Dinu Lipatti

GRAF OART

SONATINA PENTRU PIAN

PENTRU MÂNA STÂNGĂ

Op. 10 - B. 28

Ediţie critică deOana Rădulescu Velcovici

Prefaţă deGrigore Bărgăuanu

În elaborarea prezentei ediţii s-a utilizat textul manuscris publicat de Editura Salabert în 1953.

EDITURA MUZICALĂ GRAFOART Bucureşti, str. Braşov nr. 20

LIBRĂRIA MUZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

TEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COM

COMENZI ON-LINE: WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

Tehnoredactarea muzicală: Andreea Larisa Retegan.

©2016. Toate drepturile rezervate. Copierea, chiar şi parţială, se poate efectua exclusiv cu acordul scris al Editurii Muzicale GRAFOART.

I S M N: 979-0-707657-39-3

CUPRINS

Prefaţă - Grigore Bărgăuanu . . . . . 4

Notă asupra ediţiei - Oana Rădulescu Velcovici . 8

Sonatina pentru pian pentru mâna stângă

I. Allegro . . . . . . . . . 10

II. Andante espressivo . . . . . . 20

III. Allegro . . . . . . . . 24

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti . . . 32

PREFAŢĂ

Dinu Lipatti - O viaţă închinată muzicii

Dinu Lipatti s-a născut la Bucureşti, la 19 martie 1917, în acest an tulbure al războiului, sub ocupaţia germană. Aducător de pace şi speranţă, copilul va fi înconjurat de o mare afecţiune şi atmosfera artistică de lungă tradiţie a familiei îi va permite să-şi dezvolte de timpuriu aptitudinile sale muzicale excepţionale. Părinţii, buni muzicieni amatori, tatăl violonist, mama pianistă, decid să-l consacre muzicii. La 8 ani, după primele noţiuni căpătate în familie, micul Dinu este încredinţat profesor u lu i Miha i l Jora , eminentă personalitate, pentru a începe o serioasă şi metodică educaţie muzicală.

Dinu studiază pianul, solfegiul şi armonia. După trei ani, având deja nivelul cerut la Conservatorul din Bucureşti – „Academia de Muzică şi Artă Dramatică“- este admis în clasa renumitei profesoare Florica Musicescu. Continuă lecţiile cu Maestrul Jora, abordând de data aceasta şi compoziţia. Progresele tânărului elev sunt rapide. Îşi termină în mod strălucit studiile în 1932, după numai patru ani şi, la audiţia laureaţilor Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin. Dar cariera de concertist a lui Dinu Lipatti va fi inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din Bucureşti, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu.

În acelaşi an, 1933, tânărul de 16 ani participă la Concursul internaţional de pian de la Viena şi obţine Premiul II. Cu această ocazie, Alfred Cortot, membru în juriu, a remarcat cu entuziasm talentul pianistului român, considerând că ar fi meritat „de departe” Premiul I, şi i-a propus să vină în Franţa pentru a-şi perfecţiona studiile. În acelaşi timp, Lipatti se manifestă şi în calitate de compozitor, obţinând trei recompense succesive la Concursul de compoziţie George Enescu: Menţiunea I cu Sonata pentru pian solo (1932), Premiul II cu Sonatina pentru vioară şi pian (1933) şi Premiul I pentru suita simfonică Şătrarii (1934). Această ultimă distincţie consacră artistul şi în acest domeniu care îi este foarte drag a constituit o permanentă preocupare pe tot parcursul sale.şi care vieţii

