UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE LITERE Departamentul de Studii Literare

ASPECTE TEHNOLOGICE ÎN UTOPII ȘI DISTOPII

Realizatori: Afronie ElenaCautiș CristinaCrețu DianaMarinescu Gabriela Nicolae Teodora Popescu Andreea București Ianuarie 2014

1

CUPRINS

Scurtă introducere asupra utopiei, distopiei și istoria lor .................................... 3

Utopia .................................................................................................................. 7

Utopii tehnologice-influențe asupra mentalității umane ..................................... 9

Distopia ............................................................................................................... 15

Distopii tehnologice ............................................................................................ 18

Aldous Huxley, ”Minunata lume nouă”................................................................. 22

Bibliografie ......................................................................................................... 25

2

Scurtă introducere asupra utopiei, distopiei şi istoria lor

Consider că utopia, mai ales la începuturile ei, atunci când genul era abia stabilit şi încă

nu avea determinate limitele, este generată de două principii diferite:

1) O experienţă istorică, servind drept metaforă (Thomas Morus fiind modelul

principal), şi

2) O idee, o construcţie abstractă care coboară din cer spre pământ (“Cetatea Soarelui”

servind drept cel mai bun exemplu)

Pornind de la această ipoteză ia naştere ideea conform căreia distopia îşi are originile de

bază în cel de al doilea principiu, şi anume că aceste serii distopice derivează din acele utopii

care nu au legătură cu lumea concretă.

Este bine cunoscut că distopia a luat naştere din utopie şi că cei doi termeni sunt direct

asociaţi. În fiecare utopie există un element distopic, fie exprimat sau nu, şi vice versa. Utopia

poate fii distopică dacă elementele sale esenţiale nu sunt împărtăşite. Pe de altă parte, distopia

poate fii utopică în cazul în care deformarea realităţii prezentate nu este acceptată. Distopia, care

aduce la suprafaţă frica de suprimarea totalitară, poate fi vazută ca fiind reflexia utopiei însăşi.

Trebuie, totuşi, să avem în vedere relativitatea a ceea ce Margareth Mead spunea atunci

când avertiza că visul unei persoane poate fi coşmarul unei alteia. Până la urmă, visul unei

persoane poate fi inofensiv pentru o alta.

Bronislaw Baczco considera că utopiile nu dictează cursul istoriei. Potrivit spuselor sale,

acesta este legat de dorinţele şi speranţele colective. Şi totuşi, utopia, luând naştere din elemente

reale, reconstituie toate istoriile posibile, toate scenariile pe care istoria nu le-a înfăptuit. Aceasta

îşi are rădăcinile în “Arta Poetică” a lui Aristotel, acolo unde afirma că poezia nu este la fel de

îngrădită ca şi istoria, din moment ce aceasta duce la bun sfârşit ceea ce istoria doar a încercat.

Relaţia dintre iluzie şi realitate este una foarte strânsă în utopii, la fel cum este şi atunci

când discutăm despre călătoriile întreprinse pentru cunoaştere şi descoperire. Imaginarul şi

imaginaţia se ocupă de organizarea experienţei reale, în timp ce realitatea deserveşte creşterile

3

interioare; graniţele dintre real şi iluzie sunt, astfel, nedefinite, iar cele dintre adevar şi fals sunt

estompate.

Într-o utopie, societatea culturală şi politică constituită de istorie este absorbită cu scopul

de a fi depaşită imaginea unui oraş ideal. Venind să susţină această afirmaţie sunt adoptările

multor scriitori de utopii a unor poveşti aventuroase de călătorii în care naratorul ajunge pe un

tărâm necunoscut. O astfel de călătorie joacă un rol fundamental în utopie.

Dar, într-o distopie, nu numai că realitatea este prezentată aşa cum e, dar şi practicile şi

tendinţele negative, disproporţionate, furnizează materiale pentru edificarea structurii unei lumi

groteşti.

“Utopia” lui Thomas Morus are o bază în lumea reală, aceasta fiind de fapt Anglia.

Această carte a luat naştere din nevoia de a combate destinul, de a realiza o a doua natură a

omului. Dar utopiile scrise în perioada contra reformei, care sunt transpuneri ale societăţilor

actuale, nu îşi aveau originea în societăţi folosite drept model. Din contră, ele au conceput o altă

viaţă pornind de la concepte abstracte; acestea sunt supuse unui set de reguli care şterg

spontaneitatea omului.

Dar atunci cand discutăm despre ştiinţă şi tehnologie putem spune că acestea au devenit

victime ale propriului succes din trecut şi eroine ale eşecurilor neaşteptate. Chiar şi până în

prezent continuă dezbaterile cu privire la cele două feţe ale tehnologiei: să fie de partea binelui

sau de partea răului? A fost construirea bombei atomice un succes sau un eşec al ştiinţei

moderne? Vor fi noile realizări din domeniul ingineriei genetice acceptate ca fiind pozitive sau

problematice? În timp ce revoluţionarele calculatoare devin din ce în ce mai performante, este

fondată frica pe baza căreia prea multe informaţii, din ce în ce mai uşor de accesat sunt

dăunătoare pentru societate?

În timp ce visele utopice de azi sunt invariabil legate de constrângerile impuse de ştiinţă

şi tehnologie, reuşitele din aceste domenii care afectează direct condiţia umană, demonstrează, în

sfârşit că nu există un drum scurt către un viitor utopic. Ştiinţa şi tehnologia au oferit metodele,

conţinutul şi ideologia de a face realizabil un anumit tip de viitor. Este un viitor sculptat de

credinţa în progres.

4

Robert Hughes afirma că “ne-am obişnuit atât de mult să acceptăm eşecul utopiei încât ne

e greu să ne înţelegem strămoşii culturali, mulţi dintre ei crezând, cu cea mai mare hotărâre, că

deznodământul său în istorie va fi unul de succes.”1 Şi iată că ideea de transformare utopică a

devenit din ce în ce mai realizabilă. Ştiinţa şi tehnologia dovedesc în fiecare zi că totul e posibil.

