Calea ÎnĂlȚĂrii · PDF file- urmarea unui viol, - cei care au avut „nenorocul” de un diagnostic prenatal ... Studiu biblic ... după caz, a materialelor

Miluiește-mă, Doamne, pe mine, Irod cel nou…Se apropie Crăciunul pentru necredincioși, cunoscut și

sub numele de Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru puținii dreptmăritori creștini ce-au mai rămas în lumea asta nebună și iubitoare peste măsură de păcate și patimi împotriva firii.

Toți aleargă, ca ieșiți din minți, ca de Crăciun să aibă: haine noi, încălțăminte nouă, telefoane noi și cât mai so-fisticate, mașini noi, de ce nu, și cât mai multă și mai bună hrană pentru trup. Dacă vezi zilele acestea aglomerația din marile magazine, ai zice că toată lumea face masă mare cu sute de invitați. Dar nu e așa, ci astfel înțelege lumea postmodernă acest praznic luminos ce ne bate la ușă: să ai și mai puțin, SĂ FII.

Nu e „nimic nou sub soare” că noi, cei de azi, mai mult avem decât suntem. Valorile bătrânilor le-am pierdut pe drum, în goana după înavuțire. Vorba populară: „Să fii

domn nu-i de mirare, să fii om e lucru mare!”Ori tocmai aici ne împotmolim cu toții și o spun cu

durere în suflet și lacrimi în ochi: DE CE nu mai căutăm să fim OAMENI? Poate unii sceptici, ce văd omul ca fiind rău, vor spune că omenia e de prisos, e demodată, nu are loc în societatea actuală, pentru că „dacă ești bun, ești luat de prost.”

Știm însă că Domnul, Făcătorul a toate câte sunt, pe pământ și în cer, nu greșește, El le-a făcut pe toate „bune foarte”, cum scrie Moise în Cartea Facerii. Așadar, omul, chiar și după căderea în păcat și pervertirea firii sale, este în esență bun. Însă liber fiind, el poate urma Calea binelui sau pe cea a răului, poate alege Adevărul sau pe „tatăl minciunii”, pe Hristos sau pe mamona, Viața sau păcatul, a cărui plată este moartea!

Apropo de moarte, vorba poetului Ioan Alexandru, fondator Provita: „Celebrul vers 17 din Ieremia 20 l-am citat și l-am propus să fie mottoul congresului mondial: cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ți devină mormânt.”

Cu toții plângem când vedem copii părăsiți, flămânzi, goi, desculți, abuzați fizic, verbal sau emoțional, copii de care unii adulți își bat joc, uitând de Dumnezeu, Cel ce a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.” Dar pe copiii al că-ror mormânt este pântecele mamelor lor cine îi plânge? Lipsiți de un strop de dragoste, de o rază de lumină, de creștinescul Botez și de un nume, acești prunci nedoriți de părinții lor sunt adesea aruncați la gunoi sau incinerați. Cei ce ar dori să-i jelească nu au parte nici măcar de un mormânt unde să răsădească o floare sau să aprindă o lumânare de ceară curată.

Dar cine sunt acești prunci nedoriți de părinți, dar doriți de Cel care le-a dat viață? Ei sunt:

- rodul unui incest, - urmarea unui viol, - cei care au avut „nenorocul” de un diagnostic prenatal

nefavorabil, - cei catalogați drept copii cu malformații de tot felul,- cei zămisliți din curvie sau cum spune poporul, „din flori”, - cei concepuți în urma unei relații adulterine, - cei ai căror părinți sunt ei înșiși niște copii, - cei pierduți prin avort spontan cauzat de folosirea

îndelungată de anticoncepționale,- cei din sarcini extrauterine uneori lipsite de

nevinovăție, - cei lipsiți de apărare în fața sfaturilor criminale pe

care mama le primește din partea partenerului, a soțului, a familiei sau a unor prieteni „binevoitori”,

Cortinuare în pagina 11

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine

la Tatăl decât prin Mine”.(Ioan 14, 6)

Periodic de spiritualitate şi atitudine creştină ortodoxă, editat de Parohia Înălţarea Domnului, Tîrgu-Jiu, judeţul GorjAnul V, nr. 52, decembrie 2013

„Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne;în vecii vecilor Te vor lăuda”. (Psalmi 83, 4)

Despre dragostea de Dumnezeu și de aproapele ......................... pag. 2Despre statornicia în dreapta credinţă............................................ pag. 3 Poesis ............................................................................................ pag. 4Despre moştenirea veşnică ........................................................... pag. 5Colind ............................................................................................. pag. 6Păhărelul cu nectar ........................................................................ pag. 7Cuvânt la duminica dinaintea Nașterii Domnului ........................... pag. 8Mănăstirea Tismana ...................................................................... pag. 9Cuvânt la duminica după Nașterea Domnului ............................. pag. 10Colțul de lectură ziditoare de suflet ............................................. pag. 11Colțul cinefilului ortodox ............................................................... pag. 11 Grupul de tineri ............................................................................ pag. 12 Studiu biblic ................................................................................. pag. 12

CUPRINS:

Editorial

Calea ÎnĂlȚĂrii

2 Calea ÎnĂlȚĂrii, anul V, nr. 52, DeCeMBrie 2013

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Acolo unde se înmulțește păcatul, scade iubirea, spune Mântuitorul Hristos: „Din pricina înmulțirii fărăde-legilor, iubirea multora se va răci.” (Matei 24, 12) Unde se înmulțește virtutea, iubirea crește. Fiecare trebuie să se cerceteze cum stă în fața poruncii de a iubi pe Dum-nezeu și pe aproapele, să se întrebe despre aceasta și să căutăm să înlăturăm orice pricină care împuținează iubirea.

De avem dragoste, rămânem în Dumnezeu și Dum-nezeu în noi, iar cu mila și ajutorul Său să ne facem purtători de Dumnezeu, purtători de dragoste.

Părintele Marius Olivian TănasieSursă foto: Sfânta Evanghelie

Despre dragostea de Dumnezeu și de aproapele

„În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.” (Matei 22, 40)

Toată Legea și Proorocii se cuprind în cea mai mare poruncă, a dragostei. Ceea ce Mântuitorul îi răspunde legiuitorului spune mai târziu și Sfântul Ioan Evanghe-listul: „Dumnezeu este dragoste și cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.” (I Ioan 4, 16)

Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, arată că dragostea dumnezeiască este cea mai mare virtute: „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragos-tea.” (I Cor. 13, 13) Dragostea este plinirea Legii și legătura desăvârșirii. (Coloseni 3, 14)

Omul, de-ar avea toate darurile și toate faptele bune, fără dragoste nu are nimic și nimic nu folosește fără iubire de Dumnezeu. Pentru omul credincios, dragostea de Dumnezeu devine comoară de neprețuit. Toate virtuțile ajută mintea omului să câștige dragos-tea dumnezeiască, dar mai presus de toate, rugăciu-nea curată prin care mintea zboară la Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune: „Dragostea se naște din rugăciune.” Cel ce a dobândit neprețuita virtute a dragostei, mai întâi are îndelungă răbdare, „nu pizmuiește, nu se semețește, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (I Corinteni 13, 4-7) Cel ce are dragoste ajută pe săraci, ajută pe bolnavi și străini, face binele tuturor, mângâie pe cei necăjiți, iartă pe cei ce l-au necăjit, se roagă pentru cei ce-i fac rău, se jertfește pe sine pentru alții.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuși, deși nu are plăcere de patimile încă necurățite ale aproapelui.”