Anul 1934 reprezintă începutul unei noi etape în viaţa lui Lipatti: studiile sale la Paris. Pleacă împreună cu mama şi cu fratele său mai mic. La Şcoala Normală de Muzică este întâmpinat de Cortot şi de asistenta sa Yvonne Lefébure, apoi se înscrie la clasa de compoziţie a lui Paul Dukas. Primii săi profesori parizieni îşi dau seama de la început că au de-a face nu cu un elev, ci cu un artist deja format, căruia trebuie să-i pună în valoare toate calităţile. Elogiile excepţionale pe care le primea adolescentul Lipatti reprezentau, însă, în acelaşi timp, un elogiu adus pedagogiei muzicale româneşti, după ce, pe plan componistic şi interpretativ, România se remarcase deja cu artişti de prestigiu, în frunte cu George Enescu. Fără a diminua importanţa influenţelor profunde căpătate de el în contactul cu marile personalităţi artistice franceze şi occidentale, în general, putem afirma că baza meşteşugului său, atât pianistic, cât şi componistic, era rezultatul şcolii româneşti. O abundentă corespondenţă cu profesorii din ţară ne permite să urmărim evoluţia artistică a acestui talent ieşit din comun, precum şi ambianţa artistică atât de bogată a epocii. Dar profesorul francez care va avea cea mai mare influenţă asupra lui Lipatti va fi Nadia Boulanger. După dispariţia lui Dukas, ea va fi cea care va declanşa tot potenţialul său afectiv şi artistic, care îl va plasa rapid printre cei mai mari artişti ai vremii.

În această perioadă de studiu, Lipatti lucrează cu entuziasm şi modestie. Tuşeul său dobândeşte mai multă „culoare”, după propria sa expresie; Cortot îl prezintă ca pe un al doilea Horowitz; dă

- 4 -

concerte în Franţa şi în Elveţia cu mare succes şi realizează primele sale înregistrări la Şcoala Normală de Muzică. Repertoriul său se îmbogăţeşte şi se diversifică. Este preocupat, de asemenea, de dirijatul de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian şi ale lui Charles Münch. În domeniul creaţiei muzicale, compoziţii ca bine cunoscutul sau Concertino în stil clasic Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde nu mai sunt lucrări „de şcoală”, chiar dacă autorul îşi caută încă mijloacele de expresie şi este influenţat fie de profesorii săi, fie de muzica contemporană (în special Stravinsky). Adesea, Lipatti este invitat în cercurile muzicale particulare şi urmăreşte de aproape viaţa artistică pariziană. O serie de cronici muzicale semnate de el şi publicate în ziarul din Bucureşti, în 1938-39, relevă Libertateaun remarcabil spirit de observaţie, o reală maturitate şi probitatea care îi caracterizează toate activităţile.

În 1939, după cinci ani petrecuţi la Paris, Lipatti se întoarce în România. Obţinuse Licenţa de concert şi, la sfârşitul studiilor de perfecţionare, profesorii săi îi deveniseră colegi şi distinşi prieteni. În ţară, artistul român începe să se afirme cu pregnanţă în viaţa muzicală. Participă la câteva turnee cu Filarmonica din Bucureşti şi o prestigioasă colaborare artistică îl apropie mai mult de naşul său George Enescu. Tânărul discipol ascultă cu fervoare sfaturile maestrului, îi studiază operele şi îl acompaniază în recitalurile de muzică de cameră. Compoziţiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult : printre altele, originalul Concert pentru pian şi orgă, Fantezia pentru pian, Sonatina pentru mâna stângă sau Dansurile româneşti pentru două piane sunt mult apreciate. Ocolind influenţele enesciene, Lipatti caută să-şi contureze un stil propriu, o sinteză între inspiraţia autohtonă şi procedeele contemporane.

Dar pianistul depăşeşte repede în anvergură compozitorul. Discul ne restituie unele preţioase imagini sonore din această perioadă, care precedă ultima sa plecare în străinătate: câteva pagini de J. S. Bach, Scarlatti, Chopin, Liszt, Brahms etc., sonatele a doua şi a treia pentru pian şi vioară de Enescu, interpretate alături de autor şi propriul său Concertino.

La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în Un mare turneu, trecând prin Viena, Stockholm, ultimul său pelerinaj. Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva şi Berna trebuia să-i readucă la Bucureşti la jumătatea lui octombrie. În ciuda nenumăratelor peripeţii război, planul se realizează întocmai, în afara cauzate de ultimului punct ; destinul stabilise o altă traiectorie...

În octombrie 1943, tânărul cuplu decide să se stabilească la Geneva. Dificultăţile nu lipsesc, dar primirea este extrem de călduroasă. Un grup de prieteni sinceri şi familiile lor îi înconjoară cu simpatie şi admiraţie, ajutându-i în momentele grele : Ernest Ansermet, Frank Martin, Igor Markevitch, Nikita Magaloff, Hugues Cuenod, Paul Sacher, la care se adaugă alţi numeroşi artişti elveţieni sau străini.

