16
6 IDENTIFICAREA UMANĂ Una din cele mai importante aplicaţii ale antropologiei fizice este aceea de a oferi tehnici de identificare a oamenilor. Problema acestei identificări e veche de când există omenirea. Identificare oamenilor este o problemă a antropologiei fizice dar tot odată şi a antropologiei culturale. Faptul că fiecare exemplar uman este un unicat şi că unicitatea lui se menţine cât timp trăieşte a fost şi este una din marile preocupări ale omenirii atât din punct de vedere fizic(biologic)cât şi metafizic(filosofic şi religios).Caracterul de unicat al Eu-lui (aşa cum este reflectat în conştiinţa umană) care se menţine nealterat (în condiţii normale)este o problemă fascinantă căci substratul material este într-o continuă schimbare .În câţiva ani toate moleculele ce formează corpul uman se schimbă radical şi totuşi organismul se menţine ca o unitate cu anumite caracteristici morfologice comportamentale şi psihologice perene. Identificarea umană nu are numai un interes strict de antropologie fizică,deoarece are implicaţii în viaţa socială. Ea face parte din procedurile folosite de justiţie (pentru identificarea infractorilor)dar şi din cele pentru a face ordine în probleme delicate ca cele ale familiei(înrudirilor), proprietăţii, ale transmiterii acesteia etc. care sunt probleme de antropologie socioculturală. De asemenea identitatea oamenilor,aspectul lor specific variabil de la om la om a fost şi o preocupare pentru scriitori dar şi pentru creatorii de arte plastice. Portretul literar,în pictură sau în sculptură,problema asemănării lui cu personagiul real la

6 Identificarea Umană

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Antropologie

Citation preview

IDENTIFICAREA UMAN

6 IDENTIFICAREA UMAN

Una din cele mai importante aplicaii ale antropologiei fizice este aceea de a oferi tehnici de identificare a oamenilor. Problema acestei identificri e veche de cnd exist omenirea.

Identificare oamenilor este o problem a antropologiei fizice dar tot odat i a antropologiei culturale. Faptul c fiecare exemplar uman este un unicat i c unicitatea lui se menine ct timp triete a fost i este una din marile preocupri ale omenirii att din punct de vedere fizic(biologic)ct i metafizic(filosofic i religios).Caracterul de unicat al Eu-lui (aa cum este reflectat n contiina uman) care se menine nealterat (n condiii normale)este o problem fascinant cci substratul material este ntr-o continu schimbare .n civa ani toate moleculele ce formeaz corpul uman se schimb radical i totui organismul se menine ca o unitate cu anumite caracteristici morfologice comportamentale i psihologice perene.

Identificarea uman nu are numai un interes strict de antropologie fizic,deoarece are implicaii n viaa social. Ea face parte din procedurile folosite de justiie (pentru identificarea infractorilor)dar i din cele pentru a face ordine n probleme delicate ca cele ale familiei(nrudirilor), proprietii, ale transmiterii acesteia etc. care sunt probleme de antropologie sociocultural.

De asemenea identitatea oamenilor,aspectul lor specific variabil de la om la om a fost i o preocupare pentru scriitori dar i pentru creatorii de arte plastice. Portretul literar,n pictur sau n sculptur,problema asemnrii lui cu personagiul real la care se refer i posibilitatea de a exprima unicitatea acestuia ca form comportament i personalitate depete evident antropologia fizic.

Zeci de milenii identificarea oamenilor s-a realizat intuitiv fcndu-se apel la aspectul lor global sau al unor componente ale corpului,a unor semne particulare,a gesticii,felului de a merge ,vocii etc. Memoria vizual era mecanismul principal .Pentru a transmite informaii pe baza crora s se fac o identificare singurul sistem era prezentarea(descrierea) narativ oral sau mai trziu scris a aspectelor de mai sus ce caracterizeaz un individ. La acestea s-au adugat ,cnd era posibil, schie,desene,gravuri,picturi sau sculpturi care nfiau unele elemente pe baza crora s se fac recunoaterea persoanei respective. Toate acestea erau metode cu o fiabilitate relativ,mai ales ntr-o lume n care oamenii nu aveau documente de identitate. Ele funcioneaz i astzi n viaa social a tuturor populaiilor cu toate imperfeciunile lor. Cei mai afectai de aceste imperfeciuni erau cei ce trebuiau s identifice i s probeze aceste identificri n cazul infractorilor sau a diferiilor impostori.

