Anul LXX Arad 20 Septemvrie 1946 Nr. 4 0

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

I Redacţia fi Administraţia I A P A R E D U M I N E C A I A B O N A M E N T U L » I

ARAD, STR. EMINESCU 18 I Redactor: Pr . Demian Tudor I Pentru par tkuUri pe M 5 o < . 0 UU

Influenţa religiei creştine în progresul ştiinţific Este un adevăr in deobşte cunoscut că apa­

riţia creştinismului a însemnat pentru omenire o piatră de hotar nu numai din punct de ve­dere religios, moral şi i s tor ic , ci şi din punct de vedere cul tural şi ş t i inţ i f ic . Dela început el s'a a ră ta t ca o putere crea toare in is tor ie .

Creştinismul a găsit ş t i in ţa in stadiul in care o adusese Platon şi Aris tote l . Toţi oamenii de ş t i in ţă din ant ichi ta te se învârteau in jurul acestei concepţiuni. Pentru toţi aceş t i filosofi ai ant ichi tăţ i i , nu ex i s t a o metodă deosebită a şt i inţei care să se aplice la fenomenele sufle­teşti spre deosebire de fenomenele mate r ia le sau invers . Toate metodele sunt comune pentru ambele exper ienţe . Aceiaş i normă de argumen­tare, acelaş gen de convingere. Acest amestec al elementelor sufleteşti pr int re cele mater iale , a fost un mare neajuns ş i o puternică piedică in desvoltarea şt i inţei , cum spune dl prof. univ. Rădulescu Motru (Puterea sufletească, p. 68) .

Concepţiunea desvoltări i unui spirit des­prins de mater ie , precum şi a unei „inteligenţe superioare", „a unui ochiu divin atotvăzător", era cu totul l ipsită la oamenii de ş t i in ţă din ant ichi tate . Cel mai puternic impuls adus de creşt inism pentru progresul ş t i inţ i f ic a fost se-paraţiunea hotărâ tă in t re suflet şi mater ie . „Paza antropomorfismului pseudo-ştiinţific e ra dărâmată, punând in locul ei antropomorfismul religios, cel ca re expl ica înţelesul existenţei în sine faţă cu divini ta tea" (Idem o. c . pag. 73) .

Ceeace nu a putut să descopere ş t i inţa în antichitate, a descoperit creşt inismul . „In timpul culturii antice, omul e ra stăpânit de grij i le mo­mentului, i a r atenţ iunea sa e ra îndreptată spre actual i tate . In urma creştinismului această aten­ţiune se îndreaptă spre vi i tor" (Idem, o. c. p. 78),

Creştinismul a descătuşat inteligenţa omu­lui din sclavia mater ie i şl a avântat-o spre culmile real i tă ţ i i spiri tuale, a rea l i tă ţ i i pure. A lăsat*o să se desfăşoare in deplină l ibertate,

in înălţ imi ca şi în adâncimi, deci i a toa te direcţii le, nest ingheri tă . Mântuitorul face din gândirea omenească „spirit şi viaţă", după cum însuşi se expr imă. Dator i tă acestui mare avantaj noi cei de azi ş t im mii de lucruri , pe ca r i a u le ş t iau nici So erate, nici Platon, a i c i Ar is to te l . Creştinismul a însemnat o totală răs turnare a vieţi i empirice, o inf ini tă depăşire a lumii sensibile.

Dar , cu toate aceste avanta je acordate de creşt inism, ş t i in ţa a căuta t într 'un timp (sec . X V I I I ) , să- i întunece luminile, să o înlăture chiar ş i să- i ia locul, l a acest secol oamenii de ş t i inţă , crezuseră că lovitura dată c reş t i ­nismului p r i a descoperir i le lor, es te morta lă şi cu neput iaţă de readus la v ia ţă . Dar , i a tă că luminile lui s t ră lucesc azi mai mult c a or i ­când şi tot efortul ce se pune azi de a se sădi pe ca le paşnică temelii t r a in ice societă ţ i i de mâine, este de origine c reş t ină . I a r ş t i in ţa cu cât a progresat, cu a tâ t ş i -a dat seama de ne­putinţa ei, precum şi de rostul bine determinat a l religiei creş t ine în lume. „Universul şi omal, ca re păreau peatru oamenii de ş t i i a ţă dia sec . X V I I I şi X I X rea l i tă ţ i depila limpezite ş t i i a ţ l -f iceşte", apar l a cei d ia „ca mistere , greu sau imposibil de pătruns pâaă în s t r ă ­fundurile lo r" (E . Vas i l e scu : Noua ş t i in ţă şi spiritualismul creşt in , a r t . î a Rev. Teologică, Nr. 7 - 8 , 1946, pag. 365).

„Oricare a r fi ia t luenţa ş t i inţei asupra vieţii şi conduitei oamenilor, o r ica re a r fi con­secinţele care se trag în prac t ică din legile des­coperite de ea, de când este de sine stătătoare* ea este şi rămâne pură teorie , pură ş t i in ţă" (Pr . Ioan Mihă lcescu: Teologia ş i filosof ia, a r t . in rev. Studii Teologice, 1936, pag. 74) . Şt i in ţa îşi primeşte adevărata valoare mergând mână în mână cu religia, fiindcă ea a u va putea r ă s ­punde niciodată la î n t r ebă r i l e : De unde venim ? Cine sun t em? Unde m e r g e » ?

Pag. 302 biSERlCA ŞI ŞCOALA Nr. 40 — 29 Septemvriet 1946

„Şt i in ţe le t eo log ice — adaugă Cournot — a u adus servici i i m p o r t a n t e spiritului uman. Spiritui uman ar d o r m i t a deci sau s ' a r atrofia din lipsă de al imente şi de exerci ţ i i , dacă n ' a r găsi hrană şi spaţiu în specu la ţ iun i l e juridice şi mai ales teologice".

„Ştiinţele moderne au fost cultivate în co­pi lăr ia lor medievală de teologi , de oameni de c r e d i n ţ ă . Dacă religia creşt ină nu avea spirit şt i inţ i f ic , e a nu ar fi luat în s e r v i c i u l său filo­sof ia, n ' a r fi p r o d u s opere de r a ţ i o n a m e n t , n ' a r fi c u l t i v a t ş t i i n ţ a p r o f a n ă , n ' a r fi putut s ă fie p r e m e r g ă t o a r e ş t i in ţe lor m o d e r n e " ( T e o d o r M. P o p e s c u : Teo log ia c a ş t i in ţă , a r i . în Studii Teolog ice , 1937, Voi . L pag. 17) .

P r i n c r e ş t i n i s m se obişnui mintea ome­nească s ă se d e p r i n d ă cu abstracţ iunea ( R ă d u -lescu M o t r u , î». c . pag. 80) . Ei d e t e pr i le j c e r ­c e t ă t o r i l o r s ă se a v â n t e în s fere le c e l e m a i î n a l t e a le r e a l i t ă ţ i i , ale e x i s t e n ţ i i şi a l e c u ­g e t ă r i i .

