1

APROB, PREŞEDINTE ANST Doina Ofelia Melinte

PROIECT STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL SPORTULUI

1. INTRODUCERE

Prezenta Strategie Naţională în Domeniul Sportului, denumită în continuare „Strategia”,

elaborată pentru perioada 2012 – 2020, îşi propune să alinieze activitatea sportivă internă la

standardele internaţionale şi să răspundă atât schimbărilor petrecute în societatea românească în

urma unor evenimente de importanţă majoră precum: căderea regimului comunist, aderarea la

Uniunea Europeană şi crizele economice pan-europene, cât şi nevoii de reformare pentru viitor.

Încă din cele mai vechi timpuri, sportul a constituit un domeniu de interes aparte pentru

români, nenumărate izvoare istorice atestând acest lucru. Sporturi tradiţionale precum trasul cu

arcul, călăria şi luptele sunt amintite din cele mai vechi timpuri, iar hoina, având o vechime de peste

6 secole, continuă să se practice şi astăzi ca sport naţional sub denumirea de „oină”.

Apariţia în epoca modernă a primelor forme instituţionale sportive a permis trecerea de la

activităţile sporadice, ocazionale, la un sport organizat.. Se remarcă: “Societatea de dare la semn” -

înfiinţată în timpul domniei lui Al. I. Cuza, „Automobil Clubul Român” înfiinţat în anul 1904 sub

patronajul prinţului George Valentin Bibescu, “Federaţia Societăţilor Sportive din România”

înfiinţată în anul 1912, urmată la scurt timp, în anul 1914, de înfiinţarea “Comitetului Olimpic

Român” - actualmente Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În acest context a fost posibil ca în

anul 1923 să-şi deschidă porţile Institutul Naţional de Educaţie Fizică, prima instituţie de

învăţământ superior cu profil sportiv din România.

Regimul comunist, caracterizat prin totalitarism, dictatură şi centralism excesiv, a acordat, în

mod surprinzător, o atenţie deosebită sportului de masă, în această perioadă punându-se bazele unor

competiţii la nivel naţional, cu caracter permanent, aflate în grija statului precum Daciada,

Spartachiada, campionatele şcolare şi universitare ş.a.

Regimul democratic, instaurat după decembrie 1989, a menţinut o perioadă lungă de timp, în

mod inerţial, formele de organizare anterioară; drept urmare reformarea activităţilor sportive şi

compatibilizarea cu noile realităţi socio-politice au demarat târziu. Prima măsură cu adevărat

relevantă a constituit-o adoptarea Legii nr.69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului, în temeiul

căreia o parte importantă din competenţele gestionării sportului au fost transferate de la

administraţia publică la federaţiile sportive naţionale pe ramuri de sport - structuri sportive a căror

înfiinţare a fost supusă normelor Ordonanţei de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

În acest context, atribuţiile administraţiei centrale au fost reduse, iar monopolul statului a fost cedat

sectorului privat - cu preponderenţă federaţiilor sportive.

2

Măsurile reformatoare dispuse prin legea sportului s-au dovedit insuficiente pentru obţinerea

salturilor calitative dorite, impunându-se, în consecinţă, noi iniţiative legislative şi administrative.

În plus, ca urmare a aderării la UE, România este constrânsă să se alinieze aquis-ului comunitar

pentru că “sportul este şi va fi permanent o piatră indispensabila la fundamentul construcţiei

europene…, un stâlp care poate susţine solid edificiul comun”1.

Consiliul Europei, definind sportul ca: „toate formele de activităţi fizice care, printr-o

participare mai mult sau mai puţin organizată, au drept obiectiv expresia sau ameliorarea condiţiei

fizice şi psihice, dezvoltarea relaţiilor sociale sau dobândirea unor rezultate pozitive în competiţiile

de toate nivelurile” (Cartea Albă privind Sportul), îi recunoaşte valenţele socio-economice, rolul de

vector de imagine şi catalizator al bunelor relaţii internaţionale. De altfel, şi alte organizaţii

internaţionale (UNESCO, OMS, ONU) au semnalat importanţa sportului în creşterea calităţii vieţii,

fapt care a contribuit la adoptarea unor politici statale ce vizează orizonturi de timp care ating sau

chiar depăşesc anul 2020. În acest context, autorităţile din România, ţinând seama de importanţa

practicării sportului în asigurarea climatului social armonios, incluziunii sociale a categoriilor

defavorizate, creşterii stării de sănătate a populaţiei şi dezvoltării economice durabile, precum şi de

transformările politice, economice, sociale şi tehnologice petrecute, şi-au propus elaborarea unei

strategii care să satisfacă interesele naţionale în acord cu practica şi normele internaţionale.

Pentru a răspunde şi în viitor, în eventualitatea unor schimbări majore, precum reorganizarea

administrativ-teritorială, construcţia lucrării utilizează date actuale şi tratează incidental ipotezele

noi cărora să le poată face faţă în mod alternativ. Deoarece formatul regionalizării este încă incert,

Strategia valorifică actuala împărţire administrativ-teritoriale: comuna, oraşul, judeţul şi propune

delimitarea mai riguroasă a competenţelor la nivelul administraţiei locale, precum şi între aceasta şi

administraţia centrală, pentru ca, în caz de înfiinţare, regiunile să le preia doar pe acelea care

corespund strict interesului regional.

Viziunea strategică este orientată către:

• Participarea activă a persoanelor de toate vârstele la activităţi sportive în scopul ameliorării

stării de sănătate a populaţiei şi a creşterii speranţei de viaţă, nivelului de trai, calităţii vieţii,

confortului şi încrederii sociale;

• Creşterea numărului practicanţilor, cu precădere în rândul copiilor şi tinerilor, în scopul

integrării, participării şi coeziunii sociale, a formării şi dezvoltării ca cetăţeni activi, educaţi şi

responsabili, precum şi pentru întărirea sentimentului de apartenenţă şi mândrie naţională;

• Creşterea gradului de satisfacţie a populaţiei privitor la activităţile şi rezultatele sportive;

• Susţinerea sportului de performanţă în vederea creşterii calitative şi cantitative, a

performanţelor internaţionale;

• Propunerea de măsuri care să asigure impact socio-economic şi durabilitate sporite.

1 Jan Figel (comisar european) - în cadrul reuniunii informale a miniştrilor sportului de la Stuttgard din anul 2007.

3

Strategia este concepută pentru intervalul anilor 2012 – 2020 şi propune obiective şi măsuri

pe termen scurt, mediu şi lung, astfel:

• Obiective/măsuri pe termen scurt (2012 - 2014), care vizează cu precădere obiectivele,

măsurile şi activităţile privitoare la stimularea practicării sportului, reformarea legislativă şi

implementarea sistemului de monitorizare, selecţie şi promovare în cariera sportivă;

• Obiective/măsuri pe termen mediu (2012 - 2016), care vizează obiectivele, măsurile şi

activităţile privitoare la dezvoltarea pe orizontală a infrastructurii sportive şi a activităţilor

(programul de dezvoltare a bazei sportive, programul „Fiecare comună – un club sportiv” etc);

• Obiective/măsuri pe termen lung (2012 - 2020) – vizează obiectivele, măsurile şi activităţile

necesare creşterii tuturor indicatorilor calitativi şi cantitativi sportivi, mai cu seamă, definitivarea

reţelei de baze sportive (finalizarea programelor strategice: „Fiecare localitate – o bază sportivă”,

„Fiecare sport – o bază sportivă la nivel internaţional” etc).

La stabilirea termenelor au fost avuţi în vedere anii olimpici, valorificaţi ca puncte de evaluare

intermediară pentru implementarea strategiei, în condiţiile în care rezultatele de la jocurile olimpice

constituie indicatorii cei mai relevanţi pentru performanţa sportivă.

2. INFORMAŢII GENERALE

Sportul nu poate fi privit altfel decât ca o activitate umană. Din această perspectivă, analiza

fenomenologică necesită flexibilitate în interpretarea psihologiei şi comportamentului socio-uman

şi, totodată, acurateţe ştiinţifică în constatările şi soluţiile propuse.

La elaborarea Strategiei au fost utilizate ca instrumente de lucru analizele PEST (Political,

Economic, Social, Technological) şi SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats).

În mod sintetic rezultatele acestora se prezintă astfel:

Analiza PEST

Politic: Existenţa şi consolidarea unui regim democratic a permis intrarea României în Uniunea

Europeană şi în NATO. Orientarea spre valorile democraţiei occidentale şi spre atingerea acquis-

ului comunitar constituie un factor propice dezvoltării unei administraţii eficiente, orientată spre

nevoile cetăţenilor. Regimul democratic instaurat prezintă suficiente garanţii de maturitate,

conferind încredere în stabilitatea instituţiilor, condiţie necesară proiectelor pe termen mediu şi

lung. Situaţia internă şi contextul internaţional recomandă, totuşi, înnoirea şi reformarea statului şi a

instituţiilor sale. Premisa, în acest sens, o constituie modificarea Constituţiei într-o formă care să

aducă schimbări radicale în: organizarea administrativ-teritorială, regimul autorităţilor publice,

regimul imunităţilor şi incompatibilităţilor etc.

Economic: România a traversat cu succes o perioadă dificilă de tranziţie post-decembristă şi de

aceea există speranţe justificate că greutăţile provocate de recente crize economice vor fi de

asemenea depăşite în scurt timp. Ultima dintre ele, cea a datoriilor suverane, afectează încă ţările

4

europene, generând temeri justificate. România prezintă semnele însănătoşirii şi decuplării treptate

de această problemă dar, revenirea la indicatorii macroeconomici de vârf va fi dificilă şi de durată,

iar pentru prevenirea derapajelor se impune o gestionare atentă şi restrictivă a resurselor financiare.

Deşi recesiunea din anii 2009 şi 2010 a afectat puternic economia naţională, reîntoarcerea la

creştere, începută în anul 2011, dă speranţa unei evoluţii favorabile în viitor capabilă să asigure

resursele necesare implementării măsurilor propuse prin Strategie.

Social: Evoluţia demografică din România cunoaşte un trend negativ, iar indicatorii sociali sunt la

un nivel nesatisfăcător. Din acest motiv, pentru o lungă perioadă, încrederea populaţiei în instituţiile

statului s-a erodat semnificativ pe fondul scăderii nivelului de trai. Într-adevăr, în raport cu ţările

europene, nivelul de trai al populaţiei este sub medie, venitul pe cap de locuitor şi câştigurile

salariale sunt mai mici, iar starea de sănătate a populaţiei mai scăzută, toate acestea alimentând

fluxul de emigrare a populaţiei tinere sau active. Ultimele statistici arată că populaţia României a

scăzut cu aproximativ 2 milioane de locuitori făcând ca numărul acestora să coboare în prezent sub

20 de milioane. Aceste aspecte negative, pot fi combătute şi prin dezvoltarea activităţilor sportive în

vederea creşterii indicatorilor economici, a celor de sănătate şi a celor de satisfacţie ai populaţiei. La

această dată România nu cunoaşte frământări sociale acute, nemulţumirile populaţiei şi conflictele

sociale manifestându-se în limitele normale. Pacea socială este indispensabilă dezvoltării societăţii

româneşti, astfel încât trebuie menţinută sau ameliorată prin efortul comun al tuturor factorilor

politici şi instituţionali.

Tehnologic: România este aliniată în mare măsură nivelului internaţional în privinţa

echipamentelor şi standardelor de tehnologie, inevitabilele decalaje fiind cauzate de capacitatea

financiară redusă şi nu de barierele protecţioniste sau de altă natură. Mai mult chiar, în ultimii ani se

înregistrează o creştere semnificativă a nivelului de tehnologizare a României, industria fiind

capabilă să exporte produse cu valoare adăugată mare, având un înalt grad de prelucrare. Cu toate

acestea, dotarea sportivă este departe încă de nivelul altor ţări europene, impunându-se intervenţii

corective susţinute prin alocări de fonduri corespunzătoare. Inaugurarea noului Stadion Naţional,

existenţa în lucru a altor câteva obiective sportive de mare importanţă, dau sentimentul că lucrurile

sunt pe un făgaş bun şi că eforturile de până acum s-au justificat.

Analiza SWOT

Puncte tari:

- Tradiţie, palmares şi rezultate sportive remarcabile obţinute în decursul timpului;

- Potenţial uman şi număr mare de sportivi legitimaţi;

- Personal de specialitate bine pregătit şi într-un număr suficient pentru a acoperi necesarul;

- Interes în creştere, în mediul urban, pentru practicarea sportului recreativ;

- Existenţa unei reţele de şcoli, licee şi facultăţi de sport cu distribuţie geografică echilibrată;

- Existenţa unor baze optime pregătirii sportive şi a unor centre olimpice cu tradiţie;

5

- Consolidarea instituţională şi implicarea activă a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român;

- Existenţa unor federaţii naţionale cu rezultatele deosebite în plan organizatoric care pot constitui

exemple de bună practică;

- Iniţierea unor lucrări investiţionale de anvergură în obiective sportive moderne;

- Susţinere şi interes din partea organelor administraţiei publice centrale şi locale.

Puncte slabe:

- Interes scăzut al populaţiei pentru practicarea sportului de masă;

- Incoerenţă în gestionarea sportului de masă;

- Slaba penetrare a activităţilor sportive în mediul rural;

- Alocări reduse de fonduri destinate sportului în bugetele administraţiilor locale;

- Organizare instituţională şi management sportiv nereformate;

- Scăderea capacităţii de intervenţie a statului în urma cedării monopolului sportiv;

- Inexistenţa unui sistem coerent de monitorizare, selecţie şi promovare în cariera sportivă;

- Patrimoniul sportiv redus şi centralizat instituţional şi geografic;

- Insuficientă colaborare între ministerele de resort cu incidenţă în domeniu;

- Lipsa cadrelor medicale de specialitate şi scăderea interesului pentru medicina sportivă;

- Număr redus de ore de educaţie fizică şi de activităţi extra-curriculare sportive;

- Deficienţe în funcţionarea structurilor sportive;

- Interes şi susţinere slabă pentru înfiinţarea asociaţiilor judeţene pe ramuri de sport;

- Tendinţe de oligarhizare în federaţiile sportive;

- Deficienţe în sistemul de promovare în loturile naţionale sportive;

- Inexistenţa standardelor sportive;

- Slaba dezvoltare a sportului profesionist;

- Slabele rezultate în sporturile de iarnă;

- Sistem deficitar de recompensare a sportivilor şi de salarizare a lucrătorilor din sport;

- Cadrul legislativ deficitar în domeniul sportiv şi conex.

Oportunităţi

- Aderarea la Uniunea Europeană ce va direcţiona evoluţia sportului spre un set de valori comun,

adaptat permanent la realităţile europene;

- Posibilitatea atragerii fondurilor europene de post-aderare pentru susţinerea sportului;

- Declanşarea unor proiecte investiţionale în baze şi dotări sportive;

- Creşterea numărului de structuri sportive private;

6

- Perspectiva introducerii bugetelor multianuale ce pot conferi predictibilitate şi siguranţă pe

termen mediu şi lung;

- Demararea procesului de descentralizare administrativă;

- Existenţa unor programe ale administraţiei centrale şi locale pentru dezvoltarea bazei şi dotărilor

în sport;

- Creşterea numărului entităţilor sportive care aplică proiecte spre finanţare în baza Legii nr.

350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi

nonprofit de interes general;

- Menţinerea facilităţilor pentru finanţarea activităţilor nonprofit introduse de Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

Riscuri

- Prelungirea crizei economice pan-europene ce poate genera diminuarea drastică a resurselor

financiare alocate sportului;

- Fragilitatea zonei euro şi instabilitatea valutară;

- Eliminarea sportului din rândul domeniilor de interes naţional;

- Tendinţa de scădere a numărului sportivilor ca efect al scăderii demografice şi emigrării;

- Mărirea ecartului între cuantumul finanţării sportului de performanţă şi al celui de masă;

- Inerţia administrativ – instituţională;

- Schimbări legislative necorelate cu nevoile domeniului sportiv;

- Scăderea interesului populaţiei pentru practicarea sportului;

- Aplatizarea interesului structurilor sportive pentru dezvoltarea activităţilor şi obţinerea de

performanţe sportive din cauza afectării stimulilor concurenţiali;

- Alegerea unui format de reorganizare teritorial-administrativă defavorabilă sportului.

