Finanţe publice

2.1.2. Bunuri publice (utilităţi publice)

Pe lângă nevoile individuale oamenii manifestă multiple nevoi colective: de exemplu nevoia de apărare împotriva potenţialelor agresiuni militare externe, împotriva indivizilor care nu respectă regulile de conduită in societate, împotriva calamităţilor, nevoia de protecţie socială, de creare a jnei infrastructuri publice corespunzătoare etc.

Paul A. Samuelson este considerat primul economist care a emis teoria 'imurilor publice în lucrarea din 1954 intitulată „Teoria pură privind heltuielile publice". Acesta a definit bunurile publice sau aşa cum le-a urnit în lucrare „bunuri de consum colectiv" ca fiind: „....bunuri de care se -iicură în comun, toată lumea, consumarea unui asemenea bun de către ndivid nu afectează consumul aceluiaşi bun de către un alt individ...2"

Bunurile şi serviciile publice au un rol important şi contribuie la -nbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor.

Bunurile publice sau utilităţile publice sunt:- bunuri sau servicii produse de către guvern sau firme private contractate de guvern;- pot fi consumate de mai mulţi indivizi în acelaşi timp fără a diminua valoarea consumului pentru niciun individ (costul total de producţie nu creşte proporţinal cu numărul total de consumatori);- cantitatea şi calitatea acestora sunt stabilite pe baza deciziilor colective;- prezintă costuri de excludere mari;- sunt finanţate din prelevări obligatorii (impozite, taxe, contribuţii, etc.).Cele mai elocvente exemple de bunuri publice pure sunt: apărarea

-.:iională, protecţia socială, ordinea publică, informaţia, justiţia etc. Astfel, iată ce un bun public este produs, acesta este disponibil tuturor. Ca .rmare, piaţa privată nu va produce cantităţi eficiente de bunuri publice -.trucât, fie nu dispune de dotarea tehnică necesară realizării bunurilor sau o iată ce bunul este produs, este fie ineficient, fie imposibil să-i determine pe ameni să plătească pentru utilizarea acestuia.

samuelson Paul, The Pure Theory of Public Expenditure, The Review of Economic and Statistics, November 1954, pag 387.

Bunurile publice nu pot fi vândute prin intermediul mecanismului pieţei deoarece nu se poate stabili un preţ pentru aceste bunuri.

Bunurile publice pure sunt cele care întrunesc simultan cele două caracteristici fundamentale:- non-excludabilitatea care constă în imposibilitatea sau dificultatea de a exclude indivizii de la folosirea lor (de exemplu: oricine poate viziona programele TV, sau asculta un post radio, fară a afecta capacitatea altcuiva de a face acelaşi lucru);

23

- non-rivalitatea sau ne-concurenţialitatea care exprimă lipsa de rivalitate între utilizatori în ceea ce priveşte consumul acestor bunuri, adică faptul că fiecare nou consumator îşi modifică oferta disponibilă pentru ceilalţi, costul marginal al consumului suplimentar al acestor bunuri fiind zero (de exemplu: o poezie poate fi citită de către mai multe persoane, fară reducerea consumului din acel bun de către alţii, ceea ce o face neconcurenţială, rularea unui autovehicul pe drum naţional nu împiedică şi ale autovehicule să ruleze în aceleşi condiţii, apelarea la serviciile de educaţie, etc).

Exemple de bunuri publice:- respiraţia de aer nici nu reduce semnificativ cantitatea de aer existentă la dispoziţia altora, şi nici nu pot fi împiedicate efectiv persoanele să respire. Acest lucru face din el un bun public, dar care din punct de vedere economic este nesemnificativ, întrucât aerul este un bun gratuit;- de efectele favorabile ale iluminatului public stradal beneficiază toate persoanele care se află în acea zonă indiferent dacă acestea locuiesc în acea zonă sau se află în trecere;- schimbul de fişiere pe internet, cu muzică MP3, MP4 etc.- utilizarea acestor fişiere de către orice persoană nu restricţionează utilizarea de către oricine altcineva şi nu există un control efectiv asupra schimbului acestor fişiere de muzică.

Non-excludabilitatea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice, în timp ne-concurenţialitatea se datorează indivizibilităţii ofertei.Producţia de bunuri şi servicii publice este justificată dacă beneficiul social-economic, determinat ca diferenţă între utilitate şi cost, este pozitiv.

