I.Rădulescu a apreciat căpedeapsa amenzii penale ca şi sancţiune nu aduce atingere demnităţii condamnatului. Aceasta este o pedeapsă intimidantă şi exemplară, remisibilă şi revocabilăcare scuteşte de pericolul contagiunei morale prin închisoare de scurtă durată.

Aceste caracteristici ale sancţiunii pecuniare cu amendă penală sunt perfect valabile şi în prezent- după 70 ani- cu excepţia faptului că în prezent amenda penală nu este revocabilă, după ce a fost dată o sentinţă penală definitivă. Această sancţiune este revocabilă numai în cazul în care persoana condamnată cu rea-credinţănu o achită, iar instanţa de judecată o revocă în vederea înlocuirii acesteia cu pedeapsa închisorii.

G. Antoniu, M. Popa şi Ş. Daneşau apreciat că amenda penală“se aplică în aşa fel încât să nu-l împiedice pe infractor de a-şi putea îndeplinii obligaţiile de întreţinere, creştere, învăţătură şi pregătire profesională faţă de persoanele de care are aceste îndatoriri legale”.

Acesta efectuează o analiză mai amănunţită a pedepsei amenzii penale, astfel că precizează: “în sistemul nostru penal, amenda are o zonăde acţiune mai puţin importantăca închisoarea, reprezentând unica pedeapsăprincipalăpecuniarăce constăîn suma de bani pe care infractorul condamnat este obligat să o plăteascăstatului. N. Giurgiu opiniazăcăamenda penalăspre deosebire de celelalte tipuri de amenzi (administrative, disciplinare, civile, fiscale, procedurale etc.), este o sancţiune penală cu un caracter specific coercitiv. Punctele de vedere exprimate anterior, se regăsesc şi în alte lucrări de specialitate ca de exemplu ale lui C. Bulai, care precizeazăcă“trebuie săse ţinăseama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 C.P. român, amenda trebuie săfie determinatăîn cuantumul ei încât sănu îl punăpe condamnat în situaţia de a nu-şi putea îndeplinii îndatoririle privitoare la întreţinerea creşterea, învăţătura şi pregătirea profesionalăa persoanelor faţăde care are obligaţii legale”.[43, p.301] Autorul, spre deosebire de alţi specialişti n dreptul penal, face referire şi la cuantumul amenzii care trebuie stabilit în funcţie de fapta comisă, dar şi de îndatoririle pe are acesta le are faţăde familie. Acesta consideră că legiuitorul a urmărit prin aplicarea dispoziţiilor de individualizare a pedepsei asigurarea caracterului personal al pedepsei amenzii, dar şi evitarea situaţiilor în care persoanele lipsite de sprijinul condamnatului ar fi expuse mizeriei sau, pericolului de a luneca pe panta delincvenţei.

Alex. Boroi apreciazăcaracterul represiv al pedepsei cu amenda penală care constă tocmai în micşorarea silităa patrimoniului celui condamnat. I. Macari, opiniazăcăîn legislaţia R. Moldova în ultimii ani a crescut tot mai mult numărul infracţiunilor pentru care se aplică pedeapsa amenzii penale, efectuând şi o enumerare a cazurilor în care se aplică această pedeapsă. De asemenea acesta insistă şi asupra caracterului specific al pedepsei amenzii, care constăîn aceea căaceastăpedeapsănu poate fi aplicatădecât în cazurile prevăzute nemijlocit de legea penală.

I. Macari este printre puţinii autori de drept penal din R. Moldova care a analizat în mod amănunţit modul de aplicare a pedepsei amenzii penale în cazul persoanelor juridice. Acesta apreciază căîn cazul în care pedeapsa amenzii este aplicatăpersoanelor juridice, aceasta se stabileşte în dependenţăcu mărimea prejudiciului cauzat. Cu privire la eschivarea cu rea-voinţăa condamnatului de la achitarea amenzii penale autorul concluzioneazăcăinstanţa poate săo înlocuiascăcu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege.

Punctele de vedere ale autorului, menţionate mai sus, le susţinem şi noi, apreciind căun criteriu important pentru aplicarea pedepsei amenzii de către instanţa de judecată, atât persoanelor fizice cât şi a celor juridice ar trebui săfie mărimea prejudiciului cauzat prin infracţiunea comisă.

I. Macari analizând amenda penală, stabilităîn noul CP RM, sub formăde unităţi convenţionale s-a oprit asupra caracterului specific al acestei sancţiuni, insistând pe

faptul căamenda penalănu poate fi aplicatănumai în cazurile prevăzute nemijlocit de legea penală.[179, p. 280]. Acesta a opiniat de asemenea căamenda penalăse deosebeşte semnificativ de amenda stabilită pentru delictele administrative, amenda penalăconsemnânu-

de în cazierul judiciar al persoanei condamnate pe când amenda administrativă, neavând caracter penal, nu se consemnează în cazierul judiciar al persoanei căreia i s-a aplicat.

Concluzionăm şi noi că punctul de vedere al autorului este corect, întrucât aplicarea de sancţiuni administrative aşa cum sunt ele reglementate în CP român şi în CP RM, nu

se consemnează în cazierul judiciar al persoanei. Amenda administrativăse aplicăîn cazul faptelor care sunt lipsite de importanţă, minore, dar care sunt prevăzute de legea penală.

Amenda ca sancţiune, respectiv ca mijloc de constrângere juridică, poate fi o sancţiune penală, civilă, administrativă, judiciară, disciplinară, fiscală, contravenţională, procedurală, sau cominatorie.