În 1903 scriitorul victorian George Gissing spunea: “urăsc ştiinţa şi mă tem de ea datorită

siguranţei mele că, pentru mult timp de acum încolo, dacă nu pentru totdeauna, ea va fi cel mai

nemilos duşman al omenirii. O văd distrugând toată simplitatea şi toată bunătatea din viaţă, toată

frumuseţea din lume; o văd restaurând o epocă a barbarismului aflat sub masca civilizaţiei, o văd

întunecând raţiunea oamenilor şi transformându-le inimile în piatră.”2 Viziunea sa este

împărtăşită de mulţi, poate chiar de majoritatea intelectualilor secolului 20. Romanul distopic

apărut în această epocă proiectează o imagine prevestitoare a viitorului şi dă naştere la două

temeri diferite: frica faţă de utopie şi frica de tehnologie. Prin această utopie înţelegem acele

modele imaginare , total ordonate, pe scurt, perfecte; astfel de societăţi se regăsesc nu doar în

scrierile lui Morus, dar şi în cele ale lui Campanella, Comte, Edward Bellamy şi H. G. Wells.

Ideile utopice prezentate în trecut – care, la momentul respectiv, păreau imposibil de

realizat din punct de vedere istoric – apar în acest secol nu doar ca fiind posibile, dar poate chiar

inevitabile; acesta este, în mare parte, rezultatul creşterii nivelului de accesabilitate a

informaţiilor şi tehnologiilor de către societatea modernă.

Există numeroase dezbateri în ceea ce priveşte natura tehnologiei, potenţialul său de

dezumanizare şi efectul său distrugător. Ştiinţa şi evoluţia tehnologică au împărţit masele

intelectuale în două mari părţi: tehnofili şi tehnofobi. Tehnofilii susţin că tehnologia are o

valoare neutră şi nu este altceva decât o unealtă care poate fi folosită în aceeaşi măsură şi pentru

a face bine, dar şi pentru a provoca rău, depinzând de natura şi scopul utilizatorului. Astfel, omul

păstrează controlul şi rămâne stăpânul creaţiei sale – dar, uneori, desigur, poate fi mânat de

răutate şi să îşi folosească creaţia în alte scopuri. Tehnofobii văd tehnologia ca fiind o creaţie

care îşi poate depăşi scopul original, dar şi pe creator şi care poate dobândi o existenţă

1 Robert Hughes, The Shock of the New, London: BBC, 1980.

2 Morris Goran, Science and Anti-Science, Science Publishers, Inc., 1974.5

independentă şi o voinţă proprie, precum monstrul din romanul “Frankenstein” scris de către

Mary Shelley spunea: “Tu eşti creatorul meu, dar eu sunt stăpânul tău – supune-te!”.

Martin Heidegger afirma că “nimeni nu poate anticipa schimbările care vor veni. Dar

avansul tehnologic va fi din ce în ce mai rapid şi nu va putea fi vreodată oprit. În toate domeniile

de existenţă ale sale, omul va fi prins din ce în ce mai mult de forţele tehnologiei.

6

Utopia

Oare fericirea umanității depinde sau a depins vreodată de ordinea socială ce o

guvernează? Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât afirmativ, dacă studiem cu atenție

idealurile ființei umane, de-a lungul timpului.Putem spune că aceste țeluri au dat naștere

termenului de „utopiști”, dat fiind faptul că aspirațiile acestora erau legate de inventarea unei

lumi perfecte. Egalitatea păturilor sociale, lipsa războaielor, eradicarea tuturor problemelor

legate de sănătate, mizerie sau sărăcie.După aceste principii se ghidau utopiștii în drumul către

societatea perfectă unde omul era perfectibil, fiind bun și înzestrat cu capacități extraordinare de

la natură. În zilele noastre însă, termenul s-a detașat de la sensul propriu-zis.Se încadrează mai

degrabă în contradictoriu, punând accent preponderent pe natura artificială a unui regim de

guvernare,ce promite fără a avea o bază reală.Însă oare, această utopie nu reprezintă locul de

refugiu al fiecărui individ în parte? Prin această utopie nu se înțelege dorința omului de a visa, de

a-și imagina locul perfect pe care ar vrea să-l ocupe în această viață? Dând la o parte idealurile și

considerându-le în van, ne depărtăm de latura noastră sufletească. Fără zugrăvirea visurilor

umane, societatea de azi nu ar mai fi arătat la fel.Am fi rămas prinși în trecut și nu am mai fi

gustat evoluția.

Reușind să unească sub acoperișul aceluiași cuvânt două sensuri diferite, și anume: „Eu-

topos”, regiunea binelui, dar și „Ou-topos”,regiunea care nu există, termenul de utopie se

remarcă prin însăși contradicția dintre realitate perfectă,purificată,dar inexistentă. Termenul își

face debutul în anul 1515 prin lucrarea lui Thomas Morus, intitulată „Utopia”, cea mai

controversată operă a sa. Lumea ideală imaginată de autor este,de fapt, o insulă unde societatea

este mai degrabă totalitară, controlată prin ordine și disciplină, iar libertatea individului lipsind

cu desăvârșire. Oamenii trăiau fericiți grație tocmai acestei ordini politice perfecte.

Desigur că, elasticitatea termenului de utopie este ridicată, sensurile ei fiind din ce în ce

mai diverse, însă în final, ele reprezintă soluția finală ce va anihila nefericirea oamenilor.Sub

acest aspect, utopia reușește să pună sub semnul întrebării prezentul, promovând un viitor ce

constituie o lume ideală.

7

Marea epocă a utopiilor o va reprezenta secolul al VIII-lea. În special în Franța se vor

publica numeroase opere ce nu vor mai pune nefericirea oamenilor pe seama „păcatului

originar”, ci pe seama proprietății și a instituțiilor ce trebuiau înlăturate pentru a fi îndepărtat

astfel, răul.Însă, după această eliminarea a elementelor negative, din ce ar mai fi fost constituită

societatea?După modelul lui Thomas Morus, aceasto societate era constituită dintr-o insulă

izolată, unde moravurile oamenilor nu pot fi alterate de instituțiile continentale, iar moneda și

proprietatea privată nu există.

