gigantica lepră albă a peisajuluisarea se grupează în constelaţiede păsări pe tumoarea căptuşelii

în plămânii săi stele de mare şibolduri se echilibreazămicrobii se cristalizează înpalmieri ai leagănelor de muşchisalut fără o ţigară tzantzantzagangabouzdouc zdouc nfoùnfa mbaahmbaah nfoùnfamacrocystis perifera să îmbrăţişezebărcile chirurg al bărcilorcurată umedă cicatriceleneveală a luminilor genialebărcile nfoùnfa nfoùnfanfoùnfaeu forţez lumânări înurechile sale gangànfah helicon şiboxeur pe balcon vioarahotelului în baobabi de flăcăriflăcările se dezvoltă înformaţiune spongieră

flăcările sunt bureţingànga şi loveştescările urcă precumsângele gangàferigile spre stepelede lână şansa mea spre cascade

flăcările bureţi de sticlăsaltelele răni saltelelesaltelele cad wancancaaha bzdouc fluturiifoarfecile foarfecile foarfecileşi umbrelefoarfecile şi norii foarfecile corăbiiletermometrul consideră ultraroşul gmbabàba

pelerină educaţia mea coada meae rece şi monocromaticănfoua loua laciupercile portocalele şifamilia de sunete de dincolo de tribordîn începutul în începutul triunghiulşi copacul călătorilor în începutul

creierii mei pleacă pentru hiperbolăcaolina dă năvală în cutia sacranianădalibouli obok şi tòmbo şi tòmbopântecul său e o mare puşculiţăaici intervine toba majorăşi cel care aplaudădeoarece sunt zigzaguri pe sufletulsău şi mulţi de rrrrrrrrrrrrrraici cititorul începe să ţipeel începe să ţipe începe săţipe apoi în ţipăt suntflaute care se multiplică - niştecoralicititorul vrea poate să moarăsau să danseze şi începe să ţipeel e un idiot slab murdar el nu înţelege versul meu el ţipăel are un singur ochiel are zigzaguri pe sufletul săuşi mulţi de rrrrrrrnbaze baze baze uită-te la diademasubmarină care se deşiră în algeauriihonzondrac tracnfoùnda nbabàba nfoùnda tatanbabàba

mişcaregargară astronomicăvibrează vibrează vibrează vibrează în pieptul metalic al înălţimilorinima ta este verde este împărat meteorologicşi urechile mele sunt torţevegetale

ascultă ascultă ascultă eu înghit mbampou şi voinţa ta bunăluăm dans auzim venim pădure

2

întoarsă transferată uhu uhu uhuşoim şoim al propriilor taleimagini-reperemel o prietenul meu tu mă ridici dimineaţa în panamacă aş putea să fiu un zeu nesemnificativsau o pasăre-colibrisau fetusul servitoarei în suferinţăsau croitor explozie culoare vidrărobă a cascadei circulare păr interior scrisoare pe care cineva o primeştela spital lungă foarte lungă scrisoarecând tu îţi pieptăni conştiincios intestinele părul tău interiortu eşti neimportant pentru mine ca un paşaport falscoşarii sunete albastre în miezul zileilătratul lucidităţii mele ultime se aruncă în hăul medicamentelor verzi scumpa mea umbrela meaochii tăi sunt închişi plămânii de asemeneade jet de apă cineva aude piuitul coşarii

marea deplângere a obscurităţii mele unurece vâltoare zigzag al sângeluin-am niciun suflet cascadă fără niciunprieten şi niciun talent doamneeu nu primesc întotdeaunascrisorile mamei melece trebuie să treacă prin rusiaprin norvegia şi prin angliaamintirile în spirale roşii îmi prăjesc creierul în rândurile amfiteatruluişi ca o reclamă luminoasă a sufletului meu, ghinion a ţâşnit din sferaturn de lumină inel forfotind de furnici albastrenimb veştejit secetă a supărării

vino aproape de mine ca rugăciunea

3

să nu te enerveze coboară în pământ precum scafandri încă neinventaţiapoi obscuritatea de fier se va prefaceîn sare şi vinsimplitate paratrăznet al plantelornoastre ai grijăparatrăznete care formează un păianjenastfel devin cununa unui christ enormamorf ţinut arc voltaic

vulturii zăpezii vor veni ca să hrănească stâncaunde lut adânc va deveni lapteşi laptele va tulbura noaptea lanţurile vor vibraploaia va face lanţuri greleva forma roţi în spaţiu razesceptrul în mijlocul cărora crengiziare vechi tapetează un paraliticnimb veştejitinel forfotind de furnici albastredomn deget auriu furnal sphingeriede ce să-l strângi de cedupă bubuitul tunetului martie militarul se va dezlănţuidisperarea mea tub de fier ca de tinicheadar de ce oh de ce?aşa aşa mereu dar drumult u t r e b u i e s ă f i i p l o a i a m e a o b s c u r i t a t e a m e a m e t a l u l m e u c i r c u i t u l m e u f a r m a c i a m e a n u m a i p l â n g e n u m a i p l â n g ed a c ă v r e i

marea deplângere a obscurităţii mele doiuite părul meu a crescutresorturile creierului meu s-au îngălbenit şopârle îngălbenite se lichefiazădin când în cândspânzuratul