Puţin timp după primele concerte la Geneva, Henri Gagnebin, directorul Conservatorului, îi propune tânărului pianist un post de profesor. Timp de cinci ani Lipatti va lucra cu entuziasm în cadrul cursului superior şi de virtuozitate. La început mai rezervat, fără a dori să „impună”, ci mai curând să „propună”, el devine repede un idol pentru elevii săi.

Dar în momentul în care situaţia sa devine mai sigură, când renumele de pianist şi profesor este din ce în ce mai evident, semnele unei misterioase maladii încep să apară în mod îngrijorător : febră, ganglioni dureroşi, oboseală... Tânărul pianist începe să anuleze unele concerte, este obligat, uneori săptămâni întregi, să nu iasă din casă, sau să facă pauze prelungite, de odihnă, la munte. În momentele de răgaz, el reia cu mult curaj turneele, în ciuda interdicţiilor medicale, şi cântă cu entuziasm în cele mai mici oraşe, unde este întâmpinat cu nespusă afecţiune. Este solicitat din ce în ce mai mult în Europa, ca şi în Statele Unite, în America de sud, în Australia... Dar nu va putea pleca niciodată din Europa.

La Londra, Lipatti este solicitat de casa de discuri Columbia; începe o serie de înregistrări şi se împrieteneşte cu Walter Legge, directorul artistic. În aceeaşi perioadă, un turneu în Olanda este încununat de un mare succes. Olandezii îi propun să se stabilească definitiv la ei şi îi trimit un vagon special amenajat pentru voiaj! Urmează alte remarcabile reuşite în Elveţia şi în Franţa. Cronicile muzicale elogioase abundă. Jurnalistul francez Pierre Guiton, de pildă, îşi întitulează cronica sa despre Lipatti: „Am ascultat pe Frederic Chopin interpretându-şi ”! Sonata în si minor

La Geneva, un grup de prieteni îi oferă un superb pian de concert Steinway. La numele amicilor şi colaboratorilor deja citaţi ar trebui să adăugăm o listă enormă : Clara Haskil, de care îl leagă o

- 5 -

mişcătoare prietenie artistică şi o lungă corespondenţă începută în timpul studiilor în Franţa, Edwin Fischer, Wilhelm Backhaus, Antonio Janigro, Herbert von Karajan, Paul Hindemith, Charles Münch, Yehudi Menuhin, Arthur Schnabel, Walter Gieseking, André Marescotti... fără a uita pe mult adorata sa profesoară Nadia Boulanger, sau pe doctorul Henri Dubois-Ferrière, iniţiatorul fundaţiei create în 1970 pentru lupta contra maladiilor de sânge, care poartă numele său asociat cu cel al lui Lipatti...

Cum sănătatea sa devine din ce în ce mai precară, la Conservator i se sugerează colaborarea unui asistent – Louis Hiltbrand, un tânăr coleg, admirabil profesor. Lipatti îl acceptă cu toată bunăvoinţa. propria sa Ulterior, în 1949, Lipatti decide să renunţe la activitate didactică. Buletinul Conservatorului anunţă cu un infinit regret demisia „acestui eminent profesor şi artist, unul dintre cei mai mari din epoca noastră”.

Activitatea de concert, însă, nu se opreşte. Şi nimeni, în afară de soţia sa sau de prietenii foarte apropiaţi, nu-şi dă seama exact de amploarea tragediei care se desfăşoară în faţa ascultătorilor, uimiţi de perfecţiunea artistică şi prezenţa umană a lui Lipatti.

