Embed Size (px)
DESCRIPTION
ww
Citation preview
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială
Specializarea: Psihologie
Aplicaţii computerizate de analiză a
datelor
= Caiet de seminar =
Cadrul didactic:
Lect. univ. dr. Anca MUSTEA
_________________________________________________________________________1
Caiet de seminar .
Capitolul 1. Caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice
Obiectivul general: înţelegerea caracteristicilor specifice cunoaşterii
ştiinţifice.
Obiectivele specifice:
Structura capitolului:
Introducere. Surse şi forme ale cunoaşterii
Cunoaşterea ştiinţifică
Caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice
Structura unei cercetări
1.1 Introducere. Surse şi forme ale cunoaşterii
Dorinţa de cunoaştere, curiozitatea, a fost întotdeauna pentru om un motiv de
căutare şi explorare a lumii. Încă de la o vârstă foarte mică omul explorează lumea în care
trăieşte: curios, copilul pipăie obiectele noi pe care le întâlneşte, le miroase şi, mai ales,
încearcă să le bage în gură. Mai apoi urmează perioada întrebărilor „de ce?”: „De ce latră
căţelul?”, „De ce bunicul este bătrân?”, „De ce trebuie să dorm la amiază?” etc. Perioada
lui „de ce?” poate să continue pentru unii oameni întreaga viaţă. Aceştia, mânaţi de dorinţa
de a înţelege cum şi de ce se întâmplă anumite lucruri, vor încerca să descopere răspunsuri
la întrebările pe care le au în cărţi sau articole şi în lumea care îi înconjoară.
De-a lungul timpului oamenii au adunat sub forma scrierilor cunoştinţe despre
diferite fenomene – am putea spune despre lume în general – şi despre sine. Alteori
cunoştinţele au fost transmise de la o generaţia la alta pe cale orală, prin viu grai. Baza de
cunoştinţe adunate de înaintaşii noştri ne permite ca noi să nu revenim asupra unor
_________________________________________________________________________2
În urma parcurgerii acestui capitol studentul va şti:Să enumere şi să prezinte principalele surse ale cunoaşteriiSă enumere şi să explice principalele caracteristici ale cunoaşterii ştiinţificeSă prezinte stuctura unei cercetări ştiinţificeSă prezinte şi să explice care sunt caracteristicile unei bune teorii ştiinţifice
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
întrebări care şi-au găsit răspunsul de-a lungul timpului: noi învăţăm răspunsurile date de
alţii şi ne preocupăm să răspundem la întrebări care încă nu au răspuns. De exemplu, nu ne
mai întrebăm de ce cade mărul din pom pentru că Newton deja ne-a spus că acest lucru se
datorează forţei de gravitaţie care acţionează asupra mărului. Încercăm, însă, să aflăm de ce
oamenii acceptă să facă lucruri cu care nu sunt de acord şi cum acest fapt duce la
schimbarea atitudinii faţă de comportamentul problemă.
Toate cunoştinţele de psihologie care au fost adunate de-a lungul timpului în
diferite cărţi au fost dezvoltate pe baza unor cercetări. Majoritatea cărţilor de psihologie
conţin exemple de cercetări care susţin teoriile despre care se scrie. Cercetarea este o parte
importantă a psihologiei (Howitt & Cramer, 2005, p. 2). Prin urmare, este important să se
înţeleagă principiile de bază ale unei cercetări psihologice. În primele capitole se vor
prezenta, explica şi exemplifica principiile de bază ale unei cercetări psihologice şi se vor
defini principalele concepte cu care se lucrează în cercetare şi în analiza datelor.
De unde au obţinut oamenii aceste cunoştinţe pe care ni le-au lăsat moştenire? Am
putea spune că, în funcţie de sursa cunoaşterii avem:
cunoaşterea prin intuiţie şi revelaţie – este caracterizată de cele mai multe ori
de un moment de iluminare în care „vedem” sau înţelegem o anumită idee, ni se
revelează o anumită informaţie;
cunoaşterea prin autoritate – în acest caz ajungem să cunoaştem anumite
informaţii, ideii, pentru că ni le transmite o autoritate în domeniu, un specialist;
cunoaşterea prin raţionament – printr-un raţionament logic, printr-un
silogism, pornind de la un set de premise, putem să ajungem la o nouă idee:
concluzia/ teza raţionamentului; raţionamentul poate să fie inductiv (de la
exemple la teorii) sau deductiv (de la teorii la exemple);
cunoaşterea prin dovezi empirice – în acest caz cunoaştem ceea ce ne arată
experienţa.
Exerciţii
1. Daţi exemple de cunoştinţe pe care le-aţi obţinut prin revelaţie sau
intuiţie.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
2. Daţi exemple de cunoştinţe pe care le-aţi obţinut prin autoritate (de la
_________________________________________________________________________3
Caiet de seminar .
un specialist).
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
3. Daţi exemple de cunoştinţe pe care le-aţi obţinut prin raţionament.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
4. Daţi exemple de cunoştinţe pe care le-aţi obţinut prin dovezi empirice
(din experienţă).
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
La aceste surse de cunoaştere unii autori mai adaugă cunoaşterea prin
perseverenţă (Vîrgă, 2004, p. 8): „Metoda perseverenţei este metoda de achiziţie a
informaţiilor bazată pe superstiţii şi obiceiuri. Superstiţiile reprezintă credinţe în ceva
căreia îi acordăm o valoare de fapt, ignorând situaţiile în care predicţia apariţiei acelui fapt
nu s-a adeverit. Obiceiurile ne permit să credem în ceva în care întotdeauna am crezut. De
exemplu, pe astfel de preconcepţii se bazează şi fenomenul de dezvoltare a unei atitudini
pozitive în raport cu ceva în funcţie de creşterea familiarităţii, numit şi efectul de expunere
permanentă la care apelează şi politicienii care-şi fac cunoscut numele pentru a fi votaţi.”.
Aceste surse de cunoaştere sunt folosite în proporţii diferite în cadrul diferitelor
forme de cunoaştere care există. Printre formele de cunoaştere care ne interesează în cadrul
acestui curs putem aminti:
Tradiţia
Ştiinţa
Arta
Simţul comun
1.2 Cunoaşterea ştiinţifică
_________________________________________________________________________4
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
După părerea anumitor autori (Chalmers, 1999), ştiinţa modernă a luat naştere şi s-a
dezvoltat în secolul al XVII-lea. Cel care a realizat ruptura cu Tradiţia a fost Galileo
Galilei, astronom, filosof şi fizician italian. Pentru prima dată el a acceptat faptele,
dovezile concrete, rezultate din experienţă, ca fiind reale şi a construit
teoria pornind de la aceste fapte.
