CAPITOLUL I

FAMILIA MONOPARENTALĂ. INTRODUCERE

I.1. Delimitări conceptuale

Conceptul de familie monoparentală surprinde una din direcțiile actuale ale

transformărilor înregistrate în ultimele trei decenii în domeniul familiei:, posibilitatea ca cele

două tipuri de raporturi familiale-conjugal și parental să apară și să funcționeze separat unul

de celălalt., (Vlăsceanu 1998, p 172)

Structurile familiale care sunt atipice se încadrează în una din următoarele patru

categorii: mama cu copil (copii), tata cu copil (copii), cuplu marital fără copii, doi sau mai

mulţi fraţi (surori) care sunt orfani, dar nu sunt instituţionalizaţi (Voinea, pagina 20).

În primele două cazuri este vorba de familii monoparentale ce au luat naştere datorită

decesului unuia dintre părinţi, abandonului familiei, divorțului sau naşterea în afara familiei.

Familii monoparentale, în care unul dintre părinţi nu există, copilul său copiii fiind

crescuţi doar de un singur părinte. Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia,

divorţului sau alegerii unei persoane de a deveni părinte unic, prin naşterea unui copil

conceput prin fertilizare în vitro sau cu un partener care nu va lua parte la creşterea copilului,

sau prin adopţia unui copil. Cele mai multe familii monoparentale se datorează divorţului

părinţilor sau decesului unui partener. În plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele

formate din mamă şi copil (copii), această stare de fapt având motive naturale, dar şi raţiuni

culturale (tribunalele încă consideră mamele părinţi mai potriviţi pentru copii, deşi nu

întotdeauna este aşa). Dar, în ultima vreme, asistăm la tot mai multe femei care îşi asumă rolul

de mamă singură, prin naşterea unui copil sau prin adopţie. Tocmai pentru că rolul de părinte

singur nu este tocmai confortabil şi uşor de realizat financiar, persoanele care îşi asumă

această postură fac parte din cele cu venituri peste medie şi nivel crescut de educaţie. De

asemenea, acestea vor experimenta mai puţine dificultăţi comparativ cu cele cu venituri mici

şi nivel scăzut de educaţie. Părinţii singuri sunt puşi în situaţia de a educa singuri copilul, dar,

de regulă, ei apelează şi la persoane din familia extinsă (bunici, alte rude, bone etc.). Există

însă o diferenţă între mamele singure şi taţii singuri. Mamele singure tind să nu apeleze la fel

de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungând de aceea la suprasolicitare şi tensiuni

interioare care se pot transforma în simptome, atât la ele, cât şi la copii. (Vasile 2007, p 32)

Există mai multe tipuri de familii monoparentale. Clasificarea acestora se face după

diferite criterii.

1

După calitatea şi performanţa interacţiunilor identificăm: familii monoparentale

camuflate (când un părinte nu interacţionează psihologic decât în mică măsură, în ciuda

faptului că este prezent în cadrul familiei); familii monoparentale în care există legături numai

între copii, nu şi între părinţi (cuplu divorţat, dar care are grijă de copii); familii

monoparentale în care un părinte este absent fizic pentru că a părăsit localitatea pentru o

perioadă de timp mai lungă sau este spitalizat, deţinut etc.; familii monoparentale în care unul

din părinţi e decedat; familia monoparentală propriu-zisă rezultată în urma divorţului; familia

monoparentală în care nu există o relaţie legalizată între părinţi (formată din copil şi părintele

necăsătorit). (Ștefan C., 2001 p.10)

Un alt tip aparte de familie monoparentală rezultă din adopția de către un adult a unui

sau mai multor copii. (Voinea, 1996 p.79)

După numărul membrilor unei familii există familii monoparentale binare (doi

membri), terţiare (trei membri) etc.

Familia monoparentală reprezintă deopotrivă o realitate şi o temă deosebit de

importantă pentru societăţile actuale, pentru state şi guverne, precum şi pentru alte organizaţii

şi în mod deosebit pentru membri ai acesteia.

Căsătoria nu mai constituie modalitatea de constituire legală a familiei, ci doar un prim

element dintr-un conglomerat cauzal; căsătoria urmată de divorț, separare sau deces. Familia

monoparentală poate rezulta și din asumarea copiilor în afara căsătoriei.

Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup

social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți și copilul său copiii săi,

grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune. În abordarea sociologică

familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întrețin relații directe, informale.,

(Ștefan, 2006, pag43)

Familia monoparentală prezintă particularităţi organizatorice şi funcţionale diferite

faţă de modelul de familie cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi părinţi apar noi tipuri

de solicitări care determină schimbări în plan comportamental. Relaţionarea cu copiii capătă

înfăţişări diferite, iar efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică şi

psihosociala a acestora sunt diferite. Fiind însă tot mai prezintă această formă de familie în

cadrul arhitectonicii sociale, ea trebuie să intre tot mai mult în atenţia cercetătorilor în vederea

conturării unui ansamblu de recomandări destinate a ajuta la creşterea eficienţei prelucrării,

adoptării şi exercitării acestui tip specific de rol parental în cadrul familiei monoparentale,

conduse de un singur părinte. (Mitrofan, 1994 p.50)

2

I.2. Familia între tradițional și modern

Armonia vieții de familie din comunitățile tradiționale a fost perturbată de

numeroasele modificări la nivel macrosocial.

Dacă în comunitățile tradiționale familia era o unitate închisă, toate activitățile

desfășurându-se în cadrul gospodăriei, societatea industrială face ca individul să participe la

viața publică și să deschidă familia către exterior Așadar familia a fost nevoită să se adapteze

modelului industrial, la nivelul structurii și al stilului de viață. A început să se pună foarte

mult accentul pe dezvoltarea personală, pe nevoia de independență și pe libertatea alegerii

partenerului. Nevoia de intimitate, funcția de solidaritate devin tot mai importante.,

(PopescuR., pp30-31)

În ceea ce privește evoluția, dimensiunile, structura şi funcţiile familiei, acestea au fost

influenţate de contextul social-economic astfel: familia s-a redus ca dimensiuni, axându-se în

principal pe cuplul conjugal, funcţia tradiţională de producţie este înlocuită cu consumul,

veniturile provenind din prestarea muncii în afara gospodăriei, funcţia de socializare a copiilor

a fost preluată de servicii specializate, funcţia de asistenţă şi îngrijire a ascendenţilor (părinţi,

bunici) a fost transferată serviciilor sociale, a avut loc o redistribuire a rolurilor familiale

(Tomescu, 2000, 183).

Comunității de tip tradițional îi corespunde, solidaritatea mecanică”, concept ce

desemnează faptul că solidaritatea individuală este absorbită în personalitatea colectivă,

indivizii depinzând în foarte mare măsură de familie și, implicit, de societate. (Ciupercă

C.2000 P.83)

Familia nucleară considerată altă dată ca fiind un model, a suferit pe parcurs

numeroase modificări datorită unor factori precum: creșterea mobilităţii populaţiei (teritoriale,

sociale, ocupaționale), care a determinat o dinamică familială proporționala cu instabilitatea

acestui grup; creșterea eterogenităţii culturale, etnice, religioase etc. A populaţiei, care a

îngreunat coagularea grupurilor de rudenie; modificarea bazei de rezidenţa (în urma

urbanizării), care a dus la dispariţia gospodăriei, proliferarea locuinţei unifamiliale și criza

urbană a locuințelor care întârzie formarea familiilor conjugale și le diminuează dimensiunile;

Atragerea femeilor în activitatea de producție industrială, care a avut drept consecinţă

limitarea numărului de copii și pierderea sau slăbirea unora din funcțiile familiale;

Modificarea concepţiei asupra muncii, conform căreia efortul depus este retribuit prin

salariu, iar perioadele de munca alternează cu cele de odihnă, care a dus Ia artificializarea și

raționalizarea vieţii familiale;

3

Modificarea concepției asupra timpului, prin care ritmurile naturale, cosmice și

biologice sunt substituite cu ritmurile artificiale; efectele acestei schimbări sunt că, odată cu

creșterea perioadei de școlarizare, copilăria și tinereţea sunt prelungite, maternitatea este

întârziată, perioada fertilă este micșorata; pragurile vieții sunt marcate prin bilanțuri

profesionale sau economice, mai curând decât prin evenimente familiale etc, ;

Accentuarea individualismului, prin generalizarea schimbului, care determină

creșterea dificultăţii de integrare într-un grup familial, lipsa coeziunii și loialităţii, negarea

sistemului normativ propriu familiei etc.

Industrialismul, prin toate fenomenele menţionate și prin altele omise, dar de aceeași

natură, a avut ca efect principal impunerea unor forme aberante de familie. Ioan Mihăilescu le

definește ca menaje nefamiliale și grupează în această categorie menajele de o singură

persoană (celibatul definitiv său temporar), uniunile de coabitare, menajele formate din

persoane între care nu se stabilesc relații sexuale, menaje homosexuale. Aceste evoluţii

trădează, evident, degradarea accentuată a solidarităţii de tip familial, a familiei că instituţie.

Paralel cu impunerea paradigmei individualiste În societatea modernă, coeziunea structurilor

familiale se năruie., (Bistriceanu, București 2005, pag 47)

După 1990 în România, structura familiei a suferit modificări, drept pentru care au

apărut noi tipuri familiale. Caracteristica ce este comună tuturor configuraţiilor noi este aceea

că nici una nu îndeplineşte toate funcţiile familiei clasice, având tendinţa de a le maximaliza

pe unele şi de a le minimiza pe altele.

Referindu-se la structura de autoritate Maria Voinea consideră că aceasta, vizează

capacitatea familiei de a elabora norme şi valori necesare funcţionării familiei prin impunere

sau consens”.

Modelul tradițional este larg răspândit în Europa (Occidentală) până spre sfârșitul

secolului al 19-lea, iar referința principală este familia extinsă, lărgită, cel mai adesea stabilită

pe un teritoriu agricol patrimonial (de unde și denumirea de patriarhală) Mulți autori au

considerat că tipul extins al familiei, caracteristic societăților agrare tradiționale, oferă

numeroase avantaje față de alte forme de familie., (Ionescu 2009, pag 28),

Principala distincție între familia tradițională și cea modernă privește primordialitate

obligațiilor și a afecțiunii, (Chipea 2001, p267)

Maria Voinea consideră că tipul extins are următoarele avantaje: capacitate sporită de

a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea copiilor, bolnavilor, vârstnicilor), are

posibilitatea să acumuleze resurse mai mari decât o familie nucleară, are o durabilitate şi o

continuitate mai mare în ciuda dispariţiei unui membru al familiei, poate exercita o influenţă

mai mare asupra comunităţii locale îndeosebi în mediul rural

4

Dezavantajele acestui tip de familie ar fi: existenţa unor dificultăţi în conducerea

familiei, cerinţele materiale ale tinerilor nu sunt pe deplin satisfăcute, existenţa unor surse

sporite de conflicte.

Separarea vieții profesionale de mediul familial a întreținut diviziunea sexuală a

muncii și inegalitatea între membrii familiei, bărbatul deținând în continuare o poziție

privilegiată Femeile încep însă să își construiască autonomia, începând să își depășească

datoriile casnice și să se afirme tot mai mult pe plan economic Schimbarea statutului social al

femeii prin implicarea ei în activități profesionale extrafamiliale determină noi configurații ale

raporturilor dintre cei doi parteneri, în sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel,

apariția și proliferarea carierei profesionale și a traiectoriei sociale feminine au complicat

relațiile din interiorul familiei. Familia modernă se caracterizează prin flexibilizarea structurii

de autoritate și putere. Totuși în lupta cu rolurile de gen tradiționale, femeile ajung să fie

prinse în conflictul dintre autonomia maritală și dependența economică pe care piața muncii îl

generează și îl întreține într-un cerc vicios., (Vlăsceanu, 2007 p.186)

Totodată literatura sociologică a ultimelor decenii aduce în discuție cu destulă

insistență ideea familiei că o instituție aflată în criză. Unii cercetători evocă procese de

dislocare și distrugere a valorilor tradiționale asociate mariajului și coabitării familiale, alții

dimpotrivă, se declară optimiști în resuscitarea vieții în mediul echilibrant și intimizat al

căminului, ca un reflex așteptat în fața asaltului venind din sfera vieții publice. În fața acestor

dileme, o certitudine pare să se impună în privința dispariției familiei numeroase și a

atomizării existenței sociale în forma unor unități familiale cvasi-autonome. În paralel, multe

dintre tabuurile morale legate de cuplu și familie sunt depășite, începând cu relațiile inter-

generaționale și continuând cu legalizarea formelor monoparentale și monogame ale familiei

contemporane. A vorbi despre o criză a nupțialității și de banalizarea divorțului, de

dezvoltarea uniunilor libere și de fecunditate ilegitimă, nu este doar o modă și o supralicitare a

unor stereotipuri hermeneutice post-moderne, ci reprezintă simptomele unei culturi a

intimității aflate la răscruce. Dintr-o chestiune de interes limitat circumscrisă unor teme

privitoare la constituirea și existența grupurilor mici și mijlocii, problematica familiei a

devenit în majoritatea statelor civilizate o afacere de interes public major. Instituțiile

autorității sunt angajate într-un proces legislativ complicat și în formularea unor politici

sociale explicit adresate familiei, (Teodorescu, 2006. Pp60-61)

5

I.3. Evoluția familiei monoparentale în România

Teama privind erodarea valorilor maritale și confuzia ce pare să caracterizeze cuplurile

actuale au conturat spectrul declinului și al dezorganizării familiale. Majoritatea cercetărilor

psihologiei familiei au constatat conturarea, în ultimele patru decenii, a unei imagini negative

a familiei, în condițiile în care rata divorțurilor a crescut, femeile au intrat în număr record în

câmpul muncii, copiii sunt lăsați tot mai mult timp nesupravegheaţi sau sub îndrumarea unor

persoane - fie ele și specializate - din afara mediului familial, coabitarea non maritală este tot

mai frecventă, iar numărul persoanelor care trăiesc singure a crescut pe ansamblul populației

planetei, etc. Aceste tendințe au devenit tot mai familiale publicului larg grație datelor

statistice și raporturilor speciale publicate sau comentate în mass-media.. (Turliuc, Iași, 2004

p. 55),

România are una dintre cele mai ridicate rate a nupțialității în context european, într-o

tendință ușor ascendentă în ultimii ani, o rată de divorțialitate mai degrabă scăzută și cu o

mare stabilitate în timp, precum și vârste tinere la încheierea căsătoriilor și la nașterea

copiilor. Rata fertilității este una dintre cele mai scăzute din Europa, iar tendințele de

redresare din ultimii ani sunt mai degrabă nesemnificative. Modelul românesc de convieţuire

conservă preferința pentru gospodăriile de tip familial, legal constituite. Cuplurile căsătorite

cu copii sunt preponderente în stilurile de viață familială. Totuși, uniunile consensuale și

familiile monoparentale sunt fenomene în creștere, la un nivel mediu în context european.

În perioada formatoare a familiei, paternul general este unul în care, după terminarea

școlii (în jurul vârstei de 18 ani), majoritatea indivizilor se angajează, la scurt timp (mai puțin

de 2 ani) părăsesc casa părintească, după aproximativ încă doi ani de viață independentă se

căsătoresc și după încă alți doi ani au primul copil. Traseul este puțin diferit ea pentru cei cu

studii superioare, părăsirea familiei având loc mai devreme (odată cu intrarea la facultate),

urmată la scurt timp de angajare, căsătoria având loc mai repede după terminarea școlii (după

aproximativ un an dar la o vârstă mai înaintată.

Deși căsătoria nu este considerată necesară, ea este în continuare forma de viață

valorizată, în cadrul căreia indivizii sunt mai fericiți, celelalte - coabitarea informală și în

special familiile monoparentale - fiind mai puțin tolerate. Modelul condițiilor ca o căsătorie să

fie fericită este unul romantic, în care iubirea rămâne cea mai importantă. Iubirea trebuie

dublată însă de solidaritate între (încredere și sprijin reciproc, respect și înțelegere reciprocă,

fidelitate), și de suport material – în principal condiții bune de locuit și apoi bani. Condiția

homogamiei (aceeași etnie, poziție socială, vârstă, religie, educație, chiar preferințe comune)

este mai degrabă considerată ca neimportantă.

6

Modelul relațiilor intime este de asemenea unul romantic, în care sexualitatea este

legată de iubire și are loc mai ales în interiorul familiei. Relațiile sexuale de tip conservator

(doar în cadrul căsătoriei) sunt susținute de aproximativ 40%din populație, mai mult de femei,

persoane vârstnice, cu educație scăzută, din mediul rural. Relațiile sexuale de tip modern,

romantic, bazate pe iubire sunt susținute tot de aproximativ 40% din populație, categoria fiind

mai eterogenă din punct de vedere sociodemografic: atât femei cât și bărbați, tineri și maturi,

însă cu un nivel de educație mediu sau superior și mai degrabă din mediul urban. Relațiile

sexuale de tip postmodern, liberale, bazate doar pe atracție reciprocă sunt susținute mai

degrabă pe o minoritate aproximativ o cincime dintre subiecți), mai mult de către bărbați

tineri, cu educație superioară. Atitudinile indivizilor față de sexualitate sunt concordante cu

comportamentele lor declarate: mulți (în special femeile) nu au avut relații sexuale înaintea

căsătoriei, iar cele mai multe dintre femei au avut un singur partener sexual.

Cea mai importantă cauză a apariției problemelor în căsnicie este reprezentată de

dificultățile materiale, urmată de neînțelegerile privind sarcinile gospodărești și

comportamentul copiilor. Deși toleranța generală față de divorț este ridicată, situațiile în care

acesta este acceptat sunt mai degrabă extreme. Iubirea este considerată drept cea mai

importantă condiție a unei căsnicii fericite, dar absența ei nu reprezintă cel mai important

motiv pentru ca cei doi să se despartă. Divorțul este acceptat în cazuri grave: violență sau

alcoolism, iar în plan secundar infidelitate.

Românii au o atitudine de sprijin față de dublul rol al femeii - de soție și mamă și de

lucrătoare pe piața forței de muncă. Este bine ca femeia să lucreze, acest fapt asigurându-i

independența și contribuind la bunăstarea familiei fără ca acest lucru să aibă efecte negative

asupra copiilor. Totuși, majoritatea consideră că ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să

aibă familie și copii. Familia continuă să rămână așadar o condiție esențială a realizării

personale a femeii. Participarea pe piața muncii, realizarea profesională, sunt tolerate dacă

reprezintă o alegere complementară, și nu o opțiune exclusivă de viață. Femeile continuă să

fie definite în special prin rolul lor legat de familie și copii.

