ANDRÉ MALRAUX

ANTIMEMORII

“Antimemorii”, o carte despre moarte, viață, libertate și luptă pentru libertate, război și

pace. Acestea sunt temele centrale pe care autorul le abordează, îmbinate cu numeroasele

descrieri ale unor locuri vizitate sau ale luptelor de pe front. Autorul ne propune sa acceptăm

o incursiune în timp, până la civilizațiile antice și, de acolo, la marile războaie.

Întreaga carte este povestită din perspectiva generalului Malraux, denumită simbolic

”Antimemorii” deoarece ”ea răspunde la o întrebare pe care memoriile nu o pun și nu

răspunde la cele pe care le pun”.(18).

In prima parte a cartii sunt retraite clipele de aflare a vestii sinuciderii bunicului, precum

si discutiile care au precedat acestora, dintre fratele bunicului (fost istoric, organizator de

colocvii) Walter si nepotul sau. Intrebarile cu privire la cumplitul gest duc la discutia despre

dorinta bunicului de a fi inmormantat religios, dorinta considerata de catre fiu drept un “sfarsit

al razvratirii: umilinta”p. 29) Insusi fiul, fost profesor, afirma: “Eram convins ca cei ce

vorbesc despre sinucidere nu o fac.” (p.27-28)

Este abordata foarte mult tema mortii,fiind identificate doua limbaje: “cel al aparentei –

limbajul efemerului”(p. 43) si “acela al Adevarului, limbaj al eternului si al sacrului”(43).

Personajul se opreste la reflectiile asupra artei, “nascute din Sfinx” (42), afirmand ca “arta

depinde de ceea ce este vesnic” (43).

Incepand cu Sfinxul, continuand cu Marea Piramida, personajul pare profund ancorat in

trecut, in istorie, descriind pana si camera lui Hitler aranjata precum camera funerara a Marii

Piramide. El asociaza “Egiptului etern”(47) destinul lui Hitler, descriind experienta avuta

acolo. Acesta evoca si amintiri ale experientelor sale din Cairo, India si Mexic, precum si

scurte descrieri are muzeelor vizitate acolo. Practic, recreeaza si evoca permanent o istorie a

lumii universale, reprezentata prin piramide, temple si regasita in muzee, afirmand: “Relatia

mea profunda cu statuile imi este dezvaluita de mumii.”(54)

Arta funerara a Egiptului este permanent amintita in numeroasele descrieri ale altor locuri,

chiar comparata la un moment dat cu arta funerara a Mexicului. Personajul este de parere ca

“arta nu se gaseste in vesnicie, ci in metamorforfoză.

Amintirile din trecut, atat de vii in mintea generalului, aduc in prim-plan iar si iar tema

mortii si a vietii, intamplari care i-au schimbat destinul (precum calatoria cu avionul si norul

de grindina): “Acolo m-am intalnit pentru prima oara cu experienta <<intoarcerii pe

pamant>> care a jucat in viata mea un rol important […] dar, daca uimirea pare aceeasi,

moartea ne este mai straina decat strainatatea.”(75).

Razboiul, lupta dintre libertate si constragerea reprezentata de comunism sunt tratate in

detaliu. Personajul ia parte la fiecare etapa a “jocului politic” (89) dintre respingerea fata de

communism si lupta pentru libertate a necomunistilor. “Liberalismul nu este o realitate

politica, este un sentiment”. (97) Dorinta de a avea o Franta necomunista, independenta,

insemna ca trebuia sa fie o tara gaullista, parte a cărții în care generalul de Gaulle iși afirmă cu

putere prezența.

Discutiile care preceda celor despre liberalizarea Frantei vizeaza, in cea mai mare parte,

trecutul militar al generalului Malraux, “angajat intr-o lupta pentru dreptate sociala”(95). A

luptat in Spania, ca mai apoi sa fie alaturi de Franta. Aceasta parte a cartii este povestita pana

in cel mai mic detaliu, precum tonul interlocutorului (“Tonul era poate ironic.”(98)) sau

elemente care vizeaza aspectul fizic al acestuia. Personajul ramane impresionat in urma

acestei discutii cu generalul de Gaulle: “Prin ce ma surprinsese oare? […] eu intalnisem acum

un om care punea intrebari, iar forta lui capata mai intai, pentru mine, forma tacerii lui.”

