Upload
marius-adrian-birca
View
53
Download
2
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Nota 10
Citation preview
Imbunătățirea calității vieții si rolul asistentului medical in cazul pacientului cu anemie prin
deficit de vit B12 si acid folic
Cuprins
Motivatia intelegerii temei
Introducere despre boala ca si concept
Cap 1: Noțiuni de anatomie si fiziologie
Cap.2: Afecțiunea: Anemie
2.1 definiție
2.2 etiologie
2.3 tablou clinic
2.4 investigații
2.5 principii de tratament
2.6 complicații si evoluție
2.7 rolul asist med.
Cap 3: caz clinic
Bibliografie selectiva
Motivatia intelegerii temei
Rolul esenţial al sistemelor aferente este de a informa scoarţa cerebrală despre
mediul extern şi intern al organismului. Analizatorul durerii este cel care
semnalizează despre existenţa unor condiţii anormale, cu potenţial lezional, sau
despre prezenenţa, deja, a leziunii. El este conectat cu toate structurile SNC,
aferente şi eferente şi integrat, în final, în comportamentul uman, modelat de
experienţa cotidiană individuală.
Analizatorul durerii are o organizare principială identică celorlalţi analizatori:
constă din segmentul de recepţie, căile de conducere şi segmentul central, cortical.
Este compus din două sisteme antagoniste: nociceptiv şi antinociceptiv.
Separarea are mai mult raţiuni didactice, deoarece în sens biologic nu există o
distincţie netă a structurilor cu funcţii pur nociceptive sau antinociceptive.
Mi-am ales aceasta tema din dorinta de a afla mai multe despre aceasta boala
si anume enterocolita acuta la copil.
Cunoasterea unor notiuni generale despre boli este necesara atat pentru
persoanele care doresc sa exercite profesia in domeniul medico-sanitar dar si
pentru cine doreste sa fie informat.
Marile victorii ale omului in lupta impotriva bolilor a facut ca astazi sa ne fie
mai usor in cunoasterea si tratarea lor.
Amintim numai cateva din succesele obtinute care au schimbat esential
evolutia vietii: descoperirea agentilor patogeni, introducerea chimioterapiei, a
antibioticelor, etc.
Introducere despre boala ca si concept
Anemia işi are etimologia in limba greacă ,,an-’’+ ,,aima’’ = fără sânge.
Anemiile sunt boli foarte frecvent întalnite in practica medicală; ele apar la cca
6,6% dintre barbaţi, la cca 12,4 % dintre femei, în procent de 20-50% la copii si
aproximativ la 44% dintre bătrânii trecuţi de 80 ani.
Anemiile sunt caracterizate de o scădere a hemoglobinei sub valorile normale
corespunzătoare vârstei, adică :
13,5-20,5 g/dl la copii intre 6 luni si 6 ani
11-14,5 g/dl la copii intre 7 si 14 ani
13-17 g/dl la bărbaţi
12-15,5 g/dl la femei,
sau a numarului de hematii sub valori normale
4,5 milioane eritrocite cu 90% hemoglobină, la bărbaţi
4 milioane eritrocite cu 80% hemoglobină, la femei.
De remarcat, că in mod normal intre nivelul hemoglobinei (Hb) si numarul de
hematii si valoarea hematocritului (Ht) există o relaţie foarte strânsă. Principala
consecinţă a anemiei o constituie scăderea concentraţiei de oxigen în sânge.
Deoarece organismul nu-şi reduce consumul de O2, scăderea O2 în sânge este
compensată prin creşterea debitului cardiac şi a vitezei de circulaţie şi printr-o mai
bună utilizare a sângelui de către ţesuturi. Compensarea poate fi suficientă în
repaus, dar nu şi la efort. De aceea apar palpitaţii, tahicardie şi dispnee. Măduva
hematopoietică este stimulată de anemie. Răspunsul măduvei constă în apariţia
semnelor de regenerare (reticulocite în număr mare), cu condiţia să nu existe o
carenţă de factori necesare hemotopoiezei (fier, vitamina B12).
Anemiile rezultă din ruperea echilibrului dintre distrugerea şi producerea
eritrocitelor. Dezechilibrul poate apărea în condiţii foarte variate.
Cap 1: Noțiuni de anatomie si fiziologie
Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate de:
Hematii;
Trombocite;
Leucocitece se împart în limfocite, monocite, neutrofile, eozinofile, bazofile.
Hematiile
Hematiile reprezintă aproximativ 2,3-2,5 litri din volumul sanguin total. Ele pot fi
descrise ca fiind elemente celulare lipsite de nucleu = anucleate, cu formă de disc
biconcav, cu diametrul de aproximativ7,5-8,3 μm.
În anumite patologii, hematiile îşi pot modifica dimensiunile (macrocite,
microcite), forma (schizocite, anulocite).
Culoarea este roşie-portocalie, aceasta fiind determinată de prezenţa hemoglobinei.
Prezintă o zonă centrală mai palidă şi cu margini mai intens colorate.
Numărul de hematii este în mod fiziologic de 5.100.000+_ 500.000/mmc la
bărbat şi de4.600.000+_500.000 la femeie.
Principalul rol al hematiilor este de a transporta oxigenul de la nivel pulmonar la
nivel tisular şi de a prelua de aici dioxidul de carbon, ce va fi transportat până la
nivel pulmonar, unde va fi eliminat.
Hematiile sunt produse la nivelul măduvei hematogene în mod continuu din celule
stem la o rată de 2 - 3 milioane pe secundă.
Hemoglobina este proteina transportoare a oxigenului şi dioxidului de carbon de la
nivelul hematiilor, şi reprezintă 95% din aceasta.