Așadar, luând un simplu exemplu din literatura utopică, poate constitui aceasta doar un

simplu ideal ce nu se poate materializa?Raportându-ne la prezent, la societatea înconjurătoare,

ajungem la concluzia că aceste visuri utopice, nu au rămas doar visuri.

8

Utopii tehnologice- influențe asupra mentalității umane

În ciuda diversității culturale pe care o găsim în lume, în ciuda progreselor pe care le-a

cunoscut omenirea de-a lungul timpului, realitatea nu a fost niciodată mulțumitoare. Nu am gasit

încă forma perfectă de guvernare, forma supremă de libertate și de egalitate, sursa inepuizabilă

de bunăstare și leacul-minune pentru vindecarea tuturor bolilor. Dar, de la "Republica " lui

Platon până la conceptele futuriste și complet tehnologizate ale secolelor noastre, mentalul

colectiv a fost contaminat cu virusul visării. Toate invențiile imaginative din scrierile literare și,

mai târziu, din cinematografie și-au pus amprenta asupra viziunii colective a umanității.

Exemplul scrierii lui Morus este unul concludent, întrucât, afirma Frank E.Manuel, "odată ce

acesta a fost recunoscut ca fundator al rasei utopienilor, odată ce aceștia au început să-și

traseze genealogia pornind de la el, Utopia a devenit un text inspirațional spre care oamenii de

actiune se întorceau în mod regulat pentru susținere și ajutor. A devenit un dialog de natură să

ofere susținere și confort moral celor nemulțumiți de ordinea socială a prezentului." 3 Iată, deci,

cum astfel de invenții mentale, odată patrunse în subconștientul indivizilor, pot chiar să instige

masele la revoluții. Ele oferă scenariul unei forme supreme de viețuire umană, și vin, totodată,

ca dovadă a lipsurilor, neplăcerilor și suferințelor cu care individul se confrunta, dar și a faptului

că totul este într-un proces continuu de schimbare. Dacă desăvârșirea la care umanitatea visează

de atâtea secole nu a fost încă atinsă, asta nu poate fi decât din cauza faptului că totul este

perfectibil, că aspirațiile și dorințele omenirii se schimbă de la o epocă la alta. La fel și ideea de

perfecțiune. Toate utopiile sunt raportate la valorile, ideologiile, la gradul de dezvoltare și la

potențialul de evoluție al prezentului. Lumile perfecte ale secolelor îndepărtate înfățișau diferite

forme de organizare politică, economică și socială, în încercarea de a găsi rețeta ideală pentru o

viată perfectă. Și, în acord cu observația lui Umberto Eco, marea majoritate a acestora erau

construite pe o insulă: "țările ce țin de Utopie se găsesc(cu câteva excepții izolate, cum ar fi

împărăția Preotului Ioan) pe o insulă. Insula e simțită ca un ne-loc, imposibil de atins, unde se

acostează, întâmplător, dar unde, odată lăsată în urmă, nu ne vom mai putea întoarce. Prin

urmare, numai pe o insulă se poate realiza o civilizație perfectă, despre care noi am afla doar

din legende.[...] De unde vine farmecul insulelor? Nu atât din faptul că sunt un loc care, după

3 Frank E. Manuel, Fritzie P. Manuel. Utopian Thought in the Western World, The Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1997

9

cum spune chiar cuvântul, e izolat de restul lumii, ci din aceea că,până în secolul al XVIII-lea,

când a fost posibilă determinarea longitudinilor, o insulă puteai s-o întâlnești și din întâmplare,

și, precum Ulise, puteai să fugi de ea, dar nu era chip s-o regăsești." 4

Treptat, însă, știința distruge misterul și farmecul insulelor și oferă umanității noi

perspective. Ultimele secole sun caracterizate de o evoluție uimitoare în tot ceea ce înseamnă

transporturi, robotică, mecanicizare, digitalizare sau inginerie genetică. De aceea, în mod

inevitabil, atunci când vorbim de utopii ale modernității, vorbim de tehnologie. Acesta este

elementul chieie care, în viziunile secolelor noastre, ne-ar putea elibera de sclavia muncii, ar

putea dărâma barierele timpului și ale distanței și ar putea depăși limitele biologice impuse de

corpul uman.

De remarcat este modul în care tehnologia este receptată de marile mase și cum modifică

ea, de-a lungul timpului, conștiința colectivă. De la obiectele de uz caznic, ce ne ușurează

considerabil traiul cotidian, până la ramura transporturilor, a comunicațiilor și a medicinei, toate

au suferit inovații tehnologice majore ce oferă umanității o perspectivă cu totul și cu totul

diferită. În plin secol XXI, călătorim mai ușor și mult mai rapid decât în secolele trecute, în toate

colțurile lumii; fie că vorbim de mijloace de transport navale, subacvatice, terestre sau aeriene,

toate au cunoscut o evoluție rapidă și încă se află într-un continuu proces de perfecționare.

Televizoarele, computerele, telefoanele, gadgeturile și toate elementele ce alcătuiesc tehnologia

comunicațiilor elibereaza circulația informațiilor și intercomunicația umană de orice barieră a

spațiului și a timpului. Și, nu în ultimul rând, tehnologizarea medicinei și îmbunătățirea

ingineriei genetice ajunge să sfideze caracteristicile naturale ale corpului uman, oferind diverse

extensii ale acestuia, diverse posibilitâți de reproducere artificială și chiar posibilitatea creării

clonelor umane. Iată, deci, cum omenirea capăta o alt fel de conștiintă: ea nu mai apare ca o

specie dominată de natură, de legile creației și de divinitate, ci ca una care, prin intermediul

tehnologiei, poate controla toate acestea.