Amenda ca sancţiune penală, este o pedeapsă şi constăîn suma de bani pe care persoana condamnatăeste obligatăsăo plăteascăstatului ca măsurărepresivă, pentru fapta săvârşită. Sancţiunea amenzii penale, sub raportul conţinutului său, al obiectului asupra căruia se îndreaptăexecutarea sa, este o pedeapsăpecuniară.[139, p.59]

Caracterul represiv al acesteia ca şi mijloc de constrângere penală, rezultădin micşorarea silităa patrimoniului celui condamnat, acesta fiind obligat săplăteascăstatului o sumăde bani, stabilităde instanţa de judecată[121, p. 163-166]. Aceastăsancţiune penală, consideratăa fi o sancţiune uşoară, adaptabilă şi în caz de eroare judiciarăîntru totul remisibilă, se regăseşte în majoritatea CP din statele membre ale U.E.

Majoritatea autorilor de drept penal din România, R. Moldova, C.S.I. şi U.E. apreciazăcă amenda penalăeste o sanţiune pecuniară, care constăîn suma de bani pe care persoana condamnată este obligatăsăo plăteascăstatului în baza unei sentinţe penale.

Acest punct de vedere ni-l însuşim şi noi, cu menţiunea căamenda penală este consecinţa incălcării legii penale de către persoana condamnată şi a hotărrii instanţei de judecată, pronunţatăn cadrul unui proces penal.Aceasta nu se considerăa fi o reparaţie materialăsau morală a persoanei vătămate, ci o pedeapsăaplicatăautorului faptei de către stat, prin intermediul instanţei de judecată, ca măsurăde constrângere, pentru norma juridicăîncălcată. Amenda penală- în raport cu funcţia pe care o îndeplineşte în constrângerea persoanei condamnate - poate fi folosităfie ca o pedeapsăprincipală, caz în care funcţionează ca şi o pedeapsă de sine stătătoare, fie ca o pedeapsăsecundară, care însoţeşte o altăpedeapsă, pe care o completeazăîn funcţionalitatea sa. Amenda ca pedeapsăprincipală, poate fi prevăzutăîn cuprinsul dispoziţiilor din partea specialăa CP, fie ca sancţiune unică, fie ca şi o sancţiune alternativă, alături de o altăpedeapsă principală.

Contactul persoanei condamnate la închisoare cu penitenciarul, produce de cele mai multe ori traume ireversibile persoanelor condamnate, care în marea lor majoritate, comit dupăce se eliberează din penitenciar alte infracţiuni unele grave, a căror pedepse sunt numai cu închisoarea. Prin particularităţile sale, amenda se deosebeşte de alte sancţiuni, sau măsuri cu caracter pecuniar[21, p. 63], fie căele sunt penale (confiscarea averii, confiscarea specială), fie extrapenale (despăgubirile civile, cheltuielile judiciare, amenda judiciară, amenda cominatorie, amendaadministrativă- amendăaplicatăde către procuror, sau de către instanţa de judecată.

Amenda se deosebeşte de alte sancţiuni cu caracter pecuniar şi în legislaţiile penale din alte ţări ale UE (ex. taxa penalăprevăzutăca şi sancţiune cu caracter pecuniar în CP finlandez).

Noţiunea amenzii ca faptăpenalăeste reglementatăîn statele UE şi C.S.I. sub diferite forme: amenda penalăîn forma ei simplă(România); amenda proporţională(ex. Franţa), amenda penalăsub forma zilelor-amendă(majoritatea statelor membre UE) şi amenda sub forma unităţilor convenţionale in R. Moldova.

Toate aceste forme de reglementare a amenzii, apreciem căau un element comun, respectiv caracterul pecuniar al acestei pedepse. Amenda ca sancţiune penalăse regăseşte în toate sistemele de drept penal, fie ele sisteme totalitare, sau sisteme democratice. În toate

sistemele de drept penal, amenda ca pedeapsăpenalăse regăseşte între pedepsele ce se aplicăpersoanelor fizice, dar şi ca principala pedeapsăcare se aplică

persoanelor juridice. Alt aspect care trebuie menţionat cu privire la amendă, este acela căîn unele sisteme penale, amenda în caz de neplatăcu rea-credinţă, de către persoana condamnată, se transformăîn pedeapsă privativăde libertate, respectiv în închisoare (ex. România, Uzbekistan, Azerbaidjan, Finlanda, Rusia etc.), pe când în alte sisteme penale se transformăîn muncăneremuneratăîn interesul comunităţii (ex. Spania, Elveţia etc...). O caracteristicăa pedepsei cu amenda penală, ce pare a fi comunăîn toate sistemele penale, ar fi aceea căeste consideratăa fi o pedeapsăuşoară, sau blândă, aceasta aplicându-se ca sancţiune la toate infracţiunile uşoare sau mai puţin grave [139, p. 59] (ex. Franţa, Spania, Elveţia, România, R. Moldova etc.). La sfârşitul sec. XX şi începutul sec. XXI, principiul umanizării pedepselor penalea cunoscut o accelerare semnificativăîn ceea ce priveşte aplicarea sa, aplicarea pedepsei cu amenda penalăîndeplinind rolul principal în acest proces.

În urma unor critici interminabile din partea unor organisme şi foruri internaţionale prestigioase (Comisia Europeană, Amnisty Internaţional etc.), printre pedepsele alternative la pedeapsa tradiţională– închisoarea - au fost introduse amenda penală şi munca în folosul comunităţii, care începând cu a doua jumătate a secolului XX, au devenit parte a sistemului sancţiunilor penale. La cel de-al 7-lea Congres al Naţiunilor Unite privind prevenirea infracţionalităţii şi tratamentul infractorilor, congres care a avut loc la Milano – Italia n anul 1985, s-a aprobat Rezoluţia nr. 16, privind reducerea numărului de deţinuţi, alternativele la pedeapsa cuînchisoarea, printre care se regăseşte ca pedeapsăamenda penală şi reintegrarea socialăa infractorilor.