Numărul de hematii se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii lor şi poate fi
de natură fiziologică sau patologică.
Cauze fiziologice de creştere a numărului de hematii:
Consumul exagerat de oxigen datorită proceselor de creştere de la vârste tinere;
La sexul masculin;
Domiciliul în localităţi cu altitudine mare;
Consecutiv efortului fizic;
Prin hemoconcentraţie în deshidratare sau emoţii.
Cauzele patologice de creştere a numărului de hematii sunt reprezentate de
toate patologiile ce sunt acompaniate de hipoxie tisulară
precum tuberculoza pulmonară, insuficienţa cardiacă etc.
Cauze fiziologice de scădere a numărului de hematii:
Prin hemodiluţie, în urma ingestiei unei cantităţi exagerate de apă;
La persoanele ce muncesc în medii hiperbare.
Cauzele patologice de scădere a numărului de hematii sunt frecvent întâlnite în
clinică putând fi cauzate de:
Hemoragii;
Hemoliză;
Anemii de diferite etiologii.
Pentru analiza hemoleucogramei şi cunoaşterea principalelor boli din patologia
sângelui trebuie cunoscute principalele constante şi indici eritrocitari cu rol
major în identificarea modificărilor de la nivel sanguin:
1. Volumul eritrocitar mediu (VEM) ce are valoare normală cuprinsă între 80-94
μ³, o creştere peste94 indicând macrocitoză, iar o scădere sub
80 indicând microcitoză. Formul prin intermediul căreia se calculează VEM
este: Ht*10/E.
2. Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) ce are valoarea normală cuprinsă
între 25-32 μg, iar formula prin intermediul căreia se calculează este: Hb * 10/E.
3. Concentraţia medie de hemoglobină eritocitară (CHEM) ce are valoarea
normal cuprinsă între32-26 g/dl masă eritorcitară, o scădere a sa sub 30 putând
indica prezenţa unei anemii. Formula după care se calculează este: Hb * 100/Ht.
4. Grosimea eritorcitară medie (GEM) ce are valori curpinse între 1,7 şi 2,5 μm,
o creştere a sa peste 2,5 indicând prezenţa sferocitozei, iar o scădere sub 1,7
sugerând platocitoză.
5. Suprafaţa eritorcitară medie ce are valori cuprinse între 120 şi 130 μm².
6. Indicele de culoare sau valoarea globulară are valori cuprinse între 0,85-1,15
μm³, sub 0,85 sugerând hipocromie, iar peste 1,15 hipercomie. Se calculează prin
intermediul raportului: Hb% deteminată/Hb% normală.
Leucocitele
Cunoscute şi sub denumirea de celule albe, leucocitele sunt definite ca celule
circulante a căror rol principal este protecţia organismului. Ele nu sunt localizate
strict la nivel sanguin, putând fi întâlnite şi la nivelul splinei, ficatului şi
ganglionilor limfatici. Sunt produse la nivelul măduvei hematogene din acelaşi tip
de celule stem ca şi hematiile. Numărul acestora este la adulţi de 6.000-8.000
leucocite/mmc, iar în cazul nou-născuţilor valorile pot ajunge şi până la 12.000-
20.000 leucocite/mmc, iar la sugari la 9.000-12.000/mmc.
Celulele albe sangvine
Pot apare modficări fiziologice de creştere a numărului acestora în special în:
Sarcină;
Frig;
Efort fizic;
Emoţii.
Creşteri patologice ale acestora sunt întâlnite în:
Afecţiuni inflamatorii acute, subacute şi cronice;
Leucemie;
Diabet zaharat;
Neoplazii;
Alergie.
Scăderea numărului lor în mod fiziologic se întâlneşte în special la persoanele în
vârstă, iar în mod patologic în aplazia medulară, stres, afecţiuni infecţioase ce
deprimă sistemul imun precum febra tifoidă, parotidita epidemică, rujeola, gripa.
După aspectul nucleului, leucocitele se pot împărţi în leucocite
mononucleare şi polinucleare.
Leucocitele mononucleare poartă denumirea şi de agranulocite datorită absenţei
granulaţiilor eozinofile, bazofile sau acidofile din citoplasmă.
Agranulocitele mononucelare sunt reprezentate de limfocite şi monocite,
iar granulocitele polinucleare sunt reprezentate de neutrofile, eozinofile şi bazofile.
Limfocitele îndeplinesc de asemenea funcţia de apărare, fiind primele ce
reacţionează la apariţia unui antigen, ele încercând să caute, să identifice şi să se
lege de proteinele antigenului astfel încât acesta să poată fi îndepărtat.
Granulocitele şi macrofagele sosesc, înconjoară şi distrug antigenul identificat. De
asemenea, realizează şi îndepărtarea celulelor moarte sau îmbătrânite ce nu îşi mai
realizează funcţia, dar şi a particulelor străine precum praful.
Trombocitele
Trombocitele mai sunt denumite şi plachete sanguine şi sunt elemente acelulare,
anucelate, având un rol foarte important în realizarea proceselor de hemostază. Se
formează la nivelul măduvei hematogene, din aceiaşi celulă stem din care se
formează hematiile şi limfocitele. O treime din trombocite se găsesc la nivelul
circulaţiei splenice, restul găsindu-se în torentul sanguin. Durata de viaţă a unui
trombocit este de aproximativ 8 zile. Distrugerea lor are loc la nivel splenic şi
hepatic, dar şi la nivelul circulaţiei generale.