(101).

De fapt, intreaga persoana a generalului de Gaulle este una fascinanta. Dupa ce reia puterea,

isi aduna fortele pentru a reforma tara si pentru a stabili pacea. Generalul de Gaulle vede

solutia in aplicarea sufragiului universal, care este izvorul oricarei puteri”(111): “A face un

stat care sa fie stat, asta inseamna sa faci o Constitutie care sa fie Constitutie (111). Generalul

Malraux ajunge sa devina reprezentantul Frantei in Guyana, sa duca mai departe mesajul

generalului de Gaulle, pentru a anunta ajutorul pe care Franta vrea sa-l acorde Guyanei. Desi

initial populatia reactioneaza violent, in cursul cele de-a doua zi intamplarile par sa fie uitate

si lucrurile se calmeaza. Acelasi discurs este tinut si in Antile. Malraux isi atinge scopul:

“Guyana si Antilele aveau sa voteze da cu 80%”.(140)

Personajul este interesat de generalul de Gaulle, motiv pentru care ii analizeaza gesturile,

modul de a vorbi si realizeaza un portret al acestuia. Pentru generalul de Gaulle, amanarea

deciziilor niciodata nu a fost o optiune Reflectia asupra generalului merge mai departe catre

cea a cunoasterii fiintei umane, concluzionand ca: “A cunoaste astazi un om inseamna mai

ales sa cunosti ceea ce este irational in el, ceea ce el nu controleaza, ceea ce el ar sterge din

imaginea pe care si-o face asupra lui insusi.”(113)

Generalul de Gaulle il trimite pe generalul Malraux in India, in vederea sustinerii Indiei

pentru a-si mentine independenta pe care Gandhi a obtinut-o si care “nu se putea sprijini decat

pe un stat”.(153)

“Locotenent-colonelul Malraux André, numit si colonelul Berger”(168), profesor si scriitor,

inchis in lagarul din care a evadat in 1940 si apoi iar inchis in 1944 crede despre curaj ca “este

o consecinta ciduata si banala a sentimentului de invulnerabilitate”(167).

Moartea, curajul, iubirea, credinta sunt subiecte amplu dezbatute in mintea personajului:

“Ma intrebam uneori ce se intampla cu Evanghelia in fata mortii.”(174), “Resimteam cu

putere faptul ca orice credinta dizolva viata in ceea ce este etern.”(175) Aflat singur in fata

mortii, ca un condamnat, ajunge la concluzia ca “credinta inseamna sa crezi”. (175).

Lagarul din 1944, in care este luat prizonier dintr-o confuzie a dosarelor, este numit de

general drept “mai serios”. (164) “Sa asculti, sa astepti, sa presupui, asta era viata la

inchisoare…”(190) Confuzia creata il duce printr-un intreg sir de intamplari, menite sa-I

marcheze existenta: este supus interogatoriilor, este martor al torturii aplicate celorlalti

prizonieri. In aceste imprejurari, personajul chiar isi formuleaza o parere asupra mortii,

amintindu-si de ceea ce reprezenta moartea pentru tatal sau; o curiozitate, desi generalul nu

crede in moarte. Unindu-si fortele cu ceilalti prizonieri, deloc putini la numar, profita de cea

mai buna ocazie de a evada: “… furia libertatii i-a facut pe ceilalti sa tasneasca pe poarta ca

niste sinistri scolari.” (195)

Descrierile lagărelor de exterminare, a închisorilor, a luptelor prizonierilor și a voinței de

eliberare sunt numeroase. Generalul nostru, un om de acțiune, vede condiția umană egală cu

”condiția de fiintă creată și […] a distruge această condiție înseamnă a distruge viața : a

ucide”. (456) Vorbește despre Buddha, Nietzche, Dostoievski cu aceeași însuflețire cu care

vorbește despre evadarea sa din lagărul din 1944.

Consider această carte una extrem de bună, o carte care pe mine m-a dus înapoi în trecut,

acel trecut pe care milioane de oameni l-au trăit. Amploarea sentimentelor provocate de

temele abordare de autor sunt direct proporționale cu magnitudinea evenimentelor. Modul

original în care sunt povestite zilele trăite în lagare mă duce cu gândul la cei care au avut

curajul să lupte pentru eliberare, dar și la cei care au căzut victime nevinovate.