Recunoaterea exemplarelor umane cu o precizie mult mai mare a nceput n secolul XIX sub presiunea organelor de poliie i a medicilor legiti. Acuma a intrat n scen antropologia fizic .

INCLUDEPICTURE "http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/74/Bertillon_-_Signalement_Anthropometrique.png" \* MERGEFORMATINET

Antropometrie judiciar(bertillonaj)

Este meritul lui Alphonse Bertillon(1853- 1914),un funcionar al poliiei pariziene ,de a fi creat n 1882 i aplicat o metod denumit antropometrie judiciar,portret vorbit sau bertillonaj care folosea pentru identificarea unui individ 14 msurtori ale corpului i capului,minilor,picioarelor urechilor etc.El a calculat c probabilitatea ca doi oameni s aib toate aceste msurtori identice este de 1/286 milioane. Aceast metod s-a dovedit a fi foarte eficace i a fost sistematic folosit de poliia francez pn n 1970. Metoda are imperfeciunile ei cci intervine n special factorul uman care face ca msurtorile respective s nu aib o preciziune i univocitate riguroas. Tot Bertillon a utilizat sistematic fotografia (care fusese inventat n prima jumtate a secolului XIX )i mai ales fotografia metric n combinaie cu antropometria i a ntocmit primele fie de identitate .

Antropometrie artistic (A. Drer)

Antropometria nu a fost numai o preocupare a antropologilor i a criminologilor. Ea a strnit interesul artitilor plastici care din toate timpurile au fost preocupai de diferitele mrimi ale corpului i componentelor sale. De aceea ea are i o semnificaie cultural important. Artiti s-au preocupat de dimensiunile umane existente dar au i creat canoane care corespundeau n viziunea fiecruia din ei dezideratelor impuse de criterii estetice. De ex. unele din aceste canoane au fcut apel la proporii ce corespund seriei numerelor lui Fibonacci a aa numitului numr de aur.

Proporia numrului de aur aplicat unor opere ale lui Leonardo da Vinci

Fotografia alb negru i apoi mai ales cea colorat a devenit unul din instrumentele de baz pentru identificarea judiciar dar i pentru multiple cercetri de antropologie fizic. Exist o serie de metodologii ce permit analiza fotografiei unei fee ce implic fotografierea n poziii standard i un set de elemente morfologice ce trebuiesc analizate ca form,dimensiuni i culoare.

n 1987 M. Turck i A. Penthland au pus la punct o metod foarte precis de analiz a feei bazat pe luarea n considerare a unei matrici de covarian i probabilitatea de distribuie a unor vectori spaiali dimensionali(eigenfaces) precum i nite algoritmi destul de complexi.

Antropometrie a feei(Turck i Penthland)

Studiul aspectului feei nu este interesant numai pentru identificarea exemplarelor umane. El permite creerea unei tipologii i caracterizarea statistic a unei populaii lund n considerare tipurile respective i variantele lor. Studiul antropologic al feelor ,direct sau pe fotografii, continu ntr-un registru tiinific vechile analize fiziognomonice Problema trsturilor caracteristice ale feei este i o problem de antropologie cultural .Ea st la baza problemei asemnrii unui portret plastic cu modelul real

De asemenea studiul feelor permite i identificarea unor trsturi psihologice De altfel nc din 1876 Cezare Lombroso(1836- 1909) a stabilit o tipologie a feelor care corespund delicvenilor(L'Huomo deliquente).El a fost printele criminologiei antropologice.