In procesul de elaborare a Strategiei, a fost utilizată metoda Brainstorming, în aplicarea căreia

au fost consultaţi sportivi, oficiali ai structurilor sportive, reprezentaţi ai administraţiei publice,

lucrători de sport şi tineret, precum şi persoane neimplicate direct în fenomenul sportiv.

Un al doilea procedeu de analiză decizională l-a constituit o aplicaţie a metodei Delphi, în

cadrul căruia au fost consultaţi specialiştii din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi

Sportului, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român,

precum şi din federaţiile sportive naţionale.

3. PRIORITĂŢI, POLITICI ŞI CADRUL JURIDIC EXISTENTE

Procesele sociale cunosc o dinamică aparte într-o eră a tehnologiilor. Reacţia instituţională a

statului trebuie să fie pe măsură şi să se adapteze nevoilor prezentului, dar şi provocărilor viitorului.

7

Cu alte cuvinte, administraţia publică necesită capacităţi de prognozare şi adaptare sporite. Pentru

aceasta actorii publici trebuie să monitorizeze procesele sociale, să culeagă şi să analizeze

informaţii şi să elaboreze politici şi măsuri în concordanţă cu evoluţia societăţii.

Prezenta Strategie îşi propune să transpună în practică aceste deziderate, prin evaluarea

corectă a stării actuale a sportului românesc şi a factorilor care pot influenţa viitorul, pe baza cărora

să prescrie soluţiile apte să optimizeze reacţia instituţională. Totodată, Strategia reprezintă un

document de politici publice care transpune în practică, în mod cumulativ, propunerile Comisiei

Europene prezentate în „Cartea albă privind sportul”, direcţiile de acţiune ale „Programului de

Guvernare 2012” şi normele legale în materie.

Propunerile de actualitate ale organului comunitar prezentate în Cartea Albă privind Sportul

adoptată în anul 2007, sunt:

„(1)... – Comisia recomandă promovarea la nivel ministerial a unei cooperări consolidate între

sectoarele sănătăţii, al educaţiei şi al sportului în statele membre, în vederea definirii şi a punerii

în aplicare a unor strategii coerente de reducere a incidenţei excesului în greutate, a obezităţii şi a

altor riscuri pentru sănătate.

(8) Comisia va introduce acordarea etichetei europene acelor şcoli care sunt implicate în mod activ

în sprijinirea şi promovarea activităţilor fizice în mediul şcolar. – În vederea asigurării reintegrării

sportivilor profesionişti pe piaţa muncii la sfârşitul carierei sportive a acestora, Comisia subliniază

importanţa de a se lua în considerare din timp necesitatea de a asigura tinerilor sportivi şi sportive

o formare pentru <o dublă carieră> şi de a dispune la nivel local de centre de formare de un înalt

profesionalism, capabile să protejeze interesele de ordin moral, educaţional şi profesional al

acestor tineri.

(10) Împreună cu statele membre, Comisia va identifica provocările cheie cu care se confruntă

organizaţiile sportive nonprofit, precum şi principalele caracteristici ale serviciilor asigurate de

aceste organizaţii.

(11) Comisia va sprijini sportul practicat la nivel începător prin intermediul programului „Europa

pentru cetăţeni”.

(25) Comisia va promova utilizarea sportului ca instrument în cadrul politicii sale de dezvoltare. În

special, aceasta va: Promova sportul şi educaţia fizică drept elemente esenţiale pentru o educaţie

de calitate şi ca modalităţi de a spori gradul de atractivitate şi de frecventare a şcolilor...

(36) Comisia va organiza schimbul de bune practici între statele membre şi federaţiile sportive cu

privire la organizarea de evenimente sportive de mare anvergură în vederea promovării creşterii

economice durabile, a competitivităţii şi ocupării forţelor de muncă. – Sportul reprezintă un sector

dinamic, cu o dezvoltare rapidă şi un impact macro-economic subestimat, un sector care poate

contribui la atingerea obiectivelor stabilite în Agenda de la Lisabona cu privire la creşterea

economică şi la crearea de locuri de muncă. Acesta poate fi utilizat drept instrument de dezvoltare

locală şi regională, de regenerare urbană sau de dezvoltare rurală. Sportul beneficiază de sinergii

8

cu sectorul turistic, poate stimula modernizarea infrastructurii, precum şi încheierea de noi

parteneriate de finanţare a dispozitivelor sportive şi recreative... Pe de altă parte, cu toate că

sportul are în general o pondere importantă în cadrul economiei, vasta majoritate a activităţilor

sportive se desfăşoară in cadrul unor structuri nonprofit, dintre care multe depind de sprijinul

public pentru a asigura accesul tuturor cetăţenilor la activităţile sportive.

(37) Pentru a contribui la elaborarea modelului de finanţare a sportului, Comisia va efectua un

studiu independent referitor la finanţarea, atât din partea sectorului public cât şi a celui privat, a

sportului practicat la nivel începător şi a activităţilor sportive deschise participării tuturor în

statele membre şi la impactul schimbărilor actuale din acest domeniu. – Organizaţiile sportive

dispun de numeroase surse de venit, printre care taxele de club şi vânzarea de bilete, publicitatea şi

sponsorizarea, drepturile de difuzare, redistribuirea venitului în cadrul federaţiilor sportive,

activităţile comerciale, subvenţiile publice etc. Cu toate acestea, unele organizaţii sportive

beneficiază de un acces mai rapid la resursele oferite de agenţii economici decât celelalte

organizaţii, în ciuda faptului că, în unele cazuri, există un sistem de redistribuire care funcţionează

în mod corespunzător. În sportul practicat la un nivel începător, şansele egale şi accesul liber la

activităţile sportive poate fi garantat numai prin intermediul unei participări publice

corespunzătoare. Comisia recunoaşte importanţa subvenţiilor publice pentru sportul practicat la

nivel începător, precum şi pentru activităţile sportive deschise participării tuturor şi se pronunţă în

favoarea acordării acestor subvenţii, cu condiţia ca acestea să fie acordate în conformitate cu

legislaţia comunitară. În multe state membre, sportul este parţial finanţat prin intermediul unei taxe

sau al unui impozit asupra jocurilor de noroc sau a serviciilor de loterie organizate de stat sau

autorizate de acesta. Comisia invită statele membre să încerce să elaboreze modalităţi optime de

menţinere şi dezvoltare a unui model de finanţare mai durabil prin intermediul căruia să se acorde

un sprijin pe termen lung organizaţiilor sportive.”

Dezideratele europene se regăsesc în direcţiile de acţiune consemnate în actul de investire a

executivului adoptat de Parlament prin Hotărârea nr.1/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului:

„- Organizarea de întreceri sportive internaţionale, susţinute şi cofinanţate de Guvern, în ramurile

sportive unde România excelează;

- Elaborarea strategiei naţionale, cu accent pe sportul de masă, şi a unei noi legi în domeniul

sportului, armonizată cu prevederile UE în materie;

- Implicarea şi cointeresarea autorităţilor administraţiei publice locale în crearea, modernizarea

şi dezvoltarea bazei materiale, precum şi a structurilor sportive din plan local şi judeţean;

- Dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului în şcoli, stabilirea unor sisteme de competiţii la nivel

local, regional şi naţional;

- Susţinerea introducerii evenimentelor sportive şcolare în agenda competiţiilor întocmită de

către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;

- Clarificarea drepturilor de proprietate, de marcă a cluburilor sportive şi dezvoltarea

9

componentei de marketing a activităţii asociaţiilor şi a cluburilor sportive;

- Stabilirea unor relaţii de colaborare între şcoli şi cluburi sportive;

- Reorganizarea şi adaptarea sistemului sportiv pentru persoanele cu handicap, pentru atragerea

respectivei categorii de persoane către această disciplină;

- Asigurarea unei traiectorii de tip "dublă carieră" sportivilor de performanţă, prin asigurarea

educaţiei şi calificării într-o altă profesie, suplimentar carierei sportive, pentru a sprijini

reintegrarea lor în societate;

- Construirea de stadioane şi de baze sportive pentru disciplinele olimpice, conform cerinţelor

Comitetului Olimpic Internaţional;

- Înfiinţarea unor centre moderne de recuperare sportivă;

- Menţinerea României printre primele 15 naţiuni ale lumii la Jocurile Olimpice - Londra 2012,

precum şi obţinerea unor rezultate de prestigiu la campionatele mondiale şi europene în anul 2012;

- Dezvoltarea sportului de masă şi a infrastructurii sportive;

- Valorificarea economică a activităţilor sportive şi creşterea rolului managementului sportiv;

- Creşterea rolului educaţiei fizice şi al sportului în şcoli;

- Dezvoltarea resurselor umane din domeniul sportului şi sprijinirea sportului de performanţă”.

Principalele acte normative avute în vedere la elaborarea Strategiei sunt:

− Constituţia României din anul 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire a

Constituţiei României nr. 429/2003;

− Legea nr.69/2000 Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;

− Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a

dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;

− Hotărârea Guvernului nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea

sportivă;

− Legea nr. 195/2006 legea-cadru a descentralizării;

− Hotărârea Guvernului nr. 139/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006;

− O.G. nr. 15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport;

− Hotărârea Guvernului nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii

Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu modificările şi completările ulterioare;

− Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare;

− Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de

elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central;

10

− Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului

de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale;

− Hotărârea Guvernului nr. 1807/2006 pentru aprobarea Componentei de management din cadrul

Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor

administraţiei publice de la nivel central;

− Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la

nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici

publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/

aprobării;

− Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.

4. DEFINIREA PROBLEMEI

Orice strategie, proiect, plan sau propunere de politici publice trebuie să răspundă nevoilor

reale identificate fie ca probleme al căror efect negativ trebuie diminuat, fie ca oportunităţi al căror

efect pozitiv trebuie maximizat. Analiza SWOT prezentată surprinde problemele şi oportunităţile

relevante ale sportului românesc.

Cu unele excepţii inerente schimbării regimului politic din România, perioada post-

decembristă cunoaşte o temere de reformare administrativă care poate fi justificată doar prin

focalizarea interesului şi resurselor societăţii asupra schimbărilor din domeniul politico–economic

ca premiză pentru atenuarea decalajelor faţă de celelalte ţări europene şi pentru întrunirea

condiţiilor necesare accederii în NATO şi UE.

Realizarea obiectivelor de integrare euro-atlantică obligă la refocalizare asupra nevoilor şi

realităţilor sociale. Din păcate acest fapt se petrece în condiţiile constrângerilor impuse de crizele

economice care, în mod inevitabil, nu puteau ocoli România.

Sportul, ca multe alte domenii sociale, nu mai poate fi sustras efortului de reformare şi

perfecţionare, cu atât mai mult cu cât conform aprecierilor Comisiei Europene sportul are reale

valenţe economice care pot sprijini economia naţională, motiv suplimentar pentru urgentarea

intervenţiei instituţionale. Se constată deja că perioada post-aderare este caracterizată de iniţierea

unor reforme structurale în domenii conexe sau de frontieră precum învăţământul, sănătatea,

turismul etc. Şi alte sectoare sociale cunosc un amplu proces reformator datorat atât cerinţelor de

aliniere la acquis-ul comunitar, cât şi nevoii de modernizare şi adaptare la realităţile sociale.

Crizele au determinat o contracţie a activităţii economice însoţită, prin sincronism, de

reducerea veniturilor la bugetul de stat. Revenirea va fi de durată cu atât mai mult cu cât Europa nu

a depăşit încă toate problemele. Stabilizarea ţărilor cu risc major, între care România nu figurează,

va diminua pentru o lungă perioadă de timp cuantumul resurselor perimetrale. Aceste realităţi

trebuie înţelese şi gestionate corect, entităţile publice, cât şi cele private, fiind constrânse să-şi

11

adapteze managementul în concordanţă cu mutaţiile survenite şi cu cerinţele TQM2.

În acest context, Strategia urmăreşte să răspundă prin soluţii inovatoare, factorilor cheie -

adică principalelor probleme şi oportunităţi din domeniul sportului.

O primă problemă, pe termen scurt, o reprezintă diminuarea resurselor financiare, atât a celor

de la bugetul de stat cât şi a celor extrabugetare, ca efect al crizei economice. În condiţiile în care

revenirea economică din anul 2011 nu poate creşte exponenţial în anii următori din cauza

contextului extern, se recomandă prudenţă în cheltuirea fondurilor publice şi adaptarea politicilor

administrative şi bugetare în mod corespunzător.

Din motive obiective, reforma domeniului sportiv a ocolit în timp interesul decidenţilor,

operându-se doar ajustări de mică amplitudine. Singura măsură cu adevărat radicală, aceea prin care

statul divizându-şi propriul monopol l-a transferat federaţiilor sportive şi COSR, nu a fost suficientă

pentru a genera salturi consistente; există chiar opinii conform cărora sistemul centralizat de

gestionare a sportului specific regimului comunist a fost mai bun, deoarece statul putea promova

politici unitare la nivel naţional. Totuşi, chiar dacă rezultatele din trecut ar putea fi considerate

superioare pe unele paliere, noile realităţi obligă la părăsirea centralismului şi focalizarea asupra

îmbunătăţirii sistemului actual, descentralizat, în care competenţele pe plan sportiv sunt partajate

între administraţia centrală, cea locală şi organizaţiile neguvernamentale.

În aceste condiţii, performanţa sportivă este în mod direct condiţionată de viabilitatea şi

disponibilitatea federaţiilor sportive, principalele structuri neguvernamentale abilitate de legea

educaţiei fizice şi sportului să dezvolte strategii şi politici în ramurile lor de activitate. Funcţionarea

acestor entităţi relativ tinere trebuie deja revizuită. În ceea ce priveşte administraţia publică,

schimbările în domeniul sportului au fost timide. Eficientizarea serviciului public şi apropierea

deciziei de beneficiari, valenţe ale principiului subsidiarităţii, vor creşte prin accelerarea

descentralizării administrative, proces demarat în mod ezitant.

Scăderea semnificativă a indicatorilor sportivi: număr de sportivi legitimaţi, numărul

premiilor în competiţiile internaţionale, locurile în clasamentele internaţionale etc, constituie un alt

motiv de îngrijorare. Fluctuaţiile indicatorilor sociali, inclusiv a celor sportivi, sunt normale într-o

societate dinamică. Cu toate acestea, dacă dinamica prezintă o evoluţie negativă prelungită, situaţie

caracteristică sportului în perioada post-decembristă, se impune o intervenţie energică pentru a se

preveni cronicizarea şi pentru întoarcerea la un trend pozitiv.

Nu mai puţin importante sunt o serie de alte probleme precum: scăderea interesului practicării

activităţilor sportive, diminuarea numărului de sportivi, a numărului de competiţii şi a altor

indicatori sportivi, demotivarea cadrelor de specialitate şi mai ales inexistenţa uni sistem unitar –

funcţional de monitorizare, selecţie şi promovare în carieră a tinerilor sportivi.

La capitolul oportunităţi al căror efect benefic trebuie maximizat poate fi amintită evoluţia

pozitivă a activităţii fotbalistice din România, cu precădere în domeniul organizatoric şi managerial,

2 TQM – Total Quality Management, managementul calităţii totale

12

ramură sportivă care pe zi ce trece devine tot mai independentă financiar şi funcţional. Trebuie

remarcate creşterea numărului de sportivi profesionişti, precum şi îmbunătăţirea mediului

concurenţial, elemente care stimulează rezultatele sportive şi economice. Exemplul fotbalului, în

care mecanismele economiei de piaţă au început să funcţioneze, trebuie utilizat ca model de bună

practică şi extins către alte ramuri de sport.

