CF = Codul Familiei

CCont. = Codul Contravenţional

CE = Consiliul Europei

UE = Uniunea Europeană

ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite

OMS = Organizaţia Mondială a Sănătăţii

WWSF = Women's World Summit Foundation

RM = Republica Moldova

F.Rusă = Federaţia Rusă

SUA = Statele Unite ale Americii

MAI al RM = Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

CNPAC = Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii din R.Moldova

DEX = Dicţionar explicativ al limbii române art. = articol

alin. = alineat

lit. = litera

nr. = numărul

pct. = punctul

p. = pagina

rl. = raionulmun. = municipiul

cet. = cetăţeanul

ex. = exemplu

a.n. = anul naşterii


9/242

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Minorul face parte din categoria

persoanelor cu o vulnerabilitate victimală sporită putând fi uşor antrenat în acţiuni victimizatoare

pentru el. În decursul timpului victimizarea minorilor a luat o mulţime de forme, începând cu

faptul că, copii erau victime a indiferenţei umane, fiind crescuţi fără afectivitate, umiliţi,

stigmatizaţi şi frustraţi de familie şi de societate şi finisând cu calitatea de victime a abuzurilor

fizice, sexuale, emoţionale, psihice. Datorită vulnerabilităţii victimale s porite, minorii au atras

atenţia specialiştilor în domeniu, devenind obiect de studiu a unei ramuri relativ nouă a

victimologiei criminologice - victimologia juvenilă. În această ordine de idei devine deosebit de

importantă elaborarea în continuare a bazelor teoretico-metodologice a victimologiei juvenile

naţionale, precum şi consolidarea particularităţilor acestei ramuri ştiinţifice prin realizarea

investigaţiilor cu caracter aplicativ.

Actualitatea lucrării este determinată, de asemenea, de victimizarea sporită a minorilor

prin infracţiuni sexuale de violenţă. Astfel, numai pe parcursul ultimilor 5 ani în ţara noastră s-

au înregistrat 2602 de infracţiuni de abuz faţă de copii, din care prin 483 de infracţiuni s-a atentat

la inviolabilitatea sexuală a minorilor. Conform datelor statistice un număr substanţial de minori

au devenit victime a violurilor. Alarmant este că aceste infracţiuni aduc atingere inviolabilităţii

sexuale a minorului, ce constituie o condiţie importantă a dezvoltării sexuale normale a acestuia,

au consecinţe cele mai grave şi de durată. Deosebit de grave sunt tendinţele actuale ale

victimizării minorilor prin infracţiuni sexuale: creşterea masivă a abuzurilor sexuale asupra

copiilor de vârstă mică, însoţirea violurilor de omor, vătămări corporale, săvârşirea acestor

infracţiuni în familie. Pericolul major al acestor infracţiuni este condiţionată şi de gradul sporit

de latenţă a acestora. Prin urmare, în prezent sunt excepţional de necesare studiile ştiinţifice

victimologice care pot releva cauzele şi condiţiile, evoluţia şi urmările procesului de victimizare

a minorilor în raport cu anumite infracţiuni, pot stabili particularităţile victimităţii acestora şi

elabora, promova un sistem de măsuri în vederea reducerii sau neutralizării vulnerabilităţiivictimale şi prevenirii victimizării copiilor şi adolescenţilor.

Victimizarea copiilor prin infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale, săvârşite prin

violenţă, constituie nu numai o problemă actuală şi alarmantă pentru ţara noastră, ci şi o

problemă universală, ce trebuie să sporească atenţia, dar şi reacţia faţă de măsurile de protecţie şi

de prevenire care sunt necesare de a fi aplicate. Mai mult, în urma cercetărilor clinico-

psihopatologice şi în funcţie de vârstă, s-a stabilit că victimă a violenţelor sexuale poate deveni

orice copil indiferent de vârstă sau sănătate psihică. De acea este important, ca accentul să fie pus pe prevenirea victimologică.


10/242

10

Importanţa temei de cercetare mai este determinată de necesitatea abordării şi elaborăr ii

soluţiilor privind tratamentul medical, psihologic, educaţional şi juridic al victimelor minore ale

abuzului sexual.

Analiza lucrărilor din literatura naţională demonstrează că în R.Moldova nu sunt studii

aprofundate dedicate victimizării minorilor, cu excepţia cercetărilor realizate de Gladchi Gh., în

care minorii nu sunt investigaţi într -un mod special, ci în contextul problemelor victimizării în

procesul săvârşirii infracţiunilor de viol. Lucrările celorlalţi autori autohtoni se referă succint

doar la unele aspecte ce ţin de victimologia juvenilă. De aceea o analiză victimologică în

domeniu este oportună, benefică şi necesară, în special, pentru extinderea activităţii de prevenire.

Actualmente, după o lungă tradiţie de tăcere, victimizarea sexuală a copiilor este denunţată tot

mai frecvent, ceea ce demonstrează că fenomenul există şi ia amploare, iar măsurile de prevenire

victimologică lipsesc, nu le se acordă importanţa cuvenită, nu se aplică, sunt aplicate parţial sau

sunt insuficiente sau ineficiente. Suplimentar, pe zi ce trece apăr noi tipuri de interacţiuni dintre

infractor şi victima minoră, noi determinante victimologice, noi situaţii de victimizare. Toate

acestea urmează încă a fi reflectate în noi studii şi cercetări. Prin urmare, tematica vict imelor

minore a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale, comise cu violenţă este şi va rămâne mult

timp actuală şi importantă, studierea lor constituind şi în continuare o prioritate pe viitor.

Până în prezent, printre autorii autohtoni care într -un mod direct sau tangenţial au abordat

problematica prevenirii victimologice a infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a minorilor,

săvârşite prin violenţă, menţionăm următorii: Gladchi Gh., Martîncic Ev., Baciu Gh., Rusnac S.,

Bujor V., Larii I., Ciobanu I., Dolea I., Bejan O., Ţurcan V., Bîrgău M., Barbăneagră A., Brînză

S., Stati V., Grama M., Manole-Ţăranu D. Un şir de cercetări în domeniu au fost realizate de

autorii de peste hotare: Asanova N.C., Kim E.P, Mihailicenco A.A., Conovalov V.P., Frank

L.V., Morozova M.V., Polubinschii V.I., Pudovocichin Iu.E., Rivman D.V., Rîbaliskaia V.Ia.,

Safiullin N.H., Scurtu I.G., Şostacovici B.V., Uşacova I.M., Potapov S.A., Rădulescu S.M.,

Balahur D., Bogdan T., Sîntea I., Butoi T., Doltu I., Mitrofan N., Zdrenghea V., Neacşu I., MareşR., Nica M., Niţă G., Roman M., Gheorghediac I. Pescaru N., Pirozynski T., Scripcaru Gh.,

Astărăstoae V., Amir M., Bass E., Davis L., Goode E., Finkelhor D., Geiser L. R., Herman J.,

Hirschman L., Neuman E., Pinheiro P.S., Russell D.E.H., Sparks R.F., Wright P., Carr A., Lows

M., Andre J., Born M., Botte M.-F., Brassine G., Bruce F., Coutanceau R., Debruyne I., Derivois

D., Gabel M., Garrigue A.M., Gauthier D., Haesevoets Y.-H., Hayez J.-Y., Herve G., Klein J.-

P., Parat H., Robichaud M.G., Le Rest P., Sauliere D. etc.

Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul lucrării constă în analiza victimologică complexă atipurilor infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă în


11/242

11

R.Moldova, a formelor, determinantelor şi consecinţelor victimizării minorilor, personalităţii şi

comportamentului victimal al minorului, relaţiile acesteia cu infractorul, situaţiilor victimogene,

în vederea dezvoltării ulterioare, în baza concluziilor trasate, a măsurilor de prevenire

victimologică şi elaborarea recomandărilor în vederea perfectării legislaţiei în vigoare.