Regulile de la Beijing din anul 1985 se referăla reglementarea unei game cât mai largi şi flexibile de sancţiuni (Rg.18.1), astfel încât închisoarea săfie doar o soluţie de ultimăinstanţă. Între pedepse alternative la pedeapsa închisorii au fost recomandate:

• Hotărârea de supraveghere • Probaţiunea; • Munca în comunitate; • Compensaţia şi restituirea; • Amenzile penale; • Consilierea şi terapia de grup; • Decizii de asistenţăalternativă; • Decizii de internare în centre educaţionale.De asemenea avându-se în vedere, pe de o parte, cheltuielile mari pe care le

înregistrează fiecare stat cu persoanele care executăpedepsele în penitenciare, iar pe de altăparte confruntându-se tot mai mult cu suprapopularea acestora, toate sistemele de drept penal, au luat în calcul, în ultimii ani, ca şi pedeapsăalternativăînchisorii, pedeapsa cu amenda, aşa cum s-a mai precizat, pentru infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, al căror pericol social este redus. Apreciem căaplicarea amenzii penale este şi o măsurăde aducere la bugetul statului de importante sume de bani. umele de bani care se fac venit la bugetul statului din aplicarea acestei sancţiuni, considerăm căsunt importante şi căaplicarea acestei pedepse penale este de naturăa aduce resurse în sistemul judiciar şi nu de a le risipi, cu att mai mult cu ct n condiţiile crizei economice mondiale toate statele lumii au fost afectate. Se cunoaşte faptul căfiecare stat cheltuieşte sume importante cu susţinerea sistemului penitenciar.

Concluzionăm cănu întotdeauna aplicarea pedepselor privative de libertate a condus la reeducarea persoanei condamnate. Dimpotrivăcontactul cu unele persoane condamnate

a celor condamnaţi la pedeapsa închisorii pentru fapte cu pericol social redus, a condus la influenţarea acestor persoane în mod negativ, aceste persoane dupăliberarea din penitenciar săvârşind şi alte fapte penale, uneori cu pericol social mai ridicat.

1.5. Particularităţile şi delimitarea amenzii penale de alte sancţiuni pecuniare

Amenda penală, ca orice pedeapsă, prezintătoate trăsăturile caracteristice sancţiunilor penale, respectiv este prevăzutăde legea penală, are un caracter de reeducare a persoanei condamnate, executarea acesteia dupărămânerea definitivăa sentinţei de condamnare este obligatorie şi se consemneazăîn cazierul judiciar al persoanei condamnate.

Amenda penalăca orice pedeapsă, prezintătoate trăsăturile caracteristice sancţiunilor penale respectiv [111, p. 57 - 58]:

- amenda penalăeste consecinţa răspunderii penale a făptuitorului pentru săvârşirea unei infracţiuni; - amenda penalăse aplicănumai printr-o hotărâre a instanţei

judecătoreşti datăîn cadrul unui proces penal; - amenda penalăse înscrie în cazierul judiciar constituind un antecedent penal. Trebuie menţionat faptul căpotrivit art. 111 al. 1 lit. e din CP R.M, dacăamenda penală

este plătită, antecedentul penal se stinge. art. 111 al. 1 lit. e) CP R.M). Aceasta are însă şi unele însuşiri care i sunt specifice, a căror cunoaştere serveşte la o adecvatăaplicare a acesteia,[139, p.423] fiind următoarele:- amenda penalăse aplicănumai în cazul infracţiunilor al căror pericol social este redus; - amenda penalăse aplicăîntre anumite limite minime sau maxime în funcţie mărimea prejudiciului produs şi persoana făptuitorului; - în caz de neexecutare cu rea-credinţă, amenda penalăpoate fi înlocuităcu pedeapsa închisorii. Amenda penalăprin natura ei, este uşor adaptabilă, oferind posibilităţi de

proporţionalizare şi individualizare a pedepsei, putând fi datoritădivizibilităţii sale, gradatăcantitativ, în raport cu necesitatea represiunii asupra persoanei condamnate. [139,

În comparaţie cu pedeapsa închisorii, amenda penalăprezintăurmătoarele avantaje: - în cazul în care persoana condamnatăla aceastăpedeapsănu are posibilitatea de a achita amenda, acesta se poate eşalona în rate lunare pe o perioadăde maximum 2 ani, iar având în vedere prevederile noului C. penal se poate transforma în muncăneremuneratăîn folosul comunităţii; - amenda evităcontactul condamnatului cu sistemul penitenciar, respectiv cu elementele infractoare aflate în acesta; - amenda evităizolarea condamnatului de mediul sau obişnuit de viaţă; - în caz de eroare judiciară, amenda penalăeste întru totul remisibilă, putându-se repara oricând; amenda penalăprin natura ei, este uşor adaptabilă, oferind posibilităţi

de proporţionalizare şi individualizare a pedepsei, putând fi datoritădivizibilităţii sale gradatăcantitativ, în raport cu necesitatea represiunii asupra persoanei condamnate; - amenda are de asemenea însuşirea de a fi uşor de suportat întrucât executarea sa se face în condiţii normale, obişnuite de viaţă şi de muncăale persoanei condamnate; - persoana condamnatănu este sustrasănici familiei şi nici locului de muncăunde îşi desfăşoarăactivitatea; - amenda realizeazăpe deplin atât funcţia represivă, prin privaţiunile sau restrângerile decurgând din privarea de suma de bani plătităca amendă, cât şi funcţia sa preventivă, prin acţiunea sa intimidantă; [234, p.288] - amenda penalăprezintăavantaje de naturăeconomică şi socială, fiind de naturăa aduce la bugetul de stat sume importante de bani prin executarea ei. Amenda penalăpe lângăînsuşirile sale pozitive, prezintătotuşi şi unele însuşiri

negative: - caracterul personal pe care trebuie săîl aibăorice pedeapsănu îl găsim realizat în ceea ce priveşte amenda. Aceasta se poate răsfrânge şi asupra altor persoane, decât cea a persoanei condamnate, respectiv a membrilor de familie, încălcându-se astfel caracterul personal, individual, al pedepsei. Amenda deşi se pronunţăîmpotriva persoanei care a comis fapta penală, scopul fiind de a exercita o constrângere numai