Nu trebuie s uitm c faa prin contraciile muchilor ei determin expresiile mimice care definesc un anumit limbaj non-verbal corporal despre care vom scrie ntr-un alt capitol.

Un pas important n precizia identificrii a fost fcut prin folosirea amprentelor digitale. Aceste amprente se refer la urmele pe care le las pe o hrtie crestele papilare din pielea degetelor cnd acestea au fost impregnate cu cerneal sau tu. Aceste papile realizeaz nite configuraii de linii specifice pentru fiecare individ n parte numite dactilograme sau dermatoglife. Ele sunt diferite chiar i la gemenii homozigoi. Probabilitatea ca doi oameni s aib aceleai amprente digitate este de 1/ 64miliarde (F Galton).

Aceste amprente sunt caracterizate prin linii curbe ce realizeaz bucle,spirale,elipse ,triunghiuri,arcuri etc. care au forme i amplasri diferite de la om la om. Ele pot fi conservate pe fotografii i pot fi descrise. Astzi exist metode de scanare i apoi programe care permit stocarea lor i recunoaterea lor automat dac se afl n baza de date respective. Aceste metode electronice sunt extrem de rapide i au nlocuit vechile metode manuale de clasificare i recunoatere care erau foarte lente.

Se pare c vechii locuitori ai Mesopotamiei cunoteau deja amprentele digitale pe lut n Codul Hamurabi este chiar prevzut luarea de amprente digitale ale celor arestai. Folosirea amprentelor digitate n epoca modern a nceput n India unde a fost introdus ca prob de un magistrat englez(Sir W Herschel)

SHAPE \* MERGEFORMAT

SHAPE \* MERGEFORMAT

Amprente digitale

Dermatoglifele nu servesc numai pentru identificarea persoanelor vii sau decedate .S-au putut identifica aspecte caracteristice pentru unele afeciuni determinate de alteraii cromozomiale,care pot fi utile pentru precizarea diagnosticului (Vulpe C;arc Ana).Dei s-au descris aspecte caracteristice ele nu au fost i nu sunt folosite dect n cadrul unor cercetri de specialitate.

Amprentarea digital poate fi extins la amprentarea ntregii mini cci liniile palmare au un aspect caracteristic pentru fiecare om.

Examinarea tiinific a liniilor palmare continu tradiia non-tiinific a examinrii palmelor (chiroscopia i chiromancia )care ns aparine antropologiei culturale .

Se pot folosi i amprentele plantare care i ele au o morfologie proprie fiecrui individ uman. Dei amprentele digitale sunt i astzi cel mai utilizat sistem de identificare ele au un punct slab cci pot fi terse(de ex. prin arderea termic sau chimic a pielii degetelor).De aceea antropologia fizic dar mai ales criminologia a nceput s utilizeze i alte caracteristici morfologice care sunt unicate pentru fiecare om n parte

Sinusurile feei

Una din metode const radiografierea sinusurilor pneumatice ale feei mai ales a celor frontale a cror form variaz de la individ la individ.

O alt metod face apel la aspectul danturii. Este o metod folosit mai ales pentru identificarea cadavrelor desfigurate.

Tipuri de urechi umane

O metod interesant este bazat pe aspectul fundului de ochi de oarece forma i ramificarea arterelor retiniene sunt caracteristice pentru fiecare individe n parte .

Recent antropologii atrag atenia asupra folosirii ca indice de recunoatere a conformaiei pavilionului urechii. Mrimea urechii, forma ei,aspectul elementelor anatomice care o compun (helix, antehelix, tragus, antitragus, conca, i mai ales lobulul,) i poziia ei sunt elemente cu caractere individuale. De aceea aspectul fotografic al urechii (pe fotografiile de profil ale capului)este un reper morfologic important. Recent s-au pus la punct programe care permit recunoaterea apartenenei unei urechi pe imagini scanate ale acesteia.

Tipuri de iris

Unul din cele mai fiabile mijloace de stabilire a identitii este bazat pe aspectul anatomic al irisului care nu poate modificat.