Utopiile prezentului înfățișează diferite versiuni de societăți în care mașinăriile preiau

integral muncile fizice, în care formele de inteligență artificială vor depăși cu mult inteligența

4 Umberto Eco, Cum ne construim dusmanul, Polirom, 2013

10

umană, în care teleportarea în timp și spațiu va fi la îndemana tuturor, iar cybernetica și ingineria

genetică vor schimba radical sensul și funcționalitatea corpului uman.

Dacă ne raportăm la romanele și filmele science-fiction, ca expresie a tuturor ideilor

futuriste împărtășite publicului larg, putem urmări transformările suferite de utopiile tehnologice

într-un interval de timp relativ scurt: mașinăriile timpului se transformă în mijloace moderne și

mult mai rapide de teleportare, sistemele de transport își îmbunătățesc considerabil forma și

funcționalitatea, iar roboții capătă, treptat, înfățișare umană; mergând chiar puțin mai departe,

apare ideea creării unor roboți cu sentimente umane. Anne Forest, specialist în tehnologie și

știintă computerizată, susține o ipoteză destul de interesantă în aceasta privință: "Dacă îi lăsăm

să facă parte dintr-o comunitate, dacă îi învățăm cum să interacționeze, exact așa cum facem

noi, să învețe să distingă între ei și tot ceea ce îi înconjoară, automat lucruri ca iubirea vor

aparea. Un bebelus nu se naste cu toate astea, le invata interactionand cu parintii, cu familia, cu

comunitatea." 5

În ceea ce privește utopiile tehnologice care transcend limitele corpului uman, ele încep

să se apropie de realitate. Crearea diferitelor extensii ale corpului sau implementarea unor cipuri

în creierul uman nu mai apar doar ca fantezii tehnologice, ci se conturează acum ca posibile

variante ale viitorului. Proiectul "Genomul uman", început în 1990 și finalizat în 2003 cu

publicarea întregii secvențe a genomului uman, deschide noi perspective în ceea ce privește

modificarea limitelor biologice. Apare posibilitatea prevenirii și vindecării unor boli ereditare

prin intermediul terapiei cu gene sau posibilitatea transplantului de organe în orice fel de

circumstanță; prin implementarea unor gene ADN ale primitorului în organul care urmează a fi

donat, este posibil ca acesta sa devină compatibil chiar dacă, inițial, nu era. "Corpul uman nu

este sacru. Felul în care noi suntem facuți nu este vreun fel de plan al lui Dumnezeu, ci este un

accident pur. Iei două seturi de gene, le amesteci, și asa poate lua naștere o psihoza, tendința de

a dezvolta o furie extremă, o dependență sau diferite tulburări de comportament. Oamenii spun

5 Bionics, Transhumanism, and the end of Evolution - Documentary,201311

că asta este ceva normal, însă mie mi se pare absurd. Într-un astfel de context, ingineria

genetică pare să fie unul dintre cele mai morale lucruri pe care le putem face" 6, afirma filozoful

Max More.

Un alt proiect care are drept scop folosirea tehnologiei ca principal mijloc de

îmbunătățire a vieții umane este Proiectul Venus. Inginer social, designer industrial, inventator

și futurolog, americanul Jacque Fresco propune o reconstruire a întregii societăți, bazată

exclusiv pe cele mai avansate forme ale tehnologiei. "Întreaga societate este depășită", spune el.

"De ce să nu o reproiectăm?"

Proiectul său înfățișează o societate cu o economie bazată pe resurse, în care principalul

interes este bunăstarea tuturor indivizilor și principalul mijloc de realizare a acestui lucru este

tehnologia. În fapt, el înfățișează tehnologia, alături de o gestionare inteligentă a resurselor, ca

singure necesități pentru a crea o societate ideală, contestând toate variantele distopice în care

excesele tehnologice duc la pierderea sensului de umanitate:"Când vom înțelege că tehnologia

creată de mintea umană este cea care dă libertate umanității și crește calitatea vieții, atunci vom

realiza că trebuie să ne concentrăm atenția asupra managementului inteligent al resurselor.

Proiectul Venus cheamă la o societate cibernetică în care computerele ar putea înlocui sistemul

demodat de alegerea politicienilor care în majoritatea cazurilor reprezintă diverse grupuri de

interese. Aceasta nouă tehnologie nu va dicta sau monitoriza viața individuală, deoarece ar

putea fi considerat o ofensivă socială şi contraproductivă. Cărți cum ar fi 1984 şi Brave New

World şi filme artistice ca Blade Runner şiTerminator 2 au transmis teamă unor persoane cu

privire la preluarea controlului de către tehnologie în societatea noastră. Singurul scop al

Proiectului Venus Project este de a eleva potențialul spiritual şi intelectual al tuturor oamenilor,

în acelaşi timp cu furnizarea de bunuri şi servicii care vor îndeplini nevoile individuale şi

materiale." 7

Casele viitorului vor avea o cu totul altă forma și funcționalitate. Toate acoperișurile vor

fi fotovoltaice, iar întreaga suprafață a cladirilor va transforma lumina solară în electricitate.

Astfel, iluminarea pereților va fi integrală, cu posibilitatea de a alege culoarea luminii, parțial sau

6 Ibidem

7 Future by Design - Documentary, 200612

total. Funcționalitatea toaletelor se va baza exclusiv pe un sistem de economisire a apei, iar

încăperile vor beneficia de un sistem care va produce o ușoară creștere a presiunii, împiedicând

astfel patrunderea prafului din exterior. În plus, locuințele vor fi dotate cu senzori pentru

detectarea focului, a materialelor toxice sau a oricăror alte materiale care pot afecta viața omului.

Sistemele de transport vor fi capabile să atingă o viteză de 4000 km/h, deoarece vor pluti

pe un câmp magnetic, fiind dotate, în interior, cu un întreg sistem de divertisment; astfel, ele vor

fi mai durabile deoarece nu vor mai avea întreg mecanismul de funcționare pe roți care să se

uzeze ți, bineînțeles, nu vor mai produce poluare. De asemenea, ele vor fi alcătuite din mai multe

unități, astfel că, dacă un anumit numar de persoane va vrea să părăsească vehiculul, acesta

încetinește până la 250 km/h, iar sectorul pasagerilor care pleacă va fi ridicat și introdus altul în

loc.