Deci Scriptura și Sfinții Părinți ne învață că dragostea nu face rău aproapelui, ci ne arată cum să-l iubim ca pe noi înșine. Din dragostea de Dumnezeu se naște dragos-tea față de aproapele și e nedespărțită de ea. Dragostea de Dumnezeu nu are hotar, după cum nici Dumnezeu cel iubit nu are hotar sau măsură, dar dragostea față de aproapele trebuie să aibă măsură, căci dacă iubim fără măsură pe aproapele, aceasta ne desparte de dragostea de Dumnezeu și ne poate aduce mare pagubă.

A iubi oricum, doar ca să iubim, a iubi întâmplător, a iubi fluctuant nu înseamnă de fapt a împlini porunca iubi-rii. Împlinim porunca iubirii doar atunci când ținem seama de Cel ce ne-a dat porunca iubirii, adică de Dumnezeu. Cei care trec de diferendele dintre oameni, aceia care nu țin seama de înclinări anume, aceia țin seama doar de faptul că Dumnezeu ne poruncește să ne iubim. Numai dragostea este cuprinzătoare și acesta este înțelesul pe care trebuie să-l învățăm din cuvântul Sfântului Apostol Pavel și pe care fiecare trebuie să-l poarte ca să aibă sufletul plin de iubire.

Fondator: Biserica „Înălțarea Domnului”, Tîrgu-Jiu, str. Victoriei-Săvinești (zona Paralela 45). Telefoane: 0723.523.449, 0745.400.586

ISSN 2068 – 8350, ISSN-L = 2068 – 8350

Redactori: • Preot paroh Marius-Olivian Tănasie • Preot Gheorghe Ionașcu • Monica și Radu Buţu • Lavinia Blîndu • Tiberiu Grigoriu – DTP • Dumitra Groza • Elia David.

web:www.BisericaInaltareaDomnuluiTgJiu.WordPress.com

Redacţia are dreptul luării deciziei de publicare şi stabilirii datei şi formei de apariţie, integrală sau parţială, după caz, a materialelor primite spre publicare.

NU se vor publica materiale cu conținut neortodox! Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea pentru textele pu-

blicate revine în exclusivitate autorilor. De asemenea, trebuie respectată legea dreptului de autor.

Revista este disponibilă și pe site-ul Bisericii! Notă: Cei care doresc să publice în revista noastră pot tri-

mite materialele la adresa [email protected]. Trebuie respectate următoarele condiții de redactare: o pagină, font – Times New Roman, mărime 12, cu diacritice. Data-limită: 15 ale fiecărei luni pentru nr. lunii următoare!

1 DeceMbrIe – DuMInIcă – Sf. Proroc nauM; Sf. cuv. fIlaret cel MIloStIv – DuMInIca a Xv-a

DuPă ruSalII (Porunca cea MaI Mare DIn lege); Dezlegare la Peşte – Sf. ev. MateI 22, 35-46

3Calea ÎnĂlȚĂrii, anul V, nr. 52, DeCeMBrie 2013


Despre statornicia în dreapta credinţă

Precum un om care vede, dar ţine ochii închişi şi păşeşte lovindu-se de pietre şi tot felul de obstacole, asemenea unui orb, care, în cea mai strălucitoare lumină a soarelui, cade în prăpastie, aşa este cel vrednic de toată osânda, întrucât în mod voit este orb, cel ce nu poartă grijă de mântuirea sa. Cu atât mai gravă este osânda unei astfel de orbiri voite, cu cât pierzarea pe care o pricinuieşte orbirea aceasta nu se referă la viaţa cea trecătoare, ci la mântuirea sufletului şi la viaţa veşnică.

„O asemenea orbire a arătat faţă de problema mântuirii şi mai-marele sinagogii pe care ni-l aminteşte Sfânta Evanghelie de astăzi. Acesta, întunecat de patima invidiei, care-i stăpânea inima împotriva lui Iisus, nu numai că şi-a închis urechile ca să nu audă înţelepciunea Lui negrăită, nu numai că şi-a pecetluit ochii ca să nu vadă acea lucrare dumnezeiască a minunilor Lui, capabile să întoarcă orice inimă la credinţă şi la respectul pentru Persoana Sa dumnezeiască, dar L-a şi osândit cu îndrăzneală obraznică înaintea poporului, acuzându-l de încălcarea Legii. Şi s-a purtat aşa pentru că a săvârşit minuni împotriva zilei sâmbetei şi a vindecat cu un singur cuvânt o femeie nenorocită, cuprinsă de o boală incurabilă, care o chinuia de optsprezece ani: «şase zile sunt în care trebuie să lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei». Acum voiţi o altă orbire mai mare sau, ca să grăiesc mai bine, o altă nesimţire decât aceasta care-l stăpânea pe acel nesăbuit conducător al sinagogii, în acea sinagogă unde a învăţat şi a făcut minuni Ii-sus? Câţi asemenea lui însă se găsesc chiar în Biserica noastră, care-şi închid ochii lor la luminile credinţei noastre, ca să nu vadă minunile ei, şi-şi pecetluiesc auzul lor, ca să nu audă învăţăturile ei cereşti?” (Procopie Megalospileotul, Omilie despre statornicia pe care o datorăm faţă de evlavia sfintei noastre credinţe, Predici ale Sfinţilor Părinţi la duminicile de peste an, trad. Pr. Victor Manolache, Ed. Egumeniţa şi Cartea Ortodoxă, 2009, pp. 317-318).