Pentru identificarea cu ajutorul irisului sunt importante aspectele morfologice ale structurii vizibile a irisului i culoarea sa.

Oricine se uit atent la un iris sau la fotografia unui iris descoper o mulime de amnunte (trabecule radiale,cripte,trabecule circulare etc.)a cror aspect este stabil (nu se modific odat cu trecerea anilor)i variaz de la om la om fiind specifice pentru fiecare exemplar uman.

Culoarea irisului este un subiect important al antropologiei fizice .Este determinat de eumelanin (un pigment negru)i lipofuscin (un pigment galben). In funcie de intensitatea pigmentrii cu aceticoloraniapar diferitele culori ale irisului. Combinaiile cromatice ale fiecrui individ sunt expresia a trei gene :EYCL1 de pe cromozomul 19 ,EYCL2 i EYCL3 ambele pe cromozomul 15.

La acestea se mai adaug gena OCA2 de pe cromozomul 15(reglat de gena HERCL2)gena SLC24A4de pe cromozomul 14 i gena TYR de pe cromozomul 11.

Transmiterea ereditar a culorii irisului este poligenic, autosomal i nu urmeaz legile mendeliene.

Exist trei variante cromatice principale: brun,verde i albastru care au distribuii diferite. Cea mai rspndit este cea brun(90%),cea mai rar este cea verde/albastr. Cea albastr este rezultatul unei mutaii relativ recente (acum circa 10000 de ani) care s-ar fi produs la un exemplar ce tria n nor-destul mrii Negre i din care ar proveni toi oamenii cu ochi albatri (H.Eiberg).

Folosirea irisului pentru identificare este foarte fiabil cci aspectul irisului este un unicat. Nici mcar cei doi irii ai aceluiai individ nu seamn ntre ei. De asemenea acest aspect este stabil toat viaa. Identificarea prin examenul irisului are i avantajul de a nu fi invaziv.

Nu trebuie confundat identificarea prin examinarea irisului cu iridoscopia care este o metod non-tiinific de diagnostic bazat pe examinarea aspectului irisului.

Astzi exist dispozitive automate care scaneaz,analizeaz,stocheaz i identific imaginile irisurilor.

Exist i metode de identificare care analizeaz unele aspecte comportamentale, ca vorbirea,mersul,scrisul aspectul iscliturii.

n ultima vreme cea mai precis identificare se bazeaz pe amprenta genetic.

Se tie c orice fiin uman existent (fenotip) este expresia informaiei genetice aflate n ADN-ul prezent n nucleul i mitocondriile tuturor celulelor organismului. De asemenea se tie c ADN-ul are o structur unicat proprie fiecrui exemplar uman ceea ce confer caracterul de unicat al fiecrui om. Acest genom unicat se formeaz n timpul fecundrii ovulului mamei de ctre spermatozoidul tatlui i din acel moment se menine toat viaa. De aceea identificarea unui individ se poate face examinnd ADN-ul su. Evident c nu se examineaz tot genomul ci doar unele fragmente care conin suficiente elemente pentru a putea stabili identitatea celui cruia i aparine Aceast identificare se numete stabilirea amprentei genetice i este cel mai fiabil sistem de identificare. Amprentarea genetic o datorm geneticianului englez sir Allec John Jeffreys (n 1950)care a folosit-o prima oar n 1986 depistnd un violator dintr-o grup de 5000 de persoane.