Globulele rosii (eritrocietele)
Eritrocitele sunt cele mai numeroase elemente figurate din sange. 1 mm³ de sange contine aproximativ 4 milioane si jumatate de hematii la femeie si 5 milioane de la barbat. La copilul mic numarul eritrocitelor este mai mare, pana la 6 milioane pe millimetru cub iar la locuitorii zonelor cu altitudine mare numarul eritrocitelor poate ajunge pana la 8 milioane pe millimetru cub, datorita mecanismelor de adaptare pentru a face fata concentratiilor scazute de oxigen. Numarul eritrocitelor poate sa creasca temporar atunci cand se elibereaza depozitele de sange situate la nivelul splinei si ficatului.
Eritrocitele sunt formate la nivelul maduvei hematogene.
Numarul eritrocitelor poate sa scada prin doua mecanismele importante: scaderea productiei medulare sau distrugere crescuta in periferie.
Procesul de formare a eritrocitelor se numeste eritropoieza. Cel mai important hormon care determina eritropoieza este eritropoietina, secretata la nivelul rinichiului. Acesta secreta eritropoietina in conditii fiziologice iar secretia este crescuta in conditii de hipoxie. Procesul de eritropoieza necesita asigurarea cu substante nutritive, vitamine (C, B6, B2, acid folic) si fier.
Hematiile au doua roluri esentiale pentru organism:
• transportul oxigenului si dioxidului de carbon de la plamani catre tesuturi si invers
• in mentinerea echilibrului acidobazic.
Hemoliza reprezinta procesul prin care hematiile sunt distruse. Hemoliza poate fi fiziologica, atunci cand hematiile batrane sau cu defecte sunt distruse la nivelul splinei, ficatului, ganglionilor limfatici sau maduva oaselor.
Hematiile au forma de discuri rotunde sau usor ovalare cu centrul de culoare mai deschisa si periferia mai intens colorata in galben. Acest aspect se datoreaza variatiei grosimii hematiilor care sunt mai groase la periferie - 2, 5 microni - si mai subtiri in centru - 1, 5 microni. Diametru unei hematii este de 7, 5 microni. Pot fi
intalnite si eritrocite mai mici de 7 microni (microcite) sau mai mari de 8 microni (macrocite).
Lipsa nucleului permite o incarcare mai mare cu hemoglobina. Suprafata totala a hematiilor este de 4 000 m patrati (de 2 000 ori mai mare ca suprafata corpului).
Durata de viata a unei hematii in sange este de aproximativ 120 zile. Desi traiesc relativ putina vreme, numarul lor ramane constant, printr-o productie constanta in maduva hematogena. Exista un echilibru intre procesul de distrugere si cel de formare.
Cap.2: Afecțiunea: Anemia prin deficit de B12
2.1 definiție
Anemia prin deficit de vitamina B12 reprezinta o afectiune hematologica care
apare in momentul in care nu exista suficienta vitamina in corp. Vitamina B12
(denumita si cobalamina) ajuta la sinteza de eritrocite (globule rosii).
Eritrocitele transporta in corp oxigenul la celule si indeparteaza rezidurile. Fara o
cantitate corespunzatoare de vitamina B12, organismul nu va sintetiza suficiente
eritrocite si astfel celulelor nu li se va furniza oxigenul necesar.
Vitamina B12, numita si cobalamina, ajuta la formarea de globule rosii. Daca exista in organism un deficit de vitamina B12, nu se vor sintetiza suficiente eritrocite, ducand atfel la privarea celulelor de oxigen. (eritrocitele sunt principalii transportori de oxigen catre celulele organismului.)
2.2 etiologie
Anemia prin deficit de vitamina B12 apare de obicei cand organismul nu poate
absoarbe aceasta vitamina din alimente. Aceasta se poate intampla daca este
prezenta anemia pernicioasa. In cazul anemiei pernicioase organismul distruge
celulele de la nivelul stomacului care sunt responsabile de absorbtia vitaminei B12:
- pacientul a suferit o interventie chirurgicala pentru indepartarea unei portiuni a
stomacului sau a ultimului segment al intestinului subtire (ileon)
- sunt prezente afectiuni digestive, ca si sprue (denumita si boala celiaca), boala
Crohn, infectii bacteriene si parazitare ale intestinului subtire
- consum cronic de medicamente pentru stomac si pentru ulcer, ca de exemplu
omeprazol (Prilosec) si lansoprazol (Prevacid)
- mai rar se dezvolta in cazul unei diete cu aport inadecvat de vitamina B12.
Persoanele cu risc sunt reprezentate de vegetarieni, varstnici care nu au o
alimentatie variata si de persoanele cu alcoolism cronic.
Exista 2 cauze pentru acest deficit de vitamina B12. Prima cauza este
cea autoimuna. Se formeaza anticorpi impotriva factorului intrinsec Castle, de
care se leaga vitamina B12 pentru a fi absorbita, sau impotriva celulei parietale
intestinale, producand astfel distructii importante si impiedicand absorbtia
vitaminei B12 la nivelul tractului intestinal. Cauze care nu sunt de natura
autoimuna: consumul de cronic de medicatie antiulceroasa (omeprazol), afectiuni
digestive (boala Crohn, boala celiaca, infectii bacteriene si parazitare), interventie
chirurgicala pentru indepartarea unei parti a stomacului sau ultimului segment a
intestinului subtire (ileon), foarte rara-lipsa aportului sufficient de vit B 12
(vegetarieni, varstnici cu o dieta inadecvata, alcoolici).
Aportul de vit B12 se face din alimentele de origine animala (carne, ficat, oua) si
organismul stocheaza aceasta vitamina, astfel incat ar avea rezerve pentru inca 4
ani dupa incetarea totala a aportului. Foarte importanta insa este absorbtia ei,
facilitata de factorul intrinsec Castle (secretat de celulele tractului intestinal) si fara
de care vitamina B12 ar fi pur si simplu degradata.