Credinţa creştină nu este o credinţă simplă, ca oricare altele care sunt întemeiate de oameni, şi din această cauză ar putea să nască în mintea noastră vreo îndoială, ci este credinţă cerească, care nu acceptă nicio mişcare de ezitare sau îndoială. Şi cauza acestei siguranţe imbatabile este adevărul dumnezeiesc pe care este fundamentată această credinţă sfântă a creştinilor. Însuşi Dumnezeu întrupat ne-a descoperit această credinţă, de asemenea El Însuşi a înte-meiat Sfânta Biserică şi prin mijlocirea ei ne-a dăruit-o nouă. Iată un fapt minunat pe care îl consemnează Sinaxarul când face pomenirea Sfântului Mucenic Romano şi a copilului Varula (+303) la 18 noiembrie: „Acesta trăia în zilele lui Maximian (305-313) şi, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de râvnă dumnezeiască aprinzându-se, oprea nu numai poporul păgânesc din Antiohia, ci şi pe însuşi dregătorul Asclipiade, de a intra în capiştea idolilor, zicând: «Nu sunt idolii dumnezeu, ci unul este adevăratul Dumne-zeu, Iisus Hristos». Deci, l-au bătut peste gură şi, spânzurându-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul răbda cu vitejie, mărturisind pe Hristos Dumnezeu şi defăimând pe dregător. Şi era acolo un copil creştin, cu numele Varula. Şi căutând Mucenicul la copil a zis dregătorului: «Mai priceput este copilul acesta decât tine, om bătrân». Şi dregătorul, chemând pe copil la sine, i-a zis: «Pe care Dumnezeu cinsteşti?» Iar copilul a răspuns: «Pe Hristos cinstesc». Şi l-a întrebat iarăşi dregătorul: «Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai mulţi?» Copilul a răspuns: «Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu Iisus Hristos». Dregătorul

iarăşi a zis: «Prin ce este mai bun Hristos, decât toţi zeii?» Iar copilul a răspuns: «Cu aceasta este mai bun Hristos: că este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit şi ne-a mântuit pe noi toţi, iar zeii voştri sunt diavoli». Şi se minunau toţi de acel copil şi de cuvintele lui cele înţelepte. Deci, a poruncit dregătorul să bată pe copilul acela cu vergi, fără milă, fiind şi mama sa de faţă la pătimirea fiului ei. Iar el, poftind apă, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: «Nu bea, fiul meu, dintru această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie». Şi mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului şi i-a tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, şi, după ce i-au tăiat-o, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci chiar fără limbă grăia lămurit, mulţumind lui Dumnezeu. Deci, aflându-se de această minune a Sfântului şi la împărat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat în temniţă şi aşa a părăsit această viaţă, luând cununa muceniciei”. „Deci iată cel mai frumos răspuns pe care trebuie să-l dea un creştin celor care se întâmplă să-l întrebe într-un mod asemănător despre adevărul credinţei noastre. Cine te-a convins că Hristos este Dumnezeu adevărat, că este Fiul lui Dumnezeu, că a murit pentru mântuirea lumii, că a înviat a treia zi, că urmează să vină să judece întreg neamul omenesc? Cine m-a convins? Maica mea, Sfânta Biserică. Şi ea a aflat-o de la Însuşi Dumnezeu. Iată cum s-au desfăşurat lucrurile: Iisus Hristos a descoperit tainele credinţei Sfinţilor Apostoli, apostolii le-au lăsat Bisericii, iar Biserica ne-a învăţat pe noi. «Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă» (I Tim. 3, 16).

Astfel învaţă despre Biserică Sfântul Pavel. Şi, dacă lucrurile nu se întăresc atât prin auz, se întăresc prin vedere. Pentru că,

dacă se presupune că auzul poate fi înşelător, nu poate să fie la fel şi vederea. Deci Biserica noastră crede în cele pe care Apos-tolii le-au văzut cu ochii lor la Hristos şi le-au pipăit cu mâinile lor: «Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa S-a arătat şi am văzut-O şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi S-a arătat nouă» (I Ioan 1, 1-2). O asemenea mărturie dă în Biserică Sfântul Ioan Teologul. Adică faptul că aceia au crezut ceea ce au văzut cu ochii lor la Hristos şi ceea ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a văzut cu ochii Lui în sânurile părinteşti: «Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut» (Ioan 1, 18). Ne spune din nou despre această temă însuşi apostolul. Prin urmare, este evident că noi credem lucruri nu atât auzite, cât văzute şi pipăite” (Ibidem, pp. 320-321).

Părintele Gheorghe IonașcuSursă foto: Sfânta Evanghelie

8 DeceMbrIe – DuMInIcă – Sf. cuv. PataPIe; Sf. Ier. SofronIe, ePIScoPul cIPruluI; Sf. aP. cezar, tIhIc şI onISIfor – DuMInIca

a XXvII-a DuPă ruSalII (tăMăDuIrea feMeII gârbove); Dezlegare la Peşte – Sf. ev. luca 13, 10-17

Calea ÎnĂlȚĂrii, anul V, nr. 52, DeCeMBrie 2013


4

O copilă minunată A trăit pe-acest pământ S-arate în lumea toată Ce e-n lume bun şi sfânt.

S-a născut în Târnovo (1206)Din părinţi creştini, bulgari,Simpli cu învăţătura,Cu-ndeletnicirea de plugari.

Măicuţa ei a învăţat-o Lucruri demne de urmat;Ascultătoarea fetiţăÎn cuget şi le-a fixat.

Că „cei şapte ani de-acasă”Viaţa-n bine i-au marcatRămânând ea credincioasă,Cu sufletul neîntinat.

Când vrednica ei măicuţăLa Domnul, sus, s-a mutat,Filofteia era micuţă,Însă sfaturile n-a uitat.

Această frumoasă stâlpareRoade vrednice-a adunatCum, mama, prin educare,În suflet le-a semănat.

Lucrarea faptelor bune În minte şi-a-ntipăritŞi cu-atâta dăruireTot timpul le-a săvârşit.

La biserică mergeaRugându-se neîncetat.Sfânta Scriptură asculta,Trăind în mod minunat.

Miluia pe cei sărmaniŞi îmbrăca pe cei goi.Sătura pe cei flămânzi,Ajutându-i în nevoi.

Candela sufletului săuŞi-a împodobit-o frumos,Agonisindu-şi untdelemnPentru primirea lui Hristos.

Ca „fecioarele-nţelepte”Fapte bune-a dobândit.Intrarea-n „cămara Mirelui”Permanent şi-a pregătit.

Fecioria cea trupeascăPăstrând-o neîntinată,Curăţia sufletească,A rămas nealterată.

Cu statornicie şi răbdareSăvârşea fapte aleseŞi din scurta ei viaţă, (12 ani)Roade dulci pot fi culese.

Urâtorii binelui Curând s-au mobilizat Şi pe mama vitregăSpre rele au îndemnat.

N-o iubea pe FilofteiaŞi nici nu o înţelegea;Văzându-i milostivirea Mai mereu o pedepsea.

O bătea de multe ori Sau tatălui o pâra,Instigându-l la mânie,Căci diavolul o învăţa.

Buna copilă răbdaŞi fără vreo ezitare,Hainele şi le împărţeaCelor goi spre îmbrăcare.