4

străpungecopacsoldatulîn regiunile noroioase unde păsările se îngrămădesc în tăcerecavaler astralgoblenurile paleacid care arde nu în maniera panterelor în cuştifântâna ţâşneşte şi urcă spre alte culori

tremurărifiica mea suferă de albastru nul şi îndepărtatcapul meu e gol ca un şifonier de hotelspune-mi încet peşte al cutremurelor umile şi frâneazăatunci când vrei să plecinisipulpaşaportdorinţăşi podul pocneşte din rezistenţă tripartidăspaţiulpoliţiştiîmpăratulgreunisipce mobilă ce lampă inventează pentru sufletul tăuseptembrie al hârtiei-gazîn imprimerie

vă iubesc lămâi ce se umflă pe gheaţă noi separăm mama mea venele mele lungimea domnuluimama meamama mea mama mea tu aştepţi în acumulata zăpadă electricitatedisciplinăfabuloasă

frunzele se grupează în structuri-aripi calmează-ne pe o insulă şi urcă precum ordinea arhanghelilor

foc alb

sticlă traversează paşnic

5

fericire a liniilor vântul despre tine cuptorul sufletuluifum viteză fum durgeografie împodobită cu mătase colonizată în corali înfloriţi cântec cristalizatîn vasul corpului cu floarea defum

vibraţie a negruluiîn sângele tăuîn sângele tău plin de inteligenţă şi înţelepciune de amiazăun ochi albastru încreţit într-o sticlă clarăte iubesc te iubesco coborâre verticală în oboseala mea care nu-mi luminează drumul plus inima mea înăbuşită cald într-o hârtie vechepoţi să o muşti: fluierăsă mergem

nori ordonaţi în febra ofiţerilorpoduri crăpate corpul tău mizerabil e foarte înalt vezi aceste scrisori din calea lactee şi decupează memoria în vivante formedoar o cale mereu aceeaşi calelărgindu-se mereu lărgindu-se

farmacie-conştiinţălampă a unui crin va fi născut un aşa de măreţ prinţîncât fântânile vor spori numărul uzinelorşi lipitoarea se transformă în arbore al maladieieu caut nemişcarea dumnezeu imobil dumnezeu imobilde ce atunci da vei învăţa vino în spirală către lacrima inutilă

papagal umedcactus de lignit se umflă între coarnele vacii negrepapagalul dezgroapă turnul sfântul manechin

în inimă există un copil - o lampădoctorul declară că nu o să irosească noaptea

6

apoi trece în scurte şi acute linii linişte formaţie tăcută

când lupul vânat se odihneşte pe albalesul vânează sunt închisearătând flora rezultată din cadavru ceea ce va fi cauzăşi cardinalul franţei va apărea cei trei crini claritate fulgerătoare virtuteelectricăroşie lungă uscată pictură peşti şi litere sub culoare

uriaşul leprosul peisajuluiimobilizează-te între două oraşeare pârâuri dă cadenţă şi broaştele ţestoase ale dealurilor se acumuleazăcu greutateel scuipă nisip îşi frământă plămânii de lână a se curăţainima şi vârtejul privighetoarii în râsul ei - turnesolel vrea să strângă curcubeul inima mea este o stea-de-mare de hârtie

în missouri în brazilia în antile dacă crezi că eşti un cititor mulţumit tu vei deveni transparent pentru o clipăcreierul tău burete transparent şi în această transparenţă va fi încă o transparenţă mai slabăslabă când un nou animal toarnă albastru în această transparenţă

retragerepăsări copilărie pluguri rapide hanurilupte cu piramide18 brumairepisica pisica e salvatăintrarelăcrimarevalmyviu brâu roşulacrimiîn gaură trompetă lentă clopoţei plânsmâinile crăpate ale copacilor dau ordineplângeţielstaţiispre alb spre pasărelasă-ne să plângemvoi plângeţia aluneca

