Cadrul juridic european în domeniul medierii

Ordonanța 2008/52/EC medierea în probleme civile și

comerciale

Medierea în probleme civile și comerciale

• Prin directiva 2008/52/EZ se stabilesc regulile comune • privind anumite aspecte ale medierii în probleme civile și comerciale • în scopul creșterii siguranței juridice și în conformitate cu aceasta

stimularea utilizării medierii în soluționarea litigiilor.

• Prin recomandările oferite în medierea familială, în conciliere, în cauzele civile, în cauzele penale și în legătură cu alternativele în procedurile juridice între organismele admninistrative și particulari, Consiliul Europei a evidențiiat

• - caracterul esențial al soluționării alternative a litigiilor.

• la nivelul Uniunii Europene acest lucru a fost evidențiat în Cartea verde cu privire la modalitățile alternative de soluționare a litigiilor în dreptul civil și comercial și accesul consumatorului la justiție în soluționarea litigiilor în problemele privind consumul și în Directivele Uniunii Europene privind medierea în cauzele civile și comerciale referitoare la transferul transfrontalier de credite, ordinele de protecție a intereselor consumatorilor, precum și în regulamentele UNCITRAL ONU cu privire la mediere din anul 1980 și Modelul legii medierii comercale internaționale din anul 2002.

Obiectivele Directivei?• Pornind de la tratatul de înființare a Uniunii Europene (art.61,

punctul (c) și art. 67 paragraful 5 al.II) – UE și-a stabilit ca obiectiv:

• menținerea și dezvoltarea spațiului libertății, securității și justiției în care este garantată libera circulație a persoanelor

• Principiul fundamental – este principiul accesului la justiție , în scopul asigurării

• unui mai bun acces la justiție,• Consiliul europen, la reuniunea de la Tampere care a

avut loc în perioada 15 și 16 octombrie 1999, a invitat țările membre să creeze proceduri extrajudiciare alternative.

Soluționarea alternativă a litigiilor (ADR)*

• Republica Croația a optat pentru această prescurtare din cauză că noțiunea a fost general acceptată

• „alternative dispute resolution” sau ADR• Posibilitățile pentru soluționarea ADR a litigiilor în

Republica Croația:• pe lângă tribunale – Legea privind medierea, CPC, ZR, CF, ZOO;• pe lângă organizațiile de mediere și instituțiile de arbitraj –

Legea privind arbitrajul, Legea privind Camera de comerț a Croației, Legea meseriilor; 

• pe lângă serviciile de înțelegeri extrajudiciare pentru cauze penale- Codul de procedură penală și Legea privind tribunalele pentru minori

• pe lângă centrele de mediere a conflictelor de muncă- Biroul pentru parteneriat social - Codul Muncii

• pe lângă centrele de proceduri extrajudiciare în litigiile cu consumatorii – Centrul pentru protecția consumatorului – Legea privind protecția consumatorilor.

• *Sursa: Ministerul Justiției al Republicii Croația

Domeniul de aplicare

• Directiva facilitează accesul la soluționarea alternativă a litigiilor și promovează soluționarea pașnică a conflictelor

• - stimulând utilizarea medierii și asigurând un raport echilibrat între mediere și procedurile judidiciare.

• 2. Această directivă se aplică în litigiile transfrontaliere pentru cauze civile și comerciale, cu excepția acelora care privesc drepturile și obligațiile în legătură cu care, conform dreptului competent, nu decid părțile. ea nu este aplicabilă pentru probleme privind impozitele, vama și problemele administrative și răspunderea statului în cazul acțiunii sau inacțiunii sale în aplicarea politicii statale (acta iure imperi).

• 3. În această Directivă expresia „stat membru” înseamnă toate statele membre cu excepția Danemarcii.

Definițiile “mediere” și “mediator”

• Articolul 3 al Directivei UE• Medierea este o procedură structurată, indiferent de

cum este numită sau definită, prin care două sau mai multe părți aflate în litigiu încearcă singure, pe bază voluntară, să ajungă la un acord privind soluționarea litigiului cu ajutorul unui mediator.

• Această procedură poate fi începută de către părți sau poate fi propusă sau ordonată de către instanță sau poate fi reglementată de dreptul statului membru.

• Ea include medierea pe care o conduce un judecător care nu răspunde de nicio procedură judiciară legată de litigiul în cauză.

• “Mediatorul” este orice persoană terță căreia i se cere să conducă medierea într-o manieră eficace, imparțială și profesionistă, indiferent de numele și titlul acestei persoane terțe în respectiva țară membră și indiferent de maniera în care i s-a cerut să conducă medierea.

Utilizarea medieriiArticolul 5 al Directivei UEInstanța la care s-a făcut reclamația poate, dacă este cazul, și cu respectare tuturor circumstanțelor cazului, să invite părțile ca pentru soluționarea litigiului să utilizeze medierea. Instanța poate, de asemenea, să invite părțile să asiste la o întâlnire informativă privind utilizarea medierii dacă această întâlnire se poate organiza și dacă este ușor accesibilă.