În cadrul structurii de autoritate, forma egalitară, democratică în care nu contează cine

conduce și deciziile sunt luate în comun este preferată de majoritatea indivizilor. Totuși,

modelul este susținut mai puternic de femei, de persoanele mai educate și de cei din mediul

urban., (Raluca Popescu, pp73-75)

Cercetările au arătat faptul că aproape un sfert din familiile americane cu copii erau în

anul 1986 familii monoparentale. În fapt, cifra reprezenta dublul celei din 1960. În Europa

fenomenul era la o pondere mai mică şi anume nu depăşea 15 % din totalul nucleelor

familiale. Deci, anii 1960-1980 a fost perioada de o creştere importanta a acestui fenomen. Pe

7

de o parte acest fenomen este explicat şi prin schimbarea atitudinii societăţii fata de aceste

stiluri de viaţă. Dacă în societatea tradiţională acest fenomen de familie monoparentală era

dezaprobat de membrii colectivităţii, în societatea modernă a devenit un stil de viaţa tolerat.

Unele cercetări demonstrează faptul că este mai bine pentru un copil să trăiască într-o familie

monoparentală decât să trăiască într-o familie care se confrunta cu certuri şi neînţelegeri

permanente. În ciuda faptului că familia monoparentală deşi realizează o serie din funcţiile

familiei nucleare, are o serie de particularităţi. Deoarece în actuala societate funcţia de

socializare este preluată în mare măsură de societate atât în familiile monoparentale cât şi în

familiile complete, copiii proveniţi dintr-o familie monoparentală se integrează firesc în

cadrul societăţii. (Lindsay J., 1989, p. 14).

8

CAPITOLUL II

TIPOLOGIA FAMILIILOR MONOPARENTALE

Cercetările asupra familiei monoparentale au în ţările occidentale o istorie de aproape

30 de ani, în timpul cărora s-au impus câteva puncte de referinţă pentru acest domeniu, prin

lucrările cercetărilor care au studiat această problematică.

Realizarea unei tipologii a familiilor monoparentale este dificilă din cauza multiplelor

aspecte ce trebuie luate în considerare.

Menajele formate dintr-un singur părinte şi copiii acestuia pot apărea în urma

divorţului, abandonului familial, decesului unuia dintre părinţi, a adopţiei realizate de o

persoană singură sau a creşterii copiilor în afara căsătoriei.

II.1. Familii monoparentale cu statut temporar/permanent

R. Hill (1986) reconstruieşte tipologia familiilor monoparentale, având ca punct de

plecare faptul că părintele singur poate sau nu să se (re) căsătorească. Astfel, el distinge opt

tipuri de familii monoparentale, patru cu statut permanent şi patru cu statut temporar, fiecare

tip având caracteristici specifice, precum şi implicaţii şi efecte diferite, mai ales în ceea ce

priveşte creşterea şi influenţarea psiho-comportamentală a copiilor în cadrul familiilor

monoparentale cu statut temporar sunt incluse următoarele tipuri:

· Soţul divorţat şi recăsătorit;

· Soţul văduv şi recăsătorit;

· Soţii separaţi de război şi apoi reuniţi;

· Căsătoria post-sarcină.

De cealaltă parte, familiilor monoparentale cu statut permanent, putem deosebi:

· Soţul divorţat şi necăsătorit;

· Soţul văduv dar necăsătorit

· Separarea permanentă;

· Un părinte necăsătorit cu un copil nelegitim.

II.2. Familia monoparentală versus familia biparentală

9

Un criteriu de constituire al familiei este numarul de persoane, aceasta putând fi o

familie monoparentală binară (doi membri), terţiară (trei membri), etc.

O Tipologie a familiilor (mono şi bi-parentale), pe baza dimensiunilor specifice unei

familii.

· dimensiunea structurală, se referă la numărul şi calitatea familiei în cadrul

structurii relaţiilor de familie (de rudenie);

· dimensiunea interactivă, a organizării familiei se referă la procesele de comunicare

şi contact dintre membri şi variază deopotrivă în interiorul familiei şi în afara ei;

· dimensiunea psihologică, ce include atât particularităţile fiecărui membru, cât şi

sentimentul ataşamentului şi identităţii comune a membrilor familiei.

În abordarea proprie a acestei tipologii, autorii fac următoarele precizări:

· cu toate că se face referire doar la prezenţa sau absenţa implicării unui părinte în

fiecare dimensiune în parte, gradul de implicare al acestuia se află, în realitate pe un

continuum. Acest grad de implicare, extrem de important în realitate, nu este luat în

considerare de această tipologie care, ca orice demers de acest fel, simplifică foarte mult

realitatea;

· se consideră că părintele despre care se vorbeşte poate să fie sau să nu fie prezent

(fizic) în familie

· în ambele tipuri de structuri familiale este posibil să luăm în consideraţie că

părintele în discuţie este sau nu implicat psihologic şi interacţional în familie.

Tabelul. II.1. Tipologia familiilor mono si bi-parentale

Structural

Doi Părinţi Părinte singur

Interacţional Interacţional

Psihologic Prezenta Absenta Psihologic Prezenta Absenta

Prezenţă A B Prezenţă E F

Absenţa C D Absenţa G H

Tipul A: reprezintă familia nucleară. Tradiţională doi părinţi căsătoriţi, locuind

împreună, interacţionând în mod continuu cu familia. Implicaţi psihologic în familie. Acest tip

10

de familie este conservat de societate, fiind considerat o formă ideală (dezirabilă) şi fiind

folosit ca o normă socială în raport cu care sunt judecate şi etichetate drept deviante (de către

oamenii obişnuiţi) toate celelalte familii care nu-i seamănă.

Tipul B: pune în discuţie acel părinte care interacţionează foarte puţin cu ceilalţi

membrii ai familiei, deşi din punct de vedere psihologic este membru al familiei - Acest tip de

familie poate apare dacă unul din părinţi este spitalizat. la închisoare sau are serviciul în altă

localitate, ceea ce-l obligă să fie despărţit de familie pe o perioadă lungă de timp.

Tipul C: interacţiunea unuia dintre părinţi cu familia este aparentă, el de fapt.

Canalizându-şi energia şi atenţia spre altceva (profesie, relaţie extraconjugală, etc.). Această

situaţie desemnează, în realitate. Absenţa din cadrul familiei din punct de vedere psihologic.

Tipul D: considerat de autori, ca fiind foarte rar. Poate fi exemplificat prin situaţia în

care un părinte a suferit acţiuni psihice serioase, ceea ce a impus absenţa, psihologică şi

internaţională, din viaţa de familie. Căsătoria (între soţi este menţinută doar formal (unul din

motive ar putea fi cel economic), unul din parinti renunţând cu totul la îndatoririle şi

drepturile de soţ şi părinte.

O primă observaţie poate fi făcută în legătură cu familiile "normale", social etichetate

astfel, cu ambii părinţi prezenţi, care pot îmbrăca forme diferite în funcţie de tipul de

implicare a părinţilor în viaţa de familie. Putem discuta astfel de o camuflare a familiilor

monoparentale în cadrul legal al familiei nucleare.

Tipul E: reprezintă tipul de familie în care ambii părinţi, deşi separaţi sau divorţaţi,

păstrează legături intense cu copiii şi sunt implicaţi în viaţa acestora, atât psihologic, cât şi

interacţional. Poate fi cazul părinţilor care. După divorţ au obţinui fiecare dreptul de custodie

asupra copiilor.

Tipul F: pune în discuţie cazul părintelui care încetează să interacţioneze cu familia,

dar rămâne ataşat de ea. Din punct de vedere psihologic. Acesta încă îi priveşte pe membrii

familiei ca fiind importanţi pentru el (ea) şi îşi modifică comportamentul în funcţie de modul

în care percepe aşteptările lor. Acest tip de familie poate cuprinde şi familiile în care unul

dintre părinţi a murit dar ceilalţi membrii ai familiei îi păstrează amintirea vie şi o evocă

pentru a se orienta şi în funcţie de ea comportamentul, gândurile, emoţiile. Prezenţa acestui

părinte în familie este psihologică, chiar dacă fizic el nu mai există.

Tipul G: de familie monoparentală este foarte rar şi greu de imaginat referindu-se la un

părinte separat de familie în mod formal, absent psihologic (nu se mai consideră responsabil şi

nu se mai implică în problemele familiale), dar care interacţionează cu membrii familiei şi.

Deşi nu-i mai pasă de ea. I întâlneşte în mod repetat pe ceilalţi membrii ai ei.

11

Tipul H: este tipul clasic de familie monoparentală. Recunoscut ca atare şi de societate

şi de literatura de specialitate. El nu se referă la acea familie in care numai unul dintre părinţi

se ocupă de copii; este implicat atât psihologic, cât şi interacţional în viaţa acestora. Celălalt

părinte a părăsit familia prin divorţ moarte, abandon sau nu a fost niciodată parte a acelei

familii.

Desigur, există în realitate tipuri de familie care să corespundă fiecărui ideal tip

prezentat, numai că unele - precum tipul A - sunt mai mult răspândite decât altele, după cum

putem spune că există şi situaţii care nu pot fi încadrate în nici unul dintre acestea, fiind tipuri

intermediare.

Un tip aparte de familie monoparentală, este cel în care familia rezultă din adopţia de

către un adult a unuia sau mai multor copii. Putem afirma că acest termen acoperă o mare

varietate de situaţi, care se diferenţiază în funcţie de sexul părintelui, situaţia matrimonială

(văduv, divorţat separat celibatar), dar şi de factorii care au generat situaţia monoparentală -

separarea cuplului, decesul unuia dintre soţi. Maternitatea în afara căsătoria, precum şi de

factori subiectivi - situaţia dorita, căutată, deliberat sau voluntar asumată sau impusă, ca

urmare a unei opţiuni libere sau survenite în condei impuse, mai mult sau mai puţin conştient

asumată sau impusă, percepută negativ sau afirmată voluntar. Diferenţele dintre aceste situaţii

sunt notabile.

II.3. Evoluţia percepţiei sociale asupra monoparentalitătii

Societatea tradiţională, prin mecanismele ei dezaproba monoparentalitatea şi încuraja

stigmatizarea celor ce alegeau, voit sau nu acest stil de viaţă.

În societatea modernă, datorită apariţiei şi generalizării familiei nucleare, ruptura de

comunitate a permis schimbarea viziuni şi percepţiei faţă de acest tip de menaj. Familia

clasica nu mai este atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţi optime a copilului, în

anumite condiţii, bineînţeles. Pentru un copil este mai indicată o familie monoparentală decât

una în care există certuri şi probleme. Dacă în trecut familiile cu căsătorii nereuşite trebuiau

să rămână împreună de dragul copiilor. În prezent se apreciază că este mai bine pentru copii

dacă părinţii se despart în loc sân supună unui permanent conflict în familie.

În ceea ce priveşte repercusiunile asupra adulţilor, se consideră că pentru bărbaţi, cele

mai mari sunt costurile psihologice, având în vedere faptul că rolul matern este imposibil de

substituit in timp ce pentru, femei prevalează costurile materiale. Spre deosebire de alte

modele familiale menajele monoparentale se confruntă cu dificultăţi economice şi

socializatoare mai mari.

12

S-au evidenţiat o serie de consecinţe negative şi pentru copii. Astfel, băieţii din

familiile monoparentale prezintă o rată mai mare a comportamentelor deviante. La nivelul

familiei monoparentale, funcţiile nu mai pot fi realizate în mod optim, apărând astfel o serie

de dificultăţi şi deficienţe. Funcţia sexuală şi cea reproductiva sunt minimizate deoarece

separarea soţilor şi dificultatea părintelui rămas cu copii în a-şi găsi un partener care să-i

accepte situaţia împiedică realizarea respectivelor funcţii.

Elementul cel mai vizibil care influenţează viaţa familiilor monoparentale este costul

ridicat al vieţii, implicând eforturi deosebite din partea părintelui rămas cu copii. O situaţie

deosebită la familia monoparentală o prezintă funcţia de socializare. Lipsa unui părinte poate

determina lipsa afectivităţii de care are nevoie copilul, acesta nerealizând actul unei socializări

fireşti şi integrarea în societate. Totuşi in zilele actuale sistemul şcolar înlocuieşte. În mare

măsură, procesul instructiv - educativ al familiei. Mai mult chiar în familiile complete părinţi

nu mai depun de timpul necesar realizării procesului instructiv - educativ, iar o parte dintre ei

nu au conştiinţa necesitaţii acţiunilor educative.

În concluzie, nu se poate afirma cu certitudine că familia monoparentală nu este

indicată pentru evoluţia ulterioară a copilului, din moment ce şi familia clasică se confruntă cu

probleme similare.

Ceea ce se desprinde tot mai clar, dincolo de varietatea şi complexitatea cazurilor de

monoparentalitate. Este că urmând percepţia monoparentalitaţii ca „experienţă traumatizantă”

sau ca o „continuitate logică”, există două modalităţi de a trăi şi de a se raporta la

monoparentalitate: ca marginalitate sau ca model familial alternativ, liber ales, cu specificarea

că a doua variantă începe să se impună tot mai mult în defavoarea celei dintâi.

Este important a sublinia caracterul alternativ al acestui tip de familie, care nu

constituie un tip „deviant” sau „anormal”. Monoparentalitatea devine „normală” în sens

sociologic, în condiţiile în care înregistrează o creştere a frecvenţei şi devine o conduită

comună în societăţile actuale.

CAPITOLUL III

13

DIFICULTATI ALE FAMILIEI MONOPARENTALE

III.1. Mamele adolescente

Problemele întâmpinate de o mamă singură sunt îngreunate şi de un alt fenomen tot

mai des întâlnit în societate, cel al, mamelor copii". Sub vârsta de 15-16 ani, sarcina este mai

dificilă deoarece este complicata şi de imaturitatea psihologică pe care o are gravidă la acea

vârstă. Sănătatea psihică a adolescenţei poate fi prejudiciata de sentimentul de ruşine, de

vinovăţie fata de familia sa, fata de societatea care o culpabilizează pentru viaţa sexuală

nemaritala, care oricum este într-o perioadă dificilă, plină de întrebări şi de căutări fata de ea

însăşi.

Prima dintre modificările cu care se confruntă o mamă singură este schimbarea. Dintr-

un simplu adolescent, copil în unele cazuri, devine peste noapte un părinte. Astfel după ce are

loc această schimbare, putem începe să tratăm individual care sunt cele mai întâlnite probleme

cu care se confruntă o mamă adolescentă:

Consecinţele maternităţii în timpul adolescenţei majoritatea adolescenţilor nu sunt

pregătiţi pentru a deveni părinţi. În ciuda faptului că au capacitatea biologică de a procrea,

dezvoltarea lor emoţională, cognitiva, socială şi fizica desigur nu sunt complete. Deoarece

adolescenta este "o perioadă de criză şi dezechilibru", tinerii nu realizează cine sunt şi ceea ce

pot realiza în viaţă. Asumarea de noi responsabilităţi economice şi sociale precum şi

abandonarea şcolii sunt altele dintre repercusiunile pe care le are o sarcină în viaţa

adolescenta. Adolescenţii care se căsătoresc la această vârstă prezintă o rata mai mare a

divorţialităţii, a suicidului şi o rata tot mai mare a dependenţei fata de serviciile de asigurări

sociale. Sănătatea mamei adolescente este desigur şi ea afectată. Pot apărea stările de anemie,

septicemie, şi alte complicaţii la naştere datorită unei nutriţii slabe şi o îngrijire prenatală

precoce. Mortalitatea la naştere este mai mare printre copiii mamelor adolescente, şi prezintă

o prematuritate la naştere. Copiii adolescentelor prezintă şi alte particularităţi cum ar fi

scorurile semnificativ scăzute la testele de inteligentă; tendinţa mai mare la repetenţie şcolară

şi dificultăţi în procesul de învăţare; la băieţi în special probleme de comportament, cu o

probabilitate mai mare de a deveni părinte în adolescenţă; iar părinţii adolescenţi prezintă un

risc mai mare de a-şi abuza copiii în comparaţie cu părinţii adulţi. (Dumitrescu, A, 1985, p.

170)

Creşterea potenţialităţii abandonării copilului - în ultimii ani la nivelul speculativ,

ideativ şi faptic, este tot mai acreditată ideea ca şansele că mamele să îşi abandoneze copiii

datorită stresului socio-economic în care se afla o mamă singură. Repercursiunile pe care le

14

are abandonul asupra copilului sunt foarte complexe, şi cu o posibilitate redusă de remediere a

stării fizice, psihice şi emoţionale a copilului.

Legalizarea filiaţiei copilului - această sarcină de stabilire a paternităţii copilului pe

plan legal revine tot mamei singure. Acest act este important a fi realizat deoarece el dă o

siguranţă psihică şi emoţională copilului. Dacă tatăl nu doreşte să recunoască copilul de

bunăvoie că el este tatăl copilului, mama poate să-şi exercite dreptul de a-l da pe tatăl

copilului în instanţă ca să recunoască validitatea actului de paternitate precum şi obligaţia

legală din partea tatălui să plătească lunar o pensie alimentară copilului.

Stresul, frustrarea, depresia - mama singură este implicată într-o serie de roluri

domestice, îngrijirea copiilor, timp personal de autoingrijire şi activităţi care revendică

anumită disponibilitate emoţională şi psihică pentru care mama nu mai are resurse. Deci,

mama în loc să aibă sentimentul libertăţii în luarea deciziilor fără interferenţe, părintele singur

poate experimenta tensiune, presiune, confuzie şi frustrare. Părintele frustrat care nu îşi

iubeşte copilul şi îl creşte doar pentru că trebuie şi pentru că are responsabilitatea să o facă,

acest lucru poate crea în viaţa copilului sentimente de confuzie, nelinişte, nesiguranţa,

incertitudine, complexe de inferioritate care pot favoriza apariţia unui potenţial comportament

deviant. (Drutu, 1991, p. 270).