Autovehiculele vor avea o formă extrem de aerodinamică, pentru a opune un minim de

rezistență, oferind cea mai mare distanță parcursă cu un minim de combustibil. Partea din față va

fi echipată cu rădare, sonare sau alte dispozitive senzoriale care să detecteze distanța dintre

autovehicule și să o mențină automat, evitând, astfel, accidentele. Și, chiar dacă, prin absurd, se

vor ciocni, ele vor fi făcute dintr-un material cu memorie a formei, ceea ce înseamnă că vor

reveni la forma inițială fără a necesita nici un fel de reparație.Vor exista, de asemenea, și unități

de transport suspendate, ce vor călători la 3-4 metri deasupra pamântului, eliminând astfel nevoia

străzilor și a podurilor, și care se vor deplasa cu ajutorul electrodinamicii, atrăgând sau

respingând aerul. Sistemele de transport subacvatice, mult mai eficiente, din punct de vedere al

vitezei, decât cele care se deplasează la suprafața apei, vor emite, în partea din față bule de aer

care vor reduce considerabil rezistența la înaintare. Se vorbeste aici și de posibilitatea

comunicării directe cu creierul uman, prin intermediul unui computer care să transforme limbajul

în imagine, eliminând astfel barierele comunicării orale.

Cu toate acestea, Proiectul Venus se află încă la limita dintre utopie și realitate. Chiar

dacă există posibilitatea reproiectării unei societăți complet tehnologizate, în care resursele

naturale să asigure bunăstarea întregii planete, dispunem, oare, de resursele umane necesare? Se

va putea modifica întreaga conștiință a umanității într-atat încât să privim tehnologia ca salvare a

omenirii, și nu ca mijloc de a o controla, de a obține profit sau putere?

13

14

Distopia

Ce reprezintă distopia?

Termenul de “distopie” provine din limba greacă ,unde prefixul “dis” are de obicei

sensuri negative. Distopia reprezintă de cele mai multe ori chiar antiteza unei societăți utopice.

Conceptul de distopie sau de societate distopică ne este caracterizat la momentul prezent

ca fiind o formă de guvernare autoritaristă, totalitaristă sau printr-o formă oarecare de opresiune

sau control social.8 Aceasta are mai multe trăsături specifice printre care:

stratificarea socială unde, pentru a face parte dintr-o clasă social, nu era o opţiune ci îţi

era impus, mobilitatea socială fiind inexistentă;

existenţa unui stat-naţiune condus de o elită cărora le lipseau ideile democratice.

un sistem de propagandă care avea ca şi scop educarea societăţii în adorarea stilului de

viaţă avut şi a conducatorilor;

frica şi ura pentru cei din exteriorul societăţii proprii;

memoria instituţională avea capacitatea de a putea şterge memoria indivituală prin

diferite metode;

poliția de securitate avea ca şi scop indentificarea oamenilor potenţial-periculoşi statului,

ce aveau idei sau concepte diferite fată de cele impuse;

securitatea care nu se bazează pe justiţie, ci pe metode de tortură psihică sau fizică;

privarea de drepturi şi libertaţi ale omului prin raţionalizarea alimentelor,curentului ş.a.;

construcţii ale unor realităţi ce erau introduse în mentalitatea omului, iar în cazul în care

aceştia se opuneau, această realitate era impusă prin forță.9

8 Aldous Huxley, Minunata lume noua,Ed. Polirom,2011

9 http://ro.wikipedia.org/wiki/Distopie15

Romanul distopic a apărut mai recent în literatură decât cel utopic. Mai mulţi autori care au

abordat această temă sunt: Émile Zola, Jacques Sadoul, Ion Hobana.Cele mai multe opere în

acest sens au fost dezvoltate în perioada comunistă: Aldous Huxley („Minunata lume nouă”,

1932), George Orwell („O mie nouă sute optzeci şi patru”, 1949), Ray Bradbury („451 grade

Fahrenheit”), Evgheni Zamiatin („Noi”, 1922). 10

Studiind cu atenţie definirea conceptului, ne punem întrebarea legitimă:„A existat în evoluţia

istorică a omenirii o societate egalitaristă?” Din cunoştinţele pe care le avem se pare că a existat,

în epoca primitivă timpurie omul preistoric care participă în mod egal la obţinerea şi consumul

resurselor. Odată cu evoluţia pshicognitivă a omului, acesta a început să se pervertească şi să

încerce să obţină controlul asupra semenilor lui. Acest lucru apare odată cu descoperirea

uneltelor din piatră, bronz, fier sau lemn, prin adoptarea seminomadismului şi sedentarismului.

Astfel,oamenii deprind aptitudini specifice agriculturii sau vânatului.

În acest moment apare stratificarea socială, apartenenţa la castă , instrumentele de control

social. Apare, de asemenea, şi controlul religios şi liderul, acesta din urmă având controlul

absolut prin „învestire totemic-divină”. Se poate deosebi, în această perioadă şi controlul social

înregistrat prin prisma cutumelor bazate pe argument religios-„universal valabile”. Apar

pedepsele trimise de diferiţi zei prin intermediul conducătorului. Liderul era considerat un trimis

al divinităţii, care avea ca şi scop evoluţia şi dezvoltarea societăţii. În momentul îndeplinirii

rolului de mare preot, acesta avea dreptatea absolută deoarece era cuvânt divin (în anumite

cazuri erau oameni special antrenaţi pentru a deveni preoţi/ şamani, iar liderul asculta sfaturile

lor), iar societatea accepta toate „revelaţiile” ca fiind impuse de identităţi sacre. Aşadar, liderul

nu mai era un simplu conducător, ci un egal al zeilor.

Putem considera, în acest punct, că acest tip de societate distopică îşi are rădăcinile în cele

mai vechi timpuri.

