Referate de nota 10

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

LUCRARE DE

DISERTAŢIE

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

FAMILIA MONOPARENTALA

CAUZE ŞI ASPECTE ALE CRIZEI ÎN FAMILIE

Cuprins

1. Alegerea metodei de cercetare……………………………….3

a. Ipoteze si intrebari de cercetare

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

b. Metodologie

2. Socializarea…………………………………………………….7

a. Definitii si caracteristici

b. Tipuri de socializare

c. Mecanisme de socializare

3. Cauze si aspecte ale crizei familiei…………………………….21

a. Definitii si caracteristici ale familiei

b. Tipuri familiale

c. Structura familiei

d. Functiile familiei

4. Actiuni ale Bisericii Ortodoxe Romane pentru combaterea destramarii familiei

crestine……………………………………41

5. Familia monoparentala in actualitate………………………….49

a. Tipologie

b. Consecinte asupra copiilor

6. Politici sociale pentru familie in Romania…………………….64

7. Cercetare – studii de caz………………………..……………...73

8. Concluzii………………………………………………………….80

Bibliografie

Introducere

Motivul pentru care am ales să cercetez această temă este numărul în continuă

creştere a familiilor monoparentale din România, în ultimii ani. Având în vedere că ţara

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

noastră trece printr-o perioadă de tranzitie, familia este supusă unor procese care influenţează

negativ relaţiile dintre membrii acesteia. Cercetările au demonstrat faptul că procentul

familiilor monoparentale în totalul familiilor este foarte mare.

Având în vedere că tema pe care am ales s-o cercetez este de o mare

complexitate şi nu poate fi abordată experimental am folosit ca metode studiul de caz si

metoda biografiei sociale.

Septimiu Chelcea defineşte studiul de caz ca fiind “un sistem integrat, abordat

holistic, cercetătorul interesându-se mai mult cum decât de ce fenomenul studiat (o persoană,

o colectivitate, o instituţie) se prezintă într-un anumit mod, cazul fiind un fenomen

contemporan, în context social real”.1

Robert E. Stake2 identifică, în funcţie de scopul cercetării, mai multe tipuri de

studiu de caz:

o Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen

unic în profunzime, dar scopul său nu este testarea ipotezelor sau generalizabilitatea;

o Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii;

o Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea

caracteristicilor unui fenomen.

Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea

generalizării, a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau

contrastante, variate sau redundante are scopul identificării unor trăsături comune întâlnite în

familia monoparentală.

Biografia socială are două accepţiuni:

Înţelesul clasic se referă la metoda care descrie şi explică realităţi şi fenomene

socioumane.

A doua accepţiune se referă la activităţile şi procedeele prin care se construiesc, se

compun de către autori, nu neapărat literaţi, biografiile unor oameni obişnuiţi sau a unor

personalităţi.3

1 Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Editura economică. Bucureşti, 2001, pagina 153.2 Ibidem, pagina 67.3 Iluţ, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iaşi, 1997, pagina 98. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Biografia socială are mai multe utilizări în cadrul cercetărilor sociologice:

Ca bază intuitivă, pentru elaborarea ipotezelor;

Ca material ilustrativ pentru verificarea ipotezelor;

Pentru înţelegerea concretă a motivaţiei sociopsihologice;

Pentru orientarea cercetării spre alte teme.

Ernest W. Burgess4 identifică următoarea tipologie a biografiilor: tip cronică, tip

autoapărare, tip mărturisire şi tip autoanaliză. În funcţie de nivelul de cultură al subiectului

există biografii ştiintifice şi biografii naive.

Tehnica aleasă a fost interviul semistructurat. Septimiu Chelcea5 definea

interviul ca fiind ,,o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de

la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a

fenomenelor socioumane”. Ca tehnică, interviul se aseamană cu chestionarul pentru că

presupune întrebări şi răspunsuri, dar prima implică obţinerea unor informatii verbale, iar a

doua a unora scrise.

Avantajele utilizării interviului sunt:

Posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;

Obţinerea unor răspunsuri spontane;

Obţinerea unor răspunsuri personale;

Observarea comportamentelor non-verbale;

Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor;

Asigurarea răspunsului la toate întrebările;

Rata mai ridicată a răspunsurilor.

Ca orice tehnică, interviul are şi unele dezavantaje:

• Existenţa unor inconveniente legate de faptul că indivizii vor

răspunde indiferent de dispoziţia psihică, starea de oboseală etc.;

• Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;

• Erori datorate operatorului de interviu etc.

Având în vedere că am utilizat interviul semistructurat, temele şi ipotezele au

fost dinainte stabilite. Întrebările însă, la fel ca şi succesiunea acestora nu au fost pregătite

4 Ernest W. Burgess 1930) –apud Septimiu Chelcea (1975, 845 (1998, 270) se ptimiu chelcea Referate-4all.ro

Referate de nota 10

anterior. Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra

membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.

1. Obiectivele cercetării:

Identificarea caracteristicilor familiei monoparentale;

Identificarea influenţelor familiei monoparentale asupra copilului;

Evidenţierea conduitei şi comportamentului copiilor proveniţi din familii

monoparentale;

Identificarea problemelor cu care se confruntă familia monoparentală.

2. Ipoteze

Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci socializarea sa

este defectoasă.

Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci el preia

atribuţiile părintelui absent.

Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur-copil este

influenţată negativ.

Instrumentul folosit a fost ghidul de interviu:

Situaţia familială a părintelui singur

- Familia de origine

- Starea civilă a părintelui singur

- Ajutor primit: material şi moral

Nivel de educaţie şi pregătire profesională a părintelui singur

Situaţia economică

Atitudinea părintelui singur faţă de copil şi faţă de părintele ce a părăsit

familia

Istoria relaţiilor dintre soţi:

- relaţie în uniune consensuală sau întâmplătoare

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

- tatăl este sau nu este cunoscut

- angajamente luate şi nerespectate

Motivul despărţirii

Relaţiile părintelui care a părăsit familia cu copilul/copiii:

- se interesează de ei

- refuză să-i cunoască

- a dispărut fără să mai dea vreun semn

Relaţiile cu familia părintelui care a părăsit familia:

- atitudinea faţă de nepot/nepoată

- favorabile/nefavorabile părintelui singur

Planuri de viitor ale părintelui singur legate de situaţia matrimonială,

serviciu, casă, venit etc.

Studiile de caz au vizat familii monoparentale alese nu pe baza unor criterii

tehnico-metodologice, ci pe baza ideii că studierea mai multor cazuri facilitează înţelegerea

mai bună a fenomenului. Familiile au fost cât mai diferite din punct de vedere a stării civile a

părintelui singur şi aparţin tipurilor F (în care unul dintre părinţi nu interacţionează cu familia,

dar din punct de vedere psihologic îi influenţează pe membrii acesteia) si H (în care un singur

părinte se ocupă de copil/copii şi se implică interacţional şi psihologic în viaţa acestuia).

În momentul întâlnirii propriu-zise am explicat subiectului scopul şi obiectivele

cercetării, am descris tehnica de investigare, am menţionat în ce calitate realizez această

anchetă, care a fost metoda de selecţie a persoanelor incluse în eşantion şi l-am asigurat de

anonimat. Am urmărit obţinerea nu numai a informaţiilor verbale ci şi unele aspecte latente

manifestate prin comportamentul verbal: conduite, fapte, reacţii, stări afective etc..

Timiditatea subiectilor a fost învinsă pentru că am insistat asupra faptului că nu există

răspunsuri corecte sau greşite, că interviul nu este un test pe care îl vor trece sau nu şi că am

nevoie de răspunsuri sincere pentru a putea evalua cât mai bine situaţia.

Capitolul I

Socializarea - proces fundamental pentru

dezvoltarea umană

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Orice societate are ca scop menţinerea unui echilibru, al unei ordini sociale şi

normative. Acestea nu se pot păstra decât prin funcţionarea elementelor ce compun structura

socială, grupurile, instituţiile şi colectivităţile şi prin integrarea optimă a indivizilor în diferite

sectoare ale societăţii.

Procesele de dezvoltare umană se desfăşoară în contexte sociale definite de roluri

şi poziţii sociale, în care au loc interacţiuni interindividuale care permit persoanelor să

acţioneze şi să adopte conduite ce se sustrag presiunilor biologice. Procesul de socializare

permite existenţa unui asemenea context datorită faptului că, prin intermediul acestui proces,

indivizii apartin unei anumite clase de vârstă şi generaţie, îşi dezvoltă capacitatea de a exercita

roluri şi poziţii sociale specifice vârstei, de a face faţă unor situaţii pentru care nu există

definiţii culturale prealabile. Mecanismele de socializare au fost create şi perfecţionate de

către societate tocmai pentru realizarea scopurilor funcţionale amintite. Aceste mecanisme,

precum şi agenţii socializării, deşi sunt foarte variaţi, asigură stabilitatea şi funcţionarea

structurilor sociale, coeziunea internă, continuitatea şi permanenţa structurilor.

Numeroase analize ştiinţifice au făcut obiectul procesului de socializare. Acestea

au avut ca scop evidenţierea factorilor determinanţi, a agenţilor de socializare şi a

mecanismelor prin care se realizează acest proces.

Conceptul de socializare este unul complex ce nu poate fi explicat decât prin

reuniunea accepţiunilor termenului din punct de vedere sociologic, pedagogic şi al psihologiei

sociale. Dacă psihologii au accentuat dezvoltarea caracteristicilor ce prezintă importanţă

pentru comportamentul social şi procesul primar prin intermediul căruia tendinţele

comportamentale sunt învăţate, iar antropologii au studiat socializarea, din punct de vedere

cultural, ca întreg, cu scopul de a determina limitele experienţei socializatoare, sociologii au

studiat caracteristicile grupurilor sau ale instituţiilor specifice în care socializarea are loc,

precum şi deprinderile sociale comune dobândite de către indivizi în contexte diferite.

Orice proces de socializare presupune acumularea:

unor cunostinţe referitoare la norme şi valori sociale ce au rolul de a regla

conduita;

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

unei capacităţi de a aplica aceste cunoştinţe;

unei motivaţii pe baza căreia indivizii să dezvolte acţiuni şi să manifeste

conduite în raport cu normele şi valorile învăţate6

Procesul de socializare este un proces complex care are ca finalitate formarea

personalităţii. În cadrul acestui proces interacţionează factori de natură personală, de mediu şi

culturali. Socializarea facilitează reproducerea societăţii în configuraţia atitudinală şi

comportamentală a indivizilor care o compun. Prin urmare, putem spune că acest proces

reprezintă o modalitate prin care un organism de natură biologică se transformă într-o fiinţă

socială care este capabilă să acţioneze împreună cu alţii.

Caracterul intenţional al funcţiei de socializare constă în formarea personalităţii

copilului şi integrarea lui în viaţa socială.

Scopul demersului de socializare îl reprezintă formarea capacităţii de exercitiu

care se realizează prin :

o Formarea capacităţii de a discerne între comportamentele care sunt

interzise şi cele care sunt permise, precum şi între mijloacele legitime şi

cele nelegitime;

o Abilitatea de a exercita permanent rolurile sociale conform unor reguli şi

norme specifice;

o Participarea activă la scopurile şi idealurile societăţii7

o Procesul de socializare îşi dovedeşte utilitatea pentru că:

o Socializarea conduce la formarea educaţiei, la dezvoltarea capacităţii de a

stăpâni instinctele şi nevoile şi la satisfacerea acestora după cum prevede

societatea din care individul face parte;

o Socializarea insuflă aspiraţii şi năzuinţe cu scopul de a obţine unele lucruri

şi calităţi, precum şi a unui prestigiu;

o Prin socializare se transmit unele cunoştinţe;

o Socializarea permite satisfacerea unor roluri;

o Socializarea asigură o calificare profesională8

6 Orville G. Brim Jr. şi Wheiler, Stanton, 1996 - apud Sorin M. Rădulescu, 1998, 146.7 Ibiş, 2001.8 Voinea, M., Sociologia familiei, T.U.B., Bucuresti, 1993, pagina 48. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Normele şi valorile unei culturi sunt însuşite de către individ prin intermediul

socializării. Acest proces presupune reacţia pozitivă a copilului faţă de valorile, concepţiile

sau modelele de comportare ce sunt transmise cu scopul formării şi integrării sociale. Astfel,

interiorizând diferite cunoştinţe, comportamente, abilităţi cu ajutorul cărora are capacitatea să

se comporte aşa cum asteaptă cei din jurul său, individul învaţă să îndeplinească diverse

roluri sociale.

Conduită Valori

Cunostinţe A B

Capacitate C D

Motivaţie E F9

Celulele A şi B indică faptul că individul cunoaşte ceea ce se aşteaptă de la el,

precum şi scopurile pe care le are de îndeplinit. Celulele C şi D arată că individul poate

manifesta o conduită adecvată şi adoptarea unor valori corespunzătoare. Celulele E şi F indică

un individ motivat să se comporte într-un anumit fel şi care urmează scopuri compatibile cu

grupul din care face parte. Procesul de socializare are ca prioritate celula F, adică modelarea

impulsurilor primare ale copilului şi transformarea lor în dorinţa de a fi recunoscut şi de a se

afirma social, în concordanţă cu valorile grupului social de referinţă. În socializarea adultului

prioritară este însa celula C, adică dezvoltarea capacităţii de a aplica ceea ce a acumulat pe

parcursul socializării primare.

Datorită eşecului acestor procese pot apărea efecte de devianţă. Astfel, devianţa

localizată în celula A evidenţiază faptul că individul nu ştie ceea ce se aşteaptă de la el. În

această situaţie se găseşte un copil care nu cunoaşte importanţa studiului pentru dobândirea

unor poziţii mai bune în societate, deşi ştie că părinţii doresc ca el să obţină performanţe

9 Sursa: Orville G. Brim Jr. şi Stanton Wheiler apud Sorin M. Rădulescu, 2002, 148;1996

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

şcolare. În celula B devianţa indică faptul că un individ nu cunoaşte scopurile ce trebuie

urmate. Un exemplu este copilul care se poate conforma comportamental la aşteptările

părinţilor, deşi nu înţelege că valoarea acestei conduite trebuie să se concretizeze în

performanţe şcolare. Devianţa din celula C presupune că individul deviază de la celula

acceptată pentru că nu se poate conforma. De exemplu, un şcolar nu poate obţine note mari

pentru că are probleme de sănătate. Forma de devianţă care corespunde celulei D apare când

individul nu poate urma anumite valori. Copiii care provin din medii sociale defavorizate nu

au zestrea necesară urmării scopurilor impuse de societate. În celula E, lipsa de motivaţie a

conduitei poate provoca o serie de devieri de la normele existente. Dacă elevul nu consideră

procesul de instrucţie atrăgător va căuta mijloace deviante pentru a obţine performanţe. În

celula F individul se conformează din punct de vedere comportamental, dar nu are motivaţii

pentru a urma scopurile propuse. Având aspiraţii, un tânăr se poate supune dorinţei părinţilor

de a urma o anumită carieră, dar nu este motivat.

Socializarea îndeplineşte un rol fundamental şi în transferul de cultură care are loc

de la o generaţie la alta. Fiecare individ se naşte cu o anumită cultură pe care o preia, o

interiorizează şi o transmite apoi generaţiei care urmează.

,,Ca rezultat al procesului de socializare, orice individ manifestă puternice tendinţe

de adeziune la subcultura grupului care l-a socializat, făcând din normele şi valorile acesteia

un etalon al propriului comportament”10

Prin procesul de socializare indivizii sunt legaţi de societate şi sunt supuşi unor

influenţe culturale. Societatea nu ar putea exista fără socializare tot aşa cum nici individul nu

poate supravieţui în afara socializării. Pe de altă parte, socializarea contribuie la configurarea

unei ordini sociale ce se întemeiază pe raporturile ierarhice dintre clase de vârstă şi generaţii,

pe relaţii de coordonare sau subordonare dintre membri.

1. 1. Definiţii şi caracteristici

10 S. M. Rădulescu, 1998, 104. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Conceptul de socializare ocupă un loc ambiguu în sociologie, central pentru unii

autori şi secundar pentru alţii. În cadrul psihologiei sociale, termenul desemnează procesul

prin care indivizii învaţă modul în care să acţioneze şi să gândească despre mediul în care

trăiesc. Interiorizând cunostinţele, ei devin membri ai unor grupuri care au un status specific.

,,În sens larg, a socializa înseamnă a transforma un individ dintr-o fiinţă asocială

într-o fiinţă socială, inoculcându-i moduri de gândire, simţire, acţionare”11.

Socializarea a fost abordată de autori din diferite puncte de vedere. Unii autori

consideră că este un proces fundamental prin intermediul căruia se transmite din generaţie în

generaţie moştenirea culturală, precum şi normele şi valorile perene. Astfel, socializarea este

definită ca fiind un ,,proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor,

concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea

formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane.”12

Sociologul J. Szczepanski este de aceeaşi părere, definind socializarea drept ,,acea

parte a influenţei mediului, care determină individul să participe la viaţa socială, îl învaţă

cultura, îl face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale.”13 Din acest punct de vedere,

socializarea este considerată un proces de comunicare interactiv, care presupune considerarea

dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale din două puncte de vedere: modul personal, în

care fiecare individ receptează şi interpretează mesajele primite, pe de o parte, şi intensitatea

şi conţinutul influenţelor sociale care variază, pe de altă parte.

Alţii văd în socializare un mecanism de formare a personalităţii umane de către

cultura unei societăţi. Socializarea în cadrul familiei este determinată de imaginea pe care

societatea o are despre copil. Acesta este văzut în mod diferit în culturi diferite: este tratat ca

un mic animal, ori ca un om mai mic. În alte culturi este considerat o fiinţă pură ce trebuie

apărată de mizeria socială sau o fiinţă sălbatică, impură ce trebuie transformată în om.

Socializarea, ca proces spontan, neintenţionat care asigură continuitatea societăţii

prin formarea din punct de vedere cultural al generaţiilor, vizează sensuri valorice ale

societăţii, deoarece:

11 Raymond Boudon şi Philippe Bernard, La logique du social. Introduction a l’analyse sociologique. Hachette, Paris, 1979, pagina 248.

12 Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, pagina 457.13 apud Voinea, Maria, operă citată, 1993, pagina 61. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

copiii intră în contact, de cele mai multe ori, cu comportamentele pozitive,

iar cele negative sunt, de regulă, ascunse;

se formează şi se dezvoltă responsabilitatea prin implicarea treptată a

copiilor în activităţi sociale, fie în gospodărie, dar mai ales în grădiniţă,

şcoală şi diferite asociaţii;

comportamentele dezirabile social sunt recompensate prin recunoaştere,

elogiere, prestigiu şi solicitare continuă, precum şi sancţionarea celor

negative prin blamare, ridiculizare, evitare14

Sorin M. Rădulescu consideră că ,,În ansamblul ei, socializarea leagă indivizii de

societate, supunându-i aceloraşi influenţe culturale determinate de raporturile între clase de

vârstă şi clase generaţionale asemănătoare sau diferite între ele”.15

Prin contactul cu diferite mecanisme şi exigenţe, ce sunt promovate în primul rând

de familie, apoi de şcoală şi grupuri profesionale, individul se transformă prin procesul de

socializare (prin zestrea culturală), căpătând modalităţi specifice de gândire, acţiune şi

conduită şi putându-se integra într-o colectivitate socială şi în grupurile acesteia.

Conceptul de socializare mai este definit ca fiind ,,procesele, mecanismele şi

instituţiile prin care societatea se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este

specifică, în anumite structuri de comportament ce răspund aşteptărilor şi prescripţiilor

sociale”16

Socializarea presupune o relaţie reciprocă între individ şi mediul sociocultural în

care trăieşte. Prin intermediul acestei relaţii individul se socializează, cu condiţia să se supună

activ influenţei mediului, acţionând la rândul său asupra acestuia. Consecinţa acestei

interacţiuni este că atât mediul, cât şi individul se schimbă.

Sigmund Freud17 consideră că socializarea este rezultatul interacţiunii dintre natură

şi cultură, între confruntarea dintre impulsul natural de a-şi satisface necesităţile psihofizice

(id-ul) şi constiinţa cerintelor sociale de a se conforma normelor (superego-ul). Din

confruntare rezultă tipul de personalitate (ego-ul). Atunci când:

14 (Constantin Ţăran, 2001, 130).15 Sorin M. Rădulescu 2002, pp. 140-14116 Voinea, Maria, Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranzitiei, în România: accelerarea tranziţiei, Editura. I.N.I., Bucureşti, 1996, pagina 54.

17 - apud Nicolae Grosu (2000) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

superego-ul domină id-ul, cel din urmă va răbufni şi personalitatea

indivizilor va avea tendinţa să devină de tip psihopat.

id-ul domină superego-ul, individul nu cunoaşte sensul binelui şi răului, iar

personalitatea poate deveni de tip sociopat.

Procesul de socializare începe încă din primele clipe ale vieţii individului, în

momentul în care acesta are primul contact cu mama sa, şi se desfăşoară pe tot parcursul

vieţii. Procesul de socializare prezintă ritmuri diferite, dar se desfăşoară pe parcursul întregii

vieţi. Intensitatea socializării este maximă în copilărie sau în perioadele când individul trece

de la un stadiu la altul. Pe parcursul vieţii intensitatea procesului este mai redusă. Odată cu

trecerea timpului, modelele accumulate se înrădăcinează şi conferă individului o stare de

siguranţă, de stabilitate. Datorită acestui lucru, individul devine rigid şi refractar la nou fiind

incapabil să-i înţeleagă pe cei tineri care gândesc altfel. Fiind un proces complex, socializarea

cuprinde şi educatia, dar nu se rezumă doar la ea.

Există trei factori importanţi ai socializării:

• cerinţele societăţii;

• necesităţile individului;

• posibilităţile individului

Socializarea are rolul de a orienta individul spre comportamente ce sunt acceptate

de către societate şi implică forme şi mijloace specifice de realizare. De asemenea, oferă

indivizilor şansa de a se forma din punct de vedere social şi de a-şi dobândi echilibrul

emotional.

Universalitatea este o caracteristică specifică socializării, pentru că în orice

societate este fundamentală pregătirea indivizilor pentru rolurile sociale ce vor fi exercitate la

un moment dat. F. Elkin şi G. Handel18 consideră că principalele caracteristici ale procesului

de socializare sunt următoarele:

a) Procesul de socializare este un proces de durată (continuă pe tot parcursul

vieţii individului);

b) Este un proces care are loc prin interacţiunile cu alţi indivizi;

c) În timpul procesului de socializare, mijloacele de comunicare joacă un rol

foarte important;

18 – apud S. M. Rădulescu (1994, 84) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

d) Desfăşurarea procesului de socializare implică existenţa unor contexte care

sunt semnificative din punct de vedere emoţional;

e) Aceste contexte sunt modelate de diferite grupuri sociale.