Cum fac acest lucru instanțele din Republica Croația?

- parțial și prin e-aviziere

Cum arată e-avizierul tribunalului din Republica Croația

• O parte a conținutului e-avizierului – date:

• Organizarea internă a tribunalului:• Serviciul de mediere

• Medierea este o formă de intermediere în care părțile își soluționează propriile litigii sub conducerea și cu ajutorul unei persoane terțe independente – mediator, în cursul căreia se caută o soluționare în interesul părților. Medierea în fața instanței este voluntară, informală, confidențială, rapidă și gratuită…

• Motivele pentru care medierea constituie pentru părți modalitatea ce a mai potrivită de soluționare a litigiului lor: - la mediere sunt sevidențiate toate detaliile litigiului și nu numai interpretarea lor juridică, - în cursul medierii părțile mențin controlul procedurii și pot s-o întrerupă în orice moment, - medierea reduce posibilitatea confruntării între părți și între asistenții lor…

• Avantajele medierii față de procedura judiciară: - procedura judiciară este publică, iar procedura medierii este confidențială (tot ce se prezintă în cursul procedurii de mediere rămâne confidențial și nu poate fi utilizat în procedura judiciară sau extrajudiciară)…

CADRUL JURIDIC DIN REPUBLICA CROAȚIA

• Legea privind medierea “Monitorul Oficial” nr. 18/11 – art.1

• (1) Prin această Lege este reglementată medierea în litigiile civile, comerciale și în alte litigii

• despre drepturile de care părțile pot dispune în mod liber.

• (2) prevederile acestei Legi se aplică în mod corespunzător și în cazul altpr litigii dacă aceasta corespunde naturii raportului juridic din care decurge litigiul și dacă printr-o lege specială nu sunt prevăzute alte reguli pentru acest tip de litigii.

• (3) Aplicarea subsidiară și în cazul medierii în care una din părți are domiciliul sau reședința, respectiv sediul

• în afara Republicii Croația.

Medierea în procedura civilă – Codul de Procedură Civilă(CPC)

• Codul de procedură civilă • (“N.N” 53/91., 91/92., 112/99., 88/01., 117/03., 88/05., 2/07., 84/08.,

96/08., 123/08., 57/11. i 148/11. – versiune finală, 25/13. i 28/13.)

Art.186.d paragraf 3. CPC:• Procedura de mediere în instanță este condusă de mediatorul

desemnat din lista de mediatori pe care o stabilește președintele tribunalului.

• Art. 186.d paragraful 4. CPC• Înțelegerea realizată în procedura de mediere desfășurată în

instanță are importanța unei înțelegeri judiciare.

• Articolul 288a• În cursul termenului de pregătire Tribunalul va popune părților

să soluționeze litigiul prin procedura de mediere, respectiv va atrage atenția părților asupra posibilității unei înțelegeri judiciare.

Caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii

• Articolul 6 al Directivei UE• Statele membre asigură părților, sau uneia dintre părți cu consimțământul

expres al celorlalte, posibilitatea de a solicita dobândirea caracterului executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii

• Conținutul unui astfel de acord dobândește forță executorie, cu excepția cazului în care fie conținutul acordului este contrar dreptului statului membru în care este făcută solicitarea, fie dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea de a se conferi acestuia un caracter executoriu.

• Conținutul acordului poate dobândi caracter executoriu printr-o hotărâre, decizie sau act autentic emise de o instanță sau de o altă autoritate competentă în conformitate cu dreptul statului membru în care a fost făcută solicitarea.

• Articolul 10 paragraful 2• din Legea privind medierea• Acordul care se realizează în

cursul procedurii de mediere va avea calitatea de document executoriu

• dacă semnăturile părților pe document sunt autentificate de un notar public.

• Articolul 186 di CPP• Acordul realizat în procedura de

mediere efectuat în instanță are importanța unui acord judiciar

• (Textul anterior al art.186 din CPP:• Acordul obținut între cel care a

făcut solicitatrea și Procuratura de stat, la cererea din paragraful 1 al acestui articol are caracter executoriu).

Confidențialitatea medierii Articolul 7 al Directivei UE

• Medierea trebuie să se desfășoare într-o manieră care respectă confidențialitatea,

• statele membre se asigură că nici mediatorii, nici persoanele implicate în administrarea procesului de mediere nu sunt obligate să aducă probe în cursul procedurilor judiciare civile și comerciale sau arbitrale privind informații rezultate din sau în legătură cu procesul de mediere, cu excepția cazului în care: (a) acest lucru este necesar pentru considerente imperioase de ordine publică ale statului membru respectiv, în special pentru a asigura protecția interesului copilului sau pentru a împiedica vătămarea integrității fizice sau psihice a unei persoane; sau (b) când divulgarea conținutului acordului realizat în urma medierii este necesară pentru punerea în aplicare sau executării acordului.

