LP 11 si 12 BFKT

La nivelul articulatiei sunt descrise doua tipuri de miscari :

miscari oscilatorii/ pendulare, care se masoara cu goniometrul, sunt vizibile si pot

fi active sau pasive ; ele sunt miscari clasice, sub forma de Flexie - Extensie,

Abductie - Adductie, Inclinare laterala stg./dr., Rotatie – Circumductie ;

miscari accesorii, la randul lor pot fi :

a) miscari componente – au loc concomitent cu cele clasice (F-E genunchiului +

Rotatia tibiei, Anteductia – Retroductia scapulo-humerala + Rotatia claviculei

si a omoplatului) ;

b) jocul articular – miscare complexa, ce se desfasoara in interiorul articulatiei

(deci nu se vede) si asigura desfasurarea normala a miscarii clasice ; in

interiorul articulatiei (intre capetele osoase) exista miscari de : alunecare,

rasucire, compresiune, tractiune, rulare. Orice modificare a structurilor

elementelor articulare (capsula si oase) altereaza grav jocul articular.

□ Efecte fiziologice ale jocului articular

- asigura biotroficitatea elementelor articulare.

- asigura difuziunea lichidului sinovial pe toata suprafata interna articulara (lichidul

sinovial este un lichid al carui vascozitate scade proportional cu forta de presiune, fapt

ce-i asigura o proprietate utila mobilitatii articulare : lubrifierea ; apa este un lichid

newtonian ce nu prezinta aceasta proprietate).

- asigura bio-feed-back-ul kinestezic articular ; prin mobilizare articulara, proprioceptia

din capsula informeaza SN asupra pozitiei si deplasarii segmentelor.

- impiedica formarea tesutului fibro-grasos intra-articular, impiedica formarea aderentelor

(orice imobilizare articulara duce la acumulare rapida de tesut fibros intra-articular).

- combate durerea ; prin mobilizarea capetelor osoase sunt stimulati mecanoreceptorii

periarticulari a caror transmitere ascendenta blocheaza la nivelul maduvei transmiterea

durerii la nivelul scoartei cerebrale.

□ Indicatiile mobilizarii articulare - reies din efectele fiziologice ale jocului articular :

- combaterea durerii ;

- recastigarea mobilitatii articulare ;

- recastigarea bio-feed-back-ului kinestezic;

- imbunatatirea coordonarii si indemanarii articulatiei (mai ales abilitatea

gestuala).

Forţele interne şi externe participante la realizarea miscarii

Mişcarea apare datorită interacţiunii forţelor interne ale corpului omenesc (impulsuri

nervoase, contracţii musculare, pârghii osteoarticulare),cu forţele externe ale mediului

(gravitaţie, presiunea atmosferică, inerţie, rezistenţe diverse).

A. Forţele interne se găsesc în interiorul corpului şi exprimă interacţiunea dintre diferitele

părţi ale sale şi pot determina doar mişcările segmentelor corpului.

1. Impulsul nervos constituie prima forţă internă care intervine în efectuarea mişcării, iar

mecanismele care stau la baza mişcărilor sunt de natură neuro-musculară, sunt acte reflexe,

formate din analizatori, căile de transmisie ale sensibilităţii, centrii nervoşi, căile motorii şi placa

neuromotorie.

2. Contracţia musculară este a doua forţă internă care realizează mişcarea ca o reacţie la

stimulii impulsurilor nervoase. Activitatea muşchiului se manifestă sub forma tonusului

muscular ce-i confera proprietatea de a se contracta. În timpul contracţiei, muşchii dezvoltă o

forţă musculară, care depinde, în primul rând, de numărul de fibre musculare şi nu de lungimea

lor.

3. Acţiunea pârghiei osoase constituie a treia forţă care asigură mişcarea. Pârghiile la om sunt

constituite din oase, care intră în mişcare sub acţiunea muşchilor, fiind influenţate de trei puncte

de aplicare a forţelor:

• punctul de sprijin (S) este reprezentat de axa biomecanică a mişcării sau de sprijinul pe

sol sau un aparat oarecare;

• punctul de rezistenţă (R) este reprezentat de greutatea corpului sau a segmentului care

se deplasează;

• punctul de aplicare a forţei motorii (F) sau puterea este reprezentată de inserţia pe

segmentul osos al muşchiului care asigură mişcarea.

Astfel, avem:

Pârghii de gradul I – R S F sunt pârghii de echilibru .

