7
Bulgaria Bulgaria este situată în partea sud-estică a Europei, in Peninsula Balcanica . Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Ca mărime, este a 14-a ţară din Europa. Trandafirul- brandul turismului bulgăresc Trandafirul, regina florilor, este unul dintre simbolurile Bulgariei. Vecinii noştri nu au ezitat să folosească acest minunat simbol pentru a-şi promova ţara în întreaga lume. Trandafirul este admirat şi folosit în industria parfumurilor, în cea farmaceutică şi alimentară. Sunt renumite cosmeticele cu arome delicate de trandafir, uleiul de trandafir fiind numit ,,aurul bulgar” sau ,,lichidul de aur”. Uleiul de trandafir este de 3 ori mai scump decât aurul real. Centrul industriei uleiului de trandafir este Kazanlak , iar Valea Trandafirilor, situată în apropierea acestui oraş, este unul dintre cei mai mari producatori de ulei de trandafir din lume. Conditiile din Kazanlak s-au dovedit a fi mai prielnice pentru cultivarea acestei plante decât cele din ţara de origine a trandafirului- Tunisia. Aici au loc, în fiecare an, numeroase festivaluri organizate în cinstea trandafirilor şi a uleiului de trandafir, care dau aromă şi culoare Bulgariei. Valea Trandafirilor este zona de extracţie a uleiului de trandafir şi este situată la sud de Munţii Balcani, între munţi şi partea de est a lanţului inferior Sredna Gora. Din punct de vedere geologic, este alcatuită din două văi de râuri, cele ale cursurilor Stryama la vest şi Tundzha la est. Această regiune produce 85% din uleiul de trandafir din întreaga lume. Extractele

5 simboluri ale Bulgariei

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Lucruri interesante despre Bulgaria

Citation preview

Page 1: 5 simboluri ale Bulgariei

Bulgaria

Bulgaria este situată în partea sud-estică a Europei, in Peninsula Balcanica . Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Ca mărime, este a 14-a ţară din Europa.

Trandafirul- brandul turismului bulgăresc

Trandafirul, regina florilor, este unul dintre simbolurile Bulgariei. Vecinii noştri nu au ezitat să folosească acest minunat simbol pentru a-şi promova ţara în întreaga lume. Trandafirul este admirat şi folosit în industria parfumurilor, în cea farmaceutică şi alimentară. Sunt renumite cosmeticele cu arome delicate de trandafir, uleiul de trandafir fiind numit ,,aurul bulgar” sau ,,lichidul de aur”. Uleiul de trandafir este de 3 ori mai scump decât aurul real. Centrul industriei uleiului de trandafir este Kazanlak, iar Valea Trandafirilor, situată în apropierea acestui oraş, este unul dintre cei mai mari producatori de ulei de trandafir din lume.  Conditiile din Kazanlak s-au dovedit a fi mai prielnice pentru cultivarea acestei plante decât cele din ţara de origine a trandafirului- Tunisia. Aici au loc, în fiecare an, numeroase festivaluri organizate în cinstea trandafirilor şi a uleiului de trandafir, care dau aromă şi culoare Bulgariei.

Valea Trandafirilor este zona de extracţie a uleiului de trandafir şi este situată la sud de Munţii Balcani, între munţi şi partea de est a lanţului inferior Sredna Gora. Din punct de vedere geologic, este alcatuită din două văi de râuri, cele ale cursurilor Stryama la vest şi Tundzha la est. Această regiune produce 85% din uleiul de trandafir din întreaga lume. Extractele sunt utilizate şi recunoscute de către parfumerii din întreaga lume.

Trandafirii bulgăreşti sunt moştenitorii trandafirilor Damascena. Conform unei legende, soldaţii lui Alexandru cel Mare, întorşi la garnizoane, au adus la sud de Dunare primii trandafiri din regiunea orasului Kashan, Persia, prin Siria şi Damasc. Oamenii de ştiinţă bulgari presupun că, pentru început, cultivarea trandafirilor s-a făcut în regiunea Kazanlak, oraş fondat de către turci în 1420. Trandafirii au fost aduşi regulat din Tunisia de către un judecător turc, care deţinea grădini impresionante de trandafiri parfumaţi.