Celebrul experiment al lui Galilei, realizat la turnul înclinat din
Pisa, a pus bazele ştiinţei moderne (Chalmers, 1999). Înaintea acestui
experiment se credea că două obiecte de greutăţi diferite cad cu viteze
diferite. Astfel, un obiect mai greu va cădea mai repede decât altul mai
uşor. Galileo Galilei a invitat întreaga Universitate să îi urmărească
experimentul: a urcat în turn cu două bile, din care una era de o sută de ori mai grea decât
celaltă (o livră şi 100 de livre), şi le-a lăsat să cadă în acelaşi timp. Sub ochii tuturor
membrilor Universităţii şi a concetăţenilor, cele două bile au lovit pământul în acelaşi
timp. Prin urmare, vechea credinţă că obiecte de greutăţi diferite cad cu viteze diferite a
fost distrusă de dovezile experienţei.
Aminteşte-ţi!
Galileo Galilei este cel care pune bazele cunoaşterii
ştiinţifice moderne, care se bazează pe dovezi
empirice.
Termenul de „empiric” vine din grecescul
empeirikos şi înseamnă experienţă. Dovezile
empirice sunt dovezi care se bazează pe
experienţele noastre.
Se pare că susţinerea cu dovezi/ fapte din experienţă este caracteristica cea mai
importantă a ştiinţei, prin urmare şi a psihologiei. Alte caracteristici ale ştiinţei se referă la
obiectivitate, metodă, replicabilitate, demers logic (pe bază de raţionament inductiv sau
deductiv); controlul şi operaţionalizarea sunt caracteristici ale metodei. Vom detalia aceste
caracteristici în secţiunea care urmează.
_________________________________________________________________________5
Caiet de seminar .
Susţinerea cu dovezi/ fapte din experienţă este
caracteristica cea mai importantă a ştiinţei!
Sursele de cunoaştere se împletesc în cadrul celor trei forme de cunoaştere, însă, de
fiecare dată iau o pondere diferită. Dacă în cazul cunoaşterii tradiţionale predomină
cunoaşterea pe bază de revelaţie şi autoritate, acestea nu lipsesc în cazul cunoaşterii
ştiinţifice (de exemplu, în formularea ipotezelor), dar sunt puse în umbră de raţionament şi
dovezile empirice care se aduc în sprijinul unei afirmaţii. În alte surse veţi constata că
formele de cunoaştere sunt diferit clasificate: cunoaşterea oferită de Tradiţie, cunoaşterea
dată de autorităţi, cunoaşterea dată de simţul comun (bunul simţ), cunoaşterea dată de
intuiţie şi cunoaşterea ştiinţifică (Pomohaci & Pârlea, 2008; Aniţei, 2006). Am încercat aici
să distingem între sursele prin care obţinem cunoaşterea şi formele de cunoaştere, care se
disting prin principiile pe care le au la bază şi încrederea care li se acordă.
1.3 Caracteristicile cunoaşterii ştiinţifice
După cum am arătat mai sus, principala caracteristică a cunoaşterii ştiinţifice se
referă la faptul că orice afirmaţie se bazează pe dovezi din experienţă (Chalmers, 1999).
Dar aceasta nu este decât una dintre caracteristicile ştiinţei, chiar dacă este cea mai
importantă. O astfel de definiţie a ştiinţei lasă pe dinafară aspecte implicate în cunoaşterea
ştiinţifică, cum ar fi: imaginaţia, logica, creativitatea, judecata, metafora etc (Derry, 1999).
Un alt aspect important al cunoaşterii ştiinţifice se referă la crearea de modele sau
teorii. Pornind de la cunoştinţele acumulate de-a lungul secolelor sau de la observaţiile
lumii înconjurătoare, cercetătorii creează modele sau teorii ale fenomenului studiat.
Modelele sunt „simulări imaginare ale sistemelor naturale pe care încercăm să le
înţelegem” (Derry, 1999). Altfel spus, un model al fenomenului studiat este o schiţă a
acestuia, care include doar elementele necesare pentru a înţelege fenomenul. Simplificarea
fenomenului studiat este principala caracteristică a unui model teoretic.
Un alt aspect important al cunoaşterii ştiinţifice se
referă la crearea de modele sau teorii.
_________________________________________________________________________6
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Un model al fenomenului studiat este o schiţă a
acestuia, care include doar elementele necesare
pentru a înţelege fenomenul. Simplificarea
fenomenului studiat este principala caracteristică a
unui model teoretic.
Pentru a fi mai uşor de înţeles, să luăm un exemplu familiar, cum ar fi harta (Derry,
1999). O hartă este un model al oraşului sau a unei regiuni geografice. Harta nu prezintă
toate detaliile oraşului, ci doar acele elemente care ne sunt utile pentru a ne orienta. Deci,
harta este o reprezentare simplificată a oraşului: aceasta poate cuprinde reprezentarea
străzilor şi a clădirilor mai importante din oraş (primăria, spitalele, catedrala etc.).
Reprezentarea străzilor este la rândul ei simplificată, fiind reprezentată doar orientarea
străzilor şi intersecţia lor, dar nu şi copacii de pe marginea străzilor sau lărgimea străzilor.
„Vom adopta punctul de vedere simplu potrivit căruia o teorie este chiar un model al
universului, sau al unei părţi restrânse a
acestuia, şi un grup de reguli care leagă
cantităţile din model de observaţiile pe care le
efectuăm. Modelul există doar în mintea
noastră şi nu are nici un fel de altă realitate
(orice ar însemna aceasta). O teorie este o
teorie bună dacă satisface două cerinţe. Ea trebuie să descrie cu acurateţe o clasă largă
de observaţii pe baza unui model care conţine doar câteva elemente arbitrare şi trebuie să
facă predicţii bine definite cu privire la rezultatul viitoarelor observaţii.” (Hawking &
Mlodinow, 2007, p. 19)
Un model poate să fie util într-o situaţie, dar nu întotdeauna. De exemplu, harta
unei regiuni geografice este utilă când ne deplasăm cu maşina între localităţi, dar nu ne
ajută cu nimic când trecem printr-o localitate şi vrem să găsim o anumită stradă. În această
situaţie avem nevoie de un alt model, adică de o hartă a oraşului, în loc de o hartă a
regiunii.
În psihologie avem mai multe teorii ale personalităţii. Într-o cercetare ne vom
raporta la teoria care este potrivită pentru ceea ce studiem. De exemplu, dacă vrem să
studiem temperamentul, ne vom referi la teoria lui Carl Gustav Jung, care vorbeşte despre
_________________________________________________________________________7
Caiet de seminar .
persoane cu un temperament introvertit sau extrovertit, nu la teoria lui Sigmund Freud,
care are o cu totul altă concepţie asupra personalităţii.
Uneori un model este incomplet, cum ar fi o hartă care nu arată ieşirea spre
autostradă. Cu câteva mici modificări (săgeţi), modelul poate fi ajustat astfel încât să fie un
model bun şi să ne ajute să ieşim din oraş. La fel se întâmplă şi în ştiinţă. Modelele sunt în
permanenţă îmbunătăţite prin mici
ajustări sau prin înlocuirea cu
modele mai bune. Un model sau o
ipoteză este întotdeauna provizorie,
până la formularea altora mai bune
sau la contrazicerea lor pe baza
datelor empirice.