Între crize, transfuzii şi tratamentul atât de obositor cu raze X, el lucrează şi îşi modifică tehnica în funcţie de dificultăţile provocate de inflamarea ganglionilor. Braţul stâng devine mai gros şi fiecare mişcare dureroasă. Acum, Dinu Lipatti îşi cunoaşte maladia: limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin) şi de asemenea şansele minime de vindecare, dar nu se descurajează. Îşi păstrează chiar umorul şi îşi încurajează mult familia din ţară. Dacă nu are posibilitatea de a cânta, compune, chiar în pat. După pe texte de poeţi francezi şi transcrise pentru pian şi orchestră, Melodiile Dansurile româneştitermină , ultima sa compoziţie.Aubade pentru suflători

În acest moment, repertoriul permanent al lui Dinu Lipatti conţinea şaisprezece concerte - de la Bach la Bartók - şi şase programe diferite de recital. În realitate, repertoriul său era mult mai mare. Lipatti ajunsese la o uimitoare cunoaştere a literaturii pianului, dar idealul său de perfecţiune era atât de înalt, încât numai o mică parte era considerată asimilată... Dacă ar fi cedat facilităţii, atât de obişnuită în epoca noastră, ar fi putut prezenta în orice moment integrala preludiilor şi fugilor de Bach, a mazurcilor şi studiilor de Chopin sau de Debussy şi chiar a sonatelor de Beethoven etc., pe care le putea, de asemenea, transpune instantaneu în orice tonalitate, după mărturiile elevilor săi!

Anul 1950 îl găseşte epuizat, dar relativ restabilit, după câteva luni de tratament şi un lung sejur la munte, la Montana, în Elveţia. Revine, în fine, la Geneva şi poate să cânte din nou la Victoria Hall Concertul de Schumann, cu Ansermet şi orchestra Suisse Romande. Entuziasmul publicului şi al presei este indescriptibil, la Geneva, la Zürich ( de Chopin), la Berna (recital) etc. Concertul în mi minor

Vara acestui an aduce o mare speranţă: cortizonul fusese descoperit şi Lipatti îşi regăseşte în mod miraculos forţele. Prevenit de doctorul Dubois-Ferrière, Walter Legge soseşte în grabă la Geneva, cu autocarul casei de discuri Columbia şi mai mulţi tehnicieni, pentru a realiza înregistrările amânate de nenumărate ori. De la 2 la 12 iulie Lipatti imprimă pe disc cea mai mare parte a testamentului său artistic: Bach, Mozart, Chopin, cu un extraordinar entuziasm şi o forţă incredibilă. Era atât de bucuros! Şi ce efort! Ar trebui să cităm impresionantele amintiri ale lui Walter Legge...

Printre piesele înregistrate în acest moment, cea mai emoţionantă rămâne coralul Jesus bleibet meine Freude de J.S.Bach, bisul său preferat, care i-a marcat existenţa, urmându-l peste tot, ca un patetic leitmotiv. Se ştie de câte ori pianistul a încercat să-l înregistreze, înainte de a consimţi publicarea ultimei versiuni.

În mijlocul micului parc de la Chêne-Bourg, la marginea Genevei, într-o vilă oferită de prieteni, pe locul actualului cartier , Dinu îşi continuă activitatea, cuminte şi concentrat, în Parc Dinu Lipattivederea noilor angajamente, deşi aparenta sa vitalitate începe să scadă.

La 23 august interpretează la Lucerna de Mozart, cu Karajan şi Concertul în Do major KV 467orchestra Festivalului. Apoi a urmat ultimul recital, cel legendar, de la Besançon.

În după-amiaza zilei de 16 septembrie, Lipatti, doborât de un nou acces de febră, nu crede că va putea cânta. În cele din urmă, susţinut de doctorul său, el decide să facă un mare efort. Recitalul, susţinut în întregime, va fi ca un sacrificiu pe altarul artei. „Nu vă serviţi de muzică, serviţi-o !” Marele artist servea muzica pentru ultima oară. Două luni mai târziu, la 2 decembrie 1950, Lipatti ne părăsea pentru totdeauna...

- 6 -

*

Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează, în cultura românească şi în afara frontierelor ţării, pe aceeaşi orbită cu Enescu, Brâncuşi, Eliade... Peste tot în lume, chiar pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existenţă, artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreţi ai primei jumătăţi a secolului XX. După moartea sa, survenită în momentul descoperirii discului „microsillon”, renumele său, vehiculat de transpunerea înregistrărilor sale pe discuri cu 33 sau 45 de ture/minut, a crescut în continuu – fapt rar! Şi, începând din ultimul deceniu al secolului, totalitatea înregistrărilor lui Lipatti a fost reluată în sistemul „compact disc digital audio”.