Pentru realizarea scopului propus, au fost stabilite următoarele obiective:

1. Analiza şi concretizarea noţiunilor de victimă a infracţiunii, victimitate şi victimizare,

determinante victimologice, prevenire victimologică; stabilirea particularităţilor metodologice

ale cercetării victimologice;

2. Dezvoltare în continuare şi precizarea noţiunii, obiectului de cercetare, statutului ştiinţific,

principiilor şi conceptelor victimologiei juvenile;

3. Analiza şi estimarea cadrului juridic naţional şi internaţional privind protecţia minorilor

victimizaţi prin infracţiune şi elaborare a propunerilor de lege ferenda în acest sens;

4. Determinarea şi analiza formelor, determinantelor şi consecinţelor procesului de victimizare a

minorilor în raport cu infracţiunile sexuale săvârşite prin violenţă;

5. Investigarea bio-psiho-socială a personalităţii minorului – victimă a infracţiunilor contra

inviolabilităţii sexuale, săvârşite prin violenţă;

6. Analiza şi estimarea criminologică a rolului victimei minore în mecanismul infracţiunilor

sexuale de violenţă prin prisma comportamentului acesteia, relaţiilor ei cu violatorul şi a

situaţiilor de victimizare;

7. Determinarea şi precizarea conceptului, etapelor, măsurilor şi particularităţilor prevenirii

victimizării minorilor;

8. Elaborarea şi promovarea unui sistem eficient de prevenire a victimizării minorilor în raport

cu infracţiunile sexuale violente şi de resocializare a acestora.

Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică. Caracterul complex al studiului determină

diversitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor utilizate: metode ştiinţifice generale (sistemică,

logică, comparativă, istorică, modelarea); metode ale ştiinţelor concrete (sociologică, statistică,

psihologică, psihiatrică, juridică); tehnici de colectare a datelor (chestionarul, testele, scala de

atitudini, tehnici de colectare a datelor din documente); tehnici de prelucrare a datelor (calcule

statistice, întocmirea graficelor, diagramelor etc.).

Baza teoretică: concluziile formulate în lucrare se bazează pe rezultatele analizei

teoretice a literaturii în probleme de teorie şi filosofie a dreptului, victimologie, criminologie,

drept penal, drept procesual penal, criminalistică, psihologie, medicină legală, sociologie,

psihiatrie etc.


12/242

12

Baza normativă: în investigaţiile realizate, a fost analizată legislaţia naţională: Codul

penal al R.Moldova; Codul penal al R.Moldova (redacţia 1961); Codul de procedură penală al

R.Moldova; Codul de procedură civilă al R.Moldova; Codul Civil al R. Moldova; Codul

Contravenţional al R.Moldova; Codul familiei al R.Moldova; Legile nr. 547 -XV din 25.12.2003,

nr. 338-XIII din 15.12.94, nr. 264-XVI din 27.10.2005, nr. 45-XVI din 01.03.2007, nr. 416-

XII din 18.12.1990, nr.1585-XIII din 27.02.98, nr.105-XVI din 16.05.2008. Pe plan

internaţional au fost studiate Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale; Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii; Convenţia

euro peană cu privire la despăgubirea victimelor infracţiunilor violente; Convenţia internaţională

cu privire la drepturile copilului; Protocolul facultativ la Convenţia ONU cu privire la drepturile

copilului, referitor la vânzarea, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă; Convenţia privind

competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea

părintească şi măsurile privind protecţia copiilor; Convenţia Consiliului Europei STE nr. 201

privind protecţia copiilor împotriva exploatării şi abuzurilor sexuale; Convenţia CE privind

prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice; avizul

Comitetului Regiunilor privind cooperarea locală şi regională în vederea protejării drepturilor

copilului în UE; carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Cartea Socială Europeană

Revizuită; comunicarea Comisiei Europene din 4 iulie 2006; Decizia-cadru 2001/220/JAI a

Consiliului UE; Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului UE; Decizia-cadru 2009/948/JAI a

Consiliului UE; Declaraţia de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului; Declaraţia

universală a drepturilor omului, Declaraţia drepturilor copilului; Hotărârea Curţii de Justiţie a

Comunităţilor Europene (Camera a treia) din 28.06. 2007; Pactul internaţional privind drepturile

economice, sociale şi culturale; Programul de la Stockholm din 2010; Strategia UE privind

drepturile copilului; Tratatul de la Lisabona din 2007; Tratatul privind funcţionarea UE din 1957;

o serie de Recomandări a Comitetului Consiliului Europei; Codurile penale şi legislaţia ţărilor

din cadrul Comunităţii Ţărilor Independente şi unor ţări din cadrul UE.Baza empirică a cercetării: la elaborarea tezei, pentru atingerea scopului şi obiectivelor

anunţate, a fost realizată o cercetare victimologică, fiind analizate, în baza unui chestionar

propriu, 92 de dosare penale ce conţin semnele componenţelor alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. b)

ale art. 171 CP şi alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. a) ale art. 172 CP al R M, examinate de

judecătoriile R.Moldova în perioada 2005-2010, pe care au fost pronunţate sentinţe de

condamnare rămase definitive. Dosarele penale au fost cercetate în perioada anului 2011 în

arhivele Curţii Supreme de Justiţie, judecătoriilor de sector ale municipiului Chişinău şi judecătoriei municipiului Bălţi. În vederea măsurării susceptibilităţii minorilor faţă de diverse


13/242

13

forme de comportament victimal, analizei personalităţii şi deprinderilor sociale a copiilor, a fost

efectuată o cercetare sociologică, fiind chestionaţi 250 de minori cu vârstă de 14-18 ani din mun.

Chişinău, cercetare realizată în perioada ianuarie-februarie 2010. Din numărul total de teste-

chestionare, 80% au fost completate anonim de către studenţii Colegiului naţional de medicină şi

farmacie şi Colegiului de arte plastice „Alexandru Plămădeală”, 20% din ele au fost completate

de către studenţii anului I de studii a Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Tehnice,

Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”. De asemenea, au fost

utilizate elaborările teoretice, materiale factologice, rezultatele studiilor şi sondajelor sociologice

şi psihologice, constatările cercetărilor psihiatrice şi victimologice privind problema cercetată, ce

le conţin lucrările ştiinţifice din domeniul dreptului penal, drept procesul penal, criminologie,

victimologie, psihologie, psihiatrie, sociologie elaborate de savanţii autohtoni şi din străinătate;

surse enciclopedice, publicistice.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Este prima cercetare victimologică

complexă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă contra inviolabilităţii sexuale a minorilor, în baza

căreia au fost relevate legităţile procesului de victimizare a minorilor în raport cu acest tip de

infracţiuni şi elaborat un sistem de prevenire a victimizării minorilor şi de reintegrare psiho -

socială a acestora.

Elementele de noutate ştiinţifică constau în următoarele:

1. Au fost analizate şi precizate conţinutul noţiunilor de victimă a infracţiunii, victimitate,

victimizare, situaţie victimogenă, prevenire victimologică, victimă minoră a infracţiunii,

comportamentul victimal al minorilor faţă de abuzul sexual; sunt concretizate elementele

cercetării ştiinţifice victimologice; este definit obiectului de cercetare al victimologiei juvenile.