Cele două caracteristici pot cauza probleme pentru producţia bunurilor publice. Mai exact, unii economişti au susţinut că acestea pot conduce la situaţii de eşec de piaţă, atunci când pieţele datorită lipsei de coordonare sunt în imposibilitatea de a furniza aceste bunuri în cantităţile dorite.

2.1.2. Bunuri publice (utilităţi publice)

Pe iângă nevoile individuale oamenii manifestă multiple nevoi colective: de exemplu nevoia de apărare împotriva potenţialelor agresiuni militare externe, împotriva indivizilor care nu respectă regulile de conduită în societate, împotriva calamităţilor, nevoia de protecţie socială, de creare a unei infrastructuri publice corespunzătoare etc.

Paul A. Samuelson este considerat primul economist care a emis teoria bunurilor publice în lucrarea din 1954 intitulată „Teoria pură privind cheltuielile publice". Acesta a definit bunurile publice sau aşa cum le-a numit în lucrare „bunuri de consum colectiv" ca fiind: „. ...bunuri de care se bucură în comun, toată

23

lumea, consumarea unui asemenea bun de către individ nu afectează consumul aceluiaşi bun de către un alt individ.................................................................................................... 1"

Bunurile şi serviciile publice au un rol important şi contribuie la îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor.

Bunurile publice sau utilităţile publice sunt:- bunuri sau servicii produse de către guvern sau firme private contractate de guvern;- pot fi consumate de mai mulţi indivizi în acelaşi timp fară a diminua valoarea consumului pentru niciun individ (costul total de producţie nu creşte proporţinal cu numărul total de consumatori);- cantitatea şi calitatea acestora sunt stabilite pe baza deciziilor colective;- prezintă costuri de excludere mari;- sunt finanţate din prelevări obligatorii (impozite, taxe, contribuţii, etc.).Cele mai elocvente exemple de bunuri publice pure sunt: apărarea

naţională, protecţia socială, ordinea publică, informaţia, justiţia etc. Astfel, odată ce un bun public este produs, acesta este disponibil tuturor. Ca urmare, piaţa privată nu va produce cantităţi eficiente de bunuri publice întrucât, fie nu dispune de dotarea tehnică necesară realizării bunurilor sau o dată ce bunul este produs, este fie ineficient, fie imposibil să-i determine pe oameni să plătească pentru utilizarea acestuia.

Bunurile publice nu pot fi vândute prin intermediul mecanismului pieţei deoarece nu se poate stabili un preţ pentru aceste bunuri.

Bunurile publice pure sunt cele care întrunesc simultan cele douăcaracteristici fundamentale:non-excludabilitatea care constă în imposibilitatea sau dificultatea de a exclude indivizii de la folosirea lor (de exemplu: oricine poate viziona programele TV, sau asculta un post radio, fără a afecta capacitatea altcuiva de a face acelaşi lucru);

- non-rivalitatea sau ne-concurenţialitatea care exprimă lipsa de rivalitate între utilizatori în ceea ce priveşte consumul acestor bunuri, adică faptul că fiecare nou consumator îşi modifică oferta disponibilă pentru ceilalţi, costul marginal al consumului suplimentar al acestor bunuri fiind zero (de exemplu: o poezie poate fi citită de către mai multe persoane, fără reducerea consumului din acel bun de către alţii, ceea ce o face neconcurenţială, rularea unui autovehicul pe drum naţional nu împiedică şi ale autovehicule să ruleze în aceleşi condiţii, apelarea la serviciile de educaţie, etc).

Exemple de bunuri publice:- respiraţia de aer nici nu reduce semnificativ cantitatea de aer existentă la dispoziţia altora, şi nici nu pot fi împiedicate efectiv persoanele să respire.