C r e ş t i n i s m u l n e - a d a t o c o n c e p ţ i e supe­r i o a r ă d e s p r e lume, d e s p r e e x i s t e n ţ ă şi d e s p r e v i a ţ ă . „ Independent de s t a r e a c e l o r l a l t e ş t i in ţe , teo logia a p r e o c u p a t a t â t de mult m i n t e a o m e ­n e a s c ă , i - a c e r u t a t â t de m a r i s f o r ţ ă r i , i -a d a t a t â t a v â n t , i - a s m u l s a t â t e a lumini , i -a obţ i ­nut a t â t e a s u c c e s e şi s a t i s f a c ţ i i , î n c â t e p o c a p a t r i s t i c ă şi s c o l a s t i c ă r ă m â n în i s t o r i a cuge­t ă r i i epoci de a u r " .

„Teo log ia p a t r i s t i c ă a p r o d u s o p e r e de c u ­g e t a r e , dec i de r a ţ i o n a m e n t , c a r i pot s ta c a e l a b o r ă r i i n t e l e c t u a l e , a l ă t u r i de o r i c e f i loso­fic şi de o r i c e m a r e d e s c o p e r i r e m o d e r n ă . T e o ­logia s c o l a s t i c ă a p r e o c u p a t ş i e x e r c i t a t ra ­ţ i u n e a o m e n e a s c ă î n t r ' u n t i m p de s e c e t ă ş t i in­ţ i f i că , a t â t î n c â t e a e r a m a i t o a t ă ş t i i n ţ a " ( T e o d o r M. Popescu , o. c . pag, 16 ) .

„ A c e e a c e omul de ş t i i n ţ ă u i t ă a s t ă z i , s e g ă s e ş t e în i s t o r i e c o n s e m n a t în chipul ce l m a i c e r t . Scr ier i le ş t i inţ i f ice din sec . X V , X V I , X V I I , a d e c ă în p e r i o a d a de f o r m a r e a ş t i in ţe i m o ­d e r n e , c e r t i f i c ă p â n ă la e v i d e n ţ ă î n s e m n ă t a t e a inf luenţe i v e n i t e din p a r t e a c r e ş t i n i s m u l u i (Ră -dulescu M o t r u , o. c . p. 8 7 ) . P r i n r e v e l a ţ i u n e a d iv ină omul a a j u n s s ă c u n o a s c ă a d e v ă r u r i , pe c a r i cu m i n t e a lui, nu l e - a r ii c u n o s c u t n ic i ­o d a t ă .

D a t o r i t ă deci , a c e s t e i p u t e r n i c e inf luenţe d a t ă de re l ig ia c r e ş t i n ă ş t i inţe i , s e a d e v e r e ş t e azi , c ă a î n r ă d ă c i n a pr inc ip i i le c r e ş t i n e la baza a v â n t u l u i ş t i inţ i f ic , nu î n s e a m n ă d e c ă d e r e a ş t i inţe i , ci î n o b i l a r e a a s c e n s i u n i i sa l e . „Se re­c u n o a ş t e în g e n e r e c h i a r de c ă t r e ce i c e a u s tud ia t re l ig ia î a a f a r a de o r i c e poziţ ie dog­m a t i c ă sau o r t o d o x ă , chiar de că t re s a v a n ţ i

n e u t r a l i , c ă re l ig ia p o s e d ă o e x c e p ţ i o n a l ă func­ţ iune d î n a m o g e n ă , c ă e x e r c i t ă o a c ţ i u n e de v i . t a l i z a r e , de î n ă l ţ a r e , u n i f i c a r e i n t e r i o a r ă , îm­păcare cu e x i s t e n ţ a , c ă dec i e un refugiu îm­p o t r i v a d e s p e r ă r i i provocate de pierderea s en . suiui vieţ i i sub lov i tur i l e r e p e t a t e a l e Rău lu i , a l e s u f e r i n ţ e l o r de io t felul" ( M i r c e a F i O i i a a : M i s t i c i s m şi c r e d i n ţ ă , B u c u r e ş t i , 1946, pag. 243) .

R e l i g i a c r e ş t i n ă î n v a ţ ă , c ă Dumnezeu a c r e a t l u m e a d a r n'a l ă s a t - o apoi p r a d ă î n t â m ­plăr i i , c a în deism, c i „ t r a n s c e n d e n t u l " se c o . b o a r ă in i m a n e n t , i n t e r v i n e în v i a ţ a de aici , „se î n g e m ă n e a z ă cu l u m e a n a t u r a l ă , ia ade­s e a î n f ă ţ i ş a r e a sensibi lului şi m a t e r i a l u l u i , d«ş -p ă s t r e a z ă î n s u ş i r e a s p i r i t u a l i t ă ţ i i , i r in a m e s ­t ecu l cu sensibi lul , suprasens ib i lu l nu se sco . b o a r ă , ci î n a l ţ ă la s ine sens ib i lu l" (Mir e a tio. î i a n , o. c . p . 2 2 5 ) .

F o l o s u l c e i t r a g e omul de pe u r m a şt i in­ţei e*te m a r e , c ă c i i -a e l i b e r a t de p u t e r e a şi ele­m e n t e l e n a t u r i i , i -a adus u ş u r i n ţ a ş i c o m o -d i t a t e a , făcându-1 să se s i m t ă m a i s igur şi f ă r ă gr i jă în mij locul n a t u r i i , d a r m u l ţ u m i r e a suf­l e t e a s c ă şi f e r i c i r e a a d e v ă r a t ă nu i-o d ă de­c â t re l ig ia , f i indcă ea îi dă nu n u m a i c u n o ş ­t i n ţ e , ci îi î n c ă l z e ş t e suf le tul cu conv inger i m a r i şi h o t ă r â t o a r e p e n t r u v i a ţ a şi dest inul lui. R e l i g i a nu î n s e a m n ă n u m a i o c u n o a ş t e r e a lui Dumnezeu, ci o p a r t i c i p a r e l a E l .

« C r e ş t i n i s m u l a e l i b e r a t pe om de v e c h e a t e r o a r e a haosu lu i , a î n t u n e c a t e l o r p u t e r i de­monice , a s c u n s e îu dosul n a t u r i i ; ei a e l iberat sp ir i tu l o m e n e s c de a c e a s t ă a p ă s a r e şi a pus pe o m pe p i c i o a r e ; s o a r t a omului a supus-o lui Dumnezeu , nu n a t u r i i ; a d e c ă i n t e r i o r u l u i nu e x t e r i o r u l u i . Omul n'a putut c u n o a ş t e na­t u r a în mod ş t i in ţ i f i c , şi n'a putut s'o s t ă p â ­n e a s c ă în mod tehn ic , a t â t a t i m p c â t n a t u r a i s e p r e z e n t a c a l o c u i t ă de demoni , şi sp ir i te le de c a r e depinde v i a ţ a lui. C r e ş t i n i s m u l a eli­b e r a t pe o m de a c e s t pandemonisru , şi pr in a-c e a s t a a p r e g ă t i t s p i r i t u a l , p u t i n ţ a desvo l tăr i i ş t i i n ţ e l o r n a t u r i i şi a t ehn ice i , p o s e d a r e a n a ­t u r i i di c ă t r e om şi s u p u n e r e a ei a c e s t u i a " (N. B e r d i a e v ; C r e ş t i n i s m u l şi a c t i v i s m u l omu­lui, 1933, pag . 6 ) .