2. Este propusă definiţia proprie a conceptului de bază a victimologiei juvenilă – vulnerabiliatea

victimală sporită a minorului, precum şi dezvoltat în continuare sistemul viziunilor ştiinţifice

asupra noţiunii de victimologie juvenilă, victimizare juvenilă, personalitatea minorului victimă,

comportament victimal al minorului, prevenirea victimizării minorilor.3. Au fost elaborate propuneri de lege ferenda în vederea armonizării legislaţiei penale naţionale

la reglementările normative internaţionale privind protecţia copiilor victimizaţi prin infracţiuni:

completarea alin. 2 art. 2011 CP RM cu circumstanţă agravantă: lit. „a1”: „săvârşită asupra unui

minor”; completarea art. 77 a CPP RM cu un nou aliniat în care să se prevadă că „autorităţile

judiciare trebuie să desemneze un reprezentant special pentru victimă atunci când ea are calitate

de parte în procedura judiciară, iar deţinătorii răspunderii părinteşti nu pot reprezenta copilul în

proces din pricina unui conflict de interese existent între el şi victima”. Noi tehnologii presupunşi noi măsuri de prevenire victimologică. În acest sens, se recomandă completarea CP al RM cu


14/242

14

un articol nou “Acostarea minorilor în scop sexual” cu următorul conţinut: alin. (1) -

“propunerea prin intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare a unei întrevederi cu o

persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 18 ani, în scopul săvârşirii

oricăror infracţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a fost urmată de fa pte materiale care

conduc la o acea întâlnire”; alin. (2) - “persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin. (1) nu este

pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi

dezvoltarea fizică şi psihică”. De asemenea, completarea CP al RM cu un alt articol nou

„Atragerea minorilor la activităţi de pornografie infantilă” cu următorul conţinut „atragerea cu

bună ştiinţă de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la activităţi de

pornografie infantilă”, precum şi completarea conţinutului art. 2081 CP „Pornografia infantilă”

cu următoarea sintagmă „obţinerea accesului cu bună ştiinţă, prin intermediul tehnologiilor

informaţionale şi a comunicaţiilor, la pornografia infantilă”. De asemenea, se pr opune de a

completa: Legea asistenţei sociale nr. 547-XV din 25.12.2003 cu nou articol în care să fie

prevăzută „obligaţia asistentului social de a comunica poliţiei în timp de 24 de ore abuzul sexual

comis faţă de minor, în caz contrar persoana va fi trasă la răspundere penală”; Legea cu privire la

exercitarea profesiunii de medic, nr. 264-XVI din 27.10.2005, cu un nou articol în care se fie

prevăzută „obligaţia de a comunica organelor de drept în timp de 24 de ore abuzul sexual comis

faţă de minor, în caz contrar medicul va fi tras la răspundere penală”; Legea cu privire la

prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr. 45-XVI din 01.03.2007, art. 8, alin. (4), lit. d)

prin modificarea sintagmei “sesizând de îndată” cu sintagma “sesizând în termen de 24 ore”.

4. Ca urmare a cercetării victimologice proprii a infracţiunilor violente prin care s-a atentat la

inviolabilitatea sexuală a minorilor au fost stabilite formele, identificate determinantele şi

consecinţele procesului de victimizare a minorilor, concretizate şi completate criteriile de

clasificare a consecinţelor victimizării minorilor; relevate trăsăturile personalităţii minorului care

detremină vulnerabilitatea victimală a acestuia; identificate formele comportamentului victimal

al minorului în mecanismul infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale, săvârşite prin violenţă; precizate criteriile de clasificare şi elaborarea unei tipologii a situaţiilor de victimizare.

5. Determinarea şi precizarea conţinutului conceptului, sistemului, subiecţilor, măsurilor şi

particularităţilor prevenirii victimizării minorilor.

6. A fost elaborat un sistem de prevenire a victimizării minorilor în raport cu infracţiunile

sexuale săvârşite cu violenţă şi de reintegrare psiho-socială a acestora. Sistemul dat cuprinde

măsurile de prevenire generale şi individuale; subiecţii prevenirii şi activităţile acestora;

complexul de reabilitare socio- psihologică a minorilor victimizaţi.


15/242

15

Problema ştiinţifică soluţionată constă în elaborarea unui sistem de prevenire a


psiho-socială a acestora.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa teoretică constă în

investigarea complexă a bazelor teoretice şi reglementărilor juridice expuse în legislaţia şi

literatura de specialitate naţională şi străină, vizând victimologia, victimologia juvenilă şi

protecţia minorilor victimizaţi prin infracţiuni; definirea noţiunilor de „victimologie juvenilă”,

„vulnerabiliate victimală sporită a minorului”, „victimizare juvenilă” „personalitatea minorului

victimă”, „comportament victimal al minorului” „prevenirea victimizării minorilor”; precizarea

noţiunilor de „victima infracţiunii”, „victimitate”, „victimizare”, „situaţie victimogenă”,

„prevenire victimologică” „victimă minoră a infracţiunii” „comportamentul victimal al minorilor

faţă de abuzul sexual”; identificarea elementelor cercetării ştiinţifice victimologice; obiectului de

cercetare al victimologiei juvenile; cercetarea victimologică a infracţiunilor contra inviolabilităţii

sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă în Republica Moldova; analiza şi stabilirea formelor,

determinantelor şi consecinţelor procesului de victimizăre a minorilor, relevarea sistemului de

determinante ale victimizării, concretizarea şi completarea criteriilor de clasificare a

consecinţelor victimizării minorilor; investigarea bio-psiho-socială a personalităţii minorului în

vederea identificării trăsăturilor care determină vulnerabilitatea lui victimală; relevarea formelor

comportamentului victimal al minorului în mecanismul infracţiunilor contra inviolabilităţii

sexuale, săvârşite prin violenţă; elaborarea tipologiei situaţiilor de victimizare a minorilor prin

infracţiuni sexuale săvârşite prin violenţă cu precizarea criteriilor clasificării situaţiilor de

victimizare; dezvoltarea în continuare a sistemului de viziuni privitoare la conceptul şi etapele

prevenirii victimizării minorilor, elaborarea sistemului măsurilor de prevenire victimologică a

minorilor prin identificarea măsurilor generale şi individuale de prevenire victimologică a

infracţiunilor sexuale comise cu violenţă faţă de minori, analiza şi stabilirea activităţilor

subiecţilor prevenirii victimologice în domeniul respectiv şi investigarea complexului de

reabilitare socio- psihologică a minorilor victimizaţi, cu formularea propunerilor pentru

tratamentul psiho-terapeutic al victimelor minore şi recomandări de resocializare.

Valoarea aplicată a lucrării este exprimată prin: 1) sistemul elaborat de prevenire a


psiho-socială a acestora; 2) propunerile de lege ferenda întru armonizarea legislaţiei naţionale la

reglementările normative internaţionale privind protecţia copiilor victimizaţi prin infracţiuni; 3)

suport în procesul educaţional preventiv a minorilor; 4) suport întru formarea unui corp profesional de jurişti, poliţişti, judecători, procurori, avocaţi; 5) recomandări ce pot fi utilizate în


16/242

16

formă de ghid practic pentru subiecţii sistemului de prevenire privind prevenirea, identificarea şi

intervenţia în cazurile de abuzuri sexuale comise cu violenţă faţă de minori; 6) recomandări ce

pot fi aplicate ca: instrucţiune pentru potenţiale victime de optimizare a comportamentului în

situaţii victimogene şi; instrucţiune asupra riscurilor la care se pot expune copiii în domeniul

abuzurilor sexuale şi mijloacele de apărare.

Aprobarea rezultatelor. Rezultatele şi concluziile cuprinse în lucrare au fost expuse în

comunicări ştiinţifice prezentate la conferinţe, simpozioane, seminare ştiinţifice, mese rotunde,

inclusiv, în cadrul conferinţelor internaţionale practico-ştiinţifice “Dreptul naţional în contextul

proceselor integraţioniste europene” (Chişinău, 22.12.2006), „Protecţia juridică a proprietăţii,

libertăţii şi siguranţei persoanei în dreptul naţional şi internaţional” (Chişinău, 22.12.2009).

Principale teze teoretice, concluzii şi recomandări au fost reflectate în 9 articole ştiinţifice,

publicate în reviste ştiinţifico- practice periodice şi anuale.

Sumarul compartimentelor tezei. În capitolul I sunt analizate şi precizate noţiunile de

bază ale victimologiei şi investigate bazele teoretico-metodologice ale victimologiei juvenile.