împotriva acesteia, afecteazăindirect şi familia persoanei condamnate, toţi membrii de familie resimţind alături de el strâmtoarea provocatăde plata amenzii; [139, p.55] - amenda penalăaplicatăde instanţa de judecată, în raport cu aceeaşi faptăar trebui săfie egalăpentru toţi. În realitate procedura de aplicare a amenzii chiar atunci când se poate proporţionaliza amenda cu starea materialăa persoanei condamnate, aceasta nu poate fi o pedeapsăegalăpentru toţi, decât relativ, deoarece ceea ce pentru unii amenda minimăpare mult, sau foarte mult, pentru alţii amenda maximăpare puţin sau foarte puţin; [139, p.55] - nu întotdeauna aceastăsancţiune a dus la realizarea scopului preventiv şi de descurajare a persoanei condamnate pentru a nu mai comite infracţiuni; - nu are întotdeauna caracter de exemplaritate.[234, p.288] - Deşi se aplicăpedeapsa amenzii penale proporţional cu gravitatea faptei comise, persoanele condamnate la aceastăpedeapsă, nu de puţine ori au continuat săcomităalte infracţiuni, ceea ce a arătat faptul căaceasta nu a fost suficientă, nu şi-aîndeplinit

caracterul de exemplaritate, pentru ca persoana condamnatăsăfie descurajatăa mai comite astfel de fapte.

Se poate trage concluzia căamenda penalăare douăfuncţii, respectiv cea represivăcât şi cea preventivăpe care de obicei aceastăsancţiune penalăle îndeplineşte simultan, odatăcu executarea sa. Funcţia represivăse realizeazăatunci când este aplicatăpedeapsa amenzii, mărimea acesteia fiind proporţionalăcu gravitatea faptei comise. Prin aceastăfuncţie se urmăreşte sancţionarea persoanelor care au comis fapte sancţionate de CP sau legile speciale, al căror pericol social este redus. Persoana condamnatăla aceastăsancţiune trebuie săînţeleagăcăfapta sa nu poate rămâne nepedepsită, respectiv căa comis o faptăcare este sancţionatăde C.P. romn sau C.P. R M şi totodată aceasta contravine normelor de convieţuire socială. Funcţia preventivăse realizeazăatunci când prin aceastăpedeapsă, persoana sancţionată este descurajatăa mai comite şi fapte penale. Atunci când o persoanăeste condamnatăla închisoare, dupăispăşirea pedepsei, este primităde cele mai multe ori de către membrii colectivităţii din care face parte cu neîncredere, care este neîndreptăţită, dar aceasta se datoreazăfaptului căpersoana a executat o pedeapsăîn detenţie.

Neîncrederea colectivităţii dispare de cele mai multe ori atunci când persoana condamnatăa executat o pedeapsăcu amenda penală, iar reintegrarea în societate a acestei persoane se realizeazămult mai uşor.

Legislaţiile tuturor statelor, prevăd mai multe tipuri de sancţiuni pecuniare cu amendă, amintind în acest sens: amenda penală, prevăzutăîn codurile penale, amenda contravenţională, amenda administrativă, amenda judiciară, amenda fiscală, amenda cominatorie şi taxa penală.

Ca mijloc de constrângere juridică, amenda constituie o sancţiune prevăzutăde mai multe ramuri ale dreptului (amenda civilă; amenda procedurală; amenda fiscală; amenda administrativă; amenda disciplinară etc.).

Amenda penalăeste o sancţiune pecuniarăce se aplicăde instanţa de judecatăîn cazurile şi limitele prevăzute de CP şi legile speciale atât din R. Moldova cât şi din România. Amenda penală, face parte din categoria pedepselor principale sau a pedepselor complementare. Aceastăsancţiune se aplicăde instanţa de judecată, doar în cazul infracţiunilor, al căror pericol social este redus şi numai în urma unui proces penal.

Caracteristica principalăa acestei sancţiuni este aceea căaceasta se înscrie în cazierul judiciar al persoanei căreia i s-a aplicat n baza unei sentinţe penale date de instanţa de judecată şi care constituie un antecedent penal, spre deosebire de alte sancţiuni cu amendă, care nu se înscriu în această evidenţă şi care nu sunt aplicate n baza unei sentinţe penale. Neplata sancţiunii cu amenda penală, în termenele prevăzute de lege, duce la transformarea acesteia în închisoare, ţinându-se cont de partea de amendărămasăneachitată, de către persoana condamnată.

Amenda penalăprezintăpe de o parte asemănări cu alte sancţiuni, măsuri şi obligaţii pecuniare ce pot intervenii într-o cauzăpenal sau civilă, aceasta datorităcaracterului ei pecuniar, iar pe de altă parte prezintă şi unele trăsături ce o deosebesc în mod esenţial de aceasta.

a).Amenda penalăse deosebeşte de măsura de siguranţăa confiscării speciale.Deosebirea dintre amenda penală şi măsura de siguranţăa confiscării speciale aşa cum

este reglementatăîn constăîn aceea căîn cazul amenzii penale statul nu are decât un drept de creanţă împotriva condamnatului, iar în cazul măsurii de siguranţăprivind confiscarea specialăstatul dobândeşte dreptul de proprietate asuprabunurilor ce sunt confiscate.