2.3 tablou clinic
Tabloul clinic include la inceput manifestari generale si nespecifice cum ar fi stare
generala alterata, fatigabilitate, paloare, tahicardie, pierderea apetitului, scadere in
greutate.
Ulterior apar simptome gastro-intestinale (limba neteda si depapilata, uneori rosie
si dureroasa, constipatie sau diaree, greata, varsaturi, anorexie), tulburari ale
sistemului nervos (parestezii, slabiciune musculara, tulburari de echilibru si
coordonare, modificari de comportament si personalitate care merg pana la
depresie si decline al statusului mental).
In cazul formelor usoare de anemie prin deficit de vitamina B12, s-ar putea sa nu
apara simptome sau acestea sa treaca neobservate. Unele persoane considera
aceasta afectiune a fi doar rezultatul inaintarii in varsta. Simptomele apar in
timp,de-a lungul anilor pe masura ce cantitatea de vitamina B12 absorbita de
organism se diminueaza si depozitele de vitamina B12 sunt epuizate. Daca anemia
se agraveaza pot fi prezente urmatoarele simptome:
- stare generala alterata
- oboseala
- fotofobie
- aspect palid
- sensibilitate dureroasa, rosiata sau sangerare la nivelul limbii
- pierderea gustului si apetitului alimentar cu scadere in greutate
- tahicardie sau dureri precordiale
- expir diminuat
- concentratia redusa de vitamina B12 cauzeaza afectarea creierului si a celulelor
nervoase. Simptomele determinate de aceasta cauza pot fi primele observate.
Acestea pot cuprinde:
- paralizii sau parestezii (furnicaturi) la nivelul degetelor de la maini si de la
picioare
- tulburari de echilibru si coordonare
- neglijenta
- depresie
- confuzie
- dificultati de gandire si concentrare
- judecata deteriorata si control slab al impulsurilor
- diminuarea sensibilitatii vibratile
- tinitus (tiuituri in urechi)
- dementa, declin al statusului mental care devine suficient de grava ca sa interfere
cu activitatea zilnica.
2.4 investigații
Daca este suspectata anemia prin deficit de vitamina B12, medicul va efectua un
examen obiectiv complet si o anamneza detaliata in legatura cu antecedentele
medicale personale si cu simptomele prezente. Se vor efectua diferite analize
sanguine, ca de exemplu:
- hemoleucograma - acest test furnizeaza informatii importante despre tipul si
numarul de celule sanguine. Prezenta unui numar scazut de eritrocite reprezinta un
semn de anemie. Anemia prin deficit de vitamina B12 determina sinteza unor
eritrocite de dimensiuni mai mari decat in mod normal, denumite si macrocite
(adica "celule mari") sau celule mari imature (anemie megaloblastica)
- testul cu homocisteina si acid metil malonic. Nivelul acestei substante in sange
creste pe masura ce nivelul de vitamina B12 diminueaza. Aceste teste pot fi mai
sigure pentru diagnosticul deficitului de vitamina, decat pentru testarea
concentratiei de vitamina B12
- testul cu vitamina B12 – utilizat pentru a masura nivelul acestei vitamine in
sange. Totusi, multe persoane cu acest tip de anemie au un nivel normal de
vitamina B12 in sange in momentul testarii
- testul cu acid folic – acidul folic reprezinta alt tip de vitamina B12. Unele
persoane prezinta asociat anemiei cu deficit de vitamina B12 si anemie cu deficit
de acid folic, ambele afectiuni cauzand simptome similare
- testul cu lactat dehidrogenaza – lactat dehidrogenaza reprezinta o enzima intalnita
in mod normal in cantitati reduse in diferite tesuturi ale corpului, inclusiv in sange.
Un nivel sanguin crescut de LDH coroborat cu rezultatele altor investigatii ajuta in
sustinerea diagnosticului de anemie prin deficit de vitamina B12
- teste pentru detectarea prezentei diferitelor tipuri de anticorpi ajuta in
diagnosticul anemiei pernicioase
- testul Schilling este un test urinar care poate fi utilizat pentru diferentierea
anemiei pernicioase de alte cauze de anemie. Totusi, aceste teste sunt rareori
efectuate deoarece este dificil de manipulat si de folosit o substanta radioactiva.
- prezenta anemiei pernicioase poate creste riscul de a dezvolta cancer de stomac.
Daca este prezenta anemia pernicioasa, trebuie consultat medicul fiind necesar
screening-ul pentru cancerul de stomac.
2.5 principii de tratament
Anemia cu deficit de vitamina B12 este tratata prin tratament substitutiv cu doze
crescute de vitamina B12. Dupa ce nivelul de vitamina B12 revine la normal,
organismul va sintetiza mai multe eritrocite si simptomele vor disparea. Totusi,
majoritatea persoanelor necesita tratamentul suplimentar pentru tot restul vietii
pentru a preveni recidiva bolii. Se recomanda aceasta deoarece cauza cea mai
frecventa de deficit de vitamina B12 este reprezentata de absorbtia redusa de la
nivelul intestinului. Daca se opreste tratamentul substitutiv concentratia de
vitamina B12 va scadea din nou.
La inceput se incepe cu doze mari de vitamina B12 (100-1000 mcg). Dozele sunt
in mod obisnuit administrate zilnic sau saptamanal si apoi o doza la trei luni.
Uneori medicul recomanda utilizarea unor doze mari (1000-2000 de mcg zilnic).