• 2. Nimic nu împiedică statele membre să adopte smăsuri mai stricte pentru a proteja confidențialitatea medierii.

• Articolul 11 al Legii privind medierea

• (1) dacă părțile nu s-au înțeles altfel, mediatorul este obligat să păstreze confidențialitatea față de terți în legătură cu toate informațiile care privesc procesul de mediere,

• cu excepția cazului când este obligat prin lege să le comunice.

• (2) Mediatorul răspunde pentru daunele pe care le-a provocat ca urmare a încălcării obligației de la paragraful 1 al prezentului articol.

• (3) Fără acordul părților, mediatorul nu poate să depună mărturie despre faptele pe care le-a aflat de la părți în cursul procesului de mediere, indiferent dacă acest proces s-a încheiat sau nu printr-un acord.

Medierea familială• Articolul 331 până la 334 din Codul Familiei – Monitorul Oficial 75/14- care intră parțial în vigoare

la 28.6., 1.9.2014. și 1.1.2015.• Medierea familială este procedura prin care părțile încearcă să soluționeze amiabil un litigiu

din relațiile familiale cu ajutorul unuia sau mai multor mediatori familiali. Mediatorul familial este o persoană imparțială, neutră și cu o educație specială care este inclusă în registrul de mediatori familiali.

• Scopul principal al procedurii de mediere familială este

• obținerea unui plan privind grija parentală comună și a altor acorduri care privesc copilul

• în afară de realizarea acestui scop, în procedura de mediere familială părțile se pot înțelege în legătură cu toate celelalte probleme litigioase de natură patrimonială sau nepatrimonială.

• Supsidijarna primjena Zakona o mirenju

Medierea familială nu se pune în aplicare:

• . în cazul unor afirmații cu privire la existența unor violențe în familie

• dacă unul din soți sau ambii sau alți membri ai familiei sunt lipsiți de capacitate juridică, și nu sunt în măsură să înțeleagă procesul de mediere nici în condițiile existenței unui ajutor de specialitate

• 3. dacă un soț sau ambii soți sau alți membri ai familiei nu sunt capabili să raționeze și

• 4. dacă soțul sau alt membru al familiei nu are un domiciliu anunțat, o reședință sau o adresă unde locuiește.

• medierea familială se poate pune în aplicare indiferent de procedura juridică înainte de inițierea procedurii juridice, pe timpul duratei acesteia sau după încheierea procedurii juridiciare.

Efectul medierii asupra prescripției sau asupra termenelor de decădere• Articolul 8 al Directivei UE

• Statele membre asigură că părțile care aleg medierea în vederea soluționării unui litigiu -

• nu vor fi împiedicate să inițieze o procedură judiciară sau arbitrală privind respectivul litigiu,

• ca urmare a împlinirii unor termene de decădere sau de prescripție pe durata procesului de mediere.

• Paragraful 1 nu aduce atingere dispozițiilor privind termenele de decădere și de prescripție din acordurile internaționale la care statele membre sunt părți.

Dispozițiile cu privire la prescripție și decădere în

legislația Republicii Croația• Articolul 14 din Legea privind medierea

• Prin inițierea procesului de mediere • nu se întrerupe prescripția în raport cu solicitările care constituie

obiectul procedurii de mediere, • cu excepția cazului in care părțile nu se înțeleg altfel în formă scrisă.• Dacă este conform legii dreptul la depunerea unei solicitări pentru protecția unor

drepturi sau a unei reclamații într-un litigiu limitat de un termen de decădere, • acest termen se va calcula din ziua când a fost respinsă propunerea de

mediere sau se consideră respinsă, respectiv când medierea s-a încheiat fără realizarea unui acord.

• Art.186 din CPC

• Persoana care intenționează să inițieze o acțiune în justiție împotriva Republicii Croația deste obligată ca înainte de inițierea acțiunii să se adreseze cu o solicitare de soluționare amiabilă a litigiului procuratorii de stat care reprezintă locul competent pentru reprezentarea în instanța unde intenționează să facă acțiunea împotriva Republicii Croația, cu excepția cazului în care prin reglementări speciale este stabilit un termen de inițiere a acțiunii.

• Inițierea acțiunii de la paragraful 1

• prescripția se oprește.

• dacă solicitarea de la paragraful 1 al prezentului articol nu va fi acceptată sau în legătură cu ea nu se va lua o decizie în termen de trei luni de la inițierea sa, cel care a inițiat solicitarea poate face o nouă solicitare instanței competente.

Instituția solicitării premature• Articolul 15 din Legea medierii• În cursul procedurii de mediere, părțile se

vor • abține de la inițierera altor proceduri,

judiciare sau arbitrale pentru soluționarea litigiiului pentru care se desfășoară medierea,

• cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pentru conservarea drepturilor lor.