O altădeosebire este aceea căamenda penalăconstătotdeauna, într-o sumăfixăstabilităde instanţa de judecată, pe când măsura de siguranţăa confiscării speciale cuprinde doar anumite bunuri care au aparţinut condamnatului şi care au fost folosite într-un anumit scop, respectiv:

- bunuri produse prin săvârşirea unei fapte de naturăpenală; - bunuri care au fost folosite în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacăsunt ale infractorului, sau dacăaparţin altei personae, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; - bunuri produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacăau fost utilizare la comiterea acesteia şi dacăsunt ale infractorului. În cazul în care bunurile aparţin altei personae, confiscarea se dispune dacăproducerea, modificarea, sau adaptarea a fost efectuatăde proprietar ori de infractor, cu ştiinţa proprietarului; - bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte, sau pentru a răsplăti pe făptuitor; - bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacănu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care acestea nu servesc la despăgubirea acesteia; - bunurile a căror deţinere este interzisăde lege.Amenda penalăse deosebeşte de măsura de siguranţăprivind confiscarea specialăaşa

cum este ea reglementată şi în CP RM. Potrivit art. 106 din CP RM confiscarea specialăconstăîn trecerea, forţată şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există, se confiscăcontravaloarea acestora. Conform prevederilor CP RM, confiscarea specialăse poate aplica chiar dacăfăptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsăpenală.

Aşadar confiscarea specialăca măsurăde siguranţă, spre deosebire de pedeapsa cu amenda penală, nu este o consecinţăa răspunderii penale, ea este menităsăînlăture starea de pericol pusăîn evidenţăprin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi săprevinăsăvârşirea de noi infracţiuni.

CP RM din anul 1961, în art. 33, prevedea ca şi pedeapsăpenalăconfiscarea averii,care constăîn trecerea silită şi gratuităîn proprietatea statului a tuturor, sau a unei părţi din bunurile ce constituie proprietatea personalăa condamnatului, indiferent de caracterul dobândirii lor: licit sau ilicit.

Amenda penalăse deosebea de aceastăpedeapsăa confiscării averii, prin faptul că amenda penalăse stabilea numai în baza unei sentinţe judecătoreşti, ca urmare a săvârşirii unei fapte de naturăpenală, cu un pericol social redus. Confiscarea averii se putea aplica ca pedeapsăpenală, dar numai pentru săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave ca de exemplu trădarea, divulgarea secretului de stat, complotul etc... . Art. 46 din Constituţia RM, prevede cădreptul de proprietate privatăeste garantat, iar dobândirea licităa averii se prezumă. Ca urmare CP RM din 2002, a exclus ca şi pedeapsă penalăconfiscarea averii. Pot fi confiscate numai în condiţiile legii bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni.

Apreciem cădeosebirea amenzii penale de măsura de siguranţă- confiscarea specială, este una fundamentală şi rezidădin faptul căamenda penalăca si pedeapsăse consemneazăîn

cazierul persoanei condamnate, pe când confiscarea specială, nu se consemneazănici într-o evidenţăprivind persoana căreia i-au fost confiscate bunurile. Aceasta se regăseşte ca şi măsurăde siguranţăîn dosarul penal al persoanei cercetate.

b). Amenda penalăse deosebeşte de despăgubirile civile. Deşi aceste sancţiuni izvorăsc din aceeaşi cauză- infracţiunea, totuşi ele au un caracter deosebit. Amenda este o pedeapsăprincipalăsau complementarăpe când despăgubirile

civile au caracterul de reparaţie civilă. Amenda penalăse stabileşte în limitele prevăzute de lege, iar despăgubirile civile se fixeazăde către instanţa de judecatăîn raport de prejudiciul material cauzat. Amenda penalăse pronunţăîn folosul statului şi pentru sancţionarea persoanei care a săvârşit o faptăprevăzutăde legea penală, pe când despăgubirile civile sunt acordate de către instanţa de judecată victimei infracţiunii sau persoanei dăunate prin infracţiune.

Amenda penală, dupăce a rămas definitivăca şi sancţiune penală, se consemneazăîn cazierul judiciar al persoanei condamnate, producând efecte postcondamnatorii, pe când despagubirile civile, nu se consemneazăîn cazierul persoanei căreia i s-a stabilit săle achite şi nici nu produc efecte postcondamnatorii.

Despăgubirilor civile li se aplicăregulile dreptului civil privitoare la solidaritate şi prescripţie. Consider căaplicarea regulilor dreptului civil, despăgubirilor civile, în cadrul procesului penal, este o aplicare normală, firească, întrucât nu se pot stabili reguli separate pentru despăgubirile civile, în cadrul procesului penal. Procesul penal conţine reglementări numai de naturăpenală, care săasigure a cercetare şi o judecatăjustăpersoanei care a săvârşit o faptăpenală, iar C. civil reglementează, despăgubirile civile care se aplicăunei persoane vătămate, atât într-un litigiu civil cât şi într-un proces penal. Existenţa altor reglementări separate de cele din C civil, privind despăgubirile ce se aplicăunei personae în cadrul unui proces penal, nu ar face decât ca săcreeze confuzie, divergenţe şi diferite interpretări, care nu ar fi de folos unei bune şi rapide soluţionări a unui proces penal, în materie de despăgubiri civile.

c).În ce priveşte cheltuielile judiciare (cheltuielile de procedură şi cheltuielile de judecată) se constatăcăele nu sunt nici pedepse, nici sancţiuni extrapenale. Acestea sunt sumele ce trebuie săfie restituite statului pentru acoperirea cheltuielilor pe care acesta le-a făcut în cursul desfăşurării procesului penal, sau părţilor implicate în procesul penal pentru rambursarea cheltuielilor suportate de acestea pe parcursul desfăşurării procesului, pentru valorificarea intereselor lor. Apreciem căeste absolut necesar ca statul săîşi recupereze de la persoana condamnatăcheltuielile efectuate pe timpul desfăşurării procesului penal (plata apărătorului din oficiu, a interpreţilor, tehnicienilor, experţilor, traducătorilor, telefoanele şi faxurile date în vederea soluţionării procesului etc.). De asemenea în vederea unei juste soluţionări a procesului penal, este absolut necesar ca părţile implicare săîşi recupereze de la persoana condamnatăsumele de bani pe care le-a cheltuit pe timpul procesului penal (plata apărătorului, a mijloacelor de transport cu care s-a deplasat la proces etc.).

