LP 11 si 12 BFKT
La nivelul articulatiei sunt descrise doua tipuri de miscari :
miscari oscilatorii/ pendulare, care se masoara cu goniometrul, sunt vizibile si pot
fi active sau pasive ; ele sunt miscari clasice, sub forma de Flexie - Extensie,
Abductie - Adductie, Inclinare laterala stg./dr., Rotatie – Circumductie ;
miscari accesorii, la randul lor pot fi :
a) miscari componente – au loc concomitent cu cele clasice (F-E genunchiului +
Rotatia tibiei, Anteductia – Retroductia scapulo-humerala + Rotatia claviculei
si a omoplatului) ;
b) jocul articular – miscare complexa, ce se desfasoara in interiorul articulatiei
(deci nu se vede) si asigura desfasurarea normala a miscarii clasice ; in
interiorul articulatiei (intre capetele osoase) exista miscari de : alunecare,
rasucire, compresiune, tractiune, rulare. Orice modificare a structurilor
elementelor articulare (capsula si oase) altereaza grav jocul articular.
□ Efecte fiziologice ale jocului articular
- asigura biotroficitatea elementelor articulare.
- asigura difuziunea lichidului sinovial pe toata suprafata interna articulara (lichidul
sinovial este un lichid al carui vascozitate scade proportional cu forta de presiune, fapt
ce-i asigura o proprietate utila mobilitatii articulare : lubrifierea ; apa este un lichid
newtonian ce nu prezinta aceasta proprietate).
- asigura bio-feed-back-ul kinestezic articular ; prin mobilizare articulara, proprioceptia
din capsula informeaza SN asupra pozitiei si deplasarii segmentelor.
- impiedica formarea tesutului fibro-grasos intra-articular, impiedica formarea aderentelor
(orice imobilizare articulara duce la acumulare rapida de tesut fibros intra-articular).
- combate durerea ; prin mobilizarea capetelor osoase sunt stimulati mecanoreceptorii
periarticulari a caror transmitere ascendenta blocheaza la nivelul maduvei transmiterea
durerii la nivelul scoartei cerebrale.
□ Indicatiile mobilizarii articulare - reies din efectele fiziologice ale jocului articular :
- combaterea durerii ;
- recastigarea mobilitatii articulare ;
- recastigarea bio-feed-back-ului kinestezic;
- imbunatatirea coordonarii si indemanarii articulatiei (mai ales abilitatea
gestuala).
Forţele interne şi externe participante la realizarea miscarii
Mişcarea apare datorită interacţiunii forţelor interne ale corpului omenesc (impulsuri
nervoase, contracţii musculare, pârghii osteoarticulare),cu forţele externe ale mediului
(gravitaţie, presiunea atmosferică, inerţie, rezistenţe diverse).
A. Forţele interne se găsesc în interiorul corpului şi exprimă interacţiunea dintre diferitele
părţi ale sale şi pot determina doar mişcările segmentelor corpului.
1. Impulsul nervos constituie prima forţă internă care intervine în efectuarea mişcării, iar
mecanismele care stau la baza mişcărilor sunt de natură neuro-musculară, sunt acte reflexe,
formate din analizatori, căile de transmisie ale sensibilităţii, centrii nervoşi, căile motorii şi placa
neuromotorie.
2. Contracţia musculară este a doua forţă internă care realizează mişcarea ca o reacţie la
stimulii impulsurilor nervoase. Activitatea muşchiului se manifestă sub forma tonusului
muscular ce-i confera proprietatea de a se contracta. În timpul contracţiei, muşchii dezvoltă o
forţă musculară, care depinde, în primul rând, de numărul de fibre musculare şi nu de lungimea
lor.
3. Acţiunea pârghiei osoase constituie a treia forţă care asigură mişcarea. Pârghiile la om sunt
constituite din oase, care intră în mişcare sub acţiunea muşchilor, fiind influenţate de trei puncte
de aplicare a forţelor:
• punctul de sprijin (S) este reprezentat de axa biomecanică a mişcării sau de sprijinul pe
sol sau un aparat oarecare;
• punctul de rezistenţă (R) este reprezentat de greutatea corpului sau a segmentului care
se deplasează;
• punctul de aplicare a forţei motorii (F) sau puterea este reprezentată de inserţia pe
segmentul osos al muşchiului care asigură mişcarea.
Astfel, avem:
Pârghii de gradul I – R S F sunt pârghii de echilibru .