Majoritatea persoanelor prezinta o ameliorare a simptomelor din primele zile ale
inceperii tratamentului. Daca alta afectiune interfereaza cu capacitatea
organismului de a absorbi vitamina B12, medicul va trata afectiunea asociata
concomitent cu deficitul de vitamina B12. De exemplu o enterita bacteriana
(infectie bacteriana a intestinului) poate fi tratata cu antibiotice. Deseori anemia cu
deficit de vitamina B12 este diagnosticata doar in formele moderate sau severe,
deoarece anemia are un debut insidios (lent, treptat) si simptomele pot fi subtile.
Formele grave de anemie, pot necesita transfuzii de sange. Varstnicilor carora li s-
au administrat transfuzii sanguine trebuie sa li se acorde o ingrijire speciala pentru
a evita insuficienta cardiaca si edemul pulmonar.
Tratamentul poate sa nu amelioreze complet simptomele datorate afectarii
creierului si celulelor nervoase.
Medicul va verifica cantitatea de vitamina B12 dupa cateva luni pentru a se asigura
ca tratamentul este eficient. Trebuie administrat tratamentul medicamentos sau
injectabil conform sfatului medicului pentru a se asigura ca afectiunea nu reapare.
Majoritatea oamenilor au nevoie sa-si administreze tratamentul medicamentos sau
injectabil pentru tot restul vietii.
O alta forma de tratament este reprezentata de vitamina B12 sub forma de spray
nasal (Nascobal). Totusi, spray-ul nazal este mai scump decat fiolele sau tabletele
si nu este folosit in mod obisnuit. Pentru imbunatatirea starii de sanatate se poate
recurge la o dieta variata, care sa cuprinda carne, lapte, branza si oua, care
reprezinta o sursa buna de vitamina B12. De asemenea se recomanda consumul de
alimente care contin acid folic, un alt tip de vitamina B. Acestea
cuprind vegetalele cu frunze verzi, citricele si cerealele integrale.
Nu se recomanda consumul de alcool pe durata tratamentului deficitului de
vitamina B12. Alcoolul interfera cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina
B12.
De retinut!
Forma standard de tratament pentru anemia cu deficit de vitamina B12 este
reprezentata de fiole de vitamina B12 administrate injectabil intramuscular. Pentru
multe persoane insa, tratamentul medicamentos in doza crescuta poate fi la fel de
eficient ca si tratamentul injectabil. Tabletele sunt mai ieftine si mai confortabil de
administrat. Daca s-a administrat tratament injectabil anterior, pacientul poate cere
medicului sa-i schimbe tratamentul injectabil cu cel oral. Vor fi necesare teste de
urmarire pentru a se asigura ca organismul absoarbe vitaminele din tablete.
Tratament ambulatoriu
In cazul anemiei cu deficit de vitamina B12 se pot lua cateva masuri pentru a
imbunatati starea de sanatate:
- se recomanda o dieta variata care furnizeaza o cantitate suficienta de vitamina
B12 pentru nevoile organismului. Daca nu se consuma nici un aliment de origine
animala (incluzand carne, lapte, branza si oua) se poate prelua vitamina B12
consumand alimente imbogatite cu aceasta vitamina sau prin administrarea
tabletelor ce contin vitamina
- se recomanda consumul de alimente care contin acid folic (folati), alt tip de
vitamina B12. Este importanta instituirea dietei in mod particular dupa inceperea
tratamentului pentru anemia cu deficit de vitamina B12. Alimentele care contin
acid folic cuprind vegetalele cu frunze verzi, citricele si cerealele integrale
- evitarea consumului de alcool in timpul tratamentului pentru deficitul de vitamina
B12. Alcoolul interfereaza cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina B12.
Daca se descopera un nivel sanguin scazut de fier, sunt necesare administrarea de
suplimente ce contin fier.
Daca s-a administrat tratament injectabil sa se consulte medicul daca se poate
substitui cu tratamentul medicamentos. Pentru multe persoane tratamentul
medicamentos cu doze mari de vitamina B12 (1000 – 2000 mcg/zi) poate fi la fel
de eficient ca si tratamentul parenteral. Tabletele sunt mai ieftine si mai confortabil
de administrat. Va fi necesara efectuarea de teste pentru a se asigura ca organismul
absoarbe vitamina continuta in tablete.
Daca se recomanda tratamentul injectabil, pacientul poate invata sa-si faca singur.
Medicul poate instrui pacientul cum sa depoziteze tabletele si unde sa-si
administreze injectiile. Daca pacientul nu este dispus sa-si faca singur injectiile, un
membru al familiei poate invata sa efectueze injectiile. Este necesara administrarea
tratamentului injectabil sau medicamentos conform sfatului medicului pentru a
evita recidiva deficientei. Majoritatea bolnavilor necesita administrarea
tratamentului medicamentos si a celui injectabil pentru tot restul vietii.
2.6 complicații si evoluție
Daca pacientii nu sunt tratati timpuriu in evolutia bolii complicatiile neurologice pot deveni permanente. Anemia severa poate determina insuficienta cardiaca congestiva sau precipita insuficienta coronariana. Incidenta adenocarcinomului gastric este de trei ori mai mare la acesti pacienti fata de populatia generala. Periodic este indicata efectuarea unei gastroscopii.
Prognostic
Recunoasterea precoce si tratamentul pentru anemia pernicioasa garanteaza o durata a vietii normala si fara complicatii. Tratamentul intirziat permite progresia anemiei si a complicatiilor neurologice. Leziunile neurologice si mentale pot deveni ireversibile fara terapie.
2.7 rolul asist med.
- Internarea bolnavului
Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţă bolnavului;
el se desparte de mediul sau obişnuit şi este nevoit să recurgă la ajutorul unor
oameni străini.
Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie.
Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de
internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate
ale bolnavului.
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege
datele anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va notă în foaia de observaţie,
stabilind diagnosticul prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării
bonavului în secţiile de spital. În vederea examinării clinice, efectuată de medicul
de garda, asistenţă medicală ajută bolnavul să se dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în
secţie, asistenţă medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă
tegumentele şi fanerele (la nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie
(dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se
îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).
Hainele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la
nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării).
Astfel pregătit, asistenţă conduce bolnavul la salon unde îl prezintă
celorlalţi pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a
spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenţă medicală întocmeşte foaia
de temperatura, determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar
datele obţinute le notează în foaie de observaţie.
Asistenţă medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i
asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicandu-le
numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă
un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-
sanitar.
- Asigurarea conditiilor de mediu
-Confortul
Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare
care să le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică.
Secţiile cu paturi, cu ceea ce intră în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă
un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă,
cerinţele estetice şi de confort.
Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau
sud-vest. Paturile distantate, astfel că bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii.
-Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţă după toaletă bolnavului, după
tratamente, vizită medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul.
Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut
obligatoriu să se facă, pentru că o atmosfera prea uscată, irită căile respiratorii
superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel
puţin ¼ din suprafaţă salonului.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează
continuu cu termometre de camera, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o
temperatura de 18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi,
pentru că pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor
terapeutic foarte important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel
obişnuit.
-Asigurarea igienei
Toaleta pacientului face parte din ingrijirile de baza, adica din ingrijirile
acordate de asistenta medicala cu scopul de a asigura confortul si igiena
bolnavului.
Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea
apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării .
Toaletă pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
- săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului acesta :
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet .
Obiective :
● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi
impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare;
● deschiderea orificilor de escretie ale glandelor pielii ;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism ;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea
anticorpilor ;
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort ;
● se verifică temperatura ambianţa, pentru a evita răcirea bolnavului ;
● se evita curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
● se izolează bolnavul de anturajul sau ;
● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării
lenjeriei, a patului şi a bolnavului pentru a preveni escarele ;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură ;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spală ;
● se stoarce corect buretele sau mănuşă de baie, pentru a nu se scurge apă
în pat sau pe bolnav ;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mâna fermă, fără brutalitate pentru a
favoriza circulaţia sanguină ;
● apă caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este
nevoie, fără a se lasă săpunul în apă ;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi
axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează
zonele predispuse escarelor;
● ordinea în care se face toaletă pe regiuni: spălat, clătit, uscat ;
● se mută musamaua şi aleză de protecţie în funcţie de regiunea pe care o
spălăm .
-Alimentatia bolnavului
Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale
pentru a putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de
masticaţie. În funcţie de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:
● activ
● pasiv
Alimentaţia pasivă
● se aşează pacientul în poziţie semisezand cu ajutorul rezematorului de pat
sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura
deglutitia;
● i se protejează lenjeria cu un prosop curat ;
● se aranjează un prosop în jurul gâtului ;
● se adaptează măsuţă la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i
se introduce în gură ;
● asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu pernă ;
● verifică temperatura alimentelor ;
● îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide ;
● supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile
de deglutitie ale pacientului ;
● este şters la gură, i se aranjează patul ;
● se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot
contribui la eventualele escare ;
● acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
-Pregătirea bolnavului pentru explorări
-Pregătirea psihică a bolnavului:
Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l
ajută; crearea climatului favorabil; atitudinea apropiată constituie factorii
importanţi ai unei bune pregătiri psihice.
În preajma examinărilor de orice natură, asistenţă medicală trebuie să
lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să
reducă la minimum durerile.
Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde
încrederea în noi.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:
Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţă oricărei examinări, însă
dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea cămăşii la
gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci această poate ascunde o serie de
simptome importante.
După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria de
spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe
pentru a nu provoca dureri.
-Supravegherea bolnavului
-asistenţă va vizită bolnavul cât mai des, chiar fără solicitare;
-va urmări şi notă manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări
de comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;
-va notă volumetric eliminările de lichide;
-asistenţă va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o va notă în
F.O.;
-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă
evacuatoare.
-Administrarea tratamentului
Administrarea tratamentului se face respectînd condiţiile de igienă, doză
recomandată de medic şi orarul. Pentru o administrare lejeră se utilizează calea
intravenoasă cu ajutorul unei branule,această scutind pacientul de multiple
înţepături. De asemenea,asistenţă medicală va educa pacientul să evite
automedicaţia.
Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
a. Pulsul
Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe
un plan osos(arteră radială,temporală,carotidă,femurală,humerală,pedioasa
posterioară).
Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de
numărare.Se reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în
continuarea policelui.
Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index,mediu şi inelar de la
mînă dreapta. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei
degete pînă la perceperea zvicniturilor pline ale pulsului.Fixarea degetelor se
realizează cu ajutorul policelui care îmbrăţişează antebraţul la nivelul
respectiv.Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul unui ceas cu secundar.
Notarea în foaia de temperatura se face cu pix roşu, pentru fiecare linie
orizontală socotindu-se patru pulsaţii.
Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.
b. Tensiunea arterială
Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.
Se aplică manşetă sprijinită şi în extensie cu braţul,se fixează membrană
stetoscopului pe arteră humerală sub marginea interioară a mansetei.Se introduc
olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşetă pneumatică cu ajutorul
parei de cauciuc pînă la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv
aerul din manşetă prin deschiderea supapei pînă cînd se percepe primul zgomot
arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine valoarea
indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se
continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice, se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în momentul în
care zgomotele dispar,această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.