Potrivit CPP al RM cheltuielile judiciare sunt suportate de stat potrivit legii pentru asigurarea unei desfăşurări a procesului penal.[85] Acestea se plătesc din sumele alocate de stat dacălegea nu prevede altămodalitate, în sensul dacănu prevede săfie achitate unele dintre acestea de către părţile implicate în procesul penal sau civil.

Amenda judiciară, ca sancţiune, este prevăzutăîn CPP român, în CPC român şi în CPP RM. Amenda judiciarăare un caracter distinct de amenda penală, ea fiind o sancţiune procesuală. Aceasta se aplicăde organul de urmărire penalăsau de instanţa de judecatăpentru abateri de ordin judiciar adicăca urmare a neîndeplinirii unui act procedural prevăzut de CPP român şi în CPP RM, sau de altădispoziţie de procedurăpenală, iar nu ca efect al săvârşirii vreunei infracţiuni prevăzute de CP sau de o lege penalăspecială.

Aplicarea amenzii judiciare în cadrul unui proces penal, nu înlăturărăspunderea penalăa persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunii. în CPP RM amenda judiciarăface parte

din măsurile procesuale de constrângere. Amenda judiciarăse aplicăde judecătorul sau completul de judecători care judecăcauza (art. 201 CPP RM).Amenda judiciarăeste o sancţiune băneascăaplicatăde către instanţa de judecatăpersoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal. Potrivit CPP RM amenda judiciarăse aplicăîn mărime de la 1 la 25 de unităţi convenţionale. Amenda judiciarăaşa cum este ea prevăzutăîn cele douăcoduri de procedurăpenalăromân si al R. Moldova, nu înlăturărăspunderea penalăa persoanei căreia i se aplică şi de asemenea această sancţiune nu produce alte efecte penale, în sensul cănu se consemneazăîn cazierul judiciar al persoanei care a fost sancţionată.

Amenda judiciarăprevăzutăîn CPC român şi CPC al R. Moldova Potrivit CPC român, amenda judiciarăeste o altăsancţiune de drept procesual civil, susceptibilăde aplicare, de către instanţa judecătorească, unui participant la proces şi care constăîn obligarea acelei persoane la plata unei sume de bani către stat. Amenda poate fi aplicatăatât părţilor din proces, cât şi celorlalţi participanţi martori, avocaţi, reprezentanţi, experţi, conducători de unităţi, agenţi procedurali, grefieri etc.).

Amenda administrativăeste şi ea o sancţiune care se aplicăde către instanţa de udecată, sau de către procuror în cazul în care fapta penalăpentru care persoana în cauzăa fost cercetată, nu prezintăpericolul social al unei infracţiuni. Potrivit CP RM (art.55), o persoanăcare a săvârşit pentru prima datăo infracţiune, uşoarăsau mai puţin gravă, poate fi liberatăde răspundere penală şi trasăla răspundere contravenţională, dacăs-a constatat de către instanţa de judecată, căpersoana care a săvârşit infracţiunea se poate corecta fărăa fi trasăla răspundere penală. În acest caz persoanele care sunt liberate de răspundere penală, pot fi sancţionate contravenţional cu amendăîn mărime de pânăla 150 unităţi convenţionale.

Liberarea de răspundere penalăcu tragere la răspundere contravenţională, a unei persoane, se poate face conform prev. art. 55 din Codul penal, în următoarele condiţii [34, p.359-360]:

- comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Potrivit art. 16 CP RM, infracţiuni

uşoare sunt considerate faptele pentru care legea penalăprevede pedeapsa maximăcu închisoarea de pânăla 2 ani inclusiv, iar pentru cele mai puţin grave, pânăla 5 ani

inclusiv; - comiterea pentru prima datăa unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. O

infracţiune se considerăsăvârşităpentru prima dată, în cazul în care persoana nu a săvârşit niciodatăinfracţiuni, sau care nu are antecedente penale; - liberarea de răspundere penală, poate fi aplicatădupăaprecierea organelor judiciare. Instanţa de judecatăare dreptul, chiar şi în cazul existenţei primelor douăcondiţii (comiterea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave şi comiterea pentru prima datăa

unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave), sătragăinfractorul la răspundere penală, farăa-l libera de aceasta; - constatarea de către instanţa de judecatăa faptului căcorectarea infractorului este

posibilăfărăca acesta săfie supus răspunderii penale. În sprijinul acestui fapt vine art.55 CP care se aplicădoar dacăpersoana recunoaşte vina şi se căieşte în cele comise şi a reparat dauna materială.

Dacăinstanţa de judecatăapreciazăcăsunt întrunite concomitent cele patru temeiuri, libereazăpersoana de răspundere penală şi îi aplicăsancţiunea contravenţionalăprevăzutăîn alin. 2 art. 55 C.penal, (amenda contravenţională), pedeapsăcare nu atrage apariţia antecedentelor penale.

Dupăcum se observă, amenda contravenţională, este o formăspecialăde sancţiune extrapenală ce se aplicăpersoanelor care au săvârşit pentru prima datăo faptăuşoarăsau mai

puţin gravă, aceasta fiind stabilităsub formăde unitaţi convenţionale, pânăla limita maximăde 150 unităţi, indiferent de fapta săvârşită, dacăse îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus.