• dacă părțile au fost de acord cu privire la mediere s-au obligat în mod expres că în cursul unei perioade exact stabilită nu vor iniția și nu vor continua proceduri judiciare,arbitrale sau alte proceduri, un asemenea acord are efect obligatoriu.

• În acest caz, instanța, arbitrii sau alte organisme în care se încearcă inițierea unei proceduri

• vor respinge, la cererea celeilalte părți documentul prin care se inițiază sau se continuă procedura ca fiind prematură,

• cu excepția cazului când, în lumina tuturor circumstanțelor litigiului, amânarea procedurii ar putea avea consecințe grave ireparabile.

• Articolul 186 a din CPC

• Instanța va respinge o plângere împotriva Republicii Croația care a fost făcută înainte de adoptarea deciziei pentru soluționarea amiabilă a litigiului, respectiv înainte de expirarea termenului de la paragraful 2 al acestui articol.

• Dispozițiile paragrafelor precedente ale acestui articol nu se aplică în cazurile în care printr-o lege specială este prevăzută o procedură de prezentare a solicitării de soluționare amiabilă a conflictului procuraturii de stat competente sau unui alt organism.

• Dispozițiile pareagrafelor precedente ale acestui articol se vor aplica în mod corespunzător și în cazurile în care Republica Croația intenționează să reclame o persoană cu domiciluil sau sediul în Croația

CONSILIEREA OBLIGATORIE ȘI MEDIEREA FAMILIALĂ

• Articolul 320 din Codul familiei• (1) Consilierea obligatorie este procedura care

se realizează în cazurile prevăzute de acest Cod.

• (2) Medierea familială este o procedură la care membrii familiein participă voluntar.

• (3) ca excepție de la paragraful 2 al prezentului articol, este obligatorie prima ședință de mediere familială înainte de inițierea procedurii pentru desfacerea căsătoriei.

• p.p.10.

Medierea familială- procedura consilierii obligatorii -

• Dacă reclamantul care a inițiat o procedură civilă pentru divorț în care există copii minori comuni nu dovedește că a inițiat procedura de consiliere obligatorie în conformitate cu dispozițiile articolelor 54 și 57 ale prezentului Cod,

• instanța va respinge cererea de divorț.• Cu excepția raportului de la paragraful 1 al acestui articol, reclamantul este

obligat să facă dovada că a răspuns la prima ședință de mediere familială conform dispozițiilor artticolelor 54 și 57 ale acestui Cod.

• Articolul 410 din Codul familiei• Dacă reclamantul care inițiază o procedură în scopul soluționării problemelor privind

îngrijirea parentală sau realizarea unor drepturi personale privind copilul nu dovedește că a inițiat procedura de consiliere obligatorie în conformitate cu articolul 329 paragraful 1 al prezentului Cosd,

• Instanța va respinge plângerea.• Articolul 329 Inițierea procedurii de consiliere obligatorie• (1) Părinții și alți membri ai familiei, repectiv copilul care a împlinit paisprezece ani

sunt obligați ca înainte de inițierea procedurilor judiciare privind îngrijirea parentală și a relațiilor personale privind copilul

• inițierea și participarea la consilierea obligatorie.

Punerea în aplicare a Regulamentului privind

medierea Rezultatele unei analizeefectuate cu ajutorul mediatorului 816 UE (și RH), indică faptul că medierea, în aproape toate statele UE are în totalitate un sprijin foarte slab, la nivel promoțional și profesional-juridico-politic.Părțile folosesc medierea numai în proporție de 1 % din toate litigiile în întreaga UE. (Se pare că nu s-a realizat efectul așteptat)

p.p.20

• Indicatorii din Republica Croația:

• Tribunalul municipal din Rijeka

• Tribunalul județean din Rijeka • - n-au fost cazuri de mediere

• Tribunalul comercial din Zagreb - din 55 de cazuri – în anul 2013 - 13 cazuri s-au încheiat cu succes printr-un acord judiciar (cca. 24%), în vreme ce în 39 de cazuri medierea nu a reușit

Indicatori cu privire la procedurile de mediere la Curtea civilă municipală din Zagreb

PRIMLJENO PO VRSTAMA SPORA OD 01.07.2006. - 31.01.2013. GOD. 30.08.2014.

PISARNICA 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 UKUPNO %

PN 12 38 33 14 20 22 30 14 15 198 7,49P 85 277 259 236 228 235 263 270 171 2024 76,5

PR 15 26 28 46 16 22 0 0 153 5,79PS 4 8 22 14 11 14 8 8 4 93 3,52PP 10 16 15 15 7 15 18 11 11 118 4,46P2 0 4 5 0 6 2 3 5 16 41 1,55

POVRV 0 0 0 0 0 2 5 10 2 19 0,72

UKUPNO 126 369 362 325 288 312 327 318 219 2646 100

USPJEŠNOST PO VRSTAMA SPORA OD 01.07.2006. - 31.01.2013. GOD.30.08.2014.