Şi din bucate dădea Flămânzilor de pe drum,Căci cu dragoste-i hrănea,Având ea un suflet bun.

Împlinea cu bucurie Sarcinile ce avea Şi zi de zi la câmpie,Hrană tatălui ducea.

De multe ori mai puţină,Iar el rău s-a supăratŞi pe a lui femeie Uneori chiar a mustrat,

Femeia asigurându-l Că-i trimite îndeajuns,Îndoiala biruindu-l,De un gând rău e pătruns.

Şi diavolul încolţeşte Dorinţa de răzbunare;Urmărind pe Filofteia Când îi aducea mâncare.

Văzând propria copilăDin mâncare împărţind,Se mânie, fără milă,Dragostea părintească uitând.

Dă cu barda de departe,Având mintea-nceţoşatăŞi rănind-o la picior,Sfânta a căzut îndată.

Însă feciorescul trupCu slavă cerească-a strălucit,Încât ticălosul tatăS-a înspăimântat cumplit.

Şi-a rămas mut de uimirePentru ceea ce-a văzut:Acea lumină divinăŞi răul ce l-a făcut.

Ar fi vrut ca să-l îngroape,Dar nu l-a putut mişca.Nici nu a-ndrăznit, de frică,Să se poată-apropia.

A alergat în cetatePe-arhiepiscop vestindDespre minunatul trup,În lumină strălucind.

Toţi oamenii au venitŞi ofrande au adus:Rugăciuni, făclii, tămâie,Proslăvind pe Cel-de-Sus.

Sfântul trup vrând să-l ridice,Cu toţii au constatat,Că, deşi era uşor,Dumnezeu l-a-ngreunat

Mult mai mult decât era;Piatră de moară s-a făcut.Au slăvit pe DumnezeuŞi că-i minune-au cunoscut.

Au început să-i vorbeascăCa şi cum ar fi fost vie,Pomenind sfinte lăcaşuri În care ar vrea să fie,

Atât de partea bulgarăCât şi de partea română,Ea, peste Dunăre, la Argeş,A dorit ca să rămână!

Trupul i s-a uşuratŞi-atunci toţi au înţeles,Că, Biserica Domnească,Muceniţa Filofteia a ales.

Pe Radu Vodă-au înştiinţatDe minunea săvârşităŞi de credinciosul domnitor,Cu credinţă-a fost primită.

Dumnezeu ne-a dăruitÎncă-un minunat odor;Cu evlavie-a fost primit,Să ne fie de-ajutor!

Şi Sfântul Neagoe Basarab,Când lucrările a terminatLa Mănăstirea Curtea de Argeş,Sfintele Moaşte-a aşezat (1517),

Unde se află şi astăzi Priveghindu-ne mereu,Mijlocind de-atâţia aniSus, la Bunul Dumnezeu.

Oricine are nevoieŞi o roagă cu credinţă,Grabnic sare-n ajutor Împlinind a lor dorinţă.

Nesecat izvor de binefaceriPentru neamul românescVa rămâne peste veacuriTrupul său cel îngeresc.

de D

umitr

a Gro

zaSfânta Muceniţă filofteia (curtea de argeş)



Despre moştenirea veşnică

Sfântul Grigorie Palama spune că, atunci „când Fiul lui Dumnezeu Cel Unul Născut S-a întrupat din iubire pen-tru noi din Fecioara Maria, prin vieţuirea Lui în trup a desă-vârşit legea dată prin Moise (cf. Mt. 5, 17). A întregit Legea, dând Legea harului, şi a preschimbat astfel acea Lege veche în propria noastră Biserică. Atunci neamul evreilor a fost scos din Sfânta Biserică şi în locul acestora am intrat noi, cei aleşi dintre neamuri. Şi Domnul ne-a unit împreună cu El şi cu Părintele Său, adică ne-a cuprins ca fii şi fraţi adevăraţi, chiar şi părinţi ai Lui. Oh, negrăită iubire de oameni! Într-ade văr, spune că: «Cel ce face voia Tatălui Meu Cel din ceruri, acesta este şi fratele şi sora şi mama Mea» (cf. Mt. 12, 50). Astăzi însă îi prăznuim în Biserică pe protopărinţi, dintre care cei mai mulţi au aparţinut neamului evreilor. Din ce pricină? Pentru ca toţi să afle că iudeii n-au fost dezmoşteniţi şi neamurile n-au fost înfiate pe nedrept, nici împotriva raţiunii, nici cu nevrednicie de către Dumnezeu, Care le săvârşeşte şi le rânduieşte pe acestea. Ci, aşa cum dintre neamurile chemate sunt număraţi printre rudeni-ile lui Dumnezeu doar cei care ascultă, la fel şi neamul Israel şi toţi care s-au tras din Adam până la această generaţie sunt mulţime multă, însă adevăraţii israeliţi sunt cei care au trăit după voia lui Dumnezeu, «ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi legea şi închinarea şi făgăduinţele» (cf. Rm. 9, 3-7)” (Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, Omilie la Duminica Protopă-rinţilor, Predici ale Sfinţilor Părinţi la duminicile de peste an, trad. Pr. Victor Manolache, Ed. Egumeniţa şi Cartea Ortodoxă, 2009, pp. 331-332).

De aceea, trebuie să înţelegem din această pildă că toţi suntem chemaţi la cunoaşterea lui Dumnezeu, la moştenirea Împărăţiei Cerurilor care este prilej de bucurie veşnică. Cei care au refuzat invitaţia, unul pentru iubirea de bogăţie, altul pentru îndulcirea cu cele pământeşti, pe care refuză să le părăsească cu voie liberă, nu se vor învrednici nici de Cină, adică de bucuria comuniunii cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, a cărei prefigurare şi pregătire o face Cina de pe pământ, adică Sfânta Liturghie. „Căci acela care a cumpărat «ţarina» şi acela care a cumpărat «perechile de boi», iubitori de bogăţie se înţeleg a fi, iar

cel care şi-a luat «femeia» [iubitor de îndulcire]. Iar dacă voieşti, «ţarină» cumpără cel care, pentru înţelepciunea lumii, nu primeşte taina. Că «ţarină» este lumea aceasta şi mai simplu a spune: firea [cea văzută]. Iar cel ce firea o vede, pe cele mai presus de fire nu le primeşte. Deci fariseul «ţarina» poate văzând-o, căutând adică spre legile firii, n-a primit «Fecioară să nască Dumnezeu», pentru că era lucru mai presus de fire. Încă şi toţi cei care se laudă întru înţelepciunea cea dinafară, din pri-

cina «ţarinii» acesteia, adică pentru fire [firea văzută], n-au cunoscut pe Iisus, Cel Care a înnoit firea. Iar prin cel care «cinci perechi de boi a cumpărat» şi le cearcă pe dânsele, este înţeles şi omul cel iubitor de trup, care pe cele cinci simţuri ale sufletului cu cele ale trupului şi le-a înjugat; şi sufletul, trup l-a făcut. Pentru aceasta, ca unul care la pământ – adică la cele pământeşti – este pironit şi se îndeletniceşte, nu voieşte a se împărtăşi de Cina cea duhovnicească…

Iar cel care pentru «femeie» cade, acesta este iubito-rul de îndulcire şi de desfătare, care de trup – care este împreună slujitor al sufletului – este pironit; şi, fiindcă este întru el, ca şi cum ar fi lipit de dânsul, lui Dumnezeu a-I plăcea nu poate” (Sfântul Teofilact, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, Ed. Sophia şi Cartea Ortodoxă, Buc. 2007, p. 203).