„Orice teorie ştiinţifică este întotdeauna provizorie în sensul că e doar o
ipoteză: n-o poţi demonstra niciodată. Nu are importanţă cât de mare este numărul
de confirmări prin rezultate experimentale ale unei teorii, deoarece nu puteţi fi
niciodată sigur că data următoare rezultatul nu o va contrazice. Pe de altă parte,
puteţi infirma o teorie găsind fie şi o singură observaţie care nu se potriveşte cu
predicţiile teoriei respective. Aşa cum a subliniat filosoful ştiinţei Karl Popper, o
teorie bună este caracterizată de faptul că face un număr de predicţii care pot fi în
principiu infirmate sau falsificate de experiment. De fiecare dată când noile
experimente sunt în acord cu predicţiile unei teorii, ea supravieuieşte, iar
încrederea noastră în acea teorie creşte. Dar dacă vreodată o observaţie nouă se
dovedeşte în dezacord, trebuie să abandonăm sau să modificăm teoria.” (Hawking
& Mlodinow, 2007, pp. 19-20)
Valoarea unui model depinde de informaţia pe care vrei să ţi-o ofere; dacă un
model este bun sau nu, depinde de ce aştepţi de la acel model. Pe de altă parte, când datele
experienţei (datele empirice) contrazic modelul, acesta este compromis şi trebuie
abandonat, după cum ne sugerează Hawking şi Mlodinow (2007).
_________________________________________________________________________8
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Valoarea unui model depinde de informaţia pe care
vrei să ţi-o ofere; dacă un model este bun sau nu,
depinde de ce aştepţi de la acel model!
În psihologie, ceea ce ne interesează la un model sau la o teorie este gradul în care
pe baza acestora putem să explicăm comportamentele oamenilor sau să le prezicem.
Construim modelele ştiinţifice puţin câte puţin, cu fiecare afirmaţie (propoziţie) pe care o
testăm, adică pe care o susţinem cu exemple din realitate, cu datele experienţei. Dar de
unde ştim care propoziţii/ afirmaţii să le testăm?
Ceea ce ne interesează la un model sau la o teorie
este gradul în care pe baza acestora putem să
explicăm comportamentele oamenilor sau să le
prezicem!
După cum spune Derry (1999), nu există un mod unic de a ajunge la descoperirile
ştiinţifice. Uneori acestea sunt accidentale, alteori sunt intuitive sau se bazează pe un
demers logic. În alte situaţii desoperirile se fac pornind de la observaţii sau de la
experimente anterioare. Astfel, Wilhelm Roentgen, în 1895, a descoperit accidental razele
x în timp ce lucra la un alt experiment. Matematicianul Henri Poincaré, găseşte soluţia
unor probleme care îl preocupau printr-o „iluminare” intuitivă, în timpul unei excursii.
„Soluţia i se prezintă brusc în momentul cel mai neaşteptat: « În acel
moment părăseam Caen-ul, unde locuiam atunci, pentru a lua parte la o expediţie
geologică organizată de Şcoala de Mine. Peripeţiile călătoriei m-au ajutat să uit de
lucrările mele matematice; ajunşi la Coutances, am urcat într-un omnibuz pentru
nu ştiu ce plimbare; în momentul în care am pus piciorul pe treaptă, mi-a venit
ideea – fără ca nimic din gândurile mele dinainte să fi părut a o pregăti – că
transformările de care mă folosisem eu pentru a defini funcţiile fuchsiene erau
identice cu cele ale geometriei neeuclidiene. N-am făcut verificarea; n-aş fi avut
timp, fiindcă, abia aşezaţi în omnibuz, am reluat conversaţia începută; dar am avut
numaidecât certitudinea adevărului. ».” (Nicolescu, 2002)
_________________________________________________________________________9
Caiet de seminar .
Demersul descris anterior este regăsit în toate domeniile ştiinţei: cunoaşterea
ştiinţifică se construieşte prin formularea de ipoteze şi testarea empirică a acestora. Datele
adunate pentru a testa o ipoteză sunt prelucrate pentru a putea spune dacă acestea o
susţin sau nu. O ipoteză este o presupunere pe care o facem în legătură cu fenomenul
studiat. Adunând dovezi din experienţă vom verifica dacă presupunerea noastră (ipoteza)
este corectă sau nu, dacă datele empirice susţin sau nu ipoteza.
Aminteşte-ţi! O ipoteză este o presupunere pe care o facem în
legătură cu fenomenul studiat.
Adunând dovezi din experienţa noastră şi a altora
verificăm dacă datele empirice susţin sau nu
ipoteza.
A realiza o cercetare înseamnă a testa una sau mai multe ipoteze. Formulăm o
ipoteză plecând de la cunoştinţele pe care le avem despre fenomenul studiat şi de la
observaţiile pe care le facem. După formularea ipotezei adunăm datele din experienţă şi le
analizăm pentru a verifica dacă ipoteza (presupunerea) noastră este corectă sau nu.
Imaginea de mai jos prezintă schematic etapele unei cercetări ştiinţifice.
Figura 1.1 Structura unei cercetări
_________________________________________________________________________10
Cunoştinţe anterioare susţinute cu dovezi
empirice
Cunoştinţe anterioare susţinute cu dovezi
empirice
Întrebări actuale şi experienţe
Întrebări actuale şi experienţe
Formularea de ipotezeFormularea de ipoteze
Adunarea şi prelucrarea datelor (dovezilor empirice) care susţin
sau nu ipoteza
Adunarea şi prelucrarea datelor (dovezilor empirice) care susţin
sau nu ipoteza
Confirmarea sau infirmarea ipotezei
Confirmarea sau infirmarea ipotezei
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Aminteşte-ţi!
A realiza o cercetare înseamnă a testa una sau mai
multe ipoteze.
De exemplu:
Constat că îmi amintesc mai bine cuvintele pe care le-am notat cu un pix roşu
pe marginea unui text decât cuvintele din textul respectiv. Mă întreb dacă
există o influenţă a culorii cu care este scris un text asupra capacităţii mele de memorare.
Formulez ipoteza conform căreia: oamenii îşi amintesc mai multe cuvinte dintr-un text
scris cu roşu decât dintr-un text scris cu negru. Pentru a testa ipoteza pregătesc două texte
asemănătoare ca lungime şi dificultate. Unul va fi scris cu roşu, iar celalalt cu negru. Dau
fiecare text mai multor persoane să îl citească şi să noteze apoi tot ce îşi aminteşte. Verific
numărul de cuvinte corect amintite şi voi vedea dacă persoanele care au citit textul scris cu
roşu îşi vor aminti corect mai multe cuvinte decât persoanele care au citit textul scris cu
negru.
Pentru a fi validă, o teorie ştiinţifică (sau o ipoteză) trebuie să respecte câteva condiţii:
a. să decurgă logic din teoriile existente – ipoteza trebuie să decurgă printr-
un raţionament logic din teoriile ştiinţifice validate anterior
b. să fie susţinută de date empirice – ipoteza trebuie susţinută prin dovezi ale
experienţei
c. să fie falsificabilă – ipoteza trebuie să permită ca la un moment dat să se
poată aduce un exemplu care să o contrazică.
