C5 NEOPSIHANALIZA

8/7/2019 C5 NEOPSIHANALIZA

http://slidepdf.com/reader/full/c5-neopsihanaliza 1/5

C5 NEOPSIHANALIZA

colile şi curentele psihanalitice care se dezvoltă după 1930 se încadrează înȘ neopsihanaliză.Principala caracteristica a tuturor acestor curente este renunţarea la tezelepansexualiste şi biologiste ale psihismului infantil, ele subliniind importanţa

factorilor actuali (personali şi sociali) în geneza nevrozelor.Una dintre cele mai cunoscute neopsihahnaliste este Karen Horney (1885-1952)care apar ine psihanalizei culturaliste americane, alături de Erich Fromm, Erickț Erikson, Harry Sullivan, Herbert Marcuse.Ea a dezvoltat o psihanaliză socială, influen ată de filosofie umanistă, bazată peț ideile de creştere orientată, afirmarea vieţii şi căutarea libertăţii.A introdus conceptele de anxietate fundamentală şi neajutorare în copilărie care audeterminat dezvoltarea dimensiunii sociale a psihanalizei. „Anxietateafundamentală” este „sentimentul de fiinţă izolată şi neajutorată faţă de o lume

potenţial ostilă” (1950) .Pentru Karen Horney nevroza este o stare generală de perturbare a relaţiilorinterumane datorită scindării dintre Sinele dispre uit i cel ideal.ț ș

Sinele dispre uitț se constitue prin introectarea dispre ului fa ă de sine pe careț ț copilul îl vede (corect sau nu) la ceilal i.ț

Sinele ideal se formează pe coordonatele, nerealiste, ale lui a putea.ș

Deci, nevroticul, în teoria horniană, pendulează între a se urî i dispre ui pe sine ș ț ș a se pretinde perfect, pendulează între “tirania lui a puteaș ” iș “străduin aț

nevroticului spre glorie”.

Acestă pendulare permanentă îl îndepărtează, în realitate, de adevăratul Sine i deș

poten ialul său real i autentic.ț ș

În plus, Karen Horney descrie nevoile neurotice ca fiind dorin e excesive,ț insaţiabile şi nerealiste, dezvoltate ca răspunsuri la anxietatea fundamentală.Dintre acestea 10 domină persoana.Scopul lor este securiatea socială, nu satisfacţia sexuală, cum afirma S.Freud.Cele 10 dorin e i comportamentele asociate lor suntț ș :1. afecţiune şi aprobare – strădania de a fi plăcut de ceilalţi, întreţinereaaşteptărilor celorlalţi, frica de autoafirmare;2. trebuinţa unui „partener” – tendinţa de a reuşi prin dragoste, teama de a filăsat singur;3. limitarea la o viaţă meschină – încercarea de fi discret, fără a cere revendicări,de a fi modest;4. putere – tendinţa de a-i domina şi controla pe ceilalţi, teama de greşeală;5. exploatarea celorlalţi – să profiţi şi să te foloseşti de ceilalţi, teama de a păreastupid;6. recunoaştere sau prestigiul social –tendinţa de a fi acceptat, frica de umilinţă;



7. admiraţie personală - infatuare, dorinţa de a fi apreciat conform cu propriaimagine de sine;8. realizare personală - strădania de a fi cel mai bun, ambiţios, frica de greşeală;9. suficienţa şi independenţa - a nu avea nevoie de ceilalţi, menţinerea distanţei,frica de închistare;10. perfecţiune şi infailibitate – a fi condus spre superioritate, frica de defecte şicriticăKaren Horney a descris i trei atitudini generalizate care includ gândirea,ș sentimentul şi acţiunea i care reprezintă „un întreg mod de viaţă”. Acestea sunt:ș

• mişcarea spre oameni (nevoile 1, 2, 3, 6);• mişcarea împotriva oamenilor (nevoile 4, 5, şi 8);• mişcarea de îndepărtare de oameni (nevoile 7, 9 şi 10)