Renumele lui Dinu Lipatti se datorează calităţilor sale artistice şi umane cu totul excepţionale, puse însă în valoare de o muncă asiduă, metodică şi profundă. avea o genială viziune Pianistulprofetică a evoluţiei tehnicii pianistice şi a artei interpretative. Principiile sale, enunţate succint în corespondenţă, în interviuri sau în cursul de interpretare la Conservatorul din Geneva, sunt astăzi de o emoţionantă actualitate. apare, evident, ca un continuator al stilului enescian, Compozitorulvalorificând ingenios folclorul românesc, cu puternice şi înnoitoare aspecte de modernitate.

Amintirea atât de luminoasă, legendară, a prezenţei lui Dinu Lipatti pe firmamentul artei muzicale româneşti şi universale rămâne astăzi nespus de vie şi durabilă.

Grigore Bărgăuanu

- 7 -

Notă asupra ediţiei

Sonatina pentru mâna stângă. Rândurile care urmează reprezintă rezultatul experienţei mele, acumulate în urma interpretării Sonatinei de nenumărate ori pe scenă şi a înregistrării acesteia în două versiuni.

În cartea sa Dinu Lipatti – creaţia pentru pian solo, Viniciu Moroianu face o analiză a Sonatinei pentru mâna stângă , pe care o recomandăm tuturor celor ce doresc să cânte acest opus lipattian.

În toate compoziţiile sale pentru pian, preocuparea lui Dinu Lipatti pentru polifonie şi planuri sonore se exprimă în multiplicarea acestora, încredinţate fiind celor două mâini ale pianistului. În Sonatina pentru mâna stângă apare, însă, evidentă concentrarea atenţiei sale asupra posibilităţilor de diferenţiere între linii sonore principale şi secundare redate cu o singură mână. Întrucât mâna stângă trebuie să susţină discursul muzical în integralitatea sa, dificultăţile de ordin tehnic sunt maxime, cu toate că Lipatti nu urmăreşte în mod special să creeze impresia sonoră de scriitură pentru două mâini.

Scriitura „violonistică” a primei teme din partea I (Allegro) pune unele probleme de digitaţie dintre cele mai dificile. Un exemplu de digitaţie „specială” pe care am „moştenit-o” de la Maestra mea Maria Fotino este cea a pasajului din măsura 51, care face trecerea spre Tema a doua. Trecerea degetului 2 peste degetul 4, specifică tehnicii clavecinistice, este o rezolvare elegantă pentru acest pasaj, pentru a evita aducerea bruscă a degetului 1 pentru o trecere pe sub palmă după ce în măsura anterioară susţinuse linia superioară în valori lungi. Am marcat în text, cu cerculeţe, digitaţia Mariei Fotino pentru acest pasaj. Maria Fotino (1913-1996), pianistă concertistă, solistă a Orchestrei Radiodifuziunii Române, a fost prietenă cu Dinu Lipatti şi colegă cu acesta la clasa profesoarei Florica Musicescu.

Un alt pasaj dificil este cel în care Lipatti însuşi indică digitaţia optimă, şi anume în fraza a doua a Temei secundare, în Repriză, unde planurile sonore se multiplică de la două la trei prin imitaţia la octava superioară a capului tematic (măsurile 72 – 73). Digitaţiile marcate cu cerculeţe din măsura 72 (ca şi unele digitaţii care apar marcate astfel în Finalul Sonatinei ) aparţin lui Dinu Lipatti.

Partea a doua, Andante espressivo, „curat românească” (după expresia lui Lipatti însuşi) în atmosferă şi expresie, pune multiple probleme de tuşeu diferenţiat pentru redarea planurilor sonore. Vocea superioară, cantabilă, desfăşoară o melopee doinită, acompaniată de intervalele armonice ale planului secundar ce imită la început coarde ciupite (staccato), apoi poartă indicaţia expresă legato. Diferenţierea planurilor este cerută în text prin indicaţiile dinamice diferite, mf pentru linia melodică, p sau mp pentru acompaniament. Reliefarea firului melodic devine dificilă în momentul în care cele două sunete ale planului secundar le încadrează pe cele ale firului melodic principal, ceea ce se întâmplă în măsurile 20 - 26 sau la apariţia imitaţiei motivului de la vocea superioară din măsura 32 la vocea mediană din măsura 33.