Călăreţul din Madara:

Madara este un sat din nord-estul Bulgariei, situat într-o zonă bogată în vestigii arheologice, dintre care relieful în stâncă al unui călăreț a fost inclus în patrimoniul UNESCO (1979), beneficiind de o rezervație arheologică girată de muzeul din orașul apropiat Șumen.

Acest loc neobişnuit este un platou ce se ridică în mijlocul unei câmpii, care, văzută dinspre vest, arată ca o cascadă de piatră. La o înălţime de 23 m figura unui călareţ a fost săpată în piatră, străpungând un leu cu suliţa. Pe ambele părţi sunt inscripţii greceşti reflectând puterea militara şi politică a primului imperiu bulgar. Se consideră că imaginea sculptată îl reprezintă pe hanul

Page 2: 5 simboluri ale Bulgariei

Tervel victorios, la vânătoare sau victorios asupra bizantinilor, reprezentaţi prin leul căzut. Tervel a făcut din Bulgaria o mare putere militară, învingând o armată arabă de 26.000 de oameni în al doilea asediu arab al Constantinopolului.

Acest simbol al statului bulgar este singurul de acest tip în întreaga Europă. Monumental în proiectare şi execuţie, călăreţul de la Madara este un mesaj magnific rămas din Evul Mediu. În stânga acestei stânci sunt ruine ale clădirilor şi construcţiilor din diverse perioade: o curte, un sanctuar protobulgar, mici biserici şi mănăstiri. 

Salata bulgărească:

Este una dintre cele mai populare salate din Bulgaria. Shopska îşi trage numele de la un grup etnic regional (Shopi), întins de la vest de Sofia şi până în Serbia, și scoate în evidenţă calitatea legumelor bulgăreşti şi brânzeturilor. Sirene, o brânză conservată în saramură, de o textură mai aspră decât feta, dar mai fină decât telemeaua, este cea care completează prospeţimea legumelor.

Această salata etalon este asemănătoare cu salata grecească şi confundată uneori, chiar şi de către bulgari, cu o altă salată populară la sud de Dunăre: Ovcharska (salata ciobanului). Spre deosebire de salata ciobanului, care conţine ouă fierte şi şuncă, Shopska se realizează doar din

Page 3: 5 simboluri ale Bulgariei

legume şi brânză. Ea conţine, astfel, rosii, castraveti, ceapa, ardei grasi, telemea, otet si ulei vegetal sau de masline. Brânza se pune la final, rasă peste tot amestecul de legume; se serveşte ca gustare, la începutul mesei, alături de rachiu. Aşadar, acest simbol al gastronomiei bulgare este o delicioasă combinaţie albă-verde-roşie, reprezentând parcă însuşi drapelul ţării.

OZN-ul de piatră din Bulgaria:

Este, de fapt, fosta Casă a Partidului Comunist Bulgar. Monumentul, aşezat deasupra Văii Trandafirilor, pe muntele Buzludja, este una dintre cele impresionante moşteniri ale comunismului Est-European. Pe aceste meleaguri s-au pus bazele socialismului bulgăresc. Se întâmpla prin 1891, iar fondatorul mişcării se numea Dimităr Blagoev . E un monument despre care se spune că e dedicat şi ostaşilor romani care s-au jertfit, alături de eroii bulgari, în razboiul pentru independentă, dus împotriva turcilor. Abandonată după 1989, clădirea este acum doar o stranie apariţie, deprinsă parcă dintr-o altă lume.