CP RM, nu mai face alte referiri, cu privire la aceastăsancţiune, care aşa cum s-a precizat mai sus este o sancţiune extrapenală şi care în consecinţănu se consemneazăîn cazierul judiciar al persoanei sancţionate.

Acest lucru, se datoreazăfaptului căîn legislaţia R. Moldova, amenda contravenţionalăeste reglementatăseparat,[96] fiind adoptat, în acest sens, un Cod contravenţional. Codul reglementeazăcondiţiile şi modul de aplicare a acestei sancţiuni, precum şi faptele cărora li se aplicăaceastăsancţiune. Ca urmare, se constatăcăinstanţa de judecatăcare aplică sancţiunea va trebui să ţinăcont, de prevederile Codului contravenţional, respectiv căror fapte se aplică sancţiunea şi între ce limite.

În consecinţă, R. Moldova a reglementat prin CP în vigoare, faptele care nu au un pericol social deosebit şi care se sancţioneazăca amendăcontravenţională, dacăpersoana care a săvârşit fapta este la prima abatere deci, nu este recidivistă. O primăconstatare, este aceea cădomeniile stabilite a se aplica amenda contravenţionalăîn R. Moldova, pentru infracţiuni uşoare, sau mai puţin grave. Principala pedeapsăprevăzutăîn CP, la art. 55, în cazul în care persoana care a săvârşit o faptăpenală, este liberatăde răspundere penalăcu tragere la răspundere contravenţională, este amenda în mărime de pâna la 150 unităţi contravenţionale. Amenda, este o sancţiune pecuniară, care se aplicăîn cazurile şi în limitele prevăzute în CP, de către instanţa de judecatăîn cazul în care persoana a savârşit o fapta de naturăpenală. Amenzile penale ca şi amenzile contravenţionale se percep în venitul bugetului asigurărilor sociale de stat, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.Termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de 3 luni. Termenul special de prescripţie pentru contravenţiile prevăzute în capitolul XV este de 12 luni. Termenul de prescripţie curge de la data săvîrşirii contravenţiei. În cazul contravenţiei continue şi contravenţiei prelungite, termenul de prescripţie curge de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau a inacţiunii. Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale este de un an.

Amenda penalăse deosebeşte şi de amenda cominatorie. Referitor la noţiunea de cominatoriu în dicţionarul explicativ al limbii române [128, p.

201] se precizeazăcăprin aceasta se înţelege o măsurăluatăde un organ de justiţie, măsurăcare constrânge o persoanăla comiterea sau abţinerea de la săvârşirea unui fapt.

În esenţădeci prin amenda cominatorie se înţelege sancţiunea aplicatăde instanţa de judecatăsau alt organ cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale persoanei care nu îndeplineşte un act sau nu dă curs unei dispoziţii emise de organul judiciar în termenul fixat. Instituţia amenzii cominatorii trebuie săaibăîn toate situaţiile reglementate de lege, un rol deosebit de important în ansamblul de garanţii juridice ce sunt destinate săasigure o bunăadministrare a justiţiei. Fărăexistenţa acestei sancţiuni activitatea judiciarănu s-ar putea realiza în condiţii optime, reglementarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale rămânând fărăefect.

Amenda cominatorie prezintăunele asemănări cu amenda judiciară. Ambele sunt sancţiuni procedurale pecuniare dispuse de organul judiciar, ambele se fac venit la bugetul de stat, ambele au caracter judiciar. În ce priveşte asemănări şi deosebiri între amenda cominatorie şi amenda penalăse pot observa ca asemănări: ambele sunt dispuse de organul judiciar, respectiv instanţa de judecată, ambele sunt sancţiuni pecuniare, ambele sancţiuni se fac venit la bugetul de stat şi ambele au un caracter judiciar.

Cu toate aceste asemănări, deosebirile dintre cele douăsancţiuni sunt substanţiale, constând în principal în:

- amenda penalăeste o sancţiune pecuniară, cu caracter penal, care se aplicăde către instanţa de judecatănumai în cadrul unui proces penal, pe când amenda cominatorie se aplicăde instanţa de judecatăsau un alt organ cu atribuţii administrativ – jurisdicţionale persoanei care nu îndeplineşte un act sau nu dă

curs unei dispoziţii emise de organul judiciar, în cazul unui proces civil sau a unei acţiuni civile şi nu penale; - amenda penalăse consemneazăîn cazierul judiciar al persoanei condamnate, pe când amenda cominatorie fiind o sancţiune cu caracter civil nu se consemneazăîn nici o evidenţăjudiciară; - în caz de neplatăcu rea credinţăa amenzii penale de către persoana condamnată, aceasta se poate transforma de către instanţa de judecatăîn închisoare, pe când neplata amenzii cominatorii atrage dupăsine în caz de neplatăîn termenul fixat de penalităţi de întârziere pe fiecare zi; - amenda penalăare în principal un caracter de reeducare, pe când amenda cominatorie are pe lângăcaracterul de reeducare şi educativ un caracter puternic represiv.Potrivit CP RM “ amenda”,(art. 64), este o sancţiune pecuniarăce se aplicăde instanţa

de judecată, în cazurile şi în limitele prevăzute de CP. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţionalăde amendăeste egalăcu 20 de lei.

Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 unităţi contravenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, ţinându-se cont de situaţia materialăa celui vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material pânăla 5.000 unităţi contravenţionale, luându-se ca bazămarimea unităţii contravenţionale la momentul săvârşirii infracţiuni.

Pentru persoanele juridice care desfăşoarăactivitate de întreprinzător, pedeapsa principală conform prev. CP RM art. 63 este amenda, mărimea amenzii fiind stabilităîn dependenţăcu caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi de mărimea daunei cauzate, ţinându-se cont de situaţia economico-financiarăa persoanei juridice, în limitele de la 500 la 10.000 unităţi convenţionale şi nu poate să depăşeascălimitele în conformitate cu care este calificatăinfracţiunea săvârşită.