Exemplu:

• articulaţia între cap şi coloana vertebrală (în care S se găseşte în articulaţia dintre atlas şi

osul occipital, F este reprezentată prin muşchii cefei, iar R de greutatea craniului);

• articulaţiile dintre corpurile vertebrale, ca punct de sprijin, şi braţele întinse pe lângă corp;

Pârghii de gradul II – S R F şi sunt pârghii de forţă .

Unica pârghie de acest fel în corpul omenesc este articulaţia gleznei în poziţia stând pe vârfuri,

unde S este vârful piciorului, F este reprezentată de muşchii (triceps sural) care R S F acţionează

tendonul lui Achile, iar R acţionează la nivelul gleznei şi este reprezentată de greutatea corpului.

Pârghii de gradul III – S F R sunt cele mai numeroase şi sunt pârghii de viteză .

La pârghiile de gradul I şi II, se produce economie de forţă, iar la cele de gradul III se pierde

forţa, dar se produce o deplasare mare.

4. Mobilitatea articulară este a patra forţă internă şi prezintă un rol activ în realizarea

mişcărilor, iar prin forma şi gradul lor de libertate imprimă direcţia şi sensul mişcărilor, limitând,

în acelaşi timp, amplitudinea lor. Articulaţiile au diferite grade de libertate date de conformaţia şi

structura segmentelor osoase:

• un grad de libertate:

- articulaţia cotului (mişcare de flexie-extensie);

- articulaţia radio-cubitală (permit mişcări de pronaţiesupinaţie);

- articulaţia genunchiului.

• 2 grade de libertate (permit mişcări în 2 sensuri):

- articulaţia radio-carpiană.

• 3 grade de libertate:

- articulaţia coxofemurală ce permite mişcări de flexie -extensie, abducţie - adducţie,

rotaţie internă şi externă;

- articulaţia scapulo-humerală, ce permite mişcări de abducţie - adducţie în axa

sagitală; anteducţie - retroducţie – în axa transversală; rotaţie internă-externă în axa

longitudinală.

După cum ştim, aparatul locomotor al omului este alcătuit din oase (206), articulaţii şi

muşchi (502), iar activităţile motorii se realizează prin acţiunea cuplurilor şi lanţurilor

motrice. Astfel:

• două segmente osoase articulate mobil formează un cuplu cinematic (gamba cu laba

piciorului, braţul cu antebraţul, antebraţul cu mâna, coapsa cu gamba);

• mai multe segmente articulate mobil formează un lanţ cinematic (lanţul cinematic al

trunchiului, gâtului şi capului; lanţul cinematic al membrului superior, lanţul cinematic al

membrului inferior).

Lanţurile cinematice pot fi:

• deschise – când se termină liber (lanţul cinematic al membrului superior sau inferior) şi

se pot executa mişcări numeroase;

• închise – când extremităţile lanţului cinematic sunt fixate pe sol sau aparate (poziţia

stând fandat), iar mişcările sunt limitate.

Toate mişcările, în articulaţii şi poziţiile corpului, sunt realizate de muşchii dispuşi în jurul

articulaţiilor, formând grupe musculare, iar mai multe grupe musculare formează lanţuri

musculare, care

acţionează asupra articulaţiilor în mod diferit.

Musculatura corpului desfăşoară o activitate:

1. statică – care asigură poziţiile corpului şi segmentelor prin contracţie izometrică şi este

de:

• menţinere – este contracţia izometrică care nu produce lucru mecanic şi

asigură poziţia, acţionând împotriva forţei de greutate (cumpănă cu braţele lateral);

• de consolidare – acţionează când corpul sau segmentele sale se află în

poziţia de echilibru stabil (atârnat);

• de fixare (echilibrare) – acţionează când corpul sau segmentele lui se află în

poziţie de echilibru nestabil (toate poziţiile derivate din stând).

2. dinamică – asigurată de contracţia izotonică (are loc scurtarea muşchilor şi deplasarea

corpului şi segmentelor) care produce lucrul mecanic şi este:

• de învingere – se produce scurtarea muşchilor, segmentele osoase se apropie,

iar activitatea este concentrică (flexia coapsei pe bazin este realizată prin acţiunea dinamică de

învingere a flexorilor din articulaţia coxo-femurală);

• de cedare – se produce alungirea muşchilor, segmentele osoase se

depărtează, iar activitatea este excentrică (revenirea coapsei la verticală este realizată de aceiaşi

muşchi, dar prin acţiunea dinamică de cedare). Genuflexiunea este asigurată în faza de coborâre

de lanţul muscular al triplei extensii, prin activitatea dinamică de cedare, iar în faza de ridicare,

de aceiaşi muşchi, însă prin activitatea dinamică de învingere, lanţul triplei flexii.