III.2. Dificultăți de ordin social și material

Literatura anglo-saxonă a utilizat termenul one (single) parent-family începând cu

mijlocul anilor 1960. După aproximativ zece ani mai târziu, acest termen avea un

corespondent francez şi anume famile monoparetale. Termenul de familie monoparentală a

ocupat o poziţie tot mai înălţa înaintea celorlalte, impunându-se tot mai repede în faţa altora

cum ar fii: părinţi izolaţi, menaje conduse de femei, menaje monoparentale. (Chipea, F.,

2001, p. 307)

Prin termenul de familie monoparentală se înţelegea acel grup format dintr-un copil

sau copii şi un părinte, grup care era privit ca şi o alternativă la familia clasică.

Monoparentalitatea devenea normală pe măsură ce se înregistra o creştere a frecvenţei şi pe

măsură ce devenea o conduită familiară pentru membrii societăţii. (Stănciulescu, E., 1997,

p.37)

Tot mai frecvente sunt formele familiale monoparentale şi modelele alternative de

viaţă: coabitare, căsătorii de probă, familie monoparentală. Cauzele în apariţia acestui

fenomen sunt multiple, poate cel mai important dintre ele fiind cel al impactului pe care îl are

societatea contemporană asupra familiei.

15

Dificultăţile financiare - sunt printre cel mai greu obstacol pe care îl întâlneşte o mamă

singură şi pe care trebuie să îl depăşească. Caracteristic pentru o mamă singură este faptul că

muncesc mai multe ore pe săptămână ca şi o mamă căsătorită şi, prezintă o proporţie mai

mare în schimbarea locului de muncă şi un gard scăzut de satisfacţie în munca prestată.

Studiile arată că locuinţele mamelor singure sunt mai sărace în comparaţie cu 8,5% dintre

bărbaţi. Acesta este motivul care duce la complexarea femeilor. (Stewart, C., A., Friedman, S.,

Koch, J., 1980, pp. 478-485) (Coleman, J., 1984, pp. 478-485)

Lipsa timpului şi handicapul social în formarea relaţiilor multe dintre mamele singure

se plâng de existenţa unui timp insuficient în exercitarea rolului de părinte, a vieţii personale,

a menajului. Deoarece părintele singur este cu atâtea responsabilităţi, el este adesea încercat

de sentimentul de singurătate, de copleseala şi de povară. Este dificil într-adevăr să fi singurul

părinte deoarece sarcinile trasate pentru doi, cad pe umerii unuia singur. Multe dintre mamele

singure dacă nu beneficiază de un ajutor din partea cuiva vor avea puţin timp pentru prieteni

sau pentru a avea o viaţă socială, stare care conduce la izolarea socială, viaţa ei părând astfel a

fi foarte limitată şi mărginită. (Balswick, J, 1997, p. 265)

Problemele emotionale- copilul devine de cele mai multe ori pentru mama un suport

emoţional. Astfel copilul va fi implicat în nişte structuri interacţionale care vor reclamă un

anumit gard de maturitate în raport cu care copilul nu este pregătit îndeajuns. Părintele trebuie

să îi acorde copilului o comunicare eficientă şi desigur resursele necesare la nivelul

comunicării. Una dintre consecinţele suprasaturaţiei din punct de vedere emoţional al mamei

este că ajunge până la ironizarea verbală a copilului, la bătaia de joc, lucruri care nu apar ca

urmare a faptului că copilul a greşit cu ceva ci doar prin simplul fapt că este acolo lângă ea şi

în momentele de furie el reprezintă pentru ea o sursă de descărcare. Este foarte important ca

părinţii să conştientizeze greşeala pe care o fac şi să le pară rău de acest lucru şi desigur să nu

îl mai repete. (Coleman, J., 1984, p. 468)

Greutăţi în exercitarea rolului de părinte în disciplinarea copilului o mamă singură se

confrunta cu multe paternuri autoritare. Deoarece ea doreşte să nu se simtă lipsa tatălui din

familie, sau mai bine spus a autorităţii pe care acesta o are, mama are tendinţa de a se

comporta mai puţin afectiv şi mult mai sever cu copilul atunci când trebuie să îl sancţioneze.

Lucrul acesta poate avea repercursiuni asupra relaţiei dintre copil şi mama, ceea ce poate duce

la o îndepărtare emoţională a copilului de mama. (Mitrofan I, 1994, p.174)

16

O sarcină neplanificată determina un copil nedorit- copilul simte dacă este dorit sau

nu, iar acest fapt are un rol major în dezvoltarea armonioasă a copilului. Datorită

interconexiunii dintre mamă şi copil pe durata sarcinii, acesta simte dacă mama manifesta

sentimente de respingere fata de el. Aceste sentimente vor fi preluate într-un mod negativ şi

de aceea pot apărea stările de tensiune asupra copilului şi a unor comportamente dificile mai

târziu. Un studiu care a fost realizat în România care face referire la fertilitate şi sănătatea

reproducerii relatează că doar 34% dintre femei au afirmat că cea mai recentă sarcina a lor a

fost planificată, în timp ce 12% au afirmat că sarcina a intervenit într-un moment nepotrivit,

iar 51% precizau ca sarcina a fost nedorită. (Zamfir, E., 1997, p.268)

Cele mai multe familii monoparentale sunt alcătuite din femei cu unul sau mai mulţi

copii aflaţi în întreţinere. Principalele probleme care apar în cazul mamelor singure sunt:

· dificultăţi financiare – copilul devine uneori un suport economic sau sursă de

venit de la serviciile sociale;

· extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice rol-sexului – această extindere

de roluri parentale necesită timp şi energie. Ca rezultat, individul este incapabil să obţină

performanţă în îndeplinirea eficientă şi efectivă a anumitor sarcini (suprasolicitarea de rol);

· schimbări în relaţia cu copilul – unele mame divorţate îşi schimbă maniera de

relaţionare cu copilul, ceea ce poate conduce la inversarea rolurile de adult şi copil. În multe

cazuri mama împarte rolul parental cu primul născut şi aşteaptă de la acesta să gândească şi să

acţioneze mai matur decât vârsta să. Treptat şi subtil mama îi atribuie copilului rolul de

partener, de suport emoţional, substitutiv al părintelui absent. Copilul este forţat în cadrul

patern-urilor interacţionale să se maturizeze prematur. Dacă mama atribuie copilului rolul

părintelui absent conflictele părinte-copil ajung până la a imita conflictele maritale ale mamei

cu fostul soţ. Unii cercetători atrag atenţia asupra unor probleme particulare ale relaţiei mamă

– fiică. În mod primar sunt implicate aici sentimente de gelozie şi competiţie, în arii

psihologice cum ar fi întâlnirile şi realizările şcolare, iar copii nu sunt capabili să-şi exprime

sentimentele conflictuale, tensiunile şi resentimentele faţă de plasarea în această poziţie

(Mitrofan, Ciupercă, 1997).

Lipsa partenerului de sex opus- din moment ce partenerul conjugal lipseşte, sarcinile

familiale şi extrafamiliale sporesc foarte mult, consecinţa fiind restrângerea timpului

disponibil pe care să îl aloce relaţionării cu copilul. În cadrul unei familii, mama are o

influenţa mai mult din punct de vedere afectiv în comparaţie cu tatăl care acţionează mai mult

17

asupra identităţii şi a autorităţii copilului, relaţiile acţionând asupra conştiinţei de sine a

copilului. (Schiopu, 1997, p. 268).

Stigma socială chiar dacă pentru venirea pe lume a copilului sunt responsabili ambii

parteneri, femeile în general sunt mai stigmatizate social şi sunt percepute ca fiind mai

responsabile pentru situaţia respectivă în comparaţie cu bărbaţii. Fetele sunt etichetate mult

mai negativ în comparaţie cu băieţii dacă legătura dintre ei nu se finalizează într-o căsătorie.

(Bourhis, 1997, pp. 126-130).

Mamele singure se confrunta de obicei cu situaţii financiare mai dificile. Se constată o

extindere a sarcinilor auxiliare care sunt nespecifice rolului sexului, ceea ce va duce la o

neîndeplinire corespunzătoare a a sarcinilor solicitate de rolul de mama.În multe dintre

cazurile când vorbim despre mame care sunt singure ca urmare a unui divorţ, ele împart

rolurile parentale cu primul născut din familie.

Între familia tradiţională şi cea monoparentală se înregistrează deosebiri fundamentale.

Spre deosebire de familia tradiţională, care îndeplinea funcţii cu un impact pozitiv asupra

societăţii, familia monoparentală, deşi oferă protecţie şi îngrijire membrilor, precum şi un

climat de strânsă afectivitate, este deficitară în ceea ce priveşte mediul securizant şi modul în

care conferă statusul.

Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte politicile

sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din familii

monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..

În ziua de azi divorţează mai mulţi oameni decât în trecut. Dacă în urmă se considera

că soţii, chiar dacă nu se înţeleg trebuie să rămână împreună de dragul copiilor, în prezent,

percepţia globală a societăţii asupra divorţului s-a schimbat în mod radical. Divorţul nu mai

este privit negativ, ci ca o soluţie la o situaţie critică. La Recensământul din martie 2002

numărul femeilor divorţate cu copii era de 392 668. S-a observat faptul că cu cât numărul

copiilor este mai mic cu atât divorţurile sunt mai frecvente. Separarea afectează existenţa

partenerilor prin resursele economice, statutul rezidenţial, proiectele sau stilul de viaţă,

determinând schimbări importante pe plan spiritual şi afectiv. Motivele divorţului pot fi foarte

diferite în funcţie de vârsta partenerilor, de statusul economic şi socio-profesional, de

resursele lor spirituale etc.. De cele mai multe ori motivele se bazează pe existenţa unor

resentimente, pe conştientizarea faptului că relaţiile maritale au devenit stresante, intolerabile

şi singura modalitate de a le pune capăt este divorţul. În general femeile sunt părinţi singuri şi

asigură custodia copiilor. Există totuşi şi câteva situaţii în care femeile divorţate încredinţează

custodia copiilor.

18

III.3. Nevoile copilului

În primii ani de viață ai copilului răspunsul adecvat al trebuințelor sale este media de

relaţia cu unul sau mai mulți adulți. Pentru psihologi precum John Bowlby, împlinirea

trebuințelor copilului este dependentă de relaționarea optimă cu un adult: mama, eventual tatăl

sau – în situații speciale precum boala, absența dispariția părinților – un înlocuitor. (Șoitu,

2006, p. 208.)

Cea mai cunoscută clasificare a nevoilor umane este cea făcută de Maslow și anume,

potrivit unei ordini de priorități sau urgențe avem următoarea clasificare: nevoi fiziologice,

nevoia de siguranță și securitate, nevoia de apartenenţă și dragoste, nevoia de respect și stimă

de sine și nevoia de autodezvoltare.

În lucrările mai multor autori apar menționate o serie de trebuințe de relaţionare a

copilului precum:

Nevoia de dragoste şi securitate

Nevoia de dragoste este împlinită de relaţii calde și afectuoase ce se formează imediat

după naștere. Prin aceste relații – inițial cu mama și treptat cu un cerc tot mai mare de

persoane, copilul își conturează identitatea și devine conștient de sine. Prin dragostea

părinților copilul este acceptat și valorizat necondiționat, indiferent de sex, aparențe, abilități

sau personalitate. Această dragoste este dăruită fără solicitarea unei compensații, unei

reciprocități. (Șoitu, 2006, p. 208.)

Această nevoie este permanentă în perioada copilăriei, fiind cea mai importantă la

vârsta mică, când copilul îşi construieşte ataşamentul faţă de mama, de tata şi de cei apropiaţi

lui.

Pentru dezvoltarea unei personalităţi sănătoase a copilului este necesar ca, această

primă nevoie să fie satisfăcută (Neamţu, 2003, p. 76.) Foarte importantă pentru dezvoltarea

mintală a copilului este nevoia de legătura intimă de dragoste, afecţiune cu mama sau cu o

mamă substitut, în care copilul să aibă încredere (Bonchis, 2006, p. 34.) Dragostea cu care

copilul este înconjurat de către părinţi, său persoana în care el are încredere îşi va pune

amprenta asupra dezvoltării sale ulterioare. Ataşamentul îi da copilului sentimental de

siguranţa cu ai lui, de securitate, sentiment care are efecte pozitive asupra dezvoltării

ulterioare a copilului.

Nevoia de securitate se împlinește prin stabilirea relațiilor familial, prin atitudini și

comportamente constant și predictibile din partea părinţilor. Securitatea este oferită de un

19

spațiu și figură familial precum și o rutină binecunoscută. Imediat după naștere, ceea ce este

nou, necunoscut, neașteptat poate fi considerat ca înspăimântător sau periculos. (Șoitu, 2006,

p. 209.)

Lipsa acestora pentru început din partea mamei, apoi și cea de la alte persoane care

conturează emoțional copilul, crează o stare de anxietate.

Nevoia de experienţe noi, de stimulare

Își găsește răspunsul în capacitatea de a explora, de a descoperi. Odată apărut interesul

pentru ceea ce este nou, el devine sursa de motivare a altor al altor explorări și – astfel – a

învățării. Jocul și limbajul principalele modalități prin care copilul să-și satisfacă această

nevoie. Folosindu-le copilul descoperă lumea și învață să se adapteze la ea. Demersul este

aplicabil atât pentru lumea obiectivă (exterioară) cât și pentru lumea subiectivă, pentru auto-

descoperirea interioară. (Șoitu, 2006, p. 209.)

Cele mai importante activităţi ale copilului care pot să-i satisfacă acestuia nevoile, sunt

jocul şi limbajul. Cu ajutorul lor, copilul descoperă lumea şi învăţa cum să se adapteze la ea.

Experienţele sunt condiţia dezvoltării mentale, cognitive a copilului. Din aceste experienţe,

copilul îşi dezvoltă lumea lui internă, ce reprezintă de fapt o reflectare al lumii externe la care

se adaugă sentimentul trăit de copil în momentul descoperirii (Neamţu, 2003, p. 63.)

Fiecare dintre noi purtăm această lume internă, care este cu atât mai bogată cu cât în

perioada copilăriei şi chiar şi mai târziu am avut parte de experienţe noi, bazate pe sentimente

de bucurie, acceptare, încurajare. În încercarea copilului de a descoperi lumea, adultul care-l

asista trebuie să manifeste interes, entuziasm şi receptivitate, foarte importante pentru

autodescoperirea interioară.

Nevoia copilului de a fi apreciat şi de a-i fi recunoscute capacităţile

Trecerea de la copilul neajutorat la adultul auto-determinant se realizează și prin

cunoaşterea bucuriei și apoi trăirea nevoi de succes. Se realizează un proces de auto-modelare

pornind de la exemplele pe care copilul le identifică/alege din rândul persoanelor importante

pentru el. Educatorii (profesorii) joacă un rol destul de deosebit de important. Câștigarea și

recunoașterea treptată de către ceilalți a independenței sale. Școala are și de această dată un

rol important. (Șoitu, 2006, p 209.)

În activitatea pe care o desfăşoară un copil, acesta are nevoie să fie încurajat şi

răsplătit de către adult. Acest lucru este necesar şi pentru a putea depăşi dificultăţile şi

conflictele care pot apărea în perioada dezvoltării. În acest sens, adultul trebuie să cunoască

capacităţile copilului. Aşteptările pe care adultul le are faţă de copil, trebuie să conducă

20

copilul la sentimentul de bucurie şi trăire a succesului în urma efortului realizat de către

acesta.

Meritele copilului trebuiesc recunoscute de către adult, acest lucru realizându-se prin

acordarea unei recompense ce este foarte importantă pentru stima de sine a copilului. Prin

satisfacerea acestei nevoi a copilului, respectul adultului fata de copil este solicitat într-o

măsură mai mare decât în cazul celorlalte nevoi. Copilul identifica, alege exemple din rândul

persoanelor importante pentru el, în acest fel realizându-se procesul de auto-modelare.

Nevoia de responsabilităţi.

Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvolta la copil autonomia. Copilul are nevoie de

câştigarea şi recunoaşterea treptată de către ceilalţi a independenţei sale. Pe măsură ce copilul

creşte, responsabilităţile cresc. Prin asumarea responsabilităţilor copilul învăţa şi regulile.

Familia, dar şi şcoala au un rol foarte important în dezvoltarea copilului, mai precis în

autonomia acestuia. (Șoitu, 2006, p, 210.)

Nevoi de bază, fiziologice ale copilului.

Aceste nevoi sunt garanţia supravieţuirii şi a dezvoltării copilului. Adulţii nu trebuie să

facă greşeli în satisfacerea nevoilor copilului, deoarece aceste greşeli pot influenţa dezvoltarea

armonioasă a acestuia. Durerile, traumele, trăite în copilărie sunt mai apoi, la originea unor

comportamente, manifestări anti-sociale. Greşeli ale părinţilor că, agresiunea asupra copilului,

dar şi supraprotejarea, conduc la neglijarea nevoilor emoţionale, sociale, intelectuale ale

acestuia.

Dacă o nevoie a copilului este împlinită, atunci se produc efecte pozitive. În caz

contrar apare frustrarea şi o stare emoţională negative.

III.4. Creșterea și educarea copilul fără un părinte

Ioan Mihăilescu consideră că „familia este una dintre principalele instituţii

socializatoare ale societăţii. În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale

şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii”

Socializarea copiilor s-a făcut secole de-a rândul prin intermediul unor procese de

învăţare ca: imitaţia diferenţială, întărirea diferenţială, procese ce plecau de la premisa că un

copil devine matur numai când poate imita modelul de rol pe care părintele de acelaşi sex îl

oferea.

Funcţia de socializare are câteva subfuncţii:

21

Integral-formativă ce se referă la mulţimea de întrebări formulate de copii datorită

curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere. În cadrul familiei, copiii se informează despre modul

de utilizare a unor obiecte prin intermediul cărora îşi formează şi îşi dezvoltă o serie de

deprinderi, priceperi şi aptitudini. Influenţele exercitate de părinţi determină în mare măsură

modalităţile de comunicare şi posibilităţile intelectuale şi afective ale copilului.

Psiho-morală, subfuncţie influenţată de modelele de conduită ale părinţilor (preluate

cu ajutorul învăţării şi al imitaţiei de către copii) şi de climatul educativ în cadrul căruia sunt

exercitate influenţele educaţionale;

Social-integrative. Modelele educaţionale parentale pot influenţa felul în care individul

se raportează la normele şi valorile sociale, felul în care acesta se implică în viaţa şi în

activitatea grupului;

Cultural-formativă implică formarea şi cultivarea dorinţei cultural-spirituale, a

atitudinilor şi sentimentelor estetice, a spiritului critic faţă de unele produse artistice etc..