În CP RM, amenda se aplicăatât ca pedeapsăprincipalăcât si ca pedeapsă complementară. În calitate de pedeapsăcomplementară, amenda se poate aplica numai în cazurile în care ea este prevăzutăca atare pentru infracţiunea corespunzătoare: ca pedeapsă complementarăobligatorie pe lângăpedeapsa principalăa închisorii, sau în calitatede pedeapsa complementarăfacultativă.

Amenda în calitate de pedeapsăprincipalăpoate fi aplicată şi în cazurile aplicării pedepsei mai blânde decât cea prevăzutăde lege, precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă, cu o pedeapsămai blândă.

În cazul aplicării amenzii, a unui concurs de infracţiuni sau a unui cumul de sentinţe de rând cu detenţiunea într-o unitate militarădisciplinarăsau cu închisoarea, fiecare pedeapsăse executăde sine stătător .În sistemul penal moldovenesc, amenda potrivit art. 62 din CP RM este cea mai blândă pedeapsă. Sistemul pedepselor în R. Moldova se face dupăseveritatea lor. Amenda ca şi sancţiune are atât avantaje cât şi dezavantaje, respectiv caracterul personal al fiecărei pedepse nu îl găsim pe deplin realizat la aceastăsancţiune. Amenda loveşte uneori indirect şi în familia celui condamnat, întrucât nu numai el dar şi familia sa resimt strâmtoarea produsăde plata amenzi. De asemenea deşi amenda prevăzutăde lege este în raport cu aceeaşi faptăegalăpentru toţi, în realitate însănu este aşa. Amenda nu poate fi o pedeapsăegalăpentru toţi decât relativ, deoarece pentru unii amenda maximăînseamnăpuţin, iar pentru alţii minimul amenzii înseamnămult.

Mărimea amenzii este stabilităîn dependenţăde: 1. gravitatea infracţiunii săvârşite; 2. starea (situaţia) materialăa celui vinovat.

Aceastăcategorie de pedeapsăse aplicăpentru săvârşirea unor infracţiuni neânsemnate, în limitele şi cazurile prevăzute de CP RM.[34, p. 382] Mărimea amenzii se stabileşte în fiecare caz strict individual.

Mărimea amenzii stabilite de instanţa de judecatănu trebuie sădepăşeascălimitele stabilite de sancţiunile art. în conformitate cu care este calificatăinfracţiunea săvârşită.

Instanţa de judecatăpropune celui condamnat săachite suma de bani la bancăîn termen de o lunădupăintrarea în vigoare a sentinţei (rămânerea definitivăa acesteia) şi îl avertizeazăcăîn caz de neachitare de bunăvoie, amenda va fi încasatăprin constrângere.

În caz de neachitare în termen de o lunădupăintrarea sentinţei în vigoare, termenul de platăa amenzii poate fi prelungit de instanţa de judecatăpânăla un an. Dacăpersoana condamnatănu achităamenda în termenul stabilit de instanţa de judecată, aceasta este silităpe cale de procedurăjudiciarăcivilăsăachite suma de bani, conform titlului executoriu eliberat de instanţa de judecatăcare a pronunţat sentinţa. Bunurile din patrimoniul condamnatului, conform legii, nu pot fi confiscate şi nici nu pot fi extrase pentru achitarea amenzii.

Cazurile de eschivare cu rea-voinţătrebuie deosebite de cele în care condamnatul nu este în stare săplăteascăamenda din condiţii obiective (lipsa salariului sau a altor venituri; starea materială grea condiţionatăde numărul mare de persoane aflate în întreţinere sau care sunt bolnave etc.). Conform CP RM, art. 64 pct.5, dacăcel condamnat se eschivează„cu rea voinţă” de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsăprincipalăsau complementară, instanţa de judecatăpoate să înlocuiascăsuma neachitatăa amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o lunăde închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.

Amenda în calitate de pedeapsăcomplementarăpoate fi aplicatănumai în cazurile în care ea este prevăzutăca atare pentru infracţiunea corespunzătoare.

Conform art.107 din CP RM, amnistia are ca efect înlăturarea răspunderii penale a persoanei. Astfel, odatăcu apariţia unei legi de amnistie cel condamnat cu amendăpenalăca pedeapsă principalăsau ca pedeapsăcomplementarănu o mai plăteşte. În cazul în care persoana condamnatăa achitat amenda, aceasta nu se mai restituie.

Conform art.97 din CP RM prescripţia executării sentinţei de condamnare a persoanei condamnate la pedeapsa amenzii se calculeazădin ziua în care sentinţa de condamnare

a rămas definitivă. Conform acestor prevederi, nu se specificădacăpersoana a fost condamnatăla amenda penală, închisoare sau detenţiune pe viaţă, prescripţia calculându-se în funcţie de gravitatea pedepsei respectiv pentru infracţiuni uşoare mai puţin grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.

Conform art.112 din CP RM reabilitarea judecătoreascăîn cazul persoanelor condamnate cu amenda penalăse realizeazăprin simpla trecere a termenului prevăzut de lege (2 ani), dacăîn acest timp condamnatul nu a comis o nouăinfracţiune cu intenţie.

Acest aspect se regăseşte şi în CP RM din anul 2002 cu menţiunea că în cazul în care condamnatul nu este în stare săplăteascăamenda stabilităca pedeapsăprincipalăsau complementară, instanţa de judecatăpoate, potrivit prevederilor art.67, săînlocuiascăsuma neachitatăa amenzii cu muncăneremuneratăîn folosul comunităţii, calculându-se 60 de ore de muncăneremuneratăîn folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendăsau in arest. În caz de eschivare cu rea-voinţăa condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principalăsau complementară, instanţa de judecatăpoate săînlocuiascăsuma neachitatăa amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o lunăde închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.