Activitatea învățătorească a Bisericii- modul în care se desfășoară activitatea învățătorească în Biserică sau se exercită puterea învățătorească- caracteristica activității învățătorești a Bisericii este reprezentată de faptul că aceasta nu se desfășoară exclusiv în interiorul Bisericii, ci prin natura sa se desfășoară și în afara Bisericii. a) lucrarea de păstrare a adevărului de credințăPentru păstrarea adevărului de credință s-a procedat prin mai multe feluri de acte / acțiuni: - acte de fixare în scris a acestui adevăr de credință de către autorii inspirați ai Sfintei Scripturi- acte de întocmire / alcătuire a primelor mărturisiri (simboluri) de credință- întocmirea de expuneri mai detaliate ale credinței, sub formă de catehisme sau de cărți simbolice- întocmirea textelor slujbelor religioase sau ale cultului (texte liturgice)- acțiuni de promovare a (pictură, arhitectură, muzică).b) lucrarea misionară sau de răspândire a învățăturii de credință- rolul foarte important al asociațiilor și fundațiilor misionare ortodoxe- un rol important îl are și apostolatul laic (nu doar clericii, ci și laicii)- răspândirea învățăturii de credință se face prin propovăduire orală și exemplul faptei creștine.c) lucrarea de precizare și de adâncire / aprofundare a învățăturii de credințăAceastă activitate s-a săvârșit și se săvârșește în modul cel mai organizat, sistematic și constant în Biserică prin patru feluri de acte diferite:- prin hotărârile sinoadelor (în special cele ecumenice prin care se definește și se precizează credința în măsura în care aceasta este pusă în discuție sau apare ca necesară) (37 ap.)-prin predica.d) lucrarea de apărare a adevărului de credință (prin fapte și cuvântul propovăduit). Mijloacele de apărare a adevărului de credință sunt întotdeauna cele de zidire sufletească care încălzesc și țin mereu treaz pe credincios și-l apără de abateri de la dreapta credință. În apărarea credinței sunt excluse orice acte de agresiune fizică sau verbală, de polemică, de jigniri, blasfemii etc. Activitatea sfințitoare a Bisericii- administrarea puterii sfințitoare constituie lucrarea prin care se sfințește viața credincioșilor administrându-se atât harul pe care îl împărtășesc Sfintele Taine cât și acela împărtășit de ierurgii. AdministrareaTainei Sfântului Maslu- săvârşitorii: episcopul si preotul;- primitorii: credincioșii ortodocși;- mod de săvârșire: un număr de minim 7 preoți, în cazuri excepționale 2 sau 3 preoți, recomandabil 7 preoți.- Sf. Taină a Maslului se poate repeta, dar spre deosebire de celelalte Sf. Taine, aceasta nu produce nici măcar în mod excepțional vreun efect canonic.- în Apus, a căpătat o valență

AdministrareaSfintei Taine a Mirungerii- Sfânta Taină a Mirungerii poate fi săvârșită doar de către episcop și preot. - poate fi administrată celor care au primit Taina Sfântului Botez în mod valid. - Sfântul și Marele Mir se sfințește în Joia Mare de către Sf. Sinod al unei Biserici autocefale. - în Biserica Romano-Catolică se săvârșește la vârsta de 14 ani.- prin această taină se poate și intra în Biserică - mirungerea ereticilor.AdministrareaSfintei Taine a Euharistiei-săvârşitorii Tainei Euharistiei sunt episcopii şi preoţii. -cei îndreptăţiţi să primească Euharistia sunt doar credincioşii creştini botezaţi în mod valid, care au primit mirungerea şi dezlegare de păcate prin Sfânta Taină a Pocăinţei (Spovedania).-prima Împărtăşanie se administrează imediat după Mirungere-în Biserică veche s-a admis excepţia ca şi unii catehumeni aflaţi în primejdie de moarte sau în stare de boală gravă să poată primi Sfânta Împărtăşanie (6 Anc.; 7 Cartag.; 73 Sf. Vasile cel Mare.)Can. 13 sin. I ec. stabileşte că Sfânta Euharistie se administrează şi celor aflaţi sub o sancţiune bisericească care îi opreşte de la Împărtăşanie, însă numai în cazurile în care aceştia se afla aproape de obştescul sfârşit; dacă cei în cauză îşi revin ei nu îşi vor relua starea de penitenţă.Sfânta Euharistie nu poate fi administrată celor care nu fac parte din Biserică. Nu este îngăduit ca Euharistia să fie administrată trupurilor celor morţi (83 Trul.; 18 Cartag.