Nici familia tradiţională şi nici cea modernă nu asigură copiilor o socializare

echilibrată acest lucru fiind posibil numai în cazul în care un părinte compensează cu

tradiţionalismul său modernitatea celuilalt, însă în cazul unei familii monoparentale acest

lucru nu este posibil.

Imitaţia diferenţială pleacă de la premisa că, la copii, există tendinţa de a imita

modelele de acelaşi sex într-o măsura mai mare decât pe cele de sex opus pentru că tentaţia de

a imita pe cineva care este similar cu ei este mai puternică.

Există câteva trăsături sociale care sunt considerate dezirabile pentru bărbaţi şi pentru

femei. Psihologul american Sandra M. Bem (1974) a elaborat scara de măsurare a rolurilor de

sex (Bem Sex- Role Inventory):

Tabelul III.1. Scara de masurare a rolurilor de sex dupa S.L. Bem

TRĂSĂTURI SOCIALE

DEZIRABILE PENTRU

BĂRBAŢI

TRĂSĂTURI SOCIALE

DEZIRABILE PENTRU

FEMEI

TRĂSĂTURI

NEUTRE

22

Acţionează ca un lider Afectuoasă Adaptabil

Agresiv Prietenoasă Vanitos

Ambiţios Copilăroasă Credincios

Analitic Miloasă Artificial

Impunător Nu foloseşte un limbaj aspru Binevoitor

Atletic Dornică de a alina

sentimente rănite

Fericit

Competitiv Efeminată Serviabil

Îşi apără convingerile proprii Capabilă de mângâiere Ineficient

Dominant Amabilă Gelos

Puternic Încrezătoare Atrăgător

Are capacităţi de conducere Iubeşte copiii Schimbător

Independent Credincioasă Demn de încredere

Ia uşor decizii Timidă Sincer

Viril Vorbire lipsită de duritate Grav

Se bizuie pe propriile forţe Compătimitoare Caracterizat de tact

Are încredere în sine Delicată Afectat

Personalitate puternică Înţelegătoare Franc

Capabil să se împotrivească Cordială Nepredictibil

Capabil să rişte Maleabilă Nemetodic

Ioan Mihăilescu consideră că socializarea familială are mai multe componente:

normativă (prin care se transmit copilului principalele norme şi reguli sociale); cognitivă (prin

care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe necesare acţiunii ca adult); creativă (prin care

se formează capacităţile de gândire creatoare şi de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi);

psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu

proprii copii şi cu alte persoane)

23

Şcoala, alături de familie, este o altă instituţie de bază care are un rol fundamental în

procesul de socializare. Scopul acestei instituţii este de a da individului informaţii, deprinderi

şi valori considerate ca fiind importante de către societate. Spre deosebire de familie, şcoala

asigură copilului un cadru social diferit de cel din familie pentru că în şcoală copiii se

obişnuiesc cu sistemele formale de evaluări, cu interacţiunile interpersonale.

Grupurile de vârstă îşi aduc şi ele contribuţia la procesul de socializare. Ele cuprind

persoanele cu acelaşi statut, cu care se leagă relaţii de egalitate şi care asigură modele noi,

norme şi valori.

Socializarea poate fi influenţată şi de mass-media, în special de televiziune, prin

intermediul căreia copilul îşi lărgeşte orizontul de cunoştinţe. În afară de factorii menţionaţi,

socializarea se mai realizează şi prin instituţii religioase, vecini, organizaţii de recreere,

comunităţi etc. Pentru că ele contribuie la formarea unei concepţii despre lume.

Pe parcursul vieţii se produc unele schimbări în conţinutul socializării pentru că ceea

ce învăţăm în copilărie diferă de ceea ce învăţăm după copilărie. Dacă în timpul copilăriei

învăţăm norme generale şi valori după, accentul cade pe comportamentul clar şi observabil.

III.5. Funcţionalitatea familiei monoparentale

În comparaţie cu familia tradiţională, care îndeplinea mai multe funcţii cu impact

pozitiv asupra societăţii, familia monoparentală este considerată, un efect al funcţiei

reproductive”, regăsindu-se în ceea ce priveşte socializarea copiilor, îngrijirii şi protecţiei

membrilor săi, al climatului afectiv, dar fiind deficitară sub aspectul realizării mediului

securizat şi în modul de conferire a statusului; de asemenea, reglementarea comportamentelor

sexuale în afara familiei.

Dacă, sub aspectul îndeplinirii funcţiilor specifice, familia monoparentală îmbină

normalitatea cu carenţele, sub aspectul structural, la o primă evaluare, este calificată drept o

„structură familială atipică". Aceasta prezintă o structură aparte, rezultată dintr-o asimetrie

între membrii ei, în sensul în care apare inevitabil o „proeminenţă ierarhică, determinată de

statutul de susţinător şi ocrotitor al părintelui şi acela de dependent şi, în mare măsură, de

neajutorat, al copilului".

Din punct de vedere calitativ, privind modul de distribuire a rolurilor şi al exercitării

autorităţii, familia monoparentală poate gravita în jurul autorităţii incontestabile a adulterului

sau poate îmbrăca forme democratice, egalitare, cu o anumită autoritate decizională conferită

copilului său copiilor.

24

După numărul generaţiilor, familia monoparentală presupune cel puţin două generaţii

(părinte şi copil sau copii); în cazul în care vorbim de mai multe generaţii, includem şi

bunicii. Rolurile membrilor familiei şi, de aici, realizarea funcţiilor acesteia, sunt condiţionate

inevitabil de structura grupului. Astfel, faţă de modelul tradiţional (familia este privită ca o

asociere naturală, cu caracter privat, alcătuită din bărbat femeie şi copiii lor naturali), familia

monoparentală apare ca o excepţie, o situaţie la limită (prin care unul dintre soţi a murit, este

plecat pentru perioade mai lungi de timp sau, foarte rar, este separat sau divorţat), în care

femeile şi copiii (trebuie specificat că taţii conducători de menaje monoparentale sunt cazuri

rare) riscă să rămână fără suport financiar şi să fie constrânse la a cere sprijin familiei de

origine.

Modelul contractualist, care limitează libertatea indivizilor doar prin obligaţiile

asumate, în care soţii pot decide modul de administrare a relaţiilor personale şi financiare în

timpul căsătoriei şi în eventualitatea unui divorţ plasează familia monoparentală la o altă

extremă: aceea a independenţei, în care părintele singur şi-a propus în mod deliberat să fie

părinte şi se simte compatibil cu situaţia creată. Aceasta nu înseamnă că nu se resimt

dificultăţile inerente situaţiei, ci doar că le poate aborda pozitiv.

În modelul comunitar, care articulează valorile comune, arătând că nici o persoană nu

devine autonomă fără a parcurge mai întâi o perioadă îndelungată de dependenţă, familia

monoparentală va primi un sprijin puternic din partea familiei extinse, a comunităţii,

formându-se, probabil, „un tip de solidaritate analogă oricărei stări de criză resimţită de

vreunul din membrii comunităţii”.

Abordarea bazată pe drepturi, ce articulează relaţiile dintre oameni - fiecare libertate

de acţiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi respectată de către ceilalţi -

determină, în legătură cu problematica familiei monoparentale, o serie de întrebări, cum ar fi:

discriminarea între familii bi- şi monoparentale, între drepturile părinţilor căsătoriţi şi

necăsătoriţi asupra copiilor, etc. Individul este o entitate distinct individuală, dar şi o

perspectivă puternic implicată în relaţii de dependenţă, îngrijire şi responsabilitate; vieţile

oamenilor sunt acordate modelelor culturale; între viaţa de familie şi ordinea politică şi

economică se stabilesc relaţii - acestea sunt, într-o prezentare sumară, puncte de reper ale

modelului bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale, care tratează familia monoparentală

ca una responsabilă, ce nu reprezintă o ameninţare pentru tradiţionalişti. Moralitatea şi un

mediu optim pentru dezvoltarea, conform cu aşteptările sociale, a copiilor pot constitui

garanţii ale legăturilor între familie şi comunitate.

Abandonând raportarea exclusiv teoretică, putem afirma că, „deşi nu cuprinde unul

dintre părinţi, familia monoparentală nu este exclusă de la a fi numită familie”.

25

„Faptul că grupul părinte - copil (copii)” se consideră pe sine însuşi o familie, are o

identitate comună, include modele clare de schimb şi reciprocitate, îşi dezvoltă reguli de

rezolvare a conflictelor, satisface nevoile membrilor de afiliere şi suport emoţional, toate

acestea devin criterii de bază pentru a decide dacă o familie există sau nu, din punct de vedere

sociologic. Familiile monoparentale acoperă o varietate de situaţii, putând fi la fel de

complexe şi diverse ca şi cele cu ambii părinţi.

III.5.1. Relaţia parentală în familia monoparentală

A trăi într-o familie în care unul din părinţi lipseşte presupune a te confrunta cu

probleme majore, care ţin atât de interacţiunea familiei cu mediul exterior (rude, prieteni,

vecini, colegi de serviciu, instituţiile statului), cât şi de relaţiile intrafamiliale.

Odată cu creşterea responsabilităţilor părintelui singur se observă o slabă implicare a

statului pentru a prelua din surplusul de solicitări. Relaţiile părintelui singur cu rudele şi

prietenii sunt foarte importante. În analiza asupra familiilor monoparentale, M. Preda

sintetizează problemele unui părinte singur, precum şi efectele vieţuirii într-o familie

monoparentală asupra membrilor acesteia.

Indiferent de motivul care determină monoparentalitatea, relaţiile cu rudele şi prietenii

sunt foarte importante pentru adult, el având nevoie de sprijin exterior pentru a-şi rezolva

singur problemele, care, de obicei, sunt rezolvate de două persoane.

Sporirea legăturilor dintre părintele singur şi rudele sale de sânge a fost evidenţiată în

literatura de specialitate de către D. Anspach, P. A. Gongla şi C. Stack, însă au existat şi

cercetări, precum cea a lui R. S. Weiss, care au evidenţiat că părinţii soţului rămas singur (în

special în cazul mamelor singure) îşi critică adesea copilul pentru situaţia în care se află şi nu

se arată înţelegători, uneori refuzând chiar să-i acorde sprijinul lor moral sau material. În

societăţile unde mentalitatea tradiţională este încă prezentă (în special la persoanele

vârstnice), deseori rudele îi cer soţiei să se “supună” şi să accepte abuzurile soţului, mai

degrabă decât să divorţeze.

Referitor la părinţii care nu au fost niciodată căsătoriţi (în majoritate femei), este de

presupus că părinţii şi celelalte rude nu vor privi favorabil situaţia acesteia, care încalcă

flagrant normele sociale general acceptate. Însă, în cazul copilului (copiilor) crescuţi de

părintele singur, blamarea rareori se extinde, astfel că, după o perioadă de “acceptare” rudele

vor oferi ajutor, în general, în numele copiilor.

Relaţiile de prietenie, foarte importante pentru oricine, pot fi afectate de

monoparentalitate. Prietenii pot să nu înţeleagă schimbările care au loc în viaţa persoanelor

26

amintite, să nu le aprobe şi să diminueze sau să întrerupă relaţiile cu acestea. Pe acest fond, se

manifestă două tendinţe: nevoia de suport şi sprijin a părintelui singur creşte substanţial, în

timp ce resursele sale pentru reciprocitate se micşorează. Este posibil ca prin strângerea

cercului de prieteni să apară un anumit grad de “izolare socială" a acestuia.

Relaţiile intrafamiliale se schimbă substanţial, în condiţiile monoparentalităţii, fie că

aceasta survine în urma divorţului, separării sau decesului unui părinte. Odată cu creşterea

responsabilităţilor, se manifestă şi nevoia de a comunica mai intens cu proprii copii. Singurul

adult din familie va trebui să se “împartă" între rolul de tată şi cel de mamă, va trebui să

răspundă şi nevoii de afectivitate, dar să şi disciplineze copiii. Dacă va fi cazul, insuficienţa

resurselor pentru că proprii copii să-şi realizeze aspiraţiile va pricinui mai multă durere unui

părinte singur, pentru că toată responsabilitatea se va răsfrânge asupra sa.

Situaţia economică a familiei monoparentale va impune măsuri deosebite (program de

lucru prelungit), precum şi îndatoriri care, la un moment dat ar putea părea că nu mai iau

sfârşit. În aceste condiţii, ajutat sau nu din exterior, părintele fie va transfera o parte din

responsabilităţi asupra copilului (celui mai mare, în cazul în care există mai mulţi copii), fie

va reduce sau va renunţa pur şi simplu la o parte dintre cele pe care nu le va considera

indispensabile pentru familie.

Implicarea emoţională a părintelui singur în relaţia cu copilul său va fi mai puternică;

el îi va cere şi îi va oferi acestuia afectivitatea de care are nevoie şi pe care nu o va putea găsi

la altcineva. În acelaşi timp, el va fi suprasolicitat de nevoia de suport afectiv a copiilor.

Numărul şi intensitatea nevoilor emoţional afective ale copiilor vor depăşi adesea resursele

disponibile ale părintelui, fie şi numai pe cele de prezenţă fizică.

Dacă în linii mari, efectele vieţuirii într-o familie monoparentală asupra adulţilor, au

fost amintite, copiii suportă efecte în bună măsură diferite de cele amintite anterior, chiar dacă

sunt interconectate.

Astfel, copiii îşi menţin relaţia atât cu părintele divorţat sau separat, dar şi cu rudele

acestuia. Chiar dacă relaţia conjugală nu (mai) există, relaţia parentală poate exista. Mai mult

chiar în cazul mamelor necăsătorite cu copii, bunicii şi celelalte rude trec peste sentimentele

negative, şi oferă ajutor în numele copiilor. În cele mai multe cazuri, copiii se consideră ai

ambilor părinţi şi chiar dacă rolul părintelui care îi creşte capătă mai mare importanţă, rolul

celuilalt părinte nu se diminuează, din punct de vedere psihologic, pentru copil.

Tatăl sau mama absent (ă) din punct de vedere interacţional, este prezent (ă)

psihologic. În plus, prin intermediul telefonului sau al timpului petrecut în week-enduri ori în

vacanţe, comunicarea se menţine. Aceasta este o situaţie fericită pentru ambele părţi, fiindcă,

la noi în ţară, fie justiţia nu găseşte o cale de a permite ambilor părinţi să petreacă suficient

27

timp cu copilul, fie părintele care a “obţinut" tutela preferă să nu mai interacţioneze cu celălalt

părinte, izolând copilul de acesta. Dincolo de acestea, ceea ce are o rezonanţă mai puternică

pentru copil este atmosfera din familia, climatul şi mediul familial. Importantă nu este

structura familiei, ci climatul este unul din factorii importanţi pentru dezvoltarea psihică şi

socializarea copilului. Părintele singur trebuie să se străduiască să menţină o atmosferă

optimistă, sănătoasă, în ciuda frustrării şi a problemelor.

Poate părea surprinzător, dar specialiştii afirmă că reducerea mărimii familiei

“transformă nu numai proporţiile comunicării, ci şi gradul satisfacţiei produse de comunicare”

(P.A. Gongla, E.H. Thompson).

Interacţiunea dintre copil şi părinte se intensifică, gradul de afecţiune creşte, iar

ostilitatea scade. Inegalitatea de status dintre părinte şi copil se diminuează, autoaprecierea

copilului creşte, iar sistemul relaţiilor de familie se deplasează spre un nou echilibru, care

poate fi mult mai favorabil evoluţiei psiho-sociale a copilului.

O altă direcţie de cercetare menţionează impactul pe care îl are sentimentul pierderii

unuia dintre părinţi asupra copilului. Climatul în care are loc separarea îşi pune amprenta

asupra apariţiei la copii a sentimentelor negative de teamă şi vinovăţie, precum şi a

comportamentelor negative de iritabilitate şi agresivitate.

Deşi situaţia economică a familiei monoparentale îl influenţează, întâi de toate, pe

părinte, copilul ia contact cu efectele acesteia, spunem, ulterior. Multe familii îşi dezvoltă, ca

urmare a noii situaţii, anumite strategii de adaptare, una din acestea fiind de a schimba

locuinţa cu una mai mică, într-un cartier mai ieftin, în vederea diminuării cheltuielilor şi a

câştigării unei sume de bani. Ceea ce nu iau în considerare părinţii în această situaţie este că

aceste cartiere sunt deseori “pungi de delincventa”, că şcolile concentrează într-o mai mare

măsură copiii aparţinând unor familii din spaţiul, numit de occidentali “underclass”. W. J.

Wilson foloseşte termenul de uefect de concentrare", pentru a sublinia legătura dintre mediul

de locuire şi apartenenţa unei familii la subclasa celor mai săraci. O familie care trăieşte “într-

un astfel de cartier este influenţată de comportamentul, convingerile şi percepţia socială a

altor familii dezavantajate, disproporţionat concentrate în acel cartier” (W. J. Wilson).

Părinţii şi copiii, împovăraţi de greutăţi, responsabilităţi şi deseori de sărăcie, obligaţi

să-şi împartă sarcini mai numeroase, lipsiţi de intimitate, blamaţi de o societate ghidată de

norme sociale în care ei nu se mai încadrează perfect, tind să se lase “învinşi” de toate,

“înfrângerea” lor având mai multe aspecte negative decât s-ar fi gândit.

III.5.2. Modelul parental și dezvoltarea copiilor

28

Modelul parental reprezintă un ansamblu de cerințe și prescripții asociate rol-statusului

de părinte impus de către societate la un moment dat ca exemplu, că ideal. În mod general

vizează tipul concret de relaționare a a părinților cu copiii într-o familie. Părinții acționează

asupra copiilor în dublu sens, ca părinte și ca soț, oferindu-le un model de conduită conjugală

și un model parental. În funcţie de calitatea lui, modelul parental influențează în mare măsură

procesul de formare a personalității copiilor și, totodată, modul de adaptare în perspectiva

propriului rol conjugal și parental. Viața conjugală caracterizată prin accentuată agresivitate și

conflictualitate poate conduce la conturarea unor atitudini averse față de partenerul de sex

opus și față de familie. (Mitrofan Iolanda și Mitrofan N.1991, pp.224-226)

Se poate spune că orice societate sau familie modelează copilul după chipul și

asemănarea sa. Un rol important îl are identificarea cu modelele umane cele mai apropiate,

modelele parentale, în special la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Condiția de

identificare parcurge patru căi: prima se realizează pe seama perceperii unor similitudini de

înfățișare cu modelele parentale (părul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de

caracteristici psihice, a treia prin adoptarea de conduite și gesturi ale modelelor, iar ultimă

prin însușirea de conduite, gesturi și atribute pe care le identifică urmând modelul. Ori de câte

ori copilul percepe sau conștientizează similitudini cu modelul, identificarea se intensifică

(Schiopu, 1981, pp.124-126)

Un alt rol important în modelarea armonioasă a personalității copilului îl are climatul

familial în care acesta trăiește. O atmosferă familială veșnic frământată de tensiuni, deformată

de lipsa de afecțiune a membrilor, viciată de defectele caracteriale ale părinților, plină de

certuri și acte violente constituie un mediu traumatizant pentru copil. El va privi societatea,

oamenii cu teamă și suspiciune. Sunt primele forme de neadaptare pe care le manifestă copilul

crescut într-un astfel de climat. O familie conflictualizară în care agresivitatea cunoaște o cotă

ridicată de manifestare, devine un focar de producere și răspândire socială a agresivității.

Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil deoarece prin durerea organică

pune în mișcare o reacție de de apărare. Această apărare poate fi tot de natură fizică-

contralovitura.Cu alte cuvinte, agresiunea părintelui constituie o provocare a agresiunii latente

la copil. (Păunescu, c.1994, pp.92-95)

Pe de altă parte, brutalitatea verbală sau fizică prin umilirea și frustrarea afectivă-

respingerea copilului produce un efect dezastruos în formarea personalității: sentimentul de

devalorizare al eului copilului și cel de inferioritate. Acești copii de cele mai multe ori caută o

compensare în acte de violență. (Păunescu C.1994, pp.92-95)

Cercetările realizate arată că în prima perioadă a vieții pentru a-și satisface nevoile

elementare copilul depinde în întregime de părinți cu care are și primele relații sociale. Privat

29

de aceste relații, el nu-și formează nici o deprindere, nu învață să vorbească, nivelul său

mental rămâne extrem de redus. Relațiile copilului cu mama au o mare importanță. Lipsit de

îngrijirea ei, chiar dacă continuă să fie normal alimentat, copilul pierde din greutate, stagnează

în creștere. Relațiile mamă-copil sunt decisive și de neînlocuit în dezvoltarea normală a

omului. Dragostea maternă este prima formă de afectivitate pe care o percepe copilul, de ea

depinde întreaga influență nedefinită, subtilă pe care mama o are asupra copilului și prin care

ea îl modelează, îl educă. Mama este în prima copilărie obiectivul dragostei pasionate a

copilului. El tinde să se identifice cu ea, de aceea rolul mamei este dificil și de mare

răspundere ea trebuind să se ridice la înălțimea modelului educativ. (Bulai, 2006 pp.18-19).

Cercetările au dovedit de asemenea și rolul important pe care îl are tatăl în echilibrul și

securitatea familiei. Copilul are nevoie să simtă că este obiectul dragostei și al mândriei

ambilor părinți, că trăiește într-un climat familial sănătos, favorabil dezvoltării fizice,

intelectuale și afective (Campbell, R., 2001, pp.49-62). Acest lucru însă nu este posibil în

cadrul unei familii monoparentale datorită absenței unuia dintre părinți care poate afecta într-

un fel sau altul creșterea și dezvoltarea copilului.

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETARII

1.Tema

Am ales sa cercetez aceasta tema întrucât are o importanta socială clară, categorică ,

dat fiind faptul că numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere. Familiile cu un

singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate pentru ca familia formată din

30

doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul cultural. Pana acum, societatea

tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi părinţi unici. Mamele şi taţii

singuri trebuie sa stabilească reţele de sprijin puternice, prietenii şi noi relaţii sociale şi e

nevoie sa lupte pentru îmbunătăţirea imaginii de sine. Mulţi asemenea părinţi învaţă sa

trăiască din venituri scăzute, găsesc modalităţi acceptabile de colaborare cu părintele celalalt

şi îşi redefînesc relaţia cu copiii.

Întrucât tema mea prezintă o mare complexitate m-am gândit sa utilizez studiul de

caz, interviul şi observaţia.

2.Obiectivele cercetării:

· Identificarea caracteristicilor familiilor monoparentale

· Consecinţe asupra copiilor şi părinţilor singuri

· Evidenţierea dificultăţilor cu care se confruntă familiile monoparentale

3. Documetare:

· Bibliografica

· De teren :Discuţii cu persoane care provin din familii monoparentale: părinţi

unici şi copiii acestora

4. Ipotezele cercetării :

Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra

membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.

· Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci el preia atribuţiile

părintelui absent.

· Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci posibilitatea de a

înregistra performanţe şcolare scăzute este mai mare.

· Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur – copil este influenţată

negativ

· Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci probabilitatea de a

repeta eşecul părinţilor este mare.

· Dacă familia este monoparentală atunci consecinţele asupra evoluţiei şi

comportamentului viitor al copiilor vor fi grave

31

· Cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie copilului,

cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor noului sau

statut.

· Cu cat gradul de comunicare din cadrul familiei monoparentale este mai scăzut cu

atât tendinţa spre delicvenţa juvenilă este mai mare.

5.Operaţionalizarea conceptelor:

Familie monoparentală: grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între

unul dintre părinţi (părintele singur) şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări

afective, aspiraţii şi valori comune

Indicatori:

· Numărul de membrii

· Statutul socio – economic al familiei

· Ocupaţia părintelui unic

· Profesia părintelui unic

· Menţinerea legaturilor cu părintele care a părăsit familia

Comunicare: Proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o

maniera codificata cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării

Indicatori:

· Tipul relaţiei dintre copil şi părintele unic

· Timpul petrecut împreună de către copil şi părintele unic

· Implicarea părintelui unic în viata sociala a copilului

Delicvenţa juvenilă: delicte săvârşite la un moment dat într-un anumit mediu de către

minori

Indicatori:

· Predispoziţia minorului de a comite acte infracţionale după separarea

părinţilor pentru a atrage atenţia acestora

· Debutul infracţional al copilului

· Infracţiunea săvârşită de către acesta

· Consecinţele acestei infracţiuni asupra relaţiei copil – părinte după

comiterea infracţiunii.( nivelul gradului de comunicare dintre aceştia)

32

Nivel de educaţie : Ansamblul de acţiuni sociale, de transmitere a culturii, de generare

şi conducere a învăţării individuale sau colective.

Indicatori:

· Gradul de şcolarizare al copilului

· Rezultate şcolare ale copilului înainte şi după separarea părinţilor

· Atitudinea colectivului şcolar( colegi de clasa şi profesori) cu

privire la problema cu care se confrunta copilul

6.Universul cercetării:

Este reprezentat de indivizi cu vârste cuprinse între 44 şi 60 de ani care sunt părinţi

unici şi au în îngrijire copii . Aceşti formează familii monoparentale.

7.Prezentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare

Pentru a valida ipotezele prezentate anterior am utilizat studiul de caz, interviul şi

observaţia.

Studiul de caz reprezintă un sistem integrat ,abordat holistic , cercetătorul

interesându-se mai mult cum decât de ce, fenomenul studiat, o persoana, o colectivitate, o

instituţie, se prezintă într-un anumit mod. Cazul trebuie sa fie un fenomen contemporan, în

context social , real.( Septimiu Chelcea, 2001, 153). Robert E.Stake (1994 , 236 ) apud

Septimiu Chelcea( 2001, 67) identifica în funcţie de scopul cercetării mai multe studii de caz:

1. Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen unic în

profunzime, dar scopul sau nu este testarea ipotezelor sau generalizarea.

2. Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii

33

3. Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea caracteristicilor

unui fenomen.

Pentru realizarea studiilor de caz sunt necesare multiple surse de informare (persoane,

grupuri, organizaţii) şi se utilizează metode diferite de cercetare a acelor informaţii(ancheta,

interviu, observaţii, analiza documentara)

Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea generalizării,

a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau contrastante are

scopul identificării unor trăsături comune prezente la familia monoparentală

Informaţiile cuprinse în studiile de caz au fost obţinute în urma discuţiilor purtate cu

părinţii unici şi copiii acestora care au trecut prin experienţa traumatică a separării de partener

respectiv părinte în urma decesului sau divorţului.

Am ales mai multe studii de caz pornind de la ideea ca aşa situaţia va fi mai bine

înţeleasa.

Interviul reprezintă o tehnica de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor

verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a

fenomenelor socio – umane. Interviul se bazează pe comunicare verbală şi presupune întrebări

şi răspunsuri.

Elementul fundamental în tehnica interviului îl reprezintă convorbirea iar întrevederea

este o condiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale de la persoana

intervievata către operatorul de interviu. Pentru obţinerea informaţiilor am folosit interviul

semistructurat deoarece discuţia cu familiile monoparentale s-a purtat în jurul temei şi

obiectivelor avute în vedere.

Ghidul de interviu asigura respondenţilor o anume libertate în abordarea unor teme.

L-am utilizat pentru a obţine informaţiile de la mai multe persoane cu privire la aceste teme

de interes pentru cercetarea mea.

Întrebările din interviu s-au grupat pe mai multe secţiuni. Astfel:

· Întrebări care privesc situaţia părintelui unic şi care punctează următoarele

aspecte: relaţiile cu familia de origine , starea civila , situaţia economică , ajutorul primit

(material/ moral), atitudinea fată de copil şi de partenerul care a părăsit familia.

· Întrebări care privesc istoricul relaţiilor dintre cei doi foşti soţi şi care vizează

următoarele aspecte: tipul relaţiei , recunoaşterea copilului de către tată , respectarea

angajamentelor luate de către cel care a părăsit familia , motivul despărţirii

34

· Întrebări care se referă la atitudinea fostului partener fata de proprii copii ,

atitudinea familiei partenerului care a părăsit familia faţa de copii , dacă relaţiile cu

respectiva familie sunt sau nu favorabile părintelui unic.

Observaţia:

A permis observarea comportamentelor non – verbale , a expresivităţii emoţionale şi

verbale toate având indicii sugestive asupra trăirilor şi trăsăturilor de personalitate

corespunzătoare indivizilor.

Observaţia se desfăşoară în mediul cotidian de manifestare a individului astfel încât

probabilitatea unei manifestări obişnuite cu un grad mare de semnificaţii este ridicata. Un rol

important al observaţiei este acela ca ea permite surprinderea comportamentelor spontane ale

subiectului.

Eu am considerat observaţia necesară în evaluarea situaţiei familiilor monoparentale .

Indivizii spun foarte multe şi prin comportamentul non – verbal . Gesturile, acţiunile lor ,

expresivitatea emoţională şi verbala , comportamentul membrilor familiei cu părinte unic au

fost evidenţiate cu ajutorul observaţiei

Prin observaţie am urmărit atitudinea copiilor fata de noul lor statut, impactul separării

părinţilor asupra comportamentului actual.

Observaţia participativă are un caracter descriptiv şi adesea un scop explorativ.

Aceasta este metoda pe care am utilizat-o pentru a surprinde şi înregistra comportamentele în

momentul desfăşurării lor.

STUDII DE CAZ

Studiul de caz nr. 1

Iniţiale: E.G

Sex: Masculin

Vârsta: 49 ani

35

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: inginer

Statutul marital : văduv

Numărul de copii: 1

E. G. a rămas văduv în anul 1998. Are un băiat în vârsta de 18 ani. La început i-a fost

greu sa se descurce cu treburile casei dar a fost ajutat de rude şi prieteni care l-au susţinut

moral. Situaţia materiala este buna. A suferit foarte mult în urma decesului soţiei şi i-a fost

foarte greu sa-şi centreze atenţia către copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. De

aceea a apelat la rude. Ulterior a cunoscut pe cineva şi a hotărât sa trăiască în concubinaj. La

început copilul nu a fost de acord cu aceasta decizie, certurile erau din ce în ce mai dese.

Copilul a manifestat un comportament agresiv, era neascultător dar în cele din urma a trebuit

sa se conformeze situaţiei. Pentru a putea trece mai uşor peste pierderea mamei, rudele au

răsfăţat copilul oferindu-i jucării şi lucruri pe care ceilalţi copii de vârsta lui, care ii erau

prieteni nu-şi permiteau. Cu trecerea timpului, a manifestat un comportament arogant şi

devenea foarte violent când nu putea obţine ceva. Performanţele şcolare au scăzut din ce în ce

mai mult, urmând o perioadă foarte dificilă din acest punct de vedere, în sensul că a trebuit sa

repete 2 ani de şcoala.

În prezent este elev la un liceu particular şi în acelaşi timp lucrează ca ospătar într-un

restaurant. Cu trecerea timpului s-a mai maturizat şi şi-a dat seama de greşelile comise. Şi

acum după atâţi ani , nu s-a refăcut din punct de vedere emoţional şi nu menţionează niciodată

numele mamei.

E.G. traiste în continuare cu concubina şi are de gând sa se căsătoreasca cu aceasta. El

regreta totuşi ca nu a pus copilul pe primul plan şi ca nu i-a oferit o îndrumare părinteasca

adecvata. “Cred ca ar fi trebuit sa-l răsfăţ mai puţin şi sa-i insuflu adevăratele valori care au

importanta în viata unui om. De asemenea ar fi trebuit sa-l învăţ sa pună şcoala pe primul plan

, aşa nu ar fi pierdut doi ani din viata degeaba”

În prezent E.G. considera ca lucrurile s-au mai aşezat în viata sa .Copilul regresase

foarte mult cu şcoala dar acum şi-a revenit, munceşte pentru a-şi plăti studiile şi se pregăteşte

intens pentru a avea o profesie demna care sa-I ofere un trai bun. Este mândru de el.

36

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza a doua dar si cea de-a treia care

punctează performanţele scăzute şcolare precum si faptul într-o astfel de familie relaţia cu

părintele unic este defectuasă , influenţată negativ.

După cum reiese din acest studiu , părintele nu şi –a centrat atenţia către copil încă de

la început , supraveghindu-l in mod superficial. Rudele şi prietenii apropiaţi au încercat să – l

răsfeţe încă de mic pentru a compensa lipsa mamei. Consider că nu au procedat corect

deoarece copilul a manifestat un comportament agresiv atunci când nu i se făcea pe plac.

Comportamentul tatălui ar trebui să fie mai autoritar , poate aşa copilul nu ar fi regresat cu

şcoala. Cert este că în prezent lucrurile s-au mai îndreptat , copilul s-a mai maturizat şi

constientizează ce este bine şi ce este rău.

Tatăl ar trebui să menţină în continuare un comportament autoritar, fără însă a

exagera, şi de asemenea ar trebui să – i arate înţelegere si să- si rezerve timp pentru a- i

asculta problemele.

Studiul de caz nr. 2

Iniţiale: P.M

Sex: feminin

Vârsta: 48 ani

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: vânzătoare

37

Statutul marital :divorţată

Numărul de copii: 1

P.M. este divorţată de 10 ani. A absolvit doar liceul şi s-a căsătorit la vârsta de 19 ani.

La doi ani după căsătorie a avut o fiica. În primii ani ai căsniciei lucrurile au mers bine după

care soţul a început sa lipsească tot mai des pe motivul angajării sale într-un loc mai bun şi

mai bine plătit. Astfel trebuia sa ajungă acasă seara foarte târziu. Situaţia financiară a fost

întotdeauna precară. Cu toate ca îşi găsise un serviciu mai bine plătit, soţul nu aducea mai

mulţi bani în casă iar situaţia economică era din ce în ce mai rea. Salariul ei era mult prea mic

pentru a întreţine familia. Certurile erau din ce în ce mai dese, soţul se enerva de fiecare data

când îi reproşa ca nu aduce bani în casa. Considera ca nu trebuie sa dea socoteala nimănui

asupra ieşirilor sale foarte târzii şi asupra banilor. După multe scandaluri de acest gen şi multe

alte neînţelegeri au hotărât sa se despartă. Au divorţat în 1996 iar copilul a rămas în grija

mamei. La început situaţia a fost foarte grea cel puţin din punct de vedere financiar. “ Banii

abia îmi ajungeau de mâncare, nu puteam face fata şi celorlalte cheltuieli, a trebuit sa îmi mai

iau un serviciu” Fiind foarte ocupata cu ambele servicii nu a mai avut timp de copil în sensul

ca au avut o relaţie mai rece şi chiar foarte distanta. Nu a primit ajutor din partea bunicilor

copilului pentru ca părinţii soţului o considerau vinovata de divorţ iar părinţii ei muriseră.

Tatăl s-a interesat de copil în primele câteva luni după care a dispărut fără sa mai dea nici un

semn. Bănuieşte ca avea pe cineva încă decând ei mai erau împreună şi ca ar fi plecat

împreună cu femeia respectivă.

Copilul s-a închis în sine după plecarea tatălui, nu comunica cu nimeni şi nici prieteni

nu a reuşit sa-şi facă. Performanţele şcolare au fost bune, a terminat o facultate şi acum

lucrează la o bancă. Câştigă foarte bine şi îşi ajută şi mama din salariu. În prezent are 27 de

ani şi este la rândul sau divorţată de 1 an. Nu i-a mers bine în căsnicie , nu s-a înţeles cu

partenerul şi au hotărât sa se despartă pe cale amiabila, fără certuri şi reproşuri. Copii nu are.

P.M este mulţumita de viata care o are dar regreta totuşi ca nu s-a ocupat mai mult de

copil. I-ar fi plăcut sa aibă o relaţie mai calda, sa fie mai apropiate una de alta. Însă este

mandra de fiica ei şi este fericita ca s-a putut angaja într-un loc atât de bun care-i poate oferi

tot ce ea nu a putut sa-i dea când era mica. Îi pare rău însă ca a repetat eşecul sau dar spera ca

într-o buna zi lucrurile se vor îndrepta în viata fiicei şi ca îşi va întemeia o noua familie.

38

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul 4 care susţine faptul că într-o

familie familie monoparentală probabilitatea de a repeta eşecul părinţilor este mare.

Plecarea celuilalt părinte a avut consecinţe grave asupra copilului , care s-a închis în

sine şi a refuzat să comunice chiar şi cu cei din familie. Mama s-a preocupat foarte mult de

asigurarea traiului material , neglijând copilul care avea nevoie de foarte multă înţelegere şi

dragoste din partea acesteia.

Copilul însă era destul de matur ,s-a preocupat de şcoală şi a obţinut cele mai bune

rezultate. În prezent lucrează la o bancă, având un serviciu foarte bine plătit , graţie faptului că

nu a neglijat şcoala. Însă din păcate a repetat eşecul mamei.