Se notează în foaia de temperatura valorile obţinute cu linie orizontală de
culoare roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloana de mercur. Se
unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140
mmHg iar tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.
c. Respiraţia
În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a
explică tehnică ce urmează să fie efectuată cu palmă mîinii pe suprafaţă palmară pe
torace.Se numără inspiraţiile timp de un minut.Aprecierea respiraţiei se poate face
prin simplă observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi revenirea toracelui la
normal.
Pe foaia de temperatura se notează cu verde,fiecare linie orizontală
reprezentînd două respiraţii.
Valorile normale la adult: seară 20 respiraţii/minut, dimineaţă 18
respiraţii/minut.
d. Diureza
Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui
pacientul să urineze numai în urinar timp de 24 de ore..Vasele cilindrice gradate
vor fi bine acoperite şi ţinute la răcoare pentru a împiedică procesele de
fermentaţie.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va notă şi cantitatea de lichide
ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă
bilanţul circulaţiei apei în organism.
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore.La bărbaţi este de 1200-
1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
Externarea pacientului
Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie
o preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.
Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată
externării, se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite
porţiuni ale corpului.
În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe că formele de
externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri
suplimentare, dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic
şi, prin atitudinea să, să arate bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până
în momentul când acesta părăseşte spitalul.
Cap 3: Prezentarea cazului clinic
CULEGERE DE DATE
DATE GENERALE
NUME: IVAN
PRENUME: ANDREEA EMILIA
SEX: FEMININ
VARSTA: 28 ANI
DOMICILIU: GALATI, STRADA.GH.DOJA, BL.1A AP58
PROFESIE : CONTABILA
ANAMNEZA
antecedente heredo-colaterale -tata(decedat)-ulcer gastric
-mama –HTA
personale-fiziologice:PM=14 ani, durata menstrelor=5zile,
nr.sarcini=2, nr nasteri=1, avorturi=1
DIAGNOSTIC CLINIC : Anemie prin deficit de B12
MOTIVELE INTERNARII:
- stare generala alterata, ameteli
- tahicardie
- stare de lipotimie
- slabiciune
ISTORICUL BOLII:
Pacienta in varsa de 28 ani , cunoscuta cu probleme de absorbtie a vitaminei
B12 si a acidului folic , se interneaza pentru stare generala alterata, ameteli,
stare de lipotimie.
PROBLEMELE PACIENTULUI
- alterarea starii generale
- riscul alterarii circulatiei
- anxietate
- disconfort- durere
Diagnostic de
nursing
Obiective Interventii Evaluare
1.Alterarea starii
generale datorita
vertijului si adinamiei
nanifestata prin
Pacienta sa
fie echilibra-
-ta psihic, sa
dispara starea
Calmez pacienta, o asez intr-un
salon cu bolnavi, cu un nivel
ridicat si plini de optimism.
Ajut pacienta sa isi recunoasca
Starea de anexitatea
a disparut si
bolnava prezinta
o stare de bine.
anexitate. de anexitate
si sa fie com-
-batut
vertijul si
adinamia.
anexitatea si sa o combatem
distagandu-i atentia de la boala.
Diminuez stimuli care ar putea-o
deranja. Aerisesc salonul
asigurandu-i o stare de confort
si asigur conditii de odihna.
Pacienta sustine ca
vertijul a dispa-
rut si prezinta o
conditie fizica
mai buna.
2. Riscul alterarii cir-
culatiei si respiratiei
din cauza compli-
catiilor bolii ma-
nifestate prin
tahicardie,hipotensi-
une arteriala,
transpiratii reci.
Reechilibrarea
hidroelectrolitrica a
a pacientei si
suplinirea pierde
rilor prin hemate-
meza si melena.
Administrez pacientei trata-
mentul prescris de medic :
plasma si solutii perfuzabile
Schimb lenjeria de corp
si de pat de cate ori este nevoie.
Asigur conditii corespunzatoare
de temperatura mediului.
Ajut pacienta sa isi efectueze
toaleta corporala.
Pacienta relateaza
ca respecta indicatiile
in
legatura cu indicatiile
primide de catre
cadrele medicale
3.Perturbarea Pacienta sa Combat varsaturile cu ajutorul Pacienta prezinta
somnului datorita
nelinistii si anexitatii
manifestata prin
insomnie.
4.Disconfort din
cauza durerilor, a
starii de lipotimie
aiba un somn
odihnitor.
Ameliorarea
dure-
rilor.
tratamentului prescris de medic.
Invat pacienta tehnici de relaxare,
exercitii respiratorii inainte de
culcare. Asigur un mediu
ambiant, linistitor fara zgomote.
Se vor administra sedative la
indicatia medicului.
Asigurarea repausului fizic al
pacientului si prin administra-
rea medicatiei indicate de
medic
un somn odihnitor.
Durerile se amelioreaza,
dar nu dispar
in totalitate.