5. PRINCIPII GENERALE

Prezenta Strategie respectă şi dă eficienţă principiilor fundamentale enunţate atât în

Constituţie cât şi în legislaţia subsecventă, astfel:

− Principiul legalităţii – reprezintă principiul fundamental al statului de drept care se regăseşte în

întreaga construcţie a sistemului juridic românesc, având izvorul în Constituţie, conform căreia: „În

România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” - art.1 alin.5);

„Nimeni nu este mai presus de lege” - art.16 alin.2);

− Principiile descentralizării, autonomiei locale şi a deconcentrării serviciilor publice – principii

enunţate explicit în art.120 alin.1 din Constituţie: „(1) Administraţia publică din unităţile

administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi

deconcentrării serviciilor publice”.

Normele juridice ce vizează direct educaţia fizică şi sportul, impun respectarea unor principii

specifice:

− Principiul recunoaşterii şi respectării caracterului de interes naţional a educaţiei fizice şi

sportului – art.2, alin.1 din Legea nr.69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului: „Educaţia fizică şi

sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat”;

− Principiul responsabilităţii statului în domeniul educaţiei fizice şi sportului - art.2, alin.4 din

Legea nr.69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului: „Statul garantează exercitarea funcţiilor

sectorului public şi ale sectorului particular în domeniile educaţiei fizice şi sportului, în

conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toţi factorii interesaţi.”.

Alte principii aplicate:

− Principiul atribuirii şi exercitării competenţelor exclusiv în baza prevederilor constituţionale şi a

legilor în vigoare – cap.3, alin.1 din Programul de Guvernare 2012, transpune în plan administrativ

principiul „specialităţii persoanei juridice”;

− Principiul bunei guvernări – conform căruia Guvernul trebuie să stabilească acţiuni clare şi

eficiente pe baza unor obiective de calitate şi să răspundă rapid necesităţilor sociale;

− Principiul proporţionalităţii – limitează conţinutul şi forma acţiunilor guvernamentale la ceea ce

este strict necesar pentru atingerea obiectivelor;

− Principiul eficienţei – constrânge şi normează intervenţia statului proporţional cu nevoile reale

pentru minimizarea costurilor şi reducerea risipei;

13

− Principiul responsabilităţii – statuează răspunderea proprie la toate nivelurile administraţiei

publice şi orientează politicile publice spre obţinerea de bune rezultate.

− Principiile informării, consultării şi participării – în temeiul căreia societatea civilă este

informată în procesul de planificare a politicilor publice, este consultată în procesul adoptării

deciziilor, sprijină procesul de implementare şi participă la evaluarea politicilor publice.

− Principiul economiei de piaţă – îşi are izvorul intern în art.135 alin.1 din Constituţie: „Economia

României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă” şi va fi respectat în

procesul valorificării potenţialului economic al activităţilor sportive în concordanţă cu normele

comunitare. Legislaţia naţională suferă totuşi în privinţa reglementării specializate a activităţilor

economice sportive.

6. SCOPUL STRATEGIEI

Scop: Reformarea şi relansarea sportului românesc.

În decursul timpului România a cunoscut rezultate şi satisfacţii sportive deosebite. În mod

constant pe podiumurile europene, mondiale sau olimpice au urcat sportivi români cu performanţe

remarcabile, în ciuda tuturor crizelor politice şi economice. Totuşi, evoluţiile sociale obligă sportul

la o permanentă adaptare. Actualmente, reformarea sportului se impune în vederea respectării

acquis-ului comunitar şi pentru creşterea competitivităţii. România deţine resurse suficiente

revenirii în topurile sportive, mai ales în privinţa potenţialul uman concretizat prin numărul mare de

tineri valoroşi şi cadre tehnice înalt calificate. Pentru aceasta, se impune identificarea soluţiilor

optime de reformare, prin care, în condiţii de solidaritate socială şi voinţă politică, să se reuşească

relansarea sportului. Prezenta Strategie, fiind una din aceste soluţii, urmăreşte ca, în vederea

sensibilizări tuturor factorilor sociali, să răspundă următoarelor cerinţe:

− să fie conformă normelor juridice în vigoare şi rigorilor managementului strategic;

− să răspundă unei categorii cât mai largi de beneficiari şi să fie acoperitoare pentru întreg

domeniul vizat;

− să fie o construcţie logică, unitară, funcţională şi generală;

− să fie clară, facilă, flexibilă şi corect structurată;

− să fie novatoare, relevantă şi oportună;

− să fie predictibilă şi realizabilă în condiţii de eficienţă economică.

7. DIRECŢII DE ACŢIUNE / OBIECTIVE STRATEGICE

Pentru atingerea scopului strategic în condiţiile cerinţelor anterioare este nevoie de multiple

intervenţii pe componentele fundamentale specifice activităţilor umane: cauza (elementul

declanşator, motivaţional), mediul organizaţional (cadrul instiuţional şi normativ), sistemul de

14

funcţionare, reglare şi control (mecanisme utilizate în vederea obţinerii de rezultate), resurse

(intrările) şi rezultate (efectele, ieşirile). Intervenţia asupra rezultatelor asigură durabilitate prin

abordarea extinsă a cauzalităţii3, atunci când efectele devin noi agenţi cauzali (şirul cauzal). În

consecinţă, pentru reformarea şi relansarea sportului românesc trebuie adoptate măsuri corective, în

mod minimal, pe cinci direcţii de acţiune corespunzătoare componentelor enumerate, astfel:

Direcţii de acţiune

− Motivaţia practicării sportului;

− Cadrul instituţional şi normativ în domeniul sportului;

− Sistemul de funcţionare, reglare şi control în sport;

− Resursele pentru practicarea sportului;

− Rezultatele şi performanţele sportive.

Fiecare din aceste direcţii de acţiune pot constitui ele însele obiectul unor politici

subsectoriale care însă nu fac obiectul Strategiei şi de aceea vor fi tratate exclusiv ca surse directe

ale obiectivelor strategice şi mediate ale obiectivelor subsecvente. Alegerea obiectivelor este de

multe ori un demers dificil, nu neapărat ca operaţiune în sine ci din cauza multitudinii de variante

posibile. Din raţiuni de eficienţă şi logică constructivă numărul obiectivelor, şi mai cu seamă a celor

strategice, trebuie limitat. În condiţiile date, obiectivele strategice se vor plia pe direcţiile de acţiune

arătate, astfel:

Obiective strategice

− Stimularea practicării sportului în România, creşterea interesului şi a emulaţiei sportive;

− Reformarea instituţional-administrativă şi juridică în domeniul sportului;

− Introducerea unui sistem unitar de monitorizare, selecţie şi promovare în sport;

− Asigurarea resurselor necesare desfăşurării optime a activităţilor sportive şi transformării

sportului într-un mecanism funcţional;

− Îmbunătăţirea rezultatelor sportive.

7.1 Stimularea practicării sportului în România, creşterea interesului şi a emulaţiei sportive:

Rezultatele sunt consecinţe directe ale unor cauze originare şi pot fi influenţate prin

intervenţii stimulative. În sens comun, stimulul4 constituie un element, un factor declanşator sau

excitant al proceselor, iar stimularea5 reprezintă acţiunea capabilă să genereze o reacţie, un răspuns.

De aceea, dacă cauzele primare ale practicării sportului sunt nevoi specific umane: sănătate,

3 Cauzalitate - s. f. Raport obiectiv, necesar între cauză Mi efect. ◊ Principiul (sau legea) cauzalităGii = principiu potrivit căruia orice fenomen are o cauză. Cauzalitate inelară = feedback. [Pr.: ca-u-] – Din fr. Causalité – DEX 1998. 4 Stimul – 1. Stimulent, imbold; 2. Factor care declanşează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică; excitant – DEX, ediţia a II – a, Academia Română, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti – 1998. 5 Stimulare – Acţiunea de a stimula; îndemn, însufleţire. Stimula – A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. A mări activitatea unei funcţii organice, a activa, a excita un organ, o funcţie – idem.

15

relaxare, bunăstare materială, satisfacţie morală, etc, atunci creşterea rezultatelor sportive se poate

obţine prin intervenţii stimulative care să vizeze psihicul, conştiinţa umană. Astfel de intervenţii, de

ordin psihologic, sunt cele care refac sau cresc interesul şi emulaţia6 sportivă - consideraţi a fi cei

mai importanţi stimuli motivaţionali. Mai presus de existenţa resurselor materiale şi financiare, de

condiţiile de practicare a sportului şi de dotarea cu instalaţii sportive va sta mereu interesul uman

personal şi colectiv. În lipsa acestora investiţia în sport nu se justifică iar sportul devine „o formă

fără fond”. Performanţele sportive trebuie să reflecte rezultatele activităţilor de masă şi să provină

din plăcerea de a concura, din nevoia intimă de a practica sportul, din conştiinţa fiecăruia că sportul

este benefic pentru el şi comunitatea sa, din dorinţa de afirmare socială, din orice trăire, sentiment

sau convingere interioară. Numai aşa sportul poate să aducă beneficii sociale în lipsa cărora statul

nu poate justifica interes. Dacă interesul poate fi atât personal cât şi colectiv, emulaţia este specifică

exclusiv grupurilor şi colectivităţilor umane, fiind expresia dorinţei de concurenţă interpersonală.

Aşadar stimularea, interesul şi emulaţia constituie factorii primordiali ai fenomenului sportiv

având importanţă deosebită. În acest sens au fost formulate o serie de obiective care în planul

temporal al Strategiei vor trebui realizate în termen scurt (2012 – 2014), pornindu-se de la

considerentul că este necesar a fi îndeplinite cu precădere.

Obiective:

7.1.1 Adoptarea măsurilor de stimulare socială;

Adoptarea măsurilor de stimulare socială urmăreşte reacţia la nivel macro prin creşterea

interesului şi a emulaţiei în rândul tuturor stakeholderilor. Sunt vizate instituţiile administraţiei

publice centrale şi locale, organizaţiile nepatrimoniale şi cele economice, sportivii, cadrele tehnice

din sport şi nu numai, tinerii, copiii şi populaţia în general.

Pentru realizarea acestui obiectiv se vor putea aplica următoarele măsuri şi activităţi:

− Derularea unor campanii de mediatizare privind rolul sportului în sănătate, în dezvoltarea

armonioasă a copilului etc;

− Multiplicarea acţiunilor de sensibilizare, a activităţilor şi nivelului de finanţare în sportul de

masă: sportul pentru toţi, sportul pentru persoane cu handicap, sportul în mediul rural etc;

− Editarea şi distribuirea de materiale informative privind sportul: pliante, afişe, fluturaşi etc;

− Organizare de consultări şi dezbateri publice cu furnizorii şi beneficiarii serviciilor sportive;

− Derularea acţiunilor de sensibilizare a autorităţilor locale pentru susţinerea activităţilor sportive

din aria lor de competenţă;

− Elaborarea şi lansarea unor programe adresate cu precădere mediului rural:

• Programul „Fiecare comună – un club sportiv”, prin care, utilizând toate pârghiile legale, să

se determine înfiinţarea în fiecare comună a cel puţin un club sau o asociaţie sportivă;

6 Emulaţie – s.f. Sentiment, dorinţă, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere - idem

16

• Programul „Fiecare localitate – o bază sportivă” în cadrul căreia, pe componenta rurală, se

prevede înfiinţarea în fiecare sat a cel puţin un teren în aer liber sau a unor săli la preţuri

accesibile, iar în fiecare reşedinţă de comună câte o sală de sport cu tribune, optimă

practicării mai multor ramuri sportive;

• Programe de finanţare destinate exclusiv activităţilor sportive din mediul rural.

− Acordarea de premii stimulative în cadrul competiţiilor de masă;

− Stimularea înfiinţări echipelor de majorete şi organizarea de concursuri între acestea;

− Armonizarea legislaţiei în vederea recunoaşterii sociale a calităţii de voluntar sportiv;

− Armonizarea legislaţiei în vederea valorificării vechimii în meseria de sportiv la calcularea

vechimii necesare obţinerii categoriilor de antrenor sau profesor de educaţie fizică;

− Modificarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice

alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, pentru facilitarea accesului structurilor sportive

la resursele bugetare (actualmente această lege constituie un real obstacol în procesul de finanţare);

− Stimularea descoperitorilor de talente prin revizuirea sistemului de recompensare pe baza unor

criterii obiective şi standardizate;

− Întărirea rolului şi independenţei structurilor sportive, dar mai cu seamă a asociaţiilor judeţene

pe ramuri de sport;

− Lansarea pe piaţa activităţilor organizaţionale a unor noi fonduri de finanţare destinate exclusiv

activităţilor sportive;

− Reluarea organizării concursurilor de selecţie şi a competiţiilor de masă în sistem eliminatoriu,

programate anual;

− Întărirea pe cale legislativă a obligaţiei administraţiei publice locale de a susţine activităţile

sportive;

− Instituirea burselor de studii pentru sportivii de performanţă şi a burselor de specializare pentru

antrenori – finanţarea participării la cursuri, stagii de formare şi simpozioane internaţionale;

− Revitalizarea competiţiilor şcolare şi universitare (în şi între şcoli/universităţi).

7.1.2 Adoptarea măsurilor de stimulare familială;

Aceste măsuri au rolul de a stimula, de a sensibiliza, de a capacita interesul individului (ca

potenţial practicant al sportului) şi al familiei sale. În condiţii de normalitate, familia are o puternică

influenţă morală asupra individului. Dar mai presus de rolul persuasiv, se află capacitatea familiei

de a cunoaşte cele mai intime trăsături ale propriilor membri, de a se îndruma reciproc şi de a

participa la luarea deciziilor. Membrii familiei sunt primii care pot să recunoască înclinaţiile,

abilităţile, talentul sau orice alte calităţi, şi să le semnaleze în timp util pentru a putea fi valorificate.

În cadrul familiei părinţii au rol coordonator, influenţând evoluţia copiilor prin exemplul

personal, educaţia şi îndrumările date. De acest motiv, părinţii vor constitui grupul ţintă principal în

17

cadrul măsurilor de stimulare familială.

Măsuri/activităţi:

− Derularea acţiunilor de sensibilizare a părinţilor în scopul îndrumării copiilor spre sport;

− Organizarea de competiţii sportive între familii sau cu participarea familiilor (dezvoltarea

programului „Sport – familie” prin Federaţia Română „Sportul pentru Toţi”);

− Adoptarea legislaţiei care să restricţioneze construcţia sălilor de sport fără tribune, pentru ca

părinţii, familia, prietenii să poată asista la activităţile sportive, stimulându-se astfel emulaţia,

mândria, atractivitatea, interesul şi spiritul de competiţie;

− Introducerea contractului civil sportiv prin care familia să poată primi sprijin financiar pentru

acoperirea nevoilor suplimentare ale tinerilor sportivi (minori).

7.1.3 Adoptarea măsurilor de stimulare personală.

Interesul personal este factor motivaţional determinant al acţiunii umane şi, de aceea,

stimularea personală se va adresa persoanei ca entitate individualizată în cadrul comunităţii.

Datorită specificului activităţii, măsurile propuse vor viza cu precădere sportivul şi persoanele care

împreună cu el contribuie la desfăşurarea actului sportiv (antrenor, profesor, medic etc).

Principalele forme de stimulare ale sportivului vizează: recunoaşterea rolului său în cadrul

comunităţii, recunoaşterea socială a practicării sportului, asigurarea carierei sportive şi post-

sportive, recompensarea performanţelor, asigurarea unor venituri decente etc.

Pentru a constitui un real stimul motivaţional, cariera trebuie să asigure predictibilitate şi

satisfacţii pe perioada practicării sportului dar şi ulterior acesteia (post-sportivă). Cariera unui

sportiv îmbracă diverse forme: educaţională – care vizează evoluţia în procesul de învăţământ,

cariera sportivă – care vizează evoluţia în activitatea sportivă, cariera profesională – care vizează

evoluţia în câmpul muncii, pentru altă meserie decât cea sportivă şi cariera lucrativ-sportivă – care

vizează evoluţia în câmpul muncii sportive. Actualmente, din cauza cadrului legislativ restrictiv se

poate vorbi despre carieră lurativ-sportivă numai în ce-i priveşte pe sportivii profesionişti care pot

semna contracte de muncă ce le asigură o anumită predictibilitate a veniturilor. În privinţa

sportivilor amatori, recompensele financiare sunt în general ocazionale, necorelate cu cariera

sportivă, veniturile regulate îmbrăcând forma unor contracte simulate. Totuşi, pentru a deveni

profesionist, orice tânăr aspirant străbate lungi perioade de efort şi acumulări care nu sunt

recunoscute ca activităţi lucrative. Nesiguranţa şi lipsa perspectivelor sunt motivele cele mai des

invocate de cei care renunţă la sport.