Socializarea depinde de trăsăturile cu care se naşte individul. Dacă acesta are

trasături deosebite faţă de ceilalţi, interesele sale nu vor fi în concordanţă cu ale celorlalţi şi nu

se va socializa. În măsura în care individul are trăsături comune cu majoritatea indivizilor,

interesele lui vor fi apropiate de ale celorlalţi, modelându-se astfel social, devenind element

social şi contribuind la perpetuarea societăţii.

Studiul socializării din punct de vedere sociologic porneşte de la distingerea şi

corelarea variabilelor care se referă la:

• Caracteristici individuale (vârsta, sex, maturizare, dezvoltare, inteligenţă);

• Agenţi ai socializării (cultură, naţiune, organizaţie, familie, grupuri, clase

sociale, şcoală);

• Metode şi forme de transmitere (limbaj, mecanism de control, ritualuri,

practici de creştere a copiilor şi de integrare socială, forme de imitaţie, de

identificare, substituire, inhibiţie sau întărire);

• Structuri de atitudini, valori, acţiuni şi comportamente (roluri şi statusuri

sociale, moralitatea relaţiilor sociale, etica muncii, orientări politico-civice,

performanţe, altruism, integrare, informare)19

Prin intermediul interacţiunii dintre individul care este în creştere şi ceilalţi

indivizi se formează şi se dezvoltă eul. G.H. Mead consideră că pe parcursul dezvoltării

acestuia copiii parcurg trei stadii: preparator - în care copilul nu are încă dezvoltată

capacitatea de a îşi observa comportamentul; al jocului cu sine- în care copilul îşi asumă rolul

altcuiva; al jocului cu alţii- în care copilul îşi joacă rolul alături de alţi copii.

Putem spune că, într-o măsură destul de mare, eul reflectă atitudinile persoanelor

care sunt semnificative pentru individul respectiv.

Este recunoscut că procesul de socializare nu este unidirecţional şi nu are ca scop

unic pe acela de a învăţa indivizii să se integreze în societate, pentru că oamenii pot să îşi

definească singuri rolurile şi obligaţiile pe care le au în societate.

19 Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, operă citată, pagina 274. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Când individul dobândeşte o nouă poziţie socială şi un nou rol, se produce un

proces de resocializare, iar ieşirea dintr-un anumit status şi rol înseamnă desocializare. De

exemplu, trecerea de la o activitate necalificată, la o profesiune, este un proces de

desocializare şi apoi de resocializare.

,,Mecanismele prin care procesul de socializare se produce îl reprezintă

interiorizarea/internalizarea/apropierea structurii sociale (rolurilor) în experienţa cotidiană”20

În ceea ce priveşte finalităţile conţinutului procesului de socializare acestea sunt:

Psihice- presupun fixarea unor trăsături psihice stabile care conduc la

maturizarea copilului;

Sociale- presupun exercitarea adecvată a rolurilor sociale;

Culturale- presupun asimilarea valorilor culturale, precum şi a simbolurilor

normative21.

Deşi putem spune că socilizarea variază din punct de vedere cultural, datorită

faptului că se manifestă diferit de la o societate la alta, din perspectiva practicilor utilizate şi a

finalităţilor sale, acest proces se caracterizează prin universalitate pentru că în orice societate

o importanţă fundamentală o are pregătirea indivizilor pentru exercitarea diverselor roluri

sociale.

1. 2. Tipuri de socializare

1.2.1 Familia- cadru de realizare a sociabilităţii

Familia a dovedit, de-a lungul timpului, că este cea mai veche, cea mai răspândită,

dar şi cea mai stabilă formă de comunitate umană datorită caracterului său perpetuu. Cu toate

acestea, diversittatea de tipuri de familie care au existat sau există nu au facilitat găsirea unor

caracteristici comune care să conducă spre o definiţie.

20 (Elisabeta Stănciulescu, 1996, 204).21 (Ibiş, 2001). Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Specialiştii au abordat familia sub mai multe aspecte, studiind această formă de

comunitate din punct de vedere al genezei, al evoluţiei, precum şi al continuităţii vieţii

sociale. Din punct de vedere sociologic, familia este considerată comunitatea umană ce se

întemeiază prin căsătorie. Relaţiile dintre soţi şi descendenţi după căsătorie devin de ordin

biologic, economic, psihologic, moral, afectiv şi spiritual.

Fiind grupul social în care se realizează socializarea primară şi în care se manifestă

modelul socializării, familia nu poate fi concurată de nici un alt agent al socializării.

Datorită faptului că procesul de socializare se desfăşoară pe tot parcursul vieţii,

putem distinge între socializarea nou-născutului, a copilului, a adolescentului, a adultului,

între socializarea pentru rolul de părinte, soţ/soţie, socializarea pentru vârsta mijlocie şi pentru

vârsta a III-a, fiecare tip corespunzând diferitelor etape pe care indivizii le parcurg.

Socializarea adultului presupune că acesta are capacitatea de a exercita satisfacător

rolurile atribuite de către societate şi implică experienţe de viaţă, expunerea la diferite

influenţe şi presiuni, adaptarea la diferite situaţii care sunt determinate de mobilitatea socială

sau geografică, de schimbările petrecute în familie etc.. Totusi, adultul, spre deosebire de

copil a acumulat deja o moştenire culturală cu ajutorul căreia poate face diferite comparaţii

sau poate găsi soluţii adecvate pentru rezolvarea unor situaţii imprevizibile.

Socializarea copilului se referă la adecvarea conduitei la cerinţele impuse de către

părinţii acestuia.

Prin combinaţii teoretice multiple putem distinge mai multe tipuri de socializare.

1. După criteriul etapei de viaţă în care are loc acest proces, identificăm trei forme

principale:

Socializarea primară sau de bază reprezintă prima etapă a procesului ce se

desfăşoară în primii 6-7 ani de viaţă ai copilului în cadrul familiei. Are un rol fundamental

pentru că primele experienţe de viaţă influenţează personalitatea individului, precum şi

evoluţia sa ca membru al societăţii. Reprezintă fundamentul de formare al conduitelor şi

comportamentelor şi se concretizează în deprinderea regulilor, a normelor, a valorilor ce

formează sistemul informaţional, afectiv şi moral al tuturor indivizilor. Copilul învaţă că

oamenii au interese, dorinţe, obiceiuri de care trebuie să ţină seama, învaţă că trebuie să

împartă resursele limitate adică locuinţa, hrana, diferite obiecte de uz personal, învaţă cum

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

trebuie să se poarte pentru a fi acceptat de ceilalţi, învaţă cum să acţioneze pentru a îşi atinge

scopurile şi a îşi îndeplini o dorinţă. Toate au o importanţă deosebită pentru că toate traumele

şi frustrările din familie, şcoală, grupul de prieteni pot deveni premise ale unui comportament

deviant şi delicvent.

Socializarea primară este definită ca fiind „procesul prin care primul univers social

al individului este construit ca univers de semnificaţii şi ca realitate”22

Prin intermediul socializării primare individul interiorizează lumea socială

devenind astfel un membru al vieţii sociale.

Socializarea secundară are strânsă legătură cu diviziunea socială a muncii, precum

şi cu distribuirea socială a cunoştinţelor. Se realizează în şcoală, prin programele de

învăţământ în principal, dar şi prin modelele personale oferite de profesori şi colegi.

Presupune asimilarea cerinţelor, a informaţiilor, normelor şi valorilor instituţionale

(promovate de instituţii formale sau informale specializate).

Acest proces îi dă posibilitatea copilului să înveţe rolurile instituţionale. Prin

intermediul acesteia, copilul constată că rolurile sociale nu se desfăşoară întotdeauna în cadrul

unui climat afectiv şi protector. Dacă în cadrul familiei climatul în care este socializat copilul

este unul protector, şcoala şi relaţiile pe care aceasta le implică presupun o socializare bazată

pe un climat neutru din punct de vedere afectiv.

Familia nu are un rol central în socializarea secundară, acesta fiind ocupat de

instituţiile specializate, cum sunt: creşa, grădiniţa, şcoala, teatrul etc.

Socializarea continuă „constă în apropierea unor <sub-lumi> instituţionale sau

bazate pe instituţii”23. Acest proces intervine pe tot parcursul vieţii individului, atunci când se

petrec schimbări în ceea ce priveşte valorile, atitudinile, comportamentele acestuia. Prin

intermediul acestui proces sunt dobândite experienţa de viaţă cu ajutorul căreia individul îşi

poate asuma noi roluri sociale.

Atât socializarea primară, cât şi cea continuă au scopuri şi obiective specifice ce se

caracterizează prin complementaritate.

22Op cit (Elisabeta Stănciulescu, 1996, 99).23 (Elisabeta Stănciulescu, 1996, 102) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

2. Procesul de socializare se poate desfăşura conform cu valorile şi normele sociale

şi în acest caz vorbim despre o socializare pozitivă sau, din contră, poate fi în discordanţă cu

aceste norme, dar să se conformeze celor ale unor grupuri sau ale unor subculturi deviante

(socializare negativă).

Se consideră că individul este socializat pozitiv atunci când se comportă în mod

creativ şi în concordanţă cu modalitatea de gândire a societăţii din care face parte, precum şi

atunci când alege conduitele ce sunt compatibile cu rolurile sociale pe care trebuie să le

îndeplinească folosindu-se de creativitate.

Socializarea negativă se realizează în grupurile marginale şi are ca scop

promovarea unor valori şi norme diferite de cele care sunt acceptate de societatea din care

individul face parte.

Procesul de devianţă nu este întotdeauna rezultatul unei socializări negative pentru

că respingerea unei valori tradiţionale şi crearea altora noi reprezintă o modalitate de

schimbare socială şi de progres.

3. Max Weber24 consideră că socializarea poate fi:

o Socializare asociativă (prin acord voluntar);

o Socializare instituţională (prin impunerea de reguli)

4. Din punct de vedere al finalităţii urmărite sau al efectelor produse distingem:

o Socializarea adaptativă (integrativă);

o Socializarea anticipatoare

Primul tip de socialiazare conduce la conturarea acelor caracteristici sau capacităţi

specifice fiecărui individ ce permit integrarea, participarea şi realizarea socială a unor

activităţi într-un cadru instituţional dat. Socializarea anticipatoare presupune interiorizarea

unor norme, valori şi modele care conduc la adaptarea sau integrarea într-un cadru

instituţional sau organizaţional viitor.

5. Pentru a evita judecăţile de valoare, unii sociologi propun o distincţie mai neutră

si anume cea între socializarea concordantă (conformă cu normele şi valorile sociale) şi cea

discordantă (neconformă cu valorile şi normele sociale).

24 Weber, Max, Etica protestantă şi spiritual capitalismului, Bucureşti, 1993, pagina 67. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

6. Combinând două perechi de tipuri de socializare, Ioan Mihăilescu25 distinge

patru tipuri de socializare:

a) Forma pozitiv concordantă este socializarea care se realizează conform

unor valori şi norme sociale fundamentale şi care este concordantă cu valorile şi normele ce

sunt promovate de către societatea globală;

b) Forma pozitiv discordantă este socializarea care se realizează conform

normelor şi valorilor sociale fundamentale, dar care este discordantă cu unele norme şi valori

ce sunt promovate de către unii agenţi socializatori;

c) Forma negativă concordantă presupune că socializarea este în concordanţă

cu normele şi valorile sociale fundamentale, dar este în concordanţă cu unele norme şi valori

sociale promovate de către unii agenţi socializatori;

d) Forma negativă discordantă presupune că socializarea este în discordanţă

atât cu normele şi valorile sociale fundamentale, cât şi cu cele ce sunt promovate la nivelul

societăţii în general. Este o socializare deviantă dacă ne raportăm la societatea globală, dar

este în conformitate cu normele şi valorile unui grup de indivizi sau ale unei subculturi

marginalizate.

În procesul de socializare individul parcurge mai multe stadii (denumite forme de

pregătire) pentru a fi apţi să îndeplinescă unele roluri în structurile ierarhice instituţionale.

Cele trei stadii sunt:

o Familia;

o Şcoala;

o Un nivel superior prin care se obţin structuri ridicate.

În perioada copilăriei, socializarea presupune creşterea capacităţii individului de a

discerne şi de a putea prevede reacţiile celorlalţi vizavi de comportamentul său. Percepţia

comportamentului celor din jurul său, dar şi a propriului comportament, aşa cum este văzut de

cei cu care interacţionează, nu sunt altceva decât efectele nemijlocite ale socializării care

conduc la formarea personalităţii. În urma acestui proces indivizii au capacitatea de a se

identifica cu rolurile socialem, putându-se astfel integra în grupuri sociale.

Efectul socializării este reprezentat de rolul prin care individul îl exercită conform

aşteptărilor grupului din care face parte.

25 Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Ed Universităţii, Bucureşti, 2000, pagina 101. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Prin procesul de socializare se formează ceea ce este esenţial şi definitoriu în

structura personalităţii indivizilor, pe baza unor structuri interne şi a unor sisteme sociale.

1.3. Mecanisme ale socializării

Pentru Sorin M. Rădulescu ,,efectele şi mecanismele procesului de socializare

sunt aceleaşi ca şi în cayul conformităţii şi în cazul devianţei diferind doar conţinutul şi

direcţia normelor şi valorilor învăţate”26.

Potrivit lui Ioan Mihăilescu „complexitatea domeniului de studiu a condus la

formularea unor teorii diferite ale socializării, prin care mai importante sunt teoriile învăţării

şi teoriile dezvoltării cognitive”.27

Ca şi teoriile dezvoltării cognitive, şi teoriile învăţării pun în centrul analizelor

comportamentul uman, care este într-o continuă modificare datorită experienţelor pe care

individul le trăieşte.

Învăţarea socială reprezintă mecanismul fundamental al procesului de socializare,

precum şi ansamblul proceselor psihologice prin intermediul căruia indivizii asimilează

cunostinţe, reguli, norme, valori, deprinderi de comportament referitoare la viaţa socială.

Acest mecanism are drept finalitate dezvoltarea unui anumit număr de reflexe.

Ceea ce deosebeşte învăţarea socială de învăţarea în general este faptul că prima

are două caracteristici importante:

face referire la un conţinut social (comportamentul faţă de alt individ în

grupuri şi în situaţii specifice);

este o învăţare ce se realizează de cele mai multe ori pe cont propriu,

petrecându-se empiric, la nivelul cotidianului.

Învăţarea socială se clasifică în:

a) învăţarea directă care are la bază două reguli: cea a încercării şi erorii

şi cea a pedepsei sau recompensei imediate;

26 Sorin M. Rădulescu (1998, 104), op cit27 Mihăilescu, Ioan, operă citată, pagina 96. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

b) învăţarea indirectă care presupune că individul nu asimilează şi

sedimentează cunostinţele, atitudinile etc. prin experienţa sa directă, ci prin

observarea comportamentelor celorlalţi;

c) învăţarea socială complex-cognitivă care reprezintă ansamblul de

procese prin intermediul căruia individul poate anticipa o acţiune, dar şi

consecinţele acesteia.

Pe parcursul întregii vieţi cele trei tipuri de învăţare se succed, schimbându-şi

ponderea. Astfel, învăţarea directă predomină în prima parte a vieţii, este înlocuită apoi de

învăţarea indirectă în momentul în care individul începe să imite diverse modele. La

maturitate, se manifestă învăţarea complex-cognitivă.

Învăţarea socială este mecanismul fundamental al socializării, dar nu este singurul.

Trebuiesc menţionate ca mecanisme ale socializării şi influenţa socială, controlul social,

presiunea socială, precum şi creativitatea socială care au acelaşi scop: facilitarea acumulării

conduitelor de grup.

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

II. Cauze şi aspecte ale crizei de familie

2.1. Definiţii şi caracteristici ale familiei

Pentru Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă „Familia reprezintă, în orice

societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel putin doi indivizi, uniţi prin legături

de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi/sau cea

psihosociologică”28

Din punct de vedere sociologic „familia ca formă specifică de comunitate umană-

desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează

prin comunitate de viaţă, de sentimente, interese şi aspiraţii”29. Ceea ce este caracteristic vieţii

de familie este multitudinea relaţiilor ce se leagă odată cu întemeierea familiei, fundamentele

fiind cele de căsătorie şi de rudenie.

Ion P. Filipescu consideră că, din punct de vedere juridic, ,,familia desemnează

grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care îşi au originea în acte juridice

precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate vietii de familie”30. De cele mai

multe ori cele doua sensuri se confunda, dar exista si cateva exceptii: in cazul divortului

inceteaza relatiile din punct de vedere sociologic pentru ca intre soti nu mai exista comunitate

de viata si interese, dar continua relaţiile familiale din punct de vedere juridic pentru că rămân

valabile unele drepturi şi îndatoriri cum ar fi: creşterea, educarea şi întreţinerea copiilor,

administrarea bunurilor comune.

Indiferent din ce punct de vedere privim, familia presupune următoarele tipuri de

relaţii:

- dintre soţi, prin căsătorie;

- dintre ascendenţi şi descendenţi, prin procreare;

- dintre descendenţi (fraţi- surori);

28 Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă (1998, 17 op cit ?29 Voinea, Maria, operă citată, pagina 5. 30 Ion P. Filipescu (1984) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 6. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

- dintre alte persoane care fac parte din familie (bunici-nepoţi, socri-

gineri)31.

De-a lungul timpului, familia a îndeplinit mai multe roluri. Datorită funcţiilor pe

care alte grupuri sociale nu le îndeplinesc aceasta a fost considerată o formă specială de

comunitate umană. În cadrul familiei, fiecare membru are statusul şi rolul său bine stabilit în

funcţie de care se leagă relaţii biologice, psihologice şi sociale.

G. Murdock32 consideră că familia este grupul social care se caracterizează prin

rezidenţă comună, cooperare economică şi prin reproducţie.

Cătălin Zamfir şi Septimiu Chelcea33 au sintetizat caracteristicile familiei:

- este formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau

adopţie;

- membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un

singur menaj;

- este compusă din persoane ce interactionează, comunică în cadrul

rolului de soţ-soţie, mamă-tată;

- menţine şi perpetuează o cultură comună, derivată în principal din

cultura societăţii date.

Pentru Murdock34 familia nu se confundă cu mariajul. Acesta din urmă nu este

altceva decât un ansamblu de obiceiuri bazat pe relaţiile ce se întemeiază între adulţi asociaţi

din punct de vedere sexual în cadrul familiei.

Ceea ce caracterizează familiile din toate timpurile este: o puternică sudură

internă, menţinută datorită forţelor interne şi presiunii externe. Forţele interne care unesc

familia sunt sentimentele puternice şi ataşamentul emoţional al soţilor, precum şi al părinţilor

copiilor, respectul reciproc, solidaritatea, alte atitudini care rezultă din satisfacerea reciprocă a

nevoilor personale emoţionale, năzuinţa spre intimitate şi altele35.

„Familia este grupul în care se naşte o reţea de relaţii interindividuale determinate

atât de personalităţile membrilor, cât şi de unele fenomene exterioare grupului”36

31 Ibidem, pagina 6.32 Ibidem. pagina 7.33 Cătălin Zamfir şi Septimiu Chelcea (2001, 119)34 Murdock (1997) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 7.35 Ibidem, pagina 11-12.36 Ibidem, pagina 11. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

În relaţia părinte-copil pot apărea unele distorsiuni datorită lipsei de afecţiune sau

a unui control exagerat. Orice disfuncţionalitate ce se înregistrează la nivelul familiei are

implicaţii pentru copil implicaţii ce se concretizează în perturbări de comportament. Maria

Voinea37 prezintă schematic efectele atitudinilor părinţilor asupra comportamentului copiilor.

Schema numarul 1: Efectele atitudinilor părinţilor asupra

37 Ibidem, pagina 68. Referate-4all.ro

Excesele părinţilor

Atitudine liberală Suprasolicitări educative

Pasivitate

Violenţă

Indiferenţă

Control excesiv

Sancţiuni negative în cazul unor eşecuri şcolare

Exigente profesionale mari

Carenţe în socializarea copiilor

Egoism

Nesinceritate

Insuccese şcolare şi profesionale

Referate de nota 10

comportamentului copiilor.38

M. Bouchard39 a identificat trei modele ale comportamentelor educative ale

părintilor care influenţează dezvoltarea copilului:

modelul raţional presupune faptul că părinţii decid asupra devenirii

copilului şi îi impun aşteptările. Părinţii au tendinţa de a impune celor mici

sistemul lor de valori, credinţe şi atitudini;

modelul umanist în care părintele este cel care ghidează activitatea

copilului, lăsându-l să aleagă liber ceea ce doreşte. Copilul are puterea de

a-şi gestiona resursele educaţiei, iar părintele îl sprijină, îl stimulează.

modelul simbio - sinergetic porneşte de la ideea că părinţii şi copiii au o

relaţie educativă ce se bazează pe schimb şi pe reciprocitate.

Motivul pentru care familia este întotdeauna racordată la realităţile sociale, nefiind

independentă de fenomenele şi procesele care au loc în societate la un moment dat este că

,,reprezintă un produs al societăţii ce se dezvoltă paralel cu aceasta şi se modifică în funcţie de

transformările economice, sociale, morale”40.

2. 2. Tipuri familiale

Există mai multe tipuri de familie:

Familia nucleară este grupul ce se formează odată cu căsătoria a două persoane de

sex opus şi cu aparitia urmaşilor. Tot pentru acest tip de grupare se mai folosesc termeni ca:

familie simplă, restrânsă, conjugală, biologică, elementară.

Deosebim apoi între familia de origine (familia în care te naşti şi creşti compusă

din mamă, tată şi fraţi) şi familia de procreare (alcătuită, prin căsătorie, din soţ ,soţie şi copii).

38 Ibidem, pagina 68.39 (1988)- apud Elisabeta Stănciulescu (1997, 9740 Voinea, M., operă citată, pagina 14. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Familia extinsă (lărgită) formată din mai multe familii nucleare din care fac parte

rudele directe, colaterale şi mai multe generaţii.

Din punct de vedere al locuinţei deosebim familii de rezidenţă şi familii de

interacţiune. Din primul tip fac parte persoanele ce au o locuinţă comună şi desfăşoară

activităţi economico-gospodăreşti în comun. Persoanele între care există relaţii de rudenie, dar

care au şi schimburi reciproce de produse, vizite etc. fac parte din familia de interacţiune.

Din punct de vedere al normalităţii vieţii de familie există: familii normale (în-

deplinesc toate funcţiile) şi familii anormale (nu îndeplinesc anumite funcţii).

2. 3. Structura familiei

Datorită faptului că, deşi conform Iolandei Mitrofan ,,familia- ca instituţie nu

parcurge înca o perioadă de criză”41, în contextul acesteia au apărut unele schimbări

semnificative. Astfel, conceptului de “structură a familiei” trebuie să îi fie asociat cel de

“restructurare a familiei”. Acest ultim concept se referă la noile tipuri de familie, la

particularităţile şi disfuncţiile acestora.