Pe măsură ce societatea s-a dezvoltat din punct de vedere psihologic, social şi economic s-a

dezvoltat şi cotrolul social, devenind mult mai subtil. Dacă înainte se foloseau de metode de

opresiune, impunere şi îndoctrinarea societăţii, treptat s-a ajuns la folosirea tehnologiei pentru

controlul oamenilor. Mass-media, melodii sau piese ce conţin anumite mesaje clare, apariţia unor

personalităţii într-un anumit context au ca scop popularizarea unui mesaj, dar şi îndoctrinarea

copiilor reprezintă acum modalităţi de control al societăţii.10 http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_scrieri_distopice

16

Impactul psihologic al dezoltării tehnologice a produs o stratificare socială de tip nou: o parte

care se poate adapta evoluţiei tehnologice, iar alta care a fost marginalizată.

Să luam exemplul clonarii11- un lucru de neimaginat în anul 1932, anul apariţiei cărţii. Şi

totuşi, autorul a „prevestit” anumite evenimente ce aveau să se întâmple abia la sfârşitul

secolului al XX-lea: anul 1996 a fost dedicat reuşitei clone- oaia Dolly. Ce impact a avut acest

lucru? Mulţi au crezut că acestă clonare este un semn clar al extincţiei rasei umane, unde clona

va domina, iar omul va fi lisit de propria sa conştiiţă.

11 Aldous Huxley, Minunata lume noua,Ed. Polirom, 17

Distopii tehnologice

Evadarea din real şi regăsirea în proiecte fantastice, mistice – alimentată de creşterea

puterii de autodistrugere a noilor tehnici şi tehnologii şi posibila lor folosire fără discernământ în

experienţe sociale nefaste (cele două conflagraţii de dimensiuni mondiale) – au determinat

apariţia unor scenarii distopice („antiutopii”), care avertizează asupra unui viitor sumbru, în

cazul persistenţei manifestării acestor tendinţe. A. Huxley (în „Brave New World”), F. Kafka (în

„Procesul”), E. Zamiatin (în „Noi”), F. Skiner (în „Walden Two”), G. Orwel (în „Ferma

animalelor”; „1984”), R. Bradbury (în „Fahrenheit 451”), „oferă un portret al omenirii învinse

de opresiunea tehnologică şi politică (...) un viitor bazat pe societăţi centralizate, birocratizate şi

standardizate, în care au fost nivelate toate deosebirile individuale.”12 De la preocuparea pentru

schiţarea utopiilor („reflexia umanităţii în faţa obsesiei sale cu perfecţiunea şi absolutul ...

încarnarea visului său de a scăpa contingenţei”), omul a făcut pasul spre scenarii opuse, distopiile

(“antiutopiile”). Distincţia dintre utopie şi distopie este relativă: „Cea de-a doua nu este decât o

variantă perfecţionată a celei dintîi, fatalitatea ei, geamăna ei lipsită de artificii. Antiutopia ar

putea fi considerată fără a greşi o expresie a maturizării genului, ca şi o modificare a

perspectivei; acolo unde utopia promite, antiutopia radiografiază (...) e un fel de utopie pe

înţelesul tuturor”.13

Sfârşitul mileniului se identifică cu reapariţia viziunilor distopice, cu realitatea sau

iminenţa unor scenarii apocaliptice, expresie simbolică a luptei dintre bine şi rău (dispariţia

civilzaţiei prin accident nuclear, război chimic, cibernetic, efectul de seră, progresele

biotehnologiei, prin revolta creaţiei împotriva creatorului, a roboţilor împotriva omului); ex.:

ciclul „Planeta maimuţelor”, „Malevil” (R. Merle) ş.a. „Renunţarea la religia tehnologiei şi

reapariţia spiritualităţii, manifestate în renaşterea religioasă, concluzionau Naisbitt şi

Aburdene, sunt semne care ne dau speranţe. Jurând să neutralizeze războiul şi armele de

distrugere, omenirea renăscută încearcă acum să vindece rănile mediului înconjurător.” Deşi

omenirea nu abandonează ştiinţa, prin renaşterea religioasă, îşi afirmă „spiritualitatea, într-o

12 John Naisbitt, Patricia Aburdene (1993),  Anul 200. Megatendinţe, Bucureşti: Ed. Humanitas, p. 316.

13 Sorin Antohi (1991), Utopica. Studii asupra imaginarului social, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, p. 223-224.18

căutare mai echilibrată a unei vieţi mai bune, pentru noi şi pentru vecinii noştri.”14

G. Orwell, autor de distopii, proiecta modelul dictatorului viitorului, care, pentru a-şi

menţine puterea, avea nevoie de controlul informaţiilor. Scenariul nu s-a adeverit. Numărul

dictatorilor în loc să crească, dimpotrivă a scăzut, iar controlul informaţiilor nu mai este posibil.

Prin utilizarea calculatorului, indivizii pot controla mai lesne guvernele decât pot acestea. „În loc

să-l împingă pe Marele Frate spre vârful piramidei, aşa cum prevedeau învăţaţii, tehnologia,

prin însăşi natura sa, scria G. Gilder, a redat puterea oamenilor. (…) Întreaga lume va benficia

de creşterea incapacităţii imperialismului, mercantilismului şi statului autoputernic.”

Personalitatea individuală a zilelor noastre „posedă o forţă de creaţie mult superioară celei

regale din vremurile străvechi (...). Calculatoarele, telefoanele cu celulă fotoelectrică şi

copiatoarele prin facsmil conferă mai multă forţă individului, fără a-l asupri, aşa cum se

exprimau unele temeri.”15

Ne-am obişnuit cu ideea că majoritatea descoperirilor ştiinţifice pe care le considerăm

universal valabile astăzi au fost catalogate ca fiind ridicole, inutile sau absurde când au fost puse

prima oară în discuţie. De exemplu, în anul 1900 Lordul Kelvin şi colegii lui emeriţi pretindeau

cu convingere totală că nu mai există noi legi ale fizicii care să nu fie ştiute la momentul

respectiv- şi asta doar cu câţiva ani înainte de apariţia teoriei relativităţii şi a descoperirii

microcosmosului cuantic. Falsa senzaţie că ştim absolut tot ce se poate şti (şi că tot ce ştim este

complet adevărat) este imposibil de eradicat, dar cu toate acestea cei mai buni dintre noi continuă

să cerceteze şi să descopere noi şi noi adevăruri pe care noi nici nu le bănuim încă. Cert e că de

fiecare dată când mai aflăm ceva despre natură şi despre cum funţionează legile ei, ne dăm

seama că ştim şi mai puţin decât credeam că ştim.