Strategia propune ca şi sportul nonprofesionist să beneficieze de o reglementare care să

permită asigurarea, în mod legal, a unor venituri decente şi constante pentru sportivii amatori. În

acest sens se propune introducerea în nomenclatorul Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) a

activităţii de sportiv nonprofesionist sau echivalent (amator, lucrător sportiv etc), care permite

angajatorilor, inclusiv celor din administraţia publică, să-i angajeze, pe cei a căror valoare justifică,

18

ca sportivi şi nu simulat sub alte profesii. Această soluţie diminuează munca fără forme legale,

asigură creşterea numărului de salariaţi şi a veniturilor bugetare, precum şi a conceptului de „dublă

carieră” stipulat în Cartea Albă privind Sportul şi în Programul de Guvernare.

Actualmente, pentru a li se asigura un venit stabil, vechime în muncă şi protecţia socială,

sportivii nonprofesionişti sunt angajaţi în diverse forme mascate: muncitori necalificaţi, strungari,

frezori etc, situaţie ce trebuie să înceteze.

Reglementarea ocupaţiei de sportiv nonprofesionist (amator) trebuie să fie utilă atât perioadei

de activitate cât şi celei post-sportive. Alternativ, pentru tinerii care nu pot profesa meseria de

sportiv din cauza unor motive obiective precum programul şcolar sau universitar, se propune

introducerea contractului civil sportiv care să-i asigure un minim de aport financiar pentru

compensarea cheltuielilor suplimentare cerute de viaţa sportivă.

La finalul carierei sportive, practicantul se îndreptă, de cele mai multe ori, spre o profesie

conexă ca cea de antrenor, profesor de educaţie fizică, instructor sportiv etc. Pentru a nu se afla în

situaţia unui debutant vârstnic la intrarea în meserie, vechimea în munca de sportiv nonprofesionist

va trebui echivalată cu vechimea în meseriile conexe spre care se îndreaptă. Aceeaşi echivalare va

trebui făcută, în mod nediscriminatoriu şi pentru vechimea în meseria de sportiv profesionist. Prin

intrarea în rândul tehnicienilor a foştilor sportivi se asigură profesionalizarea actului de pregătire

sportivă şi echitatea socială.

În egală măsură, salarizarea şi celelalte forme de recompensare a cadrelor şi tehnicienilor din

sport trebuie să reflecte cât mai fidel munca depusă. În mod minimal se impune echivalarea

salariilor antrenorilor sportivi cu salariile profesorilor din învăţământ.

Măsuri/activităţi:

− Revizuirea sistemului de recompensare financiară a rezultatelor sportive;

− Recunoaşterea meseriei de sportiv nonprofesionist şi asimilarea vechimii în cariera post-

sportivă;

− Introducerea contractului pentru sportivii nonprofesionişti care să prevadă drepturi şi obligaţii

inclusiv pentru situaţiile reglementate la art.42 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil;

− Revizuirea sistemului de premiere al sportivilor, astfel încât şi sportivii pe cale de afirmare să-şi

asigure venituri decente din sport;

− Introducerea contractului civil pentru profesorul sau antrenorul care se ocupă de sportivul de

perspectivă în mediul de provenienţă;

− Adoptarea măsurilor de stimulare necesare readuceri meseriei de medic sportiv în atenţia şi

interesul absolvenţilor de medicină;

− Revizuirea sistemului de salarizare a antrenorilor prin echivalarea treptelor de antrenor cu

gradele profesorilor de sport din învăţământ.

19

7.2 Reformarea instituţional-administrativă şi juridică în domeniul sportului:

Reformarea instituţional-administrativă vizează, în condiţii de normalitate, menţinerea acelor

structuri şi mecanisme administrative care s-au dovedit viabile/performante, modificarea acelora

care, deşi funcţionale, pot fi perfecţionate şi înlocuirea acelora care, neperformante fiind, nu mai pot

fi îmbunătăţite. În contextul economic dificil, reformarea va trebui să răspundă procesului de

descentralizare administrativă, eventualei reorganizări administrativ-teritoriale cât şi nevoii de

modernizare şi eficientizare a activităţilor.

Reforma instituţional-administrativă nu poate fi concepută fără o reformă juridică - fără

adoptarea actelor normative care să confere legitimitate schimbărilor administrative. Condiţia este

univocă deoarece reforma juridică nu impune, în mod obligatoriu, şi una instituţională, astfel încât,

indiferent de modul de organizare, îmbunătăţirea legislaţiei sportive trebuie şi se poate realiza.

Obiective:

7.2.1 Efectuarea descentralizării administrative şi reformarea internă a Autorităţii

Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST)

Procesul de descentralizare a activităţilor publice reglementat prin Legea cadru nr.195/2006 a

fost demarat şi în sport deşi acest domeniu nu era expres nominalizat în actul normativ. În aplicarea

legii a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.563/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind

descentralizarea activităţii sportive şi de tineret, abrogată ulterior prin H.G. nr.886/2010 privind

aprobarea Strategiei de descentralizare a activităţilor din domeniul tineretului. Abrogarea a survenit

ca urmare a contextului socio-economic nefavorabil şi a riscurilor generate de continuarea

procesului. Totuşi, fiind o măsură benefică, conformă cerinţelor comunitare, Strategia propune

reluarea descentralizării activităţilor sportive ca obiectiv pe termen lung (2012 – 2020). Transferul

către administraţia locală vizează exclusiv activităţile bazelor sportive de interes local şi a cluburilor

sportive publice fără a fi afectate direcţiile judeţene pentru sport şi tineret sau complexele sportive

naţionale care trebuie să rămână în aparatul central pentru implementarea politicilor publice la nivel

naţional.

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), direcţiile judeţene pentru sport şi

tineret şi complexele sportive naţionale vor administra patrimoniul sportiv de interes naţional şi

regional, protejând-ul de fluctuaţiile intereselor politice sau economice locale. În condiţiile în care,

ca urmare a procesului de descentralizare, bazele şi dotările ar fi gestionate integral de administraţia

locală, sportul la nivel naţional ar fi condiţionat de decizia factorilor politici locali. De aceea,

obiectivele de interes naţional precum complexele sportive naţionale, hotelurile, sălile polivalente

etc., vor fi păstrate în proprietatea statului şi date în administrare instituţiilor administraţiei centrale

sau în folosinţă gratuită federaţiilor sportive naţionale şi COSR. Patrimoniul sportiv de interes

naţional şi regional constituie infrastructura sportivă naţională – osatura pe care statul poate

dezvolta politici publice pentru alinierea României la standardele internaţionale.

Activităţile şi dotările sportive al căror transfer către administraţia publică locală nu va afecta

20

interesele şi indicatorii sportivi naţionali vor fi cedate, în baza principiilor subsidiarităţii şi a bunei

guvernări, acelor instituţii care, aflându-se cât mai aproape de beneficiar, au competenţa şi

capacitatea îndeplinirii optime a sarcinilor preluate7.

În cadrul procesului de descentralizare, ANST va întocmi registrul–inventar al bazelor de

interes naţional şi regional, iar DJST registrul-inventar al bazelor de interes local pe baza cărora se

va stabili rămânerea bazelor în administrarea statului sau transferul către consiliile judeţene,

consiliile locale, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român sau federaţiile sportive naţionale.

Dezideratul descentralizării totale nu se justifică deoarece descentralizarea şi deconcentrarea

serviciilor nu sunt concepte care se exclud, ci dimpotrivă, trebuie să coexiste prin echilibru şi

complementaritate: „Aşadar, prin natura lor anumite servicii sunt considerate de importanţă

strategică naţională sau interes naţional. De aceea atribuţiile legate de furnizarea sau

administrarea lor trebuie să rămână sub directa supervizare a autorităţilor administraţiei publice

centrale... Unităţile administrativ-teritoriale din cadrul unui stat beneficiază de un grad sporit de

autonomie dar nu de suveranitate, astfel că unele domenii care sunt de interes naţional şi au impact

asupra întregii populaţii a ţării se cere să rămână sub umbrela statului unitar. Desigur domeniile

de interes, în legătură cu specificul comunităţii şi de interes pentru un număr restrâns de cetăţeni

dintr-o localitate vor fi transferate prin descentralizare în sarcina autorităţilor locale de la nivelul

judeţelor, oraşelor sau comunelor... Aşadar plasarea organelor deconcentrate ale statului în

sistemul instituţional public local este un aspect esenţial în ceea ce priveşte eficienţa în dezvoltarea,

formularea şi managementul politicilor publice la nivel local. Faţă de cele prezentate şi în

respectarea principiului autonomiei locale, apreciem că serviciile deconcentrate trebuie să-şi

limiteze interferenţa în funcţionarea administraţiilor locale autonome, fiind de dorit ca serviciile

deconcentrate ale ministerelor să păstreze doar acele atribuţiuni care privesc controlul, inspecţia şi

monitorizarea domeniului în care activează.”8

Strategia acordă o importanţă aparte direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret deoarece a

existat, şi încă există, riscul desfiinţări sau transformării lor în oficii pentru sport, fără personalitate

juridică. Argumentele aduse desfiinţării invocă ipotetica diminuare a costurilor şi rolului direcţiilor

judeţene după înfiinţarea celor regionale. Eventualele reduceri a cheltuielilor publice obţinute prin

reducerea numărului de direcţii pentru sport nu va putea justifica încălcarea principiilor

subsidiarităţii şi egalităţii de şansă şi tratament, şi nici creşterea cheltuielilor populaţiei nevoite să

suporte personal reducerea costurilor publice. O regionalizare care aduce atingere directă intereselor

persoanei va fi respinsă şi nu va avea suportul populaţiei - presupusă a fi beneficiara măsurilor

reformatoare. Din acest motiv se recomandă ca direcţiile judeţene pentru sport şi tineret să fie

menţinute în forma actuală chiar şi în cazul înfiinţării celor regionale.

7 Mădălina Voican – Principiile cadru ale administraţiei publice locale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2008 p. 98: „Furnizarea anumitor servicii în regim de descentralizare ori deconcentrare se raportează la buna guvernare a problemelor colectivităţii locale, mai precis ne referim la cele pentru îndeplinirea celor două principii de management public: principiul eficienţei şi principiul eficacităţii actelor de guvernare.” 8 Idem – pp. 97-98.

21

Organizarea internă a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret va trebui reformată

deoarece reducerile masive de personal efectuate sub presiunea crizelor economice au afectat

structura şi funcţionalitatea instituţională. Pentru restabilirea acestora, este necesară o repliere a

ANST prin cedarea unor activităţi pe calea descentralizării sau deconcentrării administrative şi

focalizarea asupra activităţilor de supraveghere şi control.

Reorganizarea internă vizează şi înfiinţarea compartimentului de standardizare care să

gestioneze informaţii privitoare la: standardele bazelor şi dotărilor sportive, standardele naţionale şi

internaţionale pentru organizarea competiţiilor sportive, standardele pentru recunoaşterea, avizarea

şi funcţionarea structurilor sportive, standardele de performanţă naţionale şi judeţene în vederea

selecţionării sportivilor în loturi sau la competiţii, standardele de calitate şi cost prevăzute de Legea

nr. 195/2006 etc.

Măsuri/activităţi:

− Elaborarea registrului – inventar al bazelor sportive de interes naţional şi regional şi al

registrului – inventar al bazelor sportive de interes local;

− Înfiinţarea compartimentului de standardizare în cadrul ANST;

− Definitivarea reorganizării interne a ANST;

− Elaborarea modelului de descentralizare a activităţilor sportive din România (elaborarea

Strategiei privind transferul competenţelor – conf. art.8, lit.a) din Legea nr.195/2006);

− Adoptarea actelor normative necesare descentralizării activităţilor sportive;

− Efectuarea operaţiunilor de transmitere a activităţii sportive de interes local către administraţia

publică locală până în anul 2020.

7.2.2 Adoptarea măsurilor pentru îmbunătăţirea situaţiei entităţilor sportive din sectorul

civil

Una dintre problemele care descurajează activitatea sportivă o constituie obligaţia stipulată la

art. 55 aliniat 1) din Legea nr. 69/2000: „Practicarea exerciţiilor fizice în forme organizate se

realizează numai cu aviz medical”. Noţiunea de „forme organizate” este neclară, iar în termeni reali

obţinerea „avizului medical” este imposibilă în unele situaţii. Pentru prevenirea riscurilor inutile

legate de prevederea incriminată, multe structuri sportive şi potenţiali finanţatori s-au retras din

competiţiile de masă. De aceea, o măsură corectivă vizează modificarea legislaţiei în sensul

admiterii pe propria răspundere a participantului în lipsa avizului medical, la activităţile sportive de

masă sau cel puţin acolo unde controlul medical nu poate fi asigurat (ex. zone izolate).

În ceea ce priveşte sportul din mediul rural, nu pot fi consemnate încă reuşite semnificative

sau existenţa unor politici naţionale. Este recunoscut faptul că la acest nivel activitatea sportivă este

redusă şi că în decursul timpului s-a făcut prea puţin pentru remedierea situaţiei. Autonomia locală

restricţionează intervenţia directă a administraţiei centrale, totuşi, statul nu poate rămâne nepăsător

şi este dator să găsească mecanismul care să motiveze autorităţile locale să susţină înfiinţarea şi

22

funcţionarea structurilor sportive. O astfel de soluţie poate fi programul naţional „Fiecare comună

– o asociaţie sportivă” prin care să se transfere fonduri de la bugetul de stat către cele comunale,

exclusiv pentru finanţarea structurilor sportive din aria teritorială, dacă acestea există. Inexistenţa

structurilor sportive determină imposibilitatea accesării finanţării cu consecinţa prejudicierii

interesului concetăţenilor. Existenţa structurilor sportive fiind unica condiţie de eligibilitate pentru

finanţare, va constrânge autorităţile locale, sub presiunea comunităţii, să ajute la înfiinţarea şi

funcţionarea lor. Astfel, fără încălcarea principiilor autonomiei şi dreptului la asociere, se creează

premizele multiplicării la nivel naţional a structurilor sportive comunale. Pentru facilitarea accesului

la resurse se impune ca metodologia de finanţare să fie simplificată, Legea nr. 350/2005 privind

regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes

general, fiind căzută în desuetudine.

În ceea ce priveşte cluburile şi asociaţiile sportive un aspect care reţine atenţia îl constituie

aplatizarea concurenţei reale şi predictibilitatea rezultatelor. Cu excepţia fotbalului, marea

performanţă este atributul cluburilor care, într-o formă sau alta, sunt susţinute prin fonduri publice

ale administraţiei centrale sau locale. Intervenţiile administraţiei publice sunt benefice atâta timp cât

nu afectează concurenţa, egalitatea de şanse şi nu perturbă procesele sociale. Efectele benefice ale

susţinerii din fonduri publice sunt puse sub semnul întrebării de riscuri derivate: afectarea

concurenţei şi scăderea interesului pentru performanţă a structurilor sportive. Soluţiile ţin de

viitoare decizii politice cât timp nici Comisia Europeană nu s-a pronunţat tranşant. Ajutorul statului

nu poate fi suprimat intempestiv şi trebuie continuat, dar în egală măsură cluburile şi asociaţiile sunt

datoare să impună disciplină financiară şi sa se adapteze la noile realităţi sociale. Pentru aceasta va

trebui urmărit exemplul fotbalului în care, după replierea prezenţei statului, spectacolul sportiv,

interesul practicanţilor şi al spectatorilor, mecanismele economiei de piaţă, rezultatele sportive şi

concurenţa reală au avut de câştigat; o serie de cluburi noi au început să acceadă în clasamentele

fruntaşe, asigurând impreviziunea şi atractivitatea actului sportiv, iar activităţile economice sportive

şi conexe precum impresariatul, transferurile, pariurile şi pronosticurile sportive au căpătat

amploare. Aşadar, una din măsurile capabile să întărească cluburile şi asociaţiile sportive

nefinanţate public, să motiveze actul sportiv şi să asigurarea egalitatea de şansă şi tratament o va

constitui revizuirea intervenţiei statului în actul sportiv, în toate ramurile de sport.