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE
Data
2009
Puls Resp T.A.(mmHg) T(°C) Diureza(ml/
zi)
Scaun
10.06 82
81
19
20
95/60 36,6
36,4
1000 ml N
11.06 80
75
17
18
100/65 37,5
37,2
1100ml N
12.06 76
79
18
18
100/65 36,5
36,8
950 ml N
13.06 72
65
19
18
105/70 36,4
37
1150ml N
14.06 76
72
18
17
110/70 36.5
36,7
1100ml N
15.06 80
78
17
18
120/75 36.5
36.7
1200ml N
EXAMENE DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
VSH 0,4 ml citrat de
Na3,8%,1,6 ml
sange
VSH=10/1h
=20/2h
VSH=1-10/h
VSH=7-15/2h
Leucocite
Hemoglobina
Trombocite
Hematocrit
Inteparea pulpei
degetului,2ml
sange pe cristale
de EDTA
L=8800
Hb=7,5g/dl
T=150000/mmc
Ht=33,2%
L=4200-8000mmc
Hgb=14-16g/ml
T=150-400000/
mmc
Htc=40-45%
Fibrinogen 0,5ml citrat de Na
3,8%,4,5 ml sange
F=180mg% F=200-400mg%
Glicemie 2ml sange pe 4 mg
florura de Na
G=110mg% G=80-120 mg%
Uree
Acid uric
Creatinina
5-10 ml sange prin
punctie venoasa
U=27mg%
A.U=2,67mg%
C=0,92mg%
U=20-40MG%
A.U.=2-6mg%
C=0,6-1.2mg%
Transaminaze
Test Hemocult
Endoscopie digestiva
superioara.
5-10 ml sange prin
punctie ven.
GOT=30
GPT=31,3
Pozitiv
Prezenta a nume-
roase eroziuni
ulce-roase, sange-
GOT=14-46U/l
GPT=9-52U/l
VN= Negativ
rande, la nivelul
stomacului pe
mica curbura.
REGIM ALIMENTAR
pentru corectarea anemiei:
Alimente permise:
- ficat, rinichi, peste, oua(in special galbenus), branza
- fructe bogate in vitamina C
- legumele cu frunze verzi cum este spanacul, varza,
- cerealele integrale, painea si cerealele fortificate,
- stridiile,
- avocado,
- ridichiile,
- dovleacul,
- piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele
- soia.
Fisa tehnica-tehnica punctiei venoase
Definitie : Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin intermediul unui ac de punctie.
Scopul puncţiei poate fi:
explorator- recoltarea sangelui pentru examene de laborator biochimice, hematologice, serologice si bacteriologice
terapeutic- administrarea unor medicamente sub forma de injectie sau perfuzie intravenoasa
recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale
executarea transfuziei de sange sau derivate de ale sale
sangerare 300-500 ml in edemul pulmonar acut si hipertensiunea intrapulmonara
Locul punctiei :
venele de la plica cotului (bazilica si cefalica) unde se formeaza un « M » venos prin anastomozarea lor
venele antebratului
venele de pe fata dorsala a mainii
venele subclaviculare
venele femurale
venele maleolare interne
venele jugulare si epicraniene (mai ales la sugar si copilul mic).
Pregatirea punctiei :
materiale
de protectie, perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama, aleza
pentru dezinfectarea tegumentului
instrumentar si materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10mm- in functie de scop, seringi de capacitate- in functie de scop, pense, manusi chirurgicale, tampoane
alte materiale- garou sau banda Esmarch, eprubete uscate si etichetate, cilindru gradat, fiole cu solutii medicamentoase, solutii perfuzabile, tavita renala (materialele se vor pregati in functie de scopul punctiei)
pacientul
pregatirea psihica- se informeaza asupra scopului punctiei
pregatirea fizica- pentru punctia de la venele bratului, antebratului :
se aseaza intr-o pozitie confortabila atat pentru pacient cat si pentru persoana care executa punctia (decubit dorsal)
se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere la nivelul bratului
se aseaza bratul pe pernita si musama in abductie si extensie maxima
se dezinfecteaza tegumentele
se aplica garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei, strangandu-l astfel incat sa opreasca circulatia venoasa, fara a comprima artera
se recomanda pacientului sa stranga pumnul, venele devenind astfel turgescente
Executia punctiei :
Asistenta imbraca manusile sterile si se aseaza langa pacient.
-se fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine
-se fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre police si restul degetelor
-se patrunde cu acul traversand, in ordine, tegumenutul- in directie oblica (unghi de 30 grade), apoi peretele venos- invingandu-se o rezistenta elastica, pana cand acul inainteaza in gol.
-se schimba directia acului 1-2cm in lumenul venei
-se controleaza patrunderea acului in vena prin aspiratia cu seringa
Fig.7. Tehnica punctiei venoase
-se continua tehnica in functie de scopul punctiei venoase : injectare
medicamente, recoltarea sangelui, perfuzie
-se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii, prin desfacerea
garoului si a pumnului
-se aplica tamponul imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a
acului si se retrage brusc acul
-se comprima locul punctiei 1-3 minute, bratul fiind in pozitie verticala
Ingrijirea ulterioara a pacientului :
-se face toaleta locala a tegumentului
-se schimba lenjeria daca este murdara
-se asigura o pozitie comoda in pat
-se supravegheaza pacientul
Accidente :
-hematom (prin infiltrarea sangelui in tesutul perivenos):se retrage acul si
se comprima locul punctiei 1-3 minute
-strapungerea venei (perforarea peretelui opus) se retrage acul in
lumenul venei
-ameteli , paloare, lipotimie se intrerupe punctia, pacientul se aseaza in
decubit dorsal si se anunta medicul
Bibliografie selective
1.Principiile medicinei interne- Harrison, editia 14 in limba româna,
2.Anatomia si fiziologia omului-I.C.Petricu,I.C.Voiculescu,editura Medicală 1964
3. Anatomia si fiziologia omului –compediu, Editura Corint
4.Urgenţe medico-chirurgicale- Lucreţia Titircă - Editura Medicală,Bucureşti 2002
5.Medicină internă pentru cadre medii - Corneliu Borundel, editura All, vol.2
6.Tehnica ingrijirii bolnavului-Carol Mozes editura Medicală 2002
7. Ghid de nursing -Lucreţia Titircă
8. Îngrijiri speciale acordate bolnavilor -Lucreţia Titircă