_________________________________________________________________________11
Caiet de seminar .
Bibliografie:
Aniţei, M. (2007). Psihologie experiementală. Iaşi: Editura Polirom
Chalmers, A.F. (1999). What is this thing called science?. Indianapolis: Hackett Publishing
Company
Derry, G.N. (1999). What science is and how it works. New Jersey: Princeton University
Press
Hawking, S.W.;& Mlodinow, L. (2005). O mai scurtă istorie a timpului. Bucureşti: Editura
Humanitas
Howitt, D.; Cramer, D. (2006). Introducere în SPSS pentru psihologie. Versiunile 10, 11,
12 şi 13. Iaşi: Editura Polirom
_________________________________________________________________________12
De ce nu este astrologia o ştiinţă?
O ipoteză/ teorie trebuie să fie falsificabilă. Această ultimă caracteristică poate să pară
problematică, dacă nu chiar absurdă la un moment dat. Am putea să ne întrebăm de ce am vrea să
construim o teorie care ştim că este falsă? Diferenţa de nuanţă este subtilă: nu dorim să construim
o teorie care ştim că este falsă, ci o teorie falsificabilă. Altfel spus, nu urmărim să construim o
teorie care este adevărată orice s-ar întâmpla pentru că o astfel de teorie nu ar fi ştiinţifică. Dacă
luăm drept exemplu ceea ce ne spune un astrolog, el va susţine că afirmaţiile sale sunt bazate pe o
ştiinţă extrem de veche, care ne spune ce ni se va întâmpla în funcţie de aşezarea astrelor, iar
această ştiinţă se bazează pe deducţii logice şi dovezi empirice. Deci am avea primele două condiţii
îndeplinite pentru a spune că astrologia este o ştiinţă la fel ca fizica sau matematica. Dar, astrologia
nu este falsificabilă. De exemplu, astrologul ne va spune că vom câştiga o sumă de bani, dar nu
câştigăm nimic. Ce va face un astrolog când predicţia lui nu se va adeveri? Va spune că de fapt
este normal ce s-a întâmplat pentru că atunci când a făcut predicţia nu ştia la ce oră ne-am născut
sau nu ştia un alt lucru despre noi. Oricum va face va găsi o explicaţie. Orice contradicţie îi vom
prezenta va găsi o explicaţie pentru aceasta.
Să vedem cum privesc fizicienii această condiţie a falsificabilităţii. Pentru ei este o
condiţie firească şi absolut necesară: „Există o strategie evidentă pentru eliminarea ipotezelor
false: încearcă să construieşti teoria, vezi apoi unde nu merge.” – Lee Smolin (2006). Spaţiu,
timp, univers, Bucureşti: Humanitas
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Nicolescu, B. (2002). Noi, particula şi lumea. Iaşi: Polirom
Pomohaci, C.; Pârlea, D. (2008). Analiza datelor. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de
Mâine
Smolin, L. (2006). Spaţiu, timp, univers. Bucureşti: Editura Humanitas
Vîrgă, D. (2004). Psihologia experimentală de la teorie la practică. Timişoara: Editura
Mirton
Exerciţii
1. Cine a pus bazele cercetării ştiinţifice?
____________________________________________________________
2. Care este cea mai importantă carateristică a unei cercetări
ştiinţifice?
____________________________________________________________
3. Care este rolul adunării datelor din experienţa noastră zilnică?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
4. La ce se referă un model ştiinţific (o teorie ştiinţifică)?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
5. Care este principala caracteristică a unui model ştiinţific?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
6. Daţi exemplu de ipoteză pe care aţi dori să o testaţi. Ce este o
ipoteză?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
_________________________________________________________________________13
Caiet de seminar .
____________________________________________________________
____________________________________________________________
7. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bună
teorie/ ipoteză ştiinţifică?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
_________________________________________________________________________14
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Capitolul 2. Cercetarea în psihologie
Obiectivul general: cunoaşterea specificului, a structurii şi a etapelor
cercetării psihologice.
Obiectivele specifice:
Structura capitolului:
Constituirea psihologiei ca ştiinţă
Tipuri de cercetări în psihologie
Structura unei cercetări în psihologie
Exemple de studii în psihologie
2.1 Constituirea psihologiei ca ştiinţă
Mult timp s-a considerat că termenul de „psihologie” a fost folosit pentru prima
dată de Leibnitz în jurul anului 1696. Studii recente arată, însă, că termenul a fost folosit
încă din 1506 de către umanistul croat Marco Marulik, care în 1524 a publicat primul
vomul al unei cărţi intitulate Psihologia gândirii umane (Nicola, 2007). Acelaşi termen
apare în titlul unor lucrări scrise de Christian Wolff: „Psychologia empirica” în 1732 şi
„Psychologia rationalis” în 1734.
Naşterea psihologiei ca ştiinţă s-a produs în 1879, când la
Leipzig, în Germania, a fost înfiinţat de către Wilhem Wundt
(foto) primul laborator de psihologie, care era în acelaşi timp şi
primul institut de psihologie din lume. În cadul acestui laborator
s-au format şi primii psihologi români, cum este cazul lui Florian
Ştefănescu Goangă (n. 5 aprilie 1881 – d. 26 martie 1958), care a
_________________________________________________________________________15
În urma parcurgerii acestui capitol studentul va şti:Să precizeze momentul constituirii psihologiei ca ştiinţăSă enumere şi să prezinte tipurile de cercetări care se realizează în psihologieSă dea exemple pentru fiecare tip de cercetare psihologicăSă prezinte şi să explice structura unei cercetări în psihologieSă explice la ce se referă operaţionalizarea şi să dea exemple
Caiet de seminar .
înfiinţat Institutul de psihologie experimentală, comparată şi aplicată de la Cluj. De
asemenea, acesta a înfiinţat şi a condus „Revista de psihologie”, care a apărut la Cluj între
1938-1949.
2.2 Tipuri de cercetări în psihologie
După cum am văzut în capitolul anterior, în psihologie, la fel ca şi în oricare alt
domeniu, cunoaşterea avansează prin formularea şi testarea de ipoteze. Mai multe ipoteze
puse împreună formează un model teoretic sau o teorie. Un model teoretic sau o teorie ne
sunt utile în măsura în care ne ajută să înţelegem un comportament sau ne permit să
prezicem un comportament viitor al unei persoane.
De exemplu:
Conform teoriei identităţii sociale, un om va aprecia mai pozitiv o persoană
care face parte din acelaşi grup social cu el decât o persoană dintr-un alt grup
social. Ce se întâmplă dacă vom pune o persoană să împartă o sumă de bani în funcţie de
performanţa unu grup de muncitori? Teoria identităţii sociale ne spune să ne aşteptăm ca
persoana respectivă să aprecieze ca fiind mai bună munca muncitorilor care sunt din
acelaşi sat cu ea, comparativ cu munca muncitorilor din alte sate. Prin urmare, va acorda
mai mulţi bani persoanelor cu al căror grup se identifică, decât persoanelor din alte sate.