1 Samuelson Paul, The Pure Theory of Public Expenditure, The Review of Economic and Statistics, November 1954, pag 387.

23

Acest lucru face din el un bun public, dar care din punct de vedere economic este nesemnificativ, întrucât aerul este un bun gratuit;- de efectele favorabile ale iluminatului public stradal beneficiază toate persoanele care se află în acea zonă indiferent dacă acestea locuiesc în acea zonă sau se află în trecere;- schimbul de fişiere pe internet, cu muzică MP3, MP4 etc.- utilizarea acestor fişiere de către orice persoană nu restricţionează utilizarea de

către oricine altcineva şi nu există un control efectiv asupra schimbului acestor fişiere de muzică.Non-excludabilitatea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile

publice, în timp ne-concurenţialitatea se datorează indivizibilităţii ofertei.Producţia de bunuri şi servicii publice este justificată dacă beneficiul

social-economic, determinat ca diferenţă între utilitate şi cost, este pozitiv.Cele două caracteristici pot cauza probleme pentru producţia bunurilor

publice. Mai exact, unii economişti au susţinut că acestea pot conduce la situaţii de eşec de piaţă, atunci când pieţele datorită lipsei de coordonare sunt în imposibilitatea de a furniza aceste bunuri în cantităţile dorite.

Eşecul de piaţă nu însemnă că pe piaţă nu s-a întâmplat nimic bun, însemnă că cel mai bun rezultat posibil nu a fost obţinut. într-adevăr, termenul de eşec este asociat cu un insucces, nereuşită însă eşecul de piaţă este cel care determină intervenţia publică care să corecteze situaţiile de eşec şi să favorizeze funcţionarea eficientă a mecanismului pieţei.

Analizând din perspectiva eficienţei în alocarea resurselor societăţii eşecul de piaţă poate fi determinat de următoarele fenomene:

- pieţele pot avea un caracter monopolist sau oligopolist - puterea de monopol se referă la firmele care se confruntă cu curbe de cerere cu pantă negativă şi care, pentru a-şi maximiza profitul, realizează bunuri ale căror preţuri depăşesc costul marginal, situaţie ce conduce la ineficienţă. Soluţiile standard ale guvernului sunt politicile antimonopol şi reglementarea serviciilor publice;- existenţa externalităţilor - acestea sunt definite ca fiind acele efecte, pozitive şi negative, apărute ca urmare a interdependenţei între actori economici distincţi, efecte care nu sunt sancţionate direct prin mecanisme de piaţă şi prin preţ;- ajustarea pieţelor poate fi lentă sau imprecisă deoarece informaţiile circulă lent sau intrarea pe piaţă a instituţiilor nu este flexibilă',

- modificarea comportamentului indivizilor şi a întreprinderilor este lentă;

- indivizii sau întreprinderile pot fi informaţi/informate eronat cu privire la produse, preţuri, posibilităţile acestora de producţie etc.;

- prelevările obligatorii sunt inevitabile însă nu mereu sunt percepute în

23

condiţii de eficienţă.

Deoarece externalităţile pot proveni din activitatea de producţie, dar şi de consum, acestea se clasifică în:

1) externalităţi de consum:- pozitive (parcuri, grădini, actul voluntar de vaccinare, etc.)- negative (alcoolismul, filmatul, traficul autovehiculelor, zgomotul etc.)2) externalităţi de producţie:> pozitive (formare profesională, cercetare-dezvoltare, educaţie, etc.) ceea ce conferă o anumită

utilitate indivizilor. Exemplu de efect pozitiv produs de formarea profesională: dacă o întreprindere formează un individ iar acesta se decide să lucreze pentru o altă întreprindere concurentă, concurentul va beneficia de calificarea salariatului fară antrenarea unui cost suplimentar;

Lansa Elena Moisică Preda

> negative (poluare, deteriorarea peisajelor, etc.) ceea ce conferă o o anumită dezutilitate indivizilor. Exemplu de efect negativ produs de poluare: dacă o întreprindere desfăşoară o activitate care prin natura sa poluează, produce o dezutilitate populaţiei.

Externalităţile afectează funcţionarea eficientă a mecanismului pieţei, în timp ce o externalitate negativă duce la o supraproducţie de bunuri, cele pozitive determină un subconsum.A

întrucât externalităţile au caracteristici comune bunurilor publice (nu sunt exclusive, nu sunt rivale în consum), singurul care poate interveni în alocarea acestora este statul.

Cauzele eşecului de piaţă pot consta în:- dificultatea individualizării dreptidui de proprietate care se datorează unei excluziuni imperfecte sau

unui grad redus de transferabilitate.