Dimensiunea evoluţia, structura şi funcţiile familiei au fost influenţate de contextul

social-economic astfel:

familia s-a redus ca dimensiuni, axându-se în principal pe cuplul conjugal;

funcţia tradiţională de producţie este înlocuită cu consumul, veniturile

provenind din prestarea muncii în afara gospodăriei;

funcţia de socializare a copiilor a fost preluată de servicii specializate;

funcţia de asistenţă şi îngijire a ascendenţilor (părinţi, bunici) a fost

transferată serviciilor sociale;

a avut loc o redistribuire a rolurilor familiale42

Când vorbim despre structura familiei ne referim la:

componenta numerică;

41 Iolandei Mitrofan (1999, 477)42 (Anca Tomescu, 2000, 183). Referate-4all.ro

Referate de nota 10

structura din punct de vedere al generaţiilor;

status-uri şi roluri familiale,

dar şi la:

diviziunea rolurilor în interiorul familiei;

exercitarea autorităţii

Componenta numerică a variat în funcţie de perioada istorică la care ne referim.

Dacă în societăţile patriarhale numărul membrilor unei familii era foarte mare, datorită

faptului că nu exista controlul naşterilor, în societăţile moderne mărimea s-a redus prin

folosirea mijloacelor contraceptive şi a plennigului familial.

Deşi în societatea modernă cel mai des întâlnim familii nucleare (cuplu conjugal şi

descendenţii acesteia) există şi forme incomplete de structuri familiale cum ar fi familia

monoparentală, dar şi familia fără descendenţi. Aceste două ultime forme sunt considerate ca

având un deficit de structură.

Structurile familiale care sunt atipice se încadrează în una din următoarele patru

categorii:

mama cu copil (copii)

tata cu copil (copii)

cuplu marital fără copii

doi sau mai multi fraţi (surori) care sunt orfani, dar nu sunt

institutionalizaţi43

În primele două cazuri este vorba de familii monoparentale ce au luat naştere

datorită decesului unuia dintre părinţi, abandonului familiei sau naşterea în afara familiei.

Structura pe generaţii. La fel ca şi componenta numerică, structura pe generaţii

variază de la tipul familiei extinse (alcătuit din 30-40 persoane) la tipul restrâns -nuclear de

familie alcătuit din 3-4 persoane, precum şi de la societăţile traditionale la cele moderne.

Datorită unor factori biologici cum ar fi: durata necesară procreării, durata medie

de viaţă, vârsta la căsătorie într-o familie pot exista patru sau chiar cinci generaţii.

43 Voinea, Maria, operă citată, pagina 20. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Cercetătorii de specialitate au ajuns la concluzia că anumitor ţări le este specific

tipul extins de familie sau dimpotrivă cel restrâns. Astfel, în China şi ţările africane este

specific tipul larg al familiei, iar în S.U.A. este frecvent tipul nuclear.

Maria Voinea44 consideră că tipul extins are următoarele avantaje:

o capacitate sporită de a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea

copiilor, bolnavilor, vârsnicilor);

o are posibilitatea să acumuleze resurse mai mari decât o familie nucleară;

o are o durabilitate şi o continuitate mai mare în ciuda dispariţiei unui

membru al familiei;

o poate exercita o influenţă mai mare asupra comunităţii locale îndeosebi în

mediul rural

Dezavantajele acestui tip de familie ar fi:

- existenţa unor dificultăţi în conducerea familiei;

- cerinţele materiale ale tinerilor nu sunt pe deplin satisfăcute;

- existenţa unor surse sporite de conflicte

Familia, ca şi alte grupuri sociale, se prezintă ca o reţea complexă de poziţii,

status-uri şi roluri sociale. Structura status-urilor şi rolurilor din familie cuprinde următoarele

situaţii: soţ, soţie, tată, mamă, copil, frate, soră, bunic, bunică, nepot. În grupurile de

dimensiuni mici, cum este şi familia, unde relaţiile interindividuale sunt face-to-face, oamenii

acţionează în funcţie de poziţia socială, de status-ul social al persoanei cu care

interacţionează. De exemplu, orice individ se adresează într-un fel prietenilor şi în alt fel unei

persoane cu o funcţie importantă. Specificul familiei, dar şi variabilitatea acesteia este dat de

status-urile şi rolurile familiale. Status-ul se referă la poziţia de bază pe care un individ o are

în cadrul unui grup, precum şi la comportamentele pe care cei din jurul său le asteaptă de la

acesta. Statusul social reprezintă ,,poziţia ocupată de o persoană în societate, precum şi

drepturile şi obligaţiile ce derivă din acea poziţie”45.

Rolul este ,,ansamblul de conduite aşteptate de la o persoană căreia îi cunoaştem

poziţia sau funcţia într-un sistem”46. Rolul mai este definit şi ca ansamblul de comportamente

normate care sunt asociate status-urilor. Rolurile familiale pot fi exercitate într-o multitudine

44 Ibidem, pagina 27.45 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Incursiuni în psihosociologia şipsihosexologia familie, Editura Adit Press, Mihanela, Bucureşti, 1998, pagina 10346Ibidem, pagina. 235-236 Referate-4all.ro

Referate de nota 10

de forme. Există însă anumite marje de variaţie, care, odată depăşite, pot conduce la scăderea

solidarităţii familiale sau la destrămarea familiei.

Între status şi rol există o strânsă legătură. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre

status-ul şi rolul unei persoane este prezentată în figura 1.

Schema numarul 2: Relaţia dintre status şi rol47

Fiecărui status îi corespunde un rol social. Totuşi, unele status-uri nu sunt alese de

indivizi (nu el alege să se nască într-o familie săracă sau bogată). Altele sunt dobândite

(individul încearcă să acceadă la anumite poziţii sociale).

Indivizii nu au un singur status social şi, în consecinţă, nu joacă un singur rol

social pentru că părinţii ne consideră copii, profesorii ne consideră elevi etc..

O altă componentă de o importanţă majoră a vieţii familiale şi care asigură unitatea

şi coeziunea familiei o reprezintă diviziunea rolurilor.

În anumite faze ale constituirii cuplului unele roluri conjugale predomină, iar în

altele au o manifestare lentă, accentuându-se numai în anumite direcţii. Ele poartă marca

relaţiilor de natură morală, juridică, economică, spiritual-psihologice, natural- biologice care

predomină în anumite faze ale constituirii cuplului, iar în altele se manifestă mai lent datorită

47Ibidem, pagina 230.

Referate-4all.ro

Drepturi şi obligaţii

Aşteptări pe linie de rol

Îndeplinirea rolului

Persoana

Înţelegerea rolului

Acceptarea rolului

Referate de nota 10

unor factori de natură obiectivă. Datorită complexităţii rolurilor conjugale familia se

caracterizează prin particularităţi ce nu sunt întâlnite la alte grupuri sociale.

Considerând drept criteriu de clasificare al familiilor rolurile conjugale, Maria

Voinea48 diferenţiază:

familii în care rolurile conjugale sunt asumate astfel încât cuplul să

funcţioneze normal;

familii în care rolurile conjugale nu sunt realizate în totalitate şi, deci, sunt

nesatisfăcătoare. În aceste cupluri relaţiile sunt deficitare facilitând apariţia

conflictelor.

Numai prin asumarea rolurilor conjugale, prin satisfacerea aspiraţiilor şi

trebuinţelor se poate vorbi de o reusită maritală.

Relaţiile natural biologice sunt marcate de dorinţa cuplului de a avea descendenţi.

Soţii îşi împart diferit responsabilităţile pe care le au faţă de copii. Din acest motiv R.

Vincent49 clasifică modelele de conduită conjugală, precum şi efectele pe care acestea le au

asupra copiilor:

părinţi preocupaţi în totalitate de dragostea lor, care nu dau importanţă altor

aspecte ale vieţii de familie şi care consideră copilul un factor perturbator

al relaţiei dintre ei.

părinţi indiferenţi, care se preocupă doar de ei şi care au o viaţă separată de

a copiilor, fără să-i îndrume atunci când trebuie.

părinţi infantili care dau exemplu de un comportament necorespunzător.

părinţi conflictuali care conduc copiii spre comportamente deviante.

Relaţia intimă dintre parteneri facilitează satisfacerea unor trebuinţe cum ar fi: cele

biologico-sexuale şi sentimental-afective.

Relaţiile spiritual-psihologice ale membrilor familiei se bazează pe sentimentele ce

au dus la întemeierea grupului. Maria Voinea50 clasifică sentimentele de dragoste dintre

membrii unei familii astfel:

48 Voinea, Maria, operă citată, pagina 32.49 Ibidem, pagina 33. 50 Ibidem, pagina 37. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

o dragostea conjugală care include dragostea erotică dintre parteneri, dar şi

sentimentele de respect, stimă, încredere

o dragostea maternă şi paternă se referă la dragostea părinţilor faţă de copii

o dragostea filiala înseamnă dragostea dintre fraţi şi surori

Referindu-se la structura de autoritate Maria Voinea51 consideră că aceasta

,,vizează capacitatea familiei de a elabora norme şi valori necesare funcţionării familiei prin

impunere sau consens”.

Există mai multe tipuri de autoritate:

cea a ascendenţilor faţă de descendenţi care presupune respectul tinerilor

faţă de adulţi, precum şi participarea acestora şi preluarea unor

responsabilităţi în cadrul familiei;

cea a descendenţilor faţă de ascendenţi care se întâlneşte în societăţile

moderne

Deşi autoritatea se exercită în funcţie de factori economici, sociali, culturali etc. în

familiile care funcţionează normal autoritatea se va exercita între generaţii (vertical) şi între

membri care aparţin aceleiaşi generaţii (orizontal).

După rolul şi autoritatea bărbatului în cadrul familiei tipurile de autoritate se

clasifică în:

tipul autoritar care are două forme: cea absolută şi cea moderată

tipul egalitar52

Tipul autoritar în formă absolută este întâlnit în cadrul familiilor patriarhale în care

bărbatul stabileşte rolul fiecărui membru, precum şi orientarea profesională şi maritală a

copiilor. Această autoritate s-a datorat rolului economic pe care bărbatul îl avea. Cea de-a

doua formă a tipului autoritar prezintă elemente de autoritate absolută, dar şi unele de

egalitarism.

Tipul egalitar este întâlnit în comunităţile urbane în perioada modernă datorită

proceselor de dinamică şi de schimbare socială, de creştere a nivelului de educaţie etc..

51 Ibidem, pagina 41.52 Ibidem, pagina 45. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

2.4. Funcţiile familiei

Funcţiile complexe pe care familia, spre deosebire de alte grupuri, le-a îndeplinit

de-a lungul timpului, precum şi rolul pe care aceasta îl joacă pentru indivizi şi pentru societate

au transformat-o într-un grup specific, deosebit de celelalte grupuri.

Functiile familiei s-au manifestat diferit de-a lungul timpului. Factorii care au

influenţat modificarea funcţiilor familiei pot fi interni sau externi. Ca factori externi Iolanda

Mitrofan şi Cristian Ciupercă53 au identificat:

• caracterul totalitar sau democratic al societăţii care influentează

solidaritatea familială sau socializarea descendenţilor

• nivelul de dezvoltare al societăţii ce influentează funcţia economică şi

reproductivă;

• legislaţia şi politicile sociale care au impact asupra funcţiei sexuale şi

reproductive;

• nivelul general de instrucţie şi educaţie ce influentează realizarea funcţiei

de socializare şi reproducere.

Factorii interni identificaţi sunt:

• dimensiunea familiei, ce influentează funcţiile de socializare şi de

solidaritate;

• structura familiei cu impact asupra funcţiei economice şi reproductive;

• diviziunea rolurilor şi autorităţii cu impact asupra solidarităţii.

Funcţia economică s-a modificat din punct de vedere al transmiterii ocupatiei

de la părinţi la copii fapt ce se întâlneşte din ce în ce mai rar. O altă modificare constă în

bugetul familiei contemporane care este dezechilibrat, pe de o parte datorită resurselor de

venit sporadice si pe de alta parte a cheltuielilor exagerate.

Funcţia socializatoare a fost afectată prin înlocuirea procesului educativ din

familie cu cel din sistemul şcolar datorită faptului că părinţii petrec mai putin timp cu copiii,

lăsându-i pe aceştia din urmă în instituţii specializate.

53 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 32. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Mobilitatea socială a influenţat funcţia de solidaritate familială prin separarea

fizică şi afectivă ce se produce între membrii familiei.

În funcţia sexuală şi reproductivă s-au inregistrat modificări prin accentual tot

mai mare ce se pune pe performanţele sexuale. Din punct de vedere al reproducerii ceea ce a

atras atenţia este faptul că s-a trecut de la familia extinsă la cea restrânsă într+un timp foarte

scurt.

Clasificările funcţiilor familiei sunt numeroase. G. P. Murdock54 consideră că

familia nucleară îndeplineşte patru funcţii: sexuală, reproductivă, economică, educaţională

(socializatoare).

W. F. Ogburn55 distinge alte funcţii ale familiei: cea de reproducere, economică,

educaţională, recreaţională, religioasă şi social psihologică.

Jaques Sabran56 distinge două funcţii: funcţii fizice (de reproducere, economică şi

de protecţie) şi funcţii culturale (de educaţie, de asigurare a bunăstării membrilor familiei).

Şi Traian Herseni57 identifică tot două funcţii ale familiei: creşterea copiilor şi

completarea social economică a soţilor cu scopul de a forma o unitate socială eficientă.

Henri H. Stahl58 consideră că familia îndeplineşte o funcţie internă care facitează

crearea unui regim de viaţă intimă cu scopul de a asigura membrilor familiei sentimentul de

securitate, protecţie şi afecţiune. Dintre funcţiile interne aminteşte:

Funcţiile biologice şi sanitare care satisfac cerinţele şi necesităţile sexuale,

procrearea copiilor şi asigură necesităţile igienico-sanitare care conduc la

dezvoltarea normală din punct de vedere biologic a indivizilor.

Funcţiile economice îndeplinite prin acumularea veniturilor şi prin

organizarea gospodăriei cu ajutorul bugetului comun.

Funcţiile de solidaritate familială

Funcţiile pedagogico-educative şi morale (asigurarea educaţiei şi a

învăţământului copiilor, precum şi socializarea primară a lor).

Funcţia externă îndeplinită de familie reprezintă o prelungire a funcţiilor interne.

54 G. P. Murdock (1997) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.55 W. F. Ogburn - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.56 W. F. Ogburn – apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.57 Traian Herseni (1980) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 45.58 H. Stahl - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 45. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Funcţiile biologice şi sanitare. Datorită faptului că individul îşi satisface

instinctele, dar, în acelaşi timp, are şi sentimente de dragoste, încredere faţă de partener se

simte în siguranţă din punct de vedere emoţional. Pentru a se putea îndeplini, dragostea

erotică presupune ca sentimentele partenerilor să fie reciproce, să existe comunicare.

Funcţia de procreare are o importanţă emotională pentru cuplu, dar şi pentru

societate. Comportamentul reproductiv poate fi influenţat de diverşi factori. La nivel de cuplu

aceştia sunt: vârsta soţiei, durata căsătoriei, starea de sănătate a cuplului (mai ales a soţiei),

utilizarea mijloacelor contraceptive, dorinţa cuplului de a avea copii, nivelul de instrucţie al

indivizilor, angajarea profesională a partenerelor, distribuţia rolurilor şi a autorităţii. La

nivelul societăţii se identifică următorii factori: demografici (nupţialitate), legislativi, de

politică socială, urbanizare, modernizare etc. .

În sfârşit, în ceea ce priveşte problema igienico-sanitară putem lua în discuţie:

o starea de sănătate a indivizilor. Se consideră că există o relaţie directă între

gradul de cultură şi atitudinea faţă de propria sănătate.

o igiena locuinţei care influenţează sănătatea individului.

o igiena alimentaţiei

Funcţia economică cuprinde trei dimensiuni:

cea productivă (constă în producerea bunurilor şi serviciilor necesare

familiei);

cea a pregătirii emoţionale a descendenţilor;

cea financiară (administrarea unui buget de venituri şi cheltuieli necesare

satisfacerii nevoilor)

De-a lungul timpului au avut loc modificări ale funcţiei economice. Spre deosebire

de societatea traditională în care părinţii se preocupau ca descendenţii să le moştenească

meseriile, în societatea contemporană sunt diminuate elementele traditionale. Datorită

modernizării, a industrializării, locul indivizilor se deplasează din interiorul familiei spre

exterior în întreprinderi şi servicii sociale. Familia contemporană are un buget dezechilibrat

datorită, pe de o parte, surselor de venit sporadice sau a cheltuielilor exagerate, pe de altă

parte.

Particularităţile societăţii contemporane sunt, în general, următoarele:

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

interesul familiei pentru realizarea unor venituri cât mai multe;

dorinţa tinerilor de a se instrui indiferent de costuri;

dorinţa tinerilor de a învăţa o meserie cu un standard cât mai ridicat şi care

să le aducă venituri cât mai mari;

gestionarea bugetului este diversificată.

Există câţiva factori care au determinat diminuarea rolului familiei moderne în

instrucţia descendenţilor:

• diminuarea timpului pe care părinţii îl petrec cu copiii, aceştia din

urmă fiind duşi la creşă şi grădiniţă;

• transmiterea meseriei familiale nu mai este obligatorie datorită

diversificării şi transformării ocupaţiilor;

• copiii trebuie să înveţe mai multe lucruri decât învăţau până acum,

iar părinţii nu îi pot instrui la aceste exigenţe.

În ceea ce priveşte latura financiară, utilizarea bugetului a fost studiată de

numeroşi specialişti. Engel59 consideră că nivelul de trai este indicat de ponderea cheltuielilor

pentru hrană în anasamblul cheltuielilor, că există o relaţie directă între nivelul de sărăcie şi

volumul cheltuielilor familiale care sunt necesare pentru a asigura traiul zilnic.

Totuşi, în relaţia directă dintre bunăstarea economică şi ponderea cheltuielilor

zilnice, trebuie luate în considerare următoarele:

indicatorul bunăstării economice familiale nu poate fi folosit în cercetările

comparative internaţionale pentru că există ţări în care serviciile de

asistenţă socială asigură unele cheltuieli ale familiei;

termenul de subzistenţă se stabileşte într-un context economic şi social şi

are limite diferite;

trăsăturile psihice ale individului, cele intelectuale determină ierarhia

trebuinţelor;

ponderea cheltuielilor trebuie raportată la volumul veniturilor familiilor.

Maria Voinea60 consideră că există câteva particularităţi ale funcţiilor vizavi de

membrii familiei şi de societate:

59 Engel apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44 – 48.60 Voinea, Maria, operă citată, pagina 48. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

- funcţii strict specializate ale familiei (funcţia biologico-sanitară, de

solidaritate familială şi de socializare primară);

- funcţia de asigurare a socializării primare, a securităţii emoţionale,

a trebuinţei de apartenenţă la grup a membrilor familiei. Este o funcţie ce se realizează în

raport cu membrii grupului.

- funcţia de a se afirma ca grup unitar şi conştient de sine, apt de a

asigura bunăstarea şi dezvoltarea normală a personalităţii membrilor.

- asigurarea forţei de muncă a societăţii (atât din punct de vedere

calitativ, cât şi din punct de vedere cantitativ).

- datorită faptului că fiecare funcţie este importantă putem spune că

felul în care una dintre ele este îndeplinită depinde de celelalte funcţii, de modul în care

acestea este satisfăcută. Gradul de realizare al funcţiilor specifice ale familiei este influenţat

de factori sociali (nivelul de dezvoltare economică, nivelul general de instrucţie şi educaţie,

legislaţia, politicile sociale etc.) şi de factori interni ai familiei (dimensiunea familiei,

diviziunea rolurilor şi a autorităţii, personalitatea membrilor grupului etc.).

Modificările identificate la nivelul structurii şi funcţiilor familiei au fost

influenţate de câteva fenomene şi procese sociale obiective: angajarea femeilor în activităţi

extrafamiliale a influenţat nivelul fertilităţii, funcţiile economică şi socializatoare a familiei;

creşterea nivelului de şcolaritate al populaţiei a condus la creşterea vârstei la căsătorie, la

modificarea atitudinii faţă de căsătorie; procesul de mobilitate teritorială a condus la

distrugerea modelelor tradiţionale de viaţă familială.

După 1990 în România, structura familiei a suferit modificări, drept pentru care au

apărut noi tipuri familiale. Caracteristica ce este comună tuturor configuraţiilor noi este aceea

că nici una nu îndeplineşte toate funcţiile familiei clasice, având tendinţa de a le maximaliza

pe unele şi de a le minimiza pe altele. Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă61 prezintă tipurile

constitutive ale familiei restructurate şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc:

Funcţii

Configuraţii

Tip

Grad

Econo-

mică

Socializa-

toare

Solidari-

tate

Sexuală Reproduc-

tivăMaximNeutru

61 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 49. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Celibat MinimCupluri fără

descendent

MaximNeutruMinim

Concubinaj MaximNeutruMinim

Familii

monopa-

rentale

MaximNeutruMinim

Căsătorie

deschisă

MaximNeutruMinim

Familii

reconstituite

MaximNeutruMinim

Familii

reorganizate

MaximNeutruMinim

Tabel 1- funcţiile familiei restructurate62

2. 5. Funcţia de socializare a familiei

Primul agent de socializare în orice societate este familia atât din punct de vedere

al procesului, cât şi ca influenţă fundamentală asupra personalităţii individului.

Ioan Mihăilescu consideră că „familia este una dintre principalele instituţii

socializatoare ale societăţii. În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale

şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii”63.

Primele noţiuni referitoare la datorie, la responsabilitate şi interdicţie sunt

dobândite de către copil în familie prin intermediul socializării. Familia reprezintă cadrul de

realizare a sociabilităţii, precum şi cadrul în care se formează deprinderea normelor ce sunt

dezirabile şi a modelelor de comportament aşteptate.

62 Ibidem, pagina 53 – 54 63 Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Ed Universităţii, Bucureşti, pagina 207. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Socializarea copiilor s-a facut secole de-a rândul prin intermediul unor procese de

învăţare ca: imitaţia diferenţială, întărirea diferenţială, procese ce plecau de la premisa că un

copil devine matur numai când poate imita modelul de rol pe care părintele de acelaşi sex îl

oferea.