Iată prin urmare, cum creştinismul prin cre­dinţa şi principiile sale divine a avantajat in mod covârşitor desvoltarea ştiinţei noi, pe care se fun­dează ştiinţa şi cultura de azi. Acest aport adus de creştinism progresului ştinţific, recunoscut cu de­plină autoritate de oamenii de s tanţă români şi streini, citaţi in decursul expunerii, ii afirma, cu toată tăria legitimitatea şi necesitatea şi pe viitor, fiindcă — după cum spune Mgr. Bougaud — „cu cât umanitatea merge înainte cu atât învăţătura lui

Nr. 40 — m Septemvrie 1946

H^stos este mai izbitoare La fiecare trebuinţă nouă, fa ăipunde prîntr'n ncuâ răsărire de îun*înă prinţ* 'u- leite necunoscut până atunci" flîsus Hri-stop, p»e. 473>.

„Credinţa s» Biserîra svrt necesităţi vieţii în o r i e t''rrru*t s« fn cric* cKrp. mpt ípriünítrare ale prrerpsului p*ré*rp. sunt auxiliare stuftei"

Ştiinţa îl ÎP*Jta pe rm, iar f rpdirf îl ?u*tîn*. I r / a progresele stit'n'ifire gl ' f hnice îj* fie fu adevérpt folnsirnare ru ren îVr . trer-ue fă fie adee-va e setei Jor de spirit' aîjtate. Omenirea de azi trebue să înte'esgă adevărul, câ în aceste propuse tehnice si stinţ'fiee este 'nsăsi má>p lui Dumnezeu care îndeamnă ú aiută pe om sâ pătrund! tot mai temeinic t^ine'e fir<» <=» *ă urce tot mai sus pe scara desăvârşirii" fMiron Cristea).

Df'ctorul filosofului din antichitate se adeve­reşte prin urmare şî azi: S'iinta rrultâ apropie re om de dumnezeu, iar put'na ştiinţă îl depărtează.

Omul se foloseşte de ştiinţă, dar trăiest- prin religie, Pr, MARIN SFETCU

Pacea: echilibru între antiteze Zorii păcii, pe care sufletul omenesc i-a dorit cu atâta

sărg, stau împrăştiat razele binefăcătoare pe'ntreg pămăn-tul. Era ceva firesc tendinţei de continuă evoluţie a ome­nirii. Căci numai în vreme de pace se poate clădi. Numai sub pavăza ocrotitoare a ei omul are putinţa de a deveni om. In afara ei domneşte neliniştea, sgcmotul, duhul râului, haosul. Conştienţi de acest adevăr, căpeteniile cu resţvn derg pentru siguranţa păcii mondiale, pentru durabilitatea păcii, se strădwsc din răsputeri, cu o râvnă de nebănuit, să găsească cele mai potrivite moduri, care să promită o adevărată şi nestingherită pace. Si, strădania lor imensă nu va fi inzadar. Aceasta o cere însăşi natura sufletului nostru. Căci starea lui de fericire, de echilibrare, nu şi află reali­zare decât in stagiu de pace.

Băntuielile pe care râshoiul de exterminare reciprocă dintre popoare le a produs în omenire, sunt mari. Sunt aşa de mari, încât bătălia spiritelor, care a luat locul celei a armelor, pentru aflarea mijloacelor de uşurare a greutăţilor ce apasă cu dârzenie asupra tuturor, va trebui să fie cu atât mai fără preget. De aceea în toate statele nu se pre­cupeţeşte nici cel mai minim timp, pentru sforţările unite ale tuturor in scopul construirá a tot ceea ce, cu atâta sălbăticie şi fără pic de omenie, s'a distrus. Sunt consecin­ţele răsboiului. Noi trebuie sâ ne ridicăm, pentrucă noi ne-am îmbrâncit în prăpastie.

Desigur câ, o pace durabilă nu va fi posibilă, dacă nu se va ţine seamă de stabilirea unui echilibru între spirit f¿ materie. Căci, zică cineva ce va vrea — între aceste doua principii a fost de când există lumea, o dârză luptă, iar conflictul ce abia s'a aplanat, s'a iscat tot datorita acestor doua antagonisme. Este, de altfel, un fapt îmbucurător, căci în fond, lupta pentru supremaţia unuia sau a altuia, Unde iot către fericirea omului. Depinde. însă, ce fel ât

Pag. 303

fericire vor fi în stare sa na\i%e?.e independent unul de altul. Că între aceste două antiteze există o continuă luptă, nu ne îndoim nici un moment. De altfel devenirea rui posibilă numai atunci când avem de lucru cu factori con­tradictorii. Căci uniformitatea înseamnă atare pe Joc. $i, una este starea pe foc concepută frrâ Iurtă si olt a este cea rezultată din lupta contradicţiilor Numai din opoziţia for­ţelor se naşte devenirea, preţrtsul.

Dacă există acest} doi mnri fartori antitetici, care sunt înt'o continuă polemică, fiecare fiind contrastantul ce­luilalt, din lupta acestora născăndu-se devenirea, nu i mai puţin adevărat, câ din acest antagonism inerent se naşte un proces unitar. Aceste două contradicţii, spirit şi materie, duc la procese. Datorită acestor procese, ele se Pun de a^ord. Din antagonism se naşte unitatea, armonia, echilibrul. Dacă n'ar exista procesele, n'ar exista armonia, erhdibrul din lume.

Această luptă dintre aresti doi poli, opuşi, se naşte şi se soldează după o anumită lege. Această lege unifică contrastul. Că se desvoltă după o anumită lege, ne dove­deşte tocmai faptul câ tinde spre armonie, iar armonia nu poate să existe decât intr'o unică lege, care pure în acerd, în echilibru, antagonismul dintre spirit şi materie — in ca­zul nostru — sau între alţi contrastanţi din lume Acest factor din lume, firul roşu din lume, este nimeni altul şi nici altcumva numit, decât Dumnezeu. Lupta dintre anta­gonisme este rezultatul libertăţii omului, iar armonia, echi­librul din lume, este rezultatul intervenţiei atotperfectiunii divine. Raţiunea divină pătrunde întregul univers, pentrucă întregul univers se unifică.

Prin urmare — şi acest fapt vu-l poate tăgădui ni­meni — dacă există o imensă ciocnire între spirit şi materie' acesta nui un motiv care ne ar îndreptăţi <<rî credem că pacea ar depinde de victoria unuia din aceşti doi factori contradictorii, ci pacea se va bizui numai pe rezultatul luptei dintre ei: echilibru intre antitezele spirit şi materie. Armonia, echilibrul, lucrul măsurat, este tet ceea ce poate, şl ar trebui să dorească, omul. E tot ceea ce poate să-l facă pe om, om. Ş'apoi, cat ne priveşte, mai degrabă se va putea sprijini pacea pe o acţiune de spiritualizare a materiei, decât pe una de ma­terializare a spiritului. Nimeni nu neagă necesitatea mate­riei in vieţuirea umană, dar cu atât mai mult suntem siliţi să acceptăm existenţa şi necesitatea unei vieţuiri de ordin spiritual. Adică, tot echilibru între antiteze. Atât materia­lismul excesiv, cât şi spiritualismul excesiv, sunt deopotrivă de condamnat. „Omul aşezat numai inlăuntrul lui, sau exclusiv inafara lui, este un om parţial. Si vom judeca o astfel de reformă a omului, după nivelul la care îl situează intre cei doi poli: eu şi non eu , — obiectiv şi subiectiv, realitate internă şi realitate externă... O fiinţă umană — privind problema individual, - nu este. astfel, nici un in­trovertit, nici un extravertit, ci un echilibru armonic intre aceste două mari puteri, cari tini aA absorbi fiecare: lumea obiectivă şi lumea subiectivă" (Anton Dumitriu: Orient fi Occident, Bucureşti, p . 177-78).