Mişcarea spre oameni are ca direcţie predominantă ajutorul şi complianţa (caracterconciliant).Mişcarea împotriva oamenilor se bazează pe ostilitate şi agresivitate.Mişcarea de îndepărtare de oameni are ca orientare predominantă izolarea şidetaşarea (N.Dumitrescu, 2000, p.183).Harrey Stack Sullivan (1892-1949) este supranumit „Psihiatrul Americii”.El elaborează teoria personalităţii ca pattern (model, tipar) al relaţiilorinterpersonale: personalitatea nu există în absenţa celorlalţi oameni şi toţi cei pecare îi întâlnim sunt reflexii ale relaţiilor pe care le-am avut cu alţi oamenisemnificativi (care au avut un rol în viaţa noastră).În plus, el dezvoltă conceptul de „nevoie interpersonală pentru tandreţe” (1953).Sullivan descrie o dezvoltare stadială a ceea ce el nume teș “sistemul Sinelui”.

Acestea sunt:

I este stadiul sugarului – specificul său rezultată din stările primitive de emo ii iț ș senza ii fără repere temporale, spa iale i fără gândire pe care le trăie te copilul.ț ț ș ș Esen ială, în această perioadă este rela ia sa cu mama care poate oscila întreț ț mama bună i mama rea.ș

Dacă trăie te mama bună copilul va dezvolta un sentiment fundamental deș securitate personală (eu bun), dacă nu, va dezvolta o stare fundamentală denesiguran ă i anxietate (eu rău).ț ș

Al II lea stadiu începe odată cu învă area cuvintelor i este par ial similar cuț ș ț supraeul lui Freud deoarece înva ă ceea ce este bun i ceea ce este rău dinț ș

perspectivă socială.Celui de al III lea stadiu îi este caracteristică nevoia de asociere cu ceilal i copii, înț cadrul jocului. Acum, copilul interiorizează o componentă socială mai extinsă iș comunicarea.Cel de al IV lea stadiu este preadolescen a în care se pune în joc nevoia deț intimitate cu o altă persoană, nevoia de prietenie. Acest tip de rela ii ajută laț diminuarea anxietă ii.ț

Cel de al V lea stadiu, al adolescen ei timpurii este caracterizat de dezvoltareaț accentuată a emo iilor sexuale.ț



Pentru Sullivan dorin a sexuală este dinamism, iar dinamismul poate organiza iț ș canaliza energia psihică. Ca urmare a dorin elor sexuale interesul către persoaneleț similare (specific stadiului anterior) este înlocuit cu interesul către persoanelediferite.Ultimul stadiu al dezvoltării sistemului Sinelui este adolescen a caracterizată prinț integrarea aspectelor diferite ale personalită ii dobândite până acum.ț

Adolescen a se încheie cuț “stabilirea unui repertoriu pe deplin uman de rela iiț interpersonale, în func ie de datele personale i culturale prezenteț ș ” (Sullivan,apud. N. Dumitra cu, idem, p. 187)ș

Erich Fromm (1900-1980) încearcă o combinaţie între concepţia lui S.Freud şiKarl Marx i întemeiază o psihanaliză socială cunoscută şi sub numele de freudo-ș

marxism.El promovează umanismul sociopsihanalitic bazat pe „socializarea” freudismului şiumanizarea marxismului.Pentru Fromm, în sufletul omenesc există tendinţe inconştiente, puternice spreraţionalitate, creativitate şi iubire; contrariate ele generează drame, nevroze,

dezechilibre sufleteşti (1956). Societatea modernă provoacă alienarea omului şigenerează situaţii şi conflicte nevrotice.E.Fromm militează pentru o revoluţie a speranţei ca trecere de la speranţa pasivăla speranţa activă.El vede îmbunătă irea societăţii prin resurecţie morală şi religia iubirii, cele douăț axe ale revoluţiei speranţei. Omul va creşte şi îşi va redobândi identitatea de sinedacă va trece de la modul „a avea” la modul „a fi”, de la egoism la altruism. Întimp ce oamenii adepţi ai modului „a avea” se sprijină pe ce au, cei din modul „afi” se sprijină pe ceea ce sunt sau pot fi.