7

tu porţi cuie pe cicatricile tale proverbe lunareluna bronzată se lansează pe orizonturi diafragma taochiul lunii bronzat într-un lichid vâscos negruvibraţii surdulanimale grele fug în cercuri tangentemuşchi păcură căldurăţevile sunt curbe a înfăşuraintestinelealbastre

sfântformaţie marină stâncoasă arborescentă ascezămultiplicarea memoriei mele în chitările vibraţiilor memoria meacamforul clovnul antilopa gnu a face ghirlande din roţile de angrenajîngerul se lichefiază într-un medicament şi disonanţeurcă-te pe paratrăsnet a deveni pantere corăbii angrenaje curcubeu ce le aspirăsunetele toate sunetele şi sunetele imperceptibile şi toate sunetele se coaguleazădraga mea dacă te simţi rău e din cauza sunetelor ar trebui să înghiţi o pastilă

concentrare interioară pocnetul cuvintelor care izbucnesc trosnind şocurile electrice ale peştilor-cuţit apa care se deşiră când caii traversează împerecherile lacustretoate dulapurile pocnescrăzboiulacoloo noul-născut care e transformat în piatră de granit care se face prea dură prea grea pentru mama sa cântecul litotomistului zdrobeşte piatra din vezica urinară el introduce acolo flori de liliac şi ziare

tăcere floare a sulfuluifebră tifoidă tăcereinima orologiu microbi nisip mătrăgunăcu vântul tu îl agiţi ca torţa mercurului către nordşopârlele de gazon au putrezit o somnul meu a prinde muştele cameleon astronomico somnul meu de anilină şi zoologiecapul tău secţionat ar putea să fluiere culori frumoaseiniţial chimica grădină de noapte a pus comenzile ambasadorului

8

lumina curată circulară înverzită în inimile icoanelorcând tu păşeşti pe apă peştii multicolori se compun în jurul picioarelor ca floarea razele solare ale naşterii oniromancierul în inima borealuluimarea lumânare din puţ fructele ouăle şi jonglerii se aliniază în nopţile noastre în jurul unui soare gelatinos pentru lumina noastră care este o boală

înţelept dans martiegheaţa se sparge o lampă fuge şi trompeta galbenă e plămânul tău şi pătrat dinţii stelei timbre staţie de dragă-floarecămaşă ceasul întoarce-teîntoarce-te pietre ale negruluiîn inima rece eu sunt singur şi ştiu asta sunt singur şi dansez doamne tu ştii că îmi place verde şi subţire pentru că îmi place mult aici roţi uriaşe care zdrobesc aur ce îngheaţă mereupăşeşte pe capetele picioarelor melegoleşte-mi ochii şi muşcă steauape care am pozat-o între dinţii tăifluierăprinţul vioară fluieră albul păsărilor

înţelept dans doia creşte într-o ceaţă a propulsoarelor neaşteptatearc voltaic şuruburi apaticecoridoarele coloana vertebrală a caselor şi fumulgradaţie a vântului care deşiră pânzaîntr-un sertar tabachera latră de portocale şi coardeo supapă a inimii golitesticlă înrudită cu gâtultrenurile cad în tăcere toate în acelaşitimp

şarpe de mare

9

a e ou o youyouyou i e ou oyouyouyoudrrrrrdrrrrdrrrrgrrrrgrrrrrgrrrrrrrrbucăţi de verde durată zboară în încăperea meaa e o i ii i e a ou ii ii pântecul arată centrul vreau să o iau ambran bran şi să mă întorc centru al celor patrub e n g b o n g b e n g b a n g unde vei merge iiiiiiiiupft maşinist oceanul a o u itha o u ith i o u ath a o u ith o u a ithviermii lucioşi printre noiprintre măruntaiele şi direcţiile noastredar căpitanul studiază indicaţiile busoleişi concentraţia culorilor devine nebunăbarză litofanie există memoria mea şi ocarina în farmaciesericicultură orizontală ale clădirilor pelagoscopicenebunul satului cloceşte bufoni pentru curtea regalăspitalul devine canalşi canalul devine vioarăpe vioară e o corabieşi la babord regina e printre emigranţii pentru mexic

marea deplângere a obscurităţii mele treiunde trăim florile ceasornicelor iau foc şi penele înconjoară strălucireadistanta dimineaţă de sulf vacile ling crinii de sarefiul meufiul meu

lasă-ne să târşâim prin culoarea lumiicare mereu arată mai albastru decâtmetroul şi decât astronomianoi suntem prea subţirinoi nu avem gură

10

picioarele noastre sunt înţepenite şi se lovesc unul de altulfeţele noastre sunt lipsite de formă ca stelelepuncte de cristal fără putere au ars bazilicanebună: zigzagurile trosnesctelefonmuşcătură echiparea se lichefiazăarculcaţărăastralămemoriaspre nord prin fructul său dublu precum carnea crudăfoame foc sânge

rece galbennoi am plecat nori printre eschimoşisă decorăm recuperarea gândurilor noastre botanicesub amurgurile zvârcolindegunoi verde golincandescent