Părintele Gheorghe IonașcuSursă foto: Sfânta Evanghelie

15 decembrie – Duminică – Sf. Sfinţit Mc. elefterie, episcopul Iliriei; Sf. Mc. antia şi Suzana – Duminica a

XXvIII-a după rusalii (a Sfinţilor Strămoşi); (Pilda celor poftiţi la cină); (Dezlegare la peşte) – Sf. ev. luca 14, 16-24

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci totul este acum gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.”



25 decembrie – miercuri – naşterea Domnului (crăciunul) – harţi – Sf. ev. Matei 2, 1-12

26 decembrie – Joi – Soborul Maicii Domnului; Sf. cuv. nicodim de la tismana; Sf. Ier. eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei – Sf. ev. Matei

2, 13-23 (fuga în egipt) -a cuviosului – Sf. ev. Matei 11, 27-30

27 decembrie – vineri – Sfântul apostol Întâiul Mucenic şi arhidiacon ştefan; Sf. cuv. teodor

Mărturisitorul (harţi) – Sf. ev. Matei 21, 33-44

„Dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusa-lim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind împăratul Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el; şi adunând pe toate căpete-niile preoţilor şi cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să Se nască Hristos? Iar ei i-au răspuns: în Betleemul din Iudeea, căci aşa este scris prin proorocul: şi tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul, care va paşte poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă-L veţi afla, să mă vestiţi şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat şi iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă şi văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat Lui; apoi, deschizându-şi visteriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, primind înştiinţare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.”

Radu Gyr

Colind

A venit şi-aici Crăciunulsă ne mângâie surghiunul.Cade albă nea peste viaţa mea,peste suflet ninge.Cade albă neapeste viaţa meacare-aici se stinge.Tremură albastre stelepeste dorurile mele. Dumnezeu de susîn inimi ne-a pus pâlpâiri de stele.Dumnezeu de susîn inimi ne-a pus numai lacrimi grele.Maica Domnului Curată,ad-o veste minunată! Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag

ca o zi cu soare.Zâmbetul tău dragîl aşteaptă-n prag cei din închisoare.Steaua prinde să luceascăpeste ieslea-mpărătească.Şi din nou trei magi varsă din desagiaur şi tămâie. Îngerii de susmagilor le-au pus cerul sub călcâie.Lumea-n cântec se deşteaptă,pe Mesia Îl aşteaptă.Zâmbete cereştiintră pe fereşti,vin în orice casă.Şi în orice gândarde tremurândcâte-o stea sfioasă.Numai temniţa posacăa-mpietrit sub promoroacă.Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,Cerul nu s-aprinde.Pentru osândiţi,Îngerii grăbiţiNu aduc colinde.Peste fericiri apuseTinde mila ta, Iisuse.Cei din închisoriTe-aşteaptă-n zorisă le-aduci lumină.Cei din închisoriTe aşteaptă-n zori,pieptul lor suspină.O, Iisuse Împărate,iartă lacrimi şi păcate!Vină să-nchizi uşorrănile ce dor,visul ni-l descuie.Noi Te-om aştepta, căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

www.fericiticeiprigoniti.net



Păhărelul cu nectar

Fiecare copil are o steaca steaua aleasă a Pruncului Sfântși-n colțurile ei luminoasestau pitite mii de cuvinte frumoaseun decalog pentru cei miciscris de îngerii buni pentru pitici.Nu vei găsi trebuie să faci sau n-ai voie ci caută, găsește, încearcăcăci totul în viață se-nvață în joacăSă știi să zâmbești ca floarea, razei de soareSă crești ca iarba după o ploaieSă fii bun cu jucăriile toateSă știi să fii frate pentru orice frateSă fii curat ca firul de rouăSă aduci bucuria într-o lume nouăSă fii simplu și blând ca noaptea seninăSă fii curajos, să crezi în luminăSă stai neclintit în faptele buneSă încerci să schimbi tot ce-i rău în bineȘi printre toate aceste cuvinteSteaua trimite o dată pe an – de Crăciunun dar sau mai multeCopilului care-a fost cuminte.

Monica Buțu

O faptă bună, fetiţa mea,a fost atunci când ai mângâiat,pe zdrobita lui cochilie,un melc…mai mult decât supărat

O faptă grozavă ai făcut,mă tem,şi atunci când ai dat furniciide pe un perete…dumicatul tău de pâine cu untşi cu gem

Ce faptă minunată – îţi aminteşti? -ai făcut atunci când te-ai rugatpentru mine…ca să te ajut să mai creşti

fiecare copil are o stea

care este cea mai mare faptă bună?

E drept, acum că ai crescut,faptele bune s-au cam împuţinat,dar au sporit, copila mea,în iubirea care le face să fie

mari cu adevărat.http://scaraluimic.blogspot.ro/

Elia David



Cuvânt la duminica dinaintea Nașterii Domnului

„Hristos Se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul.” (Catavasia I a praznicului)

Întâmpinăm cu bucurie marele praznic al Nașterii lui Hristos, Care a înnoit lumea și a chemat pe oameni la o viață de credință și de tărie nouă. Nu este praznic pentru creștini care să aducă atâta bucurie în sufletele noastre și în casele noastre ca Praznicul Crăciunului. Copiii noștri se pregătesc să ne vestească minunea Nașterii de la Betleem prin cântece de stea, tinerii prin colindele cele mai frumoase.

Mamele noastre ne împodobesc casele cu icoane și miros de tămâie. Preoții ne vestesc și ei apropiata venire a lui Hristos pe pământ, umblând cu icoana Nașterii Domnului prin casele noastre. Toți ne silim să mergem la biserică cu toți ai familiei, toți ne împăcăm unii cu alții, toți ne pregătim să primim curați pe Hristos în sufletele noastre.