Ne bucurăm nespus de mult când, astăzi, se militează cu atâta insistenţă pentru o cât mai simţită „mărire a pro-

RîSFPICA ST SCOACA

P&g. 304 BISERICA §1 SCOALĂ Nr. 40 ~ M Septemvrie 1046

ducţiei" materiale. Am face o mare greşală daca am nega necesitatea acestui justificat avânt. Nimeni nu repudiază progresul material ţi tehnic. El este necesar pentru uşurarea vieţii terestre şi prin aceasta facilitând, indirect, şi „mărirea producţiei spirituale". Cum ? Progresul, prin pătura lui, nu face altceva, decât uşurează sectorului animalic din om condiţii de vieaţa mai uşoară Prin aceasta, vrând nevtănd, stabileşte tot un echilibru, care este in folosul omului.

Omul acţionând fn acest sens, ţinta lui ru poate fi alta decât a deveni „stăpân" al naturii. Acest privilegiu de rege al materiei, poate fi rum ai etapă şi mijloc, nu scop ultim al existenţei cu adevărat omeneşti. Ea ar oferi condiţia optimă ce-ar face tot mai sensibilă apropierea de o formă ideală de organizare a vieţii omeneşti. Căci „această organizare ideală ar permite, la rândul ei, să fie înlocuite de maşină forţele umane pretutindenea unde iniţiativa individuală nu e indispensabilă. O astfel de înlocuire ar crea apoi pe seama tuturor acea liberare şi răgaz care ar oferi, iarăşi pe seama tuturor, condiţii de înflorire maximă a puterilor • creatoare de elemente de cultură a sufletului, singurele care fac din viaţa omenească însăşi, valoarea supremă şi intr'adevăr demnă, de a fi trăită" (D. D. Roşea: Puncte de sprijin Sibiu, p . 146).

Deci, pacea nu se poate concepe decât prin stabilirea unui echilibru intre antitezele: spirit şi materie. Iar acest echilibru antitetic nu poate fi întrevăzut decât pe marile culmi, ocol unde omul, in orice acţiune se întâlneşte cu Creatorul Pr. Avram Petrtc

licenţiat în Teologie.

Revenirea bisericii unite din Ucraina la ortodoxie

Acest eveniment a avut loc Ia sinodul bise­ricii unite ucrainene, convocat de Comitetul cen­tral de iniţiativă pentru revenirea bisericei greco-catolice Ia ortodoxie, In zilele de 8—10 Martie 1946, Ia catedrala Sf. Inrie din Livov (Lcmberg). Prin acest act s'a pus capăt situaţiei, care a dăi­nuit din 1596, când sub presiunea politică a po­lonezilor şi la intrigele Vaticanului, o parte din Biserica Ortodoxă ucraineană s'a unit cu Bise­rica romano-catolică.

Astfel după 350 de ani de viaţă streină, pen­tru cei uniţi cu Roma a sosit momentul, când În­treg poporul ucrainean a devenit una prin aspi­raţiile sale istorice, prin suflet, limbă şi credinţă. Prin revenirea la ortodoxie a căzut ultima pie­dică, care li despărţea de fraţii lor ortodocşi.

Biserica unită din Ucraina apuseană a avut armatoarele eparhii: a Lembergului, Stanislavului şi Drogobacisco-Samborului, cu 102 protopopiate. Comitetul central de iniţiativă care a realizat această anire s'a format în luna Maiu 1945 din armatoarele persoane: Dr. Ga vrii Costelinic pro

tofereu, vicarul eparhiei Prejemâşl, Dr. Mihail Melnic şi decanei eparhiei Stanislpvului pr. An. tonîe Pelveţchii. Până în ziua Sinodului la aceat comitet au aderat, prin declaraţii personale, eu exprimarea dorinţei de a ieşi din panul Bi*»e r'Vei unite şi a reveni la ortodoxie, 997 preoţi d*n 1270 câţi a avut în total Biserica unită, adecă 78% din cler şi-au exprimat dorinţa de revenire la ortodoxie.

La lucrările Sinodului au luat parte 210 preoţi delegaţi cu drept de vot decisiv şi 19 de. putaţi mirepi în calitate de oaspeţi. Delepatii au fost aleşi câte 1—2 din fiecare protopopiat. Acolo unde nu s'a făcut alegeri, delegatul a fost numit de protoiereu. Afară de aceasta la Sinod an sosit din unele protopopiate preoţi din iniţiativă pro­prie, cărora Comisia de validare mandatelor lea recunoscut calitatea de deputaţi.

Comitetul central de iniţiativă a invitat la Sinod şi pe reprezentanţii grupului, care a fost contra revenirei la ortodoxie, dar ştiind că ma­joritatea zdrobitoare a clerului este pentru reve­nirea la ortodoxie, aceştia n ' a u luat parte.

Participanţii Sinodului ascultând referatul şi dezbătând argumentele istorice, politice şi teo­logice, au hotărât în unanimitate să rupă legă­tura cu Vaticanul, ieşind din Unirea cu Biserica romano-catolică şi să revină la credinţa ortodoxă în sânul Bisericei Ortodoxe Ruse.

Sinodul şi-a terminat lucrările sale ca ser­viciul divin după ritul ortodox în catedrala Sf. Inrii, cu participarea exarhului şi mitropolitului Ivan al Chievului şi a epiecopilor: Macarie, Nes-tor, Antonie şi Mihail.

La Sinod au luat parte, ca delegaţi şi epis­copii: Mihail Melnic a Samborului şi Antonie Pelveţchii al Stanislavului.

Astfel acest Sinod, la care au luat parte 216 deputaţi, reprezentând 78% din clerul unit întreg, a fost în drept, din punct de vedere canonic, să denunţe actul de unire a sinodului dela Brest-Li-tovsc din 1596 şi a reveni la Biserica ortodoxă.

Iar în ceea ce priveşte atitudinea credin­cioşilor laici faţă de hotărârile de faţă, trebue să scoatem In evidenţă că conştiinţa ortodoxă la ucrainenii uniţi era trează şi ei, fără nici o sga-duire sufletească, au folosit conjuctura politico-istorică, pentru revenirea la ortodoxie.

Aceasta o confirmă mişcările de revenire în masă la ortodoxie a parohiilor unite în anii 1914—1915 şi din Lemcovşina în anii 1925—1939.