De reţinut este faptul că nu există lanţuri musculare strict active sau strict pasive, ci numai

lanţuri musculare care acţionează fie static, fie dinamic, deoarece, majoritatea mişcărilor omului

sunt complexe, deci participă toate lanţurile musculare care deservesc lanţul cinematic în acţiune.

Lanţurile musculare ale braţelor realizează mişcări de mare amplitudine şi precizie pe când

lanţurile musculare ale membrelor inferioare îndeplinesc funcţia de sprijin, sunt puternice, iar

muşchii

flexori şi extensori sunt dispuşi sub forma a 2 lanţuri antagonice.

Exemple:

• lanţul muscular al triplei flexii ( flexorii coapsei pe bazin, flexorii gambei pe coapsă,

flexorii dorsali ai piciorului pe gambă);

• lanţul triplei extensii (extensorii coapsei pe bazin, extensorii gambei pe coapsă şi flexorii

plantari).

Forţele externe

Corpul sau segmentele lui aflate în mişcare trebuie să învingă următoarele forţe externe:

1.Greutatea corpului şi greutatea segmentelor: indiferent de poziţia corpului, greutatea

acţionează întotdeauna vertical, de sus în jos, asupra centrului de greutate al corpului sau

segmentului, valoarea

ei fiind dată de volumul, lungimea, densitatea segmentului care se deplasează, într-un cuvânt, de

masa lui.

2.Forţa gravitaţională, care imprimă greutatea corpului este cea mai importantă forţă externă şi

acţionează vertical, de sus în jos, atrăgând corpul şi segmentele lui în permanenţă spre sol;

învingerea acestei forţe presupune un consum mare de energie, în care forţele interne acţionează

cumulat de jos în sus.

3.Inerţia este cea care tinde să prelungească şi să susţină o situaţie dată:

• un corp aflat în repaus rămâne în repaus datorită inerţiei de imobilitate;

• un corp aflat în mişcare continuă deplasarea datorită inerţiei (legea vitezei câştigate). Astfel,

forţele interne trebuie să învingă inerţia de imobilitate la începutul mişcării şi trebuie să învingă

inerţia

de mişcare câştigată la terminarea mişcării.

4.Presiunea atmosferică este o forţă de acţiune a forţei gravitaţionale,care apasă asupra corpului

uman cu o intensitate variabilă în raport cu viteza de deplasare, având rol în menţinerea în

contact a suprafeţelor

articulare, iar acţiunea ei este compensată de presiunea internă a marilor cavităţi, fiind egale.

5.Rezistenţa mediului – mişcările pot fi executate în aer liber sau în apă; astfel, segmentele

corpului sau corpul trebuie să învingă rezistenţa opusă de acestea, rezistenţă ce poate fi

determinată prin micşorarea suprafeţei de secţiune şi a unghiului de atac.

6.Forţa de frecare apare, în mod deosebit, când corpul alunecă pe suprafaţa de sprijin (schi,

patinaj) şi este proporţională cu greutatea corpului (G) şi coeficientul de frecare (K)F = G x K.

În concluzie, toate forţele externe care intervin în executarea mişcărilor sunt învinse de

forţele interne care trebuie să fie egale sau superioare ca intensitate şi să acţioneze în

direcţia identică, dar în sens invers cu forţele exterioare respective (legea repartizării

forţelor).

Relaţia dintre forţă şi mişcare a fost analizată de Newton care a definit legile mişcării.

legea inerţiei: orice corp rămâne în starea de repaus sau mişcare liniară uniformă dacă nu

intervine o forţă din afară care să îi schimbe starea. Inerţia este direct proportionala cu masa

corpului .

legea acceleraţiei: acceleratia este proporţională cu forţa aplicată şi are loc în direcţia în

care vectorul forţă acţionează.

legea acţiunii şi a reacţiunii: orice acţiune determină o reacţiune egală şi de sens

contrar.