Biserica noastră Ortodoxă se pregătește cu grijă și vrednicie pentru această sărbătoare, cu post pregătitor de șase săptămâni, pe care fiecare îl ține după putere. Însă Iisus Hristos nu intră în casele unde este vrajbă, ură și răutate. Nu vine la cei care nu se roagă, nu fac milostenie, nu se spovedesc și nu merg la biserică. Nu merge la cei care iubesc păcatul, care au inima împietrită, unde e necredință și îndoială. De aceea, ascultând glasul Evan-gheliei care ne spune: „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Ce-rurilor” (Matei 3, 2), suntem îndemnați la o permanent curăție, la o naștere din nou. A zis Prorocul Isaia: „Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui.” Avem mărturie, de vom suspina pentru că am păcătuit, ne vom mântui.

Osteneala postului și pregătirii noastre duhovnicești se vede

în mulțimea lacrimilor de pocăință. Deci nu deznădăjduim, dacă avem ca maică pocăința, cum spune Sfântul Efrem Sirul.

Fericit este omul care astfel se pregătește de Nașterea Dom-nului, omul care mereu se întoarce la pocăință, părăsind păcatele. Bucatele cele de multe feluri care ne îmbie la Masa Domnului sunt înfrânarea, postul, privegherea, rugăciunea întinsă și su-punerea cu smerenie. De acestea Se îndulcește Dumnezeu mai mult decât de celelalte jertfe. Lucrarea faptelor bune este „pâinea Stăpânului”, spune Sfântul Apostol Pavel.

Sfântul Efrem Sirul spune: „Mare topitoare este pocăința, primește aramă și o schimbă în aur, primește plumb și dă argint.” Pocăința noastră Îl face pe Dumnezeu milostiv. Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ în trup, ca să ne liniștească mințile, să împace popoarele, să spele păcatele și să mântuiască. În dragostea dumnezeiască a Fiului, El slujește și ne mântuiește, omul cuprins de dragoste slujește și se mântuiește.

Sărbătoarea Crăciunului ne învață cum să ne formăm trăirea noastră sufletească, despre chipul în care trebuie să sărbătorim. Sărbătoarea adevărată pentru noi este conștiința curată, atunci fiecare zi devine pentru noi sărbătoare. De aceea, „scuturând tina de pe ochii minții, vede pe Cel ce este și se învață cunoștința Duhului”, Duhul care S-a pogorât peste Preasfânta Fecioară Se pogoară și peste sufletele cele preamăritoare de Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu S-a preamărit prin Însăși coborârea Sa pe pământ, dar preamărirea Sa rămâne străină de noi dacă nu ne coborâm și noi în adâncul smereniei.

Gânduri de felul acesta să le avem în minte când stăm în fața Praznicului Nașterii Domnului ca să vedem cât suntem de ostenitori spre cele bune, pentru schimbarea cea bună, și de ne vom cunoaște starea și vom găsi lipsuri, să ne dorim mai mult, să ne silim mai mult să fim învredniciți de bucuria îngerilor, a păstorilor, a magilor închinători la Ieslea Betleemului. Amin.

Părintele Marius Olivian Tănasie

SCRISOAREA a II-a – despre șansele de recuperare a homosexualilor

„Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la stră-mutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei din care S-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevoind să o vădească, a vrut s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: Iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.”

22 decembrie – duminică – Sf. Ier. Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. anastasia; Sf. Mc. hrisogon şi teodota – Duminica dinaintea naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului), Dezlegare

la peşte – Sf. ev. Matei 1, 1-25 (genealogia Mântuitorului)

24 februarie – Duminică – Întâia și a doua aflare a Cinstitului Cap al Sf. ioan Botezătorul – Duminica a XXXiii-a după rusalii (a Vameșului și a Fariseului) –

Sf. ev. luca 18, 10-14; (Începutul Triodului)



Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşeză-mânt monahal din Ţara Românească, având un rol primordial în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Ea reprezintă un monu-ment de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre strămoşeşti, un edificiu de prea frumoasă artă străveche, dar şi de apărare a Olte-niei, de înalt patriotism.

„Veniţi la Tismana: linişte, dumbrăvi minunate şi ape curgătoare ce ţâşnesc de pretutindeni.”

G. Sfetea „… o lume de închipuiri, de basm.”

Alex. Vlahuţă

Străbătând Comuna Tismana, în capătul ei ni se înfăţişează într-un peisaj fermecător Mănăstirea Tismana, asemenea unui castel medieval cu basti-

oane la colţuri. Ea este aşezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura întunecată a Peşterii Sfân-tului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca. 40 m în râul Tismana.

„Iată cea mai veche şi mai măreaţă din toate mănăstirile de peste Olt.”

Grigore Alexandrescu

„… măreţ cuib al Basarabilor.” George Coşbuc

Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de istorie, artă şi sfinţenie, a apărut pe teritoriul ţării noastre cam în acelaşi timp cu întemeierea Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori români Basarabi, după îndemnul şi străduinţa Cuviosului Nicodim. Dându-şi seama de pericolul prozelitismului catolic şi a mahomedanismului, ei au hotărât întărirea graniţelor prin înfiinţarea de mănăstiri, ca centre cultural-ortodoxe, unde flacăra răzvrătirii împotriva asupritorilor să fie menţinută permanent.

Cuviosul Nicodim, cu călugării săi şi ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383) a ridicat biserica mare a Mănăstirii Tismana, care va fi sfinţită la 15 august 1377, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului„.

Murind Radu I Basarab (Negru Vodă), mă-năstirea va fi terminată de fiii acestuia, Dan I Basarab (1384-1386) şi Mircea cel Bătrân (1387-1418).

www.mana-stirea-tismana.

ro„Comoara de

mult preț a Mă-năstirii”

„ … În Biseri-că se găseşte o ra-clă de argint, exe-cutată de artistul plastic Gheorghe

Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părti-cele de Sfinte Moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gură de Aur. …

Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaş muzeu al trecu-tului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.”

mitropoliaolteniei.roSursă foto:

www.romanianmonasteries.org

Să cunoaștem comorile gorjuluiMănăstirea tismana



29 decembrie – duminică – Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. cuv. Marcel şi tadeu – Duminica după naşterea Domnului –

Sf. ev. Matei 2, 13-23 (fuga în egipt)Cuvânt la Duminica după Nașterea Domnului

După închinarea magilor de la Răsărit, călăuziți în chip minunat de stea până la Betleem, Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă un moment de jale și încercare. După bucurie vine tristețea. Crăciunul ne-ar fi mai sărac dacă din tabloul Nașterii ar lipsi magii și steaua lor cea minunată.

După „bucurie mare” (v. 10), ni se vorbește despre „plângere și tânguire multă.” (v. 18) Chiar pentru Fecioara Maria și Dreptul Iosif, bucuria este de scurtă durată, căci „iată, îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt, și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.” (v. 13) Îngerul Gavriil, căci despre el vorbim, se arată de mai multe ori lui Iosif și magilor.