In timpul lucrărilor Sinodului prezidiumul, în zilele de 8—10 Martie a primit, nu numai dela credincioşi singuratici ci şi dela parohii, sute de telegrame de adeziune pentru revenirea la orto­doxie. Nici din partea credincioşilor, nici din

S f . 40 - 3§ Septembrie 1048 BISERICA S I $ 6 0 A L A Pag. 805

partea clerului lucrările Sinodului n'au întâmpinat manifestări oetile, încât hotir îr i le eu fost de perfect acord cu dorinţa tuturor credincioşilor şi cu mersul istoriei.

Datorită actului unirei cu Rcma, Bieerica ortodoxă din Ucraina în trecut au suffrH multe represalii. Sute de b'serici au fost închise si chiar nimicite, tar credincioşii orr<-doc$i ev fost trecuţi cu forţa Ia biserica unită. Ceî'batarismul obligatoriu pentru clerul unit, ca şi pltfle măsuri orbitoare dictate de Vat ican în Polonia veche, at întărit conşti'nţa ortodoxă a maseW.

In împrejurările actuale, cârd poporul ucrai­nean e unit într'un singur stat, ar f ifoet oabun ditate s i se fi menţinut d'ferenţif rea bisericească, care a fost impusă cândva cu forţa de Roma catolici .

Acest ultim argument a fost utilizat de ma­joritatea deputaţilor sinodali, cari au luat crvân-tul la Sinod, exprimând dorinţele păstoriţilor lor greco-catolici.

Pr. A. Cuzneţov

Sfinţirea bisericii din Rişculita A scrie despre zidiri şi sfinţiri de biserici în

aceste vremuri de lipsuri şi de scumpete excesivă, pare ceva de neînchipuit. Cu toate acestea, dacă străbaţi colţul dinspre nord-est al eparhiei Aradului, îţi este dat să vezi o mulţime de biserici noi, unele în plină lucrare, altele aşteptând doar ziua în care Intâlstătătorul acestei eparhii să le dea destinaţiei pentru care s'au zidit.

Când le priveşti din mersul trenului şi le vezi cu turlele încă neterminate sau cu haina împodobită şi gata pentru marele ospăţ al târnosirii, îţi dai seama că, în pofida nenumăratelor încercări şi greutăţi ma­teriale prin cari a trecut poporul nostru dela un timp încoace, totuşi el n'a uitat că râvna pentru cele spi­rituale este lucrul esenţial. Toate aceste biserici îţi vorbesc de jertfe materiale şi osteneli de neînchipuit, toate îţi evocă amintiri din trecut şi îţi picură în suflet certitudini pentru viitor. Toate sunt destinate să ră­mână cetăţi ale spiritului, în care omul se întâlneşte cu Dumnezeul său şi se sfinţeşte prin El.

O astfel de biserică, zidită cu multă trudă şi osteneală, a fost sfinţită de către P. S. Sa Părintele Episcop Andrei, în ziua de 22 Septemvrie a. c. în comuna Rişculita din protopopiatul Hălmajului. Aşe­zată Ia marginea de Răsărit a eparhiei noastre, această comună de moţi, deosebit de râvnitori în cele ale Domnului, şi-a avut o biserică din timpuri străvechi. După datele aflate de preotul locului, la anul 1827 comuna Rişculita îşi avea atunci o biserică căreia i se făceau reparaţiunl, ceea ce denotă că data din vremuri mult mai vechi. In anul 1836 această bise­

rică, fiind distrusă în parte de un Ioc, Iu reedificată şi după mai multe reparaţiunl s'a menţinut până în anul 1941, când din cauza intemperiilor vremii a ajuns să nu mai fie practicabilă pentru slujbele dumnezeeşti. In acel an, preotul Iosif Petroviciu, un neobosit oste­nitor în slujba preoţiei, dimpreună cu membrii con­siliului parohial, hotărăsc reedificarea străvechiului locaş şi după cinci ani de alergări şi jertfe materiale şi-au văzut Sionul terminat.

In vederea târnosirii Iui, P. S. Sa Părintele Episcop Andrei a plecat cu maşina din Arad încă din ziua de Sâmbătă 21 Septemvrie a. c. La Intrarea în comună, în faţa unei porţi triumfale, au ieşit întru întâmpinare un sobor de 6 preoţi în odăjdii, con­ducătorii comunei, membrii consiliului parohial, corul bisericesc şi credincioşii purtând prapori şi steag. Sând P. S. Sa descinde din maşină, corul bisericesc, condus de neobositul Director şcolar Emîlian Rişcutia, intonează: „Pre Stăpânul...*, iar Dl notar Aurel Mi-cluţia şi Preotul Iosif Petroviciu rostesc călduroase cuvinte de bun venit. Amândurora le răspunde P. S. Părinte Episcop, spunând că vine pentru a doua oară în aceste părţî, pentru a sfinţi cea de a doua bise­rică zidită prin râvna Preotului Iosif Petroviciu şi a credincioşilor săi. După aceasta cortegiul, la care s'a adăugat şi Dl primpretor N'colae Turuc, ing. agr. Câmpeanu din Baia de Criş, Dl Dr A. Rîşcuţia, Dl Moise Rişcutia, Dl judecător Dr Terentie Micluţla şi alţii, conduce pe P. S. Sa la biserică, cântându-se pe drum troparul „Bine eşti cuvântat..." P. S. Sa era însoţit de P. O. Părinte Protopop Ştefan Bogdan al Hălmajului şi de diaconii S. Moleriu şi Gh. Şerb.

La sf. biserică P. S. Sa Părintele Episcop Andrei a slujit o scurtă slujbă, după care a fost condus la cină, masa fiind pregătită prin osteneala harnicei preo-tese Florica Petroviciu, ajutată de Dna Zoe Micluţia, Dna Dr Aurel Rişcutia şl Dna Zoriţa Rişcutia.

In dimineaţa zilei următoare, un sobor de 8 preoţi şi 2 diaconi şi un mare număr de credincioşi conduc pe P. S. Sa Părintele Episcop, îmbrăcat în odăjdii, dela şcoală la biserică, unde are Ioc îndăti­nata înconjurare, ungerea cu sf. mir şi stropirea cu apă sfinţită a exteriorului s i locaş. După intrarea în biserică, se spală şi se îmbracă prestolul, se stropeşte cu apă sfinţită interiorul, îar după luarea vremii a început sf. Liturghie, slujită de P. S. Sa Părintele Episcop, înconjurat de soborul preoţesc alcătuit din: P. O. Protopop Ştefan Bogdan, Preoţii: Gh. indrieş— Şteia, David Tămaş-Obârşia, Toma FIorea-Tomeşti, Romulus Micluţia—Pâncota, Ioan Leucian—Leauţi, Iosif Petroviciu-Rişculiţa, D. Tudor-Arad. diaconii: S. Moleriu şi Gh. Şerb. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericesc din Rişculita, condus de DI Director Emilian Rişcutia. Erau de faţă în sf. biserică: Dl Nicolae Turuc, primpretorul plasei Baia de Criş, Dl Dr Sabin Riscuţia, Dl Dr Traian Costina, Dl Dr

Pag. 306 B I S E R I C A SI SC0AT:A Nr. 40 — 29 Septemvrie 1946

Aur*! Rîscutîa, DI judecător Dr Terentie Mi chiţ 'a. DI Dr ïacob On cu, ing. apr. Câmpianu. Dnîî judecă­tor! Dr Nicolae Popovici şî Nîcolescu, Dl avocat Ioan Faur. Dl Cărbunarii, directorul Liceului industria? din Baia de Cris, Dnli profesori : C. Doparu si Nicolae Ândreescu, Dnii notari : Aure! MicIutia—RiseuHta, Nicolae Vlad—Tomeslî , Amos Turuc—Vata de jos, DI inspector losif Spădaru, Dnii învăţători : A. Po-poviciu, Ioan Ivase£—Alios, Ioan Sulea—Baia de Criş, Moi se Străut-Rişcul i ţa , Alex. Pâ rva -Leau t ş? o mul­ţime impresionantă de credincioşi din Rişculiţa şi satele din jur.