îmi orânduiesc promisiunile cofetăriehotelierul în magazinul săupaulownii definitivedistanţarea desface glaciar şi usturător ca o diligenţădistanţând adolescentploiosaltundeva răsunând

un trecător febril şi putrezită şi frântă şi corigibilă broderiemă gândeam la ceva destul de neruşinat scabrosun calendar tomnatic în fiecarecopacorganul meu amoros este albastrueu sunt mortal domn albastrualbastru

şi din cadavru începe să se înalţe un ţinut straniuînalţă-te înalţă-te spre alte astronomii

îmblânzitorul de lei îşi aminteşte

11

priveşte-mă şi fi culoarepe urmărâsul tău înghite soare pentru iepuri pentru cameleonistoarce-mi corpul între două linii late lasă foametea să fie lumină la culcare vezi suntem albastru greu antilopă pe ureche glaciară în roci graniţe fărăcusur - ascultă piatrabătrân pescar rece înalt pe hârtie ştiri înştiinţează-le pe fete în sârmă şi zahăr întoarce-te lent cănile sunt mariprecum albe umbrele de soare ascultărulează-te rulează-te roză

în coloniiamintire miros de farmacie curată bătrână servitoarevioi armăsar şi cerealecorn apelfluierbagaj menajerii obscurevreţi să muşcaţi ferăstrăulorizontal a vedea

primăvarălui h arp

a pune copilul într-un vas la miezul nopţiişi ranao roză a vânturilor cu degetele tale cu unghii frumoaseîmpănat tunet să vezi o curgere proastă din membrele antilopei

a suferi acolo jos ai văzut vreo vacă vreo pasăre?setea şi amărăciunea păunului captivregele exilat de săgeata de lumină se mumifică lentîn grădina vegetalăa semăna greieri stricaţi a planta inimi de furnici ceaţa sării o lampă o scoate la cer

micuţele sclipiri ale sticlăriei în burţile boilor castraţi în zborpe capetele ramurilor scurte întunecate pentru o lacrimă

12

bornă aripă searăîn apropierea revoluţiei astronomice nocturne tu mi-ai adus la cunoştiinţă hârtiaprietenarhitecturăsuediaa aşteptaeu sun la aripi şi linişte pentru un moment limită de a construi columne de sare: lămpi de nor zăpezi şi lampioane de muzică proporţii zigzag inele munţii de galben galben galbengalben o inima ce a fluierat strofa ţevii îngălbenite în transpiraţie a cădelniţeisora negrului raport oglindăţevile pocnesc şi crescşi crestele cocoşilor izbucnesc separând aerul în zigzag

în plămânii obscuri profund somnul e roşu durgrilajele scheletelor greleapele adoră direcţia spre care aripa iluminată de ebonită căreia aparţiimamăa înălbitraverseazăde celeucoplast

regeoriginelumânaregândurile mele se duc - cu oile de păşunat - către infinitul simetricdomesticgulere masive de luminăneagrăsubţiresuprafaţăgresie

soare nocturn

13

regele său de gheaţă şi numele său coboarăpentru a apărea pe mare în peşte şi rechin corpul săupază maritimăa fi născutvoracitate deschisă la sunetul lăncilor şi uşa verde

fii sora mea pe larga mişcare planetarăprea multă vreme am văzut scheletalmanechinele umbrite în mina albăfierbinte

şi eu proiectez pământul şi bijuteriile tale sunt ochi viivaca dă naştere la un mare ochi viu al durerii sau al fieruluiaproape de mare se înalţă în spirale sferafurtuna

virgina şi-a defrişat pielea şi a muritîn deşertfocul interior al măreţelor roci vulcaniceimaginea sa şi fructeleploaia să fie floarea a foametei a uscăciuniipaltoane impermeabile pentru sufletele noastre uşurează-ne zborul şi îmbarcarea domnului acoperit cu plante

atinge-mă pur şi simplu atinge-mătu fumezi pipa amară în noapte dinţii mei sunt mai albe stele în seif schimbă digeră rapid pe stâncă foc galben fratele meugimnastică în cealaltă cameră tiv tiv aranjaţi-vătăietură verticalăîntrerupemecanism drrrrr rrrrrrrr baghete luminândtulburare a razelor străpunge-ne găseşte o cale spre oraşrădăcinile noastre mucurile noastre de ţigară aprinse fixate precum minore ciuperci în creierul jilavbarcă roşie prinsă pe suprafaţa apeinu poţi să dormi lângă mine

14

eu sunt tramvai undeva du-te-vino în iubiresunetul în gâtul pisicilor mari în metal fără valoarevenele mele sunt acoperite de brăţăriroase