Exemplu:
• articulaţia între cap şi coloana vertebrală (în care S se găseşte în articulaţia dintre atlas şi
osul occipital, F este reprezentată prin muşchii cefei, iar R de greutatea craniului);
• articulaţiile dintre corpurile vertebrale, ca punct de sprijin, şi braţele întinse pe lângă corp;
Pârghii de gradul II – S R F şi sunt pârghii de forţă .
Unica pârghie de acest fel în corpul omenesc este articulaţia gleznei în poziţia stând pe vârfuri,
unde S este vârful piciorului, F este reprezentată de muşchii (triceps sural) care R S F acţionează
tendonul lui Achile, iar R acţionează la nivelul gleznei şi este reprezentată de greutatea corpului.
Pârghii de gradul III – S F R sunt cele mai numeroase şi sunt pârghii de viteză .
La pârghiile de gradul I şi II, se produce economie de forţă, iar la cele de gradul III se pierde
forţa, dar se produce o deplasare mare.
4. Mobilitatea articulară este a patra forţă internă şi prezintă un rol activ în realizarea
mişcărilor, iar prin forma şi gradul lor de libertate imprimă direcţia şi sensul mişcărilor, limitând,
în acelaşi timp, amplitudinea lor. Articulaţiile au diferite grade de libertate date de conformaţia şi
structura segmentelor osoase:
• un grad de libertate:
- articulaţia cotului (mişcare de flexie-extensie);
- articulaţia radio-cubitală (permit mişcări de pronaţiesupinaţie);
- articulaţia genunchiului.
• 2 grade de libertate (permit mişcări în 2 sensuri):
- articulaţia radio-carpiană.
• 3 grade de libertate:
- articulaţia coxofemurală ce permite mişcări de flexie -extensie, abducţie - adducţie,
rotaţie internă şi externă;
- articulaţia scapulo-humerală, ce permite mişcări de abducţie - adducţie în axa
sagitală; anteducţie - retroducţie – în axa transversală; rotaţie internă-externă în axa
longitudinală.
După cum ştim, aparatul locomotor al omului este alcătuit din oase (206), articulaţii şi
muşchi (502), iar activităţile motorii se realizează prin acţiunea cuplurilor şi lanţurilor
motrice. Astfel:
• două segmente osoase articulate mobil formează un cuplu cinematic (gamba cu laba
piciorului, braţul cu antebraţul, antebraţul cu mâna, coapsa cu gamba);
• mai multe segmente articulate mobil formează un lanţ cinematic (lanţul cinematic al
trunchiului, gâtului şi capului; lanţul cinematic al membrului superior, lanţul cinematic al
membrului inferior).
Lanţurile cinematice pot fi:
• deschise – când se termină liber (lanţul cinematic al membrului superior sau inferior) şi
se pot executa mişcări numeroase;
• închise – când extremităţile lanţului cinematic sunt fixate pe sol sau aparate (poziţia
stând fandat), iar mişcările sunt limitate.
Toate mişcările, în articulaţii şi poziţiile corpului, sunt realizate de muşchii dispuşi în jurul
articulaţiilor, formând grupe musculare, iar mai multe grupe musculare formează lanţuri
musculare, care
acţionează asupra articulaţiilor în mod diferit.
Musculatura corpului desfăşoară o activitate:
1. statică – care asigură poziţiile corpului şi segmentelor prin contracţie izometrică şi este
de:
• menţinere – este contracţia izometrică care nu produce lucru mecanic şi
asigură poziţia, acţionând împotriva forţei de greutate (cumpănă cu braţele lateral);
• de consolidare – acţionează când corpul sau segmentele sale se află în
poziţia de echilibru stabil (atârnat);
• de fixare (echilibrare) – acţionează când corpul sau segmentele lui se află în
poziţie de echilibru nestabil (toate poziţiile derivate din stând).
2. dinamică – asigurată de contracţia izotonică (are loc scurtarea muşchilor şi deplasarea
corpului şi segmentelor) care produce lucrul mecanic şi este:
• de învingere – se produce scurtarea muşchilor, segmentele osoase se apropie,
iar activitatea este concentrică (flexia coapsei pe bazin este realizată prin acţiunea dinamică de
învingere a flexorilor din articulaţia coxo-femurală);
• de cedare – se produce alungirea muşchilor, segmentele osoase se
depărtează, iar activitatea este excentrică (revenirea coapsei la verticală este realizată de aceiaşi
muşchi, dar prin acţiunea dinamică de cedare). Genuflexiunea este asigurată în faza de coborâre
de lanţul muscular al triplei extensii, prin activitatea dinamică de cedare, iar în faza de ridicare,
de aceiaşi muşchi, însă prin activitatea dinamică de învingere, lanţul triplei flexii.