Este efectuată o analiză profundă a publicaţiilor, studiilor realizate la tema tezei de doctorat, este

identificată problema de cercetare şi direcţiile de soluţionare a acesteia şi este realizată o analiză

a reglementărilor juridice privind protecţia minorilor victimizaţi prin infracţiune. Totodată, sunt

formulate scopul şi obiectivele lucrării. În capitolul II sunt investigate sub aspect victimologic

tipurile de infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă. Sunt

stabilite şi analizate determinantele şi consecinţele victimizării minorilor, evidenţiate trăsăturile

personalităţii minorului care determină vulnerabilitatea lui victimală; relevate natura şi formele

comportamentului victimal al minorului în mecanismul infracţiunilor contra inviolabilităţii

sexuale, săvârşite prin violenţă; evidenţiate şi analizate tipurile de situaţii de victimizare a

minorilor prin infracţiuni sexuale săvârşite prin violenţă. Tezele şi concluziile formulate în

capitolul II se bazează pe rezultatele cercetărilor victimologice şi sondajului sociologic efectuate

de autoarea lucrării. În capitolul III este cercetat conceptul, sistemul, etapele şi particularităţile prevenirii victimizării minorilor. Este elaborat un sistem de prevenire victimologică a

infracţiunilor contra inviolabilităţii sexuale a minorilor, săvârşite prin violenţă, în baza

rezultatelor cercetării victimologice realizate de autoarea tezei, prin stabilirea şi analiza

măsurilor generale şi individuale de prevenire, prin identificarea subiecţilor prevenirii

victimologice în domeniu şi analiza activităţii acestora, precum şi prin investigarea complexului

de reabilitare socio- psihologică a minorilor – victime ale infracţiunilor sexuale, fiind formulate

propuneri de rigoare în vederea implementăr ii sistemului dat.


17/242

17

1. ABORDĂRI CONCEPTUALE ŞI REGLEMENTĂRI JURIDICE CU PRIVIRE LA

VICTIMOLOGIA CRIMINOLOGICĂ ŞI CEA JUVENILĂ

1.1. Noţiunile de bază ale victimologiei criminologice

Etimologic, termenul victimă provine de la latinescul „victima”. Criminologul român

Butoi T. a avansat ipoteza că noţiunea de victimă poate deriva de la numele zeului arhaic vedic –

Vikrita – „divinitate fenomenologică a bolilor şi schilodirilor monstruoase” -, având în vedere că

în sanscrită, viktra înseamnă bolnav, schilod, iar termenul de jertfă ar putea avea rădăcini în Jlia

(Jelea) ce personifică în mitologia slavă actul jelirii, nenorocirea, care era întotdeauna însoţită de

Karna, ce simboliza plânsul [94, p.20]. În Dicţionarul Enciclopedic Român, victima este

„persoana care a fost prejudiciată ca urmare a săvârşirii unor fapte culpabile şi păgubitoare”

[266, p.879], în D.E.X. victima are trei înţelesuri: 1 – „de persoană care suferă chinuri fizice sau

morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza propriilor greşeli etc.”; 2 – „de persoană care

suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boli, accident, jaf, crimă etc.); 3 – „de animal sau

om care era sacrificat unui zeu” [267, p.1160].

În prezent, în literatura de specialitate nu există o opinie unică cu privire la noţiunea de

victimă, evidenţiindu-se două poziţii de definire a victimei: în sens larg şi în sens îngust.

O definire vastă a noţiunii victimei, în opinia autorilor, e necesară în legătură cu faptul , că

victima infracţiunii apare nu numai în calitate de obiect principal al cercetării, dar şi ca unul din

instrumentele de bază, prin prisma căruia are loc cunoaşterea infracţiunilor, infractorilor şi a

criminalităţii în general [113, p.72]. Din aceste considerente, în sens larg, victimă e definită ca

„orice persoană fizică sau juridică, căreia direct sau indirect i s-a cauzat o daună morală, fizică

sau materială, prin infracţiune” [149, p.17-20; 164, p.390; 180, p.85, p.93; 186, p.350; 416,

p.182]. Susţin conceptul dat cercetătorii Frank L.V. [180, p.85], Dagheli P. [149, p.17-20],

Cudreavţev V.N. [164, p.390], Hentig H. [205; 180, p.80], Schneider H.J. [186, p.350], Fattah

E.A. [180, p.93], Viano E. [416, p.182]. Din autorii autohtoni cercetătorul Larii I., de asemenea,

optează pentru o definire largă a victimei [113, p.72], dat fiind faptul că , aceasta prezintă un

deosebit interes ştiinţific şi practic. În opinia profesorului Gladchi Gh. aceste definiţii „extind

limitele şi diversifică domeniul de cercetare a victimologiei criminale” [108, p.16], deoarece în

sens larg, cuprindem şi părţile vătămate în sens procesual- penal, şi victimele latente identificate

prin sondaje şi alte categorii de victime, dacă sunt suficiente criterii pentru identificarea lor în

calitatea dată [356; 297, p.15].

În sens restrâns, prin victimă înţelegem „orice persoană umană care suferă direct sauindirect consecinţe fizice, materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale” [84,


18/242

18

p.93; 90, p.16; 249, p.15; 157, p.40-42; 121, p.18; 94, p.20; 205, p.35; 126, p.85; 91, p.44; 116,

p.69; 138, p.131; 134, p.213; 98, p.155; 125, p.57; 112, p.282; 107, p.262; 81, p.154; 96, p.335;

101, p.22; 104, p.13]. Accepţiunea îngustă a noţiunii de victimă cu diverse analize de rigoare o

întâlnim în lucrările ştiinţifice a autorilor autohtoni: Gladchi Gh. [107, p.262], Bujor V., Manole-

Ţăranu D. [90, p.16], Bârgău M. [81, p.154]; Ciobanu I. [96, p.335]; Bejan O., Ilie S. [91, p.44],

Rusnac S. [134, p.213]; români: Bogdan T., Sîntea I., Drăgan-Cornianu R. [84, p.93]; Butoi T.

[94, p.20]; Prună T. [126, p.85]; Mitrofan N., Zdrenghea V. [116, p.69], Tănăsescu I., Tănăsescu

C., Tănăsescu G. [138, p.131]; Culcea D. [98, p.155], Popa V., Drăgan I., Lăpădat L. [125,

p.57], Iacobuţă I. [112, p.282]; Pescaru N. [121, p.18]; Doltu I. Drăghici V. [101, p.22], ruşi:

Râbaliscaia V.Ia [366, p.122], Polubinskii V.I. [168, p.50], Crasicov A. [157, p.40-42]; din

occident: Lopez G., Borstein S. [249, p.5], Mendelsohn B. [121, p.16]; Baril M. [421, p.354].

Aceleaşi două concepte de definire în sens larg sau îngust a victimei au fost identificate şi

în reglementările internaţionale. Astfel, conform Recomandării R (85) 12 a Comitetului CE

privind statutul procesual al victimelor infracţiunii „victima este persoana fizică, căreia i s-a

pricinuit un prejudiciu, inclusiv leziuni corporale sau prejudiciu material, direct cauzându-se prin

acţiunile sau infracţiunile care încalcă normele penale ale statului” [46]. Convenţia europeană cu

privire la despăgubirea victimelor infracţiunilor violente din 24.11.1983, stabileşte ca victime

„persoanele care au suferit leziuni corporale sau cărora li s -a deteriorat sănătatea sau a

persoanelor întreţinute de victime care au decedat ca rezultat al unor astfel de infracţiuni” [15].

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 04.11.1950,

prevede că poate fi victimă „orice organizaţie non-guvernamentală, orice persoană fizică, orice

grup de particulari care se pretind victime a unei încălcări” [13]. Proiectul preliminar al unei noi

Recomandări (actualizând Recomandarea (87) 21) privind asistenţa acordată victimelor

infracţiunilor penale şi prevenirea victimizării repetate din 2006 se referă la victima „persoană

fizică care a suferit daune, inclusiv vătămări fizice sau mintale, suferinţe emoţionale sa u pierderi

economice, cauzate de acţiuni sau omisiuni care contravin dreptului penal” [41]. RezoluţiaAdunării Generale a ONU nr. 40/34 din 29.11.1985 prin care s-a adoptat Declaraţia ONU privind

principiile de bază ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzului de putere, ca victime a

criminalităţii prevede la art.1 „persoanele care, în mod individual sau colectiv, au suferit un

prejudiciu, în special o atingere la integritatea fizică sau morală, o suferinţă morală, o pierdere

materială sau o atingere gravă în drepturile lor fundamentale, în virtutea acţiunilor sau

omisiunilor care înfrâng legile penale în vigoare, inclusiv a celor care prescriu abuzurile

criminale de putere” [55, p.373-376]. Art. 1 a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului UE privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale din 15.03.2001, defineşte victima ca


19/242

19

„persoana fizică care a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrităţii sale fizice sau

mintale, o suferinţă morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau omisiuni care

încalcă dreptul penal” [21, art. 1], Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din

28.06.2007 accentuând că noţiunea de „victimă” în sensul deciziei-cadru menţionate nu include

persoanele juridice care au suferit un prejudiciu cauzat direct de acte sau omisiuni care încalcă

dreptul penal al unui stat membru al UE [27].