în corpul meu obscure mase perne umflându-sepe apa amărăciunii s-a făcut verde inimaexploziafără să fi ştiut cum sau de ceferm tăiosei mi-au arătat caleatoţi în acelaşi timpde a putrezi în aur al stâncii măreţe dense

dans cauciuc sticlămaladie întuneric înfloresc în perechi în organismele noastregheaţă

atinge-măpur şi simplu atinge-mămelc se caţără pe topor pământ alb

vântul vaincolorva vaface să trepidezivacine cine da va

domntzalabăpisicăparasolarpoc pocsmalţ alunecaredomn

domnnucile de cerneală fac zgomot floarea-timbru-stanţă

15

ţară vede albmayei chrusecz

aurul orelor 10 a frânt moartea

ars fereastra în lut şi aursepară binele de apă în pătrate de pieleşi peştele alert prins cu un bold

prăjeşte ochi aurii de insectăeu sunt vibraţia rea a călduriiîn bătaia inimii striate

oasele sunt de asemenea linguripentru sufletul tăudar noi am reconstruiverde răsunător sub porţelansomn în craniu

şi urmăreşte micii oameni în vocala lorretează-i cu trenul clopotul sunăşi urmăreşte micii oameni în vocala lormicul foc în potirşi urmăreşte micii oameni în vocala lorşi urmăreşte micii micii oameni în vocala lor

a sări alb cristallui m ianco

pe o unghiemaşină de cusut descompusă în altitudinedezorganizează bucăţile de negruvezi fugă galbenăinima ta e un ochi în cutia de cauciucînfinge-o într-un colier de ochilipeşte mărci poştale pe ochii tăi

cai se duc norvegia strângebijuterii versuri roată uscatăvrei? plângelinge strada urcându-te pe voce

16

abraham se îmbie singur în circtutun în oasele sale fermentaţiiabraham se îmbie singur în circurină în oaseroata cailor are lămpi electrice în loc de capeteurcă urcă urcă urcăarhiepiscop albastru eşti o vioară de fierşi cloncănit cloncănitverdenumerale

mic oraş în siberiao lumină albastră făcându-ne să stăm împreună aplatizaţi pe acoperiş e ca şi întotdeauna tovarăşul nostruca o etichetă din porţile infernale pusă pe o sticlă medicinalăe casa calmă prietenul meu tremurăşi atunci gros curbata uşă oferă săritul peste bătrâneţe din oră în oră pe cadrangulerul intact de lămpi de scurtături pentru locomotive coboară în jurul nostru din când în cândşi se desumflă tu numeşti asta tăcere bând acoperişuri de tinichea licărire de cutie de herringi şi inima mea decentă pe case modeste mai modeste mai impunătoare mai modeste pe care aş galopa şi freca mâinile pe tabla dură cu fărâmituri de pâine a dormi oh da de numai ar putea cineva să facă numai astatrenul punctual leguma spectacolul turnului frumosului eu stau în banca meace contează leguma frumosul ziarul ce vine după care este rece aştept vorbeşte mai tareinimi şi ochi se învârt în gura meaî n a i n t e m a r şşi copii mici în sânge[e îngerul? eu vorbesc de el care se aproprie]hai să fugim şi mai repedemereu oriunde noi vom rămâneprintre ferestre întunecate

17

garădansează rage sfâşierăsuceşte-te o să aştept pe bancăei bine nu zău da? nervii sunt tăceriale momentelor repetate

citeşte liniştitvirajeziarulsă ţii cont de vecini?

chiar nu ştiudacă sunt singur în astalumina se întoarce dar din ce parte şi pentru ce

zborul unei păsări chiar pe rugeste bărbăţia mea sub cupolăcaut adăpost foarte aprinsrubinie rachetă

sufletul meu e dusla piatra albăzeu fără publicitatecu domiciliul în legi

ordine şi prietenieasta e: durerea arzătoareochii mei având peteşi le-am aruncat în cascadă

a mergevezi faţa meaîn sfera nopţii sau în valizăsau în cuşca de zăpadă

diseară mă stingscânteia astfel plângeîn patul meu în uzinăurlă câini şi jaguari

e al dumitale dus de asemeneala brăţara de piatrăsaltimbanc cu ţeastă alungităfratele mele creşte

cinstit am fostsoră infinită

18

încetată pentru noapteaaceasta

farmacie inimi planteexpuse la raze globulare şi lichiorurile religieiadevăratleii şi clovnii

frate de momentnimic nu se înalţă nimic nu se scufundănicio pendulareel se scoalănimic nu se agită nici fiinţă nici nefiinţă nici idee nici prizonier încătuşat nici tramvaiel nu aude nimic decât el însuşinu înţelege nimic decât scaunele piatra frigul apa - el ştie chiar şi prin materia solidăochii neavând niciun folos el le rostogoleşte în stradăultimă flacără de sânge în tenebreultim salutel îşi jupuie limba – flamă străpunsă de o steatranchilizatătomnatec moartă ca o roşie frunză de palmier