Consider că o pondere importantă a avut-o şi lipsa de comunicare şi totodată

neîncrederea în oameni. Mama ar fi trebuit să îi arate mai multă înţelegere , să îi asculte

problemele , să păstreze o relaţie cât mai caldă încă decând era mic copil.

În final şi- a dat seama de faptul că şi-a neglijat copilul încă de mic dar e dispusă să

îndrepte lucrurile. Speră că într-o bună zi lucrurile se vor aşeza in viaţa copilului său , că îşi

va întemeia o nouă familie şi că va fi ferit.

Studiul de caz nr 3.

Iniţiale: Z.R.

Sex: feminin

Vârsta: 60 ani

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

39

Profesia: secretara

Statutul marital :divorţată

Numărul de copii:1

Z.R. s-a căsătorit la vârsta de douăzeci de ani în anul 1966. A fost căsătorită 25 de ani

pana în anul 1991. La început lucrurile au mers bine, situaţia financiara a fost destul de buna.

La patru ani după căsătorie au avut o fiica. La câţiva ani după naşterea copilului , lucrurile s-

au înrăutăţit. Soţul lipsea tot mai mult de acasă fără nici un motiv. Cu trecerea timpului şi-a

dat seama ca în viata partenerului său mai exista o femeie. Într-o zi soţul şi-a părăsi familia şi

a plecat sa locuiască la femeia respectivă.

Acest lucru a avut traume serioase şi asupra sa şi asupra copilului care era destul de

mic şi nu-şi formase personalitatea.

Cu banii s-a descurcat, nu a avut probleme şi a fost ajutată şi de părinţii săi. Soţul deşi

o părăsise îi trimitea bani lunar şi se interesa de copil. Părinţii acestuia de asemenea se

interesau de copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. Copilul a învăţat întotdeauna

bine, a avut note mari , şi nu a avut performanţe şcolare scăzute.

Din punct de vedere emoţional lucrurile au stat cu totul altfel. Z.R . şi –a centrat

atenţia spre copil, încercând sa-i ofere o educaţie cat mai buna, dar consideră totuşi ca undeva

a greşit. După divorţ copilul s-a închis în sine , nu mai comunica cu nimeni , trăia într-o lume

a sa. Cu tatăl nu a mai vorbit niciodată de atunci cu toate ca acesta a încercat sa se intereseze

de ea. În prezent are 36 de ani şi nu şi-a întemeiat nici o familie şi nici nu are de gând. Ani la

rândul a fost părtaşă la suferinţa mamei şi are o atitudine defensiva faţă de bărbaţi în general.

Nu are o părere buna despre căsătorie şi considera ca nu este pentru ea.

Este mulţumita cu serviciul pe care îl are, a reuşit sa-şi cumpere un apartament şi este

foarte mulţumita sa trăiască singură. Consideră că mai bine de atât nu se poate şi că nu există

oameni cu adevărat fericiţi. Îşi urăşte tatăl şi nu îl mai respecta deloc.

Z.R. nu s-a mai recăsătorit şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Regreta însă ca fiica sa nu

şi-a întemeiat o familie.” A fost un copil foarte bun , m-a susţinut pe deplin dar eu consider ca

nu este împlinit. Mi-as fi dorit sa fie fericita alături de cineva , să aibă copii. Nu ştiu dacă am

greşit sau nu în educaţia pe care i-am dat-o. îi respect decizia şi nu mă bag în viata sa”

40

Acest studiu de caz explică prima ipoteză conform căreia într-o familie

monoparentală copilul va prelua atribuţiile părintelui absent dar şi ipoteza a cincea conform

căreia într-o familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor

al copiilor vor fi grave.

După cum se vede, atunci când tatăl şi-a părăsit familia copilul şi-a susţinut mama

foarte mult ajutând – o în absolut orice , fiind chiar părtaşă la sufernţa acesteia. Acest lucru

este , după părerea mea , foarte dificil pentru un copil care era destul de mic şi nu-şi formase

încă personalitatea. În ciuda acestui fapt pot spune că era destul de matur pentru acea vârstă.

Faţă de tată a păstrat totdeauna o atitudne plină de ura , nu a mai vrut să ştie de acesta

chiar si atunci când o căuta şi se interesa de ea.

Consider că mama ar fi trebuit să o protejeze mai mult, să nu o împovăreze cu

treburile casnice, să fi încercat să îi ofere o copilărie fericită atât cât se putea şi să nu o fi

influenţat-o negativ în ceea ce priveşte atitudinea faţă de tată.

În prezent fiica are 36 de ani şi are probleme de comuncare , nu reuşeşte sa-şi facă

prieteni iar întemeierea unei familii nu o interesează. Însă din punct de vedere profesional s-a

realizat si consideră că este suficient pentru a fi mulţumită.

Studiul de caz nr 4.

Iniţiale: P.A

Sex: feminin

Vârsta: 47 ani

Nivelul de şcolarizare: şcoala generala

Mediul de provenienţa: urban

41

Profesia: croitoreasa

Statutul social : divorţată

Numărul de copii: 1

P.A. este divorţată de 6 ani. Recunoaşte ca nu i-a plăcut şcoala şi de abia a absolvit

şcoala generala. S-a căsătorit la vârsta de 18 ani şi după şase ani de căsnicie au avut o fiica.

Situaţia financiara nu a fost foarte buna. Soţul nu prea aducea bani în casa şi “căzuse

în patima băuturii” Certurile erau din ce în ce mai dese “ mulţi ani nu s-au mai înţeles ca la

începutul căsniciei”. P.A a preferat sa îndure scandalurile, certurile şi chiar bătăile pentru

copil. Însă într-o zi nu a mai suportat şi a hotărât sa se despartă.

În acel moment, copilul era în perioadă adolescenţei , spre sfârşitul anilor de liceu. Nu

a acceptat cu uşurinţă ideea divorţului. A întrat în depresie. Şi a descoperit foarte curând că

mâncatul o liniştea. N-a observat la început, dar treptat, şi-a dat seama că mânca aproape tot

timpul şi creştea în greutate destul de rapid. Cu cât creştea în greutate, cu atât mama ei se

plângea mai mult. Erau momente când mama ei o ameninţa că o va trimite la tatăl ei dacă nu

va înceta cu mâncatul. De altfel, fiica l-a şi sunat pe tatăl ei ca să-l întrebe dacă ar putea sta cu

el. El n-a fost de acord, pentru că-şi avea viaţa lui de trăit şi pe lângă asta, dacă ea era cu

adevărat aşa de grasă, cum spunea toată lumea, ar fi mai bine să se gândească cum să

slăbească, în loc să se gândească unde să stea. Fiica continuă însă să mănânce. Cel puţin mai

avea pe cineva de partea ei: pe prietenul său. Ieşise cu el timp de aproape doi ani. Era

mângâiată la gândul că el mai ţinea încă la ea, în ciuda greutăţii ei. Într-o zi acesta i-a cerut sa

se despartă motivând ca e prea grasa şi ca nu o mai place dar ca nu vroia totuşi sa-i rănească

sentimentele, cerându-i sa-l înţeleagă. În acel moment, totul se prăbuşise în jurul fiicei.

P.A. mărturiseşte ca tatăl nu s-a mai interesat de ele , nu le-a mai trimis bani şi ca au

trebuit sa înfrunte singure loviturile crunte ale vieţii. Părinţii ei i-au acordat ajutor material dar

şi moral iar în ceea ce priveşte părinţii soţului, aceştia aveau o atitudine defensiva şi o

considera vinovata de toate problemele.

A înţeles gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa , care îşi dorea tot timpul moartea.

S-a apropiat mai mult de ea, a fost dispusă să discute despre problemele care o copleşeau şi a

decis sa i-a în sfârşit masuri.” Nu puteam sa stau cu mâinile în sân să vad cum îşi distruge

viaţa” A dus-o la un nutriţionist, a urmat un regim alimentar adecvat şi încetul cu încetul şi-a

42

mai revenit. În prezent se pregăteşte pentru admiterea la o facultate şi este fericita ca şi-a pus

ordine în viaţa.

P.A. nu s-a gândit sa se recăsătorească, vrea sa-şi petreacă cât mai mult timp cu fiica

sa , chiar dacă acum s-a maturizat şi nu va mai repeta aceleaşi greşeli. Se bucura ca au o

relaţie calda , de prietenie şi ştie sigur ca va intra la facultate pentru ca a muncit foarte mult.

Prin acest studiu de caz este explicată ipoteza numărul trei conform căreia într-o

familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor al copiilor vor

fi grave dar si ipoteza a cincea conform căreia într-o familie monoparentală relaţia părinte

singur – copil este influenţată negativ.

După cum se vede copilul nu a avut o relaţie prea apropiată cu mama sa de la început.

Aceasta din urmă suferind foarte mult din cauza partenerului care părăsise familia şi-a neglijat

în mod constant copilul care din cauza tensiunilor şi certurior constante şi- a găsit alinarea în

mâncare. Treptat a descoperit că mâncatul o liniştea şi nici nu observa cât de mult se îngrăşa.

Toţi cei din jur au început să o respingă iar depresia în care se adâncea era din ce in ce mai

mare şi mai gravă întrucât ajunsese să-şi dorească moartea.

Mama a greşit foarte mult pentru ca nu a pus copilul pe primul plan, nu i-a oferit

întelegere si suport emoţional , şi – a revărsat furia asupra acesteia. Însă totuşi a reacţionat la

timp când şi- a dat seama de gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa. A luat măsurile

necesare , acum au o relaţie caldă şi de prietenie. Încetul cu încetul lucrurile s-au mai

îndreptat si este cu totul adevărat atunci când se spune ca este mai bine să reacţionam mai

târziu decât niciodată.

Studiul de caz nr. 5

Iniţiale: R.G.

Sex: masculin

Vârsta: 50

Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceala

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: inginer

43

Statutul social : căsătorit

Numărul de copii:2

R.G căsătorit. Are 50 de ani şi este căsătorit de 14 de ani. S-a căsătorit cu o femeie mai

tânăra cu 15 ani. Are doi copii care sunt în prezent elevi. Este despărţit de soţie de un an.

Aceasta l-a părăsit pentru un alt bărbat mai tânăr. S-au despărţit în condiţii amiabile, amândoi

au dorit acest lucru , au înţeles în cele din urma că nu se mai iubeau. Copiii au rămas în grija

tatălui. Situaţia financiara este buna, le poate asigura copiilor un trai mai mult decât decent.

Este susţinut moral de rude şi prieteni care-l mai ajuta la treburile casnice. “Aceasta a fost la

început cea mai mare problema , nu mă descurcam deloc. Mi se părea îngrozitor sa gătesc. Nu

as fi reuşit fără ajutor din partea rudelor”

Îşi iubeşte foarte mult copiii, nu îi ţine din scurt, nu este excesiv de autoritar şi nu le

aplică niciodată pedepsele cu bătaia. Copiii îl percep ca fiind cald şi iubitor. Mama îi vizitează

din când în când. Copiii şi-au urât mama şi mai ales pe actualul soţ al acesteia. Mult timp s-

au considerat vinovaţi de cele întâmplate. Tatăl nu i-a încurajat niciodată sa aibă o astfel de

atitudine fata de mama şi i-a făcut sa înţeleagă ca nu este un capăt de lume şi ca viata merge

mai departe. Rudele şi bunicii au avut un rol important. Le-au oferit ajutor moral. Copiii au

nevoie de foarte multa dragoste şi înţelegere. “ Încetul cu încetul încercam sa trecem peste

acest moment dificil. Încerc sa le ofer tot ce-şi doresc , sa le fac toate poftele , pentru a reuşi

sa compensez lipsa mamei. Încerc sa-i fac sa nu-şi urască mama şi sa înţeleagă ca asta este

situaţia şi ca astfel de lucruri se mai întâmpla şi în alte familii”. Pană acum performanţele

şcolare sunt bune şi spera ca acest lucru sa nu se schimbe. Este de părere ca şcoala este foarte

importantă în viata unui om şi crede ca numai obţinând cele mai bune rezultate poţi ajunge

departe. Aşa a făcut şi el şi astfel a reuşit sa se realizeze din punct de vedere profesional.

Copiilor le este greu sa accepte viitorul divorţ al părinţilor dar îşi iubesc foarte mult

tatăl şi îl susţin.

R.G. este foarte mândru de ei, ii considera deştepţi şi chiar maturi pentru vârsta lor , cu

toate ca nu au decât 10 şi 12 ani. Spera sa urmeze un liceu bun şi o facultate bună şi sa le

ofere o îndrumare parentală adecvată. De asemenea a declarat ca va avea grija sa îi înveţe sa

nu repete aceleaşi greşeli ca şi el. Regretă că s-a căsătorit cu o femeie atât de tânăra dar acum

este conştient ca nu se potriveau şi nu îi poartă pică. În curând vor divorţa.

44

Nu ştie dacă se va mai recăsători însă indiferent ce va face în viată, pe primul loc

rămân copiii şi declară ca nu ii va neglija niciodată pentru nimic în lume.

Acest studiu de caz explică ipoteza numărul şase conform căreia într-o famile

monoparentală cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie

copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor

noului sau statut.

In acest caz părintele unic si – a pus copiii pe primul plan , le-a oferit toată dragostea

posibilă şi i-a făcut să înţeleagă ca nu este un capăt de lume. Cu mult suport din partea

părintelui unic , al bunicilor şi rudelor copiii pot trece mai uşor peste această dramă.

După cum se şi vede, tatăl nu i-a încurajat niciodată să – şi urască mama iar cu timpul

aceştia din urmă vor înţelege situaţia şi vor avea o legătură puternică cu ambii părinţi

.Dacă supravegherea copiilor nu va fi deficitară nu vor exista probleme în ceea ce

priveşte performanţele şcolare sau comportamentele delincvente.

Acest caz prezentat mai sus este unul fericit pentru că astfel de situaţii după cum se

ştie sunt destul de rare.

Studiul de caz nr.6

Iniţiale: L.C.

Sex: feminin

Vârsta: 40 ani

Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceală

Mediul de provenienţa: urban

45

Profesia: farmacista

Statutul marital: căsătorită

Numărul de copii: 1

L.C. este despărţită de soţ de aproximativ 6 luni. Are 1 băiat în îngrijire de 17 ani.

Hotărârea de a se despărţi îi aparţine soţului dat fiind faptul ca are pe cineva. L.C.

mărturiseşte ca nu se mai înţelegea cu soţul certurile şi scandalurile erau zilnice. Motivele

invocate erau banii, ieşirile târzii ale soţului şi faptul ca nu-şi ajuta soţia cu nimic. Într-o soţul

a hotărât sa se mute de acasă. Cert este ca pentru a atrage atenţia copilul a întrat într-un

anturaj dubios şi a fost implicat într-un furt. Consecinţele au fost destul de grave întrucât s-a

ales cu o mustrare penală. Însă nu este foarte afectat de acest lucru. Îşi urăşte în continuare

familia iar relaţia cu mama sa , în grija căreia a rămas este destul de rece.

Copilul a manifestat tot timpul un comportament agresiv , este foarte dezamăgit de

familia sa. “Nu pot să cred. Părinţii mei divorţează. Mama spune că motivul este că tata

lucrează tot timpul şi că nu-i pasă de ea. Dar de mine? Mi se pare că nici unuia dintre ei nu le

pasă de mine. De ce trebuie s-o facă acum? Îmi strică anii de liceu. Ar putea cel puţin să

aştepte până voi pleca de acasă şi voi merge la facultate. Sigur, ştiu că nu sunt fericiţi şi ce

dacă? Cel puţin eu eram fericit. Acum toţi suntem nefericiţi. De altfel, ei se pot muta sau

angaja altundeva, dar eu ce pot face? Să mă mut la o altă şcoală acum, în penultimul an? Să

mă angajez? Hai mai lasă-mă! Sunt cu adevărat enervat pe părinţii mei pentru că sunt aşa de

egoişti şi nu se gândesc la propriul lor copil şi la ce se întâmplă cu el”.

L.C. va încerca sa îndrepte aceasta situaţie, este dispusa sa-i acorde mai mult timp , sa-

i asculte problemele , inclusiv sa i-a legătura cu tatăl sau pentru a lua masurile cuvenite.

Îşi iubeşte copilul foarte mult şi nu vrea ca acesta sa-şi distrugă viata făcând prostii

Cert este ca divorţul este inevitabil, fapt care va îngreuna comunicarea sa cu copilul. Însă ea

recunoaşte ca l-a neglijat şi de aceea el a simţit nevoia sa-şi facă noi prieteni care probabil îl

înţelegeau. L.C. încearcă sa-şi convingă fiul sa iasă din acel anturaj întrucât nu are o influenţa

benefica asupra acestuia.

Este optimista şi considera ca dacă va depune efortul necesar şi îşi va canaliza atenţia

către băiat lucrurile se vor îndrepta.

46

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul şapte conform căreia într-o

familie monoparentală cu cat gradul de comunicare este mai scăzut cu atât tendinţa spre

delicvenţa juvenilă este mai mare.

În acest studiu de caz copilul se simte neglijat , consideră că nimeni nu îl înţelege şi

este furios pe ambii părinţi. Din această cauza s – a apropiat de anumite persoane care au o

influenţă malefică asupra sa si care l-au împins spre comportamente delincvente.

Consider că unul dintre motivele pentru care a făcut acest lucru a fost dorinţa de

răzbunare pe părinţi si mai ales dorinţa de a atrage atenţia asupra acestora.

Părinţii ar trebui sa cadă de comun acord în ceea ce priveşte educaţia copilului si

fiecare ar trebui sa-şi aducă aportul în mod egal. Ar trebui să fie deschişi , să comunice mai

mult între ei şi sa-i arate copilului că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în alte familii şi că

situaţia poate fi depăşită prin acceptarea responsabilităţilor; devotamentul total faţă de familie,

comunicare, respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia părinţii sunt culpabili

pentru ca nu au putut oferi un cămin model copilului lor, încetarea tendinţei de victimizare ,

atitudine răbdătoare faţa de copil, încurajarea relaţiei dintre părintele care a părăsit familia şi

copil.

INTERVIUL

Interviu

(Interviu cu Elisabeta C.)

Operator: Cirjoi Sorina

Intervievat: Elisabeta C.