Funcţia de socializare are câteva subfuncţii:

a) Integral-formativă ce se referă la mulţimea de întrebări formulate de copii

datorită curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere. În cadrul familiei, copiii se informează despre

modul de utilizare a unor obiecte prin intermediul cărora îşi formează şi îşi dezvoltă o serie de

deprinderi, priceperi şi aptitudini. Influenţele exercitate de părinţi determină în mare măsură

modalităţile de comunicare şi posibilităţile intelectuale şi afective ale copilului.

b) Psiho-morală, subfuncţie influenţată de modelele de conduită ale părinţilor

(preluate cu ajutorul învăţării şi al imitaţiei de către copii) şi de climatul educativ în cadrul

căruia sunt exercitate influenţele educaţionale;

c) Social-integrative. Modelele educaţionale parentale pot influenţa felul în

care individul se raportează la normele şi valorile sociale, felul în care acesta se implică în

viaţa şi în activitatea grupului;

d) Cultural-formativă implică formarea şi cultivarea dorinţei cultural-

spirituale, a atitudinilor şi sentimentelor estetice, a spiritului critic faţă de unele produse

artistice etc..

Pe baza unor cercetări s-a constatat că astăzi părinţii le oferă copiilor o mai mare

libertate de ghidare în viaţă şi manifestă o deschidere mai mare faţă de ei. Procesul de

socializare a început să fie regândit şi aşteptările părinţilor au început să nu mai ia în

considerare sexul copilului.

Totuşi, nici familia traditională şi nici cea modernă nu asigură copiilor o

socializare echilibrată acest lucru fiind posibil numai în cazul în care un părinte compensează

cu traditionalismul său modernitatea celuilalt.

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Schema numarul 3 : Tipuri de socializare după gradul de

tradiţionalitate al părinţilor64

În cadrul familiei, copilul începe să înţeleagă sensul noţiunilor de responsabilitate

şi raţionalitate prin stabilirea diverselor contacte. Tot în familie au loc şi primele confruntări

cu situaţii în care trebuie să acţionezi într-un anumit fel, în care ai anumite interdicţii.

Socializarea familială are un rol esential pentru integrarea socială a copilului. Dacă

acest proces, care are loc în familie, înregistrează un eşec atunci consecinţele (negative) apar

la nivelul comunităţii, dar şi la nivelul societăţii. Deşi, în mod normal, socializarea în familie

aderă la normele şi valorile promovate de către societate pot exista şi excepţii. Copiii a căror

socializare familială nu este convergentă cu normele impuse de către societate vor fi

neintegraţi şi tot timpul în conflict cu societatea.

Părinţii, la fel ca şi copiii, trebuie şi au nevoie să fie socializaţi. Aceştia trebuie să

înveţe rolul de părinte, să îşi interiorizeze comportamentele specifice unui părinte. Copiii

trebuie să înveţe, odată cu însuşirea unor norme, cum să devină adulti. Familia îşi dovedeşte

64 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 63.

Referate-4all.ro

Socializare echilibrată

Flexibilitate îngăduinţă

nesupraveghere

Rigiditate autoritate control

Socializare echilibrată

Mamă tradiţională

Mamă modernă

Tată tradiţional

Tată modern

Referate de nota 10

specificitatea, durabilitatea şi universalitatea din punct de vedere al formei de comunitate prin

faptul că îndeplineşte funcţii pe care alte grupuri nu le pot satisface.

De la un autor la altul funcţiile familiei diferă, însă în orice clasificare este inclusă

şi funcţia de socializare a familiei, chiar dacă nu este astfel denumită.

Situaţiile specifice în care se realizează funcţia de socializare a familiei sunt patru:

a) Situaţia de „educaţie morală” ce se bazează pe realităţile de autoritate care duc

la formarea regulilor morale ale copiilor;

b) Situaţia de „învăţare cognitivă” ce facilitează copilului învăţarea unui sistem de

cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi care îi sunt necesare în societate;

c) Situaţia care angajează invenţia şi imaginaţia, prin intermediul cărora se

dezvoltă capacităţile creatoare şi gândirea „participativă”;

d) Situaţia de „comunicare psihologică” ce dezvoltă activitatea specific umană.65

Socializarea familială se face şi în funcţie de rolul pe care adulţii îl consideră

potrivit pentru copil (artist, muncitor etc.). Există situaţii în care apar conflicte datorită

faptului că rolul anticipat de părinţi nu concordă cu dorinţa copilului.

Familia influenţează decisiv personalitatea copilului, dezvoltă spiritul de cooperare

şi de comunicare, transmite obiceiuri, atitudini şi valori şi orientează copilul din punct de

vedere moral. Tot familia este cea care modelează personalitatea acestuia şi face trecerea de

la un comportament normativ (în care copilului îi sunt impuse din exterior anumite reguli) la

un comportament normal (ce se bazează pe autoreglare şi autonomie morală).

Datorită faptului că socializarea familială se realizează într-un cadru de afectivitate

care permite transmiterea şi însuşirea valorilor şi normelor sociale, în personalitatea şi

comportamentul copiilor sunt regăsite securitatea, îngrijirea, sprijinul material şi moral

asigurate de familie.

Fiind un proces de învăţare socială, procesul de socializare prin intermediul

familiei se manifestă în diferite direcţii:

o Copiii învaţă că adulţii au dorinţe, interese, trebuinţe şi că este în avantajul

lor să se adapteze la acestea;

65 Voinea, Maria, operă citată, pagina 48. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

o Copiii învaţă că trebuie să împartă hrana, jucăriile, bunurile, spaţiul,

timpul, dar şi afecţiunea părinţilor;

o Copiii învaţă cum trebuie să se comporte pentru a fi acceptaţi, apreciaţi şi

recompensaţi;

o Copiii învaţă să lupte pentru a obţine ceea ce îşi doresc.

Teoria învăţării sociale afirmă că identitatea rolului de gen este învăţată prin

intermediul întăririi şi modelării. Rolurile adoptate de copii sunt diferite pentru că pedepsele

sau recompensele sunt acordate prin raportare la sexul lor. Astfel băieţii, spre deosebire de

fete, vor fi aprobati pentru un comportament agresiv.

Copilul este plasat în societate conform statutului social al familiei în care s-a

născut, fiind influenţat de aceasta în relaţionarea cu ceilalţi indivizi, precum şi în realizarea

profesională şi socială. Nu de puţine ori există diferenţe în modul în care este tratat copilul

unei mame nemăritate şi copilul unei familii în care ambii părinţi au o cariera strălucită.

Familia reprezintă punctul de reper în condiţia indivizilor şi în manifestarea atitudinilor

morale şi comportamentale. Statutul familiei determină forma de socializare a copilului pentru

că rolul familiei este unul activ ce transmite elementele subculturii respective.

Socializarea familială se realizează prin câteva procese de învăţare care au rolul de

a întări sentimentul de apartenenţă la un sex:

Imitaţia diferenţială pleacă de la premisa că, la copii, există tendinţa de a

imita modelele de acelaşi sex într-o măsura mai mare decât pe cele de sex opus pentru că

tentaţia de a imita pe cineva care este similar cu ei este mai puternică.

Întărirea diferenţială presupune că orice încercare de a imita

comportamente de rol ce nu aparţin modalităţilor de manifestare ale sexului sunt valorizate

negativ de către părinţi, profesori, prieteni etc.

Auto-socializarea: copilul, după ce s-a identificat, porneşte în căutarea

informaţiilor referitoare la modul în care o femeie/ un bărbat trebuie să se comporte.

Există câteva trăsături sociale care sunt considerate dezirabile pentru bărbaţi şi

pentru femei. Psihologul american Sandra M. Bem (1974) a elaborat scara de măsurare a

rolurilor de sex (Bem Sex- Role Inventory):

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

TRĂSĂTURI SOCIALE

DEZIRABILE PENTRU

BĂRBAŢI

TRĂSĂTURI SOCIALE

DEZIRABILE PENTRU

FEMEI

TRĂSĂTURI

NEUTRE

Acţionează ca un lider Afectuoasă AdaptabilAgresiv Prietenoasă Vanitos

Ambiţios Copilăroasă CredinciosAnalitic Miloasă Artificial

Impunător Nu foloseşte un limbaj aspru Binevoitor

Atletic

Dornică de a alina

sentimente rănite

Fericit

Competitiv Efeminată ServiabilÎşi apără convingerile proprii Capabilă de mangaiere Ineficient

Dominant Amabilă GelosPuternic Increzătoare Atrăgător

Are capacităţi de conducere Iubeşte copiii SchimbătorIndependent Credincioasă Demn de încredere

Ia uşor decizii Timidă SincerViril Vorbire lipsită de duritate Grav

Se bizuie pe propriile forţe Compătimitoare Caracterizat de tact

Are încredere în sine Delicată Afectat

Personalitate puternică Înţelegătoare Franc

Capabil să se împotrivească Cordială Nepredictibil

Capabil să rişte Maleabilă Nemetodic

Tabel 2: scara de măsurare a rolurilor de sex dupa S. L. Bem66

Ioan Mihăilescu67 consideră că socializarea familială are mai multe componente:

o normativă (prin care se transmit copilului principalele norme şi

reguli sociale);

o cognitivă (prin care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe

necesare acţiunii ca adult);

66 S. L. Bem (1974)- apud Cristian Ciupercă (2000, 89)67 Mihăilescu, Ioan, operă citată, pagina 208. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

o creativă (prin care se formează capacităţile de gândire creatoare şi

de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi);

o psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea relaţionării cu

părinţii, cu viitorul partener, cu proprii copii şi cu alte persoane)

Şcoala, alături de familie, este o altă instituţie de bază care are un rol fundamental

în procesul de socializare. Scopul acestei instituţii este de a da individului informaţii,

deprinderi şi valori considerate ca fiind importante de către societate. Spre deosebire de

familie, şcoala asigură copilului un cadru social diferit de cel din familie pentru că în şcoală

copiii se obişnuiesc cu sistemele formale de evaluări, cu interacţiunile interpersonale.

Grupurile de vârstă îşi aduc şi ele contribuţia la procesul de socializare. Ele

cuprind persoanele cu acelaşi statut, cu care se leagă relaţii de egalitate şi care asigură modele

noi, norme şi valori.

Socializarea poate fi influenţată şi de mass-media, în special de televiziune, prin

intemediul căreia copilul îşi lărgeste orizontul de cunoştinţe. În afară de factorii menţionaţi,

socializarea se mai realizează şi prin instituţii religioase, vecini, organizaţii de recreere,

comunităţi etc. pentru că ele contribuie la formarea unei concepţii despre lume.

Pe parcursul vieţii se produc unele schimbări în conţinutul socializării pentru că

ceea ce învăţăm în copilarie diferă de ceea ce învăţăm după copilărie. Dacă în timpul

copilăriei învăţăm norme generale şi valori după, accentul cade pe comportamentul clar şi

observabil.

Capitolul al III

Acţiuni ale Bisericii Ortodoxe Române

pentru combaterea destrămării familiei creştine

3.1. Familia creştină

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

3.2. Modernismul – cauză a destrămării familiei creştine

3.2.1. Concubinaj – Căderea din harul căsătoriei

a) Adulterul ca tradare a fidelitatii conjugale. Pacat impotriva fidelitatii,

adulterul este caderea din harul casatoriei. Iubirea dintre sot si sotie arc originea in iubirea

divina, ea insasi fiind o participare la iubirea lui Dumnezeu fata de lume. Prin iubire sotii sunt

in comuniune spirituala cu Dumnezeu. De fapt, nu exista decat o singura iubire, iar celalalte

nu sunt dccat fulgurante sau continue participari. Casatoria face din actul iubirii o realitate

noua, conferindu-i o structura fundamentala. Totusi, sotii nu poseda iubirca, asa cum poseda

alte lucruri, ci o au asa cum il au si pe Dumnezeu. Tocmai din aceasta cauza ca nu exprima o

stare fixa, un orizont inchis, o realitate incremenita in imobilitate. In conceptul de iubire

personala, care dobandeste in casatorie un caracter de fidelitate, e vorba de o unitate harica

data si, totodata, de un proces de daruire si asimilare in necontenita crestere, o viata de

continua modelare dupa chipul lui Hristos. E vorba despre o relatie vitala de implinire

reciproca a madularelor ce fac parte din unitatea unui intreg pecetluit cu harul casatoriei.

Aceasta “nastere din nou" presupune mentinerea iubirii in flacarilc necontenite ale purificarii,

implica necesitatea unei asceze. Expcrienta trairii impreuna e situata la nivelul vietii celei mai

inalte, caci numai adeziunea la descoperirea tainelor mantuirii poate sa insemne pentru soti o

autentica impartasire de lumina. Pana cand casatoria, ca fapt de viata spirituala, intra defmitiv

in marele viitor al Imparatiei lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, se mai afla inca in aceasta lume,

in viata conjugala ramane posibilitatea destramarii unirii intemeiate pe dragoste, posibilitatea

desfacerii binomului spiritual. Acest lucru se savarseste prin adulter. E adevarat insa ca

ramane si posibilitatea concilierii celor doi soti in acelasi "trup tainic" care a fost dezmembrat.

Din punct de vedere spiritual si tainic, adulterul este un fenomen abominabil, o

tradare si o apostazie, un rau care incepe in lumea spirituala si tot aici se consuma.

Infidelitatea este atragerea vointei unui sot spre neant, o tagaduire a fiintei, a creatiei lui

Dumnezeu, o negatie in care este cuprinsa impotrivirea fata de har, caruia vointa razvratirii i

se opune cu indaratnicie. Gravitatea acestui pacat nu apare in constiinta sotului tradator in

toata amploarea si profunzimea lui, decat atunci cand estc privit din perspectiva efectelor sale

ultime, in eternitate. Dintr-un parazit al firii, pacatul adulterului devine o tagada, devine anti-

har: Imparatia lui Dumnezeu este astfel respinsa de catre natura cazuta. Sensul iubirii sponsale

se refera la biruinta vesniciei, mai bine-zis, la patrunderea eternitatii in timp sau la Referate-4all.ro

Referate de nota 10

introducerea temporalului in eternitate, echivaland cu o victorie asupra infernului si a puterilor

sale. Dimpotriva, adulterul e o infrangere, o daramare a unui templu. Pacatul se introduce

acolo unde a domnit harul si in locul plinatatii dumnezeiesti se casca o prapastie de nefiinta in

insasi zidirea lui Dumnezeu, deschizandu-se astfel in viata conjugala portile iadului. Adulterul

mai inseamna si dezagregare cosmica, uciderea naturii.

b) Nelegiuirea adulterului privita in continuturile ei. Adulterul este legatura

nelegiuita a unui barbat casatorit cu alta femeie decat a sa sau al unei femei casatorite cu un

barbat, altul decat sotul sau. Se deosebeste de desfrau, intrucat acesta este un raport nelegiuit

intre persoane libere de orice angajamente matrimoniale. El se refera la unirea trupeasca, la

consumarea faptului rusinos, iar la natura acestor crime de ordin spiritual participa si dorintele

rusinoase, imbratisarilc neoneste si chiar, dupa unii, abuzul egoist de corpul partenerului de

casatorite. Adulterul poate fi simplu sau dublu, dupa cum numai unul din cei doi soti vinovati

este casatorit sau amandoi.

Oricare ar fi forma ei, infidelitatea conjugala este una din crimele cele mai grave

care pot murdari constiinta religioasa. Caracterul abominabil al adulterului apare mai ales

cand e privit in lumina eternitatii, neavand din acest punct de vedere nimic banal in el. Dar

gravitatea lui e marcata si din alte considerente. Calcand in picioare drepturile cele mai sacre

inscrise in suflet de Dumnezeu insasi, adulterul, pe cale de tradare si sperjur, rapeste si

prostitueaza un trup ce este propietatea altuia, aduce dezolare si ruina in societatea domestica,

otraveste izvoarele vietii, dispretuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc,

corupe bucuriile si satisfactiile paternitatii, ruineaza natura. Dupa toate acestea, nu-i de mirare

ca popoarele, care au ajuns consiente de efectele adulterului, chiar acelea care priveau la

inceput desfraul ca pe un act indiferent din punct de vedere moral, l-au urmarit si pedepsit fara

crutare. (Fenomenele orgiastice, care sunt si ele fapte deosebit de grave, dupa cum am vazut

intr-o lucrare anterioara, apartin unui alt registru social), La romani, inaintc de a fi vorba de

instaurarea codului lor juridic, pacatul adulterului se pedepsea cu implacabila severitate.

August face o legc in carc declara adulterul ca o crima sociala, dictand exilul celor care se

faceau vinovati. Mai tarziu, nu se stie in ce epoca, pentru acest pacat a fost prevazuta

pedeapsa cu moartea.

c) Sensul adulterului consemnat in Evanghelie. Dupa cuvintele Mantuitorului

din predica de pe munte, adulterul distruge insasi relitatea esenta tainica a casatoriei. "Ati

auzit ce s-a zis celor de demult: sa nu savarsiti adulter. Eu insa va spun voua ca, oricine se uita

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Mat V, 27-28) Iisus nu se opreste

la condamnarea faptului material. Ca totdeauna, cuvantul Sau priveste o intelegere ce urca de

la trup la suflet, de la carne la vointa, de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede, de la

temporal la etern. In dorinta tradarea e deplina, pentru ca ea se refera la un fapt de ordin

spiritual. Barbatul nu se uneste doar cu trupul femeii, ci si cu sufletul ei. Daca acest suflet este

pierdut pentru barbat, barbatul a pierdut cea mai pretioasa parte din femeia sa, am putea spune

ca a pierdut totul. Totul e spiritual. Cine vrea sa se pastreze curat, trebuie sa alunge din

sufletul lui umbra oricarei pofte trecatoare. Numeroase texte din Noul Testament condamna

adulterul, dar nici unul nu patrunde atat de adanc.

d) Atitudinea fata de adulter in lumea crestina rasariteana. Parintii primelor

secole crestine sunt intr-un glas stigmatizind adulterul ca o crima din cele mai grave. Clement

Romanul, in Epistola catre Corinteni, numeste adulterul "crima infioratoare" si asemenea lui

Parintii bisericesti, in deosebi Sfantul Vasile si Sfantul Grigorie de Nyssa. Insa consensul lor

se intrerupe cand e vorba de stabilit pedeapsa ce trebuie aplicata adulterilor. Ciprian, in

Epistola catre Antonian, ne spune ca, inainte de el, unii episcopi nu admiteau deloc pe adulteri

la pocainta. El insa admitea ca fiecare episcop ar fi liber sa trateze acest pacat dupa constiinta

sa, avand a de seama de hotararea ce o ia numai lui Dumnezeu. Deci disciplina penitentiala a

variat in primele trei secole dupa loc si dupa timp. In general insa, aproape toti Parintii

socoteau ca adulterii care fac pocainta suficienta sa fie primiti in Biserica, dupa cxemplul pc

care il da Sfantul Apostol Pavel cu incestuosul din Corint (1 Cor, V, 5: II Cor 5-1 1).

Tertulian se arata mai sever in aceasta privinta, el refuza primirea adulterilor in Biserica.

Origen este de acceasi parere si spune ca episcopii care iarta pacatul adulterului si ii impaca

pe cei vinovati cu Biserica, depasesc puterea lor sacerdotala. Hipolit se tine cam de acelasi

limbaj, ridicandu-se cu severitate impotriva relaxarii pe care o masura a vremii sale o

introduce in Biserica. Tot la fel, Sinodul de la Elvira are o atitudine foarte severa cu privire la

adulteri, nu le da acces la impartasanie nici chiar in ceasul mortii. Abia episcopul Romei

Calist a schimbat aceasta disciplina severa zicand: "Ego et moechinae et fornicaticonis delicta

paenitentiae functis dimitto". Aceasta atitudine a luat-o in numelc pacii ce trebuie sa

domneasca in Biserica lui Hristos.

Adulterul detine un loc important si in legislatia Imparatilor crestini, putand urmari

astfel atitudinea morala fata de acest pacat. Constantin cel Mare a marit pedeapsa cu privire la

adulter. Sotul vinovat era pasibil de exil si chiar de pedeapsa cu moartea, iar complicele sau

trebuia sa fie decapitat daca era liber si ars daca era sclav. Aceasta legislatie a fost agravata in Referate-4all.ro

Referate de nota 10

339 de fiul lui Constantin, care a interzis apelul contra sentintei si a stabilit impotriva

adulterilor pedeapsa rezevata paricizilor. Sub Teodosie, vinovatii erau condusi public intr-un

loc de prostitutie. Acest Imparat a prescris sa se grabeasca instructia proceselor dc adulter. Tot

influenta crestinismului a tins sa aplice sotului vinovat de adulter o pedeapsa de la care nu

avea dreptul sa se sustraga. Din punct de vedere civil, el devine pasibil de pedeapsa cu

moartea si numai in cazul in care avea descendenti pana la al treilea grad i se cruta averea. In

acelasi timp, legislatia aceasta se arata mai putin severa fata de sotie, care va fi de aici inainte

inchisa intr-o manastire vreme de doi ani. Daca dupa acesti doi ani, sotul nu o primea,

casatoria era considerata desfacuta, femeia era tunsa si inchisa in manastire pentru restul vietii

sale. Manastirea primca averea sa, dupa ce sotul isi lua partea, suma egala cu o treime din

zestrea sotiei. Nu avem dovezi ca femeia trebuia sa primeasca lovituri de vergi inainte de a fi

inchisa in manastire. Imparatul Leon Filozoful a decretat, la randul sau, ca vinovatilor de

adulter sa li se taie nasurile si sa nu se mai poata casatori niciodata. Cu privire la inchidcrca in

manastire, a fost adusa o usurare in sensul ca cei doi ani de sedere in manastire nu aduceau si

ruperea casatoriei, iar sotia indcpartata putea fi reluata de sot. Totusi, tatal pastra dreptul sau

vechi de a pedepsi cu moartea fiica sa vinovata.

e) Condamnarea adulterului de catre canoanele Bisericii Ortodoxe. Din aceste

nenumarate dispozitii juridice emise in decursul vremii. Ceea ce e important de a retine nu e

rigoarea pedepselor ce s-au aplicat adulterului, ci intentia legiuitorilor de a arata fidelitatea in

casatorie ca fiind o norma de viata crestina. Pentru a-si apara credinciosii de primejdiile

adulterului, ca si a tuturor formelor pe care le poate imbratisa acest pacat, Biserica Ortodoxa

si-a formulat principiile de conduita morala in anumite canoane. Canoanele sunt legi pentru

cler si popor, desi nu cuprind in ele insele intreaga lege morala. Prin cuprinsul ei, legea

morala crestina e un adevarat univers religios, un organism tainic, ca si Sfanta Biscrica, iar

canoanele nu ajung decat in mod partial sa o exprime. Cu toate acestea, numai prin ele se

afirma functiile normative ale legii morale. Dintre canoanele care se refera la adulter, amintim

canonul 58 al marelui Vasile, care opreste de la Impartasanie 15 ani pe cel care a savarsit

acest pacat, precum si canonul 81 al aceluiasi Sfant Parinte care opreste de la cele sfinte pe

preotul cazut in adulter. Dar Biserica s-a mai folosit si de anumite legi ale societatii organizate

juridic in care a trait, pe care le-a turnat in tiparul unor forme spcciale. Din imbinarea

normelor bisericesti propriu-zise sau a canoanelor cu legi de stat au rezultat "nomocanoanele".