De reţinut este faptul că nu există lanţuri musculare strict active sau strict pasive, ci numai
lanţuri musculare care acţionează fie static, fie dinamic, deoarece, majoritatea mişcărilor omului
sunt complexe, deci participă toate lanţurile musculare care deservesc lanţul cinematic în acţiune.
Lanţurile musculare ale braţelor realizează mişcări de mare amplitudine şi precizie pe când
lanţurile musculare ale membrelor inferioare îndeplinesc funcţia de sprijin, sunt puternice, iar
muşchii
flexori şi extensori sunt dispuşi sub forma a 2 lanţuri antagonice.
Exemple:
• lanţul muscular al triplei flexii ( flexorii coapsei pe bazin, flexorii gambei pe coapsă,
flexorii dorsali ai piciorului pe gambă);
• lanţul triplei extensii (extensorii coapsei pe bazin, extensorii gambei pe coapsă şi flexorii
plantari).
Forţele externe
Corpul sau segmentele lui aflate în mişcare trebuie să învingă următoarele forţe externe:
1.Greutatea corpului şi greutatea segmentelor: indiferent de poziţia corpului, greutatea
acţionează întotdeauna vertical, de sus în jos, asupra centrului de greutate al corpului sau
segmentului, valoarea
ei fiind dată de volumul, lungimea, densitatea segmentului care se deplasează, într-un cuvânt, de
masa lui.
2.Forţa gravitaţională, care imprimă greutatea corpului este cea mai importantă forţă externă şi
acţionează vertical, de sus în jos, atrăgând corpul şi segmentele lui în permanenţă spre sol;
învingerea acestei forţe presupune un consum mare de energie, în care forţele interne acţionează
cumulat de jos în sus.
3.Inerţia este cea care tinde să prelungească şi să susţină o situaţie dată:
• un corp aflat în repaus rămâne în repaus datorită inerţiei de imobilitate;
• un corp aflat în mişcare continuă deplasarea datorită inerţiei (legea vitezei câştigate). Astfel,
forţele interne trebuie să învingă inerţia de imobilitate la începutul mişcării şi trebuie să învingă
inerţia
de mişcare câştigată la terminarea mişcării.
4.Presiunea atmosferică este o forţă de acţiune a forţei gravitaţionale,care apasă asupra corpului
uman cu o intensitate variabilă în raport cu viteza de deplasare, având rol în menţinerea în
contact a suprafeţelor
articulare, iar acţiunea ei este compensată de presiunea internă a marilor cavităţi, fiind egale.
5.Rezistenţa mediului – mişcările pot fi executate în aer liber sau în apă; astfel, segmentele
corpului sau corpul trebuie să învingă rezistenţa opusă de acestea, rezistenţă ce poate fi
determinată prin micşorarea suprafeţei de secţiune şi a unghiului de atac.
6.Forţa de frecare apare, în mod deosebit, când corpul alunecă pe suprafaţa de sprijin (schi,
patinaj) şi este proporţională cu greutatea corpului (G) şi coeficientul de frecare (K)F = G x K.
În concluzie, toate forţele externe care intervin în executarea mişcărilor sunt învinse de
forţele interne care trebuie să fie egale sau superioare ca intensitate şi să acţioneze în
direcţia identică, dar în sens invers cu forţele exterioare respective (legea repartizării
forţelor).
Relaţia dintre forţă şi mişcare a fost analizată de Newton care a definit legile mişcării.
legea inerţiei: orice corp rămâne în starea de repaus sau mişcare liniară uniformă dacă nu
intervine o forţă din afară care să îi schimbe starea. Inerţia este direct proportionala cu masa
corpului .
legea acceleraţiei: acceleratia este proporţională cu forţa aplicată şi are loc în direcţia în
care vectorul forţă acţionează.
legea acţiunii şi a reacţiunii: orice acţiune determină o reacţiune egală şi de sens
contrar.