Excluziunea imperfectă se manifestă atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic, ci de către un grup, de regulă foarte mare, de agenţi. Pentru ca un agent economic să deţină controlul exclusiv asupra bunului ar trebui să obţină acordul fiecăruia dintre membrii grupului respectiv, ceea ce este dificil de realizat datorită dimensiunilor grupului.

23

Gradul redus de transferabilitate constă în faptul că limitarea drepturilor legale de vânzare a bunurilor îi împiedică pe proprietari să încheie contractele cele mai avantajoase, prin aceea că îi obligă pe cumpărători să-şi asume anumite riscuri. La rândul său, cumpărătorul este mai puţin atras şi este obligat să-şi ia anumite măsuri de siguranţă, ceea ce îl determină să ofere mai puţin şi să solicite garanţii şi facilităţi suplimentare din partea vânzătorului.

- existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative - cu cât gradul de transferabilitate este mai redus, cu atât tranzacţia efectuată necesită mai multe informaţii şi clauze contractuale asigurătorii pentru cumpărător, ceea ce conduce la costuri informaţionale şi tranzacţionale mari pe care trebuie să le suporte vânzătorul;

- eşecul unor negocieri de schimb reciproc avantajos are loc atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii mutuale avantajoase, iar schimbul nu are loc.

înţelegerea conţinutului şi formelor de manifestare ale externalităţilor presupune cunoaşterea următoarelor concepte: cost social, cost privat, beneficiu social şi beneficiu privat.

Costul social exprimă ansamblul cheltuielilor şi şanselor sacrificate, concretizate în costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării şi desfăşurării unei anumite activităţi.

Costul privat exprimă numai cheltuielile suportate direct de unităţile implicate în organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi.

Beneficiul social include, în expresie valorică, toate utilităţile de care beneficiază membrii unei comunităţi ca urmare a organizării şi desfăşurării unei anumite activităţi economice.

Beneficiul privat include numai venitul obţinut direct de unităţile implicate în organizarea şi desfăşurarea activităţii.

Pe lângă cele două categorii principale de bunuri private şi publice pure în funcţie de caracteristicile prezentate se întâlnesc şi categorii intermediare reprezentate în tabelul următor.

Fig. nr. 2.1.1. Clasificarea bunurilor.Caracteristici Excludabile Non-excludabile

23

Concurenţiale Bunuri private pure

Exemple: alimente, îmbrăcăminte, jucării, mobilier, autoturisme etc.)

Bunuri proprietate comună (Common-pool resuource)

Exemple: sistemele de irigaţie, locurile de pescuit,păşunile şi pădurile, parcurile publice, zonele de staţionare gratuite, bazinele de înot publice etc.

Neconcurenţiaie Bunuri publice colective (Club goods)

Exemple: televiziune prin cablu, transmisiunile radio, creaţiile brevetate,sisteme de transport, servicii de sănătate etc.

Bunuri publice pure

Exemple: apărarea naţională, protecţia socială, atmosfera etc.

Bunurile publice proprietate comună sunt rivale în consum fără posibilitatea de excludere şi reprezintă un tip special de bunuri create de natură sau de oameni, care implică o serie de costuri ce permit totuşi potenţialilor beneficiari să obţină beneficii din utilizarea lor.

Spre deosebire de bunuri publice pure, resursele proprietate comună sunt reduse.Exemple:

- este dificil de a reduce pescuitul în largul mărilor în condiţiile în care peştele din acele ape este privit ca o resursă cu proprietatea de non- excludere, dar care în acelaşi timp este limitat şi în continuă diminuare.

- o păşune, permite, în schimbul unei anumite sume în fiecare an o anumită perioadă să fie exploatată fără ca resursa să fie prejudiciată. în caz de păşunat excesiv, păşunea poate deveni predispusă la eroziune şi, eventual, la un randament mai mic pentru utilizatori. Aceste resurse prezintă caracteristica de vulnerabilitate motiv pentru care acestea constituie subiectul problemelor de congestionare, poluare, şi de potenţial de distrugere cu excepţia cazului în care limitele sunt elaborate şi puse în aplicare.