PISARNICA 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 UKUPNO %

PN 0 3 6 7 8 9 7 6 6 52 6,83P 7 42 75 75 67 75 84 72 74 571 74,94

PR 3 7 6 16 6 6 0 0 44 5,78PS 0 2 6 4 10 5 4 1 32 4,2PP 0 2 3 7 1 4 6 5 5 33 4,34P2 0 1 0 1 4 2 0 3 9 20 2,63

POVRV 0 0 0 0 0 1 4 4 1 10 1,32

UKUPNO 10 57 96 110 96 102 105 91 95 762 100

Regulamentul (CE) 2201/2003 competență, recunoaștere și

executarea hotărârilor judecătorești în probleme

matrimoniale și de răspundere parentală

-se abrogă Regulamentul (CE) br. 1347/2000-

Pe scurt despre istorie • Instrumentul principal în acest domeniu este je: • Regulamentul (CE) 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie privind

competența judecătorească, recunoașterea și executarea hotărîrilor judecătorești în materie civilă și comercială – așa-numitul „Regulament Bruxelles I”.

• • Obiectivul acestui Regulament este unificarea regulilor

privind conflictul de interese în țările membre și simplificarea și accelerarea hotărârilor judecătorești și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială.

• Regulamentul Bruxelles I este completat cu • Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (așa-numitul „Regulament

Bruxelles II a”) al Consiliului

privind competența, respectiv recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești cu privire la cauzele matrimoniale și cauzele răspunderii parentale

Obiectivele Regulamentului (CE) 2201/2003

• La reuniunea Consiliului european de la Tampere a fost sprijinit • nprincipiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești • ca piatră de temelie pentru instaurarea unui autentic spațiu juridic și s-

a stabilit, • ca prioritate, dreptul de vizitare a copiilor.

• În scopul asigurării egalității fiecărui copil, acest Regulament privește toate hotărîrile referitoare la răspunderea parentală, inclusiv măsurile de protecție a copilului, indiferent de orice legătură cu cauza matrimonială.

• Domeniul de aplicare a acestui Regulament acoperă chestiunile civile, indiferent de natura instanței.

• Regulamentul se aplică numai în cazul desfacerii căsătoriei• nu se ocupă de problema motivelor divorțului, • consecințele căsătoriei asupra problemelor patrimoniale sau asupra oricărei

alte măsuri complementare.

Bunurile copilului și aplicarea Regulamentului

• Când este vorba despre bunurile copilului, • Regulamentul n-ar trebui să se aplice numai la

măsurile de protecție a copilului, • acesta cuprinde și desemnarea și funcția persoanei

sau a organismului care se îngrijește de bunurile și obligațiile copilului, îl reprezintă și îl ajută în administrarea, protejarea și modul în care se dispune de bunurile copilului.

• În acest context, Regulamentul ar trebui să se aplice, de pildă, și în cazurile

• - în care părinții sunt în litigiu în ce privește bunurile copilului.

Domeniul de aplicare

• În cauzele civile care privesc:• (a) divorțul, separarea legală sau anularea

căsătoriei;• (b) alocarea, execuția, transferul, limitarea

sau privarea de răspundere parentală • Chestiunile de la paragraful 1 punctul (b) se pot referi la:• (a)dreptul la îngrijire parentală și dreptul de vizitare a copilului;• (b)îngrijirea, educația și instituții similare;• (c)desemnarea și îndatoririle oricărei persoane sau instituții care se

îngrijește de copil și de bunurile sale, pe care îl ajută și îl reprezintă;• (d)plasarea copilului în grijă parentală sau la o instituție ;• (e)măsuri de protecție a copilului care privesc administrarea,

conservarea sau dispunerea de bunurile copilului.

Competență generală• Articolul 3 din Directivă• În caz de divorț, separare legală sau anularea căsătoriei sunt

competente instanțele statelor membre, având în vedere:• zona – domiciliul obișnuit … sau• cetățenia soților

• - pe teritoriul căreia:• soții au reședința obișnuită sau soții au avut ultima reședință obișnuită,

dacă unul din ei are în continuare aceeași reședință sau contrapartea are reședința obișnuită ,

• Sau în cazul unei propuneri comune de inițiere a procedurii are o reședință obișnuită oricare dintre soți,

• sau partea care inițiază are o reședință obișnuită dacă el sau ea a avut acolo reședința minimum un an înainte de inițierea procedurii,

• Sau dacă partea care inițiază procedura are reședința obișnuită, dacă el sau ea a avut această reședință minimum șase luni înainte de inițierea procedurii, iar el sau ea a fost cetățeaqn al statului membru în cauză sau,

• în cazul în care este vorba despre Marea Britanie sau Irlanda, a avut acolo „domiciliu”;

Competența generalăCompetența subsidiară

Dacă nicio instanță a unei țări membre nu este competentă potrivit articolelor 3, 4 și 5 competența se stabilește în fiecaqre stat membru,

în conformitate cu dreptul statului membru în cauză.