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi dizoluţia îl proiectează în cealaltă emisferă anotimp secund al existenţeiprecum unghiile şi părul crescând şi revenind

remarcistranie femeie cu dublă mascăalbă curvă a vreunui dans obscenvino mai aproape de mine singura armoniea picioarelor obositepăreri fără vreo importanţă particulară azur vag sânge de ebonităşi un sfat

pune desfrâul deoparteînfruntând moartea la opt şi douăsprezece de aş putea să iau de la capăt noaptea dimineaţa asta

19

banii de ora zece: uitesufletul meu

noaptea asta n-o să-ţi aparţinăultima rafinare a virilităţii melede multă vreme am întrecut falsa şiretenieunde îţi târâi chiar în acest moment fiinţa ta putred însorită

aşa că trec de tine treci ca mama şi copilul eiîncet mai repede încetuna după alta sau toate deodată ochiul proxenetului în aur al veşnicieislabedisparemitocan cu sentimente străinăregină moaşăşi e cu totul lipsit de interes

postfaţătristan tzara când a văzut ochiul bolnav al soarelui prima dată primise numele de samuel rosenstock

după ani el şi cu ion vinea (iovanaki atunci) s-au împrietenit şi s-a născut simbolul

pe atunci simbolismul era încă în floare (de ce?) dar ce era la revista simbolul parcă ăştia ar fi vrut să facă altceva

abia în 1934 saşa pană i-a adunat câteva dintre primele poeme ale viitorului tristan tzara până în 1971 a descoperit chiar mai multe (printre care hamlet)

se înţelege avea de atunci gust pentru comparaţii insolite dar cine putea să bănuiască ceea ce se va întâmpla după nu multă vreme

preschimbat în tristan ruia apoi în tristan tzara el pleacă în 1915 în cantoanele de ciocolată ale elveţiei avea o misiune pe care nu o bănuia

cabaret voltaire acolo unde arcurile voltaice erau poate prea roşii pentru binele cuburilor îngheţate acolo tristan tzara şi încă câţiva (să nu uităm de

20

marcel iancu sau janco) pun repede la cale revoluţia – dada

lucrurile s-au schimbat enorm

dadaiştii au atacat tot ce se putea ataca ei au venit cu altceva decât eram obişnuiţi fireşte şi apollinaire şi mallarme şi rimbaud şi chiar eminescu ştiau cumva unde o să se ajungă (sau nu credeau că ştiu)

restul a fost istorie

e suficient să spunem că totul a fost un şir de incendii de întâmplări pitoreşti după care nimic nu a mai fost la fel

şi când se mută la paris lucrurile se schimbă apar andré breton şi soupault şi aragon dada avea să se transforme în suprarealism

o vreme tzara a crezut în continuare în dada în mijlocul suprarealiştilor învârtea în continuare poemele decupate din cine ştie ce dar lucrurile şi-au urmat cursul firesc

1929 tzara devine şi el suprarealist ceea ce nu înseamnă că s-a depărtat mult de spiritul dada e turnat acum în forme mai umanizante

dar apoi urmează o oră când dinţii soarelui sunt înnegriţi de combustibilul de tanc al războiului tzara încearcă să fie şi suprarealist şi politic

nimic de spus decât că s-a apropiat de oameni trecute-s vremurile lui toto-vaca dar şi la bătrâneţe prietenii nu s-au schimbat mult: şi breton şi picasso şi miro şi aşa mai departe

în 1963 se duce într-o cu totul altă lume poate a devenit o plantă exotică sau o vidră apucase să predea lampisteriile* (cu toate cuvintele publicistice ale tinereţii)

tzara a fost pentru literatură o primăvară tonică acidulată care a deschis porţile imaginaţiei yigru zeltil

21

Fernando Pessoa: Tutungeria

Eu nu sunt nimic.

Niciodată nu voi fi nimic.

Nu pot vrea să fiu nimic.

Asta fiind spus, port în mine

toate visele lumii.

Ferestre ale camerei mele,

ale camerei mele în furnicarul uman anonim

(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),

unul printre atîtea milioane,

voi daţi spre-o stradă tainică

într-un continuu du-te – vino,

spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,

reală, imposibil de reală,

evidentă, incognoscibil de evidentă,

cu misterul ei

ascuns sub pietre şi fiinţe,

cu moartea punînd igrasie pe ziduri

şi-ncărunţindu-i pe oameni,

cu Destinul diriguitor a toate şi tot

pe drumul nimicului.