Partea a treia, Allegro , dinamică şi strălucitoare, pune serioase probleme tehnice, dintre cele mai variate: precizia formelor pentru acorduri pe salturi, viteză de deplasare pe toată claviatura, tuşeuri diferenţiate pentru tipuri de frazare diferite (staccato , legato), dinamică foarte diversă, accentuare pe timpi slabi, pasaje rapide cu intervale dintre cele mai incomode etc.

Dar cea mai interesantă problemă pe care o ridică acest final, în opinia mea, este tot aceea a planurilor sonore multiple redate cu o singură mână (stânga!...). Această problemă apare odată cu desfăşurarea de amplă respiraţie a temei secundare, începând de la măsura 36. (Această temă aduce, în măsurile 41 – 42, motivul α , acelaşi din Nocturna în la minor, „una dintre «formulele cromatice întoarse» ale lui Messiaen”, cunoscută şi sub denumirea de Kreutzmotiv (motivul „în cruce”, termen preluat de la Sigismund Toduţă, Formele muzicale ale Barocului în operele lui J. S. Bach, 3 vol., Ed. Muzicală, Bucureşti, 1969, 1973 şi 1978 apud Viniciu Moroianu, op. cit. pag. 137). Aparent, tema este structurată pe două planuri, cel superior, al melodiei şi cel al acompaniamentului de tip bas Alberti. Numai că în intervalele melodice zigzagate ale acestui acompaniament există o polifonie ascunsă ce cuprinde, la început, două voci (măsurile 36 – 38) conţinute în vârful fix şi baza mobilă a intervalului, pentru ca, din măsura 51, la acestea să se adauge încă o voce, cea mediană, a doimilor.

Un alt pasaj de dificultate transcendentală este cel din măsurile 123 – 135. Pornind din registrul grav, trioletele de optimi urcă vijelios din octavă în octavă pe o pedală pe sunetul mi , până în acut,

- 8 -

parcurgând, în primele 8 măsuri, peste şase octave în sens ascendent, în timp ce planul superior intonează motivul α în forma sa ton ascendent sol – la , ton descendent si bemol – la bemol. În ultimele două măsuri (129 – 130) dinaintea climaxului din măsura 131 apare un tril în sexte format din două triolete de optimi, pentru care Dinu Lipatti indică digitaţia 2-5, 2-5. În măsurile 131 – 135 apare motivul α sub forma sa la – si natural – do – si bemol – la , intonat în octave între planul superior şi cel inferior, în ff , în timp ce planul interior continuă desfăşurarea trioletelor de optimi.

În măsurile 137 – 138, acelaşi motiv apare fără treapta mobilă, marcat cu accente, pe linia superioară a acordurilor, pentru ca în măsurile 143 – 144 să-şi reia forma cu treaptă mobilă, în octave ce încadrează triolete de optimi. Coda expune motivul iniţial al Finalului în secvenţări pe toate registrele pianului, într-o cascadă strălucitoare de acorduri ce solicită la maximum concentrarea şi mobilitatea pianistului.

Există unele diferenţe între textul Sonatinei publicat de Editura Salabert în 1953, care reproduce o transcriere de mână a unui copist (text pe care l-am folosit în redactarea acestei partituri), şi ceea ce se aude pe înregistrarea pe care a realizat-o Dinu Lipatti în 1943. Astfel, în partea a III-a, în măsura 63, a doua optime de pe timpul 1 este nota si pe înregistrare, faţă de do în textul editat. În pasajul ascendent din măsurile 123-129, pe înregistrare se observă o diferenţă importantă apărând o măsură în plus faţă de textul editat în 1953. În exemplul muzical de mai jos, reproducem ceea ce se poate auzi pe înregistrare. Am notat măsura adăugată cu 126bis. În măsurile 127 şi 128 se observă, de asemenea, diferenţe faţă de textul editat. Astfel, în înregistrarea lui Lipatti, primele două optimi din fiecare măsură se aud cu o octavă mai sus.