Modalitatea de exprimare a fortei musculare este contractia musculara.Orice contractie

musculara inseamna tensiune musculara. Tipuri de contractii musculare :

aproximativ 500 de muschi ai organismului uman au diferite dimensiuni, forme si actiuni. Ei

nu actioneaza independent, ci coordonat, indeplinind in functie de actiunea pe care urmeaza sa

o efectueze, roluri principale sau secundare.

Agonistii sunt muschii principali care genereaza miscarea.

In "echipa" cu ei se afla muschii sinergisti, care ii asista in timpul miscarii.

Antagonistii sunt muschii opusi agonistilor. Spre exemplu, atunci cand faceti flexia

antebratului pe brat cu gantera, bicepsul brahial este agonist, brahioradialul este sinergist, iar

tricepsul brahial este antagonist.

Muschii antagonisti trebuie sa se relaxeze in timpul actiunii agonistilor, pentru ca miscarea sa

se realizeze cu usurinta. Acest aspect este coordonat de catre sistemul nervos central prin

intermediul reflexului de inhibitie reciproca. Antagonistii au si un rol protector, ei moduland

forta contractiei agonistilor. Cand bicepsul se contracta foarte puternic, tricepsul se contracta

si el intr-o oarecare masura pentru a preveni smulgerea tendonului bicepsului si pentru a

controla miscarea.

Exista mai multe tipuri de contractie musculara.

Contractia izotonica - este cea mai obisnuita contractie musculara.

Se produce cu modificarea lungimii muschiului, determina miscarea articulara, de aceea este

considerata o contractie dinamica. Pe tot parcursul miscarii, tensiunea de contractie ramane

teoretic aceeasi.

Contractia izotonica simpla, fara incarcare (deci fara greutate suplimentara) nu determina

cresterea fortei musculare si nici a masei musculare. Exista 2 tipuri de contractie izotonica:

concentrica si excentrica.

Contractia izotonica concentrica presupune scurtarea in lungime a muschiului si este posibila

doar daca incarcatura este mai mica decat potentialul maxim al individului. (Exemplu: flexia

antebratului pe brat). Cu alte cuvinte nu veti putea face niciodata o contractie izotonica

completa cu o greutate mai mare decat cea cu care puteti face o repetare maximala.

Contractia izotonica excentrica (sau negativa) este inversul unei contractii concentrice si

readuce muschiul la pozitia de start (exemplu: coborarea halterei dupa o flexie a antebratului

pe brat). Desi muschii se alungesc, ei tot genereaza forta. Contractia excentrica este cea mai

eficienta din punct de vedere al castigului de forta musculara, pentru ca poate fi utilizata

incarcatura mai mare decat potentialul maxim al sportivului (raportat la o contractie

concentrica), insa este folosita doar ca tehnica de intensitate in cadrul antrenamentului,

studiile aratand ca poate provoca degradari serioase la nivel muscular cand se depaseste

tensiunea de contractie.

Contractiile dinamice contra unei rezistente (exercitiile cu greutati) asigura nu numai o

crestere a fortei, ci si o crestere a rezistentei musculare la efort.

Conform cercetarilor, solicitarea musculara nu se realizeaza pe toata durata contractiei, ci doar

in momentul cand muschiul este alungit. Pe masura ce muschiul se scurteaza, tensiunea scade

si astfel isi pierde valoarea de "excitant". De aceea, antrenamentul trebuie sa fie alcatuit din

contractii dinamice rezistive repetate pentru a creste forta, rezistenta si pentru a declansa

hipertrofia musculara.

Pentru a creste forta trebuie sa fie implicat un numar cat mai mare de unitati motorii simultan,

iar acest lucru nu se intampla decat atunci cand solicitarea este importanta, respectiv o

greutate de lucru semnificativa. Repetarea miscarilor contra unei rezistente va induce oboseala

musculara, ceea ce va conduce la recrutarea a tot mai multe unitati motorii pentru a face fata

solicitarii. Datorita oboselii acumulate, rezistenta moderata de la inceput va ajunge sa fie

aproape maximala, de aici si importanta ultimelor repetari dintr-o serie. Stresul metabolic

generat de oboseala va declansa procese anabolice ce determina cresterea fortei si hipertrofie

musculara.

Contractia izometrica 

muschiul lucreaza contra unei rezistente egale cu forta sa maxima, lungimea fibrei lui ramanand

constanta

- in timpul acestui tip de contractii musculare, tensiunea in muschi creste, dar fibrele

musculare nu isi modifica lungimea, de aceea se mai numesc si statice. Unghiul articulatiilor

nu se modifica.