In nomocanoane sunt cuprinsc cele mai multe dispozitii si pedepse privitoare la adulter, din

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

care reiese cu limpezime adevarul ca Biscrica a tinut totdeauna in mod strict la curatia vietii

conjugale.

f) Condamnarea adulterului prin cultul adresat Maicii Domnului. Caderea in

adulter are aceeasi gravitate la barbat ca si la femeie, dupa cum am mai spus, neputand vorbi,

in gandirea ortodoxa de existenta a doua morale deosebite. Cu toate acestea, pacatul femeii

pare a avea un caracter si mai grav, in functie de inaltimea la care a fost ridicata femeia-sotie

in crestinism "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai", exclama credinciosii nostri intr-o

doxologie, iar intre sfinti, Maica Domnului este considerata "mai cinstita deeat Heruvimii si

mai marita fara de asemanare decat Serafimii". Cinstirea Fecioarei Maria ridica ea insasi

sufletul barbatului la inaltimea femeii desavarsite, sfintita de catre Duhul lui Dumnezeu inca

de la Bunavestire. In noua alianta a Tainei Casatoriei, sotia este aceea care detine locul pe

care Maria il are in Alianta Rascumpararii. Intrucat sensul oricarei "bune vestiri" este si sensul

iubirii, femeii-sotie ii revine menirea de a fi preoteasa acestei iubiri. Odata pangarita iubirea

nimic nu-i mai poate lua locul. Pacatul specific al femeii devine astfel adulterul. Intr-o veche

rugaciune liturgica, credinciosul se adreseaza Preacuratei Fecioare cu aceste cuvinte. "Prin

iubirea ta, leaga sufletul meu". Acestea sunt cele mai curate cuvinte pe care mirele le

adreseaza in clipele Nuntii alesei inimii sale. Mireasa care-si pierde castitatea isi pierde toata

puterea de integrare a sufletului barbatesc in ordinea existentei fericite la care aspira, iar sotia

care isi pierde cinstea darama un cult si lasa loc unei inchinari la idoli.

g) Gravitatea infidelitatii conjugale privita social, in mod distinct la femei si

barbati. Gravitatea adulterului pentru femei prezinta si alte aspecte, care privesc mai ales

laturile comunitare ale vietii omenesti si asupra carora se insista mai mult in zilele noastre.

"Orice sot necredincios este un om nedrept si barbar. Dar femeia necredincioasa face si mai

mult: ea distruge familia si rupe legaturile firesti. Dand barbatului copii care nu sunt ai lui, il

tradeaza si pe el si pe copii, unind perfidia cu necredinta. Nu se poate inchipui pe lume o

situatie mai groaznica decat a unui nenorocit care, fara incredere in nevasta sa, nu poate

asculta cele mai dulci mangaieri ale vietii, caci imbratisandu-si copilul se teme sa nu

imbratiseze copilul altcuiva, dovada rusinii sale si rapitorul bunurilor adevaratilor lui copii. In

acest caz, familia devine o societate de dusmani ascunsi, pe care o femeie vinovata ii

inarmeaza pe unul impotriva altuia, silindu-i pe toti sa se prefaca cum ca se iubesc. Prin

urmare, nu e destul ca femeia sa fie credincioasa, trebuie sa fie socotita ca atare de barbatul ei,

de neamuri si de toata lumea". Asadar, accentul de data aceasta se pune pe consecintele

sociale ale pacatului savarsit de femeie, pentru care reputatia este tot atat de necesara ca insasi Referate-4all.ro

Referate de nota 10

nevinovatia ei. Fara sa aplicam relatiilor de casatorie principiul primordialitatii ordinii

naturale, socotind ca unicul scop al unirii dintre barbat si femeie procrearea, suntem

constransi sa constatam ca efectele infidelitatii conjugale trec dincolo de raporturile personale

ale celor doi soti, in actualitatea vie a realitatii sociale.

Caderea in adulter isi are gravitatea sa si pentru barbati, putand fi urmarita mai ales

in configuratia pe care o prezinta moravurile in destramare. Despre adulter s-a spus ca el

modeleaza ceea ce pare prea ecxcesiv in ordinea fidelitatii, pentru acei soti pe care o tinerete

prea inzvapaiata, sau cel putin lasata totdeauna pe seama unei fantezii capricioase, i-a pregatit

prost pentru o credinciosie exacta. Frecventa adulterului la barbati e mult mai mare decat la

femei, uneori ajunge pana acolo incat in multe medii, cu toata propovaduirea preceptelor

evanghelice, e considerata ca o greseala mica de tot si sotul crede ca e achitat de obligatiile

sale daca salveaza aparentele. Aceste aparente pot fi constituite de observarea exterioara a

unor obiceiuri si "practici traditionale". Astfel, este admis ca femeia este obligata sa pastreze

fata de sot fidelitatea inimii si a trupului, dar sotul se crede despovarat de ele, mai mult, "sotia

prudenta nu trebuie sa caute sa cunoasca aventurile sotului ei si e chiar bine sa tina ochii

inchisi. Si daca in dauna acestei recomandari ea ajunge sa cunoasca poznele sotului, morala

practica ii creeaza obligatia de a rabda, de a ierta si de a lucra ca si cand nu s-ar fi intamplat

nimic. Din contra, in caz de adulter savarsit de femeie, nimeni nu crede ca barbatul trebuie sa

rabde si sa ierte". Morala care pretinde sotului incornorat sa scape de ridicol, sa ceara imediat

inlaturarea legaturii nepermise sau sa pedepseasca cu strasnicie pe vinovat, are legaturi

organice cu conceptia care face din femeie un simplu partener necesar barbatului in vederea

potolirii concupiscentei. Taina iubirii sponsale e redusa la un contract inserat intr-un context

juridic, in care partile sunt conditionate de elementele naturii lor specifice.

Invatatura de credinta ortodoxa e vocea ecleziala care atesta continuarea in istoria

crestinismului a unei traditii vii si putemice. Aceasta invatatura a vazut totdeauna in adulter o

cadere din har. Mai presus de toate a tinut la respectul pentru iubirea care atarna de Taina

Casatoriei, pe care n-a schimbat-o niciodata cu un contract al carui statut nu exprima decat

obligatii seculare.

3.2.2. Homosexualitate/lesbianism

3.2.3. Prostituţie – Trădarea fidelităţii conjugale

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Patima desfranarii, agent distructiv al eului conjugal. Mai inainte de orice, prin

desfrau intelegem actul de tradare a fidelitatii conjugale, concretizat in savarsirea faptei ilicite,

de catre unul dintre soti sau de amandoi in acelasi timp. Insa, intelegem si "patima

distrugatoare"' starea sufletului in care, sfintenia unirii conjugale fiind distrusa, concupiscenta,

substanta atractiei erotice, devine obisnuinta. In concupiscenta se cuvine, de asemenea, sa

vedem acel amestec de senzatii si atractii care stapaneste pe cineva atunci cand placerea

trupeasca sta deasupra ratiunii, pe care o intuneca si o inseala. Devenind o a doua natura a

omului si dobandind o autonomie si putere deplina in forul sau launtric, patima transforma

integral o persoana intr-un obiect de placere. Invers decat in cazul iubirii, dorinta erotica este

atrasa si influentata numai de imaginea sensibila a fapturii indragite. Actele de seductie nu au

nimic personal in ele, de aceea consecintele lor sunt grave si se rasfrang puternic atat asupra

vietii trupesti, cat si asupra celei sufletesti. Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca fascinatia

ce o trezeste in oameni patima dcsfranarii este o posedare din partea spiritelor rele.

Un aspect propriu al desfraului, prin care i se descopera caracterul impersonal,

stihinic, este insatiabilitatea. Sfantul Vasile Cel Mare il pune in legatura cu mitul "hidrei" cea

cu mai multe capete, careia taindu-se unul, alte trei i se ivesc in loc. E paradoxal faptul ca pe

masura ce dorinta satisfacuta, in calitatea ei de oarecare energie naturala, slabeste si se

preface, nu de putine ori, in dezgust, adica in contrariul ei, tot ea, in schimb, persistand in

timp, se arata ca patima funesta, tot mai excesiva si mai nesatioasa. Astfel, desfraul, prin

insusi caracterul sau distructiv si nesatios, face dovada faptului ca, desi se afla in antiteza cu

iubirea, el nu poate fi inscris in ordinea regnului animal in ordinca lumii cazute, el preda omul

dominatiei infinitatii rele a atractiei senzuale, care nu cunoaste nici potolirea, dupa cum nu

cunoaste nici un sfarsit. Prin pacatul stramosesc, de la inceputul existentei umane, izvorul

vietii insusi este corupt, desi nu total. "Indeosebi prin placerea concupiscentei, firea noastra

este antrenata, fara sa-si dea seama, la rau", zice Sfantul Grigorie de Nyssa. Antrenarea

actului trupesc al omului la rau, pana ajungc in intregime desfigurat, face ca el sa fie mai mult

decat un act comun cu al fiarelor. Fiind un act individual, iar nu personal, este totusi specific

uman, ramand pe deplin liber si responsabil. In desfrau, persoana sc afla, intradevar, sub

dominatia stihiei impersonale, care apropie lumea umana de cea animala, dar totodata le tine

si deosebite. "Scopul tainic al uniunii personale intr-un singur "trup", si un singur "duh" este

inaccesibil si irealizabil intr-o stihie impersonala. Tragedia fara iesire a legaturilor

impersonale rezida in aceea ca setea dupa unire, cu tot caracterul ci insatiabil, nu duce la Referate-4all.ro

Referate de nota 10

procreare ci numai la degradarea persoanei. Numai la infinitatea dezastruosa si nu la vesnicia

buna. In desfrau. generata de setea desfatarii, triumfa impersonalul si fragmentarea launtrica,

iar nu eul conjugal si procreatia. Personalul nu se poate realiza prin impersonal, dupa cum nici

viata prin moarte. Desfraul inseamna intotdeauna pieirea eului conjugal si al nadejdiilor lui.

Voluptatea si moartea sunt unite tainic intre ele prin desfrau. Caci

desfraul nu este numai izvorul placerii, ci si al mortii. Prin desfrau se propaga

concupiscenta si tot prin el apare si moartea. Preludiul mortii este durerea. Nimeni

nu poate sa rupa cercul de fier al pIacerii si al durerii, cum ne spune Sfantul

Maxim Marturisitorul, ca sa ramana numai cu voluptatea. Aceasta inlantuire poate

fi insa biruita in Hristos, care ne ofera o iesire din ea in libertatea Sfantului Duh.

Ceea ce genereaza voluptatea poarta cu sine moartea. Inainte de moarte,

pervertirea trupului si bolile voluptatii patrund in adancul firii, atingand arborele

genealogic. Delectarea unirii vinovate este totdeauna o delectare otravita. In ea

rezida suferinta sperantei distruse, o tradare a vesniciei celei bune de dragul celei

rele, in ea moare ceva fara sa se nasca nimic. Arhaicele manitestari orgiastice erau

semnificativ sterile. Cabinetele de planificarc a familiei din zilcle noastrc, sunt

scoli ale mortii, oficine ucigatoare de prunci. In adancimile actului afrodisiac

impersonal se descopera cooperarea intentionat inconstienta dintre emotia artificial

sterila si nimicire sau moarte. Eliberarea sotilor din captivitatea concupiscentei, in

cazul nostru, inseamna eliberarea din conditia caderii, ruperea cercului vicios al

placerii si durerii in numelc altei legaturi dintre ele. Iesirea lor din infinitatea

“patimii distrugatoarc" in spatiul castitatii si al vesniciei. In eul conjugal se afla

maxima incordare a energiei umane in masura sa inaugureze aceasta eliberare, iar

in iubire este remediul concupiscentei dezunirii si al sterilitatii voluntare. Caci

aceste rele din urma nu pot fi in nici un fel suprimate, decat ontologic depasite

intr-un alt mod de existenta

3.2.4. Consum de substanţe halucinogene

Capitolul al IV– lea

Familia monoparentală în actualitate

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

De-a lungul timpului s-au formulat păreri contradictorii datorită mentalităţilor

referitoare la funcţionalitatea familiei monoparentale. În societatea traditională, care avea la

bază familia extinsă, monoparentalitatea era dezaprobată, iar cei care condamnau acest stil de

viaţă erau încurajaţi. În societatea modernă viziunea asupra familiei monoparentale s-a

schimbat. Astăzi se consideră că este mai bine pentru copil ca parintii să se despartă decât să

fie supus unui climat familial conflictual. Familia monoparentală este o familie normală, dar

se vorbeşte de faptul că ea reprezintă o criză a familiei datorită efectelor provocărilor sociale

cu care se confruntă şi cărora nu le poate face faţă: sărăcia şi excluderea socială.

Cercetările sociologice asupra familiei monoparentale s-au centrat pe:

- condiţiile de viaţă şi de vulnerabilitate economică, studii asupra nivelului de

trai;

- eficacitatea politicilor familiale, a acţiunilor sociale şi a transferului social;

- efectele „disociaţiei familiale” şi a structurii monoparentalităţii asupra

socializării copiilor.

4. 1. Delimitări conceptuale şi caracteristici

În societatea contemporană, familia a suferit transformări majore, din mai multe

puncte de vedere, în funcţie de societatea la care ne referim, termenul de „familie” devenind

din ce în ce mai ambiguu. Cauza acestui lucru este varietatea de transformări ce se

concretizează în: extinderea experienţei sexuale premaritale, extinderea coabitării premaritale,

desacralizarea căsătoriei, scăderea nupţialităţii etc.. Paralel, se constată apariţia altor stiluri de

viaţă familială: familiile monoparentale, familiile comasate sau reconstituite, uniunile

consesuale, căsătoriile homosexuale sau alte aranjamente sociale.

Cercetările făcute în Europa, S.U.A., Canada au sintetizat factorii care au

determinat schimbări în comportamentele nupţiale şi în modelele familiale:

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

diminuarea funcţiilor familiei prin preluarea unora de către societate;

creşterea gradului de ocupare a femeilor şi dorinţei femeilor de promovare

socială;

creşterea independenţei economice a tinerilor;

creşterea veniturilor prin care s-a asigurat unor persoane posibilitatea de a

trăi singure şi reducerea masivă a frecvenţei căsătoriilor pe motive de constrângere

economică;

creşterea diversităţii politice, culturale şi spirituale;

schimbări în moravuri şi creşterea permisivităţii sociale la noile forme de

comportament;

efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la

un grup la altul şi chiar de la o societate la alta.68

Raluca Popescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,

identifică unele cauze ale modificării modelului familiei:

- criza nupţialităţii în România era de 62 %, o valoare în continuă scădere faţă de

anul 1990 când valoarea era de 83 %;

- banalizarea divorţului, rata divorţului fiind de 15,3 %;

- scăderea natalităţii;

- frecvenţa natalităţii nelegitime

Schimbările produse la nivel nupţial şi sexual ce s-au asociat cu factori economici,

sociali şi culturali, au determinat apariţia unor noi tipuri familiale sau extinderea unora care

înainte erau marginalizate.

Datorită diminuării ponderii familiilor nucleare în totalul familiilor există situaţii

în care, în anumite societăţi, mai puţin de jumătate din populaţia adultă face parte dintr-o

familie dezorganizată. Dacă ponderea familiei nucleare a scăzut în Europa, ponderea

familiilor consensuale, a menajelor nefamiliale şi cea a familiilor monoparentale a crescut.

Familia monoparentală este considerată de unii specialişti ca fiind un tip special de

familie, pe când alţii nu consideră acest grup social o familie.

68 Zamfir, Elena şi Zamfir, Cătălin, Politici sociale. România în context European, Editura Alternative, Bucureşti, 1995, pagina 165. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

O definiţie complexă a familiei monoparentale este dată de Iolanda Mitrofan şi

Cristian Ciupercă69 care consideră că acest tip de familie este: structura familială asimetrică,

formată dintr-un părinte şi copilul (copiii) său (săi) fie din decesul celuilalt părinte, fie prin

divorţ, fie prin abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a

părintelui, fie prin adopţiunea realizată de o persoană singură, fie prin naşterea întâmplătoare

a unui copil dintr-o relaţie liberă, în afara căsătoriei, cu referire, în special, la părinţii

adolescenţi.

Familia monoparentală are câteva particularităţi organizatorice şi funcţionale

specifice, diferite faţă de familia cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi apar noi tipuri

de solicitări ce conduc la schimbări comportamentale. Relaţiile copil-părinte capătă diferite

forme, iar efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică a acestora sunt

diferite. Diferenţa între familiile monoparentale şi cele clasice, nucleare este de natură

structurală, pentru că din punct de vedere interacţional şi psihologic este la fel de complexă ca

şi o familie cu ambii părinti. Există cazuri în care o familie monoparentală nu diferă de o

familie cu ambii părinţi în care tatăl lipseste pentru o perioadă mai lungă de timp. În plus,

dacă tatăl din familia monoparentală îşi vede regulat copiii el poate avea o influenţă mai mare

asupra acestora decât tatăl care lipseste mai mult timp de lângă copii.

Familia monoparentală este analizată diferit în modele teoretice diferite. Astfel, în

modelul tradiţional este considerată o exceptie, o situaţie limită (prin care unul din soţi a

murit, este plecat pentru perioade mai lungi de timp, sau, foarte rar, este separat sau divorţat),

în care femeile şi copiii (bărbaţii- părinţi singuri sunt cazuri rare) riscă să rămână fără suport

financiar şi să fie nevoite să ceară sprijinul familiei de origine.

Modelul contractualist, ce consideră că libertatea indivizilor presupune doar

obligaţiile asumate, pleacă de la premisa că soţii pot decide modul de administrare a relaţiilor

personale şi financiare în timpul căsătoriei. În cazul divorţului, acest model consideră că

părintele singur a dorit să devină părinte şi este compatibil cu această situaţie, fiind capabil să

abordeze pozitiv problemele ce pot apărea.

Modelul comunitar arată că nici o persoană nu devine independentă decât după o

perioadă de dependenţă. Din perspectiva acestui model, ajutorul pentru familiile

monoparentale va veni din partea familiilor extinse sau a comunităţii.

69 Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 74. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale consideră că importante

sunt relaţiile dintre viaţa de familie şi ordinea politică şi economică, acordarea vieţii

indivizilor cu modelele culturale.

Cristina Ştefan70 consideră că „Familia monoparentală pare să fie asemenea unui

întreg din care, deşi lipseste un element, nu încetează să funcţioneze ca un sistem, în care

întregul este mai mult decît suma părţilor.”

Conştientizarea fenomenului monoparental nu s-a făcut brusc, ci odată cu creşterea

lui şi cu intuirea problemelor pe care le ridică. La jumătatea anilor 1960 în literatura anglo-

saxonă apare termenul de „ single parent family.”

Problema familiilor monoparentale este din ce în ce mai des luată în discuţie

pentru că reprezintă o proporţie însemnată în totalul familiilor din fiecare ţară. În România,

numărul copiilor care s-au născut în afara căsătoriei era, la Recensământul din 2002, de

296802. În ciuda acestui fapt aceste familii trebuie să îşi rezolve singure problemele pentru că

statul se ocupă de familiile nucleare care deţin proporţia majoritară. Datorită acestui lucru pe

lângă problemele psihologice şi cele interacţionale mai apar şi probleme economice şi sociale

care transformă membrii familiei monoparentale într-o categorie de dezavantajaţi.

Dificultăţile pe care familia monoparentală le întîmpină pot fi:

- de ordin material: risc mare la sărăcie;

- de ordin biologic: legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei;

- de ordin afectiv: datorate absenţei partenerului, a dragostei

conjugale etc..

Familiile cu copii sunt predispuse, în România, la sărăcie pentru că fiecare copil

conduce la sporirea cheltuielilor, având în vedere că acesta nu contribuie la venitul familiei,

iar alocaţia este nesemnificativă în raport cu costurile necesare creşterii. Astfel, 70 % din

familiile monoparentale cu unul sau doi copii trăiesc sub limita de subzistenţă. Doar cca. 20 %

din cele cu un copil şi cca. 10 % din cele cu doi copii pot fi plasate peste nivelul minim de trai

decent. De abia în 24 X 2003 Guvernul a aprobat legea prin care reprezentantul familiei

monoparentale cu copii şi cu venituri mai mici de 1500000 lei/ membru poate depune o cerere

tip pentru acordarea unei alocaţii de susţinere. Astfel, pentru un copil se acordă suma de

450000, pentru doi copiii – 525000, pentru 3 copii – 600000 lei, iar pentru 4 copii – 675000.

70 Cristina Ştefan (2001, 5) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Un alt motiv al riscului sărăciei ar putea fi lipsa contribuţiei unui părinte la bunăstarea familiei

fie datorită faptului că este şomer sau divorţat, fie datorită faptului că a decedat sau este

bolnav. Pentru Doru Buzducea „marginalizarea şi excluderea socială se referă la

„împingerea” anumitor indivizi sau grupuri sociale spre izolare şi acces limitat la formele de

putere socială, economică, politică şi la resursele comunităţii respective.”71 Excluderea socială

reprezintă fenomenul social major al contemporaneităţii pentru că el relevă apariţia unor noi

probleme sociale şi necesitatea de a schimba ceva din punct de vedere social.

Cristina Ştefan72 defineşte familia monoparentală ca fiind „un tip de familie format

dintr-un părinte şi copilul său/copiii săi”. Acest tip de familie este considerat deseori o abatere

de la familia nucleară care este formată din soţ, soţie şi din copiii lor care sunt minori.

Familia monoparentală se caracterizează printr-o asimetrie a membrilor săi

rezultată din raportul dintre statusul părintelui (de ocrotire) şi cel al copilului (de dependenţă).

Din punct de vedere cantitativ, familia monoparentală poate fi compusă din părinte şi unul sau

mai mulţi copii. Din punct de vedere calitativ, aceasta poate avea forme democratice (adultul

este prieten al copilului) sau forme în care autoritatea adultului este incontestabilă.

În analiza familiei monoparentale s-au conturat două puncte de vedere. Din punct

de vedere sociologic această familie este considerată un grup social ce se constituie pe baza

relaţiilor de rudenie legate între un părinte (cel singur) şi copilul/copiii săi. Este un grup

primar ai cărui membrii întreţin relaţii directe şi formale. Acest grup se caracterizează prin

stări afective, aspiraţii şi valori comune.

Al doilea punct de vedere, cel juridic, consideră familia monoparentală ca fiind

grupul de persoane între care se stabilesc drepturi şi obligaţii, reglamentate prin norme legale.