-primitorii deplin îndreptăţiţi ai Sf. Euharistii sunt numai creştinii valid botezaţi şi care au primit Taina Mirungerii.pentru împărtăşirea acestora exista reguli potrivit cărora unii se pot împărtăşii mai des (având această îndatorire), iar alţii mai rar a) cei care sunt datori a se împărtăşii mai des sunt slujitorii Sf. Taine (episcop, preot, diacon) care au datoria de a se împărtăşi la fiecare Sf. Liturghie (8 ap.).b) pentru ceilalţi creştini can. 9 ap., prevede că au obligaţia de a se împărtăşi ori de câte ori asista la Sf. Liturghie; se înţelege însă că numai în cazul în care aceştia îndeplinesc condiţiile morale şi religioase. - pentru administrarea Euharistiei există reguli canonice potrivit cărora: -clericii trebuie să se împărtăşească în altar (19.Laod.);-diaconul trebuie să se împărtăşească după preot, iar preotul după episcop (18 sin. I ec.);-este interzis în mod absolut ca slujitorii Bisericii să primească sau să ceară vreo retribuţie pentru Sfânta ÎmpărtăşanieEfectele canonice ale administrării Sfintei Euharistii nu se produc decât în mod excepţional şi anume în 2 cazuri:- atunci când Împărtăşania constituie semnul împăcării şi reprimirii complete în Biserică a unor eretici, deoarece într-un astfel de caz Sfânta Euharistie produce efectul canonic al redobândirii calității de membru al Bisericii.- atunci când un excomunicat este

Administrarea Sfintei Taine a Pocăinței (Spovedania)- este cea mai relevantă ca însemnătate dintre Sf. Taine pentru lucrarea de zidire duhovnicească a credincioșilor deoarece prin acesta duhovnicul are posibilitatea de a cunoaște pe această cale starea lor morală, în funcție de acestea, poate să apeleze la mijloacele necesare pentru îndreptarea unora sau elevarea duhovnicească. - săvârșitorul acestei Taine este preotul sau episcopul; - ca săvârșitori ai acestei Sf. Taine, preotul sau episcopul trebuie să fie în permanență și primul „judecător” al credincioșilor săi și în același timp și cel mai înalt „judecător” duhovnicesc de la care nu se poate face nici apel, nici recurs pentru că ceea ce leagă el sau dezleagă nu poate schimba niciun alt slujitor al Bisericii și nici chiar un sinod.se poate spune ca nivelul de elevare duhovnicească a unei comunități depinde în mod principal de felul în care păstorul acesteia administrează Sf. Taină a Pocăinței.- pentru administrarea Sf. Taine a Pocăinței au existat numeroase prevederi.- puterea necesară administrării Tainei Pocăinței a fost dată Sfinților Apostoli de către Însuși Hristos,„Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega...Luati Duh...”- puterea necesară administrării Tainei Pocăinței s-a transmis prin succesiune apostolică preoților și episcopilor hirotoniți valid și care nu se află sub o sancțiune bisericească. - modul de administrare a spovedaniei este, în prezent, diferit de cel din primele secole; în principal s-a introdus hirotesia întru duhovnic a preotului hirotonit valid.primitorii Tainei Pocăinței sunt toți membrii [vii] ai Bisericii; aceasta se administrează, de obicei, înaintea Sfintei Împărtășanii, dar și de fiecare dată când este nevoie.- în primele secole au coexistat doua modalități de administrare a pocăinței: (1) mărturisirea publică și (2) cea privată.- încă din sec. al IV-lea, Nectarie al C-polului a luat primele măsuri pentru limitarea pocăinței publice, în special pentru a se evita eventualele situații de scandal / conflict (43 Cartag.).- la sfârșitul sec. al V-lea mărturisirea privată s-a impus ca practică generală în Biserică (34 Sf. Vasile cel Mare).- duhovnicul are îndatorirea să păstreze secretul mărturisirii indiferent de situații(132 Cartag.)- în cadrul administrării Tainei Pocăinței, duhovnicul, în funcție de persoană, acordă epitimiile cele mai potrivite pentru fiecare, avand un caracter de vindecare, de indreptare.- s-a stabilit ca pentru persoanele aflate în pericol de moarte să se acorde dezlegare de păcate (6, 7 Cartag.) de la episcopul sau preotul căruia i se cere acest lucru.administrarea Tainei Pocăinței creează două efecte canonice:a) efecte ale dezlegării de păcate, care pot consta, în cazul penitenților dintre cei care au fost excomunicați, în dobândirea virtuală a calității de membru al Bisericii; urmează și reprimirea prin Sf. Împărtășanie (12 ap.).b) efecte ale legării celor care nu sunt socotiți vrednici a primi Sf. Împărtășanie prin: - simpla oprire de la Sf. Împărtășanie pentru un anumit timp sau până la îndreptare- excluderea din comuniunea