De asemenea, se impune modificarea HG nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de

punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, pentru scoaterea din

categoria structurilor sportive a entităţilor atipice. În condiţiile în care ANST, Comitetul Olimpic şi

Sportiv Român, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret nu sunt considerate structuri sportive,

atunci nici alte instituţii publice precum unităţile şcolare şi palatele copiilor şi elevilor, nu trebuie

asimilate. Pentru participarea în competiţii, acestea vor trebui să-şi înfiinţeze asociaţi şi cluburi

sportive proprii în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 69/2000 „(1) Activitatea sportivă din

unităţile şi instituţiile de învăţământ se organizează în cadrul asociaţiilor sportive şcolare şi

universitare... (7) Pentru elevii cu aptitudini sportive se pot organiza, în condiţiile legii, clase, şcoli

23

şi licee cu program sportiv, precum şi cluburi sportive şcolare”. Cluburile şi asociaţiile şcolare şi

universitare trebuie să devină adevărate pepiniere de tinere talente. Pentru aceasta Federaţia

Sportului Şcolar şi Universitar trebuie să devină mult mai prezentă în viaţa sportivă, să multiplice

numărul competiţiilor de profil şi să construiască trasee de evoluţie în cariera sportivă pentru tinerii

cu potenţial. La această dată, între cluburile şcolare, cele universitare şi cluburile municipale, aflate

în subordinea MECTS sau ANST, nu există colaborare pentru transferul instituţionalizat al

sportivilor. Lipsa colaborării între aceste cluburi, care în fapt sunt instituţii publice, este facilitată de

lipsa cadrului normativ. Mai grav este că atât faptic cât şi juridic construcţia instituţional-

administrative sportivă are o logică neclară, iar interconectarea şi politicile comune ale instituţiilor

sportive lipsesc cu desăvârşire. Astfel, cluburile şcolare, cele liceale sau universitare au, de cele mai

multe ori, activităţi pe ramuri de sport diferite, astfel încât, pentru a se putea transfera de la un club

inferior la unul superior o dată cu evoluţia şcolară, sportivul este nevoit să-şi părăsească judeţul

pentru a găsi unităţi de învăţământ a căror cluburi au secţii în ramura de sport în care activează.

Asociaţiile judeţene pe ramuri de sport au un rol bine definit în Legea nr.69/2000, precum şi

în structura de organizare a activităţilor sportive din România. Totuşi, în decursul timpului acestea

au primit, în mod nejustificat, o atenţie prea mică din partea instituţiilor publice şi a organizaţiilor

sportive. Importanţa asociaţiilor judeţene pe ramuri de sport a fost diminuată de către federaţiile

sportive, care le-au au preluat mare parte din resurse şi prerogative. În lipsa unor măsuri corective

numărul acestor asociaţii va rămâne mic, fără perspective de îmbunătăţire. Ca soluţie, Strategia

propune modificarea sistemului actual de organizare sportivă pe ramuri de sport şi introducerea

sistemului arborescent (ierarhic) conform căruia membrii unei federaţii naţionale nu pot fi alţii

decât asociaţiile judeţene pe ramuri de sport şi ligile profesioniste. În acest fel, cuburile sportive vor

fi obligate să se afilieze doar la asociaţiile judeţene pe ramuri de sport care şi-ar recâştiga calitatea

de verigă indispensabilă sportului, precum şi resursele necesare funcţionării.

În ceea ce priveşte federaţiile naţionale sportive şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, fiind

organizaţii de utilitate publică cu rol major în activitatea sportivă, vor trebui sprijinite în continuare

de către stat. Fără cointeresarea lor, relansarea sportului riscă să rămână un simplu deziderat şi de

aceea se impune întărirea colaborării dintre ANST şi aceşti parteneri neguvernamentali, iar în

concret, stabilirea unei comisii consultative permanente care să se pronunţe ante factum asupra

deciziilor ce pot afecta viitorul sportului românesc în conformitate cu principiul „consultării

cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite”, prevăzut de art.2 alin b) din Legea nr.52/2003 privind

transparenţa decizională în administraţia publică.

Federaţiile naţionale sportive sunt organizaţii neguvernamentale de utilitate publică

responsabile de performanţele sportive în ramurile de sport pe care le gestionează. Statul a cedat în

favoarea acestora mare parte din competenţele în domeniul activităţii sportive pe care le-a exercitat

prin intermediul administraţiei publice centrale. După transferul competenţelor, executivul a

continuat să susţină financiar şi material activităţile federaţiilor sportive. Cu puţine excepţii, acestea

depind încă de sprijinul instituţionalizat al statului în lipsa căruia nu ar putea funcţiona. În ciuda

24

greutăţilor susţinerea trebuie menţinută sau, în măsura în care e posibil, trebuie suplimentată.

Unele federaţii, au primit în folosinţă gratuită baze sportive pentru a putea dispune de condiţii

optime de antrenament, în condiţiile în care activitatea şi rezultatele lor justificau iar resursele

proprii nu permitea efectuarea unor investiţii de anvergură. Aceste federaţii întâmpină greutăţi în

ceea ce priveşte exploatarea bazelor, legislaţia fiind, dacă nu deficitară, cel puţin insuficientă. În

măsura în care există, normele juridice actuale, inclusiv Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,

sunt defavorabile structurilor sportive şi, implicit, activităţii sportive din România. Recent intrată în

vigoare, Legea nr.287/2009 privind Codul civil, nu a clarificat mulţumitor regimul folosinţei

bunurilor din domeniul public sau privat al statului şi nici regimul taxelor, impozitelor, închirierilor

şi veniturilor aferente acestor bunuri. Strategia propune o revizuire extinsă a legislaţiei, pentru ca

sportul să beneficieze în concret de sprijinul garantat prin Legea nr.69/2000.9

Deoarece federaţiile au preluat de la stat activităţi de interes public având regim de monopol

legal, se impune revizuirea legislaţiei pentru o mai facilă supraveghere din partea autorităţilor

publice. În acest sens, se propune introducerea unui model-cadru de statut pentru toate federaţiile

sportive pornindu-se de la constatarea că la ora actuală există o eterogenitate exagerată, la care s-a

ajuns şi prin aplicarea greşită a legii. O altă componentă care va trebui revizuită este cea privitoare

la calitatea de membru în cadrul federaţiilor. La această dată, membrii federaţiilor sunt atât cluburile

sportive cât şi asociaţiile judeţene pe ramuri de sport. Or, logica structurală cât şi cea juridică ar fi

ca membrii federaţiilor să fie doar asociaţiile judeţene pe ramuri de sport care la rândul lor să fie

formate din cluburile şi asociaţiile sportive teritoriale arondate. În acest fel s-ar obţine o ierarhizare

în structură arborescentă specifică tuturor sistemelor de organizare socială. Fără a fi coercitive,

aceste măsuri ar avantaja în timp acele federaţii sportive al căror mecanism de reglare şi control

intern nu au performant. Standardizarea şi democratizarea activităţii federaţiilor naţionale creşte

transparenţa publică şi ajută la mai buna percepţie din partea populaţiei, capabile astfel să înţeleagă

mecanismele şi rolul în societate al acestor organizaţii neguvernamentale.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a devenit o instituţie matură care se poate lăuda cu multe

şi evidente realizări. În mod incontestabil, COSR a contribuit, de multe ori decisiv, la aducerea în

ţară a numeroase şi prestigioase trofee. Rezultatele de la competiţiile internaţionale, mai ales de la

olimpiade, constituie indicatori definitorii ai sportului românesc. De aceea, îmbunătăţirea

rezultatelor olimpice a devenit un obiectiv comun al Guvernului şi al COSR. În consecinţă, pentru

susţinere reciprocă şi bună coordonare, se propune amplificarea colaborării, armonizarea politicilor

celor două instituţii şi antrenarea pe viitor a COSR în procesul de adoptare a deciziilor privitoare la

organizarea şi finanţarea sportului de performanţă.

Măsuri/activităţi:

− Stimularea înfiinţării de structuri sportive în mediul rural prin programul „Fiecare comună – o

9 „Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat” - art.2 alin.1 din Legea nr.69/2000 legea educaţiei fizice şi sportului -

25

asociaţie sportivă”;

− Adoptarea măsurilor pentru întărirea rolului federaţiilor sportive şi al COSR – înfiinţarea

comisiei consultative permanente;

− Elaborarea mecanismului codecizional ANST – COSR privitor la sportul de performanţă;

− Revizuirea sau înlocuirea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din

fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;

− Adoptarea măsurilor pentru asigurarea egalităţii de şansă privind accesul la resursele publice;

− Adoptarea măsurilor privind asigurarea unui mediu concurenţial în domeniul sportiv prin

revizuirea conceptului de structură sportivă;

− Exercitarea mai riguroasă a funcţiei de supraveghere şi control a ANST a structurilor sportive de

drept public sau privat;

− Introducerea declaraţiei pe propria răspundere pentru participarea la competiţii de masă;

− Adoptarea legislaţiei necesare asigurării cadrului unitar de organizare şi funcţionare a

federaţiilor sportive pe baza statutului-cadru şi a calităţii de membru.

7.2.3 Armonizarea legislaţiei cu realităţile sociale interne, cu acquis-ul comunitar şi alte

cerinţe internaţionale.

Sistemul juridic reprezintă avanpostul progresului social, fiind conceput să răspundă atât

nevoilor contemporane cât şi a celor din viitor. Evoluţia societăţii face ca viitorul să devină prezent,

iar prezentul să devină trecut. Din această perspectivă, actele juridice cunosc şi ele un proces natural

de îmbătrânire, de perimare, în funcţie şi de nivelul de generalitate la care au fost elaborate. Oricât

de generale şi oricât de stabile ar fi, actele juridice necesită un proces continuu de înnoire. De aceea,

chiar şi în lipsa alegerii unui nou drum pentru sportul românesc, cerinţa modernizării eşafodajului

juridic ce reglementează activitatea sportivă este imperativă. Cu atât mai mult, schimbările

structurale preconizate la nivel organizatoric, administrativ şi instituţional trebuie, şi pot fi, pregătite

în prealabil de o construcţie juridică adecvată. Aceasta se poate concretiza prin adoptarea unor

norme juridice noi sau prin reformarea celor existente.

Printre cerinţele implementării Strategiei se numără şi pregătirea pe plan normativ a

schimbărilor propuse. Aceasta presupune o abordare pe două direcţii:

1. Armonizarea legislaţiei cu cerinţele internaţionale şi, îndeosebi, cu acquis-ul comunitar;

2. Reformarea normativă dictată de cerinţele interne.

Asupra măsurilor de modificare legislativă detaliate la alte secţiuni nu se va reveni

înţelegându-se că sunt deja circumscrise acestui capitol. Se impune, totuşi, o privire de ansamblu:

Alinierea la normele internaţionale în domeniul sportului, cu referire şi la acquis-ul

comunitar, nu prezintă derapaje sau rămâneri în urmă semnificative. Puţinele probleme ce pot fi

semnalate vizează standardele în domeniul bazelor şi a dotărilor sportive, în privinţa cărora s-au

iniţiat deja măsuri de armonizare cu cerinţele internaţionale. Fiind mai puţin încorsetată de

26

reglementările internaţionale, reformarea juridică a sportului românesc, trebuie să răspundă cu

precădere nevoilor interne.

Constituţia, ca principal izvor juridic, plasează activitatea sportivă în Cap. 2 privitor la

drepturile şi libertăţile fundamentale, ca formă de protecţie a tinerilor şi copiilor (art.49, aliniat 5):

„Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă

a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării”. Acesta este şi motivul

pentru care, în orice iniţiativă publică în domeniul sportului, prevalează interesul tinerilor, ca grup

ţintă nominalizat prin actul fundamental.

Legislaţia subsecventă edictată în vederea reglementării sportului românesc a fost relativ

stabilă raportată la frenezia caracteristică modificărilor legislative postrevoluţionare. Dacă din

această privinţă stabilitatea pare a fi o calitate, nu acelaşi lucru se poate spune din punct de vedere

al adaptării la schimbările sociale. După cum s-a mai afirmat, legislaţia sportivă nu mai răspunde

cerinţelor economico-sociale actuale şi cu atât mai puţin a celor din viitor, acutizându-se nevoia

revizuirii sau înlocuirii următoarelor acte normative:

− Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi

completările ulterioare;

− HG nr. 884 din 13 septembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a

dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;

− HG nr.311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei

activităţi finanţate integral din venituri proprii;

− HG nr.1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă;

− Legea nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri

publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;

− Ordin ANS nr. 130 din 28 martie 2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a

proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale

municipiului Bucureşti;

− Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 Legea administraţiei publice locale.

Modernizarea legislativă presupune în afara revizuirii actelor existente şi eventuala adoptare a

unora noi. Oportunitatea acestei operaţiuni este dictată şi de necesităţile concrete ce vor fi

identificate în procesul de implementare a Strategiei, astfel încât, propunerile de noi acte normative

se vor putea face chiar la data elaborării planurilor strategice sau a propunerilor de politici publice.

Cu toate acestea adoptarea unei noi legi a sportului a constituit un deziderat permanent al ultimelor

guvernări şi de aceea se impune cu celeritate. Deoarece „accesoriul urmează principalul”10, se

impune modificarea şi a HG nr.884/2001 cu atât mai mult cu cât acest act normativ a fost deficitar,

şi a rămas aşa, chiar de la data adoptării lui. Mai trebuie remarcat că Legea nr.69/2000 a suportat

10 Principiu de drept provenit din dreptul roman, în latină: „accesorium sequitur principale”

27

nenumărate completări care i-au schimbat semnificativ conţinutul şi, cu toate acestea, asupra HG

nr.884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei

fizice şi sportului nr. 69/2000, nu s-a adus nici o modificările care să o compatibilizeze cu actul

superior în aplicarea căruia a fost elaborată.

Măsuri/activităţi:

− Monitorizarea evoluţiei normelor sportive pe plan internaţional;

− Transpunerea în legislaţia internă a prevederilor internaţionale în domeniul sportului;

− Participarea la forurile internaţionale de dezbatere a cadrului normativ sportiv;

− Ratificarea tratatelor şi semnarea protocoalelor internaţionale;

− Adoptarea normelor interne pentru punerea în aplicare a Directivelor UE;

− Adoptarea unei noi legi a sportului, compatibilă cerinţelor actuale şi a celor în perspectivă;

− Modificarea şi/sau completarea normelor juridice cu incidenţă sportivă ce pot fi reformate;

− Abrogarea actelor/prevederilor normative perimate, inoportune, nelegale etc.;

− Îmbunătăţirea legislaţiei privind rolul şi funcţionarea federaţiilor sportive şi a COSR;

− Adoptarea unor norme noi care să susţină efortul de revitalizare a sportului şi să răspundă

schimbărilor sociale petrecute sau preconizate.

7.3 Implementarea unui sistem coerent de monitorizare, selecţie şi promovare în cariera

sportivă

Reformarea sistemului de selecţie şi promovare a sportivilor constituie un element central al

Strategiei, deoarece soluţia propusă va determina creşterea, cu costuri minime, a resursei umane şi a

rezultatelor în sport. Este recunoscut faptul că în perioada regimului comunist, în ciuda dificultăţilor

economice statul investea semnificativ mai mult în procesul de selecţie a sportivilor. Metodele

folosite se concretizau în organizarea de competiţii la nivel de masă: Daciada, Spartachiada,

campionate şcolare, universitare, concursuri muncitoreşti, concursuri săteşti, orăşeneşti, judeţene,

naţionale etc. De asemenea, un loc aparte îl ocupau cercurile sportive organizate în şcoli, precum şi

concursurile de selecţie organizate pe întreg teritoriu. În mod evident, în trecut, selecţia tinerilor

sportivi constituia o sarcină importantă a tuturor cadrelor din sport. Activităţile erau atent

programate, se desfăşurau periodic, în mod planificat şi îmbrăcau diverse forme: concursuri şcolare

- date în grija profesorilor de catedră, concursuri orăşeneşti şi judeţene - la care participau antrenori

selecţioneri, alte evenimente precum Daciada, Spartachiada - la care participau cadre de specialitate

etc. După anii 90, din motive mai mult sau mai puţin obiective, mare parte din aceste activităţi au

fost întrerupte. În mod real, costurile acestui tip de selecţie sunt mari, statul ne-mai putând suporta

de la bugetul central contravaloarea lor, fiind şi normal să se întâmple aşa în condiţiile în care, deşi

România a intrat într-un proces accelerat de descentralizare administrativă şi fiscală, majoritatea

costurilor sportive revin tot administraţiei centrale. Redistribuirea veniturilor fiscale nu a fost

28

însoţită, decât în mică măsură, de redistribuirea sarcinilor privind selecţia şi susţinerea sportivilor.