Între familia tradiţională şi cea monoparentală se înregistrează deosebiri

fundamentale. Spre deosebire de familia traditională, care îndeplinea funcţii cu un impact

pozitiv asupra societăţii, familia monoparentală, deşi oferă protecţie şi îngrijire membrilor,

precum şi un climat de strânsă afectivitate, este deficitară în ceea ce priveşte mediul

securizant şi modul în care conferă statusul.

71 Doru Buzducea (1999, 55)72 Cristina ŞtefanC (2001, 6) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte

politicile sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din

familii monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..

În ziua de azi divorţează mai mulţi oameni decât în trecut. Dacă în urmă se

considera că soţii, chiar dacă nu se înţeleg trebuie să rămână împreună de dragul copiilor, în

prezent, percepţia globală a societăţii asupra divorţului s-a schimbat în mod radical. Divorţul

nu mai este privit negativ, ci ca o soluţie la o situaţie critică. La Recensământul din martie

2002 numărul femeilor divorţate cu copii era de 392668. S-a observat faptul că cu cât numărul

copiilor este mai mic cu atât divorţurile sunt mai frecvente. Separarea afectează existenţa

partenerilor prin resursele economice, statutul rezidenţial, proiectele sau stilul de viaţă,

determinând schimbări importante pe plan spiritual şi afectiv. Motivele divorţului pot fi foarte

diferite în funcţie de vârsta partenerilor, de statusul economic şi socio-profesional, de

resursele lor spirituale etc.. De cele mai multe ori motivele se bazează pe existenţa unor

resentimente, pe conştientizarea faptului că relaţiile maritale au devenit stresante, intolerabile

şi singura modalitate de a le pune capăt este divorţul. În general femeile sunt părinţi singuri şi

asigură custodia copiilor. Există totuşi şi câteva situaţii în care femeile divorţate încredinţează

custodia copiilor.

Divorţul cuprinde mai multe etape:

o disoluţia şi eroziunea;

o separarea premergătoare;

o disoluţie legală;

o acomodarea în perioada de după divorţ

Cristian Ciupercă73 a identificat cele trei motive pentru care un cuplu se

desparte:

o banii;

o sexul;

o dragostea

În figura 2 este redată relaţia dintre bani – dragoste – sex.

73 2000) Sursa: Cristian Ciupercă (2000, 107)- Referate-4all.ro

D

B

S

cuplu

Referate de nota 10

Figura 2 : relaţia bani (B) – dragoste (D) – sex (S)

Divorţul are efecte traumatizante asupra foştilor parteneri, dar mai ales asupra

copiilor, din cauza:

• sentimentului inerţial de dependenţă prin obisnuinţa reciprocă a acestora;

• panicii specifice golului relaţional în care rămân aceştia, generaţiile lor fiind

căsătoriţe, având alte obiective şi preocupări;

• complexelor de stigmatizare şi inferioritate socială trăite de aceştia;

• dificultăţilor privind încredinţarea şi creşterea copiilor, locuinţa, bunurile

materiale, veniturile, locul de muncă, relaţiile cu anturajul comun şi eventual, rezidenţa;

• receptării sale amplificate, prin sensibilitatea specifică, de către copii,

repercutându-se, prin fragmentarea şi distorsionarea socializării acestora pentru modelele de

familie, soţ şi părinte, atât asupra formării personalităţii, cât şi asupra capacităţilor de a-şi

socializa urmaşii, efectele fiind deci transgenerationale.74

Abandonul familiei reprezintă, din punct de vedere juridic, fapta celui care, deşi

are obligaţia legală de a întreţine o persoană, o părăseşte sau o alungă, expunând-o astfel

implicit la suferinţe fizice şi morale, sau nu asigură timp de două luni pensia de întreţinere.

Cele mai multe familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10

părinţi sunt femei). Mamele singure prezintă câteva caracteristici comune:

74 (Nicolae Grosu, 2000) Referate-4all.ro

Referate de nota 10

o extinderea unor sarcini ce nu le sunt specifice şi care necesită timp şi

energie. Aceste sarcini ale rolului nu pot fi îndeplinite cu maximă eficienţă. Femeile cu un

nivel ridicat de şcolarizare şi cu posibilităţi financiare întâmpină, de obicei, mai puţine

dificultăţi decât cele cu un nivel de pregătire scăzut. Acestea din urmă rezolvă mai greu

problemele legate de absentarea de la serviciu datorată îmbolnăvirii copilului, îngrijirii şi

supravegherii copiilor mici;

o apar schimbări în relaţia cu copilul. În multe cazuri, mama împreună cu

primul copil îşi împart rolul parental pentru că îi face confidenţe, consolidându-i astfel rolul

părintelui absent. Consecinţa este că maturizarea copilului se petrece înainte ca acesta să fie

pregătit.

În ceea ce priveşte familia monoparentală condusă de tată putem spune că aceasta

constituie o minoritate. Caracteristicile comune ale taţilor singuri sunt:

au o mai mare libertate financiară decât mamele singure

datorită nivelului mai ridicat de şcolarizare;

au abilitatea de a satisface nevoile emoţionale ale copiilor;

cer mai multă independenţă de la copiii lor spre deosebire

de alţi părinţi;

preferă să facă noi cunostinţe, dar evită activităţile sociale

unde sunt prezente cupluri căsătorite. Creşte totuşi implicarea în activităţi politice, de studiu

sau de antrenament formativ suplimentar;

taţii singuri divorţaţi sunt satisfăcuţi de statutul lor şi se

consideră bine adaptaţi spre deosebire de cei văduvi care întâmpină dificultăţi datorită lipsei

de pregătire pentru aceasta experienţă.

Comparând familiile monoparentale conduse de taţi şi cele conduse de mame s-a

observat că taţii îşi îndeplinesc rolul parental într-o manieră competitivă care are efecte

pozitive asupra profilului psihocomportamental al copilului. Copiii din aceste familii

apreciază şi evaluează gradul de investiţie afectivă al acestuia în mod superior faţă de cei care

aparţin unei familii cu ambii părinţi.

4. 2. Tipologia familiilor monoparentale

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Există mai multe tipuri de familii monoparentale. Clasificarea acestora se face

după diferite criterii.

După calitatea şi performanţa interacţiunilor identificăm:

o familii monoparentale camuflate (când un părinte nu

interacţionează psihologic decât în mică măsură, în ciuda faptului că este prezent în cadrul

familiei);

o familii monoparentale în care există legături numai între copii, nu şi

între părinţi (cuplu divorţat, dar care are grijă de copii);

o familii monoparentale în care un părinte este absent fizic pentru că

a părăsit localitatea pentru o perioadă de timp mai lungă sau este spitalizat, deţinut etc.;

o familii monoparentale în care unul din părinţi e decedat;

o familia monoparentală propriu-zisă rezultată în urma divorţului;

o familia monoparentală în care nu există o relaţie legalizată între

părinţi (formată din copil şi părintele necăsătorit).

După numărul membrilor unei familii există familii monoparentale binare (doi

membri), terţiare (trei membri) etc. .

Marian Preda75 consideră ca orice familie include trei dimensiuni:

dimensiunea structurală ce se referă la numărul şi calitatea familiei din

punct de vedere al relaţiilor de rudenie;

dimensiunea interactivă a organizării familiei ce include procesele de

comunicare şi de contact între membrii familiei;

dimensiunea psihologică ce include particularităţile membrilor şi

sentimentul ataşamentului şi identităţii comune a membrilor.

Luând în considerare cele trei dimensiuni se poate crea o tipologie a familiei

monoparentale:

Structural Doi părinţi Părinte singur

75 Marin Preda Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Interacţional Interacţional

Prezenţă Absenţă Prezenţă Absenţă

Psihologic Psihologic

Prezenţă A B Prezenţă E F

Absenţă C D Absenţă G H

Schema numarul … : Tipologie a familiei monoparentale76

Tipul A reprezintă familia nucleară, tradiţională.

Tipul B se referă la părintele care interacţionează foarte puţin cu ceilalţi membri ai

familiei, deşi din punct de vedere psihologic este membru al acesteia.

Tipul C reprezintă situaţia în care interacţiunea unui părinte cu familia este

aparentă, el canalizându-şi energia şi atenţia spre altceva.

Tipul D se referă la situaţia în care un părinte a suferit afecţiuni psihice serioase,

ceea ce a impus absenţa psihologică şi interacţională din viaţa de familie.

Tipul E reprezintă tipul de familie în care ambii părinţi divorţaţi au legături cu

copiii lor şi se implică psihologic şi interacţional în viaţa acestora.

Tipul F reflectă situaţia în care un părinte nu mai interacţionează cu familia, dar

din punct de vedere psihologic este ataşat acesteia. Pentru acest părinte membrii familiei sunt

încă importanţi şi îşi modifică modul de a se comporta în funcţie de aşteptările acestora. O

altă categorie care aparţine tot acestui tip de familie este aceea în care părintele decedat

influenţează membrii familiei în comportamentul şi gândurile acestora.

76 Sursa: Cristian Ciupercă (2000 Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Tipul G reprezintă tipul de familie în care părintele este absent psihologic pentru

că nu se mai implică în problemele familiei, dar interacţionează cu membrii acesteia. Poate fi

un părinte care locuieşte în aceeaşi casă cu fosta sa familie.

Tipul H include familia în care un singur părinte se ocupă de copii şi se implică

atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere interacţional în viaţa lor.

4. 3. Consecinţe asupra copiilor

Familia monoparentală are multiple consecinţe asupra copiilor. S-a constatat că

structura familiei are efecte semnificative asupra acestora. Când vorbim despre structură ne

referim fie la componenta numerică (structura pe generaţii şi setul de statusuri şi roluri

aferente), fie la componenta referitoare la diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi

exercitarea autorităţii.

Cercetările asupra efectelor pe care familia monoparentală le are asupra copiilor au

condus la concluzii diferite. Pe de o parte se consideră că există riscuri mari pentru copil

datorită faptului că atunci când unul din părinţi lipseşte pentru o perioadă mai lungă de timp

familia nu mai funcţionează într-o manieră sănătoasă. Pe de altă parte S. Hanson77 consideră

că suportul social şi comunicarea eficientă conduc la sănătatea fizică şi mentală a copiilor din

familiile monoparentale.

Reacţia copiilor la separare este variabilă, în funcţie de mai mulţi factori: vârstă,

timpul care a trecut de la divorţul părinţilor, climatul ce caracterizeză relaţiile părinţilor în

timpul divorţului şi după etc. .

În funcţie de vârstă, copiii mici vor fi cei mai afectaţi. Dezvoltarea lor generală e

bulversată, pe de o parte devenind neascultători, chiar agresivi, mai puţin afectuoşi, iar pe de

altă parte par a deveni dependenţi. La copiii de şase-opt ani se constată existenţa unor

sentimente de tristeţe, frustrare, anxietate şi confuzie. Ei trăiesc acut un conflict de loialitate,

cautând contactul cu părintele absent. La această vârstă băieţii par mai vulnerabili, având

probleme şcolare şi de integrare socială. La copiii de 9-12 ani conştiinţa separării părinţilor

este mai clară, iar ei se manifestă mai discret, fiind capabili să lupte împotriva stărilor

77Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 235. Referate-4all.ro

Referate de nota 10

psihologice care-i domină. Totuşi, ei trec adesea prin stări de anxietate, ruşine, durere şi un

sentiment al neputinţei care se poate exprima prin furie la adresa părintelui considerat de ei

vinovat sau împotriva ambilor părinţi. În adolescenţă, reacţiile la separarea părinţilor îmbracă

o gamă mai diversă; de la furie, tristeţe şi sentimente de ameninţare şi nelinişte în privinţa

viitorului, la decepţie, indignare sau chiar dispreţ pentru părinţi.

Fiind pus în situaţia de a rămâne cu un părinte (de cele mai multe ori cu mama) el

îl va învinovăţi pe celălalt sau se va învinovăţi pe sine însuşi pentru că sentimentele sale vor fi

de respingere, vinovăţie, neputinţă. Aceste sentimente îl vor face antisocial, revoltat, nevrotic

sau complexat.

O diferenţă între familiile monoparentale şi cele cu ambii părinţi este aceea că în al

doilea tip de familie există o distribuire a responsabilităţilor. În cazul familiei monoparentale

condusă de mamă există o tensiune în adoptarea rolului parental care creşte pentru că

responsabilităţile tatălui trebuie acum îndeplinite de mamă. Încercarea acesteia de a îndeplini

ambele roluri parentale conduce fie la restrângerea sferei comportamentale specifice fiecarui

rol, fie la exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. Sarcinile familiale şi

extrafamiliale răpesc mai mult timp mamei şi consecinţa este diminuarea timpului disponibil

pentru relaţionarea cu copilul/copiii săi. Este adevărat că funcţia socializatoare este diminuată

din cauza absenţei unui părinte (care determină lipsa afectivităţii), dar trebuie să ţinem seama

şi de faptul că şi în familiile cu ambii părinţi această funcţie este din ce în ce mai puţin

îndeplinită. Acest lucru se datorează faptului că şcoala intervine din ce în ce mai mult în acest

proces preluând atribuţiile familiei. Nu putem afirma că familia monoparentală are o influenţă

negativă asupra copilului datorită diminuării unor funcţii din moment ce şi familia clasică se

confruntă cu astfel de probleme.

Unii specialişti consideră că şansele copiilor de a avea rezultate slabe la testele de

inteligenţă sau de a avea un comportament criminal depind în foarte mare masură de situaţia

din familie, situaţie care este influenţată de prezenţa tatălui. Totuşi, doar pentru că tatăl nu

este vizibil nu înseamnă că este absent pentru că un părinte divorţat poate avea contacte cu

copiii săi şi îi poate influenţa deşi nu este prezent în familie. Chiar şi părintele decedat poate

avea o influenţă asupra copiilor prin amintirea pe care aceştia i-o poartă. Dacă tatăl este

absent în timpul copilăriei există posibilitatea ca dorinţa de realizare a acestuia să fie

reprimată. Copilul nu va avea încrederea de sine care este necesară pentru a-şi fixa obiective

şi pentru a încerca să le atingă. Din acest motiv structurarea personalităţii lui va rămâne

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

deficitară, mai ales din punct de vedere al orientării către un viitor personal şi al relaţiilor

extrafamiliale. Insuficienţa paternă lasă amprente crude asupra copilului, iar socializarea lui

are şanse foarte mari să fie deficitară. Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor

poate genera probleme de identitate pentru copil.

Părintele nu trebuie să-şi arate niciodată superioritatea faţă de copil pentru că acest

lucru îi poate descuraja sau intimida foarte mult. Copiii simt nevoia să fie mereu în atenţia

adulţilor, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i lăsăm să cunoască efectele reale ale

acţiunilor lor. Libertatea de mişcare este un factor deosebit de important pentru dezvoltarea şi

pentru maturizarea lor socială.

Efectele familiei monoparentale pe termen scurt şi mediu asupra copiilor sunt

diferite de cele asupra părinţilor. Părinţii care asigură custodia manifestă o influenţă, dar

această influenţă nu se manifestă în toate privinţele. Chiar dacă relaţiile părintelui cu rudele

fostului soţ nu se mai manifestă din punct de vedere legal şi se diminuează din punct de

vedere al interacţiunii şi comunicării, nu acelaşi lucru se întamplă cu relaţiile dintre copii şi

rude.

Copiii continuă să se considere ai ambilor părinţi pentru că în ciuda faptului că

rolul părintelui ce locuieşte cu ei creşte, nu înseamnă că rolul ceiluilalt se diminuează din

punct de vedere psihologic pentru copii. Părintele este absent din familie numai din punct de

vedere interacţional nu şi din punct de vedere psihologic. Comunicarea dintre copil şi acesta

se păstrează fie chiar şi numai prin intermediul telefonului sau al timpului pe care îl petrec

împreună la sfârşit de săptămână sau în vacanţe.

În Romania, justitia nu permite întotdeauna ambilor părinţi să păstreze legătura cu

copiii lor şi uneori chiar părintele care asigură custodia încearcă să împiedice orice

interacţiune între fostul partener şi copii. Iată motivul pentru care unii specialişti consideră că

ceea ce dăunează copilului nu este faptul că trăieşte într-o familie monoparentală, ci mediul

familial al acestuia.

Copiii din familiile monoparentale conduse de mamă se caracterizează printr-o

maturizare timpurie datorită faptului că de la vârste mici trebuie să rezolve diferite sarcini

domestice şi sunt investiţi cu rolul de parteneri. Datorită faptului că mama singură abdică

uneori de la rolul de părinte şi devine un fel de partener al celui mai în vârstă copil sunt

sporite raporturile de comunicare privitoare la aspecte legate de viaţă. Mama găseşte în

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

copilul cel mai în vârstă un suport emoţional, determinându-l pe acesta să se maturizeze

înainte de vreme. Copilul preia treptat rolul părintelui absent, iar conflictele ce apar tind să le

imite pe cele vechi. Datorită faptului că cel mic poate fi pedepsit pentru că se comportă ca

fostul soţ, copiii nu îşi pot exprima sentimentele şi trăirile tensional-conflictuale. În timp, pot

apărea însă reacţii mascate sub forma unor somatizări sau conduite nevrotice.

În cazul în care familia monoparentală este condusă de tată, copiii au mai puţine

atribuţii în ceea ce priveşte treburile casei pentru că părintele caută ajutor în afara cadrului

familial şi de aceea sprijinul copiilor este mai redus decât în familiile conduse de mamă.

Acest lucru se datorează:

o neimplicării voluntare a copiilor de către tată;

o încercării de a uşura tranziţia copiilor la stilul de viaţă al familiei

monoparentale;

o dificultăţii în planificarea muncilor casnice

Experienţa unui părinte singur aduce schimbări în relaţia părinte-copil, schimbări

ce se pot produce în funcţie de timpul petrecut de mamă (tată) în familie, de modul în care

separarea a afectat pe copii sau pe părinti, de modul în care părinţii şi copiii au adoptat noi

stiluri de viaţă.

Altă constatare a cercetărilor specialiştilor este aceea că reducerea numărului de

membrii ai familiei are o influenţă asupra copiilor în ceea ce priveşte gradul satisfacţiei

produse de comunicare. Se intensifică interacţiunea copil-părinte singur, creşte gradul de

afecţiune şi scade ostilitatea. Totuşi, conform lui P. A. Gongla, E. H. Thompson78

performanţele intelectuale şi şcolare ale copiilor sau dezvoltarea lor psihologică nu sunt

influenţate de structura familiei. Odată cu separarea dispar conflictele anterioare dintre părinţi

şi se îmbunătăţeşte climatul familial. În familia monoparentală va scădea inegalitatea de status

dintre părinte şi copil şi se va instaura echilibrul în relaţiile familiale, echilibru ce va favoriza

evolutia psiho-sociala a copilului.

În ceea ce priveşte impactul pe care divorţul îl are asupra copiilor, precum şi

sentimentul că a pierdut un părinte, s-a constatat că ceea ce influenţează fundamental copilul

este contextul în care se petrece separarea. Dacă atmosfera este ostilă, copiii vor fi încercaţi de

sentimente negative (teamă, vinovăţie) şi comportamente negative (iritabilitate, agresivitate).

Majoritatea cercetărilor au avut ca subiecţi copii care proveneau atât din familii “intacte”, cât 78 P. A. Gongla, E. H. Thompson

(1985)- apud Marian Preda Referate-4all.ro

Referate de nota 10

şi din familii destrămate şi au căutat să evidentieze diferenţe statistice între grupuri. Totuşi,

rezultatele obţinute nu au fost concludente datorită mai multor factori:

- despărţirea se poate produce înaintea divorţului, iar copiii,

reacţionează mai puternic la despărţire decât la divorţul propriu-zis;

- despărţirea poate avea loc în diferite moduri: fie printr-o despărţire

bruscă, fie datorită deselor plecări şi reveniri, astfel încât măsurarea reacţiilor copiilor trebuie

să fie corelată cu scala de timp a separării, respective divorţului;

- separarea părinţilor se poate petrece în diferite momente ale

dezvoltării fizice şi emoţionale ale copiilor. Datorită acestui fapt, dar şi datorită diferenţelor

de temperament este aproape imposibil ca cei mici să reacţioneze in acelasi fel.

Odată ce copilul începe să conştientizeze căutarea de sine, rătăcirea valorică şi

spirituală apar întrebări de genul: “De ce tocmai eu am ajuns în această situaţie?, Pentru ce s-a

întâmplat?, Ce voi face?”. Deşi se pot separa de părinţi din punct de vedere valoric, din cauza

faptului că nu vor găsi explicaţii coerente la întrebări ei pot deveni frustraţi şi hotărâţi să nu îşi

asume paternalitatea.

Copilul se va identifica cu părintele “bun”. Consecinţa constă în apariţia unor

efecte psihologice legate de identificarea de rol de sex. Băiatul rămas cu mama va fi supus

fenomenului de supraprotecţie maternal. Fata ar putea fi socializată negativ, educată în

spiritul aversiunii faţă de bărbaţi.

Cercetările efectuate au demonstrat faptul că divorţul poate conduce la diminuarea

şi ignorarea sarcinilor parentale în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copilului: controlul

anturajului, supravegherea performanţelor şcolare, a modului de petrecere a timpului liber

etc.. Eşecul grupului familial este de fapt eşecul procesului de socializare datorită faptului că,

absenţa unui părinte, determină identificarea cu un singur model parental al copilului.

Conflictele parentale, abandonarea rolurilor parentale vor afecta personalitatea copilului care

va trăi sentimentul abandonului şi insecurităţii. Aceste sentimente pot genera, la rândul lor,

tulburări de comportament, manifestări de devianţă şi conduite delicvente.

Pe termen lung efectele familiei monoparentale asupra copiilor pot fi negative. De

cele mai multe ori odată cu schimbarea structurii familiale sunt adoptate unele măsuri de

adaptare la noua situaţie. În România, situaţia veniturilor părinţilor singuri este gravă. Datorită

faptului că salariul reprezintă principala sursă de venit, iar copiii un factor principal care

facilitează instalarea sărăciei, majoritatea familiilor din această categorie trăiesc sub nivelul Referate-4all.ro

Referate de nota 10

minim de subzistenţă. O astfel de măsură este schimbarea locuinţei cu una mai mică şi care

necesită cheltuieli mai mici. Deşi apar avantaje financiare, evoluţia copilului poate fi

influenţată negativ. Mutarea într-un cartier mai ieftin caracterizat de sărăcie şi delicvenţă va

influenţa comportamentul membrilor familiei. Datorită faptului că părintele singur îşi va putea

supraveghea mai puţin copiii decât ambii părinţi există o posibilitate foarte mare ca cei mici

să cadă pradă unor influenţe negative.