Pe plan naţional, noţiunea de victimă ne este oferită de art. 58 CPP al RM care prevede că

„se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse

daune morale, fizice sau materiale”. Art. 59 CPP al RM stabileşte că partea vătămată „este

considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral,

fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei” [6].

Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală

imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale (alin. (2) art.

59 CPP al RM). Victima însă este recunoscută în calitatea dată prin efectele juridice şi nu prin

anumite acte procesuale ale participanţilor la proces, evitându-se anumite formalităţi şi

incomodităţi, statutul de victimă luând naştere până la intentarea procesului penal, odată cu

consumarea infracţiunii şi survenirea daunelor. Prin urmare, noţiunea de victimă este mai vastă

decât cea de parte vătămată, prima fiind un concept victimologic, cea din urmă având un sens

juridico- penal şi procesual-penal. Considerăm că diferenţa dintre victimă şi partea vătămată

trebuie luată în considerare, dar unificarea lor sau examinarea în plan concurenţial nu are sens.

Victimologia trebuie să utilizeze proprii termeni şi noţiuni de victimă şi parte vătămată.

Susţinem poziţia autorilor care propun conceptul larg a definiţiei victimei, opinia dată

fiind promovată de un şir de cercetători autohtoni, români, ruşi, din occident, dar şi în

reglementările internaţionale şi naţionale. Suplimentar, conform Raportului din 20.04.2009 a

Comisiei Comunităţilor Europene, o definiţie largă a victimei o găsim în prezent în legislaţia

Marii Britanii, Bulgariei, României, Letoniei, Suediei şi Slovaciei [44]. Cu toate acestea,

considerăm util şi întemeiat de a avea şi un concept de victima în sens îngust, ce s-ar referi doar

la persoanele fizice. Credem că poziţia abordării victimei în sens îngust este pe deplin justificată,

fiindcă determină strict şi în mod restrâns cercul de persoane care pot deveni victime, fapt ce are

o importanţă deosebită pentru elaborarea şi implementarea măsurilor de prevenire victimologică.

În concluzie, analizând toate caracteristicile esenţiale deduse din multiple noţiuni

examinate, propunem definiţia precizată de victimă a infracţiunii drept „orice fiinţă umană care

suportă în mod direct sau indirect în urma infracţiunii, un prejudiciu moral, fizic sau material”.


20/242

20

Terminologia victimologică se diversifică în permanentă, de bază le considerăm, în afară

de victimă, noţiunile de victimitate, victimizare, situaţii victimogene, determinante

victimologice, studiu victimologic şi prevenire victimologică.

Prin victimitate se înţeleg acele însuşiri, trăsături, capacităţi, roluri jucate în societate etc.,

care predispun persoana de a deveni victimă [90, p.16; 113, p.74; 96, p.335; 91, p.44; 283, p.33],

această definiţie fiind susţinută de cercetătorii autohtoni Bujor V., Manole-Ţăranu D., Larii I.,

Ciobanu I, Bejan O., Ilie S., Bantuş A. O noţiune asemănătoare o prezintă Bîrgău M. care

defineşte “victimitatea ca totalitatea caracteristicilor social-psihologice ale persoanei care

condiţionează probabilitatea de a deveni obiectul atentatului criminal” [81, p.155]. Cercetătorul

Ciobanu I., consideră că victimitatea este: a) capacitatea înaltă a unui individ de a deveni “ţinta”

atentatelor infracţionale [96, p.335], ceea ce corespunde noţiunilor utilizate de Frank L.V. [90,

p.16], Rîbaliskaia V.Ia. [364, p.32], Larii I. [113, p.74]; b) investigarea cauzelor şi condiţiilor ce

favorizează unele persoane să devină victime ale infracţiunilor [96, p.335]; c) caracteristica

individuală a persoanei, care constă în predispoziţia ei de a deveni victimă [96, p.335], definiţie

întâlnită şi la Iliina L.V. [344, p.119]; d) caracteristica comportamentului persoanei care, în

anumite împrejurări, prin acţiunile sale, riscă să devină victimă a infracţiunii.

Susţinem opinia profesorului Gladchi Gh. conform căreia „termenul de victimitate are

aceiaşi semnificaţie ştiinţifică ca şi termenul de vulnerabilitate victimală [29, p.11; 106 p.270;

108, p.31]. Savanţii Rîbaliskaia V.Ia. [364, p.32] şi Conovalov V.P. [348, p.25] definesc

vulnerabilitate victimală sporită, ca fiind determinată doar de anumite calităţi personale bio -

fizice, psihice ori sociale. Alţi autori, cum ar fi Mitrofan N. [6, p.71], Mendelsohn B. [116, p.70]

consideră că, gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat, atât prin intermediul factorilor

personali, cât şi situaţionali. După părerea noastră, victimitatea sau vulnerabilitatea victimală

sporită nu poate fi determinată numai de anumite particularităţi personale ale indivizilor sau

numai de factori situaţionali externi, ci numai în comun.

Cercetătorul Rivman D.V. susţine că victimitatea nu trebuie definită ca o capacitatesporită a persoanei de a fi victimizată. Victimitatea individuală este starea de vulnerabilitate a

unei anumite persoane, determinată de existenţa criminalităţii, care se manifestă prin capacitatea

obiectivă caracteristică persoanei, de a deveni victimă a infracţiunii [357, p.22]. Deci,

victimitatea este vulnerabilitatea victimală caracteristică oricărei persoane. Cu toate acestea, în

opinia lui Gladchi Gh., opinie pe care o împărtăşim, victimitatea este vulnerabilitatea victimală

sporită a unor persoane, cercetarea victimologică a cărora oferă noi perspective prevenirii şi

combaterii criminalităţii. Prin urmare, propunem următorul conţinut precizat al noţiunii de


21/242

21

victimitate drept “vulnerabilitatea victimală sporită a unor persoane determinată de interacţiunea

anumitor factori personali şi exteriori într-o anumită situaţie”.

Procesul prin care persoana se transformă în victimă se numeşte victimizare [90, p.17;

113, p.74; 91, p.45; 283, p.33]. O asemenea definiţie o întâlnim la cercetătorii Larii I., Bujor V,

Manole-Ţăranu D., Bejan O., Ilie S., Bantuş A. În opinia noastră, o definire mai reuşită a noţiunii

de victimizare a fost propusă de Frank L.V. ca „proces de transformare a persoanei în victimă a

infracţiunii şi rezultatul acestui proces, atât la nivel individual, cât şi de masă” [180, p.107],

noţiunea dată fiind asemănătoare cu conceptul de victimizare utilizat de Gladchi Gh. [107,

p.267] şi Bîrgău M. [81, p.155; 80, p.85]. În acelaşi timp definiţia dată este similară cu noţiunea

de victimitate realizată propusă de Rivman D.V., ceea ce nu duce la concluzia, că victimizarea

cuprinde în sine şi statică (victimitatea realizată) şi dinamică (realizarea victimităţii) [29 8, p.11].

În opinia lui Separovic Z., termenul de victimizare face parte din sfera generală şi

complexă a „riscului uman” sau din noţiunea gen „viaţa umană şi sigură” [128, p.366]. Savantul

Frank L., consideră că, victimizarea în general cuprinde toate victimele infracţiunilor,

înregistrate şi latente, indiferent de gradul victimităţii acestora, contribuţiei sau chiar vinovăţiei

directe a victimelor [180, p.110-111]. În opinia cercetătorului Gladchi Gh., victimizarea se

caracterizează prin trăsături cantitative şi calitative ale totalităţii membrilor societăţii sau

familiilor care au devenit victime ale infracţiunilor. Prin urmare, imaginea generală a victimizării

este de fapt imaginea generală victimologică a criminalităţii, caracterizată prin prisma datelor

despre persoanele vătămate, timpul, locul şi modul de victimizare a acestora [107, p.268].