În condiţiile unor ample schimbări sociale în care, cel puţin pe termen scurt, resursele

financiare vor fi limitate, reîntoarcerea la un astfel de sistem costisitor devine inoportună. Soluţia

adoptată de Strategie o reprezintă sistemul triplu-piramidal de selecţie şi monitorizare denumit

metoda piramidelor legate11, care, pentru creşterea eficienţei îmbină sistemele clasice cu un sistem

nou de selecţie informatizată. Prin sisteme clasice se înţelege: sisteme specializate utilizate în cadrul

structurilor sportive şi sisteme nespecializate bazate pe activităţile de masă (concursuri intra/inter

şcolare, concursuri de masă gen Daciada, Spartachiada etc.) sau pe activităţi nonformale (alte tipuri

de activităţi din comunitate sau familie). Un rol deosebit îi revine Federaţiei Române „Sportul

pentru Toţi” care va trebui să-şi revizuiască formatul competiţional şi să introducă concursuri cu

calendar prestabilit şi cu etape de calificare pornind de la nivel comunal până la cel naţional.

Metoda piramidelor legate:

Prima piramidă (P1) schiţează sistemul de colectare a datelor, monitorizare a evoluţiei

performanţelor sportive şi selecţie informatizată pe parcursul a trei cicluri de învăţământ: I – şcolar

clasele 1-8 (învăţământ primar + gimnaziu), II – liceal, III – universitar.

A doua piramidă (P2) schiţează modul de accedere şi evoluţie în cluburile şi loturile sportive pe

patru eşaloane:

− Eşalonul I reprezintă zona cluburilor de nivel şcolar şi/sau a cluburilor de masă: săteşti,

comunale, orăşeneşti, asociaţii sportive şa;

− Eşalonul II reprezintă zona cluburilor liceale şi/sau a cluburilor cu activitate la nivel judeţean cu

obiective de performanţă;

− Eşalonul III reprezintă zona cluburilor de nivel universitar şi/sau a cluburilor cu activitate la

nivel naţional cu obiective de înaltă performanţă;

− Eşalonul IV reprezintă zona loturilor naţionale şi a cluburilor sportive profesioniste.

11 Autor - Marin Marius-Ciprian

Fig.1

P1 P2 P3

II

I I

II

III

IV

III

D3

C

B A

D2 D1

29

A treia piramidă (P3) schiţează modul de selecţie, evoluţie şi valorificare a sportivilor a căror

selecţie se va face pe baza altor metode decât cel informatizat (P1) sau a celor specifice structurilor

sportive (P2). În această categorie intră rezultatele obţinute la competiţiile de masă (gen: sportul

pentru toţi, daciadă, spartachiadă etc.), rezultatele la acţiuni focalizate pe diverse grupuri ţintă

(concursuri de selecţie), concursuri ocazionale şcolare şi universitare, alte concursuri neoficiale,

precum şi îndrumarea familială, autocunoaşterea, rezultatele la alte activităţi sociale (activităţi de

voluntariat sportiv, participarea la acţiunile organizaţiilor neguvernamentale etc.). Deoarece

piramida P3 reprezintă cu precădere zona socială, neînregimentată instituţional, ea va constitui şi o

zonă tampon, de întoarcere, pentru sportivi care au renunţat la cariera sportivă.

Procesele conturate schematic în piramida P2, reprezintă modul de selecţie în cadrul

asociaţiilor/cluburilor sportive (inclusiv cele şcolare şi universitare) şi evoluţia în carieră către

loturile naţionale sau către sportul profesionist. Acestea sunt procese naturale bazate pe criterii

valorice şi pe rezultatele obţinute pe parcursul vieţii sportive. De remarcat că, piramida P2

reprezintă unicul traseu care poate asigura o carieră sportivă.

In ceea ce priveşte fluxurile care leagă cele trei piramide, acestea semnifică:

− A – fluxul de informaţii şi de tineri selectaţi, exclusiv pe baza sistemului informatizat, din

sistemul de învăţământ spre zona sportului de performanţă;

− B – fluxul de practicanţi ai sportului dinspre societate către zona sportului de performanţă;

− C – fluxul de întoarcere a sportivilor din zona de performanţă spre societate (zonă tampon de

reacomodare);

− D1 – evoluţia ascendentă a rezultatelor sportive pe parcursul ciclului din învăţământ: şcoală,

liceu, facultate;

− D2 – evoluţia în cariera sportivă de la cluburile de masă (amatori, şcolare, comunale etc), spre

loturile naţionale şi olimpice;

− D3 – evoluţia practicantului sportului în societate (carieră neoficială).

În ceea ce priveşte sistemul de colectare a datelor, monitorizare a evoluţiei performanţelor

sportive şi selecţie informatizată, prezentat schematic în piramida P1, acesta va avea la bază un

program informatic prin care vor fi centralizate informaţiile relevante culese prin reţeaua şcolară,

liceală şi universitară.

Programul informatic va putea prelucra, pe secţiuni, rezultatele sportive la orele de clasă şi alte

date statistice solicitate de organisme guvernamentale interesate: informaţii medicale, indicatori

biometrici, rezultate şi performanţe în învăţământ, carieră şcolară etc. Programul va fi conceput să

funcţioneze într-o reţea de tip INTRANET (fig.2): la bază sunt unităţile şcolare ce colectează şi

transmit date către nodurile de reţea judeţene la care au acces serviciile publice deconcentrate

(direcţiile judeţene) ale organelor centrale care vor contribui la implementarea programului

(direcţiile pentru sport şi tineret, direcţiile de sănătate publică, inspectoratele şcolare judeţene etc).

30

Nodurile judeţene vor transmite datele la un nod central la care vor fi conectate organele

administraţiei centrale (MECTS, ANST, Ministerul Sănătăţii etc).

1,2....... n reprezintă judeţele din care se vor transmite datele spre centre

În programul informatic se introduc standarde (etaloane/baremuri) sportive, ce constituie

indicatorii de calitate a performanţei sportive, la depăşirea cărora sistemul va semnaliza automat. La

nivelul nodurilor judeţene se vor gestiona informaţiile despre elevii din judeţ, iar la nivel central se

vor gestiona datele şcolare şi universitare la nivel naţional. În varianta pesimistă în care direcţiile

judeţene vor fi înlocuite cu direcţii regionale, viabilitatea programului nu se modifică, schemele

prezentate îşi păstrează consistenţa, modificându-se doar denumirile entităţilor responsabile după

caz: nodul judeţean cu nodul regional şi direcţiile judeţene pentru sport şi tineret cu direcţiile

regionale pentru sport şi tineret. În mod evident, standardele naţionale se vor stabili la un nivel

superior celor regionale sau judeţene.

Pentru a deveni funcţională, reţeaua necesită implicarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului şi cointeresarea profesorilor de catedră, care ar putea fi stimulaţi prin

introducerea contractului civil sportiv. În baza acestui contract profesorul sau antrenorul poate

beneficia de o sumă forfetară, dată de structura sportivă interesată, pentru a se ocupa de pregătirea

copiilor talentaţi descoperiţi de el şi care se vor putea antrena în comunitatea de provenienţă

beneficiind de mediul familial. Menţinerea în familie protejează psihicul tânărului şi generează

economii prin eliminarea costurilor de transport şi pensiune. Din economiile realizate se alocă direct

tânărului şi antrenorului său un cuantum pentru acoperirea costurilor sportive. Antrenarea în mediul

de provenienţă nu este o renunţare la sistemul centralizat de instruire în loturi şi cantonamente, ci

doar o alternativă pusă la dispoziţia tânărului, mai ales a celor aflaţi la o vârstă fragedă. În egală

Universitatea . n Universitatea 1

Nod central

Nod judeţean judeţ 1

Direcţie judeţ ...n

Şcoala 1 Liceu 1 Liceu..n

Minister 1 Minister ....n

Nod judeţean judeţ n

Inspectorat judeţ ...n

Inspectorat judeţ 1

Direcţie judeţ 1

Fig.2

Şcoala...n

31

măsură la acest sistem poate apela şi antrenorul care va primi, pentru activitatea proprie, o cotă

parte din suma economisită.

În final, trebuie remarcat faptul ca această metodă structurează clar palierele de intervenţie în

procesul de selecţie si evoluţie în carieră a sportivilor. Astfel, piramida P1 reliefează zona principală

de competenţă şi atribuţiuni a administraţiei publice centrale, piramida P2 aria de competenţă

specifică administraţiei publice locale şi sectorului neguvernamental de specialitate (aceasta în

condiţiile finalizării procesului de descentralizare al cluburilor sportive), iar piramida P3 reprezintă,

cu predilecţie, palierul de intervenţie al societăţii civile (individ, familie, comunitate, organizaţii şi

alte entităţi sociale din afara domeniului sportiv). Se constată că între cele trei paliere există

schimburi de informaţii, interese şi persoane care conjugă (leagă) eforturile stakeholderilor,

transformând selecţia şi promovarea în carieră dintr-o activitate punctuală, izolată, într-un sistem

funcţional, unitar, la nivel naţional.

Pe baza metodei piramidelor legate, anterior prezentate, se propun următoarele Măsuri/activităţi:

− Constituirea comisiei interministeriale pentru operaţionalizarea reţelei informatizate de colectare

a datelor şcolare;

− Implementarea sistemului de monitorizare şi selecţie informatizată până la nivelul celei mai

mici localităţi din România.

− Elaborarea şi introducerea standardelor sportive de referinţă;

− Introducerea contractelor sportive civile pentru sportiv, familie, antrenor sau club;

− Refacerea legăturilor funcţionale şi juridice dintre şcolile, liceele, facultăţile de sport şi cluburile

de drept public;

− Revitalizarea activităţii de selecţie clasică prin organizarea de competiţii de masă la scară

naţională (Daciada, Spartachiada etc).

7.4 Asigurarea resurselor necesare desfăşurării optime a activităţilor sportive şi

transformării sportului într-un mecanism funcţional

În unele abordări ştiinţifice resursele au mai fost denumite intrări (input), iar rezultatele ieşiri

(output), constatându-se că orice proces generează rezultate numai în condiţiile în care beneficiază

de resursele necesare producerii lor. Din această perspectivă, un proces se declanşează în condiţiile

asigurării unui minimum de resurse, iar pentru a deveni funcţional este necesar ca resursele

(intrările) să se reînnoiască cel puţin pe măsura consumării sau a transformării lor. De asemeni,

între calitatea rezultatelor şi nivelul resurselor, există un raport direct proporţional, constatare ce stă

la baza principiului conform căruia „saltul calitativ se produce în urma acumulărilor cantitative”12.

Sportul, poate fi privit la rândul său ca un mecanism funcţional, în sensul că va produce

rezultate în mod proporţional cu resursele de care beneficiază. De aceea este deosebit de importantă

32

operaţiunea de identificare a resurselor necesare fenomenului sportiv şi asigurarea acestora în mod

constant, în cantitatea optimă producerii rezultatelor dorite. În vederea acestei operaţiuni s-a apelat

la instrumentele de analiză utilizate şi în procesul de identificare a problemelor (SWOT, PEST,

Brainstorming, Delphi).

Resurse activităţii sportive pot fi clasificate astfel:

− Umane (sportivi, personal de specialitate şi auxiliar: antrenori, instructori, medici etc.);

− Materiale (baze sportive, instalaţii, dotări şi echipament sportiv etc);

− Financiare (cotizaţii, alocări bugetare, finanţări publice şi private, venituri din sectorul

economic: reclamă, sponsorizare, activitate economică directă etc);

− De timp (timpul disponibil în funcţie de tipul activităţilor, locul de desfăşurare etc).

Pentru asigurarea resurselor necesare desfăşurării optime a activităţilor sportive se impune,

aşadar, gestionarea corectă a resurselor anterior enumerate, iar pentru transformarea sportului într-

un mecanism funcţional este nevoie ca alocarea lor în timp să prezinte constanţă, cel puţin la un

nivel minim prestabilit. Măsurarea nivelului optim este un demers dificil, dar se poate realiza pe

baza obiectivelor sportive propuse precum şi a standardelor de calitate, şi a celor de cost.

Obiective:

7.4.1 Asigurarea constantă la nivel optim a resurselor umane

Realizarea acestui obiectiv impune abordarea lui din două puncte de vedere: unul privitor la

numărul şi calitatea practicanţilor sportului şi, respectiv, a personalului de specialitate.

Referitor la numărul şi calitatea practicanţilor sportului, România are un potenţial imens

nevalorificat, localizat cu precădere în mediul rural, acolo unde locuieşte aproape jumătate din

populaţia ţării şi unde activităţile de selecţie şi promovare a sportivilor au avut un caracter

sporadic13. Mediul rural poate furniza tineri talentaţi în condiţiile ameliorării condiţiilor sociale şi a

revenirii în atenţia factorilor politici. Trebuie precizat că la acest eşalon calitatea actului sportiv este

afectată de lipsa personalului de specialitate de înaltă calificare, precaritatea condiţiilor de pregătire

şi, în genere, din cauza nivelului de trai mai scăzut.

Mediul urban este furnizorul tradiţional de sportivi şi de servicii sportive. Calitatea acestora este

bună, deoarece în decursul timpului s-a investit atât în componenta educativă, în infrastructură, cât

şi în activităţile sportive.

Aplicarea sistemului de monitorizare şi selecţie a piramidelor legate constituie metoda optimă

de identificare a tinerilor talentaţi. Preconizata creştere a numărului de sportivi din mediul rural,

dublată de o creştere de amplitudine mai mică dar constantă a numărului celor din mediul urban, dă

garanţia dezvoltării rapide a resursei umane, a activităţilor şi a performanţelor sportive.

În mod corelativ, creşterea numărului de practicanţi impune un proces de optimizare în zona

12 Teorie a materialismului dialectic, având bazate în dialectica hegeliană.

33

cadrelor de specialitate. La această dată, numărul profesorilor de educaţie fizică şi sport,

antrenorilor şi instructorilor este acoperitor astfel încât, cel puţin pe termen scurt şi mediu, nu sunt

necesare completări cantitative. Se impun, totuşi, mai ales în mediul rural, ameliorări calitative:

instruiri, cursuri, stagii de specializare, burse în străinătate, schimburi de experienţă ş.a.

O problemă gravă, o reprezintă numărul tot mai mic de medici de medicină sportivă şi mai ales

dezinteresul absolvenţilor universităţilor de profil de a se îndrepta spre această specialitate, motiv

pentru care se recomandă măsuri urgente, stabilite de comun acord cu Ministerul Sănătăţii.

Măsuri/activităţi:

− Creşterea calitativă şi cantitativă a activităţilor educativ-sportive;

− Derularea de campanii pentru promovarea sportului de masă;

− Organizarea de activităţi pentru creşterea pregătirii antrenorilor, profesorilor şi instructorilor, cu

precădere a celor din mediul rural;

− Creşterea gradului de valorificare a noutăţilor ştiinţifice din sport: cercetare, know-how, etc.

− Creşterea numărului de activităţi sportive în mediul rural;

− Implementarea sistemului de selecţie şi monitorizare piramidal.

− Aplicarea măsurilor pentru stimularea practicării meseriei de medic sportiv.