• Competența în cazurile care privesc răspunderea parentală stabilită se întemeiază în lumina protecției intereselor copilului,

îndeosebi pe criteriul proximității.

• Aceasta înseamnă că în primul rând ar trebui sa fie competent statul membru în cre copiul are reședința obișnuită, cu excepția cazului când copilul își schimbă reședința sau în conformitate cu acordul dintre titularul răspunderii parentale.

• Cedarea soluționării cauzei instanței unui alt stat

•

• În interesul copilului, acest regulament , prezentul Regulament permite,

• ca excepție și în anumite condiții, • ca instanța competentă să poată ceda soluționarea

cauzei instanței unui alt stat membru • dacă această instanță este mai adecvată

pentru soluționarea cauzei.

• în cazul unei plasări ilegale sau al reținerii copilului (răpirea copilului), instanțele statului membru în care copilul

• a avut reședința obișnuită înainte de deplasarea ilegală sau reținere,

• își mențin competența până când copilul nu obține reședința obișnuită în celălalt stat membru.

• Dacă nu se poate stabili reședința obișnuită a copilului, iar competența nu se poate stabili în temeiul articolului 12,

• ninstanțele competente ale statului membru sunt cele în care se află copilul

• (competența în temeiul prezenței copilului).

• Aceasta se aplică și în cazul copiilor refugiați și al copiilor strămutați la nivel internațional din cauza unor tulburări în țara lor.

Dispoziții cu privire la competența locală în litigiile matrimoniale în

Republica Croația• Competența în litigiile matrimoniale Articolul 54 CPC • Pentru procesul în litigiile în scopul stabilirii existenței sau inexistenței căsătoriei,

anulării căsătoriei sau desfacerea căsătoriei (litigii matrimoniale)• în afară de instanța competentă a locului, este competentă și instanța pe

teritoriul căreia soții au avut ultimul domiciliu comun.• dacă în litigiile matrimoniale este competentă instanța din Republica Croația

deoarece soții au avut ultimul domiciliu comun în Republica Croația, respectiv deoarece reclamantul are domiciliul în Republica Croația are competență locală

• instanța pe teritoriul căreia soții au avut ultimul domiciliu comun, respectiv instanța unde reclamantul are domiciliul.

• Articolul 455 din Codul familiei• (1) Pentru procesul cu ocazia propunerii de divorț amiabil are competență locală

instanța pe teritoriul căreia soții au avut ultimul domiciliu comun.• (2) dacă în chestiunile matrimoniale instanța din Republica Croația este competentă

deoarece soții au avut ultimul domiciliu comun în Republica Croația, are competență locală instanța pe teritoriul căreia soții au avut ultimul domiciliu comun.

• Dacă în lege sau în tratatul internațional nu există o dispoziție expresă cu privire la competența instanței din Republica Croația pentru un anumit tip de litigii, instanța din Republica Croația este competentă să judece acest gen de litigii și

• când competența sa decurge din dispozițiile legii privind competența locală a instanței din Republica Croația.

RECUNOAȘTEREA HOTĂRÂRII(articolul 21 al Regulamentului )

• Hotărârea judecătorească adoptată într-o țară membră

• este recunoscută în toate celelalte state membre fără nicio altă procedură specială.

 • Competența locală a instanței care se află pe lista care este dată Comisiei

de fiecare stat membru, în conformitate cu articolul 68, se stabilește de către dreptul național al statului membru în care a fost inițiată procedura de recunoaștere sau nerecunoaștere a hotărârii judecătorești.

Dacă recunoașterea unei decizii judecătorești de către instanța unui stat membru este pusă ca o problemă prealabilă, în legătură cu ea decide această instanță.

p.p.30

Motivele de nerecunoaștere a hotărârilor judecătorești

• Divorț, separare legală sau anularea căsătoriei:

• (a)dacă o asemenea recunoaștere este în mod evident în contradicție cu ordinea publică în statul membru în care se solicită recunoașterea;

• (b)dacă a fost adoptată în absența celeilalte părți, dacă celeilalte părți nu i s-a prezentat în scris inițierea acțiunii sau nu a fost informată la timp pentru a-și putea pregăti apărarea, cu excepția cazului în care a acceptat fără echivoc decizia instanței;

• (c) dacă este ireconciliabilă cu hotărârea judecătorească adoptată în procedura dintre aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea; sau

• (d) dacă este ireconciliabilă cu hotărârea judecătorească anterioară adoptată în celălalt stat membru sau într-un stat nemembru , între aceleași părți,

• dacă această hotărâre judecătorească anterioară îndplinește condițiile necesare pentru recunoaștere în statul membru în care se solicită recunoașterea.