Modalitatea de exprimare a fortei musculare este contractia musculara.Orice contractie
musculara inseamna tensiune musculara. Tipuri de contractii musculare :
aproximativ 500 de muschi ai organismului uman au diferite dimensiuni, forme si actiuni. Ei
nu actioneaza independent, ci coordonat, indeplinind in functie de actiunea pe care urmeaza sa
o efectueze, roluri principale sau secundare.
Agonistii sunt muschii principali care genereaza miscarea.
In "echipa" cu ei se afla muschii sinergisti, care ii asista in timpul miscarii.
Antagonistii sunt muschii opusi agonistilor. Spre exemplu, atunci cand faceti flexia
antebratului pe brat cu gantera, bicepsul brahial este agonist, brahioradialul este sinergist, iar
tricepsul brahial este antagonist.
Muschii antagonisti trebuie sa se relaxeze in timpul actiunii agonistilor, pentru ca miscarea sa
se realizeze cu usurinta. Acest aspect este coordonat de catre sistemul nervos central prin
intermediul reflexului de inhibitie reciproca. Antagonistii au si un rol protector, ei moduland
forta contractiei agonistilor. Cand bicepsul se contracta foarte puternic, tricepsul se contracta
si el intr-o oarecare masura pentru a preveni smulgerea tendonului bicepsului si pentru a
controla miscarea.
Exista mai multe tipuri de contractie musculara.
Contractia izotonica - este cea mai obisnuita contractie musculara.
Se produce cu modificarea lungimii muschiului, determina miscarea articulara, de aceea este
considerata o contractie dinamica. Pe tot parcursul miscarii, tensiunea de contractie ramane
teoretic aceeasi.
Contractia izotonica simpla, fara incarcare (deci fara greutate suplimentara) nu determina
cresterea fortei musculare si nici a masei musculare. Exista 2 tipuri de contractie izotonica:
concentrica si excentrica.
Contractia izotonica concentrica presupune scurtarea in lungime a muschiului si este posibila
doar daca incarcatura este mai mica decat potentialul maxim al individului. (Exemplu: flexia
antebratului pe brat). Cu alte cuvinte nu veti putea face niciodata o contractie izotonica
completa cu o greutate mai mare decat cea cu care puteti face o repetare maximala.
Contractia izotonica excentrica (sau negativa) este inversul unei contractii concentrice si
readuce muschiul la pozitia de start (exemplu: coborarea halterei dupa o flexie a antebratului
pe brat). Desi muschii se alungesc, ei tot genereaza forta. Contractia excentrica este cea mai
eficienta din punct de vedere al castigului de forta musculara, pentru ca poate fi utilizata
incarcatura mai mare decat potentialul maxim al sportivului (raportat la o contractie
concentrica), insa este folosita doar ca tehnica de intensitate in cadrul antrenamentului,
studiile aratand ca poate provoca degradari serioase la nivel muscular cand se depaseste
tensiunea de contractie.
Contractiile dinamice contra unei rezistente (exercitiile cu greutati) asigura nu numai o
crestere a fortei, ci si o crestere a rezistentei musculare la efort.
Conform cercetarilor, solicitarea musculara nu se realizeaza pe toata durata contractiei, ci doar
in momentul cand muschiul este alungit. Pe masura ce muschiul se scurteaza, tensiunea scade
si astfel isi pierde valoarea de "excitant". De aceea, antrenamentul trebuie sa fie alcatuit din
contractii dinamice rezistive repetate pentru a creste forta, rezistenta si pentru a declansa
hipertrofia musculara.
Pentru a creste forta trebuie sa fie implicat un numar cat mai mare de unitati motorii simultan,
iar acest lucru nu se intampla decat atunci cand solicitarea este importanta, respectiv o
greutate de lucru semnificativa. Repetarea miscarilor contra unei rezistente va induce oboseala
musculara, ceea ce va conduce la recrutarea a tot mai multe unitati motorii pentru a face fata
solicitarii. Datorita oboselii acumulate, rezistenta moderata de la inceput va ajunge sa fie
aproape maximala, de aici si importanta ultimelor repetari dintr-o serie. Stresul metabolic
generat de oboseala va declansa procese anabolice ce determina cresterea fortei si hipertrofie
musculara.
Contractia izometrica
muschiul lucreaza contra unei rezistente egale cu forta sa maxima, lungimea fibrei lui ramanand
constanta
- in timpul acestui tip de contractii musculare, tensiunea in muschi creste, dar fibrele
musculare nu isi modifica lungimea, de aceea se mai numesc si statice. Unghiul articulatiilor
nu se modifica.