Preluarea materialului necesar este simpl. E vorba de fire de pr,de saliv,snge,sperm,epiteliu bucal,diferite esuturi etc. Se pot prelua de la fiinele vii,de pe obiecte cu care aceste fiine au luat contact i de la cadavre Prelucrarea acestora este foarte dificil,necesit o aparatur i diferite produse scumpe ,i mult experien

n principiu se izoleaz moleculele de ADN i se secioneaz cu enzime specifice obinndu-se anumite fragmente din aceste molecule. Aceste fragmente aparin poriunilor neutre care nu sunt purttoare de gene i care formeaz aa numiii microsatelii, care sunt nite secvene de baze inactive i repetitive(sateliii VNTR i STR).Aceste fragmente sunt de lungimi diferite n funcie de numrul de repetiii de baze. Variaiile de lungime sunt caracteristice pentru fiecare individ n parte. Fragmentele respective(care au lungimi i greuti diferite) sunt supuse unei separri prin electroforez pe un gel de aragoz sau prin electroforez capilar. Ele se grupeaz pe suportul respectiv n funcie de lungimea(greutatea) lor i grupurile sunt diferite ca mrime n funcie de numrul fragmentelor ce le conine fiecare din ele. Se obine astfel o distribuie caracteristic pentru fiecare individ format dintr-o coloan de liniue de grosimi diferite fiecare liniu corespunznd unei anumite grupe de microsatelii de aceeai lungim. Pentru vizualizarea lor foiele cu aceste coloane sunt copiate pe o membran de nitroceluloz sau nylon .Pe aceast membran fragmentele respective se marcheaz radioactiv sau fluorescent .

Patru mostre de amprente genetice

Fiabilitatea metodelor bazate pe amprenta genetic este foarte mare. Cele mai fiabile sunt cele bazate pe folosirea microsateliilor STR .n acest caz unii autori admit c posibilitatea de a avea dou amprente identice este de 1/1013iar alii de 1/109.

n cazuri speciale s-au efectuat amprente genetice folosindu-se ADN din cromozomul Y(care nu se gsete dect la brbai i din ADN-ul mitocondrial care se transmite numai pe linie feminin.

Strns legat de problema identificrii unui exemplar uman este i cea a stabilirii filiaiei sale. n general(dar nu totdeauna) mama este sigur i stabilirea tatlui biologic(a paternitii) este o problem ce se rezolv prin metode ce aparin antropologiei aplicate.

Foarte multe aspecte antropometrice sau morfologice,biochimice sau comportamentale se transmit ereditar prin gene cu alele(variante)dominate, recesive sau codominante. Cele mai multe au o determinare poligenic ceea ce face ca transmisiunea lor s nu urmeze legile lui Mendel i concluzile cu privire la identitatea prinilor s nu fie relevante ci doar indicaii aproximative. Aceasta se refer printre altele,la talie,anumite dimensiuni i forma capului,pigmentarea pielii,culoarea ochilor,culoarea prului sau forma urechilor. i intuitiv se poate constata asemnarea morfologic cu unul din prini sau bunici,dar aceasta nu este dect o indicaie i nu poate fi invocat ca o prob n justiie.

Proba tiinific cea mai simpl i ieftin este bazat pe stabilirea grupelor sanguine din sistemul AB0 .Se tie c acestea sunt determinate de o gen AB0 de pe cromozomul 9 care are trei alele(variante) A i B codominante i 0 recesiv Fiecare individ (fenotip) are grupa sanguin determinat de un cuplu de dou gene una patern i una matern care provin din repertoriul de mai sus Nu exist dect ase posibiliti AA, AB, A0, BB, B0, 00 ceea ce duce la 21 de posibiliti de descenden Acest test permite excluderea cu certitudine a posibilitii ca un individ s fie tatl unui copil dat,sau s sugereze posibilitatea c poate fi tatl. Niciodat nu poate preciza cu certitudine paternitatea(n cazuri excepionale maternitatea).

O prob mult mai fiabil,dar mult mai costisitoare, este analiza comparativ a amprentelor genetice ale copilului,mamei i tatlui.

Amprenta genetic a copilului cuprinde att secvene de ADN de la tat ct i de la mam. Identificarea lor permite stabilirea maternitii sau paternitii.

Pentru un maximum de fiabilitate se utilizeaz microsateliii STR. Comparaia se face folosind 15 regiuni diferite (markeri) ceea ce d o siguran de 99,99% sau folosind 25 de regiuni ceea ce ofer o siguran de 99,99999%. Pentru a nega paternitatea e necesar ca amprenta acestuia s nu se gseasc n minimum trei fragmente analizate.