Resursele proprietate comună pot fi deţinute de către autorităţile naţionale, regionale sau locale ca bunuri publice, de către grupurile comunale ca proprietate comună a resurselor, sau de către persoane fizice sau corporaţii ca bunuri private. Când acestea nu sunt deţinute de către niciunul, sunt folosite ca resurse cu acces deschis.

23

Bunurile publice colective sau bunurile de club sunt acele bunuri care nu sunt concurenţiale, dar cu capacitate de excludere de la consum prin preţ.

Această categorie cuprinde acele bunuri de care beneficiază doar un grup limitat de indivizi, ceilalţi beneficiind de ele doar prin intermediul externalităţilor, deci, indirect sau deloc.

Exemple: cursurile unui club privat de golf, cinematografele, televiziunile prin cablu, precum şi serviciile furnizate de către anumite grupări religioase către membrii lor etc.

Exemplu în acest caz îl poate reprezenta un pod unde este percepută o taxă de trecere, utilizatorii fiind nevoiţi să plătească o taxă pentru a avea posibilitatea de a-1 traversa.Bunurile proprietate comună şi cele de club întrunesc, aşa cum am arătat mai sus, trăsături specifice atât bunurilor publice pure, cât şi bunurilor private, ceea ce a determinat numeroşi teoreticieni precum (Hilîman, 2003; Gruber, 2005; Hyman, 2005) să le denumească bunuri publice impure.

Pentru serviciile publice ample precum reţelele de transport feroviar, electricitate, gaz, servicii poştale, telecomunicaţii, trebuie să se manifeste o solidaritate care să constea în practicarea unor tarife egale pe întreg teritoriul în condiţiile în care costurile implicate de un abonament din domeniul telecomunicaţiilor sau al energiei electrice pot fi diferite datorită mai multor factori precum zonele din cadrul teritoriului: muntoase, de câmpie, etc.

Guvernele manifestă o oarecare reţinere în confruntarea cu sindicatele întreprinderilor publice care se opun cu înverşunare concurenţei.

Cu toate acestea, furnizarea de servicii publice esenţiale, cum ar fi energia electrică sau telecomunicaţiile, la un preţ accesibil pentru întreg teriotoriul, rămâne o cerinţă primordială chiar dacă se încearcă realizarea unor concilieri în privinţa acceptării concurenţei în aceste domenii.

Alături de bunurile publice se mai întâlnesc şi bunurile mixte sau bunurile semipublice (cvasipublice) care reprezintă externalităţi ale bunurilor private.

Exemple de bunuri semipublice: nevoia de educaţie, de pregătire profesională, de cultură, de servicii medicale etc:

în practică, alegerea bunurilor şi serviciilor publice, respectiv cantităţile furnizate sunt din păcate rezultatele deciziilor politice şi nu întodeauna acestea au la bază o analiză economică.

în acelaşi timp, „şcoala alegerilor publice", condusă de Buchanan a urmărit crearea unui model comportamental al actorilor jocului - alegători şi aleşi - privitor la raţionalitatea economică şi la obiectivele satisfacerii personale.

în urma cercetării efectuate s-a subliniat faptul că realizarea obiectivelor private, ca parte a procesului democratic duce la o creştere a cheltuielilor publice luând în considerare costul aferent prelevărilor obligatorii şi necesităţile populaţiei. Acest rezultat trebuie să fie ajustat în funcţie de regimnul electoral, de condiţiile de vot - votul majoritar sau proporţional, referendumuri etc.

în ultimii douăzeci de ani, teoria principal/agent a permis analiza relaţiei dintre o autoritate (în calitate de principal, care poate fi de exemplu, un minister sau statul însuşi) şi agenţi (funcţionari sau instituţii), şi constă în punerea în aplicare a deciziilor politice fără a ţine cont de informaţiile private şi de obiectivele personale.

Acest aspect a fost studiat şi de şcoala franceză de la Toulouse creată de J. J. Laffont. Având la bază acest studiu, se recomandă în general stabilirea unor relaţii contractuale între principal şi agenţii săi,

23

oferindu-le o puternică autonomie, chiar o concurenţă, pentru ca obiectivele principalului să se realizeze cu un cost mai redus. Aceste recomandări au inspirat reforma administrativă lansată, în multe ţări membre ale OCDE, în ultimii ani, precum Actul organic din Franţa din 2001.

23