In decursul sf. Liturghii, la Hem vie. P. S. Sa Părintele Episcop a hirotcr.it întru preof-drhovrn'c pe diaconul Gh. Şerb, iar la priceasnă a rostit o pătrun­zătoare predică despre : Biserică şi menirea ei.

La sfârşitul sf. Liturghii. Preotul losif Petroviciu a cetit o dare de seamă despre ridicarea bisericii, după care P. S. Sa Părintele Fpiscop, în cuvinte calde şi deosebit de binevoitoare, a lăudat strădania Sî. Sale şi după ce La îmbrăţişat, I-a distins cu brâu roşu. P. O. Părinte Protopop Ştefan Bogdan a da* cetire actului de distincţie, iar Preotul losif Petro­viciu a mulţumit P. S. Sale şi 1-a asigurat că va munci şi pe mai departe cu aceeaş râvnă şi ambiţie de până aci. S'a împărţit apoi anafora, iar P. S. Sa Părintele Episcop a fost condus de soborul preoţesc şi credincioşi delà biserică la şcoală, unde a avut loc o masă comună, pregătită şi servită prin bună­voinţa aceloraşi Doamne de cari am pomenit, din daniile făcute de credincioşii din comună. în decursul mesei au cuvântat: P. S. Sa Părintele Episcop Andrei, Dl. prim-pretor Nicolae Turuc, P. O. Prot. Ştefan Bogdan, Dl. înv. I. Ivaşcă-Alioş, DI. inspector I. Spădaru, DI. lonescu şî Dl. avocat Ioan Faur. De menţionat că vorbitorii, cari în parte sunt fii ai co­munei, şi-au arătat ataşamentul fată de biserica stră­moşească şi au exprimat cuvinte de laudă Ia adresa Preotului losif Petroviciu, prin a cărui strădanie s'a ridicat sf. lăcaş.

După masă P. S. Sa Părintele Episcop a făcut câteva vizite în comună, după cari a pornit cu ma­şina spre Arad.

Cei cari am participat la târnosirea bisericii din Rişculiţa, ne-am întors acasă purtând în suflete icoana caldă a fraţilor preoţi din munţi, care trecând peste toate neajunsurile de natură materială, totuşi îşi poartă cu deosebită râvnă şi jertfelnicie marea misiune ce li s'a încredinţat, misiune pentru care P. S. Sa Părintele Episcop Andrei a rostit la masa comună cuvinte deosebit de elogioase. T ,

Citiţi ş i răspândiţi Foaia Religioasă

„Calea Mântu i r i i "

Despre ce să predicăm? Duminpcă în 29 Sept. 1946 să vorbim despre •

VITALITATEA ŞI PERMANENŢA CREŞTINISMULUI Cu dovedirea dumnezemi creştinismului, seria

meditaţiilor noastre apologetice despre religie, s'ar putea încheia. Totuşi, e necesar să mai dezbatem un subiect de foarte mare însemnătate. Sunt glasuri care strigă în lumea mare că religia e a trecutului; un idea! perimat, o forţă îmbătrânită; că viitorul are alte idealuri de înfăptuit, alte probleme: concrete, urgente şî generale, nu secundare şi particulare, cum ar fi cele religioase. Din astfel de afirmaţii, puţin gândite, suntem nevoiţi să vorbim, cât de sumar, despre vitalitatea şi permanpnta creştinismului, ur­mând să vorbim altădată (într'o altă lucrare), ceva mai pe larg, despre actualitatea şi necesitatea religiei.

— „Toţi împăraţii îşi pierd, prin moarte, odată cu viaţa si stăpânirea. Singur Hristos Domnul este închinat şi slăvit de toată lumea, mai vârtos după moartea sa şi până în vec i" — spune Sf. Ciril al Ierusalimului (Cateheza IV).

Adevărul acesta îl verifică omenirea de două­zeci de veacuri şi în el se cuprinde cel dintâi semn care probează vitalitatea şi permanenta creştinismu­lui. Intre toate religiile, filosofiile şi imperiile lumii, creştinismul are cea mai mare vitalitate. Zoroastru a murit. Confucius a murit. Budha a murit. Maho­med a murit. Religiile lor de mult sunt îmbătrânite şi aderenţii lor în continuă scădere. Iisus Hristos e viu; trăeşte şi cucereşte mereu noi ucenici. Ni ci o filosoîie n'a cucerit omenirea întreagă; niciun impe­riu nu s'a întins peste toată fata pământului. Creş­tinismul are credincioşi: misionari, închinători şi mar­tiri peste tot globul. Iisus Hristos înnoeşte prin sân­gele său firea omenească „cea stricată prin păcat" (Sf. Vasilie cel Mare) şi prin Evanghelie îi luminează destinul. Duhul Sfânt, prin harul său. circulă în vi­nele omenirii creştine şi o sfinţeşte. Este o legătură vie, organică, între Hristos şî omenirea creştină, şi de aceea creştinismul e deapururea viu şi învingător. *

* Napoleon, înainte de a muri, primind taina Sf. Cumi­necături deia abatele Vignale, a făcut contelui şî generalului său devotat Montholon, următoarea mărturisire:

„Pe tron n'am practicat religia, pentrucâ puterea îm­bată pe oameni. Dar totdeauna am avut credinţă: sunetul clopotului mi-a făcut plăcere si vederea unui preot m'a miş­cat. Vreau să dau laudă lui Dumnezeu... căci viata aceasta, dragă Montholon, este o veşnică luptă între sabie si spirit. Se întâmplă uneori că birue sabla: dar nu se poate ca vic­toria finală să nu aparţină spiritului.

„S'au admirat cuceririle lui Alexandru si ale lui Caesar, făcute prin sabie. Ceea ce au înfăptuit dânşii, a pierit.

„Dar iată un cuceritor care atrage, uneşte, incorporează cu sine, prin puterea iubirii, nu o naţiune, ci neamul omenesc. Sufletul omenesc, cu toate puterile lui, este doar o legătură a existentei cu Hristos".

* St. Diamandi: Iisus Hristos nu are în viata şi opera sa

niciun punct vulnerabil, nu are călcâiul lui Achile. Furia cu care sé ridică adversarii împotriva lui face olovada cea mai vie despre dumnezeirea si veşnica sa actualitate.