Pe înregistrarea interpretării Mariei Fotino, pasajul la care ne-am referit mai sus este redat în versiunea tipărită, pe care am adoptat-o şi noi în prezenta ediţie.

În măsurile 131-135, motivul α este exprimat în octave, luând forma unei duble anagrame a numelui-motiv B-A-C-H:

- în măsurile 131-134, A-H-C-B (la-si-do-si bemol );- în măsurile 133-135, H-C-B-A (si-do-si bemol-la ).Aluzia la „semnătura“ lui J. S. Bach din ultima fugă, rămasă neterminată, din Arta Fugii, este

transparentă.

Semnele de pedalizare mari sunt reproduse după prima ediţie, iar cele mici aparţin îngrijitorului prezentei ediţii.

Sonatina pentru mâna stângă, nestemată a creaţiei pianistice lipattiene, reprezintă oglindirea perfectă a măiestriei interpretului în inspiraţia şi cizelarea ideilor compozitorului, fiind o incontestabilă valoare a tezaurului repertoriului românesc pentru pian.

Oana Rădulescu Velcovici

123

126 bis

- 9 -

- 10 -

Dinu LipattiOp. 10 - B. 28 (1941)

SONATINA PENTRU PIAN

LUCRARE PROTEJATĂFOTOCOPIEREA

(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)ESTE INTERZISĂ

PENTRU MÂNA STÂNGĂ

I

© 2016. GRAFOART

© 2016. GRAFOART - 12 -

- 18 -© 2016. GRAFOART

II

- 20 -© 2016. GRAFOART

III

- 24 -© 2016. GRAFOART

- 31 -

Lista compoziţiilor lui Dinu Lipatti

Această listă cuprinde toate compoziţiile lui Dinu Lipatti cunoscute până în prezent. Ele sunt prezentate în ordine cronologică, precizând anul în care au fost compuse. Numărul de opus, care apare numai la anumite lucrări, este cel indicat de autor într-o sumară listă personală (redată în facsimil mai jos).

Toate compoziţiile au numărul catalogului întocmit de Grigore Bărgăuanu, precedat de litera B. Cele fără număr original de opus poartă indicaţia în uz internaţional WoO (Werke ohne Opuszahl – Lucrări fără număr de opus). Lista cuprinde câteva compoziţii remarcabile neterminate şi unele lucrări ale căror manuscrise nu au mai fost găsite, dar sunt menţionate clar în corespondenţa lui Lipatti sau în notiţa biografică a unor programe de concert.

- 32 -© 2016. GRAFOART

- 33 -

WoO. - B. 1 Din compoziţiile micului Dinu - 1922;

WoO. - B. 2 Sonata pentru pian solo - 1932;

Op. 1 - B. 3 Sonatina pentru vioara şi pian - 1933;

WoO. - B. 4 Fuga a 4 (fugă la patru voci) pentru pian - 1934;

Op. 2 - B. 5 Şătrarii (Tziganes) - 1934;

WoO. - B. 6 Cvintet de Coarde - 1935, neterminat;

WoO. - B. 7 Allegro pentru clarinet şi fagot - 1936, neterminat;

WoO. - B. 8 Cadenţe pentru Concertul în re minor pentru pian şi orchestră KV. 466 de Mozart - 1936;

Op. 3 - B. 9 Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră - 1936;

WoO. - B. 10 Fantezia pentru vioară, violoncel şi pian - 1936;

WoO. - B. 11 Suita în stil clasic pentru orchestră de coarde - manuscris neidentificat;

WoO. - B. 12 Toccata pentru orchestră de cameră - 1936, neterminată;

WoO. - B. 13 Sonata romantică pentru pian - 1937;

WoO. - B. 14 Nocturna pentru pian (pe o temă moldovenească) - 1937;

WoO. - B. 15 Motet pentru cor (soprană, tenor, bas) şi orchestră mare - 1937, ms. neidentificat;

Op. 5 - B. 16 Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde - 1938;

WoO. - B. 17 Cvintet de suflători - 1938, neterminat;