Temă de reflecţie:
Cum aţi folosi în practică ceea ce ne spune teoria identităţii sociale?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
În funcţie de gradul de cunoştinţe adunate într-un domeniu, putem să avem mai
multe tipuri de cercetări: descriptive, predictive şi explicative.
Cercetările descriptive. La începutul studierii unui domeniu, cercetările
vor urmări să descrie fenomenul studiat. În această fază exploratorie spunem că cercetarea
este descriptivă. Metodele de cercetare folosite în faza exploratorie sunt, în general,
observaţia şi studiul de caz.
_________________________________________________________________________16
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
De exemplu:
Dacă vrem să studiem cum învaţă copiii într-un mediu de Realitate Virtuală
(VR) şi dacă o astfel de învăţare este mai bună decât cea tradiţională, întâi va
trebui să descriem cum se comportă copiii într-un astfel de mediu, dacă aparatura
implicată îi deranjează sau se obişnuiesc uşor cu ea etc.
Cercetările predictive. După ce adunăm un număr mai mare de dovezi şi de
cunoştinţe putem să trecem la următoarea etapă a cercetărilor într-un domeniu: faza
predictivă. În această etapă vom încerca să adunăm date prin care să prezicem cum se va
comporta o persoană într-o anumită situaţie. Acest tip de cercetări le numim cercetări
predictive. În acest caz metoda de cercetare care predomină este studiul corelaţional.
De exemplu:
În urma observaţiilor repetate constatăm că copiii au nevoie de fiecare dată de
câteva minute pentru a se acomoda cu aparatura necesară simulării unui mediu
necesar. Studiile ar putea urmări să prezică de cât timp au nevoie copiii pentru a se obişnui
cu această aparatură.
Cercetările explicative. Cele mai apreciate cercetări în psihologie, la fel ca în toate
domeniile ştiinţei sunt cercetările explicative. În aceste studii se urmăreşte să se explice de
ce apare un anumit fenomen sau o anumită reacţie. Metoda cel mai des folosită în aceste
studii este experimentul, la care se adaugă cvasiexperimentul şi experimentul cu un singur
subiect.
De exemplu:
Putem să urmărim, de exemplu, de ce unii copii se obişnuiesc mai uşor cu
mediul virtual decât alţi copii. Astfel, cercetătorii pot să avanseze ipoteza
conform căreia copiii care se joacă pe calculator se obişnuiesc mai usor cu mediul virtual
decât copiii care nu s-au jucat niciodată pe calculator. Pentru a testa această ipoteză vor
împărţi copiii în două grupuri: (1) cei care se joacă pe calculator şi (2) cei care nu s-au
jucat niciodată pe calculator. Vor măsura apoi de cât timp au nevoie copiii pentru a se
obişnui cu mediul virtual. În final, vor compara rezultatele celor două grupuri pentru a
_________________________________________________________________________17
Caiet de seminar .
vedea dacă într-adevăr copiii care sunt obişnuiţi să se joace pe calculator au nevoie de mai
puţin timp pentru a se obişnui cu mediul de Realitate Virtuală.
Tabelul 2.1 Tipurile ce cercetări realizate în psihologie
Tipul cercetării Scopul cercetării Metodele folosite predominant
descriptivă Descrierea fenomenului studiat Observaţia, studiul de cazpredictivă Prezicerea comportamentului în
anumite situaţii sau în funcţie de anumite caracteristici ale persoanei
Studiul corelaţional
explicativă Explicarea apariţiei unui fenomen, a unei reacţii a subiectului sau a unor diferenţe între grupuri/ condiţii
Experimentul
2.3 Structura unei cercetări în psihologie
Pentru a realiza o cercetare este important să ne amintim care este scopul oricărei
cercetări:
Aminteşte-ţi!
A realiza o cercetare înseamnă a aduna dovezi
pentru a testa o ipoteză.
Putem asocia structura unei cercetări cu imaginea unei clepsidre, după cum este
ilustrat mai jos.
În general, o cercetare porneşte de la o întrebare generală. De exemplu, putem să
ne întrebăm: „Cum afectează timiditatea viaţa oamenilor?”. Dar ar fi foarte greu să studiem
_________________________________________________________________________18
începem cu o întrebare generală
delimităm un domeniu
operaţionalizăm
observăm
analizăm datele
tragem concluziile cercetăriigeneralizăm rezultatele cercetării
începem cu o întrebare generală
delimităm un domeniu
operaţionalizăm
observăm
analizăm datele
tragem concluziile cercetăriigeneralizăm rezultatele cercetării
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
toată „viaţa oamenilor”, adică toate aspectele de viaţă pe care le poate influenţa timiditatea.
De aceea vom lua un singur aspect al vieţii pe care îl vom studia, adică vom delimita un
domeniu mai restrâns de studiu. Am putea să ne referim la modul în care timiditatea
afectează comunicarea cu alţi oameni. Sau am putea să restrângem şi mai mult domeniul şi
să ne referim la influenţa timidităţii asupra comunicării prin internet.
După ce am delimitat domeniul pe care putem să îl studiem într-o cercetare, vom
operaţionaliza conceptele cu care lucrăm. A operaţionaliza înseamnă a transpune un
concept teoretic în ceva concret şi măsurabil. Cum ne putem da seama dacă cineva este
timid? Cum putem observa şi măsura timiditatea? Un exemplu, ar fi să folosim un
chestionar care evalueză nivelul timidităţii. Ca să ştim dacă o persoană este timidă sau nu îi
vom cere să completeze chestionarul şi la sfârşit vom vedea punctajul obţinut. În acest caz,
timiditatea ca şi concept teoretic, este operaţionalizată prin scorul (punctajul) la
chestionarul de evaluare a timidităţii.
A operaţionaliza înseamnă a transpune un concept
teoretic în ceva concret şi măsurabil.
Putem să vorbim în cercetare de două planuri: un plan teoretic, al conceptelor,
ideilor şi teoriilor şi un plan obiectiv, concret, al faptelor şi dovezilor.
Planul
teoretic
Planul
concret
După adunarea şi analizarea rezultatelor verificăm dacă acestea susţin ipoteza
cercetării sau nu. Dacă rezultatele obţinute pe eşantioanele cu care lucrăm susţin ipoteza,
atunci vom verifica dacă putem să generalizăm ideea testată, adică să spunem că aceasta
este valabilă în toate situaţiile (sau într-un număr mai mare de cazuri asemănătoare).
_________________________________________________________________________19
Concepte Ipoteza cercetării
Aspecte concrete Dovezile (datele) şi măsurabile prin care testăm ipoteza
Caiet de seminar .
Prin urmare, în cercetare pornim de la general, facem studiul pe cazuri particulare
(subiecţii incluşi în studiu) şi în final revenim la general, încercând să generalizăm ipoteza
testată.