Deşi tocmai am trimis un rover pe Marte şi începem să ne gândim serios la colonii,

trebuie să fim conştienţi de cât de primitivă este încă gândirea noastră; din fericire, acest lucru

14John Naisbitt, Patricia Aburdene (1993), Anul 200. Megatendinţe, Bucureşti: Ed. Humanitas, p. 317.

15 Ibidem, p. 323.19

este pe cale de a se schimba dramatic în următorii 30 de ani. 2045 va fi anul Singularităţii dacă e

să ne luăm după Ray Kurzweil, pe care ar fi indicat să-l credem.

În ciuda faptului că toată lumea o duce semnificativ mai bine decât au dus-o generaţiile

de dinainte, există o discrepanţă mai mare ca niciodată între nivelul cultural şi social al

locuitorilor planetei. Gândul că în 2012 există oameni ca Alain de Botton, care susţin crearea

unui temple al ateilor, sau că ne punem probleme despre moralitatea robotilor, sau că modificăm

genetic viruşi şi preprogramăm sănătatea copiilor noştri în clipa în care „în restul lumii” se

întâmplă doar stagnare sau chiar involuţie e vag frustrant, dar e clar că lucrurile progresează cu o

viteză copleşitoare. Probabil pe măsură ce tehnologia va deveni şi mai ieftină, şi mai accesibilă

(evoluţia telefoanelor mobile mi se pare cel mai relevant exemplu de până azi) o să vedem

dovezi mai clare ale proverbialului shift de perspectivă şi în “restul” lumii, care acumulează

peste 80 la sută din planetă.

Deocamdată, cei care speră la concretizarea inteligenţei colective de pe net sunt mai

puţini şi mai neimplicaţi decât oamenii care execută alţi oameni cu pietre în piaţa publică - însă

cu toate acestea se întâmplă din ce în ce mai rar să găseşti un loc pe planetă care să nu aibă

conexiune la net, aşadar acces liber la informaţie. Şi pentru că, conform legii lui Moore, lucrurile

progresează exponenţial, cu siguranţă o să vedem în timp real impactul tehnologiei din următorii

ani la nivel planetar. (Legea lui Moore sună în felul următor: se estimează că în aproximativ 20-

30 de ani computerele vor depăşi puterea de calcul a creierului uman, care este de ordinul a 1014

operaţiunii pe secundă. Extrapolând legea lui Moore, putem presupune că în cei 100 de ani ai

secolului 21 vom asista la o evoluţie comparabilă cu 20.000 de ani precedenţi, dacă se menţine

curba exponenţială.)

E posibil să sune absurd, dar mă refer la existenţa implanturilor electronice, a cyborgilor

şi a vieţii veşnice online mai curând decât vă imaginaţi.

În principiu, faptul că 70% din omenire e cu zeci sau sute de ani în urma noastră, (noi

fiind minoritatea care care susţine progresul tehnologic, descoperirile în ştiinţă şi trăieşte în mod

activ pe net) nu ne taie din optimism.Noi ne-am angajat deja să facem shiftul şi să trecem la

20

comunitarism sau transumanism sau cum i s-a mai zis revelaţiei colective care a început deja de

o vreme încoace.

Mă refer la cazuri ca cel al lui Kevin Warwick, un profesor de Cibernetică la

Universitatea Reading care şi-a implantat în 1998 un ID de frecvenţă radio în braţ. Ca urmare, el

poate activa lumina din degete sau poate să simuleze o îmbrăţişare la distanţă (soţia lui este şi ea

cibernetică). Cu toate acestea, Warwick nu vrea să devină un robot ci doar un om mai bun. Sunt

din ce în ce mai mulţi oameni ca Warwick pe pământ, care consideră că un implant cibernetic e

la fel de justificat ca orice formă de chirurgie plastică, doar că e de mii de ori mai util. La fel

gândeşte şi regizorul Rob Spence, care face filme cu ochiul lui cibernetic. I se spune Eyeborg şi a

făcut un documentar despre implanturi şi augmentări cibernetice.

Pe lângă oamenii cibernetici există şi o grămadă de roboţi, pentru uz personal sau nu, care

prestează serviciii de life hacking. De exemplu, Sand Flea poate sări printr-o fereastră sau de pe

un acoperiş (în timp ce filmează) ca apoi să se rostogolească pe nişte rotiţe până când e cazul să

mai sară o dată. RISE, un robot a un gândac de bucătărie cu 6 picioare poate urca orice suprafaţă.

LS 3 Big Dog, un fel de câine mutant, e proiectat să acompanieze soldaţii care au nevoie de

provizii şi e capabil să care până la 180 de kg pe teren accidentat. SUGV, care are dimensiunea

unei serviete, e gândit să identifice şi să urmărească oameni prin mulţime. Preferatele mele (şi

ale oricui, cred) sunt dronele de supraveghere care arată fix ca un ţânţar şi colectează probe de

ADN.

„Minunata lume nouă”

21

de Aldous Huxley

Aldous Huxley prezintă în „Minunata lume nouă” o societate distopică în care, pentru

controlul cetățenilor, se recurge la tot felul de subterfugii. Autorul descrie o lume în care viitorul

tuturor indivizilor este predestinat încă de la naștere, fiind condiționați să aibă o anumită

personalitate, anumite valori, repulsii și să îndeplinească o anumită funcție în cadrul societății.