WoO. - B. 18 Cadenţe pentru Concertul în Mi bemol major pentru două piane şi orchestră, KV. 365 de Mozart - 1938;

WoO. - B. 19 Suita pentru două piane (iniţial intitulată Trei dansuri pentru două piane) - 1938;

Op. 6 - B. 20 Trei nocturne franceze pentru pian (identificată doar Nocturna în fa diez minor) - 1939;

WoO. - B. 21 Introducere şi Allegro pentru flaut solo - 1939;

WoO. - B. 22 Concert pentru orgă şi pian - 1939;

WoO. - B. 23 Première improvisation pentru vioară, violoncel şi pian - 1939;

WoO. - B. 24 Şase sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru cvintet de suflători - 1939;

WoO. - B. 25 Les Soirées du Parc Jianu, pentru bariton şi pian - 1940;

Op. 8 - B. 26 Fantezie pentru pian solo - 1940;

WoO. - B. 27 Navarra de Isaac Albeniz, version personnelle D. Lipatti - 1940;

Op. 10 - B. 28 Sonatina pentru pian pentru mâna stângă - 1941;

Op. 4 - B. 29 Trei schiţe simfonice - 1937-1941, ms. nedefinitivat;

Op. 7 - B. 30 Concertino în stil francez pentru pian şi orchestră - 1939-1941, ms. neidentificat;

Op. 10' - B. 31 Preludio, chorale e fuga in modo antico per tutti arche - ms. neidentificat;

WoO. - B. 32 Dansuri româneşti pentru două piane - 1943;

WoO. - B. 33 Allegro pentru vioară solo - 1943;

WoO. - B. 34 Trei sonate de Domenico Scarlatti, aranjament pentru trio de suflători - 1943;

WoO. - B. 35 Mica suită pentru pian - Preludiu - 1944, neterminată;

WoO. - B. 36 Coral pentru corzi - 1944;

WoO. - B. 37 Cadenţe pentru Concertul în Re major pentru pian şi orchestră, Hob. XVIII/II, de J. Haydn - 1944;

WoO. - B. 38 Cadenţe pentru Concertul în Si bemol major pentru pian şi orchestră, KV. 595, de Mozart - 1944;

WoO. - B. 39 Simfonie (Esquisse pentru pian) - neterminată;

WoO. - B. 40 Cadenţe pentru Concertul în Do major pentru pian şi orchestră, KV. 467, de Mozart - 1945;

Op. 9 - B. 41 Cinci cântece pe versuri de Paul Verlaine, pentru tenor şi pian - 1945;

WoO. - B. 42 Patru melodii pentru voce şi pian - 1945;

WoO. - B. 43 Dansuri româneşti pentru pian şi orchestră - 1945;

WoO. - B. 44 Aubade pentru flaut, oboi, clarinet, fagot - 1949;

WoO. - B. 45 Simfonia de cameră - 1949, ms. nedefinitivat;

WoO. - B. 46 Marşul lui Henri, petite blague pour piano à quatre mains - 1950;

WoO. - B. 47 Pastorala în Fa major pentru orgă BWV590 de J. S. Bach, transcripţie pentru pian - 1950;

WoO. - B. 48 Două studii după Bach, transcripţia pentru pian a două arii de sopran din Cantata BWV208 - 1950;

WoO. - B. 49 Continuo, basul cifrat al Trio-sonatei din Ofranda muzicală BWV 1079 de J. S. Bach - 1950.

PUTEŢI ACHIZIŢIONA LUCRĂRILE NOASTRE DIN

LIBRĂRIA MUZICALĂ George EnescuBucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1(lângă Liceul de muzică George Enescu)

SAU

PUTEŢI COMANDA ONLINE VIZITÂND

WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COMTEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART)

ACEASTĂ LUCRARE ESTE PROTEJATĂ

DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR !

VĂ MULŢUMIM DACĂ NU VEŢI FOTOCOPIA ACEASTĂ LUCRARE INTEGRAL SAU PARŢIAL !

RESPECTAŢI EFORTUL AUTORULUI ŞI AL ECHIPEI REDACŢIONALE

ŞI SUSŢINEŢI PUBLICAREA ALTOR LUCRĂRI SIMILARE !