Sunt astăzi învins, ca şi cum aş şti adevărul.

Lucid, ca şi cum m-aş afla în ceasul morţii,

şi nemaiavînd altă fraternitate cu lucrurile,

decît un adio,

în timp ce casa şi partea asta a străzii

se prefac într-un şir de vagoane, un tren,

semnalul de plecare sunînd în capul meu -

o zdruncinare a nervilor,

un scîrţîit al oaselor mele urnindu-se din loc.

Sunt perplex

ca unul care-a reflectat, găsit apoi uitat.

Mă împart între loialitatea pe care-o datorez

tutungeriei din faţă,

ca ceva real dinafară,

22

şi senzaţia că totul e vis,

ca ceva real dinăuntru.

Am ratat totul.

Cum n-am avut ţel,

poate că totul nu era nimic

şi învăţătura primită e vană.

Am ieşit pe fereastra din spatele casei,

am fugit pe cîmp, făcîndu-mi alte planuri.

Dar n-am întîlnit decît ierburi şi copaci,

iar oamenii, cîţi mai erau, semănau cu restul lumii.

Plec de la geam, mă aşez pe un scaun.

La ce să mă gîndesc?

Ce ştiu eu ce-o să fiu cînd nu ştiu cine sunt?

Sunt ceea ce cred?

Dar eu mă cred asta şi asta!

Şi-atîţia alţii au aceleaşi convingeri!

Un geniu? În clipa de faţă

o sută de mii de creiere

se cred genii, ca mine,

dar istoria nu va recunoaşte, poate,

pe nici unul.

Gunoi, iată ce va rămîne

din toate cuceririle viitoare!

Nu, nu cred în mine…

În cîte mansarde şi nemansarde ale lumii

nebunii se cred genii?

Cîte aspiraţii înalte, nobile, lucide

şi realizabile, cine ştie,

nu vor vedea niciodată lumina soarelui adevărat,

şi nu vor găsi ureche să le-asculte.

Lumea aparţine

cuceritorilor, iar nu visătorilor,

chiar dac-ar fi drept să le-aparţină.

Eu am visat mai mult decît Napoleon n-a visat,

am strîns la pieptul meu ipotetic

mai multă omenire decît Hristos,

am conceput în secret filozofii

23

la care nici un Kant nu s-a gîndit.

Dar voi rămîne

pentru totdeauna, poate, individul de la mansardă,

deşi nu locuiesc acolo,

voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,

voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,

voi fi întotdeauna cel care aşteaptă

să i se deschidă uşa în faţa unui perete fără uşă,

cel care cîntă romanţa infinitului

în curtea găinilor,

şi-aude vocea lui Dumnezeu într-un puţ astupat.

Să cred în mine? Nu, în nimic.

Să-şi reverse natura

peste capul meu ardent

soarele ei, ploaia,

vîntul ce-mi răsfiră părul…

În rest fie ce-o fi

sau nimic.

Sclavi cardiaci ai stelelor,

am cucerit lumea

înainte de-a ne ridica din pat,

dar ne trezim şi iat-o întunecată,

ne sculăm şi uite că-i străină,

ieşim din casă şi vedem pămîntul întreg,

sistemul solar,

Calea Lactee şi spaţiul Indefinibil.

(Mănîncă ciocolată, fetiţă

mănîncă ciocolată!

Nu există altă metafizică în lume decît ciocolata,

şi toate religiile nu ne învaţă mai mult

decît cofetăria.

Mănîncă, fetiţă murdară, mănîncă!

De-aş putea şi eu mînca ciocolată

cu aceeaşi naturaleţe ca tine!

Aici cad pe gînduri,

mototolesc foaia de-argint

care-i, de fapt, de aramă,

24

o arunc la gunoi unde mi-am aruncat şi viaţa.

Rămîne numai amărăciunea neîmplinirii,

caligrafia rapidă a acestor versuri,

inscripţie şubredă spre Imposibil.

Am pentru mine un dispreţ fără lacrimi, nobil,

cu un gest amplu îmi lepăd veşmîntul slinos,

îl arunc în vîltoarea lucrurilor, fără chitanţă,

şi rămîn acasă în toată goliciunea.)

Tu, care consolezi,

care nu exişti şi prin asta consolezi,

zeiţă greacă, statuie însufleţită,

patriciană romană, nobilă şi nefastă,

sau tu, prinţesă a trubadurilor, amabilă şi prefăcută,

o, tu marchiză din secolul al optsprezecelea,

prea decoltată şi îndepărtată,

o, metresă celebră din timpul părinţilor noştri,

sau nu ştiu ce modern,

greu de imaginat,

voi toate, tu, oricare-ai fi,

dacă poţi inspira, inspiră-mă!