Dată: 15 mai 2015

Locul: Domiciliul subiectului

Lungimea interviului: 00.07.14

47

Elisabeta C. în vârstă de 21 de ani provine dintr-o familie monoparentală din mediul

urban. este o familie numeroasă fiind alcătuită din 5 copii, ea fiind a 2-a, şi mama. Tatăl a

decedat când în 1998 când ea avea 9 ani, fratele mai mare 12 ani, iar surorile 7 şi repectiv 5

ani. Sunt de confesiune crestin dupa evanghelie. Trebuie precizat că aparteneta la această

religie a avut o influenţă majoră în depăşirea momentului dificil al decesului (în comunitate

membrii se consideră afi fraţi, contând mereu unul pe celălalt atât din punct de vedere moral

cât şi financiar; unul dintre obiceiurile minorităţii în cauză este acela conform căreia

persoanele care se confruntă cu un deces nu trebuie să-şi exteriorizeze tristeţea şi

deznădejdea, ei trebuie să-şi mobilizeze forţele pentru a depăşi momentul şi pentru a-şi vedea

în continuare de cursul vieţii).

Întrebări/

intervenţii

Răspunsuri Codificări categorizări

1.Câţi ani aveai tu

şi fraţii tăi când a

decedat tatăl tău?

2. Cui i-a revenit

rolul tatălui?

3. Şi şi-a impus

doar mama

autoritatea în

familie?

4. Ai simţit că ţi-

au crescut

responsabilităţile?

..mm..mai întâi întâi să încep cu compoziţia

familiei ..mm..mama, un frate mai mare, eu sunt

a doua, şi două surori mai mici,..mm..tatăl meu a

murit pe-n 1998, deci prin urmare eu aveam 9

ani, fratele meu mai mare 12 şi surorile

mele ..mm.. 7 şi 5 ani

..mm..în principiu cred că mama a luat acest

statut, a fost şi mama şi tată, dar şi fratele meu

mai mare a primit mai multe responsabilităţi

decât i s-ar fi conveni la vârsta respectivă

(frământă mainele)

În mod normal dă ea a fost cea cu autoritatea în

casa (schiţează un zâmbet) , dar ..mm.. cred că şi

noi am fost destul de înţelegători şi a fost mai,

puţin simplu aşa, nu i-am dat prea multe bătăi

de cap (zâmbeşte)

..mm.. cred că la vârsta respectivă nu chiar am

conştientizat ce s-a întâmplat, na eram, era o

vârstă destul de fragedă, nu prea ştiam ce se

întâmplă (schiţează un zâmbet), dar cred că cu

trecerea anilor mi-am dat seama că

,,compoziţia

familiei: mama,

un frate.. şi două

surori ‘’

,,mama.. a fost şi

mama şi tată’’

,,noi am fost

destul de

înţelegători’’

,,responsabilităţile

sunt mai mari’’

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Modificări

de rol

48

5. Ai simţit

oarecum ca te-ai

maturizat mai

repede?

6. S-au modificat

relaţiile cu mama

ta?

7. Cu fraţii cum

te-ai înţeles?

8. S-au schimbat

după momentul

ăla, după deces?

responsabilităţile sunt mai mari, decât celalti

copii de vârsta mea şi.., în pricipiu am încercat

să fiu mai înţelegătoare cu mama ..mm.. s-o ajut

cu ceea ce puteam şi cu surorile mele, să încerc

să le, să contribui şi eu cumva în educaţia lor,

dar responsabiltati aşa, în general nu cred că au

fost foarte, foarte mari

Asta sigur, sigur, comparative cu prietenele mele

de vârsta mea ..mm.. pot spune că gândeam altfel

şi.. na, cred că în mare parte asta este motivul

pentru care m-am maturizat mai repede

Foarte tare, da. Nu ştiu exact cum a fost la

început, nu-mi aduc aminte că eram prea mică,

dar ştiu că am fost apropiată de părinţii mei, iar

după asta, dup ace a murit tata ..mm.. relaţia cu

mama s-a intensificat şi am, mereu am cosiderat-

o cea mai bună prietenă, deci m-am apropiat

foarte, foarte tare de ea

..mm.. bine, deci na, când eram mai mici o fost

puţin mai dificil eram adolescenţi deja şi, erau

mai multe certuri aşa , mai..divergente, dar

oricum ne iubeam foarte tare şi ne respectăm, şi

ne ajutăm, deci în general relaţiile au fost

frumoase şi acuma chiar şi mai frumoase decât

atunci

Nu pot spune asta pentru că eram prea mici să

constientientizam exact, noi eram toţi şi atât,

nu..nu pot spune că cineva s-a impus mai tare

sau ..mm.. era mai afectat său..toţi eram un..în

aceeaşi situaţie decti toţi ne comportăm diferit

sau la fel..relaţiile, deci totuşi au fost la fel ca

,,m-am maturizat

mai repede’’

,,mereu am

cosiderat-o cea

mai bună

prietenă’’

,,ne iubeam foarte

tare şi ne

respectăm, şi ne

ajutăm’’

,,toţi eram ..în

aceeaşi situaţie’’

Modificări

de rol

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

49

9. Cum aţi deposit

momentul, ce v-a

ajutat?

10. Şi aţi păstrat

legătura şi cu

rudele tatălui?

11. După deces

aţi simţit că

veniturile din

familie s-au

redus?

înainte

..mm..eu la momentul respective nu chiar am

înţeles ce s-a întâmplat pentru că după mult timp

am conştientizat chiar că ..mm.. tata a plecat de

tot şi nu se mai întoarce ..ăă.. când am

conştientizat lucrul ăsta mi-a fost foarte foarte

greu, deci la început nici nu aveam lacrimi să

plâng pentru că nu.. m-i se părea absurd, nu ştiu,

nu înţelegeam, nu înţelegeam exact care eunt

consecinţele, dar după asta pe parcurs cât am

mai crescut mi-aduc aminte că ..ăă..plângeam

foarte foarte des şi…, dar cu timpul, şi mama a

fost mereu încurajat de rudele şi de prieteni, în

special Dumnezeu, El a fost cel care ne-a ajutat

să trecem peste

..aam..în mare parte da, da, deci cam.. cu bunicii

ne vizităm foarte foarte foarte des pentru că ei

stau foarte aproape de noi, mama mea chiar

merge în fiecare zi merge în vizită la ei ..ăă..deci

da , suntem foarte apropiaţi, cu fraţii tatălui meu,

cu unii dintre ei mai puţin, în funcţie şi de

localităţile în care locuiesc ei

Înainte de deces totul era.. mergea foarte foarte

bine, pentru că tata avea firma lui şi evident că

veneau foarte mulţi bani în casă, deci eu nu am

simţit niciodată lipsă niciunui lucru, după

asta ..mm.. am, a fost ok, da s-a simţit cumva o

trecere bună la partea de economie şi aşa, dar a

fost ok, mama mereu a încercat să ţină bani de

unde nu erau şi să-i administreze astfel încât să

nu nelipseasca nimic, deci mereu a încercat să

menţină, să ne menţină pe acea linie de plutire

,,a fost mereu

încurajată de

rudele şi prieteni’’

,,bunicii …stau

foarte aproape de

noi’’

,,mama mereu a

încercat să ţină

bani de unde nu

erau’’

Relaţia cu

grupul de

egali

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Resurse

financiare

50

12. Şi aţi primit

suport şi din

partea rudelor,

financiar sau..?

13. Şi acum care

sunt sursele de

venit?

14. şi dacă poţi

sami mai

povesteşti ce

schimbări au

intervenit după

momentul

respectiv în viaţa

ta socială, în

relaţia cu prietenii

şi colegii?

Cred că la început da, acuma nu prea pot să-mi

dau seama a trecut foarte mult timp de atunci,

deci nici nu prea ar fi logic să primim, dar.. cred

că atunci da am primit, dar nu ştiu exact, iarăşi,

eram prea mică ca să pot să conştientizez ceva

..aam..păi este salarul lu mama, pensia de

urmaş,..mm..având în vedere că eu şi cu fratele

meu suntem la facultate noi am avut mereu

bursă, surorile mele şi ele au primit bani de liceu

şi alte burse de tot felul, deci na,

..mm..iarăşi nu cred că le-am indetificat prea

bine, dar în mare parte nu cred că s-au schimbat,

adică colegii şi prietenii nu mă priveau cu milă

sau ceva de genu, deci mereu eram primită în

grupul lor ca fiind una de-a lor şi..m.. nu ştiu

dacă au intervenit schimbări, într-un fel eram

mai matură decât ei şi priveam altfel lucrurile,şi

din cauza asta eram privită ca un fel de lider de

al lor

,,salarul

lu mama’’

,,pensia

de urmas’’

,,bani de liceu şi

alte burse’’

,,eram primită în

grupul lor ca fiind

una de-a lor’’

,,eram mai matură

decât ei şi priveam

altfel lucrurile’’

Resurse

financiare

Relaţia cu

grupul de

egali

Modificări

de rol

Interviu

(Interviu cu Alexandra S.)

Operator: Cirjoi Sorina

Intervievat: Alexandra S.

Dată: 15 mai 2015

Locul: Cămin studenţesc

Lungimea interviului: 00.10.42

Alexandra S. în vârstă de 21 de ani provine dintr-o familie monoparentală, creştin-

ortodoxă, din mediul urban. Tatăl ei a decedat când ea avea 13 ani, iar sora ei mai mică 3 ani.

51

Mama ei avea aproximativ 35 de ani când a intervenit decesul soţului. Nu s-a recăsătorit.

Momentan Alexandra este studentă în anul 2 la RISE ( UAIC), în Iaşi, iar sora ei este elevă în

clasa a V-a în localitatea natală.

Întrebări/

intervenţii

Răspunsuri Codificări Categorizări

1.Câţi ani aveai tu

şi fraţii tăi când a

decedat tatăl tău?

2. Şi cui i-a revenit

rolul tatălui?

3. Cine şi-a impus

autoritatea în

familie?

Tatăl meu a murit în 2003…acum 7 ani când

eu aveam 13 ani iar sora mea Ana-Maria avea

doar 3 anişori

Rolul tatălui cred eu că s-a încheiat atunci, în

momentul în care a murit..(respiră greu) pur

şi simplu.. tata nu mai era, iar locul său nu

mai putea fi umplut nici chiar de mama, asta

nu înseamnă însă că mama nu a încercat să ne

ofere dragoste, protecţie, dar asta făcea şi

înainte de.. înainte ca tata să moară….dar sunt

o sumedenie de lucruri pe care eu şi tata le

făceam împreună, pe care nu le-am mai retrăit

cu nimeni, de exemplu, nu ştiu, felul în care

mă numea ,, gaza lui tata’’ sau jocul de şah,

de atunci chiar nu am mai jucat şah.. (oftează)

se spune că la moartea unuia dintre părinţi cel

care ramaine suplineşte locul, dar este

imposibil, tata ramaine tată, iar mama e

mama…

La noi în familie nu cred că a fost nevoie de o

impunere a autorităţii, e adevărat că mama a

preluat frâiele familiei , dar nu le-a preluat

într-o manieră autoritară sau ştiu eu, mai

degrabă a avut grijă să nu ne lipsească nimic,

să nu avem noi griji în principiu

Poate că, mai bine spus, au apărut noi

responsabilităţi. Eu fiind sora mai mare am

,,tata nu mai

era, iar locul

său nu mai

putea fi umplut

nici chiar de

mama’’

,,mama a

preluat frâiele

familiei’’

,,au apărut noi

responsabilitati’

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Modificări

de rol

52

4. Ai simţit că ţi-au

crescut

responsabilităţile?

5. S-au modificat

relaţiile cu mama

ta?

6. Dar cu sora ta

cum te-ai înţeles?

început să mă ocup mai mult de cea micuţă,

acum când sunt la facultate însă a început însă

să se descurce singură, dar când, intradevar,

când eram acasă în timpul liceului, iar ea era

la grădiniţă apoi în clasa întâi, o mai ajutăm la

teme, îi corectăm lectiilie, atât cât puteam. Iar,

nu ştiu, în ceea ce priveşte adminisrarea

banilor , plata facturilor, am învăţat intradevar

să preţuiesc fiacare bănuţ, iar, un lucru pe

care nabar n-aveam să-l fac înainte, adică să

plătesc facturilere, acum în general eu sun cea

care plăteşte facturile, la gaz, la energie, şi..

nu ştiu, cam asta în mare, responsabilităţi cred

că mai sunt, da…

Nu ştiu dacă s-au modificat, cu mama m-am

înţeles şi mă înţeleg minunat, poate că s-au

modificat în sensul că suntem mult, mult mai

apropiate, îi spun totul, iar ea la rândul ei îmi

împărtăşeşte orice grijă pe care ar

aveauo..mm..iar de exemplu im cere sfaturi

şi.. chiar de multe ori acţionează după cum o

sfătuiesc eu, spune că, lasă ca eu ştiu mai bine

cum e, poate că eu gândesc mai bine decât ea.

Iar mama n-a este singura persoană care

reuşeşte să mă liniştească, avem încredere

deplină una în cealaltă (abia se aptine să nu

plângă)

Cu Ana-Maria, ea fiind mai mică, atât eu cât

şi mama am încercat să-i oferim protecţie, să-i

oferim cât mai multă dragoste, să nu-i

lipsească nimic, ea nu prea conştientiza la 3

ani ca tata n-o să mai fie niciodată, că n-o să-l

mai vadă niciodată, bineînţeles, cu timpul, a

’

,,avem încredere

deplină una în

cealalta’’

,,de multe ori

acţionează după

cum o sfătuiesc

eu’’

,,ea fiind mai

mică, atât eu cât

şi mama am

încercat să-i

oferim

protectie’’

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Modificări

de rol

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

53

7. Cum aţi depăşit

momentul?

8. Aţi simţit ca

veniturile din

familie s-au redus?

9. Aţi primit

suport din partea

rudelor?

10. Şi aţi păstrat

legătura şi cu

rudele din partea

tatălui?

început să înţeleagă, dar la început a fost greu,

au fost zile când plângea nu ştiam cum s-o

liniştim, şi să îi spunem că tata este sus acolo

în ceruri

..mm..la..la această întrebare cred că nu am

decât un singur răspuns, nu ştiu, cred că, sau

sigur (pe ton accentuat), cu ajutorul lui

Dumnezeu, şi, El ne-a întărit, ne-a dat putere

să trecem peste toate atunci când a fost..atunci

când s-a întâmplat ce s-a întâmplat

Da, în mod automat, salariul tatălui nu mai…

mm.. în mod automat veniturile familiei s-au

redus, însă nu consider că în mod simţitor,

fiindcă.. am reuşit să ne descurcăm şi cu

salariul mamei care din fericire era destul de

bun, destul de mare

Sigur, rudele cred că au fost primele persoane

care ne-au sărit în ajutor atunci când tata a

murit, nu atât suport financiar cât mai mult

suport sufletesc, au fost alături de noi cu

sufletul, au încercat să ne încurajeze, să ne

îmbărbăteze, cel puţin pe mine, îmi spuneau

că… de acum eu trebuie să am grijă de

mama ..ăă.. rudele îmi spuneau că..încercau să

mă încurajeze, ca eu trebuie să fiu tare şi

trebuie să fiu un real sprijin atât pentru mama

cât şi pentru sora mea

..ăă.. tata nu prea, cel puţin tata nu a avut fraţi

sau surori şi rude foarte multe nu avem din

partea lui ..mm. atâta doar nişte unchi şi

mătuşe de-ai lui. Da, păstrăm legătura,

,,veniturile

familiei s-au

redus’’

,,Rudele…au

fost primele

persoane care

ne-au sărit în

ajutor’’

,,eu trebuie să

am grijă de

mama’’

,,ne..

sprijinim pe

rude din partea

mamei’’

Resurse

financiare

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

Modificări

de rol

Relaţia

cu familia

lărgită

maternă

54

11. Dar acum care

sunt principalele

sursele de venit?

12. Ce schimbări

au intervenit în

viaţa ta, în viaţa

socială, în relaţia

cu prietenii şi

colegii?

13. Dar după acest

moment ai simţit

un suport mai

mare?

oarecum, mai mult oricum, mai mult ne..

sprijinim pe rude din partea mamei, mama are

foarte mulţi, fraţi şi surori

Păi, principalele venituri ar fi salarul mamei,

în primul rând, şi apoi.. pensia de urmaş de pe

urma tatălui şi cam atât, a şi alocaţia surorii,

eu sunt la facultate, şi nu am venituri

În mod automat, primul lucru care t-i se

întâmplă când… cineva foarte, foarte drag

moare e că te maturizezi, te maturizezi brusc,

cel puţin eu m-am maturizat peste noapte, nu

ştiu, am început să privesc viaţa altfel, să fiu

mult mai responsabilă…. Am învăţat să

preţuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc alături

de persoanele dragi şi… nu ştiu.. Un alt ce

mi-a mai schimbat viaţa a fost faptul că

moartea tatălui m-a apropiat şi foarte mult de

Dumnezeu, de Biserică. Iar, nu ştiu, cred

că ..ăă.. Dumnezeu este singurul care ne poate

ajuta să putem trece peste toate, aşa cu bine,

asta am învăţat. ..ăă..

În ceea ce priveşte relaţiile cu prietenii, cu

colegii, nu au apărut modificări extraordinare,

esite din comun. Prietenii, întotdeauna am

avut parte de sprijinul lor, de suportul lor, mi-

au fost alături, şi…

..mm..da poate că mai mare, poate că mai

mare, fiindcă au văzut şi ei, na, dacă ţineau la

mine, au văzut, cât sufeream, şi-au încercat,

au încercat să fie alături, să mă încurajeze,

încercau cel puţin la, îmi aduc aminte la

şcoală, în gimnaziu ..ăă.. dacă mai vedeau ca

,,salarul

mamei’’

,,pensia

de urmas’’

,,alocaţia ’’

,,m-am

maturizat peste

noapte’’

,,Am..fiu mult

mai

responsabila’’

,,Prietenii..

mi-au fost

alaturi’’

,,ţineau la

mine’’

,,încercau să mă

,să-mi distragă

atentia’

Resurse

financiare

Modificări

de rol

Relaţia cu

grupul de

egali

Relaţia cu

grupul de

egali

55

eu mai cădeam pe gânduri sau aşa.. încercau

să mă ,să-mi distragă atenţia, să nu ştiu, să mă

scoată afară, să mă ia cu vorba, alte dicutii

alte, fel de fel de, încercau să mă facă să mai

uit de, mai trec peste durerea pe care cel puţin

în ultimile zile era destul de intense, destul de

profundă (abia se aptine să nu plângă)

Interviu Davidoaie Giorgiana

Operator : Cirjoi Sorina

Data : 19 mai 2015

Durata :00:04:17

Locul : la domiciliu

D. Giorgiana se naşte la data de 30decembrie 1987, în oraşul Drobeta Turnu Severin.

Urmează şcoala primară şi general la Scoala nr.2 Alice Voinescu, apoi liceul la Colegiul

Naţional “Gheorghe Titeica”. Nu are fraţi, mama este plecată în Italia. Momentan este

studenă în an terminal(3)în Craiova, la Universitatea din Craiova -FEEA.