Astfel, printr-un proces numit „ Procesul Bokanovski”, dintr-un singur ovul supus

bokanovkificării vor germina nouă zeci și șase de muguri noi, iar din fiecare mugur se va

dezvolta un embrion, obținându-se astfel nouă zeci și șase de ființe umane. Fiecare individ era

conceput astfel încât să aparțină unei anumite caste: Alfa (indivizi creați pentru funcții de

conducere), Beta (indivizi cu un nivel ridicat de inteligență), Gama și Delta (indivizi cu un nivel

mediu de inteligenă) și Epsilon (indivizi creați pentru funcții care nu necesită inteligență).

„...ființele din castele Gama, Delta și Epsilon fuseseră condiționate în oarecare măsură să lege

statura și masa corporală de superioritatea socială.”16 „Indivizii Alfa sînt condiționați în așa fel

încît pur și simplu nu trebuie să fie infailibili în comportamentul lor afectiv. Dar aceasta

constituie o rațiune în plus pentru ca ei să facă un efort deosebit să se conformeze. E de datoria

lor să fie infantili chiar și împotriva înclinațiilor proprii.”17

Educația copiilor se asigura în timpul somnului- hipnopedie- prin repetarea, în timp ce

copiii dorm, a unor cuvinte/ formule care rămâneau în suconștientul acestora și prin care învățau,

printre altele, să facă diferența între ei și indivizii din celelalte caste. „Copiii Alfa sînt îmbrăcați

în gri. Ei muncesc mai mult decît noi pentru că sînt extraordinar de deștepți. De fapt, mie îmi

pare grozav de bine că sînt Beta, pentru că nu trebuie să fac o muncă atât de grea. Și, pe urmă,

noi o ducem mai bine decît copiii Gama și copiii Delta. Copiii Gama sînt proști. Toți sînt

îmbrăcați în verde, iar copiii Delta sînt îmbrăcați în kaki. Ah, nu, mie nu-mi place să mă joc cu

copiii Delta. Și Epsilonii sînt încă și mai răi. Sînt așa de proști, că nici nu știu să scrie sau să

citească.”18

16 Aldous Huxley, Minunata lume nouă, București: Polirom, 2011, p. 70,

17 Ibidem, p. 105.

18 Ibidem, p. 33.22

Huxley descrie în cartea sa o societate în care familiile nu mai existau, întrucât toți

indivizii erau creați în laboratoare, căminul era văzut ca „o vizuină de iepuri, o gaură încălzită

de frecușul vieții aglomerate, duhnind a emoție”, iar nașterea și iubirea (ca sentiment de dragoste

față de o persoană de sex opus) stârneau repulsie cetățenilor. „Toți sîntem ai tuturor celorlalți”

era sloganul după care se ghidau idivizii noii lumi, slogan inloculat acestora încă din copilărie.

Comunitatea era condusă de Mustafa Mond, Controlorul Principal pentru întreaga

Europă Occidentală, însă divinitatea supremă adorată era Marele Ford, indivizii vorbind cu

dezgust atât despre religia ortodoxă, despre Dumnezeu, despre suflet, despre nemurie, despre Rai

(„Se mai vorbea și de o chestie căreia îi spuneau „Rai”, dar cu toate astea oamenii beau mari

cantități de alcool. [...] se drogau cu morfină și cocaină”19.), cât și despre Parlament, întrucât în

Anglia acesta adoptase o lege împotriva hipnopediei.

În această minunată lume era acceptată libertatea sexuală, fiecare femeie fiind încurajată

să aibă un număr cât mai mare de parteneri, întrucât se considera că dezvoltarea personală

implică dezvoltarea sexuală. Indivizilor le erau satisfăcute toate nevoile, iar stările de nefericire

sau neîmplinire le erau alungate cu ajutorul unui drog numit „soma”, prin intermediul căruia

„Oricând vrei, te poți detașa de realitate, pleci într-un fel de vacantă, și cînd te intorci, nu te mai

supără nici migrena, nici mitologia”20. Cu ajutorul unor substanțe, îmbătrânirea putea fi evitată,

astfel că, toti indivizii noii lumi erau tineri, înalți, slabi și cu dinții albi. Astfel, datorită

progreselor înregistrate ale științei, în minunata lume nouă, „bătrînii muncesc, bătrînii se

împreunează, bătrînii nu mai au timp liber, nu mai au răgaz de atîtea plăceri, nu mai au nici

măcar o clipă în care să stea și să mediteze„21 , iar de fiecare dată când aceștia aveau nevoie de

odihnă, aveau „întodeauna la dispoziție soma, delicioasa soma,o jumătate de gram pentru o

jumătate de vacanță, un gram pentru un weekend, două grame pentru o excursie în luxuriantul

Orient, trei grame pentru o eternitate întunecată pe satelitul Pămîntului.”22

19 Ibidem, p. 58.

20 Ibidem, p. 61.

21 Ibidem.

22 Ibidem.23

La cultură se renunțase de mult în noua lume. Religia, cărțile, trecutul au fost date uitării,

deoarece nu fac parte din noile norme impuse de conducător, Marele Ford considerându-le niște

vechituri. Arta superioară a fost sacrificată și înlocuită cu filme senzoriale și cu orga de

parfumuri, acestea reprezentând o mulțime de senzații agreabile pentru public.

24

Bibliografie

Robert Hughes, The Shock of the New, London: BBC, 1980.

Morris Goran, Science and Anti-Science, Science Publishers, Inc., 1974.

Frank E. Manuel, Fritzie P. Manuel. Utopian Thought in the Western World, The Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1997

Umberto Eco, Cum ne construim dusmanul, Polirom, 2013

Bionics, Transhumanism, and the end of Evolution - Documentary,2013

Future by Design - Documentary, 2006

Aldous Huxley, Minunata lume noua,Ed. Polirom,2011

John Naisbitt, Patricia Aburdene (1993),  Anul 200. Megatendinţe, Bucureşti: Ed. Humanitas, p. 316.

Sorin Antohi (1991), Utopica. Studii asupra imaginarului social, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, p. 223-224.

John Naisbitt, Patricia Aburdene (1993), Anul 200. Megatendinţe, Bucureşti: Ed. Humanitas, p. 317.

25