Efectele familiei monoparentale asupra copiilor sunt multiple şi nu sunt în

totalitate cunoscute. Tocmai de aceea ele rămân o permanentă provocare pentru cercetători.

Capitolul al V – lea

Politici sociale pentru familie în România

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

5. 1. Delimitari conceptuale şi caracteristici

“Conceptul de politică socială se referă la o sferă largă de activităţi ale statului

care au ca obiectiv modificarea într-un sens specificat a caracteristicilor vieţii sociale ale unei

colectivităţi”79.

Luana Pop80 consideră că politicile sociale reprezintă ,,un set de programe,

activităţi, măsuri ce au ca scop redresarea unor nevoi (elementare) umane de protecţie socială,

educaţie, sănătate, locuire şi – în general – creşterea bunăstării sociale, prin intermediul

(re)distribuirii unor resurse considerate a fi relevante (bani, servicii, timp etc.)”.

Cătălin Zamfir81 identifică obiectivul sistemului de protecţie socială şi anume

să susţină persoanele, grupurile sau comunităţile ce se confruntă cu situaţii dificile şi care,

datorită lipsei de resurse proprii, nu pot avea condiţii minime de subzistenţă care să le asigure

o funcţionare normală în societate.

Pentru stabilirea obiectivelor politicilor pentru populaţie şi familie este

necesară luarea în considerare a valorilor societăţii şi a celor care stau la baza

comportamentului indivizilor.

Există mai multe tipuri de obiective ale politicii sociale:

o Promovarea unor bunuri: publice (apărare, securitate, educaţie etc.);

o Protecţia socială;

o Dezvoltarea socială.

Sistemele de politici sociale sunt alcătuite din beneficii şi servicii sociale care

acoperă nevoile de bază pentru toate segmentele populaţiei. Există mai multe forme de

intervenţie a statului prin intermediul acestor politici:

Prin beneficii de tip contributoriu care se acordă doar dacă se

plăteşte o contribuţie de către toţi cei care au venituri din muncă;

79 Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin, operă citată, pagina 22.80 Pop, Luana, Curs de politici sociale, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2001.81 Catslin Zamfir Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Prin beneficii de tip non-contributoriu care se acordă prin testarea

nevoilor, adică a mijloacelor de trai.

Prima instituţie care îi poate oferi copilului un cadru favorabil de viaţă este

familia. Aceasta, pe lângă funcţia de producere şi formare a noii generaţii, mai îndeplineşte şi

alte funcţii:

• Suportul vieţii individuale a copilului;

• Crearea solidarităţii între generaţii etc..

Familia este cadrul optim care favorizează formarea, educaţia şi crearea

cadrului emoţional-afectiv atât de necesar dezvoltării personalităţii. Copilul nu poate fi

sprijinit decât dacă este luată în considerare familia acestuia şi comunitatea din care face parte

pentru că, în perioadele de stres social şi economic, se înregistrează o creştere a solidarităţii

intergeneraţionale din cadrul familiei.

Politica socială pentru familie şi copil este în strânsă legătură cu politica

sociala globală pentru că resursele colectivităţii influenţează mecanismele de distribuire şi de

redistribuire a resurselor care există într-un domeniu. Din acest motiv, politica sociala a

familiei şi copilului este o parte componentă a politicii sociale globale şi are o particularitate

distinctă din punct de vedere al dimensiunii, semnificaţiei şi rolului social pe care orice

familie şi copil îl au în colectivitate.

Există trei tipuri de politici demografice şi sociale pentru familie:

- Politici pronataliste (stimulează creşterea fertilităţii şi dimensiunilor

familiei);

- Politici antinataliste (stimulează scăderea fertilităţii şi a dimensiunii

familiei);

- Politici neutraliste (urmăresc ameliorarea situaţiei familiei, lăsând

individul să hotărască asupra numărului de copii pe care doresc să-l aibă).

O politică socială care să sprijine copilul trebuie să facă parte dintr-o politică

de protecţie a familiei. Este necesară totuşi existenţa unor mijloace care să garanteze faptul că

familia foloseşte sprijinul acordat pentru copil, pentru a-i asigura acestuia condiţii

satisfacătoare de viaţă care să-i dea posibilitatea de a se integra în societate.

În orice societate copilul şi familia sunt o prioritate naţională. Copiii reprezintă

o categorie aparte faţă de grupurile sociale defavorizate şi necesită o atenţie deosebită din

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

partea societăţii pentru că întotdeauna condiţiile în care aceştia se formează şi se dezvoltă vor

influenţa dezvoltarea unei comunităţi sănătoase. Ei sunt singurii indivizi care nu pot respecta

regula conform căreia orice membru al societăţii trebuie să-şi asigure condiţii normale de

viaţă prin efort propriu. Ei au tot dreptul să beneficieze de o protecţie suplimentară faţă de alte

grupuri pentru că nu sunt o sursă aducătoare de venit ci una de consum, fiind dependenţi de

cei din jurul lor.

Necesităţile unei familii cu copii sunt mult mai mari decât ale unei familii fără

copii şi pe lângă trebuinţele obişnuite se mai adaugă şi altele specifice. De aceea, cerinţele

familiei care are copii sunt mai mari, atât sub aspect material-economic, cât şi sub aspect

emoţional-afectiv şi educaţional-formativ. Aceste necesităţi pot fi de natură economică,

morală, socio-culturală, de educare a copiilor etc.. Lipsa lor poate favoriza apariţia unor

tensiuni în cadrul familiei şi o pot face vulnerabilă, contribuind la apariţia unor situaţii de risc

care se vor transfera şi asupra copilului. Având în vedere că acesta nu se poate apăra singur,

este nevoie de soluţii care să-l protejeze de procesele sociale de natură distructivă. Familia

descompusă măreşte riscurile membrilor săi precum şi nevoia de ajutor social. Este o familie

care nu poate utiliza eficient ajutorul social pe care colectivitatea îl oferă şi există riscul ca

acest suport să nu fie folosit în mod adecvat.

Protecţia familiei şi a copilului se poate concretiza în:

Suport material universal pentru familiile cu copii care constă în: alocaţii

pentru copii, reduceri de impozite, asigurarea unor condiţii decente de viaţă;

Educaţie gratuită şi sprijinirea participării şcolare a copiilor care provin din

familii sărace şi cu mulţi copii;

Asistenţă medicală gratuită;

Protecţie socială pentru copii cu handicap fizic şi mental;

Sprijin educativ şi de integrare pentru copiii delicvenţi;

În ultimii ani, în România, strategia politică a avut următoarele elemente:

Planul naţional de acţiune în favoarea copilului adoptat de Guvern în 1995;

Strategia Departamentului de Protecţie a copilului, adoptată de Guvern în

1997;

Măsuri de sprijin financiar a familiilor cu copii promovate de Ministerul

Muncii şi Protecţiei Sociale în 1998-1999;

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Înfiinţarea în 1999 a noii Agenţii Naţionale pentru Promovarea drepturilor

copilului;

Transformarea în 2001 a Agenţiei Naţionale pentru promovarea drepturilor

copilului în Autoritate Naţională pentru Protecţia drepturilor copilului;

Adoptarea în anul 2001 a Legii asistenţei sociale care include serviciile

specializate de asistenţă socială centrate pe familie şi comunitate;

Introducerea în anul 2000 a Legii venitului minim garantat care asigură un

sprijin familiilor în dificultate şi celor cu mulţi copii;

Acordarea unor ajutoare materiale pentru familiile sărace pe perioada de

iarnă 2001;

Lansarea de către Guvern în august 2002 a unui program social coerent de

protecţie şi asistenţă socială pentru grupurile defavorizate;

Politicile familiei, pentru care tot mai multe ţări au început să ia măsuri,

urmăresc mai multe scopuri:

Asigurarea forţei de muncă;

• Creşterea calităţii vieţii familiale prin creşterea nivelului de trai şi

ameliorarea socializării copiilor;

• Asigurarea imortalităţii societăţii;

• Socializarea copiilor conform normelor şi valorilor sociale pe care

societatea respectivă le promovează;

• Asigurarea egalităţii sexelor.

Nu putem spune că aceste politici sociale ale familiei se practică în permanenţă. În

funcţie de situaţie, acestea se pot schimba periodic.

5. 2. Politici sociale pentru familia monoparentală în România

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Datorită apariţiei unor obstacole în dezvoltarea unor strategii politice coerente la

sfîrsitul anului 2000 rezultatele nu erau cele preconizate iniţial. Punctele slabe ale politicii

sociale centrate pe copil şi pe familie se explică prin:

Lipsa unui cadru general coerent, integrat privind politici sociale unitare de

protecţie a copilului şi a familiei în dificultate, ţinând cont de structura

complexă a nevoilor lor;

Fragmentarea sistemului de protecţie pentru copil şi familie între

numeroase ministere, instituţii, agenţii, organizaţii;

Lipsa unui sistem de servicii publice de asistenţă socială specializate pe

nevoile copilului şi ale familiei;

Înregistrarea unor eşecuri evidente în procesul de dezinstituţionalizare a

copilului;

Adoptarea unor măsuri de sprijin pentru copil, cel mai adesea sub

presiunea urgenţelor sau a factorilor externi;

Dispersia responsabilităţilor factorilor de decizie guvernamentali şi locali

pentru protecţia copilului.82

În condiţiile de relansare economică situaţia copilului reprezintă un obstacol

important. Problemele cu care se confruntă un copil în prezent, nu se datorează numai

decăderii economice din ultimii 12 ani, ci şi deficitului de politici sociale pentru copii. În

comparaţie cu celelalte ţări ce trec prin perioada de tranziţie, România a alocat cheltuieli

sociale publice inferioare în raport cu PIB-ul, faţă de Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia

etc., concentrându-se prea puţin pe protecţie socială. Există o mare diferenţă între importanţa

acordată politicii sociale în România spre deosebire de tările U.E şi ţările în tranziţie post-

comunistă. La nivelul U. E. cheltuielile sociale publice totale însumează 30% din PIB, iar în

Suedia ajung până la 40%. Aşadar, în tările U.E., statul bunăstării sociale reprezintă o

componentă structurală a societăţii.

În România cheltuielile sociale totale ating 20% din valoarea PIB,

înregistrându-se o accentuare a decalajului faţă de alte ţări în tranziţie, acestea ajungând la

10%. Politicile sociale nu contribuie la dezvoltarea societatii si nu reuşesc să satisfacă nevoile

populaţiei care trăieşte în condiţii mizere. Ioan Mărginean83 consideră ca soluţia ar fi sporirea

82 (Elena Zamfir, 2000, p 29)83 Ioan Mărginean Referate-4all.ro

Referate de nota 10

resurselor alocate şi utilizate prin creşterea proporţiei cheltuielilor sociale în bugetul public şi

în PIB, dar fără marirea fiscalităţii.

Tipul beneficiului Contributive Finanţarea universala Mixtă

Indemnizaţie pentru Suedia, Austria, Danemarca Marea Britanie,

concedii de boală Germania, Olanda, Grecia, Franţa,

şi maternitate Italia, Portugalia, Belgia, Finlanda,

Spania, România Irlanda

Indemnizaţii pentru Danemarca,

concedii datorate Franţa, Suedia,

accidentelor de muncă Grecia, Finlanda

şi bolilor profesionale Olanda, Italia,

Portugalia, Spania

România Marea Britanie Luxemburg,

Australia,

Belgia, Irlanda,

Luxemburg, Grecia

Alocaţii familiale Italia, Portugalia Danemarca, Suedia Franta, Grecia

Germania, Finlanda Austria, Belgia

Irlanda, Spania, Luxemburg

Olanda, România,

Marea Britanie

Servicii de sănătate Germania, Olanda Danemarca, Suedia Franţa, Austria,

Italia, România Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda,

Finlanda, Marea Grecia,

Britanie Luxemburg

Tabel numărul 3 Modalităţi de finanţare a politicilor sociale în

ţări membre U.E. şi România84

84 Sursa: Mărginean, 2002,op cit

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Suportul financiar minimal actual constă în:

Alocaţiile pentru copii care au înregistrat creşteri începând cu anul 2001 şi

care vor ajunge la 10 % din salariul mediu;

Alocaţia pentru copii este beneficiul social care de-a lungul celor 12 ani de după

revoluţie s-a deteriorat vizibil. Abia acum guvernarea încearcă mărirea acesteia la 10% din

salariul mediu pe economie. Pentru a sprijini familiile cu mulţi copii s-a introdus o alocaţie

suplimentară, dar suma este prea mica pentru a oferi condiţii minime decente de viaţă copiilor

care trăiesc în sărăcie.

Alocaţiile pentru copii au scopul de a mări resursele familiilor cu copii. Existenţa

copiilor provoaca un dezechilibru de resurse care este corectat de aceste alocaţii care, până în

anul 1995, erau singura sursă de supravieţuire a familiilor ce aveau condiţii precare de trai.

După 1995, când a fost introdus sistemul de ajutor social, alocaţiile pentru copii au continuat

să îndeplinească această funcţie. Astăzi, ele au funcţia de a acoperi unele nevoi minime.

Faptul că aceste alocaţii au acoperire universală este benefic, pe de o parte, pentru că în acest

fel copilul este recunoscut ca fiind un bun social, iar pe de altă parte, oferă un beneficiu pentru

toţi.

Alocaţiile suplimentare pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii care au

rolul de a reechilibra parţial resursele cu nevoile. Datorită nivelului lor scăzut au însă un efect

neglijabil pentru dezvoltarea copiilor.

Sistemul de venit minim garantat introdus în ianuarie 2002;

Alocaţii suplimentare acordate doar familiilor sărace pentru susţinerea

partială a cheltuielilor de întreţinere pe timp de iarnă;

Un sistem de ajutoare de urgenţă atribuit din fondul de solidaritate socială;

Alocaţii speciale pentru copii cu handicap şi pentru îngrijirea persoanelor

cu handicap;

Sprijin pentru familiile monoparentale.

La 24 octombrie 2003 s-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind alocaţia familială

complementară şi alocatia de susţinere pentru familia monoparentală. Alocaţia de susţinere se

acordă familiilor monoparentale, adică acelor familii formate dintr-o persoană singură şi

copiii acesteia care au până la 18 ani şi care locuiesc împreună cu aceasta . Persoana singură

este persoana care este :

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Necăsătorită;

Văduvă;

Divorţată;

Soţul/soţia este declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească;

Soţul/soţia este arestat/ă preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau

execută o pedeapsă privativă de libertate, neparticipând la întreţinerea copiilor;

Nu a împlinit 18 ani, aflându-se într-o situaţie de mai sus;

A fost numită tutore sau i s-a încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi

copiii şi este necăsătorită, văduvă sau divorţată, cu excepţia asistentului maternal profesionist.

Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă venitul net

lunar însumat este sub 1,5 milioane lei. Cuantumul acestei alocaţii este de:

450.000 lei/ 1 copil;

525.000 lei/ 2 copii;

600.000 lei/ 3 copii;

675.000 lei/ 4 sau mai mulţi copii;

Alocaţiile se acordă pe bază de cerere întocmită de reprezentantul familiei însoţită

de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Componenţa familiei,

filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali se dovedesc cu livretul de

familie.

Îndeplinirea condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale de susţinere se verifică în

termen de 15 zile de la data înregistrării, iar suma cuvenită se va acorda începând cu luna

următoare depunerii cererii. Familia are obligaţia de a prezenta din 3 în 3 luni dovada

frecventării cursurilor copiilor de vârstă şcolară. Limita de venituri este corectată anual în

funcţie de evoluţia preţurilor de consum şi se aprobă prin hotărârea Guvernului. Deşi aceste

sume vin în ajutorul familiilor monoparentale, consider că ele sunt mult prea mici pentru

satisfacerea nevoilor multiple pe care o astfel de familie le resimte.

Orice politică de suport pentru familie şi pentru copil presupune considerarea

factorilor de risc ce influenţează viaţa familiei şi, implicit, a copilului.

Unul dintre factorii de risc importanţi este dificultatea în constituirea şi

menţinerea unei familii. Dificultăţile economice datorate tranziţiei afectează în mod negativ

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

procesul de constituire a familiei. Numărul în continuă scădere a căsătoriilor din ultimii ani se

datorează următorilor factori:

Declinul rapid al construcţiei de locuinţe;

Lipsa capacităţii familiilor de a-şi sprijini copiii pentru întemeierea unui

cămin datorită decăderii economiei;

Creşterea numărului de familii tinere care sunt obligate să trăiască cu

părinţii;

Lipsa locurilor de muncă.

Un alt factor de risc este lipsa de responsabilitate faţă de naşterea şi

creşterea copiilor. Criza social – economică determină o anumită deteriorare a

responsabilităţii faţă de naşterea şi îngrijirea copiilor. Acest fenomen este accentuat de

următoarele procese de dezagregare socială:

Creşterea numărului de naşteri în afara căsătoriei este un proces care se

manifestă în toate ţările dezvoltate. Totuşi, condiţiile economice precare au consecinţe

negative asupra mamei şi copilului născut în afara căsătoriei. Între 1990 şi 2001, numărul

naşterilor în afara căsătoriei a înregistrat o creştere de la 18,3% la 26,7%. O parte dintre aceste

mame trăiesc în uniune consensuală, iar numărul lor este în continuă creştere.

1996 1997 1998 1999 2000 2001TOTAL 241348 236891 237297 234600 234521 220368Necăsătorită (%)

Căsătorită (%)

Divorţată (%)

Văduvă (%)

20.39

79.27

0.18

0.15

21.96

77.74

0.17

0.13

22.65

77.01

0.18

0.16

23.73

75.90

0.21

0.16

25.17

74.46

0.21

0.17

26.29

73.26

0.27

0.19

URBAN 108226 110009 110186 108542 108254 102432Necăsătorită (%)

Căsătorită (%)

Divorţată (%)

Văduvă (%)

18.03

81.63

0.20

19.25

80.46

0.16

20.30

79.39

0.18

21.60

78.05

0.22

22.65

77.00

0.21

23.47

76.12

0.26

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

0.14 0.12 0.13 0.14 0.14 0.15

RURAL 123122 126882 127111 126058 126267 117936Necăsătorită (%)

Căsătorită (%)

Divorţată (%)

Văduvă (%)

22.48

77.20

0.16

0.16

24.31

75.38

0.17

0.14

24.70

74.94

0.17

0.19

25.57

74.04

0.21

0.17

27.32

72.28

0.21

0.19

28.74

70.77

0.28

0.22

Tabel 4. Numărul născuţilor vii şi structura după starea civilă a mamei, pe medii

rezidenţiale, 1996-200185

Creşterea numărului de copii abandonaţi în ultimii ani se datorează lipsei

mijloacelor necesare întreţinerii acestora. Există situaţii în care părintele încredinţează iniţial

doar temporar copilul unei instituţii de stat, dar, conform statisticilor, acest abandon devine în

cele din urma definitiv. Deşi colectivitatea oferă sprijin acestor copii el nu este suficient şi nu

poate înlocui o familie normală. Tendinţa de abandon s-a accentuat datorită lipsei serviciilor

sociale de suport şi de consiliere pentru familiile care se află în dificultate, dar şi datorită

preferinţei sistemului pentru instituţionalizare.

Tendinţa de disoluţie a familiei este accentuată de scăderea surselor de

venituri. Membrii familiei se separă pe perioade îndelungate de timp datorită lipsei părinţilor

care pleacă în alte ţări pentru a câstiga. Copii rămân în grija bunicilor sau sunt abandonaţi fără

nici un suport.

Creşterea divorţialităţii măreşte riscul abandonului, neglijării, abuzului

fizic şi sexual etc..

Majoritatea cercetărilor efectuate asupra politicilor sociale pentru familie şi

copil din România au ajuns la aceeaşi concluzie şi anume că datorită fragmentării sistemului

de asistenţă socială utilizarea resurselor disponibile a fost slabă. Resursele care sunt relativ

mari au fost utilizate pentru a obţine rezultate relativ mici. Se ştie faptul că dezvoltarea unui

sistem coerent de asistenţă socială centrat pe nevoile familiei şi copilului reprezintă elementul

85 Sursa: INS, 1996-2001

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

esenţial al unei politici sociale eficiente. Cu toate acestea, sistemul institutional actual de

asistenţă socială nu are capacitatea de a rezolva optim noile probleme, nefiind suficient de

bine structurat. Acesta este motivul existenţei unui imens decalaj între capacitatea de

intervenţie a statului în situaţiile de criză ale familiilor cu copii.

Capitolul al VI – lea

Cercetare

6. 1. Studii de caz

Cazul numarul 1: Ghe. R., 59 ani, văduv.

Soţia a decedat în 1997. Rămâne cu doi copii: o fată de 20 de ani şi un băiat de 14

ani. La început fiica sa preia atribuţiile gospodăreşti şi munceşte pentru a suplini deficitul

economic. Situaţia materială a familiei era precară datorită faptului că trebuiau să facă faţă

cheltuielilor zilnice doar din pensia primită de tată şi din salariul modest al fetei. Baiatul, fiind

încă în liceu, nu contribuia la veniturile familiei decât cu alocaţia care reprezenta o suma mult

prea mică pentru nevoile ce trebuiau acoperite. Nu au primit sprijin din partea rudelor pentru

că bunicii nu mai erau în viaţă, iar celelalte rude nu locuiau în Arad.

La scurt timp după decesul soţiei, subiectul îşi găseşte o concubină şi petrece din

ce în ce mai mult timp în apartamentul acesteia. Copiii nu sunt de acord, nu au relaţii de

simpatie cu aceasta, dar o acceptă de dragul tatălui. Atribuţiile casei (curăţenia, cumpărăturile

şi uneori chiar hrana) rămân responsabilitatea copiilor care se gospodăresc singuri. Uneori,

concubina găteşte şi face curăţenie pentru a-i ajuta pe aceştia.

Relaţiile tatălui cu copiii săi se schimbă: certurile cu fiica sunt frecvente la început

din cauza concubinei cu care acesta se afisează din ce în ce mai des. Cu timpul, însă aceasta

începe să accepte situaţia. În relaţia cu fiul său tatăl a fost autoritar: “Deşi parea că s-a

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

maturizat brusc dupa moartea sotiei, l-am supravegheat atât eu, cât şi sora lui pentru a evita un

eşec şcolar“. Amândoi copiii au avut rezultate şcolare bune şi au fost admişi la facultatea la

care au visat. După casătoria fiicei, şi mutarea acesteia la sotul său, baiatul rămâne aproape

singur în apartament, având în vedere faptul că tatăl stă acasă doar o zi sau două pe

saptămână. Cheltuielile casei le acoperă în totalitate tatăl, însă de apartament (curăţenie,

spălat, hrană) se ocupă fiul. Totuşi, pentru că are nevoie de “bani de buzunar” băiatul

munceşte temporar atunci când serviciul nu îi afectează timpul alocat pentru facultate. Are

prieteni mulţi care l-au susţinut moral la decesul mamei şi cu care îşi petrece aproape tot

timpul liber.