Uzurpatorul Irod avea frică mare chiar în fața oricărei umbre ce i-ar fi amenințat tronul, încât ajunsese să înăbușe orice ar fi considerat el că-i amenință stăpânirea. Lucrul acesta nu ne miră când vedem ce vestire îi face îngerul lui Iosif. Ne miră faptul că Irod a luat măsuri extreme și imediate. Irod cel vigilent se dovedește acum încet în reacții, fapt ce-i dă timp Dreptului Iosif să se refugieze în Egipt. Egiptul era locul tradițional unde se refugiau evreii în vreme de cumpănă.

Tradiția spune că Dreptul Iosif, Sfânta Fecioară și Pruncul n-au intrat prea adânc în pământul Egiptului, ci au rămas aproape de graniță, în locul numit Matareea, ce înseamnă „apă rece.” Sfântul Evanghelist Matei ne trimite prin această descriere la spusele profetice ale lui Osea din Vechiul Testament care spunea „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.” (Osea 11, 1) Așa cum a chemat mai întâi din Egipt pe „fiul” alegerii Sale, adică poporul ales, Fiul urmează acum același traseu, venind din Egipt.

Tot poporul cunoștea mânia și cruzimea lui Irod, care erau fără de margini, de multe ori pătându-și mâinile de sângele crimelor sale. Istoricul iudeu Iosif Flaviu ne spune că Irod nu s-ar fi dat înapoi de la nicio cruzime. A ucis un număr mare de cetățeni, de la cei mai de frunte ai poporului până la cei mai apropiați din familie.

În anul 37 î.Hr. Irod se căsătorește cu prințesa hasnoneană Mariam-ne. La presiunea soacrei sale, Alexandra, Irod l-a numit pe Aristobul, cumnatul său, care avea doar 17 ani, în funcția de arhiereu. Cum poporul se atașase de acest ultim descendent hasmoneu, Irod îl îneacă în baie în timp ce-i era oaspete la palatul său din Ierihon, cu prilejul Paștilor.

În anul 29 î.Hr. își ucide soția, pe Mariamne, una dintre cele 10 soții, pe care se pare a iubit-o cel mai mult, iar anul următor și-a ucis soacra, pe Alexandra. După ce fostul rege, socrul său, Ioan Hircan al II-lea, se întoarce din prizonierat, deși fusese mutilat (i se tăiaseră urechile), Irod îl ucide. Aceeași soartă au și fiii săi, Alexandru și Aristobul, strangulați într-o închisoare din Sebaste (Samaria). Chiar cu cinci zile înainte de moartea sa, Irod ucide pe Antipatru, fiul său cu Doris, prima soție. Mai adăugăm uciderea a doi cumnați, soți succesivi ai Salomeei.

În preajma morții, a adunat în Ierihon 500 de fruntași iudei pe care să-i ucidă Salomeea după moartea sa, astfel încât iudeii să nu se bucure de dispariția tiranului lor. Salomeea însă nu i-a înfăptuit această poruncă dementă. Pentru asta venirea în lume a lui Mesia era considerată o amenințare pentru Irod. Astfel că „după timpul pe care îl aflase de la magi”, Irod ucide toți pruncii „de doi ani și mai jos” din Betleem și împrejurimi. (v. 16)

În uciderea pruncilor, Evanghelistul vede o altă profeție împlinită (Ieremia 31, 15): „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă, Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată pentru că nu mai sunt.” (Matei 2, 18) La Rama era un fel de lagăr de unde plecau în con-voaie nesfârșite evreii duși în exilul babilonian. Rahela, soția lui Iacov, mama poporului ales, își plânge fiii duși departe. Ea are mormântul chiar în Betleem, chiar în locul în care Irod a ucis „toți pruncii” mai mici de doi ani. După scurta ședere în Egipt, Fiul lui Dumnezeu, după noua poruncă a îngerului (v. 20), Se întoarce în pământul lui Israel, Se așază la Nazaret, „căci Nazarinean Se va chema.” (v. 23) Nu putem să nu ne referim la „irozii” de astăzi, la ucigașii de prunci, uciși în pântecele maicii lor. Chiar dacă Pruncul Iisus a scăpat de mânia lui Irod, El suferă chinurile morții cu fiecare prunc ucis înainte de naștere.

Să cugetăm mai atent la Evanghelia duminicii acesteia și să fugim de păcatul avortului. Duminica de astăzi este ultima din an, sfârșim un an și începem altul, prilej bun de a îngenunchea înaintea Fiului lui Dumnezeu Care Se odihnește în iesle, în brațele Fecioarei Maria și pe sfintele altare, Care dorește să Se odihnească și în sufletele noastre.

Să-I cerem pace, har, mântuire, bucurie pentru lume și ajutor pen-tru cei în suferință, să-L mărturisim, cântându-I frumoasă cântare de Crăciun: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peșteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.” Amin.

Părintele Marius Olivian Tănasie

(urmare din pagina 12)58. Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână,

şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. 59. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. 60. Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus,

zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia? 61. Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul

şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? 62. Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a

dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului. 63. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem

de martori? 64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El

este vinovat de moarte. 65. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată

cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele.

66. Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului, 67. Şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi

tu erai cu Iisus Nazarineanul. 68. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici.

Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. 69. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă

că acesta este dintre ei. 70. Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau

iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vor-birea ta se aseamănă.

71. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi.

72. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă.

http://bibliaortodoxa.ro

Sfânta evanghelie după Marcucapitolul 14



Urmare din pagina 1

- cei ce așteaptă iubire de mamă de la cea care le va fi călău,

- cei lipsiți de un tată responsabil care, în loc să-i iubească, pe ei și pe mama lor, îndeamnă la avort,

- cei ce au devenit o povară finan-ciară pentru părinți încă dinainte de a se naște (părinții uită vechiul proverb românesc: „Fiecare prunc vine cu bucata sa de pită sub braț” și „cugetă cele rele în inima lor” – Nu mai avem cum să mai hrănim o gură în plus!),

- cei pierduți „cu voie sau fără de voie, cu știință sau cu neștiință” prin avortul multiplu care este procedura fertilizării in vitro (FIV),

- cei ce au venit la momentul nepo-trivit, căci părinții lor, căsătoriți sau nu, nu au încă o casă, stabilitate financi-ară, mașină personală, o carieră sau studiile terminate,

- cei la care aproape nimeni, ori-cum părinții ba, nu se mai gândește cu drag sau ce nume vor purta,

- cei deveniți peste noapte din prunci „sarcini nedorite”, „gheme de celule”, „produse de concepție” sau cum i-o mai numi medicina modernă ca să justifice și să acopere cumva pruncuciderea care este avortul, indiferent de metodele prin care ar fi el efectuat,