— „Iisus Hristos are si astăzi apologeţi fanatici şi de­tractori înverşunaţi. In jurul numelui său se dau şi în zilele noastre bătălii vijelioase. După scurgerea unui timp aşa de îndelungat, Iisus se dovedeşte tot atât de actual, ca si acum 19 veacuri. Roata vremii n'a putut să-l macine şi să-l înve­chească. A rămas acelaş, strălucitor si viu, isvor nesecat de energie spirituală, ferment de civilizaţie şi cultură, factor de progres, ctitorul care făureşte cetatea viitorului. — Este şi acesta un semn care dovedeşte divinitatea lui Iisus" (Fiul lui Dumnezeu, I, p. 137).

tfr. 40 — 29 Septemvrie 1946 BISERICA S I SCOALĂ Pag. 30?

între toate religiile, îilosoîiile şi împărăţiile lumii, creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen-trucă Evanghelia cuprinde cele mai trainice valori spirituale. Nimeni nu a vorbit ca lisus Hristos; nicio carte nu poate face concurenţă Evangheliei. Nici înainte, nici după Hristos, nimeni nu a învăţat aşa de simplu, aşa de sincer şi inimitabil de frumos ca lisus. Virtuţile şi adevărurile Evangheliei sunt vir­tuţi sfinte, credinţe şi adevăruri eterne. Ele suportă de atâta vreme toată critica şi toată ura vrăjmaşi­lor, fără să-şi piardă nimic din puterea şi frumuse­ţea lor divină.

Intre toate religiile, îilosoîiile şi împărăţiile lumii, creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen-trucă e religia vieţii, în autenticitatea şi veşnicia ei. „Consider creştinismul ca singura religie care dă un înţeles vieţii", mărturiseşte L. N. Tolstoi. Creştinis­mul lămureşte misterul vieţii şi viaţa reclamă creş­tinismul, ca pe una dintre nevoile ei naturale şi spi­rituale. Forţa creştinismului nu stă în logică şi în demonstraţii sterile, ci în aderenţa lui la tot ce este viaţă pură, viaţă adevărata, viaţă care merită să fie trăită nu numai în svârcolirile ei efermere şi de­şarte, ci mai ales în lumina sfinţeniei şi a nemuririi.

Intre toate religiile, îilosofiile şi împărăţiile lumii, creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen-trucă e religia iubirii sfinte şi eterne. „Dumnezeu este iubire" şi iubirea este singura virtute nemuri­toare. „Proorociile se vor desfiinţa, limbile vor în­ceta, cunoştinţa se va sfârşi... Dragostea niciodată nu cade" (I Cor. 13, 8), Iubirea e atribut divin, vir­tute eternă. Religia iubirii e divină şi eternă, ca şi Dumnezeu.

Intre toate religiile, îilosofiile şi împărăţiile lumii, creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen-trucă e singura religie într'adevăr universală, lisus Hristos s'a impus tuturor generaţiilor, tuturor rase­lor şi tuturor conştiinţelor. Evanghelia se adresează la „toate neamurile", „până la marginile pământului" şi „până la sfârşitul veacurilor". Creştinismul nu poate să fie de nimeni oprit sau nimicit, pentrucă nu există a doua forţă universală, care să i se poată împotrivi. Vitalitatea şi divinitatea creştinismului au fost de atâteaori adeverite în probele de foc ale per­secuţiilor şi eresurilor.

Intre toate religiile, filosof iile şi imperiile lumii, creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen­trucă e organizat şi permanentizat în Biserică. Are ierarhie, temple, crez, cult şi disciplină, prin care supravieţueşte peste oameni şi peste veacuri. Nu există o organizaţie mai formidabilă decât a Bise­ricii, nici o coheziune internă mai naturală decât a membrilor ei. Ici-colo, templele pot fi dărâmate, ie­rarhia martirizată şi turma împrăştiată; creştinismul trâeşte subteran, în inimi, sau torţa lui trece în alte

mâini, care ştiu să o poarte cu şi mai multă vigoare. * Intre toate religiile, îilosofiile şi împărăţiile lumii,

creştinismul reprezintă cea mai mare vitalitate, pen­trucă a treia parte din omenire, însetată de lumina adevărului şi de harul mântuirii, se adapă din iz­voarele Iul. In sânul creştinismului îşi află oamenii liniştea, mângăerea, ajutorul, sfinţenia, desăvârşirea şi fericirea supremă. Toţi oamenii au lipsă de Hristos şi de Evanghelia lui; de o concepţie luminoasă şi adevărată despre lume şi viaţă; de o cale sigură de ameliorare şi mântuire pe care numai El o poate oferi, lisus Hristos e revelaţia lui Dumnezeu, întru­parea şi arătarea lui Dumnezeu în istorie, suprema dovadă a existenţei lui Dumnezeu şi a proniei di­vine. El asigură protejarea şi desăvârşirea persoa­nei umane, deşteptarea şi cultivarea simţului divin în om, mântuirea sufletelor şi împăcarea popoarelor. Creştinismul este răspunsul lui Dumnezeu la strigă­tul după ajutor al omenirii. * *

Dacă atâta lume întinde braţele după lisus Hristos, dacă din atâtea guri se fac rugăciuni către Dumnezeu, dacă din atâtea piepturi se ridică stri­gate de ajutor şi cântece sfinte, dacă în atâtea bi­serici îngenunchiazâ milioanele de creştini, dacă Evanghelia se tipăreşte şi răspândeşte în lume cu tot mai multă putere, dacă cele mai evoluate po-

* Guizot: „Este o admirabilă calitate a organizaţiei Bisericii creştine, că slujitorii ei sunt răspândiţi şi prezenţi tn societatea întreagă, trăind lângă colibe ca şi in preajma pa­latelor, în contact obişnuit şi intim cu condiţiile cele mai umile şi cu cele mai înalte. Ei sunt sfătuitori şi mângăetori ai tu­turor mizeriilor şi măririlor.

„Religia creştină e o putere tutelară, care a ueghiatde secole şi lucrează mai mult ca oricare alta pentru demnita­tea morală şi pentru cele mai de preţ interese ale omenirii".

* * Harnack: „ Creştinismul este predica lui Dumnezeu Tatăl atotputernicul, a fiului său lisus Hristos Domnul şi a învierii. El este Evanghelia Mântuitorului şi a mântuirii, a răscumpărării şi a naşterii din nou ; el e vestirea indumne-zeirii. El este Evangaalia iubirii şi a faptelor bune. El este religia Spiritului şi a puterii, a seriosituţii morale şi a sfin­ţeniei. El esie religia autorităţii şi a credinţei absolute, de-asemenea e religia raţiunii şi a cunoaşterii clare, şi in ace­tas timp religie sacramentara... El a religia unei cărţi sacre. Tot ce se poate numi religie, ei posedă ; tot ce se poate numi religie, el este".