Pot apare uneori mai ales n cazurile foarte rare de mozaicism genetic cnd unul din prini are dou sau mai multe amprente genetice diferite n diferite celule.

O aplicaie extrem de important a identificrilor umane prin analiza ADN este stabilirea existenei unor grade de rudenie ntre indivizi. Dac se gsete un minisatelit (STR sau VNTR) identic la doi sau mai muli indivizi aceasta demonstreaz c au un strmo comun i c i leag un anumit grad de rudenie .n principiu cu ct numrul microsateliilor identici este mai mare cu att strmoul comun este mai apropiat (i gradul de rudenie mai strns).Nu trebuie s uitm c relaiile de rudenie sunt unul din cei mai puternici i universali liganzi care structureaz societile umane .

Dac analiza genetic se face pe cromozomul Y gradele de rudenie i filiaiile respective sunt exclusiv pe linie masculin (patrilineal),n timp ce dac se fac pe ADN mitocondrial linia respectiv este feminin (matrilineal).

Aceste aspecte sunt importante n studiile de antropologie genetic i de genetic populaional.

Pe un plan mai punctual ele au putut rezolva unele controverse istorice privind apartenena sau non apartenena unei anumite persoane la o familie istoric

Prin amprentare genetic s-a putut confirma zvonul c preedintele Thomas Jefferson a avut cel puin un fiu nelegitim cu una din sclavele sale Sally Heming (o metis) .

Marea duces Anastasia Anna Anderson

Astfel pretenia lui Anna Anderson (formulat prima oar n 1920)de a fi marea duces Anastasia fiica arului Nicolae II(asasinat de comuniti)a fost definitiv respins prin analiza genetic n 1994.

Ludovic XVII

n schimb tot analiza genetic a permis stabilirea autenticitii inimii lui Ludovic al XVII folosind probe de la rmiele mprtesei Maria Thereza,i a fiicelor ei (Maria Antoaneta, Maria Josepha i Maria Johana) dar i sngele reginei Ana a Romniei i a fratelui ei Andrei de Bourbon Parma.

Bertillon A La Photographie judiciaire, avec un appendice sur la classification et l'identification anthropomtriques Paris(1890)

M.A. Turk, A.P. Pentland, Face Recognition Using Eigenfaces, Proceedings of the IEEE Conference on Computer Vision and Pattern Recognition, , Maui, Hawaii, USA, pp. 586-59;13-6 June 1991

Lombroso Cesare L'uomo delinquente. In rapporto all'antropologia, alla giurisprudenza ed alle discipline carcerarie, Turin, Bocca, 1876.

Herschel, William J The Origin of Finger-Printing. Oxford University Press. (1916).

Hans-Georg Scheil, Horst Dieter Schmidt, Corneliu Vulpe and Ana Tarc Dermatoglyphic studies in Romania. Anthropol Anz 66(3):273-9 (2008)

.

Jeffreys A.J., Wilson V., Thein S.W. "Hypervariable 'minisatellite' regions in human DNA". Nature 314: 6773. (1984).

Foster, EA; Jobling MA, Taylor PG, Donnelly P, de Knijff P, Mieremet R, Zerjal T, Tyler-Smith C "Jefferson fathered slaves last child". Nature 396 (6706): 2728. (1998). HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/Digital_object_identifier" \o "Digital object identifier"

Godl, John "Anastasia: The Unmasking of Anna Anderson", The European Royal History Journal (Oakland: Arturo Beeche) (VI): 38 .(August 1998),

Jehaes E, Heidi Pfeiffe, Kaan Toprak, Ronny Decorte1, Bernd Brinkmann iJean-Jacques Cassiman1 Mitochondrial DNA analysis of the putative heart ofLouis XVII, son of Louis XVI and Marie-Antoinette European Journal of Human Genetics (2001) 9, 185 190; 2001

_1328691572.bin