2.4 Exemple de studii în psihologie
În continuare, sunt prezentate câteva exemple de studii realizate în psihologia
socială.
2.4.1 Efectul accentuării (studiu privind apariţia stereotipurilor etnice) (Razrant,
1963)
Într-un studiu prin care se încerca să se înţeleagă de ce apar stereotipurile etnice şi
în ce situaţii, cercetătorii cereau studenţilor să vadă pozele unor fete şi să indice trăsăturile
de personalitate sau caracteristicile pe care le-ar putea avea aceste fete. Trebuiau să indice
3-4 trăsături de personalitate sau caracteristici.
În studiu se lucra cu două grupe de subiecţii. Primul grup primea un set de
fotografii şi i se cerea să noteze caracteristicile sau trăsăturile de personalitate pentru
fiecare fată din imagine. Al doilea grup, primea acelaşi set de fotografii, doar că sub fiecare
fotografie era menţionat grupul etnic din care făcea parte fata din imagine (printr-un nume
care permitea reperarea originii: evreiască, italienească, irlandeză). Li se cerea acelaşi
lucru, adică să noteze 3-4 trăsături de personalitate sau caracterstici ale fetei din imagine.
Rezultatele obţinute arată că în situaţia experimentală, când fotografiile erau
însoţite de prezentarea etniei, subiecţii indică un număr mai mare de adjective stereotipe,
decât în situaţia de control. Altfel spus, în condiţia experimentală subiecţii atribuie fetelor
care aparţin unei comunităţi caracteristici similare (cum au fost puse în categorii, subiecţii
vor avea percepţia unei mai mari omogenităţi între aceste persoane). În condiţia de control
acest lucru nu se constată. Aceste caracteristici corespund stereotipurilor pe care le au
oamenii despre aceste grupuri: evreicele – ambiţioase, inteligente, mai puţin frumoase;
italiencele – frumoase, mai puţin inteligente.
2.4.2 Biasarea experimentatorului (Rosenthal & Frode, 1963)
_________________________________________________________________________20
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
În acest studiu Rosenthal arată existenţa efectului numit „biasarea
experimentatorului” = modul în care experimentatorul, în mod implicit, determină
comportamentul subiecţilor în sensul aşteptat (inducerea rezultatelor prezise). Prin simplul
fapt că ne aşteptăm la diferenţe ajungem la existenţa acestor diferenţe.
În cadrul studiului cercetătorul lucrează cu două grupuri de studenţi la biologie,
care trebuiau să îngrijească fiecare câte un şoarece de laborator (şobolan) pentru că
trebuiau să se antreneze în manipularea animalelor.
Primesc fiecare responsabilitatea unui şobolan: au 8 încercări de a-l învăţa să
parcurgă un labirint. Li se spune că au: (aceştia fiind, de fapt, repartizaţi aleator în cele
două grupuri):
fie un şobolan inteligent
fie un şobolan „retardat”
În realitate, şobolanii sunt repartizaţi aleator (la întâmplare) în cele două grupuri. Se
măsoară progresul/ performanţa şobolanului la sfârşitul fiecărei şedinţe.
Rezultatele arată că şobolanii inteligenţi au învăţat mai rapid labirintul decât
ceilalţi; nu există diferenţe între şobolani decât în mintea studenţilor (aşteptările acestora).
2.4.3 „Efectul Pygmalion” (Rosenthal & Jacobson, 1971)
În acest studiu cercetătorii încearcă să afle dacă aşteptările profesorilor pot să aibă
efecte asupra elevilor. Studiul se desfăşoară într-o şcoală în care erau multe eşecuri, elevii
aveau rezultate slabe la învăţătură.
Cei doi cercetători pretind că aplică teste care puteau identifica elevii care sunt cu
potenţial de învăţare („demarreurs tardifs”). Măsoară, deci, coeficientul de inteligenţă al
elevilor. După aplicarea testului fac o listă pentru profesori cu rezultatele elevilor buni şi
slabi. Lista era realizată la întâmplare: adică elevii fuseseră incluşi la întâmplare în lista
celor buni sau a celor slabi. Această testare se realizează la începutul anului şcolar. La
sfârşitul anului şcolar se testează din nou nivelul inteligenţei elevilor. Testarea se repetă şi
la un an de la începerea experimentului.
Rezultatele studiului arată că elevii care au fost trecuţi pe lista celor buni au obţinut
rezultate mai bune la sfârşitul anului şcolar (un coeficient de inteligenţă mai ridicat),
comparativ cu elevii care au fost trecuţi pe lista celor slabi. Aceste diferenţe se menţin şi
după un an de la prima testare.
_________________________________________________________________________21
Caiet de seminar .
Prin urmare, aşteptările activate au efect asupra judecăţilor profesorilor, a modului
în care îi văd pe elevi. Comportamentul elevilor, adică rezultatele la şcoală sunt un efect al
aşteptării profesorilor. Dacă profesorii vor avea nişte aşteptări, pe baza acestora elevii vor
avea un comportament diferit: auto-realizarea profeţiei. Aproximativ 300 de cercetări s-au
făcut în următorii 10 ani şi au arătat că acest efect există, mai ales în mediul şcolar.
2.4.4 Conformismul în grup (Ash, 1951)
Experimentul a fost realizat de Solomon
Ash pentru a investiga modul în care presiunea
grupului de a se conforma influenţează judecata
unui individ. În cadrul experimentului, opt
subiecţi erau aşezaţi la o masă în aşa fel încât să
prevină orice suspiciuni. Dintre cei opt doar
unul singur era un subiect autentic, ceilalţi
şapte fiind complicii experimentatorului, care
au fost bine instruiţi ca să dea anumite
răspunsuri stabilite anterior.
Li se cere subiecţilor să evalueze
lungimea unor linii şi să spună care dintre acestea sunt de lungimi egale. Complicii dau
răspunsuri greşite în 12 din cele 18 încercări pe care le aveau. Subiectul autentic este
intenţionat pus să răspundă la sfârşit, după ce a auzit răpunsurile celorlalţi.
În situaţia de control, în care complicii dau răspunsuri corecte, subiecţii dau răspunsuri
corecte în măsură de 80%. În situaţia experimentală, când subiecţii ascultă înainte
răspunsurile greşite ale complicilor vor da răspunsuri corecte în măsură de 36,8%. Toate
erorile merg în sensul răspunsurilor greşite oferite de complici. Rezultatele arată că
subiecţii au tendinţa de a urma norma grupului şi de a da răspunsuri greşite dacă toţi cei
dinaintea lor au făcut acest lucru.
Exerciţii 1. Când s-a constituit psihologia ca ştiinţă?