* muschiul lucreaza contra unei rezistente egale cu forta sa maxima, lungimea fibrei lui ramanand

constanta.

* contractia izometrica se realizeaza fara deplasarea segmentelor, executandu-se in anumite unghiuri

articulare, in functie de rolul static sau dinamic al muschiului in activitatea profesionala sau viata

zilnica

Spre exemplu, atunci cand impingeti un perete sau incercati sa ridicati un obiect deosebit de

greu, muschii sunt implicati in contractie izometrica.

Tensiunea care se dezvolta in muschi in aceste contractii este mai mare decat in cele

izotonice. In timpul contractiilor izometrice, muschiul intra in "datorie de oxigen" datorita

faptului ca circulatia musculara este partial intrerupta si se acumuleaza metaboliti. Aceste

fenomene declanseaza un fenomen de rebound in momentul cand muschiul se relaxeaza, ceea

ce inseamna ca circulatia musculara este reluata si crescuta cu 40% fata de cea din repaus,

metabolismul este stimulat, iar sinteza proteica este accelerata, ceea ce conduce la hipertrofie

musculara (contrar opiniilor mai vechi, conform carora contractiile izometrice nu produc

hipertrofie).

Avantaje eficienta buna in cresterea fortei musculare

* determina cresterea rezistentei musculare

* nu necesita aparatura special, pacientul poate fi educat sa practice acasa aceat tip de contractii

singur

* necesita durate scurte de antrenament

* nu solicita articulatia

Antrenamentul izometric prezinta ca principal dezavantaj suprasolicitarea cardiaca (cu

cresterea travaliului ventriculului stang, a frecventiei cardiace si a tensiunii arteriale.)

nu are efect pe articulatie si tesuturile periarticulare, nu amelioreaza coordonarea musculara pentru

activitati complexe.

Contractia izokinetica - este un tip de contractie dinamica in care muschii se contracta la

capacitate maxima pe intreaga amplitudine de miscare.

este un tip de contractie dinamica in care viteza este reglata astfel ca rezistenta sa fie in raport cu forta aplicata in fiecare moment al amplitudinii unei miscari

Banuiesc ca ati observat ca atunci cand va antrenati bicepsul cu haltera, greutatea pare diferita

in diversele puncte ale traiectoriei sale.

Folosind echipament special (spre exemplu aparatele cu scripeti din sala de forta) viteza de

executie va ramane constanta pe tot parcursul miscarii. Rezistenta pe care o genereaza

aparatul va fi egala atat in faza concentrica, cat si in cea excentrica a miscarii. Beneficiul

principal este dat de faptul ca acest tip de antrenament permite muschiului sa lucreze maximal

pe tot parcursul miscarii. Se elimina acel punct slab existent in toate miscarile.

Studiile comparative arata ca antrenamentul cu contractii izokinetice dezvolta mai repede

forta musculara decat cel cu contractii izotonice.

Contracţia musculară poate fi:

• izometrică – se manifestă ca o întărire a muşchiului sau ca o modificare de tonus şi de

formă a lui, contracţia făcându-se pe loc, asigurând echilibrul sau poziţia statică;

• izotonică – are loc o scurtare a muşchiului şi o deplasare a segmentelor osoase;

• de alungire – apare atunci când forţa ce se opune depăşeşte forţa musculară şi întinde

muşchiul.

Din punct de vedere biomecanic, Gagea A. (2002) prezintă următoarele tipuri de contracţii

musculare:

• contracţii izometrice (tensiunea din muşchi creşte până la valoarea maximală);

• contracţii izotonice (tensiunea mecanică în muşchi este constantă, când se scurtează

muşchiul, iar viteza variază);

• contracţii izokinetice (când viteza contracţiei este constanta ) şi se pot realiza cu

aparate inventate (helcometru);

• contracţii auxotone (atât viteza mişcării, cât şi forţa rezistivă variază independent

(mişcările de locomoţie şi cele naturale ale omului sunt auxotone);

• pseudo-contracţii sau mişcări excentrice (de cedare) cu suprasarcină (pot produce

accidentări);

• supracontracţii sau mişcări cu viteză supramaximală, cu sarcină negativă (mişcarea

este ajutată din exterior de forţe sinergice (alergare la vale) sau prin tracţiune (în spatele unei

biciclete).