Construcţia sa a început în 1974, la ordinal Partidului communist. Timp de 7 ani, peste 100 de mii de oameni au muncit pentru realizarea “Casei partidului Comunist Bulgar.” Mincho Iovcev era pe atunci secretarul de partid al regiunii Stara Zagora şi a coordonat o parte din lucrările de la Buzludja. Uriasul dom are două săli circulare, ai căror pereţi au fost decoraţi cu peste 243 de metri pătraţi de mozaic. Fiecare bucată a fost opera singulară a unui artist bulgar. Pilonul din spatele domului, cel care simbolizează steagul comunist în vânt, are 70 de metri înălţime. În sala cea mare, pe un perete se află portretele lui Marx, Engels si Lenin, iar de vis-a-vis, cele ale comuniștilor bulgari. Se spune că pietricelele montate în mozaic au fost aduse din toate colțurile Bulgariei, tocmai pentru a simboliza întreaga naţiune. Doar stelele roşii în cinci colţuri au fost realizate cu roci aduse din Rusia, locul în care s-a născut comunismul. Cupola este înaltă de 15 m iar pe bolta ei, alături de seceră şi ciocan, a fost inscripţionat binecunoscutul mesaj al Internaţionalei: Proletari din toate ţările, uniti-vă!

Inaugurat în 1981, la aniversarea a 1300 de ani de la înființarea statului bulgar, monumentul a atras, numai în primul an, peste 1 milion de vizitatori. Ca să poţi intra, aveai nevoie de rezervare, făcută cu cel puţin trei luni înainte. Turul complexului ţinea o oră şi putea fi făcut de 5-600 de oameni odată.

Page 4: 5 simboluri ale Bulgariei

Hristo Botev: Hristo Botev (1848 – 1876), fiul lui Hristo Botev Petkov, este considerat cel mai mare poet al Bulgariei. S-a născut la Kalofer. Tatăl său a fost profesor și una dintre cele mai semnificante personalități de la sfârșitul revoluției naționale bulgare împotriva ocupației otomane. El a avut o puternică influență asupra fiului său, în timpul tinereței acestuia. În 1863 după ce a terminat școala generală în Kalofer, Botev a fost trimis de tatăl său la liceu în Odessa. Aici a fost impresionat de operele poeților liberali ruși din acele timpuri. În anul 1865 a părăsit liceul și și-a petrecut următorii 2 ani predând în Odesa și Basarabia. Între timp a început să-și creeze primele opere lirice și de asemenea, să-și stabilească legături puternice cu mișcările revoluționare rusești și poloneze. Activitatea sa de revoluţionar i-a adus exilul din Romania. A fost privat în mod constant de drepturi/benificii și chiar de casă. Pentru mult timp a locuit într-o moară abandonată de lângă București, împreună cu Vasil Levski, conducătorul insurgențelor bulgărești. Ei doi devin prieteni apropiați. Mai târziu avea să descrie această perioadă în lucrările sale. Din 1869 până în 1871 devine editor la ziarul emigranților revoluționari pe nume “Cuvântul emigranților bulgari” (“Duma na bulgarskite emigranti”), unde a început să-și publice operele sale lirice timpurii. În 1873 a editat, de asemenea, ziarul satiric “Ceasul deșteptător” (“Budilnik”), care nu făcea parte din mișcările revoluționare.

În 1875 Botev publică opera sa lirică într-o carte numită “Cântece și poeme”, împreună cu un alt poet revoluționar bulgar și viitor politician, Stefan Stambolov. Poezia lui Botev evidențiază resentimentele oamenilor săraci, împreună cu idei revoluționare ce luptă pentru libertatea lor din mâna tiraniei străine și autohtone, lirica sa e influențată de democrații

Page 5: 5 simboluri ale Bulgariei

revoluționari ruși și personalități pariziene. Sub această influență Botev se remarcă și ca poet și ca revoluționar democrat.

În 1876 a condus un detaşament format din 205 revoluţionari împotriva trupelor otomane. Botev, conducător oficial al revoltei, a creat un plan pentru a traversa în siguranță Dunărea fără a afla autoritățile române, care i-ar fi putut opri. Pe 20 mai 1876, în timp ce lupta alături de rebeli, poetul este împuşcat în piept. Moartea sa bruscă a dus detaşamentul la pierzanie. Toată viața sa, Botev și-a inspirat camarazii cu pasiunea sa pentru libertate și ultima sa acțiune a venit să împlinească jurământul său și să moară pentru el. Inscripția pe piatra funerară spune "Profeția ta s-a adeverit- trăiești în continuare!”.

În parcul Herastrău se găseşte un bust al lui Hristov Botev.