____________________________________________________________
2. Ce tipuri de cercetări există în psihologie?
_________________________________________________________________________22
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
____________________________________________________________
3. Ce se urmăreşte prin realizarea unei cercetări descriptive? Daţi un
exemplu de cercetare descriptivă.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
4. Ce se urmăreşte prin realizarea unei cercetări predictive? Daţi un
exemplu de cercetare pedictivă.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
5. Ce se urmăreşte prin realizarea unei cercetări explicative? Daţi un
exemplu de cercetare explicativă.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
6. Prezentaţi structura „clepsidră” a realizării unei cercetări.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
7. Operaţionalizaţi următoarele concepte teoretice: atenţie, memorie,
performanţă, învăţare.
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
_________________________________________________________________________23
Caiet de seminar .
Capitolul 3. Planul de cercetare.
Noţiuni elementare în cercetarea psihologică
Obiectivul general: cunoaşterea etapelor realizării unei cercetări şi a
noţiunilor de bază folosite în cercetarea psihologică.
Obiectivele specifice:
Structura capitolului:
Planul cercetării
Exemplu de prezentare a unui plan de cercetare
3.1 Planul cercetării
Realizarea unei cercetări presupune parcurgerea unor etape de lucru, adică există
anumiţi paşi ai cercetării, care trebuie urmaţi. În accepţiunea Deliei Vîrgă (2004), paşii
unei
cercetări sunt:
_________________________________________________________________________24
În urma parcurgerii acestui capitol studentul va şti:Să prezinte etapele realizării unei cercetăriSă prezinte designul unei cercetăriSă definească noţiunile de bază ale unei cercetări: variabilă independentă, variabilă dependentă, desing, ipoteză, modalităţiSă identifice elementele planului cercetării într-o situaţie dată
identificarea problemei şi formularea ipotezei
prezentarea design-ului (planului) cercetării
desfăşurarea cercetării
testarea ipotezelor
comunicarea rezultatelor
identificarea problemei şi formularea ipotezei
prezentarea design-ului (planului) cercetării
desfăşurarea cercetării
testarea ipotezelor
comunicarea rezultatelor
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
În continuare vom descrie aceşti paşi, definind şi exemplificând pe parcurs
noţiunile fundamentale de cercetare întâlnite.
3.1.1 Identificarea problemei şi formularea ipotezei
Primul pas într-o cercetare este să stabilim ce anume vrem să cercetăm. De cele mai
multe ori o cercetare porneşte de la o întrebare pe care ne-o punem în legătură cu un aspect
al vieţii de zi cu zi sau în legătură cu o problemă pe care am dori să o rezolvăm.
Cercetarea, prin rezultatele sale, va încerca să răspundă la această întrebare.
De exemplu:
Putem să ne punem întrebări cum ar fi:
„Timiditatea ne afectează rezultatele şcolare?”
„Ce metode putem să folosim ca să învăţăm mai eficient?”
Identificând întrebarea care stă la baza cercetării, identificăm care este tema
studiată. În cazul exemplelor de mai sus tema studiată este: (1) timiditatea şi (2) învăţarea
eficientă. După identificarea temei, vom căuta să ne documentăm şi să studiem cât mai
mult despre tema respectivă. Documentarea porneşte de la general spre particular. Astfel,
dacă vrem să studiem ce metode să folosim ca să învăţăm mai eficient, întâi trebuie să
citim despre învăţare: ce este învăţarea, cum a fost ea privită de-a lungul timpului, ce teorii
ale învăţării există, care teorii sunt actuale (în conformitate cu rezultatele cercetărilor) etc.
După ce ne-am făcut o idee generală despre învăţare, vom căuta să aflăm cât mai multe
lucruri despre ce înseamnă învăţarea eficientă şi ce studii s-au făcut în acest domeniu în
ultima perioadă de timp. Cel mai adesea aceste studii se găsesc sub formă de articole.
În urma studierii literaturii de specialitate vom putea să formulăm ideea pe care
vrem să o testăm în cercetarea noastră. Această idee o numim ipoteza cercetării.
_________________________________________________________________________25
Caiet de seminar .
De exemplu:
Ipoteza pe care vrem să o testăm în cercetare poate fi: „Învăţarea activă duce la
obţinerea de rezultate mai bune decât învăţarea pasivă.”
Alte ipoteze pe care putem să le testăm:
„Persoanele care au citit un text scris cu roşu îşi vor aminti mai multe cuvinte decât
persoanele care au citit un text scris cu negru.”
„Persoanele timide vor obţine rezultate mai mici la un examen oral decât persoanele mai
puţin timide.”
Prin ipoteza cercetării noi precizăm care sunt rezulatetele pe care le aşteptăm. Altfel
spus, ipoteza este o afirmaţie despre relaţia care ne aşteptăm să o observăm între
variabilele cercetării.
Ipoteza este afirmaţia pe care o testăm în cercetare.
Ipoteza este o afirmaţie care exprimă relaţia dintre două
sau mai multe variabile.
O variabilă este un aspect psihic care poate să ia mai multe valori. Timiditatea
poate să fie: redusă, medie, ridicată. Atenţia poate să fie slabă, medie, bună. Performanţa la
un examen oral poate să fie reprezentată prin note de la 1 la 10. Genul persoanelor
implicate în studiu poate să difere: masculin sau feminin. Putem să dăm, astfel, nenumărate
exemple de aspecte psihologice sau nu, care pot să ia o arie mai largă sau mai restrânsă de
valori.
Într-o cercetare experimentală avem două tipuri de variabile: variabilele
independente şi variabilele dependente.
(1) Variabilele independente
Variabila independentă este factorul manipulat de experimentator sau factorul în
funcţie de care se face o comparaţie.
De exemplu:
(1) Pentru a testa ipoteza: „Persoanele care au citit un text scris cu roşu îşi
_________________________________________________________________________26
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
vor aminti mai multe cuvinte decât persoanele care au citit un text scris cu negru.”,
cercetătorul realizează un studiu în care manipulează culoarea textului. În acest
caz, culoarea textului este variabila independentă.
(2) În cazul ipotezei „Persoanele timide vor obţine rezultate mai mici la un examen
oral decât persoanele mai puţin timide.” cecetătorul nu poate să manipuleze
timiditatea persoanelor. Acestea sunt timide sau nu. Timiditatea nu se poate
schimba de la un moment la altul. Dar cercetătorul poate face comparaţii în funcţie
de nivelul timidităţii. Poate să măsoare timiditatea persoanelor pe baza unui
chestionar şi să le împartă în două grupuri: persoane timide şi persoane care nu
sunt timide.
Valorile pe care poate să le ia variabila independentă într-o cercetare le numim
modalităţi. În primul exemplu din căsuţa anterioară variabila independentă este culoarea
textului, iar modalităţile variabilei independente sunt: roşu şi negru. Notăm aceste lucruri
în felul următor:
VI (A) = culoarea textului
a1 – roşu
a2 – negru
(2) Variabilele dependente
Variabilele dependente se referă la efectele pe care le investigăm într-o cercetare.
Pentru a identifica mai uşor o variabilă dependentă ne întrebăm: Ce se măsoară într-o
cercetare? Care este efectul manipulării?