Căci inima mea e o vadră golită.

Precum cei ce invocă duhuri,

mă invoc pe mine însumi

şi nu mă găsesc.

Vin iar la fereastră

şi văd strada cu o absolută claritate,

văd magazinele, trotuarul,

maşinile ce trec,

văd fiinţe vii, îmbrăcate, încrucişîndu-se,

văd cîinii care există şi ei,

şi toate astea mă apasă

ca o sentinţă de deportare,

şi totul mi se pare atît de străin.

Am trăit, studiat, iubit, avut credinţă,

şi azi nu-i cerşetor pe care să nu-l invidiez

pentru simpul fapt că el nu este eu.

25

Mă uit la zdrenţele fiecăruia,

la rănile şi la minciunile lor,

şi mă gîndesc: poate că de fapt n-ai trăit,

n-ai studiat, n-ai iubit, n-ai avut credinţă

(realitatea poate exista şi fără a face nimic

din toate astea),

poate c-ai fost numai o şopîrlă

căreia i s-a tăiat coada,

poate că eşti o coadă de şopîrlă

care, tăiată, se agită încă.

Am făcut din mine ce n-am ştiut face

şi ce-aş fi putut face, n-am făcut.

Mi-am pus un domino greşit,

m-au luat drept ceea ce nu sunt,

iar eu n-am dezmiţit

şi iată-mă pierdut.

Cînd am vrut s-arunc masca,

era lipită de chip.

Cînd am aruncat-o şi m-am uitat în oglindă,

eram deja bătrîn.

Beat fiind, nu-mi puteam pune la loc

masca pe care n-am aruncat-o.

Am dormit în vestiar

ca un cîine tolerat de direcţiune

pentru că-i inofensiv,

şi vă povestesc acum istoria de faţă

ca să vă demonstrez că-s sublim.

Esenţa muzicală a versurilor mele inutile

îmi va permite să mă descopăr

ca pe-un lucru de mine creat,

şi nu voi rămîne veşnic

în faţa tutungeriei din faţă,

călcînd în picioare conştiinţa de a exista,

ca pe-un covor în care se împiedică un beţiv,

sau ca pe-o rogojină furată de ţigani

şi care nu face doi bani.

Dar patronul tutungeriei

26

a ieşit la uşă, stă în uşă.

Îl privesc cu capul pe jumătate întors

şi-n suflet cu durerea de-a mă şti neînţeles.

El va muri şi eu voi muri.

El va lăsa firma, eu voi lăsa versuri.

La un moment dat va muri firma şi versurile.

Apoi va muri strada unde se află firma

şi limba în care au fost scrise versurile,

va muri apoi planeta rotitoare

unde se află toate acestea.

Şi pe alţi sateliţi, din alte galaxii,

ceva asemănător cu oamenii

va continua să scrie un fel de versuri

şi să locuiască în nişte tutungerii,

în spatele unor firme -

întotdeauna un lucru în faţa altuia,

întotdeauna un lucru la fel de inutil ca altul,

întotdeauna imposibilul la fel de stupid ca realitatea,

întotdeauna misterul adîncurilor la fel de adevărat

ca somnul misterului de suprafaţă,

una ori alta, întotdeauna,

sau nici una nici alta.

Dar cineva

a intrat în tutungerie

(să cumpere tutun?)

şi realitatea plauzibilă s-a abătut asupra mea.

Mă ridic pe jumătate, energic,

convins, uman,

şi mă duc să scriu aceste versuri

unde exprim exact contrariul.

Îmi aprind o ţigară şi savurez în ea

o eliberare de toate gîndurile.

Urmăresc fumul ca pe-un itinerar,

gust, într-un moment sensibil şi competent,

eliberarea de toate speculaţiile,

conştient că metafizica nu-i decît simptoma unei boli.

Apoi mă întind pe spătar şi continui să fumez -

voi fuma atîta timp cît îmi va permite soarta.

27

(Dacă m-aş fi însurat cu fiica spălătoresei,

poate c-aş fi fost fericit.)

Aici mă ridic de pe scaun, mă duc la fereastră.

Omul a ieşit din tutungerie

(punînd restul în buzunarul pantalonilor?)

Ah, îl cunosc: e Esteves fără metafizică.

(Patronul tutungeriei apare la uşă.)

Ca purtat de-o inspiraţie divină,

Esteves s-a întors şi m-a văzut.

Mi-a făcut semn din mînă iar eu i-am strigat:

Salut, Esteves!

Şi Universul s-a recompus pentru mine

fără idealuri şi fără speranţă,

şi patronul tutungeriei a zîmbit.

28