În concluzie, victimizarea constituie procesul transformării unei oarecare persoane în

victimă a infracţiunii (indiferent dacă persoana este predispusă sau nu victimal), în al doilea

rând, victimizarea este rezultatul procesului de transformare a persoanelor în victime (atât cele

predispuse victimal cât şi nepredispuse, cărora le-au fost cauzate prejudicii prin infracţiune).

Astfel, propunem conţinutul precizat al noţiunii de victimizare drept “procesul şi rezultatul

procesului transformării unei persoane (sau grup de persoane) în victimă a infracţiunii”.Delimitarea noţiunilor de victimitate sau victimizare este uneori dificilă, unii cercetători

operând doar cu un concept din două. Analizând literatura de specialitate putem stabili unele

asemănări şi deosebiri. Asemănări: a) ambele constituie obiect specific de studiu al

victimologiei; b) ambele sunt componente a obiectului prevenirii victimologice. Deosebiri: a)

prin victimitate se subînţeleg doar victimele potenţiale, adică persoanele cu o vulnerabilitate

victimală sporită de a deveni victime, determinată de ansamblul calităţilor personale ale acestora

ce interacţionează cu factorii externi în anumite situaţii, pe când victimizarea cuprinde victimelereale: atât procesul de transformare a persoanei în victimă, cât şi rezultatul final al acestu i


22/242

22

proces; b) realizarea victimităţii prin infracţiune şi consecinţele acesteia, constituie parte

componentă a victimizării în ansamblu.

Cu referire la noţiunea de situaţie victimogenă, conceptul este abordat în literatura de

specialitate într -un sens restrâns, cât şi larg.

În sens îngust, autorii Bîrgău M. [81, p.155] şi Polubinskii V.I [168, p.24-25] consideră

că, situaţia victimogenă este o situaţie de viaţă care e determinată de calităţile ori

comportamentul victimei potenţiale şi creează posi bilitatea de a-i pricinui pagube [81, p.155].

Din ce rezultă că, pentru estimarea criminologică a rolului situaţiei victimogene în mecanismul

infracţiunii, o importanţă deosebită o au mai ales situaţiile, formate în legătură cu calităţile

personalităţii şi comportamentului victimei. Cu toate acestea, considerăm că nu numai aceste

situaţii generează victimizarea victimei. În opinia noastră, esenţa situaţiei victimogene este

crearea pericolului de a i se cauza o daună persoanei, prin urmare, situaţia victimogenă este

ansamblul circumstanţelor obiective şi subiective care determină transformarea persoanei (unui

grup de persoane) în victimă (victime) a infracţiunii. În acest context, definiţii mai reuşite sunt

propuse de Frank L.V. pentru care “victimogenă este acea situaţie, când apar circumstanţe,

condiţii, care creează primejdia de a cauza persoanei o daună morală, fizică sau materială” [179,

p.10] şi Gladchi Gh. accentuând că „situaţia victimogenă apare în legătură cu particularităţile

personalităţii şi comportamentului victimei şi creează primejdia unei anumite daune persoanei

vătămate potenţiale” [107, p.277].

În sens larg, unii autori definesc situaţia utilizând termenul de situaţie victimologică. În

acest caz, noţiunea include şi procesul de formare a per soanelor cu un grad sporit de

vulnerabilitate victimală, aceasta fiind principala deosebire cu situaţia victimogenă [327, p.19].

Astfel, cercetătorul Vandîşev V.V. defineşte situaţia victimologică ca “ansamblu de circumstanţe

obiective şi subiective, care au determinat formarea calităţilor personalităţii, datorită cărora ea a

devenit victimă, precum şi crearea situaţiei concrete ce contribuie la săvârşirea infracţiunii” [145,

p.5-6]. În opinia profesorului Gladchi Gh., opinie pe care o susţinem, pentru elucidarea mai

profundă a întregului lanţ cauzal de victimizare, este important, de a include în noţiunea de

situaţie şi procesul însuşirii de către unele persoane a calităţilor, care le asigură o vulnerabilitate

victimală sporită în anumite situaţii concrete de viaţă [108, p.43; 109, p.99], cercetătorul

propunând un concept de situaţie victimogenă în acest sens [304, p.65]. În cazul dat este raţional

a utiliza termenul de situaţie victimologică.

În concluzie, propunem conţinutul concretizat al noţiunii de situaţie victimogenă în sens

larg drept “ansamblul de circumstanţe obiective şi subiective, care determină însuşirea de cătreunele persoane a calităţilor, care le asigură o vulnerabilitate victimală sporită în anumite situaţii


23/242

23

concrete de viaţă şi care creează pericolul de a cauza persoanei prejudicii morale, fizice sau

materiale”.

Privitor la determinantele victimologice, definirea acestora este legată de conceptul

determinantelor criminalităţii. Conform Enciclopediei Criminologice Ruseşti, determinantele

criminalităţii reprezintă “procesul naşterii criminalităţii în societate” [276, p.161], Cudreavţev

V.N. şi Eminov V.E. le definesc ca “cauzele criminalităţii şi condiţiile care le favorizează” [161,

p.123]. În opinia cercetătorilor Cuzneţova N.F. şi Mincovschii G.M., cercetarea cauzelor şi

condiţiilor criminalităţii în ansamblu, trebuie să fie anticipată de explicarea determinantelor

criminologice şi funcţionării componentelor sau „сelulelor” primare ale fenomenului [160,

p.113], în cazul nostru, vorbim despre cauzele şi condiţiile ce determină victimizarea, care şi

poartă în ansamblu denumirea de determinante victimologice.

Deoarece, criminologul studiază determinantele criminalităţii în limitele

„determinismului particular” [276, p.161), în acelaşi mod şi victimologul studiază determinantele

victimologice în limita stabilită. Ca ex., o atenţie şi importanţă deosebită faţă de determinantele

victimologice le regăsim în lucrarea profesorului Gladchi Gh. [108, p.7], care efectuând o

cercetare complexă, multilaterală a personalităţii criminalului şi victimei lui, a relaţiilor lor, a

stabilit îmbinările tipice ale determinantelor victimogene caracteristice infracţiunilor de mare

violenţă (omorul, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, violul).

Cu privire la prevenirea victimologică, în literatura de specialitate ea este definită în mod

diferit, esenţa tuturor noţiunilor însă este aceeaşi: prevenirea victimologică este orientată spre

victimă. Unele noţiuni, în opinia noastră au un caracter general, cum ar fi „totalitatea măsurilor

normative şi sociale orientate spre prevenirea criminalităţii, prin limitarea riscului de a deveni

victimă a atentatelor criminale” [81, p.156; 143, p.268]. Altele au un conţinut mult mai detaliat,

specificând obiectivele principale ale acestei activităţi, de ex., “reprezintă activitatea specifică a

instituţiilor sociale orientată asupra relevării, înlăturării sau neutralizării factorilor,

împrejurărilor, situaţiilor care formează comportamentul victimogen şi condiţionează comiterea

infracţiunilor, relevării grupului de risc şi a persoanelor concrete cu un grad sporit de victimitate

şi influenţării asupra lor în scopul regenerării sau activizării calităţilor de protecţie, elaborării sau

perfecţionării măsurilor speciale de protejare a cetăţenilor faţă de atentatele criminale în scopul

stopării procesului de victimizare ulterioară a acestora” [113, p.80-81; 159, p.377-378]. Conform

noţiunii date, în afara sferei de activitate vizând prevenirea victimologică rămân situaţiile

victimogene în care comportamentul victimei n-a fost victimal, adică nu a fost imoral, ilegal sau

neatent. În opinia cercetătorului Gladchi Gh., opinie pe care o susţinem, conceptul propus poatefi acceptat doar cu condiţia ca prima direcţie a activităţii de prevenire victimologică să fie


24/242

24

modificată, după cum urmează: relevarea, înlăturarea sau neutralizarea factorilor, a situaţiilor

victimogene, în special a situaţiilor create de comportamentul victimal al persoanei vinovate

(ilegal, imoral sau neatent) [109, p.199; 107, p.297; 108, p.64].