• Răspunderea parentală :

• (a) dacă o asemenea recunoaștere este în contradicție flagrantă cu sordinea publică di statul čmembru în care în care se solicită recunoașterea, cu luarea în considerare a interesului copilului;

• dacă a fost adoptată într-o cauză cu excepția unui caz urgent și nu i s-a dat posibilitatea copilului să fie audiat, încălcându-se astfel principiile fundamentale de procedură ale statului membru în care se solicită recunoașterea;

• (c)dacă a fost adoptată în absența persoanei, iar persoanei care nu a compărut în instanță nu i s-a prezentat în scris inițierea procedurii sau nu a fost informată la timp pentru a fi în măsură să-și pregătească apărarea, cu excepția cazului când persoana a acceptat fără echivoc hotărârea judecătorească;

• (d) la solicitarea oricărei persoane care consideră că hotărîrea judecătorească aduce atingere răspunderii sale parentale, dacă este adoptată fără audierea acestei persoane;

• (e)dacă este ireconciliabilă cu o hotărâre ulterioară care privește răspunderea parentală adoptată în statul membru în care se solicită recunoașterea;

• (f)dacă este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească ulterioară care se referă la răspunderea parentală, adoptată în alt stat membru sau într-un stat nemembru în care copilul are reședința obișnuită, dacă această hotărâre ulterioară îndeplinește condițiile necesare pentru recunoașterea sa în statul membru unde se solicită recunoașterea sau

• (g)dacă nu este respectată procedura stabilită în articolul 56.

INTERZICEREA REEXAMINĂRII CONȚINUTULUI UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREȘTI EXECUTORII

• Deosebiri în dreptul aplicabil• Recunoașterea unei hotărâri judecătorești nu poate fi respinsă pentru motivul că dreptul statului

membru în care se solicită recunoașterea nu permite divorțul, separarea legală sau anularea căsătoriei în temeiul aceleiași stări de fapt.

• Interzicerea reexaminării conținutului hotărârii judecătorești

• conținutul hotărârii judecătorești nu poate fi reexaminat sub nicio formă .

• Hotărâri judecătorești executorii

Hotărârea judecătorească privind exercitarea răspunderii parentale față de copil care a fost adoptată într-un stat membru și care în acest stat membru a devenit executorie, este executorie și în alt stat membru dacă în acest stat membru, la solicitarea oricărei părți interesate, a fost declarată executorie.

• În ciuda acestui fapt, în Regatul Unit o asemenea hotărâre judecătorească este executorie în Anglia, Wales, Scoția și Irlanda de Nord numai dacă, la cererea oricărei părți interesate, este înregistrată în vedere executării în această parte a Regatului Unit.

Instanțele competente locale• Cererea de eliberare a

unui certificat de executare se prezintă

• instanței de pe lista pe care fiecare țară a înaintat-o Comisiei conform articolului 68.

Competența locală se stabilește potrivit: reședinței obișnuite a persoanei pentru care se solicită executarea, sau potrivit reședinței obișnuite oricărui copilla care se referă solicitarea.

Dacă niciunul din locurile de la subparagraful 1 nu poate fi găsit în statul membru în care se face executarea , competența locală se stabilește potrivit locului de executare.

• Cale de atac împotriva hotărârii

• 1.   Ambele părți pot utiliza calea de atac împotriva cererii de eliberare a unui certificat de executare.

• 2.   Calea de atac la instanța de pe listă pe care fiecare stat a înaintat-o Comisiei în conformitate cu articolul 68.

• 3. pÎn legătură cu calea de atac se hotărăște în procedură contradictorie.

• Dovads privind hotărârile judecătorești în probleme matrimoniale și dovada care se referă la hotărârile judecătorești cu privire la răspunderea parentală

• Instanța competentă sau un organism al statului membru de origine, la solicitatre aoricărei părți interesate, eliberează dovada folosind formularul standard de la Anexa 1(hotărârile judecătorești în litigiile matrimoniale sau

• în Anexa 2(hotărârile judecătorești privind răspunderea parentală).

Dreptul de vizitare a copiluluiart. 41 al Regulamentului

   Dreptul de vizitare a copilului de la articolul 40 paragraful 1 punctul (a), este recunoscut într-o hotărâre judecătorească executorie adopată în statul membru,

se recunoaște și este executoriu în celălalt stat membru fără am fi nevoie de obținerea unui document executoriu și fără o altă posibilitate de contestare a recunoașterii ei dacă hotărârea judecătorească este confirmată în statul membru de origine

• Chiar în situația în care dreptul național nu prevede caracterul executoriu al hotărârii judecătorești privind dreptul de vizitare a copilului prin forța legii,

• sinstanța de origine poate declara că hotărârea judecătorească este executorie,

• indiferent de posibilitate inițierii unei căi de atac.