Papini: „Avem nevoie de tine, — //sase — numai de tine, de nimeni altul. Singur tu. cel ce ne iubeşti, poţi simţi pentru noi toţi, iei ce pătimim, poţi simţi mila pe care fie­care dintre noi o simte faţă di sine însuşi. Singur tu poţi sim'¡i ce mare-i, mmăsurat di mare, nivoinţa ce avem deţine, in această lume, în acest ceas al lumii. Nimeni altul, nici unul dintre nenumăraţii ce sunt in viaţă, nici unul dintre cei ce dorm în glodul gloriei nu ne poate da nouă, nevoiţilor co­vârşiţi de cumplita sărăcie, în cea mai cumplită mizerie — a sufletului — binele care mântue. Toţi au nevoie de tine, chiar cei ce nu ştiu : cei ce nu ştia mai amarnic ca cei ce ştiu. Flămândul îşi închipue că umblă după pâine: ci îi e foame de tine ; însetatul crede că vrea să bea apă : ci îi e sete de tine ; bolnavul se mângâie că râvneşte sănătatea: ci boala lui nu-i decât lipsa ta, Cini caută frumuseţea pe lume te caută fără să-şi dea seama pe tine, cel ce eşti frumuseţea întreagă şi desăvârşită ; cine urmăreşte cu gândul adevărul te doreşte fără voia lui pe tine, cel ce eşti singurul adevăr vrednic sá fie cunoscut; iar cine se străduieşte să statorni­cească pacea te caută pe tine, singura pace în care pot odihni inimile neliniştite. Toţi te chiamă, fără a şti că te strigă; iar strigătul lor e nespus mai sfâşietor ca al nostru" (Viaţa lui lisus).

Pag. 308 BISERICA Şî ŞCOÂt Nr. 40 — 29 Septemvrie ÎS46

poare ale pământului mărturisesc religia creştină, — în veacul al 20-lea — cine se mai îndoeşte de vita­litatea creştinismului? lisus Hristos are cele mai multe altare de pe faţa pământului, mult mai multe decât primăriile care satisfac nevoile civile ale oa­menilor. Cine se gândeşte să numere primăriile sau chiar ministerele între chestiunile secundare sau par­ticulare ale popoarelor, când ele au în vedere atâ­tea interese ale obştei ? Cu atât mai mult: cine poate considera religia creştină o chestie particulară sau secundară, când ea este cea mai generală dintre toate. Dacă cercetăm: care e cea mai generală din­tre preocupările omenirii, răspunsul este: religia şi sanctuarele ei. Omenirea n'a avut şi nu are o pre­ocupare mai înaltă şi mai generală decât aceasta. Toată gloria omenirii este adunată în templele ei. In catedrale, în mănăstiri şi biserici, peste tot, în creaţii religioase s'a întrupat geniul artistic al po­poarelor creştine. Aici s'a adunat bogăţia lor, aici s'a înfiripat cultura lor, încât nu poţi să nu constaţi, că idealul cel mai constant al oamenilor şi al po­poarelor a fost să ridice sanctuare în onoarea lui Dumnezeu.

A afirma deci, că religia este un ideal perimat sau o chestie particulară, este a susţine un neade­văr. Creştinismul împacă „principiul conservator al unei certitudini neclintite, cu principiul novator al unui progres indefinit" (W. Monod). In felul acesta el fecundează cultura şi îşi manifestă în permanenţă vitalitatea.

„Foc am venit să arunc pe pământ", grăeşte Mântuitorul (Lc. 12, 49), focul iubirii sfinte, pe care nimeni nu-I poate stinge. Cu cât se duc veacurile, focul creştinismului tot mai mult se întinde; cu cât încercăm să-I stingem, el tot cu mai multă putere arde, — pentrucă e dela Dumnezeu, garantă sufi­cientă pentru vitalitatea şi permanenţa lui.

Lăsaţi-1 să ardă toate relele din lume; primiţi-1 în inimă, ca să vă purifice; ajutaţi să sporească al­tarele lui binefăcătoare şi vă plecaţi „genunchii înain­tea Tatălui din tare se trage tot numele părintesc în cer şi pe pământ, ca să uă dea după bogăţia măririi sale, să vă întăriţi cu putere, prin Duhul său, în omul cel dinlăuntru, spre a locui Hristos prin credinţă în inimile voastre, aşa încât înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Iubire, să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea şi lungimea şl adâncul şi înălţi­mea el, şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată pli­nătatea Iul Dumnezeu. Iar celui ce poate să facă, prin puterea care lucrează în noi, nemăsurat mat mult decât toate câte cerem sau pricepem noi, aceluia fie mărirea în Biserică întru Hristos lisus, în toate nea­murile şi în veacul veacului. Amin" (Efes. 3, 14 -21 ) .

Informatiuni • Consiliul eparhial plenar a! eparhiei

Aradului a ţinut şedinţă în ziua de Joi 26 Sep-temvrie a. c. S'a hotărât efeptuirea alegerii de protopop pentru protopopiatul Radna.

In aceeaş zi a ţmut şedinţă şi secţia admi-nistrativ-bisericească a Ven. Cons. eparhial, în cadrul căreia Ierom. Artemie Bender a fost nu­mit la parohia Gura-Vâii-Rostoci. Din acest pri­lej au fost primiţi în Academia Teologică din Arad, următorii: Aurel Raica-Saturau; Gavril Costan-Cinteiu; Florea LucaciJ3erindia ; Gavril Pondroş-Sildăbaj-Bihor; Gheorghe Bej-Cinteiu; Avacum Deliman-Şiclău şi Mihail IenăşelŞeitin.

Nr. 3621/1946.

Circulară Către toţi Domnii m e m b r i ordinari

şi adhoc ai Adunări i protopresbiterale electorale din protopopiatul Radna.

In temeiul mandatului primit dela Vene­ratul Consiliu Eparhial ort. român din Arad sub Nr. 3621/1946, din 26 Septemvrie a .c . ş i potrivit dispoziţiilor paragrafilor 14, 15 şi 16 din Regulamentul pentru procedura la alege­rea de protopresbiter, prin aceasta convoc pe Jo i , 17 Octomvrie a. c. orele 8 a.m. Consiliul protopopesc la şedinţă, în localul de şe­dinţe al Consiliului parohial a parohiei ort. rom. din Radna, spre a constata cvalificaţiu-nea candidaţilor şi a compune lista de can-didare, iar pe Jo i , 17 Octomvrie a. c. orele 10 a. m. Adunarea protopopească pentru ale­gerea protopopului, în Sf. Biserică din Radna, unde după oficierea Sf. Liturghii, împreunată cu Chemarea Duhului Sfânt, se va efeptui alegerea.

Arad, la 29 Septemvrie 1946.

Dr. Simion Şiclovan comisar consistorial,

A V I Z Rectoratul Academiei Teologice şi Direcţi­

unea Şcoalei de Cântăreţi din Arad, aduc la cu­noştinţă celor interesaţi că data înscrierilor, a examenelor restante şi de primire precum şi a începerii cursurilor la cele două şcoli se amână la o dată ce va fi anunţată la timp.

P. P. C. C. Părinţi protopopi şi preoţi sunt rugaţi a încunoştiinţa studenta teologi şi elevii cantori despre acest comunicat'

Rectoratul Academiei Teologice fi Direcţiunea Şcoalei de Cântăreţi .