Astăzi, după ce fiica a absolvit o facultate, s-a căsătorit, are un copil, iar băiatul

este student, tatăl se mândreşte cu copiii săi: “deşi nu au avut sprijinul mamei, copiii mei s-au

realizat.”

Cazul numarul 2: A.S. 26 ani, necăsătorită.

La vârsta de 8 ani, tatăl său părăseşte familia. Cu mama ,,nu am discutat niciodată

deschis despre el, dar bănuiesc că a fost vorba de altă femeie.” A avut o copilărie grea, lipsită

de orice contact cu tatăl pe care ,,nu l-am mai văzut de atunci”. Rudele nu i-au ajutat, iar

mama sa, deşi muncea, câştiga putin. Nu i-a plăcut şcoala, abia a terminat liceul , iar la 18 ani

îl cunoaşte pe C. S. cel cu care va face o fetiţă. ,,Când am rămas însărcinată am hotărât să

amânăm cununia civila pentru că nu aveam bani suficienţi”. După naşterea fetiţei, relaţiile se

înrăutăţesc din cauza lipsei banilor, având în vedere că numai el muncea. Certurile devin

frecvente, iar ruptura se produce pentru că tatăl nu mai doreşte să-şi asume responsabilitatea

unui copil.

Pentru mamă, fără servici, cu un copil de aproape doi ani, “totul mi se părea fără

speranţă. Eram speriată şi nu ştiam ce să fac.” Primeste ajutorul mamei care se implică în

creşterea fetiţei şi în cele din urmă găseşte şi servici. Deşi programul este încărcat şi lipseşte

de acasă 4 zile /săpt. este mulţumită că poate câştiga bani pentru creşterea fetiţei.

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Fetiţa a obtinut rezultate foarte bune la grădiniţă şi s-a integrat repede în colectivul

grupei, făcându-şi foarte mulţi prieteni. Manifestă o preferinţă pentru activităţile artistice şi

matematice, dar participă activ şi la celelalte activităţi desfăşurate de educatoare. Fetiţa îşi

doreşte mult să frecventeze grădiniţa în fiecare zi pentru că acolo are mulţi prieteni cu care se

poate juca, dar simte foarte acut lipsa mamei, deşi în tot acest timp bunica o supraveghează. În

ciuda faptului că petrece puţin timp cu copilul, mama ştie întotdeauna ce s-a petrecut în lipsa

ei acasă sau la grădiniţă pentru ca fetiţa îi povesteşte amănunţit. Au o relaţie foarte apropiată

şi timpul petrecut împreună este valorizat pentru plimbări în oraş, vizite la grădina zoologică,

jocuri şi alte activităţi pe care fetiţa le preferă. Subiectul se interesează frecvent de evoluţia

copilului pentru că doreşte ca fiica sa să obţină rezultate şcolare bune.

Bunica este cea care se ocupă de creşterea copilului, atât în ceea ce priveşte

frecventarea grădiniţei, cât şi în ceea ce priveşte satisfacerea celorlalte nevoi. Mama încearcă

să îi asigure fetiţei un trai decent, însă ,, sunt multe lucruri pe care nu pot să i le ofer.”

Nu s-a gândit la o relaţie stabilă şi mai ales la căsătorie pentru că nu are timp şi

“oricum pentru mine importantă este fetiţa mea căreia vreau să-i ofer un exemplu bun.”

Cazul numarul 3: C.D, 45 ani, căsătorită.

Se căsătoreşte la vârsta de 18 ani şi, fiind din provincie, se mută împreună cu soţul

într-un apartament dăruit de mama acestuia în Arad. La vârsta de 19 ani naşte o fetiţă. Pentru

a asigura o situaţie economică mai bună a familiei soţul munceşte în diferite oraşe din ţară

fiind plecat foarte mult timp de acasă. C.D. este nevoită să crească aproape singură copilul

având în vedere că tatăl lipseşte de acasă cu lunile. Situaţia financiară a familiei este bună şi

primesc ajutoare şi de la ţară unde locuiesc părinţii ei şi ai soţului. Când fetiţa împlineşte şase

ani tatăl părăseşte ţara pentru a munci în străinătate, deşi cuplul aştepta al doilea copil. Timp

de doi ani subiectul creşte singură copiii: ,,Mi-a fost foarte greu, dar nu am avut încotro”.

Avea servici, un copil de care trebuia să se ocupe îndeaproape, pentru că de abia începuse

şcoala, şi un nou născut. A ajutat-o şi mama ei la creşterea celui de-al doilea copil pentru că

nu se putea descurca singură. Pe timpul vacantei de vară fetiţa, şi mai târziu şi băiatul, stăteau

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

la ţară, la părinţii mamei şi uneori la părinţii tatălui. Cu soţul lua legătura doar prin

corespondenţă şi nu se putea sfătui în probleme importante.

Cu copiii a fost foarte dură, nu au avut o relaţie foarte apropiată pentru că, fiind

nevoită să suplinească lipsa tatălui, nu avea timp foarte mult pe care să-l petreacă cu copiii

săi. ,,Aveam servici, o casă de întreţinut şi doi copii de crescut. Problemele mă copleşeau, dar

nu aveam voie să mă plâng”. Subiectul regretă că relaţia cu copiii a fost una superficială,

rece. Aceştia nu i-au împărtăsit gânduri, frământări, secrete ,, aşa cum poate alţi copii fac cu

mamele lor. Dar acum, când mi-am dat seama, este mult prea târziu să mă mai pot apropia de

ei.” Au învăţat bine, fata a devenit asistentă medicală, s-a căsătorit şi aşteaptă un copil, iar

băiatul este student. Relaţia dintre tată şi copii a fost una formală pentru că, fiind rar acasă, nu

aveau ocazia să petreacă mult timp împreună, să aibă relaţii apropiate.

În ceea ce priveşte căsnicia, sentimentele dintre cei doi s-au stins cu timpul, iar

relaţia s-a deteriorat datorită faptului că acesta a continuat să muncească în străinătate până în

anul 2003. În ţară acesta petrecea doar două trei luni /an, iar lipsa de comunicare i-a depărtat

pe soţi. Acum, când copiii sunt mari şi fiecare are viata sa cuplul întâmpină probleme: nu pot

comunica şi fiecare ,,îşi vede de viaţa sa”. Nu s-au gândit la divorţ pentru că ,,suntem

căsătoriţi de atâţia ani”, dar pe soţi nu îi mai leagă nimic.

Cazul numarul 4: M.N., 38 ani, divorţată.

S-a căsătorit la 20 de ani deşi pe soţ îl cunoştea doar de 7 luni. Ştia că are un

temperament impulsiv, dar era convinsă că asta nu le va destrăma căsnicia. Le-a mers foarte

bine timp de doi ani, până la naşterea copilului când absenteismul soţului de acasă a început s-

o deranjeze: ,,nu se preocupa deloc de copil, considera că aceasta era numai sarcina mea.” În

grija sa era totul: casa, îngrijirea copilului, deciziile importante. Soţul ajungea acasă uneori la

miezul nopţii, deşi programul său de lucru se termina mult mai devreme şi nu aveau timp să

se sfătuiască pentru a rezolva problemele zilnice ale oricărei familii. În plus, banii pe care

acesta îi câştiga nu erau aduşi în totalitate acasă. Reproşurile soţiei generau scandaluri din

partea soţului care considera că aceasta ,,nu are dreptul să-i ceară socoteală pentru ceea ce

face el.” După un an a lovit-o prima dată. Şi-a cerut scuze, a promis că nu se va mai întampla

şi viaţa şi-a reluat cursul normal. Soţul nu şi-a ţinut însă promisiunea, bătăile au devenit

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

frecvente, iar subiectul le-a acceptat pentru că ,, am fost nevoită să merg mai departe pentru

copil. Acum îmi pare rău, trebuia să plec de la început, să nu accept umilinţele.”

Când băiatul a mai crescut a început să intervină în certurile părinţilor pentru a

aplana conflictele. Tatăl a considerat într-o zi intervenţia acestuia drept ,,lipsită de respect” şi

a reacţionat violent. M.N. a hotărât că nu mai poate accepta comportamentul soţului atâta timp

cât fiul său este în pericol. Până la pronunţarea divorţului s-a mutat împreună cu băiatul la

părinţii săi, deşi soţul a insistat să se împace pentru că ,,nu se va mai întâmpla”. Le-a fost greu

o perioadă să se adapteze la noua viaţă şi au avut probleme financiare pentru că nevoile

băiatului erau din ce în ce mai mari, iar mama nu le putea face faţă din salariul pe care îl

câştiga. Cu toate neajunsurile copilul nu s-a plâns niciodată şi a sprijinit-o moral atât cât a

putut. A avut în băiat un sprijin de nădejde pentru că acesta s-a maturizat brusc şi a înţeles că

mama sa nu va face faţă singură greutăţilor. Si-au împărtăşit unul altuia necazuri şi bucurii, au

împărtit atribuţiile casei astfel încât totul să fie bine. Relaţia lor a fost foarte apropiată, bazată

pe respect reciproc.

Bunicii nu le puteau oferi decât sprijin moral nu şi financiar pentru că ,,aveau şi

aşa o pensie foarte mică”. Tatăl a încetat după un timp să mai creadă în posibilitatea unei

reconcilieri, iar familia acestuia a învinuit-o pentru situaţia ,,pe care a creat-o”. După

pronunţarea divortului au încetat să mai ia contact cu fosta soţie sau cu băiatul.

Astazi, subiectul consideră ca divortul a fost o decizie bună, pentru că baiatul ei

traieşte acum într-un mediu liniştit ,,departe de scandalurile şi bătăile soţului”. Anul acesta se

pregăteşte intens pentru admiterea la facultate. ,,Nu am avut bani să-l meditez, dar sunt sigură

că va reuşi pentru că învaţă bine”. Nu se gândeste la recăsătorie pentru că are un copil de

crescut şi ,,a fost de ajuns o dată. Nu mai am încredere în nimeni şi oricum sunt fericită

acum.”

6. 2. Biografie socială

A. C., s-a născut în comuna Horia, în anul 1960. Este al doilea copil al unei familii

de ţărani simpli. Urmează şcoala cu clasele I-VIII în sat, acolo unde învaţă şi fratele său care

este cu şase ani mai mare. După terminarea şcolii generale, părinţii o îndrumă să urmeze

şcoala profesională de marochineri pe care o termină în 1978. Este repartizată la o unitate din

Bucureşti şi face naveta în fiecare zi pentru a ajunge la muncă. Câştigă foarte bine la început Referate-4all.ro

Referate de nota 10

şi este mulţumită. În anul 1976 fratele se căsătoreste şi, doi ani mai târziu, soţia acestuia naşte

un băiat. În anul 1983, tatăl decedează în urma unui atac de cord şi este nevoită să suplinească

lipsa acestuia ajutându-o şi pe mamă în gospodărie şi la munca câmpului. Relaţiile cu fratele

sunt tensionate pentru că acesta, deşi locuieşte în aceeaşi curte nu se implică în treburile

gospodăresti. În plus, pe lângă gospodărie şi servici subiectul trebuie să îl supravegheze şi pe

fiul fratelui pentru că acesta fiind divorţat nu se ocupă de copil deşi îi asigură custodia. La

început nu este de acord cu această situaţie, dar cu timpul se ataşează foarte mult de băiat, şi

nefiind căsătorită vede în nepot propriul copil.

Lipsa tatălui său a marcat-o mult: decesul a fost neaşteptat şi a trebuit să se

descurce singură fără un bărbat care s-o îndrume sau să o sfătuiască. De la moartea acestuia

începe din ce în ce mai mult să regrete faptul că până la aceasta vârstă nu a reuşit să se

căsătorească. Îşi motivează situaţia cu faptul că nu are timp pentru o relaţie. În anul 1996

decedează şi mama sa, lăsând-o cu o gospodărie destul de mare. I-a fost greu la început să se

descurce cu toate mai ales că trebuia să se ocupe şi de copil care acum avea nevoie de

supraveghere pentru a nu fi influentat negativ. De servici nu mai era mulţumită pentru ca

odată cu Revoluţia din 1989 societatea la care lucra a înregistrat un declin datorită concurenţei

de pe piaţă. Îi este teamă să se reorienteze profesional chiar dacă câştigă sub salariul mediu pe

economie, dar speră că odată cu trecerea timpului situaţia se va schimba. Îl înscrie pe copil la

şcoala profesională de mecanici auto şi după terminarea şcolii reuşeşte să îi găsească ceva de

lucru. Relaţia cu acesta se răceşte în momentul în care el hotărăşte să se căsătorească cu o fată

pe care subiectul nu o acceptă: ,,ar fi trebuit să ia de nevastă o fata din sat cuminte şi

muncitoare. Nu mai este binevenit în casa la mine pentru că nu m-a ascultat.”

În anul 1993 îl cunoaşte pe viitorul său soţ pe care îl acceptă, deşi acesta

lucrează sporadic şi nu are o situaţie materiala satisfacatoare, pentru că îşi doreşte căsătoria.

Înainte de nuntă are cu acesta o relaţie de câteva luni, timp în care nu îl cunoaşte foarte bine,

având în vedere că se întâlneau o dată/ de două ori pe săptămână. Soţul se mută la subiect

imediat după căsătorie pentru că, neavând părinţii în viaţă, locuia cu chirie. Fiind crescută în

spiritul muncii aceasta îşi dorea un soţ harnic pe care să se poată sprijini în gospodărie. Speră

că, în timp, acesta îşi va găsi un serviciu stabil şi că se vor înţelege foarte bine. După căsătorie

soţul îşi schimbă radical comportamentul. Nu doreşte să-şi găsească un servici stabil şi nici nu

o ajută în gospodărie sau la munca câmpului. O vreme subiectul acceptă situaţia pentru a

evita divorţul. Certurile sunt frecvente în familie şi uneori soţul pleacă de acasă cu zilele fără

să-i spună unde merge. În anul 1996 se naşte primul lor copil: o fetiţă. Situaţia se înrăutăţeşte Referate-4all.ro

Referate de nota 10

pentru că soţul nu îi este de ajutor nici în creşterea copilului. Nevoia de bani este din ce în ce

mai acută, problemele sunt multiple: soţul nu lucrează, în gospodărie nu o ajută nimeni,

copilul necesită supraveghere atentă la aceasta vârstă. Lipsa de orice responsabilitate a soţului

o determină să intenteze divorţul care se pronunţă în anul 2000. După plecarea acestuia

,,lucrurile merg mai bine. Fetiţa a mai crescut şi mi-e mai uşor, mai ales că mă mai ajută şi

vecinii care mai au grijă de ea cât lipsesc eu”. Situaţia financiară s-a ameliorat pentru că

familia beneficiază de alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale, dar şi de alocaţia

copilului. Pe lângă aceşti bani mai câstigă şi de la servici ,,o sumă mică, este adevărat, dar

banii îmi prind bine.” Astăzi regretă faptul că s-a grăbit să se căsătorească fără să-l cunoască

prea bine pe partener.

La şcoală fetiţa înregistrează rezultate destul de bune. ,,Poate dacă aş fi avut

mai mult timp să mă ocup de ea ar fi învăţat mai bine”. În colectivul clasei nu s-a integrat

foarte bine pentru că îşi rezolvă conflictele pe care le are cu colegii prin violenţă şi de aceea

nu are mulţi prieteni. ,,Este foarte răsfăţată şi uneori se razvrăteşte vorbind nerespectuos cu

mama sa. Când este pedepsită este la început violentă, iar apoi nu îşi mai arată supărarea,

prefăcându-se că nu îi pasă. Subiectul speră că poate cu timpul comportamentul fiicei se va

schimba, considerând că acesta este o consecinţă firească a vârstei si a imaturităţii copilului.

Este bucuroasă totuşi că are o ,,fetiţă frumoasă şi desteaptă” pe care speră să se bazeze când

va fi mare.

În ceea ce priveşte viaţa personală nu se gândeşte să se recăsătorească pentru

că nu are timp să cunoască un eventual partener şi nu doreşte să facă din nou o greşeală.

Concluzii

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Procesul de socializare a copiilor care provin din familii monoparentale se face

defectuos numai daca absenta unui parinte are loc la varste fragede ale copilului, atunci cand

acesta inca nu si-a insusit norme de comportament, convingeri si nu si-a format principii.

Daca in familia monoparentala parintele singur nu primeste ajutor din partea rudelor, a

prietenilor atunci va trebui sa resolve si sarcinile care reveneau inainte paritelui care este

acum absent sin u mai are timp si pentru a se ocupa de copil, pentru a-I transmite acestuia

normele si valorile sociale. De aceea copiii ajung cu timpul sa aiba comportamente violente

fata de cei din jur si chiar fata de mama. Nu reusesc sa se integreze foarte bine in colectivul

clasei de elevi sau al grupei de copii si nu obtin rezultate scolare foarte bune. In cazul in care

familia devine monoparentala atunci cand copiii sunt destul de mari si si-au format deja

personalitatea atunci acestia devin un sprijin pentru mama si preiau o parte din atributiile

parintelui absent (se ocupa de curatenia casei, fac cumparaturile necesare etc.).

Lipsa unui părinte micşorează vizibil veniturile familiei. Celălalt părinte este

nevoit să găsească soluţii pentru a suplini deficitul financiar. Alocaţia de susţinere care a fost

acordată familiilor monoparentale constituie un ajutor necesar. Există situaţii în care aceste

familii nu primesc ajutor moral sau financiar din partea rudelor, părintele singur fiind nevoit

să se descurce singur. Timpul pe care părintele îl petrece cu copiii se diminuează şi de aici

apar alte probleme. Riscul influenţării negative a minorilor este mare având în vedere că

minorul nu mai este supravegheat şi mamele îşi schimbă comportamentul, devenind autoritare

în relaţia cu copiii.

Sexul părintelui singur influenţează gradul de sărăcie al familiei monoparentale.

De multe ori, mamele întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, fiind descurajate la

angajare datorită statutului lor de mame. Imposibilitatea acestora de a absenta de la servici

atunci când copiii au probleme de sănătate, le descurajează atunci când caută un loc de

muncă.

Relaţia dintre mamă şi copil se schimbă după producerea rupturii cu tatăl. Având

în vedere că mama este nevoită să preia toate atribuţiile pentru ca familia să funcţioneze

normal, acesta are nevoie de sprijin pentru ca să le poate îndeplini. Încercarea ei de a duce la

bun sfârşit sarcinile determină fie restrângerea sferei comportamentale specifice fiecărui rol,

fie exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. De foarte multe ori copilul cel

mare este cel care se implică în rezolvarea unor sarcini, devenind un sprijin important pentru

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

mamă, un suport emoţional, preluând rolul părintelui absent. Acest lucru determină o

maturizare timpurie a copilului.

În schimb, relaţia tatălui (părinte singur) cu copiii nu se schimbă radical pentru că

acesta caută de obicei sprijin în afara familiei (rude, prieteni, concubine), încercând să-şi

protejeze copiii.

Copiii care provin din familii monoparentale întâmpină probleme în procesul de

socializare pentru că ei nu au cunoscut decât un singur model parental. De foarte multe ori cei

care provin din acest tip de familii se adaptează foarte greu vieţii de cuplu şi există riscul

major ca să divorţeze. Fetele pot fi socializate negativ, în spiritul aversiunii faţă de bărbati,

astfel încât căsnicia lor este sortită eşecului încă de la început.

De asemenea, aceşti copii simt nevoia de afecţiune, pentru că nu au decât un

părinte. Insuficienţa paternă lasă amprente crude asupra copiilor, iar socializarea lui are şanse

foarte mari să fie deficitară. Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor poate genera

probleme de identitate pentru copil. Părintele singur este prea ocupat să le asigure un trai

decent şi uită să mai ofere afectiune copiilor.

Timpul petrecut de parteneri departe unul de altul datorită faptului că serviciul

presupune puţin timp liber sau este în alt oraş duce la destrămarea căsniciei care poate

însemna sau nu un divorţ. Există situaţii în care cuplul preferă, datorită copiilor, să ramână

împreună şi să păstreze aparenţele în ciuda faptului că nu îi mai leagă nimic.

BIBLIOGRAFIE

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Ciuperca C. Cuplul modern: intre emancipare si disolutie, Alexandria, 2000

Mitrofan I. Cuplul conjugal-armonie si dizarmonie, Bucuresti, 1998.

Stanciulescu, E. Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom, 1998.

Voinea M. Familia si evolutia sa istorica, Bucuresti, 1978.

Voinea M. Sociologia familiei, Bucuresti, 1993.

Ilie Bădescu, Noologia. Sistem de sociologie spiritualistă, Bucureşti, 2002.

Pascal Lardellier, Teoria legăturii ritualice, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.

Marc Auge (dir.) - 1975. - Les domaines de la parenté: filiation, alliance, résidence. - Paris:

Maspéro. - 139 p. - (Dossiers africains)

Robert Deliege - 1996. - Anthropologie de la parenté. - Paris : A. Colin. - 175 p. - (Cursus.

Sociologie)

Louis Dumont, 1997. Eseu despre individualism. O perspectivă antropologică asupra

ideologiei moderne, trad. L. şi L. Ştefan-Scalat, Anstasia & CEUPress.

Louis Dumont - 1971. - Introduction à deux théories d'anthropologie sociale: groupes de

filiation et alliance de mariage. - Paris; La Haye: Mouton. - 139 p. - (Les textes

sociologiques; 6)

Christian Ghasarian - 1996. - Introduction à l'étude de la parenté. - Paris: Seuil. - 276 p. -

(Points ; 318. Essais)

Rodney Needham (dir.) - 1977. - La parenté en question: onze contributions à la théorie

anthropologique. - Paris: Seuil. - 348 p. - (Recherches anthropologiques) [Trad. de:

Rethinking kinship and marriage, 1971]

Alfred Reginald Radcliffe-Brown - 1969. - Structure et fonction dans la société primitive. -

Paris: Ed. de Minuit. - 363 p. - (Le sens commun) [Traduit de: Structure and function in

primitive society, 1952; rééd. Paris: Seuil, 1972. - (Points ; 37. Sciences humaines)]

Arjun Appadurai - 1996. - Modernity at large: cultural dimensions of globalization. -

Minneapolis ; London: University of Minnesota Press. - XI, 229 p. - (Public worlds; vol. 1)

Referate-4all.ro

Referate de nota 10

Jonathan Friedman - 1992. - Cultural identity and global process. - London [etc.]: Sage. -

VIII, 270 p. - (Theory, culture and society)

Ulf Hannerz - 1996. - Transnational connections: culture, people, places. - London ; New

York: Routledge. - IX, 201 p. - (Comedia)

J. Barrau , “A propos du concept d’ethnoscience”, Paris, 1985.

Referate-4all.ro