- cei omorâți în primele 14 zile de la concepție prin așa zisele „metode contraceptive” (dar de fapt, ABOR-TIVE: pilula de a doua zi, steriletul, etc.),

- cei lepădați de frică, de rușine („Ce va zice gura lumii?” sau „Cum să nasc eu, femeie bătrână?” – adică peste 40 de ani!?),

- cei ce n-au sosit primii (căci după primul copil, lumea deja te întreabă: „Mai faci? Da’ ce, ești nebun? Nu vezi în ce lume trăim?”),

- cei care nu sunt ce își doresc părinții (a se vedea masacrul fetițelor nenăscute din China, unde regimul comunist criminal practică, adesea

forțat, „politica unui singur copil”, iar părinții își doresc un băiat, așa că avortează „cu nemiluita” fetițe),

- cei ce au fost concepuți, deși prezervativul a fost corect folosit,

- cei ce s-au zămislit, deși mama lua anticoncepționale,

- cei „avortați terapeutic!?” (așa inepție sau non-sens greu mai găsești: pe cine vindecă doctorul care rănește mama și ucide pruncul?), cei …

Toate situațiile amintite sunt tot atâtea pretexte, false motive, pe care noi, Irozii de astăzi, le invocăm în încercarea de a ne adormi conștiința pătată de sângele nevinovat vărsat, de a ne scuza în fața noastră și a lumii pentru păcatul comis, pentru mârșavul omor al unei ființe plăpânde lipsite de orice apărare.

Dar în fața lui Dumnezeu, la Înfricoșătoarea Judecată, ce vom răspunde?

Cine ne va lua apărarea? Nu vom avea pe nimeni alături, decât conștiința noastră ce nu va tăgădui toate cele făcute de noi în timpul scur-tei noastre vieți pământești. Așadar ce vom face, ce vom spune?

Sau ce putem face/spune astăzi? Să spunem și noi: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, pe mine, Irod, cel de astăzi, mai plin de cruzime decât cel din vechime, ce a căutat să Te ucidă și pe Tine, Prunc Sfânt!

Să vărsăm lacrimi de regret și de pocăință pentru pruncii uciși de noi sau de ai noștri. Să ne scăldăm sufletul murdar în baia Pocăinței/Spovedaniei.

Să împlinim canonul dat de duhov-nic, oricât de aspru ar fi!

Să convingem o femeie ce vrea să facă avort să nu-și lepede pruncul.

Să facem mi los ten ie după posibilități.

Să postim, să ne rugăm, de la Sfânta Biserică să fim nelipsiți în duminici și sărbători sau oricând programul de lucru ne permite, să punem fapte bune în locul păcatelor

săvârșite… Și mai presus de toate, să nu

mai păcătuim: avortul făcut să fie ultimul, „metode contraceptive” să nu mai folosim, să dăm jos steriletul montat, să ducem de azi înainte o viață de abstinență până la căsătorie, de fidelitate conjuga-lă, de curăție în viața de familie, fără contracepție, fără masturbare, fără a ne păzi de a avea copii, fără perversiuni sexuale, fără relații trupești în zilele de sărbătoare sau de post, o viață intimă sub binecu-vântarea lui Dumnezeu!

Așa ne vom sfinți noi, trup și suflet, așa vom da naștere la „prunci buni” (cum se roagă preotul la Taina Cunu-niei), așa putem avea nădejdea de a intra în Împărăția Cerurilor alături de soțul nostru, de soția noastră și de pruncii dăruiți de Bunul Dumnezeu, niciunul nedorit, niciunul neiubit, niciu-nul fără un rost pe pământ și niciunul fără un colțișor de rai.

Radu Buțu, Asociația Provita Gorj

Colțul de lectură ziditoare de sufletVă recomandăm volumul: Dr. med.

Christa Todea-Gross, Preot prof. dr. Ilie Moldovan – „Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România”, Editura Renaşterea, Cluj-Na-poca, 2008, 445 p., ISBN 978-973-1714-45-5. Cartea este disponibilă gratuit la adresa:

http://federatiaprovita.ro/2011/09/indrumarul-federatiei-provita/

R.B.

Colțul cinefilului ortodoxVă recomandăm filmul moldove-

nesc al lui Nicolae Negară: „11:30”, ce poate fi văzut gratuit la adresa:

http://vox.publika.md/social/1130-un-nou-film-fabricat-in-moldova-508275.html

R.B.

Miluiește-mă, Doamne, pe mine, Irod cel nou…



1. Duminică, 8 decembrie – Proiect nou, ȘCOALA DE DUMINICĂ PENTRU FAMILIE, tema 2 – Taina Cununiei și nașterea de prunci, ora 17:00.2. Duminică, 15 decembrie – Studiu biblic – Sf. Ev. Marcu, cap. 14, ora 17:00.

INFO: 0768.35.76.75 sau la avizierul Bisericii

Întâlniri ale grupului parohial de tineret „Înălţarea Domnului”

Sfânta evanghelie după Marcucapitolul 14

Să cunoaştem Scripturile! – studiu biblic lunar

1. Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.

2. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. 3. Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la

masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.

4. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?

5. Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.

6. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.

7. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.

8. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.

9. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

10. Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus.

11. Şi, auzind ei, s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.

12. Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile?

13. Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el.

14. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei?

15. Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pre-gătiţi pentru noi.

16. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile.

17. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. 18. Pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: Adevărat

grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.

19. Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu?

20. Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid.

21. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.

22. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.

23. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi. 24. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care

pentru mulţi se varsă. 25. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei

până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu. 26. Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele

Măslinilor. 27. Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: „Bate-voi

păstorul şi se vor risipi oile”. 28. Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în

Galileea. 29. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine,

totuşi eu nu. 30. Şi i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ţie: Că tu astăzi, în noaptea

aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.

31. El însă spunea mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa ziceau toţi.

32. Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga.

33. Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni.

34. Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Ră-mâneţi aici şi privegheaţi.

35. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta).

36. Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează pa-harul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.

37. Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas?

38. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.

39. Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. 40. Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi

şi nu ştiau ce să-I răspundă. 41. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! E

gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. 42. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat. 43. Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din

cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni.

44. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază.

45. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat.

46. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. 47. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe

sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. 48. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii

şi cu toiege, ca să Mă prindeţi. 49. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins.

Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. 50. Şi, lăsându-L, au fugit toţi. 51. Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe

trupul gol, şi au pus mâna pe el. 52. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol. 53. Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii

şi bătrânii şi cărturarii. 54. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în

curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. 55. Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca

să-L dea la moarte, dar nu găseau. 56. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile

nu se potriveau. 57. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva

Lui, zicând: (continuare în pagina 10)

Documents

Calea ÎnĂlȚĂrii · PDF file- urmarea unui viol, - cei care au avut „nenorocul” de un diagnostic prenatal ... Studiu biblic ... după caz, a materialelor