În concluzie, propunem conţinut concretizat al noţiunii de prevenire victimologică drept

“activitatea specifică a instituţiilor sociale privind relevarea, înlăturarea sau neutralizarea

factorilor, a situaţiilor victimogene, în special a situaţiilor create de comportamentul victimal al

persoanei vinovate, relevarea grupurilor de risc şi persoanelor cu o vulnerabilitate victimală

sporită şi influenţării lor în vederea restabilirii sau activizării capacităţilor lor de autoprotecţie,

precum şi elaborarea şi implementarea măsurilor speciale de protecţie a cetăţenilor împotriva

infracţiunilor şi victimizării ulteriorare”.

Dacă considerăm prevenirea victimologică ca un subsistem al întregului proces de

prevenire al infracţiunilor, atunci elementele lui sunt: 1) caracteristica victimologică şi; 2)

elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire. Nu este întemeiată, în opinia noastră , utilizarea

de către unii autori a conceptului de “măsuri de prevenire sau profilaxie victimologică” într -o

accepţiune largă, care include şi activitatea de prevenire victimologică. În acest caz se încalcă

raportul dintre categoriile general şi particular, fiindcă analiza victimologică a infracţiunii, a

trăsăturilor ei, e necesară pentru elaborarea măsurilor de profilaxie, toată activitatea respectivă

constituind un sistem general – prevenirea victimologică. Măsurile de prevenire reprezintă o

trăsătură specifică şi un instrument de lucru a prevenirii victimologice.

Cercetarea victimologică întru prevenirea victimizării este reiterată de mai multi autori.

Astfel, cercetătorul Gladchi Gh., stabileşte că „scopul pragmatic general urmărit de orice studiu

ştiinţific este prevenirea infracţiunilor care este realizat prin caracteristica criminologică detaliată

a faptelor social- periculoase concrete, grupurilor de infracţiuni şi elaborarea măsurilor de

profilaxie a acestora” [107, p.117]. Tănăsescu I. consideră că „obiectivul anchetei victimologice

este acela de a reconstitui domeniul victimei, procesul de producere şi de recuperare a

victimizării, acţiunile agresionale şi condiţiile producerii victimizării în general” [139, p.413].Examinând criminologia clinică, savanţii Scripcaru Gh. şi Astărăstoae V. indică că,

„cercetarea victimologică, are aptitudinea de a face criminologia generală să devină o

criminologie a pozitivismului umanizat, atunci când ea trebuie să ducă la consecinţe pragmatice,

cum ar fi prevenirea stării de victimă, neutralizarea situaţiilor criminogen -victimologice” [135,

p.85]. Cercetătorul Stanciu V. compară cercetarea victimologică cu cercetarea medicală, unde

„doar tratarea simptomului ar echivala în criminologie cu tratarea doar a criminalului,

inegalitatea reală a bolnavului în faţa bolii trebuind să conducă în criminologie la înţelegerea


25/242

25

inegalităţii autorului şi a victimei în faţa pedepsei, orice asumare a unui adevăr ştiinţific obligând

şi la înţelegerea şi integrarea contrariilor” [135, p.86].

În opinia profesorului Gladchi Gh., întru realizarea diferitor cercetări victimologice este

necesar, de a crea un model al fenomenelor şi interdependenţelor ce urmează a fi studiate, apoi a

elabora programul, iar în baza acestuia, a stabili ipotezele de lucru, metodele, tehnicile şi formele

organizaţionale ale cercetării [300, p.36], acestea constituind, după aprecierea noastră,

elementele cercetării ştiinţifice victimologice. Modelul cercetării este creat prin intermediul

noţiunilor, expresiilor şi sarcinilor principale ale victimologiei criminologice. Programul

reprezintă un document ce conţine premisele metodologice şi procedurale ale cercetării

ştiinţifice. Compartimentul metodologic se referă la descrierea situaţiei- problemă, determinarea

obiectului de cercetare, formularea scopului şi sarcinilor studiului, formularea ipotezelor ce

concretizează scopul cercetării şi reprezintă în sine instrumentul metodologic principal al ei.

Compartimentul procedural include metodele şi tehnicile de cercetare, descrierea procedeelor de

colectare, prelucrare şi analiză a informaţiei victimologice. Conform părerii cercetătorului

Gladchi Gh. noile exigenţe presupun elaborarea unui suport tehnico-economic al programului

cercetării victimologice, orientat spre create unei structuri organizaţionale eficiente a colectivului

ştiinţific, cheltuirea econoamă a mijloacelor şi materialelor [109, p.78]. Un aspect important şi în

acelaşi timp problematic de realizat al cercetării victimologice constituie în prezent legătură

acesteia cu activitatea practică.

În concluzie, propunem ca elemente concretizate ale cercetării ştiinţifice „crearea

modelului de studiere a fenomenelor cu caracter victimologic, elaborarea programului,

formularea ipotezelor de lucru, metodele şi tehnicilor organizatorice ale cercetării, elaborarea

unui suport tehnico-economic al programului, aplicarea r ezultatelor cercetării în practica

socială”.

1.2. Victimologia juvenilă – probleme teoretice şi metodologiceMultiple tipologii victimale încep cu plasarea pe poziţia cea mai vulnerabilă a minorilor ,

şi acesta este pe deplin motivat, dat fiind faptul că, copiii posed anumite calităţi care îi fac

victime ideale a unei game diverse de infracţiuni. Urmare vulnerabilităţii victimale sporite,

minorii au atras atenţia specialiştilor în domeniu, devenind obiect de studiu a unei noi ramuri a

victimologiei criminologice - victimologia juvenilă, în literatura victimologică naţională, pentru

prima dată, termenul de victimologie juvenilă fiind utilizat de cercetătorul Gladchi Gh., ce o

consideră o subramură a victimologiei criminologice.


26/242

26

În plan juridic naţional, cuvântul juvenil se referă la persoanele care nu au atins vârsta de

18 ani (lat. „iuvenilis” - incomplet matur sau dezvoltat, tânăr). Ca sinonime avem cuvintele

tânăr, copil, adolescent, imatur, pueril, minor, infant, în unele dicţionare întâlnim chiar şi

expresia „adulţi în miniatură” [268, p.13].

Constituţia R.Moldova, în art. 49 şi 50 operează cu conceptele de copil şi tânăr [20]. Art.

20 alin. (1) din CC RM prevede că „capacitatea deplină de exerciţiu începe la data când persoana

fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani” [8]. CF RM stipulează în art. 51 alin.

(1) că „se consideră copil persoana care nu a atins vârsta de 18 ani (majoratul)” [10]. CPP RM

defineşte în art. 6 termenul de persoană minoră ca „persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani”

[6]. Art. 1 al Legii nr. 338-XIII din 15.12.94 privind drepturile copilului prevede că „o persoană

este considerată copil din momentul naşterii până la vârsta de 18 ani” [30].

O interpretare similară a noţiunii de copil întâlnim şi în legislaţia internaţională. Astfel,

art. 1 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului stabileşte, că „prin copil se înţelege

orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului

stabileşte limita majoratului sub această vârstă” [16], în sensul art. 1 al Deciziei-cadru

2004/68/JAI a Consiliului UE privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei

infantile, „copil înseamnă orice persoană având o vârstă mai mică de 18 ani” [22] , iar art. 2 a

Propunerii de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului UE privind combaterea

abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile din

29.03.2010, prevede că „copil” înseamnă orice persoană sub 18 ani [42]. În concluzie, vom

folosi în continuare noţiunea de minor , în sensul de persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

În opinia noastră, victimologia juvenilă are o fermă şi precisă delimitare. Ea este o ştiinţă

socio- juridică, parte a sistemului victimologiei criminologice. Victimologia criminologică

evoluează activ, acumulând un volum considerabil de date despre victimele şi situaţiile diferitor

infracţiuni. În măsura în care, prin cercetarea acestora, se stabileşte un specific victimologic

determinat de trăsăturile personalităţii şi situaţiei, în cadrul victimologiei criminologice seconturează noi orientări ştiinţifice. La etapa actuală, din componenţa victimologiei criminologice

face parte, inclusiv, şi victimologia juvenilă [308, p.15-16].