7.4.2 Asigurarea constantă la nivel optim a resurselor materiale

Domeniul care prezintă cel mai mare decalaj faţă de standardele internaţionale este cel al

resurselor materiale. În privinţa bazelor sportive şi al dotărilor, România prezintă o mare rămânere

în urmă faţă de cerinţele actuale ale sportului. Eforturile investiţionale nu au reuşit încă să atenueze

ecartul ce ne separă de media europeană, din cauza faptului că ameliorarea acestui indicator

necesită mari resurse financiare de care România nu a dispus şi nu dispune încă, impunându-se o

politică coerentă pe termen lung, care să asigure pentru toate ramurile sportive condiţii

competiţionale şi de antrenament cel puţin la standardele minime acceptate internaţional.

Pentru aceasta Strategia propune lansarea programului investiţional „Fiecare sport – o bază

sportivă la nivel internaţional” derulat de ANST în colaborare cu COSR şi federaţiile naţionale.

Bazele sportive mono-funcţionale vor fi date în administrarea federaţiei de profil, iar cele poli-

funcţionale vor fi păstrate în patrimoniul şi administrarea ANST, sau COSR, pentru o corectă şi

echitabilă utilizare de către toate structurile sportive interesate.

Resursele materiale şi mai ales bazele sportive, sunt distribuite în mod neuniform pe teritoriul

ţării, existând a puternică polarizare între mediul rural şi cel urban. Programele investiţionale

derulate până în prezent, nu au urmărit atenuarea decalajelor, fiind de cele mai multe ori reuşita

lobby-ului şi nu a raţiunii. Pentru ca acest fenomen să nu se adâncească, Strategia propune lansarea

programului investiţional „Fiecare localitate – o bază sportivă” prin care să se asigure la nivelul

13 La 1 iulie 2008, în mediul rural locuiau 9,7 milioane persoane, reprezentând 45,0% din populaţia ţării. – Institutul Naţional de Statistică, România în cifre – breviar statistic, Bucureşti, mai 2009. Sursa: www.insse.ro.

34

fiecărei unităţi administrativ-teritoriale posibilitatea efectivă de practicare a sportului în condiţii

decente. Programul vizează, în mod minimal, dotarea fiecărei localităţi, astfel:

− La nivelul municipiului de judeţ – sală polivalentă la nivel internaţional;

− La nivelul municipiilor şi oraşelor – sală poli-funcţională, dotată în mod obligatoriu cu tribune;

− La nivelul comunelor - sală de sport cu prelată pe structură metalică sau alte soluţii

necostisitoare, care să asigure posibilitatea publicului de a urmări competiţiile;

− La nivelul satelor – teren de sport amenajat, îngrădit şi iluminat.

Efortul la nivel naţional al programului investiţional „Fiecare localitate – o bază sportivă” nu

poate fi susţinut în totalitate din resursele bugetare alocate de ANST. De altfel, ar fi o măsură

inoportună în contextul descentralizării administrative, proces prin care bazele sportive de interes

local vor fi transferate în patrimoniul comunităţilor locale. Din acest motiv, se propune înfiinţarea

unui fond guvernamental denumit Fondul Naţional pentru Investiţi în Sport (FNIS), prin care se vor

sprijini proiectele administraţiilor locale care corespund condiţiilor minime impuse. Se va urmări ca

acest fond de finanţare să fie alimentat pe cât posibil din fondurile europene post-aderare.

După cum se poate constata, politica de investiţii în bazele sportive se bazează pe efortul comun

al administraţiei centrale şi a celei locale. Reprezentanţii administraţiei publice locale vor investi în

bazele sportive, în concordanţă cu interesele şi cerinţele comunităţii, cu tradiţia, afinităţile şi

specificul sportiv local, cu resursele disponibile de care dispun etc., în spiritul şi limita drepturilor

conferite de autonomia locală. Administraţia publică centrală va garanta existenţa, cel puţin, a unei

infrastructuri minime naţionale, independentă de factorii administraţiilor locale şi va urmări

dezvoltarea calitativă permanentă în consens cu evoluţia standardelor internaţionale.

Cu alte cuvinte dezvoltarea pe orizontală (cantitativă) va depinde, cu precădere, de factorii

locali, iar cea pe verticală (calitativă) de cei centrali. Între cele două direcţii de dezvoltare a bazelor

sportive trebuie să existe un echilibru, o relaţie strânsă care să nu permită dezechilibre pe plan

funcţional, astfel încât creşterea calitativă să fie rezultanta creşterii cantitative în condiţiile

respectării standardelor internaţionale. În acest fel se optimizează politica investiţională, un prim

efect fiind acela că efortul financiar al administraţiei centrale va fi direct proporţional cu cererea

populaţiei şi cu nivelul de dezvoltare teritorială a sportului.

Măsuri/activităţi:

− Crearea Fondului Naţional pentru Investiţi în Sport (FNIS);

− Demararea programului investiţional „Fiecare sport – o bază sportivă la nivel internaţional”;

− Demararea programului investiţional „Fiecare localitate – o bază sportivă”;

− Desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a administraţiei publice locale privind necesitatea

dezvoltării patrimoniului sportiv al comunităţii;

− Monitorizarea permanentă a standardelor internaţionale în materie de baze sportive şi alte dotări

materiale;

35

− Introducerea standardelor minimale privind construcţia şi dotarea bazelor sportive şi, cu

prioritate, interzicerea construirii din fonduri publice a sălilor sportive fără tribune.

7.4.3 Asigurarea constantă la nivel optim a resurselor financiare

Crizele economice au afectat veniturile bugetare la nivel internaţional şi implicit pe cele ale ţării

noastre. În aceste condiţii, în mod legitim, sumele alocate activităţilor sportive au avut, şi vor avea,

de suferit. Strategia a luat în calcul aceste realităţi şi a propus măsuri pe termen scurt care să reducă

costurile publice pentru depăşirea actualelor greutăţi. Totuşi, pe termen mediu şi lung nivelul

resurselor financiare vor trebui să revină la cote care să permită realizarea obiectivelor

investiţionale propuse. Pentru aceasta vor trebui identificate surse alternative de finanţare care să

completeze alocările de la bugetul de stat, precum fondurile UE sau alte finanţări private.

Descentralizarea va degreva într-o oarecare măsură bugetul central, astfel încât economiile

realizate vor putea alimenta Fondul Naţional de Investiţii în Sport (FNIS) la care să apeleze orice

primărie care-şi propune să realizeze investiţii noi în domeniul sportiv. Punerea în aplicare a

prevederilor constituţionale privind descentralizarea şi autonomia locală, precum şi respectarea

principiului subsidiarităţii, permite autorităţilor locale să-şi gestioneze suveran activitatea sportivă

din unitatea administrativ-teritorială în concordanţă cu intereselor comunităţii, dar le incumbă şi

obligaţiile corelative privind alocarea resurselor proprii pentru sport. Bugetele primărilor vor trebui

să aloce din veniturile proprii sume mai consistente pentru activităţile sportive. La acestea se vor

adăuga în mod inevitabil sumele aferente activităţilor sportive preluate în procesul descentralizării

de la administraţia centrală, stabilite pe baza standardelor de calitate şi de cost14 .

În paralel ANST va asigura resursele financiare lucrărilor investiţionale din cadrul programului

„Fiecare sport – o bază sportivă la nivel internaţional” pentru a căror anvergură este strict necesară

implicarea directă a guvernului.

Eforturile guvernamentale de gestionare cât mai eficientă a resurselor financiare vor trebui

însoţite de un efort comparabil al tuturor celor implicaţi în sport - structuri sportive, persoane fizice

şi juridice, instituţii ale administraţiilor publice locale etc. Pentru aceasta vor trebui valorificate mai

eficient sursele alternative la bugetul de stat: finanţări publice şi private, interne şi internaţionale,

valorificarea mai eficientă a facilităţilor fiscale, veniturile din sectorul economic: reclamă,

sponsorizare, activitate economică sportivă, transferuri etc.

Măsuri/activităţi:

− Dimensionarea corectă a susţinerii activităţii sportive de la bugetul de stat, prin definitivarea

standardelor de cost şi de calitate, care să asigure echitate, constanţă şi predictibilitate în finanţare;

− Derularea de activităţi de sensibilizare a administraţiei publice locale pentru creşterea alocărilor

financiare în bugetele proprii;

14 Legea nr.195/2006 legea-cadru a descentralizării: „ART. 6:(1) Transferul de competenţe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competenţelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare.”

36

− Iniţierea modificărilor legislative prin care să se reglementeze mai exact finanţarea sportului de

către autorităţile locale;

− Finanţarea federaţiilor sportive pe baza standardelor de cost şi de performanţă (calitate);

− Capitalizarea Fondului Naţional pentru Investiţi în Sport prin aport guvernamental şi european;

− Alocarea fondurilor necesare programului „Fiecare sport–o bază sportivă la nivel internaţional”;

− Derularea de acţiuni pentru creşterea eficienţei financiare a activităţilor destinate sportului;

− Elaborarea metodologiei de finanţare a sportului în mediul rural şi crearea fondului de finanţare

asociat Programului „Fiecare comună – o asociaţie sportivă”.

7.4.4 Gestionarea eficientă a timpului - ca resursă a sportului

Nu întâmplător, o componentă a managementului calităţii totale o constituie managementul

timpului. Necesitatea gestionării timpului cât mai eficient s-a amplificat în România după

instaurarea regimului de tip capitalist, pentru care „timpul înseamnă bani”.

Modernizarea activităţii sportive reclamă valorificarea tuturor noutăţilor ştiinţifice, inclusiv în

plan organizatoric. Analizele efectuate în acest sens au demonstrat că există rare cazuri când o

persoană se poate dedica integral activităţilor sportive, această situaţie fiind caracteristică atât

cadrelor de specialitate, cât şi sportivilor amatori sau de performanţă. Sportul se desfăşoară cu

precădere în anumite perioade, în funcţie de disponibilitatea practicanţilor, motiv pentru care

programarea activităţilor trebuie să se plieze pe acestea pentru a le valorifica cât mai eficient. În

consecinţă, gestionarea eficientă a timpului ca resursă impune, în mod necesar, optimizarea

programării sportive.

Sportul, ca activitate socială cu arie largă de beneficiari, trebuie să răspundă cerinţelor şi

posibilităţilor efective ale grupurilor vizate. În funcţie de acestea, se disting următoarele categorii:

− Copii şi tinerii, cuprinşi în forme de învăţământ – perioade disponibile şi optime pentru

practicarea sportului: în timpul activităţii şcolare (ore de sport, activităţi extracurriculare etc), în

afara orelor şcolare (activităţi organizate nonformale -„sportul în cartier” etc), în week-end

(cenacluri sportive, competiţii oficiale etc.), în vacanţele şcolare (tabere sportive etc);

− Tineri care au părăsit sistemul şcolar şi adulţi - perioade disponibile şi optime pentru practicarea

sportului: în afara programului de muncă (cu precădere orele 18 - 24), în week-end şi în concedii;

− Adulţi care nu mai profesează şi bătrâni – perioade disponibile şi optime pentru practicarea

sportului: permanent cu limitările specifice vârstei şi stării de sănătate.

Pornind de la aceste consideraţiuni, activităţile sportive de masă vor trebui programate astfel

încât să răspundă disponibilităţii temporale a grupurilor vizate pentru a se asigura o participare cât

mai largă a populaţiei.

Şi sportul de performanţă necesită aplicarea măsurilor de eficientizare a utilizării timpului

(scheme de antrenament, proceduri, tehnici noi etc.), cerându-se specialiştilor din sport să asigure

un nivel tot mai ridicat de rigurozitate ştiinţifică şi implicit de eficienţă sportivă.

37

Măsuri/activităţi:

− Adoptarea măsurilor de valorificare cât mai eficientă a programului sportiv şcolar;

− Introducerea a cât mai multe ore de sport în ciclurile de învăţământ;

− Adoptarea măsurilor de valorificare cât mai eficientă a timpului liber;

− Adaptarea tipului şi numărului de competiţii la timpul disponibil practicării sportului;

− Adaptarea programului de activităţi în bazele sportive funcţie de grupul ţintă şi timpul

disponibil al beneficiarilor vizaţi;

− Creşterea numărului de tabere tematice cu profil sportiv (sporturi de echipă, turism montan,

orientare, cercetăşie, ciclism, alpinism etc);

− Proiectarea activităţilor sportive în zone având concentraţie maximă de beneficiari (competiţii

şcolare, competiţii de cartier, competiţii estivele: în tabere, staţiuni etc).

7.5 Creşterea rezultatelor sportive

Orice efort organizaţional este îndreptat spre obţinerea de rezultate, în raport cu care pot fi

comensurate eficienţa şi performanţa activităţilor umane. De aceea îmbunătăţirea rezultatelor face

obiectul atât al politicilor guvernamentale cât şi al interesului neguvernamental. Evoluţia societăţii

este condiţionată de calitatea actorilor instituţionali, care la rândul lor exercită competenţe exclusive

sau partajate. În ceea ce priveşte sportul, după intrarea în vigoare a Legii nr. 69/2000 legea educaţiei

fizice şi sportului, prin care au fost transferate entităţilor private unele atribuţii ale administraţiei

publice, s-a constata o diminuare semnificativă a capacităţii statului de a influenţa direct rezultatele

sportului de performanţă a căror evoluţie este legată acum, în cea mai mare măsură, de viabilitatea

federaţiilor sportive naţionale. La această dată instituţiile publice trec prin procese de eficientizare,

fiind necesar ca şi entităţile neguvernamentale să urmeze aceeaşi cale. Sarcina îndeplinirii

obiectivelor strategice revine cu prioritate administraţiei publice, în timp ce sarcina obţinerii

rezultatelor sportive, privite strict ca performanţe competiţionale, revine cu prioritate entităţilor

neguvernamentale. Între instituţiile statului şi cele ale sectorului civil există o simbioză funcţională

care obligă la efort comun şi unitate de voinţă pentru revitalizarea sportului românesc.

Obiective:

7.5.1 Creşterea indicatorilor sportivi: calitativi, cantitativi şi financiari.

Realizarea acestui obiectiv presupune un efort conjugat atât al administraţiei publice centrale şi

locale cât şi al organismelor private (COSR şi structurile sportive). Dacă la nivelul administraţiei se

depune un efort evident de reformare instituţională şi de diminuare a cheltuielilor, partenerii sociali

vor trebui la rândul lor să se adapteze condiţiilor actuale de constrângere economică. Acest lucru nu

reclamă în mod deosebit renunţarea la activităţile sau obiectivele anterior stabilite, ci un efort

similar de eficientizare a activităţii proprii, de introducerea unui management adaptat noilor realităţi

sociale, în vederea reducerii pierderilor şi cheltuielilor nejustificate.

38

După cum s-a mai afirmat, statul nu urmăreşte şi nu va interveni în organizarea internă a

entităţilor sportive din sectorul privat, totuşi susţinerea financiară pe care o acordă va fi mai strict

corelată cu standardele de calitate, cantitate şi eficienţă ale beneficiarilor - entităţi sportive. Prin

elaborarea unui sistem coerent şi predictibil de accedere la resursele oferite de bugetul de stat se va

asigura echitatea şi concurenţa reală şi, în consecinţă, îmbunătăţirea rezultatelor sportive.

Standardele de calitate şi de cost elaborate de ANST vor deveni atât etaloane guvernamentale în

procesul descentralizării cât şi indicatori-reper în procesul alocării resurselor bugetare.

O altă direcţie de acţiune o va reprezenta focalizarea interesului guvernamental şi direcţionarea

resurselor către activităţile de masă, a celor pentru copii şi tineret, precum şi a activităţilor sportive

pentru persoanele cu handicap. Acest comportament instituţional răspunde recomandărilor Comisiei

Europene, elaborate în vederea creşterii rolului social-educativ al sportului. Performanţe sportive

trebuie să devină rezultatul unui proces natural şi amplu al dezvoltării sportului pe orizontală, dar

pentru aceasta va trebui ca activitatea sportivă să penetreze până la nivel sătesc/comunal pentru ca

interesul şi emulaţia sportivă să mobilizeze energiile chiar de la baza construcţiei statale.

