1. Timofte Claudia Simona, Drept diplomatic si consular, Ed. Universitatii din Oradea, 2010, Ed. a II-a, revizuita, p. 160-162Teoria extrateritorialitatiiAceasta teorie a avut o influenta profunda, prelungita in timp, in justificarea si fundamentarea stiintifica a statutului privilegiat al agentilor diplomatici. Ea a fost formulata de Grotius si a rezistat pana catre inceputul secolului XX, cand a inceput sa fie criticata, cedand locul unor teorii mai moderne. Influenta ei a fost insa atat de puternica, incat si astazi se continua sa se vorbeasca de validitatea ei. Dupa cum se exprima un autor (D.P. O Connel, International Law, second edition,Stevens and Sons, London, 1970, p. 734) azilul diplomatic este unul din vestigiile acestei teorii.Teoria lui Grotius (Hugo Grotius, Despre dreptul razboiului si al pacii, traducere, note si comentarii de G. Dumitriu, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 457-458), dezvoltata in lucrarea sa fundamentala De jure belii ac pacis, apaurta in 1625, se baza pe studiul practicii inviolabilitatii solilor inca din antichitate si a enuntat-o in urmatorii termeni: Sunt intru totul incredintat ca popoarele au voit ca obiceiul comun, dupa care oricine se afla intr-o tara straina este supus legii locului, sa sufere o abatere cu privire la soli, in intelesul ca, asa cum printr-o fictiune ei sunt socotiti a fi chiar persoanele care ii trimit (purtase cu el chipul senatorului, autoritatea republicii, spune Cicero despre un sol) tot astfel, printr-o fictiune asemanatoare, sa fie socotiti si ca se afla in afara teritoriului. Astfel se explica de ce solii nu sunt tinuti sa urmeze dreptul civil al poporului pe langa care isi indeplinesc insarcinarile. Iar pentru ca ambasadorul sa se afle in deplina siguranta, la adapost de orice constrangere, bunurile sale nu pot face obiectului unei popriri sau sechestru si de asemenea, insotitorii lor trebuie sa se bucure de o anumita inviolabilitate, in masura in care ambasadorul o cere. Aceasta este fictiunea extrateritorialitatii, care considera ca agentul diplomatic s-ar afla intotdeauna pe teritoriul statului sau, chiar daca este acreditat intr-o tara straina. Aceasta teorie a lui Grotius a avut un ecou extraordinat si a fost insusita de aproape toti succesorii sai, fiind tradusa in jurisprudenta interna a statelor. Numele de extrateritorialitate a fost dat, insa, nu de Grotius ci de juristul olandez GF de Martens (1756-1821), abia la sfarsitul secolului XVIII. (T. Chebeleu, Drept diplomatic si consular, ed. Universitatii din Oradea, 2000, p. 518)Pentru a sustine scoaterea agentului diplomatic de sub jurisdictia suveranului teritorial, teoria extrateritorialitatii recurgea la fictiunea de a considera ca agentul nu si-a parasit niciun moment teritoriul national, exercitandu-si atributiile fara a fi iesit din punct de vedere juridic din tara sa, deci continuand sa fie supus legilor acesteia, chiar daca, fizic, s-a deplasat in statul acreditar. Un tratat britanic de drept international arata ca, un ambasador englez, impreuna cu familia si suita sa, atunci cand se afla in strainatate in serviciul public, domiciliaza in Anglia.Aceasta teorie a generat un rezultat mai tangibil decat o simpla supozitie juridica in faptul ca, la scurta vreme, localul misiunii diplomatice a inceput sa fie considerat ca parte a teritoriului statului acreditant.La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, o seama de mari juristi, intre care francezii Pradier Fodere Paul Fauchille incep sa critice vehement aceasta teorie, considerand-o inutila, caduca si periculoasa prin faptul ca, in conditiile in care o ambasada ar fi tratata ca un teritoriu strain, in cadrul ei s-ar putea produce infractiuni si delicte fata de care organele de justitie ale statului acreditar nu ar putea face nimic, competente fiind organele statului acreditant.La aceasta teorie s-au adus si alte obiectii, intre care faptul ca aplicarea ei stricta ar sustine recunoasterea acordarii fara discernamant a azilului diplomatic, inclusiv pentru delicte de drept comun, ceea ce ar permite ca misiunile diplomatice sa adaposteasca raufacatori a caror judecare de catre statul acreditar ar presupune parcurgerea in mod absurd a procedurii extradarii. Totodata, s-a mai adaugat ca teoria extrateritorialitatii, care extinde intr-un fel la maximum privilegiile diplomatice, are drept consecinta logica exonerarea agentului diplomatic de la obligatia de a respecta legile statului acreditar, ceea ce era impotriva cutumei internationale. Intr-adevar aceasta teorie nu poate explica anumite aspecte specifice statului agentului diplomatic, cum este indatorirea de a respecta legile si regulamentele statului acreditar, sau posibilitatea pe care o are statul acreditant de a-I ridica imunitatea in anumite situatii. 2. Abba Eban, The new diplomacy: International Affairs in the Modern Age, Weidenfield and Nicholson, London, Random House, New York, 1983, p. 335Teorii privind fundamentarea privilegiilor si imunitatilor diplomatice aspecte generaleInca din antichitate, ambasadorii se bucurau de o protectie speciala si de anumite privilegii, dar acest fapt nu se datora vreunor reguli de drept, ci preceptelor religioase, deoarece ambasadorii erau priviti ca sacrosancti. Un om politic si diplomatic erudit israelian remarca in una din lucrarile sale consacrate relatiilor internationale ca povestirile din Biblie relateaza numeroase episoade de diplomatie politica si militara, vorbind despre regi, regine, generali si alti demnitari care trimit mesageri adversarilor lor din regiune, adeseori cu vesti atat de prost venite incat ei ar fi avut nevoie de fiecare picatura de imunitate pe care ar fi putut-o obtine. Legile lui Manu, cel mai important cod sanscrit de legi atribuit lui Manu, prima fiinta umana in mitologia indiana, statuau ca, asa cum eficienta unei armate depinde de conducatorul ei militar, ordinea sociala si aplicarea corecta a legilor, razboiul si pacea depind de ambasador, ceea ce face sfanta persoana sa. Timofte Claudia Simona, Drept diplomatic si consular, Ed. Universitatii din Oradea, 2010, Ed. a II-a, revizuita, p. 157,158Consacrarea privilegiilor si imunitatilor diplomatice a dat nastere unor teorii care urmaresc sa explice fundamentul acestei institutii de drept international public.