Obiectul de cercetare al victimologiei criminologice s-a conturat treptat, evoluând de-a

lungul anilor, deşi, deocamdată, în mediul specialiştilor nu s-a cristalizat o opinie univocă

privind definirea acestuia. Astfel, unii consideră că în calitate de obiect de cercetare sunt acele

victime care, prin activitatea lor, au contribuit la producerea faptei infracţionale în cadrul

fenomenului infracţionalităţii [261, p.7]. Potrivit altor cercetători, deşi victimologiacriminologică acordă prioritate studierii victimelor „vinovate” de comiterea infracţiunii, totuşi în


27/242

27

centrul studiului victimologiei se află toate victimele, indiferent de rolul jucat în săvârşirea

infracţiunii [179, p.17; 180, p.6; 109, p.17; 107, p.258; 305, p.50]. Susţinem această din urmă

opinie, şi considerăm că, victimologia criminologică studiază multilateral toate victimele

infracţiunilor, indiferent de rolul acestora în etiologia actului, şi nu se axează doar pe persoanele

vătămate cu devieri victimogene.

Astfel, victimologia criminologică este, în viziunea noastră, ştiinţa despre victime pentru

care devine tipic comportamentul de orice calitate victimologică. Deci şi în centrul studiului

victimologiei juvenile, ca parte a sistemului victimologiei criminologice, se află toate victimele

minore, fără a acorda importanţă, ce rol au jucat ele în infracţiunile săvârşite. Prin urmare, putem

stabili că, obiectul de cercetare a victimologiei juvenile este: personalitatea şi comportamentul

victimei minore a infracţiunii, relaţiile acesteia cu infractorul, situaţiile victimogene, victimitatea

şi victimizarea minorilor, măsurile de prevenire victimologice.

În concluzie, propunem următoarea definiţie a victimologiei juvenile: ştiinţă socio-

juridică, parte a sistemului victimologiei criminologice care studiază personalitatea şi

comportamentul victimei minore a infracţiunii, relaţiile acesteia cu infractorul, situaţiile

victimogene, victimitatea şi victimizarea minorilor, măsurile de prevenire victimologice.

Codul Penal al R.Moldova, adoptat la 18.04.2002 [4], cu modificările şi completările

ulterioare, incriminează ca infracţiuni o serie de fapte, inclusiv cu prevederi de variantă

agravantă, dacă acestea au ca victime minori, copii, persoane care nu au atins vârsta de 14 sau 16

ani, precum şi cei cu vârsta fragedă. Astfel, CP RM prevede 10 componente de infracţiuni care

pot fi săvârşite doar împotriva minorilor (articolele 147, 1641, 174, 175, 205, 206, 207, 208,

2081, 209). În cazul a 17 articole minoritatea constituie componenţa calificată a infracţiunilor

(articolele 145 alin. (2) lit. e); 150 alin. (2) lit. b); 151 alin. (2) lit. b); 152 alin. (2) lit. c); 164

alin. (2) lit. c); 166 alin. (2) lit. c); 171 alin. (2) lit. b), b2), şi alin. (3) lit. b); 172 alin. (2) lit. b)

b2) şi alin. (3) lit. a); 205 alin. (2), (3) şi (4); 206 alin. (3) lit. b), f); 211 alin. (2) lit. c); 212 alin.

(3) lit. b): 217 alin. (3) lit. b1), e); 2171 alin. (3) lit. b1), e); 2173 alin. (3) lit. b); 2176 alin. (2) lit.

c); 280 alin. (2) lit. c); 3091 alin. (3), lit. a)). Toate victimele infracţiunilor menţionate mai sus

constituie obiect de cercetare al victimologiei juvenile.

Cu toate acestea, limitele victimologiei juvenile nu sunt stabilite de componenţele de bază

şi calificate ale infracţiunilor prevăzute de legislaţie în care în calitate de victime sunt minorii.

Victimologia juvenilă studiază în general toate victimele minore ale infracţiunii, indiferent dacă

persoanele au fost recunoscute ca pătimiţi sau nu. Deci, considerăm, victime minore a

infracţiunii atât victimele în sens penal, cât şi victimele latente, relevate în consecinţachestionării sociologice a populaţiei, utilizând sondajele de victimizare [328, p.175]. Astfel,


28/242

28

propunem definiţia precizată a victimei minore a infracţiunii drept „orice minor care suportă în

mod direct sau indirect în urma infracţiunii un prejudiu moral, fizic sau material” .

Fiecare ştiinţă posedă un limbaj specific, precum şi noţiuni de bază cu care operează. În

cazul victimologiei juvenile, considerăm că, conceptul cheie a acestei teorii ştiinţifice îl

constituie vulnerabilitatea victimală a minorului sau victimitatea minorului . În literatura de

specialitate întâlnim definiţii diverse ca conţinut, utilizându-se, ori noţiunea de vulnerabilitate

victimală, ori victimitate a minorului. Autorii care utilizează conceptul de vulnerabilitate

victimală, au ajuns la un consens, că în cazul minorilor , avem de-a face întotdeauna cu o

vulnerabilitate victimală sporită [64, p.301; 20, p.127-129; 15, p.84; 59, p.60; 53 p.45].

În opinia cercetătorilor români “vulnerabilitatea victimală sporită a minorilor este

condiţionată de particularităţile psihocomportamentale şi de vârstă” [120, p.9]. Definiţii mai largi

ne oferă autorii ruşi. În opinia savantului Burlacov V.N. „vulnerabilitatea victimală sporită a

minorului este determinată de particularităţile psihofizice legate de vârstă, rolul social, locul în

sistemul relaţiilor sociale, precum şi poziţia pe care o ocupă în familie”, autorul menţionând ca

un aspect important, care influenţează vulnerabilitatea victimală a minorului „acţiunea negativă a

maturilor asupra psihicii lor, care duc la anomalii morale ce se realizează în plan victimal” [144,

p.145], o poziţie asemănătoare o împărtăşeşte şi Rivman D. [173, p.45]. Cercetătorarea

Melinicova Ă. consideră că “ansamblul calităţilor psihologice genetice, demografice şi

individuale a personalităţii copiilor moderni în condiţiile schimbării mediului de viaţă obişnuit şi

educaţie, duce la formarea anumitor calităţi a personalităţii care îi fac vulnerabili faţă de

schimbările negative a condiţiilor cu care au fost obişnuiţi” [352].

Suntem de acord cu opinia autoarei Morozova N.B., care menţionează că

“vulnerabilitatea victimală a minorului este influenţată de procese obiective externe care duce la

creşterea numărului de copii, ce se găsesc în condiţii criminogene cu o concentrare înaltă a

personalităţilor asociale”. Vulnerabilitatea victimală creşte ca rezultat a comportamentului

deviant al copiilor, condiţionat de motive psihopatologice şi social-psihologice [481]. Referindu-

se la copiii abuzaţi sexual, cercetătoarea Morozova N.B. a definit victimitatea minorului drept

„un complex potenţial de caracteristici psihofizice care determină incapacitatea minorilor de a

concepe din timp caracterul sexual a acţiunilor infractorului, na tura lor etico-morală şi

consecinţele sociale şi (sau) de a elabora şi implementa strategii efective a comportamentului în

situaţii cu caracter pronunţat sexual” [481]. Susţinem opinia din literatura de specialitate că,

vulnerabilitatea victimală este identică, din punct de vedere ştiinţific, cu victimitatea [298, p.11;

107, p.270; 108, p.31] şi propunem definirea conceptului de bază a victimologiei juvenile – vulnerabilitatea victimală sporită a minorului, drept „victimitatea minorului, determinată de


29/242

29

interacţiunea particularităţilor victimei potenţiale şi factorii situaţionali exogeni”, din definiţie

rezultând conţinutul, precum şi cele 2 componente: personală şi situaţională.

O altă noţiune uzitată de victimologia juvenilă este victimizarea minorului. În opinia

cercetătorilor Sellin T. şi Wolfgang M. victimizarea ju

Documents

169201859-victimologie-juvenila (1).pdf