Măsuri/activităţi:

− Dezvoltarea activităţilor de masă, a celor pentru copii şi tineret, precum şi a activităţilor sportive

pentru persoanele cu handicap;

− Creşterea numărului de practicanţi ai sportului şi a rezultatelor de performanţă sportivă;

− Creşterea calităţii actului sportiv şi a condiţiilor de practicare a sportului;

− Creşterea performanţelor şi a rezultatelor sportive (număr de medalii, recorduri etc.);

− Diversificarea acţiunilor de atragere a fondurilor financiare;

− Adoptarea măsurilor pentru eficientizarea cheltuielilor.

7.5.2 Creşterea stării de sănătate a populaţiei

Starea de sănătate a populaţiei este strâns legată de practicarea activităţilor sportive şi face

obiectul interesului legitim al individului cât şi al statului, puţine argumente noi putând fi aduse în

susţinerea acestui adevăr. Grija omului pentru sănătatea sa este uşor de înţeles, iar cea a statului

pentru sănătatea populaţiei îşi găseşte explicaţii multiple ca, spre exemplu, calitatea şi randamentul

muncii/productivitatea. În consecinţă, iniţiativele guvernamentale în beneficiul sportului au

motivaţii, şi se reflectă, în indicatorii de sănătate publică.

Măsuri/activităţi:

− Finanţarea competiţiilor sau programelor sportive pentru combaterea bolilor prin sport;

− Organizarea de competiţii specifice adresate unor anumite categorii de bolnavi;

− Creşterea finanţării acordate sportului pentru persoanele cu handicap, Comitetului Naţional

Paralimpic şi activităţilor Federaţiei Române „Sportul pentru Toţi”;

− Iniţierea demersurilor normative pentru interzicerea băncilor fixe în şcoli (care pot genera boli

39

osoase: cifoză, scolioză etc) şi înlocuirea celor existente cu bănci ajustabile;

− Derularea de campanii media pentru combaterea sedentarismului şi a obezităţii;

− Susţinerea activităţilor sportiv-recreative: turism montan, drumeţii, expediţii, alpinism, zborul

cu parapanta, paraşutism etc.

7.5.3 Creşterea culturii sportive.

Semantica sportului trimite la mişcare, efort, antrenament, competiţie adică la acele activităţi la

care omul participă în mod fizic. Pornind de la aspectele motrice, Dicţionarul Explicativ al Limbii

Române, în tratarea noţiunii de cultură15, face referire la cultura fizică, fără trimitere şi la cultura

sportivă. Există, totuşi, sporturi precum şahul, care nu implică, în mod necesar, activitate fizică.

Pentru a remedia omisiunea din interpretarea academică şi pentru a aduce în prim plan valenţe

importante ale sportului, insuficient sau deloc abordate, precum cele psihologice, sociologice,

educative etc, propunem şi folosim în continuare termenul de cultură sportivă, cu atât mai mult cu

cât definiţia dată culturii fizice nu este nici ea foarte cuprinzătoare. Pe de altă parte ceea ce se

întâmplă pe unele stadioane nu are nimic de a face cu cultura fizică, ci eventual cu cea sportivă.

După cum s-a mai arătat pentru revigorarea sportului românesc este nevoie de emulaţie, ca

stimul colectiv de practicare a sportului şi de a concura. Mecanismele emulaţiei sportive se bazează

pe trezirea interesului a cât mai multor indivizi de a interacţiona în plan sportiv, ceea ce înseamnă

că sunt vizate, prin cumul, procesele interne ale conştiinţei fiecărui individ ce aparţine unei

comunităţi sau grup ţintă. Aşadar, revigorarea interesului populaţiei implică şi utilizarea

cunoştinţelor ştiinţifice, cu precădere cele aparţinând sociologiei şi psihologiei. Ştiinţa devine din ce

în ce mai importantă în înţelegerea mecanismelor care dirijează comunităţile umane şi, cu atât mai

mult, pentru înţelegerea individului şi a nevoilor sale.

Dezvoltarea personală, ce constituie fundamentul dezvoltării sociale, se bazează pe progresele

ştiinţifice şi pe alţi factori precum: experienţa practică acumulată, educaţia familială, şcolară şi

civică primite pe parcursul vieţii. În acest context, cultura sportivă trebuie privită ca o însumare a

tuturor elementelor circumscrise domeniului sportiv - valori materiale şi spirituale - care participă la

acumularea cunoştinţelor şi formarea conştiinţei umane personale sau de grup, precum şi la

creşterea aptitudinilor fizice şi psihice ale individului.

Creşterea culturii sportive este o rezultantă a acumulării cunoştinţelor şi educaţiei sportive, a

conştientizării rolului benefic al sportului, a profesionalizării actului sportiv, a obţinerii unui

comportament civic conform al sportivului (corectitudine în competiţii şi în viaţa sportivă,

respectarea adversarului, eliminarea consumului de substanţe interzise, etc) şi al spectatorului

(eliminarea violenţei, a limbajului şi atitudinii vulgare, a intoleranţei etc).

Măsuri/activităţi:

15 Cultură, ... 4.(În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport şi gimnastică, atât pentru întărirea şi menţinerea sănătăţii, cât şi pentru formarea calităţilor fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea ştiinţifică, procesul de formare al specialiştilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educaţie fizică. – DEX, Academia Română, Bucureşti – 1998.

40

− Derularea de campanii media pentru sensibilizarea părinţilor în privinţa rolului lor în educaţia

sportivă a copiilor;

− Creşterea rolului sistemului de învăţământ în educaţia sportivă formală şi nonformală a tinerilor;

− Revizuirea rolului profesorului de educaţie fizică la clasă – oră ce trebuie să vizeze şi aspectele

educative nu numai pe cele de tehnică sportivă;

− Introducerea în programa şcolară a educaţiei civice sportive;

− Creşterea rolului educaţiei nonformale (reintroducerea cercurilor sportive, finanţarea proiectelor

organizaţiilor neguvernamentale care vizează sportul şi educaţia sportivă);

− Derularea de campanii media pentru ameliorarea comportamentului spectatorilor;

− Dezvoltarea cercetării sportive.

8. REZULTATE

Rezultatele directe sunt rezultatele vizate prin scopul şi obiectivele Strategiei:

− Reformarea şi relansarea sportului românesc;

− Refacerea interesului şi a emulaţiei sportive;

− Reformarea instituţională şi juridică în domeniul sportului;

− Asigurarea resurselor necesare desfăşurării optime a activităţilor sportive şi transformării

sportului întru-un mecanism funcţional;

− Implementarea unui sistem coerent de monitorizare, selecţie şi promovare în cariera sportivă;

− Creşterea rezultatelor sportive;

− Creşterea gradului de participare a populaţiei la activităţile sportive;

− Creşterea nivelului de sănătate al populaţiei;

− Descentralizarea activităţii sportive;

− Crearea unei reţele de cluburi sportive pe întreg teritoriul României;

− Asigurarea unei reţele de baze sportive în întreaga ţară etc.

O reluare integrală a obiectivelor/rezultatelor directe nu prezintă utilitate, astfel încât vor fi

enumerate în continuare rezultatele indirecte:

− Creşterea imaginii României pe plan internaţional;

− Creşterea stării de satisfacţie a populaţiei şi a sentimentului de apartenenţă la comunitate;

− Profesionalizarea şi cointeresarea cadrelor tehnice din sport;

− Creşterea rolului sportului în economia României, a veniturilor financiare din această activitate

şi, corelativ, creşterea numărului persoanelor angajate în muncă.

− Creşterea României în clasamentele sportive internaţionale, cu perspectiva ajungerii în primele

41

7 ţări ale UE în următorii 10 – 20 de ani.

Acest ultim rezultat indirect necesită detaliere:

Populaţia reprezintă principala resursă pentru sport. Ea este cea care furnizează atât sportivii

cât şi cadrele necesare instruirii acestora.

România nu este una din ţările bogate şi nici nu deţine un patrimoniu sportiv deosebit dar, din

punct de vedere al populaţiei, se află pe locul 7 în Uniunea Europeană 16. Probabilistic, ar fi trebuit

ca, în privinţa rezultatelor sportive, să se numere tot în primele 7 ţări ale UE. Această clasare,

tangibilă ştiinţific, nu a putut fi realizată, din diverse motive, unele deja amintite. Indiferent de

situaţia internă sau internaţională, potenţialul sportiv generat de numărul mare de locuitori trebuie

exploatat. Dintre tipurile de resurse necesare obţinerii rezultatelor sportive: umane, financiare,

materiale sau de oricare altă natură (tehnologii, cultură, timp), resursa umană, în cazul de faţă

populaţia, are cel mai înalt grad de stabilitate. Deoarece, celelalte resurse pot fi uşor ameliorate prin

politici publice şi intervenţii administrative focalizate, România va fi capabilă să atenueze

decalajele faţă de alte ţări într-un timp relativ scurt. Acest fapt va permite ţării noastre să urce pe

plan sportiv în primele 7 locuri din Uniunea Europeană corespunzător clasamentului ocupat după

numărul de locuitori. Există, totuşi, riscuri care trebuiesc combătute pentru a nu se afecta resursa

umană: emigraţia excesivă, scăderea natalităţii, creşterea mortalităţii etc .

9. IMPLICAŢII BUGETARE ŞI JURIDICE

Stimularea, revigorarea interesului, emulaţia se pot realiza cu eforturi financiare mici. La fel,

de puţin costisitoare sunt reforma instituţională şi implementarea sistemului de monitorizare,

selecţie şi promovare în carieră. Obiectivele cu adevărat costisitoare sunt cele care vizează

dezvoltarea patrimoniului sportiv, fiind, în consecinţă, supuse incertitudinilor generate de

prelungirea crizelor internaţionale. Pentru combaterea riscurilor financiare, la contractarea lucrărilor

investiţionale se va stipula posibilitatea decalării sau prelungirii termenelor.

În vederea reformării instituţionale şi pentru reducerea costurilor administrative, prin

O.G.15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport, cu respectarea

principiului deconcentrării serviciilor publice, au fost comasate direcţiile pentru sport cu cele pentru

tineret în structuri unitare denumite direcţii judeţene pentru sport şi tineret. Venite la scurt timp,

recente viziuni politice care reclamă desfiinţarea instituţiilor nou înfiinţate, umbresc efortul de

reformare instituţională, induc îndoială asupra seriozităţii actului decizional politico-administrativ

şi, ca atare, vor fi combătute. Descentralizarea administrativă, reorganizarea şi eficientizarea

administraţiei publice, precum şi alte măsuri reformatoare propuse în Strategie, sau deja iniţiate, vor

trebui susţinute pentru a se putea disponibiliza resursele suplimentare necesare implementării.

Strategia este sustenabilă şi nu va produce dezechilibre bugetare, alocările din fondurile

publice crescând doar în măsura în care vor exista rezerve şi dacă factorul politic va considera

42

oportună focalizarea resurselor în vederea accelerării reformei sportive. Mai mult, Strategia prezintă

flexibilitate financiară, întrucât economiile realizate prin reorganizare instituţională pot echilibra, pe

termen scurt şi mediu, costurile de implementare a măsurilor propuse.

O măsură prioritară, ce nu poate fi amânată, cu atât mai mult cu cât nu este costisitoare, o

reprezintă achiziţionarea şi implementarea programului informatic de gestionare a datelor şcolare în

sistem computerizat. În raport cu impactul social, costurile sunt relativ mici şi total justificate. Ele

vor fi uşor de acoperit deoarece se vor distribui în mod proporţional între ministerele beneficiare

(sport, învăţământ, sănătate, statistică etc).

În ceea ce priveşte implicaţiile juridice, acestea vor avea o mare amplitudine. Strategia ia în

considerare faptul că îmbunătăţirea cadrului normativ nu depinde decât de voinţa politică. În mod

obiectiv, nu există impedimente care să amâne punerea în aplicare a reformei juridice, principala

cale spre reforma administrativă. Caracterul prioritar al reformei juridice în sport justifică plasarea

acestui obiectiv strategic între cele programate pe termen scurt (2012 – 2014).

10. MONITORIZARE, EVALUARE

În vederea monitorizării procesului de implementare se va aplica metoda punctelor critice.

Deoarece Strategia a fost elaborată pentru o perioadă de 8 ani (2012 – 2020), punctele critice,

optime pentru a se efectua măsurătorile în procesul monitorizării, sunt anii de raportare stabiliţi

conform termenelor de implementare stabilite pe baza ciclurilor olimpice:

Această soluţie de monitorizare a fost aleasă pe considerente de eficienţă, nimic nu împiedică

însă ca, pentru acurateţe, monitorizarea să fie un proces continuu cu puncte critice anuale. Pentru

aceasta, însă, va fi nevoie de resurse suplimentare şi un organism permanent de monitorizare.

Procesul de implementare precum şi cel de monitorizare se vor încheia în 2020, anul evaluării

finale. Instituţiile abilitate să efectueze aceste operaţiuni sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului, precum şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. O serie de

atribuţiuni în cadrul monitorizării vor fi delegate direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, COSR şi

federaţiilor sportive naţionale.

11. ETAPE ULTERIOARE ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

În virtutea funcţiei de monitorizare şi control Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret va

elabora etapele ulterioare în concordanţă cu rezultatele implementării şi a noilor necesităţi

identificate. Ajustările vor fi dictate şi de feetback-ul social, precum şi de eventualele schimbări ale

contextului intern sau internaţional. Cu siguranţă însă, obiectivul privind dezvoltarea bazelor

16 Conform datelor EUROSTAT

2012 scurt 2014 mediu 2016 lung 2020

43

sportive va trebui permanentizat, procesul de modernizare şi dezvoltare în acest domeniu fiind unul

continuu, dictat de cerinţele mereu în creştere ale progresului tehnologic şi ştiinţific.

În procesul de descentralizare, vor prelua atribuţiuni organele administraţiei publice locale şi

direcţiile judeţene pentru sport şi tineret. Alte instituţii cu incidenţă în implementarea Strategiei

sunt: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul

Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice. În vederea partajării competenţelor şi

atribuţiunilor şi pentru buna colaborare se vor înfiinţa comisii interministeriale consultative.

12. IMPACT / DURABILITATE

Amploarea obiectivelor asumate, a măsurilor şi activităţilor propuse, vor produce un impact

major la nivel naţional. Procesul de descentralizare va produce schimbări fundamentale în

comunităţile locale, iar programele ce vizează mediul rural vor produce efecte deosebite deoarece

aici în decursul timpului s-a întreprins prea puţin. Pe de altă parte, în mediul rural există un orizont

de aşteptare foarte ridicat al cetăţenilor, drept urmare reverberaţiile sociale vor fi mai puternice.

Sistemul informatizat de monitorizare, selecţie şi promovare în carieră va contribui la revigorarea

activităţilor sportive în mediile greu accesibile şi exceptând costurile iniţiale, nu va necesita alocări

ulterioare de fonduri. Din potrivă, deoarece se vor reduce costurile de personal, arhivare şi alte

asemenea, se previzionează o diminuare semnificativă a cheltuielilor publice, ceea ce va conferi

eficienţă şi sustenabilitate activităţii sportive.

În ceea ce priveşte descentralizarea administrativă, aceasta este o prevedere constituţională şi

o cerinţă europeană, deoarece stă la baza autonomiei locale. Autoguvernarea comunităţilor locale

este privită ca o premisă a bunăstării naţiunii, în acest sens pledând şi Cartea europeană a

autonomiei locale17 ratificată de România prin Legea nr. 199/199718. Conformarea la cerinţele

comunitare şi constituţionale, conferă durabilitate măsurilor de descentralizare la care contribuie şi

apropierea deciziei de beneficiar (subsidiaritatea).

Prezenta Strategie sintetizează dezideratele factorilor politici şi guvernamentali de

îmbunătăţire şi relansare a unei activităţi declarate prin lege ca fiind de interes naţional, pentru ca,

în final, România să acceadă în primele 7 puteri sportive ale Uniunii Europene.

17 Adoptată pe 15 octombrie 1985 la Strasbourg şi redactată din iniţiativa Conferinţei Permanente a Puterilor Locale şi Regionale din Europa, din cadrul Consiliului Europei. 18 Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985