De exemplu:
(1) Pentru a testa ipoteza: „Persoanele care au citit un text scris cu roşu îşi
vor aminti mai multe cuvinte decât persoanele care au citit un text scris
cu negru.”, variabila dependentă este numărul de cuvinte reamintite corect.
(2) În cazul ipotezei „Persoanele timide vor obţine rezultate mai mici la un examen
oral decât persoanele mai puţin timide.” variabila dependentă este nota la examen.
Aminteşte-ţi! Pentru a identifica variabila independentă ne
întrebăm: „Ce manipulează experimentatorul?” sau
_________________________________________________________________________27
Caiet de seminar .
„În funcţie de ce factor/ aspect se realizează
comparaţia între grupuri sau situaţii?”, „Prin ce
diferă grupurile/ situaţiile?”.
Pentru a identifica variabila dependentă ne
întrebăm: „Ce se măsoară?”
3.1.2 Prezentarea planului cercetării
După identificarea temei pe care vrem să o studiem şi a ipotezei pe care o vom
verifica în cercetare, putem să trecem la prezentarea planului cercetării. Planul cercetări
mai este numit în literatura de specialitate: designul cercetării. Acest pas este deosebit de
important. O cercetare trebuie riguros planificată dinainte pentru a nu constata pe parcursul
adunării datelor că sunt lucruri la care nu ne-am gândit şi nu ştim cum să le facem, sau ne
dăm seama prea târziu că era bine să facem altfel.
Planul cercetării cuprinde următoarele elemente:
(1) Variabile şi desing – în această etapă se prezintă care sunt varibilele
independente (notate prescurtat cu VI) cu modalităţile lor şi variabilele
dependente (notate prescurtat cu VD). De asemenea, se prezintă şi designul
cercetării (adică ce tip de cercetare realizăm). Stabilirea designului cercetării se
face în funcţie de numărul de variabile independente şi numărul de grupuri
comparate.
Tipul de desing
În funcţie de numărul de varibile independente:
1 VI – design unifactorial
2VI – design bifactorial
Mai multe VI – design factorial
În funcţie de numărul de grupuri:
1 grup – design intrasubiecţi
2 sau mai multe grupuri – design intersubiecţi
_________________________________________________________________________28
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
(2) Subiecţii/ participanţii – sunt prezentaţi subiecţii care sunt incluşi în studiu,
precizând cine sunt aceştia, ce vârstă au, câţi sunt de gen masculin şi câţi sunt
de gen feminin, câţi sunt şi în câte grupe sunt împărţiţi, după ce metodă se face
împărţirea pe grupuri etc. Subiecţii sunt astfel prezentaţi încât oricine vrea să
reproducă studiul să poate selecta acelaşi tip de subiecţi.
(3) Instrumentele folosite –se descriu instrumentele care sunt folosite în cercetare.
Această etapă are un dublu scop. Pe de o parte, se prezintă instrumetele astfel
încât oricine ar vrea să reproducă studiul să ştie de ce materiale are nevoie. Pe
de altă parte, facem un inventar al materialelor de care avem nevoie, astfel încât
să fim pregătiţi pentru desfăşurarea cercetării.
(4) Procedura – se descrie procedura folosită. Adică se prezintă cât mai detaliat
cum se realizează cercetarea, cum se adună datele. Procedura trebuie să fie
suficient de clar prezentată astfel încât oricine să o poată replica.
3.1.3 Desfăşurarea cercetării
Această etapă presupune realizarea propriu-zisă a cercetării. Dacă vrem să studiem
influenţa culorii textului asupra capacităţii de memorare, în această fază adunăm
participanţii la studiu. Le împărţim foile cu textul scris cu roşu sau cu negru, şi apoi le
cerem să reproducă acest text cât mai fidel posibil.
3.1.4 Testarea ipotezelor
Testatea ipotezelor presupune analizarea datelor adunate pentru a vedea dacă aceste
ne susţin ipoteza pe care am formulat-o la începutul cercetării. Cum se face analiza datelor
va fi descris şi explicat în capitolele următoare.
3.1.5 Comunicarea rezultatelor cercetării
Un pas important şi necesar în realizarea unei cercetări este comunicarea
rezultatelor cercetării. Aceasta se poate face prin redactarea unui raport de cercetare, a unui
articol sau a unei prezentări orale la o conferinţă.
_________________________________________________________________________29
Caiet de seminar .
3.2 Exemplu de prezentare a unui plan de cercetare
Pentru a studia influenţa tipului de instrucţiune asupra eficienţei rezolvării unei
sarcini, un cercetător a realizat următorul experiment. Le-a cerut unor elevi să rezolve un
set de 10 probleme de fizică, spunându-le că acestea fac parte din nota lor finală la această
materie. Unui alt grup de subiecţi li s-a dat să rezolve aceleaşi 10 probleme şi li s-a spus că
li se cere acest lucru pentru a verifica dificultatea problemelor. În final, cercetătorul a
comparat numărul de probleme corect rezolvate de către elevii din cele două grupuri.
Rezultatele obţinute sunt prezentate în continuare:
Gr. 1 – testarea elevilor 7, 5, 6, 9, 7, 6, 7, 10, 4, 9, 7, 8, 5, 8, 6, 8
Gr. 2 – testarea problemelor 9, 2, 5, 3, 8, 6, 5, 4, 4, 5, 7, 6, 7, 3, 4, 5
Cerinţe:
a. prezentaţi designul experimental
Prezentarea designului experimental
Pentru a putea să precizăm designul experimental este nevoie în primul rând să
identificăm variabilele şi să prezentăm ipoteza. În situaţia dată avem două grupuri de câte
16 subiecţi fiecare, în total având 32 de subiecţi.
Factorul care variază de la un grup la altul (ce manipulează experimentatorul) este
tipul instrucţiunilor date subiecţior: în primul caz rezolvarea problemelor este prezentată ca
fiind o testare a elevilor, iar în al doilea caz rezolvarea problemelor este prezentată ca fiind
o testare a problemelor. Prin urmare, variabila independentă este tipul instrucţiunii şi are
două modalităţi.
Ceea ce se măsoară în cazul celor două grupuri este performanţa elevilor. Prin
urmare, variabila dependentă este numărul de probleme corect rezolvate.
VI (A) = tipul instrucţiunilor
a1 = testarea elevilor
a2 = testarea problemelor
VD = numărul de probleme corect rezolvate
_________________________________________________________________________30
Aplicaţii computerizate de analiza datelor
Având o singură variabilă independentă, vorbim despre un design unifactorial.
Deoarece în cazul fiecărei modalităţi a VI avem subiecţi diferiţi (grupuri diferite) vorbim
despre un design intersubiecţi. Prin urmare, designul este unifactorial intersubiecţi.
Ipoteza: Tipul de instrucţiune influenţează performanţa subiecţilor; subiecţii care sunt
supuşi unei sarcini care este prezentată ca având mai multe implicaţii asupra subiecţilor vor
rezolva un număr mai mare de probleme decât subiecţii cărora li se spune că sunt testate
problemele.
_________________________________________________________________________31