Întrebare Răspuns Codificare Categorizare

56

Câţi ani aveai când a

decedat tatăl tău?

Cui a revenit rolul

tatălui?

Cine şi-a impus

autoritatea în familie?

Ai simţit că ţi-au crescut

responsabilităţile?

Păi …cred că aveam vreo 7 ani…

eram doar un copil care nu ştia ce

se întâmplă…pe atunci (frământă

mâinile)…na eram copil…şi nu îmi

dădeam seama de situaţia aceea…

Mama a fost şi mamă şi tată în

acelaşi timp, bineînţeles că doar am

simţit lipsa unei persoane de gen

masculin.…adică tatăl(se uită în

gol). Uneori mă uitam la alti copii

cum mergeau de mână cu tatăl…

sau împreună cu părinţii, oricum

eram mai mare cam de vreo 10

ani…şi eu îi ziceam mamei de ce

eu nu am tată? (se întristează). Asta

o întrista foarte tare pe mama….se

simţea parcă vinovată de ceva..şi

încerca să-mi spună ...dar nu

adevărul

Autoritatea îi revenea mamei

întotdeauna. Ea se ocupa de casă,

de gătit, de făcut curăţenie. Ea era

peste tot, ea plăte facturile deci ea

era capul familiei în casă(se uită pe

geam)

Nu prea….mama se ocupa mai de

tot. O ajutam şi eu, normal…doar

că ce era mai greu trebuia să facem

amândouă, (gesticulează) sau ne

ajutau rudele, sau nu ştiu…

alcineva, un bărbat.

eram doar un

copil

Mama a fost şi

mamă şi tată

Ea se ocupa

de casă

mama se ocupa

mai de tot.

Relaţiilor cu

familia lărgită

maternă

Modificări de

rol

57

S-a modificat relaţia cu

mama dvs.? În ce mod?

Cum aţi depăşit

momentul, ce v-a ajutat

şi cît timp v-a luat?

Ai simţit că veniturile din

familie au crescut?

Asta chiar că s-a modificat. Ne-am

apropiat foarte mult, am fost alături

una de alta, bine chiar dacă nu

ştiam eu ce înseamnă ceea ce se

întâmpla (împreunează mâinile). În

nici un caz nu ne-am îndepărtat una

de alta, asta chiar nu….

Cum v-am zis eu nu ştiam mare

lucru, doar că îi simţeam lipsa

oarecum, (se încruntă) doar era un

tată pentru mine, şi a fost persoana

care m-ia dat viaţă. Mama cred că i-

a simţit lipsa mult mai mult, şi că

eu am fost ca o consolare pentru

ea(ţine mâinile la piept)… ca să

depăşească momentul atât de tragic.

Am fost ajutaţi moral, foarte mult

de bunicii mei, de mătuşi şi cam….

de toţi cei apropiaţi, deci am fost

sprijiniţi foarte mult.

Poate că da(se gândeşte )…luam

pensie după moartea lu tata, iar

mama a plecat din ţară, în Italia,

mai trimite şi ea, iar eu am rămas în

grija bunicilor, chiar şi acum până

la varsta pe care o am, 22ani. Mai

luam şi alocaţia, când eram la

şcoală, acum că sunt studentă nu

mai iau, ci doar am gratuitate la

RATP si un bursă..sau ajutor social

şipensia de urmaş… cam atât….

Păi ce mai trimite mama din afară,

ne ajutau

rudele

am fost alături

una de alta

eu am fost ca o

consolare

pentru ea

luam pensie

după moartea

lu tata

am rămas în

grija bunicilor

Relaţiile cu

familia lărgită

maternă/patern

ă

Relaţiile cu

familia lărgită

maternă

Identificare

surselor de

venit

Relaţia cu

familia lărgită-

cu grupul de

egali

58

Care sunt acum

principalele surse de

venit?

Aţi primit suport de

ajutor din partea rudelor?

ce fel?

Ce schimbări au survenit

în relaţia dvs. cu

prietenii, colegii?

îmi mai dă bunica şi pensia de

urmaş pe care o voi primi până voi

termina studiile, adică şi

facultatea…

Da foarte mult, mai ales din parte

bunicilor, moral dar şi financiar

(mimează).

Au fost alături de noi, ne-au

sprijinit cu… vorbe bune

(gesticulează),….ne-au fost alături

şi prietenii şi colegii…deci nu s-au

depărtat…..într-un moment atât de

grav…nicidecum.

Ce mai trimite

mama din

afară,

mai ales din

parte bunicilor

Au fost alături

de noi

ne-au fost

alături şi

prietenii şi

colegii

Surselor de

venit

Relaţiile cu

familia lărgită

–şi cu grupul

de egali

Relaţia cu

grupul de egali

Interviu

(Interviu cu Madalina)

Operator: Cirjoi Sorina

Intervievat: Madalina

Dată: 20 mai 2015

Locul: Domiciliul subiectului

Lungimea interviului: 00.08.39

Subiectul se numeşte Madalina D. Momentan are 22 de ani şi mai are un frate mai mic cu

2 ami. Mama a decedat când era ea în clasa a 10-a şi avea 17 ani. Acum este studentă în anul

59

2 la ASE în Bucureşti. Fratele ei este înscris la seral şi lucrează ca mecanic. Tatăl s-a

recăsătorit la 2 ani după decesul soţiei. Acum locuieşte la ţară iar copii stau singuri în

apartamentul lor.

Întrebări/

Intervenţii

răspunsuri codificări categorizări

1.Cum ai depăşit

momentul?

2. Cam cât timp ţi-a

luat?

3. Relaţia cu

prietenii tăi a fost

afectată în vre-un

fel?

4. După ceea ce s-a

întâmplat cine a

preluat rolurile

mamei?

5. A fost dificil?

Te simţi încărcată?

6. Relaţia cu tatăl

tău s-a modificat

într-un fel sau altul?

7. Dar cu fratele tău

Momentul l-am deposit foarte greu,

poate şi acum mă mai gândesc la ceea

ce a fost, dar pot să zic că acum sunt

mult mai ok că înainte

N-aş putea să spun cu aproximaţie, da

această suferinţă ramaine veşnică în

inima mea, dar ..ăă.. familia şi

prietenii şi cei din jur au făcut ca să

trec peste acest moment mult mai uşor

Nu, nu pentru că eu mereu am fost o

persoană liniştită şi nu m-a afectat asta

Iniţial tata şi apoi eu

Ce anume?

Momentan nu că m-am învăţat, la

început da, m-i s-a părut foarte greu să

am mai multe responsabilităţi deodată,

şi mai ales că totul s-a întâmplat când

eu aveam o vârstă mai fragedă

Da, pot să spun că acest lucru ne-a

apropiat mai mult, a fost mult mai

alături de noi, şi ne-a sprijinit mereu

Da, noi mereu ne-am înţeles bine doar

,,familia..prietenii

şi cei din jur au

făcut.. să trec

peste acest

moment’’

,,Iniţial tata’’

,,apoi eu’’

,,am mai multe

responsabilitati’’

,,ne-a apropiat

mai mult’’

Relaţia cu

familia lărgită

paternă

Modificări de

rol

Relaţia cu

familia lărgită

paternă

Modificări de

60

s-a schimbat relaţia

în vre-un fel sau

altul?

8. Deciziile

importante cine le

ia?

Înţeleg

9. Dar cine te-a

ajutat să depăşeşti

momentul, rudele te-

au ajutat în vreun

fel?

Înţeleg

10. Situaţia

financiară s-a

modificat în veun

fel?

Deci nu ai simţit o

modificare?

11. Te simţi mai

responsabilă, mai

încărcată ?

12. Dă la câţi ani s-a

întâmplat, cât ani

aveai?

13. Tatăl s-a

că acum ne-am apropiat şi mai mult,

eu m fost ca şi o mamă pentru el

Depinde de situaţie, uneori tată, uneori

eu, de context, nu ştiu, de unde

suntem, dar în mare majoritate le luăm

împreună.. adică ţinem legătura şi nu

luăm decizii de unul singur

..mm.. da am primit sprijin din partea

tuturor rudelor, dar practic acest

moment l-am depăşit singură, dandumi

seama de unele lucruri, gândit unele

lucruri din alt punct de vedere, şi

trecând peste această suferinţă. Rudele

şi-au oferit tot sprijinul, în tot acest

timp, dar… cei mai apropiaţi au fost

tată, fratele

Oarecum nu aşi putea spune, nu e cam

tot aceeaşi

Nu

Categoric, am şi mai crescut şi cu cât

creşti devii mai responsabil, şi e şi

normal. Fiind această situaţie am

preluat şi mai multe responsabilităţi

decât era necesar

..mm.. 16-17 ani cam aşa, şi acum am

,,eu m fost ca şi o

mamă pentru el’’

,,Deciziile…

le luăm

impreuna’’

,,Rudele

şi-au oferit tot

sprijinul’’

,,cei mai

apropiaţi au fost

tată, fratele’’

,,nu e cam tot

aceeasi’’

,,cu cât creşti

devii mai

responsabil’’

rol

Relaţia cu

familia lărgită

paternă

Resurse

financiare

Modificări de

rol

61

recăsătorit?

Şi cu a doua soţie

cum te înţelegi?

Cam atât?

14. Cine şi-a impus

autoritatea în

familie?

15. Şi acum deciziile

le luaţi voi?

Tatăl vostru va mai

ajută, financiar,

moral?

16. Acum care este

principal sursa de

venit?

Şi credeţi că este

deajuns?

Dacă ar fi fost mama

acum crezi că

situaţia financiară ar

fi fost altă?

17. Dar relaţia cu

rudele tale s-a

schimbat?

21

Da

Bine… ne respectă reciproc şi….

Cam atât (râde)

La început tată, e normal, el era.. a

rămas singurul părinte şi toată

autoritatea ia rămas lui. Mai apoi când

să recăsătorit oarecum, el şi-a format,

s-a dus la propria lui casă noi stăm,

locuim în altă casă şi autoritatea ne-

am creat-o noi în casa noastră,

bineînţeles că ne consultăm şi cu tata

În casă, în lucrurile minore da, dar în

lucrurile majore categoric ne

consultăm şi cu tata, nu se poate altfel

Da, din toate punctele de vedere

Din salarul tatălui şi în ceea ce ne

priveşte pe mine şip e fratele meu mai

este şi pensia de urmaş, care o primim

de pe urma mamei

Momentan mie deajuns, n-aş putea să

zic că e rău, dar întotdeauna e loc de

mai bine, aşa că

,,ne respectă

reciproc…’’

,,Cam atat’’

,,ne consultăm şi

cu tata’’

,,salarul tatalui’’

,,pensia de

urmas’’

,,Momentan mie

deajuns’’

Relaţia cu

familia lărgită

paternă

Resurse

financiare

62

Le simţi mai

apropiate că înainte?

18. Te simţi

împlinită?

Merci mult

Nu, nu ar fi modificat situaţia

financiară

Nu, este foarte bună, ba chiar îmi sunt

foarte apropiaţi, multe dintre ele văd în

mine şi în fratele meu ceea ce a fost

mama cândva

Ianinte eram un copil, şi nu cred că era

chiar aşa atentă la rude, şi la cei din

jur, eram atentă la copii din faţa

blocului, nu la rude, iar acum da , port

o discuţie cu ele destul de bună, e ok

Pe unele planuri da, pe unele nu, sau

n-aş putea spune că nu, da sunt, sunt

mulţumită în principiu de ce am.

,,chiar îmi sunt

foarte apropiati’’

,,văd în mine şi în

fratele meu ceea

ce a fost mama’’

Relaţia cu

familia lărgită

paternă

Modificări de

rol

Interviu cu Anca F.

Operator : Cirjoi Sorina

Data : 20 mai 2010

Durata :00.07.43

Anca F. In varsta de 23 de ani, este studenta in anul 1 la master(FEEA). Provine din

familie monoparentala crestin-ortodoxa din mediul rural. Mama ei a decedat cand ea avea 17

ani, iar sora ei 13ani. Tatal ei avea 39 de ani cand a intervenit decesul sotiei sale. Nu s-a

recasatorit.

63

Întrebare Răspuns Codificare Categorizare

Câţi ani aveai tu şi

sora ta când a

decedat mama

dvs.

?

Cui a revenit rolul

mamei, în casă?

Cine si-a impus

autoritatea în

familie?

Ai simţit că ti-au

crescut

responsabilităţile

faţă de familie?

Eu aveam 17ani, eram încă minoră, iar sora mea

avea 13 ani, eram amândouă la şcoală, eu la liceu

şi ea la şcoala generală. Eram destul coapte la

minte li înţelegeam situaţia foarte bine, din

punctul ăla de vedere...deci am suferti enorm...

(vorbeşte cu tristeţe)

Pai vă daţi seama că am rămas cu tata, şi el a

preluat toate responsabilităţile casei, el era

şeful...el lua deciziile...el se ocupa mai de tot, în

special de noi două, care aveam mare nevoie de el

să trecem peste acel moment dureros. A fost

cumplit de gru să vedem că mama nostră se stinge

încet, încet...(ochii sunt în lacrimi).

Tata a fost cel care a preluat fraiele familiei, el

era responsabil, doar noi eram încă copii, şi nu

ştiam mare lucru să facem, mai ales să

administrăm tot ce ţine de familie.

Da. Asta a fost un punct de plecare spre

maturizarea mea. Eu eram cu gătitul, cu facutul

curăţeniei, şi cam tot ce făcea mama înainte...doar

locul de muncă nu aveam cum să îl ocup...ea era

de neînlocuit...era ce mai bună mama...(plânge)

pentru noi...nu ştiu cum s+a putut întâmpla

asta ...nouă...Eu...am devenit un fel de femeie în

casă...în locul ei.....

Tata..a

preluat toate

responsabilit

ăţile casei

Tata..

preluat

fraiele

familiei

am devenit

un fel de

femeie în

casă

Relatia

cu familia

largita

paterna

Modificari de rol

Relatia

64

S-a modificat

relaţia cu tatăl

dvs.?

Dar cu sora cum

te-ai înţeles?

Cum aţi depăşit

momentul, ce v-a

ajutat şi cât timp

v-a luat?

Ati pastrat

legatura cu rudele

din partea mamei?

Aţi simţit că

veniturile din

familie s-au

redus?

S-a modificat în sensul că ne-a apropiat foarte

mult, am avut un sprijin mare din partea lui...el

este un suport pentru noi...ne ajută şi el cum

poate...a incercat sa faca tot ca sa nu ne lipseasca

nimic..

Cu sora mea ...dintotdeauna ne+am înţeles bine,

deci am fost mereu apropiate, chiar şi când trăia

mama, doar suntem surori...dar acum suntem şi

mai apropiate, ne sprijinim una pe alta...eu o ajut

pe ea la teme si intreburile casei incearca si ea sa

se implice..

Foarte greu am depăşi momentul, plângeam zi de

zi, şi acasă şi la şcoală...peste tot...nu ne

obişnuisem încă...nici acum nu ne vine să credem

că mama noastră nu mai este....(lasă privirea în

jos). Poate că... rudele au fost alături de noi , ne-

au sprijinit tot timpul.

...cu bunica, doar cu ea, mai are un frate mama

dar e plecat inafara si cand vine in tara...atunci ne

mai vedem, dar asa doar cu bunica..este sprijinul

nostru

Nu prea...oarecum, mama era casnica, deci nu

avea salar, dar parca era mai usor ca ea stia sa

gestioneze banii, stia totimpul sa puna deoparte,

dar acu .... au crescut...luam ajutorul ..adică

pensia de urmaş, alocaţia noastră,..şi salariul lu

ne-a

apropiat

foarte mult

ne sprijinim

una pe alta

nu ne

obişnuisem

încă

rudele au

fost alături

de noi

asa doar cu

bunica.

parca era

mai usor

a trebuit sa

cu familia

largita

paterna

Modificari de rol

Relatia

cu familia

largita

paterna

Resurse financiare

Modificari

65

Care sun acum

principalele surse

de venit?

Aţi primit suport

din partea

rudelor?

Ce schimbări au

intrvenit în viaţa

dvs. după

momentul

respectiv?

Ce schimbări au

survenit în relaţia

dvs.cu

ceilalţi..preietnii,

colegii...

tata dar a trebuit sa invatam sa-i administram.

Mai primeam şi de la bunici căte ceva...

Pensia de urmaş, alocaţia surorii, salariul tatălui...

Rudele ne-au ajutat mult...şi moral şi financiar, se

ocupau şi ele de tot..mai ales cu înmormântarea

mamei, au dat dovadă de tot ce se putea ...Au fost

şi ca părinţi grijulii cu noi, ne sunt şi acu alături,

şi cred că vor vi mereu aşa, şi le mulţumim pentru

asta...

Multe schimbări au existat, lipsa unei mama poate

aduce multe schimbări într+o familie, adică

cursul vieţii nu a mai decurs cum trebuia...Eram

mereu trişti, şi simţeam că ceva ne lipseşte şi făra

de care nu ne putem obişnui. Eu mă ocupam de

casă, ce ţine de bucătărie, şi de cele pe lângă casă.

Relaţia cu ei a fost apropiată, n u s+au distanţat

de noi mai ales în momentele grele prin care am

trecut. Ne+au sprijinit, ne-au consolat şi am pus

toată baza în ei...ce putem spune...prietenii au

rămas prieteni...asta e tot ce mai putem spune...şi

cred că e de ajuns...

invatam sa-i

administram

Pensia de

urmaş

alocaţia

salariu

Rudele ne-au

ajutat mult

simţeam că

ceva ne

lipseşte

mă ocupam

de casă

prietenii au

rămas

prieteni

de rol

Resurse financiare

Relatia

cu familia

largita pater

Modificari de rol

Relatia cu

grupul de

66

egali

67