* muschiul lucreaza contra unei rezistente egale cu forta sa maxima, lungimea fibrei lui ramanand
constanta.
* contractia izometrica se realizeaza fara deplasarea segmentelor, executandu-se in anumite unghiuri
articulare, in functie de rolul static sau dinamic al muschiului in activitatea profesionala sau viata
zilnica
Spre exemplu, atunci cand impingeti un perete sau incercati sa ridicati un obiect deosebit de
greu, muschii sunt implicati in contractie izometrica.
Tensiunea care se dezvolta in muschi in aceste contractii este mai mare decat in cele
izotonice. In timpul contractiilor izometrice, muschiul intra in "datorie de oxigen" datorita
faptului ca circulatia musculara este partial intrerupta si se acumuleaza metaboliti. Aceste
fenomene declanseaza un fenomen de rebound in momentul cand muschiul se relaxeaza, ceea
ce inseamna ca circulatia musculara este reluata si crescuta cu 40% fata de cea din repaus,
metabolismul este stimulat, iar sinteza proteica este accelerata, ceea ce conduce la hipertrofie
musculara (contrar opiniilor mai vechi, conform carora contractiile izometrice nu produc
hipertrofie).
Avantaje eficienta buna in cresterea fortei musculare
* determina cresterea rezistentei musculare
* nu necesita aparatura special, pacientul poate fi educat sa practice acasa aceat tip de contractii
singur
* necesita durate scurte de antrenament
* nu solicita articulatia
Antrenamentul izometric prezinta ca principal dezavantaj suprasolicitarea cardiaca (cu
cresterea travaliului ventriculului stang, a frecventiei cardiace si a tensiunii arteriale.)
nu are efect pe articulatie si tesuturile periarticulare, nu amelioreaza coordonarea musculara pentru
activitati complexe.
Contractia izokinetica - este un tip de contractie dinamica in care muschii se contracta la
capacitate maxima pe intreaga amplitudine de miscare.
este un tip de contractie dinamica in care viteza este reglata astfel ca rezistenta sa fie in raport cu forta aplicata in fiecare moment al amplitudinii unei miscari
Banuiesc ca ati observat ca atunci cand va antrenati bicepsul cu haltera, greutatea pare diferita
in diversele puncte ale traiectoriei sale.
Folosind echipament special (spre exemplu aparatele cu scripeti din sala de forta) viteza de
executie va ramane constanta pe tot parcursul miscarii. Rezistenta pe care o genereaza
aparatul va fi egala atat in faza concentrica, cat si in cea excentrica a miscarii. Beneficiul
principal este dat de faptul ca acest tip de antrenament permite muschiului sa lucreze maximal
pe tot parcursul miscarii. Se elimina acel punct slab existent in toate miscarile.
Studiile comparative arata ca antrenamentul cu contractii izokinetice dezvolta mai repede
forta musculara decat cel cu contractii izotonice.
Contracţia musculară poate fi:
• izometrică – se manifestă ca o întărire a muşchiului sau ca o modificare de tonus şi de
formă a lui, contracţia făcându-se pe loc, asigurând echilibrul sau poziţia statică;
• izotonică – are loc o scurtare a muşchiului şi o deplasare a segmentelor osoase;
• de alungire – apare atunci când forţa ce se opune depăşeşte forţa musculară şi întinde
muşchiul.
Din punct de vedere biomecanic, Gagea A. (2002) prezintă următoarele tipuri de contracţii
musculare:
• contracţii izometrice (tensiunea din muşchi creşte până la valoarea maximală);
• contracţii izotonice (tensiunea mecanică în muşchi este constantă, când se scurtează
muşchiul, iar viteza variază);
• contracţii izokinetice (când viteza contracţiei este constanta ) şi se pot realiza cu
aparate inventate (helcometru);
• contracţii auxotone (atât viteza mişcării, cât şi forţa rezistivă variază independent
(mişcările de locomoţie şi cele naturale ale omului sunt auxotone);
• pseudo-contracţii sau mişcări excentrice (de cedare) cu suprasarcină (pot produce
accidentări);
• supracontracţii sau mişcări cu viteză supramaximală, cu sarcină negativă (mişcarea
este ajutată din exterior de forţe sinergice (alergare la vale) sau prin tracţiune (în spatele unei
biciclete).