Upload
anna-munteanu
View
219
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Ana Blandiana
Citation preview
Ana Blandiana este numele literar al Otiliei-Valeria Coman, născută la
Timişoara pe 25 martie 1942. A făcut studii de filologie romanică, fiind
licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Este o poetă şi o
luptătoare pentru libertatea civică contemporană din România. Înainte de
revoluţia din 1989, faimoasa disidentă şi apărătoare a drepturilor omului a avut
curajul să-l înfrunte prin declaraţii publice pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. În
1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte
devine. Este fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care, sub egida
Consiliului Europei, organizează la Sighet „Memorialul Victimelor
Comunismului şi al Rezistenţei”. Este membră a Academiei Europene de
Poezie, a Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” şi a Academiei Mondiale
de Poezie (UNESCO). Cărţile sale au apărut în traducere la prestigioase edituri
din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Estonia, Suedia, Norvegia,
Ungaria, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, Ungaria, Olanda, Israel, Bulgaria,
Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, Vietnam, China, Coreea de Sud.
Recent, distinsa poetă a venit la Chişinău, însoţită de soţul său Romulus Rusan,
unde au participat la o serie de evenimente culturale, unele dintre care au
coincis chiar cu ziua de naştere a distinsei poete.
Într-un alt text, Carantină, apare explicaţia originală a naturii singurătăţii. Se
porneşte de la premisa că „Durerea nu e contagioasă”, ea „singularizând mai
atroce decât zidurile”. Paradoxal, această particularitate a durerii este sursa
suferinţei, dar şi izvorul creaţiei personale: „Doamne, câtă literatură conţinem!”
În plan estetic experiența suferinței îi aduce poetei trăiri deosebite, abisale. Prin
suferință, poeta parcurge niște dimensiuni existențiale.
În Pieta, Iisus, obosit, se desprinde de lemnul pe care a fost răstignit si ajunge în
bratele mamei: „Leagănă-mă, mamă/ Trei zile numai sînt lăsat să mă odihnesc/
În moarte si în poala ta/ Va veni apoi învierea/ Si din nou nu-ti va mai fi dat să-
ntelegi/ Trei zile numai,/ Dar pînă atunci/ Mi-e atît de bine/ În poala ta coborît
de pe cruce,/ Încît, de nu mi-ar fi teamă că te-nspăimînt,/ Lin mi-as întoarce
gura/ Spre sînul tău sugînd”.