Fromm arată că modul „a avea” priveşte progresul material în sine, înstrăinândomul de existenţa sa creatoare, de fiinţa sa spirituală. Dezvoltarea umană estevăzută în „dragostea dintre oameni”, într–o „etică raţională opusă celeiautoritare”.Herbert Marcuse (1898 – 1979 ), filosof şi psihosociolog american de originegermană, a trăit ca pe o adevărată revelaţie întâlnirea cu psihanaliza lui S.Freud.În urma acestui contact a ini iat un demers de asimilare a metapsihologieiț freudiene în universul său hegeliano –marxist.Acest demers l–a condus la elaborarea cărţii „Eros şi civilizaţie” (1955).

Marcuse consideră că nevoile reale ale omului au fost înăbuşite de enormasupraindustrializare şi de sufocanta mass media în urma cărora fiinţa umană adevenit unidimensională, având doar dimensiunea consumului, dimensiunea aavea.Mai mult, comercializarea agresivă a naturii anihilează, până la dispariţie, cea de adoua dimensiune a fiinţei umane: spaţiul interior rezervat liniştirii, reflexiei,autoanalizei, deciziilor autonome.



În Europa unul dintre cei mai cunoscu i neopsihanali ti este francezulț ș Jacques

Marie Lacan (1901 – 1981 ), supranumit, de către Paul Eluard, Salvador Dali alpsihanalizei.Deviză sa, „reîntoarcerea la Freud”, are, pe de o parte, un sens critic la adresapsihanalizei behavioriste sau culturaliste şi, pe de altă parte, sensul necesităţiidezvoltării cercetărilor psihanalitice pe baze noi.În viziunea lui Lacan, inconştientul este depersonalizat şi raportat în întregime lalimbaj: limbajul nu numai că ilustrează inconştientul, dar îl şi constituie.Nu numai că inconştientul se realizează ca un limbaj, dar el şi influenţează limbajuconştient conferindu-i diverse încărcături emoţionale şi sensuri.Lacan propune o hermeneutică psihanalitică, fondată pe analiza structurilorlingvistice, care susţine, pe de o parte, că inconştientul este structurat ca unlimbaj, i, pe de altă parte, că inconştientul subiectului este, de fapt, discursulș celuilalt (individ, grup, organizaţie).Donald Woods Winnicott s–a născut în 1896 în Marea Britanie. A studiatmedicina la Cambridge. Prima sa analiză personală o face cu James Strachey

(traducătorul lui Freud în engleză), iar pe a doua, de orientare kleiniană, cu JoanRiviere.La trei ani după terminarea facultă ii se angajează ca medic pediatru la un spitalț de copii.Inova iile sale principale sunt în domeniul psihologiei copilului.ț

Winnicott demonstrează că primul an de via ă al copilului este extrem deț important în dezvoltarea personalită ii viitorului adult.ț

De asemenea relevă importan a cople itoare a mamei i a rela iei pe care aceastaț ș ș ț o are cu sugarul în primul an de via ă, indiferent de sexul copilului.ț

Winnicott afirmă că “nu există acel ceva numit bebeluș” deoarece, în primele lunide via ă, bebelu ul este, din punct de vedere psihologic, una cu mama sa.ț ș

Pentru ca un copil să se dezvolte normal este nevoie ca mama să fie ”îndeajuns debună” adică să se poate adapta instinctiv la nevoile copilului său.Importan a pe care o acordă primilor ani de via ă reiese i din următoareaț ț ș afirma ie:ț “Între un an i cinci ani sunt a ezate fundamentele sănătă ii psihice iș ș ț ș tot între aceste vârste trebuie căutat nucleul psihonevrozei” Freud, pe lângă continuatori, a avut i disiden i. Unul dintre cei mai importan iș ț ț este Alfred Adler (1870-1937).

A.Adler a absolvit în 1985 facultatea de medicină din Viena, specializareaoftalmologie.Între anii 1902 şi 1908 devine discipolul lui S.Freud, de care se desparte în 1911,respingând pansexualismul freudienilor „ortodoc i”.ș

În 1935 fondează „Journal of Individual Psychology” prin care Adler introducenumele i principalele coordonate ale concepţiei sale: psihologie individuală.ș

Conceptul axial al psihologiei individuale este complexul de inferioriate carepostulează că o inferioritate fizică poate fi compensată prin dezvoltarea unor



Documents

C5 NEOPSIHANALIZA