Judecătorul de origine eliberează dovada de la paragraful 1 utilizând formularul standard de la Anexa III. (dovada cu privire la dreptul de vizitare a copilului) numai dacă:

• (a)când hotărârea judecătorească a fost adoptată în absență, persoanei care nu a compărut ăn instanță i s-a prezentat în scris inițierea acțiunii sau nu a fost prezentată în timp util pentru a putea să-și pregătească apărarea, sau dacă în ciuda faptului că i s-a prezentat în scris, însă nu în conformitate cu aceste condiții, s-a constatat totuși că ea a acceptat fără echivoc hotărîrea judecătorească;

• (b)toate părțile în litigiu au avut posibilitatea să fie audiate;și• c)copilului i s-a asigurat audierea, cu excepția situației când s-a considerat că nu este cazul

din cauza vârstei sau a gradului de maturitate.

Predarea copilului

• Predarea copilului ca rezultat al unei hotărîri judecătorești executorii adoptate într-un stat membru este recunoscută ca executorie în alt stat membru fără a mai fi nevoie de obținerea unui certificat executoriu și fără posibilitatea de contestare a recunoașterii lui

• dacă hotărârea judecătorească este confirmată în statul membru de origine.

• Indiferent de posibilitatea utilizării unei căi de atac, chiar și dacă dreptul național nu prevede caracterul executoriu prin forța legii, hotărârea judecătorească prin care se confirmă predarea copilului

• instanța de origine • o poate declara executorie

Procedura de executare

    Procedura de executare este reglementată de dreptul statului membru executoriu.Executarea oricărei hotărâri judecătorești pe care o adoptă instanța unui alt stat membru, care este declarată executorie se realizează în statul membru de execuție în aceleași condiții ca și cum ar fi fost adoptată în acest stat membru.

• Executarea hotărârii judecătorești care este confirmată nu poate fi pusă în practică dacă este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească executorie ulterioară.

• Instanțele statului membru în care se efectuează executarea pot să stabilească soluții practice pentru organizarea realizării dreptului de vizitare a copilului, dacă soluțiile necesare nu există sau nu sunt adecvate în hotărârea judecătorească pe care o adoptă instanțele statului membru care sunt realmente competente , cu condiția de a se respecta elementele esențiale ale acestei hotărâri judecătorești.

Plasarea copilului într-un alt stat membru

• Când instanța competentă examinează • problema plasării copilului într-o instituție de îngrijire sau

la o familie parentală și dacă un asemenea plasament ar trebui permis

• în alt stat membru,• aceasta se consultă mai întâi cu organismul central sau cu un alt

organ competent din acest stat, dacă în acest stat membru este necesară intermedierea organismelor publice pentru cazurile interne de plasare a copilului

• Hotărârea judecătorească de plasare de la paragraful 1 poate fi adoptată în statul solicitant dacă organismul competent al statului solicitant a fost de acord cu plasarea.Modalitățile de consiliere și consimțământ de la paragrafele 1 și 2 sunt reglementate de dreptul intern al sțatului solicitat.

• Dacă organismul competent, potrivit articolelor 8 până la 15, hotărăște să plaseze copilul la o familie parentală și dacă un asemenea plasament ar trebui permis într-un alt stat membru, iar în acest stat nu este necesară intermedierea organismelor publice pentru cazurile interne de plasament al copilului, despre acest lucreu este informat organismul central al statului menționat.

COLABORAREA ÎNTRE ORGANISMELE CENTRALE ÎN CAUZELE LEGATE DE RĂSPUNDEREA

PARENTALĂ• Fiecare stat membru desemnează unul sau mai multe • ORGANISME CENTRALE • pentru asistență în aplicarea acestui Regulament • și menționează competența funcțională și geografică a fiecărui organism. • Dacă statul membru a desemnat mai mult decât un singur organism central,

informațiile, în condițiuni normale, se trimit direct organismului central corespunzător care este competent.

• Organismele centrale trimit informațiile referitoare la legile și procedurile naționale și iau măsuri de îmbunătățire a aplicării prezentului Regulament și de întărire a colaborării lor.

• În acest scop prin Hotărârea nr. 2001/470/CE a fost instituită o Rețea Judiciară Europeană pe probleme civile și comerciale.

• Colaborarea în cauzele care privesc răspunderea parentală• Organismele centrale, la solicitarea organismului central dintr-un alt stat membru sau

titularul răspunderii parentale, colaborează în cauzele specifice pentru a realiza obiectivele acestui Regulament.

• Orice titular de răspundere parentală poate, conform dispozițiilor articolului 55, să prezinte o cerere de asistență statului membru în care copilul are reședința obișnuită sau în care se află (inormații: despre situația în care se află copilul, despre toate procedurile inițiate, despre hotărârile adoptate în legătură cu copilul), etc

MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!